Actele Administrative .notiune.caracteristici .trasaturi
CUPRINS
Introducere
Am ales acest subiect pentru că actele administrative sunt importante deoarece ele sunt înscrisuri ale voinței puterii publice ce produc raporturi juridice ce soluționează nevoile populației și implicit a statului.
În această lucrare o să analizez tot ce înseamnă acte adminsitrative, după cum urmează:
În primul capitol voi analiza noțiunea de act administrativ, deoarece doctrina oferă multe definiții. Legistația în vigoare ofere la rândul ei definiții concludente asupra actelor administrative. Tot în acest capitol voi analiza și trăsăturile actelor administrative ce la rândul lor au fost analizate de domnii profesori în dreptul administrativ român.
În cel de-al doilea capitol, voi prezenta criteriile de clasificare și categoriile de acte administrative, fiind foarte importantă această clasificare pentru a putea vedea adevarata dimensiune a ariei acestor acte, ce veți vedea că este foarte extinsa.
Cele trei mari categorii de acte administrative pe care le voi prezenta în capitole separate sunt: actele de administrative de autoritate, de gestiune și actul jurisdicțional.
Capitolul al treilea este rezervat prezentării actului administrativ de autoritate pe care îl voi defini și îi arată trăsăturile ce apar în doctrină, condițiile de valabilitate precum și procedura de emitere a acestuia.
Capitolul patru, cel al actului de gestiune, cuprinde și analiza a două mari acte de gestiune și anume: contractul de achiziție publică și cel de concesionare. De acestea auzim frecvent zilele acestea, de la concesionarea de lucrări a autostrazilor, până la achiziții publice făcute de diferite autorități administrative ce sunt benefice populației. Voi arata procedurile prin care aceastea trebuie să treacă pentru a fi finalizate. Aceste acte sunt soluția optima pentru administrația publică, fiind astfel o economisire de resurse și forțe proprii, iar cu această ocazie se sprijină și mediul de afaceri.
Capitolul cinci prezintă actul jurisdicțional, precum și jurisdicția administrativă. În acest capitol voi prezenta importanța acestui tip de act, un fapt fiind ca el este emis pentru a soluționa litigiile juridice apărute între părți.
Această lucrare dorește să arate importanța actelor administrative ce pot fi comparate cu o rotiță din marele mecanism administrativ, existența lor fiind absolut necesară pentru buna funcționare a tot ceea ce înseamnă administrația publică și nu numai. De aceea consider că trebuie tratate ca atare.
Capitolul I . Noțiunea de act administrativ
Înainte de a prezenta ceea ce este și înseamnă actul administrativ, trebuie să știm ce presupune dreptul administrativ și bineînțeles ce înseamnă administrația.
Dicționarul explicativ al limbii române atribuie verbului „a administra” semnificația de „a conduce”,”a cârmui”,” a gospodări” o întreprindere, instituție etc., iar prin substantivul „administrație” înțelege totalitatea organelor administrative ale unui stat
În doctrină, conceptului de„administrație” îi sunt atribuite mai multe sensuri, după cum urmează:
▫ conținutul principal al uneia dintre cele trei puteri statale, puterea executivă;
▫ compartiment funcțional (direcție, departament, secție etc.) din cadrul unei întreprinderi sau instituții;
▫ sistemul de autorități publice care înfăptuiesc puterea executivă;
▫ conducerea unui agent economic sau a unei instituții, etc.
Din multiplele sensuri atribuite termenului de administrație, preocupările teoreticienilor secolelor XIX și XX s-au axat, în principal, peclarificarea noțiunii de administrație public profesorul André de Laubadere definea administrația ca fiind ansamblul de autorități, agenți și organisme, însărcinate, sub impulsul puterii politice, de a asigura multiple intervenții ale statului modern"
Secțiunea I – Terminologie.
În doctrina dreptului administrativ, sunt considerate forme de activitate ale administrației publice:
a) actele juridice – actele administrative, contractele administrative, contractele civile. Dintre acestea, dreptul administrativ studiază doar actele și contractele administrative, actele civile făcând obiectul de studiu al dreptului civil.
b) actele cu caracter exclusiv politic sunt emise fie de autoritățile centrale – Guvern, Președinte fie de autorități locale (Primarul, Consiliul local, Prefectul) și, având caracter declarativ, nu sunt studiate de dreptul administrativ.
Sunt astfel de acte: declarațiile Guvernului cu privire la anumite evenimente, mesajul Președintelui Republicii cu prilejul semnării unui acord internațional, apelul Primarului către cetățeni cu privire la un aspect de politică publică locală, etc.
Actele cu caracter politic nu produc efecte juridice, eventuala lor autoritate fiind dată de prestigiul și poziția în stat a emitentului.
c) faptele administrative – sunt fapte materiale juridice care intervin în sfera administrației publice, adică transformări în lumea înconjurătoare care produc efecte juridice, independent de existența unei manifestări de voință în acest sens a autorităților publice (de exemplu, construirea de către primărie a unei clădiri pe terenul proprietatea localității, omisiunea de a răspunde la o cerere de informații de interes public, etc.), ci doar în baza legii.
Legea este, așadar, cea care dă valoare unui fapt material, transformându-l într-un fapt juridic, în speță administrativ. Faptele administrative pot fi licite (de exemplu, construirea unei clădiri), sau ilicite (exemplul clasic fiind contravenția).
d) operațiunile administrative – sunt operațiuni material-tehnice, adică activități ale administrației publice care nu produc efecte juridice prin ele însele: avize, dări de seamă, referate, comunicări, note interne, statistici, etc.
Conform Legii conteciosului administrativ nr. 554 din 2004 (Anexa1) avem următorii termeni :
○ Persoana vătămată – orice persoana fizică sau juridică ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vătămate prin acte administrative; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vatamate și organismele sociale care invoca vătămarea unui interes public prin actul administrativ atacat;
○ Autoritatea publică – orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public;
○ Act administrativ-jurisdictional – actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuții jurisdicționale în soluționarea unui conflict, după o procedură bazată pe contradictorialitate și cu asigurarea dreptului la apărare;
○ Contenciosul administrativ – activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;
○ Instanța de contencios administrativ, denumită în continuare instanță – Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și tribunalele administrativ-fiscale;
○ Nesolutionarea in termenul legal a unei cereri – faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;
○ Refuzul nejustificat de a solutiona o cerere – exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea;
○ Plângere prealabilă – plângerea prin care se solicita autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării acestuia;
○ Act de comandament cu caracter militar – actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanților de a da ordine subordonaților în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război, sau, după caz, la îndeplinirea serviciului militar;
○ Serviciu public – activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii, după caz, a unui interes public;
○ Interes public – interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice;
○ Exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevazute de Constituție sau de lege;
○ Drept vatamat – orice drept fundamental prevăzut de Constituție sau de lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
○ Interes legitim privat – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat;
○ Interes legitim public – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public;
○ Organisme sociale interesate – structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative;
○ Paguba iminentă – prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidența sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public;
○ Instanța de executare – instanșa care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.
Secțiunea a II-a – Definiția și trăsăturile actului administrativ
Cuvântul „act” vine de la cuvantul latin „actum”, ceea ce înseamnă a lucra, a face, a acționa.
Act, in Dicționarul Explicativ Român este definit ca fiind : „ Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arată un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc. ”
Din literatura juridică elaborată după intrarea în vigoare a Constituției din 1991, mai reținem următoarele definiții:"manifestări unilaterale și exprese de voință ale autorităților administrației publice în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice" și "actul administrativ constituie o categorie de acte juridice emise, în principal,de autoritățile și persoanele care își desfășoară activitatea în administrația publică, precum și de instituțiile publice și regiile autonome, fiind o modalitate de lucru a acestora, prin care se asigură realizarea puterii executive în înfăptuirea sarcinilor ce revin administrației publice"
Astfel, Legea nr. 554 din 2004 (anexa 1) a contenciosului administrative, definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect:
punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;
executarea lucrărilor de interes public;
prestarea serviciilor publice;
achizițiile publice”
Actul administrativ sau actul de drept administrativ (cele două noțiuni exprimă același conținut) face parte din categoria formelor concrete de realizare a activității administrației publice producătoare de efecte juridice.tiție, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și tribunalele administrativ-fiscale;
○ Nesolutionarea in termenul legal a unei cereri – faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;
○ Refuzul nejustificat de a solutiona o cerere – exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea;
○ Plângere prealabilă – plângerea prin care se solicita autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării acestuia;
○ Act de comandament cu caracter militar – actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanților de a da ordine subordonaților în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război, sau, după caz, la îndeplinirea serviciului militar;
○ Serviciu public – activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii, după caz, a unui interes public;
○ Interes public – interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice;
○ Exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevazute de Constituție sau de lege;
○ Drept vatamat – orice drept fundamental prevăzut de Constituție sau de lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
○ Interes legitim privat – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat;
○ Interes legitim public – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public;
○ Organisme sociale interesate – structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative;
○ Paguba iminentă – prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidența sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public;
○ Instanța de executare – instanșa care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.
Secțiunea a II-a – Definiția și trăsăturile actului administrativ
Cuvântul „act” vine de la cuvantul latin „actum”, ceea ce înseamnă a lucra, a face, a acționa.
Act, in Dicționarul Explicativ Român este definit ca fiind : „ Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arată un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc. ”
Din literatura juridică elaborată după intrarea în vigoare a Constituției din 1991, mai reținem următoarele definiții:"manifestări unilaterale și exprese de voință ale autorităților administrației publice în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice" și "actul administrativ constituie o categorie de acte juridice emise, în principal,de autoritățile și persoanele care își desfășoară activitatea în administrația publică, precum și de instituțiile publice și regiile autonome, fiind o modalitate de lucru a acestora, prin care se asigură realizarea puterii executive în înfăptuirea sarcinilor ce revin administrației publice"
Astfel, Legea nr. 554 din 2004 (anexa 1) a contenciosului administrative, definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect:
punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;
executarea lucrărilor de interes public;
prestarea serviciilor publice;
achizițiile publice”
Actul administrativ sau actul de drept administrativ (cele două noțiuni exprimă același conținut) face parte din categoria formelor concrete de realizare a activității administrației publice producătoare de efecte juridice. Când spunem că o formă concretă de activitate dă naștere la efecte juridice, înțelegem că aceasta dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, în această categorie mai pot fi incluse și contractele administrative.
A doua categorie o constituie formele de activitate ale administrației publice care nu
produc efecte juridice proprii, în care se cuprind operațiunile tehnico-administrative precum și actele exclusiv politice ale acesteia.
Profesorul Antonie Iorgovan afirma că " se poate spune la fel de bine fie acte administrative, punându-se accentul pe ideea activității,în sensul că evocăm actele ce realizează administrația publică, fie acte dedrept administrativ, subliniindu-se ideea regimului juridic aplicabil. "
Secțiunea a-III a – Trăsături
Orice act are trăsăturile sale pentru a fi diferit de celelalte, pentru a se diferenția și mai ales pentru a îi se vedea importanța în drept.
De-a lungul timpului aceste trăsături s-au schimbat, precum și defințiile ce ii s-au atribuit actului administrativ. Mereu au fost și există opinii diferite legate de acest act, după cum urmează :
Profesorul Tudor Drăganu operează cu șase trăsături ale actului administrativ:
emană de la organe ale statului;
unilateralitatea;
obligativitatea emiterii pe bază și în conformitate cu legea;
caracterul obligatoriu;
caracterul executoriu;
actualitate
Profesorul Ilie Iovanaș se oprește tot la un număr de cinci trăsături, dar le formulează altfel decât profesorul Romulus Ionescu:
1. este act juridic;
2. este manifestare de voință unilaterală emisă în temeiul puterii de stat;
3. sunt obligatorii;
4. organizează executarea și execută în concret legile și celelalte acte normative;
5. sunt executorii.
Profesorul Alexandru Negoiță enumeră patru trăsături:
1. este un act juridic;
2. este o manifestare unilaterală de voință;
3. voința provine în principal de la organe ale administrației publice;
4. voința unilaterală este supusă unui regim specific.
Rodica Narcisa Petrescu analizează șapte trăsături:
1) este principalul act al autorităților administrației publice;
2) este o manifestare de voință unilaterală;
3) emis în temeiul și pentru realizarea puterii de stat;
4) este obligatoriu;
5) este executoriu;
6) este emis pe baza legii și pentru organizarea executării și executarea în concret a legilor și a celorlalte acte normative;
7) are un regim juridic specific
De la acești autori avem elemente comune asupra carora aceștia sunt de acord.
Acestea sunt :
a. sunt acte juridice.
b. sunt manifestări unilaterale de voință.
c. sunt emise în realizarea puterii publice.
Sub aspectul formal-material, au fost identificate urmatoarele trăsături ale actului administrativ:
▪ este forma juridică principală a activității autorităților administrației publice.
▪ este o voință juridică unilaterală.
▪ este emis numai în realizarea puterii publice.
▪ are un regim juridic specific în centrul căruia se află Legea contenciosului administrativ (legea 554/ 7 decembrie 2004).
Actul administrativ este forma juridică principală a activității autorităților administrației publice.
Actul administrativ reprezintă una din formele cu semnificație juridică prin care autoritățile administrației publice își realizează competența și implicit sarcinile ce le revin.
Actul administrativ reprezintă o voință juridică unilaterală.
Caracteristică definitorie a manifestării de voință din actele administrative este unilateralitatea acesteia. Caracterul unilateral reprezintă acea calitate a actului
administrativ potrivit căreia el este emis fară participarea sau consimțământul subiectelor de drept cărora le este destinat sau cu privire la care generează drepturi sau obligații.
Prin identificarea acestei trăsături se urmărește includerea actului administrativ în sfera actelor juridice și delimitarea lui de operațiunile tehnico-administrative, respectiv cele tehnico-productive.
Actul administrativ este manifestarea voinței interne a unei structuri administrative de a produce efecte juridice în mod direct,fiind expresa și se manifestă prin fapt material spre a fi cunoscută.
De-a lungul timpului, pe langă această trăsătură, au fost și probleme în practica administrativa, cum ar fi :
▬ Emiterea actului administrativ cu participarea mai multor persoane fizice;
Majoritatea actelor administrative concretizează decizii ale unor organe de conducere colectivă, fiind vorba despre rezultatul voturilor persoanelor care compun aceste organe, potrivit cvorumului prevazut de lege.
Față de aceasta, s-a pus problema de a ști dacă acordul de voință care intervine în vederea emiterii actului administrativ nu este de natură a înlătura caracterul unilateral al acestuia. În doctrina administrativă s-a susținut în mod constant ca, în astfel de cazuri, voința fiecarei persoane nu are relevanță decât în cadrul mecanismului decizional administrativ.
Caracterul unilateral al actului administrativ nu decurge din numărul de persoane fizice care participă la adoptarea acestuia, ci din faptul ca acele persoane fizice acționează în vederea realizarii competenței organului administrativ.
▬ Emiterea actului administrativ cu participarea mai multor autoritati publice, respectiv a unei structuri administrative si a unei structuri nestatale.
Este vorba despre caracterul unor hotărâri comune, putându-se întâlni trei cazuri:
– acte ale unor autorităti ale administrației publice situate la același nivel,
– acte ale unor autorități ale administratiei publice situate la nivele ierarhice diferite,
– acte comune ale unor autorități ale administrației publice și ale unor structuri nestatale.
▬ Emiterea actului administrativ la cererea prealabilă.
Potrivit doctrinei actuale, vom distinge două mari situații, și anume: atunci când cererea prealabilă aparține chiar organului emitent și este adresată organului ierarhic superior,și situația în care cererea prealabilă aparține unui alt subiect de drept care urmează să fie beneficiarul actului administrativ respectiv.
În primul caz, vor fi puse în discuție condițiile procedurale de emitere a unui act administrativ.
În al doilea caz, cererea prealabilă are doar valoarea unei condiții prevăzute de lege pentru ca actul administrativ să fie emis.
Spre exemplu, autorizațiile emise în baza unei cereri prealabile nu creează, nu modifică sau sting o situație juridică individuală, ci tot ceea ce fac este să atribuie beneficiarului lor o situație juridică generală, adică un număr de drepturi și obligații care sunt dinainte stabilite pe cale generală de lege, existând însă și cazuri când are loc chiar constituirea unor situații juridice subiective, neprecizate în textul legii, cum ar fi o autorizație de exercitare a unei meserii, care prevede obiectul de activitate și locul de exercitare.
În doctrină s-a pus problema de a ști care este semnificația juridică a renunțării beneficiarului la exercițiul dreptului sau chiar la dreptul conferit de actul respectiv. Cu alte cuvinte, s-a pus problema dacă într-o asemenea situație, actul administrativ mai produce efecte juridice, dacă renunțarea beneficiarului are semnificația unei modalități de încetare a producerii de efecte juridice.
După părerea domnului profesor Antonie Iorgovan, renunțarea beneficiarului actului nu reprezintă, o modalitate de încetare a efectelor actului administrativ, deoarece, în cazul actului administrativ suntem în prezența unei manifestări unilaterale de voință a organului administrativ, manifestarea de voință a celui interesat nefiind "incorporată" în structura actului. În același timp, trebuie menționat că, odată ce poziția beneficiarului actului este adusă la cunoștința organului emitent, acesta are obligația de a o examina și de a emite actul de revocare.
Astfel, se susține că beneficiarul acestui act poate să renunțe la exercițiul de drept,dar asta nu afectează valabilitatea actului, el producând încontinuare efecte juridice până la revocarea lui de către organul emitent.
▬ Actul administrativ este emis numai in realizarea puterii publice.
Actele administrative nu sunt orice manifestări unilaterale de voință ale organului administrației publice, ci ele concretizează numai voința acestor organe ca subiecte în raporturile juridice ce presupun exercițiul autorității publice, voința de a da naștere, a modifica sau stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică.
Obligativitatea actelor administrative , ca trasatură distinctă, trebuie ințeleasă sub mai multe aspecte:
1) actul administrativ este obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intra sub incidența dispozițiilor sale.
2) actul administrativ este obligatoriu pentru autoritatea emitentă atâta vreme cât el nu a fost abrogat, revocat sau anulat, iar obligația organului emitent de a-și respecta propriile acte există numai dacă este vorba de acte de natura și forța juridică diferită.
3) actul administrativ este obligatoriu și pentru autoritatea administrativ-ierarhic superioară celei emitente, situație în care trebuie facută distincție între actele administrative normative și actele administrative individuale.
4) astfel actul administrativ normativ al organului inferior este obligatoriu pentru organul superior până când acesta din urmă va emite, la rândul lui, un act normativ cu un conținut contrar, act care, având o forță juridică superioară, il va abroga pe cel al organului inferior, iar actul administrativ individual al organului inferior trebuie respectat de organul superior atât timp cât acesta nu îl anuleaza (revoca) în condițiile preăzute de lege.
Caracterul executoriu al actului administrativ se datorează faptului că este emis de o autoritate a administrației publice, investită prin norme juridice cu aptitudinea de a face actul, ceea ce îi conferă valoare obligatorie pentru orice persoană fizică și juridică căreia i se adresează.
▬ Actul administrativ are un regim juridic specific, in centrul căruia se afla Legea contenciosului administrativ (Legea 554/ 2004).
Această trăsătură permite diferențierea actului administrativ, emis în principal de autoritățile administrației publice, de actele de autoritate specifice altor categorii de autorități publice.
Există acte administrative aparținând altor autorități publice decât cele ale administrației publice, care pot face obiectul unor acțiuni în contencios administrativ.
Datorită numărului mare și diversității situațiilor în care sunt angajate organele administrației publice și actele administrative poartă denumiri diferite, adecvate fiecărei situații în parte: decrete (în cazul Președintelui României), hotărâri și ordonanțe (în cazul Guvernului), ordine (în cazul prefectului), hotarâri (în cazul consiliilor locale și județene) și dispoziții (în cazul primarului)
Din toate aceste definiții și trăsături, putem concluziona că actul administrativ este un act juridic emis, în general, de către autoritătile administrativ teritoriale ce au în vedere binele populației.Acest act este obligatoriu și cu caracter unilateral emis pentru realizarea puterii publice, în beneficiul publicului, adica prin valorificarea bunurilor publice, prin achizitii publice, prestarea de servicii sau efectuare de lucrari. Acest act are un regim juridic specific, datorită Legii conteciosului administrativ, cunoscută si sub denumirea de Legea 554 din 2004.
Capitolul II – Categorii de acte administrative. Criterii de clasificare
Actele administrative sunt clasificate in mai multe categorii dupa anumite criterii, dupa cum urmeaza:
Secțiunea a II-a. Actele administrative cu caractacter normativ
Cuprind reguli generale, abstracte, impersonale și de aplicabilitate repetată. Legiuitorul definește actul normativ ca fiind:”actul emis sau adoptat de o autoritate publică, cu aplicabilitate generală.”
Conțin reglementări de principiu, obligatorii și impersonale, se aplică tuturor situațiilor particulare care fac obiectul normei respective, iar eficiența acestora nu încetează printr-unul sau mai multe acte individuale de executare. Produc efecte juridice erga omnes,față de toți subiecții de drept ce cad sub incidența normei în cauză.
Actele administrative cu caracter individual
Actele administrative cu caracter individual sunt manifestări de voință care produc efecte juridice cu privire la subiecte de drept predeterminate (persoane fizice, persoane juridice, O.N.G.-uri, etc.)
La rândul lor, actele administrative individuale se împart în mai multe categorii, după cum urmează:
Acte prin care se stabilesc drepturi și/sau obligații determinate pentru subiectul de drept căruia i se adresează
Spre exemplu, în conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici: „Numirea în funcțiile publice pentru care se organizează concurs în condițiile art. 51 alin.(2) lit. c) se face prin act administrativ emis de conducătorul autorităților șiinstituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.”
Potrivit alineatelor (4) și (5) ale aceluiași articol, prin actul administrativ de numire se stabilesc atât drepturile salariale precum și obligațiile, sarcinile specifice funcției publice pe care urmează să o ocupe persoana beneficiară a actului administrativ.
Astfel, prin actul administrative de numire în funcție se stabilește subiectul de drept determinat împreună cu drepturile și obligațiile concret trasate, specific funcției publice pe care o va ocupa.
Acte prin care se conferă un statut personal sau acte atributive de statut personal
În această categorie sunt incluse actele administrative individuale cu caracter recognitiv față de o activitate anterioară desfășurată de beneficiarul actului și căruia îi conferă un complex de drepturi și obligații, în condițiile legii. Astfel de acte sunt considerate a fi: diplomele de studii (școlare,universitare), deciziile de pensionare, permisul pentru port armă, permisul de conducere etc
Acte administrative prin care se aplică constrângerea administrativă
Exemplul tipic citat în doctrina de specialitate îl reprezintă procesul-verbal prin care se constată săvârșirea unei fapte contravenționale și de aplicare a sancțiunii contravenționale. Materia este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,care constituie „legea-cadru(Anexa 2)”.
Acte administrativ-jurisdicționale
Aceste acte juridice „sunt acte administrative pentru că sunt emise (pronunțate) de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unui organul administrației publice și de jurisdicție pentru că, prin ele, se soluționează după o anumită procedură, prevăzută de lege, un conflict juridic ivit între un serviciu public și un particular (persoană fizică sau juridică).”
Trebuie elucidată starea de actualitate a actelor administrative-jurisdicționale, astfel, art. 21 alin, (4) din Constituția României, republicată, statuează „Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.”
Particularitățile actelor administrative-jurisdicționale sunt următoarele :
sunt emise/adoptate de către autorități ale administrației publice sau de structuri administrative create în cadrul sau pe lângă acestea;
obiectul acestor acte îl constituie soluționarea unor litigii, pe baza sesizării persoanei interesate;
emiterea/adoptarea actelor administrativ-jurisdicționale se face după o procedură bazată pe principiul contradictorialității;
emitentul actului este independent în luarea soluției, care trebuie motivată în toate cazurile;
se bucură de o stabilitate mai mare decât celelalte acte administrative, constituind o excepție de la principiul revocabilității. Această particularitate nu echivalează însă cu puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești;
împotriva actelor administrativ-jurisdicționale pot fi formulate numai căile de atac prevăzute de legea special
Acte administrative clasificate dupa conduita prescrisă
Acestea sunt la rândul lor clasificate pe trei categorii : onerative, prohibite și permissive, care la rândul lor au caracter normative sau individual.
Actele onerative sunt acele acte administrative care obligă subiecții de drept cărora li se adresează la o anumită conduită sau prestație.
Dispozițiile punctului 69.7 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003,aprobate prin H.G. nr. 1050/2004, conform cărora: „Orice persoană impozabilă, care, ulterior înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, nu mai realizează decât operațiuni fără drept de deducere datorită obiectului de activitate, are obligația să solicite scoaterea din evidența de plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în termen de …”.
Prin acest tip de act administrativ, se stabilește conduita contribuabilor care nu mai desfășoară activități supuse taxei pe valoare adăugată.
b) Actele prohibitive se caracterizează prin faptul că interzic anumite acțiuni.
c) Acte permsive care se particularizează prin faptul că lasă subiecților de drept facultatea (libertatea) de a-și alege conduita de urmat.
În cazul actelor administrative individuale cu caracter permisiv, dreptul de a desfășura anumite acțiuni se exercită de către titular pe baza unor verificări prealabile care au în vedere legalitatea acțiunii.
Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 republicată, cu completările și modificările ulterioare „Autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, pe baza documentației depuse la autoritățile prevăzute la art. 4 (primari, respectiv președinții consiliilor județene– s.n.) …”
În astfel de cazuri, autoritățile au dublă obligație, mai exact, obligația de a verifica dacă solicitantul a depus documentația completă și de a îi acorda autorizația de construcție când dosarul depunătorului este complet. În caz contrar, autoritățile vor anunța solicitantul asupra dosarului incomplet, cu indicația de depunere a documentelor necesare.
În cazul “autorizațiilor libere”, legea acordă autorităților administrative, libertatea de a aprecia eliberarea sau nu a autorizației solicitate.
Un exemplu concret, îl constituie autorizația pentru exercitarea activității de transport persoane sau bunuri în regim de taxi, materie reglementată prin Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Conform art. 14 alin. (3) din Lege: „Numărul maxim de autorizații taxi permanente și sezoniere pentru perioada acordată, se va stabili prin hotărâre a consiliului local, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, cu consultarea asociațiilor”.
Leguitorul lasă administrație libertatea de a stabili un număr de autorizații în funcție de necesarul specific al unităților administrativ-teritoriale.
Acte administrative emise după situația juridică generată
Se disting două tipuri de acte administrative : actele constitutive și actele declarative de drepturi și obligații.
Acte constitutive
Actele constitutive se particularizează prin faptul că instituție situații juridice cu caracter de noutate, dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice. Astfel de acte constitutive de drepturi și obligații sunt diferitele tipuri de autorizații (ex. de construire, pentru exercitarea unor profesii sau meserii), actele de sancționare etc.
Acte declarative
Actele declarative sau recognitive caracterizate prin aceea că, prin ele se constată o situație preexistentă emiterii actului juridic. Astfel de acte declarative sunt, spre exemplu, actele administrativ jurisdicționale, actele de constatare ale organelor de control, unele acte cu caracter confirmativ, etc. Importanța acestei distincții rezidă în aceea că actele declarative, particularizate prin faptul că stabilesc drepturi și obligații preexistente emiterii lor, produc efecte juridice anterioare adoptării lor, adică din momentul în care faptul juridic constatat s-a produs. Dimpotrivă însă, actele constitutive cărora le este caracteristic faptul că produc ele însele efecte juridice, din momentul emiterii lor sau de la o dată ulterioară, menționată înconținutul lor, dar numai pentru viitor.
2.4 Acte administrative clasificate după autorul lor
Există mai multe categorii, după cum urmeză:
2.4.1 Acte emise de autorități din sfera puterii executive
Cum sunt cele emise de: Președintele României (decrete); Guvern (hotărâri și ordonanțe); primul-ministru (decizii); miniștrii (ordine); consiliile locale și județene (hotărâri); președinții consiliilor județene (dispoziții); primari (dispoziții); prefecți(ordine); etc.
2.4.2 De structuri interne ale Parlamentului și de către președinții judecătoriilor,
tribunalelor și curților de apel, în măsura în care exercită atribuții specifice administrației publice.
Actele administrative emise de autoritățile centrale ale administrației publice produc efecte pe întreg teritoriul țării, în vreme ce actele administrației locale generează efecte numai în unitatea administrativ-teritorială în care acestea au fost alese sau numite, după caz.
2.4.3. După competența organelor de la care emană
Actele administrative pot fi acte de administrație generală (care emană de la organele cu competență generală) și acte de administrație specială (care emană de la organele cu competență specială), acestea din urmă trebuind să fie conforme cu cele dintâi.
2.4.4. După numărul manifestărilor de voință care concură la formarea lor
Actele administrative pot fi acte simple (când sunt rezultatul unei singure manifestări de voință, provenind de la o singură autoritate publică și acte complexe(când cuprind două sau mai multe manifestări devoință, provenind de la mai multe autorități publice)).Actele simple pot fi revocate numai de către autoritatea emitentă și de cea ierarhic superioară, în timp ce actele complexe pot fi revocate doar prin acțiunea comună a organelor care au contribuit la constituirea actelor respective, precum și de autoritatea publică superioară ierarhic.
În funcție de subiectele cărora le sunt adresate, actele administrativese împart în acte interne care produc efecte în interiorul organului și acte externe care produc efecte în afara organului emitent.
2.5. Actelor administrative clasificate după procedura de elaborare
În funcție de acest criteriu, actele administrative se clasifică ținându-se cont de gradul de complexitate al procedurii administrative, inițiativa înelaborare, modul de aducere la cunoștință și forma exterioară, etc
2.5.1. După gradul de complexitate
Actele administrative pot fi elaborate după o procedură simplă sau după o procedură complexă . Actele elaborate după o procedură simplă nu presupun îndeplinirea unor formalități procedurale deosebite, spre deosebire de actele elaborate după o procedurăcomplexă, care trebuie să îndeplinească cerințele unor formalități deosebite, pentru a putea produce în mod valabil efecte juridice.Aceste formalități le pot constitui: avizarea actului administrativ,dezbaterea publică a proiectului, aprobarea, confirmarea etc.
2.5.2. După modul de inițiere
Actele administrative se împart în acte emise din oficiu (acestea fiind, de regulă, revocabile) și acte emise la cerere (acestea fiind, în general, irevocabile).
2.5.3. După modul de aducere la cunoștință
Deosebim actele administrative care se aduc la cunoștință prin comunicare (cele individuale) și acte publicate (cele normative).
2.5.4. După forma lor exterioară
Distingem acte administrative emise în formă scrisă și acte emise fără îndeplinirea acestei condiții (sau acte orale). În cazul încălcării cerinței formei scrise cerute de lege intervine nulitatea actului respectiv. Actele administrative sunt susceptibile de fi clasificate și în funcțiede alte criterii.
2.5.5 După conținutul efectelor pe care le generează
Actele individuale pot fi:
a) creatoare de drepturi (ex: diplome de absolvire a studiilor);
b) creatoare de obligații (ex: actele de sancționare contravențională);
c) creatoare de drepturi și obligații (ex: diverse categorii deautorizații).
În funcție de conținutul lor material , actele administrative pot fi:
a) acte patrimoniale oneroase (ex: actul de concesionare a unuiteren pe durata existenței construcției contra unei taxe numite„redevență”);
b) acte patrimoniale gratuite (ex: repartizarea de mijloace materiale nerambursabile instituțiilor administrative; atribuirea, la cerere, a unui teren în folosință gratuită tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani pentru construirea unei locuințe proprietate personală);
c) acte nepatrimoniale (ex: dispoziția de schimbare a numelui pecale administrativă).
2.5.6 După modul lor de executare
Actele administrative se clasifică dupăcum urmează:
a) acte cu executare instantanee (actul de sancționarecontravențională);
b) acte cu executare succesivă (autorizația de construcție).
În literatura franceză de specialitate,actele administrative sunt clasificate în:
1. acte normative și acte individuale;
2. acte creatoare (de situații juridice noi), acte modificatoare(de situații existente) și acte abrogative;
3. acte creatoare de drepturi și facilități pentru particulari,acte care impun obligații, acte care conferă un statut personal (drepturi și obligații);
4. acte exprese și acte tacite.
În acest capitol, am observat cum domeniu administrației este complex și diversificat, astfel și actele administrative sunt de mai multe tipuri, în funcție de necesitatea lor în cadrul acestui domeniu, fiind clasificate dupa anumite criterii de diverși autori.
Capitolul III – Actul administrativ de autoritate
Actul administrativ de autoritate este o manifestare unilaterală de voință făcută cu scopul de a da naștere, a modifica sau stinge o anumită situație juridică exprimată de o autoritate sau instituție publică în realizarea puterii publice.
Sectiunea I-a . Definiții. Trăsături .
Actele administrative de autoritate reprezintă actele juridice adoptate sau emise de un serviciu public, în mod unilateral, în baza și în vederea executării legii, pentru nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Acestea mai sunt denumite si acte administrative de putere publică deoarece emană de la o autoritate publică, legislativă, executivă sau judecătorească – executarea lor este asigurată de puterea publică, iar nerespectarea prevederilor lor atrage sanctionarea celor in culpa.
Actele administrative de autoritate se împart la rândul lor pe diverse categorii, după cum urmează :
acte administrative de autoritate cu caracter normativ. Acestea au efecte cu caracter impersonal și general. Sunt acte normative, hotărâri și ordonanțe ale guvernului, instrucțiuni și altele asemenea, ale miniștrilor și ale conducătorilor celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, hotărârile consiliilor județene și locale, ordinele prefecților și actele conducătorilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și din unitățile administrativ-teritoriale, precum și ale conducatorilor serviciilor publice ale consiliilor județene și locale.
Exemple : – sunt norme imperative dispozițiile art.72 din Legea nr.215/2001, conform căruia, în cazurile enumerate de textul legal, prefectul ia act de încetarea mandatului primarului;
“avizul“ favorabil deschiderii unei farmacii, emis de Colegiul Farmaciștilor din România prin filialele sale județene, în ciuda denumirii sale, este un veritabil act administrativ de autoritate,având natura unei autorizații de funcționare ;
“comunicarea” emisă de organele deconcentrate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale este act administrativ de autoritate, calificare justificată de conținutul acestuia – diminuarea salariului unui funcționar public;
“adresa” Baroului prin care a fost suspendat din funcție un avocat este act administrativ, în ciuda denumirii folosite de emitent.
acte individuale se caracterizează prin faptul că manifestarea de voință a organului competent creeaza, modifică sau stinge drepturi subiective sau obligațiuni în profitul său sau în sarcinii unei sau mai multor persoane dinainte.
circulare, norme metodologice, regulamente etc., au efecte numai față de funcționarii publici dintr-un minister, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și ale organelor administrației publice locale.
circulare, norme metodologice, regulamente etc., au efecte numai față de funcționarii publici dintr-un minister, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și ale organelor administrației publice locale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că diferențierea între actele administrative normative și actele administrative individuale se realizează atât în funcție de obiectul lor, cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică. Astfel, actele normative sunt acea categorie de acte juridice care conțin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecți de drept nedeterminați, în timp ce actele individuale sunt acea categorie de acte care urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns și determinat de subiecți de drept.
Secțiunea a II-a. Condiții de valabilitate
Pentru a fi valabil, un act administrativ de autoritate trebuie să îndeplinească următoarele condiții, după cum urmează :
– actul administrativ de autoritate trebuie adoptat sau emis pe baza și în vederea executării legii;
– emiterea făcându-se de funcționarul competent;
– actul administrativ de autoritate nu poate retroactivă;
– actul administrativ de autoritate nu poate fi emis sub condiție;
– actul administrativ de autoritate să fie emis cu respectarea cerințelor legii referitoare la avize;
– actul administrativ de autoritate emis în formă scrisă trebuie să cuprindă elementele de formă care să probeze ca actul a fost emis de organul competent;
– contrasemnarea actului administrativ, atunci când legea o cere;
– respectarea cvorumului cerut de lege pentru adoptarea actului;
– publicarea sau aducerea lui la cunoștința celor interesați.
Secțiunea a III–a. Procedura de emitere a actelor administrative de autoritate
Formele procedurale ce intervin în procesul de elaborare a actelor administrative sunt clasificate de unii autori în trei categorii:
Forme anterioare (permergatoare);
Forme concomitente;
Forme posterioare emiterii actelor administrative.
Sancțiunile nerespectării condițiilor de validitate la adoptarea sau emiterea actelor administrative de autoritate sunt stabilite prin lege, iar atunci cand legea nu le prevede, ele, adică sancțiunile sunt determinate de principiul legalității ce guvernează adoptarea sau admiterea actelor administrative de autoritate.
În funcție de importanța condiției de validitate nerespectate, cu alte cuvinte, de gravitatea încălcării, vom constata că sancțiunile sunt și ele corespunzătoare, în raport de acest criteriu, sancțiunile aplicabile sunt:
҉ anularea actului se pronunță de organul competent, la cererea celor interesați, în termen de un an de la comunicarea acestuia. Aceasta sancțiune se aplică pentru nerespectarea unor condiții de validitate de mai mică importanță și duce la stingerea efectelor juridice pentru care au fost emise acestea.
҉ sunt sancționate cu nulitate toate actele administrative de autoritate adoptate sau emise cu încălcarea uneia sau mai multor condiții de validitate și pentru care legea, ori principiul legalității actelor administrative de autoritate prevăd sau, respectiv, cer o astfel de sancțiune. În toate cazurile, nulitatea putea fi stabilită de organele competente, de regula instanțele judecătorești, dar nu numai de acestea, ci și de autoritatea administrativă ierarhic superioară.
҉ inexistența actelor administrative de autoritate intervine, ca sancțiune, în cazurile în care încălcarea condițiilor de validitate este atât de gravă încât, potrivit legii, actul este inexistent. Sunt, de asemenea, inexistente, chiar dacă nu sunt declarate ca atare de lege, actele administrative de autoritate care nu au fost adoptate sau emise în formă scrisă, cele adoptate sau emise de un organ necompetent, atât material, cât și teritorial, cele care depăsesc competența organului care le-a adoptat sau emis s.a.
3.1 Forma procedurala anterioara sau permergatoare
Activitatea de emitere a unui act administrativ presupune majoritatea timpului, activitatea premergatoare. Aceasta constă în emiterea de avize, acorduri, propuneri, rapoarte, studii, sesizări, declarații, aprobări etc., unele dintre acestea au rol important în configurația juridică a actului. Aceste operațiuni au caracter preparator, pregătind condițiile tehnice, operative pe baza cărora funcționarul sau organul administrației va lua decizia de a emite actul.
3.1.1 Avizele
Avizele sunt opinii exprimate de un funcționar sau un organ al administrației publice la cererea organului sau funcționarului administrativ ce urmează a emite actul administrativ.
În doctrina, avizele sunt de mai multe feluri, după cum urmează :
Facultative – organul competent ce emite actul administrativ este liber să solicite avizul sau avizele și să țină sau nu cont de el sau de ele, astfel având o autonomie în emiterea actului.
Consultative (de responsabilitate) – organul competent să emită actul administrativ este obligat să ceară avizul unui alt organ sau unei structuri interne, dar are latitudinea, libertatea de apreciere, de a se supune conținutului avizului sau nu.
Conforme (de legalitate) – sunt obligatorii pentru organul competent să emită un act administrativ, atât să le solicite cât și să li se conformeze. Această categorie de avize, obligă organul competent atât să le ceară cât și să li se conformeze. Dacă avizul este negativ, organul competent să emită actul administrativ de autoritate poate reveni, mai documentat, cu o nouă cerere de aviz, ori este pus în situația de a nu emite actul preconizat.
3.1.2 Acordurile
Acestea reprezintă puncte de vedere comune, consimțământul dat de un organ al administrației publice competent, unui alt organ al administrației publice care are competența emiterii unui act administrativ de autoritate.
Acordul poate fi prealabil, concomitent sau posterior emiterii actului administrativ. În fapt, acordul ia forma unui act administrativ emis de un alt organ administrativ. Acordul poate preexista sau urmează a fi emis.
3.1.3 Majoritatea
Reprezintă numărul de voturi exprimate în favoarea proiectului actului administrativ pentru ca hotărârea să fie valabil luată și să dobândească caracter de obligativitate.
Art. 46,alin. (1) din Legea 215 din 2001 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 204 din 23.04.2001 prevede că “consiliul local adoptă hotărâri cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți, în afara cazurilor când legea sau regulamentul (consiliului) cere o altă majoritate, așa cum este cazul hotărârilor privind administrarea domeniului public și privat al comunei și al orașului … când se cere votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție sau dispozițiilor art. 46 alin. (3) care prevăd condițiile pentru luarea hotărârilor privind bugetul local și taxele locale care se adoptă cu votul majorității consilierilor în funcție.
Majoritatea poate fi absolută, simplă sau calificată.
Majoritatea absolută presupune votul majorității membrilor ce compun organul colegial și corespunde de multe ori cu cvorumul minim.
Majoritatea simplă reprezintă procedura de adoptare a unui act administrativ cu votul majorității membrilor organului colegial participanți la ședință.
Majoritatea calificată este procedura de adoptare a actului administrativ de autoritate cu votul a două treimi sau a trei pătrimi din numărul membrilor ce compun organul administrativ colegial (Guvern, consiliul județean, consiliul local etc.).
3.1.4 Semnarea și contrasemnarea actelor administrative de autoritate
După deliberare și emiterea lor, actele administrative se semnează de autoritatea care le-a emis, dacă suntem în prezența unui organ unipersonal (Președintele României, Ministru, Prefect, Primar, etc.) sau de conducătorul organului colegial, actele administrative emise de Guvern (hotărâri, ordonanțe) sunt semnate de Primul Ministru (art. 105. alin. (4) din Constituție). Actele adoptate de consiliile locale sunt semnate de președintele de ședință al consiliului (art. 48 din Legea nr. 215/2001), iar actele consiliului județean se semnează de Președintele consiliului ori, în lipsa acestuia, de către vicepreședintele care a condus ședința (art. 109 (2) din Legea nr. 215/2001).
Atunci când legea sau regulamentul de funcționare prevede că anumite categorii de acte sunt contrasemnate de alte persoane cărora le revine misiunea aducerii la îndeplinire sau au responsabilități în domeniul de reglementare al actului administrativ, contrasemnarea este obligatorie.
3.1.5 Forme procedurale posterioare emiterii actului administrativ
Actul administrativ fie că are caracter normativ sau individual produce efecte juridice. Conținutul actului administrativ trebuie cunoscut în general, ceea ce presupune pe de o parte comunicarea sau publicarea actului administrativ în funcție de caracterul său individual sau normativ.
Comunicarea – actelor administrative este modalitatea prin care organul administrativ emitent aduce la cunoștința celui sau celor interesați un act administrativ prin înmânare directă, comunicare prin serviciul poștal, afișare la sediul autorității emitente sau prin alte mijloace.
Publicarea – reprezintă operațiunea materială prin care un act administrativ este adus la cunoștința cetățenilor și instituțiilor publice ori agenților economici. Publicarea se face în special pentru actele administrative normative, unde ea este obligatorie sub sancțiunea “inexistenței actului” așa cum prevăd dispozițiile art. 99 alin. 1 din Constituție, pentru actele (decretele) Președintelui României sau ale art. 108 alin. 4, fraza ultimă din legea fundamentală, pentru actele administrative emise de Guvern. Nepublicarea actelor celor două autorități publice ale Puterii executive atrage sancțiunea “inexistenței” ceea ce conduce la concluzia că una din condițiile de validitate a actelor administrative este “publicarea”. Publicarea actelor administrative ale consiliilor locale constituie o condiție de obligativitate a acestor acte numai după “data aducerii lor la cunoștința publică” (art. 50 alin. 1 din Legea 215/2001).
Aprobarea – este privită ca o condiție posterioară emiterii unui act administrativ ce se materializează printr-o manifestare de voință a unui alt organ al administrației publice, ierarhic superior, care face să dea putere juridică actului administrativ originar. Fără această “aprobare” posterioară actul administrativ nu este valabil.
Confirmarea – reprezintă o manifestare de voință producătoare de efecte juridice prin care un “subiect de drept interesat” comunică altui subiect, organ administrativ, că înțelege să mențină un act administrativ anterior.
Secțiunea a IV-a. Suspendarea, revocarea și încetarea
Suspendarea actelor administrative de autoritate, mai exact a efectelor juridice ale acestor acte, poate interveni în cazurile în care un organ competent ori o persoana particulară cere, în condițiile legii, organului competent, suspendarea aplicării unui act administrativ de autoritate adoptat sau emis. Alteori, însă, suspendarea poate interveni și prin efectul legii, caz în care actul atacat este de drept.
Revocarea actelor administrative de autoritate este operațiunea juridică ce se efectuează de către organul administrației publice care a adoptat sau emis actul respectiv atunci când observa că actul respectiv este ilegal sau nu mai este oportun, adică a fost emis cu nerespectarea prevederilor legii ori a actelor administrative de autoritate de rang superior sau aplicarea lui (producerea efectelor juridice) nu mai este oportună, pentru ca s-au schimbat condițiile economico-sociale care au fost avute în vedere la adoptarea sau admiterea acestuia. Aceasta operațiune mai este denumită și retractarea.
Actele normative sunt întotdeauna revocabile, deoarece aplicarea lor nu se mărginește la una sau mai multe situații, determinate ca număr, ci se aplică de câte ori o anumită situație juridică se încadrează în prevederile sale, nelimitat în timp. De aceea, rațiunile pentru care au fost instituite de către doctrină excepțiile de la principiul revocabilității nu subzistă în cazul actelor normative.
Anularea actelor administrative de autoritate constituie operațiunea juridică prin care un organ de stat, altul decât cel care l-a adoptat sau emis, competent potrivit legii, face să înceteze producerea efectelor juridice, iar dacă acestea nu s-au produs, să nu se mai producă.
Încetarea producerii efectelor actelor administrative de autoritate poate interveni dacă:
– s-au produs efectele pentru care au fost emise;
– a expirat perioada de timp pentru care au fost emise;
– au fost înlăturate cauzele care au determinat adoptarea sau emiterea acestora;
– cel în favoarea căruia a fost emis, a renunțat la el sau a decedat;
– organul care l-a adoptat sau emis a dispus încetarea aplicabilității actului respectiv.
În acest capitol am aflat că actul de autoritate este actul emis de autorități publice dupa e in prealabil aprobat prin majoritate, acord sau aviz pentru a executa voința puterii publice,fiind atât cu caracter normativ cât și individual. Acest tip de acte administrative trebuie să îindeplinească anumite condiții de valididate și să treacă pin formele procedurale de emitere. Bineînțeles că am văzut și în ce cazuri actele de autoritate încetează, se suspendă, revoca sau anulează.
Capitolul IV – Actul administrativ de gestiune
Secțiunea a I –a. Noțiune și trăsături
Actele de gestiune reprezintă acele manifestări de voință ale autorităților administrative competente prin care se urmărește crearea unor situații juridice cu caracter patrimonial, supuse regimului de drept privat.
Contractul administrativ reprezintă un act juridic specific dreptului administrativ, distinct față de actul administrativ, cât și de actele juridice încheiate de organele administrației publice în calitatea lor de persoane juridice de drept privat. Se numește și act administrativ de gestiune, pentru că una din părți este un serviciu public (organ al administrației publice, instituție publică sau regie autonomă de interes public) și prin încheierea acestuia se urmărește utilizarea și dezvoltarea proprietății publice a statului, județului sau comunei. Fiind un act juridic încheiat între două părți (un serviciu public și un particular) actul administrativ de gestiune "are figură juridică a unui contract" însă, spre deosebire de contractele de drept civil sau de drept comercial, părțile nu sunt egale. De aceea, în literatura de specialitate se folosește și noțiunea de contract administrativ.
Contractul administrativ reprezintă un acord de voință, între organele administrației publice și o persoană fizică sau juridică de drept privat. Va conține o parte reglementară stabilită printr-un act normativ (caietul de sarcini aprobat de organul administrativ), și o parte negociată. Organul administrativ va putea modifica în mod unilateral partea reglementară a contractului, pentru motive excepționale legate de satisfacerea interesului public. Prin încheierea de contracte administrative, organele administrației publice urmăresc realizarea unui interes general, prin intermediul prestației unui particular, care primește în schimb o redevență. Concret, obiectul contractelor administrative poate consta în: concesionarea unor servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome sau terenuri, diverse prestări de servicii, executarea unor lucrări de construcții-montaj de interes public, achiziții guvemamentale, închirieri de bunuri sau servicii publice, împrumut de stat (public). Spre deosebire de contractele civile sau comerciale, unde, în caz de reziliere a acestora în mod unilateral, partea care reziliază datoreazã daune celeilalte părți, contractele administrative prezintă particularitatea cã serviciul public este cel care precizează, încă în momentul încheierii actului, cazurile în care acesta (serviciul public) poate rezilia contractul în mod unilateral, fără sã suporte daune. Litigiile născute din interpretarea și executarea contractelor administrative sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
Secțiunea a II-a. Contractul de achiziții publice
2.1 Definiții și noțiuni
Achizițiile publice reprezintă suma tuturor proceselor de planificare, stabilire a priorităților, organizare, publicitate și de proceduri, în vederea realizării de cumpărări de către organizațiile care sunt finanțate total sau parțial de bugete publice (europene, naționale centrale sau locale, donori internaționali).
Ordonanța de Urgența nr. 34 din 19 aprilie 2006 (anexa) privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, ne aduce la cunoștiință termenii utilizați :
a) acord-cadru – înțelegerea scrisă intervenită între una sau mai multe autorități contractante și unul sau mai mulți operatori economici, al cărei scop este stabilirea elementelor/condițiilor esențiale care vor guverna contractele de achiziție publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce privește prețul și, după caz, cantitățile avute în vedere;
b) candidat – oricare operator economic care a depus candidatura în cazul unei proceduri de licitație restrânsă, negociere sau dialog competitiv;
c) candidatură – documentele prin care un candidat își demonstrează situația personală, capacitatea de exercitare a activității profesionale, situația economică și financiară, capacitatea tehnică și profesională, în vederea obținerii invitației de participare pentru depunerea ulterioară a ofertei, în cazul aplicării unei proceduri de licitație restrânsă, negociere sau dialog competitiv;
d) concurent – oricare operator economic care a prezentat un proiect în cadrul unui concurs de soluții;
e) contract de achiziție publică – contractul care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență;
f) contract de concesiune de lucrări publice – contractul care are aceleași caracteristici ca și contractul de lucrări, cu deosebirea ca în contrapartida lucrărilor executate contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor pe o perioadă determinată sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani prestabilite;
g) contract de concesiune de servicii – contractul care are aceleași caracteristici ca și contractul de servicii, cu deosebirea ca în contrapartida serviciilor prestate contractantul, în calitate de concesionar, primește din partea autorității contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciile pe o perioadă determinată sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani prestabilite;
h) contractant – ofertantul care a devenit, în condițiile legii, parte într-un contract de achiziție publică;
i) documentație de atribuire – documentația ce cuprinde toate informațiile legate de obiectul contractului de achiziție publică și de procedura de atribuire a acestuia, inclusiv caietul de sarcini sau, după caz, documentația descriptivă;
j) drept special sau exclusiv – dreptul care rezultă din orice forma de autorizare acordată, conform prevederilor legale sau ca urmare a emiterii unor acte administrative, de o autoritate competenta și care are ca efect rezervarea desfășurării de activități în domeniul anumitor servicii publice numai de către una sau de către un număr limitat de persoane, afectând țn mod substanțial posibilitatea altor persoane de a desfășura o astfel de activitate;
k) fonduri publice – sume alocate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare;
l) intreprindere publică – persoana juridică ce desfășoară activități economice și asupra căreia se exercită direct sau indirect, ca urmare a unor drepturi de proprietate, a participațiilor financiare sau a regulilor specifice prevăzute în actul de înființare a intreprinderii respective, influența dominantă a unei autorități contractante, astfel cum este definită aceasta la art. 8 lit. a), b) sau c); prezumția de exercitare a influenței dominante se aplică în orice situație în care, în raport cu o astfel de persoană, una sau mai multe autorități contractante definite conform art. 8 lit. a), b) sau c) se află, direct ori indirect, în cel puțin unul dintre următoarele cazuri:
– dețin majoritatea capitalului subscris;
– dețin controlul majorității voturilor în organul de conducere, cum ar fi adunarea generală;
– pot numi în componența consiliului de administrație, a organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia;
m) licitație electronică – procesul repetitiv realizat după o primă evaluare completă a ofertelor, în care ofertanții au posibilitatea, exclusiv prin intermediul mijloacelor electronice, de a reduce prețurile prezentate și/sau de a îmbunătăți alte elemente ale ofertei; evaluarea finală trebuie să se realizeze în mod automat prin mijloacele electronice utilizate;
n) mijloace electronice – utilizarea echipamentelor electronice pentru procesarea și stocarea de date care sunt difuzate, transmise și recepționate prin cablu, radio, mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;
o) ofertant – oricare operator economic care a depus oferta;
p) oferta – actul juridic prin care operatorul economic își manifestă voința de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziție publică; oferta cuprinde propunerea financiară și propunerea tehnică;
q) operator economic – oricare furnizor de produse, prestator de servicii ori executant de lucrări – persoană fizică/juridică, de drept public sau privat, ori grup de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piață produse, servicii și/sau execuție de lucrări;
r) operatorul sistemului electronic de achiziții publice – persoană juridică de drept public care asigură autorităților contractante suportul tehnic destinat aplicării, prin mijloace electronice, a procedurilor de atribuire;
s) procedura de atribuire – etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantp și de către candidați/ofertanți pentru că acordul părților privind angajarea în contractul de achiziție publică să fie considerat valabil; procedurile de atribuire sunt: licitația deschisă, licitația restrânsă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte, concursul de soluții;
t) propunere financiară – parte a ofertei ce cuprinde informațiile cu privire la preț, tarif, alte condiții financiare și comerciale corespunzătoare satisfacerii cerințelor solicitate prin documentația de atribuire;
u) propunere tehnică – parte a ofertei elaborată pe baza cerințelor din caietul de sarcini sau, după caz, din documentația descriptivă;
v) «scris» sau «în scris» – orice ansamblu de cuvinte și cifre care pot fi citite, reproduse și apoi comunicate. Acest ansamblu poate include și informații transmise și stocate prin mijloace electronice;
w) sistem de achiziție dinamic – proces în întregime electronic, limitat în timp și deschis pe întreaga sa durată oricărui operator economic care îndeplinește criteriile de calificare și selecție și care a prezentat o ofertă orientativă conformă cu cerințele caietului de sarcini.
x) sistemul electronic de achiziții publice – SEAP desemnează sistemul informatic de utilitate publică, accesibil prin internet la o adresă dedicată, utilizat în scopul aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire;
y) vocabularul comun al achizițiilor publice – CPV – desemnează nomenclatorul de referința aplicabil contractelor de achiziție publică, adoptat prin Regulamentul nr. 2.195/2002/CE al Parlamentului European și al Consiliului privind vocabularul comun al achizițiilor publice, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L340 din 16 decembrie 2002, asigurând corespondența cu alte nomenclatoare existente;
z) zile – zilele calendaristice, în afara cazului în care se menționează că sunt zile lucrătoare.
2.2 Principiile contractului de achiziții
O.U.G 34/2006 ne aduce la cunoștință principiile ce stau la baza contractului de achiziție publică . Acestea sunt :
҈ nediscriminarea – prin aceasta se înțelege asigurarea condițiilor pentru o concurența reală pentru orice fel de operator economic, indiferent de naționalitate pentru a participa la procedura de atribuire și de a avea șansa de a deveni contractant;
҈ tratamentul egal – toți operatorii economici au același reguli, cerințe, criterii pe parcursul procesului de atribuire;
҈ recunoașterea reciprocă – se recunosc diplomele, certificatele precum și alte documente emise de alte țări, specificațiile tehnice echivalente cu cele solicitate la nivel internațional, precum și produsele, serviciile, lucrările oferite pe piața UE.
҈ transparența – se aduce la cunoștiința publicului informații legate de aplicarea procedurii de aplicare;
҈ proporționalitatea – asigurarea corelației între necesitatea autorității contractate (obiectul contractului de achiziție publică) cerințele solicitate a fi îndeplinite;
҈ eficiența utilizării fondurilor publice – obținerea raportului optim între calitate și preț prin aplicarea procedurilor de atribuire competiționala și utilizarea criteriilor care să reflecte avantajele de natură economică ale ofertelor;
҈ asumarea răspunderii – determinarea clara a sarcinilor și responsabilităților persoanelor implicate în procesul de achiziție, urmărindu-se asigurarea: profesionalismului, imparțialității și independenței deciziilor luate pe parcurcul acestui proces.
Efecte urmărite:
• Deschiderea și dezvoltarea pieței de achiziții publice;
• Instituirea unui cadru bazat pe încredere, corectitudine si imparțialitate;
• Eliminarea elementelor de natură subiectivă care ar putea influența deciziile în procesul de achiziție publică;
• Eliminarea tratamentului preferențial acordat operatorilor economici locali;
• Asigurarea “vizibilității” regulilor, oportunităților, procedurilor și a rezultatelor;
• Eliminarea cerințelor restrictive;
• Obținerea celei mai bune valori pentru fondurile publice, întotdeauna considerate ca fiind insuficiente în raport cu necesitățile;
• Supravegherea costurilor procesului de achiziție publică, înțelegând prin aceasta, atât costurile aferente administrației cât și costurile aferente ofertantului;
• Limitarea aparitiei erorilor pe parcursul procesului de achiziție publică;
• Reducerea fraudei și corupției.
Tipuri de contracte
Conform legislației în vigoare, există trei tipuri de contracte de achiziție publică, după cum urmează :
2.3.1 Contract de lucrări
Obiectul de contract, potrivit OUG 34 din 2006 este :
fie execuția de lucrări legate de una dintre activitățile cuprinse în anexa nr. 1 din OUG 34 din 2006 sau execuția unei construcții;
b) fie atât proiectarea, cât și execuția de lucrări legate de una dintre activitățile cuprinse în anexa nr. 1 sau atât proiectarea, cât și execuția unei construcții;
c) fie realizarea prin orice mijloace a unei construcții care corespunde necesității și obiectivelor autorității contractante, în măsura în care acestea nu corespund prevederilor lit. a) si b).
Prin constructie se înțelege rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcții de clădiri sau lucrări de geniu civil, destinat să îndeplinească prin el însuși o funcție tehnică sau economică.”
2.3.2 Contract de furnizare
Acesta are ca obiect furnizarea unuia sau mai multor produse, prin cumpărare, inclusiv în rate, închiriere sau leasing, cu sau fără opțiune de cumpărare și cu titlu accesoriu, operațiuni/lucrări de instalare și punere în funcțiune a acestora.
2.3.3 Contractul de servicii
Acest tip de contract este de fapt, un contract de achiziție publică ce are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii și cu titlu accesoriu, desfășurarea unor activități prevăzute în Anexa 1 a legii 34/2006.
Acesta este la rândul lui este împărțită în două categorii:
contract de furnizare, dacă valoarea estimată a produselor este mai mare decât valoarea estimată a serviciilor prevăzute în contractul respectiv;
contract de servicii, dacă valoarea estimată a serviciilor este mai mare decât valoarea estimată a produselor prevăzute în contractul respectiv.
Părțile contractante
Ca orice contract, acesta se încheie intre doua parti:
2.4.1 Autoritățile contractante
Acestea pot fi:
▪ oricare organism al statului – autoritate publică sau instituție publică – care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local. (ex : Ministerul Administrației Publice, Agenția Națională a Mediului, Consiliul Județean)
▪ oricare organism de drept public, altul decât cele de mai sus, cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial și care se află cel puțin în una dintre următoarele situații:
– este finanțat, în majoritate, de către o altă autoritate contractantă;
– se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorități contractante;
– în componența consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiți de către o autoritate contractantă. (Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian.)
▪ oricare asociere formată de una sau mai multe autorități contractante; (Exemplu: Asocierea dintre Cancelaria Primului – Ministru si ANRMAP, formată pentru atribuirea unui contract de furnizare 100 de computere și imprimante.)
▪ oricare intreprindere publică ce desfășoară una sau mai multe activități relevante atunci când aceasta atribuie contracte de achiziție publică sau incheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activități.
Este o intreprindere publică acea persoanăn juridică care desfășoară activități economice și asupra căreia se exercită direct sau indirect, ca urmare:
– a unor drepturi de proprietate sau
– a participațiilor financiare, sau
– a regulilor specifice prevăzute în actul de înființare, influența dominantă a unei autorități contractante.
Se prezumă că asupra unei intreprinderi publice se exercită o influență dominantă de către o autoritate contractantă dacă aceasta din urma se află, direct sau indirect, în cel puțin una din următoarele situații:
– deține majoritatea capitalului subscris;
– deține controlul majorității voturilor în organul de conducere;
– poate numi în componența consiliului de administrație, a organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia.
▪ oricare subiect de drept, altul decât cele de mai sus, care desfașoară una sau mai multe activități relevante în baza unui drept special sau exclusiv, acordat de o autoritate competentă, atunci când acesta atribuie contracte de achiziție publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activități.( Exemple: Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice, Regia Autonomă de Transport București, Regia Autonomă Apă- Canal Timișoara, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A, Compania Națională Administrația Porturilor)
2.4.2 Operatorii economici
Aceștia joacă rolul de vânzător, prestator sau execuntant în funcție de domeniul în care se face achiziția publică, iar calitatea de operator economic o poate deține o persoană fizică, persoană juridică și/sau un grup de astfel de persoane de drept public sau privat.
Persoana juridică de drept public este acea entitate înființată printr-un act administrativ emis de o autoritate a statului.
Persoana juridică de drept privat este acea entitate înființată potrivit Legii nr.31/1990, cu modificările și completările ulterioare.
2.5 Domeniu de aplicabilitate și excepții
Dispozițiile legislației în vigoare cu privire la achizițiile publice se aplică obligatoriu pentru:
○ atribuirea contractului de achiziție publică;
○ încheierea acordului-cadru;
○ organizarea concursului de soluții.
Atribuirea contractului de achiziție publică de către o autoritate contractantă, în numele și pentru o altă persoană fizică sau juridică, în cazul în care respectivul contract este finanțat/subvenționat în mod direct, în proporție de mai mult de 50%, de către o autoritate contractantă;
Excepții sunt actele contractante :
◊ atribuite de o autoritate din domeniul apărării și securității naționale dacă prin intermediul acestora s-ar creea circumstanțe care:
– ar conduce la divulgarea unor informații contrare intereselor esențiale de securitate ale țării; sau
– implică protecția unor interese esențiale de securitate ale țării și sunt în legătură cu producția sau comercializarea de arme, muniții și material de război;
– care au fost declarate cu caracter secret de către autoritațile abilitate în acest sens;
◊ atribuite ca urmare a unui acord internațional încheiat în conformitate cu prevederile Tratatului cu unul sau mai multe state care nu sunt membre ale Uniunii Europene și care vizează furnizarea de produse sau execuția de lucrări, destinate implementării sau exploatării unui proiect în comun de către statele semnatare, și numai dacă prin acordul respectiv a fost menționată o procedură specifică pentru atribuirea contractului respectiv;
◊ atribuite ca urmare unui acord internațional referitor la staționarea de trupe, și numai dacă prin acordul respectiv a fost prevăzută o procedură specifică pentru atribuirea contractului respectiv;
◊ atribuite ca urmare a aplicării unei proceduri specifice unei organizații internaționale.
Alte contracte de servicii :
care au ca obiect cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe destinate difuzării, de către instituții de radiodifuziune și televiziune;
care au ca obiect prestarea de servicii de arbitraj și conciliere;
care au ca obiect prestarea de servicii financiare în legătură cu emiterea, cumpărarea, vânzarea sau transferul valorilor mobiliare ori a altor instrumente financiare, în special operații ale autorității contractante efectuate în scopul atragerii de resurse financiare și/sau de capital, precum și la prestarea de servicii specifice unei bănci centrale de către Banca Națională a României;
au ca obiect angajarea de forță de muncă, respectiv încheierea de contracte de muncă;
care au ca obiect prestarea de servicii de cercetare-dezvoltare remunerate în totalitate de către autoritatea contractantă și ale căror rezultate nu sunt destinate, în mod exclusiv, autorității contractante pentru propriul beneficiu.
tribuite unei alte autorități contractante sau unei asocieri de autorități contractante, dacă acestea beneficiază de un drept exclusiv pentru prestarea serviciilor respective, în virtutea legii sau a altor acte cu caracter normativ care sunt publicate, în măsura în care acestea sunt compatibile cu prevederile Tratatului.
2.6 Procedura de atribuire a achizțiilor publice
Acesta are următoarele forme :
Licitația deschisă, procedura la care orice operator economic interesat are dreptul de a depune oferta;
Licitația restrânsă, procedura la care orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura, urmând ca numai candidații selectați să aibă dreptul de a depune oferta;
Dialogul competitiv, procedura la care orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura și prin care autoritatea contractantă conduce un dialog cu candidații admiși, în scopul identificării uneia sau mai multor soluții apte să răspundă necesităților sale, urmând ca, pe baza soluției/soluțiilor, candidații selectați să elaboreze oferta finală;
Negocierea, procedura prin care autoritatea contractantă derulează consultări cu candidații selectați și negociază clauzele contractuale, inclusiv prețul, cu unul sau mai mulți dintre aceștia. Negocierea poate fi:
– negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare;
– negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;
5. Cererea de oferte, procedura simplificată prin care autoritatea contractantă solicită oferte de la mai mulți operatori economici.
“ Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, nu depășește echivalentul în lei a 10.000 euro pentru fiecare achiziție de produse, servicii sau lucrări. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ care, în acest caz, se consideră a fi contract de achiziție publică”
În articolul 20 este stipulat că contractul de achiziție publică se atribuie obligatoriu în urma licitației deschise sau restransă, astfel, celelalte proceduri se aplică doar când nu se ajunge la un rezultat final.
Guvernul are dreptul de a hotărâ ca unele autorități contractate să folosească numai mijloacele electronice pentru procedura de achiziție publică.
2.6.1 Estimarea valorii contractului de achiziție publică și evitarea conflictului de interese
Concurența neloială nu este agreată de legislație. Pentru a evita situațiile de conflict și creerea condițiilor prielnice pentru manifestarea concurenței neloiale, legislația în vigoare a impus următoarele reguli:
Persoanele fizice sau juridice care participă direct în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ ofertelor nu au dreptul de a fi candidat, ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, sub sancțiunea excluderii din procedura de atribuire.
Nu au dreptul să fie implicați în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor următoarele persoane:
a) persoane care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanți/candidați sau subcontractanți ori persoane care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanți/candidați sau subcontractanți;
b) soț/soție, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanți/candidați;
c) persoane despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor.
3. Contractantul nu are dreptul de a angaja pentru îndeplinirea contractului de achiziție, persoanele fizice și/sau juridice ce au fost implicate în evaluarea candidaților pe parcursul unei perioade de cel puțin 12 de la încheiera contractului.
2.6.2 Elaborarea documentației de atribuire
Autoritatea contractată este obligată să ofere informații cât mai clare și precise cu privire la orice cerință, criteriu, regula sau/și alte informații necesare pentru ofertanți.
Astfel, documentația de atribuire, conform legislației, trebuie să cuprindă minim:
a) informații generale privind autoritatea contractantă, în special cu privire la adresa (inclusiv telefon, fax, email), persoane de contact, mijloace de comunicare etc.;
b) instrucțiuni privind date limită care trebuie respectate și formalități care trebuie îndeplinite în legatura cu participarea la procedura de atribuire;
c) dacă sunt solicitate, cerințele minime de calificare, precum și documentele care urmează să fie prezentate de ofertanți/candidați pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor de calificare ți selecție;
d) caietul de sarcini sau documentația descriptivă, aceasta din urmă fiind utilizată în cazul aplicării procedurii de dialog competitiv sau de negociere;
e) instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii tehnice și financiare;
f) informații detaliate și complete privind criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea ofertei câștigatoare;
g) instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac;
h) informații referitoare la clauzele contractuale obligatorii;
i) condițiile de muncă ce trebuie respectate pe toată durata contractuală.
Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice. Acestea trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici. Adică, se aplică principiul concurenței egale.
Ofertantul trebuie să demonstreze ca ceea ce oferă, asigură îndeplinirea performanțelor sau cerințelor funcționale solicitate deoarece sunt conforme cu:
a) un standard național care adoptă un standard european;
b) o omologare tehnică europeana;
c) o specificație tehnică comună utilizată în Comunitatea Europeană;
d) un standard internațional;
e) alte reglementări tehnice elaborate de organisme de standardizare europene.
Reguli de participare
Orice operator economic ce este abilitat să presteze activitățile ce sunt cerute în anunț poate participa la procedura de atribuire. Asocierea dintre ofertanți nu trebuie neapărat legalizată, deși autoritatea contractanta poate cere legalizarea asocierii în cazul câștigării ofertei.
Ofertantul nu are dreptul să depună mai multe candidaturi individuale și/sau comune sau să fie nominalizat ca subcontractant în cadrul altei oferte.
Publicarea anunțului
Transparența atribuirii contractelor este obligatorie.
Anunțurile sunt trimise la SEAP, Societatea pentru Excelența în Administrația Publică, pe site-ul acesteia (http://www.seap.ro/home) unde se găsește programul anual al achizițiilor publice. Acesta are obligația de a transmite mai departe anunțurile spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum și de a asigura Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice accesul nerestricționat la anunțurile transmise de către autoritățile contractante, înainte de publicarea acestora.
Acesta din urma verifică fiecare anunț primit spre publicare și să își dea acceptul cu privire la acesta.
Anunțul de intenție
Acesta este este publicat în cazul în care, conform legislației :
Valoarea totală estimată a contractelor/acordurilor-cadru, care urmează să fie atribuite/încheiate în urmîtoarele 12 luni este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 5.000.000 euro
Anunțul de participare
Acest tip de anunț apare când autoritatea contractantă :
a) inițiază procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă, dialog competitiv sau negociere, cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, pentru atribuirea contractului de achiziție publică sau pentru încheierea acordului-cadru;
b) lansează un sistem dinamic de achiziție;
c) inițiază procesul de atribuire a unui contract de achiziție publică printr-un sistem dinamic de achiziții, în acest caz publicându-se un anunț simplificat;
d) organizează un concurs de soluții.
Anunțul de atribuire
Autoritatea contractantă este obligată să transmită spre publicare anunțul de atribuire în cel mult 48 de ore după ce:
a finalizat procedura de atribuire – licitație deschisă, licitație restrânsă, dialog competitiv, negociere cu/fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, cerere de oferte – prin atribuirea contractului de achiziție publică sau încheierea acordului-cadru;
a finalizat un concurs de soluții prin stabilirea concurentului câstigător;
a atribuit un contract de achiziție publică printr-un sistem dinamic de achiziții.
Acesta se publică în SEAP și în Monitorul Oficial al României.
2.6.5 Comunicare și transmiterea date
Orice comunicare se face în scris fi că este solicitare, informare, notificare etc.
Aceste documente se înregistrează la momentul transmiterii cât și al primirii și se pot trimite prin :
Poștă
Fax
Mijloace electronice
Combinație din cele prevazute.
Autoritatea poate impune doar o modalitatea de comunicare.
2.6.6 Procedura de atribuire
Licitația deschisă
Aceasta se desfășoară într-o singura etapa, dar poate fi adaugată o etapa suplimentară de licitație electronică.
Limita de depunere a ofertelor dupa publicarea anunțului va fi de cel puțin 52 de zile.
Toate ofertele vor fi deschise la locul, data și ora menționate în anunț, în cazul în care nu este decalată perioada.
Licitația restrânsă
Are două etape:
a) etapa de selectare a candidaților, prin aplicarea criteriilor de selecție;
b) etapa de evaluare a ofertelor depuse de candidații selectați, prin aplicarea criteriului de atribuire.
O etapă suplimentară de licitație electronică se poate decide a fi folosită.
Data limită de depunere a candidaturilor trebuie să fie de cel puțin 37 de zile.
Autoritatea contractantă este obligată să precizeze în anunț criteriile de selectare, regulile precum și numărul minim al candidaților ce intenționează a se selecta.
Pentru a doua etapă, se trimite obligatoriu invitație de participare candidaților alesi. Aceasta va conține informații referitoare la anunțul de participare publicat, cât și ora și data limită pentru depunerea ofertelor, adresa unde se vor transmite acestea, limba sau limbile în care vor fi redactate, documente suplimentare. Pe lângă aceasta, se va trimite și un exemplar al documentului de atribuire.
Dialogul competitiv
“Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de dialog competitiv pentru atribuirea unui contract de achiziție publică dacă se îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) contractul în cauză este considerat a fi de complexitate deosebită;
b) aplicarea procedurii de licitație deschisă sau restrânsă nu ar permite atribuirea contractului de achiziție publică în cauză.”
Există trei etape :
De preselecție;
De dialog cu candidații pentru identificarea soluțiilor care să răspundă necesităților autorității contractante și în baza cărora candidații vor elabora ofertele;
De evaluare a ofertelor depuse.
Criteriile de selecție vor fi obiective și nediscriminatorii.
Autoritatea contractantă va trimite invitații de participare candidaților selectași și va trimite pe lângă aceasta, documentația de atribuire, precum și documentația descriptivă. Aceasta din urmă, va conține informații cu privire la necesitățile, obiectivele și constrângerilor autorității contractante.
Negocierea cu publicarea prealabila a unui anunț de participare
Această procedură poate fi aplicată numai în urmîtoarele condiții, conform art 110 din O.U.G nr. 34 din 2006 :
a) atunci când, în urma aplicării licitației deschise, licitației restrânse, dialogului competitiv sau a cererii de oferte, nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse numai oferte inacceptabile ori neconforme. Aplicarea procedurii de negociere în acest caz este posibilă numai după anularea procedurii inițiale de licitație deschisă, licitație restrânsă, dialog competitiv sau cerere de oferte și numai dacă cerințele inițiale prevăzute în documentația de atribuire nu sunt modificate substanțial;
b) în situații excepționale, temeinic motivate, atunci când natura lucrărilor/produselor/serviciilor sau riscurile implicate de executarea/livrarea/prestarea acestora nu permit o estimare inițială globală a prețului viitorului contract de achiziție publică;
c) atunci când serviciile care urmează să fie achiziționate, îndeosebi serviciile financiare, astfel cum sunt acestea prevăzute în categoria a6a din anexa nr. 2A, sau serviciile intelectuale, cum ar fi cele care implică proiectarea lucrărilor, sunt de așa natură încât caietul de sarcini nu poate fi elaborat cu precizia pe care o impune atribuirea unui contract de achiziție publică prin aplicarea licitației deschise sau licitației restrânse;
d) atunci când lucrările ce urmează a fi executate sunt necesare exclusiv în scopul cercetării stiințifice, experimentării sau dezvoltării tehnologice, și numai dacă acestea nu se realizează pentru obținerea unui profit și nici nu urmăresc acoperirea costurilor aferente.
Orice operator economic își poate depune candidatura și poate cere un exemplar al documetației descriptive.
În cazul în care, numărul candidaților care își depun oferta este mai mic decât cel indicat în anunț, autoritatea contractantă are dreptul de a anula procedura de negociere sau de a continua procedura cu publicarea în prealabil a unui anunț cu acei candidații ce îndeplinesc criteriile solicitate, în cazul în care numărul lor poate asigura o concurență reală.
Negocierea se poartă cu fiecare candidat în parte, în care se determină detaliile tehnice, financiare și juridice a viitorului contract.
Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare
Aceasta procedura este folosita doar când:
a) din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de protecția unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziție publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic;
b) ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitației deschise, a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgență, determinate de evenimente imprevizibile și care nu se datorează sub nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face față situației de urgență care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;
c) produsele ce urmează a fi livrate sunt fabricate exclusiv în scopul cercetării stiințifice, experimentării, studiilor sau dezvoltării tehnologice, și numai dacă acestea nu se realizează pentru obținerea unui profit și nici nu urmăresc acoperirea costurilor aferente;
d) este necesară achizțtionarea, de la furnizorul inițial, a unor cantități suplimentare de produse destinate înlocuirii parțiale sau extinderii echipamentelor/ instalațiilor livrate anterior, și numai dacă schimbarea furnizorului inițial ar pune autoritatea contractantă în situația de a achiziționa produse care, datorită caracteristicilor
tehnice diferite de cele deja existente, determină incompatibilități sau dificultăți tehnice sporite de operare și întreținere. Perioada în care astfel de contracte pot fi atribuite nu trebuie să depăseascp, de regulă, 3 ani de la atribuirea contractului de furnizare inițial;
e) pentru achiziționarea de materii prime cotate la bursele de mărfuri, achiziția acestora realizându-se ca urmare a tranzacțiilor de pe piață la disponibil;
f) produsele pot fi achiziționate în condiții deosebit de avantajoase, de la un operator economic care își lichidează definitiv afacerile, de la un judecător care administrează afacerile unui operator economic în stare de faliment sau lichidare, printr-un aranjament cu creditorii unui operator economic în stare de faliment sau lichidare ori printr-o altă procedură similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;
g) ca urmare a unui concurs de soluții, contractul de servicii trebuie să fie atribuit, conform regulilor stabilite inițial, concurentului câștigător sau unuia dintre concurenții câștigători ai concursului respectiv, în acest din urmă caz, autoritatea contractantă având obligația de a transmite invitație la negocieri tuturor concurenților câștigători;
h) este necesară achiziționarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiționale, care nu au fost incluse în contractul inițial, dar care datorită unor circumstanțe neprevăzute au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:
– atribuirea să fie facută contractantului inițial;
– lucrările sau serviciile suplimentare/adiționale nu pot fi, din punct de vedere tehnic și economic, separate de contractul inițial fără apariția unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, deși separabile de contractul inițial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;
– valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite sau a actelor adiționale care vor fi încheiate pentru lucrări și/sau servicii suplimentare ori adiționale nu depãșește 50% din valoarea contractului inițial;
i) ulterior atribuirii unui contract de lucrări sau de servicii, autoritatea contractantă își propune să achiziționeze noi lucrări, respectiv noi servicii, care sunt similare lucrărilor sau serviciilor achiziționate prin atribuirea contractului inițial și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condțtii:
– atribuirea se face contractantului inițial, iar noile lucrări, respectiv noile servicii, constau în repetarea unor lucrări sau servicii similare celor prevazute în contractul atribuit inițial și sunt conforme cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii respectivului contract;
– contractul de lucrări/servicii inițial a fost atribuit prin procedura de licitație deschisă sau restrânsă;
– valoarea estimată a contractului inițial de lucrări/servicii s-a determinat prin luarea în considerare inclusiv a lucrărilor/serviciilor similare care pot fi achiziționate ulterior;
– în anunțul de participare la procedura aplicată pentru atribuirea contractului inițial s-a precizat faptul că autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru achiziționarea ulterioară de noi lucrări similare, respectiv noi servicii similare, de la operatorul economic a cărui ofertă va fi declarată câștigătoare în cadrul procedurii respective;
– autoritatea contractantă are dreptul de a aplica această procedura într-un interval care nu poate depăși 3 ani de la atribuirea contractului inițial.
2.6.7 Criterii de calificare și selecție
Acestea sunt următoarele:
a) situația personală a candidatului sau ofertantului – să nu aiba in ultimii 5 ani condamnări pt participarea activități ale unei organizații criminale, pentru corupție, pentru fraudă și/sau pentru spălare de bani., să nu fie în faliment sau activitatea să fie suspendată, în ultimii 2 ani să nu fi efectuat defectuos obligațiile contractuale, plata impozitelor și taxelor, a contribuțiilor către bugetul de stat, prezentarea de informații false.
b) capacitatea de exercitare a activității profesionale – pot fi cerute documente edificatoare cu privire la atestare, forma de înregistrare sau apartenență profesională a ofertantului;
c) situația economica și financiara – declarații bancare, bilanț contabil sau extract de bilanț, declarații privin cifra de afaceri sau alte documente edificatoare;
d) capacitatea tehnică și/sau profesionala – lista principalelor livrări de produse/servicii ce include valori, perioade de livrări și beneficiarii acestora, declarație referitoare la echipamentele tehnice, informații privin calificarea personalului, mostre, descrieri, fotografii ;
e) standarde de asigurare a calității – certificate de calitate;
f) standarde de protecție a mediului – certificate emise de organisme independetnte privind respectarea standardelor de mediu.
2.6.8 Criterii de atribuire și stabilirea ofertei câștigătoare
Se alege oferta care este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic sau are prețul cel mai scăzut, îndeplinește punctajul cel mai mare în urma evaluării caracteristici privind nivelul calitativ, tehnic sau funcțional, caracteristici de mediu, costuri de funcționare, raportul cost/eficiență, servicii post-vânzare și asistență tehnică, termen de livrare sau de execuție, alte elemente considerate semnificative pentru evaluarea ofertelor.
În cazul în care nu se poate lua o hotărâre în urma licitațiilor, se apelează la celelalte proceduri de atribuire a contractului de achiziție publică.
După luarea deciziei, se vor anunța în scris ofertanții cu privire la aceasta.
2.6.9 Dosarul achiziției publice
Autoritatea contractantă este obligată să întocmeasca acest dosar pentru fiecare contract atribuit. Dosarul de achiziții publice este un document public și trebuie să conțină, conform legislație :
a) nota privind determinarea valorii estimate;
b) anunțul de intenție și dovada transmiterii acestuia spre publicare, dacă este cazul;
c) anunțul de participare și dovada transmiterii acestuia spre publicare și/sau, după caz, invitația de participare;
d) documentația de atribuire;
e) nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul în care procedura aplicată a fost alta decât licitația deschisă sau licitația restrânsă;
f) nota justificativă privind accelerarea procedurii de atribuire, dacă este cazul;
g) procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor;
h) formularele de ofertă depuse în cadrul procedurii de atribuire;
i) solicitările de clarificări, precum și clarificările transmise/primite de autoritatea contractantă;
j) raportul procedurii de atribuire;
k) dovada comunicărilor privind rezultatul procedurii;
l) contractul de achiziție publică/acordul-cadru, semnate;
m) anunțul de atribuire și dovada transmiterii acestuia spre publicare;
n) contestațiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, dacă este cazul;
o) avizul consultativ emis în conformitate cu prevederile legale, referitor la funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, dacă este cazul;
p) documentul constatator care conține informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant.
Acest dosar se păstrează cel puțin 5 ani și poate fi pus la dispoziția celor interesați.
2.6.10 Contestații și soluționarea lor
Contestațiile se formulează în scris, completându-se formularul de contestație (Anexa).
Termenul de depunere al contestației este de cel mult:
ͼ 10 zile, în cazul în care valoarea estimată a contractului este mai mare decât:
o 40.000 euro pentru contractul de furnizare și contractul de servicii,
o 250.000 euro pentru contractul de lucrări
ͼ 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a contractului este egală sau mai mică decât:
o 40.000 euro pentru contractul de furnizare și contractul de servicii,
o 250.000 euro pentru contractul de lucrări.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite Consiliului, punctul său de vedere în termen de 5 zile, iar acesta la rândul său poate cere mai multe informații de părți, documente și alte date.
Termenul de soluționare este de 10 zile de la primirea dosarului de constestație, dar poate fi prelungit încă 20 de zile, doar în cazurile temeinic justificate.
Este obligatoriu a se estima valoarea contractului fără a se adăuga TVA-ul și luând în considerare eventuale majorări sau suplimentări. Se pot oferi premii sau prime ofertanților, iar valoarea acestora se adaugă la valoarea estimării.
Aceasta trebuie aflată inainte de inițierea procedurii atribuirii de achiziție publică și să fie valabilă la momentul publicării anunțului sau transmiterii de invitații.
Aceasta se calculeaza, conform OUG 34 :
valoarea estimata a operațiunilor/lucrărilor respective; modalitatea de achiziție (rate, inchirieri sau leasing), iar în funcție de durata contractului se pot afla valoarea ratelor estimative.
• dacă durata contractului este stabilită și este mai mică sau egală cu 12 luni,
unde: Ve = valoare estimată a contractului; Vr = valoare rată plătibilă; n= nr. de luni </= 12 luni
• dacă durata contractului este stabilită și este mai mare de 12 luni, atunci
unde: Ve = valoare estimată; Vr = valoare rată plătibilă; N=nr. de luni > 12 luni;
Vprez = valoare reziduală estimată.
• dacă contractul se încheie pe o durată nedeterminată sau dacă durata acestuia nu poate fi determinată la data estimării, atunci
unde: Ve = valoare estimată; Vr = valoare rată platibilă
În cazul achiziției de servicii de asigurare, valoarea estimativă se calculează pe baza primelor de asigurare ce urmează a fi platite;
În cazul achiziționării de servicii bancare sau alte servicii financiare, valoarea se estimează pe baza taxelor, comisioanelor, dobânzilor și a oricăror alte forme de remunerații aferente serviciilor respective;
În cazul achiziționării de servicii de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice, se calculează valoarea pe baza onorariilor ce urmează a fi platite;
În cazul achiziționării de lucrări, la care autoritatea contractantă urmează să pună la dispoziție executantului materiale, utilaje, echipamente tehnologice sau orice alte amenajări și dotări necesare execuției lucrărilor, atunci valoarea estimativă include atât costul lucrării care urmează să se execute, cât și valoarea totală a facilităților menționate, iar în cazul unui ansamblu de facilități, se adaugă valoarea acelui ansamblu oferit;
În cazul lucrării pe obiecte/loturi, pentru care autoritatea contractantă își propune să atribuie, unuia sau mai multor executanți, contracte distincte de lucrări, atunci valoarea estimată trebuie determinată avându-se în vedere, valoarea cumulată a tuturor obiectelor/loturilor care intră în componența lucrării respective, dar numai dacă se îndeplinesc cumulativ, următoarele condiții :
valoarea estimată, fără TVA, a obiectului/lotului respectiv este mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 500.000 euro;
valoarea estimată cumulată a obiectelor/loturilor pentru care se aplica prezenta excepție nu depașește 20% din valoarea totală estimată a lucrării.
Secțiunea a III-a. Contractul de concesionare
3.1 Definiți și noțiuni
Înainte de a afla cât mai multe despre contractul de concesiunea, trebuie să știm ce înseamnă concesiunea si elementele acesteia.
3.1.1 Concesionarea
Conform Dicționarului Explicativ Român, concesiunea este definită ca fiind : “Convenție prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândește dreptul de a exploata anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin acestuia din urmă. ♦ Bunurile care formează obiectul acestei convenții. “
Ideea de concesionare a fost prezentă încă de pe vremea Evului mediu, dându-se spre folosință a unui teren în schimbul unei rente. Aceasta fiind forma cea mai utilizată. În prezent, se pot cesiona de la pământuri până la servicii.
Astfel, în prezent, concesionarea, conform Legii nr 219 din 25 noiembrie 1998 privind regimul concesiunilor, “ se face în baza unui contract prin care o persoană, numită concedent, transmite pentru o perioadă determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numită concesionar, care acționează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun, a unei activități sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevențe.”
În Ordonanța de Urgență nr. 54 din 28 Iunie 2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, “Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică, denumit în continuare contract de concesiune, este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acționează pe riscul și răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei redevențe.”
3.1.2 Părțile ce realizează concesiunea
În aceste definiții ne întâlnim cu două denumiri ale părților ce fac acest timp de contract.
Astfel, concedentul este “subiect de drept ce, în calitate de titular al unui drept real (de proprietate sau de folosință) asupra unor bunuri ori în calitate de executant al unor activități economice sau de prestator a unor servicii publice, obiect al contractului de concesiune, transmite, prin efectul acestui contract, altui subiect de drept (numit concesionar) spre administrare rentabilă, pe un termen determinat, în schimbul unei redevențe, facultatea de a exploata acele bunuri și, respectiv, de a îndeplini acele activități economice sau servicii publice.
Concedentul se obliga prin contractul de concesiune să pună la dispoziția concesionarului, la data începerii concesiunii, inventarul complet, liber de orice sarcini și să răscumpere de la acesta plusurile valorice care apar la expirarea contractului conform celor stabilite prin caietul de sarcini.”
Iar concesionarul este “orice persoană fizică sau juridică română sau străină care, participând la o licitație de concesiune, obține concesionarea unor activităti economice, servicii publice, unităti de producție ale unor regii autonome și terenuri proprietate de stat în baza unui contract de concesiune.
Ca parte a acestui contract, concesionarul se obligă să administreze și să exploateze obiectul concesiunii cu diligență maximă pentru a conserva și dezvolta valoarea acestuia pe toată durata contractului și să despăgubească pe concedent pentru pagubele produse din culpa sa, în condițiile stabilite în caietul de sarcini.
Totodată, el își asumă obligația ca la expirarea contractului de concesiune să restituie concedentului obiectul concesionat cu toate instalațiile, dependințele și anexele lui gratuit și libere de orice sarcini.
Prin semnarea contractului, concesionarul confirmă ca a luat act de toate condițiile impuse de concedent prin caietul de sarcini și acordul Agenției Naționale de Privatizare și că le acceptă integral.
Totodată concesionarul se obligă să plătească redevența stabilită și să pună la dispoziția organelor de control toate evidențele și informațiile solicitate.
Controlul respectării de către concesionar a caietului de sarcini și a obligațiilor asumate prin contractul de concesiune se efectuează de către Agenția Naționala pentru Privatizare.
Concesionarul poate subconcesiona obiectul concesiunii pe baza aprobării guvernului dată la propunerea Agenției.”
3.1.3 Noțiunea de serviciu public
Serviciul public, ca structură organizatorică, poate fi definit ca “un organism administrativ, creat de stat, județ, oraș sau comună, cu o competență determinată, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administrației publice care l-a înființat, pus la dispoziția publicului pentru a satisface în mod regulat și continuu o cerință cu caracter general, căreia inițiativa particulară nu ar putea să-i dea decât o satisfacție incompletă și intermitentă.”
Prin noțiunea de concesiune de servicii publice se înțelege, potrivit doctrinei, acea “modalitate de gestiune a unui serviciu public prin care un particular, persoană fizică ori juridică, preia riscurile conducerii unui serviciu public, sub controlul, autorității administrative, în schimbul dreptului de a percepe de la utilizatorii sau beneficiarii serviciului public taxele pentru serviciile prestate”.
3.1.4 Noțiunea de concesiune a bunurilor
Într-o definiție doctrinară, “concesiunea de bunuri poate fi definită că fiind contractul prin care o autoritate publică, dintre cele menționate în art. 3 din Legea nr. 219/1998, permite unei persoane fizice sau juridice private să posede și să folosească, în condițiile legii și ale contractului de concesiune, un bun aparținând domeniului public ori privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale”. Acestei definiții credem că ar fi util să i se mai adauge și ideea că scopul unei astfel de concesiuni este acela al obținerii unor venituri pentru bugetul public național (de stat sau local), sub forma redevenței calculate ca și cota procentuală din profitul ce va fi obținut de concesionar, precum și acela de a realiza interesul public, de a pune în valoare bunurile avute în vedere. În fapt, pot fi situații în care un contract de concesiune de servicii are nevoie și de încheierea unui contract de concesiune de bunuri, pentru realizarea scopului acestui tip de concesiune. În astfel de situații, relațiile dintre contractul de concesiune de servicii și cel de concesiune de bunuri vor fi cele specifice contract principal-contract accesoriu.
Concesiunea bunurilor trebuie să fie deosebită de dreptul de administrare a bunurilor aparținând domeniului public al statului și al unităților administrativ teritoriale,deși atât dreptul de concesiune cât și dreptul de administrare directă se aseamănă foarte mult,ambele fiind drepturi reale principale, derivate din dreptul de proprietate publică.
În fine, doctrina mai face comparații și distincții utile, de altfel, între dreptul de concesiune și dreptul de uzufruct. Astfel de deosebiri au în vedere următoarele: concesiunea nu poate fi acordată de oricine, ci doar de autoritățile concedente prevăzute de lege, cu respectarea unei proceduri administrative prealabile riguroase, pe când uzufructul îl poate constitui orice persoană fizică sau juridică – chiar și asupra unor bunuri consumptibile și chiar pentru cauză de moarte; durata concesiunii este de 49 de ani (indiferent dacă concesionar este o persoană fizică sau una juridică), cu posibilitatea prelungirii, pe când a uzufructului este de maximum 30 de ani (și aceasta doar în cazul uzufructului constituit în favoarea persoanelor juridice; cauzele de încetare a concesiunii sunt diferite în raport cu cele ale uzufructului.
3.1.5 Noțiunea de concesiune a activităților
Definiția de către doctrină ca fiind “acel contract de concesiune prin care statul sau o autoritate a administrației publice locale conferă unei persoane private dreptul de a desfășura o anumită activitate de interes național sau local, în condițiile legii și ale contractului de concesiune”
3.2 Părțile contractului de concesiune și obiectele cesiunii
Conform articolului 2 din Legea nr 219 din 25 noiembrie 1998 aflăm că :
“Art. 2. – (1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.
(2) Pot face obiectul unei concesiuni bunurile, activitățile sau serviciile publice din următoarele domenii:
a) transporturile publice;
b) autostrăzile, podurile și tunelurile rutiere cu taxă de trecere;
c) infrastructurile rutiere, feroviare, portuare și aeroportuare civile;
d) construcția de hidrocentrale noi și exploatarea acestora, inclusiv a celor aflate în conservare;
e) serviciile poștale;
f) spectrul de frecvențe și rețelele de transport și de distribuție pentru telecomunicații;
g) activitățile economice legate de cursurile de ape naturale și artificiale, lucrările de gospodărire a apelor aferente acestora, stațiile și instalațiile de măsurători hidrologice, meteorologice și de calitate a apelor și amenajările piscicole;
h) terenurile proprietate publică, plajele, cheiurile și zonele libere;
i) rețelele de transport și de distribuție a energiei electrice și termice;
j) rețelele de transport prin conducte și de distribuție a petrolului și gazelor combustibile;
k) rețelele de transport și de distribuție publică a apei potabile;
l) exploatarea zăcămintelor minerale și a substanțelor solide și fluide;
m) exploatarea surselor termale;
n) resursele naturale ale zonei economice maritime și ale platoului continental;
o) bazele sportive, locurile de recreere, instituțiile profesioniste de spectacole;
p) unitățile medico-sanitare, secțiile sau laboratoarele din structura acestora, precum și serviciile medicale auxiliare;
r) activitățile economice legate de punerea în valoare a monumentelor și siturilor istorice;
s) colectarea, depozitarea și valorificarea deșeurilor;
t) orice alte bunuri, activități sau servicii publice care nu sunt interzise prin legi organice speciale.
(3) Nu pot face obiectul concesiunii bunurile, activitățile sau serviciile publice în privința cărora nu există autorități de reglementare, ale căror avize sunt obligatorii în ceea ce privește prețurile sau tarifele practicate de concesionari.”
Iar articolul 5 din aceiași lege ne informează asupra calității de concedent : “Au calitatea de concedent, în numele statului, județului, orașului sau comunei:
a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului ori pentru activitățile și serviciile publice de interes național;
b) consiliile județene, consiliile locale sau instituțiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică ori privată a județului, orașului sau comunei ori pentru activitățile și serviciile publice de interes local.
(2) Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română ori străină.”
3.2.1 Obligațiile și drepturile concecedentului
Fiecare dintre părți are anumite drepturi și obligații, după cum urmează în cazul concedentului :
Obligații :
Încheierea contractului de cesiune în termenul prevăzut de lege sau cel propus în caietul de sarcini;
Predarea concesionarului obiectului ce este subiectul contractului;
Nemodificarea în mod unilateral fără notificarea concesionarului conform art. 31 din Legea concesiunilor. Astfel de modificări pot fi făcute doar în mod excepțional doar dacă motivele sunt de interes național sau local. Fundamentarea, în fapt și în drept, a modificării unilaterale a contractului de concesiune, în doctrină s-a afirmat ideea că “în măsura în care autoritatea concedentă constată o modificare a interesului general, aceasta poate, prin acte administrative de autoritate, să modifice condițiile de desfășurare a serviciului public ori chiar să desființeze serviciul public, modificând sau, după caz, punând capăt contractului de concesiune. Acest drept nu poate fi restrâns sau limitat prin contractul de concesiune”
Notificarea concesonarul în cazul apariției oricăror împrejurări de natura să aducă atingere drepturilor sale.
Drepturi :
de control ce vizează modul de utilizare a bunurilor de retur, stadiul de realizare a investițiilor, precum și modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activității sau serviciului public acest control poate fi inopinant,deoarece legislația nu obligă la notificarea acestuia, deși în contract se poate specifica notificarea asupra controlului.
de a cere concesionarului depunerea cu titlu de garanție , în termen de 90 de zile de la data semnării contractului de concesiune, o sumă fixă reprezentând o cotă-parte din suma obligației de plată către concedent, stabilită de acesta și datorată pentru primul an de activitate. Dacă este necesar, din această sumă vor fi prelevate penalitățile și sumele datorate concedentului de către concesionar, în baza contractului de concesiune.
de a cere restituirea bunurilor cu toate investițiile ce s-au efectuat împreună cu titlul oneros și dreptul de proprietate.
De a modifica unilateral în limitele stabilite de lege a contractului de concesiune.
3.3 Procedura concesionării
În primul rând trebuie să știm că, “concesionarea unui bun, a unei activități sau a unui serviciu public se realizează prin licitație publică sau prin negociere directă, conform prevederilor prezentei legi.”
Concedentul are obligatia, înainte de toate de a elabora un caiet de sarcini. Conform art.12 pct. 2 acesta va cuprinde : ” în mod obligatoriu, condițiile de exploatare a concesiunii, investițiile care urmează să fie realizate de către concesionar, clauzele financiare și de asigurări, regimul bunurilor utilizate de concesionar și obligațiile care îi revin privind protecția mediului.”
Următoarele secțiuni ale aceste legi, ne oferă informații despre modalitațile de concesionare, după cum urmează :
3.3.1 Procedura concesionării prin licitație publică
Aceasta se manifestă în două feluri:
҉ Licitație publică deschisă – este licitația prin care orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română sau străină, poate prezenta o ofertă.
Procedura în cazul acesteia constă în :
Publicarea obligatorie de către concedent în Monitorul Oficial al României a anunțului privind licitația ce va cuprinde în mod obligatoriu :
denumirea și sediul concedentului ;
obiectul și durata concesiunii;
locul unde poate fi studiat caietul de sarcini;
actele doveditoare privind calitățile și capacitățile cerute ofertanților;
data și locul de primire a ofertelor;
durata în care ofertanții rămân angajați prin termenii ofertelor lor;
data, ora și locul de deschidere a ofertelor.
Termenul de primire a ofertelor nu poate fi mai mic de 20 de zile calendaristice și nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice din data publicării anunțului.
Ofertanții își trimit ofertele în două plicuri sigilate unul într-altul ce vor fi înregistrate în ordinea primirii într-un registru special.
Plicul exterior trebuie să conțină :
o fișă cu informații privind ofertantul și o declarație de participare, semnată de ofertant, fără îngroșări, ștersături sau modificări;
acte doveditoare privind calitățile și capacitățile ofertanților, conform solicitărilor concedentului, precum și garanția de participare la licitația publică deschisă.
Iar pe plicul interior ce conține oferta propriu-zisă, se scrie numele sau denumirea ofertantului și adresa de domiciliu sau sediu al acestuia.
Plicurile vor fi predate comisiei de evaluare în ziua licitației.
Comisia de evaluare este alcătuită în funcție de domeniul concedentului, astfel:
Ministerele sau organele de specialitate ale administrației publice centrale pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului sau pentru activităti și servicii publice de interes local trimit reprezentanți, precum și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.
Consiliile județene sau cele locale își trimit reprezentanți pe lângă cei ai direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene.
În cazul în care bunul, activitatea sau serviciul supus concesionării necesită procedurile de mediu, comisia va include în componența sa un reprezentant al Autorității pentru protecția mediului.
Componența comisiei va fi decisă de concedent, ce desemnează președintele comisiei ce va numi la rândul sau secretarul comisei de evaluare ce este însărcinat cu redactarea procesului-verbal. La sedințele comisiei, președintele poate invita persoane pentru experiența și competența lor pentru un vot consultativ.
Ședința de deschidere a plicurilor este publică, astfel sunt deschise plicurile exterioare. Comisia elimină ofertele ce nu conțin datele cerute, precum și documentația făcându-se un proces-verbal în care se va menționa rezultatul acestui proces. După semnarea acestui proces de către toți membrii comisiei și ofertanți, se deschid plicurile interioare rămase, analizându-se ofertele apoi alegându-se oferta cea mai bună ce îndeplinește toate cerințele concedentului, iar sedința se încheie cu întocmirea și semnarea procesului-verbal.
În cazul în care nu se decide din prima sedință un câștigător, se va consemna această situație în procesul-verbal și în termen de 45 de zile se organizează o nouă ședință, iar dacă nici la aceasta nu se decide un câștigător se trece automat la negocierea directă, iar condițiile de concesionare în acest caz nu pot fi inferioare de cele mai bune oferte respinse la licitațiile publice deschise.
Raportul și ofertele sunt trimise concedentul și acesta în termen de 5 zile calendaristice anunță în mod oficial câștigătorul licitației și pe ceilalți ofertanți de respingerea ofertelor lor.
Termenele de comunicare, de contestație, etc se stabilesc prin normele metodologice de organizare și desfășurare a procedurilor de concesiune.
҉ Licitația publică deschisă cu preselecție
Anunțul de primire candidaturi ce este obligatoriu publicat în Monitorul Oficial al României, trebuie să conțină :
obiectul concesiunii;
obiectivele pe care și le propune concedentul;
actele doveditoare privind calitățile și capacitățile solicitate candidaților;
termenul de primire a candidaturilor;
criteriile de selecție a candidaților.
Procedura este identică cu cea a licitației publice deschisă. După întocmirea listei cu candidații admiși în urma preselecției, concendentul, informează în termen de 5 zile calendaristice candidații respinși și în termen de 10 zile zile de la acesta, concendentul le trimite o copie a procesului-verbal.
3.3.2 Procedura concesionării prin negociere directă
Concedentul este obligat să publice anunțul în Monitoru Oficial al României atât cel național, cât și în cel local ce trebuie să cuprindă :
denumirea și sediul concedentului;
obiectul concesiunii;
modalitatea prin care concedentul organizează desfășurarea negocierilor.
3.4 Încheierea contractului de conseciune
Conform Legii 219 din 1998, contractul de cesiune se încheie în termen de 30 zile de la câștigarea licitației sau negocierii directe, iar nerespectărea termenului poate atrage plata daunelor de către partea în culpa.
Subconcesionarea este interzisă prin lege, conform art.8 însă făcând excepție conform art. 59 alin. 5-11 din O.U.G nr 54 din 2006, situația în care concesionarul e o companie națională, o societate națională sau o societate comercială aflată în subordinea concedentului, care a fost înființate prin reorganizarea regiilor autonome și care are ca obiect principal de activitate gestionarea, întreținerea, repararea și dezvoltarea bunurilor proprietate publică.
Subconcesionarea este supusă aprobării prin hotărâre de către Guvern, consiliul local,
județean sau Consiliul General al Mun. București, în baza unui studiu de oportunitate.
Contractul de concesiune (anexa) va cuprinde clauzele prevăzute în caietul de sarcini și clauzele convenite de către părți.
Restitutirea obiectul contractului
În art. 29 din Legea concesiunilor, cum mai este denumită Legea 219 din 1998 este menționat că la expirarea termenului de concesiune, concesionarul este obligat să restitue bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, iar în contract “trebuie precizat, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv:
a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini;
b) bunurile de preluare care, la expirarea contractului de concesiune, pot reveni concedentului, în măsura în care acesta din urmă își manifestă intenția de a prelua bunurile respective în schimbul plății unei compensații egale cu valoarea contabilă actualizată, conform dispozițiilor caietului de sarcini. Sunt bunuri de preluare bunurile care au aparținut concesionarului și au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii;
c) bunurile proprii care, la expirarea contractului de concesiune, rămân în proprietatea concesionarului. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparținut concesionarului și au fost folosite de către acesta pe durata concesiunii, cu excepția celor prevăzute la lit. b).”
Acest contract “poate fi prelungit pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială, prin simplul acord de voință al părților” conform art. 30 din Legea concesiunilor.
3.5 Încetarea contractului
Conform Legii concesiilor, art.34 stabilește următoarele :
Încetarea contractului de concesiune poate avea loc în următoarele situații:
a) la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune;
b) în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului;
c) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, prin rezilierea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;
d) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, prin rezilierea unilaterală de către concesionar, cu plata de despăgubiri în sarcina concedentului;
e) la dispariția, dintr-o cauză de forță majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilității obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri.
În acest capitol, am aflat ce anume presupune a fi un act de gestiune și care este rolul acestora. Am analizat două forme foarte importante de acte de gestiune, și anume, contractele de achiziție publică și cel de concesiune. Ele sunt folosite cel mai frecvent pentru a pune in aplicare voința puterii publice, în interesul public.
După cum am observat, achizițiile publice au ca obiect achiziționarea de servicii, produse, precum și de lucrări pe o perioadă determinată, ce poate fi prelungită, cu scopul de a soluționa nevoile administrative fără a crea un departament nou sau o altă structură pentru a se ocupa în mod expres de aceasta.
La fel este și în cazul contractelor de cesiune, în care administrația publică concesioneaza lucrările, serviciile și produsele proprii fără a aloca forțe suplimentare din cadrul său,astfel câștigând timp, soluționarea nevoilor publice, precum și sprijinirea mediului afacerilor locale și nu numai.
Procedeul de atribuire a acestor contracte a fost explicat în acest capitol și se pot observa similitudini, pentru ca se merge pe același orincipii, mai exact, pe principul egalității, nediscriminarității, transparenței și recunoașterei reciproce. Aceste principii sunt esențiale, mai ales in domeniul administrației publice, precum și în celallte domenii.
Capitolul V – Actul administrativ jurisdicțional și jurisdicția
Secțiunea I. Terminologie, definiție și trăsături ale actului administrativ jurisdicțional
Pentru desemnarea acestei categorii de acte juridice, în doctrină se folosesc termeni diferiți. Pe lângă denumirea de act administrativ jurisdicțional, se mai folosesc denumirile de act administrativ cu caracter jurisdicțional, act jurisdicțional emis de organe de jurisdicție ce funcționează în cadrul administrației de stat, act administrativ de justiție etc. Denumirea frecvent folosită este cea de act administrativ jurisdicțional, întâlnită, de altfel și în legislație.
C.Rarincescu definește actul administrativ jurisdicțional ca o categorie de acte “ce se caracterizeaza atât prin obiectul lor, deoarece prin ele se constată cu forța de adevăr legal existența unor drepturi sau a unor situații de fapt juridice, cât și prin faptul că beneficiază de o stabilitate mai mare decât celelalte acte administrative, în sensul autorității lucrului judecat."
Actele administrative cu caracter jurisdicțional reprezintă acte administrative tipice, întotdeauna motivate, care, în cazuri riguros determinate de lege, soluționează cu forță de adevăr legal și după o procedură bazată pe principiile independenței și contradictorialității, litigii apărute la nivelul administrației activ.
La art. 6 alin 1 din lege, se stabilește că jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și gratuite.
Actele administrativ-jurisdicționale pot fi atacate direct la instanța de contencios administrativ competentă potrivit art. 10, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea nu exercită căile administrativ-jurisdicționale de atac.
Noua lege a contenciosului administrativ nu definește în mod expres instituția contenciosului administrativ-jurisdicțional, dar definește actul administrativ jurisdicțional ca fiind „actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuții jurisdicționale în soluționarea unui conflict, după o procedură bazată pe contradictorialitate și cu asigurarea dreptului la apărare.“
Având în vedere definiția legală a actului administrativ-jurisdicțional, putem stabili următoarele trăsături:
҈ constituie o activitate de soluționare, intervenind în faza postlitigioasă;
҈ este o activitate ce presupune o desfășurare în timp și parcurgerea unei proceduri riguros stabilite;
҈ procedura administrativ-jurisdicțională este o procedura facultativă și gratuită;
҈ procedura administrativ-jurisdictională are la bază principiul contradictorialității;
҈ această procedura se desfașoară cu respectarea dreptului la apărare al părților litigiului dedus judecății;
҈ activitatea de soluționare este de competența autorității administrative cu atribuții jurisdicționale;
҈ competența autorităților administrative cu atribuții jurisdicționale este o competență relativă, în sensul că petentul, în temeiul art. 21 alin. (4) din Constituție, poate opta pentru instanțele judecatorești de drept comun.
Precizăm că:
҈ actul administrativ constituie genul proxim, iar actul administrativ-jurisdicțional constituie diferența specifică;
҈ instituția contenciosului administrativ constituie genul proxim, iar instituția contenciosului administrativ jurisdicțional constituie diferența specifică.
҈ actele administrative jurisdicționale au ca obiect soluționarea unor litigii juridice, privind încălcarea unor reguli de drept sau a unor drepturi subiective.
Organul de soluționare a conflictului își desfășoară activitatea jurisdicționala pe baza principiului independenței, ceea ce înseamnă ca acesta nu poate fi influențat în modul de rezolvare a litigiului, prin urmare, își va alege o conduită, încât să nu apară că este încadrat într-o anumită ierarhie administrativă.
Părțile acestui litigiu sunt persoane fizice și organe administrative, dar organele administrative pot fi pe ambele părți ale litigiului.
Mai întâi, se face sesizarea organului emitent prin reclamația administrativă înaintată de partea vătamată într-un termen legal. Dacă organul administrativ este de acord cu conținutul sesizării, emite un act administrativ prin care anulează sau revocă actul ilegal, iar conflictul se stinge. Dacă reclamația administrativă este respinsă, conflictul continuă fie la organul administrativ superior, fie la organul jurisdicțional stabilit prin lege.
Actele administrative jurisdicționale sunt elaborate și emise cu respectarea unor proceduri specifice, bazate pe contradictorialitate și motivarea actului.
Pentru că nu exista un cod administrativ, practica judiciară, doctrina, precum și în parte legislația au impus reguli de procedură administrativă ce delimitează activitatea executivă de cea juridisțională a organelor administrative. În procedura administrativă se regăsesc reguli din procedura civilă și cea de drept comun, cum este spre exemplu, dreptul de a propune probe prin reclamația administrativă.
Conform domnului Tudor Drăgan, ” această trăsătură se caracterizează prin: a) sesizarea organului competent; b) contradictorialitatea părților; c) motivarea actului administrativ jurisdicțional ceea ce constituie o condiție de valabilitate; d) independența “judecătorilor” în emiterea actului administrativ jurisdicțional; e) posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva actelor administrative jurisdicționale ilegale. „
Astfel, actele jurisdiționale sunt acte ce oferă stabilitate și autoritate,iar căile de atac împotriva lor se fac pe căile prevăzute de lege.
Litigiul o dată încheiat nu mai poate face obiectul unei alte reclamații administrative cu același conținut și între aceleași părți litigante (parte vătămată, organ administrativ). În consecință, actul administrativ jurisdicțional devine executoriu și poate fi executat cu condiția că executarea să nu fie suspendată de drept sau de instanță până la soluționarea plângerii de către organele judecătorești. În prezent procedura plângerii contravenționale nu mai cunoaște posibilitatea soluționării acesteia de către organul administrativ, care sesizat emitea o “incheiere”, ca o consecință a soluționării litigiului, încheiere care era de fapt un act administrativ jurisdicțional.
Plângerea îndreptată împotriva actelor administrative jurisdicționale suspendă executarea lor de drept în temeiul art. 31 alin. 4 din Legea nr. 32/1968. Prin modificarea acesteia prin O.G. nr. 12/1994, această procedură de adresare organului emitent a căzut în desuetudine, deoarece împotriva proceselor verbale de stabilire și sancționare a contravențiilor se poate face plângere numai la judecătorie.
Din cele de mai sus reiese ideea că actele administrative jurisdicționale sunt acele acte motivate, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, elaborate și emise de organe administrative înzestrate prin lege cu soluționarea unor litigii, a căror activitate jurisdicționala are la bază principiile independenței și contradictorialității.
Este vorba de actul juridic emis de un organ cu atribuții jurisdicționale, anume abilitat de lege, care funcționeazã în cadrul sau pe lângă o autoritate a administrației publice și care solutioneazã, pe baza unei anumite proceduri, un conflict juridic în care una din pãrti este un serviciu public administrativ.
Astfel, din toate aceastea reies noi trăsături al actului administrativ jurisdicțional, după cum urmează :
○ este un act emis numai de autorități ale administrației publice ;
○ poate fi emis numai în situațiile expres prevăzute de lege ;
○ are ca scop (finalitate) soluționarea unor litigii în care una din părți este un serviciu public ;
○ emiterea lui se face pe baza unei proceduri speciale care include și principiile independenței autorității care îl emite față de părțile aflate în conflict, precum și cel al contradictorialității ;
○ este exceptat de la principiul revocabilității (retractării) actelor administrative ;
○ poate fi atacat în contenciosul administrativ general, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale.
Secțiunea a II-a. Deosebiri față de celelalte acte administrative
2.1 Deosebiri între actele administrative juridiscționale și cele de autoritate
Între actele administrative jurisdicționale și actele administrative de autoritate există următoarele deosebiri:
◊ dacă actele administrative de autoritate sunt atât normative cât și individuale, actele
administrative jurisdicționale sunt numai individuale;
◊ în timp ce actele administrative de autoritate pot fi adoptate sau emise atât la cerere, cât și din oficiu, actele administrative jurisdicționale se emit numai la cererea părții
interesate sau la sesizarea organului competent;
◊ actele administrative de autoritate sunt adoptate după o procedura mai putin reglementată, pe când actele administrative jurisdicționale se emit în conformitate cu procedura prevazută în legea de înființare a organului cu atribuții jurisdicționale;
◊ spre deosebire de actele administrative de autoritate, care pot fi revocate de organul care le-a adoptat ori emis, actele administrative jurisdicționale sunt irevocabile;
◊ dacă actele administrative de autoritate sunt emise pentru a naște, modifică ori stinge
raporturi juridice administrative sau sunt translative de drepturi, actele administrative
jurisdicționale sunt declarative de drepturi, constatând aceste drepturi.
◊ actele administrative jurisdicționale devin executorii fie din momentul în care au devenit definitive, fie la termenul fixat de organul emitent.
2.2 Deosebiri între actele administrative juridiscționale și cele de gestiune
Desi ambele sunt acte cu caracter individual si irevocabile, sunt multe elemente care le deosebesc, astfel:
◊ actul administrativ jurisdicțional se pronunță într-un conflict juridic, în timp ce actul administrativ de gestiune este rezultatul aderării de bunavoie la propunerile formulate de autoritatea administrativă, deci exprima un consens al părților între care se încheie, neavând ca obiect soluționarea unui conflict juridic ;
◊ actul jurisdicțional este un act unilateral, în timp ce actul de gestiune este un act bilateral
◊ actul jurisdicțional se pronunță la cererea părții interesate, în timp ce actul de gestiune este rezultatul unor voințe concordante ale celor care îl încheie.
2.3 Deosebiri între actele administrative juridiscționale și hotărârile judecătorești
Actele administrative jurisdicționale se deosebesc și de hotărârile judecătorești, chiar dacă ambele rezolvă un conflict juridic.
Aceste deosebiri constau, în principal, din următoarele:
◊ actul administrativ jurisdicțional emană de la o structură administrativă, în timp ce hotărârile judecătorești se pronunță de autorități judecătoreșți;
◊ procedura elaborării hotărârilor judecătorești este minuțios reglementat de lege, în timp ce procedura emiterii actelor cu caracter jurisdicțional este reglementată mai sumar, completându-se, de regulă, cu normele dreptului comun, ale procedurii judecătorești.
Secțiunea a III –a. Jurisdicția administrativă
3.1 Noțiunea de jurisdicție
Ca să înțelegem mai bine ce presupune jurisdicția administrativă, trebuie sa avem noțiunea jurisdicției.
Sistemul judiciar, reprezintă în orice stat democratic o componentă esențială a civilizației și progresului social fiind, astfel, o disiplină esențială ce se predă în facultățile de profil.
Conceptul de jurisdicție are multiple accepțiuni, dintre care, două sunt relevante procesulului de înfăptuire a justiție.
În prima accepțiune, termenul de jurisdicție desemnează „puterea de a decide asupra conflictelor ivite între subiecte de drept (persoane fizice sau juridice) prin aplicarea legii”. Termenul provine din limba latina, de la jurisdictio, cuvânt compus din jus (drept) și dicere (a spune, a pronunța, care înseamnă a pronunța dreptul).
Cea de a doua accepțiune, desemnează jurisdicția ca fiind totalitatea organelor prin care statul distribuie justiția. Constituția și legea de organizare a sistemului judiciar se refera uneori la instanțe si tribunale tocmai în această accepțiune.
O componenta importantă a jurisdicției o constituie conteinciosul administrativ. Jurisdicția administrativă se realizează în prezent, în România, tot de instanțele judecătorești de drept comun, chiar dacă competența și procedura urmează și unele reguli specifice, inființarea imitentă a tribunalelor administrative va conduce la crearea unei veritabile jurisdicții administrative.
3.2 Jurisdicția administrativă
Jurisdicția administrativă reprezintă modalitatea de soluționare a unor conflicte apărute în legătură cu activitatea administrației publice, prin procedee și principii specifice activității de judecată, desfășurată de subiecte de drept anume investite de lege și care funcționează în cadrul administrației publice.
3.2.1 Trăsăturile jurisdicției administrative
Jurisdicția administrativă are unele trăsături ce o diferențiază ți implicit o caracterizează, după cum urmeză:
□ Normele în baza cărora se instituie și se desfășoară au un caracter imperativ;
□ Părțile în litigiu pot utiliza mijloace legale de probă pentru a-și susține interesele pe bază de contradictorialitate, fiind citate, potrivit legii;
□ Părțile în litigiu se bucură de egalitate de tratament procesual;
□ Dezbaterile au caracter public, în afara cazurilor când se hotărăște să aibă caracter secret;
□ Organul de jurisdicție este independent față de părțile în conflict;
□ Dreptul la apărare este garantat și se exercită inclusiv prin avocați aleși sau alți împuterniciți legali ai părților în conflict;
□ Actul jurisdicțional se bucură de stabilitate și poate fi atacat în justiție, potrivit căilor și termenelor prevăzute de lege;
□ Actul administrativ jurisdicțional definitiv este executoriu de drept.
3.2.2 Regulile procedurii jurisdicției administrative
Orice procedură are la bază reguli bine stabilite pentru o bună funcționare a sistemului, în cazul nostrul a sistemului judiciar administrativ. Aceste reguli sunt următoarele :
ͼ Organele de jurisdicție administrativă specială își desfășoară activitatea după o procedură stabilită prin legi speciale, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea sunt compatibile, ori cu alte reglementări legale.
ͼ Actele administrativ–jurisdicționale vor fi obligatoriu motivate în fapt și în drept;
ͼ Este obligatorie citarea persoanei administrative, competente să emită actul administrativ sau să dispună măsura administrativă.
În acest capitol am observat ca actele administrative jurisdicționale sunt acele acte ce sunt emise de o autoritate cu atribuții judiciare pentru a soluționa litigii juridice apărute între părți. Deți nu există un cod administrativ, există procedura administrativă oferită de doctrină, legislație și practica judiciară. Am aflat că acest tip de act trebuie intotdeauna motivat și este emis numai pe baza cererii părții interesate. Jurisdicția administativă este un aspect important ân acest capitol cât și in dreptul administrativ, pentru că este necesară cunoașterea a ceea ce presupune aceasta precum ți a organelor administrative ce au această putere juridică, implicit ce au jurisdicție în acest domeniu.
Concluzii
Înca din vechi timpuri s-a format ceea ce este azi sub denumirea de administrație publică din nevoia umana de a avea ordine, reguli pentru a putea să își trăiască viata in liniște și pace.
De pe vremea triburilor, era cineva desemnat a avea grijă de nevoile membrilor și de a le soluționa cerințele. În timp a devenit din ce in ce mai complex ajungându-se, odată cu evoluția omului, la autorități și organe de administrație publică ce aveau în grijă binele populației locale cât și celei naționale.
C.C. Manda spunea în lucrarea sa ” Drept administrativ comparat. Controlul administrativ în spațiul juridic european ” ca ” administrația publică, în orice societate, reprezintă în esență, un instrument al statului indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general, prin acțiunea puterii publice”
Statul are nevoie de acest instrument pentru a realiza ceea ce este benefic pentru populație cât și pentru o mai bună funcționare a sistemului.
Bineânteles că există reguli ce mai apoi au devenit legi pentru a optimiza acest domeniu, pentru a nu se face discriminării, pentru a exista corectitudine și transparență.
Astfel, a apărut și o ramură de drept numită și drept adminitrativ, dedicata acestui domeniu de mare importanță în funcționarea societății din ziua de azi.
În aceasta lucrare, am analizat o mică dar și importantă parte a dreptului administrativ, aceea a actelor administrative.
In primul capitol, am tratat noțiunea de act administrativ, ce a suferit în timp multe modificări asupra unei definiții exacte, ajugându-se în prezent a fi definit în Legea nr. 554 din 2004 ca fiind un act unilateral ce este emis de o autoritate publică pentru a executa legea sau de a organiza executarea acesteia, astfel dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice. Astfel, cu ajutorul acestor acte se execută voința puterii administrative.
Trăsăturile acestor acte au fost dezbătute de-a lungul timpului de mari oameni ai dreptului administrativ și nu numai, dar se ajung la trăsături comune, astfel, se știe în mod cert ca actele administrative sunt acte juridice ce manifestă voința unilaterală și sunt emise pentru realizarea puterii publice.
În cel de-al doilea capitol am analizat categoriile de acte juridice. Deoarece doctrina clasifică după diverse criterii actele administrative, am reușit să adun clasificările oferite de diverși autori, astfel, putând reda o dimensiune cât mai clară a acestora. Astfel, am putut observa complexitatea actelor administrative fiind emise în funcție de drepturile și obligațiile subiectului de drept căruia îi se adresează, de statutul personal, de constrângerea administrativă, de conduită prescrisă, de competența organelor ce le emană, gradul de complexitate și așa mai departe. De reținut este că există trei mari categorii de acte administrative, și anume: actul administrativ de autoritate, de gestiune și jurisdicțional.
Acestea le-am analizat în următoarele trei capitole.
Astfel, capitolul al treilea este dedicat actului administrativ de autoritate. Acestea sunt emise de autoritățile publice și manifestă puterea voinței lor. Acestea trebuie să îndeplinească anumite condiții de valabilitate și să respecte procedura de emitere. Aceste acte sunt: avizele, normele, regulamentele, etc.
Capitulul patru este rezervat analizei actului administrativ de gestiune ce cuprinde contractele de achiziție publică, precum și cel de concesiune.
Contractele de achiziție publică sunt din ce în ce mai folosite în ziua de azi pentru că autoritățile administrative să nu disloce propriile forțe pentru a soluționa nevoile sale în acest sens, mai ales când este vorba de o perioadă determinată, fiind un consum imens de resurse. Astfel, această opțiune este mai avantajoasă din toate punctele de vedere.
Contractele de concesiune sunt cele mai optime soluții pentru administrația publică, mai ales când este vorba de lucrări de construcție, de servicii și așa mai departe.
Capitolul cinci este cel al actului administrativ jurisdicțional precum și al jurisdicției. În acest capitol am putut observa importanța acestui tip de acte ce soluționează litigiile juridice din domeniul administrativ.
Astfel, am putut observa importanța acestor acte ce fac ca sistemul administrativ să funcționeze respectând principiile ce stau la baza dreptului administrativ, adică : nediscriminare, transparența, egalitate. Și de a face mediul economic mult mai prosper prin achiziții publice sau concesionarea de servicii, lucrări și produse.
Consider că au un rol fundamental în domeniul de drept administrativ, deoarece actele administrative sunt înscrisuri ale voinței puterii publice ce produc raporturi juridice ce soluționează nevoile populației și implicit a statului. Din această cauza, am ales aceasta tema.
Bibliografie
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ediția a III-a, Editura ALL BECK, 2002
Alexandru Negoiță, Drept administrativ si stiinta administratiei, Editura Silvi, Bucuresti , 1993
Dana Apostol Tofan, Drept Administrativ, Suport curs,UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAȚI, 2007,
Dacian Dragos, Ana Ranta, ELEMENTE DE DREPT ADMINISTRATIV Suport de curs an universitar 2010/2011
Iordan NICOLA,DREPT ADMINISTRATIV, Curs universitar, Sibiu, 2007
Ilie Iovănaș, Drept administrativ, vol II, Servo Sat, 1997
Ilie Iovanas, Drept administrativ si elemente ale stiintei,Bucuresti, 1997
Ion CORBEANU, Drept administrativ, Editura: LUMINA LEX, Bucuresti, 2010
Ioan Santai, Drept administrativ si stiinta administratiei, volumul II, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2003
Mircea Preda, Drept administrativ, Partea Generala (revazuta si actualizata), Editura Lumina Lex, 2004
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004
Rozalia Ana Lazar, Legalitatea actului administrativ Editura All Beck, Bucuresti, 2004
Tudor Drăganu, Actele de drept administrativ, Editura Științifică, București, 1959
Tudor Tudor Draganu, Actul de drept administrativ, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1959
Tudor Drăganu, Drept constituțional și instituții politice, vol. I, Lumina Lex, 1998,
S. Gherghina și A. Sebeni, Efectele și încetarea contractului de concesiune, în Revista„Dreptul” nr. 11/1999
P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I , Principiile generale, București, 1934
Ordonanta de Urgenta nr 34 din 19 apilie 2006
Legea nr. 52/2003 privind transparența în administrația publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 70 din 3 febr.2003
Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R., București
http://dexonline.ro/definitie/act
http://dexonline.ro/definitie/concesiune
http://ro.wikipedia.org/wiki/Achizi%C8%9Bie_public%C4%83
http://www.rubinian.com/dictionar_detalii.php?id=3327
http://www.rubinian.com/dictionar_detalii.php?id=3328
http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/Natura-si-trasaturile-actelor-71691.php
http://www.scritube.com/stiinta/drept/Actele-juridice-ale-autoritati44185177.php
http://ro.wikipedia.org/wiki/Achizi%C8%9Bie_public%C4%83
http://www.scritube.com/administratie/ACTELE-ADMINISTRATIVE-SI-CELEL10327.php 1624
http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Actele-si-faptele-administrati26.php
http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/Trasaturile-actului-administra47.php
ANEXE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Actele Administrative .notiune.caracteristici .trasaturi (ID: 126154)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.