Caracteristica Criminologica a Luarii Si Darii de Mita
Planul tezei:
Introducere
Capitolul I Organele cu atribuții de administrare fiscală. Serviciul Fiscal de Stat
§1. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat din Republica Moldova
1.1. Structura Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și funcțiile direcțiilor sale
1.2. Atribuțiile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
1.3. Drepturile și obligațiile Șefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
§2. Inspectoratul Fiscal de Stat Teritorial
2.1. Structura organizatorică și atribuțiile Inspectoratului Fiscal de Stat Teritorial
2.2. Drepturile și obligațiile Șefului Inspectoratului Fiscal de Stat Teritorial
§3. Drepturile și obligațiile organului fiscal și ale funcționarului fiscal
Capitolul II Analiza juridică a luării și dării de mită în sfera fiscală
§1 Noțiunea și caracteristica generală a infracțiunilor săvîrșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale
§2 Analiza juridică a luării și dării de mită
2.1 Obiectul luării și dării de mită
2.2 Latura obiectivă a luării și dării de mită
2.3 Latura subiectivă a luării și dării de mită
2.4 Subiectul luării și dării de mită
Capitolul III Semnele calificative a luării și dării de mită
§1 Luarea și darea de mită repetat
§2 Luarea și darea de mită de două sau mai multe persoane
§3 Luarea de mită prin estorcare
§4 Luarea și darea de mită în proporții mari și deosebit de mari
4.1 Luarea și darea de mită în proporții mari
4.2 Luarea și darea de mită în proporții deosebit de mari
§5 Luarea și darea de mită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale
Capitolul IV Caracteristica criminologică a luării și dării de mită
§1 Caracteristica criminologică a personalității infractorului
§2 Cauzele și condițiile luării și dării de mită
§3 Preîntîmpinarea luării și dării de mită
Capitolul V Evoluția mituirii în sfera fiscală și reglementarea ei în legea penală a altor state
§1 Istoricul infracțiunii luării și dării de mită în sfera fiscală
§2 Luarea și darea de mită în sfera fiscală în legislația României și Federației Ruse – aspecte comparative
2.2 Darea de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean
Încheiere
Bibliografie
“Darurile orbesc ochii
înțelepților și schimbă
cuvintele drepților”
Jousse
Traite de la justice crimele de
France, 1771, vol. III, p. 776
Introducere
Tema tezei de licență “Mita și reglementarea ei în legislația penală a Republicii Moldova” executată de noi, este în viziunea noastră actuală și importantă din următoarele considerente.
Dacă în primii ani de tranziție la economia de piață în Republica Moldova activau doar câteva mii de organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale, în anul 2000 numărul lor s-a ridicat la 42207 unități (societăți pe acțiuni – 6455, SRL-uri – 31380, instituții și organizații nestatale – 4372), apoi la sfîrșitul anului 2006 numărul lor a ajuns la 65280 unități (societăți pe acțiuni – 4970, SRL-uri – 55650, instituții și organizații nestatale – 4660) 1.
Datorită faptului că un număr considerabil de persoane care gestionau aceste organizații, comițând unele fapte cauzau prejudicii considerabile drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor, nu cădeau sub incidența vreunei norme juridico-penale, a și determinat legislatorul la incriminarea acestor fapte în Capitolul XVI din Partea specială a Codului penal.
Subliniem, că infracțiunile de luarea și darea de mită persoanelor care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale sunt reflectate într-un număr limitat de lucrări. Iată câteva din ele: “Drept penal” de S. Brânză ș.a., 2005, “Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu” de Al. Barbăneagră, 2003, “Codul penal comentat și adnotat. Partea specială” de Al. Barbăneagră ș.a., 2005, “Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea specială” de I. Macari, 2003. Asta ne-a și îndemnat la analiza mai profundă a fenomenului mituirii utilizînd cum literatura publicată în Republica Moldova așa și publicațiile savanților de peste hotare, cum ar fi: “Evoluția Dreptului public pe teritoriul dintre Prut și Nistru în prima jumătate a secolului al XIX-lea” de E. Aramă și V. Coptileț, 2003, “Corupția” de V. Gurin ș.a., 2000, “Explicații teoretice ale Codului penal român” (partea specială) de V. Dongoroz ș.a., 1972, “Drept penal român” (partea specială) de O. Loghin și T. Toader, 2000, “Drept penal” (partea specială) de Il. Pascu și V. Lazăr, 2003, “Уголовное право. Особенная часть” de И. Казаченко, 2001, “Уголовное право России. Часть Особенная” de Л. Кругликов, 2004, “Коментарии к Уголовному кодексу Российской Федерации” de В. Радченко, 2000, actele normative ale Republicii Moldova. În calitate de material practic au servict datele statistice publicate de Biroul Național de Statistică al Republii Moldova, publicațiile Organizației non-guvernamentale “Transparency International-Moldova”, datele statistice prezentate de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, precum și alte publicații periodice.
Și totuși având în vedere faptul, că sondajele organizațiilor non-guvernamentale demonstrează faptul, că fenomenul mituirii a împânzit societatea, iar discuții la acest capitol prin organele de informare în masă practic lipsesc, considerăm necesar o cercetare mai amplă a acestei teme. Deaceia în teza de licență, autorul și-a propus să studieze literatura de specialitate consacrată infracțiunilor de mituire, actele legislative, datele statistice, precum și metodele practice de contracarare și prevenire a acestui fenomen negativ.
Teza de licență executată de autor include: introducere, patru capitole, încheiere precum și literatura utilizată.
Recunoaștem, că volumul limitat al lucrării nu nea permis să dezvăluim profund toate aspectele infracțiunilor de mituire. Pe de o parte, cum deja s-a menționat, acest fenomen este puțin reflectat în literatura de specialitate, iar pe de altă parte însăși procesul de contracarare și preîntâmpinare decurge anevoios și cu multe dificultăți. Reieșind din aceasta, în continuare vom prelungi analiza fenomenului mituirii în Republica Moldova în măsura posibilităților.
Capitolul I Organele cu atribuții de administrare fiscală. Serviciul Fiscal de Stat
§1. Inspectoratul Fiscal Principal de Stat din Republica Moldova.
În statele contemporane, controlul corectitudinii stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor revine în special organelor fiscale. De cele mai dese ori, organele fiscale sunt parte componentă a Ministerului Finanțelor și, respectiv, sunt în subordinea acestuia. În Republica Moldova, Inspectoratele Fiscale de Stat sunt persoane juridice și activează în temeiul legislației în vigoare și prevederilor Regulamentului cu privire la modul de funcționare a organelor Serviciului Fiscal de Stat, aprobat prin HG Republicii Moldova nr. 1736 din 31 decembrie 2002 (Monitorul Oficial al RM, 2002, nr. 190 – 197, art.1187).
Atît structura organizatorică, cît și schema de încadrare a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) se aprobă de către Ministerul Finanțelor. IFPS de pe lîngă Ministerul Finanțelor are statut de persoană juridică și este finanțat de la bugetul de stat. El activează în temeiul Constituției Republicii Moldova, Codului Fiscal și al altor legi, al hotărîrilor Parlamentului, al decretelor Președintelui Republicii Moldova, al hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului, al deciziilor în problemele fiscale adoptate de autoritățile administrației publice locale în limitele competenței.
Structura organizatorică a SFS este sistematizată în figura 1.1.(Anexa 1).
Conform art. 132 din Codul Fiscal, Ministerul Finanțelor exercită dirijarea metodologică a activității IFPS fără ingerințe în activitatea lui. Modul de funcționare a organului fiscal, de aprobare a structurii, a personalului scriptic și a fondului de retribuire a muncii, precum și modul de atribuire a gradelor de calificare a funcționarilor săi sunt stabilite în Regulamentul cu privire la modul de funcționare a organelor Serviciului Fiscal de Stat, aprobat de Guvern.
Sarcina de bază a organului fiscal, conform alin.1 art. 132 Cod Fiscal, constă în exercitarea controlului asupra respectării legislației fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline și la timp la buget a sumelor obligațiilor fiscale. De aceea, în conformitate cu punctul 1.2 din Regulamentul intern al IFPS, drept sarcină primordială a IFPS este stabilirea direcțiilor generale de activitate a organelor Serviciului Fiscal de Stat, principiilor generale de organizare a activității, modului de colaborare cu autoritățile publice și răspunderea organelor fiscale și angajaților lor pentru exercitarea neconformă a obligațiunilor funcționale stabilite prin următoarele actele legislative: Codul Fiscal, Codul Muncii, Legii serviciului public etc.
Iar în conformitate cu punctul 2.1 al aceluiași regulament, în cadrul raporturilor de muncă IFPS acționează în baza principiului egalității în drepturi a tuturor salariaților. Inspectoratul Principal de Stat va manifesta intoleranță deplină față de orice discriminare directă sau indirectă a salariatului pe criterii de sex, vîrstă, rasă, etnie, religie, politică, origine socială, domiciliu, apartenență sau activitate sindicală, precum și alte criterii.
IFPS reprezentînd temelia SFS conlucrează cu Camera Înregistrării de Stat în vederea exercutării prevederilor art. 19, 24 și 26 ale Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali nr. 220-XVI din 19 octombrie 2007.
Întru realizarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 220-XVI din 19 octombrie 2007, IFPS prezintă în formă electronică Camerei Înregistrării de Stat informația despre persoanele juridice care au activat, însă ulterior, în decurs de 12 luni nu au prezentat dări de seama fiscale prevăzute de legislație (persoane juridice pasive). Informația indicată se selectează trimestrial la situația din: 01 ianuarie, 01 aprilie, 01 iulie și 01 octombrie, pentru 12 luni consecutive anterioare datei de referință, și se prezintă în termen de pînă la 20 de zile de la data de referință. Pentru prezentarea informației inițiale se stabilește termenul de 01 iunie 2008, pentru 12 luni consecutive anterioare datei respective.
După expedierea informației menționate Inspectoratul Fiscal Principal de Stat prezintă Camerei Înregistrării de Stat o confirmare scrisă a acestui fapt.
În scopul asigurării executării prevederilor art. 18, art. 24 și 26 din nr. 220-XVI din 19 octombrie 2007 IFPS va transmite Camerei Înregistrării de Stat informația privind lipsa sau existența restanțelor față de bugetul public național în cazul suspendării activității și radierii din registru; precum și informația, privind persoanele juridice care, în decurs de 12 luni de la data înregistrării, nu au depus dări de seamă fiscale prevăzute de legislație și nu au efectuat operațiuni pe nici un cont bancar (persoane juridice inactive) indicînd existența sau lipsa datoriilor la bugetul public național. Informația indicată se va constata în urma controalelor documentare și se va prezenta pe suport de hîrtie.
1.1. Structura Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și funcțiile direcțiilor sale.
IFPS, după cum am menționat, reprezintă temelia SFS. Conform pct. 5 al HG nr.1736 din 31.12.2002 cu privire la reglementarea activității organelor SFS, activitatea de conducere în cadrul IFPS este exercitată de către șeful IFPS, numit în și eliberat din funcție de către ministrul finanțelor. Serviciul are în structura sa trei șefi adjuncți, numiți în și eliberați din funcție de către ministrul finanțelor, la propunerea șefului IFPS. La rîndul său șeful IFPS și șefii adjuncți au în subordinea lor direcții și secții. Structura IFPS este redată în figura 1.2 (Anexa 2).
Pentru asigurarea funcționării eficiente a mecanismului fiscal, acesta are o structură complexă, formată după cum am spus din Direcții și Secții, fiecare avînd fun însă ulterior, în decurs de 12 luni nu au prezentat dări de seama fiscale prevăzute de legislație (persoane juridice pasive). Informația indicată se selectează trimestrial la situația din: 01 ianuarie, 01 aprilie, 01 iulie și 01 octombrie, pentru 12 luni consecutive anterioare datei de referință, și se prezintă în termen de pînă la 20 de zile de la data de referință. Pentru prezentarea informației inițiale se stabilește termenul de 01 iunie 2008, pentru 12 luni consecutive anterioare datei respective.
După expedierea informației menționate Inspectoratul Fiscal Principal de Stat prezintă Camerei Înregistrării de Stat o confirmare scrisă a acestui fapt.
În scopul asigurării executării prevederilor art. 18, art. 24 și 26 din nr. 220-XVI din 19 octombrie 2007 IFPS va transmite Camerei Înregistrării de Stat informația privind lipsa sau existența restanțelor față de bugetul public național în cazul suspendării activității și radierii din registru; precum și informația, privind persoanele juridice care, în decurs de 12 luni de la data înregistrării, nu au depus dări de seamă fiscale prevăzute de legislație și nu au efectuat operațiuni pe nici un cont bancar (persoane juridice inactive) indicînd existența sau lipsa datoriilor la bugetul public național. Informația indicată se va constata în urma controalelor documentare și se va prezenta pe suport de hîrtie.
1.1. Structura Inspectoratului Fiscal Principal de Stat și funcțiile direcțiilor sale.
IFPS, după cum am menționat, reprezintă temelia SFS. Conform pct. 5 al HG nr.1736 din 31.12.2002 cu privire la reglementarea activității organelor SFS, activitatea de conducere în cadrul IFPS este exercitată de către șeful IFPS, numit în și eliberat din funcție de către ministrul finanțelor. Serviciul are în structura sa trei șefi adjuncți, numiți în și eliberați din funcție de către ministrul finanțelor, la propunerea șefului IFPS. La rîndul său șeful IFPS și șefii adjuncți au în subordinea lor direcții și secții. Structura IFPS este redată în figura 1.2 (Anexa 2).
Pentru asigurarea funcționării eficiente a mecanismului fiscal, acesta are o structură complexă, formată după cum am spus din Direcții și Secții, fiecare avînd funcțiile sale specifice. Structurat astfel, acest sistem permite urmărirea respectării prevederilor legislației fiscale, atît la nivel național, cît și la nivel local. Reflectarea detaliată a acestor funcții, în scopul perceperii integrale a funcțiilor acestui sistem de administrare fiscală este redată mai jos.
Direcția audit intern se subordonează direct șefului IFPS și se divizează în:
Secția analitica și logistica administrării fiscale;
Secția audit a IFS teritoriale.
Această direcție are următoarele funcții:
Coordonează activitatea organelor fiscale de stat teritoriale, organizează, planifică și asigură activitatea lor de colectare a plăților la bugetul public național;
Apreciază eficiența activității organelor fiscale de stat teritoriale, întreține relațiile cu autoritățile administrației publice locale în vederea colaborării cu organele fiscale teritoriale, stabilită de legislația fiscală;
Asigură, de comun cu subdiviziunile de ramură ale IFPS, inspectarea periodică a activității organelor fiscale teritoriale;
Participă la elaborarea proiectelor de acte legislative și normative în vederea reglementării activității IFST, ce se referă la atribuțiile, drepturile și responsabilitatea acestora;
Elaborează proiecte de acte normative privind organizarea structurală a SFS și organelor din cadrul acestuia, studiază eficacitatea de activitate a structurilor organizatorice aprobate și în temeiul rezultatelor obținute întemeiază propuneri corespunzătoare;
Elaborează cu participarea subdiviziunilor IFPS, proiectele regulamentelor – tip de funcționare a subdiviziunilor IFST;
Analizează volumul de lucru al efectivului IFST și înaintează propuneri în vederea majorării (reducerii) personalului scriptic;
Examinează, cu participarea subdiviziunilor de ramură ale IFPS, petițiile contribuabililor ce se referă la acțiunile sau inacțiunile organelor de stat teritoriale, cu excepția celor ce se referă la calitatea controalelor, sancțiuni financiare și amenzi administrative;
Generalizează cele mai frecvente neajunsuri în activitatea organelor fiscale teritoriale, elaborează scrisori de sinteză și recomandări corespunzătoare;
Elaborează avize la diverse proiecte de acte normative și scrisori sau răspunsuri solicitate pe chestiuni ce țin de competența Direcției.
Direcția resurse umane se subordonează și ea direct șefului IFPS și se divizează în:
Secția valorificarea resurselor umane;
Secția instruire profesională.
Direcția resurse umane are următoarele funcții:
Elaborează sau participă la elaborarea proiectelor de acte legislative și normative în vederea reglementării activității organelor SFS în partea ce se referă la atribuțiile, drepturile și responsabilitatea persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul acestora;
Asigură realizarea politicii de stat privind lucrul cu personalul, efectuează organizarea activității personalului, bazată pe principiile selectării democratice și promovării după calitățile și competența profesională;
Participă la elaborarea structurilor organizatorice ale organelor fiscale de toate nivelurile și obligațiilor de serviciu ale colaboratorilor acestora;
De comun acord cu organele fiscale teritoriale și direcțiile și secțiile IFPS prognozează și planifică necesarul de cadre pe un termen de 5 ani;
Organizează și dirijează perfecționarea profesională a cadrelor;
Pregătește și înaintează spre examinare propuneri privind numirea în funcție a lucrătorilor aparatului central și conducătorilor subdiviziunilor subordonate;
Organizează, asigură și ține evidența termenelor de atestare a lucrătorilor, face propuneri privind avansarea în grad de clasificare conform Regulamentului în vigoare;
Elaborează de comun acord cu instituțiile de învățămînt mecanismul de repartizare la practică a studenților;
Prezintă propuneri pentru distincții și mențiuni ale lucrătorilor;
Asigură executarea legislației în domeniul angajării și eliberării lucrătorilor din funcție;
Completează, ține evidența, asigură păstrarea și eliberarea carnetelor de muncă, calculează vechimea în muncă pentru plata recompensei pentru vechime în muncă, pregătește documentele necesare pentru stabirirea pensiei. Face completările necesare în registrul și dosarul personal, ține evidența acordării concediilor lucrătorilor;
Elaborează proiecte de documente normative în vederea calculării vechimii în muncă și cu privire la lucrul cu personalul;
Ține evidența și controlul examinării și rezolvării petițiilor cetățenilor, din domeniul său de activitate, organizează audiențe pentru cetățeni;
Corespondează cu organele fiscale teritoriale în vederea aplicării actelor normative ce țin de politica de cadre, calcularea vechimii în muncă, oferirea gradelor de clasificare etc., generalizează rezultatele și elaborează scrisori de sinteză pe problemele de competență;
Participă la inspectarea activității organelor fiscale de stat teritoriale.
Direcția marilor contribuabili se subordonează șefului adjunct pe operațiuni și se divizează în:
Secțiile control fiscal regional centru, sud și nord;
Secția admnistrarea contribuabililor;
Secția asistență juridică.
Direcția marilor contribuabili are următoarele funcții:
Administrează activitatea agenților economici – contribuabilii mari prin:
efectuarea controalelor fiscale, evidența controalelor efectuate și aplicarea măsurilor necesare, în ordinea și limita prevederilor legislației;
aplicarea deplină a prevederilor legislației fiscale cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor și altor plăți;
analiza achitărilor la buget de către contribuabilii administrați și elaborarea propunerilor de sporire a încasărilor;
popularizarea legislației fiscale și corespondența cu agenții economici administrați în vederea aplicării ei, organizarea sau participarea la seminarele de instruire pentru contribuabili;
întocmirea și prezentarea dărilor de seamă și rapoartelor, stabilite pentru IFST etc.
Ține evidența agenților economici – contribuabili mari, precum și a filialelor (reprezentanțelor) de întreprinderi, păstrează dosarele personale ale contribuabililor, eliberează și ține registrele certificatelor eliberate;
Verifică corectitudinea datelor declarate de contribuabilii administrați, referitor la adresa de reședință,filiale,locurile depozitelor și exercită măsurile prevăzute de legislație în acest scop;
Înaintează propuneri privind suspendarea, în condițiile legii, a operațiunilor bancare pe conturile contribuabililor administrați;
Generalizează materialele controalelor efectuate și întocmește scrisori de sinteză;
Prezintă materialele controalelor organelor de drept, participă la înaintarea acțiunilor în instanțele judecătorești și aplică măsuri prevăzute de legislație;
În baza propunerilor Direcției control fiscal și contestări întocmește planuri perspective de control, inclusiv cu participarea altor organe abilitate cu funcții de control;
Ține evidența formularelor de documente cu regim special, folosite în scopul exercitării atribuțiilor funcționale ce îi revin;
Elaborează propuneri pentru perfecționarea legislației și altor acte normative;
Participă la examinarea contestărilor fiscale și litigiilor între contribuabilii mari și Direcție ce rezultă din controalele efectuate și acțiunile (inacțiunile) colaboratorilor acesteia.
Direcția asistență juridică se suboronează și ea șefului adjunct pe operațiuni și se divizează în:
Secția legislația fiscală;
Secția contestații și reprezentarea în instanțele de judecată;
Secția gestionarea proceselor de insolvabilitate.
Direcția asistență juridică are următoarele funcții:
Supraveghează legalitatea actelor normative emise de IFPS prin avize. Întreprinde măsuri de competență întru preîntîmpinarea încălcărilor legislației în vigoare;
Reprezintă interesele IFPS în diverse instanțe și participă la litigii de ordin fiscal, economic și financiar;
Acordă asistență și ajutor juridic IFS, inclusiv deplasîndu–se în teritoriu;
Organizează seminare, convoacă întruniri cu alte organe, activitatea cărora are tangențe comune cu problemele fiscale, economice, financiare și juridice;
Examinează petițiile, plîngerile, contestările, reclamațiile, cererile prealabile, cererile de chemare în judecată, recursurile, apelurile, contestările în anulare, hotărîrile judecătorești, încheierile, titlurile executorii și alte acte ale instanțelor de judecată;
Preîntîmpină litigiile judiciare;
Întocmește dări de seamă periodice pe cazurile administrative, penale, economice și de contencios administrativ, asigură corectitudinea lor, le generalizează, elaborează scrisori de sinteză și propuneri corespunzătoare;
Coordonează activitatea serviciilor juridice ale inspectoratelor fiscale de stat;
Organizează și asigură pregătirea actelor normative elaborate și aprobate de IFPS, care urmează a fi publicate în Monitorul Oficial, cu prezentarea acestora Ministerului Finanțelor pentru expertiza juridică;
Înaintează acțiuni în instanțele de judecată în cazurile atribuite de legislația fiscală.
Direcția metodologia administrării fiscale se subordonează șefului adjunct pe metodologii și se divizează în:
Secția metodologia administrării impozitelor directe;
Secția metodologia administrării impozitelor indirecte;
Secția metodologia administrării impozitelor și taxelor locale și;
Secția de asistență contribuabililor.
Secția metodologia administrării impozitelor directe are următoarele funcții:
Elaborează și prezintă aviz la proiecte de legi, decrete, hotărîri ale Guvernului, instrucțiuni și scrisori ale Ministerului Finanțelor din domeniul legislației fiscale și contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat;
Elaborează proiecte de regulamente, instrucțiuni și alte circulante privind metodologia aplicării legislației fiscale în ansamblu;
Informează organele fiscale teritoriale despre legile fiscale și bugetare anual adoptate, precum și despre hotărîrile organelor ierarhic superioare pe problemele de competență;
Efectuează sau organizează efectuarea controalelor tematice la contribuabili, generalizează rezultatele obținute și înaintează propuneri corespunzătoare;
Participă la inspectarea activității organelor fiscale teritoriale;
Coordonează activitatea organelor fiscale teritoriale în direcția metodologiei administrării impozitelor patronate;
Elaborează formele și blanchetele dărilor de seamă fiscale (declarațiilor etc.) ale contribuabililor pe problemele ce țin de competența direcției și determină tirajul lor;
La indicația conducerii IFPS participă la examinarea contestărilor fiscale ce țin de mecanismul impozitării;
Generalizează practica aplicării de către organele fiscale și contribuabili a legislației fiscale, cele mai frecvente neajunsuri comise, elaborează scrisori de sinteză și recomandări corespunzătoare.
Secția metodologia administrării impozitelor indirecte îndeplinește următoarele funcții:
Coordonează activitatea metodologică a organelor fiscale teritoriale privind aplicarea corectă a legislației fiscale în vederea calculării și încasării plăților patronate;
Elaborează sau participă la elaborarea proiectelor de acte normative în vederea aplicării și administrării prevederilor Codului fiscal, altor acte juridice din domeniul impozitării, inclusiv acordării de înlesniri fiscale;
Conduce lucrul operativ de explicare în vederea aplicării corecte a legislației fiscale și ține corespondența pe problemele de competență cu legislativul, organele executive, fiscale teritoriale și contribuabilii, respectînd ordinea organizatorică stabilită prin acte normative corespunzătoare;
Elaborează și perfectează formularele tipizate de dări de seamă fiscale ale contribuabililor și determină tirajul lor;
La indicația șefului IFPS participă la examinarea contestărilor fiscale și litigiilor între contribuabili și organele fiscale ce țin de mecanismul impozitării;
Examinează și pregătește materialele privind restituirea sumelor TVA serviciilor diplomatice din Republica Moldova pe problemele de competență și întreprinde acțiuni ce rezultă din Convenția de la Viena;
Îndeplinește funcțiile de coordonare și control curent și ulterior asupra activității organelor fiscale teritoriale și Departamentului Vamal referitor la respectarea prevederilor legilor bugetare privind calcularea corectă și vărsarea integrală la buget a impozitelor indirecte;
Acordă organelor fiscale teritoriale ajutor practic în vederea administrării impozitelor indirecte și eliberarea facturilor TVA, deplasîndu – se în teritoriu pornind de la necesități;
Efectuează controlul în vederea corectitudinii eliberării certificatelor – confirmare privind plata accizelor;
Generalizează practica aplicării de către organele fiscale teritoriale și contribuabili a legislației fiscale, cele mai frecvente neajunsuri comise, elaborează scrisori de sinteză și recomandări corespunzătoare;
Participă la inspectarea activității organelor fiscale de stat teritoriale, efectuează de sine stătător sau organizează controale tematice la subiecții economici și organele fiscale, generalizează rezultatele dezvăluite și înaintează propuneri corespunzătoare.
Secția metodologia administrării impozitelor și taxelor locale are următoarele funcții:
Coordonează activitatea metodologică a organelor fiscale teritoriale privind aplicarea corectă a legislației fiscale în vederea calculării și încasării plăților patronate;
Elaborează sau participă la elaborarea proiectelor de acte normative vizînd plățile patronate, avînd în vedere și modul de administrare a acestora, altor acte juridice din domeniul impozitării și acordării de înlesniri fiscale;
Acordă ajutor practic organelor administrației publice locale și fiscale teritoriale în vederea coordonării activității de aplicare corectă a legislației privind impozitele și taxele locale;
Efectuează lucrul operativ și poartă corespondența pe problemele de competență cu organele fiscale teritoriale, organele administrației publice locale și contribuabili, la aceasta se va respecta ordinea organizatorică, stabilită prin actele normative corespunzătoare;
Acordă ajutor practic organelor fiscale teritoriale în organizarea și efectuarea controalelor fiscale, deplasîndu-se în teritoriu;
La indicația șefului IFPS participă la examinarea contestărilor fiscale și litigiilor între contribuabili, organele de percepere a impozitelor și taxelor locale și organele fiscale, ce țin de plățile patronate;
Convoacă sau participă la desfășurarea seminarelor și consfătuirilor convocate pe problemele de competență;
Efectuează de sine stătător, sau participă la inspectarea activității organelor fiscale de stat teritoriale și organelor de percepere a impozitelor și altor plăți administrate, organizează și efectuează controale tematice, generalizează rezultatele dezvăluite.
Direcția organizarea controlului fiscal se subordonează la fel șefului adjunct pe metodologii și se divizează în:
Secția metodologia controlului fiscal;
Secția planificare și analiza eficienței controalelor;
Secția aplicare mașini de casă și control.
Această direcție de organizare a controlului fiscal are următoarele funții:
Elaborează indicații metodice, instrucțiuni și alte circulante (scrisori explicative, răspunsuri la interpelări etc.) privind modul de organizare și efectuare a controalelor fiscale la contribuabili, de perfectare a rezultatelor dezvăluite prin acte de control;
Organizează controale fiscale la contribuabili și elaborează programe respective, cu excepția cazurilor cînd asemenea controale sunt prevăzute în planurile de lucru ale altor direcții (secții) ale IFPS, avînd în vedere și generalizarea rezultatelor dezvăluite;
Exercită selectarea criteriilor de apreciere a agenților economici ce urmează a fi atribuiți pentru deservire Direcției administrarea contribuabililor mari, pregătește proiectul ordinului respectiv și asigură publicarea listei contribuabililor selectați în Monitorul Oficial;
Înaintează propuneri privind planificarea controalelor fiscale la agenții economici administrați de Direcția administrarea contribuabililor mari;
Acordă ajutor practic organelor fiscale de stat teritoriale în vederea metodologiei organizării și efectuării controlului fiscal, aplicării măsurilor prevăzute de legislație și modului de perfectare a actelor corespunzătoare;
Efectuează, de sine stătător, sau participă la inspectarea activității organelor fiscale de stat teritoriale;
Coordonează activitatea organelor fiscale de stat teritoriale în vederea aplicării mașinilor de casă și control, metodologiei efectuării controalelor necesare;
Elaborează criteriile și metodele de apreciere a contribuabililor, care riscă să admită evaziuni fiscale;
Ține Registrul unic al mașinilor de casă și control;
Generalizează cele mai frecvente neajunsuri în activitatea de control a organelor fiscale de stat teritoriale, elaborează scrisori de sinteză și recomandări corespunzătoare.
Direcția evidența contribuabililor, veniturilor și managementul arieratelor se subordonează și ea șefului adjunct pe metodologii și se divizează în:
Secția evidența contribuabililor;
Secția evidența veniturilor;
Secția managementul arieratelor.
Această direcție îndeplinește următoarele funcții:
Elaborează instrucțiuni în domeniul evidenței plăților fiscale în organele fiscale și administrează evidența calculării, achitării și stingerii:
plăților fiscale calculate și încasate;
plăților fiscale amînate și eșalonate conform legislației;
plăților compromise sau ale celor a căror urmărire este imposibilă, anulate conform legislației în vigoare;
plăților înghețate prin deciziile legislativului;
contribuțiilor de asigurări sociale;
dobînzilor, amenzilor, penalităților și altor sancțiuni financiare, inclusiv prevăzute de Codul penal și Codul cu privire la contravențiile administrative.
Elaborează instrucțiuni privind modul de restituire și compensare a plăților în plus, precum și a celor calculate și vărsate în plus;
Acordă ajutor organelor fiscale de stat teritoriale în domeniul evidenței impozitelor, întocmirii dărilor de seamă stabilite, organizării relațiilor cu instituțiile și organele financiare teritoriale, calculării penalităților pentru plata întîrziată a impozitelor, taxelor, altor plăți obligatorii, etc;
Primește și verifică dările de seamă ale IFS cu privire la calcularea, achitarea și stingerea plăților aferente bugetului public național;
Asigură pregătirea dărilor de seamă ale SFS cu privire la calcularea, achitarea și stingerea plăților aferente bugetului public național;
Administrează chestiunile ce țin de modul de atribuire și de anulare a codului fiscal, de radiere a subiecților economici din Registrul fiscal și de susținere de către stat a agenților economici în cazul reorganizărilor și lichidărilor, conform legislației;
Determină tirajul formularelor necesare procedurilor de înregistrare fiscală a contribuabililor
Verifică corectitudinea documentelor întocmite și prezentate Comisiei republicane pentru stingerea datoriilor întreprinderilor agricole;
Elaborează indicații metodice și înfăptuiește controlul curent și ulterior asupra activității organelor fiscale de stat teritoriale în vederea urmăririi publicațiilor în Monitorul Oficial al RM privind lichidarea și reorganizarea subiecților economici.
Direcția relații publice, cooperare internațională și integrare europeană se subordonează șefului adjunct pe servicii de susținere și se divizează în:
Secția cooperare internațională și integrare europeană;
Secția relații cu publicul și mass-media.
Această direcție are următoarele funcții:
Analizează și generalizează informațiile și rapoartele Direcției administrarea activității teritoriale, privind activitatea desfășurată de IFST, precum și informațiile celorlate subdiviziuni ale IFPS privind activitatea acestora și rezultatele obținute;
Întocmește informații privind activitatea SFS pentru organele ierarhic superioare și organele puterii de stat ale republicii;
Colectează informații și întocmește rapoarte privind îndeplinirea hotărîrilor Colegiului Ministerului Finanțelor și Consiliului Coordonator al IFPS referitor la activitatea de bază a Serviului Fiscal de Stat,
Întocmește și prezintă Guvernului republicii și altor organe solicitate informații periodice asupra rezultatelor activității SFS;
Organizează asistența reciprocă și colaborează cu organele fiscale ale altor țări în problemele evaziunii fiscale, controalelor reciproc solicitate și ține evidența acordurilor interstatale încheiate ce reglementează activitatea în cauză;
Organizează și întreține relații cu organismele internaționale de specialitate;
Organizează activitatea privind popularizarea legislației fiscale și informează publicul despre acțiunile întreprinse de IFPS, întreprinde măsuri pentru crearea și menținerea unei atitudini pozitive a contribuabililor față de Sistemul Fiscal;
Organizează colectarea și selectarea materialelor normative și informative pentru publicare în mijloacele de informare în masă, exercită controlul asupra publicării acestora;
Organizează discursuri ale conducerii și specialiștilor IFPS la televiziune, radio și în presă;
Examinează presa periodică în scopul relevării chestiunilor ce țin de activitatea SFS și mediatizării activității organelor fiscale;
Organizează discuții publice ale proiectelor de acte normative elaborate de IFPS.
Direcția economico – financiară se subordonează la fel șefului adjunct pe servicii de susținere și se divizează în:
Secția planificare și analiză financiară;
Secția evidență contabilă;
Secția administrativă.
Această direcție are următoarele funcții:
Întocmește proiectul bugetului și asigură planificarea alocațiilor financiare pentru întreținerea Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv cu participarea organelor fiscale teritoriale;
Întocmește schemele de încadrare. Ține evidența personalului scriptic pentru organele SFS și planifică indiciile în cauză;
Elaborează proiecte de acte normative în vederea salarizării, premieri etc;
Organizează evidența alocațiilor financiare pentru organele SFS și mijloacelor utilizate la întreținerea acestora;
Asigură întocmirea dărilor de seamă stabilite, generalizarea acestora și prezentarea dării de seamă centralizate în ordinea stabilită Ministerului Finanțelor, inclusiv a decontărilor globale asupra îndeplinirii planurilor de muncă și salarii;
Ține evidența formularelor de documente cu regim special, inclusiv a patentelor de întreprinzător, mărcilor de accize și organizează acest lucru în IFST;
Pregătește și prezintă materiale pentru efectuarea achitărilor reciproce;
Poartă corespondență cu organele fiscale teritoriale și lucrătorii acestora în vederea alocațiilor financiare, personalului scriptic, aplicării actelor normative de competență, petițiilor etc;
Înfăptuiește activitatea administrativă a organelor SFS privitor la asigurarea și consolidarea bazei tehnico – materiale, întreținerea ei în stare de lucru;
Asigură, în ordinea stabilită, fabricarea formularelor de dării de seamă fiscale, de documente tipizate cu regim special, timbrelor de acciz și controlul, de comun cu alte direcții și secții ale IFPS, asupra eficacității cheltuielilor financiare pentru confecționarea lor;
Organizează desfășurarea seminarelor și cursurilor de perfecționare a lucrătorilor organelor SFS privitor la chestiunile de gospodărie;
Asigură integritatea bunurilor materiale din IFPS și acordă în această direcție ajutorul necesar organelor fiscale teritoriale.
Secția gestionarea documentelor și arhivare deasemenea se subordonează șefului adjunct pe servicii de susținere și are următoarele funcții:
Primește și înregistrează în modul stabilit pachetele de documete fiscale parvenite din IFS;
Primește documentele fiscale pe suport de hîrtie, parvenite de la contribuabili, asigură evidența și organizarea acestora în pachete în modul stabilit;
Primește documentele de plată trezoreriale, asigură evidența și organizarea acestora în pachete în modul stabilit;
Asigură încheierea, în termenele stabilite, a datelor documetelor fiscale în Sistemul Informațional al Serviciului Fiscal, în modul stabilit prin intermediul aplicațiilor acestuia,
Asigură identitatea datelor documentelor fiscale electronice, înscrise în Sistemul Informațional cu datele documentelor din pachete și păstrarea, fără nici o modificare, a documentelor fiscale în pachete;
Asigură măsurile necesare întru stabilirea cu exactitate a locului și stării de prelucrare a pachetelor de documente în fiecare moment de timp;
Asigură organizarea arhivei de păstrare a pachetelor și administrează această arhivă în modul stabilit;
Asigură exploatarea rețelei locale și a bazei de date locale în modul stabilit. Organizează, în caz de necesitate, lucrul personalului pe schimburi.
Asigură serviciile de cancelarie și lucrările de secretariat, urmărește mersul corespondenței, controlează executarea documentelor și întocmește informațiile corespunzătoare;
Supraveghează opotunitatea și corectitudinea întocmirii actelor de predare – pimire a lucrărilor de secretariat la alternarea șefilor de direcții și secții în cadrul IFPS;
Întocmește nomenclatorul centralizat al dosarelor lucrărilor de secretariat pentru IFPS, nomenclatorul – tip al acestor dosare pentru organele fiscale teritoriale și coordonează această activitate cu Serviciul de Stat de Arhivă;
Organizează și prin intermediul serviciilor de arhivă asigură lucrările de arhivă în ansamblu;
Efectuează lucrul de multiplicare și repartizare a materialelor;
Expediază în teren corespondența, actele legislative și alte acte normative conform indicațiilor speciale;
Organizează nimicirea documentelor cu termene de păstrare expirate cu întocmirea actelor respective.
Asigură funcțiile de secretariat ale ședințelor Consiliului Coordonator al IFPS.
ÎS „Fiscservinform” – Întreprindere de Stat care asigură suportul Informațional Tehnologic al Serviciului Fiscal de Stat se subordonează și ea șefului adjunct pe servicii de susținere și are următoarele funcții:
Elaborează planul de dezvoltare a Sistemului Informațional al SFS;
Elaborează, administrează și dezvoltă Sistemul Informațional al SFS, susține și consolidează baza tehnică a acestui Sistem;
Efectuează lucrul de investigare și testare a tehnologiilor avansate în domeniul de recepție, prelucrare, generalizare, analiză și transmitere a informației, pregătește recomandări de implementare a acestora;
Asigură susținerea Sistemelor Operaționale;
Asigură administrarea bazelor de date republicane;
Asigură testarea și implementarea aplicațiilor noi ale Sistemului Informațional al SFS, elaborează instrucțiuni de instalare și exploatare a acestora;
Asigură instruirea personalului în toate aspectele funcționării Sistemului Informațional al Serviciului Fiscal;
Consultă permanent personalul în probleme de competență, inclusiv vizînd prelucrarea datelor, administrarea bazei de date etc;
Elaborează instrucțiuni de exploatare a Sistemului Informațional al SFS și participă la testarea aplicațiilor noi în condiții reale;
Efectuează sau participă la efectuarea controalelor pe problemele de competență și elaborează indicații corespunzătoare;
Elaborează algoritmii de verificare a veridicității datelor, de formare a rapoartelor operative și dărilor de seamă periodice stabilite;
Participă la elaborarea formularelor tipizate de rapoarte operative, dări de seamă fiscale, de evidență a contribuabililor etc;
Coordonează structurile minimale ale bazelor de date pentru schimbul de date cu alte organe de stat, elaborează clasificatoarele necesare și efectuează coordonarea lor;
Asigură primirea, prelucrarea, utilizarea și schimbul de informații cu alte organe de stat;
Efectuează deservirea, testarea și reparația calculatoarelor și mijloacelor lor periferice;
Administrează poșta electronică;
Asigură elaborarea, menținerea serverului WWW al SFS și publicațiile acestuia.
Structura funcțională oferă contribuabililor avantaje potențiale și, totodată, facilitează procesele de administrare a impozitelor. Deși structura organizatorică și cea funcțională ale Serviciului Fiscal se conformă cu cele mai bune practici de administrare, există temei de perfecționare a acesteia. Printre dezavantajele actualei structuri la nivel de IFPS pot fi menționate următoarele:
lipsa unității responsabile pentru funcția de deservire a contribuabililor (prestarea serviciilor și elaborarea procedurilor fiscale);
lipsa unei subdiviziuni de planificare strategică;
existența unor dublări de funcții între subdiviziunile IFPS (examinarea contestațiilor, petițiilor, inspectarea activității inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, analiza plăților);
domeniul vast de responsabilități ale șefilor adjuncți ai IFPS.
1.2. Atribuțiile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Întrucît în subcapitolul anterior am vorbit despre funcțiile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor ar fi necesar să vorbim și despre atribuțiile sale. Deci, IFPS conform Codului Fiscal alin.1 art.133 exercită următoarele atribuții:
a) efectuează supravegherea activității IFST în vederea exercitării controlului fiscal, asigură crearea și funcționarea unui sistem informațional unic privind contribuabilii și obligațiile fiscale;
b) controlează activitatea IFST, examinează scrisorile, cererile și reclamațiile referitoare la acțiunile acestora, ia măsuri în vederea eficientizării activității lor;
c) emite ordine, instrucțiuni și alte acte în vederea executării legislației fiscale;
d) organizează popularizarea legislației fiscale, răspunde la scrisorile, reclamațiile și la alte petiții ale contribuabililor în modul stabilit;
e) efectuează controale fiscale;
f) organizează și efectuează, după caz, executarea silită a obligațiilor fiscale;
g) examinează contestații și emite decizii pe marginea lor;
h) exercită controlul asupra respectării legislației fiscale în activitatea organelor vamale și serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale și prezintă autorităților competente propuneri vizînd tragerea la răspundere a funcționarilor acestor autorități care au încălcat legislația fiscală;
h1) emite decizii asupra cazului de încălcare fiscală stabilit în urma aplicării prevederilor art.225 din Codul Fiscal;
i) organizează diferite concursuri, cu stimularea din surse bugetare a contribuabililor care, direct sau indirect, și-au adus contribuția la îmbunătățirea procesului de administrare fiscală și/sau la majorarea încasărilor la bugetul public național. Organizarea concursurilor se efectuează în modul stabilit de Guvern;
j) colaborează cu autorități din alte state în baza tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte și activează în cadrul organizațiilor internaționale de specialitate al caror membru este;
k) prezintă informații și rapoarte asupra obligațiilor fiscale, inclusiv asupra restanțelor, în conformitate cu instrucțiunile Ministerului Finanțelor;
l) deleagă atribuții inspectoratelor fiscale de stat teritoriale;
m) preîntîmpină, depistează și curmă încălcările ce țin de repatrierea mijloacelor bănești, a mărfurilor și serviciilor provenite din tranzacțiile economice externe;
n) exercită alte atribuții prevăzute de legislație.
1.3. Drepturile și obligațiile Șefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Activitatea de conducere în cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat este exercitată de către Șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, numit în/și eliberat din funcție de către ministrul
Finanțelor. Șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, în conformitate cu pct. 8 al HG cu privire la reglementarea activității organelor SFS, exercită următoarele drepturi:
aprobă direcțiile generale de activitate a organelor Serviciului Fiscal de Stat, în ansamblu, și planurile curente de lucru pentru Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;
emite ordine vizînd lucrul cu personalul și activitatea de bază a organelor Serviciului Fiscal de Stat. Selectarea și repartizarea cadrelor se face cu respectarea strictă a legislației muncii și Legii serviciului public;
aprobă regulamentele subdiviziunilor structurale ale IFPS și regulamente-tip ale subdiviziunilor structurale ale inspectoratelor fiscale de stat teritoriale;
transmite o parte din funcțiile și drepturile sale locțiitorilor lui și șefilor inspectoratelor fiscale teritoriale.
adoptă decizii pentru modificarea sau abrogarea deciziilor proprii, dacă acestea au fost adoptate greșit, cu încălcarea normelor procedural și / sau contravin legislației în vigoare;
stabilește gradul răspunderii locțiitorilor lui și a altor salariați din organele Serviciului Fiscal de Stat pentru neîndeplinirea și/sau îndeplinirea neconformă a funcțiilor încredințate și drepturilor acordate;
Deasemenea, șeful IFPS, conform pct. 6.1 al Regulamentului intern al IFPS mai exercită următoarele drepturi suplimentare:
încheie, modifică, suspendă și desface contractul individual de muncă cu salariații în modul și în condițiile stabilite de Codul muncii și de alte acte normative;
cere salariaților îndeplinirea obligațiunilor de serviciu și manifestarea unei atitudini gospodărești față de bunurile instituției;
stimulează salariații pentru munca eficientă și conștiincioasă;
trage salariații la răspundere disciplinară și materială în modul stabilit de Codul muncii și de alte acte normative;
emite acte normative la nivelul Inspectoratului;
crează patronate pentru reprezentarea și apărarea intereselor sale și să adere la ele.
Dintre obligațiile principale ale Șefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, conform pct. 8 al HG cu privire la reglementarea activității organelor SFS sunt:
organizează și asigură, în modul stabilit, lucrările de secretariat și integritatea documentelor;
elaborează propuneri de perfecționare a legislației fiscale și celei de reglementare a activității organelor fiscale;
asigură activitatea organelor fiscale în strictă concordanță cu prevederile legislației fiscale, muncii, civile, altor legi și poartă răspundere pentru exercitarea neconformă a funcțiilor și drepturilor acordate lui și organelor fiscale;
asigură îndeplinirea întocmai a indicațiilor și instrucțiunilor organelor ierarhic superioare;
elaborează și aprobă formulare de dări de seamă privind rezultatele activității organelor fiscale, de proces-verbal cu privire la contravențiile administrative, de hotărîre privind procesul despre contravențiile administrative, alte formulare, inclusiv tipizate, dacă acestea nu sînt prevăzute de legislație, nu contravin actelor legislative, altor acte normative și sînt necesare activității organelor fiscale;
asigură utilizarea eficientă a mijloacelor pentru întreținerea IFPS, poartă răspundere pentru dezafectarea și cheltuirea lor nerațională, exercitînd, totodată, la capitolul respectiv, și controlul asupra organelor fiscale teritoriale;
întreprinde măsuri de combatere a corupției și protecționismului în organele fiscale;
elaborează și prezintă propuneri pentru a fi examinate în ședințele Colegiului Ministerului Finanțelor;
Suplimentar pe lîngă obligațiile menționate mai sus, șeful IFPS, conform pct. 6.2 al Regulamentului intern al IFPS mai exercită următoarele obligații:
respectă legile și alte acte normative, clauzele contractului colectiv de muncă, contractului individual de muncă și ale convențiilor colective;
acordă salariaților munca prevăzută de contractul individual de muncă;
asigură salariaților condițiile de muncă corespunzătoare cerințelor de protecție și igienă a muncii;
asigură salariații cu mijloace tehnice și material instructiv referitor la utilizarea lor, rechizite și alte mijloace necesare pentru îndeplinirea obligațiunilor de serviciu;
plătește integral salariul în termenele stabilite de Codul muncii, de contractul colectiv de muncă (nivel de ramură) și de contractele individuale de muncă;
stimulează salariații pentru munca eficientă și conștiincioasă;
poartă negocieri colective și să încheie contractul colectiv de muncă în modul stabilit de legislația muncii;
îndeplinește la timp prescripțiile organelor de stat de supraveghere și control, să plătească amenzile aplicate pentru încălcarea actelor legislative și a altor acte normative ce conțin norme ale dreptului muncii;
examinează sesizările salariaților și ale reprezentanților lor privind încălcarea actelor legislative și a altor acte normative ce conțin norme ale dreptului muncii, să ia măsuri pentru înlăturarea lor, informînd despre aceasta persoanele menționate în termenele stabilite de lege.
Șeful Inspectoratului Fiscal de Stat poartă răspundere personală pentru îndeplinirea sarcinilor și obligațiunilor atribuite Serviciului Fiscal. Deasemenea, el stabilește gradul de răspundere al locțiitorilor săi, șefilor subdiviziunilor interioare ale IFPS, pentru dirijarea domeniilor în parte ale activităților serviciului și pentru activitatea inspectoratelor fiscale de stat.
Este necesar de menționat că Șeful IFS mai poartă răspundere disciplinară materială, morală, administrativă sau penală în temeiul și modul prevăzut de legislația în vigoare.
§2. Inspectoratul Fiscal de Stat Teritorial.
Fiecare inspectorat fiscal de stat teritorial, care este subordonat Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor are statut de persoană juridică și este finanțat de la bugetul de stat. La fel ca și Inspectoratul Fiscal Principal de Stat activează în temeiul Constituției Republicii Moldova, al Codului fiscal al Republicii Moldova și al altor legi, al hotărîrilor Parlamentului, al decretelor Președintelui Republicii Moldova, al hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului, al deciziilor în problemele fiscale adoptate de autoritătile administrației publice locale în limitele competenței.
2.1. Structura organizatorică și atribuțiile Inspectoratului Fiscal de Stat Teritorial.
Structura organizatorică a Serviciului Fiscal de Stat, conform alin. 1 al art. 132 al Codului Fiscal se aprobă, după cum știm, de Guvern, iar raza de activitate a organelor fiscale teritoriale și raza de deservire a contribuabililor se aprobă de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor.
Structura organizatorică și schema de încadrare a fiecărui inspectorat fiscal de stat teritorial, se aprobă de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și conform ordinului nr. 61 din 10.02.2010 privind aprobarea structurii organizatorice a IFS teritoriale se aplică următoarea structură organizatorică a IFS teritoriale, care schematic sunt redate în figurile 1.3 – 1.7 (Anexa 3-7).
Structura actuală a administrației fiscale asigură realizarea funcțiilor Serviciului Fiscal în toate cele 35 unități administrativ-teritoriale. Și în cadrul unei unități teritoriale structura se bazează pe principiul divizării funcționale și anume:
administrarea fiscală;
controlul fiscal;
urmărirea plăților;
impozitarea persoanelor fizice.
Datorită subordonării IFS teritoriale direct IFPS, personalul căruia, în mod normal, ar trebui să fie implicat în proiectarea politicilor și problemelor de management strategic, se abate de la aceasta, fiind antrenat în realizarea chestiunilor operaționale, asigurarea asistenței și controlului activității serviciilor din teritoriu. Totodată, coordonarea activității IFS teritoriale este complexă, iar procesul de comunicare este dificil, din cauza numărului mare de IFS teritoriale raportate la suprafața Moldovei.
Din aceste considerente apare necesitatea revizuirii liniilor de comunicare, fapt ce va contribui semnificativ la coordonarea și comunicarea mai bună între activitățile conexe, va permite dezvoltarea unei mai mari specializări, va îmbunătăți susținerea teritoriilor și va reduce fluxul de rapoarte. În acest sens în cadrul Inspectoratelor Fiscale de Stat teritoriale au fost create birouri de consultanță și pagina oficială WEB.
Printre principalele atribuții ale IFS teritorial putem menționa următoarele atribuții, care sunt redate în alin. 2 art. 133 al Codului Fiscal:
întreprinde măsuri pentru asigurarea stingerii obligațiilor fiscale;
popularizează legislația fiscală și examinează scrisorile, cererile și reclamațiile contribuabililor;
asigură evidența integrală și conformă a contribuabililor și a obligațiilor fiscale, cu excepția celor administrate de alte organe;
efectuează controale fiscale;
efectuează executarea silită a obligațiilor fiscale;
asigură gratuit contribuabilii cu formulare tipizate de dări de seamă fiscale, elaborate în conformitate cu instrucțiunile respective;
eliberează, contra plată, subiecților impunerii formulare de facturi fiscale, în modul stabilit de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;
sigilează mașinile de casă si de control ale contribuabililor, ține evidența lor, efectuează controale privind utilizarea/neutilizarea lor de contribuabili l
a decontările în numerar;
examinează contestații, cereri prealabile și emite decizii asupra lor;
exercită alte atribuții prevăzute de legislație.
Spre deosebire de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, IFS teritorial, conform alin. 3 al art. 133 poate să-și exercite atribuțiile în afara teritoriului stabilit numai cu autorizarea conducerii IFPS.
2.2. Drepturile și obligațiile Șefului Inspectoratului Fiscal de Stat Teritorial.
Activitatea de conducere în cadrul inspectoratelor fiscale de stat teritoriale este exercitată de către șefii inspectoratelor fiscale de stat teritoriale și sunt numiți în și eliberați din funcție de către Șeful Inspectoratului Fiscal de Stat.
Șeful inspectoratului fiscal de stat teritorial în vederea exercitării atribuțiilor lui îi revin următoarele drepturi, care sunt reflectate în pct. 8 al HG cu privire la reglementarea activității organelor SFS:
emite ordine vizînd lucrul cu personalul și activitatea de bază a inspectoratului, selectează și repartizează cadrele, cu respectarea strictă a legislației muncii și Legii serviciului public;
elaborează și aprobă regulamente de funcționare a direcțiilor, secțiilor, subsecțiilor și posturilor fiscale din inspectorat;
stabilește gradul răspunderii subalternilor pentru neîndeplinirea și/sau îndeplinirea neconformă a funcțiilor încredințate și drepturilor acordate;
adoptă decizii pentru modificarea sau abrogarea deciziilor proprii, dacă acestea au fost adoptate greșit, cu încălcarea normelor procedurale și / sau contravin legislației în vigoare;
dirijează, în modul stabilit, lucrările de secretariat și asigură integritatea documentelor;
transmite o parte din funcțiile și drepturile sale locțiitorilor lui.
Dintre obligațiile principale ale Șeful inspectoratului fiscal de stat teritorial, reflectate de asemenea în pct. 8 al aceleeași hotărîri sunt:
elaborează propuneri de perfecționare a legislației fiscale și celei de reglementare a activității organelor fiscale, înaintîndu-le pentru examinare și promovare Inspectoratului Fiscal Principal de Stat;
asigură activitatea inspectoratului încredințat lui în conformitate cu prevederile legislației fiscale, muncii, civile, altor legi și este responsabil pentru exercitarea neconformă a funcțiilor și drepturilor acordate lui și inspectoratului încredințat;
asigură respectarea întocmai a prevederilor legislației în vigoare, precum și îndeplinirea indicațiilor și instrucțiunilor organelor ierarhic superioare;
acordă ajutor practic și colaborează, în limitele prevăzute de legislație, cu perceptorii fiscali și organul financiar teritorial;
asigură utilizarea eficientă a mijloacelor alocate pentru întreținerea inspectoratului încredințat lui, poartă răspunderea pentru dezafectarea și cheltuirea lor nerațională;
întreprinde măsuri de combatere a corupției și protecționismului în inspectoratul încredințat lui;
elaborează și prezintă propuneri pentru a fi examinate de către autoritățile publice locale;
elaborează și aprobă direcțiile generale de activitate și planurile curente de lucru ale inspectoratului fiscal de stat teritorial.
3. Drepturile și obligațiile organului fiscal și ale funcționarului fiscal.
Drepturile și obligațiile fundamentale ale organului și funcționarului fiscal sunt reglementate de art. 134, 136 ale Codului Fiscal, asupra cărora se extind și prevederile art.10 al Legii serviciului public. În afară de actele legislative menționate anterior, funcționarii fiscali vor respecta drepturile și obligațiile stipulate în Regulamentul cu privire la modul de funcționare a organelor SFS, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1736 din 31 decembrie 2002 și cele prevăzute în Regulamentele interne ale organelor fiscale.
Conform prevederilor art. 134 al Codului Fiscal, organul fiscal și funcționarul fiscal au următoarele drepturi:
a) să efectueze controale asupra modului în care contribuabilii, organele vamale și serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale, alte persoane respectă legislația fiscală, să ceară explicațiile și informațiile de rigoare asupra problemelor identificate în timpul controlului;
b) în procesul controalelor fiscale, să ceară și să primească gratuit de la orice persoană informații, date, documente, necesare în exercitarea atribuțiilor, cu excepția informațiilor care constituie secret de stat, precum și copiile de pe ele, dacă acestea se anexează la actul de control;
c) să efectueze vizite fiscale;
d) să deschidă și să examineze, să sigileze, după caz, indiferent de locul aflării lor, încăperile de producție, depozitele, spațiile comerciale și alte locuri cu excepția domiciliului și reședinței, folosite pentru obținerea de venituri sau pentru întreținerea obiectelor impozabile, altor obiecte, documentelor;
e) să aibă acces la sistemul electronic de evidență contabilă al contribuabilului;
f) să controleze autenticitatea datelor din documentele de evidență și din dările de seamă fiscale ale contribuabilului;
g) să ridice de la contribuabil documente în cazurile și în modul prevăzut de prezentul titlu;
h) să constate încălcările legislației fiscale și să aplice măsurile prevăzute de legislație;
i) să pornească în instanțele judecătorești competente acțiuni contra contribuabililor privind:
– anularea unor tranzacții și încasarea la buget a mijloacelor obținute din aceste tranzacții;
– anularea înregistrării întreprinderii, organizației în cazul încălcării modului stabilit de fondare a acestora sau al necorespunderii actelor de constituire prevederilor legislației și încasarea veniturilor obținute de acestea;
– lichidarea întreprinderii, organizației în temeiurile stabilite de legislație și încasarea veniturilor obținute de acestea;
– alte acțiuni în conformitate cu legislația;
j) să ceară și să verifice lichidarea încălcării legislației fiscale, să aplice, după caz, măsuri de constrîngere;
k) la estimarea obiectelor impozabile și la calcularea impozitelor și taxelor, să utilizeze metode și surse directe și indirecte;
l) să primească în numerar impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalități) și/sau amenzi;
m) să efectueze executarea silită a obligațiilor fiscale în modul stabilit de legislația fiscală;
n) să sechestreze, în modul stabilit de lege, orice bun, cu excepția celui care, în conformitate cu prezentul cod și cu alte acte legislative nu este sechestrabil;
o) să suspende, în modul stabilit de lege, operațiunile la conturile bancare ale contribuabilului, cu excepția contului de împrumut, a contului provizoriu (de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social), precum și a conturilor persoanelor fizice care nu sînt subiecți ai activității de întreprinzător;
p) să citeze la organul fiscal contribuabilul, persoana presupusă a fi subiectul impozitării, persoana cu funcție de răspundere a contribuabilului, inclusiv responsabilul de evidența documentelor referitoare la persoana presupusă a fi subiectul impozitării pentru a depune mărturii, a prezenta documente și informații în problema de interes pentru organul fiscal, cu excepția documentelor și informațiilor care, potrivit legii, constituie secret de stat;
r) în procesul determinării cuantumului impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere (penalităților) și/sau amenzilor ori al perceperii lor, să solicite de la instituțiile financiare (sucursalele sau filialele acestora) prezentarea documentelor referitoare la clienții acestora;
s) să solicite efectuarea și să efectueze controale fiscale în alte țări în baza tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte;
t) să solicite organelor competente din alte state informații despre activitatea contribuabililor fără acordul acestora din urmă;
u) să prezinte organelor competente din alte state informații despre relațiile contribuabililor străini cu cei autohtoni fără acordul sau înștiințarea acestora din urmă;
v) să utilizeze dări de seamă fiscale, corespondența cu contribuabilii și informații ale autorităților publice pe suporți electronic și de alt fel, perfectați și protejați conform legislației în domeniu;
x) să folosească mijloace de informare în masă pentru popularizarea și respectarea legislației fiscale;
y) să întreprindă alte acțiuni prevăzute de legislația fiscală.
Conform alin. 2 al art. 134 al Codului Fiscal IFPS are dreptul să instituie și posturi fiscale altele decît cele instituite în conformitate cu actele legislative și alte acte normative.
Deasemenea, organul fiscal în conformitate cu alin. 3 al aceluiași articol, este în drept să revoce, să modifice sau să suspende, în condițiile legislației, actele sale cu caracter normativ și cele cu caracter individual dacă ele contravin legislației. Actele inspectoratelor fiscale de stat teritoriale care contravin legislației pot fi anulate, modificate sau suspendate și de către IFPS.
Alin. 4 ne spune că cerințele și dispozițiile legale ale funcționarului fiscal sînt executorii pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu funcție de răspundere. Iar alin. 5, că împiedicarea de a-și exercita atribuțiile, ofensarea, amenințarea, împotrivirea, violența, atentarea la viața, la sănătatea și la averea funcționarului fiscal, precum și a rudelor lui apropiate, în timpul exercitării atribuțiilor sau în legătură cu aceasta atrag răspunderea prevăzută de lege.
Funcționarul fiscal își exercită atribuțiile privind controlul fiscal la fața locului sau privind executarea silită a obligației fiscale în baza unei decizii emise de conducerea organului fiscal.
Conform prevederilor art. 136 al Codului Fiscal, organul fiscal și funcționarul fiscal au următoarele obligații:
să acționeze în strictă conformitate cu Constituția Republicii Moldova, cu prezentul cod și cu alte acte normative;
să trateze cu respect și corectitudine contribuabilul, reprezentantul lui, alți participanți la raporturile fiscale;
să popularizeze legislația fiscală;
să informeze contribuabilul, în cazurile prevăzute de legislația fiscală sau la solicitarea acestuia, despre drepturile și obligațiile lui;
să informeze contribuabilul, la cerere, despre impozitele și taxele în vigoare, despre modul și termenele lor de achitare și despre actele normative respective;
să asigure gratuit contribuabilul cu formulare tipizate de dare de seamă fiscală;
să efectueze, la cererea contribuabilului, compensarea sau perfectarea materialelor pentru restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituite;
la cererea scrisă a contribuabilului, în care se indică destinația certificatului, să elibereze certificate privind lipsa sau existența restanțelor față de buget și certificate care confirmă înregistrarea în calitate de plătitor al impozitului pe venit și T.V.A.. Formularul – tip al certificatelor menționate se elaborează de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;
în lipsa tratatului internațional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la solicitarea scrisă a nerezidentului sau persoanei împuternicite de el (plătitorul venitului), să elibereze certificatul despre sumele veniturilor obținute în Republica Moldova și impozitele achitate (reținute). Formularul-tip al certificatului menționat se elaborează de către Guvern;
să primească și să înregistreze cereri, comunicări și alte informații despre încălcări fiscale și să le verifice, după caz;
să examineze petițiile, cererile și reclamațiile contribuabililor în modul stabilit de lege;
să țină evidența contribuabililor și a obligațiilor fiscale;
să efectueze controale fiscale și să întocmească actele de rigoare;
în cazul depistării unei încălcări fiscale și neîndeplinirii cerințelor legale ale funcționarului fiscal, să emită decizie privind aplicarea de sancțiuni;
să remită contribuabilului sau reprezentantului acestuia, în termenele prevăzute de legislația fiscală, decizia emisă;
să nu folosească situația de serviciu în interese personale meschine;
să întreprindă și alte acțiuni prevazute de legislația fiscală.
Capitolul II. Analiza juridică a luării și dării de mită
§1 Noțiunea și caracteristica generală a infracțiunilor săvârșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale.
Infracțiunile săvârșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale au fost prevăzute în noul Cod penal al Republicii Moldova, formând un capitol aparte. Necesitatea specificării unei categorii de infracțiuni de acest gen este condiționată de mai mulți factori, dar în special de cei interni, ce presupun o dezvoltare vertiginoasă a societății civile, prin constituirea de noi forme organizatorico-juridice ale societăților comerciale și ale celor necomerciale. Acest fapt a determinat posibilitatea comiterii sau chiar comiterea unor fapte prejudiciabile, ce nu cădeau sub incidența vreunei norme juridico-penale. Astfel, în urma reformelor sociale, economice și politice, activitatea de întreprinzător sau altă activitate de acest gen a fost organizată prin constituirea de societăți gestionate de persoane cu funcții și împuterniciri de conducere în aceste structuri. Abuzul acestora putea cauza prejudicii considerabile drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor, intereselor organizațiilor gestionate de ei sau ale altor societăți comerciale, dar și intereselor sociale de stat. Toate aceste circumstanțe au determinat incriminarea faptelor ce atentează la activitățile cele mai importante ale organizațiilor comerciale, obștești sau ale altor organizații nestatale și instituirea Capitolului XVI din Partea specială a Codului penal.
Astfel, infracțiunile săvârșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale constituie acele fapte prejudiciabile, care atentează la activitatea normală a organizaților comerciale, obștești sau altor organizații nestatale și cauzează prejudicii considerabile drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor sau organizațiilor, precum și intereselor legale ale societății și statului.
Obiectul juridic generic al infracțiunilor analizate îl constituie relațiile sociale cu privire la activitatea normală a organizațiilor comerciale, obștești sau altor organizații nestatale. Este necesar de subliniat faptul că specificul acestor infracțiuni constă în comiterea lor în sfera de conducere, administrare a activității organizațiilor comerciale și altor organizații, care însă nu sunt organizații de stat, organizații ale administrației publice locale, instituții de stat sau municipale. Pentru infracțiunile concrete săvârșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale este caracteristic obiectul juridic special, acesta fiind format din relațiile sociale cu privire la exercitarea drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor sau organizațiilor ori intereselor societății și ale statului ocrotite prin lege.
Noțiunea organizațiilor comerciale, definite de legislația civilă ca “societăți comerciale”, este expusă în art. 106 din Codul civil al Republicii Moldova.
– Курс уголовного права. Особенная часть, том 4, Москва, 2002, р. 130
– Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82 din 2002
Astfel, societatea comercială este o organizație comercială cu capital social constituit din participațiuni ale fondatorilor (membrilor). Conform alin. (2) al acestui articol, societatea comercială poate fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată și de societăți pe acțiuni.
Organizația necomercială este persoana juridică al cărei scop este altul decât obținerea de venit. Ea poate fi constituită în formă de asociații, fundații sau instituții. Organizațiile necomerciale sunt fondate pentru atingerea scopurilor sociale, filantropice, culturale, educative, științifice, în scopul ocrotirii sănătății, dezvoltării sportului și educației sportive, pentru acordarea asistenței juridice. Conform art. 188 din Codul civil al Republicii Moldova, organizația necomercială este în drept să desfășoare activitate economică, fapt ce rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut.
Atât societățile comerciale, cît și cele necomerciale sunt gestionate de o persoană fizică sau un organ colegial, stabilit de lege sau de statutul acesteia.
Latura obiectivă a infracțiunilor săvârșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale este manifestată prin fapta prejudiciabilă (acțiunea sau inacțiunea) comisă în detrimentul intereselor de serviciu și datorită sau în virtutea funcției deținute. Astfel, infracțiunile din categoria celor săvârșite de persoane care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale pot fi comise atât prin acțiuni, cît și prin inacțiuni (abuzul de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu), iar uneori doar prin acțiuni (luarea de mită, darea de mită).
Prin activitate de gestionare ca trăsătură a laturii obiective a infracțiunilor săvârșite de persoane care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale înțelegem acea activitate care:
se realizează da către persoane împuternicite în mod special;
este orientată spre asigurarea protecției drepturilor și intereselor ocrotite prin lege;
se realizează în limitele stabilite de lege și alte acte normative.
Din examinarea infracțiunilor în cauză, se poate trage concluzia, că unele infracțiuni cum ar fi abuzul de serviciu (art. 335 CP al RM), depășirea atribuțiilor de serviciu (art. 336 CP a RM) sunt infracțiuni materiale. Însă, luarea de mită (art. 333 CP al RM) cît și darea de mită (art. 334 CP al RM) sunt infracțiuni formale, deoarece se consideră consumate din momentul comiterii acțiunilor prevăzute de articolele sus menționate, independent de urmările prejudiciabile care s-au produs. Totuși, comiterea infracțiunilor săvârșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale, după cum a fost menționat mai sus, determină cauzarea prejudiciilor atât organizațiilor în cadrul cărora se comite fapta prejudiciabilă, cît și drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor, intereselor obștești și de stat. Spre exemplu, în cazul când directorul unei bănci comerciale a acordat un credit în valoare mare unui agent economic fără o garanție corespunzătoare, încasând o plată pentru executarea respectivului “serviciu”, iar acesta, prin nerambursare în termen, cauzează un prejudiciu băncii sale, acțiunile președintelui vor fi calificate conform art. 335 din CP al RM și art. 333 din CP al RM. Prin cauzarea unui astfel de prejudiciu băncii, aceasta, la rândul ei, din lipsa de suport material, ar stopa plata dobânzilor, pensiilor, alte plăți sau chiar depunerile efectuate de persoane fizice sau juridice. Această situație ar atenta la interesele legale nu doar ale băncii, ci și ale clienților, persoanelor fizice sau juridice, care, respectiv, n-ar avea posibilitatea de a achita anumite servicii de stat, impozite, taxe și plăți, prin care ar fi prejudiciat și statul, precum și interesele sociale.
După opinia unor autori, statul nu trebuie să se implice în activitatea organizatorică internă a unităților comerciale sau necomerciale. Acestea trebuie să decidă în mod independent care va fi soarta persoanelor care au comis fapta și cum vor fi soluționate problemele: să tolereze acțiunile acestora, să aplice sancțiuni materiale sau de alt gen ori să insiste asupra faptului tragerii la răspundere penală4.
Trebuie însă de ținut cont de faptul că, potrivit exemplului de mai sus, societățile comerciale sau alte organizații intră în raporturi și cu alți subiecți, ceea ce determină posibilitatea ca, prin intermediul acțiunilor ilegale comise, să fie cauzat prejudiciu nu doar acestor organizații, ci și unor terți, iar statul nu poate fi indiferent față de astfel de situații, și este obligat să asigure protecția intereselor altor organizații și cetățenilor, inclusiv pe calea stabilirii răspunderii penale pentru pagubele cauzate.
Latura subiectivă a infracțiunilor prevăzute în Capitolul XVI din Partea specială a Codului penal poate fi caracterizată prin vinovăție intenționată. Un semn obligatoriu al unor infracțiuni săvârșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale, cum ar fi abuzul de serviciu, îl constituie scopul, și anume obținerea unui profit pentru sine sau alte persoane, precum și cauzarea de prejudicii altor persoane.
Subiect al infracțiunilor săvârșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale pot fi doar persoanele cu statut special, și anume persoanele care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație, în unele cazuri, acești subiecți fiind chiar specificați expres în dispoziția legii, cum ar fi notarii, auditorii sau avocații (alin. (2) al art. 335 din CP al RM) sau lucrătorii unor servicii particulare de asigurare a securității sau ai unor organizații particulare de depistare-protecție (alin. (2) al art. 336 din CP al RM).
O excepție a celor consemnate mai sus este cazul dării de mită, când subiectul infracțiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani.
§2 Analiza juridică a luării și dării de mită
§2.1 Obiectul luării și dării de mită
În articolul 333 din CP al RM este stabilită răspunderea penală pentru luarea de către o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acțiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă, dacă asemenea acțiune intră în obligațiile de serviciu a mituitului.
Chiar dacă termenul de “luare de mită” nu este o novație pentru dreptul penal contemporan (Codul Penal din 1961 în articolul 187, prevedea această componență de infracțiuni), în sensul art.333 din CP al RM în vigoare, această faptă infracțională prezintă o anumită noutate. Totuși, prin analiza art. 333 din CP al RM și în compararea acestuia cu art. 324 din CP al RM “coruperea pasivă”, putem evidenția o anumită analogie a acestora în ce privește semnele generale ale laturii obiective. Nu în zadar unii savanți includ luarea de mită prevăzută de art. 333 din CP al RM la infracțiuni de corupție5. Prin aceasta se acordă o definiție mai largă după sens, specificându-se astfel: “corupția constituie folosirea atribuțiilor de serviciu de către un subiect de administrare, în pofida intereselor de serviciu, în interes personal”.
Însăși luarea de mită, potrivit opiniei unor autori, poate avea două forme: deschisă și deghizată. Prin darea de mită în forma deschisă înțelegem situațiile când persoanei mituite i se înmânează obiectul destinat mituirii în formă nemijlocită, fie personal sau prin intermediul altor terți. Forma deghizată presupune luarea de mită prin forme legale aparent (de exemplu, acordarea de premii, angajarea la serviciu etc.).
Luarea de mită reprezintă prin sine infracțiunea care împiedică funcționarea normală a relațiilor de piață, încalcă egalitatea în fața legii a persoanelor fizice și juridice. Mai mult decât atât, un alt aspect a pericolului social al acestei infracțiuni constă în afectarea conștiinței membrilor societății cu privire la statutul legal și imparțial al organului de administrare nu doar în instituțiile de stat, dar și în cadrul organizațiilor nestatale (societății comerciale, necomerciale sau alte organizații nestatale).
Din cele expuse, rezultă că obiectivul juridic special al luării de mită îl reprezintă relațiile sociale cu privire la funcționarea normală reglementată prin legislația în vigoare, a organizației gestionate.
Din dispoziția art. 333 din CP al RM, obiectele destinate mituirii sunt banii, titlurile de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje (oferirea unor foi turistice, prestarea serviciilor de reparație a apartamentului etc.).
Prin “bani” se înțelege totalitatea mijloacelor bănești, de plată, care sunt în circulație financiară legală pe teritoriul RM, la momentul comiterii infracțiunii. Conform Legii RM cu privire la piață valorilor mobiliare, adoptată de Parlamentul RM la 18.11.1998, prin noțiunea de “titluri de valoare”, definită de lege drept “valoarea mobiliară”, înțelegem titlu financiar care conform drepturilor patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deținătorilor de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidență a deținătorului nominal al acestor valori mobiliare.
La alte bunuri sau avantaje patrimoniale putem raporta bunurile corporale sau incorporale (drepturile subiective) care au o valoare pecuniară.
Prin acceptarea de servicii înțelegem acele prestări de servicii care, în situații obișnuite, sunt acordate contra unei plăți, dar în raport cu persoana mituită sunt prestate gratuit (reparație de bunuri, acordarea de foi turistice etc.).
În lucrarea sub redacția lui Alexei Barbăneagră, “Comentariul codului penal al Republicii Moldova”, se menționează, că: “Noțiunea de luare de mită presupune luarea sumelor de bani, valori, prestări servicii, privilegii sau orice avantaje patrimoniale ori nepatrimoniale care au fost promise ori oferite unui funcționar ce gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală spre a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori spre a săvârși un act contrar acestor obligații”.
În lucrarea sa “Dreptul penal al Republicii Moldova” (Partea specială), doctorul în drept, conferențiar universitar I. Macari consideră, că: “obiect al mitei pot fi titluri de valoare, orice avere, produse alimentare și băuturi alcoolice, obiecte de anticariat, precum și alte bunuri materiale9. Aceste bunuri pot fi vândute mituitului, însă la un preț mai redus decât costul lor adevărat. Drept mită se consideră și prestarea oricăror servicii fără plată, însă a căror prestare, conform legii, se face contra plată (servicii în sfera transportului, lucrări de construcție, de reparație, de restaurare și altele).
Același autor menționează, că trecerea la economia de piață a dat naștere unor noi forme de mită, cum ar fi “mita pentru primirea apartamentului, încăperilor, terenului, pentru posibilitatea de a transfera bani de pe cont bancar în bani gheață, pentru acordarea unui credit convenabil etc. Înseși mitele au căpătat un nou conținut: pentru acordarea de servicii, mituitorului i se deschid conturi în bănci străine, i se procură imobil în țară sau peste hotare, i se organizează odihna peste hotare, fiindu-i achitate toate cheltuielile etc.
Se consideră mită și cazul în care remunerarea este înmânată cu acordul persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație
nestatală, membrilor familiei acesteia sau rudelor sale.
Luarea de mită are loc atât în cazurile când acțiunile săvârșite au precedat mita, între mituitor și mituit existând o înțelegere prealabilă, cît și în lipsa acesteia. La calificarea faptei nu are importanță când a fost primită mita: până sau după săvârșirea acțiunii.
Reieșind din cele expuse se poate trage concluzia, că acțiunile cu caracter nepatrimonial nu pot fi obiectul luării de mită.
În articolul 334 din CP al RM este stabilită răspunderea penală pentru darea de mită.
Obiectul juridic generic al infracțiunii de dare de mită, este constituit din aceleași relații sociale care formează obiectul juridic comun al tuturor infracțiunilor care aduc atingere cum activității organelor autorităților publice, întreprinderilor de stat, municipale, așa și organizațiilor comerciale, obștești și altor organizații nestatale.
Obiectul juridic special al infracțiunii de dare de mită îl reprezintă relațiile sociale cu privire la funcționarea normală, reglementată prin legislația în vigoare, a organizaților comerciale, obștești sau a altor organizații nestatale.
Darea de mită se consideră promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, valori ori avantaje persoanelor care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale în modurile și scopurile elucidate mai sus la capitolul luare de mită.
§2.2 Latura obiectivă a luării și dării de mită
Latura obiectivă a infracțiunii se realizează prin luarea (“pretinderea” sau “primirea”) de către o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, “acceptarea” de servicii, privilegii sau avantaje care nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu, ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unor acțiuni în interesul mituitorului sau la persoanele pe care le reprezintă, dacă asemenea acțiune intră în obligațiile de serviciu ale mituitului.
Pentru a dezvălui conținutul laturii obiective, este necesar de a elucida sensul verbelor “pretinde”, “primește”, “acceptă”.
“A pretinde” înseamnă a cere ceva în mod stăruitor, a formula o anumită pretenție, a impune să i se dea. Aceasta se poate realiza prin cuvinte, gesturi, scrisori etc. Referitor la cazul în care cererea se face printr-o scrisoare, momentul în care are loc pretinderea coincide cu momentul când destinatarul ia cunoștință de conținutul cererii. În general, se admite pretinderea în cazul în care a fost conștientizată de către cel căreia i se adresează.
În cazul în care persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală nu a dorit să pretindă, dar cele spuse de el au fost interpretate ca o pretenție care a fost satisfăcută, la fel va exista luarea de mită. Dar nu în modalitate de “pretindere”, ci în modalitatea de “primire”.
La pretindere, inițiativa întotdeauna aparține persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, infracțiunea fiind considerată drept consumată, indiferent de faptul dacă s-a realizat independent primirea sau acceptarea.
A doua modalitate de realizare a luării de mită constă în primirea de oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale.
“A primi”, înseamnă a lua în posesie un obiect care se înmânează, se donează ori înseamnă a încasa sume de bani. Este necesar de menționat faptul că primirea întotdeauna implică darea corelativă și, prin urmare, inițiativa aparține nu mituitului, ci mituitorului. Acțiunea de primire trebuie să fie voluntară și spontană.
Spontaneitatea presupune o anumită concomitență între acceptarea propunerii și primirii, cu alte cuvinte, inexistența între aceste două momente a unui interval de timp. În cazul luării de mită, în modalitatea de primire, acceptarea și primirea nu se pot produce decât concomitent, deoarece, dacă ar fi avut loc acceptarea unei promisiuni de bani, infracțiunea de luare de mită s-ar fi consumat din momentul acceptării. Din acest motiv, primirea este spontană.
În cazul în care banii, titlurile de valoare, alte bunuri sau avantaje au ajuns la persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală prin poștă sau o altă cale asemănătoare, destinatarul, pentru a exclude ideea primirii, trebuie să-și exprime cât mai neîntârziat refuzul de a le primi. El nu este obligat să le trimită expeditorului, și dacă nu o face, trebuie să denunțe acest fapt autorităților. În cazul când banii sau alte bunuri înmânate unui membru al familiei persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, fapta de primire se consideră consumată din momentul când persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, aflând despre înmânarea banilor sau altor bunuri și fiind conștientă că acestea îi sunt destinate pentru efectuarea unui act ce ține de obligațiile de serviciu, decide să le păstreze.
“Acceptarea” de servicii, privilegii sau avantaje înseamnă a aproba, a fi de acord cu serviciile sau avantajele care urmează a fi prestate. Acceptarea poate fi expresă sau tacită.
Prin acceptarea expresă putem înțelege acele acțiuni ale persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală din care rezultă nemijlocit primirea de avantaje sau servicii. În cazul acceptării tacite, acceptarea rezultă din comportamentul persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, și nu este demascată.
Este necesar ca pretinderea și primirea să aibă ca obiect oferte de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, iar acceptarea să aibă ca obiect servicii, privilegii sau avantaje.
Trebuie de specificat faptul că serviciile, privilegiile sau avantajele acceptate urmează să nu fie legal datorate. La calificare nu contează când au fost primiți sau acceptați banii, alte bunuri patrimoniale, serviciile, privilegiile, alte avantaje, până la executarea actului dorit de mituitor sau după înfăptuirea lui.
Totodată, este necesar ca actul, pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire se pretinde sau se acceptă bani, hârtii de valoare, alte bunuri, avantaje patrimoniale, să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu sau un act contrar îndatoriri.
Pentru a se stabili competența unei persoane care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, fie ea de ordin material, personal sau teritorial, este necesar de a face trimitere la actele normative în temeiul cărora persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală își desfășoară activitatea. Dacă actul se include în cadrul atribuțiilor determinate legal, se va putea afirma că este cu privire la îndatoririle de serviciu ale persoanelor care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală.
Chiar și îndeplinirea unei sarcini temporare poate face ca actele, executate întru aducerea la îndeplinire a acestor obiective, să fie considerate ca fiind privitoare la îndatoririle de serviciu.
Totodată, însărcinarea temporară urmează a fi delegată în modul corespunzător, adică conform procedurii stabilite prin lege sau unui act normativ subordonat ei.
Dacă în momentul pretinderii bunurilor ce nu i se cuvin, făptuitorul nu avea, potrivit atribuțiilor de serviciu, posibilitatea și competența de a îndeplini promisiunea făcută, dar a lăsat să se creadă că are o asemenea posibilitate, fapta nu poate fi calificată drept luare de mită, ci, în funcție de caz, ca escrocherie (art. 190 din CP al RM) sau trafic de influență (art. 326 din CP al RM). Prin urmare, actul privitor la îndatoririle de serviciu trebuie să fie:
legitim;
determinat în esență, deoarece individualizarea lui este un mijloc de delimitare a luării de mită de alte infracțiuni adiacente;
virtual, adică să existe posibilitatea realizării lui efective, nefiind nevoie pentru consumarea infracțiunii ca el să fie îndeplinit.
Actul contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul art. 333 din CP al RM, este un act care, la fel ca și actul privitor la îndatoririle de serviciu, intră în competența persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, făcând parte din sfera îndatoririlor sale. Spre deosebire de primul, el săvârșește printr-o încălcare a dispozițiilor legale sau printr-o falsă constatare ori apreciere a unei situații de drept. Toate acestea fac ca actul să devină contrar îndatoririlor de serviciu ale persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală.
Actul contrar îndatoririlor de serviciu trebuie să aibă aceleași caracteristici ca actul privitor la îndatoririle de serviciu, adică să fie determinat și virtual.
În cazul în care persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, pentru o remunerație ilegală, va îndeplini un act contrar îndatoririlor de serviciu, acțiunile ei urmează a fi calificate în concurs de infracțiuni, și anume: luarea de mită (art. 333 din CP al RM) și infracțiunea respectivă, în vederea comiterii căreia persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală s-a angajat să o săvârșească pentru remunerarea ilegală.
Este important de a evidenția câteva aspecte ale laturii obiective:
1. persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală va executa o acțiune sau o inacțiune, va întârzia sau va grăbi îndeplinirea unei acțiuni, fapte ce intră în obligațiile sale de serviciu, în caz contrar componența de infracțiune lipsește;
2. săvârșirea unor altfel de fapte va fi în interesul mituitorului sau al persoanelor care le reprezintă; astfel, acțiunile (inacțiunile) pot fi săvârșite atât în folosul celui ce dă mită, cât și în favoarea altor persoane fizice sau juridice;
pentru executarea acestor fapte (acțiuni sau inacțiuni), persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală va accepta primirea unei recompense cu valoare pecuniară ce nu i se cuvine în virtutea funcției deținute, și nu va avea importanță faptul dacă între mituit și mituitor a existat o înțelegere prealabilă sau fapta a fost comisă in lipsa acesteia.
Magistrul în drept, lector universitar I. Țurcanu, în lucrarea Drept penal, deasemenea consideră că infracțiunea examinată este o infracțiune formală și se consideră a fi consumată din momentul primirii (luării) de către persoana cu funcție administrativă sau organizatorico-economică cel puțin a unei părți din recompensa ilegală sau serviciul prestat, indiferent dacă fapta, acțiunea (inacțiunea) în favoarea mituitorului a fost executată sau nu. În cazul când persoana refuză primirea mitei, acțiunile mituitorului vor fi calificate ca tentativă la darea de mită, conform art. 27 și art. 334 din CP al RM. Dacă însă mita nu a fost luată (acceptată) din motive ce nu au depins de voința mituitului, acțiunile vor fi calificate ca tentativă de luare de mită. Nu poate fi considerată ca tentativă de luare sau dare de mită intenția expusă de mituit sau mituitor de a primi sau transmite bani, hârtii de valoare sau alt patrimoniu ori posibilitatea prestării anumitor servicii cu caracter material, în cazul când persoana, pentru realizarea intenției expuse, nu a întreprins nici o acțiune.
Tot de aceiași părere este și doctorul în drept, conferențiar universitar I. Macari. În lucrarea sa “Dreptul penal al Republicii Moldova” (partea specială), el menționează, că: “Componența infracțiunii este formală. Fapta se consideră consumată din momentul luării de către vinovat a mitei sau a remunerației ilegale, fie a unei părți din ea. Dacă remunerarea nu a fost primită din motive ce nu depind de voința făptuitorului, fapta trebuie calificată drept tentativă de luare de mită”.
Latura obiectivă se manifestă prin dare de mită, adică faptă de dare personală sau transmitere prin mijlocitor persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, îndeplinirea cu întârziere sau grăbirea îndeplinirii unei acțiuni (inacțiuni) ce intră în obligațiile de serviciu ale acesteia.
Latura obiectivă poate fi realizată prin săvîrșirea a cel puțin uneia din următoarele acțiuni: “promisiune”, “oferire” și “dare”.
Prin “promisiune” înțelegem angajamentul, obligația pe care și-o asumă făptuitorul față de o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală de a-i transmite sau acorda în viitor, într-un termen determinat sau nedeterminat, anumite bunuri sau servicii. Promisiunea poate purta o formă scrisă sau verbală, poate fi expresă sau prin aluzie. Promisiunea, ca formă a laturii obiective a infracțiunii de dare de mită se consideră consumată din momentul când ea a ajuns la cunoștința persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală. Nu este necesar ca persoana căreia îi este adresată promisiunea să înțeleagă pe deplin despre ce este vorba.
Prin ”oferire” înțelegem propunerea făcută persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală de a-i oferi bani ori alte bunuri însoțite de prezentarea acestora sau de punerea efectivă la dispoziția lui. Modurile în care oferta ajunge la persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, la calificare nu importă. Totodată, este necesar ca oferta să fie precisă, să se concretizeze într-o acțiune efectivă, reală, și să nu fie o simplă intenție. De asemenea, este necesar ca oferta să pornească din inițiativa mituitorului. Oferta poate fi precedată de promisiune, dar, în asemenea caz, infracțiunea se consideră consumată din momentul formulării promisiunii.
Deosebirea dintre oferire și promisiune este imprecisă. Ea constă în faptul că oferirea, spre deosebire de promitere, se realizează într-un viitor mai apropiat. Bunurile sau foloasele viitoare nu sunt prezentate sau puse la dispoziția persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală în momentul respectiv.
“Darea” de bani sau alte bunuri constă în acțiunea mituitorului de a înmâna, preda mituitului valorile date. Ea se consideră consumată din momentul primirii valorilor date de către persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală. În acest caz, nu contează cui îi aparține inițiativa, mituitului sau mituitorului.
În cazul în care bunurile sau serviciile n-au fost primite sau acceptate de persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, din motive ce nu depindeau de voința mituitorului, acțiunile lui urmează a fi calificate drept tentativă de dare de bunuri sau foloase.
Pentru existența infracțiunii de darea de mită nu importă dacă făptuitorul dă, oferă sau promite bunuri sau servicii direct, adică el însuși, sau indirect, adică prin intermediar. Este necesar de menționat că acțiunilor de “oferire” și de “dare” de bunuri sau servicii de la darea de mită le corespunde, la luarea de mită, o acțiune de “primire”, iar acțiunii de “promitere” a bunurilor sau serviciilor de la darea de mită îi corespunde, în cazul luării de mită, “acceptarea”.
La fel trebuie de menționat, că nu interesează dacă actul în vederea comiterii căruia se dau, se oferă sau propun bunuri sau servicii este legal sau ilegal.
Infracțiunea de dare de mită este prevăzută de art.334 din CP al RM, este formală și se consideră consumată din momentul dării personale sau transmiterii prin mijlocitor a mitei.
§2.3 Latura subiectivă a luării și dării de mită
Infracțiunea de luare și dare de mită se săvârșesc numai cu intenție directă. În articolul 17 din CP al RM este dezvăluit conținutul intenției ca formă de vinovăție. În special se indică, că infracțiunea a fost săvârșită cu intenție dacă persoana care a săvârșit-o își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conștient, survenirea acestor urmări.
Infracțiunile săvârșite cu intenție sînt mult mai periculoase pentru societate decât cele săvârșite din imprudență. Pericolul sporit constă în aceea că fapta intenționată, urmărind conștient scopul de a aduce daună, creează într-adevăr posibilitatea survenirii acestei daune. Anume din această cauză infracțiunea săvârșită cu intenție, atrage după sine o pedeapsă mult mai severă decât o infracțiune asemănătoare săvârșită din imprudență.
Săvârșirea infracțiunii cu intenție are și consecințe juridice mai severe: persoana poate fi recunoscută recidivist deosebit de periculos; antecedentul penal pentru infracțiunea intenționată exclude suspendarea condiționată a executării pedepsei; față de persoanele condamnate pentru infracțiunea săvârșită cu intenție liberarea de pedeapsa penală se aplică în anumite limite. Numai în cazul săvârșirii infracțiunilor intenționate pot avea loc așa forme de activitate infracțională ca pregătirea, atentatul și complicitatea.
Făptuitorul, săvârșind infracțiunea de luare de mită își dă seama, în momentul săvârșirii faptei, că banii sau foloasele pe care le pretinde sau le primește ori care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă, nu i se cuvin și, cu toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească ori să accepte promisiunea ce i s-a făcut. În acest timp, făptuitorul are reprezentarea stării de pericol care se produce pentru buna desfășurare a activității de serviciu, urmare pe care o dorește. Cerința săvârșirii faptei cu intenție directă în toate modalitățile comiterii infracțiunii rezultă din scopul special pe care îl urmărește făptuitorul: îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Pentru existența infracțiunii este neapărat ca, în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, făptuitorul să fi urmărit acest scop. Dacă persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală pretinde, primește, etc. bani sau foloase, dar nu în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, etc. un act privitor la îndatoririle de serviciu, fapta nu constituie infracțiunea de luare de mită. Legea nu cere însă ca scopul urmărit prin săvârșirea faptei să fie efectiv realizat. Chiar dacă, ulterior săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, făptuitorul nu are conduita la care s-a angajat, fapta sa se încadrează în dispozițiile art. 333 din CP al RM. Dacă scopul urmărit se realizează și făptuitorul efectuează un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, act care constituie prin el însuși o infracțiune, (de exemplu, săvârșește un fals în actele publice), infracțiunea de luare de mită intră în concurs cu acea infracțiune.
Infracțiunea de dare de mită ca și infracțiunea de luare de mită se săvârșește cu intenție directă. Făptuitorul își dă seama că promițând, oferind sau dând unei persoane care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală bani sau alte foloase necuvenite, săvîrșește asupra acestuia un act de corupere, care creează o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu, urmare a cărei producere o dorește. Fără conștiința și dorința de a săvârși un act de dare de mită unei persoane care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, acțiunea făptuitorului nu constituie infracțiunea de dare de mită.
Latura subiectivă a infracțiunii de dare de mită include și cerința unui scop special urmărit de făptuitor și anume îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui asupra căruia săvârșește actul de dare de mită, ori efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia. Este suficient ca făptuitorul să fi urmărit acest scop în momentul săvârșirii acțiunii incriminate, nefiind necesar ca această acțiune să fie urmată de îndeplinirea, neîndeplinirea etc., a actului avut în vedere de făptuitor. De asemenea, nu are relevanță, în ceea ce privește existența infracțiunii dacă actul pentru a cărui îndeplinire făptuitorul săvârșește fapta de dare de mită este legală sau ilegală.
Dacă promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase necuvenite persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală a avut loc din cauza că mituitorul a fost constrâns la aceasta de către cel care a luat mită, această împrejurare prevăzută în dispoziția din alin. 3 al art. 334 din CP al RM constituie o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei de darea de mită, adică o negare a existenței infracțiunii.
Autorul Alexei Barbăneagră ș.a., în lucrarea “Codul penal comentat și adnotat” menționează că, persoana care a dat mită se liberează de răspunderea penală dacă a fost în situația că de la ea a fost estorcată aceasta sau dacă s-a autodenunțat înainte ca organele de urmărire penală să fi intentat cauza sau dacă făptuitorul nu știa că în privința lui se efectuează o urmărire penală.
Făptuitorul poate face autodenunțarea în formă scrisă sau oral organelor competente (organelor vamale, de poliție, procuraturii, SIS etc.).
În cazul în care mita a fost estorcată de la mituitor sau a fost acceptat autodenunțul în condițiile alin. 3, art. 334 CP al RM, banii, bunurile, avantajele patrimoniale menite pentru mituit pot fi restituite mituitorului, urmând ca instanța să invoce motivele respective în sentința adoptată.
Banii, bunurile și avantajele patrimoniale, menite pentru mituit, urmează a fi confiscate în beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate sau cheltuite urmează a fi încasate de la mituitor în valoarea lor exprimată în bani.
§2.4 Subiectul luării și dării de mită
Din conținutul art. 21 din CP al RM, reiese că în calitate de subiect al componentei infracțiunii se recunoaște persoana fizică, responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de paisprezece sau șaisprezece ani.
Drept subiect al componenței infracțiunii (infractor) poate fi recunoscută numai persoana care a săvîrșit infracțiunea. Aceasta rezultă direct din dispozițiile articolelor 3,4,5,6,7 CP, precum și dintr-un șir de alte norme ale dreptului penal.
Pentru ca persoana să fie recunoscută subiect al infracțiunii, sînt prevăzute anumite condiții, dintre care principala este capacitatea de a purta răspundere penală, adică persoana trebuie să fie capabilă să răspundă pentru acțiunile sau inacțiunile sale. Aceasta înseamnă că răspunderea penală întotdeauna este legată de capacitatea persoanei de a-și da seama de acțiunile (inacțiunile) sale și de a dirija cu acțiunile (inacțiunile) proprii, deci ea trebuie să fie responsabilă. Asemenea capacitate presupune că persoana a atins o anumită vîrstă. Omul este în stare să-și reglementeze în deplină măsură comportamentul, să înțeleagă caracterul acțiunilot sale și să dirijeze cu ele în fiecare caz concret numai de la o anumită vîrstă indicată în lege.
Capacitatea individului de a aprecia corect valoarea și esența faptei prejudiciabile săvîrșite de el apare atunci cînd acesta atinge un anumit nivel de dezvoltare psihică și fizică, cînd a acumulat deja o anumită experiență de viață și posedă inteligență, rațiune, concepții stabile, are deci capacitate psihofizică completă. De aceea, dreptul penal al Republicii Moldova determină în mod diferit limita vîrstei de la care persoana are capacitate penală.
O altă cerință față de subiectul infracțiunii este responsabilitatea. Prin responsabilitate trebuie de înțeles capacitatea sau starea psihofizică a persoanei de a-și da seama de caracterul acțiunilor sau inacțiunilor sale socialmente periculoase, fiind totodată capabilă să dirijeze cu ele. Responsabilă poate fi și persoana care suferă de anumite dereglări în sfera intelectivă, al căror grad nu o lipsesc însă de capacitatea să înțeleagă, să aprecieze semnificația socială a acțiunilor sale și să le dirijeze.
Includerea responsabilității și vîrstei în numărul semnelor subiectului infracțiunii are o însemnătate principială. Examinînd subiectul infracțiunii în calitate de una din laturile componenței infracțiunii, dreptul penal subliniază prin aceasta, că fapta nu poate fi recunoscută infracțională, dacă ea este săvîrșită de o persoană care nu corespunde semnelor indicate mai sus. Potrivit regulii generale, faptele minorilor și ale alienaților nu prezintă un grad înalt de pericol social. De aceea, faptele prejudiciabile săvîrșite de aceste persoane nu sînt considerate infracțiuni.
În unele cazuri răspunderea penală poate fi aplicată numai persoanelor care posedă semne facultative. Aceasta e determinat de caracterul specific al unor infracțiuni aparte, ai căror autori, potrivit dispozițiilor legii, pot fi numai persoanele care posedă calități și însușiri deosebite. Asemenea infracțiuni poartă un așa caracter, încît nu pot fi săvîrșite de persoane care nu posedă asemenea calități (infracțiunile militare, infracțiunile săvîrșite de persoanele oficiale, infracțiunile economice etc.). La asemenea infracțiuni se referă și luarea de mită. În dreptul penal aceste persoane
sunt numite subiecți speciali ai componenței infracțiunii. În baza celor sus menționate reiese, că Subiectul infracțiunii luării de mită este persoana care, permanent sau temporar, exercită gestionarea organizațiilor comerciale, obștești sau altor organizații nestatale, pe cînd subiectul dării de mită poate fi orice persoană, care în momentul săvârșirii infracțiunii a atins vîrsta de 16 ani.
Deci, din cele expuse rezultă că subiect al componenței infracțiunii poate fi considerată persoana care a săvîrșit, intenționat sau din imprudență, o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, care a atins vîrsta indicată în lege, este responsabilă și care într-un șir de cazuri posedă anumite calități specifice prevăzute de lege.
Astfel spus, subiectul componenței infracțiunii este persoana fizică, responsabilă, care în momentul comiterii faptei, prevăzute de legea penală, a atins vîrsta de la care, potrivit legii, există capacitatea de răspundere penală.
Responsabilitatea (ceea ce înseamnă a purta răspundere) este o asemenea stare psihologică a persoanei, care are capacitatea de a înțelege caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, al urmărilor lor, precum și capacitatea de a-și determina și dirija voința în raport cu acțiunile proprii.
În fiecare caz concret se presupune responsabilitatea persoanei. Dacă persoana prin modul său de conduită trezește unele îndoieli privitor la starea ei normală psihică, organele judiciare sînt obligate să numească expertiza judiciar-psihiatrică pentru stabilirea responsabilității sau iresponsabilității persoanei la momentul săvîrșirii faptei prejudiciabile
În teoria dreptului penal e cunoscut unanim că responsabilitatea este așa o stare psihică, care permite persoanei, în momentul cînd ea săvîrșește o faptă prejudiciabilă, să conștientizeze caracterul acțiunilor (inacțiunilor) sale și să le dirijeze.
Anume capacitatea persoanei de a înțelege lat4ura fizică și valoarea socială a faptelor sale și de a dirija cu acțiunile sale deosebește persoana responsabilă de cea iresponsabilă. Fapta socialmente periculoasă este săvîrșită sub influența unui șir întreg de circumstanțe din afară, acestea fiind cauzele și condițiile faptei criminale. Însă nici una din ele nu acționează asupra omului ocolind conștiința lui. Ca ființă cu rațiune, cu psihică normală, omul e în stare să aprecieze lumea în care el acționează și, pornind de la aceasta, să-și determine modul de conduită conform scopurilor pe care și le-a preconizat.
De aceea, legislatorul introduce drept obligatoriu criteriul juridic (psihologic) care servește drept temei pentru incriminarea faptei prejudiciabile. Dreptul penal reiese din faptul că individul este în stare să-și aleagă în mod conștient modul de conduită într-o anumită situație și să acționeze liber.
Persoana iresponsabilă nu poate fi supusă răspunderii penale pentru faptele sale, deoarece ele nu sunt determinate de conștiința și voința ei. Faptele prejudiciabile săvîrșite de alienați sînt generate de starea bolnăvicioasă a psihicului lor. De aceea, care și ar fi dauna cauzată societății în urma acțiunilor săvîrșite de ei, societatea nu are nici un temei să incrimineze acestor persoane cauzarea daunei respective. Aplicarea pedepsei penale persoanelor iresponsabile este un act irațional, inuman, deoarece în privința acestor persoane nu pot fi atinse scopurile pedepsei indicate la art. 61 CP (restabilirea echității sociale și corectarea condamnaților, prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni).
Anume în virtutea acestui fapt, față de persoanele care au săvîrșit fapte socialmente periculoase fiind în stare de iresponsabilitate, pot fi aplicate doar măsuri de constrîngere cu caracter medical. Acestea sînt măsuri speciale, și nu pedeapsă, menite să ocrotească societatea de acțiunile periculoase ale alienaților, fiind totodată și o metodă de tratament.
La alin. (1), art. 23 din CP al RM e stipulat că nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvîrșirii unei fapte prejudiciabile, se află în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-și dea seama de acțiunile ori inacțiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau stări patologice.
Așadar, reieșind din conținutul legii, la baza iresponsabilității se află două criterii: 1) biologic (medicina) care denotă că persoana are dereglări psihice și 2) juridic (psihologic) care mărturisește că persoana nu e în stare să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale socialmente periculoase sau să le dirijeze. Aceste criterii sînt strîns legate între ele, iar luate în ansamblu reflectă și caracterizează starea de iresponsabilitate.
Criteriul medical al iresponsabilității reprezintă o listă generalizată de dereglări psihice:
boală psihică cronică;
tulburarea psihică temporară;
oligofrenia;
alte stări patologice.
Criteriul psihologic (juridic) al iresponsabilității include în sine doi factori psihici:
factorul intelectiv “nu putea să-și dea seama de acțiunile ori inacțiunile sale”;
factorul volitiv “nu putea să dirijeze cu acțiunile (inacțiunile) sale”.
Prezența criteriilor medical și psihologic trebuie stabilită la momentul săvîrșirii faptei prejudiciabile, fapt indicat la art. 23 din CP al RM.
Soluționarea definitivă a problemei cu privire la iresponsabilitate rămîne în competența instanței de judecată. Ea va soluționa chestiunea în baza concluziei expertizei judiciar-psihiatrice și a materialelor dosarului penal.
Capitolul III Semnele calificative a luării și dării de mită
§1 Luarea și darea de mită repetat
Conform prevederilor alin. (2), lit. a) a art. 333 din CP al RM, luarea de mită se consideră săvârșită repetat atunci când, persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală preliminar, a mai săvîrșit o faptă sau mai multe, de luare de mită. Dacă mituitul preliminar a comis un act de luare de mită și, ulterior, a pretins sau a primit oferte, bani, titluri de valoare etc., atunci aceste fapte nu pot fi calificate drept luare de mită săvârșită repetat.
Calificarea luării de mită repetat presupune săvârșirea aceleiași infracțiuni nu mai puțin de două ori, cu condiția neexpirării termenului de prescripție a tragerii la răspundere penală.
Luarea de mită care constă în primirea concomitentă a remunerării ilegale de la câteva persoane, pentru săvârșirea în interesul fiecărui mituitor a unor acțiuni separate, se califică ca infracțiune repetat.
Primirea sau luarea unei recompense ilegale în rate, pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea acțiunilor în scopul asigurării rezultatului dorit de mituitor, precum și darea remunerării ilegale unui grup de persoane care gestionează organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale la săvârșirea infracțiunii printr-o înțelegere prealabilă între ele, nu poate fi apreciată ca infracțiune săvârșită repetat.
În așa fel, putem constata câteva situații în care primirea remunerării ilegale de către persoanele care gestionează organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale trebuie să fie calificată drept luare de mită săvîrșită repetat:
de la câțiva mituitori, în timp diferit, pentru comiterea diferitelor acțiuni în favoarea fiecăreia dintre ei;
de la mai mulți mituitori ce acționează separat, fără acord preliminar, în timp diferit, pentru comiterea acțiunilor comune în interesele lor;
de la mai mulți mituitori, concomitent, pentru comiterea acțiunilor în interesele lor;
de la unul și același mituitor, în repetate rânduri, pentru comiterea diferitor acțiuni în favoarea lui.
Luarea de mită nu poate fi considerată drept săvârșită repetat atunci când, pentru acțiunea comisă anterior, persoana este în mod legal liberată de la răspunderea penală sau dacă persoana a fost condamnată, sau a expirat prescripția tragerii la răspundere penală.
Luarea de mită săvârșită repetat trebuie să fie delimitată de darea de mită ca infracțiune prelungită. Într-adevăr, și în primul, și în al doilea caz, are loc comiterea unui șir de acțiuni, toate cu un conținut infracțional separat. Delimitarea principală a acestora trebuie să fie bazată pe semnele laturii subiective. Toate episoadele infracțiunii prelungite sunt cuprinse de o intenție unică, care a apărut până la comiterea faptei. Dacă mituitul și mituitorul intră în acord prealabil, ce prevede înmânarea recompensei care nu i se cuvine, în mai multe rate, acest fapt trebuie să fie calificat ca o infracțiune prelungită, și nu ca o infracțiune săvârșită repetat. Primirea recompensei ilegale are loc de fiecare dată când apare un nou scop.
În așa fel, luând în considerație cele sus menționate, drept luare de mită săvârșită repetat pot fi calificate următoarele fapte:
persoana pretinde, primește, acceptă recompensa ilegală nu mai puțin de două ori;
aceste fapte sunt juridic identice, adică sunt calificate după același articol al Codului penal;
fiecare din faptele comise de persoana în cauză trebuie să fie o infracțiune aparte;
făptuitorul nu trebuie să fie liberat de la răspunderea penală pentru fapta săvârșită anterior, în modul determinat de lege, să nu fie condamnat pentru fapta comisă anterior și să nu fie expirată prescripția tragerii la răspundere.
Conform prevederilor alin. (2), lit. a) a art. 334 din CP al RM, darea de mită se consideră săvârșită repetat atunci când, persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală preliminar, a mai săvîrșit o faptă sau mai multe fapte de mituire. Dacă mituitorul preliminar a comis un act de dare de mită și, ulterior, a promis, a oferit sau a dat, unei persoane care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală personal sau prin mijlociți bani, titluri de valoare etc., atunci aceste fapte pot fi calificate drept dare de mită săvârșită repetat.
Noțiunea de promisiune presupune situația în care orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani, se angajează să furnizeze un bun, avantaj necuvenit, ulterior sau în cazul în care persoana care primește mita a căzut de acord ca bunul sau avantajul necuvenit să fie furnizat ulterior mituitului.
Oferirea corespunde situației în care mituitorul își arată disponibilitatea de a furniza bunul sau avantajul necuvenit în orice moment.
Darea corespunde situației în care bunul, avantajul necuvenit este predat mituitului sau unui terț, cum ar fi un membru al familiei sale, o organizație care aparține acesteia, partidul politic la care el a aderat. În cazul în care mita a fost predată unui terț, persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizații nestatală cunoaște momentul de predare.
Prin avantaje necuvenite înțelegem diverse forme de împrumuturi de bani, alimente și băuturi, accelerarea tratării perspective mai bune în carieră, cadouri de valoare etc., fapt care ameliorează nemeritat situația, în raport cu cea pe care o avusese mituitul înaintea infracțiunii.
Calificarea dării de mită repetat presupune săvârșirea aceleiași infracțiuni nu mai puțin de două ori, cu condiția neexpirării termenului de prescripție a tragerii la răspundere penală.
Darea de mită care constă în oferirea concomitentă a remunerării ilegale câtorva persoane, pentru săvârșirea în interesul fiecărui mituitor a unor acțiuni separate, se califică ca infracțiune repetată.
Darea unei recompense ilegale în rate, pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea acțiunilor în scopul asigurării rezultatului dorit de mituitor, precum și darea remunerării ilegale unui grup de mituiți la săvârșirea infracțiunii printr-o înțelegere prealabilă între ele, nu poate fi apreciată ca infracțiune săvârșită repetat.
În așa fel, putem constata câteva situații în care oferirea remunerării ilegale de către mituitor trebuie să fie calificată drept dare de mită săvârșită repetat:
darea de mită la două sau mai multe persoane care gestionează organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale, în timp diferit, pentru comiterea diferitelor acțiuni în favoarea fiecăreia dintre ei;
darea de mită la mai multe persoane care gestionează organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale ce acționează separat, fără acord preliminar, în timp diferit, pentru comiterea acțiunilor comune în interesele lor;
darea de mită mai multor persoane care gestionează organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale concomitent, pentru comiterea acțiunilor în interesele lor;
darea de mită, persoanelor care gestionează organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale în repetate rânduri, pentru comiterea diferitor acțiuni în favoarea mituitorului.
Darea de mită nu poate fi considerată drept săvârșită repetat atunci când, pentru acțiunea comisă anterior, persoana este în mod legal liberată de la răspunderea penală sau dacă persoana a fost condamnată, sau a expirat prescripția tragerii la răspundere penală.
Darea de mită săvârșită repetat trebuie să fie delimitată de luarea de mită ca infracțiune prelungită. Într-adevăr, și în primul, și în al doilea caz, are loc comiterea unui șir de acțiuni, toate cu un conținut infracțional separat. Delimitarea principală a acestora trebuie să fie bazată pe semnele laturii subiective. Toate episoadele infracțiunii prelungite sunt cuprinse de o intenție unică, care a apărut până la comiterea faptei. Dacă mituitul și mituitorul intră în acord prealabil, ce prevede înmânarea recompensei care nu i se cuvine, în mai multe rate, acest fapt trebuie să fie calificat ca o infracțiune prelungită, și nu ca o infracțiune săvârșită repetat. Darea recompensei ilegale are loc de fiecare dată când apare un nou scop. În așa fel, luând în considerație cele sus menționate, drept dare de mită săvârșită repetat pot fi calificate următoarele fapte:
persoana promite, oferă, dă recompensa ilegală nu mai puțin de două ori;
aceste fapte sunt juridic identice, adică sunt calificate după același articol al Codului penal;
fiecare din faptele comise de persoana în cauză trebuie să fie o infracțiune aparte;
făptuitorul nu trebuie să fie liberat de la răspunderea penală pentru fapta săvârșită anterior, în modul determinat de lege, să nu fie condamnat pentru fapta comisă anterior și să nu fie expirată prescripția tragerii la răspundere.
§2 Luarea și darea de mită de două sau mai multe persoane
Luarea de mită comisă de două sau mai multe persoane, în calitate de circumstanță agravantă, a apărut în legislația națională, pentru prima dată, după adoptarea Hotărârii Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 23 mai 1986 “Cu privire la intensificarea luptei cu veniturile ilegale”.
Această înțelegere generală pentru întregul drept penal este aplicabilă la faptele de luare și dare de mită. Când persoana comite o faptă de luare de mită, ea intră într-un acord cu mituitorul (sau cu intermediarul). În acest caz, bineînțeles, nu poate fi vorba despre luare de mită săvârșită de două sau mai multe persoane, adică legea reclamă prezența a cel puțin două persoane care acționează după un acord preliminar. Pentru aceasta este nevoie ca toți participanții grupului să fie remunerați ilegal și să participe la acest proces în calitate de coautori. În caz dacă o persoană privată intră în acord preliminar cu o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, și primește o recompensă ilegală pentru a o transmite persoanelor care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, atunci aceste acțiuni vor fi calificate conform art. 42 din CP al RM și, în lipsa altor circumstanțe agravante, conform alin. (1) al art. 334 din CP al RM (aici participația este prevăzută în orice modalitate, cu excepția coautoratului), iar acțiunile persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală pot fi calificate conform alin. (1) al art. 333 din CP al RM. Deci, în grup pot intra numai persoanele care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, care acționează în baza unui acord preliminar.
Înțelegerea prealabilă va avea loc numai atunci când s-a înfăptuit înainte de a fi săvârșită infracțiunea. Nu are importanță dacă persoanele care gestionează organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale au intrat în acord înainte de a se adresa la ele un mituitor concret sau după adresarea mituitorului la una din ele. Grupul trebuie să fie format până la primirea recompensei ilegale de către unul dintre participanții grupului. Dacă persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, care a primit remunerarea ilegală, înțelege că nu poate satisface interesele mituitorului prin propriile împuterniciri, și transmite o parte din sumă altei persoane care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, cu care nu s-a înțeles în prealabil, atunci prima persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru luare de mită (art. 333 din CP al RM) și darea de mită (art. 334 din CP al RM). Cea de a doua persoană este pasibilă de răspundere numai pentru luare de mită (art. 333 din CP al RM).
O problemă aparte este determinarea acțiunilor fiecărei dintre persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau alte organizații nestatale care au participat la fapta de luare de mită. Unii autori consideră că, pentru a determina prezența acestei circumstanțe agravante, nu are importanță cine anume dintre participanții grupului trebuia să satisfacă interesele mituitorului, cine și ce parte din sumă a primit sau care sunt funcțiile lor. Iu. I. Leapunov consideră că pentru a aplica această agravantă, nu este necesar ca fiecare dintre persoanele participante la acord să comită acțiuni (inacțiuni) în favoarea mituitorului. Grupul va exista și atunci când, în urma unei înțelegeri prealabile, în baza susținerii și informării a unui participant al grupului, o altă persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală comite acțiuni (inacțiuni) necesare mituitorului, și primește de la el remunerare ilegală, o parte din care o transmite altui participant. Fiind de acord în general cu o asemenea calificare a participării în grup la luare de mită, alți autori subliniază că ea va fi adecvată numai cu condiția dacă toate persoanele mituite sunt participante la ceastă faptă, adică primesc cel puțin o parte din beneficiul ilegal și comit acțiuni (inacțiuni) concrete în favoarea mituitorului, prin folosirea atribuțiilor de serviciu.
Din punctul de vedere al teoriei generale cu privire la participația penală, toți coautorii trebuie să participe în mod direct la realizarea laturii obiective a infracțiunii.
În așa mod, fiecare dintre persoanele care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, participante la acord, trebuie să comită acțiuni concrete în favoarea mituitorului sau persoanelor pe care le reprezintă, prin aplicarea împuternicirilor sale de serviciu. De asemenea, este necesar ca fiecare participant al grupului să obțină o cotă-parte din suma remunerației ilegale. Aceasta rezultă direct din legea penală, unde se prevede primirea banilor, titlurilor de valoare, altor bunuri sau avantaje ce nu se cuvin, de către un grup de persoane. După opinia lui A. K. Kviținia, pericolul social al infracțiunii este sporit nu prin acordul prealabil, dar prin faptul primirii banilor, titlurilor de valoare, altor bunuri sau avantaje ce nu se cuvin, de către două sau mai multe persoane, în urma înțelegerii prealabile. De aceea, dacă acordul în vederea luării de mită a avut loc între câteva persoane care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, iar bunurile ce nu se cuvin au fost primite de către o persoană, atunci acțiunile lor pot fi calificate ca luare de mită, săvârșită de două sau mai multe persoane, numai în cazul când această persoană va transmite măcar o cotă-parte altei persoane participante în grup. În caz contrar, acțiunile acestor persoane pot fi calificate doar ca o coparticipare la luare de mită. Astfel, pentru ca această circumstanță agravantă să devină aplicabilă, este necesar ca fiecare dintre participanții grupului să primească cote-părți din suma recompensei ilegale.
Prin urmare, pentru aplicabilitatea acestei agravante, este nevoie de următoarele condiții:
acordul de pretindere, primire a banilor sau a altor bunuri ori de acceptare a serviciilor trebuie să aibă loc cel puțin între două sau mai multe persoane care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală;
acest acord trebuie să aibă loc înainte de a fi primită recompensa ilegală;
fiecare dintre participanții la acord trebuie să comită acțiuni concrete în favoarea mituitorului, prin aplicarea împuternicirilor sale de funcție;
fiecare dintre participanți trebuie să primească măcar o parte din suma recompensei ilegale.
§3 Luarea de mită prin estorcare
Estorcarea bunurilor sau serviciilor ce nu se cuvin sporește considerabil pericolul social al luării de mită. Totodată, alin. 3 al art. 334 din CP al RM stabilește liberarea de la răspunderea penală a persoanei care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art. 333 din CP al RM, dacă ele i-au fost estorcate.
În lege, noțiunea de “extorcare a bunurilor și serviciilor” nu este prevăzută, ceea ce, în viziunea lui S. Brânză s.a., constituie o lacună considerabilă. Însă această lacună este recuperată de prevederile explicațiilor Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, din Hotărîrea nr. 6 din 11 martie 1996 “Cu privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru mituire”. În pct. 12 este prevăzut: “Extorcarea mitei constă în cererea ei de către o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală sub amenințarea săvârșirii acțiunilor care ar cauza prejudicii intereselor legale ale mituitorului ori punerea intenționată a ultimului în așa condiții care îl impun să dea mită în scopul preîntîmpinării consecințelor nefaste pentru interesele sale legale”.
Pornind de la această Hotărâre, în cazul respectiv, prin interesele mituitorului urmează să fie înțelese numai interesele legale, ocrotite de lege. Deci, cererea de către persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală a recompensei pentru satisfacerea intereselor ilegale ale mituitorului nu poate fi considerată drept extorcare de bunuri și servicii. Totodată, potrivit Hotărârii, ne vom afla în prezența extorcării numai atunci când cererea de mită a persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală a fost însoțită de amenințarea cu săvârșirea acțiunilor care vor cauza prejudicii intereselor legale ale mituitorului.
Doar o simplă propunere din partea persoanei cu funcție de răspundere de a-i oferi bunuri și servicii, în absența unei asemenea amenințări față de persoana de la care se cere, nu conține semnele extorcării prevăzute de lit. c) din alin. (2) al art. 333 din CP al RM. Trebuie de recunoscut că interpretarea în cauză ocupă o poziție dominantă, cu toate că nu sunt aduse argumente convingătoare în favoarea acestei opinii.
Formularea noțiunii de “estorcare a mitei”, propusă de Plenul Curții Supreme de Justiție, în viziunea aceluiași autor S. Brânză s.a. nu este întemeiată. Divizarea intereselor mituitorului în legale și ilegale iese în afara conținutului extorcării bunurilor și serviciilor, și nu constituie un semn constructiv al ei. În acest context, mai putem menționa și faptul, că în unele cazuri, în genere este imposibil de a stabili cu ce acțiuni (legale sau ilegale) amenință persoana făptuitorul. Spre exemplu: două persoane pretind la o anumită funcție într-o întreprindere, dar există numai un singur loc vacant. Conducătorul întreprinderii poate să angajeze numai o persoană, dar cere remunerație de la ambele, intenționând în continuare să încadreze persoana care va oferi o sumă mai mare. Dacă e să pornim de la considerentul că alegerea lucrătorului optim și numirea lui în funcție este o prerogativă a conducătorului, atunci acțiunile lui în exterior par a fi “legale”. Dar este evident că, în cazul de față, ne aflăm în prezența extorcării bunurilor și serviciilor.
Este cunoscut faptul că unele și aceleași cuvinte, noțiuni, întrebuințate în cadrul unuia și aceluiași act normativ, trebuie să dispună de același conținut și, respectiv, să fie interpretate la fel. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, “a extorca” înseamnă “a obține un lucru de la cineva cu forța prin amenințări, violență, șantaj etc.” Adică, în context, extorcarea bunurilor și serviciilor poate fi înfăptuită și prin șantaj.
În legătură cu aceasta, să contrapunem noțiunea de “șantaj”, care este definită de lege, cu noțiunea de “extorcare a bunurilor și serviciilor”, care, în mod descriptiv, nu este prevăzută de lege. Articolul 189 din CP al RM prevede răspundere pentru “cererea de a transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deținătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvîrși alte acțiuni cu caracter patrimonial, amenințând cu violența persoana, rudele sau apropiații acesteia, cu răspândirea unor știri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea unor sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deținătorului, ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deținătorului a rudelor sau apropiaților acestora” .
Astfel, sunt diferențiate și lărgite metodele de influențare asupra victimei, unele dintre ele sunt chiar prevăzute în calitate de circumstanțe agravante ale șantajului însoțit de amenințarea cu moartea ori cu pricinuirea de leziuni corporale grave sau însoțit de acte de violență nepericuloase pentru viață și sănătate, sau însoțit de deteriorarea și nimicirea bunurilor. Putem, deci, emite concluzia că dobândirea prin șantaj a bunurilor constituie constrângerea persoanei prin diverse metode de a transmite făptuitorului bunurile străine pentru ultimul. Prin extorcarea bunurilor și serviciilor, de asemenea, se va înțelege constrângerea de către persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală a unei alte persoane de a-i oferi primei o remunerare ilegală.
În cadrul normelor penale, care stabilesc răspunderea pentru dobândirea prin șantaj a bunurilor, în calitate de condiție obligatorie este înaintată cerința ca infractorul să tindă prin șantaj spre dobândirea bunurilor. La calificarea faptei, nu importă dacă corespund sau nu adevărului știrile care urmează a fi divulgate. Atât în practica judiciară, cât și în doctrină, se susține argumentat poziția conform căreia pot fi dobândite injust nu numai bunurile care se află în posesia legală a victimei, dar și cele care se află în posesia lui ilegală.
Prin urmare, la fel ar trebui să fie interpretată și extorcarea bunurilor sau serviciilor ce nu se cuvin, fără constituirea artificială a noțiunii acestei acțiuni în funcție de legalitatea sau ilegalitatea intereselor mituitorului.
Precum s-a afirmat mai sus, extorcarea bunurilor sau serviciilor este aceeași luare de mită, numai că însoțită de extorcare. Respectiv, extorcarea bunurilor și serviciilor ca o circumstanță ce agravează răspunderea pentru luarea de mită poate fi înfăptuită atât în vederea satisfacerii intereselor legale cît și ilegale ale mituitorului.
Așadar, stabilirea conținutului extorcării de bunuri sau servicii trebuie să fie determinată în strictă corelație numai cu acțiunile persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală, fără divizarea intereselor mituitorului în legale și ilegale.
§4 Luarea și darea de mită în proporții mari și deosebit de mari
4.1 Luarea și darea de mită în proporții mari
Prin primire sau dare de bunuri sau avantaje în proporții mari se înțelege aprecierea în bani a valorilor transmise la nivelul prețurilor de piață sau pe baza raportului de expertiză ori al specialiștilor. Conform prevederilor art. 126 CP al RM, dauna în proporții mari depășește 500 de unități convenționale (10.000 lei), dar nu depășește 1500 de unități convenționale (30.000 lei).
Conform prevederilor stipulate în alin. 2, lit. d) al art. 333 CP al RM, pentru luare de mită în proporții mari se pedepsește cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unități convenționale sau cu închisoare de la 5 la 10 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Conform prevederilor stipulate în alin. 2, lit. c) al art. 334 CP al RM, pentru darea de mită în proporții mari se pedepsește cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000 unități convenționale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
4.2 Luarea și darea de mită în proporții deosebit de mari
Prin primire sau dare de bunuri sau avantaje în proporții deosebit de mari se înțelege aprecierea în bani a valorilor transmise la nivelul prețurilor de piață sau pe baza raportului de expertiză ori al specialiștilor. Conform prevederilor art. 126 CP al RM, dauna în proporții deosebit de mari depășește 1500 de unități convenționale (30.000 de lei).
Conform prevederilor legale stipulate în alin. 3, lit. a) al art. 333 CP al RM pentru luare de mită în proporții deosebit de mari, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani.
Conform prevederilor legale stipulate în alin. 3, lit. a) al art. 334 CP al RM pentru dare de mită în proporții deosebit de mari, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani.
În baza prevederilor Hotărîrii Plenului Curți Supreme de Justiție nr. 6 din 11.03.1996 “Cu privire la aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru mituire”, la calificarea infracțiunii se va avea în vedere, că de mărimea mitei depinde justa calificare a infracțiunilor de dare și luare de mită. De aceea fiecare obiect al mitei trebuie să fie evaluat în bani, reieșind din prețurile sau tarifele pentru servicii, iar în lipsa lor – în baza rapoartelor expertizei, la momentul săvîrșirii infracțiunii.
Dacă recompensa ilicită în proporții mari sau deosebit de mari este primită în rate, însă aceste acțiuni reprezintă episoade ale unei infracțiuni continue, fapta urmează a fi calificată ca luare de mită respectiv în proporții mari sau deosebit de mari.
§5 Luarea și darea de mită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale
Conform art. 46 CP, grup criminal organizat se recunoaște o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracțiuni, de obicei de una și aceeași natură (de ex., a furturilor din apartamente, din magazine, depozite sau coruperea activă sau pasivă etc.). În cazul nostru de față este vorba de specializarea infractorilor într-un anumit domeniu de activitate infractorică, – luarea sau darea de mită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale.
Dacă între participanții la luarea sau darea de mită sunt stabilite raporturi infracționale durabile, a căror prezență le acordă posibilitatea de a elabora și a realiza în detaliu planurile luării sau dării de mită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale, participația între aceștia poate îmbrăca forma grupului criminal organizat. Săvîrșirea luării sau dării de mită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale are loc în cazul în care această faptă e comisă de o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracțiuni. Spre deosebire de două sau mai multe persoane, care s-au înțeles în prealabil despre săvîrșirea luării sau dării de mită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale, se caracterizează, în special, prin stabilitate, prin prezența în componența lui a unui organizator și printr-un plan dinainte elaborat al activității infracționale comune, precum și prin repartizarea obligatorie a rolurilor între membrii grupului criminal organizat, în timpul pregătirii luării sau dării de mită.
Apare necesitatea delimitării activității membrilor grupului criminal organizat de complicitatea la luarea sau darea de mită. Dacă conținutul înțelegerii prealabile se referă la contribuția concretă pînă la sau după săvîrșirea luării sau dării de mită, și această contribuție are un caracter episodic, este vorba de complicitate. Însă dacă înțelegerea prevede contribuția regulată, activitatea în comun cu grupul, atunci e vorba despre activitatea în cadrul unui grup criminal organizat.
Săvîrșirea luării sau dării de mită în interesul unei organizații criminale are loc în cazul în care această faptă este comisă de o reuniune de grupuri criminale organizate, formînd o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizației și structurile ei, a funcțiilor de administrare, asigurare și executare a intențiilor criminale ale organizației în scopul de a influența activitatea economică și de altă natură a persoanelor fizice și juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obținerii de avantaje și realizării de interese economice, financiare etc.
Spre deosebire de grupul criminal organizat, organizația criminală se caracterizează, în special, ptin consolidare, printr-un grad înalt de organizare și prin scopurile specifice ale activității acesteia. “Consolidare” înseamnă mai mult decît “stabilitate”, presupunînd coeziune și solidaritate social-psihologică a membrilor organizației criminale. Gradul înalt de organizare a organizației criminale presupune existanța unui sistem, care constă din subsisteme sub forma cîtorva grupuri criminale organizate. Datorită înaltului grad de organizare, între structurile superioare, medii și inferioare ale organizației criminale se atestă legături ierarhice complexe, în conformitate cu un “cod de conduită” nescris. Scopurile speciale ale activității organizației criminale se exprimă atît în influențarea directă sau indirectă a sectorului de distribuire și de consum al bunurilor și serviciilor obținute din mituire, precum și a altor sectoare aferente în care sunt implicate persoanele fizice și juridice, cît și în controlul, în alte forme, al acestor sectoare, pentru a-și realiza interesele economice, financiare sau de altă natură. Scopul suprem al oricărei organizații criminale este de a conduce sstatul (sau cel puțin o parte a acestuia) “din umbră”.
Infracțiunea se consideră săvîrșită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizației respective, la însărcinarea acesteia.
Organizatorul și conducătorul organizației criminale poartă răspundere pentru toate infracțiunile săvîrșite de această organizație, indiferent de faptul dacă au luat sau nu parte la săvîrșirea acestor infracțiuni.
În cazurile în care organizația criminală și-a început activitatea infracțională, iar membrii acesteia au săvîrșit luări sau dări de mită concrete, prevăzute de planurile organizației date, atunci acțiunile organizatorului sau ale conducătorului organizației criminale trebuie calificate prin concurs.
În cazul săvîrșirii, de către membri aparte ai organizației criminale, a infracțiunilor care nu au fost prevăzute în planurile activității organizației criminale, răspunderea pentru aceste infracțiuni o vor purta numai cei care au realizat nemijlocit aceste infracțiuni.
Capitolul IV Caracteristica criminologică a luării și dării de mită
§1 Caracteristica criminologică a personalității infractorului
În urma analizei literaturii de specialitate am constatat, că în Republica Moldova studierea fenomenului mituirii persoanelor care gestionează organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale este la început de cale. Deaceia, în analiza acestui fenomen am utilizat materiale didactice elaborate de savanți criminologi din alte state, datele oferite de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și a Corupției precum și cele oferite de Organizația Internațională “Transparency International – Moldova”.
Conform datelor statistice, ponderea condamnaților pentru mită în fosta URSS, oscila de la 0,3% la 1,8% anual, ceea ce în medie constituie 0,8% din numărul total al infracțiunilor. Acest indice nu poate însă reflecta real răspîndirea mitei, deoarece, după cum menționează A. K. Kviținia: “Mita constitie o infracțiune de o înaltă latență. Ea nu lasă, de regulă, urme vizibile”. Faptul mituirii este, în genere, cunoscut organelor afacerilor interne în trei ipostaze:
-în primul rînd, atunci cînd cel care dă mită, sau de la care ea estoarcă, informează despre acest lucru, benevol, organele de drept. După datele lui A. K. Kviținia, așa ceva are loc în 57% din toate cazurile;
-în al doilea rînd, persoana, care este trasă la răspundere penală pentru alte infracțiuni, mărturisește și despre cazuri de mită – 14% în total;
-în al treilea rînd, cazurile de mită sînt relevate de organele afacerilor interne în chiar procesul de desfășurare a activității investigativ-operative – 29%.
Totuși, chiar și atunci cînd apar informații sigure despre mituire este deosebit de dificil a proba că a fost comisă o infracțiune. Caracterul intenționat al mituirii, lipsa, de regulă, a urmelor asigură un înalt nivel de mușamalizare a infracțiunii. Prin urmare, foarte multe dosare penale sînt clasate în virtutea imposibilității verificării obiective a sesizărilor despre infracțiune. La acest capitol, cercetătorul științific superior al centrului de cercetări științifice de Poliție “Ștefan cel Mare” Sergiu Ilie menționează: “Punctul cel mai slab în măsurile juridico-penale de contracarare a mituirii constituie dependența evaluării tuturor probelor colectate în urma activității operative de anchetă și de depozițiile participanților la proces. Astfel, dacă persoana care a sesizat organele de drept despre luare de mită renunță la mărturiile făcute sau le modifică într-o măsură considerabilă, ea devalorizează celelalte probe”.
De aceiași părere este și A. K. Kviținia: “N-am întîlnit dosare penale despre mituire în care instanța judecătorească l-ar recunoaște pe inculpat drept vinovat numai în baza dovezilor obiective în lipsa mărturiilor participantului la infracțiune. Aceasta determină, într-o măsură anumită, activitatea redusă a organelor de anchetă, deoarece convingerea despre “imposibilitatea” probării mituirii influențează psihologic asupra anchetatorilor și le determină tendința de a evita, a fugi de această muncă grea și, după părerea lor, fără perspectivă”.
Trebuie de menționat încă o circumstanță importantă care uneori îngreunează descoperirea mituirii: șperțarul nu seamănă cu tîlharul. El arată destul de respectabil și are un comportament cuviincios, socialmente dezirabil. De aceea, informația despre demascarea persoanei care s-a dovedit a fi mituită este, de obicei, surprinzătoare pentru cei din jur, în timp ce pentru o serie întreagă de alți funcționari demascarea șperțarului poate fi nedorită. Deseori șperțarul folosește toate relațiile personale pentru a se apăra și a exercita presiuni asupra organelor de anchetă.
Latența corupției o confirmă de asemenea prin numărul persoanelor declarate vinovate de comiterea repetată a unor asemenea infracțiuni. Dosarele penale studiate de A. K. Kviținia în Georgia și de A. I. Kirpicinikov în Federația Rusă arată că 78,8 la sută dintre cei condamnați pentru luare de mită au luat mită de mai multe ori, în medie fiecare a comis această infracțiune de peste 10 ori. În Republica Moldova în majoritatea cazurilor privind dosarele de mituire este dificil a proba comiterea de către infractor a mai multor episoade infracționale, iar persoana este, de obicei, trasă la răspundere numai pentru comiterea unei singure fapte, pe cînd în realitate ea a comis mai multe infracțiuni.
În urma cercetărilor efectuate de A. K. Kviținia s-a constatat că numărul cel mai mare de persoane condamnate pentru mită în URSS a fost alcătuit de: lucrători din domeniul comerțului – 42,2%; lucrătorii din agricultură, industrie și transport constituiau 22,4%; ponderea funcționarilor din organele administrative, ale procuraturii și ale afacerilor interne – 9,3%; lucrătorii instituțiilor de învățămînt – 6,6%; lucrătorii din domeniul medicinii – 5,4%; lucrătorii întreprinderilor de deservire socială – 4,8 la sută.
În anul 2002 Organizația Internațională “Transparency International – Moldova” chestionând gospodăriile casnice, ONG-urile și businessmanii cu întrebarea: Cît de frecvent recurgeți la bani, cadouri, contacte personale pentru a soluționa problemele cu funcționarii publici? – au dat niște răspunsuri îngrijorătoare. Astfel, gospodăriile casnice afirmau că cele mai corupte instituții în viziunea lor sunt: medicina – 82%; vama – 74%; învățămîntul – 70,8%; poliția – 65,8%. ONG-urile relatau, că cele mai corupte sunt: medicina – 81%; învățămîntul – 76%; vama – 68% și sectorul fiscal – 61%. În viziunea businessmanilor că cele mai corupte instituții sunt: medicina – 68,3%; vama – 64,1%; inspectoratele fiscale – 57,7% și poliția – 56,9%.
Mai puțin corupte se consideră notariatul, serviciile comunale, oficile stării civile, sectorul bancar.
Sondajul efectuat de Organizația Internațională “Transparency International – Moldova” în arătat, că opiniile celor chestionați nu s-a modificat esențial. În viziunea gospodăriilor casnice cele mai mituite instituții sunt: medicina – 78,9%; instituțiile de învățământ – 68,5%; vama – 59,9% și poliția – 59,3%. Părerile oamenilor de afaceri diferă întrucâtva de opiniile gospodăriile casnice, primele fiind categoriile instituțiilor medicale – 73,5%; poliția – 68,3%; vama – 67,8% și instituțiile de învățămînt – 62,6%.
Este de remarcat că instituțiile specificate mai sus au fost apreciate, practic în același mod, și în sondajul din anul 2002, ceea ce denotă că situația nu s-a modificat esențial.
Însă dacă comparăm cifrele recepționate în anii 2002 și 2005 cu cele din anii puterii sovietice, apoi se poate trage concluzia că astfel de instituții cum sunt inspectoratele fiscale, vama nu erau în genere menționate, iar cele ale organelor procuraturii, organelor interne, medicinii și învățămîntului cu doar 4,8 – 9,3%.
În urma studiului dosarelor de către A. K. Kviținia s-a constatat, că interesele mituitului prevalează și se manifestă prin tendința de a smulge de la societate cît mai mult posibil. Numai 1,2% din mituiți au declarat că au luat mită din cauza stării materiale complicate. Faptul în cauză mărturisește că interesul lor constă nu în satisfacerea necesităților vitale, ci în lăcomie.
Dacă din numărul total al infractorilor ponderea cea mai mare o dețin infractorii în vîrstă de 25-29 de ani, iar cea mai mică, cei de peste 30 de ani, structura de vîrstă a mituiților este inversă.
Cercetările efectuate de Kviținia în Georgia și de Kirpicinicov în Federația Rusă au arătat că infracțiunea de mituire este “apanajul” persoanelor mature, care posedă o suficientă experiență de viață. Astfel, 86,4 la sută în Georgia și 88,5% în Federația Rusă dintre cei condamnați au comis luarea de mită fiind în vîrstă de peste 30 de ani, iar cel mai criminogen este grupul infractorilor de 40-50 de ani.
Analiza gradului de instruire a persoanelor mituite atestă că acesta este destul de înalt.
Astfel, după Kviținia, 78,5 la sută dintre persoanele care au luat mită au studii medii, medii speciale, superioare și superioare incomplete, iar persoanele cu funcții înalte de răspundere acest nivel constituie 95,8 la sută. Dintre persoanele care au dat și au mijlocit mita acest indice este mult mai redus – 36,5 la sută.
Conform anchetelor sociologice desfășurate în Ucraina, persoanele cu funcții de răspundere cunosc destul de bine legislația în vigoare. Ponderea răspunsurilor corecte privind normele juridice concrete la persoanele cu funcții de răspundere este mult mai înaltă decît gradul de control format din alți cetățeni. Ultimii posedă doar cunoștințe generale despre normele de drept, în timp ce persoanele cu funcții de răspundere posedă cunoștințe chiar despre normele concrete. Prezintă interes și faptul că persoanele cu funcții de răspundere care au comis infracțiuni cunosc legislația și mai bine.
Analizînd datele statistice publicate de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova s-a ajuns la concluzia, că din numărul total de infracțiuni, infracțiunile de mituire constituie aproximativ 0,2%.
Bineînțeles că ponderea atît de mică a infracțiunilor de mituire în numărul total de infracțiuni înregistrate este legată nu de numărul neînsemnat al infracțiunilor de mituire comise, ci de o latență deosebită a acestora. Dacă pornim de la faptul real al cazurilor de mituire, după cum afirmă specialiștii care au studiat problema latenței criminalității în anii optzeci ai secolului trecut (Ковалкин А. А., Латентная преступность и ее выявление органами внутренних дел, Киев, с. 91-94), este de 15 (minimum) – 30 (maximum) de ori mai mare decît numărul de infracțiuni de mituire depistate, atunci cînd numărul infracțiunilor de mituire ar putea fi apreciat, după estimările modeste, în limitele a 1560 – 3120 de cazuri anual.
Aceste argumente sunt confirmate și de studiile efectuate de Organizația Internațională “Transparency International – Moldova” în anii 2002 și 2005 în Republica Moldova redate puțin mai sus.
§2 Cauzele și condițiile luării și dării de mită
De la declararea independenței și până în prezent guvernanții Republicii Moldova au întreprins mai multe tentative de a da o ripostă unui astfel de fenomen cum este mituirea. Însă spre marele nostru regret toate măsurile întreprinse au eșuat. Una din cauzele eșecului constă în faptul că în actele normative adoptate în acest scop de la declararea independenței și până în prezent guvernanți Republicii Moldova au întreprins mai multe tentative de a da o ripostă unui astfel de fenomen cum este mituirea. Însă spre marele nostru regret toate măsurile întreprinse au eșuat. Una din cauzele eșecului constă în faptul că în actele normative adoptate în acest scop nu a fost elaborat mecanismul realizării lor. Se știe că legislația sovietică se realiza în viață nu prin dispozițiile legilor propriuzise, ci prin numeroase hotărîri ale CC al PCUS și Consiliului de Miniștri – regulamente, instrucțiuni, ordine ministeriale, elaborate în baza legilor în care era descris mecanismul realizării lor. Astăzi asemenea acte subnormative nu se mai elaborează. De aceea foarte des legile adoptate rămîn declarative.
Cu toate că odată cu democratizarea societății are loc procesul descentralizării societății, în mîinile statului au rămas încă destule pîrghii pentru a dirija diferite ramuri în economie și nu numai.
Există practica de repartiție a anumitor fonduri, credite, altor bunuri materiale, a spațiului locativ, a altor servicii vitale pentru cetățenii de rînd. Au apărut noi domenii: privatizarea, impozitarea, licențierea, activitatea de import-export, vamală, sistemul de ajutoare umanitare, noi forme de gospodărire, antreprenoriat, care constituie un teren favorabil pentru mituire. Nici un om n-ar dori să dea mită pentru a-și rezolva problemele. Fiecare întreprinzător dorește să obțină un post, un certificat, o autorizație de construcție, o licență sau orice alt act, pe căi obișnuite, oneste. Dînd ceva, face o gaură în propriul buget. Dă, pentru că altfel nu se poate. Devine fără voie mituitor, într-un sistem în care mituirea este o stare de a fi.
E încă destul de frecvent sistemul de interdicții, de coordonare la realizarea anumitor acțiuni, operații.
Toate aceste procese trebuie simplificate pe cale legislativă la maximum, actele normative ce reglementează relațiile de repartiție, de permisiune și coordonare să fie cunoscute de toată populația și să se integreze în cotidian ca ceva firesc, urmează a fi create niște mecanisme eficiente de democratizare a structurilor statale.
O latură aparte a mituirii e nepotismul. În condițiile numărului mare de șomeri, mai ales în localitățile rurale, factorii de decizie iau bani sau alte bunuri pentru a angaja la serviciu rudele, odraslele, unor prieteni sau cunoscuți, creînd astfel condiții pentru ținerea contabilității duble, evaziunile fiscale etc. Combaterea acestui fenomen antisocial în Moldova se mai complică și prin faptul că republica e mică, șefii de diferite ranguri și categorii se cunosc și se ajută reciproc, desigur în detrimentul intereselor statului.
Cauzele mituirii persoanelor care gestionează organizații comerciale, obștești sau alte organizații nestatale ar putea fi grupate în cîteva compartimente și anume:
1. condițiile economice nefavorabile;
dependența de arendă a spațiilor pentru producere, activitate etc.;
numărul mic de bănci pe piața creditară și ca rezultat dobînda înaltă pentru credite;
costul înalt al polițelor de asigurare;
costul înalt al licențelor, autorizațiilor;
numărul impunător de registre și evidență contabilă complicată;
costul înalt al vizitelor organelor de control;
2. cadrul legislativ;
modificarea permanentă a legislației activității antreprenoriatului;
modificarea legislației de impozitare;
corupția totală în instituțiile de stat;
corupția în rîndurile organelor de control;
neîncrederea în organele de ocrotire a normelor de drept;
impozitele mari pe venit, inclusiv și pe firmele nou formate;
3. cadrul informativ;
lipsa presei independente;
lipsa totală a emisiunilor televizate referitor la modalitățile ducerii contabilității;
lipsa emisiunilor cum să se protejeze de acțiunile ilegale ale organelor de control;
strangularea presei și televiziunii;
inacțiunile organelor de ocrotire a normelor de drept la faptele de corupție în rîndurile organelor de control.
§3 Preîntîmpinarea luării și dării de mită
Luînd în considerație faptul că mituirea este o componentă a corupției, iar în Republica Moldova în ultimul timp nu s-au elaborat aparte planuri, acte normative de combatere doar a fenomenului mituirii, consider măsurile luate în direcția combaterii corupției utile și pentru combaterea mituirii.
Astfel după declararea independenței Republicii Moldova în 1991, guvernanții au adoptat mai multe acte normative, scopul lor fiind preîntîmpinarea și contracararea corupției.
Iată cele mai importante din ele:
Decretul Președintelui Republicii Moldova cu privire la măsurile de combatere a corupției în organele puterii de stat și administrației de stat din 30 aprilie 1992.
Decretul Președintelui Republicii Moldova cu privire la crearea pe lîngă Guvern a Consiliului coordonator pentru combaterea criminalității și corupției și asigurarea menținerii ordinii publice din 24 noiembrie 1994.
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 518-XIII din 7 iulie 1995 privind crearea comisiei parlamentare speciale în scopul exercitării controlului asupra executării legislației privind combaterea corupției.
Legea privind combaterea corupției și protecționismului nr. 900 din 27 iunie 1996.
Legea cu privire pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției nr. 1104 din 06 iunie 2002.
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției și Planului de acțiuni pentru realizarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției.
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 921 din 20 noiembrie 1994 cu privire la aprobarea Regulamentului Consiliului coordonator pe lîngă Guvernul Republicii Moldova pentru combaterea criminalității și corupției și asigurarea menținerii ordinii de drept.
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la crearea Centrului pentru combaterea crimelor economice și corupției nr. 158 din 11 februarie 2002.
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1400 din 30 decembrie 2005 cu privire la activitatea Centrului pentru combaterea crimelor economice și corupției întru realizarea Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției.
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1693 din 27 decembrie 2002 cu privire de stat de combatere a criminalității și corupției pentru anii 2003-2005.
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 200 din 26 decembrie 2007 cu privire la implementarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției și activitatea Centrului pentru combaterea crimelor economice și corupției în anul 2006.
Actele normative sus menționate într-o oarecare măsură au dus la reducerea numărului crimelor economice și corupției. Aceasta se vede din numărul datelor statistice publicate de Biroul Național de Statistică și de Centrul pentru combaterea crimelor economice și corupției prezentate mai sus.
Acest lucru a fost menționat și de Organizația Internațională “Transparency International-Moldova” examinând Planul de acțiuni pentru realizarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției, notele informative ale Centrului pentru combaterea crimelor economice și corupției în anii 2002, 2005 și 2006.
Printre succesele realizate de Republica Moldova în ultimii ani pot fi enumerate: adoptarea legilor noi și altor acte normative; adoptarea modificărilor și completărilor la legislație; elaborarea proiectelor de legi și strategii; expertiza anticorupție a proiectelor de acte normative; elaborarea și publicarea ghidurilor; efectuarea sondajelor sociologice, studiilor privind fenomenul corupției; modificarea condițiilor de licențiere; instalarea telefoanelor de încredere, cutiilor poștale; organizarea perfecționării colaboratorilor organelor de drept; urmărirea penală în privința infracțiunilor de corupție; organizarea reuniunilor; colaborarea la diferit nivel; lansarea Liniei fierbinți anti-corupție etc.
Au mai fost adoptate acte normative ce țin de serviciul public, protecție de stat a persoanelor, repararea prejudiciului cauzat, statutul ofițerului de urmărire penală etc.
Totodată Organizația Internațională “Transparency International-Moldova” menționează că volumul de lucru efectuat nu a fost suficient pentru a schimba semnificativ situația ce se explică prin nivelul corupției în țară, trăsăturile caracteristice ale fenomenului corupției și caracterul complex de prevenire și combatere a acestui fenomen, precum și prin faptul, că unele instituții responsabile de executarea acțiunilor planificate și alți executori nu au avut o participare efectivă la realizarea Strategiei naționale. Unele din instituțiile publice au avut o atitudine superficială sau nesatisfăcătoare ce a avut un impact negativ asupra executării planului de acțiuni.
Prin insuccese manifestate în “Transparency International-Moldova” menționează următoarele.
Nu au fost adoptate:
Legea cu privire la prevenirea și combaterea corupției (în redacție nouă);
Legea privind achizițiile publice (în redacție nouă);
Legea cu privire de conduită a funcționarului public;
Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (în redacție nouă);
Strategia națională de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului;
Legea cu privire la declararea veniturilor, averii și mijloacelor de obținere a veniturilor de către persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova;
Legea cu privire la răspunderea ministerială;
Legea cu privire la conflictul de interese;
Modificări și completări în legislație privind limitarea imunității deputaților și judecătorilor în cazul infracțiunilor de corupție;
Nu au fost ratificate:
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției;
Protocolul adițional penală împotriva corupției.
Nu a fost perfecționat mecanismul de declarare a veniturilor de către funcționarii publici și persoanele cu funcții de răspundere.
“Transparency International-Moldova” propune două căi de apărare de persoanele care pretind mită:
Prin curmarea intenției funcționarului de a cere mită;
Prin solicitarea ajutorului organelor de drept, în cazul în care funcționarul pretinde mita sau îl pune în situația e a o da.
Curmarea intenției funcționarului de a cere mită se poate efectua prin următoarele acțiuni:
expunerea clară a motivului adresării către funcționar;
precizarea faptului dacă chiar acest funcționar este împuternicit să acorde serviciul în cauză;
precizarea detaliilor procedurii de acordare a serviciului (actele necesare, ordinea de depunere a lor, termenul de examinare etc.);
insistarea la obținerea unui răspuns clar;
explicația funcționarului că vă interesează metoda legală de obținere a serviciului solicitat;
la propunerea funcționarului de a beneficia de unele metode mai rapide, simple și convenabile, de arătat că acestea nu vă interesează;
la întîrzierea prestării serviciului, de adresat repetat în scris cu cererea explicaților despre motivul întîrzierii prestării serviciului;
dacă funcționarul nu acordă atenție pretențiilor, de întrebat cine este șeful lui.
Din momentul în care un angajat al unei instituții, întreprinderi, organizații publice sau private pretinde mită de la cetățean sau îl pune în situația de a da mită el săvârșește un act de corupție care se pedepsește de Codul penal.
Dar, pentru ca cei care recurg la acte de corupție să fie trași la răspundere, este necesar de a solicita ajutorul organelor de drept.
Pentru aceasta este necesar de a chibzui:
acțiunile înainte de adresare către organele de drept;
organele de drept la care urmează a solicita ajutor;
ordinea și procedura de adresarea la organul de drept;
acțiunile în cazul în care organele de drept nu întreprind măsurile cuvenite.
Acțiunile înainte de adresare către organele de drept
După forma și caracterul lor, infracțiunile de mituire, în special cele care presupun o relație între cetățean și funcționar, se deosebesc de alte tipuri de infracțiuni. De aceea, este puțin diferită și procedura de documentare a lor.
În practica judiciară sunt recunoscute deja o serie de tehnici și procedee specifice pe care le aplică organele de drept în vederea acumulării probelor convingătoare pentru a dovedi fără rezerve în fața instanței de judecată vinovăția celor care pretind, acceptă sau primesc mită.
Astfel, în cazul infracțiunilor de mituire care presupun o relație între funcționar și cetățean, este foarte important dacă organul de drept reușește să-l surprindă de funcționar în momentul (sau imediat după) primirii banilor sau altor bunuri materiale. Dar, pentru aceasta este necesar și aportul persoanei de la care funcționarul pretinde mită.
Literatura de specialitate menține o serie de sfaturi pe care ar fi bine să le urmeze persoana de la care se pretinde mită, pentru ca funcționarul corupt să-și primească pedeapsa meritată:
în cazul în care se ajunge în situația în care funcționarul va cere mită, cetățeanul nu trebuie să-l amenințe cu înștiințarea organelor de drept, deoarece el va lua imediat măsuri de protecție și va căuta cum să pedepsească pe acest cetățean;
cetățeanul trebuie să-i dea de înțeles funcționarului că este de acord cu îndeplinirea cererii de mită, dar acest lucru nu trebuie de făcut în mod deschis, pentru că în astfel de cazuri funcționarul ar putea să bănuiască din start că i se întinde o capcană și în așa caz el ar putea să-și ia măsuri suplimentare de precauție;
în nici un caz nu se poate oferi imediat banii sau bunurile pretinse, deoarece în atare situație va fi dificil a dovedi în instanța de judecată faptul pretinderii și primirii de către funcționar a banilor sau a altor bunuri materiale;
cetățeanul trebuie să-i lămurească funcționarului că nu dispune de suma respectivă la moment și că o va transmite în timpul cel mai apropiat posibil.
În cazul în care cetățeanul se decide să facă o plângere împotriva unui funcționar corupt, el se poate adresa în următoarele organe de drept:
Centrul pentru combaterea crimelor economice și corupției;
Poliție (organ din competența MAI);
Procuratură.
Conform prevederilor art. 269 al Codului de procedură penală, precum și a articolelor 5-6 ale Legii cu privire pentru combaterea crimelor economice și corupției, Centrul pentru combaterea crimelor economice și corupției este organul împuternicit să depisteze, să curme, să deschidă dosare penale și să cerceteze infracțiunile de mituire. De aceea, cetățenii care s-au pomenit în situația de a fi victime ale actelor de mituire din partea funcționarilor, pot să se adreseze după ajutor la acest organ de drept.
În cazurile în care cetățenii nu au posibilitatea de a apela pentru combaterea crimelor economice și corupției, ei se pot adresa organelor de poliție sau organelor procuraturii.
Organele de poliție au obligația, conform Codului de procedură penală, de a înregistra chiar și plîngerile referitoare la infracțiuni a căror cercetare nu ține de competența lor, inclusiv plîngerile în legătură cu infracțiunile de mituire, și de a efectua acțiunile de urmărire penală care nu suferă amînare.
Organele procuraturii conduc activitatea de urmărire penală atît a subdiviziunilor Centrului pentru combaterea crimelor economice și corupției, cît și a subdiviziunilor organelor de poliție și au dreptul de a cerceta orice tip de infracțiune, inclusiv cele de mituire.
Organele Centrului pentru combaterea crimelor economice și corupției precum și organele MAI au obligația de a înregistra plîngerea și a efectua acțiunile de urmărire penală care nu suferă amînare cu transmiterea cauzei penale procuraturii în termen de trei zile.
Adresarea către organele de drept urmează să se facă într-un termen cît mai scurt, pentru ca ele să dispună de timp suficient necesar efectuării măsurilor pregătitore în vederea organizării și realizării surprinderii în flagrant a funcționarului corupt, precum și documentării actului de luare de mită.
Potrivit prevederilor articolelor 58, 262, 263 din Codul de procedură penală orice persoană fizică sau juridică, căreia i-a fost cauzat un prejudiciu moral, material sau fizic printr-o infracțiune, este în drept să înștiințeze despre acest fapt organele de urmărire penală.
În temeiul prevederilor acestei legi, persoanele care au suferit un prejudiciu moral sau material de pe urma unui act de mituire au dreptul de a se adresa cu o plîngere, verbal sau în scris, la una dintre subdiviziunile organelor de drept sus-menționate.
Potrivit regulilor generale, plîngerea urmează a fi prezentată la subdiviziunea organului de drept din raza locului unde a fost săvîrșită infracțiunea sau locului unde domiciliază victima, dar aceasta nu împiedică pătimitul să depună plîngerea la orice subdiviziune a organului de drept, indiferent de locul săvîrșirii faptei.
Plîngerea scrisă se întocmește sub formă liberă, indicînd în conținutul ei:
denumirea organului de drept la care se depune plîngerea;
numele, prenumele petiționarului și domiciliul acestuia;
descrierea faptei de mituire prin care petiționarul (victimei) i-a fost cauzat un prejudiciu moral sau material;
data la care a fost săvîrșită fapta de mituire;
numele autorului faptei infracționale, instituția în care acesta activează și funcția ocupată;
solicitarea petiționarului privind îndeplinirea de către organul de drept a măsurilor prevăzute de lege pentru tragerea autorului faptei de mituire la răspundere juridică și asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune;
data întocmirii plîngerii și semnătura petiționarului.
La plîngerea depusă urmează a fi anexate (în cazul în care există) documente, alte acte sau înscrisuri, înregistrări audio sau video ori obiecte care pot servi la dovedirea vinovăției funcționarului (mijlocitorului acestuia) care a încercat să pretindă mită.
Plîngerea scrisă poate fi depusă direct la organul de drept sau trimisă prin poștă. În cazul infracțiunilor de mituire este recomandabil a recurge totuși la prima modalitate, aceasta fiind mai eficientă din următoarele considerente:
dacă plîngerea va fi expediată prin poștă, ea va ajunge timp de cîteva zile la organul de drept, însă în cazul infracțiunilor de mituire, sesizarea organelor de drept urmează să se facă într-un termen cît mai scurt, pentru ca acestea să dispună de timp suficient pentru luarea măsurilor de surprindere în flagrant a funcționarului mituit, precum și documentarea actului de mituire;
potrivit art. 58 din Codul de procedură penală, organul de drept este obligat să elibereze victimei infracțiunii certificat despre faptul că ea s-a adresat cu plîngere. Depunînd personal plîngerea la organul de drept, persoana va solicita eliberarea unui asemenea certificat, care va servi drept dovadă a primirii plîngerii. Ca urmare, în cazul în care petiționarul nu va fi de acord cu decizia luată de organul de urmărire penală asupra cazului descris în petiție și va hotărî să o atace la judecătorul de instrucție, acest certificat va confirma faptul primirii și înregistrării unei atare plîngeri.
În cazul în care persoana dorește să facă plîngere verbal, ea urmează să se prezinte la organul de drept și să ceară audierea din partea angajatului de serviciu. În acest caz, plîngerea făcută verbal urmează a fi consemnată într-un proces-verbal pa care îl semnează petiționarul (victima) și persoana oficială a organului de drept. O copie a procesului-verbal urmează a fi înmînată în mod obligatoriu petiționarului (art. 58 din Codul de procedură penală).
Dacă organul de drept refuză să primească și să înregistreze plîngerea cu privire la actul de mituire, invocînd drept motive lipsa competenței teritoriale sau amteriale, petiționarul este în drept să insiste asupra acceptării plîngerii, deoarece conform prevederilor art. 265 din Codul de procedură penală organul de urmărire penală este obligat să primească plîngerile referitoare la infracțiunile săvîrșite, pregătite sau în curs de pregătire chiar dacă și în cazul în care cercetarea cazului nu este de competența acestuia. Refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea poate fi atacată imediat la judecătorul de instrucție, dar nu mai tîrziu de 5 zile de la momentul refuzului.
Dacă organul de drept refuză să primească și să înregistreze plîngerea cu privire la actul de mituire, invocînd drept motive lipsa competenței teritoriale sau amteriale, petiționarul este în drept să insiste asupra acceptării plîngerii, deoarece conform prevederilor art. 265 din Codul de procedură penală organul de urmărire penală este obligat să primească plîngerile referitoare la infracțiunile săvîrșite, pregătite sau în curs de pregătire chiar dacă și în cazul în care cercetarea cazului nu este de competența acestuia. Refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea poate fi atacată imediat la judecătorul de instrucție, dar nu mai tîrziu de 5 zile de la momentul refuzului.
În cazul în care persoanele care au promis, au oferit sau au dat, de bună voie, mită unui funcționar își dau seama că nu au procedat corect și, neștiind că organele de drept sunt la curent cu actul săvîrșit, intenționează să denunțe fapta la autoritățile competente, ele au dreptul de a se autodenunța la organul de drept printr-o declarație de făcută în scris sau verbal conform al. 2, art. 264 din Codul de procedură penală.
În cazul în care autodenunțarea se face verbal, despre aceasta se întocmește un proces-verbal semnat de persoana care face autodenunțarea și de lucrătorul de serviciu al organului de urmărire penală, cu înregistrarea audio sau video a declarației de autodenunțare.
Procedînd în așa mod, persoanele date urmează a fi liberate de răspundere penală, în temeiul alin. (4), art. 334 din Codul penal, potrivit căruia persoana care a promis, a oferit sau a dat mită este liberată de răspundere penală dacă s-a autodenunțat, neștiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracțiunea de mită sau mita i-a fost extorcată.
În cazul în care persoana care a depus plîngerea nu este mulțumită de modul în care organul de drept a reacționat care se poate manifesta prin:
refuzul de a primi plîngerea cu privire la actul de mituire;
refuzul de a începe urmărirea penală;
emiterea în cursul cercetării cauzei penale deja pornite a ordonanței privind încetarea urmăririi penale;
alte acțiuni care afectează drepturile sau libertățile constituționale,
petiționarul are dreptul de a înainta judecătorului de instrucție al instanței judecătorești de la locul examinării plîngerii sau urmăririi penale, în termen de 10 zile, plîngerea împotriva acțiunilor menționate.
Plîngerea urmează a fi examinată de judecătorul de instrucție în termen de 10 zile, cu participarea procurorului și cu citarea petiționarului. Neprezentarea petiționarului la ședința de judecată nu împiedică examinarea plîngerii.
În cazul în care judecătorul de instrucție consideră plîngerea întemeiată, adoptă o încheiere prin care îl obligă pe procuror să lichideze încălcările depistate ale dreptului petiționarului și, după caz, declară nulitatea actului sau acțiunii procesuale atacate.
În cazul în care judecătorul de instrucție constată că actele sau acțiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea și că drepturile petiționarului nu au fost încălcate, pronunță o încheiere despre respingerea plîngerii înaintate, expediindu-i copia plîngerii petiționarului.
Capitolul V Evoluția mituirii și reglementarea ei în legea penală a altor state
§1 Istoricul infracțiunii de mită
Evoluția fenomenului mitei în antichitate
Mita, încă din antichitate a fost calificată ca una din cele mai periculoase infracțiuni pentru societate. În Grecia Antică mita era atît de frecventă, încît Platon propunea să fie pedepsiți cu moartea funcționarii care primesc daruri pentru a-și face datoria. “Nu trebuie să primești daruri, – spunea el, – nici pentru lucruri bune, nici pentru cele rele”. Deosebit de aspru erau pedepsiți magistrații care judecau strîmb în schimbul banilor primiți.
Filosoful grec Heradot menționa că, regele persan Cambuse a poruncit să fie ucis un judecător vinovat de luare de mită, iar cu pielea acestuia și-a tapisat scaunul.
Darius, un alt rege persan, obișnuia să-i condamne la moarte prin crucificare pe judecătorii corupți.
Cicero deasemenea considera, că, cînd magistratul se lasă mituit, săvîrșește o crimă din cele mai grave. Cu toate acestea, , unde la început mituirea se pedepsea cu moartea, mai tîrziu, cînd corupția era în floare, s-a permis magistraților să primească daruri, fără însă să depășească o anumită sumă în cursul unui an. Se spunea chiar, că pe un cetățean bogat, oricît ar fi de vinovat, nu se va găsi nimeni să-l condamne. Această lege a fost elaborată tocmai de nobili și cavaleri, singurele categorii de cetățeni care aveau acces la magistratură.
Evoluția fenomenului mitei în Epoca Medievală
Mituirea este un fenomen istoric prin excelență, indisolubil legat de existența acelei forme de organizare socială care este statul și poate fi înțeles doar prin intermediul unui discurs istoric.
Fenomenul mituirii este unul ce poate fi reconstituit din punct de vedere istoric din momentul apariției statalității – în cazul nostru al celei moldovenești – adică începînd cu epoca medievală. De aceea, cercetarea fenomenului de mituire în dimensiunea sa sincronică și diacronică ne-ar permite înțelegerea genezei sale, structurii și modului de funcționare în statul medieval moldovenesc. Importanța unui astfel de demers rezidă în faptul că multe din elementele componente ale fenomenului în discuție și mecanismelor de funcționare nu dispar o dată cu trecerea la statul de tip modern ci, fiind foarte maleabile, își continuă existența, adaptîndu-se la cerințele timpului. Pornind de la accepțiunea generală a termenului de mituire, care înseamnă înmânarea unei sume de bani sau obiecte unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios, putem spune că acest fenomen vizează mai mult domeniul eticii și pe cel al mentalităților.
Înainte de a trece la analizarea fenomenului în discuție, trebuie să atragem în mod obligatoriu atenția asupra specificului culturii și civilizației medievale. Oamenii de atunci aveau altă concepție asupra lumii, alt sistem de valori, alt tip de sensibilitate, o mentalitate diferită de cea a omului contemporan, iar linia imaginară care trasa hotarul dintre bine și rău, moral și imoral, admisibil și interzis nu coincidea, era deplasată față de cea pe care o avem noi. Totuși, unele trăsături ale mentalității persoanelor cu funcții de răspundere de atunci și cele de acum puțin diferă. Hapsânia, lăcomia, tendința de îmbogățire nejustificată a fost, este și probabil încă va mai fi la unii funcționari un criteriu de bază.
Sursa principală a mituirii în acea perioadă la constituit obiceiul, larg răspîndit în justiția medievală, răscumpărării pedepsei, în terminologia juridică modernă numit compoziție. Această cutumă se numea la noi gloabă sau dușegubină. Obiceiul a fost atestat documentar încă în primul secol al existenței statului, fiind preluat fără îndoială, din cadrul obștii țărănești. Ulterior, sistemul compozițiilor a devenit predominant, transformîndu-se într-o veritabilă sursă de venituri, atît pentru domni, cît și pentru diverșii funcționari ai statului.
Fiscalizarea treptată a economiei și, respectiv, a întregii societăți moldovenești după a doua jumătate a sec. al XVI-lea, se prezintă ca o consecință firească a agravării dominației otomane, dublată de o elementară lăcomie de bani din partea oficialilor, creîndu-se astfel condiții obiective ca dreptul de judecată să se altereze simțitor. Cu alte cuvinte, s-a produs și fiscalizarea dreptului: pentru o anumită sumă de bani puteai răscumpăra orice pedeapsă. Important e de menționat faptul, că în acest caz beneficia nu doar partea păgubită, ci și judecătorii (domnul sau alți funcționari în materie judiciară) care primeau un procent din compoziție. Iar drept rezultat s-a ajuns la situația în care alte decizii judiciare (privațiunea de libertate ori pedeapsa capitală spre exemplu) tindeau să fie folosite tot mai rar din cauza “nerentabilității” lor, în sensul că nimeni nu cîștiga nimic din punct de vedere financiar.
Un alt domeniu în care mituirea de asemenea se putea manifesta era legat de politica imunităților. Este vorba despre dreptul acordat de către domnie, în virtutea dreptului de dominium eminens, stăpînitor suprem al țării, unor persoane fizice și juridice (feudali, mănăstiri, orașe) de a judeca anume diferende, fără intervenția unor agenți ai statului, precum și acordarea unor facilități de ordin fiscal, cum ar fi perceperea desinestătătoare a unor impozite, cedarea veniturilor, scutiri de impozite și dări ș.a. Pentru obținerea acestor privelegii adesea se apela la mituirea unor funcționari publici. Cel mai relevant în această privință este cazul lui Nicolae Bahus, mare logofăt care, după cum se descrie în documentul din 14 iulie luat ca mită de la un locuitor o jumătate de moară pentru faptul că la scutit de trei dajdii (impozit în natură, bani față de domni sau feudali) și la ras din catastif. De asemenea, și marele vistiernic Iordache Ruset a “prestat către populație” astfel de servicii, așa cum ne indică actul din 4 iunie 1691. Cu toate acestea, practicile de scoatere de la bir, contra unei remunerări, oricît ar părea de straniu, nu erau considerate în epocă ilicite, deoarece acestea erau menționate deschis în actele cancelariei. Explicația acestui fapt rezidă în specificul politicii fiscale a timpului, care, se știe, era una colectivă, de aici rezultă și posibilitatea de manevră al agenților fiscului.
Pe de altă parte, către sfîrșitul secolului al XVI-lea are loc treptata înlocuire a regimului de imunități cu unul de scutiri, efectuat într-un mod arbitrar sau, mai bine zis, preferențial. Astfel, se observă tendința de a elibera de povara obligațiilor fiscale mai ales a proprietăților unor membri sau rude ale familiei domnitoare sau urmașilor unor foști domni. În următoarele secole se observă o infiltrare a rudelor domnului în aparatul de stat. Tendința aceasta se păstrează și în următoarele secole, astfel lărgindu-se clientela politică a domniei în reprezentanța țării.
Acest efect îl simțim și astăzi și el a fost legat de crearea unor alianțe de grup, cu precădere bazate pe relațiile de rudenie. Cimentarea solidarităților de neam a fost rezultatul unui străvechi obicei, atestat încă din perioada prestatală, a obștii, cel al protimisismului (drept real, opozabil în virtutea căruia persoanele care se găseau în anumite raporturi durabile de solidaritate (rudenie, devălmășie, vecinătate) cu stăpînul, silit să-și înstrăineze anumite bunuri către o persoană din afara cercului respectiv de solidaritate, puteau dobîndi lucrul însuși sau folosința lui, plătind prețul de înstrăinare și făcînd să fie astfel preferate dobînditorului străin). Interesant că asemenea solidarități sînt foarte puternice și în prezent în Republica Moldova, constituind și una din sursele fenomenului corupțional, așa numit “cumetrism”. În Evul Mediu aceste solidarități s-au manifestat de asemenea la nivelul clasei conducătoare. Crearea unor domenii familiale a avut drept rezultat concentrarea puterii în mâinile cîtorva puternice clanuri boierești, autoritatea centrală făcîndu-le tot mai greu și mai greu față. Această tendință s-a manifestat mai ales după moartea lui Ștefan cel Mare.
Regimul juridic al dominației otomane în Țările Române a demarat prin transferarea dreptului de a numi domn direct de , fapt care a avut cele mai nefaste consecințe sub aspectul evoluției mituirii. Concederea dreptului de a domni adesea unor oameni străini țării a făcut ca Moldova să devină pentru aceștia pur și simplu o sursă de venit. Primul pas la făcut Petru Rareș, care pentru a-și redobîndi domnia a fost nevoit să plătească 150 000 galbeni. Domnitorul Ioan vodă a plătit porții mită în valoare de 220 000 galbeni pentru a deveni domnitor. Astfel plata pentru domnie a devenit o regulă, obligînd domnitorii să se prezinte pentru înscăunare, totodată achitînd mita stabilită. Mită au mai plătit pentru domnie Petru Șchiopul, Ioan vodă Armeanul. Ioan vodă a mai introdus un obicei nou, el constînd în introducerea vistierului grec de venirea în fruntea vistierii a grecilor, mituirea a înflorit considerabil. Mită trebuiau să plătească vameșii, boierimea, fapt ce a dus la degradarea moravurilor, la corupția totală, specifică lumii constantinopolitane. Între anii 1581-1590, Țara Moldovei pierdea în raporturile cu Poarta peste 300000 de galbeni anual.
În timpul domniilor fanariote mituirea în Moldova a luat proporții și mai mari. În răstimpul de peste o sută de ani cît a durat epoca fanariotă, au fost 40 de domnii în Muntenia și 36 de domnii în Țara Moldovei, neluîndu-se în considerație perioadele cînd aceste țări au fost ocupate de ruși și austrieci. Media unei domnii, era stabilită de turci – trei ani. În cazul cînd domnul primea reînnoirea, el trebuia să plătească o sumă importantă numită “mucarer”. Astfel Constantin Mavrocordat a domnit de șase ori. Cronicarul Ion Neculce descrie că Constantin Mavrocordat a dat toate funcțiile cele mai importante grecilor, astfel încît boierii din țară nu au ocupat nici un post mai important. Mai mult, Constantin Mavrocordat a adus în țară toată familia sa împreună cu toți servitorii și ajutoarele care aveau un venit imens aducînd mari prejudicii statului. Astfel, numai fratele domnului Enache avea pe zi o leafă de 10-15 lei, lucru nemaicunoscut pînă atunci45. La rîndul său aceste sume de bani se percepeau de la boierime sub pretextul impunerii la diferite impozite, fapt ce ducea la înrăutățirea stării financiare a lor.
În același timp, domnii fanarioți foloseau justiția pur și simplu pentru stoarcerea de bani. Astfel, de exemplu, Ion Neculce relatează cum a fost omorît un copil de creștin de niște evrei. Domnul i-a întemnițat pe vinovați, dar nu a dispus judecarea acestora, în schimb cerîndu-le mari sume de bani. Mai mult, a anunțat vizirul de pentru ca acesta să poată stoarce și el foloase din acest incident.
Ca și în secolele anterioare, abuzuri de natură fiscală, juridică, administrativă avea loc nu numai din partea domniei, ci și din partea boierilor care aveau diferite funcții în divanul domnesc și aparatul administrativ, acest fenomen devenind foarte pronunțat.
Astfel, de exemplu, marele logofăt, datorită funcțiilor pe care le avea și a modului de ridicare a veniturilor, se folosea adesea de aceste momente. În afară de amenzi, marele logofăt lua cadouri și încasa alte sume de bani sub formă de mită de la diferiți proprietari funciari care doreau să-l aibă de partea lor cînd li s-ar fi judecat procesele. Astfel, stolnicul Nicolachi, ginerile stolnicului Boul, a dat marelui logofăt Gheangea “o solniță de argint și un brîu de ibrișir” ca să țină cu el. Un împricinat promitea marelui logofăt o moșie, “cu zapis cu tot”, dacă îl va ajuta să cîștige un proces.
Astfel secolul al XVIII-lea, secolul fanariot, prin suprapunerea sistemului otoman peste cel local, prin sistemul de cumpărare a tronului Țării Moldovei, prin infuzia elementului străin, prin cumpărarea de funcții ș.a. poate fi numit cel mai corupt secol din istoria medievală a Țării Moldovei.
Evoluția fenomenului mitei în perioadă anexării Basarabiei de Rusia țaristă
După cum se cunoaște, în baza Tratatului de încheiat în 1812 între Imperiul Rus și Poarta Otomană, teritoriul dintre Prut și Nistru numit Basarabia a fost anexat forțat de Rusia țaristă.
În literatura de specialitate se menționează, că în administrația locală s-au păstrat unele plăgi din trecut cum ar fi: abuzul nelimitat al ispravnicilor, darea de mită, cumpărarea funcțiilor.
În lucrarea “Evoluția Dreptului Public pe teritoriul dintre Prut și Nistru în prima jumătate a sec. al XIX-lea”, autorii E. Aramă și V. Coptileț menționează de exemplu că: “Învinuindu-i de mită și contrabandă pe boierii consilieri din departamentul I și II Bașota și Bonșanescu, Harting cere ministerului de poliție înlăturarea lor din funcție”. Tot în această lucrare se menționează, că din categoria infracțiunilor contra administrației și justiției făceau parte astfel de infracțiuni ca: falsificarea monedei, peceților, a actelor și documentelor, luarea de mită, delapidarea de bani publici, jurămîntul fals, mărturia falsă, denunțul fals.
Deși legislația penală prevedea pedepse foarte aspre pentru infracțiuni de mită, inclusiv pedeapsa cu moartea, puțini erau condamnați pentru asemenea infracțiuni, deoarece în practica judecătorească drept mită era calificată numai luarea de bani, în timp ce, de cele mai multe ori, nedreptatea se făcea din servitism sau erau urmate anumite avantaje personale din partea judecătorilor. Din cauza dispozițiilor confuze ale legii și dat fiind că subiecți ai acestei infracțiuni erau, de regulă, persoanele cu funcții de răspundere, persoanele bănuite de luare de mită erau de cele mai multe ori achitate, așa încît dosarele intentate în Basarabia pentru luare de mită în majoritatea cazurilor erau clasate. Astfel pentru luare de mită în anii 1820-1825, precum și în perioadele 1830-1835 au fost condamnate pentru luare de mită cîte 4 persoane.
În Codul penal rus din 1845 au fost introduse un șir de articole noi dedicate mituirii. În caz de luare de mită, aceste articole prevedeau pedeapsa penală a funcționarului de stat cum pentru acțiunile legale așa și pentru acțiunile ilegale.
Răspunderea penală se agrava dacă mita se lua prin mijlocitori, și se atenua în caz de denunțare benevolă organelor de drept. Pentru prima dată se prevedea pedeapsă penală pentru luarea de mită în formă deghizată cum ar fi procurarea bunului la un preț simbolic, pierderea bunului în urma jocurilor de noroc, donații etc. Tot în Codul penal rus din 1845 pentru prima dată se introduce răspunderea penală pentru darea de mită.
În perioada anilor 1918-1940, Moldova s-a condus de prevederile Codului penal român adoptat în 1864, iar după 1936, de noul Cod penal adoptat în același an.
Infracțiunea de luare de mită – denumită în literatura juridică corupție pasivă – are o strînsă legătură cu infracțiunea de dare de mită, denumită în literatura juridică corupție pasivă.
În sistemul Codului penal român corupția pasivă și corupția activă constituie infracțiuni distincte. Corupătorul – adică mituitorul – nu este sancționat ca participant la infracțiunea de luare de mită în calitate de instigator sau complice (cum era în sistemul Codului penal din 1864), ci ca autor al unei infracțiuni de sine stătătoare.
Infracțiunea de luare de mită are o vădită înrudire cu infracțiunea de “primire de foloase necuvenite”, care privește primirea de către un funcționar (sau alt salariat) de bani sau alte foloase după îndeplinirea unui act în virtutea funcției sale.
Evoluția fenomenului mitei în perioada aflării Republicii Moldova în componența Uniunii Sovietice
În perioada ocupației sovietice luarea de mită se considera o infracțiune deosebit de gravă, care se califica ca un act de subminare și discreditare a autorităților statului. Luarea de mită era înrudită cu infracțiunile de darea de mită, mijlocirea mituirii precum și instigarea la luarea de mită. Luarea de mită se pedepsea cu privațiunea de libertate de la 8 la 15 ani sau cu moartea, precum și confiscarea averii. Infracțiunea de dare de mită se pedepsea tot cu privațiunea de libertate de la 3 la 8 ani, iar darea de mită săvîrșită repetat, sau de o persoană anterior condamnată pentru o astfel de infracțiune se pedepsea cu privațiune de libertate de la 7 la 15 ani cu confiscarea averii și cu exilarea pe o perioadă de la 2 la 5 ani sau fără exilare.
Deci după cum vedem, răspunderea penală pentru săvîrșirea infracțiunii de luare sau dare de mită era cu mult mai aspră.
Luarea de mită se considera fapta săvîrșită de către o persoană cu funcție de răspundere, care a luat de la o altă persoană bunuri materiale, alte avantaje patrimoniale sau acceptarea de servicii pentru acțiunile care intrau în atribuțiile de serviciu.
Prin “mită în orice formă” se subînțelegea caracterul ei patrimonial. Din aceasta rezultă, că bunuri materiale se consideră banii, produse alimentare, lucruri, materiale de construcție, animale domestice, foi de odihnă, reparația apartamentului ș.a.
Nu erau considerate mită bunurile cu caracter nepatrimonial, cum ar fi caracteristica lingușitoare, publicație în presă, relațiile sexuale, discursul în apărarea persoanei cu funcție de răspundere, care a fost criticată pentru neajunsurile în serviciu.
Infracțiunea se considera consumată în momentul, cînd persoana cu funcție de răspundere a luat măcar o parte din bunurile materiale sau foloase, indiferent de faptul dacă a îndeplinit careva acțiuni în folosul mituitorului. Răspunderea penală survenea și atunci, cînd persoana cu funcție de răspundere, primind bunurile materiale a refuzat în îndeplinirea promisiunii sau nici nu avea de gând să o îndeplinească în folosul mituitorului.
Pentru calificarea infracțiunii nu avea însemnătate, dacă mita a fost primită înainte ca persoana cu funcție de răspundere să întreprindă acțiunile respective sau după întreprinderea lor.
Mita putea fi luată de către persoana cu funcție de răspundere cum pentru acțiunile legale așa și pentru acțiuni ilegale.
Dacă persoana cu funcție de răspundere lua mită pentru acțiuni ilegale, ea purta răspundere penală pentru concurs de infracțiuni.
Luarea de mită se realiza numai cu intenție directă, adică făptuitorul își dădea seama, în momentul săvârșirii faptei, că banii, bunurile, foloasele pe care le primește nu i se cuvin și, cu toate acestea el vrea să le pretindă sau să le primească. Totodată făptuitorul are în această situație reprezentarea pericolului care se produce pentru buna desfășurare a activității sale de serviciu, consecință pe care o dorește. Făptuitorul urmărește în special îndeplinirea unor acțiuni în folosul mituitorului.
Subiectul luării de mită era considerată doar persoana cu funcție de răspundere, chiar și dacă ea îndeplinea temporar aceste funcții.
Dacă o persoană îndeplinea o oarecare funcție într-o întreprindere de stat sau obștească, dar nu era persoană cu funcție de răspundere, și pentru îndeplinirea unor obligații primea o oarecare recompensă sau plată făcînd abuz de serviciu, ea urma să fie trasă la răspundere penală conform art. 87 CP URSS (Pricinuirea pagubelor materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere).
Plenul Judecătoriei Supreme al URSS, prin Hotărîrea din 31 iulie 1981, pe dosarul lui G. a menționat, că: “Medicul, primind de la bolnav o recompensă pentru îndeplinirea obligațiilor profesionale de serviciu nu poate fi tratat ca mituit”. Însă urmează a avea în vedere, că persoana care nu îndeplinește o funcție de răspundere, primește recompense prin estorcare nu pentru îndeplinirea obligațiilor funcționale, urmează a fi trasă la răspundere penală conform art. 155(2) CP URSS (Primirea ilegală a recompensei pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populației).
Darea de mită, alături de luarea de mită, în timpul aflării Republicii Moldova în componența Uniunii Sovietice la fel se pedepsea deosebit de dur. Pentru darea de mită, subiectul infracțiunii era pedepsit cu privațiune de libertate pînă la 15 ani. Prin noțiunea de dare de mită se subînțelegea, transmiterea persoanei cu funcție de răspundere personal sau prin mijlocitori a bunurilor materiale sau acordarea foloaselor materiale sau a serviciilor cu caracter material pentru acțiunile (inacțiunile) mituitului în folosul mituitorului, utilizînd pentru aceasta atribuțiile de serviciu. Darea de mită se considera consumată din momentul luării persoanei cu funcție de răspundere măcar a unei părți din mită. În cazul în care mita promisă nu se primea de către persoana cu funcție de răspundere sau se respingea, acțiunile mituitorului urmau a fi calificate ca tentativă de darea de mită conform art. 17 (Răspunderea pentru pregătirea săvîrșiri infracțiunii sau tentativa de infracțiune) și 170 (Darea de mită) CP URSS.
Dacă mituitorul a transmis în calitate de mită bunuri sustrase din proprietatea statului sau privată, acțiunile mituitorului urmau a fi calificate prin concurs de infracțiuni – furt și darea de mită.
Acțiunile conducătorilor organizațiilor, întreprinderilor, instituțiilor, care au instigat subalternii la dare de mită în scopul atingerii scopurilor sale, urmează a fi
calificate ca dare de mită. Persoanele, care la îndemnul conducătorilor săi au intrat în cârdășie cu persoanele cu funcții de răspundere, în scopul îndeplinirii unor acțiuni (inacțiuni) pentru mită, urmează a duce răspundere penală ca complicii infracțiunii. Dacă persoanele în cauză doar au transmis mita, știind despre destinația acesteia, acțiunile lor urmează a fi calificate ca mijlocirea mituirii conform art. 169 CP URSS.
Subiect al dării de mită putea fi cum o persoană particulară așa și o persoană cu funcție de răspundere. Spre exemplu, persoana cu funcție de răspundere dă în calitate de mită bunurile materiale care aparțin statului sau organizațiilor obștești sau cu același scop acordă o primă bănească.
Ca și în Legea penală actuală, mituitorul se libera de răspunderea penală în cazul cînd mita era estorcată sau dacă după darea de mită mituitorul autodenunța organele de ocrotire a normelor de drept despre cele săvîrșite. Aceste circumstanțe erau prevăzute de al. 3 art. 170 CP URSS.
Prin autodenunțare de către mituitor despre darea de mită se avea în vedere înștiințarea orală sau în scris a organelor miliției, procuraturii, judecătorești sau altor organe de stat, cu condiția ca organele de drept să nu știe despre faptul săvîrșirii infracțiunii.
Mituitorul urma a fi liberat de răspunderea penală și în cazul în care după darea de mită, mituitul nu îndeplinea acțiunile (inacțiunile) convenite, iar mituitorul la rîndul său autodenunța organele de ocrotire a normelor de drept.
Pentru a califica acțiunile mituitorului ca autodenunțare și liberarea lui de răspunderea penală nu avea importanță dacă procesul penal era deja pornit sau nu. Important era faptul ca mituitorul să nu fie la curent despre faptul că organele de ocrotire a normelor de drept au pornit procesul penal.
Banii sau bunurile materiale care au constituit obiectul urmau a fi restituite în folosul statului. În cazul în care obiectul mitei a fost estorcat de mituit și despre aceasta mituitorul a autodenunțat organelor de ocrotire a normelor de drept, atunci banii sau bunurile materiale, ca și în Legea penală actuală urmau a fi restituite persoanei stăpânului.
În perioada aflării Republicii Moldova în componența URSS, ponderea condamnaților pentru luare sau dare de mită oscila de la 0,3% pînă la 1,8% anual. Aceste cifre însă nu reflectă situația reală, mitei, deoarece, după cum menționează A. K. Kviținia: “Mita constituie o infracțiune de o înaltă latență. Ea nu lasă, de regulă, urme vizibile”.
Studierea aleatorie a dosarelor penale a arătat, că mai bine de 77% din persoanele mituite, mituitorii depindeau de ei pe linie de serviciu, deci acesta reprezintă cel mai răspîndit gen de atare infracțiuni. Circa 30% dintre persoanele condamnate pentru dare de mită, au dat mită în legătură cu dependența pe linia de serviciu față de persoana cu funcții de răspundere. Mai bine de 45 la sută dintre șperțarii condamnați au primit mită de la subalterni sau de la lucrătorii controlați. Circa 7% dintre persoanele cu funcții de răspundere condamnate au fost în relații stabile cu grupuri de criminali, pe care le-au favorizat în comiterea de infracțiuni. Circa 8 la sută dintre condamnații pentru dare de mită sunt membri ai grupărilor criminale și au dat mită în scopul asigurării posibilității de continuare a activității criminale.
Luarea de mită de la persoanele dependente pe linie de serviciu se caracterizează și prin faptul că în acest caz drept sursă a mijloacelor de mituire servesc nu acumulările personale ale mituitorului, ci, de obicei, mijloacele dobîndite prin infracțiuni: sustragerea averii publice și private, înșelarea clienților, contrabanda, operațiunile valutare ilicite etc.
Evoluția fenomenului mitei în Moldova în perioada de tranziție
În perioada de tranziție fenomenul mitei a suferit careva modificări. La 30 aprilie 1992, președintele Republicii Moldova a emis Decretul cu privire măsurile de combatere a corupției în organele puterii de stat și administrației de stat, prin care, în scopul preîntîmpinării și curmări corupției, s-a dispus crearea Consiliului coordonator pentru combaterea corupției. De asemenea, prin Decret se dispunea efectuarea atestării tuturor funcționarilor de stat și depunerea în mod obligatoriu a unor declarații privind situația materială a familiilor persoanelor cu funcții de răspundere din organele puterii și administrației de stat.
Prin alt Decret prezidențial nr. 315 din 8 noiembrie 1994, pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, a fost creat Consiliul coordonator pentru combaterea criminalității și corupției și asigurarea menținerii ordinii de drept. Ulterior, prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 736 din 5 august 1997, acestui Consiliu i-au fost atribuite atribuțiile de a coordona activitatea orgenelor de interne, a organelor securității naționale, a organelor vamale și a altor organe de control ale statului, în scopul eficientizării proceselor de combatere a criminalității și a corupției, de menținere a ordinii de drept.
La începutul anului 1997, în cadrul MAI, a fost creat Departamentul pentru Combaterea Crimei Organizate și Corupției, organ special de cercetare și ancheta preliminară în cauzele ce țin de corupție.
Printre funcțiile de bază ale Departamentului se numără:
combaterea abuzului șe excesului de putere și de serviciu, a mituirii (luării, dării și mijlocirii mituirii), a protecționismului și corupției;
identificarea și căutarea persoanelor ce comit infracțiunile mai sus menționate;
depistarea și lichidarea cauzelor și condițiilor ce duc la corupție etc.
În vederea realizării sarcinilor sale, Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate și Corupției i s-au acordat o serie de drepturi speciale, cum ar fi drepturile: de a chestiona cetățenii; de a culege informații; de urmărire vizuală și cu mijloace speciale; de a identifica persoana; de a cerceta încăperi, clădiri, porțiuni de teren și mijloace de transport; de a controla colete poștale; de a intercepta convorbiri telefonice și altfel de convorbiri; de a culege informații de pe canalele tehnice de comunicații; de a stabili și menține relații cu persoane ce colaborează confidențial în vederea combaterii crimelor; de a înfăptui măsuri operative de investigații; de a participa la perfecționarea legislației ce ține de combaterea corupției etc.
Spre marele nostru regret, majoritatea principiilor de care trebuia să se conducă Departamentul pentru Combaterea Crimei Organizate și Corupției în activitatea sa au fost încălcate de către colaboratorii angajați în structurile sale, fapt ce a scandalizat considerabil opinia publică de la noi și a constituit temei pentru o verificare serioasă a activității desfășurate de acest departament.
Ulterior de Parlamentul Republicii Moldova au fost adoptate un șir de acte legislative în scopul contracarării fenomenului corupției și mituirii. Astfel la 27.06.1996 a fost adoptată Legea privind combaterea corupției și protecționismului, scopul ei fiind preîntîmpinarea, depistarea și curmarea infracțiunilor legate de corupție.
La 06.06.2002 Parlamentul a adoptat Legea cu privire pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, atribuțiile principale fiind: preîntîmpinarea, depistarea, cercetarea și curmarea contravențiilor și infracțiunilor economico-financiare și fiscale; contracararea corupției și protecționismului; contracararea legalizării bunurilor și spălării banilor obținuți ilicit ș.a. La 16.12.2004 Parlamentul a adoptat Hotărîrea pentru aprobarea Strategiei naționale de prevenire și combaterea corupției și Planul de acțiuni pentru realizarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției.
Guvernul Republicii Moldova a adoptat un șir de Hotărîri referitor la implementarea legilor adoptate privind contracararea corupției. Cele mai importante fiind: Hotărîrea Guvernului nr. 1693 din 27.12.2002 “Cu privire de stat de combatere a criminalității și corupției pentru anii 2003-, Hotărîrea Guvernului nr. 1400 din 13.12.2005 “Cu privire la activitatea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției întru realizarea Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției”, Hotărîrea Guvernului nr. 200 “Cu privire la implementarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției și activitatea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției în anul ș.a.
Una din cele mai importante Hotărîri se consideră nr. 158, adoptată la 11.02.2002 “Cu privire la crearea Centrului pentru combaterea crimelor economice și a corupției”. Prin Hotărîrea sus nominalizată, una din cele mai importante atribuții ale Centrului constă în contracararea corupției și protecționismului. Numărul scriptic al efectivului constituie 757 persoane.
Pentru perioada anilor 2002-2006 Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției a pornit mai bine de 2700 procese penale.
La prima vedere cifrele sunt destul de convingătoare, ținînd cont de faptul că instituția în cauză este nu demult formată. Însă dacă luăm în calcul, că în cadrul Centrului activează 757 persoane, apoi reiese că la un colaborator îi revine mai puțin de un proces pornit pe an. În așa caz se pune întrebarea: cît de eficientă este activitatea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției? În acest context, se mai poate menționa faptul, că numărul de procese referitoare la capitolul luarea și darea de mită constituie de la 0,5% în anul 2002, pînă la 1,42 la sută în 2003.
Conform datelor Biroului Național de Statistică numărul infracțiunilor înregistrate în anii 1998-2006 constituie:
Deci după cum vedem din tabelul sus înserat, astfel de infracțiuni cum ar fi coruperea sau mituirea nici măcar nu figurează în datele statistice. Adică, astfel de infracțiuni grave, ca și cînd nu ar avea vre-o careva însemnătate pentru societate.
Totodată, organizația non-guvernamentală “Transparensy International-Moldova”, efectuînd unele sondaje în diferite localități ale Republicii Moldova aduce unele cifre îngrijorătoare referitor la infracțiunile de mituire.
Una din cele mai relevante cercetări în acest domeniu este evaluarea Indicelui Perceperii Corupției. Potrivit Indicelui Perceperii Corupției pe anul 2004, 60 de țări din 146 incluse în acest clasament au înregistrat mai puțin de 3 puncte din 10 posibile, acest punctaj marcînd o corupție dominantă. Țările în care corupția este percepută drept cea mai acută, care au înregistrat un scor de 2 puncte, sunt Bangladesh, Haiti, Myanmar, Azerbaidjan și Paraguay. Țările care au un punctaj mai mare de 9, cu nivel foarte jos al corupției percepute, sunt preponderent țările cu un nivel avansat al economiei și democrației, în special, Finlanda, Noua Zeelandă, Danemarca, Islanda, Singapore, Suedia și Elveția. Republica Moldova, în anul 2004 s-a clasat pe locul 117 în totalul țărilor incluse, înregistrînd un scor de 2,3 puncte.
Pentru a estima cît de răspândită este mituirea în Republica Moldova, s-a pornit de la perceperea frecvenței mituirii, solicitîndu-se respondenților să răspundă cât de des recurg la bani, cadouri, contacte personale pentru a “soluționa” problemele într-un șir de instituții, servicii, domenii care reprezintă, în fond, sectorul public: poliția, inspectoratul fiscal, vama, procuratura, administrația publică locală, învățămîntul, ocrotirea sănătății etc.
Rezultatele sondajului arată că reprezentanții gospodăriilor casnice plasează printre primele la capitolul privind frecvența mituirii instituțiile medicale (78,9%), instituțiile de învățămînt (68,5%), vama (59,9%) și poliția (59,3%). Părerile oamenilor de afaceri diferă puțin de opiniile gospodăriilor casnice, primele după frecvența mituirii fiind catalogate instituțiile medicale (73,5%), poliția (68,3%), vama (67,8) și instituțiile de învățămînt (62,6%). Sondajul a mai înregistrat că cele mai mici valori ale mitei plătite de businessmani au fost înregistrate la inspectoratele energetice (99 lei), iar cele mai mari – la eliberarea vizelor (4636 lei), vama (2725 lei), inspectoratele fiscale (1576 lei) și la eliberarea autorizaților de construcții (1530 lei). Valoarea minimă a mitei medii plătite de gospodăriile casnice s-a înregistrat în birourile cadastrale (70 lei), maximă – la eliberarea vizelor (6329 lei).
În opinia specialiștilor de la “Transparensy International – Moldova”, suma totală plătită ca mită în decursul unui an se estimează al circa 900 mil. lei.
În baza cifrelor relatate, se poate trage concluzia, că problema mituirii în Republica Moldova poartă un caracter dominant și guvernarea urmează a întreprinde măsuri concrete în scopul diminuării acestui flagel.
§2 Luarea și darea de mită în legislația României și Federației Ruse – aspecte comparative.
Luarea de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean. Definirea luării de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean
Definirea luării de mită în Dreptul penal român
În lucrarea “Drept penal român. Partea specială”, Octavian Loghin și Tudorel Toader, prin luarea de mită definesc fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întîrzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri66.
Vintilă Dongoroz ș.a., în lucrarea sa “Explicații teoretice ale Codului penal român”, definește că, “luarea de mită este fapta funcționarului (sau a altui salariat) care – în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întîrzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri – pretinde ori primește bani sau alte foloase necuvenite, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge”.
Ilie Pascu și Valerică Lazăr în lucrarea “Drept penal. Partea specială” definesc, că luarea de mită constă în fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Definirea luării de mită în Dreptul penal rus
În lucrarea “Codul penal al RSS Ucraina. Comentariu practico-științific”, autorul N. Antonov definește luarea de mită ca primirea de către persoana cu funcție de răspundere a bunurilor materiale, foloaselor materiale sau serviciilor cu caracter material, pentru acțiunile care trebuia sau putea să le întreprindă în folosul altei persoane datorită funcției deținute
Autorul rus V. Radcenko, în lucrarea sa “Comentariul Codului penal al Federației Ruse”, menționează că luarea de mită este fapta săvîrșită de către o persoană cu funcții de răspundere, care personal sau prin mijlocitori, a luat bani, hîrtii de valoare, alte bunuri sau foloase cu caracter patrimonial, pentru acțiunile (inacțiunile) în folosul mituitorului sau persoanelor pe care le reprezintă, dacă astfel de acțiuni (inacțiuni) intră în atribuțiile de serviciu ale persoanei cu funcții de răspundere, sau reieșind din funcția ocupată poate influența, proteja sau tolera aceste acțiuni (inacțiuni).
În lucrarea sa “Drept penal. Partea specială”, autorul I. Kazacenko definește luarea de mită astfel – luarea de către persoana cu funcție de răspundere a diferitor foloase cu caracter patrimonial pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea în interesul mituitorului sau persoanelor pe care le reprezintă a acțiunilor (inacțiunilor), iar aceste acțiuni (inacțiuni) intrau în atribuțiile de serviciu mituitului, sau dacă reieșind din funcția ocupată putea influența, proteja sau tolera aceste acțiuni (inacțiuni).
Definirea luării de mită în Dreptul penal moldovean
Articolul 187 al Codului penal al RM (1961) definește luarea de mită drept “luarea de către o persoană cu funcții de răspundere, personal sau prin mijlocitor, a mitei sub formă de bani, hîrtii de valoare, alte bunuri sau avantaje cu caracter patrimonial, acceptarea de servicii, privlegii sau beneficii, care nu i se cuvin, pentru îndeplinirea unei acțiuni (inacțiuni) sau îndeplinirea cu întîrziere a unei acțiuni în interesul mituitorului sau persoanelor pe care le reprezintă dacă asemenea acțiune (inacțiune) intră în obligațiile de serviciu ale persoanei cu funcții de răspundere sau, în virtutea funcției sale, aceasta poate contribui la asemenea acțiune (inacțiune), precum și protecția în serviciu a persoanei corupte”.
Datorită adoptării la 18 aprilie noului Cod penal al RM, infracțiunea de mituire în redacția Codului penal din fost divizată în două infracțiuni: corupere pasivă și luarea de mită.
Coruperea pasivă constituie fapta săvîrșită de către o persoană cu funcție de răspundere încadrată în aparatul de stat, care fie că pretinde, primește direct sau indirect oferte, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, fie că acceptă servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau a nu îndeplini, a se abține, a întîrzia ori a grăbi o acțiune contrar obligațiilor de serviciu prin utilizarea autorității sale, precum și pentru a obține de la alte autorități în favoarea sa ori a altor persoane distincții, funcții, piețe de desfacere sau decizii favorabile.
Noțiunea de luare de mită presupune luarea sumelor de bani, valori, prestări servicii, privilegii sau orice alte avantaje patrimoniale ori nepatrimoniale care au fost promise ori oferite unui funcționar ce gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală spre a îndeplini, a nu îndeplini sau a întîrzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori spre a săvîrși un act contrar acestor obligațiuni.
Reieșind din cele menționate se poate concluziona:
Că infracțiunea de luare de mită în Codul penal român și rus precum și
infracțiunea de corupere pasivă din Codul penal moldovean, poate fi incriminată doar persoanelor care dețin funcții de răspundere în organele de stat, pe cînd infracțiunea de luare de mită în Codul penal moldovean poate fi incriminată doar unui funcționar ce gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală.
2. În Codul penal român, pentru ca infracțiunea să se considere consumată, fapta trebuie să conțină una din următoarele patru acțiuni și anume:
să pretindă mita;
să primească mita;
să accepte mita;
să nu respingă mita.
În Codul penal moldovean, pentru incriminarea infracțiunii de luare de mită sunt necesare măcar una din următoarele acțiuni:
să pretindă mita;
să primească mita;
să accepte mita;
Conform prevederilor Codului penal rus, infracțiunea de luare de mită se va considera consumată doar după ce persoana cu funcții de răspundere a luat măcar o parte din mită.
Obiectul juridic special în Dreptul penal român, rus și moldovean
Obiectul juridic special în Dreptul penal român
În lucrarea “Explicații teoretice ale Codului penal român”, V. Dongoroz consideră, că obiectul juridic special al infracțiunii luării de mită, constă în relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără a asigura exercitarea cu probitate de către funcționari a atribuțiilor de serviciu încredințate lor și fără a combate faptele de penalitate prin care se aduce atingere bunului mers al autorităților sau instituțiilor publice ori al altor persoane juridice și se lezează implicit interesele legale ale persoanelor particulare.
În același mod definesc și alți autori obiectul juridic special al infracțiunii de luare de mită subliniind, că: “Acesta îl constituie relațiile sociale legate de cinstea, corectitudinea și probitatea funcționarilor, ca o condiție necesară a îndeplinirii îndatoririlor de serviciu și a activității autorităților și instituțiilor publice ori a altor persoane juridice, relații sociale cărora li se aduc atingere de către funcționarii dinăuntrul organului de stat ori instituției publice sau altei persoane juridice în care își desfășoară activitatea”.
Obiectul juridic special în Dreptul penal rus
Obiectul juridic special al infracțiunii de luare de mită reglementat în Codul penal al Federației Ruse, îl constituie relațiile sociale cu privire la activitatea normală a autorităților publice supreme, centrale și locale, precum și organele de conducere ale curții de conturi, Forțele Armate și alte autorități stipulate în Constituția Federației Ruse și alte instituții specializate.
Obiectul juridic special în Dreptul penal moldovean
Obiectul juridic special al infracțiunii luării de mită în Dreptul penal al Republicii Moldova, îl constituie “relațiile sociale cu privire la activitatea normală a organizațiilor comerciale, obștești sau altor organizații nestatale”. Este necesar de subliniat faptul, că specificul acestei infracțiuni constă în comiterea ei în sfera de conducere, administrare a activității organizațiilor comerciale și altor organizații, care însă nu sunt organizații de stat, organizații ale administrației publice locale, instituții de stat sau municipale. Pentru infracțiunea concretă săvîrșită de persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală obiectul juridic special, este format din relațiile sociale cu privire la exercitarea drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor sau organizațiilor ori intereselor societății și ale statului ocrotite prin lege.
Obiectul material în Dreptul penal român, rus și moldovean
Obiectul material în dreptul penal român
Potrivit opiniei lui O. Stoica, în lucrarea sa “Drept penal, partea specială”, obiectul material al mitei îl constituie “banii sau alte foloase” date funcționarului ori primite de el.
De aceiași părere este și V. Dobrinoiu, care susține că infracțiunea de luare de mită nu are obiect material. Sumele de bani ori foloasele respective – atunci cînd constau în bunuri corporale – nu constituie decît lucruri dobândite prin săvîrșirea infracțiunii în sensul art. 118 lit. d), Cod penal. De asemenea, nu trebuie confundat obiectul material al infracțiunii de luare de mită cu obiectul mitei. Cele două noțiuni sunt total diferite. Cînd legea se referă la “bani sau alte foloase” are în vedere obiectul mitei și nu obiectul material al infracțiunii de mită.
Într-o altă părere care este dominantă în literatura juridică, luarea de mită, de regulă, nu are obiect material. Legea penală română incriminează în principal activitatea care nu se răsfrînge asupra unui obiect material și anume pretinderea, acceptarea promisiunii, nerespingerea acesteia și numai în ipoteza primirii de bani sau foloase ar putea fi concepută existența unui obiect material dacă actul pretins funcționarului privește un obiect material. În acest caz dacă pentru a cărui îndeplinire făptuitorul a primit mita, privește un lucru, obiect material al infracțiunii va fi acel lucru.
Obiectul material în dreptul penal rus
Reieșind din prevederile Codului penal al Federației Ruse, obiect al infracțiunii de luare de mită, pot fi diferite bunuri cum ar fi: bani, valută străină, hîrtii de valoare, produse alimentare sau industriale, imobile, precum și diferite servicii cu caracter patrimonial care sunt primite de mituit gratuit sau pentru o plată pur simbolic. Aceste servicii pot fi și foi turistice, sanatoriale, bilete de transport, plata pentru diferite distracții, reparația apartamentului, automobilului etc. În calitate de recompense pot fi acceptate și astfel de servicii cum ar fi: iertarea creditului, achitarea datoriilor mituitului, retragerea cererii din instanța de judecată, închirierea unui imobil la un preț simbolic sau cu titlu gratuit, acordarea creditului cu o dobîndă simbolică etc. Luarea de către persoana cu funcții de răspundere a bunurilor cu caracter nepatrimonial nu pot fi tratate ca mită. Aceste acțiuni pot fi tratate ca abuz de serviciu (art. 285 CP al FR).
Bunurile sau serviciile pot fi transmise cum personal mituitului, atît și prin intermediul mijlociților – membrilor familiei, apropiaților, cunoscuților cu consimțămîntul nituitului. Deasemenea se va considera luare de mită, transferul surselor financiare la contul mituitului, aprovizionarea automobilului personal cu combustibil, reîncărcarea cartelelor de telefon, achitarea serviciilor comunale etc.
Concomitent cu luarea de mită tradițională, pot avea loc și unele metode deghizate. Aceasta ar putea avea loc cum personal de mituit așa și prin mijlociți utilizând. Spre exemplu, mita ar putea fi luată sub pretextul de rambursare a creditului inexistent, vînzarea-cumpărarea lucrurilor prețioase la prețuri de nimic sau la prețuri avansate nejustificat, pierderea banilor în jocurile de noroc, încheierea contractelor de angajare la muncă a rudelor mituitului sau a altor persoane de încredere, plata pentru lecțiile neefectuate, etc.
Prin Decretul Președintelui Federației Ruse nr. 361 “Despre lupta cu corupția în sistemul serviciului de stat” din 04.04.1992, funcționarilor de stat le este interzisă efectuarea prin cumul a altor lucrări remunerate, cu excepția lucrărilor științifice, profesorale sau de creație, precum și promovarea intereselor persoanelor terțe în organele de stat pe care le reprezintă. În legile “Cu privire la serviciul de stat în Federația Rusă” și “Despre principiile serviciului municipal în Federația Rusă” se stipulează, că funcționarilor e stat și municipali le este interzisă altă activitate, cu excepția lucrărilor științifice, profesorale sau de creație. Este categoric interzisă activitatea prin cumul a colaboratorilor miliției, organelor fiscale, inspectorilor de impozit, colaboratorilor procuraturii, judecătorilor, auditorilor, inspectorilor Curții de conturi etc.
Totodată se menționează, că încălcarea funcționarului de stat sau municipal a legislației cu privire la activitatea prin cumul, nu înseamnă în mod automat luarea de mită. Se consideră luarea de mită în formă deghizată atunci, cînd funcționarul de stat sau municipal a primit bunuri sau bani pentru neexecutarea anumitor lucrări sau dacă a primit remunerații pentru îndeplinirea lucrărilor care intrau în obligațiile de serviciu.
În baza celor expuse mai sus, s-ar putea trage concluzia, că obiectul material al unei infracțiuni de luare de mită este acela asupra căruia se răsfrînge nemijlocit acțiunea făptuitorului prin aceea că îl pune în pericol, îl vatămă, ori în cazul bunurilor date ca mită niciodată nu acționează asupra unui obiect material. Ar putea exista un obiect material al acțiunii adiacente, a aceleia pe care o săvîrșește funcționarul ca urmare a luării de mită, dar acesta nu este și obiect material al infracțiunii de luare de mită.
Obiectul material în Dreptul penal moldovean
Din dispoziția art. 333 din Codului penal al Republicii Moldova obiectele destinate mituirii sunt banii, titlurile de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje (oferirea unor foi turistice, prestarea serviciilor de reparație a apartamentului etc.).
Prin “bani” se înțelege totalitatea mijloacelor bănești, de plată, care sunt în circulație financiară legală pe teritoriul RM, la momentul comiterii infracțiunii.
Conform Legii RM cu privire la piață valorilor mobiliare, adoptată de Parlamentul RM la 18.11.1998, prin noțiunea de “titluri de valoare”, definită de lege drept “valoarea mobiliară”, înțelegem titlu financiar care conformă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deținătorilor de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidență a deținătorului nominal al acestor valori mobiliare.
La alte bunuri sau avantaje patrimoniale putem raporta bunurile corporale sau incorporale (drepturile subiective) care au o valoare pecuniară.
Prin acceptarea de servicii înțelegem acele prestări de servicii care, în situații obișnuite, sunt acordate contra unei plăți, dar în raport cu persoana mituită sunt prestate gratuit (reparație de bunuri, acordarea de foi turistice etc.).
În lucrarea sa “Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea specială”, doctorul în drept, conferențiar universitar I. Macari consideră, că obiect al mitei pot fi titluri de valoare, orice avere, produse alimentare și băuturi alcoolice, obiecte de anticariat, precum și alte bunuri materiale. Aceste bunuri pot fi vîndute mituitului, însă la un preț mai redus decît costul lor adevărat. Drept mită se consideră și prestarea oricăror servicii fără plată, însă a căror prestare, conform legii, se face contra plată (servicii în sfera transportului, lucrări de construcție, de reparație, de restaurare și altele).
Același autor menționează, că trecerea la economia de piață a dat naștere unor noi forme de mită, cum ar fi mita pentru primirea apartamentului, încăperilor, terenului, pentru posibilitatea de a transfera bani de pe cont bancar în bani gheață, pentru acordarea unui credit convenabil etc. Înseși mitele au căpătat un nou conținut: pentru acordarea de servicii, mituitorului i se deschid conturi în bănci străine, i se procură imobil în țară sau peste hotare, i se organizează odihna peste hotare, fiindu-i achitate toate cheltuielile etc.
Se consideră mită și cazul în care remunerarea este înmînată cu acordul persoanei care gestionează o organizație comercială membrilor familiei acesteia sau rudelor sale.
Luarea de mită are loc atît în cazurile cînd acțiunile săvîrșite au precedat mita, între mituitor și mituit existînd o înțelegere prealabilă, cît și în lipsa acesteia. La calificarea faptei nu are importanță cînd a fost primită mita: pînă sau după săvîrșirea acțiunii.
Reieșind din cele expuse se poate trage concluzia, că acțiunile cu caracter nepatrimonial nu pot fi obiectul luării de mită.
Latura obiectivă a luării de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean
Latura obiectivă a luării de mită în Dreptul penal român
În dreptul penal român, la luarea de mită, elementul material se poate realiza prin acțiune sau inacțiune.
Acțiunea constă în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin subiectului ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, iar inacțiunea constă în nerespectarea de către funcționar a unei asemenea promisiuni.
A “pretinde ceva” înseamnă a cere cuiva în mod stăruitor, a formula o anumită pretenție. Pretinderea, ca modalitate de realizare a elementului material, nu implică neapărat satisfacerea pretenției formulate de făptuitor.
În caz de pretindere inițiativa aparține întotdeauna funcționarului. Acțiunea de pretindere se poate realiza în orice mod: prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare dar trebuie să fie înțeleasă de către cel căruia i se adresează.
A “primi” înseamnă a lua în posesie un obiect, care se înmînează, se dăruiește ori a încasa o sumă de bani. Primirea implică o dare efectivă iar inițiativa aparține mituitorului. Acțiunea de primire să fie voluntară și spontană, ea presupune o relativă concomitență între acceptarea propunerii și primire. Dacă ar fi avut loc o acceptare a unei promisiuni de a da bani sau alte foloase anterior primirii acestora, infracțiunea de luare de mită s-ar fi consumat în momentul acceptării86.
“Primirea” se poate realiza direct între mituitor și mituit, ori indirect prin intermediul altor persoane sau prin alte mijloace (poștă, tren, autobus etc.).
Acțiunea de “acceptare” a promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite de către funcționar reprezintă acordul explicit al făptuitorului la oferta de mituire. Se înțelege că, în acest caz, inițiativa aparține mituitorului, iar funcționarul fiind pus în fața promisiunii o acceptă. Acceptarea promisiunii poate fi expresă sau tacită dar în acest din urmă caz ea rezultă din anumite manifestări care se relevă neîndoielnic acceptarea.
Nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin de către funcționar înseamnă a accepta implicit (tacit) promisiunea de mituire. Nerespingerea unei promisiuni nu poate fi concepută fără actul corelativ al formulării unei promisiuni de către o altă persoană. Această modalitate de săvărșire a luării de mită nu este altceva, așa cum am mai arătat, decît o acceptare tacită, dar ea a fost incriminată separat pentru a se stabili clar obligația funcționarului de a respinge o asemenea promisiune și a-l sili să iasă din apatie față de solicitările exterioare, asociindu-le astfel la opera de prevenire a infracțiunilor și de apărare a onoarei și prestigiul funcției pe care o ocupă.
Pentru întregirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită sunt necesare patru cerințe esențiale.
O primă cerință esențială constă în aceea că pretinderea, primirea sau nerespingerea promisiunii să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Banii pot fi efectivi (monede) sau sub formă de valori ori titluri de orice fel.
Prin expresia “alte foloase” se înțelege orice profit sau avantaj (patrimonial sau nepatrimonial) cum ar fi spre exemplu: comisioane, prestații de servicii, lucrări gratuite, promovarea în funcție, acordarea unui titlu sau grad; diferite daruri de formă cum ar fi vînzări simulate, schimburi avantajoase pentru funcționar, bilete pentru sanatorii, acordarea de locuințe; foloase numai indirect îmbunătățesc situația funcționarului cu știința acestuia și în legătură cu un act de serviciu.
A doua cerință esențială este ca banii sau foloasele primite, pretinse sau acceptate să nu fie datorate funcționarului în mod legal. Banii ori foloasele necuvenite prezintă o retribuție, o răsplată a conduitei incorecte a făptuitorului care s-a angajat să îndeplinească sau nu un anumit act (determinat) privitor la îndatoririle sale de serviciu.
A treia cerință esențială este ca acțiunea de primire, pretindere sau acceptare ori inacceptarea de a nu respinge oferta, să fie anterioară sau concomitentă, neîndeplinirii ori întîrzierii efectuării unui act ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului.
În sfîrșit, o ultimă cerință esențială este ca actul pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire, ori întîrziere a îndeplinirii, se pretinde, se primește, se acceptă sau nu se respinge promisiunea unor foloase, să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului.
Nu are relevanță pentru existența infracțiunii dacă actul funcționarului, în vederea căruia se dă mită, privește numai o îndatorire de serviciu specifică sau generală, aceasta deoarece legea penală are în vedere actul funcționarului privitor la îndatorirrile sale de serviciu, în genere, fără a distinge dacă acel act privește o îndatorire de serviciu specifică sau generică.
Dacă în momentul pretinderii foloaselor necuvenite făptuitorul nu avea în nici un mod, potrivit atribuțiilor sale de serviciu, posibilitatea și competența de a îndeplini promisiunea făcută, însă a lăsat să se creadă că are abilitatea legală în acest sens, fapta nu poate primi calificarea de luare de mită, ci, eventual de înșelăciune.
Infracțiunea de luare de mită presupune, ca urmare imediată, crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privitoare la normala activitate a organelor, instituțiilor publice, a altor unități sau oricărei persoane juridice. Această urmare rezultă implicit din acțiunea incriminată deoarece legea nu condiționează existența infracțiunii de producerea unei urmări.
Din aceleași motive și legătura de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea activității desfășurate de făptuitor și nu necesită o probațiune aparte.
Latura obiectivă a luării de mită în Dreptul penal rus
Conform dispoziției art. 290 din CP al FR, se consideră, că funcționarul de stat sau municipal a luat mită în următoarele cazuri:
pentru acțiunile (inacțiunile) în folosul mituitorului sau persoana care îl
reprezintă, care intrau în obligațiile de serviciu;
pentru acțiunile (inacțiunile) în folosul mituitorului sau persoanelor care îl reprezintă, care nu intrau în obligațiile de serviciu, însă reieșind din funcția ocupată, mituitul poate influența acțiunea (inacțiunea);
pentru măsurile de protecție sau toleranță întreprinse de funcționarul de stat sau municipal în favoarea (defavoarea) mituitorului sau persoanele care îl reprezintă;
pentru acțiunile (inacțiunile) funcționarului de stat sau municipal în favoarea mituitorului sau persoana care îl reprezintă.
Împuternicirile funcționarului de stat se apreciază reieșind nu numai din obligațiile lui, dar și în legătură cu posibilitățile de fapt a lui, autoritatea pe care o are în organul de stat, al autorităților administrației publice locale, municipale, Forțele Armate, alte unități militarizate, precum și din legăturile de serviciu ale funcționarului de stat. În baza acestor posibilități, pentru careva foloase, funcționarul de stat poate influența într-un mod sau altul pe alt funcționar de stat, care nu este la curent despre aceste foloase. Plenul Judecătoriei Supreme al U.R.S.S., prin Hotărîrea nr. 3 “Despre practica judiciară în legătură cu mituirea” a menționat, că: “Subiectul luării de mită urmează a fi recunoscută persoana, care neavînd împuternicirile de a îndeplini careva acțiuni în favoarea mituitorului, în virtutea funcției ocupate a influențat alte persoane cu funcții de răspundere, care au întreprins acțiuni (inacțiuni) în favoarea mituitorului. Astfel de persoane pot fi consilierii, secretarii, adjuncții persoanelor cu funcții de răspundere, șefii de cancelarii, inspectorii, etc., care nu adoptă careva decizii în favoarea mituitorului, însă măsurile întreprinse de ei pot influența la luarea deciziilor de către persoanele cu funcții de răspundere.”.
Codul penal al FR a recunoscut drept mituire, primirea ilegală de către persoana cu funcție de răspundere a bunurilor materiale sau foloase pentru toleranța sau protecția mituitorului sau persoana care îl reprezintă. Într-un astfel de caz, nu se prevăd careva acțiuni (inacțiuni) concrete de către persoana cu funcție de răspundere care a luat mita, însă autorii infracțiunii conștientizează, că bunurile materiale sau foloasele date persoanei cu funcție de răspundere duc la atingerea scopului mituitorului, datorită acțiunilor (inacțiunilor) mituitului. Aceste acțiuni de luare sistematică de mită sunt caracteristice pentru persoanele cu funcție de răspundere, care permanent “soluționează” chestiuni în interesul subalternilor, ultimii fiind cointeresați în soluționarea “corectă” a lor. Aici se poate de menționat și acțiunile grupurilor și organizaților criminale, care iau la “întreținere” persoanele cu funcții de răspundere, care la rîndul lor vor lua deciziile necesare în favoarea mituitorilor. Protecția – înseamnă apărarea, acordarea atenției, ajutorul, iar toleranța – înseamnă atitudine cu îngăduință față de acțiunile ilegale ale mituitorului.
Acțiunea (inacțiunea) ilegală a persoanei cu funcție de răspundere despre care se menționează în al. (2), art. 290 CP al FR, înseamnă comportamentul ieșit înafara atribuțiilor de serviciu ale mituitului, sau acțiunile (inacțiunile), care intră în atribuțiile de serviciu ale persoanei cu funcție de răspundere, însă în cazul de față nu era necesitatea în săvîrșirea lor. Prin alte cuvinte, acțiunile (inacțiunile) ilegale ale persoanei cu funcție de răspundere constau în încălcarea atribuțiilor de serviciu.
Infracțiunea de luare de mită se consideră consumată din momentul luării mituitului măcar a unei părți din bunuri sau foloase necuvenite, chiar dacă persoana cu funcție de răspundere a îndeplinit sau nu, a întreprins măsuri de executare sau nu a acțiunilor (inacțiunilor).
Din dispoziția art. 290 CP al FR reiese, că infracțiunea este consumată, dacă acțiunile (inacțiunile) persoanei cu funcție de răspundere care a luat mita, au fost legale și intrau în obligațiile de serviciu, precum și pentru acțiunile ilegale pentru care persoana cu funcție de răspundere a luat mita. Uneori, persoana cu funcții de răspundere, folosind funcția ocupată, întreprinde acțiuni infracționale. Luînd în considerare faptul, că acțiunile persoanei cu funcție de răspundere iese înafara infracțiunii de luare de mită, infracțiunea urmează a fi calificată pentru concurs de infracțiuni. De exemplu, pentru mită persoana cu funcție de răspundere falsifică actele publice, pronunță o sentință ilegală, încalcă regulile de eliberare a substanțelor narcotice, etc.
Răspunderea pentru luarea de mită survine indiferent de faptul cînd mituitul a luat mita înainte, sau după întreprinderea acțiunilor (inacțiunilor), au fost sau nu întreprinse măsuri de mituit în favoarea mituitorului.
Astfel, mita poate avea un caracter de corupere, atunci cînd în momentul luării mitei s-a ajuns la înțelegerea despre acțiunile (inacțiunile) sau comportamentul persoanei cu funcție de răspundere. Mita poate fi și un act de “mulțumire” pentru acțiunile (inacțiunile) deja săvîrșite, necătînd la faptul, că între mituit și mituitor nu a avut loc o înțelegere prealabilă. În cazul de față trebuie de luat în considerare ce s-a luat ca bunuri sau foloase, mită sau cadou.
Legile federale “Cu privire la serviciul de stat în Federația Rusă” și “Despre principiile serviciului municipal în Federația Rusă” interzic primirea de către persoanele cu funcție de răspundere de stat și municipale de la persoane fizice și juridice cadouri, recompense, servicii, credite, achitarea distracțiilor, odihnei, cheltuielilor de transport și alte recompense legate de exercitarea atribuțiilor de serviciu, inclusiv și după pensionare. Însă Codul civil al Federației Ruse, permite mulțumirea cu cadouri de preț persoanele cu funcții de răspundere de stat și municipale în mărime de pînă la 5 unități convenționale (art. 575 al CC al FR).
În cazul de față apare o colizie a legilor. Pe de o parte cadoul de un anumit preț poate dat de mituitor și luat de mituit fără a constitui o infracțiune. Pe de altă parte necătînd la prețul cadoului, se va considera mită acțiunea (inacțiunea) persoanei cu funcție de răspundere în următoarele cazuri:
dacă cadoul a fost extorcat;
dacă cadoul (sau înțelegerea despre el) a avut scopul de corupere sau de un anumit comportament al persoanei cu funcție de răspundere;
dacă cadoul s-a dat mituitului pentru acțiuni (inacțiuni) ilegale.
Mita poate fi luată personal de către mituit sau de către mijlocit, care acționează la indicația mituitului sau mituitorului.
Prin Hotărîrea nr. 3 din 30 martie 1990, “Cu privire la practica judiciară referitor la mituire”, Plenul Judecătoriei Supreme al U.R.S.S. a apreciat mijlocitorul ca persoana care acționează la indicația mituitorului sau mituitului și nemijlocit transmite mita.
Spre deosebire de mituitor, mijlocitorul nu obține nici un folos din acțiunile (inacțiunile) persoanei cu funcție de răspundere, el doar acționează la indicațiile mituitorului. Mijlocitorul apără interesele altei persoane și nu pe ale sale. Hotărîrea de a da mita îi aparține mituitorului, iar mijlocitorul doar exercită voința lui. Acțiunile mijlocitorului din partea mituitorului se califică ca coautorat la darea mitei.
Mijlocitorul din partea mituitului, ea mita nu pentru sine, ci o transmite mituitului, care la rîndul său are obligația de a întreprinde acțiunile (inacțiunile) în favoarea mituitorului. Un astfel de mijlocitor acționează din numele și în folosul mituitului, care dictează condițiile luării mitei. Acțiunile mijlocitorului din partea mituitului se califică ca coautorat în luarea de mită, dacă nu ia parte dintr-o organizație sau grup criminal.
Latura obiectivă a luării de mită în Dreptul penal moldovean
Latura obiectivă a infracțiunii se realizează prin luarea (“pretinderea”, “primirea” sau “acceptarea”) de către o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje care nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu, ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unor acțiuni în interesul mituitorului sau la persoanele pe care le reprezintă, dacă asemenea acțiune intră în obligațiile de serviciu ale mituitului.
Este important de a evidenția câteva aspecte ale laturii obiective:
persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală va executa o acțiune sau o inacțiune, va întârzia sau va grăbi îndeplinirea unei acțiuni, fapte ce intră în obligațiile sale de serviciu, în caz contrar componența de infracțiune lipsește;
săvârșirea unor altfel de fapte va fi în interesul mituitorului sau al persoanelor care le reprezintă; astfel, acțiunile (inacțiunile) pot fi săvârșite atât în folosul celui ce dă mită, cât și în favoarea altor persoane fizice sau juridice;
pentru executarea acestor fapte (acțiuni sau inacțiuni), persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală va accepta primirea unei recompense cu valoare pecuniară ce nu i se cuvine în virtutea funcției deținute, și nu va avea importanță faptul dacă între mituit și mituitor a existat o înțelegere prealabilă sau fapta a fost comisă in lipsa acesteia.
Latura subiectivă a luării de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean
Latura subiectivă a luării de mită în Dreptul penal român
În dreptul penal român, latura subiectivă a infracțiunii de luare de mită se caracterizează prin intenție directă, făptuitorul urmărind realizarea în acest mod a acțiunii incriminate știind că banii sau foloasele sunt necuvenite și au drept scop îndeplinirea, neîndeplinirea ori întîrzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar îndatoririlor, cu voință pretinde ori primește bani sau alte foloase ori acceptă sau nu refuză promisiunea de bani sau alte foloase.
Cerința săvîrșirii faptei cu intenție directă, în toate modalitățile normative, rezultă din scopul special pa care îl urmărește în oricare din acțiunile incriminate.
Pentru existența elementului subiectiv specific infracțiunii de luare de mită este necesar ca, în momentul comiterii elementului material (în oricare ordine din formele sale), făptuitorul să fi urmărit scopul special prevăzut de lege. Dacă un funcționar pretinde, primește, acceptă sau nu respinge un folos ce nu i se cuvine, dar nu în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ci în alte scopuri, fapta nu constituie infracțiunea de luare de mită.
În acest context urmează de precizat, că în textul art. 254 Cod penal român vechi (art. 308 Cod penal nou), termenul de “scop” este folosit în accepțiunea sa strictă, de finalitate ce se situează în afara infracțiunii. Astfel, fiind, este suficient să se constate că finalitatea prevăzută în textul incriminator a fost urmărită de făptuitor, indiferent dacă s-a realizat sau nu, pentru ca să existe intenția calificată și deci să existe infracțiunea de luare de mită.
Lipsește intenția necesară pentru existența infracțiunii de luare de mită dacă excepțional funcționarul nu își dă seama că primește sau acceptă promisiunea unei retribuții – și aceasta chiar și atunci cînd persoana care dă sau promite folosul are credința că este vorba de o retribuție.
Latura subiectivă a luării de mită în Dreptul penal rus
Luarea de mită se caracterizează prin intenție directă și care se comite din lăcomie. Persoana cu funcție de răspundere – mituitul conștientizează, că bunurile (foloasele) sunt transmise lui pentru acțiunile (inacțiunile) care intrau în obligațiile sale de serviciu, sau pentru favorizarea (înlesnirea) acțiunilor altor persoane, în care este cointeresat mituitorul, sau pentru acțiunile (inacțiunile) sale ilegale în folosul mituitorului.
Dacă persoana cu funcții de răspundere, primind bunuri sau alte foloase, afirmă că aceste bunuri (foloase), reprezintă recompensa pentru serviciile sau munca acordată de el în folosul lor, atunci astfel de acțiuni se califică ca escrocherie conform art. 159 CP al FR și nu ca luare de mită.
Latura subiectivă a luării de mită în Dreptul penal moldovean
În Codul penal al Republicii Moldova, latura subiectivă a infracțiunii de luare de mită se caracterizează prin intenție directă, adică făptuitorul conștientizează că, în virtutea situației de serviciu, primește ilegal recompensa, și dorește acest fapt. Executarea sau neexecutarea acțiunilor de către mituit nu influențează la calificarea infracțiunii.
Subiectul luării de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean
Subiectul luării de mită în Dreptul penal român
Infracțiunea de luare de mită este o infracțiune cu subiect activ nemijlocit calificat, acesta este un funcționar în sensul articolului 147 CP român.
În practica judiciară română s-a reținut, că au calitatea de funcționari, și deci pot fi subiecți ai infracțiunii de luare de mită:
cadrul didactic care primește o sumă de bani pentru a favoriza un candidat la examen;
revizorul contabil care se înțelege cu gestionarul ca să nu înregistreze plusurile urmînd să împartă între ei banii rezultați. Revizorul va răspunde pe lîngă complicitate la delapidare și pentru luare de mită;
expertul însărcinat de instanță, care primește un folos pentru a întocmi un raport favorabil uneia dintre părți;
funcționarul de la serviciul adminstrativ care primește sume de bani pentru a favoriza o persoană la întocmirea listei de locuințe;
ofițerul de poliție care primește bani pentru a nu face acte de cercetare în legătură cu o infracțiune descoperită;
șeful biroului de personal care primește bani în scopul încadrării unor muncitori;
contabilul-șef care acceptă promisiunea unei sume ca să nu-l denunțe pa casier pentru sustragerile de bani din gestiune;
funcționarul care primește ca împrumut diferite sume de bani pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.
De menționat, că în urma adoptării noului Cod penal român (alin. (3), art. 308), ca subiecți ai luării de mită s-au adăugat:
funcționarii sau persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte;
membrii adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte;
funcționarii sau persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Comunităților Europene;
persoanele care exercită funcții judiciare în cadrul instanțelor internaționale
a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe;
funcționarilor unui stat străin;
membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.
De subliniat că subiectul activ (autorul) trebuie să aibă calitatea de funcționar în momentul săvîrșirii acțiunii tipice. Dacă în acel moment făptuitorul nu avea această calitate, dar a pretins sau a primit foloase ori a acceptat promisiunea lor cu condiția dobândirii în viitor a unei asemenea calități, fapta ar putea constitui, eventual, o înșelăciune. Ar putea exista totuși și luare de mită în cazul în care, după pretinderea promisiunii foloaselor, subiectul a dobândit calitatea de funcționar și apoi în baza înțelegerii anterioare, a primit foloasele pretinse sau promise. Dacă la data săvârșirii acțiunii tipice, făptuitorul era funcționar, va exista luare de mită chiar dacă, mai înainte de efectuarea actului în vederea căruia a săvârșit fapta, el a pierdut calitatea respectivă și chiar dacă banii sau foloasele pretinse ori promise anterior i s-au dat efectiv după pierderea calității.
Infracțiunea de luare de mită poate fi comisă în orice formă a participației penale, iar coautorii trebuie să aibă calitatea de funcționari. Instigator sau complice poate fi orice persoană. Acela care dă mită (mituitorul) nu este participant la infracțiunea de luare de mită, ci autor al unei infracțiuni distincte și anume darea de mită.
Dacă obținerea mitei este rezultatul constrîngerii exercitate de funcționar asupra unei persoane fizice, aceasta este subiect pasiv al infracțiunii de luare de mită.
Sancționarea pentru luarea de mită
Fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru un altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întîrzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani cu interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta prevăzută mai sus a fost săvîrșită de un funcționar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani cu interzicerea unor drepturi.
În cazul în care luarea de mită a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Subiectul luării de mită în Codul penal rus
Subiect al luări de mită poate fi doar persoana cu funcții de răspundere.
Conform notei nr. 1 din alin. 3, art. 285 CP al FR, persoană cu funcție de răspundere se consideră persoana căreia permanent, temporar sau cu o împuternicire specială îi sunt încredințate atribuții organizatorice sau de administrare în organele de stat, organele administrației publice locale, organizațiile municipale, precum și în Forțele Armate și în alte unități militare ale Federației Ruse. Celelalte persoane care au participat împreună cu persoana cu funcție de răspundere la săvîrșirea infracțiunii, inclusiv și persoanele care se prezentau ca persoane cu funcții de răspundere, pot răspunde numai pentru coautorat în calitate de organizator, instigator sau complice.
Răspunderea se agravează în cazul în care persoana cu funcție de răspundere a luat mită pentru acțiunile (inacțiunile) ilegale (alin. 2, art. 290).
Dacă mituitul este o persoană cu funcție de stat cum ar fi membrul Sovietului Federativ, deputat al Dumei de Stat, deputatul organului legislativ al subiectului Federației Ruse, membrul Guvernului Federației Ruse sau al organului executiv al subiectului Federației Ruse, judecătorii judecătoriilor federale, colaboratorii organelor procuraturii, fiscale, vamale, interne, de securitate ale Federației Ruse, auditorii, inspectorii, controlorii, militarii în cazul împuternicirii cu atribuții de administrare, apoi el răspunde în conformitate cu prevederile alin. 3, art. 290 CP al FR.
O calificare deosebită o au luările de mită prevăzute în alin. 4, art. 290 al CP al FR și anume:
de două sau mai multe persoane cu înțelegere prealabilă sau de un grup organizat;
cu estorcarea mitei;
în proporții mari.
Se consideră luare de mită de un grup de persoane cu înțelegere prealabilă, dacă la săvârșirea ei au participat două sau mai multe persoane cu funcții de răspundere și care și-au repartizat rolurile până la săvârșirea infracțiunii. Prin înțelegerea prealabilă a infractorilor se înțelege faptul, că ei vor primi foloase pentru acțiunile (inacțiunile) ilegale în interesul mituitorului sau persoanelor pe care le reprezintă, cu folosirea atribuțiilor de serviciu sau pentru toleranță ori protecție. Infracțiunea se consideră consumată din momentul primirii mitei măcar a unuia din aceste persoane. La calificarea infracțiunii nu contează, conștientiza mituitorul ori nu că la luarea mitei participă mai multe persoane cu funcții de răspundere. La luarea mitei de un grup de persoane, mărimea ei se apreciază din cuantumul cotelor-părți ale tuturor mituiților.
În numărul membrilor grupului organizat, alături de persoanele cu funcții de răspundere pot intra și persoane fără funcții de răspundere, însă îndeplinesc rolul lor apreciat din timp în scopul asigurării săvîrșirii infracțiunii.
Legea federală din anul exclus termenul “repetat” ca semn de calificare a luării de mită. Dacă persoana cu funcție de răspundere, se trage la răspundere penală pentru două sau mai multe episoade de luare de mită, fiecare din ele trebuie să fie calificate separat, iar vinovatul va fi tras la răspundere pentru concurs de infracțiuni. Nu constituie concurs de infracțiuni transmiterea mitei în rate pentru o infracțiune prelungită, care este cuprinsă de acțiunile (inacțiunile) persoanei cu funcție de răspundere pentru o singură intenție legată de îndeplinirea (neîndeplinirea) acțiunilor în asigurarea rezultatului așteptat de mituitor. Infracțiunea se consideră prelungită și atunci când, persoana cu funcție de răspundere acordă protecție și toleranță unora și acelorași mituitori, iar luarea mitei are un caracter sistematic .
Plenul Judecătoriei Supreme al Federației Ruse în Hotărîrea sa din 10 februarie explicat că “Extorcarea mitei constă în cererea ei de către persoana cu funcție de răspundere sub amenințarea săvîrșirii acțiunilor care ar cauza prejudicii intereselor legale ale mituitorului ori punerea intenționată a ultimului în așa condiții care îl impun să dea mită în scopul preîntîmpinării consecințelor nefaste pentru interesele sale legale”.
În ambele cazuri, cînd precăutarea luării de mită este însoțită de estorcare, mituitorul este impus la darea de mită, în scopul de ași proteja sau realiza interesele sale legale. Deaceea, dacă mituitorul este cointeresat în acțiunile ilegale ale persoanei cu funcție de răspundere, și el întreprinde măsuri de încălcare a legislației de persoana cu funcții de răspundere, mituitorul va fi tras la răspundere pentru infracțiunea de dare de mită.
Persoana cu funcții de răspundere la estorcarea mitei poate și să nu exprime careva amenințări în adresa mituitorului. El pur și simplu intenționat nu-și exercită atribuțiile de serviciu sau nu întreprinde careva acțiuni, în care mituitorul este cointeresat, măcar că era dator să le întreprindă. Astfel se încalcă drepturile cetățeanului, impunându-l la atingerea scopului cu ajutorul estorcării de mită (spre exemplu persoana cu funcții de răspundere, intenționat nu eliberează licența pentru un anumit gen de activitate).
Se consideră mita în proporții mari bunurile, hîrtiile de valoare, alte foloase, valoarea cărora depășește suma de 150.000 ruble.
Sancționarea pentru luarea de mită
Luarea de mită, varianta tip se pedepsește cu amendă de la 100.000 500.000 ruble sau în mărimea salariului sau altor venituri ale condamnatului pe o perioadă de la un an pînă la trei ani sau cu închisoare de pînă la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
Pentru varianta agravantă (art. 290 alin. 2), luarea de mită de către o persoană cu funcții de răspundere pentru acțiunile (inacțiunile) ilegale, se pedepsește cu închisoare de la 3 pînă la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
Acțiunile prevăzute de aliniatele 1 și 2 ale art. 290, săvîrșite de persoane cu funcții deosebite de răspundere, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
Acțiunile prevăzute de aliniatele 1, 2 și 3 ale art. 290, săvîrșite de 2 sau mai multe persoane cu înțelegere prealabilă sau de un grup organizat sau luarea de mită prin estorcare sau în proporții mari, se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani cu amendă în mărime de pînă la un milion de ruble sau în mărimea salariului sau alt venit pe un termen de pînă la 5 ani sau fără aceasta.
Subiectul luării de mită în Codul penal moldovean
Subiectul infracțiunii este unul special, adică persoana care, permanent sau temporar, exercită gestionarea organizațiilor comerciale, obștești sau altor organizații nestatale.
Conform art.124 din CP al RM, prin persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală se înțelege persoana căreia, în organizația indicată sau într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor sau acțiunilor administrative de dispoziție ori organizatorico-economice.
Sancționarea pentru luarea de mită
Luarea de mită, varianta tip (art. 333, alin. 1) se pedepsește cu amendă de la 500 la 1500 unități convenționale sau cu închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul d a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
Alin. (2) al art.333 din CP al RM prevede circumstanțele agravante luării de mită, și anume: în mod repetat; de două sau mai multe persoane; cu extorcarea mitei; în proporții mari, iar alin. (3) al art. 333 din CP al RM prevede circumstanțele agravante: în proporții deosebit de mari, precum și în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale.
Din cele constatate se poate concluziona, că cele mai severe sancțiuni pentru luarea de mită le conține Codul penal român, iar cele mai blînde – Codul penal rus.
Concluzie:
Deci conform celor sus menționate reiese, că funcționarii sunt obligați să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională, și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite, pentru dobîndirea pentru ei sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. De aceea, rațiunea incriminării luării de mită este de a preveni și combate mituirea unor funcționari care periclitează grav normala evoluție a relațiilor de serviciu, precum și prestigiul instituției în care își desfășoară activitatea.
§2.2 Darea de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean
Definirea dării de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean
Definirea dării de mită în Dreptul penal român
Vintilă Dongoroz, definește că darea de mită este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase necuvenite unui funcționar (sau altui salariat), în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întîrzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Octavian Loghin și Tudorel Toader, darea de mită o definesc ca “Fapta persoanei care promite, oferă sau dă unui funcționar bani sau alte foloase necuvenite, pentru a îndeplini, a nu îndeplini sau a întîrzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri, ca și fapta funcționarului, care, în același scop, pretinde, primește, acceptă sau nu respinge asemenea foloase, prezintă pericol social, aducînd atingere bunei desfășurări a activității de serviciu”.
Potrivit art. 309 Cod penal român, darea de mită constă în promisiunea, oferirea sau darea direct sau indirect, de bani sau alte foloase unui funcționar public sau unui funcționar ori unei persoane care exercită un serviciu de interes public, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întîrzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri în modurile și scopurile arătate în art. 308.
Din conținutul normei de incriminare rezultă că darea de mită este fapta aceluia care pentru a determina un funcționar public sau un funcționar ori o persoană care exercită un serviciu de interes public să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întîrzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri, îi promite, oferă sau dă direct sau indirect, bani sau alte foloase care nu i se cuvin.
În ce privește structura incriminării, observăm că art. 309 din Codul penal român nu prevede decît acțiunile ce realizează elementul material al infracțiunii făcînd trimitere, pentru desemnarea modurilor în care se poate săvîrși fapta și a scopurilor în vederea cărora are loc mituirea funcționarului, la dispozițiile din art. 308 din Codul penal.
Rațiunea incriminării dării de mită constă în necesitatea combaterii faptelor care aduc atingere relațiilor sociale cu privire la desfășurarea serviciului. Cerînd funcționarilor publici sau funcționarilor corectitudine și probitate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, legea asigură acestora în același timp, o protecție eficientă împotriva actelor de corupere la care ar putea fi expuși.
Prin combaterea acțiunilor de corupere încercate sau săvîrșite de persoane particulare, se realizează o diminuare a sferei corupției active și implicit a sferei corupției pasive.
Definirea dării de mită în Dreptul penal rus
Nicolai Antonov, darea de mită o definește ca fapta persoanei care transmite persoanei cu funcții de răspundere, personal sau prin mijlocit, bunuri materiale sau alte foloase cu caracter material pentru întreprinderea sau neîntreprinderea unor acțiuni (inacțiuni) în folosul mituitorului, care intrau în atribuțiile de serviciu în folosul mituitorului.
Vladimir Radcenko, menționează că darea de mită constă în oferirea sau transmiterea ilegală de către mituitor, personal sau prin mijlocitor a banilor, bunurilor sau altor foloase persoanei cu funcție de răspundere, pentru acțiunile (inacțiunile) care intră în obligațiile sale de serviciu în folosul mituitorului sau persoanele pe care le reprezintă, sau pentru contribuția persoanei cu funcție de răspundere, reieșind din funcția ocupată în săvîrșirea acțiunilor (inacțiunilor) de altă persoană cu funcție de răspundere pentru protecția sau toleranța mituitorului sau persoanele pe care le reprezintă sau pentru acțiunile (inacțiunile) ilegale ale persoanei cu funcție de răspundere.
Potrivit art. 291 din Codul penal al FR, darea de mită constă în transmiterea direct sau indirect, a banilor sau altor foloase unui funcționar public menționat în art. 290 sau unui funcționar ori unei persoane care exercită un serviciu de interes public, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întîrzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Din conținutul normei de incriminare rezultă că darea de mită este fapta aceluia care pentru a determina un funcționar public sau un funcționar ori o persoană care exercită un serviciu de interes public să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să întîrzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri, îi transmite măcar o parte din bani sau alte foloase care nu i se cuvin.
Rațiunea incriminării dării de mită constă în necesitatea combaterii faptelor care aduc atingere relațiilor sociale cu privire la desfășurarea serviciului public. Astfel, cerînd funcționarilor publici corectitudine și probitate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, legea asigură acestora în același timp, o protecție eficientă împotriva actelor de corupere la care ar putea fi expuși.
Definirea dării de mită în Dreptul penal moldovean
Articolul 334 din Codul penal al RM stabilește răspunderea pentru promisiunea, oferirea sau darea unei persoane care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație comercială, personal sau prin mijlocitor, de bunuri sau servicii, enumerate în art. 333, în scopurile indicate în același articol.
Obiectul juridic special și material în Dreptul penal român, rus și moldovean
Obiectul juridic special și material în Dreptul penal român
Obiectul juridic generic al infracțiunii de dare de mită este constituit din aceleași relații sociale care formează obiectul juridic comun al tuturor infracțiunilor care aduc atingere activității organizațiilor de stat, organizațiilor obștești sau altor activități reglementate de lege.
Obiectul juridic special al infracțiunii de dare de mită îl constituie – cum am arătat mai sus – relațiile sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile fără asigurarea în activitatea organizațiilor de stat și obștești a unei permanente probități din partea funcționarilor (sau altor salariați) în exercitarea atribuțiilor pe care le au și fără combaterea acțiunilor de mituire, încercate sau săvârșite de persoane rău intenționate, acțiuni care pun în pericol bunul mers al activității organizațiilor de stat și obștești. Intimidarea și sancționarea mituitorilor este de natură să contribuie la micșorarea numărului ofertelor sau promisiunilor de mită, deci la o diminuare a sferei dării de mită, iar diminuarea sferei dării de mită atrage diminuarea și a sferei luării de mită.
La infracțiunea de dare de mită, obiectul material lipsește în genere. Totuși atunci cînd oferirea de mită a fost respinsă, banii sau foloasele care trebuiau să aibă rolul de mijloace de săvîrșire a faptei devin obiecte materiale ale acesteia.
De asemenea, atunci cînd folosul oferit constă în prestarea unei munci, obiectul asupra căruia se efectuează munca devine obiect material al infractorului.
Obiectul juridic special și material în Dreptul penal rus
Darea de mită în dreptul penal al FR, constă în oferirea sau transmiterea ilegală de către mituitor, personal sau prin mijlocitor a banilor, bunurilor sau altor foloase persoanei cu funcție de răspundere, pentru acțiunile (inacțiunile) care intră în obligațiile sale de serviciu în folosul mituitorului sau persoanele pe care le reprezintă, sau pentru contribuția persoanei cu funcție de răspundere, reieșind din funcția ocupată în săvîrșirea acțiunilor (inacțiunilor) de altă persoană cu funcție de răspundere pentru protecția sau toleranța mituitorului sau persoanele pe care le reprezintă sau pentru acțiunile (inacțiunile) ilegale ale persoanei cu funcție de răspundere.
Darea de mită este strîns legată de luarea de mită. Luarea de mită nu poate avea loc fără oferirea ei. Reieșind din cele menționate, nu se poate consuma infracțiunea de dare de mită, dacă banii, bunurile materiale sau alte foloase, constituind obiectul mitei, nu au fost luate de persoana cu funcție de răspundere. Reieșind din cele menționate, ca și în Dreptul penal român – obiectul material al infracțiunii lipsește.
În urma dării de mită, subiectul, poate determina persoana cu funcție de răspundere la săvîrșirea acțiunilor (inacțiunilor) ilegale de serviciu, care la rîndul său constituie infracțiunea. Într-un astfel de caz, mituitorul urmează a fi tras la răspundere penală nu numai pentru darea de mită, dar și pentru coautorat (instigare) în săvîrșirea infracțiunii de persoana cu funcții de răspundere.
Deci reieșind din cele menționate, se poate trage concluzia, că obiectul juridic special al dării de mită îl constituie relațiile sociale cu privire la activitatea normală organizațiilor de stat federale, regionale, administrației publice locale, municipale precum și a organelor de conducere a Forțelor Armate, Serviciilor Speciale, altor formațiuni militarizate.
Obiectul juridic special în Dreptul penal moldovean
Obiectul juridic special al infracțiunii de dare de mită îl formează relațiile sociale cu privire la funcționarea normală, reglementată prin legislația în vigoare, a organizațiilor comerciale, obșteșei sau altor organizații nestatale.
Ca și în Dreptul penal român și rus, obiectul material lipsește. Însă atunci cînd mituitul refuză luarea sau acceptarea bunurilor materiale sau serviciilor, ele devin obiecte materiale a infracțiunii de dare de mită.
Latura obiectivă a dării de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean
Latura obiectivă a dării de mită în Dreptul penal român
Infracțiunea da dare de mită este o infracțiune comisivă al cărei element material poate fi realizat prin săvîrșirea uneia dintre următoarele acțiuni, prevăzute alternativ în textul legii: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui funcționar pentru a îndeplini, a nu îndeplini sau a întîrzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu ori pentru a efectua un act contrar acestor îndatoriri. Promisiunea constă în făgăduiala pe care o persoană o face unui funcționar cu privire la avantajul pe care îl va avea acesta dacă va acționa sau nu va acționa în sensul dorit de acea persoană. Promisiunea este un act unilateral al mituitorului. Ea nu implică neapărat actul corelativ al acceptării sau nerespingerii de către funcționar. Oferirea constă în aceea că mituitorul prezintă funcționarului folosul pe care acesta urmează să-l primească pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, etc. a actului respectiv. Și oferirea este un act unilateral al mituitorului, existența infracțiunii nefiind condiționată de acceptarea de către funcționar. În sfîrșit, a da bani sau alte foloase înseamnă a preda, a remite funcționarului banii sau foloasele. Darea presupune întotdeauna actul corelativ al primirii. Înțelegerea greșită a corelației dintre acțiunea mituitorului de a da și acțiunea celui mituit de a lua, duce la calificarea faptei celui dintîi ca instigare la luarea de mită în loc de infracțiune de dare de mită.
Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii etc. a actului avut în vedere de mituitor, altfel fapta nu se mai constituie infracțiunea de dare de mită. Dacă există însă oferta de mituire, nu are relevanță că banii sau foloasele au fost date ulterior, după îndeplinirea actului.
În sfîrșit este necesar ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc. mituitorul promite, oferă sau dă funcționarului banii sau foloasele să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia. De exemplu, darea de mită unui ofițer de poliție pentru a nu da curs dosarului de cercetare penală privind sustragerea constatată sau fapta celui care, avînd asupra sa bunuri sustrase dintr-o întreprindere, de a oferi o sumă de bani paznicului acesteia pentru a nu-l preda organelor de poliție, deoarece și paznicul are ca îndatorire de serviciu descoperirea faptelor de sustragere și denunțarea lor celor în drept.
Acțiunea constînd în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase poate fi săvîrșită direct sau indirect. În primul caz, acțiunea este săvîrșită chiar de mituitor, iar în al doilea caz, prin intermediul unei alte persoane. Deși persoana interpusă înfăptuiește prin activitatea sa chiar acțiunea incriminată, totuși această persoană răspunde în calitate de complice la infracțiunea de dare de mită, deoarece, dacă potrivit legii, autorul poate săvîrși fapta și în mod direct, intermediarul, care acționează în numele său și cu intenția de a-l ajuta, nu poate avea decît calitatea de complice. Dacă infracțiunea de dare de mită a fost concepută însă de persoana intermediară, care l-a determinat pe mituitor să săvîrșească fapta prin intermediul ei, atunci persoana interpusă dobîndește și calitatea de instigator la infracțiunea de dare de mită. Întrucît o persoană nu poate fi în același timp instigator cât și complice la aceeași infracțiune, în situația de mai sus, persoana interpusă rămîne numai cu poziția juridică de complice.
Pentru existența infracțiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferta să fie urmată de executare, adică de darea efectivă a banilor sau foloaselor.
Latura obiectivă a dării de mită în Dreptul penal rus
Infracțiunea de dare de mită incriminată în art. 291 din Codul penal al FR se consideră consumată din momentul cînd persoana cu funcții de răspundere a luat măcar o parte din bani, bunuri materiale sau a acceptat servicii.
În cazul în care persoana cu funcții de răspundere a refuzat în luarea mitei, mituitorul urmează a fi tras la răspunderea penală pentru tentativă de infracțiune conform art. 204 din Codul penal al FR.
Dacă transmiterea banilor, bunurilor materiale sau serviciilor nu a avut loc din circumstanțe ce nu depindeau de acțiunile mituitorului, atunci fapta urmează a fi calificată ca tentativă de dare de mită.
Latura obiectivă a dării de mită în Dreptul penal moldovean
Latura obiectivă se manifestă prin dare de mită, adică faptă de dare personală sau transmitere prin mijlocitor persoanei care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, îndeplinirea cu întârziere sau grăbirea îndeplinirii unei acțiuni (inacțiuni) ce intră în obligațiile de serviciu ale acesteia.
În Dreptul penal moldovean, latura obiectivă poate fi realizată prin săvîrșirea a cel puțin uneia din următoarele acțiuni: promisiune, oferire și dare.
Aceste acțiuni au fost detaliat redate în latura obiectivă a Dreptului penal român.
Latura subiectivă a dării de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean
Latura subiectivă a dării de mită în Dreptul penal român
Infracțiunea de dare de mită se săvîrșește cu intenție directă. Făptuitorul își dă seama că promițînd, oferind sau dînd unui funcționar bani sau alte foloase necuvenite, săvîrșește asupra acestuia un act de mituire, care creează o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu, urmare a cărei producere o dorește. Fără conștiința și dorința de a săvîrși un act de mituire asupra funcționarului, acțiunea făptuitorului nu constituie infracțiunea de dare de mită.
Latura subiectivă a infracțiunii de dare de mită include și cerința unui scop special urmărit de făptuitor și anume îndeplinirea sau întîrzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui asupra căruia săvîrșește actul de mituire, ori efectuarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia. Este suficient ca făptuitorul să fi urmărit acest scop în momentul săvîrșirii acțiunii incriminate, nefiind necesar ca această acțiune să fie urmată de îndeplinirea, neîndeplinirea etc., a actului avut în vedere de făptuitor. De asemenea, nu are relevanță, în ceea ce privește existența infracțiunii dacă actul a cărui îndeplinire făptuitorul săvîrșește fapta de mituire este legal sau ilegal. Atunci cînd fapta de mituire se referă la efectuarea unui act care realizează prin el însuși conținutul unei infracțiuni – de exemplu întocmirea unui înscris oficial fals, răspunderea penală a făptuitorului se stabilește cum pentru infracțiunea de dare de mită așa și pentru instigarea la respectiva infracțiune, în concurs formal, deoarece prin aceeași acțiune, care a avut urmări diferite, făptuitorul a realizat conținutul ambelor infracțiuni.
În Dreptul penal român, darea de mită este o infracțiune formală. Ea se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă funcționarului banii sau foloasele, în scopul arătat în textul legii, moment în care se produce și urmarea periculoasă a faptei, adică starea de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu. După cum s-a mai arătat, în cazul promisiunii sau oferirii da bani sau alte foloase, nu are relevanță, sub aspectul consumării infracțiunii, dacă promisiunea sau oferta a fost sau nu acceptată. De asemenea, nu interesează dacă promisiunea sau oferta făcută de mituitor a fost sau nu realizată.
Potrivit alin. 4 al art. 309 din Codul penal român, darea de mită nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrîns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.
În baza dispoziției alin. 5 al art. 309 din Codul penal român mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fie sesizat pentru acea infracțiune.
Tentativa de dare de mită nu se pedepsește, deoarece nu este prevăzută de legea penală.
Conform dispozițiilor 4 și 5 ale art. 309, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în calitate de mită.
Latura subiectivă a dării de mită în Dreptul penal rus
Infracțiunea de dare de mită se comite cu intenție directă. Aceasta înseamnă, că făptuitorul își dă seama că acțiunile sale prin care el dă mituitorului bani, bunuri materiale sau alte foloase necuvenite pentru a îndeplini, neîndeplini, întîrzia un act privitor la atribuțiile sale de serviciu și urmărește să o realizeze în scopul arătat creînd prin aceasta implicit o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu.
Dacă făptuitorul nu a avut conștiința că săvîrșește una din acțiunile incriminate, fapta sa nu constituie infracțiunea de dare de mită.
Calificarea infracțiunii conform articolului 291 (2) are loc atunci cînd mituitorul dă mită persoanei cu funcție de răspundere pentru săvîrșirea acțiunilor (inacțiunilor) ilegale. Pentru incriminarea mituitorului fapta dată, este necesar de a demonstra, că darea de mită este dată persoanei cu funcție de răspundere pentru săvîrșirea acțiunilor (inacțiunilor) ilegale. Dacă mituitorul prin înșelăciune a crezut că dă mită persoanei cu funcție de răspundere pentru acțiunile (inacțiunile) legale, sau intră în obligațiile de serviciu ale mituitului, apoi mituitorul duce răspundere conform al. 1, art. 291.
Este necesar de a delimita mituitorul de mijlocitor, prin care se transmite și se primește mita.
Mijlocitorul este persoana care acționînd conform indicaților mituitorului sau mituitului, nemijlocit transmite obiectul mitei. În comparație cu mituitorul – persoană cointeresată în anumite acțiuni (inacțiuni) ale mituitului, mijlocitorul, transmițând mita nu primește careva foloase din acțiunea (inacțiunea) persoanei cu funcție de răspundere. Mijlocitorul reprezintă interesele altor persoane și nu pe ale sale. Decizia de a da mita o ea mituitorul, iar acțiunile mijlocitorului se califică ca coautorat în darea de mită, dacă el conștientizează că bunurile transmise constituie mită pentru acțiunile (inacțiunile) persoanei cu funcție de răspundere.
Dacă mijlocitorul primește de la mituitor bani sau alte foloase în scopul de a le transmite persoanei cu funcție de răspundere, însă nu are intenția de a le transmite ci le-a însușit, apoi fapta urmează a fi calificată ca furt prin escrocherie (art. 159 CP al FR) sau însușire (art. 160 al CP al FR), reieșind din circumstanțele faptei.
Ca și în Codul penal român, în nota din art. 291 al CP al FR sunt prevăzute două temeiuri de liberare a mituitorului de răspunderea penală:
dacă mita a fost estorcată;
dacă după darea de mită, mituitorul a denunțat despre cele întâmplate organelor care dispun de dreptul de a porni procesul penal.
În ambele cazuri, organele de urmărire penală, procurorul sau judecătorul sunt obligați să libereze mituitorul de pedeapsa penală. Această normă are ca scop stimularea denunțării benevole a mituitorului despre infracțiunea săvârșită, recuperarea prejudiciului, precum și demascarea persoanei cu funcție de răspundere mituite.
Denunțarea benevolă a mituitorului va fi calificată doar atunci, cînd organele care dispun de dreptul de a porni procesul penal încă nu știu despre săvîrșirea infracțiunii de dare de mită. Motivul care la determinat pe mituitor și timpul scurs de la darea mitei nu au nici o importanță. Se consideră denunțare benevolă despre darea de mită și atunci, cînd persoana cu funcție de răspundere după luarea de mită nu a executat ceia ce trebuia să execute. Denunțarea poate fi verbală sau în scris organului împuternicit să pornească procesul penal.
Liberarea mituitorului de răspunderea penală în legătură cu estorcarea mitei sau denunțarea benevolă de dare a mitei, nu înseamnă că prin acțiunile sale nu a comis infracțiune. Deaceea mituitorul nu poate fi declarat victimă și nu poate pretinde la recuperarea bunurilor date ca mită. Aceste bunuri se transmit în folosul statului.
Situația se schimbă esențial atunci cînd persoana cu funcție de răspundere a întreprins tentativa de luare de mită, cere de la cetățean ca lui să-i fie date bunuri sau foloase, iar ultimul inițial denunță despre intențiile persoanei cu funcție de răspundere, iar apoi, sub controlul organelor de urmărire penală rețin mituitorul în flagrant delict. Astfel de acțiuni nu pot fi calificate ca instigarea la luare de mită, deoarece persoana cu funcție de răspundere a estorcat mita și deja a săvârșit infracțiunea – adică pregătirea sau tentativa de luare de mită și deci urmează a duce răspundere penală. În cazul de față în acțiunile cetățeanului lipsește fapta infracțională, deoarece el nu a dat mită persoanei cu funcție de răspundere ci el doar a imitat-o. Deaceea bunurile sau foloasele urmează a fi întoarse cetățeanului.
Latura subiectivă a dării de mită în Dreptul penal moldovean
Latura subiectivă a dării de mită în Dreptul penal moldovean se caracterizează prin intenție directă ca și în Dreptul penal român și rus. Diferența constă în faptul, că mituitul este persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală.
Subiecții dării de mită în Dreptul penal român, rus și moldovean
Spre deosebire de luarea de mită, care nu poate fi săvîrșită decît de o persoană cu funcție de răspundere în dreptul penal român și rus și de o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală, darea de mită în țările sus menționate este o infracțiune cu subiect nedeterminat, putînd fi săvîrșită de orice persoană. Infracțiunea poate fi săvîrșită de o singură persoană sau cu participație. În ceea ce privește participația, aceasta este posibilă atît în forma coautoratului cît și în forma instigării sau a complicității. Subiecții pot fi cetățeni ai statelor respective cetățeni străini sau apatrizi.
Sancționarea pentru darea de mită în Dreptul penal român
Potrivit dispoziției al. (1), art. 309 din Codului penal român promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcționar public sau unui funcționar ori unei persoane care exercită un serviciu de interes public, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întîrzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcționar al unui stat străin sau al unei organizații publice internaționale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obținerii unui folos necuvenit în cadrul operațiunilor economice internaționale, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 7 ani.
Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancționează promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unuia dintre:
funcționarii sau persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte;
membrii adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte;
funcționarii sau persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Comunităților Europene;
persoanele care exercită funcții judiciare în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe;
funcționarilor unui stat străin;
membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.
Nu constituie infracțiune atunci cînd mituitorul a fost constrîns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fie sesizat pentru acea infracțiune.
Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile cînd mituitorul a fost constrîns sau a denunțat autorității înainte ca organul de urmărire să fie sesizat pentru acea infracțiune.
Sancționarea pentru darea de mită în Dreptul penal rus
Darea de mită persoanei cu funcții de răspundere personal sau prin mijlocitor – se pedepsește cu amendă în mărime de pînă la 200.000 ruble sau în mărimea salariului sau altui profit al condamnatului pentru o perioadă de pînă la 18 luni, sau cu lucrări în interes public pe un termen de la un an pînă la 2 ani, sau cu arest de la 3 la 6 luni, sau cu privațiune de libertate pe un termen de pînă la 3 ani.
Darea de mită persoanei cu funcție de răspundere pentru acțiunile (inacțiunile) ilegale se pedepsește cu amendă în mărime de la 100.000 ruble pînă la 500.000 ruble sau în mărimea salariului ori altui profit al condamnatului pentru un termen de la un an pînă la 3 ani, sau cu privațiune de libertate pe un termen de pînă la 8 ani.
Mituitorul se liberează de pedeapsa penală dacă mita a fost estorcată din partea mituitului sau dacă mituitorul benevol a denunțat organelor care au dreptul de a porni procesul penal despre darea de mită.
Sancționarea pentru darea de mită în Dreptul penal moldovean
Darea de mită se pedepsește cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unități convenționale sau cu închisoare de pînă la 3 ani.
Aceeași acțiune săvîrșită repetat, de două sau mai multe persoane, în proporții mari se pedepsește cu amnedă în mărime de la 1.000 la 2.000 unități convenționale sau cu închisoare de pînă la 5 ani.
Acțiunile prevăzute de alin. (1) sau (2), săvîrșite în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal sau al unei organizații criminale, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost estorcată sau dacă persoana s-a autodenunțat neștiind că organele de urmărire penală sînt la curent cu infracțiunea săvîrșită de ea.
Deci după cum vedem din sancțiunile aplicate față de persoanele care dau mită, reiese că sancțiunile prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova sunt cu mult mai severe decît cele prevăzute de Codul penal român și cel rus.
Încheiere
După cum deja s-a menționat în materialul redat mai sus, se poate trage concluzia, că începînd încă din antichitate și pînă în prezent, fenomenul mituirii s-a aflat permanent în vizorul organelor de drept, el permanent inventînd noi forme de supraviețuire. Din aceasta reiese că dacă societatea nu poate întreprinde măsuri de dezrădăcinare a acestui fenomen, apoi trebuie să întreprindă măsuri care ar diminua într-o oarecare măsură impactul acestui flagel pentru societate..
În acest context, scopul principal al prezentei teze este o încercare de a analiza procesele fenomenului mituirii în Republica Moldova, România și Federația Rusă în condițiile tranziției la economia de piață.
Lupta cu fenomenul mituirii trebuie să corespundă tuturor cerințelor luptei cu criminalitatea, de aceea organizarea generală a activităților de combatere a fenomenului mituirii trebuie să se bazeze pe:
analiza permanentă a modificării fenomenului și cauzelor acestuia;
elaborarea și implementarea unor programe naționale de luptă cu fenomenul mituirii, alocîndu-se pentru aceste programe resursele necesare;
determinarea strategiei și tacticii de luptă cu mituirea, ținîndu-se cont de condițiile reale în domeniul social-economic și politic, de starea conștiinței societății și a sistemului de drept;
acordarea ajutorului diferitelor instituții ale societății civile, a populației, a persoanelor fizice și juridice de diferite niveluri.
În plan general, pentru prevenirea mituirii este necesar mai întîi de toate să se excludă posibilitatea utilizării factorilor mituirii ca metodă de instaurare a noilor relații sociale, de creare a bazei sociale a relațiilor de piață, curmîndu-se în același timp, legalizarea și acumularea mijloacelor bănești (valorilor) obținute ilicit.
În plan special, pentru prevenirea mituirii este important:
să se stabilească o asemenea retribuire funcționarilor, care ar permite acestora și membrilor familiilor lor să ducă un nivel de trai decent;
să se instituie un control special și riguros asupra veniturilor și cheltuielilor funcționarilor publici și al altor conducători;
să se stabilească un regim de securitate a persoanelor ce sînt antrenate nemijlocit în lupta cu corupția, precum și securitatea membrilor familiilor lor;
să se elimine situațiile de suprapunere și diferență între sarcinile legale puse în fața diferitelor autorități publice;
să se asigure o cooperare a luptei împotriva corupției cu lupta contra crimei organizate, deoarece ultima corupe funcționarii, permanent și cu regularitate
să se renunțe la ideea că mecanismele pieței vor fi cele care vor combate singure corupția și criminalitatea organizată – idee care s-a compromis nu o singură dată;
Conform unor concepții general recunoscute, pentru a fi eficientă, lupta contra fenomenului mituirii trebuie să fie dusă pe următoarele planuri și nivele:
I. La nivel politic ar fi utilă sporirea activității instituțiilor existente, care trebuie să-și îndeplinească datoria cu mai multă exigență, promptitudine, eficiență și onestitate. Delimitarea interesului public de cel privat trebuie să persiste în cadrul activității organelor politice ale statului.
O deosebită atenție trebuie acordată promovării transparenței activității instituțiilor publice, prin clarificarea procesului de adoptare a deciziilor politice și aducerea la cunoștința populației a tuturor efectelor benefice ale unor asemenea decizii. Întru promovarea principiului transparenței, instituțiilor publice le revine sarcina de a justifica și a propaga orice alegere și strategie politică adoptată, astfel ca ea să fie sprijinită de toți membrii societății.
Controlul activității desfășurate de factorii politici nu trebuie să se rezume numai la posibilitatea alegerii sau nealegerii lor în cadrul scrutinelor ce se organizează la un interval de cîțiva ani. Pe lîngă instituțiile publice ablitate cu funcții de control, un rol important revine organelor de informare în masă și organizațiilor obștești specializate în materie de ocrotire a drepturilor și intereselor legale ale cetățenilor. Acestea trebuie să supună autoritățile politice unui control civic, făcînd astfel imposibilă luarea unor decizii oculte și care ar favoriza corupția și mituirea.
II. La nivel social-cultural se impune necesitatea promovării unor măsuri educaționale și de propagare a culturii civice, promovării și ocrotirii valorilor general-umane și sociale. Deși constituie obiective pe termen lung, neglijarea aspectelor respective va permite ca fenomenul mituirii să fie tolerat și neglijat în continuare.
Ideile și principiile onestității, dreptății și condamnării morale a fenomenelor negative trebuie să fie implementate în toate sferele vieții și mai ales în cadrul celor menționate mai sus.
III. Planul juridic, deși cuprinde deja mai multe instrumente necesare pentru combaterea mituirii, nu trebuie totuși neglijat și menținut în stare de inhibiție. Dreptul trebuie să se afle în centrul preocupărilor generale ale societății, preluînd și dezvoltînd toate inovațiile ce au demonstrat eficiență, asigurînd dinamica modificărilor și stabilirea unor sancțiuni adecvate și aspre pentru diferite manifestări ale mituirii.
În acest scop perfecționarea continuă a cadrului normativ și a activității instituțiilor specializate în combaterea criminalității și corupției devine o necesitate imperioasă și deloc neglijabilă. Modificarea procedurii de cercetare penală, de judecare a faptelor de mituire (procedura existentă este foarte greoaie, impunînd chemarea de cîteva ori a unore și acelorași martori și experți, ceea ce îngreuiază enorm examinarea operativă a cauzelor și tragerea la răspundere a celor vinovați), corectitudinea și publicitatea procesului judiciar, delimitarea clară și completă a competențelor organelor de drept, iată doar cîteva din sarcinile sistemului juridic care trebuie realizate într-un timp cît mai scurt posibil.
Încheind aici teza de licență: “Mita și reglementarea ei în legislația penală a Republicii Moldova”, putem trage concluzia că numai existența și promovarea unei voințe politice clare, îmbinată cu susținerea esențială din partea statului și întărită de sporirea activismului societății civile maturizate, ar fi în stare să dea rezultate evidente: dacă nu ar stîrpi cu desăvârșire, atunci, cel puțin, ar conserva fenomenul mituirii la un nivel mai scăzut și puțin periculos.
Bibliografie:
1. Constituția Republicii Moldova.
2. Anuarul statistic al Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova pentru anul 2006.
3. E. Aramă, V. Coptileț. Evoluția Dreptului Public pe teritoriul dintre Prut și Nistru în prima jumătate a sec. al XIX-lea, Chișinău, 2003.
4. D. Arion, Încercare asupra dominiului eminent din Principatele Munteniei și Moldovei în sec. XIV și XV, în Închinare lui N. Iorga, Cluj, Lumina, 1931.
5. Al. Barbăneagră, V. Berliba, C. Gurschi, Vl. Holban, T. Popovici, Gh. Ulianovschi, X. Ulianovschi, N. Ursu, Codul penal comentat și adnotat, Chișinău, 2005.
6. Al. Barbăneagră, Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău, 2003.
7. S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati, I. Țurcanu, Vl. Grosu “Drept penal. Partea specială”, Vol. II, Chișinău, 2005.
8. Buletinul Judecătoriei Supreme URSS, 1982, nr. 4.
. Costăchescu, Documentele moldovenești de voievod (1504-1517), București, Ed. Fundația Carol, 1940.
10. I. Caproșu, O istorie a Moldovei prin relațiile de credit, Iași, 1989.
. Carașciuc, Diagnosticul mitei în afaceri, Chișinău, 2005.
. Casso. Rusia și bazinul Dunărean. Iași, 1940.
13. Codul penal al Republicii Moldoba din 18.04.2002.
14. V. Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român, București, 1995.
15. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, “Explicații teoretice ale Codului penal român”, București, 1972.
16. DEX, București, 1998.
. Ghibănescu, Surete și izvoade, vol. IV, Iași-Huși, Tipografia Dacia, 1906-1933.
18. V. Gurin ș.a., Corupția, Chișinău, 2000.
19. N. Grigoraș, Instituții feudale din Moldova. Organizarea de stat pînă la mijlocul sec. al XVIII-lea, București, Ed. Academiei, 1971.
20. N. Iorga, Studii și documente, vol. VII, București, Socec, 1904.
21. V. Inalcic, Halil, Imperiul Otoman. Epoca clasică, București, Ed. Enciclopedică, 1996.
22. O. Loghin, T. Toader, Drept penal român. Partea specială, București, 2001.
23. I. Macari, Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea generală, Chișinău, 2002.
24. I. Macari, Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea specială, Chișinău, 2003.
25. B. Murgescu, Istorie românească – istorie universală, București, Universitas, 1999.
26. Ion Necuce, Letopisețul Țării Moldovei, București, Editura de stat pentru literatură și artă, 1955.
27. I. Pascu și V. Lazăr, “Drept penal. Partea specială”, București, 2003.
28. N. Stoicescu, Sfatul domnesc și marii dregători din Țara Românească și Moldova, Ed. Academiei, 1968.
29. O. Stoica, “Drept penal, partea specială”, București, 1976.
30. “Transparensy International-Moldova”, Buletin informativ, martie, 2007.
31. Hotărîrea Plenului Judecătoriei Supreme a Federației Ruse din 10.02.2000.
32. Hotărîrea Plenului CSJ al Republicii Moldova nr. 6 din 11.03.1996.
33. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.4, 1992.
34. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 15 din 24.11.1994.
35. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 69-70 din 23.10.1997.
36. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 56 din 22.08.1996.
37. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 91 din 27.06.2002.
38. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 13 din 21.01.2005.
39. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82 din 2002.
40.Plenul Judecătoriei Supreme al U.R.S.S. din 30 martie 1990, nr. 3 “Despre practica judiciară referitor la mituire”.
41. Revista de Drept penal, București, nr. 4/1995.
42. Н. Ф. Антонов, «Уголовный кодекс Украинской ССР», Научно-практический коментарий, Киев, 1987.
43. Б. В. Волженин, “Корупция”, Серия «Современные стандарты в уголовном праве и уголовном процессе», Санкт-Петербург, 1998.
44. А. С. Горелик, “Преступления против государственной службы и против интересов службы в комерческих и иных организациях: сравнительный анализ”, Юридический мир, 1999, № 4.
45. А. Казаченко и С. Незнамова, «Уголовное право», Москва, 1997.
46. В. С. Комиссаров, “Уголовно-правовые аспекты борьбы с корупцией”, Вестник МГУ, Серия 11. Право, 1993, № 1.
47. А. К. Квициния, “Должностные преступления”, Москва, 1992.
48. А. К.Квициния, «Взяточничество и борьба с ним», Сухуми, 1980.
. Кругликов, «Уголовное право Росссии. Часть особенная», Москва, 2004.
50. Ю. И. Ляпунов, “Ответственность за новые квалифицированные виды получения взятки”, Москва, 1987.
51. В. Радченко, “Коментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации», Москва, 2000.
52. А. И. Щербак, «Социальный механизм юридической ответственности должностных лиц», Киев, 1986.
53 Постановлениe Пленума Верховного Суда СССP от 23 сентября 1977г. «О судебной практике по делам о взяточничестве».
54. Постановление Верховного Суда СССР №3 «О судебной практике по делам о взяточничестве», от 30.03.1990.
Bibliografie:
1. Constituția Republicii Moldova.
2. Anuarul statistic al Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova pentru anul 2006.
3. E. Aramă, V. Coptileț. Evoluția Dreptului Public pe teritoriul dintre Prut și Nistru în prima jumătate a sec. al XIX-lea, Chișinău, 2003.
4. D. Arion, Încercare asupra dominiului eminent din Principatele Munteniei și Moldovei în sec. XIV și XV, în Închinare lui N. Iorga, Cluj, Lumina, 1931.
5. Al. Barbăneagră, V. Berliba, C. Gurschi, Vl. Holban, T. Popovici, Gh. Ulianovschi, X. Ulianovschi, N. Ursu, Codul penal comentat și adnotat, Chișinău, 2005.
6. Al. Barbăneagră, Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Chișinău, 2003.
7. S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati, I. Țurcanu, Vl. Grosu “Drept penal. Partea specială”, Vol. II, Chișinău, 2005.
8. Buletinul Judecătoriei Supreme URSS, 1982, nr. 4.
. Costăchescu, Documentele moldovenești de voievod (1504-1517), București, Ed. Fundația Carol, 1940.
10. I. Caproșu, O istorie a Moldovei prin relațiile de credit, Iași, 1989.
. Carașciuc, Diagnosticul mitei în afaceri, Chișinău, 2005.
. Casso. Rusia și bazinul Dunărean. Iași, 1940.
13. Codul penal al Republicii Moldoba din 18.04.2002.
14. V. Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român, București, 1995.
15. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, “Explicații teoretice ale Codului penal român”, București, 1972.
16. DEX, București, 1998.
. Ghibănescu, Surete și izvoade, vol. IV, Iași-Huși, Tipografia Dacia, 1906-1933.
18. V. Gurin ș.a., Corupția, Chișinău, 2000.
19. N. Grigoraș, Instituții feudale din Moldova. Organizarea de stat pînă la mijlocul sec. al XVIII-lea, București, Ed. Academiei, 1971.
20. N. Iorga, Studii și documente, vol. VII, București, Socec, 1904.
21. V. Inalcic, Halil, Imperiul Otoman. Epoca clasică, București, Ed. Enciclopedică, 1996.
22. O. Loghin, T. Toader, Drept penal român. Partea specială, București, 2001.
23. I. Macari, Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea generală, Chișinău, 2002.
24. I. Macari, Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea specială, Chișinău, 2003.
25. B. Murgescu, Istorie românească – istorie universală, București, Universitas, 1999.
26. Ion Necuce, Letopisețul Țării Moldovei, București, Editura de stat pentru literatură și artă, 1955.
27. I. Pascu și V. Lazăr, “Drept penal. Partea specială”, București, 2003.
28. N. Stoicescu, Sfatul domnesc și marii dregători din Țara Românească și Moldova, Ed. Academiei, 1968.
29. O. Stoica, “Drept penal, partea specială”, București, 1976.
30. “Transparensy International-Moldova”, Buletin informativ, martie, 2007.
31. Hotărîrea Plenului Judecătoriei Supreme a Federației Ruse din 10.02.2000.
32. Hotărîrea Plenului CSJ al Republicii Moldova nr. 6 din 11.03.1996.
33. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.4, 1992.
34. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 15 din 24.11.1994.
35. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 69-70 din 23.10.1997.
36. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 56 din 22.08.1996.
37. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 91 din 27.06.2002.
38. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 13 din 21.01.2005.
39. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82 din 2002.
40.Plenul Judecătoriei Supreme al U.R.S.S. din 30 martie 1990, nr. 3 “Despre practica judiciară referitor la mituire”.
41. Revista de Drept penal, București, nr. 4/1995.
42. Н. Ф. Антонов, «Уголовный кодекс Украинской ССР», Научно-практический коментарий, Киев, 1987.
43. Б. В. Волженин, “Корупция”, Серия «Современные стандарты в уголовном праве и уголовном процессе», Санкт-Петербург, 1998.
44. А. С. Горелик, “Преступления против государственной службы и против интересов службы в комерческих и иных организациях: сравнительный анализ”, Юридический мир, 1999, № 4.
45. А. Казаченко и С. Незнамова, «Уголовное право», Москва, 1997.
46. В. С. Комиссаров, “Уголовно-правовые аспекты борьбы с корупцией”, Вестник МГУ, Серия 11. Право, 1993, № 1.
47. А. К. Квициния, “Должностные преступления”, Москва, 1992.
48. А. К.Квициния, «Взяточничество и борьба с ним», Сухуми, 1980.
. Кругликов, «Уголовное право Росссии. Часть особенная», Москва, 2004.
50. Ю. И. Ляпунов, “Ответственность за новые квалифицированные виды получения взятки”, Москва, 1987.
51. В. Радченко, “Коментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации», Москва, 2000.
52. А. И. Щербак, «Социальный механизм юридической ответственности должностных лиц», Киев, 1986.
53 Постановлениe Пленума Верховного Суда СССP от 23 сентября 1977г. «О судебной практике по делам о взяточничестве».
54. Постановление Верховного Суда СССР №3 «О судебной практике по делам о взяточничестве», от 30.03.1990.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Caracteristica Criminologica a Luarii Si Darii de Mita (ID: 126635)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.