Aplicarea Teoriei Inteligentelor Multiple la Clasa Pregatitoare

CUPRINS:

Argument

Capitolul I : Teoria Inteligențelor Multiple

I.1. Definiția inteligenței – ansamblul părerilor și ideilor lui Howard Gardner

I.2. Teoria inteligențelor multiple

I.3. Tipuri de inteligență

Capitolul II : Dinamica inteligențelor multiple

II.1. Școlarul mic – caracteristici psiho-fizice

II.2. Cum se manifestă învățarea în funcție de tipul de inteligență predominant–stiluri

II.3. Dezvoltarea inteligențelor copiilor intre 6 și 7 ani

II.4. Provocarea abordării TIM în școală – Instruirea diferențiată

Capitolul III : Studiu aplicativ: “Determinarea tipului de inteligență predominant și efectele instruirii diferențiate asupra școlarului mic

III.1. Scopul și obiectivul cercetării

III.2. Ipoteză

III.3. Instrumente de cercetare

III.4. Eșantionul investigat

III.5. Rezultatele obținute și interpretarea lor

III.6. Concluzii

Bibliografie

Argument

De cele mai multe ori, ne confruntăm cu faptul că elevii noștri refuză să învețe, se plictisesc mult prea repede sau nu mai sunt atenți la școală. Să fi dispărut oare interesul pentru învățătură? Să fie, cumva, un act de rebeliune, din partea copilului? Este vinovat părintele? Copilul? Sau eu, profesorul?

Desigur, pot exista o varietate de motive ce pot proveni dintr-o multitudine de cauze. Însă eu cred că noi, cadrele didactice, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a atrage copiii, pentru a le insufla plăcerea de a învăța și a-i determina să învețe pentru că așa vor, să descopere pentru că le place, și nu pentru că trebuie. De asemeni, trebuie să știm și cum să îi învățăm, ținând cont de particularitățile fiecăruia, racordându-ne modul de predare la nevoile, interesele și nivelul de inteligență al fiecărui copil, instruind diferențiat. Se poate observa extrem de ușor cât de diferite sunt comportamentele fiecărui copil în clasă. Și asta pentru că ei sunt DIFERIȚI. Datorită descoperirii Inteligențelor Multiple de către Gardner, ne putem ghida în procesul instructiv-educativ după capacitățile fiecăruia, adaptând cunoștințele noi, ce urmează a fi însușite, la modul fiecărui copil de a le recepta.

O altă responsabilitate enormă a profesorului este comunicarea cu părintele, pentru că, ceea ce se susține la școală trebuie aplicat și acasă. Pentru că învățarea se desfășoară pe tot parcursul vieții și în toate mediile cu care ne intersectăm, părintele trebuie să fie perfect conștient de capacitățile copilului său, să le accepte și să știe să se folosească de ele pentru a continua procesul învățării și acasă, în familie.

Teoria Inteligențelor Multiple nu schimbă informația pe care o transmitem, ci ne ajută să schimbăm modul în care lucrăm cu elevii și ne instrumentează în a-i ajuta să evolueze în mod diferit, proporțional cu nivelul lor de inteligență.

CAPITOLUL I. TEORIA INTELIGENȚELOR MULTIPLE

I.1. Definiția inteligenței – ansamblul părerilor și ideilor lui Howard Gardner

Definirea optimă a inteligenței se conturează în raspunsul la această întrebare: Din ce este constituită o inteligență? În viziunea clasică, inteligența este definită operațional drept capacitatea de a răspunde întrebărilor din testele de inteligență. Corelarea aparentă a rezultatelor testelor la diferite vârste și între diferite teste confirmă faptul că facultatea generală a inteligenței, nu se schimbă mult cu vârsta. Este un atribut înnăscut sau o facultate a individului. Pornind de la această idee, Howard Gardner a mers mai departe, încercând să afle în ce manieră și măsură ne este atribuită inteligența, la ce ne ajută și mai ales cum o folosim. El și-a dorit nu numai să descrie lumea în care trăim, ci și să ajute la crearea circumstanțelor în care o putem schimba.

Howard Gardner s-a născut la 11 Iulie, 1943, în Scranton, Pensilvania. Încă de mic, lui Gardner i-a plăcut să studieze, drept pentru care și-a urmat studiile la Harvard, unde a obținut și doctoratul. Chiar dacă, la început, tindea spre o carieră în Drept, inspirat fiind de J.Piaget și coordonat de mentorul său, Erikson, a ales să studieze Psihologia Dezvoltării. Aceștia doi, dar și alți profesori care predau în acea vreme la Harvard, i-au inspirat curiozitatea de a cerceta firea umană, de a încerca să înțeleagă modul persoanelor de a gândi, pentru ca, mai târziu, să își sintetizeze cercetările în formularea unei teorii noi, inovative, Teoria Inteligențelor Multiple.

Potrivit acestei teorii, oamenii au mai multe metode sau căi de procesare a informației, ce nu depind una de cealaltă, spre deosebire de definiția standard, ce susține că toate abilitățile unui om sunt interdependente. Datorită acestei discrepanțe, Teoria Inteligențelor Multiple a fost intens criticată de către psihologi și specialiști în educație, mai ales din lipsa dovezilor concrete. Totuși, a primit și aprecieri, și s-a bucurat, probabil, de cel mai mare impact în domeniul educației , unde a primit atenție și utilizare considerabilă. Conceptul inteligenței ca un întreg a deschis orizonturile pentru continuarea cercetărilor și pentru diversificarea modului de a gandi despre inteligența umană. Cercetatorul Mindy L. Kornhaber a sugerat că Teoria Inteligențelor Multiple se bucură de popularitate în domeniul educației, pentru că " validează experiența de zi cu zi a educatorilor: elevii gândesc și învață în diferite moduri. De asemeni, le oferă profesorilor un cadru conceptual pentru organizarea curriculum-ului și a practicilor pedagogice. La rândul său, această reflecție a determinat mulți educatori să dezvolte noi abordări care ar putea satisface mai bine nevoile elevilor."

Teoria lui Howard Gardner a inteligențelor multiple a creat o nouă înțelegere a inteligenței. Acesta subliniază, de asemenea, importanța de a înțelege ceea ce este aceasta cu adevărat, și ne obligă să punem la îndoială modul în care percepem inteligența.

Prin trecerea de limitele impuse asupra inteligenței logice și lingvistice, modelul inteligențelor multiple introduce o perspectivă mai largă și o mai bună apreciere a modurilor în care se pot evidenția valorile. Și chiar dacă teoria inteligențelor multiple are criticii ei, ne-a oferit o foarte necesară oportunitate de a privi diferitele moduri în care neputem exprima talentul, abilitățile și preferințele.

Prin urmare, Howard Gardner a pus la îndoială ideea că inteligența este o singură entitate, care rezultă dintr-un singur factor, ce poate fi evaluat doar prin testele de IQ . El a contestat, de asemenea, ideea de dezvoltare cognitivă dezvăluită în munca desfășurată de Piaget. Aducând dovezi pentru a demonstra că la un moment dat un copil poate fi la diferite etape, de exemplu , în însușirea numerației și maturarea spațial-vizuală, Howard Gardner a subminat cu succes ideea că, în orice stadiu de dezvoltare, cunoașterea face parte dintr-un întreg.

I.2. Teoria Inteligențelor Multiple

Teoria Inteligențelor Multiple a fost publicată pentru prima dată în cartea lui Howard Gardner, “Frames of Mind” (1983), și a devenit rapid un model clasic cu ajutorul căruia să se înțeleagă și să se învețe multe aspecte ale inteligenței umane, stiluri de învățare, personalitate și comportament – în domeniul educației dar și al industriilor. Howard Gardner și-a dezvoltat inițial ideile și Teoria Inteligențelor Multiple ca o contribuție în psihologie, însă aceasta a fost rapid îmbrățișată de comunități care se ocupă cu educația, predarea și instruirea, pentru care impactul a fost imediat.

Gardner vine cu ideea că inteligențele sunt clasificate în trei categorii principale sau generale, cele de la care sunt formulate abilitățile. Potrivit lui Gardner, inteligența este :

1) Capacitatea de a crea un produs eficient sau de a oferi un serviciu valoros într-o anumită cultură

2) Un set de aptitudini care fac posibil ca o persoană să rezolve probleme în viață

3) potențialul de a identifica sau crea soluții pentru diverse probleme care presupun asimilarea de noi cunoștințe.

Howard Gardner a văzut inteligența ca fiind "capacitatea de a rezolva probleme evaluate în unul sau mai multe medii culturale " . El a revizuit literatura de specialitate folosind șapte criterii sau " semne " ale unui comportament pentru a fi considerat o inteligență:

Potențiala izolare datorată afecțiunilor cerebrale

Existența savanților “idioți”, minunilor și a altor persoane excepționale

O operație de bază identificabilă sau un set de operațiuni

O istorie de dezvoltare distinctă

O istorie evolutivă și plauzibilitate evolutivă

Dovezi măsurabile în Psihologia Experimentală

Susceptibilitatea la decodificare într-un sistem simbol

Candidații pentru titlul de "inteligenți " trebuiau să satisfacă unele dintre aceste criterii și să includă , ca o condiție necesară, capacitatea de a rezolva "probleme reale sau dificultăți", în anumite contexte culturale. Emiterea judecăților reprezintă, însă , "mai mult o hotărâre artistică decât o evaluare științifică". Gardner a ales șapte abilități care îi îndeplineau aceste criterii : muzicală – ritmică, vizual-spatială, verbal – lingvistică, logico- matematică, corporal – kinestezică, interpersonală și intrapersonală. Mai târziu el a sugerat că inteligențele existențială și morală pot fi demne de includere. Deși distincția dintre inteligențe a fost expusă în detaliu, Gardner se opune ideii de etichetare a elevilor ca avînd o anumită inteligență. Fiecare individ are un amestec unic dal tuturor inteligențelor. Gardner susține cu fermitate că teoria sa ar trebui "să împuternicească cursanții", nu să-i limiteze la o singură modalitate de învățare.

Howard Gardner a identificat inițial șapte inteligențe distincte. Teoria pe care a elaborat-o a apărut din cercetările cognitive recente și "documentează măsura în care elevii posedă diferite tipuri de minți și, prin urmare, învață, își amintesc, execută, și înțeleg informația în moduri diferite ", potrivit lui Gardner. . Conform acestei teorii, "toți suntem capabili să cunoaștem lumea prin intermediul limbajului, analizelor logico-matematice, reprezentării spațiale, gândirii muzicale, folosirii corpului pentru a rezolva probleme sau a face lucruri, înțelegerea altor persoane, precum și a ne înțelege pe noi înșine. Persoanele diferă în tăria manifestării acestor inteligențe și în modul în care ele sunt folosite și combinate pentru a efectua diferite sarcini, rezolva diverse probleme, precum și a progresa în diferite domenii."

Gardner mai spune că aceste diferențe vin ca o provocare într-un sistem educațional care pleacă de la premiza că toată lumea poate învăța aceleași materiale în același fel și că evaluarea se poate efectua urmărind aceleași principii pentru toți elevii.

În ziua de astăzi, instruirea se face mai mult lingvistic, punându-se accent pe învățarea cantitativă, indiferent de interesele elevilor, particularitățile lor și capacitatea acestora de a asimila informația. Gardner este de părere, așa cum am afirmat mai sus, că fiecare elev învață în felul său. De aceea, el sugerează punerea accentului pe varietate, fie că vorbim de informația transmisă, felul în care o transmitem, strategiile de predare sau mijloacele folosite. Aceste aspecte vor fi dezbătute pe larg în capitolul II.

I.3. Tipuri de inteligență

Howard Gardner a formulat inițial o listă de șapte inteligențe. Primele două au fost valorificate de-a lungul timpului în școli; următoarele trei sunt de obicei asociate cu domeniul artelor; iar pe ultimele două, Howard Gardner le numește " inteligențe personale" .

I.3.a. Inteligența lingvistică

Reflectă capacitatea unui individ de a comunica într-un context cultural dat. Implică sensibilitatea la limbajul vorbit și scris, capacitatea de a învăța limbi străine, precum și capacitatea de a folosi limbajul pentru a atinge anumite scopuri. Acest tip de inteligență include abilitatea de a utiliza în mod eficient limba pentru a se exprima clar, retoric sau poetic; și limbajul ca un mijloc de a-și aminti informații. Scriitorii, poeții, avocații și lectorii sunt printre cei pe care Howard Gardner îi vede ca având inteligență lilul II.

I.3. Tipuri de inteligență

Howard Gardner a formulat inițial o listă de șapte inteligențe. Primele două au fost valorificate de-a lungul timpului în școli; următoarele trei sunt de obicei asociate cu domeniul artelor; iar pe ultimele două, Howard Gardner le numește " inteligențe personale" .

I.3.a. Inteligența lingvistică

Reflectă capacitatea unui individ de a comunica într-un context cultural dat. Implică sensibilitatea la limbajul vorbit și scris, capacitatea de a învăța limbi străine, precum și capacitatea de a folosi limbajul pentru a atinge anumite scopuri. Acest tip de inteligență include abilitatea de a utiliza în mod eficient limba pentru a se exprima clar, retoric sau poetic; și limbajul ca un mijloc de a-și aminti informații. Scriitorii, poeții, avocații și lectorii sunt printre cei pe care Howard Gardner îi vede ca având inteligență lingvistică mare. Fiind inteligența cel mai frecvent înâlnită, inteligența lingvistică presupune capacitatea omului de a gândi în cuvinte și de a folosi pentru a se face înțeles. Este un tip de inteligență care permite unei persoane să descopere semnificații complexe și să le exprime prin utilizarea limbajului. Deși această competență umană este utilizată pe scară largă, este mai evidentă în modul în care oratorii, romancierii, jurnaliștii și poeții o folosesc. În primele etape ale vieții, inteligența lingvistică este observată în plăcerea copilului de a rezolva cuvinte încrucișate, de a povesti ceva, de a citi, de a scrie, etc.

I.3.b. Inteligența logico-matematică

Constă în capacitatea de a analiza logic problemele, de a efectua operații matematice, precum și a investiga aspecte de ordin științific. În opinia lui Howard Gardner, aceasta presupune abilitatea de a detecta modele, a motiva deductiv și a gândi logic. Această inteligență este cel mai adesea asociată cu gândirea științifică și matematică. Acest tip de inteligență oferă unei persoane capacitatea de a calcula și efectua operații matematice cu ușurință. Cei care sunt "pricepuți cu numerele" au tendința de a recunoaște cu ușurință relații și modele, de a demonstra raționamente, și de a folosi gândirea abstractă. Când inteligența logică este dominantă la tineri, ei vor fi cel mai probabil atrași de puzzle-uri logice, experimente, jocuri de strategie și probleme aritmetice. Mai târziu, s-ar putea ca ei să încline spre a deveni detectivi, oameni de știință, matematicieni.

I.3.c. Inteligența muzicală

Aceasta este capacitatea de a efectua, compune, și aprecia modele muzicale, inclusiv schimbări în ton și ritm. Muzicienii de succes, compozitorii și persoanele implicate în producția de muzică au un nivel ridicat de inteligență muzicală. În timp ce alte persoane se înclină către natură, există de asemenea persoane atrase de artele muzicale. Acești oameni sunt, de obicei, mai sensibili la sunete pe care cei mai mulți nu le sesizează. Elevii cu inteligență muzicală vor înclina mereu să cânte la tobe, vocal, sau să desfășoare orice altă activitate care demonstrează o înclinație melodică. De asemeni, este bine de știut că există o corelație între emoții și muzică, și între matematică și muzică.

I.3.d. Inteligența corporal-kinestezică

Reprezintă capacitatea de a utiliza corpul pentru exprimare. Oamenii care posedă în proporții mari această inteligență folosesc coordonarea fizică pentru a stăpâni anumite situații. Dansatorii profesioniști și sportivii sunt exemple bune în acest sens. Oamenii "îndemânatici" posedă capacitatea de a fi grațioși și coordonați atunci când desfășoară activități ce necesită abilități fizice sau în manipularea obiectelor. Persoanele cu inteligență corporal-kinestezică au abilitatea de a se sincroniza foarte bine, iar coordonarea lor minte-corp esste aproape fără cusur. Pe când unele persoane se luptă pentru a stăpâni bine arta coordonării, oamenii care posedă acest tip de inteligență sunt, de obicei, predestinați pentru a deveni mesteșugari, dansatori, chirurgi, etc.

I.3.e. Inteligența spațial-vizuală

Aceasta este abilitatea de a recunoaște, utiliza și interpreta imagini și modele. Inteligența spațială este de asemenea definită ca fiind capacitatea omului de a vedea obiectele în trei dimensiuni(3D). Acest tip de inteligență implică următoarele capacități de bază :

– o imaginație dinamică, de manipulare a imaginii și proiectarea imaginilor mentale;

– abilități artistice și grafice;

– abilități de raționament spațial.

Persoanele cu inteligență spațială sunt foarte creative. La o vârstă fragedă acestea sunt fascinate de rezolvarea de puzzle-uri sau labirinturi, sau își pot folosi timpul liber pentru a visa cu ochii deschiși sau a desena. Inteligența spațială este demonstrată în principal de oameni ce profesează în următoarele domenii: arhitectural, artistic, aerian și naval. Arhitecți de succes , sculptori , designeri sunt, de asemenea, oameni care posedă, probabil, inteligență spațială ridicată.

I.3.f Inteligența interpersonală

Reprezintă capacitatea de a înțelege intențiile oamenilor, dar și motivațiile sau dorințele. Inteligența interpersonală face posibil ca o persoană să comunice eficient prin mijloace verbale și nonverbale, să simtă temperamentul și starea de spirit a oamenilor, și să ia în considerare mai multe puncte de vedere. Acest tip de inteligență permite persoanelor care o posedă în măsură mai ridicată să lucreze bine cu ceilalți. Aceștia vor tinde să profeseze ca terapeuți, psihologi, profesori sau în domeniul vânzărilor.

I.3.g. Inteligența intrapersonală

Aceasta este capacitatea de a se înțelege pe sine, de a interpreta și aprecia propriile sentimente și motivații . Oamenii care au remarcabila capacitate de a se înțelege pe sine sunt capabili de a se folosi de aceste cunoștințe pentru a-și planifica eficient viața. În timp ce inteligența intra-personală implică auto-apreciere, cuprinde de asemenea și o înțelegere mai largă a condiției umane. Oamenii care posedă o conștientizare mai profundă a propriilor emoții sunt auto-motivați, dar tind să fie timizi. Exemple de oameni cu inteligență intra-personală evidentă sunt filosofii, liderii spirituali, scriitorii și psihologii. Medicii, actorii, asistenșii medicali sunt, de asemeni, oameni care pot aduce un nivel ridicat de empatizare în munca lor.

Gardner susține că inteligențele multiple nu se limitează la cele șapte detaliate mai sus, prin urmare a luat în considerare, pentru a fi dezbătute în lucrările sale de mai târziu, existența și definițiile altor inteligențe posibile. În ciuda acestui fapt, nu există definiții și informații suplimentare explicate în mod clar și complet detaliate. Acest lucru nu se datorează faptului că nu mai există și alte inteligențe – ba dimpotrivă, însă se pare că sunt mai dificil de definit și demonstrat, fiind mai complexe decât celelalte. Cu toate acestea, le voi prezenta, pe scurt, în cele ce urmează.

Criticii și teoreticienii dezbat și interpretează în continuare potențiale adăugiri, și de aceea, în cercetările mele, am găsit mai mult de șapte inteligențe enumerate în unele interpretări recente ale modelului Gardner. Totuși, inteligența naturalistă pare cea mai populară adăugire la teoria lui Gardner.

Inteligența naturalistă

Există persoane care formează o conexiune cu animalele sau natura în general, conexiune pe care unii dintre noi nu o putem atinge. Acești oameni posedă intelgiență naturalistă. Inteligența naturalistă se referă la sensibilitatea unei ființe umane la natură. Aceasta este capacitatea de a distinge diferite caracteristici ale naturii, cum ar fi ale animalelor, plantelor, configurațiilor pietrelor, formațiunilor de nori, etc. În trecut, inteligența naturalistă a fost, fără îndoială, de mare valoare pentru supraviețuirea unei persoane. Cultivarea plantelor și vânătoarea erau în mod sigur printre activitățile care se bazau pe tip de inteligență. Astăzi , inteligența naturalistă rămâne o componentă vitală a practicării meseriilor precum bucătar-șef, biolog, zoolog, astronom sau botanist.

Aceasta este a opta inteligență pe care a adăugat-o Gardner după publicarea Teoriei Inteligențelor Multiple în cartea sa. Inteligența spirituală, morală și existențială sunt alte trei domenii care au fost propuse, dar acestea nu au fost confirmate ca tipuri de inteligență "oficiale".

Cele șapte inteligențe inițiale sunt relativ definitivate; sunt măsurabile, se cunoaște ce sunt și cum se aplică, ceea ce înseamnă, și se pot dovedi sau ilustra. Cu toate acestea potențialele capabilități adăugite sunt extrem de subiective și mai complexe și fără îndoială conține multe aspecte care se suprapun.

Fiecare dintre noi are un amestec unic și diferit de tipuri de inteligență iar, frecvent, oamenii cu un IQ scăzut (măsurat pe baza unor criterii, să spunem, de modă veche), posedă de fapt un talent enorm – de multe ori sub-apreciat, necunoscut și slab dezvoltat. Gardner a subliniat faptul că gestionarea oamenilor și organizarea unui colectiv de elevi format din copii ce posedă un amestec unic de tipuri de inteligență este extrem de provocator. Putem începe însă cu recunoașterea faptului că oamenii au abilități și potențiale care se extind cu mult dincolo de metodele tradiționale de evaluare, și de fapt cu mult dincolo de cele șapte inteligențe, care, de fapt, sunt doar un punct de plecare. Gardner este unul dintre primii care ne-a învățat că nu trebuie să judecăm și să dezvoltăm oameni (în special copii, tineri și persoane la începuturile carierei lor), în conformitate cu o definiție arbitrară și îngustă a inteligenței. Trebuie, în schimb, să redescoperim și să promovăm o gamă vastă de capabilități, care au valoare mare în viață sau în organizații, și mai apoi să ne propunem să valorificăm elevii pentru ceea ce sunt, pentru ce pot fi, și să îi ajutăm să se dezvolte și să își atingă adevăratul potențial.

CAPITOLUL II. DINAMICA INTELIGENȚELOR MULTIPLE

II.1. Școlarul mic – caracteristici psiho-fizice

O înțelegere a dezvoltării copilului este esențială, pentru că ne permite să apreciem pe deplin schimbările în plan cognitiv, emoțional, fizic, social și educațional, prin care copiii trec de la naștere și până la maturitatea timpurie.

Vârsta de 6-7 ani se consideră a fi vârsta optimă pentru începutul școlarității. Psihologia copilului ne arată că, la această vârstă, începe cea de-a treia copilărie, care se extinde până la vârsta de 10-11 ani.

Psihologii și cercetătorii au propus o serie de teorii diferite pentru a descrie și a explica procesul și etapele pe care copiii trec și prin care aceștia se dezvoltă. Unii tind să se concentreze pe etapele de dezvoltare, sau pe realizările specifice la care copiii ajung până la o anumită vârstă. Alții se concentrează pe aspecte specifice ale dezvoltării copilului, cum ar fi personalitatea, cunoașterea, și dezvoltarea morală. Cele mai cunoscute teorii sunt cele ale psihologilor Freud, Erikson și Piaget.

La vârsta școlară mică, nu se petrec schimbări dramatice în abilitățile motorii, deoarece aceasta este o perioadă de rafinament, când este îmbunătățită coordonarea, iar abilitățile motorii fine sunt ascuțite. Dar se vor observa schimbări remarcabile în abilitățile sociale și de gândire. Copilul se bazează acum pe competențe dezvoltate în timpul copilăriei timpurii și se deplasează spre o mai mare independență, atât intelectuală și emoțională.

Mai jos voi oferi câteva informații importante despre stadiile de dezvoltare ale școlarului mic, caracteristicile dezvoltării din punct de vedere psihic, fizic, și de asemeni comportamental.

II.1.a. Stadiul de dezvoltare

Dezvoltarea motorie

– pot fi încă oarecum necoordonați și stângaci

– capabili să învețe să meargă pe bicicletă

– se pot deplasa în același timp cu muzica sau pe un ritm

Limbajul și dezvoltarea gândirii

– se îndreaptă spre gândirea abstractă

– se dezvoltă abilitățile de raționament

– se trece de la învățarea prin observare și experiență la învățarea prin intermediul limbajului și a logicii

Dezvoltarea socială și emoțională

– devin mai independenți, dar încep să fie mai temători

– tânjesc după afecțiune din partea părinților și profesorilor

– prieteniile dintre ei sunt instabile

– simt nevoia să câștige și încearcă să schimbe regulile pentru a i se potrivi

– din ce în ce conștienți de faptul că ceilalți pot avea alte sentimente decât ei.

II.1.b. Caracteristici psihologice și comportamentale

Ca multe faze ale dezvoltării copilului, perioada școlarității mici se caracterizează prin contradicții. În același timp, el va experimenta în continuare nesiguranța pășirii în lumea largă, fără confortul constant oferit de mamă și tată. În timp ce experimentează încontinuu, la școală, în parc, la petreceri aniversare, și în alte activități pe care le desfășoară fără părinți, va avea nevoie de mai multă atenție și confort acasă.

Conștientizarea emoțională

Copiii de șase ani vor deveni mai constienți de emoții – atat ale lor, precum și cele ale altora. Ei pot înțelege concepte mai dificile, cum ar fi modul de a se comporta cu o persoană fără a îi răni sentimentele, ca de exemplu a își alege cuvintele pentru a nu fi critic.

Încredere și insecuritate

Copiii de 6-7 ani tind să povestească persoanelor apropiate absolut tot ceea ce ține de ei, și se vor aștepta în mod natural ca ceilalți să fie la fel de interesați de ceea ce ei povestesc așa cum sunt ei. Aceștia tind să fie mândri de realizările și talentele lor, și vor dori să își împărtășească operele de artă, să își demonstreze abilitățile fizice, precum și alte lucruri despre ei înșiși, despre care cred că îi fac să iasă în evidență. Bineînțeles, intră în responsabilitatea directă a părinților, și indirect a profesorilor să ghideze copiii și să îi învețe care este linia fină dintre încredere în sine și laudă.

În același timp, ei se vor simți nesiguri, și vor cerși laudă de la alții. Copiii de șase ani ar putea dori să facă lucrurile perfect, și poate fi greu pe ei înșiși, dacă performanța lor nu este la fel de bună pe cât și-ar fi închipuit (în cazul în care copilul pierde la un joc, în situația în care desenul pe care îl realizează nu iese așa cum ar fi vrut, etc.).

Ei vor încerca să se integreze, și își vor dori ca prietenii lor de la școală să aprobe lucrurile pe care le fac. Copiii de șase ani ar putea avea probleme în a accepta critica sau admonestarea, și pot fi mai sensibili la disciplinare.

O mare parte din această insecuritate va rezulta din tinderea școlarului mic către independență. Părinții pot ajuta în primul rând prin conștientizarea schimbărilor prin care trec copiii lor, și îi pot ajuta să se simtă mai comfortabil pe cont propriu, oferind o atmosferă liniștitoare la domiciliu, dragoste și înțelegere.

Inflexibilitate și Preferințe

Copiii de vârstă școlară mică pot vedea lucrurile, de multe ori, doar așa cum le percep ei și vor exprima opinii puternice despre ceea ce cred. Aceștia pot trece foarte ușor de la exaltare despre ceva la nefericire absolută, dacă ceva nu merge așa cum au vrut.

Acest tip de gândire este comun pentru copiii de 6 ani, care încearcă să organizeze și să clasifice lumea din jurul lor. Încadrarea necunoscutului într-o categorie potrivită poate ajuta copiii să dea sens acelui lucru, și-i poate ajuta să se simtă ca și cum ar stăpâni necunoscutul și experiențele noi. Profesorii au un rol important în acest aspect, datorită faptului că ei pot avea influența necesară schimbării punctului de vedere, redării încrederii în sine.

Intimitate

Copiii in vârstă de șase ani încep să își exprime dorința de intimitate atunci când se îmbracă sau se dezbracă (deși multora dintre ei le va plăcea încă să facă baie în compania părinților). Ei vor începe să manifeste curiozitate către propriile corpuri, gen și sex, și pot apărea întrebări despre venirea pe lume a copiilor.

Independență

Copiii de șase ani sunt din ce în ce mai independenți, angajându-se în activități fără părinții lor. Rutine predictibile, cum ar fi ritualuri înainte de culcare, activitățile de după școală și întâlniri regulate cu prietenii vor fi importante pentru copiii de 6 ani; pentru ei, aceste activități regulate și relații le vor oferi securitatea de care au nevoie atunci când experimentează și mai ales când întâmpină provocări sau dificultăți.

La această vârstă, școlarul mic își va manifesta dorința de a-și alege propriile haine, de a se spăla singur sau de a-și pieptăna singur părul. Astfel de comportamente este indicat să fie încurajate, bineînțeles, oferindu-le sprijin, și ajutându-i.

Anxietatea separării poate fi încă o problemă pentru unii copii de 6 ani, dar va deveni mai puțin intensă în momentul în care aceștia vor ajunge să formeze în mod natural legături puternice cu prietenii și profesorii de la școală și se obișnuiesc să petreacă mai mult timp departe de casă.

Idei preluate din și din articolul

II.2. Cum se manifestă învățarea în funcție de tipul de inteligență predominant

Stilurile de învățare sunt mijloacele prin care elevii extrag informații din mediul lor, prin utilizarea celor cinci simțuri. Indivizii folosesc diverse "căi", care le sunt specifice. Atunci când informația este absorbită prin una din aceste căi, sau moduri, este automat reținută în forma memoriei pe termen scurt. Expunerea frecventă la acea informație și utilizarea ei în mod repetat o transformă în cele din urmă în memorie pe termen lung. Există mai multe teorii care vorbesc despre stilurile de învățare.

Modelul lui David Kolb se bazează pe Teoria Învățării Experiențiale, susținând că învățarea trebuie să încorporeze patru moduri de învățare: experiențe concrete, conceptualizare abstractă, observare reflectivă și experimentare activă, în măsură diferită, în funcție de ceea ce avem de învățat. Barbe, Swassing și Milone susțin că elevii aleg să învețe prin vizualizare, audiție sau atingere, în funcție de preferințele senzoriale. Una dintre cele mai populare teorii cu privire la stilurile de învățare este cea a lui Neil Fleming – modelul VAK/VARK, în care susține că ființele umane pot învăța vizual, prin audiție, prin citit-scris sau folosind simțul tactil. Totuși, am ales să vorbesc despre clasificarea stilurilor de învățare în funcție de tipul de inteligență predominant. Cele șapte moduri perceptuale (căi) incluse în Teoria Inteligențelor Multiple, după părerea mea, sunt: verbal-lingvistic, audio-muzical, logico-matematic, vizual-spațial, kinestezic, social și solitar.

Stilul de învățare Vizual (Spațial)

Cei ce posedă acest stil de învățare preferă să asimileze folosindu-se de imagini, spațiu, mediul înconjurător. Caracteristici:

Folosesc fotografii, culori sau imagini create de ei pentru a reține

Își crează hărți mintale

Subliniază pasaje importante folosind diverse culori

Își desenează diferite scheme sau obiecte pentru a „vizualiza” ceea ce învață

Stilul de învățare prin audiție (muzical)

Cei ce îl folosesc mijlocesc învățarea prin sunete sau muzică. Caracteristici:

Folosesc sunete, muzică pentru a reține

Ascultă muzică în fundal atunci când învață

Crează rime din informația ce trebuie memorată sau țin un ritm atunci când repetă materia

Stilul de învățare Verbal (Lingvistic)

Subiecții în cauză se folosesc de cuvinte, învățând prin scris sau vorbit. Caracteristici:

Folosesc foarte des jocurile de rol

Dramatizează conținutul ce trebuie memorat

Folosesc tonalități diverse atunci când citesc informația

Stilul de învățare Kinestezic (Tactil)

Cei ce preferă acest stil își folosesc întregul corp pentru a învăța, inclusiv mâinile și simțul tactil.

Se bazează pe senzațiile așteptate de la fiecare informație asimilată

Utilizează obiecte de diverse feluri

Scriu informația sau o transformă în desene, diagrame, etc.

Ajung deseori să dramatizeze, să interpreteze diverse roluri pentru a se putea mișca

Stilul de învățare Logico-Matematic

Sunt folosite adesea asocierile logice între informații, se crează legături între cunoștințe și se utilizează diverse tehnici sau sisteme gândite în prealabil.

Încearcă să înțeleagă esența lucrurilor

Crează liste și diverse scheme pentru a extrage ideile principale

Atunci când nu găsesc logica, încearcă să facă asocieri cu informații dobândite anterior

Își crează mesaje de motivare, liste, etc.

Stilul de învățare Interpersonal (Social)

Este preferată învățarea în grup sau cu o altă persoană

Se folosește foarte mult jocul de rol

Se pot face asocieri sau vizualizări cu ajutorul altor persoane

Atunci când se lucrează în grup, împărtășirea ideilor cu ceilalți poate fi benefică

Învățarea este inevitabil activă, daca membrii grupului în care se învață discută între ei, încercând să raționalizeze informațiile

Stilul de învățare Intrapersonal (Solitar)

Persoanele care adoptă acest stil de învățare preferă să învețe, bineînțeles, singure, fără alte persoane în preajmă. Alte caracteristici:

Își aliniază scopurile și obiectivele astfel încât să se potrivească valorilor și principiilor personale

Trăirile și emoțiile au o influență mare asupra performanței

II.3. Dezvoltarea inteligențelor copiilor intre 6 și 7 ani

"Portretul dezvoltării psihice a școlarului mic se compune din următoarele aspecte: Dezvoltarea internă a proceselor și reprezentărilor senzoriale; apariția și consolidarea construcțiilor logice, gândirea face salturi către planul abstract, categorial; se dezvoltă atât limbajul oral cât și scris (la sfârșitul micii scolarități, fondul principal de cuvinte numără în jur de 5000 de cuvinte); dezvoltarea limbajului se face în contextul altor activități școlare de muncă, desen, cultură fizică, istorie, observarea naturii etc.; creșterea considerabilă a volumului memoriei; se îmbunătățesc indicatorii trăiniciei și rapidității memorării diferitelor conținuturi; crește productivitatea memoriei și apăr formele mediate, logice ale memoriei, bazate pe legăturile de sens între date, imaginația se află în plin progres atât sub raportul conținutului cât și a reformei; continuă să se întărească deprinderile de autoservire și începe formarea unor categorii de deprinderi și priceperi legate de nevoile tipului de activitate și relații în care este încadrat copilul; se dezvoltă noi aptitudini legate de activitatea de învățare și în primul rând aptitudinea de a învață; se dezvoltă atât emoțiile și sentimentele intelectuale precum și emoțiile și sentimentele morale și estetice, activitatea școlarului mic poate fi susținută nu numai de o motivație externă, ci și de o motivație internă, care activează procesul de asimilare a cunoștințelor într-un mod continuu; impregnarea tot mai puternică a conduitei copilului cu o notă de intenționalitate și planificare; statutul de școlar, cu noile lui solicitări, cerințe sporește importantă socială a ceea ce realizează și întreprinde copilul, lăsând amprenta puternică asupra personalității lui, atât în ceea ce privește organizarea ei interioară cât și în ceea ce privește conduita externă”

Foarte mulți cercetători s-au concentrat pe încercarea de a explica sau motiva cauzele inteligenței; de unde vine inteligența. La diferite momente din istorie, anumiți cercetători au sugerat că inteligența este în primul rând o calitate moștenită (de exemplu, ceva format de forțele biologice si genetice, precum și moștenit de la părinți) sau ceva influențat de mediul în care copilul trăiește (de exemplu, influențat de școală și învățăturile parentale și de expunerea la experiențe de viață și oportunități). Ambele opinii au merit, după cum se vede. În prezent, cei mai mulți cercetători sunt de acord că o combinație de factori genetici și de mediu contribuie la dezvoltarea inteligenței.

Teoria tradițională a inteligenței are două ipoteze fundamentale:

1. cunoașterea umană este unitară și

2. oamenii pot fi descriși în mod adecvat ca având o singură inteligență, cuantificabilă.

Teoria tradițională a inteligenței a contribuit la crearea unei paradigme cu privire la ceea ce înseamnă a fi "inteligent" sau "deștept", cine are potențialul sau capacitatea de a fi inteligent, și cum putem sau nu să devenim inteligenți. Acest lucru a influențat în mod clar practicile educaționale curente.

Sprijinirea unei noi paradigme de inteligență, Howard Gardner, cel care a creat Project Zero de la Universitatea Harvard, a stabilit că inteligența este un fenomen pluralist, mai degrabă decât o structură statică cu un singur tip de inteligență. Gardner definește inteligența folosind următoarele cuvinte:

– capacitatea de a rezolva problemele pe care o persoană le întâlnește în viața reală;

– capacitatea de a genera noi probleme de rezolvat;

– capacitatea de a face ceva sau de a oferi un serviciu valoros într-o anumită cultură.

Conform teoriei lui Gardner, o formă de inteligență nu este mai bună decât alta; ele sunt la fel de valoroase și viabile. . Cu toate acestea, el a descoperit că diferite culturi sunt formate către și împotriva anumitor tipuri de inteligențe. Cultura occidentală, spre exemplu, favorizează inteligențele verbale-lingvistice și logico-matematice și tinde să le subevalueze pe celelalte, cum ar fi inteligența corporal-kinestezică. Aceste deviații, adăugate la teoria tradițională a inteligenței, au limitat dezvoltarea programelor, strategiilor de instruire, precum și a metodelor actuale de evaluare, inclusiv modul în care măsurăm inteligența.

Recente cercetări și teorii ale creierului sau inteligenței umane redirecționează atenția în trei domenii – în primul rând, către mediul familial și către mesajele pe care noi, adulții, le transmitem copiilor; în al doilea rând, cu privire la tipul de sprijin și relații pe care le dezvoltăm între noi adulții care au grija de copii, părinți, educatori și alți copii; și al treilea, cu privire la necesitatea de a potrivi ceea ce știm despre copii și inteligența lor, și de a invăța cu strategii de predare concepute pentru a maximiza dezvoltarea deplină a fiecărui copil în parte.

Teoria inteligențelor multiple a lui Gardner este un model foarte util pentru dezvoltarea unei abordări sistematice pentru îngrijirea și învățarea copiilor și de asemeni pentru împlinirea nevoilor individuale. Teoria inteligențelor multiple include ideea că fiecare persoană este inteligentă în toate cele șapte tipuri de inteligență. Fiecare persoană este inteligentă în diferite grade de expertiză în fiecare dintre inteligențe, mai puternic în unele privințe și mai puțin dezvoltată în altele. Ereditatea si genetica influențează modul în care creierul este neurologic construit înainte de naștere și sunt factori care determină în ce măsură se manifestă diferitele tipuri de inteligență. Acest lucru este adesea observat la copiii cu talente deosebite și evidente demonstrate la vârste foarte fragede, cum ar fi Mozart, care a început să compună muzică și să cânte de la vârsta de cinci ani.

Deoarece studiile arată acum ca putem deveni mai inteligenți în mai multe moduri, atât elevii și profesorii pot progresa în toate cele șapte inteligențe. Acest lucru este posibil prin furnizarea unui ciclu planificat de experiențe și oportunități care promovează fiecare inteligență și de a face aceste oportunități disponibile pentru fiecare copil în sălile noastre de clasă. Prin lărgirea punctului nostru de vedere cu privire la inteligență, și valorificarea și cultivarea altor abilități decât cele ce țin de matematică și limba română, putem deschide noi orizonturi, și, folosind competențele copiilor, le putem dezvolta și ariile încă neatinse.

II.4. Provocarea abordării TIM în școală – Instruirea diferențiată

“TIM cuprinde un număr de implicații educaționale importante. Armstrong (1994) a sintetizat aceste idei în patru puncte cheie pe care profesorii le găsesc atractive.

1. Fiecare persoană are toate cele opt inteligențe.

2. Inteligențele pot fi dezvoltate

3. Inteligențele acționează în moduri complexe.

4. Există diferite moduri de a fi inteligent.”

“Adaptarea predării la posibilitățile intelectuale ale elevului este sufletul învățământului”, afirma Comenius, în lucrarea “Didactica Magna”. Acesta îndemna cadrele didactice să țină cont de particularitățile elevilor, în orice activitate pe care o întreprind împreună cu ei. Pentru ca procesul instructiv-educativ să genereze rezultatele așteptate, trebuiesc luate în considerare capacitățile elevilor, nivelurile de vârstă, abilitățile lor, dar și interesele, preocupările și înclinațiile. La fel de important este să se țină cont de ritmul de lucru, nivelul de dezvoltare al limbajului, nevoile individului sau gradul de rezistență la efort.

Școlarul mic este, în principiu, ușor adaptabil și stabil, și intrând într-un val de progres, acesta rămâne constant dacă se ține cont de aspectele menționate mai sus. Acest lucru se poate măsura, apelând mai întâi la tehnicile de cunoaștere a copiilor, iar apoi monitorizarea lor pe toată perioada în care intră în contact.

Realizând o îmbinare a cunoașterii și recunoașterii trăsăturilor psihice stadiale și de vârstă cu informații privind trăsăturile psihice individuale prezente ale copilului, educatorul va putea să întrevadă cum va evolua copilul ulterior, să emită predicții cu privire la probabilitatea șanselor și reușitelor sale. Acest lucru crează în mod evident premisele desfășurării unei activități individualizate cu elevii.

Documentul în care sunt prezentate rezultatele cunoașterii elevului este fișa psihopedagogică. Aceasta reprezintă instrumentul ce stă la baza instruirii diferențiate, pentru că, odată întocmită, oferă cadrelor didactice o privire amănunțită asupra personalității copilului, asupra capacităților, aptitudinilor și intereselor acestuia.

Atunci când se realizează demersurile pentru completarea acestei fișe, cadrul didactic este nevoit să apeleze la diverse metode ce ajută la cunoașterea în profunzime a copilului. Aceste metode pot fi: observația, convorbirea, studiul de caz, analiza produselor activității, și nu numai, pentru că se poate apela și la ajutorul unui specialist, spre exemplu un psiholog.

Observația este o metodă indispensabilă în urmărirea și cunoașterea elevilor. Observația poate fi: spontană sau nu, continuă sau limitată unei singure situații, structurată (folosind o grilă de observație) sau nu, etc.

Convorbirea este cea mai rapidă metodă, deoarece prin conversație putem obține un flux mare de informații într-un timp relativ scurt, printr-o discuție cu subiectul analizat. Convorbirea poate fi liberă sau structurată, spontană sau dirijată pe o temetică anterior fixată.

Analiza produselor activității ne oferă o privire de ansamblu asupra stării psihice a copilului, dar și a capacităților și intereselor lui. Urmărind produsele unor activități dirijate sau nu (desene, picturi, modelaje sau alte compoziții), vom putea măsura o multitudine de abilități pe care elevul le posedă: vocabular, imaginație, cunoștințe, originalitate, atenție, etc.

După colectarea acestor date, vom ști ce avem de făcut în detrimentul dezvoltării tuturor inteligențelor copiilor noștri. Este bine să reflectăm și să încercăm să identificăm propriile puncte forte și inteligențe mai puțin dezvoltate. Se poate să descoperim corelații între aceste puncte puternice și cele mai slabe, pentru a aplica aceste nou însușite cunoștințe si în procesul de cunoaștere a copiilor. Sunt atuurile copiilor la fel ca ale noastre sau sunt mai puternice cele care nouă ne lipsesc? În mod firesc ne bazăm pe și folosim strategii de predare care se potrivesc cu inteligențele noastre mai predominante. Atuurile noastre, prin urmare, crează distorsiuni de predare inconștiente.

Deoarece metoda numită "circle time" și alte activități cu întreaga clasă sau ce implică instruirea în grup presupun desfășurarea aceleiași activități cu toți copiii odată, acestea se numără printre cele mai puțin eficiente strategii pentru satisfacerea nevoilor diverse și inteligențelor copiilor mici. Activitățile de grup favorizează adesea punctele forte ale profesorului, și doar a câtorva copii. Cea mai semnificativă modificare pe care o putem face pentru a satisface nevoile diverse este de a reduce utilizarea metodelor ca cele de mai sus și chiar de a le înlocui cu încorporarea și utilizarea stațiilor de învățare bine planificate sau centre unde copiii pot petrece cea mai mare parte a zilei. Stațiile de învățare sunt locații de activitate temporare în care materialele sunt puse la dispoziția copiilor de către profesori. Centrele de învățare sunt locații permanente, zone definite vizual și spațial, în mod ideal având trei laturi, unde materialele sunt organizate în funcție de subiect și disponibile pentru ca cei mici să le selecteze în mod independent.

Mai jos voi oferi câteva exemple de centre de învățare care ajută la dezvoltarea tuturor tipurilor de inteligență și oferă copiilor oportunități de a-și îmbogăți spectrul de puncte tari.

Inteligența Lingvistică

Copiii cărora le place să scrie și să vorbească au inteligențǎ lingvistică. Ei sunt în general atrași de cuvinte, povești, rebusuri. Vorbesc corect încă de mici, învață repede literele și rețin mai bine și mai rapid atunci când ceea ce au de învățat le este redat prin cuvinte.

Centre benefice dezvoltării inteligenței verbale/lingvistice:

Bibliotecă

Centru de lectură

Centru de ascultat povești

Centru de scriere creativă

Inteligența logico-matematică

Atunci când inteligența matematică predomină, acest lucru se observă prin faptul că cei mici își găsesc ușor ieșirea din încurcături. Sunt atrași de rezolvarea de probleme, observă imediat tipare și fac conexiuni foarte bine. Sunt ordonați, iar lucrurile lor sunt clasificate și așezate pe categorii.

Centre benefice dezvoltării inteligenței Logico-matematică:

Centru de matematică

Centru de știință

Centru cu puzzle

Stație meteorologică

Centru de reciclare

Centru de gătit

Centru de calculatoare, informatică

Inteligența muzicală

Copiii cu inteligență muzicală vor învăța mult mai ușor cântece, linii melodice și versuri. Sunt atrași de instrumente muzicale, cânta din orice motiv și în timpul oricărei activități și au, de asemeni, preferințe clare în acest domeniu.

Centre benefice dezvoltării inteligenței Muzicale:

Centru muzical

Centru de instrumente

Centru de ascultare

Centru de cântat

Muzică de fundal

Sunete din natură

Inteligența kinestetică

Inteligența kinestetică se poate manifesta prin diverse semne, cum ar fi: copilul simte frecvent nevoia să se miște, învață mult mai bine atunci când învățarea este însoțită de mișcare, are dexteritate și reține foarte repede pași de dans.

Centre benefice dezvoltării inteligenței Corporal-kinestetică:

Centru de mișcare (spațiu deschis pentru dans, mini-trambulină, etc.)

Centru de prelucrare a lemnului

Centru de asamblare + dezasamblare

Teren de joacă în aer liber

Centrul de învățare tactilă (plastilină, nisip modelator, etc.)

Inteligența vizuală și spațială

Copiii cu inteligență vizuală și spațială se orientează foarte bine în spațiu; atunci când citesc ceva, rețin cu ușurință locul cuvintelor în pagină. De asemeni, sunt atrași de activități precum pictatul, schițatul, realizarea de hărți și trasee.

Centre benefice dezvoltării inteligenței Spațial-vizuale:

Centru de artă

Centru de construcții (lego, puzzle vizual, etc.)

Centru media (video, diapozitive, fotografii, etc.)

Centru de calcul (design vizual)

Inteligența Interpersonală

Inteligența interpersonală se manifestă prin capacitatea de a forma relații cu cei din jur. Se împrietenesc ușor, empatizează cu persoanele din jur și le înțeleg sentimentele.

Centre benefice dezvoltării inteligenței Interpersonale:

Teatru de păpuși

Centru de joc dramatic

Centru de discuții libere

Centru de gătit

Inteligența Intrapersonală

Copiii cu inteligență intrapersonală înțeleg sentimentele și emoțiile. De cele mai multe ori, se explorează pe ei înșiși, realizând cum se simt și de ce se simt în acel fel.

Centre benefice dezvoltării Inteligenței Intrapersonale:

Centre și stații de muncă individuală

Centru de auto-ajutor sau de formare a deprinderilor de viață

În concluzie, Teoria Inteligențelor Multiple reprezintă, în fond, o strategie de efectuare a muncii diferențiate, o metodă de instruire extrem de eficientă, interactivă, ce presupune adaptarea procesului de învățare la particularitățile fiecărui copil, nepretinzând același tip de comportament din partea fiecărui elev și încurajează individualitatea. Astfel, proiectarea activității de către cadrul didactic va fi făcută astfel încât să stimuleze diferite tipuri de inteligență elevii vor fi încurajați să gândească și să acționeze asa cum le este mai comfortabil, iar evaluarea se va face de asemeni respectând anumite particularități, fiind creată să măsoare diferitele tipuri de inteligență.

CAPITOLUL III : STUDIU APLICATIV: “DETERMINAREA TIPULUI DE INTELIGENȚĂ PREDOMINANT ȘI EFECTELE INSTRUIRII DIFERENȚIATE ASUPRA ȘCOLARULUI MIC”

III.1. Scopul și obiectivul cercetării

Scopul acestei cercetări este de a întări convingerea că orice ființă umană dispune de potențial nelimitat în înțelegerea și asimilarea unor cunoștințe noi, în învățare, rezolvare de probleme și nu numai. Acest potențial constă în valorificarea fiecăruia dintre cele șapte tipuri de inteligență, în fiecare individ. Dar, așa cum precizam în Capitolul II, pentru a ajunge să valorificăm tipurile de inteligență așa cum se cuvine, trebuie să ne cunoaștem elevii îndeaproape, să le descoperim mai întâi punctele forte, dar și punctele slabe, pentru ca mai apoi să acționăm spre a le ameliora, sau mai bine zis fortifica punctele mai puțin puternice. Nu în ultimul rând, scopul este cel de a evidenția metodele folosite, strategiile didactice, conținuturile învățării și provocarea adaptării lor la TIM, precum și influențele naturii relației elev-elev sau elev-profesor.

Așadar, îmi pot lua libertatea de a spune că obiectivele acestei cercetări sunt echivalente cu obiectivele noastre, al cadrelor didactice, la clasă: determinarea inteligențelor bine dezvoltate și a celor mai puțin dezvoltate la elevii noștri, dezvoltarea tuturor tipurilor de inteligență prin punerea la dispoziție a diferitelor mijloace de învățare, instruirea diferențiată în funcție de nevoile specifice ale fiecărui copil și determinarea efectelor acesteia, precum și a factorilor care stimulează dezvoltarea fiecărui tip de inteligență. Voi încerca să aplic tehnicile despre care am vorbit la capitolul II.4., studiind efectele rezultate.

III.2. Ipoteză

Ipoteza de la care am pornit însumă toate aspectele pe care le-am amintit pe parcursul lucrării, rezumate în enunțarea scopului și a obiectivelor cercetării. Reluând, pot spune că ideea de la care am pornit este cea că, în învățare, inteligența joacă un rol extrem de important, însă dezvoltarea ei are efecte și asupra felului în care percepem informația și în care o înțelegem, nu numai a modului în care o asimilăm. Inevitabil, pot spune că este extrem de important ca profesorul să își cunoască elevii și nivelul fiecărui tip de inteligență pentru a le folosi punctele forte în întărirea celor mai slabe și, evident, pentru o învățare mai eficientă.

III.3. Instrumente de cercetare

Revin asupra pașilor pe care doresc să îi parcurg. Mă voi folosi de diferite metode: observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor, studiul de caz, studiul documentelor școlare (portofoliul, proiectul, studiul de caz), după cum urmează:

III.3.a. Metoda observației

Așadar, voi dori sa încep prin descoperirea tipului de inteligență predominant al fiecărui copil. Pentru a realiza acest lucru, voi organiza, în sala de clasă, câte un centru experiențial pentru fiecare tip de inteligență. Voi urmări reacțiile copiilor, voi observa unde sunt mai înclinați să își petreacă timpul și voi nota ceea ce îi atrage cel mai mult.

Sala de clasă a fost aranjată în felul următor:

Centrul destinat copiilor cu Inteligență Lingvistică

Centrul destinat copiilor cu Inteligență Logico-Matematică

Centrul destinat copiilor cu Inteligență Vizual – Spațială

Centrul destinat copiilor cu Inteligență Corporal – Kinestezică

Centrul destinat copiilor cu Inteligență Muzicală

În ceea ce privește Inteligența Interpersonală și cea Intrapersonală, am observat atent comportamentele copiilor și tendința de a sta într-un grup sau a se izola.

III.3.b. Studiul de caz și al documentelor școlare

Concluziile trase nu s-au bazat numai pe informațiile strânse prin observarea comportamentelor și a reacțiilor, ci și pe ceea ce a reieșit din documentare cu privire la performanțele atinse de fiecare copil în parte, modul de realizare al fișelor de lucru în timpul programului de școală, dar și activitățile din timpul liber.

III.4. Eșantionul investigat

Experimentul a fost făcut pe un grup de 15 copii, dintre care 10 băieți și 5 fete, din clasa pregătitoare. Subiecții au vârste de 6 și 7 ani împliniți, după cum urmează:

III.5. Rezultate obținute și interpretarea lor

Voi prezenta separat ceea ce am observat din experiment față de ceea ce am observat pe parcursul anului școlar, în activitatea la clasă.

Metoda observației s-a dovedit a fi foarte eficientă, pentru că experimentul a fost gândit de așa natură încât elevii să fie lăsați să se comporte normal, natural, să facă exact ceea ce simt, împinși de primul impuls. Așadar, voi expune doar datele colectate în primă fază, în momentul în care elevii au intrat în sala de clasă, au observat toate centrele și li s-a explicat ce conține fiecare, iar mai apoi au fost lăsați să se îndrepte către cel care le-a atras mai mult atenția. Bineînțeles, toate erau tentante, conținând tot soiul de jocuri și jucării, însă, făcându-i să creadă că vor putea explora unul singur, mizez pe faptul că au ales să meargă la cel ce le definește tipul de inteligență.

Prin urmare, am obținut următoarele rezultate:

2 dintre copii s-au îndreptat către orgă, 3 au preferat cărțile cu povești și jocurile cu litere, alți 3 s-au orientat spre tăblițele cu jocuri logice, 2 au mers direct la modelaj cu plastilina, iar cei mai mulți, 5, au sărit pe saltea și au început să facă tumbe. Atunci când au fost anunțați că pot schimba centrul, a intervenit curiozitatea și au lăsat deoparte activitățile preferate pentru a descoperi unele noi. Între timp, am observat și felul în care copiii relaționează sau nu între ei. Astfel, am descoperit că 6 copii din 15 au preferat să se joace singuri, pe când ceilalți au profitat de prezența altor colegi în centrele alese de ei pentru a iniția jocuri de grup, după cum urmează:

Copiii care au ales să se joace singuri se aflau în centrele: I. Lingvistică, I. Logico-Matematică si I. Vizual-Spațială.

După prima fază, așa cum precizam mai sus, elevii au fost lăsați să schimbe centrele. Au urmat două schimburi, după care au dovedit a fi un grup aproximativ omogen, jucându-se împreună.

În ceea ce privește rezultatele obținute cu ajutorul studiului de caz și al cercetării documentelor, dar și a observării comportamentului la clasă, pe parcursul anului școlar, am constatat că am descoperit informații importante, pe care nu le-aș fi valorificat fără ajutorul Teoriei Inteligențelor Multiple. Am decis să clasific fiecare fapt descoperit în funcție de tipul de inteligență pe care o caracterizează.

Inteligența Lingvistică

Din spectrul activităților ce implică preponderența inteligenței lingvistice, cea mai populară între subiecți este rezolvarea de rebusuri. De asemeni, majoritatea elevilor sunt încântați de povești. Învățarea prin povestiri cu morală captivează copiii și le dezvoltă imaginația și limbajul. Comunicarea este de asemeni un factor important. În învățământul tradițional, de obicei, elevul ascultă iar profesorul ține un discurs. Acest exemplu de practică educațională nu ajută la dezvoltarea copilului, din contră, îi îngrădește imaginația, îi limitează spiritul de inițiativă și îl transformă într-o ființă ce știe să comunice din ce în ce mai puțin. Este păcat să se pună accentul pe învățarea limbajului scris, dar nu și pe a celui oral. Poveștile, poeziile, rebusurile și chiar jocurile de rol ajută procesului de învățare și, cel mai important, stimulează limbajul și imaginația.

Inteligența Logico-Matematică

Dintre subiecții observați, nu sunt mulți cei care au o înclinație mare către partea logică, matematică. Totuși, atunci când sunt puși în fața rezolvării unei probleme, în funcție de natura acesteia, majoritatea se descurcă.

Învățătorul are un rol important în astfel de situații, pășind în rolul de mediator și trebuind să explice foarte bine problemele sau exercițiile date, astfel încât și copiii cu Inteligența Logico-Matematică încă în dezvoltare să le rezolve și să depășească momentul în care nu înțeleg cu ușurință. În caz contrar, elevul va deveni timorat de astfel de dificultăți și va respinge de atunci înainte astfel de situații.

Menționam în lucrarea mea că orice inteligență mai puțin dezvoltată poate fi ajutată să înflorească, de aceea susțin că, apelând la mijloace potrivite, cadrul didactic îi poate insufla elevului său plăcerea de a învăța chiar și la o materie care, prin natura sa, nu îi place. Poate afla pe ce latură a inteligențelor se află și se poate folosi de acea înclinație pentru a-l putea ajuta să înțeleagă și să învețe concepte sau noțiuni care în mod normal i s-ar părea foarte grele sau chiar fără niciun sens.

Spre exemplu, putem ajuta un copil cu inteligență preponderent logico-matematică să învețe istorie cu ușurință prezentându-i conexii logice între evenimentele desfășurate, transformând învățarea pe de rost în însușirea unor cunoștințe cu plăcere.

De asemeni, putem preda matematică într-un mod atractiv, folosindu-ne de mijloace despre care știm că vor ajuta absolut toți copiii sa asimileze informațiile puse la dispoziție, și ne putem folosi chiar de copiii care le înțeleg mai ușor pentru a le explica altfel decât o facem noi, celorlalți.

Inteligența Vizual-Spațială

Copiii cu inteligența spațial-vizuală dezvoltată au de obicei o memorie vizuală extraordinară. Își pot aminti exact unde au lăsat un lucru, pe unde au mers și unde era poziționată pe pagină o anume imagine sau frază. Din ceea ce am observat am extras câteva informații folositoare, cum ar fi că unii dintre copii vor reține mai repede o imagine decât ceva ce au auzit. De aceea, predarea trebuie alternată cu imagini ce ilustrează ceea ce se explică, prin urmare este foarte folositoare tabla interactivă. De asemeni, învățarea se poate realiza sub formă de joc, prin colorat sau asamblarea unei imagini-puzzle.

Inteligența Corporal-Kinestezică

Mulți oameni se grăbesc să catalogheze copiii care se mișcă mult și se plictisesc repede stând într-un loc sau făcând același lucru mai mult timp, ca fiind hiperactivi. Mai mult, ajung să pună diagnostice de ADHD fără să aibă specializare în domeniu. De fapt, acești copii au o înclinație spre mișcare și de multe ori nu se pot concentra pe perioade îndelungate fără să își miște corpul. Pe perioada orelor de curs, eu am ales să le dau acestor copii și nu numai, sarcini care necesită mișcarea prin sala de clasă.

De asemeni, este recomandat ca predarea să fie integrată, mai ales la clasa pregătitoare, și să se introducă în timpul lecțiilor jocuri, cântece ce implică și mișcări sugestive, dar și diverse sarcini exercitate de elevi, cum ar fi: elev de serviciu, meteorolog de serviciu, un copil care împarte fișe, etc.

Inteligența Muzicală

Observațiile notate de-a lungul anului au arătat că majoritatea copiilor răspund foarte bine la învățarea prin cântece. Așa cum precizam mai sus, atunci când în predare, transmiterea cunoștințelor se face și altfel, spre exemplu prin muzică, învățarea se face mai ușor.

Inteligența Interpersonală

Din ceea ce am observat, majoritatea elevilor analizați au Inteligență Interpersonală. Totuși, doar 4 dintre ei și-au dovedit abilitățile de lider, sau cel puțin au încercat să se afirme. În ceea ce privește celelalte aspecte, aproape toți copiii au reușit să își facă prieteni ușor, și doar câțiva dintre ei au curajul de a sta în fața unui grup să spună glume sau chiar să joace un rol. În astfel de situații, unii dintre ei se pierd și nu mai reușesc să se concentreze, prin urmare nu pot vorbi în fața unui public cu ușurință. Totuși, la clasa, încerc să le dezvolt aceste abilități.

Inteligența Intrapersonală

În ceea ce privește copiii ce aleg să fie singuri sau acest lucru se întâmplă din alte cauze, lucrurile se complică. Oamenii sunt, prin natura lor, ființe sociale. Mai ales pentru școlarul mic, care abia la acest stadiu debutează cu seriozitate în viața socială, prieteniile legate, încrederea în oameni și comfortul din mediul în care coabitează cu alți copii și nu numai sunt extrem de importante. Pentru copiii cu inteligență intrapersonală, am încercat să iau măsuri de ameliorare, constatând că au dificultăți în a-și face prieteni.

Inteligența naturalistă

Deși inteligența naturalistă nu a fost clar definită până acum, am considerat că nu este de neglijat aspectul că unii copii au o atracție foarte mare către animale, insecte sau plante. 4 dintre cei 15 copii observați de mine în cadrul acestei cercetări sunt fascinați de unele dintre viețuitoarele menționate mai sus, pe când celorlalți le plac animalele, însă nu sunt atât de intrigați de ele.

Am considerat că acest aspect este important deoarece, în cadrul unui alt experiment, am observat că acești copii, în sala de clasă, se plictisesc repede, pe când, dacă lecția este predată în natură, sunt mai activi ca de obicei. De asemeni, și restul copiilor sunt atrași de joaca în aer liber, fenomenele naturale și meteorologice, etc.

III.6. Concluzii

În procesul derulării acestei cercetări, am urmărit să observ cum se manifestă fiecare tip de inteligență în parte, sub mai multe aspecte: în înțelegerea conținutului predat, în învățare, în interacțiunile cu ceilalți, la depășirea unei situații mai mult sau mai puțin dificile, etc. Ceea ce am constatat este nu numai că fiecare persoană cu un anume tip de inteligență predominant se manifestă diferit față de ceilalți în situații similare, ci și că aceste inteligențe se intercalează, devin un tot unitar ce fac din individ o ființă capabilă să asimileze diferit față de ceilalți, să se comporte și să aiba preocupări diferite. Așadar, aspectele teoretice s-au adeverit, într-o măsură ce ne face să ne punem și mai multe întrebări cu privire la noi înșine.

Revenind la școlarul mic, pot afirma cu fermitate că învățătorul are un rol crucial în progresul acestuia. Metodele alese, modul de lucru, instruirea, cunoașterea în profunzime a potențialului copiilor, toate acestea contribuie la oferirea educației.

Consider că alegerile pe care le face cadrul didactic în procesul instructiv-educativ vor afecta pozitiv dezvoltarea școlarului mic, doar dacă depune efort în a-și cunoaște elevii din punct de vedere al inteligenței așa cum o definește Howard Gardner, dacă alege să lucreze diferențiat la clasă, ținând cont tot de aceste aspecte, și dacă le urmărește constant progesul, căutând mereu îmbunătățiri sau ameliorări.