Administratia Publica Locala In Romania

În complexitatea vieții sociale contemporane, unul din cele mai active domenii este administrația, a cărei prezență este universală. Într-un stat de drept Administrația publică reprezintă principala pârghie prin care se realizează totalitatea valorilor stabilite la nivel politic. Având un puternic caracter reprezentativ, este necesar ca administrația să fie continuă, omniprezentă, promptă și energică datorită și complexității procesului în sine, care constă într-o activitate rațională și eficientă de utilizare a resurselor umane, materiale și financiare în scopul obținerii unor rezultate maxime cu eforturi minime. Societatea cunoaște un proces continuu de multiplicare și diversificare a sarcinilor administrației, care impune necontenit îmbunătățiri și perfecționări în structura și activitatea administrației, prin utilizarea unor metode și tehnici moderne, ce pot ajuta la rezolvarea unei serii de problem. Astfel România s-a văzut confruntată, în ultimii ani cu schimbări semnificative în ceea ce privește cadrul propriu de funcționare a administrației, așteptările din partea cetățenilor, precum și atribuțiile și responsabilitățile acestora. Tranziția spre economia de piață a determinat însă o transformare calitativă a administrației, ceea ce a dus la un professionalism ridicat. Din păcate însă, ignorarea necesității unei perspective strategice, lipsa unor preocupări constante referitoare la pregătirea managerială a responsabililor administrativi și-a pus și tinde să-și pună încă amprenta asupra unor instituții administrative, activitatea cărora este prea puțin bazată pe inițiativă și flexibilitate.
Termenul de administrație derivă de la latinescul ,, administrano, -onis" care înseamnă a servi și este în legătură cu cuvântul ,,magister" care îl desemnează pe stăpân, căruia i se subordonează servitorul și pe care acesta trebuie să-l slujească.
Statul este o rețea de organizații și instituții centrale și locale diverse, care se ocupă cu asigurarea ordinii și securității sociale, politice și economice a unei comunități naționale date. Administrația este una din instituțiile publice care compun statul și este formată, la rândul ei, din alte instituții și organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrală, Poliția, Administrațiile Financiare, etc., adică totalitatea puterilor de guvernământ asupra unui teritoriu, fără dreptul de a dispune de acesta. Astfel că, noțiunea de administrație publică arată apartenența unei colectivități sau proveniența de la o colectivitate.

Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localități sunt organe de stat competente să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu; ele sunt autorități ale administrației publice însă diferă prin competența teritorială care poate fi extinsă pe întreg teritoriu național sau pe teritoriul unității administrative unde au fost alese.

Competența teritorială este unul din cele două criterii clasificatoare ale organelor executive, a căror totalitate formează un sistem constând în organizarea executării și executarea în concret a actelor normative numită activitatea executivă. În unele state sistemul de organe compus din guvern și din întregul aparat administrativ, în frunte cu șeful statului formează puterea executivă care coexistă alături de celelalte puteri organizate în stat, și anume legiuitoare și judecătorească. Fiecare organ executiv are o competență determinată de totalitatea atribuțiilor autorităților administrației publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane și limitele exercitării lor.

După criteriul competenței materiale, organele executive se clasifică în organe cu competență generală și organe de specialitate, iar din punct de vedere al competenței teritoriale distingem între organele centrale și cele locale.
Ca sistem de organizare, administrația publică cuprinde o multitudine de părți componente cu denumiri, cu servicii, atribuții și activități diferite. Legătura sistemului administrației publice cu puterea executivă se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administrației publice centrale. La rândul său administrația publică centrală are în teritoriu diferite organe deconcentrate, care organizează executarea legii în unitățile administrativ teritoriale sau în unități administrative speciale (căi ferate, armata) în legătură cu domeniul specific de activitate.

2. Rolul și caracteristicile administrației publice locale

Domeniul administrației publice locale este reglementat în primul rând în Constituție (Art.120-123), care conține dispoziții cu rang de principii de bază, în Legea generală a administrației publice locale nr.215/2001 precum și în numeroase legi speciale, dintre care amintim doar Legea prefectului nr. 340/2004, Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, Legea nr.67/2004 privind alegerea autorităților administrației locale. Organele administrației publice locale, respectiv Consiliile comunale, Consiliile orășenești și Consiliile județene, compuse din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale. Consiliile constituite astfel organizează serviciile publice ale comunei, orașului sau a județului printr-un aparat propriu, format din funcționari publici de conducere și de execuție.

Aceste organe ale administrației publice locale sunt descentralizate pe baza principiului autonomiei locale. Numit și principiul liberei administrări, el este consacrat mai întâi de Constituția României, revizuită în 2003, în Art.120 alin. 1. Acest principiu ocupă un loc prioritar între celelalte principii pe care se bazează administrația publică locală în unitățile administrativ teritoriale, respectiv în județe, orașe și comune. Prin aceste dispoziții legale Statul român recunoaște că în interiorul său colectivitățile locale se administrează prin aleșii săi și prin forțele proprii, dar sub controlul jurisdicțional al legalității din partea autorităților statale. Prin urmare autonomiei locale este strâns legat de cel al descentralizării, de asemenea consacrat de Constituție.

Principiul descentralizării se referă la organizarea administrației publice în general, și, pe de o parte, evocă existența colectivităților locale autonome (descentralizarea teritorială), iar pe de altă parte denotă tendința statului modern de renunțare treptată la prestarea serviciilor publice în regim centralizat, în favoarea înființării stabilimentelor publice, sau a prestării lor de către persoane private, prin stabilimentele de utilitate publică (descentralizarea funcțională, tehnică sau pe servicii). Descentralizarea teritorială implică existența autonomiei locale, prin urmare se poate afirma că descentralizarea este un sistem de organizare administrativă iar autonomia locală este un drept al colectivităților locale, desprins și decurgând tocmai din principiul descentralizării. La baza acestor concepte stă ideea conform căreia cei administrați, care formează colectivitatea locală, sunt legați între ei prin interese comune și, de aceea, afacerile locale vor fi mai bine administrate de la acest nivel, local, de către reprezentanții aleși ai colectivității locale.

Legea prevede că autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege. Reducerea componentelor autonomiei numai la aspecte financiare și administrative are semnificația excluderii din conținutul acestui concept a autonomiei politice, interzisă de Constituție care declară statul român stat unitar și indivizibil. Importanța acordată autonomiei financiare a colectivităților locale în ansamblul mijloacelor de realizare a autonomiei administrative reiese și din coroborarea Art.4 (autonomia este numai financiară și administrativă) cu Art.7 alin.3, care consacră dreptul colectivităților locale la resurse suficiente în cadrul procesului de descentralizare, și cu Art.9, care proclamă principiul proporționalității între atribuțiile legale și resursele financiare alocate pentru exercitarea lor. Astfel, autoritățile administrației publice centrale nu pot stabili sau impune nici un fel de responsabilități autorităților administrației publice locale în procesul de descentralizare a unor servicii publice ori al creării de noi servicii publice, fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea respectivelor responsabilități. De asemenea, în scopul asigurării autonomiei locale, autoritățile administrației publice locale au dreptul să instituie și să perceapă impozite și taxe locale, să elaboreze și să aprobe bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în condițiile legii.

Un alt principiu foarte important, prezent în organizarea administrației locale din țara noastră, este cel al deconcentrării serviciilor publice, ce presupune acordarea structurilor teritoriale ale statului (agenților statali din teritoriu) a unor puteri publice pentru a fi exercitate în numele statului, însă la nivel teritorial, fiind prin urmare o variantă a centralizării. Astfel serviciile publice din unitățile administrativ teritoriale, indiferent că este vorba de extensii ale serviciilor prestate de către autorități centrale sau de servicii exclusiv locale, vor putea fi organizate fie pe bază de descentralizare, fie pe bază de deconcentrare. Descentralizarea este aplicabilă ca principiu general de organizare și funcționare a administrației publice locale, pe când deconcentrarea, ca modalitate expres prevăzută în Constituție pentru organizarea serviciilor publice teritoriale.

3. Primarul și aparatul de specialitate al acestuia

Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită Primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile Consiliului local și dispozițiile primarului, rezolvând problemele curente ale comunității locale. Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:

a) atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în conditiile legii. În acest sens el îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară și asigură funcționarea serviciilor publice locale de profil, atribuții privind organizarea si desfășurarea alegerilor, referendumului și a recensământului.

b) atribuții referitoare la relația cu Consiliul local, constând în: prezentarea în fața acestuia, în primul trimestru, a unui raport anual privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale, la solicitarea Consiliului local, prezentarea de alte rapoarte și informări, elaborarea de proiecte de strategii, privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale, pe care le supune aprobării Consiliului local;

c) atribuții referitoare la bugetul local, motiv pentru care el exercită funcția de ordonator principal de credite; întocmește Proiectul bugetului local și Contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare Consiliului local; inițiază negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emiterea de titluri de valoare în numele unității administrativ-teritoriale; verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât și a sediului secundar;

d) atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor în cadrul cărora: coordonează realizarea serviciilor publice de interes local; ia măsuri pentru prevenirea și, dupa caz, gestionarea situațiilor de urgență; ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domenii precum: educația, serviciile sociale, sănătatea, cultura, tineret, sport, ordinea publică, situațiile de urgență, protecția și refacerea mediului; conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale; dezvoltarea urbană; evidența persoanelor; podurile și drumurile publice; serviciile comunitare de utilitate publică: alimentarea cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public și transport public local, activitatile de administratie social-comunitară, cultele religioase ș.a..

Prin urmare, întreaga activitate curentă a unei comune, oraș sau municipiu este asigurată prin Primărie, ca structură funcțională condusă de Primar, ajutat de Viceprimari, Secretarul unității administrativ-teritoriale, precum și de un aparat de specialitate

BIBLIOGRAFIE

Tofan, Dana Apostol, Drept administrativ, Editura C.H. Beck, Vol. I, București, 2014.

Clipa, Cristian, Drept Administrativ. Teoria funcției publice, Editura Hamangiu, Vol. II, București, 2013.

Vedinaș, Verginia, Drept administrativ-Curs universitar, Editura Universul Juridic, Ediția a VIII – a, București, 2014.

***, Legislatia administratiei publice locale (actualizată 01.07.2013), Editura C.H. Beck, București, 2013.