Autoritatile Publice Centrale DE Specialitate – Organizare Si Functionare

AUTORITĂȚILE PUBLICE CENTRALE DE SPECIALITATE – ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE

INTRODUCERE

CAPITOLUL I : CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND AUTORITĂȚILE PUBLICE CENTRALE DE SPECIALITATE

Conceptul și evoluția autorităților publice centrale de specialitate

Locul și rolul autorităților publice centrale de specialitate

1.3 Conducerea autorităților publice centrale de specialitate

CAPITOLUL II : ACTIVITATEA AUTORITĂȚILOR PUBLICE CENTRALE DE SPECIALITATE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Cadrul normativ al activității autorităților publice centrale de specialitate

Atribuțiile și funcțiile autorităților publice centrale de specialitate

Actele autoritaților publice centrale de specialitate

CAPITOLUL III: ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA MINISTERULUI MUNCII, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI FAMILIEI DIN REPUBLICA MOLDOVA (STUDIU DE CAZ

3.1 Structura și funcțiile Ministerului Muncii , Protecției Sociale și Familiei

3.2 Rolul Ministerului Muncii , Protecției Sociale și Familiei în elaborarea și implimentarea politicilor publice

3.3 Colaborarea Ministerului Muncii , Protecției Sociale și Familiei cu alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate

Concluzii și Recomandări

Bibliografie

ANEXE

Conform art.107 din Constituție organele centrale de specialitate ale statului, Republica Moldova, sunt ministerele care „…traduc în viață politica Guvernului, hotărârile și dispozițiile lui, conduc domeniile încredințate și sunt responsabile de activitatea lor”, iar „în scopul conducerii, coordonării și exercitării controlului în domeniul organizării economiei și în alte domenii care nu intra nemijlocit în atribuțiile ministerelor se înființează, în condițiile legii, și alte autorități administrative”.

Pentru înfăptuirea administrației publice și rezolvarea problemelor variate ale acesteia , un rol important îl au ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale de specialitate. Administrația publică centrală de specialitate este organizată într-un sistem unic și nici un minister sau altă autoritate administrativă centrală, sau structură organizațională din sfera lor de competență nu poate să se afle în afara acestui sistem. Aceste autorități sunt organizate tocmai în vederea desfășurării unei activități de organizare și executare în concret a legilor în anumite ramuri sau domenii de activitate.

Sarcinile care le revin autorităților publice centrale de specialitate se aduc la îndeplinire prin exercitarea unor atribuții variate prevăzute pentru fiecare organ , de regulă, prin hotărire de Guvern privind organizarea și funcționarea acestora, precum și prin legi și alte acte normative ce reglementează domeniul de activitate.

Autoritățile administrației publice centrale de specialitate traduc în viață, în temeiul legii, politica Guvernului, asigură executarea hotărîrilor și dispozițiilor lui, conduc domeniile încredințate și sînt responsabile de activitatea acestora.

Activitatea administrației publice centrale se organizează în baza următoarelor principii: legalității, democratismului, supremației legii, separării competențelor administrației publice centrale și locale, neutralității politice, profesionalismului, proporționalității și transparenței.

Autoritățile administrației publice centrale de specialitate elaborează și promovează politici publice, exercitînd controlul domeniului încredințat de activitate.

Autoritățile administrației publice centrale se ocupă pe plan local de satisfacerea acelor interese ale societății, care nu pot fi realizate de organele administrației publice locale: apărarea țării, paza frontierei, siguranța statului, politica externă, alte interese de importanță majoră.

ANNOTATION

According to article 107 of the Constitution specialized central bodies of the state Republic of Moldova, are ministries that… life translated into government policy decisions and orders, exercise control areas of competence and are answerable for their activities, and to manage, coordinate and control the national economy, and other areas outside the direct responsibility of ministries shall be established, under the law, and other administrative authorities.

Specialized central public administration authorities translate into life under the law, government policy, ensuring the execution of decisions and orders, exercise control areas and are answerable to their activity.

          In order to accomplish various government and its solving an important role Ministries and other authorities of central public administration specialist. Specialized central public administration is organized in a single system or a ministry or other central administrative authority, or organizational structure within their jurisdiction can not be outside of this system. These authorities are organized just to carry out an activity for the organization and execution of specific laws in certain sectors or areas of activity.

             Their tasks specialized central public authorities shall be fulfilled by the performance of various tasks provided for each organ, usually by the Government on organization and operation, as well as laws and other legal acts regulating the industry. The duties fall minister to issue orders and instructions, which are the basic instruments of specialized central authorities.

The activity is organized central government based on the following principles: legality, of democracy, rule of law, separation of powers of central and local public administration, political neutrality, professionalism, proportionality and transparency.

           Specialized central public administration authorities develop and promote public policies, exercising control activities entrusted domain.

           Central public authorities dealing locally satisfy those interests of society, which can not be made by local government bodies: defense, border security, state security, foreign policy, other major interests.

INTRODUCERE

Conducerea, sub diverse forme, a apărut o dată cu societatea umană din necesitatea de conviețuire în comun a indivizilor. În același timp, nu putem numi conducerea din perioada prestatală ca administrație în sensul deplin al acestui cuvânt, cu toate că esența ei rămâne a fi aceiași: de a organiza și dirija viața socială spre binele și în interesul majorității membrilor societății date, întru satisfacerea nevoilor sociale prin prestarea serviciilor de interes vital.

O data cu declararea independenței, la 27 august 1991, Republica Moldova are propria sa formă de guvernământ, și în anul 1994 adoptă Constituția – legea supremă a societății și statului.

Conform art.107 din Constituție autoritățile centrale de specialitate ale statului, Republica Moldova, sunt ministerele care „…traduc în viață politica Guvernului, hotărârile și dispozițiile lui, conduc domeniile încredințate și sunt responsabile de activitatea lor”, iar „în scopul conducerii, coordonării și exercitării controlului în domeniul organizării economiei și în alte domenii care nu intra nemijlocit în atribuțiile ministerelor se înființează, în condițiile legii, și alte autorități administrative”.

Actualitatea temei investigate. Tema investigată: „Autoritățile publice centrale de specialitate” este una mereu actuală, datorită faptului că administrația publică centrală de specialitate permanent este în vizorul cetățenilor. Este o temă care interesează și afectează pe toată populația cum activeazează autoritățile publice centrale de specialitate, fiindcă de felul cum acestea funcționează, se manifestă, își îndeplinesc obligațiile, atribuțiile, depinde bunăstarea populației.

La etapa actuală pentru Republica Moldova, este important continuarea restructurării profunde a administrației publice centrale de specialitate în scopul creării cadrului instituțional eficient, funcțional și durabil, dedicat supremației legii și acordării unor servicii publice calitative populației. Adoptarea unui cadru legislativ unic privind autoritățile administrației publice centrale, ajustat la bunele practici ale Uniunii Europene, va contribui la perfecționarea structurii acestor autorități în corespundere cu practicile europene.

Sistemul actual al administrației publice centrale de specialitate din Republica Moldova își are originea sa istorică, a evoluat atât structural, precum și funcțional în dependență de regimurile politice care s-au perindat pe parcursul secolelor în acest spațiu teritorial, a căpătat noi valențe reformatoare în perioada de tranziție de la sistemul totalitar spre sistemul democratic de administrație și, în prezent, tinde spre ajustare la standardele europene.

Gradul de cercetare a temei. La etapa actuală, gradul de cercetare a domeniului cu privire la autoritățile publice centrale de specialitate este unul major,  tematica investigată a fost analizată de către specialiștii în domeniu, atât din țară, cît și de peste hotare. Savanții și autorii străini care au cercetat tema dată sunt: Corneliu Manda, Alexandru Negoiță, Mircea Preda, Antonie Iorgovan, Mihai Oroveanu, Valentin Prisăcaru și alții. În ceea ce privește Republica Moldova, domeniul respectiv a fost cercetat de autori ca : Aurel Sîmboteanu, Maria Orlov, Ștefan Belecciu, Ion Creangă, Victor Guțuleac și alții.

Scopul și obiectivele investigației. Scopul major al investigației efectuate este de a ordona și de a specifica, din dubla perspectivă teoretico-practică, domeniul funcționalității autorităților publice centrale de specialitate, analiza cadrului normativ și reevaluarea pentru determinarea rolului teoretic și practice în asigurarea exercitării legilor, determinarea locului rolului autorităților, precum și studierea atribuțiilor și funcțiilor acestor autorități.

Scopul trasat se dimensiunează într-un șir de obiective de realizare consecventă:

– determinarea conceptului și studierea evoluției autorităților publice centrale de specialitate;

– analiza cadrului normativ al autorităților publice centrale de specialitate;

– stabilirea locului și rolului autorităților publice centrale de specialitate;

– precizarea modului de funcționare a conducerii autorităților publice centrale de specialitate;

– examinare atribuțiilor și funcțiilor autorităților publice centrale de specialitate;

– determinarea și caracterizarea actele autorităților publice centrale de specialitate;

– caracterizarea organizării li funcționării Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

 Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării. În vederea cercetării cît mai complete a subiectelor propuse investigațiilor, urmărind cu perseverență atingerea obiectivelor enunțate, am selectat metode adecvate de cercetare științifică a principiilor dreptului.

Baza metodologică a investigațiilor include:

– metoda logică ( analiza deductivă, inductivă, generalizarea, specificarea);

– metoda istorică, folosită pentru cercetarea noțiunilor de „autoritate publică centrală de specialitate ”;

– metoda sistematică, indispensabilă pentru cercetarea funcționalității sistemului instutuțional al autorițăților publice centrale de specialitate din Republica Moldova;

Pentru cercetarea științifică a temei s-a bazat pe creațiile și operele mai multor autori atît din Republica Moldova cît și din afara țării .

Cercetarea și analiza problemei date se bazează pe studierea materialului doctrinar – teoretic, normativ – legislative și practic prin aplicarea metodelor: istorică, analitică, juridică și logică, sistematică și comparativă în determinarea rolului și locului metodelor date în dreptul administrativ.

Întru realizarea acestei teze au fost utilizate informația din actele normative naționale ca Legea cu privire nr. 64-XII, Legea cu privire la administrația publică centrală de specialitate, Regulamentele tuturor ministerelor din Republica Moldova, Hotărâri și dispoziții emise de Guvern ș.a.

De asemenea au fost folosite ca surse bibliografice lucrările următorilor autori: Maria Orlov, Ștefan Belecciu, Mihai Platon, Ion Creangă, Tudor Draganu, Mircea Preda, Antonie Iorgovan, ș.a. operele cărora au costituit un suport real la elaborarea tezei, precum și surse de inspirație privind funcționalitatea sistemului instituțional al autorităților publice centrale de specialitate.

Volumul și structura tezei. Conform obiectivelor propuse teza este constituită din …. pagini, conținînd trei capitole care au următorul cuprins: Capitolul I , intitulat: ”Considerații generale privind autoritățile publice centrale de specialitate” , cuprinde: conceptul și evoluția autorităților publice centrale de specialitate; locl și rolul autorităților publice centrale de specialitate; conducerea autorităților publice centrale de specialitate.

Capitolul II , ” Activitatatea autorităților publice centrale de specialitate în Republica Moldova” , include: cadrul normativ al autorităților publice centrale de specialitate; atribuțiile și funcțiile autorităților publice centrale de specialitate; actele autorităților publice centrale de specialitate.

Capitolul III, ” Organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Republica Moldova” , prezintă un studiu de caz asupra structurii și funcțiilor Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei , rolului Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei în elaborarea și implementarea politicilor publice, colaborarea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei cu alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate.

Cuvintele-cheie ale tezei sunt următoarele: autoritate, sistemul dregătoriilor, minister , ministru , autorități extraministeriale, cadrul normativ,

CAPITOLUL I : CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND AUTORITĂȚILE PUBLICE CENTRALE DE SPECIALITATE

Obiectivul acestui capitol este acela de a defini conceptul autorităților publice centrale de specialitate și de a urmări evoluția lor. De asemenea observăm examinarea locului și rolului ministerelor și celorlalte autorități publice centrale de specialitate. Iar în cele din urmă umărim studierea conducerii autorităților publice centrale de specialitate.

Conceptul și evoluția autorităților publice centrale de specialitate

În Republica Moldova , după cum decurge din art. 107 (1) al Constituției, autoritățile centrale de specialitate ale statului sînt ministerele. Organizarea acestora, ca și înființarea, funcționarea și raporturile lor cu Guvernul se supun unor reguli constituționale distincte. Astfel, ministerele sunt statuate ca organe centrale de specialitate ale statului care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate care le sunt încredințate. Ele se organizează și funcționează numai în subordinea Guvernului

Ministerele sunt organe centrale de specialitate care conduc și coordoneaza administrația publică în diferitele domenii și ramuri de activitate, natura sarcinilor administrației publice, precum și volumul acestora din ramurile și domeniile de activitate ale vieții sociale sunt elementele care influențează înființarea și organizarea ministerelor, cît și a celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale.

Tot în art. 107, prin alin. 2, se prevede înființarea, în condițiile legii, și a altor autorități administrative în scopul conducerii, coordonării și exercitării controlului în domeniul organizării economice și în alte domenii care nu intră nemijlocit în atribuțiile ministerelor. Aceste organe pot fi comitetele de stat, departamentele, serviciile și inspectoratele de stat, comisiile guvernamentale ale Republicii Moldova.

În aspect istoric, vom menționa că procesul de instituționalizare statală a Țării Moldovei cuprinde a doua jumătate a secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea. Ulterior, organizarea statală a fost într-o permanentă evoluție și dezvoltare. Din punctul de vedere al formei de stat, Moldova s-a constituit ca o monarhie centralizată. În această calitate, rolul principal în sistemul administrației centrale de stat i-a revenit instituției Domniei. Un rol aparte îi revine și Sfatului Domnesc care, cu începere din secolul al XVI-lea, se mai numea Divanul Țării. Acesta era un organ central consultativ cu importante atribuții de natură să garanteze respectarea de către domn a intereselor marilor feudali. Domnitorul mai era asistat și de un al doilea corp consultativ – Marea Adunare a Țării. Acesta era un organ de aceeași competență cu Sfatul Domnesc, dar care se convoca mult mai rar și cu o participare mai largă a boierimii, a clerului și a reprezentanților orășenimii și țărănimii din satele privilegiate.

Pe lângă instituțiile nominalizate mai sus, care într-o abordare contemporană le putem statua ca autorități centrale cu competențe generale, în Moldova istorică au mai funcționat și o categorie de instituții, care prin activitățile desfășurate exercitau niște competențe de specialitate. Aceste instituții formau în totalitatea lor sistemul dregătoriilor. Dregătorii erau înalți demnitari ai statului numiți de către domn, care la etapa inițială de instituționalizare statală exercitau doar niște atribuții legate de viața privată a domnului, iar ulterior au preluat în cadrul Curții Domnești și funcții publice: administrative, judiciare, economice, militare și de altă natură. Dregătorii care participau la Sfatul Domnesc, adică erau membri ai acestuia, erau considerați marii dregători, ceilalți formau categoria micilor dregători.

În Moldova medievală marii dregători de stat erau: logofătul, în calitate de șef al Cancelariei de stat și purtător al marelui sigiliu, cu care întărea actele domnești; vornicul, conducătorul slujitorilor Curții, avea funcția de judecător al Curții și al întregii Țări; vistiernicul, dregător cu atribuții în domeniul colectării veniturilor statului și asigurării mijloacelor necesare pentru întreținerea Curții și a armatei; spatarul, exercita funcții militare, păstra spada domnească și purta sabia de ceremonii, ca simbol al atribuțiilor sale de camandant de oști; postelnicul, tălmaciul domnului, coordona relațiile cu alte state; stolnicul, administra cămările, grădinile și pescăriile domnești și era responsabil de aprovizionarea Curții domnești cu produse alimentare; paharnicul, avea în grijă pivnițele domnitorului și administra viile domnești .

Sistemul administrativ al Moldovei istorice, cu exepția Basarabiei, care a fost anexată forțat în 1812 la Imperiul Rus, dar și al Munteniei, au evoluat după adoptarea Regulamentelor Organice intrate în vigoare în Moldova în 1831, iar în Muntenia în 1832 și care prevedeau modernizarea administrației prin introducerea domniei constituționale.

Regulamentele Organice au adus schimbări importante și în institutul dregătoriilor, ca autorități centrale de specialitate, menținându-se doar șase dregători cu rang ministerial: marele logofăt, marele vistier, marele hatman, secretarul statului, marele logofăt al dreptății, marele logofăt al credinței. Astfel, dregătoriile sunt transformate în ministere cu atribuții de specialitate.

Cu totul altă situație se crează în Basarabia, unde după anexarea la Imperiul Rus, dregătoriile tradiționale au fost desființate și treptat au fost introduce instituții administrative de sorginte rusească. Întrucât Basarabia a fost transformată, pentru început într-o regiune, iar ulterior într-o gubernie rusească, nu putem vorbi de un sistem de administrație centrală, inclusiv de autorități centrale de specialitate, dat fiind că ele se aflau în capitala Imperiului Rus, orașul Sankt-Petersburg. În legătură cu aceasta, putem vorbi doar despre autorități administrative regionale și, respectiv, guberniale din Basarabia. În acest sens, vom menționa că alături de Guvernatorul civil, Consiliul suprem, Consiliul regional, alte autorități cu competențe generale, care au funționat în Basarabia la diferite etape, au fost constituite și au funcționat și un sistem de autorități de specialitate, cum ar fi: Direcția sanitară regională; Direcția vamală de circumsripție; Oficiul poștal regional; Oficiul cadastral al regiunii; Arhitectul regional și altele. În activitatea lor, aceste instituții administrative se conduceau de legile și regulamentele Imperiului Rus .

La un sistem propriu zis de autorități administrative centrale de specialitate, se revine în contextul procesului de dezlipire a Basarabiei de la Imperiul Rus, după adoptarea de către Sfatul Țării, la 29 noiembrie Legii cu privire la administrarea Basarabiei, în conformitate cu care puterea supremă în Basarabia aparținea Sfatului Țării, până la convocarea Constituantei Basarabiei, iar ca organ executiv a fost desemnat Consiliul Directorilor Generali. În calitate de autorități administrative de specialitate au fost instituite Directoratele: de interne; de instrucție publică; de agricultură și cadastru; de finanțe; de căi ferate, poștă, telegraf și telefoane; de război și marină; de justiție și culte; de comerț, muncă și industrie; de afaceri naționale; de control general . Aceste autorități își exercitau activitatea pe teritoriul Basarabiei în mod autonom.

Niște pași importanți în acțiunile Sfatului Țării au fost proclamarea la 2 decembrie Republicii Democratice Moldovenești, decizia din 24 ianuarie 1918 privind proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești și hotărârea din 27 martie 1918 privind Unirea condiționată a Republicii Democratice Moldovenești cu România. Directoratele generale, în calitate de autorități ale administrației centrale de specialitate au funționat până în anul 1920. Ulterior, sistemul administrativ din Basarabia revine la modelul tradițional românesc, prin implementarea politicii de unificare administrativă. În acest context, Directoratul Ministerial din Basarabia, cu sediul la Chișinău, întrunea următoarele servicii de specialitate: justiție; instruire publică și culte; armată; agricultură; industrie și comerț; lucrări publice și construcții; muncă, sănătate și ocrotire socială . Pe parcursul perioadei interbelice în sistemul autorităților administrative din Basarabia, inclusiv, în cel de specialitate au intervenit și unele modificări.

După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, în raioanele din stânga Nistrului, la insistența și cu participarea Uniunii Sovietice, la 12 octombrie 1924, se formează RASS Moldovenească în componența RSS Ucrainene, care la rândul ei, făcea parte din URSS. Teritoriul noii formațiuni statale era de 8,1 mii km. pătrați în care locuiau 545,5 mii de oameni. Capitala republicii autonome a devenit la început orașul Balta, iar din anul 1929 capitala s-a transferat în orașul Tiraspol .

Alături de organul legislativ central- Congresul Sovietelor de deputați ai muncitorilor, țăranilor și ostașilor și, de organul executiv central cu competențe generale- Sovietul Comisarilor Norodnici, în RASSM funcționau Comisariatele Norodnice, ca autorități ale administrației publice de specialitate, care activau sub conducerea directă a Sovietului Comisarilor Norodnici, fiind responsabile în fața acestuia. Comisariatele Norodnice efectuau conducerea diferitor ramuri ale economiei naționale, atribuțiile lor extinzându-se asupra întregului teritoriu al republicii. Ele aveau o subordonare dublă: pe de o parte, se subordonau Sovietului Comisarilor Norodnici din RASSM, iar pe de altă parte, Comisariatelor Norodnice de ramură din RSS Ucraineană.

Sistemul sovietic de administrație din RASSM este implementat și în RSSM unională, formată la 2 august 1940, ca rezultat al anexării prin violență, la 28 iunie a aceluiași an, a Basarabiei de către Uniunea Sovietică. De rând cu organul legislativ central- Sovietul Suprem și, de organul executiv central cu competențe generale- Sovietul Comisarilor Norodnici, în RSSM au funcționat până la la 26 martie 1946 (cu exepția anilor de război) Comisariatele Norodnice, ca autorități ale administrației publice de specialitate. Ulterior, Sovietul Comisarilor Norodnici a fost tranformat în Sovietul Miniștrilor al RSS Moldovenești, iar Comisariatele Norodnice- ca organe centrale de ramură, au fost transformate în ministere. Ministerele exercitau atribuții în diferite sfere ale vieții social-economice a republicii. În dependență de situațiile create în diferite perioade, în Uniunea Sovietică la nivel central au funcționat peste 50 de ministere, fiind grupate în câteva categorii .

Prima categorie o reprezentau ministerele unionale. Ele erau organizate doar la nivelul central al Uniunii Sovietice și aveau în gestiunea lor domenii de activitate care în exlusivitate constituiau competențele puterii centrale. Printre asemenea ministere pot fi menționate: Ministerul apărării; Ministerul comerțului exterior; Ministerul industriei de apărare; Ministerul aviației civile; Ministerul flotei maritime; Ministerul căilor ferate și altele.

A doua categorie o reprezentau ministerele unional-republicane. Aceste ministere erau organizate pe două niveluri, și anume – central și republican. Aceasta însemna că în afară de ministerul respeciv care funcționa la nivelul central al Uniunii Sovietice, un minister similar funcționa și în fiecare din cele 15 republici unionale, inclusiv în RSSM. Ministerele din republicile unionale se aflau într-o subordonare dublă, pe de o parte, ele se subordonau Sovietului Miniștrilor din republica unională, iar pe de altă parte, erau responsabile față de ministerul respectiv de ramură de nivel unional. Printre asemenea ministere pot fi menționate: Ministerul afacerilor interne; Ministerul învățământului; Ministerul sănătății; Ministerul culturii; Ministerul agriculturii; Ministerul finanțelor; Ministerul justiției și altele.

În afară de aceste două categorii de ministere, în perioada sovietică mai exista o categorie de ministere, și anume ministerele republicane. Ele erau mai puține la număr, fiind organizate doar la nivelul republicilor unionale și reprezentau, de fapt, particularitățile ramurilor economiei naționale, caracteristice fiecărei republici în parte. În RSSM au funcționat câteva ministere de acest gen, cum ar fi: Ministerul industriei locale; Ministerul deservirii comunale și altele.

În perioada sovietică, alături de ministere, mai funcționa încă o categorie de organe ale administrației centrale de specialitate, care purta denumirea de Comitete de Stat. Ca și în cazul ministerelor, Comitetele de Stat, deasemenea, erau de nivel unional și unional-republican. Printre Comitetele de Stat de nivel unional pot fi menționate Comitetele de Stat pentru: Știință și tehnică; Standarde; Relații economice externe și altele. Mai numeroase erau Comitetele de Stat de nivel unional-republican. Printre ele vom menționa Comitetele de Stat pentru: Planificare; Asigurare tehnico-materială; Muncă și probleme sociale; Prețuri; Învățământul profesional-tehnic; Televiziune și radiodifuziune; Cinematografie; Edituri, poligrafie și comerțul cu cărți și altele.

O particularitate a sistemului sovietic de administrație era existența și funcționarea concomitentă a organelor de stat și a organelor de partid. Substituirea activității organelor de stat, inclusiv, a autorităților administrative centrale de specialitate de către organele de partid a avut un impact negativ asupra funcționării sistemului sovietic de administrație, ceea ce a condus, în ultimă instanță, în anii optzeci – nouăzeci ai secolului al XX-lea, la criza acestui sistem și chiar la prăbușirea lui.

La momentul actual, în Republica Moldova funcționează 16 ministere: Ministerul Economiei; Ministerul Finanțelor; Ministerul Justiției; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene; Ministerul Apărării; Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale; Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare; Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor; Ministerul Mediului; Ministerul Educației; Ministerul Culturii; Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Ministerul Sănătății; Ministerul Tineretului și Sportului; Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.

În concluzie putem afirma că autoritățile publice centrale de specialitate au suferit o sumedenie de schimbări , atît la denumirea instituțiilor , cît și numărul lor au variat în funcție de necesitățile poporului și întru satisfacerea intereselor cetățenilor. Transformările intervenite în Republica Moldova în plan politic, economic și social, au determinat în mod firesc schimbări de substanță și în planul concret al organizării și funcționării administrației statului. Astfel, prin intermediul acestor autorități publice centrale de specialitate și rolul important pe care îl dețin în stat ne conferă prin aplicarea noilor reglementări sociale o dezvoltare înfloritoare a societății.

1.2. Locul și rolul autorităților publice centrale de specialitate

Structura organelor centrale de specialitate ale administrației publice o constituie: administrația ministerială (ministerele) și administrația extraministerială (alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului).

Ministerele constituie o categorie distinctă de organe în cadrul sistemului autorităților administrației publice, avînd rolul de a organiza exercitarea și a executa în concret legile în anumite domenii și sectoare de activitate, fiind prin aceasta organe de specialitate, de resort. Ele realizează activitatea de punere în executare a legilor pe întregul teritoriul țării, motiv pentru care au calitatea de autorități central ale administrației publice, ca o verigă important, subordonată Guvernului , care ca autoritate central cu competență material general în domeniul administrației publice, coordonează și controlează întraga activitate a ministerelor.

Rolul și locul autorităților centrale de specialitate se stabilesc în raport cu importanța, volumul, complexitatea si specificul activității desfășurate si se aproba prin hotararea Guvernului.

Ministerele și celelalte autorități centrale ale administrației publice constituie o categorie distinctă de organe în cadrul sistemului autorităților administrației publice, avînd rolul de organizare a exercitării în concret a legilor, fiind, astfel, organe de specialitate de resort. Mai precizăm faptul că ele realizează această activitate pe întreg teritoriul țării, fiind autorități centrale ale administrației publice.

Rolul determinat în societate și importanța ministerelor și celorlalte autorități centrale îl constituie doua elemente: competența materială și competența teritorială. Aceste elemente definesc în principal locul acestor organe în sistemul autorităților administrației publice ca o veriga importantă, subordonată Guvernului, ca fiind autoritatea centrală cu compentență materială generală, care coordonează și controlează întreaga activitate a ministerelor și celorlalte organe centrale de specialitate ale administrației publice.

Organizarea și funcționarea organelor administrației publice centrale sunt determinate de Legea cu privire la Guvern și regulamentele acestor organe aprobate de Guvern. În cadrul administrașiei publice în Republica Moldova funcționează , potrivit legii, următoarele ministere ca organe ale administrației publice centrale de specialitate :

Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Apărării, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Mediului, Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.

Astfel, pe lîngă Guvern activează următoarele autorități administrative:

Biroul Național de Statistică, Agenția Relații Funciare și Cadastru, Biroul Relații Interetnice,     Agenția “Moldsilva”, Agenția Rezerve Materiale, Agenția Turismului, Centrul Național Anticorupție.

Aceste autorități administrative centrale funcționează conform principiului de conducere unică exercitată de către directorii generali ai acestora, care sunt numiți și eliberați din funcție de către Guvern sau, în cazurile expres prevăzute de actele legislative speciale, de către Președintele Republicii Moldova la propunerea Guvernului. Modalitatea de constituire, reorganizare și dizolvare a acestor autorități administrative centrale este aceeași ca și în cazul ministerelor, adică de către Parlament prin: fuziune, divizare, separare, transformare. Activitatea acestora este coordonată și controlată de către Guvern prin intermediul prim-viceprim- ministrului sau al unuia dintre viceprim-miniștri desemnat de Guvern.

Deci, în țara noastră , la moment, activează în cadrul administrației publice centrale 16 ministere și 7 autorități extraministeriale. În funcție de importanța, locul și rolul lor în administrația publică centrală, în vederea unei bune organizări a activității lor, precum li pentru realizarea atribuțiilor cu maximă eficiență , acestea sunt dotate cu resurse financiare, materiale și personal calificat.

Toate organele administrației publice centrale, în raport cu funcțiile ce le îndeplinesc, complexitatea și responsabilitatea acestora, pot fi grupate în mai multe categorii, și anume:

Ministere cu activitate economică, din care fac parte : Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare ,   Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor,   Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor;

Ministere cu caracter social, cultural și științific, din care fac parte :  Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului.

Ministere cu atribuții politico-administrative. La această categorie de organe putem atribui :  Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene , Ministerul Apărării.

Dar, nu trebuie de uitat ca fiecare minister, autoritate publică, instituție etc. are o gamă variabilă de activități care se întrepătrund între ele pentru că fiecare parte execută o component limitată a acțiunilor statului și în consecință fiecare participă la realizarea misiunii Statului în societate, iar sarcinile și acțiunile lor se găsesc într-o relație de intredependență care asigură pînă la urmă unitatea Statului și coerența acțiunilor sale. Pentru a înțelege mai corect mecanismul acțiunii guvernamentale trebuie observată această întrepătrundere a sarcinilor fiecărei structuri de autoritate. Fiecare minister, prin natura existenței lui realizează pe lîngă sarcinile specifice și sarcini generale de administrație pură, ține contabilitatea, arhivă, au departamente de documentare, de relații publice, de integrare europeană, este un agent al puterii publice.

Pe lîngă majoritatea organelor administrației publice centrale de specialitate, în special pe lîngă ministere, activează colegiile acestor organe, care examinează cele mai importante probleme ce reies din sarcinile și funcțiile autorității. Membrii colegiilor se confirmă și se eliberează de exercitarea obligațiilor de către Guvern, fiind formate în principal din conducători, adjuncții conducătorului, șefii principalelor subdiviziuni ale organului și reprezentanți ai societății civile. Prin urmare, aceste structuri sunt niște subdiviziuni colegiale care activează în cadrul autorităților unipersonale și reprezentînd un exemplu de îmbinare a conducerii individuale cu conducerea unipersonală.

Pentru a-și desfășura activitatea, fiecare organ al administrației publice centrale de specialitate are o anumită structură organizatorică prevăzută, de regulă, prin hotărîre de Guvern. Structura organizatorică a autorităților administrației publice centrale de specialitate cuprinde un anumit număr de compartimente, care diferă de la un organ la altul, în funcție de obiectivele și sarcinile pe care aceste organe le au de îndeplinit , formînd :

aparatul propriu;

aparatul tehnic al organului administrației publice centrale de specialitate.

În principiu , structura organizațională a ministerelor și a altor autorități administrației publice centrale de specialitate cuprinde așa unități , cum ar fi :

secții

direcții

servicii

departamente

inspectorate etc.

De obicei, unitățile care compun acest aparat nu au atribuții proprii, nu pot emite acte administrative și , prin urmare, nu sunt subiecți de drept administrativ, adică nu pot fi parte la raporturile administrative cu alte autorități sau particulari. De la această regulă fac excepție unele departamente , servicii și inspectorateorganizate în cadrul unor autorități ale administrației publice centrale de specialitate (în particular ministere) , inclusiv deconcentrate în teritoriu, cărora prin însuși actul de înființare li se recunosc atribuții proprii, deci și competențelă decizională administrativă. Unele organe ale administrației publice centrale de specialitate au subdiviziuni deconcentrate în teritoriu , care îndeplinesc sarcinile organului central în teritoriu respectiv ( de regulă, raionae și municipii).

Conform legislației , sunt create un șir de autorități de natură administrativă (executive) care se bucură de independență funcțională și, în mare măsură, funcțională față de Guvern , cum ar fi Banca Națională a Moldovei, Curtea de Conturi, Serviciul de Informații și Securitate, Comisia Electorală Centrală, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Comisia Națională a Pieței Financiare, Centrul pentru Drepturile Omului, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, Agenția Națională pentru Reglementarea în Comunicații Electronice și Tehnologia Informațională etc. Apare problema, inclusiv există discuții în literatura de specialitate , privind faptul dacă asemenea autorități pot fi considerate organe ale administrației publice centrale de specialitate, odata ce Guvernul, conform prevederilor constituționale, exercită conducerea generală a administrației publice, iar autoritățile menționate sunt independente față de Guvern.

Modalitățile de organizare și funcționare a acestor autorități administrative centrale autonome sunt prevăzute în legile speciale și regulamentele care reglementează activitatea autorităților respective.

Prin urmare, autoritățile administrației publice centrale de specialitate conform modului de formare sunt numite. După natura lor, sau modul de activitate , aceste organe sunt individuale, implicînd și anumite elemente de conducere colegială. Din punct de vedere al competenței materiale, autoritățile administrației publice centrale de specialitate își desfășoară activitatea într-un anumit domeniu sau ramură de activitate, deci ele au o competență specializată , iar unele pot avea chiar o competență interramurală în mai multe domenii de activitate(de exemplu, unele ministere) . Din punct de vedere al competenței teritoriale , autoritățile centrale de specialitate ale administrației publice își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul statului , inclusiv prin intermediul serviciilor publice ale acestora deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale (raioane, unitate teritorial-autonomă cu statul și municipiul Chișinău).

În final specificăm că rolul, funcțiile, atribuțiile, structura organizatorică și numarul de posturi ale ministerelor se stabilesc în raport cu importanța, volumul, complexitatea și specificul activitații desfașurate și se aproba prin hotarîre a Guvernului.

1.3 Conducerea autorităților publice centrale de specialitate

Conducerea ministerului se realizează în exclusivitate de ministrul numit prin decret al Președintelui Republicii Moldova, pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Acesta intră în exercițiul funcțiunii dupa depunderea jurămîntului și sunt responsabili de sferele de activitate ce le-au fost încredințate.

Pe lîngă ministru funcționează , ca organ consultativ, colegiul ministerului, compus din :

a) secretari de stat;

b) subsecretari de stat;

c) directori generali și directori;

d) șeful compartimentului economic;

e) șefi de compartimente independente;

g) șeful compartimentului juridic.

Colegiul ministerului se întrunește o dată pe lună sau ori de cîte ori este nevoie, sub președinția ministrului, pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerului, și adoptă recomandări prin votul a cel puțin plus unu din numărul total al membrilor prezenți.

Funcția de ministru o pot deține numai cetățenii Republicii Moldova, această funcție este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția activitășii știinșifice sau didactice. Calitatea de ministru încetează în caz de demisie, de demitere, de incompatibilitate, de expirare a mandatului sau de deces.

Ministrul răspunde de întreaga activitate a ministerului în fața Guvernului, iar în calitate de membru al acestuia răspunde în fața Parlamentului solidar cu ceilalți memnri ai Guvernului. Ministrul are deci o dublă responsabilitate: răspunderea față de organul puterii legislative, care derivă din faptul că miniștrii sunt investiți în funcție de către Parlament și răspunderea față de Guvern, care derivă din rolul pe care Guvernul îl are în conducerea administrației publice pe întreg teritoriul țării și toate domeniile și sectoarele de activitate.

Ministrul ia măsuri operative în probleme de ramură respectivă de activitate, propune luarea de măsuri ce intră în atribuțiile Guvernului, reprezintă ministrul în raporturile cu Guvernul , cu celelalte ministere, cu alte autorități de stat și organizații din țară, precum și cu organisme similare din alte țări. Ca ordonator principal de credite, ministrl dispune , în condițiile legii, de mijloacele materiale și fondurile bănești încredințate ministerului.

Miniștrii îndeplinesc, în domeniul lor de activitate, următoarele atribuții generale:

a) organizează, coordonează și controlează aplicarea legilor, ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a ordinelor și instrucțiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate și a principiului autonomiei locale a instituțiilor publice și a agenților economici;

b) elaborează și avizează proiecte de lege, ordonanțe, hotărâri ale Guvernului, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;

c) acționează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului;

d) fundamentează și elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Guvernului;

f) reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații internaționale ce interesează domeniul lor de activitate;

g) inițiază și negociază încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente;

h) urmăresc și controlează aplicarea convențiilor și acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte;

i) coordonează și urmăresc elaborarea și implementarea de politici și strategii în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;

j) avizează, în condițiile legii, înființarea organismelor neguvernamentale și cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create;

k) aprobă, după caz, editarea publicațiilor de specialitate și informare.

Miniștrii își îndeplinesc atribuțiile în domeniul lor de activitate și alte atribușii specifice stabilite prin acte normative, folosind aparatul propriu al ministerelor, precum și prin instituțiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea ministerelor.

Miniștrii de stat coordonează, sub conducerea nemijlocită a primului-ministru, realizarea programului de guvernare acceptat de Parlament într-un domeniu de activitate, scop în care conlucrează cu miniștrii care răspund de îndeplinirea acestui program în cadrul ministerelor pe care le conduc.

Ministru are o funcție dublă în calitate de membru al Guvernului el îndeplinește o funcție politică,iar în calitate de conducător al ministerului îndeplinește funcție administrativă.

Funcția politică a ministrului constă în faptul că el participă la elaborarea politicii statului în general și în domeniul respective, în particular, reprezintă ministerul în raport cu Guvernul, cu organele administrației publice centrale și locale, precum presupune activitatea de creator de politici prin înaintarea și discutarea în cadrul Guvernului a diferitor proiecte de legi , a altor acte normative care ulterior se propun legislativului pentru adoptare cît și prin posibilitarea pe care o are ministrul de a-și expune opinia asupra oricărei probleme ce vizează dezvoltarea țării și evoluția vieșii politice și social –economice a statului.

Funcția administrativă a ministrului ține de activitatea lui în domeniul conducerii întregii activități a ministerului. Aceasta conține coordonarea activității componentelor structural ale ministerului , înființarea și desființarea unităților subordinate ministerului , stabilirii structurii acestora, elaborarea și adoptarea unor acte normative generale sau individuale prin care se creează cadrul juridic al desfășurării activității ministerului.

O altă componentă a funcției administrative exercitată de ministru este implicarea lui în politica de personal. Sub conducerea acestuia se stabilesc criterii pentru recrutarea personalului, el numește în funcție , aplică sanțiuni disciplinare.

Ministru realizează conducerea sprijinindu-se pe activitatea unui organ consultativ. În cadrul ministerului activează colegiul, componența căruia este propusă de ministru și aprobată de către Guvern. În caz de divergențe între ministru și membrii colegiului, decizia ministrului este hotărîtoare, aducînd la cunoștințe Guvernului divergențele apărute.

Colegiul ministerului ca organ consultativ examinează principalele probleme ce rezultă din sarcinile și funcțiile ministerului, dările de seamă ale conducătorilor de subdiviziuni structurale, direcțiile principale de activitate a lor.

Din conducerea ministerului fac parte prim-viceministrul și viceminiștrii. Ei sînt numiți și eliberați din funcție de către Guvern la propunerea ministrului. De regulă, viceminiștrii conduc anumite sfere de activitate ale ministerului , sînt în drept să adopte decizii , să semneze documente în limitele competențelor stabilite de ministru și poartă răspundere deplină pentru activitatea de conducere a ministerului.

Ministrul este responsabil pentru rezultatele autorității publice pe care o conduce. Responsabilitatea și răspunderea ministrului au un caracter dublu: a) ca membru al Guvernului, el poartă răspundere pentru activitatea Guvernului, în ansamblu, care are caracter de răspundere pentru politică colegială; b) ca ministru (subiect individual de administrare), el poartă răspundere pentru sfera de activitate ce i-a fostîncredințată. Această responsabilitate și răspundere sînt individuale sub toate formele: morală, politică și juridică. În cazul răspunderii juridice (administrativ-disciplinare,contravenționale, materiale sau penale), ministrul are statut de subiect special al răspunderii juridice.

Ministrul nu este în drept:

– să dețină o oricare altă funcție în organele autorităților publice centrale și locale;

– să se încadreze în organele de conducere a unităților comerciale;

– să participe activitate de întreprinzător personal sau prin terțe persoane;

– să dețină o altă funcție retribuită, cu excepția activității științifico-pedagogice.

Miniștrii își îndeplinesc atribuțiile ce le revin folosind aparatul propriu al ministerelor, precum și prin instituțiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea ministerelor. Miniștrii de stat coordonează, sub conducerea nemijlocită a primului-ministru, realizarea programului de guvernare acceptat de Parlament într-un domeniu de activitate, scop în care conlucrează cu miniștrii care răspund de îndeplinirea acestui program în cadrul ministerelor pe care le conduc. Ministrul conduce aparatul propriu al ministerului, stabilit prin hotărâre a Guvernului, numește și eliberează din funcție personalul acestuia. Statele de funcții ale ministerelor se aprobă de miniștri, în limita numărului de posturi aprobate prin hotărâre a Guvernului. Guvernul poate aproba modificările ulterioare în structura ministerelor, a organelor de specialitate, a serviciilor publice descentralizate și a instituțiilor subordonate acestora numai în limita alocațiilor bugetare. Guvernul poate dispune prin hotărâre de modificări în organizarea și funcționarea ministerelor, precum și transferul unor activități de la un minister la altul ori la organe de specialitate din subordinea Guvernului.

Miniștrii sunt egali între ei, cu toate că există diferențieri în titulatura lor. Astfel, există miniștrii și miniștrii delegați care conduc un grup de servicii, fie pe lîngă primul-ministru, fie serviciile încredințate de ministru pe lîngă care au fost numiți. miniștrii participă la exercitarea colegială a competențelor pe care Constitușia le-a atribuit Guvernului. Ei asigură aplicarea în condițiile legii, a politicii Guvernului în ramura sau domeniul de activitate al ministerului pe care-l conduc și răspund de activitatea acestuia.

Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu Guvernul, cu celelalte ministere și autorități ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale și cu organizațiile neguvernamentale ale acestora, cu instituții publice de specialitate, precum și cu alte persoane juridice și fizice. Ministrul este ordonator principal de credite, astfel el dispune de mijloace materiale și bănești ale ministerului.

În munca lor miniștri sunt ajutați de următoarele organe de conducere:

– secretari și sub secretari de stat;

– secretarul general și secretarii generali adjuncți;

– Colegiul ministerial sau, în cazul Ministerului Apărării Naționale, Consiliul Militar Suprem, ca organ consultativ.

Precum am menționat anterioar, din sistemul administrației publice fac parte și alte organe centrale de specialitate, altele decît ministerele. Acestea sunt organizate și funcționează fie în subordinea Guvernului, fie a ministerelor.

Înființate prin hotărîri ale Guvernului, aceste autorități centrale de specialitate au o structură proprie, iar conducătorii lor sunt asimilați, după caz, cu secretarii de stat, subsecretarii de stat ori directorii generali din ministere.

Ele poartă denumiri diferite: agenții, comisii, oficii, autorități, institute. și conducătorii acestor oorgane au denumiri diferite: secretar de stat, președinte și vicepreședinte, director general, șef oficiu. Ei sunt numiți în aceste funcții fie prin decizie a primului-ministru, fie prin ordin al ministrului din domeniul în care funcționează și nu sunt membri ai Guvernului.

Deci, prin urmare specificăm că conducerea ministerului se realizează de ministrul, iar conducerea altor organe centrale de specialitate poartă denumiri diferite ca șef, director și altele. Persoana care are funcție de conducere reprezintă autoritatea , el este responsabil pentru rezultatele autorității pe care o conduce.

În concluzie, menționăm că autoritățile centrale de specialitate ale statului sînt ministerele și alte autorități centrale de specialitate. Organizarea acestora, ca și înființarea, funcționarea și raporturile lor cu Guvernul se supun unor reguli constituționale distincte. Astfel, ministerele sunt statuate ca organe centrale de specialitate ale statului care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate care le sunt încredințate. Ele se organizează și funcționează numai în subordinea Guvernului. Celelalte autorități administrative sunt înființate în scopul conducerii, coordonării și exercitării controlului în domeniul organizării economice și în alte domenii care nu intră nemijlocit în atribuțiile ministerelor. Aceste organe pot fi comitetele de stat, departamentele, serviciile și inspectoratele de stat, comisiile guvernamentale ale Republicii Moldova.

Rolul și locul autorităților centrale de specialitate se stabilesc în raport cu importanța, volumul, complexitatea si specificul activității desfășurate si se aproba prin hotararea Guvernului. Ministerele și celelalte autorități centrale ale administrației publice constituie o categorie distinctă de organe în cadrul sistemului autorităților administrației publice, avînd rolul de organizare a exercitării în concret a legilor, fiind, astfel, organe de specialitate de resort.

Conducerea ministerului se realizează în exclusivitate de ministrul numit prin decret al Președintelui Republicii Moldova, pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Acesta intră în exercițiul funcțiunii după depunderea jurămîntului și sunt responsabili de sferele de activitate ce le-au fost încredințate. Ministrul răspunde de întreaga activitate a ministerului în fața Guvernului, iar în calitate de membru al acestuia răspunde în fața Parlamentului cu ceilalți membri ai Guvernului.

Celelalte autoritățile centrale de specialitate au o structură proprie, iar conducătorii lor sunt asimilați, după caz, cu secretarii de stat, subsecretarii de stat ori directorii generali din ministere. Ele poartă denumiri diferite: agenții, comisii, oficii, autorități, institute. și conducătorii acestor oorgane au denumiri diferite: secretar de stat, președinte și vicepreședinte, director general, șef oficiu. Ei sunt numiți în aceste funcții fie prin decizie a primului-ministru, fie prin ordin al ministrului din domeniul în care funcționează și nu sunt membri ai Guvernului.

CAPITOLUL II : ACTIVITATEA AUTORITĂȚILOR PUBLICE CENTRALE DE SPECIALITATE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În prezentul capitol am analizat cadrul normativ al activității autorităților publice centrale de specialitate. De asemenea am studiat atribuțiile și funcțiile autorităților publice centrale de specialitate. Precum am și remarcat actele autorităților publice centrale de specialitate.

Cadrul normativ al activității autorităților publice centrale de specialitate

Mai bine de două decenii, Republica Moldova parcurge calea de edificare a unei societăți democratice, confruntându-se cu multe obstacole. Printre ele se regăsesc și cele care au afectat, iar unele mai continuă să afecteze buna funcționare a administrației publice. Înlăturarea acestor obstacole reprezintă un obiectiv important al procesului de edificare a statului modern. În cele ce urmează ne vom referi la unele aspecte privind organizarea și funcționarea administrației publice centrale de specialitate în contextul proaspetelor reglementări în Legea privind administrația publică centrală de specialitate, adoptată la 04 mai 2012 și care intră în vigoare la 03 februarie 2013. Calea parcursă până la adoptarea acestei legi a fost destul de îndelungată și anevoioasă, însoțită atât de promovarea convingerilor adepților acestei legi, precum și de acțiunile unor purtători ai viziunilor negativiste privind utilitatea ei. Adoptarea, în sfârșit, a legii nominalizate s-a produs reieșind din acțiunile prioritare ce se conțin în Programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru perioada 2011-2014 și este una dintre măsurile menite să contribuie la crearea unui cadru instituțional eficient al administrației publice centrale de specialitate.

Necesitatea adoptării Legii privind administrația publică centrală de specialitate a constituit subiectul mai multor discuții în cercurile de juriști și specialiști în domeniul public, atît practicieni cît și doctrinari. Majoritatea specialiștilor, care și-au expus opinia privind necesitatea unei astfel de legi, au ajuns la concluzia că legea în cauză va contribui la crearea unui cadru instituțional eficient, funcțional și durabil al administrației publice centrale de specialitate, conducerea generală a căreia este exercitată de Guvern.

Pînă la momentul adoptării Legii administrației publice centrale de specialitate, lipsa cadrului legislativ genera probleme grave legate de funcționalitatea întregului sistem al administrației publice centrale. Astfel, întrucît nu există o viziune clară asupra modului de constituire, se atestau situații, în care unele autorități publice centrale se aflau în afara sistemului administrației publice centrale de specialitate. Din aceste considerente, era greu de a alege anumite forme de organizare pentru aceste autorități publice. De exemplu, nu era clar modul de organizare în raport cu alte autorități publice al unor instituții, precum Administrația de Stat a Aviației Civile, Administrația de Stat a Poștei și Comunicațiilor ș.a. În același sens, unele organe centrale de specialitate ale administrației publice, precum ministerele și alte autorități administrative centrale, fiind responsabile de elaborarea politicilor publice sectoriale, continuau să exercite funcții de implementare a acestora, ceea ce nu corespunde principiilor bunei guvernări, caracteristice Spațiului Administrativ European.

Printre argumentele care au condus la elaborarea și adoptarea acestei legi vom menționa următoarele:

În primul rând, existența unui vid legislativ în domeniul reglementării relațiilor ce țin de organizarea și funcționarea administrației publice centrale de specialitate, fapt ce a condiționat existența unor deficiențe care au redus din eficiența acestui sistem. Unii negau necesitatea unei astfel de legi prin faptul că avem Legea cu privire la Guvern, care conține și unele reglementări cu privire la administrația publică centrală de specialitate. Vom aminti aici că această lege a fost adoptată la 31 mai 1990, până la dobândirea independenței Republicii Moldova și, în pofida multiplelor modificări intervenite pe parcursul anilor, nu mai corespunde provocărilor situației actuale din administrația publică.

În al doilea rând, o perioadă îndelungată n-a existat o viziune clară asupra modului de constituire a unor autorități publice centrale de specialitate și de alegere a unei anumite forme de organizare instituțională a acestora, fapt care a îngreuiat activitățile de tipologizare a lor și de identificare a locului și rolului acestora în sistemul administrativ autohton. Menționez aceasta ca autor al unor studii din acest domeniu care, din cauza lipsei unui cadru normativ, am fost nevoit să efectuez o clasificare a acestor autorități centrale de specialitate într-o viziune proprie.

În al treilea rând, unele autorități ale administrației publice centrale de specialitate erau, dar și mai sunt, preocupate nu numai de elaborarea politicilor publice sectoriale, dar și de implementarea acestora, ceea ce nu corespunde principiilor unei guvernări moderne, implementate în țările cu un nivel avansat al democrației. Prin promovarea principiului privind delimitarea funcțiilor de elaborare și de promovare a politicilor de funcțiile de implementare a acestora, care derivă și din Strategia de reformă a administrației publice centrale în Republica Moldova, legea intenționează să schimbe lucrurile în acest domeniu. Acestea, dar și alte cauze au impus crearea unui cadru legal unic pentru reglementarea relațiilor ce țin de organizarea și func- ționarea administrației publice centrale de specialitate.

În viziunea mea, adoptarea acestei legi este o încercare de ajustare a sistemului instituțional al administrației publice centrale de specialitate din țara noastră la un model european, prin atribuirea clară a responsabilităților și competențelor autorităților respective, precum și prin raționalizarea procedurilor și activităților administrative desfășurate de acestea. Este important de menționat, că legea stabilește structura administrației publice centrale de specialitate, stipulând în art. 2 că sub incidența legii cad ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competență.

Luată în ansamblu, administrația publică centrală de specialitate este concepută ca un sistem unitar, în care niciun minister sau altă autoritate administrativă centrală, precum și structură organizațională din sfera lor de competență nu pot să se afle în afara acestui sistem. Prin aceste stipulări, legea asigură unitatea administrației publice centrale de specialitate ca sistem. Unitatea acestui sistem urmează să fie asigurată și prin punerea la temelia activității sale a unor principii fundamentale prevăzute în art. 4, pe care legiuitorul le împarte în două categorii, și anume:

– principii organizaționale,

– principii de funcționare.

Legea specifică detaliat particularitățile de organizare și funcționare a componentelor sistemului administrației publice centrale de specialitate. Astfel, ministerele sunt organe centrale de specialitate ale statului care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate care sunt încredințate. Iar un capitol aparte în lege este dedicat evidențierii particularităților organizării și funcționării altor autorități administrative centrale în subordinea directă a Guvernului.

Aceste autorități se formează conform prevederilor art. 17, alin. (1) pentru realizarea politicii statului într-un anumit domeniu sau sferă de activitate, care nu intră în competența nemijlocită a ministerelor, precum și pentru soluționarea unor probleme în care competențele mai multor ministere se intersectează.

Funcțiile de bază ale ministerului și ale altei autorități administrative centrale reprezintă, conform art. 25, alin. (1), activitățile administrative care se desfășoară cu regularitate, menite să asigure realizarea integrală a misiunii acestora, având obligatoriu un rezultat al cărui beneficiar este un subiect extern pentru autoritatea în cauză. Într-o formă concentrată ele se rezumă la: realizarea politicii de stat în domeniile încredințate; reglementarea normativ-juridică a domeniului gestionat; supravegherea și exercitarea controlului de stat, inclusiv verificarea respectării prevederilor legislației; prestarea serviciilor publice; gestionarea sferei de competență. Aceste funcții de bază se concretizează în regulamentele privind organizarea și funcționarea ministerului și altei autorități administrative centrale. Atribuțiile principale ale ministerului și ale altei autorități administrative centrale, conform art. 26, alin. (1), definesc acțiunile nemijlocite exercitate de un minister și de altă autoritate administrativă centrală pentru realizarea funcțiilor lor de bază, rezultatele concrete ale acțiunilor date, precum și men- ționează sferele lor de aplicare sau beneficiarii finali ai rezultatelor acțiunilor respective.

Într-o strânsă legătură cu misiunea, funcțiile și atribuțiile ministerului și ale altei autorități administrative centrale, legea mai stabilește drepturile generale ale acestora, precum și responsabilitatea miniștrilor și directorilor generali ai altor autorități administrative centrale, reieșind din locul și rolul acestora în sistemul administrativ. Astfel, ministerele și alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate dispun de un ansamblu de drepturi generale, care le permit să-și realizeze misiunea, func- țiile și atribuțiile prin primirea informațiilor necesare de la alte autorități publice, crearea diferitelor consilii consultative și comisii specializate, prin efectuarea activităților de control, fondarea întreprinderilor de stat, societăților comerciale cu capital integral sau parțial de stat, precum și să exercite funcții de fondator sau cofondator în administrarea acestora.

În ceea ce privește stabilirea responsabilității, vom menționa că miniștrii, în calitatea lor de membri ai Guvernului, sunt responsabili politic, în mod solidar cu ceilalți membri, pentru activitatea Guvernului și pentru actele acestuia în fața Parlamentului. De rând cu aceasta, miniștrii mai sunt responsabili personal în fața Primului-Ministru pentru activitatea ministerului pe care îl conduc și pentru domeniile de activitate încredințate acestuia. Această responsabilitate dublă derivă din funcția politică și cea administrativă exercitată de ministru. Cât privește directorii generali ai altor autorități administrative centrale, aceștia sunt responsabili personal pentru activitatea autorității pe care o conduc în fața prim-viceprim-ministrului sau a viceprim-ministrului responsabil de coordonarea și controlul activității acesteia, precum și, împreună cu aceștia, în fața Parlamentului. Atât miniștrii cât și directorii generali ai altor autorități administrative centrale, fiind executori primari de buget, poartă răspundere personală pentru modul în care utilizează alocațiile aprobate autorităților pe care le conduc și pentru gestionarea optimă a fondurilor publice. Pe lîngă răspunderea personală, în cazurile prevăzute de legislație, ei răspund disciplinar, civil, contravențional sau penal.

Analizând, în ansamblu, prevederile Legii privind administrația publică centrală de specialitate, vom menționa că ea vine cu anumite elemente de novație legislativă, și anume:

– se produce o anumită ordine și claritate terminologică și clasificatoare privind toate componentele sistemului administrației publice centrale de specialitate, care au fost examinate în prezentul studiu;

– și-au găsit reglementare atât dispozițiile comune privind organizarea și funcționarea ministerelor și a altor autorități administrative centrale, precum și particularitățile de organizare și funcționare a ministerelor, structurilor organizaționale din sfera lor de competență, precum și particularitățile de organizare și funcționare a altor autorități administrative centrale;

– identificarea și clasificarea principiilor fundamentale de organizare și funcționare a administrației publice centrale de specialitate în organizaționale și funcționale cu descrierea conținutului acestora și modalităților de aplicare a lor va contribui la implementarea unor practici avansate de activitate în sfera administrației publice centrale de specialitate;

– instituționalizarea funcției de Secretar de stat în ministere, deși cu o mare întârziere, urmează să aibă o influență benefică asupra procesului de depolitizare a acestor autorități ale administrației publice și de asigurare a stabilității în funcție a funcționarilor publici angajați în ele;

– creearea unui mediu favorabil pentru sporirea și eficientizarea activității administrative prin definirea clară a misiunii, funcțiilor de bază și a atribuțiilor principale ale ministerelor și ale altor autorități administrative centrale .

Considerăm că legea corespunde atît scopurilor pentru care a fost adoptată, cît și regulilor de tehnică legislativă. Studiind textul legii, considerăm că legea nu va genera conflicte ale normelor de drept în raport cu alte reglementări legale, deoarece a fost racordată la prevederile concurente ale Legii nr.64-XII din 31.05.1990 „Cu privire la Guvern” și altor acte legislative în vigoare. Cu aceeași încredere ne exprimăm că intrarea în vigoare a Legii privind administrația publică centrală de specialitate nu va necesita amendarea actelor legislative în vigoare și revizuirea sau emiterea unui număr mare de acte normative guvernamentale.

Deci, în concluzie, putem afirma că impactul social al Legii privind administrația publică centrală de specialitate se va manifesta la nivelul sistemului administrativ în ansamblu, prin consolidarea capacităților ministerelor, altor autorități administrative centrale de specialitate, în domeniile elaborării și promovării politicilor de dezvoltare sectorială și intersectorială, îmbunătățirea calității actului decizional la nivelul Guvernului și asigurarea unor relații benefice cu administrația publică locală și cu societatea civilă, fapt ce va contribui la modernizarea administrației publice din Republica Moldova.

Atribuțiile și funcțiile autorităților publice centrale de specialitate

Sarcinile care le revin autorităților publice centrale de specialitate se aduc la îndeplinire prin exercitarea unor atribuții variate prevăzute pentru fiecare organ , de regulă, prin hotărire de Guvern privind organizarea și funcționarea acestora, precum și prin legi și alte acte normative ce reglementează domeniul de activitate.

Referitor la atribuțiile ministerelor, Legea Nr.98 din 04.05.2012 în art.26 (alin.1) le definește ca acțiunile nemijlocite exercitate de un minister și de altă autoritate administrativă centrală pentru realizarea funcțiilor lor de bază, rezultatele concrete ale acțiunilor date, precum și menționează sferele lor de aplicare sau beneficiarii finali ai rezultatelor acțiunilor respective.

Astfel se poate de menționat că atribuțiile ministerelor sunt expresia juridică a sarcinilor pe care acestea le au de îndeplinit în domeniul de activitate în care funcționează fiecare. Atribuțiile conferite fiecărui minister formează, în ansamblul lor, competența acelui minister și au ca scop realizarea sarcinilor din domeniul de activitate pentru care ministerul respectiv este specializat.

În legătură cu atribuțiile ministerelor în literatura de specialitate se face distincție între atribuții comune tuturor acestor organe și atribuții proprii, specifice unora dintre ele. Legislația din Republica Moldova face distincție între atribuții principale ale tuturor ministerelor și , implicit, atribuții principale sau speciale ale fiecărui minister, regăsite în propriile regulamente privind organizarea și funcționarea acestora, precum și în alte acte normative ce țin de reglementarea domeniilor concrete de activitate ale ministerelor.

Din cadrul atribuțiilor principale putem să evidențiem:

– atribuțiile politico-administrative: elaborează și prezintă Guvernului spre examinare proiecte de acte legislative și normative, inclusiv proiecte de documente de politici publice, în domeniile ce le sunt încredințate; elaborează și înaintează ministrului sau directorului general spre emitere acte departamentale; exercită supravegherea și efectuează controale de stat privind respectarea legislației în domeniile lor de activitate; efectuează sau organizează efectuarea expertizei de stat; țin registre instituite în conformitate cu legislația în vigoare; controlează activitatea autorităților administrative și a serviciilor publice desconcentrate din subordine și a instituțiilor publice în care ele au calitatea de fondator;asigură administrarea funcției publice și a funcționarilor publici, inclusiv a celor cu statut special; examinează propunerile, cererile și petițiile persoanelor fizice și juridice în conformitate cu legislația;

– atribuții care privesc activități economice și sociale: prezintă propuneri de buget Ministerului Finanțelor; eliberează acte permisive persoanelor fizice și juridice pentru practicarea activității de întreprinzător sau a unei alte activități prevăzute de lege, conexă cu activitatea de întreprinzător și indispensabilă acesteia, în conformitate cu Legea nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător; exercită, în numele Guvernului și în temeiul unei hotărâri de Guvern, funcții de fondator al întreprinderilor de stat și administrează pachetul de acțiuni ale statului în societățile pe acțiuni constituite în domeniile lor de activitate, precum și monitorizează activitatea acestora, în conformitate cu legislația; exercită controlul asupra integrității și folosirii eficiente a patrimoniului de stat din domeniile lor de activitate.

– atribuții care privesc realizarea politicii externe: elaborează texte ale tratatelor internaționale ale Republicii Moldova și încheie tratate interdepartamentale cu organele similare din alte state în limitele competenței stabilite de legislație; asigură executarea obligațiilor, realizarea drepturilor Republicii Moldova care rezultă din prevederile tratatelor internaționale ce au ca obiect domeniile lor de activitate și urmăresc executarea acestora de către cealaltă parte la tratat; mențin relații de colaborare cu ministerele și autoritățile administrative centrale omoloage din străinătate pentru îndeplinirea funcțiilor lor.

– alte atribuții: exercită și alte atribuții pentru executarea actelor legislative, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului; creează sistemul ramural de instruire continuă a cadrelor, organizează formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului; dezvoltarea cercetării științifice în domeniul propriu de activitate; aplicarea unitară a sistemului de salarizare în sistemul ministerului etc.

Pe lângă atribuțiile generale pe care le au toate ministerele, acestea își justifică existența mai cu seamă prin necesitatea realizării unor atribuții specifice fiecărui minister. Aceste atribuții constituie competența materială a fiecărui minister și asigură realizarea misiunii și funcțiilor acestuia.

Atribuțiile specifice reflectă particularitățile activității desfășurate de fiecare organ al administrației publice centrale de specialitate. Acestea pot fi atribuții concentrate în domeniul economic( cum ar fi activitatea Ministerului Economiei) ori financiar (Ministerul Finanțelor), ori în domeniul educației, ori justiției, ori afacerilor interne sau relațiilor externe etc.

Funcțiile de bază ale unui minister și ale altei autorități administrative centrale reprezintă activitățile administrative care se desfășoară cu regularitate, menite să asigure realizarea integrală a misiunii acestora, avînd obligatoriu un rezultat al cărui beneficiar este un subiect extern pentru autoritatea în cauză (persoane fizice și juridice, alte autorități publice).

Legiuitorul nostru, în scopul realizării misiunii ministerului, a stabilit și următoarele funcții :

a) realizarea politicii de stat în domeniile încredințate – elaborarea, asigurarea implementării, monitorizarea și evaluarea politicilor publice și raportarea asupra realizării lor, precum și conlucrarea cu alte autorități publice în chestiunile ce țin de domeniile de care sunt responsabile;

b) reglementarea normativ-juridică – elaborarea și prezentarea către ministru spre emitere a actelor departamentale prin care se stabilesc reguli obligatorii de aplicare repetată a lor la un număr nedeterminat de situații identice pentru toate persoanele juridice și fizice;

c) supravegherea și controlul de stat – totalitatea acțiunilor  întreprinse prin analiza continuă sau periodică a unor informații ce țin de persoanele fizice și juridice, fără a interveni în activitatea acestora, și, respectiv, verificarea respectării de către acestea a prevederilor legislației, realizate în limitele și în conformitate cu legea;

d) prestarea serviciilor publice – raportul juridic care se manifestă prin interacțiunea ministerului cu beneficiarul acestor servicii și care se exercită prin executarea unor anumite acțiuni succesive și/sau prin adoptarea unor anumite acte administrative cu caracter individual;

e) gestionarea sferei de competență – instrumentul de bază de coordonare și monitorizare a activității structurilor organizaționale din sfera de competență a ministerului a politicii statului în anumite domenii sau sfere de activitate de care acestea sunt responsabile;

f) funcții generale – funcții caracteristice pentru oricare minister, obligativitatea exercitării acestora fiind prevăzută în actele legislative speciale.

În final, analizînd actele de organizare și funcționare a ministerelor putem constatăm că, pornind de la principiile „Strategiei de reformă a administrației publice centrale în Republica Moldova”, încă până la adoptarea Legii Nr.98 din 04.05.2012, majoritatea ministerelor și-au modificat regulamentele de funcționare. În Capitolul II sunt stabilite și se face delimitare între misiunea ministerului, funcțiile de bază, atribuțiile și drepturile fiecărui minister specific domeniului concret de activitate. Datorită cunoașterei și îndeplinirei atribuțiilor și funcțiilor autorităților publice centrale de specialitate, statul va da dovadă de progres economic, social, cultural.

2.3. Actele autoritaților administrației centrale de specialitate

În procesul de executare a misiunii lor și de îndeplinire a funcțiilor ce le revin, autoritățile publice centrale emit, în condițiile legii, acte administrative. După cum știm , nu există o lege separată care ar reglementa distinct modul de organizare , funcționare și categoriile de acte ale autorităților administrației publice centrale de specialitate. Legislația în vigoare , inclusiv hotărîrile guvernamentale privind organizarea și funcționarea organelor administrației publice centrale de specialitate , nu precizează exhaustiv categoriile de acte ce pot fi emise de aceste autorități. Ca rezultat, categoriile de acte ce pot fi emise se diferă de la un organ la altul.

În atribuțiile ministrului intră de a emite ordine și instrucțiuni. Practic, aceste acte apar în ordinea urmatoare: îndată ce Guvernul emite hotărîri pentru organizarea executării legilor, ministerele în același cadru emit ordine sau instrucțiuni. Principiul ierarhizarii administrației impune ca orice ordin sau instrucțiune ale unui ministru să poată fi revocate de către Guvern.

Aici poate aparea întrebarea: în ce caz ministrul emite ordine și cînd se emit instrucțiuni? Am observat că răspunsul nu poate fi exhaustiv, deoarece nici o lege, nici un act normativ nu precizează care sunt criteriile distinctive dintre ordine și instrucțiuni.

După cum scrie și T. Draganu, distincția dintre ordine și instrucțiuni nu poate fi făcută, afirmînd ca primele ar avea caracter individual, iar instrucțiunile au caracter normativ. Știm doar numai că, în timp ce ordinele au fie caracter individual, fie normativ, instrucțiunile au întotdeatuna caracter normativ. S-ar mai putea adăuga că ceea ce caracterizeaza instrucțiunile este faptul că ele implică ideea obligativității lor față de anumite organe subordonate ierarhic, chemate să le aplice, administraților, în timp ce ordinele normative se pot adresa și direct acestora.

Ordinele sunt de regulă, acte administrative cu caracter individual și sunt emise de miniștri pentru executarea în concret a prevederilor legale, în sens larg. Acestea produc efecte față de o singură persoană, precum sunt ordinele de numire a unui funcționar public. O a doua categorie de ordine este aceea care au caraterul unor acte administrative normative, emise de miniștri pentru organizarea executării prevederilor legale, care produc efecte juridice asupra tuturor persoanelor fizice și juridice care intra sub incidența lor.

Ordinile cu caracter normativ cuprin reguli cu caracter general și impersonal, fiind emise pentru aplicarea unor prevederi legale. Ordinile cu caracter individual se aplică unor subiecți și situații juridice dinainte definite. Ordinile sunt acte juridice administrative prin care ministerul realizează rezolvarea unor probleme concrete din domeniul său de activitate. Ordinile au de regulă un caracter individual, ele fiind acte de aplicare ale actelor normative. Ca exemplu putem da Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 207 cu privire la modul de sesizare a organului de urmărire penală.

Practica ministerială a impus și o a treia categorie de ordine: ordinile prin care se aprobă regulamente, reglementări, nomenclatoare, reguli, cerințe tehnice, norme tehnice, norme, criterii, norme motodologice , proceduri, metodologii, criterii, precizări, instrucțiuni etc..

Nu putem să nu semnalăm faptul că, în cele mai multe cazuri prin ordinul miniștrilor și a conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale se aprobă regulamente. Astfel, Ordinul ministrului Justiției nr. 286 din 27.11.2009 "privind Regulamentul cu privire la condițiile de efectuare a stagiului în biroul notarului". Prin alte ordine se aprobă reguli. De exemplu Ordinul ministrului Sănătății nr. 1400 din 09.12.2014 "Cu privire la aprobarea Regulilor de bună practică de distribuție a medicamentelor (GDP) de uz uman". Tot astfel, prin ordine se aprobă norme metodologice sau norme tehnice. Astfel, Ordinul ministrului Finanțelor nr. 98 din 28.11.2005 cu privire la aprobarea Normelor metodologice privind executarea de casă a mijloacelor bugetului public național prin Trezoreria de Stat a Ministerului Finanțelor.

Menționam mai sus că prin actul de organizare și funcționare a ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii acestor organe emit, de regulă, ordine și instrucțiuni. Sunt două categorii distincte de acte administrative de autoritate pe care le pot emite miniștri și conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale. Cu toate acestea se întîlnesc cazuri în care, prin ordin al miniștrilor și conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale se aprobă instrucțiuni.

În afară de ordinele emise de un singur ministru ori conducător al celorlalte organe de specialitate al administrației publice centrale sunt cazuri în care doi sau chiar trei miniștri sau conducători ai celorlalte organe centrale emit împreună asemenea acte administrative de autoritate normativă.

Instrucțiunile sunt acte administrative de autoritate cu caracter normativ care se emit în executarea legilor, a ordonanțelor și a hotărîrilor Guvernului fie către un ministru sau conducător al celorlalte orgae de specialitate ai administrației publice centrale, fie doi ori trei asemenea demnitari. Instrucțiunile au totdeauna un caracter normativ, și anume, ele cuprind reguli de conduită cu caracter general și impersonal, aplicîndu-se la un număr indefinit de situații, care se emite de către ministre, precum și de catre ceilalți conducători ai organelor de specialitate ale administrației publice centrale. Instrucțiunile sunt unice, în sens că sunt emise de către un singur ministru, dar există ți instrucțiuni comune, emise de doi sau mai mulți miniștri, ori împreuna cu alți conducători ai unor organe de specialitate ale administrației publice centrale.

Prin intermediul instrucțiunilor se stabilesc, pe baza și în vederea executării legii și altor acte normative superioare din punct de vedere al forței juridice, anumite detalii în vederea aplicării integrale a mecanismului acestora din urmă. În ultima perioada ca rezultat al evoluției legislației , inclusiv în scopul excluderii eventualului conflict de interese, se observă descreșterea numarului acestor acte, mecanismele necesare fiind stabilite prin hotărîri de Guvern. Sunt cazuri cînd instrucțiunile sunt emise în comun cu alt minister sau organ interesat. Ca exemplu Instrucțiunea cu privire la raportarea asociațiilor de economii și împrumut, a Ministerului Finanțelor, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 44 din 24 martie 2010.

În activitatea practică a organelor administrației publice centrale de specialitate, se întîlnesc și acte ce poartă alte denumiri, cum ar fi regulamente, reguli, norme, decizii, hotărîri etc. În ceea ce privește actele ce poartă alte denumiri , putem sublinia că ele nu se deosebesc de instrucțiuni , adică poartă în temei un caracter normativ.

Normele metodologice sunt acte administartive de autoritate cu caracter normativ,emise de miniștri pentru organizarea executării legilor, ordonanțelor sau a hotărîrilor cu caracter normativ al Guvernului. Normele metodologice pot fi unice, adica emise de un singur ministru, dar pot fi și comune, atunci cand aplicarea unei legi, ordonațe etc., vizează două sau mai multe domenii de activitate.

Precizările sunt acte administrative de autoritate, emise de miniștri, precum și de conducătorii altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, fie în aplicarea prevederilor unor legi, ordonanțe etc., fie în aplicarea unor norme legale cuprinse într-o lege, ordonanță sau hotărîre a Guvernului. Precizările pot fi comune, fiind emise de doi sau mai mulți miniștri, dar, de regulă acestea sunt acte administrative unice, fiind emise de un singur ministru sau conducator de alte organe de specialitate ale administrației publice centrale.

Regulamentele sunt acte administrative de autoritate cu caracter normativ care se aprobă, de regulă, prin ordin al miniștrilor, așa cum am precizat deja mai sus, dar sunt emise și ca act administrativ de sine statator.

Conform prevederilor legislației , în special a Legii privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale și locale din 18 iulie 2003, actele autorităților administrației publice centrale de specialitate se mai numesc și acte departamentale fie cu caracter normativ, fie cu caracter individual.

Ordinile și instrucțiunile trebuie și ele publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu respectarea prevederilor constituționale. De asemenea, actele acestor autorități pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ cu respectarea prevederilor Legii cu privire la Contenciosul administrativ.

În final, menționăm că din moment ce hotărîrile de Guvern se emit pentru organizarea executării legilor, se înțelege că ordinele sau instrucțiunile miniștrilor sunt emise în același cadru legal , iar principiul ierarhizării administrației impune ca orice ordin sau instrucțiune ale unui ministru să poată fi revocate de către Guvern. Astfel, afirmăm că ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte acte ale conducătorilor de ministere și de alte organe ale administrației publice centrale se emit întru executarea legilor, hotărîrilor Parlamentului, decretelor Președintelui Republicii Moldova, hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului.

În concluzie, considerăm că impactul social al Legii privind administrația publică centrală de specialitate se va manifesta la nivelul sistemului administrativ în ansamblu, prin consolidarea capacităților ministerelor, altor autorități administrative centrale de specialitate, în domeniile elaborării și promovării politicilor de dezvoltare sectorială și intersectorială, îmbunătățirea calității actului decizional la nivelul Guvernului și asigurarea unor relații benefice cu administrația publică locală și cu societatea civilă, fapt ce va contribui la modernizarea administrației publice din Republica Moldova.

Considerăm că legea corespunde atît scopurilor pentru care a fost adoptată, cît și regulilor de tehnică legislativă. Studiind textul legii.

Prin actele normative de înființare și organizare a ministerelor (regulamentele) sunt detaliate atribuțiile fiecărui minister, conferite prin actul respectiv, în scopul realizării sarcinilor din domeniul de activitate în care funcționează. În același timp, atribuțiile fiecărui minister reprezintă totodată drepturi și obligații legale cu care acesta este investit și pentru a căror realizare ministerul poate să răspundă atât politic, cât și juridic.

Datorită elaborării actelor, autoritățile publice centrale de specialitate funcționează conform prevederilor unei norme, implementează politicile publice care vizează îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor, satisfacerea interesului general al populației Republicii Moldova. Acestea au rolul de a executa în concret prevederile legii.

CAPITOLUL III: ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA MINISTERULUI MUNCII, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI FAMILIEI DIN REPUBLICA MOLDOVA (STUDIU DE CAZ)

Prezentul capitol prezintă un studiu de caz asupra activității Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Analizăm strctura și funcțiile Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei. După care examinăm rolul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei în elaborarea și implementarea politicilor publice. Iar spre final urmărim colaborarea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei cu alte autorități centrale de specialitate.

3.1. Structura și funcțiile Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei

Potrivit Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.691 din 17 noiembrie 2009, direcțiile, secțiile și serviciile sînt subdiviziuni interioare ale aparatului central al Ministerului. Ele activează în baza propriilor regulamente, vizate de viceministrul respectiv și aprobate de ministru. Astfel avem:

Cabinetul ministrului deține statut de serviciu în cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Subdiviziunea are funcția de a crea un cadru stimulativ, eficient și durabil de interacțiune, în scopul realizării agendei, obiectivelor stabilite de către ministru revenindui sarcinile de bază: optimizarea agendei de lucru a ministrului, în conformitate cu prioritățile trasate în planul Ministerului; monitorizarea îndeplinirii indicațiilor ministrului și a activităților planificate la ședințele operative, precum și a indicațiilor parvenite de la organele ierarhic superioare; asigurarea dialogului cu  partenerii naționali și internaționali ai Ministerului; asigurarea comunicării ministrului cu mijloacele de informare în masă;

Direcția raporturi de muncă și parteneriat social efectuaează lucrări ce țin de perfecționarea și ajustarea la standardele internaționale a legislației muncii în vigoare; elaborează și avizează proiectele de acte normative în domeniul raporturilor de muncă, sănătății și securității în muncă, parteneriatului social și îmbunătățirea calității acestora; examinează contestațiile depuse împotriva măsurilor aplicate de Inspecția Muncii; înregistrează convențiilecolective la nivel de ramură și teritoriu; exercită alte atribuții prevăzute de legislația în vigoare.

Direcției politici salariale organizează lucrul în domeniul perfecționării legislației muncii; elaborează și avizează proiectele de acte normative în domeniul raporturilor de muncă, sănătății și securității în muncă, precum și al parteneriatului social; dirijează aplicarea legislației muncii;  colaborează cu organizațiile sindicale și patronale în vederea dezvoltării parteneriatului social; elaborează acte normative privind retribuirea muncii salariaților din economia națională; coordonează activitatea autorităților publice în domeniul organizării și remunerării muncii  în scopul protecției sociale a salariaților; coordonează și efectuează controlul respectării prevederilor legislației în domeniul salarizării; elaborează rapoarte la Convențiile OIM ratificate de Moldova;

Direcția politici de asigurări sociale elaborează și monitorizează prognozele privind dezvoltarea resurselor umane; elaborează și promovează proiecte de acte normative în domeniul ocupării forței de muncă;  analizează și prognozează evoluția pieței forței de muncă, elaborează strategii și programe naționale de ocupare a forței de muncă; promovează măsurile active pe piața forței de muncă și sporirea gradului de ocupare și diminuare a șomajului în rîndul populației; elaborează și promovează mecanisme de stimulare a agenților economici pentru crearea locurilor noi de muncă în scopul angajării.

Direcția politici de asistență socială coordonează funcționarea sistemului național de asistență socială;  evaluează impactul politicii în domeniul asistenței sociale în vederea reformării și eficientizării acordării prestațiilor sociale și sporirii accesului și calității serviciilor sociale;  elaborează standarde de calitate pentru serviciile sociale, în colaborare cu instituțiile din domeniu, cu specialiștii din sistemul de asistență socială și din sistemul de sănătate; identifică necesitățile de formare profesională a personalului angajat în sistemul de asistență socială și asigură îmbunătățirea capacităților profesionale ale acestora.

Direcția politici de protecție socială a persoanelor cu dizabilități are următoarele atribuții de bază:
elaborarea și avizarea proiectelor de acte legislative și normative în domeniul protecției sociale a persoanelor cu disabilități; asigurarea dezvoltării mecanismelor de protecție socială a persoanelor cu disabilități; coordonarea și promovarea drepturilor sociale ale persoanelor cu disabilități; examinează petițiile cetățenilor, analizează motivele apariției chestiunilor reflectate, întreprinde  măsuri de rezolvare a problemelor; acordă audiențe persoanelor fizice și juridice care solicită sprijin în soluționarea unor probleme din domeniul protecției sociale a persoanelor cu disabilități.

Direcția protecție a familiei și drepturilor copilului: efectuează studii și analize ale politicilor sociale implementate în domeniul protecției familiei și drepturilor copilului, evaluînd rezultatele realizării și elaborînd rapoarte, sugestii și recomandări privind îmbunătățirea situației în domeniu; asigură dezvoltarea mecanismelor de protecție socială a familiei cu copii, accesul copilului și familiei la servicii de asistență socială de calitate; coordonează activitatea de tutelă și curatelă și de protecție a drepturilor copiilor orfani și a celor rămași fără îngrijire părintească;coordonează, în comun cu autoritățile administrației publice centrale și locale, cu organismele internaționale și organizațiile  neguvernamentale, realizarea programelor  sociale de protecție a familiei și copilului .

Direcția analiză, monitorizare și evaluare a politicilor  are  scopul  de  a  contribui  la  eficientizarea  activității ministerului prin: asigurarea coordonării activității de elaborare a politicilor sectoriale; examinarea multilaterală a impactului  social, economic, financiar, asupra mediului etc. al politicilor elaborate; crearea și consolidarea unui sistem eficient și durabil de interacțiune a procesului de elaborare a politicilor cu procesul bugetar; consolidarea capacităților de planificare strategică, analiză, monitorizare și evaluare a politicilor; monitorizează  și   evaluează  implementarea  și impactul  politicilor sectoriale și intersectoriale elaborate de minister.

Direcția economico-financiară:  asigură activitatea metodologică de elaborare și realizare a  politicii  în domeniul economiei și planificării indicilor bugetari, estimarea costurilor; înfăptuiește controlul bugetar asupra executării devizului de cheltuieli și respectării normelor de cheltuire a mijloacelor bănești de către instituțiile subordonate Ministerului; reprezentă interesele Ministerului în organele respective la examinarea problemelor ce țin de evidența contabilă, gestiune și controlul financiar; asigură controlul asupra respectării disciplinei financiare și economice, efectuării la timp și calitative a inventarierii valorilor materiale de către instituțiile subordonate Ministerului, asupra folosirii raționale și eficiente a mijloacelor bugetare și  special; înaintează propuneri, în modul stabilit, privind modificarea actelor normative și   legislative, ce vizează activitatea Ministerului.

Direcția "e-Transformare" are următoarele atribuții de bază:

relaționarea TI cu misiunea, modul de organizare și funcționare a Ministerului și asigurarea alinierii Ministerului la obiectivele de modernizare tehnologică a guvernării prin elaborarea politicilor și strategiilor de “e-Transformare” a Ministerului. participarea la analiza și reingineria proceselor interne și a serviciilor publice, inclusiv la planificarea activităților, gestionarea resurselor TI; evaluarea necesitățile privind investițiile în domeniul TI a Ministerului. asigurarea integrării Ministerului în colaborarea intersectorială pentru realizarea guvernării electronice.
Secția politici migraționale elaborează și promovează proiecte de acte normative privind activitatea de muncă și protecția socială și juridică a lucrătorilor migranți; elaborează mecanisme de reglementare a proceselor migrației forței de muncă;  efectuează analiza impactului migrației forței de muncă asupra situației social-economice din țară și propune măsuri de diminuare a efectelor negative ale acestui fenomen; elaborează, negociază și încheie acorduri bilaterale ce vizează reglementarea fluxurilor migrației forței de muncă și protecția lucrătorilor migranți; promovează cooperarea cu principalele state de destinație pentru lucrătorii moldoveni la nivel bilateral, regional și multilateral;

Secția Ajutoare Umanitare are următoarele sarcini principale:

coordonarea generală a activității de recepționare, evidență și distribuire a ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova; executarea controlului asupra recepționării și distribuirii ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova; identificarea, în comun cu instituțiile de stat și organizațiile obștești a donatorilor noi de ajutoare umanitare și promovarea relațiilor de cooperare cu ei;  prezentarea dării de seamă trimestrială, semestrială și anuală privind recepționarea și distiribuirea ajutoarelor umanitare.

Secția resurse umane are următoarele atribuții de bază:

elaborează regulamentul secției, regulamentul de ordine interioară; participă la elaborarea regulamentelor de organizare și funcționare a subdiviziunilor Ministerului; elaborează, în baza  legilor și altor acte normative în domeniul personalului din serviciul public: angajarea și integrarea  noilor angajați, evaluarea, remunerarea, dezvoltarea profesională, avansarea în grad de calificare, promovarea în funcție a funcționarilor publici; efectuează controlului asupra realizărilor deciziilor conducerii cu privire la personal, formulează propuneri pentru înlăturarea neajunsurilor depistate; ține evidența personalului, întocmește dosarele profesionale, dosarele de pensii, completează carnetul de muncă, eliberează și gestionează legitimațiile, eliberează, la solicitarea colaboratorilor, certificate cu  privire la datele lor personale; examinează și avizează proiecte de legi și alte acte normative cu privire la lucrul cu personalul  din serviciul public;

Serviciului audit intern are misiunea de a realiza o activitate obiectivă și independentă prin oferirea serviciilor de consultanță și a contribui la adăugarea unui plus de valoare în realizarea obiectivelor. Scopul Serviciului audit intern este de a evalua eficacitatea sistemului de management financiar și control și de a oferi recomandări pentru îmbunătățirea lui. Rolul Serviciului audit intern este de a asista managementul în evaluarea și îmbunătățirea proceselor de guvernare, control și management al riscurilor.

Atribuțiile Serviciului audit intern sunt: stabilește obiectivele misiunii de audit intern, determină domeniul de activitate și aplică tehnicile necesare pentru a atinge scopul misiunii de audit; evaluează serviciile și procesele de control intern;  monitorizează implementarea recomandărilor în entitățile auditate;  informează Ministru despre suspiciuni privind fraude și iregularități;

Serviciul juridic are următoarele sarcini: asigurarea juridică a  activității Ministerului, efectuarea lucrărilor ce țin de perfecționarea legislației Republicii Moldova, reglementarea chestiunilor ce țin de competența Ministerului, precum și îmbunătățirea calității proiectelor de acte normative.
Serviciul juridic: elaborează  sau  participă la elaborarea a proiectelor de legi, precum și ordonanțelor Guvernului Republicii  Moldova,  altor  acte normative,  elaborate  de  Minister; efectuează expertiza juridică a proiectelor ordinelor, instrucțiunilor,  hotărîrilor, dispozițiilor și altor acte normative ale autorității administrației publice; efectuează  sistematizarea, evidența  și păstrarea actelor normative; pregătește pentru Ministru materiale informative privind legislația; redactează proiectele actelor normative;

Serviciul presa are scopul de a contribui la asigurarea comunicării eficiente a autorității cu societatea, în general,  și mass-media, în special, prin:  informarea continuă a societății privind activitatea autorității pentru a susține transparența instituției în mass-media;  consultarea conducerii autorității și a angajaților autorității privind menținerea bunelor relații cu mass-media; asigurarea cunoașterii atitudinii publicului pentru luarea deciziilor corecte, precum și înțelegerii mai bune de către public a specificului activității autorității. 

Structura organizatorică a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Familiei este prevăzută în anexa nr. 1.

În structura Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Familiei funcționează și autorități care sunt subordonate ministerului. (Anexa 2)

În vederea realizării misiunii sale, Ministerului îi revin următoarele funcții de bază:

1) elaborarea și promovarea politicii naționale în domeniul muncii și protecției sociale cu stabilirea obiectivelor strategice de dezvoltare;

2) asigurarea cadrului normativ necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniile sale de activitate, precum și a compatibilității acestuia cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte și cu legislația comunitară;

3) planificarea strategică, analiza, monitorizarea și evaluarea politicilor elaborate, examinarea multilaterală a impactului social, economic, financiar al acestora;

4) asigurarea corespunderii politicilor elaborate cu strategiile și programele naționale și racordarea politicilor existente la prioritățile și necesitățile de integrare europeană;

5) reglementarea, în condițiile legii, a modului de organizare și funcționare a sistemului de protecție socială;
6) coordonarea și asigurarea realizării politicilor, strategiilor și programelor în domeniul muncii și protecției sociale la nivel național, raional și local prin prisma colaborării cu reprezentanții autorităților  publice centrale și locale, ai societății civile, precum și cu mass-media din republică;

7) gestionarea, în condițiile legii, a programelor internaționale de asistență financiară pentru susținerea reformelor sistemului de protecție socială a populației și pentru îmbunătățirea calității asistenței acordate;

8) reprezentarea, în condițiile legii, a Republicii Moldova în relațiile cu Organizația Internațională a Muncii, Organizația Internațională pentru Migrație, directoratele ramurale ale Consiliului Europei și cu alte organisme internaționale în domenii de interes.

Rolul Ministerului Muncii , Protecției Sociale și Familiei în elaborarea și implementarea politicilor publice

O politică publică reprezintă un ansamblu de măsuri luate de către o autoritate, care vizează îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor. O politică publică este o rețea de decizii, un șir de obiective, o totalitate de acțiuni care conduc sprea atingerea unui scop inițial stabilit. Toate aceste acțiuni sunt ineficiente dacă nu sunt implementate în mod practic. Iar o politică trasată de autorități poate să-și atingă finalitatea numai atunci cînd se decide de a trece la partea concretă de realizare a ei.

Creșterea sectorului public, complexitatea tot mai mare a problemelor au făcut necesară utilizarea în elaborarea și în implementarea politicilor a unor tehnici și abilități care presupuneau o înțelegere specializată. Creșterea preocupărilor cercetătorilor, în special a celor din universități, pentru studiul politicilor publice: in cazul multor cercetători din științele politice și administrative, ideea de a aplica teoriile formulate in "rezolvarea" problemelor sociale- nu numai a celor economice- a motivat în mare măsură încercarea lor de a găsi punți între știință și guvernare, între cunoaștere și practică.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei are un rol central în cadrul procesului de elaborare și implementare a politicilor publice.

Ministerele joacă un rol central în acest sistem, întrucît reprezintã organismele primare ce dezvoltă și implementează politici și reglementări. Funcțiile ministerelor derivă din responsabilitățile sectoriale. Ministerele se aflã în poziția unică de a ocupa rolul principal într-o serie de etape ale procesului de realizare a politicilor. Aceste etape se află în legătură cu conținutul politicii: elaborarea lor, redactarea propunerilor, consultări, implementare, monitorizare și evaluare.

Ministerul este implicat încă de la început în elaborarea fiecărei politici publice urmărind întregul proces pentru a se asigura că aceste politici devin realitate. Interesul manifestat de minister vizavi de politicile publice constă în faptul că prin intermediul acestora el poate interveni în activitatea economică și socială, modificând realitatea și situațiile în direcția dorită. Cu alte cuvinte, prin politicile publice ministerul are posibilitatea de a interveni pentru a corecta acțiunea pieței libere, o piață caracterizată de imperfecțiuni și limitări.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei are rolul de a asigura realizarea prerogativelor Guvernului Republicii Moldova privind elaborarea, promovarea și realizarea politicii statului în domeniile raporturilor de muncă, retribuirii muncii, sănătății și securității în muncă, dezvoltării resurselor umane și ocupării forței  de muncă, inclusiv orientării și formării profesionale a populației, migrației forței de muncă, demografiei, parteneriatului social, asigurărilor sociale, asistenței sociale, protecției sociale a persoanelor cu dizabilități,  protecției familiei și a drepturilor copilului, asigurării egalității de șanse între femei și bărbați, prevenirii violenței în familie și în bază de gen, prevenirii traficului de ființe umane, recepționării și distribuirii ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova, avînd ca obiective finale asigurarea unui nivel de trai decent al populației, pacea și securitatea socială a cetățenilor.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei deține o serie de resurse umane, informaționale și resurse financiare care îi conferă un rol principal în elaborarea politicilor. Iar în continuare vom menționa politicile publice pe care le are în vedere ministerul pentru anul în curs.

În anul 2015 conducerea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei a stabilit că cea mai importantă măsură pe care ministerul o implementează în domeniul protecției sociale este reformarea și îmbunătățirea cadrului normativ existent.

Prioritatea zero pentru minister este susținerea politicilor sociale pentru familiile cu copii. În acest scop Ministerul și-a propus pentru 2015 următoarele obiective:

– modificarea îndemnizației unice la naștere până la 5500 de lei;

– admiterea în creșe a copiilor de la 1 an și șase luni, în prezent aceștia fiind primiți de la vârsta de 3 ani;

– acordarea pentru tații copiilor a unui concediu paternal cu o durată de 3 zile calendaristice.

Aceste măsuri vor avea rolul să ofere părinților și copiilor sprijinul necesar pentru ca ei să beneficieze de toate condițiile necesare pentru un trai decent acasă.

O altă prioritate a Ministerului pentru 2015 este perfecționarea legislației muncii în vederea ajustării ei la directivele Uniunii Europene. Pentru a asigura un echilibru între drepturile, interesele, obligațiunile și responsabilitățile angajatorilor și ale salariaților, ministerul a propus modificarea și schimbarea a 40 de articole din Codul Muncii.

De asemenea, în domeniul salarizării, sunt implementate normele salariale prevăzute conform legislației în vigoare pentru angajații din sectorul bugetar. În sectorul real începând cu 1 mai s-a stabilit cuantumul minim garantat al salarizării în mărime de 1900 de lei. Măsurile indicate vor asigura un salariu mediu pe țară de 4500 de lei.

O prioritate pentru Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va fi îmbunătățirea actualului sistem de pensii. În acest sens, conducerea ministerului a anunțat că va pune accent pe două măsuri de reforme:

– instituirea pensiei de bază care va fi plătită într-o sumă fixă tuturor pensionarilor pentru limită de vârstă și care va înlocui actualul supliment la pensie în valoare de 100, 120 și 180 de lei;

– introducerea noțiunii de «pensie maximă», respectiv plafonarea pensiilor valoarea cărora a atins cifra de 5 salarii medii pe economie.

Pe lista priorităților ministerului se află și crearea Agenției Naționale de Asistență Socială care va avea rolul să evalueze calitatea muncii asistenților sociali. De asemenea, în atribuțiile Agenției va intra și gestionarea activităților a 16 instituții din subordinea ministerului, inclusiv a internatelor psiho-neurologice, a caselor de tip internat pentru copii, a centrelor sociale și a centrelor de reabilitare pentru persoane vârstnice.

De asemenea pe lista de priorități a ministerului este și combaterea muncii la negru. Un prim pas anunțat de conducerea ministerului este crearea echipelor multidisciplinare în fiecare raion, care vor avea misiunea să combată acest fenomen.

Deci, după cele expuse observăm că rolul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei în procesul politicilor publice este de departe cel mai important, el intervenind în etapele ciclului politicilor de elaborare și implementare a politicilor publice în mai multe domenii ca: dezvoltărea resurselor umane și ocupărea forței  de muncă, inclusiv orientărea și formărea profesională a populației, migrațiea forței de muncă, asigurărea socială, asistența socială, protecția socială a persoanelor cu dizabilități,  protecția familiei și a drepturilor copilului, prevenirea violenței în familie și în bază de gen, recepționărea și distribuirea ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova, avînd ca obiective finale asigurarea unui nivel de trai decent al populației, pacea și securitatea socială a cetățenilor.

Pentru a realiza aceste deziderate, Ministerul Muncii, Protectiei Sociale și Familiei a înființat o direcție care va activa în acest domeniu: Direcția analiză, monitorizare și evaluare a politicilor.

Direcția analiză, monitorizare și evaluare a politicilor este structura de specialitate a Ministerul Muncii, Protectiei Sociale și Familiei, fără personalitate juridică, care are, potrivit legii, competență generală în domeniul întăririi capacității manageriale a ministerului, contribuind la îmbunătățirea procesului de elaborare, implementare și coordonare a documentelor de politici publice, precum și al monitorizării și evaluarii modului de aplicare a acestora de către toate structurile ministerului în domeniile sale de responsabilitate.

Unitatea analiză, monitorizare și evaluare a politicilor din cadrul Ministerul Muncii, Protectiei Sociale și Familiei este organizată la nivel de direcție. În activitatea sa Direcția Analiză, Monitorizare Implimentare și Evaluare a Politicilor își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația Republicii Moldova; decretele Președintelui Republicii Moldova; dispoziții, ordonanțe și decizii ale Guvernului; Regulamentul cu privire la organizarea și operarea autorității de administrare publică; ordinele Ministrului.

Direcția exercită atribuțiile care îi revin din actele normative în vigoare, în domeniile: elaborare, monitorizare și evaluare a documentelor de politici publice, planificare strategică și planificare bugetară pe programe, analiză și monitorizare fonduri europene, în domeniile de competență ale ministerului.

Direcția evaluare, monitorizare și evaluare a politicilor exercită următoarele atribuții:

implementează, la nivelul ministerului, ansamblul de metode și proceduri de formulare a documentelor de politici publice;

 monitorizează respectarea procedurilor adoptate prin legislația în vigoare în domeniul politicilor publice și planificării strategice la nivelul ministerului;

 elaborează rapoarte de monitorizare și evaluare cu privire la politicile publice inițiate și implementate la nivelul ministerelor, în colaborare cu departamentele de specialitate de la nivelul ministerului;

 elaborează, în colaborare cu grupurile de lucru sectoriale implicate în procesul de elaborare a Planurilor strategice pe sectoarele de activitate ale ministerului, forma finală a Planurilor strategice sectoriale și a Planurilor de acțiune pentru implementarea acestora;

 elaborează, pe baza Planurilor strategice sectoriale, forma integrată a Planului Strategic al ministerului și a Planului de acțiune pentru implementarea acestuia;

 acordă consultanță, sprijin și îndrumare metodologică structurilor din minister prin participare în cadrul grupurilor de lucru cu privire la formularea și implementarea documentelor de politici publice;

 organizează ședințe de informare și dezbatere, precum și seminarii cu factorii implicați în procesul de formulare și implementare a documentelor de politici publice;

 întocmește rapoarte de monitorizare privind stadiului îndeplinirii obiectivelor din Planul Strategic al ministerului și Planurile strategice sectoriale, precum și rapoarte de evaluare privind rezultatele, pe care le prezintă conducerii și factorilor de decizie ai ministerului;

 asigură difuzarea informațiilor referitoare la surse de finanțare către structurile interesate;

 asigură aplicarea prevederilor legale în domeniile muncii, protecției sociale și familiei;

 îndeplinește și alte atribuții ce îi revin potrivit actelor normative în vigoare.

Prin politicile publice ministerul încearcă să modifice mediul economic, social sau cultural, printr-un program coordonat de acțiuni. Acestea oferindule posibilitatea de a implementa politica statului. Politicile publice reprezintă instrumentul util pentru administrația publică la nivel central, care să evite reglementarea excesivă într-un anumit domeniu și care să simplifice regulile pe care cetățeanul trebuie să le respecte în contactele sale cu autoritățile publice. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei este un organ principalel central de specialitate al statului, care conduce în limitele competenței sale domeniile și sferele ce i-au fost încredințate. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei traduce în viață, în temeiul legii, politica Guvernului, hotărârile și dispozițiile lui, conduce domeniile încredințate și este responsabil de activitatea lor.

Colaborarea Ministerului Muncii , Protecției Sociale și Familiei cu alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate

Raporturile și relațiile dintre autoritățile administrației publice central de specialitate stau la baza dezvoltării țării. De aceea conducerea de vîrf trebuie să aplice pîrghiile eficiente pentru dezvoltarea normală a acestor relații.

Colaborarea între autoritățile administrației publice centrale de specialitate poate avea loc de la caz la caz sau în mod continuu. În cazul cooperării continuie, autoritățile în cauză, pot încheia contracte interinstituționale de colaborare.

Autoritățile administrației publice centrale de specialitate creează grupuri de lucru, comisii întru soluționarea chestiunilor care, potrivit naturii lor, necesită colaborare dintre cateva autorități.

Ministerele colaborează în procesul de elaborare a actelor normative prin intermediul grupurilor de lucru și/sau prin procedura de coordonare și avizare a proiectelor de acte normative.

Dimiensiunile apărute în cadrul relațiilor de colaborare dintre autoritățile administrației publice centrale de specialitate, refuzul unei autorități de a colabora sau refuzul neargumentat al unei autorități de a lua în considerație avizul altei autorități în procesul de elaborare a actelor normative se soluționează de Guvern.

Ministerul Mincii, Protecției Sociale și Familiei colaborează cu Parlamentul în cadrul comisiilor parlamentare și ședințelor plenare, inclusiv prin reprezentantul Guvernului în Parlament, cu alte ministere și autorități publice centrale și locale, cu organizațiile sindicale, patronale și alți reprezentanți ai societății civile.  În cadrul Ministerului pot fi create comisii și grupuri de lucru, care sînt convocate pentru examinarea și soluționarea unor chestiuni specifice. La lucrările comisiilor și grupurilor de lucru pot fi antrenați specialiști din diverse domenii.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei dispune de relații de cooperare cu toate autoritățile publice centrale de specialitate.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei colaborează cu toate ministerele întru consultarea adoptării diferitor legi, participă la diferite campanii de informare și conștientizare a publicului în ceea ce privește promovarea și implementarea politicilor, strategiilor și legislației din domeniile sale de competență, în vederea sensibilizării opiniei publice și facilitării înțelegerii și respectării acestora, organizate de alte ministere. La inițierea unui proiect de lege, acesta îl expediază tuturor ministerelor care au tangențe cu acestea.

De exemplu, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a organizat un seminar cu tematica: „Reducerea riscurilor provocate de pesticide în rândul populației comunităților rurale”, în cadrul acestuia a fost invitat și Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei unde s-au discutat multiple probleme și s-au formulat concluzii și recomandări, pentru a integra acțiunile privind reducerea riscurilor asociate cu pesticidele periculoase.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei editează buletine informative și organizează seminare, conferințe, expoziții tematice și alte acțiuni similare în țară și în străinătate, în domeniul său de activitate;  la fel organizează campanii de informare și conștientizare a publicului în ceea ce privește promovarea și implementarea politicilor, strategiilor și legislației din domeniile sale de competență, în vederea sensibilizării opiniei publice și facilitării înțelegerii și respectării acestora și invită la participare și alte ministere.

De exemplu, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a organizat o Сonferința Națională cu genericul „Securitatea și sănătatea în muncă în Republica Moldova realitate și perspective de edificare a unei culturi de prevenire”. La conferință au participat reprezentanții autorităților administrației publice centrale, reprezentanții partenerilor sociali, reprezentanții unităților economice și ai serviciilor externe de prevenire, precum reprezentanții mediului universitar și învățământului de specialitate.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei colaborează și cu celelate organe publice centrale de specialitate, afară de ministere.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în colaborare cu Biroul Național de Statistică: – studiază, analizează si realizează lucrări statistice, pentru caracterizarea stării și evoluției pieței forței de muncă, precum și pentru informațiile și datele statistice privind protecția socială a populației;

– elaborează sistemul de indicatori statistici, metodologiile de calcul, clasificările și nomenclatoarele de interes general, în conformitate cu standardele internaționale, în special cu cele ale Uniunii Europene, și cu practica avansată folosită în alte țări și ținînd cont de specificul condițiilor social-economice ale Republicii Moldova;

– elaborează și asigură implementarea, în scopuri statistice, a clasificărilor și nomenclatoarelor armonizate la standardele internaționale;

– elaborează de sine stătător sau, în comun cu alte autorități administrative centrale, aprobă formularele rapoartelor și anchetelor statistice, instrucțiunile de completare a acestora, stabilește termenele și modul de prezentare a datelor statistice de către persoanele juridice și fizice;

– colaborează în vederea compatibilizării Sistemului statistic național cu celelalte sisteme informaționale.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei colaborează și cu Agenția Relații Funciare și Cadastru întru:

– elaborarea și promovarea programelor și planurilor naționale, ramurale și locale ce țin de domeniu muncii, protecției sociale și familiei;

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei coordonează cu Centrul Național Anticorupție pentru:

– prevenirea, depistarea, cercetarea și curmarea contravențiilor și infracțiunilor de corupție și a celor conexe corupției, precum și a faptelor de comportament corupțional efectuarea expertizei anticorupție a proiectelor de acte legislative și a proiectelor de acte normative ale Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

Centrul Național Anticorupție efectuează expertiza anticorupției asupra nivelului coruptibilității proiectelor elaborate de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei . Ministerul trimite proiectele Centrului Național Anticorupție, iar acesta după analizare, expertiză, face un raport, care îl expediază ministerului. (Anexa )

De asemenea Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei participă la schimbul de informații și experiență .

Ministerele, celelalte autorități ale administrației publice, instituțiile publice, precum și operatorii economici au obligația, în condițiile legii, de a pune la dispoziția Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Familiei, la cererea acestuia, documentele, datele și informațiile necesare pentru realizarea atribuțiilor sale. Precum și Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Familiei acordă documentele, datele și informațiile necesare altor autorități.

Observăm clar că prin intermediul coordonării autorităților publice centrale de specialitate, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei își realizează funcțiile și atribuțiile mai simplu. Colaborarea autorităților publice centrale de specialitate se efectuează de asemenea în scopul armonizării principiilor și standardelor de activitate ale lor cu cele mai bune practici internaționale în domeniu, ce ar fortifica viabilitatea și capacitățile de performanță ale sistemului instituțional al autorităților. De asemenea aceasta facilitează accesul persoanelor fizice și juridice la informații deținute de instituțiile publice.

În concluzie, menționăm ca Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Familiei este organul de specialitate al administrației publice centrale, din subordinea Guvernului Republicii Moldova, ce realizează politicile naționale, corelate cu cele la nivel european și internațional, în domeniile muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, îndeplinind rolul de autoritate de stat, strategie și planificare, reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecție și control. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei are misiunea de a asigura realizarea prerogativelor Guvernului Republicii Moldova privind elaborarea, promovarea și realizarea politicii statului în domeniile raporturilor de muncă, retribuirii muncii, sănătății și securității în muncă, dezvoltării resurselor umane și ocupării forței  de muncă, inclusiv orientării și formării profesionale a populației, migrației forței de muncă, demografiei, parteneriatului social, asigurărilor sociale, asistenței sociale, protecției sociale a persoanelor cu dizabilități,  protecției familiei și a drepturilor copilului, asigurării egalității de șanse între femei și bărbați, prevenirii violenței în familie și în bază de gen, prevenirii traficului de ființe umane, recepționării și distribuirii ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova, avînd ca obiective finale asigurarea unui nivel de trai decent al populației, pacea și securitatea socială a cetățenilor.

Prin intermediul politicilor publice ministerul încearcă să modifice mediul economic, social sau cultural, printr-un program coordonat de acțiuni. Acestea oferindule posibilitatea de a implementa politica statului. Politicile publice reprezintă instrumentul util pentru administrația publică la nivel central, care să evite reglementarea excesivă într-un anumit domeniu și care să simplifice regulile pe care cetățeanul trebuie să le respecte în contactele sale cu autoritățile publice. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei este un organ principalel central de specialitate al statului, care conduce în limitele competenței sale domeniile și sferele ce i-au fost încredințate. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei traduce în viață, în temeiul legii, politica Guvernului, hotărârile și dispozițiile lui, conduce domeniile încredințate și este responsabil de activitatea lor.

Datorită coordonării autorităților publice centrale de specialitate, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei își realizează funcțiile și atribuțiile mai simplu. Colaborarea autorităților publice centrale de specialitate se efectuează de asemenea în scopul armonizării principiilor și standardelor de activitate ale lor cu cele mai bune practici internaționale în domeniu, ce ar fortifica viabilitatea și capacitățile de performanță ale sistemului instituțional al autorităților. De asemenea aceasta facilitează accesul persoanelor fizice și juridice la informații deținute de instituțiile publice.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În concluzie, menționăm că autoritățile centrale de specialitate ale statului sînt ministerele și alte autorități centrale de specialitate. Organizarea acestora, ca și înființarea, funcționarea și raporturile lor cu Guvernul se supun unor reguli constituționale distincte. Astfel, ministerele sunt statuate ca organe centrale de specialitate ale statului care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate care le sunt încredințate. Ele se organizează și funcționează numai în subordinea Guvernului. Celelalte autorități administrative sunt înființate în scopul conducerii, coordonării și exercitării controlului în domeniul organizării economice și în alte domenii care nu intră nemijlocit în atribuțiile ministerelor. Aceste organe pot fi comitetele de stat, departamentele, serviciile și inspectoratele de stat, comisiile guvernamentale ale Republicii Moldova.

Pentru înfăptuirea administrației publice și rezolvarea problemelor variate ale acesteia , un rol important îl au ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale de specialitate. Administrația publică centrală de specialitate este organizată într-un sistem unic și nici un minister sau altă autoritate administrativă centrală, sau structură organizațională din sfera lor de competență nu poate să se afle în afara acestui sistem. Aceste autorități sunt organizate tocmai în vederea desfășurării unei activități de organizare și executare în concret a legilor în anumite ramuri sau domenii de activitate.

Rolul și locul autorităților centrale de specialitate se stabilesc în raport cu importanța, volumul, complexitatea si specificul activității desfășurate si se aproba prin hotararea Guvernului. Ministerele și celelalte autorități centrale ale administrației publice constituie o categorie distinctă de organe în cadrul sistemului autorităților administrației publice, avînd rolul de organizare a exercitării în concret a legilor, fiind, astfel, organe de specialitate de resort.

Conducerea ministerului se realizează în exclusivitate de ministrul numit prin decret al Președintelui Republicii Moldova, pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Acesta intră în exercițiul funcțiunii după depunderea jurămîntului și sunt responsabili de sferele de activitate ce le-au fost încredințate. Ministrul răspunde de întreaga activitate a ministerului în fața Guvernului, iar în calitate de membru al acestuia răspunde în fața Parlamentului cu ceilalți membri ai Guvernului.

Celelalte autoritățile centrale de specialitate au o structură proprie, iar conducătorii lor sunt asimilați, după caz, cu secretarii de stat, subsecretarii de stat ori directorii generali din ministere. Ele poartă denumiri diferite: agenții, comisii, oficii, autorități, institute. și conducătorii acestor oorgane au denumiri diferite: secretar de stat, președinte și vicepreședinte, director general, șef oficiu. Ei sunt numiți în aceste funcții fie prin decizie a primului-ministru, fie prin ordin al ministrului din domeniul în care funcționează și nu sunt membri ai Guvernului.

Impactul social al Legii privind administrația publică centrală de specialitate se va manifesta la nivelul sistemului administrativ în ansamblu, prin consolidarea capacităților ministerelor, altor autorități administrative centrale de specialitate, în domeniile elaborării și promovării politicilor de dezvoltare sectorială și intersectorială, îmbunătățirea calității actului decizional la nivelul Guvernului și asigurarea unor relații benefice cu administrația publică locală și cu societatea civilă, fapt ce va contribui la modernizarea administrației publice din Republica Moldova.

Considerăm că legea corespunde atît scopurilor pentru care a fost adoptată, cît și regulilor de tehnică legislativă. Studiind textul legii.

Prin actele normative de înființare și organizare a ministerelor (regulamentele) sunt detaliate atribuțiile fiecărui minister, conferite prin actul respectiv, în scopul realizării sarcinilor din domeniul de activitate în care funcționează. În același timp, atribuțiile fiecărui minister reprezintă totodată drepturi și obligații legale cu care acesta este investit și pentru a căror realizare ministerul poate să răspundă atât politic, cât și juridic.

Datorită elaborării actelor, autoritățile publice centrale de specialitate funcționează conform prevederilor unei norme, implementează politicile publice care vizează îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor, satisfacerea interesului general al populației Republicii Moldova. Acestea au rolul de a executa în concret prevederile legii.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei are misiunea de a asigura realizarea prerogativelor Guvernului Republicii Moldova privind elaborarea, promovarea și realizarea politicii statului în domeniile raporturilor de muncă, retribuirii muncii, sănătății și securității în muncă, dezvoltării resurselor umane și ocupării forței  de muncă, inclusiv orientării și formării profesionale a populației, migrației forței de muncă, demografiei, parteneriatului social, asigurărilor sociale, asistenței sociale, protecției sociale a persoanelor cu dizabilități,  protecției familiei și a drepturilor copilului, asigurării egalității de șanse între femei și bărbați, prevenirii violenței în familie și în bază de gen, prevenirii traficului de ființe umane, recepționării și distribuirii ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova, avînd ca obiective finale asigurarea unui nivel de trai decent al populației, pacea și securitatea socială a cetățenilor.

Prin intermediul politicilor publice ministerul încearcă să modifice mediul economic, social sau cultural, printr-un program coordonat de acțiuni. Acestea oferindule posibilitatea de a implementa politica statului. Politicile publice reprezintă instrumentul util pentru administrația publică la nivel central, care să evite reglementarea excesivă într-un anumit domeniu și care să simplifice regulile pe care cetățeanul trebuie să le respecte în contactele sale cu autoritățile publice. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei este un organ principalel central de specialitate al statului, care conduce în limitele competenței sale domeniile și sferele ce i-au fost încredințate. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei traduce în viață, în temeiul legii, politica Guvernului, hotărârile și dispozițiile lui, conduce domeniile încredințate și este responsabil de activitatea lor.

Datorită coordonării autorităților publice centrale de specialitate, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei își realizează funcțiile și atribuțiile mai simplu. Colaborarea autorităților publice centrale de specialitate se efectuează de asemenea în scopul armonizării principiilor și standardelor de activitate ale lor cu cele mai bune practici internaționale în domeniu, ce ar fortifica viabilitatea și capacitățile de performanță ale sistemului instituțional al autorităților. De asemenea aceasta facilitează accesul persoanelor fizice și juridice la informații deținute de instituțiile publice.