Asigurarea de Raspundere Civila Auto Rca Si Casco la S.c. Generali Romania Asigurare Reasigurare S.a
CAPITOLUL I.
ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND ASIGURĂRILE
1.1. CONCEPTUL DE ASIGURARE
Asigurările au apărut din necesitatea de protecție a oamenilor și a averilor agonisite de-a lungul vieții acestora. În decursul vieții, oamenii acumulează o serie de valori materiale adunate cu efort și sacrificii dar care pot dispărea într-o clipă în urma unui furt,accident, incendiu, cutremur, sau alt cataclism. Recuperarea bunurilor pierdute într-o perioadă scurtă de timp nu se poate face decât prin asigurare.
De asemenea, individul își poate pierde capacitatea sa de muncă, integritatea fizică și deci să ajungă în imposibilitatea desfășurării unei activități și lipsa unui venit la nivelul avut anterior.
Împrumutul pentru construirea sau cumpărarea unei locuințe, asigurarea unui venit suplimentar pentru perioada de după pensionare se pot realiza tot prin asigurare.
Observațiile statistice evidențiază faptul că evenimentele sau pericolele generate de factori naturali sau de activități umane într-un spațiu determinat sunt periodice, mărimea pagubelor putând fi evaluată doar cu aproximație. Incertitudinea constă în faptul că nu pot fi identificați subiecții (persoane fizice sau juridice) asupra cărora planează pericolele respective, intensitatea și momentul producerii evenimentului.
În decursul dezvoltării societății, omul a încercat să se protejeze de urmările unor evenimente nedorite. Cu toate acestea a rămas neputincios în fața unor catastrofe naturale generatoare de mari pagube. Încă din antichitate oamenii au fost preocupați de a preveni dar mai ales de a suporta în comun pagubele suferite de unii membrii ai comunității, atât pagubele materiale cât, mai ales, consecințele financiare ale accidentelor și deceselor membrilor comunității.
Menirea asigurării este aceea de a oferi oamenilor un tip de protecție, securitate altfel spus aceia de a-i ajuta pe cei care sunt afectați de calamități sau care sunt implicați într-un accident.
Asigurarea este o modalitate de acoperire a unei părți din riscul de care se lovesc persoanele fizice sau juridice în activitatea lor de zi cu zi.
Asigurarea este creată cu scopul de a acoperi consecințele financiare sau materiale ale unor evenimente nedorite cu care se confruntă unele persoane sau societăți. În cadrul asigurărilor nu sunt acoperite riscuride tipul celor speculative care duc în mod automat la câștiguri financiare.
Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile pentru compensarea financiară a asiguratului sunt create de asigurător din primele plătite de firmele sau persoanele care au subscris prime de asigurare. In schimbul primelor de asigurare alocate acestor fonduri, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri semnificativ mai mari în cazul în care deținătorul poliței va suferi un prejudiciu a cărui cauză face parte din riscurile asigurate. Fiecare deținător de poliță trebuie să contribuie la fondul de asigurare în mod proporțional cu probabilitatea de risc, precum și cu valoarea probabilă a efectelor acestuia.
Asigurarea – constituie un sistem de relații economice, care implică aportul unui mare număr de persoane fizice și juridice la constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenințate de aceleași pericole, în existența și activitatea lor, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile dar nesigure.
În vederea limitării și mai ales a compensării pierderilor materiale produse de diferite calamități naturale sau sau a celor financiare produse de accidente sau boli persoanelor care desfășoară o muncă utilă aducătoare de venit familiei, persoanele fizice și juridice ar trebui să-și constituie rezerve materiale și financiare la nivelul valorii bunurilor deținute sau al veniturilor obținute în perioadele de câștig maxim. Acest lucru este neeconomicos și aproape imposibil de realizat.
De aceea s-a dezvoltat ideea de a ceda riscurile care pot produce daune bunurilor deținute de diverși proprietari sau a celor care pot periclita viața sau integritatea fizică a diferitelor persoane fizice aducătoare de venituri familiei –unor companii specializate în asigurări și reasigurări.
La nivelul acestor companii de asigurări și reasigurări se formează sub formă bănească acele fonduri de asigurare din care se acoperă toate pagubele produse de riscurile acceptate de compania de asigurare, bunurilor asigurate sau persoanelor acceptate în asigurare. Fondul de asigurare contribuie la refacerea bunurilor avariate sau distruse iar prin ajutorul financiar oferit în cel mai scurt timp după o calamnitate, contribuie la extinderea activităților economice.
Mărimea acestor fonduri ar trebui să fie suficient de mare pentru a reuși să acoperă toate pagubele bunurilor și persoanelor protejate în cazul unor fenomene naturale de mare intensitate.
Conceptul de asigurare este prezentat din puncte de vedere diferite în literatura de specialitate. Asigurarea reprezintă un sistem de relații economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice și sociale izvorât din acțiunea legilor economice obiective care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice și juridice amenințate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele și se satisfac alte cerințe economico-financiare probabile, imprevizibile.
Semnificativ pentru noțiunea de asigurare sunt scopul și metoda. Scopul este este reprezentat de acoperirea pagubelor produse de evenimente nefavorabile, calamități ale naturii și accidente, precum și prevenirea acestora, iar metoda e reprezentată de acoperirea unor riscuri, crearea unei comunități de risc. Atât scopul cât și metoda sunt materializate prin formarea și utilizarea fondului de asigurare.
Alți autori definesc conceptul de asigurare ca o operație prin care unei părți, asiguratul, i se permite în schimbul unei prime sau cotizații o prestație furnizată de către o altă parte, asiguratorul, în cazul apariției unui eveniment.
Există diferite formulări ale conceptului de asigurare, fără a exista un consens și aceasta datorită unor dificultăți de ordin economic, juridic și social, dintre care cele mai importante sunt:
sfera vastă de acțiune a asigurărilor, precum și practicile complexe folosite în asigurări;
negarea de către juriști a faptului că asigurarea este o categorie economică și prezentarea acesteia ca un raport juridic, punand semnul de egalitate între asigurarea comercială și o serie de practici și condiții care fac obiectul contractului de asigurare;
Trăsăturile caracteristice ale asigurărilor sunt cele care rezultâ în mod direct din
prezentarea conceptului de asigurare , după cum urmează:
acoperirea unor riscuri prin crearea de comunități de risc și suportarea
pagubelor după criteriul mutualității;
evenimentul trebuie să fie întamplător și realizarea lui să nu depindă de voința asiguratului, fie din cauză că acest lucru este imposibil, fie că interesul asiguratului sau legea îl împiedică să-l provoace;
evenimentul să fie evaluabil, să se bazeze pe calcule statistico-matematice, atat în privința frecvenței lui, cat și a proporțiilor valorice ale fiecărui caz în parte;
persoanele fizice sau juridice să fie egal amenințate, adică necesitatea de desdăunare a grupului de persoane respectiv, trebuie să fie pricinuită de același fel de eveniment cauzator de pagube;
Aceste elemente statistice redau în ultimă instanță esența conceptului de asigurare, fiind valabile pentru orice tip de societate.
1.2 ASIGURĂRILE ÎN ROMÂNIA – APARIȚIE ȘI DEZVOLTARE
Încă din secolul al XIV-lea au fost înființate în Transilvania, primele “organizații” ce au practicat o formă de asigurare pe principiul mutualității și întrajutorării. Aceasta reprezenta o formă a asigurării de viață și potrivit clauzelor fiecare membru avea obligația să plătească o taxă de înscriere iar apoi să achite cotizații periodice. Sumele strânse erau folosite pentru a suporta cheltuielile cu înmormântarea pentru membrii săraci, precum și pentru plata de ajutoare pentru familia celui decedat atunci când aceștia rămâneau fără mijloace de trai.
În timp s-au dezvoltat asociații create pentru stingerea incendiilor ce funcționau cu aportul și în folosul mai multor comune apropiate. Se menționează, astfel, o Casă de incendii organizată în anul 1744. Principiul pe baza căruia funcționa era cel al creării unui fond comun prin contribuția trimestrială a fiecărui membru al Casei, din care era despăgubit cel ce suferea de pe urma unui incendiu.
O astfel de instituție de asigurare împotriva incendiului a fost creată în Sibiu la inițiativa magistraturii orașului în anul 1823 dar în anul 1864 când statutul său fusese definitivat numai jumătate din proprietarii de imobile și-au dat adeziunea pentru constituirea ei.
Hopșa, cum era denumită prima formă de asigurare, reprezentând un fel de întrajutorare reciprocă a oamenilor din aceeași comună, la decesul vitelor, a apărut încă înainte de secolul al XIX-lea. Astfel, în cazul accidentării unei vite, aceasta era tăiată iar carnea era împărțită între săteni, fiecare plătind o sumă de bani pentru parte ce-i revenea. În acest fel proprietarul afectat de pierderea animalului își acoperea în totalitate sau în parte paguba suferită.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au apărut în peisajul economic al țării societăți de asigurare cum ar fi Transilvania-1866, Dacia-1871, România-1873, Naționala-1882,Generala-1887, Agricola-1906, Urania, Patria, Banca Generală de Asigurare-1911. De asemenea Transilvania au avut o activitate deosebită societățile de asigurare Transsylvania și Banca Generală de Asigurări devenită mai târziu Prima Ardeleană.
În anul 1921 sediul societății Prima Ardeleană s-a mutat în Cluj, aceasta reprezentând prima societate anonimă de asigurări a românilor din Ardeal. Ulterior capitalul societății s-a mărit cu aportul altor două societăți Dacia-România și Naționala.
În anul 1923 a fost creată Asigurarea-Românească , o societatea de asigurări ce a avut o ascensiune rapidă prin introducerea și promovarea asigurărilor populare de viață fără examen medical.
Anul 1930 a reprezentat un an cu o puternică dezvoltare a conceptului de asigurare, astfel în acea perioadă, în România își desfășurau activitateaun număr de 44 societăți de asigurare iar 6 ani mai târziu, în urma concurenței din piață nu mai funcționau decât un numărde 23 de societăți de asigurare. Tot în 1936 a fost reorganizată Casa de asigurări a Ministerului de Interne (înființată în 1915) iar în anul 1942 s-a constituit Regia Autonomă a Asigurărilor.
În anul 1930 prin Legea nr. 216 a fost înființat Oficiul pentru supravegherea întreprinderilor private care încheiau asigurări și reasigurări, funcționând pe lângă Ministerul Industriei și Comerțului din acea perioadă. Larga cuprindere în asigurare a riscurilor a fost un element de bază în funcționarea acestei instituții și de asemenea introducerea unor forme de asigurare obligatorii cum ar fi asigurarea de răspundere civilă a proprietarilor de autovehicule pentru transportul, cu plată, de mărfuri și persoane, asigurarea pompierilor militari pentru cazurile de deces, infirmitate și boală, asigurarea clădirilor, a recoltelor, a inventarului agricol contra incendiului, inundației și grindinei, a reprezentat un element caracteristic al acestei instituții. Deceniul 4 al secolului XX a fost perioada în care s-a înregistrat o extindere a asigurărilor în România prin implementarea la nivel practic al tuturor formelor de asigurări cunoscute până în momentul respectiv, din cadrul fiecărei clase de asigurare.
Domeniul asigurărilor a traversat o perioadă de schimbări, de transformări, unele pozitive altele impuse de Stat prin caracterul de monopolul impus. Anul 1948 a reprezentat un prim pas în naționalizarea și trecerea în proprietatea Statului a societăților de asigurări. Societatea de Asigurare Sovieto-Română Sovromasigurare a preluat întreg portofoliul și rezervele tehnice aflate până atunci în proprietatea societăților de asigurări. În anul 1949 s-a înfiinșat și Întreprinderea de Stat pentru Reasigurări, prin reorganizarea Regiei Autonome a Asigurărilor.
În anul 1952 a fost creată Administrația Asigurărilor de Stat – ADAS, aceasta a preluat întreaga activitate a Întreprinderii de Stat pentru Reasigurări și a introdus în practică asigurarea prin efectul legii. Societatea Sovromasigurare avea în practică asigurările facultative. Anul 1953 a reprezentat anul de lichidare al societății Sovromasigurare, portofoliul acesteia fiind preluat în totalitate de ADAS.
Asigurările practicate de ADAS în ceea ce privește bunuri, persoane și răspundere civilă erau sub două forme juridice:
asigurări prin efectul legii;
asigurări facultative.
Asigurările prin efectul legii aveau la bază interesul economic și social al întregii
societăți pentru apărarea și conservarea avuției naționale, menținerea continuității activității economice și sociale și protejarea victimelor accidentelor.
În baza legii, erau cuprinse următoarele forme de asigurare:
asigurarea locuințelor persoanelor fizice pentru cazurile de calamități naturale;
asigurarea animalelor din gospodăriile cetățenilor;
asigurarea de accidente a călătorilor pe mijloacele de transport rutier, feroviar, aerian, maritim și fluvial;
asigurări de răspundere civilă auto a proprietarilor de autovehicule.
Asigurările facultative erau destinate completării asigurărilor prin efectul legii și
cuprindeau :
asigurări de bunuri pentru cazurile de avarie, distrugere, furt a bunurilor persoanelor fizice;
asigurări de persoane pentru cazurile de invaliditate, supraviețuire, deces și alte evenimente;
asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse terților, pagube constând în avarierea sau distrugerea unor bunuri, precum și vătămare corporală a unor persoane.
ADAS a practicat operațiuni de reasigurare privind asigurările maritime și de aviație.
O dată cu trecerea la economia de piață și sectorul asigurărilor a intrat într-un proces de profunde transformări.
Începând cu 1 ianuarie 1991 ADAS și-a încetat activitatea. Portofoliul de asigurări și patrimoniul acestei societăți a fost preluat de primele 3 societăți de asigurări pe acțiuni, nou constituite cu capital integral de stat ( Asigurarea Românească, Astra și Carom).
1.3. ABORDĂRI ALE ASIGURĂRILOR
Asigurarea se definește ca o prevedere legală sau ca un acord de voință între două sau mai multe părți, acord în care o parte (asiguratul) dorește să fie protejat împotriva producerii unor riscuri care i-ar putea provoca unele pagube la bunurile pe care le deține sau propriei sale vieți și o altă parte (asigurătorul) care în schimbul unei sume de bani (primă de asigurare), platită de către asigurat îi promite acestuia că-l va despăgubi cu valoarea pagubelor produse de riscul asigurat sau că-i va plăti asiguratului sau urmașilor acestuia o sumă asigurată sau o indemnizație în cazul producerii unor accidente a persoanei asigurate sau a unor vătămări corporale ale acesteia.
Conceptul de asigurare se examinează sub trei aspecte:
juridic
economic
financiar
Juridic- pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică iar acest lucru rezultă din contract ca „lege a părților” și din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Legea constituie principala formă juridică de reglementare a asigurărilor. In art 942, Codul civil român definește contractul ca fiind „acordul de voință între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic”.
Contractul de asigurare are caracter civil.
Contractul de asigurare este bilateral, nu se poate încheia cu titlu gratuit și face parte din categoria contractelor aleatorii. Potrivit prevederilor Codului civil român, art 1635, „contractul aleatoriu este convenția reciprocă ale cărei efecte în privința beneficiilor sau pierderilor pentru toate părțile sau pentru una sau mai multe dintre ele, depinde de un eveniment incert”.
Asigurările facultative sunt realizate prin contracte de asigurare. Asigurările sunt reglementate prin lege. Actuala lege a asigurărilor este Legea 136/1995 completată cu Legea 172/2004. Legea asigurărilor și contractul de asigurare, în principiu, sunt izvoare de drepturi și obligații în materie de asigurări.
Din punct de vedere economic asigurarea necesită constituirea în condiții specifice a fondului de asigurare ce prezintă câteva particularități. Principalul aspect economic este reprezentat de formă bănească sub care se constituie acest fond de asigurare. De obicei acesta se păstrează sub formă bănească sau sub forma unor active ce se pot transforma rapid în bani (ușor vandabile). O parte din el se poate păstra și sub alte forme aceea de clădiri, acțiuni cotate, alte bunuri mobile, s.a.
Fondul de asigurare se constituie descentralizat, pe seama primelor de asigurare încasate la nivelul fiecărei societăți de asigurare. Atât constituirea cât și utilizarea fondului de asigurare implică relații economice între părți prin fluxurile bănești pe care le presupune încasarea primelor de asigurare de către societatea de asigurare iar apoi prin plata despăgubirilor și a indemnizațiilor de asigurare aferente.
Financiar se poate considera că asigurarea este intermediar financiar între persoane fizice asigurate ce plătesc eșalonat prime de asigurare și persoane juridice și fizice ce au nevoie de resurse financiare. De aici reiese faptul că în asigurarile de viață, asigurarea reprezintă nu numai un mijloc de protecție împotriva riscurilor ci și un important instrument de economisire și fructificare a resurselor bănești.
Asigurările sunt considerate a fi un intermediar financiar,o ramură prestatoare de servicii și chiar un activ financiar într-o economie de incertitudini.
1.4. CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR
Asigurările reprezintă un domeniu vast , după cum s-a arătat,acoperă toate sferele activității umane. Dat fiind complexitatea domeniului este necesară atât o clarificare a conceptelor,cît și o sistematizare a acestora pentru o abordare științifică și coerentă. Astfel, în literatura de specialitate se întâlnesc tipuri și categorii variate de asigurări, detreminate prin folosirea unor criterii diferite.
După tipul și natura riscurilor asigurate ,distingem două categorii principale:
Asigurări de viață
Asigurări non- viață (generale).
Această împărțire ține seama de trăsăturile riscurilor asigurate pentru cele două grupe mari de asigurări. Deosebirile dintre ele provin din natura relației contractuale, durata și tipul de risc.În cazul asigurărilor de viață riscul care se asigură este decesul.O altă deosebire se referă la durata contractului. În timp ce asigurarea de viață este un contract pe o durată mare de obicei minim 5 ani, contractele de asigurare non- viață sunt încheiate pe termen scurt de regulă un an.
După modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare,se disting doua categorii de asigurări:
Asigurarea prin efectul legii ( obligatorii);
Asigurarea contractuală (facultativă).
Asigurarea prin efectul legii sau obligatorie este stabilită prin reglementările și se realizează automat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind bunurile sau persoanele care intră sub incidența acestora. Ea are la bază anumite interese care aparțin societății în ansamblu său și nu necesită,ca și în România, forma de asigurare obligatorie etse asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse din accidente de autovehicule.
Asigurarea contractuală sau facultativă are la bază un contract de asigurare între asigurat șiasigurator,fiind o expresie a vointei părților. Este o formă de asigurare mai flexibilă decât asigurarea prin efectul legii deoarece se încheie ca urmare a nevoii de protecție a asiguratului,răspunzând astfel mai bine necesităților și intereselor acestuia.
După domeniul asigurării,distingem patru categorii, și anume:
Asigurări de bunuri;
Asigurări de persoane;
Asigurări de răspundere civilă;
Asigurări de interes financiar.
Asigurările de bunuri cuprind proprietățile susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamități naturale,accidente,incendii sau orice alte riscuri.Sunt incluse asigurările de clădiri, utilaje,mașiniși instalații, aparatură electronică, bunurile din locuință, mărfuri,bani și alte valori.
Prin asigurările de persoane se asigură viața sau sănătatea asiguratului supuse amenințării unor evenimente care pot provoca decesul,invaliditatea sau boala acestuia.
Asigurările de răspundere civilă au ca obiect o valoare patrimonială egală cu despăgubirea pe care ar urma să o plătească asiguratul unor terți prejudiciați.
Prin asigurările de interes financiar se obține protecția pentru asigurarea de pierdere a profitului,asigurarea de credite, asigurare pentru riscul de neplată,asigurarea de fidelitate și altele.
Neglijență,Eroare
( asigurarea de răspundere)
Interes financiar
BUNURI
Persoane
Figura 1. Clasificarea asigurărilor
După riscul asigurat, asigurările sunt:
Asigurări pentru riscuri cu caracter natural: inundații,trăsnete, explozii, cutremure de pământ, ploi torențiale,grindină, inundații, furtuni,alunecări de teren;
Asigurări pentru secetă, grindină la culturile agricile;
Asigurări pentru boli,epizotii și accidente ale animalelor;
Asigurări de accidente;
Asigurări de deces;
Asigurări de răspundere civilă;
După teritoriul pe care se acordă acoperirea prin asigurare, deosebim:
Asigurări interne
Asigurări externe.
După natura și tipul raporturilor care se stabilesc între asigurat și asigurator:
Asigurarea directă:
Asigurarea indirectă.
1.5. ELEMENTELE ASIGURĂRILOR
Asigurările au un conținut complex iar formele sub care se perfectează sunt variate. Cu toate acestea ele au anumite elemente comune, respectiv: subiectele, părțile implicate, obiectul asigurării, interesul în promovarea asigurării, despăgubirea de asigurare, perioada de asigurare.
Interferențele elementelor sunt redate în următoarea schemă:
1. Asigurătorul
Asigurătorul reprezintă persoana juridică română sau străină, societate de asigurări autorizată ori societate mutuală autorizată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor care, în schimbul primelor de asigurare încasate de la asigurați, își asumă răspunderea și obligația să plătească acestora despăgubirea ce li se cuvine, în caz de distrugere a bunurilor asigurate, ca urmare a calamităților naturii sau a accidentelor, să plătească suma asigurată la survenirea unui eveniment în viața persoanelor asigurate (beneficiarilor) sau să plătească despăgubirea pentru prejudiciul produs de asigurat unei terțe persoane, potrivit normelor de asigurare.
2. Asiguratul
Asiguratul poate fi reprezentat de orice persoană fizică sau agent economic care își asigură bunurile împotriva calamității naturale sau împotriva unor accidente, precum și orice persoană fizică ce se asigură împotriva unor riscuri ce ar putea afecta integritatea corporală , sănătatea sau viața sa.
3. Beneficiarul asigurării
Beneficiarul asigurării este persoana numită prin lege, contractul de asigurare, declarație scrisă sau testament, să încaseze suma asigurată în cazul în care se produce un accident, invaliditatea sau decesul persoanelor asigurate sau să încaseze despăgubirea la asigurările de bunuri când survin daune.
4. Terțul păgubit
Terțul păgubit poate fi reprezentat de o persoană fizică sau juridică implicată într-un accident rutier ( feroviar, naval, aerian) căreia i s-au produs pagube materiale sau i-a fost afectată sănătatea, integritatea corporală (invaliditatea) sau chiar viața (decesul). Terțul păgubit nu se cunoaște decât în momentul producerii riscului (accidentului) și când se stabilește indemnizația de asigurare (despăgubirea și/sau suma asigurată).
5. Contractul de asigurare
Contractul de asigurare este actul juridic care se încheie între asigurat și asigurător, rolul acestuia fiind acela de a reglementa relațiile lor reciproce, în raport cu felul asigurărilor facultative. Asiguratul se obligă prin contract să plătească primele de asigurare la anumite termene, iar asigurătorul își asumă obligația să acorde asiguratului sau beneficiarului asigurării, la producerea cazului asigurat, despăgubiri pentru bunurile și sumele asigurate în asigurările de persoane.
6. Obiectul asigurării
Obiectul asigurării poate fi reprezentat de un bun mobil ori imobil supus asigurării, un interes, o persoană fizică sau răspunderea civilă asupra unei terțe persoane.
7. Riscul asigurat
Riscul este o primejdie, un pericol, un eveniment posibil, o întâmplare neplăcută.
Riscul mai poate fi definit ca fiind probabilitatea producerii unui fenomen împotriva căruia se contractează o asigurare, precum și protecția pe care și-o asumă societatea de asigurări prin contractarea unei asigurări sau reasigurări.
Riscul asigurat trebuie să îndeplinească unele condiții economice și juridice și anume :
să fie convenabil și să prezinte un minim de eficiență pentru asigurat
să fie accesibil asiguraților și să aibe o anumită eficiență
cauza asigurării (riscului ) să fie licită (permisa de legile în vigoare) să nu fie contrară ordinii publice.
Fiecare societate de asigurări este libera să selecteze riscurile asupra cărora își oferă protecția, cu excepția asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto.
8. Valoarea (suma) cuprinsă în asigurare
Valoarea (suma) cuprinsă în asigurare este nivelul maxim admis al despăgubirii de asigurare care poate fi plătită asiguratului în caz de daună; în asigurările de persoane, este suma ce urmează să fie plătită asiguratului sau beneficiarului asigurării. În funcție de această sumă se calculează prima de asigurare. În asigurările obligatorii, suma cuprinsă în asigurare se obține înmulțind norma de asigurare cu numărul unităților de asigurare pentru care este valabilă asigurarea:
VA = Na x NrUa
Valoarea cuprinsă în asigurare poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea totală a bunului asigurat.
9. Paguba sau dauna
Paguba sau dauna reprezintă valoarea stricăciunilor suferite de bunul asigurat, datorită producerii evenimentului cuprins în asigurare. Paguba poate fi totală sau parțială din valoarea bunului asigurat.
Daunele provocate bunurilor se pot clasifica după mai multe criterii, și anume:
a) după felul bunurilor afectate, există:
daune produse la bunuri imobile (terenuri, clădiri, fabrici, locuințe, depozite, garaje);
daune produse la bunuri mobile, cele nelegate de pământ, ca de exemplu: materii prime, materiale, producție neterminată, mărfuri, utilaje, brevete, mobilier, bani, acțiuni;
b)după cauza care a produs dauna:
daune produse de riscuri fizice (incendiu, uragane, furtuni, explozii care distrug bunuri);
daune produse de riscuri sociale (abateri de la comportamentul normal – furt, neglijență, tâlhărie, revolte, greve etc);
daune produse de riscuri economice (datorate unor cauze interne – neglijență, erori de management, sau datorită unor cauze externe – imposibilități de plată etc);
c) după felul pierderii se disting:
pierderi directe, care apar când bunul este avariat sau distrus, ori dispare datorită producerii unui risc fizic sau social (clădirea ia foc, se dărâmă etc);
pierderi indirecte, care se înregistrează ca urmare a reducerii valorii bunului în urma unei reparații, reducerea profitului etc;
d) după gradul de cuprindere, daunele pot fi:
daune parțiale, cum sunt: avarierea, distrugerea sau deprecierea parțială a bunurilor, astfel încât acestea se pot repara sau recondiționa;
daune totale, care constau în distrugerea în întregime a bunurilor, nerămânând nici un fel de recuperări.
10. Despăgubirea de asigurare
Despăgubirea de asigurare este suma de bani pe care societatea de asigurări o plătește asiguratului pentru refacerea bunului avariat sau distrus.
Cuantumul despăgubirii se stabilește în funcție de răspunderea pe care și-a asumat-o asigurătorul. Această răspundere poate fi: proporțională, după risc și limitată (plafonată).
Răspunderea proporțională constă în aceea că despăgubirea se calculează și se plătește în raport cu mărimea daunei, fiind direct proporțională cu valoarea preluată în asigurare, precum și în funcție de valoarea bunului asigurat.
Dacă s-ar stipula în contractul de asigurare răspunderea după primul risc, despăgubirea se plătește pentru întreaga valoare a daunei, fără să se depășească limita sumei asigurate.
Răspunderea limitată constă în aceea că asigurătorul compensează numai parțial dauna, și anume de la o anumită valoare în sus, urmând ca pagubele mici sau o parte fixă din daune, numite franșize, să fie acoperite de către asigurații înșiși.
11. Franșiza
Franșiza este partea, stabilită în prealabil, din cuantumul pagubei, care se suportă de către asigurat. Franșiza se poate stabili în procente sau în sumă absolută din suma asigurată sau din daună.
La asigurările cu franșiză cota de primă tarifară este mai redusă comparativ cu cea stabilită la asigurările la care nu se aplică franșiza. Franșiza se întâlnește la asigurarea mărfurilor în timpul transporturilor internaționale, la asigurarea navelor maritime, la asigurarea de răspundere civilă auto etc.
12.Fondul de asigurare
Fondul de asigurare al societății de asigurare este constituit anual, descentralizat, pe baze științifice, pe principiul mutualității, numai sub formă bănească, din primele de asigurare încasate de la asigurați.
Fondul de asigurare se constituie pentru asigurările de persoane, de bunuri și de răspundere civilă.
13. Reasigurarea
Reasigurarea constă în asigurarea unei societăți de asigurări la o altă societate de asigurări, mai puternică sub aspect financiar, prin cedarea parțială sau totală a unor riscuri și a unei cote din primele de asigurare.
Prin reasigurare se divizează, se dispersează și se omogenizează riscurile în timp și spațiu, având loc o nivelare (omogenizare) a răspunderii societăților de asigurări pentru compensarea pagubelor.
14. Prima de reasigurare
Prima de reasigurare este partea din prima de asigurare pe care reasiguratul (asigurătorul inițial) o cedează reasiguratorului.
Mărimea primei de reasigurare este influențată de partea de risc pe care o preia asupra sa reasiguratorul și de raportul dintre cererea și oferta pe piața de reasigurări.
15. Coasigurarea
Coasigurarea constă în contractarea de către un asigurat, în același timp, a unei asigurări cu câțiva asigurători.
CAPITOLUL II.
ASIGURAREA AUTOVEHICULELOR RCA ȘI CASCO
2.1. SCURT ISTORIC AL ASIGURĂRILOR OBLIGATORII DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO
Conceptul de asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto a apărut în jurul anului 1930, pentru prima dată în Marea Britanie, printr-o lege specială, denumită Road Traffic Act, aceastâ lege era creată ca urmare a numeroaselor procese de daune, rezultate în urma accidentelor provocate de automobile, ce se soldau cu victime și de asemenea procese ce nu oferau satisfacție petenților.
Ulterior și în țări ca Irlanda ( 1933), Germania (1939) și Franța (1958) a fost adoptat cadrul legal privind obligativitatea asigurării de răspundere civilă auto. În România, anul 1972 a fost anul în care s-a introdus asigurarea RCA, pentru prima dată, sub denumirea de asigurare prin efectul legii, asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule și asigurarea prin efectul legii a călătorilor în cazurile de accidente.
În prezent, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 136/ 1995, precum și a Legii nr. 32/ 2000, cu modificările și completările ulterioare ale acestora, reglementează RCA prin norme specifice.
În anul 1949, înainte de formarea Uniunii Europene, Comitetul permanent de lucru pentru transporturi rutiere din cadrul Comitetului pentru transporturi interioare al Comisiei Economice a Națiunilor Unite s-a întrunit la Geneva și a emis așa numita Carte verde, încercându-se astfel să se alcătuiască un sistem conceput pentru a simplifica trecerea vehiculelor dintr-o țară membră a Uniunii Economice Europene în alta. Comitetul a recomandat adoptarea unui model scandinav, intrat în vigoare din 1926. Cartea verde reprezintă echivalentul polițelor naționale de asigurare auto din toate țările agreate. Ea este folosită drept dovadă de asigurare de răspundere civilă, care poate fi prezentată în cazul unui accident suferit în afara țării proprii.
2.2. TRĂSĂTURILE ȘI IMPORTANȚA ASIGURĂRILOR DE RĂSPUNDERE CIVILĂ
Asigurările de răspundere civilă constituie o altă ramură importantă și de mare actualitate a asigurărilor.
Asigurările de răspundere civilă pot acoperi prejudiciul produs de asigurat – persoana fizică sau juridică- unor terțe persoane. Este vorba de prejudiciile ce se pot produce în anumite împrejurări și pentru care o persoană fizică și juridică răspunde potrivit legii.
Prin răspundere civilă se înțelege obligația juridică potrivit căreia persoana care a provocat o pagubă altei persoane trebuie să repare prejudicial pe care victima l-a suferit.
În asigurările de răspundere civilă spre deosebire de celelalte asigurări (de bunuri si persoane) pe lângă asigurator și asigurat dacă se produce riscul acoperit prin asigurare, mai intervine și o a treia persoana – terțul păgubit.
Existența acestei asigurari permite în primul rând ca persoana păgubită să primească despăgubirea cuvenită și de asemenea, ca patrimoniu asiguratului să rămână neatins, întrucât în schimbul primelor de asigurare plătite, el nu mai poate fi plătit, pe cale judiciară pentru prejudiciul produs.
Se poate afirma că, mai ales în ultimele trei decenii ale secolului XX , a crescut importanța care se acordă asigurărilor de răspundere civilă în toate țările lumii. Rolul social al asigurărilor este acela de a permite persoanelor care au suferit de pe urma accidentelor sa fie despagubite promt și integral de către societatea de asigurare.
Astfel, persoanele păgubite nu mai așteaptă până când autorul faptei va avea capacitatea financiară, economică să achite despagubirea sau uneori până când acesta va fi descoperit (cazurile când vinovații în producerea unor accidente de autovehicole nu sunt identificați imediat).
De regulă, prin asigurările de răspundere civilă sunt acoperite numai acele prejudicii, produse de asigurat unor terțe persoane care sunt urmarea unui accident.
Este necesar de subliniat ca prin asigurările de răspundere civilă se pot acoperi numai pagubele produse de asigurat unor terțe persoane și asta în anumite condiții, ce trebuie îndeplinite cumulativ.
În primul rând, este necesară săvârșirea de către asigurat a unei fapte ilicite.
În al doilea rând, trebuie să se poată dovedii existența unui prejudiciu, deci a unei pagube produse de asigurat terței persoane accidentate.
În al treilea rând se impune să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului, care a produs accidentul și prejudiciul adus terței persoane păgubite.
În al patrulea rând, este necesar să se poată constata culpa (vinovația) asiguratului
care a savârșit fapta ilicită ce a condus la producerea accidentului.
Obiectul asigurărilor de răspundere civilă este reprezentat de prejudiciul produs unor terți de către asigurat. Este vorba de prejudiciul care poate fi produs prin folosirea anumitor bunuri, cum sunt: autovehicule, clădiri și diferite alte construcții, exercitarea unei activități, etc.
Asigurarea de răspundere civilă acoperă prejudiciile care sunt urmarea producerii unui accident pentru care asiguratul datorează conform legilor în vigoare despăgubirea cuvenită terțelor persoane păgubite. Dacă asiguratul însuși este victima accidentului (sau acesta afecteaza bunurile sale), el nu are dreptul de a încasa ceva de la asigurator în cadrul asigurărilor de răspundere civilă, ci numai în cadrul asigurărilor de persoane sau a asigurărilor de bunuri.
Având în vedere faptul ca prin plata primelor de asigurare, asiguratul este dinainte scutit de obligația achitării unor despăgubiri cuvenite tertelor persoane pagubite sau vătămate – al ăaror volum nu se cunoaște ci se poate doar estima pe baza calculului probabilitatilor – asigurările de răspundere civilă sunt considerate de către mulți specialiști din acest domeniu drept cele mai importante dintre toate genurile de asigurări.
Clasificarea asigurărilor de răspundere civilă :
După modul de reglementare din punct de vedere juridic:
asigurări de răspundere civilă prin efectul legii ;
asigurări de răspundere civilă facultative.
După obiectul lor :
asigurări de răspundere civilă izvorâte din deținerea și utilizarea mijloacelor de transport;
asigurări de răspundere civilă legală sau generală.
Asigurarea de răspundere civilă reprezintă un domeniu mai nou în practica asigurărilor în raport cu celelalte două ramuri (persoane și bunuri) având ca obiect o faptă care legea o reaprobă.
Singura asigurare obligatorie de la noi este asigurarea de răspundere civilă auto, celelalte asigurării de persoane, bunuri ori răspundere civil pe care legea le permite având caracter facultativ.
În figura nr. 2.1. este prezentată clasificarea asigurărilor de răspundere civilă, după forma de reglementare juridică, după obiectul lor și după categoria de asigurați.
2.2.1. Asigurările de răspundere civilă prin efectul legii. Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.
În această asigurare sunt cuprinși toți deținătorii (persoane fizice și juridice) de autovehicule înmatriculate și folosite în România pentru cazurile de răspundere civilă delictuală, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul țării noastre.
Odată cu dezvoltarea transporturilor și creșterea numărului de autovehicule de toate tipurile care circulă pe drumurile publice a crescut și interesul general pentru asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele sau vătămările corporale produse prin accidente auto, deoarece acestea amenință un număr mare de persoane și respectiv bunuri ale acestora.
Persoanele care pătrund pe teritoriul țării cu autovehicule înmatriculate în străinătate se consideră asigurate dacă îndeplinesc următoarele condiții :
posedă documente internaționale de asigurare ;
numărul de înmatriculare atestă existența asigurării potrivit convenției bilaterale,încheiate între Biroul asigurărilor de autovehicule din România și Biroul asigurărilor de autovehicule din țara de origine.
Nu sunt cuprinse în asigurare persoanele fizice și cele juridice care dețin autovehicule cu capacitate cilindrică a motorului de până la 69 cm3. Nu se impune cuprinderea în asigurare a acestora întrucât practica demonstrează că accidentele de circulație produse de aceste autovehicule au o frecvență și o intensitate mult mai reduse decât cele provocate de alte tipuri de autovehicule.
Spre deosebire de asigurările de persoane și de bunuri la care intervin asiguratorul și asiguratul (beneficiarul) la asigurările de răspundere civilă auto intervine în plus și terța persoană păgubită (care este în toate cazurile beneficiarul asigurării, necunoscut în momentul încheierii asigurării). Deși în aproape toate cazurile terțele persoane primesc despăgubirea direct de la asigurator, ele nu-și pot valorifica drepturile în justiție (cu unele excepții) decât față de asigurat. Aceasta înseamnă că asigurările de răspundere civilă nu stabilesc raporturi juridice directe între asigurator și terțele persoane care au suferit daune, accidente corporale, ci numai prin mijlocirea asiguratului.
În asigurarea de răspundere civilă auto, asiguratul nu are dreptul să cheme în garantie societatea de asigurare în eventualul său proces cu terța persoană pagubită.
Obiectul asigurării de răspundere civilă este constituit de prejudiciul provocat terțelor persoane de către asigurat ceea ce poate afecta situația financiară a acestuia.
Asigurările de răspundere civilă auto despăgubesc de regulă numai prejudiciile care sunt consecința unor accidente. Includerea în asigurarea de răspundere civilă auto a prejudiciului, reclamă că acesta să aibă un conținut punctual, cert, actual și personal, adică repararea prejudiciului să fie solicitată numai de către persoana pagubită și de asemenea să fie direct.
În cadrul asigurărilor de răspundere civilă auto, culpa asiguratului reprezintă o condiție de bază care trebuie îndeplinită pentru a se acorda compensarea de către societatea de asigurari.
Între prejudiciul cauzat terților și culpa asiguratului trebuie să existe întotdeauna un raport nemijlocit de cauzalitate. Astfel prin aceste asigurări se despăgubește prejudiciul creat, ceea ce înseamnă că volumul despăgubirii se stabilește pe baza valorii pagubei și nu în funcție de gravitatea culpei. Compensarea pagubei se face fie prin restituirea bunului distrus fie prin restabilirea situației care a existat anterior, ori prin plata de despăgubiri bănești ( atât pentru valoarea bunului distrus, cât și pentru serviciul de care a fost lipsită terța persoană prin imposibilitatea funcționării sau folosirii persoanelor și bunurilor prejudiciate).
O altă particularitate a asigurărilor de răspundere civilă auto este aceea că răspunderea societății de asigurări ia naștere numai pentru pagubele cauzate bunurilor aparținând terțelor persoane. Nu sunt cuprinse în aceste asigurări prejudiciile produse bunurilor care aparțin asiguratului.
Primele de asigurare se stabilesc diferențiat în funcție de : felul autovehiculului și locul înmatriculării, respectiv în România sau în străinătate.
Acestea se plătesc de la data înmatriculării autovehiculului sau la data eliberării autorizației provizorii de circulație, societăților de asigurare, în perioada 1 ian. – 31 dec.
Persoanele fizice pensionate beneficiază de o reducere de 20% a primelor pe baza talonului sau a deciziei de pensionare.
În caz de neachitare la timp a primelor de asigurare prevăzute în tarif, deținătorul autovehiculului este neasigurat.
Răspunderea societății de asigurare începe:
după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a plătit asiguratorului prima de asigurare în numerar;
din momentul plății primei de asigurare în numerar,respectiv al prezentării ordinului de plată vizat de banca la care asiguratul are deschis contul de disponibil și al eliberării în vigoare a asigurării, înscrisă în document, pentru asiguratul care îl îndeplinește obligațiile de plată a primei de asigurare la timp;
din momentul plății primelor de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a asigurării înscrise în document și de data eliberării autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării autovehiculului pentru asigurații care-și îndeplinesc obligațiile de plata a primelor de asigurare.
2.2.2. Asigurarea internațională de răspundere civilă auto „carte verde” în România
Din aceleași motive arătate pentru asigurarea de răspundere civilă auto pe teritoriul național, a apărut ca o necesitate protecția similară a persoanelor fizice și a bunurilor pe plan internațional. Alături de acestea, pentru înlăturarea inconvenientelor determinate de diversitatea reglementărilor referitoare la compensarea pagubelor produse unui terț de un posesor de autovehicul prin accident. Comisia Economică pentru Europa de pe lângă ONU a propus ca asigurarea încheiată în țara de origine a asigurătorului să fie recunoscută în în care s-a produs prejudiciul. Primele reglementări au apărut în 1947, astfel în țara vizitată este valabilă asigurarea încheiată la asigurătorul din țara de origine, asigurarea valabilă în baza legii de asigurare obligatorie din vizitată.
Astfel în fiecare țară participantă s-a înființat un birou al asigurătorului de autovehicule ca organism special desemnat al societății de asigurare din respectivă, care are dreptul de a elibera asiguratului un certificat de asigurare în mod direct sau printr-una dintre societățile de asigurare membre, document cunoscut sub denumirea de „carte verde”.
Documentul „carte verde” constituie dovada că proprietarul autovehiculului a încheiat contractul de asigurare pentru răspundere civilă. El acoperă răspunderea ce i-ar putea reveni asiguratului în termenii prevăzuți de legea asigurării obligatorii a autovehiculelor din țara vizitată unde s-a produs accidentul, biroul gestionar din această țară având rolul de a constata, evalua și lichida daunele față de terțul păgubit, despăgubirile plătite urmează a le recupera de la biroul emitent, la care se adaugă și o sumă de bani pentru serviciile prestate.
Convenția are în vedere și situația în care, în țara vizitată, asigurarea de răspundere civilă auto nu este obligatorie, prevăzând pentru această ipoteză că biroul de asigurare din acea , numit birou de servire, după o consultare prealabilă cu biroul emitent, lichidează daunele produse terților de către asigurat prin accident, recuperându-le apoi de la asigurător.
În anul 1949, birourile naționale ale asigurătorilor de autovehicule au creat o organizație internațională sub denumirea de „Consiliul Birourilor Asigurătorilor de Autovehicule” cu sediul sale realizări au fost elaborarea unei convenții inter-birouri denumite ”Uniform Agrement” și stabilirea formei unice a documentului de asigurare „carte verde”. Convenția a intrat în vigoare la 01.01.1953.
Atribuțiile Consiliului Birourilor sunt:
de a lua toate măsurile sau inițiativele necesare pentru a asigura îndeplinirea integrală a recomandărilor adoptate de Grupul principal de lucru în anul 1949 și a oricăror altor recomandări sau rezoluții care s-au modificat ulterior,
b) de a menține o strânsă legătură cu Grupul principal de lucru sau cu oricare alt organism referitor la problemele sau inițiativele care ar putea avea tangență cu funcționarea sistemului „carte verde” și de a trata problemele ridicate de acele organisme.
c) de a se asigura că membrii se conformează întru totul convenției tip interbirouri.
Biroul unei țări aflate în Europa în sistemul „carte verde” are statut de membru cu drepturi depline, în timp ce biroul unei țări situate în afara teritoriului european al sistemului „carte verde” are statut de membru afiliat.
Obligația fiecărui membru este de a se supune tuturor prevederilor convenției tip interbirouri pe care a semnat-o cu ceilalți membri și tuturor deciziilor luate conform statutului, de a susține poziția și interesele sistemului „carte verde”.
Cartea Verde este un document de asiguare de răspundere civilă auto care se eliberează de societăți de asigurare din țările member ale Consiliului Birourilor Asigurărilor de la Londra. România este membră din anul 1994.
În Cartea Verde se menționează denumirea societății de asigurări din fiecare prin care va trece asiguratul,la care el va putea apela în caz de accident pentru constatarea,evaluarea pagubei, stabilirea și plate despăgubirii.Asigurarea este valabilă între datele înscrise în polița de asigurare și documentul internațional Cartea Verde.
2.3. ASIGURAREA DE AVARII ȘI FURT A AUTOVEHICULELOR (CASCO)
2.3.1. Caracterizare generală a polițelor de asigurare CASCO
Polițele pentru asigurarea de tip CASCO despăgubesc o gamă variată de daune suferite de cel asigurat în cadrul unui accident auto, ca de exemplu avarii, distrugeri de bunuri aparținând celui vinovat, aceste polițe fiind complementare polițelor de asigurări RCA cele din urmă oferind despăgubiri doar pentru prejudiciile suferite de terțe persoane – cele aflate în afara autovehiculului la momentul producerii accidentului, prejudicii pentru care șoferul autovehiculului asigurat RCA este răspunzător.
Prețul asigurării CASCO diferă punctual în funcție de riscurile acoperite, de sumele maxime despăgubite, și de asemenea de valabilitatea teritorială.
Riscurile pentru care se dorește acoperirea trebuie luate în calcul la încheierea unei asigurări auto ieftine. O poliță CASCO completă are un preț mai mare comparativ cu RCA, însă această diferență de preț este explicată de numărul de riscuri mult mai mare acoperit, cum ar fi cele de furt, distrugere și de asemenea de includerea în produsul CASCO a unor facilități cum ar fi asistența rutieră în cazul defecțiunilor apărute la autovehicul în România sau în străinătate.
De asemenea, prețul unei asigurări auto CASCO, ca și în cazul altor tipuri de asigurări, poate scădea dacă în trecut au fost încheiate polițe de asigurare CASCO pentru același autovehicul și nu s-au înregistrat daune.
În trecut erau puține polițe de asigurare care acopereau asistență rutieră. Acest aspect putea fi acoperit prin încheierea unei polițe suplimentare de asistență rutieră. În prezent acest produs este oferit de cele mai multe ori în varianta gratuită indiferent de instituția emitentă a poliței dar doar pe teritoriu României.
Polițele de asigurări auto CASCO sunt utile și în cazul accidentelor produse din vina a terțe persoane și nu a asiguratului și care au autori cunoscuți. Deși daunele sunt plătite, în ultimă instanță de cel vinovat sau prin polița de asigurare RCA a acestuia, instituția emitentă a poliței de asigurare CASCO vă poate ajuta la recuperarea daunelor.
Societățile de asigurare în România dețin în portofoliu și pun la dispoziția clienților spre utilizare, în principal, următoarele categorii de polițe:
polița ce acopera doar riscul de avarie, aceasta purtând denumirea de poliță Standard;
polița ce acoperă atât riscul de avarie cât și cel de furt
Asigurarea CASCO se poate face pentru:
pierderea totală a autovehiculului;
avarii de toate categoriile;
avarie comună (și pentru încărcătură și pentru autovehicul);
pierderea care acoperă numai cheltuielile de salvare și cheltuielile auxiliare.
Pot avea calitatea de asigurații atât persoane fizice cât și persoane juridice cu domiciliul, sediul sau reședința în țara noastră.
2.3.2. Obiectul asigurării este constituit de :
autovehiculele destinate pentru transporturile de persoane: autoturisme, ,autobuze, autocare, motocicluri etc;
autovehiculele destinate pentru transporturile de bunuri: autocamioane, autofurgonete, autobasculante, autocisterne, tractoare rutiere, autotractoare etc;
autovehiculele construite cu destinație specială sau echipate pentru diverse destinații speciale, cum ar fi:
autovehicule pentru gospodăria comunală;
autovehicule pentru stingerea incendiilor;
autosanitare, caravane cinematografice;
autoateliere, automacarale, autovehicule pentru explorări geologice, hidrotehnice și topografice etc;
autovehicule destinate lucrărilor agricole sau lucrărilor de construcții;
remorcile auto trase de un autovehicul din cele de mai sus. Nu sunt asigurate autovehiculele care nu sunt înmatriculate
2.3.3 Riscuri asigurate
Asigurătorul acordă asigutaților despăgubiri pentru pagubele produse prin distrugerea sau avarierea autovehiculului asigurat, provocate de:
diverse accidente, cum ar fi ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu alte corpuri mobile sau imobile aflate în afară sau în interiorul autovehiculului asigurat, zgârieri, căderi, derapări sau răsturnări;
incendiu, trăsnet, explozie (inclusiv explozia rezervorului de carburanți sau a rezervorului de aer comprimat);
furt
calamități naturale: ploaie torențială (inclusiv efectele indirecte ale acesteia), grindină, inundație, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbușire sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau de gheața, avalanșe de zăpadă, căderea unor corpuri pe construcția în care se află autovehiculul.
În funcție de modul cum sunt grupate riscurile acceptate, se disting următoarele tipuri de asigurări:
asigurări pentru:
a) furt;
b) incendiu și furt;
c) casco (care cuprinde riscurile de incendiu, furt și avarii accidentale);
asigurări pentru:
a) incendiu;
b) furt;
c) casco (care include riscurile de incendiu, furt și avarii accidentale);
d) casco complet (care cuprinde casco plus pagubele provocate de calamități naturale, precum și cheltuielile cu remorcarea autovehiculului avariat până la atelierul de reparații și pentru transportul la destinație al ocupanților autovehiculului în cauză);
2.3.4. Excluderi de la plata despăgubirilor
Asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru:
avarierea sau distrugerea autovehiculului sau părților sale componente prin: exploatare, funcționare,uzură sau a defectelor de fabricație, defectării pieselor, subansamblelor precumși cele cauzate de întreținerea autovehiculului.
pagubele produse prin influența temperaturii asupra motorului autovehiculului, deteminate de înghețul apei din instalația de răcire și cele produse motorului;
pagube produse ca urmare directă a trepidațiilor autovehiculelor în timpul mersului precum și avarierea componentelor, instsalațiilor, aparatelor electrice ori electronice;
avarierea sau distrugerea pieselor de rezervă, accesorii, a huselor,prelatelor, a carburanților sau a bunurilor transportate în autovehicule, semiremorci sau remorci tractate de autiovehicul;
pagube produse în timpul sau în legătură cu utilizarea autovehiculelor la concursuri,întreceri;
avarierea sau distrugerea autovehiculului sau a părților sale componente, ca urmare a pătrunderii cu aceasta în zone inundate sau prin traversarea unor cursuri de apă.
pagubele produse cu intenție de către asigurat sau de către cei care au folosit autovehiculul la data producerii daunei cu consimțământul asiguratului.
pagubele produse de conducătorii autovehiculului aflat sub influența băuturilor alcoolice, a unor produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, drogurilor;
pagubele produse în cazul în care conducătorul autovehiculului:
nu posedă permis de conducere ;
nu posedă cerificatele profesionale obligatorii ,conform legislației în vigoare , pentru a avea voie să efectueze anumite tipuri de transporturi sua să conducă anumite categorii de autovehiule;
2.3.5. Suma asigurată
Autovehiculele, remorcile și semiremorcile tractate de acestea precum și echipamentele suplimentare se asigură la valoarea reală a acestora ladta încheierii sau reînnoirii asigurării.
Valoarea reală reprezintă valoarea de comercializare din nou conform facturilor,listelor de prețuri ale producătorilor, sau cataloagelor de prețuri diminuată cu uzura determinată de vechimea autovehiculului. Pentru autovehiculelel comercilizate în România, valoarea de comercializare in nou va cuprinde și T.V.A- ul aferent.
Suma asigurată se stabileșze în lei noi( RON) sau în valută(EUR). Ratele de primă se vor stabili în aceeași valută în care a fost stabilită suma asigurată, urmând a fi achitate în valuta sau în lei la cursul BNRdin data efectuării plății.
2.3.6. Perioada asigurată
Asigurarea se încheie numai pe o perioadă de 1 an. Pentru autovehiculele comercializate în sistem leasing sau rate,polițele de asigurare se pot încheia pe toată durata contractului de leasing/ vânzare în rate.
Asigurarea nu se va putea încheia fără completarea cererii-chestionar de către asigurat,fișa de calculși fără fectuarea inspecției de risc.
În cazul autovehiculelor achiziționate direct de la producător, dealeri sau societăți de leasing,asigurarea poate intra în vigoare odată cu plata primei, emiterea contractului de asigurare și inspecția de risc a autovehiculului.
Protecția prin asigurare încetează la ora 24 a datei scadenței de plată a ratei neachitate, dacă asiguratul nu a plătit rata de primă cel mai târziu în intervalul de păsuire de 15 zile calendaristice, acordat ca o facilitate asigutatului de câtre asigurator.
Răspunderea asiguratorului înceteazâă la data decalrării daunei totale, prin plata despăgubirii de către asigurator.
În cazul în care riscul asigurat s-a produs înainte de intrarea în vigoare a asigurării, contractul de asigurare se reziliază de drept, asiguratorul având obligația de a restitui asiguratului în întregime primele de asigurare încasate.
În termen de 3 luni de la rezilierea contractului de asigurare ca urmare a înstrăinării autovehiculului, fostul asigurat paote solicita încheierea unei noi asigurări pe o durată de 1 an,pentru un alt autovehicul, proprietatea acestuia, beneficiind d reducerile de primă dobândite.Asigurareapentru noul autovehicul intră în vigiare la ora zero a următoarei zile în care s-a plătit prima de asigurare recalculată în funcție de caracteristicile noului autovehicul,s-a emis contractul de asigurare și s-a efectuat inspecția de risc.
Transferul contractului de asigurare de pe un autovehicul pe un alt autovehicul nu este posibil.
2.3.7. Încheirea contractului și plata primelor de asigurare
Contractul de asigurare se încheie pe baza cărții de identitate/ certificatului de înmatriculare a autovehiculului sau a autorizației provizorii de circulație și a declarației de asigurare completate și semnate de solicitant.
Prima de asigurare se achită integral și anticipat la încheierea asigurării.
La asigurările ce se reînnoiesc,prima de asigurare va fi majorată, conform tarifului de prime în vigoare la data reînnoirii asigurării,în funcție de numărulșimărime despăgubirilor plătite de asigurator,în baza contactului ce urmează a fi reînnoit.
Pentru a menține valabiliatatea contractului de asigurare, asiguratul este obligat să-și plătească la scadență ratele de primă, chiar și în situația în care pe contractul respectiv s-a înregistrat o daună și dauna nu a fost încă despăgubită de asigurator.
Asiguratorul are obligația să plătească integral prima de asigurare chiar și în situția în care protecția prin asigurare încetează din inițiativa sa, dacă pentru contractul respectiv asiguratorul a plătit despăgubiri.
2.3.8. Constatarea, evaluarea pagubelor și plata despăgubirilor
Constatarea și evaluarea pagubelor se face de către reprezentanții asiguratorului, împreună cu asiguratul sau împuterniciții acestuia.
Asigurătorul nu va acorda despăgubiri dacă asiguratul a procedat la repararea autovehiculului fără constatrea prealabilă a pagubei de către reprezentanții asigurătorului.
Despăgubirile se plătesc în lei,în limita sumei asigurate.
Despăgubirea se plătește beneficiarului înscris în polița de asigurare.
Asiguratul decade din dreptul la despăgubire dacă:
simulează producerea evenimentului asigurat sau facilitează agravarea pagubei;
exagerează cu intenție cuantumul pagubei folosind spre justificare mijloace sau documente false.
În caz de furt al autovehiculului, desăgubirea se acordă numai dacă Poliția confirmă înregistrarea unei reclamații de furt în legătură cu autovehiculul asigurat și numai dacă autovehiculul nu a fost găsit în termen de 60 zile de la data înștiințării în scris a furtului, la asigurator, de către asigurat.
Dacă înainte de plata despăgubirii, autovehiculul, părțile componente sau piesele acestuia au fost găsite, despăgubirile se acordă numai pentru eventualele pagube ca urmare a furtului sau tentativei de furt.
2.3.9. Obligațiile asiguraților
Asigurații sunt obligați să comunice,în scris către asigurător,imediat ce au cunoștiință despre orice modificare a circumstanțelor privind riscul asigurat, apărută pe timpul valabilității contractului de asigurare.
Asigurații sunt obligați să întrețină autovehiculele asigurate în condiții și în conformitate cu dispozițiilelegale,în scopul prevenirii producerii evenimentelor asigurate.Asigurătorul are dreptul să verifice oricând pe durata asigurării modul de întreținere a acestora.
În caz de producere a evenimentului asigurat, asigurații sunt obligații,în cazul în care permite:
să completeze Formularul ,, constatarea amiabilă de accident”,pentru avariile survenite pe teritoriul României în urma cărora ua rezultat numai pagube materiale și în care au fost implicate două autovehicule;
să înștiințeze în maximum 24 ore poliția sau alte organe de cercetare, cele ami apăroipate de locul producerii accidentului;
să ia pe seama asigurătorului și în limita sumei asigurate măsurile absolut necesare pentru limitarea pagubelor;
să înștiințeze în scris asigurătorul, în maximum 2 zile lucrătoare despre producerea evenimentului asigurat.
CAPITOLUL III.
RISCURI ÎN ASIGURĂRI
3.1. RISCUL, UN ELEMENT DE BAZĂ AL ASIGURĂRILOR
Dacă nu ar exista risc, nu ar exista asigurări. Riscul este obiectul oricărui contract de asigurare și reprezintă elementul specific asigurării.
Definirea riscului este încă o problemă larg dezbătută în literatura de specialitate.Întâlnim mai multe definiții ca:,, obiect al asigurării ,fie o persoană sau un lucru, ,, șansa unei pierderi”, ,, nesiguranța privind rezultatul unei activități”.
Alte lucrări consideră că riscul reprezintă ,,variația rezultatului care ar putea să apară într-o anumită perioadă de timp într-o situție dată”.
Riscul pentru a fi asigurabil, trebuie săîndeplinească anumite condiții.Elementele incerte pot aduce cu ele pierderi sau câștuguri.Ele pot fi risc sau șansă,ambele referindu-se la evenimente viitoare și incerte
Riscul în asigurări este folosit în sens pesimist, fiind considerat ca o întâmplarre nedorită.Din punct de vedere al asigurării,nu se pot asigura decât acele evenimente prin a căror producere poate apare o pierdere.
Șansa presupune o abordare optimistă, sperându-se preponderent obținerea unui câștig.
Pentru a fi asigurabile, riscurile trebuie să îndeplinească o serie de criterii de asigurabilitate și anume:
Să fie calculabile, să poată fi determinate probabilistic și să se poată produce cu o probabilitate cuprinsă între (0,1);
Să nu poată fi evitate;
Să nu poată fi conștientizate;
Să fie suportabile ca mărime și ca frecvență;
Să fie compensatorii, adică asiguratorul să compenseze pierderea financiară rezultată din producerea lor;
Să fie contractuale, adică să reprezinte protecția prevăzută în contractul de asigurare;
Să fie compatibile cu reglementările legale ăn vigoare, cu moral și cu profitabilitatea asiguratorului.
3.2. CLASIFICAREA RISCURILOR
Nu toate evenimentele ce pot provoca piederi pot fi protejate de societățile de asigurare. Pentru a fi asigurabil, orice tip de risc trebuie să îndeplinească unele condiții printre care: producerea sa să ducă la pierderi financiare; probabilitatea producerii lui să fie cuprinsă între 0 și 1, să se producă în viitor, să fie întâmplător atât în ceea ce privește momentul viitor în care se va produce, cât și în privința evenimentului
( uragan,grindină,cutremur).
Există mai multe criterii de clasificare, cele mai importante dintre acestea fiind prezentate mai jos:
După asigurabilitate:
Riscuri pure
Riscuri speculative
Riscurile pure sunt cele care prin producerea lor provoacă numai pierderi,și niciodată câștig. Sun riscurile asigurabile pentru care în cele mai multe cazuri,asiguratorii oferă protecție.Cele mai tipice riscuri pure sunt incendiu, explozie, naufragiu, deces,furtună.
Riscurile speculative sunt numite și riscuri antreprenoriale, deoarece prin producerea lor se pot înregistra o pierdere sau obține un câștig.În această categorie sunt incluse riscurile comerciale,pariurile,jocurile de noroc.Aceste ricuri nu sunt asigurabile.
După implicațiile și natura riscurilor:
Riscuri fundamentale
Riscuri particulare
Riscurile fundamentale reprezintă acele riscuri ale căror consecințe afectează o mare parte a societății sau a lumii și nu numai anumite persoane. Din această clasă a riscurilor fac parte:războiul, foametea, cutremurul,poluarea s.a.
Riscurile particulare sunt riscurile care prin efectele producerii lor sunt relativ limitate sub aspectul întinderii efectelor. Cele mai multe riscuri asigurabile sunt riscuri particulare, rezultând o pierdere pentru un număr relaiv mai mic de persoane.
Din punct de vedere al teoriei managementului riscului, riscurile sunt de două tipuri:
Riscuri statice sunt considerate riscuri asigurabile pentru că producerea lor generează doar pierdere sau menținerea status-ului;
Riscuri dinamice sunt identificate cu riscurile comerciale clasice care pot genera profituri sau pierderi, fiind deci asigurabile.
Ca abordare specifică, având impact asupra asigurabilității, riscurile se pot clasifica în două mari categorii:
Riscuri asigurabile, sunt acelea pe care asiguratorii le preiau și pentru care oferă protecția asiguraților.
Riscurile asigurabile se subdivid în: riscuri generale, cum ar fi: incendiu, explozie, naufragiu, eșuare,cutremur de pământ, erupție vulcanică etc. Aceste riscuri sunt incluse în condițiile generale de asigurare; și riscuri speciale, ce se pot produce ca urmare a acțiunii oamenilor( război, grevă, revoluție, răscoală etc.) sau cele care țin de natira mărfii (rugunire, spargere,altrare,mucegăire). Aceste riscuri se asigură separat la solicitarea expresă a asiguraților,contra unei prime de asigurare suplimentară, individual pentru fiecare risc.
Riscuri neasigurabile (excluse) sunt acele riscuri pe care asiguratorii nu le acceptă, sunt incluse acele evenimente a căror producere este certă sau se apropie de certitudine.
CAPITOLUL IV.
STUDIU DE CAZ PRIVIND ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO RCA ȘI CASCO LA
S.C GENERALI ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A.
4.1. EVOLUȚIA GENERALI ROMANIA
Generali România este membră a Grupului Generali, acesta fiind lider în Europa pe sectorul asigurărilor de viață, având o experiență de 175 de ani în domeniu. Istoria Grupului Generali în Romănia începe încă din anul 1835, odată cu înființarea primei sucursale, în unul dintre cele mai mari orașe comerciale ale epocii, Brăila, și având, în principal, ca obiect de activitate, asigurarea mărfurilor transportate. La data de 19 martie 1897, tot la Brăila, beneficiind și de capital romănesc, prin participarea Băncii Marmorosch Blank&Co., se înființează Societatea Română de Asigurări Generale. Anul 1948 este anul în care grupul Generali este forțat să se retragă de pe piața est-europeană, această mișcare fiind de fapt de contextul politic.
Generali revine pe piața românească în anul 1993, când se înființează societatea Generala Asigurări S.A., având capital mixt italiano-român, Assicurazioni Generali (51%) si alte 4 companii romănești fiind acționarii, activitatea vizând în principal asigurările generale. Șase ani mai târziu, în 1999, Generali Holding Vienna preia pachetul majoritar de acțiuni, și schimbă numele companiei în Generali Asigurări
Generali Romania este numele noii companii rezultate din fuziunea Generali Asigurari și Ardaf, în septembrie 2011. În acest fel, Generali Romania devine cel de-al 7-lea jucător de pe piața românească de asigurări, cu o cota de piață de 6,6% (conform datelor CSA pentru primul semestru 2011). Noua companie oferă toate categoriile de produse de asigurare, care vor fi vandute sub doua branduri și rețele de vanzare distincte, Generali Asigurari și Ardaf .
4.2. OBIECTUL DE ACTIVITATE
Principalul obiect de activitate îl reprezenta asigurarea mărfurilor transportate pe cale navală. Pentru că în prezent, Generali Asigurări reprezintă una dintre cele mai mari companii de asigurări din lume, aflându-se între primii trei asigurători europeni, are ca și obiect de activitate principal “Activități de asigurări de viață – Cod CAEN 6601”, iar obiectul secundar de activitate este reprezentat de alte activități de asigurări ce se regăsesc în Cod CAEN 6603, activități ale caselor de pensii ( excepție făcând cele din sistemul public și cele de asigurări sociale) – Cod CAEN 6602 și de asemenea, activități auxiliare ale caselor de asigurări și de pensii – Cod CAEN 6720.
METODOLOGIE PRIVIND COMPLETAREA DOCUMENTELOR FOLOSITE LA ASIGURAREA OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ
4.3.1. Polița de asigurare RCA
Tipizatul are dimensiunile, forma și conținutul stabilite prin actele normative ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.Polița de asigurare RCA reprezintă forma scrisă a contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.
Începând cu data de 1 ianuarie 2010 polițele de asigurare RCA se emit numai în sistem electronic. Prin emitere electronică se înțelege subscrierea poliței RCA simultan cu înregistrarea și stocarea instantanee în sistemul informatic al asigurătorului a datelor cuprinse în poliță.
Formularul are polița de asigurare RCA tiparită pe același suport cu documentul internațional Carte Verde. Vigneta RCA este separată de formatul poliței RCA și este sub formă de autocolant. Asigurătorul RCA este obligat să emită asiguratului polița de asigurare obligatorie RCA, împreună cu vigneta și Cartea Verde. Prin urmare, nu se vor detașa în nicio situație cele două formulare constitutive ale documentului de asigurare (polița RCA și Cartea Verde). Ele sunt separate prin linii de tip perfor, dar pot fi detașate doar de către asigurat, în vederea păstrării în condiții de siguranță.
Polița de asigurare conține o serie de rubrici care trebuie obligatoriu completate
corect, complet și lizibil, orice tip de eroare putând genera încălcări ale prevederilor legale, angajarea asigurătorului RCA în răspunderea pentru plata unor despagubiri necuvenite ori afectarea imaginii acestuia.
Preluarea corectă și exactă, în polița RCA, a datelor înscrise în declarația de
asigurare (respectiv în documentele doveditoare), de către emitentul asigurării, este deosebit de importantă, deoarece, conform art. 37 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, nicio faptă sau omisiune a asigurătorului ori a agentului său, constând în încălcarea oricărei prevederi a prezentei legi, a legii aplicabile contractului de asigurare și a condițiilor sau a cuantumului primelor de asigurare, precum și a altor elemente privind încheierea contractului de asigurare, nu poate fi invocată de asigurător pentru anularea unui contract de asigurare.
4.3.2. Completarea poliței RCA
Datele înscrise în polița de asigurare trebuie să corespundă obligatoriu, cu datele prezentate de proprietarul vehiculului în Declarația de Asigurare. După ce au fost în prealabil verificate (confruntate) cu informațiile cuprinse în documentele de înmatriculare ale vehiculului (certificatul de înmatriculare, cartea de identitate) acestea se vor completate cu maximă atenție în Aplicatia RCA de emitere electronică, urmărindu-se completarea exactă a tuturor rubricilor cerute de program.
Pentru emiterea electronică a polițelor RCA se utilizează formulare de emitere electronică: coli A4 jumatate verzi-jumătate albe, cu Birourile Carte Verde pretipărite pe verso. Direcția Centrală va aloca fiecărei agentii o plajă de serii și numere necesare pentru emiterea polițelor RCA pe aceste Formulare de emitere electronică. În același număr se distribuie si vignetele RCA.
Fiecare agenție va distribui, către fiecare agent, o plajă din seriile alocate. Câte serii au fost alocate, atâtea vignete vor fi distribuite.
La emiterea polițelor RCA, agenții trebuie sa aloce numere de polita din plaja care le-a fost alocată.
Aceste numere vor fi tipărite pe polițele RCA emise.
4.3.2.1. Completarea documentului internațional Carte Verde
Formatul și conținutul documentului respectă modelul unic adoptat și recunoscut în întreg spațiul sistemului Carte Verde, respectiv în țările semnatare ale Regulamentului General al Sistemului Carte Verde.
Completarea electronică a documentului se face conform cerințelor rubricilor respective, astfel:
rubrica 1: denumirea formularului, în limba română, engleză și franceză (Carte Internațională de Asigurare pentru Vehicule);
rubrica 2: emitentul documentului (ca format) și anume Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România;
rubrica 3: perioada de valabilitate; rubrica conține șase câmpuri cu precizarea „de la – până la”; în aceste câmpuri se tipărește în ordinea – zi, lună, an – intervalul de valabilitate a documentului; mențiunea de sub această rubrică este foarte importantă în ceea ce privește stabilirea/ înscrierea intervalului de valabilitate: „Ambele două date inclusiv”;
în rubrica 4 se tipăresc: Codul țării, Codul asigurătorului, Seria și Numărul poliței; codul asigurătorului este dat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în cazul Generali România acesta fiind recunoscut prin indicativul RO/05; după acest cod este tipărită seria de numere consecutive, alcătuită din litere și cifre;
rubrica 5: numărul de înmatriculare sau, în lipsa acestuia, numărul de șasiu al vehiculului;
la rubrica 6: categoria vehiculului. Modul de completare se face cu respectarea categoriilor de autovehicule marcate în partea din dreapta jos a documentului și anume cu unul din simbolurile:
A. autoturism; C. autocamion sau tractor; E. autobuz sau autocar;
B. motociclu; D. bicicletă cu motor; F. remorcă.
G. altele
rubrica 7: marca vehiculului;
rubrica 8 – valabilitatea teritorială: în chenarul care cuprinde abrevierile tuturor țărilor care fac parte din sistemul „Carte Verde” este barat din tipărire indicativul statului în care nu validează asigurarea obligatorie RCA: Rusia (RUS).
rubrica 9: numele și adresa asiguratului sau a utilizatorului vehiculului;
rubrica 10: se află deja pretipărit numele asigurătorului, precum și adresa sediului central al acestuia;
rubrica 11: semnătura asigurătorului (a celui care emite polița RCA).
Cu toate că documentele au regim special, la rubrica 11 se va aplica ștampila, ca măsură suplimentară de prevenire a falsificării.
În partea din stânga a formularului se regăsesc o serie de informații, deosebit de utile și importante. Aceste informații subliniază următoarele aspecte:
în fiecare țară vizitată, Biroul țării respective își asumă răspunderea acoperirii prin asigurare, în conformitate cu prevederile legale privind asigurarea obligatorie din acea țară;
la nota (1) se face o precizare în legătură cu răspunderea asigurătorului în cazul documentelor de asigurare eliberate pentru Cipru, unde valabilitatea se limitează la aria geografică care se află sub controlul Guvernului Republicii Cipru;
în mod similar, la nota (2), se face precizarea că răspunderea asigurătorului, prevăzută în documentele de asigurare eliberate pentru Serbia este limitată la aria geografică a Republicii Muntenegru și la acele arii geografice ale Serbiei care sunt sub controlul Guvernului Republicii Serbia;
Verso-ul documentul internațional de asigurare “Carte Verde” este integral tipărit cu denumirile și adresele complete ale tuturor Birourilor Naționale din statele care fac parte din sistemul “Carte Verde.
4.3.2.2. Completarea poliței de asigurare
Partea din formular care reprezintă polița RCA propriu-zisă se completează electronic cu datele și informațiile cerute de rubricile conținute, astfel:
– „Sucursala / Agenția” – denumirea unității teritoriale care gestionează polița emisă;
– „Tel./Fax” – telefonul și/sau faxul unității teritoriale care gestionează polița emisă;
-„Denumire Broker/Agent”- numele și prenumele / denumirea intermediarului care emite asigurarea;
– „Cod Broker / Agent” – la această rubrică se completează codul alocat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și codul alocat intermediarului care emite asigurarea de către Generali România;
– „Nume / Denumire Asigurat: – PROPRIETAR” – numele și prenumele / denumirea proprietarului vehiculului asigurat;
– „CUI / CNP PROPRIETAR” – codul unic de înregistrare/codul numeric personal al proprietarului vehiculului asigurat.
Proprietarul vehiculului este persoana fizică sau juridică înscrisă în documentele de identitate ale veihculului sau în alte înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate.
“Nume / Denumire Asigurat:- UTILIZATOR” – numele și prenumele / denumirea utilizatorului vehiculului asigurat, numai în situațiile în care pentru acel vehicul există un contract încheiat cu proprietarul pentru atribuirea dreptului de folosință.
„CUI / CNP UTILIZATOR” – se înscrie codul unic de înregistrare/codul numeric personal al utilizatorului vehiculului asigurat.
Utilizatorul vehiculului este persoana fizică sau juridică căreia, în baza unui contract încheiat cu proprietarul, i s-a atribuit pe o anumită perioadă dreptul de folosință a unui vehicul (ex.: leasing, închiriere, comodat).
Este importantă preluarea corectă a CUI /CNP, atât pentru Asigurat, cât și pentru Utilizator, acestea fiind două elemente definitorii pentru recunoașterea și identificarea unor asigurați în baza de date proprie, în sistemul informatic existând un procedeu de validare a configurației acestor coduri numerice.
„Adresă Asigurat / Utilizator/Tel.” – modelul poliței nu prevede și rubrică pentru utilizator; prin urmare, în cazul în care utilizatorul este altul decât proprietarul înscris în documentele vehiculului, la această rubrică se va completa adresa utilizatorului;
„Fel, Tip, Marcă, Model Vehicul” – se completează felul, marca, tipul și modelul conform certificatului de înmatriculare / cărții de identitate a vehiculului;
„Nr. înmatriculare / înregistrare” – se completează nr. înmatriculare/înregistrare înscris în certificatul de înmatriculare / cartea de identitate;
„Nr. identificare – Serie CIV / Nr. de inventar” – se completează seria șasiului, precum și seria și numărul cărții de identitate (o literă urmată de 6 cifre) a vehiculului; în cazul vehiculelor înregistrate, se va trece și numărul de inventar sau alt element de identificare înscris în documentul de înregistrare emis de autoritatea respectivă (Primărie, Prefectură, M.Ap.N., etc);
Numărul de identificare (serie caroserie / serie șasiu) reprezintă cel mai important criteriu de recunoaștere a oricărui vehicul, de la înmatricularea acestuia până la radierea lui din circulație.
Numărul de identificare este UNIC, indiferent de marca / tipul / felul / anul de fabricație și reprezintă cel mai important criteriu de identificare a unui vehicul, atât în baza proprie a asigurătorului, în baza de date CEDAM, precum și în baza de date a Poliției.
Numarul de identificare are 17 caractere, cifre si litere, este alocat de producător și conține informații despre: țara de origine a producătorului, țara în care a fost fabricat vehiculul, tipul caroseriei, motorului, etc., precum și numărul de ordine din tipul respectiv. În concluzie, două sau mai multe vehicule nu vor avea niciodată același număr de identificare, indiferent de țara sau anul în care au fost produse, etc..
Numărul de identificare (serie caroserie / șasiu) este marcat la rubrica 6 pe cartea de identitate a vehiculului și la rubrica 3 din certificatul de inmatriculare. Pe noul model al certificatului de înmatriculare, informația este înscrisă la rubrica E.
Seria și numărul cărții de identitate constituie un criteriu de căutare și comparare în baza de date CEDAM, alături de numărul de înmatriculare și seria de șasiu și de aceea trebuie completate cu maximă atenție.
Seria carții de identitate este formată dintr-o literă și un grup de 6 cifre. Se poate culege de pe documentele de identificare ale vehiculului, respectiv Cartea de Identitate, unde se află înscrisă pe pagina 1 a acesteia, iar pentru documentele vechi se regăsește în subsolul primei și ultimei pagini a cărții. De asemenea, seria se poate culege și de pe Certificatul de înmatriculare, de la rubrica 4 a acestuia. Pe noul model al certificatului de înmatriculare, informația este înscrisă la rubrica X.
„Capacitate cilindrică/Putere” – se completează în această ordine datele conform certificatului de înmatriculare;
„Nr. locuri/Masă totală maximă autorizată” – se completează datele în această ordine, conform certificatului de înmatriculare;
Preluarea și completarea corectă a acestor date este importantă, deoarece reprezintă criterii de tarifare, în funcție de categoria vehiculului.
„Valabilitate poliță: de la …………. până la ………… emisă în data de …………” – va fi completată cu datele respective, în funcție de perioada pentru care s-a plătit prima de asigurare, respectiv data la care s-a emis polița de asigurare.
– „Clasa B/M” – se completează cu clasa de Bonus sau Malus acordată la încheierea asigurării;
-„Prima de asigurare” – se înscrie în RON prima de asigurare tarifară;
– „încasată cu: …………… din data de: ………..”- se completează în această ordine, în câmpurile respective, numărul și tipul documentului de plata (chitanță nr. …., OP nr. …… , etc.) și data emiterii acestuia.
Asigurările obligatorii RCA se emit numai cu condiția plății integrale, la data încheierii asigurării, a primei de asigurare aferentă perioadei pentru care s-a emis polița.
În situația în care plata nu se efectuează cash, clientul trebuie să prezinte la încheierea asigurării Ordinul de Plată vizat de bancă.
Prin urmare, este strict interzis a se emite polițe RCA fără încasarea, la momentul încheierii asigurării, a primei de asigurare corespunzătoare sau a prezentării, de către client, a dovezii efectuării plății (OP vizat de bancă).
Excepție fac cazurile speciale în care se agrează plata în rate pentru asigurați deosebit de importanți – persoane juridice cu parcuri mari, despre care există informații și argumente care să justifice acordarea unei astfel de facilități (asigurați fideli, buni platnici etc.). Această facilitate se concretizează prin încheierea unei convenții (contract) semnată de ambele părți (asigurat-asigurător), în care se stipulează termenele de plată și cuantumul ratelor.
Cu toate că formularul de poliță are regim special, se aplica ștampilă electronică, ca măsură suplimentară de prevenire a falsificării.
4.3.3. Valabilitatea poliței de asigurare RCA
Pentru absolut toate vehiculele înmatriculate (înregistrate) sau supuse înmatriculării (înregistrarii) în România, polițele de asigurare RCA pot fi valabile pe perioade de câte:
6 luni,
12 luni,
în funcție de opțiunea asiguratului și prin excepție:
1 lună – pe perioada de valabilitate a autorizației provizorii de circulație, pentru vehiculele care se înmatriculează sau se înregistrează provizoriu, după caz, dar nu mai mult de 60 de zile
1 lună – pe perioada înmatriculării / înregistrării temporare, dar nu mai mult de 12 luni;
1 lună (maximum) – de la data dobândirii proprietății, dovedită cu documente justificative, pentru vehicule înmatriculate/înregistrate în alte state membre, pentru care se solicită asigurarea în vederea înmatriculării/înregistrării ulterioare;
1 lună – pe perioade de câte o lună, dar nu mai mult de 3 luni, pentru vehicule înmatriculate / înregistrate în alte state, pentru care se solicită asigurarea în vederea înmatriculării/înregistrării în România.
În toate situațiile în care se solicită încheierea unei asigurări obligatorii RCA pentru vehicule care urmează să fie înmatriculate/înregistrate în România, se vor solicita obligatoriu documentele legale care atestă că formalitățile de înmatriculare / înregistrare sunt în curs de desfășurare (depășind nivelul de intenție sau declarativ), de exemplu: dovada plății taxelor vamale, dovada luării în evidența fiscală, dovada plății taxei de prima înmatriculare, formalități RAR, etc.
Data începerii valabilității poliței RCA, implicit începerea răspunderii asigurătorului,
se vor stabili și se vor înscrie în poliță în funcție de:
momentul plății, de către asigurat, a primei de asigurare și cel al eliberării poliței de asigurare,
respectarea sau nu, de către asigurat, a scadențelor de plată,
data intrării în vigoare a autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării / înregistrării vehiculului.
Astfel, polița RCA își poate începe valabilitatea:
din ziua următoare celei în care expiră valabilitatea poliței de asigurare anterioare, pentru asiguratul care își îndeplinește obligația încheierii asigurării cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a acesteia (reînnoire, indiferent dacă la același asigurător sau nu);
din ziua următoare celei în care s-a încheiat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA valabilă la momentul încheierii asigurării (este depășit momentul expirării valabilității celei vechi sau persoana nu a avut deloc încheiată o astfel de asigurare);
din momentul eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.
Data intrării în vigoare a poliței (începerea valabilității) va coincide chiar cu data emiterii acesteia numai în cazul eliberării de polițe de asigurare pentru :
vehiculele care sunt nou achiziționate în România și care circulă, pe drumurile publice, din ziua cumpărării, urmând a se înmatricula în conformitate cu prevederile legale.
Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24.00 a ultimei zile de valabilitate înscrisă în documentul de asigurare sau, anterior acestei date, în momentul radierii din evidența circulației sau al transmiterii dreptului de proprietate al vehiculului, menționat în documentele emise de autoritatea de înmatriculare/înregistrare. Excepție de la aceste situații o fac vehiculele pentru care se transmite dreptul de proprietate noului proprietar în perioada de asigurare, ca urmare a încetării contractelor de leasing și pentru care asigurările rămân în vigoare până la expirarea perioadei de valabilitate înscrisă în documente, fără modificarea primei de asigurare, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții :
noii proprietari sunt utilizatorii prevăzuți în documentele de asigurare; și
asigurătorul a încasat prima de asigurare aferentă perioadei de valabilitate.
4.3.4. Încheierea asigurărilor RCA pentru vehicule înregistrate
Conform prevederilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale actelor normative emise de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asigurarea obligatorie se încheie și pentru vehicule înregistrate în România.
Conform Normelor RCA, la încheierea asigurării pentru un vehicul aflat în evidența autorității de înregistrare din România, asigurătorul este obligat să emită asiguratului polița de asigurare obligatorie RCA, împreună cu vigneta și cu documentul internațional de asigurare.
Asigurarea obligatorie a vehiculelor înregistrate se supune acelorași reguli și prevederi ca în cazul autovehiculelor/vehiculelor înmatriculate, astfel încât modalitatea de subscriere nu diferă cu nimic de cea menționată la punctele anterioare.
Sunt considerate vehicule supuse înregistrării în România următoarele:
mopedele;
tractoarele care nu se supun înmatriculării;
mașinile și utilajele agricole autopropulsate utilizate în lucări de contrucții, agricole, forestiere, care păstează caracteristicile de bază ale unui tractor;
troleibuzele, omologate de către Regia Autonomă „Registrul Auto Român” potrivit legii;
tramvaiele;
mașinile și utilajele autopropulsate utilizate în lucrări de construcții, agricole, forestiere, care nu păstrează caracteristicile de bază ale unui tractor; acestea pot fi: excavatoare, macarale, stivuitoare, încărcătoare, screpere, gredere, încărcătoare pentru excavatoare, mașini de încărcat).
Recunoașterea vehiculelor înregistrate se face după:
serie șasiu (unele dintre ele);
număr (serie) de fabricație;
număr inventar / ordine (pentru vehicule speciale ale căror date nu se comunică din motive de securitate);
număr de înregistrare (plăcuța de înregistrare).
Asigurarea obligatorie RCA se va încheia numai în baza certificatelor de înregistrare emise de autoritatea competentă (Primărie, Prefectură, Consiliul Local, M.Ap.N.).
Se vor completa în Aplicația de emitere toate datele cerute de câmpurile programului.
4.4. PROCEDURA DE LUCRU CU FORMULARELE RCA
4.4.1. Repartizarea formularelor de la Direcția Centrală către unitățile teritoriale Generali România
Tipizatele utilizate în procesul de subscriere a asigurărilor obligatorii RCA (formulare de poliță RCA, vignete RCA, declarațiile de asigurare, constatările amiabile de accident, declarațiile pe proprie răspundere privind aplicarea sistemului Bonus-Malus) sunt distribuite de la Direcția Centrală și vor fi urmărite, în mod special, prin gestionare directă de către fiecare unitate operativă (sucursală/agenție) Generali. Distribuirea se va face pe baza solicitărilor sucursalelor/agențiilor Generali, solicitări trimise utilizând aplicația on line. Comenzile efectuate în zilele de luni și marți se expediază în joia aceleiași săptămâni; comenzile efectuate miercuri – joi – vineri se expediază în joia săptămânii următoare.
Direcția Centrală (prin Area Manageri) va analiza stocul formularelor din gestiunea agenției solicitante (număr formulare distribuite, număr polițe emise) și își va rezerva dreptul de a nu răspunde solicitării de distribuire a unor noi formulare, dacă acest lucru nu se justifică.
Pentru emiterea electronică a polițelor RCA se utilizează formulare de emitere electronică: coli A4 jumatate verzi-jumătate albe, cu Birourile Carte Verde pretipărite pe verso. Direcția Centrală va aloca fiecărei agentii o plajă de serii și numere necesare pentru emiterea polițelor RCA pe aceste Formulare de emitere electronică. În același număr se vor distribui și vignetele RCA.
Procesele verbale de predare-primire cu numărul și seriile formularelor de emitere electronică, respectiv numărul vignetelor RCA, precum și cu numărul celorlalte formulare de asigurare distribuite fiecărei sucursale/agenții vor fi generate direct din aplicația IT RCA. Direcția Administrativă va elibera din magazie, prin persoana desemnată cu atribuții în gestionarea formularelor cu regim special, seriile respective și va transmite coletul către unitatea teritorială solicitantă (sucursală/agenție), împreună cu PV de predare-primire.
4.4.2. Recepționarea formularelor de către unitățile teritoriale și distribuirea către colaboratori
Odată primite la sediul unității teritoriale, formularele vor fi preluate de către persoana care a primit atribuții de gestionare (persoana desemnată de Directorul de sucursală/agenție), care va semna și va returna exemplarul original al Procesului-verbal de predare primire către Direcția Centrală (Direcția Administrativă), păstrând la sediul sucursalei/agenției o copie a acestuia.
La primirea formularelor în agenție, persoana desemnată cu atribuții de gestionare are obligația de a verifica integritatea seturilor primite, precum și corespondența între seriile și numărul formularelor înscrise în Procesul-verbal de predare-primire și cele recepționate în mod real. În cazul în care se constată unele neconcordanțe (formulare lipsă, serii diferite, erori de tipărire), acestea vor fi specificate în același Proces-verbal de predare-primire care va fi înapoiat Direcției Centrale.
Persoana desemnată să gestioneze formularele RCA le va distribui, în baza Proceselor – verbale de predare-primire generate de aplicația IT RCA, către colaboratorii care au contract de intermediere în vigoare și care se regăsesc în baza de date a societății, în lista specifică practicării acestui tip de asigurare. Seriile și numărul Formularelor de emitere electronică și a vignetelor corespunzătoare vor fi generate din aplicația IT RCA. PV de predare – primire se listează în două exemplare și se completează și cu celelalte formulare repartizate (declarații de asigurare, constatare amiabilă de accident, declarațiile pe proprie răspundere privind aplicarea sistemului Bonus-Malus etc.). Se semnează de către ambele părți. Un exemplar al PV de predare primire ramâne la colaborator/intermediar, iar celălalt va fi arhivat la sucursala/agenția emitentă.
Se va respecta corelația între numarul polițelor RCA și numărul celorlalte formulare repartizate:
– un formular pentru emitere electronică RCA – o vigneta RCA – un set formular “Constatare amiabilă de accident”;
– singurele formulare care poate fi distribuite într-un număr mai mare decât numărul formularelor RCA, respectiv al vignetelor RCA sunt: Declarația de asigurare și Declarația pe proprie răspundere privind aplicarea sistemului Bonus-Malus (erori de completare din partea clienților).
Persoana care gestionează documentele de asigurare RCA va urmări și va analiza fiecare solicitare venită din partea colaboratorilor, în ceea ce privește suplimentarea numărului de formulare. Se va ține cont de numărul formularelor distribuite până în acel moment și de numărul polițelor RCA emise, precum și de potențialul de vânzare al colaboratorului. Nu se va suplimenta necesarul de formulare, dacă acest lucru nu se justifică.
4.4.3. Distribuirea formularelor din aplicația RCA
Distribuirea formularelor se face din aplicația RCA, din meniul Formulare/Distribuire.
Se selectează tipul de formular dorit a fi distribuit (în cazul de față Formular de emitere electronică), precum și seria Formularelor și se introduce plaja de numere (din cea alocată de Direcția Centrală). Se selectează Agent în câmpul Distribuit la. Câmpul Nume este completat cu numele agenților activi din baza de date. Se alege agentul dorit. Se apăsa Distribuie pentru formularele dorite.
Programul va genera Procesul-Verbal de predare primire care va fi listat în cel puțin 2 (două) exemplare.
Fiecare sucursală/agenție va distribui, către fiecare agent/broker, o plajă din seriile alocate. Câte serii au fost alocate, atâtea vignete vor fi distribuite.
La emiterea polițelor RCA, agenții trebuie sa aloce numere de polita din plaja care le-a fost alocată. Aceste numere vor fi tipărite pe polițele RCA emise.
4.4.4 Borderoul de depunere
În aplicația IT RCA există în continuare posibilitatea generării și tipăririi formularelor de Borderou de depunere. Acestea pot fi puse la dispoziția colaboratorilor și utilizate pentru descărcarea gestiunii (ex: vignete anulate, neutilizate) prin predarea formularelor anulate/neutilizate, la sediul agenției.
Borderourile de depunere se generează din meniul Borderouri / Gestionare.
Se apasă Generare borderouri în fereastra de căutare borderouri. Se introduce numărul de borderouri dorite și agentul căruia îi vor fi încredințate.
Se apăsa butonul Salvează.
Borderourile vor fi salvate în baza de date ca fiind emise pentru agentul respectiv de către userul care a realizat operația. Borderourile sunt emise sub forma unui raport și vor trebui listate și înmânate agentului! După listare, fereastra cu raportul de borderouri se poate închide și se poate relua procesul de emitere de borderouri pentru un alt agent sau se poate renunța prin apăsarea butonului Înapoi și revenirea la fereastra de căutare.
Urmărirea sumelor neidentificate și a polițelor neîncasate
Sucursalele/agențiile (prin Director sau persoane desemnate de acesta) au obligația de a verifica zilnic Situația Financiară a polițelor RCA, în vederea descoperirii cazurilor în care pe acestea nu se descarcă corect sau nu se descărcă deloc încasările aferente. În cazul în care apar neconcordanțe, trebuie luată imediat legătura cu intermediarul în scopul recuperării diferențelor de primă.
Situația Financiară a unei polițe poate fi vizualizată în meniul Căutare polițe.
Retragerea formularelor scoase din uz și primirea formularelor de la colaboratorii cu contracte de mandat reziliate
Formularele scoase din uz vor fi obligatoriu recuperate si inventariate de la toți intermediarii, respectiv persoanele desemnate sa incheie asigurari RCA, pe bază de proces verbal de predare-primire si vor fi transmise către magazia Direcției Centrale, cu îndeplinirea tuturor formalităților privind gestiunea formularelor cu regim special.
La primirea formularelor necompletate, se va verifica integritatea seturilor returnate. Se va întocmi un proces-verbal de predare-primire, semnat de ambele părți. Un exemplar va fi înmânat colaboratorului, iar celălalt va fi arhivat la sediul sucursalei/agenției. Returnarea acestor formulare se va înregistra în programul RCA prin realocarea/redistribuirea acestora pe Codul necomisionabil al sucursalei/agenției.
În momentul recepției formularelor returnate, obligatoriu se va urmări ca situația polițelor emise + anulate + necompletate să corespundă cu totalul formularelor/vignetelor distribuite către acel agent / broker.
În aplicația RCA se poate vizualiza situația formularelor distribuite către fiecare colaborator în parte.
În meniul Formulare / Căutare se selectează tipul formularului, agentul și statusul formularelor care se doresc a fi vizualizate (toate formularele distribuite acelui colaborator, formularele completate, formularele anulate și formularele necompletate). Colaboratorul va trebui să depună toate formularele necompletate indicate de aplicație, cu verificarea depunerii tuturor polițelor/vignetelor emise și a celor anulate.
De asemenea, vor fi retrase si inventariate, pe bază de Proces-verbal de predare-primire și formularele de asigurare aflate la colaboratorii pentru care încetează colaborarea cu Generali, aceștia având obligația de a depune toate formularele necompletate.
Exemplu efectuat pe o poliță de asigurare de răspundere civila auto RCA
Asiguratul Matei Aurel a dorit încheierea poliței pe o perioadă de valabilitate de 6 luni, asigurarea anterioară expiră la data de 18.11.2013.
Asiguratul s-a prezentat la sediul Generali România la data de 18.11.2013 încheind polița pentru autoturismul Dacia Logan, polița intrând în valabilitate începând cu orele 24.
Stabilirea primei de asigurare în funcție de Bonus- Malus
Pentru a stabili prima de asigurare au fost introduse seria șasiului ( nr. de identificare compus din 17 caractere- UU1LSDAAH32276773), și CNP-ul asiguratului, s-a făcut verificarea în CEDAM pentru a stabili dacă asiguratul a avut daune în ultimii 3ani.
Dacă au existat daune în această perioadă, în funcție de valoarea daunei despăgubită pe polița anterioară,asiguratului îi se stabilește un Malus și prima de asigurare crește comparativ cu cea de anul trecut,dacă nu au fost daune în această perioadă asiguratului i se stabilește un bonus iar prima de asigurare va fi mai mică comparativ cu cea de anul trecut.
Prima de asigurare al asiguratului este de 256 Ron
Stabilirea primei de asigurare în funcție de fel,tip și marcă
Dacă autovehiculul asigurat face parte din clasa autoturismelor ( autoturisme mixt, maxim 5 locuri), prima de asigurare se stabilește în funcție de capacitatea cilindrică.
Dacă face parte din clasa autoutilitarelor, prima de asigurare se stabilește în funcție de masa totală maximă autorizată.
Exemplu efectuat pe o poliță de asigurare privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor ( CASCO)
Asiguratul Banu Laura Adriana se prezintă la sediul Generali România pentru autoturismul Volkswagwn Golf Plus, cu nr de înmatriculare DB 40 MCV.
Agentul de asigurări efectuează inspecția de risc al autoturismului( maxim 10 fotografii; una față,una spate,una obligatorie seria șasiului).
Pentru încheierea poliței este nevoie de cartea tehnică a autoturismului ( copie buletin asigurat,copie carte,copie talon).
Asigurarea se încheie pe timp de 12 luni de la 07.05.2013 până la 06.05.2014.
Suma asigurată este de 10185 euro cu o primă de asigurare de 609 euro.
În funcție de anul de fabricație se stabilește valoarea de nou, din catalogul APIA ( APIA 2009)- 13952 Euro, uzura autoturismului se ia din catalogul de specialitate în funcție de perioada dintre data primei înmatriculări și data încheierii poliței, se stabilește valoarea reală (valoarea normală * coeficientul de uzură).
Se acordă reducere sau majorări în funcție de numărul de daune provocate pe polița anterioară, numărul de ani de asigurări consecutivi fără daune.
Dacă asiguratul, Banu Laura Adriana optează pentru încheierea unei polițe cu franșiză de 100- 150 euro( în caz de daună asiguratul suportă suma franșizei optate din valoarea totală a daunei, restul suportând firma de asigurări), prima de asigurare va fi mai mică comparativ cu prima de asigurare fără franșiză.
Dacă asiguratul dorește să-și asigure și persoanele din autovehicul plătește o primă suplimentară de 35 euro.
Dacă asiguratul optează și pentru asigurare dotării speciale și echipamente suplimentare ale autovehiculului prezintă factura în original a acestora și se stabilește o nouă primă de asigurare.
Pentru plata integrală se acordă o reducere de 5%, poate plăti în maxim 10 rate.
Astfel putem preciza ca și avantaje oferite de CASCO modalitatea de calcul a primei de asigurare ce se realizează independent pentru fiecare asigurat în parte, și diferitele facilități gratuite oferite, cum ar fi ASIST PLUS, un tip de asistență rutieră 24/24.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Asigurarea auto este cea mai cautată formă de asigurare, deoarece bunul (autovehiculul) este supus cel mai mult riscului de avariere.
Managementul de risc este o activitate nouă și foarte importantă pentru orice societate de asigurare, de asigurare-reasigurare. De aceea, el trebuie aplicat consecvent de către firma pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale acesteia.
Indiferent de tipul de asigurare, asiguratorul se interesează înainte de a stabili prima de asigurare de severitatea riscului.
Din experiența ultimilor ani reiese că cele mai multe încercări de obținere de venituri necuvenite se întalnesc în cazurile de daune la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Acest fenomen este remarcat în toate țările europene.
Cele mai frecvente situații sunt acelea în care autoturisme neasigurate CASCO sunt avariate cu concursul propriilor deținătoare care apelează la diverși cunoscuți, posesori ai asigurării de răspundere civilă auto, pentru ca aceștia să provoace cu buna știință avariile respective.
De ani buni, polițele RCA sunt, alături de cele Casco, produsele de asigurare care generează cele mai mari cheltuieli pentru firmele de profil
Rolul social al asigurarilor. Asigurarea are ca scop, prin intermediul contribuțiilor vărsate de către asigurați, să plătească indemnizarea acelora dintre ei care sunt victimele evenimentelor nedorite.
Rolul economic al asigurarii nu se limitează la păstrarea entităților economice, la un moment dat. Asiguratorul este cu adevarat un motor esențial al dezvoltării economice din cel puțin două motive : garanția investițiilor și plasamentul primelor.
Rca este una dintre cele mai importante asigurări existente pe piața în acest moment, și constituie obiectul unor modificări frecvente realizate de către csa
De ani buni, polițele RCA sunt, alături de cele Casco, produsele de asigurare care generează cele mai mari cheltuieli pentru firmele de profil.
BIBLIOGRAFIE
ALEXANDRU F, ARMEANU D – Asigurări de bunuri și persoane, Ed Economică, București, 2007
BISTRICEANU, GH – Sistemul asigurărilor din România, Ed. Economică, București 2002
BLIDARU, GH- Suport de curs- Reglementări naționale și comunitare în domeniul asigurărilor
CISTELECAN L și RODICA – Asigurări comerciale, Ed D. Cantemir, Tg Mureș, 1996
CIUREL V – Asigurări și reasigurări- abordări teoretice și practici internaționale, Ed All Beck, București, 2000
CONSTANTINESCU D.A.- Asigurări și reasigurări, Ed Naționala, București, 1998
CONSTANTINESCU D.A.- Conjunctura pieței mondiale a asigurărilor 2003, 2004, 2005, Ed Naționala, București, 2003, 2004, 2005
CONSTANTINESCU D.A. – Asigurarea riscurilor din mediul înconjurator, Ed Naționala, 2005
CONSTANTINESCU D.A.- Istoria asigurărilor în România, vol I și II, Ed Nașionala, București, 2003
CONSTANTINESCU D.A.- Managementul asigurărilor, Ed Naționala, București, 2002
CONSTANTINESCU D.A. – Rezerve tehnice în asigurări, Ed Naționala, București, 2001
CONSTANTINESCU D.A. – Dicționar de asigurări, Ed Naționala, București, 1999
CONSTANTINESCU D.A.- Managementul riscului în asigurări, Ed Naționala, 1999
CONSTANTINESCU D.A.- Asigurarea și managementul riscului, Ed Naționala, București, 1998
CONSTANTINESCU D.A. – Tratat de asigurari, Ed SEMNE, București 1998
CONSTANTINESCU D.A. – Reasigurări, Ed Naționala, București, 1999
MOLDOVAN, T – Introducere actuarială în asigurările generale, Ed FINMEDIA 1998
NEGRU, TITEL – Asigurări și reasigurări în economie, Ed CH BECK, București 2006
XXX – Colecția revistei PRIMM; Media XPRIMM, București 2000- 2009
XXX- Legea 32/2000- privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor
XXX- Legea 172/2006-pentru completarea Legii 32/2000
XXX- Legea 76/ 2003 pentru completarea Legii 32/2000
XXX- Legea 136/1995-privind asigurările și reasigurările în România
XXX- Legea 113/2006 pentru completarea Legii 136/1995
BIBLIOGRAFIE
ALEXANDRU F, ARMEANU D – Asigurări de bunuri și persoane, Ed Economică, București, 2007
BISTRICEANU, GH – Sistemul asigurărilor din România, Ed. Economică, București 2002
BLIDARU, GH- Suport de curs- Reglementări naționale și comunitare în domeniul asigurărilor
CISTELECAN L și RODICA – Asigurări comerciale, Ed D. Cantemir, Tg Mureș, 1996
CIUREL V – Asigurări și reasigurări- abordări teoretice și practici internaționale, Ed All Beck, București, 2000
CONSTANTINESCU D.A.- Asigurări și reasigurări, Ed Naționala, București, 1998
CONSTANTINESCU D.A.- Conjunctura pieței mondiale a asigurărilor 2003, 2004, 2005, Ed Naționala, București, 2003, 2004, 2005
CONSTANTINESCU D.A. – Asigurarea riscurilor din mediul înconjurator, Ed Naționala, 2005
CONSTANTINESCU D.A.- Istoria asigurărilor în România, vol I și II, Ed Nașionala, București, 2003
CONSTANTINESCU D.A.- Managementul asigurărilor, Ed Naționala, București, 2002
CONSTANTINESCU D.A. – Rezerve tehnice în asigurări, Ed Naționala, București, 2001
CONSTANTINESCU D.A. – Dicționar de asigurări, Ed Naționala, București, 1999
CONSTANTINESCU D.A.- Managementul riscului în asigurări, Ed Naționala, 1999
CONSTANTINESCU D.A.- Asigurarea și managementul riscului, Ed Naționala, București, 1998
CONSTANTINESCU D.A. – Tratat de asigurari, Ed SEMNE, București 1998
CONSTANTINESCU D.A. – Reasigurări, Ed Naționala, București, 1999
MOLDOVAN, T – Introducere actuarială în asigurările generale, Ed FINMEDIA 1998
NEGRU, TITEL – Asigurări și reasigurări în economie, Ed CH BECK, București 2006
XXX – Colecția revistei PRIMM; Media XPRIMM, București 2000- 2009
XXX- Legea 32/2000- privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor
XXX- Legea 172/2006-pentru completarea Legii 32/2000
XXX- Legea 76/ 2003 pentru completarea Legii 32/2000
XXX- Legea 136/1995-privind asigurările și reasigurările în România
XXX- Legea 113/2006 pentru completarea Legii 136/1995
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Asigurarea de Raspundere Civila Auto Rca Si Casco la S.c. Generali Romania Asigurare Reasigurare S.a (ID: 126381)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.