Actul Sexual cu Un Minor

Drept

Actul Sexual cu Un Minor

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Introducere……………………………………………………………….1

Capitolul I. Noțiuni generale privind infracțiunea de act sexual cu un minor…………2

Viața sexuală, obiect al protecției penale………………………….………3

Necesitatea încriminării faptei de act sexual cu un minor………….4

1.2. Statutul juridico-penal al minorului……………………………….5

1.3. Protecția juridico-penală a minorului……………………………6

Evoluția reglementărilor privind protecția vieții sexuale a minorului……7

2.1. Minorul și drepturile acestuia……………………………………..8

2.2. Precedentele legislative……………………………………………..9

3. Elemente de drept comparat………………………………………………….10

3.1. Legislația franceză……………………………………………11

3.2. Legislația italiană………………………………………………..12

3.3. Legislația germană…………………………………………………13

Capitolul II. Infracțiunea de act sexual cu un minor……………………………………….14

Conținutul legal și caracterizarea infracțiunii de act sexual cu un minor……15

Conținutul infracțiunii………………………………………………………..16

Obiectul infracțiunii………………………………………………..17

Subiecții infracțiunii…………………….………………………18

Conținutul constitutiv………………………………………………..19

Latura obiectivă……………………………………………………..20

Latura subiectivă……………………………………………………..21

Forme. Modalități. Sancțiuni………………………………………………22

Forme………………………………………………………………23

Modalitați…………………………………………………………….24

Sancțiuni…………………………………………………………….25

Capitolul III. Aspecte complementare privind infracțiunea de act sexual cu un minor……..26

Delimitarea infracțiunii de act sexual cu un minor de alte infracțiuni……………27

Infracțiunea de act sexual cu un minor- între Codul Penal și Noul Cod Penal…..28

Probleme criminologice………………………………………………………29

Cauze și consecințe………………………………………………..30

Atitudini și acțiuni ale societații referitoarea la infracțiunea de act sexual cu un minor……………………………………………………………..30

Metodologia investigării infracțiunii de act sexual cu un minor……..31

Capitolul IV. Sinteza și practica judiciară privind infracțiunea de act sexual cu un minor………….32

Introducere

Dreptul penal, ca știința și ca ramură de drept, diferă de la stat la stat, în funcție de specificul legislației penale și de politica penală fiecărui stat. Există și un drept penal comunitar bazat pe tratate și convenții internaționale, care are la bază cooperarea statelor europene pe temeiul Convenției Europene pentru drepturile omului.

Dreptul penal este acea ramură a sitemului de drept românesc care cuprinde totalitatea normelor juridice prin care se arată în ce condiții o faptă este infracțiune, felul acestor infracțiuni, sancțiunile ce se aplică în cazul comiterii lor, precum și răspunderea penală, în vederea apărării ordinii de drept în România împotriva unor asemenea fapte.

Ca ramură de drept, dreptul penal are două părți componente: partea generală și partea specială. Partea generală se referă la norma penală, infracțiunea, sancțiunile penale și răspundere penală, în timp ce partea specială privește încriminarea fiecărei infracțiuni.

Dreptul penal este format din raporturile sociale de apărare împotriva criminalitații, ce se nasc între stat și infractor sau făptuitor, ca urmare a comiterii unei fapte prevazute de legea penală sau a unei infracțiuni, în vederea tragerii la răspunderea penală a acestuia din urmă prin aplicarea pedepselor.

Potrivit concepției dreptului nostru penal privitoare la definirea infracțiunii, legea penală încriminează ca infracțiune numai acea faptă care prezinta pericol social în sensul legii penale, adică fapta prin care se aduce atingere valorilor sociale puse sub ocrotirea legii penale și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unor pedepse.

Dreptul penal conține, pe lângă normele parții generale, și o altă categorie de norme care determină faptele de pericol social ce constituie infracțiuni, reglementează conținutul specific al fiecăreia dintre acestea și stabilesc pedepsele aplicabile în cazul săvârșirii lor. Aceste norme de încriminare și sancționare se mai numesc și norme de parte specială. Ele alcătuiesc partea specială a dreptului penal.

În activitatea de urmărire penală și de judecată, calificarea unei fapte ca infracțiune depinde de mai mulți factori, și anume:

Stabilirea exactă a stării de fapt, adică determinarea completă și amănunțită a faptei concrete săvârșite de către persoana încriminată, pe baza probelor administrate în procesul penal;

Cunoașterea temeinică a normelor penale și mai ales a trăsăturilor conținutului specific al infracțiunilor prevăzute de normele părții speciale a dreptului penal;

Priceperea și desprinderea de a aplica legea penală, adică priceperea sau aptitudinea de a identifica, în starea de fapt stabilită pe baza probelor administrate în cauză, împrejurările de fapt esențiale care corespund trăsăturilor conținutului legal specific al unei anumite infracțiuni.

Orice deficiență cu privire la oricare din acești factori conduce la o calificare gresită a faptelor.

Gresita încadrare juridică sau calificare se poate prezenta sub urmatoarele forme:

Fapta inculpatului se consideră infracțiune, deși în realitate nu are acest caracter, fie din cauză că la baza calificării juridice a faptei ca infracțiune se află o stare de fapt greșit stabilită, fie ca faptei imputate îi lipsește vreunele din trăsăturile conținutului infracțiunii;

Fapta nu se consideră a fi infracțiune, deși în realitate ea corespunde unei infracțiuni, motiv pentru care se constată nevinovăția unor persoane care în realitate sunt vinovate;

Fapta se califică a fi o anumită infracțiune, deși în realitate ea constituie o altă infracțiune, așa încat făptuitorul este tras la răspundere penală și sancționat pentru o altă infracțiune, mai usoară sau mai gravă.

Justa calificare juridică implică fermitate, exigență, precum și o cunoaștere aprofundată a teoriei dreptului penal de către cei chemați să aplice legea penală.

Capitolul I. Noțiuni generale privind infracțiunea de act sexual cu un minor

Viața sexuală, obiect al protecției penale

Necesitatea încriminării faptei de act sexual cu un minor

Legiuitorul a încriminat, sub denumirea de act sexual cu un minor, în dispozițiile articolului 198 aliniatul 1 Cod Penal, actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Prin această încriminare se urmărește ocrotirea persoanelor de sex diferit sau de același sex aflate la o vârstă fragedă, de a practica acte sexuale de orice natură care ar putea avea consecințe negative în ceea ce privește dezvoltarea lor fizică și psihică. Pe de altă parte, datorită naivitații și lipsei lor de experiență, asemenea persoane pot fi ușor determinate să accepte întreținerea unor asemenea acte sexuale, fiind expuse astfel de a cădea victime unor indivizi fără principii morale.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia.

Prin încriminarea de la articolul 2 se urmărește ocrotirea persoanelor de același sex sau de sex diferit cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani de pericolul de a avea acte sexuale cu anumite persoane, care datorită calității lor speciale, le-ar putea determina mai ușor să accepte aceste acte sexuale. Legea consideră nevalabil atât consimțământul dat cu privire la actul sexual de orice natură de către persoana de sex diferit sau de același sex mai mică de 15 ani, cât și consimțământul persoanei de sex diferit sau de același sex în vârstă de la 15 la 18 ani, dacă făptuitorul a avut în raport cu victima o anumită calitate, care i-a creat un ascendent asupra sa.

Fapta este mai gravă dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bunuri ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei.(aliniatul 3). Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute în alin. 1-3 au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Când fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârșită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. 2 litera b) ori dacă faptele prevăzute în alin. 1-4 au avut urmările prevăzute în art. 197 alin. 2 litera c), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Cod penal actualizat prin:

Ordonanță de urgență nr. 143/2002 – pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal și unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale din 24 octombrie 2002, Monitorul Oficial 804/2002;

Ordonanță de urgență nr. 89/2001 – pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal referitoare la infracțiuni privind viața sexuală din 21 iunie 2001, Monitorul Oficial 338/2001;

Lege nr. 197/2000 – pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal din 13 noiembrie 2000, Monitorul Oficial 568/2000.

Încriminarea prin lege a unor categorii de fapte nu este decât consacrarea legală a

existenței unui grad mai ridicat de pericol social pentru valorile ocrotite pe cale penală.

Pericolul social al unei fapte prevăzute de legea penală rezultă din atingerea pe care a adus-o sau, în mod obiectiv, poate să o aducă unei valori sociale pe care legea penală o apără.

Periculozitatea socială a infracțiunii rezidă, prin urmare, atât în răul pe care fiecare infracțiune concretă îl produce într-un caz determinat (uciderea unei persoane), cât și în perspectiva ca în condiții – materiale și subiective – similare, faptele de același tip să se repete, să devină un fenomen. Caracterul social al pericolului rezultă din împrejurarea că el vizează valori și rânduieli sociale, că faptele care îl creează tulbură desfășurarea normală a relațiilor statornice între membrii societății, că provoacă nemulțumire, teamă și îngrijorare pentru ceea ce s-a săvârșit și s-ar mai putea comite, prin încălcarea legii penale, în cadrul colectivității.

Valorile sociale, a căror vătămare sau periclitare atribuie relevanță penală faptelor prin care li s-a adus atingere, sunt enumerate în articolul 1 din Codul penal și anume: România suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept.

Statutul juridico-penal al minorului

Situația particulară sub aspect biopsihofizic a minorilor se reflectă corespunzător și în planul prevederilor juridice, astfel, impunându-se un statut juridic aparte de cel al persoanelor adulte, și aceasta din mai multe considerente:

1. Protejarea intereselor minorilor

2. Un sistem educațional corespunzător

3. Răspunderea juridică

1. Protejarea intereselor minorilor – Așadar, literatura juridică specifică clar faptul că termenul « interes al minorului » constă în toate măsurile pe care părinții i le aplică în vederea îndeplinirii obligației de creștere, îngrijirea sănătății și dezvoltării fizice, morale și intelectuale, în raport cu insușirile sale. Interesul minorului se răsfrânge și asupra reglementărilor din textul legal, ce fac referire la ocrotirea părintească. Pe cale de consecință, atât timp cât minorul nu este lipsit de îngrijirea ambilor părinți, sau a unuia dintre aceștia, ocrotirea sa este încredințată de lege părinților. De asemenea, interesul minorului se extinde în strictă conformitate cu prevederile legale, iar pe cale de consecință, acest aspect prevede faptul că nu poate fi nesocotită o dispoziție legală expresă pentru că ar cere-o interesul minorului. Interesul minorului însuși constă în respectarea și aplicarea corectă a prevederilor legale. Pentru a concluziona, în vederea asigurării interesului minorului, legea a prevăzut o serie de organe competente menite să exercite atribuții de control în acest aspect și anume : instanța de judecată și autoritatea tutelară.

2. Un sistem educațional corespunzător – În privința caracteristicilor biopsihofizice ale minorilor o importanță majoră capătă activitatea de educare și instruire a acestor viitori oameni maturi, pe seama cărora societatea se va bizui. Așadar statul va trebui să-și dedice o parte din preocupările sale sociale și instituționale tocmai în asigurarea unui sistem educațional apt pentru ca minorul să se dezvolte multilateral și în strictă armonie cu principiile morale și juridice după care societatea se ghidează pe de-a-ntregul. În aceste conditii, prin Hotărârea Guvernului României numărul 521/1990 se pun bazele sistemice ale învățământului, pornind de la principiul universal al dreptului la învățătură, acesta fiind unul din drepturile fundamentale ale omului.

3. Răspunderea juridică – Caracteristicile biopsihofizice ale minorilor se reflectă și în regimul răspunderii juridice a acestora. Prin urmare, chintesența acestei problematici constă în stabilirea limitei inferioare de vârstă de la care minorul poate fi socotit ca fiind răspunzător în fața instanței pentru o faptă antisocială comisă.

Răspunderea penală a minorilor este o temă care a generat de-a lungul timpului numeroase controverse doctrinare. În egală măsură, sub aspect legislativ, tratamentul penal al minorului infractor a suferit în permanență modificări, îndeosebi în ceea ce privește vârsta necesară pentru tragerea la răspundere penală, precum și sub aspectul sancțiunilor aplicabile. Rațiunea acestei stări de fapt este dată de împrejurarea că, în mod necesar, calitatea de subiect activ al infracțiunii presupune existența discernământului, respectiv aptitudinea biopsihică a persoanei de a înțelege și de a-și asuma normele de conduită impuse de dreptul penal, precum și capacitatea de a-și stăpâni și dirija în mod conștient acțiunile sau inacțiunile în raport cu exigențele impuse de acestea. Omul nu este înzestrat însă cu aceste însușiri din momentul nașterii, ci le dobândește treptat pe parcursul vieții, odată cu procesul de creștere și dezvoltare biopsihică. Din acest motiv, controversele amintite au fost generate de necesitatea de a se stabili din care etapă a dezvoltării sale persoana poate fi considerată ca având însușirile necesare pentru a fi subiect activ al infracțiunii.

Protecția juridico-penală a minorului

Atât documentele internaționale, cât și actele cu caracter național care au reglementat în detaliu drepturile copilului, au dezvoltat un set de principii generale de drept ce trebuie respectate

în toate ocaziile în care copilul are nevoie de protecție. Forța acestor principii vine nu doar din reafirmarea de către comunitatea internațională a credinței sale în drepturile fundamentale ale omului și în demnitatea și valoarea persoanei umane, ci și din recunoașterea și exercitarea efectivă și repetată a drepturilor pe care le consfințesc, la nivelul grupurilor din care face parte individul.

Primul document internațional care face în mod sintetic referire asupra principalelor drepturi pe care le are copilul, Declarația drepturilor copilului, proclamată de Adunarea generală ONU, la 20 noiembrie 1959, consacră, la nivel de principii generale, liniile directoare pentru toate celelalte reglementări în materie, elaborate și recunoscute la nivel mondial, inclusiv Convenția drepturilor copilului din 1989.

1. Universalitatea drepturilor copiilor și egalitatea în drepturi.

Potrivit acestui principiu, toți copiii se vor bucura de toate drepturile conferite de nevoia lor de protecție specială și care sunt consacrate de lege. Drepturile enunțate de legislație trebuie să fie recunoscute tuturor copiilor, nefiind admise excepții, deosebiri sau discriminări bazate pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, apartenență culturală, avere, origine națională, opinie politică sau orice alte situație. În exercitarea drepturilor lor, copiii sunt egali, indiferent de situația lor personală sau a familiei.

2. Interesul superior al copilului; bunăstarea copilului.

Protecția specială acordată și facilitățile pe care legea, normele în general, trebuie să le prevadă

în folosul dezvoltării sănătoase și normale din punct de vedere fizic, moral, spiritual și social în

favoarea copilului, vor avea la bază un considerent hotărâtor- interesul superior al acestuia.

Dreptul la dezvoltare, izvorât din dreptul natural la viaþă, în condiții de demnitate și libertate, se

circumscrie acestui principiu, care este considerat piatră de temelie a oricărui demers pentru asigurarea bunăstării copilului.

3. Dreptul la un nume și o cetățenie.

Faptul natural al nașterii conferă persoanei, încă de la acest moment, unul din primele drepturi civile- dreptul de a avea și purta un nume. Raportându-se strict la comunitatea din care face parte, copilul are dreptul și la o cetățenie. Prin mijlocirea părinților, a reprezentantului legal sau a autorității, exercitarea acestui drept asigură practic legătura individului cu autoritatea statală corespondentă semenilor săi cu care conviețuiește.

4. Dreptul la securitate socială.

Complexitatea acestui drept rezidă, inclusiv din nevoia de asigurare a unei asistențe prenatale adecvate, de care să beneficieze și mama copilului. Acesta din urmă trebuie să se bucure de timp liber, să beneficieze de asistență medicală, hrană adecvată, având dreptul și la o locuință. Așadar, acest principiu consacră dreptul copilului și al mamei sale de a se bucura de protecție, atât înainte de naștere cât și în perioada postnatală. Este dreptul care are o lungime în timp ce depășește apriori durata fizicã a vieții copilului, drept ce se naște înaintea titularului său, s-ar putea spune.

5. Protecția specială pentru copilul dezavantajat din punct de vedere fizic, mental sau social.

Acest principiu, dublând practic dreptul la egalitate pentru toți copiii, asigură șanse egale celor care din cauza unei dizabilități pot fi marginalizați în societate. Mai mult decât atât, acest drept obligă societatea la o conduită mai mult decât protectivă față de acești copii, cărora trebuie să le asigure tratamentele recuperatorii necesare, educația și îngrijirea cerute de particularitățile situației lor.

6. Răspunderea pentru îngrijire, protecție, creștere și asigurarea dezvoltării revine părinților sau reprezentanților săi legali, după caz.

Dreptul la o familie este înglobat în acest principiu, care stabilește cu prioritate că părinții sunt primii responsabili de îngrijirea copilului. Familia trebuie să fie, ca regulă generală, mediul în care copilul trebuie sã se bucure de dragoste, securitate morală și materială și doar în caz de nevoie fiind admisă protecția alternativă. Statul trebuie să facă tot posibilul ajutând familia, pentru a preîntâmpina ajungerea în dificultate și va face tot posibilul ca mama să nu fie despărțită de copilul cu vârsta foarte fragedă, decât în cazul în care în interesul acestuia se impune măsura.

7. Dreptul la educație.

Exercitarea dreptului la educație, trebuie să confere copilului posibilitatea de a beneficia de gratuitate în învățământ, care să-i asigure acestuia o dezvoltare a aptitudinilor proprii și să-i cultive simțul răspunderii morale și sociale care să-i asigure o integrare deplină în societate ca membru util al acesteia. În educația și îndrumarea copilului, părinții trebuie să țină cont de interesul acestuia. Complementar educației și urmărindu-se același scop, copilul trebuie să beneficieze de activități recreative și să aibă condiții depline pentru joacă.

8. Prioritate la protecție și ajutorare.

Datorită situației sale deosebite, imaturitate fizică și mintală, comparativ cu alți membri ai societății, copilul trebuie să fie primul beneficiar al măsurilor de protecție sau ajutorare. Așadar, atunci când un grup, o colectivitate, are nevoie de protecție, primii membri ai acestei colectivități care vor fi beneficiari ai măsurilor protective vor fi copiii.

9. Protecție împotriva oricăror forme de neglijență, cruzime și exploatare.

Copilul trebuie să se afle departe de practicile crude, inumane, degradante sau oricare forme de exploatare. Nu trebuie să fie obiect al comerțului de orice fel și nu trebuie obligat să desfãșoare activități economice daunătoare sănătății, educației sau dezvoltării sale. Nu este exclus dreptul la muncă al minorului, însă acesta trebuie respectat cu strictețe în limitele capacităților sale intelective și fizice. Din acest motiv, autoritățile guvernamentale trebuie să stabilească o vârstă minimă corespunzătoare capacității copilului de a desfășura activități economice ușoare. Toate aceste măsuri trebuie luate în spiritul protejării unei dezvoltări normale din punct de vedere fizic, mental sau moral.

10. Protecția copilului față de toate actele sau practicile ce l-ar împinge către toate formele de discriminare.

Discriminarea religioasă, rasială ori fondată pe alte teme nu trebuie să fie parte a educației pe care copilul trebuie să o primească. Dimpotrivă, acestuia trebuie să i se cultive spiritul de întelegere, toleranță, prietenie, fraternitate și respect, cu sentimentul că este dator să-i folosească energia și talentul în beneficiul semenilor săi. Este bineînțeles faptul că respectul pentru valorile umanității trebuie insuflate prin grija părinților sau reprezentanților săi, după caz,

acestora revenindu-le sarcina de a veghea ca în nici un moment copilul să nu abdice de la acestea. Din dezvoltarea acestor principii generale, umanitatea, prin organismele sale cele mai reprezentative, a statuat existența și nevoia de recunoaștere universală a drepturilor pe care trebuie să le aibă copiii. Printre drepturile civile și politice pe care Convenția ONU privind drepturile copilului și alte acte internaționale le cuprinde, putem enumera:

• dreptul inerent la viață;

• dreptul la un nume, dreptul la o cetățenie și, în măsura posibilului, dreptul de a-și recunoaște părinții și a fi crescut de aceștia;

• dreptul de a-și păstra identitatea, inclusiv cetățenia, numele și

relațiile familiale;

• dreptul de a nu fi separat de părinții săi împotriva voinței sale, decât în condițiile impuse de interesul său;

• dreptul copilului separat de părinții săi de a avea relații sau contacte directe cu aceștia, afară de cazul în care acest fapt ar dăuna propriului interes;

• dreptul copilului la reîntregirea familiei, atunci când părinții săi se aflã în alt stat;

• dreptul copilului capabil de discernământ de a-și exprima liber opinia în problemele care-l privesc;

• dreptul la libertatea de exprimare, inclusiv libertatea de a căuta, a primi și a difuza informații și idei, în limitele consacrate de lege pentru respectarea ordinii publice, sănătății și moralei;

• dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și religie;

• dreptul la libertatea de asociere și la libertatea de reuniune pașnică;

• neintervenirea în viața personală a copilului, familiei, domiciliului și corespondenței sale și dreptul la respectarea onoarei și reputației sale;

• dreptul la informare.

Toate aceste drepturi enunțate de Convenția ONU, în raport cu autoritățile guvernamentale se transformă în obligații ale acestora pentru transpunerea lor in practică. Alături de aceste drepturi, Convenția enunță și drepturi din categoria celor economice, sociale și culturale: dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă; dreptul de a beneficia de securitate socială; dreptul la un nivel de viață suficient; dreptul la educație; dreptul la odihnă și la vacanță; dreptul de a fi protejat împotriva exploatării economice.

Pentru a se asigura cã aceste drepturi sunt respectate pentru toți copiii, autoritățile statelor au obligația instituirii unor sisteme de drept care, la nevoie, să se substituie chiar autorității părintești, atunci când este cazul. Instanța judecătorească este singura autoritate competentă să

se pronunțe cu privire la persoana care exercită drepturile și îndeplinește obligațiile părintești în situația în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinților săi. Tot ea stabilește modalitățile în care se exercită drepturile și se îndeplinesc obligațiile părintești, decăderea totală sau parțială din exercițiul acestor drepturi sau redarea exercițiului lor.

În toate cauzele acestea instanța ia în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului.

Instanța judecătorească se pronunță în cauzele de stabilire a unei măsuri de protecție în care părinții, ori numai unul dintre ei, sau alt reprezentant legal refuză să-și dea acordul cu privire la măsura de protecție, ori atunci când acest consimțământ nu poate fi obținut datorită lipsei părinților (necunoscuți, decedați, dispăruți), a decăderii lor din drepturile părintești sau în cazul în care aceștia au interese contrare intereselor copilului. Instanța se pronunță și în

cazul în care copilul care a împlinit 14 ani refuză să-și dea consimțământul cu privire la stabilirea unei măsuri de protecție specială.

În soluționarea cauzelor privind protecția copilului, inclusiv în cauzele privind adopția, chiar și cea internațională, competentă din punct de vedere teritorial este instanța de la domiciliul copilului sau în a cărei circumscripție acesta a fost găsit, când domiciliul acestuia nu este cunoscut.

Evoluția reglementărilor privind protecția vieții sexuale a minorului

Minorul și drepturile acestuia

Noile Coduri Penale și de Procedură Penală au intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, aducând o serie de modificări în modul în care infracțiunile și pedepsele sunt definite și aplicate.
Voi analiza regimul răspunderii penale a minorului, conform Noului Cod Penal.
In acest sens, delimitez ca prima regulă, definită la articolul 113, aliniatul 1, faptul că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.

În cazul minorului ce are vârsta între 14 ani și 16 ani, se va răspunde penal doar în situația în care se dovedește că fapta a fost sărvârșită cu discernământ, conform articolului 113, aliniatul 2.

În situația minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se poate lua o masură educativă privativă de libertate în situația în care acesta a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o masură educativă ce a fost executată ori a carei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat, sau în situația când pedeapsa prevazută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Mai mult, la articolul 115 se prevăd măsurile educative neprivative de libertate și măsurile educative privative de libertate, după cum urmează:

Măsurile educative

Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.

    Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
    a) stagiul de formare civică;
    b) supravegherea;
    c) consemnarea la sfârșit de săptămână;
    d) asistarea zilnică.

    Măsurile educative privative de libertate sunt:
    a) internarea într-un centru educativ;
    b) internarea într-un centru de detenție

Copilul are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale.
Copilul este înregistrat imediat după naștere și are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetațenie și, dacă este posibil, de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit, crescut și educat de aceștia.

Copilul are dreptul de a-și păstra cetațenia, numele și relațiile de familie, în condițiile prevăzute de lege, fără nici o ingerintate. Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identității sale sau de unele dintre acestea, instituțiile și autoritațile publice sunt obligate să ia de urgență toate măsurile necesare în vederea restabilirii identității.

Certificatul medical constatator al nașterii, atât pentru copilul născut viu, cât și pentru copilul născut mort, se întocmește în termen de 24 de ore de la naștere.
Î n situația copilului părăsit de parinți în alte unități sanitare, a cărui naștere nu a fost înregistrată, obligația de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea nașterii copilului revine serviciului public de asistența socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost părăsit acesta.
Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu parinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atasament.

Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viață de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

Copilul ai cărui părinți locuiesc în state diferite are dreptul de a întreține relații personale și contacte directe cu aceștia, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale.

Este interzisă orice acțiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viața intimă, privată și familial.

Participarea copilului în vârstă de pană la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimtământul scris al acestuia și al părinților sau, după caz, al altui reprezentant legal.

Copiii nu pot fi folosiți sau expuși de către părinți, reprezentanți legali, alte personae responsabile de creșterea și îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituții publice sau private, în scopul de a obține avantaje personale – instituționale sau de a influența deciziile autorităților publice.

Copilul are dreptul la libertate de exprimare. Părinții nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute expres de lege.

Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care il privește.

Copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.

Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului.

Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și de religie. Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimtământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să își aleagă singur religia.

Copilul are dreptul la libera asociere în structuri formale și informale, precum și libertatea de intrunire pasnică, în limitele prevăzute de lege.

Autoritățile administrației publice locale, unitățile de învătământ și alte instituții publice sau private competente iau măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute mai sus.

Copilul aparținând unei minorități naționale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viața culturală proprie, la declararea apartenenței sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum și dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alți membri ai comunității din care face parte.

Copilul aparținând minorităților naționale are dreptul să se exprime în limba maternă în procedurile care îl privesc.

Copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

Măsurile de disciplină a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legatură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoțională a copilului.

Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale.

Copilul este informat de către părinte – reprezentant legal asupra drepturilor și îndatoririlor ce ii revin, precum și asupra modalităților de exercitare și îndeplinire a acestora.

Îndatoririle copilului se stabilesc în funcție de vârsta și gradul de maturitate, fără ca acestea să conducă la încălcări ale drepturilor sale.

Precedentele legislative

Actul sexual cu un minor în Codul Penal de la 1864

În Codul Penal din 1864, infracțiunile contra vieții sexuale erau cuprinse în Titlul IV intitulat „Crime și delicte în contra particularilor”, secțiunea V denumită „Atentate contra bunelor moravuri”.

Infracțiunile contra vieții sexuale erau cuprinse de la articolul 263-268 iar infracțiunea de viol era denumită „atentat contra pudorii cu violență” (art. 264), incluzând în cuprinsul său atât acte sexuale normale săvârșite cu violență cât și acte de homosexualitate precum și acte de perversiune sexuală săvârșite cu violență.

Secțiunea V începe cu atentatul în contra pudorii (articolul 262 – articolul 266) și se continuă cu atentat la bunele moravuri (articolul 267 – articolul 271).

Actul încrimina ca împrejurări agravante următoarele situații:

– vârsta victimei era sub 15 ani împliniți (aliniatul 2 al articolului 264);

– existau anumite raporturi între făptuitori și victimă și anume: făptuitorii erau părinții

victimei; persoane cu autoritate asupra ei; institutori; stăpâni; funcționari ai unui cult; preoți;

călugări (articolul 265);

– violul era săvârșit de mai multe persoane (articolul 265);

– victima avea vârsta mai mică de 15 ani și se săvârșea de persoane între care existau

anumite raporturile de autoritate mai sus menționate;

– violul era urmat de moartea victimei, caz în care pedeapsa era închisoare pe viață (articolul

266).

În cadrul infracțiunilor contra vieții sexuale denumite atentate contra bunelor moravuri mai erau cuprinse următoarele fapte:

– corupția sexuală (articolul 267),

– adulterul (articolul 269),

– bigamia (articolul 271).

Din această categorie, ultimele două fapte privesc relațiile de familie și nu vizează în

principal relațiile sexuale dar au fost incluse în Codul Penal de la 1864 în secțiunea privind

infracțiunile care aduc atingere bunelor moravuri.

Actul sexual cu un minor în Codul Penal de la 1936

Noul Cod a fost adoptat doar la 18 martie 1936 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937 sub guvernarea liberală.

Cu privire la tehnica de redactare, Codul Penal din 1936 este remarcabil deoarece textele

sale sunt precise și clare, ca expresie a nivelului evoluat al științei penale.

În Codul Penal de la 1936 (Codul lui Carol I), infracțiunile contra vieții sexuale sunt

reglementate în Titlul XI denumit „Infracțiuni contra pudorii și bunelor moravuri”, cuprinzând două capitole:

– Capitolul I – Infracțiuni contra pudorii (articolul 419 – articolul 428),

– Capitolul II – Infracțiuni contra bunelor moravuri (articolul 429 – articolul 433).

Codul penal de la 1936 păstrează clasificarea infracțiunilor contra vieții sexuale în atentate contra bunelor moravuri și contra pudorii doar că le sistematizează altfel în cadrul titlului. În plus folosește noțiunea de viol la articolul 419 aliniatul 1, arătând că, comite delictul de viol:

1. Bărbatul care prin viol sau amenințare constrânge o persoană de orice sex să aibă cu el

raport sexual;

2. Bărbatul care, profitând de starea de inconștiență a unei persoane de orice sex sau

neputința acesteia de a-și exprima voința ori de a se apăra, are cu ea raport sexual, în afara

căsătoriei, indiferent dacă el sau altcineva a produs această stare.

Ca atare, Noul Cod nu a delimitat raporturile sexuale normale săvârșite prin violență de actele de homosexualitate comise cu violență.

Codul Penal încrimina la articolul 419 alininiatul 1 atât actele de violență între persoane de același sex săvârșite cu violență cât și „inversiunea sexuală” la articolul 420.

S-a arătat în doctrină că, în cazul în care expresiei de „inversiune sexuală” din articolul 420 i s-ar da accepțiunea ei proprie, ar însemna că asemenea fapte erau încriminate în două texte, în aricolul 419 și articolul 420, ceea ce nu este de conceput. Rezultă că expresia de „inversiune sexuală” folosită în articolul 420 trebuie înțeleasă ca fiind doar acte de perversiune cu violență distinct de viol, iar la articolul 431 erau sancționate actele de inversiune sexuală fără violență săvârșit între persoane de același sex.

La articolul 426 era reglementată o circumstanță agravantă și anume pentru situația în care survenea moartea victimei după viol sau după actele de perversiune cu violență, caz în care

pedeapsa era muncă zilnică pe viață.

La aliniatul 2 al articolului 419 erau prevăzute și alte circumstanțe agravante:

– Victima era mai mică de 14 ani, care se regăsea și în Codul Penal de la 1864;

– Victima a rămas gravidă sau i s-a transmis o boală venerică, prevedere nou introdusă de

acest Cod;

La articolul 422 erau reluate circumstanțele agravante prevăzute în Codul Penal de la 1864 când fapta s-a săvârșit:

– De un ascendent sau descendent (Codul Penal anterior reglementa doar posibilitatea

săvârșirii de către un ascendent);

– De un tutore, curator, medic curant, stăpân, duhovnic.

– De mai multe persoane asupra aceleiași victime.

Din categoria infracțiunilor asupra vieții sexuale săvârșite fără violență erau reglementate:

– Atentat fraudulos la pudoare (articolul 423), pentru situația când, substituindu-se altei persoane,

autorul profită de eroarea în care se găsește o femeie și are cu ea raport sexual;

– Seducția (articolul 424) constând în promisiuni formale de căsătorie care determină pe o

persoană de sex feminin mai mare de 18 ani să aibă raporturi sexuale cu o persoană de sex

masculin, spre deosebire de codul din 1864 care nu încrimina fapta de seducție;

– atentat la pudoare prin abuz de putere (articolul 425) realizat de un subiect calificat, funcționar

public, care avea raport sexual sau de inversiune sexuală cu o persoană arestată, deținută, aflată, în virtutea funcției, sub paza sa sau i-a fost încredințată în executarea unei măsuri de către o autoritate competentă.

Articolul 427 prevede un caz de nepedepsire a infractorului pentru situația în care, înainte de

rămânerea definitivă a hotărârii a intervenit căsătoria între autor și victimă. Este o prevedere nouă față de Noul Cod.

Textul din articolul 419 încriminând violul face referire expresă la raporturi sexuale comise prin

violență, în afara căsătoriei, eliminând astfel posibilitatea ca soția făptuitorului să poată fi subiect

pasiv al infracțiunii.

Se consideră că pentru soție raportul sexual este o îndatorire conjugală a cărei îndeplinire

soțul o poate obține chiar și prin constrângere. În sprijinul acestei idei s-a argumentat că, prin

căsătorie, soția și-a dat consimțământul la acte sexuale cu soțul său.

Față de Codul Penal anterior, Noul Cod nu mai cuprinde între aceste capitole bigamia, incestul

și adulterul pe care le-a inclus în titlul următor intitulat „Delicte contra familiei”.

Actul sexual cu un minor în Codul Penal de la 1968

În Codul penal de la 1968, infracțiunile privitoare la viața sexuală au fost cuprinse în Titlul II intitulat „Infracțiuni contra persoanelor” la Capitolul III denumit „Infracțiuni privitoare la viața sexuală”.

În capitolul menționat au fost încriminate o serie de fapte care se referă la viața sexuală a

persoanelor și care pot fi grupate astfel:

– fapte de constrângere la raport sexual ori de exploatare a stării de inconștiență sau a

neputinței de a se apăra sau consimți la un asemenea raport (violul),

– determinarea unei persoane la raport sexual prin exploatarea lipsei de experiență și

impulsivității sexuale (raport sexual cu o minoră),

– determinare la raport sexual prin acțiuni de ademenire, seducție a victimei (seducție),

– fapte de pervertire a pudorii la un minor (corupție sexuală),

– săvârșirea de relații de sexuale anormale ori împotriva acestei naturi, relații sexuale între

persoane de același sex (perversiunea sexuală și incestul).

Spre deosebire de Codul penal de la 1936 care împărțea infracțiunile privitoare la viața

sexuală în două categorii: atentate în contra pudorii și atentate în contra bunelor moravuri, Codul

Penal de la 1968 le-a grupat într-o singură categorie fără o altă subîmpărțire, considerând că toate

aceste infracțiuni au o trăsătură comună și anume se referă la viața sexuală a persoanei.

Articolul 197 definește violul în mod diferit de codul anterior care prevedea că violul se poate

comite împotriva unei persoane de orice sex.

Elemente de drept comparat

Legislația franceză

Legislația franceză pedepsește orice act de penetrare sexuală de orice natură ar fi el, săvârșit asupra unei persoane prin violență, constrângere, amenințare sau surprindere, constând în infracțiunea de viol.Circumstanțele agravante ale acestei infracțiuni se realizează când s-a soldat cu o mutilare sau o infirmitate permanentă ori când este săvârșit asupra unui minor sub 15 ani ori când este săvârșit asupra unei persoane a cărei vulnerabilitate deosebită se datorează vârstei, unei boli, unei infirmități, unei deficiențe fizice sau psihice, sau stării de graviditate, este aparentă sau cunoscută de autor sau când este săvârșit de un ascendent legitim, natural sau adoptiv, sau de către oricare altă persoană având autoritate asupra victimei, când este săvârșit de o persoană care abuzează de autoritatea ce i-o conferă funcțiile sale sau când este comis de mai multe persoane acționând în calitate de autor sau complice ori când este săvârșit cu folosirea sau sub amenințarea unei arme. Fapta este mult mai gravă și se pedepsește corespunzător când a determinat decesul victimei. Violul se pedepsește cu închisoarea pe viață când este precedat, însoțit sau urmat de torturi sau acte de bărbărie.

Legea prevede pedepsirea agresiunilor sexuale, altele decât viol, iar când a fost urmată de rănire sau leziune, ori când este săvârșită de un ascendent legitim, natural sau adoptiv, sau de către oricare altă persoană având autoritate asupra victimei, sau când este săvârșită de o persoană care abuzează de autoritatea ce i-o conferă funcțiile sale, ori când este comisă de mai multe persoane acționând în calitate de autor sau complice sau când este săvârșită cu folosirea sau sub amenințarea unei arme, pedeapsa este mai gravă. Alte circumstanțe agravante se referă la agresiunile sexuale, altele decât violul,când sunt impuse unui minor de 15 ani ori unei persoane a cărei vulnerabilitate deosebită se datorează vârstei, unei boli, unei infirmități, unei deficiențe fizice sau psihice, sau stării de graviditate, este aparentă sau cunoscută de autor.

Legislatia italiană

Legea italiană pedepsește orice persoană care, prin violență sau amenințare sau prin abuz de putere constrânge pe cineva să întrețină sau să suporte acte sexuale ori instigă pe cineva să întrețină sau să suporte acte sexuale, abuzând de condițiile de inferioritate fizică sau psihică a persoanei vătămate în momentul faptei ori înșelând persoana vătămată deoarece vinovatul s-a substituit unei alte persoane.

Legea prevede pedepse mai grave în cazul în care faptele anterior menționate sunt comise față de persoana care nu a împlinit 14 ani, ori făcând uz de arme sau de substanțe alcoolice, narcotice sau stupefiante sau de alte instrumente sau substanțe care lezează grav sănătatea persoanei vătămate ori dacă subiectul activ este o persoană travestită sau care simulează calitatea de funcționar public sau de însărcinat cu o funcție publică, ori asupra unei persoane supusă oricum la privări de libertate personală, sau dacă subiectul pasiv nu a împlinit 16 ani, iar vinovatul este un strămoș, părintele chiar și adoptiv. Pedeapsa este mai gravă dacă fapta este comisă față de persoana care nu a împlinit 10 ani. Legiuitorul italian prevede pedepsirea întreținerii de relații sexuale cu persoana care, în momentul faptei nu a împlinit 14 ani sau nu a împlinit 16 ani, iar vinovatul este ascendentul, părintele fie și adoptiv sau o altă persoană căreia, din motive de îngrijire, educație, învățare, supraveghere sau pază, îi este încredințat sau care are cu acesta din urmă o relație de conviețuire.

De asemenea, este reglementată o cauză de nepedepsire în cazul minorului care întreține relații sexuale cu un minor care a împlinit 13 ani, dacă diferența de vârstă dintre subiecți nu depășește 3 ani. Întreținerea de relații sexuale în prezența minorului în vârstă de 14 ani în scopul de a-l pune să asiste constituie în viziunea reglementărilor italiene infracțiune de corupere de minori.

Legislația germană

Instanța germană aplică pedeapsa cu închisoarea de până la 5 ani sau o amendă persoanei care întreține raporturi sexuale cu o persoană sub 16 ani care i-a fost încredințată spre educare, instruire sau îndrumare ori cu o persoană sub 18 ani care i-a fost încredințată spre educare, instruire sau îndrumare sau care îi este subordonată în cadrul relațiilor de serviciu sau de muncă, și care face astfel abuz de relațiile de educație, instruire, îndrumare, de serviciu și de muncă sau cu propriul copil, natural sau adoptat, care n-a împlinit încă 18 ani, sau persoanei care îl obligă pe protejatul său să întrețină raporturi sexuale cu ea. Dacă o persoană, folosind abuziv de relațiile de consiliere, îngrijire sau îndrumare, întreține raporturi sexuale cu o persoană care i-a fost încredințată spre consiliere, îngrijire sau îndrumare datorită unei boli mintale sau psihice, inclusiv a unei boli cauzată de dependența de o anumită substanță, sau o obligă pe aceasta să întrețină raporturi sexuale cu ea, persoana respectivă primește pedeapsa cu închisoarea de până la 5 ani sau o amendă. Aceeași pedeapsă primește și persoana care, folosind abuziv relația medicală, întreține raporturi sexuale cu o persoană care i-a fost încredințată pentru un tratament psihoterapeutic sau care o obligă pe aceasta să întrețină raporturi sexuale cu ea. Întreținerea de raporturi sexuale cu o persoană sub 14 ani sau obligarea acestei persoane să întrețină relații sexuale, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de până la 5 ani sau o amendă. Aceeași pedeapsă primește și persoana care îl convinge pe un minor să întrețină raporturi sexuale cu o terță persoană sau să accepte ca o terță persoană să întrețină raporturi sexuale cu el ori persoana care întreține raporturi sexuale cu un minor, ori îl obligă pe un minor să întrețină raporturi sexuale cu ea sau influențează un minor prin faptul că-i arată fotografii pornografice sau îi pune să audieze benzi cu conținut pornografic, sau printr-un limbaj obscen.

Legiuitorul german prevede pedepsirea oricărei persoane care are peste 18 ani și întreține raporturi sexuale cu un minor sau întreține ori îl obligă pe acesta să întrețină cu el raporturi sexuale ce presupun o penetrare, ori dacă fapta a fost săvârșită de mai multe persoane sau făptuitorul a cauzat prin comiterea acestei fapte o vătămare gravă a sănătății sau a dezvoltării fizice și psihice a minorului sau făptuitorul a mai fost condamnat în ultimii 5 ani pentru o infracțiune asemănătoare. Legea prevede circumstanțe agravante dacă intenția persoanei a fost de a fabrica niște înscrisuri pornografice pe care să le răspândească, ori dacă prin săvârșirea infracțiunii se cauzează minorului o vătămare gravă a sănătății sau se pune viața minorului în pericol.

Legea germană pedepsește persoana care întreține cu victima raporturi sexuale sau altfel de raporturi sexuale sau o obligă pe aceasta să întrețină cu el raporturi sexuale care o înjosesc pe victimă în mod deosebit, în special când aceste relații presupun o penetrare, ori dacă fapta a fost săvârșită de mai multe persoane sau făptuitorul a cauzat prin comiterea acestei fapte o vătămare gravă a sănătății sau a dezvoltării fizice sau psihice a victimei.

Capitolul II. Infracțiunea de act sexual cu un minor

Conținutul legal și caracterizarea infracțiunii de act sexual cu un minor

Noțiune

Este infracțiunea constând în raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani.

Constituie forme agravante ale infracțiunii săvârșite în următoarele împrejurări:

Asupra unui minor care nu a împlini vârsta de 13 ani;

De un major cu un minor cu vârsta între 13 și 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori infruența sa asupra victimei;

Fapta comisă asupra unui minor care este rudă în linie directă, frate sau soră cu făptuitorul;

Fapta comisă asupra minoului care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

Fapta comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

În toate cazurile consimtământul victimei la întreținerea actului sexual trebuie să fie valabil exprimat; astfel, se instituie o protecție specială a minorilor, consimțământul acestora neînlăturând tipicitatea faptei, întrucât ceea ce prezintă importanță este vârsta de la care o persoană poate întreține în mod licit un act sexual cu un minor cu consimtământul acestuia. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu în toate cazurile.

Practicarea actelor sexuale de către persoanele aflate în vârstă fragedă poate avea consecințe negative în ceea ce privește dezvoltarea lor fizică și psihică.

Pe de altă parte, datorită naivității și lipsei lor de experiență, asemenea persoane pot fi determinate să accepte actele sexuale.

Constituie infracțiune potrivit articolului 198 Cod Penal, actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, precum și actul sexual , de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex între 15 și 18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator, ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa. Fapta este mai gravă dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei.

Prima faptă și a treia faptă de mai sus prezintă o graviditate mai mare dacă au fost săvârșite în scopul producerii de material pornografice ori, dacă pentru realizarea acestui scop, a fost folosită constrângerea.

Fapta este mai gravă dacă actul sexual cu persoana care nu a împlinit 15 ani a fost săvârșit în condițiile articolului 197 aliniat 2 litera b), ori dacă faptele referitoare la ambele categorii de victime au avut ca urmare moartea victimei.

Conținutul infracțiunii

Obiectul infracțiunii

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la apărarea libertații și inviolabilității sexuale a persoanei, indiferent de sex, în perioada minoritații.

Legiuitorul are în vedere că la această vârstă persoana nu are suficientă experiență și nici destulă rezistență pentru a se apăra împotriva celui care ar încerca să-i exploateze naivitatea. Pe de altă parte, începerea timpurie a vieții sexuale poate avea consecințe grave atât pentru dezvoltarea fizică și morală a minorului, cât și pentru copiii care s-ar naște din aceste raporturi.

Obiectul material este corpul persoanei minore indiferent de sex, cu care subiesctul activ a întreținut un act sexual.

Subiecții infracțiunii

Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană. Participația penală este posibilă sub toate formele. În cazul actului sexual cu o persoană având vârsta între 15-18 ani, subiectul active trebuie să aibă calitatea de tutore, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor, educator (subiect activ calificat). Participația penală este posibilă în toate formele : coautoratul, instignarea sau complicitatea. În cazul coautoratului, dacă legea impune o anumită calitate a autorului, este necesar ca toți participanții să aibă această calitate.

Subiect pasiv nu poate fi decât o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani sau o persoană cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani și care se află în anumite relații speciale cu subiectul activ al infracțiunii (subiect pasiv calificat). Dacă legea nu arată limita minimă de la care persoana este susceptibilă să devină subiect pasiv al infracțiunii, se admite că acestă limită este în legatură cu momentul când victima dobândește capacitatea de a avea o relatie sexuală. Dacă victima, datorită vârstei fragede, prin constrângere sau profitându-se de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința, nu avea posibilitatea de a consimți, fapta va constitui viol.

În situația în care vârsta minorului este foarte fragedă și rezultă dintr-o expertiză medico- legală psihiatrică lipsa posibilității de a-și exprima un consimtământ valabil pentru întreținerea unui act sexual de orice natură, se va reține săvârșirea infracțiunii de viol (de pildă, fapta unui major care întreține un raport sexual cu un minor de 6 ani).

Nu se consideră calitate de subiect pasiv a persoanei minore căsătorite cu dispensă de vârstă, care astfel dobândește capacitate deplină de exercițiu; tot astfel, nu este subiect pasiv minorul de 16 ani căruia i s-a recunoscut în mod anticipat de către instanța de tutelă capacitatea deplină de exercițiu.

Conținutul constitutiv

Latura obiectivă

Infracțiunea presupune sub aspectul laturii obiective, un act sexual realizat de făptuitor, o persoană de sex opus care nu a împlinit vârsta de 15 ani, în prima ipoteză, iar în a doua ipoteză, cu o persoană de sex opus în vârstă de la 15 la 18 ani. Actul sexual nu se relizează împotriva voinței persoanei de sex opus, ca în cazul violului, ci cu consimțământul acesteia. Legiuitorul însă, urmărind să ocrotească persoanele în vârstă de sub 18 ani chiar împotriva voinței lor, a considerat acest consimțământ nevalabil. Existența consimțământului victimei la act sexual cu făptuitorul deosebește infracțiunea de act sexul cu un minor de infracțiunea de viol, în cazul căreia actul sexual se realizează fără consimțământul persoanei de sex opus. Astfel, cel ce realizează un act sexual cu o persoană de sex opus care nu a împlinit vârsta de 15 ani, în constrângere, săvârșește un viol și nu infracțiunea de act sexual cu un minor. Dacă în momentul realizării actului sexual persoana împlinise vârsta de 15 ani, fapta nu constituie infracțiune. Textul legii nu conține nici o precizare în ceea ce privește limita minimă a vârstei victimei. În lipsa unei precizări a legii a fost exprimată si opinia că săvârșirea faptei asupra unei persoane mai mică de 12 ani ar constitui infracțiunea de viol, făptuitorul profitând, într-un asemenea caz, de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința. Acest punct a rămas izolat, practica judiciară considerând că în această privintă nu poate fi stabilit un criteriu absolut legat de vârstă. Într-adevăr starea de neputință a victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința trebuie stabilite numai în concret, deoarece este posibil ca o persoană în vârstă de peste 12 ani să se găsească într-o asemenea stare, după cum este tot atât de posibil ca o persoană mai mică de 12 ani să aibă aptitudinile de a se apăra și de a-și exprima voința. Dacă persoana de sex opus împlinise vârsta de 18 ani, fapta nu mai constituie infracțiune. Este necesar ca faptuitorul, care are calitatea de tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor să se folosească de calitatea sa. Prin urmare nu este suficient ca actul sexual să aibă loc cu consimțământul persoanei de sex opus, ci se mai cere ca făptuitorul să fi opținut acest consimtământ, folosindu-se de calitatea pe care o avea și care îi crea un ascendent asupra victimei. Dacă făptuitorul nu s-a folosit de calitatea sa, fapta nu constituie infracțiune.

Elementul material: întreținerea unui raport sexual , act sexual oral sau anal ori a oricăror acte de penetrare vaginală sau anală cu un minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani de sex diferit sau de același sex (infracțiune comisivă).

Noul Cod Penal a reglementat infracțiunea de act sexual cu un minor pornind de la ideea de act de penetrare, așa încât în conținutul acestei infracțiuni se va include raportul sexual: actul de conjuncție a organului sexual masculin cu cel feminin; Actul sexual oral sau actul sexual anal, indiferent dacă acestea sunt între persoane de același sex sau între persoane de sex diferit; Actele de penetrare vaginală sau anală indiferent de modalitatea în care acestea sunt realizate; nu prezinta importanță dacă actele de penetrare vaginală sau anală au fost comise de făptuitor sau dacă acesta a obligat victima să procedeze în acest sens.

Actul sexual este liber consimțit de ambele persoane.

Nu prezintă importanță dacă actul sexual cu un minor a fost sau nu determinat de oferirea sau darea de bani sau de alte foloase de făptuitor, direct sau indirect, victimei, acest aspect urmând să fi avut în vedere la individualizarea pedepsei; fapta este încriminată inclusiv în situația în care minorul practică prostituția; în acest caz, subiectul activ al infracțiunii este persoana care cumpără serviciile sexuale ale persoanei care practică prostituția, știind că este minoră;

Poate fi reținută în concurs ideal cu infracțiunea de corupere sexuală a minorilor. Dacă în urma unui act sexual cu un minor se produce intenționat vătămarea corporală sau moartea minorului se va reține concursul între act sexual cu un minor și loviri sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Noul Cod Penal reglementează o cauză de nepedepsire a făptuitorului care a întreținut un act sexual cu un minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani dacă diferența de vârstă între victimă și făptuitor nu este mai mare de 3 ani. Urmarea imediată: starea de pericol rezultată din încălcarea libertății sexuale a minorului; Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă

Infracțiunea de act sexual cu un minor se săvârșește cu intenția directă. Conform articolului 198 aliniatul 1 din Codul Penal, făptuitorul trebuie să cunoască, în momentul săvârșirii faptei, împrejurarea că victima nu a împlinit vârsta de 15 ani. Eroarea cu privire la această împrejurare îi înlătură răspunderea penală. Totodată făptuiorul trebuie să cunoască, în momentul săvârșirii faptei, atât împrejurarea că victima este în vârstă între 15 și 18 ani, cât și împrejurarea că acesta a consimțit la actul sexual datorită folosirii de către el a calitații sale speciale. Nerecunoașterea oricăreia dintre aceste împrejurări înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Fapta se săvârșește numai cu intenție directă. Pentru a exista intenție se cere ca făptuitorul să fi cunoscut vârsta victimei sau să fi acceptat eventualitatea că victima ar putea avea vârsta respectivă. Dacă victima, având o constituție fizică robustă, un corp dezvoltat și prezentându-se celor din jur ca având o vârstă mai mare, a creat convingerea făptuitorului că are o vârstă mai mare, vor opera prevederile articolului 51, aliniat 1 din Codul Penal; eroarea cu privire la vârsta minorului înlătură caracterul penal al faptei; nu interesează mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită activitatea infracțională, cu excepția situației în care fapta a fost săvâșită în scopul producerii de materiale pornografice, când se va reține varianta agravantă.

Forme. Modalități. Sancțiuni.

Forme

Actele de pregătire, deși posibile, nu se pedepsesc; tentativa la această infracțiune se pedepsește. Există tentativă când actele de executare sunt întrerupte din motive independente de voința făptuitorului (tentativa imperfectă). Tentativa perfectă nu este posibilă. Consumarea infracțiunii are loc în cazul în care s-a realizat actul sexual.

Repetarea actului sexual cu aceeași ocazie constituie o infracțiune unică în forma unității naturale. Repetarea în ocazii diferite, dar în realizarea aceleiași intenții delictuoase, constituie o infracțiune unică continuată. Actele premergătoare și tentativa în formă imperfectă sunt posibile dar nu sunt încriminate. Totuși fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu împlinit vârsta de 13 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act sexual dintre cele prevăzute la articolul 220 din Noul Cod Penal, inclusiv atunci când propunerea a fost facută prin mijloacele de transmitere la distanță , constituie infracțiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale.

Infracțiunea se consumă în momentul întreținerii raportului sexual, actului sexual oral sau anal, respectiv a oricărui act de penetrare vaginală sau anală cu minorul. Poate fi săvârșită în formă continuată, când se epuizează la momentul săvârșirii ultimului act de executare.

Modalități

Infracțiunea se comite în două modalități normative, după cum victima are vârsta sub 15 ani sau este o persoană între 15 și 18 ani, iar fapta este săvârșită de tutore sau curator sau de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa.

Fapta prezintă mai multe modalități agravante. Constituie infracțiunea de act sexual cu un minor în formă agravantă, dacă actul sexual a fost determint de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei. Se dorește astfel protejarea vieții sexuale a minorilor prin încriminarea mai gravă a faptelor de corupere a acestora. Se are în vedere faptul că, în această etapă a vieții, minorul este în formare, neavând o reprezentare clară asupra vieții sexuale și putând fi ușor ademenit prin promisiuni de bani sau alte foloase. Pe de altă parte, se are în vedere periculozitatea sporită a făptuitorului care uzează de asemenea mijloace pentru întreținerea de acte sexuale cu un minor.

Faptele prevăzute prezintă o gravitate sporită dacă au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice. Fapta este și mai gravă dacă, pentru realizarea acestiu scop, s-a folosit constrângerea. Constrângerea se efectuează prin orice mijloace, având o sferă mai extinsă decât cea prevazută în articolul 46 Cod Penal. De asemenea, dacă valoarea periclitată prin activitatea făptuitorului, în cazul constrângerii din articolul 46 Cod Penal, ar putea sa fie numai o valoare legată de persoana omului (viața, sănătatea, integritatea corporală, libertatea etc.), poate fi orice valoare de interes deosebit pentru cel constrâns, inclusiv valorile de ordin patrimonial.

Constrângerea se folosește pentru realizarea de materiale pornografice. Dacă se folosește constrângerea și pentru întreținerea actului sexual, se vor realiza elemente constitutive ale infracțiunii de viol, nu cele ale infracțiunii de act sexual cu un minor.

Infracțiunea de act sexual cu un minor în modalitațile normative are ca modalitate agravantă împrejurarea (când victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului). Ambele modalitați normative au o formă agravantă comună, și anume când s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății. De asemenea, ambele modalități normative au ca agravanță comună împrejurarea că fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

Fomele agravante.

Raport sexual oral sau anal, respectiv oricare act de penetrare vaginală sau anală comis cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani. Este necesar ca făptuitorul să fi știut că victima nu împlinise vârsta de 13 ani. În situația în care vârsta minorului este foarte fragedă și rezultă dintr-o expertiză medico-legală psihiatrică lipsa posibilitații de a-și exprima un consimțământ valabil pentru întreținerea unui act sexual de orice natură, se va reține săvârșirea infracțiunii de viol.

Noul Cod Penal reglementează în articolul 220 o cauză de nepedepsire a făptuitorului care a întreținut un act sexual cu un minor cu vârsta sub 13 ani dacă diferența de vârstă între victimă și făptuitor nu este mai mare de 3 ani.

Raport sexual, act sexual oral sau anal, respectiv oricare act de penetrare vaginală sau anală comis de un major cu un minor cu vârsta între 13 și 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influența victimei. Subiectul activ nemijlocit este calificat fiind întotdeauna o persoană majoră care are autoritate ori influență asupra minorului și care abuzează de acest ascendent pe care îl are asupra minorului sau de încrederea pe care i-o acordă minorul.

Raporturile de autoritate pot îmbrăca orice formă și oferă posibilitatea unei persoane să controleze, să sancționeze sau să recompenseze material sau emoțional minorul.

Nu prezintă importanță diferența de vârstă între major și minor, aceasta putând fi și mai mică de 3 ani, cauza de nepedepsire nefiind aplicabilă în cazul acestei variante agravante.

Raport sexual, act sexul oral sau anal, respectiv oricare act de penetrare vaginală sau anală comis asupra unei rude în linie directă, frate sau soră. Reprezintă o variantă agravantă atât a formei tip ori a celorlalte două agravante anterioare.

Raport sexual, act sexual oral sau anal, respectiv oricare act de penatrare vaginală sau anală comis asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului. Reprezintă o variantă agravantă atât a formei tip ori a celorlante două forme agravante anterioare.

Îngrijirea făptuitorului: persoanele care se ocupă de îngrijirea victimei indeferent de forma în care sunt angajați;

Ocrotirea făptuitorului: tutorele, curatorul, părintele natural sau cel care a adoptat victima;

Educarea făptuitorului: profesor;

Paza făptuitorului: persoanele care au atribuția de a asigura paza celor privați de libertate în executarea unei pedepse, măsuri educative privative de libertate sau a unei măsuri de siguranță;

Tratamentul făptuitorului: doctor, asistent medical, terapeut, etc.

Se va reține această agravantă și în cazul în care numai complicele sau instigatorul au calitățile enumerate mai sus.

Raport sexual, act sexual anal sau oral, respectiv oricare act de penetrare vaginală sau anală comis în scopul producerii de materiale pornografice. Reprezintă o variantă agravantă atât a formei tip ori a celorlante două agravante anterioare prevăzute de articolul 220 aliniatul 2 sau 3 din Noul Cod Penal. Nu este necesar pentru reținerea acestei forme agravate să se fi produs materiale pornografice, ci ca fapta să fie săvârșită în scopul producerii lor.

Forma agravantă a infracțiunii de act sexual cu un minor constând în actul sexual cu un minor săvârșit în scopul producerii de materiale pornografice prin sisteme informatice, nu este absorbită în infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice definită ca producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice întrucât pe de altă parte, forma agravată a infracțiunii de act sexual cu un minor presupune numai existența scopului producerii materialelor pornografice, indiferent dacă acest scop a fost sau nu realizat, iar pe de altă parte, infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice nu presupune, în mod necesar, întreținerea unui act sexual cu un minor.

Sancțiuni

Actul sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și actul sexual cu o persoană cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani.

În modalitate agravantă, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă faptele au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă, pentru realizarea acestui scop, s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

În modalitațile agravante, pedeapsa este închisoare de la 5 la 18 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani. În toate cazurile se aplică și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Conform Noului Cod Penal pedeapsa pentru forma tip este închisoarea de la 1 la 5 ani. În cazul variantelor agravante pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Cauza specială de nepedepsire

Potrivit articolului 220 aliniatul 5 din Noul Cod Penal, se va apela cauza de nepedepsire atunci când:

Diferența de vârstă dintre subiecții implicați în întreținerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori a oricăror acte de penetrare vaginală sau anală cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani de sex diferit sau de același sex nu depășește 3 ani; astfel, în vederea evitării situațiilor ca relațiile amoroase juvenile să se transforme în afaceri penale, Noul Cod Penal a stipulat că, în principiu, actele de penetrare sexuală comise între minori cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani sunt fapte tipice care însă nu atrag răspunderea penală în ipoteza în care diferența de vârstă dinte participanți este mai mică de 3 ani;

Diferența de vârstă dintre subiecții implicați în întreținerea unui raport sexual, act sexual oral sau anal ori a oricăror acte de penetrare vaginală sau anală cu o persoană cu vârsta mai mică de 13 ani de sex diferit sau de același sex nu depășește 3 ani.

Capitolul III. Aspecte complementare privind infracțiunea de act sexual cu un minor

Delimitarea infracțiunii de act sexual cu un minor de alte infracțiuni

Violul

Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința, sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi .

Cu aceeași pedeapsă se sancționează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condițiile aliniatului 1.

Pedeapsa este închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 15 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală .

Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoare de la 7 la 15 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi . Acțiunea penală pentru fapta prevazută în aliniatul 1 și 2 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Tentativa la infracțiunile prevăzute în aliniatul 1 și 3 se pedepsește.

Agresiunea sexuală

Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în articolul 216, cu o persoană săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori profitând de această stare, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 15 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală .

Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoare de la 7 la 15 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi .

Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârșirea actelor sexuale prevăzute în articolul 216 aliniatele 1 și 2, fapta constituie viol.

Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în aliniatul 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Tentativa la infracțiunile prevăzute în aliniatele 1 și 2 se pedepsește.

Coruperea sexuală a minorilor

Comiterea de către un major împreună cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, a unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în articolul 218, precum și determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

Actul sexual de orice natură săvârșit de un major în prezența unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibitionist ori la spectacole sau reprezentații în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum și punerea la dispoziția acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Racolarea minorilor în scopuri sexuale

Propunerea făcută de către un major, prin intermediul tehnologiilor de comunicare și informare, pentru a întâlni un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani,în scopul comiterii unui act din cele prevăzute în articolul 218 sau 219, dacă propunerea a fost acceptată de către minor, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Hărțuirea sexuală

Pretinderea, în mod repetat, de favoruri de natură sexuală, în cadrul unei relații de muncă sau a unei relații similare, dacă prin această victimă a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Actiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Astfel, violul a fost reglementat pornind de la ideea de act de penetrare, astfel încât în conținutul acestei infracțiuni se va include raportul sexual în întelesul pe care această sintagmă l-a cunoscut în mod tradițional în dreptul nostru, acela de conjuncție a organului sexual masculin cu cel feminine, actul sexual oral și respectiv actul sexual anal, indiferent dacă în aceste ultime cazuri este vorba de un act heterosexual sau homosexual.

De asemenea, au fost incluse în conținutul infracțiunii de viol și actele de penetrare vaginală sau anală, realizate în alte modalitați (prin introducere de obiecte, degete etc.).

Astfel definit, violul acoperă toate actele de penetrare, indiferent dacă au fost comise de agresor asupra victimei sau dacă victima a fost obligată să facă acest lucru. Definiția infracțiunii de viol a fost în acest mod concepută având în vedere reglementările din Codul Penal spaniol (articolul 179), portughez (articolul 164), german (articolul 177), austriac (articolul 201), francez (articolele 222-223), precum și aspectele evidențiate de doctrina și jurisprudența din aceste state în aplicarea textelor citate.

În privința formelor agravante s-a realizat și de această dată o simplificare a reglementării renuntându-se la acele elemente de agravare care pot fi valorificate corespunzator în cadrul individualizării judiciare.

De asemenea, unele dintre agravante au fost reformulate, așa cum s-a întamplat în cazul comiterii faptei asupra unei victime care este rudă în linie directă, frate sau soră cu făptuitorul, pentru a rezulta cu claritate ca această faptă absoarbe incestul, punând astfel capăt incertitudinilor din practica judiciară cu privire la acest aspect.

În ceea ce privește infracțiunea de agresiune sexuală, aceasta va fi incidenta în cazul altor acte de natura sexuală decât cele prevăzute de articolul 216, cu alte cuvinte acte care nu presupun penetrare sau act sexual oral (acte de masturbare etc.), săvârșite sub imperiul constrâgerii sau al stărilor asimilate acesteia.

Criteriul de distincție între viol și agresiunea sexuală sub aspectul elementului material se regăsește și în cazul următoarelor două infracțiuni, actul sexual cu un minor și respectiv coruperea sexuală de minori. Astfel, dacă actul presupune penetrare sau act sexual oral, vom fi în prezența actului sexual cu un minor, iar dacă este vorba de alte acte de natură sexuală fapta se va încadra ca și corupere de minori.

În privința vârstei minorului, s-a considerat, la fel ca în alte legislații europene, că trebuie diferențiată vârsta subiectului pasiv după cum este vorba de protecția integrității sexuale a minorului în raporturile cu un major sau cu alt minor. Astfel, în privința actului sexual comis de un major cu un minor s-a păstrat limita actuală de vârstă (15 ani), fiind diferențiată și sancțiunea în raport de vârsta minorului, după cum acesta a împlinit sau nu 13 ani. Răspunzând obligației asumate prin semnarea acestei convenții a fost reglementată și infracțiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale (articolul 220) .

La rândul său, hărțuirea sexuală din legea veche a cunoscut o nouă sistematizare, prin crearea a două texte. Primul care cuprinde hărtuirea propriu-zisă, comisă prin acte repetate și care creează pentru victimă o situație intimidantă sau umilitoare, a fost inclus în acest capitol (articolul 221).

Celălalt text, referitor la faptele ce presupun așa numita hărțuire verticală, prin abuz de autoritate, a fost inclus în categoria infracțiunilor de serviciu. În acest fel se pune capăt disputelor din doctrină și practica referitoare la caracterul de obicei al infracțiunii (caracter prezent, potrivit proiectului, în cazul articolului 221 dar absent în cazul articolului 299 ), precum și necorelărilor dintre textul care încriminează hărtuirea în legea în vigoare și alte infracțiuni (șantajul, spre exemplu).

Infracțiunea de act sexual cu un minor- între Codul Penal și Noul Cod Penal

Concluzii punctuale privind Noul Cod Penal în ceea ce privește pedepsirea actului sexual cu copii:

1. Aliniatele 1 și 2 pedepsesc în mod diferit actul sexual cu un minor între 13 și 15 ani de la 1 la 5 ani și sub 13 ani de la 2 la 7 ani, în mod nejustificat deoarece diferența de maturitate afectivă de la 13 la 15 ani este nesemnaificativă; pe cale de consecință, dacă se dorește stabilirea unor praguri, ele ar trebui să fie sub 15 ani și între 15-18 ani.

2. Pedepsele stabilite pentru aliniatele 1 și 2 sunt reduse semnificativ de asemenea fără justificare. Având în vedere că sunt infracțiuni asupra unui minor care au ca și consecința un impact negativ deosebit de grav în ceea ce privește dezvoltarea psihică și emoțională a acestuia considerăm că reducerea acestor pedepse reprezintă un atac direct la siguranța copiilor din România.

3. Nu se face distincție în stabilirea pedepselor pentru infracțiunea de act sexual cu un minor și agresiune sexuală asupra unui adult, unde pedeapsa este tot închisoare de la 2 la 7 ani, considerată deci chiar mai gravă decât actul sexual cu un minor între 13 și 15 ani unde pedeapsa este de la 1 an la 5 ani.

4. Se pedepsește actul sexual cu un minor între 15 și 18 ani, doar când majorul a abuzat de autoritatea ori influența sa asupra victimei. Ce se întamplă în situația în care, victima are între 15 și 18 ani și nu se îndeplinește această condiție, fiind o persoană cu care nu sunt stabilite anumite legături de autoritate sau influență?

5. Considerăm că aliniatul 3 din articolul 198 Vechiul Cod reglementează situații des întâlnite în societate și trebuie pedepsite ca atare. Prin absența prevederii din Noul Cod penal practic se decriminalizeaza încurajarea și proliferarea prostituției infantile și, mai grav, traficul de carne vie cu minori.

6. Chiar dacă au fost reglementate situațiile prevăzute la aliniatul 6 articolul 198 Vechiul Cod Penal în articolul 218 aliniatul 4 și articolul 219 aliniatul 3 din Noul Cod Penal, pentru a nu se lăsa loc de interpretări, necesită stabilirea în mod concret a pedepselor aplicate săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, ce a avut ca urmare vătămarea corporală, moartea ori sinuciderea victimei.

Cauze și consecințe

Consecințele abuzului sexual asupra dezvoltării psiho-emoționale a copilului și integrării sale sociale. În plan emoțional: tulburări emoționale, depresie, autoestimare deficitară.

În plan social: fuga de acasă, eșec școlar, prostituție, consum de droguri, alcool. Ca adulți pot avea un comportament sexual neadecvat, masturbare compulsivă, dificultăți în alegerea partenerului și în rolul de părinți (se distanțează față de proprii lor copii pentru că asociază afecțiunea cu contactul fizic).

Consecințe pe termen lung al abuzului asupra copilului

Deși unele din reacțiile inițiale ale victimelor abuzului pot scădea în timp, tipic pentru aceste tulburări, împreună cu comportamentele specifice abuzului, este să se generalizeze și să se complice pe termen lung dacă nu sunt tratate.

Specifice sunt șapte tipuri majore de tulburări psihologice, toate fiind găsite adesea la adolescenții și adulții care au fost abuzați în copilărie:

Stresul post-traumatic;

Distorsiuni /deformări cognitive;

Tulburări emoționale;

Disociere;

Referire slabă la sine;

Distorsionarea imaginii de sine;

Evitare.

De asemenea, vor fi luate în considerare și implicațiile sechelelor post-abuz de “co-dependență” și tulburarea personalității. Literatura de specialitate subliniază faptul că adulții abuzați sau neglijați în copilărie au dificultăți cu intimitatea, încrederea și autoritatea socială. Deoarece acest gen de oameni sunt evitați, astfel de probleme pot avea consecințe negative de lungă durată asupra vieții persoanelor abuzate.

Nu numai că Noul Cod Penal reduce semnificativ pedepsele pentru acte sexuale cu copii în raport cu Vechiul Cod Penal dar, mai grav, ignoră cu desăvârșire pedepsirea actelor sexuale cu copii în situații agravante (act sexual cu copil prin oferirea sau darea de bani sau alte foloase, act sexual cu minor urmat de moartea sau sinuciderea minorului, etc.)

Conform Direcției Generale de Protecție a Copilului, în cursul a 15 luni s-au înregistrat 672 de cazuri de abuz sexual asupra minorilor. Mai dramatic este faptul că 402 dintre copiii violați nu împliniseră 13 ani la momentul abuzului, patru dintre ei neavând nici măcar doi ani împliniți.

Statisticile Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane arată că anual în România, sute de minori cad pradă rețelelor de trafic de carne vie fiind apoi obligați să se prostitueze, inclusiv prin metoda de racolare prin seducție.

Atitudini și acțiuni ale societații referitoarea la infracțiunea de act sexual cu un minor

În familie

Familia este celula naturală fundamentală a societății, este mediul natural pentru dezvoltarea și bunăstarea tuturor membrilor săi, în special a copiilor, având cel mai mare potențial de a proteja și de a asigura securitatea fizică și emoțională a minorilor. Și totuși atunci când drepturile copiilor la viață, dezvoltare, demnitate, integritate fizică și psihică sunt îngrădite tocmai de aceia care ar trebui să le protejeze, intervenția statului prin organele competente este obligatorie. Apariția violenței sexuale în mediul familial este recunoscută din ce în ce mai mult. O trecere în revistă a studiilor realizate în 21 țări dezvoltate a arătat că 7- 36 % dintre femei și 3- 29 % dintre bărbați au declarat o victimizare sexuală în timpul copilăriei, iar majoritatea studiilor au arătat că fetele au fost abuzate de 1,5- 3 ori mai mult decât băieții. Cele mai multe abuzuri au apărut în cercul familiei.

Un alt studiu realizat în mai multe țări, inclusiv țări dezvoltate, a arătat că între 1% și 21% dintre femei au declarat că au fost abuzate sexual înainte de împlinirea vârstei de 15 ani, în cele mai multe cazuri membri de sex masculin ai familiei, alții decât tatăl sau tatăl vitreg. În anumite țări, absența unor vârste minime stabilite de legislație pentru consimțământul sexual și pentru căsătorie poate supune copiii la violențe din partea partenerilor. Se estimează că 82 milioane de fete se căsătoresc înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Un număr semnificativ de fete se căsătoresc la vârste mult mai mici, frecvent în mod coercitiv și se confruntă cu un risc ridicat la violență, inclusiv de a fi forțate să întreținăm relații sexuale.

În școli și așezăminte educaționale

În cele mai multe țări, copiii petrec mai mult timp în îngrijirea adulților în așezămintele educaționale decât în orice altă parte în afara casei. Pe mulți copii mediul educațional îi expune la violență și îi poate învăța despre violență. Abuzul în școli se poate manifesta sub forma bătăilor și hărțuirii dintre elevi, pedepse corporale, psihologice , discriminarea din partea unor angajați ai școlilor, dar poate lua și o formă mult mai gravă: violența sexuală. În mare parte îndreptată împotriva fetelor, violența sexuală vine din partea profesorilor și băieților din clasă. Violența este îndreptată din ce în ce mai mult împotriva tinerelor lesbiene, tinerilor homosexuali, bisexuali și trans-sexuali, mai ales pe fondul eșecului guvernelor de a adopta și implementa legi care să asigure elevilor o protecție explicită împotriva discriminării.

C. La locul de muncă

Există puține date privind violența asupra copiilor care muncesc, mai ales însectorul informal. Standardele internaționale cum sunt Convenția OIM privind vârsta minimă de încadrare în muncă, caută să prevină prezența copiilor sub vârsta minimă permisă la orice loc de muncă. În toate regiunile, violența fizică, psihică și sexual afectează milioane de copii care muncesc legal sau ilegal. Fetele sub 16 ani sunt cel mai adesea angajate în munca domestică, aceasta luând adesea forma angajării nelegiferate, a exploatării sau chiar a sclaviei. Copiii care muncesc astfel reclamă rele tratamente cum ar fi pedepse corporale , umilirea și hărțuirea sexuală. Cea mai mare parte a violenței fizice și psihologice asupra copiilor lucrători domestici este comisă de femei – angajator, iar fetele sunt supuse violenței sexuale din partea membrilor de sex masculin din familia angajatorului. Exploatarea copiilor sub 18 ani prin prostituție , pornografie și alte activități similare constituie violență. Se estimează că 1 milion de copii intră în aceste sectoare în fiecare an, mulți fiind obligați, răpiți, înșelați și vânduți pentru a fi implicați în aceste activități ori devin victime ale traficului de copii.

În comunitate

Copiii sunt vulnerabili la violența sexuală și la exploatarea de către membrii comunității. Violența sexuală este cel mai adesea comisă de o persoană cunoscutăcopilului, cum ar fi membrii ai familiei sau adulți într-o poziție de încredere, de exemplu antrenori sportivi, polițiști, profesori, dar poate fi comisă și de o persoană pe care copilul nu o cunoaște. Totuși, trebuie menționate progresele realizate de anumite state în domeniul protecției copilului împotriva abuzurilor și violenței, prin diferite instrumente. Principala modalitate este ratificarea Convenției cu privire la Drepturile

Copilului, precum și a protocoalelor sale opționale. În mod clar, caracterul predominant legislativ al abordării.

Metodologia investigării infracțiunii de act sexual cu un minor

Din punct de vedere polițienesc, pentru prevenirea și combaterea acestui gen de fapte, trebuie cunoscute formele de manifestare a abuzului sexual asupra minorilor, situația operativă pe această linie, factorii criminogeni, precum și alte date cuprinse în „mapa documentară" deschisă pe aceasta linie de muncă. Întrucât activitățile de cercetare a acestor infracțiuni sunt aceleași ca și în cazul violurilor, vom prezenta doar formele de manifestare a abuzurilor sexuale asupraminorilor. Abuzul sexual este implicarea unui copil într-o activitate sexuală pe care el nu o înțelege, pentru care nu are capacitatea de a-și da încuviințarea informată, pentru care nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltării sau care încalcă legile sau tabuurile sociale. Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenția de a produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă și dezvoltare, se află față de el într-o relație de răspundere, încredere sau putere. Abuzul sexual asupra copiilor se poate manifesta prin violul și molestarea, care presupun cunoașterea intimă a unei persoane, cu forța sau împotriva voinței acesteia; sau fără a recurge la forță și nici împotriva voinței persoanei, în cazul în care victima este incapabilă să-și dea consimțământul, din cauza unei incapacități fizice sau psihice, permanente sau temporare ori prin pornografie, care înseamnă angajarea, folosirea, inducerea, atragerea sau constrângerea unui copil în a se implica sau a asista altă persoană într-un comportament sexual explicit sau simulat, în scopul producerii unei imagini vizuale a unui astfel de comportament; Conform Protocolului Opțional al Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului, pornografia cu copii este definită ca „orice reprezentare, prin orice mijloc, a unui copil angajat într-o activitate explicit sexuală reală sau simulată sau orice reprezentare a organelor sexuale ale unui copii, în scopuri sexuale". Pornografia presupune realizarea de filme, casete video, reviste, fotografii, imagini computerizate, explicite din punct de vedere sexual, cu copii sau tineri sub 18 ani. Există trei tipuri de materiale pornografice: imagini numai cu copii, imagini cu copii și adulți, imagini produse și distribuite de copii/tineri sub 18 ani. Pornografia cu copii are în multe cazuri o valoare comercială, dar ea reprezintă și material de schimb între pedofili. Protocolul Opțional al Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului mai prevede expunerea copiilor la acte sexuale ale altora constă în expunerea intenționataa copiilor la actele sexuale ale altor persoane (incluzând actele părinților sau ale altor persoane cărora îi s-au încredințat spre îngrijire copii), agresiunea sexuală asupracopilului însemnând orice act sexual îndreptat împotriva unei persoane cu o vârstă sub 18 ani, realizat cu forța sau împotriva voinței acesteia, sau fără a se recurge la forța sau încălcarea voinței victimei, în cazul în care aceasta se află în imposibilitatea de a-și da consimțământul, din cauza unei incapacități fizice sau psihice, temporare sau permanente, prostituția infantilă, juvenilă în sensul angajării într-un raport sexual, sau în alte activități sexuale, a unui copil, în schimbul unei sume de bani sau a altor servicii (mâncare, haine, medicamente, afecțiune), traficul copilului în scopuri sexuale, adică transportul, adăpostirea și vinderea de persoane în interiorul unei țări sau în exteriorul ei, uzând de forță, coerciție, răpire, înșelăciune sau fraudă, în scopul de a plasa persoanele respective în situația de a munci sau presta forțat diferite servicii cum ar fi prostituția, sclavia domestică sau alte forme de sclavie, exploatarea sexuală a copiilor fiind o practică prin intermediul căreia o persoană, de obicei un adult, obține o satisfacție sexuală, un câștig financiar sau o avansare, abuzând sau exploatând de sexualitatea unui copil, încălcând drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie și bunăstare fizică și psihică.

Exploatarea sexuală în scopuri comerciale a copiilor reprezintă o violare adrepturilor fundamentale ale copiilor și presupune abuzul sexual de adult și remunerarea în bani sau în obiecte a copilului sau a unor alte persoane. În același context „exploatarea sexuală și comercială a copilului constituie o formă de coerciție și violență la adresa acestuia, precum și o formă de muncă forțată și o urmă contemporană de sclavie.

Turismul sexual cu copii reprezintă explorarea sexuală și comercială a copiilor de către persoane care călătoresc din propria țară în alta de obicei mai puțin dezvoltată pentru a se angaja în activități sexuale cu minori. O situație deosebită, pe această linie o reprezintă problematica „copiilor străzii", care devin frecvent victime ale acestor forme de abuz. Deși legislația românească nu operează cu acești termeni, conform definițiilor stabilite de documentele oficiale ale diverselor organisme internaționale, conținutul lor este acoperit în mare măsură delegislația penală. Conceptele utilizate de Codul Penal românesc în ceea ce privește abuzul și exploatarea sexuală asupra copilului sunt: viol, act sexual cu un minor, seducție, corupție sexuală, incest, prostituție, proxenetism, răspândire de materiale obscene, perversiune sexuală. Totuși simpla încriminare a acestor fapte antisociale nu este suficientă, fiind necesară aplicarea legii de către organele de poliție abilitate. Astfel, polițiștii sosiți primii la fața locului au mai multe obligații, între care acordarea primului ajutor victimelor, determinarea locului săvârșirii faptei, punerea lui sub paza și protejarea urmelor, prevenirea și înlăturarea unor pericole iminente,stabilirea persoanelor ce au pătruns în câmpul infracțiunii și eventualele modificări făcute de acestea până la sosirea polițistului, identificarea martorilor oculari, a persoanelor suspecte, identificarea și reținerea făptuitorului sau după caz, luarea masurilor de urmărire și prinderea acestora. Se vor avea în vedere în special, descoperirea și conservarea urmelor biologice (sânge, spermă, depozit sub-unghial), obiectele purtătoare de urme biologice (obiecte de vestimentație ale victimei sau autorului, prosoape sau alte materiale textile).

Pentru a preveni și combate acest gen de infracțiuni polițistul trebuie să cunoască categoriile de subiecte predispuse a comite asemenea fapte: persoane cu antecedente penale care au săvârșit infracțiuni cu violență, persoane fără ocupație, cu manifestări aventuriste violente, stăpânite de vicii, tineri lipsiți de supraveghere, cu o educație și instruire deficitară, persoane bolnave psihic, alte persoane cu dezechilibrări temporare (cauzate de consumul de alcool, droguri). De asemenea, organele de poliție trebuie să facă dovada cunoașterii temeinice a locurilor favorabile comiterii unor asemenea infracțiuni: parcuri, zone împădurite sau locuri de agrement izolate, terenuri virane izolate, șantiere, clădiri părăsite, locuința victimelor, locuințele autorilor sau alte locuri unde victimele sunt atrase, lifturile blocurilor. În vederea prevenirii dar și a informării cetățenilor asupra gravității faptelor, polițiștii au și obligația identificării procedeelor și modalităților folosite de infractori pentru atragerea victimelor, acostarea, exercitarea de amenințări și violențe asupra victimei: invitarea victimei la anumite distracții, petreceri ce au loc în diverse locuințe, autostopul, promisiunea de procurare a unor bunuri sau de prestare a unor servicii ce facilitează atragerea victimei în anumite locuri, atribuirea de calități oficiale, acostarea prin violentă a perechilor de tineri care se retrag pentru diverse "dialoguri amoroase" în locuri cât mai desuete, de regulă cu autoturismul (parcuri, grădini publice, păduri, liziere), pătrunderea în locuința victimei sub diverse pretexte, prin efracție sau escaladare, acostarea femeilor în lift, urmărirea, acostarea și scoaterea minorilor din grup în cazul pedofililor. De regulă, sesizarea în cazul infracțiunilor de act sexual cu un minor, se face de către partea vătămată, rude ale acesteia, cunoștințe, vecini, unități medicale sau alte persoane care află despre aceasta, prin Serviciul Dispecerat sau la secția le poliție pe raza căreia s-a produs evenimentul. Practica a demonstrat că sunt și situații în care se fac plângeri nejustificate, uneori determinate de către familiile în care sunt reclamate raporturi sexuale normale ca fiind violuri, victima urmărind căsătoria sau obținerea unui interes material. În majoritatea situațiilor, victimele reclamă organelor le poliție, fapte reale, în care autorii nu sunt cunoscuți. În aceste situații, ofițerii din formațiunile de investigație criminală, au sarcina de a acționa pentru identificarea autorilor, probarea vinovăției și prinderea lor.

Imediat după primirea sesizării, se impun a fi executate următoarele activități: cercetarea la fata locului, ascultarea victimei, examinarea medico-legală, investigații, raportarea evenimentului, darea în urmărire a făptuitorului, etc. Se impune ca cercetarea la fața locului să fie efectuată imediat după sesizarea faptei și dacă este posibil cu participarea victimei. În astfel de împrejurări, victima are posibilitatea de a demonstra modul de declanșare a faptei, mișcarea făptuitorilor în câmpul infracțiunii, locul concret și împrejurările în care s-a comis fapta, etc. Totodată, aceasta poate să indice urmele lăsate de autor la fața locului. În faza statică a cercetării la fața locului se delimitează câmpul infracțiunii și se fixează prin fotografiere și filmare, stabilindu-se pe cât posibil și traseul de venire și plecare a autorului. În faza dinamică se va proceda la descrierea locului faptei și la ridicarea urmelor descoperite. O alta activitate importantă care va fi executată concomitent sau imediat după cercetarea la fața locului, este aceea de efectuarea de investigații, de identificare și de audiere a martorilor. Investigațiile vor fi efectuate în zona comiterii faptei cât și pe traseele parcurse de infractor în momentul venirii și plecării din câmpul infracțional, acestea efectuându-se în baza descrierilor efectuate de partea vătămată și de martorii identificați. Dispunerea expertizelor și constatărilor tehnico-științifice are o importanță deosebită. Aceste expertize au ca obiect urme de sânge ce pot proveni de ia rănirea autorilor, urme de spermă, fire de păr, obiecte (fragmente) din vestimentația autorilor, fiind recoltat totodată și depozitul sub-unghial al părții vătămate. Expertiza medico-legală va fi dispusă în mod obligatoriu pentru: confirmarea actului sexual, recoltarea probelor biologice, descrierea leziunilor de violență, modul de producere al acesteia, numărul de zile de îngrijiri medicale și alte aspecte medico legale ce pot stabili încadrarea juridică a faptei. În cadrul audierii imediate a victimei, se va ține cont de starea psihică în care aceasta se află, existând posibilitatea ca aceasta să nu-și amintească sau să omită aspect importante pentru rezolvarea cazului. În faza de șoc, victimele manifestă frecvent stări confuzionale, refuzând acceptarea evenimentului prin negare. O posibilă reacție a victimei este cea de apărare a făptașului, adică, devalorizarea sinelui prin actul ilicit șiconsiderarea ca făptuitorul este un om "în fond" bun și greșit orientat, care poate să fie salvat, poate chiar de victima lui. Victima va fi audiată cu privire la împrejurările comiterii faptei, numărul autorilor, descrierea semnalmentelor acestora, a obiectelor de îmbrăcăminte, a eventualelor bunuri sustrase de către autori, etc. Totodată, victimei i se vor prezenta albumele foto cu suspecți și în cazul în care este posibil, se va întocmi portretul robot al autorilor. Activitățile desfășurate pentru prevenirea și combaterea acestui gen de infracțiunise vor desfășura în cadrul mapei documentare deschisă pe această linie de muncă. Mapa documentară a liniei de muncă „Infracțiuni la viața sexuală" va cuprinde în principal următoarele: analize tactice întocmite periodic de formațiunile de analiză a informațiilor ce vor cuprinde dinamică acestor fapte, locuri de comitere, interval orar de comitere, suspecți, profilul victimelor și măsuri de prevenire și combatere a acestui gen de infracțiune, planuri de măsuri întocmite în vederea desfășurării de acțiuni pentru prevenirea și combaterea acestui gen de fapte și în vederea prinderii în flagrant a autorilor ce comit infracțiuni la viața sexuală, informațiile obținute de la sursele proprii și cele transmise de alte formațiuni prin programul de analiză a informațiilor, persoane suspecte pretabile a comite astfel de fapte pe raza de competență care nu fac obiectul supravegherii prin mapa suspectului sau prin dosar de urmărire informativă, inclusiv albumele foto cu suspecți, analize proprii întocmite la nivelul unității pe moduri de operare, frecvent întâlnite în situația operativă, metodologii, ordine, dispoziții, controale ale organelor ierarhic superioare pe linia combaterii infracțiunilor la viața sexuală, evidența unităților medicale de psihiatrie de pe raza de competență și zonele limitrofe precum și a bolnavilor psihic pe fond sexual, protocoale încheiate între unitățile de poliție și organizațiile non-guvernamentele pe linia ocrotirii drepturilor copiilor și femeilor.

Capitolul IV. Sinteza și practica judiciară privind infracțiunea de act sexual cu un minor

Modificările legislative care au intervenit în urma apariției Legii numărul 197/2000, iar apoi a OUG numarul 89/2001, aprobată prin Legea 61/2002 precum și prin OUG 143/2002, au dat naștere unor interpretări diferite ale textelor de lege care încriminează unele infracțiuni la viața sexuală, în mod deosebit a celei prevăzute de articolul 197 Cod Penal și a celei prevăzute de articolul 201 Cod penal, au dus, în cele din urmă, la soluții contradictorii în practica judiciară și la numeroase discuții în literatura de specialitate.

Ceea ce a suscitat interesul teoreticienilor, dar și al celor care au aplicat legile în discuție, a fost interpretarea noțiunilor a căror definiție nu se regăsește în Codul penal, și anume cele de „act sexual de orice natură", „perversiuni sexuale" și „acte cu caracter obscen" și care uneori se suprapun sau se întrepătrund, situație în raport de care s-a recurs la definiții din literatura medicală de specialitate sau din dicționarul explicativ al limbii române.

Cu toate că în literatura de specialitate opinia majoritară a fost aceea că noțiunea de „act sexual de orice natură", astfel cum a fost introdusă în conținutul constitutiv al infracțiunii de viol, prin Legea nr. 197/2000, are o sferă de cuprindere mai largă decât cea precedentă, care se referea doar la „raportul sexual", în sensul că, pe lângă acesta se cuprind atât relațiile sexuale între persoanele de același sex cât și perversiunile sexuale, în măsura în care toate au fost comise în condițiile prevăzute de art. 197 din Codul penal, în practica judiciară s-au ivit soluții contradictorii, iar în noțiunea de „act sexual de orice natură" nu au fost incluse și unele acte care au caracterul de perversiuni sexuale, dându-se astfel eficiență dispozițiilor art. 201 Cod penal.

Imediat după modificarea textului art. 197 C.pen. Curtea Constituțională, pronunțându-se asupra unei excepții de neconstituționalitate, arată că infracțiunea de viol, în noua reglementare, va îngloba și „perversiunile sexuale la care victima ar putea fi supusă până în momentul săvârșirii efective a actului sexual și astfel noțiunea de „act sexual de orice natură" are un conținut mai larg și este capabil să absoarbă numeroase alte acte cu conotații sexuale."

În plus, s-ar mai putea menționa optica exprimată în lucrarea „Psihanaliză și sexualitate" de Sigmund Freud, care menționează că actele de perversiune sexuală (deci și raporturile sexuale orale sau anale) constituie „componente ale vieții sexuale ale oamenilor sănătoși, care rareori lipsesc și care sunt judecate ca și alte intimități, căci la nici un om sănătos nu trebuie să lipsească un element oarecare de perversitate".

Într-o altă lucrare, Freud arată că „este sexual tot ce se raportează la intenția de a-și procura o satisfacție prin intermediul corpului, îndeosebi prin organele genitale ale sexului opus, tot ce se raportează la dorința de acuplare, de executare a actului sexual".

Practica judiciară a Curții de Apel Cluj, în acest domeniu, a fost constantă și se circumscrie opiniilor exprimate mai sus.

Astfel, prin decizia nr. 355/27 noiembrie 2001, rămasă definitivă, s-a apreciat că „introducerea degetului în organele genitale ale victimei" constituie infracțiunea de viol, prev.de art. 197 alin. 1,3 C.pen., infracțiune pentru care inculpatul M.T. a fost condamnat la 10 ani închisoare. În același sens, prin decizia penală nr. 300 din 31 octombrie 2002, s-a statuat, într-o situație similară, că prin modificarea textului care incriminează infracțiunea de viol, prin „act sexual de orice natură" se includ atât actele sexuale firești între persoane de sex diferit, actele sexuale între persoanele de același sex, dar și actele nefirești din categoria cărora face parte actul sexual menționat mai sus.

De asemenea, prin decizia penală nr. 167 din 19 august 2003, definitivă prin respingerea recursului, precum și prin decizia penală nr. 243 din 24 august 2004, care nu este definitivă, s-a apreciat că întreținerea unor acte sexuale normale și orale sau acte sexuale normale și anale, prin constrângerea victimei, îmbracă conținutul constitutiv al infracțiunii de viol, prev.de art. 197 alin. 1 sau art. 197 alin. 1 și 3 C.pen.

În contradicție cu hotărârile mai sus expuse, Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 258 din 4 aprilie 2002, a statuat că prin faptul că inculpatul a forțat-o pe partea vătămată să întrețină un raport sexual normal și apoi sex oral și anal, a comis atât infracțiunea de viol, prev.de art. 197 alin. 1 C.pen., cât și infracțiunea de perversiuni sexuale, prev.de art. 201 alin. 4 C.pen., infracțiuni aflate în concurs real, și nu o singură infracțiune de viol, care să includă și actele sexuale nefirești.

Chiar și Curtea Supremă de Justiție, în completul de 9 judecători, pronunțându-se asupra unui recurs în anulare împotriva deciziei 4553 din 25 octombrie 2001 a C.S.J., a stabilit că în condițiile în care doi inculpați au întreținut, în mod repetat, separat sau concomitent, atât raporturi sexuale normale, cât și nefirești, cu partea vătămată, prin constrângere, reținerea unei singure infracțiuni de viol, prev.de art. 197 alin. 2 C.pen. este greșită, și se impune condamnarea inculpaților și pentru infracțiunea de perversiuni sexuale, prev.de art. 201 C.pen. S-a arătat, în decizia nr. 20 din 17 februarie 2003, că prin incriminarea violului, legiuitorul a sancționat săvârșirea unui act sexual de orice natură împotriva voinței persoanei vătămate, iar prin aceasta nu se poate concepe că același legiuitor a vrut să lase nesancționat un act de perversiune sexuală săvârșit în aceleași condiții.

Tot Curtea Supremă de Justiție, în decizia nr. 361 din 24 ianuarie 2003, are o altă optică și menține o hotărâre judecătorească prin care Tribunalul Alba a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracțiunii de viol, prev.de art. 197 alin. 2 C.pen., pentru că, prin violență, a întreținut raporturi sexuale normale și orale cu partea vătămată.

Totodată, prin deciziile nr. 3964/2003 și nr. 3667/2003, Curtea Supremă de Justiție a apreciat că întreținerea, prin violență, a unor raporturi sexuale anale, nu constituie infracțiunea de viol, ci aceea de perversiuni sexuale, prev.de art. 201 alin. 4 C.pen., motivând că prin modificarea textului art. 197 Cod Penal nu se exclude posibilitatea încadrării unor acte sexuale nefirești în infracțiunea de perversiuni sexuale, prev.de art. 201 alin. 4 C.pen., deoarece nu se poate aprecia că un text incriminator (art. 201 alin. 4 C.pen.) a fost modificat implicit printr-un alt text incriminator.

În fine, prin decizia penală nr. 3342/2003 a Curții Supreme de Justiție, atunci când s-a analizat încadrarea juridică a faptelor inculpatului, fapte ce constau în întreținerea de raporturi sexuale normale și a unor acte de perversiune sexuală, s-a apreciat că în „actul sexual de orice natură" se includ orice manifestări care au ca scop satisfacerea apetitului sexual, inclusiv acelea care au fost considerate ca fiind perversiuni sexuale și anume raporturile sexuale pe cale anală și, astfel, s-a considerat că încadrarea juridică corectă este doar aceea prevăzută de art. 197 C.pen., infracțiune în care se înglobează și actele de perversiune sexuală.

Se mai poate menționa aici sentința penală nr. 602/2002 a Judecătoriei Deva prin care inculpații au fost condamnați pentru comiterea infracțiunii de viol, prev.de art. 197 alin. 2 lit.a C.pen. reținându-se că, la 16 dec. 2000, prin constrângere, au întreținut cu minora în vârstă de 16 ani relații sexuale orale, sentința fiind menținută de Tribunalul Hunedoara prin decizia penală nr. 1099/21 noiembrie 2002.

Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia penală nr. 122/06.03. 2003 a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpaților din infracțiunea de viol, prev.de art. 197 alin. 2 lit.a C.pen. în infracțiunea de perversiuni sexuale, prev.de art. 201 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic.art. 13 C.pen., reținând că inculpații au comis un act sexual nefiresc de satisfacere sexuală care se circumscrie actelor de perversiune sexuală și nu actului sexual de orice natură, așa cum este incriminat prin art. 197 C.pen. S-a mai arătat că un raport sexual oral nu poate fi considerat nici ca un raport sexual firesc între un bărbat și o femeie, nici ca o relație homosexuală, ci ca un act nefiresc de satisfacere a instinctului sexual.

Această concepție poate fi combătută prin argumentele mai sus expuse și chiar prin ceea ce se reține în considerentele deciziei Curții de Apel Alba Iulia, deoarece prin calificarea raportului sexual oral ca act nefiresc de satisfacere a instinctului sexual, implicit se acceptă ideea că este vorba de un „act sexual de orice natură" (care poate fi atât firesc, cât și nefiresc), și deci, intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de viol, prev.de art. 197 C.pen.

Pentru a face o delimitare corectă între actul sexual de orice natură și actele de perversiune sexuală, nu trebuie ignorate aspectele care au influențat legiuitorul să modifice textele de lege la care ne-am referit, și anume cele legate de înlăturarea diferențierilor bazate pe orientarea sexuală, precum și evoluția societății moderne și legislația statelor europene, care, în cele mai multe situații, stabilesc că există infracțiunea de viol, în cazul oricărui act de penetrare sexuală. În acest sens, s-a apreciat că (și acestei opinii ne raliem) actele de perversiune sexuală sunt cele care au ca scop excitația sexuală însăși și s-ar putea încadra aici: sadismul, masochismul, fetișismul, vampirismul etc.

Incriminarea infracțiunii de perversiune sexuală în modalitatea prevăzută de OUG nr. 89/2001 și OUG nr. 143/2002 trebuie să-și găsească corespondent atât în cazul relațiilor dintre persoanele de sex diferit, cât și între persoanele de același sex în așa fel încât să nu se creeze discriminări atunci când se analizează natura unor astfel de acte sexuale care se comit prin constrângere.

Noul Cod Penal nu a rezolvat problema definirii unor termeni care să permită instanțelor o calificare unitară a faptelor de acest gen.

Evitarea unor astfel de soluții contradictorii ar fi fost posibilă dacă s-ar fi renunțat la formele agravate ale infracțiunii de perversiune sexuală care se pot regăsi atât în conținutul infracțiunii de viol, cât și a celei de act sexual cu un minor.

De exemplu, în Codul Penal German este reglementă doar infracțiunea de perversiune sexuală în forma exhibiționismului, iar celelalte acte se pot regăsi în infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri.

O altă problemă care s-a ivit în practică a fost aceea legată de definirea „actelor cu caracter obscen", prevăzute de art. 202 C.pen., privitor la infracțiunea de corupție sexuală, uneori fiind confundate cu „actele sexuale de orice natură" sau cu „actele de perversiune sexuală".

Ca exemplu, invocăm decizia penală nr. 43 din 13 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, definitivă, prin care s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatului E.E., din infracțiunea de viol, prev.de art. 197 alin. 2 lit.b și b1 și alin. 3 C.pen. și cea de rele tratamente aplicate minorului, prev.de art. 306 C.pen., într-o singură infracțiune de corupție sexuală, prev.de art. 202 C.pen. În sarcina inculpatului, s-a reținut că în perioada martie-august 2002, a săvârșit acte sexuale constând în aceea că obișnuia să le sărute pe gură (cu limba) pe fiica sa minoră și pe fiica persoanei cu care locuia, făcea baie cu cea dintâi și o atingea în zonele intime, o mângâia și dormea împreună cu aceasta.

Curtea de Apel a schimbat încadrarea juridică a faptei, apreciind că inculpatul nu a comis acte prin care să urmărească satisfacția sexuală, ci doar acte cu caracter obscen, definind aceste acte prin „fapte, gesturi sau atitudini prin care se dezvăluie sau se sugerează aspecte intime ale vieții sexuale".

În același sens, prin decizia nr. 245 din 23 octombrie 2003, Curtea de Apel a menținut hotărârea Tribunalului Cluj de condamnare a inculpatului A.M., pentru infracțiunea prev.de art. 202 C.pen., faptă comisă prin aceea că inculpatul a făcut avansuri cu caracter sexual unor minori, i-a pipăit în zona organelor sexuale și le-a propus să întrețină relații sexuale, dezbrăcându-se în fața lor.

În dicționarul explicativ al limbii române prin „obscen" se înțelege tot ceea ce este trivial, nerușinat, pornografic, tot ce încalcă sentimentul de bună-cuviință, iar în lipsa unei definiții în Codul penal se poate recurge și la Legea nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, în care actele cu caracter obscen au fost definite ca fiind „gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârșite individual sau în grup, imagini, sunete sau cuvinte care prin semnificația lor aduc ofensă la pudoare, precum și orice alte forme de manifestare indecentă privind viața sexuală dacă se săvârșesc în public".

Într-o decizie a sa, Curtea de Apel Brașov a delimitat actele cu caracter obscen de actele de perversiune sexuală, considerând că fapta inculpatului de a atinge organul său genital de zona organelor genitale ale părților vătămate minore nu este un act cu caracter obscen, ci un act de perversiune sexuală, fără penetrare. „Actul obscen presupune gesturi ce prin simbolul lor fac referire la activitatea sexuală, gesturi ce au conotație de notorietate în acest sens, în rândul membrilor comunității, ori în esență s-a urmărit și realizat de inculpat o satisfacție sexuală în modalitatea descrisă mai sus, ce trebuie avută în vedere și prin prisma vârstei sale (56 ani) și prin faptul că a procedat la fel cu ambele părți vătămate".

O altă problemă care a fost în atenția instanțelor este legată de încadrarea juridică a faptei în situația în care persoana vătămată, în cadrul infracțiunii de viol, este fiica inculpatului sau un alt membru al familiei. În această situație, practica instanței noastre a fost constantă, și în acest sens menționăm deciziile penale nr. 246/19 sept. 2002 și 142/23 mai 2002 ale Curții de Apel Cluj prin care s-a apreciat că într-un asemenea caz încadrarea juridică a faptelor este atât cea prevăzută de art. 197 alin. 1 și 2 lit.b1 C.pen., precum și cea prevăzută de art. 203 C.pen. în sensul că se reține forma agravată a infracțiunii de viol și infracțiunea de incest, datorită valorilor diferite ocrotite de legea penală prin textele respective.

Spre deosebire de această opinie, s-a susținut că, infracțiunea de incest subzistă numai când raportul sexual între rudele în linie directă sau între frați și surori este consimțit și că, infracțiunea de viol, în forma agravată absoarbe în conținutul său elementele constitutive ale infracțiunii de incest (Curtea de Apel Suceava , Decizia penală nr. 44 din 21 ianuarie 2002).

Pe de altă parte, spre deosebire de infracțiunea de viol, infracțiunea de incest există doar atunci când se consumă un raport sexual, iar față de această situație se poate ajunge la un concurs de infracțiuni numai când violul se comite prin întreținerea unor relații sexuale normale.

De exemplu, prin sentința penală nr. 209/27 iunie 2002 a Tribunalului Argeș, inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de viol, prev.de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit.b și b1, cu aplic.art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 197 alin. 1, alin. 2 lit.b și b1 și alin. 3 C.pen. pentru că începând de la vârsta de 12 ani a fiicei sale minore B.M.V. a întreținut relații sexuale prin constrângere cu aceasta și de asemenea, a întreținut prin constrângere acte sexuale orale și anale și cu fiica sa, B.C.I. în vârstă de 9 ani.

În urma apelului exercitat de procuror, Curtea de Apel Pitești a reținut că în raport cu minora B.M.V., în sarcina inculpatului se impune a fi reținută și infracțiunea de incest prev.de art. 203 C.pen., deoarece între aceasta și inculpat s-au consumat raporturi sexuale normale. Hotărârea a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 158 din 15 ianuarie 2002.

Libertatea sexuală, ca una din libertățile individuale ale persoanei este protejată de lege și organele judiciare trebuie să intervină prompt ori de câte ori aceasta este încălcată, apreciind de la caz la caz, în ce măsură este vorba de o exercitare abuzivă a libertății sexuale sau de o înfrângere a acesteia.

Practica contradictorie a instanțelor judecătorești ar trebui să constituie un punct de plecare pentru o modificare legislativă sau eventual, exercitarea unui recurs în interesul legii care să clarifice toate aspectele care au fost interpretate diferit prin deciziile pronunțate până în prezent.

(http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=146)

Cererea nr. 61495/11
M.G.C. c. României

1.Situația de fapt:

Reclamanta, dna M.G.C., este un cetățean român născut în 1997 și locuiește în Deva.

La data producerii evenimentelor, aceasta avea 11 ani, locuia cu familia sa într-un sătuc și obișnuia să se joace împreună cu fiicele vecinilor, acasă la ele. Familia vecinilor avea 10 copii și găzduia o rudă, J.V., un bărbat în vârstă de 52 de ani.

Potrivit declarațiilor date la poliție de către reclamantă, în timp ce aceasta se juca cu două dintre fiicele vecinilor în casă, J.V. a tras-o cu forța într-o cameră în care nu era nimeni și a violat-o, astupându-i gura ca să nu țipe. Reclamanta a menționat că a mai fost violată de trei ori, în circumstanțe asemănătoare, de către doi dintre fiii vecinilor, precum și de către un prieten de-al lor.

Reclamanta i-a mărturisit acest lucru mamei sale. Urmare a abuzului sexual, ea a rămas însărcinată și, urmând decizia părinților săi, a întrerupt sarcina.

Părinții au depus o plângere împotriva presupușilor autori la secția locală de poliție.

Raportul medico-legal întocmit în ziua următoare menționa faptul că reclamanta nu prezenta semne de violență.

Centrul Județean de Medicină Legală Hunedoara a concluzionat într-un raport privind situația reclamantei că aceasta prezenta semne de stres post-traumatic, subliniind în același timp că ea nu putea avea capacitatea de a prevedea consecințele actelor sale, dată fiind vârsta sa fragedă.

În timpul cercetării, J.V. a declarat că reclamanta l-a provocat să întrețină relații sexuale, întrucât era îmbrăcată sumar.

Ceilalți trei au declarat în fața procurorului că J.V. i-a învățat cum să procedeze ca să aibă relații sexuale cu reclamanta și că aceasta i-a provocat, de asemenea, prin vestimentația sumară.

J.V. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, în timp ce doi dintre tineri au fost sancționați administrativ, iar cel de-al treilea nu a fost sancționat, pentru că avea sub 14 ani.

J.V. a fost condamnat de Judecătoria Deva pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, la trei ani de închisoare. Reclamantei i-au fost acordate daune morale în valoare de 10,000 lei.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut faptul că:
1. certificatul medico-legal constata lipsa semnelor de violență pe corpul victimei;
2. din declarațiile lui J.V. și a celorlalți făptuitori, reclamanta a fost cea cu inițiativa întreținerii de acte sexuale, ea provocându-i pe aceștia.

Judecătoria Deva și-a fundamentat hotărârea și pe concluzia potrivit căreia „În cazul în care actul sexual ar fi avut loc prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea sa de a se apăra ori de a-și exprima voința, este clar că aceasta nu ar mai fi continuat practicile anterioare [cele de a merge la vecini și a se juca cu fiicele acestora]”.

În apelul introdus, reclamanta a susținut că inculpatul ar trebui condamnat pentru infracțiunea de viol și a solicitat majorarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit.

În opinia acesteia, hotărârea primei instanțe nu era una imparțială, întrucât s-a fundamentat doar pe declarațiile făptuitorilor și ale inculpatului, precum și pe cele ale unor membri ai familiei vecinilor. Mai mult, dat fiind faptul că limita de vârstă pentru persoana care își dă consimțământul la un act sexual este de 15 ani, reclamanta, care avea 11 ani la data evenimentelor, nu și-a putut exprima consimțământul valabil, astfel încât abuzul sexual comis împotriva sa nu putea fi calificat altfel decât viol. De asemenea, prima instanță nu a luat în considerare certificatul medico-legal care stabilea lipsa capacității victimei de a exprima un consimțământ valabil, precum și existența stresului post-traumatic.

Tribunalul Hunedoara a reținut că:
1. în perioada de timp în care inculpatul a întreținut relații sexuale cu victima, aceasta din urmă avea 11 ani;
2. în dreptul român, există prezumția absolută potrivit căreia orice persoană sub 14 ani este lipsită de discernământ. Astfel, până la vârsta de 14 ani, minorul nu-și poate exprima consimțământul valabil.

Având în vedere aceste argumente, Tribunalul l-a condamnat pe J.V. la 4 ani de închisoare pentru infracțiunea de viol, neconsiderând necesară creșterea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral.

Reprezentantul legal al reclamantei (victimei) a înaintat un recurs, solicitând majorarea daunelor morale.

Inculpatul a contestat, de asemenea, hotărârea instanței de apel, cerând schimbarea încadrării juridice din viol în act sexual cu un minor.

Curtea de Apel Alba-Iulia a admis recursul lui J.V. și a modificat încadrarea Tribunalului Deva. Din declarațiile inculpatului și ale făptuitorilor, precum și din faptul că victima nu le-a făcut cunoscut părinților imediat presupusul abuz, instanța a concluzionat că relațiile sexuale s-au consumat întotdeauna din inițiativa reclamantei, excluzând teza lipsei discernământului în exprimarea voinței. Potrivit instanței de recurs, „prezumția lipsei discernământului este aplicabilă doar în cazul minorilor sub 14 ani și care au comis o faptă prevăzută de legea penală, dar în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 198 C.pen., minorul (reclamanta) este victima, iar nu făptuitorul”.

2. Jurisprudență relevantă:

În privința infracțiunii de viol, poate fi găsită o descriere detaliată a dispozițiilor legale și practicii judecătorești din câteva state europene în hotărârea M.C. c. Bulgariei, nr. 39272/98, §§ 88-100, 4 decembrie 2003.

3. Capete de cerere:

Invocând art. 3, 8 și 6 § 1 din Convenție, reclamanta se plânge de faptul că:

Autoritățile române și-au încălcat obligația pozitivă de a o proteja de tratamentele inumane și degradante, precum și de a-i proteja viața privată. Aceasta susține că dreptul și practica judecătorească românească nu asigură o protecție efectivă a copiilor împotriva violurilor și a abuzurilor sexuale. De vreme ce infracțiunea de viol presupune lipsa consimțământului victimei, reclamanta se plânge că, în lipsa vreunui semn de violență pe corpul ei și din cauza refuzului autorităților de a lua în considerare faptul că poziția sa cu privire la incidente era motivată de vârsta fragedă, era imposibil ca aceasta să demonstreze lipsa consimțământului.

Existența unor dispoziții legale care permit afirmația potrivit căreia o fetiță de 11 ani își poate exprima consimțământul valabil cu privire la un act sexual cu un bărbat cu 42 de ani mai în vârstă semnifică eșecul statului de a-și respecta obligația luării măsurilor de protecție a integrității și vieții private a acesteia.

Atunci când i-au acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, autoritățile naționale și-au fundamentat hotărârile doar pe declarațiile presupușilor făptuitori și a membrilor familiei lor, trecând cu vederea probe importante, precum examenul psihiatric.

4. Întrebări adresate părților:

Dacă acest caz se referă, așa cum menționează reclamanta, la obligația pozitivă decurgând din art. 3 și/sau 8 din Convenție, aceea de a proteja integritatea fizică și/sau morală și viața sa privată?

În cazul în care răspunsul este afirmativ, dacă au avut loc încălcări ale art. 3 și/sau 8 din Convenție în baza presupusei anchete lipsite de efectivitate și a presupusei practici judiciare naționale de impunere a unei sarcini de probă excesive privind lipsa consimțământului victimelor unui viol cu vârsta sub 15 an

(http://www.juridice.ro/282304/romania-la-cedo-cauza-pendinte-m-g-c-validitatea-consimtamantului-victimei-minor-in-varsta-de-11-ani.html)

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Actul Sexual cu Un Minor (ID: 126188)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Actul Sexual cu Un Minor

Copyright Notice

Fenomenul Imigratiei Si Implicatiile Psihosociale Si Emotionale

Societatea Comerciala pe Actiuni

Dreptul Omului LA Un Mediu Inconjurator Sanatos

Delapidarea 2

Principiul Securitatii Raporturilor Juridice In Jurisprudenta Conventiei Europene A Drepturilor Omului

. Functiile Parlamentului

Copyright Notice

Similar Posts