Asemanari Si Deosebiri Intre Traficul de Influenta Si Alte Infractiuni

CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ANALIZA INFRACȚIUNILOR DE CORUPȚIE

Cuvântul „corupție” vine de la latinescul CORRUPTIO și înseamnă stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie și de asemenea depravare, desfrânare. Această noțiune caracterizează în înțelesul legii penale o anumită conduită a funcționarului care își comercializează, își vinde atributele funcției și încrederea acordată de societate în schimbul obținerii de avantaje materiale sau alte foloase.Cu toate acestea, pentru a asigura o protecție eficientă a autorității și a încrederii cetățenilor în corectitudinea instituțiilor statului dar și a unităților cu activitate de interes public sau privat, legiuitorul a cuprins în sfera faptelor de corupție incriminate în titlul V capitolul I din Codul Penal, pe lângă faptele săvârșite de funcționarii publici sau cei asimilați funcționarilor și faptele persoanelor care nu îndeplinesc această calitate, dar care prin activitatea infracțională desfășurată lezează normala derulare a relațiilor sociale de serviciu care stau la baza oricărui stat democratic.

Conceptul de corupție este dificil de definit. Corupția are multiple fațete și are un înțeles specific în funcție de unghiul din care este privit, devenind asfel o noțiune polivalentă. Poate fi privită ca un fenomen social ca expresie a unei manifestări de descompunere morală, „un fenomen socialmente morbid care afectează sau chiar paralizează funcționarea normală a instituțiilor, organizațiilor și întreprinderilor, prin care fapt paralizează însăși viața socială”, ca o degenerare în ansamblu a sistemului politic, prin prisma științelor economice și desigur, din perspectiva științei dreptului penal sau a dreptului civil. Machiavelli o considera „ distrugerea virtuților cetățenilor” în vreme ce Montesquieu definea corupția prin „ transformarea unei ordini politice a binelui într-o formă a răului” iar Russeau privea corupția ca pe o consecință inevitabilă a luptei pentru putere.

Legea penală nu oferă o definiție a conceptului de corupție dată fiind versatilitatea și complexitatea acestei noțiuni însă, în urma consultării textelor legale, atât cele din Codul Penal cât și cele din legile speciale, cu precădere legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, se poate construi o imagine de ansamblu asupra elementelor caracteristice ale infracțiunilor de corupție. Astfel, infracțiunile de corupție înglobează în conținutul lor abuzul de putere al unor persoane încredințate cu anumite prerogative care se constituie în putere de decizie sau o anumită competență ori diverse atribuții cu o oarecare utilitate socială de care dispun în mod arbitrar cu scopul de a obține pentru sine sau pentru alte persoane avantaje de orice natură. Sunt infracțiuni care încalcă normele deontologice profesionale și dezechilibrează relațiile sociale prin introducerea unui sentiment de îndoială în rândul societății civile cu privire la corectitudinea instituțiilor statale și chiar la siguranța garantării și apărării drepturilor fundamentale de rang constituțional. Nu întotdeauna sunt urmărite foloase patrimoniale. Pot fi în joc interese dintre cele mai diverse precum cele politice, administrative, de putere, mult mai valoroase decât cele materiale.

”Corupția reprezintă folosirea abuzivă a puterii încredințate, fie în sectorul public, fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup”.

Din punct de vedere istoric, se susține că cel mai vechi luptător împotriva acestui fenomen a fost Vlad Țepeș, care a condamnat peste 500 de boieri la pedeapsa capitală pentru implicare în acte de corupție. În vechiul drept penal românesc, corupția apare incriminată destul de târziu, în perioada domniilor fanariote. Datorită rolului pe care Poarta Otomană l-a avut în importul obiceiurilor în Principatele Române, a operat o transformare a oricărui lucru în obiect de trafic, chiar și obținerea domniei fiind supusă unor astfel de tranzacții. Statisticile arată că, în scopul coruperii conducătorilor otomani era folosit 45% din bugetul țării, 30% pentru avantajele financiare ale domnitorului și doar 25% din buget era utilizat pentru nevoile reale ale țării. O serie de referiri cu privire la sancționarea faptelor de corupție ale judecătorilor se găsesc în Letopisețul Tării Moldovei scris de Miron Costin. Abia în anul 1780, în Pravilniceasca Condică a domnitorului Alexandru Ion Ipsilante, în art. 4, sub titlul "Pentru cei ce se judecă adică pentru reclamanți și apărători", se spune că cel care, fiind parte la proces, face apel la un al treilea pentru a-i cere să pună influența sa în joc, nu poate continua procesul. Este incriminată atât cumpărarea de influență, forma activă, cât și traficarea influenței care reprezintă forma pasivă a infracțiunii, opțiune de legiferare preluată și de legislația franceză a vremii, incriminare considerată a fi prima care privește traficul de influență distinct de luarea sau darea de mită, fapte reglementate separat în art. 4. În lucrarea sa, "Corupția funcționarilor publici în dreptul penal român” , Ion Munteanu se întreba în 1931: "Cine-și poate imagina că exercițiul influenței, astăzi atât de practicat, fusese reprimat de legea domnitorului Alexandru Ipsilante?". Se observă că autorul folosește expresia "exercițiul de influență" și nu pe cea de "trafic de influentă", pentru că prima are o sferă de aplicare mult mai largă. Legiuitorul nu cerea ca persoana influentă să fi intervenit în schimbul unui avantaj material. Era indiferent dacă persoana interesată a dat sau nu ceva, de asemenea, era indiferent dacă persoana influentă a pretins daruri sau orice alt avantaj. Se cerceta numai dacă se făcuse apel la o persoană influentă, fără să fi fost nevoie de o contraprestație materială. Se pedepsea atât persoana influentă cât și cel care făcuse apel la aceasta. Astfel, ideea de trafic de influență apare cu 100 de ani înaintea reglementării Codului penal francez, reprezentând o contribuție valoroasă a gândirii juridice românești la dezvoltarea dreptului penal din Europa.

În Condica criminalicească și procedura ei din anul 1826, apărută în Moldova sub domnia lui Ion Sandu Sturdza, delictul de corupție era reglementat doar cu privire la o categorie restrânsă de persoane, respectiv funcționarii care facilitau evadarea condamnaților aflați sub propria supraveghere. O reacție mai adecvată față de fenomenul extins al corupției din acele vremuri a constituit-o Condica de drept penal și procedură penală, intrată în vigoare în 1852 în Muntenia, sub domnia lui Barbu Știrbei, reglementare sub care funcționarul era considerat mai periculos decât cel care dădea mita și era pedepsit mai sever.

Codul penal din 1865 care realizează unificarea legislației penale după Unirea Principatelor Române și marchează începutul dreptului penal modern incrimina traficul de influență în articolul 146. Astfel, acest text nu a fost preluat din Codul penal francez de la 1810, ci din Pravilniceasca Condică din 1780, fiind incriminată această faptă în Franța abia prin legea de la 4 iulie 1889.

Ca urmare a evoluției vieții social-economice și politice din țara noastră, această reglementare nu mai răspundea în mod optim noilor realități, motiv pentru care, la 17 martie 1936, destinat să asigure unitatea legislativă reclamată de realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a fost adoptat un nou Cod penal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937 care incrimina traficul de influență în art. 252, articol situat în Titlul III din Partea specială "Crime și delicte contra administrației publice", în capitolul II – "Delicte săvârșite de funcționari sau particulari". Legiuitorul a urmărit prin această incriminare ca actele ce intră în atribuțiile funcționarilor să nu fie făcute sub influența unor persoane interesate și nici măcar să nu se lase o asemenea impresie.

Ulterior, o nouă tranziție a societății românești a atras un nou cod penal care a reușit să introducă noi principii de politică penală modernă. Codul, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, reglementa traficul de influență în art. 257 ca fiind o infracțiune în legătură cu serviciul care consta în primirea de bunuri de către o persoană sau pretinderea lor ori acceptarea unor promisiuni în acest sens pentru a interveni pe lângă un funcționar public competent să îndeplinească un anume act de serviciu, în scopul de a-l determina să facă ori să nu facă acest act. Prin Legea 65/1992 pentru modificarea și completarea Codului Penal privind unele fapte de corupție, extinde sfera de aplicare a dispozițiilor privitoare la funcționarii publici, care urmează să aibă incidență și asupra funcționarilor din mediul privat.

În noua reglementare, este păstrată această infracțiune sub același conținut cu excepția corelării care se realizează cu infracțiunea de luare de mită sub aspectul comportamentului funcționarului și reducerea limitei maxime de pedeapsă de la 10 la 7 ani. De asemenea, latura obiectivă a infracțiunii adaugă, alături de acțiunea de pretindere, primire sau acceptare de promisiuni de bani sau alte foloase și o conduită a făptuitorului care implică promiterea actului de intervenție pe lângă funcționarul vizat.

CAPITOLUL I. CARACTERIZARE GENERALĂ A INFRACȚIUNII DE TRAFIC DE INFLUENȚĂ

Traficarea influenței pe care o persoană o are sau lasă să se înțeleagă că o are pe lângă un funcționar este de natură să destabilizeze relațiile sociale ce țin de buna funcționare a activității de serviciu precum și să creeze condițiile necesare pentru obținerea de către anumiți indivizi, prin mijloace oculte, realizarii unor interese personale prin cumpărarea favorurilor funcționarilor. De asemenea, prin săvârșirea acestei infracțiuni se aduc atingeri grave imaginii percepute de către societate în ceea ce privește profesionalismul, corectitudinea și probitatea autorităților, instituțiilor publice sau private precum și a funcționarilor din cadrul acestor autorități.

Secțiunea I. Noțiune

Incriminarea infracțiunii de trafic de influență se găsește în Codul Penal în cadrul titlului V intitulat „Infracțiuni de corupție și de serviciu”, în Capitolul I care cuprinde infracțiunile de corupție. Potrivit art. 291 din Codul Penal, traficul de influență este o infracțiune de corupție și reprezintă pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, savârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Secțiunea II. Obiectul infracțiunii

Obiectul infracțiunii reprezintă valoarea socială concretă sau entitatea materială în care se încorporează această valoare asupra căreia se îndreaptă actul de conduită al celui care săvârșește infracțiunea. În cuprinsul acestei noțiuni intră pe de-o parte obiectul juridic al infracțiunii care este prezent la toate faptele incriminate de legea penală și care reprezintă valoarea socială ocrotită prin dispozițiile legale precum și relațiile sociale care se formează și se desfășoară în jurul respectivei valori, iar pe de altă parte, obiectul material care există doar la acele infracțiuni la care valoarea socială ocrotită se încorporează într-o entitate materială.

§1. Obiect juridic

Încadrarea infracțiunii de trafic de influență în cadrul Titlului V din Codul Penal care este intitulat sugestiv „ Infracțiuni de corupție și de serviciu” conturează sfera valorilor și relațiilor sociale care formează obiectul juridic al protecției urmărite de către legiuitor prin această incriminare.

Obiectul juridic al infracțiunii de trafic de influență este reprezentat de relațiile sociale a căror existență și dezvoltare sunt condiționate de normala și corecta desfășurare a activității funcționarilor din cadrul persoanelor juridice de drept public sau privat, de încrederea și prestigiul de care trebuie să se bucure aceștia în societate. Obiectul juridic special este bunul mers al relațiilor de serviciu, al activității autorităților, instituțiilor și altor entități de drept public sau privat, credibilitatea și prestigiul acestora, elemente care sunt incompatibile cu orice formă de intervenție reală sau imaginară realizată prin mijloace ilicite în scopul realizării unor interese personale.

În doctrină a existat și opinia potrivit cu care legiuitorul ar fi avut în vedere prin incriminarea acestei fapte și protejarea patrimoniului acelor persoane care s-ar putea lăsa induse în eroare.A admite această opinie ar însemna să se extindă în mod indirect protecția juridică și asupra cumpărătorului de influență, el fiind cel care ar putea fi indus în eroare de o persoană care uzează de o influență falsă, inexistentă în realizarea activității infracționale, or, din textele legale rezultă chiar contrariul având în vedere existența incriminării independente în Codul Penal a infracțiunii de cumpărare de influență, incriminare preluată din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Prin urmare, nu este admisibilă interpretarea conform căreia, prin incriminarea acestei fapte de corupție, s-ar urmări în subsidiar protejarea patrimoniului celui care deseori are inițiativa realizării acestui „negoț” de influență. Un alt argument care combate teoria potrivit căreia incriminarea traficului de influență protejează în subsidiar și relații de natură patrimonială este plasarea acestei infracțiuni în Titlul V al Codului Penal intitulat „ Infracțiuni de corupție și de serviciu” și nu în Titlul II „ Infracțiuni contra patrimoniului”, or, infracțiunile sunt sistematizate în partea specială a Codului Penal în funcție de valoarea socială ocrotită, deci prin raportare la obiectul juridic care există la fiecare infracțiune.

§2. Obiect material

Problema existenței sau inexistenței obiectului material la infracțiunile de corupție este una controversată în literatura juridică de drept penal. Obiectul material al infracțiunii trebuie să reprezinte materializarea valorii sociale pe care legiuitorul încearcă să o protejeze prin incriminarea faptei, existența fizică a acestei valori, existență lezată sau pusă în pericol de făptuitor prin nesocotirea legii și adoptarea conduitei interzise.

Traficul de influență nu are obiect material, dat fiind faptul că activitatea infracțională a făptuitorului nu este îndreptată împotriva unui bun cu existență corporală. Nu trebuie confundat mijlocul utilizat pentru săvârșirea infracțiunii care poate fi constituit de bunuri, bani sau alte foloase materiale, cu obiectul material al faptei incriminate de legea penală care reprezintă valoarea socială ocrotită și care este încorporată într-o entitate palpabilă, materială. În cazul acestei infracțiuni foloasele injuste obținute sau pretinse ori acceptate de către traficantul de influență nu constituie obiectul ocrotirii penale și în mod eronat sunt reținute ca intrând în sfera obiectului material al faptei. Acțiunile făptuitorului, acțiuni interzise de legea penală, nu sunt îndreptate asupra acestor foloase ci ele reprezintă scopul pe care îl urmărește făptuitorul, motivul care îl determină să săvârșească infracțiunea. Obiectul ocrotirii îl constituie, așa cum am arătat, relațiile de serviciu precum și prestigiul instituțiilor și unitaților de drept public sau privat alături de reputația nepătată de care trebuie să se bucure funcționarii care activează în cadrul acestora, așadar este vorba despre valori care exced sfera patrimonială.

În doctrină se apreciază că această infracțiune nu este incompatibilă absolut cu existența unui obiect material, îndeosebi în cazul în care avantajul urmărit constă în prestarea unei munci în beneficiul traficantului.De asemenea, în literatura juridică se mai susține că există obiect material ori de câte ori făptuitorul primește bani sau alte foloase sau, potrivit altor opinii, un bun, obiectul material concretizându-se în materialitatea acelui bun.Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că relațiile sociale a căror existență și dezvoltare sunt fundamentate pe încrederea și prestigiul de care trebuie să se bucure instituțiile de drept public sau privat și funcționarii care activează în cadrul acestor persoane juridice, relații sociale a căror protecție se urmărește prin incriminarea traficului de influență, nu au o reprezentare materială a carei integritate să fie amenințată prin activitatea infracțională a traficantului de influență.

Secțiunea III. Subiecții infracțiunii

Subiecții infracțiunii sunt persoanele implicate în săvârșirea acesteia fie direct, prin încălcarea obligației legale de conformare stabilite prin normele de drept penal care săvârșesc nemijlocit faptele ce prezintă trăsăturile și elementele constitutive ale infracțiunii sau participă la activitatea infracțională, fie indirect, prin suportarea consecințelor savârșirii unor asemenea fapte. În funcție de poziția pe care o ocupă aceste persoane în cadrul raportului juridic penal de conflict se face distincția între subiectul activ al infracțiunii, cel care urmează să raspundă penal pentru săvârșirea faptei interzise de lege și subiectul pasiv reprezentat de persoana care a fost vătămată prin infracțiune, titularul valorii sociale ocrotite.

§1. Subiect activ

Subiectul activ al infracțiunii de trafic de influență este necircumstanțiat de lege, putând fi reprezentat de orice persoană fizică sau juridică responsabilă penal. În literatura de specialitate există o controversă cu privire la existența condiției pentru subiectul activ de a avea sau de a pretinde că are influență asupra unui funcționar. Într-o primă opinie se prezintă această caracteristică sub forma unei condiții indispensabile pe care trebuie să o îndeplinească faptuitorul pentru a avea calitatea cerută de lege și implicit pentru a fi îndeplinite cerințele esențiale spre a putea fi reținută infracțiunea de trafic de influență.Cea de-a doua opinie, care este susținută de practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susține faptul că nu are relevanță juridică existența unei influențe reale a făptuitorului asupra unui funcționar pentru a îl determina să facă, să nu facă, să întârzie sau să urgenteze efectuarea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu însă, este necesar ca influența reală sau pretinsă să privească un funcționar care are atribuții în îndeplinirea actului pentru care s-a traficat influența.

Trecerea, reală sau presupusă, de care se folosește făptuitorul, reprezintă însuși mijlocul prin care se realizează elementul material al infracțiunii, nu un element indispensabil pentru îndeplinirea calității de subiect activ al infracțiunii de trafic de influență.

Subiect activ al infracțiunii de trafic de influență poate fi și o persoană juridică, care va răspunde ori de câte ori se va constata că fapta a fost săvârșită în interesul persoanei juridice de către organele sale de conducere sau de către reprezentanții acesteia.

Traficul de influență poate fi săvârșit și de către un funcționar caz în care, dacă acesta are atribuții în legătură cu actul pe care urmează să-l îndeplinească funcționarul de a cărui favoare se prevalează și îi promite cumpărătorului de influență că va beneficia și de serviciile care intră în competența sa, va exista un concurs între infracțiunile de trafic de influență și luare de mită.

Legiuitorul a lăsat deschisă aria persoanelor cărora li se pot aplica aceste prevederi din considerentul că nu trebuie încurajată ingerința intereselor private în activitatea instituțiilor sau unităților de drept public sau privat, indiferent de mijlocul utilizat sau calitatea subiectului activ.

§2. Participația penală

Fapta poate fi săvârșită și în participație sub toate formele prevăzute de legea penală.Dacă autorul traficului de influență a primit foloasele pretinse prin intermediul unei alte persoane, aceasta din urmă va răspunde în calitate de complice deoarece a ajutat la săvârșirea infracțiunii, soluție aflată în conformitate cu practica judiciară a instanțelor.În măsura în care intermediarul acționează pentru înlesnirea activității traficantului, va răspunde pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență iar în cazul în care demersul său infracțional se naște la cererea cumpărătorului, fapta sa va constitui complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență. Problema care se pune privește posibilitatea existenței unui concurs de infracțiuni. În situația în care cel care intermediază operațiunea de traficare a influenței nu se limitează la a-l sprijini doar pe traficant sau doar pe cumpărător ci contribuie la săvârșirea ambelor infracțiuni, s-ar putea admite ipoteza reținerii unui concurs de infracțiuni.

În măsura în care inițiativa infracțională îi aparține intermediarului acesta ar putea avea calitatea de instigator.

Este posibilă și instigarea în cazul acestei infracțiuni însă, este de reținut faptul ca nu constituie instigare la trafic de influență fapta cumpărătorului de influență care de multe ori este cel care are inițiativa în raportul infracțional, deoarece această faptă este incriminată separat în art. 292 din Codul Penal după ce a fost preluată din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ca un corolar al represiunii penale împotriva fenomenului de corupție.

În practică s-a reținut coautoratul în ipoteza în care traficul de influență se realizează prin activitatea concertată a două sau mai multe persoane.

Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție are în vedere și un subiect activ calificat al infracțiunii de trafic de influență și anume o persoană care potrivit legii exercită o funcție de demnitate publică, este judecător sau procuror, este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal, faptă care se sancționează cu pedeapsa prevăzută pentru varianta tip stabilită în Codul Penal, ale cărei limite se majorează cu o treime, dat fiind pericolul social sporit al activității infracționale.

§3. Subiect pasiv

Subiectul pasiv este reprezentat de instituția publică sau privată, unitatea ori persoana juridică de drept public sau privat, unde își desfășoară activitatea funcționarul sau angajatul al cărui serviciu este traficat. De asemenea, subiect pasiv poate fi serviciul, autoritatea ce aparține unei organizații publice internaționale la care România este parte, sau a unui stat străin.Într-o perspectivă mai amplă, subiect pasiv este chiar statul deoarece, prin săvârșirea faptelor de corupție se creează un dezechilibru pentru societate în ansamblul ei, fiind alterată securitatea relațiilor sociale care stau la baza bunei funcționări a acestui organism.

Subiect pasiv secundar ar putea fi și funcționarul a cărui reputație este afectată de activitatea infracțională a traficantului de influență, activitate care îl vizează în mod direct. Noțiunea de funcționar trebuie interpretată în mod extensiv în sensul prevederilor Codului penal care, potrivit dispozițiilor art. 308, asimilează noțiunii de funcționar public, în ceea ce privește infracțiunile de corupție și unele infracțiuni de serviciu, „persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fară o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice” care are calitatea de funcționar public potrivit art. 175 Cod Penal „ori în cadrul oricărei persoane juridice”.

În acest din urmă caz legiuitorul tratează diferit regimul sancționator în funcție de pericolul social abstract al faptei determinat de calitatea pe care o are funcționarul ale carui acte de serviciu sunt vizate prin activitatea infracțională, stabilind că în astfel de situații limitele speciale ale pedepsei se vor reduce cu o treime. Este avut în vedere pericolul social concret care poate fi mai sporit sau mai redus, în funcție de ecoul pe care o eventuală intervenție, din partea unor persoane interesate asupra unui anumit tip de activitate, îl poate avea în societate.

Secțiunea IV. Situație premisă.

Traficul de influență presupune, ca situație premisă, preexistența unui funcționar, în sensul larg în care a fost analizat deja în prezenta lucrare, competent să îndeplinească actele de serviciu pentru care se primesc sau se încearcă să se obțina foloase ilicite.Nu este necesar ca făptuitorul sa îl indice nominal pe acest funcționar fiind suficientă determinarea generică a acestuia prin calitatea sau competența sa însă, este obligatoriu ca această persoană să existe și să aibă respectivele atribuții, chiar dacă influența făptuitorului este fictivă, în caz contrar fapta putând constitui eventual infracțiunea de înșelăciune, dacă întrunește conținutul consttitutiv al acesteia.

CAPITOLUL II. CONȚINUT CONSTITUTIV

Conținutul constitutiv reprezintă totalitatea condițiilor de ordin obiectiv dar și subiectiv pe care trebuie să le îndeplinească o faptă pentru a cădea sub incidența legii penale. Prin urmare, conținutul constitutiv al oricărei infracțiuni cuprinde o latură obiectivă constituită din element material, urmare imediată și legătură de cauzalitate, precum și o latură subiectivă care se manifestă prin vinovăție, mobil și scop.

Secțiunea I. Latură obiectivă

Latura obiectivă a infracțiunilor de corupție și de serviciu constă într-o acțiune ori într-o inacțiune privitoare la un act de serviciu care produce o lezare sau doar o stare de pericol în privința relațiilor sociale de serviciu dintr-o anumită unitate, sau în ceea ce privește prestigiul respectivei unități sau a angajaților săi.

§1. Element material

Elementul material al conținutului constitutiv al infracțiunii este reprezentat de actul de conduită prohibit de către legea penală.

Elementul material al infracțiunii de trafic de influență poate fi săvârșit direct sau printr-un intermediar, în sprijinirea interesului propriu al făptuitorului sau în interesul unui terț și constă în traficarea influenței, reale sau pretinse, faptă săvârșită în una din următoarele modalități normative alternative: pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni. Toate aceste modalități normative se referă la bani sau alte foloase patrimoniale. Pe lângă aceste modalități ale elementului material, făptuitorul trebuie să promită că în schimbul foloaselor materiale îl va determina pe funcționarul vizat să adopte conduita urmărită de cumpărător.

Prin pretindere se înțelege acțiunea făptuitorului de a formula, în mod explicit sau implicit, cererea de a i se remite o sumă de bani sau un alt folos material în schimbul exercitării influenței pe care o are, sau pe care pretinde că o are, asupra unui funcționar.

Primirea reprezintă intrarea efectivă în posesia faptuitorului a unei sume de bani ori a altor bunuri sau foloase materiale, la inițiativa cumpărătorului de influență spre a răspunde solicitării acestuia în sensul de a face uz de trecerea pe care o are sau pe care lasă să se creadă că o are asupra unui funcționar, ori ca răspuns al acțiunii de pretindere.

În fine, acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase materiale, ca modalitate normativă a elementului material al traficului de influență, se realizează prin inițiativa cumpărătorului de influență ca și în cazul primirii, semnificând cedarea la ofertă prin realizarea acordului de voință dintre traficant și cumpărătorul de influență.

Pretinderea și acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase materiale constitie acte de executare sau preparatorii în raport cu modalitatea primirii, acte pe care legiuitorul le-a incriminat în formă consumată, astfel, dacă faptuitorul săvârșește aceste acte în baza aceleiași rezoluții infracționale și acestea vizează același cumpărător de influență, se realizează o singură infracțiune în formă consumată. Nu există în acest caz concurs de infracțiuni datorită legăturii naturale și a sistemului absorbției.

Cumpărătorul de influență plătește sau este de acord să plătească prin intermediul traficantului de influență serviciile unui funcționar, independent de crearea unui avantaj patrimonial sau de orice altă natură pentru funcționarul vizat. Ca regulă, funcționarul nu cunoaște activitatea infracțională a traficantului de influență, în caz contrar fapta sa va constitui complicitate la trafic de influență dacă se stabilește că a contribuit prin acte de ajutorare morală sau materială la săvârșirea infracțiunii.În ipoteza în care traficantul reține o parte din preț pentru exercitarea influenței sale iar o parte o remite funcționarului care urmează să servească interesele cumpărătorului, traficantul de influență va răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în concurs cu infracțiunea de dare de mită.

Fapta poate fi săvârșită în interes propriu sau în beneficiul unei terțe persoane. Cumpărătorul de influență nu este interesat de destinația banilor sau foloaselor pe care le „plătește”, în sensul că îi este indiferent cui îi vor profita. Din interpretarea textului de lege rezultă că sintagma „pentru altul” îl include și pe funcționarul în ale cărui atribuții ar intra îndeplinirea actului vizat, caz în care acesta va săvârși infracțiunea de luare de mită.

Pentru ca acțiunile care pot constitui elementul material al infracțiunii să ducă la corecta încadrare a faptei în infracțiunea de trafic de influență, este necesar să fie îndeplinite anumite condiții.

În primul rând, subiectul activ trebuie să se folosească de influența pe care o are sau pretinde că o are asupra unui funcționar, această din urmă noțiune fiind înțeleasă în sens larg în conformitate cu dispozițiile art. 308 Cod Penal, așadar, pe lângă funcționarii publici urmează a fi avuți în vedere și salariații care îsi desfășoară activitatea în cadrul unor unități private. Influența reprezintă factorul determinant care stă la baza deciziei cumpărătorului de a oferi sau promite bani sau alte foloase traficantului de influență sau de a răspunde pozitiv pretențiilor acestuia, deci, cauza care stă la baza întregii „tranzacții”. Legiuitorul are în vedere două ipoteze. Textul de lege prevede pe de-o parte situația în care influența este reală, semnificând faptul că subiectul activ are influență pe lângă funcționarul vizat, bucurându-se în mod real de încrederea acestuia bazată pe preexistența unor relații bune dintre cei doi.Cea de-a doua ipoteză presupune o influență fictivă, faptuitorul ii creează cumpărătorului impresia că are trecere pe lângă un anumit funcționar fără însă ca această influență să aibă un suport în realitate. Autorul induce practic în eroare cumpărătorul prezentându-i ca adevărată o situație neconformă realității. Inducerea în eroare nu există doar atunci când este rezultatul acțiunilor subiectului activ, când acesta utilizează diverse mijloace pentru a consolida credința celui interesat asupra existenței unei relații între el și funcționarul care prezintă interes, ci și atunci când adoptă o atitudine pasivă raportată la conduita unei terțe persoane din care reiese această concluzie falsă, cum ar fi spre exemplu cazul în care făptuitorul se abține de la a dezminți afirmațiile facute de o altă persoană potrivit cărora ar avea influență pe lângă un anumit funcționar.Prevalarea de o influență care nu există în realitate ar putea constitui elementul material al infracțiunii de înșelăciune dar, dat fiind faptul că însuși legiuitorul a introdus această ipoteză în conținutul constitutiv al traficului de influență, atașând un scop specific, mai exact determinarea funcționarului de a îndeplini sau nu un anumit act, de a urgenta sau întârzia îndeplinirea lui, ori de a îndeplini un act contrar atribuțiilor sale, o faptă care se subsumează unei astfel de ipoteze va constitui infracțiunea de trafic de influență și nu înșelăciune, ale cărei elemente constitutive au fost absorbite în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute la art. 291 Cod Penal.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar ca făptuitorul să arate că are influență sau, să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar competent a satisface pretențiile cumpăratorului. În acest scop nu este necesară determinarea exactă a funcționarului prin prezentarea numelui sau a altor date de individualizare a acestuia, fiind suficient să se determine actul care urmează a fi îndeplinit, ceea ce va conduce implicit la determinarea generică a funcționarului sau instituției în atribuțiile căreia ar intra îndeplinirea respectivului act.De asemenea, condiția este îndeplinită și atunci când făptuitorul precizează calitatea funcționarului, sau când aceasta rezultă indirect din competența de a îndeplini actul respectiv. Prin urmare, nu prezintă interes în cazul în care făptuitorul a atribuit un nume funcționarului, dacă acel nume este real sau fictiv. Totuși, nu este suficient ca subiectul activ să afirme că are influență asupra unui funcționar ci este necesar ca acel funcționar să fie competent să efectueze actul solicitat iar această competență să se regăsească în atribuțiile sale de serviciu, astfel cum a fost reținut și în practica Înaltei Curți de Casație și Jusiție.Există infracțiunea de trafic de influență și în cazul în care funcționarul vizat are în atribuțiile sale doar efectuarea de acte premergătoare, care pot contribui la îndeplinirea actului în cauză sau în cazul în care competența de a decide cu privire la respectivul act revine unui organ colectiv din care face parte, important fiind să existe posibilitatea reală de a influența ori de a contribui la servirea intereselor cumpărătorului de influență. Având în vedere că influența făptuitorului asupra funcționarului care, prin atribuțiile sale de serviciu, ar putea să îi fie de folos cumpărătorului, reprezintă motivul determinant al „tranzacției” dintre cei doi, dacă actul avut în vedere nu intră în competența funcționarului, fapta ar putea constitui infracțiunea de înșelăciune, nu trafic de influență.

Este irelevant daca intervenția a avut sau nu loc, dacă actul a fost sau nu îndeplinit, consumarea infracțiunii având loc în momentul pretinderii, primirii sau acceptării promisiunilor de bani sau alte foloase materiale, când se naște și starea de pericol pentru prestigiul instituției în cauză, a funcționarului vizat și pentru normala desfășurare a relațiilor de serviciu. Totuși, în cazul în care intervenția a avut loc iar funcționarul a acționat potrivit indicațiilor traficantului îndeplinind un act contrar atribuțiilor sale de serviciu, traficantul de influență ar putea răspunde și pentru instigare la abuz în serviciu iar dacă acesta cumpără la rândul său serviciul funcționarului răspunderea sa penală va cuprinde și infracțiunea de dare de mită.

Ca o ultimă condiție, primirea, pretinderea sau acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, ca elemente materiale ale infracțiunii analizate, trebuie să fie săvârșite înainte sau cel mult concomitent cu realizarea activității urmărite de cumpărător. Făptuitorul promite că în schimbul unei prestații va interveni pe lângă un anumit funcționar, făcând uz de influența pe care o are, pentru a îl determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act sau să îndeplinească un act contrar îndatoririlor de serviciu. Rezultă așadar că scopul activității infracționale îl constituie determinarea funcționarului să adopte o anumită conduită astfel că, dacă acest scop ar fi atins anterior momentului în care are loc înțelegerea dintre traficant și cumpărător, acesta din urmă nu ar mai avea niciun interes în cumpărarea serviciilor traficantului. Cumpărătorul trebuie să aibă un interes real pentru care apelează la serviciile traficantului sau cedează pretențiilor acestuia, în caz contrar fapta neconstituind infracțiunea de trafic de influență. În această din urmă ipoteză fapta ar putea întruni conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune dacă reiese din împrejurări că făptuitorul s-a folosit de eroarea în care se afla cumpărătorul pentru a obține un profit necuvenit.

§2. Urmare imediată

Urmarea imediată este reprezentată de modificarea pe care săvârșirea infracțiunii o aduce în realitatea obiectivă, rezultatul imediat al faptei.

În ceea ce privește traficul de influență, infracțiune de pericol și nu de rezultat, urmarea săvârșirii acestei infracțiuni constă în starea de pericol creată pentru bunul mers al activității instituției publice sau private, entității în serviciul căreia se află funcționarul vizat, stare de pericol ce decurge din alterarea credibilității și prestigiului de care trebuie să se bucure funcționarii în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, alterare ce se răsfrânge inevitabil asupra imaginii unității.

§3. Legatură de cauzalitate

Ca element care întregește latura obiectivă a conținutului infracțiunii, legătura de cauzalitate reprezintă relația de la cauză la efect, relație a cărei existență este indispensabilă între elementul material și urmarea imediată cerută de lege pentru însăși existența infracțiunii. În cazul infracțiunii de trafic de influență, fiind vorba de o infracțiune formală, a cărei urmare imediată constă în crearea unei stări de pericol, legătura de cauzalitate rezultă ex re, din materialitatea faptei.

Secțiunea II. Latură subiectivă

Latura subiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influență este caracterizată prin vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte.

Vinovăția făptuitorului are ca și corespondent în atitudinea psihică a cumpărătorului de influență, interesul acestuia în determinarea unui funcționar să îndeplinească sau nu un act de serviciu, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea lui, ori să îndeplinească un act contrar atribuțiilor sale. Din acest interes derivă scopul special care caracterizează latura subiectivă a infracțiunii, acest scop fiind un element esențial care îi conferă un caracter calificat, fără a exclude însă, posibilitatea săvârșirii faptei cu intenție indirectă cum este cazul, de pildă, când faptuitorul nu urmărește tulburarea relațiilor de serviciu și nici afectarea prestigiului unității sau a funcționarului însă acceptă posibilitatea producerii acestor consecințe spre a obține un profit injust.

CAPITOLUL III. FORME ȘI SANCȚIUNI

Traficul de influență este o infracțiune de pericol deoarece urmarea imediată a săvârșirii faptei este reprezentată de o stare de pericol pentru buna desfășurarea a relațiilor de serviciu din cadrul instituțiilor sau autorităților publice, ori a unităților de drept privat în cadrul cărora își desfășoară activitatea persoanele vizate prin activitatea infracțională. Prin atingerea acestor relații se creează premisa tulburării societății în ansamblul ei, motiv pentru care represiunea împotriva corupției trebuie să fie drastică. Forma în care legiuitorul a decis să incrimineze această faptă și sancțiunile pe care le-a adoptat reprezintă consecința acestor caracteristici.

Secțiunea I. Forme

Infracțiunea de trafic de influență este o infracțiune comisivă instantanee, cu alte cuvinte consumarea are loc în momentul săvârșirii elementului material în una dintre modalitățile normative alternative, adică în momentul primirii, pretinderii sau cel al acceptării promisiunilor de bani sau foloase materiale. Având în vedere configurația infracțiunii, tentativa, care ar consta în pretindere sau acceptare de foloase ilicite, chiar dacă reprezintă un început de executare, este transformată prin voința legii în formă consumată.

În ceea ce privește consumarea, nu prezintă relevanță dacă intervenția a avut sau nu loc iar în cazul în care făptuitorul s-a folosit de influența sa, nu interesează dacă s-a ajuns sau nu la finalitatea urmărită de cumpărătorul de influență. De asemenea, nu influențează în niciun fel consumarea infracțiunii nici dacă pretinderea folosului a fost satisfăcută sau dacă promisiunea de bani sau alte foloase a ajuns să se materializeze.Datorită caracterului alternativ al modalităților normative prin care se poate realiza elementul material va exista o unitate de infracțiune în situația în care pretinderea sau acceptarea de promisiuni este urmată, la un moment ulterior, de primirea foloaselor materiale. Astfel, consumarea infracțiunii va avea loc în momentul pretinderii sau acceptării. În practica judiciară s-a reținut că, fapta de a pretinde unei persoane o anumită sumă de bani spre a interveni pe lângă un funcționar pentru a îl determina pe acesta să îndeplinească un anumit act, urmată de primirea de la acea persoană, în mai multe rate, suma cuvenită, se încadrează în ansamblu în infracțiunea de trafic de influență, infracțiune care s-a realizat sub una din modalitățile sale alternative, în momentul pretinderii iar acțiunile ulterioare, constând în primirea eșalonată a folosului material, deși multiple, constituie, împreună cu actul de solicitare o unitate infracțională naturală, ceea ce înseamnă că existența și pluralitatea actelor subsecvente este nerelevantă pentru a se reține fapta ca o infracțiune continuată. Consumarea infracțiunii, având loc indiferent de producerea intervenției, nu este influențată nici de momentul la care această intervenție are loc, precum nu interesează nici momentul îndeplinirii actului vizat. Așadar, consumarea are loc în momentul în care subiectul activ îsi „vinde” influența, reală sau fictivă, indiferent de succesiunea ulterioară a evenimentelor, dacă intervine sau nu în interesul cumpărătorului sau dacă acest interes este satisfăcut.

O parte a doctrinei susține că, dat fiind faptul că alături de rezoluția infracțională a traficantului de influență, pentru săvârșirea infracțiunii este nevoie și de acordul unei alte persoane, nu este posibilă forma continuată a acestei infracțiuni, nici chiar în ipoteza în care făptuitorul are o reprezentare generală asupra acțiunilor sale repetate deoarece această situație ar presupune existența unei noi rezoluții infracționale la fiecare repetare a actului de traficare, fapt ce atrage întotdeauna concursul de infracțiuni.Alți autori susțin că înfracțiunea în discuție poate îmbrăca și forma continuată în măsura în care elementul laturii obiective este săvârșit în acte repetate, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale.În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care a arătat că este important a se verifica de la caz la caz dacă a existat o nouă rezoluție infracțională la schimbarea persoanei cumpărătorului, ceea ce înseamnă că nu este exclusă de planno nici existența unei rezoluții infracționale unice.

Infracțiunea continuată este acea formă a unității legale de infracțiune ce se caracterizează prin faptul că aceeași persoană săvârșește, la intervale diferite de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni ce prezintă fiecare în parte conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni. Condiția privind subiectul pasiv, care trebuie să fie același pentru existența formei continuate a fost introdusă cu titlu de noutate de către Noul cod penal prin dispozițiile art. 35 alin. 1, fapt ce a generat o scădere cantitativă a infracțiunilor reținute în formă continuată în practică. Din noțiunea legală a infracțiunii continuate, astfel cum se găsește în Codul penal, rezultă ca și condiție de existență a acesteia, necesitatea de a fi formată dintr-o pluralitate de acte de executare unite între ele sub patru aspecte esențiale: unitate de subiect activ, unitate de subiect pasiv, aceeași rezoluție infracțională și fiecare act de executare să constituie conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni( unitate de conținut constitutiv). Din analiza acestor condiții reiese vulnerabilitatea tezei potrivit căreia infracțiunea de trafic de influență nu poate avea forma continuată deoarece ar necesita, la fiecare act de executare, și manifestarea de voință a altei persoane pe lângă cea a făptuitorului ( respectiv cea a cumpărătorului de influență). După cum am subliniat deja, forma continuată a infracțiunii presupune unitate de subiect pasiv or, cumpărătorul de influență nu are această calitate astfel încât, în măsura în care unitatea prejudiciată rămâne aceeași la fiecare act de executare pe care traficantul de influență îl săvârșește în realizarea aceleiași unice rezoluții infracționale, act de executare care întrunește la rândul său, de fiecare dată, conținutul constitutiv al traficului de influență, nu prezintă relevanță manifestarea de voință a cumpărătorilor care nu neutralizează caracterul unitar al hotărârii în baza căreia acționează făptuitorul și se va putea reține cu succes forma continuată a infracțiunii.

Este important să se verifice pentru fiecare act de executare în parte, săvârșit de același făptuitor și care vizează aceeași instituție sau unitate de drept public sau privat, în primul rând dacă există unitate de rezoluție infracțională, elementul esențial care caracterizează forma continuată. Rezoluția infracțională unică pentru toate actele de executare implică atât prevederea rezultatelor acestora cât și urmărirea sau acceptarea producerii acestor rezultate, ceea ce caracterizează numai intenția ca formă de vinovăție cu care pot fi săvârșite infracțiunile continuate. Acest aspect nu ridică probleme suplimentare dat fiind că infracțiunea de trafic de influență nu este susceptibilă de a fi săvârșită din culpă. Rezoluția infracțională trebuie să fie prealabilă începerii activității infracționale, să cuprindă întreaga activitate desfășurată de autorul infracțiunii de trafic de influență și să persiste pe tot parcursul realizării ei. Rezoluția trebuie conturată în linii generale în mintea făptuitorului, cu posibilitatea intervenirii unor modificări, survenirii unor noi împrejurări caracteristice fiecărei acțiuni dar care să nu fie în măsură să anihileze unitatea factorului subiectiv. În practică, pentru stabilirea unității rezoluției infracționale s-au conturat anumite elemente de natură a susține această unitate, precum identitatea scopului urmărit, neintervenirea unei piedici de natură a întrerupe unitatea hotârîrii infracționale și a determina făptuitorul să ia o nouă rezoluție, durata de timp existentă între actele de executare. Toate aceste criterii însă trebuie apreciate de la caz la caz pentru a stabili în concret modul în care a acționat făptuitorul și a stabili corect încadrarea juridică.

În aceeași măsură, pentru existența formei continuate a infracțiunii de trafic de influență este necesar să existe unitate de calificare juridică, adică actele de executare să prezinte fiecare în parte conținutul constitutiv al infracțiunii. În acest sens, nu este obligatoriu ca aceste acte să fie identice.Cu atât mai mult, în cazul infracțiunilor cu element material alternativ, cum este și traficul de influență, se va putea reține forma continuată și în cazul în care fiecare act de executare reprezintă un element material distinct al infracțiunii, cât timp și celelalte condiții sunt îndeplinite.În acest sens, se va putea reține traficul de influență în formă continuată în cazul în care, la intervale diferite de timp, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, făptuitorul își trafică influența pe lângă diverși funcționari ai aceleiași unități, prin pretindere de bani sau bunuri, apoi prin primire și în final prin acceptare de promisiuni de bani sau alte foloase, toate urmate de promisiunea realizării intervenției.

În ceea ce privește subiectul pasiv, dacă privim funcționarul vizat în tranzacția dintre traficant și cumpărător ca pe un subiect pasiv derivat, secundar, având în vedere că prin activitatea infracțională ar putea fi lezată imaginea sa sub aspectul credibilității și al corectitudinii sale, în cazul în care prin diferitele acte de executare se realizează traficarea influenței pe care făptuitorul o are sau pretinde ca ar avea-o pe lângă mai multi funcționari diferiți, dar toți desfășurându-si activitatea în cadrul aceleiași unități, se va putea reține forma continuată a infracțiunii de trafic de influență deoarece subiectul pasiv principal este unic. Această concluzie reiese din dispozițiile art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal care prevăd că se consideră îndeplinită cerința unității de subiect pasiv și atunci când „ infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic.” Așadar, pluralitatea de subiecți pasivi secundari nu este în măsură a afecta unitatea legală.Având în vedere toate argumentele expuse anterior, infracțiunea de trafic de influență poate fi susceptibilă a îmbrăca forma unei infracțiuni continuate, atrăgând toate consecințele juridice pe care această formă o presupune.

Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a incriminat în art.7 o variantă agravată, atunci când infracțiunea este săvârșită de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică, este judecător sau procuror, este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor, este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal, caz în care limitele de pedeapsă se majorează cu o treime.

Secțiunea II. Sancțiuni și aspecte procesuale

Acțiunea penală se exercită din oficiu iar urmărirea penală se desfășoară în mod obligatoriu de către procuror potrivit art. 56 alin. 3 lit b din Codul de Procedură Penală. Competența de judecată aparține Tribunalului, potrivit art. 36 alin. 1 lit. a Cod de Procedură Penală cu excepția cazului în care calitatea făptuitorului ar atrage competența altei instanțe.

Sancțiunea legală principală este închisoarea de la 2 la 7 ani iar în cazul variantei agravate, limitele de pedeapsă se majorează cu o treime. În ipoteza infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, pedeapsa cu închisoarea poate fi majorată peste maximul special cu până la 3 ani, limita minimă râmânând neschimbată, iar când pedeapsa constă în amendă, limita maximă a acesteia va putea fi majorată cu cel mult o treime, forma continuată reprezentând o cauză reală, de agravare facultativă a pedepsei.

Potrivit alin. 2 al art. 291 din Codul Penal, „banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării iar, când acestea nu se mai găsesc se dispune confiscarea prin echivalent.”Aceste dispoziții cu privire la confiscare vor fi aplicabile doar în ipoteza săvârșirii faptei în modalitatea primirii, astfel încât faptuitorului i se vor confisca doar foloasele materiale efectiv primite sau, în cazul în care acest lucru nu mai este posibil, echivalentul bănesc al acestora. Măsura confiscării nu operează în cazul pretinderii sau acceptării promisiunilor de bani sau alte foloase materiale cât timp nu au fost urmate de o remitere efectivă a acestora. Foloasele patrimoniale nu pot fi restituite celui care le-a dat ci, din contră, chiar și în cazul în care i-au fost restituite de către făptuitor, vor fi supuse acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât fapta acestuia este incriminată în mod independent în Codul penal, constituind infracțiunea de cumpărare de influență. Aceste foloase pot fi confiscate indiferent de persoana în patrimoniul căreia se găsesc deci, chiar și în cazul săvârșirii infracțiunii în interesul altei persoane se va aplica măsura confiscării speciale. Cumpărătorul de influență nu va putea formula pretenții civile cu privire la banii, bunurile sau prestațiile cu care a „plătit” serviciile traficantului.Totuși, dacă a denunțat fapta organului de urmărire penală înainte ca acesta să fie sesizat, foloasele patrimoniale îi vor fi restitutite dacă au fost date după denunț, ipoteză căreia legiuitorul i-a conferit și semnificație de cauză de nepedepsire.

CAPITOLUL IV. ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI ÎNTRE TRAFICUL DE INFLUENȚĂ ȘI ALTE INFRACȚIUNI

Traficul de influență este o infracțiune de corupție a cărei săvârșire dă naștere la un dezechilibru social, afectând buna funcționare a instituțiilor și unităților de drept public sau privat, lăsând loc de îndoială în opinia publică cu privire la corectitudinea persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul acestor entități. Această infracțiune are și o latură patrimonială, subiectul activ urmărind în principal, de cele mai multe ori, obținerea unor beneficii de ordin material, acceptând în subsidiar și producerea urmării periculoase pentru prestigiul și reputația funcționarilor și a unităților în care activează, însă acest aspect nu este de esența infracțiunii, care se consumă, după cum am arătat, indiferent dacă făptuitorul ajunge sau nu să se bucure de vreun folos patrimonial în schimbul serviciilor sale. Ceea ce dă specficitate acestei fapte este caracterul de infracțiune formală, periculoasă pentru echilibrul social prin simpla existență, independent de producerea efectivă a unui prejudiciu de orice fel, neavând relevanță în acest sens nici dacă banii sau foloasele patrimoniale au intrat în stăpânirea traficantului, nici dacă funcționarul a fost sau nu influențat.

Având în vedere complexitatea elementelor care intră în structura traficului de influență, este utilă operarea unei analize comparative a acestei incriminări cu alte infracțiuni care prezintă elemente asemănătoare, analiză care are drept scop evidențierea trăsăturilor determinante ce trebuie avute în vedere la încadrarea juridică a faptei.

Secțiunea I. Traficul de influență și infracțiunea de luare de mită

Luarea de mită este incriminată, la fel ca și traficul de influență, în cadrul capitolului I al titlului V din Codul Penal care reunește infracțiunile de corupție și reprezintă fapta funcționarului care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde sau primește bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea de bani sau alte foloase materiale care nu i se cuvin, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Luarea de mită, ca și traficul de influență, este o infracțiune de corupție, cele două având același obiect juridic generic, anume relațiile sociale pentru a căror normală desfășurare este necesară asigurarea unei bune evoluții a relațiilor de serviciu ceea ce impune o anumită conduită din partea funcționarilor sau după caz, oricărei alte persoane care, prin acțiunile sale poate periclita aceste relații sociale. În timp ce obiectul juridic specific al traficului de influență este legat indisolubil de prestigiul instituției sau unității de drept public sau privat în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul vizat, activitate care nu trebuie să fie perturbată prin utilizarea influenței, în cazul luării de mită obiectul juridic specific are în vedere ocrotirea relațiilor de serviciu prin interzicerea funcționarilor sau altor persoane care își desfășoară activitatea în cadrul unor entități de drept public sau privat, să-și creeze avantaje materiale ilicite prin exercitarea serviciului. Legiuitorul a urmărit să protejeze prin ambele incriminări bunul mers al relațiilor de serviciu, relații care trebuie să fie caracterizate prin corectitudine și obiectivitate, având în vedere pe de-o parte conduita model a funcționarului în cazul infracțiunii de luare de mită și pe de altă parte modelul de conduită care trebuie respectat de orice persoană care ar putea avea influență ori s-ar putea folosi de o influență fictivă asupra unui funcționar.

În ceea ce privește obiectul material, acesta lipsește la ambele infracțiuni deoarece valoarea socială ocrotită nu are o reprezentare fizică, materială iar banii sau foloasele materiale care fac obiectul activității infracționale reprezintă doar mijloace utilizate pentru săvârșirea faptelor și nu trebuie confundate cu obiectul material, nereprezentând o obiectivare materială care să facă obiectul protecției legii penale.

O diferențiere esențială o regăsim la nivelul subiectului activ. Așadar, în timp ce subiect activ al infracțiunii de trafic de influență poate fi orice persoană, independent de deținerea calității de funcționar public sau angajat al unei unități de drept privat, reținerea infracțiunii de luare de mită presupune în mod obligatoriu existența unui subiect activ calificat adică îndeplinirea de către subiectul activ a uneia din aceste calități. Cel care primește mita trebuie să fie el însuși competent a îndeplini actul urmărit de mituitor în timp ce, în cazul infracțiunii de trafic de influență această condiție nu îl are în vedere pe traficant ci pe cel asupra căruia acesta are sau lasă să se creadă că are influență. Dificultatea apare în situația în care subiectul activ al traficului de influență este el însuși un funcționar sau o persoană care are în atribuțiile de serviciu competențe în legătură cu satisfacerea intereselor cumpărătorului. În această ipoteză, pentru calificarea corectă a faptei, trebuie observat ce anume a făcut obiectul „tranzacției”. Dacă făptuitorul a oferit influența pe care o are, datorită funcției ocupate sau activității desfășurate, influență pe care promite să o folosească pentru determinarea la o anume conduită a unui alt funcționar, se va reține infracțiunea de trafic de influență. Dacă, pe lângă acțiunea de determinare a unui alt funcționar, făptuitorul își oferă și propriile servicii, se va reține concursul de infracțiuni între traficarea influenței și luare de mită. În fine, dacă obiectul „tranzacției” este reprezentat doar de serviciile funcționarului, încadrarea juridică va fi cea prevăzută de art. 289 Cod Penal, respectiv luare de mită.

Participația penală este posibilă în cazul ambelor infracțiuni cu mențiunea că, dată fiind cerința unui subiect activ calificat pentru luarea de mită, pentru existența coautoratului este necesar ca toți participanții să aibă calitatea cerută de lege. Atunci când cel care are inițiativa săvârșirii infracțiunii este persoana interesată în îndeplinirea sau neîndeplinirea unui anumit act, repectiv cumpărătorul de influență sau mituitorul, acesta nu va fi tras la răspundere pentru instigare la săvârșirea infracțiunilor respective, precum nici pentru eventualul ajutor moral pe care l-ar fi oferit deoarece, în ambele cazuri legiuitorul a incriminat separat fapta persoanei care folosește astfel de căi pentru a obține satisfacerea frauduloasă a unor interese proprii.

Subiectul pasiv este același în cazul ambelor infracțiuni, respectiv instituția publică sau privată, unitatea în care își desfășoară activitatea funcționarul care primește mita sau ale cărui servicii sunt traficate, precum și statul.

Ambele infracțiuni au ca situație premisă existența unui funcționar public sau a unei persoane care își desfășoară activitatea în cadrul unei persoane juridice de drept public sau privat, în atribuțiile căreia să intre efectuarea actului care face obiectul infracțiunii.

Sub aspectul laturii obiective, ambele fapte prezintă același element material, alcătuit din aceleași modalități normative alternative și anume pretinderea, primirea și acceptarea de bani sau alte foloase materiale. Elementul material al traficului de influență este dublat, spre deosebire de cazul infracțiunii de luare de mită, de promisiunea utilizării influenței, reale sau pretinse, pe care o face făptuitorul, conduită care nu este reținută de legiuitor în cazul celui care primește mita. În cazul infracțiunii de luare de mită, ceea ce se „vinde” este chiar serviciul prestat de funcționar, subiect activ, așadar propria sa faptă care constă fie în îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act de serviciu, întârzierea, urgentarea unui astfel de act, ori chiar îndeplinirea unui act contrar atribuțiilor sale de serviciu. Comună celor două infracțiuni este însă cerința ca, actul, pentru care mituitorul sau cumpărătorul de influență plătește, să fie de competența funcționarului în cauză, să intre în atribuțiile sale de serviciu. Dacă această cerință nu este îndeplinită, în ambele cazuri elementul material ar putea conduce la încadrarea faptei în infracțiunea de înșelăciune, desigur dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege. Tot la nivelul elementului material apare o altă deosebire ce are în vedere momentul în care se realizează oricare dintre modalitățile normative alternative, în cazul traficului de influență existând cerința ca acest moment să fie anterior sau cel mult concomitent îndeplinirii actului urmărit de cumpărător, în timp ce elementul material al luării de mită trebuie doar să fie în legătură cu activitatea funcționarului, putând așadar să fie primită, pretinsă sau acceptată o promisiune de această natură, anterior, ulterior sau concomitent cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act de serviciu ori îndeplinirea unui act contrar atribuțiilor de serviciu.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru buna desfășurare a relațiilor sociale de serviciu în unitatea în care își desfășoară activitatea funcționarul pe lângă care se exercită influența sau care este subiect activ al luării de mită, precum și starea de pericol pentru prestigiul respectivei unități, în cazul ambelor infracțiuni. Chiar dacă, sub aspectul rezultatului, cele două infracțiuni aduc atingere acelorași valori, deosebirea dintre ele constă în faptul că, în cazul luării de mită, discreditarea instituțiilor sau unităților de drept public ori privat are loc în mod direct, deoarece fapta constituie o dovadă imbatabilă a caracterului corupt al funcționarului, în timp ce, în cazul traficului de influență discreditarea este indirectă, creându-se impresia că un funcționar ar putea fi influențat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu.

În privința raportului de cauzalitate nu există diferențe, acesta rezultând în ambele cazuri din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective nu există diferențe, în sensul că ambele fapte sunt săvârșite cu vinovăție sub forma intenției directe calificate prin scop, nefiind exclusă nici ipoteza intenției indirecte. Legea nu cere, pentru existența infracțiunii, nici într-un caz nici în celălalt, ca scopul urmărit, respectiv determinarea funcționarului de a avea o anumită conduită în cazul traficului de influență sau adoptarea unei anumite conduite de către funcționarul care primește mita, să se realizeze efectiv însă, dacă se realizează și reprezintă un act contrar atribuțiilor de serviciu care constituie el însuși o infracțiune spre exemplu un fals în înscrisuri oficiale, vor exista premisele unui concurs de infracțiuni, în primul caz între trafic de influență și instigarea la abuz în serviciu sau altă infracțiune caracterizată de fapta funcționarului, respectiv între luare de mită și abuz în serviciu sau o altă infracțiune.

Atât traficul de influență cât și luarea de mită sunt infracțiuni formale, de consumare imediată, la care, datorită valorilor sociale a căror protecție o urmărește, legiuitorul a transformat actele de executare care ar fi putut constitui tentativă, în formă consumată a infracțiunii. Prin urmare, consumarea infracțiunilor va avea loc la momentul la care se realizează oricare dintre modalitățile normative ale elementului material, adică în momentul pretinderii, al acceptării unor promisiuni de bani sau alte foloase materiale, ori al efectivei primiri a acestor foloase, cu mențiunea că, în cazul traficului de influență, ele trebuie să fie însoțite de promisiunea făptuitorului în sensul realizării intervenției.

Sub aspect procesual, în ambele cazuri acțiunea penală se exercită din oficiu, urmărirea penală se desfășoară în mod obligatoriu de către procuror, iar competența materială aparține tribunalului, cu excepția cazului în care calitatea făptuitorului ar atrage competența altei instanțe.

Există unele diferențe în privința regimului sancționator, diferențe care decurg în principal din calitatea subiectului activ a infracțiunii de luare de mită, care în mod imperativ trebuie să fie funcționar public sau să se încadreze în persoanele asimilate funcționarilor potrivit art. 308 Cod Penal. Pedeapsa este mai aspră pentru funcționarul care a luat mită respectiv închisoarea de la 3 la 10 ani, spre deosebire de pedeapsa prevăzută pentru traficant, ale cărei limite speciale sunt mai mici, închisoarea de la 2 la 7 ani. De asemenea, în cazul luării de mită legiuitorul a inclus și o pedeapsă complementară care privește interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârși fapta.

Varianta agravată prevăzută în art. 7 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, constând în ipoteza în care infracțiunea este săvârșită de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică, este judecător sau procuror, este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor ori este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal, este comună ambelor infracțiuni, caz în care limitele de pedeapsă se majorează cu o treime.

Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acest lucru nu mai este posibil se va proceda la confiscarea prin echivalent, confiscare care operează pentru săvârșirea ambelor fapte, numai în măsura în care au fost săvârșite prin modalitatea primirii. Foloasele patrimoniale se restituie persoanei care le-a dat, în cazul în care aceasta denunță fapta mai înainte ca organele de urmărire penală să fie sesizate, cu condiția ca denunțul să fi avut loc anterior momentului în care au fost date. Pentru infracțiunea de luare de mită legiuitorul a prevăzut ca foloasele materiale vor fi restituite persoanei care le-a dat, dacă aceasta a fost constrânsă în acest sens de către cel care a luat mita.

Secțiunea II. Traficul de influență și infracțiunea de înșelăciune

Infracțiunea de înșelăciune se găsește incriminată în cadrul titlului II destinat infracțiunilor contra patrimoniului, în capitolul III intitulat sugestiv „infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii”din Codul penal și reprezintă fapta persoanei care, urmărind obținerea unor foloase patrimoniale injuste, pentru sine sau pentru altul, prezintă ca adevărată o faptă mincinoasă sau, ca mincinoasă o faptă adevărată, în scopul inducerii în eroare a unei persoane, dacă s-a produs o pagubă. Este cunoscută și sub denumirea de escrocherie și constă în principal în amăgirea unei persoane, amăgire prin care această persoană este determinată să adopte o conduită păgubitoare pentru patrimoniul său pentru ca escrocul sau o terță persoană să realizeze un profit nedrept.

Înșelăciunea este o infracțiune contra patrimoniului, în timp ce valoarea socială protejată în cazul infracțiunii de trafic de influență este activitatea instituțiilor și unităților de drept public sau privat. Este adevărat că, atât subiectul activ al infracțiunii de înșelăciune cât și traficantul de influență urmăresc obținerea unui profit injust, însă, pentru realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de trafic de influență nu este necesar ca acest profit să fie obținut, nu are relevanță juridică producerea unui prejudiciu material, prejudiciu a cărui producere este esențială pentru realizarea infracțiunii de înșelăciune.

Obiectul juridic special al infracțiunii de înșelăciune este reprezentat de relațiile sociale cu caracter patrimonial pentru a căror normală desfășurare trebuie protejată buna-credință și încrederea reciprocă ce trebuie să se existe între subiecții raporturilor de ordin patrimonial.Prin urmare, sub acest aspect cele două infracțiuni analizate nu prezintă elemente comune, în cazul traficului de influență, deși este prezentă și o latură patrimonială, aceasta nu este dominantă, legiuitorul urmărind să protejeze în principal o bună funcționare a relațiilor sociale de serviciu care nu trebuie să fie perturbate prin promovarea frauduloasă a unor interese personale, precum și protejarea societății în ansambul ei de faptele de corupție care pot produce serioase dezechilibre sociale. Obiectul material, care este inexistent la traficul de influență, poate consta în bunuri mobile sau imobile, precum și în înscrisuri cum ar fi titluri de valoare, înscrisuri care pot genera un folos material, în cazul înșelăciunii.

Subiect activ poate fi orice persoană, nefiind circumstanțiat de lege nici pentru traficantul de influență, nici pentru cel care acționează în mod viclean în cazul înșelăciunii. În ambele ipoteze subiect activ poate fi și o persoană juridică, nu doar o persoană fizică, în măsura în care actele care constituie element material al oricăreia dintre cele două infracțiuni sunt realizate în numele și în interesul pesoanei juridice de către organele de conducere ale acesteia. Cu toate acestea, o anumită calitate a autorului înșelăciunii, respectiv aceea de funcționar public, ar putea conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei în abuz în serviciu, pe când traficul de influență poate fi săvârșit chiar și de către un funcționar fără ca această calitate să altereze încadrarea juridică. La nivelul subiectului pasiv, corespunzător valorilor diferite care fac obiectul protecției juridice a celor două incriminări, la infracțiunea de înșelăciune acesta este reprezentat de persoana al cărei patrimoniu a fost lezat prin activitatea infracțională, persoana fizică sau juridică pagubită prin acțiunea de inducere în eroare, în timp ce, la infracțiunea de trafic de influență, subiect pasiv este instituția sau entitatea de drept public sau privat în cadrul căreia își desfășoară activitatea persoana asupra căreia se urmărește a se exercita influența și al cărei prestigiu a fost afectat prin săvârșirea faptei. De asemenea, poate fi subiect pasiv și funcționarul a cărui reputație a fost lezată prin traficarea influenței. Subiectul pasiv la infracțiunea de înșelăciune, persoana al cărei patrimoniu a fost lezat, este întotdeauna o persoană de bună-credință. Această persoană este amăgită de autorul faptei și determinată să adopte o conduită păgubitoare pentru propriul avut. Cumpărătorul de influență însă, nu este subiect pasiv al infracțiunii de trafic de influență nici în ipoteza în care suferă o vătămare de ordin patrimonial în urma „tranzacției” pe care o realizează cu făptuitorul, el nu este de bună-credință, urmărește să obțină satisfacerea propriilor interese pe căi oculte motiv pentru care și fapta sa este incriminată în Codul Penal tot ca o infracțiune de corupție.

Înșelăciunea, de regulă, nu are o situație premisă. Legiuitorul nu condiționează existența infracțiunii de preexistența unei anumite situații de fapt sau de drept așa cum face în cazul traficului de influență unde, pentru a se realiza conținutul constitutiv al infracțiunii este necesar să existe un funcționar sau o persoană care își desfășoară activitatea în cadrul unei persoane juridice de drept public sau privat, în ale cărei atribuții de serviciu să intre acte de natură a putea satisface interesele cumpărătorului.

În ceea ce privește latura obiectivă, la înșelăciune elementul material poate consta fie într-o acțiune, fie într-o omisiune, concretizându-se în inducerea în eroare a unei persoane „prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate”. Așadar fapta poate fi săvârșită și printr-o inacțiune, atunci când viclenia, inducerea în eroare se manifestă prin nerespectarea de către făptuitor a unei obligații de a acționa, atunci când o astfel de obligație poate fi stabilită în sarcina sa. Elementul material al traficului de influență este reprezentat întotdeauna de o acțiune, concretizandu-se în una dintre modalitățile normative prevăzute de lege, anume prin pretindere, primire ori acceptarea de promisiuni, toate raportate la bani sau alte foloase materiale, însoțite de acțiunea făptuitorului de a promite în schimbul acestor foloase patrimoniale că va interveni pe lângă funcționarul avut în vedere. Legiuitorul a inclus în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență și ipoteza în care făptuitorul îl induce în eroare pe cumpărător cu privire la influența pe care o are asupra funcționarului, însă aceasta reprezintă doar mijlocul prin care se realizează elementul material în forma pretinderii, primirii sau acceptării de promisiuni de bani sau alte foloase materiale și nu o altă modalitate normativă alternativă a acestui element. Așadar, în cazul înșelăciunii legiuitorul sancționează inducerea în eroare, amăgirea, iar în cazul traficului de influență, ceea ce este interzis este condiționarea folosirii influenței reale sau fictive în scopul satisfacerii unor interese ale cumpărătorului de influență, de obținerea unor foloase patrimoniale injuste. În fapt, ceea ce leagă cele două infracțiuni și creează reale dificultăți în practică, este includerea în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență a elementului material al infracțiunii de înșelăciune, respectiv inducerea în eroare cu privire la influența pe care făptuitorul lasă să se creadă că o are deși acest lucru nu corespunde realității, ca mijloc alternativ prin care se poate săvârși infracțiunea.

Este de observat că, sub aspectul laturii obiective, denaturarea realității este o condiție sine qua non pentru realizarea conținutului constitutiv al înșelăciunii, în timp ce traficul de influență există și fără să implice o asemenea denaturare în ipoteza în care influența pe care făptuitorul pretinde că o are este reală.Problema de calificare apare atunci când traficantul de influență se prevalează de o influență fictivă pentru a săvârși fapta, caz în care crearea aparențelor unei influențe care nu există în realitate reprezintă chiar prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, adică elementul material al înșelăciunii. În acest sens, s-a reținut atât în doctrină cât și în practică, că pentru a fi în prezența infracțiunii de trafic de influență este absolut necesar ca influența, chiar și în cazul în care ea nu există în realitate, deci făptuitorul îl induce în eroare pe cumpărător cu privire la acest aspect, să se refere la un funcționar sau o altă persoană care să aibă în atribuțiile de serviciu îndeplinirea actului urmărit de cumpărător, să fie competent să realizeze rezultatul urmărit prin activitatea infracțională. În cazul în care această condiție nu este îndeplinită și făptuitorul se limitează la precizarea unui funcționar oarecare fără ca acesta să fie competent să îndeplinească pretențiile cumpărătorului de influență, în măsura în care se produce și un prejudiciu și sunt îndeplinite și celelalte condiții ale înșelăciunii, fapta ar putea fi încadrată în această din urmă infracțiune. Se observă așadar că nu alterarea realității prin simularea unei influențe care nu există în fapt este de natură a atrage calificarea faptei ca fiind înșelăciune, ci neîndeplinirea condiției ca acțiunile laturii obiective să se realizeze în vederea determinării unui funcționar să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act care să intre în atribuțiile sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor atribuții. În timp ce în cazul infracțiunii de înșelăciune făptuitorul obține foloasele patrimoniale prin simpla inducere în eroare, traficantul de influență care pretinde că are trecere pe lângă un funcționar, trecere inexistentă în realitate, obține foloasele materiale injuste în schimbul promisiunii că va face uz de respectiva influență pentru a obține o situație favorabilă pentru cumpărător. Prin urmare, pentru reținerea traficului de influență este necesar să se creeze starea de pericol care să vizeze instituția în care își desfășoară activitatea persoana vizată în înțelegerea dintre cumpărătorul și traficantul de influență. Dacă această urmare nu se realizează, în măsura în care se produce un prejudiciu, așadar atunci când banii sau foloasele materiale sunt primite de către făptuitor, se poate pune problema încadrării faptei în infracțiunea prevăzută de art.244 Cod Penal.

Independent de realizarea elementului material al înșelăciunii în sensul promovării unei influențe false, va exista concurs de infracțiuni între trafic de influență și înșelăciune ori de câte ori traficantul va pretinde, pe lângă folosul propriu pretins în schimbul uzului de influență, bani sau alte foloase pe care pretinde că le va remite funcționarului pentru serviciul acestuia, situație care nu corespunde realității, făptuitorul urmărind să își sporească în acest fel profitul injust. Mijlocul prin care se săvârșește înșelăciunea reprezintă în acest caz un mijloc fraudulos făcând aplicabile dispozițiile art. 244 alin. 2 Cod Penal cu privire la aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni. Această ipoteză arată că între cele două infracțiuni pot exista relații complexe, ele nu se exclud, așa cum a fost susținut în doctrină ci, pe lângă situația în care, prin voința legiuitorului, inșelăciunea este inclusă în infracțiunea de trafic de influență, atunci când traficantul se prevalează de o influență falsă, cele două pot fi reținute și în concurs.

Tot cu privire la elementul material, pentru a conduce la calificarea faptei ca trafic de influență, este obligatoriu ca pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunilor de bani sau alte foloase patrimoniale să se realizeze înainte de momentul în care funcționarul îndeplinește sau nu, urgentează sau întârzie îndeplinirea respectivului act de serviciu ori îndeplinește un act contrar atribuțiilor de serviciu. Această condiție reiese din formularea utilizată de către legiuitor în sensul că subiectul activ „promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.”Cu alte cuvinte, cumpărătorul de influență trebuie să aibă un interes real pentru a apela la serviciile traficantului de influență, interes reprezentat de determinarea funcționarului în a acționa potrivit propriilor interese. În măsura în care făptuitorul profită de necunoașterea cumpărătorului cu privire la faptul că actul vizat a fost deja îndeplinit pentru a obține un câștig necuvenit, dacă acest câștig este și obținut iar patrimoniul cumpărătorului suferă o diminuare, fapta va constitui infracțiunea de înșelăciune și va fi sancționată ca atare.Prin urmare, pentru o corectă calificare a faptei este necesar să se stabilească momentul în care s-au realizat actele în care se concretizează elementul material al traficului de influență, înainte sau după ce funcționarul a acționat în sensul urmărit de cumpărător.

Înșelăciunea este o înfracțiune de rezultat ceea ce înseamnă că urmarea socialmente periculoasă constă în pricinuirea unei pagube pentru subiectul pasiv iar dacă această urmare nu se produce din cauza întreruperii activității infracționale din motive independente de voința făptuitorului ori, urmarea specifică nu se realizează în ciuda faptului că acțiunea de inducere în eroare a fost săvârșită integral, fapta va constitui doar tentativă la infracțiunea de înșelăciune și va fi sancționată ca atare. Fiind o infracțiune contra patrimoniului, înșelăciunea, în mod imperativ, presupune producerea unei pagube, acest scop fiind unicul urmărit de către făptuitor. La polul opus se găsește infracțiunea de trafic de influență a cărei urmare imediată constă în starea de pericol creată pentru buna desfășurare a activității din cadrul unității în care lucrează persoana pe lângă care se exercită influența, precum și pentru prestigiul acestora.Pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu este necesar ca banii sau foloasele patrimoniale să fie efectiv remise făptuitorului în ipoteza modalității acceptării de promisiuni, precum nu condiționează existența infracțiunii nici determinarea efectivă a funcționarului să acționeze în sensul dorit de cumpărător, fiind vorba de o infracțiune formală, de pericol.

Raportul de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea prin care se realizează inducerea în eroare și paguba provocată trebuie dovedit, fapt care reprezintă o consecință a caracterului de infracțiune de rezultat al înșelăciunii. Amăgirea trebuie să aibă ca urmare un act cu efecte păgubitoare pentru patrimoniul persoanei înșelate.Așa cum am arătat, traficul de influență este o infracțiune de pericol, astfel că legătura de cazualitate rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspect subiectiv, înșelăciunea se săvârșește, la fel ca și traficul de influență, doar cu intenție directă, sau indirectă. O altă parte a doctrinei susține că vinovăția în cazul înșelăciunii nu poate avea decât forma intenției directe deoarece, scopul urmărit de făptuitor are o legătură inevitabilă cu urmarea imediată a faptei.În orice caz însă, culpa nu poate atrage răspunderea penală deoarece legiuitorul prevede și existența unui scop, respectiv acela de obține pentru sine sau pentru o altă persoană un folos patrimonial injust.

În ceea ce privește formele celor două infracțiuni, o primă deosebire reiese din faptul că tentativa la infracțiunea de înșelăciune este incriminată de către legiuitor, în timp ce, actele ce ar putea constitui tentativa la infracțiunea de trafic de influență au fost asimilate prin puterea legii formei consumate. Consumarea infracțiunii de înșelăciune este condiționată de producerea unui prejudiciu, condiționare inexistentă pentru consumarea infracțiunii de trafic de influență. Traficul de influență este consumat în momentul în care se realizează oricare dintre modalitățile normative ale elementului material independent de producerea vreunui prejudiciu, de realizarea intervenției promise sau de îndeplinirea actului vizat.

Ambele infracțiuni au variante agravate, în cazul înșelăciunii caracterul agravant fiind dat de mijloacele frauduloase folosite de către făptuitor iar în ceea ce privește traficul de influență, de calitatea subiectului activ.

Cu referire la regimul sancționator, acesta este mult mai blând în cazul înșelăciunii decât în cazul traficului de influență dat fiind și gradul diferit de periculozitate socială pe care cele două fapte îl prezintă. Mai mult, în cazul înșelăciunii împăcarea părților reprezintă un caz de înlăturare a răspunderii penale.

CONCLUZII

Corupția este o abatere de la normalitatea socială, de la moralitate și o nesocotire gravă a valorilor constituționale care se bazează pe probitate, pe egalitatea tuturor în fața legii și a instituțiilor statului, valori care reprezintă fundamentul oricărui stat de drept și care reclamă în mod imperativ o atitudine incompatibilă cu scopul de a obține pe căi oculte avantaje injuste.

Atât în plan european cât și în plan național se poate observa o intensificare a luptei împotriva corupției prin elaborarea la nivel comunitar a unor programe de acțiune, de prevenire și depistare a acestor acte antisociale, organizarea a din ce în ce mai multe conferințe pe această temă, precum și manifestarea unui interes sporit la nivel intern dar și la cel al relațiilor interstatale, orientat către găsirea unor soluții optime de sancționare și combatere a acestui fenomen. De asemenea, numărul în creștere de condamnări pentru infracțiuni asociate corupției este de natură a scoate în evidență interesul tot mai pronunțat în încercarea de a eradica, sau cel puțin de a descuraja săvârșirea unor astfel de fapte.

Corupția subminează rolul stabilizator al statului sporind în general toate cheltuielile acestuia și reducându-i veniturile, determinând creșterea costului global al serviciului public.

Dar ceea ce este mai grav este faptul că acest flagel este molipsitor. Efectele corupției în societate nu se limitează la actul de serviciu sau la prejudiciul efectiv cauzat ci degenerează în ceva mult mai periculos și anume, pătrunde în convingerea colectivă a societății, la nivelul intelectului colectiv unde se dezvoltă într-o stare de nesiguranță, de neîncredere și dispreț față de autoritatea statală și mecanismele ei de funcționare. O societate care nutrește convingerea că singurul mod de a se dezvolta e reprezentat de săvârșirea de acte asociate corupției e condamnată la autoditstrugere iar în contextul internațional actual, chiar la o formă de excluziune politico-socială.

Traficarea influenței pe care o persoană o are sau lasă să se înțeleagă că o are pe lângă un funcționar public sau pe lângă o persoană asimilată funcționarilor este de natură să pericliteze prestigiul, autoritatea, credibilitatea instituțiilor, organismelor statului, serviciilor publice și a altor unități, societăți de drept privat, mergând până la paralizarea totală și ireparabilă a încrederii societății în acestea. Or, temelia unui regim democratic sănătos constă tocmai în buna funcționare a mecanismelor sociale, economice și politice, în independența justiției și corectitudinea proceselor decizionale iar dezechilibrul care se produce prin săvârșirea faptelor de corupție este de natură a crea o stare de pericol prin instaurarea unui sentiment de îndoială și nesiguranță în sânul societății. Cu toate că, prin elementul său material, infracțiunea de trafic de influență nu are o legătură nemijlocită cu activitatea funcționarului, care poate fi complet străin de activitatea ilegală a subiectului activ, ea își răsfrânge efectele negative și asupra acesteia și în plus aduce atingere și reputației funcționarului, creând o stare de suspiciune cu privire la profesionalismul și cinstea sa.

În scopul evitării tuturor acestor consecințe nefaste ale unui fenomen care este într-o continuă dezvoltare și adaptare atât la nivel național cât și mondial, este necesară adoptarea unor măsuri menite să preîntâmpine orice potențial interes de a recurge la asemenea practici, măsuri care ar putea să aibă în vedere o mai bună supraveghere și sancționare a funcționarilor care îsi îndeplinesc cu rea-credință în mod defectuos atribuțiile, o remunerare adecvată responsabilităților și sarcinilor persoanelor care ar putea fi vizate de aceste infracțiuni, precum și măsuri care să intimideze, să descurajeze orice intenție necinstită prin asprirea regimului sancționator și crearea unui regim mai eficient de recuperare a prejudiciilor.

BIBLIOGRAFIE

I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

1. Constantin G. Giurăscu, Istoria românilor, Vol. II, partea I, Ed. Fundației pentru literatură și artă ”Regele Carol II”, București, 1937.

2. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal roman. Partea general, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

3. Costică Bulai, Avram Filipaș, Constantin Mitrache, Instituții de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licență, Ed. Trei, București, 2001.

4. Emilia Mădulărescu, Traficul de influență. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2006.

5. Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială, Ed. Europa Nova, București, 1997.

6. Georgina Bodoroncea, Irina Kuglay, Lavinia Valeria Lefterache, Ionuț-Mihai Matei, Iuliana Nedelcu, Francisa-Maria Vasile, Codul penal adnotat, Ed. C.H. Beck, București, 2007.

7. Horia Diaconescu, Infracțiunile de corupție și cele asimilate cu acestea, Ed. All. Beck, București, 2004.

8. Ion Munteanu, La corruption des fonctionnaires publics en droit penal roumain, Imprimerie Jent, Geneva, 1931.

9. Ilie Pascu, Mirela Gorunescu, Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu, București, 2008.

10. Lavinia Valeria Lefterache, Drept penal. Partea generală: Note de curs, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

11. Lavinia Valeria Lefterache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2011.

12. Matei Basarab, Viorel Pașca, Gheorghiță Mateuț, Tiberiu Medeanu, Constantin Butiuc, Mircea Bădilă, Radu Bodea, Petre Dungan, Valentin Mirișan, Ramiro Mancaș, Cristian Miheș, Codul penal comentat, vol. II, Ed. Hamangiu, București, 2008.

13. Maria Zolyneak, Maria Ioana Michinici, Drept penal. Partea general, Ed. Fundației Chemarea, Iași, 1999.

14. Mihai Maxim, Camil Mureșean, Ștefan Ștefănescu, Tudor Teotei, Ion Toderașcu, Virgil Vătășianu, Istoria românilor, vol. IV, Ed. Enciclopedică, 2001, București.

15. Olguța Băjenaru, Corupția: Noțiune, prevenire, particularități și contracarare, Ed. Academiei de Științe a Moldovei, Chișinău, 2007.

16. Olimpiu Aurelian Sabău-Pop, Corupția și combaterea fenomenului prin mijloace juridice, Ed. Universul juridic, București, 2011.

17. Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de editură și presă Șansa S.R.L., București, 1994.

18. Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, ed. a VII-a, Ed. Hamangiu, București, 2012.

19. Vasile Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român, Ed. Atlas Lex, București, 1999.

20. Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Norel Neagu, Marius Murea, Costel Cășuneanu, Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Ed. Wolters Kluwer, București, 2009.

21. Vintilă Dongoroz, Explicații teoretice ale codului penal român, ed. a II-a, vol. IV, Ed. C.H. Beck, București, 2003.

22. Valerian Cioclei, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Ed. C.H. Beck, București, 2013.

II. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE ȘI NOTE DE JURISPRUDENȚĂ

1. Cristian Miheș, Traficul de influență, Analele Universității din Oradea, Fascicula Drept, nr. X/2002.

2. Dorin Ciuncan, Traficul de influență și înșelăciunea, Buletin Documentar PNA, nr. 2/2003.

3. Ion Dumitru, În legătură cu latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență, Revista Dreptul, nr.5/1998.

4. Sorin Alexandru Rednic, Sinteză teoretică asupra elementelor materiale ale infracțiunilor continuate, Revista Dreptul, nr. 4/2002.

5. C. Ap. Constanța, secția penală, dec. nr. 11/1997, Revista Română de Drept, nr. 2/1997.

6. Trib. Suprem, secția penală, dec. nr. 373/1975, Revista Română de Drept nr 2/1976.

7. Trib. Suprem, secția penală, dec. nr. 4094/1971, Revista Română de Drept, nr. 1/1972.

8. C.Ap. Timișoara, secția penală, Buletinul Jurisprudenței, 1999.

9. C.Ap. Brașov, dec. pen. Nr. 15/Ap/1996, Culegere de practică judiciară-C.Ap. Brașov, 1997.

10. Trib. Suprem, secția penală, dec. nr. 4748/1972, Revista Română de Drept, nr. 8/1973.

11. Trib. Suprem, secția penală, dec. nr. 14/1973, Revista Dreptul, nr.2/1974.

12. Trib. Mun. București, secția II penală, dec. nr. 262/1975, Revista Română de Drept, nr. 12/1976.

13. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anii 1971/1976, Ed. Stiințifica, București.

III. JURISPRUDENȚĂ

1. I.C.C.J, secția penală, dec. nr. 2398, 12 Aprilie 2006. (http://e-juridic.manager.ro/articole/pentru-savarsirea-infractiunii-de-trafic-de-influenta-faptuitorul-trebuie-sa-aiba-obligatoriu-o-influenta-reala-asupra-unui-functionar-1377.html accesat la 05.04.2015)

2. I.C.C.J, secția penală, dec. nr. 1094, 25 Febr. 2004. (http://legeaz.net/spete-penal-iccj-2004/decizia-1094-2004 accessat la 05.04.2015)

3. C. Ap. Tg-Mureș, secția penală, sentința nr. 22/2007, nepublicată, în O. A. Sabin-Pop, Corupția și combaterea fenomenului prin mijloace juridice, Ed. Universul Juridic, București, 2011.

4. I.C.C.J, secția penală, dec. nr. 1506/2006. (http://legeaz.net/spete-penal-iccj-2006/decizia-150-2006 accesat la 05.04.2015)

5. Trib. Suprem, secția penală, dec. nr. 5850/1971.

6. Trib. Suprem, secția penală, dec. nr. 3839/1976.

7. I.C.C.J., Secția pen.,decizia nr. 3540/2004, în E. Mădulărescu, Traficul de influență. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2006.

IV. SITE-URI INTERNET

1. Înalta Curte de Casație și Justiție – www.scj.ro

2. http://e-juridic.manager.ro/articole/pentru-savarsirea-infractiunii-de-trafic-de-influenta-faptuitorul-trebuie-sa-aiba-obligatoriu-o-influenta-reala-asupra-unui-functionar-1377.html accesat la 05.04.2015

3. http://legeaz.net/spete-penal-iccj-2004/decizia-1094-2004 accessat la 05.04.2015

4. http://legeaz.net/spete-penal-iccj-2006/decizia-150-2006 accesat la 05.04.2015

5. http://www.transparency.org.ro/stiri/comunicate_de_presa/2009/12mai/Anexa2.pdf accesat la 05.04.2015

V. ALTE SURSE

1. Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold,București, 2009.

2. Definiția Transparency Internațional preluată din Convenția O.N.U. împotriva corupției.

3. Bulai, B.N, Infracțiuni de corupție, Variantă electronică nepublicată, Note de curs, Facultatea de drept, Universitatea din București, 2014.