Aspecte Generale Privind Cursul Prescriptiei Extinctive

Prescripția extinctivă își are sediul materiei în Cartea a VI-a din Noul Cod Civil intitulată ,,Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor”, articolele 2500-2556.

Prescripția extinctivă poate fi definită ca fiind stingerea dreptului material la acțiune dacă acesta nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. (art. 2500 alin. (1) C. civ.) Prin drept la acțiune se întelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz. ( art. 2500 alin. (2) C. civ.) Cu alte cuvinte, titularul unui drept nu mai poate acționa în instanță pentru forțarea unei persoane de a respecta o anumită obligație, după expirarea termenului stabilit de către lege.

Prescripția extinctivă reprezintă o pedeapsă pentru proprietarul unui drept subiectiv care a avut o atitudine pasivă și delăsătoare față de exercitarea dreptului său în perioada de timp hotărâtă de lege.

Din punct de vedere terminologic sintagma “ prescripție extinctivă” are două accepțiuni:

primul sens indică instituția de drept civil, adică ansamblul normelor juridice civice care legiferează stingerea dreptului de acțiune în domeniul raporturilor de drept civil;

cel de-al doilea sens indică esența prescripției extinctive, adică încetarea dreptului de a dobândi condamnarea pârâtului nerealizat în termenul de prescripție.

Conform Noului Cod Civil prescripția extinctivă nu mai este o instituție de ordine publică, fiind reglementată drept o instituție cu caracter de ordine privată. Astfel, părțile care au capacitate de exerciuțiu deplină pot modifica prin acord durata termenelor de prescripție.3

Caracteristicile prescripției extinctive:

prescripția extinctivă este o sancțiune civilă ce presupune încetarea dreptului material la acțiune.

prescripția extinctivă are caracter legal întrucat întregul său curs este reglementat de lege.

prescripția extinctivă nu se realizează automat, ci doar în cazul invocării ei de către persoana interesată. Ea nu poate fi invocată din oficiu de către instanța de judecată.

prescripția extinctivă se supune legii în vigoare la data la care a început să curgă.

Sectiunea II: Efectul prescripției extinctive

Prescripția extinctivă are drept efect stingerea dreptului material la acțiune, dar nu presupune și stingerea dreptului subiectiv civil. Cu alte cuvinte titularul își păstrează dreptul subiectiv, însă acesta nu mai poate acționa pe cale juridică împotriva celui ce nu și-a executat obligația la timp, pentru recuperarea datoriei sau obținerea de daune interese pentru prejudiciile produse.

Conform art. 2506 alin. (3) din Noul Cod Civil debitorul care execută din proprie inițiativă prestația față de titularul de drept dupa împlinirea termenului de prescripție nu mai are dreptul să ceară înapoierea plății invocând ca motiv faptul că nu știa la momentul respectiv că a intervenit prescripția extinctivă.

Datorită caracterului de ordine privată legea, art. 2507 din Noul Cod Civil, permite celui în interesul căruia se scurge sau s-a scurs prescripția să renunțe la prescripția împlinită sau la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită. Efectele renunțării la prescripție sunt menționate în art. 2510 C.civ și fac referire la faptul că în cazul “renunțării la prescripția împlinită va începe să curgă o nouă prescripție de același fel”, iar în cazul „renunțării la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită vor fi aplicate regulile privind întreruperea prescripției prin recunoașterea dreptului”.

Principiile efectului prescripției extinctive:

Efectele prescripției extinctive sunt supuse următoarelor două principii:

prin stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii ( art. 2503 alin. (1) C.civ), precum dobânzi, garanții reale sau personale. Dacă dreptul la acțiune privind un drept principal nu este prescriptibil, nu se va stinge nici dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. De asemenea dacă dreptul la actiune privind drepturile accesorii se stinge prin prescriptibilitate, nu va presupune si stingerea acțiunii privind dreptul principal.

în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție distinctă (art.2503 alin. (2) C.civ); de exemplu dobânzi, chirii, arende, rente viagere, etc. Astfel pentru fiecare prestație curge un termen de prescripție distinct, calculat de la data exigibilității fiecărei prestații, cu excepția cazului în care obligațiile alcătuiesc un tot unitar. În aceasta situație dreptul la acțiune se stinge printr-o singura prestație.

În unele cazuri în aplicarea acestui principiu trebuie să fie luat în considerare și incidența celuilalt principiu. Astfel, deoarece prescrierea dreptului principal atrage prescrierea tuturor prestațiilor succesive ce alcătuiesc obiectul dreptului accesoriu, în momentul stingerii prin prescripție a unui drept accesoriu ce are ca obiect prestații succesive, trebuie studiat mai întâi dacă nu s-a stins prin prescripție dreptul la acțiune privind un drept principal fiind inutil să se mai verifice dacă pentru fiecare prestație a intervenit sau nu prescripția extinctivă.

Secțiunea III: Începutul prescripției extinctive

La baza cursului prescripției extinctive stă cunoașterea începutului prescripției extinctive. Este important să se stabilească momentul începutului prescripției extinctive pentru a se putea stabili termenul la care se împlinește aceasta.

Regula generală privind începutul prescripției extinctive este reglementată de art. 2523 din Noul Cod Civil după cum urmează : “ Prescripția începe să curgă de la data când titularul la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări ar fi trebuit să cunoască nașterea lui”. Astfel până la cunoașterea dreptului la acțiune de către titular nu se are în vedere pasivitatea titularului de drept subiectiv și nici efectul prescripției extinctive, prin urmare nu se poate vorbi de începerea prescripției extinctive. Data nașterii dreptului subiectiv nu este aceeași cu data nașterii dreptului la acțiune, aceasta reprezentând momentul în care a fost încalcat primul, apărând posibilitatea protejării lui prin justiție.

Atunci când nu se poate aplica o regulă specială realizată pentru o anumită situație se va aplica regula generală. Codul civil prevede expres o serie de situații speciale privind momentul în care începe prescripția extinctivă, fiind diferit de regula generală.

Dreptul la acțiunea în executarea obligațiilor de a da sau de a face. ( art. 2524 C.civ.)

În cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel să o execute. ( art. 2524 alin (1) C.civ.) De obicei această regulă specială se aplică în cazul drepturilor subiective pure și simple, al drepturilor subiective afectate de un termen extinctiv, precum și al celor afectate de o condiție rezolutorie (ce duce la anularea lui).

Prin obligația de a da se întelege obligația de a transfera dreptul de proprietate sau un alt drept real, iar prin obligația de a face se întelege obligația de a realiza un serviciu sau de a înmâna un lucru.

Dreptul la acțiunea în restituirea prestațiilor ( art. 2525 C.civ)

Potrivit Noului Cod Civil art. 2525 “ Prescripția dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desființat pentru rezoluțiune sau altă cauză de ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a desființat actul ori, dupa caz, de la data la care declarația de rezoluțiune sau reziliere a devenit irevocabilă”.

Restituirea prestațiilor are loc atunci când cineva este obligat prin lege să înapoieze bunurile primite fără drept sau din eroare precum și un act juridic anulat retroactiv sau a cărui obligații au devenit imposibil de realizat din cauza unor evenimente iminente.

Dreptul la acțiunea în executarea prestațiilor succesive ( art. 2526 C.civ.)

În cazul prestațiilor succesive individuale precum dobânzile, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă la data la care fiecare prescripție devine exigibilă, însă în cazul prestațiilor ce alcătuiesc un tot unitar cum ar fi plata unui preț în rate prescripția începe să curgă de la data la care ultima prestație devine exigibilă.

Dreptul la acțiunea în materia asigurărilor ( art. 2527 C.civ)

În ceea ce privește asigurările contractuale prescripția începe să curgă după expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de părți pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata indemnizației sau, după caz, a despăgubirilor datorate de asigurator.

Dreptul la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită ( art. 2528 C.civ.)

“ Prescripția dreptului la acțiune în repararea unuei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”. ( art. 2528 alin. (1) C.civ.)

Această regulă presupune două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ: paguba produsă de fapta ilicită precum și persoana care a comis-o. Simpla cunoastere doar a pagubei nu permite începerea prescripției.

Dreptul la acțiunea în anularea actului juridic ( art. 2529 C. civ. )

Prescripția dreptului la acțiunea în anularea actului juridic începe să curgă de la momente diferite astfel:

În caz de violență, prescripția începe să curgă din ziua în care aceasta a încetat. Această regulă se justifică prin faptul că numai după această dată victima violenței va ieși din pasivitatea cauzată de temerea ce i-a fost indusă.

În cazul dolului, prescripția începe să curgă din ziua în care acesta a fost descoperit.

În caz de eroare sau în alte cazuri de anulare “prescripția începe să curgă din ziua în care cel îndreptățit, reprezentantul său legal ( în cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă) sau cel chemat de lege să îl încuviințeze sau să îi autorizeze actele a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic”. ( art. 2529, alin. (1), lit. c, C.civ. )

Dreptul la acțiunea în răspundere pentru vicii aparente ( art. 2530 C.civ.)

Textul legal menționează că prescripția dreptului la acțiunea în răspunderea pentru vicii aparente atunci când legea sau contractul obligă la garantie pentru asemenea vicii, “începe să curgă de la data predării sau recepției finale a bunului sau a lucrării sau, după caz, de la data împlinirii termenului prevăzut de lege ori stabilit prin procesul verbal de constatare a viciilor, pentru înlăturarea de către debitor a viciilor constatate”.( art. 2530 alin. (1) C.civ. )

Astfel sunt stabilite două momente diferite, obiective de la care prescripția începe să curgă: momentul principal constă în data predării sau recepției finale a bunului, iar momentul secundar constă în data împlinirii termenului legal sau stabilit de părti pentru înlăturarea viciilor constatate.

Dreptul la acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse ( art. 2531 C.civ.)

Prescripția dreptului la acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse poate începe să curgă din momente diferite, dupa cum viciul a fost descoperit anterior sau ulterior predării bunului. În situația în care viciul a fost descoperit anterior transmiterii unui bun, prescripția începe să curgă din momentul în care a fost descoperit. Însă, în situația în care viciul a fost descoperit ulterior prescripția începe să curgă astfel:

la 1 an de la predarea unui bun sau a unei lucrări sau a recepției finale a bunului sau a lucrarii, alta decât o construcție (art.2531, alin. (1), lit. a, C.civ.)

3 ani de la predarea sau recepția finală a unei construcții (art.2531, alin. (1), lit. b, C.civ.)

1 lună ( în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări) sau 3 luni ( în cazul unei lucrării de construcție) pentru executarea unor lucrări curente. (art.2531, alin. (2), C.civ.)

Capitolul II. Suspendarea prescripției extinctive

Secțiunea I: Noțiune

Suspendarea prescripției extinctive reprezintă oprirea de drept a desfășurării acesteia, pe perioada de timp cât durează cauzele prevăzute de lege care îl împiedică pe titular să exercite dreptul la acțiune, urmând să-și reia cursul după încetarea cauzei de suspendare.

Astfel, suspendarea prescripției nu presupune începerea unui nou termen de prescripție la încetarea cauzei de suspendare, ci curgerea aceluiași termen de prescriptie, adică luarea în considerare a timpului consumat anterior. Totuși dacă împiedicarea există din momentul nașterii dreptului la acțiune, prescripția nu începe să curgă decât după încetarea cauzei.