Capitalul Social

Capitolul 1

Aspecte teoretice legate de capitalul social

1.1. Noțiunea de capital social

Capitalul social este un element al patrimoniului social care exprimă, în monedă, valoarea totală a aporturilor în numerar și în natură subscrise de asociați la constituirea societății. Patrimoniul originar, cel cu care societatea pornește la drum, se formează prin aporturile asociaților. La fel, prin asemenea aporturi, se majorează capitalul social în cursul vieții sociale.

În sens larg, capitalul social include orice sumă care este afectată definitiv funcționării societății, în regimul juridic al capitalului social. În acest sens, este semnificativă definiția dată capitalului social de Regulamentul de aplicare al Legii contabilității: “Capitalul social este egal cu valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale, respectiv cu valoarea aportului în natură sau în numerar, a rezervelor încorporate și a profitului repartizat pentru majorarea capitalului sau altor operațiuni care conduc la modificarea acestuia”.

Capitalul social se înscrie în actul constitutiv. Nu este însă suficient a se înscrie numai cifra globală a capitalului social, mai trebuie să se precizeze și alte elemente de natură să-l configureze cât mai exact. Astfel, actul constitutiv al unei SNC,SCS sau SRL va arăta: capitalul social subscris și cel vărsat, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în numerar și în natură, valoarea aportului în natură și modul de evaluare, precum și data la care se va vărsa integral capitalul social subscris. La SRL se vor preciza numărul și valoarea nominală a părților sociale, precum și numărul părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său. Actul constitutiv al unei SA sau SCA va arăta, pe lângă valoarea capitalului subscris și vărsat, valoarea bunurilor constituite ca aport în natură în societate, modul de evaloare și numărul acțiunilor acordate pentru acestea; numărul și valoarea acțiunilor cu specificația dacă sunt nominative sau la purtător.

Cifra capitalului social trebuie să fie egală cu valoarea nominală totală a acțiunilor/părților sociale emise în schimbul aporturilor, ea reprezentând rezultatul înmulțirii valorii nominale a fiecărei acțiuni/părți sociale cu numărul lor.

Începând cu primul bilanț contabil și continuând an de an, cifra capitalului social înscrisă în actul constitutiv se înregistrează în pasivul acestui bilanț, neschimbată (în afară de cazul în care acesta se modifică în condițiile legii). Ea reprezintă o datorie a societății față de asociați. Spre deosebire de acest pasiv intern, neexigibil până la lichidarea societății, pasivul extern cuprinde datoriile societății față de twerți, exigibile la scadență.

Înscrisă în bilanțul contabil, cifra capitalului social indică valoarea bunurilor din activul societății care sunt supuse regimului juridic al capitalului social. Sub acest aspect, capitalul social este valoarea înscrisă în pasivul bilanțului ce indică cuantumul activului sub care este interzisă asociaților orice prelevare în profitul lor. Acest cuantum al activului se consideră blocat, intangibil cât privește repartizarea de dividende, pentru a constitui astfel gajul creditorilor sociali.

Astfel, capitalul social este o cifră de referință, contractuală (prevăzută în actul constitutiv) și contabilă (înscrisă în pasivul bilanțului) ce indică, sub aspect juridic, nivelul obligației de aport al asociaților și, implicit, la societățile de capitaluri și la SRL, limita răspunderii asociaților, precum și valoarea bunurilor din activul societății care sunt supuse regimului juridic al capitalului social. Acesta poartă denumirea de capital nominal sau capital cifră.

Noțiunea de capital social mai este folosită și în sensul de activ social, de avere socială, de capital în sens economic. În momentul constituirii societății, capitalul social, constând în suma aporturilor asociaților, coincide cu patrimoniul social, dar tot atunci el se va disocia într-o entitate palpabilă (activul social) și o entitate numerică (capitlul social nominal).

În cazul în care, spre exemplu, asociații subscriu un capital social de 400 milioane lei, din care 280 milioane reprezintă valoarea unui imobil, 70 milioane valoarea unui autovehicul și 50 milioane aportul în numerar, suma de 400 milioane lei reprezintă capitalul social nominal care se înscrie la pasiv și care are ca echivalent bunurile enumerate mai înainte, de aceeași valoare, ce se înregistrează la activ, fiecare cu valoarea sa. Așadar, suma de 400 milioane lei reprezintă atât capitalul nominal cât și activul social, averea palpabilă a societății. Interpretul trebuie să aibă permanent în față înțelesurile diferite ale noțiunii de capital social și să le distingă din context, după cum sunt privite ca pasiv, ca activ sau împreună.

Între capitalul social (nominal) și patrimoniul social trebuie să se facă o netă demarcație, fără a se pierde din vedere legătura strânsă care există între ele. În momentul constituirii societății capitalul social nominal coincide cu patrimoniul social. În cursul vieții sociale această coincidență încetează. Activul social este într-o permanentă variație ca urmare a operațiilor efectuate (vânzări, cumpărări, prelucrări etc.), a fluctuației valorii bunurilor și a rezultatelor activității, în timp ce capitalul social nominal rămâne neschimbat. În această situație se poate produce o necorelare între capitalul social nominal și activul social. Ea este benefică atunci când valoarea activului social depășește capitalul nominal, dar poate deveni primejdioasă când coboară sensibil sub cifra capitalului nominal datorită pierderilor patrimoniale sau altor cauze.

1.2. Funcțiile capitalului social

Capitalul social are trei funcții principale:

Constituie gajul general al creditorilor. În realitate, întregul patrimoniu social are această funcție întrucât orice bun al societății poate fi urmărit în condițiile legii. De aceea, art. 3 prevede că obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. În cadrul patrimoniului, capitalul social are însă un regim propriu, de natură să garanteze într-o măsură mai mare creditorii. Aceștia trebuie să țină cont că în activ se regăsesc bunuri de valoarea cifrei globale a capitalului social. Creditorii au în vedere faptul că dividendele se vor plăti numai din beneficiile reale, nu din capital. Este regula înscrisă în art.67 alin.3.

În unele cazuri, băncile cer ca, înainte de acordarea unui credit, societatea să-și majoreze capitalul social prin încorporarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale, precum și a beneficiilor nedistribuite sau a primelor de emisiune.

Solvabilitatea societății nu sporește prin această majorare, dar sporesc garanțiile creditorilor prin faptul că aceste fonduri, de care asociații puteau dispune, trec în regimul capitalului social devenind blocate. Capitalul social (nominal) constituie astfel o garanție indirectă a creditorilor sociali. Garanția directă rămâne patrimoniul social, adică activul social.

De aceea, când se acordă un credit se iau în considerare nu numai capitalul social nominal și valoarea contabilă a activelor, așa cum sunt reflectate în bilanțul contabil, ci și elemente precum existența faptică a activelor, starea lor, valoarea lor reală la zi, bonitatea firmei.

Capitalul social constituie baza materială a societății, cel puțin în faza de început. Cheltuielile de constituire și de instalare, finanțarea primelor operații statutare se asigură prin intermediul capitalului social.

Capitalul social este cheia repartizării drepturilor și obligațiilor.

Repartizarea acțiunilor sau părților sociale se face în raport cu cota de participare la capitalul social. Fracțiunea din capitalul social care aparține asociatului îi determină drepturile și obligațiile sociale. Dreptul de a participa la beneficii, prin distribuirea de dividende, se determină potrivit art.67 alin.2, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă în actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Aceeași cotă determină și suportarea pierderilor.

Numărul de voturi în adunarea generală se stabilește în raport cu numărul acțiunilor sau părților sociale deținute, deci tot după cota de participare la capitalul social.

Capitalul social determină cota care se prelevează din beneficii pentru constituirea fondului de rezervă.

I.L. Georgescu afirma, pe bună dreptate, despre capitalul social că “el este măsura drepturilor asociaților și regulatorul raportului cu terții. Întreaga reglementare… vădește grija legiuitorului de a asigura, la data constituirii, o corespondență reală între capitalul nominal și valoarea bunurilor care îl compun, iar în timpul vieții societății, menținerea sa, căci el reprezintă gajul creditorilor. În adevăr, prin publicitatea actului constitutiv al societății, creditorii sociali au luat cunoștință de valoarea capitalului care va garanta creanțele lor și și-au măsurat creditul în raport cu acesta”.

1.3. Caracterele generale ale capitalului social

Pentru a-și îndeplini funcțiile, legea a imprimat capitalului social trei caractere principale:

a) Capitalul social nominal este fix, în sensul că nu poate fi modificat în cursul vieții sociale decât cu respectarea anumitor condiții legale destul de riguroase. În timp ce activul social este în continuă mișcare, capitalul social nominal rămâne mereu fix, orientând folosirea patrimoniului social în condițiile protejării drepturilor creditorilor.

Bunurile intră și ies în activul social, fără ca aceasta să atragă, în mod necesar, modificarea capitalului social.

Caracterul fix al capitalului social este atenuat în cazul emiterii de obligațiuni convertibile în acțiuni. Legea 31/1990 nu reglementează situația capitalului social în acest caz, spre deosebire de unele legi străine care admit ca, în anumite condiții, capitalul să fie majorat prin simplul fapt al cererii de convertire. O excepție de la caracterul fix al capitalului social o constituie și societățile cu caracter variabil, de asemenea nereglementate de Legea 31/1990.

b) Capitalul social este intangibil în sensul că nu poate fi folosit pentru distribuirea de dividende, nici pentru restituiri de către asociați și nici în folosul asociaților sau în acela al unei alte persoane. Asigurarea integrității capitalului social constituie un obiectiv major al Legii 31/1990 privind societățile. În acest scop, legea prevede că dacă se constată o micșorare a capitalului social, acesta va trebui reîntregit sau redus, mai înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de beneficii.

De asemenea, este interzisă restituirea aportului social care s-ar face în afara operației de reducere a capitalului, cu excepția cazurilor când o atare restituire se face din active, fără a afecta capitalul social (nominal), dobândirea de către societate a propriilor acțiuni fără paza cerințelor legale, acordarea de avansuri* sau împrumuturi și constituirea de garanții în vederea subscrierii sau dobândirii propriilor sale acțiuni de către terț, luarea în gaj a propriilor acțiuniși, în general, orice alte operațiuni care ar afecta capitalul social în favoarea asociaților sau altor persoane.

c) Capitalul social trebuie să fie real în sensul de a reprezenta valoarea reală a aporturilor. Aporturile fictive, supraevaluate sau cele care nu constituie un transfer real de bunuri ci numai simple operații contabile afectează, desigur, realitatea capitalului.

În cursul vieții sociale, realitatea capitalului înseamnă existența permanentă în activul social a unor bunuri de valoare cel puțin egală cu cifra capitalului social. Altfel, gajul creditorilor devine iluzoriu deoarece el nu se realizează asupra capitalului – cifră, ci asupra capitalului activ – social.

1.4. Minimul capitalului social

Legea societăților comerciale prevede o limită a capitalului social pentru societățile de capitaluri (SCA și SA) și societățile cu răspundere limitată. Pentru societățile de persoane (SNC și SCS) nu s-a impus o limită a capitalului social, aceasta rămânând la latitudinea asociaților. Eventuala modicitate a capitalului acestora este complinită prin răspunderea nelimitată și solidară a asociaților pentru obligațiile sociale. Complinirea este relativă întrucât, în urmărirea averii asociaților, creditorii societății vin în concurs cu creditorii personali ai asociaților.

Capitalul social al unei SA sau SCA nu poate fi mai mic De 90.000 lei, iar cel al unei SRL nu poate fi mai mic de 2.00 lei.

Aceste limite reflectă voința legiuitorului de a menține o valoare cu totul modică a capitalului social pentru a facilita astfel constituirea de întreprinderi mici și mijlocii în forme de societate. Aceste limite sunt, totuși, prea mici, fapt de natură să afecteze funcțiile capitalului social, mai ales în condițiile continuării deprecierii monetare.

Faptul că un capital minim favorizează înmulțirea întreprinderilor mici și mijlocii, acesta poate favoriza și constituirea de societăți fantomă, inactive sau parazitare, dintre care nu puține servesc ca paravan pentru afaceri dubioase.

2.5. Subscrierea capitalului social

Asumarea obligației de aport, adică a obligației de a contribui la formarea capitalsocial al unei societăți comerciale determinate, este denumită subscriere. În înțeles mai restrâns, subscrierea se referă la aportul în numerar, iar în înțeles și mai restrâns, subscrierea se referă la acțiuni sau părți sociale. Asociatul care își asumă obligația de aport este subscriitor.

În interpretarea art.65 alin.1 din Legea 31/1990 privind societățile, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr.11 din 18 ianuarie 1994, a statuat că “aportul care poate consta din numerar sau din bunuri corporale, mobile sau imobile, intră în patrimoniul societății comerciale și devine proprietatea acesteia. Actul juridic al subscrierii aportului de către asociat este un act de dispoziție, cu efecte asupra transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului de la asociat la societatea comercială. Ulterior acestei dispoziții, care a schimbat regimul juridic al bunului, asociatul nu mai poate dispune asupra lui.”

Subscrierea se efectuează prin semnarea actului constitutiv.

Valoarea totală a aporturilor în numerar și în natură, exprimată în monedă, pe care asociații convin să le pună în comun pentru formarea patrimoniului unei societăți comerciale determinate reprezintă capitalul social subscris.

Valoarea aporturilor pe care asociații le-au efectuat, adică a aporturilor intrate, cu acest titlu, în patrimoniul societății reprezintă capitalul social vărsat. Cu alte cuvinte, subscrierea înseamnă asumarea obligației de aport, iar efectuarea vărsămintelor înseamnă executarea ei.

Capitalul social este împărțit în fracțiuni de valoare egală, denumite acțiuni (la SA și SCA) sau părți sociale (la SRL). La societățile de persoane (SNC și SCS) aceste părți erau denumite părți de interese, denumire care mai este folosită și astăzi, dar care nu este folosită de Legea privind societățile comerciale. În schimbul aportului în numerar sau în natură, subscriitorul primește acțiuni sau părți sociale care îi conferă calitatea de asociat cu toate drepturile și obligațiile aferente.

Renumerarea aportului prin acțiuni sau părți sociale constituie un criteriu ce permite a deosebi un asociat de alte persoane care nu au acestă calitate, dar care au adus ceva în societate precum obligatarii sau salariații care participă și la beneficii cu o cotă prestabilită. Numai bunurile transmise cu titlu de aport și renumerate prin acțiuni sau părți sociale pot conferi calitatea de asociat.

Executarea obligației de aport se numește liberarea aportului sau liberarea acțiunilor sau liberarea părților sociale acordate în schimbul aportului sau, mai simplu, liberarea capitalului.

Această liberare se realizează prin vărsăminte, adică prin transmiterea efectivă în patrimoniul societății a bunurilor aportate. În cazul aporturilor în natură, art.15 alin.2 precizează că acestea se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă a bunurilor.

Între cifra capitalului social, valoarea însumată a aporturilor în numerar și în natură și valoarea nominală totală a acțiunilor sau părților sociale trebuie să existe o egalitate perfectă. De aceea, liberarea oricăruia dintre cele trei elemente înseamnă liberarea celorlalte două. Acțiuni integral plătite/ achitate/ liberate/ acoperite semnifică, în același timp, aporturi integral liberate precum și capital social integral liberat sau efectiv sau deplin vărsat.

În schimb, între capitalul subscris și cel vărsat pot exista diferențe întrucât Legea societăților comerciale permite, în anumite condiții ca, la constituirea unei SA sau SCA, capitalul vărsat să fie mai mic decât cel subscris.

Capitolul 2

MODIFICAREA CAPITALULUI SOCIAL

2.1. Reglementările legale cu privire la modificarea capitalului social

Legea Societăților Comerciale reglementează modificarea capitalului social, prin majorare sau reducere, în capitolul II (art. 202-216) din cadrul titlului IV „Modificarea actului constitutiv”. Încadrarea este logică: o dată ce capitalul social este stabilit, obligatoriu, prin actul constitutiv, orice modificare a lui implică modificarea corespunzătoare a acestui act. În acest sens, Curtea Supremă de Justiție – secția comercială a precizat, prin decizia nr. 646 din 20 decembrie 1994 că „majorarea capitalului social, făcută în perioada existenței societății, constituie în realitate o modalitate de modificare a contractului de societate, potrivit art. 153 și 157 din Legea nr. 31/1990” (în prezent art. 199 și 206).

În ceea ce privește modificarea capitalului social ca urmare a fuziunii sau divizării societăților, temeiul legal al operației îl constituie art. 233-245.

Prevederile Legii Societăților Comerciale referitoare la mărirea capitalului social (art. 205-215) vizează societățile pe acțiuni. Într-un singur text (art. 216), această lege se ocupă de majorarea capitalului social al societăților cu răspundere limitată.

Legea consacră operației de reducere a capitalului social numai trei texte (art. 202-204) dintre care primele două sunt aplicabile tuturor formelor de societate, iar cel de al treilea numai societăților pe acțiuni, dreptul de emisiune de obligațiuni la care se referă art. 204 aparținând exclusiv acestei forme de societate.

Dispozițiile privitoare la reducerea capitalului social la societățile pe acțiuni, cu excepția art. 204, se aplică și societăților cu răspundere limitată, în baza art. 196 alin. 2, care afirmă că “dispozițiile prevăzute pentru fondurile de rezervă la societatea pe acțiuni, ca și cele privitoare la reducerea capitalului social, se aplică și societăților cu răspundere limitată”.

Societățile în comandită pe acțiuni sunt supuse, în ceea ce privește modificarea capitalului social, prevederilor Legii Societăților Comerciale aplicabile societăților pe acțiuni, în temeiul normei de trimitere a art. 182. Din acest motiv, în continuarea acestei lucrări, ceea ce se va arăta în legătură cu SA fiind valabil, în principiu, și pentru SCA, nu se va mai face referire la aceasta din urmă.

Nici o prevedere din Legea 31/1990 nu reglementează explicit modificarea capitalului social al societăților de persoane (SNC și SCS), ceea ce se explică prin faptul că, la aceste societăți, modificarea capitalului intervine destul de rar și nu are nici pe departe importanța acestei operații la societățile de capitaluri, îndeosebi la SA. Doctrina noastră consideră, pe bună dreptate, că acestor societăți li se aplică regula generală înscrisă în art. 207 alin. l (pentru SA) și art. 216 (pentru SRL), potrivit căreia majorarea capitalului social se face cu respectarea dispozițiilor referitoare la constituirea societății.

În ceea ce privește reducerea capitalului social, dispozițiile art. 202 și 203 sunt, așa cum s-a arătat, aplicabile, în mod corespunzător, tuturor formelor juridice de societate.

În afară de aceste dispoziții care constituie sediul materiei modificării capitalului social, al fuziunii și al divizării, Legea Societăților Comerciale mai cuprinde unele dispoziții particulare cum sunt cele referitoare la: interdicția majorării capitalului social și emiterea de noi acțiuni până nu vor fi complet plătite cele din emisiunea anterioară; reducerea capitalului social în cazul neefectuării integrale a vărsămintelor datorate de subscriitori; reducerea capitalului în cazul pierderii unei jumătăți din capitalul social etc.

Modificarea din 1997 a Legii 31/1990 a amplificat reglementarea reducerii și majorării capitalului social, fără însă a fi realizat un cadru legal complet al acestor operații. Ca și înainte de această modificare, doctrinei îi revine misiunea de a construi, din diversele dispoziții ale legii, o viziune de ansamblu, sistematizată, a modificării capitalului social.

2.2. Condiții generale ale modificării capitalului social

În reglementarea Legii Societăților Comerciale două reguli fundamentale comandă orice modificare a capitalului social, la orice formă de societate:

hotărârea asociaților;

modificarea actului constitutiv.

Hotărârea asociaților, în societățile pe acțiuni, modificarea capitalului social se hotărăște, potrivit dispozițiilor art. 113 lit. e și f, de adunarea generală extraordinară, cu cvorumul și majoritatea prevăzute de art. 115. Pentru celelalte forme de societate nu există un text care să stabilească expres competența de modificare a capitalului, ea deducându-se prin regula fundamentală potrivit căreia această operație este supusă dispozițiilor privind modificarea actului constitutiv.

În consecință, la societățile cu răspundere limitată, hotărârea de modificare a actului constitutiv, deci și a capitalului social, este de competența adunării generale a asociaților și poate fi luată numai cu votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.

La societățile de persoane, modificarea capitalului social se poate hotărî numai cu consimțământul unanim al asociaților. Mai multe considerente impun această cerință: modificarea capitalului implică o modificare a actului constitutiv, ce nu se poate face decât cu acordul tuturor asociaților; totodată, implică mărirea angajamentelor sociale, iar în cazul unor aporturi exterioare atrage intrarea în societate a unor asociați, ceea ce, de asemenea, necesită votul tuturor asociaților.

La societățile pe acțiuni și la cele cu răspundere limitată, ordinea de zi a adunării generale trebuie să cuprindă, ca puncte distincte, modificarea capitalului social și modificarea corespunzătoare a actului constitutiv, puncte care trebuie să se reflecte chiar în convocare. Se va atașa proiectul de modificare (textele noi propuse), însoțit de fundamentarea propunerii de modificare făcută de consiliul de administrație sau de administratori, precum și de raportul cenzorilor (la SRL se va proceda conform art. 194).

Cuprinsul hotărârii de modificare variază după cum este vorba de majorarea sau de reducerea capitalului. Dacă hotărârea adunării generale privind modificarea capitalului este contrară actului constitutiv sau legii, ea poate fi atacată în justiție în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial în condițiile art. 131 alin. 2, text aplicabil și societăților cu răspundere limitată, în virtutea art. 191.

Hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social are efect numai în măsura în care a fost adusă la îndeplinire în termen de un an de la data sa.

În societățile cu răspundere limitată, asociatul care nu este de acord cu modificarea actului constitutiv în sensul modificării capitalului are dreptul de a se retrage din societate, dacă acest drept este prevăzut în actul constitutiv.

La societățile de persoane, dacă unul dintre asociați nu este de acord cu modificarea capitalului, de asemenea operația nu se poate efectua. Singura soluție este retragerea asociatului sau, in ex-tremix, dizolvarea societății.

Pentru a evita discuțiile cu privire la dreptul acționarilor de a se opune majorării de capital, în unele statute se includea o clauză în sensul aceleia înscrise în statutul Societății Anonime Române „Moda zilei" (M. Of. partea a II-a nr. 142 din 22 iunie 1936): „Art. 7. Nici un acționar nu are dreptul să se opună la sporirea capitalului social, aprobat de adunarea generală, nici să ceară rambursarea valorii acțiunilor sale pe valoarea nominală sau în raport cu activele societății înainte de lichidare, decât cu respectarea condițiilor codului de comerț". Iată și o clauză din practica actuală (M. Of. partea a IV-a, nr. 340 din 10.05.1993, p. 8 SNC): „Art. 8. Majorarea capitalului social se face prin hotărârea adunării generale a asociaților, în unanimitate, prin majorarea cotei de participare a fiecărui asociat, cooptarea de noi asociați, prelevarea unei părți din beneficiu, donații si alte modalități".

Unele dispoziții (de exemplu art. 203 și 206) impun publicarea hotărârii în Monitorul Oficial pentru ca cei interesați să ia cunoștință de ea în vederea exercitării drepturilor ce sunt conferite. În acest sens redăm o asemenea publicare din perioada econominei de piață (M. Of. partea a Il-a, nr. 152 din 4 iulie 1946, p. 5419):

„AURORA PETROLIFERĂ – Societate anonimă română. București, Calea Victoriei nr. 23.

Extras din procesul verbal al adunării generale extraordinare din ziua de 2 aprilie 1946.

Adunarea generală extraordinară, în unanimitate, decide majorarea capitalului de la 20 milioane la 60 milioane lei, prin emisiunea unui nunmăr de 80.000 acțiuni, în valoare nominală de 500 lei plus 100 lei cheltuieli de emisiune și plus impozitele aferente. Subscrierea acestor acțiuni se va efectua de la 1-10 iulie 1946.

Adunarea generală extraordinară, în unanimitate, hotărăște modificarea art. 5 din statute, după cum urmează:

Textul vechi:

Art. 5. Capitalul social este de 20.000.000 lei deplin vărsat și împărțit în 40.000 acțiuni la purtător a 500 lei fiecare. Se vor putea elibera titluri cumulative de 10, 20 sau 50 acțiuni.

Textul nou:

Art. 5. capitalul social este de 60.000.000 lei deplin vărsat și împărțit în 120.000 acțiuni la purtător a 500 lei fiecare. Se vor putea elibera titluri cumulative de l0, 20, 50 sau 100 acțiuni".

Hotărârea de majorare a capitalului social este de atributul adunării generale extraordinare. În temeiul art. 114, aceasta poate delega însă consiliului de administrație, în condițiile prevăzute de actul constitutiv și cu majoritățile stabilite la art. 115, „exercițiul atribuțiilor sale" privind majorarea sau reducerea capitalului social.

Acest text este totuși criticabil. Trecându-se peste adunarea generală ordinară, se deleagă consiliului de administrație sau chiar administratorului unic puteri exorbitante care sunt de atributul adunării generale extraordinare. Practic, consiliul de administrație sau administratorul unic poate dispune de soarta societății. O atare delegare de atribuții nu se întâlnește în legislația Uniunii Europene și poate da loc la abuzuri.. În orice caz, atribuțiile delegate consiliului de administrație nu pot fi delegate, la rândul lor, comitetului de direcție sau altui organ statutar prin invocarea art. 140 alin. l care permite delegarea unor puteri. În cazul puterilor delegate de adunarea generală se aplică principiul potrivit căruia o putere delegată nu poate fi delegată altcuiva.

Mult mai rațională pare a fi soluția din perioada presocialistă care permitea delegarea de atribuții legate de executarea hotărârii de majorare, cum ar fi alegerea momentului pentru efectuarea majorării, el depinzând de condițiile pieței, precum și modalitățile practice de realizare.

În acest sens, citez pentru exemplificare următoarea delegare apărută în M. Of partea a Il-a, nr. 83 la data de 7 aprilie 1944:

„SMARDA" Societate anonimă română de navigație (S.N.S.).

Extras din procesul verbal al adunării generale extraordinare a acționarilor din 13 decembrie 1943.

Adunarea generală extraordinară, în unanimitate, hotărăște:

l. Sporirea capitalului actual al societății la suma de 30.000.000) lei, adică o sporire de 27.000.000 lei, prin atribuirea, în mod gratuit, acționarilor, a unui număr de 9 acțiuni noi a 500 lei valoare nominală fiecare, pentru fiecare acțiune veche ce posedă. Adunarea generală extraordinară, în unanimitate, hotărând sus-zisa sporire de capital, lasă în sarcina consiliului de administrație să facă toate formalitățile necesare pentru aducerea la îndeplinire a sporirii hotărâte, repartiția cuantumului sporirii față de activ, imprimarea și eliberarea acțiunilor noi, plata taxelor, etc.

2. Adaptarea art. 5 din statute, în legătură cu sporirea de mai sus. Ca o consecință a sporirii hotărâtă la punctul precedent, adunarea generală extraordinră, în unanimitate, hotărăște adaptarea art. 5 din statute, astfel că, textul primului alineat al acestui articol va fi de azi înainte următorul: „Capitalul social este de 30.000.000 lei, împărțit în 60.000 acțiuni a 500 lei valoare nopiinală fiecare. Restul articolului va rămâne neschimbat".

Într-o speță, într-o majorare de capital prin subscripție publică adunarea generală a delegat consiliului de administrație „dreptul de a aproba depășirea sau reducerea valorii acestei subscripții de 9.000.000.000 lei, în funcție de evoluția pieței financiare și a opțiunilor de subscripție, precum și dreptul de a micșora sau prelungi perioada (termenul) de subscripție, cu ratificarea ulterioară a tuturor acestor posibile modificări de către adunarea generală"(M. Of. partea a IV-a, nr. 369 din 9 mai 1933).

Cu privire la modificarea actului constitutiv, art. 199 a fost precizat și completat pentru a înlătura controversele din trecut. Alin. l prevede că actul constitutiv poate fi modificat de asociați, cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute pentru încheierea lui. Aceasta înseamnă:

respectarea condițiilor esențiale pentru validitatea convențiilor (capacitate, consimțământ valabil, obiect determinat, cauză licită);

respectarea elementelor specifice ale contractului de societate (obligația de aport, voința comună a asociaților de a se asocia și de a se comporta ca asociați , participarea la beneficii și pierderi);

îndeplinirea condiției formei autentice a actului modificator. Sub aspectul conținutului, actul modificator va cuprinde prevederile actului constitutiv astfel cum se modifică prin reducerea sau majorarea capitalului social, deci textele noi ale acestor prevederi.

Controlul justiției asupra legalității actului modificator se exercită prin judecătorul delegat la registrul comerțului. Acest control a fost restrâns, prin modificarea din 1997 a Legii Societăților Comerciale, numai la modificările principale enumerate de art. 199 alin. 2 fraza l și anume: mutarea sediului societății în altă localitate, schimbarea obiectului principal de activitate, modificarea capitalului social, fuziunea și divizarea, reducerea sau prelungirea duratei societății, dizolvarea și lichidarea ei.

Există și cazuri în care prin aceeași cerere se solicită înregistrarea unor modificări dintre care unele sunt de competența judecătorului delegat iar altele de competența directorului oficiului, ca de exemplu, când se solicită atât majorarea capitalului social cât și mutarea sediului în aceeași localitate. Într-o asemenea situație trebuie respectată competența materială stabilită de lege, ceea ce înseamnă că înregistrarea majorării de capital se va dispune prin încheierea judecătorului delegat, iar mutarea sediului, prin rezoluția directorului oficiului. Nimic nu se opune însă ca și una și cealaltă să fie cuprinse într-un document unic.

Actul adițional, modificator al capitalului social, cuprinzând textul integral al noilor prevederi ale actului constitutiv, în formă autentică, se depune la oficiul registrului comerțului și se menționează în acest registru în baza încheierii judecătorului delegat, după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare, pe cheltuiala societății. Această ultimă cerință, a publicării în Monitorul Oficial, nu este obligatorie în cazul actului modificator al actului constitutiv al unei SNC sau SCS.

2.3.Majorarea capitalului social

2.3.1. Necesitatea și avantajele măririi capitalului social

În viața unei societăți comerciale apare, destul de frecvent și în situațiile cele mai diverse, necesitatea măririi capitalului social. Apare și atunci când societatea întâmpină dificultăți financiare, dar și atunci când ea este într-o situație prosperă și vrea să-și extindă activitatea. În ambele situații societatea are nevoie de noi fonduri bănești sau de anumite bunuri, pe care preferă să și le procure prin majorare de capital decât să recurgă la un împrumut bancar sau la emisiunea de obligațiuni. Orice împrumut înseamnă un efort financiar pentru societate, implicând plăți la scadență și dobânzi împovărătoare, la care băncile adaugă diverse cerințe – de la garanții până la controlul societății. La rândul său, emisiunea de obligațiuni, operație rezervată exclusiv societăților pe acțiuni, pe lângă inconvenientele oricărei datorii, este incertă cât privește acoperirea emisiunii.

Majorarea de capital poate deveni necesară și în situația în care s-au acumulat rezerve importante sau când, datorită inflației monetare, valoarea contabilă a activelor este disproporționat de mică față de valoarea lor actualizată ca și atunci când valoarea reală a activelor este mult mai mare decât cifra capitalului social, ceea ce creează o disproporție între acestea ca și între valoarea nominală a acțiunilor și valoarea lor intrinsecă. În asemenea situații se procedează la majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor sau, după caz, a diferențelor din reevaluare, realizându-se astfel o echilibrare a bilanțului.

De asemenea, necesitatea asanării bilanțului și a înlăturării inconvenientelor pe care le implică datoriile sociale pot reclama conversia acestora în acțiuni ale societății și majorarea corespunzătoare a capitalului.

Majorarea capitalului mai poate deveni necesară pentru a realiza lărgirea și diversificarea acționariatului unei societăți, prin posibilitatea ce se dă salariaților societății sau altor persoane de a subscrie noile acțiuni.

Mărirea capitalului social poate constitui o obligație legală ca, spre exemplu, în cazul ridicării limitei minime a capitalului social al societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni (de la l milion la 25 milioane lei) sau al societăților cu răspundere limitată (de la 100.000 lei la 2 milioane lei), dispusă prin art. VI din O.U.G. nr. 32/1997, majorare care trebuia efectuată până la data de 28 iulie 1998 (termen prorogat până la 30 iunie 1999 prin O.U.G. nr. 16/1998, publicată în M. Of. nr. 359 din 22 sept. 1998). De asemenea, potrivit Normelor Băncii Naționale a României nr. 4/1998, publicate în M. Of. nr. 280 din 29 iulie 1998, societățile bancare, care nu dețin capitalul minim de 50 miliarde lei, sunt obligate să procedeze la majorarea capitalului social în condițiile acestor norme, până la data de 31 decembrie 1998.

Pe lângă asemenea situații care, îndeobște, reclamă majorarea capitalului social, în economia românească această operație devine necesară datorită fenomenului de minimalizare a capitalului social al societăților comerciale.

La origine, acest fenomen s-a datorat limitei minime de capital prevăzută inițial de lege pentru societățile pe acțiuni (1.000.000 lei) și societățile cu răspundere limitată (100.000 lei). Prin asemenea cifre modeste ca și prin neimpunerea unei limite minime de capital la celelalte forme de societate, legiuitorul a urmărit favorizarea constituirii de societăți comerciale cu capital privat în vederea tranziției spre economia de piață, îndeosebi a întreprinderilor mici și mijlocii, organizate în forme societare.

În societățile cu răspundere limitată cu capital privat înmatriculate în perioada decembrie 1990 pînă la 30 iunie 1998, cele cu capital social până la 2 milioane lei dețineau o pondere de 78,7%, iar cele cu capital social între 2-4 milioane lei, o pondere de 11,9%, deci, peste 90% din societățile cu răspundere limtată dețineau un capital de până la 4 milioane lei.

În societățile pe acțiuni cu capital privat, înmatriculate în aceeași perioadă, cele cu capital de până la 25 milioane lei dețineau o pondere de 44%, cele cu capital între 25-50 milioane lei o pondere de 13,9%, iar cele cu capital între 50-100 milioane lei, dețineau o pondere de 8.9%. Deci, două treimi din numărul acestor societăți dețineau un capital social de până la 100 milioane lei.

De-a lungul anilor, capitalul social s-a erodat din cauza inflației monetare ceea ce a condus la „decapitalizarea" societăților comerciale.

La numeroase societăți capitalul social a devenit iluzoriu. Funcția sa tradițională, aceea de a constitui gajul creditorilor sociali, nu mai poate fi îndeplinită. Rolul capitalului social ca pârghie financiară a societății, ca cel dintâi și revelatoriu indiciu al forței sale economice, s-a diminuat considerabil.

În locul corelării dintre mărimea capitalului cu obiectul de activitate, se constată, la foarte multe societăți, o vădită discrepanță între modicitatea capitalului pe de o parte și amplitudinea scopului și obiectului pe de alta.

Majorarea capitalului social este o operație benefică, de natură să consolideze forța economică a unei societăți comerciale, să creeze imaginea unei societăți în expansiune sau, după caz, a unei societăți care luptă să depășească un impas financiar.

Pentru a-și atinge obiectivele, majorarea capitalului trebuie făcută cu rigoare și bună-credință. Sunt în joc interesele legitime ale terților care intră în relații de afaceri cu societatea, ale micilor dar numeroșilor investitori, ale acționarilor înșiși. Sunt în joc credibilitatea și notorietatea societății și chiar imaginea economiei de piață.

2.3.2. Cadrul legal al majorării capitalului social

Cadrul legal al majorării capitalului social îl formează, în principal, dispozițiile art. 205-216. Dintre acestea, două texte enunță, la modul general, că societatea pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată își vor putea majora capitalul social cu respectarea dispozițiilor prevăzute pentru constituirea societății (art. 207 alin. l pentru SA și art. 216 pentru SRL).

Formularea – prea generală – a acestor texte poate fi înșelătoare, în realitate, textele evocate urmează a fi înțelese în sensul că majorarea capitalului social se face cu respectarea dispozițiilor prevăzute pentru formarea lui în faza de constituire a societății. Deci, nu cu respectarea tuturor dispozițiilor referitoare la constituirea societății ca persoană juridică. Nu se vor aplica majorări de capital dispozițiilor privitoare la avize sau acte de autorizare (art. 35 alin. 3), declarațiile fondatorilor și administratorilor (art. 35 alin. 2 lit. e), actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății (art. 35 alin. 2 lit. d), depunerea semnăturilor reprezentanților societății (art. 45) etc.

Se vor aplica numai dispozițiile referitoare la formarea capitalului social, iar, dintre acestea, numai cele privind formarea capitalului social prin noi aporturi în numerar și în natură. Într-adevăr, în faza de constituire a societății, capitalul social se formează prin aporturi exterioare în numerar și în natură. Trimiterea la regulile constituirii nu poate viza celelalte căi de majorare, enumerate de art. 205 (încorporarea rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune, compensarea unor creanțe asupra societății, diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului social), acestea neputând interveni în faza de constituire a societății.

Aplicabile, în mod corespunzător, majorării de capital prin noi aporturi sunt dispozițiile referitoare la subscrierea și vărsarea capitalului social, la obligativitatea menționării aportului fiecărui subscriitor, în numerar sau alte bunuri, cu indicarea valorii fiecărui bun și a modului de evaluare, la momentul transmiterii dreptului de proprietate (în sensul că acest moment este cel al înscrierii mențiunii de majorare a capitalului în registrul comerțului), la numărul acțiunilor sau părților sociale acordate în schimbul aportului. De asemenea, sunt aplicabile: dispozițiile care reglementează emisiunea de acțiuni (indicarea felului lor etc.); interdicția emisiunii de noi acțiuni sub valoarea lor nominală (art. 92 alin. l) sau până ce nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă (art. 92 alin. 3); dispoziția potrivit căreia acțiunile trebuie să fie de o valoare egală și să confere posesorilor drepturi egale (art. 94) etc.

Își mai găsesc, bineînțeles, aplicare și dispozițiile comune oricărei modificări a capitalului.

Așadar, într-o formulă sintetică, la majorarea capitalului social, „este necesară aplicarea tuturor acelor norme chemate să garanteze reala formare a capitalului social".

2.3.3. Căi și procedee de majorare a capitalului social

Căile (sursele) de majorare a capitalului social, prevăzute de art. 205, pot fi grupate astfel:

majorarea prin noi aporturi în numerar și/sau în natură (art. 205 alin. 1);

majorarea prin încorporarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale, precum și a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acestora (art. 205 alin. 2);

majorarea prin utilizarea diferențelor favorabile din reevaluarea patrimoniului social (art. 205 alin. 3). În doctrina comercialistă românească, majorarea capitalului prin reevaluarea patrimoniului era tratată, de asemenea, distinct de aceea prin încorporarea rezervelor, însă în cadrul aceleiași categorii: majorarea prin „sporirea contabilă" a patrimoniului.

Printre căile de mărire a capitalului social figurează și fuziunea ca și divizarea. Trebuie să se țină seama însă că, deși fuziunea produce, printre alte efecte, și pe acela al majorării capitalului societății absorbante, totuși ea este o operație complexă, cu multiple consecințe, având o individualitate bine conturată care, atât pe plan legislativ cât și statutar, își găsește o reglementare proprie, distinctă de cea a măririi capitalului.

Căile de majorare se pot combina între ele în sensul că una și aceeași majorare se poate face, spre exemplu, atât prin noi aporturi în numerar cât și prin încorporarea unor rezerve sau diferențe din reevaluare.

Un exemplu edificator de asemenea majorare din care se poate vedea și procedura este următorul (M. Of. partea Il-a, nr. 82 din 5 aprilie 1946, p. 2685):

“Banloc. Societate anonimă română pentru fabricarea și comercializarea cauciucului.

Extras din procesul verbal a ședinței adunării generale extraordinare de la 13 februarie 1946… se votează în unanimitate următoarele: 1. Modificarea art. 5 și 10 din statutele societății, al căror text nou este: „Art. 5. Capitalul social este de 3.000.000.000 lei împărțit în 3.000:000 acțiuni nominative, de câte 1.000 lei. Se pot emite titluri cumulative până la 10.000 acțiuni într-un titlu… 2. Sporirea capitalului social de la 600.000.000 lei la 3.000.000.000 lei prin două tranșe, constituind emisiunea a V-a și anume: a) o primă tranșă de 600.000.000 lei prin emitere de 600.000 acțiuni a l .000 lei fiecare, toate rezervate vechilor acționari, în proporție de una acțiune nouă pentru una veche, la cursul nominal de l .000 lei fiecare acțiune, care se va vărsa o dată cu exercitarea dreptului de opțiune; b) o a doua tranșă de 1.800.000.000 lei, prin reevaluarea instalațiilor uzinei de la Băicoi, prin emisiunea unui număr de 1.800.000 acțiuni a l.000 lei valoarea nominală, toate rezervate acționarilor societății în proporție de 3 acțiuni la 2" (termenul „rezervate" de la lit. a înseamnă rezervate pentru subscriere – deci drept preferință – în timp ce termenul „rezervate" de la lit. b înseamnă atribuire gratuită)”.

În acest caz, în afară de regulile comune privind adunarea generală, publicitatea etc., se vor aplica cumulativ regulile particulare ale fiecărei modalități de majorare.

Capitalul social poate fi majorat fie prin emisiunea de noi acțiuni, fie prin ridicarea valorii nominale a acțiunilor existente. O imagine sintetică a căilor și procedeelor de mărire a capitalului este redată de art. 178 din legea franceză a societăților comerciale: „Art. 178. Capitalul social se mărește, fie prin emisiunea de acțiuni noi, fie prin majorarea valorii acțiunilor existente. Acțiunile noi sunt liberate, fie în numerar, fie prin compensare cu creanțe lichide și exigibile asupra societății, fie prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune, ori prin aport în natură, fie prin conversiunea de obligațiuni. Mărirea capitalului prin majorarea valorii nominale a acțiunilor poate fi hotărâtă numai cu consimțământul unanimității acționarilor, în afară de cazul când este realizată prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune".

2.3.4. Mărirea capitalului social prin noi aporturi în numerar la societățile pe acțiuni

Potrivit art. 92 alin. 3, capitalul social nu va putea fi majorat și nu se vor putea emite noi acțiuni până nu vor fi complet plătite cele din emisiunea precedentă. Expresia tehnică adecvată pentru acțiuni „complet plătite" din acest text ca și din art. 92 alin. 3 este aceea de acțiuni „integral liberate" (art. 103 alin. 4). Legea Societăților Comerciale mai folosește și expresia de „acțiuni plătite în întregime". Toate aceste expresii au același înțeles – de plată integrală a capitalului subscris sau, în limbajul curent, de „capital deplin vărsat" prin plata integrală a tuturor acțiunilor subscrise.

Această dispoziție categorică este logică: societatea trebuie să ceară propriilor săi acționari să plătească integral acțiunile subscrise, iar numai după aceea să facă apel la noi subscrieri.

Orice nouă emisiune de acțiuni implică un plus de acțiuni pe piață și, de regulă, o scădere a valorii lor, implică participarea unui număr mai mare de persoane la rezervele acumulate prin strădania vechilor acționari ca și la beneficiile viitoare. Pentru ca vechii acționari să nu fie dezavantajați se folosesc două mijloace: prima de emisiune și dreptul de preferință.

2.3.4.1. Prima de emisiune

Acțiunile noi, emise pentru majorarea capitalului, sunt de aceeași valoare nominală ca și vechile acțiuni. Uneori, această valoare este majorată cu o „primă de emisiune". Potrivit normelor contabile, p'rima de emisiune reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor (v. punctul 36 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității).Această primă a fost calificată drept un „supliment de aport neîncorporat în capital"*.

Prima de emisiune are o dublă funcție:

să acopere cheltuielile de emisiune, astfel încât societatea să beneficieze în integralitate de majorarea de capital;

să egalizeze drepturile acționarilor noi cu cele ale acționarilor vechi. Este „un drept de intrare destinat să compenseze diferența dintre valoarea nominală și valoarea bursieră sau intrinsecă a vechilor acțiuni.

Prima de emisiune trebuie prevăzută sub această denumire în prospectul de emisiune și să aibă un conținut clar. Citim într-un prospect de emisiune al unei S.A. cu un capital social de 206.465.000 Iei „echivalent" cu 41.293 acțiuni a 5.000 lei, că se face o nouă emisiune Ia o valoare de 54.000.000 lei, divizată în 10.880acțiuni a 5.000 lei fiecare, precizându-se că ele sunt „reevaluate la 25.000 lei pentru care se eliberează o acțiune de 5.000 lei (valoarea inițială stabilită de fondatori). Din diferența de valoare se suportă cheltuielile ocazionate cu emisiunea, iar partea rămasă se varsă în fondul de rezervă al societății" (M. Of. partea a IV-a, nr. 400 din 31 mai 1993, p. 16). Nicăieri în acest prospect nu se face mențiune de o primă de emisiune, deși „diferența de valoare" de la 5.000 Iei la 25.000 lei pare a avea această funcție. Stabilirea unei prime atât de substanțiale s-ar putea datora faptului că nu s-a făcut reevaluarea patrimoniului, iar acțiunile din prima emisiune au rămas la valoarea nominală, cu mult sub valoarea lor actualizată.

Un exemplu poate fi edificator: o societate cu un capital de 100.000.000 lei, împărțit în 10.000 acțiuni a 10.000 lei, își mărește capitalul cu 50.000.000 lei prin emisiunea a 5.000 acțiuni noi de aceeași valoare. Rareori valoarea nominală a acțiunii coincide cu valoarea ei de pe piață sau cu valoarea ei intrinsecă datorită faptului că, de regulă, activele societății au o valoare mai mare decât cea contabilă, că s-au acumulat rezerve etc. Dacă, în exemplul de mai sus, societatea are rezerve de 60.000.000 lei, valoarea unei acțiuni vechi este de (100.000.000 + 60.000.000) : 10.000 = 16.000 lei. După majorarea cu 5.000.000 lei, valoarea unei acțiuni este de (100.000.000 + 60.000.000 + 50.000.000): (10.000+ 5.000) =14.000 lei.

Acționarii vechi își văd astfel micșorată valoarea intrinsecă a acțiunilor lor. Pentru a înlătura acest neajuns, acțiunile noi se emit cu o primă, deci cu o diferență în plus față de valoarea nominală pe care trebuie să o plătească noii acționari, diferență care să acopere diminuarea de valoare intrinsecă a acțiunilor vechi și cheltuielile de emisiune. Primele de emisiune trebuie integral plătite la subscriere (art. 215 alin.3).

2.3.4.2. Dreptul de preferință și suprimarea dreptului de preferință

Majorarea de capital prin noi aporturi în numerar conferă acționarilor un drept de preferință la subscrierea acțiunilor noi, proporțional cu numărul acțiunilor vechi pe care le posedă. Textul art. 211 consacră acest drept în termeni categorici: „acțiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere în primul rând celorlalți acționari, în proporție cu numărul acțiunilor pe care le posedă…”. Dreptul de preferință poate fi acordat pentru totalitatea acțiunilor sau numai pentru o parte din ele.

Ca și prima de emisiune, dreptul de preferință este un mijloc de protecție a vechilor acționari, care și-au asumat riscul lansării societății și s-au străduit pentru prosperitatea ei.

În practica economiei românești interbelice, în afară de publicarea în M. Of, acționarul era încunoștiințat printr-o scrisoare despre condițiile majorării cu invitația să depună la sediul societății, în cadrul termenului de opțiune următoarele:

declarație de subscriere;

contravaloarea în numerar a primei tranșe din capitalul subscris;

acțiunile pe care le posedă pentru a fi ștampilate.

În cazul în care acționarul opta pentru subscriere, pe aceste acțiuni societatea aplica ștampila: „optat emisiunea…" (numărul emisiunii). Uneori se adăuga numărul M. Of. în care se publicase hotărârea de majorare. Alteori se mai aplica încă o ștmapilă constatând efectuarea operației: „Optat și plătit emisiunea…", după care se arăta numărul acțiunilor atribuite și valoarea lor. Se mai obișnuia ca, după plata vărsământului prevăzut la punctul 2 de mai sus, societatea să confirme, printr-o scrisoare, depunerea sumei.

Pentru a beneficia de dreptul de preferință acțiunile trebuie integral liberate, iar asociații sunt obligați, potrivit aceluiași art. 211, să-1 exercite în termenul hotărât de adunarea generală, dacă în contract sau statut nu se prevede altfel. Acest termen, după cum dispune art. 206, trebuie să fie de cel puțin o lună, cu începere din ziua publicării hotărârii de majorare în Monitorul Oficial. După expirarea termenului, acțiunile vor putea fi subscrise de public (art. 211 fraza a doua). Noțiunea de „public" nu înseamnă a se recurge la subscripția publică, ci la subscrierea acțiunilor de alte persoane decât acționarul care nu a uzat de dreptul de preferință, în primul rând de ceilalți acționari.

O clauză statutară care ar suprima, cu titlu general, dreptul de preferință se consideră nescrisă.

Acționarii nu sunt însă obligați să subscrie acțiunile noi, o atare obligație însemnând mărirea angajamentelor sociale asumate, ceea ce nu este permis fără acordul lor. Ei pot renunța individual la acest drept sau îl pot negocia în cadrul termenului de opțiune.

Potrivit art. 212 alin. l, adunarea generală va putea, pentru motive temeinice, să ridice acționarilor dreptul de subscriere a noilor acțiuni, în total sau în parte.

Suprimarea devine necesară în situația în care, spre exemplu, o societate întâmpină dificultăți financiare și are nevoie imediată de fonduri bănești pe care vechii acționari nu sunt în măsură să le subscrie. În asemenea situație se face apel, de regulă, la un grup financiar care se oferă să acopere subscripția, cu condiția înlăturării preempțiunii acordată vechilor acționari.

În continuare, art. 212 prevede că, în cazul suprimării dreptului de preferință, convocarea va trebui să cuprindă motivele majorării capitalului social, persoanele cărora urmează a li se atribui noile acțiuni, numărul de acțiuni atribuit fiecăreia dintre ele, valoarea de emisiune a acțiunilor si bazele fixării acesteia (art. 212 alin. 2). Pentru luarea hotărârii este necesară prezența a trei pătrimi din numărul titularilor capitalului social și votul unui număr de acționari care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul spcial (art. 212 alin. 3).

Suprimarea dreptului de preferință se face, în mod practic, prin nominalizarea subscriitorilor sau, în cazul subscripției publice, fără această nominalizare. În caz de fuziune, adunarea generală a societății absorbante care își majorează capitalul hotărăște suprimarea dreptului de preferință a propriilor acționari în favoarea acționarilor societății absorbite.

Într-o speță este cazul absorbirii S.A.R,,,Lupeni" de către S.A.R. „Viscoza Românească" (M. Of. partea a H-a, nr. 32 din 8 februarie 1944, p. 794): „IV. Adunarea generală extraordinară stabilește condițiunile și modalitățile acestei fuziuni, în modul următor: Cele 600.000 acțiuni noi ce se vor emite de către soc. „Viscoza Românească", ca urmare a sporului de capital rezultat în urma fuziunii, se atribuie în mod exclusiv acționarilor soc. „Lupeni" în proporție de una acțiune a soc. „Viscoza Românească" pentru una acțiune a soc. „Lupeni", drept contravaloare a capitalului Soc. „Lupeni" de lei 300.000.000, prin derogare de la art. 7 din statutele soc. „Viscoza Românească", care acordă dreptul depreempțiune vechilor acționarii la atribuirea acțiunilor noi emise. Aceste acțiuni vor avea drept la dividend pe exercițiul 1943".

Reluând exemplul unei societăți cu un capital de 100.000.000 lei, împărțit în acțiuni a 10.000 lei, care și-1 majorează cu 50.000.000 lei prin emiterea a 5.000 acțiuni noi a 10.000 lei, înseamnă că fiecare acționar vechi are prioritate la subscrierea noilor acțiuni, în proporție de o acțiune nouă pentru două acțiuni vechi. Deci, un acționar care are 300 de acțiuni va putea subscrie 150 acțiuni noi.

Acest drept constituie un drept ireductibil al fiecărui acționar vechi, calculat matematic. În plus, el are un drept de preferință și pentru subscrierea acțiunilor noi rămase disponibile ca urmare a faptului că unii acționari nu au uzat de dreptul lor. Acesta este un drept reductibil, care poate fi micșorat dacă numărul acțiunilor disponibile nu este suficient pentru a acoperi toate opțiunile.

Invers, dacă rămân acțiuni disponibile, consiliul de administrație poate fi împuternicit de adunarea generală să dispună asupra lor. Există și posibilitatea ca un anumit procent din noile acțiuni să fie lăsat la dispoziția consiliului de administrație cu o destinație determinată.

Dreptul de preferință încetează, dacă noile acțiuni reprezintă aporturi în natură (art. 213).

2.3.4.3. Majorarea prin subscripție publică.

Întrebuințând în art. 207 alin. l și art. 216, o formulare generală privind aplicarea dispozițiilor referitoare la constituirea societății, legiuitorul nu a ignorat că există totuși unele particularități determinate în principal de faptul că majorarea de capital intervine la o societate, persoană juridică existentă, în timp ce formarea capitalului inițial se face în cursul constituirii societății, când ea nu are încă personalitate juridică. De aceea, a prevăzut unele dispoziții particulare în cazul societății pe acțiuni care își majorează capitalul prin subscripție publică. Asemenea dispoziții se referă îndeosebi la conținutul prospectului de emisiune, legiuitorul urmărind ca acestea să cuprindă toate elementele și datele necesare pentru ca subscriitorii să fie pe deplin edificați asupra condițiilor majorării (art. 207 alin. 2 și 3), la răspunderea administratorilor (art. 209), la majorarea prin aporturi în natură (art. 210). Unele dintre aceste dispoziții reprezintă reluarea și sublinierea unor dispoziții care figurează și la formarea capitalului social prin subscripție publică (art. 17-34).

Majorarea capitalului prin ofertă publică de valori mobiliare, definită ca atare de Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, publicată în M. Of. nr. 210 din 11 august 1994, este supusă acestei legi (art. 208), ceea ce înseamnă că orice ofertă publică de valori mobiliare necesită înainte de publicarea prospectului său, autorizarea Comisiei Naționale a. Valorilor Mobiliare. În acest scop, ofertantul va prezenta un prospect de ofertă cuprinzând elementele esențiale ale tranzacției în funcție de titlurile care fac obiectul său și toate informațiile relevante cu privire la ofertant și la valorile mobiliare ce urmează a fi oferite public (art. 25 și 26 din Legea nr. 52/1994).

Realitatea și sinceritatea elementelor și informațiilor privind majorarea capitalului social sunt esențiale. De aceea, legiuitorul instituie răspunderea solidară a administratorilor de exactitatea celor arătate în prospectul de emisiune, în publicațiile făcute de societate sau în cererile adresate registrului comerțului, în vederea majorării capitalului (art. 209). Totodată, instituie și răspunderea penală a celor care în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului ori adunărilor generale, arată cu rea-credință date neadevărate asupra constituirii societății, asupra condițiilor economice ale acesteia, sau le ascund cu rea-credință în tot sau în parte (art. 265 punctul 1). În sfârșit, potrivit art. 40 din Legea contabilității, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanțul contabil constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii.

2.3.4.4. Liberarea aporturilor.

Potrivit art. 215, acțiunile emise în schimbul aporturilor în numerar vor trebui plătite, la data subscririi, în proporție de cel puțin 30% din valoarea lor nominală și integral, în termen de cel mult 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial, a hotărârii adunării generale (alin. 1). în același termen vor trebui plătite acțiunile emise în schimbul aporturilor în natură (alin. 2). Când s-a prevăzut o primă de emisiune, aceasta trebuie integral plătită la data subscrierii (alin. 3).

Observăm că în timp ce la formarea capitalului social în faza de constituire a societății, liberarea restului de capital de 70% trebuie să se facă în termen de 12 luni de la înmatriculare, la majorarea capitalului social prin aporturi în numerar, liberarea se poate face în termen de 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare.

Nimic nu se opune ca acționarii, prin actul constitutiv sau prin hotărârea de majorare, să prevadă un termen mai scurt sau chiar obligația vărsării integrale a aportului în numerar la data subscrierii. O atare soluție pare preferabilă în condițiile deprecierii monedei naționale.

Dispozițiile art. 215 se aplică numai majorării de capital prin subscriere integrală și simultană. Când însă majorarea se face prin subscripție publică devin aplicabile, în temeiul art. 207 alin. l, dispozițiile referitoare la constituirea societății adică:

dispoziția art. 20 alin. l potrivit căreia, la subscriere, trebuie să se verse jumătate din valoarea acțiunilor subscrise, restul urmând a se vărsa în termen de 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare;

dispoziția art. 20 alin. 2, potrivit căreia acțiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral.

Opinia se sprijină pe considerentul că legiuitorul a reglementat mai restrictiv subscripția publică întrucât sunt în joc interesele multitudinii de mici subscriitori care, practic, nu au posibilitatea să verifice realitatea și corectitudinea operației. Nu există nici o rațiune ca la majorarea capitalului social prin subscripție publică să se adopte un regim mult mai liberal.

2.3.5. Majorarea capitalului prin noi aporturi în natură la societățile pe acțiuni

Prin această modalitate de majorare a capitalului societatea urmărește să obțină anumite bunuri de care are nevoie pentru desfășurarea sau extinderea activității sale – un anumit teren, o anumită construcție sau instalație, un anumit brevet etc. Recurgând la majorare, societatea este scutită de un efort financiar imediat sau care depășește posibilitățile financiare actuale.

Această modalitate de majorare comportă unele reguli particulare.

Nu se cere condiția liberării integrale a capitalului subscris sau a emisiunilor anterioare. O societate poate să aibă nevoie neîntârziată de un anumit bun și nu poate aștepta plata integrală a capitalului subscris, vărsămintele putând fi eșalonate în timp.

Nu există drept de preferință la subscriere ca la aportul în numerar, scopul operației fiind obținerea unui bun determinat pe care numai proprietarul său îl poate aporta.

Prima de aport Dacă societatea a acumulat rezerve, acțiunile noi se pot emite, întocmai ca și în cazul primei de emisiune, la valoarea nominală plus o „primă de aport" care reprezintă diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor ce se atribuie aportatorului și valoarea intrinsecă (mai mare) a acestor acțiuni.

Prima de aport are aceeași funcție ca și prima de emisiune și trebuie liberată integral la subscriere.

Evaluarea aporturilor în natură, în cazul majorării capitalului social prin subscriere integrală și simultană, evaluarea se face potrivit art. 37 alin. l, în temeiul dispoziției de trimitere a art. 207 alin. l, adică prin unul sau mai mulți experți, numiți de judecătorul delegat la registrul comerțului.

în cazul majorării capitalului social prin subscripție publică, evaluarea se face, potrivit art. 210 alin. l, prin unul sau mai mulți experți numiți de adunarea generală extraordinară. După depunerea raportului de expertiză, adunarea generală extraordinară convocată din nou, având in vedere concluziile experților, poate hotărî majorarea capitalului social (alin. 3). Hotărârea adunării generale trebuie să cuprindă descrierea aporturilor în natură, numele persoanelor care le efectuează și numărul acțiunilor ce se vor emite în schimb (alin. 4).

Art. 210, ca și art. 207 alin. 2 și 3, art. 208 și art. 209, se aplică numai societăților pe acțiuni care își majorează capitalul social prin subscripție/ofertă publică. Aceasta rezultă nu numai din așezarea art. 210 (în continuarea art. 207, 208 și 209), dar și prin conținutul său. În adevăr, art. 210 nu reprezintă altceva decât reluarea dispozițiilor privind formarea capitalului social în faza de constituire a unei societăți pe acțiuni prin subscripție publică, și aplicarea acestor dispoziții operației de majorare a capitalului social prin subscripție publică. Ca și în faza inițială de constituire a unei asemenea societăți (art. 25 alin. 1), evaluarea aporturilor în natură destinate majorării de capital se face de către experți numiți de adunarea generală (art. 210 alin. l). Tot astfel, ca și în faza de constituire (art. 20), după ce experții au depus raportul de evaluare, adunarea generală va fi convocată din nou și va hotărî majorarea capitalului social pe baza concluziilor experților (art. 210 alin. 3).

Operația de evaluare a bunurilor aportate este esențială și trebuie făcută cu toată rigoarea pentru a împiedica aporturile fictive sau supraevaluate, atât de înșelătoare pentru acționari și pentru creditori dar, din păcate, destul de frecventă în practică.

Hotărârea adunării generale de majorare a capitalului social trebuie să cuprindă, așa cum prevede art. 210 alin. 4, descrierea aporturilor în natură, ceea ce înseamnă descrierea fiecărui bun aportat, iar nu o descriere globală a aporturilor, precum și numele fiecărui aportator, cu determinarea exactă a aportului său. Hotărârea mai trebuie să cuprindă, potrivit aceluiași text, numărul acțiunilor ce se vor emite în schimb. Se face nu numai o evaluare a aporturilor ci și a contra-prestației, adică a acțiunilor date în schimb. Toate aceste elemente trebuie să figureze și în raportul de evaluare.

Majorarea capitalului social prin subscripție publică constând în noi aporturi în natură comportă, deci, conform art. 210, două adunări generale extraordinare: prima decide majorarea și numește experții, a doua, definitivează majorarea.

În practică, aportul în natură are la bază o înțelegere între societate și aportator (contract de aport) cuprinzând descrierea bunurilor aportate, evaluarea lor, numărul acțiunilor corespunzătoare aportului, eventual prima de aport sau anumite avantaje etc. Societatea, prin reprezentanții săi, semnează contractul sub rezerva aprobării adunării generale.

2.3.6. Mărirea capitalului social la societățile cu răspundere limitată

Cerințele particulare prevăzute pentru societățile pe acțiuni în cazul majorării prin noi aporturi în numerar, privind liberarea integrală a capitalului subscris, primele de emisiune și la dreptul de preferință sunt aplicabile în mod corespunzător și societăților cu răspundere limitată. Vom reține însă unele condiții particulare.

Spre deosebire de societățile pe acțiuni unde liberarea în numerar a noilor acțiuni se poate face în proporție de 30%, iar restul în termen de 3 ani (art. 215), la SRL liberarea noilor aporturi, trebuie să se facă integral, sub sancțiunea penală prevăzută de art. 269 alin. l pct. 3.

Spre deosebire de SA, unde dreptul de preferință este prevăzut de lege, la SRL acest drept se acordă numai dacă este prevăzut în statut.

După cum la constituire, societatea nu poate începe operații fără a nu se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social, tot astfel la majorarea acestuia, aplicându-se, în temeiul art. 216, aceeași regulă, societatea nu va putea face operații mai înainte de liberarea integrală a sporului de capital. Socotim însă că această restricție operează numai pentru partea corespunzătoare majorării. Dacă, spre exemplu, majorarea se efectuează prin aporturi în natură (mașini, instalații etc.), activitatea societății care este independentă de acest aport va putea continua fără ca art. 269 alin. l pct. 3 să devină incident.

Când noile părți sociale sunt subscrise de alte persoane decât asociații, se opinează că acele persoane trebuie să fie agreate de asociați. Este ca și cum noile părți sociale ar fi dobândite printr-o cesiune însoțită de o clauză de agrement. S-a exprimat însă și opinia contrară în sensul că acea clauză „nu este aplicabilă întrucât este vorba de noi părți sociale", clauza vizând numai cesiunea vechilor părți sociale.

În mod normal, clauza de agrement la emisiunea de noi părți sociale este de resortul voinței vechilor asociați, în practică, noii asociați sunt nominalizați și, implicit sau explicit, agreați. Dacă, însă, la emisiunea noilor părți sociale nu se face nominalizarea (ceea ce în practică se întâmplă foarte rar), atunci se poate înțelege că vechii asociați au renunțat la clauza de agrement.

2.3.7. Majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor, precum și a beneficiilor sau a primelor de emisiune

Majorarea capitalului se poate face nu numai prin noi aporturi exterioare, ci si prin autofinanțare, adică prin încorporarea în capital a unor anumite resurse ce figurează în pasivul bilanțului, având caracterul de capitaluri proprii. Are loc o majorare a capitalului social (nominal) fără aporturi, dar și fără o sporire a activului social. Este o majorare nominală sau gratuită*.

Normele emise în aplicarea Legii contabilității grupează aceste resurse în următoarele categorii:

rezerve;

prime legate de capital – de emisiune, de aport și de fuziune;

profitul net realizat în exercițiile anterioare ca și cel realizat la închiderea exercițiului financiar precedent.

După cum rezultă din economia normelor contabile, enumerarea are caracter limitativ. Fiecare resursă are un regim propriu de formare și folosire. Astfel, adunarea generală, care hotărăște majorarea capitalului din asemenea resurse, trebuie să le nominalizeze precis, iar cei chemați să controleze legalitatea operației, să verifice existența resurselor și realitatea majorării.

2.3.7.1. Rezervele

Societățile pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată sunt obligate prin lege (art. 178 și 196 alin.2) să-și constituie unele rezerve denumite rezerve legale sau fond de rezervă. Din spirit de prevedere, aceste societăți își autoimpun mai mult sau mai puțin frecvent, prin actul constitutiv sau prin hotărârea organului statutar ca, pe lângă rezervele legale, să constituie și alte rezerve, denumite, unele, rezerve statutare iar altele, rezerve facultative sau libere.

Toate aceste rezerve sunt fonduri în numerar ce se constituie prin prelevări din beneficiile societății și se folosesc conform legii și statutului.

În general, existența unor rezerve semnificative consolidează baza materială a unei societăți și creditul său pe piață. Ele reprezintă o garanție suplimentară pentru terții care intră în relații de afaceri cu societatea, în sensul că rezervele se alătură capitalului social ori sunt de natură să suplinească modicitatea lui sau „decapitalizarea" societății în perioadele de depreciere monetară.

Expresie a spiritului de prevedere, rezervele deschid societății posibilități sporite de a face față unor conjuncturi economice nefavorabile și eventualelor pierderi. Sunt, într-un fel, „bani albi pentru zile negre". În același timp, rezervele pot constitui o sursă de autofinanțare în caz de necesități urgente ca și atunci când mersul înainte al societății reclamă noi investiții.

Întocmai ca și capitalul social, rezervele trebuie să-și găsească contrapartidă în activ. Prin urmare, rezervele nu rămân blocate, nu sunt o sumă de bani consemnată la bancă, la C.E.C. ori în casa societății ci, în general, sunt investite în bunuri mobile sau imobile.

Conform normelor contabile emise în aplicarea Legii contabilității, rezervele se înregistrează la pasiv, în conturile de capitaluri (clasa l din Planul de conturi, cont 10 „Capital și rezerve") și anume în cont 106 „Rezerve", fiind de trei feluri: legale (cont 106), rezerve statutare (cont 1063) și alte rezerve (cont 1068).

Rezervele legale sau fondul de rezervă se constituie, potrivit art. 178, prin preluarea în fiecare an a cel puțin 5% din beneficiile societății pe acțiuni, până ce fondul atinge limita de minimum a cincea parte din capitalul social. În aceleași condiții se constituie rezervele legale și la societățile cu răspundere limitată (art. 196 alin. 2).

Capitalul Băncii Naționale a României de 100 miliarde lei, aparținând în întregime statului, s-a constituit, potrivit art. 39 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul său, publicată în M. Of. nr. 203 din l iunie 1998, „prin preluarea capitalului înregistrat la data de 31 decembrie 1997, de 5 miliarde lei, și prin alocarea sumei de 95 miliarde lei de la fondul de rezervă" al B.N.R.

Conform art. 178 alin. 3, se include în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins limita de 20%, excedentul obținut prin vânzarea acțiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuințat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.

Din momentul în care rezerva legală a atins limita de 20% prelevarea încetează a mai fi obligatorie în afară de cazul în care actul constitutiv prevede o limită mai mare.

Rezerva legală reprezintă „o prelungire a capitalului"* și poate fi încorporată în acesta, prin majorare. Ea nu este distribuibilă asociaților și nici nu poate fi utilizată pentru amortizarea capitalului social. Se admite în general că rezerva legală poate fi folosită pentru acoperirea unor pierderi, în măsura în care acestea nu se pot imputa asupra altor rezerve și, desigur, cu obligația reîntregirii ei, dacă a coborât sub limita legală sau statutară.

Spre deosebire de capitalul social, rezerva legală nu este supusă regulii fixității sau intangibilității, ea variind pe măsura alocării de prelevări sau prin folosire conformă cu destinația sa.

Rezervele statutare nu sunt impuse de lege, dar pot fi prevăzute în actul constitutiv. În acest caz, adunarea generală ordinară are obligația de a le constitui anual din profitul net în cotele și limitele prevăzute de actul constitutiv, acesta determinând și destinația lor. Adunarea generală extraordinară, având dreptul să modifice actul constitutiv, este abilitată să ia orice măsuri în legătură cu rezervele statutare, chiar să le schimbe destinația sau să le suprime pentru viitor.

De regulă, rezervele statutare sunt folosite pentru acoperirea pierderilor sau pentru majorarea capitalului social, în tendința de a le apropia de rezervele legale, se consideră că ele nu sunt distribuibile către asociați.

Hotărârea adunării generale de constituire a unor asemenea rezerve și, implicit, de diminuare a dividendelor, este, de regulă, convenabilă acționarilor majoritari și managerilor, aceștia urmărind reinvestirea beneficiilor, pentru a face față concurenței sau pentru realizarea unor profituri mai mari în perspectivă. În schimb, minoritățile de acționari, în general acționarii care și-au plasat economiile în acțiuni pentru a încasa anual dividende cât mai mari, sunt dezavantajate prin crearea de asemenea rezerve, mai ales când plafonul lor este ridicat sau când se hotărăște trecerea integrală a beneficiilor la rezerve ori reportarea beneficiilor în exercițiile următoare. Pe bună dreptate s-a spus că „adunarea generală chiar extraordinară nu poate suprima dreptul la beneficii al acționarului, căci s-ar lovi în acest caz într-un drept intangibil, inderogabil. Va putea numai să reglementeze periodicitatea. Prin urmare, dreptul la beneficii, în sine, este de esența contractului de societate, în timp ce periodicitatea este numai de natura sa.

De aceea, în temeiul art. 131 și 132, se recunoaște acționarilor dreptul de a ataca în justiție, pentru abuz de drept, o hotărâre a adunării generale ce le-ar încălca vocația lor la beneficii și care nu ar fi justificată de interesul social.

Mai trebuie adăugat că o politică de alocare masivă a beneficiilor la rezerve poate duce la scăderea cursului acțiunilor pe piață și deci, la prejudicierea și sub acest aspect a acționarilor.

În afară de rezervele evocate și care sunt contabilizate în pasivul bilanțului, fiind bine individualizate, mai există unele rezeve necontabilizate, așa-numitele rezerve oculte sau latente. Primele provin dintr-o subevaluare intenționată, ilicită, a activelor, iar secundele sunt neintenționate, fiind cauzate de împrejurări obiective, ca, de exemplu, erodarea lentă a monedei sau creșterea prețurilor unor active (terenuri, valori mobiliare din portofoliul societății etc.). Ele sunt contabilizate cu ocazia unei reevaluări a activelor, urmând în acest caz regimul diferențelor din reevaluare.

În principiu, orice rezervă contabilizată este incorporabilă în capitalul social cu condiția să fi fost constituită în condițiile legii și actului constitutiv și de a fi reală, adică de a avea contra-partidă în activ.

Încorporarea rezervelor trebuie privită cu favoare pe considerentul că gajul creditorilor sociali se mărește o dată cu sporirea capitalului, în ce privește rezerva legală ea trebuie oricum reîntregită și încă în raport cu capitalul majorat.

La noi, posibilitatea încorporării rezervei legale în capital este expres prevăzută în normele contabile.

În doctrină, s-a exprimat opinia potrivit căreia operația încorporării rezervelor se descompune în două operații, prima constând în distribuirea rezervelor către asociați, secunda în subscrierea sumelor respective la majorarea de capital.

Această opinie a rămas izolată, majoritatea doctrinei considerând că este vorba de o operație unică, prin care organul statutar dă o nouă afectațiune rezervelor societățhi printr-o reamenajare a conturilor ce formează capitalurile proprii.

Astfel, nu se face nici o distribuire acționarilor, ci mai degrabă li se ia pentru durata societății „o speranță de distribuire". Neavând loc o distribuire, fie ea chiar ideală (nematerializată) nu are loc nici un aport, ci o simplă virare de la un cont la altul, conturi care fac parte din aceeași grupă (capitaluri proprii), suma prelevată neieșind nici un monent din patrimoniul social.

În țara noastră, teza unicității operației de majorare a capitalului prin încorporarea rezervelor își găsește temei în Regulamentul de aplicare a Legii contabilității, operația realizându-se printr-o virare directă de la contul „rezerve" la contul „capital".

După cum am arătat mai sus, această modalitate de majorare a capitalului social constă în trecerea unor sume de la contul „rezerve" la contul „capital". Activul societății rămâne neschimbat, modificările intervenind numai la pasiv, unde figurează atât capitalul cât și rezervele. De exemplu: o societate își majorează capitalul de 150.000.000 lei, împărțit în 7.500 de acțiuni a 20.000 lei valoare nominală, cu 15.000.000 lei, prin încorporarea unei sume identice prelevată din rezerve. Pasivul ei se prezintă astfel:

După ce s-a efectuat operația contabilă a virării, se procedează la transpunerea materială a operației în acțiunile societății, fie prin ridicarea valorii nominale a acțiunilor, fie prin emisiunea de noi acțiuni.

Reluând exemplul de mai sus, pentru ca produsul numărului și valorii nominale a fiecărei acțiuni să fie egal cu capitalul majorat (165.000.000 lei) trebuie ca valoarea nominală a fiecărei acțiuni să fie ridicată la 22.000 lei sau să se emită 750 acțiuni noi a 20.000 lei începând cu nr. 7.501 și sfârșind cu nr. 8.250.

În prima modalitate se face o simplă mențiune pe fiecare acțiune, indiferent că este nominativă sau la purtător, prin aplicarea unei ștampile care va arăta noua valoare a acțiunii și temeiul majorării valorii sale prin trimitere la Monitorul Oficial în care s-a făcut publicarea hotărârii de majorare a capitalului.

În exemplul de mai sus, al acțiunilor cu valoare nominală inițială de 20.000 lei, se poate scrie: „Una acțiune a 22.000 lei prin majorarea valorii nominale, M. Of partea a IV-a, nr………….din……………" sau mai simplu:

„Majorat valoarea nominală la 22.000 lei, M. Of. partea a IV-a, nr. ……………..din……………."

În cazul acțiunilor dematerializate (evidențiate prin înscrieri în cont și gestionare informatizată) ori atunci când nu s-au tipărit acțiuni, operațiile de ștampilare nu pot avea loc, majorarea urmând a fi evidențiată pe căile corespunzătoare.

În a doua modalitate, acțiunile noi trebuie să fie identice ca valoare nominală cu vechile acțiuni. Cele 750 acțiuni noi se distribuie gratuit vechilor acționari, în proporție cu numărul acțiunilor vechi deținute, adică în exemplul nostru, o acțiune nouă pentru două acțiuni vechi.

În țara noastră, în perioada de inflație din anii 1944-1947, existau cazuri în care nu se emiteau acțiuni noi (pentru a evita cheltuielile), ci se ștampilau acțiunile prin ridicarea numărului (dar nu a valorii) acțiunilor. De exemplu, dacă se dubla capitalul, o acțiune era ștampilată drept „două acțiuni" iar un titlu cumulativ de 100 acțiuni, drept două sute acțiuni, astfel: „Reevaluat, M. Of. nr…….două sute acțiuni a 1000 lei la valoare nominală 200.000 lei". Este cazul majorării din 1944 la societatea „Banloc" arătată în anexa numărul … .

2.3.7.2 Majorarea capitalului social prin încorporarea beneficiilor și a primelor de emisiune

Normele contabile prevăd majorarea capitalului prin încorporarea profitului net realizat în exercițiile mai vechi (cont 107) și reportat, ca și cel realizat la închiderea exercițiului financiar precedent (cont 129), destinate măririi capitalului social.

Încorporarea în capital a acestor profituri sau, în terminologia Legii Societăților Comerciale, beneficii, se poate face direct, fără a mai fi trecute printr-un cont de rezerve.

Mecanismul de majorare a capitalului prin încorporarea beneficiilor și a primelor este același ca și pentru încorporarea rezervelor.

În afară de rezerve, normele contabile nominalizează și alte resurse ce pot fi încorporate în capital. În primul rând „primele legate de capital" (cont 104) categorie care înglobează:

primele de emisiune;

de aport (contul 1041);

de fuziune (cont 1042).

Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii Contabilității (pct. 36), primele legate de capital (de emisiune, de aport, de fuziune) reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor sau a părților sociale. Deși art. 205 alin. 2 se referă numai la primele de emisiune, pot fi, totuși, încorporate în capital și primele de aport și de fuziune, toate având aceeași natură.

2.3.8. Majorarea capitalului social cu diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului

Potrivit art. 205 alin. 3, „diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului social pot fi incluse în rezerve și utilizate pentru majorarea capitalului social".

Această dispoziție se completează cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, cu reglementările mult mai detaliate și mai tehnice emise în aplicarea ei ca și cu reglementările speciale privind reevaluarea patrimoniului social.

Diferențele din reevaluare reprezintă, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilității (pct. 37), soldul diferențelor dintre valoarea actuală (mai mare) și valoarea înregistrată în contabilitate a elementelor de activ (mai mică), supuse reevaluării în condițiile legii.

Reevaluarea poate privi nu numai activele imobilizate, ci și cele circulante. Iată un caz de reevaluare a stocului de mărfuri efectuată de Societatea Anonimă Română Apex: „Adunarea generală extraordinară a acționarilor hotărăște următoarele: Majorează capitalul social de la 5.000.000 lei la 25.000.000 lei, prin reevaluarea stocului de mărfuri, acordă 4 acțiuni noi pentru una acțiune veche, în mod gratuit și modifică art. 3 al. I din statute, care devine: „Art. 3, al. 1. Capitalul este de 25.000.000 lei împărțit în 25.000 acțiuni nominative a l .000 lei fiecare; putându-se emite și titluri cumulative".

Între momentul intrării unui bun în patrimoniul societății și data reevaluării, valoarea activelor a putut să scadă (prin uzură, deteriorare etc.) sau, dimpotrivă, să sporească datorită deprecierii monetare și creșterii prețurilor, în perioadele de inflație monetară, când valoarea contabilă a activelor rămâne mult în urma valorii lor actuale, reevaluarea patrimoniului social devine o operație destul de frecventă.

Activele pot să crească și prin noi achiziții din profiturile societății, deci independent de deprecierea monedei, valoarea activelor devenind astfel mult mai mare decât cifra capitalului social, în atare situație, se poate proceda la majorarea capitalului prin reevaluarea activelor. Considerăm că nimic nu se opune ca reevaluarea să se efectueze și atunci când mijloacele fixe au fost achiziționate din alte surse ca, de exemplu, dintr-un credit obținut de societate.

Se mai poate proceda la reevaluarea tuturor elementelor de activ și de pasiv (reevaluarea integrală a bilanțului), și nu numai a mijloacelor fixe. Diferențele favorabile rezultate dintr-o asemenea reevaluare integrală a patrimoniului societății pot fi folosite la majorarea capitalului social în condițiile legii și ale actului constitutiv.

Art. 346 din legea franceză privind societățile comerciale din 1966 prevede expres: „Diferența din reevaluare nu este distribuibilă; ea poate fi încorporată integral sau parțial în capital".

La noi, în unele statute se prevede expres posibilitatea majorării capitalului „prin evaluarea patrimoniului social cu respectarea prevederilor legii române și avizul cenzorilor".

În cazul reevaluării activelor și pasivelor societății, valoarea de intrare a elementelor patrimoniale se modifică, aceasta fiind înlocuită cu valoarea lor actuală. Este o exce pție de la regula potrivit căreia la închiderea exercițiului financiar, elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă în bilanțul contabil la valoarea de intrare în patrimoniu.

Diferențele în plus din reevaluare se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct de pasiv (cont 105) și pot fi transferate la rezerve (cont 1068 „alte rezerve"), la capitalul social (cont 101) sau folosite la alte destinații potrivit reglementărilor în vigoare.Ele nu sunt distribuibile către acționari.

Normele contabile precizează că diferențele din reevaluare „se utilizează potrivit dispozițiilor legale", avându-se probabil în vedere, în primul rând, dispozițiile legale care reglementează reevaluarea patrimoniului social.

Normele noastre contabile folosesc denumirea de „diferențe din reevaluare" (cont 105). Dacă ele sunt trecute, în baza hotărârii adunării generale, la rezerve (în contul 1068 „alte rezerve"), se consideră că denumirea corectă este aceea de „rezerve din reevaluare". În doctrina franceză, între „ecarts de réevaluation" și „reserves de réevaluation" unii autori nu fac diferențiere. În practica noastră interbelică, în loc de astfel de denumiri, se trecea, uneori, în pasivul bilanțului, un post sub denumirea „Reevaluarea investițiunilor".

Prin Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în M. Of. nr.98 din 8 august 1990, s-a dispus inventarierea și reevaluarea patrimoniului acestor unități în vederea stabilirii capitalului social al noilor societăți (art. 19).

A urmat o nouă reevaluare a patrimoniului societăților cu capital de stat, determinată de unificarea cursurilor de schimb ale leului din 10 noiembrie 1991 și de creșterea prețurilor și tarifelor în cadrul acțiunii de liberalizare a acestora. Operația s-a desfășurat în temeiul H.G. nr. 26/1992 privind reevaluarea unor active și pasive ca urmare a unificării cursurilor de schimb ale leului și regimul de prețuri și tarife în aceste condiții, publicată în M. Of. nr. 11 din 3 februarie 1992.61

Operația a avut în vedere patrimoniul existent la data de 30 august 1990 și s-a efectuat potrivit Normelor metodologice nr. 1/1990 ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale pentru privatizarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, publicate în același M. Of. Cu privire la o reevaluare eronată a patrimoniului unei societăți, acest fapt a denaturat și rezultatele reevaluărilor dispuse prin H.G nr. 26/1992 și 500/1994.

H.G. nr. 26/1992 (art. 1) a fost completată prin H.G. nr. 732/1992, publicată în M. Of. nr. 303 din 25 noiembrie 1992 în sensul că nu sunt supuse reevaluării activele în valută provenite din creanțe externe neîncasate. Înregistrarea rezultatelor acțiunii de reevaluare a mijloacelor fixe s-a prelungit până la 25 octombrie 1992.

Prin art.6 al hotărârii, s-a recomandat agenților economici, alții decât aceia cu capital de stat, să aplice corespunzător prevederile sale. Această hotărâre, împreună cu normele emise în aplicarea ei, a urmărit actualizarea valorii activelor și pasivelor sociale, cât mai apropiată de realitate, care să constituie baza de pornire în operațiunile de licitare pentru vânzarea lor în cadrul acțiunii de privatizare, precum și reconsiderarea capitalului social al agenților economici în condițiile deprecierii monetare.Acțiunea de reevaluare a cuprins toate activele, precum și pasivele în lei și valută.

În cadrul operației de reevaluare, între vechile valori și noile valori nu se poate stabili o corelare precisă, indicii de creștere a prețurilor fiind foarte diferiți, iar, pe de altă parte, o evaluare reală este greu de realizat în condițiile în care cererra și a oferta oscilează continu.

Tehnica majorării capitalului social ca urmare a reevaluării patrimoniului, stabilită prin H.G. 26/1992, este, în esență, cea uzuală: activele și pasivele se reevaluează potrivit unor reguli prestabilite, diferențele favorabile se trec la pasiv, în contul „diferențe din reevaluare”, echilibrându-se astfel activul cu pasivul, iar capitalul se majorează cu o valoare cu care se diminuează corespunzător contul „diferențe din reevaluare".

Normele contabile lasă deschisă și o altă posibilitate de folosire a diferențelor din reevaluare, anume ca aceste diferențe, în loc să fie încorporate direct în capital, să fie transferate la rezerve și de aici, ulterior, să fie eventual trecute la capital. Această posibilitate s-a folosit mai rar în practică și anume atunci când reevaluarea patrimoniului nu era urmată de o imediată majorare a capitalului.

Totuși, din dispoziția art. 205 alin. 3 rezultă că diferențele favorabile se includ mai întâi în rezerve și apoi pot fi utilizate pentru majorarea capitalului.

Rezervele din reevaluare au același regim ca și diferențele din reevaluare. Ca atare, ele nu sunt distribuibile către acționari și pot fi utilizate, astfel cum dispun normele contabile, numai potrivit dispozițiilor legale.

La mai puțin de doi ani de la această reevaluare, a intervenit H.G. nr. 500/1994 prin care s-a dispus ca societățile comerciale cu capital integral sau parțial de stat (indiferent de proporție), precum și regiile autonome să procedeze la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31 decembrie 1993.

Pentru societățile comerciale cu capital privat, reevaluarea a avut caracter facultativ, precizându-se că ele „pot aplica în mod corespunzător" prevederile noii reglementări.

Diferențele din reevaluare s-au înregistrat distinct în capitalul social, precum și în conturile corespunzătoare de imobilizări corporale. În acest fel s-a realizat actualizarea capitalului social din bilanțul contabil încheiat la 31 decembrie 1993 și s-a stabilit patrimoniul net la această dată, corectat cu acele diferențe.

În temeiul H.G. nr. 500/1994, adunările generale ale societăților care au efectuat reevaluarea, au aprobat majorarea capitalului social precum și numărul și valoarea nominală a acțiunilor.

Un exemplu, în acest sens, este următorul extras din procesul verbal nr. 6 încheiat în ședința extraordinară a adunării generale a acționarilor S.C. Astra Vagoane – S.A. Arad din 7 septembrie 1994.

„1. majorarea capitalului social ca urmare a reevaluării imobilizărilor corporale în conformitate cu prevederile H.G. nr. 500/1994, cu suma de 67.981.259.207 lei, acesta urmând să ajungă la nivelul de 85.970.825.000 lei. capitalul se majorează de la 17.989.573.000 lei la 85.970.825.000 lei;

2. creșterea valorii nominale a unei acțiuni de la 5.000 lei la 25.000 lei;

3. aprobarea unui număr total de acțiuni (cu valoare nominală de 25.000 lei pe acțiune) la 3.438.833 buc., din care:

3.1. -2.407.183 buc. aparținând F.P.S., în valoare totală de 60.179.575.000 lei;

3.2. – l .031.650 buc., aparținând F.P.P., în valoare totală de 25.791.250.000 lei".

După aprobare, diferențele de capital social rezultate în urma reevaluării s-au înregistrat în registrul comerțului.

Noua reevaluare, ca și cea anterioară efectuată în baza H.G. nr. 26/1992, a urmărit, în esență, actualizarea valorii economice a societăților cu capital de stat, în vederea privatizării lor. S-a apreciat că H.G. nr. 500/1994, cu modificările și completările ulterioare, ca și alte acte normative au însemnat „promovarea unor interese politice contrare unei evoluții economice pozitive,… ce au blocat sau întârziat privatizarea"

Reevaluarea legală -reglementată printr-un act normativ – prezintă avantajul de a stabili o metodologie și criterii uniforme de actualizare a valorii activelor și pasivelor, ceea ce permite, pe lângă cunoașterea situației reale a patrimoniului social, conturarea unor rezultate comparabile și a unor concluzii la nivel macroeconomic, în plus reevaluarea legală este însoțită, de regulă, de un regim de impozitare mai avantajos decât cel de drept comun. Legiuitorul privește în mod favorabil această operație întrucât, pe lângă alte avantaje, ea dă o bază reală a bilanțului societății și, în final a bilanțului pe ansamblul economiei naționale.

În alte țări există un regim legal al reevaluării patrimoniului social și al majorării capitalului cu diferențe favorabile. La noi, reglementările în materie -H.G. nr. 26/1992 și H.G. nr. 500/1994 – au vizat societățile cu capital de stat, au avut caracter temporar întrucât reevaluarea s-a legat de anumite momente economice, peste care, între timp, au survenit altele, în special o continuă depreciere monetară și nu s-au preocupat de aspectul impozitării operației. Așadar, ne lipsește un cadru legal al reevaluării patrimoniului care să fie permanent, complet și adaptat societăților cu capital privat.

Dacă o societate comercială dorește să procedeze la o reevaluare liberă, adică la o reevaluare care s-ar face din proprie inițiativă, în orice moment, chiar în lipsa unei autorizări legale exprese, legea nu este fundamentată. Normele contabile dau un răspuns negativ aceastei situații. Astfel, Regulamentul de aplicare a Legii contabilității (pct. 21) prevede că reevaluarea activelor și pasivelor se efectuează potrivit reglemntărilor In vigoare, iar punctul 54 lit. e din același Regulament se referă la reevaluarea efectuată „în baza unei dispoziții legale exprese".

Situația particulară a unei societăți, cum ar fi participarea la o licitație sau necesitatea stringentă de a obține cât mai urgent un credit, pe care însă banca îl condiționează de majorarea capitalului social, impune existența unui cadru legal care să permită societății să facă oricând reevaluarea patrimoniului.

Ideea dominantă a unui asemenea cadru legal, concordantă cu principiile economiei de piață, este să lase societății largi posibilități de a stabili necesitatea, momentul și cuantumul majorării, sursele și celelalte condiții în funcție de interesele și situația sa economică, desigur în limita dispozițiilor de ordine publică.

Un asemenea regim legal există în Franța. Alături de reglementările legale speciale privind reevaluarea patrimoniului, există și reevaluarea liberă în temeiul art. 12 alin. 4 din Codul comercial. Potrivit acestui text, dacă s-a procedat la o reevaluare a ansamblului imobilizărilor corporale și financiare, diferența de reevaluare actuală și valoarea netă contabilă nu poate fi utilizată pentru compensarea pierderilor, ea este înscrisă distinct în pasivul bilanțului.

Prin Precizările privind unele măsuri referitoare la închiderea exercițiului finânciar-contabil pe anul 1997 la agenții economici, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 2242 din 22 decembrie 1997, publicate în M. Of. nr. 379 din 29 decembrie 1997, s-a amintit că, în conformitate cu punctul 21 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, aprobat prin H.G. nr. 704/1993, „reevaluarea activelor și pasivelor unității patrimoniale se efectuează potrivit reglementărilor în vigoare", în continuare, se arată că „ultima reevaluare s-a efectuat în anul 1994 pe baza prevederilor H.G. nr. 500/1994 …, orice altă reevaluare urmând a avea la bază acte normative" (pct. II4).

Această poziție putea fi susținută cel mult în trecut.

În prezent, baza normativă a reevaluării patrimoniului social al societăților comerciale o constituie art. 205 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998, iar a patrimoniului societăților bancare, Legea bancară nr. 58/1998, publicată în M. Of. nr. 121 din 23 martie 1998.

Dacă Ministerul Finanțelor consideră că această bază normativă trebuie completată cu norme de aplicare, nimic nu-1 oprește, ba chiar este indicat, să le inițieze. Atât timp însă cât legea permite reevaluarea, fără a o condiționa de acte normative subsecvente, punctul de vedere al Ministerului Finanțelor nu are suport legal.

Capitolul 3

Majorarea capitalului social

3.1. Necesitatea și avantajele măririi capitalului social.

În viața unei societăți comerciale apare, destul de frecvent și în situațiile cele mai diverse, necesitatea măririi capitalului social. Apare și atunci când societatea întâmpină dificultăți financiare, dar și atunci când ea este într-o situație prosperă și vrea să-și extindă activitatea. În ambele situații societatea are nevoie de noi fonduri bănești sau de anumite bunuri, pe care preferă să și le procure prin majorare de capital decât să recurgă la un împrumut bancar sau la emisiunea de obligațiuni. Orice împrumut înseamnă un efort financiar pentru societate, implicând plăți la scadență și dobânzi împovărătoare, la care băncile adaugă diverse cerințe – de la garanții până la controlul societății. La rândul său, emisiunea de obligațiuni, operație rezervată exclusiv societăților pe acțiuni, pe lângă inconvenientele oricărei datorii, este incertă cât privește acoperirea emisiunii.

Majorarea de capital poate deveni necesară și în situația în care s-au acumulat rezerve importante sau când, datorită inflației monetare, valoarea contabilă a activelor este disproporționat de mică față de valoarea lor actualizată ca și atunci când valoarea reală a activelor este mult mai mare decât cifra capitalului social, ceea ce creează o disproporție între acestea ca și între valoarea nominală a acțiunilor și valoarea lor intrinsecă. În asemenea situații se procedează la majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor sau, după caz, a diferențelor din reevaluare, realizându-se astfel o echilibrare a bilanțului.

De asemenea, necesitatea asanării bilanțului și a înlăturării inconvenientelor pe care le implică datoriile sociale pot reclama conversia acestora în acțiuni ale societății și majorarea corespunzătoare a capitalului.

Majorarea capitalului mai poate deveni necesară pentru a realiza lărgirea și diversificarea acționariatului unei societăți, prin posibilitatea ce se dă salariaților societății sau altor persoane de a subscrie noile acțiuni.

Mărirea capitalului social poate constitui o obligație legală ca, spre exemplu, în cazul ridicării limitei minime a capitalului social al societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni (de la l milion la 25 milioane lei) sau al societăților cu răspundere limitată (de la 100.000 lei la 2 milioane lei), dispusă prin art. VI din O.U.G. nr. 32/1997, majorare care trebuia efectuată până la data de 28 iulie 1998 (termen prorogat până la 30 iunie 1999 prin O.U.G. nr. 16/1998, publicată în M. Of. nr. 359 din 22 sept. 1998). De asemenea, potrivit Normelor Băncii Naționale a României nr. 4/1998, publicate în M. Of. nr. 280 din 29 iulie 1998, societățile bancare, care nu dețin capitalul minim de 50 miliarde lei, sunt obligate să procedeze la majorarea capitalului social în condițiile acestor norme, până la data de 31 decembrie 1998.

Pe lângă asemenea situații care, îndeobște, reclamă majorarea capitalului social, în economia românească această operație devine necesară datorită fenomenului de minimalizare a capitalului social al societăților comerciale.

La origine, acest fenomen s-a datorat limitei minime de capital prevăzută inițial de lege pentru societățile pe acțiuni (1.000.000 lei) și societățile cu răspundere limitată (100.000 lei). Prin asemenea cifre modeste ca și prin neimpunerea unei limite minime de capital la celelalte forme de societate, legiuitorul a urmărit favorizarea constituirii de societăți comerciale cu capital privat în vederea tranziției spre economia de piață, îndeosebi a întreprinderilor mici și mijlocii, organizate în forme societare.

În societățile cu răspundere limitată cu capital privat înmatriculate în perioada decembrie 1990 pînă la 30 iunie 1998, cele cu capital social până la 2 milioane lei dețineau o pondere de 78,7%, iar cele cu capital social între 2-4 milioane lei, o pondere de 11,9%, deci, peste 90% din societățile cu răspundere limtată dețineau un capital de până la 4 milioane lei.

În societățile pe acțiuni cu capital privat, înmatriculate în aceeași perioadă, cele cu capital de până la 25 milioane lei dețineau o pondere de 44%, cele cu capital între 25-50 milioane lei o pondere de 13,9%, iar cele cu capital între 50-100 milioane lei, dețineau o pondere de 8.9%. Deci, două treimi din numărul acestor societăți dețineau un capital social de până la 100 milioane lei.

De-a lungul anilor, capitalul social s-a erodat din cauza inflației monetare ceea ce a condus la „decapitalizarea" societăților comerciale.

La numeroase societăți capitalul social a devenit iluzoriu. Funcția sa tradițională, aceea de a constitui gajul creditorilor sociali, nu mai poate fi îndeplinită. Rolul capitalului social ca pârghie financiară a societății, ca cel dintâi și revelatoriu indiciu al forței sale economice, s-a diminuat considerabil.

În locul corelării dintre mărimea capitalului cu obiectul de activitate, se constată, la foarte multe societăți, o vădită discrepanță între modicitatea capitalului pe de o parte și amplitudinea scopului și obiectului pe de alta.

Majorarea capitalului social este o operație benefică, de natură să consolideze forța economică a unei societăți comerciale, să creeze imaginea unei societăți în expansiune sau, după caz, a unei societăți care luptă să depășească un impas financiar.

Pentru a-și atinge obiectivele, majorarea capitalului trebuie făcută cu rigoare și bună-credință. Sunt în joc interesele legitime ale terților care intră în relații de afaceri cu societatea, ale micilor dar numeroșilor investitori, ale acționarilor înșiși. Sunt în joc credibilitatea și notorietatea societății și chiar imaginea economiei de piață.

3.2. Cadrul legal al majorării capitalului social

Cadrul legal al majorării capitalului social îl formează, în principal, dispozițiile art. 205-216. Dintre acestea, două texte enunță, la modul general, că societatea pe acțiuni și societatea cu răspundere limitată își vor putea majora capitalul social cu respectarea dispozițiilor prevăzute pentru constituirea societății (art. 207 alin. l pentru SA și art. 216 pentru SRL).

Formularea – prea generală – a acestor texte poate fi înșelătoare, în realitate, textele evocate urmează a fi înțelese în sensul că majorarea capitalului social se face cu respectarea dispozițiilor prevăzute pentru formarea lui în faza de constituire a societății. Deci, nu cu respectarea tuturor dispozițiilor referitoare la constituirea societății ca persoană juridică. Nu se vor aplica majorări de capital dispozițiilor privitoare la avize sau acte de autorizare (art. 35 alin. 3), declarațiile fondatorilor și administratorilor (art. 35 alin. 2 lit. e), actele constatatoare ale operațiunilor încheiate în contul societății (art. 35 alin. 2 lit. d), depunerea semnăturilor reprezentanților societății (art. 45) etc.

Se vor aplica numai dispozițiile referitoare la formarea capitalului social, iar, dintre acestea, numai cele privind formarea capitalului social prin noi aporturi în numerar și în natură. Într-adevăr, în faza de constituire a societății, capitalul social se formează prin aporturi exterioare în numerar și în natură. Trimiterea la regulile constituirii nu poate viza celelalte căi de majorare, enumerate de art. 205 (încorporarea rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune, compensarea unor creanțe asupra societății, diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului social), acestea neputând interveni în faza de constituire a societății.

Aplicabile, în mod corespunzător, majorării de capital prin noi aporturi sunt dispozițiile referitoare la subscrierea și vărsarea capitalului social, la obligativitatea menționării aportului fiecărui subscriitor, în numerar sau alte bunuri, cu indicarea valorii fiecărui bun și a modului de evaluare, la momentul transmiterii dreptului de proprietate (în sensul că acest moment este cel al înscrierii mențiunii de majorare a capitalului în registrul comerțului), la numărul acțiunilor sau părților sociale acordate în schimbul aportului. De asemenea, sunt aplicabile: dispozițiile care reglementează emisiunea de acțiuni (indicarea felului lor etc.); interdicția emisiunii de noi acțiuni sub valoarea lor nominală (art. 92 alin. l) sau până ce nu vor fi complet achitate cele din emisiunea precedentă (art. 92 alin. 3); dispoziția potrivit căreia acțiunile trebuie să fie de o valoare egală și să confere posesorilor drepturi egale (art. 94) etc.

Își mai găsesc, bineînțeles, aplicare și dispozițiile comune oricărei modificări a capitalului.

Așadar, într-o formulă sintetică, la majorarea capitalului social, „este necesară aplicarea tuturor acelor norme chemate să garanteze reala formare a capitalului social".

3.3. Căi și procedee de majorare a capitalului social

Căile (sursele) de majorare a capitalului social, prevăzute de art. 205, pot fi grupate astfel:

majorarea prin noi aporturi în numerar și/sau în natură (art. 205 alin. 1);

majorarea prin încorporarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale, precum și a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acestora (art. 205 alin. 2);

majorarea prin utilizarea diferențelor favorabile din reevaluarea patrimoniului social (art. 205 alin. 3). În doctrina comercialistă românească, majorarea capitalului prin reevaluarea patrimoniului era tratată, de asemenea, distinct de aceea prin încorporarea rezervelor, însă în cadrul aceleiași categorii: majorarea prin „sporirea contabilă" a patrimoniului.

Printre căile de mărire a capitalului social figurează și fuziunea ca și divizarea. Trebuie să se țină seama însă că, deși fuziunea produce, printre alte efecte, și pe acela al majorării capitalului societății absorbante, totuși ea este o operație complexă, cu multiple consecințe, având o individualitate bine conturată care, atât pe plan legislativ cât și statutar, își găsește o reglementare proprie, distinctă de cea a măririi capitalului.

Căile de majorare se pot combina între ele în sensul că una și aceeași majorare se poate face, spre exemplu, atât prin noi aporturi în numerar cât și prin încorporarea unor rezerve sau diferențe din reevaluare.

Un exemplu edificator de asemenea majorare din care se poate vedea și procedura este următorul (M. Of. partea Il-a, nr. 82 din 5 aprilie 1946, p. 2685):

“Banloc. Societate anonimă română pentru fabricarea și comercializarea cauciucului.

Extras din procesul verbal a ședinței adunării generale extraordinare de la 13 februarie 1946… se votează în unanimitate următoarele: 1. Modificarea art. 5 și 10 din statutele societății, al căror text nou este: „Art. 5. Capitalul social este de 3.000.000.000 lei împărțit în 3.000:000 acțiuni nominative, de câte 1.000 lei. Se pot emite titluri cumulative până la 10.000 acțiuni într-un titlu… 2. Sporirea capitalului social de la 600.000.000 lei la 3.000.000.000 lei prin două tranșe, constituind emisiunea a V-a și anume: a) o primă tranșă de 600.000.000 lei prin emitere de 600.000 acțiuni a l .000 lei fiecare, toate rezervate vechilor acționari, în proporție de una acțiune nouă pentru una veche, la cursul nominal de l .000 lei fiecare acțiune, care se va vărsa o dată cu exercitarea dreptului de opțiune; b) o a doua tranșă de 1.800.000.000 lei, prin reevaluarea instalațiilor uzinei de la Băicoi, prin emisiunea unui număr de 1.800.000 acțiuni a l.000 lei valoarea nominală, toate rezervate acționarilor societății în proporție de 3 acțiuni la 2" (termenul „rezervate" de la lit. a înseamnă rezervate pentru subscriere – deci drept preferință – în timp ce termenul „rezervate" de la lit. b înseamnă atribuire gratuită)”.

În acest caz, în afară de regulile comune privind adunarea generală, publicitatea etc., se vor aplica cumulativ regulile particulare ale fiecărei modalități de majorare.

Capitalul social poate fi majorat fie prin emisiunea de noi acțiuni, fie prin ridicarea valorii nominale a acțiunilor existente. O imagine sintetică a căilor și procedeelor de mărire a capitalului este redată de art. 178 din legea franceză a societăților comerciale: „Art. 178. Capitalul social se mărește, fie prin emisiunea de acțiuni noi, fie prin majorarea valorii acțiunilor existente. Acțiunile noi sunt liberate, fie în numerar, fie prin compensare cu creanțe lichide și exigibile asupra societății, fie prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune, ori prin aport în natură, fie prin conversiunea de obligațiuni. Mărirea capitalului prin majorarea valorii nominale a acțiunilor poate fi hotărâtă numai cu consimțământul unanimității acționarilor, în afară de cazul când este realizată prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune".

3.4. Mărirea capitalului social prin noi aporturi în numerar la societățile pe acțiuni

Potrivit art. 92 alin. 3, capitalul social nu va putea fi majorat și nu se vor putea emite noi acțiuni până nu vor fi complet plătite cele din emisiunea precedentă. Expresia tehnică adecvată pentru acțiuni „complet plătite" din acest text ca și din art. 92 alin. 3 este aceea de acțiuni „integral liberate" (art. 103 alin. 4). Legea Societăților Comerciale mai folosește și expresia de „acțiuni plătite în întregime". Toate aceste expresii au același înțeles – de plată integrală a capitalului subscris sau, în limbajul curent, de „capital deplin vărsat" prin plata integrală a tuturor acțiunilor subscrise.

Această dispoziție categorică este logică: societatea trebuie să ceară propriilor săi acționari să plătească integral acțiunile subscrise, iar numai după aceea să facă apel la noi subscrieri.

Orice nouă emisiune de acțiuni implică un plus de acțiuni pe piață și, de regulă, o scădere a valorii lor, implică participarea unui număr mai mare de persoane la rezervele acumulate prin strădania vechilor acționari ca și la beneficiile viitoare. Pentru ca vechii acționari să nu fie dezavantajați se folosesc două mijloace: prima de emisiune și dreptul de preferință.

3.4.1. Prima de emisiune

Acțiunile noi, emise pentru majorarea capitalului, sunt de aceeași valoare nominală ca și vechile acțiuni. Uneori, această valoare este majorată cu o „primă de emisiune". Potrivit normelor contabile, p'rima de emisiune reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor (v. punctul 36 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității).Această primă a fost calificată drept un „supliment de aport neîncorporat în capital"*.

Prima de emisiune are o dublă funcție:

să acopere cheltuielile de emisiune, astfel încât societatea să beneficieze în integralitate de majorarea de capital;

să egalizeze drepturile acționarilor noi cu cele ale acționarilor vechi. Este „un drept de intrare" destinat să compenseze diferența dintre valoarea nominală și valoarea bursieră sau intrinsecă a vechilor acțiuni.

Prima de emisiune trebuie prevăzută sub această denumire în prospectul de emisiune și să aibă un conținut clar. Citim într-un prospect de emisiune al unei S.A. cu un capital social de 206.465.000 Iei „echivalent" cu 41.293 acțiuni a 5.000 lei, că se face o nouă emisiune Ia o valoare de 54.000.000 lei, divizată în 10.880acțiuni a 5.000 lei fiecare, precizându-se că ele sunt „reevaluate la 25.000 lei pentru care se eliberează o acțiune de 5.000 lei (valoarea inițială stabilită de fondatori). Din diferența de valoare se suportă cheltuielile ocazionate cu emisiunea, iar partea rămasă se varsă în fondul de rezervă al societății" (M. Of. partea a IV-a, nr. 400 din 31 mai 1993, p. 16). Nicăieri în acest prospect nu se face mențiune de o primă de emisiune, deși „diferența de valoare" de la 5.000 Iei la 25.000 lei pare a avea această funcție. Stabilirea unei prime atât de substanțiale s-ar putea datora faptului că nu s-a făcut reevaluarea patrimoniului, iar acțiunile din prima emisiune au rămas la valoarea nominală, cu mult sub valoarea lor actualizată.

Un exemplu poate fi edificator: o societate cu un capital de 100.000.000 lei, împărțit în 10.000 acțiuni a 10.000 lei, își mărește capitalul cu 50.000.000 lei prin emisiunea a 5.000 acțiuni noi de aceeași valoare. Rareori valoarea nominală a acțiunii coincide cu valoarea ei de pe piață sau cu valoarea ei intrinsecă datorită faptului că, de regulă, activele societății au o valoare mai mare decât cea contabilă, că s-au acumulat rezerve etc. Dacă, în exemplul de mai sus, societatea are rezerve de 60.000.000 lei, valoarea unei acțiuni vechi este de (100.000.000 + 60.000.000) : 10.000 = 16.000 lei. După majorarea cu 5.000.000 lei, valoarea unei acțiuni este de (100.000.000 + 60.000.000 + 50.000.000): (10.000+ 5.000) =14.000 lei.

Acționarii vechi își văd astfel micșorată valoarea intrinsecă a acțiunilor lor. Pentru a înlătura acest neajuns, acțiunile noi se emit cu o primă, deci cu o diferență în plus față de valoarea nominală pe care trebuie să o plătească noii acționari, diferență care să acopere diminuarea de valoare intrinsecă a acțiunilor vechi și cheltuielile de emisiune. Primele de emisiune trebuie integral plătite la subscriere (art. 215 alin.3).

3.4.2. Dreptul de preferință și suprimarea dreptului de preferință

Majorarea de capital prin noi aporturi în numerar conferă acționarilor un drept de preferință la subscrierea acțiunilor noi, proporțional cu numărul acțiunilor vechi pe care le posedă. Textul art. 211 consacră acest drept în termeni categorici: „acțiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere în primul rând celorlalți acționari, în proporție cu numărul acțiunilor pe care le posedă…”. Dreptul de preferință poate fi acordat pentru totalitatea acțiunilor sau numai pentru o parte din ele.

Ca și prima de emisiune, dreptul de preferință este un mijloc de protecție a vechilor acționari, care și-au asumat riscul lansării societății și s-au străduit pentru prosperitatea ei.

În practica economiei românești interbelice, în afară de publicarea în M. Of, acționarul era încunoștiințat printr-o scrisoare despre condițiile majorării cu invitația să depună la sediul societății, în cadrul termenului de opțiune următoarele:

declarație de subscriere;

contravaloarea în numerar a primei tranșe din capitalul subscris;

acțiunile pe care le posedă pentru a fi ștampilate.

În cazul în care acționarul opta pentru subscriere, pe aceste acțiuni societatea aplica ștampila: „optat emisiunea…" (numărul emisiunii). Uneori se adăuga numărul M. Of. în care se publicase hotărârea de majorare. Alteori se mai aplica încă o ștmapilă constatând efectuarea operației: „Optat și plătit emisiunea…", după care se arăta numărul acțiunilor atribuite și valoarea lor. Se mai obișnuia ca, după plata vărsământului prevăzut la punctul 2 de mai sus, societatea să confirme, printr-o scrisoare, depunerea sumei.

Pentru a beneficia de dreptul de preferință acțiunile trebuie integral liberate, iar asociații sunt obligați, potrivit aceluiași art. 211, să-1 exercite în termenul hotărât de adunarea generală, dacă în contract sau statut nu se prevede altfel. Acest termen, după cum dispune art. 206, trebuie să fie de cel puțin o lună, cu începere din ziua publicării hotărârii de majorare în Monitorul Oficial. După expirarea termenului, acțiunile vor putea fi subscrise de public (art. 211 fraza a doua). Noțiunea de „public" nu înseamnă a se recurge la subscripția publică, ci la subscrierea acțiunilor de alte persoane decât acționarul care nu a uzat de dreptul de preferință, în primul rând de ceilalți acționari.

O clauză statutară care ar suprima, cu titlu general, dreptul de preferință se consideră nescrisă.

Acționarii nu sunt însă obligați să subscrie acțiunile noi, o atare obligație însemnând mărirea angajamentelor sociale asumate, ceea ce nu este permis fără acordul lor. Ei pot renunța individual la acest drept sau îl pot negocia în cadrul termenului de opțiune.

Potrivit art. 212 alin. l, adunarea generală va putea, pentru motive temeinice, să ridice acționarilor dreptul de subscriere a noilor acțiuni, în total sau în parte.

Suprimarea devine necesară în situația în care, spre exemplu, o societate întâmpină dificultăți financiare și are nevoie imediată de fonduri bănești pe care vechii acționari nu sunt în măsură să le subscrie. În asemenea situație se face apel, de regulă, la un grup financiar care se oferă să acopere subscripția, cu condiția înlăturării preempțiunii acordată vechilor acționari.

În continuare, art. 212 prevede că, în cazul suprimării dreptului de preferință, convocarea va trebui să cuprindă motivele majorării capitalului social, persoanele cărora urmează a li se atribui noile acțiuni, numărul de acțiuni atribuit fiecăreia dintre ele, valoarea de emisiune a acțiunilor si bazele fixării acesteia (art. 212 alin. 2). Pentru luarea hotărârii este necesară prezența a trei pătrimi din numărul titularilor capitalului social și votul unui număr de acționari care să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul spcial (art. 212 alin. 3).

Suprimarea dreptului de preferință se face, în mod practic, prin nominalizarea subscriitorilor sau, în cazul subscripției publice, fără această nominalizare. În caz de fuziune, adunarea generală a societății absorbante care își majorează capitalul hotărăște suprimarea dreptului de preferință a propriilor acționari în favoarea acționarilor societății absorbite.

Într-o speță este cazul absorbirii S.A.R,,,Lupeni" de către S.A.R. „Viscoza Românească" (M. Of. partea a H-a, nr. 32 din 8 februarie 1944, p. 794): „IV. Adunarea generală extraordinară stabilește condițiunile și modalitățile acestei fuziuni, în modul următor: Cele 600.000 acțiuni noi ce se vor emite de către soc. „Viscoza Românească", ca urmare a sporului de capital rezultat în urma fuziunii, se atribuie în mod exclusiv acționarilor soc. „Lupeni" în proporție de una acțiune a soc. „Viscoza Românească" pentru una acțiune a soc. „Lupeni", drept contravaloare a capitalului Soc. „Lupeni" de lei 300.000.000, prin derogare de la art. 7 din statutele soc. „Viscoza Românească", care acordă dreptul depreempțiune vechilor acționarii la atribuirea acțiunilor noi emise. Aceste acțiuni vor avea drept la dividend pe exercițiul 1943".

Reluând exemplul unei societăți cu un capital de 100.000.000 lei, împărțit în acțiuni a 10.000 lei, care și-1 majorează cu 50.000.000 lei prin emiterea a 5.000 acțiuni noi a 10.000 lei, înseamnă că fiecare acționar vechi are prioritate la subscrierea noilor acțiuni, în proporție de o acțiune nouă pentru două acțiuni vechi. Deci, un acționar care are 300 de acțiuni va putea subscrie 150 acțiuni noi.

Acest drept constituie un drept ireductibil al fiecărui acționar vechi, calculat matematic. În plus, el are un drept de preferință și pentru subscrierea acțiunilor noi rămase disponibile ca urmare a faptului că unii acționari nu au uzat de dreptul lor. Acesta este un drept reductibil, care poate fi micșorat dacă numărul acțiunilor disponibile nu este suficient pentru a acoperi toate opțiunile.

Invers, dacă rămân acțiuni disponibile, consiliul de administrație poate fi împuternicit de adunarea generală să dispună asupra lor. Există și posibilitatea ca un anumit procent din noile acțiuni să fie lăsat la dispoziția consiliului de administrație cu o destinație determinată.

Dreptul de preferință încetează, dacă noile acțiuni reprezintă aporturi în natură (art. 213).

3.4.3. Majorarea prin subscripție publică.

Întrebuințând în art. 207 alin. l și art. 216, o formulare generală privind aplicarea dispozițiilor referitoare la constituirea societății, legiuitorul nu a ignorat că există totuși unele particularități determinate în principal de faptul că majorarea de capital intervine la o societate, persoană juridică existentă, în timp ce formarea capitalului inițial se face în cursul constituirii societății, când ea nu are încă personalitate juridică. De aceea, a prevăzut unele dispoziții particulare în cazul societății pe acțiuni care își majorează capitalul prin subscripție publică. Asemenea dispoziții se referă îndeosebi la conținutul prospectului de emisiune, legiuitorul urmărind ca acestea să cuprindă toate elementele și datele necesare pentru ca subscriitorii să fie pe deplin edificați asupra condițiilor majorării (art. 207 alin. 2 și 3), la răspunderea administratorilor (art. 209), la majorarea prin aporturi în natură (art. 210). Unele dintre aceste dispoziții reprezintă reluarea și sublinierea unor dispoziții care figurează și la formarea capitalului social prin subscripție publică (art. 17-34).

Majorarea capitalului prin ofertă publică de valori mobiliare, definită ca atare de Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, publicată în M. Of. nr. 210 din 11 august 1994, este supusă acestei legi (art. 208), ceea ce înseamnă că orice ofertă publică de valori mobiliare necesită înainte de publicarea prospectului său, autorizarea Comisiei Naționale a. Valorilor Mobiliare. În acest scop, ofertantul va prezenta un prospect de ofertă cuprinzând elementele esențiale ale tranzacției în funcție de titlurile care fac obiectul său și toate informațiile relevante cu privire la ofertant și la valorile mobiliare ce urmează a fi oferite public (art. 25 și 26 din Legea nr. 52/1994).

Realitatea și sinceritatea elementelor și informațiilor privind majorarea capitalului social sunt esențiale. De aceea, legiuitorul instituie răspunderea solidară a administratorilor de exactitatea celor arătate în prospectul de emisiune, în publicațiile făcute de societate sau în cererile adresate registrului comerțului, în vederea majorării capitalului (art. 209). Totodată, instituie și răspunderea penală a celor care în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului ori adunărilor generale, arată cu rea-credință date neadevărate asupra constituirii societății, asupra condițiilor economice ale acesteia, sau le ascund cu rea-credință în tot sau în parte (art. 265 punctul 1). În sfârșit, potrivit art. 40 din Legea contabilității, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanțul contabil constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii.

3.4.4. Liberarea aporturilor.

Potrivit art. 215, acțiunile emise în schimbul aporturilor în numerar vor trebui plătite, la data subscririi, în proporție de cel puțin 30% din valoarea lor nominală și integral, în termen de cel mult 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial, a hotărârii adunării generale (alin. 1). în același termen vor trebui plătite acțiunile emise în schimbul aporturilor în natură (alin. 2). Când s-a prevăzut o primă de emisiune, aceasta trebuie integral plătită la data subscrierii (alin. 3).

Observăm că în timp ce la formarea capitalului social în faza de constituire a societății, liberarea restului de capital de 70% trebuie să se facă în termen de 12 luni de la înmatriculare, la majorarea capitalului social prin aporturi în numerar, liberarea se poate face în termen de 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare.

Nimic nu se opune ca acționarii, prin actul constitutiv sau prin hotărârea de majorare, să prevadă un termen mai scurt sau chiar obligația vărsării integrale a aportului în numerar la data subscrierii. O atare soluție pare preferabilă în condițiile deprecierii monedei naționale.

Dispozițiile art. 215 se aplică numai majorării de capital prin subscriere integrală și simultană. Când însă majorarea se face prin subscripție publică devin aplicabile, în temeiul art. 207 alin. l, dispozițiile referitoare la constituirea societății adică:

dispoziția art. 20 alin. l potrivit căreia, la subscriere, trebuie să se verse jumătate din valoarea acțiunilor subscrise, restul urmând a se vărsa în termen de 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de majorare;

dispoziția art. 20 alin. 2, potrivit căreia acțiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui acoperite integral.

Opinia se sprijină pe considerentul că legiuitorul a reglementat mai restrictiv subscripția publică întrucât sunt în joc interesele multitudinii de mici subscriitori care, practic, nu au posibilitatea să verifice realitatea și corectitudinea operației. Nu există nici o rațiune ca la majorarea capitalului social prin subscripție publică să se adopte un regim mult mai liberal.

3.5. Majorarea capitalului prin noi aporturi în natură la societățile pe acțiuni

Prin această modalitate de majorare a capitalului societatea urmărește să obțină anumite bunuri de care are nevoie pentru desfășurarea sau extinderea activității sale – un anumit teren, o anumită construcție sau instalație, un anumit brevet etc. Recurgând la majorare, societatea este scutită de un efort financiar imediat sau care depășește posibilitățile financiare actuale.

Această modalitate de majorare comportă unele reguli particulare.

Nu se cere condiția liberării integrale a capitalului subscris sau a emisiunilor anterioare. O societate poate să aibă nevoie neîntârziată de un anumit bun și nu poate aștepta plata integrală a capitalului subscris, vărsămintele putând fi eșalonate în timp.

Nu există drept de preferință la subscriere ca la aportul în numerar, scopul operației fiind obținerea unui bun determinat pe care numai proprietarul său îl poate aporta.

Prima de aport Dacă societatea a acumulat rezerve, acțiunile noi se pot emite, întocmai ca și în cazul primei de emisiune, la valoarea nominală plus o „primă de aport" care reprezintă diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor ce se atribuie aportatorului și valoarea intrinsecă (mai mare) a acestor acțiuni.

Prima de aport are aceeași funcție ca și prima de emisiune și trebuie liberată integral la subscriere.

Evaluarea aporturilor în natură, în cazul majorării capitalului social prin subscriere integrală și simultană, evaluarea se face potrivit art. 37 alin. l, în temeiul dispoziției de trimitere a art. 207 alin. l, adică prin unul sau mai mulți experți, numiți de judecătorul delegat la registrul comerțului.

în cazul majorării capitalului social prin subscripție publică, evaluarea se face, potrivit art. 210 alin. l, prin unul sau mai mulți experți numiți de adunarea generală extraordinară. După depunerea raportului de expertiză, adunarea generală extraordinară convocată din nou, având in vedere concluziile experților, poate hotărî majorarea capitalului social (alin. 3). Hotărârea adunării generale trebuie să cuprindă descrierea aporturilor în natură, numele persoanelor care le efectuează și numărul acțiunilor ce se vor emite în schimb (alin. 4).

Art. 210, ca și art. 207 alin. 2 și 3, art. 208 și art. 209, se aplică numai societăților pe acțiuni care își majorează capitalul social prin subscripție/ofertă publică. Aceasta rezultă nu numai din așezarea art. 210 (în continuarea art. 207, 208 și 209), dar și prin conținutul său. În adevăr, art. 210 nu reprezintă altceva decât reluarea dispozițiilor privind formarea capitalului social în faza de constituire a unei societăți pe acțiuni prin subscripție publică, și aplicarea acestor dispoziții operației de majorare a capitalului social prin subscripție publică. Ca și în faza inițială de constituire a unei asemenea societăți (art. 25 alin. 1), evaluarea aporturilor în natură destinate majorării de capital se face de către experți numiți de adunarea generală (art. 210 alin. l). Tot astfel, ca și în faza de constituire (art. 20), după ce experții au depus raportul de evaluare, adunarea generală va fi convocată din nou și va hotărî majorarea capitalului social pe baza concluziilor experților (art. 210 alin. 3).

Operația de evaluare a bunurilor aportate este esențială și trebuie făcută cu toată rigoarea pentru a împiedica aporturile fictive sau supraevaluate, atât de înșelătoare pentru acționari și pentru creditori dar, din păcate, destul de frecventă în practică.

Hotărârea adunării generale de majorare a capitalului social trebuie să cuprindă, așa cum prevede art. 210 alin. 4, descrierea aporturilor în natură, ceea ce înseamnă descrierea fiecărui bun aportat, iar nu o descriere globală a aporturilor, precum și numele fiecărui aportator, cu determinarea exactă a aportului său. Hotărârea mai trebuie să cuprindă, potrivit aceluiași text, numărul acțiunilor ce se vor emite în schimb. Se face nu numai o evaluare a aporturilor ci și a contra-prestației, adică a acțiunilor date în schimb. Toate aceste elemente trebuie să figureze și în raportul de evaluare.

Majorarea capitalului social prin subscripție publică constând în noi aporturi în natură comportă, deci, conform art. 210, două adunări generale extraordinare: prima decide majorarea și numește experții, a doua, definitivează majorarea.

În practică, aportul în natură are la bază o înțelegere între societate și aportator (contract de aport) cuprinzând descrierea bunurilor aportate, evaluarea lor, numărul acțiunilor corespunzătoare aportului, eventual prima de aport sau anumite avantaje etc. Societatea, prin reprezentanții săi, semnează contractul sub rezerva aprobării adunării generale.

3.6. Mărirea capitalului social la societățile cu răspundere limitată.

Cerințele particulare prevăzute pentru societățile pe acțiuni în cazul majorării prin noi aporturi în numerar, privind liberarea integrală a capitalului subscris, primele de emisiune și la dreptul de preferință sunt aplicabile în mod corespunzător și societăților cu răspundere limitată. Vom reține însă unele condiții particulare.

Spre deosebire de societățile pe acțiuni unde liberarea în numerar a noilor acțiuni se poate face în proporție de 30%, iar restul în termen de 3 ani (art. 215), la SRL liberarea noilor aporturi, trebuie să se facă integral, sub sancțiunea penală prevăzută de art. 269 alin. l pct. 3.

Spre deosebire de SA, unde dreptul de preferință este prevăzut de lege, la SRL acest drept se acordă numai dacă este prevăzut în statut.

După cum la constituire, societatea nu poate începe operații fără a nu se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social, tot astfel la majorarea acestuia, aplicându-se, în temeiul art. 216, aceeași regulă, societatea nu va putea face operații mai înainte de liberarea integrală a sporului de capital. Socotim însă că această restricție operează numai pentru partea corespunzătoare majorării. Dacă, spre exemplu, majorarea se efectuează prin aporturi în natură (mașini, instalații etc.), activitatea societății care este independentă de acest aport va putea continua fără ca art. 269 alin. l pct. 3 să devină incident.

Când noile părți sociale sunt subscrise de alte persoane decât asociații, se opinează că acele persoane trebuie să fie agreate de asociați. Este ca și cum noile părți sociale ar fi dobândite printr-o cesiune însoțită de o clauză de agrement. S-a exprimat însă și opinia contrară în sensul că acea clauză „nu este aplicabilă întrucât este vorba de noi părți sociale", clauza vizând numai cesiunea vechilor părți sociale.

În mod normal, clauza de agrement la emisiunea de noi părți sociale este de resortul voinței vechilor asociați, în practică, noii asociați sunt nominalizați și, implicit sau explicit, agreați. Dacă, însă, la emisiunea noilor părți sociale nu se face nominalizarea (ceea ce în practică se întâmplă foarte rar), atunci se poate înțelege că vechii asociați au renunțat la clauza de agrement.

3.7. Majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor, precum și a beneficiilor sau a primelor de emisiune

Majorarea capitalului se poate face nu numai prin noi aporturi exterioare, ci si prin autofinanțare, adică prin încorporarea în capital a unor anumite resurse ce figurează în pasivul bilanțului, având caracterul de capitaluri proprii. Are loc o majorare a capitalului social (nominal) fără aporturi, dar și fără o sporire a activului social. Este o majorare nominală sau gratuită*.

Normele emise în aplicarea Legii contabilității grupează aceste resurse în următoarele categorii:

rezerve;

prime legate de capital – de emisiune, de aport și de fuziune;

profitul net realizat în exercițiile anterioare ca și cel realizat la închiderea exercițiului financiar precedent.

După cum rezultă din economia normelor contabile, enumerarea are caracter limitativ. Fiecare resursă are un regim propriu de formare și folosire. Astfel, adunarea generală, care hotărăște majorarea capitalului din asemenea resurse, trebuie să le nominalizeze precis, iar cei chemați să controleze legalitatea operației, să verifice existența resurselor și realitatea majorării.

3.7.1. Rezervele

Societățile pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată sunt obligate prin lege (art. 178 și 196 alin.2) să-și constituie unele rezerve denumite rezerve legale sau fond de rezervă. Din spirit de prevedere, aceste societăți își autoimpun mai mult sau mai puțin frecvent, prin actul constitutiv sau prin hotărârea organului statutar ca, pe lângă rezervele legale, să constituie și alte rezerve, denumite, unele, rezerve statutare iar altele, rezerve facultative sau libere.

Toate aceste rezerve sunt fonduri în numerar ce se constituie prin prelevări din beneficiile societății și se folosesc conform legii și statutului.

În general, existența unor rezerve semnificative consolidează baza materială a unei societăți și creditul său pe piață. Ele reprezintă o garanție suplimentară pentru terții care intră în relații de afaceri cu societatea, în sensul că rezervele se alătură capitalului social ori sunt de natură să suplinească modicitatea lui sau „decapitalizarea" societății în perioadele de depreciere monetară.

Expresie a spiritului de prevedere, rezervele deschid societății posibilități sporite de a face față unor conjuncturi economice nefavorabile și eventualelor pierderi. Sunt, într-un fel, „bani albi pentru zile negre". În același timp, rezervele pot constitui o sursă de autofinanțare în caz de necesități urgente ca și atunci când mersul înainte al societății reclamă noi investiții.

Întocmai ca și capitalul social, rezervele trebuie să-și găsească contrapartidă în activ. Prin urmare, rezervele nu rămân blocate, nu sunt o sumă de bani consemnată la bancă, la C.E.C. ori în casa societății ci, în general, sunt investite în bunuri mobile sau imobile.

Conform normelor contabile emise în aplicarea Legii contabilității, rezervele se înregistrează la pasiv, în conturile de capitaluri (clasa l din Planul de conturi, cont 10 „Capital și rezerve") și anume în cont 106 „Rezerve", fiind de trei feluri: legale (cont 106), rezerve statutare (cont 1063) și alte rezerve (cont 1068).

Rezervele legale sau fondul de rezervă se constituie, potrivit art. 178, prin preluarea în fiecare an a cel puțin 5% din beneficiile societății pe acțiuni, până ce fondul atinge limita de minimum a cincea parte din capitalul social. În aceleași condiții se constituie rezervele legale și la societățile cu răspundere limitată (art. 196 alin. 2).

Capitalul Băncii Naționale a României de 100 miliarde lei, aparținând în întregime statului, s-a constituit, potrivit art. 39 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul său, publicată în M. Of. nr. 203 din l iunie 1998, „prin preluarea capitalului înregistrat la data de 31 decembrie 1997, de 5 miliarde lei, și prin alocarea sumei de 95 miliarde lei de la fondul de rezervă" al B.N.R.

Conform art. 178 alin. 3, se include în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins limita de 20%, excedentul obținut prin vânzarea acțiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuințat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.

Din momentul în care rezerva legală a atins limita de 20% prelevarea încetează a mai fi obligatorie în afară de cazul în care actul constitutiv prevede o limită mai mare.

Rezerva legală reprezintă „o prelungire a capitalului"* și poate fi încorporată în acesta, prin majorare. Ea nu este distribuibilă asociaților și nici nu poate fi utilizată pentru amortizarea capitalului social. Se admite în general că rezerva legală poate fi folosită pentru acoperirea unor pierderi, în măsura în care acestea nu se pot imputa asupra altor rezerve și, desigur, cu obligația reîntregirii ei, dacă a coborât sub limita legală sau statutară.

Spre deosebire de capitalul social, rezerva legală nu este supusă regulii fixității sau intangibilității, ea variind pe măsura alocării de prelevări sau prin folosire conformă cu destinația sa.

Rezervele statutare nu sunt impuse de lege, dar pot fi prevăzute în actul constitutiv. În acest caz, adunarea generală ordinară are obligația de a le constitui anual din profitul net în cotele și limitele prevăzute de actul constitutiv, acesta determinând și destinația lor. Adunarea generală extraordinară, având dreptul să modifice actul constitutiv, este abilitată să ia orice măsuri în legătură cu rezervele statutare, chiar să le schimbe destinația sau să le suprime pentru viitor.

De regulă, rezervele statutare sunt folosite pentru acoperirea pierderilor sau pentru majorarea capitalului social, în tendința de a le apropia de rezervele legale, se consideră că ele nu sunt distribuibile către asociați.

Rezervele libere sau facultative se pot constitui pe seama profitului net de către adunarea generală ordinară, fie în baza unor prevederi din actul constitutiv care îi conferă această facultate, fie chiar fără o asemenea prevedere, În virtutea dreptului său, prevăzut de art. 111 alin. 2 lit. a și 189 alin. l lit. a, de a stabili repartizarea beneficiului.

Hotărârea adunării generale de constituire a unor asemenea rezerve și, implicit, de diminuare a dividendelor, este, de regulă, convenabilă acționarilor majoritari și managerilor, aceștia urmărind reinvestirea beneficiilor, pentru a face față concurenței sau pentru realizarea unor profituri mai mari în perspectivă. În schimb, minoritățile de acționari, în general acționarii care și-au plasat economiile în acțiuni pentru a încasa anual dividende cât mai mari, sunt dezavantajate prin crearea de asemenea rezerve, mai ales când plafonul lor este ridicat sau când se hotărăște trecerea integrală a beneficiilor la rezerve ori reportarea beneficiilor în exercițiile următoare. Pe bună dreptate s-a spus că „adunarea generală chiar extraordinară nu poate suprima dreptul la beneficii al acționarului, căci s-ar lovi în acest caz într-un drept intangibil, inderogabil. Va putea numai să reglementeze periodicitatea. Prin urmare, dreptul la beneficii, în sine, este de esența contractului de societate, în timp ce periodicitatea este numai de natura sa.

De aceea, în temeiul art. 131 și 132, se recunoaște acționarilor dreptul de a ataca în justiție, pentru abuz de drept, o hotărâre a adunării generale ce le-ar încălca vocația lor la beneficii și care nu ar fi justificată de interesul social.

Mai trebuie adăugat că o politică de alocare masivă a beneficiilor la rezerve poate duce la scăderea cursului acțiunilor pe piață și deci, la prejudicierea și sub acest aspect a acționarilor.

În afară de rezervele evocate și care sunt contabilizate în pasivul bilanțului, fiind bine individualizate, mai există unele rezeve necontabilizate, așa-numitele rezerve oculte sau latente. Primele provin dintr-o subevaluare intenționată, ilicită, a activelor, iar secundele sunt neintenționate, fiind cauzate de împrejurări obiective, ca, de exemplu, erodarea lentă a monedei sau creșterea prețurilor unor active (terenuri, valori mobiliare din portofoliul societății etc.). Ele sunt contabilizate cu ocazia unei reevaluări a activelor, urmând în acest caz regimul diferențelor din reevaluare.

În principiu, orice rezervă contabilizată este incorporabilă în capitalul social cu condiția să fi fost constituită în condițiile legii și actului constitutiv și de a fi reală, adică de a avea contra-partidă în activ.

Încorporarea rezervelor trebuie privită cu favoare pe considerentul că gajul creditorilor sociali se mărește o dată cu sporirea capitalului, în ce privește rezerva legală ea trebuie oricum reîntregită și încă în raport cu capitalul majorat.

La noi, posibilitatea încorporării rezervei legale în capital este expres prevăzută în normele contabile.

În doctrină, s-a exprimat opinia potrivit căreia operația încorporării rezervelor se descompune în două operații, prima constând în distribuirea rezervelor către asociați, secunda în subscrierea sumelor respective la majorarea de capital.

Această opinie a rămas izolată, majoritatea doctrinei considerând că este vorba de o operație unică, prin care organul statutar dă o nouă afectațiune rezervelor societățhi printr-o reamenajare a conturilor ce formează capitalurile proprii.

Astfel, nu se face nici o distribuire acționarilor, ci mai degrabă li se ia pentru durata societății „o speranță de distribuire". Neavând loc o distribuire, fie ea chiar ideală (nematerializată) nu are loc nici un aport, ci o simplă virare de la un cont la altul, conturi care fac parte din aceeași grupă (capitaluri proprii), suma prelevată neieșind nici un monent din patrimoniul social.

În țara noastră, teza unicității operației de majorare a capitalului prin încorporarea rezervelor își găsește temei în Regulamentul de aplicare a Legii contabilității, operația realizându-se printr-o virare directă de la contul „rezerve" la contul „capital".

După cum am arătat mai sus, această modalitate de majorare a capitalului social constă în trecerea unor sume de la contul „rezerve" la contul „capital". Activul societății rămâne neschimbat, modificările intervenind numai la pasiv, unde figurează atât capitalul cât și rezervele. De exemplu: o societate își majorează capitalul de 150.000.000 lei, împărțit în 7.500 de acțiuni a 20.000 lei valoare nominală, cu 15.000.000 lei, prin încorporarea unei sume identice prelevată din rezerve. Pasivul ei se prezintă astfel:

După ce s-a efectuat operația contabilă a virării, se procedează la transpunerea materială a operației în acțiunile societății, fie prin ridicarea valorii nominale a acțiunilor, fie prin emisiunea de noi acțiuni.

Reluând exemplul de mai sus, pentru ca produsul numărului și valorii nominale a fiecărei acțiuni să fie egal cu capitalul majorat (165.000.000 lei) trebuie ca valoarea nominală a fiecărei acțiuni să fie ridicată la 22.000 lei sau să se emită 750 acțiuni noi a 20.000 lei începând cu nr. 7.501 și sfârșind cu nr. 8.250.

În prima modalitate se face o simplă mențiune pe fiecare acțiune, indiferent că este nominativă sau la purtător, prin aplicarea unei ștampile care va arăta noua valoare a acțiunii și temeiul majorării valorii sale prin trimitere la Monitorul Oficial în care s-a făcut publicarea hotărârii de majorare a capitalului.

În exemplul de mai sus, al acțiunilor cu valoare nominală inițială de 20.000 lei, se poate scrie: „Una acțiune a 22.000 lei prin majorarea valorii nominale, M. Of partea a IV-a, nr………….din……………" sau mai simplu:

„Majorat valoarea nominală la 22.000 lei, M. Of. partea a IV-a, nr. ……………..din……………."

În cazul acțiunilor dematerializate (evidențiate prin înscrieri în cont și gestionare informatizată) ori atunci când nu s-au tipărit acțiuni, operațiile de ștampilare nu pot avea loc, majorarea urmând a fi evidențiată pe căile corespunzătoare.

În a doua modalitate, acțiunile noi trebuie să fie identice ca valoare nominală cu vechile acțiuni. Cele 750 acțiuni noi se distribuie gratuit vechilor acționari, în proporție cu numărul acțiunilor vechi deținute, adică în exemplul nostru, o acțiune nouă pentru două acțiuni vechi.

În țara noastră, în perioada de inflație din anii 1944-1947, existau cazuri în care nu se emiteau acțiuni noi (pentru a evita cheltuielile), ci se ștampilau acțiunile prin ridicarea numărului (dar nu a valorii) acțiunilor. De exemplu, dacă se dubla capitalul, o acțiune era ștampilată drept „două acțiuni" iar un titlu cumulativ de 100 acțiuni, drept două sute acțiuni, astfel: „Reevaluat, M. Of. nr…….două sute acțiuni a 1000 lei la valoare nominală 200.000 lei". Este cazul majorării din 1944 la societatea „Banloc" arătată în anexa numărul … .

3.7.2 Majorarea capitalului social prin încorporarea beneficiilor și a primelor de emisiune

Normele contabile prevăd majorarea capitalului prin încorporarea profitului net realizat în exercițiile mai vechi (cont 107) și reportat, ca și cel realizat la închiderea exercițiului financiar precedent (cont 129), destinate măririi capitalului social.

Încorporarea în capital a acestor profituri sau, în terminologia Legii Societăților Comerciale, beneficii, se poate face direct, fără a mai fi trecute printr-un cont de rezerve.

Mecanismul de majorare a capitalului prin încorporarea beneficiilor și a primelor este același ca și pentru încorporarea rezervelor.

În afară de rezerve, normele contabile nominalizează și alte resurse ce pot fi încorporate în capital. În primul rând „primele legate de capital" (cont 104) categorie care înglobează:

primele de emisiune;

de aport (contul 1041);

de fuziune (cont 1042).

Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii Contabilității (pct. 36), primele legate de capital (de emisiune, de aport, de fuziune) reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor sau a părților sociale. Deși art. 205 alin. 2 se referă numai la primele de emisiune, pot fi, totuși, încorporate în capital și primele de aport și de fuziune, toate având aceeași natură.

3.8. Majorarea capitalului social cu diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului

Potrivit art. 205 alin. 3, „diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului social pot fi incluse în rezerve și utilizate pentru majorarea capitalului social".

Această dispoziție se completează cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, cu reglementările mult mai detaliate și mai tehnice emise în aplicarea ei ca și cu reglementările speciale privind reevaluarea patrimoniului social.

Diferențele din reevaluare reprezintă, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilității (pct. 37), soldul diferențelor dintre valoarea actuală (mai mare) și valoarea înregistrată în contabilitate a elementelor de activ (mai mică), supuse reevaluării în condițiile legii.

Reevaluarea poate privi nu numai activele imobilizate, ci și cele circulante. Iată un caz de reevaluare a stocului de mărfuri efectuată de Societatea Anonimă Română Apex: „Adunarea generală extraordinară a acționarilor hotărăște următoarele: Majorează capitalul social de la 5.000.000 lei la 25.000.000 lei, prin reevaluarea stocului de mărfuri, acordă 4 acțiuni noi pentru una acțiune veche, în mod gratuit și modifică art. 3 al. I din statute, care devine: „Art. 3, al. 1. Capitalul este de 25.000.000 lei împărțit în 25.000 acțiuni nominative a l .000 lei fiecare; putându-se emite și titluri cumulative".

Între momentul intrării unui bun în patrimoniul societății și data reevaluării, valoarea activelor a putut să scadă (prin uzură, deteriorare etc.) sau, dimpotrivă, să sporească datorită deprecierii monetare și creșterii prețurilor, în perioadele de inflație monetară, când valoarea contabilă a activelor rămâne mult în urma valorii lor actuale, reevaluarea patrimoniului social devine o operație destul de frecventă.

Activele pot să crească și prin noi achiziții din profiturile societății, deci independent de deprecierea monedei, valoarea activelor devenind astfel mult mai mare decât cifra capitalului social, în atare situație, se poate proceda la majorarea capitalului prin reevaluarea activelor. Considerăm că nimic nu se opune ca reevaluarea să se efectueze și atunci când mijloacele fixe au fost achiziționate din alte surse ca, de exemplu, dintr-un credit obținut de societate.

Se mai poate proceda la reevaluarea tuturor elementelor de activ și de pasiv (reevaluarea integrală a bilanțului), și nu numai a mijloacelor fixe. Diferențele favorabile rezultate dintr-o asemenea reevaluare integrală a patrimoniului societății pot fi folosite la majorarea capitalului social în condițiile legii și ale actului constitutiv.

Art. 346 din legea franceză privind societățile comerciale din 1966 prevede expres: „Diferența din reevaluare nu este distribuibilă; ea poate fi încorporată integral sau parțial în capital".

La noi, în unele statute se prevede expres posibilitatea majorării capitalului „prin evaluarea patrimoniului social cu respectarea prevederilor legii române și avizul cenzorilor".

În cazul reevaluării activelor și pasivelor societății, valoarea de intrare a elementelor patrimoniale se modifică, aceasta fiind înlocuită cu valoarea lor actuală. Este o exce pție de la regula potrivit căreia la închiderea exercițiului financiar, elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă în bilanțul contabil la valoarea de intrare în patrimoniu.

Diferențele în plus din reevaluare se înregistrează în contabilitate într-un cont distinct de pasiv (cont 105) și pot fi transferate la rezerve (cont 1068 „alte rezerve"), la capitalul social (cont 101) sau folosite la alte destinații potrivit reglementărilor în vigoare.Ele nu sunt distribuibile către acționari.

Normele contabile precizează că diferențele din reevaluare „se utilizează potrivit dispozițiilor legale", avându-se probabil în vedere, în primul rând, dispozițiile legale care reglementează reevaluarea patrimoniului social.

Normele noastre contabile folosesc denumirea de „diferențe din reevaluare" (cont 105). Dacă ele sunt trecute, în baza hotărârii adunării generale, la rezerve (în contul 1068 „alte rezerve"), se consideră că denumirea corectă este aceea de „rezerve din reevaluare". În doctrina franceză, între „ecarts de réevaluation" și „reserves de réevaluation" unii autori nu fac diferențiere. În practica noastră interbelică, în loc de astfel de denumiri, se trecea, uneori, în pasivul bilanțului, un post sub denumirea „Reevaluarea investițiunilor".

Prin Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în M. Of. nr.98 din 8 august 1990, s-a dispus inventarierea și reevaluarea patrimoniului acestor unități în vederea stabilirii capitalului social al noilor societăți (art. 19).

A urmat o nouă reevaluare a patrimoniului societăților cu capital de stat, determinată de unificarea cursurilor de schimb ale leului din 10 noiembrie 1991 și de creșterea prețurilor și tarifelor în cadrul acțiunii de liberalizare a acestora. Operația s-a desfășurat în temeiul H.G. nr. 26/1992 privind reevaluarea unor active și pasive ca urmare a unificării cursurilor de schimb ale leului și regimul de prețuri și tarife în aceste condiții, publicată în M. Of. nr. 11 din 3 februarie 1992.61

Operația a avut în vedere patrimoniul existent la data de 30 august 1990 și s-a efectuat potrivit Normelor metodologice nr. 1/1990 ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale pentru privatizarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, publicate în același M. Of. Cu privire la o reevaluare eronată a patrimoniului unei societăți, acest fapt a denaturat și rezultatele reevaluărilor dispuse prin H.G nr. 26/1992 și 500/1994.

H.G. nr. 26/1992 (art. 1) a fost completată prin H.G. nr. 732/1992, publicată în M. Of. nr. 303 din 25 noiembrie 1992 în sensul că nu sunt supuse reevaluării activele în valută provenite din creanțe externe neîncasate. Înregistrarea rezultatelor acțiunii de reevaluare a mijloacelor fixe s-a prelungit până la 25 octombrie 1992.

Prin art.6 al hotărârii, s-a recomandat agenților economici, alții decât aceia cu capital de stat, să aplice corespunzător prevederile sale. Această hotărâre, împreună cu normele emise în aplicarea ei, a urmărit actualizarea valorii activelor și pasivelor sociale, cât mai apropiată de realitate, care să constituie baza de pornire în operațiunile de licitare pentru vânzarea lor în cadrul acțiunii de privatizare, precum și reconsiderarea capitalului social al agenților economici în condițiile deprecierii monetare.Acțiunea de reevaluare a cuprins toate activele, precum și pasivele în lei și valută.

În cadrul operației de reevaluare, între vechile valori și noile valori nu se poate stabili o corelare precisă, indicii de creștere a prețurilor fiind foarte diferiți, iar, pe de altă parte, o evaluare reală este greu de realizat în condițiile în care cererra și a oferta oscilează continu.

Tehnica majorării capitalului social ca urmare a reevaluării patrimoniului, stabilită prin H.G. 26/1992, este, în esență, cea uzuală: activele și pasivele se reevaluează potrivit unor reguli prestabilite, diferențele favorabile se trec la pasiv, în contul „diferențe din reevaluare”, echilibrându-se astfel activul cu pasivul, iar capitalul se majorează cu o valoare cu care se diminuează corespunzător contul „diferențe din reevaluare".

Normele contabile lasă deschisă și o altă posibilitate de folosire a diferențelor din reevaluare, anume ca aceste diferențe, în loc să fie încorporate direct în capital, să fie transferate la rezerve și de aici, ulterior, să fie eventual trecute la capital. Această posibilitate s-a folosit mai rar în practică și anume atunci când reevaluarea patrimoniului nu era urmată de o imediată majorare a capitalului.

Totuși, din dispoziția art. 205 alin. 3 rezultă că diferențele favorabile se includ mai întâi în rezerve și apoi pot fi utilizate pentru majorarea capitalului.

Rezervele din reevaluare au același regim ca și diferențele din reevaluare. Ca atare, ele nu sunt distribuibile către acționari și pot fi utilizate, astfel cum dispun normele contabile, numai potrivit dispozițiilor legale.

La mai puțin de doi ani de la această reevaluare, a intervenit H.G. nr. 500/1994 prin care s-a dispus ca societățile comerciale cu capital integral sau parțial de stat (indiferent de proporție), precum și regiile autonome să procedeze la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31 decembrie 1993.

Pentru societățile comerciale cu capital privat, reevaluarea a avut caracter facultativ, precizându-se că ele „pot aplica în mod corespunzător" prevederile noii reglementări.

Diferențele din reevaluare s-au înregistrat distinct în capitalul social, precum și în conturile corespunzătoare de imobilizări corporale. În acest fel s-a realizat actualizarea capitalului social din bilanțul contabil încheiat la 31 decembrie 1993 și s-a stabilit patrimoniul net la această dată, corectat cu acele diferențe.

În temeiul H.G. nr. 500/1994, adunările generale ale societăților care au efectuat reevaluarea, au aprobat majorarea capitalului social precum și numărul și valoarea nominală a acțiunilor.

Un exemplu, în acest sens, este următorul extras din procesul verbal nr. 6 încheiat în ședința extraordinară a adunării generale a acționarilor S.C. Astra Vagoane – S.A. Arad din 7 septembrie 1994.

„1. majorarea capitalului social ca urmare a reevaluării imobilizărilor corporale în conformitate cu prevederile H.G. nr. 500/1994, cu suma de 67.981.259.207 lei, acesta urmând să ajungă la nivelul de 85.970.825.000 lei. capitalul se majorează de la 17.989.573.000 lei la 85.970.825.000 lei;

2. creșterea valorii nominale a unei acțiuni de la 5.000 lei la 25.000 lei;

3. aprobarea unui număr total de acțiuni (cu valoare nominală de 25.000 lei pe acțiune) la 3.438.833 buc., din care:

3.1. -2.407.183 buc. aparținând F.P.S., în valoare totală de 60.179.575.000 lei;

3.2. – l .031.650 buc., aparținând F.P.P., în valoare totală de 25.791.250.000 lei".

După aprobare, diferențele de capital social rezultate în urma reevaluării s-au înregistrat în registrul comerțului.

Noua reevaluare, ca și cea anterioară efectuată în baza H.G. nr. 26/1992, a urmărit, în esență, actualizarea valorii economice a societăților cu capital de stat, în vederea privatizării lor. S-a apreciat că H.G. nr. 500/1994, cu modificările și completările ulterioare, ca și alte acte normative au însemnat „promovarea unor interese politice contrare unei evoluții economice pozitive,… ce au blocat sau întârziat privatizarea"

Reevaluarea legală -reglementată printr-un act normativ – prezintă avantajul de a stabili o metodologie și criterii uniforme de actualizare a valorii activelor și pasivelor, ceea ce permite, pe lângă cunoașterea situației reale a patrimoniului social, conturarea unor rezultate comparabile și a unor concluzii la nivel macroeconomic, în plus reevaluarea legală este însoțită, de regulă, de un regim de impozitare mai avantajos decât cel de drept comun. Legiuitorul privește în mod favorabil această operație întrucât, pe lângă alte avantaje, ea dă o bază reală a bilanțului societății și, în final a bilanțului pe ansamblul economiei naționale.

În alte țări există un regim legal al reevaluării patrimoniului social și al majorării capitalului cu diferențe favorabile. La noi, reglementările în materie -H.G. nr. 26/1992 și H.G. nr. 500/1994 – au vizat societățile cu capital de stat, au avut caracter temporar întrucât reevaluarea s-a legat de anumite momente economice, peste care, între timp, au survenit altele, în special o continuă depreciere monetară și nu s-au preocupat de aspectul impozitării operației. Așadar, ne lipsește un cadru legal al reevaluării patrimoniului care să fie permanent, complet și adaptat societăților cu capital privat.

Dacă o societate comercială dorește să procedeze la o reevaluare liberă, adică la o reevaluare care s-ar face din proprie inițiativă, în orice moment, chiar în lipsa unei autorizări legale exprese, legea nu este fundamentată. Normele contabile dau un răspuns negativ aceastei situații. Astfel, Regulamentul de aplicare a Legii contabilității (pct. 21) prevede că reevaluarea activelor și pasivelor se efectuează potrivit reglemntărilor In vigoare, iar punctul 54 lit. e din același Regulament se referă la reevaluarea efectuată „în baza unei dispoziții legale exprese".

Situația particulară a unei societăți, cum ar fi participarea la o licitație sau necesitatea stringentă de a obține cât mai urgent un credit, pe care însă banca îl condiționează de majorarea capitalului social, impune existența unui cadru legal care să permită societății să facă oricând reevaluarea patrimoniului.

Ideea dominantă a unui asemenea cadru legal, concordantă cu principiile economiei de piață, este să lase societății largi posibilități de a stabili necesitatea, momentul și cuantumul majorării, sursele și celelalte condiții în funcție de interesele și situația sa economică, desigur în limita dispozițiilor de ordine publică.

Un asemenea regim legal există în Franța. Alături de reglementările legale speciale privind reevaluarea patrimoniului, există și reevaluarea liberă în temeiul art. 12 alin. 4 din Codul comercial. Potrivit acestui text, dacă s-a procedat la o reevaluare a ansamblului imobilizărilor corporale și financiare, diferența de reevaluare actuală și valoarea netă contabilă nu poate fi utilizată pentru compensarea pierderilor, ea este înscrisă distinct în pasivul bilanțului.

Prin Precizările privind unele măsuri referitoare la închiderea exercițiului finânciar-contabil pe anul 1997 la agenții economici, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 2242 din 22 decembrie 1997, publicate în M. Of. nr. 379 din 29 decembrie 1997, s-a amintit că, în conformitate cu punctul 21 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, aprobat prin H.G. nr. 704/1993, „reevaluarea activelor și pasivelor unității patrimoniale se efectuează potrivit reglementărilor în vigoare", în continuare, se arată că „ultima reevaluare s-a efectuat în anul 1994 pe baza prevederilor H.G. nr. 500/1994 …, orice altă reevaluare urmând a avea la bază acte normative" (pct. II4).

Această poziție putea fi susținută cel mult în trecut.

În prezent, baza normativă a reevaluării patrimoniului social al societăților comerciale o constituie art. 205 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998, iar a patrimoniului societăților bancare, Legea bancară nr. 58/1998, publicată în M. Of. nr. 121 din 23 martie 1998.

Dacă Ministerul Finanțelor consideră că această bază normativă trebuie completată cu norme de aplicare, nimic nu-1 oprește, ba chiar este indicat, să le inițieze. Atât timp însă cât legea permite reevaluarea, fără a o condiționa de acte normative subsecvente, punctul de vedere al Ministerului Finanțelor nu are suport legal.

3.9. Diferențele de curs valutar

Diferențele de curs valutar sunt acele diferențe rezultate ca urmare a variațiilor cursului valutar la sumele în valută între data înregistrării în contabilitate a creanțelor și datoriilor și data încheierii exercițiului financiar. Aceleași diferențe pot rezulta și la disponibilitățile în valută ale societății aflate în contul bancar. Diferențele favorabile de curs valutar sunt calificate de normele contabile (pct. 83 din Regulamentul menționat anterior) drept venituri financiare (cont 765). Calificarea de „venituri financiare" este corectă atunci când diferențele de curs se realizează în perioade economice normale. Când însă diferențele de curs se datorează inflației, este discutabil dacă mai pot fi socotite drept venituri, impozabile ca atare, din moment ce substanța (disponibilul în valută) a rămas la același nivel. Impozitarea pe venit a unor asemenea diferențe înseamnă, mai degrabă, impozitarea capitalului, fără o bază legală.

În normele contabile, diferențele de curs valutar nu sunt asimilate diferențelor din reevaluare, dând astfel impresia că nu ar putea fi încorporate în capital, deși între ele există similitudini de substanță.

Totuși, prin H.G. nr. 58/1994, publicată în M. Of. nr. 67 din 15 martie 1994, s-a admis că la băncile comerciale cu capital majoritar de stat, diferențele favorabile de curs valutar aferente activelor și pasivelor în valută la 31 decembrie 1993 să fie trecute în fondul de rezervă al acestora, de unde vor putea fi folosite pentru constituirea și majorarea de capital social în valută și în lei în limita disponibilităților proprii în valută.

Ulterior, prin O.G. nr. 40/1996 pentru modificarea și completarea reglementărilor referitoare la majorarea capitalului social al societăților bancare, publicată în M. Of. nr. 204 din 30 august 1996, aprobată cu modificări prin Legea nr. 36/1997, publicată în M. Of. nr. 54 din l aprilie 1997, s-a admis utilizarea sumelor înregistrate ca rezerve de curs valutar, la majorarea capitalului social al societăților bancare, potrivit normelor legale.

În prezent, această posibilitate este consacrată de Legea bancară nr. 58/1998 prin art. 41 lit. c potrivit căruia băncile pot majora capitalul social prin utilizarea rezervelor din influențele de curs valutar aferente aprecierii disponibilităților în valută reprezentând capital social în valută.

Prin O.G. nr. 48/1998 privind majorarea capitalului social al societățile bancare în care statul este acționar majoritar, publicată în M. Of. nr. 286 din 4 august 1998, s-a dispus majorarea, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, a capitalului social prin aceste surse.

3.10. LICHIDAREA CAPITALULUI SOCIAL

Capitalul social se lichidează o dată cu lichidarea societăților comerciale căreia îi aparține.

Sunt situații în care însuși capitalul social devine o cauză de dizolvare și lichidare a societății. Astfel, SA se dizolvă, potrivit art.223 alin.1 lit.a, în cazul și în condițiile prevăzute de art.153, adică atunci când administratorii constată pierderea unei jumătăți din capitalul social și când adunarea generală extraordinară convocată de ei nu a hotărât restituirea capitalului și nici limitarea lui la suma rămasă ci dizolvarea societății. SA se mai dizolvă când capitalul social se reduce sub minimul legal (art.223 alin.l lit.b), ceea ce înseamnă, în prezent, sub 25 milioane lei.

Pentru aceleași cauze se dizolvă și SCA și SRL (art.223 alin.2). În aceste situații, dizolvarea poate fi evitată, potrivit art.223 alin.3, în cazul în care în termen de 9 luni de la data constatării pierderii sau reducerii capitalului social, acesta este reîntregit sau este redus la suma rămasă ori la minimul legal sau când societatea se transformă într-o altă formă la care capitalul existent corespunde.

Cauzele dizolvării, inclusiv cele evocate mai înainte, sunt prevăzute de art.222, 223 și 224 din Legea Societăților Comerciale. Dizolvarea societății se face în condițiile 125-232 a legii menționate anterior. Ea are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societății sau în alte cazuri prevăzute de lege (art. 228). Un asemenea caz este cel al art.231 potrivit căruia dizolvarea unei SRL cu asociat atrage transmiterea universală a patrimoniului societății către asociatul unic, fără lichidare.

Prin urmare, procedura dizolvării și lichidării parcurge două etape distincte și succesive: dizolvarea urmată de lichidare.

Procedura lichidării societăților comerciale este reglementată de art.246-264 din Legea Societăților Comerciale. În afară de aceste dispoziții, se aplică societăților în lichidare regulile stabilite prin actul constitutiv și prin lege, în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea (art.246 alin.4).

În etapa lichidării societății comerciale se îndeplinesc, în principal, următoarele operații:

înlocuirea administratorilor cu lichidatorii; predarea gestiunii administratorilor către lichidatori; terminarea operațiilor comerciale în curs; lichidarea activului societății; lichidarea pasivului societății; repartiția activului net între asociați; închiderea lichidării.

Odată cu aprobarea socotelilor și terminarea repartiției patrimoniul social, inclusiv capitalul social dispare iar societatea ca persoană juridică își încetează existența.

Lichidarea societății trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani. După terminarea lichidării lichidatorii trebuie să ceară radierea societății din registrul comerțului (art.254).De asemenea, ei trebuie să depună registrele societății în condițiile prevăzute de art.255.

Bilanțul contabil de lichidare și repartizare și chitanța de primire a celei din urmă repartiții reprezintă actul de deces al capitalului social.

Concluzii

Capitalul social este o condiție esențială pentru constituirea și funcționarea societăților comerciale. El prezintă o importanță deosebită atât pentru asociați, cât și pentru creditorii și partenerii de afaceri ai societății.

Asociații au interesul ca societatea să aibă un capital îndestulător pentru începerea, desfășurarea și dezvoltarea activității societății, pentru atingerea scopului său. Au interes ca acest capital să răspundă așteptărilor cu privire la realizarea de beneficii și la recuperarea părților ce li se cuvin, la lichidare, din patrimoniul societății.

Creditorii societății sunt tot atât de interesați de existența unui capital social de natură să-i protejeze, să constituie gajul lor. La societățile de capitaluri (SA și SCA) și la cele cu răspundere limitată, interesul este și mai accentuat întrucât creditorii acestora nu se pot bizui decât pe capitalul social, spre deosebire de societățile de persoane unde intervine și răspunderea nelimitată și solidară a asociaților (SNC) sau a asociaților comanditați (SCS și SCA). Partenerii de afaceri privesc capitalul social ca cel dintâi și revelatoriu indiciu al vitalității societății.

Interesul asociaților, al creditorilor și partenerilor de afaceri se împletește cu interesul general al existenței unor societăți corespunzător capitalizate care să se dezvolte și să facă față economiei actuale.

Societatea este un contract care prezintă particularitatea ca, după îndeplinirea formalităților legale, să dea naștere unei persoane juridice. Privită atât sub aspectul fundamentului contractual cât și sub aspectul fundamentului instituțional, societatea comercială nu poate lua ființă legal și nu poate să-și desfășoare activitatea fără capital social.

Capitalul social reprezintă un element indispensabil pentru constituirea unei societăți ca persoană juridică, ca entitate ce implică existența unui patrimoniu propriu, distinct de cel al fiecărui asociat.

BIBLIOGRAFIE

Legea nr.31/1990 privind societățile

Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare

Legea contabilității nr.82/1991

Directiva I-a nr.68/151/CEE din 8 martie 1968

Directiva a II-a nr.77/91/CE din 13 decembrie 1976

Directiva a III-a nr.78/855/CEE din 9 octombrie 1978

Directiva a VI-a nr.82/891/CEE din 17 decembrie 1982

Directiva a XI-a nr.83/885/CEE din 21 decembrie 1989

Directiva a XII-a nr.83/667/CEE din 21 decembrie 1989