Aspecte Strategice cu Privirea la Integrarea Europeana Si Transatlantica a Romaniei

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP.1 PROBLEME GENERALE

1.1.Aspecte premergatoare

1.2.Caracteristicile integrarii

1.3.Reforma pentru integrare

CAP.2 INTEGRAREA-POLITICA SI STRATEGIE

2.1.Politica de integrare

2.2.Strategia de integrare

2.3.Principii de baza

2.4.Eficientizarea managementului strategic

CAP.3 REPERELE INTEGRARII IN NATO

3.1.Premisele integrarii

3.2.Planuri si programe

3.3.Reperele preaderarii si aderarea la NATO

CAP.4 DIPLOMATIA INTEGRARII IN UE

4.1.Preaderare si negociere

4.2.Aderarea la UE-25

4.3.Procesul de extindere

4.4.Romania post-aderare

4.5.Modelarea structurilor „de interne”

4.6.Realitatea si experienta integrarii

4.7.Accederea la fondurile europene

4.8.Tratatul final

CAP.5 FACTORUL STRATEGIC DE INTEGRARE

5.1.Valoarea strategica aintegrarii

5.2. Condițiile și obligațiile militare ale integrării

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

ANEXE

INTRODUCERE

Occidentul, cu cele două organizații ale sale, NATO și UE, se situiaza printre liderii de necontestat ai civilizației moderne post-industriale, este un spațiu al libertății, prosperității și securității internaționale. Acest spațiu, cu toate deosebirile de opinii și atitudini dintre centrele sale de putere și autoritate, exprimă o poziție comună față de marile probleme ale Europei și ale Lumii și se află într-o continuă redimensionare calitativă și geopolitică(1).

Aderarea României la NATO si UE reprezintă alinierea formală la Occident, și adaptarea unui nou model de societate, cu principalele sale instituții și valori. Procesul de integrare a României s-a bazat ab initio pe un cadru instituțional și pe programe riguroase, stabilite împreună cu partenerii săi.

În acest context , Armata României, a parcurs în sensul de normalitate etape obligatorii ale viitoarei sale deveniri, alături de structurile euroatlantice de apărare și securitate;de fapt ne-am întors acasă, în Europa. Actualii lideri occidentali, au recunoscut deci o apartenență care este de domeniul evidenței. Căci, după cum evidenția filozoful român G. Ciorănescu, românii „posedă deplina maturitate și întreaga informație istorică și politică pentru a sprijini crearea unei Europe unite, libere și democratice”.

 Se poate spune că armata a fost un vehicul important al procesului integrării României în NATO, deoarece într-o alianță politico-militară contează mult dimensiunea militară a acestei alianțe. De aceea, armata a reprezentat componenta principală într-un asemenea proces. Dar, ținând seama și de contextul internațional, din anii 2001-2004, de schimbarea mediului de securitate, de lupta împotriva terorismului și a amenințărilor neconvenționale rolul armatei a fost unul mai mare decât în alte perioade istorice. Acești factori au contribuit la plasarea armatei într-unul dintre cele mai importante roluri, dacă nu chiar vehiculul principal al intrării noastre în Alianță(2).

CAP.1 PROBLEME GENERALE

1.1.Aspecte premergatoare

Accederea în structurile NATO oferă cea mai puternică garanție de securitate si s-a realizat în primăvara anului 2004. Apoi a urmat, ca obiectiv, integrarea în UE,când România a evadat din spațiul balcanic al politicii puterii, în spațiul instituțiilor europene și euroatlantice în care există reguli, spațiul politicii consensului.

Dar a fost si drumul preliminar al Armatei Române către NATO trecut prin Afganistan, Irak, Bosnia si Hertegovina, Kosovo etc., acolo unde militarii români au acționat în anii premergători aderării la Alianță. Dar, acest drum nu s-a încheiat pentru că însuși procesul de transformare al armatei române încă mai continuă și dincolo de orizontul intrării propriu-zise în NATO.

Această transformare a armatei noastre a coincis cu începutul transformării NATO. Atunci a început și procesul de transformare internă a României, făcut în concordanță cu sensul în care se transformă NATO, care să permită accelerarea modernizării Armatei Române ca importantă componentă a societății românești.

Am fost deci capabili să onorăm asemenea angajamente internaționale. Avem o experiență foarte utilă,care este folositoare nu numai pentru cei care vor să intre de acum în NATO sau pentru cei care sunt în aceeași situație ca noi, dar și pentru unele țări ale NATO, așa cum a recunoscut,la vremea aceea ,unii lideri NATO.

Din acest punct de vedere, se poate spune că formarea unui sistem este un lucru permanent. Întotdeauna vor apărea modificări în mediul în care acționează, ceea ce va presupune adaptarea lui la aceste transformări. Astfel, de aproape 10 ani, ne-am obișnuit ca armata să fie într-un proces de transformare continuă.Administrăm procesul fără că aceasta să însemne diminuarea capacității armatei de a-și îndeplini misiunile, care erau exclusiv naționale, dar care acum, prin intrarea în Alianță, sunt legate și de apărarea colectivă.

1.2.Caracteristicile integrarii

Este evident că eforturile României de a accede la marea familie euroatlantică a implicat în primul rând, transparența procesului de aderare. Reformele necesare în România în scopul pregătirii pentru aderare au fost reforme care au mers până la esența societății românești și au făcut tranziția de la regimul etatist din punct de vedere economic și nedemocratic din punct de vedere politic, la economa de piață bazată pe libera concurență și regimul politic bazat pe respectul statului de drept.

Oportunitatea integrării României în UE a însemnat, în primul rând, folosirea sprijinului Uniunii pentru a avea propria stabilitate financiară, prin redistribuția de fonduri comunitare către regiunile mai puțin dezvoltate, către o dezvoltare durabilă în Europa(3).

În al doilea rând, a însemnat să beneficiem nu numai de finanțările nerambursabile puse la dispoziție, pentru a ajunge din urmă nivelul de dezvoltare al țărilor membre ale NATO și UE, dar și de securitatea și puterea conferite pe termen lung de statutul de membru.

În al treilea rând, a însemnat posibilitatea participării în mod activ la politicile comunitare în scopul bunăstării cetățeanului și să beneficiem de oportunitățile oferite de piața internă și de apartenența la una dintre cele trei mari puteri economice mondiale.

1.3.Reforma pentru integrare

UE a oferit României sprijinul său pe toată perioada procesului de reformă, iar programele sale de asistență au pregătit țara noastră pentru asumarea în bune condiții a calității de stat membru. De asemenea, prin sprijinul Uniunii a fost pregătită România pentru utilizarea optimă a beneficiilor decurgând din această calitate, cât și ca modalitate de transfer al cunoștințelor necesare privind modul în care funcționează Uniunea.

Dar reforma in România nu este un proces care s-a terminat în momentul aderării (1 ianuarie 2007), întrucât data aderării, nu este un scop în sine, ci doar una din etapele de parcurs in procesul de integrare europeană.

Așadar, reforma va continua și își va consolida rezultatele, în condițiile în care țara noastră ca stat membru trebuie în principal să facă față și noilor provocări de funcționalitate și structură economică și să contribuie activ la viitorul Europei.

Acum, România trebuie să continue reformele din domeniul administrativ și judiciar pentru a respecta condițiile impuse de UE. În acest context se impune conjugarea eforturilor astfel Încât reforma administrației publice să aibă drept efect implementarea politicilor și programelor angajate în procesul de negociere, precum și creșterea capacității de administrare a fondurilor tot mai mari de la Uniunea Europeană.

Reforma justiției trebuie să continue pentru a aduce rezultate concrete în lupta împotriva corupției și în special în ceea ce privește corupția la nivel înalt, pentru a obține un sistem judiciar românesc independent și eficient ce va putea garanta respectarea statului de drept, precum și a unui mediu de afaceri stabil și atractiv pentru investitorii străini.

Totodată, dimensiunea esențială a reformei românești este axată pe continuarea și consolidarea reformei economice, prin continuarea reformelor structurale care să ofere baza necesară pentru realizarea indicatorilor macroeconomici de performanță spercifici statelor membre UE.

Fără o economie de piață funcțională și capabilă să reziste presiunilor exercitate de libera concurență în cadrul pieței interne si care sa faca fata actualei crize de sorginte financiara, România nu își va putea exploata la maximum calitatea de stat membru UE. În ultimii ani s-au înregistrat unele progrese în reforma economică, însă mai sunt multe de făcut, astfel încât țara noastră să poată face față cu brio competiției acerbe de pe piața unionala occidentala.

CAP.2 INTEGRAREA-POLITICA SI STRATEGIE

2.1.Politica de integrare

În contextul proceselor de globalizare și de integrare noi, românii, nu avem interesul să rămânem în afara acestora, ci să ne integrăm deplin în structurile europene si euroatlantice și să ne aducem propria contribuție la aceste procese.

Se pune întrebarea, însă, cum ne integrăm? Unii adoptă o viziune internaționalistă și pretind că nu ar trebui să apelăm la valorile noastre deoarece, în opinia lor, acestea sunt minore și cer să abandonăm viziunea națională care ar fi egală cu naționalismul și să preluăm întocmai tot ceea ce au creat statele dezvoltate. Ba chiar, în viziunea lor, nu trebuie să mai existe limbă națională, istorie națională, cultură națională, sărbători naționale, muzică națională etc.

Această viziune internaționalistă este dușmănoasă pentru țara noastră. La procesul integrării, fiecare stat și fiecare națiune care s-a integrat înaintea noastră a venit cu propria zestre materială și spirituală. Țara care nu aduce nimic evident că nici nu poate beneficia de bunurile altor state, ci ar primi câteva fărâmituri și ar fi privită cu dispreț de ceilalți).

De aceea, fiecare stat membru trebuie să aducă ceva valoros pentru a se bucura de prețuirea celorlalți. În consecință era necesar ca noi, românii, să ne cunoaștem cât mai bine și să fim convinși că merităm un loc în NATO și UE, să avem o atitudine demnă, să fim cu adevărat, nu să ne considerăm egalii celorlalți. Pe lângă obținerea unor performanțe economice, a trebuit să reconsiderăm actul de educație, astfel încât toți românii, dar mai ales tinerii, să conștientizeze că au un trecut cu care se pot mândri, că au o zestre spirituală pe care trebuie să o multiplice.

Cunoașterea trecutului nu este numai o obligație, ci și un semn de civilizație, de respect față de înaintași, față de cei care, de-a lungul timpului, au muncit, au creat, au luptat pentru ca România să existe și să se dezvolte. Cei care acreditează ideea că nimic din ce au creat înaintașii noștri nu mai este valabil în era integrării fac, în fond, un deserviciu poporului român și României și acționează împotriva procesului firesc de integrare deplină a țării noastre în structurile europene și euro-atlantice.

Până în anul 2001 România, a realizat progrese de natură politică, economică și militară, care au determinat recâștigarea credibilității privind decizia ireversibilă a țării noastre de accedere în NATO și i-au mărit șansele de a fi invitată pentru aderare la UE.

Admiterea României în structurile euroatlantice(5) a depins, în principal, de evoluția vieții politice, economice și sociale din România,de realizările în domeniul politicii externe și al reformei armatei si nu in ultimul rand de modul în care s-au făcut cunoscute în statele membre NATO progresele realizate.

Integrarea României în NATO a fost urmarea unei decizii politice, strategice (interne și externe) ale integrării euroatlantice. Ea a fost influențată de realizările proprii, de modul de îndeplinire a „Planurilor-cadru de pregătire a aderării”(pe 5 ani), a capitolelor din acest plan: politic și economic, apărare, resurse, securitatea informațiilor și aspectele legislative.

În domeniul politic și economic se cereau îndeplinite de către statul român unele activități mai importante (de importanta strategica) prezentate în continuare.

Promovarea candidaturii României pentru aderarea la Alianța Nord

Atlantică depindea de crearea condițiilor necesare, atât pe plan extern, cât și intern,si de stabilirea modalităților de a face cunoscute în mediile occidentale argumentele și realizările României, prin ambasade, delegații parlamentare sau ministeriale, seminarii, conferințe, reviste, broșuri și comunicări.

Eforturi mai s-au facut pentru identificarea pozițiilor statelor membre

NATO privind extinderea Alianței și față de România, a problemelor sensibile în legătură cu țara noastră și stabilirea măsurilor, pentru a determina, pe bază de argumente, votul favorabil României.Atarnau greu:realizarea unei democrații autentice, eliminarea tendințelor de încălcare a principiului separării puterilor în stat, respectarea drepturilor omului , lupta împotriva corupției etc.

Pe un alt plan a stat dezvoltarea economică susținută a României pentru reducerea decalajului față de țările NATO,prin creșterea ritmului privatizării și restructurării economiei, fără a genera tensiuni sociale, politică fiscală coerentă față de investiții, îmbunătățirea mediului de afaceri, elaborarea de reglementări favorizante pentru investitorii străini și pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Un loc de seama a avut combaterea corupției și crimei organizate, controlul asupra fenomenului și elaborarea de strategii anticorupție, pentru limitarea evoluției acesteia, declararea averilor demnitarilor, reforma administrației publice, diminuarea birocrației și promovarea numai pe criterii de competență.La acestea s-a adaugat implicarea în combaterea terorismului, prin măsuri interne și prin participarea la misiuni antiteroriste în străinătate (ISAF/Afghanistan), aplicarea noii legislații în acest sens (OU. 141/2001).

In acest context de exigenta s-a pus si problema aplicarii stricte și severe a legilor față de toți cetățenii și în toate împrejurările – în spiritul și litera Constituției -,pentru a se realiza coeziunea socială, încrederea cetățenilor în autoritățile publice și solidaritatea națională.

2.2.Strategia integrarii

La nivelul cel mai inalt al managementului s-a intocmit Strategia integrării,care conținea, evident și problemele de apărare, presupunând efectuarea catorva activități mai importante.Astfel,elaborarea strategiilor, doctrinelor și regulamentelor – compatibile NATO:

-Strategia de securitate națională;

– Carta Albă a Guvernului;

– Strategia militară a României;

– Doctrina acțiunilor întrunite ale forțelor armate;

– Doctrina acțiunilor întrunite multinaționale;

-doctrinele operațiilor categoriilor de forțe, manualele de instrucție, regulamentele militare generale.

Pe acest fond ideatic s-a continuat restructurarea și operaționalizarea forțelor, în funcție de resursele alocate:

-desființări, transformări și înființări de structuri militare;

-operaționalizarea unor mari unități, unități sau subunități;

-continuarea desfășurării nivelurilor II și III MAP(programelor de pregatire);

-efectuarea reformei învățământului militar (crearea Universității Naționale de Apărare);

– restructurarea personalului- reducerea numărului de ofițeri până la realizarea modelului piramidal tip NATO;

– realizarea interoperabilității structurale, operaționale și tehnice cu armatele statelor membre NATO.

Intr-o prima etapa s-au realizat:

-compatibilitatea cu structurile NATO si astfel participarea la operații ale Alianței, suplimentarea participării la exerciții NATO/PfP și la operații în sprijinul păcii conduse de NATO ( KFOR, ISAF);

-execuția bugetară pe bază de programe, derularea programelor privind

modernizarea înzestrării armatei, aplicarea normelor de război tip NATO;

-aplicarea noii concepții logistice: infrastructură standard NATO, redistribuirea spațiilor, lichidarea stocurilor atipice etc.

În domeniul problemelor legislative s-a pus accentul pe restructurarea Consiliului Magistraturii, uniformizarea și simplificarea legislației privind investițiile străine, rezolvarea în justiția română a proceselor și litigiilor care au fost promovate pe rol la Curtea de Justiție a Consiliului Europei, legiferarea unitară și coerentă, pe deplin compatibilă cu legislația NATO, cu principiile acquis-ului comunitar.

Problemele de securitate interna au reprezentat o dimensiune importantă pentru aderare, constând în adoptarea Legii privind protecția informațiilor clasificate,întocmirea de regulamente pe problematica securității pentru agențiile guvernamentale,pregătirea pe bază de program a personalului care va lucra cu informații clasificate si continuarea verificării persoanelor care urmează să ocupe funcții în administrația publică sau să lucreze în domeniul informațiilor clasificate NATO.

De maxima importanta a fost dimensiunea umană a integrării care a vizat în mod deosebit combaterea traficului cu ființe umane,protecția copilului si combaterea discriminărilor de orice fel.

In cele din urma s-a facut alocarea resurselor bugetare suficiente pentru aderarea la Alianță, fiind determinata de patru obiective strategice:

-asigurarea compatibilității structurilor naționale pe probleme de resurse, a

procedurilor și mecanismelor necesare cu cele ale NATO;

-instruirea personalului necesar pentru rezolvarea activităților în cadrul NATO,

precum și cu NATO;

-confirmarea sistematică cu grupul de experți NATO a folosirii eficiente a

bugetului apărării;

-consolidarea bugetului Apărării la 2,43% din totalul bugetului de stat și

mărirea cu câte 10%, în fiecare an, a sumei stabilite în USD.

In final s-a pus si problema promovarii imaginii României și contracararea atacurilor la imaginea României care au necesitat un efort deosebit si au presupus prezentarea cu inteligență, argumentat și coerent, către toți partenerii NATO, a progreselor obținute de România în domeniile prioritare: politic și economic, militar, financiar, de securitate a informațiilor și legislativ.S-au reliefat eficiența gestionării proceselor de reformă economică, socială și administrativă, relansarea economiei, combaterea corupției în administrație, privatizarea economiei, independența justiției, cadrul legislativ al investițiilor străine, reforma administrației publice etc.

Totodată, au fost numeroase acțiuni pe plan extern ale Președintelui României, reprezentanților Parlamentului și Guvernului cu scopul sensibilizării statelor aliate pentru a nu se opune aderării României și anume: contacte cu parteneri străini, vizite, seminarii, conferințe internaționale etc.Refacerea deficitului de imagine, produs din cauze externe și interne, a consolidat ușoara ameliorare pe care România a înregistrat-o atunci, determinând atât centrele de influență, cât și opinia publică din unele state membre NATO să recepteze corect realitățile românești.

În acest sens, foarte importantă a fost informarea sistematică a ambasadelor statelor membre NATO la București în legătură cu evoluțiile în domeniile economic, politic, social și cultural, prin comunicate de presă transmise în limbile de circulație internațională,prin întâlniri cu ambasadorii sau cu responsabilii acestora pe probleme,prin transmiterea de scrisori din partea miniștrilor pentru a semnala evoluții pe teme concrete de interes pentru țara respectivă în relația cu România si prin realizarea unor conferințe de presă comune sau briefing-uri, cu ocazia unor evenimente bilaterale.

Asa cum era de asteptat,s-a impus, în același timp, corelarea permanentă a rezultatelor și eforturilor întreprinse pe linie NATO,cu cele și pentru UE în vederea asigurării convergenței acțiunilor in continuare.

Mai adaugam si alte activități desfasurate de institutii specializate in mod coordonat,cum ar fi bunaoara invitarea reprezentanților ambasadelor la diverse acțiuni desfășurate de către instituțiile guvernamentale, inclusiv vizite în teritoriu, asigurând o evaluare obiectivă a situației și o bună cunoaștere reciprocă sau spri-

jinirea comunității românești din afara granițelor pentru păstrarea identității naționale, culturale și spirituale și pentru identificarea potențialului de suport al acestora în realizarea obiectivelor diplomației românești ori preocuparea constantă pentru îmbunătățirea statutului juridic și tratamentului minorităților românești din alte state, conform normelor internaționale privind drepturile omului și ale minorităților.

2.3.Principii de baza

Politica si strategia nationala de aderare la NATO si UE,indiferent de

coloratura politica a factorului de conducere s-au bazat pe cateva pincipii,plecandu-se de la adevarul ca institutiile in care dorim sa ne integram reprezintă un cadru ce facilitează statelor membre realizarea obiectivelor de politică interna și externă, cu respectarea și aplicarea unor norme fundamentale comune, pe care România și le-a asumat în totalitate.

Asadar,s-au utilizat cu eficienta urmatoarele: principiul statului de drept și al respectării legii, cu stabilirea unui sistem legislativ uniform și asigurarea protecției drepturilor derivând din actele normative comunitare;principiul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului-norma juridică având valoare universală;  principiul statului-social;principiul pluralismului cultural;principiul subsidiarității.

Pe baza acestor principii s-au definit cateva obiective,care au insemnat o abordare programatică a integrării României în NATO si UE , pornind de la premizele statuate in diferite acte oficiale si oficioase,unde s-au stabilit trei criterii minime pentru dobândirea calității de membru:

•  stabilitatea instituțiilor ce garantează democrația, statul de drept, drepturile omului, respectul față de minorități și protecția acestora;

•  existența unei economii de piață funcționale, precum și capacitatea de-a face față presiunii concurențiale ale pieței din interiorul UE si NATO;

•  capacitatea de a-și asuma obligațiile ce decurg din calitatea de membru, inclusiv aderarea la țelurile structuriloor de aderare in plan politic, economic, monetar si militar.

Asa s-a facut ca dobândirea statutului de membru al UE, într-un orizont de timp cât mai apropiat, a constituit o prioritate absolută a politicii românești. Aspirația României de a se integra în UE si NATO a fost expresia firească a identității de idealuri, valori și principii, a vocației sale de țară democrată, profund ancorată prin tradiții, cultură și civilizație, în spațiul unic european.

Pe baza continutului politicilor de securitate colectiva/comuna,obiectivele majore ale României în perspectiva accederii în structurile europene si euroatlantice au vizat cinci obiective strategice,precum consolidarea sistemului politic și a instituțiilor democratice;crearea unui climat economic și social care să ofere maximum de satisfacție și beneficii cetățenilor ei;eficientizarea structurilor și mecanismelor economiei de piață; întărirea cooperării politice, economice și culturale cu statele membre ale UE,NATO și cu țările candidate;consolidarea statutului României pe scena europeană și internațională în termeni de stabilitate și securitate.

Atingerea acestor obiective a reprezentat un deziderat național, o necesitate obiectivă,a impus eforturi convergente si continue și nu doar simple premize pentru integrarea în structurile europene.

2.4.Eficientizarea managementului strategic

Pentru a eficientiza managementul straategic al integrarii a fost nevoie de o stabilire a priorităților ,in consonanta cu demersurile susținute ale României vizând apropierea graduală de instituțiile comunitare si euroatlantice.S-a lucrat pentru definirea precisă a priorităților, a căror rezultantă fireasca a constituit-o integrarea deplină și într-un orizont de timp cât mai apropiat.

Cea mai acuta problema s-a pus in legatura cu realizarea proceselor de reformă.Concret a fost vorba despre ajustarea structurală la cerințele Pieței Interne și la politicile comune ale UE;alinierea la principiile, normele și acțiunile Politicii Externe și de Securitate Comune si la cerintele Conceptului Strategic al NATO;ajustarea instituțională și operațională și întărirea cooperării cu statele membre și candidate în domeniul Justiție și Afaceri Interne;o reformă structurală și funcțională a administrației publice, în vederea creșterii supleței, eficienței și coerenței actului administrativ, reducerii birocrației, eliminării disfuncționalităților și suprapunerilor de competențe și sporirii gradului de compatibilitate cu administrațiile din țările comunitare.

O alta prioritate s-a identificat in legatura cu dezvoltarea procesului de informare a opiniei publice românești asupra UE si NATO, a structurii și funcționării lor, asupra beneficiilor și costurilor de integrare a României, precum și asupra demersurilor și acțiunilor autorităților române în acest sens.

Se poate asadar concluziona pe drept ca aderarea la UE și NATO au reprezentat priorități ale politicii externe și de securitate a României,care au fost infaptuite cu eforturi considerabile si in termenele planificate.

CAP.3.REPERELE INTEGRARII IN NATO

3.1.Premisele integrarii

Privim aderarea noastra la Organizația Tratatului Nord-Atlantic ca o prioritate fundamentală a Guvernului și, totodată, principalul obiectiv al politicii de apărare. Înaintea Summit-ul NATO de la Praga (2002), Ministerul Apărării Naționale a stabilit, ca direcție strategică a acțiunilor sale, revigorarea candidaturii României la NATO pornind de la cinci aspecte esențiale: continuitate, credibilitate, consistență, contribuție și parteneriat(6).

România și-a respectat angajamentele asumate față de Alianța Nord-Atlantică, corelând mai bine obiectivele cu resursele. Planurile naționale de pregătire pentru aderare, evaluat de echipa NATO,incepand cu anul2002 au menținut doar obiectivele care aveau garanția îndeplinirii. Principalele documente ale planificării apărării au avut la bază, evident, documentele elaborate înainte de 2002, îmbunătățite și actualizate.Deci a fost o exceprie placuta pentru NATO.

Efortul României de a respecta criteriile stabilite de Alianță pentru aderare a fost intotdeauna responsabil și credibil. Angajamentele de reformă au fost însă prea mari, dar s-au stabilit priorități pentru care s-au alocat resursele necesare prin bugetul Apărării Naționale.

Consensul național pentru atingerea obiectivului integrării în NATO a fost confirmat de cei 85% dintre români ce au susținut acest obiectiv. De fapt întreaga societate românească și-a asumat valoric acest obiectiv și a realizat că pregătirea pentru NATO nu se reduce la reformarea forțelor armate, ci presupune și modernizarea întregii țări.

România a alocat resurse suficiente pentru realizarea criteriilor și obiectivelor prioritare aderării în NATO(de fapt la fel ca și pentru UE), deoarece numai așa se putea intra în spațiul Europei dublu instituționalizate.

Societatea românească a evoluat natural spre spațiul valorilor euro-atlantice, spre consolidarea statului de drept, spre respectarea drepturilor omului și promovarea principiilor democrației.

În anii de după revoluția din decembrie 1989 am fost pe drumul cel bun și ne-am dovedit credibilitatea în procesele de menținere a păcii și de democratizare. Contribuția la stabilitatea europeană, prin acțiuni de prevenire a conflictelor, și promovarea respectării drepturilor omului au fost și sunt părți inseparabile ale politicii de securitate a României.

3.2.Planuri si programe

Procesul aderării noastre la NATO a inceput si s-a bazat pe planuri și strategii consistente.Ministerul Apărării Naționale a reprezentat, încă din anul 1994 – când România a aderat la Parteneriatul pentru Pace ,„un vârf de lance" al candidaturii țării noastre. Stadiul relativ avansat al reformei forțelor armate a fost un argument pragmatic pentru integrarea militară a țării noastre în structurile NATO. Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat periodic noi structuri de forțe, care, modernizate corespunzător, au asigurat o capacitate defensivă credibilă și eficientă.

Din perspectiva apărării naționale,asa cum rezulta din documente oficiale, procesul de pregătire pentru aderare a constituit un veritabil catalizator al restructurării și modernizării forțelor armate. Reforma a demonstrat seriozitatea eforturilor românești pentru compatibilizarea sistemului național de apărare cu standardele NATO.

Planurile naționale anuale de pregătire pentru aderare au avut în vedere abordarea pragmatică și realizarea unei strânse coordonări între procesul de reformă și cel de atingere a obiectivelor de interoperabilitate asumate.Totodată de mare ajutor a fost și sprijinul oferit de statele membre ale NATO, prin programele prevăzute în plan bilateral și prin expertiza consilierilor străini care lucrau în cadrul Ministerului Apărării(germani,greci,olandezi,belgieni etc.).

Îndeplinirea standardelor NATO, continuarea reformei, crearea unor structuri de forțe credibile, moderne și eficiente au necesitat un efort bugetar important și dificil în condițiile unei economii aflată în plină tranziție.Obținerea fondurilor necesare a necesitat ca în orice democrație o conștientizare a opiniei publice și o sensibilizare a clasei politice, în scopul susținerii în mod concret și conștient a acestor obiective strategice naționale.

Nici o națiune, nu poate contracara singură amenințările transnaționale pe care le prezintă terorismul, proliferarea armelor de nimicire în masă sau efectele destabilizatoare ale statelor intrate în colaps. De aceea, pentru promovarea intereselor sale naționale de securitate, România a colaborat cu diferiți parteneri, pentru a anihila aceste pericole printr-o gama largă de măsuri și acțiuni colective. NATO reprezintă forumul în care sunt dezbătute multe din aceste activități și unde sunt autorizate măsurile de reacție necesare.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și UE sunt organizațiile cele mai capabile pentru a da răspunsuri eficiente și oportune la crizele internaționale. Ambele s-au afirmat ca organizații ce pot atrage în jurul lor coaliții la care să participe și țări nemembre. Relațiile dintre țările participante la coaliție, și capabilitățile militare ale acestora, asigură posibilitatea de a da o replica în forță, prin planificarea și desfășurarea operațiilor militare.

Ambele organizații au dezvoltat o gamă de capabilități expediționare și de gestionare a crizelor pentru a răspunde pe deplin aspirațiilor de securitate declarate și, în același timp, asigură îmbunătățirea continuă a ofertei națiunilor pentru a răspunde la noile provocări.

In diferite analize s-a aratat cu fermitate că altor structuri internaționale de securitate(ONU și OSCE), le lipsesc "compoziția, puterea, coeziunea și viteza de reacție unice ale NATO" si astfel "NATO va rămâne piatra unghiulară a apărării noastre colective… NATO va continua să fie singurul garant al apărării colective occidentale"(7).

Incepand cu anul 2004, strategii Alianței susțineau că NATO trebuie să devină mai flexibilă – instituțional, politic și militar – pentru a putea să ofere o forță puternică și eficientă, într-un mediu de securitate foarte dinamic și volatil. De-a lungul anilor, compoziția și funcțiile NATO s-au schimbat, pentru a reflecta mai bine mediul de securitate post-Război rece.

În următorii ani, Alianța a continuat să-și dezvolte capabilitățile, oferind structuri de comandă multinaționale robuste și, în același timp, un forum pentru dezvoltarea standardelor comune de interoperabilitate.Specialistii nostri au afirmat că „NATO este un vehicul natural care ajută la organizarea puterii Europei”, iar datoria noastră, a României, este să profităm din plin de această oportunitate.

În ultimii 15 ani, Alianța și-a afirmat o mai mare flexibilitate – politică și militară – realizând coaliții mai largi pentru executarea unei game mai mari de operații, cum au fost cele din Balcani și din Afganistan. Summitul de la Praga, din noiembrie 2002, a îmbrățișat acest concept și a inițiat, printre altele, Procesul de transformare, Angajamentul capabilităților, o structură de comandă nouă, mai simplă, precum și crearea Forței de Răspuns NATO (NRF). La reuniunea de la Praga, România a fost invitată să adere la Alianță împreună cu alte șase state din Europa Centrală și de Est.

Sprijinite în mod corespunzător de națiunile membre, inițiativele de la Praga au contribuit la dezvoltarea unei Alianțe militare în măsură să ofere forțe tot mai capabile, mai bine pregătite să facă față crizelor și situațiilor neprevăzute.

Flexibilitatea și deschiderea Alianței spre schimbare au culminat prin extinderea sa, în aprilie 2004, la 26 de membri adică primirea celui mai mare număr de membri: șapte, printre care și România.

Timp de peste un deceniu, aspirația de a deveni membru al Alianței Nord-Atlantice a fost obiectivul strategic național numărul unu, militarii fiind principalii factori ai intrării României în NATO.

A fost nevoie de timp pentru că noii membri să se integreze, să-și dezvolte capabilitățile militare necesare și să implementeze inițiativele de la Praga. Se știe că alături de reforma instituției militare, drumul României spre NATO a fost "pavat" de participarea contingentelor românești la operațiile din Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Afganistan și Irak care ne-au permis să aderăm la valorile pe care această organizație politico-militară le apără.

3.3.Reperele preaderarii si aderarea la NATO

Pentru a intelege mai bine cum s-a realizat integrarea trebuie cunoscute reperele complexe ale preaderarii,care a inceput cu niste activitati si actiuni la reciprocitate pentru o perioada de circa cinci ani:

-vizite reciproce la NATO(presedintele Romaniei,primul ministru,ministrul apararii,ministrul de externe,grupuri parlamentare) si in Romania(conducerea politico-militara a NATO);

-deschiderea la București a Centrului Euro-Atlantic;

-semnarea de catre ministrul român de externe a Documentului Cadru al Parteneriatului pentru Pace, la Cartierul General al NATO si ulteriorn trimiterea Documentului de Prezentare a Parteneriatului pentru Pace – viziunea părții române;

-participarea ministrului român al apărării la întâlnirea Consiliului de Miniștri al UEO, unde a fost aprobat un nou statut, prin care România a devenit partener asociat la UEO;

-acceptarea Programului Individual de Parteneriat pentru Pace al României-prima țară sud-est europeană care s-a alăturat PpP.

Toate acestea marcheaza etapa cea mai grea si complexa a negocierii in vederea accederii in NATO.Preaderarea s-a caracterizat prin valorificarea tuturor oportunitatilor create reciproc,intelegerea superioara a interesului NATO pentru integrarea Romaniei,probarea unei angajari serioase si a unui potantial geostrategic garantat.

In anii urmatori au continuat intalnirile bilaterale pentru o întâlnire cu Secretarul general, Javier Solana, și cu reprezentanții permanenți ai Consiliului Nord-Atlantic in vederea Declarației despre rolul NATO în prevenirea conflictelor, rolul României în zonă și stabilitatea în zonă,pentru o Declarație cu privire la conceptul de cooperare regională, ca dimensiune semnificativă a stabilității și securității în Europa si pentru Planul de Acțiune EAPC 1998-2000.

Cu aceste prilejuri s-au facut câteva propuneri ale părții române în ceea ce privește crearea unui grup de lucru -„Evaluarea financiară și planificarea bugetului Apărării"-, cu sesiuni la Bruxelles și București,organizarea în România, în anul 1998, a unei întâlniri a Comitetului Întrunit pentru Proliferare ,sprijinirea realizării Centrului de Coordonare a Răspunsurilor la Dezastru, în cadrul Cartierului General NATO si implementarea conceptului CJTF pentru a instrui personalul in a atinge standardele NATO.

Prin participarea la întâlnirea miniștrilor de externe ai EAPC, ne-am exprimat hotărârea pentru a participa la construirea încrederii și prevenirea conflictelor în zonă,crearea Centrului Regional pentru Luptă împotriva Corupției și a Crimei Organizate, sub egida SECI si privind emergența unei „culturi comunitare" a militarilor, ca element esențial de construire a încrederii în spațiul euro-atlantic.

Un moment important a fost marcat participarea la întâlnirea șefilor de stat și de guvern ai țărilor membre NATO cu reprezentanții țărilor vecine (Albania, Bulgaria, Macedonia, Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Croația).Discuțiile s-au axat pe criza din Kosovo, impactul ei asupra securității regiunii, strategiile de securitate pe termen lung, prosperitatea și stabilitatea în Europa de Sud – Est.Rezultatele acestei intalniri au prilejuit ca Romania sa-și exprime dorința de a participat la KFOR.

In anii urmatori au fost suficiente activitati utile care au vizat cunoasterea reciproca,problemele securitatii in Europa de Sud-Est,viitoarea aderare a Romaniei la NATO,lectiile Kosovo,stadiile atinse pentru aderare,consolidarea rolului de colaborator in sud-estul european,participarea la misiunile din Balcani si de pe alte continente,dezvoltarile viitoare ale relatiilor romano-americane si pentru aderare,extinderea in jurul Marii Negre a colaborarii pe linie de securitate,participarea Romaniei la Coalitia multinationala de lupta impotriva terorismului international,participarea la securitatea Marii Negre,analiza dezvoltarii relatiilor cu OSCE,a celor privind NATO-Rusia si NATO-Ucraina in cadrul zonei extinse a Marii Negre,participarea la initiativele de securitate in cadrul PSESE,participarea tot mai activa la securitatea si in Europa Centrala,trecerea evaluarilor si primirea garantiilor de sprijin pentrun aderare al unor state,asumarea succesiva a raspunderii pentru aderarea la NATO de catre cele mai inalte autoritati si oficialitati romane.

Este evident ca pe de o parte efortul a fost orientat pe tinte precise,iar pe de alta parte grupul destul de larg al autoritatilor politice care s-au angajat la el,indi-ferent de coloratura politica.Asadar succesul ulterior a fost unul comun,factorul politic intelegand unitar interesul national de securitate.

Dar aceste fapte si realizari au fost doar o parte din ceea ce s-a petrecut pentru integrarea noastra in NATO.Afirmam acest lucru deoarece partea cea mai grea,de pe teren a dus-o Armata Romaniei,prin nenumarate activitati si actiuni militare complexe.Pe cele determinante din cadrul etapei de „tatonari NATO”,le vom enumera in continuare:

-programul MIL TO MIL,stabilirea de comunicatii strategice,inspectii,vizite;

-programul „Parteneriatul pentru Pace”;

-participari la aplicatii internationale si multinationale,organizarea de aplicatii multinationale pe teritoriul Romaniei;

– participarea la aplicatii la Marea Neagra,Marea Egee si Dunare;

-participarea la misiuni multinationale internationale (SFOR I – NATO, în Bosnia-Herțegovina si KFOR);

-participarea la întrunirea Forumului Consultativ pe probleme de securitate în Europa de Sud – Est, la Cartierul General al NATO pentru două probleme principale situația din Kosovo și din jurul Kosovo si securitatea în Europa de Sud – Est;

-participarea la „Parteneriatul Operațional" in cadrul caruia s-au desfasurat contribuții la SFOR-I, SFOR-II și KFOR si conducerea de către SMG al Armatei Romaniei a 7 exercitii si aplicatii ale Nato sau organizate nemijlocit de tara noastra;

-consacrarea credibilitatii Romaniei ca partener NATO pe baza a cateva obiective strategice,precum sporirea interoperabilitatii actionale si tehnice in teatrele de actiuni militare,sporirea competentei pentru misiuni de stabilizare sociala si de participare la faza post conflict si preocupari pentru protectia NBCR.

-participarea in Afganistan pe baza Memorandumului de Înțelegere pentru constituirea Forței Internaționale de Asistență de Securitate din Afghanistan:

-realizarea pregatirii in comun pe teritoriul national a unor forte terestre,aeriene si navale ale Romaniei si din cadrul NATO,prilej cu care s-a pus problema pregatirii antitero si pentru eradicarea terorismului.

Materializarea în fapt a intrării țării noastre în alianța Nord-Atlantică s-a concretizat prin:

-depunerea instrumentelor de aderare, în cadrul unor ceremonii organizate în SUA;

-apoi înălțarea Drapelului Național la Cartierul General NATO din Bruxelles, festivitate organizată pe data de 2 aprilie 2004;

-pe 15 aprilie 2004 aceeași ceremonie a avut loc la sediul Comandamentului Suprem al Puterii Aliate din Europa, SHAPE.

Dar, integrarea deplină în Alianță, din punct de vedere al interoperabilității cu structurile NATO și al modernizării armatei noastre, reprezintă un proces care a continuat și continua si după ce România a devenit membru cu drepturi depline în NATO.

CAP.4 DIPLOMATIA INTEGRARII IN UE

4.1.Preaderare si negociere

Problema integrarii noastre in UE nu a fost o speculatie bazata pe oportunitate ori prioritate disperata.Chiar din anii anteriori secolului XXI s-au avut in analiza geo-strategica revenirea la Europa,unde avem o vechime apreciabila.Dar conditiile au fost prielnice nu dupa mult timp si odata cu acestea s-a trecut la actiune concertata.

În iunie 1995, România a depus doua documente oficiale:

-cererea oficială de aderare la UE;

-Strategia Națională de Pregătire a Aderării României la UE, care conținea soluții privind modul de ridicare la nivelul standardelor europene a indicatorilor diferitelor sectoare.

Un an mai tarziu,in iulie 1996 România a depus la Bruxelles răspunsul ei la chestionarul Comisiei Europene privind pregătirea avizului asupra cererii de aderare la UE.

Așa cum prevedea Tratatul de la Amsterdam(1997), intrat în vigoare la 1 mai 1999, toate țările europene pot depune o cerere de aderare, cu condiția să indeplinească criteriile esențiale, mai riguroase decât cele bazate anterior pe asa-zisele criterii de la Copenhaga,adica apartenența geografică, economică sau culturală la Europa,apărarea valorilor democratice, a drepturilor omului și ale minorităților,

abolirea pedepsei cu moartea,respectarea mecanismelor de piață cu o economie deschisă și bazată pe concurență,acceptarea ansamblului de principii, decizii, reguli și obiective ale Uniunii si aplicarea politicii comerciale, a unui tarif extern comun și a codului vamal.

După ce a evaluat gradul respectării criteriilor de aderare de către țările candidate, pe baza rapoartelor din 1999, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Bulgaria și România sub rezerva anumitor condiții specifice.

Negocierile de aderare a României la UE au fost lansate oficial în 15 februarie 2000, iar pe 12 și 13 decembrie 2002, la Copenhaga, la Consiliul European, au fost prezentate „foile de parcurs” care furnizează României și Bulgariei obiective clare și dau fiecărei țări posibilitatea de a stabili ritmul procesului de aderare. La Summit-ul de la Copenhaga, Uniunea Europeană și țările aderente au căzut de acord asupra unei declarații comune intitulate „O singură Europă”, asupra naturii continue, incluzive și ireversibile a procesului de lărgire.

4.2.Aderarea la UE-25

Șefii de stat și de guvern ai celor 15 state membre UE și cei ai celor zece țări candidate nominalizate pentru aderare au semnat pe 16 aprilie 2003 un tratat istoric de extindere, la Atena . Se știe că la 1 mai 2004 cele zece țări citate anterior au intrat oficial în „UE-25”,iar România a avut ca dată țintă a aderării 1 ianuarie 2007.

Strategia de aderare a României la UE, se referă, evident, la strategiile corespunzătoare domeniilor de interes descrise de reforma celor 31 capitole de negociere, cu accent însă pe acele dimensiuni esențiale aderării la spațiul european, și anume strategia națională de dezvoltare economică a României,strategia privind construcția și funcționarea instituțiilor,capacitatea financiară si strategia actualizată privind reforma instituțională în domeniul administrației și internelor.

Strategia națională de dezvoltare economică a României a reprezentat rezultatul confruntării libere și constructive de opinii între participanții la Comisia de fundamentare din care au făcut parte reprezentanți ai executivului, experți ai partidelor din coaliția guvernamentală și din opoziție, ai sindicatelor și patronatelor, organizații neguvernamentale și asociații profesionale, alte categorii de specialiști și personalități, precum și grupul de evaluare economică al Academiei Române.

Din punct de vedere al capacității financiare a României, implementarea acquis-ului comunitar a antrenat costuri foarte mari în domeniile mediului, agriculturii, transporturilor, politicilor regionale, dezvoltării economice și armonizării legislative. Potrivit estimărilor efectuate, numai în domeniul protecției mediului sumele necesare se ridică la 20-25 miliarde euro.

Potrivit reglementărilor și practicilor de până la data aderării României la UE, aceasta nu a primit în rândurile ei o țară nepregătită, adică dacă ea nu îndeplinește criteriile prestabilite, indiferent de nivelul de dezvoltare, iar disfuncțiile interne ale acesteia se pot transfera Uniunii. Totuși reprezentanții UE au înțeles că țările în tranziție, mai puțin dezvoltate, reprezintă cazuri speciale care nu trebuie tratate cu aceleași unități de măsură ca ale țărilor dezvoltate.

UE a făcut unele concesii la aderare pe linia bunei pregătiri, deși nu a elaborat și aplicat pentru țările mai puțin dezvoltate o strategie de preaderare specială.

4.3.Procesul de extindere

Considerăm că, procesul de lărgire trebuie să rămână deschis pentru țările candidate în prezent, precum și pentru cele care probabil vor deveni candidate în viitorul previzibil. Astfel, s-ar evita orice tentativă de divizare a Europei, chiar și temporară, care ar genera tensiuni și surse de destabilizare.

De asemenea opinăm ca strategia de aderare a fiecărei țări candidate să facă parte integrantă din strategia generală de lărgire a UE, și să precizeze orizontul de timp pentru pregătire, să planifice și să monitorizeze, pentru fiecare dintre cele 31 de capitole de negociere cateva aspecte relevante,precum transpunerea acquis-ului comunitar în reglementări juridice interne,identificarea surselor de finanțare interne si externe,transpunerea în practică a acquis-ului comunitar la nivel național și local cu precizarea etapelor de desfășurare a operațiunilor și estimarea cât mai riguroasă a cheltuielilor antrenate și a efectelor produse.

Suntem de părere că țările candidate, mai puțin dezvoltate, pe timpul procesului de negociere și de aderare, ar trebui să primească resurse financiare suplimentare, care să acopere într-o proporție mult mai mare costurile aplicării acquis-ului comunitar. Fără acest sprijin substanțial acordat de UE, oricâte eforturi ar fi făcut România, ea nu ar fi putut ajunge la starea de convergență necesară, întrucât decalajele au fost mult prea mari, iar puterea ei economică a fost mult prea redusă în raport cu cerințele.

Ar fi necesar ca marile proiecte privind infrastructura, protecția mediului, dezvoltarea regională etc. din țările care așteaptă să adere și au o situație geografică periferică, să se bucure din partea UE de un interes cel puțin echivalent cu cel de care s-a bucurat România.

La intervale de doi-trei ani,continutul strategiilor sectoriale,cum a fost cea din domeniul justitie si afaceri interne,s-au completat.În acest scop, au fost create instituții funcționale adecvate societății românești și compatibilizarea cu instituțiile similare din statele membre ale UE, având ca obiectiv principal întărirea capacității instituționale a structurilor administrației și internelor.

4.4.Romania post-aderare

În urma analizei aprofundate a realităților României anilor urmatori , s-a demonstrat că strategia actualizată de reformă în domeniu răspunde dublului imperativ al consolidării democrației în România și al pregătirii integrării țării noastre în UE. Strategia, în forma actualizată, a proiectat noi modalități de accelerare a transformării instituționale relative la administrație și interne pentru a susține eforturile generale de reformă a administrației publice.

Conform analizei-diagnostic, au rezultat cateva aspecte pozitive.Capacitatea de adaptare a structurilor funcționale la schimbările și cerințele mediului socio-economic, precum și la obiectivele naționale impuse de integrarea europeană și de statutul de membru al Alianței Nord-Atlantice a fost revigorata major,iar elaborarea și promovarea actelor normative în conformitate cu standardele UE și cu acquis-ul comunitar s-au dovedit eficiente.

Crearea cadrului instituțional pentru desfășurarea procesului de descentralizare administrativă și financiară,creșterea gradului de transparență în relațiile publice,adoptarea și implementarea unor noi instrumente și metode moderne de management în diferite domenii,alaturi de acumularea de experiență în gestionarea programelor cu finanțare externă si relații active cu instituții similare din alte țări și cu organismele internaționale de profil au fost de mare relevanta in afirmarea noastra in cadrul UE.

Pe lângă aceste aspecte de ordin general,au fost foarte importante si cele din domeniul administrației publice pe care numai le semnalam:

constituirea și operaționalizarea unor structuri compatibile cu standardele UE în domeniul evidenței persoanelor, elaborarea legislației de profil și pregătirea introducerii cardului electronic de identitate;

punerea în aplicare a unor programe prioritare în domeniul administrației publice;

crearea sistemului-cadru de formare continuă a personalului;

implementarea unor proiecte „e-Administrație” destinate apropierii administrației de cetățeni și reducerii birocrației;

demararea procesului de reformă a funcției publice.

În domeniul ordinii și siguranței publice s-a apreciat la vremea aceea că există un mediu de lucru organizat și disciplinat și că sunt posibilități multiple de pregătire și perfecționare profesională.Practica ulterioara si actuala dovedeste contratiul.

Nu putem sa nu afirmam, pentru ca au ieșit în evidență, tot în perioada analizată și unele aspecte negative:dificultăți de comunicare internă care generează o anumită rezistență la schimbare,insuficientă coerență în adoptarea politicilor și planurilor subsectoriale,deficiențe în delimitarea atribuțiilor între structuri,insuficiența spațiilor adecvate de lucru, echipamentelor IT și biroticii,posibilități reduse de motivare financiară a personalului și de atragere în corpul funcționarilor publici a personalului cu pregătire profesională corespunzătoare,inconsecvență în realizarea obiectivelor strategice stabilite prin diferite documente programatice și a unor programe multianuale cu susținere financiară corespunzătoare pentru atingerea acestora si nu in ultimul rand lipsa unui sistem cuprinzător și actualizat de standarde ocupaționale și de formare pe plan național împiedică recunoașterea adecvată a competențelor indivizilor.

Pe lângă aceste probleme de ordin general, în domeniul administrației publice s-au mai constatat destul de grave la vremea aceea,dar care au permis insusirea unor lectii si experiente deosebite:

insuficiența resurselor financiare destinate perfecționării profesionale a funcționarilor publici, lipsa unei politici coerente de formare a acestora, precum și a asigurării nivelului de investiții necesar în vederea alinierii serviciilor publice la cerințele acquis-ului în perioadele de conformare negociate și a implementării Programului național "e-Administrație";

poziționarea responsabilității implementării unor programe cu finanțare externă pentru domenii aflate în coordonarea Ministerului Administrației și Internelor (de atunci)în cadrul altor instituții (de exemplu: coordonarea programului ISPA Instrument pentru Politici Structurale de Preaderare destinat serviciilor publice de către Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor);

gradul ridicat de fluctuație a funcționarilor publici,dupa interese politice, fapt ce determină cheltuirea suplimentară a unor resurse financiare pentru profesionalizarea acestora; – resursele umane insuficiente și/sau alocate în mod nefundamentat;

lipsa unui sistem de comunicare electronică, securizat, care să fluidizeze circulația documentelor/informațiilor, să scurteze perioada de fundamentare și luare a deciziei și să diminueze cheltuielile bugetare;

lipsa unui sistem unitar de salarizare pentru funcționarii publici si în domeniul ordinii și siguranței publice;

numărul insuficient de personal în cadrul structurilor operative, fapt ce diminuează capacitatea de acțiune a structurilor de ordine publică;

întârzierea aplicării unora dintre măsurile de reformă stabilire;

întârzierea adoptării și introducerii unor metode și mijloace moderne pentru managementul crizelor în timp real;

lipsa evaluărilor riscului de criminalitate în comunitățile locale,

disfuncționalități în asigurarea de mijloace materiale și financiare.

4.5.Modelarea structurilor „de interne”

În ceea ce privește eficienta managementului public, ținând cont de evoluțiile europene în domeniu (anterioare anului 2007, din cauza schimbării ciclului bugetar al Comisiei Europene, în unele state membre s-a trecut la utilizarea sistemul de buget bazat pe programe), la nivelul Ministerului Administrației și Internelor a fost necesară pregătirea personalului din direcțiile specializate pentru a aplica acest sistem de bugetare.

În acest sens, a fost introdus „Programul managerial” avizat de Colegiul de conducere și aprobat de ministrul administrației și internelor, bazat pe indicatorii fizici și fondurile bugetare alocate anual.

De asemenea, utilizarea noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor a fost esențială în vederea reducerii costurilor de funcționare a sistemului administrației publice, a reducerii birocrației și creșterii eficienței activităților, asigurând astfel un acces mai ușor al cetățenilor la informațiile publice de interes național sau local prin accesarea on-line a serviciilor de tip ,,Administrație către Cetățean”.

În ceea ce privește optimizarea procesului de fundamentare a actului decizional, un element deosebit de important l-a constituit îmbunătățirea procesului de formulare a politicilor publice sectoriale prin crearea sistemelor de coordonare si creșterea capacității manageriale a structurilor ministerului.

Din punctul de vedere al priorităților reformei, modificările principale în structura și funcționalitatea administrației și internelor au fost concepute ca un proces coerent, gradual, cu obiective clar definite și aflat intr-o permanentă adaptare la dinamica realității sociale românești.

În consecință, în acord cu cerințele impuse în procesul de integrare europeană și pe baza concluziilor rezultate în urma analizelor-diagnostic, au fost stabilite câteva priorități:

-creșterea capacității administrative a Ministerului Administrației și Internelor;

-crearea unui sistem eficient de prevenire și combatere a corupției;

-dezvoltarea capacității instituției de a formula politici publice coerente în

domeniile de responsabilitate și asigurarea compatibilității acestora cu reglementări și politici din alte domenii ale guvernării;

-îndeplinirea, în condițiile și la termenele stabilite, a obiectivelor și a

angajamentelor specifice din competenta Ministerului Administrației și Internelor, asumat prin capitolul 24 – Justiție și Afaceri Interne.

În privința riscurilor, oportunităților și constrângerilor în implementarea strategiei, pentru ca reforma instituțională a administrației publice să aibă succes, s-a impus consultarea permanentă a organizațiilor societății civile. De asemenea, pe baza modelului dezvoltării integrate a organizațiilor, au fost identificate patru tipuri de factori de blocaj în implementarea strategiei sectoriale privind complexitatea decizională(factori strategici), birocrația specifică oricărui sistem, mijloace umane și financiare limitate, dimensiunea și complexitatea(factori structurali),teama de risc, tradiția "continuității", schimbarea mentalității(factori culturali) si privindabsența stimulentelor individuale, neînțelegerea obiectivelor finale, demotivare și frustrări, comportamentele de așteptare(factori comportamentali).

Totusi,pe aceste temeiuri s-a realizat intelegerea superioara a prioritatilor aderarii si ca urmare :

-reforma administrației publice a devenit o prioritate pe agenda Guvernului

României;

-procesul de reformă a Ministerului Administrației și Internelor a fost susținut

și se bucura de sprijinul partenerilor europeni și al societății civile;

-exista un cadru legislativ coerent, bine armonizat cu acquis-ul comunitar;

-exista o coeziune la nivelul tuturor partidelor și formațiunilor politice cu

privire la necesitatea continuării reformei în administrație, precum și la nivelul structurilor de decizie care permitea o acțiune concertată și o abordare multilaterală, integrată, echilibrată și participativă, în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin strategia respectivă;

-implementarea strategiei a angajat un volum rezonabil de cheltuieli financiare,

iar beneficiile reformei erau necesare întregii societății românești.

Pana la urma a existat un mecanism intern pentru revizuirea și actualizarea strategiei realizat pe baza planului de implementare a strategiei și de monitorizare a performanțelor,prin care s-a asigurat consacrarea unui dublu sistem de monitorizare:

-cel intern – pentru asigurarea feedback-ul necesar pe tot timpul cât s-a derulat procesul de reformă instituțională, identificarea disfuncționalităților și aplicarea corectivele necesare;

-cel extern – pentru asigurarea independenței și neutralității în monitorizarea procesului de reformă, precum și o transparență reală pe perioada cât s-a derulat acesta. Actualizarea permanentă a ținut seama de rezultatele/performanțele obținute în fiecare etapă de implementare a procesului de reformă.

Evident, un aspect deloc de neglijat a fost cel al replanificarii resurselor, în măsura în care aplicarea strategiei actualizate privind reforma instituțională în domeniul administrației și internelor în perioada 2005-2006 a presupus resurse umane și financiare suplimentare față de cele alocate anterior.

4.6.Realitatea si experienta integrarii

În prezent UE se confruntă cu provocări majore privind aprofundarea integrării politice si extinderea spre est. După Tratatul asupra UE din 1992 a fost instituită o procedură unică de aderare, care este valabilă pentru toate instrumentele. Un stat can-didat pentru aderare trebuie să îndeplinească, în primul rând, două condiții principale. să posede calitatea de stat european și să respecte principiile fundamentale ale UE.

Se are așadar în vedere criteriul strict geografic, adică faptul că UE include organizații regionale ale căror state membre trebuie să fie europene și, astfel, decizia admiterii unui stat este o decizie politică(8).

Practica de aderare a României la UE a cuprins:procedura comunitară (cererea de aderare a statului român a primit avizul Consiliului, în urma exprimării votului unanim și a acordului de către Parlamentul European),procedura internațională conform căreia s-a încheiat un acord între România și statele membre în cadrul unei conferințe interguvernamentale,acordul ( ratificat de statul nostru și statele membre),cererea de aderare( analizată de către statele membre din punctul de vedere al oportunității candidaturii),avizul preliminar, motivat(dat de Comisie) si Consiliul a formulat concluziile, ceea ce a însemnat deschiderea negocierilor pentru aderarea României și trecerea la următoarea etapă, în care statele membre au adoptat o poziție comună în cadrul Consiliului, poziție care a stat la baza negocierilor până la aderare(9).

Criteriile politice și economice pe care România a trebuit să le îndeplinească pentru a deveni membră UE au constat, în esență, în capacitatea ei de a adopta cadrul legislativ și instituțional al UE, acquis-ul comunitar, și de a subscrie obiectivelor uniunii politice, economice și monetare. În plus, în anul 1995, Consiliul European (de la Madrid) a adoptat un criteriu suplimentar, care pretindea existența unei administrații naționale capabilă să gestioneze calitatea de membru al UE.

În urma deciziei Consiliului European de la Helsinki, din decembrie 1999, când s-a stabilit că singurul criteriu care trebuie îndeplinit înaintea începerii negocierilor este criteriul politic, s-au deschis negocierile cu România. Acquis-ul comunitar conține 31 de capitole, care au fost deschise succesiv negocierilor care s-au desfășurat în cadrul unei Conferințe la care a participat negociatorul României și cel al Consiliului Uniunii. Comisia Europeană a avut sarcina de a identifica împreună cu statul român concesiile acceptate de către Consiliul UE și care au întrunit acordul unanim al statelor membre.

Guvernul României a decis ca obiectiv pentru aderarea la UE data de 1 ianuarie 2007. În domeniul politicii externe și de securitate comună, România a fost pregătită să accepte și să aplice acquis-ul în domeniul PESC a UE. În privința efortului de pregătire pentru intrarea în UE, prioritățile politicii externe și de securitate a României au reprezentat nu numai aderarea la UE, ci și integrarea deplină în NATO.

Astfel, România a participat la o serie de operațiuni de menținere sau de susținere a păcii și a avut disponibilitatea și interesul să se implice în aranjamente ce au fost convenite pentru cooperarea cu state terțe. Pentru transpunerea acestei politici în practică au fost create structurile necesare, politica externă și de securitate a României bazându-se pe aceleași principii și având aceeași orientare cu cea promovată de UE.

Capacitatea participării active la PESC a fost demonstrată prin dialogul cu statele membre și cu structurile UE, precum și prin îmbrățișarea consecventă a declarațiilor, demersurilor și acțiunilor UE.

Astfel, România a fost invitată și s-a asociat tuturor Pozițiilor Comune ale Consiliului UE în domeniul PESC. România a fost și este un participant activ la dialogul politic declanșat prin Acordul de asociere și joacă un rol constructiv în cadrul PESC, inclusiv la reuniunile la nivel înalt și în întâlnirile la diferite nivele europene și grupuri de lucru.

Totodată, România a contribuit cu efective la misiunile de poliție și militare ale Uniunii Europene (de exemplu, în Bosnia și Herțegovina și în Macedonia). De asemenea, România s-a implicat activ în dezbaterile privind proiectul Strategiei Europene de Securitate și multe observații și propuneri românești asupra proiectului Strategiei regăsindu-se în documentul final, aprobat de Consiliul European la Bruxelles la sfârșitul anului 2003.

Partea esentiala a aderarii noastre la Uniunea Europeana l-a constituit dialogul pentru documentele programatice și de raportare Negocierile de aderare au dus la stabilirea etapelor ce au trebuit parcurse în procesul armonizării legislației, priorităților și căilor implementării normelor comunitare pe măsura integrării României în structurile UE. Armonizarea legislației românești cu legislația comunitară nu a însemnat o „preluare mecanică”, ci respectarea fazei de apropiere și apoi a fazei „deplinei adaptări și corelări” a legislațiilor.

În procesul de negociere au fost implicate Consiliul UE și Comisia Europeană, (Direcția Generală de Extindere), care au pregătit documentele de poziție și le-a înaintat Consiliului și a primit un mandat de negociere. Toate statele membre au stabilit, prin intermediul Consiliului, o poziție comună față de documentul de poziție respectiv și față de oportunitatea închiderii capitolelor aflate în negociere cu România.

Negocierile au fost finalizate provizoriu, conform principiului că nimic nu era considerat definitiv negociat până nu s-au epuizat negocierile la toate cele 31 de capitole. Negocierile au durat câțiva ani. După epuizarea întregului pachet de domenii supuse negocierilor, rezultatele s-au reunit într-un Tratat de aderare, supus ratificării în parlamentele statelor membre, în Parlamentul României și în Parlamentul European. După ratificarea tratatului de aderare, apartenența României la Uniunea Europeană a devenit efectivă pe 1 ianuarie 2007.

Dialogul România – UE a constat în mai multe categorii de documente, precum:

-Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte (Acordul european sau Acordul de asociere);

-documentele programatice ale României (printre cele comune României și UE sunt și documentele denumite Parteneriatul pentru aderare România – UE din anul 2003 și Foile de parcurs pentru România și Bulgaria).

Printre documentele de raportare ale României menționăm:

-Raportul asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderare la UE în perioada martie 2003-iunie 2004;

-Raportul asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderare la UE în perioada septembrie 2003 – iunie 2003;

-există documente ale Comisiei Europene, Consiliului Europea și cele ale Parlamentului European Road-map – Foile de parcurs pentru România care indica principalele măsuri care au fost îndeplinite în perioada rămasă până la aderare (ianuarie 2007) și totodată include obiectivele asumate de România în cadrul negocierilor de aderare și măsurile care au fost luate pentru îndeplinirea criteriilor stabilire.

În Agenda 2000, Comisia a stabilit că va raporta periodic Consiliului European progresele înregistrate de fiecare țară candidată în ceea ce privește pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ca urmare, Comisia Comunităților Europene întrunită la Bruxelles la 6 octombrie 2004 a prezentat Raportul periodic asupra progreselor înregistrate de România în vederea aderării la UE. Anterior (iunie 2004),

Consiliul European de la Bruxelles a reamintit că obiectivul comun al Uniunii era acela ca Bulgaria și România să devină membri ai Uniunii în ianuarie 2007 dacă vor fi pregătite și a concluzionat: "Consiliul European așteaptă cu nerăbdare Raportul periodic al Comisiei Europene pe anul 2005, care va reevalua abilitatea celor două țări de a-și asuma obligațiile de stat membru până la aderare".

România a continuat să implementeze Acordul European și a contribuit la funcționarea eficientă a diverselor instituții implicare. De asemenea, sistemul subcomitetelor a continuat să funcționeze ca un forum tehnic de discuții. Comitetul Parlamentar Mixt (reprezentanți ai Parlamentului român și european), s-a întrunit anual.

Un Parteneriat de aderare revizuit a fost adoptat de Consiliu în mai 2003 si trebuie sa recunoastem ca afost extrem de benefic,dupa cifrele care urmeaza:

-ponderea deținută de Comunitatea Europeană în comerțul exterior al României s-a stabilizat la un nivel ridicat;

-câștigurile din comerțul cu UE – 15 în anul 2003 a fost cu aproximativ 10% peste nivelul din anul 2002 și a reprezentat cca. 62% din comerțul total al României. -exporturile către UE – 15 au fost cu 8% mai mare decât în anul 2002, reprezentând 67,7% (11,2 miliarde euro) în exporturile totale ale României;

-s-a înregistrat o creștere importantă a exporturilor românești de produse agricole către Comunitate, care a contribuit la o reducere semnificativă a deficitului comercial în acest sector;

-importurile din UE – 15 au crescut cu 11,5% față de nivelul înregistrat în 2002, reprezentând 57,6% (12,8 miliarde euro) din totalul importurilor României.

În mai 2004, au fost finalizate negocierile privind Acordul European de liberalizare a comerțului agricol și au presupus un exercițiu de adaptare tehnică pentru a lua în calcul acordurile preferențiale care existau între România și anumite state membre ale CEFTA. În ansamblu, pachetul convenit a recunoscut fluxurile comerciale tradiționale existente între România și noile state membre și a deschis noi oportunități comerciale pentru ambii parteneri.

Un nou Protocol Adițional la Acordul European, implementând aceste noi concesii, s-a adoptat de Consiliu la sfârșitul anului 2004. În ceea ce privește produsele agricole transformate, a fost semnat în luna mai 2004 un acord la nivel tehnic prin care exporturile românești au avut acces liber la piața UE, în schimbul unei liberalizări a taxelor asupra exporturilor de către România. În perioada de raportare nu au fost impuse noi măsuri antidumping sau compensatorii și nu a fost inițiată nici o investigație împotriva României.

4.7.Accederea la fondurile europene

În baza Deciziei Consiliului din septembrie 2002, Comisia a deschis negocierile formale cu România cu privire la PECA (Protocolul privind Evaluarea Europeană a Conformității). România a beneficiat și de asistență comunitară, astfel Comunitatea Europeană a finanțat trei instrumente de preaderare pentru a ajuta țările candidate, printre care și România, la pregătirile de preaderare:programele PHARE-investitii pentru infrastructura;SAPARD, (sprijin pentru dezvoltarea rurală și agricolă); ISPA, care finanțează proiectele de infrastructură în domeniul mediului și al transportului.

Sprijinul oferit de aceste programe s-au axat pe prioritățile din Parteneriatul de Aderare, care au ajutat statele candidate să îndeplinească criteriile de aderare. Volumul total al asistenței preaderare disponibil pentru România pe anul 2004 (aproximativ 825 milioane euro) a fost semnificativ și în creștere: reprezentând o resursă financiară foarte importantă pentru România, (1,4% din PIB),adica 5,25% din veniturile bugetului consolidat.

Rata de absorbție a fondurilor în ceea ce privește angajamentele a rămas stabilă la 97% din anul 2000. Totuși implementarea proiectelor a fost deseori întârziată față de termenele limită fixate în memorandumurile de finanțare. Numeroase cereri de amânare a datei limită au fost inevitabile în fiecare an.

In ultimii ani de preaderare Programul PHARE s-a axat pe următoarele priorități:

-accentul pe programe multianuale, care întăresc capacitatea administrativă și judecătorească, susținerea minorităților și a societății civile, lupta anticorupție, îmbunătățirea condițiilor din închisori și întărirea cooperării polițienești (50 milioane euro);

– acordarea unei asistențe substanțiale pentru funcționarea unui sistem de cad astru și registru al terenurilor unic, eficient și adecvat ca bază pentru obținerea de susținere financiară comunitară, mai ales în agricultură, și pentru a asigura siguranța investițiilor (4,5 milioane euro);

– respectarea obligațiilor acquis-lui: programele de twinning, asistență tehnică și investițiile să fie îndreptate în principal în patru direcții prioritare: finanțe publice, agricultură, mediu și gestionarea frontierelor, acestea de asemenea beneficiind de programe multianuale;

-alte domenii specifice acoperite de bugetul pe 2004 au fost: piața internă, concurența, statistica, politica socială și ocuparea forței de muncă, energia, transporturile, protecția consumatorului, justiția și afacerile interne și sectorul audiovizualului (155,4 milioane euro);

– coeziune economică și socială: susținerea fiind acordată pentru susținerea Planului Național de Dezvoltare pe 3 ani adoptat de Guvernul României în decembrie 2003 (160,1 milioane euro);

– 28 milioane euro din cadrul programului au fost acordate dezvoltării cooperării transfrontaliere la granița României cu Ungaria (5 milioane Euro), Bulgaria (8 milioane euro), Moldova (5 milioane euro), Serbia și Muntenegru (4 milioane euro) și Ucraina (6 milioane euro).

Comisia Europeană a aprobat în noiembrie 2000 programul SAPARD pentru România,oferindu-ne cateva avantaje majore:

-asistența financiară comunitară pentru România în cadrul programului pentru anul 2003 în valoare de 16,3 milioane eoro;

-158,7 milioane euro,asistenta financiara pentru 2004.

Aspectul cel mai important în ceea ce privește programul SAPARD pe 2004 se referă la creșterea capacității de absorbție a fondurilor și în mod special la folosirea alocațiilor financiare anuale, dat fiind că fondurile nefolosite din cadrul acestei asistențe vor fi retrase. Au fost făcute eforturi substanțiale pentru reducerea întârzierilor în procesarea cererilor de finanțare (formulare de aplicare și solicitări de plată), pentru simplificarea procedurilor și descentralizarea procesului de evaluare.

În decembrie 2003, Agenția SAPARD a fost acreditată pentru implementarea a trei noi măsuri:investiții în exploatațiile agricole,dezvoltarea și diversificarea activităților economice care să genereze activități multiple și venituri alternative si imbunătățirea pregătirii profesionale.

România s-a confruntat cu un număr mare de probleme administrative în primele 18 luni de implementare a programului, care au întârziat substanțial procesul de selectare a proiectelor și de contractare. Aceste probleme au fost depășite în mare parte în 2004, iar gradul de absorbție a fondurilor a crescut rapid față de al patrulea trimestru al anului 2003.

Programul ISPA este bazat pe strategiile naționale în domeniul transportului și al mediului, pe care autoritățile din România le-au finalizat în 2000.

Obiectivele strategice în domeniul transportului se adresează problemelor majore pe care le are rețeaua de drumuri și cale ferată și se axează pe modernizarea coridoarelor europene care traversează țara și care avansează cu foarte mare greutate din cauza proastei guvernări. Alte priorități se referă la probleme ca nivelul crescut al traficului în zonele urbane și dezvoltarea gradului de utilizare a căilor navigabile.

În sectorul mediu, România are probleme acute în ceea ce privește poluarea aerului, apei și a solurilor – toate necesitând investiții la scară largă atât din partea sectorului public, cât și privat. Problema de mediu principală este calitatea foarte slabă a apei, care rezultă din deversarea apelor menajere netratate sau tratate parțial. O altă cauză a problemelor de mediu și a problemelor de sănătate ce rezultă din acestea este activitatea necontrolată de colectare a deșeurilor menajere (in special în mediul urban).

În domeniul mediului, a fost acordată prioritate asistenței oferite României pentru soluționarea problemelor acute cu care se confruntă în ce privește poluarea apei (tratamentul apelor uzate) și managementul deșeurilor (colectarea și depozitarea deșeurilor). România trebuie să își dezvolte considerabil capacitatea de a defini strategiile de programare și de management al unui volum mare de proiecte ISPA în vederea accelerării procesului de luare a deciziilor și de rambursare aferentă proiectelor individuale. România nu a acordat o atenție deosebită implementării efective și la timp a proiectelor finanțate în cadrul programelor PHARE și ISPA.

Una din provocările importante cu care s-a confruntat România a constat în nevoia de a întări capacitatea administrativă și judiciară pentru implementarea acquis-lui. Începând din 1998, Comisia Europeană a început să mobilizeze importante resurse financiare și umane pentru a sprijini România, folosind mecanismul agențiilor și al administrațiilor de twinning. Procesul de twinning, finanțat în cadrul programului PHARE, face ca experiența bogată în domeniul sectorului public a statelor membre să fie disponibilă statelor candidate, prin asistența acordată funcționarilor publici și prin programele de pregătire profesională, ca și prin diversele misiuni pe termen scurt ale experților.

În plus România a putut beneficia de expertiza statelor membre prin „Twinning Light”, ce reprezintă un schimb de mecanisme de expertiză pentru sprijinirea proiectelor cu arie de cuprindere limitată.

Pentru România, în perioada 1998-2003 au fost derulate 132 de proiecte, iar twinning-ul a reprezentat un element important pentru programul 2004 – 2007, deschizând perspectiva unui număr mare de sectoare, inclusiv justiție și afaceri interne, piața internă, mediu, reforma administrației publice, probleme sociale și ocuparea forței de muncă, agricultură, sprijin pentru managementul fondurilor structurale și cercetare.

4.8.Tratatul final

In aceste conditii anevoioase si complexe s-a ajuns laTratatul de aderare care conține:corpusul propriu-zis, adică tratatul în sine, între statele membre ale UE și România;protocolul în privința condițiilor și aranjamentelor pentru admiterea României în UE(principii,ajustări constituționale,prevederi permanente si prevederi temporare si măsurile tranzitorii);prevederi legate de implementarea protocolului;anexele( volum mai mare decât cel al Tratatului și al Protocolului în sine) în număr de nouă;actul final, declarații și schimbul de scrisori între România și Uniunea Europeană.

Printre punctele din Tratat, importante pentru România s-au numărat:

-alegerea a 35 europarlamentari pentru România,cu un mandat în perioada dintre aderare și 2009, anul începerii unui nou mandat al Parlamentului European;

-de la data aderării, România va plăti diferite sume, corespunzătoare cotei proprii de capital, definite de Statutul Băncii Europene de Investiții și de Reconstrucție;

-România va contribui și la sumele care vor completa rezervele,

constând în balanța dintre profit și pierderi, stabilită la sfârșitul lunii care precedă aderarea;

-plățile vor fi tăcute în cash, în euro, cu excepția unei derogări acceptare în unanimitate de Board-ul Guvematorilor;

-România va mai plăti sume si către Fondul de Cercetare pentru Cărbune și Oțel;

-licitațiile, implementarea contractării și plățile pentru asistența de aderare a programelor PHARE și PHARE CBC și pentru asistența Facilității de Tranziție vor fi realizate prin implementarea de agenții în Bulgaria și România începând cu data aderării.

Fondurile de preaderare pentru acoperirea costurilor administrative pot fi angajate în primii doi ani de după aderare. Pentru costurile auditului și evaluării, fonduri de preaderare pot fi angajate pentru până la cinci ani după aderare.

Putem concluziona in legatura cu desfasurarea prelungita a evenimentelor,complexitatea negocierilor,interesul manifestat,efortul depus,o oarecare maiestrie de arta strategica etc.La fel ca si aderarea la NATO este de remarcat aportul intregului spectru politic roamesc si mai ales stoicismul unor reprezentanti de seama a clasei politice,dar si asteptarea implinita a poporului roman.

CAP.5 FACTORUL STRATEGIC DE INTEGRARE

5.1.Valoarea strategica a integrarii

Integrarea României în NATO si UE a fost decisă și ca urmare a analizelor geostrategice care au vizat zona acțiunilor politico-militare în Europa de Sud-Est,in Orientul Apropiat și în Orientul Mijlociu, dar si în interiorul spațiului european, efectuate de experții statelor membre.Rezultatele au putut fi folosite si pentru conceptiile de geopolitica,geostrategie si geoeconomie a Uniunii Europene.

Realitățile aderării României la NATO si UE au indicat faptul că, din punct de vedere geostrategic, deci al securității continentale, se impunea cu stringență:

-consolidarea flancului nordic al NATO, prin includerea statelor baltice, astfel realizându-se legătura cu Finlanda și suprapunerea cu aliniamentul de extindere al U.E.;

-asigurarea zonei centrale(Cehia,Ungaria) , prin includerea în Alianță a Slovaciei;

-includerea României și Bulgariei, pentru cuplarea la spațiul european central NATO a Turciei și Greciei;

-realizarea supravegherii centralizate a spațiului aerian continental, în ideea abordării balistice a Europei;

-întărirea controlului spațiilor maritime in special al Mării Negre, pentru combaterea crimei organizate și imigrației ilegale;

-proiecția puterii în zona caucaziano-caspică și în Orientul Mijlociu.

-includerea Sloveniei pentru a se izola spațiul de criză al fostei R.F. Iugoslavia și astfel s-ar face o dublă cuplare a Ungariei la Europa Occidentală, consolidând implicit și securitatea statelor neutre din Europa;

În acest fel, s-a presupus că, în următorii ani, Alianța si succesiv UE ar putea avea limita estică pe axa Marea Baltică – Marea Neagră, iar cea sud-estică, pe axa Marea Caspică – frontierele nord-estice ale Turciei – Marea Mediterană, asigurând condiții optime de planificare a apărării inclusiv pentru a face față amenințărilor asimetrice.

Prin realizarea proiectării intereselor Alianței,alaturi de care poate fi si UE în zonele extracontinentale (Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Nordul Africii), NATO va depăși statutul de factor de putere euro-atlantic, devenind factor de putere global, fapt ce impune o fundamentală redefinire a competențelor și structurilor, în raport cu noul rol.

Pentru soluționarea fiecărei situații în parte, vor fi convergente, într-o măsură mai mare sau mai mică, trei centre de influență, respectiv, componenta americană, cea europeană și Federația Rusă, care, chiar dacă nu va deveni membră a Alianței, va fi angrenată în procesul decizional din domeniul securității continentale și globale prin Consiliul NATO – Rusia si Comitetul NATO-Ucraina.

Se poate concluziona că NATO rămâne singura structură de securitate transatlantică adaptabilă la condițiile geopolitice de perspectivă, credibilă ca element-cheie al viitoarei arhitecturi de securitate transcontinentală, factor de integrare europeană, și s-ar putea număra printre principalii protagoniști ai securității globale.In acelasi timp UE va dezvolta propria capacitate de securitate si o va dezvolta spre areale asiatice realizandu-se astfel spatiul de securitate euro-atlantico-asiatic.

Perspectiva NATO este legata în mod direct de summit-urrile viitoare care vor redefini obiectivele organizației,vor consacra adaptările si noile transformări si vor determina UE spre angajari de securitate in afara Europei . România privește cu mare interes acest summit-uri, pentru că dorește în continuare să-și aducă contribuția, alături de ceilalți membri NATO și PfP, la consolidarea păcii și cooperării în spațiul euro-atlantic, in globalizare inclusiv la combaterea terorismului international.

Pe de altă parte, statele europene așteaptă ca aceste summit-uri să confirme o nouă lărgire, de la Marea Baltică la Marea Neagră, obiectiv unanim acceptat de către toate forțele politice și opinia publică internationala.

Este știut că Strategia de securitate națională(prima incercare), adoptată la 18 decembrie 2001 în Parlamentul României, a consacrat, prin voință națională, obiectivul esențial al integrării în NATO și UE. Pentru noi, aceasta a reprezentat:

-nu o opțiune conjuncturală, ci una în favoarea unor valori comune, pentru modernizare și împotriva marginalizării;

-economic-realizarea obiectivelor asumate de România prin Strategia de Dezvoltare pe Termen Mediu, acceptată de UE;

-social- un accent semnificativ este pus pe combaterea insecurității individuale;

-in domeniul siguranței naționale și ordinii publice, acțiunile vor viza prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, protejarea cetățenilor, a proprietății private și publice și a infrastructurii de interes strategic;

-in domeniul apărării, România va realiza o capacitate de apărare credibilă, modernă și eficientă, consolidând statutul de generator de securitate în zonă si regiunile ei .

-pe plan intern, se desfășoară in continuare acțiuni remarcabile: dialog între toate forțele politice, consultări între instituțiile fundamentale ale statului, adoptarea unui amplu set de măsuri legislative de natură economică, pentru întărirea disciplinei financiar-bancare și combaterea spălării banilor, gestionarea crizelor și dezvoltarea unor capabilități de tip forțe speciale pentru combaterea acestui fenomen, ca și a Planului de acțiuni prioritare al Guvernului României pentru gestionarea crizei economico-financiare in cadrul desavarsirii eforturilor pentru integrarea definitiva in NATO si UE;

-pe plan extern, România are în vedere adaptarea la toate transformările NATO, U.E. sau altor organizații internaționale ce au propus noi forme de cooperare internațională în acest domeniu.

România este interesată și a demonstrat că poate participa la edificarea unei arhitecturi de securitate europene și euro-atlantice, care să nu ofere doar garanții de securitate, ci și oportunități pentru dezvoltarea altor domenii de cooperare. Suntem activi la diversele forme de cooperare regională în Europa Centrală, Europa de Sud-Est, bazinul Dunării, zona Mării Negre și Caucaz. Considerăm că aceste proiecte nu pot fi o alternativă la integrarea europeană și euro-atlantică, dar, în mod evident, ele pot contribui, în măsura în care sunt fructificate, ca un set de precondiții pe calea pregătirii integrării si a altor state.

5.2. Condițiile și obligațiile militare ale integrării

Partea cea mai spectaculoasa si complexa a aderarii la structurile de securitate si aparare colectiva si comune a fost legata de conditiile si obligatiile militare ale integrarii.Fara a ale analiza in detaliu conditiile au fost drastice si pe alocuri drama-tice,asa cum ele au fost mai mult impuse decat negociate.In continuare vom enumera numai principalele conditii,ceea ce va usura destul de substantial intelegerea meca-nismelor si a exigentelor NATO.

Asadar condițiile au fost urmatoarele:

desecretizarea sistemului militar;;

controlul NATO în sistemul militar;

respectarea normelor internaționale privind structura și dinamica industriei naționale de Apărare;

parcurgerea succesivă a etapelor de reducere a armamentelor și efectivelor militare;

realizarea interoperabilității complexe (organizaționale, funcționale, de comandă, de procedură a instruirii și administrativă) cu structurile Aliatilor;

participarea la misiuni internaționale sub mandat NATO.

Cele privind integrarea în UE au fost inspirate din cele privind NATO pentru că au fost ulterioare,in principal fiind axate pe realizarea capabilitatilor actionale pentru structurile militare.

Aceste cerinte strategice au generat la randul lor,cum era si firesc,diferite obligațiile militare,pe care de asemenea numai le enumeram in continuare:

informare succesiva si controlul privind efectivele,tehnicile și tehnologiile armatei;

însușirea terminologiei NATO prin cursuri si alte forme de scolarizare;

însușirea procedurilor și regulilor misiunilor multinaționale altele decât războiul,de asemenea prin forme adecvate de pregatire in tara si in strainatate;

planificarea și primirea controlului NATO pentru înfăptuirea reformei în domeniul militar-problema strategica fundamentala;

proiecte pentru structuri unitare ale sistemului militar;

conectarea în ciclul de comandă – control NATO (asa cum s-a realizat la obiectivul M100);

participarea la forme de pregătire colectivă (aplicații, antrenamente, demonstrații) și organizarea unor asemenea activități cu participare internațională în România.

Asadar,cerinte multiple si foarte grele,obligatii pe masura,care au impus doua lucruri:incheierea fazei de experiment a modernizarii si adaptarii sistemului militar romanesc,cu cheltuiala fara precedent si nu intotdeauna justificata a resurselor alocate si trecerea la transformarea armatei/structurilor militare in spiritul cerintelor si exigentelor NATO.

A urmat ceea ce trebuia sa se imtample cu mai multi ani in urma,adica orientarea politicii de securitate si aparare spre obiectivele europene si euroatlantice cu concretizarea in participarea la misiuni internationale ale Coalitiei miltinationale de lupta impotriva terorismului international,ale NATO,UE,,OSCE etc.Eforturile au fost mari,mai ales in vieti omenesti,dar am capatat renume,recunoastere,credibilitate, experienta de razboi si recunostinta factorilor internationali.In viitor va trebui sa le pastram ca valori dobandite in conditii grele si sa le dezvoltam in noul mediu international de securitate.

CONCLUZII

Cercetarea stiintifica efectuata si obiectivele acesteia,in mod suc-cesiv au permis desprinderea de concluzii interesanta,care au constitu-it,fie premi-sa pentru continuarea/dezvoltarea investigatiilor stiintifice, fie prilej de ref-lectie.

Asa se face ca atat pe timpul documentarii,cat mai ales al cerce- tarii stiintifice au aparut date si informatii care au necesitat reflectii uneori pre-lungite pentru intelegerea si utilizarea lor directa sau ca optiune.

Concluziile si reflectiile au generat un set de propuneri care vizeaza cateva domenii ale cunoasterii temei si se adreseaza unui spectru destul de larg de beneficiari.

Intre concluziile desprinse din cercetarea si elaborarea tezei se situia-

za si cea privind etapele integrarii.Sunt de remarcat in aces sens:drumul lung si anevoios parcurs,paralelismul integrarii in NATO si UE,eforturile mari fa-cute,resursele consummate si poate cel mai im-portant fapt unitatea politica a factorului de decizie nationala, care in lipsa ar fi putut complica si mai mult lucrurile.Deci a primat interesul national de securitate colectiva si comuna.

O alta concluzie desprinsa,dar cu implicatii politico-militare nega-

tive este cea a cheltuielilor mari si experimentelor nereusite.Pe timpul ne-gocierii si indeplinirii planurilor anuale ale integrarii sistemul militar roma-nesc a fost supus permanent unor prefaceri,care multe dintre ele ar fi putut lipsi si reduse astfel costurile.Fiecare echipa de conducere da la Ministerul Apararii si de la Statul Major General au venit cu planuri noi,uneori in con-tradictie cu cele vechi.Criteriile principale de proiecta-re si de constructie ale planurilor au fost doua:viziunea exagerat ameri-cana si pastrarea unor ele-mente identitare proprii.

Fara drept de tagada,cea mai importanta concluzie,dar de data aceasta extrem de pozitiva este comportamentul Romaniei ca membru de facto pe timpul pregatirii aderarii.In aceasta idee putem aprecia ca sunt state membre NATO care nu au participat la misiunile NATO asa cum a participat Romania,dovedind in cea mai mare masura angajare, loialitate si credibili-tate.Fortele romanesti s-au integrat usor in structuri multinationale si au fa-cut cu prisosinta dovada ca sunt instruite si au un grad sporit de profesiona-lizare.

O alta concluzie de o mare importanta si dezbatere se refera la inte-resul NATO si UE pentru integrarea Romaniei.Daca pentru integra-rea in NATO am reusit sa facem dovada interesului nostru de securitate colectiva, alaturi de interesul strategic al NATO pentru spatiul roma-nesc si Marea Neagra,altfel au stat lucrurile cu integrarea in UE.Condi-tiile de aderare erau coplesitoare pentru Romania,dar interesul comun de securitate in Europa de Sud-Est a fost mult mai mare si in aceste cir-cumstante s-au facut si com-promisuri de care am beneficiat si noi.Dar suntem capabili sa recuperam pentru a fi activi real in UE.

Cercetarea stiintifica bazata si pe documentele originale ale unor ins-titutii cu abilitati in domeniul integrarii si secuuritatii ne-au retinut serios atentia privind eficienta politicilor si strategiilor de integrare politico-econo-mico-militare.Planificarea strategica a integrarii s-a bazat pe strategii politice temeinice,pentru fiecare etapa ori obiectiv intocmin-du-se programe si pla-nuri riguroase.Numai pe aceste temeiuri s-au alo-cat/primit resursele ceea ce a facut integrarea posibila intr-un tinp rela-tiv scurt.Toate acestea evidenti-aza capacitatea de analiza si sinteza a factoruluui politic romanesc,fara deo-sebire de ideologie ori doctrina.

Cu toata aceasta rigoare au aparut si cateva limite ale succesiunii modificarilor si transformarilor produse in sistemul militar.Dintre cele mai importante subliniem doar cateva :

-prea multe modificari de structuri,state si atributiuni care au redus capacitatea decentilor dea intelege logica transformarii;

-prea multe traume psihice produse unei categorii de personal speci-alizat de varsta medie sub forma reducerii,desfiintarii,mutarii etc. functiilor ocupate;

-achizitionarea de tehnica de lupta “second hand” de care nu prea avea nevoie armata;

-alocarea discontinua a resurselor pentru modernizate si transformare.

Si in aceste conditii ale existentei unor limite manageriale strategice prin eforturi mari de natura umana,materiala si financiara,care nu se stie da-ca se vor mai recupera vreo data,participarea Romaniei la ope-ratiile si misi-unile NATO si U.E. pina la aderare a fost consistenta si foarte bine apreciata in mediul european,euroatlantic si in cel international de securitate.

Pe baza rezultatelor cercetarii stiintifice obtinute pentru teza av-

ansam cateva propuneri pentru conducerea politico-militara a Roma-niei:

-sa se aloce resursele pentru integrarea deplina in NATO si UE a-

vand in vedere ca in materie de securitate si aparare nu exista state sarace ori bogate,ci numai state preocupate si cu vointa politica;

-orice achizitie de tehhnica sau tehnologie militara sa fie din do-meni-ul high-tech si cu compatibilitati interoperationale aliate;

-dezvoltarea unor forte nationale si pentru securitatea si apararea eu-ropeana care sa satisfaca ambitiile UE pentru participarea la securitatea in globalizare;

-dezvoltarea infrastructurilor militare nationale pentru a fi folosi-te de Alianta si de UE in contextul “sprijinului natiunii gazda”;

-sporirea preocuparilor de participare mai activa la initiative de secu-ritate regionala si zonala pentru intarirea mediului de securitate ca o garantie a integrarii si dezvoltarii zonale;

-configurarea structurilor mixte si multinationale de forte ca vii-toare grupari de forte pentru securitatea regiunilor europene de dezvol-tare;

-continuarea sprijinirii integrarii euroatlantice si europene a statelor

din sud-estul european pentru crearea in jurul tarii noastre a unei regiuni de stabilitate si dezvoltare bazata cel mai mult pe integrare si securitate.

Inceputul secolului XXI a fost extrem de benefic pentru Romania.

La inceputul primei decade a fost integrarea in NATO,dupa un pe-riplu de circa un deceniu.La numai 5 ani-adica 2007-s-a produs ceea ce era asteptat cu nerabdare-integrarea si in UE.

Aceste doua evenimente de o rezonanta atemporala in istoria mul-timilenara a tarii noastre au facut sa fim ceea ce de fapt suntem,pe deplin europeni.In acest nou context european si euroatlantic Romania este chemata sa-si valorifice vocatia europeana prin modelul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est,prin exemplul de participare la operatiile si misiunile NATO si UE,prin initiativele regionale privind integrarea si securitatea si prin efortul de a stabiliza regiunea geopolitica din care facem parte.

Integrarea in NATO este acum dominata de finalizarea in urma-torii ani a transformarii in vederea definirii unei identitati strategice a Roamniei ca prezenta la operatiile si misiunile de securitate in globaliza- re.Totodata va trebui sa continuam eforturile pentru asigurarea fortelor nationale pentru NATO cu resursele necesare finalizarii inzestrarii lor corespunzatoare inter-operabilitatii in integrum.

Privind obligatiile fata de UE va trebui sa continuam la fel de ac-tiv pentrun capabilitatile militare si civile,astfel incat Uniunea sa poata prelua in totalitate securitatea spatiului continentului european si sa participe alaturi de NATO la securitatea in globalizare.

Apreciem ca mediul international de securitate are tendinte care nu vor reduce prezenta colectiva si comuna pentru stabilitate,ci vor im-pune mai multa selectivitate in gestionarea europeana si euroatlantica a efectelor combinate ale unor noi factori de insecuritate.In fata acestor realitati dina-mice nu putem sta deoparte,nu ne putem sustrage, deoare-ce viitorul roma-nesc ramane in continuare in stransa determinare cu NATO si UE.

NOTE

Vladimir ZODIAN, România, Occidentul și integrarea euro-atlantică, Tradiție și actualitate, Impact Strategic, nr. 2/2002, p. 27.

2.Ioan Mircea Pașcu, Avem acces la cea mai puternică garanție de securitate din lume, Observatorul militar, Nr. 13 (31.III. – 6-IV.2004), p.3

3. Daniela POPA, Integrarea României în Uniunea Europeană: o opțiune ireversibilă, Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 2006, p.16.

4.Ioan SCURTU, Integrarea euro-atlantică și națiunea română, Impact Strategic, nr. 2/2002, p.16.

5.Nicolae NĂBÂRJOIU, Dimensiunile Strategice ale integrării euro-atlantice, Revista Impact Strategic, nr. 2/2002,

6.Ioan Mircea Pașcu, Candidatura României la integrarea în NATO – Șansa unui examen de succes – revista Impact Strategic, nr. 2/2002

7.Mihail Popescu, Suntem în NATO, Observatorul military, Nr. 13 (31. III. – 6. IV. 2004), p.5.

8.Art. F al TM, completat cu art. 6 din TA, precizează ca Uniunea este fondată pe principiul libertății, al democrației, al respectului drepturilor omului și al libertăților fundamentale, ca și pe principiul statului de drept, valori comune ale statelor membre. Art. 49 din TA afirmă că pot deveni membre statele europene care îndeplinesc principiile din art. 6.

9.Adian Năstase, „Viziunea asupra viitorului Europei – Despre contribuția României” în România și Viitorul Europei, Ed. Monitorul Oficial, București, 2001.

10. La Consiliul European de la Copenhaga (decembrie 2002), statele membre UE au menționat obiectivul de a primi România ca membru UE în 2007, iar Consiliul European de la Salonic a declarat susținerea pentru ca România să încheie negocierile în anul 2004. Aceste obiective au fost confirmate și întărite cu prilejul Consiliului European de la Bruxelles din decembrie 2003, care a afirmat că aderarea României la Uniunea Europeană reprezintă obiectivul comun al Uniunii celor 25 și a trasat etapele acestui proces: Încheierea negocierilor de aderare în 2004, semnarea Tratatului de aderare cât mai curând posibil în 2005 și aderarea propriu-zisă în ianuarie 2007.

11. Daniela POPA, Integrarea României în Uniunea Europeană: o opțiune ireversibilă, Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 2006, p. 259.

12. Conform documentului preliminar de aderare din arhiva S.M.G.

13.Conform MAP – 1, 2 și 3 (planul de aderare), Arhiva S.M.G. Fond Special.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Avram, Ioan, UE su adrarea Romaniei,Editura Sylvi,2001

Bădescu, Ilie, Geopolitica integrării europene, Editura

Universității,București, 2002

Cociuban, Aristide, Extinderea UE si Romania,Editura Apimon-

dia,2002

Dobrescu, Emilian, Integrarea europeana,Editura Academiei Ro-

mane,1996

Epure, Emilian, Romania intr-o UE extinsa,Editura Tribuna

Economica,2002

Fuerea, Augustin, Manualul Uniunii Europene, Ediția a II a,

Editura Universul Juridic, București, 2006

Ioan, Sorin, Caracteristici ale mediului de securitate eu-

ropean și balcanic în urma extinderii NATO.

Aspecte ale ofertei României la efortul co-

mun al Alianței, în „Integrarea euroatlantică.

Priorități post-Praga”, București, Editura

A.I.S.M., 2002

Jinga, Ion, Uniunea Europeana – realități si perspective,

Editura Lumina Lex, București, 1999

Onisor, Constantin, NATO-securitate integrata,Editura ANI,

2004

Onisor, Constantin, UE-27 si Tratatul de la Lisabona,Editura

Techno-Media,2009

Onisor, Constantin, Parteneriatul pentru Securitate…,concept

Strategic NATO,Editura Techno-

Media,2009

Defarges, Moreau, Institutiile europene,Editura Amarcod,2002

Evans, Graham, Dicționar de relații internaționale, Editura

Universal Dalsi, București, 200

Midam, Christophe, Integrarea in UE,Editura UNAP,2006

Pelkmans, Jacques, Integrare europeana,IER,2003

*** Strategia de securitate națională a României,

București 2006.

*** Strategia de aparare a Romaniei,Bucuresti,

2007

*** Carta albă a Guvernului „Armata României

2010: Reformă și integrare euro-atlantică”,

București, 2004

*** Strategia militară a României, București,

2000.

*** Viziunea strategică – 2010 Armata

României, Observatorul militar, nr. 10 (13-

19 martie 2001).