Analiza Fundamentelor Teoretice Si Politice ale Controlului Parlamentar Asupra Administratiei
INTRODUCERE
În lucrarea intitulată “ Analiza fundamentelor teoretice și politice ale controlului parlamentar asupra administrației” ne propunem să cercetăm conținutul funcției de control parlamentar, în concordanță cu principiile democrației constituționale și să prezentăm regulile și procedurile prin care această funcție se realizează în sistemul politic românesc. Profesorul Cristian Ionescu precizează că “fundamentele teoretice și politice ale controlului parlamentar își au sursele originare în documente constituționale și în lucrări clasice de filozofie politică”.
În analizarea funcției de control parlamentar încercăm o combinare de tehnici și metode de cercetare stiințifice. Lucrarea noastră reprezintă o cercetare științifică interdisciplinară de drept constitutional și drept administrative. Pentru prima parte am folosit ca metodă cercetarea în literature de specialitate din țară și cercetarea prevederilor regulamentare. În abordarea funcției de control parlamentar privind activitatea executive, dincolo de textile constituționale, manifestările controlului parlamentar înregistrează aspect specific.
Pentru îndeplinirea scopului propus, în partea I ne-am stabilit următoarele obiective:
Primul capitol „Controlul parlamentar” este sintematizat în nouă subsecțiuni: Noțiuni introductive, Evoluția funcției de control parlamentar, Procedura parlamentară, Principiile parlamentarismului, Competențele Parlamentului, Competența de control parlamentar, Rolul Parlamentului, Actele Parlamentului, Actele juridice ale Parlamentului. În subsecțiunea denumită „Noțiuni introductive” am prezentat delimitările conceptuale privind noțiunile de „control asupra administrației” și „controlul parlamentar”, evoluția teoriei privind separația și echilibrul puterilor în stat. În primul capitol ne propunem să analizăm necesitatea și utilitaea controlului parlamentar. Controlul parlamentar cuprinde activități, organe de stat, acte normative
Cel de-al doilea capitol “Sfera controlului parlamentar ” este sintetizat în cinci subsecțiuni: Controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului, Răspunderea Guvernului, Controlul exercitat de Parlament asupra administrației publice de stat central, Controlul exercitat de Parlament asupra administrației publice locale, Controlul exercitat de Parlament asupra instituțiilor publice subordinate autorităților administrației publice de stat. În activitatea de control, Parlamentul nu se substituie autorităților pe care le controlează, ci verifică dacă acestea îndeplinesc atribuțiile legale , în limitele legii, în scopul realizării politicii generale a statului.
Pentru îndeplinirea scopului propus, în partea a II-a ne-am stabilit următorul obiectiv:
Obiectul parții a II-a îl constituie “Analiza asupra moțiunilor dezbătute în România între 1989-prezent”. Analiza asupra moțiunilor dezbătute în România între 1989-prezent s-a făcut debutând cu o abordare a definirii noțiunii de moțiune de cenzură și a moțiunii simple. Moțiunea de cenzură este manifestarea supremă a controlului parlamentar exercitat asupra Guvernului. Moțiunea de cenzură are ca scop angajarea unei dezbateri publice asupra politicii de ansamblu a Guvernului, în vederea demiterii sale. Moțiunea simplă este adoptată Camera Deputaților sau Senat prin care poate să-și exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
În continuare am prezentat aspectele esențiale ale moțiunilor carea au fost adoptate și dezbătute pe perioada legislaturilor 1989-prezent, precum și rezultatele, efectele pe care acestea le-a produs.
Controlul parlamentar
I.1. I. Noțiuni introductive
Controlul asupra administrației este o necesitate veche de când există lumea, scrierile anticilor relevau lupta împotriva corupției posibile a funcționarilor publici. Incă de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a pus problema intensificării controlului pentru înlăturarea abuzurilor iar incursiunile incognito ale domnitorului pentru cei care umblau cu ”ocaua mică” au rămas în istorie.
Controlul parlamentar, cuprinde activități, organe de stat, acte normative . El se exercită fie direct de către întregul parlament fie de una din camerele sale (în sistemul bicameral), fie prin alte mijloace și forme de control. Constituția României conține mai multe dispoziții referitoare la exercitarea funcției de control a Parlamentului, printre care menționăm: obligația Avocatului Poporului de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului rapoarte (art.60), răspunderea politică a Guvernului (art.109), obligația Guvernului de a prezenta în cadrul controlului parlamentar informațiile și documentele cerute (art.111) .
Referindu-se la sursele originare și doctrinare ale controlului parlamentar, profesorul Cristian Ionescu precizează că fundamentele teoretice și politice ale acestuia își au sursele originare în documente constituționale și în lucrări clasice de filosofie politică.
I.2. Evoluția funcției de control parlamentar
În România, ca și în celelalte state europene, originile controlului parlamentar nu pot fi decat constituționale. În toate cazurile, ele reprezintă un nou mod de a concepe exercitarea atribuțiilor statale, plecandu-se de la necesitatea transpunerii în plan politic a principiului separației puterilor în stat. Odată ce constituțiile au proclamat asezarea principiului separației puterilor în stat la baza edificiului statal, nimic nu a mai împiedicat pe teoreticienii dreptului constituțional sa examineze raporturile dintre puteri și să reliefeze, în planuri diferite, dimensiunile controlului pe care îl exercită Legislativul asupra Executivului.
Asa cum, în mod judicious , remarcă Paul Negulescu, prima tentativă de reglementare a puterilor în stat, și care stabilește raporturile ce trebuie să existe intre acestea, o realizează Regulamentul Organic. Regulamentul Organic a fost considerat de istoricul și juristul I.C. Filitti ca “ o medie tranzacțională între diferitele proiecte de reforme care încolțiseră in amandoua Principatele încă de la sfarșitul secolului al XVIII- lea și mai ales în preajma anului 1821, atat de turburat”.
Acest act preconstituțional este izvorat din evenimentele vremii, respective din ocuparea Principatelor Române de către Rusia, în timpul razboiului dintre Rusia și Turcia, încheiat prin Pacea de la Adrianopole (1829).
Considerăm că în România controlul parlamentar s-a nascut din cristalizarea procesului constituțional și din proclamarea, în Legea fundamentală, a principiului separației puterilor în stat. Edificator în acest sens este faptul că în Constituția din 1866 se stabilesc și mai precis principiile controlului parlamentar, pornindu-se de la separarea puterilor în stat. Potrivit art. 31 al acestei Constituții, se stabileste că puterile statului au drept unică sursă națiunea, care le exercita prin delegatiune. Art. 32 al Constituției precizează că puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege și Reprezentatiunea natională, formată din Senat și Adunarea Deputatilor. In definirea raporturilor dintre puteri. Constituția din 1866 instituiază controlul asupra Executivului prin intermediul dreptului de petiționare.
Constituția din 1932 pastrează intactă distribuirea puterilor în stat din 1866, dar aduce o serie de noutăți în legatură cu exercitarea controlului parlamentar asupra Executivului. Astfel, pentru prima dată in istoria constituțională României, Constituția stabileste nu numai dreptul deputatilor și senatorilor de a adresa interpelari miniștrilor, dar și obligația lor de a raspunde in termenul prevazut de regulament.
Constituția din 1938 progresează în definirea raporturilor în cadrul puterii executive. In acest sens, art. 31 precizează că puterea executivă este incredințată Regelui, care o exerciăt, prin Guvernul sau, in modul stabilit de Constituție. In domeniul controlului parlamentar, Constituția din 1938 înlocuiește interpelarile cu întrebarile, stabilind, în art.55, ca fiecare membru al Adunarilor are dreptul de a adresa miniștrilor întrebari, la care aceștia sunt obligați să raspundă în termenul prevazut de regulament.
Constituțiile din 1948, 1952, 1965 se abat de la principiul separației puterilor în stat și instituie ca principiu carmuitor unicitarea puterii in stat. In aceste condiții, ideea controlului parlamentar este mimată prin dispoziții constituționale formale.
Astfel, Constituția din 1948 admitea formal dreptul Marii Adunări Nationale de a face anchete și cercetari în orice domeniu, prin comisii alese din interiorul ei. (art.58 alin. 1). Aceeași Constituție, în art. 65, conferă deputaților dreptul de a pune întrebari sau de a interpela Guvernul ori pe miniștri, în parte, iar aceștia erau obligati să raspundă la aceeași sedință sau în alta.
Norme similar au fost cuprinse și în art.32 și 33 ale Constituției din 1952, precum și în Constituția din 1965. Articolul 52 al Constituției din 1952 admite constituirea comisiilor permanente ale Parlamentului, conferindu-le atribuții corespunzătoare principiului unicitații puterii in stat.
Ieșirea din regimul comunist s-a realizat prin revoluție. În decembrie 1989, prin sacrificii, romanii au optat ireversibil pentru democratizarea vieții politice și sociale.
Constituția din 1991 reprezintă o adevărată Cartă a drepturilor și libertaților cetațeanului și un pact social prin care s-a instituit un nou regim politic. Democrația parlamentară, instituită în România ca urmare a adoptarii noii Constituții, se întemeiază pe cele mai modern standard internațional și pe valorificarea în practica sa atat a ceea ce este comun regimurilor parlamentare cu o veche tradiție, cât și a elementelor autohtone ale parlamentarismului românesc dintre cele două razboaie mondiale.
I.3. Procedura parlamentară
Procedura parlamentară este alcătuită din ansamblul regulilor referitoare la desfășurarea activității parlamentare pentru adoptarea unui act sau înfăptuirea unei acțiuni. Scopul procedurii parlamentare este fie adoptarea unei legi, hotarâri, moțiuni, proclamații, declarații sau a altui act, fie realizarea unei acțiuni, cum ar fi chestionarea guvernului, respingerea unei legi, organizarea unei dezbateri, audierea unui mesaj ori declarații, comemorarea unui eveniment ori personalități cu semnificație națională.
I.4. Principiile parlamentarismului
1. Principiul suveranității naționale
Conform acestiu principui, Parlamentul reprezintă poporul, iar parlamentarii sunt reprezentanții săi. Ei nu pot delega prerogativele lor altor instituții sau chiar unor funcționari ai statului. Principiul suveranității naționale presupune exercitarea întregii suveranități de către popor și în interesul general. Nici o persoana și nici un grup nu poate exercita suveranitatea în nume sau interes propriu.
2. Prinicipiul autonomiei Parlamentului
Acest principiu asigură forumului legislativ totalitatea de acțiune și decizie în orice domeniu de competență ce îi este atribuit.Conform acestiu principiu al autonomiei, Parlamentul este cel care decide asupra puterii sau nu sub acuzarea a unui membru al său, prin ridicarea imunității parlamentare. Parlamentele își stabilesc propriile reguli de funcționare.
3. Principiul reprezentativității
Puterea deosebită ce revine parlamentelor și calitatea cu totul aparte a celor care le alcătuiesc au determinat elaborarea unor statute,a unui regim de iminități solicitate tocmai să garanteze exercitarea mandatului parlamentar. Parlamentul reprezentând nu doar o parte din suveranitatea natiunii, ci însăși această suveranitate, de unde rezultă principiul reprezentativității parlamentelor.
I.5. Competențele Parlamentului
• Competența legislativă
• Competența de control
• Competența bugetară – Procedura bugetară
Analiza competenței Parlamentului, deși este legată de procedura parlamentară, depășește totuși sfera dreptului parlamentar întrucât se referă la raporturile constituționale cu poporul, ca titular al suveranitătii naționale și cu celelalte autorități statale, în special al celor reprezentative, prin care se exercită această suveranitate, cum este Președintele României sau, cu o legitimitate indirectă Guvernul.
Parlamentul are o competență generală și anume aceea de a delibera asupra problemelor politice ale națiunii.
1. Funcția deliberativă
Ceea ce face unicitatea și specificitatea parlamentului este că în exercitarea variatelor sale funcții el procedează prin aceeași operațiune de voința, care este deliberarea. Se adaugă că avantajul definirii unei puteri publice prin modul sau de operare este că puterea ramâne deasupra funcțiilor pe care le îndeplinește și că, în speța, puterea deliberativa nu este absorbita de funcția de a face legi, nici de altfel de cea de control al guvernului.
Funcțiile parlamentului sunt multiple si importante. Este în afara oricarei îndoieli ca parlamentul are – și trebuie să aibă – funcții legislative, precum și funcții de control.
Competența de legiferare
Este una din funcțiile comune tuturor parlamentelor statelor, deoarece Parlamentul este unicul organ legiuitor al statului. Funcția de legiferare este cea mai importantă dintre funcțiile Parlamentului. Legiferarea presupune proclamarea de norme juridice obligatorii pentru toti fie ca sunt institutii sau cetățeni. Aceste norme juridice poartă denumirea de legi și sunt adoptate prin votul membrilor Parlamentului. Votul diferă în funcție de tipul legii. a) Legea constituțională se adoptă cu votul unei majorități calificate. b) Legea organică se adoptă cu o majoritate absolută. c)Legea ordinară se adoptă cu votul unei majorități simple.
Întrucât competența de legiferare rezultă din Constituție, aceasta nu se poate exercita decât in condițiile și în limitele stabilite de Constituție. De aceea, regulile constituționale de exercitare a competenței de legiferare a Camerelor Parlamentului și, îndeosebi, limitele acestei competențe sunt o condiție a eficacității ei. . Potrivit art. 61 alin (1) din Constituție, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țarii.
Competența de stabilire a direcțiilor statale și juridice principale ale activității sociale, politice, economice și culturale
În calitate de unică autoritate legiuitoare a statului, Parlamentul este cel ce stabilește principale direcțiile statale și juridice în activitățile sociale, economice și culturale. Această competență revine Parlamentului atât în politica internă a statului, cât și în politica externă. Instrumentul juridic prin care își îndeplinește competența este legea. Parlamentul este cel care ratifică tratatele internaționale, adoptă bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, aprobă mobilizarea totală sau parțială a forțelor armate și acordă votul de învestire a Guvernului și a programului de guvernare.
Competența de alegere, formare, numire, avizare sau revocare a unor autorități statale
Parlamentele numesc în funcții publice. Conform acestei competențe Parlamentului îi revine dreptul de acordare a votului de încredere asupra programului și întregii liste a Guvernului, care se dezbate în ambele Camere în ședință comună, alegere a membrilor Curții de Conturi, desemnarea a 6 judecători la Curtea Constituțională, numirea Avocatului Poporului, numirea șefilor serviciilor secrete și numirea ambasadorilor. Conform principiului simetriei juridice, revocarea celor numiți în funcție se face tot de către Parlament.
Competența de conducere în politica externă
Parlamentul exercită suveranitatea națională. Potrivit art. 2 alin (1) din Constituție, competența de suveranitate națională a Parlamentului revine din puterea politică a poporului. Această competență se află în strânsă legătură cu cea de stabilire a direcțiilor statale și juridice principale ale activității politice, sociale, economice si culturale. Parlamentul este cel care ratifică tratatele internaționale, decide suspendarea sau încetarea ostilităților militare, declararea stării de război, stabilește politica de bună vecinătate prin ratificarea unor tratate sau denunță anumite acorduri.
Competența de organizare internă
Parlamentul se auto-organizează. Parlamentul este singurul care își stabilește organizarea sa internă, în limitele dispozițiilor constituționale și legale. Astfel, Parlamentul este cel care își stabilește propriul regulament de organizare și funcționare (stabilește modul în care se constituie, își desfășoară activitatea, procedura de urmat regulile de formare a structurilor interne de lucru), își adoptă bugetul , își reglemetează propriul statut (statutul membrilor este adoptat prin lege organică și conține toate drepturile și obligațiile mandatului de parlamentar) și își stabilește propriile organe de conducere(constituirea birourilor parlamenare, a conducerii comisiilor parlamenatre se stabilesc de catre Parlament pe baza algoritmului politic rezultat din alegeri).
Se pune întrebarea dacă parlamentul poate îndeplini și funcția de constituantă precum și funcția jurisdicționala.
2. Funcția constituantă
Trebuie sa menționam că funcția constituantă și funcția legislativa nu se confundă, în principiu parlamentul legifereaza. Au fost situații, și mai pot fi, în care parlamentul poate primi funcții constituante.
Astfel, Parlamentul României ales la 20 mai fost organizat prin legea electorală, act cu caracter constituțional, ca adunare constituantă. Rolul sau stabilit prin lege a fost de a elabora Constituția. Pâna la adoptarea Constituției el a îndeplinit, potrivit legii electorale și rolul de adunare legiuitoare. Tot un element constitutiv al funcției constituante poate fi considerată și atributia Parlamentului de a revizui Constituția (art. 150-152 din Constituție). Aceasta atribuție îi este conferită de puterea constituantă, care îi poate stabili si limitele. Parlamentul României a exercitat aceast funcție în anul 2003.
I.6. Competența de control parlamentar
Parlamentul controlează activitatea puterii executive. Controlul parlamentar este un control necesar, deplin și diferențiat. Din toate funcțiile Parlamentului, cea de control este în continuă expansiune. El se referă la întreaga activitate statală și la toate autoritățile publice, realizându-se prin căi și mijloace adecvate. În mod special el privește activitatea executivului, controlul se realizează în forme specifice, pe calea întrebărilor, interpelărilor, anchetei parlamentare și moțiunii de cenzură. Controlul parlamentar este fie fără sancțiune, fie cu sancțiune.
Formele și mijloacele specifice prin care se exercită controlul parlamentar
Cât privește formele și mijloacele specifice prin care se exercită controlul parlamentar, acestea pot fi sistematizate astfel:
a) controlul exercitat prin întrebări și interpelări;
b) controlul exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului;
c) controlul exercitat prin comisiile parlamentare;
d) dreptul deputaților și senatorilor de a cere și obține informații;
e) controlul exercitat prin Avocatul Poporului (Ombudsman);
f) controlul prin rezolvarea petițiilor cetățenilor;
Controlul exercitat prin întrebări și interpelări
Acesta este un important mijloc de control, reglementat detaliat prin regulamentele parlamentare.
Întrebările sunt cereri adresate de către deputați sau senatori organelor de stat (îndeosebi guvernului sau miniștrilor) în legătură cu activitatea analizată în parlament sau cu orice alte probleme sociale, economice, culturale, juridice. Prin întrebări se cer anumite informații și precizări.
Interpelările se deosebesc de întrebări atât prin importanța lor sporită, cât și prin regimul lor juridic deosebit, stabilit de către regulamentele parlamentare. De regulă, obiectul oricărei interpelări se formulează în scris și se depune președintelui Camerei care o verifică pentru a hotărî dacă urmează a fi dezvoltată de îndată sau în ședință.
Potrivit Constituției (art.112) Guvernul și fiecare dintre membrii săi sunt obligați să răspundă la întrebările și interpelările formulate de deputați sau de senatori. Dispozițiile regulamentare privesc timpul în care se pot adresa, procedurile ce sunt urmate.
Regulamentul Senatului stabilește reguli detaliate privind interpelările și întrebările, lucru firesc față de frecvența acestora în viața parlamentară și de rolul lor în exercitarea funcției de control. La Senat prezentarea interpelărilor se face în ziua dedicată acestora. În ședința consacrată pentru dezvoltarea interpelării se dă cuvântul interpelatorului și apoi primului-ministru sau reprezentantului său sau ministrului. Aceștia pot, după dezvoltarea interpelării, să răspundă imediat sau să ceară o amânare pentru a răspunde. Potrivit articolului 112 alin.(2) din Constituție, Camera Deputaților sau Senatul poate adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
b) Controlul parlamentar exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe
Acesta este un mijloc de control direct asupra activității autorităților statale. Potrivit Constituției, unele organe de stat și instituții au obligația de a prezenta parlamentului sau uneia din camerele sale mesaje, rapoarte, dări de seamă, programe. Astfel Parlamentul României ascultă anual mesajul Președintelui României cu privire la principalele probleme politice ale națiunii (art.88 din Constituție); ascultă și aprobă programul Guvernului (art.103 din Constituție); ascultă anual raportul Curții de Conturi (art.140 din Constituție); ascultă rapoartele Avocatului Poporului (art.60 din Constituție).
c) Controlul exercitat prin comisiile parlamentare
Acesta este un control eficient practicat destul de des. În sens larg, toate comisiile parlamentare pot efectua control, dar aceste funcții sunt de regulă încredințate unor comisii de anchetă, sau comisii speciale. Exercitarea controlului are o finalitate atât politică, cât și juridică și socială.
d) Dreptul deputaților și senatorilor de a cere și obține informații
Exercitarea eficientă a controlului parlamentar presupune dreptul deputaților și senatorilor de a cere informații autorităților publice și desigur obligația acestora de a le furniza. Este și motivul pentru care Constituția prin art.111 stabilește că Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora. Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului României prevăd în detaliu modul de solicitare a unor asemenea informații, cu anumite diferențe.
e) Controlul exercitat prin Avocatul Poporului (Ombudsman)
Instituția Ombudsman-ului este de origine suedeză (1766), răspândindu-se apoi și în alte țări. Ea funcționează sub diferite denumiri precum: Comisarul Parlamentar, Apărătorul Poporului, Apărătorul Public, Mediatorul Public, Avocatul Poporului, Procurorul Parlamentar.
Avocatul Ăoporului este denumirea sub care instituția Ombudsman-ului se regăsește în România.
Avocatul Poporului își găsește reglementarea constituțională în articolele 58-60.
Rolul fundamental al Avocatului Poporului este de a apăra drepturile și libertățile cetățenești, îndeosebi în raport cu autoritățile publice și în special cu cele executive.
Avocatul Poporului este numit de către Parlament, în ședință comună pentru o durată de 5 ani. Pe durata mandatului său, avocatul poporului nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. El își exercită atribuțiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor interesate. Pentru ca activitatea să fie eficientă, Constituția obligă autoritățile publice să-i asigure sprijinul necesar.
Avocatul Poporului răspunde numai în fața Parlamentului, având obligația de a prezenta acestuia rapoarte anual sau la cererea acestuia. În aceste rapoarte, avocatul poporului poate face și recomandări privind legislația sau luarea unor măsuri pentru ocrotirea libertăților publice.
f) controlul prin rezolvarea petițiilor cetățenilor;
Având în vedere calitatea Parlamentului de autoritate reprezentativă a cetățenilor, orice persoană se poate adresa membrilor Parlamentului cu petiții și cereri în vederea rezolvării lor de către instituțiile statului. Petițiile trebuie scrise, semnate și este necesar să conțină datele de identificare ale petiționarului pentru a i se putea răspunde.
I.7. Rolul Parlamentului
Rolul deosebit al Parlamentului în conducerea statală presupune nu numai elaborarea de legi, stabilirea direcțiilor de activitate, formarea de organe de stat ci și controlul. Realizarea controlului de către parlament prezintă o mare importanță, iar acest control este necesar ,deplin și se manifestă diferențiat.
El este necesar deoarece parlamentul ca organ de stat căruia poporul îi delegă funcția deliberativă, trebuie să constate, direct, cum sunt respectate și aplicate Constituția și legile, cum autoritățile statale își realizează rolul ce-l au în mecanismul statal.
Controlul exercitat de către parlament este un control deplin. De principiu, se întinde asupra întregii activități desfășurate potrivit Constituției și legilor, Parlamentul având dreptul de a anula acte ilegale, de a revoca organe de stat sau înalți funcționari, a căror activitate este nesatisfăcătoare.
În același timp acest control este diferențiat atât în funcție de natura activității controlate, cât și de poziția în sistemul statal a autorității controlate. Aceasta explică nuanțările din dispozițiile constituționale precum si diversitatea formelor și mijloacelor de control.
Controlul parlamentar cuprinde activități, organe de stat, acte normative. El se exercită fie direct de către întregul parlament, fie de către una din camerele sale(în sistemul bicameral), fie prin alte mijloace și forme de control. Constituția României conține mai multe dispoziții în acest sens, printre care menționăm: obligația Avocatului Poporului de a prezenta celor două camere ale Parlamentului rapoarte(art.60), răspunderea politică a Guvernului(art.109), obligația Guvernului de a prezenta în cadrul controlului parlamentar informațiile și documentele cerute (art.111)
Dreptul de control al Parlamentului asupra executivului este o posibilitate de manifestare a opoziției în legătură cu Guvernul care, de regulă, reprezintă majoritatea parlamentară.
I.8. Actele Parlamentului
În general, prin Parlament se înțelege acel ,,organ colegial desemnat într-o manieră principial-democratică, cu caracter reprezentativ, asociat la producerea de norme generale și abstracte și abilitat să controleze alte organe”. Sunt acte ale Parlamentului acele manifestări de voință politică ce nasc reguli de drept sau atitudini exclusiv politice și care sunt adoptate ca urmare a aplicării diverselor proceduri parlamentare. Trebuie să subliniem că nu toate manifestările de voință ale Parlamentului îmbracă forma unor acte ale acestuia, ci doar acelea care pot fi ,,exteriorizate, materializate și obiectivate, ca expresie a voinței organului emitent”. În lumina actualelor dispoziții constituționale, actele care pot fi adoptate de Parlamentul României potrivit funcției sale deliberative sunt: acte juridice și acte exclusiv politice.
I.9. Actele juridice ale Parlamentului
Actele reprezintă formele concrete în care se manifestă voința unei autorități. Conform art. 67 din Constituția României , Camera Deputaților și Senatului adoptă legi , hotărâri și moțiuni . Acestea sunt actele juridice ale Parlamentului României, care, mai poate emite și acte cu caracter politic (de exemplu, declarații ale Parlamentului privind anumite evenimente sau situații deosebite, mesaje, moțiuni, apeluri).
Fată de prevederile Constitutiei României cuprinse în art. 73 alin. (1) se impune clasificarea legilor în legi constitutionale, legi organice si legi ordinare. Aceasta clasificare se realizează pe criteriul continutului reglementarilor, dar si pe cel al procedurii de adoptare
Legile constitutionale sunt cele prin care se revizuieste Constituția. Legile constituționale nu sunt supuse promulgării, art. 151 alin. (3) din Constituție prevăzând că legea de revizuire a Constituției este definitive după adoptarea ei prin referendum organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. Sub aspectul conținutului ele conțin reglementări ale relațiilor sociale fundamentale și care sunt esențiale pentru instaurarea, menținerea și exercitarea statală a puterii. Sub aspect procedural ele se adoptă cu votul a cel putin două treimi din numarul membrilor fiecărei Camere. Legile organice, sub aspectul continutului sunt acelea care intervin în domeniile rezervate prin art. 73 alin. (3) din Constitutie. Sub aspect procedural ele se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.
Legile ordinare reglementează relatii sociale de mai mica importanță, iar procedural sunt adoptate cu votul majoritații membrilor prezenți din fiecare Cameră.
Hotărârile Camerelor sau ale Parlamentului sunt acele acte juridice, manifestări unilaterale de voință, adoptate cu votul majorității parlamentarilor prezenți, după o procedură simplă, având caracter normativ sau nenormativ, și vizează, în principal, activitatea parlamentară;
Moțiunile reprezintă de fapt o varietate a hotărârilor Parlamentului, rezultat al dezbaterilor și deliberării Camerelor asupra unui text determinat, ce poate avea fie consecințe juridico-politice, fie numai politice. Potrivit celor afirmate, regăsim existența în cadrul sistemul constituțional actual două tipuri de moțiuni: moțiunea de cenzură, obiect al art. 113 din Constituție și moțiunea simplă, evidențiată de art. 112, cu toate că înainte de revizuirea constituțională din 2003, făcea referire expresă numai la moțiunea de cenzură. Din punct de vedere al consecințelor pe care le incumbă adoptarea unei moțiuni de cenzură și anume retragerea încrederii acordate Guvernului, echivalentă cu demiterea sa, urmată de deschiderea procedurilor care au ca finalitate învestirea unui nou Guvern, este clar că numai pe aceasta o putem încadra în categoria actelor producătoare de efecte juridice, deoarece moțiunea simplă are de regulă ,,o rezonanță și eventual un rezultat exclusiv politic”. Respingerea moțiunii de cenzură de către Parlament nu dă naștere unor efecte juridice, ci are pe planul consecințelor imediate același efect pe care l-ar avea adoptarea unei moțiuni simple, și anume atenționarea Guvernului cu privire la problema ce a făcut obiectul moțiunii. Regulamentul Senatului prevede referitor la consecințele adoptării moțiunilor simple de această Cameră că ele ,,sunt obligatorii pentru Guvern și membrii săi, precum și pentru celelalte persoane vizate”. Regimul juridic al moțiunii de cenzură este prevăzut de art. 113 din Constituție și de art. 78-81 din Regulamentul ședințelor comune ale Senatului și Camerei Deputaților;
Moțiunea simplă, întrucât nu are ca scop răsturnarea majorității și demisia Guvernului, urmărește punerea în discuție a politicii guvernamentale, dar nu în ansamblul ei, ci în legătură cu un aspect semnificativ. În cele mai multe cazuri, ele au ca obiect politicile guvernamentale în realizarea unor drepturi fundamentale. Avantajul moțiunilor simple este faptul că provoacă o dezbatere publică în Parlament asupra unor aspecte semnificative ale politicii guvernamentale, aducând astfel la cunoștința opiniei publice atât lucrurile negative semnalate, cât și justificările invocate de Guvern și de forțele politice pe care el se sprijină.
Sfera controlului parlamenar
II.1. Controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului
Actuala Constituție a României asează, printr-o dispoziție cu caracter de principiu, întreaga administrație publică sub un control parlamentar general,, dispunând, prin articolul 111 (1), că "Guvernul și celelalte autorități ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor " au mai multe sarcini care concretizează formele de control.
Într-o viziune generală, Guvernul are sarcina de a realiza politica națiunii, el este inițiatorul, modelatorul și executantul măsurilor de stabilizare economică, scădere economică, răspundere de ordine publică, de apărere națională sau de raporturile statului pe care îl guvernează cu alte state.
Raporturile Guvernului cu Parlamentul se realizează, potrivit prevederilor constituționale, prin: informarea deputaților și senatorilor (art.111), întrebările și interpelările pe care parlamentarii le pot adresa membrilor Guvernului art.112 alin.(1), posibilitatea introducerii moțiunilor simple art.112 alin.(2) și de cenzură (art.113), angajarea răspunderii Guvernului (art.114), precum și prin procedura delegării legislative (art.115). Această legătură între puterea legiuitoare și cea executivă constituie elementele funcției de control a Parlamentului asupra Guvernului.
Din conținutul art. 102 alin. (1) din Constituție, rezultă că Guvernul are un dublu rol: politic și administartiv.
Guvernul deși constituie o expunere a intereselor parlamentare, fiind prin aceasta o instituție politică, reprezintă în fond o autoritate statală.
Rolul politic al Guvernului se exprimă nu numai în sfera exclusiv executivă,ci și prin colaborare cu celelalte autorități publice, din care hotărâtoare este acțiunea sa în sfera puterii legislative.
Guvernul este parlamentar prin origine și guvernamental prin funcție, lăsând să se înțeleagă că programul politic al Guvernului rămane un document exclusiv al acestuia, dar liniile sale de forță sunt acceptate de Parlament.
În doctrină se identifică două categorii de acte ale Guvernului. Acte de guvernământ ( acte politice prin excelență) și acte pur administrative ( acte prin care se rezolvă problemele tehnico-organizatorice) ale administrației publice. ( art. 108 din Constituție) ” Între Guvern și toate celelalte autorități ale administrației publice de stabilesc raporturi de drept administrativ, care pot fi: de subordonare (cu ministerele și prefecții), de colaborare (față de autoritățile administrative autonome) și de tutelă administrativă ( față de autoritățile administrației publice locale).”
Prin articolele 111-112 se instituie următoarele forme de control asupra Guvernului.
Obligația Guvernului de a informa Parlamentul
Articolul 111 (1) din Constituție prevede un control parlamentar general asupra întregii administratii publice, inclusive asupra Guvernului, calificat și el ca un organ al administrației publice.
Din punct de vedere al naturii sale juridice, acesta reprezintă o formă de control politic, exercitat asupra administrației publice. Dreptul de a solicita informatii și documente considerate ca necesare se exercită prin intermediul președinților celor două Camere sau cei ai comisiilor parlamentare. În cazul în care o inițiativă legislative implică modificarea bugetului de stat sau al asigurărilor sociale, este obligatorie solicitarea informarii. Solicitarea obligatorie de informatii în aceste situații, își găsește argumentarea în prevederile art. 138 alin.(2) și (5) din Constituție. Conform prevederilor acestor alineate, inițiativa în elaborarea proectelor bugetului de stat și al bugetului asigurărilor sociale de stat aparține exclusiv Guvernului, care este singura instituție ce le înaintează spre aprobare Parlamentului.
Informarea Parlamentului reprezintă prima condiție a exercitării controlului parlamentar, deoarece datele oferite de această informare au rolul de a determina acțiunea parlamentarilor față de Guvern și de celelalte organe ale administrației publice.
B) Controlul prin întrebări, interpelări și moțiuni simple
Întrebările, interpelările si moțiunile simple sunt prin natura lor proceduri parlamentare reglementate constituțional și regulamentar și au o legătură directă cu principiul „publicității” lucrărilor Camerelor legislative și al comisiilor și în general, cu „transparența” activității parlamentare.
Aceasta forma de control este consacrată de articolul 112 din Constituție, intitulat "Intrebări, interpelari și moțiuni simple", al carui conținut, raportat la prevederile Regulamentelor celor doua Camere presupune următoarele:
a) are în vedere Guvernul, în intregul sau, în ceea ce privește activitatea de ansamblu a acestuia, precum și fiecare membru al Guvernului, pentru activitatea proprie.
b) Întrebările reprezintă forma cea mai simpla și cea mai folosită de control parlamentar, care constituie solicitarea unui răspuns dacă un fapt este adevărat sau nu, dacă o informație este exactă, dacă Guvernul și celelalte organe ale administrației publice înteleg să comunice Camerei, actele și informațiile solicitate sau, dupa caz , dacă au intenția să adopte o hotărâre printr-o problemă anume.
Întrebările pot fi scrise și orale. Cele scrise la rândul lor sunt de doua feluri: a) unele care presupun răspunsuri orale de la tribuna Camerei; b) unele care impun ca raspunsul să îmbrace forma scrisă.
Întrebările scrise pot fi adresate Guvernului în ansamblul sau sau fiecărui membru precum și altor conducători ai organelor administrației publice. La prezentarea întrebării, parlamentarul va preciza dacă dorește să primească raspunsul în scris sau oral, în ședință publică.Cei întrebați au obligația să raspundă la întrebare, iar răspunsul poate fi dat imediat.
c) Interpelarea reprezintă tot o formă de control asupra administrației publice, care diferă însa de întrebari prin caracterul lor mai complex, prin faptul că ele presupun nu simple răspunsuri, ci explicații cu privire la politica Guvernului în anumite probleme ale activității interne și externe a Guvernului.
1) O primă diferență dintre întrebări și interpelări constă în faptul că, în vreme ce întrebările pot îmbrăca atât forma scrisă cât și cea orală, interpelările nu pot îmbrăca decat forma scrisă.
2) A doua diferență constă în faptul că interpelarile pot atrage unele consecințe, și avem în vedere faptul că potrivit articolului 112 (2), cele doua Camere ale Parlamentului pot adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la problema care a făcut obiectul interpelarii.
Interpelările și întrebările adresate de catre parlamentari vizează atât aspecte generale cât și chestiuni concrete și punctuale, fie de natură strict economică, fie de natură socială sau politică.
d) Termenul de „ moțiune simplă” a fost introdus in Constituție cu prilejul revizuirii acesteia, prin noua redactare a art. 12 alin. (2).
Camera Deputaților sau Senatul poate adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. În doctrina s-a considerat că moțiunea simplă este un act juridic și nu unul politic, deși acesta este rezultatul unor dezbateri politice, iar efectele sunt tot in plan politic.
Moțiunea poate fi initiată de cel puțin 50 de deputați.
Ancheta parlamentară
Anchetele parlamentare reprezintă unul din cele mai specializate mijloace de control parlamentar asupra Guvernului și administrației publice.
În conformitate cu articolul 64 (4) din Constituție, "Fiecare Cameră îsi constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îsi pot constitui comisii comune”.
În concluzie, ancheta parlamentară, este numai pentru un obiectiv determinat, fiind astfel specializată și temporară, motiv pentru care, după încheierea dezbaterilor, încetează și mandatul comisiei.
II.2. Răspunderea Guvernului
Reginul răspunderii Guvernului potrivit Constituției României din 2003
Din punctul de vedere al categoriilor de raspundere a membrilor Guvernului, identificam:
a) o răspundere politică a Guvernului
Potrivit art.109 alin.(1) din Constituție, Guvernul răspunde politic numai în fața Parlamentului. Sancțiunea cea mai severă care intervine în cazul răspunderii politice a Guvernului este demiterea, prin retragerea încrederii acordate de către Parlament, iar procedura aplicată în cazul acestei sancțiuni o constituie moțiunea de cenzură. Pierderea încrederii Parlamentului rezultă din activitatea necorespunzătoare a unuia dintre membrii săi, Guvernul poate fi demis în întregime, greșeala acestuia extinzându-și efectele politice asupra întregii echipe guvernamentale.
b) o răspundere individuală a fiecarui membru al Guvernului,
Răspunderea politică a fiecărui membru al Guvernului este legată cu a celorlalți, în sensul că, pentru greșeala unuia, Guvernul poate fi demis în întregime.
c) o raspundere penala a membrilor Guvernului ;
d) o răspundere administrativ disciplinară, concretizată în suspendarea lor din funcție atunci când s-a cerut urmărirea penală sau cand s-a trimis în judecată un membru al Guvernului;
e) o răspundere administrativ patrimonială, întemeiată pe articolul 52 din Constituție raportată la prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
f) o răspundere administrativ contravențională, consacrată de articolul 69, care face referire la judecata contravențională a parlamentarilor, unii dintre ei putând avea și calitatea de membri ai Guvernului, ceea ce determină concluzia că textul vizează, în egală masură și răspunderea contravențională a acestora.
Angajarea răspunderii Guvernului
Angajarea răspunderii Guvernului se încadrează în sfera relațiilor de colaborare si control dintre Parlament și Guvern, dar mai ales dintre majoritatea parlamentară și Guvernul căruia această majoritate i-a acordat votul de învestitură în scopul guvernării.
Angajarea răspunderii Guvernului reprezintă o procedură parlamentară prin care, în anumite împrejurări care necesită stabilirea de măsuri urgente, ce sunt de competența Parlamentului, Guvernul urmărește adoptarea unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege, cu sprijinul majorității parlamentare pe care se întemeiază și în condiții de maxima rapiditate. Angajarea răspunderii se poate face în fața celor două Camere ale Parlamentului, reunite în sedință comună.
Parlamentul are posibilitatea să adopte o moțiune de cenzură, în termen de trei zile de la data angajării răspunderii. Natura juridică a acestui termen este a unui termen de decădere, ceea ce înseamnă că împlinirea lui, fară ca să se fi inițiat și depus o moțiune de cenzură, are ca efect prezumția de acceptare tacită a acestor acte.
Angajarea raspunderii Guvernului poate determina urmatoarele acțiuni ale Parlamentului:
a) Parlamentul nu inițiază o moțiune de cenzură în termenul de 3 zile pe care il are la dispoziție și despre care am afirmat că este un termen de decădere. În această situație, consecința este nasterea prezumției tacite că actele cu privire la care și-a angajat Guvernul răspunderea au fost acceptate.
b) Parlamentul inițiază o moțiune de cenzură, poate determina doua situații:
– moțiunea de cenzură este acceptată, ceea ce atrage demiterea Guvernului și implicit respingerea actelor respective;
– moțiunea de cenzură este respinsă, ceea ce înseamna ca actele prezentate de Guvern au fost acceptate, ele devin obligatorii pentru Guvern.
Angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o soluție extremă, la care poate recurge Guvernul atunci când, pentru adoptarea într-un timp scurt a proiectului, nici procedura de urgență și nici procedura ordonanțelor de urgență nu mai pot da rezultatele așteptate. Adoptarea unui proiect de lege pe această cale, reprezintă nu numai o măsură de ocolire a regulilor procedurii legislative, dar și o modalitate ultrarapidă, generate de împrejurări excepționale, de adoptare a legii.
Procedura angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege presupune două elemente specific: a) posibilitatea amendării proiectului de lege prin amendamente formulate de parlamentari, sub condiția acceptăriiacestora de către Guvern; b) posibilitatea reexaminării, în ședință comună, la solicitarea Președintelui României, a unei legi adoptate prin procedura angajării răspunderii Guvernului;
În practica de stat, Guvernul și-a angajat răspunderea în cele mai variate situații:
În ce privește angajarea răspunderii asupra unei declarații de politică generală, Guvernul și-a
angajat răspunderea în două cazuri: a) o dată, în 2001, când Guvernul învestit după alegerile din 2000 și-a angajat răspunderea pentru o “Declarație de politică generală asupra bilanțului primului an de guvernare”; b) a doua situație este cea din 2005, când Guvernul în exercițiu la acea dată și-a angajat răspunderea asupra “Declarației de politică generală privind reconstrucția României după inundații, integrarea în Uniunea Europeană și reforma în justiție”. În ceea ce privește prima dintre cele două declarații, aceasta era de fapt o “dare de seamă” detaliată asupra primului an de guvernare, atât în ceea ce privește politica internă, cât și politica externă a României. Cea de-a doua declarație are un obiect destul de diferit în care prima parte “reconstrucția României după inundații” este oarecum lipsită de legătură de cea de-a doua parte “ integrarea în Uniunea Europeană și reforma în justiție”.
În ceea ce privește angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, situațiile
sunt diferite și fiecare dintre acestea au ridicat la momentul la care au fost depuse la Parlament, atât în doctrină cât și în mass-media, foarte multe dezbateri.
Guvernul investit în urma alegerilor din noiembrie 1996 și-a angajat răspunderea , în februarie 1998, pentru proiectul Legii de aprobare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, devenind legea nr. 44/1998, ordonanță supusă aprobării forului legiuitor, ce producea deja efecte juridice.
Guvernul investit în aprilie 1998, a recurs la aceeași procedură pentru a trece prin Parlament, Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, ce conținea șase obiecte de reglementare și debuta paradoxal chiar cu modificarea și completarea O.U.G. nr.88/1997.
În luna noiembrie 1999, același Guvern își va angaja din nou răspunderea pentru proiectul de lege privind Statutul funcționarilor publici, devenind Legea nr. 188/1999, proiect ce trecuse de Camera Deputaților și se afla în dezbaterea Senatului, urmând procedura legislativă normală.
În decembrie 2002 angajarea răspunderii Guvernului a funcționat pentru un act normativ cu profunde implicații, Codul muncii, devenind Legea nr. 53/2003, fiind pentru prima dată când s-a recurs la această procedură pentru adoptarea unui Cod.
În martie 2003, Guvernul și-a angajat din nou răspunderea pentru un proiect de lege conținând nu mai puțin de 15 obiecte de reglementare, devenind în urma promulgării și publicării Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediu de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
Guvernul învestit în decembrie 2004 și-a angajat răspunderea pentru pachetul de legi vizând reforma în domeniul proprietății și al justiției, precum și unele măsuri adiacente. Urmare a sesizării Curții Constituționale, prin decizia nr. 375/2005 a fost constatată neconstituționalitatea unor dispozitii din lege, ulterior puse de acord cu propunerile acesteia, prin aplicarea art. 147 alin (2) din Constituție; ulterior, la cererea Președintelui României, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 419/2005, a constatat că dispozițiile din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, astfel cum au rezultat în urma reexaminării legii, au fostv puse de acord cu Decizia nr. 375/2005 prin taxele adoptate de Parlament în ședință comună. Procedura angajării răspunderii Guvernului a fost utilizată din nou pentru adoptarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În octombrie 2007, procedura angajării răspunderii Guvernului a fost pusă în mișcare pentru așa-numitul proiect de lege privind votul uninominal, dar constatarea neconstituționalității unor dispozitii din textul proiectului din Decizia nr. 1177/2007, în urma sesizării Curții Constituționale de către Președintele României, a determinat returnarea proiectului în Parlament, urmată de abandonarea lui și declanșarea unei noi inițiative parlamentare, care s-a concretizat în adoptarea Legii nr. 35/2008.
În perioada 2009-2012 Guvernul în exercițiu a recurs la această procedură de mai multe ori decât toate Guvernele anterioare la un loc.
Anul 2009 a însemnat pentru Guvernul învestit în urma alegerilor din 2008 un număr de nu mai puțin de 6 proiecte de lege asupra cărora și-a angajat răspunderea, precum și o “noutate” absolută în materie procedurală, în sensul că, în două rânduri, Guvernul și-a manifestat dorința de a-și angaja răspunderea, nu pe un proiect de lege, ci pe mai multe, însă separat pentru fiecare proiect în parte.
În concluzie, Guvernul și-a angajat răspunderea pentru un număr de 26 de proiecte de lege, din care 7 proiecte în perioada anterioară revizuirii Constituției.
1996-1998- un singur proiect de lege;
1998-2001- un număr de 2 proiecte de lege;
2000-2004- un număr de 4 proiecte de lege;
2004-2008- un număr de 3 proiecte de lege;
2008-2011 un număr de 16 proiecte de lege;
Răspunderea penală a membrilor Guvernului
Răspunderea penală a membrilor Guvernului reprezintă articolul 109 (2) și (3) din Constituție.
Un prim aspect, este faptul că trebuie să se facă deosebirea între doua categorii de fapte pe care membrii de Guvern le pot comite în perioada de timp cât îndeplinesc mandatul de membru al Guvernului:
a) fapte pe care un membru de Guvern le comite în îndeplinirea mandatului, în exercitarea prerogativelor de membru al Guvernului, și care atrag dupa ele răspunderea respectivului membru al Guvernului.
b) fapte pe care un membru de Guvern le comite în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, ca simplu cetățean, și care atrag sancționarea acestuia tot în calitate de simplu cetățean, potrivit procedurii penale obișnuite.
Un al doilea aspect care trebuie precizat este faptul că aceasta răspundere, în mod firesc, urmează să fie angajată în urma comiterii unor fapte specifice, în condiții specifice în raport de calitatea făptuitorului, care atrag și sancțiuni penale cu acelați caracter.
În al treilea rând, precizam ca articolul 109 (3) trimite la o lege privind responsabilitatea ministerială, lege prin intermediul căreia urmează a se stabili "cazurile de raspundere și pedepsele aplicabile membrilor Guvernului".
Dreptul de a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului aparține următorilor titulari:
– celor două Camere ale Parlamentului;
– Președintelui României;
Intervenția răspunderii penale a membrilor Guvernului are loc pentru fapte pe care aceștia le săvârșesc în exercitiul funcției lor, în exercitarea mandatului de membri ai Guvernului.
Procedura răspunderii penale a membrilor Guvernului implică intervenția unor sancțiuni administrativ disciplinare ale acestora, fiind vorba despre suspendarea din funcție care poate fi dispusa de Președintele României, care este lăsată astfel la latitudinea acestuia, în cazul în care s-a cerut urmărirea penală a unui membru al Guvernului.
Suspendarea de drept, este cea de-a doua sancțiune administrativ disciplinară care poate interveni în cadrul răspunderii penale, și care este atrasă de trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului. Articolul 109 (2) dispune că "Trimiterea in judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din functie".
Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, ca și în cazul parlamentarilor sau Președintelui României, este autoritatea competentă să judece faptele penale ale membrilor Guvernului.
Regimul constituțional al moțiunii de cenzură
Moțiunea de cenzură este simetric opusă votului de încredere, întrucât prin adoptarea ei, Parlamentul retrage încrederea acordată Guvernului la învestitură. Mandatul de încredere , singurul pe temeiul căruia Guvernul poate funcționa în mod normal, constituie esența raporturilor dintre Parlament și Guvern. Moțiunea de cenzură cuprinde trei momente esențiale: inițierea,dezbaterea și supunerea la vot a acesteia.
Moțiunea de cenzură urmărește angajarea unei dezbateri publice asupra politicii de ansamblu a Guvernului, în vederea demiterii sale. Ca o condiție obligatorie de validare, moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor.
Referitor la moțiunea de cenzură, aceasta poate fi provocată de Guvern prin angajarea răspunderii sale politice pentru un proiect de lege, declarație politică sau program.
Competența de a iniția și aproba moțiunea de cenzură aparține celor doua Camere reunite în ședință comună. Dacă moțiunea fost aprobată, Guvernul este demis la data retragerii încrederii, respectiv a votarii moțiunii de cenzură.
În cazul în care moțiunea de cenzură a fost respinsă, parlamentarii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o noua moțiune de cenzură, cu excepția cazului în care Guvernul își angajează răspunderea potrivit articolului 114 din Constituție.
II.3. Controlul exercitat de Parlament asupra administrației publice de stat centrale
Activitatea autorităților administrației publice este supusă controlului Parlamentului. Controlul politic al activității autorităților administrației publice este o necesitate firească, datorită faptului că autoritățile administrației publice au sarcina realizării politicii statului.
Spre deosebire de controlul asupra Guvernului, acesta încetează de a mai fi un control strict politic. El urmărește cu precădere funcționarea serviciilor publice, aplicarea corectă a legii de către autoritățile publice centrale, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Exercitarea controlului parlamentar asupra administrației centrale utilizează câteva dintre mijloacele folosite în realizarea controlului asupra Guvernului , avându-se în vedere dubla calitate a miniștrilor, care sunt totodată membri ai echipei guvernamentale și șefi ai autorităților centrale ale administrației publice. Sub acest aspect, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului sunt supuși procedurii întrebărilor în dubla lor calitate, Parlamentul având atât posibilitatea de a se informa asupra activității Guvernului, cât și asupra activității autorității administrației publice, conduse de către un membru al Guvernului.
Întrebările și interpelările, ca mijloace de control asupra administrației publice, se completează cu investigațiile parlamentare, caz în care comisiile de anchetă instituite de Parlament pot supune controlului parlamentar orice domeniu de activitate al administratiei publice, în măsura în care primesc o astfel de abilitate din partea Parlamentului. Caz în care interpelările pot fi urmate de dezbateri și de moțiuni, care se pot solda cu retragerea încrederii acordate Guvernului, respectiv cu demisia acestuia.
Execitarea controlului asupra administrației publice centrale cunoaște forme particulare de manifestare în cazul existenței unor instituții specializate in controlul utilizării banilor publici,al execuției bugetare și al respectării legii finanțelor. In faza exercitării funcției legislative sau bugetare a Parlamentului, rolul acestuia în controlul administrației publice este absolut. Odată aprobat bugetul administrației publice,Parlamentul își exercită funcția de control atât asupra modului în care sunt realizate veniturile autorităților administrației publice, cât și asupra modului de efectuare a cheltuielilor autorizate de Parlament prin lege. Parlamentul nu intervine în mod direct, având la dispoziție o autoritate administrativ-jurisdicțională, Curtea de Conturi, care are rolul de a verifica modul de utilizare a sumelor de bani destinate prin buget autorităților administrației publice.
II.4. Controlul exercitat de Parlament asupra administrației publice locale
Acest control nu îsi găsește o reglementare expresă în Constiții ori în legi consacrate comunităților locale și realizării autonomiei locale. Dar se poate vorbi de un control al Parlamentului asupra administratiei publice locale, control rezervat prin Guvern. Având în vedere că administrația publică locală se află sub control de tutelă al administrației publice central, Parlamentul, în exercitarea controlului asupra administrației publice central, poate utiliza mijloace proprii de control și pentru investigarea administrației publice locale, solicitând autorității publice central, care exercită controlul de tutelă asupra administrației publice locale, să răspundă la întrebările adresate de parlamentari cu privire la soluționarea unor problem locale, să informeze membrii Parlamentului asupra chestiunilor care se relevă în sedințele publice ori în scrisorile adresate acestor autorități.
Exercitarea controlului parlamentar asupra autorităților administrației publice locale este un atribut parlamentar care derivă din dreptul Parlamentului de a stabili, prin lege, limitele autonomiei locale, de unde decurge si obligația verificării respectării legii, dar și principiul suvreanității naționale. În felul acesta exercitarea controlului parlamentar asupra autorităților administrației publice locale poate îmbrăca forma anchetelor parlamentare, care pot furniza Parlamentului informații, date si soluții cu privire la soluționarea unor problem ce apar în colectivitățile locale și care nu pot fi soluționate de către autoritățile administrației publice.
Pentru validarea principiului controlului parlamentar asupra autorităților administrației publice locale, considerăm că elemental cel mai important ăl constituie asigurarea funcționarii principiului autonomiei locale. Parlamentul, înainte de toate, este dator sa intrebe Guvernul, ministrii, conducătorii celorlalte autoritați ale administrației publice locale, dacă reglementările pe care le-a dat, prin lege, sunt pe măsura nevoilor colectivităților locale și țin seama de posibilitățile și limitele pe care le au în conducerea locala, fară a afecta suveranitatea națională.
În concluzie, controlul parlamentar exercitat asupra autorităților administrației publice locale este, de regulă, un control suplimentar, care apare in cazuri isolate, ce nu au fost soluționate de autoritățile administrației publice central.
II.5. Controlul exercitat de Parlament asupra instituțiilor publice subordonate autorităților administrației publice de stat
Acest control derivă din posibilitatea Parlamentului de a controla orice activitate a administrației publice, inclusive a instituțiilor subordinate acesteia. Exercitarea controlului parlamentar asupra unor astfel de servicii publice din domeniul sanitar, învățământ, cercetare științifică, ocrotire socială, turism, nu este supusă vreunei restricții constituționale, legale ori parlamentare.
Ca și în alte cazuri, șeful departamentului administrației publice central, care răspunde de activitatea instituției publice, poate fi chemat să raspundă în fața Parlamentului atât de neregulile constatate în funcționarea instituției, cât și asupra disfuncționalităților dinte autoritatea administrative și instituția subordonată. Investigarea parlamentară a unor astfel de fenomene se poate face atât pe calea întrebărilor și interpelărilor, cât sip e cea a anchetelor parlamentare. In nici una din situații, antrenarea răspunderii guvernamentale nu este exclusă, fie pe calea moțiunii de cenzură, fie pe calea trimiterii in judecată a membrului Guvernului care este vinovat de încalcarea legii cu privire la raspunderea ministerială.
Concluzii partea I :
Controlul parlamentar îl prezentăm ca o funcție parlamentară, alături de funcția de legiferare, cea privind alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorități publice și cea de conducere în politica externă.
Evoluția istorică a funcției de control parlamentar pune în evidentă originea controlului parlamentar prin Constituțiile din 1866, 1923, 1938, 1948, 1952, 1965.
Controlul parlamentar cuprinde activități, organe de stat, acte normative. El se exercită fie direct de către întregul parlament, fie de către una din camerele sale(în sistemul bicameral), fie prin alte mijloace și forme de control.
Formele și mijloacele specifice prin care se exercită controlul parlamentar pot fi sistematizate astfel:
a) controlul exercitat prin întrebări și interpelări;
b) controlul exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului;
c) controlul exercitat prin comisiile parlamentare;
d) dreptul deputaților și senatorilor de a cere și obține informații;
e) controlul exercitat prin Avocatul Poporului (Ombudsman);
f) controlul prin rezolvarea petițiilor cetățenilor;
Rolul deosebit al Parlamentului în conducerea statală presupune nu numai elaborarea de legi, stabilirea direcțiilor de activitate, formarea de organe de stat ci și controlul. Realizarea controlului de către parlament prezintă o mare importanță, iar acest control este necesar, deplin și se manifestă diferențiat.
În raport cu prevederile constituționale, controlul parlamentar se referă, la întreaga activitate statală și la toate autoritățile publice ce se realizează prin căi și mijloace adecvate. (întrebările, interpelările, ancheta parlamentară și moțiunea de cenzură).
Una dintre cele mai complexe probleme în politica românească de după 1989 este aceea a relației dintre puterea legislativă și puterea executivă în interiorul sistemului politic.
Evoluția democrațiilor moderne se desfășoară în jurul raporturilor dintre Guvern și Parlament. Potrivit Constituției României, administrația publică, cuprinde administrația publică centrală de specialitate și administrația publică locală. În cadrul administrației publice central de specialitate intră ministerele, alte organe central de specialitate, care se pot organiza în subordinea Guvernului și a ministerelor sau ca autorități administrative autonome. Administrația publică locală cuprinde consiliile locale și primarii aleși, la nivelul comunelor, orașelor și consiliilor județene. Exercitarea funcției de control parlamentar asupra Guvernului și administrației publice se realizează prin mai multe modalități:
prezentarea informațiilor și documentelor solicitate de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora;
diferite alte forme prevazute de lege pentru informarea deputaților;
întrebări și interpelări;
comisiile de anchetă parlamentară;
moțiunea de cenzură;
Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui program sau asupra unei declarații de politică generala;
Analiză asupra moțiunilor dezbătute în România între 1989-prezent
Moțiune a de cenzură
Moțiunea de cenzură este simetric opusă votului de încredere, întrucât, prin adoptarea ei, Parlamentul retrage încrederea acordată Guvernului la învestitură. Moțiunea de cenzură reprezintă cea mai înaltă manifestare a controlului parlamentar exercitat asupra Guvernului.
Moțiunea de cenzură are ca scop o dezbatere publică asupra politicii de ansamblu a Guvernului, pentru a evalua dacă acesta mai dispune sau nu de sprijin politic din partea autorității reprezentative, în vederea demiterii sale. În concluzie, un guvern există și duce la îndeplinirea programului de guvernare numai în măsura în care există o majoritate parlamentară care îl susține.
Din analiza dispozițiilor constituționale rezultă că moțiunea de cenzură cuprinde trei momente esențiale: inițierea, dezbaterea și supunerea la vot a acesteia.
Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, cu votul majorității deputaților și senatorilor.
Moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor și se comunică Guvernului la data depunerii.
Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere art.113 din Constituție.
Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, deputații și senatorii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură, cu excepția cazului în care Guvernul își angajează răspunderea potrivit articolului 114 din Constituția României.
Moțiuni simple
Camera Deputaților sau Senatul poate adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
Moțiunea poate fi initiată de cel puțin 50 de deputați.
Președintele Camerei nu va lua în considerare moțiunile care nu îndeplinesc aceste cerințe și nici pe cele care vizează finalități specifice moțiunii de cenzură.
Pâna la încheierea dezbaterii unei moțiuni un deputat care a semnat-o nu mai poate semna alte moțiuni în aceeasi problemă.
Moțiunile trebuie sa fie motivate și se depun la președintele Camerei în cursul ședintelor publice. După primirea moțiunii președintele Camerei o comunică de îndată Guvernului și o aduce la cunoștintă Camerei, după care dispune afișarea ei la sediul Camerei Deputaților.
Președintele Camerei stabilește data dezbaterii moțiunii, care nu poate depăși 6 zile de la înregistrarea acesteia, înștiintând Guvernul în acest sens. Moțiunile privind probleme de politică externă se supun dezbaterii numai însoțite de avizul Comisiei pentru politică externă și cu consultarea Ministerului Afacerilor Externe.
Dezbaterea moțiunii se face cu respectarea dispozițiilor privind desfasurarea sedintelor din Regulamentul Camerei Deputatilor și se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți.
După începerea discutării moțiunii deputații nu își pot retrage adeziunea la moțiune, dezbaterea urmând a se încheia prin supunerea la vot a moțiunii de către președintele Camerei.
Analiza moțiunilor postcomuniste (1991-2008)
În primele două decenii postcomuniste, România a organizat șase runde de alegeri parlamentare în 1990, 1992, 1996, 2000, 2004 și 2008. Primul legislativ a durat numai doi ani, însă toate celelalte au avut mandate de patru ani. Prezența totală la vot la alegerile parlamentare a fost: 1990 – 86,2%, 1992 – 76,3%, 1996 – 76%, 2000 – 65,3%, 2004 – 58,5%, 2008 – 39,2%. În 13 octombrie 2009, pentru prima oara În istoria sa de aproape doua decenii, parlamentul a aprobat o moțiune de cenzură la adresa guvernului.
Încă din primele momente de după prăbușirea regimului comunist, a fost necesară crearea unor organisme care să reprezinte noua putere.
Primul parlament a fost ales în 1990, pentru un mandat de 2 ani. Al doilea parlament, în ordine istorică, ales în urma scrutinului din 1992, a fost primul în ordine constituțională (prima Constituție postcomunistă a fost adoptată în 1991).
Prima moțiune introdusă în Parlament a fost o moțiune simplă dezbătută în Camera Deputaților la data de 27 iunie 1991 ora 8:30. În conformitate cu prev. art. 125 – 130 din Regulamentul Adunării Deputaților, moțiunea este semnată de 51 de deputați (la data de 11 iunie 1991) privind unele probleme din domeniul sănătății. Propunerea a fost adoptată cu 248 de voturi pentru și 30 împotrivă, dar pentru că moțiunea a fost simplă, executivul a ignorat-o. În timpul celor patru legislaturi care au urmat (1992-2008), au fost discutate în Parlament un total de 105 de moțiuni (vezi Tabelul 1) . În timp, partidele politice românești de toate convingerile ideologice au devenit mult mai capabile în a scrie moțiuni, evitând greșelile de procedură care au caracterizat eforturile de la începutul anilor 1990, și în a introduce aceste propuneri pe ordinea de zi a Parlamentului. Numărul total de propuneri discutate în Parlament s-a dublat de la 16 în perioada 1992-1996 la 32 în 2004-2008, în timp ce numărul de moțiuni care au suferit de deficiențe procedurale a scăzut de la 8 în 1992-1996 și 4 în 2000-2004 la doar 2 în 2004-2008.
Tabelul 1: Moțiunile discutate în Parlamentul român în perioada 1992-prezent
Moțiunile discutate în Parlamentul român în perioada 1989-1992
În perioada legislaturii din 1989-1992 nu a fost inițiată nici o moțiune de cenzură. A fost dezbătută o singură moțiune simplă a Camerei Deputaților “Moțiune privind unele probleme din domeniul sănătății.”, moțiunea este semnată în conformitate cu prev. art. 125 – 130 din Regulamentul Adunării Deputaților, de 51 de deputați la data de 27 iunie 1991 ora 8:30.
Moțiunile discutate în Parlamentul român în perioada 1992-1996
În perioada legislaturii din 1992-1996 au fost dezbătute cinci moțiuni de cenzură.
1. “Moțiune de cenzură privind Strategia de reformă economico-socială a programului de guvernare.”, a fost semnată de 122 deputați și senatori F.S.N.,P.N.T.C.D.,U.D.M.R.,P.N.L.-A.T.,P.N.L.-C.D.,P.E.R.,P.A.C., minorități și independent, la data de 14-03-1993, moțiunea a fost respinsă.
2. “Moțiune la raportul preliminar al comisiei pentru cercetarea unor cazuri de corupție.” a fost semnată de 150 senatori și deputați din P.D., P.N.Ț.C.D.+P.E.R., U.D.M.R., Grup Liberal, P.S.D.R., la data de 31-08-1993, moțiunea a fost respinsă.
3. “Moțiune de cenzură privind Falimentul politicii economice a Guvernului și pierderea totală a credibilității.” a fost semnată de 187 deputați și senatori P.N.T.C.D., P.D., U.D.M.R., P.L.93, P.D.S.R., P.A.C., P.E.R., P.N.L.-C.D., P.L., la data de 07-12-1993, orele 18:30, moțiunea a fost respinsă.
4. “Moțiune de cenzură privind Nerespectarea Constituției, depunerea proiectului bugetului de stat pe anul 1994 cu întârziere de 7 luni.” a fost semnată de 141 deputați și senatori PNTCD, UDMR, PL´93, PD, PAC, PSDR, PER, PNL-CD, 2 deputați independenți, la data de 22-06-1994, orele 20:20, moțiunea a fost respinsă.
5. “Moțiune de cenzură privind Stoparea privatizării, scăderea nivelului de trai, manifestația de protest de la Reșița.” a fost semnată de 164 deputați și senatori P.N.T.C.D., P.E.R., P.N.L.-C.D., P.D., U.D.M.R., Grupul Liberal, P.S.D.R., P.A.C., 3 deputați independenți, la data de 13-12-1994, orele 17:15, moțiunea a fost respinsă.
În concluzie, toate moțiunile de cenzura dezbătute în perioada legislaturii din 1992-1996 au fost respinse.
În perioada legislaturii din 1992-1996 au fost dezbătute 17 moțiuni simple ale Camerei Deputaților și 4 moțiuni simple ale Senatului.
Moțiunile simple ale Camerei Deputaților:
1. “ Moțiune privind salarizarea prin lege a personalului din învățământ” a fost semnată de 54 deputați, la data de 15-02-1993, moțiunea a fost retrasă.
2. “Moțiune simplă privind cererea unor partide parlamentare pentru declanșarea procedurii constituționale de investire de către Parlament a celor 4 miniștri numiți la 28 august 1993” a fost semnată de 77 deputați PD, PNȚCD, PL'93, UDMR, PER, PAC, PSDR, PNLCD, PL, la data de 19-10-1993, moțiunea a fost respinsă.
3. “Moțiune privind Comportamentul unor deputați ai PD cu prilejul zile de 1 Decembrie 1993” a fost semnată de 72 deputați, din care: PDSR: 42, PUNR:13, PRM:7, PSM: 7, Independenți:2, Minorități:1., la data de 08-12-1993, moțiunea a fost nevotată din lipsă de cvorum.
4. “Moțiune simplă cu privire la agenții informatori ai securității” a fost semnată de 178 deputați PDSR, PNȚCD+PER, PD, PUNR, Liberl, UDMR, PSDR, Independenți, PRM, Minorități, PSM, la data de 09-12-1993, moțiunea a fost adoptată.
5. “Moțiune simplă privind declarațiile UDMR prin care se contestă caracterul național al statului român.” a fost semnată de 53 deputați aparținând grupurilor parlamentare PRM, PUNR, PDSR, PSM, la data de 14-02-1995, moțiunea a fost adoptată.
6. “Moțiunea privind demiterea unor primari și consilieri locali” a fost semnată de 71 de deputați, din care: PNȚCD+PER:27, PL'93:13 PD:14, UDMR:10, PSDR:3, PAC:3, PNLCD:1, la data de 14-02-1995, moțiunea a fost respinsă.
7. “Ratificarea "Cartei europene a autonomiei locale".” a fost semnată de 52 deputați, la data de 22-05-1995, moțiunea a fost retrasă.
8. “Moțiune simplă privind angajarea răspunderii Guvernului pentru un program politic cu obiective și termene concrete privind integrarea în structurile euro-atlantice” a fost semnată de 60 deputați PD, UDMR, PL'93, PSDR, PAC, Independenți, PNLCD, Minorități, la data de 06-06-1995, moțiunea a fost respinsă.
9. “Moțiune simplă privind criza grâului” a fost semnată de 58 deputati PNTCD, PAC, PD, PNL-CD, UDMR, la data de 06-09-1995, moțiunea a fost respinsă.
10. “Moțiune privind distribuirea cărților de alegători” a fost semnată de 97 deputați, la data de 23-10-1995, moțiunea a fost retrasă.
11. “Moțiune privind distribuirea cărților de alegători” a fost semnată de 63 deputați, la data de 24-10-1995, moțiunea a fost retrasă.
12. “Moțiune privind distribuirea cărților de alegători până la 1 dec. 1995”, moțiunea a fost semnată de 82 deputați, la data de 30-10-1995, moțiunea a fost retrasă.
13. “Acțiuni violente ale organelor Ministerului de Interne împotriva manifestanților student din ziua de 20.10.1995” a fost semnată de 75 deputați, la data de 30-10-1995, moțiunea a fost retrasă.
14. “Moțiune privind distribuirea cărților de alegători” a fost semnată de 54 deputați, la data de 06-11-1995, moțiunea a fost retrasă.
15. “Moțiune simplă privind criza de energie” a fost semnată de 50 deputați PNȚCD, PL'93, PAC, Independenți, la data de 21-02-1996, moțiunea a fost adminsă.
16. “Nerespectarea angajamentelor din Memorandumul privind politica economică a Guvernului pe anii 1994 – 1995” a fost semnată de 52 de deputați, la data de 07-05-1996, moțiunea a fost respinsă.
17. “Moțiune privind activitatea C.N.V.M.”, a fost semnată de 66 deputați, la data de 14-05-1996, moțiunea a fost retrasă de inițiator la 16.05.1996.
Conform datelor de mai sus, putem observa că din totalul moțiunilor simple dezbătute în Camera Deputaților, 8 moțiuni au fost retrase, 5 moțiuni au fost respinse, 2 moțiuni au fost adoptate, 1 moțiune a fost admisă, 1 moțiune a fost nevotată din lipsă de cvorum.
Moțiunile simple ale Senatului:
1. “Moțiune simplă cu privire la agenții informatori ai securității.”, a fost semnată de 109 senatori cuprinzând tot spectrul politic al Parlamentului, la data de 09-12-1993, moțiunea a fost adoptată.
2. “Moțiune simplă pentru obligarea prin lege a parlamentarilor, miniștrilor și secretarilor de stat să-și declare toate activitățile ce nu fac parte din ansamblul atribuțiilor lor.” a fost semnată de 57 senatori cuprinzând tot spectrul politic al Senatului, la data de 14-04-1994, moțiunea a fost adoptată.
3. “Moțiune simplă privind declarațiile UDMR prin care se contestă caracterul național al statului român”, a fost semnată de 53 deputați aparținând grupurilor parlamentare P.R.M., P.U.N.R., P.D.S.R., P.S.M., la data de 13-02-1995, moțiunea a fost adoptată.
4. “Moțiune simplă privind Angajarea răspunderii Guvernului pentru un program politic cu obiective și termene concrete privind integrarea în structurile euro-atlantice.”, a fost semnată de 37 senatori cuprinzând tot spectrul politic al Senatului, la data de 12-06-1995, moțiunea a fost adoptată.
În concluzie, putem observa că toate moțiunile simple dezbătute în Senat au fost adoptate. Pe parcursul perioadei 1992-1996, unele moțiuni simple au fost introduse în același timp în ambele camere, dar separat, probabil din dorința de a obține aprobarea a cel puțin unei camere. În 1995, Senatul s-a confruntat cu o situație dificilă, atunci când a aprobat o moțiune cu privire la politica externă, în timp ce Camera Deputaților a respins-o.
Moțiunile discutate în Parlamentul român în perioada 1996-2000
În perioada legislaturii din 1996-2000 au fost dezbătute 4 moțiuni de cenzură.
1. “Moțiune de cenzură referitor la Incapacitatea Guvernului Ciorbea de a guverna țara.”, a fost semnată de 140 deputați și senatori aparținând Grupurilor parlamentare ale P.D.S.R., P.U.N.R., P.R.M, la data de 29-05-1997, moțiunea a fost respinsă.
2. “Moțiune de cenzură referitor la Angajarea răspunderii Guvernului asupra Programului de măsuri privind reforma globală.”, a fost semnată de 143 deputați și senatori aparținând Grupurilor parlamentare ale P.D.S.R. și P.U.N.R., la data de 05-06-1997, moțiunea a fost respinsă.
3. “Moțiune de cenzură referitor la Incapacitatea executivului de a guverna țara.”, a fost semnată de 143 deputați și senatori aparținând Grupurilor parlamentare ale P.D.S.R., P.U.N.R., P.R.M., la data de 17-12-1998, moțiunea a fost respinsă.
4. “Moțiune de cenzură referitor la Angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului de lege privind accelerarea reformei.”, a fost semnată de 158 senatori și deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale P.D.S.R., P.R.M. și P.U.N.R., 11 senatori și deputați independenți și 1 deputat de la grupul minorităților naționale, la data de 15-05-1999, moțiunea a fost respinsă.
În concluzie, toate moțiunile de cenzura dezbătute în perioada legislaturii din 1996-2000 au fost respinse.
În perioada legislaturii din 1996-2000 au fost dezbătute 13 moțiuni simple ale Camerei Deputaților și 8 moțiuni simple ale Senatului.
Moțiunile simple ale Camerei Deputaților:
1. “Moțiune pe probleme de agricultură”, a fost semnată de 82 parlamentari aparținând Grupului parlamentar al PDSR, la data de 03-03-1997, moțiunea a fost respinsă.
2. “Moțiune în problema taxelor noi pentru drumuri: Ordonanța nr.11/1997 pentru modificarea și completarea Legii nr.118/1996” a fost semnată de 63 de deputați PDSR, la data de 08-05-1997, moțiunea a fost respinsă.
3. “Moțiune în privința incompatibilității funcției de primar general al Capitalei cu cea de prim-ministru” a fost semnată de 73 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PDSR, PUNR și PRM, la data de 15-05-1997, moțiunea a fost respinsă.
4. “Moțiunii cu privire la disponibilizarea persoanelor din sectoarele învățământ, sănătate, justiție și agricultură” a fost semnată de 75 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PUNR, PDSR și PRM, la data de 22-05-1997, moțiunea a fost respinsă.
5. “Moțiune privind lipsa unei strategii a Guvernului în domeniul industriei” a fost semnată de 61 deputați aparținând P.D.S.R., P.R.M. și P.U.N.R, la data de 06-11-1997, moțiunea a fost respinsă.
6. “Situația românilor din județele Harghita și Covasna.” a fost semnată de 73 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PUNR, PDSR și PRM, la data de 13-11-1997, moțiunea a fost respinsă.
7. “Moțiunea privind scăderea nivelului de trai în România” a fost semnată de 92 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PDSR, PRM, PUNR precum și deputați cu statut de independent, la data de 11-12-1997, moțiunea a fost respinsă.
8. “Moțiunea privind situația pensionarilor ” a fost semnată de 96 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PDSR, PUNR, PRM, 6 deputați independenți și 2 deputați ai Grupului parlamentar al minorităților naționale, la data de 05-11-1998, moțiunea a fost respinsă.
9. “Moțiunea privind protecția socială” a fost semnată de 56 de deputați aparținând Grupului parlamentar al PDSR, la data de 01-02-1999, moțiunea a fost respinsă.
10. “Nerespectarea de către Guvernul României a obligațiilor de punere în aplicare a Legii 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor mici și mijlocii ("Moțiunea I.M.M.")” a fost semnată de 83 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PDSR, PUNR, 4 deputați independenți și 1 deputat de la grupul minorităților naționale, la data de 23-09-1999, moțiunea a fost respinsă.
11. “Politicile educaționale promovate prin manualele de Istoria românilor” a fost semnată de 64 deputați, 6 semnături retrase, la data de 08-11-1999, moțiunea a fost respinsă.
12. “Actuala stare critică a sistemului de învățământ” a fost semnată de 86 deputați, la data de 22-02-2000, moțiunea a fost respinsă.
13. “Moțiune cu privire la politica Guvernului României în domeniul privatizării societăților comerciale cu capital majoritar de stat și la rolul F.P.S. în acest domeniu” a fost semnată de 71 deputați PDSR (1 independent), la data de 17-05-2000, moțiunea a fost respinsă.
În concluzie, toate moțiunile simple ale Camerei Deputaților din perioada legislaturii 1996-2000 au fost respinse.
Moțiunile simple ale Senatului:
“Moțiune privind situația gravă a agriculturii românești, a segmentului social care lucrează în acest domeniu și cu punerea în pericol a siguranței alimentare a populației României” a fost semnată de 46 senatori PDSR, PRM, PUNR și 2 independenți, la data de 30-10-1997, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiunea în legătură cu situația chiriașilor din imobile, locuințe, aflate în proprietatea statului” a fost semnată de 41 senatori PDSR, PRM, PUNR, la data de 18-12-1997, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiunea "Sănătatea", în legătură cu asistența sanitară în România și situația actuală a corpului medico-sanitar” a fost semnată de 45 senatori PDSR, PRM, PUNR și 4 independenți, la data de19-02-1998, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiunea "Telecomunicatiile", privind legalitatea procesului de privatizare pentru Societatea Națională de Telecomunicații ROMTELECOM” a fost semnată de 41 senatori PDSR, PRM, PUNR și 2 independenți, la data de 17-03-1998, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiunea în legătură cu situația gravă creată prin înmulțirea acțiunilor neconstituționale ale unor instituții fundamentale ale statului sau ale unor reprezentanți legali ai acestora ("Statul de drept")” a fost semnată de 40 senatori PDSR, PRM, PUNR și 3 independenți, la data de 12-11-1998, moțiunea a fost inadmisibilă.
“Moțiunea Agricultura” a fost semnată de 47 senatori aparținând grupurilor parlamentare ale P.D.S.R.,P.R.M., P.U.N.R. și 1 senator independent, la data de 04-10-1999 , moțiunea a fost respinsă.
“Moțiunea privind situația agriculturii românești” a fost semnată de 40 senatori aparținând grupurilor parlamentare P.D.S.R. și P.U.N.R., la data de 25-05-2000, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiunea Privatizarea” a fost semnată de 38 senatori aparținând grupurilor parlamentare P.D.S.R., P.U.N.R. și cu statut independent, la data de 07-11-2000, moțiunea a fost adoptată.
Moțiunile discutate în Parlamentul român în perioada 2000-2004
În perioada legislaturii din 2000-2004 au fost dezbătute 2 moțiuni de cenzură.
“Moțiunea de cenzură referitoare la Angajarea răspunderii Guvernului asupra Declarației de politică generală privind bilanțul primului an de guvernare” a fost semnată de 189 senatori și deputați aparținând grupurilor parlamentare P.N.L., P.D. și P.R.M., la data de 18-12-2001, moțiunea a fost respinsă (voturi pentru moțiune: 178, împotriva moțiunii: 283).
“Moțiunea de cenzură Mafia sufocă România – Corupția Guvernului P.S.D. sărăcește România”, a fost semnată de 35 senatori și 70 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale P.R.M.,P.D., P.N.L., la data de 27-03-2003, moțiunea a fost respinsă (voturi pentru moțiune: 163, împotriva moțiunii: 281).
În concluzie, ambele moțiuni de cenzura dezbătute în perioada legislaturii din 2000-2004 au fost respinse.
În perioada legislaturii din 2000-2004 au fost dezbătute 20 moțiuni simple ale Camerei Deputaților și 14 moțiuni simple ale Senatului.
Moțiunile simple ale Camerei Deputaților:
“Moțiune privind politica economică a Guvernului Năstase” a fost semnată de 56 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PNL și PD, la data de 17-05-2001, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiune cu privire la Tezaurul României aflat la Moscova și la condamnarea Pactului Molotov-Ribbentrop și a consecințelor sale” a fost semnată de 72 deputați aparținând grupului parlamentar PRM, la data de 06-11-2001, moțiunea a fost respinsă.
“Criza sănătății în România” a fost semnată de 58 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PNL și PD, la data de 22-11-2001, moțiunea a fost respinsă.
“Criza cercetării” a fost semnată de 57 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PNL și PD, la data de 29-11-2001, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiune cu privire la sprijinul statului pentru românii de dincolo de Prut în perspectiva unei conjuncturi internaționale favorabile reîntregirii Neamului Românesc” a fost semnată de 68 deputați aparținând Grupului parlamentar al PRM, la data de 07-02-2002, moțiunea a fost respinsă.
“Criza agriculturii” a fost semnată de 27 deputați aparținând grupului parlamentar PNL și 29 deputați aparținând grupului parlamentar PD, la data de 21-02-2002, moțiunea a fost respinsă.
“Corupția în administrația publică locală” a fost semnată de 53 de deputați aparținând grupului parlamentar PNL și grupului parlamentar PD, la data de 14-03-2002, moțiunea a fost respinsă.
“Corupția instituționalizată” a fost semnată de 51 deputați aparținând grupului parlamentar PNL și grupului parlamentar PD, la data de 07-05-2002, moțiunea a fost respinsă.
“Fiscalitatea” a fost semnată de 54 de deputați aparținând grupurilor parlamentare PNL și PD, la data de 28-05-2002, moțiunea a fost respinsă.
“Falimentul de partid și de stat” a fost semnată de 68 deputați aparținând grupului parlamentar al PRM, la data de 19-06-2002, moțiunea nu a fost supusă dezbaterii.
“Roșia Montană” a fost semnată de 73 deputați aparținând grupului parlamentar PD, PRM, Indep., la data de 03-12-2002, moțiunea a fost respinsă.
“Sănătatea” a fost semnată de 65 deputați aparținând grupului parlamentar al PRM, la data de 13-02-2003, moțiunea a fost respinsă.
“Giga-întreținerea” a fost semnată de 54 deputați PD si PNL, la data de 25-02-2003, moțiunea a fost respinsă.
“Taxa obligatorie pentru radio-TV, taxa obligatorie pentru propaganda PSD” a fost semnată de 52 deputați aparținând grupurilor parlamentare PNL și PD, la data de 13-05-2003, moțiunea nu a fost supusă dezbaterii.
“Tragedia tinerei generații” a fost semnată de 67 deputați aparținând grupului parlamentar PRM, la data de 10-06-2003, moțiunea a fost respinsă.
“Incalcarea Legii nr.217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie” a fost semnată de 29 deputati PD si 27 deputati PNL, la data de 25-11-2003, moțiunea a fost respinsă.
“Prin vanzarea a mii de copii peste hotare, Guvernul Nastase pune in pericol procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana” a fost semnată de 71 deputați ai Grupului Parlamentar PRM., la data de 23-02-2004, moțiunea a fost respinsă.
“Eșecul politicii Guvernului Năstase cu privire la integrarea României în Uniunea Europeană” a fost semnată de 54 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PNL și PD, la data de 08-03-2004 , moțiunea a fost respinsă.
“Mafia petrolului – vinovată de explozia prețurilor la alimente, transport, alte servicii și utilități publice” a fost semnată de 72 deputati PRM, la data de 22-04-2004, moțiunea a fost respinsă.
“NU subordonării media de către Guvernul Năstase, DA libertății de exprimare” a fost semnată de 27 deputați PD și 27 deputați PNL, la data de 11-10-2004, moțiunea a fost respinsă.
Conform datelor de mai sus moțiunile simple ale Camerei Deputaților din perioada legislaturii din 2000-2004 au fost majoritatea respinse, iar doua moțiuni nu au fost supuse dezbaterii.
Moțiuni simple ale Senatului:
“Moțiune privind armonizarea și corelarea legislației românești cu cea europeană privind protecția și folosirea limbilor regionale sau minoritare” a fost semnată de 36 senatori aparținând grupului parlamentar PRM, la data de 12-02-2001, moțiunea a fost respinsă.
“Criza actuală a sistemului de învățământ românesc preuniversitar” a fost semnată de 36 senatori aparținând grupului parlamentar PRM, la data de 08-11-2001, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiune privind incapacitatea Guvernului de a asigura exercitarea autorității Statului în întreg teritoriul țării” a fost semnată de 56 senatori aparținând grupurilor parlamentare PNL,PD și PRM, la data de 10-12-2001, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiune cu privire la Consecințele asupra Siguranței Naționale a României pe care le are aplicarea "Memorandumului de înțelegere înrtre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind Legea maghiarilor din statele vecine Ungariei și chestiuni legate de cooperarea bilaterală din 22 decembrie 2001" (Abandonarea Transilvaniei) ” a fost semnată de 36 senatori aparținând grupului parlamentar PRM, la data de 28-02-2002, moțiunea a fost respinsă.
“Corupția instituționalizată” a fost semnată de 58 senatori aparținând grupurilor parlamentare PNL,PD și PRM, la data de 07-03-2002, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiune privind incapacitatea Guvernului de a rezolva criza provocată de majorarea facturilor la întreținere (Moțiunea "Întreținerea"” a fost semnată de 58 senatori aparținând grupurilor parlamentare PNL,PD și PRM, la data de 14-03-2002, moțiunea a fost respinsă.
“Democrația în pericol” a fost semnata de 36 senatori aparținând grupului parlamentar al PRM, la data de 26-09-2002, moțiunea a fost respinsă.
“Guvernul Năstase, între taxa pe aer și birul cu fugiții” a fost semnată de 36 senatori aparținând grupului parlamentar al PRM, la data de 10-02-2003, moțiunea a fost respinsă.
“Abandonarea pensionarilor” a fost semnată de 25 senatori aparținând grupului parlamentar PRM, 12 senatori PNL și 9 senatori PD, la data de 03-03-2003, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiunea "Dictatura Guvernului PSD- o piedică majoră în calea integrării euro-atlantice a României"” a fost semnată de 42 de senatori aparținând grupului parlamentar al PRM, la data de 02-06-2003, moțiunea a fost respinsă.
“Moțiunea "Deturnarea de către PSD a fondurilor comunitare trebuie oprită!"” a fost semnată de 42 senatori aparținând grupului parlamentar PRM, la data de 20-10-2003, moțiunea nu a fost supusă dezbaterii.
“Deturnarea fondurilor comunitare trebuie oprită” a fost semnată de Grupul parlamentar al P.R.M, la data de 23-10-2003, moțiunea a fost respinsă.
“Statuia celor 13 generali unguri, care au ucis 40.000 de români, nu are ce căuta pe teritoriul României” a fost semnată de 39 senatori aparținând grupului parlamentar PR, la data de 06-04-2004, moțiunea a fost respinsă.
“Fraudarea alegerilor de către Guvernul PSD-un obstacol major în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană"” a fost semnată de 38 senatori aparținând grupului parlamentar PRM, la data de 26-05-2004, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. 2 și art. 148 alin. 1 și 3 din Regulamentul Senatului, moțiunea nu poate face obiectul dezbaterii.
Conform datelor de mai sus majoritatea moțiunilor simple ale Senatului au fost respinse, o singură moțiune nu a fost supusă dezbaterii, iar o moțiune în conformitate cu prevederile art. 150 alin. 2 și art. 148 alin. 1 și 3 din Regulamentul Senatului, nu a putut face obiectul dezbaterii.
Moțiunile discutate în Parlamentul român în perioada 2004-2008
În perioada legislaturii din 2004-2008 au fost dezbătute 6 moțiuni de cenzură.
“Dictatura și incompetența Guvernului Tăriceanu împotriva integrării europene a României” a fost semnată de 133 deputați și senatori aparținând grupurilor parlamentare ale P.S.D., la data de 16-06-2005, moțiunea a fost respinsă.
“Anti-reforma sănătății” a fost semnată de 160 senatori și deputați aparținând Grupurilor prlamentare P.S.D. și P.R.M. , la data de 15-02-2006, moțiunea a fost respinsă.
“Guvernul Tăriceanu – Fapte și Minciuni” a fost semnată de 123 deputați și senatori PSD, la data de 21-06-2006, moțiunea a fost respinsă.
“Guvernul Tăriceanu trebuie să plece” a fost semnată de 119 deputați și senatori , la data de 04-06-2007, moțiunea a fost respinsă.
“1000 de zile de haos. Sfârșitul guvernării de dreapta” a fost semnată de 40 deputați și senatori aparținând grupurilor parlamentare ale P.S.D., la data de 24-09-2007, moțiunea a fost respinsă.
“Educația rămâne, Guvernul pleacă” a fost semnată de 130 deputați și senatori(retrase 2 semnături), la data de 29-10-2008, moțiunea nu a mai fost dezbătută.
În concluzie, apropate toate moțiunile de cenzură dezbătute în perioada legislaturii din 2004-2008 au fost respinse, exceptie facând o singură moțiune ce nu a fost dezbătută.
În perioada legislaturii din 2004-2008 au fost dezbătute 15 moțiuni simple ale Camerei Deputaților și 13 moțiuni simple ale Senatului.
Moțiunile simple ale Camerei Deputaților:
“Deprofesionalizarea si politizarea administratiei publice, principii ale guvernarii Tariceanu” a fost semnată de 96 deputați aparținând Grupului parlamentar PSD, la data de 22-03-2005, moțiunea a fost respinsă.
“Nivelul de trai al cetățenilor – ultima preocupare a guvernului Tăriceanu” a fost semnată de grupul parlamentar PSD, la data de 08-09-2005, moțiunea a fost respinsă.
“Salvați școala românească”, a fost semnată de deputați PRM și PSD la data de 19-09-2005, moțiunea a fost respinsă.
“"Nepăsarea"” a fost semnată de 110 deputați PSD și 1 deputat independent, la data de 22-09-2005, moțiunea a fost respinsă.
“"În locul respectului, dispreț și umilință"” a fost semnată de 110 deputați PSD, 20 de deputați PRM și un deputat independent, la data de 03-10-2005, moțiunea a fost respinsă.
“Copiii din România mor de rujeola datorita guvernului iresponsabil” a fost semnată de Grupurile parlamentare PSD și PRM, la data de 12-12-2005 , moțiunea a fost respinsă.
“Simptomele unei economii imbolnavite” a fost semnată de Grupul parlamentar PSD, la data de 16-03-2006 , moțiunea a fost respinsă.
“Educația – victimă în lupta dintre PNL și PD” a fost semnată de 57 deputați PSD, la data de 19-06-2006, moțiunea a fost respinsă.
“Patru milioane de lei – subvenție pentru fiecare hectar de teren arabil” a fost semnată de Grupul Parlamentar PSD, la data de 19-06-2007, moțiunea a fost adoptată.
“Astăzi, criza în sănătate are nume propriu: Eugen Nicolaescu” a fost semnată de Grupul Parlamentar al Partidului Democrat, deputați independent, la data de 19-06-2007, moțiunea a fost respinsă.
“Ministrul Decebal Traian Remeș, groparul agriculturii românești” a fost semnată de Grupul Parlamentar al Partidului Democrat, deputați independent, la data de 19-06-2007, moțiunea a fost retrasă de pe ordinea de zi.
“Anulați taxa de primă înmatriculare” a fost semnată de Grupul Parlamentar al Partidului Democrat – Liberal, la data de 11-02-2008, moțiunea a fost adoptată.
“Populația României va rămâne fără căldură la iarnă. Criza serviciului public de termoficare” a fost semnată de 64 deputați PD-L, la data de 03-09-2008, moțiunea a fost respinsă.
“Guvernarea de dreapta un eșec pentru educație” a fost semnată de 53 deputați PSD, la data de 08-09-2008 , moțiunea a fost adoptată.
“Neșansa învățământului românesc. Guvernarea P.N.L. și Cristian Adomniței au adus educația în pragul colapsului” a fost semnată de 58 de deputați PD-L, la data de 09-09-2008, moțiunea a fost respinsă.
În concluzie, 11 moțiuni simple ale Camerei Deputaților dezbătute în perioada legislaturii din 2004-2008 au fost respinse, 3 adoptate și o singură moțiune simplă retrasă de pe ordinea de zi.
Moțiuni simple ale Senatului:
“Agricultura – în pragul demarării declinului”a fost semnată de 36 senatori PSD, la data de 04-04-2005, moțiunea a fost respinsă.
“Alianța D.A. – Dezastrul agriculturii” a fost semnată de 40 senatori PRM și PSD, la data de 08-09-2005, moțiunea a fost respinsă.
“Explozia prețurilor a devenit insuportabilă pentru populație” a fost semnată de 35 senatori PRM și PSD, la data de 23-09-2005, moțiunea a fost adoptată.
“Guvernul face un cadou de sărbătorile de iarnă: containere și corturi în locul caselor pentru sinistrați” a fost semnată de 36 de senatori PRM și PSD, la data de 15-12-2005, moțiunea a fost respinsă.
“La ieșirea din iarnă, facturile și prețurile i-au ruinat pe români” a fost semnată de 40 de senatori PSD și PRM, la data de 13-03-2006, moțiunea a fost respinsă.
“Gripa lui Flutur” a fost semnată de senatori ai grupului parlamentar PSD, la data de 25-05-2006, moțiunea a fost respinsă.
“Sistemul sanitar în viziunea Guvernului de dreapta – reforma sanitară, marea păcăleală!” a fost semnată de senatori ai grupurilor parlamentare PSD și PRM, la data de 07-06-2006, moțiunea a fost respinsă.
“Opriți privatizarea C.E.C.-ului” a fost semnată de 44 senatori aparținând grupurilor parlamentare ale PRM și PSD, la data de 13-12-2006, moțiunea a fost respinsă.
“Minciuna – adevărul justiției Macovei” a fost semnată de 55 senatori aparținând grupurilor parlamentare ale PRM și PSD, la data de 08-02-2007, moțiunea a fost adoptată.
“Falimentul învățământului și cercetării românești” a fost semnată de 69 senatori PSD, PRM și PC, la data de 14-03-2007, moțiunea a fost respinsă.
“Sănătatea publică este grav bolnavă. Ministrul Sănătății dăunează grav sănătății” a fost semnată de senatori PSD, la data de 21-06-2007, moțiunea a fost respinsă.
“Stop degradării nivelului de trai! Stop iresponsabilității din sectorul energetic!” a fost semnată de 41 de senatori PSD și PC, la data de 20-02-2008, moțiunea a fost adoptată.
“Promisiuni și minciuni = "sprijinul" acordat agricultorilor de Guvernul Tăriceanu” a fost semnată de 38 de senatori PSD, la data de 10-09-2008, moțiunea a fost adoptată.
În concluzie, din totalul de 13 moțiuni simple ale Senatului din perioada legislaturii din 2004-2008, 10 moțiuni simple au fost respinse și 3 moțiuni simple adoptate.
Până în 2008, cele mai multe moțiuni au fost introduse în al doilea și al treilea an de mandat legislativ, fapt ce sugerează că parlamentarii români au considerat primul an al mandatului lor ca un an de acomodare cu noile lor responsabilități, de cunoaștere și înțelegere a modului de funcționare a Parlamentului și a intereselor votanților din circumscripțiile lor electorale, în timp ce au dedicat ultimul an pregătirii următoarei runde de alegeri, în vederea reînnoirii mandatelor lor.
Potrivit datelor menționate mai sus putem remarca faptul că moțiunile au fost văzute în primul rând ca o modalitate de a discredita guvernul și partidele care îl susțin, mai mult decât de a consolida încrederea publicului în aceștia.
Rata de respingere cea mai mare a fost în 2000-2004 când a ajuns la 100%. Rata de respingere cea mai mică a fost în 1992-1996 (68,7%), probabil deoarece în timpul acelei legislaturii au fost introduse mai puține moțiuni.
Guvernele de centru-stânga din 1992-1996 și 2000-2004 au adunat mai mult suport împotriva moțiunilor decât guvernele de centru-dreapta din 1996-2000 și 2004-2008, ceea ce arată că partidele de centru-stânga au fost mai puternice și mai disciplinate.
Faptul că nici o moțiune de cenzură introdusă până în 2008 nu a fost aprobată arată aplicarea cu succes a disciplinei de partid, în 1991-2006 opoziția nereușind să adune voturile necesare pentru a adopta moțiunile pe care le-a susținut.
Prima moțiune acceptată de Parlament a tratat deconspirarea foștilor securiști, a fost introdusă simultan în cele două camere și a fost adoptată în decembrie 1993, în ședință comună.
Singura moțiune adoptată în 1996-2000 a fost a fost o moțiune simplă a Senatului introdusă de către 38 de senatori PSD și PUNR. Ea a vizat privatizarea lansată de CDR, în 1997, în vederea transferării întreprinderilor de stat în mâini private și transformarea economiei comuniste într-o economie de piață liberă. Moțiunea a solicitat Fondului Proprietății de Stat, principala agenție de stat responsabilă cu vânzarea activelor industriale aflate în proprietatea statului, să blocheze vânzarea activelor până la efectuarea unui audit.
Chiar dacă moțiunile nu au putut obține sprijin suficient pentru aprobare, ele și-au ajutat inițiatorii să câștige expunere în mass-media, dând posibilitatea opoziției să critice guvernul și să atragă atenția publicului asupra nerealizărilor din programul de guvernare, precum și asupra acțiunilor și planurilor sale de viitor.
Temele cele mai frecvent menționate de moțiuni au fost legate de realitățile românești. Subiectele aduse în discuție de moțiunile de cenzură reflectă nu numai modul în care politica a afectat statutul țării și standardele de viață ale cetățenilor, dar și domenii de viață considerate ca fiind cele mai importante de către partidele de opoziție.
Toate moțiunile privind corupția, de exemplu, au fost introduse de opoziția de centru-dreapta.
Moțiunile discutate în Parlamentul român în perioada 2008-2012
În perioada legislaturii din 2008-2012 au fost dezbătute 11 moțiuni de cenzură.
“Marea păcăleală PDL-PSD” a fost semnată de 124 senatori și deputați PNL și UDMR, la data de 04-05-2009, moțiunea a fost respinsă.
“Guvernul PDL-PSD a hotarat:"Decat munca fara rost, mai bine putin și prost"” a fost semnată de deputați și senatori PNL, UDMR, la data de 17-09-2009, moțiunea a fost respinsă.
“11 împotriva României” a fost semnată de deputați și senatori PNL, UDMR, la data de 06-10-2009, moțiunea a fost adoptată.
“"Opriți genocidul social!"” a fost semnată de deputați și senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Alianței PSD+PC din Camera Deputaților și Senat, la data de 08-06-2010, moțiunea a fost respinsă.
“"Moțiunea României majoritare, moțiune populară"” a fost semnată de deputați și senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Alianței Politice PSD+PC și ale grupurilor parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și Senat, la data de 18-10-2010, moțiunea a fost respinsă.
“Legea Educației Naționale, o lege anti-educație și anti-românească” a fost semnată de 137deputați și senatori, la data de 29-10-2010, moțiunea nu a mai fost dezbătută.
“Legea privind salarizarea în anul 2011 – ultima "țeapă" trasă românilor de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc” a fost semnată de deputați și senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Alianței Politice PSD + PC și ale grupurilor parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și Senat, la fata de 15-12-2010, moțiunea a fost respinsă.
“"Legea salarizării guvernului iresponsabil"” a fost semnată de deputați și senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Alianței Politice PSD + PC și ale grupurilor parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și Senat, la data de 16-12-2010, moțiunea nu a mai fost votată.
“"Codul Boc – salarii mici, șomaj mare, firme falimentate"” a fost semnată de deputații și senatorii aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat și ale grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal din Camera Deputaților și Senat, la data de 08-03-2011, moțiunea a fost respinsă .
“După 22 ani, Democrația este în pericol.” a fost semnată de deputații și senatorii aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Partidului Național Liberal și ale grupurilor parlamentare Social Democrat din Camera Deputaților și Senat, la data de 15-12-2011, moțiunea a fost respinsă.
“Opriți Guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată!” a fost semnată de deputații și senatorii aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat și ale grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal din Camera Deputaților și Senat, la data de 18-04-2012, moțiunea a fost adoptată.
În concluzie, în perioada legislaturii din 2008-2012 au fost respinse 7 moțiuni de cenzură, 2 moțiuni de cenzură adoptate, nu a mai fost dezbătută, 1 nu a mai fost votată.
În perioada legislaturii din 2008-2012 au fost dezbătute 18 moțiuni simple ale Camerei Deputaților și 10 moțiuni simple ale Senatului.
Moțiunile simple ale Camerei Deputaților:
“Educația sub cenzura Ecaterinei Andronescu – istoria se repetă” a fost semnată de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, la data de 17-02-2009 , moțiunea a fost suspendată.
“Educația sub cenzura Ecaterinei Andronescu – istoria se repetă” a fost semnată de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, la data de 15-04-2009, moțiunea a fost respinsă.
“Agricultura și dezvoltarea rurală – spre dezastru” a fost semnată de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, la data de 27-04-2009, moțiunea a fost respinsă.
“Dumneavoastră ați promis, noi plătim. Spuneți-ne adevărul!” a fost semnată de Grupurile parlamentare ale PNL și UDMR, la data de 10-06-2009, moțiunea a fost respinsă.
“Noul FSN a trântit cercetării românești ușa în nas” a fost semnată de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, la data de 15-06-2009, moțiunea a fost respinsă.
“Șeitan, un tsunami PD-L care înghite salariile, pensiile și locurile de muncă ale românilor” a fost semnată de Grupul parlamentar al alianței PSD+PC, la data de 16-03-2010, moțiunea a fost respinsă.
“La sănătate nimic nu este sănătos” a fost semnată de Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, la data de 17-03-2010, moțiunea a fost respinsă.
“Programul național pentru agricultură și dezvoltare al Guvernului Boc pe anul 2010: Falimentul fermierilor din România” a fost semnată de Grupul parlamentar al alianței PSD+PC, la data de 19-05-2010, moțiunea a fost respinsă.
“Programul Băsescu – PDL = curbe de sacrificiu pentru români!” a fost semnată de Grupul parlamentar al PNL, la data de 26-05-2010, moțiunea a fost respinsă.
“Ministrul anti-transporturi si pro-furt” a fost semnată de 54 de deputați, la data de 23-06-2010, moțiunea a fost respinsă.
“Agricultorii români sufocați de importuri și falimentați de politica agricolă a Guvernului Boc” a fost semnată de deputați din Grupul parlamentar al alianței PSD+PC, la data de 01-09-2010, moțiunea a fost respinsă.
“Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, instrument portocaliu pentru umilirea românilor!” a fost semnată de deputați din Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, la data de 08-09-2010, moțiunea a fost respinsă.
“Sistemul sanitar din România: Alarmă de cod roșu”, a fost semnată de deputați ai Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat și ai Partidului Național Liberal, la data de 02-05-2011, moțiunea a fost respinsă.
“Un flagel național – plantele etnobotanice” a fost semnată de deputați ai Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat și ai Partidului Național Liberal, la data de 31-05-2011, moțiunea a fost respinsă.
“Panglicile doamnei ministru Boagiu” a fost semnată de deputați ai Grupului Parlamentar al Partidului Național Liberal și ai Partidului Social Democrat, la data de 15-11-2011, moțiunea a fost respinsă.
“Brambureala din educație duce la plagiat și eșec școlar” a fost semnată de deputați ai Grupului Parlamentar al PDL, la data de 25-09-2012, moțiunea a fost respinsă.
“Dăunătorii USL distrug agricultura”, a fost semnată de deputați ai Grupului Parlamentar al PDL, la data de 02-10-2012, moțiunea a fost respinsă.
“Guvernul USL – "frâna de motor" a bugetului” a fost semnată de deputați ai Grupului Parlamentar al PDL, la data de 15-10-2012, moțiunea a fost respinsă.
În concluzie, toate moțiunile simple ale Camerei Deputaților din perioada legislaturii din 2008-2011 au fost respinse, cu excepția primei moțiunii care a fost suspendată.
Moțiuni simple ale Senatului:
“Demnitatea Armatei Române – călcată în picioare de ministrul celor 0,2%” a fost semnată de 37 de senatori PNL și UDMR, la data de 10-06-2009, moțiunea a fost respinsă.
“Guvernarea PD-L-PSD = reinstaurarea administrației autoritare a FSN” a fost semnată de 37 de senatori PNL și UDMR, la data de 15-06-2009, moțiunea a fost respinsă.
“Educația-de la supraviețuire la colaps” a fost semnată de 23 senatori PNL, 18 senatori PSD, la data de 31-03-2010, moțiunea a fost respinsă.
“Transporturile din Romania trase pe dreapta de guvernarea cu aceeasi orientare” a fost semnată de 37 senatori PSD+PC; 1 senator PNL, la data de 31-03-2010, moțiunea a fost respinsă.
“"Guvernanți, opriți umilirea pensionarilor și militarilor români!"” a fost semnată de 36 senatori PSD-PC, 2 senatori PNL, la data de 28-04-2010, moțiunea a fost respinsă.
“Sănătatea – între umilința oamenilor și neputința Ministerului Sănătății” a fost semnată de 38 senatori PSD+PC, 2 senatori PNL, la data de 14-09-2010, moțiunea a fost respinsă.
“"Agricultura falimentară, dar politizată"” a fost semnată de 58 senatori ai PSD, PNL si PC membri ai USL, la data de 27-04-2011, moțiunea a fost respinsă.
“Politica externă este a României, nu a PD-L!” a fost semnată de senatori PSD si PNL, la data de 18-05-2011, moțiunea a fost respinsă.
“Căldura care îngheață România: Regimul Băsescu-Boc” a fost semnată de 56 senatori PSD si PNL, la data de 26-09-2011, moțiunea a fost respinsă.
“Nesiguranta lui Igas – pericol pentru siguranta cetateanului” a fost semnată de 34 senatori PSD si 21 senatori PNL, la data de 29-11-2011, moțiunea a fost respinsă.
În concluzie, toate moțiunile simple ale Senatului din perioada legislaturii din 2008-2011 au fost respinse.
Moțiunile discutate în Parlamentul român în perioada 2012-prezent
În perioada legislaturii din 2012-prezent au fost dezbătute 3 moțiuni de cenzură.
“Opriți Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupției, demagogiei și minciunii!” a fost semnată de Deputați și senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal, ale grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat Liberal, de către deputați aparținând grupului parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu și de către parlamentari neafiliați, la data de 13-05-2014, moțiunea a fost respinsă.
“Victor Ponta pune în pericol statul de drept! Opriți fraudarea alegerilor de către PSD!” a fost semnată de Deputați și senatori aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și ale Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat Liberal, la data de 12-09-2014, moțiunea a fost respinsă, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare(din totalul de 574 de deputați si senatori, au fost prezenți 376).
“"Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!"” a fost semnată de Deputați și senatori aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal, de deputați ai Grupului parlamentar Democrat și Popular precum și 12 parlamentari neafiliați (membri ai Partidului Social Românesc-PSRO) la data de 05-06-2015, moțiunea a fost respinsă.
În concluzie, toate moțiunile de cenzură discutate în perioada 2012- present au fost respinse.
În perioada legislaturii din 2012-prezent au fost dezbătute un total de 23 moțiuni simple, dintre care 23 moțiuni simple ale Camerei Deputaților și 0 moțiuni simple ale Senatului.
Din totalul de 23 moțiuni simple ale Camerei Deputaților, 21 moțiuni simple au fost respinse, 1 moțiune simplă nediscutată, 1 moțiune simplă retrasă.
Legislatura 2008-2012 ne-a oferit prima moțiune de cenzură adoptată de Parlamentul României. Moțiunea de cenzură intitulată “11 împotriva României”, aceasta fiind inițiată de 123 de deputați și senatori ai grupurilor parlamentare, PNL, UDMR, PSD+PC, a vizat demiterea Guvernului Boc din cauza unei triple crize economice, politice și morale, asa cum au susținut semnatorii acesteia.
Aceeași legislatură ne-a oferit a doua situație inedită prin adoptarea a celei de-a doua moțiunii de cenzură. Moțiunea de cenzură intitulată “Opriți Guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată!”, aceasta fiind inițiată de 84 deputați și 32 senatori ai grupurilor parlamentare PSD, PNL, a vizat instalarea noului Guvern Ungureanu, care în loc să schimbe direcția greșită a cabinetelor Boc, dupa doar două luni a devenit un cabinet șantajat, captiv care funcționează împotriva intereselor românilor.
Actuala legislatură a depus și dezbătut doar 3 moțiuni de cenzură, toate fiind respinse.
Concluzii partea a II-a :
Constituția din 1991, adoptată la doi ani după căderea regimului comunist, a fost prima care a permis parlamentarilor să introducă moțiuni împotriva guvernului. Modificările constituționale din anul 2003 nu au produs schimbări semnificative referitoare la articolele dedicate moțiunilor. În decursul celor aproximativ 26 de ani de ani de la Revoluția din 22 decembrie 1989, parlamentarii au inițiat, în aplicarea art. 113 din Constituție, procedura moțiunii de cenzură de 31 de ori.
În legislatura 1990-1992 nu a fost depusă nici o moțiune de cenzură, în următoarea legislatură 1992-1996, parlamentarii cu o nouă viziune a exercițiului democrației au depus și au dezbătut 4/5 moțiuni de cenzură, în legislatura 1996-2000 au fost depuse, dezbătute și respinse 4 moțiuni de cenzură, în legislatura 2000-2004 au fost depuse, dezbătute și respinse 2 moțiuni de cenzură. În legislatura 2004-2008 au intrat în analiza Parlamentului 6 moțiuni de cenzură îndreptate împotriva Guvernului Tăriceanu, toate fiind respinse. În legislatura 2008-2012 au fost depuse, dezbătute un număr de 11 moțiuni de cenzură, cele mai multe până în acest moment. Aceeași legislatură ne-a oferit o situație inedită prin cele 2 moțiuni de cenzură adoptate. În legislatura 2012- prezent au fost depuse și dezbătute un număr de 3 moțiuni de cenzura, toate fiind respinse.
Prima moțiune introdusă în Parlament a fost o moțiune simplă dezbătută în Camera Deputaților la data de 5 iulie 1991. Moțiunile simple au fost mai numeroase comparativ cu moțiunile de cenzură.
În concluzie, moțiunea de cenzură reprezintă un instrument important al controlului parlamentar asupra Guvernului și a fost prevăzută pentru prima oară în istoria constitutională a României în Constituția României din 1991.
Concluzii:
Alături de funcția legislativă a Parlamentului, funcția de control, reprezintă un mijloc de realizare a cerințelor principiului separației și echilibrului puterilor în stat în cadrul democrației constituționale.
Controlul parlamentar, cuprinde activități, organe de stat, acte normative. El se exercită fie direct de către întregul parlament fie de una din camerele sale (în sistemul bicameral), fie prin alte mijloace și forme de control. În România, ca și în celelalte state europene, originile controlului parlamentar nu pot fi decat constituționale. Actuala Constituție a României conține mai multe dispoziții referitoare la exercitarea funcției de control a Parlamentului, printre care menționăm: obligația Avocatului Poporului de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului rapoarte (art.60), răspunderea politică a Guvernului (art.109), obligația Guvernului de a prezenta în cadrul controlului parlamentar informațiile și documentele cerute (art.111).
Considerăm că în România controlul parlamentar s-a nascut din cristalizarea procesului constituțional și din proclamarea, în Legea fundamentală, a principiului separației puterilor în stat. Evoluția istorică a funcției de control parlamentar pune în evidentă originea controlului parlamentar prin Constituțiile din 1866, 1923, 1938, 1948, 1952, 1965.
Rolul deosebit al Parlamentului în conducerea statală presupune nu numai elaborarea de legi, stabilirea direcțiilor de activitate, formarea de organe de stat ci și controlul. Realizarea controlului de către parlament prezintă o mare importanță, iar acest control este necesar ,deplin și se manifestă diferențiat.
Cât privește formele și mijloacele specifice prin care se exercită controlul parlamentar, acestea pot fi sistematizate astfel:
a) controlul exercitat prin întrebări și interpelări;
b) controlul exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului;
c) controlul exercitat prin comisiile parlamentare;
d) dreptul deputaților și senatorilor de a cere și obține informații;
e) controlul exercitat prin Avocatul Poporului (Ombudsman);
f) controlul prin rezolvarea petițiilor cetățenilor;
În raport cu prevederile constituționale, controlul parlamentar se referă, la întreaga activitate statală și la toate autoritățile publice ce se realizează prin căi și mijloace adecvate. (întrebările, interpelările, ancheta parlamentară și moțiunea de cenzură). Una dintre cele mai complexe probleme în politica românească de după 1989 este aceea a relației dintre puterea legislativă și puterea executivă în interiorul sistemului politic.
Actuala Constituție a României asează, printr-o dispoziție cu caracter de principiu, întreaga administrație publică sub un control parlamentar general, dispunând, prin articolul 111 (1), că "Guvernul și celelalte autorități ale administrației publice, în cadrul controlului parlamentar al activității lor, sunt obligate să prezinte informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de senat sau de comisiile parlamentare ".
Raporturile Guvernului cu Parlamentul se realizează, potrivit prevederilor constituționale, prin: informarea deputaților și senatorilor (art.111), întrebările și interpelările pe care parlamentarii le pot adresa membrilor Guvernului art.112 alin.(1), posibilitatea introducerii moțiunilor simple art.112 alin.(2) și de cenzură (art.113), angajarea răspunderii Guvernului (art.114), precum și prin procedura delegării legislative (art.115). Această legătură între puterea legiuitoare și cea executivă constituie elementele funcției de control a Parlamentului asupra Guvernului.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Fundamentelor Teoretice Si Politice ale Controlului Parlamentar Asupra Administratiei (ID: 126252)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.