Administrația Publică Locală în Contextul Dispozițiilor Constituției României

CUPRINS

INTRODUCERE

Schimbările de amploare intervenite în structura autorităților statului și a principiilor care le guvernează s-au produs în primul rând odată cu adoptarea și mai apoi cu revizuirea Constituției României și aprobarea sa prin referendum au readus în mod obiectiv, transformări de esență și în planul administrației publice, în general și al organizării și funcționării sale în special.

Au fost adoptate, numeroase acte normative în domenii diferite, domeniul serviciilor publice, descentralizării, financiare publice locale, a fost modificată și completată legislația din domeniul administrației publice locale, a statutului alesilor locali, a instituței prefectului, precum și a funcției publice.

Am ales această temă pentru lucrarea de licentă ,,Organizarea Constituțională și funcționarea administrației publice locale“ deoarece considerăm că este important de știut cum administrația publică poate satisfice interesul public, cum administrația publică asigură executării legilor, precum și principiile pe care se fundamentează administrația publică locală.

Această lucrare de licență, este structurată pe 4 părti, incluzând prezentarea administrației publice locale în contextul dispozițiilor Constituției României, a principiilor funcționării administrației publice, a administrației publice locale și un studiu de caz privind suspendarea din funcție a Președintelui Consiliului Județean Constanța (Nicușor Constantinescu)

În prima parte ,,Administrația publică locală în contextul dispozitiilor Constituției României“ am prezentat noțiunea de administrație publică locală în primul rând din perspectiva Constituției deoarece reprezintă sursa directă sau indirectă pentru întreaga administrație publică și în al doilea rând a legilor organice.

În a-II-a parte, am prezentat ,,Principiile funcționarii administrație publice“ prin care poate funcționa administația publică locală. Aceste principii sunt reguli de bază care trebuie respectate cu strictețe deoarece administrația publică trebuie să fie eficientă în sistemul ei, cele mai importante fiind: principiul descentralizării, al autonomiei locale și al deconcentrării serviciilor publice. Conform Legii 215/2001, republicată și actualizată se mai adaugă următoarele principii: principiul eligibilității autorităților administrației publice locale, principiul subsidiarității, principiul legalitătii și principiul consultării cetățenilor în probleme locale de interes deosebit.

În a-III-a parte ,,Administrația publică locală“ Am continuat prezentând noțiunea ,caracteristicile și identificarea organelor administrației publice locale. Printre caracteristicile organelor administrației publice se număra și următoarele autoritățile autonome care exercită funcții administrative pe un teritoriu delimitat, sunt organizate identic pe teritoriul în unități administrativ-teritoriale, autoritățile administrației publice locale sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățenii care au domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă. Normele constituționale menționate, precizează că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locala în comune și orașe, sunt consiliile locale și primarii, iar consiliul județean este autoritatea administrației publice pentru ordonarea activității consiliilor comunale și orasenești

În a-IV-a parte este o cercetare practică și anume, am aplicat un chestionar privind următoarea temă: Suspendarea din funcție a Președintelui Consiliului Județean Constanța (Nicușor Constantinescu)

PARTEA I

CERCETARE TEORETICĂ PRIVIND ORGANIZAREA CONSTITUȚIONALĂ ȘI FUNCȚIONAREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

I Administrația publică locală în contextul dispozițiilor Constituției României

I.1. Sfera ADMINISTRAțIEI publice locale

Administrația reprezintă una dintre cele mai utile activități umane, aceasta regăsindu-se pretutindeni, în toată complexitatea vieții sociale. Administrația publică în statul de drept reprezintă principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la nivelul palierului politic. Procesul complex al administrării constă într-o activitate rațională și eficientă de utilizare a resurselor umane, financiare și materiale având scopul de a obține rezultate maxime cu eforturi minime.

Constituția reprezintă principalul izvor de drept în general și de drept administrativ,în special. În sens tehnic, juridic conceptual evocă actul politic și juridic fundamental al țării. Ea reprezintă sursa directă sau indirectă pentru întreaga administrație publică ,ceea ce determină doctrina franceză să consacre formularea de ,,bazele constituționale ale administrației publice “ sau ,, fundamente constituționale ale acesteia “formulare pe care o folosim si noi. Constituția României, republicată, stabilește în capitolul V din titlul III, consacrat autorităților publice, dispoziții constituționale și principii fundamentale care stau la baza întregii administrației publice românești.

Administrația publică locală este stabilită cu ajutorul celor două secțiuni din capitolului V din Constituție, care precizează, de altfel, cele ,,două sfere cu regimuri diferite și anume, sfera administrației publice locale și sfera administrației publice central de specialitate.”.

În opinia noastră, administrația publică locală, a fost. Este și va rămâne, în sistemul constituțional românesc, expresia unui regim democratic, ( formă de organizare sau de conducere a unei societăți în care poporul iși exercită direct sau indirect puterea), care nu poate concepe un alt sistem administrative decât numai pe cel descentralizator.

Administrația publică locală, este reglementată prin dispozițiile constituționale ale art. 120-123, patru articole care prevăd principiile de bază (art. 120), autoritățile comunale și orașenești (art. 121), consiliul județean (122) și prefectul (123). Conform dispozițiilor constituționale ale articolului 120-123 pune în evidență existența a două componente: autoritățile administrative autonome ale comunelor, orașelor și județelor care constituie administrația publică locală (aleasă) și serviciile publice centrale desconcentrate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, inclusiv prefectul, pe care îl considerăm serviciul desconcentrat, ales.

Cu alte cuvinte, Constituția României se limitează să precizeze care sunt autoritățile administrative autonome locale, autoritățile administrației de stat pe care le regasim la nivelul teritorial precum și principiile care se gasesc la baza raporturilor dintre acestea.

Aparent, în acest cadru, sfera administrației publice locale poate fi circumscrisă la autoritățile administrației publice locale și a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Analizând, însă, cu atentie, dispozițiile constituționale ale art. 120, care stabilesc principiile de bază ale administrației publice locale din unitățile administrativ-teritoriale, principiul descentralizării, autonomiei locale și pe cel al deconcentrării serviciilor publice, constatăm că, sfera administrației publice locale se circumscrie, în opinia noastră, la autoritățile administrației publice locale, alese, prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe, respectiv consiliile locale și primari, și consiliul județean.

Un punct de vedere apropiat este exprimat și în literatura de specialitate, conform căruia administrația publică locală cuprinde, potrivit Constituției autoritățile comunale și orășenești (consiliile locale și primarii), consiliile județene și serviciile publice organizate în subordinea ori sub autoritatea acestor autorități publice. Autonomia acestor autorități colegiale rezidă și în auto-organizarea lor, activitatea deliberativă și dezbaterile consiliilor desfășurându-se într-un cadru precizat de propriile regulamente de funcționare, în limita competențelor conferite de lege.

Instituția, putem spune că nu mai este reglementată de dispozițiile legi administrației publice locale, ci un act normativ diferit care îi determină funcționarea și care o organizează. În consecință, prefectul, în acestă circumstanță constitutională, este, o autoritate deconcentrată și potrivit legii sale organice, un înalt funcționar public, neutru din punct de vedere politic.

Prefectul este șeful serviciilor publice ale ministerelor și celorlalte autorități ale administrației teritoriale. Între prefecți pe de o parte consiliile locale, județene și primării pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

Considerăm, în mod similar, că nici instituția ,,primăriei", nu poate face parte din sfera administrației publice locale. Această ,structură funcțională cu activitate permanentă instituită de legiuitorul organic în cadrul secțiunii a 2-a a capitolului IV ,Instituțile, serviciile publice de interes local și aparatul de specialitate al primarului.

I.2. REGIMUL INSTITUIT DE NORMELE CONSTITUȚIONALE PENTRU ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ

Constituția României, republicată, instituie la nivelul administrației publice prin normele art. 120-123, regimul (administrativ) de descentralizare, în fapt un regim administrativ specific, o formă a acestui sistem de organizare administrativă, cel al descentralizării administrative teritoriale, revenindu-se, astfel, la o instituție tradițională românească cu valoare de principiu constituțional.

Acest regim al descentralizării, vizează să descompună într-un mod original, argumentarea subtilă dintre unu și multiplu, în sensul că descentralizarea respectă indivizibilitatea națională (proclamată constituțional) și unitatea și în același timp sprijinp diversitatea locală (organizată legislativ), determinând, astfel un mod de amenajare a puterii în cadrul statului.

În acest sens, putem spune că, lămurește în mod convingător dispozițiile art. 120 din Constituție, care precizează că administrația publică din unitațile administrativ-teritoriale se fondează pe principiul al autonomiei locale și al descentralizării, ceea ce este, în opinia unui autor, în spiritul doctrinei administrative contemporane, ca și a doctrinei românești interbelice, considerat ,,un veritabil drept acordat colectivitaților locale"

În fond, autonomia locală reprezintă, exclusiv, rezultatul unui transfer de atribuții de natura administrativă, de la nivel central la nivel local, legiuitorul organic, definind-o ca ,,este administrativă și financiara" ceea ce face, astfel, să se sublinieze o realitate incontestabilă.Adică, față de descentralizarea politică caracteristică statelor federale, descentralizarea rămâne totdeauna de natura administrativă în România, stat unitar și indivizibil.

Faptul că ne aflăm în prezența unui regim de descentralizare administrativă este demonstrat și de alte argumente caracteristice acestuia, cum sunt:

Recunoașterea, prin dispozițiile constituționale ale art. 120, a unităților administrativ-teritoriale, într-o dubla ipostază:

într-o primă ipostază, comunele, orașele și județele sunt unități administrativ-teritoriale ale statului, potrivit dispozițiilor art. 3, alin. (3) din Constituție, în care administrația publică se realizează prin servicii publice deconcentrate, conduse de prefect (art. 123, alin. (2)din Constituție).

în cea de-a doua ipostază, recunoașterea implicită a unitaților administrativ-"teritoriale, ca entități distincte, respectiv a comunelor și orașelor, ce constituie, astfel, un prim nivel, nivelul de baza, al autonomiei locale, precum și județele formate din grupări teritoriale ale colectivităților locale de baza reprezentând cel de-al doilea nivel al administrației locale.

Tradițional, colectivitățile locale, prin care sunt desemnate comunele, orașele și județele,reprezintă persoane (juridice) publice descentralizate, care sunt definite prin teritoriu aferent, atribuțiile pe care le exercită, alegerea organelor lor reprezentative prin vot universal, direct" ca și prin dotarea acesarea acestora cu resursele necesare.

În susținerea punctului de vedere emis, mai pot fi amintite și dispozițiile art. 73, alin (3), lit. o) din Constituție (ce stabilesc că organizarea administrației locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală, se reglementează prin lege organică), conform cărora se întrevede posibilitatea ca în viitor administrația locală să fie reglementată în mod distinct de organizarea teritoriului. Adică, legiuitorul va putea opera o reglementare specifică a organizării administrației locale în colectivități distincte, altele decât cele existente în prezent, ca și o noua distribuție teritorială a competențelor administrative ale statului, inclusiv prin modificarea structurii unitaților administrativ-teritoriale.

Într-o altă opinie, referindu-se, de această dată, la prevederile art. 121 din Constituția României, republicată, se arată ca ,,legiuitorul nostru constituant consacra dubla natură a autorităților comunale și orășenești alese, ceea ce reflectă dubla natură a comunei de colectivitate și unitate administrativ-teritorială”.

Relizând o sinteză, considerăm că, prima opinie exprimă cel mai bine intenția legiuitor constituant, întrucât, în prezent, constatăm suprapunerea colectivităților locale și a unităților administrativ-teritoriale ale statului care le compun. Acest eveniment are drept urmare și împărțirea administrației publice, la nivel teritorial, în două componente:

administrația publică de stat (reprezentată prin serviciile deconcentrate ministerelor și celorlalte organe centrale)

administrația publică locală (reprezentată prin autoritățile administrației autonome, alese).

Se poate observa că cele două componente ale administrației publice se formează în două subsisteme distincte, care, fară a fi isolate, aflându-se chiar într-o relație de interdependență, putem spune că acestea se pot suprapune.

În acest sens, relațiile dintre administrația publică centrală de specialitate, în fapt și în drept, serviciile publice desconcentrate ale acesteia și autoritățile administrației publice descentralizate, sunt relații specifice de colaborare, cooperare si conlucrare, ce se constituie, în spiritul doctrinei constituționale contemporane, într-un ,,regim de co-administrare",în vederea realizării utilității publice, a interesului general și a acelui local, într-o perspectivă filosofică, ,,binele comun", având, în același timp, și o tendință centrifugă care apropie administrația de administrați.

II PRINCIPIILE FUNCȚIONĂRII ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Principiile administrației publice locale exprimă în mod nenatural o serie de trăsături generale, având funcția de a garanta o construcție unitară a sistemului, în special in procesul de elaborare a normelor drept, având și o dimensiune cognitivă, contribuind la mai buna cunoaștere a sistemului.

Este vorba, despre cum afirmă un autor, de principii generale rezultate din confruntarea intereselor politice care cârmuiesc raporturile de guvernare, în înțelesul lor cel mai larg, sau deduse pe baza experiențelor din practica socială. Ele indică, in același timp, natura regimului politic al societății date.

Administrația publică, acționând în vederea îndeplinirii funcțiilor sale, trebuie să programeze și să prevadă, să organizeze procesul de execuție, și să hotărască, dar să și pregătească variante de decizii pentru persoanele fizice sau juridice cu putere de decizie în elementul politic, să coordoneze procesele de execuție și, nu în ultimul rând, să controleze întreaga activitate de realizare a valorilor politice transpuse în norme juridice; toate acestea reprezintă un proces administrativ unic, între acțiunile administrației existând o riguroasă succesiune și interacțiune, stabilite prin norme juridice.

Rezultă astfel că, în întreaga sa activitate, administrația publică se subordonează normelor juridice, rațiunea existenței sale fiind asigurarea înfăptuirii acestora și organizarea executării.

Carta autonomiei locale, prin apariția sa, acoperă un vid de norme europene comune în acest domeniu, convenție europeană deosebit de necesară pentru protecția drepturilor la nivelul statelor member ale Consiliului Europei și care dau posibilitatea cetățenilor de a participa efectiv la luarea deciziilor în probleme de interes local.

Carta autonomiei locale este, primul instrument juridic multilateral care definește și protejează autonomia locală, având solidarizarea conștientă și recunoașterea celor ale căror acțiuni constituie partea cea mai importantă în apărarea autonomiei locale, a statelor și guvernelor democratice din Europa.

România a devenit o țară cu o legislație modernă în domeniul administrației publice locale, ce a fost și remarcat de către Consiliul Europei la Conferința de la Copenhaga din 1996.

II.1 PRINCIPIUL AUTONOMIEI LOCALE

Principiul autonomiei locale reprezintă principiul fundamentul care guvernează administrația publică locală și activitatea autorităților acesteia, care constă în dreptul unităților administrativ-teritoriale de a-și satisface interesele proprii fără amestecul autorităților centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia.

De asemenea, prin autonomie locală putem înțelege capacitatea efectivă a autoritășilor administrației publice locale și dreptul de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, lucrurile publice, în condițiile legii.

Acest drept se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, pe baza scrutinului de listă și a scrutinului uninominal, precum și a candidaturilor independente.

Acest principiu ocupă un rol care se bucură de prioritate față de celelalte principii pe care se bazează administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale.

Principiul autonomiei locale, în practică cunoaște două forme : autonomia funcțională (tehnică) și autonomia teritorială. Autonomia funcțională constă în recunoașterea posibilității pentru unele servicii publice de a avea un câștig de autonomie în domeniul lor de activitate, iar autonomia teritorială este cea prin care se recunoaște unităților administrative dreptul, în condițiile legii, de a se administra prin mijloace proprii.

În știința juridică, autonomia este legată de un component al teritoriului unui stat, se recunoaște de către stat dar nu unor segmente entice (privitor la formele de civilizație specific unui popor) ale populației, ci tuturor locuitorilor cuprinși într-o unitate administrativ-teritorială.

Pentru realizarea autonomiei locale, autoritățile administrației publice din comune, orașe și județe efectuează operațiile necesare pentru obținerea și aprobarea unor bugete de venituri și cheltuieli, având dreptul ca, în condițiile legii să instituie și să perceapă sau să încaseze impozite și taxe locale. Cu alte cuvinte, în acest caz, astfel de reglementări creează cadrul necesar și concret de manifestare a autonomiei locale în ceea ce privește finanțele publice.

Mai trebuie subliniate următoarele aspecte, care nu pot fi ignorate, și anume:

autonomia locală reprezintă atât un drept cât și o obligație pentru autoritățile reprezentative ale colectivităților locale, care au misiunea de a gestiona și de a găsi soluția pentru toate problemele populației din raza administrativ-teritorială;

toate îndatoririle și toate drepturile rezultate din conținutul principiului autonomiei locale, se valorifică în numele colectivităților locale, ca un rezultat al împuternicirilor date de cei pe care îi reprezintă, cu alte cuvinte numai pe baza ordinului scris încredințat de electorat;

referitor la modul în care și-au dus la bun sfărșit drepturile și obligațiile ce le revin, în integritatea morală a principiului autonomiei locale, autoritățile administrative publice locale răspund, din punct de vedere politic, în fața celor care le-au ales, iar din punct de vedere juridic, în fața statului;

îndeplinirea drepturilor și a obligațiilor autorităților administrației publice locale se face numai în interesul colectivităților pe care le reprezintă;

în competența autorităților administrației publice locale sunt date spre clarificarea și administrare, numai o parte a treburilor publice și anume acea parte care este delimitată expres de lege în funcție de atribuțiile și sarcinile acestor unități – consiliu local, primar și consiliu județean. Alte treburi publice din unitățile administrativ-teritoriale sunt prevăzute de lege în competența altor autorități ale statului, din sfera executivă sau judecătorească, după caz – sau altor autorități organizate pe alte criterii – regii autonome, instituții publice, asociații, fundații etc.

II.2. PRINCIPIUL SUBSIDIARITĂȚII

Conform DEX, subsidiaritatea este un concept socio-politic, managerial și cibernetic potrivit căruia problemele apărute la un moment dat, într-o organizație sau un sistem, sunt soluționate la cel mai apropiat nivel decizional al acestora.

Daca ne uităm la etimologia latină, vom constata că subsidiarii = trupă de rezervă, iar subsidium = rezervă – așadar un dublu sens al cuvântului, în același timp de non-intervenție și capacitate de intervenție.

Ideea de subsidiaritate își are originile în filozofia socială catolică, fiind exprimată, pentru prima oară, în scrierile Papei Pius al XI – lea. Teoria catolică a subsidiarității susținea că individul trebuie să fie, în același timp, măsura și limita acțiunilor statului, iar acțiunile pe care acesta le poate îndeplini în mod autonom nu pot fi trecute în autoritatea statului.

Principiul subsidiarității are menirea să rezolve conflictul dintre centralizare și regionalizare în crearea unei “Europe mai aproape de cetățeni”.

Acest principiu a fost introdus ca o noutate absolută de Tratatul de și a fost perfecționat prin modificările aduse de Tratatul de care a consacrat un întreg protocol acestei probleme intitulat: Protocol privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității.

Dacă principiul subsidiarității figurează explicit în Tratatul de se datorează faptului că acest principiu este strâns legat de deficitul democratic și încearcă să-l reducă reglementând exercitarea competențelor. În acest sens, el reprezintă un principiu regulator urmărind să elimine unele excese în materie de legislație.

Condițiile în care se aplică principiul subsidiarității, sunt următoarele:

să nu existe competența exclusivă a Comunității Europene: agricultură, pescuit;

să existe competențe paralele sau concurente;

obiectivul să nu poată fi realizat de statele membre într-o manieră satisfăcătoare;

obiectivul datorită dimensiunilor sau efectelor acțiunii proiectate poate fi realizat mai bine la nivel comunitar.

În aplicarea principiului subsidiarității, responsabilitățile și deciziile nu trebuie să fie localizate la un nivel mai înalt decât este necesar. Ca atare, acțiunile și deciziile luate la un nivel superior de decizie sunt justificate în măsura în care satisfac cele două criterii esențiale:

criteriul necesității (obiectivele propuse nu pot fi realizate în mod corespunzător la un nivel de decizie inferior),

criteriul eficienței (obiectivele pot fi realizate mai bine, în mod mai eficient, la un nivel superior).

II.3. PRINCIPIUL DESCENTRALIZĂRII SERVICIILOR PUBLICE

Descentralizarea serviciilor publice reprezintă transferarea unora din atribuții din competența autorităților administrației publice centrale de specialitate către un organism determinat, un serviciu public determinat, din unitățile administrativ-teritoriale.

Regimul descentralizării în administrația publică este specific statului de drept și presupune rezolvarea problemelor locale de către autorități alese de către colectivitățile locale, care nu se subordonează ierarhic autorităților central, funcționând autonom, în condițiile legii, iar actele lor nu pot fi anulate decât de autorități din sfera altei puteri a statului, respective de instanțele judecătorești.

Descentralizarea serviciilor publice constă, în fapt, în recunoașterea unei anumite autonomii și acordarea personalității juridice unor instituții sau servicii publice organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Numeroși specialiști în materie analizează și concentrează simultan principiul descentralizării serviciilor publice și cel al autonomiei locale, considerându-le, din multe puncte de vedere, inseparabile.

În doctrina românească, influențată în mare măsură și de cea franceză, s-a considerat că administrația reprezintă totalitatea serviciilor publice și că serviciul public este mijlocul prin care administrația își desfășoară activitatea. Așadar, serviciul public se realizează fie de stat – când se vizează realizarea unor probleme de interes național – fie de comună, oraș sau județ – când scopul pe care îl urmărește interesează , în mod expres, colectivitățile respective.

Faptul că descentralizarea este de natură să asigure și realizarea principiului autonomiei locale, rezultă, în principal, din efectele sale democratice, dintre care amintim:

alegerea pe un termen restrâns a autorităților administrației publice locale (consilieri, primari) este de natură să îndepărteze în mare parte manifestările rutiniere și birocratice, aducând cu fiecare modalitate de alegere, un suflu nou în toată activitate;

participarea colectivităților locale la indicare conducătorilor pune în evidență spiritul de responsabilitate, initiativă și rațiune și le stârnește să găsească ele rezolvări la problemele cu care se confruntă;

într-un regim de descentralizarea administrativă problemele administrației publice locale se pot solution intr-un mod mai operativ, pentru că autoritățile locale nu mai au nevoie de aprobări de la centru și avize;

într-un astfel de regim, resursele materiale și financiare pot fi întrebuințate cu mai mare eficacitate și să răspundă unor nevoi primordiale, pe care autoritățile locale, ca reprezentante ale locuitorilor, le recunosc și le percep mult mai bine decât ar face-o autoritățile de la centru;

pe planul atribuțiilor și al competențelor, descentralizarea în administrația publică reprezintă, pe de o parte, schimbul unor atribuții din competența autorităților centrale ale statului în cea a autorităților administrației publice locale alese în unitățile administrativ-teritoriale, dar și schimbul unor atribuții de la nivelul județelor în competența consiliilor locale din comune și orașe, și chiar în structurile sectorului privat.

În încheierea secțiunii privind principiul descentralizării vom prezenta avantajele și dezavantajele acestuia. Cele mai importante avantaje pot fi rezumate la urmatoarele:

într-un regim de descentralizare administrativă se pot rezolva în condiții mai bune interese locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de autoritățile administrației publice locale alese, deoarece acestea nu au obligația să se conformeze ordinelor și intrucțiunilor de la centru;

măsurile și deciziile ot fi luate mai operativ de către autoritățile administrației publice locale;

resursele materiale și financiare și chiar și forța de muncă pot fi folosite cu mai mare eficiență și pot să răspundă unor nevoi prioritare;

alegerea sau numirea funcționarilor publici, pe un termen limitat, înlătură în măsură mai mare fenomenele birocratice și rutiniere în activitatea locală;

participarea locuitorilor la desemnarea autorităților administrației publice locale le accentuează spiritul de responsabilitate și inițiativă pentru viața publică a „cetății” și îi determină să găsească ei înșiși soluții la problemele cu care se confruntă.

Referindu-ne la dezavantajele descentralizării administrative, acestea sunt, în principal, următoarele:

într-un regim puternic descentralizat acțiunea puterii centrale este mai îngreunată;

alegerea autorităților descentralizate introduce în administrația locală politica de partid, care acaparează și viciază totul;

uneori, în localitățile mici, este greu de găsit buni specialiști în administraia publică;

pe planul gestionării patrimoniului și al finanțelor, descentralizarea sporește numărul colectivităților cu patrimoiu și buget propriu, fapt ce îngreunează realizarea unui control eficient asupra utilizării banului public.

II.4. Principiul deconcentrării administrative

Alături de principiul descentralizării administrative, Constituția și Legea adminitrației publice locale consacră și principiul deconcentrării serviciilor publice. Serviciile publice deconcentrate sunt structuri organizatorice ale ministerelor sau ale altor organe ale administrației publice centrale de specialitate, organizate în unitățile administrativ-teritoriale, prin care acestea își exercită atribuțiile în județe, municipii, orașe și comune.

Deconcentrarea serviciilor publice este, alături de descentralizarea acestora, un sistem

de organizare administrativă adoptat în sistemul nostru de drept, precum și în alte sisteme de

drept, cum este cel francez – care a constituit întotdeauna o sursă de inspirație pentru

legiuitorul român. Deconcentrarea presupune acordarea structurilor teritoriale ale statului

(agenților statali din teritoriu) a unor puteri publice pentru a fi exercitate în numele statului,

însă la nivel teritorial, fiind prin urmare o variantă a centralizării.

Organizarea unor servicii publice deconcentrate are pe planul afirmării autonomiei locale, un conținut și o consecință mai diminuată decât descentralizarea. Acest lucru se reflectă, în principal, din următoarele cauze:

pe plan organizatoric, aceste servicii publice sunt încorporate organic în structura ministerelor de resort, deci în administrația statului, ele desfășurându-și, totuși,activitatea nu la centru (ca celelalte compartimente din organigrama ministerului), ci într-o unitate administrativ-teritorială, deci deconcentrat;

mijloacele lor financiare și baza materială se asigură prin ministerul resort (deci nu în mod autonom, descentralizat), iar personalul face parte din totalul personalului aprobat ministerului. De altfel,și structura organizatorică a serviciului public deconcentrat, criteriile de constituire a compartimentelor care îl compun și funcțiile de conducere se aprobă prin ordinul ministrului de resort;

conducătorii serviciilor publice deconcentrate sunt numiți și eliberați din funcție de către miniștri, la propunerea prefectului, iar actele emise de aceștia pot fi anulate tot de către miniștrii cărora li se subordonează ierarhic.

II.5. PRINCIPIUL ELIGIBILITĂȚII

Principiul eligibilității nu este stabilit în mod expres de normele legii fundamentale, ci în mod indirect prin dispozițiile art. 121 alin. 1 și art. 122 alin. 2 din Constituția României, care prevăd că autoritățile administrației publice locale, consiliile locale, primarii și consiliul județean, sunt alese în condițiile legii.

Consiliile locale și județene se aleg pe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza reprezentării proporționale, în cadrul unui scrutin de listă.

Primarii comunelor și ai orașelor sunt aleși pe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal.

Menționăm că, pentru a fi ales primar sau consilier, candidatul în alegeri trebuie să respecte anumite condiții stabilite atât de Constituție, cât și de lege.

Aceste condiții de eligibilitate sunt cumulative și se referă la:

calitatea de alegător (cetățenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor);

dreptul de a fi ales (cetățenii români cu drept de vot, care au împlinit vârsta de cel puțin 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice);

domiciliul (au dreptul de a fi aleși cetățenii români cu domiciliul în țară și cu domiciliul pe teritoriul unitații administrativ-teritoriale).

Un ultim aspect necesar a fi subliniat, ca o consecință a principiului eligibilității, se referă la faptul că autoritățile locale, odată alese, în condițiile stabilite de lege, devin autorități locale reprezentative, recunoscute implicit și de către stat, ceea ce poate dace ca actele și acțiunile lor să poată produce efecte juridice încadrate în ordinea juriică a statului, desigur în măsura în care acestea se încadrează constant în respectarea cadrului legal.

II.6. PRINCIPIUL LEGALITĂȚII

Legalitatea presupune respectarea, în activitatea administrației publice locale, a Constituției, legilor și celorlalte acte normative sau inviduale cu forță juridică superioară.

Principiul legalității se consideră a fi cel mai important, deoarece în lucrul sau partea cea mai importantă a acestui principiu, administrația urmează a se supune legii, conformându-se acesteia și neputând acționa în afara ei.

Legalitatea reprezintă un ansambu de obligații, de facultăți și de interdicții. În acest sens se afirmă că dreptul reglementează trei poziții cu expresiile: a trebui, a putea și a nu putea. Dacă trebuie făcut ceva este o obligație, dacă se poate face ceva este o facultate, iar dacă nu se poate face ceva reprezintă o interdicție.

În activitatea sa administrația se conformează dreptului. Totuși, uneori există excepții de la principiul legalității în activitatea administrației. Administrația nu este supusă dreptului atunci când este chemată să soluționeze probleme în urma unei abilitări din partea Parlamentului (de exemplu, ordonanțele Guvernului în perioadele vacanței parlamentare) sau probleme determinate de circumstanțe excepționale (de exemplu, măsurile urgente pentru evitarea sau înlăturarea efectelor unor evenimente prezentând pericol public, cum sunt actele emise ca urmare a stării de necesitate sau pentru combaterea calamităților naturale, incendiilor de păduri, epidemiilor și altor evenimente de asemenea gravitate).

Prin respectarea legii trebuie să se înțeleagă nu numai conformarea pasivă față de lege, abținerea de a săvârși sau de a nu săvârși ceva prin care să se încalce dispozițiile legii. Principiul legalității impune o conformare activă față de lege, obligația de a acționa, pentru executarea legii de către administrație, dar și de ceilalți subiecți de drept public, persoane fizice sau juridice. Garantarea respectării acestui principiu este asigurată, în ultimă instanță, prin consacrarea prin lege a răspunderilor juridice și aplicarea de sancțiuni – disciplinare, administrative, contravenționale, materiale, penale, după caz, autoritățile administrației publice locale și/sau funcționarilor acestora atunci când conduita și acțiunile (actele) lor nesocotesc prescripțiile legii.

II.7. Principiul consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit

Principiul nu trebuie privit ca o interdicție pentru organizarea referendumului decisional, ci ca o obligație a autorităților locale competente de recurgere la aceasta formă de transparență administrative atunci când se pune problema luării unor decizii de importanță deosebită la nivel local, in numele colectivității locale și care sunt susceptibile de a avea un impact semnificativ asupra respectivei colectivități.

În spijinul acestor afirmații sunt prevederile art. 3 al Cartei europene a autonomiei locale, la care România este parte contractantă din 1994, care, definind caracteristicile esențiale ale autonomiei locale, arată că drepturile, în domeniul autonomiei locale, trebuie să fie exercitate de autorități locale alese, însă aceste dispoziții „nu pot aduce atingere, în niciun fel, posibilității de a recurge la adunări cetățenești, referendum sau orice altă parte de participare directă a indivizilor, acolo unde aceasta este specificat de lege.”

Consultarea cetățenilor este principiul care ar trebui să asigure că cetațenii sunt implicați în procesul de formulare a politicilor publice și în luarea deciziilor privind comunitatea. Consultarea cetățenilor este mai ales utilă pentru a identifica prioritățile și nevoile colectivității, dar și pentru a decide și a alege între opțiunile de soluționare a unei probleme.

Consultarea cetățenilor necesită un efort considerabil prin care să se asigure că opțiunile, interesele și punctele de vedere ale diferiților deținători de interese sunt luate în considerare și integrate în luarea deciziilor. Consultarea este și o metodă care permite factorilor de decizie să obțină o perspectivă din interiorul comunității, fără de care măsurile luate ar putea fi inadecvate la tradițiile și contextul socio-cultural. Mai mult, în condițiile în care cea mai mare parte a deciziilor sunt considerate a fi politice și de cele mai multe ori controversate, este important ca guvernanții să se implice și să se informeze despre preferințele beneficiarilor deciziilor.

Consultarea urmărește atingerea următoarelor obiective:

definirea priorităților și preferințelor beneficiarilor unei măsuri administrative;

identificarea punctelor comune, dar și a celor divergente pe care cetățenii le au cu privire la o problemă locală;

stabilirea prin consens a unui set de priorități care pot fi gestionate cu resursele existente.

.

III ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ

III.1. CONSILIUL JUDEȚEAN

Consiliul județean este autoritatea administrației publice locale, organizat la nivelul județului.

Consiliul județean se compune din consilieri aleși în condițiile legii, privind alegerile locale. Numărul consilierilor fiecărui consiliu județean se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de populția județului, raportată de către Comisia Națională pentru Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs, sau după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile, după cum urmează:

Coordonarea activității autorităților locale deliberative și nu numai, a fost dată în sarcina consiliului județean, constituit așa după cum îi este și numele la nivelul unității administrativ- teritoriale, cea mai mare din România, județul. De aceea se poate afirma că prin atribuțiile pe care le exercită la acest nivel, atribuții concretizate, dar și prin capacitatea coordonatoare a reprezentatului său, Președintele consiliului – autoritate executivă, se asigură organizarea și dezvoltarea coerentă a politicilor publice în cadrul județului.

III.1.1 CONSTITUIREA CONSILIULUI JUDEȚEAN

Consiliul județean este autoritatea administrației publice locale, constituită la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Acesta este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale.

Dacă sunt îndeplinite condițiile constituționale și legale, universitatea votului este caracteristica votului potrivit căreia toți cetățenii au dreptul de a vota.

Constituirea consiliului județean se realizează conform acelorași prevederi, art. 31-35 din Legea nr.215/2001, republicată, precum consiliul local, rezultând astfel că între acestea cel puțin la nivelul constituirii nu există nici o diferență fiind obligatorii pentru ambele aceleași reglementări legale. Instanța de judecată a validării mandatelor consilierilor județeni, spre deosebire de cei locali unde avem judecătoria, este tribunalul, instanță ierarhic superioară în piramida autorităților judecătorești care se organizează la nivelul fiecărui județ cât și în municipiul București.

Pentru validarea mandatelor consilierilor județeni și pentru constituirea consiliului județean se aplică în mod corespunzător procedura prevazută pentru consiliile locale.

Consiliul județean alege, dintre membrii săi, pe durata mandatului, doi vicepreședinți, respectându-se pe cât posibil, configurația politică a consiliului. Alegerea se face cu votul majorității consilierilor în funcție. Președintele Consiliului Județean se alege prin vot direct.

III.1.2 Atribuțiile consiliului județean

Consiliul județean are următoarele atribuții principale:

coordonează activitatea consiliilor locale ale comunelor și orașelor, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean

organizează și conduce serviciile publice județene și aprobă regulamentele de funcționare a acestora

stabilește orientările generale privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților, precum și amenazarea teritoriului

administrează domeniul public și privat al județului

alege dintre consilieri și eliberează din funcție, în condițiile legii, pe președinte, vicepreședinți și delegația permanentă

adoptă propriul regulament de funcționare

stabilește impozite și taxe județene, precum și taxe speciale de timp limitat, în condițiile legii

asigură condiții pentru organizarea și desfășurarea activităților științifice, cultural-artistice, sportive și de tineret

atribuie, în condițiile legii, la propunerea consiliilor locale, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes local

Consiliul județean îndeplinește si alte atribuții, stabilite de lege. Consiliul județean în exercitarea atribuțiilor ce-i revin, adoptă hotărâri. Hotărârile se semnează de președintele consiliului județean sau de vicepreședintele care a condus ședința și se contrasemnează de secretar.

III.1.3. Funcționarea consiliului județean

Consiliul județean se decide pentru un mandat de 4 ani, acesta poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de catastrofă sau de război. Își îndeplinește mandatul de la data constituirii, până la declararea ca legal constituit a noului consiliu ales.

Ședințele consiliului județean sunt legal constituite în prezența majorității consilierilor județeni în funcție. Legea consacră caracterul obligatoriu al prezenței consilierilor județeni la ședințe, urmând ca, prin regulamentul de organizare și funcționare să se stabilească situațiile în care se consideră că absența este temeinică, precum și sancțiunile care se pot dispune în cazul în care consiliul județean absentează de la mai multe de două ședințe fără motive temeinice.

În opinia noastra, consiliul județean se poate întruni în ședințe ori de câte ori este necesar, la cererea președintelui acestuia, a cel puțin o treime din numărul membrilor săi sau a delegației permanente.

Convocarea consiliului județean se face de către președintele acestuia, cu cel puțin 10 zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel puțin 3 zile înaintea celor extraordinare. Convocarea se face în scris și se consemnează în procesul verbal al ședinței. Invitația la echipă va preciza ordinea de zi, data și locul desfășurării acesteia.

III.1.4. Președintele consiliului județean

Consiliul județean alege dintre membrii săi un președinte și 2 vicepreședinți. Președintele si vicepreședinții se aleg cu votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție.

Președintele consiliului județean reprezintă șeful administrației publice județene și acesta este responsabil pentru buna funcționare a compartimentelor de specialitate din aparatul propriu al consiliului județean, implicit și a agenților economici de sub autoritatea acestuia.

Președintele consiliului județean reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoane fizice și juridice din țară și din strainătate, precum și în justiție.

Președintele consiliului județean, îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții:

conduce ședințele consiliului județean și ale delegației permanente

sprijină activitatea instituțiilor și a regiilor autonome de interes județean

asigură executarea hotărârilor consiliului județean

exercită funcția de ordonator principal de credite

exercită atribuțiile, care revin județului în calitate de persoană juridică

numește, sancționează și eliberează din funcție personalul din aparatul principal al consiliului județean, în condițiile legii

prezintă consiliului, anual sau ori de câte ori este necesar, rapoarte cu privire la starea și activitatea administrației județului, precum și la starea economică și socială a județului.

Președintele consiliului județean îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau incredințate de către consiliul județean.

Președintele emite dispoziții cu caracter individual. Ele devin executorii după ce au fost aduse la cunoștință persoanelor interesate.

III.2. CONSILIUL LOCAL

Consiliile locale (ca și cele județene) se aleg pe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza reprezentării proporționale. Pentru a fi ales consilier (primar) candidatul în alegeri trebuie să respecte anumite condiții stabilite de Constituție și lege. Aceste condiții de eligibilitate sunt cumulative și se referă la calitatea de alegător, dreptul de a fi ales și domiciliul.

Numărul membrilor ce fac parte din consiliul local se stabilește prin ordinul prefectului, în funcție de numărul populației comunei sau a orașului raportată de Comisia Națională pentru Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului în care precede alegerile, după cum urmează:

Conform legii, consiliul local se caracterizează prin următoarele:

Este o autoritate deliberativă, aleasă prin vot direct, cu caracter colegial, care lucrează în ședințe;

Este o autoritate administrativă, răspunderea sa politică fiind numai de ordin electoral;

Nu are vocație politică, fiind înzestrat cu competența specifică administrației publice locale pentru a hotărî asupra modului de rezolvare a problemelor administrative;

Autoorganizare, întrucât activitatea deliberativă și dezbaterile consiliilor se desfășoară într-un cadru precizat de propriile regulamente de funcționare, în limita competențelor conferite de lege;

III.2.1. CONSTITUIREA CONSILIULUI LOCAL

Constituirea consiliilor locale se face in termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor. Convocarea consilierilor în ședința de constituire se face de către prefect. La ședința de constituire participă prefectul sau reprezentantul său. La ședință va fi convocat și primarul, chiar dacă procedura de validare a acestuia nu a fost finalizată.

Consiliile locale aleg, dintre membrii lor, pe întreaga desfășurare a mandatului, o comisie de validare alcătuită din 3-7 consilieri.

Comisia studiază amănunțit legalitatea alegerii pentru fiecare consilier și sugerează consiliului validarea sau invalidarea mandatelor.

Comisia de validare este în măsură să propună invalidarea alegerii unui consilier numai în cazul în care:

Remarcă apariția unor incompatibilități sau contopirea condițiilor de eligibilitate;

Dacă alegerea consilierului se face prin fraudă electorală, constatată de Biroul Electoral Central, sau prin orice altă încălcare a Legii prinvind alegerile locale.

Consiliul este legal constituit, după validarea mandatelor a cel puțin doua treimi din numărul membrilor acestuia.

Consilierii ale căror mandate au fost validate au obligația de a depune în fața consiliului următorul jurământ: “Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (orașului).

Din punctul nostru de vedere, consilierii care refuză să depună jurământul sunt considerați demisionați de drept. După depunerea jurământului, consilierul care a condus ședința de constituire declară consiliul legal constituit și propune alegerea președinteli de ședință, care preia conducerea lucrărilor.

III.2.2. FUNCȚIONAREA CONSILIULUI LOCAL

Consiliul local se alege pe un mandat de 4 ani, mandat ce se poate prelungi, prin lege organică, în caz de catastrofe sau război .

Consiliul își desfășoară activitatea în ședințe care pot fi de două feluri:

ordinare – ce au loc lunar, la convocarea primarului;

extraordinare – dacă există o solicitare în sensul organizării unei astfel de ședințe venită din partea primarului sau a unui număr de cel puțin o treime din numărul total al consilierilor.

Convocarea consiliului local se face în scris prin intermediul secretarului, cu cel puțin 5 zile înaintea ședinței ordinare, respectiv 3 zile înaintea ședinței extraordinare. În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, orașului sau municipiului sau în alte situații stabilite de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată.

Trebuie remarcat și faptul că, potrivit reglementărilor actuale, ședințele consiliului sunt legal constituite dacă este prezentă majoritatea consilierilor în funcție, spre deosebire de vechea reglementare, care vorbea de prezența majorității consilierilor. În practică, acest fapt a creat probleme, respectiva majoritate raportându-se, în unele cazuri, la numărul prevăzut de lege, în altele la numărul de consilieri aleși, iar, cel mai frecvent, la consilieri aleși efectiv în exercitarea mandatului .

Inițiativa la ședință trebuie să conțină data, ora, locul desfășurării și ordinea de zi. De altfel, ordinea de zi a ședinței este adusă la cunoștința comunității locale prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.

Ședințele consiliului local sunt conduse de un președinte de ședință. Ședințele sunt publice, cu excepția cazului în care consilierii decid, cu majoritatea de voturi, ca acestea să se desfășoare cu ușile închise.

Locuitorii satelor care nu au consilieri locali aleși în consiliile locale sunt reprezentați la ședintele de consiliu de un delegat sătesc. Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local de către o adunare sătească, constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii, convocată și organizată de primar și desfășurată în prezența primarului sau viceprimarului.

III.2.3. ATRIBUȚIILE CONSILIULUI LOCAL

Consiliul local hotărăște cu privire la respectarea legii, în problemele care prezintă aspecte neclare de interes local, înafară de cei care sunt dați prin lege în competența altor autorități publice.

Consiliul local are următoarele atribuții principale:

alege viceprimarii

aprobă statutul comunei sau al orașului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului;

exercită în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participanților deținute la societăți comerciale sau regii autonome, în condițiile legii

stabilește taxele locale și impozitele, precum și taxe speciale, pe timp limitat, în condițiile legii

organizează serviciile publice în condiții de operativitate și eficiență

înființează și asigură funcționarea unor instituții de binefacere de interes local

contribuie la realizarea măsurilor de protecție socială

hotărăște stabilirea legăturilor de colaborare și cooperare cu localități din străinătate

Consiliul local exercită și alte atribuții stabilite prin lege sau prin statutul comunei sau al orașului.

III.3. PRIMARUL

Primarul reprezintă persoana superioară a administrației publice locale și acesta răspunde în fața consiliului de buna funcționare a acesteia, precum și pentru executarea întocmai și la termenele stabilite, a hotărârilor consiliului. Primarul este reprezentantul comunei, orașului sau municipiulio în relațiile cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție.

Primarul trebuie să fie, în unitatea administrativ – teritorială unde a fost ales, un creator, chiar dacă tot ceea ce înseamnă creație de valoare este cel mai adesea contestat sau comentat

contradictoriu, astfel încât destul de rar o operă de valoare se bucură de aprecierile favorabile la momentul realizării ei.

Primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică. Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii.

III.3.1. ALEGEREA PRIMARULUI

Când vine vorba de alegerea primarului, alegerile se desfășoară în circumscripțiile electorale conform unui plan chibzuit pentru alegerea consiliilor locale și sub conducerea acelorași instanțe electorale. Alegerea primarului se face în cadrul unui vot uninominal, în două tururi de voturi.

Cetățenii care candidează la funcția de primar ca independente (adica cei care nu sunt propuși de partide sau de alianțe politice) trebuie să fie perseverente și susținute de minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în liste pentru circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 50 susținători.

După alegerea primarului și eliberarea certificatului doveditor al alegerii, el încă nu poate intra în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege mai înainte de a se îndeplini un alt act prevăzut de legea organică și anume, validarea alegerii primarului.

III.3.2. ATRIBUȚIILE PRIMARULUI

Primarul nu deține și nu exercită drepturile și obligațiile, atribuțiile, în nume propriu, ci în numele colectivității care l-a ales și al statului care l-a abilitat și i-a recunoscut aceste drepturi și obligații ca fiind de interes public, atât pentru colectivitatea respectivă cât și pentru stat.

Primarul îndeplinește următoarele atribuții principale:

îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă;

îndeplinește funcția de autoritate tutelară;

asigură funcționarea serviciilor publice locale de profil;

atribuții privind organizarea și desfășurarea alegerilor;

cu privire la organizarea referendumului și recensământului;

administrației publice centrale, precum și a hotărârilor consiliului județean;

asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situația în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect;

poate propune consiliului local consultarea populatiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări, în condițiile legii;

numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale, cu excepția secretarului; propune consiliului local numirea și eliberarea din functie, în conditiile legii, a conducătorilor regiilor autonome, ai instituțiilor și serviciilor publice de interes local;

răspunde de inventarierea și administrarea bunurilor care aparțin domeniului public si domeniului privat al comunei sau al orasului;

organizează evidența lucrărilor de construcții din localitate și pune la dispoziție autorităților administrației publice centrale rezultatele acestor evidente;

Primarul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum și însărcinările date de consiliul local.

CONCLUZII

Administrația publică locală este o structură a administrației publice locale, cu o natură juridică aparte, datorită faptului că își trage forța din voința alegătorilor locali, constituită din autorități administrative autonome alese, consiliul local, primarul și consiliul județean ,care rezolvă conduc și exercită treburile publice locale, sub controlul de legalitate al autorităților statului.

Administrația publică reprezintă o ,,mare afacere publică“, în care toți cetățenii suntem implicați și ca urmare nu trebuie să rămânem pasivi la lucrurile pe care le putem schimba sau îmbunătăți în mod direct sau indirect.

În fiecare județ, se constituie un consiliu județean, ca autoritate a administrației publice locale, pentru coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.

Suntem de părere că, ar trebui ca studiilor superioare sa fie impuse celor ce își doresc să candideze pentru postul de consilier județean sau local. De asemenea, credem că introducerea votului uninominal pentru alegerea consilierilor locali și județeni i-ar face mult mai responsabili pe aceștia.

Analiza autorităților administrației publice locale pe nivele de administrație, a raporturilor dintre acestea, coroborat cu controlul administrativ exercitat asupra actelor administrative emise sau adoptate de acestea, dovedesc „corespondența” dintre reglementările legale interne și cele comunitare, în domeniul descentralizării administrației publice locale, a transparenței în administrația publică locală și, nu în ultimul rând, al asigurării procesului participativ la luarea deciziilor în satisfacerea nevoilor de interes local.

Obiectivul principal al autorităților publice locale îl reprezintă creșterea calității actului administrativ; în acest sens există o preocupare permanentă în ceea ce privește identificarea și introducerea în practica curentă a unor metode, tehnici și instrumente avansate de lucru.

Administrația publică locală din România se afla într-o perioada intensă de modernizare, în care are oportunitatea de a recupera decalajele de dezvoltare față de statele membre dezvoltate ale Uniunii Europene. Pentru a avea succes în acest demers ambițios, intervențiile publice trebuie corect cuantificate, atât la nivel central, cât și la nivel local, pentru a putea stimula dezvoltarea într-un mod sustenabil.

PARTEA II

CERCETARE PRACTICĂ PRIVIND Suspendarea din funcție a Președintelui Consiliului Județean Constanța (Nicușor Constantinescu)

Nicușor Constantinescu se află la cel de-al treilea mandat de Președinte al Consiliului Județean Constanța, câstigând alegerile din iunie 2012 cu peste 60 la sută din voturi.

Nicușor Constantinescu, în vârsta de 47 de ani, a intrat în politică în anul 2000, când a candidat pentru funcția de consilier local, fiind în echipă cu Radu Mazare, care avea să caștige Primăria.

Este unul dintre cei mai puternici baroni locali ai PSD, fiind până anul trecut și președintele Asociației Consiliilor Județene. După câteva ieșiri critice la adresa premierului Victor Ponta pe teme legate de bani, Constantinescu a pierdut șefia Asociației în favoarea altui ,,baron” PSD, Marian Oprișan (Vrancea). Presa a speculat atunci că Nicușor Constantinescu a ieșit din grațiile premierului Ponta.

Președintele Consiliului Județean Constanța:

este șeful administrației publice județene și răspunde de buna funcționare a județului

emite dispoziții cu caracter individual și are în subordine serviciile Consiliului Județean

conduce ședințele Consiliului Județean și ale delegației permanente

asigură executarea hotărârilor Consiliului Județean

sprijină activitatea instituțiilor și a regiilor autonome de interes județean

asigură atributiile care revin județului în calitate de persoană juridică

exercită funcția de ordonator principal de credite

sancționează, numește, și eliberează din funcție personalul din aparatul propriu al Consiliului Județean, în condițiile legii

Consiliul Județean este acea autoritate publică locală, care este constituită la nivel județean pentru a coordona activitățile consiliilor comunale, orășenești și municipale, care are în vedere realizarea serviciilor publice de interes județean. El este format din consilieri. Acești consilieri sunt aleși în prezent prin vot. Votul este: universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Fiecare Consiliu Județean are un număr de membri, care se stabilesc prin ordinul prefectului, în funcție de numărul locuitorilor județului, care este raportat de Institutul Național de Statistică.

INTRODUCERE

Plecând de la premisa că cetățenii sunt reticienți și rezervați în privința informațiilor policite și anume Suspendarea din funcție a Președintelui Consiliului Județean Constanța (Nicușor Constantinescu) mi-am propus sa realizez un studiu de caz pentru a infirma sau confirma această ipoteză. Astfel am realizat un chestionar alcătuit din 14 întrebări. Chestionarul a fost aplicat pe un eșantion de 50 de persoane, dintre care 50% de sex masculine și 50% de sex feminine, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani.

În urma studiului de caz, s-a realizat un sondaj de opinie, unde volumul eșsantionului a fost de 50 de persoane și este reprezentativ pentru populația României cu vârste cuprinse între 18 ani si 60 de ani. Eroarea admisă a datelor este de ±3%, la un grad de încredere de 95%.

Putem spune cine hotărăște înființarea sau reorganizarea de institutii, servicii publice și societăți comerciale de interes județean, precum și reorganizarea regiilor autonome de interes județean este consiliul județean. El exercită toate obligațiile și toate drepturile care corespund participaților ce dețin societăți comerciale sau regii autonome.

Date demografice

Sex:

Masculin – 20 persoane

Feminin – 30 persoane

În general femeile au fost mai interesate de subiectul propus de mine și mai dornices să răspundă întrebărilor.

Conform chestionarului consider că ele dețin suficiente informații-cunoștințe despre viața politică în general și au deseori interacțiuni cu unități ale administației publice locale.

Spre deosebire de barbați, care dețin un procent mai mic în sondajul realizat de mine, ei au argumentat deseori când refuzau să răspundă chestionarului, fie că nu sunt interesați de viața politică, fie nu au contact cu administrația publică locală în general.

Vârsta:

între 18 – 30 ani ( 30 de persoane)

între 30- 50 ani ( 12 persoane)

peste 50 de ani (8 persoane)

Varsta medie: 30.1 ani

La prima întrebare din chestionar se poate vedea de pe diagramă că indivizii în procentaj de 52%, își iau, în mod general, informațiile politice de la Televizor, 44%, își iau, în mod general, informațiile politice de pe Internet, 2%, își iau, în mod general, informațiile politice din Presă scrisă și 2%, își iau informațiile politice de la Radio.

Așadar, conform rezultatelor observăm că indivizii iși iau în mod general informațiile politice de la televizor, având un procent de 52%, acesta fiind cel mai accesibil și ușor pentru fiecare persoană indiferent de vârsta pe care o are. În această categorie putem spune ca sunt mai mult persoanele mai în vârstă, de peste 50 de ani.

Un al doilea procent, este de 44%, adică internetul. Acesta este mai accesibil pentru generația tânără. În general, pe internet știrile sunt mult mai diversificate.

2% iși iau informațiile politice din presa scrisă. Din acest procent destul de mic, putem trage concluziile că indivizii nu mai apelează la presa scris.

Și un ultim procent, 2%, pentru radio, lumea fiind intr-o continuă mișcare și neputănd să se mai uite la televizor, pot asculta radio, in mașină.

La întrebarea numărul 2, 90% au răspuns că Da, corupția este un păcat al unui lider politic. Conform rezultatelor observăm că aceasta reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale și este foarte gravă deoarece favorizează interesele unor anumiti oameni, mai ales în economie, afectând societatea..8% cu NS/NR (Nu știu/Nu răspund) și 2% au răspuns că Nu, corupția nu este un păcat al unui lider politic.

Observăm că 90% din cetățeni probabil au suferit din cauza acestui păcat politic, corupția, adică banii s-au dus în contul personal și oamenii care trebuia să beneficieze de acești bani, nu au beneficiat. Sau putem face referire la proiectele pentru dezvoltarea sau întreținerea orașului nu s-au mai executat din același motiv.

Un alt procent, destul de mic, 2%, nu consideră corupția un păcat al unui lider politic. Putem spune că au alte înclinații politice, religioase sau de orice altă natură sau nu au fost afectați direct sau indirect de așa zisul păcat liderului politic.

Iar categoria celor care au decis să nu răspundă sau poate nu dețin suficiente cunoștințe referitoare la subiectul corupției este de 8%

La întrebarea numărul 3, 84% au răspuns că Da, minciuna este un țintă politică, 8% că Nu, minciuna nu este un țintă politică și tot 8% cu NS/NR (Nu știu/Nu răspund) .

Conform răspunsurilor cetățenilor putem observa că, 84% , sunt de acord că minciuna este o țintă politică, deoarece în viața politică există norme specifice pentru campaniile electorale. Când au loc alegeri, fiecare partid le acuză pe celelalte că induc electoratul în eroare. Alegătorul, sufocat de valuri de propagandă care îl asaltează din toate părtile, nu mai poate face deosebirea între promisiuni sincere si minciuni seducătoare.

Următorul procent, de 8%, consideră că minciuna nu este o țintă politică deoarece poate nu au fost victime ale minciunii politice.

Iar categoria celor care au decis să nu răspundă sau poate nu dețin suficiente cunoștințe referitoare la subiectul minciunii politice este de 8%.

. 

La întrebarea numărul 4, 44% au raspuns că au fost Puțin informați privitor la suspendarea Președintelui Consiliului Județean Constanța, 38% au răspuns că au fost Suficient informați privitor la suspendarea Președintelui Consiliului Județean Constanța, 10% au răspuns că nu au fost Deloc informați privitor la suspendarea Președintelui Consiliului Județean Constanța și 8% au răspuns că au fost Foarte Mult informați privitor la suspendarea Președintelui Consiliului Județean Constanța.

La întrebarea numărul 5, 84% au răspuns că Da, sunt de acord cu suspendarea din funcție a Președintelui Consiliului Județean Constanța, 10% au răspuns că NS/NR (Nu știu/Nu răspund) și 6% au răspuns că Nu, nu sunt de acord cu suspendarea din funcție a Președintelui Consiliului Județean Constanța.

Conform chestionarului, 84% au avut un răspuns ferm în ceea ce privește suspendarea din funcție a Președintelui Consiliului Județean, cei mai mulți fiind nemulțumiți de abuzul de putere a Președintelui și respectiv partidului aflat la putere.

6% au avut un răspuns negativ în ceea ce privește suspendarea din funcție a Președintelui Consiliului Județean, fiind total neinteresați de întrebarea pusă și implicit despre politică.

Consider că și ponderea întrebării nu știu/nu răspund de 10%, intră tot în categoria răspunsului da, deoarece majoritatea persoanelor, în timpul sondajului au fost reticenți cu privire la acest subiect ceea ce denotă saturarea oamenilor de regimul politic din România, respectiv Constanța.

La întrebarea numărul 6, 80% au răspuns că Da, că este benefică suspendarea acestuia, 14% au răspuns că NS/NR (Nu știu/Nu răspund) și 6% au răspuns că Nu, nu este benefică suspendarea acestuia.

Potrivit chestionarului, 80% susțin că este benefică suspendarea Președintelui Consiliului Județean Constanța, deoarece orașul are nevoie de impulsuri noi, de politici noi, iar aceasta schimbare este oportună și necesară.

Un procent de 6%, consideră că nu este benefică suspendarea Președintelui Consiliului Județean, pentru că cetățenii nu mai au încredere în politicieni și sunt destul de reticenți în alegerea unui nou Președinte al Consiliului Județean Constanța.

Iar categoria celor care au decis să nu răspundă sau poate nu dețin suficiente cunoștințe referitoare la cât de benefică este suspendarea Președintelui Consiliului Județean Constanța, este de 14%.

La întrebarea numărul 7, 52% au răspuns că Da, se impun alegeri anticipate la Consiliul Județean Constanța, deoarece cetățenii consideră că trebuia schimbat din funcția de Președinte al Consiliului Județean încă din anii trecuți de când a motivate problemele de sănătate declanșate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, nicidecum să se mai întoarcă la Consiliul Județean Constanța, 38% au răspuns că NS/NR (Nu știu/Nu răspund) și 10% au răspuns că Nu, nu se impun alegeri anticipate la Consiliul Județean Constanța deoarece atâta timp cât nu este condamnat definitiv, nu se justifică alegerile anticipate, asta dacă suntem corecți și vrem să respectăm legea. Considerăm că nu suntem mai buni cu nimic dacă eludăm legea.

Iar categoria celor care au decis să nu răspundă sau poate nu dețin suficiente cunoștințe referitoare alegerile anticipate la Consiliul Județean Constanța, este de 38%.

La întrebarea numărul 8, 76% au răspuns că Da, Președintele Consiliului Județean a realizat lucruri benefice pentru orașul Constanța și pentru locuitorii acestuia, 14% au răspuns că Nu, Președintele Cosiliului Județen nu a realizat lucruri benefice pentru orașul Constanța și pentru locuitorii acestuia și 10% au răspuns că NS/NR (Nu știu/Nu răspund).

Când vine vorba despre lucrurile realizate de Președintele Consiliului Județean Constanța în cei 10 ani de mandate, un procent ridicat de 76% consideră că au avut loc schimbări în Constanța, foarte multe dintre ele axându-se pe latura turismului, stațiunea Mamaia având parte de multe schimbări în bine.

Un procent de 14% consideră că nu s-au realizat lucruri benefice pentru orașul Constanța, ei fiind nemultumiți și de faptul că aleșii politici au fost in nenumărate rânduri cercetați penal, astfel interesele orașului ajungând pe ultimul plan. Este destul de vizibilă discreptanța dintre stațiuni și oraș și acest lucru atestă corupția acestuia. Ponderea dintre lucrurile benefice, adică lucrurile care s-au făcut în orașul Constanța și lucrurile care au ramas neatinse, tind în favoarea lucrurilor rămase neschimbate.

Iar categoria celor care au decis să nu răspundă sau poate nu dețin suficiente cunoștințe referitoare la lucrurile benefice pentru orașul Constanța și locuitorii acetuia de către Președintele Consiliului Județean, este de 10%.

La întrebarea numărul 9, 76% au răspuns că Nu, lucrurile nu merg bine în orașul Constanța, 20% au răspuns că Da, lucrurile merg bine în orașul Constanța și 4% au răspuns că NS/NR (Nu știu/Nu răspund) .

Potrivit chestionarului, putem observa că, 76% consideră că lucrurile nu merg bine în orașul Constanța, acesta a fost mai preocupat cu probleme sale cu legea, implicit și primarul Radu Mazăre, iar probleme orașului au fost pe ultimul loc în atenția acestora.

Un procent de 20% sunt de acord cu aceasta întrebare, considerând că lucrurile merg bine în orașul Constanța deoarece aceștia au fost mulțumiți de prestația Președintelui Consiliului Județean Constanța de pana acum, inclusiv de lucrurile pe care acesta le-a făcut pentru orașul Constanța și pentru locuitorii acestuia.

Iar categoria celor care au decis să nu răspundă sau poate nu dețin suficiente cunoștințe referitoare cum decurg lucrurile in orașul Constanța, este de 4%.

La întrebarea numărul 10, 82% au răspuns că Nu, nu îl consideră un om corect, 10% au răspuns că NS/NR (Nu știu/Nu răspund) și 8% au răspuns că Da, îl consideră un om corect.

În chestionar, se poate vedea pe diagramă, într-un procent de 82% nu îl consideră un om corect pe Președintele Consiliului Județean Constanța, pentru că situația în care se află, contrazice statutul de om corect si un om corect nu ar fi în această situație, adică anchetat de Direcția Națională Anticorupție, instituție care nu are nimic personal cu nici o persoană implicată în acest caz.

În procent de 8%, cetățenii au răspuns că da, îl consideră un om corect, unii în sensul că nu au ințeles întrebarea. Sau oamenii ușor influențabili care nu recunosc o minciună bine spusă sau pur și simplu sunt dezinteresați de situația Prețedintelui Consiliului Județean Constanța.

Iar categoria celor care au decis să nu răspundă sau poate nu dețin suficiente cunoștințe referitoare la întrebarea dacă îl consideră un om corect sau nu, este de 10%.

La întrebarea numărul 11, 74% au răspuns că Da, a fost influențat in luarea deciziilor, 14% au răspuns că NS/NR (Nu știu/Nu răspund) și 12% au răspuns că Nu, nu a fost influențat in luarea deciziilor.

Nu, deoarece consideram ca, el ca persoana, isi asuma ceea a facut, exemplu fiind situatia in care se afla acum, adica in fata justitiei pentru faptele facute si nu avea cum sa fie influentat in sensul ca, sa nu plateasca pentru influenta sau greselile altor persoane.

Da, ar putea fii o persoana usor influentabila in acea maniera incat sa isi riste libertatea in favoarea unor interese personale a altora sau propriile interese.

Iar categoria celor care au decis să nu răspundă sau poate nu dețin suficiente cunoștințe referitoare la subiectul corupției este de 8%

La întrebarea numărul 12, 88% au răspuns că Da, a obținut pentru sine, ori pentru altcineva foloase necuvenite, 8% au răspuns că NS/NR (Nu știu/Nu răspund) și 4% au răspuns că Nu, nu a obținut pentru sine, ori pentru altcineva foloase necuvenite.

Observăm că marea majoritate a cetățenilor, adică 88%, un procent destul de mare, cred că Președintele Consiliului Județean Constanța a obținut pentru sine, ori pentru altcineva foloase necuvenite, datorita poziției sociale a acestuia sau în urma poziției pe care o deține, ca reprezentant al legii. Cetățenii nu au luat în calcul declarațiile sale de avere, acesta având o avere foarte mare, este posibil sa nu fi beneficiat de foloase necuvenite.

Un procent destul de mic, 4% consideră că Președintele Consiliului Județean Constanța nu a beneficiat pentru sine ori pentru altcineva foloase necuvenite, acesta fiind ,,privit” ca un cetățean normal cu o poziție socială normal.

În categoria celor ce au decis să nu răspundă a fost un procent destul de mic, de 8%, oamenii nefiind informați referitor la acest subiect.

La întrebarea numărul 13, 48% au răspuns că Depinde de gravitatea infractiunii pentru a beneficia de imunitate politică, 32% au răspuns că Nu, toți politicienii nu ar trebui sa beneficieze de imunitate politică, 12% au răspuns că NS/NR (Nu știu/Nu răspund) și 8% au răspuns că Da, ar trebui să beneficieze de imunitate politică.

Observăm că atunci când se dezbate problema imunitătii politice, cetățenii își impart răspunsurile precum: 48% este deținut de categoria celor care cred că imunitatea politică ar trebui să depindă de gravitatea infracțiunii, iar următorul de 38% este deținut de categoria celor care cred că nici un politician nu ar trebui să dețină imunitate politică.

Știm conform articolului 72, referitor la imunitatea politică, că ei nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, doar în cazul unei infracțiuni flagrante ei pot fi reținuți și supuși percheziției.

Un procent destul de mic, 8%, consideră că politicienii ar trebui să beneficieze de imunitate politică, probabil considerând că ei trebuie să beneficieze în urma poziției pe care o dețin de unele beneficii, ei fiind reprezentanții legii.

Iar categoria celor care au decis să nu răspundă sau poate nu dețin suficiente cunoștințe referitoare la subiectul imunității politice este de 12%.

CONCLUZII

Realitatea, așa cum este dată fiecăruia dintre noi, adică așa cum o ințelegem, o explicăm, reflectăm despre ea, reacționăm la ea etc., este un complex de elemente deosebit de variate, de numeroase, cu granițe mișcătoare iar natura relațiilor dintre aceste elemente este ea însăși deosebit de variată; uneori este vorba de conexiuni de-a dreptul materiale ca între trecerea unei străzi și a fi lovit de o mașină, alteori, sunt conexiuni deosebit de subtile ca de exemplu între preferințele diversilor oameni pe care îi includem în această realitate. Cunoaștem si comportamentele politice ale cutarei sau cutarei puteri, iar alteori legăturile dintre elementele acestui complex al realității sunt realizate doar prin ceea ce noi gândim sau facem cu aceasta realitate, de exemplu că punem laolalta două elemente absolut disparate ale ei.

Orice raportare la această realitate fie că este una teoretică- cum e în cazul în care ne interesează-, fie că e de natură atitudinală, comportamentală etc. face un decupaj în această realitate ; acest decupaj – oricăte subtilități ar intra în joc- este până la urmă determinat de câțiva factori: gradul de cunoaștere al celui care îl realizează, presiunile altor opinii și în cele din urmă, dar probabil cel mai important interesele acestei persoane. Fiecare dintre acești itemi este la rândul său un compus ; de exemplu, gradul de cunoaștere depinde de coeficientul de inteligență, de educație, de antrenamentul personal al celui care gandește etc.; presiunea opiniilor vine din partea altor specialiști, altor interesati, a societății etc; în privința intereselor e clar că are loc o concurență de interese între diverși indivizi care se raportează la realitate.

Există expresia americană follow the money și, într-adevăr, cine reușește să consume mai mulți bani – fie și o creștere procentuală, nu neapărat majoritară –, are mai multă greutate într-un sistem. Așa cum am văzut, în cadrul sondajului de opinie, respondenții au răspuns afirmativ la întrebarea cu pricina. Mai simplu pentru noi și mai ușor de acceptat pentru corector ar fi fost să fi vorbit despre corelația dintre natura umană și bugetul de stat. Știm că există o slabiciune esențială, nu este construită pe modelul o variabilă independentă care determină o variabilă dependentă, este constituită pe raționamentul cea mai importantă variabilă, banii/interesul personal (adică alegere rațională/utilitară) au o distribuție crescătoare în procente în favoarea reprezentanților. Aceasta pentru a nu mai spune că noi am judecat doar aspctele cantitative, financiare; este drept, românul de rând nu plătește nimic, în urma informațiilor primite/auzite dar ceva tot plătește, pentru că pierde niște ani în care alți oameni capabili ar fi putut pune în practică anumite dispoziții, de care aceștia să beneficieze.

Etimologia ne spune că forța, puterea, sunt strâns legate cu dorința și cu instinctul de vânător al omului, chiar dacă, încă de la romani, acestea au fost suprimate printr-o legătură cu divinitatea. Exact acest lucru îl înțelegea Hobbes când scria că există trei pricini ale războiului, competiția, neîncrederea și gloria și că prima îi face pe oameni să lupte pentru câștig, „să folosească violența pentru a se face ei înșiși stăpâni asupra persoanei altor oameni, soții, copii și animale.

Am încercat doar să dăm o expresie cantitativă pentru o impresie publică răspândită. Cât timp vom mai putea continua așa?

Chestionarul- Anexa nr 1

Chestionar privind percepția indivizilor asupra suspendării din funcție a Președintelui Consiliului Județean Constanța (Nicușor Constantinescu)

De unde vă luați, în general, informațiile politice?

Internet

Televizor

Presă scrisă

Radio

În viziunea dumneavoastră, corupția este un comportament uzual al unui lider politic?

Da

Nu

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)

Credeți că minciuna este o țintă politică?

Da

Nu

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)

Ați fost suficient informat privitor la suspendarea Președintelui Consiliului Județean Constanța?

Deloc

Puțin

Suficient

Foarte mult

Sunteți de acord cu suspendarea din funcție a Președintelui Consiliului Județean Constanța?

Da

Nu

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)

Credeți că este benefică suspendarea acestuia?

Da

Nu

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)

Credeți că se impun alegeri anticipate la Consiliul Județean Constanța?

Da

Nu

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)

Ce rol a jucat Președintele Consiliului Județean Constanța?

Activ

Pasiv

Factual, în timpul mandatului său, Președintele Consiliului Județean a realizat lucruri benefice pentru orașul Constanța și pentru locuitorii acestuia?

Da

Nu

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)

Credeți că în orașul Constanța lucrurile merg bine?

Da

Nu

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)

Îl considerați un om corect?

Da

Nu

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)

Credeți că acesta a fost influențat în luarea deciziilor?

Da

Nu

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)

Credeți că Președintele Consiliului Județean a obținut pentru sine, ori pentru altcineva foloase necuvenite?

Da

Nu

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)

Sunteți de părere că ar mai trebui să beneficieze de imunitate politică?

Da, ar trebui să beneficieze

Nu, toți politicienii nu ar trebui să beneficieze

Depinde de gravitatea infracțiunii

NS/NR (Nu știu/Nu răspund)