Asocierea In Vederea Savarsirii DE Infractiuni

ASOCIEREA ÎN VEDEREA SĂVÂRȘIRII

DE INFRACȚIUNI

CAPITOLUL 1 DEMERS INTRODUCTIV

1.1. Noțiunea de infracțiune

1.2. Noțiunea de infractor

1.3. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori

1.4. Caracterizarea infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea

socială

1.5. Cadrul și sistematizarea infracțiunilor

CAPITOLUL 2 ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE

ASOCIERE ÎN VEDEREA SĂVÂRȘIRII DE

INFRACȚIUNI

2.1. Concept și caracterizare

2.2. Obiectul infracțiunii

2.3. Subiecții infracțiunii

CAPITOLUL 3 STRUCTURA ȘI CONȚINUTUL JURIDIC AL

INFRACȚIUNII DE ASOCIERE ÎN VEDEREA

SĂVÂRȘIRII DE INFRACȚIUNI

3.1. Conținutul constitutiv al infracțiunii

3.2. Forme, modalități, sancțiuni

3.3. Explicații complementare

CAPITOLUL 4 ASPECTE PLURIDISCIPLINARE

CAPITOLUL 5 ASPECTE DE PRACTICĂ JUDICIARĂ

CAPITOLUL 6 ANALIZA INFRACȚIUNII DIN PERSPECTIVA

NOULUI COD PENAL

CAPITOLUL 7 CONCLUZII

Abrevieri

alin. -alineat

art. -articol

C.civ. -Codul civil

C.fam. -Codul familiei

C.muncii -Codul muncii

C.pen. -Codul penal

C.proc.pen. -Codul de procedură penală

C.C. -Curtea Constituțională

C.S.J. -Curtea Supremă de Justiție

C.A. -Curtea de Apel

C.M.A. -Curtea Militară de Apel

D. -Decret

dec.pen. -decizie penală

O.G. -Ordonanța Guvernului

O.U.G. -Ordonanța de Urgență a Guvernului

op. cit. -operă citată

p. -pagină

R.D. -Revista Dreptul

R.D.P. -Revista de Drept Penal

R.R.D. -Revista Română de Drept

sent.pen. -sentință penală

T.S. -fostul Tribunal Suprem

CAPITOLUL 1

DEMERS INTRODUCTIV

1.1. Noțiunea de infracțiune.

În sensul ei cel mai larg, infracțiunea reprezintă un act de conduită exterioară a omului, care din cauza vătămării unei anumite valori sociale este supus sancțiunii penale.

Într-un alt sens, noțiunea de infracțiune desemnează fapta descrisă, prevăzută de legea penală cu elementele sale componente și care definește o anumită infracțiune. Aceasta este accepțiunea avută în vedere de legiuitor care, observând faptele periculoase pentru valorile sociale esențiale ale societății, le interzice sub sancțiuni specifice pentru a preveni săvârșirea lor în viitor.

Codul penal în vigoare a consacrat, pentru prima dată, o definiție generală a infracțiunii, ca fiind „fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală” (articolul 17 Cod penal).

Din examinarea conceptului de infracțiune se constată că aceasta are drept corespondent în realitatea obiectivă un fenomen complex fenomenul infracțiunii – care îmbracă aspectele de a fi: material, uman, moral, politic și juridic.

Aspectul material este evidențiat de faptul că infracțiunea constituie un act de conduită exterioară, o manifestare de energia fizică de natură să producă modificări în lumea obiectivă.

Aspectul uman demonstrează că infracțiunea reprezintă un act de conduită al omului, al unei persoane fizice, un act conștient, expresie a personalității făptuitorului.

Aspectul social se desprinde din faptul că infracțiunea este săvârșită de o persoană fizică și este vătămătoare sau periculoasă pentru o anumită valoare socială importantă din societatea noastră, iar cel moral, politic, privește atitudinea morală și politică a făptuitorului față de valorile sociale.

În sfârșit, aspectul juridic al infracțiunii derivă din aceea că ea constituie o încălcare a unei obligați juridice de conformare prevăzută de norma incriminatoare.

Definiția legală a infracțiunii constituie un instrument legal de absolută necesitate pentru teoria dreptului penal, dar și pentru practica judiciară, deoarece organele competente a aplica legea, raportând faptele concrete date lor spre soluționare la conceptul legal de infracțiune, vor constata dacă acestea realizează, sau nu trăsăturile esențiale ale unei infracțiuni, dacă se încadrează sau nu în sfera ilicitului penal.

1.2. Noțiunea de infractor.

O persoană, atunci când comite sau participă la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, săvârșește o infracțiune, devenind deci un infractor. Această calitate impune cunoașterea aprofundată a mecanismelor, a factorilor care condiționează și influențează conduita infracțională. În acest sens se impune determinarea cauzelor și condițiilor care au favorizat pe infractor în săvârșirea infracțiunilor, rezultând că infractorul interesează și sub aspect criminologie.

Fiind o persoană care săvârșește o infracțiune, infractorul trebuie să fie cunoscut și analizat în profunzime, acordându-se atenție structurii sale psihofizice, factorilor care determină conduita acestuia, atât în ce privește explicarea manifestărilor negative, dar mai ales pentru alegerea celor mai bune mijloace de corijare. Desigur că, în aprecierea ca infracțiuni a unor fapte, precum și a gravității acestora, rolul hotărâtor revine politicii represive a statului. Aceasta nu înlătură constatarea că cercetarea infracțiunii presupune și studierea infractorului, a factorilor endogeni și exogeni care acționează asupra comportării sale. Pentru aceasta se efectuează studii de criminologie, de psihologie criminală, sociologie criminală și altele.

Meritul criminologiei constă în scoaterea în primul plan a infractorului, a personalității acestuia ca, prin studiu și investigație, să se găsească mijloacele potrivite în vederea prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Dar, ca urmare a tendinței majoritare a legislațiilor de a se acorda întâietate faptelor, și nu făptuitorilor, tot mai insistent în doctrină se solicită schimbarea de orientare, învinuind sistemul respectiv ca schematic și rigid.

Se arată că dreptul penal nu se preocupă de personalitatea reală a infractorilor, de psihologia și temperamentul acestora decât cu totul incidental, în situația când ei depind de anumite categorii, cum ar fi: recidiviștii, minorii, demenții etc. Este trecută cu vederea caracterizarea celor care au comis infracțiuni și trebuie să execute o pedeapsă care se presupune numai că va fi suficientă pentru resocializarea lor.

Sunt autori care propun efectuarea de studii asupra celui care a săvârșit o infracțiune gravă, cum este omorul, a se releva în fiecare caz factorii care au dus la căderea în infracțiune și posibilitățile de reintegrare socială. S-au manifestat și îndoieli cu privire la forța de autoeducare a infractorilor și la valoarea metodelor de resocializare, instalându-se un anume scepticism în legătură cu eficacitatea infractorilor. Trebuie din nou – se arată – să se acorde încredere pedepselor privative de libertate, fie întocmindu-se un model de tratament printr-un model de justiție, fie combinându-se sancțiunile și menținându-se nivelul principiilor justiției, drept cel mai bun mijloc pentru a se pune sub control comportamentul criminal .

După părerea noastră, există anumite limite până la care se poate acorda încredere unui infractor și, deci, nu teza resocializării prin propriu efort al infractorului se cere abandonată, ci să se caute metode mai perfecționate pentru aplicarea acestei teze. Îngăduința arătată unui infractor poate fi înțeleasă greșit de acesta și transformată într-o încurajare, cu efecte contrare operei de perfecționare a instituțiilor resocializării. Autorul francez I.L. Costa remarcă, de asemenea, tendința de a studia delincventul „cel puțin tot atât cât și fapta”, individualizându-se tratamentul penal în raport de persoana infractorului. Este de menționat și faptul că instanțele engleze judecă atât pe baza raportului organelor de urmărire, dar și pe baza unui raport amănunțit asupra datelor medicale, familiale ale infractorului.

Noțiunea de infractor este o noțiune cu o sferă foarte largă de cuprindere. în mod curent, prin infractor se are în vedere persoana care a săvârșit o infracțiune, fără a fi definit de codul penal.

Referitor la infractor, Codul penal nu conține un ansamblu ordonat de norme, ci numai dispoziții speciale sau referiri izolate.

Norme de drept penal privitoare la infractor sunt înscrise în Titlul I, Capitolul I, art. 2 C.pen., unde se arată că „legea penală prevede… pedepsele ce se aplică infractorilor și măsurile ce se pot aplica în cazul săvârșirii acestor fapte”. În prevederile art. 23 și urm. C.pen. se prevăd răspunderea și gradul de răspundere al participanților la o infracțiune: „instigatorul și complicele… se sancționează…”.

De asemenea, dispozițiile privitoare la unele cauze care înlătură caracterul penal al faptei se referă și la infractor, deoarece fapta nefiind infracțiune, făptuitorul nu răspunde penal; de exemplu, prevederile art. 46 C.pen. – constrângerea morală; art. 48 C.pen. – iresponsabilitatea; art. 49 C.pen. – beția; art. 50 C.pen. – minoritatea; art. 51 C.pen. – eroarea de fapt.

Prevederi care privesc pe infractor sunt și dispozițiile art. 119 C. pen. și următoarele (cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării), chiar dacă se referă indirect, în sensul că în prezența unor cauze prevăzute de lege, de exemplu lipsa plângerii prealabile, infractorul nu mai răspunde penal.

1.3. Aspecte generale privind pluralitatea de infractori.

O faptă periculoasă poate fi săvârșită de către un singur făptuitor sau de mai mulți făptuitori care cooperează împreună, în acest din urmă caz existând o pluralitate de făptuitori.

Aceeași alternativă este posibilă și în sfera activității lor infracționale, adică în cazul săvârșirii de fapte care, potrivit legii penale, constituie infracțiune, pluralitatea de făptuitori devenind, în acest caz, o pluralitate de infractori.

Deci, putem defini pluralitatea de infractori ca fiind situația în care un număr de două sau mai multe persoane au săvârșit, prin eforturi conjugate, aceeași infracțiune.

Nu trebuie însă să se facă confuzie cu pluralitatea de infracțiuni. Deci în cazul pluralității de infracțiuni, aceeași persoană săvârșește două sau mai multe infracțiuni, în cazul pluralității de infractori, dimpotrivă, aceeași infracțiune este săvârșită de două sau mai multe persoane.

Cooperarea persoanelor la săvârșirea unei anumite infracțiuni este exprimată de intenția acestora de a o comite împreună. Ea nu trebuie confundată cu conexitatea infracțională, când între infracțiuni diferite există, de asemenea, o anumită legătură. De exemplu, între infracțiunea principală de furt (art. 208 C.pen.) și cea subsecventă de tăinuire ori favorizare (art. 221 și art. 264 C.pen.) sau între infracțiunile principale îndreptate împotriva siguranței statului și cea subsecventă de nedenunțare (art. 170 C.pen.).

Pluralitatea de infractori prezintă caractere specifice și produce anumite efecte juridice. Oricât de mulți subiecți activi ar fi, unitatea infracțiunii nu este influențată. Calificarea faptei, determinarea locului și timpului săvârșirii acesteia și, în genere, stabilirea conținutului infracțiunii săvârșite se răsfrâng asupra tuturor făptuitorilor. Urmarea periculoasă este produsă prin cooperarea tuturor infractorilor la săvârșirea infracțiunii, a acțiunii ce constituie elementul material al acesteia, contribuția fiecăreia înscriindu-se ca antecedent cauzal în procesul care a dus la producerea rezultatului. Infracțiunea, fiind săvârșită prin contribuția tuturor infractorilor, rezultă că răspunderea penală a acestora trebuie să fie, în general, aceeași. Această unicitate a infracțiunii, ca temei al răspunderii penale a infractorilor, face ca toate cauzele, care, în mod obiectiv, înlătură răspunderea penală (amnistia, prescripția răspunderii penale) sau care o exclud (lipsa pericolului social concret, abrogarea incriminării), să producă efecte față de toți infractorii deopotrivă și în același timp.

Sub raport criminologie, pluralitatea de infractori se caracterizează prin pericolul social sporit pe care îl prezintă, în genere, cooperarea mai multor persoane la săvârșirea infracțiunii. Această cooperare mărește curajul și sporește forța de acțiune a infractorilor, mărește posibilitatea de a ascunde urmele infracțiunii, de sustragere a infractorilor de la răspunderea penalăindu-se ca antecedent cauzal în procesul care a dus la producerea rezultatului. Infracțiunea, fiind săvârșită prin contribuția tuturor infractorilor, rezultă că răspunderea penală a acestora trebuie să fie, în general, aceeași. Această unicitate a infracțiunii, ca temei al răspunderii penale a infractorilor, face ca toate cauzele, care, în mod obiectiv, înlătură răspunderea penală (amnistia, prescripția răspunderii penale) sau care o exclud (lipsa pericolului social concret, abrogarea incriminării), să producă efecte față de toți infractorii deopotrivă și în același timp.

Sub raport criminologie, pluralitatea de infractori se caracterizează prin pericolul social sporit pe care îl prezintă, în genere, cooperarea mai multor persoane la săvârșirea infracțiunii. Această cooperare mărește curajul și sporește forța de acțiune a infractorilor, mărește posibilitatea de a ascunde urmele infracțiunii, de sustragere a infractorilor de la răspunderea penală. De aceea, pluralitatea de infractori, ca formă de criminalitate colectivă, ridică probleme specifice privind prevenirea și combaterea ei. Pe planul dreptului penal, pluralitatea de infractori justifică și face necesară, în general, o reacție mai severă față de faptele săvârșite în astfel de condiții.

Pluralitatea de infractori se poate realiza în trei forme diferite: pluralitatea naturală (necesară), pluralitatea constituită (legală) și pluralitatea ocazională (participația penală).

a) Pluralitatea naturală

Este o formă a pluralității de infractori ce există în cazul unor infracțiuni care, prin natura lor, nu pot fi săvârșite decât de mai multe persoane. Aparțin acestei categorii infracțiunile de: subminarea puterii de stat (art. 162 C.pen.), incest (art. 203 C.pen.), bigamie (art. 303 C.pen.), adulter (art. 304 C.pen.), încăierare (art. 322 C.pen.), joc de noroc (art. 330 C.pen.) etc. Nu se cere însă ca toate persoanele să coopereze cu vinovăție la săvârșirea infracțiunii. Astfel, în caz de bigamie, e posibil ca unul din parteneri să nu știe că are de-a face cu o persoană căsătorită. Pluralitatea naturală de infractori nu este reglementată prin norme cu caracter general. Faptele cu pluralitate naturală de subiecți activi au fost special incriminate și sancționate ca atare, în condiții specifice fiecărei infracțiuni.

Ceea ce este caracteristic plurității naturale de infractori este faptul că fiecare dintre aceștia poate fi autor al infracțiunii, alături de ceilalți făptuitori și răspunde de rezultatul produs.

b) Pluralitatea constituită

Este o formă a pluralității de infractori care constă în simplul fapt, incriminat prin lege, de a alcătui, forma o grupare de persoane în vederea săvârșirii de infracțiuni. De exemplu, complotul art. 167 alin. (1) C.pen; asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 323 C.pen.), înțelegerea în vederea săvârșirii infracțiunii de genocid (art. 357 alin. final C.pen.). Potrivit dispozițiilor legii, săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul asocierii sau grupării infractorilor dă naștere unui concurs de infracțiuni între aceasta și infracțiunea de complot etc.

Această pluralitate este creată prin voința legiuitorului, fiindcă scopul urmărit de către cei care s-au asociat prezintă un mare pericol social (pentru săvârșirea unor infracțiuni). în literatura juridică s-a subliniat că lupta împotriva fenomenului infracțional trebuie să lovească în manifestările infracționale chiar în forma lor embrionară, pentru ca pericolul latent pe care îl prezintă aceste manifestări să fie împiedicat de a evolua către un rău efectiv.

În practica judiciară, aplicarea dispozițiilor legale care reglementează pluralitatea constituită întâmpină, uneori, anumite dificultăți. Aceste greutăți sunt determinate de faptul că, în toate situațiile în care o infracțiune este săvârșită de mai multe persoane împreună [art. 75 lit. a) C.pen., art. 192 alin. (2) C.pen., art. 197 alin. (2), lit. b) C.pen., art. 209 lit. a) C.pen., art. 269 alin. (2) C.pen. etc], dar și în cazurile prevăzute în art. 167 și 323 C.pen., vom avea elemente de asociere, o voință comună și interese care coincid, putând fi, în cazul în care vreuna dintre infracțiunile ce constituie scopul asociației a fost înfăptuită, și în prezența efectuării împreună a unor acte materiale. În asemenea situații există, pe lângă infracțiunea respectivă, săvârșită în circumstanțe agravante, și infracțiunea prevăzută în art. 167 sau art. 323 C.pen.

Prin existența unei asocieri, în sensul art. 167 sau art. 323 C.pen., o condiție minimă o reprezintă înțelegerea stabilită între membrii grupului de a acționa împreună sau, cu alte cuvinte, dorința acestora de a se alătura „grupării ce se alcătuiește ori s-a alcătuit, unită cu știința că se urmărește o acțiune ilicită comună. Dar o asemenea înțelegere o putem întâlni și în cazul unor infracțiuni săvârșite de mai multe persoane împreună, în sensul agravantei legale prevăzute în dispozițiile sus-menționate. De exemplu, mai multe persoane se pot înțelege să comită împreună – prin acțiuni concomitente, simultane – un furt, prevăzut în art. 209 lit. a) C.pen., fără ca înțelegerea lor să caracterizeze o pluralitate constituită, după cum nici constatarea că acele persoane au mai fost condamnate pentru mai multe infracțiuni de același gen și că se cunosc între ele nu poate duce la concluzia existenței unei asocieri în sensul art. 323 C.pen.

Hotărârea de a acționa împreună în scopul săvârșirii de infracțiuni implică în cazul formelor de pluralitate infracțională prevăzute în art. 167 și 323 C.pen. rezoluția de a prepara, de a desemna mijloacele necesare pentru realizarea acelor infracțiuni.

Pentru caracterizarea faptei ca fiind o pluralitate constituită, este necesară referirea la încă două aspecte, acela al elementului programatic – adică al infracțiunilor pe care gruparea și-a propus să le săvârșească – și al duratei asocierii. Pentru existența pluralității constituite nu este suficient – ca în caz de participare – ca mai multe persoane să lucreze în înțelegere pentru simpla executare a unei infracțiuni, ci se cere o asociere natură să dureze un anumit timp și cu o pronunțată coeziune, determinată de un obiectiv comun, de o concepție unică și de o disciplină statornică între membrii grupării.

Deci, putem afirma că săvârșirea unei infracțiuni de către mai multe persoane împreună – în condițiile art. 75 lit. a) C.pen. sau ale vreuneia din agravantele speciale prevăzute în art. 197 alin. (2) lit. b), art. 192 alin. (2), art. 209 lit. a) C.pen., nu implică existența unei asocieri în sensul art. 167 sau art. 323 C.pen., după cum și asocierea ilicită prevăzută de aceste texte poate avea o existență autonomă, neafectată de faptul că nu s-a comis nici una dintre infracțiunile ce constituie scopul grupării. Dar ori de câte ori săvârșirea unei infracțiuni de către mai multe persoane împreună reprezintă realizarea scopului unei asocieri de infractori în prealabil constituită, ne vom afla în fața a două infracțiuni în concurs real, aplicarea dispozițiilor art. 167 și art. 323 C.pen. fiind pe deplin compatibilă cu răspunderea agravată pe care o implică săvârșirea infracțiunii-scop, în condițiile prevăzute de art. 75 lit. a) C.pen. sau de celelalte dispoziții legale menționate.

c) Pluralitatea ocazională (participația penală).

Există această formă a pluralității de infractori când o infracțiune prin conținutul ei ilegal, se poate săvârși de o singură persoană, dar se comite în concret și ocazional de mai multe persoane, fiecare contribuind cu acte care pot, fi de natură diferită sau chiar de aceeași natură.

În cadrul acestei forme, cooperarea mai multor persoane la săvârșirea aceleiași infracțiuni este determinată, în general, de nevoia unei mai lesnicioase executări a faptei, mai ales atunci când aceasta presupune efectuarea de operații multiple și complexe, de exemplu în cazul infracțiunii de falsificare de monede sau alte valori, art. 282 C.pen., sau reclamă, datorită naturii ei concursul mai multor persoane, de exemplu infracțiunea de evadare, art. 269 C.pen.

1.4. Caracterizarea infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială.

Așa după cum arată însăși denumirea Capitolul IV din Titlul IX al Părții speciale a C.pen., această subdiviziune cuprinde, dintre infracțiunile care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, pe acelea care nu sunt incluse în Capitolele I-III din același titlu, adică pe acelea care nu fac parte dintre infracțiunile contra familiei, contra sănătății publice, sau privitoare la asistența celor în primejdie. Ca și celelalte infracțiuni din același titlu, infracțiunile grupate în ultimul capitol din Titlul IX au ca obiect juridic generic, deci ca obiect al ocrotirii juridice penale, relații privind conviețuirea socială și valori sociale legate de aceste relații. Este vorba numai despre o parte dintre relațiile de conviețuire socială care constituie obiectul juridic generic al infracțiunilor din acest titlu, și anume despre acelea care constituie obiectul ocrotirii juridice a incriminărilor din celelalte trei capitole. Cu alte cuvinte, deși incriminările din acest titlu au același obiect juridic generic, contribuția lor la realizarea ocrotirii juridice a relațiilor de conviețuire socială care formează acest obiect nu este uniformă, ci în funcție de subgrupurile cărora le aparțin aceste relații.

Într-adevăr, relațiile de conviețuire socială se formează și ele, ca toate celelalte relații sociale, în jurul și datorită unor valori sociale, prin intermediul cărora aceste relații pot fi vătămate sau puse în pericol. Aceste valori sociale, ca realități înjurai cărora gravitează relațiile sociale corespunzătoare și totodată ca obiectiv nemijlocit al faptei îndreptată împotriva acelor relații, servesc drept criteriu de grupare atât a relațiilor sociale în cadrul categoriei date, cât și a infracțiunilor care au ca obiect special aceste relații. Tocmai acest criteriu a stat Ia baza grupării infracțiunilor în primele trei capitole din Titlul IX rezervat infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială.

Nu același lucru se poate spune despre gruparea infracțiunilor în Capitolul IV. Criteriul folosit în alcătuirea acestei subdiviziuni nu a mai fost acela al unicității valorii sociale în jurul căreia se formează relațiile sociale care fac obiectul infracțiunilor incluse, pe acest temei, în subdiviziunea respectivă, ca în cazul celorlalte capitole. Relațiile privind conviețuirea socială, care fac obiect special de ocrotire împotriva infracțiunilor din Capitolul IV sunt formate în jurul a diferite valori sociale, fără însă ca vreuna dintre aceste valori să poată servi ca obiect juridic special comun pentru mai multe incriminări și, deci, pentru o nouă subdiviziune. Așadar, în lipsa posibilității de regrupare a unor incriminări în subdiviziuni distincte în cadrul titlului IX, din numărul incriminărilor cuprinse în acest titlu, aproximativ jumătate neputând fi incluse în capitolele I-III, au trebuit să formeze conținutul ultimului capitol, al IV-lea, de care ne ocupăm. Aparținând însă grupului infracțiunilor privind conviețuirea socială din care s-au desprins subgrupările din Capitolul I-III, infracțiunile din Capitolul IV păstrează aspectele caracteristice tuturor infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, aspecte care au format obiectul expunerilor cuprinse în Capitolul I al explicațiilor privitoare la titlul IX, expuneri la care trimitem. Fiind vorba de o categorie de infracțiuni eterogene care nu au comun decât obiectul juridic generic, implicit ele nu oferă aspecte comune tuturor sau măcar majorității acestor infracțiuni. Ceea ce particularizează infracțiunile din Capitolul IV este tocmai diversitatea valorilor sociale în jurul cărora s-au format relațiile de conviețuire socială care constituie obiectul juridic special al fiecăreia dintre aceste infracțiuni.

1.5. Cadrul și sistematizarea infracțiunilor.

Diversitatea valorilor sociale a căror apărare este necesară pentru ocrotirea relațiilor de conviețuire socială care formează obiectul juridic special al fiecăreia dintre infracțiunile din capitolul IV face ca și cadrul incriminărilor din acest capitol să fie eterogen. Din examinarea dispozițiilor incriminatoare, se poate constata că acestea privesc fapte care aduc atingere relațiilor de conviețuire socială a căror normală formare, desfășurare și dăinuire este asigurată prin apărarea următoarelor valori sociale: armonie între naționalitățile conlocuitoare (propaganda naționalist-șovină), libertatea conștiinței (împiedicarea libertății cultelor), respectul datorat morților (profanarea de morminte), liniștea personală (tulburarea folosinței locuinței), bunele moravuri și liniștea (ultrajul contra bunelor moravuri, răspândirea de materiale obscene, tulburarea liniștii publice, încăierarea), securitatea publică (asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, instigarea publică la apologia infracțiunilor), asigurarea existenței prin muncă utilă (cerșetoria, vagabondajul, prostituția, proxenetismul, jocul de noroc). Apărarea valorilor sociale enumerate prin incriminarea faptelor îndreptate împotriva lor asigură ocrotirea relațiilor de conviețuire socială care constituie obiectul juridic special al infracțiunilor respective. Fiecare dintre aceste valori prezintă conexiuni și cu alte valori sociale care sunt însă apărate prin incriminări distincte privind alte relații sociale decât cele privitoare la conviețuirea socială. Aceste valori sociale conexe variază, la rândul lor, ceea ce face ca posibilitatea de grupare a incriminărilor din capitolul IV în subdiviziuni să fie exclusă. De exemplu, în cazul prostituției și proxenetismului apare ca valoare socială conexă normalitatea și securitatea vieții sexuale; în cazul profanării de morminte și al jocului de noroc, se alătură ca valoare socială conexă patrimoniul; în cazul încăierării, valoarea socială conexă este viața, integritatea corporală, sănătatea. La unele din incriminările cuprinse în capitolul IV, alături de valoarea socială apărată, apar ca fiind conexe valori sociale apărate prin norme contravenționale (exemplu la cerșetorie, la vagabondaj).

Așadar, varietatea valorilor sociale rămâne particularitatea cadrului incriminărilor din capitolul IV al titlului IX. Valorile sociale apărate și, deci, relațiile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor prevăzute în capitolul IV, deși variate, infracțiunile respective își păstrează însă caracteristica comună tuturor infracțiunilor cuprinse în titlul IX, aceea de a fi privitoare la relații de conviețuire socială, născute din faptul conviețuirii oamenilor în societate.

CAPITOLUL 2

ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACȚIUNEA DE

ASOCIERE ÎN VEDEREA SĂVÂRȘIRII DE

INFRACȚIUNI

2.1. Concept și caracterizare.

Asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni este fapta persoanei care se asociază cu alte persoane sau care inițiază constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele însă decât infracțiunile contra securității statului, arătate în art. 167 C.pen., ori care aderă sau sprijină sub orice formă o astfel de asociere.

Așadar, înțelegerea între mai multe persoane urmată de înjghebarea unei grupări ori inițierea formării unei asemenea grupări, în scopul săvârșirii de infracțiuni, precum și aderarea la o astfel de grupare sau ajutarea ei în orice mod, caracterizează conceptual asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni.

Privită în sine, asocierea mai multor persoane nu are vreo semnificație antisocială. Dimpotrivă, spiritul de asociere în vederea realizării în comun a unor activități social utile constituie un fapt pozitiv, acest spirit fiind pus în serviciul unor scopuri folositoare atât membrilor grupării respective, cât și societății. Când însă asocierea urmărește un scop antisocial, și anume săvârșirea de fapte ce sunt prevăzute de legea penală, o asemenea asociere este periculoasă prin ea însăși, indiferent dacă s-a trecut sau nu la săvârșirea vreuneia dintre faptele care constituie scopul asocierii. Pericolul social pe care îl prezintă această faptă decurge deci din scopul urmărit de asociere. Deși nu este vorba decât de un acord între mai multe persoane în vederea săvârșirii de infracțiuni, de o plănuire a executării acestora, asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni amenință cu un pericol grav ordinea de drept, securitatea socială, relațiile sociale de conviețuire între oameni, liniștea publică. Nu se poate vorbi de o normală desfășurare a acestor relații câtă vreme asupra lor planează amenințarea cu săvârșirea unor infracțiuni.

Acest pericol social care constă în amenințarea ce decurge din existența asocierii pentru săvârșirea de infracțiuni capătă gravitate datorită caracterului organizat al grupării respective. Asocierea presupune o oarecare structură organică, o repartizare a atribuțiilor între membrii grupării, un program de activitate în care trebuie să intre săvârșirea uneia sau a mai multor infracțiuni etc. Existența acestei organizări sporește în mod simțitor capacitatea operativă a grupului, sporește îndrăzneala făptuitorilor și, sub un anumit aspect, poate îngreuia descoperirea și prinderea acestora. Forța pe care o dă caracterul organizat al grupului face ca asocierea să amenințe cu un pericol efectiv, calitativ deosebit de simpla manifestare a intenției de a săvârși infracțiuni.

Datorită pericolului social pe care îl prezintă asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, lupta împotriva acesteia nu se poate reduce la măsuri preventive, ci este necesară reacțiunea prin mijloacele dreptului penal. În același timp, incriminarea și sancționarea acestei fapte este perfect justificată din punct de vedere criminologie și recomandabilă într-o politică penală rațională, fiindcă reacțiunea antiinfracțională este cu atât mai utilă socialmente și mai eficace cu cât vizează încă în germene acțiunile care tind la declanșarea activităților infracționale, fără să se aștepte evoluția acestora către efectiva săvârșire de infracțiuni. De aceea, nu numai constituirea unei asociații în vederea săvârșirii de infracțiuni trebuie să fie incriminată, dar și inițierea constituirii, precum și aderarea sau ajutorul dat sub orice formă unei asemenea grupări. Tocmai o astfel de concepție a politicii penale și-a găsit expresie în dispozițiile art. 323 C.pen. care incriminează, în toate modalitățile sale, asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni.

Sub raport criminologie, infracțiunea ce examinăm reprezintă una dintre cele mai grave forme de criminalitate, și anume criminalitatea organizată, caracteristică fenomenului criminalității din țările capitaliste. Acestei forme de criminalitate îi aparțin bandele (gangs) de criminali din marea pegră, specializate în jefuirea băncilor și magazinelor, în traficul de stupefiante etc. În țările socialiste unde cauzele fundamentale ale criminalității au fost complet înlăturate, criminalitatea organizată a fost, și ea, practic lichidată. Aceasta nu înseamnă că nu pot exista forme mai puțin grave de criminalitate asociată, îndeosebi grupări având ca scop săvârșirea unor infracțiuni economice. Dar chiar dacă nu s-ar înregistra nici un caz de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, incriminarea unei astfel de fapte este necesară în scopul prevenirii oricărei eventuale încercări de săvârșire a acestei infracțiuni.

Infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni este prevăzută în titlul IX, Cap. IV al Codului penal, printre infracțiunile care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială. Aceasta corespunde criteriului folosit de legiuitor în gruparea infracțiunilor după obiectul lor juridic generic, fiindcă asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni are într-adevăr ca obiect juridic aceleași relații de conviețuire socială ca și celelalte infracțiuni din același titlu.

2.2. Obiectul infracțiunii.

2.2.1. Obiectul juridic.

Pentru apărarea valorilor sociale arătate în art. 1 C.pen., statul, prin organul legislativ, a reglementat prin lege organică numeroase relații sociale care se referă la conduita oamenilor față de aceste valori. Când o manifestare umană sub formă de acțiune-inacțiune aduce atingere unei relații sociale privitoare la o valoare socială care este ocrotită pe cale penală, fapta săvârșită capătă caracter infracțional, și dacă întrunește și celelalte condiții prevăzute de lege, ea va fi considerată infracțiune, având ca obiect relația socială respectivă.

Doctrina penală este unanimă în a considera obiectul infracțiunii ca fiind valoarea socială și relația socială formată în jurul și datorită acestei valori, care sunt vătămate, lezate sau puse în pericol prin săvârșirea faptei socialmente periculoasă . Acesta este obiectul juridic al infracțiunii și el diferă în raport de categoria sau grupa de infracțiuni prevăzută în partea specială a Codului penal.

Obiectul juridic generic este comun cu al tuturor infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială și de aceea trimitem la explicațiile din Cap. 1,3 din acest titlu.

Obiectul juridic special al asocierii pentru săvârșirea de infracțiuni îl constituie relațiile privind conviețuirea socială, a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare este condiționată de apărarea securității sociale și a ordinii de drept împotriva pericolului pe care îl prezintă, pentru aceste valori, asocierea mai multor persoane în vederea săvârșirii de infracțiuni. Prin săvârșirea acestei fapte se creează direct o stare de pericol pentru menținerea securității sociale și a ordinii de drept care sunt amenințate cu săvârșirea de infracțiuni, punându-se în același timp în pericol relațiile de conviețuire socială create în jurul valorilor sociale amintite. Se înțelege că aceste relații nu se pot desfășura în mod normal, câtă vreme ordinea de drept se găsește expusă amenințării de a fi tulburată prin săvârșirea de infracțiuni de către o grupare de persoane constituită în acest scop.

2.2.2. Obiectul material.

Asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni nu are un obiect material fiindcă acțiunea care constituie elementul său material nu se îndreaptă asupra unui obiect sau lucru. Absența obiectului material al infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni nu exclude însă existența obiectul material al unora dintre infracțiunile care intră în programul asocierii. Unele dintre aceste infracțiuni pot avea un obiect material specific, care însă nu este și obiect material al asocierii.

2.3. Subiecții infracțiunii.

Infracțiunea reprezintă actul de conduită interzis prin norma incriminatoare, act săvârșit de o persoană fizică, încălcându-și astfel obligația de a nu-l săvârși. Aceste persoane, ce sunt implicate în raportul juridic penal de conflict, sunt subiecții unei infracțiuni.

Subiecții infracțiunii sunt acele persoane implicate în săvârșirea unei infracțiuni, fie prin comiterea actului de executare, fie prin suportarea consecințelor, a răului cauzat prin infracțiune.

În doctrina penală se face distincția între subiectul activ și subiectul pasiv al infracțiunii.

2.3.1. Subiectul activ al infracțiuni.

Subiect activ nemijlocit (autor) al infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni poate fi orice persoană. Legea nu condiționează existența acestei infracțiuni de vreo calitate a autorului. Codul penal în vigoare a consacrat principiul că asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni trebuie incriminată indiferent de calitatea sau antecedentele celor care o compun (adică dacă aceștia mai comiseseră sau nu anterior infracțiuni), asocierea în scopul săvârșirii de infracțiuni fiind totdeauna îndeajuns de periculoasă pentru a face necesară incriminarea. De asemenea, nu interesează numărul membrilor grupării, acesta putând varia în raport cu natura infracțiunii sau infracțiunilor care formează scopul asociației și de împrejurările în care urmează să se realizeze acest scop, adică săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor.

Când fapta constă în inițierea constituirii unei asocieri, aceasta poate fi săvârșită de o singură persoană sau de mai multe persoane care vor avea calitatea de autori ai infracțiunii de asociere în această modalitate. De îndată ce asocierea a fost constituită, pe lângă acela sau acei care au inițiat constituirea asocierii, sunt autori ai infracțiunii și acei care au luat parte la constituirea asocierii. De asemenea, devin autori și acei care au aderat ulterior sau care au sprijinit în orice mod asocierea astfel constituită.

Așadar, după ce constituirea ei a avut loc, asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni îmbracă forma de infracțiune cu pluralitate constituită de făptuitori. Infracțiunea rămâne însă susceptibilă de pluralitate ocazională, adică de săvârșire în participație, fiindcă pluralității constituite, întocmai ca și pluralității naturale de făptuitori, i se poate alătura o pluralitate ocazională. Dar, față de conținutul juridic al infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, nu este posibilă participația în genere decât sub forma instigării, fie prin determinarea unei sau unor persoane să inițieze constituirea asociației, fie prin determinarea unei sau unor persoane să adere la asociere sau să dea sprijin acesteia. Instigarea nu la inițierea constituirii, ci la însăși constituirea asocierii înseamnă inițierea constituirii, deci o modalitate de săvârșire a infracțiunii. Cât privește complicitatea prin sprijinire (înlesnire sau ajutor), aceasta nu este posibilă, fiindcă sprijinirea sub orice formă a asocierii pentru săvârșirea de infracțiuni este asimilată, prin dispoziția din art. 323 alin. (1) C.pen., cu însăși săvârșirea ca autor al infracțiunii. Este însă posibilă complicitatea prin promisiune de tăinuire sau favorizare (art. 26 partea finală C.pen.).

2.3.2. Subiectul pasiv.

Subiect pasiv al asocierii pentru săvârșirea de infracțiuni este statul, ca reprezentant al societății și ca apărător al ordinii de drept. Această infracțiune nu este susceptibilă de subiect pasiv secundar; absența acestui subiect pasiv nu privește decât infracțiunea în sine a asocierii pentru săvârșirea de infracțiuni, iar nu și infracțiunea sau infracțiunile săvârșite în realizarea programului asocierii, care pot avea, după caz, un subiect pasiv special determinat de natura faptei sau faptelor comise.

CAPITOLUL 3

STRUCTURA ȘI CONȚINUTUL JURIDIC AL

INFRACȚIUNII DE ASOCIERE ÎN VEDEREA

SĂVÂRȘIRII DE INFRACȚIUNI

3.1. Conținutul constitutiv al infracțiunii.

3.1.1. Latura obiectivă.

Prin latura obiectivă a infracțiunii se înțelege activitatea persoanei fizice care prin urmările ei periculoase vatămă sau pune în pericol anumite relații sociale apărate de normele dreptului penal.

Latura obiectivă este alcătuită din elementul material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată. În conținutul laturii obiective apar și unele condiții de timp, loc, mod și împrejurări în care se pot săvârși unele fapte, denumite și cerințe esențiale, condiții care nu apar în mod obligatoriu la toate infracțiunile.

a) Elementul material al acestei infracțiuni îl poate constitui fie acțiunea de a se asocia în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, fie acțiunea de a iniția constituirea unei asocieri în același scop, fie acțiunea de a adera la o astfel de asociere, fie, în fine, acțiunea de a o sprijini sub orice formă. Aceste acțiuni fiind prevăzute alternativ în conținutul dispoziției incriminatoare, oricare dintre ele poate constitui elementul material, cu precizarea că în timp ce acțiunile de asociere și de inițiere a asocierii pot constitui necondiționat și singure elementul material, acțiunile de aderare și de sprijinire presupun preexistenta asocierii (în cazul acestor acțiuni există deci o situație premisă). Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe dintre aceste acțiuni, în realizarea aceleiași rezoluții, deci în legătură cu aceeași asociere, va exista o singură infracțiune, însă pluralitatea acțiunilor săvârșite va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei.

Prin acțiunea de a se asocia se înțelege intrarea în asociație chiar în momentul constituirii acesteia, adică participarea la constituirea asociației și consimțământul de a fi membru al acesteia. Prin această acțiune ia naștere pluralitatea constituită de făptuitori supuși unei anumite discipline interne, unor anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor și planurile de activitate. Asocierea se realizează prin acțiunea fiecăreia dintre persoanele care participă la această înjghebare colectivă, indiferent din ce ar consta în mod concret contribuția fiecăruia. Codul nostru penal nu face distincție între autori, organizatori și membri de rând ai grupării.

Prin acțiunea de a iniția constituirea unei asocieri se înțelege efectuarea de acte menite să determine și să pregătească constituirea asocierii. Această acțiune cu prinde deci efectuarea de acte prin care se fac propuneri de constituire a grupării, se caută să se determine alte persoane de a intra în asocierea proiectată, se organizează întrunirea în vederea constituirii asocierii etc. Vor intra în noțiunea de inițiere toate actele întreprinse în vederea constituirii asocierii.

Acțiunea de inițiere poate fi săvârșită de o singură persoană sau de mai multe, fiecare dintre acestea având calitatea de autori ai infracțiunii, indiferent dacă s-a ajuns sau nu la constituirea asocierii și indiferent dacă persoana sau persoanele care au inițiat constituirea au intrat sau nu în asociere. Necesitatea de a curma în germene această activitate infracțională a impus deci asimilarea inițierii constituirii asocierii cu însăși crearea acesteia.

Prin acțiunea de aderare la o asociere se înțelege intrarea în asociere sau gruparea constituită, ca membru al acesteia. Aderarea poate fi expresă, adică făcută printr-o declarație formală de aderare, orală sau scrisă, prin depunerea unui jurământ sau îndeplinirea unui ritual cerut de regulile asocierii. În acest caz, nu interesează activitatea depusă de făptuitor în cadrul grupării. Aderarea poate fi însă și tacită, în care caz ea rezultă din activitatea desfășurată ca membru de fapt al grupării. Atât din declarația sau formalitățile îndeplinite, cât și din activitatea desfășurată trebuie să rezulte aderarea efectivă a persoanei respective la asociere și nu simpla intenție sau dorință de a adera.

Prin acțiunea de sprijinire a asocierii pentru săvârșirea de infracțiuni se înțelege înlesnirea sau ajutorul (art. 26 C. pen.) dat asociației tot în timpul existenței sale. Sprijinirea poate fi înfăptuită, așa cum se arată în dispoziția incriminatoare, sub orice formă. Sprijinirea poate consta dintr-o contribuție de natură să înlesnească activitatea asocierii sau să ajute în orice mod existența acesteia. Sub acest ultim aspect, sprijinirea poate consta în orice ajutor material sau moral dat asocierii pentru menținerea acesteia sau pentru asigurarea desfășurării activității sale (furnizarea de informații, indicații, acordarea de ajutor bănesc, procurarea de mijloace sau instrumente necesare săvârșirii infracțiunilor programate etc).

După cum s-a arătat mai sus, atât aderarea, cât și sprijinirea unei asocieri nu pot avea loc decât după ce asocierea s-a constituit, fiindcă nu se poate adera la o asociere inexistentă sau sprijini o asociere care nu s-a constituit încă. Existența asociației constituie, în cazul acestor acțiuni, o situație premisă. Sprijinul dat celui care a inițiat constituirea sau celor care au participat la constituirea asocierii, fără ca sprijinitorul să intre în asociație, constituie o complicitate anterioară la infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

b) Cerința esențială. Existența elementului material și deci a însăși infracțiunii este condiționată de îndeplinirea unei cerințe speciale, și anume aceea ca asocierea constituită sau a cărei constituire este inițiată, ori la care se aderă sau .căreia i se dă sprijin sub orice formă, să aibă ca scop săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167 C. pen. Pericolul social pe care îl prezintă acțiunile care constituie elementul material al acestei infracțiuni este determinat tocmai de scopul asocierii, iar amenințarea în care se concretizează acest pericol este legată de scopul asociației care constă în săvârșirea de infracțiuni. Dacă asocierea n-ar fi constituită în vederea săvârșirii de infracțiuni, toate acțiunile legate de constituirea ei și-ar pierde semnificația juridică penală și n-ar putea constitui elementul material al infracțiunii. Este suficient ca scopul să constea în săvârșirea unei singure infracțiuni pentru ca asocierea să constituie o infracțiune prin ea însăși. Infracțiunea sau infracțiunile a căror săvârșire constituie scopul asocierii pot fi de orice natură, cu excepția însă a infracțiunilor contra securității statului, prevăzute de dispozițiile art. 155-165 C. pen., deoarece dacă asocierea ar avea de scop săvârșirea acestor infracțiuni, ar constitui infracțiunea de complot (art. 167 C. pen.). Chiar dacă numai una dintre infracțiunile program ale asocierii ar fi o infracțiune contra securității statului, dintre cele arătate în art. 167 C. pen., fapta va constitui infracțiunea de complot.

c) Urmarea imediată. Existența laturii obiective a oricărei infracțiuni este condiționată de faptul că prin comiterea acțiunii sau inacțiunii incriminate să se producă o urmare periculoasă.

Urmarea periculoasă este acea modificare negativă a realității înconjurătoare pe care fapta săvârșită a produs-o sau este susceptibilă să o producă și care-și găsește expresia în periclitarea, vătămarea sau valorilor sociale apărate de legea penală. Orice acțiune sau inacțiune interzisă de legea penală, oricare ar fi forma sau modalitatea în care se realizează, produce un anumit rezultat vătămător care poate consta fie într-o stare de pericol, fie într-o vătămare materială.

Săvârșirea vreuneia dintre acțiunile care pot constitui elementul material al infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni are ca rezultat imediat crearea unei stări de pericol pentru relațiile de conviețuire socială și pentru ordinea de drept. Această stare de pericol decurge din amenințarea cu săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor care intră în programul asocierii, amenințare care devine actuală prin însuși faptul săvârșirii vreuneia dintre acțiunile care pot constitui elementul material al infracțiunii.

Desigur, starea de pericol este variabilă, ca intensitate, în raport cu acțiunea prin care s-a realizat elementul material al infracțiunii. Sub acest aspect, se poate face deosebire între acțiunea de inițiere a constituirii și acțiunea de constituire a asocierii, între aceasta din urmă și aderarea sau sprijinirea asocierii etc.

Întrucât asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni constituie prin ea însăși o infracțiune, urmarea imediată a acțiunii ce constituie elementul său material nu-și schimbă conținutul în cazul realizării scopului asocierii, adică prin săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor plănuite. Acestea vor constitui infracțiuni de sine stătătoare și vor atrage răspunderea făptuitorilor în concurs cu aceea pentru infracțiunea de asociere (vezi mai jos, nr. 3, II). Totuși, sub raportul intensității urmării imediate a asocierii, săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor plănuite trebuie să fie avută în vedere la stabilirea gradului de pericol social și deci la individualizarea pedepsei.

d) Legătura de cauzalitate. Un alt element important al laturii obiective îl constituie legătura de cauzalitate între acțiunea ori inacțiunea făptuitorului și urmarea imediată.

Legătura de cauzalitate este liantul între elementul material (cauza) și urmarea imediată (efectul) cerut de lege pentru existența infracțiunii. Cu alte cuvinte, existența infracțiunii este condiționată de legătura de cauzalitate dintre actul de conduită interzis și urmarea imediată socialmente periculoasă prevăzută de lege.

Între acțiunile care pot constitui elementul material al infracțiunii și urmarea imediată există totdeauna o legătură de cauzalitate, fiindcă săvârșirea vreuneia dintre aceste acțiuni, în condițiile prevăzute de lege, duce implicit la producerea urmării imediate. Nu se pune deci problema dovedirii acestei legături.

3.1.2. Latura subiectivă.

Latura subiectivă a infracțiunii constă într-o anumită atitudine psihică, alcătuită din elemente intelective, volitive și afective, care determină și însoțesc actul fizic de executare.

Latura subiectivă poate fi definită ca fiind alcătuită din totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a făptuitorului – sub raportul conștiinței și voinței sale – față de materialitatea faptei săvârșite. În literatura de specialitate se consideră că elementul esențial al laturii subiective îl constituie vinovăția, însă pentru completarea acesteia mai sunt, uneori, necesare și condiții privitoare la mobil și scop.

a) Elementul subiectiv al infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni are forma de vinovăție a intenției. Săvârșirea din culpă a acestei fapte, posibilă numai în unele dintre modalitățile acesteia, nu este incriminată. Persoana care săvârșește vreuna dintre acțiunile care pot constitui elementul material al infracțiunii știe, după caz, că se asociază cu alte persoane, că inițiază constituirea unei asocieri, că aderă la o asociere ori că o sprijină în vreun fel oarecare. El prevede, așadar, în limitele acestei cunoașteri, rezultatul faptei sale și îl dorește, sau acceptă eventualitatea producerii lui.

b) Cerință esențială. Nu este suficient pentru existența infracțiunii, din punct de vedere subiectiv, ca făptuitorul să fi știut că se asociază sau că sprijină o asociație, ci este necesar ca el să fi știut că asociația a cărei constituire o inițiază sau la care aderă sau pe care o sprijină este o asociere care are drept scop săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni. Numai dacă făptuitorul a cunoscut scopul asocierii se poate vorbi de vinovăție cu intenție, căci numai pe această bază se poate prevedea rezultatul social periculos al faptei (urmarea imediată). Nu este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut în amănunt planul asocierii, adică ce anume infracțiune sau infracțiuni sunt plănuite; este suficient dacă a cunoscut că asocierea avea drept scop săvârșirea de infracțiuni. Dacă făptuitorul n-a cunoscut scopul asocierii, chiar atunci când ignoranța sau eroarea ar fi rezultatul culpei sale, fapta nu va constitui infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, care nu poate fi săvârșită decât cu intenție. Intenția poate fi însă și indirectă, printre altele atunci când făptuitorul a avut o cunoaștere nesigură asupra scopului asocierii la care a aderat sau pe care o sprijină.

Desigur, inițierea constituirii unei asocieri în scopul săvârșirii de infracțiuni ori asocierea în același scop, ca de altfel în genere și aderarea sau sprijinirea asocierii presupune, de regulă, o intenție calificată prin scopul urmărit. Așa cum am arătat mai sus, scopul asocierii este o cerință esențială privind elementul material care se răsfrânge asupra elementului subiectiv prin cunoașterea naturii asocierii și deci prin prevederea scopului și urmărirea sau acceptarea lui.

3.2. Forme, modalități, sancțiuni.

3.2.1. Formele în care poate fi săvârșită infracțiunea de asociere în

vederea săvârșirii de infracțiuni.

a) Acte preparatorii și tentativă. Asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni fiind o infracțiune comisivă și de intenție este susceptibilă de o desfășurare în timp a activității infracționale, putând trece prin faza actelor de pregătire și a tentativei. Aceste faze nu sunt însă incriminate, iar în măsura în care sunt cuprinse în acțiunile care constituie elementul material al asocierii sunt considerate de lege ca acte de executare a infracțiunii fapt consumat.

b) Consumare. Infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni se consumă în momentul săvârșirii vreuneia dintre acțiunile care pot constitui elementul material al acesteia, moment în care apare starea de pericol care constituie urmarea imediată. Fiind legat de săvârșirea acțiunii care constituie elementul material, momentul consumării acestei infracțiuni variază, pentru diferiții făptuitori, în funcție de acțiunea pe care a săvârșit-o fiecare. Astfel, pentru cel care a săvârșit acțiunea de inițiere a constituirii unei asocieri, infracțiunea se consumă în momentul în care s-a efectuat acțiunea de inițiere. Pentru aceia dintre făptuitori care au luat parte la constituirea asocierii sau grupării, infracțiunea se consumă în momentul în care s-a constituit asocierea. În fine, în cazul celorlalte modalități de săvârșire a infracțiunii, momentul consumării este acela în care făptuitorul a aderat la asociere sau a săvârșit un act de sprijinire a acesteia.

Consumarea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni nu este deci condiționată de realizarea scopului în vederea căruia a fost constituită asocierea, adică de săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor care intră în programul acesteia. Săvârșirea unor asemenea infracțiuni, deși apare ca o consecință a constituirii asocierii, nu are însă o altă legătură cu infracțiunea de asociere, așa fel încât între această infracțiune și infracțiunea sau infracțiunile săvârșite există numai un concurs de fapte conexe.

c) Epuizare. Deși infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni este o infracțiune momentană, totuși după consumare fapta este susceptibilă, în raport cu programul asocierii, de o prelungire în timp a activității infracționale. Această prelungire este posibilă fie prin voința făptuitorilor, în cazul unora dintre modalitățile infracțiunii, fie prin însăși natura acțiunii, în cazul altor modalități. Astfel, în cazul inițierii constituirii unei asocieri pentru săvârșirea de infracțiuni, deși momentul consumării infracțiunii este acela al săvârșirii unui act de inițiere, dacă făptuitorul nu este împiedicat, el va continua în baza aceleiași rezoluții să săvârșească și alte asemenea acte în vederea efectivei constituiri a asocierii. Tot astfel, în cazul sprijinirii sub orice formă a unei asocieri pentru săvârșirea de infracțiuni, deși consumarea infracțiunii, în această modalitate, are loc în momentul săvârșirii unui act de sprijinire, făptuitorul poate totuși continua să săvârșească alte asemenea acte, pe baza aceleiași rezoluții infracționale, în ambele aceste cazuri, pluralitatea de acte nu schimbă forma și unitatea infracțiunii, dar pentru stabilirea exactă a faptei și deci pentru individualizarea pedepsei, vor trebui avute în vedere toate actele de executare săvârșite, rezultatul social periculos epuizându-se o dată cu ultimul act.

În cazul asocierii, adică al constituirii unei asocieri pentru săvârșirea de infracțiuni, care constituie modalitatea tipică a infracțiunii de care ne ocupăm, momentul consumării este acela în care s-a realizat sau s-a constituit asocierea sau gruparea. Dar o dată atins acest moment, starea infracțională se prelungește în mod natural până în momentul în care intervine o acțiune contrară care pune capăt asocierii. Tot astfel, în cazul aderării la o asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, deși se consumă în momentul săvârșirii actului de aderare, activitatea ilicită se prelungește în timp până la desființarea grupării sau până la ieșirea făptuitorului din ea.

Așadar, în cazul acestor ultime modalități, infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, activitatea infracțională se prelungește în mod natural dincolo de momentul consumării, căpătând forma infracțională a faptei continue și făcând să apară, ca la orice infracțiune continuă, un moment al epuizării. Acest moment trebuie să fie avut în vedere la determinarea gravității urmării imediate, a pericolului social concret al faptei și deci la individualizarea pedepsei.

3.2.2. Modalitățile normative de săvârșire a infracțiunii.

În forma ei de bază reglementată de art. 323 alin. 1 C.pen., infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni are existență de sine stătătoare, nefiind necesară și săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile pentru care a fost constituită gruparea sau asocierea.

Potrivit normei care o incriminează, pentru a exista această infracțiune în forma unei pluralități constituite trebuie să existe o grupare de persoane, o organizare specială a acesteia și un program infracțional ce urmează să fie realizat de membrii acestei grupări.

Aceasta înseamnă că poate fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen. și poate fi angajată răspunderea penală numai atunci când probatoriul administrat denotă, fără echivoc, că mai multe persoane au înființat o grupare sau asociere pentru a comite în viitor infracțiuni, după o prealabila organizare cu stabiliri de ierarhii, împărțiri de sarcini sau responsabilități interne-și planificarea minuțioasă, în detaliu, a activităților infracționale ce urmează să fie întreprinse.

Se cere, însă, îndeplinirea unei cerințe speciale, aceea ca asocierea constituită sau a cărei constituire este inițiată ori la care se aderă sau căreia i se dă sprijin sub orice formă să aibă ca scop săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele prevăzute de ait. 167 C.pen.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul realizării oricăreia dintre modalitățile alternative specifice laturii obiective, nefiind condiționată de realizarea scopului în vederea căruia a fost înființată asocierea, adică de săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor care sunt vizate în programul acesteia.

Ipotetic, ar putea fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. 1 C.pen.. dacă organul de urmărire penală și instanța de judecată stabilesc pe bază de probe că inculpații hotărăsc să spargă bănci pentru a fura bani. În acest scop se întâlnesc periodic, unul dintre ei își asumă răspunderea coordonării acțiunilor, altul să procure schițe cu amplasarea caselor de bani, alt inculpat să facă rost de substanța explozivă ce urmează a fi folosită, altul să se documenteze cu privire la ora și metodologia schimbării personalului de pază din posturi etc.

O asemenea .activitate cu durată în timp, cu nucleu organizat și subordonare între membrii asociați, cu obligații și solidarități reciproce, cu plan și împărțiri de sarcini concrete, prezintă pericol social deosebit de ridicat pentru valorile sociale protejate de legea penală, deoarece trecerea la săvârșirea faptelor penale proiectate a fi comise în viitor, poate avea loc cu mai multe șanse de reușită. Așa fiind, societatea în ansamblu și legiuitorul, ca organ legislativ, nu și-a putut permite să aștepte săvârșirea faptelor programate de către cei asociați sau constituiți într-o grupare cu asemenea obiective infracționale, motiv pentru care a instituit incriminarea din art. 323 alin. 1 C.pen. În forma pluralității constituite de făptuitori.

Dacă fapta de asociere este urmată de săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor pentru care a fost înființată gruparea sau asocierea, există concurs de infracțiuni între infracțiunea de sine stătătoare prevăzută de art: 323 alin. 1 C.pen. și infracțiunea săvârșită de către subiecții activi prin cooperarea lor (art. 323 alin. 2 C.pen.).

Infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni poate fi urmată de comiterea, în concurs, cu orice altă infracțiune, cu excepția celor îndreptate împotriva securității statului pentru care există incriminarea specială a infracțiunii de complot.

În practica judiciară ș-a pus, și este, în continuare de actualitate, problema încadrării juridice atunci când fapta sau faptele prevăzute de legea penală- sunt comise de mai multe persoane în condiții de calificare (art. 189 alin. 2; art. 197 alin. 2 lit. a, art. 208, 209 lit. a; 211 alin. 2 lit. a Cod penal și altele), în varianta săvârșirii în grup (art. 67 alin. 2 și 68 alin. 1 lit. b din Legea nr. 56/1992) sau în situația circumstanței agravante generale prevăzută de art. 75 lit. a C.pen.

Săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni prin cooperarea mai multor subiecți activi pe baza unei înțelegeri anterioare activităților infracționale concrete, deși nu exclude, nu implică în orice condiții reținerea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. 1 C.pen., în concurs cu infracțiunea sau infracțiunile comise în materialitatea loc.

Concursul de infracțiuni la care ne referim poate fi reținut numai dacă datele obiective ale cauzei duc la concluzia că, între subiecții activi există consens, fără echivoc, privind constituirea și scopul asocierii, infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. 1 C.pen., consumându-se în momentul realizării consensului și al întocmirii planului amănunțit referitor la rolul coordonatorului și al fiecărui participant, după care au comis infracțiunile programate.

Simplul fapt al comiterii în comun a uneia sau mai multor infracțiuni, chiar dacă făptuitorii, în prealabil se întâlnesc și discută cum să procedeze și stabilesc aportul fiecăruia, nu justifică reținerea în sarcina lor și a infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. 1 C.pen., ci doar a infracțiunii sau infracțiunilor comise prin contribuția lor comună.

În astfel de cazuri ne aflăm doar în prezența participației penale, iar discuțiile dintre ei, anterioare săvârșirii faptei cu privire la locul, timpul, modul, mijlocele de săvârșire, cât și la contribuția fiecăruia, au semnificația realizării legăturii subiective între participanți – condiție sine qua non a acestei forme a pluralității de făptuitori, aceștia urmând să răspundă numai pentru infracțiunea sau infracțiunile pe care le-au comis împreună nu și pentru infracțiunea autonomă de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Pe această linie de gândire, într-o soluție recentă a instanței de judecată s-a argumentat că fapta a trei inculpați de a se fi înțeles și pregătit să comită tâlhării clin mașini străine de transportat marfă și de a se fi deplasat în două rânduri cu autoturismul unuia dintre ei dintr-o comună a unui județ unde își aveau domiciliul pe drumul european din alt județ unde au încercat prin violență să oprească mașinile străine pentru .a fora bunuri și bani, nereușind să desăvârșească faptele propuse, constituie doar infracțiunea de tentativă de tâlhărie în formă continuată nu și infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Pentru această ultimă infracțiune se impune achitarea inculpaților fiindcă nu se face dovada constituirii într-o asociere sau grupare, cu împărțire de roluri și sarcini, cu întocmirea unui plan amănunțit de acționare sub comanda și autoritatea unuia dintre ei.

Altfel spus, susținem că poate fi reținut concursul de infracțiuni la care se referă art. 323 alin. 2 C.pen. numai atunci când sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute-de art. 323 alin. 1 C.pen. – ca infracțiune de sine stătătoare. Dacă elementele acesteia sunt realizate și cei care constituie gruparea sau asocierea ori aderă la acestea sau le sprijină sub orice formă, comit infracțiunea sau infracțiunile programate, există concurs real de infracțiuni în forma prevăzută de art. 33 lit. a C.pen.

3.2.3. Sancționarea infracțiunii.

Când infracțiunea este săvârșită în varianta prevăzută în art. 324.alin.1 C.pen., pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 3 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.

Cu aceeași pedeapsă (închisoarea de la 3 luni la 3 ani) sunt pedepsite și faptele prevăzute în alin.4 și alin.5 ale art. 324 C.pen.

În situația prevăzută în alin 2 al art. 324 (când infracțiunea este săvârșită de către un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori de către o persoană din cele prevăzute în art. 160 C.pen.), pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, fără însă a se depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.

3.3. Explicații complementare.

3.3.1. Aspecte de drept procesual penal.

Acțiunea penală pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni se pune în mișcare din oficiu. Urmărirea penală și judecarea se efectuează potrivit regulilor obișnuite. Competent să judece această infracțiune în primă instanță este tribunalul județean [art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.].

3.3.2. Precedente legislative și situații tranzitorii.

Codul penal de la 1864 incrimina asocierea făcătorilor de rele în vederea săvârșirii de infracțiuni contra persoanei sau contra proprietății (art. 213-216). Sprijinirea asocierii era prevăzută ca o modalitate atenuată a infracțiunii.

Codul penal de la 1936 prevedea în titlul privitor la „Crime și delicte în contra liniștii publice” incriminarea și sancționarea asocierii pentru comiterea de infracțiuni (art. 315-319). Acest cod reproducea de fapt dispozițiile legilor penale speciale din 1924 și 1933 privind reprimarea infracțiunilor contra liniștii publice. Prin dispozițiile din art. 315 C. pen. de la 1936 se incrimina fapta de asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni sau chiar numai unei infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau libertății persoanei, ori contra bunurilor. Era incriminată și simpla înțelegere în acest scop. De asemenea, erau incriminate prin dispoziții separate instigarea și diferite forme de sprijinire a asocierii pentru săvârșirea de infracțiuni.

În ipoteza unor situații tranzitorii, este de observat că, în ceea ce privește condițiile de incriminare, întrucât Codul penal anterior limita programul asocierii numai la anumite infracțiuni, acest cod apare ca mai favorabil infractorului în cazul când asocierea ar privi alte infracțiuni decât cele prevăzute în art. 315 C. pen. anterior. În ceea ce privește sancțiunea, dispozițiile din Codul penal în vigoare sunt evident mai favorabile infractorului.

CAPITOLUL 4

ASPECTE PLURIDISCIPLINARE

4.1. Generalități.

Criminalitatea organizată este percepută, în esență, ca o realitate socială în care structurile legale și criminale sunt părți integrante ale aceluiași sistem corupt, social, politic, și economic, fără a ține seama de tipul de acțiuni promovate sau de tipurile de organizații ale celor ce susțin acest sistem.

Criteriile variate ale concepției multidimensionale pot fi distinse folosindu-se o clasificare pe patru niveluri de complexitate:

Făptuitorii definiți de caracteristicile individuale, care participă la săvârșirea faptelor specifice criminalității organizate.

Elementele structurilor (grupurilor) care pun în legătură acești indivizi. Structurile de putere se subordonează acestei entități structurale.

Relația dintre aceste structuri ilegale și structurile legale ale societății. Concepția contemporană despre crima organizată (în realitate, fonnă a criminalității) este eterogenă și contradictorie. Dacă ne concentrăm asupra percepției generale a acestui concept, putem afirma: crima organizată este egală cu o structură formală, omogenă, multifuncțională, organizație criminală ce urmărește să submineze și să domine instituții legale ale societății.

Criminalitatea organizată, în esență, poate fi definită ca fiind acel segment infracțional la care se raportează activitățile ilegale, de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieții economice, sociale și politice, desfășurate prin diverse metode și mijloace, în mod constant, planificat și conspirat, de către asociații de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu structuri specializate și mecanisme de autoapărare, în scopul obținerii de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate.

4.2. Cadrul legislativ.

În lipsa unei legi a crimei organizate, Codul penal sancționează în prezent aceste activități prin art.323: asocierea sau inițierea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri. Art.323 C.pen. (sau art. 355 N.C.pen.) incriminează aceste activități, întotdeauna, în concurs cu infracțiunea săvârșită.

Proiectul de lege privind combaterea crimei organizate face diferența dintre crima organizată și „asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni” prevăzută de art.323 Cod penal. Astfel, sunt incriminate, ca infracțiune distinctă, faptele săvârșite de asociații de infractori în scopul controlării de teritorii, piețe și sectoare economice, prin folosirea metodelor și mijloacelor specifice crimei organizate.

Activitățile infracționale comise de grupuri organizate, urmărite și sancționate de legea penală, astfel după cum rezultă și din competențele de cercetare ale Direcției de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, din cadrul Inspectoratului General al Poliției sunt următoarele:

Omorurile comise la comandă sau pentru reglarea de conturi între organizațiile criminale.

Actele de șantaj comise de grupuri organizate de infractori asupra unor persoane din sfera puterii, administrației de stat și a justiției.

Jafurile, răpirea și sechestrarea de persoane, comise de grupuri organizate de infractori în scopul obținerii de foloase materiale sau de altă natură.

Traficul de ființe umane și organe, desfășurat în mod organizat.

Filierele de migrație clandestină.

Traficul de stupefiante, substanțe psihotrope, substanțe chimice esențiale și precursori, precum și consumul ilicit de droguri.

Contrafacerea, falsificarea și punerea în circulație de monedă națională, străină, cărți de credit și cecuri de călătorie.

Traficul de autovehicule furate, desfășurat în mod organizat.

Actele de corupție din sfera crimei organizate.

Activități de spălare a banilor din sfera crimei organizate.

În vederea combaterii diferitelor forme ale infracționalității organizate, statul român a adoptat următoarele acte normative:

În decembrie 2000, România a semnat Convenția ONU de la Palermo împotriva criminalității organizate transnaționale, precum și două Protocoale:

– Protocolul de prevenire, suprimare și pedepsire a traficului de persoane, în special de femei și copii.

– Protocolul privind traficul de imigranți pe cale terestră, maritimă și aeriană.

– Legea nr.678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

4.3. Modalități de săvârșire a infracțiunilor din domeniul criminalității organizate

4.3.1. Traficul de droguri.

România prezintă interes din ce în ce mai mare pentru rețelele de traficare a drogurilor, în special a hașișului provenit din Africa și a cocainei traficată din America de Sud spre Europa Occidentală. Țara noastră este inclusă în așa numită „Rută balcanică” de traficare a heroinei dinspre Turcia spre piețele occidentale, prin 3 din totalul de 5 variante ale acestei rute:

Turcia (Istambul) – România (Constanța, pe Marea Neagră – București – zona subcarpatică spre vest – Arad) – Ungaria – Slovacia – Cehia – Germania – Olanda;

Turcia – Bulgaria – România (Vama Ruse – Giurgiu – București – zona subcarpatică spre vest – Arad) – Ungaria – Austria – Germania – Olanda;

Turcia – Bulgaria – România – Ukraina – Polonia – Germania.

Inițial țară de tranziție, România a devenit teritoriu de depozitare și piață de desfacere. Stupefiantele pătrund prin diverse căi, de la ascunderea acestora pe/în corp, în bagaje de mână, în autoturisme personale sau TIR-uri, printre alte mărfuri, până la introducerea lor în containere ca atare, sau în amestec cu alte produse.

Deschiderea granițelor României a condus la o creștere masivă a numărului mijloacelor de transport și mărfuri care intră și ies din țară, conferind, astfel, organizațiilor criminale posibilități largi de camuflare a drogurilor și de tranzitare a teritoriului țării. Pentru efectuarea transportului, traficanții apelează la firme turistice sau la cărăuși care, de cele mai multe ori, nu cunosc ce transportă, iar alteori atrag persoane cu situație materială precară, dispuse, pentru o sumă de bani oarecare, să își asume, în mod conștient, riscurile unei asemenea activități.

Vârsta persoanelor consumatoare, este cuprinsă, în medie, între 16-28 ani. De obicei, acestea au o situație materială instabilă, unele fiind dependente de droguri și, pentru a le plăti, sunt dispuse să comită diverse infracțiuni. Respectivele persoane consumă de cele mai multe ori droguri naturale tari, fapt determinat de oferta promoțională și chiar gratuită a dealer-ilor, în scopul de a se crea o masă de consumatori dependenți. Este stabilit că, din 10 consumatori, cel puțin unul devine traficant.

În ultimul timp au pătruns în țara noastră și droguri sintetice, sub forma comprimatelor de LSD, amfetamina, MDMA. Nu trebuie neglijat de asemenea consumul medicamentelor psihotrope sau al stupefiantelor terapeutice, precum morfina, benzodiazepina etc.

În general, organizatorii rețelelor de trafic de droguri nu au fost români, excepție făcând câteva cazuri în care astfel de cetățeni, emigrați înainte de anul 1989, au desfășurat asemenea activități pe teritoriul altor state, ulterior întorcându-se aici pentru a-și organiza propriile afaceri de narcotrafic. Astăzi, însă, în conducerea sau organizarea traficului de droguri sunt implicați tot mai mulți români, întâlniți în filiere asiatice sau sud-americane.

Narcotraficul reprezintă numai una dintre afacerile crimei organizate, o infracțiune de referință, deosebit de profitabilă. De multe ori el se întrepătrunde cu actele de spălare de bani sau cu alte activități infracționale.

4.3.2. Spălarea de bani.

Pentru derularea operațiunilor financiare frauduloase din sfera spălării banilor, cel mai adesea sunt folosite firme private paravan, sau chiar fictive, în spatele cărora se desfășoară activități infracționale.

O serie de indivizi procedează la cumpărarea unor firme ce nu mai pot fi menținute de vechii proprietari, existând suspiciuni serioase că fondurile folosite pentru aceste achiziții provin din activități infracționale din sfera crimei organizate.

O metodă binecunoscută de spălare a banilor, folosită în România în perioada 1991-1994, a constituit-o utilizarea circuitelor de tip „Caritas”, care au permis spălarea unor importante sume de bani provenite din activități ilicite. Valorile dobândite au fost apoi justificate cu sumele ridicate în urma participării la aceste circuite. Ulterior, formulele au evoluat după modele tradiționale.

Cea mai importantă sursă de proveniență a banilor murdari, în România, o constituie contrabanda cu cafea, țigări, alcool, narcotraficul ș.a. Organizațiile criminale din România au legături infracționale în zone în care controlul financiar al statului este relaxat, zone propice pentru reciclarea sumelor de bani provenite din activități infracționale.

Precizăm că nu excludem de aici nici banii proveniți prin criminalitatea financiar-bancară, prezentă semnificativ și în România. Ne putem întreba, de exemplu, ce sume, provenind de la „Bancorex” sau F.N.I. au fost spălate în paradisurile fiscale.

4.3.3. Falsul de monedă.

Atât falsificarea cât și traficarea mijloacelor de plată cunosc o recrudescență îngrijorătoare, motiv pentru care pe plan internațional serviciile specializate sunt în continuă căutare a unor noi metode de prevenire și contracarare a acestui fenomen.

În țara noastră, goana după valută a persoanelor, cele mai multe neavizate asupra elementelor caracteristice de protecție a respectivelor bancnote, a creat posibilitatea grupărilor criminale din exterior, sprijinite de elemente autohtone, să profite de pe urma lipsei de experiență a acestor persoane, introducând în România cantități însemnate de bancnote false, mai ales dolari SUA și euro. De asemenea, rețelele de traficanți români și-au dezvoltat o activitate permanentă în procurarea și plasarea de valută falsă, dar și de monedă națională falsificată.

4.3.4. Traficul internațional de autoturisme furate.

Înlesnirile vamale de după 1990, au fost exploatate de organizațiile criminale, atât prin includerea României într-o rută de tranzitare a autovehiculelor furate din Occident, cât și prin folosirea ei ca piață de desfacere. Traficanții români de mașini furate, cooptați de filiere ale crimei organizate din străinătate, furnizează informații, contrafac ori falsifică documentele de identitate ale autoturismelor, corup vameși.

Traficanții, prin legături infracționale cu vameșii, introduc în țară autoturisme furate pentru care obțin chitanțe vamale ce atestă plata taxelor legale pe repere mari, cum ar fi caroseriile și motoarele. De asemenea, aceștia recurg la eludarea taxelor vamale prin folosirea unor certificate de repatriere cumpărate de la titulari ori contrafăcute. La fel s-a procedat și de către multe așa-zise fundații, majoritatea declarate de binefacere.

Ca urmare a creșterii plafoanelor taxelor de import Ia autovehiculele străine, tot mai mulți sunt cei care, încercând să evite aceste taxe, comandă mașini furate însoțite de documente false sau contrafăcute la noi.

4.3.5. Traficul cu arme.

Se află deseori în legătură cu terorismul, comerț ilicit ce este, de mult ori, apanajul crimei organizate. Rețele internaționale, având deseori acceptul unor state interesate în alimentarea focarelor de război, din diferite zone ale lumii, comercializează arme depășite ca tehnologie ori uzate din punct de vedere moral, inutilizabile de către țara de origine.

Pe locul doi în lume, după traficul cu droguri, traficul cu arme este deosebit de profitabil, dezvoltându-se în special după destrămarea Uniunii Sovietice, dar și ca urmare a numeroaselor conflicte armate în special în țările islamice.

Organizațiile criminale ruse sau din zona fostei U.R.S.S., deosebit de puternice, au inclus în mod prioritar în sfera lor de activitate traficul cu materiale strategice și substanțe radioactive. Aceste organizații au atras în activitatea lor și cetățeni români, amatori de câștiguri rapide, care s-au constituit în rețele specializate în intermedierea unor astfel de afaceri.

4.3.6. Traficul cu obiecte de patrimoniu.

Pe piața ilicită a operelor de artă din Europa se comercializează anual bunuri în valoare de peste 6 miliarde dolari, trafic controlat în principal de două organizații din Iugoslavia, cu legături în toate statele europene, inclusiv în România.

După 1990, mai ales după abrogarea Legii 63/1974 care proteja patrimoniul cultural național, dar și ca urmare a dezinteresului autorităților pentru specializarea personalului vamal în acest domeniu specific, din România au fost exportate ilicit obiecte de patrimoniu de valori inestimabile. Organizații criminale străine au elaborat și pus în practică adevărate programe de achiziționare și scoatere din țară a bunurilor aparținând patrimoniului cultural național român.

Cu toate că, în anul 2000, a fost adoptată Legea nr. 182, prin care sunt condamnate activitățile de export ilicit cu opere de artă, atât autoritățile în drept să protejeze obiectele patrimoniului românesc, cât și persoanele deținătoare de astfel de bunuri, nu s-au arătat dispuse să se conformeze noii legislații, contribuind, într-un fel sau altul, la pierderea unor valori inestimabile din patrimoniul cultural românesc și universal.

4.3.7. Traficul cu ființe umane.

Cele mai semnificative forme ale traficului cu persoane sunt migrația ilegală, prostituția organizată, proxenetismul conex acesteia și traficul cu copii. La începutul anilor '90, România s-a confruntat cu o masivă emigrare a propriilor cetățeni, după care a crescut numărul imigranților intrați clandestin pe teritoriul țării noastre. Dintre aceștia, majoritatea se află în drum spre statele dezvoltate din Europa Occidentală sau chiar dincolo de ocean. În trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către cetățenii străini, s-au implicat organizații criminale de tip mafiot, cu legături atât în țările de origine ale migraților, cât și în cele de tranzit. Profiturile din aceste activități ilicite sunt mari, directe.

România se confruntă cu o situație deosebită din cauza volumului mare de trafic de persoane și mijloace de transport la frontiera de stat. Pentru a preîntâmpina scoaterea din țară de către autoritățile române a emigranților intrați clandestin, aceștia sunt sfătuiți de călăuze să-și distrugă documentele de identitate, precum și alte acte doveditoare eliberate în statele tranzitate sau, să ceară azil.

Un fenomen aparte al emigrației ilegale îl constituie emigrația deghizată reprezentată de prostituție, proxenetism și trafic cu ființe umane. Prostituția este practicată în general de prostituate situate la vârsta adolescenței. Persoanele care recurg la un asemenea mijloc de existență sunt determinate de:

Nivelul scăzut de trai. Cele mai multe aparțin unor familii cu dificultăți materiale.

Șomajul. Mai ales persoanele cu un grad scăzut de profesionalizare ce nu își găsesc locuri de muncă. Domeniile de activitate în care se pot angaja oferă un nivel scăzut al salariilor, care nu acoperă minimul necesităților de trai.

Factorii educaționali. Carențele educaționale sunt de fapt cele care participă cel mai mult în procesul angajării în prostituție. Q Modelul familial. Familiile dezorganizate, în care predomină alcoolismul, conflictele, antecedentele penale sunt cele căutate de traficanți în racolarea de victime.

Factorii eterogeni, cum ar fi: deficiențele structurale ale personalității prostituatelor, consecințele debutului timpuriu al vieții sexuale, precum și ale agresării sexuale anterioare, disponibilitatea de a exercita o asemenea profesie.

Traficanții, respectiv proxeneții, sunt de două categorii:

Combinatori, care intermediază, în mod ocazional, relația prostituată – client. Aceștia își desfășoară activitatea mai ales pe plan intern și pentru o perioadă destul de scurtă de timp.

Profesioniști care, cunoscând faptul că există persoane ce doresc să se prostitueze, le racolează și profită de pe urma acestora, câștigând sume mari de bani. Între aceștia se regăsesc multe foste prostituate care își folosesc experiența și relațiile.

Traficanții profesioniști își racolează victimele fie prin abordări directe și explicite, fie prin promisiuni false ale unor locuri de muncă în străinătate. Se constată o preferință pentru traficul internațional, acesta fiind mai bine remunerat, chiar dacă este mai riscant.

Proxeneții își aleg piața în funcție de nivelul de trai al țării, ca și de mentalitatea și legislația acesteia. Sub aparența legalității unor agenții de fotomodele, de impresariat artistic, oficii matrimoniale sau agenții de plasare a forței de muncă în străinătate, organizațiile criminale desfășoară activități de prostituție și proxenetism.

Unele agenții promovează un segment al prostituției „de lux”, care deservește o clientelă cu anumite poziții sociale, prostituatele din această, categorie fiind dispuse să ducă o astfel de viață. Alte agenții sunt acelea care racolează fete pentru prostituție prin promisiuni false de locuri de muncă în străinătate, acestea fiind traficate împotriva voinței lor și obligate, prin mijloace violente, să se prostitueze.

Traficul de copii a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri. Rețelele de trafic internațional, în colaborare cu persoane de cetățenie română cu funcții de răspundere în instituții de ocrotire a copilului, au declanșat un amplu comerț ilicit cu copii. Cea mai uzitată formă de traficare este aceea a adopțiilor ilegale. Această activitate este deosebit de periculoasă deoarece, în subsidiar, poate disimula activități de pornografie infantilă, de pedofilie și corupție sexuală, sau de prelevări ilegale de organe.

Nu de mult timp, în această formă de trafic, se înscrie și traficul cu persoane handicapate, obligate să cerșească în Vestul Europei, ceea ce a condus la implicații internaționale, neplăcute pentru statul român.

4.3.8. Corupția.

Corupția reprezintă punctul de pornire al tuturor activităților infracționale desfășurate de organizațiile criminale. Ea este un fenomen extrem de nociv, cvasi-generalizat în toate structurile sociale. Deși există în toate țările lumii, în statele care trec printr-o perioadă de tranziție, nocivitatea corupției se simte mai acut. Corupția necontrolată are capacitatea de a distruge însăși ființa statului și a instituțiilor sale democratice.

Cauze favorizante ale comiterii actelor de corupție, așa cum s-a văzut mai sus, într-o adaptare Ia criminalitatea organizată, sunt:

Lipsa de autoritate a puterii politice.

Incapacitatea partidelor de a se susține financiar.

Descentralizarea politico-administrativă.

Ineficienta sau insuficiența legilor.

Perpetuarea vechii birocrații, cu deprinderile cunoscute, și consolidarea ei.

Promovarea în funcție de obediența față de superiori.

Promovarea economiei de piață în condițiile unei penurii de capital.

Accederea la demnități politico-administrative prin „susținerea” de către structuri (oameni de afaceri) influente și cu interferențe în criminalitatea organizată.

Agresiunile masive asupra economiei, nenumăratele vandalisme produse în toate domeniile, sunt însoțite în marea lor majoritate de acte de corupție.

Un exemplu edificator pentru corupția generalizată îl constituie ilegalitățile masive care s-au făcut în primul sector care a cunoscut privatizarea, respectiv agricultura. Repartizările ilegale de terenuri fertile, organizarea unor licitații trucate, falsificarea documentelor de evidență și de gestiune pentru însușirea unor mijloace fixe, ocupări abuzive de terenuri sunt numai câteva din actele de corupție (efectuate evident organizat), care sau produs în domeniul agriculturii acte cu consecințe deosebit de grave.

În domeniile comerțului și prestărilor de servicii, în sfera instituțiilor publice, ca și în administrația publică, actele de dare și luare de mită au devenit o practică. Sume uriașe de bani sunt manipulate pentru vânzări sau închirieri preferențiale de spații comerciale, condiționarea emiterii licențelor de import-export transferuri ilegale de mijloace fixe, licitații fictive.

Alte exemple de acte de corupție, cu incidență în criminalitatea organizată sunt: stabilirea de impozite și taxe convenabile, acordarea de asistență medicală, eliberarea unor certificate medicale nereale, încasarea unor debite restante, repartizarea de terenuri pentru construcții, transferuri de imobile și mijloace fixe către sectorul particular, ș.a. Corupția din domeniul bancar și vamal afectează economia într-o măsură și mai mare.

Multe alte acte de corupție comise de diverși demnitari nu sunt cunoscute de opinia publică și nici sancționate, cu consecința îmbogățirii rapide a unui număr relativ mic de oameni de afaceri, în detrimentul marii majorități a populației, expresie evidentă a criminalității organizate.

4.4. Investigarea infracțiunilor din domeniul criminalității organizate.

Cercetarea infracțiunilor din domeniul criminalității organizate presupune cunoașterea aprofundată a fenomenului prin culegerea, stocarea și prelucrarea, în bazele de date, a unor informații complete privind infractorii, antecedentele penale, structura organizațiilor criminale, modurile de operare, tranzacțiile suspecte, conexiunile în sfera factorilor de decizie politică și social-economică.

Cunoașterea în profunzime a fenomenului criminalității organizate presupune studierea permanentă a bazelor de date stocate de compartimentele specializate ale Ministerului Public, Parchetului Național Anticorupție, Ministerului de Justiție, Ministerului de Interne, serviciilor speciale (S.R.I. și S.I.E.).

Pentru combaterea exactă a elementelor constitutive ale infracțiunilor circumscrise fenomenului de criminalitate organizată, sunt parcurse de regulă trei faze importante: informativă, investigativă și a urmării penale.

4.4.1. Faza obținerii de informații.

În această fază, se desfășoară activități de cunoaștere și informare cu privire la activitățile rețelelor criminale., sunt consultate bazele de date și informații obținute de structurile specializate.

Structurile informative își au propriile planuri de culegere a informațiilor despre criminalitatea organizată. Aceste planuri cuprind:

Domeniile în care se desfășoară culegerea informațiilor.

Categoriile de persoane vizate de activitatea de supraveghere operativă și de culegere de informații.

Mijloacele de supraveghere operativă și culegere a informațiilor.

Modalitățile de analiză și exploatare a informațiilor.

4.4.2. Faza investigațiilor.

În această fază se desfășoară activități de verificare a informațiilor obținute în faza informativă. Acțiunea investigativă este declanșată numai după ce au fost acumulate suficiente informații despre grupul infracțional.

Supravegherea operativă are ca scop identificarea conexiunilor rețelei infracționale și activitățile specifice desfășurate de aceștia în mod direct sau prin interpuși.

Pe parcursul acestei faze se identifică și se asigură mijloacele de probă care vor fi administrate în faza de urmărire penală. Astfel, vor fi identificați martori, victime, furnizori, intermediari etc. De aici rezultă și importanța Legii protecției martorilor.

Investigațiile sunt, bineînțeles, efectuate cu aprobarea și sub supravegherea parchetului. Pentru soluționarea cauzei, este foarte importantă efectuarea urgentă a urmăririi penale, astfel încât informația să nu își piardă valoarea, nemaiputând fi folosită ca probă.

Activitățile investigative constau, în esență, în verificarea informațiilor deținute și completarea lor prin activități operative specifice poliției judiciare sau serviciilor speciale, cum ar fi:

Supravegherea operativă a unei persoane suspecte, a relațiilor sale, prin filaj sau pândă, supravegherea unui loc, executarea fotografiilor de urmărire și înregistrarea convorbirilor, alte înregistrări, inclusiv video.

Verificarea surselor de venit ale suspecților care, prin modul de trai, depășesc limitele câștigurilor licite.

Verificarea unor acte și înscrisuri de care s-a folosit făptuitorul, a unor tranzacții suspecte sau a unor documente financiar-bancare.

Obținerea unor date prin Interpol sau prin serviciile străine cu care se cooperează;

Organizarea de filtre și de razii.

Legitimarea și identificarea unor persoane necunoscute, conducerea lor la sediile organelor judiciare pentru identificare și interpelare.

4.4.3. Faza urmăririi penale.

Activitățile desfășurate în faza investigativă, după sesizarea organului judiciar, reprezintă, din punct de vedere procesual penal, acte premergătoare, exterioare procesului penal.

Actele premergătoare se efectuează după sesizarea organului de urmărire penală privind săvârșirea unei infracțiuni, în vederea verificării seriozității sesizării și a strângerii datelor necesare începerii urmăririi penale. Nu se pot efectua, în cursul actelor premergătoare, acte specifice urmăririi penale ori care nu sunt necesare începerii urmăririi penale.

Dată fiind complexitatea activităților organizațiilor criminale, este necesar un volum important de activități de investigare pentru verificarea datelor sesizării, privind, mai ales, subiecții infracțiunii, laturile subiectivă și obiectivă ale acestora, în vederea începerii urmăririi penale.

Din perspectivă urmăririi penale vor fi desfășurate următoarele activități consacrate în legea procesual penală:

Audierea de martori, cu obligativitatea asigurării protecției lor.

Ridicarea de obiecte și înscrisuri. Acest mijloc de probațiune oferă posibilitatea examinării ulterioare a înscrisurilor și efectuarea unui raport de constatare tehnico-științific. a Percheziția este un procedeu de investigație care asigură obținerea unor probe, mijloace materiale de probă sau corpuri delicte, indispensabile pentru rezolvarea cauzei.

Dispunerea de constatări tehnico-științifice sau medico-legale, mijloace de probațiune care pot fi dispuse chiar înaintea începerii urmăririi penale, în situația în care se impune de urgență clarificarea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, de exemplu, în cazul traficului de droguri.

Cercetarea la fața locului este o activitate ce poate fi desfășurată în faza actelor premergătoare, datorită urgenței efectuării, importanța și obiectivele acesteia fiind binecunoscute.

Înregistrarea convorbirilor precum și alte înregistrări, astfel încât să se prevină lezarea drepturilor procesuale și a libertății persoanelor.

4.4.2. Organizarea flagrantului.

Flagrantul reprezintă unul dintre cele mai complete și eficiente mijloace de evidențiere a elementelor de fapt, de constatare în timp util și în mod complet a faptelor ilicite și a autorilor acestora. Astfel cum este definită de art.465 din Codul de procedură penală, ne aflăm în prezența acelei fapte penale, descoperite în momentul comiterii ori imediat după săvârșire, iar constatarea acesteia este concretizată în prinderea făptuitorului în momentul și în locul comiterii faptei ori cât mai aproape de momentul săvârșirii. Acest element este, deseori, esențial în cercetarea faptelor tipice criminalității organizate.

Firește, este considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșirea faptei, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, precum și în situația în care făptuitorul este surprins aproape de locul săvârșirii infracțiunii având asupra lor arme, instrumente sau alte obiecte de natură a-1 presupune participant la infracțiune.

4.4.2.1. Pregătirea acțiunilor de realizare a flagrantului. În vederea efectuării flagrantului, se va proceda la pregătirea acestuia. În primul rând, trebuie analizate și verificate datele care motivează acțiunea, respectiv informațiile obținute de la informatori, mai ales de la cei sub acoperire, sau cele aduse la cunoștința organelor de urmărire penală prin sesizările, plângerile sau denunțurile diferitelor persoane.

Organizarea flagrantului, după verificarea și completarea datelor, este în sarcina procurorului și a polițiștilor din compartimentele specializate.

Planificarea acțiunii are următoarele repere obligatorii:

Stabilirea locului, zonei și mediului unde se va desfășura acțiunea, recunoașterea zonei și fixarea activităților ce se vor desfășura în teren, a spațiului închis sau deschis al acțiunii.

Efectuarea unor investigații complexe în vederea identificării persoanelor implicate, a legăturilor lor infracționale, a modalităților de operare și a mijloacelor folosite.

Coroborarea tuturor datelor și stabilirea modalităților concrete de acțiune. În funcție de rezultatul analizei tuturor datelor se vor stabili efectivele participante la acțiune, atribuțiunile specifice fiecărei persoane în parte, modalitățile de comunicare, inclusiv mijloacele tehnico-științifice folosite în timpul acțiunii, frecvențele radio pe care se va ține legătura. Nu trebuie neglijate variantele de rezervă în cazurile neprevăzute, sau în ipoteza schimbării caracteristicilor situației în momentul desfășurării acțiunii.

O dată stabilite aceste obiective, se va elabora planul acțiunii, care va cuprinde în amănunt atribuțiunile exacte ale forțelor participante, se va efectua instructajul acestor persoane în așa fel încât fiecare să cunoască ce activități va executa, în ordinea cronologică a momentelor principale ale acțiunii. Membrii echipelor de intervenție vor fi informați asupra numărului și semnalmentelor infractorilor, asupra periculozității lor.

Atragem atenția asupra discreției organizării flagrantului, caracterul său secret fiind esențial pentru reușita acțiunii, mai ales că ne aflăm în fața faptelor comise de indivizi „calificați” și bine informați.

4.4.2.2. Pătrunderea în zona de acțiune. Efectivele participante vor intra în zona de acțiune pe trasee diferite, ocupându-se locurile și pozițiile dinainte stabilite. Se vor lua măsuri de blocare a căilor de acces pentru persoanele suspecte sau autovehicule, pe toată durata desfășurării flagrantului.

Pe întreaga durată a acțiunii se va urmări îndeplinirea simultană a trei cerințe:

Asigurarea securității personalului participant la acțiune, precum și a cetățenilor care se află în zona vizată.

Luarea măsurilor de protejare a persoanelor care lucrează sub acoperire, a celor infiltrate în cauză și a informatorilor.

Protejarea și asigurarea tuturor materialelor folosite pentru identificarea infractorilor.

4.4.2.3. Realizarea flagrantului propriu-zis. În funcție de fazele comiterii actului infracțional, de regulă, există trei posibilități de acțiune a echipei de intervenție pentru realizarea flagrantului:

Intervenția înainte de consumarea actului infracțional, prevenindu-se astfel posibilitatea comiterii unei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social.

Intervenția în timpul comiterii faptei. În momentul în care faptele se află în curs de desfășurare, intervenția implică riscuri multiple, rănirea agenților care au intervenit, luarea de ostatici de către infractor, pentru a-și asigura scăparea, recurgerea la gesturi sinucigașe.

Intervenția după consumarea actului infracțional. Este considerat cel mai prielnic moment de acțiune, întrucât infractorul se află într-un moment de relaxare după săvârșirea actului infracțional, intervenția forțelor participante dispunând astfel de avantajul factorului surpriză. Însă și în aceste momente sunt posibile reacții ale făptuitorilor, de genul celor menționate anterior.

CAPITOLUL 5

ASPECTE DE PRACTICĂ JUDICIARĂ

1. Prin sentința penală nr. 376/1999 a Tribunalului Hunedoara, inculpații S.C., D.C. și T.L. au fost condamnați pentru comiterea următoarelor infracțiuni: înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals și asociere în vederea săvârșirii infracțiunii.

Prima instanță a reținut că inculpata D.C, proprietară a S.C.C. Turda, împreună cu inculpatul S.C. recuperator de bani la o altă firmă și ulterior cu T.L., s-au înțeles să înființeze o societate în numele căreia să efectueze tranzacții cu ordine de plată ori cu file cec fără acoperire. Profitând de faptul că inculpatul S.C. deținea buletinul de identitate al unei alte persoane, a cumpărat pe acel nume o societate comercială în numele căreia au făcut mai multe tranzacții, emițând bilete de ordin fără acoperire în bancă.

Împotriva hotărârii de condamnare au declarat apel procurorul pentru înlăturarea circumstanțelor atenuante și inculpații pentru greșita reținere în sarcina lor a infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Examinând hotărârea atacată, curtea de apel a constatat că starea de fapt reținută este reală iar încadrarea juridică a faptelor este bine stabilită, cu excepția infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

2. Analiza soluțiilor date în speță relevă conținutul diferit al infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni pe care îl capătă în viziunea fiecărei instanțe.

Asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni este fapta persoanei care se asociază cu alte persoane sau care inițiază constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât infracțiunile contra siguranței statului prevăzută în art. 167 C. pen., ori care aderă sau sprijină sub orice formă o astfel de asociere.

Așadar, înțelegerea mai multor persoane urmată de înjghebarea unei grupări ori de inițierea formării unei asemenea grupări, în scopul săvârșirii de infracțiuni, precum și aderarea la o astfel de grupare sau ajutarea ei în orice mod, caracterizează, conceptual, asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni.

În structura infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și, deci, în conținutul ei juridic nu întâlnim vreo condiție care să constituie o situație premisă, decât excepțional, în cazul unora din modalitățile elementului material al infracțiunii.

Așadar, în genere, conținutul juridic al acestei infracțiuni se identifică cu conținutul ei constitutiv.

În ce privește elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni, acesta îl poate constitui fie acțiunea de a se asocia în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, fie acțiunea de a iniția constituirea unei asocieri în același scop, fie acțiunea de a adera la o astfel de asociere, fie, în fine, acțiunea de a o sprijini sub orice formă. Aceste acțiuni fiind prevăzute alternativ în conținutul dispoziției incriminatoare, oricare dintre ele poate constitui elementul material, cu precizarea că în timp ce acțiunile de asociere și inițiere a asocierii pot constitui, necondiționat, și singure elementul material, acțiunile de aderare și de sprijinire presupun preexistenta asocierii.

Prin acțiunea de a se asocia se înțelege constituirea unei asocieri având scopul arătat, prin manifestarea voinței de a se constitui asocierea și de a fi membru al acesteia. Prin această acțiune ia naștere pluralitatea constituită de făptuitori organizată în scopul de a ființa în timp și de a pregăti, organiza și a aduce la îndeplinire săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni și supusă unor anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor și planurilor de acțiune. Pentru existența infracțiunii este suficient, dar, în același timp necesar, ca între subiecți să fi intervenit un consens neechivoc privind constituirea asocierii, consens care privește atât constituirea, cât și scopul acesteia, neinteresând contribuția concretă a fiecărei persoane la constituirea societății: organizator, membru, autor etc.

În speță, chiar dacă inculpații S.C. și D.C., nedispunând de capital pentru achitarea furnizorilor cu care aveau relații comerciale, s-au înțeles să înființeze o societate în numele căreia să efectueze tranzacții cu ordine de plată ori cu file cec fără acoperire, totuși nu putem considera că sunt îndeplinite condițiile laturii obiective referitoare la acțiunea de a se asocia, arătate mai sus. Cu alte cuvinte, asocierea presupune o reuniune – cu perspectiva unei durate de timp – a mai multor persoane în vederea realizării unui scop infracțional comun.

Pentru existența infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni ar fi trebuit, așa cum am arătat, ca inculpații să-și fi întocmit planuri amănunțite, detaliate pentru comiterea infracțiunilor, planuri în care fiecare trebuie să fi avut un rol stabilit pentru executarea anumitor acțiuni în realizarea acestui plan. În fapt, asemenea planuri nu au existat.

Din punctul de vedere al elementului material, prin inițiere se înțelege acea activitate prin care ideea este comunicată altor persoane, cât și propunerea către persoanele cărora li se face această comunicare de a adera la ideea asocierii. Această acțiune cuprinde, deci, efectuarea de acte prin care se fac propuneri de constituire a grupării, se caută să se determine alte persoane de a intra în asocierea proiectată, se organizează întruniri în vederea constituirii asocierii.

Chiar dacă inculpații, înainte de săvârșirea unor fapte, s-au întâlnit și au discutat cum să procedeze, în timp ce alteori au acționat la întâmplare, stabilind la locul faptei contribuția fiecăruia, niciodată inculpații nu s-au întrunit în scopul asocierii, pentru a planifica și pregăti săvârșirea infracțiunilor, întâlnirile lor având caracter spontan, fără a exista o organizare.

Prin acțiunea de aderare la o asociere se înțelege intrarea în asocierea sau gruparea constituită, ca membru al acesteia. Aderarea poate fi expresă, adică făcută printr-o declarație formală de aderare, orală sau scrisă, prin depunerea unui jurământ sau îndeplinirea unui ritual cerut de regulile asocierii. Aderarea poate fi însă și tacită, caz în care ea rezultă din activitatea desfășurată ca membru de fapt al grupării.

Prin sprijinirea unei asocieri având ca scop săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni se înțelege orice ajutor dat unei astfel de asocieri, pentru a înlesni sau asigura menținerea asocierii sau desfășurarea activității acesteia. Ajutorul poate fi dat sub orice formă și pe tot parcursul existenței asocierii.

În speță, în cel privește pe inculpatul T.L., nu se poate considera că, după momentul în care a fost contactat de inculpatul S.C., care ia propus „afacerea”, acesta ar fi aderat sau sprijinit asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, deoarece existența infracțiunii în această modalitate este condiționată de o asociere deja constituită, în care făptuitorul înțelege să intre ca membru, ceea ce în fapt nu a existat.

După cum am arătat mai sus, atât aderarea, cât și sprijinirea unei asocieri nu pot avea loc decât după ce asocierea s-a constituit, fiindcă nu se poate adera la o asociere inexistentă sau sprijini o asociere care nu s-a constituit încă. Existența asociației constituie, deci, o situație permisă.

Pentru identitate de motive, nu putem considera că asocierea ar fi intervenit după momentul contactării inculpatului T.L., și anume, între acesta și inculpații S.C. și D.C.

Existența elementului material, a însăși infracțiunii este condiționată de îndeplinirea unei cerințe speciale, și anume aceea ca asocierea constituită sau a cărei constituire este inițiată, ori la care se aderă sau căreia i se dă sprijin sub orice formă să aibă ca scop săvârșirea unei sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167 C. pen.

Urmarea constă într-o stare de pericol pentru relațiile de conviețuire socială care rezultă din însăși săvârșirea uneia dintre acțiunile incriminate.

Între acțiunile care pot constitui elementul material al infracțiunii și urmarea imediată există totdeauna o legătură de cauzalitate, fiindcă săvârșirea uneia dintre aceste acțiuni, în condițiile prevăzute de lege, duce implicit la producerea urmării imediate.

Elementul subiectiv al infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni are forma de vinovăție a intenției. Săvârșirea din culpă a acestei fapte, posibilă numai în unele dintre modalitățile acesteia, nu este incriminată.

Nu este suficient pentru existența infracțiunii din punct de vedere subiectiv, ca făptuitorul să fi știut că se asociază sau că sprijină o asociație, ci este necesar ca el să fi știut că asociația a cărei constituire o inițiază sau la care se asociază, ori la care aderă sau pe care o sprijină este o asociere care are drept scop săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni.

Ca atare, așa cum în mod corect s-a reținut în decizia curții de apel, acțiunile inculpaților nu prezintă elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 323 C. pen., aceste acțiuni având numai caracterul unor înțelegeri infracționale obișnuite, în' care fiecare a acționat în calitate de autor, instigator sau complice.

În consecință, considerăm că în mod greșit prima instanță a reținut în sarcina inculpaților infracțiunea prevăzută în art. 323 C. pen.

CAPITOLUL 6

ANALIZA INFRACȚIUNII DIN PERSPECTIVA

NOULUI COD PENAL

În Titlul VIII noul Cod penal cuprinde crimele și delictele de pericol public. Este vorba de crimele și delictele privind criminalitatea organizată și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, delictele contra liniștii publice, crimele și delictele contra siguranței circulației pe căile ferate, crimele și delictele contra sănătății publice, crimele și delictele contra mediului înconjurător, crimele și delictele privind regimul armelor, munițiilor, materialelor radioactive și a materialelor explozive, crimele și delictele privind calitatea construcțiilor și barajelor.

1. Crime și delicte privind criminalitatea organizată și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni. În acest capitol sunt cuprinse infracțiunea de constituire a unui grup organizat și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni. Aceste incriminări au fost preluate, cu modificări în ceea ce privește pedepsele, din dispozițiile Legii nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.”

1.1. Constituirea unui grup infracțional organizat (art. 354). Textul cuprinde o incriminare nouă. și anume a faptelor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional ori aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup. Pedeapsa pentru aceste fapte este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta a fost urmată de săvârșirea unui delict se aplică regulile concursului de infracțiuni, iar dacă noua infracțiune este o crimă se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață [art. 354 alin. (3)].

Nu se pedepsește persoana care denunță grupul infracțional mai înainte de a fi descoperit sau de a fi săvârșit vreo infracțiune [art. 354 alin. (4)], iar dacă denunță mai târziu și facilitează tragerea la răspundere a membrilor grupului beneficiază de o reducere a pedepsei [art. 354 alin. (5)].

În art. 356 legea definește ce se înțelege prin grup infracțional organizat (grup format din mai mult de 3 persoane, care există o perioadă de timp, acționează coordonat în scopul de a săvârșirii de infracțiuni si obținerii unui beneficiu).

În art. 357 se prevede că tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracțiune gravă săvârșită de grupul organizat se sancționează cu închisoarea strictă de la 3 la 10 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa infracțiunii grave din care provine bunul tăinuit.

Prin infracțiune gravă, potrivit art. 356 alin. (2), se înțelege orice infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate al cărei maxim special este de peste 5 ani.

Persoana juridică, conform art. 358, se pedepsește pentru aceste infracțiuni.

1.2. Asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni (art. 355). Textul preia cu unele modificări prevederea din art. 323 al legii anterioare.

Astfel, în alin. (1) al art. 355 se prevede că incriminarea se referă la inițierea sau constituirea unei grupări sau asociații care nu are caracterul unui grup infracțional organizat, spre deosebire de legea anterioară care se referea numai la inițierea sau constituirea unei asociații. Pedeapsa este, de asemenea, modificată. Noul text prevede pentru această faptă pedeapsa închisorii stricte de la 5 la 15 ani, pe când legea anterioară prevedea pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.

În art. 356 teza a Ii-a legea definește când un grup nu constituie un grup infracțional organizat (dacă este format ocazional, fără continuitate sau o structură determinată ori cu roluri prestabilite pentru membrii grupului).

În art. 358 se prevede că persoana juridică se sancționează pentru săvârșirea acestor infracțiuni.

CAPITOLUL 7

CONCLUZII

Criminalitatea organizată nu este un fenomen izolat, întâmplător, apărut în societatea românească actuală, caracterizată prin prelungirea tranziției, amânarea reformei și alte numeroase aspecte sociale negative. Flagelul criminalității organizate își are rădăcini în istoria mai mult sau mai puțin îndepărtată a țării, avându-și esența în criza morală în care se găsește societatea la un moment dat.

Criza morală profundă prin care trece actuala societate românească, mult mai gravă și mai împovărătoare decât cea economică, nu este altceva decât o continuare și o amplificare a neajunsurilor și fărădelegilor in perioadele anterioare.

Din păcate, în prezent, asemenea stări de lucruri afectează profund și atentează la valori fundamentale precum democrația, independența și în general libertatea individuală, punându-și amprenta asupra vieții de zi cu zi a individului și pe credibilitatea internă și internațională.

Criminalitate organizată nu înseamnă doar traficul de droguri, luarea și darea de mită, traficul de arme sau alte infracțiuni prevăzute în legi speciale. Criminalitatea organizată înseamnă, în principal, punerea interesului personal, particular, mărunt, meschin chiar mai presus de orice, fără jenă sau teamă, transformarea a tot ce există în act de comerț, inclusiv a simțămintelor umane în sursă de înavuțire și parvenire.

Ancheta în materie de criminalitate organizată nu este deloc simplă, făptuitorii având de partea lor numeroase mijloace financiare, tehnice și de altă natură, dar nici atât de dificilă încât să nu se poată proba asemenea fapte. Pentru un anchetator cu experiență, dar mai ales corect și bine intenționat nu există cauză pe care să nu o poată rezolva tehnic. Este nevoie însă de probitate morală și profesională desăvârșită, deoarece, un anchetator sau judecător, el însuși corupt, sau șantajat din diverse motive, n-are cum să finalizeze corect o astfel de anchetă.

Pentru a lovi în criminalitatea organizată de vârf trebuie pornit de jos de la cei „mărunți” și să se meargă cu ancheta până la cei care se află deasupra lor și le coordonează activitățile. Dar pentru toate acestea trebuie un corp de judecători, procurori și polițiști bine pregătiți profesional, cinstiți și curajoși, care să nu dea înapoi de la greu și, mai ales, să reziste tentațiilor omenești de atragere în cealaltă parte a baricadei, de unde însă nu se mai poate ieși.

Legea penală, procedura și îndeosebi tehnica, tactica și metodologia criminalistică oferă celor interesați metode și mijloace legale și științifice de prevenire și combatere a infracționalității, în general, și a criminalității organizate, în particular.

Lupta împotriva criminalității organizate înseamnă aplicarea legii fără ezitare, arestarea, anchetarea și judecarea în procedură de urgență a câți mai mulți făptuitori din această categorie.

Fenomenul criminalității organizate nu este de neoprit, în România și în lume existând suficienți oameni corecți, în special în rândul celor tineri, care nu au avut timp sau nu au vrut să se implice în astfel de acte. Totul este ca acești oameni frustrați să se unească, tresărirea orgoliilor rănite de mizeria produsă ar putea fi motorul acțiunii împotriva acestui flagel.

Nu în ultimul rând trebuie amintit că lupta împotriva criminalității organizate nu poate fi dusă doar de un singur organ sau instituție, ci de întreaga societate într-o acțiune concentrată a mai multor factori, în care rolul central revine justiției.

Dorim să încheiem prin a aduce un omagiu tuturor acelora care luptă împotriva acestui flagel, indiferent de modul în care se prezintă această luptă, chiar și prin activitatea de cercetare și publicare a unor studii.

Bibliografie

A.Lazăr, Utilizarea procedeelor probatorii în efectuarea actelor premergătoare privind fraudelor în afaceri, în R.C.C.P., nr. 1/2001;

C. Bulai, A. Filipaș, C. Antoniu, Instituții de drept penal, Ed. Trei, București, București 2006;

C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. All, București 1997;

Costel Niculeanu, Discuție privind condițiile de reținere a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, în Dreptul nr. 10/2001;

C.Păun „Crimă organizată sau organizarea crimei”, Analele Academiei de Poliție „Al. I. Cuza”, București, 1993;

Corneliu Turianu, Discuție cu privire la condițiile de reținere a infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni – notă critică, în Dreptul nr. 10/2001;

Emilian Stancu, Criminalistica. Tratat, Ed. Universul Juridic, București 2004;

G. Antoniu, Reflecții asupra conceptului de infracțiune, în S.C.J. nr. 2/1980;

G.Antoniu, „Reflecții asupra crimei organizate”, R.D.P. nr.3/1997;

Gh. Nistoreanu, Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. All Beck, București, 2002;

Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, Drept penal. Parte generală, Ed. All Beck, București, 2002;

G. Stefani, G. Levasseur, B. Boulac, Drept penal general, tresieme edition, Dalloy, Paris 1987;

I.C. Smith, Revue de science criminalle et de droit penal compare, nr. 1, 1966;

Ilie Pascu, Valerică Lazăr, Drept penal. Partea specială, Ed. Lumina Lex, București 2004;

I.Pitulescu, Al treilea război mondial și crima organizată, Ed. Național, București 1996;

I. Pitulescu, Corupția și implicațiile ei în societatea românească, în R.C.C.P., nr.8/2000;

J. Pinatel, Criminologie, ed. 2, Paris, Dalloz, 1970;

Monica Oprean, Asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, în RDP nr. 3/2001;

O. Loghin, T. Toader, Drept penal român, Casa de editură și presă Șansa, București, 1999;

P.Albu și E.Corciu, „Aspecte relevante în procesul de combatere a crimei organizate în România, în perioada de tranziție”, în R.C.C.P. nr.5/2000;

P. Lehns, Revue de science criminalle et de droit penal compare, nr. 4, 1963;

Șt. Daneș, Comentariu, în „Codul penal comentat și adnotat. Partea specială”, vol. II. de Th. Vasiliu ș.a.. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977;

T.Joița, Acțiunile desfășurate de Ministerul Public privind combaterea criminalității transfrontaliere și terorismului. În R.C.C.P., nr.10/2001;

T. Pop, Curs de criminologie, Cluj, 1928;

V. Dongoroz și colectivul, Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. I, ed. a II-a, Ed. Academiei, București 2003;

V. Dobrinoiu, N. Conea, Drept penal. Partea specială, vol. II, Editura Lumina Lex, 2000.