Analiza Procedurilor de Vamuire a Marfurilor
Analiza procedurilor de vamuire a marfurilor
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri. Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri. Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri. Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri. Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
1. POLITICA VAMALA
1.1 SCURT ISTORIC AL UNIUNII VAMALE SI ROLUL ACESTEIA
Uniunea vamală este una dintre primele realizări ale UE și reprezintă un element fundamental în lumea globalizată a secolului al XXI-lea. Într-o uniune vamală, țările participante aplică aceleași tarife vamale pentru mărfurile importate pe teritoriul lor din celelalte țări din lume și nu aplică tarife vamale pentru cele importate din țările participante. Uniunea vamală a UE este foarte complexă: se aplică deja numeroase norme comune privind importurile și exporturile și au fost eliminate integral toate controalele între statele membre.
Uniunea vamală a UE protejează piața internă,permițând mărfurilor să circule liber pe plan intern prin aplicarea de controale la importurile externe și la exporturile de mărfuri. De fapt, piața internă, spațiul care le permite întreprinderilor să își vândă mărfurile și să investească în orice stat membru al UE, ar fi de neconceput fără uniunea vamală.
Ofițerii vamali ai celor 28 de state membre monitorizează traficul de mărfuri la granițele externe ale Uniunii Europene (porturi, aeroporturi și puncte terestre de trecere a frontierei). Astfel, aceștia protejează consumatorii de mărfurile periculoase și de eventualele pericole la adresa sănătății, precum și animalele și mediul față de bolile fitosanitare și animale. Ei previn accidentele și reprezintă prima linie de apărare împotriva riscurilor care ar putea afecta lanțul alimentar și împotriva criminalității organizate și terorismului. Datorită vigilenței serviciilor vamale, mărfurile de import comercializate în UE, de la jucării la alimente și medicamente, sunt mai sigure.
De asemenea, exporturile sensibile, cum ar fi bunurile culturale, sunt controlate, garantând că valorile europene nu sunt scoase ilegal de pe teritoriul european. Mai mult, ca parte a responsabilităților UE față de restul lumii, ofițerii vamali previn exporturile ilegale de deșeuri.
Taxele la import colectate de serviciile vamale, deși nu mai reprezintă cea mai importantă sarcină a acestora, rămân o sursă semnificativă de venit pentru UE. În 2012, acestea au reprezentat aproximativ 13 % din bugetul Uniunii, aproximativ 16,3 miliarde de euro. Uniunea Europeană este cel mai important bloc comercial din lume. Așadar, în termeni globali, uniunea vamală a UE „are greutate” în comerțul internațional. Poziția sa la masa negocierilor este mult mai puternică decât cea a unui stat membru care ar acționa pe cont propriu.
Operațiunile vamale din UE vizează aproximativ 16 % din comerțul mondial – importuri și exporturi de peste 3 500 de miliarde de euro, anual. Este o sarcină dificilă: în medie, în fiecare minut sunt importate sau exportate 4 000 de tone de mărfuri, sunt prelucrate aproximativ 500 de declarații vamale și sunt confiscate peste 200 de bunuri contrafăcute și piratate. Pe măsură ce comerțul mondial se intensifică, o varietate tot mai mare de mărfuri sunt puse în circulație. Coordonarea la nivelul UE ajută autoritățile vamale să țină pasul cu această evoluție.
1.1.1 Baza legala
Tratatul de la Roma din 1957 a inițiat uniunea vamală ca bază esențială a Comunității. Astăzi, prevederile referitoare la libera circulație a mărfurilor se regăsesc în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (partea a treia, titlul II). Acestea interzic taxele vamale pentru mărfurile comercializate între statele membre ale UE și indică faptul că, de îndată ce se aplică un tarif vamal comun la granițele externe ale Uniunii, mărfurile trebuie să poată circula liber.
Unul dintre obiectivele pe care le urmărește Comisia Europeană atunci când propune taxe vamale este de a promova comerțul cu țările terțe, ținând cont în același timp de necesitățile economiilor statelor membre. Consiliul Uniunii Europene decide asupra taxelor vamale care se aplică și, împreună cu Parlamentul European, răspunde de supravegherea cooperării vamale dintre statele membre și dintre statele membre și Comisia Europeană.
Politica comercială comună, contrapartidă a uniunii vamale, asigură întreținerea unor relații comerciale uniforme cu țările terțe și stă la baza regimului comun de import-export al UE. Codul vamal al Uniunii (fostul Cod Vamal Comunitar) stă la baza gestionării serviciilor vamale și este convenit de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European. Pe măsură ce se aplică noi proceduri și apar noi provocări, Comisia și autoritățile vamale naționale lucrează împreună la revizuirea diverselor proceduri de aplicare a Codului.
1.1.2 Conlucrare si control
Ofițerii vamali naționali lucrează împreună cu omologii lor din UE pentru a asigura buna circulație a mărfurilor, de la intrarea în vamă până la destinația lor finală. În UE sunt peste 250 de aeroporturi internaționale, iar granița terestră de est a Uniunii se întinde pe aproape 10 000 de km, având 133 de puncte de frontieră rutiere și feroviare. La nivelul UE se depun constant eforturi pentru a asigura proceduri vamale mai bune și pentru a garanta că mărfurile care intră sau ies din Uniune sunt tratate la fel, indiferent de punctul vamal de intrare sau de ieșire.
În trecut, rolul principal al serviciilor vamale din UE era de a colecta taxe vamale și taxe indirecte la import, cum ar fi accizele sau TVA-ul. Însă, în ultimii ani, aceste servicii au început să realizeze diverse controale suplimentare în materie de siguranță și securitate. Este vorba de siguranța produselor, riscurile alimentelor importate asupra sănătății și respectarea legislației de mediu și în domeniul veterinar. În ceea ce privește securitatea, agravarea amenințărilor atacurilor teroriste și internaționalizarea fenomenului de criminalitate organizată a conferit multe sarcini suplimentare serviciilor vamale. Mai mult, extinderile UE din 2004, 2007 și 2013, care au adus 13 noi state membre în sânul Uniunii, au reprezentat o nouă provocare și noi granițe terestre și maritime.
Pe lângă faptul că verifică mărfurile, pentru a se asigura că acestea îndeplinesc standardele necesare, serviciile vamale se concentrează și pe bunurile contrafăcute, precursorii de droguri (substanțe chimice care ar putea fi transformate în droguri) și comerțul ilegal de specii rare și în pericol. Laboratoarele specializate oferă uniunii vamale expertiza științifică necesară pentru a stabili autenticitatea și originea produselor sau pentru a identifica natura substanțelor.
De asemenea, ofițerii vamali sunt implicați și înalte sarcini care le revin statelor membre, cum ar fi prevenirea pornografiei și combaterea comercializării de droguri ilegale și sprijinirea intervențiilor serviciilor de poliție și de imigrație, mai ales în lupta împotriva criminalității organizate. Pe măsură ce traficul se intensifică, este nevoie de mai multă eficiență, de exemplu prin utilizarea celor mai recente tehnologii de detectare, mai ales în cadrul controalelor de securitate care vizează transportul de mărfuri, pentru a combate reapariția amenințării teroriste cu care ne-am confruntat în ultimii ani. O atenție deosebită este acordată utilizării de containere cu scopul de a sustrage ilegal material nuclear sau dispozitive radiologice: în afară de efectele devastatoare directe ale unui atac, transportul și comerțul internațional ar fi întrerupte, acest fapt având consecințe enorme asupra economiei globale.
Pentru a reduce timpul necesar pentru examinarea încărcăturii la punctele de trecere a frontierelor, pe mare și în aeroporturi, sunt utilizate echipamente neinvazive care utilizează tehnologii cu raze x și raze gamma: ofițerii vamali pot astfel vizualiza conținutul unui container fără să-l descarce. Cu toate acestea, pentru o utilizare optimală a resurselor limitate și pentru a evita întârzierile în trafic, controalele trebuie să fie practicate acolo unde eficiența lor este maximă, utilizând tehnici de gestionare a riscurilor. Cu ajutorul unor criterii stabilite pentru întreg teritoriul Uniunii, sistemele avansate de evaluare a riscurilor permit serviciilor vamale să identifice un transport care prezintă un risc ridicat, cu mult timp înainte ca acesta să ajungă la punctul de frontieră.
Coordonarea la nivelul UE facilitează schimbul rapid de informații privind riscurile, garantând faptul că mărfurile refuzate la un punct de intrare pot fi detectate dacă s-ar încerca trecerea lor printr-un alt punct. În mod similar, ori de câte ori se identifică o tendință majoră de comerț ilegal, o acțiune comună din partea autorităților vamale este esențială pentru combaterea valului și pentru evitarea unei reapariții ulterioare..
Figura 1.1 – Numarul cazurilor inregistrate si al articolelor confiscate de serviciile vamale din UE in perioada 2007-2013
1.2 POLITICA VAMALA – CONCEPTE SI GENERALITATI
Politica vamala este o componenta a politicii comerciale a unui stat, cuprind totalitatea dispozitiilor legale (realizata cu ajutorul reglementarilor adoptate de stat) cu privire la intrarea si iesirea in/ din tara a marfurilor si care implica controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat a marfurilor si mijloacelor de transport, indeplinirea formalitatilor vamale si plata taxelor vamale (sau impunerea vamala). Instrumentul principal de realizare al acesteia este tariful vamal (care include si legile vamale, regulamentele vamale, etc.), care cuprinde taxele vamale (care se percep asupra marfurilor importate sau exportate).
În aplicarea politicii vamale, guvernul folosește norme și reglementări naționale, stabilite prin lege sau alte acte normative, norme și reglementări vamale și comerciale regionale sau internaționale. De asemenea, având în vedere complexitatea politicii vamale, domeniul de aplicare, dinamica acesteia, pentru facilitarea aplicării acesteia sunt folosite norme și decizii interne emise de administrația vamală națională.
Tariful vamal este un nomenclator care cuprinde mărfurile de import clasificate și codificate după origine, grad de prelucrare, și taxele vamale exprimate ad valorem, specific sau mixt.
Tariful vamal, ca instrument de politică comercială în protejarea economiei naționale față de concurența străină cuprinde coloane speciale cu taxele vamale pentru mărfurile provenite din țările cu care sunt încheiate acorduri comerciale preferențiale și taxe vamale de bază pentru produsele provenite din țări considerate terțe din punct de vedere vamal.
1.2.1 Taxele vamale
Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de catre stat asupra marfurilor care trec granitele vamale ale tarii respective, cu incidenta directa asupra pretului produselor care fac obiectul comertului exterior. Impunerea vamala indeplineste 3 functiuni de baza:
1. de natura fiscala (taxele vamale fiind o sursa de venit la bugetul statului);
2. de natura protectionista (protejeaza economia nationala de concurenta straina in sensul ca taxa vamala perceputa la import ridica pretul marfurilor importate reducandu-le forta concurentiala in raport cu produsele autohtone);
3. de negociere (in sensul ca statele pot negocia intr-un cadru bilateral sau multilateral concesii vamale, reciproce sau nereciproce, care pot stimula schimburile comerciale).
Taxele vamale/ impunerea vamala pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:
– obiectul impunerii vamale sau felul operatiei de comert exterior, taxele vamale clasificandu-se in:
– taxe vamale de import – care au un nivel mai ridicat decat taxele de export sau de tranzit pentru protejarea productiei nationale, motiv pentru care sunt principalul element de negociere bi sau multilaterala, care se percep asupra marfurilor importate atunci cand acestea trec granitele tarii importatoare – in principiu ele sunt platite de firma importatoare si suportate de consumatorul final deoarece sunt incluse in pretul de desfacere pe piata interna dar, uneori, ele sunt suportate si de catre firma exportatoare care, pentru a contracara efectul nefavorabil al taxei vamale asupra competitivitatii marfurilor sale poate recurge la o reducere a pretului de ofertare,
– taxe vamale de export – se aplica unui numar mult mai redus de produse destinate in special limitarii exportului de produse de baza – produse neprelucrate, materii prime industriale sau agricole, in vederea prelucrarii lor pe plan intern – pentru stimularea exporturilor de produse manufacturate, incurajarea dezvoltarii anumitor ramuri industriale, s.a. – secundar, taxele vamale de export au si scopul de a riodica pretul la produsele respective pe piata externa dar acest element este destul de sensibil la existenta pa piata a unor ofertanti de produse similare, si
– taxe vamale de tranzit – pentru marfurile straine, care tranziteaza/ traverseaza teritoriul statului/ teritoriul vamal respectiv, au un nivel in general redus, scopul lor fiind pur fiscal, deoarece statele au tot interesul sa incurajeze tranziturile prin teritoriul lor vamal (pentru atrageera de venituri suplimentare ca urmare a utilizarii cailor si mijloacelor de transport, a porturilor, depozitelor, antrepozitelor, s.a.)
– scopul instituirii taxei vamale sau scopul impunerii/ nivelul impunerii (taxe vamale protectioniste – care urmaresc imbunatatirea balantei comerciale, motiv pentru care au, de obicei, un nivel foarte ridicat, urmarindu-se in primul rand reducerea fortei concurentiale a marfurilor importate si, implicit, protejarea economiei interne de concunreta straina, si taxele vamale cu caracter fiscal – pentru obtinerea de venituri la bugetul statului, care au in general un nivel redus, singurul scop al acestora fiind obtinerea de venituri la buget),
– modul de percepere al taxei vamale:
– taxe vamale specifice – cand se percep pe unitatea de masura fizica a marfurilor importate sau exportate (bucata, tona, mertru cub, s.a.) si se stabilesc sub forma unei cifre/ sume absolute in moneda tarii respective (de aceea practicarea lor este foarte greoaie si complexa presupunand existenta unui tarfi vamal foarte complex, permanent cu cerinta de a fi revizuit, fapt pentru care acest tip de taxe vamale nu sunt prea raspandite in practica cu toate ca ele inlatura posibilitatea frustrarii statului de drepturile legale de vama intrucat taxa vamala se raporteaza la unitatea de masura fizica a marfii importate, volumul incasarilor nefiind influentat de variatiile de pret ci numai de volumul fizic al marfurilor importate – datorita lipsei de influenta a preturilor, acest tip de taxa vamala, are un efect protectionist superior celor ad valorem),
– ad valorem – cand se aplica sub forma unei cote procentuale raportate la valoarea vamala a marfii importate, de obicei, dar si asupra celor exportate, valoarea vamala fiind exprimata in moneda nationala a tarii importatoare, calculandu-se prin transformarea pretului marfii importate exprimat intr-o valuta straina, in moneda nationala la un curs agreat (sunt cele mai vechi tipuri de taxe cunoscute prezentand avantajul ca sunt foarte usor de stabilit, neimplicand elaborarea unui tarif vamal elaborat dar avand inconvenientul ca aceste taxe sunt sensibile la variatiile preturilor marfurilor importate fiind necesare introducerea unor taxe suplimentare la produsele caror preturi au scazut sau prin perceperea alaturi de taxa vamala ad valorem a unor taxe specifice pe o perioada limitata de timp – prezinta si dezavantajul capacitatii de "manipulare" al taxelor platite prin declaratiile intentionat subevaluate cu privire la valoarea marfurilor) si
– mixte – cand se percep ca adaos la cele ad valorem, atunci cand acestea nu sunt suficient de protectioniste, pe langa taxa vamala ad valorem percepandu-se o taxa vamala specifica cand preturile inregistreaza scaderi impotante.
– modul de fixare/ stabilire al taxei vamale:
– taxele vamale autohtone/ generale – de regula mai ridicate (de multe ori sunt prohibitive), stabilite de stat in mod independent si nu pe baza de intelegeri cu alte state, percepute asupra marfurilor provenite din tarile cu care statul respectiv nu aplica clauze, etc, constituindu-se ca cele mai puternice bariere tarifare,
– taxele vamale conventionale/ contractuale – fixate de stat prin intelegerea cu alte state cu care isi acorda reciproc clauze s.a., fiind mult mai reduse decat cele autohtone, fiind in general obiectul negocierilor tarifare in cadrul GATT respectiv OMC.
– taxele vamale preferentiale/ de favoare – stabilite la un nivel redus, comparativ cu restul taxelor vamale, aplicate tuturor sau numai anumitor marfuri importate din anumite tari, fara a se extinde asupra marfurilor identice provenite din alte tari,
– taxele vamale de retorsiune/ de raspuns – aparute, de regula, ca raspuns la politica comerciala neloiala a altui stat, motiv pentru care se remarca a fi taxe vamale antidumping, percepute de catre stat peste taxele vamale obisnuite, pentru a anihila efectele antidumpingului si taxe vamale compensatorii, pentru a inlatura efectele subventionarii exporturilor sau ale primelor de export – ele au un nivel prestabilit, in sensul ca nu pot depasi un anumit nivel, respectiv taxele antidumping nu pot depasi marja de dumping, adica diferenta dintre pretul international si pretul de dumping sau nivelul subventiei de export, al primei de export, s.a. – de aceea se aplica numai dupa o procedura de ancheta prin care sa se dovedeasca politica neloiala care a determinat aplicatia acestui tip de taxe, taxele de retorsiune avand o dubla natura, tarifara si netarifara.
1.2.2 Tariful vamal
Tariful vamal este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale si taxele vamale percepute asupra fiecarui produs sau grupa de produse in parte. Ca regula generala in acest catalog sunt cuprinse si produsele scutite de impunere vamala la importul sau exportul lor pe teritoriul vamal al tarii respective.
Clasificarea marfurilor in tarifele vamale s-a facut si se face in raport cu o serie de criterii: alfabetic, in functie de originea marfurilor (produse vegetale, animale, minerale), in functie de gradul de prelucrare (materii prime, semifabricate, produse finite) sau de o combinatie de criterii, tinandu-se seama de toate criteriile mentionate anterior. In decembrie 1950 a fost adoptat Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles (NVB – numit in prezent Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamala NCCV) accptat de peste 140 de tari. Criteriul de clasificare in cadrul NCCV este gradul de prelucrare al marfurilor, combinat cu originea lor. Nomenclatorul cuprinde 1097 pozitii repartizate in 99 de capitole si 21 de sectiuni. Tot in 1950 Biroul de Statistica ONU a facut o clasificare similara numita tip standard. In 1983 a fost adoptata Conventia Internationala privind sdistemul armonizat de descriere si codificare a marfurilor supuse impunerii vamale, care va inlocui treptat celelalte sisteme de clasificare si la care au aderat peste 100 de state (acest sistem este ceva mai detaliat decat celelalte si prezinta o serie de avantaje pe linia derularii schimburilor comerciale internationale).
Tarifele vamale pot fi simple, sau cu o singura coloana de taxe vamale pentru toate produsele supuse impunerii vamale, indiferent de provenienta lor (taxe conventionale), si compuse, cu doua sau mai multe coloane si in care se trec diferentiat, pe marfuri si pe tari de provenienta, taxele vamale autonome, conventionale si preferentiale.
Pe baza tarifelor vamale productia interna poate fi protejata impotriva concurentei straine, se pot negocia concesii in domeniul politicii vamale sau se pot institui discriminari in relatiile cu anumite state. Concesiile vamale pot imbraca forma reducerilor directe de taxe vamale, mergand pana la eliminarea lor completa, forma consolidarii acestora, adica a mentinerii lor la nivelul existent pe o perioada de timp determinata. In cadrul negocierilor tarifare se pot aplica mai multe metode de reducere a taxelor vamale cum sunt: metoda reducerii directe a taxelor vamale, fie "produs cu produs", fie "tara cu tara", specifica tratatelor bilaterale, metoda reducerii lineare si reciproce, care presupune reducerea tuturor taxelor vamale cu acelasi procent si este specifica tratatelor multilaterale dar aceasta problema nu rezolva insa problema disparitatilor tarifare, adica a reducerii diferentei dintre nivelul taxelor vamale ale mai mutor tari pentru acelasi produs, metoda amortizarii taxelor vamale, potrivit careia reducerea este cu atat mai mare cu cat acestea sunt mai ridicate.
Art. 46. – Tariful vamal al României cuprinde:
a) Nomenclatura combinatã a mãrfurilor;
b) orice altã nomenclaturã care se bazeazã partial sau integral pe Nomenclatura combinatã a mãrfurilor sau care adaugã la aceasta orice subdiviziuni si care este stabilitã prin dispozitii legale nationale care reglementeazã domenii specifice în vederea aplicãrii mãsurilor tarifare legate de schimbul de mãrfuri;
c) taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale aplicabile mãrfurilor cuprinse în Nomenclatura combinatã a mãrfurilor, precum si cele instituite în cadrul politicii agricole sau prin reglementãrile specifice aplicabile anumitor mãrfuri care rezultã din transformarea produselor agricole, dacã este cazul;
d) mãsurile tarifare preferentiale cuprinse în acordurile încheiate de România cu anumite tãri sau grupuri de tãri si care stipuleazã acordarea tratamentului tarifar preferential;
e) mãsurile tarifare preferentiale care pot fi acordate unilateral de România pentru anumite tãri sau grupuri de tãri;
f) mãsurile tarifare care prevãd o reducere sau o exonerare a drepturilor de import aferente unor anumite mãrfuri;
g) alte mãsuri tarifare prevãzute în legislatia României.
1.2.3 Politica vamala comuna
Odată ce un produs a ajuns la vama statului pe teritoriul căruia urmează a fi comercializat, acesta este încadrat pe o anumită poziție tarifară în funcție de prevederile din nomenclatorul vamal din cadrul Tarifului Vamal Comunitar sau după caz din cadrul Tarifului vamal integrat al Comunităților Europene prescurtat TARIC. Principalele nomenclatoare de mărfuri utilizate pe plan internațional sunt: Standard International Trade Clasification, Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles, Sistemul Armonizat de Descriere și Codificare a Mărfurilor etc. Tariful vamal comunitar (sau tariful vamal comun) este format din toate taxele aplicate mărfurilor importate de către statele membre ale Uniunii Europene ținând cont de regimul clauzei națiunii celei mai favorizate și cuprinde două mari componente: taxele vamale și nomenclatorul vamal. Există mărfuri care pot fi clasificate pe mai multe poziții tarifare. În această situație bunurile compuse din materii diferite se încadrează după natura articolului care le conferă caracterul esențial. Dacă nu pot fi clasificate după aceste reguli amintite, se vor încadra în poziția cu numărul cel mai mare dintre pozițiile susceptibile ce s-au luat în considerare. Tariful vamal integrat al Comunităților Europene (TARIC) este o bază de date ce cuprinde măsuri de natură tarifară și netarifară și se aplică unui produs atunci când este exportat în afara teritoriului Uniunii Europene sau este importat. Prin intermediul acestuia, fiecărui produs îi este atribuit un cod prin care se stabilește poziția tarifară în care se încadrează. La încadrarea pe o anumită poziție tarifară trebuie ținut cont de originea mărfii respective, în funcție de care se pot obține și regimuri comerciale preferențiale. În funcție de originea produselor, se determină cuantumul taxelor vamale și natura acestora. Dacă un produs este rezultatul unor procese de producție desfășurate pe teritoriul mai
multor țări, acesta se va considera originar din țara în care a suferit ultima transformare substanțială. Regimurile comerciale preferențiale sunt descrise de Sistemul Generalizat de Preferințe (SGP) care cuprinde produse împărțite în două categorii: cele normale, care beneficiază de scutiri de taxe și în același timp nu afectează în niciun fel economia UE și sensibile, cărora trebuie să li se impună un anumit nivel tarifar deoarece pot aduce prejudicii economiilor statelor membre. Acest sistem este folosit de Uniunea Europeană pentru a-și consolida poziția pe plan global oferind preferințe tarifare produselor provenite din țări în curs de dezvoltare, cu scopul de promova comerțul liber, corect și transparent, dar și pentru a susține astfel economiile statelor emergente (state precum China, India și alte țări din fosta Uniune Sovietică).
Politica vamală comunitară se bazează pe aplicarea uniformă a legislației vamale decătre administrațiile vamale ale statelor membre. Legislația privind politica vamală cuprinde:Codul vamal comunitar și prevederile de aplicare a Codului Vamal, Nomenclatura combinată,Tariful vamal comun, precum și legislația aferentă ce depășește sfera codului vamal (legislația privind bunurile contrafăcute sau piratate, exportul de bunuri culturale, comerțul preferențial,controalele sanitare și de mediu, politicile comune în domeniul pescuitului și a agriculturii, protejarea intereselor economice prin aplicarea instrumentelor netarifare sau măsurile desecuritate și politică externă).
În timp ce libera circulație a bunurilor este principala manifestare internă a uniunii vamale, Tariful Vamal Comun(TVC) formează aspectul extern, deoarece face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale la produsele importate din alte țări decât cele ale Uniunii Europene, indiferent de țara de destinație.Inițial, în 1968, Tariful Vamal Comun a fost creat ca o medie a tarifelor celor șasestate membre. Pe baza articolului 28 al Tratatului, Consiliul a introdus de-a lungul timpului multe amendamente, fie din proprie inițiativă, fie datorită negocierii tarifelor în cadrulOrganizației Mondiale a Comerțului (Acordul General asupra Tarifelor și Comerțului – GATT).Tariful Vamal Comun conține atât nomenclatorul bunurilor supuse taxelor vamale(nomenclatura combinată) cât și nivelul taxelor vamale pentru fiecare linie tarifară. TarifulVamal Comun este un instrument important nu numai pentru colectarea taxelor vamale dar și pentru întocmirea statisticilor privind comerțul exterior și pentru aplicarea măsurilor dindomeniile politicii fiscale și monetare, a agriculturii sau a comerțului. Nomenclatura combinată este o listă a tuturor tipurilor de bunuri ce pot face obiectulcomerțului internațional, bunurile fiind împărțite în funcție de caracteristicile lor în 96 de capitole și aproximativ 10400 de încadrări tarifare. Nomenclatura combinată este folosită atât pentru aplicarea sau negocierea tarifelor cât și în scopuri statistice; ea are la bază uninstrument internațional de clasificare, Sistemul Armonizat, administrat de OrganizațiaMondială a Vămilor.Anual, Comisia face o actualizare a Anexei I a Regulamentului nr. 2658/87,actualizare ce ține cont de schimbările intervenite la nivel internațional sau de cele necesitatede reflectarea evoluției politicii comerciale. Începând cu 1999 Uniunea Europeană a introdus o versiune electronică a TarifuluiVamal Comun, numită TARIC. Principalul avantaj al TARICului este faptul că acesta conține, pe lângă nomenclatura bunurilor și taxele vamale, și toate prevederile legale aplicabile în vămuirea unui anume bun, ceea ce face ca TARIC-ul să fie un instrumentoperațional extrem de puternic în asigurarea uniformității aplicării legislației vamale de cătretoate administrațiile vamale comunitare. Pe lângă aceasta, TARIC-ul are avantajul că esteactualizat zilnic și poate fi consultat online, pe Internet, atât de către autorități cât și de către public (prin sistemul numit DDS- Sistemul de Distribuirea a Datelor privind Tarifele). Prinacelași sistem DDS poate fi consultată și baza de date privind contingentele și plafoaneletarifare, numită TQS– Contingente Tarifare și Supraveghere.Un alt instrument al politicii vamale este reprezentat de NCTS – Noul Sistem Computerizat de Tranzit. Acesta înlocuiește vechile modalități de urmărire a tranzitelor, bazate pe schimbul de documente tipărite, care s-a dovedit de-a lungul timpului greoi, dificilde gestionat și expus fraudelor de proporții. NCTS permite schimbul electronic de date întreadministrațiile vamale în paralel cu circulația propriu-zisă a bunurilor aflate în tranzit,existând astfel un control mult mai bun asupra celor aproximativ 20 de milioane de tranziteinterne sau externe efectuate la nivel comunitar într-un an.Declararea bunurilor în vamă se face prin folosirea Documentului Administrativ Unic
(SAD– Single Administrative Document); acesta a început să fie folosit în 1988, simplificândmult procedurile vamale prin înlocuirea a aproximativ 150 de documente vamale folositeanterior de administrațiile vamale ale statelor membre.
Eliminarea formalităților vamale la frontierele interne în 1993 a condus la introducereasistemului Intrastat (Regulamentul nr. 3330/91) prin care se face colectarea informațiilor statistice referitoare la comerțul cu bunuri între statele membre direct de la comercianți.Pentru a asigura o funcționare cât mai bună a Uniunii vamale la nivelul statelor membre, Comisia Europeană a lansat începând cu 1996 o serie de programe (Customs 2000,Customs 2002, Customs 2007) ce au ca obiectiv asigurarea uniformității aplicării legislațieivamale, prevenirea fraudelor, cooperarea dintre administrațiile vamale și dezvoltarea utilizării sistemelor informatice precum TARIC sau NCTS.
Codul Vamal Comunitar (Regulamentul nr. 2913/92) a fost înființat pentru a codificași simplifica legislația vamală, care până la acea dată făcea obiectul a peste 30 de directive șiregulamente, adoptate în perioada 1968 – 1990. Prin cod sunt stabilite procedurile vamaleaplicabile bunurilor intrate în teritoriul Comunității precum și regimurile vamale sub careacestea pot fi declarate (de exemplu import, export, tranzit, etc.).
Începând cu 1991, au fost abolite formalitățile vamale pentru bunurile aparținând saudestinate forțelor NATO (Regulamentul nr. 3648/91), iar din 1989 au fost eliminatecontroalele vamale la granițele dintre statele membre pentru transporturile rutiere sautransporturile pe căi navigabile interioare. Mărfurile înregistrate sau puse în circulație într-oțară ce nu este membră a Uniunii Europene, transportate rutier sau pe căi navigabileinterioare, sunt supuse controlului vamal la frontiera externă a Comunității (Regulamentul nr.3912/92).Pentru asigurarea liberei circulații a bunurilor pe piața internă, au fost eliminatecontroalele și verificările bagajelor persoanelor ce întreprind zboruri sau deplasări maritimeintra- comunitare (Regulamentul nr. 3925/91).În ceea ce privește rețele de comunicare a datelor între administrațiile vamaleConvenția privind folosirea tehnologiei informațiilor în scopuri vamale (Sistemul InformaticVamal – CIS)a fost ratificată de statele membre pentru a se preveni, investiga și urmăriinfracțiunile stipulate de legislațiile naționale a statelor membre. Prin folosirea SistemuluiInformatic Vamal se urmărește diseminarea rapidă a informațiilor, cooperarea dintreadministrațiile vamale a statelor membre ca și folosirea unitară a procedurilor de control.Sistemul Informatic Vamal a fost înființat prin Regulamentul nr. 515/97
Abolirea verificărilor veterinare la granițele dintre statele membre a dus laimplementarea unei rețele computerizate privind procedurile de import în domeniu veterinar (Proiectul SHIFT).De asemenea, au fost facute o serie de aranjamente specifice cu privire la droguri șisubstanțe psihotrope, bunuri culturale.
Pentru a preveni comercializarea ilegală a drogurilor, prin Regulamentul nr. 3677/90și Directiva nr. 92/109 au fost stabilite măsurile ce trebuie luate pentru fabricarea și plasarea pe piață a anumitor substanțe care sunt folosite pentru fabricarea substanțelor psihotropice și anarcoticelor.
Prin Regulamentul nr. 3911/92 se stabilesc măsurile referitoare la exportul bunurilor de patrimoniu cultural. Bunurile aparținând tezaurului cultural național exportate ilegal de peteritoriul unui stat membru și confiscate, sunt returnate statului de pe teritoriul căruia provin(Directiva nr. 93/7).Măsuri privind libera circulație, exportul, regimul suspensiv de perfecționare pasivă șiactivă a bunurilor falsificate, piratate sau care aduc atingere drepturilor de proprietateintelectuală sunt stabilite de Regulamentul nr. 3295/94.Armonizarea legislației statelor membre referitoare la plasarea pe piață a explozivilor folosiți în scopuri civile, libera circulație a acestora precum și procedura de inspecție suntstabilite prin Directiva 93/15.Regulamentul nr. 1334/2000 stabilește procedura de control a exportului bunurilor șitehnologiilor cu dublă utilizare (atât civilă cât și militară) iar prin Directiva nr. 91/477 estestabilită procedura de control a achiziționării armelor de foc.Uniunea Europeană este membru fondator al Convenției de la Washington (ConvențiaCITES), convenție ce reglementează protejarea și garantarea conservării speciilor de flora șifauna sălbatică aflate în pericol sau pe cale de dispariție (Regulamentul nr. 338/97).
Măsurile pe care Guvernul României le va promova în ceea ce privește politica vamală a României pornesc de la funcțiile de bază pe care instituția vamală le îndeplinește încontextul procesului de integrare a României în Uniunea Europeană.În timp ce funcția fiscalăa vămii se redimensionează, funcțiile de facilitare a comerțului precum și de protejare acetățenilor din spațiul comunitar, dată fiind poziționarea noastră la granița exterioară UniuniiEuropene, își vor spori în mod semnificativ importanța.Disfuncțiile existente, care afectează bugetul de stat și mediul de afaceri, urmează săfie înlăturate prin accelerarea măsurilor de reformă instituțională și legislativ-procedurală,includerea autorității vamale în administrația fiscală centrală, ca organ executiv autonom al Ministerului de Finanțe, atribuirea de noi competențe autorității vamale pe linia administrăriiși a altor categorii de impozite, cu precădere a accizelor, a TVA-ului ș.a., ceea ce va duce lacreșterea gradului de colectare a acestor impozite, prin dispariția unor verigi administrative șisimplificarea procedurilor de constatare, calculare, încasare și urmărire a creanțelor bugetare;legiferarea unui nou Cod și Regulament vamal român complet armonizat cu acquis-ulcomunitar; generalizarea procedurilor simplificate de vămuire, aplicabile agenților economicicu volume de activitate, active, investiții și personal angajat semnificative, personalul eliberat putând fi focalizat pe activitățile de depistare a evaziunii, a traficului ilicit de frontieră etc.
Deși în interiorul Uniunii Europene nu mai sunt granițe, serviciul vamal rămâne încontiunuare foarte important, 20%din comerțul internațional fiind procesat de vamileeuropene, aceasta însemnand mai mult de 2 miliarde de tone de mărfuri anual și 100 demilioane de declarații vamale.
2. BARIERE COMERCIALE
2.1 POLITICA COMERCIALA
Politica comerciala este o parte componenta a politicii economice a unei tari, care vizează sfera relațiilor economice externe ale acesteia si include totalitatea reglementarilor adoptate de câtre stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar,valutar, etc.) in scopul promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe si a protejării economiei naționale de concurenta străina. Având in vedere faptul ca relațiile comerciale externe au fost si continua sa fie un factor important al creșterii economice, principalul obiectiv pe termen lung al politicii comerciale a oricărui stat este stimularea dezvoltării economice naționale, la adăpost de concurenta străina. De aici rezulta ca politica comerciala indeplineste 2 funcții :
1.de promovare a relațiilor economice internaționale;
2.de protejare a economiei naționale de concurenta străina si in principal a statelor dezvoltate prin reglementare si controlul importurilor, stimularea exporturilor, realizarea echilibrului in balanța de plați externe si sporirea rezervelor valutare ale statului si aleagenților economici.Din obiectivele pe termen lung deriva o multitudine de obiective pe termen scurt si mediu, pe care statele le pot urmări cu ajutorul instrumentelor si masurilor de politica comerciala cum sunt:
a) perfecționarea structurii schimburilor comerciale externe;
b) anumite modificări in orientarea geografica a schimburilor comerciale;
imbunatatirea raportului de schimburi prin sporirea puterii de cumpărare a exporturilor.In general in domeniul politicii comerciale se acționează cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente și măsuri:
1.de natură tarifară
2.de natură netarifară
3.de natură promoțională și de stimulare.
În general primele 2 categorii de instrumente vizează cu precădere importul, iar cea de a doua categorie vizează export.
2.1.1 Bariere tarifare si netarifare
Barierele netarifare sunt un complex de măsuri și reglementări de politică comercială publice sau private care impiedică, limitează sau deformează fluxurile internaționale de bunuri și servicii, și care au ca principal scop apărarea, protejarea pieței interne de concurența străină și/sau echilibrarea balanței de plăți.
Spre deosebire de barierele tarifare (taxele vamale), cele netarifare au câteva particularități:
prin formele pe care le îmbracă, acestea urmăresc mărfurile pe tot parcursul lor (de la exportator până la consumatorul final) și acționează eșalonat (din momentul în care s-a efectuat comanda pentru un produs care urmează a fi importat până în momentul consumului final al acestuia);
prezintă o mare diversitate și un grad de protecție diferențiat;
domeniile în care se aplică sunt extrem de variate (sunt legate de sfera relațiilor economice internaționale);
în marea lor majoritate, aceste bariere netarifare sunt mai greu de cunoscut de exportatori și, deci, se evaluează mai greu, precum și gradul lor de protecție sau de discriminare;
pot influența, în mod direct, volumul fizic al mărfurilor importate, limitându-l;
pot influența, în mod indirect, volumul importurilor, prin mecanismul prețurilor sau pot crea anumite condiții care să îngreuneze realizarea importurilor.
Se apreciează că, în planul economiei mondiale, barierele netarifare au proliferat începând cu deceniul opt.
Odată cu inventarea lor, GATT le-a grupat pe anumite criterii.
În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe clasificări ale barierelor netarifare (exemplu: protecționism tarifar, legislativ, etc.), dar ne vom referi la clasificarea pe care a făcut-o GATT, și anume:
1. bariere netarifare care implică o limitare cantitativă directă a importurilor (restricții cantitative la import);
2. bariere netarifare care implică o limitare cantitativă indirectă prin intermediul prețurilor;
3. bariere netarifare care decurg din formalități vamale și administrative la import;
4. bariere netarifare care decurg din participarea statelor la activitățile comerciale;
5. bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor importate și celor indigene (se mai numesc și “obstacole tehnice”).
1. Restricțiile cantitative la import
Acest tip de bariere netarifare sunt împărțite în practica comercială internațională în 5 subgrupe:
1.a. interdicțiile (prohibițiile) la import;
1.b. contingentele de import;
1.c. licențele de import;
1.d. limitările voluntare la export (autolimitări la import);
1.e. acordurile privind comercializarea ordonată a produselor.
1.a. Interdicțiile la import sunt reglementări adoptate de către stat, care interzic, total sau parțial, pe o perioadă determinată de timp sau nelimitată, importul anumitor produse sau grupe de produse. Acestea sunt folosite, în special:
– fie din motive economice: asigurarea unei protecții mai mari a unor produse, subramuri sau ramuri față de concurența străină și echilibrarea balanței de plăți;
– fie din motive politice: discriminarea comercială;
– fie din alte motive: asigurarea sănătății, motive fitosanitare, etc.
Interdicțiile la import se realizează prin refuzul organelor de stat de a elibera licențe de import pentru produsele supuse interdicțiilor.
Sunt țări care introduc interdicții selective și temporare pentru anumite produse agricole provenind din țările terțe, în scopul de a realiza echilibrul între cererea și oferta pe piața de produse agricole.
1.b. Contingentele de import sunt sub forma plafoanelor maxime, cantitative sau valorice, admise la import pentru unele produse sau grupe de produse, pe o perioadă de timp determinată (de obicei 1 an). Stabilirea acestor plafoane poartă denumirea de contingentare.
Contingentele de import pot fi:
contingente globale – se stabilesc de către stat, în mod independent, sub forma unor plafoane maxime, fizice sau valorice, admise la import, pe o perioadă determinată de timp.
Nu se face o repartiție pe țări a acestor contingente.
contingentele bilaterale – sunt plafoane maxime admise, pe o perioadă de timp determinată, la importul dintr-o anumită țară de proveniență. Acestea se negociează cu țările de proveniență și sunt înscrise într-o listă – anexă la acordurile sau protocoalele comerciale încheiate cu acestea.
Practicarea acestora permite și aplicarea unor restricții diferențiate pe țări de proveniență și chiar discriminări.
1.c. Licențele de import sunt autorizații pe care statul le acordă firmelor importatoare, pentru anumite produse sau grupe de produse, pentru o perioadă rezonabilă de timp (2, 4, 5 luni), în funcție de natura produselor și distanța geografică față de țara de proveniență.
Pe plan internațional, în special țările dezvoltate utilizează două tipuri de licențe de import:
a) licențele automate – se acordă produselor liberalizate la import, cererea de import fiind automat acceptată, într-un termen prestabilit (exclusiv din interes statistic);
b) licențele neautomate – se acordă mărfurilor neliberalizate la import; se mai numesc și licențe pentru admiterea restricțiilor cantitative la import. Aceste licențe neautomate se acordă în mod selectiv, în funcție de produse și de țara de origine. Prin intermediul lor se exercită un control serios privind respectarea contingentelor de import, având, în general o largă răspândire pe plan internațional.
Licențele neautomate se practică sub două forme:
licențe globale (generale) – sunt eliberate de către stat, pe baza contingentelor globale, stabilindu-se volumul mărfurilor care poate fi importat într-o anumită perioadă de timp, cu indicarea țărilor de proveniență a importurilor. Aceste licențe sunt globale pentru că nu au caracter restrictiv, iar pe baza lor, importatorii obțin dreptul de a deschide acreditive în favoarea exportatorilor, fără existența unor licențe individuale;
licențe individuale (bilaterale) – sunt, în general, folosite de stat pentru urmărirea și realizarea contingentelor bilaterale la produsele importate dintr-o anumită țară, cu scopul de a asigura o protecție mai mare pe piața internă.
Acestea precizează, în mod obligatoriu, țările de origine a importului, distingându-se astfel:
licențele deschise (din categoria licențelor automate) – precizează numai țara de proveniență a importului, fără o plafonare cantitativă sau valorica a acestora. Prin intermediul lor se urmăresc modificări în orientarea geografică a schimburilor comerciale, favorizându-se sau nu importurile din anumite țări.
licentele specifice (din categoria licențelor neautomate) – precizează, pe lângă țara de proveniență a importurilor și plafonul maxim, fizic sau valoric, al acestora. Sunt cele mai restrictive, iar prin intermediul lor se urmărește, în mod absolut, discriminarea unor produse sau țări de proveniență.
1.d. Limitările voluntare la export (autolimitările) sunt înțelegeri valutare oficiale sau neoficiale care intervin între state și prin care țările exportatoare, fie la cerere, fie chiar la presiunea țărilor importatoare, se obligă să reducă exporturile, pentru un produs sau pentru o grupă de produse, până la un anumit nivel, pentru o perioadă de timp determinată.
Acestea sunt limitări ale exporturilor acceptate chiar de țara exportatoare sub amenințarea că, în caz contrar, țările importatoare vor aplica, ele însele, măsuri mult mai restrictive la import și pentru o perioadă de timp mai îndelungată.
Autolimitările sunt:
bilaterale;
multilaterale.
Pentru ca aceste măsuri de politică comercială să aibă efecte, condiția este ca țara sau țările importatoare să dețină o poziție importantă pe piața de desfacere pentru țările exportatoare la produsele pentru care se cere restrângerea voluntară a exporturilor.
Practica din ultimile decenii a arătat că folosirea acordurilor de limitare generală a exporturilor a fost justificată ca fiind o măsura temporară, care avea scopul să permită țărilor importatoare să-și modernizeze industriile care urmareau să devină competitive în raport cu concurența. Dar, pentru că aceste acorduri s-au permanentizat, ele au început chiar să apere industriile necompetitive ale statelor importatoare și, astfel, au generat efecte negative.
1.e. Conștiente de aceasta, țările participante la schimburile comerciale au introdus “Acordurile privind comercializarea ordonată a produselor”, care sunt, de fapt, înțelegeri bilaterale și multilaterale care intervin între state și care vizează limitarea, negociată și controlată, a comerțului internațional cu anumite produse sau grupe de produse.
Aceste acorduri implică, pe lângă autolimitarea la export, și anumite prevederi referitoare la limitele de preț și la “clauzele de salvgardare”, pe care pot să le invoce țările importatoare atunci când consideră că interesele lor comerciale sunt afectate.
Și acest tip de acorduri este de dată relativ mai recentă în practica relațiilor economice internaționale.
Exemplu: Aranjamentul privind comerțul internațional cu produsele textile – “Acordul multifibre” – negociat în 1973, prelungit în mai multe rânduri. Acest acord scotea de sub incidența GATT comerțul cu produse textile. El a expirat la runda Uruguay – ultima rundă GATT.
Analiștii au apreciat că extinderea acestui tip de acorduri la un număr mare de produse manufacturate, ar duce la așa-numitul comerț liber organizat, care presupune negocierea, într-un cadru global, de acorduri sectoriale privind împărțirea piețelor de desfacere între țările dezvoltate, și care presupune limitarea convenită a importurilor pentru mărfurile respective până la anumite niveluri.
Acest gen de comerț afectează, în primul rând, țările în curs de dezvoltare.
La începutul anilor 1990 se inventariaseră aproximativ 300 de astfel de acorduri (90 dintre ele negociate de SUA, 80 de către UE, iar restul de către alte țări dezvoltate).
Acordurile ordonate pe produse nu însemnau organizațiile producătorilor și consumatorilor de produse primare. Acorduri pe produse erau cele care urmăreau restabilirea echilibrului între cerere și ofertă.
Spre deosebire de interdicții, contingente și licențe, care se promovau de către țara importatoare, aceste ultime două limitări se promovau de către țările exportatoare.
2. Bariere netarifare care implică o limitare cantitativă indirectă prin intermediul prețurilor
Cele mai importante astfel de bariere netarifare sunt:
2.a. prelevările la import (taxe de prelevare);
2.b. prețuri maxime și minime la import;
2.c. impozite indirecte și alte taxe cu caracter fiscal (ajustările fiscale la frontieră sau barierele paratarifare);
2.d. taxele de retorsiune: – antidumping;
– compensatorii;
2.e. depozitele (depunerile) prealabile în valută la import.
2.a. Prelevările variabile la import-se practică în Uniunea Europeană si fac parte din instrumentele de politică comercială cu care CEE a operat în cadrul mecanismului politicii agricole comunitare.
Ele au o dublă natură: – tarifară și netarifară iar vizează importurile de produse agricole care făceau obiectul politicii comunitare din țările terțe;
sunt un fel de taxe vamale suplimentare care se percep peste taxele vamale obișnuite, stabilite pentru produsele respective, taxe vamale ce fac obiectul tarifului vamal comun față de terți și care se calculează ca diferență între prețul de import (de ecluză) și prețul comunitar (indicativ sau orientativ), la care se comercializează produsele respective și din care se scad cheltuielile de transport pe parcursul intern, care sunt egale cu prețul prag (de cele mai multe ori este mai mare prețul internațional al produsului respectiv);
li se mai spune și prelevări variabile la import pentru că limita cea mai scăzută (pretul de ecluză) oscilează permanent, în timp ce limita maximă (prețul prag = prețul comunitar) rămâne neschimbat în timp de 1 an, ceea ce arată că diferența dintre ele este oscilantă și, deci, încasările sunt variabile.
2.b. Prețurile minime și maxime la import
Acestea sunt un mijloc restriciv important, care este folosit, în special, de țările dezvoltate, în practica relațiilor economice internaționale.
Prețurile minime de import se folosesc ca instrumente de politică comercială atunci când produsele indigene au prețuri mult mai ridicate față de cele ale concurenței sau în cazul în care, pe piața internațională, prețurile la anumite produse scad și produsele respective devin, din acest punct de vedere, mai competitive la export.
Țările importatoare recurg, în acest caz, la stabilirea prețurilor minime de import, care sunt foarte apropiate de nivelul prețurilor interne cu ridicata la produsele interne și, în acest mod, ridică prețurile la import la acest produse.
În această situație, o astfel de măsură determină limitarea importurilor la produsele respective și, în consecință, protejarea ramurii industriale sau agricole vizate.
Nerespectarea de către firmele importatoare a prețurilor minime de import stabilite de către stat, determină anularea licențelor de import și/sau aplicarea unor măsuri antidumping (taxe antidumping).
În general, pe plan internațional, SUA și UE au practicat acest tip de prețuri, cu referire la produsele siderurgice provenite din Japonia și produsele agricole din afara CEE.
Prețurile maxime se folosesc ca măsuri de politică comercială în cazul în care anumite țări încearcă o ridicare oficială a prețurilor la un anumite produse pe care le exportă.
Ca răspuns la aceste politici, țările importatoare stabilesc prețurile maxime de import la un nivel care să nu depășească nivelul prețurilor produselor indigene similare sau, dacă le depășesc, să fie un procent limitat (2 – 6 %).
Aceste prețuri au ca efect limitarea importurilor și scăderea prețurilor de export la produsele respective.
În general, recurg la stabilirea prețurilor maxime de import țările care sunt mari importatoare pe piața mondială la produsele respective.
Aceste bariere le ridică țările importatoare.
2.c. Impozitele indirecte si alte taxe cu caracter fiscal (ajustări fiscale la frontieră sau bariere paratarifare)
Sistemul fiscal, care se aplică mărfurilor de import și celor indigene, diferă de la țară la țară, de la o grupă de țări la alta, și au ca efect discriminarea în relațiile comerciale internaționale.
În principal, ajustările fiscale la frontieră reprezintă acel regim fiscal conform căruia produsele de export sunt scutite de impozitele indirecte, iar produsele de import sunt supuse la aceleași impozite ca cele indigene.
Pentru respectarea acestui principiu, în general, țările negociază și încheie convenții privind evitarea dublei impuneri. Cu toate acestea, deși produsele importate sunt supuse aceluiași regim fiscal ca și cele indigene, discriminarea mărfurilor de import se poate face prin evaluarea diferențiată a bazei de impunere și prin ordinea perceperii taxelor.
Deși nivelul impunerii este același pentru produsele importate ca și pentru cele indigene, majoritatea țărilor iau în calcul valori diferite ca bază a impunerii fiscale. Astfel, pentru produsele indigene, impozitele se percep la prețurile cu ridicata, iar pentru produsele de import, impozitele se calculează la prețul CIF, la care se adaugă taxele vamale și, în plus, alte eventuale taxe percepute cu ocazia importului. Acest procedeu, determină mărirea prețului produsului importat, peste nivelul prețului produsului indigen și, deci, devine mai puțin competitiv, limitând importurile.
Urmare a acestei practici, multe țări dezvoltate au introdus așa numitul prag al impunerii progresive, care se aplică în funcție de calitate, cantitate și caracteristicile tehnice ale mărfurilor importate, impunerea fiscală fiind direct proporțională cu aceste caracteristici.
Efectul acestui regim fiscal este, de fapt, limitarea importurilor la produsele respective.
În practica internaționala, ajustarea fiscală la frontieră se realizează într-o formă variată. Astfel, mai răspândite sunt:
taxa asupra valorii adăugate;
taxa în cascadă;
taxa de accize;
taxele oculte;
taxele portuare;
taxele sanitare, statistice, consulare, etc.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit general, de consum, care se percepe la fiecare stadiu al circulației mărfurilor, dar numai la valoarea adăugată.
Taxa în cascadă este un impozit de consum, care se aplică în fiecare stadiu al circulației mărfurilor, dar la întreaga valoare a mărfurilor. Ea are un caracter cumulativ: se aplică asupra valorii produselor, valoare care include și alte taxe, ce au fost percepute în faze anterioare ale circulației mărfurilor, faze supuse impunerii fiscale, ridicând, astfel, foarte mult prețul produselor.
Taxa de acciză este un impozit care se percepe, în deosebi, la produsele care constituie monopoluri de stat și la o serie de bunuri de consum considerate de lux, cu scopul de a limita consumul la produsele respective, dar și pentru protejarea pieței interne.
Modul în care un stat aplică un sistem de taxe este în funcție și de alte obiective.
Aceste taxe au un nivel foarte ridicat, uneori peste 100 %.
Taxele oculte (ascunse) sunt tot impozite care se percep, în general, asupra bunurilor destinate consumului productiv: bunuri de echipament, mijloace de transport, materiale destinate producției, având ca efect creșterea prețurilor acestor produse.
Taxele portuare se aplică asupra valorii documentelor de transport și, eventual, asupra cheltuielilor de prelucrare a mărfurilor în porturi.
Taxele statistice se percep de organele vamale pentru diverse servicii statistice care se prestează în vamă.
Taxele sanitare sunt percepute cu ocazia controlului sanitar și fitosanitar la import.
Taxele consulare se percep de către consulatul țării importatoare, cu sediul în țara exportatoare, pentru legalizarea unor documente, cum sunt: certificatele de origine, certificatele de control sanitar, facturile, etc. sau pentru eliberarea unor facturi consulare.
Deși, în general, toate aceste taxe au un nivel scăzut, ele toate, cumulate, ridică cu mult prețul produselor importate, astfel încât duc la limitarea importurilor.
2.d. Taxele de retorsiune
Acestea sunt taxe de răspuns la anumite politici comerciale neloiale din partea unor parteneri.
Au o dublă natură: tarifară și netarifară.
Politicile comerciale neloiale sunt: de dumping și de subvenționare a exporturilor.
Pentru ca aceste masuri să poată fi luate, este necesar să se declanșeze o anchetă, care să stabilească că, efectiv, este vorba de o politică de dumping sau de subvenționare a exporturilor.
Pentru aplicarea acestor taxel, la nivel CEE, au fost negociate:
• Codul antidumping;
• Acordul privind subvenționarea exporturilor.
Termenul de dumping este folosit mai des în contextul comerțului internațional, și semnifică exportul unor anumite mărfuri într-o anumită țară la un preț sub prețul pieței din țara respectivă (și de multe ori sub costul de producție al producătorilor din acea țară).
Dumpingul este o formă de concurență neloială, și este ilegal în multe economii de piață.
Dumping-ul, este un fenomen de discriminare internationala de prêt, imbraca 2 forme de manifestare :
– sunt sub pretul de cost
– pretul pe piata externa sunt mai mici decat pe piata interna
Exista 3 tipuri de dumping :
– sporadic- se practica ocazional, cand exista capacitati sau stocuri in exces ( prd. perisabile)
– permanent – se practica doar pe piata externa si se bazeaza pe pozitia de monopol pe care o are firma pe piata interna
– pradalnic – in care se incearca patrunderea rapida pe piata, si acapararea de cote de piata importante de la concurenti, iar dupa eliminarea acestora se creste pretul. Exte cea mai criticata forma de dumping.
2.e. Depozitele prealabile, în valută, la import
Acestea sunt o barieră netarifară folosită încă din deceniul al 7-lea, în special, de către țările dezvoltate. Ele au adoptat reglementări conform cărora firmele importatoare sunt obligate să depună în contul organelor vamale ale țărilor respective, o anumită cotă, în valută, pentru plata viitorului import, cu cel puțin 6 luni înainte de efectuarea acestui import. În unele țări, aceste cote reprezintă 50 % din valoarea importului.
Sumele depuse în contul organelor vamale nu sunt purtătoare de dobândă și, deci, importatorul, dacă nu va renunța la import, va căuta să-și recupereze pierderea dobânzii, fie prin ridicarea prețului la produsul importat, fie prin solicitarea unor scăderi de preț din partea exportatorului.
Prin aceste măsuri se descurajează importurile în mod indirect, prin mecanismele prețurilor.
Ele sunt considerate, de fapt, ca o formă de creditare a statului pe termen scurt, fără dobândă, în perioade când țările respective s-au confruntat cu dezechilibre ale balanțelor de plăți.
3. Bariere netarifare care decurg din taxele vamale și administrative privind importurile
Deși pare că acest tip de bariere netarifare sunt niște simple cerințe de ordin tehnic care, aplicate, permit, în unele cazuri, discriminări importante, ele sunt, totuși, extrem de variate și dăunătoare pentru comerțul internațional.
Aceste bariere netarifare decurg din obligația, pentru importator, de a prezenta anumite documente suplimentare și din introducerea unor formalități vamale complicate, care trebuiesc îndeplinite în multe țări, în special în țările dezvoltate și care, de cele mai multe ori, sunt o frână în calea importului de mărfuri.
În această categorie au fost identificate 2 tipuri de bariere netarifare:
3.a. evaluarea valorii mărfurilor în vamă (evaluare vamală),
3.b. documente și formalități suplimentare cerute la import sau cu ocazia importului și, uneori, a exportului.
3.a. Evaluarea valorii mărfurilor în vamă
Legat de acest aspect, GATT, în articolul 7, a cuprins câteva prevederi referitoare la metodologia evaluării vamale. În acest articol s-a prevăzut ca evaluarea vamală să se facă pornind de la prețul facturat (CIF), cu condiția ca acesta să fie un preț real, plătit sau care urmează să fie plătit și nu mai mare și nici mai mic, iar transformarea acestui preț din valuta străină în valuta țării importatoare să se facă la un curs care să fie agreat de F.M.I.
Aceste prevederi au fost apoi dezvoltate în “Convenția Internațională cu privire la evaluarea vamală” de la Bruxelles din 1950.
Practica a arătat că nu toate țările au respectat, în timp, aceste prevederi, ci au folosit și alte metode de evaluare vamală, neconforme cu reglementările GATT.
La Runda Tokyo a fost negociat: “Codul de conduită privind evoluția vamală”, numit și “Acordul privind aplicarea articolului 7 GATT”. Acest acord a preluat prevederile din articolul 7 și cele ale Convenției de la Bruxelles și a stabilit 5 metode legale de evaluare vamală, cu condiția ca ele să fie aplicate în ordine.
În practica internațională s-au constatat încălcări în aplicarea acestor prevederi și, ca urmare, au devenit o frână în calea schimburilor comerciale internaționale.
3.b. Documente și formalități suplimentare cerute la import sau cu ocazia importului și, uneori, a exportului
În general, pe plan internațional au existat, după război, permanente preocupări din partea organismelor specializate GATT, Consiliul de Cooperare Vamală de la Bruxelles, pentru simplificarea formalităților vamale și tipizarea documentelor legate de circulația mărfurilor pe plan internațional, înregistrându-se chiar și anumite progrese.
Se constată că există un număr mare de țări dezvoltate, în deosebi care cer îndeplinirea și a altor formalități, precum și a unor documente suplimentare, care îngreunează și limitează importurile. De regulă, numărul mare al acestor formalități, formatul diferit al documentelor, reguli ciudate de completare, penalizările aplicate completării greșite a lor, sunt adevărate obstacole care impiedică desfășurarea schimburilor comerciale internaționale.
4. Bariere care derivă din participarea statului la activități comerciale internaționale
În general, se constată că, în perioada precapitalistă, participarea statului direct la fapte de comerț exterior se înregistrează în diferite sectoare (alcool, tutun), care făceau obiectul de monopol al statului, pentru că pe seama lor, acesta realiza venituri însemnate.
În perioada capitalistă, în special, participarea la activitățile comerciale s-a lărgit.
GATT a clasificat ca cele mai importante bariere care decurg din participarea statului la activitățile comerciale, fiind:
4.a. achizițiile guvernamentale sau piața publică;
4.b. comerțul de stat;
4.c. monopolul de stat asupra anumitor produse.
4.a. Achizițiile guvernamentale sau piața publică- sunt reprezentate de cumpărările de bunuri și servicii de către stat (prin intermediul departamentelor, ministerelor și a altor instituții centrale).
Acestea pot deveni bariere netarifare în calea schimburilor comerciale, numai în măsura în care sunt urmare a unor reglementări specifice anumitor state, potrivit cărora firmele naționale au o prioritate deplină față de cele străine privind aprovizionarea organelor de stat cu bunuri și servicii de care acestea au nevoie.
Uneori, aceste reglementări admit, în anumite proporții și importul de asemenea bunuri, dar favorizând, de asemenea, firmele naționale.
Deoarece s-a constatat că acest tip de achiziții au devenit bariere extrem de importante în calea comerțului internațional, în special a țărilor dezvoltate, la Runda Tokyo a fost negociat un acord special în acest domeniu: “Acordul cu achizițiile guvernamentale”, intrat în vigoare de la data de la 1 ianuarie 1981.
Potrivit acestui acord, achizițiile care depășesc o anumită valoare, trebuie să se facă în urma unor licitații la care să poată participa atât firmele naționale, cât și firmele străine. Sunt excluse din acest acord produsele care constituie obiect al secretului militar și al secretului de stat.
4.b. Comerțul de stat, al țărilor nesocialiste, reprezintă totalitatea operațiilor de vânzare-cumpărare efectuate de către întreprinderile de stat.
Acest tip de comerț nu constituie o barieră netarifară decât dacă statul oferă acestor întreprinderi o serie de privilegii de ordin fiscal sau de altă natură, în raport cu firmele particulare (private), măsuri prin care, de fapt, se rentabilizează activitatea firmelor de stat și, ca urmare, ele pot participa la schimburile comerciale internaționale în condiții mai avantajoase, în raport cu firmele particulare, devenind, astfel, o barieră netarifară care afectează firmele private.
4.c. Monopolul de stat asupra anumitor produse
Instituirea monopolului de stat permanent presupune, în general, că statul trebuie să limiteze importul la produsele respective și, ca urmare, să stabilească prețul de vânzare cu amănuntul la aceste produse, de regulă, foarte ridicat, în scopul restrângerii consumului acestor produse. Din această cauză monopolul de stat reprezintă o barieră netarifară în calea schimburilor comerciale.
Sunt și situații în care monopolul de stat se instituie asupra anumitor produse și în scopul protejării sănătății populației, a animalelor, a protecției mediului, în special pentru terenurile agricole și, în aceste condiții, chiar dacă are ca efect limitarea importurilor, el se justifică.
Uneori, el poate fi introdus pe o perioadă de timp în funcție de produs.
5. Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor importate și celor indigene
Obstacolele tehnice sunt reglementările în vigoare pe plan internațional – standarde internaționale, sau pe plan național – standarde naționale, care țin de diferite caracteristici tehnice și de calitate ce trebuiesc îndeplinite de produsele importate, dar și de cele indigene.
Ele au ca scop securitatea sănătății consumatorilor, protecția fito-sanitară și, de asemenea, protecția publică.
În general, se consideră că aceste norme și reglementări sunt pe deplin justificate și nu pot fi considerate obstacole în calea schimburilor comerciale. Ele, însă, pot deveni obstacole, în situația în care există reglementări în plan internațional, dar ele nu se respectă decât de anumite state (agenții economici, producătorii ca atare) și atunci când diferite state adoptă reglementări proprii, care pot fi foarte diferite și neuniforme de la stat la stat și care, datorită acestei diversități, pot deveni obstacole în calea schimburilor comerciale internaționale.
Cele mai cunoscute dintre aceste obstacole sunt:
5.a. Normele sanitare și fito-sanitare se aplică, de obicei:
-produselor destinate consumului oamenilor și animalelor pentru protecția agricolă;
-diverșilor coloranți;
-produselor medico-farmaceutice destinate oamenilor și animalelor;
-produselor utilizate în agricultură (furaje, semințe, diverse materiale).
Urmare a faptului că aceste obstacole tehnice au proliferat deosebit de mult, la Runda Tokyo a fost negociat un acord numit “Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerțului”, denumit și “Codul de normalizare”, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1980.
În general, aceste obstacole tehnice în calea comerțului în țările dezvoltate sunt foarte însemnate. Țările dezvoltate au prevăzut condiții foarte severe privind:
-conținutul anumitor produse;
-procesul tehnologic pentru anumite produse.
Pentru multe din aceste produse de consum uman și animal, procedura de omologare cerută, de asemenea, este prin prezentarea certificatului sanitar și a celui fito-sanitar, care trebuie să însoțească aceste produse și măsuri de examinare foarte seriose, prin care să se constate dacă s-au respectat toate condițiile. Toate acestea reclamă cheltuieli (costuri) ridicate, suplimentare, care afectează schimburile comerciale, deci le limitează.
Pe plan mondial, în comerțul cu produse alimentare s-a considerat că există 4 categorii de obstacole sanitare si fito-sanitare:
-obstacole chimice;
-obstacole biologice;
-obstacole legate de prezența insectelor și a rozătoarelor;
-obstacole legate de modul de etichetare a mărfurilor.
Pentru că se consideră ca aceasta este o problemă de importanță deosebită, în cadrul GATT s-au făcut demersuri pentru armonizarea specificului de certificare și a procedurii de inspecție, cu referire la produsele agro-alimentare.
5.b. Normele de securitate sunt cele care se referă la bunurile destinate consumului productiv și pentru care se cere îndeplinirea unor condiții de calitate, a unor prescripții tehnice, de igienă și de securitate a muncii, condiții la care trebuie să răspundă toate produsele importate, dar și cele indigene.
Lipsa unor standarde internaționale sau abaterea de la aceste standarde (acolo unde ele există), îngreunează desfășurarea schimburilor comerciale. De aceea, pe plan internațional se manifestă preocupări pe linia uniformizării și reglementațiilor tehnice care vizează aceste produse, ce sunt destinate consumului productiv.
5.c. Normele privind ambalarea, marcarea și etichetarea sunt reglementările care se referă la anumite cerințe specifice, pe care trebuie să le îndeplinească produsele de import și care sunt deferite de la țară la țară și care determină cheltuieli suplimentare, întârzieri în derularea controlului și chiar limitarea importurilor.
În general, se consideră că și aceste reglementări se justifică, dar, în condițiile în care ele sunt extrem de variate de la țară la țară, fiind o frână în calea schimburilor comerciale internationale. De aceea, aceste norme nu trebuie considerate doar ca simple cerințe de ordin tehnic, fără rol important în derularea schimburilor comerciale internaționale și pot duce chiar la pierderea unor piețe importante de desfacere.
În concluzie, toate aceste norme și reglementări de ordin netarifar, care au un efect crescut asupra comerțului international, sunt, de fapt, și instrumente prin care se protejează piața internă, dar și instrumentele cu ajutorul cărora se poate realiza foarte bine discriminarea comercială.
Bariere tarifare-Impunerea vamală
Îndeplinirea formalităților vamale (inclusiv evaluarea vamală, și deci stabilirea cuantumului taxelor vamale)
Plata taxelor vamale
-Funcțiile impunerii vamale
Fiscală – sursă de venit la buget
Protecționistă – sprijin pentru anumiți producători interni
De negociere – oferă posibilitatea negocierii, multilateral sau bilateral, de concesii tarifare reciproce
2.1.2 Masuri de aparare comerciala
Măsuri antidumping (AD)
Măsuri antisubvenție (AS)
Măsuri de salvgardare (MS)
Apărare împotriva barierelor comerciale
Obiectivul Comunității Europene în domeniul instrumentelor de apărare comercială este ca, prin măsuri antidumping, antisubvenție și compensatorii, să remedieze distorsiunile pieței Uniunii Europene generate de practicile neloiale generate de țări terțe, cum sunt dumpingul și subvențiile, iar prin măsuri de salvgardare să remedieze deteriorarea serioasă a situației producătorilor comunitari ca rezultat al creșterii imprevizibile, masive și bruște a importurilor.
Începând cu momentul aderării țării noastre la UE, măsurile UE în curs, în ceea ce privește România, nu mai sunt aplicabile și vice-versa, deoarece statele comunitare formează o singură piață, iar în interiorul UE nu sunt posibile măsuri de apărare comercială între statele membre.
Măsurile de apărare comercială adoptate de țări terțe împotriva UE pe ansamblu vor fi extinse și asupra României, ca stat membru al UE, de către țările respective.
Masuri antiduping (AD)
– aplicate de UE la importul din țări terțe. Transpunerea prevederilor noului acord într-o lege comunitară care să asigure o aplicare corespunzătoare și transparentă a noilor reguli antidumping.
Masuri antisubventie (AS)
– aplicate de UE la import din țări terțe. Transpune prevederile Acordului privind Subvențiile stabilite în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) în scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare și transparentă a regulilor anti-subvenție.
Masuri de salvgardare (MS)
– acestea se aplică în situația când importul unui produs creează serioase dificultăți sau o competiție directă cu produse similare din producția comunitară. Investigațiile se deschid la solicitarea Comunității Europene sau a unui stat membru UE și durează în principiu 6 luni. În privința procedurii de retragere, decizia Comisiei este luată în urma unei întâlniri informale pentru stabilirea faptelor și schimbarea informațiilor între părțile implicate.
Aparare impotriva barierelor comerciale
Stabilirea procedurii care să permită operatorilor economici și Statelor Membre să solicite instituțiilor Comunității să reacționeze la orice barieră în calea comerțului impusă de țări terțe, cu scopul de a elimina prejudiciul rezultat sau efectele contrare comerțului, în conformitate cu regulile internaționale de comerț.
Când se constată, ca rezultat al procedurii de examinare, că în interesul Comunității este necesară o acțiune pentru adoptarea de măsuri de politică comercială în exercitarea drepturilor Comunității, cele mai potrivite măsuri pot include:
Suspendarea sau retragerea oricărei concesii rezultate ca urmare a negocierilor de politică comercială;
Mărirea taxelor vamale sau introducerea oricăror alte taxe la importuri;
Introducerea unor restricții cantitative sau orice alte măsuri care să modifice condițiile de import și de export sau afectarea în alt mod a comerțului cu țara terță în cauză.
2.2 LEGISLATIE VAMALA
Notiuni de baza a legislatiei vamale
1) Autoritatea vamală – administrațiile vamale ale statelor membre responsabile pentru aplicarea legislației vamale,
2) Legislație vamală – ansamblul de dispoziții legale format din codul vamal comunitar și dispozițiile de punere în aplicare a acestuia adoptate la nivel comunitar sau național, tariful vamal comun, dispozițiile de instituire a unui sistem comunitar de exonerare de la plata taxelor vamale, acordurile internaționale care conțin dispoziții vamale,
3) Controale vamale – operațiunile specifice efectuate de autoritățile vamale în scopul asigurării aplicării corecte a legislației vamale sau legislației conexe,
4) Risc – prin risc se înțelege probabilitatea producerii, la intrarea, ieșirea, tranzitul, transferul sau destinația finală a mărfii care circulă între teritoriul vamal al Comunității și țările sau teritoriile aflate în afara acestui teritoriu sau la staționarea mărfurilor care nu au statut comunitar sau a unui eveniment care ar avea unul din următoarele rezultate:
• Împiedică aplicarea corectă a măsurilor comunitare sau naționale,
• Compromite interesele financiare ale Comunității sau statelor membre,
• Constituie o amenințare pentru securitatea și siguranța Comunității.
• Prin gestionarea riscurilor se înțelege determinarea sistematică a riscurilor și punerea în aplicare a tuturor măsurilor necesare pentru a limita expunerea la riscuri. Activitățile de gestionare a riscurilor sunt: colectarea de date și informații, analiza și evaluarea riscurilor, supravegherea vamală pe baza metodelor inteligente.
5) Formalități vamale – ansamblul operațiunilor care trebuie îndeplinite de către persoanele implicate și autoritățile vamale în vederea respectării legislației vamale,
6) Declarația sumară – documentul prin care o persoană informează autoritățile vamale, că sunt introdu-se sau scoase mărfuri din teritoriul Comunității,
7) Declarație vamală – actul prin care o persoană indică sub forma și în modalitatea prevăzute, dorința de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal,
8) Regim vamal – punerea în liberă circulație, regimuri speciale și export,
9) Datoria vamală – obligația unei persoane de a plăti cuantumul taxelor de import și export care se aplică mărfurilor,
10) Mărfuri comunitare – mărfurile care aparțin uneia din următoarele categorii:
11) Mărfuri produse în întregime pe teritoriul Comunității și care nu conțin mărfuri importate din țări sau teritorii aflate în afara teritoriului vamal al Comunității. Mărfurile produse în întregime pe teritoriul
Comunității nu au statutul vamal de mărfuri comunitare dacă sunt obținute din mărfuri plasate din regim de tranzit extern, antrepozitare vamală, admitere temporară sau perfecționare activă.
12) Mărfurile care intră pe teritoriul vamal al Comunității provenind din țări sau teritorii care nu fac parte din acest teritoriu dar au fost puse în libera circulație după vămuire devin mărfuri comunitare după stingerea obligațiilor de plată.
13) Mărfurile obținute din mărfuri necomunitare care au fost puse în liberă circulație sau mărfurile produse din mărfuri necomunitare puse în liberă circulație și mărfuri comunitare beneficiază de statutul de mărfuri comunitare.
14) Liber de vamă – actul prin care autoritățile vamale pun mărfurile la dispoziția persoanei, în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate,
15) Supravegherea vamală – acțiunile întreprinse de către autoritatea vamală pentru asigurarea respectării reglementărilor vamale,
16) Conversia monetară – conversia monetară este necesară pentru stabilirea valorii în vamă atunci când valoarea mărfurilor este exprimată într-o altă monedă decât cea a statului membru.
2.2.1 Regim vamal
Regimul vamal cuprinde totalitatea normelor ce se aplica in cadrul procedurii de vamuire, in functie de scopul operatiunii comerciale si de destinatia marfii.
La introducerea sau scoaterea din tara a marfurilor autoritatea vamala stabileste un regim vamal.
Regimurile vamale pot fi definitive si suspensive.
1. Regimuri vamale definitive
Exportul – constă în scoaterea definitiva a marfurilor romanesti de pe teritoriul Romaniei. Sunt admise la export marfuri produse in tara precum si cele importate anterior, cu exceptia marfurilor care sunt supuse unor masuri de prohibitie sau restrictie, in cadrul politicii comerciale.
Exportatorul de marfuri scoase definitiv din tara este obligat sa depuna o declaratie vamala de export la biroul vamal in raza caruia se afla sediul exportatorului sau la locul unde marfurile sunt ambalate sau incarcate pentru a fi exportate. In cazuri temeinic justificate, declaratia vamala poate fi depusa si la un birou vamal de frontiera.
La exportul de marfuri nu se incaseaza taxe vamale, iar in cazul TVA, acesta este restituit pe baza declaratiei vamale de export de catre organele fiscale.
Mijloacele de transport si coletele continand marfuri de export, care se vamuiesc in interiorul tarii, se sigileaza de autoritatea vamala imediat dupa controlul marfurilor. Marfurile insotite de documentele de transport se prezinta biroului vamal de interior cu cel mult 24 de ore inaintea expedierii.
Importul -; consta in intrarea in tara a marfurilor straine si introducerea acestora in circuitul economic.
La importul marfurilor autoritatea vamala realizeaza procedura de vamuire si de incasare a datoriei vamale aplicand si masurile de politica comerciala.. Taxele vamale aplicabile sunt cele prevazute la data inregistrarii declaratiei vamale de import si se determina pe baza Tarifului vamal de import al Romaniei, tarif elaborat pe baza nomenclaturii combinate a marfurilor si aprobat prin lege.
Unele categorii de marfuri pot beneficia de un tratament vamal favorabil, in functie de felul marfurilor sau de destinatia lor specifica, potrivit reglementarilor vamale sau acordurilor si conventiilor internationale la care Romania este parte.
Prin lege se stabilesc cazurile in care din motive si imprejurari speciale se acorda scutiri de drepturi de import la importul de marfuri.
Preferintele tarifare stabilite prin acordurile sau conventiile internationale se acorda la depunerea certificatului de origine a marfurilor si inscrierea codului stabilit pentru fiecare acord sau conventie in rubrica corespunzatoare din declaratia vamala in detaliu.
Cand regimul preferential primeste un contingent cantitativ sau valoric, acordarea preferintelor tarifare se face numai in limita contingentului prevazut in acest caz. Pe langa documentele privind originea marfurilor este obligatorie si prezentarea certificatului de import al marfurilor eliberat de autoritatea competenta.
2. Regimuri vamale suspensive
Regimurile vamale suspensive sunt operatiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea platii drepturilor vamale.
Pot fi plasate in regimuri vamale suspensive marfuri indiferent de felul, cantitatea, originea, provenienta sau de destinatia acestora. Regimurile vamale suspensive sunt urmatoarele:
a) tranzitul vamal;
b) antrepozitul vamal;
c) perfectionarea activa;
d) transformarea sub control vamal;
e) admiterea temporara;
f) perfectionarea pasiva.
Regimul vamal suspensiv se solicita in scris de catre titularul operatiunii comerciale, iar autoritatea vamala aproba cererea numai in cazul in care poate asigura supravegherea si controlul regimului.
Aceste regimuri vamale avand un caracter temporar este necesara fixarea unui termen de derulare a operatiunii. Acest termen este fixat de catre autoritatea vamala care trebuie sa tina cont de toate imprejurarile in care se desfasoara operatiunea comerciala. Calculul acestor termene se efectueaza in conformitate cu prevederile art. 101 din Codul de Procedura Civila.
In cazul in care marfurile aflate in regim vamal suspensiv primesc un alt regim vamal operatiunea se considera incheiata. Daca titularul nu finalizeaza operatiunile acestui regim, in termenul acordat, autoritatea vamala dispune din oficiu incheierea regimului vamal suspensiv, luand totodata masuri pentru recuperarea datoriei vamale.
Titularul regimului suspensiv poate cesiona cu acordul autoritatii vamale si cu acceptul proprietarului marfurilor drepturile si obligatiile aferente regimului vamal respectiv.
Pentru a raspunde in mod eficient diferitelor necesitati ale operatorilor economici au fost create regimurile vamale suspensive.
Acestea permit promovarea unei politici orientate spre export si dezvoltarea capacitatii firmei de a face fata concurentei pe piata internationala.
Regimurile vamale suspensive acopera trei functii economice principale: depozitarea, transformarea si utilizarea.
Aceste regimuri permit in principal:
• Constituirea in vama a unor stocuri de produse provenind din tarile terte sau de produse comunitare.
• Integrarea marfurilor provenind din tari terte in fabricarea produselor finite destinate exportului.
• Transformarea intr-o tara terta a materiilor prime comunitare si importul lor.
• Utilizarea pe teritoriul national sau comunitar, a unui produs pro¬venind dintr-o tara terta sau utilizarea intr-o tara terta a produselor comunitare, beneficiind de avantaje importante cum ar fi:
– Suspendarea impozitelor si taxelor in vigoare.
– Evitarea masurilor de politica comerciala comunitara.
-Obtinerea anticipata a avantajelor fiscale si financiare provenind din activitatea de export.
Regimul caruia i se supune marfa se determina in functie de scopul/scopurile in care aceasta a fost importata/exportata.
Astfel, o marfa poate fi succesiv supusa mai multor regimuri vamale cu facilitati, atata timp cat o reglementare precisa nu interzice acest lucru.
Regimurile vamale cu facilitati au, in general, o dubla simetrie: un regim vamal cu facilitati la import are un regim vamal corespondent la export; un regim comunitar (un regim armonizat intre toate tarile membre CEE) are un regim national echivalent.
Stabilirea regimului vamal de catre autoritatea vamala nu se face din proprie initiativa ci la solicitarea titularului operatiunii comerciale. In procesul de vamuire, autoritatea vamala verifica daca elementele furnizate prin documentele prezentate la vamuire, justifica acordarea regimului vamal solicitat de titular.
Autoritatea vamala poate refuza acordarea unui regim vamal cerut daca titularul operatiunii comerciale nu prezinta documente din care sa rezulte ca sunt indeplinite normele specifice acestui regim.
Regimurile vamale suspensive de plata taxelor vamale fac parte din destinatiile vamale care pot fi date marfurilor introduse in tara, altele decat regimurile definitive, prin care se creeaza facilitati schimburilor comerciale internationale.
Marfurile plasate sub aceste regimuri sunt, dupa caz, marfuri pentru care, din anumite motive, nu se procedeaza la vamuirea definitiva imediat ce au fost introduse in tara, marfuri introduse in tara pentru scopuri diverse dar care raman proprietatea partenerului extern, marfuri care sunt introduse pentru impulsionarea exportului atunci cand sunt prelucrate sau transformate.
Existenta unor astfel de regimuri asigura pe de o parte, o supraveghere eficienta din partea autoritatii vamale asupra marfurilor, iar pe de alta parte ofera operatorilor economici posibilitatea sa execute unele operatiuni comerciale fara a fi necesar sa-si blocheze sume importante pentru plata taxelor vamale care s-ar datora daca astfel de marfuri ar fi importate definitiv.
Acordarea regimului suspensiv se face de autoritatea vamala dupa o verificare atenta a conditiilor in care urmeaza sa se desfasoare operatiunea comerciala si din acest motiv este prevazuta obligatia, pentru operatorii economici, sa solicite in scris acordarea unui astfel de regim.
In decizia de acordare a regimului suspensiv, autoritatea vamala trebuie sa urmareasca daca poate fi realizata activitatea de supraveghere a marfurilor respective sau daca sunt create toate conditiile ca sa fie excluse posibilitatile de frauda vamala prin sustragerea marfurilor de sub acest regim si introducerea lor in circuitul economic fara achitarea datoriilor fata de bugetul statului.
In afara caracterului de suspendare a platii taxelor vamale, aceste regimuri au si un caracter temporar. In consecinta, autoritatea vamala stabileste un termen in cadrul caruia operatiunea comerciala urmeaza a se realiza iar regimul acordat se incheie. Autoritatea vamala stabileste acest termen tinand seama de timpul necesar realizarii operatiunii comerciale si are posibilitatea sa prelungeasca acest termen la cererea justificata a titularului.
Pentru a-si putea exercita atributia de supraveghere vamala, autoritatea vamala trebuie sa fie instiintata de orice modificari care pot apare in derularea operatiunii comerciale. Astfel de modificari pot apare in legatura cu locul de depozitare al marfurilor plasate sub regimul suspensiv, conditiile de derulare a operatiunii comerciale, posibilitatile de respectare a termenului de incheiere a regimului, eventualele pierderi cantitative sau modificari ale calitatii marfurilor admise initial sub regim etc.
Garantia constituita de operatorul economic trebuie sa ofere autoritatii vamale posibilitatea sa incaseze taxele vamale care se datoreaza in situatia in care, dintr-un motiv sau altul, marfurile plasate sub regimul suspensiv nu sunt restituite si nici nu sunt efectuate formalitatile de vamuire prevazute de lege.
Cuantumul garantiei constituite, precum si forma sub care aceasta poate fi acceptata de autoritatea vamala sunt specifice fiecarui regim suspensiv in parte.
Un regim vamal suspensiv se poate incheia prin acordarea unui alt regim vamal suspensiv sau definitiv de catre autoritatea vamala la solicitarea titularului.
In eventualitatea in care titularul regimului nu depune la vama, in termenul acordat, documentatia pentru incheierea regimului suspensiv, autoritatea vamala incheie din oficiu acest regim luand totodata masurile de recuperare a taxelor vamale datorate bugetului de stat.
In cazul regimului de perfectionare activa sau de perfectionare pasiva, cand se obtin produse compensatoare ca urmare a efectuarii operatiunilor de prelucrare sau transformare la care este supusa marfa aflata sub regim, incheierea se face similar celor mentionate mai sus cu deosebirea ca in acest caz sunt luate in calcul produsele compensatoare.
Exista in practica comerciala situatii in care marfuri introduse in tara si plasate sub un regim suspensiv, avand ca titular un operator economic, sa fie cesionate altui operator.
Legislatia vamala nu interzice astfel de operatiuni, insa, pentru realizarea supravegherii vamale, se prevede conditia cu transferul sa fie anuntat autoritatii vamale pentru ca aceasta sa-si dea acordul, analizand totodata daca noul titular poate indeplini conditiile derularii regimului suspensiv aprobat initial.
Cesiunea se face pe numele noului titular, prin depunerea la autoritatea vamala a declaratiei de plasare sub regimul suspensiv, fapt care da nastere la un nou raport juridic intre autoritatea vamala si noul titular si stinge in acelasi timp raportul juridic creat cu vechiul titular.
2.2.2 Statut vamal
Statutul vamal al marfii
Valoarea în vamă la import se determină la locul de intrare în țara de import sub forma valorii de tranzacție a mărfii, calculată la punctul de trecere a frontierei de import (valoarea CIF sau CIP la punctul de intrare în țara importatoare). La prețul din factură se pot adăuga următoarele elemente:
– cheltuieli suportate de cumpărător, care nu au fost incluse in prețul plătit (costul ambalajului)
– redevențe si drepturi de licență pe care cumpărătorul trebuie să le plătească direct sau indirect
Nu fac parte din valoarea din vamă:
– cheltuielile de transport după import, pe teritoriul vamal al șării importatoare
– comisioane plătite la import, taxe și importuri din țara importatoare
Sumele facturate în valută sunt transformate în monedă naționala la cursul de schimb dat de Banca Centrala. Dacă valoarea în vamă nu poate fi determinată pe baza valorii de tranzacție a mărfii importate, se pot folosi metodele: valoarea tranzacției a mărfii identice, valoarea de tranzacție pentru mărfuri similare, metoda deductiva si valoarea calculata.
Declarațiile vamale trebuie să cuprindă și mențiuni privind originea mărfurilor. In tarile UE exista un set de criterii comune pentru aplicarea uniformă a reglementarilor vamale. Mărfurile obținute integral dintr-o țară sunt originare din acea țarî (produse primare). Pentru mărfurile la realizarea cărora concură mai mulți producători din tari diferite, se ia in calcul locul unde a avut loc ultima transformare sau prelucrare substanțială a mărfii. In cazul unor acorduri cu anumite tari se tine seama de transformările realizate in toate tarile in diferite etape de fabricație. Unele tari pot beneficia de taxe vamale reduse, beneficiar fiind ultima tara in care are loc o transformare suficientă (majoră). Documentul justificativ al originii mărfurilor este certificatul de origine.
3. PROCEDURI DE VAMUIRE
3.1 ETAPELE SI PARTICIPANTII OPERATIUNILOR DE VAMUIRE
Organele vamale – salariați încadrați în sistemul instituțional al autorității vamale,
Importatorii, exportatorii sau reprezentanții legali ai acestora în cadrul operațiunilor de export și import,
Transportatorul/titularul de tranzit în cazul operațiunilor de tranzit și de transbordare de mărfuri,
Declaranții vamali, și anume persoane fizice și juridice, specifice fiecărui regim vamal în parte, implicate în alte operațiuni de trecere a frontierei în afara celor clasice de comerț exterior.
Procedura vamală reprezintă ansamblul formalităților necesare pentru vămuirea mărfurilor, aceasta putându-se face pentru export sau pentru import (regim vamal definitiv).
Conform prevederilor Capitolului IV din Codul vamal, procedura de vămuire a mărfurilor se efectuează după următoarele reguli generale:
• Vămuirea se efectuează de organele vamale interne și de cele de frontieră în care se găsește expeditorul sau destinatarul mărfurilor sau subdiviziunile lor. Serviciul Vamal are dreptul să stabilească organele vamale la care să aibă loc vămuirea unor categorii de mărfuri și mijloace de transport. La solicitarea persoanei, vămuirea poate fi efectuată, cu acordul organului vamal, în alte locuri și în ore extraprogram, din contul persoanei.
• Actele vamale în cadrul procedurii de vămuire se perfectează în limba de stat. Ca excepție pot fi admise acte întocmite în limbi străine vorbite de colaboratorii vamali.
• Titularii de drepturi asupra mărfurilor și mijloacelor de transport și reprezentanții lor sunt în drept să asiste la operațiunile de vămuire. La cererea organului vamal, aceste persoanele sunt obligate să asiste la vămuire și să acorde asistență colaboratorului vamal.
• În scopul vămuirii, titularii de drepturi asupra mărfurilor și organul vamal este în drept să preleve probe și mostre de mărfuri, supunandu-le cercetării (expertizei)
• Operațiunile de transportare, cantărire, încărcare, descărcare, transbordare, reparația ambalajului deteriorat, ambalarea, reambalarea, deschiderea ambalajului se efectuează la cererea organului vamal sau cu acordul acestuia și nu trebuie să implice cheltuieli suplimentare pentru organul vamal.
Etapele operațiunii de vămuire sunt următoarele :
1) Operațiuni prealabile vămuirii – acțiunile vamale precedente vămuirii și plasării mărfurilor și mijloacelor de transport sub un anumită destinație vamală, după cum urmează:
• prezentarea la organele vamale de frontieră a mărfurilor și mijloacelor de transport, precum și documentelor însoțitoare ale acestora;
• controlul vamal al mijloacelor de transport la birourile vamale de frontieră;
• transportarea mărfurilor și mijloacelor de transport pană la locul de destinație. Mărfurile sunt transportate de la biroul vamal de plecare pană la biroul vamal de destinație conform procedurii de tranzit T1, care se desfășoară în conformitate cu Normele metodologice privind aplicarea sistemului de tranzit pe teritoriul Romaniei.
2) Depozitare provizorie – procedură prin care mărfurile (inclusiv cele care la momentul introducerii în țară nu întruneau condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru a li se acorda o destinație aprobată de organele vamale) se păstrează în locuri autorizate, fără achitarea drepturilor de import, impozitelor și fără aplicarea măsurilor de politică economică, pînă la plasarea acestora într-un anumit regim vamal sau o altă destinație aprobată de organele vamale.
Procedura de depozitare este reglementată de Ordinul Serviciului Vamal nr. 230-O din 28.06.2007 , plasarea mărfurilor în depozitul provizoriu se efectuează în baza declarației sumare. care se completează conform procedurii stabilite în Ordinul Serviciului Vamal nr.185-O din 25.05.2006 referitor la aprobarea Normelor de utilizare a declarației sumare .
Registrul depozitelor vamale provizorii
3) Declararea.
Declararea mărfurilor și prezentarea lor pentru vămuire se efectuează de către declaranți sau reprezentanții acestora, prin depunerea unei declarații vamale în detaliu, în formă scrisă, la încheierea procedurii de tranzit sau în termen de 20 de zile de la data depunerii declarației sumare.
Normele tehnice privind imprimarea, utilizarea și completarea declarației vamale în detaliu sunt stabilite în Ordinul Serviciului Vamal nr. 438-O din 19.11.2007.
Declarația vamală se depune pentru fiecare document de transport.
Declarația vamală în detaliu nu se depune pentru bunurile importate sau exportate de către persoanele juridice în scopuri necomerciale, a căror valoare în vamă nu depășește o sumă echivalentă cu 50 EURO și în alte cazuri prevăzute de Ordinul sus menționat.
3.1.1 Procedura de prelucrarea declarației vamale
Procedura de prelucrare a declarației vamale în detaliu prin procedee informatice se realizează conform Metodologiei aprobate prin Ordinul Serviciului vamal nr. 480-O din 18.12.2006 și include următoarele etape:
Completarea, stocarea, inregistrarea pe server si tiparirea declaratiei vamale in detaliu
Receptia declaratiei vamale si a documentelor insotitoare
Controlul documentar dupa caz
Verificarea efectuarii platii sau a existentei garantiei pentru obligatia vamala
Controlul fizic dupa caz
Validarea declaratiei vamale de catre sistemul informatic vamal si acordarea liberului de vama
Inițial declarația vamală se completează de către specialistul în domeniul vămuirii, accesand modulul informațional al programului automatizat vamal AsycudaWorl, după care declarația se stochează pe serverul central al organului vamal și se înregistrează cu atribuirea automată a numărului și datei de înregistrare.
Acceptarea declarației vamale se comunică declarantului prin trimiterea unui mesaj de răspuns, conținînd detaliile de identificare, numărul și data de înregistrare a acesteia. După tipărirea pe formularul special, declarația vamală și actele de însoțire a mărfii se depun de către specialistul în domeniul vămuirii împuternicit la punctul de recepție-selecție din cadrul biroului vamal/postului vamal.
Colaboratorul vamal de la punctul de recepție-selecție verifică dacă declarația vamală a fost înregistrată pe server, utilizînd modulul informațional; verifică dacă documentele care însoțesc declarația vamală în detaliu au fost înregistrate de sistemul informațional vamal, primește declarația vamală, dacă aceasta respectă condițiile stabilite, și comandă validarea electronică a acesteia. Această comandă conduce la aplicarea criteriilor de selectivitate generale.
Concomitent, se efectuează distribuirea în mod automat a declarației unui colaborator vamal în cazul în care declarația vamală este selectată pe unul dintre culoarele de control (roșu sau galben).
Culoarul galben de vămuire determină acordarea liberului de vamă după efectuarea obligatorie a controlului documentar, iar culoarul roșu determină acordarea liberului de vamă după efectuarea obligatorie a controlului documentar și fizic.În aceste cazuri declarația și actele se transmit la punctul de control documentar.
Dacă declarația vamală este selectată pe culoarul verde de vămuire, acordarea liberului de vamă se efectuează fără efectuarea controlului documentelor și al mărfii.
Procedura de vămuire se finalizează cu eliberarea actelor și acordarea liberului de vamă.
3.1.2 Proceduri de vămuire
Pot face obiectul exportului atât mărfurile fabricate în țară, cât și cele importate anterior, cu condiția de a nu fi supuse unor măsuri prohibitive sau restrictive.
Potrivit uzanțelor există două proceduri importante de vămuire și anume:
• procedura de vămuire obișnuită;
• procedura de vămuire simplificată.
1) Funcționarea procedurii obișnuite de vămuire
Exportatorul sau tranzitarul în vamă care-l reprezintă, completează și depune o declarație vamală de export la biroul vamal interior în raza căruia se află sediul social al firmei exportatoare sau la locul unde mărfurile sunt ambalate ori încărcate pentru a fi expediate. Numai în cazuri excepționale declarația vamală de export se adresează unui birou vamal de frontieră. Declarația vamală conține de fapt elementele necesare vămuirii mărfurilor, cele mai importante fiind: poziția tarifară, originea mărfurilor și valoarea în vamă.
De menționat este că orice marfă exportată sau importată trebuie să facă obiectul unei declarații vamale, chiar dacă aceasta este exceptată de la plata taxelor vamale.
Declarația vamală este un act juridic prin care declarantul solicită un regim vamal pentru marfa prezentată și se angajează să îndeplinească obligațiile ce-i revin prin regimul vamal declarat. Furnizează informațiile necesare pentru luarea măsurilor și aplicarea dispozițiilor în scopul: realizării obligațiilor fiscale, efectuării controlului comerțului exterior și întocmirii de statistici.
La declarația vamală se anexează, printre altele, următoarele documente: factura comercială, lista de colisaj, documentele de transport, licența de export (dacă produsul este supus controlului comerțului exterior), documentul de origine, certificatul sanitar-veterinar sau fito-sanitar în conformitate cu natura mărfii și reglementărilor din țara de import etc.
Procesul de verificare a declarației vamale se face de către biroul vamal unde acest document a fost depus. În principiul se urmărește dacă: biroul vamal la care a fost depusă declarația vamală este cel competent în această situație, declarația a fost depusă în termen legal, documentele solicitate au fost depuse în totalitate și conțin informațiile necesare. În cazul în care se constată aspecte contradictorii sau omisiuni declarația vamală este respinsă.
Acceptarea declarației vamale, se materializează prin aplicarea de către serviciul vamal a ștampilei. Declarația primește un număr de înregistrare specificându-se și data. Concomitent se face și mențiunea în registrul vămii.
După acceptarea declarației vamale, biroul vamal efectuează controlul vamal care vizează două aspecte: controlul documentelor și controlul fizic al mărfurilor.
Controlul documentelor urmărește aspecte legate de: corectitudinea completării declarației vamale, existența și verificarea formală a documentelor anexate, existența concordanței între datele înserate în declarație și cele existente în documentele anexate.
Controlul fizic al mărfurilor poate fi total sau parțial. La efectuarea controlului fizic al mărfurilor asistă exportatorul sau reprezentatul acestuia și transportatorul. Când nu există suspiciuni cu privire la marfa ce face obiectul respectivului export, organele vamale pot renunța la efectuarea controlului fizic.
Reprezentanții biroului vamal, după efectuarea controlului, sigilează compartimentele mijloacelor de transport în care se află mărfurile ce urmează a fi exportate.
Plata taxelor și comisioanelor vamale se face de regulă înainte de eliberarea mărfii. În România, se percepe un comision de 0,5% din valoarea mărfurilor exportate sau importate. Nu se percepe comision pentru produsele importate pe baza acordurilor de credit extern, a acordurilor de asistență economică nerambursabilă acordată României de țările membre ale “Grupului celor 24” și/sau de organismele economice internaționale. Același regim se aplică pentru ajutoarele umanitare.
După efectuarea controlului și plata drepturilor vamale, organele vamale acordă liberul de vamă care permite ieșirea mărfurilor din vamă. Liberul de vamă poate fi comunicat în scris sau electronic.
Un exemplar al declarației vamale la export care poartă mențiunea “liber de vamă” este remis de către biroul vamal exportatorului. Pe baza acestui document exportatorul va justifica scutirea plății T.V.A.
Trebuie precizat că mărfurile purtătoare de accize (alcool etilic alimentar, băuturi alcoolice naturale, benzină, motorină) în situația în care sunt transportate în vederea exportului cu mijloace auto, vor fi declarate și prezentate pentru efectuarea vămuirii numai la birourile vamale de frontieră.
De la începutul anului 1988, în țările UE a fost introdus documentul administrativ unic (DAU), care este similar declarației vamale. DAU, este un formular comunitar armonizat, utilizat în comerțul exterior al U.E., care cuprinde pe același exemplar declarația pentru export, import și tranzit.
2) Funcționarea procedurii simplificate de vămuire
Există situații în care autoritatea vamală poate aproba derogări de la procedura normală de vămuire a mărfurilor. Se urmărește simplificarea actului de vămuire prin utilizarea unor proceduri specifice, care în România sunt reglementate de Decizia nr. 259/2002 pentru aprobarea normelor privind procedurile simplificate de vămuire.
3.2 ANALIZA PROCEDURILOR DE VAMUIRE
1. Procedura de declarare incompletă
Este aplicată atunci când se impune expedierea imediată a mărfurilor din vamă, iar exportatorul nu deține toate informațiile necesare completării declarației vamale și toate documentele ce trebuiesc anexate. O altă cauză o poate constitui incompatibilitatea tratării declarației vamale în sistemul informatic vamal.
Declarația vamală incompletă este necesar să conțină un minim de informații referitoare la: denumirea mărfii care trebuie să fie suficient de precisă astfel încât să permită identificarea acesteia în Tariful Vamal ala României și să asigure aplicarea dispozițiilor ce reglementează exportul, valoarea mărfurilor pentru determinarea comisionului vamal și eventual a taxelor vamale.
Documentele care lipsesc trebuie expres nominalizate de către exportator sau de reprezentantul acestuia în rubrica 44 din declarația vamală.
Semnatarul declarației vamale incomplete de export este obligat ca în termen de 30 de zile (care poate fi prelungit când situația o impune până la 120 de zile) de la depunerea acesteia să comunice informațiile care au lipsit sau să remită documentele care nu au fost anexate. Aceste documente sunt transmise la același birou vamal la care a fost depusă declarația vamală incompletă de export.
2. Procedura de declarare simplificată
Această variantă presupune depunerea într-o primă fază la biroul vamal a unei declarații simplificate. Regularizarea se va face ulterior, prin întocmirea unei declarații simplificate globale.
Pentru a putea accede la procedura de declarare simplificată de export, agentul economic trebuie să îndeplinească următoarele premise: valoare mărfurilor exportate conform contractelor încheiate să depășească 10 milioane dolari SUA anual, nu se regăsește în poziția de debitor față de Direcția Generală a Vămilor, nu a încălcat reglementările vamale, posedă personal angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată care este specializat în declararea mărfurilor în vamă, organizarea evidențelor să fie făcută de o manieră care să fie acceptată de vamă, să dispună de locații, echipamente și personal care să asigure manipularea mărfurilor.
Exportatorul trebuie să întocmească dosarul de autorizare, pe care îl depune la Direcția Generală a Vămilor. Acesta va cuprinde pe lângă cererea de solicitare, o serie de documente specifice firmei (certificat de înmatriculare, certificatul de înregistrare fiscală statutul societății, cazierul juridic al persoanelor fizice care reprezintă firma) precum și avizul birourilor vamale la care urmează să fie aplicată procedura de decalare simplificată de export.
Prin eliberarea autorizației de decalare simplificată se stabilesc mărfurile care sunt vizate și birourile vamale împuternicite să accepte procedura.
Derularea operațiunilor vamale prin aplicarea procedurii de decalare simplificată presupune parcurgerea următoarelor faze:
1. Constituirea unui depozit bancar în favoarea biroului vamal, din care să fie plătite comisioanele și eventual taxele vamale la export;
2. Depunerea la biroul vamal a declarației vamale simplificate pentru mărfurile ce urmează a fi exportate;
3. Controlul fizic și documentar al mărfii;
4. Acordarea liberului de vamă prin semnarea și ștampilarea declarației de către organul vamal;
5. Expedierea mărfurilor către destinatar;
6. Plata obligațiilor către birourile vamale:
7. Depunerea declarației simplificate globale la biroul vamal desemnat în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea declarației simplificate, dar fără a depăși primele 5 zile calendaristice ale lunii următoare;
8. Controlul concordanței dintre datele înscrise în declarațiile vamale simplificate și cele din declarația vamală simplificată globală, urmat de regularizări ale plăților când situația o impune.
3. Procedura de vămuire la domiciliu pentru operațiunile de export
1. Procedura de vămuire la domiciliu (în continuare – PVD) este o procedură simplificată de vămuire care permite plasarea mărfurilor în destinația vamală solicitată la locurile de încărcare sau de descărcare a acestora, după caz, desemnate de titularul operațiunii comerciale, sau în alte locuri aprobate de organul vamal.
2. În sensul prezentului Regulament, se definesc următorii termeni:
a) Autorizație pentru utilizarea procedurii de vămuire la domiciliu (în continuare – Autorizație PVD ) – permisiunea eliberată de către Serviciul Vamal, care conferă titularului său dreptul de a efectua operațiunile de declarare, control, vămuire și achitare a drepturilor de import în condițiile prezentului Regulament, fără să fie obligat să prezinte fizic organului vamal;
b) semnătură digitală – procedeu, prevăzut de legislație, obținut în urma transformării criptografice a acestuia cu utilizarea cheii private, destinat să confirme autenticitatea documentului electronic în SIIV „Asycuda World”;
c) condițiile de autorizare a PVD – sînt criteriile stabilite de prezentul Regulament față de solicitanții procedurii PVD, nerespectarea cărora atrage ca consecință directă refuz în eliberarea sau retragerea Autorizației PVD;
d) coridor „albastru” – este o grupare a declarațiilor vamale, realizată pe baza unor criterii de selectivitate predefinite, care determină aplicarea controlului vamal post-vămuire față de mărfurile menționate în declarație;
e) procedura standard de vămuire – procedura de prezentare a declarațiilor vamale și vămuire a mărfurilor conform prevederilor generale ale legislației în vigoare, inclusiv cu prezentarea lor în zonă de control vamal a postului vamal;
f) procedura de vămuire la domiciliu – procedura de prezentare a declarațiilor vamale și vămuire a mărfurilor conform prevederilor prezentului Regulament.
g) pre-audit vamal – reprezintă o formă de control economico-financiar și sistemic asupra activității economice externe a agenților economici, a formei structural-organizatorice și a modului de asigurare a securității interne a acesteia, în scopul determinării conformității calității activităților practicate de aceasta.
3. Procedura de vămuire la domiciliu poate fi utilizată de orice persoană juridică rezidentă, dacă sînt îndeplinite condițiile cuprinse în prezentul Regulament.
4. PVD poate fi aplicată cu aprobarea prealabilă a Serviciului Vamal.
Conform deciziei nr. 372/2000 a directorului general al Direcției Generale a Vămilor modificată prin decizia nr. 636/2000, procedura de vămuire la domiciliu pentru export constă în plasarea mărfurilor sub regimul vamal de export la sediul expeditorilor agreați sau în alte locuri desemnate. Expeditorul agreat este o persoană juridică română autorizată să beneficieze de procedura de vămuire la domiciliu pentru anumite operațiuni de export.
Premisele pe care trebuie să le îndeplinească agentul economic exportator sunt aceleași ca la procedura de declarare simplificată la export la care se mai adaugă două:
• Să fie exportator autorizat pe baza protocoalelor și regulilor de origine încheiate de România cu UE, țările AELS, țările CEFTA și Turcia (în conformitate cu Legea nr. 90/1997 și Legea nr. 218/1997). Această condiție trebuie îndeplinită numai în cazul în care destinatarul exportului se află în una din țările menționate mai sus;
• Să fie autorizat în calitate de principal obligat în conformitate cu prevederile Deciziei directorului general al Direcție Generale a Vămilor nr. 216/2000.
În scopul eliberării autorizației de expeditor agreat, exportatorul trebuie să depună la Direcția Generală a Vămilor câte un dosar pentru fiecare din birourile vamale interioare din a căror rază de competență urmează să fie expediate mărfurile. Dosarul necesar autorizării cuprinde aproximativ aceleași documente ca în cazul procedurii de declarare simplificată de export.
Procesul de verificare a dosarului se face de Direcția de reglementări și proceduri vamale din cadrul Direcției Generale a Vămilor. În situația în care se constată îndeplinirea condițiilor necesare, compartimentul menționat mai sus completează autorizația de expeditor agreat și o remite spre aprobare directorului general al Direcției Generale a Vămilor.
Procedura de vămuire la domiciliu la export presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Constituirea unui depozit bănesc la dispoziția biroului vamal interior (de plecare), pentru a onora plata sumei corespunzătoare tarifului de utilizare a sistemului automat de prelucrare a declarației vamale în detaliu;
2. Obținerea sigiliilor și a declarațiilor preautentificate care sunt de fapt exemplare ale declarației vamale în detaliu corespunzătoare exportului cu tranzit, completate parțial, semnate și ștampilate de agentul vamal desemnat;
3. Înscrierea în evidențele expeditorului agreat a sigiliilor și declarațiilor preautentificate;
4. Completarea declarațiilor preautentificate de către expeditorul agreat;
5. Încărcarea și sigilarea mijlocului de transport;
6. Expedierea mărfurilor;
7. Plata obligațiilor către birourile vamale;
8. Justificarea utilizării declarațiilor preautentificate și a sigiliilor vamale.
În situația în care există informații referitoare la încălcarea reglementărilor privind procedura de vămuire la domiciliu de către expeditorul agreat, agentul vamal desemnat sau șeful biroului vamal de plecare poate, solicita retragerea tuturor declarațiilor preautentificate și a sigiliilor rămase nefolosite, până în momentul în care situația se va clarifica.
Procedurile de vămuire simplificată a mărfurilor la export nu pot fi aplicate în următoarele cazuri:
• mărfuri prohibite la export;
• mărfuri care se încadrează în categoria bunurilor și tehnologiilor cu dublă utilizare (comercială și militară);
• mărfuri supuse accizelor;
• mărfuri care potrivit reglementărilor necesită prelevarea de eșantioane care sunt supune analizelor tehnice și de laborator pentru fiecare lot de mărfuri exportate;
• mărfurile românești vămuite la export, dar care sunt plasate în antredepozit în vederea expedierii către importator.
Fiecare țară elaborează reguli care-i permit să controleze sau să limiteze importurile pe teritoriul său. Rezultă o serie de obligații pe care toate firmele românești trebuie să le cunoască sub amenințarea de a provoca dificultăți importatorului în momentul efectuării operațiunilor vamale în țara sa. Aceste obligații, au în general legătură cu stabilirea documentelor, altele decât cele comerciale uzuale, cum ar fi:
a) facturile consulare;
b) certificatele de origine propriu-zise;
c) certificatele de circulație;
d) viza Camerei de Industrie și Comerț;
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
3.2.1 Documente aferente
Documente aferente
1.Documentele emise de exportator:
• Factura comercială care furnizează următoarele informații: denumirea produselor, numele și adresa expeditorului, numele și adresa destinatarului, numărul și data emiterii facturii, condiția de livrare, valoare totală a facturii;
• Lista de colisaj folosită atunci când are loc controlul fizic al mărfii de către autoritățile vamale care urmăresc concordanța dintre numărul de colete declarate și numărul coletelor prezente efectiv în vamă;
• Înscrisul contractual în cazul derulării unor tranzacții cu instalații complexe;
• Confirmarea de comandă prin care se dovedește că a fost încheiat contractul;
• Borderoul cu instrucțiuni care este înaintat tranzitarului și pe baza căruia se vor derula operațiunile în vamă;
• Borderoul cu instrucțiuni bancare care cuprinde felul documentelor pe care banca trebuie să le ia în considerare când plătește contravaloarea mărfii;
• Factura proformă este un document prealabil pentru export, fiind utilizată de importator în scopuri administrative. Aceasta se prezintă de importator atunci când se solicită autorităților eliberarea licenței de import, uneori substituind lista de prețuri în cadrul unei oferte comerciale. Pe bază de consens factura proformă poate să aibă valoarea unui contract comercial caz în care ea trebuie semnată de ambele parți.
• Declarația vamală sau documentul administrativ unic, reprezintă documente vamale și statistice care sunt înregistrate în vamă.
2. Documentele emise de importator:
• Nota de comandă este un angajament ferm prin care importatorul cere livrarea unei cantități de marfă, precizându-se totodată și condițiile în care să se deruleze afacerea;
• Cererea de ofertă reprezintă manifestarea unilaterală de voință a importatorului de a cumpăra de la un exportator o marfă, precizându-se și preferințele legate de termen, de condițiile de livrare, de modalitățile de plată și transport;
• Confirmarea de ofertă este documentul prin care importatorul atestă faptul că agreează oferta primită de la exportator.
3. Documentele emise de prestatorii de servicii:
• Scrisoarea acreditiv, pe care o elaborează banca emitentă, respectiv banca din țara importatorului;
• Notificarea trimisă de banca exportatorului prin care acesta este înștiințat de deschiderea acreditivului;
• Documentele de transport:
a) conosamentul maritim;
b) scrisoarea de trăsură fluvială și conosamentul fluvial;
c) scrisoarea de transport aerian sau frachtul aerian;
d) scrisoarea de trăsură rutieră tip CMR;
e) scrisoarea de trăsură feroviară tip CIM;
f) documentul de transport combinat.
Întreg setul de documente de mai sus este emis de către cărăuș.
Tranzitarul eliberează următoarele documente pentru transportul în grupaj:
a) FCT (Forwarding Agent`s Certificate of Transport) la calea ferată;
b) HAWB (House Air Waybill) la transportul aerian;
c) MHAWB (Master House Air Waybill) la transportul aerian;
• Certificatul de inspecție reliefează realizarea verificării, fiind eliberat de un organism specializat;
• Polița de asigurare emisă de o societate de asigurări;
• Certificatul de luare în sarcină eliberat de tranzitar, în cazul formarii unor vagoane de grupaj sau de armator, eventual de căpitanul vasului în cazul conosamentului.
4) Documentele cerute uneori de vama din țara importatorului:
• Factura consulară este eliberată de exportator și este supusă spre avizare consulatului din propria țară, consultat ce îi reprezintă pe importator. Ea servește pentru confirmarea originii mărfii, și ulterior, pentru stabilirea taxelor vamale ce se vor aplica. Cu toate că, acest document nu este necesar, deoarece există un certificat de origine, totuși, el este cerut suplimentar de unele țări, îngreunând derularea afacerii;
• Certificatul privind originea mărfii, emis de exportator, este utilizat fie pentru acordarea preferințelor și concesiilor tarifare, fie pentru aplicarea unor măsuri de politică comercială;
• Certificatul de circulație este un formular tipizat care se folosește la tranzacțiile dintre țările U.E. și țările care au stabilit cu această uniune acorduri preferențiale;
• Certificatul sanitar – veterinar și cel fito-sanitar se eliberează pentru transporturile de animale, și produse de origine animală sau vegetală. Astfel de certificate însoțesc declarațiile vamale depuse pentru mărfuri de origine animală sau vegetală, pentru a dovedi ca nu prezintă un pericol de transmitere a bolilor specifice animalelor sau plantelor.
4. STUDIU DE CAZ
4.1 SUBTILU CAPITOLUL 4 (HEADING 2)
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
4.1.1 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3)
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
4.1.2 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3)
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri,
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
4.2 SUBTILU CAPITOLUL 4 (HEADING 2)
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri,
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
4.2.1 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3)
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri,
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
4.2.2 Titlu subcapitol nivel 3 (Heading 3)
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri. Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri, Paragraf text scris cu stilul Normal 12 pt, la 1,5 rânduri.
B I B L I O G R A F I E
Acte normative:
Lege privind Codul Vamal al Romaniei
Art. 1. – (1) Reglementãrile vamale cuprind prezentul cod, regulamentul de aplicare a acestuia, precum si alte acte normative care contin prevederi referitoare la domeniul vamal.
(2) Codul vamal se aplicã schimbului de mãrfuri si bunuri dintre România si alte tãri, fãrã a aduce atingere reglementãrilor speciale prevãzute în alte domenii.
Art. 2. – (1) Reglementãrile vamale se aplicã în mod uniform pe întreg teritoriul vamal al României, în mãsura în care nu existã dispozitii contrare prevãzute în acordurile si conventiile internationale la care România este parte.
(2) Introducerea sau scoaterea din tarã a mãrfurilor, a mijloacelor de transport si a oricãror alte bunuri este permisã numai prin punctele de trecere a frontierei de stat.
2. Manualul de transit- Bruxelles, 1 mai 2004
3. Comisia Europeană Direcția Generală Comunicare Informarea cetățenilor- Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Vamă, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2014
4. Ghidul politicilor Uniunii Europene-Politica comercială comună- Institutul European din România, 2012
5. Codul Vamal Comunitar
6. Ordin Nr. 163 din 22 ianuarie 2015 pentru aprobarea “Normelor privind procedurile simplificate de vamuire”
WebSite-uri:
www.eur-lex.europa.eu
www.ec.europa.eu
www.customs.ro
www.ier.ro
Tratate, manuale universitare, cărți de specialitate, studii de cercetare științifică:
1.Dumitru, Miron – Comerț Internațional, Editura ASE, 2003.
2.Stoica,Cosmin, Caraiani, Gheorghe, –Politica Vamală – Rolul politicii vamale în liberalizarea și reglementarea comerțului internațional, Editura Prouniversitaria, 2008
3.Stoica, Cosmin, Marinoiu, Ana-Maria–Politica Vamala, Editura Prouniversitaria, 2009
4.Dumitru, Miron – Economia Uniunii Europene, Editura Luceafărul, 2002.
5.Cerchez, Octavia – Politica vamală, componentă a politicii comerciale externe a României, Editura Expert,2003.
A N E X E
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Procedurilor de Vamuire a Marfurilor (ID: 126276)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.