Casatoria. Inchierea Si Nulitatea Casatoriei

CUPRINS:

INTRODUCERE 3

CAPITOLUL I LOGODNA 7

SECȚIUNEA 1 ÎNCHEIEREA LOGODNEI 6

SECȚIUNEA 2 RĂSPUNDEREA PENTRU RUPEREA LOGODNEI 13

CAPITOLUL II ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI 20

SECȚIUNEA 1 CONDIȚII DE FOND PENTRU ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI 20

SECȚIUNEA 2 FORMALITĂȚI PENTRU ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI 28

SECȚIUNEA 3 FORMALITĂȚI ULTERIOARE CĂSĂTORIEI 32

CAPITOLUL III NULITATEA CĂSĂTORIEI 34

SECȚIUNEA 1 NULITATEA ABSOLUTĂ A CĂSĂTORIEI 34

SECȚIUNEA 2 NULITATEA RELATIVĂ A CĂSĂTORIEI 36

SECTIUNEA 3 EFECTELE NULITATII CĂSĂTORIEI 37

CAPITOLUL IV SPEȚE 43

CONCLUZII 55

BIBLIOGRAFIE 56

INTRODUCERE

Tema de licență intitulată „Căsătoria și nulitatea căsătoriei prezintă prevederile cuprinse în Cartea a II – a, Despre familie, Capitolul I ale Legii nr.287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, republicată, cu modificarile ulterioare. Aceasta lege a fost modificata prin Legea nr.287/2009, publicată în M.O.al României, Partea I, nr.511/24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea 71/2011 și rectificată în M.O.al României, Partea I, nr.427 din 17 iunie 2011.

Noile reglementări ale Codului civil aduc modificari substanțiale în ceea ce privește raporturile de familie, apar instituții noi, cum ar fi logodna și sunt alte instituții care capătă noi valențe.

Lucrarea e structurată pe patru capitole: Logodna, Încheierea căsătoriei, Nulitatea căsătoriei și Spețe.

Capitolul I. Logodna, e împarțit în două secțiuni: Secțiunea I – Încheierea logodnei si Secțiunea 2 -. Răspunderea pentru ruperea logodnei.

Capitolul II. Încheierea căsătoriei, este împarțit în trei secțiuni: Secțiunea I- Condiții de fond pentru încheierea căsătoriei, Secțiunea 2 – Formalităti pentru încheierea căsătoriei, Secțiunea 3 – Formalităti ulterioare încheierii căsătoriei.

Capitolul III. Nulitatea căsătoriei, este împartit în trei secțiuni: Secțiunea 1 – Nulitatea absolută a căsătoriei, Secțiunea 2 – Nulitatea relativă a căsătoriei și Secțiunea 3- Efectele nulității căsătoriei.

Logodna este reglementată de art.266-270 din Noul Cod civil.

Norma juridică  are  rolul de a reglementa si sancționa aspectele materiale  si consecințele patrimoniale pe care le produce  logodna, iar nu de a supune  și înregimenta  elementele subiective, personale, motivaționale pe care el le implică.

Ca si definiție, logodna este promisiunea reciprocă  dintre un bărbat și o femeie de a încheia o căsătorie.

Logodna apare în strânsă legatură cu căsatoria, fiind reglementată la Titlul II din Noul Cod civil, referitor la căsătorie, fiind stipulat faptul ca niciuna dintre acestea nu este condiționată de încheierea celeilalte.

La încheierea logodnei, consimțământul trebuie să fie dat personal de catre ambele părti, urmând să includem logodna în categoria actelor la încheierea cărora nu este permisă reprezentarea. Consimțământul trebuie sa fie liber si neviciat, existența erorii, a dolului  sau a violenței determinând nulitatea sau posibilitatea de anulare a logodnei.

La încheierea logodnei trebuie să se respecte condiția ca cei doi logodnici să fi împlinit vârsta matrimonială, respectiv 18 ani. Excepțional,  logodna, ca si căsătoria, se poate încheia chiar începand cu vârsta de 16 ani,  cu acodul părinților/tutorelui  dar fără  a fi obligatorie prezentarea unui aviz medical și nici obținerea încuviințării instanței de tutelă.

În cazul ruperii logodnei, se restituie darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite. Darurile se restituie în natură sau, daca aceasta nu mai este cu putință, în măsura îmbogățirii.

Răspunderea în cazul ruperii logodnei. În orice situație,  partea în culpă este obligată la despăgubiri  pentru cheltuielile  care au fost făcute  sau contractate în vederea încheierii căsătoriei, dar numai în măsura în care acestea au fost potrivite cu împrejurările . 

Condițiile de fond la căsătorie

Concluzia ar fi că în sistemul român de drept, condițiile de fond la căsătorie sunt cerințe legale pentru încheierea căsătoriei (situații de drept), fie că sunt formulate pozitiv, fie formulate negativ, iar impedimentele sunt împrejurări de fapt (situații de fapt) în care se afla aceste persoane, care contravin legii.

Potrivit Codului Civil, sunt condiții de fond pentru încheierea valabilă a căsătoriei, în ordine cronologică, urmatoarele: existența consimtământului valabil la căsătorie al viitorilor soți (art.271); împlinirea vârstei matrimoniale de către viitorii soți (art.272); lipsa stării de persoană căsătorită (art.273); lipsa legăturii de rudenie dintre viitorii soți (art.274); lipsa stării de tutelă între viitorii soți (art.275); existența discernământului viitorilor soți (art.276); existența diferențierii sexuale a viitorilor soți (art.277).

Formalitățile premergătoare încheierii căsătoriei sunt: declarația de căsătorie, atribuțiile ofițerului de stare civilă, opozabilitatea la căsătorie ăi refuzul celebrării.

Formalitățile care au loc chiar la încheierii căsătoriei: solemnitatea căsătoriei si celebrarea căsătoriei.

Formalitățile ulterioare încheierii căsătoriei sunt:

Înscrierea de către ofițerul de stare civilă în registrul actelor de stare civilă a actului de căsătorie, care se semnează de către soți, de cei doi martori și de către ofițerul de stare civilă. Deasemenea, conform art. 291, Codul Civil, ofițerul de stare civilă face mențiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales.

El are obligația ca, din oficiu și de îndată, să comunice la Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, precum și, după caz, notarului public care a autentificat convenția matrimonială, o copie de pe actul de căsătorie.

Căsătoria se dovedește cu actul de căsătorie și prin certificatul de căsătorie.

Sectiunea 1.Nulitatea absoluta

În Noul Cod Civil, față de dispozițiile Codului familiei, constatăm că nu se mai regăsesc, printre cauzele de nulitate absolută a căsătoriei, lipsa de publicitate a declarației de căsătorie (art.19 coroborat cu art.13 alin 1) și încheierea căsătoriei de către persoana lipsită vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale (art.19 coroborat cu art.9 teza a II – a).

Totuși este reglementată nulitatea absolută a căsătoriei între persoane de același sex și pentru fictivitate.

Secțiunea 2. Nulitatea relativă

Cu privire la nulitatea relativă, modificarea care a intervenit într-o lege ulterioară apariției Noului Cod Civil, privește schimbarea terminologiei, termenul nulitate relativă fiind înlocuit cu anulabilitate, precum și o reformulare a textului.

Sectiunea 3.Efectele nulității căsătoriei

În principiu, nulitatea căsătoriei produce efecte retroactive.

În Codul civil apar reglementari referitoare la efectele extrapatrimoniale ale nulității căsătoriei, la efectele patrimoniale ale nulității căsătoriei.

Exista doua excepții de la efectul retroactiv al nulității căsătoriei:

a)Situația copiilor rezultați dintr-o căsătorie lovită de nulitate. Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor, care păstrează situația de copii din căsătorie. art.305, alin 2.

În conformitate cu art.305 Cod Civil ( anterior art. 23, alin. 2, Codul familiei), desființarea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor, care iși păstrează situația de copii din căsătorie. Dar aceștia dacă ar fi considerați din afara căsătoriei, ar avea față de părinții lor  și rudele acestora aceeași situație legală ca a copiilor din căsătorie (art.63, Codul familiei.

b)Căsătoria putativă, care este acea căsătorie nulă sau anulată căreia legea îi păstrează valabile efectele produse până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă pentru soțul sau soții de bună credință la încheierea căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre foștii soți, sunt supuse de asemenea dispozițiilor privitoare la divorț. (art.304 Codul Civil).

În ultimul capitol sunt prezentate exemple din practica judiciară, cazuri judecate în instanță după ce au fost denunțate anumite încălcări ale prevederilor Noului Cod civil.

CAPITOLUL I LOGODNA

Secțiunea 1. Încheierea logodnei

Instituția de drept civil intitulată „Logodna”, este reglementată de prevederile art.266-270, cuprinse în Cartea a II-a, Despre familie, Capitolul I – Logodna, Titlul II- Căsătoria, ale Legii nr.287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare

Deși nereglementată în Codul civil francez sau în cel din Quebec, logodna se regasește în Codul civil elvețian și în Codul civil italian.

Logodna este stipulată în art.90-95 dîn Codul civil elvețian, care instituie norme asemănatoare cu cele din Codul civil român.

Logodna este o instituție nouă apărută în dreptul român și reprezintă promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. – Noul Cod Civil: Logodna (Art. 266-270).

Prima instituție legată de dreptul familiei reglementată în Codul Caragea este logodna. Astfel, “logodna se zice cea mai întâi cuvântare de tocmeală a nunții”.

Logodna, cu semnificația trecerii de la starea de celibat la căsătorie se regăsește încă din cele mai vechi timpuri, chiar în Vechiul Testament, fiind desemnată prin termenul „aras”, însemnând în ebraică „legământ de căsătorie” sau „angajament de căsătorie” . Nici în reglementările din dreptul nostru, logodna nu prezintă o noutate, astfel în vechile legiuiri autohtone , încă de la primele pravile scrise în limba română, continuând cu Codurile Calimach, Caragea și Donici , căsătoria era întotdeauna precedată de logodnă, cunoscută și sub denumirea de „făgăduință” sau „învoială”. Potrivit Codului Calimach, „logodna este făgăduința pentru următoarea însoțire și se face desăvârșit sau nedesăvârșit”. Logodna era desăvârșită, când se întocmeau acte oficiale, putându-se încheia doar cu consimțământul viitorilor logodnici cu îndeplinirea unor cerințe privind vârsta minimă a acestora, respectiv 14 ani pentru bărbați și 12 ani pentru femei și cu încuviințarea părinților lor . Logodna era nedesăvârșită atunci când era rezultatul unei tocmeli însoțite de o dare de arvună, încheierea acesteia nefiind neapărat urmată de încheierea căsătoriei . Legiuirea Caragea reglementa logodna ca „mai întâi cuvântare de tocmeală a nunții”, stabilind care erau cazurile în care logodna putea fi desfăcută, precum și ce se întâmpla cu darurile făcute între viitorii soți cu prilejul încheierii logodnei, ca stare juridică premergătoare căsătoriei.

Încheierea logodnei nu este supusă nici unei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (înscrisuri, martori etc.). Încheierea căsătoriei nu este conditionată de încheierea în prealabil a logodnei. Încheierea logodnei poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, cum ar fi martori, fotografii, înscrisuri ce atestă diferite plăți efectuate cu ocazia ospățului prilejuit de încheierea logodnei, actul de logodnă eliberat de preot.

Logodna se supune în special regulilor moralei, neavând  alte sancțiuni decât cele specifice acesteia.  Norma juridica  are  rolul de a reglementa si sancționa aspectele materiale  si consecințele patrimoniale pe care le-a produs  un astfel de eveniment, iar nu de a supune  si înregimenta  elementele subiective, personale, motivaționale pe care el le implică. 
      Ca si definiție, logodna este promisiunea reciprocă  dintre un bărbat și o femeie de a încheia o căsătorie .  Aceasta definiție reiese din art.  266 alin. 1 si alin. 5 din Noul cod civil. Subliniem faptul ca logodna nu se poate încheia decat între doua persoane (nici un caz mai multe ) si este obligatoriu ca acestea sa fie  de sex diferit (căsătoria nu se poate încheia decât între "un bărbat și o femeie".

Fiind indisolubil legată de căsătorie,  logodna este reglementată juridic în Noul cod civil, în  titlul II referitor la căsătorie. Niciuna dintre ele, însă, nu este conditionată de încheierea celeilalte, întrucat art. 266 alin. 4 Codul civil, spune ca “ încheierea căsătoriei nu este conditionata de încheierea logodnei”, iar din analiza art.267 alin. 1 Codul civil,  constatam  că nici existența logodnei nu obligă la încheierea ulterioară a unei căsătorii.  

Natura juridică a logodnei este controversată deoarece nu toate particularitațile sale sunt în concordanță cu teoria actului juridic civil, în special pentru ca încheierea logodnei nu naste efecte juridice, nefiind obligatorie pentru niciunul din parteneri.

Dincolo de rezonanța ei socială, logodna poate fi privita din punct de vedere juridic, ca si un contract, mai precis ca un  "precontract  de căsătorie" – sigur, având față de această perspectivă aceleași rezerve pe care le putem semnala atunci cand încercam să analizăm căsătoria ca pe un contract. Asemănarea apare la analizarea aspectelor juridice si patrimoniale ale logodnei, nu la analiza aspectelor morale, psihologice ale acesteia.  

Condiții pentru încheierea logodnei

         Formal, regula principala  este cea a consensului: încheierea logodnei  nu este supusă niciunei formalitati. Prin urmare, simplul acord de voință al părților va fi suficient, oficierea  unui ritual religios sau de altă natură având în principal un rol  moral si social. Dealtfel, legea spune ca logodna  “poate fi dovedită cu orice mijloc de probă”, ceea ce înseamnă că   nici  ad probationem si cu atat mai puțin  ad validitatem,   încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități.

Pe fond, logodna va trebui  să se supună condițiilor necesare încheierii căsătoriei. Art. 266 alin 1  face trimitere la prevederile art 271-274, 275 si 276 dîn Codul civil, exceptând din condițiile care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu la încheierea sa:  existența avizului medical si  autorizarea  instanței de tutelă.  Nerespectarea  acestor condiții  duce, în cazul căsătoriei, la  nulitatea absolută sau relativă a acesteia. În materia logodnei, sancțiunea este una specifică, neputându-se vorbi de o veritabilă acțiune în  constatarea sau declararea nulitații logodnei, ci numai de "ruperea logodnei".  Oricare dintre motivele de rupere a logodnei vor putea constitui  temei al cererilor de despăgubiri făcute în baza art. 269 din Codul Civil, precum si de restituire a darurilor  primite , conform art 268 din Codul Civil..  

Pârghiile  juridice de verificare a îndeplinirii condițiilor de fond la încheierea logodnei sunt putine și putem vorbi despre ele numai în cazul în care se cere "oficializarea" logodnei, fie printr-un ritual religios, fie prin încheierea unui act notarial .

Așadar, consimțământul la încheierea logodnei trebuie să fie dat personal de către ambele părți, urmând sa includem logodna în categoria actelor la încheierea carora nu este permisă reprezentarea. Consimțământul trebuie sa fie liber si neviciat, existența erorii, a dolului  sau a violenței determinând nulitatea sau posibilitatea de anulare a logodnei.

La încheierea logodnei trebuie să se respecte condiția ca cei doi logodnici să fi implinit vârsta matrimonială, respectiv 18 ani. Excepțional,  logodna, ca si căsătoria, se poate încheia chiar începând cu vârsta de 16 ani,  cu acodul părinților/tutorelui  dar fără  a fi obligatorie prezentarea unui aviz medical si nici obținerea încuviințării instanței de tutelă.

În privinta respectării condiției impuse de art 273 din Codul Civil,  care se referă la bigamie, opiniile pot fi diferite. Astfel, se poate considera posibilă încheierea unei logodne între doua persoane dintre care una este căsatorită, sub rezerva desfacerii mariajului existent înaintea încheierii următoarei căsătorii. Dacă interpretăm logodna ca pe o simplă promisiune de a încheia o căsătorie, faptul ca unul dintre logodnici este deja casatorit si  intentioneaza să divorțeze  ar trebui să nu fie considerat un impediment la încheierea logodnei. Existența bigamiei este cu certitudine o piedică  la încheierea căsătoriei, acela fiind momentul la care  trebuie sa ne raportăm atunci cand  analizăm  dacă bigamia există sau nu. Sancțiunea  în cazul în care starea  civila de casatorit persistă și la momentul la care se dorește încheierea unei noi căsătorii va fi imposibilitatea încheierii acesteia și, dacă ea totuși se încheie, va fi nulitatea căsătoriei. Aspectul moral  și social al logodnei  se vor așeza, însă, ca un impediment major în calea încheierii unei asemenea logodne. Oricum, îndiferent de soluția pe care o vom considera valabilă, din punct de vedere juridic nu există  posibilitatea de a împiedica aceasta  situație,  încheierea sau nu a logodnei stând  în  mâinile celor doi logodnici. Numai ei vor fi în masură să aprecieze daca  starea civila de casatorit a unuia dintre ei poate împiedica încheierea logodnei. Este adevarat ca  în practică  se poate întâmpla ca  existența unei alte căsătorii sa fie ascunsă celuilalt logodnic, caz în care acesta din urmă are posibilitatea  ca, la aflarea adevarului, să-l  sancționeze  sau nu pe logodnicul care a ascuns adevarul, prin ruperea acesteia, iar  motivația  ruperii logodnei poate să constituie  temei pentru cererea de despăgubiri în condițiile art 269 alin 2 din Codul Civil.

Nici logodna între rudele în linie dreapta, indiferent de grad, precum si în linie colaterala  până la gradul patru inclusiv nu sunt permise, așa cum nu sunt permise nici  căsătoriile de acest tip. În mod excepțional, ca si în cazul căsătoriei, logodna  este posibila  între rudele în linie colaterala de gradul al patrulea. Avizul medical  și autorizarea instantei de tutelă,  condiții obligatorii la încheierea căsătoriei,   nu vor fi necesare la încheierea logodnei întrucat legea le excepteaza expres prin art 266  alin. 2 din Codul Civil.

Interzisă este căsătoria între tutore si persoana minora aflată sub tutela sa, prin urmare și o asemenea  logodnă  nu va fi cu putință  deoarece  persoana  chemată sa-și dea acordul la încheierea logodnei  unui minor este tocmai tutorele sau, de aceea încheierea unei asemenea logodne nu poate fi posibilă  din punct de vedere juridic, dar nici din punct de vedere moral.

 Încheierea logodnei

Există posibilitatea încheierii logodnei în mai multe forme .  O  modalitate este cea simplă,  lipsită de formalism  sau însotita de formalităti  de natură morală, spirituală, subiectivă în funcție de dorința părților . 

Există și modalitatea  oficierii unei slujbe religioase de logodnă, caz în care singurele rigori aplicabile vor fi cele de natură dogmatică, fără caracter juridic. Așa cum oficierea  ritualului cununiei nu poate fi facută fără  dovada existenței  unei căsătorii  valabil încheiate, preotul  fiind obligat  să ceară soților să-i  prezinte certificatul de căsătorie emis de serviciul de stare civilă competent , tot așa considerăm că este necesar ca acesta să se asigure, în masura în care este posibil,  că cei doi logodnici îndeplinesc condițiile de fond pentru încheierea logodnei. În plus față de aceste modalități de încheiere a logodnei, care erau permise si existau si anterior intrarii în vigoare a Noului cod civil, acum există și posibilitatea încheierii logodnei sub forma unui act scris, fie sub semnatură privată,  fie ca și act notarial .  Această modalitate poate fi folosită atât ca varianta unică de încheiere a logodnei, cât și ca variantă care dublează oricare dintre celelalte modalități de încheiere a logodnei, putând deci coexista cu acestea.  Prin urmare, va fi posibilă încheierea logodnei, atât în forma ei religioasă,  cât și în forma ei juridică, civilă, fiecare din cele două variante raspunzând  nevoilor care au determinat adoptarea lor:  varianta religioasă va  acoperi considerentele de ordin  religios si spiritual,  iar varianta civilă va acoperi nevoile materiale si juridice .  

Forma juridică pe care o va îmbraca acest act este cea a contractului care este de fapt un precontract de căsătorie. El trebuie sa fie încheiat obligatoriu în prezența ambilor logodnici  și pentru ca logodna este un act personal, ca și căsătoria, nu se va admite reprezentarea. În schimb, dacă unul dintre logodnici  este minor, el va putea fi asistat la încheierea actului de catre parinti, tutore sau reprezentantul legal, aceștia fiind obligați să-și exprime acordul  la încheierea logodnei.  Întrucat legea excepteaza  dintre condițiile necesare încheierii logodnei existența autorizării instanței de tutelă, aceasta încuviintare nu va fi obligatorie, putându-se  încheia contractul de logodna  în lipsa ei.

Contractul care oficializează și face publică logodna se poate încheia atât în forma unui înscris sub semnatură privată, cât și în forma unui act notarial, supus fie formei autentice, fie altor  forme prevazute de lege. 

Dupa recomandarea multor specialiști de drept civil, este de preferat  ca, atunci când părțile doresc să încheie un contract de logodna, acesta sa fie încheiat în fața notarului public, din mai multe motive.  Cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond la încheierea logodnei, se cuvine să se ia în considerare îndrumările juridice conform cărora este necesară prezența notarului public, care  este cel mai în masură sa verifice îndeplinirea condițiilor de fond ale încheierii logodnei, atât prin natura funcției sale, fiind un garant al respectării legii, cât și datorită  competențelor pe care le are. În plus,  notarul public  poate acorda consultațiile juridice necesare și poate explica părților implicate care sunt modalitățile  prin care legea poate și trebuie sa fie respectata.  Un asemenea „contract”  nu presupune cheltuieli importante, fiind necesară doar plata pentru onorariul notarial care, la acest moment, este lăsat la libera apreciere a notarului public .

Cuprinsul contractului de logodnă  este lăsat la aprecierea părților, sub singura rezervă că el nu poate cuprinde clauze  imorale, ilegale  sau abuzive, nu poate fi contrar bunei credințe și ordinii de drept. În materia  logodnei există o singură clauză  expres înterzisă de lege. Este interzisă înscrierea în contractul de logodnă a clauzei prin care se interzice uneia dintre părți sau ambilor logodnici sa rupă logodna.  

Analizând însă textele legale în materia căsătoriei  și corelându-le cu instituția logodnei, am constatat că sunt interzise în contractul de logodnă toate acele clauze care  contravin  principiilor  fundamentale ale căsătoriei, ca de exemplu : prevederea că viitorii soți  nu sunt egali în căsătoria ce se va încheia, că scopul căsătoriei este altul decat cel de a întemeia o familie, înscrierea anumitor avantaje materiale drept condiții ale încheierii logodnei si ulterior a căsătoriei,  inegalitatea  copiilor rezultați din afara căsătoriei față de copiii rezultați din căsătorie,  subordonarea interesului copiilor altor  principii, lipsa obligației de a se comunica starea de sănătate a viitorilor soți,  așa-zise  scutiri de  la respectarea condițiilor  de fond  ale căsătoriei,  agravarea sancțiunilor  prevăzute în cazul nulitătii/anulării căsătoriei,  clauze care încalcă  normele  generale și obligatorii oricărui regim matrimonial, etc. Pot exista și alte interdicții, acestea fiind doar cateva exemple. În contractul de logodnă, nu se vor  înscrie  clauzele înterzise . Un contract de logodnă poate sa cuprindă : data si locul încheierii  căsătoriei,  amănuntele privind  căsătoria civilă și  cununia religioasă,  suportarea cheltuielilor necesare organizării acestora, răspunderea pentru ruperea logodnei, prefigurarea clauzelor standard ale regimului matrimonial,  clauze cu privire la darurile  primite de logodnici în considerarea logodnei, clauze cu privire la modul de restituire a darurilor  și la felul obligației de restituire, clauze  cu privire la  situația donațiilor primite de viitorii soți în vederea încheierii căsătoriei, modalitățile de restituire a acestora, etc. Pot exista și alte clauze care pot fi cuprinse în contractul de logodnă, acestea fiind lăsate la aprecierea părților.

Contractul de logodnă  va avea în special clauze de ordin material, patrimonial și mai puțin clauze și elemente afective ale logodnei.  Părțile pot  modifica prevederile contractului de logodnă, actul încheiat nefiind obligatoriu supus aceleiași forme în care a fost încheiat cel initial . 

Este deasemenea posibil ca, în paralel cu încheierea contractului de logodna, viitorii soți să încheie o convenție matrimonială.  Aceasta este supusă obligatoriu formei autentice notariale,  efectele sale producându-se numai din momentul în care s-a încheiat căsătoria. 

 Secțiunea 2. Răspunderea pentru ruperea logodnei

2.1.  Sancțiunea neîndeplinirii condițiilor pentru încheierea logodnei 

  Neîndeplinirea condițiilor de fond ale încheierii logodnei va atrage o sancțiune specifică : ruperea logodnei. Aceasta intervine și poate fi făcută oricând de către cel care a fost prejudiciat, respectiv de către cel care a fost de bună credință și nu a avut cunoștință de  nerespectarea  condițiilor necesare la încheierea logodnei.  În ciuda  principiului  ca nimeni nu-si poate invoca propria culpa, considerăm că și cel care  a cunoscut faptul că nu este respectată una dintre condițiile de fond ale încheierii logodnei poate, în masura în care el însuși a fost de bună credintă și a considerat că până la momentul încheierii căsătoriei  se vor acoperi neregulile și se vor îndeplini toate cerințele legale necesare, să solicite sau să determine ruperea logodnei.  Partea care rupe logodna abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în masura în care au fost potrivite cu imprejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate. Prin „prejudicii cauzate”, în sensul tezei finale a art.269 alin.1, se înțelege și prejudiciul moral. Reaua lui credință, acțiunile ori inacțiunule sale vor determina, însă,  aplicarea prevederilor art 269 alin 2 din Codul Civil, putând atrage răspunderea sa  pentru prejudiciile cauzate de ruperea logodnei. Neîndeplinirea condițiilor de fond la încheierea logodnei va putea fi sancționată și de către organele abilitate să încheie căsătoria,  aceasta neputând fi oficiată în lipsa îndeplinirii condițiilor sale de fond . Ofițerul de stare civila, în temeiul prevederilor art. 286 din Codul Civil, are obligația de a refuza oficierea căsătoriei în masura în care , în urma verificărilor efectuate, constată că nu sunt îndeplinuite condițiile legale. Faptul că cele două persoane care doresc să se căsătorească sunt logodite nu este de natură să oblige în niciun fel pe ofițerul de stare civilă să oficieze căsătoria. În această situație, dacă aceste condiții erau încălcate și în momentul încheierii logodnei, aceasta va fi lipsită de finalitatea ei proprie. Ruperea logodnei nu va fi atributul organelor statului, chiar dacă ele sunt cele care constată, implicit, nerespectarea condițiilor esențiale ale căsătoriei, ele nefiind parte nici în contractul de logodnă,  nici în altă formalitate îndeplinita pentru  oficializarea acesteia  și neavând nici un atribut legal nici cu privire la încheierea logodnei și nici cu privire la desfacerea ei.  Similar încheierii sale, logodna va putea fi ruptă prin acordul  celor doua părți. Este admisă și decizia unilaterală a uneia dintre ele, impusă celeilalte și imposibil de a fi  contracarată de aceasta.

2.1.1.Ruperea logodnei

Caracteristici:
-nu este supusă niciunei formalităti și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă;
-logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrans să încheie căsătoria;
-ca si o garanție a libertății matrimoniale, clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă (adică nu se va lua în seamă o obligație asumată la plata unei sume de bani determinata);

-în cazul ruperii logodnei, se restituie darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite. Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în masura îmbogățirii.

Darurile nu se restituie dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici;
– partea care rupe logodna în mod abuziv sau care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt sa rupă logodna, poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în masura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru alte prejudicii.

Se pune problema de a determina temeiul juridic al acestei restituiri. În doctrina franceză, orice donație devine caducă, dacă nu se încheie căsătoria. În doctrina română veche, s-a considerat că donația este făcută sub condiția rezolutorie ca donatarul să se căsătorească cu donatorul.În ceea ce privește bijuteriile de familie, s-a considerat că acestea au un regim special, ele nu au fost remise cu titlu de donație (daruri manuale), ci cu titlu de împrumut de folosință și deci trebuie restituite pentru a fi păstrate în familia respectivă.

O asemenea condiție nu este incompatibilă cu principiul irevocabilității donațiilor, nefiind o condiție potestativă din partea donatorului. Termenul în care poate fi exercitat dreptul la acțiune pentru restituirea darurilor făcute în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, precum și pentru sancționarea ruperii abuzive a acesteia este de un an de la ruperea logodnei.

Ruperea logodnei nu este supusă nici ea vreunei formalități, nici chiar atunci când  încheierea logodnei  a fost oficializată  prin îndeplinirea unor anumite forme, fie de natură civilă, fie de natură religioasă.

Prevederile cuprinse în Noul Cod Civil pot genera confuzii si interpretări contradictorii: fie în sensul că o clauză penală, convenită de logodnici, chiar dacă nu îmbracă forma scrisă, se bucură de recunoaștere juridică, iar dezdăunarea se va realiza potrivit înțelegerii părților, și nu conform art. 268-269, Codul Civil, fie în sensul că renunțarea anticipată la dreptul la restituirea darurilor și la dreptul la despăgubiri pentru ruperea abuzivă a logodnei nu este producatoare de efecte juridice, fie, – și majoritatea interpretărilor juridice cu privire la Noul Cod Civil conduc la concluzia că termenul „nescris” din finalul textului are semnificația de „inexistent”, făcând trimitere la efectele sancțiunii nulității [„contractul lovit de nulitate este considerat a nu fi fost niciodata încheiat”- art.1254 alin. 1, Codul Civil], prin urmare o clauză penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nulă.

  Art. 267,  alin 3 prevede ca "ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi  dovedită  cu orice mijloc de probă ", fie că logodna este concepută ca un fapt juridic (care poate fi probat liber), fie ca un contract (când s-ar face aplicarea regulii privind imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris. Prin urmare,  ruperea logodnei  poate îmbrăca atât forma unei convenții bilaterale,  cât și pe cea  a unei decizii unilaterale. Nimeni, nicio persoană și nicio instituție nu pot cenzura  ruperea logodnei facută unilateral de către una dintre părți.  

Modurile în care este posibilă ruperea logodnei  sunt variate.  Este posibil să existe  acordul de  voința al părților sau  decizia unilaterală  a unuia dintre logodnici,  care pot fi comunicate sau nu  altor persoane. Pot fi făcute deasemenea publice sau nu, după cum apreciază  părțile . Este posibilă și încheierea unui înscris care să constate ruperea logodnei, indiferent dacă  oficializarea acesteia s-a făcut sau nu  printr-o asemenea metodă.   Ruperea logodnei va trebui, însă, obligatoriu comunicată celuilalt logodnic, fără  ca legea să prevadă expres modalitatea de comunicare.

Pentru apărarea intereselor materiale și pentru a lăsa deschisă calea apărării în caz de antrenare a răspunderii pentru ruperea logodnei, este indicat ca aceasta comunicare să fie facută în formă scrisă, comunicată cu dovada de comunicare si motivată, specificând motivele de rupere a logodnei .

Un temei legal de rupere a logodnei  este situația în care unul dintre logodnici moare înainte de încheierea căsătoriei. Această situație  nu va mai fi privită ca o sancțiune sau ca o posibilitate de atragere a culpei logodnicului rămas în viată, cu excepția faptului în care el este cel care a determinat decesul celuilalt logodnic. În această situatie, bineînteles, se va vorbi nu numai de o raspundere civilă, ci și de una penală.

Momentul în care poate apărea ruperea logodnei  este lăsat deasemenea la aprecierea părților, putând să apară oricând înainte de încheierea căsătoriei. Dupa oficierea căsătoriei – respectiv dupa exprimarea acordului pentru căsătorie în fața ofițerului de stare civilă –  ruperea logodnei nu mai este posibilă întrucât s-a  ajuns la finalitatea logodnei, respectiv la încheierea căsătoriei.

Ruperea logodnei poate fi motivată sau nu, după cum apreciază părțile, cu mențiunea că în funcție de existența motivelor poate  apărea răspunderea pentru ruperea logodnei .

Caracterul abuziv al ruperii logodnei atrage însă răspunderea civilă delictuală în condițiile prevăzute de lege, nefiind o răspundere instituită pentru încălcarea propriu-zisă a unei obligații generate de actul logodnei, ci o răspundere instituită pentru exercitarea abuzivă a dreptului de a denunța unilateral logodna.

 Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns, însă va putea să accepte benevol încheierea căsătoriei, chiar dacă anterior a rupt logodna, nimeni neputând să-i cenzureze voința.

Efectele ruperii logodnei 

Ruperea logodnei atrage dupa sine două consecințe : restituirea darurilor si răspunderea, dacă este cazul, pentru ruperea logodnei .

Conform art 268, Codul Civil, în cazul în care logodnicii au primit anumite daruri, de la terțe persoane,  în considerarea logodnei, pe durata acesteia sau în vederea căsătoriei,  atunci ei sunt obligați să le restituie, în natură, proprietarilor lor. În masura în care restituirea în natură nu mai este posibilă, logodnicii vor fi obligați la  plata  contravalorii bunurilor, în măsura îmbogațirii.  Excepția de la obligația de restituire nu va  mai exista în cazul în care ruperea logodnei a fost determinată de decesul unuia dintre logodnici .

Spre deosebire de răspunderea pentru ruperea logodnei (art. 269, Codul Civil), darurile de logodnă sunt supuse restituirii fără a distinge după cum logodna a luat sfârșit prin consimțământul părților care au luat, împreună, decizia de a „desface” logodna sau dacă menținerea logodnei nu a mai fost posibilă din cauze reproșabile unuia dintre logodnici.

Obligația de restituire este una solidară, în masura în care darurile au fost făcute ambilor logodnici  sau în masura în care părțile au prevăzut expres acest lucru, fiind aplicabile prevederile art. 1443 din Codul civil . În lipsa unei asemenea stipulații, obligația de restituire aparține  celui care a primit darul sau aceluia dintre logodnici în posesia căruia se află bunul .

Tot în materia restituirii darurilor de către foătii logodnici vom analiza si situația  donațiilor primite de viitorii soți sau de unul dintre ei sub condiția încheierii căsătoriei. Conform prevederilor art 1030, Codul Civil, asemenea donații devin caduce în măsura în care căsătoria nu s-a încheiat, deci în măsura în care logodna nu și-a atins finalitatea. Contractele de donație astfel încheiate sunt  afectate de condiția încheierii căsătoriei, vazută ca și eveniment  viitor si nesigur, a cărui producere va determina confirmarea actului, cu efect retroactiv, dar  în lipsa căreia  actul se va desființa  deasemenea cu efect retroactiv. În cazul în care obiectul unei asemenea donații este un bun imobil, contractul de donație se va înscrie provizoriu în cartea funciara, iar înscrierea definitiva va fi justificată cu certificatul de căsătorie, după momentul încheierii acesteia.

În materia darurilor primite de către logodnici va putea opera remiterea de datorie, facută în  forma unui contract prin care proprietarul bunurilor oferite în dar poate renunța la restituirea acestora. În cazul donației,  remiterea de datorie  va opera în forma unei renunțări la condiția impusa. Ca rezultat al unui asemenea act, darurile vor deveni proprietatea logodnicilor sau a aceluia dintre ei care a primit darul respectiv. Dacă darurile/donațiile  au fost făcute ambilor logodnici, cel care le-a oferit poate opta pentru ramânerea în proprietate numai a unuia dintre ei, efectuând o remitere de datorie numai către acesta.         

 Răspunderea pentru ruperea logodnei 

Prevederile art. 269, Codul Civil,  reglementeaza  răspunderea pentru ruperea logodnei. Aceasta întervine în  două cazuri : atunci când una dintre părți  rupe logodna în mod abuziv  și atunci când una dintre părți îl determina, în mod culpabil, pe celălalt să rupă logodna .

Pentru ambele situații, exemplele sunt multiple. Ruperea abuzivă a logodnei înseamnă ca nu există niciun motiv pentru aceasta. Determinarea culpabila  a ruperii logodnei înseamnă un comportament inadecvat din partea celuilalt logodnic, de natură să-l determine pe  primul să rupă logodna.  Motivele pot cuprinde atât elemente de natură subiectivă, cât și de natură obiectivă.  De exemplu, simpla argumentație afectivă este motiv suficient pentru ruperea logodnei, incapacitatea de comunicare a logodnicilor, lipsa unor  preocupări comune, opoziția unuia dintre parteneri față de anumite activități desfașurate de celalalt,  existența unor relații pe care partenerii nu și le pot accepta reciproc, pot fi deasemenea motive de rupere a logodnei, fără ca acest lucru sa poată fi imputat.

În orice situație,  partea în culpă este obligată la despăgubiri  pentru cheltuielile  care au fost facute  sau contractate în vederea încheierii căsătoriei, dar numai în masura în care acestea au fost potrivite cu imprejurările. Reiese că  acele cheltuieli  care depașesc aria normalului imprejurării  în cauză, nu vor putea fi solicitate și nici acordate, decât daca cel obligat consimte benevol la aceasta .

  Legea nu distinge  care este partea îndreptățită să solicite asemenea despăgubiri, prin urmare  vom include în această categorie nu numai pe celalalt logodnic, ci si pe toți aceia care au participat  cu bani la cheltuielile necesare căsătoriei, precum și pe cei care au fost prejudiciați prin nerespectarea contractelor încheiate în vederea  celebrării căsătoriei (de exemplu: parinții logodnicilor, rudele, alte persoane fizice sau juridice).  

În toate cazurile de acordare a daunelor înterese, trebuie evidențiat că nu instituția logodnei justifică repararea prejudiciului, ci modalitatea în care s-a produs ruperea unilaterala a logodnei (intempestiva, nejustificată, brutală, scandaloasă, excesivă, nerezonabilă etc)

Termenul de prescripție a acțiunii este de un an  din momentul ruperii logodnei. Acesta va fi socotit deasemenea  ca și termen de decădere din dreptul de a solicita despăgubirile, întrucât legea nu  face nici o precizare cu privire la un alt moment de început al curgerii termenului de prescripție .

CAPITOLUL II ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

Secțiunea 1. Condiții de fond pentru încheierea căsătoriei

Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, care se încheie potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie.

1. Noțiunea de căsătorie desemnează actul juridic al căsătoriei, adică acel act juridic prin care, pe temeiul consimțământului personal și liber al viitorilor soți, constatat de ofițerul stării civile, aceștia întemeiază o familie.

2. Noțiunea de căsătorie desemnează starea (statutul) juridic dobândit prin încheierea actului juridic al căsătoriei, adică ansamblul drepturilor și îndatoririlor ce iau naștere în persoana fiecăruia dîntre soți ca urmare a încheierii căsătoriei.

3. Sens doctrinar: prin căsătorie se desemnează instituția căsătoriei, adică totalitatea normelor juridice referitoare la actul juridic, precum și statutul juridic al soților.

Privită ca act juridic constitutiv al familiei, căsătoria se distinge prin următoarele caractere:

1. Caracterul laic – reiese din faptul că încheierea și înregistrarea căsătoriei sunt de competența exclusivă a autorității de stat. De asemenea, celebrarea religioasă a căsătoriei este permisă numai după căsătoria civilă. În caz contrar, preotul sau reprezentantul oricărui cult religios, îndreptățit a oficia cununia religioasă poate fi sancționat contravențional;

2. Caracterul solemn- reiese din faptul că actul juridic al căsătoriei este valabil numai dacă viitorii soți respectă anumite cerințe de formă cum ar fi: consimțământul trebuie exprimat în fața ofițerului de stare civilă, personal, în prezența a doi martori;

3. Caracterul bilateral – reiese din faptul că actul juridic al căsătoriei are la bază cele două voințe liber exprimate a viitorilor soți.

Trăsăturile căsătoriei

Starea de persoană căsătorită are la bază actul juridic al căsătoriei care generează drepturi și îndatoriri pentru ambii soți, expres prevăzute de lege și cârmuite de principiul egalității depline între soți.

Având la bază principiul că orice căsătorie se încheie în scopul întemeierii unei familii, pe viață, deci fără a fi afectată de vreun termen sau vreo condiție, putem aprecia că aceasta are un caracter, în principiu, perpetuu, desfacerea căsătoriei fiind permisă numai în condițiile expres prevăzute de lege.

De asemenea, se mai poate distinge și caracterul monogam al căsătoriei – nicio persoană nu poate fi căsătorită în același timp decât cu o singură persoană de sex opus.

Condițiile de valabilitate ale actului juridic al căsătoriei

Pentru ca actul juridic al căsătoriei să fie încheiat în mod valabil, este necesară îndeplinirea cumulativă a două categorii de condiții : condiții de fond, respectiv condiții de formă.

Potrivit doctrinei clasice, condițiile de fond sunt grupate în condiții de fond restrâns, dacă sunt formulate pozitiv și în impedimente la căsătorie, dacă sunt formulate negativ. Potrivit distincției doctrinei clasice, condițiile de fond în sens restrâns pentru încheierea unei căsătorii sunt următoarele: împlinirea de către viitorii soți a vârstei matrimoniale sau nubile; comunicarea reciprocă de către viitorii soți a stării lor de sănătate, exprimarea de către viitorii soți a consimțământului la căsătorie, existența diferențierii sexuale a viitorilor soți.

În schimb, „impedimentele” sau „condițiile de fond negative” sunt, potrivit distincției doctrinare, următoarele: existența de persoană căsătorită a unuia sau a ambilor din soți, existența legăturii de rudenie firească și civilă în linia și gradul oprit de lege între viitorii soți, existența stării de tutelă dintre viitorii soți, existența stării de alienație sau debilitate mintala a unuia sau a ambilor soți ori lipsa vremelnica a facultăților lor mintale.

Se susține că această distincție prezintă importanță practică sub aspectul distribuirii sarcinii probei. Astfel, îndeplinirea condițiilor de fond în sens restrâns trebuie dovedită de viitorii soți și trebuie verificată de ofițerul de stare civilă. În schimb, impedimentele la căsătorie pot fi invocate de orice persoană are cunoștință de existența unei piedici legale.

Exista mai multe aspecte care contrazic teza specifica doctrinei clasice și care demonstreaza ca distincția doctrinara nu are suport legal și nu produce consecințe practice în plan juridic.

Această teză are următoarele argumente:

Orice norma poate fi formulată pozitiv sau negativ.

Spre exemplu, daca e analizată prevederea următoare: Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.( art.273, Cod Civil). Se poate exprima aceeași idee și dacă se formulează pozitiv: Se poate căsători numai persoana care nu este căsătorită.

Formularea pozitivă sau negativă nu schimbă consecințele practice pe care le produc.

Constituția se referă la „condiții de încheiere, de desfacere și de nulitate”, nefăcând nicio distincție.

Dacă ar fi acceptată teoria specifică doctrinei clasice, ar însemna că însăși Constituția ar impune pentru încheierea căsătoriei numai prevederile legale formulate pozitiv.

Nerealizarea condițiilor de fond în sens restrâns și existența impedimentelor la căsătorie, produc același efect: nulitatea absolută a căsătoriei.

Referitor la sarcina probei, este invocat principiul general conform căruia, cel care face o susținere, trebuie să o dovedească, în afara cazurilor stricte prevăzute de lege ( art.249, Cod procedură civilă)

Exemplu: Terțele persoane, care se opun căsătoriei sau ofițerul de stare civila care refuză încheierea căsătoriei sunt obligați să aduca probe care să justifice opunerea lor.

Concluzia ar fi că în sistemul român de drept, condițiile de fond la căsătorie sunt cerințe legale pentru încheierea căsătoriei (situații de drept), fie că sunt formulate pozitiv, fie formulate negativ, iar impedimentele sunt imprejurări de fapt (situații de fapt) în care se află aceste persoane, care contravin legii.

Potrivit Codului civil, sunt condiții de fond pentru încheierea valabilă a căsătoriei, în ordine cronologică, următoarele: existența consimțământului valabil la căsătorie al viitorilor soți (art.271); implinirea vârstei matrimoniale de către viitorii soți (art.272); lipsa stării de persoană casatorită (art.273); lipsa legăturii de rudenie dintre viitorii soți (art.274); lipsa stării de tutelă între viitorii soți (art.275); existența discernământului viitorilor soți (art.276); . interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria (art.277).

În doctrină, condițiile de fond au fost grupate în următoarele categorii:

Condiții care asigură liberul si deplinul consimțământ al viitorilor soți:

vârsta matrimonială, comunicarea reciprocă a stării de sănătate și consimțământul la căsătorie;

Condiții privitoare la aptitudinea fizică a viitorilor soți de a întemeia o familie:

Diferențierea sexuală si vârsta nubilă;

Condiții privitoare la aptitidinea morală a viitorilor soți:

Starea de persoană casatorită, rudenia, adopția, tutela.

În schimb, impedimentele sunt grupate după criterii:

În fucție de tipul de sancțiune;

Sfera persoanelor față de care interzic căsătoria;

Natura lor.

1.1.Condițiile de fond pozitive sunt:

1.1.1. Condiția diferențierii de sex – Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria;

1.1.2. Consimțământul la căsătorie;

1.1.3. Vârsta matrimonială;

1.1.4. Comunicarea reciprocă de către viitorii soți a stării sănătății lor.

1.1.1.Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria

– Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, se precizează în mod expres condiția diferenței de sex, căsătoria putându-se încheia doar între un bărbat și o femeie.Conform art.277 alin.1, este interzisă căsătoria între persoane de acelasi sex. Mai mult, în art. 277 alin. 2 din Noul cod civil, se precizează că nici „căsătoriile dîntre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini, nu sunt recunoscute în România.” În art.277, alin.3, se mentioneaza ca „parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în strainătate, fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini, nu sunt recunoscute în România.”

Cu toate acestea, în Constituție, art.48 alin.1 se referă generic la „soți”, ceea ce poate determina confuzie în privinta interzicerii căsătoriei între persoane de același sex.

Pentru interzicerea lipsită de echivoc a căsătoriilor între persoane de același sex, ar trebui revizuit art.48 alin.1din Constituție în sensul de a prelua dispozițiile prezente în actele normative si tratatele înternaționale și înlocuit cu textul „dreptul bărbatului și femeii de a se căsători.

1.1.2.Consimțământul la căsătorie – Pentru a fi valabil, consimțământul la căsătorie al viitorilor soți trebuie să existe, să fie liber, neviciat și exprimat în scopul încheierii căsătoriei.

Consimțământul există atunci când viitori soți își manifestă voința de a se căsători împreună, voință ce se concretizează prin răspunsul afirmativ la întrebările ofițerului de stare civilă adresate fiecăruia dintre ei. În cazul căsătoriei dintre un cetățean român și unul străin sau între cetățeni străini, dacă unul sau ambii soți nu cunosc limba română, precum și atunci când unul sau ambii viitori soți sunt surdomuți, se va lua act de consimțământul lor prin intermediul unui interpret autorizat, încheîndu-se în acest sens un proces-verbal (art. 33 din Legea nr. 119/1996).

Lipsa consimțământului poate fi materială (atunci când unul dintre viitorii soți sau ambii răspund negativ la întrebările ofițerului de stare civilă) sau psihică (cauza determinantă putând fi o boală de care suferă unul dîntre soți, starea de beție, starea de hipnoză în care s-ar afla unul dintre soți etc.)

Totodată, consimțământul la căsătorie trebuie să fie liber, neviciat.

Viciile de consimțământ sunt: eroarea, dolul, violența, în materia căsătoriei, nu-și poate găsi aplicare leziunea.

– Eroarea: definită în general ca falsă reprezentare a realității din momentul încheierii actului juridic, constituie viciu de consimțământ și poate atrage desființarea căsătoriei doar dacă privește identitatea fizică a celuilalt soț ( ex: două surori gemene);

– Dolul: are o arie de cuprindere mult mai largă. Dolul este tot o eroare, dar nu spontană, ci una provocată cu bună știință prin mijloace viclene. Aceste mijloace viclene pot fi: comisive atunci când unul din viitorii soți induce o anumită calitate pentru a determina pe celălalt soț să consimtă la încheierea actului juridic al căsătoriei, și omisive atunci când unul dintre viitorii soți ascunde un anumit aspect sau o anumită stare care, dacă ar fi cunoscută de celălalt, acesta nu ar mai consimți la încheierea căsătoriei; trebuie să fie vorba de elemente esențiale pentru celălalt, care dacă le-ar cunoaște nu s-ar mai căsători. Spre exemplu, ne aflăm în prezența dolului atunci când viitorii soți își ascund starea sănătății lor sau existența unor maladii care ar împieta asupra relațiilor de familie. Nu este vorba de boli incurabile, ci de boli care ar presupune un efort sporit dîn partea celuilalt soț (diabetul zaharat, o afecțiune cardiacă). În această categorie nu se includ bolile trecătoare.

– Violența – este viciu de consimțământ atunci când consimțământul la căsătorie a fost smuls prin violență fizică sau morală.

1.1.3.Vârsta matrimonială

1.1.3.1. Considerații generale: Conform art. 272, Codul Civil, căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlînit vârsta de 18 ani. Legea nu stabilește o vârstă maximă peste care căsătoria să nu poată fi încheiată. Sunt situații când căsătoria se încheie în extremis vitae (în pragul morții), pentru a legaliza, de regulă, situații de fapt preexistente.

1.1.3.2. Excepția de la principiul privind vârsta matrimonială

Art. 272 alin.2-alin5, Codul civil instituie condițiile în care minorul se poate căsători înaintea împlinirii vârstei de 18 ani.

Potrivit art.272, alin.2, pentru motive temeinice, minorul se poate căsători dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:

Să aibă împlinită vârsta de 16 ani deoarece această vârstă chiar dacă îl așează pe minor în categoria persoanelor cu capacitate restrânsă de exercițiu, totuși reprezintă un grad mai mare de maturizare, minorul fiind mai departe de de starea de incapacitate (sub 14 ani) și mai aproape de cea a capacității depline de exercițiu (peste 18 ani).

Se află într-o situație care justifică încheierea căsătoriei

Sub imperiul Codului familiei, în raport cu rolul avizului medical care trebuie să stabilească daca minorul e apt din punct de vedere fizic, psihic si intelectual, se consideră că numai cerința ca acesta să fie dat de un „medic oficial” nu e suficientă.

S-ar impune că acest aviz să fie dat de o comisie medicală oficială”.

Obținerea avizului medical favorabil

Cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui

Cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul.

În cazul în care unul dintre părinți refuză să încuviințeze căsătoria, instanța de tutelă hotărăște și asupra acestei divergențe, având în vedere interesul superior al copilului.

Dacă unul dintre părinți este decedat sau se află în imposibilitatea de a-și manifesta voința, încuviințarea celuilalt părinte este suficientă. Totodată, în cazul desfacerii căsătoriei, atunci când instanța având în vedere interesul superior al copilului, hotărăște că autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, încuviințarea acestui părinte este de asemenea suficientă.

Dacă nu există nici părinți și nici tutore care să poată încuviința căsătoria, este necesară încuviințarea persoanei sau a autorității care a fost abilitată să exercite drepturile părintești. Această situație, în urma intrării în vigoare a Noului Cod Civil, este prevăzută ca fiind și una dintre cauzele pe baza căreia se poate solicita anularea căsătoriei.

1.1.4.Comunicarea reciprocă a stării sănătății – conform art. 278, Codul Civil, căsătoria nu se încheie dacă viitorii soți nu declară că și-au comunicat reciproc starea sănătății lor. Această cerință este în strânsă legătură cu asigurarea caracterului liber și neviciat al consimțământului la căsătorie. Fiecare dintre soți, cunoscând starea de sănătate a celuilalt, poate să aprecieze liber dacă dorește sau nu încheierea căsătoriei. Trebuie reținut și faptul că alienatul mintal și debilul mintal nu pot să se căsătorească.

Alături de condițiile de fond mai sus menționate, sunt prevăzute și o serie de impedimente la căsătorie (condiții de fond care se prezintă sunt formă negativă), care pot fi definite ca fiind acele împrejurări de fapt si de drept care daca există, căsătoria nu mai poate fi încheiată.

1.2.a) Impedimente la căsătorie:-

a) Enumerare impedimente:

1.2.1.Bigamia sau statutul de căsătorit al unuia din viitorii soti (art.273 Codul Civil);

1.2.2. Rudenia firească; gradul oprit de lege, adică între rudele în linie dreaptă la infinit, iar între cele în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv -art. 274, alin. (1) și (2)

1.2.3. Rudenia civilă (relații de familie rezultate din adopție);

1.2.4. Relații rezultate din tutelă;

1.2.5. Debilitatea sau alienația mintală.

1.2.1..Starea de persoană căsătorită sau bigamia

Potrivit art. 273, Noul Cod Civil este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită, respectându-se astfel un principiu fundamental existent în marea majoritate a legislațiilor contemporane. Nerespectarea acestui principiu atrage sancțiuni de ordin civil și penal.

Interdicția de a se căsători privește acea persoană care în momentul încheierii căsătoriei subsecvente are deja calitatea de soț rezultând dintr-o căsătorie anterioară în ființă în sensul că cea dintâi căsătorie nu a încetat prin moartea unuia dintre soți, nu a fost desfăcută prin divorț sau desființată pentru cauze de nulitate; altfel spus, viitorii soți trebuie să fie celibatari, văduvi sau divorțați. Nesocotirea interdicției se sancționează cu nulitatea absolută a celei de-a doua căsătorii.

Căsătoria încetează prîn moartea fizică sau prezumată a unuia dintre soți. În cazul declarării judecătorești a morții prezumate, dacă soțul supraviețuitor se recăsătorește, iar hotărârea este anulată datorită reapariției soțului, ea rămâne valabilă cu condiția ca soții să fi fost de bună credință în momentul încheierii sale, iar prima căsătorie încetează în momentul încheierii celei de-a doua.

În cazul desfacerii căsătoriei prin divorț, calitatea de soț se pierde la data rămânerii defînitive a hotărârii de desfacere a căsătoriei, din acest moment foștii soți putându-se recăsători.

Dacă ulterior încheierii celei de-a doua căsătorii, prima căsătorie este declarată nulă sau anulată chiar dupa încheierea celei de-a doua casatorii nu exista bigamie; daca însa prima căsătorie se desface prin divort, este caz de bigamie daca data desfacerii primei casatorii este dupa încheierea celei de-a doua. Încheierea mai multor căsătorii succesive este posibilă și admisibilă numai în măsura în care aceasta nu conduce la existența concomitentă a mai multor căsătorii ale aceleiași persoane.

1.2.2.Rudenia firească

Căsătoria dintre rudele apropiate este oprită dîn considerente de natură medicală sau de ordin moral. Potrivit art. 274, Noul Cod Civil este interzisă căsătoria între:

a) rudele în linie dreaptă

b) rudele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

Totuși, pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi autorizată de instanța de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea. Instanța se va putea pronunța pe baza unui aviz medical special dat în acest sens.

1.2.3.Rudenia civilă

Aceste prevederi sunt aplicabile și în cazul adopției. Prin urmare, conform dispozițiilor Noului Cod Civil, este interzisă căsătoria atât între persoanele care au devenit rude prin adopție, cât și între cei a căror rudenie firească a încetat prin efectul adopției.

1.2.4. Relații rezultate din tutelă:

Potrivit art. 275, Codul Civil, căsătoria este oprită între tutore și persoana minoră care se află sub tutela sa. Tutela încetează odată cu dobândirea capacității depline de exercițiu de către persoana minoră, până în acel moment fiind oprită căsătoria cu fostul tutore.

1.2.5.Starea de debilitate sau alienatie mintala

Art. 276, Codul Civil, interzice căsătoria alienatului sau debilului mintal.

Starea de alienație sau debilitate mintală este un impediment permanent. Cel aflat într-o asemenea situație nu se poate căsători niciodată cu nimeni pe motiv de insanitate permanentă. Pe de altă parte, dat fiind handicapul lor psihic, ei nu pot îndeplini cerința consimțământului valabil. Deasemenea, el nu se poate căsători nici măcar în momentele de luciditate pasageră.

b) Clasificarea impedimentelor:

În raport cu natura sancțiunilor pe care le antrenează, impedimentele pot fi:

– dirimante: nesocotirea lor atrăgând nulitatea absolută a căsătoriei: persoane căsătorite, rudenia firească, rudenie civilă;

– prohibitive: nu atrag nulitatea absolută, ci doar sancțiuni administrative delegatului de stare civilă vinovat de neobservarea impedimentelor existente;

În raport cu persoanele între care este interzisă căsătoria, impedimentele pot fi:

– absolute – opresc căsătoria față de orice persoană (spre exemplu: bigamia);

– relative – căsătoria este oprită numai față de anumite persoane (spre exemplu: rudenia).

Secțiunea 2. Formalități pentru încheierea căsătoriei

2.1.Condiții de formă. Precizari prealabile

Aceste condiții se împart în:

2.1.1. Formalități premergătoare încheierii căsătoriei;

2.1.2. Formalități concomitente încheierii căsătoriei;

2.1.3. Formalități ulterioare încheierii căsătoriei.

2.1.1. Formalități premergătoare încheierii căsătoriei

2.1.1.1.Declarația de căsătorie:

Prima formalitate pe care viitorii soți trebuie să o îndeplinească este declarația de căsătorie, care cuprinde manifestarea neechivocă a intenției viitorilor soți de a se căsători. Aceasta trebuie făcută personal de către viitorii soți la primăria unde urmează a se încheia căsătoria. În cazurile prevăzute de lege, declarația de căsătorie se poate face și în afara sediului primăriei.

Atunci când viitorul soț este minor, părinții sau, după caz, tutorele vor face personal o declarație prin care încuviințează încheierea căsătoriei.

Declaratia părintilor sau a tutorelui nu suplineste declarația de căsătorie a viitorilor soți, ci are doar rolul de a încuviinta căsătoria viitorului soț minor.

Dacă unul dintre viitorii soți, părinți sau tutorele nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declarația la primăria în a cărei rază teritorială își au domiciliul sau reședința, care o transmite, în termen de 48 de ore, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.

Declarația de căsătorie cuprinde:

a) manifestarea dorinței neîndoielnice de a se căsători;

b) mențiunea că nu există niciun impediment legal la căsătorie;

c) numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei;

d) conform noilor dispoziții ale Noului Cod Civil, regimul matrimonial ales( art.312 alin.1)

În ceea ce privește alegerea numelui, conform art. 282 N. C. Civil, viitorii soți pot conveni:

– să își păstreze numele dinaintea căsătoriei;

– să ia numele oricăruia dintre ei;

– să poarte numele lor reunite;

– iar o ultimă posibilitate întrodusă prin Noul Cod Civil se referă la situația în care unul dintre soți decide să își păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.

Pe lângă declarația de căsătorie, viitorii soți trebuie să prezinte actele de identitate precum și unele înscrisuri care atestă îndeplinirea condițiilor de fond.

Viitorii soti pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legala, separația de bunuri sau comunitatea convențională, iar alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunității legale se face prin încheierea unei convenții matrimoniale. Convenția matrimonială trebuie sa fie încheiată în formă autentică notarială.

2.1.1.2.Atributiile ofiterului starii civile în legatura cu declaratia de căsătorie

În aceeași zi cu primirea declarației de căsătorie, ofițerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei și pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria și, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soț își are domiciliul sau reședința.

Extrasul din declarația de căsătorie va cuprinde, în mod obligatoriu: data afișării, datele de stare civilă ale viitorilor soți și, după caz, încuviințarea părinților sau a tutorelui, precum și înștiințarea că orice persoană poate face opoziție la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afișării. Căsătoria se încheie după 10 zile de la afișarea declarației de căsătorie, termen în care se cuprind atât data afișării, cât și data încheierii căsătoriei.

Primarul municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviințeze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului mai sus menționat, spre exemplu viitorul soț este militar în permisie, viitoarea soție urmează să nască.

Termenul de 10 zile are următorul scop:

1. Permite terților să facă opoziție la căsătorie;

2. Permite delegatului de stare civilă să efectueze cercetări;

3. Crează posibilitatea viitorilor soți de a reflecta asupra deciziei de a se căsători.

În cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afișării declarației de căsătorie sau dacă viitorii soți doresc să modifice declarația înițială, trebuie să se facă o nouă declarație de căsătorie și să se dispună publicarea acesteia.

Competența ofițerului de stare civilă :

Competența teritorială (ratione loci): presupune faptul că ofițerul de stare civilă nu are competența de a oficia căsătorii în afara limitelor teritoriale ale localitătii unde funcționează; Încalcarea acestor dispozitii nu duce la nulitatea căsătoriei încheiate în aceste condiții, deși există si opinii contrare.

Competența personală (ratione personae): presupune faptul că ofițerul de stare civilă nu este competent să celebreze căsătoria a două persoane, dacă nici una din ele nu își are domiciliul sau reședința în raza teritorială a localității unde funcționează; Încalcarea acerstor dispozitii nu duce la nulitatea căsătoriei încheiate în aceste conditii, desi exista si opinii contrare.

Competența materială (ratione materiae): este determinată de însăși calitatea de ofițer de stare civilă a celui care celebrează căsătoria. În situatia în care persoana cade a instrumentat încheierea căsătoriei, în calitate de delegat de stare civila, nu ar avea aceasta calitate, actul astfel încheiat este lovit de nulitate. Totuși lipsa calitații de delegat de stare civila nu impiedică valabilitatea căsătoriei, dacă a existat convingerea generală că persoana în fața căreia s-a oficiat actul de căsătorie avea calitatea sa-l instrumenteze (error communis facit ius).

Prin excepție, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofițer de stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau își au reședința viitorii soți, cu obligativitatea înștiințării primăriei de domiciliu sau de reședință a viitorilor soți, în vederea publicării.

2.1.1.3.Opoziția la căsătorie și refuzul celebrării căsătoriei:

Orice persoană interesată poate face sesizări privind neîndeplinirea unor cerințe sau prezența unor impedimente prin care se aduce la cunoștință delegatului de stare civilă existența unei împrejurări de natură să împiedice încheierea căsătoriei.

Actul trebuie făcut în scris, îndicându-se dovezile pe care se sprijină opoziția la căsătorie și totodată să se încadreze în termenul de 10 zile.

Verificând relevanța celor arătate, delegatul de stare civilă poate adopta una din următoarele soluții:

– respinge ca netemeinică opoziția la căsătorie;

– refuză încheierea căsătoriei – astfel conform art. 291, Codul Civil, ofițerul de stare civilă refuză să celebreze căsătoria dacă, pe baza verificărilor pe care este obligat să le efectueze, a opozițiilor primite sau a informațiilor pe care le deține, în măsura în care acestea din urmă sunt notorii, constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

– amână încheierea căsătoriei un interval limitat de timp până la verificarea celor arătate în opoziția la căsătorie.

Opozitiile ca căsătorie trebuie sa cuprindă datele de identificare și semnatura autorului, ele nu trebuie sa fie anonime. Daca sunt anonime, ele nu sunt luate în considerare. Potrivit O.G. nr.27/2002, petițiile anonime sau cele care nu au datele de identificare ale petiționarului vor fi clasate.

2. 1.2. Formalități privind însăși încheierea căsătoriei:

2.1.2.1.Unul dintre caracterele căsătoriei este solemnitatea acesteia. Căsătoria se celebrează de către ofițerul de stare civilă, la sediul primăriei. Prin excepție, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofițer de stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau își au reședința viitorii soți, cu obligativitatea înștiințării primăriei de domiciliu sau de reședință a viitorilor soți, în vederea publicării. De asemenea, căsătoria se poate celebra prin excepție și în afară sediului serviciului de stare civilă, în cazurile prevăzute de lege, spre exemplu caz de forță majoră, când unul dintre viitorii soți execută o pedeapsă privativă de libertate sau atunci când unul dintre viitorii soți este bolnav.

2.1.2.2.Celebrarea căsătoriei. La data stabilită pentru încheierea căsătoriei, viitorii soți sunt obligați să se prezinte împreună la sediul primăriei, pentru a-și da consimțământul la căsătorie în mod public, în prezența a doi martori, în fața ofițerului de stare civilă.

Conform art. 288, Codul Civil, martorii vor atesta faptul că soții și-au exprimat consimțământul în mod valabil. Martorii pot fi din rudele sau afinii oricăruia dintre soți, indiferent de grad, însă nu pot avea această calitate incapabilii, precum și cei care care prezintă deficiențe psihice sau fizice și nu sunt apți să ateste îndeplinirea condițiilor privind celebrarea căsătoriei.

Persoanele care aparțin minorităților naționale pot solicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiția ca ofițerul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască această limbă.

Căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce ia consimțământul fiecăruia dintre viitorii soți, ofițerul de stare civilă îi declară căsătoriți.

Secțiunea 3.Formalități ulterioare căsătoriei

3.1. Actul de căsătorie

După încheierea căsătoriei, ofițerul de stare civilă întocmește, de îndată, în Registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soți, de cei doi martori și de către ofițerul de stare civilă.

3.2.Formalitățile privind regimul matrimonial

De asemenea, conform art. 291, Codul Civil, ofițerul de stare civilă face mențiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are obligația ca, din oficiu și de îndată, să comunice la Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, precum și, după caz, notarului public care a autentificat convenția matrimonială, o copie de pe actul de căsătorie.

3.3. Dovada căsătoriei

Căsătoria se dovedește cu actul de căsătorie și prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia. Cu toate acestea, în situațiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă.

Capitolul III. NULITATEA CĂSĂTORIEI

Nulitatea actului juridic al căsătoriei este reglementată de art.293-306 si este clasificată în nulitate absolută și nulitate relativă.

Clasificarea cazurilor de nulitate absolută:

Dîn examinarea dispozițiilor legale aplicabile rezultă două criterii de clasificare:

După modul cum sunt reglementate de lege: exprese sau virtuale (care nu sunt expres prevazute de lege). Sub imperiul Codului familiei, în literatura juridică și în jurisprudență, s-au admis doua cazuri de nulitate virtuală: a)căsătoria între persoane al carui sex nu este diferențiat și b) căsătoria fictivă.

Codul civil a transformat aceste nulități virtuale în nulități exprese.

În funcție de interesul ocrotit, atât în vechea reglementare, cât și în Noul Cod civil, nulitatile căsătoriei sunt absolute si relative.

Secțiunea 1. Nulitatea absolută a căsătoriei

Conform art. 293, Codul Civil, este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor privind:

– diferențierea de sex a persoanelor între care se încheie căsătoria;

– caracterul monogam al căsătoriei;

– consimțământul exprimat personal si liber;

– interzicerea căsătoriei între rude;

– interzicerea căsătoriei alienatului mintal și a debilului mintal;

-asigurarea solemnității celebrării căsătoriei (prezența obligatorie concomitentă a viitorilor soți în fața ofițerului de stare civilă, împreună cu doi martori în vederea exprimării consimțământului la căsătorie);

– realizarea publicității.

De asemenea, o altă cauză care duce la desființarea căsătoriei este urmatoarea: căsătoria încheiată în cazul nerespectării vârstei matrimoniale (vârsta de 16 ani ) este lovită de nulitate absolută (alin.1). Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea defînitivă a hotărârii judecătorești, ambii soți au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soția a născut ori a rămas însărcinată (alin.2).

Sancțiunea nulității absolute întervine și în cazul căsătoriei de conveniență (încheiata în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie). Cu toate acestea, potrivit art. 295 alin. 2 din Noul cod civil, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea defînitivă a hotărârii judecătorești, a intervenit conviețuirea soților, soția a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut doi ani de la încheierea căsătoriei.

Alte cauze de nulitate absolută:

Necompetența ofiterului de stare civilă

Frauda de lege

Căsătoria fictivă

Lipsa aprobării prealabile a conducătorului institutiei în care este angajat preotul militar ( Preotul militar se căsătorește cu o persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetatenie romană, fără a avea aprobarea prealabilă a conducatorului instituției în care este angajat.)

În Noul Cod Civil, față de dispozițiile Codului familiei, constatăm ca nu se mai regasesc, printre cauzele de nulitate absolută a căsătoriei, lipsa de publicitate a declarației de căsătorie (art.19 coroborat cu art.13 alin 1) si încheierea căsătoriei de către persoana lipsită vremelnic de facultatile mintale, cat timp nu are discernământul faptelor sale (art.19 coroborat cu art.9 teza a II – a).

Totusi este reglementată nulitatea absolută a căsătoriei între persoane de același sex si pentru fictivitate.

Căsătoria fictivă există numai dacă acuzația de nulitate anterioară sau concomitentă încheierii căsătoriei nu a dispărut ca urmare a conviețuirii soților. Dacă după încheierera ei, soții duc o viață conjugală normală și întemeiază o familie reală, cauzele existente la data încheierii si pe care s-a întemeiat nulitatea au disparut, căsătoria trebuie mentinută (art.21 C fam) (I Filipescu).

Renunțarea la nulitatea absolută a căsătoriei pe motivul neluării măsurilor în vederea realizarii publicității declarației de căsătorie este o masură impusă de principiul echității. Astfel, în timp ce obligația luării acestor măsuri incumbă ofițerului de stare civilă, sancțiunea nulitații absolute se răsfrângea asupra soților. Chiar dacă în acest caz, soții beneficiau de regulile căsătoriei putative, pierdeau calitatea de persoane căsătorite pe motive ce nu le erau imputabile.

În schimb, potrivit art.299, Cod Civil, încheierea căsătoriei de către persoana lipsită vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale, constituie o cauză de nulitate relativa.

Acțiunea în constatarea nulității absolute a căsătoriei poate fi introdusă de orice persoană care are un interes, iar procurorul doar în cazurile în care acționează pentru apărarea drepturilor minorilor sau a persoanelor puse sub interdicție.

Secțiunea 2. Nulitatea relativă a căsătoriei

Este anulabilă căsătoria la cererea soțului al cărui consimțământ a fost viciat prin eroare, dol sau violență.

Eroarea – viciază consimțământul numai dacă poartă asupra identității fizice a celuilalt soț.

Dolul – adică eroarea anume provocată prin manopere dolosive, constituie motiv de nulitate relativă a căsătoriei dacă poartă asupra unor elemente determinante la încheierea căsătoriei.

Violența – fizică sau morală, poate fonda acțiunea în anularea căsătoriei dacă față de gravitatea și intensitatea actelor de constrângere exercitate, persoana s-a aflat în neputința de a se opune căsătoriei.

Totodată, este anulabilă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de discernământ. În toate aceste patru cazuri, termenul de 6 luni în care poate fi cerută anularea căsătoriei curge de la data încetării violenței sau, după caz, de la data la care cel înteresat a cunoscut dolul, eroarea sau lipsa vremelnică a discernământului.

Alte cazuri în care se poate solicita anularea căsătoriei sunt:

Lipsa încuviințării sau autorizării prealabile în cazul căsătoriei încheiate de minorul de 16 ani.

Cu privire la nulitatea relativă, modificarea care a intervenit într-o lege ulterioară apariției Noului Cod Civil, privește schimbarea terminologiei, termenul nulitate relativă fiind înlocuit cu anulabilitate, precum si o reformulare a textului.

Anulabilitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviințare era necesară, prin urmare de către părinți sau după caz de către părintele care exercită autoritatea părintească, de către tutore, instanța de tutelă sau de către persoana respectiv autoritatea care a fost abilitată să exercite drepturile părintești.

Conform art. 301, alin. 2, Codul Civil, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care cei a căror încuviînțare sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunoștință de aceasta. Totodată, anulabilitatea căsătoriei se acoperă în cazul în care până la data rămânerii defînitive a hotărârii judecătorești, s-au obținut încuviințările și autorizările cerute de lege.

Căsătoria încheiată între tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa. Termenul de acțiune curge de la data încheierii căsătoriei.

Secțiunea 3. Efectele nulității căsătoriei

Desființarea căsătoriei produce efecte atât pentru trecut – ex tunc, cât și pentru viitor – ex nunc, excepție făcând situația copiilor rezultați din căsătoria nulă sau anulată, care își păstrează situația de copii dîn căsătorie, și căsătoria putativă.

Prîn urmare, în cazul în care se constată prin hotărâre judecătorească definitivă nulitatea căsătoriei, referitor la drepturile și obligațiile dintre părinți și copii se aplică, prin asemănare, dispozițiile privitoare la divorț.

Nulitatea căsătoriei are caracter judiciar, în sensul că aceasta trebuie să fie constatată, sau, după caz, pronunțată de instanța judecătorească. Spre deosebire de dreptul comun, unde nulitatea unui act juridic poate fi învocată fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, nulitatea căsătoriei implică întotdeauna o acțiune în justiție, care are un caracter personal nepatrimonial (este o acțiune în contestare de stare civilă). Căsătoria este desființată din ziua rămânerii irevocabile (definitive, potrivit Codului Civil) a hotărârii judecatoresti.

Nulitatea căsătoriei produce aceleași efecte, indiferent dacă este absolută sau relativă, expresă ori virtuală.

3.1.Efectul retroactiv al nulității căsătoriei . În principiu, nulitatea căsătoriei produce efecte retroactive, ceea ce înseamnă că se consideră că drepturile și obligațiile personale și patrimoniale dintre soți nu au existat niciodată.

    Ambele nulități și anume absolută și relativă generează același efect; desființarea – căsătoriei atât pentru viitor,  cât si pentru trecut, considerându-se  că acea căsătorie nu a existat.

Efectele nulității căsătoriei se împart în :

3.1.1.Efectele extrapatrimoniale ale nulității căsătoriei:

3.1.1.1.Dacă numele soților s-a schimbat în urma căsătoriei, aceștia redobândesc numele pe care l-au avut înainte.

Soțul care a luat numele celuilalt nu-l va putea menține pe viitor, nici chiar pentru motive temeinice, așa cum este posibil în cazul divorțului.

3.1.1.2.Încetează  toate drepturile și  obligațiile care sunt specifice soțiilor, fiecare soț  putându-se căsători  cu  altcineva sau chiar  între ei, dacă a  dispărut  motivul  nulității.

În   ceea ce privește bigamia, soții nu au avut niciodată calitatea de căsătoriți, deci nu se poate discuta despre acest lucru.

  3.1.1.3.Dacă desființarea  căsătoriei se produce înainte  ca soția să fi împlinit vârsta de  18 ani, ea revine la situația de persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă, și  nu poate beneficia ca în  cazul desfacerii căsătoriei prin divorț, de prevederile  art.8 alin.3 din Decretul nr.31/1954. (Efectele nulității cu privire la capacitatea de exercițiu) 

3.1.1.4.O eventuală acțiune penală aflată pe rolul înstanței pentru săvârșirea înfracțiunii  de bigamie sau adulter nu ar mai putea continua, deoarece părțile își pierd calitatea procesuală, nefiind niciodata soți.

3.1.1.5. Între soți se consideră că nu a avut loc suspendarea prescripției pentru că nu au  avut niciodată această calitate.

3.1.1.6.Între soți se consideră că nu a avut loc suspendarea cursului prescripției extictive a dreptului la actiune, potrivit art.253, pct.1, Cod civil si a dreptului de a cere executare silită pentru că nu au  fost niciodată căsătoriți.

3.1.2.Efectele patrimoniale ale nulității căsătoriei

În acest caz, regimul comunității de bunuri,în acest caz, nu a putut avea loc între soți, deoarece nulitatea opereaza retroactiv și astfel obligația de întreținere nu a putut exista între ei, iar dreptul la moștenire a soțului supraviețuitor nu poate opera, pentru că se consideră că această calitate nu a existat niciodată.

Căsătoria fiind lovită de nulitate, din punct de vedere juridic, soții sunt considerați că nu au fost niciodată căsătoriți, drept pentru care:

– regimul comunității patrimoniale va fi retroactiv desfiintat, bunurile dobândite în această perioadă fiind considerate coproprietatea   celor a căror căsătorie a fost desființată;

– obligația de întreținere se consideră ca n-a existat;

– nu poate exista dreptul la moștenire al soțului supravietuitor, dacă nulitatea a fost pronunțată după decesul unuia dintre cei aparent căsătoriți.

3.2. Excepții de la efectul retroactiv al nulității căsătoriei:

3.2.1 Excepțiile privesc două aspecte: situația copiilor născuți în timpul unei asemenea căsătorii și căsătoria putativă. În prezent, competența materială aparține judecătoriei, în temeiul art. 1 pct. 1, Codul procedură civilă.

Competența teritorială aparține judecătoriei de la domiciliul soțului pârât (art. 5, Codul procedură civilă). Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege, apel și recurs.

3.2.1.1. Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor, care păstrează situația de copii dîn căsătorie (art.305, alin 2).

În conformitate cu art.305, Cod Civil (anterior art. 23, alin. 2, Codul familiei), desființarea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor, care iși păstrează situația de copii din căsătorie. Dar aceștia dacă ar fi considerați din afara căsătoriei, ar avea față de părinții lor  si rudele acestora aceeași situație legală ca a copiilor dîn căsătorie (art.63, Codul familiei). „În consecinta, deși căsătoria este desființată, filiația copiilor născuți  și concepuți  până în momentul declanșării nulității căsătoriei este reglementată astfel  ca și aceea a copiilor rezultați dintr-o căsătorie valabilă.

3.2.1.2. În ceea ce privește drepturile si obligațiile dintre părinți și copii se aplică, prin asemănare, dispozițiile privitoare la divorț.

Pentru că în această materie, nulitatea nu produce efecte decât pentru viitor, art.305 alin.1, Codul Civil (anterior art.23 alin.2 Codul familiei), prevede că, în ceea ce privește drepturile si obligațiile dintre părinți și copii, se aplică prin asemănare, dispozițiile privitoare la divorț.

Așadar soarta copilului dintr-o căsătorie declarată nulă sau anulată nu poate fi condiționată de buna sau reaua-credintă a părinților la încheierea căsătoriei.

Instanța de judecată, pronunțând nulitatea căsătoriei, va trebui sa dispună anumite măsuri. Din motive ce țin, deasemenea, de aspecte formale, legiuitorul a renunțat la „vechea intercalare” a dispozițiilor privind „situația copiilor”, în caz de nulitate a căsătoriei, printre cele referitoare la căsătoria putativă (art.23,alin.2 si art.24 alin.2 din Codul familiei) si le-a concentrat în Noul Cod Civil într-un singur articol (art.305).

3.2.2. Căsătoria putativa, care este acea căsătorie nulă sau anulată căreia legea îi păstrază valabile efectele produse până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă pentru soțul sau soții de bună credință la încheierea căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre foștii soți, sunt supuse de asemenea dispozițiilor privitoare la divorț. (art.304 Codul Civil).

Vocatia succesorală reciprocă între părinți și copii nu suferă nicio atingere.

Căsătoria putativă, reglementată în art. 23 si 24 C. fam., presupune întrunirea urmatoarelor condiții:

existenta unei casatorii nule sau anulabile;

nulitatea absoluta sau relativa a acestei casatorii declarata printr-o hotarare judecatoreasca;

buna credintă a cel puțin unuia dintre soți. 

Putativitatea (caracterul putativ al căsătoriei) poate fi bilaterală (cand ambii soți au fost de buna-credintă) sau unilaterală (când numai unul dintre ei este de buna-credintă..

Considerăm că soțul interesat să beneficieze de avantajele căsătoriei putative nu are decât sa invoce buna sa credință, nefiind nevoie nici macar s-o dovedească și, cu atât mai puțin, să ceară constatarea judecatorească a bunei sale credințe. Este în sarcina celor care, eventual s-ar opune ca soțul să beneficieze de avantajele putativitatii de a face dovada relei credințe a acestuia la încheierea căsătoriei desfiintate. Ipoteza bunei-credințe a soțului bigam nu poate fi cu desăvârșire exclusă, cum se întamplă atunci când acesta s-a aflat într-o eroare de fapt sau de drept, ori când, în momentul încheierii celei de a doua casatorii, s-a aflat în stare de alienație sau de debilitate mintala.

Căsătoria, încheiată pe timpul vieții, încetează de drept prin moartea unuia dintre soți de la data prevazută în certificatul de deces ca fiind dat morții. Așadar, efectele încetării căsătoriei se produc de la data morții.

Declararea judecătorească a morții unuia dintre soți produce aceleași efecte ca și moartea fizică constatată, prin examinarea cadavrului. Data morții soțului este cea indicată în hotărârea rămasă definitiva și irevocabilă, moment de la care încetează căsătoria. Despre această situație se vor face mențiuni corespunzătoare în registrele si actele de stare civilă.

Hotărârea declarativă de moarte are un efect retroactiv începând cu data stabilită de instanță ca fiind data morții.

În privința hotărârii declarative de moarte, trebuie sa reținem existența a două date:

·   data ramânerii definitive și irevocabile a hotărârii;

·  data stabilită prin hotărâre ca fiind data morții persoanei dispărute.

Prima dată declanșează aplicarea prezumției de moarte, însă efectele acestei prezumții se produc retroactiv, începând cu data stabilită de instanță.

Daca soțul declarat mort se întoarce, hotărârea judecătorească prin care s-a declarat moartea acestuia este anulată și distingem următoarele situații:

a) situația soțului persoanei declarată moartă care nu s-a recăsătorit, când anularea înlatură cu efect retroactiv și încetarea căsătoriei rezultată din hotărârea de moarte prezumată. Soțul care a fost declarat mort și soțul sau sunt considerați că au fost și continuă sa fie căsătoriți;

b) în cazul soțului persoanei declarată moartă care s-a recăsătorit, există și căsătoria încheiată între timp de celălalt soț, motiv pentru care ne putem afla în prezența a două situații distincte, și anume:

·  soțul care s-a recăsătorit a fost de buna-credință, adică nu a știut că cel declarat mort trăiește. Hotărârea de anulare a hotărârii declarative de moarte produce efecte retroactive, în această situație, soțul recăsătorit ar urma să fie considerat că a încheiat cea de a doua căsătorie în timp ce era deja căsătorit cu o altă persoană, adică un caz de bigamie. Din acest motiv, soluția legală acordă preferință celei de-a doua căsătorii, care există în fapt, iar prima căsătorie se desface pe data încheierii celei de a 2-a căsătorii, care ramâne singura valabilă;

·  soțul care s-a recăsătorit a fost de rea-credință, deoarece a știut că cel declarat mort se află în viață, astfel că, noua căsătorie este încheiata prin fraudă.

Există căsătorie putativă și când ambii soți sunt de bună-credință. Spre exemplu, viitorii soți, fiind adoptați de persoane diferite, niciunul dintre ei necunoscând că sunt grade naturale pâna la gradul al patrulea inclusiv.

CAPITOLUL IV. SPEȚE

Speța nr.1

Răspunderea pentru ruperea logodnei

Prezentăm un caz, care a constituit premieră în justiția românească. O tânară din București este obligata de instanță să îi înapoieze fostului logodnic, un om de afaceri american, 200.000 de dolari, bani pe care el i-a dat în vederea unei nunți care n-a mai avut loc.

Această primă sentință vine la aproape 4 ani de când în Noul cod civil au aparut articole care reglementează logodna.

Richard Grover si Alina s-au cunoscut în 2010, la Londra, acolo unde romanca lucra într-un bar. Relația lor a durat aproape 2 ani, timp în care americanul a ajuns si în Romania. Îndragostit, i-a daruit Alinei un inel de logodnă, cu diamante, de 8.000 de dolari.

Richard Grover: „I-am întalnit familia de multe ori, am vorbit cu ei, am fost acasa la ei. Asadar, a fost, asa cum am mai spus, un proces foarte complex să ma fraudeze și tind să cred că nu sunt singurul bărbat căruia i-a făcut asta.”

Potrivit avocaților, Alina a primit 60.000 de dolari ca să organizeze petrecerea de nuntă, încă pe atât să iși cumpere o mașină, iar chiria apartamentului din Londra, unde locuia cu sora ei, l-a costat pe Richard 7.000 de lire sterline.

Richard Grover: „Au fost mai multe scuze pentru care a avut nevoie de bani: una a fost că era logodnica mea și trebuia sa o susțin când era în Londra cu sora ei. Deasemenea, voia bani pentru mama ei, pentru că era bolnavă, apoi i-am dat dat bani ca să pregatească casa noastră, care urma sa fie în Valeni.”

Richard povestește că în momentul în care el nu i-a mai dat bani Alinei, aceasta a rupt relația. Așa că el i-a cerut banii cheltuiți înapoi. Pentru că fata a refuzat, a dat-o în judecata. Richard a reușit să dovedească în instanța câți bani a cheltuit cu fosta logodnica.

Avocat Dan Dandes: „A ținut fiecare chitanță, fiecare bon, fiecare cheltuială pe care a făcut-o cu pârâta, sora ei si, bineînteles, toata familia.”

Înalta Curte a decis ca Alina trebuie să îi înapoieze fostului logodnic 200.000 de dolari, contravaloarea darurilor de logodnă si căsătorie.

Avocat : „Am reușit să dovedim faptul ruperii logodnei prin punerea la dosar a corespondenței electronice dintre cei doi.”

Sentința definitivă este prima de acest fel dată de instanță, din 2011 de când logodna a fost reglementat în noul cod civil, care spune că: „În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite. Darurile se restituie în natură sau, daca aceasta nu mai este cu putință, în masura imbogațirii.”

Noul Cod Civil spune că logodnicul părăsit cu puțin timp înainte de nuntă sau imediat după, poate sa ceară în instanță despăgubiri celui sau celei care l-a abandonat.

Speța nr.2

Nulitatea absolută a căsătoriei – Căsătoria fictivă

Decizia nr.1890 dîn 15 mai 2002, Secția civilă, Înalta Curte de Casație si Justiție

Nu se poate reține fictivitatea căsătoriei din simpla împrejurare ca locuința a fost obținută de soțul reclamant de la unitatea unde a lucrat, iar la divorț a fost atribuită, potrivit legii, soției, deoarece aceste fapte nu au nimic ilicit și nici nu probează că scopul încheierii căsătoriei ar fi fost, pentru soție, acela de a obține folosința locuinței, iar nu întemeierea unei familii. Reclamantul I.F. a chemat în judecată pe pârâta N.E. pentru a se constata nulitatea absolută a căsătoriei intervenită între părți la 8 decembrie 1982 și desfacută prin divorț conform sentinței civile nr.6643 dîn 15 octombrie 1992, pronunțată de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, motivând că pârâta a încheiat căsătoria în mod fictiv, numai pentru a obține dreptul asupra întregului imobil ce-i fusese atribuit acestuia în temeiul Legii nr.5/1973 de la unitatea unde-si desfașura activitatea. Învestit cu soluționarea cauzei conform art.2 pct.1 lit.h, C.proc.civ., Tribunalul Bucuresti – Secția a IV-a civila a pronunțat sentinta nr.618 dîn 12 iunie 2001, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată. Apelul formulat de reclamant, a fost respins ca nefondat prîn decizia nr. 484 din 9 octombrie 2001 a Curtii de Apel București – Secția a IV-a civilă. Reclamantul a declarat recurs împotriva menționatei decizii, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie și invocând aceleași motive din apel.  Astfel, recurentul a arătat că instanta a ignorat înscrisurile aflate la dosar, respectiv hotărârile judecătorești referitoare la soluționarea procesului de divorț și actele referitoare la dobândirea apartamentului pe numele său, ca accesoriu al contractului de munca, probe cu care a dovedit că scopul urmărit de pârâtă la încheierea căsătoriei a fost acela de a obține folosința și apoi, cumpărarea apartamentului, după desfacerea căsătoriei.

Recursul nu este fondat. Așa după cum, în mod corect a reținut instanța de apel prin decizia pronunțată, menținând soluția instanței de fond, în speță nu s-a dovedit cauza de nulitate a căsătoriei invocată de reclamant, respectiv fictivitatea acestei căsătorii decurgând din scopul urmărit de pârâtă la încheierea ei (8 decembrie 1982), și anume acela de a obține doar folosința locuinței, iar nu de a stabili raporturi specifice căsătoriei.  Împrejurarea că apartamentul a fost obținut de reclamant pe bază de contract de închiriere de la locul de munca, este lipsită de relevanță în aprecierea scopului urmărit de pârâtă la încheierea căsătoriei. 

De asemenea, din imprejurarea că la divorț apartamentul a fost atribuit soției, care ulterior l-a cumpărat, nu se poate reține ca dovedit scopul ilicit invocat de reclamant, întrucât atribuirea locuinței unuia dîntre soți cu ocazia divorțului este o consecință legală a desfacerii căsătoriei. 
Sursa materialului și autoarea textului: Înalta Curte de Casatie si Justitie

Speța nr.3

Cerere având ca obiect anularea căsătoriei

Împlinirea termenului de prescripție

– art. 21 Codul familiei

Instanța a reținut din probatoriul administrat în cauză că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi aflat cauza de nulitate relativă în ultimele 6 luni dinainte de întroducerea prezentei acțiuni, iar, pe de altă parte, potrivit chiar susținerilor acestuia, a cunoscut încă, când a introdus acțiunea de divorț, starea de înfertilitate a pârâtei. În raport de aceste considerente, s-a apreciat că a intervenit prescripția dreptului de a cere anularea căsătoriei.

Î.C.C.J., S. civ. și de proprietate întelectuală, Decizia nr. 5267 din 16 iunie 2005

Prin acțiunea civilă din 14 octombrie 2002, reclamantul V.C. a chemat în judecată pe pârâta V.M., solicitând anularea căsătoriei lor, încheiată la 25 aprilie 1987 și declarată desfăcută prîn divorț prin sentința civilă nr. 8492 dîn 20 iunie 2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București. Motivând acțiunea, reclamantul a susținut că, la încheierea căsătoriei, consimțământul său a fost viciat dîn cauza dolului prîn reticență, constând în aceea că pârâta i-a ascuns faptul că nu poate procrea, consecință a unei intervenții chirurgicale urmate de complicații. Tribunalul București, Secția a III-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 341 dîn 1 aprilie 2003 prîn care a respins acțiunea ca fiînd prescrisă, motivând soluția dată prin aceea că, pe de o parte, probatoriul administrat nu face dovadă în sensul că reclamantul ar fi aflat cauza de nulitate relativă doar în ultimele 6 luni dînaînte de introducerea acțiunii, iar, pe de altă parte, potrivit chiar susținerilor reclamantului, acesta a cunoscut încă din anul 1999, când a introdus acțiunea de divorț, starea de infertilitate a pârâtei.

În drept, prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 21 C. fam. Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prîn decizia civilă nr. 434/A din 19 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă. Instanța de apel a stabilit ca situație de fapt, asemenea primei înstanțe, că reclamantul a cunoscut starea de înfertilitate a pârâtei anterior pronunțării divorțului dintre ei în anul 2000, astfel că a intervenit prescripția dreptului de a cere anularea căsătoriei.

Prin recursul declarat în termen, reclamantul a susținut că instanțele au încălcat prevederile art. 21 C. fam., neobservând că dreptul la acțiune s-a născut de la momentul în care a aflat că imposibilitatea pârâtei de a procrea era preexistentă încheierii căsătoriei, iar nu de la data când a constatat în timpul căsătoriei că pârâta nu este aptă de a da naștere unui copil. Pentru cele arătate, încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., reclamantul a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor date în cauză și trimiterea pricinii la Tribunalul București pentru judecarea fondului pricinii.

Recursul a fost apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente: Așa cum s-a arătat, reclamantul a invocat numai cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., iar nu cazul reglementat prin art. 304 pct. 10 C. pr. civ. în sensul că înstanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra unei dovezi admînistrate hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii prîn aceea că ar fi dovedit un alt moment al începerii curgerii termenului de prescripție.

În aceste condiții, statuarea dîn apel asupra momentului în care reclamantul a cunoscut împrejurările învocate drept motiv de anulare a căsătoriei, decurgând din modul în care înstanța de apel a înterpretat probele admînistrate, rămâne câștigată cauzei, neputând fi repusă în discuție pe calea recursului. Ca urmare, stabilit fiind că reclamantul a cunoscut cauza de anulare încă înainte de anul 2000, este în afara oricărei discuții că termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. (2) C. fam. s-a împlinit înainte de data introducerii cererii de anulare a căsătoriei. Așadar, nu se constată încălcarea sau greșita aplicare a legii de către înstanța de apel, care să justifice încidența în cauză a motivului de recurs învocat.

Speța nr.4

Nulitatea absolută a căsătoriei (Invocarea lipsei discernământului)

Decizie nr. 667 dîn 12.05.2010, Secția civila, Curtea de Apel Craiova

Prin cererea înregistrată la data de 03.09.2008 sub nr. 17730/215/2008 pe rolul Judecatoriei Craiova reclamanta T.M. a chemat în judecată pe parâții C.E. si Primaria Mun. Craiova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a căsătoriei încheiată între pârâta C.E. și defunctul C.I., tatăl reclamantei, conform certificatului de căsătorie înregistrat cu nr. 1954/17.12.2001 în Registrul de Stare Civila al Primăriei Mun. Craiova, având în vedere că acesta a fost lipsit de discernământ atunci când și-a dat consimțământul la încheierea căsătoriei.  În motivarea acțiunii s-a arătat că începând cu anul 1986 a decedat mama reclamantei, deci fosta soție a autorului Crăciun Ion, iar de atunci acesta a rămas singur, cu multiple afecțiuni și lipsit de îngrijirea unei soții, ocazie de care a profitat pârâta C.E. atunci când a venit la plajă, în stațiunea Eforie Nord, cu tabăra de copii a căror profesoară era, determînandu-l pe tatăl reclamantei să se căsătorească cu ea, după ce o perioadă au întretinut relații de concubinaj, fiind încheiat astfel actul de căsătorie trecut în Registrul de Stare Civilă al orașului Eforie și înregistrat cu nr. 46/3.09.1993 . S-a mai precizat ca pârâta nu a manifestat vreodata afecțiune fața de autorul C.I., de altfel între ei era o diferență de vârsta de peste 20 ani, pe ea a interesat-o exclusiv averea lui, dovadă fiind faptul că la scurt timp de la încheierea căsătoriei, l-a determinat pe acesta sa îi înstraineze, printr-un contract de vanzare-cumpărare cu clauza de întreținere, cota de 5/8 din apartamentul său situat în Eforie Nord, strada Bucovinei nr. 5, apt. 3, județul Constanța, imobil ce fusese dobândit de defunct împreună cu fosta lui soție decedată înca din anul 1986, C.D., act pe care defunctul a încercat ulterior sa îl anuleze, după ce și-a dat seama de scopul urmărit de pârâtă ( acela de a intra în posesia averii sale). 

Prin SC nr. 5325/1996 pronunțată de Judecatoria Coțstanta, s-a dispus ulterior desfacerea căsătoriei autorului cu pârâta, au urmat mai multe procese penale între acestia, dupa care, începând cu anul 1999, pârâta a aflat că bătrânului urma să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra unor terenuri agricole amplasate pe raza comunei Cerchezu, județul Constanța și a început din nou să il seducă pe bătrân, reușînd să îl determine să se căsătorească dîn nou cu ea, încheindu-se astfel actul de căsătorie înregistrat cu nr. 1954/17.12.2001 în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Municipiului Craiova. În continuarea motivării acțiunii reclamanta a mai învederat că pârâta C.E. a avut cunoștintă de faptul că bătrânul era lipsit de discernământ atât la data încheierii căsătoriei cu aceasta cât și la înstrainarea imobilului proprietatea sa, cu toate acestea ea a profitat de starea lui mentală precară pentru intra în posesia averii sale, iar acum intenționează să împartă averea soțului său defunct, alături de copiii lui. În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 9, 10 si art. 19 din Codul Familiei. În ședința publică de la 22.10.2008, la solicitarea pârâtei, instanța a extins cadrul procesual, considerând ca legala citarea pentru opozabilitate și a celorlalte două moștenitoare ale autorului ( incluse în certificatul de moștenitor emis la decesul acestuia), A.O. D. M. si A.O.R.S., în calitate de pârâte. La data de 2.04. 2009 pârâta C.E. a formulat o întampinare icare a solicitat instanței respingerea ațtiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiata, deoarece susținerile din acțiune sunt lipsite de fundament real si izvorăsc din sentimentele de aversiune pe care reclamanta le poartă pârâtei, în condițiile în care din actele medicale depuse la dosar, rezultă că autorul Craciun Ion a avut discernământ la încheierea căsătoriei cât și a actelor autentice anterioare si ulterioare acestui eveniment, el fiind îngrijit până la deces de către soția pârâtă. 
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ. 
S-au anexat la dosar o serie de acte medicale doveditoare ale afecțiunilor de care suferea autorul, care însă nu i-au afectat discernământul precum si acte de stare civilă ale pârâtei și soțului său decedat. 

Deși legal citată pe parcursul procesului, reclamanta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune administrarea unor probe suplimentare în vederea dovedirii motivelor de nulitate absolută invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. 
Prin sentinta civilă nr. 11765/8 iulie 2009, pronunțată de Judecatoria Craiova, s-a respins acțiunea având ca obiect constatare nulitate absolută căsătorie, formulată de reclamanta T.M., împotriva pârâților C.E., A.D.M., A.R.S. și Primăria Mun. Craiova. 

A fost obligată reclamanta către pârâta C.E. la plata sumei de 225,7 lei cheltuieli de judecată, reprezentand contravaloare bilete transport feroviar. Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat faptul ca autorul C.I. a decedat la data de 16 martie 2003, ulterior fiind emis certificatul de moștenitor nr. 15/25 martie 2004 întocmit în dosarul notarial nr. 27/2003 al BNP D.R.L. – din Constanța, prin care au fost trecuți ca moștenitori legali ai autorului C.I.: C.E., în calitate de soție supraviețuitoare (aceasta căsătorindu-se cu autorul la data de 17.12.2001, conform certificatului de căsătorie înregistrat cu nr. 1954/17.12.2001 în Registrul de Stare Civilă al Primariei Mun. Craiova), T.I.M.- fiica, A.O.D.M. si A.O.R.S. – în calitate de nepoate de fiică predecedată. Din înscrisurile medicale depuse la dosar de către părți, rezultă că autorul a fost pensionat medical prezentând diagnosticul clinic (marfo-patologic): insuficiență circulatorie cerebrală, sindrom pseudotulburator incipient, neuroplasm de inducție cu elemente depresive, diagnosticul funcțional înscris fiind de deficiență globală accentuată prin tulburări în complexul de adaptare a organismului, fiind încadrat în gradul II de invaliditate. 
Prin actele medicale depuse la dosar s-a evidențiat de către medicii specialiști în domeniu, în urma examenelor psihice efectuate autorului în timpul vieții sale, că acesta avea o stare psihică specifică vârstei sale, era orientat temporo-spatial, auto si allopsihic, nu prezenta tulburari în sfera senzoriala, intelectuala sau a personalității, relata coerent situația în care se afla și ceea ce dorea să facă cu bunurile sale, fără a se identifica tulburari psihice care să îi altereze discernământul; el avea senilitate fiziologică, având însă discernământul faptelor sale și putea dispune de bunurile sale. De altfel afecțiunile de care suferea, conform biletului de ieșire din Spitalul Militar de Urgență Craiova – Secția Boli Interne, datat din 23.03.2001, erau: cardiopatie ischemica cronică nedureroasă, fibrilație atrială cronică cu alură ventriculară medie; hipertensiune arterială esențială stadiul II; insuficiență cardiaca cronica globala clasa a III-a si spondiloză vertebrală avansată. Potrivit dispozițiilor art. 9 din Codul familiei, " Este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal precum și cel care este lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale", iar în prevederile art. 10 c.fam. se menționează:" Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soți nu declară că și-au comunicat reciproc starea sanatății lor. În cazul în care, prin lege speciala, este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozițiile acelei legi". 

Conform dispozițiilor art. 9 si art. 19 C.fam., este nulă casatoria încheiata de cel lipsit vremelnic de facultățile sale mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale, deci starea acestuia se analizează ca fiind exclusivă de consimțământ. După cum se știe, persoanele care nu au vremelnic discernământul faptelor sunt oprite să se căsătorească numai atât timp cât nu au posibilitatea să consimtă în mod conștient, spre deosebire de alienații și debilii mintali care sunt împiedicați să se căsătorească chiar dacă nu se află puși sub interdicție. 

Din analiza probelor administrate în cauză, instanța a considerat că autorul Crăciun Ion, datorită bolilor psihice și interne de care suferea, nu făcea parte din categoria persoanelor care nu pot încheia căsătoria( alienatul si debilul mintal), căsătoria fiind nulă doar în cazul în care autorul ar fi aparținut unei asemenea categorii, actele medicale depuse la dosar confirmând starea de luciditate a autorului la data încheierii căsătoriei a cărei nulitate absolută s-a solicitat a se constata (menționându-se că acesta era din punct de vedere psihic în limitele vârstei sale înaintate, de peste 80 ani, însă fără modificări patologice semnificative, având discernământul prezent). 
Aceeasi stare de fapt referitoare la discernământul autorului, a fost confirmată, pe langă înscrisurile medicale depuse, și de referatul de anchetă socială efectuată la data de 21.07.2002 la domiciliul lui Crăciun Ion de către Primăria orașului Eforie – Colectivul de sprijin al autorității tutelare si asistență socială, în care s-a menționat, în urma discuțiilor purtate de acesta cu reprezentanții autorității tutelare, ca el era linistit, coerent în discuții, fiind conștient de actele și faptele sale. Dealtfel, interzicerea căsătoriei în cazul persoanei lipsite vremelnic de facultățile mintale operează exclusiv pentru perioada în care nu are discernământul faptelor sale, deoarece în perioadele de remisiune se prezumă că acționează cu discernământ și că își dă un consimțământ valabil. Persoanele care nu au vremelnic discernământul faptelor sunt oprite să se căsătorească numai atâta timp cât nu au posibilitatea să consimtă în mod conștient, spre deosebire de alienații si debilii mintali care sunt împiedicați să se căsătorească chiar dacă nu se află puși sub interdicție. Pentru ca ascunderea unor maladii a soțului care se căstorește, față de celalălt soț, să poată duce la anularea căsătoriei, ea trebuie sa prezinte o anumita gravitate, aceasta sancțiune neputând opera în cazul unor afecțiuni minore si vindecabile, deoarece s-ar lovi în însăși instituția căsătoriei și s-ar promova sancțiuni pentru fapte nerelevante în raport cu scopul sancțiunii prevazute de lege, ori în speța de față nu rezultă că autorul ar fi suferit de anumite boli psihice distructive de consimțământ la încheierea actelor juridice, sau care să îi afecteze discernământul, chiar pe perioade limitate. Având în vedere considerentele expuse anterior, instanta a constatat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 9 si 19 c.fam. privind caâuzele de nulitate absolută a căsătoriei, iar actul de căsătorie înregistrat cu nr. 1954/17.12.2001 în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Mun. Craiova a fost încheiat cu îndeplinirea condițiilor legale necesare pentru încheierea căsătoriei, consimțământul vreunuia dintre soți nefiind viciat la acel moment, ambii având discernământ, motiv pentru care urmeaza a se respinge acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiata.Văzând și prevederile art. 274 c.proc.civ., fiind în culpă procesuală, reclamanta a fost obligată către pârâta C.E. la plata sumei de 225,7 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare bilete transport feroviar. 
Împotriva sentintei civile a declarat apel reclamanta T.M., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În motivarea apelului s-au arătat următoarele: Fiind vorba despre un act înregistrat în registrele de stare civilă, în conformitate cu prev.art.282/1 C.pr.civ., sentința pronunțată nu este supusă apelului. 

În raport de actele medicale depuse de ea în motivarea cererii de constatare a nulității absolute a căsătoriei tatălui său Crăciun Ion cu pârta C.E. la data de 17.12.2001 cu actul de căsătorie nr. 1954 al Primariei Craiova, judecătorul fondului nu putea hotărî respingerea acțiunii în lipsa unei expertize medico-legale de specialitate pe care a solicitat-o, iar instanța nu a luat-o în considerare. 
Daca art. 10 din C.fam., prevede expres nu se va încheia căsătoria dacă soții nu declară ca și-au comunicat starea sănătații fiecăruia, și dacă în raport cu actele medicale anexate la acțiune, este evident ca tatal la varsta de 80 de ani nu putea fi cotat cu discernământul necesar căsătoriei mai ales ca anterior cunoscând intențiile pârâtei C.E. au mai divorțat, după care din nou captându-i bunavoința s-au recăsătorit. Recăsătoria a avut loc dupa ce anterior între cei doi au avut loc procese civile unul dintre ele dispunând anularea actului de vanzare cumpărare încheiat anterior cu intenția evidenta a cumpărătoarei de a beneficia de bunurile tatalui sau, încât și această a doua căsătorie nu putea fi decât o noua stratagemă a pârâtei de a profita de starea tatălui său.  În aceste condiții consideră apelanta ca instanța de fond nu a procedat legal si întemeiat la respingerea cererii sale, fără a exista la dosar o expertiză medico-legala competentă sa determine starea discernământului acestuia la 81 de ani la noua căsătorie, motive pentru care a solicitat admiterea apelului său și schimbarea în totul a sentinței criticată. 

Prin decizia civilă nr.3 din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.17730/215/2008, s-a respins apelul declarat de apelanta reclamantă Tavarlau Maria, împotriva sentintei civile nr. 11765/08.07.2009, pronunțată de Judecatoria Craiova în contradictoriu cu pârâtii: C.E., Primaria Municipiului Craiova, judetul Dolj, A.D.M. si A.R. 

În esență, reclamanta apelantă a invocat lipsa consimțământului autorului la încheierea căsătoriei, ca urmare a lipsei discernământului acestuia precum si necomunicarea stării de sănătate a viitorilor soți înainte de încheierea căsătoriei. 

Cu privire la motivul prevăzut de art. 10 din Codul familiei, respectiv necomunicarea stării de sănătate s-a reținut că acesta nu este un motiv de nulitate absolută ci de nulitate relativă, putând fi așadar invocat doar de către soți iar nu și de către alte persoane interesate. 

Referitor la motivul reclamantei privind lipsa valabilității consimțământului autorului, defunctul C.I., se reține că, potrivit concluziilor certificatului medico-legal întocmit de IML Craiova cu mai puțin de 2 ani înainte de încheierea căsătoriei, acesta avea discernământ. Nefiind depuse alte acte medicale, ulterioare respectivului certificat medical, prin care să se evidențieze anumite afecțiuni de natură să aiba consecințe asupra discernământului autorului, nu există nici un motiv pentru ca, pornindu-se de la aceleași acte medicale, să se dispună efectuarea unei expertize. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta T.M., solicitând în conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civila, admiterea recursului întrucat potrivit prevederilor art.282/1 Cod pr.civila, calea de atac nu era nu apelul, ci recursul, cauza avand ca obiect constatarea nulității înscrierilor în registrul de stare civila. De asemenea, a fost respinsă în mod greșit efectuarea expertizei medico-legale la IML Mina Minovici, atâta vreme cât expertiza efectuată de către pârâtă la IML Craiova cu puțin timp înainte de căsătorie a fost facută de complezență. A menționat că această expertiză era necesară pentru a se stabili lipsa discernământului tatălui său la încheierea căsătoriei, ceea ce conduce la nulitatea căsătoriei. 
S-a solicitat aplicarea art.312 pct.2 Cod pr.civilă si încuviințarea expertizei medico-legală. 
Recursul este nefondat. Prima critică este neîntemeiată, corect instanțele facând aplicarea dispozițiilor codului de procedura civila și considerând calea de atac impotriva sentinței civile ca fiind apelul și nu recursul, art.2821 Cod pr.civila nefiind incident în speță. 
Obiectul cauzei nu il reprezînta anularea unor înregistrari în registrul de stare civila privite în materialitatea lor ci, constatarea nulitatii căsătoriei care are ca o consecînta ulterioara nesolicitata expres prîn actiune, si anularea sub aspect scriptic a înscrisului însusi. 

Deci, obiectul cauzei nu-l reprezintă expres, singular, întrinsec anularea scriptică, materială a înregistrărilor ,înscrierilor dîn registrul de stare civilă, a înscrisurilor, ci obiectul principal l-a reprezentat constatarea nulității căsătoriei privită ca institutie juridica și în consecință atrăgând cele două căi de atac: apelul si recursul potrivit dispozițiilor procedurale. 
Reclamanta recurentă, a înțeles să investească instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art.9 si 10 Codul familiei. În esență, reclamanta apelantă a invocat lipsa consimțământului autorului său la încheierea căsătoriei, ca urmare a lipsei discernământului acestuia, precum și necomunicarea stării de sănătate a viitorilor soți înainte de încheierea căsătoriei. 
Art.19 Codul familiei prevede expres cauzele de nulitate ale căsătoriei încheiate cu încălcarea dispozițiilor art.4,5,6,7 lit.a, art.131 si 16 Codul familiei. 
Per a contrario, și în lumina celor invocate în speță, nerespectarea prevederilor art.10 Codul familiei , referitor la faptul că nu se va încheia căsătoria dacă viitorii soți nu declară că și-au comunicat reciproc starea sănătații lor, este sancționată nu cu nulitatea absolută, ci cu nulitatea relativă, atâta vreme cât art.19 din Codul familiei nu prevede în caz de încălcare a acestei prevederi ca sancțiune nulitatea absolută. Fiind o nulitate relativă, aceasta nu poate fi invocată decât de soțul al cărui consimțământ a fost viciat, moștenitorii neavând calitate procesuala activă pentru a invoca nulitatea relativă, întrucât este o acțiune personală. 

Lipsa discernământului constituie o cauză ce împiedică formarea consimțământului în plan mental datorită unei maladii psihice sau a vârstei și atrage nulitatea absolută a căsătoriei. 

Cât privește lipsa valabilității consimțământului autorului reclamantei, defunctul Crăciun Ion, se reține că, potrivit concluziilor certificatului medico-legal întocmit de IML Craiova cu mai puțin de 2 ani înainte de încheierea căsătoriei, acesta avea discernământ. Nefiind depuse alte acte medicale, ulterioare respectivului certificat medical, prin care să se evidențieze anumite afecțiuni de natură sa aiba consecințe asupra discernământului autorului reclamantei, nu există nici un motiv pentru ca, pornindu-se de la aceleași acte medicale, să se dispună efectuarea unei noi expertize. Dîn actele medicale depuse la dosar, reiese ca tatăl recurentei avea o stare psihică specifică vârstei, pacientul fiind orientat temporo-spațial, auto si allopsihic, nu prezenta tulburări în zona senzorială, intelectuală sau a personalității, relatând coerent situația în care se afla. În recurs, potrivit art.305 Cod pr.civilă, nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor și nefiind incident niciuna dintre cauzele de casare prevăzute de lege, instanța conform art.312 alin.1 teza 2 Cod pr.civilă, va respinge recursul. 

Potrivit art.274 Cod pr.civilă va fi obligată recurenta la plata sumei de 1104,60 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și contravaloare transport.

Speța nr. 5 Nulitatea absolută

Unul dintre soți contractează la bancă un credit pentru achiziționarea unui autoturism. Autoturismul este prezumat bun comun, iar datoria, potrivit art. 351 alin. (1) din N.C.C, este comună, fiind în legătură cu dobândirea unui bun comun. Ulterior, căsătoria se desființează. Presupunem că soții au fost de rea-credînță, astfel încât nu a existat niciodată comunitate de bunuri. Dacă băncii i-ar putea fi opus efectul retroactiv al nulității căsătoriei, ar însemna că datoria contractată de unul dintre soți nu mai este comună, ci exclusivă a soțului contractant. În măsura în care acesta este insolvabil, banca ar suferi un prejudiciu. Or, în aplicarea art. 306 din Noul Cod civil, înseamnă că, într-o asemenea ipoteză, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă băncii, care va considera, în continuare că datoria este comună, iar autoturismul este bun comun. Banca va putea urmări bunurile comune, iar dacă sunt neîndestulătoare, foștii soți răspund solidar cu bunurile proprii. Deci, pentru bancă a existat regimul comunității legale de bunuri. Dacă însă împrumutul ar fi fost contractat de unul dintre soți nu de la bancă, ci de la o rudă apropiată, care ar fi cunoscut în fapt situația soților, respectiv cauza de nulitate a căsătoriei, celălalt soț i-ar putea opune acestei rude creditoare efectul retroactiv al nulității, în sensul de a considera că nu a existat niciodată comunitate de bunuri, datoria fiînd exclusivă a soțului care a contractat-o.

Concluzii

Logodna, este o instituție a dreptului familiei care apare reglementată în Noul Cod Civil, dar care a existat în dreptul românesc anterior apariției acestuia.

Prima instituție legată de dreptul familiei reglementată în Codul Caragea este logodna. Spre deosebire de vechile reglementări, logodna poate produce efecte juridice în situațiile prevazute de art.268 si art.269 din Noul Cod Civil.

În cazul în care logodnicii au primit anumite daruri, de la terțe persoane,  în considerarea logodnei, pe durata acesteia sau în vederea căsătoriei,  atunci ei sunt obligați să le restituie, în natură, proprietarilor lor. În masura în care restituirea în natură nu mai este posibilă, logodnicii vor fi obligați la  plata  contravalorii bunurilor, în măsura îmbogațirii.  Excepția de la obligația de restituire nu va  mai exista în cazul în care ruperea logodnei a fost determinată de decesul unuia dintre logodnici (art 268, Codul Civil)

Răspunderea pentru ruperea logodnei. Aceasta întervine în  două cazuri : atunci când una dintre părți  rupe logodna în mod abuziv  și atunci când una dintre părți îl determina, în mod culpabil, pe celălalt să rupă logodna (art. 269, Codul Civi).

Logodna apare în strânsă legatură cu căsatoria, fiind prevazut în Codul Civil faptul că niciuna dintre acestea nu este condiționată de încheierea celeilalte.

Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, apare condiția diferenței de sex, căsătoria putându-se încheia doar între un bărbat și o femeie.Conform art.277 alin.1, este interzisă căsătoria între persoane de acelasi sex. Mai mult, în art. 277 alin. 2 din Noul cod civil, se precizează că nici „căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini, nu sunt recunoscute în România.” În art.277, alin.3, se mentioneaza ca „parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în strainătate, fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini, nu sunt recunoscute în România.”

Drepturile si îndatoririle personale ale soților

In Noul Cod Civil, sunt reglementate obligațiile personale privind respectul reciproc, fidelitatea, sprijinul moral, dar in același timp apar reglementări privind independența soților prin interdicții privind cenzurarea corespondenței, a alegerii profesiei, a relatiilor sociale.

BIBLIOGRAFIE

Cărți, studii si articole

Ion T Amuza- Căsătorie si divorț în vechiul drept românesc. Editura Sylvi, Bucuresti, 2001

Marieta Avram.Drept civil.Familia, Ed.Hamangiu, București, 2013

Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici, Ioan Puie, Iulian Maftei, Dreptul familiei, Ed.Universul Juridic, București, 2013

A. Bacaci, C.Hageanu, V.Dumitrache- Dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti,1999

Al. Bacaci, V.C.Dumitrache, C.C.Hageanu, Dr.familiei, ed.7 în reglementarea Codului Civil, Ed.C.H.Beck, București, 2012

Adrian Alexandru Banciu, Maria Banciu, Dreptul familiei conform Noului Cod Civil, Ed.Hamangiu

Fl. Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantînovici, Ion Macovei, Codul Civil, Comentarii pe articole, Ed.C.H.Beck, Bucuresti, 2012

Flavius Baias, Marieta Avram, Legislatia familiei – Bucuresti, All, 1996

T. Bodoașcă- Dreptul familiei, Editura All Beck, București,  2005

Teodor Bodoașcă, Aspecte critice si controversate în legislația si doctrina românească din domeniul dreptului familiei în “Dreptul”nr..3/2004

Adriana Corhan- Dreptul familiei. Teorie si practică, Editura Lumina Lex, București 2001

I. Chelaru- Casatoria si divortul, aspecte juridice civile, religioase si de drept comparat, Editura A 92 Acteon, 2004

Florian Emese, Dreptul familiei, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 1997

Ion.P. Filipescu, Andrei I. Filipescu- Tratat de dreptul familiei, editia a VI, Editura All Beck, București 2001

E. Florian- Dreptul familiei, Editura Limex, Cluj-Napoca, 2003

C.C.Hageanu, Dreptul familiei si actele de stare civilă, Ed.Hamangiu, Bucuresti, 2012

C. Hamagiu, I. Rosetti , Blanescu, Al Baicoianu- Tratat de drept civil, Vol 1, reeditare, Editura All, Bucuresti 1998

A. Ionașcu, M. Muresan, M.N. Costin, V. Ursa, Familia si rolul ei în societate, Ed.Dacia, Cluj-Napoca

Dan Lupașcu- Dreptul Familiei, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2005

Ioana Nicolae, Înstitutii ale dreptului familiei, Ed.Hamangiu, Bucuresti, 2009

Corneliu Turianu- Dreptul familiei- practică judiciară comentată si adnotată. Editura Pinguin Book, București, 2004

Adrian Pricopi- Dreptul familiei -curs., Ediția a III-a, Ed. Fundației România Mare, București, 2007

Adrian Pricopi. Căsătoria în dreptul roman, Lumina Lex, 1999

M. Tomescu- Dreptul familiei, protectia copilului, Editura All Beck, Bucuresti, 2005

O.Ungureanu, C.Jigastru, Drept civil. Persoanele, Editia a II-a, Ed.Hamangiu, Bucuresti, 2007

Carmen Tamara Ungureanu, Codul Civil – Comentarii, doctrina si jurisprudenta, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2012

Legislație

Noul Cod Civil

Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă republicat

Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.247/10 aprilie 2015

Codul familiei, adoptat prin Legea nr.4/4 ianuarie 1954, abrogat prin întrarea în vigoare a Noului cod civil, la data de 1 octombrie 2011 (Legea 71/2011)

Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil

Legea nr.287/2009 a fost publicată în M.O.al României, Partea I, nr.511/24 iulie 2009

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511/.24 iuliue 2009

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409/10 iunie 2011

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.427 din 17 iunie 2011 (rectificare Lege 287/2009)

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.489/8 iulie 2011 (rectificare Lege 287/2009)

Legea nr.60/10 aprilie 2012

Legea 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, Codului familiei și a Legii contenciosului administrativ

Curierul Juridic nr.10/2011