Amanarea Aplicarii Pedepsei

INTRODUCERE

Amânarea aplicării pedepsei este o sancțiune penală care intră în sfera de activitatea a serviciului de probațiune iar alegerea acestei instituții ca temă a lucrării mele are ca motiv faptul că reprezintă una dintre măsurile de individualizarea a pedepsei a cărei cunoaștere aprofundată este necesară datorită elementelor de noutate pe care aceasta le aduce în activitatea serviciului de probațiune, a numărului mare de cazuri în care instanța dispune executarea acesteia la nivelul serviciului de probațiune și a nevoii de a efectua în mod eficient activitatea de punere în aplicare.

Ca element de noutate în sfera execuțional penală și ca modalitate de individualizare judiciară a pedepsei, care, sub aspectul frecvenței cu care este dispusă, tinde să se impună, alături de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ca principală activitate a serviciilor de probațiune, amânarea aplicării pedepsei, deși pare o suspendare sub supraveghere cu consecințe diminuate, necesită o analiză adecvată care să permită profesionistului o punere în executare adaptată la specificul instituție și la prevederile legale.

Interesul pentru această temă rezidă atât în faptul că, deși vorbim despre o instituție nouă, impactul acesteia în activitatea curentă a serviciilor de probațiune este evidentă cât și, în egală măsură, în cunoașterea consecințelor pe care le comportă această formă de individualizare prin raportare la persoana condamnată, consecințe ce o deosebesc radical de suspendarea sub supraveghere.

Astfel, mi-am propus o analiză a acestei instituții atât în scopul diseminării informației în cadrul colectivului din care fac parte cât și a realizării unei corecte puneri în executare și, pe cale de consecință, a îmbunătățirii activității de probațiune, instituția amânării aplicării pedepsei comportând, comparativ cu instituția pe care a înlocuit-o (suspendarea condiționată a executării pedepsei), valențe net superioare în procesul de reintegrare socială a persoanei față de care s-a dispus.

Vom porni în această analiză de la ideea că legiuitorul a intenționat ca prin includerea în legislația penală a amânării aplicării pedepsei să substituie instituția suspendării condiționate a executării pedepsei precum și de la aceea că, la prima vedere, amânarea este similară suspendări sub supraveghere a executării pedepsei însă comporta multiple diferențe în special în ceea ce privește efectele juridice.

Ca obiective ale lucrării mi-am propus să realizez o descriere a conținutului legal al acestei instituții accentuând elementele care au relevanță pentru serviciul de probațiune, să evidențiez atribuțiile consilierului de probațiune necesare în ceea ce privește punerea în executarea a acestei sancțiuni și să conturez un model de bună practică. Totodată, prin apelul la practică, voi exemplifica situațiile întâlnite în activitatea curentă atât sub aspectul laturilor pozitive cât și a celor în care este necesară identificarea de soluții pentru problemele întâlnite, scopul fiind menținerea și pe viitor a unor standarde de calitate în activitatea derulată.

Capitolul I. Amânarea aplicării pedepsei – natura juridică, noțiune și condiții.

I.1. Noțiunea și natura juridică a amânării aplicării pedepsei

Amânarea aplicării pedepsei este o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei constând în amânarea temporară a aplicării pedepsei închisorii de cel mult doi ani sau a pedepsei amenzii stabilite cu privire la inculpatul persoana fizică major care a comis o infracțiune, când instanța apreciază, ținând seama de persoana infractorului și de conduita acestuia avută înainte și după comiterea infracțiunii, că în raport cu situația personală a inculpatului, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară dar se impune supravegherea conduitei sale pentru un termen de supraveghere de fix 2 ani.

Este o instituție de inspirație franco-germană, menită să substituie suspendarea condiționată a executării pedepsei și a fost caracterizată drept „anticamera renunțării la aplicarea pedepsei” sau „ o veritabilă sabie a lui Damocles care atârnă asupra inculpatului pe parcursul termenului de supraveghere”. În Franța, amânarea apare în trei variante care se pot aplica numai în cazul delictelor și a contravențiilor iar în Germania funcționează în cadrul pedepselor pecuniare de maxim 180 zile amendă.

Instituția amânării se regăsește, într-o formă sau alta și în alte sisteme de drept, de exemplu – în Ungaria a fost introdusă în anul 1995 pentru minori și din 1999 pentru persoanele majore o formă similară de „ amânarea a acuzării” pe o durată de unu sau doi ani, în care persoana care a comis o infracțiune este supravegheată de serviciul de probațiune și are de executat o serie de obligații. În Irlanda există de asemenea o formă similară de „ amânare a stabilirii unei pedepse, corelată cu o supraveghere din partea serviciului de probațiune. Art. 399 din NCPP statuează că „instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal” astfel că se poate observa cu ușurință că instituția amânării nu reprezintă o ipoteză de condamnare și se încadrează ca soluție procesuală distinctă. Spre deosebire de suspendarea sub supraveghere, amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă o veritabilă măsură de individualizare a executării pedepsei deoarece pedeapsa nu este aplicată efectiv ci numai stabilită în durata sau cuantumul ei.

Alegerea acestei modalități de individualizare judiciară a pedepsei nu presupune dispunerea de către instanță a unei soluții de condamnare, ci stabilirea unei pedepse iar apoi amânarea aplicarea acesteia, iar pedeapsa stabilită nu se va executa decât în situația revocării ei. In această situație persoana care primește acest tip de sancțiune nu are calitatea de persoană condamnată ci aceea de persoană sancționată penal căreia nu i se pot impune interdicții, decăderi care decurg în mod normal dintr-o condamnare.

În practică am întâlnit în mod frecvent sentințe penale în care instanța de judecată folosește formularea condamnă persoana X în loc de stabilește pedeapsa, spre exemplu în S.P. nr. 38/12.05.2014 a Judecătoriei Pogoanele; S.P. 85/30.09.2014 a Judecătoriei Pătârlagele – „ condamnă pe inculpatul P.R. la pedeapsa de 1 an închisoare iar în temeiul art. 83 amână aplicarea pedepsei.

Deși amânarea aplicării pedepsei prevăzută de noul cod penal pare a fi o instituție asemănătoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de codul penal anterior, întrucât, în cazul ambelor instituții, dacă nu intervine revocarea sau anularea, efectul este absența oricărei decăderi, interdicții sau incapacități, între aceste instituții de drept penal există o serie de diferențe precum:

I.2. Condițiile în care instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei

Acestea sunt prevăzute de art. 83 din codul penal și sunt încadrate în două categorii:

– condiții obiective – privitoare la infracțiunea comisă, respectiv: 1. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie amenda ori închisoarea mai mică de 7 ani (fie ca pedepse unice sau prevăzute alternativ). În cazul tentativei se va avea în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta consumată; 2. pedeapsa stabilită de instanța de judecată, inclusiv în cazul concursului de infracțiune, este amenda indiferent de cuantumul acesteia sau închisoarea de 2 ani sau mai mică (fie ca pedepse unice sau prevăzute alternativ). Măsura poate fi dispusă și atunci când s-au stabilit pedepse complementare.

– condiții subiective – privitoare la persoana infractorului – 1. infractorul să nu fi fost anterior condamnat definitiv la pedeapsa închisorii (nu prezintă importanță forma de vinovăție cu care a fost săvârșită infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea). Măsura va putea fi aplicată dacă persoana a fost condamnată la amenda penală, dacă condamnarea definitivă la pedeapsa închisorii nu mai este prevăzută de legea penală, dacă persoana anterior a beneficiat de renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă a fost condamnat pentru o infracțiune comisă în stare de minoritate; 2. Infractorul să-și manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunității. Prin aceasta condiție se asigură compatibilitatea noilor legii penale cu art.4 din Convenția Europeana și art.42 din Constituție. Astfel instanța are obligația de a întreba dacă își exprimă acordul iar dacă nu își manifestă voința în acest sens, nu se va putea dispune amânarea aplicării pedepsei 3. Infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților; 4. În raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. În vederea analizării conduitei, instanța poate dispune efectuarea unui referat de evaluare de către serviciul de probațiune.

Îndeplinirea acestor condiții nu creează un drept al inculpatului de a obține o soluție de amânare a aplicării pedepsei ci numai o facultate, instanța de judecată putând dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau chiar o soluție de condamnare.

În practica serviciului de probațiune deși legea stabilește condiții de aplicare pentru fiecare dintre masurile/mijloacele de individualizare a executării pedepsei, se observă existența unor situații in care instanțele de judecata au dispus sancțiuni diferite pentru persoane cu situații similare și care au comis aceeași infracțiune. Spre exemplu în cazul Sentinței penale nr. 634/10.06.2014 a Judecătorie Buzău, privind pe B.I.M. sancționat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat instanța de judecată a dispus suspendarea sub supraveghere cu obligația de a efectua 60 zile de muncă în folosul comunității. Acesta este un tânăr în vârstă de 20 ani care a sustras cereale din curtea unui vecin, nu este căsătorit, nu are copii, locuiește cu părinții săi, a absolvit 8 clase școlare și muncește ca ziler în agricultură obținând 56-60 lei/zi. În cazul Sentinței penale nr.637/11.06.2014 a Judecătoriei Buzău privind pe A.A.V. sancționat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat instanța de judecată a dispus amânarea aplicării pedepsei cu obligația de a efectua 60 zile de muncă în folosul comunității. Acesta este un tânăr în vârstă de 20 ani care a sustras cereale din curtea unui vecin, nu este căsătorit, nu are copii, locuiește cu părinții săi, a absolvit 8 clase școlare și muncește ca ziler în agricultură obținând 56-60 lei/zi. Având în vedere situația prezentată consider că acest tip de situații vor mai fi întâlnite în activitatea serviciilor de probațiune datorită lipsei unei practici unitare la nivelul instanțelor de judecată.

1.3. Situații excepționale în care se dispune amânarea aplicării pedepsei .Amânarea aplicării pedepsei este consacrată în mod distinct în cadrul anumitor infracțiuni, unde aceasta poate fi aplicată independent de verificarea condițiilor analizate anterior. Este vorba de infracțiunea de abandon de a familie (art. 378 NCP) și de infracțiunea de împiedicare a accesului la învățământul general obligatoriu (art.380 NPC).

În aceste situații, daca instanța alege să dispună că persoana să efectueze muncă în folosul comunității va fi necesar acordul persoanei sancționate deoarece impunerea unei astfel de obligații fără consimțământul persoanei ar conduce la o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În mod evident aplicarea sancțiunii în astfel de situații are un efect benefic asupra persoanei sancționate în sensul că activitatea de control și asistare desfășurate în cadrul procesului de supraveghere este cea care asigură totodată și respectarea obligației pentru care a fost sancționat, în speță, obligația de a plăti pensia de întreținere sau a celei de a nu împiedica accesul la învățământul general obligatoriu. Astfel, că în aceste situații, evitarea comiterii de noi infracțiuni poate însemna doar asigurarea continuă a îndeplinirii obligațiilor anterior amintite, precum și continuarea efectuării demersurilor necesare îmbunătății situației personale.

Spre exemplu: Persoana supravegheată, S.G. a fost sancționată prin sentința penală nr.964/2014 a Judecătoriei Buzău pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie constând în aceea că pentru o perioadă de 7 luni nu a plătit pensia de întreținere pentru copilul său minor SAM în vârstă de 14 ani. Prin evaluarea inițială a acestuia și depunea de acte doveditoare, s-au obținut următoarele informații: – S.G., în vârstă de 41 ani, a divorțat de aproximativ 7 ani iar în timpul căsătoriei a avut doi copii, respectiv SAM, în vârstă de 14 ani și S.L. în vârstă de 19 ani care de la vârsta de 16 ani locuiește faptic împreună cu acesta. Este administratorul firmei proprii care desfășoară activități în domeniul petrolier, obține venituri de aproximativ 4000 lei/lună, locuiește în casa proprietate personală și a absolvit Facultatea de Petrol și Gaze. Nu are antecedente penale, nu are probleme de sănătate și este cunoscut ca o persoană care obișnuiește să se implice în multe activități de caritate. Își petrece timpul liber în compania prietenilor săi care au un comportament pro-social și își stabilește ca planuri de viitor să continue dezvoltarea propriei afaceri și să își sprijine copii în realizarea planurilor lor. Despre comiterea faptei penale a relatat că a avut o înțelegere verbală cu fosta soție prin care stabiliseră că aceasta poate pleca în Italia pentru o perioada de 1 an iar el se va ocupa de creșterea și îngrijirea ambilor lor copii. Au stabilit că daca el îi va acorda acest tip de sprijin nu va mai plăti pensia de întreținere. La întoarcerea în România a fostei soții unul dintre cei doi copii minori a revenit în locuința acesteia iar el nu a plătit pensia de întreținere deși a participat la creșterea acestuia prin procurarea de haine, alimente, etc.

Capitolul II. Măsurile de supraveghere

II.1. Termenul de supraveghere

Spre deosebire de legislația anterioară în care durata executării pedepsei neprivative de libertate se numea termen de încercare, în legislația penală actuală se regăsește sub denumirea de termen de supraveghere și este o perioada de „probă” ce presupune în mod obligatoriu respectarea unor măsuri și executarea unor obligații, deci o supraveghere din partea serviciului de probațiune pe toată durata acestui termen.

Termenul de supraveghere începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei și are o durată fixă indiferent de cuantumul pedepsei amenzii sau al închisorii stabilite de instanță.

Conținutul efectiv al supravegherii în cazul amânării este dat de faptul că pe durata termenului de supraveghere, instanța impune în mod obligatoriu respectarea de către persoana sancționată a unui set de măsuri de supraveghere și poate impune executarea uneia sau mai multor obligații. Pedepsele complementare aplicate alături de pedeapsa principală nu se vor executa pe durata termenului de supraveghere iar daca va intervenii anularea sau revocării aplicării măsurii, aceste pedepse urmează regimul dreptului comun.

II.2. Noțiuni teoretice și practice privind măsurile de supraveghere

Legea 252/2013 stabilește următoarea logică generală de executare a măsurilor de supraveghere: – instanța stabilește prin hotărâre definitivă care sunt măsurile/obligațiile impuse persoanei sancționate iar aceasta este comunicată serviciului de probațiune competent;- lucrarea este repartizată de șeful serviciului unui consilier de probațiune; – acesta realizează demersurile necesare executării/ respectării de către persoana sancționată a acestor măsuri. Consilierul de caz controlează nemijlocit respectarea de către persoana sancționată a măsurilor de supraveghere pe întreaga durată a termenului de supraveghere. Asupra acestor măsuri nu se va putea dispune modificarea sau încetarea lor ci se vor executa în mod cumulativ și obligatoriu. Persoana față de care instanța de judecată a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte pe întreaga perioadă a executării sancțiunii, următoarele cinci măsuri de supraveghere:

a). să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta.

Spre deosebire de vechea reglementare în care aceasta măsură avea următoarea formulare: „ să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul ……..”, noul cod penal, prin modificările aduse acestei măsuri, restabilește ordinea firească a lucrurilor stabilind în mod expres că datele la care persoana se va prezenta la serviciul de probațiune vor fi stabilite de consilier și nu de către instanța de judecată prin hotărârea de judecată așa cum se întâmpla uneori în practica serviciului de probațiune. Din acest punct de vedere procesul de supraveghere trebuie atent planificat în funcție de o evaluare inițială obligatorie și prealabilă. Evaluarea inițială, reevaluarea continuă și monitorizarea pașilor efectuați de persoana sancționată în scopul îmbunătățiri situației personale, a evitării comiterii de infracțiuni și deci a reintegrării sale, conferă dreptul de a modifica frecvența întrevederilor ca o modalitate de recompensare sau de sancționare a comportamentului acestei persoane.

Spre exemplu – numitul T.C. a fost sancționat prin sentința penală 706/08.07.2014 a Judecătoriei Buzău, pentru comiterea infracțiunii de furt. Prima întrevedere a avut loc în data de 28.08.2014 iar planul de supraveghere s-au stabilit ca obiective reluarea cursurilor școlare și dobândirea permisului de conducere auto. Beneficiarul s-a înscris la cursurile școlare pentru anul școlar 2014-2015, a început frecventarea acestora. Totodată a făcut școala de șoferi și a obținut permisul de conducere auto. Având în vedere demersurile făcute de acesta în scopul îmbunătății situației sale, s-a realizat modificarea frecvenței întrevederilor în sensul de a se prezenta o dată la două luni

Pașii realizați de consilierul de probațiune în cazul acestei măsuri sunt: – să convoace persoana sancționată în termen de 5 zile de la primirea copiei de pe hotărârea de judecată comunicând data și ora la care la care trebuie să aibă loc întrevederea, adresa serviciului de probațiune, numărul de telefon; – să stabilească în planul de supraveghere calendarul întrevederilor fixate pe perioada supravegherii arătând data, locul și frecvența întrevederilor – să informeze persoana sancționată privind consecințele care decurg în cazul încălcării măsurii – să aducă la cunoștință data următoarei întrevederi.

b). să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

Codul penal anterior nu prevedea un echivalent al acestei măsuri fiind o măsură legală nou introdusă iar semnificația acesteia este dată de rolul pe care îl statuează noua legislație penală pentru consilierul de probațiune în ansamblul procesului de supraveghere. Art. 34 alin 4 din Hotărârea de Guvern nr. 1239/2000 privind aprobarea regulamentului de aplicare a O.G. 92/2000 prevedea posibilitatea consilierului de probațiune de a efectua vizite anunțate sau neanunțate la domiciliul sau reședința persoanei supravegheate în scopul constatării stării de fapt.

Legislația penală actuală impune persoanei supravegheate să primească vizitele acestuia iar nevoia de reglementare a acestei măsuri de supraveghere a rezultat probabil din situațiile practice anterioare intrării în vigoare a codului penal, când neexistând o obligație expresă și invocând drepturi referitoare la viața privată, la intimitatea locuinței, îi era refuzat accesul în locuința persoanei supravegheate. Efectuarea vizitei la domiciliul persoanei rămâne o posibilitate și nu o obligație. Acestea pot fi anunțate sau nu, se vor consemna într-un proces verbal de constatare și se vor realiza la libera apreciere a consilierului de probațiune, în timpul programului de lucru al acestuia.

În practica de specialitate se evidențiază utilitatea efectuării unei astfel de vizite prin faptul că în acest fel se poate verifica în mod direct respectarea măsurilor de supraveghere și a informațiile furnizate de către persoana supravegheată, se poate constata starea de fapt în ceea ce privește situația familială, locativă, situația financiară ori cea ocupațională a persoanei condamnate precum și a faptului că se pot obține cu mai multă ușurință informații necesare realizării unei intervenții specifice eficiente.

c.) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile precum și întoarcerea.

Noul cod penal, spre deosebire de reglementarea anterioară („să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea”) se raportează exclusiv la locuința persoanei deoarece aceasta este relevantă pentru supravegherea efectivă consacrând astfel în mod expres competența teritorială a unui serviciu de probațiune. În practică sunt foarte multe persoane care locuiesc fără forme legale într-o anumită locuință și nu au stabilit un anumit domiciliu sau au un domiciliu la care nu sunt găsite efectiv. Astfel că schimbarea domiciliului sau reședinței fără modificări privind locul în care persoana sancționată trăiește efectiv nu prezintă relevantă pentru procesul de executare a sancțiunii.

Se observă și modificarea duratei unei deplasări care trebuie anunțată în sensul reducerii perioadei de la 8 zile la 5 zile. Prin aceasta, probabil că legea penală a avut în vedere o adaptare la durata de ansamblu a termenului de supraveghere.

Consilierul de probațiune va efectua următoarele demersuri: – va solicita informații și acte doveditoare privind situația locativă la data începerii executării sancțiunii (acestea sunt consemnate și atașate dosarului de supraveghere); – va informa scris și verbal persoana sancționată că este obligată să anunțe în prealabil serviciul de probațiune în legătură cu orice schimbare de locuință, precum și despre orice deplasare care depășește 5 zile, comunicând noua adresă, numărul de telefon, precum și, după caz, data întoarcerii; – va informa persoana că anunțul se face în mod scris cu excepția cazurilor urgente, când se va face mai întâi prin alte mijloace de comunicare; – va informa că în cazul deplasări care depășește 5 zile, persoana supravegheată, are obligația de a comunica în scris și de a pune la dispoziție adresa și/numărul de telefon la care poate fi găsită pe perioada deplasării și că la data expirării deplasării persoana supravegheată are obligația să anunțe despre întoarcerea sa; – în cazul în care persoana își schimbă locuința, va trimite dosarul de probațiune serviciului de probațiune care devine competent și va informa instanța de judecată.

În cazul în care persoanei sancționate îi este impusă una dintre obligațiile de a face iar în timpul executării aceștia își schimbă locuința în circumscripția teritorială a unui alt serviciu de probațiune ne vom afla în situația în care respectarea măsurilor de supraveghere influențează în mod evident executarea obligațiilor.

Spre exemplu – în cazul obligației de a efectua muncă în folosul comunității instanța de judecată este obligată să numească două dintre instituții din comunitatea locală în care se va efectua munca iar consilierul după evaluarea inițială va alege una dintre acesta. In speță, persoana sancționată efectuează o parte din numărul de zile de muncă în folosul comunității și își schimbă locuința în alt județ. În acest caz ne aflam în situația în care se impune modificarea obligației de a efectua muncă în folosul comunității prin indicarea de către instanța de judecată a două instituții din circumscripția teritorială în care are locuința persoana sancționată, precum și numărul de ore care se vor efectua. Fiind vorba despre o modificare a obligației este necesar ca solicitarea adresată instanței de judecata să fie însoțită de un raport de evaluare întocmit de către consilierul de probațiune. Se impune în acest caz reluarea procedurii de punere în executare a obligației de către consilierul de probațiune nou desemnat. Aceasta situație am întâlnit-o în cazul Sentinței penale1834/07.07.2014 a Judecătorie Brașov, privind pe C.C. sancționat pentru comiterea infracțiunii de conducere cu permisul suspendat. Acesta locuia fără forme legale în județul Buzău iar la aproximativ 2 luni de la data începerii executării sancțiunii s-a mutat în orașul Brașov.

d.) să comunice schimbarea locului de muncă

Elementul de noutate aduse de noul cod penal este reprezentat de renunțarea la cerința de a justifica schimbarea locului de muncă și are semnificația de a realiza alinierea legislației române la principiile drepturilor fundamentale ale omului și la libertatea fiecărei persoanei de a-și alege locul de muncă pe care-l consideră cel mai potrivit. Este necesară cunoașterea locului de muncă datorită relevanței acestui factor în planificarea unei intervenții specializare și în creșterea șanselor de reintegrare socială.

În cazul acestei măsuri managerul de caz va proceda la efectuarea următoarelor demersuri: – să solicite informații și acte doveditoare privind situația lucrativă la data începerii executării sancțiunii – să informeze scris și verbal persoana sancționată privind obligația de a comunica deîndată schimbarea locului de muncă și că această comunicare se face numai în scris, precizându-se motivele schimbării locului de muncă, noul loc de muncă al persoanei supravegheate, natura muncii pe care o desfășoară și descrierea activității; – să solicite documente justificative aducându-i la cunoștință că acestea se depun la dosarul de probațiune în termen de 30 zile de la data angajării;- dacă persoana supravegheată nu prezintă documente, va verifica autenticitatea acestor informații prin contactarea unității angajatoare;

e.) Să comunice informații și documente de natură să permită controlul mijloacelor sale de existență

Față de legislația penală anterioară, noua reglementare adaugă și obligația persoanei de a comunica documentele care să justifice mijloacele de existență. Măsura de supraveghere face referire la o noțiune vagă și anume aceea de „mijloace de existență” care poate depășii posibilităților consilierului de a le verifica însă în esență legea se refera la situația financiară a persoanei sancționate.

Consilierul de probațiune are următoarele atribuții: – să solicite informații și acte doveditoare privind situația financiară la data începerii executării sancțiunii ( acestea sunt consemnate și atașate dosarului de supraveghere) – să informeze privind obligația de a comunica scris și verbal orice schimbare privind mijloacele de existență ale persoanei supravegheate,- să consemneze aspectele constatate cu ocazia fiecărei întrevederi iar dacă există modificări să solicite documente justificative, – să aducă la cunoștință consecințele nerespectării acestei măsuri.

II.3. Aspecte practice privind supravegherea respectării masurilor de supraveghere

Referitor la activitatea serviciilor de probațiune nu s-au întâmpinat dificultăți majore privind punerea în executare și supravegherea acestor măsuri de supraveghere. De la momentul încredințării dosarului de probațiune s-au stabilit relații eficiente de colaborare atât cu persoana sancționată penal sau membri familiei lui cât și cu organele de politie din localitatea de domiciliu sau alte instituții comunitare. In speța persoanele sancționate respectă măsurile care le revin, se prezintă la termenele stabilite, depun acte doveditoare privind domiciliu, locul de muncă și veniturile realizate și aduc la cunoștința consilierului responsabil de caz informații privind modificările intervenite în situația personală. În vederea verificării respectării măsurilor de supraveghere, se colaborează cu reprezentanți ai politiei, ai asistentei sociale sau al instituției angajatoare existând o legătură cu aceștia pe întreaga durată a termenului de supraveghere.

În ceea ce privește sentințele penale prin care s-a dispus sancțiunea penală s-au întâlnit situații precum: – în dispozitivul hotărârii de judecată, prima măsură este formulată în sensul de: „ Să se prezinte la sediul Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău” – spre exemplu: Sentința penala 864/30.09.2014 a Judecătoriei Buzău, însă aceasta nu constituie o dificultate în punerea în executarea și respectarea acestei masuri. În scopul evitării acestor tipuri de situații consider că este necesară realizarea de întâlniri periodice cu reprezentați a instanțelor de judecata, în principal cu judecători delegați prin care să aibă loc discuții privind modificarea denumirilor serviciilor și a organizării sistemului de probațiune precum și a altor aspecte întâlnite în practică;

– în dispozitivul hotărârii de judecată au fost situații prin care instanța stabilise a fi respectate doar patru din cele cinci măsuri de supraveghere. Având în vedere că în cazul acestei instituții există obligativitatea legală de a dispune respectarea tuturor măsurilor de supraveghere, consilierul de probațiune a adus la cunoștința instanței de judecată existența acestei situații iar aceasta a dispus prin încheiere de îndreptare a erorii materiale respectarea celor cinci măsuri de supraveghere. (exemplu este sentința penală nr.819/16.09.2014 a Judecătoriei Buzău)

Capitolul III. Obligațiile de supraveghere

III.1. Considerații teoretice

Pe lângă măsurile de supraveghere, instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute limitativ de art. 85 alin. 2 NCP. În cazul acestei sancțiunii penale impunerea unei obligații are caracter facultativ pentru instanța de judecată. Acesta este unul dintre elementele care diferențiază aceasta măsură de individualizare față de celelalte măsuri sau mijloace de individualizare a pedepsei. Spre exemplu în cazul suspendării sub supraveghere instanța de judecată trebuie să impună una sau mai multe obligații persoanei condamnate.

Legiuitorul a înțeles ca prin noua legislație penală să ofere judecătorului un număr mai mare de obligații astfel încât la momentul individualizării pedepsei să poată alege cele mai potrivite dintre acestea în funcție de persoana sancționată, de situația acesteia, de recomandările serviciului de probațiune și de șansele sale de reabilitare.

Astfel, instanța poate impune pe perioada supravegherii una sau mai multe obligații din cele 11 statuate de legea penală. Se evidențiază totodată că există o repartizare a acestora în obligații de a face și de a nu face.

III.2. Obligații de a face

Obligațiile de a face sunt acele obligații în care Serviciul de probațiune are sarcina de a organiza, supraveghea, verifica și controla respectarea acestora atât cu privire la persoana sancționată cât și la instituția implicată în executarea acestora.

Ca regulă generală referitoare la activitatea de punere în executare, Legea 253/2013 stabilește următorii pașii: – după repartizarea efectuată de șeful serviciului unui consilier de probațiune manager de caz, acesta convoacă persoana sancționată și realizează o evaluare inițială a acestuia; – în urma acestei evaluări va emite o decizie în care stabilește aspectele referitoare la executarea obligației arătând informații privind datele personale și de contact, numărul hotărârii judecătorești și instanța de judecată care a pronunțat hotărârea, precum și modul, locul în care se execută obligația cu arătarea termenului limită pentru începerea acestuia; – decizia și copia de pe dispozitivul hotărârii judecătorești se comunică, instituției din comunitate; – executarea obligației este supravegheată și controlată de serviciul de probațiune.

Aceste obligații sunt:

a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; – Este o obligație care se regăsește în legislația majorității statelor cu un sistem de probațiune consolidat. Urmarea unui curs școlar sau de calificare profesională raportată la pregătirea persoanei sancționate crește șansele de a găsii un loc de muncă iar persoana își valorifică în mod constructiv timpul disponibil, intra în legătură cu persoane noi și poate identifica cu mai multă ușurință modele pozitive de comportament, poate învăța acest tip de comportament și deci va putea realiza creșterea șanselor de integrare socială. În cazul în care persoana sancționată va urma un curs de calificare, aceasta va începe cursul în termen de maxim 6 luni de la data primei întrevederi, iar daca va urma un curs de pregătire școlară, aceasta se va înscrie în anul școlar următor.

Stabilirea în concret a cursului de pregătire școlară sau calificare profesională este atributul consilierului de probațiune care va decide pe baza evaluării cursul care trebuie urmat și instituția din comunitate în care urmează să aibă loc cursul, comunicând instituție si persoanei o copie de pe dispozitivul hotărârii de judecată și decizia sa.

Astfel, managerul de caz ia măsurile necesare în vederea identificării modalităților concrete de înscriere a persoanei la un astfel de curs, informează persoana supravegheată cu privire la colaborarea cu instituțiile din comunitate și totodată urmărește stabilirea efectivă a unui curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, prin raportare la situația și nevoile persoanei supravegheate. După ce a realizat evaluarea inițială, va identifica instituția din comunitate, va stabili cursul la care va fi înscris și va întocmi decizia. Decizia se întocmește în trei exemplare, din care unul se comunică instituției din comunitate stabilite, unul persoanei supravegheate, un exemplar atașându-se dosarului de probațiune. Dacă se constată imposibilitatea continuării ori finalizării cursului din motive neimputabile persoanei ori instituției din comunitate stabilită pentru executarea obligației, se va decide continuarea executării în altă instituție și va încunoștința judecătorul delegat cu executarea;

Supravegherea și controlul respectării obligației atât cu privire la persoana supravegheată cât și la instituția stabilită se efectuează de serviciul de probațiune.

Din punct de vedere practic, am constatat că în cazul unei persoane sancționate care a absolvit câteva clase școlare este dificilă înscrierea, frecventarea și finalizarea cursurile școlare de tip A Doua Șansă deoarece aceste cursuri se organizează doar de un număr restrâns de către instituții școlare stabilite de Inspectoratul Județean Buzău și doar în orașele Buzău și Râmnicul Sărat, existând și situații în care nu s-au organizat cursuri pentru anul școlar în care acesta avea dreptul să înscrie, respectiv anul școlar următor începerii executări sancțiunii.

Spre exemplu situația persoanei C.C în cu domiciliul in com. Luciu, jud. Buzău, în vârstă de 21 ani, sancționată prin Sentința penală nr.678/2014 a Judecătoriei Buzău pentru comiterea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori și în sarcina căreia s-a impus executarea acestei obligații. La evaluarea inițială a acestuia s-a constat că a absolvit trei clase școlare, muncea fără forme legale în agricultură și avea venituri situate sub nivelul salariului minim pe economie. După analizarea situației cursurilor școlare organizate în județul Buzău s-a evidențiat faptul că în cadrul cursurilor de tip A Doua Șansa nu se făceau înscrieri pentru clasa IV. In această situație consilierul de probațiune a ales ca persoana să urmeze un curs de calificare profesională, dispunând înscrierea la cursul de calificare – lucrător în industria lemnului organizate de către Agenția de Ocupare și Formare Profesională Buzău.

În ceea ce privește cursurile de calificare profesionale se observă că în județul Buzău se poate colabora doar cu instituții publice, în speță Agenția de Ocupare si Formare Profesională deoarece nu există alte instituții sau organizații abilitate conform legii pentru a participa la executarea sancțiunilor neprivative de lege. Prin abilitarea altor instituții se va realiza creșterea numărului de instituții la care poate fi înscrisă o persoană sancționată, se vor diversifica tipurile de cursuri la care acestea pot participa și se va facilita activitatea consilierului de probațiune de a alege unul dintre cursuri potrivit abilităților persoanei în cauză. Totodată consider că se obține și îmbunătățirea șanselor persoanei sancționate de a îndeplinii cu mai multă ușurință obligația impusă de instanța de judecată și într-o perioadă de timp mai mică. Din acest punct de vedere se observă că este necesară completarea și aplicarea de norme metodologice privind procedura de abilitare a instituțiilor și organizațiilor nonguvernamentale care pot fi implicate în această procedură, demararea acestei procedurii, precum și desfășurarea de activități de informare și atragere a implicării unor astfel de instituții în activitatea serviciilor de probațiune.

b.) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță.

În cazul amânării aplicării pedepsei impunerea unei astfel de obligații este facultativă pentru instanța de judecată spre deosebire de suspendarea sub supraveghere unde impunerea acesteia este obligatorie. Munca neremunerată în folosul comunității se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, 2 ore de activitate prestată efectiv echivalând cu o zi de muncă. În cazul persoanelor care desfășoară o activitate remunerată sau urmează cursuri de învățământ ori de calificare durata muncii prestate în aceeași zi calendaristică poate fi de maxim 2 ore. La solicitarea persoanei supravegheate, durata poate fi prelungită de către consilierul de probațiune cu până la 2 ore de muncă. În zilele nelucrătoare sau în cazul persoanelor care nu desfășoară activitate remunerată ori nu urmează un curs, durata muncii prestate într-o zi calendaristică nu poate depăși 8 ore.

Pe baza informațiilor furnizate de serviciul de probațiune privind posibilitățile concrete de executare a obligației la nivelul serviciului și ale instituțiilor comunitare, instanța stabilește în hotărârea de judecată două instituții unde urmează să fie executată munca neremunerată. Consilierul de probațiune după primirea copiei după sentința de condamnare, va decide pe baza evaluării inițiale în care dintre cele două instituții din comunitate urmează a se executa obligația, tipul de activitate comunicând instituției o copie de pe dispozitivul hotărârii precum si decizia sa.

Din punctul de vedere al persoanelor față de care se poate aplica această obligație, se arată că este o obligație care are o aplicabilitate generală indiferent de tipul infracțiunii săvârșite, cu condiția să confirme aptitudinea de a muncii. Se evidențiază că responsabilitatea supravegherii executării obligației revine serviciului de probațiune însă aceasta nu presupune prezenta consilierului de probațiune în timpul derulării activității ci de necesitatea ca acesta să se asigure că persoana sancționată derulează efectiv orele de muncă în directă colaborare cu reprezentanții instituției sau organizației în care aceste ore vor fi prestate.

În practică am întâlnit mai multe situații care pot fi apreciate ca dificultăți întâlnite în activitatea consilierilor și care prin modalitatea de lucru aplicată poate reprezenta un bun model de practică. Spre exemplu: în cazul sentinței penale nr.86/30.08.2014 a Judecătoriei Pătârlagele, privind pe T.C., în vârstă de 24 ani sancționat pentru comiterea infracțiunii de furt, instanța de judecată a stabilit în sarcina sa obligația de a efectua 30 zile muncă în folosul comunității fără a indica în sentința de judecată instituțiile în care se va desfășura această activitate. Astfel ne-am aflam în situația în care obligația nu poate fi pusă în executare potrivit legii deoarece consilierul nu are posibilitatea de a individualiza două instituții din comunitatea în care poate fi executată obligația. In această situație s-a procedat la înștiințarea instanței de judecata privind situația existentă precum și la consemnarea în procesul verbal de prima întrevedere a situației existente. Instanța de judecată a comunicat serviciului de probațiune o încheiere de îndreptare a erorii materiale prin care se specificau instituțiile în care se va efectua munca în folosul comunității moment de la care s-au început demersurile necesare executării obligației;

– în cazul sentinței penale nr.38/12.05.2014 a judecătoriei Pogoanele privind pe P.R. cu domiciliul în com. Padina, jud. Buzău, în vârstă de 30 ani, sancționat pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influenta alcoolului, instanța a stabilit în sarcina acestuia obligația de a efectua 50 zile de munca în folosul comunității doar în cadrul Primăriei Pogoanele și fără a indica cea de-a doua instituție în care poate fi efectuată munca în folosul comunității. In acest caz, persoana sancționată are obligația de a efectua muncă în folosul comunității într-o localitate situată la câțiva zeci de kilometrii de localitatea de domiciliu iar aceasta presupune cheltuieli zilnice privind transportul pe întreaga durată a desfășurării activității ceea ce a creat pentru acesta o aprofundare a precarității situației sale financiare. Consilierul a înștiințat instanța de judecată care a comunicat după aproximativ 2 luni, încheierea de îndreptare a erorii materiale prin care stabilise și cea de-a doua instituție, respectiv Primăria comunei Padina județul Buzău. Având în vedere termenele prevăzute de lege privind punerea în executarea a acestei obligații, în mod evident mai scurte decât cele în care se realizează procedura de îndreptare a erorilor materiale de către instanța de judecată, s-a procedat la începerea executării muncii în folosul comunității la instituția arătată inițial de instanța de judecată.

Ca aspect benefic al impunerii și executării obligației de a efectua muncă în folosul comunității, evidențiat din activitatea practică, se observă că persoana sancționată are posibilitatea de a repara prejudiciul creat societății prin comiterea faptei penale, învață o meserie nouă, își dezvolta propriile abilități și creează posibilitatea de a obține un loc de munca chiar în instituția în care execută obligația. Totodată, persoana devine mult mai organizată, mai responsabilă, își dezvoltă spiritul de echipă și crește capacitatea de adaptabilitate în relații interpersonale. Se mai observă că are loc o creștere a respectului fată de autoritate, o mai bună empatizare față de persoanele vătămate și pierderile suferite de aceasta, precum și o facilitare a procesului de identificare și însușire a modelelor de comportament pro-social.

c.) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Este una dintre obligațiile care nu au corespondent în legislația anterioară iar introducerea ei în noua legislație penală reprezintă o abordare modernă a procesului de supraveghere în conformitate cu recomandările europene în domeniu dar și cu practica serviciilor de probațiune. Prin statuarea legislativă a acestei obligații se introduce în planul legislativului esența supravegherii în probațiune, adică supravegherea nu mai are doar semnificația controlului ci și pe aceea a asistării persoanei pentru sprijinirea sa în procesul de reabilitare socială.

Noua lege penală dă posibilitatea serviciilor de probațiune de a include în activitatea de asistare și derulare a programelor de reintegrare socială și instituțiile comunitare cu care consilierul colaborează în mod direct. Supravegherea obligației rămâne apanajul serviciului de probațiune dar derularea efectivă a programului poate fi făcută de o altă instituție comunitară. Din practica serviciului de probațiune se evidențiază faptul că indiferent de infracțiunea săvârșită, oricare dintre persoanele aflate în supraveghere poate fi supusă obligației de a urma un program de reintegrare socială. Tipul și conținutul concret al programului de reintegrare socială, și dacă este cazul instituția care îl va desfășura se stabilește de către consilierul de probațiune, după evaluarea inițială a persoanei, prin deciziei sa.

Pentru realizarea activității de executare și supraveghere a acestei obligații, consilierul responsabil de caz va proceda la: – va lua măsurile necesare în vederea identificării modalităților concrete de înscriere a persoanei într-un astfel de program; – va informa persoana supravegheată privind posibilitățile concrete de executare a obligației la nivelul serviciului de probațiune, sau, dacă nu este posibil, în cadrul unei instituții din comunitate; – după evaluarea inițială va stabilii instituția, tipul programului de reintegrare socială în care va fi înscrisă persoana supravegheată, precum și termenul limită pentru începerea acestuia; – va întocmi decizia în trei exemplare, din care unul se comunică instituției din comunitate stabilite, unul persoanei supravegheate, un exemplar atașându-se dosarului de probațiune; – dacă consilierul va constata imposibilitatea continuării ori finalizării programului din motive neimputabile persoanei ori instituției din comunitate stabilită pentru executarea obligației, va relua procedura de întocmire a deciziei de executare și încunoștințează judecătorul delegat cu executarea.

Referirea cazului creează posibilitatea de a diversifica tipurile de programe care pot fi frecventate de către beneficiar realizând totodată și o degrevare a activității serviciilor de probațiune.

Frecventarea unui program de reintegrare socială crește nivelul de conștientizare a consecințelor infracțiunii, reduce/înlătură factorii care facilitează comiterea unui infracțiuni, îmbunătățește capacitatea de alegere și aplicare de soluții alternative la situații de risc infracțional și reduce riscul de recidivă crescând astfel nivelul de siguranță al societății. În mod practic se constată că aplicarea unor astfel de programe duce la obținerea de informații noi și diferite față de cele obținute la evaluarea inițială, privind viața persoanei și deci la identificarea de noi factori criminogeni și aspecte negative care ar fi putut conduce la comiterea de noi infracțiuni.

De cele mai multe ori, parcurgerea unui astfel de program, duce la obținerea de rezultate concrete constând în apariția de modificări pozitive în situația persoanei sancționate. Spre exemplu: În cazul persoanei supravegheate, D.A.C. sancționate penal prin Sentința penală nr. 1129/2013 a Judecătoriei Buzău, pentru comiterea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori se observă că participarea acestuia la programul Unu la Unu (OTTO) a generat modificări semnificative în situația personală în sensul că la data evaluării inițiale D.A.C. locuia cu părinții său, nu era căsătorit, absolvise 4 clase școlare, muncea ca ziler în agricultură, obținea venituri insuficiente și obișnuia să meargă să participe la jocuri de noroc. La momentul finalizări programului de reintegrare socială, D.A.C. nu mai participa la jocuri de noroc, s-a înscris la cursurile școlare fără frecvență pentru a continua studiile, a rămas stabil ca îngrijitor la ferma de animale din localitatea de domiciliu și a stabilit o relație de prietenie în scopul căsătoriei cu o tânăra domnișoară pe care a cunoscut-o la locul unde desfășura activitate lucrativă.

d.) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală

In cazul acestei obligații instanța trebuie să stabilească instituția în care persoana supravegheată urmează a se supune acestor măsuri cu scop curativ iar în absenta unei asemenea mențiuni în hotărârea de judecată, stabilirea instituției se va face de către serviciul de probațiune.

Ca regulă, punerea în practică și supravegherea acestei obligații revine altor organe abilitate în acest sens. Spre exemplu: o persoană dependentă de droguri va intra în evidența unui centru de prevenire evaluare și consiliere antidrog pentru aplicarea măsurilor speciale de tratament sau îngrijire medicală. Atribuțiile consilierului în acest caz se vor rezuma la efectuarea demersurilor necesare pentru executarea ei și supravegherea generală a cazului, supraveghere în virtutea căreia se va menține o legătură cu organul abilitat cu verificarea directă a îndeplinirii obligației.

Pentru realizarea unei supravegheri eficiente a executării obligației, consilierul responsabil de caz va proceda astfel:

– dacă instanța de judecată a stabilit, prin hotărârea judecătorească, instituția care efectuează controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală – va contacta instituția stabilită, – va verifica luarea în evidență a persoanei de către instituție, – va solicita informații privind programul instituit; – va monitoriza derularea activității de control, tratament sau îngrijire medicală.

– dacă instanța de judecată nu a stabilit, prin hotărârea judecătorească, instituția care efectuează controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală: – consilierul va informa în cadrul primei întrevederi persoana supravegheată privind colaborarea cu instituțiile din comunitate pentru punerea în executare a obligației iar după evaluarea inițială, va stabili modalitatea efectivă de executare a obligației, instituția cu care se va colabora precum și termenul limită pentru începerea executării și va întocmi decizia. Dacă se constată imposibilitatea continuării ori finalizării programului, tratamentului sau îngrijirilor medicale din motive neimputabile persoanei ori instituției din comunitate stabilită pentru executarea obligației, se va relua procedura de întocmire a deciziei de executare și se va încunoștința judecătorul delegat cu executarea.

Activitatea practică a evidențiat caracterul protectiv al acestei obligații în sensul că respectarea obligației are rolul de a proteja publicul larg de pericolul pe care l-ar putea reprezenta persoana supravegheată cât și rolul de a proteja însăși persoana care a săvârșit infracțiunea. Obligația presupune respectarea acelor măsuri specifice impuse de instanță în situația persoanelor care prezintă diferite tipuri de adicții (droguri, alcool, alte substanțe) sau tulburări de natură psihică ce necesită control sau tratament. Costurile controlului, tratamentului sau îngrijirilor medicale sunt acoperite de la bugetul de stat.

Practica de specialitate a arătat că o astfel de obligație poate fi impusă de către instanță nu doar în cazul adicțiilor sau bolilor de natura psihică ci și în alte situații. Spre exemplu: – Persoanei supravegheate, R.M.M. i-a fost impusă prin sentința penală nr. 2729/27.10.2014 a Judecătoriei Brăila această obligație deoarece în cursul procesului penal a fost descoperit ca având TBC pulmonar secundar infiltrativ nodular parahilar stâng. În acest caz colaborarea a avut loc cu Direcția de Sănătate Publică și Dispensarele TBC locale care au efectuat demersurile pentru respectarea continuă și efectivă a obligației.

III.3. Obligații de a nu face

Datorită caracterului general al obligațiilor de a nu face precum și a scopului lor, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța de judecată trebuie să individualizeze în mod concret conținutul fiecărei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei. Verificarea respectării acestor obligații nu cade în sarcina serviciului de probațiune ci altor autorități și instituții, care sunt notificate de către judecătorul delegat cu executarea. În cazul constatării încălcării uneia/unora dintre aceste obligații autoritățile sau instituțiile competente vor sesiza serviciul de probațiune și nu judecătorul delegat. Sesizarea poate fi făcută și de către persoana vătămată sau de altă persoană înteresată.

Ca regulă generală, Legea 253/2013 stabilește următorii pașii prin care se realizează supravegherea respectării obligației: – după repartizarea efectuată de șeful serviciului unui consilier de probațiune, acesta informează scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primei întrevederi, organele competente cu privire la obligația pe care acestea o au de a oferii informațiile solicitate de serviciul de probațiune și de a sesiza serviciul de probațiune dacă se încalcă obligațiile, – dacă organele competente solicită, consilierul va pune la dispoziția acestora informațiile necesare verificării obligației. În cazul în care se acordă permisiune în executarea uneia dintre acestea, se va proceda la informarea organelor abilitate privind acordarea acestei permisiuni.

Art. 55 din Legea nr. 253/2013 statuează că în cazul acestor obligații, judecătorul delegat trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii definitive iar serviciul de probațiune informează în mod scris instituțiile sau autoritățile competente în concordanță cu obligația impusă a fi respectată. Astfel în cazul obligației :

a.) să nu comunice cu victima sau cu membri familiei acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane stabilite de instanță ori să nu se apropie de acestea – se vor comunica inspectoratului județean de poliție în a cărei circumscripție își are domiciliul, precum și, dacă este cazul, celui în care își are locuința condamnatul și, pentru cazurile în care victima sau persoanele stabilite de instanță nu domiciliază în aceeași circumscripție, inspectoratelor județene de poliție de la domiciliul acestora;

b.) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță – comunicarea se face inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție își are domiciliul, precum și, dacă este cazul, celui în care își are locuința și, pentru cazurile în care s-a dispus interdicția pentru locuri, manifestări sau adunări în afara acestei circumscripții, Inspectoratului General al Poliției Române;

c.) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanța – comunicarea se face inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție își are domiciliul, precum și, dacă este cazul, celui în care își are locuința condamnatul;

d.)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme – comunicarea se face inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție își are domiciliul, precum și, dacă este cazul, celui în care își are locuința condamnatul;

e.) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței – comunicarea se face Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Direcției Generale de Pașapoarte și Inspectoratului General pentru Imigrări, în situația cetățenilor străini;

f.) să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii – comunicarea se face persoanei juridice în cadrul căreia persoana exercită respectiva funcție, profesie, meserie sau activitate, precum și, dacă este cazul, persoanei juridice care asigură organizarea și coordonarea exercitării profesiei sau activității respective ori autorității care a învestit-o cu exercitarea unui serviciu de interes public.

Din activitatea practică se observă existența unei relații de colaborare eficiente între serviciului de probațiune și instanțele de judecată precum și cu instituțiile competente, prin inițierea și menținerea de legături cu reprezentanții acestor instituții, prin obținerea și furnizarea de informații privind modalitatea în care se respectă obligația precum și prin comunicare de acte, documente referitoare la situația persoanei sancționate.

III.4. Modificarea și încetarea obligațiilor

Procesul de supraveghere reglementat de noul cod penal dă posibilitatea ca pe parcursul termenului de supraveghere obligațiile impuse prin hotărârea definitivă să poată fi modificate de instanța de judecată, la cererea consilierului, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare și reintegrare socială, fie prin impunerea de obligații noi fie prin modificarea conținutului obligațiilor existente în sensul diminuării sau creșterii condițiilor de executare.

Nu constituie o modificare a obligațiilor:

– obținerea de către persoana supravegheată a permisiunii în executarea obligațiilor prevăzute la art. 85 alin 2 lit e)și f) NCP. sau

– obținerea de către persoana sancționată a încuviințării de a părăsii teritoriul tării – legea nu prevede cazuri în care se poate dispune încuviințarea, acestea urmând a fi apreciate in concret de către instanța de executare. Încuviințarea se dispune pe parcursul termenului de supraveghere prin încheiere definitivă pe o durată de cel mult 30 zile într-un an.

Pe parcursul termenului de supraveghere se poate dispune de mai multe ori modificarea obligațiilor deoarece legea nu prevede nici o limitare în acest sens. Nu pot fi modificate obligațiile persoanei supravegheate de a-și îndeplinii integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de judecată, acestea fiind stabilite cu autoritate de lucru judecat.

În cazul în care consilierul de probațiune constată că există motive care justifică fie modificarea obligațiilor prin impunerea de obligații noi, sporirea sau diminuarea celor existente, fie încetarea executării unora dintre acestea va proceda la întocmirea unui raport de evaluare și va sesiza instanța de judecată.

Sesizarea instanței de judecată poate fi făcută și de către judecătorul delegat, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, numai după consultarea raportului întocmit de serviciul de probațiune.

Instanța de judecată va dispune încetarea obligațiilor pe care le-a impus atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară și proporțională cu scopul urmărit..

Ca exemplu practic privind înlocuirea unei obligații menționez cazul persoanei sancționate E.V.I. prin Sentința penală 94/10.09.2014 a Judecătoriei Pătârlagele pentru comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe și prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei cu obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței de judecată. Evaluarea inițială a aceste persoane a evidențiat că E.V.I. a comis fapta penală în timp ce se afla, împreună cu prietenii, într-un cafe-bar din localitatea în care are domiciliul și unde s-a implicat într-un conflict verbal cu o persoană pe care nu o cunoștea și pe care a lovit-o aplicându-i un pumn în zona feței. În ceea ce privește situația personală s-a constat că E.V.I. este administratorul societăți comerciale proprii specializată în activități de import-export marfa iar aceasta presupunea necesitatea de a se deplasa în mod frecvent pe teritoriul altei țări în scopul desfășurării și dezvoltării de relații de afaceri. Totodată, persoana sancționată nu are antecedente penale, nu obișnuiește să manifeste un comportament agresiv, este căsătorit, are doi copii, locuiește în casa proprietate personală, își petrece timpul în compania prietenilor și a familiei sale iar ca planuri de viitor își propune să continue să muncească la dezvoltarea propriei afaceri, să întrețină familia sa și să realizeze un bun control al propriului comportament. Având în vedere situația acestuia și obligația impusă, consilierul a efectuat demerurile pentru înlocuirea obligației impuse cu cea de a nu comunica cu victima sau membri familiei acesteia. Prin înlocuirea realizată de instanța de judecată persoana sancționată a putut continua să efectueze activități specifice societății comerciale al cărui administrator era.

III.5. Alte aspecte legale privind supravegherea măsurilor si obligațiilor

III.5.1. Acordarea de permisiuni – Art. 45 din Legea 253/2013 dă dreptul consilierului de a acorda permisiunii în executarea unor obligații, respectiv cele de art. 85 alin 2 lit. e)și f) NCP.

Permisiunea poate fi acordată pe durata termenului de supraveghere pentru o perioadă de maxim 5 zile, cu excepția situației în care este necesară urmarea unui tratament sau a unei intervenții medicale când, în mod excepțional, permisiunea poate fi acordată pentru durata de timp necesară pentru urmarea tratamentului sau a intervenției medicale. Durata permisiunii se include în termenul de supraveghere. Permisiunea se acordă de către consilierul de probațiune, prin decizie în următoarele cazuri: – participarea persoanei supravegheate la căsătoria, botezul sau funeraliile unui membru al familiei, participarea la un concurs în vederea ocupării unui loc de muncă, susținerea unui examen, urmarea unui tratament sau a unei intervenții medicale.

Din practica serviciului de probațiune se observă că persoana sancționată adresează o cerere scrisă managerului de caz prin care solicită acordarea permisiunii, însoțită de acte doveditoarea privind la situația de fapt (ex. copie certificat căsătorie, naștere sau deces, copie cerere înscriere la curs la examen sau adeverință medicală). Primind cererea, consilierul analizează și verifică solicitarea primită, pronunțându-se în cel mai scurt timp asupra acesteia. Dacă acesta consideră că se impune acordarea unei permisiuni în executarea obligației va proceda la întocmirea deciziei și la comunicarea acesteia instituțiilor care au sarcina de a supraveghea respectarea obligației precum și persoanei supravegheate. Dacă însă consideră că nu se impune acordarea va proceda la informarea scrisă a persoanei care a făcut solicitarea de acordare a permisiunii arătând și motivele pentru care s-a luat aceasta hotărâre.

Spre exemplu, persoana S.M.F. sancționată prin Sentința penală nr.641/12.06.2014 a Judecătoriei Buzău, a depus copie certificat de deces al tatălui său și a solicitat acordarea unei permisiuni. Constatându-se veridicitatea situației prezentate și a legalității cererii, s-a dispus acordarea permisiunii.

În ceea ce privește acordarea permisiunilor de către consilierul de probațiune, se observă că din punct de vedere procedural este necesară statuarea modalității prin care se dispune aceasta de către consilierul de probațiune în conformitate cu practica de specialitate.

III.5.2. Acordarea de avertismente – Art. 67 alin 3 din Legea 252/2013 prevede că „Pentru încălcări minore care nu aduc atingere scopului pentru care au fost dispuse măsurile de supraveghere sau obligațiile persoanei supravegheate, consilierul de probațiune manager de caz poate emite avertismente.” Astfel, în cazul în care se constată că există încălcări minore, se vor verifica motivele și dovezile invocate de către persoana supravegheată și dacă se va consta că nerespectarea conținutului măsurilor și obligațiilor fixate în sarcina sa nu este justificată de motive obiective, i se va înmâna un avertisment scris, explicându-i-se conținutul acestuia.

Spre deosebire de legislația anterioară când se acordau avertismente doar în cazul măsurii de supraveghere prin care se stabilește obligația de a se prezenta la sediul serviciului de probațiune, în legislația actuală consilierul are dreptul de a înmâna un avertisment în cazul tuturor măsurilor de supraveghere precum și a obligațiilor.

Din activitatea practică se observă că acordarea unui avertisment are un efect benefic asupra persoanei în sensul că primirea unei astfel de avertizări crește nivelul de conștientizare a importantei respectării regulilor stabilite prin hotărâre în sarcina sa, reamintește sancțiunea care se aplica în caz de încălcare a măsurilor și obligațiilor de supraveghere și contribuie la creșterea implicării/reimplicării persoanei în efectuarea pașilor necesari realizării reintegrări sociale. Pentru evidențierea efectului benefic al unui astfel de avertisment apreciez că este necesară stabilirea unui număr limită de avertismente care pot fi acordate și a unei modalități de contestare a acestora.

În ceea ce privește obligațiile impuse a fi respectate consider că se menține efectul benefic al acestei modalități de sancționare însa acesta este evident doar în cazul obligațiilor de a face. Pentru obligațiile de a nu face, în care serviciul de probațiune are doar obligația de a sesiza instanța de judecata atunci când au loc încălcări ale acestora, precum și datorită naturii și conținutului acestor obligații, consider că este dificilă acordarea de astfel de avertismente deoarece o încălcare minoră poate să întrunească chiar condițiile încălcării efective a obligației. Spre exemplu în cazul obligației de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței de judecată, prezența acestuia la punctul de trecere a frontierei și încercarea de a trece de acest punct este suficient pentru a se considera obligația încălcată .

III.5.3. Obligațiile civile – Pe lângă măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de către instanța de judecată, persoana sancționată, potrivit 85 alin 5 NCP, trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea judecătorească, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere sub sancțiunea revocării amânării aplicării pedepsei și dispunerii executării pedepsei stabilite, afară de cazul în care persoana dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească.

În mod practic, consilierul va efectua următorii pași prin care va asigura respectarea acestei obligații: – va proceda la informarea persoanei privind existența și conținutul acestei obligații și a sancțiunii aplicabile în caz de nerespectare a acesteia; – va solicita cu 6 luni înainte de împlinirea termenului de supraveghere informații privind demersurile efectuate în vederea îndeplinirii acestor obligații; – dacă a îndeplinit obligațiile civile, va solicita dovada îndeplinirii acestora, care se va atașa la dosarul de probațiune; – dacă nu a îndeplinit obligațiile civile cu 6 luni înainte de împlinirea termenului de supraveghere, va verifica motivele neîndeplinirii și, dacă este cazul, va îndruma persoana în vederea îndeplinirii obligațiilor civile cel târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere; – în cazul în care obligațiile civile nu au fost îndeplinite cu cel mai târziu 3 luni înainte de expirarea termenului, va întocmii un raport de evaluare în care consemnează motivele neîndeplinirii și sesizează instanța.

În practică am observat preocuparea beneficiarilor încă de la data începerii executării sancțiunii penale de a achita obligațiile civile. Aceștia întreabă despre locul și persoanele către care face plată, modalitatea în care se realizează aceasta, etc. și încep a executa efectiv obligația depunând la dosar actele doveditoare. Spre exemplu, beneficiarul M.S.V. sancționat prin sentința penală nr. 251/23.11.2010 a Tribunalului Gorj rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1218/10.10.2014 a Curții de Apel Craiova, a plătit despăgubirile civile in valoare de 5000 lei către partea vătămată F.G. și a depus la dosar copie dovada de plată în speță proces verbal eliberat de către executorul judecătoresc

Capitulul IV. Supravegherea amânării aplicării pedepsei si efectele juridice ale acestei instituții

IV.1. Procesul de supraveghere în amânarea aplicării pedepsei

Procesul de supravegere este definit de art. 48 din legea 252/2013 care statuează că acesta este ansamblul de activități și intervenții derulate în mod direct de către serviciul de probațiune sau sub coordonarea acestuia, în scopul reabilitării sociale a acestuia, al reparării prejudiciului adus comunitatii prin săvârșirea faptei și al creșterii gradului de siguranta în comunitate. Supravegherea se realizează prin exercitarea controlului asupra respectării masurilor și executării obligațiilor impuse în sarcina persoanei supravegheate precum și prin asistarea adaptată la nevoilor persoanei, la riscului de săvârșire a infracțiunii și la particularitățile cazului. Astfel serviciul de probațiune exercită rolul de manager de caz celelalte instituții implicate în procesul de supraveghere fiind direct tributare acestei activități principale. În cadrul acestui mecanism, colaborarea dintre serviciul de probațiune și celelalte instituții implicate este esențială pentru succesul supravegherii și pentru reabilitarea socială a persoanei supravegheate.

Modul de desfășurare a supravegherii constă în întâlnirii directe de tip față în față, care vor avea loc la sediul serviciului, în vizite la domiciliu, în obținerea și verificarea de informații, în menținerea unei legături permanente cu persoane/instituții din comunitatea locală și în colaborarea cu instanțele de judecata, cu organele de politie și autoritățile locale.

Rolul consilierului de probațiune este foarte important datorită complexității intervenției sale iar ca manager de caz are obligația să inițieze toate activitățile necesare pentru ca beneficiarul să respecte sentința penală precum și să ofere asistență persoanei supravegheate. Astfel consilierul intervine punctual în funcție de situația persoanei în sensul rezolvării problemelor identificate pe parcursul evaluării. Încă de la primele intalniri, managerul de caz realizează o evaluare inițială a nevoilor persoanei (loc munca, cursuri calificare, etc.) și întocmește un plan individual de supraveghere în care precizează tipurile de nevoi identificate, obiectivele și activitățile care urmează a fi derulate pentru satisfacerea acestora. Întrucât pentru satisfacerea nevoilor este necesară implicarea mai multor persoane – familie, prieteni, specialisti, institutii locale – consilierul și beneficiarul stabilesc împreuna care sunt persoanele care pot ajuta la atingerea oiectivelor stabilite în cadrul planului de supraveghere și procedează la inițierea și continuarea colaborării cu aceștia.

Activitatea consilierului de probațiune se centrează pe doua dimensiuni: control și asistare. Întreaga activitate se derulează etapizat, într-o ordine logică care îi asigură coerență și continuitate. Consilierul nu realizează o supraveghere a persoanei ci a modului în care aceasta respectă măsurile și obligațiile de supraveghere impuse de instanța de judecată în sarcina acestuia.

Astfel managerul de caz realizează un control asupra modului în care persoana sancționată respectă măsurile de supraveghere, supraveghează și controlează executarea de către acesta a obligațiilor de a face, primește sesizări de la oragnele abilitate cu privire la orice încălcări ale obligațiilor pe care acestea sunt competente să le verifice (obligații de a nu face) și sesizează instanța de judecată dacă pe durata termenului de supraveghere au intervenit motive de modificare sau de încetare a obligațiilor ori persoana nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile civile.

Asistarea se realizeaza pe toată durata supravegherii și constă în intervenții specializate adaptate nevoilor sociale ale persoanei identificate ca având potențial criminogen. În concret, asistarea este efectuată în principal prin intermediul cursurilor de pregătire școlara sau calificare profesională, a programelor de integrare socială, a consultanței și a îndrumării vocaționale. Astfel persoanei sancționate îi pot fi impuse de către instanța de judecată prin sentința penală sau în timpul supravegherii, la solicitarea consilierului de probațiune, obligații de a participa la cursuri scolare, programe de reintegrare sociala, etc.

Metodele și instrumentele de lucru folosite de consilierul de probatiune au un rol important atât în realizarea reducerii riscului de recidivă cât și în procesul de integrare socială a persoanei sancționate penal, deoarece prin munca sa consilierul contribuie la dezoltarea unor abilități personale, la motivarea în scopul schimbării unui comportament, la îmbunătățirea capacitații de a rezolva propriile probleme și la creșterea conștientizării consecințelor acțiunilor sale.

Consilierul de probațiune utilizează în activitatea sa tehnici și metode de lucru precum: – interviul motivațional – este un stil de consiliere directiv, centrat pe beneficiar, pentru a-l ajuta să își exploreze și să își rezolve ambivalența cu privire la schimarea comportamentului: – modelarea pro-socială care implică practica de a oferi laude și recompense pentru manifestările și acțiunile pro-sociale ale beneficiarilor; – desistarea este cea care evidențiază faptul că beneficiarii renunța la a comite infractiuni deoarece găsesc noi valori/preocupări precum o nouă slujbă, un partener de nădejde, etc.;- programe de reintegrare socială precum: programul UNU la UNU ( OTO); programul dezvoltarea abilitatilor sociale; programul Stop, Gândește și schimbă, etc.

Procesul de supraveghere presupune o permanentă monitorizare și evaluare a cazului, ceea ce înseamnă că se urmărește permanent modul în care persoana supravegheată respecta măsurile/obligațiile ce îi revin, modificările apărute în situația sa și se apreciază în ce măsura aceste schimbări influențează obiectivele stabilite în vederea integrării sociale și al diminuării riscului de a comite noi infracțiuni.

IV.2. Efectele juridice ale amânării aplicării pedepsei

Efectele juridice prevăzute de lege pentru instituția amânării aplicării pedepsei sunt încadrabile în două categorii:

efecte imediate – cele care se produc pe perioada termenului de supraveghere iar dacă se dispune revocarea sau anularea amânării se vor produce până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus revocarea sau anularea. Deși este stabilită pedeapsa, persoana nu este condamnată și nu va executa pedeapsa stabilită însa de la momentul rămânerii definitive dobândește calitatea de persoană supravegheată. Pedepsele complementare stabilite pe lângă pedeapsa principală nu se vor mai executa. În situația suspendării sub supraveghere pedepsele complementare se execută pe durata termenului de încercare și după împlinirea acestuia. În cazul în care inculpatul a fost supus unei măsuri preventive, aceasta încetează de drept în momentul dispunerii, chiar printr-o hotarare nedefinitivă, a amânării aplicării pedepsei. Nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranța și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de judecată, acestea urmând a fi executate de la data la care aceasta a rămas definitivă.

– efecte definitive – sunt acelea care se produc dupa expirarea termenului de supraveghere iar acestea sunt similare cu efectele reabilitarii. Astfel dacă nu a săvârșit o altă infracțiune, nu s-a dispus revocarea sau nu s-a descoperit o cauză de anulare a amânării aplicării pedepsei, efectul principal este că persoanei nu i se aplică nici o pedeapsă, nu este supusă nici unei decăderi, interdicții sau incapacități care ar putea decurge din infracțiunea săvârșită. În cazul amânării nu se pune problema reabilitarii deoarece nu a fost o persoană condamnată. În cazul suspendării sub supraveghere la expirarea termenului de supraveghere pedeapsa se consideră executată și va începe să curgă termenul de reabilitarea de drept.

Capitolul V. Revocarea și anularea amânării aplicării pedepsei

V.1. Revocarea amânării aplicării pedepsei – Este o măsura care se dispune de instanța de judecată și care constă în revenirea asupra amânării aplicării pedepsei, cu consecința executării efective a pedepsei stabilite inițial și cu condiția ca existența cauzei de revocare să fie ulterioară rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea.

Noul cod penal reglementeaza doua modalitati ale revocarii: obligatorie si facultativă.

V.1.1. Revocarea obligatorie – Instanța de judecată trebuie să dispună revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul în care:

a.) persoana supravegheată a săvârșit în termenul de supraveghere o infracțiune intenționată sau praeterintenționată, descoperită în termenul de supraveghere(chiar dacă făptuitorul este descoperit ulterior), pentru care a fost condamnat chiar după expirarea acestui termen. Se aplică și în cazul în care a fost comis un concurs de infracțiunii în timpul termenului precum și pentru infracțiuni continue a căror epuizare are loc în timpul termenului de supraveghere.

În acest caz instanta nu va reține starea de recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară deoarece hotărârea prin care s-a dispus amânarea nu este o hotărâre de condamnare, iar infracțiunea nou săvârșită este concurentă cu cea a cărei aplicare a fost amânată. Astfel, instanța va condamna pentru noua infracțiune, va revoca amânarea și va dispune condamnarea aplicând pedeapsa stabilită anterior iar apoi va aplica regulile de la concursul de infractiune. Pedeapsa astfel stabilită nu va putea fi suspendată sub supraveghere urmând a fi executată în regim de detenție. Revocarea nu va putea fi dispusă dacă noua infracțiune a fost descoperită după expirarea termenului de supraveghere.

b.) pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea credința, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse. În acest caz nerespectarea măsurilor de supraveghere și neexecutarea obligațiilor impuse trebuie să fie făcută cu intenție arătând astfel că măsura acordată de instanța de judecată nu este suficientă.

c.) până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre. În situația în care se constată că persoana supravegheată nu a îndeplinit, în tot sau în parte obligațiile civile, consilierul de probațiune sesizează instanța de executare în vederea revocării amânării.

V.1.2. Revocarea facultativă

În cazul în care persoana supravegheată a săvârșit în timpul termenului de supraveghere a amânării o infracțiune din culpă, descoperită în termenul de supraveghere, chiar după expirarea acestui termen, revocarea nu este obligatorie ci facultativa. Astfel, instanța poate dispune:

– fie menținerea amânării aplicării pedepsei – care poate opera atunci când pentru infracțiunea din culpă se dispune amânarea aplicării pedepsei, sau atunci când se dispune condamnarea la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În acest caz vor curge în paralel două termene de supraveghere.

Daca instanța dispune executarea în regim de detenție a pedepsei stabilite pentru infracțiunea săvârșită din culpă, va trebui să dispună și revocarea amânării aplicării pedepsei, nefiind posibil ca în acest caz de concurs de infracțiuni, una dintre pedepse să fie executată în regim de detenție iar aplicarea pedepsei pentru cealaltă infracțiune să fie amânată.

– fie revocarea amânării aplicării pedepsei – în acest caz , instanța va dispune condamnarea pentru noua infracțiune comisă din culpă, va revoca amânarea aplicării pedepsei, va dispune condamnarea și pentru infracțiunea anterioară, aplicând astfel pedeapsa ce fusese stabilită de instanta, iar apoi va aplica regulile concursului de infracțiune, pedeapsa rezultantă urmând a fi executată în regim de detenție. Revocarea va fi obligatorie dacă în termenul de supraveghere a fost comisă alături de o infracțiune din culpa și o infracțiune intenționată sau praeterintenționată.

Mecanismul revocării este următorul: consilierul responsabil de caz, în ipoteza în care constată pe parcursul supravegherii că persoana nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută în condițiile impuse obligațiile ori nu a indeplinit obligatiile civile până la termenul stabilit de lege, întocmește raportul de evaluare și sesizează instanța care a judecat în prima instanța cauza, deci instanța care a dispus sancțiunea. Instanța sesizată procedează la verificarea îndeplinirii condițiilor pentru revocare, apreciază existența sau lipsa relei credințe a persoanei în îndeplinirea obligațiilor și în măsura în care sunt îndeplinite condițiile, dispune revocarea și aplicarea pedepsei stabilite inițial. Sesizarea instanței poate fi făcută de către procuror, în cazul comiterii unei noi infracțiuni în timpul termenului de supraveghere, și de judecătorul delegat cu executarea,la cererea persoanei vătămate sau a altei persoane interesate, dupa consultarea raportului întocmit de către consilierul de probațiune. Raportul de evaluare însoțește sesizarea făcută de către judecătorul delegat.

De la data intrării în vigoarea a noului cod penal, respectiv 14.02.2014, în activitatea practică a serviciului de probațiune nu au fost întâlnite cazuri de revocare a acestei sancțiuni penale

V.2. Anularea amânării aplicării pedepsei

Asemănător revocării, anularea este acea institutie de drept penal prin intermediul căreia instanța revine asupra hotărârii inițiale prin care a dispus amânarea aplicării pedepsei dar din motive diferite față de cele ale revocării. Astfel că anularea se va dispune în situația în care se descoperă, înainte de expirarea termenului de supraveghere, că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei ori până la rămânerea definitiva a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de supraveghere. Cauza anulării amânării aplicării pedepsei este întotdeauna anterioară rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Nu se va dispune anularea aplicării pedepsei dacă pedeapsa stabilită pentru infracțiunea ce atrage anularea este amenda.

Din punct de vedere al efectelor anulării amânării aplicării pedepsei, acestea sunt similare efectelor revocarii, în sensul că pedeapsa inițial amânată, de regulă, se execută, dar se deosebesc prin faptul că pedeapsa este agravată prin adăugarea sporului prevăzut în cazul concursului de infractiuni, al recidivei sau al pluralitatii de infractiuni precum si prin faptul ca daca sunt din nou îndeplinite condițiile amânării aplicării pedepsei după contopirea celor două pedepse, instanța poate să dispună din nou amânarea aplicării pedepsei, cu luarea în considerare a perioadei deja parcurse din durata termenului de supraveghere. Mecanismul procedural este similar celui al revocării cu excepția cazului, ca în practica este mai probabil ca instanța sa fie sesizata de procuror sau sa se sesizeze din oficiu, conform art 582 Cod procedura penala.

În mod practic evidențiez exemplul persoanei P.M. sancționate prin sentința penală 977/20.07.2014 a Judecătoriei Buzău pentru comiterea infracțiunii de furt și în privința căruia instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei cu obligația de a efectua 30 ore muncă în folosul comunității. După efectuarea efectivă a orelor de muncă în folosul comunității, serviciului de probațiune a fost investit cu punerea în executarea a sentinței penale nr. 47/15.10.2014 a judecătoriei Rîmnicu Sărat privind Persoana P.M., sancționat pentru comiterea unei infracțiuni de furt concurente, și prin care instanța dispunea anularea sentinței penale nr. 977/15.10.2014 a judecătoriei Buzău și aplicarea sancțiunii amânării aplicării pedepsei cu executarea sancțiunii de la data rămânerii definitive a sentinței anterioare și cu obligația de a efectua 30 ore de muncă în folosul comunității. În acest caz, ne aflăm în situația în care obligația a fost executată în termenul de supraveghere însă anterior rămânerii definitive a hotărârii de anulare. Având în vedere că legea penală nu face precizări decât în ceea ce privește data de la care se calculează termenul de supraveghere consider că este necesară efectuarea de mențiuni privind munca în folosul comunității în sentința penală prin care se dispune anularea. În acest scop apreciez că este necesară realizarea de întâlniri periodice cu instanțele de judecată în vederea discutării aspectelor privind activitatea de executarea a sancțiunilor neprivative de libertate precum și identificarea unor soluții prin care se facilitează desfășurarea acestei activități.

CONCLUZII

Amânarea aplicării pedepsei este o instituție în cadrul căreia se întrepătrund elemente punitive (impune respectarea de reguli și obligații) și preventive (previne comiterea de alte infracțiuni) iar aplicarea acesteia este mai favorabilă procesului de reintegrare socială decât instituția pe care legiuitorul a intenționat s-o înlocuiască, respectiv suspendarea condiționată. După cum se poate observa în conținutul lucrării, activitatea de supraveghere si organizarea a executării sancțiunii penale cât și al procesului de reintegrare socială revine serviciului de probațiune. Totodată am arătata că prin activitatea consilierului de probațiune se evidențiază modele de bună practică atât din punctul de vedere al demersurilor prin care re realizează punerea în executare cât și al celor efectuate in scopul stabilirii cu claritate a conținutului sentinței penale încredințate. În secțiunile lucrării sunt și situații dificile întâlnite în practica de specialitate precum și propunerea de soluții prin care sunt îndepărtate acestea cum ar fi – realizarea de întâlniri periodice cu reprezentanții instanțelor de judecată în care sa aibă loc discuții privind sentințele penale prin care nu s-a dispus asupra instituțiilor unde se poate efectua muncă în folosul comunității, etc., și prin care să se îmbunătățească activitatea serviciului de probațiune. În același scop am arătat ca există necesitatea de a păstra o legătura de colaborare cu judecătorul delegat.

Lucrarea evidențiază faptul că pentru a îmbunătății procesul de organizare al executării sancțiunii precum si pentru facilitarea activității consilierului de probațiune in sensul creșterii numărului de instituții care pot și implicate in activitatea de probațiune, a diversificării tipurilor de cursuri de calificare sau școlare, și a creșterii șanselor de reinserție socială a persoanei sancționate este necesară completarea din punct de vedere legislativ și demararea procedurii de abilitarea a instituțiilor și organizațiilor.

Având în vedere că, în cazul unor dispoziții legale cum ar fi cele referitoare la munca în folosul comunității, asistăm la aplicarea unui colaj între vechea legislație si noua legislație, precum și a faptului că întreaga activitate a consilierului trebuie susținută de un cadru legislativ în concordanță cu practica de specialitate, apreciez că este necesară emiterea și aplicarea regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune.

În scopul dezvoltării activității de probațiune am considerat ca este necesar a face propunerea de a legifera procedura de acordare de către consilier a permisiunilor precum și aceea ca avertismentele să fie acordate cu precădere in cazul obligațiilor de a face deoarece in cazul celorlalte obligații, sarcina de a verifica respectarea lor revine altor instituții care au datoria de a sesiza serviciul de probațiune în cazul unei încălcări. În condițiile schimbărilor aduse de noile coduri si legile specifice care confirmă rolul consilierului de probațiune in activitatea de reintegrare socială apreciez că studierea și cunoașterea aprofundata a acestei instituții, identificarea problemelor si aplicarea de soluții, identificarea si aplicare de modele de bună practică contribuie în mod efectiv la îmbunătățirea activității de probațiune.

Bibliografie:

Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, Ed. CH Beck, 2014.

Alexandru Rîșniță, Ioana Curt, Renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, Ed. Universul Juridic, București, 2014

Ioan Durnescu, Probațiunea, Teorie, legislație și practică, Ed. Polirom, București 2012,

V. Schiaucu, Rob Canton, Manual de Probatiune Ed. Euro Standard, 2008

Alexandru Rinita, Ioana Curte și Mihail Udroiu, Amânarea Aplicării pedepsei, Editura Universul Juridic, 2014

Legislație relevantă:

– Legea 252/2013 și Legea 253/2013

– H.G.nr. 1239/2000

– Cod penal și cod procedură penală