Antreprenoriatul Academic – Obiective Specifice DE Performanta

Drept

Antreprenoriatul Academic – Obiective Specifice DE Performanta

Byadmin ianuarie 1, 2024

ANTREPRENORIATUL ACADEMIC – OBIECTIVE SPECIFICE DE PERFORMANȚĂ

CUPRINS

INTRODUCERE

Prezentul referat își propune să abordeze problemele de bază ale sistemului de învățământ superior și ale transformării antreprenoriale ale universităților.

În ultimii ani, a apărut ideea ca universitatea să își asume o “a treia” misiune, pentru a contribui mai direct la dezvoltarea socială și economică. Universitățile au început să își asume un rol crescut în dezvoltarea economică bazată pe știință și tehnologie, devenind astfel puternice centre de inovare și lideri regionali.

Transformarea antreprenorială ale universităților are în vedere conceptul dezvoltării durabile, care este legat de procesul de dezvoltare a instrumentelor de susținere a științei, tehnologiei, inovării și valorificării proprietății intelectuale în învățământul superior.

Printre multiplii factori de influență asupra tranziției universităților, în ceea ce privește rolul lor, se află schimbările din economiile avansate către sistemele inovative bazate pe cunoaștere, deschise și mai interactive.

Aceste schimbări provoacă universitățile să-și reorganizeze cercetarea și inovarea, să-și evalueze misiunea și metodele educaționale, precum să-și dezvolte schimbul de cunoaștere.

Acest proces de transformare a fost conceptualizat în ultima vreme în moduri diferite, începând de la ideea că este o schimbare a “contractului social” dintre universitate și societate, până la considerația că este o schimbare a modului de a produce cunoașterea.

Comparativ cu țările dezvoltate din Uniunea Europeană, universitățile din România se confruntă cu multe probleme, în ceea ce privește transformarea acestora în universități antreprenoriale.

Există o finanțare publică deficitară a educației și cercetării științifice și cele mai multe universități nu au venituri proprii, cu care să poată suplimenta fondurile guvernamentale.

Indisponibilitatea unor fonduri adecvate cauzează universităților dificultăți în îndeplinirea misiunii și obiectivelor acestora.

Pentru o dezvoltare intensivă a învățământului superior sunt necesare profunde măsuri de transformare a universităților, pe calea antreprenoriatului academic.

Universitatea este o instituție cu o lungă istorie cultural-științifică, care a parcurs mai multe etape în dezvoltarea sa. Inițial, universitatea a fost concepută ca o instituție a cărei misiune era educația, iar ulterior aceasta a adoptat și funcția generării de cunoaștere (cercetare). În ultimii ani, a apărut ideea ca universitatea să își asume o “a treia” misiune, pentru a contribui mai direct la dezvoltarea socială și economică. Universitățile au început să își asume un rol crescut în dezvoltarea economică bazată pe știință și tehnologie, devenind astfel puternice centre de inovare și lideri regionali [1].

Totodată s-a modificat rolul și poziția statului în procesul educațional.

Dacă până în 1989 statul finanța integral procesul educațional, prin care impunea politicile educaționale, în prezent acesta tinde să se retragă din a mai finanța toate programele universitare, orientâdu-și interesul către calitatea actului educaționa.

Ofertele educaționale sunt din ce în ce mai puțin controlate de stat ele îndreptâdu-se tot mai mult spre cerințele mediului de afaceri, ONG-uri, instituții publice etc.

În ultimii ani autoritățile guvernamentale au încurajat universitățile să „comercializeze rezultatele cercetării științifice” și să participe activ la ceea ce se numește astăzi economia cunoașterii (Codling și Meek, 2006) [2] .

În contextul schimbărilor climatului economic continu din ultima perioadă, universitățile au fost nevoite a se adapta noilor cerințe ale mediului de afaceri, reușind să adapteze stucturile și programele de studiu și de cercetare.

Învățământul la distanță, cursurile de scurtă durată, programele de formare continuă, au dus la satisfacția noilor cerințe ale mediului de afaceri și implicit au condus și la dezvoltarea universităților.

EVOLUȚIA SISTEMULUI UNIVERSITAR DIN ROMÂNIA

1.1 Analiza factuală și statistica a evoluției sistemului universitar din

România

Sistemul de învățământ universitar din România s-a aflat după 1989 într-un plin proces de schimbare. Noile tendințe înregistrate după 1990 și procesul de globalizare au impus repoziționarea unităților de învățământ superior în mediul economic și social. Cerința dezvoltării sistemului de învățământ superior provine din faptul că dezvoltarea economică a unei țări este direct legată de calitatea capitalului uman.

După schimbările politice din 1989 și odată cu căderea regimului comunist România a înregistrat schimbări majore la nivelul sistemului de educație.

România ca țară membră a UE a depus eforturi considerabile să implementeze standardele Bologna și Lisabona, dar cu toate acestea încă se constată decalaje și lipsa de corelație între educație și cerințele pieței muncii.

Datele statistice referitoare la perioada 1995 – 2013 disponibile pe site-ul Institutului Național de Statistică (INS), demonstrează creșterea spectaculoasă a numărului de universități cât și anunărului de studenți.

După 1990 s-a înregistrat apariția primelor universițăti private ca alternativă la învățământul public.

Dacă în România, în anul 1995 existau un număr de 95 de unități de învățământ superior (59 de unități publice și 36 de unități particulare), dezvoltarea spectaculoasă a acestora și facilitarea condițiilor de acces la programele de studii terțiale în anul 2013 numărul acestora a ajuns la 103 unități de învățământ terțiar.

Sursa date: Institutul Național de Statistică Grafic 1

Reprezentare grafică: Autorul lucrării

Nivelul maxim al instituțiilor de învățământ superior s-a atins în perioada 1995-2001, aceste ajungând la un număr de 126 de universități. Rezultă o dezvoltare extensivă a învățământului superior, dezvoltare ce nu se poate menține pe termen lung.

Baza materială a învățământului superior a cunoscut o dezvoltare dar nu în același ritm cu creșterea numărului de studenți.

În continuare se prezintă evoluția numărului de studenți la învățământul de licența (ISCED 5a) în perioada 1995-2013 punând în evidență atât învățământul de stat, cât și învățământul privat, evoluția numărului de cadre didactice și cea a raportului dintre numărul de studenți și numărul cadrelor didactice.

Învățământul privat deține o pondere importantă în totalul numărului de studenți, ponderea atingând un maxim în anul universitar 2008- 2009 (aproximativ 45% dintre studenții din România studiau în universități private).

După o creștere spectaculoasă de 2,70 ori a studenților înmatriculați în învățământul superior (în special la învățământul particular) de la 336141 în anul 1995 ajung la 907353 de studenți în anul 2007 , rata brută de participare la această formă de învățământ a scăzut în ultimii ani. În anul 2013 mai erau înmatriculați doar 433234 de studenți.

Sursa date: Institutul Național de Statistică Grafic 2

Reprezentare grafică: Autorul lucrării

Scăderea numărului persoanelor înmatriculate în învățământul terțiar s-a datorat evoluțiilor demografice dar și crizei dar și a crizei economice care a condus la scăderea veniturilor populației și a posibilității plății taxelor de școlarizare pe de- o parte reducerii anilor de studii la nivel de licență, datorită implementării sistemului Bologna începând cu 2005, a creșterii exigentelor de la examenul de bacalaureat, a abandonului școlar sunt numai câțiva factori care au condus la această situație.

Din păcate, numărul cadrelor didactice nu a cunoscut o expansiune proporțională cu cea a studenților proporția fiind doar de 1,41 ori, în perioada 1995 de la 22611 la 28211 în 2007.

Evoluția personalului didactic

Sursa date: Institutul Național de Statistică Grafic 3

Reprezentare grafică: Autorul lucrării

Acest lucru a condus la o degradare a calității învățământului datorită creșterii raportului dintre numărul de studenți și numărul de cadre didactice.

Baza materială a învățământului superior a cunoscut o dezvoltare dar nu în același ritm cu creșterea numărului de studenți.

Creșterea numărului de studenți nu a fost corelată cu creșterea numărului de cadre didactice și nici cu dezvoltarea bazei materiale.

Pentru o dezvoltare intensivă a învățământului superior sunt necesare profunde măsuri de transformare a universităților, pe calea antreprenoriatului academic.

1.2 Universitatea tradițională în tranziție către universitatea

Antreprenorială

Pe lângă cele două misiuni de bază tradiționale pe care le aveau universitățile și anume: generarea de noi cunoștințe prin activitatea de cercetare și transmiterea acestora prin activitățile de educație, publicații, universitățile sunt chemate să-și asume și a treia misiune de bază transferul cunoștințelor spre mediul de afaceri, prin activitățile economice. (Schimitt C, 2005),[3].

Valorificarea rezultatelor științifice universitare pot lua diferite forme în ceea ce privește dezvoltarea centrelor de transfer tehnologic, a incubatoarelor de afaceri inovative, a spin-off-urilor, în care să fie implicate cadrele didactice, cercetători, studenți.

Datorită schimbărilor recente survenite în economia mondială, unde tehnologia a devenit factorul decisiv ce influențează creșterea economică, iar cunoștințele, abilitățile și competențele reprezintă componentele esențiale care au condus la îmbunătățirea curriculei de învățământ.

Printre multiplii factori de influență asupra tranziției universităților, în ceea ce privește rolul lor, se află schimbările din economiile avansate către sistemele inovative bazate pe cunoaștere, deschise și mai interactive.

Figura 1 Evolutia unei universitati

(Chunyan si Etzkowitz, 2006, sursa web)

Aceste schimbări provoacă universitățile să-și reorganizeze cercetarea și inovarea, să-și evalueze misiunea și metodele educaționale, precum să-și dezvolte schimbul de cunoaștere.

Acest proces de transformare a fost conceptualizat în ultima vreme în moduri diferite, începând de la ideea că este o schimbare a “contractului social” dintre universitate și societate, până la considerația că este o schimbare a modului de a produce cunoașterea [4].

Într-un raport al Consiliului Rectorilor Europeni Francofoni (CREF, 1996) se exprimă punctul de vedere al autorităților academice cu privire la antreprenoriat: „Din moment ce întreprinderile sunt definite ca motor al economiei, cercetarea universitară trebuie să fie unul dintre carburanții săi”.

Cuvântul antreprenor derivă din limba franceză din cuvintele „entre” care înseamnă „între” și „prender”, care înseamnă a lua.

La început cuvântul antreprenor era adresat acelor persoane care își asumau anumite riscuri, pentru a-și pune în practică realizarea unei idei, produs și / sau serviciu, în speranța obțineri unui profit.

1.3 Premize și cerințe ale dezvoltării universității antreprenoriale

Bayad și Schmitt (2005) consideră că o universitate poate trece de la stadiul tradițional la cel antreprenorial dacă parcurge următoarele stări [5].

Figura 2 Stări antreprenoriale

(adaptare dupa Bayad, Schmitt, 2005, p.184)

Analizele și discuțiile asupra conceptului de universitate antreprenorială au început după apariția studiului publicat de Burton Clark, în lucrarea Creatting Entrepreneurial Universities. Organization Pathways of Transformation în anul 1998 [6].

Autorul acestui studiu a identificat cinci elemente cheie ale noului tip de universitate:

O bază consolidată a managementului: universitățile, care au un puternic

centru de decizie, au un grad ridicat de autonomie și pot fi centralizate, descentralizate sau centralizate la un nivel intermediar.

O periferie întărită de dezvoltare: este caracteristică universităților care au

intense activități suplimentare, care depășesc limitele tradiționale dintre domeniul academic și industrie, cu scopul de a forma relații benefice pentru ambele părți. Parteneriatele care rezultă creează o varietate extinsă de funcții cum ar fi: transferul de cunoștințe, contacte cu industria, valorificarea proprietății intelectuale, educația continuă și activități de strângere de fonduri cu ajutorul absolvenților.

O finanțare de bază diversificată: universități cu o bază extinsă de

finanțare, care au diversificat mai multe surse de venit, cele mai semnificative fiind guvernamentale, industrie și surse private.

Un mediu academic stimulativ: această trasătură se referă la funcțiile

academice esențiale. Valorile tradiționale sunt stabilite în departamentele universității și dacă instituția intenționează să se angajeze într-o abordare antreprenorială, fiecare departament va trebui să accepte și să se implice pe baza unui angajament puternic. Un mediu academic stimulativ menține, într-o anumită măsură, practicile tradiționale, dar în același timp integrează noi practici manageriale în contextul pieței specifice.

O cultură antreprenorială integrată: cele patru elemente de mai sus sunt

menite pentru a crea o cultură, care încurajează și sprijină schimbarea valorilor fundamentale ale instituției academice. Dacă spiritul de inovare și spiritul antreprenorial sunt prezente, punerea în aplicare a viziunii antreprenoriale poate să înceapă, pornind de la un departament special creat și continuând până la întreaga universitate, care va facilita dezvoltarea unei culturi care îmbrățișează ideea la nivel instituțional.

ARACIS propune următoarea definiție a universității antreprenoriale: “Instituție de învățămant superior care desfășoară activități independente, pe propriul risc, angajată în dezvoltarea economică și socială a regiunii, utilizând creativ resursele existente și adaptată la solicitările mediului, funcționând în parametrii costurilor și veniturilor” [7].

În încercarea de a defini mai în detaliu ce este universitatea antreprenorială, este important de a stabili ceea ce aceasta nu este.

În primul rând, universitatea antreprenorială nu este o școală comercială care formează studenții pentru a iniția o afacere. Nu acesta este motivul de avea mari universități de cercetare.

În al doilea rând, universitatea antreprenorială nu implică adoptarea en-gros de metode și valori ale sectorului comercial. Universitatea este o importantă instituție culturală, care ar trebui să nu poată fi alterată ușor. De fapt, prin tradiția ei culturală, universitatea este un motor al inovării.

În al treilea rând, universitatea antreprenorială nu este doar o “linie de asamblare” pentru crearea de noi companii. Cercetarea academică de mare impact, care vizează probleme complexe, va conduce inevitabil la înființarea de noi întreprinderi. Dar, cea mai mare parte a activității economice va avea loc în afara mediului academic, în structura și cultura mai bine adaptate exigențelor de zi cu zi ale unui start-up.

În fine, universitatea antreprenorială nu este o autoritate de dezvoltare economică. Puțini dintre membrii corpului academic sunt experți în a clădi noi industrii, de a crea clustere tehnologice și de a revitaliza vechi industrii. Aceasta nu însemnă că inovarea care are loc în universitățile de cercetare nu conduce la dezvoltare economică, dacă ținem cont că rezultatele cercetării academice sunt difuzate prin complexe și adânci relații de colaborare cu sectoarele private, civice și guvernamentale. Dezvoltarea economică este un produs secundar al universității antreprenoriale. În cea mai mare parte a activității, crearea de noi întreprinderi se realizează de non-cadre didactice universitare și are loc în afara mediului academic.

A iniția o strategie de transformare a universității într-una antreprenorială nu însemnă a schimba universitatea într-o mare societate comercială.

În spiritul acestui ghid, ar fi de preferat noțiunea de universitate inovativ-antreprenorială, în scopul eliminării posibilei confuzii determinate de intenția adoptării metodei comerciale în managementul universitar.

Trei teme sunt dezbătute, în încercarea de a se redefini universitatea antreprenorială [8]:

Relația dintre comportamentul inovativ și cel antreprenorial.

Importanța creșterii finanțării activității academice.

Relația dintre antreprenoriatul intern și cel extern.

În esență, putem presupunem că toate universitățile sunt inovatoare, deoarece ele desfășoară activități de cercetare și educație continuă, care sunt dezvoltate permanent în noi direcții.

Totuși, o universitate inovativă nu înseamnă automat că aceasta este una antreprenorială. Majoritatea asociază antreprenoriatul universitar cu colaborarea externă, prin care mediul academic contribuie la dezvoltarea și la formarea de noi companii și la evoluția societății, în general. Universitatea este considerată a fi una antreprenorială, în funcție de capacitatea acesteia de a contribui la satisfacerea nevoilor întreprinderilor și societății, într-o anumită perioadă de timp. Unii consideră că azi o universitate antreprenorială este cea care s-a transformat din forma corespondentă societății industriale în forma corespunzătoare societății bazate pe cunoaștere. Astfel, în scopul de a se transforma pe sine, universitatea trebuie să fie inovativă și cooperantă cu mediul extern, în același timp.

Dezbaterea privind universitatea antreprenorială echivalează adesea antreprenoriatul cu obiectivul a face bani. Adică, universitatea ar trebui să se angajeze pe activități care generează un flux de numerar. În toate cazurile, obținerea de finanțare externă este considerată importantă și este urmărită în mod activ, dar accentul pe ideea de a face bani ca un obiectiv strategic în sine diferă în funcție de universitate.

În general, antreprenoriatul nu este perceput doar ca un fenomen care are de a face cu relațiile externe ale universității, dar cu relațiile interne și activitățile interne ale acesteia, în același timp.

Câteva aspecte sunt de subliniat.

Mai întâi, în universitate trebuie să existe structuri suport, care pot ajuta cercetătorii în obținerea de finanțare, protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, comercializarea ideilor de afaceri viabile, managementul proiectelor și așa mai departe.

În al doilea rând, structura administrativă a universității în sine trebuie să fie inovatoare și antreprenorială.

În al treilea rând, trebuie să existe dorința de a se asuma riscuri financiare și intelectuale, iar în ceea ce privește riscul intelectual trebuie să existe o recunoaștere academică a cercetării aplicate de înaltă calitate.

În al patrulea rând, antreprenoriatul trebuie să se refere nu numai la administrație și la cercetare, dar și la educație, deoarece mentalitatea influențează tot ceea ce se întâmplă în universitate.

Bazându-ne pe aceste observații, putem sugera că succesul antreprenoriatului universitar implică interacțiuni strânse între trei domenii principale: strategie, structură și cultură (fig.3).

Fig.3. Triunghiul universității inovativ-antreprenoriale

Pentru promovarea universității inovativ-antreprenoriale este recomandabil de a se avea în vedere următoarele:

STRATEGIA:

Definirea clară a universității inovativ-antreprenoriale.

Definirea conceptului și a aspirațiilor antreprenoriale ale universității, adică cele referitoare la profit, inovare, condiții de piață, valoarea returnată societății etc.

Integrarea conceptului de antreprenoriat în obiectivele strategice și activitățile cheie ale universității.

Accentuarea suportului pentru dezvoltarea antreprenorială a întregii universității.

Identificarea riscurilor antreprenoriale și dezvoltarea managementului riscului.

Furnizarea de activități bazate pe cerere – ofertă.

STRUCTURA:

Dezvoltarea structurilor support flexibile și bazate pe cerere – ofertă.

Implementarea structurilor corespunzătoare de stimulare – de resurse, de timp, de recompense și de recunoaștere a meritelor.

Realizarea unui echilibru între centrul de decizie și libertatea antreprenorială.

Realizarea unui echilibru între stimularea spiritului antreprenorial și impunerile regulamentelor.

Configurarea unor procese clare, concise și raționale pentru luarea deciziilor.

Asigurarea legăturilor dintre cercetare aplicată și cercetarea academică de bază.

Dezvoltarea ideilor optime și de sprijin pentru spin-out.

CULTURA:

Recompensarea și promovarea bunelor practici antreprenoriale, cu comunicarea acestora pe plan intern și extern.

Proliferarea antreprenoriatului în dezvoltarea personalului.

Predarea antreprenoriatului studenților și oferirea de sprijin acestora pentru spin-out.

Există douăzeci de trăsături standard ale universității antreprenoriale:

Independența de finanțarea guvernamentală;

Întărirea managementului de vârf;

Managementul calității, mai ales în domeniul financiar;

Cultura antreprenorială;

Finanțare bugetară forfetară;

Rezultate măsurabile în contracte;

Ierarhii universitare minimizate;

Plan strategic și declarație de viziune;

Activități extinse cu absolvenții;

Cooperarea cu industria și cu alte universități;

Competitivitatea infrastructurii din campus;

Fonduri suplimentare prin servicii adiționale;

Concentrarea pe o gamă limitată de predare și domenii de cercetare;

Monitorizarea viitoarelor oportunități în învățământ și cercetare;

Atractivitatea dotărilor;

Mediu atractiv pentru tinerii cercetători;

Structură de cercetare interdisciplinara;

Transfer tehnologic organizat;

Procent mare de studenți la master și la formare postuniversitară;

Servicii oferite pentru companii de spin de off / out.

În înțelesul acestei dizertații, universitatea inovativ-antreprenorială vizează valorificarea proprietății intelectuale, care înseamnă toate inițiativele și activitățile antreprenoriale care conduc la creșterea valorii rezultatelor cercetării și în general a cunoașterii produse de universitate.

În mod specific, valorificarea proprietății intelectuale implică mijloacele antreprenoriale utilizate pentru adaptarea cunoașterii, rezultatelor și capabilităților obținute în centrele de cercetare, în scopul compatibilizării cu cerințele mediului socio-economic.

Procesul de valorificare antreprenorială a proprietății intelectuale este ilustrat în fig. 4.

Fig. 4. Procesul de valorificare antreprenorială a proprietății intelectuale

Mecanismele valorificării antreprenoriale a proprietății intelectuale sunt acele operații care asigură diseminarea unei anumite tehnologii de la furnizor la beneficiar. În general, aceste procese pot fi financiare, tehnologice sau umane. Acestea constă din variate forme de proceduri, începând de la forme active, precum comunicarea interpersonală, până la forme pasive, de exemplu, lectura unei reviste tehnice.

Patternul antreprenorial al universității

Modelul Elicei Triple -3H

Principalii factori implicați în procesele de inovare se regăsesc în cele trei sfere instituționale: a) guvern ( reprezentat prin instituțiile de administrație publică), b) comunitatea științifică (reprezentată prin instituțiile de învățământ superior) și c) industrie.

Figura 5 Tripla elice

(Chunyan si Etzkowitz, 2006, sursa web)

Fiecare entitate care formează elicea triplă tinde să-și creeze propriul său câmp de acțiune, guvernului îi revine sarcina de a elabora și promova politici care să conducă la o alianță între universități și mediul de afaceri.

Universitățile transferă mediului de afaceri rezultatele cercetării științifice, putând astfel să atragă venituri proprii (autofinanțare), iar organismele economice sunt în măsură să le pună în aplicare și să le valorifice.

Prin colaborarea și antrenarea resurselor specifice celor trei entități participante la procesele inovative care rezultă din activitățile elicei triple, conduc la descoperirea de noi tehnologi, produse sau servicii care sunt transmise apoi utilizatorilor.

Într-un raport al institutului suedez pentru educație și cercetare VINOVA (Pagels – Fick, 2009), se arată că „inovarea și strategiile de stimulare trebuie să joace un rol important în programele guvernamentale de combatere a crizei financiare și economice” cu care se confruntă în ultimul timp omenirea [9].

2 EDUCAȚIA ȘI TRANZIȚIA CĂTRE ANTREPRENORIAT

2.1 Rolul educației în dezvoltarea antreprenorială

În marea majoritate a țărilor membre ale Uniunii Europene educația

antreprenorială reprezintă o prioritate de prim ordin al guvernelor, ea fiind inclusă în structura programelor de educație, cel puțin într-o oarecare măsură. Cu toate acestea aplicabilitatea acestei materii de studiu diferă considerabil de la țară la țară.

Odată cu introducerea antreprenoriatului în domeniul de studiu al științelor sociale s-au realizat numeroase studii privind caracteristicile societății de recunoaștere a antreprenorilor și educația acestora. Astfel, începând cu anii 1970 când studiile antreprenoriale s-au extins s-a observat un efect intens al educației asupra activităților antreprenoriale [10].

Educația antreprenorială ajută la descoperirea propriului potențial. Abilitățile dobândite în procesul de educație contribuie la dezvoltarea acestuial. Studiile de master și cele doctorale pot ajuta la instruirea viitorilor antreprenori prin dezvoltarea abilităților antreprenoriale și manageriale.

Acest tip de educație poate oferii noi materiale și studii destinate antreprenorilor în domenii de interes major pentru cei care au deja o educație profesională în management și antreprenoriat.

Aceasta poate de asemenea să contribuie la îmbunătățirea nivelului calității marketingului prin studiul oportunităților de pe piață, identificarea acestor piețe, analizarea riscurilor și a câștigurilor.

În vederea dezvoltării antreprenoriale universitățile urmăresc îndeplinirea următoarelor obiective:

sprijinirea procesului de educație și cercetare în vederea instruirii studenților pentru promovarea abilităților individuale și sociale și îmbunătățirea capacității acestora de a trăi într-o lume reală;

crearea unui mediu în care creativitatea, abilitățile și talentul sunt stimulate alături de calitățile mentale și logice în vederea soluționării problemelor;

creșterea spiritului de muncă în echipă și a asumării responsabilităților prin implicarea studenților în activitățile de grup, extinderea abilităților de comunicare și de pregătire pentru a putea face față societății aflată într-o permanentă schimbare;

implicarea directă a universităților prin transformarea activităților de

cercetare în produse comerciale;

adoptarea unei strategii active pentru dezvoltarea economică regională;

concentrarea pe operarea principiilor de management al calității de;

funcționare a fiecărei universități;

adoptarea unei strategii bazate pe dezvoltarea programelor de studii în concordanță cu politica macroeconomică actuală a regiunii/țară.

Atingerea obiectivelor menționate mai sus depinde de cât de mult își schimbă universitățile managementul de funcționare și care la rândul său depinde de anumiți factori.

2.2 Impactul factorilor interni și externi asupra universităților

2.2.1 Factori interni

Universitățile trebuie să adopte politici a ofertelor bazate pe cunoașterea cerințelor pieței muncii privind formarea și dezvoltarea profesională, oferta care să atragă un număr cât mai mare de studenți:

inițializarea experților antreprenori care urmăresc profitul progresului tehnologic și doresc să mențină legătura între teorie, practică, universitate și industrie;

implicarea membrilor consiliului științific în consolidarea relației dintre activitățile de cercetare din universitate și industrie pentru identificarea

problemelor și găsirea într-un timp cât mai scurt a soluțiilor;

așteptările studenților de a învăța din materiale de studiu interdisciplinare operaționale, care să-i ajute să-și desfășoare educația din punct de vedere practic;

nevoia de materiale noi de studii pe domeniile: antreprenoriat, management, marketing, evaluarea mediului de educare continuă și a contextului internațional.

2.2.2 Factori externi

Pentru Uniunea Europeană, educația antreprenorială reprezintă un subiect de maxim interes pentru depășirea crizei economice actuale și dezvoltarea sustenabilă a economiei, acestea fiind sprijinite în ultimii ani prin noi politici:

modificarea legislației educaționale prin încurajarea de noi abordări și extinderea încercărilor din domeniul tehnologic și asigurarea de noi resurse financiare

nevoia de tehnologie nouă în industrie pentru a putea face față competițiilor internaționale

identificarea de noi surse financiare pentru a scadea implicarea celor tradiționale

2.3 Instrumentele și acțiunile principale ale universității

antreprenoriale

În învățământul superior, educația antreprenorială apare în mai multe forme distincte:

în primul rând este vorba despre cursuri dedicate activității de antreprenoriat sau cursuri în care se predau materii conexe în special management, folosind instrumente și metodologii relevante pentru formarea antreprenorială a tinerilor (suporturi de curs care promovează experiențe recunoscute și utile pentru beneficiarii potențial, studii de caz, plan de afaceri, în scopul dobândirii unor deprinderi/abilități practice).

În acest sens, pot enumera câteva exemple de facultăți și anume: Facultatea de Business, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul (Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), Facultatea de Comerț (Academia de Studii Economice, București);

în al doilea rând, este vorba despre programe dedicate, care reunesc mai

multe cursuri pentru formarea ulterioară a cursanților (modele de afaceri,impozitare și sisteme fiscale, planul de marketing, formarea de rețele, etc)

În acest sens, pot aminti de Facultatea de Economie și Administrare a

Afacerilor din cadrul Universitatea de Vest Timișoara.

în al treilea rând, există facultăți dedicate în administrația mediului de

afaceri (concentrarea asupra stadiilor de dezvoltare a afacerilor și sprijinirea inițiativelor ale studenților.

În cadrul Universității Politehnica București se regăsește în momentul de

față Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor.

în al patrulea rând, legătura permanentă a universității cu mediul de

afaceri, întreprinzători și patronate, programe de mobilitate pentru profesori și studenți în alte țări, organizarea de stagii de practică, etc.

în al cincilea rând, crearea de centre universitare pentru consiliere în carieră pentru studenți, prin înființarea de incubatoare de afaceri și promovarea transferului tehnologic prin vânzarea unor patente sau licențe.

2.3.1 Model de bună practică – Cazul ITA GOLDTECH ARAD

Incubatorul ITA GOLDTECH ARAD este un incubator universitar înființat de către Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Arad, acreditat de către Autoritatea Națională a Cercetării Științifice (ANCS) prin Decizia nr 9703/ 22.07.2009.

Incubatorul ITA GOLDTECH ARAD, este un incubator tehnologic și de afaceri cu caracter antreprenorial, de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) și activități de instruire practică a studenților.

Incubatorul face parte din structura Rețelei Naționale de Inovare și Transfer Tehnologic (ReNITT) și a Asociației Române de Transfer Tehnologic (AroTT).

Motivațiile înființării și organizării ITA GOLDTECH:

dezvoltarea spiritului antreprenorial în cadrul Universității;

participarea într-o formă activă la dezvoltarea economică locală și regională și dezvoltarea imaginii Universității;

dezvoltarea transferului de tehnologii și a relațiilor cu mediul industrial

creșterea veniturilor Universității, din licențierea rezultatelor inovative ale cercetării și drepturile de acționar în spin-offs-uri și star-ups-uri.

ITA GOLDTECH ARAD este un incubator multisectorial care operează în următoarele domenii:

tehnologiile informației și comunicării

eco și biotehnologii

turism și agroturism

produse industriale

electrotehnică

În fig 6 de mai jos sunt prezentate activitățile specifice celor 3 etape ale procesului de creare a unei întreprinderi inovative respectiv pre-incubarea, incubarea și postincubarea

Figura 6 Etapele procesului unei întreprinderi inovative

ITA GOLDTECH ARAD, realizări (iulie 2009-iulie 2011)

– fundamentarea planului de dezvoltare a ITA GOLDTECH ARAD, pe măsuri de stimulare a spiritului antreprenorial și generarea ideilor de afaceri în colectivele de studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători și cadre didactice care să fie selectate și incubate de către ITA GOLDTECH ARAD.

Măsuri luate:

elaborarea site-ului ITA GOLDTECH în limba romînă, engleză, franceză și germană

elaborarea pliantului ITA GOLDTECH ARAD în limbile românp, engleză, franceză și germană

conceperea și ofertarea programului de studii masterale Antreprenoriat și managementul inovării

elaborarea Regulamnetului SPIN –OFF în cadrul Universității, diseminarea și prelucrarea acestuia

Creșterea contribuției ITA GOLDTECH la confortarea relațiilor Universitate – mediile de afaceri local, regional și transfrontalier, diversificarea serviciilor oferite și încheierea de noi acorduri de parteneriat.

Măsuri și realizări:

participarea la târguri și expoziții cu character tehnico-științific și antreprenorial: ENERG 2010 Arad, Salonul Inovării CCIA Timișoara

încheierea a 10 acorduri de colaborare cu parteneri din țară și străinătate

pregătirea incubării firmei start-up “SC Ecommerce-Fashion SRL”

Diseminarea IMM-urilor din județ a ofertei și pliantului ITA GOLDTECH ARAD Studia Universitatis “Vasile Goldiș” Arad Seria Științe Economice Anul 21/2011 Partea I

Încheierea Acordului de cooprare cu Incubatorul Tehnologic și de Afaceri

BTC Twente- Olanda, vizând schimburi de „bune practici”

Implicarea în conceperea și promovarea de proiecte cu valență antreprenorială, cu finanțare UE: 1 proiect câștigat POSDRU Măsura 4.1. în parteneriat cu AJOFM Arad privind „Cercetarea și prognozarea pieței muncii în regiunea de Vest a Romaniei” și 3 proiecte CBC HU RO privind dezvoltarea turismului și afacerilor în parteneriat cu Universitatea Debrecen.

FINALITATEA ACTIVITĂȚII UNIVERSITĂȚII INOVATIV – ANTREPRENORIALE

Misiunea universității inovativ – antreprenoriale

Schimbarea structurii și funcțiilor universităților a devenit o necesitate crucială în transformarea fluxului de cunoaștere în noi surse de inovare industrială [11].

În scopul de a se aduce beneficii economice, s-au dezvoltat variate forme organizatorice ale universităților, care includ structuri antreprenoriale cum sunt oficiile de proprietate intelectuală, de transfer tehnologic, de licențiere, facilități de incubare ..

Universitățile antreprenoriale, prin propriile unități de cercetare sau în cooperare cu alți agenți economici, desfășoară o gamă largă de unități lucrative cum ar fi: start-up-uri, spin – offs-uri, spillovers, parcuri științifice și tehnologice etc.

Principial, universitățile sunt solicitate să îndeplinească misiunea educației, cercetării și serviciilor. Scopul și funcția universității au fost mereu crearea cunoșterii și belșugului în beneficiul public. Acest model a evoluat către acela care privește universitatea ca un actor major în procesul dezvoltării economice.

Universitățile inovativ – antreprenoriale trebuie să demonstreze beneficiile sociale și economice ale cercetărilor lor, în scopul participării la competiții pentru diversele surse de finanțare disponibile.

Mai mult ca oricând, universitățile inovativ – antreprenoriale se orientează către managementul, brevetarea și valorificarea proprietății intelectuale create în campusul universitar. Astfel, cu menținerea funcțiilor de bază de educație și de dezvoltare teoretică, multe universități s-au îndreptat către creșterea atenției pentru funcția creării bunăstării, nu numai în general pentru societate, cât și în special prin generarea de venituri pentru respectivele universități.

. 3.2 Antreprenoriatul academic

În legătură cu finalitatea activității universităților inovativ-antreprenoriale, există preocupări teoretice și practice, care vizează îmbunătățirea managementului universitar.

Transformările antreprenoriale ce vor urma în universități și coalescența lumii academice și economice constituie subiectul unor dezbateri intense, în ultimii ani [12]. Multe studii se referă la conceptualizarea implicării cercetătorilor din universități în activitatea de comercializare a invențiilor, ca o potențială modificare în identitatea lor de rol. Astfel, există convingerea unor specialiști pentru necesitatea formării unei concepții unitare privind mecanismele de conducere a antreprenoriatului academic și se conturează noțiunea rolului hibrid al idendității personalului academic.

Aceste forme emergente trebuie studiate pentru o înțelegere mai adâncă a modalității de a manageria un asemenea de rol hibrid al identității și pentru a prefigura impactul acestuia atât asupra științei, cât și asupra antreprenoriatului.

Procedând astfel, vechiul model de cercetător universitar va fi depășit de modelul antreprenorului academic (universitar), în care profesorul este cercetător și antreprenor, în același timp.

STRATEGIA ȘI MANAGEMENTUL VALORIFICĂRII ANTREPRENORIALE A PROPRIETĂȚII INTELECTUALE

4.1 Integrarea managementului proprietății intelectuale în

managementul universitar

Funcțiile proprietății intelectuale necesită a fi integrate în managementul universitar, din următoarele motive [13] :

Personalul academic trebuie conștientizat asupra problemelor proprietății intelectuale, atât din perspectiva oportunităților, cât și a riscurilor.

Problemele proprietății intelectuale trebuie considerate încă din stadiul inițial al cercetării.

Cooperarea cu potențiali parteneri în exploatarea proprietății intelectuale implică existența unor structuri specializate pentru legătura cu industria.

Din aceste motive, poate fi avantajos să se integreze funcțiile de management al PI în structurile de management ale universității. Există exemple de succes cu privire la asigurarea de servicii suport cercetării, prin îndeplinirea funcțiilor de management al PI de către personal dedicat, iar în alte cazuri de către personalul academic care își asumă suplimentar și această responsabilitate [13].

Promovarea companiilor spin-off

Prin "spin-off" se definește o întreprindere a cărei activitate rezidă în aplicarea sau utilizarea rezultatelor activității de cercetare – dezvoltare din cadrul unei universități inovativ-antreprenoriale [14].

Aceasta este unul dintre instrumentele cele mai interesante și provocatoare ale transferului tehnologic: transferul oamenilor cu idei de produse / servicii de la universități sau institute de cercetare, dar nu un transfer la o organizație sau companie care există și care deja funcționează. În schimb această organizație trebuie să fie construită în același timp cu dezvoltarea și punerea în practică a ideii.

Procesul poate începe cu o persoană care are o idee pentru un nou produs. De obicei pentru realizarea produsului este necesară aplicarea unei tehnologii de ultimă oră iar inventatorul (proaspătul absolvent) este convins că piața de-abia așteaptă această ofertă nouă.

Din acest punct încep adevăratele probleme. Posibilul întreprinzător trebuie să învețe un număr de lecții uneori dureroase. Dezvoltarea unui produs viabil costă timp și bani. Există alte produse competitive pe piață și nu toți potențialii clienți care ar putea folosi noul produs sunt gata să-l cumpere. Nu întotdeauna tehnologia de ultimă oră este cea mai bună pentru a obține profitul scontat.

Sunt necesare multe fonduri financiare pentru a porni o companie și să convingi potențialii finanțatori. Planul de afaceri nu este singurul document de lucru ce trebuie realizat.

Sunt mult mai multe astfel de lecții și nu este ușor să găsești surse sigure de informații. Calea de urmat de un om, un cercetător sau inventator cu o idee de afaceri și până a deveni un întreprinzător de succes este dificilă și lungă. Întreprinderile mici și cele nou-înființate sunt o realitate a economiei globale, în care flexibilitatea și creativitatea individuală joacă un rol mult mai mare decât în secolul trecut.

Astfel de acțiuni care se concentrează pe întărirea capacității de dezvoltare a întreprinderilor start-up și a celor mici sunt cele mai importante.

Prin "start-up" se definesc întreprinderile cu un istoric de funcționare de până la doi ani de activitate [14]. Primele stadii de viață ale unei întreprinderi start-up sunt cele mai dificile. Procesul de administrare a creșterii, dezvoltarea noilor abilități în domenii cum ar fi contabilitatea, reglementarea afacerii și marketing-ul reprezintă provocări considerabile pentru antreprenori, care se pot confrunta cu un eșec în primii ani de funcționare.

Cea mai frecventă cauză a eșecului întreprinderilor start-up este lipsa suportului financiar, deoarece întreprinderile mici de obicei trebuie să funcționeze pe piață pe baza propriilor resurse, fără a beneficia de susținere financiară care să le ajute să facă față presiunilor mediului concurențial.

5.RESPONSABILITĂȚILE PARTICIPANȚILOR ÎN PROCESUL DE VALORIFICARE ANTREPRENORIALĂ A PROPRIETĂȚII INTELECTUALE

Componența participanților în procesul elaborării și valorificării antreprenoriale a proprietății intelectuale este reprezentată de personalul didactic și de cercetare, studenți, profesori și cercetători invitați.

Aceștia utilizează resursele și facilitățile universității, sau alte mijloace create pe perioada angajării sau contractului încheiat. Astfel, ca principiu general, universitatea este titularul proprietății intelectuale [15].

Deținerea proprietății intelectuale depinde de situația legală și contractuală dintre agenția finanțatoare, inventator, statutul de salariat al inventatorului și de natura proprietății intelectuale.

5.1 Personalul didactic și de cercetare

Universitatea își asumă legal deținerea proprietății intelectuale create de salariați, incluzând, fără a se limita la acestea, următoarele:

Filme, producții tipografice, video-înregistrări, înregistrări digitale, desene, producții multi-media, fotografii și alte lucrări efectuate cu facilitățile universității.

Cursuri, baze de date, software,

Informații tehnice brevetabile și nebrevetabile.

Desene înregistrate / neînregistrate și topografii de circuite.

Drepturi de autor, exluzându-le pe acelea care fac obiectul unor contracte anume încheiate în favoarea autorilor.

Directorii proiectelor de cercetare și cercetătorii sunt obligați să declare rezultatele cu potențial de valorificare sub forma proprietății intelectuale.

Drepturile fiecărui autor trebuie respectate, astfel, încât rezultatele și contribuțiile sale să fie protejate, iar ideile avansate și datele obținute de el să nu fie preluate sau valorificate fără recunoașterea necesară.

Însușirea frauduloasă a contribuțiilor intelectuale este sancționată corespunzător, conform legii.

Atunci când universitatea deține drepturile de autor, personalul va insera în toate lucrarile elaborate: “© Universitatea ……………….Anul ……, Toate drepturile rezervate.”

5.2 Studenții

Studenții nefiind salariați ai universității, aceasta nu deține automat proprietatea intelectuală.

Un student poate avea opțiunea de a ceda universității deținerea proprietății intelectuale, în schimbul obținerii suportului logistic și financiar.

Participarea unui student într-un proiect de cercetare conduce la obligația ca acesta să cedeze universității deținerea proprietății intelectuale.

Realizarea unei lucrări de către un student, sub îndrumarea unui profesor, conduce la dreptul ca studentul să aibă calitatea de co-deținător al proprietății intelectuale.

Drepturile fiecărui autor trebuie respectate, astfel, încât rezultatele și contribuțiile sale să fie protejate, iar ideile avansate și datele obținute de el să nu fie preluate sau valorificate fără recunoașterea necesară.

Însușirea frauduloasă a contribuțiilor intelectuale este sancționată corespunzător, conform legii.

5.3 Profesorii și cercetătorii invitați

Orice terță parte angajată de universitate va desfășura activitatea în termenii contractului încheiat, prin care se determină clauzele privind proprietatea intelectuală.

Orice vizitator al universității va semna un acord de confidențialitate.

Personalul didactic pensionat, care continuă să lucreze în cadrul unor proiecte de cercetare, va semna un acord cu privire la proprietatea intelectuală.

5.4 De ce trebuie să participe profesorii, cercetătorii și studenții la procesul de valorificare antreprenorială a proprietății intelectuale ?

Rațiunea participării personalului academic și a studenților la procesul de valorificare antreprenorială a proprietății intelectuale este determinată de:

Asigurarea unui impact pozitiv asupra societății.

Sentimentul împlinirii personale.

Acordarea recunoașterii și / sau a răsplății financiare.

Generarea de finanțare suplimentară a laboratorului / departamentului.

Respectarea obligațiilor din contractul de cercetare.

Atragerea de finanțatori ai cercetării.

Crearea de oportunități educaționale pentru studenți.

Asigurarea de legături ale studenților cu viitoare oportunități de locuri de muncă.

RESURSELE VALORIFICĂRII ANTREPRENORIALE A PROPRIETĂȚII INTELECTUALE

Finanțarea din surse propri

Veniturile obținute din activitățile universității pot fi :

Venit contractual provenit din finanțări contractuale sau sponsorizate pentru

programe de cercetare sau alte activittăți.

Venituri realizate din activității antreprenoriale și comerciale (vânzări de

servicii, închirieri etc.).

Venituri din finanțări din programe europene (FP7, fonduri structurale, etc.)

sau internationale (din afara Uniunii Europene).

Venituri din taxe.

Venituri din finanțări provenite din acțiuni filantropice (donații și cadouri).

Venituri din dobânzi și dividente.

Finanțarea prin fonduri capital – risc

Finanțarea valorificării proprietății intelectuale prin foduri de capital risc este preferată de universități, în situația în care se înființează o companie spin-off sau spin-out.

Fondurile de capital risc pot avea diverse obiective, care influențează tipul de companie în care investesc.

În multe cazuri, aceste fonduri nu investesc în stadiul inițial, ceea ce situează universitățile în poziția de a finanța acest stadiu din fonduri proprii [16].

Majoritatea fondurilor de capital risc europene au tendința de a investi în stadiul de dezvoltare al companiei spin-off.

Spre deosebire de investitorii strategici, fondurile de capital de risc sunt parteneri financiari și nu prezintă în portofoliul lor afaceri similare cu ale companiei spin-off în care investesc.

Interesul profitului fondului de capital de risc îl reprezintă creșterea rapida a companiei spin-off, în care s-a asociat.

La intrarea în acționariatul acestei noi firme, fondurile de capital de risc preferă cote de participare minoritare, lăsând universității poziția majoritară în procesul de management.

Fondurile de capital de risc oferă finanțare universităților, fără a solicita în schimb garanții materiale și acționează ca un investitor activ, implicat fiind în procesul de adaugare de valoare firmei.

În cadrul acestei asocieri, fiecare acționar are propria sa contribuție la creșterea și succesul companiei spin-off, investitorii financiari adăugând valoare companiei, iar partenerii lor universitari fiind aceia care creează valoare, prin aportul lor tehnic și de proprietate intelectuală.

CONCLUZII

Pe lângă cele două misiuni de bază tradiționale pe care le aveau universitățile și anume: generarea de noi cunoștințe prin activitatea de cercetare și transmiterea acestora prin activițățile de educație, publicații, universitățile sunt chemate să-și asume și a treia misiune de bază transferul cunoștințelor spre mediul de afaceri, prin activitățile economice.

Universitatea este o instituție cu o lungă istorie cultural-științifică, care a parcurs mai multe etape în dezvoltarea sa. Inițial, universitatea a fost concepută ca o instituție a cărei misiune era educația, iar ulterior aceasta a adoptat și funcția generării de cunoaștere (cercetare). În ultimii ani, a apărut ideea ca universitatea să își asume o “a treia” misiune, pentru a contribui mai direct la dezvoltarea socială și economică. Universitățile au început să își asume un rol crescut în dezvoltarea economică bazată pe știință și tehnologie, devenind astfel puternice centre de inovare și lideri regionali.

A iniția o strategie de transformare a universității într-una antreprenorială nu însemnă a schimba universitatea într-o mare societate comercială.

Universitatea este considerată a fi una antreprenorială, în funcție de capacitatea acesteia de a contribui la satisfacerea nevoilor întreprinderilor și societății, într-o anumită perioadă de timp. Unii consideră că azi o universitate antreprenorială este cea care s-a transformat din forma corespondentă societății industriale în forma corespunzătoare societății bazate pe cunoaștere. Astfel, în scopul de a se transforma pe sine, universitatea trebuie să fie inovativă și cooperantă cu mediul extern, în același timp.

BIBLIOGRAFIE

[1] Jan Youtie, Philip Shapira (2008) – Building an innovation hub: A case study of the transformation of university roles in regional technological and economic development, Research Policy 37, 1188–1204.

[2] Codling A, Meek , (2006) – Ladiversite dans l’enseignement superieur: douye propositions. In Politiques et gestion de l”enseignement superieur, 18

[3] Schmitt C, (2006) – Universite et entrepreneuriat. Une relation en quete de sens. Paris: L’Harmattan

[4] Arianna Martinelli, Martin Meyer, Nick von Tunzelmann (2008), Becoming an entrepreneurial university? A case study of knowledge exchange relationships and faculty attitudes in a medium-sized, research-oriented university, J Technol Transfer, 33:259–283.

[5] Bayad M, Schmitt C, (2005) – Universite et entrepreneuriat: La diversite des modeles, in Universite et entrepreneuriat. Une relation en quete de sens. Paris: L’Harmattan

[6] Burton R. Clark (1998), Creating Entrepreneurial Universities: Organizational Pathways of Transformation. Oxford: International Association of Universities and Elsevier Science Ltd. (Issues in Higher Education Series) xvi + 163pp. (Pb.) ISBN 0-08-0433545. (Hb.) ISBN 0-08-0433421.

[7] ARACIS, http://proiecte.aracis.ro/fileadmin/Academis/A3/3._Glosar_act_3.pdf

[8] ECIU Leadership Programme 2004/2005, Entrepreneurial University, Myth or Reality?

[11] Y.C. Chang et al. (2006), Managing academic innovation in Taiwan: Towards a scientific–economic framework, Technological Forecasting & Social Change 73, 199–213

[12] S. Jain et al. (2009), Academics or entrepreneurs? Investigating role identity modification of university scientists involved in commercialization activity, Research Policy 38 (2009) 922–935

[13] Auril//UUK//Patent Office, UK (2009), A Guide to MANAGING Intellectual Property

[14] Griffin T., (1992) Evaluating QFD´s Use in Firms as a Process for Developing products, The journal of Product Innovation Management 9 (3).

[15] University of Reading, UK, (2010), Code of Practice on Intellectual Property, Commercial Exploitation and Financial Benefits, http://www.reading.ac.uk/ .

[16] M. Wright et al. (2006), University spin-out companies and venture capital, Research Policy 35, 481–501

ANEXE

Graficul 1 – Totalul facultăților din România

Graficul 2 – Evoluția numărului de studenți înscriși în România

Graficul 3 – Evoluția personalului didactic universitar în România

Figura 1 – Evoluția unei universități

Figura 2 – Stări antreprenoriale

Figura 3 – Triunghiul universității inovativ antreprenoriale

Figura 4 – Procesul de valorificare antreprenorială a proprietății

intelectuale

Figura 5 – Tripla Elice – 3H

Figura 6 – Etapele procesului unei întreprinderi inovative