Administratia Publica din Republica Moldova Ca Factor Important In Integrarea Europeana

CUPRINS:

INTRODUCERE

Pînă în anii 1990, subiectele despre Comunitatea Europeană erau abordate în lucrări consacrate relațiilor internaționale, astfel după extinderea aceteia către Europa Centrală și de Est s-a constituit un domeniu întreg al studiilor despre europenizare.

Europenizarea a fost analizată în secolul al XX-lea, dar după căderea regimului comunist, aceast proces capătă sensuri noi, deoarece, una dintre cele mai importante probleme în noul context european este schimbarea cadrului instituțional fiecare țară membră a Uniunii Europene, la normele comunitare.

Analiza procesului europenizării organizațiilor și instituțiilor a devenit o temă de cercetare curentă,fiind parte a unui domeniu de interes mai larg, ce se referă la europenizarea actorilor guvernamentali și non-guvernamentali.

În prezent,funcționarii publici ai unei țări trebuie să cunoască sistemul și problemele interne de ordin administrativ, iar pentru un management eficient a acestora, este necesară o bună cunoaștere a factorilor externi, care se află într-un raport de interdependență și intercondiționalitate.

Procesul de internaționalizare a administrației publice și cooperarea transfrontalieră reprezintă în momentul de fața două din marile provocări ale administrațiilor publice naționale. Deschiderea frontierelor și globalizarea economică, impun noi abordări, schimbând contextul în care administrațiile naționale acționau în mod tradițional.

Abordarea termenului de „europenizare” ca adaptare instituțională, specifică administrației publice în primul rând, a generat utilizările cele mai diversificate.

În această teză de master voi analiza diferența dintre doi termeni europenizarea prin adâncire și cea prin extindere.

Analizănd contextul istoric al evoluțiilor din cadrul spațiului european reflectă faptul că Uniunea Europeană a reprezentat un punct de intersecție pentru o varietate mare de tradiții administrative și teorii.

Pentru a utiliza întregul potențial al resurselor umane din cadrul administrației publice, poate fi asigurat doar prin respectarea deontologiei profesionale și a codului etic.

Personalul administrației publice trebuie să respecte codul de conduită a funcționarului publilc carer este bazat pe principii strategice, astfel cum s-ar stimula dezvoltarea permanentă a acestui potențial.

Cadrului legislative are o importanță majoră în reforma administrației publice, astfel încît pentru o funcționalitate mai bună acesta trebuie modificat după modelul celui din Uniunea Europeană. Reforma promvată în cadrul administrației publice trebuie să conducă la o profesionalizare a activității desfășurate de autoritățile publice, precum și la o schimbare a valorilor și a modului de acțiune a personalului public, la dezvoltarea unei concepții manageriale caracteristice unei administrații publice moderne.

Lansarea ideii de integrare europeană în calitate de mottou național, semnarea „Planului de acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova” și faptul că Republica Moldova a devenit vecin al UE,necesită un suport intelectual și teoretic al procesului europenizare a țării.

Declararea integrării europene în calitate de prioritate națională conduce la asumarea unor responsabilități de către societate și stat.

Analizele realizate de autorii moldoveni se axează pe eforturile necesare pentru a apropia Moldova de standardele europene, pe conținutul cerințelor externe și pe reușitele pe care le-a atins și nu se referă la o abordare profundă și complexă a fenomenului. Abordarea europenizării ca proces presupune studierea tuturor componentelor și a relațiilor dintre aceștia, a etapelor și a evoluției acestuia și a mecanismelor de europenizare etc.

Un domeniu foarte important al procesului de europenizare este administrația publică. Administrația publică reprezintă un element indispensabil al oricărui stat și sistem politic,astfel încît aplicarea modelului european în administrația publică,atit la nivel central cit și la nivel local se caracterizează prin anumite trăsături specifice.

Adminitrația publică este un element ce asigură relația dintre stat și societate și astfel reprezintă o formă a autoorganizării comunităților cu ajutorul căruiia se asigură atingerea scopurilor, atît generale, cît și particulare, ale societății.

În contextul procesului de integrare europenă , reorganizarea administrației publice necesită o cunoaștere profundă a principiilor și particularităților organizării sistemului european.

Un domeniu distinct din cadrul administrației publice care necesită o atenție majoră este administrația publică locală. Anume aici se poate vedea eficiența promovării și implementării principiilor europene de administrare.

Scopul lucrării constă în evidențierea specificului punerii în practică a procesului de europenizare în administrația publică, a rolului acesteia în eficientizarea activităților autorităților administrației publice în Republica Moldova și fundamentarea direcțiilor strategice de bază în cadrul administrației publice în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Reieșind din scopul și sarcinile trasate teza de master are următoarea structură:

-În introducere este descrisă actualitatea și necesitatea abordării temei în cauză, scopul, sarcinile, metodologia, însemnătatea teoretică și practică a acestei probleme și descrierea succintă a celor trei capitole;

-În primul Capitol este analizată organizarea și principiile de activitate a sistemului de europenizare a administrației publice locale.

-În Capitolul II este studiat sistemul autorităților publice locale în Republica Moldova.

-În Capitolul III sunt studiate principalele repere a reformei administrației publice și integrarea europeană a Republicii Moldova.

CAPITOLUL I. CADRUL GENERAL PRIVIND CAPACITATEA ADMINISTRATIEI PUBLICE

Promovarea capacității administrative actuale.

În trecut toate relațiile internaționale pe care le puteau stabili colectivitățile teritoriale locale sau regionale, prin intermediul autorităților reprezentative, erau doar acele care aveau ca scop înfrățirile între localități. Cu timpul sub influența directă a dezvoltării relațiilor economice și culturale internaționale,precum și a lansării procesului de aderare la Uniunea Europeană, autoritățile colectivităților teritoriale au fost stimulate să stabilească relații directe cu autoritățile similare din alte țări și cu organizațiile internaționale. Aceste relații au scopul de a face schimb de experiență în diferite domenii , cum sunt economic, social și cultural.

În același timp, se urmărește sprijinul reciproc în diferite activități cu caracter internațional ,în special cooperarea cu scopul de a găsi soluții comune la probleme similare. Trebuie menționat că autoritățile colectivităților teritoriale locale nu se pot angrena în relații internaționale clasice, statul fiind unicul deținător al acestei capacități.

În mediul administrației publice naționale, este absolut necesar să existe o înțelegere realistă a proceselor politice internaționale, a conexiunilor dintre autoritățile administrației publice naționale, regionale sau locale și autoritățile similare din alte țări.

Cunoașterea metodelor manageriale în domeniul adminitrației publice este necesară pentru a putea acționa în mod eficient și corect în mediul public multinațional și pentru corelarea proceselor de elaborare al politicilor publice la nivel național, regional sau local cu ceea ce se întâmplă la nivel internațional, avându-se în vedere transferul de experiență de la o țară la alta sau de la un sistem administrativ la altul.

Dezvoltarea procesului de internaționalizare a administrației publice este stimulat de dinamismul creșterii interdependențelor dintre state,care este rezultatul extinderii si adâncirii legăturilor transnaționale în tot variate sfere ale vieții publice, economice, politice, sociale și culturale și având drept implicație faptul că problemele devin globale.

Statutul de funcționar public de rang înalt trebuie să dispună de capacitați manageriale deosebite pentru a fi capabil să exercite un leadership modern, să construiască conexiuni între politica națională și internațională și să fie capabil să respecte acordurile politice internaționale la care țara este parte.

Acești funcționari trebuie să combine cunostințele din domeniul managementului administrației publice, atît naționale ,cît și internaționale.

Actualmente, foarte des, se analizează procesul de “europenizare” a administrațiilor publice a statelor membre ale Uniunii Europene,care constă în armonizarea practicilor, politicilor și principiilor în cadrul procesului.

Scopul de bază al “europenizării” instituțiilor statelor membre ale Uniunii Europene și a statelor candidate, este interoperabilitatea și convergența instituțională în cadrul acestei entității suprastatale.

La momentul actual nu există un model comunitar în domeniul administrației publice care să fie impus sau care să reprezinte reperul la care administrațiile publice naționale să se raporteze în procesul aderării la Uniunii Europene, astfel încît procesul europenizării este încă în fază incipientă, administrațiile publice naționale rămânând baza sistemului public comunitar.

Reforma administrației publice este un concept larg, care include totalitatea punctelor organizării sectorului public, printre care se remarcă: organizarea generală a ministerelor, agențiilor, organizațiilor și instituțiior de la nivel local, precum și modul de supraveghere și de adaptare a sistemului.

Modernizarea managementului în cadrul sectorului public se bazează pe responsabilitate, considerarea calității ca un parametru fundamental în procesul de satisfacere a cerințelor clientului și stabilirea unui standard de performanță numit „zero defecte”,care să devină un obiectiv esențial .

La mijlocul secolului XX-lea se considera că în sectorul public termenii de performanță, eficiență și eficacitate nu poat fi aplicate, întrucît însăși în conținutul scopurilor fundamentale ale managementului public sunt eliminate posibilitatea acceptării acestui concept.

În prezent acest termen este unul de bază în dezvoltarea adminitrațiilor publice din cadrul statelor dezvoltate,însă în multe țări în curs de dezvoltare se menține încă această percepție.. Astfel potrivit diferitelor studii nivelul profesionalismului funcționarilor publici trebuie să se situeze între logica socială și logica concurențială.

●Logica socială presupune că orice inițiativă a reprezentanților administrației publice, în ceea ce privește cantitatea și calitate în conformitate cu principiile deontologiei profesionale serviciilor oferite, trebuie să fie determinată de interesul public general și orientarea în totalitate către satisfacerea acestuia.

●Logica concurențială trebuie percepută la fel de toți funcționarii publici. Elementele unei astfel de logici sunt numite criterii de performanță și se exprimă prin „Cei trei E”, respectiv: Economie, Eficiență și Eficacitate.

Logica concurențială presupune că instituțiile publice, prin cadrul legislativ definit, au atribuții în ceea ce privețte gestionarea resurselor publice pentru realizarea unor obiective de interes public.

Procesul de măsurare a performanței în sectorul publice este foarte dificil din mai multe motive:

multitudinea și diversitatea părților interesate în cadrull unei instituții publice: clienții curenți și potențiali, cetățenii cu drept de vot, aleșii poporului , organizațiile non-guvernamentale, grupurile profesionale, sindicatele, funcționarii publici, statul ș.a.;

diferențele de valori pe care le au părțile interesatei;

un mediu concurențial de monopol pentru acordarea anumitor servicii publice pe care o au unele instituții și autorități administrative;

tipologia serviciului public oferit;

modalitățile de dezvoltare a performnțelor profesionale ;

influența cadrului politic.

Capacitatea administrativă reprezintă o “evaluare a funcționării structurii ierarhice a personalului din serviciile publice, fiind doar unul dintre elementele reformei administrației publice.”.. “Simpla creștere a capacității administrative poate fi un impediment în obținerea rezultatelor, pentru că depinde parțial de modul în care este organizată și realizată, dar și de modul de încadrare cu personal și de atitudinea acestora referitoare la realizarea atribuțiilor lor.”

Sub aspect normativ, capacitatea administrativă presupune “ansamblul resurselor materiale, instituționale și umane de care dispune o unitate administrativ-teritorială, precum si acțiunile pe care le desfașoară aceasta pentru exercitarea competențelor stabilite prin lege.”

Deasemenea, prin capacitate putem înțelege evoluția strategiilor și competențelor scopul cărora este de a maximiza eficiența programelor.

Acest termen este în strânsă relație cu dezvoltarea și modernizarea instituțiilor publice și poate fi determinat ca fiind un proces de elaborare a capacităților, cum sunt instituționalizarea și internalizarea instrumentelor care ajută la implimentarea și evoluția acestora în cadrul organizațiilor.

Capacitatea instituțională si administrativă reprezintă totalitatea caracteristicelor a organizațiilor publice care se referă la performanțele și succesul politicilor publice.

Pentru a forma unui lider în cadrul instituțiilor publice se impune crearea de poziții de management de top, stabilirea unor criterii dure de angajare, dezvoltarea profesională, scheme de stimulare a angajaților și compensații în conformitatea cu performanțele obținute.

Cu scopul promovării capacității instituționale și administrative, sunt necesare:

dezvoltarea proiectelor care suunt orientate spre obținerea unor rezultate, (crearea sistemelor de evaluare, monitorizare și stimulare, elaborarea și implementarea codului de conduită și a standardelor de calitate);

stimularea colaboratorilor de a implimenta în procesul de muncă a inovațiilor ;

îmbunătățirea relațiilor interguvernamentale ;

promovarea capacităților instituționale și administrative.

În anul 1993 , în cadrul Consiliul European de la Copenhaga s-a stabilit că statele asociate la Uniunea Europeană din Europa Centrală și de Est pot deveni membre în cazul în care au instituții stabile care să garanteze democrația, au o economie viabilă și dețin capacitatea de a adopta acquis-ul comunitar și de a-și însuși obligațiile de stat membru.

Cu scopul de a crea condiții de integrare treptată și armonioasă, Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a reiterat criteriile adoptate anterior și a identificat importanța adaptării organizării administrative-teritorială ale țărilor candidate ca un punct important în cadrul strategiei de aderare la Uniunea Europeană .

În decembrie 1997 , Consiliului European de la Luxemburg a stabilit modalitatea prin care țările candidate trebuie să implimenteze acquis-ul comunitar.

Cadrul juridic al administrației publice și relațiile cu sistemul politic

În procesul europenizării Uniunea Europeană nu a neglijat nici necesitatea modificării cadrului juridic a țărilor candidate și poțențial candidate ce se află în procesul de aderare.

În colaborare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Uniunea Europeană a realizat mai multe studii în care a identificat standarde pe care țările candidate trebuie sa le atingă în vederea adaptării structurilor administrațiilor publice la cele ale statelor membre ale Uniunii. Din motivul implementării a anumitor linii directoare în cadrul reformelor administrațiilor publice impuse de UE, statele reformatoare au fost obligate să implementeze recomandările legate de structura administrativ-teritorială și de principiile privind administrația publică care nu creau statelor credința că aceasta poate fi soluția și în cazul lor, atât timp cât fiecare stat avea tradiții legislative și sisteme de guvernare diferite.

În viziunea rapoartelor SIGMA ,care au scopul de a îmbunătăți guvernarea și managementul administrației publice, principiile comune administrațiilor publice au constituit condițiile creării unui spațiu administrativ european, printre acestea numărându-se principiile încrederii,previzibilității ,transparenței, responsabilității, eficienței și eficacității.

Pentru administrația publică procesul europenizarii poate fi analizat ca un proces cu două niveluri: primul este nivelul european, care se referă la evoluția unui sistem de guvernare și la un nou set de structuri și procese publice, care interacționează cu al doilea nivel ,administrația publică ale statelor membre a Uniunii Europene.

Tratat de instituire a Comunității Europene sau Tratatul CE ,specifică în mod indirect peocesul europenizării prin adîncire , care include următoarele:

• dezvoltarea principiilor de bază („democrație”, „cetățenie”, „eficiență”, „eficacitate”, „stat de drept”) și a celor generale ale administrației publice („buna guvernare”, „deschidere”, „lupta împotriva administrării defectuoase” etc.);

• europenizarea funcțiilor publice , datorită interpretării restrânse a principiului liberei circulații a lucrătorilor și restricției privind ocuparea funcției publice stipulate în art. 39 a Tratatului CE;

• europenizarea prin implementarea legislației secundare stipulată în art. 137 și art. 141 a Tratatului CE ;

• europenizarea jurisprudenței Curții Europene de Justiție;

• europenizarea modului de dezvoltare economică prin privatizarea serviciilor și întreprinderilor publice.

Consiliul European de la Copenhaga din anul 1993 stabilea pentru statele din Europa Centrală și de Est condițiile pentru devenirea membrului al Comunității Europene și criteriile de aderare la aceasta, care sunt următoarele:

1. instituțiile publice a statelor trebuiau să fie stabile astfel încăt să garanteze democrația, respectarea drepturilor omului, apărarea minorităților ;

2. statele trebuie să aibă o economie de piață funcțională, într-un mediu concurențial legitiv;

3. statele trebuie să-și asume obligațiile care decurg în urma devenirii membru al Uniunii Europene.

Cu scopul eficientizării procesului de intrare europeană este necesar ca statele membre să organizeze o administrație eficientă în cadrul intituțiilor publice. Aceast concept de “administrație eficientă” are în vedere organizarea unei structuri instituționale care este capabilă să asigure o îndeplinire a obligațiilor comunitare. Daca un stat membru al Uniunii Europene va suferi careva eșecuri , atunci vor suferi toate celelalte state din cadrul UE.

În anul 1995 ,temporar intră în vigoare Acordul European ,care reprezintă un document încheiat între Comunitate și statele candidate. La articolul 98,se stipulează că: „Părțile vor promova cooperarea între autoritățile administrației publice, inclusiv prin intermediul programelor de schimb, pentru a îmbunătăți nivelul de cunoaștere comună a structurii și funcționării sistemelor lor”.

În anul 1996 a fost adoptată Carta Albă care este destinată pentru pregătirea țărilor asociate din Europa Centrală și de Est pentru integrarea în piața internă a Uniunii.

În cadrul capitolul „Asistență tehnică specializată”, sunt stipulate pârghiile procesului de europenizare :

a) analiza costurilor și beneficiilor diferitelor etape în cadrul procesului;

b) accesul direct și rapid la cadrul legislativ al Uniunii Europene;

c) oferirea de către experții juridici și tehnici consultări ce țin de interpretarea actelor normative a comunitații europene;

d) oferirea suportului informațional referitor la instrumentele de control care sunt implimentate în statele membre( de .ex. Programul de Asistență Tehnică și Schimb de Informații TAIEX);

f) acordarea ajutorului financiar în cadrul programului PHARE, care este unul dintre cele trei instrumente de pre-aderare finanțat de către Uniunea Europeană pentru a asista țările candidate din Europa Centrală și de Est la aderarea la Uniune .

În 1997, Consiliul de la Luxemburg a lansat procedura de extindere prin adoptarea acquis-ului comunitar .(tabelul 1 Anexa 1).

Analizînd în întregime toate instrumentele procesului de europenizare prin extindere, cele mai importante documente comunității europene sunt:

1. Acquis-ul comunitar este un document care stipulează totalitatea drepturilor și obligațiilor comune care se aplică tuturor statelor membre ale Uniunii Europene și cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează activitatea instituțiilor publice și a normelor politice din cadrul comunității,acestea fiind următoarele:

– principiile și obiectivele politice stipulate în tratatele Comunității Europene (CECO, CEE, CEEA) și în cele ulterioare (Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht și Tratatul de la Amsterdam);

– cadrul juridic al Curții de Justiție a Comunității Europene;

– convențiile , rezoluțiile, declarațiile și alte acte adoptate de către statele membre a Uniunii Europene ;

– acordurile internaționale la care este parte Comunitatea Europeană.

2. Fondurile de asistență financiară de pre-aderare.

Sunt trei fonduri de pre-aderare :

-programul PHARE acordă spijin pentru investiții și se bazează pe oferirea asistenței structurale la nivel regional și finanțarea dezvoltării transfrontaliere și al securității nucleare;

-programul ISPA se bazează pe Regulamentul (CE) nr.1267/1999 din 21 iunie 1999 și se preocupă de finanțarea preponderent în domeniile de reabilitare a infrastructurii de mediu și a celei de transport;

– programul SAPARD se bazeazî pe Regulamentul Consiliului (CE) nr.1268/99 din 21 iunie 1999 și este destinat susținerii financiare a sectorului agricol și dezvoltarea mediului rural.

3. Twinning instituțional reprezintă un instrument de cooperare administrativă, menită să sprijine țările candidate și pe cele din vecinătatea UE. Programul este menit să ajute țările beneficiare pentru a dezvolta administrații moderne și eficiente, cu structurile, resursele umane și abilități manageriale necesare pentru a implementa Acquis-ul UE. Programul oferă administrațiilor publice din țara beneficiară posibilitatea de a lucra cu omologii lor din statele membre pentru a facilita transpunerea, consolidarea și implementarea legislației UE.

În Republica Moldova dezvoltarea cadrului legislativ în care activează administrațiile publice locale și naționale a pornit de la adoptarea Legii nr.443 din 04.05.1995 a serviciului public în care sunt descrise principiile fundamentale ale activității serviciului public,statutul funcționarului public , modul de încadrare și eliberare din serviciul public .

Doar peste 6 ani a fost aprobată Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.151 din 23 februarie 2001 „Despre aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice” unde sunt descrise și clasificate funcțiile publice, iar cu încă trei ani mai tîrziu și Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.522 din 20.05.2004 „Despre aprobarea Regulamentului cu privire la atestarea funcționarilor publici” unde este descrisă necesitatea și modul de atestare a fucționarilor publici.

În anul 2005 a fost abrobată Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.711 din 15.07.2005 cu privire la „Planul de acțiuni privind analiza funcțională, elaborarea și implementarea Strategiei de reformă a administrației publice centrale în Moldova”.

Aceste patru acte legisltative , sus-menționate au fost abrogate ,iar acum este în vigoare Legea nr.158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și la statutul funcționarului public, care a fost eleborată în conformitate cu cerințele cadrului legislativ a Uniunii Europene.

Modernizarea politicii de personal din cadrul administrației publice reprezintă una dintre concepțiile esențiale ale reformei administrației publice.

Necesitatea europenizării administrației publice din Republica Moldova.

Conceptul de europenizare definită de Robert Ladrech, reprezintă: „Un proces lent care reorientează direcția și modelează politicile la nivelul în care dinamica politică și economică a Comunității Europene devine parte a logicii organizaționale a politicii și deciziei naționale”.

Este necesar de delimitat conceptele de integrare și de europenizare. Astfel încît integrarea europeană reprezintă procesul de renunțare la suveranitătea de la nivel național ,în pofida celei la nivel european, iar europenizarea presupune modificările internă produse prin deciziile adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Cu toate acestea ,integrarea europeană și europenizarea sunt într-o relație interdependentă, fiind strâns legate una de alta.

Procesul europenizării este un proces permanent prin care se realizează adaptarea instituțională și a politicilor comune și difuziunea culturală transnațională,care constă în implementarea acquis-ului comunitar.

Termenul de europenizare are o definire neuniformă,existând o varietate de sensuri conferite acestui concept.

Profesorul C.Radaelli stipulează trei tipuri de procese de europenizare:

-negativă care presupune că integrare economică impune statelor membre reguli prohibitorii pentru a atinge criteriile de convegență economică;

– pozitivă se presupune un proces de integrare instituțională reușit;

– de cadru ,atunci cînd se modifică credințele și așteptările actorilor naționali.

Olsen Johan stipulează cinci procese ale europenizării:

-Europenizarea ca act de modificare în granițele teritoriale externe.- Continentul Europa devine un singur teritoriu politic, iar europenizarea presupune extinderea granițelor sale;

-Europenizarea ca dezvoltare a instituțiilor de guvernare la nivel european- aceasta semnifică adaptarea organizării înstituțiilor adminitrațiilor publice din statele candidate la aderarea laUE , la cele din comunitate;

-Europenizarea ca penetrare centrală a sistemelor naționale și subnaționale de guvernare- europenizarea presupune descentralizarea și împărțirea responsabilităților și a puterilor între diferitele nivele ale guvernării.;

-Europenizarea ca export de forme de organizare politică și de guvernan presupune că va fi o balanță pozitivă între export și import, adică țările care nu sunt membre vor importa mai mult din Europa de cât viceversa;

-Europenizarea ca proiect politic ajută la constituirea unei Europe unificate și mai puternice se are în vedere că continentul European devine o entitate politică ,cu un centru politic,care este influențat de sisteme de guvernare și de evenimente din afara Europei.

Deși, la o primă vedere se poate afirma că există o clarificare a acestui concept, o aliniere a definițiilor date lui, acestea nu se opresc chiar aici, exemplificând cele afirmate prin faptul că termenului de europenizare i s-au mai adus încă alte două modele: și

Sunt două modele de europenizare:

-modelul europenizării prin inovație derivă din asociere între decizia guvernamentală internă și politica de dezvoltare europeană a societății naționale;

-modelul europenizării prin imitație reflectă procesul transguvernamental de imitație dincolo de decizia ministerială asupra europenizării.

Din analiza conceptelor și teoriilor care sunt date europenizării, aș putea afirma faptul că procesul europenizării a avut loc odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

Toate țările din Uniunea Europeană au trecut prin procesul de europenizare, fiindcă acesta nu este doar o simplă transmitere a valorilor, normelor și practicilor țărilor fondatoare în cadrul național al țărilor care au aderat, ci și transpunerea lor în practică.

Conceptul “Uniunea Europeană” reprezintă un sistem alcătuit dintr-o multitudie de societăți cu culturi și tradiții dstincte, o comunitate care se bazează pe respectarea valorilor și drepturilor, avînd o formă de guvernare care este federația multiculturală și democratică.

Teritorial acest concept reprezintă un spațiu în care fluxul bunurilor, oamenilor, semnelor și informațiilor duce la apariția unor noi practici sociale și care presupune existența a unui mediu care cuprinde următoarele componente de bază:

1. respectarea legii ;

2. existența unei politicii legale;

3. respectarea culturii și tradițiilor.

Procesul integrării a statelor candidate la aderarea la Uniunea Europeană constituie un element de bază al discursului public, care poate instala un anumit tip de democrație.

Procesul de europenizare poate fi asociat cu procesul modernizării tendențială, astfel încît politica de europenizare are în vedere instrumente de implementare a unor măsuri legislative și administrative, fără a avea în vedere modelele culturale naționale din fiecare societate .

Cu toate acestea, europenizarea nu trebuie să fie confundată cu convergența din motivul că aceasta poate fi un rezultat al integrării europene, și nu reprezintă un sinonim al europenizarea.

Într-un articol ce se referă la eficientizarea managementul cunoașterii, Klein a descris din care motiv de bază modificările organizaționale eșuează , acesta este inexistența a unei gândiri strategice care este suficientă pentru progresul și impactul acestui progres asupra organizației. Cheia pentru un management al schimbării eficiente presupune că existența unui lider bine instruit este baza pentru implementarea reușită a managementului cunoașterii.

Pentru evaluarea calității managementul public și organizării structurilor adminstrative din statele europenea fost creat un standardart sub denumirea Cadrul Comun de Autoevaluare a Instituțiilor Publice (CAF).

Toate instituțiile publice au scopul de bază gestionarea eficientă a necesităților și satisfacerea cererii membrilor comunității a căror voință o reprezintă.

Una din consecințele ale procesului de europenizare este descentralizarea serviciilor publice și apropierea acestora cît mai aproape de cetățean. Anume dezvoltarea profesională a funcționarilor publici, începînd de la nivel local și pînă la cel național , este o componentă de bază pentru succesul procesului de europenizare.

Concluzii pentru Capitolul I.

Conceptul procesului de europenizare are foarte multă semnificații ,care încep cu europenizarea ca fiind proces transnațional care include implimentarea unor norme,tradiții și comportamente „occidentale” , și continuând cu europenizarea ca o acceptare a modului de organizareîn cadrul instituțiilor publice, la cerințele Comunității și finalizănd cu definiția europenizării ca o echivalență la globalizare sau chiar la un sistem specific de rezolvare a conflictelor în lume .

În procesul europenizării, administrația publică trebuie să parcurgă un drum în care formele de guvernare sunt modernizate sau însăți schimbate la cele din comunitate .

Astfel europenizarea administrației publice din Republica Moldova include evaluarea următoarelor aspecte :

-analiza procesului europenizării și a procesului de aderarare la Unuinea Europeană, deoarece acestea sunt puțin studiate în Republica Moldova , ceea ce creează impedimente în implimentarea cu succes a europenizării administrației publice naționale și a celei locale .

-evidențierea locului special a administrației publice locală în cadrul administrației statului, fiind unitatea care are scopul de a satisfacere necesităților cetățenilor. Astfel, prin modul în care adminstrația publică locală este organizată se determina nivelul de democratizare a societății și nivelul de implicare a administrație centrale în guvernarea la nivel local.

-cu toate că administrația publică din statele europene pare armonioasă și performantă, structura acesteia nu este unică și universală pentru toate statele membre. Organizarea și funcționarea institțiilor publice din statele membre a UE se face pe baza unor principii comune ,însă nu există un model universal pentru întreg teritoriu european, astfel în fiecare stat modelul instituțiilor publice se adaptează la politica și necesitățile societății.

-pentru o activitate eficientă și performantă instituțiile publice trebuie să fie organizate în baza principiilor democratice de descentralizare și desconcentrare a serviciului public.

Europenizarea administrației publice din Republica Moldova trebuie să se bazeze pe principiile instituțiilor publice din statele membre a UE, însă împlimentarea acestora să fie făcută în dependență de cultura și tradițiile din cadrul țării.

CAPITOLUL II. PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANA DIN PERSPECTIVA ADMINISTRATIEI PUBLICE ÎN CONFORMITATE CU STANDARDELE UNIUNII EUROPENE.

Reforma functiei publice

Reforma administrației publice este baza a întregului proces de modernizare a societății aflate în curs de dezvoltare. Aceasta poate întâmpina unele probleme privind constituirea și implementarea politicilor publice.

Totalitatea schimbărilor structurale,organizatorice și instituționale ale administrației publice care se produc la diferitele etape ale reformei, sunt posibile numai datorită personalului care activează în administrația publică.

Cerințele generale față de personalul din instituțiile administrației publice sînt: gradul de pregătire profesională, nivelul competenței în exercitarea funcțiilor și neapartenența la un partid politic sau la un grup religios. Cerințele generale capătă însemnătate deosebită în condițiile îmlimentării reformei administrației publice, deoarece în lucru de zi cu zi apare necesitatea de a soluționa unele probleme neordinare. Iată din ce motiv implimentarea eficientă a reformei este imposibilă fără o nouă viziune a personalului care activează în cadrul instituțiilor de stat.

Serviciul public reprezintă înseamnă totalitatea autorităților publice și activitatea persoanelor ce ocupă posturi în aparatul acestor organe, orientate spre realizarea atribuțiilor acestor autorități în diferite domenii de activitate.

După structură , serviciul public este compus din trei componente:

-autoritățile publice,

– persoanele angajate în cadrul autorităților publice

-activitatea personalului orientată spre îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Componentele acestea influențează starea întregului sistem al administrației publice, iar personalul reprezintă suportul de bază.

În cadrul administrației publice sunt două modele de reforme care au avut loc începând cu anii ’60 ai secolului trecut: reformele tradiționale si reformele Noului Management Public.

Reformele tradiționale au izvorît în perioada anilor 1960 – 1970, în statele vestice. Scopul acestora este adoptarea instituțiilor administrative și politice modernizate în statele dezvoltate, care tind spre modernizarea modalităților de rezolvare a problemelor de ordin administrativ și economic. În plan politic, reformele au scopul de a mari gradul de respectare a drepturilor omului, și anume a dreptului de vot conform căroruia cetățenii pot influența și participa la luarea deciziilor la nivel local și național, aceasta fiind o condiție primordială pentru o guvernare eficientă la nivel local și național.

Reforma Noului Management Public(NMP) a apărut în anii '80 și '90 ai secolului trecut , iar inițiatorii acesteia au fost administrațiile Thatcher în Marea Britanie și Reagan în Statele Unite. Astfel s-a impus o noua viziune asupra managementului în cadrul sectorului public. Ulterior această reformă s-a răspîndit în mai multe țări europene.

Această reformă presupune înlocuirea treptată a keynesianismului cu neoclasicismul în domeniul economic. Conform acesteia funcția publică trebuie să fie independent , neutru în raport cu apartenența politică și grupuri religioase și să fie sigur în stabilitatea postului pe care îl ocupă în cadrul organizației.

Originea conceptului reformei în domeniul serviciilui public presupune că eficiența activtății administrației publice se află intre nivelul dorit și nivelul acceptabil, astfel încît instituțiile publice trebuie să se orienteze spre performanță și spre satisfacerea necesităților societății.

Eficientizarea performanței administrative poate fi implimentată prin următoarele:

• implimentarea reformei managementului public;

• schimbări în cadrul politic, de ex. modificarea sistemelor electorale;

• modificarea politicii în domeniul economic, de ex. politici macroeconomice și sociale , reformele în domniul resurselor umane.

Ca proces,managementul public reprezintă administrarea a unui complex de relații între instituțiile sectorului public care au scopul de a satisface necesitățile societății și activitatea sectorului privat.

Scopul de bază a administrației publice este de a acorda servicii publice calitative cetățenilor. Astfel cooperarea internațională trebuie să fie un punct prioritar în activitatea oricărei autorități publice.

Conceptul de “reînnoirea instituțională“ își are bazele în termenul de “reengineering”, creat de Dr. Michael Hammer, care presupune modernizarea totală a proceselor de afaceri, cu scopul obținerii unor perfomanțe spectaculoase ale indicatorilor economici, ca de ex. costul, calitatea produselor și serviciilor și viteza de deservire.

Termenul reengineering este alcătuit din următorele cuvinte cheie:

• Fundamental adica presupune că reengineering-ul se concentrează pe ce ar trebui să fie, ignorând ceea ce este deja;

• Radical presupune că reengineering înseamnă crearea unei firmei noi și nu îmbunătățirea, dezvoltarea sau modificarea activității;

• Spectaculos se referă la îmbunătățiri spectaculoase ale activității;

• Procese determină managerii să gândească în termeni de proces, să evite concentratrea atenției pe activități, funcții, oameni sau structuri.

Reengineering-ul se poate aplica și în sectorul public deoarece acest proces presupune schimbarea modului de lucru și poate fi aplicat oricărei organizații care desfășoară o activitate.

În procesul de reengineering în sectorul public există problematică de a măsura eficiența implimentării serviciului și dacă au fost reduse costurile.

Reînnoirea instituțională solicită de asemenea și schimbări în conducerea acțiunii publice, preocupări în eficientizarea administrațiilor, îmbunătățirea calității serviciilor cu scopul creșterii performanței sectorului public și, de asemenea, reducerea cheltuielilor.

Administrația publică trebuie să-și orienteze activitatea spre eficiență, adica prestarea unor servicii publice calitative care sunt accesibile, transparente și corespund necesităților societății.

Recrutarea si selecția funcționarilor publici

La general, activitatea angajaților din cadrul sectorului public se petrece în conformitate cu al Legea Republicii Moldova nr .158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.

Definiția legală a termenului de serviciului public este dată în art. 2 al Legii Republicii Moldova nr .158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, și se definește ca “ activitate de interes public, organizată și desfășurată de către o autoritate publică”.

Pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, instituțiile publice sunt dotate cu funcții publice , care sunt poziționate înr-o ordine ierarhică .

Funcționarul public reprezintă persoană fizică numită, în condițiile prezentei legi, într-o funcție publică

Prin statutul funcționarului public înțelegem totalitatea normelor juridice care reglementează situația juridică obiectivă a funcționarilor publici, determinând drepturile, obligațiile, garanțiile lor legale, precum și responsabilitatea funcționarului public. În general, statutul juridic al funcționarului public este menit să creeze condiții necesare pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu, să garanteze stabilitatea lor în funcție, drepturile și asistența socială. .

Conform legii ,după nivelului atribuțiilor titularului, funcțiile publice se clasifică în următoarele categorii:
    a) funcții publice de conducere de nivel superior;
    b) funcții publice de conducere;
    c) funcții publice de execuție.8

Constituția Republicii Moldova în art. 16(2) stipulează că „Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială”. Iar art. 39 prevede: „Cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum și prin reprezentanții lor. Oricărui cetățean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcție publică.

Ocuparea funcției publice de conducere de nivel superior vacante se face prin concurs.
    Pentru a ocupa o funcție publică de conducere de nivel superior, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe:
    a) să respecte condițiile prevăzute la art.27 al legii;
    b) să aibă studii superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
    c) să aibă cel puțin 5 ani vechime în specialitatea/profilul funcției publice respective;
    d) să aibă experiență managerială de cel puțin 2 ani.
   Numirea în funcție a funcționarilor publici de conducere de nivel superior, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu se fac de către Guvern și conducătorii autorităților publice respective.
   Pentru ocuparea prin concurs se instituie o comisie permanentă, formată din 7 membri specialiști notorii în administrația publică, desemnați de Guvern.

    Funcționarii publici de conducere și de execuție poate ocupa o funcția publică prin concurs, promovare , transfer și detașare.8

Concursul pentru ocuparea funcției publice vacante sau temporar vacante are la bază principiile competiției deschise, transparenței, competenței și meritelor profesionale, precum și principiul egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean.
    Concursul se organizează de către comisiile de concurs organizate în cadrul intituțiilor publice
    Condițiile de desfășurare a concursului se publică într-o publicație periodică, pe pagina web a autorității publice inițiatoare, precum și se afișează pe panoul informațional la sediul autorității publice, într-un loc vizibil și accesibil publicului, cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de data desfășurării concursului.Procedura de organizare și desfășurare a concursului se stabilește de Guvern.8

Dezavantajul concursului constă în faptul că acesta permite doar de a determina cunoștințele teoretice și practice ale candidaților și mai puțin calitățile morale și de caracter care influiențează foarte muult în comportamentul cu superiorii, colegii și cetățenii.

De obicei, concursul se desfășoară în două etape : proba scrisă și proba de convorbire .

Proba scrisă se face în baza unor tematici cunoscute dinainte și pentru a asigura garantarea egalității de tratament lucrările sunt secrete.

Proba de convorbire se petrece doar pentru candidații care au trecut proba scris. La convorbire comisia determină cunoștințele teoretice și practice și calitățile morale ale candidatului.

De regulă, lista candidaților care au trecut concursul este plasată pe pagina web a instituției ,cu punctajul acumulat al fiecărui candidat.

De exemplu, în Franța, Spania, Belgia, Luxemburg baza concursului o reprezintă cunoștințele teoretice și testul de logică; în Italia, Marea Britanie, Portugalia baza concursului o formează partea practică; în Grecia candidații completează un formular special.

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare celei exercitate și se face în bază de merit.
Promovarea funcționarului public se face în baza actului administrativ corespunzător de numire emis de către conducătorul autorității publice respective, cu accordul scris al funcționarului public.
Funcționarul public care are sancțiuni disciplinare nestinse nu poate fi promovat.
    În cazul în care doi sau mai mulți funcționari publici îndeplinesc condițiile promovării într-o funcție publică superioară, selecția se face pe bază de concurs.

Transferul are loc între subdiviziunile interioare ale aceleiași autorități publice și se face în interesul serviciului sau la cererea funcționarului public.8

Prin detașare se înțelege trecerea temporară a funcționarului public la o altă autoritate publică în scopul exercitării unor atribuții de serviciu în interesul acesteia.

Detașarea poate fi pe o perioadă de cel mult un an. Cu acordul funcționarului public, perioada detașării poate fi prelungită cu încă cel mult un an.
Funcționarul public este în drept să refuze detașarea din următoarele motive:
    a) graviditate;
    b) își crește singur copilul minor;
    c) este singurul întreținător al familiei;
    d) starea sănătății, confirmată prin certificat medical, face contraindicată detașarea;
    e) detașarea se efectuează într-o funcție publică inferioară celei exercitate;
    f) detașarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiții de trai;
    g) alte motive temeinice care justifică refuzul de a fi detașat8.

Conform articolului 31 al legii,persoana care exercită o funcție publică pentru prima dată este numită funcționar public debutant. Acesteia i se acordă o perioadă de probă de pînă la 6 luni, care are scopul de a verifica cunoștințele, abilitățile și atitudinea profesională în îndeplinirea funcției publice, precum și formarea practică a funcționarilor publici debutanți și cunoașterea de către aceștia a specificului și exigențelor administrației publice. La expirarea perioadei de probă, funcționarul public debutant este confirmat în funcția publică dacă a obținut la evaluarea activității profesionale cel puțin calificativul „satisfăcător” sau este eliberat din funcția publică dacă a obținut la evaluarea activității profesionale calificativul „nesatisfăcător”.

Perioada de probă nu se stabilește funcționarilor publici încadrați în serviciul public prin transfer.

Conform  articolului 32  funcționarul public depune jurămînt de credință cu următorul cuprins: „Jur solemn să respect Constituția Republicii Moldova, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să apăr suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, să execut în mod obiectiv și imparțial legile țării, să îndeplinesc conștiincios obligațiile ce îmi revin în exercitarea funcției publice și să respect normele de conduită profesională.”
  Jurămîntul se depuneo singură dată, după îndeplinirea condițiilor în termen de 10 zile de la confirmarea în funcția publică, în prezența conducătorului autorității publice respective și în fața simbolurilor de stat.  Funcționarul public semnează jurămîntul, care se păstrează în dosarul lui personal. Refuzul depunerii jurămîntului are ca efect destituirea funcționarului din funcția publică.8
   În art. 33 sunt stipulate gradele de calificare pentru fiecare categorie de funcționari publici:
    a) pentru funcționarii publici de conducere de nivel superior:
    -consilier de stat al Republicii Moldova de clasa I;
    -consilier de stat al Republicii Moldova de clasa a II-a;
    -consilier de stat al Republicii Moldova de clasa a III-a;
    b) pentru funcționarii publici de conducere:
    -consilier de stat de clasa I;
    -consilier de stat de clasa a II-a;
    -consilier de stat de clasa a III-a;
    c) pentru funcționarii publici de execuție:
    -consilier de clasa I;
    -consilier de clasa a II-a;
    -consilier de clasa a III-a.
    Gradul de calificare de clasa se conferă la numirea angajatului în funcție.
    Conferirea gradului de calificare imediat superior se face dacă funcționarul public a obținut cel puțin calificativul „bine” la 3 evaluări anuale ale performanțelor profesionale sau calificativul „foarte bine” la ultimele 2 evaluări anuale ale performanțelor profesionale.
Fiecărui grad de calificare îi corespunde un anumit spor la salariu, calculat din data conferirii acestuia.
Funcționarul public își păstrează gradul de calificare deținut în cazul promovării în cadrul aceleiași categorii de funcții publice, avansării în trepte de salarizare, transferului, detașării, interimatului unei funcții publice de conducere, reangajării în serviciul public.

Gradul de calificare se consemnează în carnetul de muncă al funcționarului public, iar copia actului administrativ prin care s-a conferit gradul de calificare se păstrează în dosarul personal al acestuia.

    Funcționarului public i se poate retrage gradul de calificare, prin hotărîre judecătorească definitivă, pentru săvîrșirea unor acțiuni ilegale ce prevăd răspundere penală, precum și în cazul cînd gradul de calificare a fost conferit cu încălcarea legislației.8
Pentru a ocupa o funcție publică, persoana trebuie să corespundă cu condițiile specificate la art.27 al legii , care sunt următoarele : este cetățean al Republicii Moldova , posedă limba moldovenească și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege, are capacitate deplină de exercițiu; are cel puțin 18 ani și nu a împlinit vîrsta necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă, este apt, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sînt stabilite cerințe speciale de sănătate, are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă, în ultimii 3 ani, nu a fost destituit dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare, nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvîrșite cu intenție, nu este privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție.8
Pentru ocuparea funcțiilor publice în autoritățile publice sînt necesare studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, cu excepția funcțiilor publice de execuție din autoritățile administrației publice locale de nivelul întîi în care, după caz, pot fi încadrate persoane cu studii medii de specialitate absolvite cu diplomă.
    Candidatul la ocuparea funcției publice trebuie să întrunească și cerințele specifice minime pentru ocuparea respectivei funcții, stabilite în Clasificatorul unic al funcțiilor publice, aprobat prin Legea nr. 155 din 21 iulie 2011. Autoritatea publică poate stabili și alte cerințe specifice care se referă la specialitatea studiilor, cunoștințe, abilități profesionale și atitudini mportamente necesare pentru exercitarea eficientă a funcției publice, acestea fiind stipulate în fișa postului aferentă funcției publice.

Deasemena , Legea nr.158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public în articolele 25-26 sunt stabilite restricții la ocuparea funcției publice , care sunt următoarele :

-Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decît cea în care a fost numit ;

– Funcționarul public nu este în drept să desfășoare alte activități remunerate, în afară de activitatea didactică, științifică sau de creație;
– Funcționarul public nu este în drept să desfășoare activitate de întreprinzător, cu excepția calității de fondator al societății comerciale, ori să înlesnească, în virtutea funcției sale, activitatea de întreprinzător a persoanelor fizice și juridice;

 – Funcționarul public nu poate fi mandatar al unor terțe persoane în autoritatea publică în care își desfășoară activitatea, inclusiv în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită.
-Funcționarul public nu poate exercita o funcție publică în subordinea nemijlocită a unei rude directe (părinte, frate, soră, fiu, fiică) sau a unei rude prin afinitate (soț/soție, părinte, frate și soră a soțului/soției) în cadrul aceleiași autorități publice.8

În cazul apariției unor restricții pe perioada activității acestuia , litigiu trebuie să fie rezolvat în cel mult 2 luni, cu posibilitatea transferului într-o funcție care ar exclude o astfel de subordonare, iar dacă transferul nu este posibil, acesta este eliberat din funcția publică deținută.

Concluzionînd cele expuse mai sus, putem considera ca funcționarul public are nevoie cu siguranță de stabilitate în funcție, remunerare adecvată, obiectivitate în promovarea și garantarea dreptului la carieră profesională.

Încetarea serviciului public

În cadrul servicului public activitatea funcționarilor publici se face în baza contractului individual de muncă . Aceasta este stipulat , atît în Codul Muncii art. 55-74 .

Contractul individual de muncă se încheie în baza negocierilor dintre instituția publică și funcționarul public și este în formă scrisă în 2 exemplare(unul rămîne la instituție, celălalt la funcționar). La încheierea contractulul individual de muncă ,funcționarului public i se înmînează fișa postului în care sunt stipulate toate drepturile, obligațiile și atribuțiile de serviciu a acestuia.

Încetarea serviciului public se face în baza Codului Muncii (Capitolul V ,art .81-90) și a Legii nr.158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public (Capitolul VII, art.61-65).

   Conform art .61 al Legii nr.158 din 04.07.2008 condițiile de încetare a raporturilor de serviciu pot fi din următoarele cazuri:
   – în circumstanțe ce nu depind de voința părților;
   – eliberare din funcție;
   – destituire;
   – demisie.8
   Încetarea raporturilor de serviciu încircumstanțe ce nu depind de voința părților poate fi din cauza decesului funcționarului public; în cazul hotărîrii judecătorești prin care persoana este declarată dispărută fără urmă sau decedată; dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una din condițiile specificate la art.27 a legii; la împlinirea de către funcționarul public a vîrstei necesară obținerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; în cazul în care funcționarul public a fost condamnat printr-o sentință judecătorească prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămînerii definitive a sentinței de condamnare; ca urmare a privării de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau ca pedeapsă complementară, în temeiul sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție; la expirarea termenului contractului individual de muncă sau în caz de forță majoră, confirmată în modul stabilit, care exclude posibilitatea continuării raporturilor de serviciu.8

    Eliberarea din funcția publică poate fi în următoarele cazuri: autoritatea publică și-a încetat activitatea prin lichidare; autoritatea publică își reduce efectivul de personal sau lichidează funcția publică, ca urmare a intrării în vigoare a statului de personal în care nu se mai regăsește funcția ocupată de funcționarul public respectiv; ca urmare a refuzului neîntemeiat al funcționarului public de a accepta detașarea în interesul serviciului și ca urmare a promovării într-o altă autoritate publică, cu respectarea prevederilor art. 45 alin. (1), (2), (4) și (41), cu acordul funcționarului public și al ambelor autorități publice.
    În cazul eliberării din funcția publică autoritatea publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz cu o durată de 15-30 de zile calendaristice, după caz.

Termenul de preavizare nu include perioada aflării funcționarului în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, precum și perioada suspendării raporturilor de serviciu în legătură cu boala sau trauma8 .

Destituirea din funcția publică poate fi în următoarele cazuri:
    a) drept sancțiune disciplinară, aplicată pentru săvîrșirea unei abateri disciplinare, dacă anterior au fost aplicate sancțiuni disciplinare nestinse în modul stabilit;
    b) drept sancțiune disciplinară, aplicată pentru săvîrșirea unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave;
    c) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcționarul public nu acționează pentru încetarea acesteia în termenul stabilit de prezenta lege;
    d) incompetență profesională stabilită în urma obținerii calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarului public, în condițiile prezentei legi;
    e) absență nemotivată de la serviciu timp de 4 ore consecutive pe parcursul unei zile lucrătoare.8
 
Funcționarul public poate înceta raporturile de serviciu prin demisie comunicată în scris persoanei/organului care are competența legală de numire în funcție și acesta poate fi nemotivată. În cazul demisiei funcționarului public în legătură cu pensionarea, stabilirea gradului de invaliditate, concediul pentru îngrijirea copilului, înmatricularea într-o instituție de învățămînt, trecerea cu traiul în altă localitate, îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 14 ani (a copilului invalid pînă la vîrsta de 16 ani), alegerea în funcție electivă, autoritatea publică este obligată să accepte demisia în termenul indicat în cerere în cel mult 14 zile.

Nu se admite eliberarea destituirea funcționarului public în perioada aflării lui în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, pe perioada suspendării raporturilor de serviciu în legătură cu boala sau trauma, în perioada concediului de maternitate, concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 6 ani, precum și în perioada detașării, cu excepția cazului de lichidare a autorității publice.8

Răspunderea juridică a funcționarului public se face conform Legii nr.158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public art.56-60.

Astfel pentru încălcarea obligațiunilor de serviciu, a normelor de conduită, pentru pagubele materiale pricinuite, contravențiile sau infracțiunile săvîrșite în timpul serviciului sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției, funcționarul public poartă răspundere disciplinară, civilă, administrativă, penală, după caz.
    Sunt considerate abateri disciplinare următoarele :
    -nerespectarea programului de muncă;
    – nerespectarea cerințelor privind păstrarea secretului de stat sau a confidențialității informațiilor de care funcționarul public ia cunoștință în exercițiul funcției;
  -refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile și atribuțiile de serviciu, precum și dispozițiile conducătorului;

– acțiunile care aduc atingere prestigiului autorității publice în care activează;
 -încălcarea normelor de conduită a funcționarului public;
– utilizarea atribuțiilor de serviciu în interes propriu;
  -încălcarea prevederilor ce țin de obligații, conflict de interese și restricții stabilite prin lege;
  – încălcarea regulilor de organizare și desfășurare a concursului, a regulilor de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici.8

    Pentru comiterea abaterilor disciplinare, funcționarului public îi pot fi aplicate următoarele sancțiuni disciplinare:
    a) avertisment;
    b) mustrare;
    c) mustrare aspră;
    d) suspendarea dreptului de a fi promovat în funcție în decursul unui an;
    e) suspendarea dreptului de a fi avansat în trepte de salarizare;
    g) destituirea din funcția publică.8

Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvîrșirii abaterii, cu excepția sancțiunii disciplinare pentru încălcarea legislației cu privire la declararea veniturilor și a proprietății și cu privire la conflictul de interese, care se aplică în termen de cel mult  6 luni de la data rămînerii definitive a actului prin care se constată săvîrșirea abaterii disciplinare.8

Răspunderea materială survine atunci când printr-o faptă ilegală în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu funcționarul public, cauzează un prejudiciu instituției publice sau persoanelor fizice sau juridice, astfel încît funcționarul public se obligă să repare dauna cauzată.

Răspunderea administrativă apare atunci când funcționarul public săvârșește o contravenție administrativă în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, adică nu îndeplinește sau îndeplinește necorespunzător a atribuției sale. Sancțiunile administrative sunt prevăzute de Codului Contravențional al Republicii Moldova.

Răspunderea penală apare în cazul săvârșirii de către funcționarii publici a unei infracțiuni și poartă răspunderea conform Codului Penal al Republicii Moldova. Pentru toate actele de corupție , acte conexe ale actelor de corupție și faptele de comportament coruțional se duce raspundere conform Codului Penal.

Motivarea și perfecționarea functionarilor publici

Pentru exercitarea eficientă a atribuțiilor de serviciu, angajatii trebuie să fie motivați, dar în scopul corespunderii serviciilor cu dezvoltarea procesului tehnologic, angajații trebuie să se perfecționeze încontinu.

Realizarea acquis-ului UE necesită cunoștințele profesionale detaliate într-o mare varietate de domenii a funcționarilor publici.

Abordarea competenței trebuie anallizată bidimensional: competența acordată, atribuită, numită și autoritatea oficială și competența propriu-zisă, numită și autoritatea personală.

Competența personală vizează cunoștințele, calitățile și aptitudinile pe care funcționarul public de nivel de conducere trebuie să le posede pentru executarea atribuțiilor de serviciu.

Competența profesională este compusă din următoarele:

cunoștințe,calități și aptitudini profesionale;

cunoștințele , calitățile și aptitudinile manageriale.

Dezvoltarea resurselor umane se face după necesitățile fiecărei instituții publice, în funcție de politicile, strategiile și programele pe care le au de elaborat și implementat în viitor.

Dezvoltarea profesională în serviciului public a fost neglijată pînă la sfîrșitul anilor ”60 ai secolului trecut, cînd conducerea instituțiilr publice a demonstrat necesitatea pregătirii profesionale a funcționarilor publici.

Pregătirea profesională este un proces de instruire cu ajutorul căruia funcționarii acumulează cunoștințe necesare pentru exercitarea atribuțiilor acestora.

Aceasta cuprinde două etape:

-formarea profesională are scopul de a dezvolta unele capacități noi ;

-perfectionarea profesională presupune îmbunătățirea capacităților existente.

Eficiența acestor 2 procese depinde de modul în care cunoștințele însușite vor fi aplicate în practică . În cazul în care nu reușește aplicarea acestora, atunci ele nu au nici o valoare.

Pentru o instruire eficientă este necesar de efectuat o analiză compexă, ce presupune stabilirea corectă a obiectivelor și a programelor de instruire. Pentru determinarea acestor cerințe, se analizează nivelul existent de pregătire, după care se poate stabili conținutul programului de pregătire profesională.

Programele de formare și perfecționare se împart în continuie și discontinuie.

Programele continue se petrec într-o singură perioadă, fără întreruperi, în afara sărbătorilor legale, fiind utilizate, și se utilizează pentru formarea specialiștilor.

Avantajele acestor programe constau în: concentrarea participanților asupra conținutului procesului de pregătire, continuitatea procesului de instruire și facilitatea unui schimb de opinii între participanți.

Printre dezavantajele acestora este faptul că, participanții sunt sustrași din activitate pentru o anumită perioadă, ce provoacă unele dificultăți în realizarea obiectivelor.

Programele discontinue implică 2-3 subperioade de pregătire. Avantajele acestor programe constau în legătura mai strînsă între procesul de instruire și activitatea organizației.

Instruirea profesională urmărește următoarele obiective:

Adaptarea calificărilor și aptitudinilor la schimbările tehnologice și de alt ordin din serviciul public, în scopul de a îmbunătăți performanțele funcționarilor publici, prin adaptarea lor la schimbările în cadrul noilor tehnologii, noii legislații etc.

Dezvoltarea eficienței executării sarcinilor cu scopul reducerii posturilor.

Promovarea mobilității orizontale, prin prestarea instruirii în scopul însușirii experienței necesare pentru îndeplinirea unei noi sarcini la același nivel ierarhic, pentru îmbunătățirea flexibilității și a adaptabilității cadrelor serviciului public.

Creșterea motivării cadrelor.

Îmbunătățirea administrării resurselor umane (echitatea dintre bărbați și femei).

Îmbunătățirea relațiilor dintre serviciul public și beneficiari și îmbunătățirea serviciilor prestate publicului.

Susținerea cooperării cadrelor.

Dezvoltarea cooperării internaționale8.

Se diferențiază cîteva tehnici de instruire profesională: instruirea direct la lucru, rotația lucrului, antrenarea și ucenicia, lecția și prezentările video, instruirea de vestibul și altele.

În Republica Moldova , în art. 37- 38 a Legii nr.158 din 04.07.2008 cu privire la funcționarul public și statutul funcției publice sunt stipulate prevederi ce țin de procesul de dezvoltare profesională a funcționarului public.

Conform acestora funcționarul public are dreptul și obligația de  a-și perfecționa, în mod continuu, abilitățile și pregătirea profesională.
    Fiecare autoritate publică va asigura organizarea unui proces sistematic și planificat de dezvoltare profesională continuă a funcționarului public, care include:
    a) aprofundarea și actualizarea cunoștințelor, dezvoltarea abilităților;
    b) modelarea aptitudinilor necesare funcționarului public pentru exercitarea eficientă a atribuțiilor funcției.
    Autoritățile publice au obligația de a asigura posibilități egale fiecărui funcționar public la instruire atît în țară, cît și peste hotare; de a asigura fiecărui funcționar public diverse forme de dezvoltare profesională continuă, cu o durată de cel puțin 40 de ore anual, iar fiecărui funcționar public debutant – un curs de inițiere cu o durată de cel puțin 80 de ore; de a prevedea în bugetul anual propriu mijloace pentru finanțarea procesului de dezvoltare profesională continuă a funcționarilor publici, în mărime de cel puțin 2% din fondul de salarizare.8
   
Dezvoltarea procesului de pregătirea profesională a funcționarilor publici din Republica Moldova, a parcurs cîteva etape, pînă formarea unui sistem.

Prima etapă s-a început la 22 aprilie 1993, cînd a avut loc deschiderea Academiei de Studii în domeniul Administrării Publice și anume în această perioadă s-au făcut primii pași în pregătirea postuniversitară a cadrelor.

În 1995, a fost adoptată Legea Serviciului Public nr.443 din 04.05.1995 , care a fost primul act destinat reglementării directe a activității funcționarilor publici.

Etapa următoarea fost în anul 1996, după formarea Direcției pentru Politica de Cadre pe lîngă Guvernul Republicii Moldova, care era compus dintr-o secție, în a căror obligație intră dezvoltarea profesională și analiza activității funcționarilor publici.

În anul 1997 a fost elaborat Regulamentul de conferire a gradelor de calificare funcționarilor publici și în anul 1998 este elaborat și aprobat Clasificatorul unic al funcțiilor publice.

În anul 1995 a fost aprobată Strategia de reformă a administrației publice în Republica Moldova, inclusiv Planul de implementare a Strategiei de reformă a administrației publice centrale în Republica Moldova.

În Republica Moldova , importanță mare în pregătirea și dezvoltarea profesională o are instituția de învățămînt, care este Academia de Administrare Publică pe lîngă Președintele Republicii Moldova. Obiectivele acesteia constau în pregătirea cadrelor, care au menirea să folosescă în activitatea lor metode moderne de guvernare, bazate pe modernizarea serviciului public.

Pe lîngă pregătirea personalului pentru organele administrației publice, conform unui program de lungă durată, Academia este instituția care prestează servicii de reciclare a cadrelor din cadrul instituțiilor publice.

Conduita și evaluarea performantelor functionarilor publici

Calitate produselor și serviciilor în sectorul public, în conformitate cu principiile deontologiei profesionale reprezintă unul din principalele obiective de bază în toate instituțiile publice și autoritățile administrative din țările dezvoltate.

Atitudinea funcționarilor publici este influențată de mai mulți factori: pregătirea profesinală și psiho-sociologică, vârsta, vechimea în muncă , experiența acumulată, temperamentul, aptitudinile și deprinderile individuale ,nivelul postului ocupat, ș.a.

Misiunea instituției publice reprezintă un complex de obiective de baza privind: produsele și serviciile publice oferite, unitatea administrativ-teritorială și societatea unde sunt oferite serviciile și mijloacele tehnice utilizate pentru producerea acestora ; viziunea generală a funcționarului public.

Funcționarii publici sunt obligați prin lege să asigure ocrotirea proprietății publice și private a statului și a unităților administrativ-teritoriale, să evite producerea oricărui prejudiciu,. să utilizeze timpul de lucru, precum și bunurile aparținând autorității sau instituției publice, numai pentru desfãșurarea activităților aferente funcției publice deținute. 8

Funcționarilor publici le este interzis să folosească poziția oficială pe care o dețin sau relațiile pe care le-au stabilit în exercitarea funcției publice,. Funcționarilor publici le este interzis să impună altor funcționari publici să se înscrie în organizații sau asociații, indiferent de natura acestora, sau să le sugereze acest lucru, promițându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.8

Funcționarilor publici este interzisă utilizarea atribuțiilor de serviciu în scopuri personale sau obținerii de foloase sau avantaje.8

Conform legii, relațiile cu mijloacele de informare în masã se asigură de către funcționarii publici desemnați în acest sens de conducătorul autorității sau instituției publice. Ceilalți funcționari pot să-șî exprime părerea în privința instituției ,doar dacă aceasta nu dăunează imaginii instituției publice.

În Republica Moldova conduita funcționarului public este reglementată de Legea nr.25 din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcționarului public .

Codul are  scopul de stabilire a normelor de conduită în serviciul public și informarea cetățenilor cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte funcționarul public cu scopul oferirii unor servicii publice calitative și contribuirea la prevenirea și combaterea corupției din instituțiile publice și creșterea nivelului de încredere între cetățeni și autoritățile publice.

Conduita funcționarilor publici este bazată pe patru principii;

legalitatea care presupune că funcționarul public este obligat să respecte Constituția Republicii Moldova, legislația în vigoare și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte;

imparțialitate . Conform acesteia funcționarul public este obligat să ia decizii și să întreprindă acțiuni în mod imparțial, nediscriminatoriu și echitabil, fără a acorda prioritate unor persoane sau grupuri în funcție de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială;

independența presupune că funcționarul public nu trebuie să influențat în comportamentul și deciziile sale de apartenența politică și religioasă ;

profesionalism. Conform acestui principiu funcționarul public are obligația să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, promptitudine și corectitudine.

În articolele 8-13 a legii nr.25 din 22..02.2008 sunt stipulate normele obligatorii de conduită a funcționarilor publici .

Astfel ,funcționarii publici care potrivit atribuțiilor au acces la informație, este obligat:
    a) să asigure  informarea  activă, corectă și la timp a  cetățenilor asupra  chestiunilor de interes public;
    b) să asigure accesul liber la informație;
    c) să respecte termenele prevăzute de lege privind furnizarea informației;

d) să asigure confidențialitatea informației și să asigureprotecția informațiilor deținute față de accesul, modificarea sau distrugerea  lor nesancționate.8
    Funcționarul public este obligat să asigure protecția proprietății publice și să evite  orice prejudiciere a  acesteia. Folosirea timpul de lucru și a bunurilor ce aparțin autorității publice de către funcționar public în scopuri personale este interzis.   

În cadrul unor organizații internaționale, instituții de învățămînt, conferințe, seminare și alte activități funcționarul public care reprezintă instituția publică este obligat să aibă  o conduită care să nu prejudicieze imaginea  țării și a autorității publice pe care le reprezintă.8
  Funcționarului public este interzis  să-și exprime opinii personale privind aspectele naționale sau disputele internaționale în relațiile cu reprezentanții altor state și să solicite sau să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitații sau orice alt avantaj, destinate personal acestuia sau familiei sale.8
Dacă funcționarului public i se propune un cadou, serviciu, favor, invitație sau orice alt avantaj necuvenit, el trebuie să ia măsurile necesare pentru a-și asigura protecția:
    a) să refuze avantajul necuvenit fără acceptarea pentru a fi folosit ca probă;
    b) să se asigure cu martori, inclusiv dintre colegii de serviciu;
    c) să înscrie detaliat aceste acțiuni într-un registru special;
    d) să raporteze imediat această tentativă autorităților competente;
    e) să-și desfășoare activitatea corespunzător, în special cea pentru care i s-a oferit avantajul necuvenit.8
Funcționarul public este obligat să evite conflictul de interese ,iar ăn cazul apariției acestuia trebuie să declare și să soluționeze problema.8
 Funcționarul public este obligat să denunțe despre comiterea actelor de corupție și a celor conexe corupției, a faptelor de comportament corupțional, despre nerespectarea regulilor privind declararea veniturilor și a proprietății și despre încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese beneficiază de următoarele măsuri de protecție, aplicate separat sau cumulativ 8

În exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor publice de conducere, funcționarul public are obligația:
    a) să asigure egalitatea de șanse și tratament în ceea ce privește cariera funcționarilor publici din subordine;
   b) să examineze și să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenței profesionale pentru personalul din subordine, în cazul în care propune sau aprobă promovări, transferuri, numiri sau eliberări din funcții ori acordă stimulente materiale sau morale, excluzînd orice formă de favoritism sau discriminare;
   c) să evite criteriile discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu normele de conduită prevăzute de Cod în accesul sau promovarea în funcția publică;
    d) să întreprindă acțiunile necesare pentru prevenirea corupției în rîndul funcționarilor publici din subordine, precum și să poarte răspundere pentru eșecurile survenite ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a acțiunilor în cauză.
    e) să asigure aplicarea măsurilor de protecție stabilite de lege pentru funcționarul public care informează cu bună-credință despre comiterea actelor de corupție și a celor conexe corupției, a faptelor de comportament corupțional, despre nerespectarea regulilor privind declararea veniturilor și a proprietății și despre încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese.8

Conduita funcționarului public este un element de bază în succesul procesului de integrare europeană . Astfel, doar prin respectarea tuturor normelor și regulamentelor de conduită de către funcționarii publici vor fi rezultate în procesul de implimentare si modernizare a legislației naționale .

Evaluarea performanțelor resurselor umane în administrația publică.

O activitate importantă este evaluarea performanțelor cadrelor din instituțiile statului.. Prof.P.Lemaitre definește conceptul de „evaluare” ca o activitate de analiză periodică a balanței productivității muncii depuse de funcționarii publici în scopul înregistrării progreselor, neajunsurilor și a acțiunilor care sunt necesare a fi întreprinse în viitor pentru eficientizarea activității.

O altă definiție a acestui concept este definită ca un complex de procese, prin intermediul cărora se emit rapoarte de valoare la adresa funcționarilor din instituție, considerați separați, în calitate de titulari ai anumitor posturi, cu scopul relevării elementelor esențiale a modului de realizare a obiectivelor și sarcinilor de exercitare a competențelor și responsabilităților, al acordării de recompense și sancționări, al stabilirii modalităților de perfecționare a pregătirii, al conturării perspectivelor de promovare.

Evaluarea poate avea un rol benefic dar numai în cazul cînd este efectuată corect și din acest motiv evaluarea trebuie să corespundă cu următoarele:

evaluarea trebuie să fie făcută obiectiv în conformitate cu standardarde ;

procesul trebuie să fie strîns legat de fișa postului, care stipulează atribuțiile de serviciu a funcțonarului;

evaluarea trebuie să fie baza în cazul deciziilor de promovare, de transfer a măsurilor disciplinare sau de demitere a angajaților.

Se deosebesc două tipuri de evaluare:

Evaluarea neformală constă în relațiile zilnice între șef și subaltern,astfel primul are posibilitatea de a evalua performanța funcționarului.

Evaluarea sistematică sau formală presupune o convirbire oficială între șef și subaltern, și încsrierea impresiilor și observațiilor despre performanța funcționarului .

Obiectivele procesului de evaluaresunt grupate în patru categorii:

I. Obiective organizaționale:

Corespunderea rezultatelor și scopurilor individuale cu misiunea organizației.

Stabilirea clară a atribuțiilor posturilor .

Îmbunătățirea performanțelor organizaționale.

II. Obiective psihologice.

Nivelul în care fiecare funcționar a contribuit la realizarea obiectivelor organizației.

Evaluarea poziției și a relațiilor în structura ierarhică a instituției.

III. Obiective de dezvoltare.

Respectarea dreptului fiecărui funcționar de a se promova în carieră conform meritelor obținute.

IV. Obiective procedurale.

Analiza componenței al resurselor umane .

Administrarea carierei.

Identificarea necesităților de formare și perfecționare.

Îmbunătățirea relațiilor între funcționarii publici.

Evidențierea neeficienților structurale și actualizarea grilelor de calificare.

Astfel , cariera unui funcționar public este strîns legată de modul cum va fi efectuată evaluarea performanțelor sale în cadrul instituției .

Însăși noțiunea de carieră presupune o promovare în post sau grad. În limbajul serviciului public, referindu-se la carieră, se face o diferență între noțiunile de promovare și avansare.

În cazul promovării dezvoltarea carierei se face prin ocuparea unei funcții publice superioare celei exercitate,iar în cazul avansării funcționarului public se face ridicarea nivelului în trepte de salarizare ,în funcție de performanța profesională a acestuia.

În Republica Moldova evaluarea performanțelor funcționarilor publici nu este de un act normativ general, astfel încît în cadrul fiecărei instituții publice există un regulament individual .

De regulă,funcționarii publici sunt supuși atestării . o dată la 2-4 ani.

Comisia de atestare evaluază cunoștințele profesionale și corespunderea angajatului cu funcția pe care o deține.

În rezultatul atestării funcționarilor, instituția publică decide asupra corespunderii acestora funcției deținute, asupra conferirii gradului de calificare, majorării sau reducerii salariului funcției , emite recomandări pentru cursuri de perfecționare sau pentru includere în rezerva de cadre.

În art.34- a Legii nr.158 din 04.07.2008 cu privire la funcționarul public și la statutul funcționarului public sunt prevăzute dispozițiile generale privind evaluarea performanțelor profesionale.

Conform acestor prevederi evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarului public se realizează prin compararea rezultatelor obținute în perioada evaluată cu obiectivele stabilite, în baza criteriilor de evaluare.
    Obiectivele pentru fiecare funcționar public se stabilesc anual de către conducătorul autorității publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public și vor corespunde următoarelor cerințe: 
    a) să fie specifice activităților ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică; 
    b) să fie măsurabile – să aibă o formă concretă de realizare; 
    c) să reflecte termenele de realizare; 
    d) să fie realiste – să poată fi aduse la îndeplinire în termenele de realizare prevăzute și cu resursele alocate; 
    e) să fie flexibile – să poată fi revizuite în funcție de modificările intervenite în prioritățile autorității publice. 
    Revizuirea obiectivelor se poate face semestrial. Modificările se consemnează într-un proces-verbal semnat și datat de conducătorul autorității publice și de funcționarul public care urmează să fie evaluat. 8
    Evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarului public se efectuează anual.
În urma evaluării performanțelor profesionale, funcționarului public i se acordă unul dintre următoarele calificative: „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător”, „nesatisfăcător”.
    În cadrul procedurii de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarului public se identifică necesitățile de dezvoltare profesională a acestuia.
    Rezultatele evaluării performanțelor profesionale ale funcționarului public se iau în considerare la luarea deciziilor:
    a) cu privire la avansarea sau menținerea în trepte de salarizare;
    b) cu privire la conferirea unui grad de calificare superior;
    c) cu privire la promovarea într-o funcție publică superioară; 
    d) cu privire la destituirea din funcția publică.8

Schimbrile care se petrec în zilele de astăzi în instituțiile publice prin implementarea principiilor noi de organizare și guvernare , determină formarea unei noi viziuni ce ține de drepturilor, obligațiunilor, responsabilităților și a cerințelor față de pregătirea profesională a funcționarilor publici.

Progresul insuficient în carul instituțiilor publice constituie un obstacol în procesul de integrare europeană. Republica Moldova va trebui să depună eforturi cu scopul modernizării unei administrații publice care să corespuundă nivelului standardelor europene. Acest proces modernizarea structurii organizatorice a instituțiilor publice , precum și încadrarea în serviciul public a funcționarilor profesioniști, responsabili, imparțiali.

Concluzii pentru Capitolul II.

Pregătirea profesională a funcționarilor publici constituie unul din cei mai importanți factori în realizarea cu succes a reformei în administrația publică deoarece salariații sunt promotori ai reformei

Totalitatea schimbărilor structurale,organizatorice și instituționale ale administrației publice care se produc la diferitele etape ale reformei, sunt posibile numai datorită personalului care activează în administrația publică.

Conștientizarea de către funcționarii publici a obiectivelor reformei serviciului public și a modalităților de realizare este foarte important în aplicarea prevederilor reformei.

Funcționarii publici trebuie să organizeze operativ și eficient executarea atribuțiilor de serviciu , prin utilizarea rațională a resurselor materiale, financiare, umane și informaționale utilizate în reforma. Aceste sarcini de desprind din prevederile Constituției și a legislației în vigoare,care stiopulează apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, asigurarea unei activități a autorităților publice conforme cu scopurile, sarcinile și competențele lor, perfecționarea organizării activității administrației publice, pregătirii profesionale a funcționarilor publici.

Modernizarea administrației publice constituie un prim pas pe care trebuie să-l facă Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană și poate fi realizată doar cu personal cu o pregătire profesională reușită.

CAPITOLUL III. PRINCIPIILE REPERE ALE REFORMEI ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

3.1. Definirea conceptului de descentralizare

Procesul de integrare europeană reprezintă un proces de implementare de către țările membre a UE a modelelor europene , ce tine de modul de guvernare si de structura organizatorica a instituțiilor

Investitiile în procesul monitorizarii și evaluarii practicilor în domeniul resurselor umane constituie o punct foarte important in succesul reformei serviciului public. Administrația publica trebuie sa se oblige și sa sprijine implementarea schimbărilor preconizate in cadrul organizație, care presun modificarea a modului de lucru atit pe verticala , cit și pe orizontala. .

Modernizarea procesului de democratizare în Republica Moldova este însoțită de descentralizarea permanenta a administrației publice locale, astfel incit angajaților acesteia sunt înaintate cerințe noi . Pregătirea profesională a personalului trebuie sa corespundă cu standardele europene si sa se bazeze pe cunoastearea atributiilor de serviciu din cadrul instituțiilor unde activează angajatul

Prof. M Preda mentioneaza ca statul cu scopul de a îmbunătățiți modul de guvernare si administrare a acestuia , tinde sa-si împartă teritoriu in unități administrative , recunoscând acesta in plan juridic si acordându- le atributii de drept privat si public.

Astfel, statul ,prin structurile administrativ- teritoriale care sunt create, tinde ofere colectivitatilor locale o gestiune autonoma in ceea ce privește rezolvarea problemelor care apar in aceasta colectivitate, indiferent de nivelul administrativ in care se afla.

Astel, putem concluziona ca doar statul deține monopolul organizării,modernizarii sau reorganizării structurii sale teritorial- administrative prin intermediul organului suprem reprezintativ – Parlamentul.

In articolul 112 ai Constituției Republicii Moldova este stipulat care sunt organele care formează sistemul autorităților publice locale sunt consiliile locale alese si primarii aleși . 9

Administrația publică locală fucționa în baza Legii privind administrația publică locală nr.186-XIV din 06.11.1998 pînă la data de 28.12.2006 cînd au intrat în vigoare două legi care au delimitat atribuțiile de bază ale administrației publice și procesul de descentralizare.

Conform prevederilor art. 109 din Constituția Republicii Moldova administrația publică locală activează în baza principiilor:

autonomiei locale ,care presupune ca administrația publica locală independent poate sa organizeze , funcționeaze si gestioneze problemele colectivitatii pe care o reprezintă ;

descentralizării serviciilor publice locale;

echitatii și consultării populației pe probleme de interes general.9

din 28.12.2006. În această lege se stipulează o definiție „autonomiei locale” ca fiind „dreptul și capacitatea efectivă a autorităților publice locale de a reglementa și gestiona, în condițiile legii, sub propria lor responsabilitate și în interesul populației locale, o parte importantă din treburile publice;”2 precum și trei definiții care delimitează nivelul și forma de autonomie:

 “-autonomie decizională – dreptul autorităților publice locale de a adopta liber decizii, în condițiile legii, fără intervenții din partea altor autorități publice, în scopul realizării intereselor  sale;

 – autonomie organizațională – dreptul autorităților publice locale de a aproba, în condițiile legii, statutul, structurile administrative interne, modalitățile de funcționare a acestora, statele și organigrama lor, precum și de a institui persoane juridice de drept public de interes local;

  -autonomie financiară și bugetară – dreptul autorităților publice locale de a dispune de resurse financiare proprii suficiente și de a le utiliza liber, în condițiile legii, prin adoptarea propriilor bugete locale.”2

Definițiile de mai sus au fost inspirate din Carta Europeană „Exercițiul autonom al puterii locale”, respectiv, corespund unor înalte exigențe. Astfel prin analiza a acestor definiții putem vedea mărimea nivelului de acordare de stat a autonomiei către unitatile teritorial – administrative.

În legea abrogată , Legea nr.186-XIV din 06.11.1998 se ofereau două definiții , „autonomie locală „ si „ autonomie administrativa” , astfel încăt se făcea impresia că sunt două fenomene distincte , iar în textul legii se folosea doar definitiva de ”autonomie locală” fapt ce producea mai multe neînțelegeri.

Organizarea administrativ- teritorială este stipulată in articolul 110 al Constituției ,astfel incit Republica Moldova este alcătuită din sate, orașe,raioane si unitatea teritorial-administrativă Gagauzia.

In Republica Moldova se bucura de cea mai mare autonomie unitatea teritorial- administrativă Gagauzia. Astfel ,in articolul 111 al Constituției este stipulat ca aceasta unitatea teritorial- administrativă are un statul special si acestuia i se acorda toate cele trei tipuri de autonomie: decizionala, financiară si financiar- bugetară , insa deciziile luate de către unitatea administrativ-teritorială nu trebuie sa fie controverse cu legile si standardele naționale .

Cu toate acestea, in Legea nr.344-XIII din 23.12.1994 privind statutul juridic special al Găgăuzei se stipulează ca „poporul găgăuz puțin numeros, locuiește compact pe teritoriul Republicii Moldova”. Acest punct este în contradicție cu art.10 din Constituție care stipulează ca : „Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova” și nu se subintelege unitatea popoarelor.

Sistemul serviciilor publice într-o țară este influientat de un regim de centralizare sau de descentralizare, de autonomie sau de subordonare.

Din punct de vedere istoric, după modul de organizare și funcționare instituțiilor publice, sunt trei sisteme de organizare administrativă: sistemul centralizat , sistemul descentralizat si sistemul cu organizarea desconcentrată.

In cazul sistemului centralizat , statul își asuma responsabilitatea de a administra tara in toate domeniile : justiție ,economie ,ordinea publica, apărarea naționala si relațiile externe .

Un punct important in organizarea centralizată este existența puterii ierarhice,astfel incit autoritățile administrative locale activează în dependență completa față de autoritățile centrale.

După E.D.Tarangul, face deosebire între centralizarea administrativă si centralizarea politică.

Centralizarea administrativă presupune ca toată activitatea administrativă se concentrează in cadrul administrației publice centrale ,inclusiv a ministerilor,astfel incit guvernarea pe tot teritoriul statului se face prin intermediul agenților locali.

Astfel , descentralizarea este o modalitate de organizare a administrației publice care presupune ca serviciile publice care au un caracter local sau regional sunt guvernate de instituțiile locale independente de autoritatea publica centrală.

Centralizarea politica este in organizația administrativă a unui star unitar si presupune o concentrare a functiei legislative a țării in administrarea unui singur organ legislativ al statului si o concentrare a funcții politice , care presupune existența unui singur guvern pentru tot statul.

In articolul 1 al Constituției RM este stipulat ca „Republica Moldova este un stat suveran și independent, unitar și indivizibil”9.

Organizarea teritorială a unui stat unitar se sprijină pe principiul „autonomiei locale” și cel al descentralizării serviciilor publice” ,dar implementarea acestor principii poate fi făcută fără a contrazice prescripțiile din art. 109 al Constituției , care stipuleaza ca aplicarea principiilor enumerate mai sus nu poate afecta caracterul de stat unitar”.

Astfel , putem spune ca este vorba doar de autonomia administrativă si nu o autonomie complexa: administrativa,politica si legislativa.

Este important faptul ca in legislația naționala si cea internațională sub denumirea de stat unitar se are in vedere unificarea a unui anumit spațiu teritorial,fără schimbarea traditiilor si obiceiurilor a popoarelor care locuiesc in cadrul acestuia . Existența unor asemenea concepte ar însemna crearea unei discriminari între cetățenii unei țări, în dependenta de apartenența lor la o națiune sau o minoritate națională.

Astfel la data de 28.12.2006 legea nr.186 din 06.11.1998 privind administrația publică locală a fost abrogată și au intrat în vigoare două legi , Legea nr.436 privind adminitrația publică locală și Legea nr.435 privind descentralizarea adminstrativă ,care delimitează funcționarea structurilor administrativ-teritoriale și procesul descentralizării.

In preambul Cartii Europene se stipulează ca colectivitatea locală „ reprezintă fundamentul oricărui regim democratic”, asigură „dreptul cetățenilor de a participa la gestiunea treburilor obștești”, sunt „împuternicite cu responsabilități efective pentru o administrare eficace și apropiată de cetățean” si „dotate cu organe decizionale constituite democratic și beneficiind de o largă autonomie în ceea ce privește competențele, modalitățile de a le exercita și mijloacele necesare pentru îndeplinirea misiunii lor”.

În unele sisteme administrative europene actuale sunt utilizate în paralel, elemente ale organizării administrative descentralizate și ale celei desconcentrate, mai ales în țările care au trecut de la un sistem centralizat la unul descentralizat (Franța, Italia, Spania), iar în țările cu o autonomie locală consolidată de mai multe secole (anglo-saxone) serviciile publice teritoriale se bucură de o autonomie mult mai largă în sistemul administrativ. În acest fel, se asigură o descentralizare a puterii centrale prin îmbinarea sistemului repartizării unor prerogative administrative la nivel local cu acordarea unei autonomii administrative și financiare unor regiuni, departamente, județe, raioane (unități administrativ-teritoriale), cu condiția însă că aceasta autonomie să nu afecteze caracterul unitar al statului și deci, orice atingere a acestuia este automat și drept calificată ca neconstituțională.

Descentralizarea administrativă poate fi de doua tipuri:

Descentralizarea teritorială

Descentralizarea pe servicii

În cazul descentralizării teritoriale, careva servicii publice locale sunt transferate în competența autorităților publice locale descentralizate.

Descentralizarea pe servicii nu presupune descentralizarea unui grup anumit de servicii de interes local, care este scos din competența centrală sau locală, dar este un anumit serviciu public cu o organizare autonomă, spre exemplu serviciul de notariat.

Conditiile pentru ca o colectivitate locală descentralizate sunt următoarele :

colectivitatea locală trebuie sa dispună de personalitate juridică;

colectivitatea locală trebuie sa fie in proprietatea a autorităților administrative proprii;

supravegherea colectivității locale trebuie să se facă de autoritățile publice centrale prin modalitatile stipulate in Constituție sau alte legi.

3.2. Obstacolele procesului de reformă

Dezvol tarea și îmbunătățirea relatiilor între Republica Moldova și Uniunea Europeană trebuie să se bazeze pe o administrație publică modernă, eficientă și transparentă.

In procesul europenizarii administrația public a din Republica Moldova a suferit mai multe schimbări ,insa rezultatele concrete sunt foarte greu observate din motivul unor proiecte de reformă administrativă și a unei legisl ații care tindea sa se alinieze standardelor spațiului comunitar european.

Cerințele Uniunii Europene sunt expuse sub forma unor principii și reguli abstracte si generale, fără specificații implimentarea acestora la nivel național . Foarte rar directivele europene prescriu soluții concrete pentru rezolvarea unei probleme .

Literatura destinată procesului de europenizare descrie rezultatele care apar in urma schimbării în contextul europe an si acestea pornesc de la rezultate directe(structurale sau top down), generate de interacțiunea dintre instituțiile naționale și cele europene, la efectele indirecte (cognitive sau bottom u p), care se observa in special in sfera activității individuale, cotidiene și informale (practici, rutine, stiluri de relaționare, moduri de utilizare și de interpretare a diverselor reglementări etc.).

Altfel , in cazul rezultatelor indirecte se presupune influientata reglementărilor europene asupra instituțiilor naț ionale și a societatii ,pornindu-se schimbările de la instituți e spre societate , iar in cazul rezultatelor indirecte presupune adaptarea instituției pornind de la societate.

Implementarea normelor si a legislației europene in cadrul administrației publice este influientata nu numai de resursele financiare disponibile, ci si de productivitatea si calitatea structurilor si practicilor organizaționale . Acest proces depinde de mai mulți factori .

Pe prim plan, acest proces depinde de birocrațiile naționale care pot să-și îndeplinească atribuțiile având un anumit nivel de autonomie față de presiunea politică. Acest factor se referă In special țări lor în curs de dezvoltare, așa cum este și Republica Moldova, si care au fost caracterizate de schimbări rapide în guvern . In acest caz stabilitate a birocratică și independență față de schimbările politice sunt determinate ca precondiții importante pentru asigurarea implementării procesului de adaptarea la cerințele Uniunii Europene.

Al doilea factor ce influientata acest proces este creșterea forței birocratice o data cu dezvoltarea activitățile administrative ,care se bazează pe reguli si legi clar stipulate.

Al treilea factor reprezintă responsabilitatea ,care determina creșterea calitatii si eficacitatii autorităților administrative.

Prof. Hille și Knill, într -un studiu privind adoptarea acquis-ului comunitar în statele candidate la aderare în intervalul 1999-2003, specificau că variabilele independente de care depind variațiile în alinierea la standardele europene a țărilor în curs de aderare sunt capacitățile și constrângerile politice, capacitățile financiare guvernamentale și forța generală a birocrației.

Un obstacol major care stă în calea reformării și relansării Republicii Moldova în toate domeniile este fenomenul corupției . Sunt mai mulți factori care generează corupția de ordin legalativ, instituțional, economic, politic, social și moral ,însă principalele sunt instabilitatea politică, legislație neeficientă și contradictorie, dependența funcționarilor publici în procesele de luare a deciziilor și salariile mici care generează nivelul jos de trai .

Corupția a fost prezentă în instituțiile de stat în toate timpurile, astfel încît soluții pentru rezolvarea acesteia se căutau încă din cele mai vechi timpuri . Astfel,în antichitate fenomenul corupției chiar a fost legalizat, prin așa numitul „contractus sufragii”, care reprezenta un c ontract potrivit căruia candidatul la o funcție publică, pentru a fi încadrat în serviciu, oferea o sumă de bani unui funcționar al statului cu funcție de conducere, pentru ca acesta să-l numească într-o funcție publică și să-l susțină pe parcursul slujbei.

Heidenheimer clasifică conceptul “corupției” în trei categorii:

1) utilizarea puterii publice pentru interese personale;

2) schimb necorespunzător de bani sau favoruri pentru influență sau putere;

3)speciale sau scopuri personale.

Corupția există de mai multe feluri :

a)după gradul de extin dere, este corupție mică, de rutină și acută;

b) după modul din care este percepută de societate , avem corupție albă, cenușie și neagră.

Legea nr.90 din 25.04.2008 cu privire la prevenire și combaterea corupției stabilește în art.15 care sunt faptele de comportanemt corupțional , în art.16(2) care sunt acte de corupție și în art.16(3) care sunt acte conexe actelor de corupție.

Astfel faptele de comportament corupțional sunt :    a) implicarea în activitatea unor alte organe, întreprinderi, instituții și organizații, indiferent de tipul de proprietate și forma lor juridică de organizare, în cazul în care faptul acesta nu ține de competența lor, făcînd uz de serviciu, care conduce la conflict de interese;    b) participarea cu drept de vot sau de decizie la examinarea și soluționarea problemelor ce vizează interesele lor personale sau interesele persoanelor cu care se află în raporturi de rudenie;    c) acordarea de sprijin, neprevăzut de actele normative, în activitatea de întreprinzător sau de alt gen privat sau calitatea de a fi însărcinat cu afaceri al unor terți în autoritatea administrației publice în care lucrează sau care li se subordonează, sau a cărei activitate o controlează;    d) acordarea fără just temei a preferinței unor persoane fizice sau juridice la elaborarea și emiterea deciziei;    e) beneficierea de privilegii pentru a obține pentru sine sau pentru alte persoane credite și împrumuturi, procurarea hîrtiilor de valoare, a bunurilor imobiliare și altor bunuri profitînd de situația de serviciu;    f) folosirea ilicită, în interese proprii sau în interesul unor alte persoane, a bunurilor publice puse la dispoziție pentru exercitarea funcției;    g) folosirea informației recepționate în exercitarea funcției în interes personal sau în interesul unor alte persoane în cazul în care această informație nu poate fi divulgată;    h) refuzul, în interes personal sau în interesul unor alte persoane, de a acorda persoanelor fizice sau juridice informația permisă prin acte normative, tărăgănarea acordării unei astfel de informații ori prezentarea intenționată a unor informații eronate sau selective;    i) gestionarea resurselor materiale și financiare publice contrar destinației lor, în interes propriu sau în interesul unor alte persoane;    j) primirea de la orice persoană fizică sau juridică de cadouri sau avantaje care le pot influența corectitudinea în exercitarea funcției, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Actele de corupție sunt următoarele:  a) coruperea activă;    b) coruperea pasivă;    c) traficul de influență;    d) luarea de mită;    e) darea de mită16.

În afară de Legea nr. 90-XVI din 25 aprilie 2008 cu privire la prevenirea și combaterea corupției care este destinată direct pentru procesul de luptă cu corupției , în Republica Moldova sunt în vigoare și alte legi care constribuie la acest proces și acestea sunt următoarele :

-Legea nr. 1264-XV din 19 iulie 2002 privind declararea și controlul veniturilor și al proprietății demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcționarilor publici și ale unor persoane cu funcții de conducere;

-Legea nr. 16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese;

-Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcționarului public.

   Strategia națională de prevenire și combatere a corupției a fost implementată prin intermediul a patru planuri de acțiuni consecutive pentru anii 2005, 2006, 2007–2009 și 2010.     În cadrul Planului Preliminar de Țară , aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 32 din 11 ianuarie 2007 „Pentru aprobarea Programului de acțiuni privind implementarea Planului Preliminar de Țară al Republicii Moldova în cadrul Programului SUA „Provocările Mileniului”, guvernul SUA a alocat 24,7 milioane dolari pentru promovarea reformelor de reducere a corupției în domeniile: justiție, ocrotire a sănătății, administrație fiscală, administrație vamală, organe ale afacerilor interne, precum și pentru optimizarea activității Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (CCCEC).

Un alt proiect anticorupție important a fost Proiectul comun al Comisiei Europene și Consiliului Europei împotriva corupției, spălării banilor și finanțării terorismului în Republica Moldova  (MOLICO), în valoare de 3,5 milioane euro, o componentă a căruia a avut drept obiectiv susținerea implementării Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției.    Printre succesele implementării strategiei nominalizate se numără: elaborarea și actualizarea cadrului normativ anticorupție; demararea procesului de expertizare anticorupție a proiectelor de acte normative; demararea procesului de evaluare a riscurilor de corupție în majoritatea autorităților publice; consolidarea parteneriatului între autoritățile publice și societatea civilă, extinderea colaborării internaționale în domeniu

Strategia națională de dezvoltare pe anii 2008–2011, aprobată prin Legea nr. 295-XVI din 21 decembrie 2007, relevă necesitatea unor măsuri de ordin normativ, organizatoric și practic pentru a reduce nivelul de corupție și pentru a genera o mai mare încredere din partea populației în sectoarele percepute ca fiind cele mai afectate de acest fenomen. Reiterînd consecințele social-economice nefaste și stagnarea în dezvoltarea statului, Strategia națională de dezvoltare califică drept domeniu prioritar prevenirea și combaterea corupției și a fenomenelor conexe, cum ar fi birocratismul excesiv, protecționismul, traficul de influență, reglementările și controalele de stat excesive, concurența neloială etc.    Planul „Relansăm Moldova”, unul dintre principalele documente care conține prioritățile de dezvoltare pe termen mediu și în a cărui bază a fost negociată o asistență externă considerabilă și indispensabilă pentru promovarea reformelor și asigurarea dezvoltării țării, prevede aprobarea și implementarea unei noi strategii anticorupție.    Obiectivul anticorupție este inclus în Programul de stabilizare și relansare economică a Republicii Moldova pe anii 2009–2011, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.790 din 1 decembrie 2009, care a permis deblocarea finanțării externe și extinderea colaborării cu donatorii străini.    Programul de activitate al Guvernului pentru anii 2011–2014 „Integrarea Europeană: Libertate. Democrație. Bunăstare” trasează drept prioritate consolidarea sistemului național de integritate și de luptă împotriva corupției, stabilind următoarele obiective de guvernare:    – crearea unui cadru legislativ și instituțional eficient de prevenire și de combatere a corupției în sistemul public;    – optimizarea sistemului de achiziții publice;    – crearea unui mecanism de cooperare între autoritățile publice, societatea civilă și partenerii de dezvoltare pentru reducerea fenomenului corupției.    În aceste condiții, cînd voința politică de a combate fenomenul corupției rămîne ferm declarată, eforturile anticorupție trebuie să capete o dimensiune nouă, bazată pe experiența acumulată și pe continuitatea reformelor instituționale 34 .

La momentul actual , în Republica Moldova sunt în vigoare 2 strategii naționale anticorupție, care sunt următoarele:

-Hotărîrea nr din 21.07.2011 pentru aprobarea Startegiei naționale anticorupție pe anii 2011-2015, care prevede adaptarea permanentă a eforturilor anticorupție la noile tendințe și realități ale manifestărilor de corupție; sancționarea persoanelor implicate în corupție, inclusiv după ridicarea imunității și aplicarea pedepsei sub forma privării de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, complementar la pedeapsa principală, precum și asigurarea prin confiscare a reparației prejudiciului cauzat prin infracțiuni de corupție și prin cele conexe; sporirea probității și credibilității autorităților administrației publice centrale și locale, a organelor de drept și a justiției antrenate în contracararea corupției, în special: CCCEC, procuratura, instanțele de judecată; climat favorabil pentru desfășurarea onestă a afacerilor;o mai bună informare a populației despre fenomenul corupției, despre caracterul ilicit al manifestărilor lui, dezaprobare publică și denunțare la organele de resort a cazurilor de corupție;

– Hotărîrea nr.232 din 25.10.2012 pentru abrobarea Strategiei de consolidare instituțională a Centrului Național de Anticorupție, care prevede asigurarea independenței CNA față de presiuni și influențe necorespunzătoare, sporirea capacităților de prevenire și combatere a corupției la toate nivelele și obținerea sprijinului public pentru activități anticorupție.

La 25 mai 2012, Parlamentul a adoptat Legea nr.120 privind modificarea și completarea unor acte legislative, prin c are Centrul de Combatere a Crimelor Economice și Corupției (C.C.C.E.C) a devenit Centrul Național Anticorupție (C.N.A.) . Conform acesteo legi C.N.A. este o structură independentă în activitatea sa, care se supune doar legii și prezintă rapoarte Parlamentului și Guvernului, iar directorul instituției se numește și se destituie d in funcție de către Parlament. În funcțiile C entrului N ațiional A nticorupție intră prevenirea corupției și combaterea infracțiunilor de corupție, a infracțiunilor conexe acestora, a infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului. Selectarea angajaților în cadrul instituției se face în baz a unor teste stricte, care presupun verificări psihologice și la poligraf, iar corectitudinea și trasparența activității acestora va fi monitorizată riguros, prin aplicarea testelor de integritate și a monitorizării vieții cotidiene.

După calitatea guvernării și nivelul corupției, în clasamentele internaționale , Republica Moldova , conform evaluărilor Transparency International, Moldova este plasată în grupul țărilor cu un nivel înalt al indicelui corupției. Pe scară descrescîndă de la 10 la 0 ( unde 0 este corupția totală și 10 – lipsa completă a ei) în anul 2000, Moldova a fost situată la nivelul de 2,6. Pe această scară, Moldova este plasată pe locul 76 din 90 de țări, după Coasta de Fildeș, fiind urmată de Ucraina și Venesuela.

În Republica Moldova, activează un grup de lucru al Transparency International-Moldova în cadrul proiectului Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare,”Consolidarea capacităților naționale pentru combaterea corupției în Republica Moldova” nr.01/002 a elaborat un bloc de propuneri, care a fost inclus în Programul Național Anti-Corupție.

Dezvoltarea fenomenului de corupție pune în pericol stabilitatea și securitatea statului , dezvoltarea socio-economică și politică, din acest motiv colaborarea internațională este foarte importantă și în scop a fost adoptat codul internațional de conduită pentru funcționarul public.

Codul de conduită pentru funcționarul public presupune că funcționarul public îsi exercită atribuțiile sale în conformitate cu legislația în vigoare și în favoarea societății. Astfel, devotamentul funcționarului public trebuie să fie în interesul general al statului fiind exprimat prin instituțiile democratice. Funcționarii publici trebuie să asigure un management, cît mai eficient a resurselor materiale , financiare și umane, să nu facă parte dintr-un partid politic și un grup religios.Trebuie să evite orice tratament preferențial necorespunzător a unor persoane în mod special și orice discriminare. Funcționarul public nu trebuie să utilizeze autoritatea cu care este investit pentru îmbunătățirea afacerilor sale economice sau a familiei sale. Nu are dreptul să se angajeze în vreo tranzacție economică sau să aibă vreo activitate financiară, comercială, incompatibile cu statutul său de funcționar public. Funcționarul public este obligat să-și declare activitățile comerciale. Nu trebuie să utilizeze banii publici, informația de serviciu în interese care nu au legătură cu funcția. Nu poate accepta sau solicita orice cadou ce ar influența într-un mod sau altul o decizie.

Astfel, se observă vădit că corupția în autoritățile publice duce la niște consecințe dezastruoase pentru întregul stat și că trebuie să ne implicăm serios în lupta internațională contra corupției, protecționismului, subiectivismului.

3.3. Adaptarea justiției din RM la cea din UE

Procesul europenizării prin adâncire reprezintă interacțiunea bilaterală dintre Comunitate și statele sale membre și are scopul de a integra dinamica economică și politică.

În lucrarea “Diferite Mecanisme de Europenizare”(1999), prof.Ch.Knill și D.Lehmkuhl stabilesc că Uniunea Europeană interacționează cu membrii săi prin următoarele:

a) stabilirea unor modele europene și adaptarea acestora de statele membre (integrare pozitivă);

b)schimbările și modernizările la nivel național (integrare negativă ) ;

c) promovarea unor culturi și tradiții de guvernare și management noi care schimbă deprinderile naționale(integrare cadru).

La aceste instrumente, prof. Töller (2004) adaugă un al patrulea:

d) lipsa unei reglementări clare date de către UE tărilor membre sau celor candidate.

Astfel ,Uniunea Europeană obligă statele membre să adopte modelele și regulamentele stricte stabilite de aceasta.

În funcție de imboldurile primite statele membre a UE își schimbă politicile prin:

a) absorbție . Procesul presupune că statele membre își adaptează politicile, fără efectuarea schimbărilor substanțiale;

b) acomodare. Procesul este posibil când politica și comportamentul național se aseamănă cu normele UE și astfel , politica națională practic nu se modifică (schimbare moderată);

c) transformare . Procesul presupune că modelele instituționale și comportamentale naționale sunt înlocuite înotalmente (schimbare majoră).

La etapa de lărgire a Uniunii Europene , finalizată în ianuarie 2007 statele candidate au avut obligația de a adopta și implimenta acquis-ului comunitar înainte de integrare (situație diferită la aderarea Austriei, Finlandei și Suediei posterior Acordurilor de asociere EFTA – European Free Trade Association (Rezoluția Parlamentului European privind aplicarea de către Romînia de a deveni membru a Uniunii Europene / 2005/2028(INI), punctul 22)).

Presiunile Tratatului de aderare după semnarea acestuia continue cu instrumentele de penalizarea a statului (de.ex.: scrisori de atenționare, întâlniri la nivel înalt, rapoarte de monitorizare) ,dacă acesta nu îndeplinește obligațiunile asumate( Raport de monitorizare care cuprinde pregătirea pentru aderarea la UE a Bulgariei și Romîniei /COM 2005-534, punctul 3.2).

După obținerea independenței, Republica Moldova a încercat să implimenteze reforme în instituțiile din domeniile economice ,publice și juridice luînd exemplul celor mai multe țări din Europa Centrală și de Est .

Se identifică trei perioade de schimbare ale sistemului de administrație publică locală.

Prima perioadă ( anul 1990- decembrie 1994). În anul 1990, Comisia permanentă a Parlamentului pentru autoadministrarea locală și economia locală, pentru implimentarea eficientă a Legii nr.636 privind bazele generale ale autoadministrării locale adoptată la 10.07.1991 a format grupe de lucru pentru formarea unui complex de proiecte de legi necesare implimentării unui nou sistem în instituțiile publice locale. Astfel, Parlamentului aufost înaintatee trei proiectele de legi, care stabileau baza noului sistem de administrație publică locală, cum ar fi:

Cu privire la organizarea administrativă a teritoriului ( care prevedea lichidarea celor 40 de raioane și o nouă delimitare a teritoriului în 7 sau 9 județe);

Cu privire la administrarea publică locală ( bazat pe normele și standardele europene și fiind în corespundere cu principiile autonomiei locale enunțate în "Carta Europeană: exercițiul autonom al puterii locale“;

Cu privire la alegerile locale (bazat pe principiile democratice în organizarea procesului electoral ale țărilor cu un înalt grad de dezvoltare ).

Cu mare regret, nici unul din proiectele prezentate, în ultimă instanță nu a figurat pe ordinea de zi a Parlamentului care în februarie 1994 s-a autodizolvat, din cauza că nu s-a adoptat reforma administrativ-teritoriale de către un grup de deputați ai fracțiunii “Viața satului” (viitorul Partid Democrat Agrar).

Perioada a doua a fost cuprinsă între anii 1994 – decembrie 1998. Această etapă pornește la 29 iulie 1994, ziua cănd s-a fost adoptat Constituția Republicii Moldova care corespundea cu principiile demosrației și care stipula principiile de bază al noului sistem al instituțiilor publice locale, precum:

articolul 109 ( principiile de bază ale administrației publice locale);

articolul 110 ( organizarea administrativ teritorială a țării);

articolul 111 ( statutul special de autonomie);

articolul 112 ( structura autorităților sătești și orășenești);

articolul 113 ( funcțiile consiliului raional)9.

Articolul 109 al Constituției RM stipulează că “Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilității autorităților administrației publice locale și ale consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit”9.

În decembrie 1994 Parlamentul a adoptat un pachet de legi necesare noului sistem de administrare publică locală bazate pe principiile stabilite în "Carta Europeană: exercițiul autonom al puterii locale“.

La 3 mai 1996 la Strasbourg se adoptă « Carta Europeană(: exercițiul autonom al puterii locale » -revizuită, iar în Republica Moldova aceasta este ratificată de Parlament prin Legea nr.484-XV din 28.08.2001 și a intrat în vigoare la data de 1.01.2002. Astfel,Republica Moldova prin ratificarea acestui document și-a asumat obligația constituirii unui sistem de administrație publică locală de standard european.

În rezultatul unor reglementări neconstituționale în Codul electoral (Legea nr.1381-XIII din 21.11.1997 ), până la alegerile locale din 23 mai 1999, 92 de colectivități locale care reprezentau 10% din puterile locale moldovenești au fost lipsite de un principiul de bază, cel democratic, astfel primarul a fost numit prin Decretul Președintelui Parlamentului de autoritățile reprezentative.

În Titlu V a Codului Electoral, se făcea referiță la conducătorii autorităților administrației publice locale, astfel se stabilea că aceștea sunt aleși și confirmați în funcție de Președintele Republicii Moldova și că ei sunt persoane oficiale ale autorității executive supreme în teritoriu. Primarii au fost calificați ca șefi ai administrației publice locale în teritoriu situându-i la un nivel mai înalt de cît consiliile ca autorități deliberative

În conformitate cu Legea nr.443 din 04.05.1995 cu privire la serviciului public , instituțiile publice locale le s-au atribuit o anumită independență în executarea deciziilor luate de autoritățile centrale de specialitate, raionale, orășenești și sătești.

Structura instituțiilor publice centrale de specialitate nu lasă spațiu pentru serviciile locale descentralizate , deoacere încă a fost în vigoare ministerul gospodăriei comunale. În aceste cazuri organizarea unei autonomii locale reale sau a unei descentralizări administrativă efectivă nu era posibilă .

Pe de o parte, necesitatea modernizării administrației publice locale din republică a fost influențată de Consiliul Europei care obliga

În anul 1996 ,Fundația Viitorul și Fundația IFES-Moldova , în urma unor sondaje și analize efectuate a pregătit o serie de proiecte de legi, care aveau scopul de a schimba total sistemul de administrație publică locală.

Perioada a treia cuprinde anii din decembrie 1998 și pînă în prezent.

Această perioadă începe cu adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova, în decembrie 1998, a unui set de legi, care au pus bazele unui nou sistem de administrație publică locală.

Pînă în anul 1998 , Republica Moldova a avut o organizare administrativ-teritorială care era compsă din 40 raioane și 10 orașe de subordonare republicană, fiind corespunzătoare cu cerințele regimului comunist și având un nivel înalt de centralizare și de birocratizare .

Pe un teritoriu de 33,7 mii km.pătrați, cu o populație de 4,3 milioane, la o unitate administrativ-teritorială de nivelul doi revenea în medie 86 mii locuitori, unele raioane având cu mult mai puțin de medie: Căinari – 42,7 mii; Taraclia – 44.3 mii; Șoldănești – 45,8 mii; Leova – 52.8 mii.

Noua Lege nr.191 privind organizarea administrativ-teritorială, adoptată la 30.12.1998, a divizat teritoriul republicii în 10 unități administrativ-teritoriale de nivelul doi denumite județe, scopul de bază fiind satisfacerea cerințelor economice, sociale și culturale ale societății și asigurarea nivel normal de trai.

Organizarea administrativă a teritoriului Republicii conform legii nr.191 din 30.12.1998 se efectuează pe două niveluri:

-Satul este o unitate administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin teritoriu, condiții geografice, relații economice, social-culturale, tradiții și obiceiuri. Două sau mai multe sate se pot uni și forma o singură unitate administrativ-teritorială denumită comună;

-Municipiul este o localitate de tip urban cu un rol important domeniul economic, social-cultural, științific, politic și administrativ . Astfel,de statut de municipiu beneficiază 14 orașe.

Județul prezintă o unitate administrativ – teritorială de nivelul doi alcătuită din sate (comune) și orașe (municipii).

Organizarea administrației publice locale din Unitatea Administrativ – Teritorială Găgăuzia se face în baza Legii nr.186-XIV din 06.11.1998(abrogată în anul 2006) a Republicii Moldova privind administrația publică locală, astfel ,autoritățile centrale de administrație publică nu duc nici un fel de evidență privind legalitatea actelor adoptate , această problemă fiind la discreția Bașcanului (guvernatorul ales de către locuitorii Găgăuziei) și a Adunării Populare.

Organizarea funcțională și instituțională a administrației publice locale în urma contrareformei din 2003.

Negru B și Orlov M. consideră că modificările introduse prin ultima reformă drept “o reformă a reformei care abia demarase”. Pentru a argumenta această concluzie, vom analiza în continuare Legea nr.764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova și Legea nr.436 din 28.12.2006 cu privire la administrația publică locală.

Legea nr.764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova reglementează nu atît organizarea, cît reorganizarea administrativ-teritorială, reanimînd structura statală de pînă la 1999. Astfel, în loc de 11 unități administrativ-teritoriale (județe) de nivelul al doilea au fost constituite 32 (raioane).

Este important,că în timpul reorganizării din 1999 (din 36 raioane au fost formate 11 județe) și a reorganizării curente, nu s-a luat în considerae teritoriul din stînga Nistrului, unde se ignoră legile Republicii Moldova.

Legea nr.764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova a fost adoptată în regim de urgență, fără a face sondaje la etapa de proiect cu societatea, cu autoritățile publice locale și cu organismele internaționale la care Republica Moldova este parte. Nu s-a ținut cont nici de experiența altor țări, care au implimentat reforma administrativ-teritorială și rezultate obținute nu au fost eficiente punct de vedere al managementului public.

După cum am menționat, Legea nr.186-XIV din 06.11.1998 cu privire la adminitrația publică locală a fost abrogată, iar în locul acesteia au intrat în vigoare alte două legi din 28.12.2006 – Legea nr.436 cu privire la adminitrația publică locală și Legea nr.435 privind descentralizarea. Astfel, a fost lichidată funcția prefectului ,iar atribuțiile fiind tranferate către Președintele raionului. Președinte al consiliului raional exercită atribuțiile funcției de reprezentat al Guvernului în teritoriu ,care are obligația de a promova politica și interesele în teritoriu.

În relația dintre Guvern și autoritățile publice locale, se menționează că Guvernul gestionează activitatea autorităților publice de nivelul al doilea și se poate implica atunci cind acesta încalcă legislația.

Acest model este caracteristic pentru sistemul totalitar de comandă, în care un singur partid gestionează tot întregul, iar activitatea instituțiilor publice este subordonată după principiul “centralismului democratic”.

Un interes important reprezintă monitorizarea de către Aparatului Guvernului, conform Legii nr.436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală art.68(3) controlul administrativ include:

controlul de legalitate;

controlul de oportunitate;

controlul administrat.

Concluzii pentru Capitolul III.

Procesul europenizării administrației publice din Republica Moldova este o premisa în procesul de aderare la Uniunea europeană.

Legea nr. privind administrația publică locală adoptată la 28.12.2006, a preluat cîteva prevederi din Legea nr. Din 1998, respul prevederilor fiind modernizate și adaptate la cerințele europene ,renunțînd de la principiul “verticalei puterii”.

Sunt două deosebiri esențiale dintre cele două legi : desființarea funcției prefectului și împărțirea teritorial-administrativă a Republicii Moldova în 32 de raioane în loc de 10 județe.

Reforma administrație publice locale este influiențată de evoluția sistemului politic astfel că fiecare din guvernele au efectuat schimbări în funcționarea autorităților publice.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În această lucrare am arătat că în scopul perceperii cât mai clară a conceptului de europenizare este necesar să ne aprofundăm un pic în istorie, pornind de la apariția acestui termin în general și în special în timpul apariției acestuia în istoria statului nostru. Deasemenea, am analizat procesul europenizării istoria în contextul relațiilor create dintre Republica Moldova cu Uniunea Europeană.

Analiza am început de la ipoteza conform căreia procesul europenizării se desprinde din perspectivele de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astfel ,putem afirma că europenizarea impune și determină schimbările majore , atât în sistemul legislativ național, cât ceea ce ține de reforma serviciului public, transmiterea și adaptarea unor valori și principii comunitare , lăsându-se însă loc diversității naționale.

Prin urmare, combinarea formalismului Uniunii Europene și a practicii naționale va da naștere unui sistem legislativ aliniat cerințelor supra-naționale.

Printre principalele concluzii ale acestei analize este că procesul de reformă a serviciului public din Republica Moldova a început să obțină primele succese în domeniu abia cîțiva ani în urmă. Astfel consider că țara noastră prin aceasta a făcut deja primii pași spre aderarea la UE.

Descentralizarea puterii prin transferul atribuțiilor și dotarea cu resurse financiare și umane necesare pentru realizarea acestora este unul din obiectivele de baza în reforma serviciului public, în majoritatea țărilor europene.

În Republica Moldova descentralizarea este în proces de dezvoltare.iar lipsa unei autorități publice locale care activează eficient este un obstacol important în procesul integrării europene și în realizarea unei guvernări benefice.

Uniunea Europeană prin organizațiile competente încurajează politica în domeniul dezvoltării regionale, prin intermediul căreia instituțiile europene pot contacta direct cu anumite regiuni economice ,astfel încît se micșorează influența și presuinea administrației centrale și direct cu domeniul politic. Colaborarea cu regiunile din țară care beneficiază de ajutorul instituțiilor europene afera acestora o monitorizare mai performantă a fondurilor acordate în cadrul proiectelor de dezvoltare regională, în strictă dependență cu cerințele din regiunea respectivă.

Un obiectiv important reprezintă dezvoltarea și implimentarea strategiilor pentru managementul resurselor umane la fiecare nivel a instituțiilor publice. Cu acest scop instituția publică împuternicită trebuie să beneficieze de sprijinul politic, să asigure implimentarea reformelor în domeniul resurselor umane și monitorizarea nivelului eficienței acestota, și promovarea strategiilor în acest domeniu. În acest context instituția publică trebuie să stabilească principiile care vor sta la bază elaborării normelor și standardelor în domeniul serviciului public. Autoritățile instituțiilor publice trebuie să aibă suficientă independență pentru a elabora propriile strategii pentru a stabili cît mai clar atribuțiile și oblgațiile fircărui funcționar în parte.

Este foarte important de promovat și modernizarea continuă a principiilor generale cum sunt echitate, conduita în conformitate cu codul etic, imparțialitate politică ,eficacitate , responsabilitate și felexibilitate în acțiuni .

Este foarte important de a crea un mediu prielnic în care funcționarii publici să respecte în totalitate condițiile stipulate a Codului deontologic a funcționarului public , în timpul executării atribuțiilor de serviciu și în afara acestuia. Astfel , promovarea principiilor și valorilor de bază ale managementului resurselor umane este un obiectiv primordial..

Asigurarea instituției publice cu un personal calificat și orientat spre performanță și dezvoltare profesională este obiectivele generale ale organizației pentru realizarea cu succes reformei serviciului public. Politicile și practicile ce țin de promovarea, remunerarea, instruirea și perfecționarea, evaluarea performanței și alte elemente ale politicii resurselor umane trebuie să fie un element de bază a scopurilor unui personal performant.

Elaborarea proiectelor și acțiunilor cu scopul dezvoltării abilităților și a cunoștințelor funcționarului public este un scop primordial în dezvoltarea unor programe eficiente pentru îmbunătățirea calităților de conducător și perfecționării competenților de manager, pentru dezvoltarea abilităților funcționarilori publici de nivelul de conducere în cadrul fiecărei autorități a instituției publice. Autoritățile instituțiilor publice trebuie să elaboreze în cadrul intituțiilor publice strategii proprii de instruire și perfecționare a resurselor umane .

Asigurarea condițiilor de angajare și a stabilității în cadrul postului de muncă este o element de bază în activitatea eficace a funcționarilor publici, iar procedurile de recrutare și selectare, promovare, evaluare a performanțelor, instruire și perfecționare profesională trebuie să se bazeze pe scopurile și prioritățile organizației,dar în acelați timp să nu neglijeze necesitățile personalului.

În concluzie putem afirma că Republica Moldova a făcut deja primii pași spre aderarea la Uniunea Europeană, și doar dacă fiecare funcționar public va forma o viziune modernă de executare a tribuțiilor sale , iar fiecare cetățean va contribui la susținerea implimentării reformelor în toate domeniile,procesul de europenizare se va sfîrși cu succes.

BIBLIOGRAFIE

Constituția Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994, promulgată 29.07.1994, //Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr.1 din 27.08.1994

Legea Serviciului Public nr.443-XII din 04.05.1995, //Monitorul Oficial, nr.61/681 din 02.11.1995

Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, //Monitorul Oficial, nr 116-118/705 din 30.12.1998

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.764-XV din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, nr.124-XV, 18.03.2003, //Monitorul Oficial nr.49 din 19.03.2003

Legea privind administrația publică locală nr.436–XVI din 28.12.2006, //Monitorul Oficial, nr.032 din 09.03.2007

Decretul Președintelui Republicii Moldova Privind pregătirea cadrelor pentru organele administrației de stat și de autoadministrare locală din 21.05.1993. – Revista „Administrare Publică”, Chișinău, ASDAP, 1993, nr.1.

Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova Pentru aprobarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției și a Planului de acțiuni pentru realizarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a corupției, nr.421-XV din 16.12.2004.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Cu privire la perfecționarea profesională a cadrelor de conducere și specialiștilor din organele centrale ale administrației publice, //Monitorul Oficial nr.35-36 din 29.05.1997.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.151 din 23.02.2001 despre aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice nr.151 din 23.02.2001.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Privind măsurile de reorganizare a unor ministere și autorități administrative centrale ale Republicii Moldova, nr.357 din 23.04.2005.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Pentru aprobarea Planului de acțiuni privind analiza funcțională, elaborarea și implementarea Strategiei de reformă a administrației publice centrale în Moldova, nr.790 din 01.08.2005.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Cu privire la aprobarea Strategiei de reformă a administrației publice centrale în Republica Moldova, nr.1402 din 30.12.2005.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Privind salarizarea funcționarilor publici și persoanelor care efectuează deservirea tehnică, nr.525 din 16.05.2006.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Despre aprobarea Regulamentului Direcției pentru Politica de cadre pe lîngă Guvernul Republicii Moldova”, nr. 298 din 26.03.1997, //Monitorul Oficial, nr. 24 din 17.04.1997.

Legea nr.1263-XIII din 17.07.1997 despre aprobarea Regulamentului de conferire a gradelor de calificare a funcționarilor publici, //Monitorul Oficial, nr.63/528 din 25.09.1997.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Despre aprobarea Regulamentului cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea funcției publice vacante în autoritățile publice, nr.1038 din 07.11.1997, //Monitorul Oficial, nr. 84-85 din 18.11.1997.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Despre aprobarea Regulamentului cu privire la ocuparea prin concurs a funcțiilor publice vacante, nr.192 din 01.03.2004.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Despre aprobarea Regulamentului cu privire la atestarea funcționarilor publici, nr.522 din 20.05.2004.

Programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 1998-2002, //Monitorul Oficial, nr.54-55 din 18.06.1998.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Cu privire la aprobarea Planului de acțiuni pentru realizarea Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea țării-bunăstarea poporului”, nr.790 din 01.08.2005.

Legea nr.155 din 21.07.2011 cu privire la aprobarea Clasiificatorul unic al funcției publlice.

Legea nr.90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea și combaterea corupției.

Ladrech Robert- Europeanization of Domestic Politics and Institutions: The Case of France”, Journal of Common Market Studies, 1994;

Olsen Johan, “Many Facets of Europeanization”, Journal of Common Market Studies, 2002;

Promovarea performanței și profesionalismului în serviciul public. – Documente SIGMA, nr.21, Chișinău, Centrul de Inovații Sociale, 1998.

Sistemele de instruire a serviciului public din țările OECD. – Documente SIGMA, nr.16, Chișinău, Centrul Informații Sociale, 1998.

Sîmboteanu A. Rolul personalului în realizarea reformei administrației publice. – Chișinău, AAP, 2001.

Sîmboteanu A. Pregătirea personalului – suport important al reformei administrației publice. Formarea funcționarilor publici și rolul lor în realizarea reformelor administrației publice. – Materialele conferinței științifico-practice, 19 mai 1998, Chișinău, AAP, 1998.

Sîmboteanu A. Reforma administrației publice în Republica Moldova. – Chișinău, Museum, 2001.

Sîmboteanu A. Administrația Publică Centrală. – Chișinău, AAP, 1998.

Statutul funcționarilor publici. – București, Lumina Lex, 2000.

Hammer, M., Champy, J., (1996), Reengineeringul întreprinderii, Editura Tehnică

http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.3-4-2009/01-CBeciu.pdf,

http://www.isam.fd.md/caiet_site/caiet_nr3.pdf,

http://www.asociatiaeconomistilor.ro/documente/simpozion_AGER_2007_romana.pdf,

http://eiop.or.at/eiop/

http://www.asociatiaeconomistilor.ro/documente/simpozion_AGER_2007_romana.pdf,

ADNOTAREA

la teza de master cu tema

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA CA FACTOR IMPORTANT ÎN INTEGRAREA EUROPEANĂ,Chișinău 2015

Teza cu tema „Administrația publică din Repubnlica Moldova ca factor important ăn integrarea europeană” este constituită din introducere, trei capitole,concluzii și recomandări, 37 bibliografie cu titluri,57 pagini de text de bază, 3 tabele ,1 figură.

Cuvinte-cheie : reforma administrației publice,funcționar public, funcție publică,procesul de aderare la Uniunea Europeană,recrutarea personalului, dezvoltarea profesională,codul etic al funcționarului public, descentralizarea, combaterea corupției, integrare europeană, europenizare.

Domeniul de studiu și obiectivele tezei propuse constituie : evaluarea procesului de integrare la Uniunea Europeană; internaționalizarea administrației publice și cooperarea transfrontalieră; analiza procesului de globalizare economică; analiza codul de conduită a funcționarului public; dezvoltarea unei concepții manageriale caracteristice unei administrații publice moderne; reorganizarea administrației publice ;particularităților organizării sistemului european; implementarea principiilor europene de administrare.

ANEXE

Anexa 1

Principiile politicii de personal în administrarea publică

Anexa 2

Sporul pentru grad de calificare :

Gradul de calificare Sporul în cuantum multiplu față

de salariul minim

Consilier de stat al Republicii Moldova

de clasa I 5

Consilier de stat al Republicii Moldova

de clasa a II-a 4,8

Consilier de stat al Republicii Moldova

de clasa a III-a 4,6

Consilier de stat de clasa I 4,4

Consilier de stat de clasa a II-a 4,2

Consilier de stat de clasa a III-a 4

Consilier de clasa I 3,8

Consilier de clasa a II-a 3,6

Consilier de clasa a III-a 3,5

__________________________________________________________________

* Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova „ Privind salarizarea funcționarilor publici și persoanelor care efectuiază deservirea tehnică”, nr.525 din 16.05.2006

Anexa 3

Sporul pentru vechime muncă :

Vechimea în muncă Mărimea sporului în % față

de salariul funcției, ținînduse

cont de sporul pentru grad

de calificare

de la 2 la 5 ani 15

de la 5 la 10 ani 25

de la 10 la 15 ani 30

de la 15 la 20 ani 35

de la 20 ani și mai mult 40

* Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova „ Privind salarizarea funcționarilor publici și persoanelor care efectuiază deservirea tehnică”, nr.525 din 16.05.2006

Anexa 4