I. CARACTERISTICI GENERALE ADOPȚIEI
INTRODUCERE
Prin aceasta lucrare am incercat sa dezbat unele aspect privind subiectul adopției care reprezintă cel mai actual și ma controversat fenomen ale vieți sociale contemporane. Adopția a devenit un fenomen international care a capatat nu numai atenția parlamentelor naționale dar și pe cea a organismelor internationale. Numărul familiilor doritoare de adopție a unui copil a ajuns în România dublu față de cel al minorilor ce pot fi adoptați, asta deoarece în țara noastră încă se merge după principiul de “ a-i găsi copilului o familie, nu familiei un copil”. Uneori din păcate, scopul adopției naționale sau international este din nefericire, adeseori asociat cu interese meschine, astfel ca tehnologia juridică a adopției este deseori dublată de terminologie cu, conotații negative precum: vânzarea de copii, cerere și ofertă, țări exportatoare, țări importatoare, intermediari care facilitează adopția națională sau internațională a copilului.
Statul se face obligat să-i gaseasca o familie copilului și nu viceversa, motiv pentru care autoritățiile încearcă reintegrarea copilului în familia naturală, dacă nu poate încearca la rudele cele mai apropiate adică rude indentificate până la gradul al patrulea. Numai in condițiile în care familia biologică nu dorește să crească copilul, el poate fi dat spre adopție. Multe dintre cazurile de abandon provin din medii de săracie sau violență în familie.
Anul 2011 a adus după el o serie de modificări în ceea ce privește legea adopției din Romania. Toate aceste urmaresc schimbarea condițiilor în care copilul poate sau nu poate să devină unul adoptabil, dar și durata îndelungată în care familia așteaptă să infieze. Noua lege 233/2011 opereaza 70 de modificări în legea privind regimul juridic al adopțiilor, din care de interes major. În legea adopției se dorește, în primul rând, schimbarea consimțământului părinților biologici legat de adopție, astfel încât copiii să poată fi adoptați pentru că ei sunt într-o situație disperată și nu pentru că părinții lor nu vor acest lucru.
Problema copiilor abandonați reprezintă o categorie dezavantajată a populației față de celelalte categorii sociale în România, profesionisti pot diminua și găsi soluți pentru această problemă din diverse perspective de natură psihologică, juridică, educațională.
Un argument important a acestestei teme, sustine problema copiilor abandonați este una dintre cele mai mairi probleme în domeniul protecției copilului și famililei
Această lucrare are ca obiectiv următoarele:
Integrarea socială în cazul copiilor adoptabili și prevenirea situațiilor de risc social, depășirea situațiilor în care se află copii România.
Problema legată de protecția socială a copiilor cu risc crescut de adopție din punct de vedere legislativ în dorința de a ne alinia cerințelor unei Europe unite.
Pentru aceasta am stabilit următoarele ipoteze :
Dacă familiile aflate în situații dificile din punct de vedere social ar beneficia de sprijin profesional adecvat din partea tuturor factorilor de decizie (asistenți sociali, psihologi), atunci poate copiii lor nu ar mai fi în situația de a fi abandonați și pe urmă adoptați, și ar rămâne în familia biologică ;
Dacă copiii aflați în dificultate din cauza problemelor sociale, nu au fost acceptați de familiile lor, atunci există o creștere al abandonului acestora în instituțiile de specialitate și nimic nu garantează că aceștia vor fi adoptați în perioada imediat următoare.
Ca urmare a acestor ipoteze consider că această temă v-a aduce o contribuție importantă in ceea ce vizează copiii aflați în situații de adopție și familiile lor și asupra modalităților de rezolvare a acestor probleme a copiilor abandonați.
I. ADOPȚIA – CARACTERISTICI GENERALE
Scurt istoric al adopției copiilor în România
După al doilea război mondial, mai precis în perioada regimului comunist, protecția copiilor aflați în dificultate (copii abandonați, copii orfani, copii cu dizabilități) se realiza doar de către instituțiile de stat. Aproape întotdeauna, practica adopției a fost în mare măsură asociată cu evenimente sociale sau individuale critice, în care adopția copiilor a fost mai degrabă impusă. În aceste situații adopția a fost rezultatul unui comportament izvorât din compasiune.
Adopția internațională a copiilor români în perioada comunistă doar într-un număr limitat de cazuri pentru care era necesar un acord prezidențial. În perioada imediat următoare căderii regimului comunist au apărut un număr mai mare de persoane și familii dornice să adopte, dar majoritatea era formată din cetățeni străini, ceea ce a determinat un adevărat exod al copiilor români spre Statele Unite, Canada, Anglia, Franța etc..
În perioada 1992 – 2001 s-au creat o serie de structuri instituționale și s-au luat o serie de măsuri care aveau menirea. pe de o parte, de a încuraja adopțiile naționale sau găsirea de soluții interne pentru copiii aflați în dificultate, iar pe de alta, de a asigura o mai bună monitorizare a copiilor adoptați internațional. Tot în această perioadă s-a înființat Comitetul Român pentru Adopții. Numai copii aflați în evidența acestui comitet și pentru care, într-o perioadă de 6 luni nu se găseau adoptatori în țară urmau a fi disponibil pentru adopția internațională. Copiii adoptați internațional urmau să fie monitorizați de Comitetul Român pentru Adopții cu sprijinul autorităților sau organizațiilor acreditate ale statului primitor, pentru ca minorul să beneficieze de garanțiile și normele echivalente existente în cazul adopțiilor naționale. În această perioadă s-a dezvoltat foarte mult partea legislativă ce ajută la abordarea problematicii adopției prin aceea că au fost create instituții specializate și promulgate normative legale care să vină în sprijinul minorilor adoptați.
În anul 2000 s-au înregistrat 3035 de adopții internaționale și numai 1921 de adopții naționale astfel că instituțiile implicate au introdus un moratoriu prin care se interzic adopțiile internaționale, moratoriu prelungit succesiv până în 2004.
Anul 2004 a fost anul în care autoritățile române au elaborat o nouă lege privind regimul juridic ala adopției (Legea nr.273/2004) în colaborare cu experți internaționali. Procesul de formare și de afirmare socială a individului este caracterizat prin raportarea personalității sale la societate, la sistemul normativ și valoric al acesteia. Pentru a aplica normele sociale, a fost nevoie, în decursul timpului de realizarea unui instrument necesar reglementării raporturilor dintre individ și societate. Norma juridică apare ca instrumentul de aplicare precisă, sub forma legilor, a tuturor dezideratelor umane: ordine, dreptate, securitate.
Abandonarea copilului reprezintă un act cu consecințe greu de evaluat în ceea ce privește viitorul, creșterea și dezvoltarea normală a acestuia. Ruptura de familia naturală reprezintă un șoc chiar dacă el nu este resimțit direct de către copil, pentru că întrerupe un proces natural, firesc, consacrat istoric care asigură cu predictibilitate ridicată perspectiva unei dezvoltări fizice, psihice și sociale normale.
Noțiunea de adopție:
Adopția poate fi definită ca operațiunea juridică prin care se creează o legătură între cei doi adoptator și adoptat, dar și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului. Aceste legături de rudenie care se intemeiază, prin adopție între cele două familii, cei care adoptă și cei care dau spre adopție. După adopție dreptrurile și indatoririle parintești sunt ale adoptatorilor sau parintilor adoptivi. Prin această operațiune a adopției mama si tatăl adoptivi au o responsabilitate ridicată in ceea ce priveste legătura dintre părinți adoptivi și copilul abandonat
Există trei feluri de adopție:
Adopția cu efecte restrânse, în acest tip de adopție relațile dintre cele două famili care sunt conectate prin legaturi de rudenie;
Există legislații care sunt de acord doar cu adopția cu efecte depline,de unde rezultă că relație dintre copil și familia sa biologică să fie restrânse sau chiar deloc pentru a nu fi copilul afectat. Prin adopție sunt create legături de rudenie între adoptat și descendenții acestuia, pe de o parte, și adoptator și rudele acestuia pe de altă parte. Este soluția oferită în prezent și de legislația română;
există legislații care reglementează ambele feluri de adopție, atât cea cu efecte restrânse, cât și cea cu efecte depline.
Cadrul normativ și instituțional al adopției – acesta s-a format urmărind următorii pași:
A.. Aprobarea și publicarea pachetului legislativ în domeniul protecției copilului:
în iunie 2004, este aprobat și publicat, în Monitorul Oficial al României, pachetul legislativ în domeniul protecției copilului, în concordanță cu tratatele și convențiile internaționale la care România este parte;
actele normative care alcătuiesc pachetul legislativ sunt:
– Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
– Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției,
– Legea nr. 274/2004 privind înființarea și organizarea Oficiului Român pentru Adopții,
– Legea nr. 275/2004 (pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2001 privind înființarea Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție) – Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului;
– Legea nr. 233/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției a fost publicata in Monitorul Oficial, nr. 860, din 7 decembrie 2011.
B. Intrarea în vigoare a pachetului legislativ în domeniul protecției copilului:
a). pachetul legislativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, (cu excepția unor prevederi care au intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial);
b). publicarea în Monitorul Oficial cu 6 luni înainte de intrarea în vigoare nu este aleatorie, ci a avut drept scop:
– mediatizarea cadrului normativ, asimilarea literei și spiritului legii de către toți actorii implicați în domeniu crearea infrastructurii necesare aplicării și implementării legislației;
– aprobarea bugetelor pentru instituțiile a căror înființare o prevede pachetul legislativ.
C. Înființarea Oficiului Român pentru Adopții:
Legea nr. 274/2004 prevede înființarea și organizarea Oficiului Român pentru Adopții:
– organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului;
– instituție publică, care coordonează și supraveghează activitățile de adopție și realizează cooperarea internațională în domeniul adopției
– autoritate centrală română însărcinată să ducă la îndeplinire obligațiile prevăzute în Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga, la 29 mai 1993, ratificată prin Legea nr. 84/1994, precum și obligațiile asumate de statul român în materia adopției prin convențiile și tratatele internaționale la care România este parte;
– autoritate centrală română cu rol de a pune în aplicare, de a urmări și de a asigura aplicarea unitară a legislației în domeniul adopției.
D. Funcțiile Oficiului Român pentru Adopții:
– de autoritate de stat, prin care se asigură aplicarea reglementărilor în materia adopției și coordonarea activității desfășurate de persoane juridice de drept public sau privat în acest domeniu;
– de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul adopției;
– de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea armonizării legislației interne în materia adopției ,cu normele și principiile prevăzute de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în vederea aplicării efective a acestora;
– de administrare, prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public și privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosință, după caz.
E. Atribuțiile Oficiului Român pentru Adopții:
– recomandă diriul adopției
– autoritate centrală română însărcinată să ducă la îndeplinire obligațiile prevăzute în Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga, la 29 mai 1993, ratificată prin Legea nr. 84/1994, precum și obligațiile asumate de statul român în materia adopției prin convențiile și tratatele internaționale la care România este parte;
– autoritate centrală română cu rol de a pune în aplicare, de a urmări și de a asigura aplicarea unitară a legislației în domeniul adopției.
D. Funcțiile Oficiului Român pentru Adopții:
– de autoritate de stat, prin care se asigură aplicarea reglementărilor în materia adopției și coordonarea activității desfășurate de persoane juridice de drept public sau privat în acest domeniu;
– de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul adopției;
– de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea armonizării legislației interne în materia adopției ,cu normele și principiile prevăzute de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în vederea aplicării efective a acestora;
– de administrare, prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public și privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosință, după caz.
E. Atribuțiile Oficiului Român pentru Adopții:
– recomandă direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului familii ori persoane care doresc să adopte;
– urmărește evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și adoptator sau familia adoptatoare;
transmite instanțelor judecătorești competente cererile familiilor sau ale persoanelor care doresc să adopte copii aflați în evidența sa și participă în cauzele care au drept obiect soluționarea cererilor privind încuviințarea adopției, în cazul adopției internaționale;
– stabilește măsurile necesare pentru evitarea încuviințării unor adopții supuse eșecului, a obținerii oricăror foloase materiale necuvenite și a oricăror tendințe de trafic de copii;
eliberează certificate care atestă că adopția a fost încuviințată conform normelor impuse de Convenția de la Haga;
– ține evidența centralizată a tuturor adopțiilor încuviințate.
F. Acțiuni întreprinse de Oficiul Român pentru Adopții:
Elaborarea Planului de acțiune pentru implementarea legislației, primare și secundare, în domeniul adopției;
– Înființarea Grupului de lucru pentru auditul dosarelor preluate de la fostul Comitet Român pentru Adopții, grup format din reprezentanți ai Oficiului Român pentru Adopții, Secretariatului General al Guvernului, Cancelariei Primului Ministru (prin structurile sale specializate de control), Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Justiției;
– Elaborarea unui chestionar privind situația existentă în fiecare județ, nevoile de servicii furnizate copiilor care vor fi adoptați și familiilor adoptatoare, necesarul de personal și nevoile de formare a acestuia;
– Demararea elaborării Registrului Național pentru Adopții în format electronic, în vederea întocmirii și organizării la nivel național a evidenței în materia adopției, care să asigure securitatea datelor înregistrate, precum și dezvoltarea unei baze de date informatizată, care să permită folosirea facilă si eficientă a informațiilor despre copiii si familiile implicate în procedura adopției, cu respectarea confidențialității acestor informații.
– Finalizarea elaborării Registrului Național pentru Adopții în format electronic, în vederea întocmirii și organizării la nivel național a evidenței în materia adopției. Sistemul informatizat asigura securitatea și confidențialitatea datelor înregistrate, conform standardelor în vigoare existente la nivelul Uniunii Europene.
– Finalizarea activității grupului de lucru interministerial pentru efectuarea auditului cazuisticii (cereri de adopție internațională) preluate de Oficiul Român pentru Adopții (de la fostul Comitet Român pentru Adopții).
– Constituirea Grupului de lucru pentru efectuarea auditului cazuisticii preluate de Oficiul Român pentru Adopții, a fost aprobat, alături de Planul de acțiune pentru implementarea legislației primare și secundare în domeniul adopției, printr-un Memorandum în ședință de Guvern.
– Formarea profesioniștilor care lucrează în cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului în ceea ce privește evaluarea și pregătirea familiilor potențial adoptatoare pe baza instrumentelor de evaluare și pregătire elaborate în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu sectorul privat și cu expertiză străină.
– Solicitare adresată Ambasadelor aflate în România privind transmiterea rapoartelor post-adopție pentru copiii români care au fost adoptați internațional conform memorandum-urilor aprobate în baza legislației anterioare.
– Inițierea și continuarea demersurilor privind soluționarea cazurilor de adopție internațională care nu și-au produs efectele, în sensul că după încuviințarea adopției adoptatorii străini nu au luat copiii din România.
– Solicitare către DGASPC a informațiilor privind persoanele/familiile de cetățeni străini care locuiesc în România și care au în plasament/încredințare în vederea adopției copii din sistemul de protecție.
Modificări în viziunea Legii nr. 233/2011:
1. Cadrul juridic în materie de adopție a fost revizuit în sensul redefinirii noțiunilor de:
adopție internă (astfel în art.3 lit.c spune „adopție internă — adopția în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât și adoptatul au domiciliul în România”);
adopție internațională (astfel în art.3 lit.d. spune „adopție internațională — adopția care, în condițiile prezentei legi, nu este adopție internă);
introducerea criteriului reședinței familiei care adoptă în locul criteriului domiciliului (astfel în art.3 lit.p. se stipulează – stat primitor — statul în care domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare în cazul adopției internaționale și în care se deplasează adoptatul în urma încuviințării adopției).
2. De asemenea, o serie de dispoziții care vizează condițiile de fond ale adopției au fost corelate cu noul Cod Civil;
3. De asemenea, noile reglementari oferă soluții pentru ca anumite categorii de copii, cum este cazul celor cu părinți necunoscuți, să poată fi mai repede adoptați.
Astfel, copiii cu părinți necunoscuți pot fi declarați adoptabili după 30 de zile de la emiterea certificatului de naștere.
4. Este reglementată, de asemenea, situația copiilor aflați în sistemul de protecție socială față de care părinții manifestă dezinteres timp de un an, astfel încât acești copii să poată fi declarați adoptabili după un an în care direcția de asistență socială constată clar că nu a existat nici o legătură între copil și familia biologică și că nu există posibilități de reintegrare a lui.
5. O altă reglementare importantă se referă la introducerea probei ADN-ului pentru în cadrul procedurii de încuviințare a adopțiilor unor copii care provin din relații extraconjugale ale soților.
6. Actul normativ introduce, totodată, o perioada de monitorizare post-adopție de doi ani, în care se a asigură și consiliere familiei, și pentru a avea garanția unei reintegrări reușite a copilului adoptat într-un mediu familial.
Procesul adopției:
Adopția, în primul rând, implică încheierea unor acte juridice de drept civil prin care persoanele prevăzute expres de lege și își exprimă, în formă solemnă, consimțământul la adopție. Faptul că aceasta se realizează numai pentru protejarea intereselor copilului reprezintă nu numai o condiție a adopției ci și un principiu fundamental consacrat atât în legislația internă, cât și de actele internaționale în materie la care România este parte. Principiul respectării interesului superior al copilului se realizează atât în planul legislativ, cât și în cel al practicii autorităților administrative si judecătorești. Modul în care este reglementată încheierea adopției ca operațiune juridică, reflectă preocuparea legiuitorului pentru a impune respectarea unor condiții de fond și de formă care să constituie tot atâtea garanții ca adopția se realizează în scopul de a asigura protecția copilului și pentru împlinirea intereselor sale de a crește într-un cămin armonios și stabil. Interesul copilului reprezintă scopul adopției ca operațiune juridică. Îndeplinirea acestei condiții se verifică de instanța judecătorească atunci când soluționează cererea de încuviințare a adopției. Astfel se poate vorbi de interesul copilului ca un principiu al adopției care se împlinește la nivelul practicii instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește conținutul acestui principiu sunt esențiale următoarele elemente:
interesul copilului are o natură personală nepatrimonială, în sensul ca cel care adoptă trebuie să-i asigure copilului condițiile necesare creșterii și dezvoltării sale fizice și morale. Totuși nu trebuie neglijat nici interesul patrimonial deoarece starea materială contribuie la crearea condițiilor în care se poate realiza interesul copilului. Expresia ,,interesul superior al copilului” semnifică faptul că legislația nu poate face abstracție de faptul că în realizarea operațiunilor juridice a adopției celeilalte persoane implicate, precum cel care adoptă sau chiar părinții firești ai copilului pot avea propriile interese. Punând în balanță aceste interese, cel al copilului este superior și trebuie să fie luat în considerare cu prioritate în soluționarea unei cereri privind încuviințarea adopției;
respectarea interesului superior al copilului presupune, în cazul adopției internaționale, norme juridice a căror respectare să prevină vânzarea și traficul de copii, precum și faptul că deplasarea copilului în străinătate se face în scopul de a-i asigura un cămin stabil și armonios.
Pentru ca adopția să fie reușită toți factorii implicați trebuie să respecte următoarele principii:
Principiul interesului superior al copilului
Acest principiu este fundamental în tot ceea ce are legătură cu respectarea și promovarea drepturilor copilului, fie că este vorba de reglementări în materie, de acte juridice emise sau după caz, fie despre demersuri și decizii ale autorităților publice sau ale organismelor private autorizate, fie că ne-am raporta, strict, la drepturi și obligații ale părinților sau ale altor reprezentanți legali care asigură ocrotirea copilului. Astfel în virtutea acestui principiu, procesul de selecție al adoptatorului și determinarea compatibilității copilului cu adoptatorul sau familia adoptatoare va ține întotdeauna seama de toate particularitățile de natură socială și juridică în interesul superior al copilului.
Principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial
Natura adopției are capacitatea de a oferi un mediu protectiv alternativ ocrotirii părintești, un modul familial care să includă copilul adoptat într-o manieră apropiată de familia sa biologică. Tradițional, din punct de vedere al copilului, mediul familial presupune un cuplu parental, în cazul adopției, acest cuplu nu poate fi decât unul legal constituit, căsătorit. Totuși legea nu interzice adopția de către o persoană necăsătorită și nici nu stabilește explici vreun criteriu de preferință în favoarea adoptatorilor soț și soție.
Principiul continuității în educarea copilului, ținând seama de originea sa etnică, culturală și lingvistică – acesta face ca măsura adopției să fie una in extremis, o soluție de protecție alternativă care, de drept comun poate fi luată în discuție numai dacă, potrivit planului individualizat de protecție socială, demersurile pentru reintegrarea copilului în familie sau în familia sa lărgită au eșuat. Continuitatea sau, cel puțin, accentele de continuitate în stilul, modul de viață al oricărei persoane și mai cu seama al unui copil, înseamnă stabilitate, care la rândul ei insuflă sentimentul de siguranță.
Principiul informării copilului și luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta și gradul său de maturitate
În virtutea acestuia în orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește pe copilul ce urmează a fi adoptat, aceasta are dreptul de a fi ascultat, iar în cazul copilului care a împlinit 10 ani ascultarea este obligatorie. Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește.
Principiul celerității în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției
Acest principiu reclamă dinamism și operativitate în derularea procedurii adopției, de natură să contribuie la eficiența măsurii de protecție ordonate.
1.5. Procedura adopției – (voi detalia mai departe cele mai importante demersuri necesare în procedura adopției dar voi adăuga Anexe ce cuprind câte o schemă a fiecărui caz de procedură în parte.)
Familia care dorește să ia în adopție un copil, trebuie să depună la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul de domiciliu, o cerere scrisă în vederea evaluării condițiilor morale și materiale și obținerea atestatului ca familie/persoană aptă să adopte un copil. La cerere se vor anexa mai multe acte. Urmează o perioadă de evaluare și pregătire a familiei, efectuată de către asistenți sociali profesioniști. Termenul de soluționare a cererii și de evaluare este de 60 zile. În cadrul procesului de evaluare vor avea loc întâlniri cu familia la sediul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului sau la domiciliul acesteia.
În urma evaluării asistentul social va întocmi un raport și va face o propunere cu privire la soluționarea cererii familiei. Propunerea va fi înaintată directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului care va decide eliberarea atestatului ca familie aptă să adopte un copil, pentru familia solicitantă. Atestatul este valabil un an. Următorul pas se referă la etapa de potrivire copil-familie.
Noua legislație se centrează pe identificarea pentru copil a celei mai potrivite familii, ținându-se cont de toate informațiile cu privire la copil, familia adoptatoare, familia biologică. În urma analizării tuturor informațiilor va avea loc o potrivire teoretică în urma căreia se va selecta cea mai potrivita familie (dintre cele care au atestatul mai sus menționat) care să răspundă nevoilor copilului. Urmează potrivirea practică în care copilul și familia vor fi pregătite în vederea acomodării și se va stabili un program de vizite. Perioada de potrivire are o durată diferita de la caz la caz în funcție de nevoile copilului și acomodarea acestuia cu familia.
Asistentul social și psihologul, împreună cu familia, vor decide când se va trece la următoarea etapă a adopției și anume încredințarea în vederea adopției. Copilul este încredințat familiei în vederea adopției, pe o perioada de 90 zile, de către instanța judecătorească. Pe perioada de încredințare în vederea adopției asistentul social împreună cu psihologul vor face vizite bilunare pentru a urmării evoluția copilului în familie și acomodarea dintre acesta și familie. La sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției se va înainta instanței judecătorești dosarul familiei împreună cu o cerere de încuviințare a adopției. Atunci când sentința de încuviințare a adopției a rămas definitivă și irevocabilă, familia adoptatoare poate depune actele la primărie pentru a obține un nou certificat de naștere.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului are obligația de a urmări evoluția copilului în familie pe o perioadă de 2 ani de la încuviințarea adopției, prin vizite trimestriale. De asemenea, se vor asigura servicii post-adopție familiilor adoptatoare – grupuri suport, servicii de consiliere, etc.
Încheierea adopției se face astfel:
Pentru încheierea valabilă a adopției se cer a fi îndeplinite anumite condiții pe care se clasifică după mai multe criterii. O clasificare a acestor condiții care ar putea include toate cerințele importante la încheierea unei adopții poate fi făcută ținând cont de persoanele implicate în procesul de adopție. Astfel vor fi analizate condițiile care îl privesc pe adoptator, pe adoptat, dar și condițiile care se referă la ambele categorii de persoane.
Încheierea sau formarea adopției necesita realizarea mai multor operații juridice. Acestea se pot grupa astfel:
a) actele juridice ale persoanelor chemate să-și exprime consimțământul în vederea adopției;
b) actele autorităților publice sau private autorizate, care constituie cerințe legale pentru încheierea adopției. Menționez în acest sens:
atestatul eliberat de Comisia pentru protecția copilului;
avizul favorabil pentru încheierea adopției, eliberat de aceeași autoritate publică;
încredințarea copilului în vederea adopției către persoana sau familia care dorește să adopte;
confirmarea Comitetului Român pentru Adopții, din care să rezulte îndeplinirea procedurilor și respectarea termenelor prevăzute de O.G. nr. 25/1997;
transmiterea cererii pentru adopție a persoanei sau familiei care dorește să adopte, instanței judecătorești competente pentru încuviințarea adopției.
c) încuviințarea adopției de către instanța de judecată competentă, în conformitate cu o procedură și potrivit unor condiții anume prevăzute de lege.
Consimțământul
Acesta reprezintă o condiție de fond esențiala, de validitate și generală a oricărui act juridic civil și reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia un astfel de act. Consimțământul adoptatorilor este foarte important având în vedere că ei devin părinții copilului, cu toate drepturile, dar și cu toate obligațiile ce derivă din această realitate. Acest consimțământ trebuie să îndeplinească anumite condiții de valabilitate prevăzute și de Codul civil și anume, să emane de la o persoana cu discernământ, să fie exteriorizat, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să nu fie afectat de vicii ca: eroarea, violența, leziunea. Consimțământul adoptatorilor trebuie dat în fața instanței de judecată, conform legii. Solicitarea consimțământului persoanei adoptate reprezintă o condiție de valabilitate la încheierea adopției și constă în acordul copilului care a împlinit 10 ani de a fi adoptat.
Legea precizează că și părinții biologici ai copilului trebuie să-și dea consimțământul la adopție. Consimțământul părinților biologici ai copilului ce urmează a fi adoptat poate fi acceptat numai după trecerea a 60 de zile de la nașterea copilului. În cazul revocării consimțământului părinților firești, adopția nu mai poate fi încuviințată.
Legea mai menționează că va fi chemat să-și exprime consimțământul tutorele copilului dacă părinții firești ai acestuia sunt decedați, necunoscuți, dispăruți, puși sub interdicție. Lipsa consimțământului autentic și irevocabil al părinților firești este sancționată cu nulitatea absoluta a adopției O.U.G. nr. 102/2008 prevede, la art. I pct. 5 că , dacă ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de adopție dispare cauza care a făcut imposibilă exprimarea de către părinții firești a consimțământului la adopție se poate face împotriva hotărârii cerere de revizuire. Aceasta se poate face până la data pronunțării hotărârii de încuviințare a adopției. În cazul în care părinții se prezintă personal în fața instanței și își exprimă refuzul de a mai consimți la adopție, instanța suspendă soluționarea cererii de încuviințare a adopției.
Consimțământul în cazul adopțiilor, poate îmbrăca următoarele forme:
Consimțământul părinților – pentru încuviințarea adopției este necesar consimțământul părinților firești sau după caz a tutorelui acestuia care a consimțit la adopție în mod liber și necondiționat, după ce au fost informați corespunzător asupra consecințelor adopției de către direcția în a cărei raza teritoriala locuiesc părinții firești sau tutorele. Consimțământul părinților poate fi exprimat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de data nașterii copilului. Părintele poate revoca consimțământul în termen de 30 de zile de la data exprimării lui în condițiile legii. Comparând dispozițiile legii adopției cu cele ale Convenției europene în materia adopției de copii, se poate observa că, legislația română internă oferă mai multe garanții în ceea ce privește consimțământul părinților. Potrivit legislației române, dată fiind egalitatea de tratament juridic între copilul din căsătorie și cel din afara căsătoriei, consimțământul tatălui este necesar ori de câte ori paternitatea copilului este stabilită printr-unul din modurile prevăzute, de lege, fără a deosebi după un copil legitim sau nelegitim. De asemenea, termenul de 60 de zile pentru exprimarea unui consimțământ valabil privește pe ambii părinți ai copilului, iar nu numai pe mamă, asigurând astfel egalitatea acestora în drepturile pe care le au fata de copilul lor minor, inclusiv sub aspectul dreptului de a consimți la adopție. În ceea ce privește fundamentul dreptului părinților de a consimți la adopția copilului lor minor, se poate constata faptul că acesta poate fi analizat dintr-o dublă perspectivă:
dreptul părinților de a consimți la adopția copilului lor este o componentă a responsabilităților părintești;
dreptul părinților de a consimți la adopția copilului lor este o consecință a legăturii de filiație, bazată pe rudenia de sânge, indiferent de faptul că părinții au ori nu exercițiul drepturilor părintești.
Consimțământul altor persoane sau instituții care exercită drepturile părintești – Convenția europeană în materia adopției de copii prevede că, dacă nu există nici tată, nici mamă care să poată consimți, este necesar consimțământul oricărei persoane sau al oricărui organism care ar fi abilitat să exercite drepturile părintești în această privință. În ceea ce privește declararea judecătorească a abandonului de copii, deși instanța "va delega exercițiul drepturilor părintești instituției de ocrotire socială sau medicală de stat sau instituției private legal constituită ori, după caz, altei persoane, în condițiile legii", aceasta nu implică și "delegarea dreptului de a consimți la adopția copilului", dat fiind că acesta este un drept personal nepatrimonial care se întemeiază nu doar pe exercițiul drepturilor părintești, ci și pe legăturile de rudenie bazate pe sânge.
Consimțământul copilului. Consimțământul părinților firești ai copilului are o dublă conotație atunci când copilul nu a împlinit 10 ani, deoarece, în acest caz, ei consimt la adopție atât în numele lor propriu, cât și în numele și în interesul copilului (ca reprezentanți legali). Dacă copilul a împlinit vârstă de 10 ani, consimțământul părinților este dat numai în nume propriu fiindcă consimțământul minorului are o puternică semnificație afectivă.
Atestatul de persoană sau familie aptă să adopte:
Legislația anterioară prevedea obligativitatea eliberării de către Comisia pentru protecția copilului atât a atestatului prin care se certifică faptul că persoana sau familia așteaptă să adopte, eliberat în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de către persoana sau familia interesată, cât și a avizului favorabil care se elibera după terminarea perioadei de încredințare a minorului în vederea adopției până la încuviințarea sau respingerea cererii de adopție de către instanța de judecată . Legea reglementează necesitatea eliberării atestatului eliminând-o însă pe cea a avizului favorabil prevăzut de legislația anterioară. În această situație serviciul specializat din cadrul Direcției va începe o evaluare a persoanei sau familiei solicitante pentru a se stabili dacă prezintă condițiile materiale și garanțiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului, deci dacă este aptă să adopte. Pe baza rezultatelor evaluării, Direcția de la domiciliul adoptatorului sau adoptatorilor va elibera în termen de 60 de zile, de la data depunerii cererii de evaluare, în situația în care aceasta va fi favorabilă, un atestat valabil un an de zile prin care se certifică aptitudinea persoanei sau familiei de a-și asuma rolul de părinte sau părinți adoptivi. În cazul în care Direcția în urma evaluării efectuate ajung la concluzia că persoana sau familia petentă nu este aptă să adopte va comunica acest lucru persoanelor implicate. În acest caz solicitantul va putea cere în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatului nefavorabil o reevaluare. Rezultatul nefavorabil al reevaluării va putea fi atacat în instanța competentă de la domiciliul adoptatorului în termen de 15 zile de la comunicare (art. 19). După eliberarea atestatului, cererea persoanei sau familiei care dorește să adopte împreună cu o copie a atestatului se transmit Oficiului Român pentru Adopții, în termen de 5 zile, pentru a se ține evidența în Registrul Național pentru Adopții a persoanelor și familiilor apte să adopte (art. 66alin. 2 și 3).
În art. 20 Legea precizează că nu este necesară obținerea atestatului în cazul adopției unui major (art. 5 alin. 3) precum și în cazul adoptării copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv întrucât adoptatorii se adresează direct instanței pentru încuviințarea adopției fără afi necesară parcurgerea celorlalte două etape anterioare – deschiderea procedurilor de adopție și încredințarea copilului.
Dacă Ordonanța de Urgență nr. 25/1997 prevedea în art. 9 obligativitatea eliberării avizului favorabil după terminarea perioadei de încredințare, Legea nr. 273/2004 a simplificat procedura prin reglementarea întocmirii unui raport ce va fi adresat direct instanței competente. Astfel, după 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat deschiderea procedurilor adopției interne, Direcția de la domiciliul copilului va efectua toate demersurile legale necesare pentru identificarea posibilului adoptator sau adoptatori. După constatarea compatibilității existente între adoptat și persoana sau familia selectată, Direcția va solicita instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care minorul va fi încredințat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei adoptatoare. În această perioadă, Direcția va monitoriza adaptarea copilului cu noua familie întocmind în acest sens rapoarte bilunare. La sfârșitul perioadei de încredințare va întocmi potrivit art. 31 alin. 2 un raport final referitor la evoluția relațiilor dintre copil și adoptatori pe care le comunică instanței în vederea soluționării cererii de încuviințare a adopției. În acest moment, potrivit legii vechi, Comisia pentru protecția copilului intervenea pentru eliberarea avizului favorabil. Potrivit art. 32 al Legii nr. 273/2004, Direcția va face recomandări instanței în cuprinsul raportului prezentat cu privire la revocarea sau prelungirea măsurii încredințării în cazul neadaptării copilului cu persoana sau familia adoptatoare. În situația în care copilul s-a adaptat în noua sa familie, Direcția va preciza cest lucru în raport urmând ca instanța după coroborarea tuturor probelor de la dosar să decidă asupra încuviințării sau nu a adopției.
Dacă potrivit legii vechi eliberarea avizului favorabil avea ca efect prelungirea de drept a perioadei până la încuviințarea sau respingerea cererii de adopție de către instanță, potrivit noii legi același efect îl are, conform art. 31 alin. 4, introducerea cererii de încuviințarea adopției la instanța competentă. Prin urmare, atestatul eliberat de către Direcția pentru protecția copilului de la domiciliul persoanei sau familiei adoptatoare reprezintă o condiție pentru încheierea adopției( art. 35 alin. 2 lit. c).
II. PROCEDURA ADOPȚIEI
2.1 Categorii de adoptatori
În principiu orice persoană, indiferent de cetățenie, bărbat sau femeie poate să adopte un copil din România. Vocația de a deveni părinte adoptator presupune îndeplinirea unor condiții juridice minime, precum și a unor condiții psihologice, medicale și sociale, impuse viitorilor adoptatori din grija de a proteja interesele copilului.
Adoptatorii constau, în majoritatea cazurilor, din cupluri infertile, care fac parte din clasa medie sau superioară în timp ce, majoritatea cazurilor de copii greu adoptabili sunt adoptați de cupluri fertile, care caută să-și exprime prin adopție ideologii sociale, politice și/sau religioase, persoane singure, respectiv cupluri de vârstă înaintată.
Un profil schematic al părinților adoptatori poate fi următorul:
Vârsta medie a mamelor adoptive este de 37,8 ani, în timp ce vârsta medie a taților adoptivi este de 40,5 ani. Am putut constata că atât mamele, cât și tații adoptivi o vârstă medie cu mult peste vârsta părinților biologici la nașterea primului lor copil. Mare majoritate a adoptatorilor sunt căsătoriți și au o experiență maritală îndelungată.
Erau necesare aceste precizări deoarece am putut concluziona în urma materialelor studiate că majoritatea familiilor ce doresc să adopte unul sau mai mulți copiii, încearcă ei însuși să aibă proprii lor copiii și după trecerea timpului iau în calcul ca o ultimă variantă de a deveni părinți, adopția. Constat de asemenea că, din punct de vedere educațional și economic adoptatorii se situează peste nivelul mediu al populației și au cel puțin studii liceale și venituri medii constante care să le poată da siguranța materială necesară.
Motivația persoanelor sau a familiilor ce adoptă copiii poate fi foarte diversă astfel că în continuare voi încerca să exemplific câteva dintre acestea.
Statusul marital al doritorilor este un punct important, prezența propriilor lor copii biologici, imposibilitatea adoptatorilor de a procrea, existenta unor relații de rudenie (de sânge sau prin alianță) între adoptatori și adoptat, copilul adoptat a beneficiat de o măsură de protecție specială în familia adoptatoare pot fi doar câteva din lungul șir de motivații.
Având în vedere cele enunțate anterior am putut să desprind câteva categorii anume de adoptatori:
1. adoptatori care suferă de infertilitate primară;
2. adoptatori care suferă de infertilitate secundară / boli care conduc la contraindicația de a procrea;
3. adoptatori celibatari;
4. adoptatori – părinți vitregi ai copilului adoptat;
5. adoptatori rude de până la gradul IV cu copilul adoptat;
6. adoptatori care anterior adopției au fost asistenți maternali ai copilului și nu se încadrează în nici una dintre categoriile anterior menționate;
7. adoptatori care nu îndeplinesc nici una dintre condițiile anterior menționate dar în cazul acestora se pot identifica motive de adopție specifice.
Prezența unui copil sau a mai multora este o condiție absolut necesară pentru definirea unei familiei. Copilul are rolul de a asigura transformarea ”cuplului” într-o ”familie”.
Un aspect semnificativ este acela că unele familii de asistenți maternali profesioniști care au avut de multă vreme copilul în plasament s-au hotărât să îl adopte, indiferent dacă aceștia avea dizabilități, era mai mare de 3 ani, de altă etnie sau familia avea alți copii biologici. Această situație constituie însă o excepție!
Adopția a devenit în realitatea societății noastre un proces benefic și din ce în ce mai solicitat pentru construcția sau re-construcția unității familiale.
Adopția unui copil afectează multiple dimensiuni ale vieții de familie: creează noi legături și le afectează pe altele, schimbă paternuri de interacțiune, scopuri și valori. Ca și nașterea, adopția copilului ar putea fi considerată un factor de stres normativ, căci adopția este în fapt în primul rând dorită, pregătită și expectată. Și totuși spre deosebire de naștere, momentul intrării copilului în familie este greu de estimat, potrivirea faptică este posibil să nu fie la fel de reușită precum cea teoretică, expectanțele părinților, dar și ale copilului pot să fie eronate, relația să nu se stabilească la fel de ușor și de repede pe cât este dorit, copilul să nu fie la fel de sănătos precum a fost declarat în documentele medicale din dosarul de adopție etc.
2.2 Categorii de copii adoptabili
În practica adopției la nivel internațional, ca și la nivel național de altfel, se structurează o categorie de copii considerați a fii „preferați pentru adopție”. Această categorie este formată din copii mici, fără probleme semnificative de sănătate și cu un istoric psiho-social mai puțin traumatizant, copii care aparțin majorității etnice și/sau rasiale. Prin contrast, se structurează o a doua categorie de copii, pe care în literatura de specialitate românească, îi regăsim tot mai des denumiți, copii „greu adoptabili” (în literatura de specialitate internațională, termenul utilizat este acela de „copii cu nevoi speciale” – special needs adoption). În cadrul acesteia se regăsesc acei copii cu vârstă înaintată, copii care aparțin din punct de vedere etnic sau rasial, categoriilor minoritare, copii cu probleme emoționale, cu boli cronice, cu dizabilități fizice și/sau mintale, copii care au fost supuși la diferite forme de abuz și/sau neglijare severă, copii care au mai mulți frați și potrivit principiilor protecției copiilor, trebuie plasați împreună.
Ce copii preferă pentru adopție și ce copii adoptă cuplurile adoptatoare voi încerca să detaliez în următoarele rânduri:
cuplurile infertile își exprimă preferința de a adopta mai degrabă copii din categoria de vârstă sub 1 an decât din orice altă categorie, clinic sănătoși și de etnie română. În ceea ce privește genul copilului, mai degrabă tind să nu-și exprime preferințe;
din punct de vedere al stării de sănătate al copiilor e normal că marea majoritate a adoptatorilor să prefere copii sănătoși. Aș putea adăuga la profilul copiilor adoptați că, este mult mai probabil să fie adoptați copii din plasament familial și este mai puțin preferat să adopte copii din centrele de plasament.
Copilul greu adoptabil este definit în literatura de specialitate ca având următoarele caracteristici:
• vârstă mai mare de 3 ani;
• apartenența din punct de vedere etnic sau rasial categoriilor minoritare;
• cu probleme emoționale, cu boli cronice, cu dizabilități fizice și/sau mintale;
• a fost supus la diferite forme de abuz și/sau neglijare severă;
• copil care are mai mulți frați și, potrivit principiilor protecției copilului, ar trebui
plasați împreună.
Din datele furnizate de Oficiul Român pentru Adopții (ORA) privind perioada 2005–2009 reies câteva elemente relevante:
numărul adopțiilor se menține relativ constant, variind între minim 1 136 (2005) și maxim 1 421 (2006), cu o ușoară scădere în ultimii doi ani, aproximativ 350 dintre aceste adopții fiind de către soțul/ soția părintelui firesc al copilului (230 în 2009);
creșterea vârstei medii a copiilor adoptați de la 2 ani, în 2005 la peste 3 ani, în 2009 și o creștere a ponderii celor considerați „greu adoptabili”, cu vârste de peste 3 ani;
vârsta medie a părinților adoptivi este de 38–39 de ani;
creșterea duratei procedurilor adopției, de la cinci luni în 2006 la opt luni în 2009 (min. patru luni – max. unsprezece luni);
creșterea numărului persoanelor/ familiilor apte să adopte (în jur de 2 500 anual);
nu toți copiii adoptabili își găsesc o familie/ persoană adoptatoare, deși numărul acestora din urmă este mai mare decât al copiilor adoptabili.
2.3 Condiții generale privind persoana adoptatorului:
nu pot adopta persoanele cu boli psihice și handicap mintal;
vârsta – Convenția europeană în materia adopțiilor de copii din anul 1967 prevede că un copil nu poate fi adoptat decât dacă adoptatorul a atins vârsta minimă prescrisă de lege, această vârsta neputând fi mai mică de 21 de ani, nici mai mare de 35 de ani (art. 7). Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în dreptul român, deoarece atunci când România a aderat la această convenție a făcut rezervă cu privire la dispozițiile art. 7. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea 273/2004 pot adopta numai persoanele care au capacitate deplină de exercițiu și care sunt cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte. Conform art. 9 alin. 2 din Legea nr. 273/2004, instanța judecătorească poate încuviința adopția chiar dacă diferența de vârstă dintre adoptat și adoptator este mai mică decât de 18 ani, dar în nici o situație, mai puțin de 15 ani.
existența unor copii ai adoptatorului. Potrivit legii române, aceasta nu constituie un impediment pentru ca o persoană să poată adopta. Potrivit art. 12 din Convenția europeană în materia adopției de copii, numărul de copii care pot fi adoptați de un singur adoptator nu poate fi limitat prin legislație, după cum nici nu se poate interzice prin legislație unei persoane să adopte un copil pe motivul că are sau că ar putea avea un copil legitim. Faptul că cel care adoptă mai are alți copii adoptați din căsătorie ori chiar din afara căsătoriei nu poate constitui un impediment la adopție.
aptitudinea de a adopta – nu pot adopta decât persoanele sau familiile care îndeplinesc garanțiile morale si condițiile materiale necesare dezvoltării armonioase a personalității copilului. Evaluarea garanțiilor morale și a condițiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare se face pe baza solicitării lor de către direcția de la domiciliul acestora. Pe baza rezultatelor evaluării, direcția decide, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de evaluare de către adoptator sau familia adoptatoare , dacă acesta sau aceștia sunt apți sau nu să adopte.
consimțământul celui care adoptă. Consimțământul trebuie să îndeplinească considerațiile generale de validitate și să emane de la o persoană cu discernământ, să fie liber și exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să nu fie viciat prin violență. În acest sens, declarația de consimțământ la adopție trebuie să precizeze ca persoana sau familia care adoptă a luat cunoștință de starea de sănătate a copilului, potrivit certificatului medical eliberat în acest scop. În cazul în care cel care dorește să adopte este căsătorit, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 273/2004 este necesar și consimțământul celui care adoptă. Practic acesta este un ,,consimțământ de neîmpotrivire” la adopție din partea acestui soț, de natură să garanteze că adopția nu creează o legătură de natură să destabilizeze viața de familie a soților și că astfel, copilul va crește într-un mediu familial favorabil, chiar dacă numai unul dintre soți este adoptator.
2.4 Starea copilului la adopție
Codiția fizică a copiluli în momentul adopției este foarte importantă. Dar, așa cum arată majoritatea studiilor, în momentul adopției copiii se bucură în general de o condiție bună. Problemele persistente ale copiilor adoptați sunt în domeniul dezvoltării psihologice. Toate studiile arata că prima perioadă după adopție este o perioadă foarte dificilă pentru copil.Varietatea și persistența copilului adoptat sunt în mare măsură direct corelate cu vârsta la care copilul intră în familie. O problemă semnalată de toți părinții adoptivi după intrarea copilului în familie se leagă de somnul copilului, atât adormitul cât și continuarea somnului în timpul nopți sun grav tulburate în prima perioadă după adopție. Un alt domeniu al vieții în care apar tulburări este și comportamentul alimentar. Părinții adoptivi fac uneori față unor comportamente de refuz alimentar care amintesc de anorexie. Uneori refuzul alimentar este limitat la anumite produse, alteori copii mănâncă foarte mult, fară să aibă senzația de sașietate. Uneori iau mâncarea și o ascund, sunt comportamente care durează și cu care părinții se confruntă deseori neștiind cum să le facă față. Alte aspecte generale în conduita copiilor adoptați, în prima perioadă după adopție, sunt anxietatea și lipsa de securitate, adeseori cer să doarmă in patul părinților și sunt speriați când mama dispare din câmpul lor vizual. Un comportament adeseori semnalat este cel dezinhibant față de persoanele străine, acest comportament arată incapacitatea copilului de a-și construi o relație afectivă preferențială, un atașament securizant, dar poate apărea și atitudinea contrarie o teamă exagerată față de străini și un comportament de agățare fizică față de părintele adoptiv ca și când sar simți in primejdie în fața persoanei necunoscute.
Este de reținut faptul că bolile și suferințele copiilor la intrarea în familia adoptivă, ciudățeniile lor comportamentele nu-i dezamăgesc pe părinți ci dimpotrivă, le sporesc sentimentul importanței de a îngriji copiii. Într-un fel, ei trăiesc sentimentele părinților biologici care, la începuturile vieții copiluli, sunt foarte grijulii, iubitori și preocupați de a învăța modul de manifestare al copiilor pentru a le putea veni în ajutor. Această îngrijorare a părintelui față de starea copilui adoptat îl face să fie mai empatic cu copilul, mai sensibil la manifestările lui, mai atent asupra comportamentelor de care suferă copilul. Toate aceste atitudini și comportamente ale părintelui vor spori șansele copilului de a-și dezvota un atașament securizant față de părinți adoptivi. Există un lucru general oservabil deși neanalizat încă de cercetările din domeniu adopțiilor. În cazul adopților naționale copiii adoptați, uneori de etnii diferite față de părinți, sfărșesc prin a avea o pronunțată asemănare chiar fizică, evidentă la vârsta adolescenței, cu părinți adoptați.
III. PROTECȚIA ALTERNATIVĂ A COPILULUI
3.1. Rolul autorităților publice implicate în adopție
Autoritățile publice implicate în procesul de adopție au atribuții ce se răsfrâng direct asupra celor implicați în acest proces, astfel:
Atestarea persoanei, sau după caz a familiei potențial adoptive, folosind informațiile oferite de asistentul social al Serviciului Public Autorizat sau al Organismului Privat Autorizat;
Încredințarea copilului persoanei, sau după caz, familiei adoptive și urmărirea plasamentului de către asistentul social autorizat al primăriei;
Eliberarea avizului favorabil în vederea finalizării procesului de adopție în baza rapoartelor privind evoluția copilului adoptat;
Menține legătura cu asistentul social al organizațiilor private și autoritățile publice, având ca scop bine determinat, interesul superior al copilului;
Face referirea către organismele private autorizate atât a copiilor eligibili pentru adopție, cât și a persoanelor sau a familiilor apte să adopte pentru creearea unui sistem unitar de adopție națională.
Fundația sau organizația nonprofit care sprijină prin serviciile sale sociale copilul aflat în dificultate, trebuie să ofere servicii de cea mai bună calitate oferite de către proprii lor specialiști atât copilului adoptabil cât și persoanei sau familiei care dorește să adopte.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) are rolul de a asigura, aplicarea politicilor și strategiilor de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și a oricăror persoane aflate în nevoie.
În vederea realizării atribuțiilor prevăzute de HG 1.434 din 2 septembrie 2004 privind atribuțiile și Regulamentul cadru de organizare și funcționare ale Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, DGASPC îndeplinește, în principal, următoarele funcții:
de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de asistență socială, a planului de asistență socială pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și a programelor de acțiune anti sărăcie, pe care le supune spre aprobare Consiliilor județene;
de coordonare a activităților de asistență socială și protecție a copilului la nivelul județelor;
de administrare a fondurilor pe care le are la dispoziție;
de colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și instituțiilor care au responsabilități în domeniul asistenței sociale, cu serviciile publice locale de asistență socială, precum și cu reprezentanții societății civile care desfășoară activități în domeniu;
de execuție, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale și financiare necesare pentru implementarea strategiilor cu privire la acțiunile anti sărăcie, prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și pentru soluționarea urgențelor sociale individuale și colective la nivelul județelor;
de reprezentare a consiliilor județene, pe plan intern și extern, în domeniul asistenței sociale și protecției copilului.
Oficiul Român pentru Adopții
Reprezintă un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului. Oficiul (ORA) preia atribuțiile în domeniul adopției ale Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție și ale Comitetului Român pentru Adopții. În condițiile legii, acesta a preluat toate drepturile și obligațiile fostului Comitet Român pentru Adopții.
Oficiul Român pentru Adopții coordonează și supraveghează activitățile de adopție și realizează cooperarea internațională în domeniul adopției. El reprezintă autoritatea centrală română însărcinată să aducă la îndeplinire obligațiile prevăzute în Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată prin Legea nr. 84/1994, denumită în continuare Convenția de la Haga. Are rolul de a aduce la îndeplinire obligațiile asumate de statul român în materia adopției prin convențiile și tratatele internaționale la care România este parte, de a pune în aplicare și de a urmări și asigură aplicarea unitară a legislației în domeniul adopției.
Finanțarea Oficiului este asigurată de bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, precum și din alte surse, în condițiile legii.
’’Pentru realizarea obiectivelor în domeniul adopției, Oficiul îndeplinește următoarele funcții:
de autoritate de stat, prin care se asigură aplicarea reglementărilor în materia adopției și coordonarea activității desfășurate de persoane juridice de drept public sau privat în acest domeniu;
de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul adopției;
de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ necesar în vederea armonizării legislației interne în materia adopției cu normele și principiile prevăzute de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în vederea aplicării efective a acestora;
de administrare, prin care se asigură gestionarea bunurilor din domeniul public și privat al statului, pe care le are în administrare sau în folosință, după caz.
Oficiul îndeplinește următoarele atribuții principale:
constituie evidența centralizată a copiilor pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii de adopție, în conformitate cu prevederile Legii privind regimul juridic al adopției;
ține evidența cererilor familiilor sau ale persoanelor care și-au manifestat dorința de a adopta copii și care sunt apte să adopte;
îndrumă și sprijină în mod corespunzător aceste familii sau persoane în vederea efectuării procedurii necesare adopției;
încheie acorduri de colaborare cu autoritățile centrale, cu organismele private autorizate sau acreditate din alte state care au atribuții în domeniul adopției, fie direct, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, prin schimb de note sau scrisori diplomatice;
autorizează organismele private străine și române să desfășoare activități în domeniul adopției;
recomandă direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului familii ori persoane care doresc să adopte;
efectuează notificările și comunicările prevăzute de legea privind regimul juridic al adopției;
urmărește evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și adoptator sau familia adoptatoare străină, pe o perioadă de cel puțin 2 ani de la încuviințarea unei adopții internaționale, prin autoritatea publică centrală competentă sau organizația acreditată ori autorizată din statul primitor;
transmite instanțelor judecătorești competente cererile familiilor sau ale persoanelor care doresc să adopte copii aflați în evidența sa, în cazul adopției internaționale;
participă în cauzele care au drept obiect soluționarea cererilor privind încuviințarea adopției internaționale aflate pe rolul instanțelor judecătorești;
stabilește măsurile necesare pentru evitarea încuviințării unor adopții supuse eșecului, a obținerii oricăror foloase materiale necuvenite și a oricăror tendințe de trafic de copii;
eliberează certificate care atestă că adopția a fost încuviințată conform normelor impuse de Convenția de la Haga;
depune diligențele necesare pe lângă autoritățile statului al cărui cetățean a adoptat un copil aflat în evidența sa, pentru ca acesta să beneficieze de garanțiile și normele echivalente celor existente în cazul unei adopții naționale;
ține evidența centralizată a tuturor adopțiilor încuviințate;
elaborează proiecte de acte normative, norme și metodologii în domeniul adopției,,
Din datele furnizate de Oficiul Român pentru Adopții (ORA) privind perioada 2005–2009 reies câteva elemente relevante:
numărul adopțiilor se menține relativ constant, variind între minim 1 136 (2005) și maxim 1 421 (2006), cu o ușoară scădere în ultimii doi ani, aproximativ 350 dintre aceste adopții fiind de către soțul/ soția părintelui firesc al copilului (230 în 2009);
creșterea vârstei medii a copiilor adoptați de la 2 ani, în 2005 la peste 3 ani, în 2009 și o creștere a ponderii celor considerați „greu adoptabili”, cu vârste de peste 3 ani;
vârsta medie a părinților adoptivi este de 38–39 de ani;
creșterea duratei procedurilor adopției, de la cinci luni în 2006 la opt luni în 2009 min. patru luni – max. unsprezece luni);
creșterea numărului persoanelor/ familiilor apte să adopte (în jur de 2 500 anual);
nu toți copiii adoptabili își găsesc o familie/ persoană adoptatoare, deși numărul acestora din urmă este mai mare decât al copiilor adoptabili.
Cercetările anterioare au arătat că familiile adoptatoare din România au un nivel de trai peste medie, și, pe fondul infertilității, al unei relații de rudenie sau de îngrijire, aleg să adopte un copil. Familiile sau persoanele care adoptă copii greu adoptabili/ cu nevoi speciale sunt cu vârstă peste 45 de ani, cu un nivel de educație mai scăzut (cel mult școală profesională), sunt căsătoriți de mai puțin de cinci ani sau de peste 20 de ani, nu au probleme de sănătate/infertilitate.
Astfel se pot identifica cinci categorii de motivații ale adopției, ale familiilor din România:
1. un „profit social” la bătrânețe;
2. infertilitatea;
3. urmărirea unor beneficii materiale;
4.când adoptatorul este soțul/soția sau alt membru al familiei părintelui natural/firesc al copilului;
5. din iubire față de copii și compasiune.
Dar se identifică, în funcție de o serie de variabile (status marital, prezența copiilor biologici, posibilitatea adoptatorilor de a procrea, existența unor relații de rudenie între adoptator și adoptat, copilul adoptat a beneficiat de o măsură de protecție specială în familia adoptatoare), șapte categorii de adoptatori:
1. adoptatori care suferă de infertilitate primară;
2. adoptatori care suferă de infertilitate secundară/ boli care conduc la contraindicația de a procrea;
3. adoptatori celibatari;
4. adoptatori – părinți vitregi ai copilului adoptat;
5. adoptatori rude de până la gradul IV cu copilul adoptat;
6. adoptatori care, anterior adopției, au fost asistenți maternali ai copilului și nu se încadrează în nici una dintre categoriile anterior menționate;
7. adoptatori care nu îndeplinesc nici una dintre condițiile anterior menționate, având o motivație cu valențe sociale și umanitare.
3.2. Motivația de a adopta
Infertilitatea, fie ea primară sau rezultată în urma unor complicații medicale, sau decesul unui copil biologic, urmat de incapacitatea cuplului de a mai avea copii, sunt motivațiile principale cel mai des citate de către familiile adoptatoare. Dar sunt și situații în care persoanele care au moștenit o boală genetică decid să nu aibă un copil natural pentru a nu transmite gena respectivă. Alte motivații exprimă nevoia afectivă de împlinire personală prin creșterea unui copil, dar și consolidarea relațiilor de familie. Cei mai mulți dintre părinții adoptivi susțin că prin adopție au vrut ca viața lor să capete un nou sens și echilibru și că se simt mai motivați pentru viitor, pentru a munci și a reveni în familie. prin afirmații de genul: „Numai noi doi? – parcă este prea seacă viața”, „De ce trăiești? Pentru cine tragi (muncești)? Vii cu altă stare sufletească, atunci când ai un copil acasă!” , Mai mult „suflet” prin copilul venit în familie” etc.)
O motivație puternică în cazul părinților care au pierdut un copil biologic anterior adopției este nevoia de atenuare a suferinței. O situație particulară este a persoanelor care adoptă singure, care, dezamăgite de eșecuri sentimentale, decid să „dăruiască iubire unui copil” . Trebuie tratată ca situație aparte motivația familiei asistenților maternali profesioniști care adoptă copilul pe care l-au avut în plasament, adesea de la vârste mici, și față de care s-a format atașament. Chiar în cazul acestora, infertilitatea sau lipsa copiilor biologici poate fi un factor de influență în decizia de a adopta copilul care este în plasament.
Presiunea socială a grupului de prieteni sau familia extinsă, în care cuplurile de aceeași vârstă din jur au deja copii este, de asemenea, un factor motivant important.
Apariția unui copil biologic după momentul adopției nu pare a fi de natură să afecteze relația cu copilul adoptat. Aproape un copil din zece este adoptat de asistentul maternal care l-a avut în îngrijire, iar dacă îi adăugăm și pe cei care au avut copilul în plasament ca familie sau persoană, se poate spune că existența unei relații anterioare cu copilul este un factor motivator pentru adopția acestuia.
3.3. Formele adopției:
În concordanță cu legislațiile internaționale responsabilitățile în creșterea și dezvoltarea copilului revin în primul rând părinților și în subsidiar comunității locale, în acest context, al responsabilizării s-a promovat prevenirea abandonului și a separării copilului de familia sa, precum și reintegrarea copiilor separați temporar de propriile familii, prin dezvoltarea serviciilor la nivelul comunităților locale.
Ținând seama de criteriile enunțate anterior se desprind câteva modalități de adopție ale copilului aflat în dificultate:
adopția din sistemul de sistemul de protecție (sistemul de asistență socială, centre de plasament și unități de tip familial);
adopția din sistemul de îngrijire de tip rezidențial;
adopția din asistență maternală
plasamente simple în familia adoptivă
3.4. Rolul asistentului social în procesul de adopție
Asistentul social este specialistul care are ca trăsături definitorii de personalitate: curiozitatea orientată către problemele vieții sufletești; dorința de a înțelege, explica și manipula procesele psihice; pasiunea pentru investigarea acestui domeniu căruia îi consacră energia și timpul său; neglijarea propriilor interese; tendința de consacrare profesională, dedicarea problemelor de studiu științific; identificarea cu profesiunea aleasă. Trăsăturile specifice ale conduitei asistentului social sunt: acceptarea necondiționată, empatia, colaborarea, gândirea pozitivă, responsabilitatea.
Profesia de Asistent Social obligă imperativ la comportament de ajutorare independent de statutul celui ajutat: împlinirea de „a face bine” este singura care nu se uzează. Omul valorează atât cât se respectă. O viață fără să aduci folos cuiva este o moarte înainte de timp. Ideile nu trebuie numai gândite, ci și trăite. Inimii noastre îi revine sarcina să hotărască ierarhia intereselor noastre, iar rațiunii – să le conducă.
Valorile profesiei de asistență socială se exprimă prin idei de diferite grade de abstractizare referitoare la atitudinile față de oameni, la convingerile legate de locul și rolul omului, la trebuințele și scopurile sale, la condițiile sale de viață și la modalitățile de a obține bunurile necesare vieții. Specialistul din domeniul asistenței sociale poate fi descris drept un individ încărcat cu valoare. Se are în vedere bunăstarea fiecărui cetățean , asistența socială plasând persoana umană în centrul sistemului său de valori. Valorile folosite în asistența socială fac subiectul a trei instanțe: norme generale ale societății, funcțiile agenției de asistență socială, contractul cu clientul.
Rolul asistentului social în procesul de adopție presupune următoarele aspecte:
Rolul de mediator. Implică rezolvarea problemelor sau disputelor dintre client și alte persoane. Asistentul social este un mediator pentru client pentru rezolvarea problemelor și aflarea resurselor din care a aparut conflictul cu alt client sau organizație.
Rolul de broker social. Asistentul social se afla între client și resursele comunității ceea ce rezulta o cunoaștere foarte buna a informațiilor și implicarea in cazul unor probleme.
Rolul de beneficiar. Acest rol este asumat când activitatea de intervenție este orientată spre asistarea clienților de a găsi resurse interne pentru a realiza anumite schimbări.
Rolul de profesor. Oferirea unor noi informați în cazul intâmpinări unor probleme și/sau oferirea de noi alternative în realizarea problemelor.
Rolul de consilier. Oferă consiliere pe probleme care nu necesită intervenția psihiatrului sau psihologului.
Rolul de colaborator. Asistentul social va constitui o parte importantă a echipei de lucru interdisciplinare, concentrând eforturile echipei spre a obține un scop comun.
Asistentul social are un rol foarte important și o responsabilitate foarte mare în procesul de adopție, el asigura cele mai bune servicii și au cele mai bune cunoștințe în acest domeniu și îndeplinesc nevoile persoanelor care se confruntă cu acest tip de probleme. Asistentul social este ultima persoană care ia decizia de a adopta familia copilul , întrucât are o sarcină așa importantă, asistentul social trebuie sa ia măsuri de viitor și să observe părinții dacă sunt capabili de a avea un copil, dacă pot crește copilul cu succes, cat de mult se atașează copilul de părinții adoptivi, trebuie luate decizi importante și pentru copilul care este adoptat, unul dintre cele mai importante decizi sunt nevoiile copilului, dar să și evalueze condițiile familiei care dorește să adopte copilul.
Responsabilitatea Asistentului social este de a-i asigura minorului un mediu înconjurător cu toate oportunitățile pentru a-și dezvolta încrederea în el respectul de sine dar nu în ulimul rând abilitățiile de comunicare , interacțiune și cunoastere. Părinți înpreună cu asistentul social dezvlota un plan pentru nevoile copilului, dar și cu copilul prin care face ședințe. Un alt rol important pentru asistent social este selecția de famili adoptive, să asigure o compatibilitate cât se poate de sigură din punc de vedere fizic, intelectual și social între copil și viitorii părinți adoptivi.
Este important ca intre asistent social și viitori părinți sa existe o relație strânsă pentru ca mai târziu în cazul întâmpinări unei probleme părinții să poată solicita ajutorul asistentului social, este ca un consilier pentru părinți deoarece el trebuie să îi indrume pe părinți și înainte de începerea procesului de adopție, să le prezinte toate riscurile care pot apărea la copil și toate probleme de sănătate, bolile fizice sau mentale, dar și după procesul de adopție. În cazul în care copii sunt cu nevoi speciale dacă au probleme de sănătate, dacă aparțin unor grupuri minoritate etnice în care apar dificultăți asistentul social are un rol major pentru a diminua aceste probleme.
Asistenți sociali pe lângă toate acestea, terbuie sa fie cinstiți față de părinți în legătură cu toate probleme care le întâmpină față de planurile de viitor , în cazul în care părinți adoptivi vor să conteste o decizie, asistenți sociali terbuie să ii susțină emoțional pentru orice decizie pe care vor sa o ia. Înainte de toate astea asistenți sociali trebuie să le explice părinților ce înseamnă adopția în termeni legali, să cunoască toate legăturile cu adopția penru a fi siguri dacă sunt de acord să adopte sau nu. Asistenți sociali trebuie pregătiți să lucreze cu familile înțelegândui în cazul întâmpinării unor probleme dar și ajutândui să analizeze problemele singuri și să găsească soluții împreună pentru rezolvarea lor.
IV. EFECTELE ADOPȚIEI
4.1. Filiația și rudenia civilă
În capitolul consacrat rudeniei, s-a arătat că noțiunea de rudenie înfățișează legătura de sânge dintre două sau mai multe persoane, care coboară unele din altele, sau care, fără a descinde unele din altele, au un ascendent comun. Rudenia este în primul rând legătura de sânge, dar efectele ei sunt atribuite de lege și raporturilor care izvorăsc din adopție și care pot fi denumite raporturi de rudenie civilă. În acest din urmă caz, legătura de rudenie nu se mai întemeiază pe comunitatea, de sânge.
S-a subliniat în literatura de specialitate faptul că rudenia civilă izvorâtă din adopție este principalul efect juridic al adopției și constituie nașterea unor raporturi juridice de rudenie care, neizvorând din filiația firească, adică din faptul nașterii, ci printr-o ficțiune a legii, au fost numite raporturi de rudenie legală sau civilă.
Adopția stabilește legătura între cel care adoptă și copilul adoptat, precum și relația de rudenie între copil și rudele adoptatorului. În legătură cu acest text se ridică unele probleme:
Textul nu prevede în mod expres că copii sunt adoptați în relațiile cu adoptatorul sau filiatie cu rudele acestora.Ca soluție afirmativă este necesar ca în linii mari, să desemneze o descendență neîntreruptă de nașteri, conectarea unei persoane la un strămoș de-al ei, un șir neîntrerupt de nașteri, printre care faptul că nașterea a stabilit legătura de la părinte la copil.
În sens restrâns, este raportul de coborâre între un copil și fiecare dintre părinții lui. Dar este la rudele directe de linie de persoane care vin în jos unul de altul, fie direct, în sensul că persoana în cauză este un copil de altă parte, nici indirect, în sensul că indivizii nu sunt generați unul de altul, dar între ei există o serie nesfârșită de nașteri, un șir neîntrerupt de oameni a fost stabilit prin naștere, legatura de la părinte la copil.
Sunt rude în linie directă tatăl, fiul, nepotul de fiu. Dacă textul folosește noțiunea de filiație în sens restrâns, atunci descendenții adoptatului sunt rude în linie directă cu adoptatorul.
Textul nu prevede expres că descendenții adoptatului devin rude cu rudele adoptatorului. Soluția se impune în mod afirmativ, deoarece numai astfel rudenia creată prin adopție este asimilată cu rudenia firească, iar un text care să prevadă, din acest punct de vedere contrariul, nu există. Prin urmare, descendenții adoptatului devin rude cu rudele adoptatorului. Față de ascendenții adoptatorului, descendenții adoptatului sunt rude în linie directă descendentă.
Textul prevede că rudenia se stabilește între copil și rudele adoptatorului. Față de cele arătate, înseamnă că rudenia care se stabilește prin adopție, dacă termenul de filiație este folosit în sens restrâns, există între adoptat și descendenții lui, pe de o parte și rudele adoptatorului, pe de altă parte.
În principiu există această asimilare. În privința unora dintre efectele juridice produse în cele două situații există, însă, deosebiri și anume:
recunoașterea unui copil din afara căsătoriei, după ce acesta a decedat, de către tatăl său, se poate face numai dacă acesta a lăsat descendenți firești. Recunoașterea nu poate avea loc dacă acel copil are descendenți prin adopție;
soțul care a contribuit la întreținerea copilului celuilalt soț este obligat să continue a acorda întreținere copilului, cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinții săi firești, nu și cei prin adopție, au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie;
cel care a luat un copil spre creștere, fără a întocmi formele cerute pentru adopție, are obligația să-l întrețină, cât timp copilul este minor, însă numai dacă părinții firești, deci nu și cei adoptivi, au murit, sunt dispăruți ori sunt în nevoie;
donația nu se revocă în condițiile art. 836 din Noul Cod Civil, dacă ulterior acesteia, donatorul a adoptat un copil, deoarece această categorie de copii nu se include în enumerarea limitativă a textului menționat (copil din căsătorie, cel din afara căsătoriei, fie chiar postum).
4.2 Relațiile dintre adoptat și părinții naturali
Potrivit art. 50 alin. 3 din Legea 233/2011, în momentul stabilirii filiației prin adopție, filiația dintre copil și părinții săi firești încetează.
În acest text se precizează următoarele:
‘‘Data producerii ori stabilirii filiației prin adopție, este data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției. Aceasta înseamnă că la acea dată încetează o filiație, respectiv filiația firească, și începe o alta, filiația prin adopție.
Descendenții adoptatului nu se mai află în raporturi de rudenie firească cu părinții firești ai adoptatului, pe aceeași dată cu încetarea filiației firești a adoptatului. Soluția rezultă din art. 53 alin. 5 care prevede faptul că se întocmește un nou act de naștere al adoptatului, în care adoptatorii vor fi trecuți ca fiind părinții săi firești, desigur cu consecințele care decurg din aceasta. Pe de altă parte, principiul simetriei, descendenți sunt rudele în linie directă cu adoptator și filiația adoptatorului care incetează;
Descendeți adoptatului încetează să mai fie o rudă față de rudele sale devenind rudă cu părinte adoptiv. În consecință, drepturile și îndatoririle izvorâte din filiație între cel adoptat (și descendenții săi) și părinții firești și rudele acestora încetează. Se menține însă impedimentul la căsătorie rezultând din rudenie (art. 50 alin. 4). Serviciile publice specializate pentru protecția copilului, precum și ofițerii de stare civilă au obligația de a urmări respectarea impedimentelor la căsătorie. Prin urmare, legăturile de rudenie firească, încetează între adoptat și descendenții săi pe de o parte, și părinții firești și rudele acestora, pe de altă parte’’.
4.3. Drepturile și obligațile părintești
Comparativ cu noua regulamentare , nu se pune problema dacă adoptatorul are dreptul de a moșteni, a adoptat, răspunsul este da și dacă părintele are dreptul de a moșteni de la adoptat, răspunsul este negativ.. Sub imperiul reglementării anterioare s-a pus problema dacă, în cazul adopției cu efecte restrânse, adoptatorul avea dreptul de moștenire față de adoptat, alături de părinții firești ai acestuia.
Acest efect se produce în cazul adopției unei persoane care nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, de regulă minorul. Adoptatul intră în familia adoptatorului, locuiește cu acesta, care este dator să-l crească și să-l educe pentru a se putea integra în societate. De aceea, este normal ca drepturile și îndatoririle părintești să treacă de la părinții firești la cei adoptivi.
Dacă o persoană a adoptat copilul fără știința și voința soțului său, în lipsa acestuia de la domiciliu, iar ulterior, adopția a fost anulată, obligația de întreținere subzistă în sarcina acelei persoane care a luat copilul pentru a-l crește, dar nu și în sarcina soțului.
Astfel, conform art. 51 alin. 1 al Legii 233/2011, adoptatorul are față de copilul adoptat drepturile și îndatoririle părintelui firesc față de copilul său. Soluția rezultă din art. 59 alin. 2 al Legii 233/2011, care prevede că la desfacerea adopției, părinții firești ai copilului redobândesc drepturile și îndatoririle părintești, dacă instanța nu decide instituirea tutelei sau a altor măsuri de protecție specială a copilului, ceea ce înseamnă că le-au pierdut prin efectul adopției.
În același sens, art. 97, alin. 1 din Noul Cod Civil prevede faptul că ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi dacă aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați. În consecință prevederile stabilite pentru ocrotirea minorului prin Titlul III, cap. I din Noul Cod Civil sunt aplicabile și copilului adoptat.
S-a decis că adoptatul dobândește un drept locativ propriu. Devenind major, adoptatul nu poate fi evacuat, chiar dacă părintele adoptatului se mută în casă proprie sau ca urmare a căsătoriei încheiate ulterior. Părinții firești nu rămân complet dezinteresați de soarta copilului. Se admite că ei au dreptul de a cere desfacerea adopției, dacă aceasta este în interesul minorului.
Adoptatul are față de adoptator, drepturile și îndatoririle de orice natură pe care le are orice persoană față de părinții ei firești. Adoptatorii au obligația să informeze copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta și gradul de maturitate ale acestuia o permit.
O situație deosebită există în cazul în care cel ce adoptă este soțul părintelui firesc al adoptatului. Potrivit art. 51 alin. 2 al Legii 233/2011, în această situație, având în vedere relațiile dintre soți și în scopul menținerii unității familiei, drepturile și îndatoririle părintești aparțin celui care adoptă și părintelui firesc căsătorit cu acesta. Ei le vor exercita în conformitate cu art. 97 și 98 din Noul Cod Civil.
În acest caz, înseamnă că legăturile de rudenie între părintele firesc și copilul adoptat de celălalt soț se mențin. În consecință, ar urma ca adoptatul să continue să se afle în raporturi de rudenie firească cu rudele părintelui său. Ar însemna deci, că în mod practic, legăturile de rudenie firească încetează în cazul pe care îl avem în vedere, numai față de un singur părinte și rudele acestuia. În această interpretare, adoptatul are aceeași situație cu cea a copilului firesc, deoarece el este rudă cu fiecare din părinții săi.
Părinții adoptatori sau numai unul dintre ei pot fi decăzuți din drepturile părintești dacă copilul este în primejdie sau dacă are una dintre problemele de sanatate de felul de exercitare al drepturilor părintești, prin purtare abuzivă sau neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învățarea sau pregătirea profesională a copilului minor nu se fac în spirit de devotament față de România.
Decăderea din drepturile părintești de ambii adoptatori sau de descompunere care adoptă aceleași drepturi, în cazul în care există un singur adoptator, înseamnă desfacerea sau pierderea adopției. Această soluție este dată în interesul adoptatului, deoarece desfacerea se poate ridica de către instanța de judecată în conformitate cu art. 112 din Noul Cod Civil.
Dacă ambele părți pierd adopția, decăderea din drepturile părintești, instanța trebuie să decidă cu privire la executarea drepturilor părintești, la timpul necesar pentru decăderea părinților dub drepturile pe care le au asupra copilului în conformitate cu Noul Cod Civil.
Această soluție este dată prin asimilare cu art. 59 alin. 2 din Legea 233/2011, care prevede că dezlegarea adopției de părinții biologici și recapeătarea drepturilor și obligaților părintești se face numai în cazul în care instanța decide o altă măsură de protecție a copilului, care pote fi luată în caz de pierderea drepturilor părintești ale adoptatorilor sau părinț. În cazul în care numai unul dintre adoptatori este decăzut , celălalt adoptatorul va exercita aceste drepturi.
Este adevărat că în situații excepționale, dacă părinții sau unul din aceștia (care pot fi și adoptivi) pun în pericol securitatea, dezvoltarea sau integritatea morală a copilului prin exercitarea în mod abuziv a drepturilor părintești sau prin neglijența gravă, în asemenea situații instanța poate lua măsura plasamentului în regim de urgență alături de cea a plasamentului.
Direcția decide plasamentul copilului în regim de urgență la o persoană, familie, asistent maternal profesionist sau într-un serviciu de tip rezidențial. Pe durata plasamentului în regim de urgență drepturile și îndatoririle părintești se suspendă, fiind exercitate de cel la care copilul a fost plasat. Iar la art. 109 Noul Cod Civil, se prevede că dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părintești, instanța judecătorească la cererea autorității tutelare, va propune decăderea părintelui din drepturile părintești.
În termen de 48 de ore de la măsura instituirii plasamentului, Direcția sesizează instanța pentru a decide cu privire la înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, decăderea totală sau parțială din exercițiul drepturilor părintești, precum și cu privire la exercitarea drepturilor părintești. Plasamentul copilului se poate face la o persoană sau familie, sau asistent maternal profesionist sau într-un serviciu de tip rezidențial. Instanța judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunțe cu privire la redarea exercițiului drepturilor părintești. De asemenea măsura plasamentului are un caracter temporar.
Dacă soții adoptatori divorțează, se aplică în privința relațiilor dintre ei și minorul adoptator, prin asemănare, prevederile legale cu privire la desfacerea căsătoriei pentru cazul când există copii minori (art. 42-44 Noul cod Civil).
4.4. Numele de famile a adoptatului
Prin adopție,copilul adoptatul dobândește numele de familie al adoptatorului. Când adopția se face de catre cuplu aceștia au nume comun, adoptatul dobândește numele. Procedează în același mod în cazul în care un soț adoptă copilul celuilalt soț (ambii soți având același nume).
Dacă soții nu au nume de familie comun, adoptatorii vor stabili numele pe care adoptatul urmează să-l poarte: numele unuia dintre adoptatori ori numele lor reunite. Acest nume trebuie declarat la încuviințarea adopției (art. 53 alin. 2).
În caz că adoptatorii nu cad la învoială cu privire la acest nume, va decide instanța. În toate cazurile, hotărârea de încuviințare a adopției trebuie să arate numele de familie pe care urmează să-l poarte adoptatul.
În situația în care soții adoptivi își schimbă numele de familie, copilul adoptat își schimba și el numele de familie, se schimbă doar dacă soții au fost deacord în acest sens și au făcut cerere de schimbare al numelui adoptatului minor. Cererea de schimbare a numelui de familie al minorului se face, după caz, de către soții adoptatori sau cu încuviințarea autorității tutelare de către tutore. Cererea se va semna și de către copil dacă a împlinit 14 ani.
Dacă părinții adoptivi nu cad de acord cu privire la schimbarea numelui copilului, autoritatea tutelară decide. Schimbarea numelui de familie al minorului poate fi necesară odată cu schimbarea numelui de familie al părinților adoptivi sau separat pentru motive temeinice. Dacă unul dintre părinții adoptivi își schimbă numele de familie, soții se pot ajunge de lun acord comun cu numele de familie al minorului, care urmează a fi purtat, în cadrul cărui scopse va face cererea de schimbare a numelui copilului. În caz de neînțelegere a soților în această privință, decide autoritatea tutelară.
‘‘În toate situațiile, organul competent va da o decizie motivată de reușită sau respingere a cererii făcute de schimbare a numelui de familie. Pentru motive bine întemeiate, instanța de judecată, încuviințând adopția la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare și cu acordul copilului adoptat care a împlinit vârsta de 10 ani, dispune de schimbarea prenumelui copilului adoptat’’.
În legătură cu art. 28 din Noul Cod Civil se poate pune problema cu privire la ce nume va lua soțul care are același nume cu celălalt soț, dacă adopția este făcută în timpul căsătoriei.
În cazul în care adopția se face in timpul căsătorite, soțul adoptat poate primi în timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu acordul celuilalt soț acordat în fața instanței care încuviințează adopția.
Dacă soțul adoptat rămâne cu numele comun, iar căsătoria se desface prin divorț, acel soț nu va lua numele pe care l-a avut înainte de căsătorie, în sensul art. 40 alin. 3 din Noul cod civil, ci numele adoptatorului, deoarece trebuie să dispară toate urmele rudeniei firești.
Nimic nu poate impiedica fostului soț adoptat să poarte după divorț același nume, în condițiile art. 40 alin. 1 din Noul Cod Civil, denumirea numelui comun din timpul căsătoriei, astfel nu numele adoptatorului (după decesul celuilalt soț).
4.5. Domiciliul și locuința adoptatului
În acest mod se vor aplica, prin asemănare, prevederile art. 100 și 102 din Noul cod civil și cele ale art. 14 din Decretul nr. 31/1954, art. 97, alin. 1 din Noul Cod Civil.
Prin urmare , domiciliul minorului adoptat este la părinții adoptivi sau la persoanele adoptatoare la care locuiește. Minorul adoptat încredințat de către instanța judecătorească unei a treia persoane, are domiciliul la adoptatori, iar dacă aceștia au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, decide instanța judecătorească. În cazul în care numai unul dintre părinții adoptatori reprezintă pe adoptat, sau îi încuviințează actele, domiciliul adoptatului este la acel părinte.
În timpul custodiei minorului în vederea adopției, domiciliul acestuia este la familia sau persoana adoptatoare. Pe durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire. Prin urmare, dacă ar fi nevoie de un adoptat care s-ar încredința ori ar fi dat în plasament în condițiile Legii 233/2011, domiciliul copilului diferă doar în cazul deschiderii procedurii adopției și luării măsurii plasamentului.
În ceea ce privește locuința minorului adoptat, aceasta este la părinții săi. Dacă soții adoptatori nu locuiesc împreună, aceștia decid la care dintre ei va locui copilul. În caz că părinții adoptatori nu cad la învoială, decide instanța judecătorească ținând seama de interesele copilului, după ce ascultă pe părinți și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani. Autoritatea tutelară poate da încuviințarea adoptatului minor la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 14 ani, să aibă locuința pe care o cere desăvârșirea învățăturii sau pregătirii profesionale.
4.6. Cetățenia copilului adoptat
În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română, minorul străin sau cel fără cetățenie adoptat de un cetățean român sau adoptat de către cei doi soți cetățeni români primește cetățenia română. Dacă numai unul din soți este cetățean român, cetățenia adoptatului se decide de adoptatori, de comun acord. În caz de neînțelegere instanța competentă să încuviințeze adopția decide asupra cetățeniei adoptatului.
Schimbarea cetățeniei române de către adoptator produce efecte asemănătoare asupra cetățeniei adoptatului, ca și în cazul părinților firești.
4.7. Desfacerea adopției
Conform art. 55 din Legea nr. 233/2011 adopția incepe să înceteze prin desfacere sau ca urmare declarând nulitatea acesteia. Încetarea adopției este modul de încheiare a acesteia ca urmare a decesului adoptatorului sau, după caz, a soților adoptivi numai în măsura în care s-a încredințat irevocabil noua adopție. Legea nr. 233/2011 prevede un singur caz în care intervine desfacerea adopției, anume când adoptatorul sau soții adoptatori au decedat, în măsura în care s-a încuviințat o nouă adopție.
Anterior, legislația permitea desfacerea adopției prin hotărârea judecătoreasca ori de câte ori aceasta era în interesul superior al copilului, pornind de la premisa aceasta, interesul superior al copilului este nu doar o condiție pentru încheierea valabilă a adopției, dar și o condiție de menținere a acesteia. Rezultă că legea nouă a restrâns considerabila posibilitatea de desfacere a adopție. Vechea adopție încetează cu efecte doar pentru viitor și de la data încuviințării noii adopții prin hotărârea judecătorească irevocabilă.
Desfacerea adopției presupune parcurgerea procedurii prevăzute de lege ca urmare a noii adopții, în cazul în care adoptatorul sau soții adoptatori au decedat. În cazul în care numai unul dintre soți a decedat adopția nu se desface. Prin urmare adoptatorul sau familia adoptatoare are domiciliul în România iar copilul adoptat are domiciliul în străinătate, dezlegarea adopției internaționale este guvernată de comuna lege naționala sau de legea domiciliului comun al soților adoptivi.
Efectele de desfacere a adopției au loc în momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de înștințare a noii adopții.
4.8. Nulitatea adopției
În reglementarea anterioară, adopția era supusă nulității, potrivit legii, aplicându-se în această materie în mod corespunzător dreptul comun. Legea nouă conține prevederi exprese privind nulitatea adopției și regimul juridic al acesteia. Nevalabilitatea este sancțiunea care intrepătrunde în situația nerespectării cerințelor aplicate de lege pentru încheierea adopției.
Ca drept comun, cauzele determinate de nulitate trebuie să fie anterioare sau cel mult în aceiași măsură cu hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției. Potrivit adopției internaționale, nulitatea este impusă sub aspectul condițiilor de fond legilor naționale ale adoptatului și a celui ce urmează să fie adoptat, iar în viziunea condițiilor de forma legii statului pe teritoriul căruia se finalizează adopția.
Potrivit art. 56 alin. 1 din Legea nr. 233/2011, nulitatea adopției se face în cazul în care a fost încheiată cu alt scop decât cel al protejării interesului superior al copilului sau cu nerespectarea oricăror condiții de drept sau de formă prevăzute în lege. Legea poate fi invocată de orice persoană interesată, chiar de către instanță, din oficiu, în derularea unui proces deja început.
După stabilirea de către adoptat a capacității împlinite de exercițiu, acțiunea este deținută numai de acesta și este imprescriptibilă. De obicei , nulitatea absolută a adopție nu poate fi camuflată. Dimpotrivă , instanța poate respinge cererea de declarare a nulității adopției, dacă va lua la conștiință că menținerea adopției este în interesul adoptatului.
În cazul în care interesul ocrotit este personal, individual, sancțiunea este nulitatea relativă. Aceasta este aplicabilă în situația viciilor de consimțământ. S-a decis ca apariția unor dezbateri între părinții naturali și părinții adoptivi nu se poate orienta la anularea adopției.
Instanța supremă a statuat că lipsa consimțământului soțului celui ce adoptă este sancționată cu nulitate relativă, care poate fi cerută numai de către acesta și se acoperă prin renunțarea expresă sau tacită la exercitarea acțiunii în nulitate. Viciul de încuviințare nu se deduce, ci trebuie dovedit.
Nulitatea relativă adopției poate fi apelată numai de către persoanele protejată prin consințământ acestei aprobări. Lipsa consimțământului altor persoane la adopție decât adoptatorul și adoptatul care a împlinit vârsta de 10 ani, are o semnificație afectivă, nulitatea adopției putând fi invocată de către oricine are un interes în constatarea aspectului respectiv. Acțiunea se prescrie în termen de trei ani potrivit Decretului nr. 167/1958.
Nulitatea aproximativă a adopției poate fi camuflată prin înștiințare expresă sau tacită. Competența instanței de judecată ca îi aparține. În neprezentarea unor norme procesuale speciale strategice se aplică jovialitatea din dreptul comun. În modurile privind dezvăluirea nulității adopției se judecă cu înștiintarea:
a) Adoptatorului sau, după caz, a familiei care adoptă;
b) Adoptatului care a obținut capacitatea deplină de exercițiu;
c) Direcției în a cărei parte teritorială se află domiciliul adoptatului, iar în cazul adopțiilor internaționale, a Oficiului;
d) adoptatul care a împlinit vârsta de 10 ani, care va fi ascultat întodeauna.
4.9. Efectele nulității adopției
Nulitatea adopției produce efecte retroactiv. În legătură cu acestea unele efecte asumate nu pot fi eliminate, de exemplu: purtarea numelui și prenumelui, cetățenia, prestarea întreținerii, ocrotirea minorului, etc.
Efectele produse de nulitatea adopției cu privire la aspectele afirmate în cele ce de mai jos:
filiație și rudenie → filiația și rudenia născute privind adopța se remarcă că nu au existat nici în trecut; cele naturale consideră că nu au încetat niciodată;
suprimarea dezbaterilor la căsătorie → dezbaterile în căsătorie izvorâte din adopție se risipersc în momentul declarării nulității adopței;
cetățenie → declararea nulității adopției produce efecte aspra cetățeniei celui care adoptă. Prin urmare , în ceea ce privește pe copilul străin adoptabol de un cetățean român, în cazul ivalidități adopției, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este evaluat că nu a fost niciodată cetățean român, dacă are locuința în străinătate ori părăsește țara pentru a se muta în străinătate. În cele din urmă, dacă cel care adoptă este major sau dacă, fiind minor, nu părăsește țara, el reține cetățenia română.
În ceea ce privește copilul cetățean român adoptat de un cetățean străin, dacă se pronunță nulitatea adopției, iar copilul adoptat nu a împlinit vârsta de 18 ani este evaluat că nu a pierdut niciodată cetățenia română. În cazul în care adoptatul este major la data declarării ivalidități adopției, el rămâne cu cetățenia străină;
drepturile și obligațile părintești → în cazul în care fostul copil adoptat este minor, părinții naturali ai copilului redobândesc drepturile și obligațiile părintești, dacă instanța judecătorească nu decide aducerea la cunostință tutelei sau a altor măsuri de protecție specială a adoptatului. Actele juridice cu caracter patrimonial semnate de fostul adoptator cu terțe persoane în numele copilului adoptat sau încheiate de adoptat cu înșințarea prealabilă a fostului adoptator nu sunt afectate de înștințarea nulității;
numele și prenumele copilului adoptat → fostul copil adoptat își reia numele avut anterior adopției. Modificarea se produce și în urmarea prenumele pe care fostul copil adoptat ii sa încuvințat în urma cererii adoptatorului sau a familiei adoptatoare, în sensul că revine la prenumele anterior consințământului adopției;
adresa de domicilui fostului copil adoptat → domiciliul și locuința fostului copil adoptat minor nu va mai fi la cel care l-a adoptat;
îndatoreirea de întreținere → declararea invalidității adopției lipsește de temei îndatorirea legală de întreținere care a existat între adoptator și copilul adoptat, prin urmare, adopția încetează;
aptitudinea succesivă → urmare a declarării invalidități adopției dispare aptitudinea succesivă, reciproca dintre fostul adoptat și urmași săi, pe de o parte, și cel care a adoptat și rudele sale, pe de altă parte. Cu toate acestea , reapare aptitudinea succesivă derivată din natura și ruda relativă.
Conform proiectului noului Cod Civil, autoritățile publice care, potrivit legii, îndeplinesc atribuții în domeniul protecției drepturilor copilului, părinții firești ai copilului, precum și copilul care a împlinit vârsta de 14 ani, pot cere instanței judecătorești desfacerea adopției, dacă aceasta este în interesul superior al copilului. Instanța poate hotărî desfacerea adopției pe baza raportului referitor la ancheta psiho-socială. Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, precum și adoptatorul pot solicita autorităților cu atribuții în domeniu, ca acestea să ceară deschiderea adopției.
La nulitatea adopției, adoptatul recâștigă numele avut înainte de înștiințarea adopției. Prin urmare , la desfacerea adopției, pentru motive bine întemeiate, instanța va putea înștiința ca cel care a adoptat să păstreze numele de familie deținut prin adopție. La sfârșitul adopției, părinții naturali ai copilului recâștigă drepturile și obligațiile părintești, dacă instanța nu a decis o altă măsură de protecție a copilului, în condițiile potrivit legii.
V. STUDIU DE CAZ
STUDIU DE CAZ Nr.1
1. Date privind solicitanții
1.1. Potențial tată adoptiv
Nume și prenume: B. Augustin
Vârsta: 33 ani
Sexul : Masculin
Cetățenia: Română
Religia: Ortodoxă
Stare civilă: Căsătorit
Studii: Absolvent liceu
Stare medicală : Clinic sănătos
Ocupație: electrician
1.2. Potențial mamă adoptivă
Nume și prenume: B. Diana
Vârsta: 30 ani
Sexul: Feminin
Cetățenia: Română
Religia: Ortodoxă
Stare civilă: Căsătorită
Studii: Absolventă liceu
Stare Medicală: Clinic sănătos
Ocupație: Secretară
Genograma familiei potențial adoptive a copilului C.R.
Legendă:
– persoană de sex masculin
– persoană de sex feminin
– persoană de sex masculin decedată
– relație de căsătorie
– relație de atașament
– relație de concubinaj
1.3. Date privind originea familiei potențial adoptive
Domnul B. Augustin este unicul copil al soților B.Paul și A.Anita.Tatăl lui B. Augustin este decedat de 6 ani iar mama sa în vârstă de 65 de ani locuiește singură în mediul rural și are o stare de sănătate mulțumitoare.
Relația domnului B. Augustin cu mama sa este foarte bună, acesta susținând familia copilului său în demersurile făcute pentru adopția unui copil.
Doamna B. Diana este primul copil al soților E. Vasile și E. Ana între care există o puternică legătură de atașament. B. Diana mai are o soră mai mică cu patru ani pe nume Andreea cu care menține o legătură strânsă. Relația doamnei B. Diana cu familia sa este una mulțumitoare întâlnindu-se în perioada sărbătorilor sau cu ocazia unor evenimente familiale.
Membrii familiei E. își susțin fiica și sora în demersurile sale pentru adoptarea unui copil.
1.4. Relația maritală
Soții B. Diana și Augustin s-au căsătorit în anul 1995 după o perioadă în care aceștia au fost prieteni. Ei nu pot avea copii biologici din motive medicale iar dorința de a avea propriul lor copil ia determinat să ia decizia de a adopta unul. În urma întrevederilor realizate la domiciliul familiei B. s-au constatat de către asistenții sociali, relații bune între soți, fără a exista conflicte între membrii familiei. De asemenea, soții B. declară că se consultă și se susțin mereu în luarea tuturor deciziilor.
Soții B. au responsabilitățile casnice împărțite, lucru ce duce la buna funcționare a activităților casnice, comunicarea în familie fiind esențială.
Familiile E. și B. cred că soții B. Augustin și Diana sunt responsabili și capabili să asigure un cadru familial corespunzător creșterii unui copil.
1.5. Capacitatea parentală
În urma procesului de evaluare a soțiilor B. Augustin și Diana asistenții sociali au constatat că aceștia dau dovadă de maturitate, de o bună capacitate de comunicare în familie și de susținere reciprocă. Soții B. au făcut foarte clară dorința lor de a adopta un copil pe toată durata întrevederilor realizate.
B. Augustin și Diana au demonstrat că au capacitățile necesare de adaptare la specificul dezvoltării unui copil, aceștia fiind capabili să își adapteze așteptările cu privire la potențialul copilului. În cele din urmă asistenții sociali au concluzionat că familia B. este capabilă să asigure creșterea și îngrijirea necesară unei dezvoltări armonioase a copilului.
Capacitatea de îngrijire a familiei B. a fost evaluată de specialiștii sociali ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), din cadrul Primăriei din Cavnic.
1.6. Pregătirea familiei pentru adopție
În cadrul a 6 întrevederi efectuate pe parcursul a trei luni, familia B. a fost evaluată și pregătită în vederea adopției. Următoarele teme au fost subiectul întrevederilor efectuate:
Relația de căsătorie;
Atașamentul și consecințele separării;
Disciplina în cadrul familiei;
Schimbări apărute în structura familiei la apariția unui copil;
Problematica copilului instituționalizat;
Cum să îi vorbești copilului despre adopție;
Cadrul legislativ și procedurile de adopție.
1.7. Situația materială
Venituri: aproximativ 2200 lei reprezentând venitul lunar obținut ca salariați de cei doi soți.
Locuința: un apartament cu două camere întreținut și mobilat corespunzător.
2. Date cu privirea la copilul T. Maria
2.1. Date de identificare
Nume și Prenume: T. Maria
Vârsta: 5 ani
Sexul : Feminin
Cetățenia: română
Religia: ortodoxă
Data și locul nașterii : 14.08.2009, Județul Maramureș
Domiciliul: copilul locuiește în prezent la familia B. Augustin și Diana
2.2. Date cu privire la starea de sănătate a copilului T. Maria
Conform Adeverinței medicale eliberată de medicul de familie al copilului nu este în evidență cu boli cronice sau transmisibile.
Conform Certificatului medical eliberat de Direcția de Sănătate Publică, copilul prezintă o dezvoltare psihică corespunzătoare vârstei.
2.3. Istoricul social al copilului T. Maria și al familiei biologice
Genograma familiei biologice a copilului T.Maria
Legendă:
– persoană de sex masculin
– persoană de sex feminin
– relație de concubinaj
Copilul T. Maria în vârstă de 5 ani s-a născut în urma unei relații de concubinaj dintre T. Elena de 34 ani și T. Marius de 35 de ani. Aceștia au părăsit copilul încă de la naștere, tatal nu a recunoscut copilul, iar mama ei a părasito după 4 zile de la naștere.
Motivul pentru care părinții biologici au luat decizia de a o da spre adopție pe Maria deoarece au considerat că nu au condițiile necesare creșterii, îngrijirii și educării acesteia.
T. Maria locuiește la familia B. de aproximativ 5 ani, timp în care părinții biologici au avut dreptul de a-și vizita ocazional copilul și chiar de a-și petrece vacanțele împreună cu fata lor. Copilul T. Maria a fost încredințată spre adopție familiei adoptive B. la data de 06.11. 2009.
3. Relația copilului T. Maria cu familia adoptivă
Copilul T. Maria se află la familia B. de 5 ani și a fost încredințată în vederea adopției la sfârșitul anului 2009. Maria a fost înscrisă de către familia adoptivă la grădiniță unde socializează foarte bine cu colegii săi de grupă, iar doamna educatoare este foarte mulțumită de comportamentul său. În perioada de 5 ani de zile de când T. Maria locuiește la familia B. s-a familiarizat cu locuința familiei adoptive și este foarte încântată că are propria ei cameră. Această cameră este mobilata corespunzător și amenajată astfel încât să vină în sprijinul nevoilor specifice vârstei sale (dulăpioare pentru haine, cutii speciale pentru depozitarea jucăriilor). Familia B. este în permanență preocupată de educația și sănătatea fetiței, astfel că și-au reorientat prioritățile și acordă amândoi foarte mult timp jocului cu copilul. În urma întrevederilor realizate de către asistentul social din cadrul primăriei s-a observat ca T. Maria interacționează ușor cu persoane recent cunoscute, este receptivă la jocurile adaptate vârstei ei și încearcă în permanență ca prin joacă să sprijine și ea cu ce poate activitățile noii sale familii. Conform declarațiilor doamnei B. Diana aceasta este permanent preocupată de starea de sănătate a fetiței sale și încearcă mereu să țină cont de sfaturile celor din jur cu privire la binele fetiței. De asemenea, încearcă să ofere fetiței o alimentație corectă și un program zilnic corespunzător bunei sale dezvoltări.
În urma întâlnirilor realizate la domiciliul familiei adoptive, asistentul social, a observat că se păstrează curățenia în această locuință, iar afecțiunea de care beneficiază T. Maria este fără limite.
Familia adoptivă păstrează legătura cu familia biologică a copilului T. Maria.
Toate cele exprimate anterior le voi exprima în ecomapa următoare:
Ecomapa:
Legendă: relație armonioasă, echilibrată
relație bilaterală
relație stresantă
relație puternică
care a vizat natura relațiilor interpersonale ale minorei în raport cu alți membrii. Astfel prezintă o relație bilaterală cu unchiul și mătușa sa cu care comunică foarte bine, aceștia făcând parte din mediul ei familial și este obișnuită să comunice cu ei. De asemenea are o relație puternică cu Părinții adoptivi cu care locuiește în prezent. Cu Doamna Educatoare are o relație armonioasă în timp relația sa cu asistentul social al primăriei este una unilaterală. Are în schimb o relație puțin tensionată cu părinți biologici, deoarece îi este greu să știe că a fost părasită.
4. Concluzii
În urma procesului de evaluare și monitorizare a familiei B. Augustin și Diana, s-a constata că aceștia prezintă garanții materiale și morale suficiente creșterii și dezvoltării armonioase a copilului T.Maria. Între familia adoptivă și cea biologică s-a stabilit o puternică relație de atașament bazată pe respect și afecțiune, benefică copilului T. Maria.
PLAN INDIVIDUAL DE PERMANEȚĂ
Nume și prenume: T. Maria
Scopul planului de permanență: Adopție
Pașii de acțiune:
În această situație a fost înfiat un copil ai căror părinți din cauza problemelor sociale pe care le-au întâmpinat, au renunțat la drepturile lor părintești și au consimțit la adopția propriului lor copil din dorința ca acesta să poată fi educat și să crească în condiții mult mai bune decât ar fi putut oferii ei.
Dacă copiii aflați în dificultate din cauza problemelor sociale, au fost respinși de familiile lor, atunci există un risc crescut de abandon al acestora în instituțiile de specialitate și nimic nu garantează că aceștia vor fi adoptați în perioada imediat următoare.
BIBLIOGRAFIE
Avram Marieta, Filiația. Adopția națională și internațională ”, Ed. All Beck, București, 2001
Bejenaru, Anca. Adopția copiilor în România, Ed. Institutul European, Iași, 2011
Buzducea Doru – Asistența socială a grupurilor de risc, Ed. Polirom, Iași, 2010
Cojocaru Ștefan, Cojocaru Daniela, Managementul de caz în protecția copilului, Ed. Polirom, Iași, 2008
Dalen,M.,”Learning difficulties among inter-country adopted children”, Nordisk pedagogikk, vol. 15, nr. 4. 1995.
Emeșe Florian – Dreptul familiei, Ed. C.H. Beck, București, 2006
Filipescu Ion P, Adopția. Protecția și promovarea drepturilor copilului, Ed. Universul Juridic, București, 2005
Filipescu Ion, Andrei Filipescu – Tratat de Dreptul Familiei, Ed. Universul Juridic, București 2006
Filipescu I.P., Filipescu A.I., Tratat de drept internațional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2005
Mateescu A.F., Gheorghe Bădescu I.C. Protecția copilului și adopția, Ed. Hamangiu, București, 2008
Neamțu George, Tratat de asistență socială, Ed. Polirom, Iași, 2011
Prelici,Viorel, Aspecte metodologice și abordări în asistența socială, Ed. Mirton, Timișoara, 2002
Bodoașcă. T, Dreptul familiei, Editura All Beck, București, 2005
Revista :Calitatea Vieții” nr. 3/2011
Noul Cod Civil 2011
Legea 274.2004
Legea 233/2011
SITEOGRAFIE
http://www.adoptii.ro
www.adoptiiromania.ro
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_138_2011_conventia_europeana_materia_adoptiei_copii_strasbourg
http://www.dgaspcmm.ro
http://www.legal-lawyers.com/Informatii_juridice/dreptul_familiei/adoptii
Monitorul Oficial, Partea I nr. 108 din 17 februarie 2010
Monitorul Oficial nr. 860 din 7 decembrie 2011
ANEXE
Anexa Nr. 1
RAPORT
care atestă realizarea activității de informare prealabilă a persoanei/familiei care își
exprimă intenția de a adopta
– Model –
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) ……….
Compartimentul adopții și postadopții/Organismul privat autorizat (OPA)
În data de ………. a fost realizată informarea persoanei/familiei ………., domiciliată în ………., care și-a exprimat intenția de a parcurge procedura adopției interne.
Informațiile oferite au vizat următoarele aspecte:
– condițiile adopției – interdicții la adopție, condiții de vârstă, condițiile exprimării consimțământului la adopție;
– necesitatea identificării celei mai potrivite familii pentru un copil și acordarea de prioritate, în procesul adopției, nevoilor copilului, și nu cerințelor adoptatorului;
– modalitatea în care se realizează selecția celei mai potrivite familii pentru un copil și eventualele consecințe ale încercărilor de eludare a procedurilor de adopție;
– modalitatea în care un copil devine adoptabil și principalele caracteristici ale copiilor adoptabili din România sau, după caz, din județul/sectorul ……….;
– etapele parcurse de familie și de copil în cadrul procedurii adopției interne și precizarea duratei acestora (atât durata prevăzută de lege, cât și durata medie a procedurilor, conform statisticilor realizate la nivel central sau local; de asemenea, au fost menționați și factorii care pot influența durata adopției);
– documentele necesar a fi anexate cererii de eliberare a atestatului de persoană/familie aptă să adopte și instituția competentă să soluționeze cererea de adopție.
Solicitantului i-a fost înmânată lista cu documentele necesare pentru depunerea cererii de adopție și i-au fost indicate următoarele surse suplimentare de informare: ……….
……………….. .
Solicitantului i s-a recomandat să reflecteze asupra informațiilor și să aprecieze dacă dorește să inițieze demersurile pentru adopție, urmând a depune o cerere în acest sens la ………. .
Reprezentantul DGASPC/OPA, Solicitant,
Numele și prenumele Numele și prenumele
………. ……….
Semnătura Semnătura
Anexa Nr.2
CERERE DE EVALUARE
în vederea eliberării atestatului de persoană/familie aptă să adopte
– Model –
Nr. ………. din ……….
Subsemnatul, ………., domiciliat în ………., telefon ………., CNP ………., posesor al BI/CI seria ………. nr. ………., eliberat de ………. la data de ………., și subsemnata ………., cu același domiciliu, telefon ………., CNP ………., posesoare a BI/CI seria………. nr. ………., eliberat de ………. la data de ………., în conformitate cu prevederile Legii nr. 233/2011 privind regimul juridic al adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă rugăm să realizați procedura evaluării garanțiilor morale și a condițiilor materiale necesare asigurării dezvoltării depline și armonioase a unui copil, în vederea eliberării atestatului de familie/persoană aptă să adopte.
Dorim să adoptăm un copil/………. copii:
• cu vârsta cuprinsă între ………. și ………. ani
• de etnie ………. (indiferent sau dacă există astfel de recomandări vor fi listate expres)
• vorbitor al limbii/limbilor ……….
• sexul ………. M/F/indiferent
• clinic sănătos DA □/NU □
• cu boli cronice DA □/NU □
• cu întârzieri în dezvoltare DA □/NU □
• cu întârziere mintală NU □/DA □
□ Ușor
□ Mediu
□ Sever
□ Profund
• cu handicap NU □/DA □
□ Ușor
□ Mediu
□ Accentuat
□ Grav
Motivele pentru care dorim să adoptăm sunt ………………..
Menționăm că:
• suntem căsătoriți de ………. ani
• sunt divorțat/ă □
• sunt necăsătorit/ă □
• sunt văduv/ă □
• avem locuință proprietate personală/închiriată compusă din ………. camere
• realizăm venituri de aproximativ ………. lunar
• modalitatea în care am aflat despre procedura adopției și despre instituția dumneavoastră este: ………. .
Suntem de acord să respectăm întreaga procedură de evaluare și pregătire în vederea obținerii atestatului de familie/persoană aptă să adopte și vom colabora cu specialiștii responsabili de această procedură, înțelegând și fiind de acord că pentru soluționarea cererii de evaluare pot fi solicitate orice alte documente și informații considerate relevante.
Data
……….
Semnături
……….
NOTĂ:
Persoana/familia a fost informată cu privire la documentația necesară, demersurile și durata procedurilor de adopție interne de către ………., așa cum reiese din raportul care atestă realizarea activității de informare prealabilă a persoanei/familiei care își exprimă intenția de a adopta ………. *) .
Doamnei/Domnului Director General/Executiv
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului ……….
Anexa Nr.3
RAPORT FINAL
întocmit la sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției privind modul în care
copilul s-a adaptat noului mediu de viață
– Model –
Aprobat Director general (executiv), ……….
Avizat Șeful Compartimentului adopții și postadopții, ……….
Date personale ale copilului:
– numele: ……….
– prenumele: ……….
– sexul: ……….
– părinții biologici: ……….
– data, locul și înregistrarea nașterii: ……….
– certificatul de naștere nr. ………. seria ……….
– codul numeric personal: ……….
– naționalitatea: ……….
– religia: ……….
– limba: ……….
– domiciliul actual: ……….
– sentința civilă de încredințare în vederea adopției: ……….
Istoria personală și familială ……….
Date despre familia adoptatoare ……….
Date despre locuință (siguranța locuinței pentru copil) ……….
Evoluția relației copilului cu familia adoptatoare ……….
Relația actuală a copilului cu familia adoptatoare ……….
Evoluția stării de sănătate a copilului ……….
Starea de sănătate actuală a copilului ……….
Dezvoltarea psihologică a copilului: ……….
– psihomotrică ……….
– cognitivă ……….
– socioemoțională ……….
– limbaj ……….
– autoservire ……….
– aptitudini, interese ……….
Nevoi speciale ale copilului ……….
Modalitatea în care familia adoptatoare răspunde nevoilor speciale ale copilului ……….
Observații ……….
Concluzii ……….
Recomandări ……….
Data ……….
Asistent social (responsabil de caz),
……….
Psiholog,
……….
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: I. CARACTERISTICI GENERALE ADOPȚIEI (ID: 126211)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.