Organizarea Sistemului Administrativ In Statele Uniunii Europene

Preambul,

Sistemul administrativ este un subsistem al mediului social, aflat în interacțiune permanentă și reciprocă cu celelalte componente ale acestuia (sistem politic, sistem bio-social, sistem economic, sistem ecologic, sistem cultural).În același timp, sistemul administrativ este un sistem integrator și complex. Sitemul administrativ al unui stat sau uniuni de state poate fi definit ca un ansamblu coerent de structuri, instituții și reglementări interdependente prin care se înfăptuiește activitatea de administrație publică, ca proces real

Misiunile sistemelor administrative publice se abordează în funcție de aria sau răspândirea teritorial-geografică a funcționării lor. Anumite obiective sunt naționale și se îndeplinesc în același mod pe toată aria teritoriului național, cuprinsă între granițele unei țări. Altele sunt regionale sau locale, limitate la un anumit areal din interiorul unei țări, cum este un oraș, de exemplu. Competențele autorităților administrative însărcinate să îndeplinească aceste misiuni sunt definite într-o manieră mai mult sau mai puțin explicită.

Evoluția sistemelor administrative, în cele mai multe state, a demonstrat faptul că, sub presiunea solidarității naționale și a imperativelor de ordin tehnic, tendința de naționalizare a unui număr însemnat de misiuni este din ce în ce mai mare. Sarcinile centrale sunt conferite, fie ministerelor, fie organismelor administrative specializate. Sarcinile locale sunt îndeplinite, atât de instituțiile subordonate ierarhic organelor centrale sau de administrații specializate, cât și de organe descentralizate autonome.

I.Prezentarea criteriilor pe baza caruia se realizeaza studiul comparativ

In lucrarea de fata vom prezenta sistemelor administrative din Romania , Spania , Germania, Belgia, Finlanda si Slovacia pentru o cunoastere in amanunt a administratiei publice din fiecare stat si pentru evidentierea trasaturilor si caracteristicilor specifice. Vom realiza studiul pe baza urmatoarelor criterii :

1.Conceptul de administratie publica si de sistem administrativ

Prin acest criteriu dorim sa reliefam doctrina admnistrativa specifica fiecarei tari , modul in care regasim prezentarea concreta a administratiei in fiecare tara . De asemenea ne vom referi la conceptul general propriu asupra administratiei publice promovat de fiecare natiune precum si o privire de ansamblu asupra sistemul admnistrativ in cadrul Uniunii Europene.

2.Principii de organizarea si functionare ale administratiei publice . Trasaturi ale administratiei publice

Pornind de la premiza conform careia sistemele administrative sunt organizate în funcție de anumite constante , vom prezenta ,in cadrul acestui criteriu, principiile care stau la baza organizarii si functionarii administratiei publice din fiecare tara studiata . Vom avea in vedere atat principiile de baza cat si pe cele derogate de la acestea , precum si acele trasaturi ale administratiei publice care constituie punct de formare si de reper pentru principiile in cauza.

3. Structuri administrative publice si autoritati publice

In contextul acestui criteriu vom porni de la principiul separarii puterilor in stat si vom urmari reliefarea acestuia la nivelul fiecarui stat prin determinarea structurilor administrative si a autoritatilor si institutiilor publice care prezideaza fiecare putere : legislativa , executiva sau judecatoreasca. Acolo unde este cazul vom detalia structura administratiei publice .

4.Regimuri administrative – Centralizare , Descentralizare , Deconcentrare , Autonomie

Din prisma organizarii administratiei in functie de diferite interese politice majore sau interese sociale , orice stat poate proceda la organizarea centralizata a admnistratiei , la descentralizarea administrativa , la deconcentrare sau la acordarea de autonomie. Prin acest criteriu vom urmari regimul sau regimurile administrative caracteristice tarilor studiate si realitatile curente concluzionate pe instituirea formei sau formelor respective de organizare.

II.Analiza criteriilor prestabilite pe fiecare tara luata in discutie

1. Conceptul de administratie publica si de sistem administrativ

În sens larg, noțiunea de administrație cuprinde o activitate ce semnifica faptul de a

administra, de a gestiona, de a gospodări și organul (sau autoritatea) care exercita o astfel de

activitate

Administratia, arata autorul Nicolae Popa, nu este nimic altceva decat o uriasa masina ale

carei operatii trebuie, in actualele conditii, sa devina din ce in ce mai riguroase [134, p.61].

Notiunea de administratie are si acceptiunea de administratie publica ce desemneaza

ansamblul de organe (autoritati) care infaptuiesc, conduc si executa treburile politice.

Asadar, administratia publica reprezinta aparatul de gestiune al problemelor publice. Ea este

constituita din ansamblul serviciilor publice a caror buna desfasurare permite realizarea obiectelor definite de puterea publica. Ea mai constituie și organizarea care se da oricarui grup social evoluat, instrumentul de coeziune si de coordonare indispensabila, fara de care societatea se dezintegreaza.

Administratia publica, prin multitudinea autoritatilor administrative ale statului și ale

colectivitatilor locale, determina ordonarea, în vederea realizarii functiilor pe care acestea le au, in baza a doua criterii, și anume: criteriul teritorial, caruia ii corespunde o structura ierarhica, si

criteriul competentei materiale, caruia ii corespunde structura functionala. Asadar, administratia

publica este amenajata sub forma unei structuri mixte, ierarhic-functionale [60, p.92].

Principalele conceptii asupra definitiei de administratie publica, in doctrina romaneasca din perioada interbelica, reprezentata in mod deosebit de celebrii juristi Paul Negulescu și Anibal

Teodorescu, sunt explicate prin raportarea ei la definitiile clasice de serviciu public si de putere

publica, autoritate administrativa si de interes public.Astfel explicata, administratia publica din aceasta perioada apare, in principalele sale definitii, in multe puncte convergenta cu cea din doctrina franceza tradiționala, inteleasa drept „actiune a puterii executive prin procedee de putere publica” [102, p.10-15]. Exista insa si puncte distincte, de pilda, intr-o prima explicare a administratiei ca activitate a statului, profesorul Paul Negulescu, urmand linia de gandire a scolii germane, arata ca administratia cuprinde intreaga activitate a statului care nu este nici legislatie, nici justitie. Deci, Negulescu admite existenta unei activitati administrative si dincolo de autoritatile puterii executive. In acest sens, Negulescu sublinia ca administratia cuprinde activitatea statului reglementata de lege si consta in activitatea tuturor serviciilor destinate sa asigure satisfacerea intereselor generale, ea fiind organul care prin continua aplicatiune a legilor asigura toate nevoile societatii. De asemenea, el arata ca administratiile publice sunt „statul, judetul si comuna” care sunt personificate, adica au inițiativa, raspundere si capacitate juridica de a face acte de putere publica, de comandament si acte patrimoniale; ele, fiind persoane juridico-teritoriale, au dreptul de comanda si, ca atare, pot aplica constrangerea in limitele unui anumit teritoriu. Administratiile publice, preciza in continuare P.Negulescu, „au un caracter de generalitate, nu de specialitate”, precum „si un patrimoniu cu un caracter de generalitate” prin care se „urmareste satisfacerea intereselor membrilor sai” [124, p.41, 47, 72]

Perspectiva spaniola: R. Entrena, "Curso de derecho administrativo" face distinctie intre conceptele subiectiv, obiectiv si formal ale administratiei publice. De asemenea, F. Garrido Falla, "Tratado de derecho administrativo", vol.I, in primul capitol, pornind de la intelesul etimologic al expresiei și utilizand mijloace comparative, incearca o explicatie detaliata a conceptului de administratie publica.

In Germania, conform doctrinei standard dezvoltata de Otto Mayer, "administratia" este "activitatea Statului pentru realizarea obiectivelor sale in interiorul sistemului sau juridic". Folosind această teorie, Walter Jellinek a definit administratia ca "activitatea statului sau oricarui alt purtator al puterii publice separata de puterea legislativa si juridica".In contrast cu definitia negativa care mult timp a dominat si inca mai exista si astazi, Wolff si Bachof, profesori ai scolii germane, au oferit inca de la 1870 o definitie pozitiva pentru conceptul material de administratie: "Administratia în sens material reprezinta o serie de activitati diverse ale agentilor statului, insarcinati cu sarcini in numele statului si al membrilor sai, ca atare. Asemenea actiuni sunt determinate obiectiv sau in mod conditionat, adica determinate in mod extrem sau partial planificate si intreprinse, organizate pe baza autonomiei puterii de decizie. In ciuda acestei definitii destul de abstracte si generale, Wolff si Bachos considerau ca nu exista un concept de administratie, care poate fi folosit in orice imprejurare. Mai mult, un alt doctrinar german Forsthoff, chiar porneste de la premiza ca administratia nu poate fi definita, ci doar descrisa. Dar, chiar o construcție conceptuala pur descriptiva necesita, pentru selectarea fenomenelor descriptive, o notiune abstracta a conturului de baza a tabloului conceptual ce urmeaza a fi completat. In acest fel, In conceptualizarea administratiei in sens material, in dreptul administrativ german actual, o apropiere asociata, care implica atat construirea unor schite nationale abstracte, cat si o insiruire descriptiva a fenomenelor in detaliu, a devenit o problema curenta.

Conceptia belgiana , ca si in doctrina dreptului administrativ francez, exista o distinctie intre conceptul functional si organizational de serviciu public.

In doctrina administrativa finlandeza se reliefeaza un nivel deosebit de cooperare si nu de guvernare intre adminsitratia centrala si administratia locala

La inceput administratia publica in Slovacia a fost inteleasa ca fiind o proba complexa cuprinsa in 4 reforme:

-schimbarea aranjamentelor teritoriale

-reforma institutiilor publice administrative

-descentralizarea competentelor si a puterilor, descentralizarea finantelor publice si a puterilor politice a statului administrative.

-modernizarea administratiei publice

Administratia publica in Republica Slovaca, ca si in celelalte tari centrale si de est ale europei, redefineste conceptual statului si puterea statului.De fapt face trecerea de la guvernare unitara la o guvernare descentralizata democratica.

In ceea ce priveste sistemul administrativ al unui stat sau uniuni de state poate fi definit ca un ansamblu coerent de structuri, institutii si reglementari interdependente prin care se infaptuieste activitatea de administratie publica, ca proces real. In sensul teoriei sistemelor, sistemul administrativ apare ca un subsistem al mediului social, ce reprezinta, in acelasi sens, un sistem integrator, de mare complexitate.Prin urmare, sistemul administrativ trebuie conceput ca parte integranta a sistemului social, aflata in interactiune permanenta si reciproca cu celelalte

componente ale acestuia. Astfel, pe de o parte, intereseaza modul cum mediul social

furnizeaza administratiei publice impulsurile si sustinerea necesare indeplinirii

misiunilor acesteia. Pe de alta parte, se are in vedere faptul ca sistemul administrativ

este in masura sa-si formeze propriile capacitati si sa-si cuantifice nevoile, influentand

la randul sau asupra evolutiei mediului social.

Sistemul administrativ este un subsistem al mediului social, aflat în interactiune permanenta si reciproca cu celelalte componente ale acestuia (sistem politic, sistem bio-social, sistem economic, sistem ecologic, sistem cultural).In acelas timp, sistemul administrativ este un sistem integrator si complex ; el poate fi definit ca un ansamblu coerent de structuri, institutii s, sistem cultural).In acelas timp, sistemul administrativ este un sistem integrator si complex ; el poate fi definit ca un ansamblu coerent de structuri, institutii si reglementari interdependente prin care se infaptuieste activitatea de administratie publica, ca

proces real. Pentru a-si manifesta si intari autonomia, sistemul administrativ isi constituie

bazele proprii de existenta si functionare cu urmatoarele componente: birocratie,

tehnocratie, tehno-birocratie. Sistemul administrativ intretine raportari privilegiate cu sistemul politic si cu cel economic, rezultand teza primatului politic, respectiv teza primatului

economicului asupra sistemului social. Influența pe care sistemul politic o exercita asupra sistemului administrativ se manifesta prin influenta ideologiilor si influenta institutiilor.

Sistemele administrative europene, in indeplinirea sarcinilor care le revin in contextul executarii legii si al asigurarii executarii in concret al legii, se caracterizeaza prin existenta a doua tipuri de structuri din punct de vedere teritorial:

– Administratia (guvernarea ) centrala

– Administratia (guvernarea ) locala

Sarcinile centrale sunt conferite, fie ministerelor, fie organismelor administrative specializate.

Sarcinile locale sunt indeplinite, atat de institutiile subordonate ierarhic organelor centrale sau de administratii specializate, cat si de organe descentralizate autonome.

In statele federale puterea de decizie s-a transferat in seama organelor locale precum in Belgia sau Germania .

In statele centralizate structurile administrative au fost reconsiderate, deoarece centralizarea excesiva si autonomia absoluta conduc la o lipsa de comunicare intre organele de decizie nationale si cele locale.

Sistemul administrativ al Uniunii Europene este format dintr-un complex de institutii supranationale, care urmareste sa promoveze pe teritoriile tarilor membre actiuni concentrate la nivel guvernamental, dar in acelasi timp, sa menajeze suveranitatea politica si economica a statelor respective.

Concluzii

Pe baza celor analizate putem afirma ca idea de administratie publica a parcurs un drum relativ indelungat pana la definitivarea lui in forma actuala. In toate tarile avute in discutie el are ca pilon principal imaginea statului si a autoritatilor si institutiilor acestora. In ceea ce priveste sistemul admnistrativ, putem defini doua ramuri: administratia(guvernarea) centrala si administratia(guvernarea) locala regasite in proportii diferite in sistemele administrative ale tarilor analizate.

2.Principii de organizarea si functionare ale administratiei publice . Trasaturi ale administratiei publice

In vederea indeplinirii functiilor pe care i le confera sistemul social si pentru a raspunde solicitarilor care ii sunt adresate, sistemul administrativ este grefat pe un aparat institutional a căarui complexitate sporeste pe masura dezvoltarii sarcinilor administrative. Organizarea concreta a acestui aparat trebuie sa corespunda gasirii de solutii la toate problemele sistemelor administrative si sa ia in considerare elementele interne sau externe care exercita presiuni sub influenta factorilor de permanenta si de evoluție. Actiunea elementelor endogene (interne), respectiv a factorilor de influenta endogeni rezulta din interiorul sistemului administrativ insusi. Ori, organizarea administrativa poseda o logica intrinseca si cunoaste un ritm de evolutie specifica, aflandu-se sub impactul acestor factori. Pe de alta parte, actiunile elementelor exogene (externe), respectiv ale factorilor de influenta exogeni, isi au sursa in interiorul altor sisteme intrasociale. Sub acest aspect, organizarea sistemelor administrative trebuie sa reflecte raporturile existente cu celelalte sisteme si sa suporte permanent consecintele mutatiilor intervenite in interiorul lor.

Sistemele administrative sunt organizate in functie de anumite constante; cercetarea acestora, precum si descoperirea legilor care guverneaza administratia au constituit din totdeauna obiective esentiale pentru stiinta administratiei. Multa vreme, cercetarea s-a axat pe descoperirea celor mai bune reguli de organizare posibile. Fayol, Taylor si teoreticienii americani au ilustrat aceasta tendinta pragmatica si utilitara, bazata pe eficienta si randament.

In cazul administratiei publice romanesti avem :

Principii generale:

Legalitatii, oportunitatii si eficientei

Exercitarii obligatorii si cu buna credinta a competentelor legale

Egalitatii in fata administratiei publice

Motivarii actiunii administrative si a masurilor dispuse

Exercitarii ierarhice a recursului

Transparentei in activitatea administratiei publice si a accesului liber la informatiile de interes public

Principii speciale:

Organizarea si conducerea unitara

Autonomia de organizare

Adaptabilitatea organizarii si functionarii administratiei publice

Simplificarea si rationalizarea structurilor organizatorice si functionale ale administratiei publice

Perfectionarea stilului , a metodelor si tehnicilor, atat la nivel de comanda , cat si de executie

Spania – Principiile de baza ale administatiei :

Administratia publica din Spania actioneaza in scopul satisfacerii interesului public general , bazandu-se pe nevoile si cererile cetatenilor si pe principiul obiectivitatii.

Organele administratiei sunt create , guvernate si coordonate in conform cu litera legii si spiritul constitutiei.

Administratia publica are la baza principiul eficientei , al ierarhiei , descentralizarea si coordonarea.

Cetatenii pot accesa arhivele si registrele administratiei in afara acelora care sunt expres scoase din circuitul civil.

Principiile administrative nemtesti

Fiecare cetatean german are in toate Landurile aceleasi drepturi politice si obligatii

Fiecare cetatean german are drepturi egale in ceea ce priveste oficiile publice in concordanta cu aptitudinile, calificarea si meritele profesionale

Niciun cetatean nu va fi dezavantajat din motive de aderenta religioasa

Exercitiul autoritatii publice va fi incredintat membrilor serviciilor publice ce se afla sub incidenta legilor statului

Legea ce guverneaza serviciile publice trebuie exercitata cu buna credinta si respectand principiile traditionale ale serviciului public

Principiile administratiei belgiene:

1. Sarcinile institutiilor publice trebuie sa fie stabilite de catre oamenii politici însa trebuie executate de catre administratori, pentru a satisface modelul rational de luare a deciziilor.

2. Administratia se bazeaza pe documente scrise si tinde sa faca din birou elementul esential al guvernarii moderne.

3. Sarcinile publice sunt organizate pe o baza continua,in functie de anumite reguli.

4. Regulile dupa care este condusa munca pot fi tehnice sau juridice. In ambele cazuri sunt necesari indivizi pregatiti, calificati.

5. Sarcinile sau functiile sunt impartite in sfere functionale distincte, pentru fiecare fiind stabilita o anumita autoritate si anumite sanctiuni.

6. Pentru functionari, ca si pentru sarcini, exista o organizare ierarhica, drepturile de a controla sau de a reclama.

Deasemenea , administratia publica belgiana se bazeaza si pe principalele trasaturi ale statului federal:

unitatea statului federal;

pluralitatea de state (federate);

autonomia constitutională a statelor federate;

suprapunerea partială a celor doua ordini constitutionale

Finlanda

In Finlanda, ca si in celelalte state membre ale Comunitatii Europene, se aplica cele cinci principii de baza pe care se intemeiaza administratia publica locala: autonomie locala, descentralizarea serviciilor publice, eligibilitatea autoritatilor publice locale, controlul administrativ al activitatii autoritatilor locale, consultarea colectivitatilor locale cu reprezentantii lor alesi. Gradul de implementare si mijloacele de aplicare ale acestor principii difera in comparativ cu celelalte state. Trasaturile specifice se regasesc in organizarea serviciilor publice locale, constituirea bugetului local si in politicile urbane.

Slovacia

Guvernul Republicii Slovace promoveaza intarirea statului democrat avand drept baza principii precum:

– aprofundarea , extinderea democratica

– evaluarea corecta si transparenta a proprietatilor statului

Principiile ce stau la baza reformei administratiei publice:

principiul proprietatii civile subsidiare

transparenta

eficienta

flexibilitate

Concluzii

Administratiile publice specifice tarilor analizate prezinta numeroase trasaturi din perspectiva principiilor care stau la baza crearii si exercitarii competentelor specifice. Astfel , in toate sistemele administrative regasim principii ca : transparenta in activitatea decizionala , flexibilitatea deciziilor si a activitatilor administrative , respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor care se adreaseaza administratiei , liberal acces la serviciile administratie publice .

3. Structuri administrative publice si autoritati publice

Romania

Astfel, conform Constituției , republicata in 2003 , Romania este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil ce se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului celor trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca. Daca functia legislativa in stat este asigurata de Parlament, iar cea judecatoreasca de instantele judecatoresti, autoritatea executiva este reprezentata de presedintele tarii, care are atributia de a veghea la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice, precum si de Guvern, care are rolul de a asigura politica interna si externa a tarii si de a exercita conducerea generala a administratiei publice.

Autoritatile publice care pun in practica deciziile luate in cadrul activitatii executive sunt identificate sub numele de „autoritati ale administratiei publice”. Acestea sunt impartite in autoritati publice de stat (centrale) si autoritati ale administratiei publice locale. Pentru realizarea sarcinilor ce le revin acestea au posibilitatea de a folosi forta publica a statului cu care sunt inzestrate.

Parlamentul Romaniei este bicameral, fiind alcatuit din Senat , cu 137 de membri, si Camera Deputatilor , cu 314 de membri. Un numar de 18 locuri suplimentare in Camera Deputatilor sunt rezervate reprezentantilor minoritatilor nationale. Diferenta numarului de membri se datoreaza normei de reprezentare diferite de la o Camera la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputatilor este de un deputat la 70.000 locuitori, iar cea pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori. Are rol legislativ, discutand si votand legile ordinare si organice, atat in comisiile de specialitate cat si in plen. Membrii parlamentului sunt alesi prin vot pe lista, universal, direct si secret. Sistemul electoral este unul proportional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depasit pragul electoral de 5% din totalul sufragiilor exprimate, in baza unui algoritm). Alegerile se tin o data la patru ani, ultimele avand loc la 28 noiembrie 2004

Presedintele Romaniei este ales prin vot direct o data la cinci ani, printr-un sistem majoritar, in care castigator este declarat cel care acumuleaza, la primul tur de scrutin, 50%+1 din voturile alegatorilor inscrisi in listele electorale. Daca acest procent nu se atinge, are loc un al doilea tur de scrutin, la care participa primii doi candidati, fiind declarat castigator candidatul care intruneste cel mai mare numar de voturi. Pana la revizuirea Constitutiei in 2003, mandatul prezidential era de 4 ani. Presedintele desemneaza un candidat pentru functia de Prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritate absoluta in Parlament ori, daca nu exista o astfel de majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament. La randul sau, Primul ministru isi alege membrii guvernului, guvernul fiind apoi supus aprobarii parlamentului. Guvernul impreuna cu presedintele reprezinta puterea executiva in stat.

Puterea judecatoreasca este exercitata de Inalta Curte de Casatie si Justitie impreuna cu curtile de apel, tribunalele si judecatoriile.

Structura administrativa publica in Romania

I. Administratia centrala:

a) organele supreme ale administratiei publice: Presedintele Romaniei si Guvernul;

b) organele centrale de specialitate:

– ministere si alte organe subordonate Guvernului;

– autoritati autonome.

c) institutii centrale subordonate ministerelor sau autoritatilor autonome (inclusiv cele organizate ca regii sau societati comerciale).

II. Administratia de stat din teritoriu:

a) Prefectul;

b) Comisia administrativa:

c) Serviciile ministerelor si a celorlalte organe

III. Administratia publica locala:

1. Autoritati comunale si orasenesti

a) Consiliul Local;

b) Primarul:

2. Consiliul Judetean – autoritate de coordonare a consiliilor comunale si orasenesti

Spania

Spania este o monarhie constitutionala , cu o monarhie ereditara si cu un parlament bicameral, Cortes sau Ansamblul Național. Puterea executiva consta din Consiliul de Ministri prezidat de Presedintele Guvernului (asemanator unui prim ministru), propus de monarh si ales de catre Ansamblul National dupa alegerile legislative.

Puterea legislativa este formata din Congresul Deputatilor (Congreso de los Diputados) cu 350 de mebrii, alesi prin vot popular pe liste-bloc, prin reprezentarea proportionala, destinati sa serveasca timp de patru ani, si un Senat sau Senado cu 259 de locuri din care 208 formate din alesi directi pe baza votului popular si ceilalti 51 trimisi de legislaturile locale pentru a servi tot timp de patru ani.

Sistemul administrativ spaniol este structurat astfel:

Administratia generala a statului

Administratia comunitatilor autonome

Administratia locala

Entitati de drept public cu statut legal – exista un numar mare de asociatii si organizatii care furnizeaza sau presteaza diferite servicii publice

Spania este compusa din 17 comunitați autonome :

Andaluzia

Aragon

Asturias

Insulele Baleare

Tra BAscilor

Insulele Canare

Cantabria

Castilla-La Mancha

Castilla y León

Catalonia

Extremadura

Galicia

Madrid

Murcia

Mavarra

Valencia

Exista si cinci locuri de suveranitate pe si langa coasta africana Ceuta si Melila sunt administrate ca si orase autonome, o stare intermediara intre orase si comunitati; insulele din arhipelagul Islas Chafarinas si Penon de Alhucemas.

In ceea se priveste formula de investitura a Guvernului aceasta se mentine in limitele parlamentarismului clasic si cunoaste trei etape:

• propunerea candidatului la postul de Presedinte al Consiliului de Ministri;

• prezentarea de catre candidat a programului politic de guvernare in fata

Congresului Deputatilor si solicitarea votului sau de incredere;

• numirea Presedintelui Consiliului de Ministri si a membrilor Guvernului

Daca in legislatia romaneasca discutiile in legatura cu statutul Ministerului Public si natura activitatii sale, sunt pe cale sa inceteze, pe plan international lucrurile sunt inca departe de a fi clarificate. In ultima jumatate de secol, in sistemele legislative ale multor tari, s-au introdus norme de reglementare care ingaduie concluzia unei certe deplasari a Ministerului Public spre puterea judecatoreasca. Astfel, Constitutia Spaniei, plaseaza Ministerul Public în puterea judecatoreasca, la fel ca si în Belgia, Olanda si chiar Italia.

Germania

Germania este o republica cu organizare statala federala. Este compusa din 15 landuri in prezent (10 landuri din Vest plus cele 5 din Est). Avand in vedere numarul de Lanuri a crescut si numarul membrilor Bundestagului, de la 494, in 1987, la 662, 1990.

Presedindete Republicii este ales pentru un mandat de 5 ani de Adunarea Federala (compusa din membrii Bundestagului si un numar de membrii egal cu cel al deputatiilor ales dupa criteriile: sa aiba cetatenie germana si varsta de 40 ani). ca in orice regim parlamentar Presedintele are mai mult functii decorative. Aceste functii sunt: reprezentarea Germaniei pe plan international; incheierea tratatelor internationale; acreditarea si primirea reprezentantilor diplomatici; numirea si revocarea judecatorilor; exercitarea dreptului de gratiere; promulgarea legilor; atributii in ceea ce priveste formarea guvernului. Presedintele nu raspunde din punct de vedere politic de actele sale ci pentru incalcarea Constitutiei sau a unei legi federale.

Parlamentul Germaniei este unul bicameral compus din Bundestag si Bundesrat.

Alegerea membrilor primei camere (deputatilor ) se face in doua feluri. Si aceasta pentru ca jumatate din deputati sunt alesi prin vot uninominal majoritar, iar cealalta jumatate prin vot proportional cu lista. Membrii Bundestagului sunt alesi pentru un mandat de 4 ani. Bundesratul este compus din membrii numiti de guvernele landurilor (mandatele sunt de la 3 la 5, in functie de marimea demografica).

Avand in vedere ca Bundestagul este camera aleasa de populatie, se poate spune ca detine functia reprezentativa. Rolul legislativ al Bundesratului este limitat, Bundestagul avand o mai mare putere legislaiva, desi constitutia prevede colaborarea dintre camere.

Fiecare camera este condusa de cate un presedinte si un vicepresedinte, asistati de secretari. Presedintele Bundestagului se alege pe durata madadatului legislativ iar cel al Bundesratului este desemnat anual. Bundestagul reprezinta vointa populatiei, iar Bundesratul reprezinda organizarea statale, federala a Germaniei.

In afara de functia legislativa Parlamentul are dreptul de a numi si revoca Cancelarul (si guvernul). In acest context vorbim de Bundestag, in fata caruia guvernul este respunzator.

Puterea executiva este reprezentata de Guvern, acesta fiind format din Cancelar si ministrii. Cancelarul poate fi propus si de Presedinte si de Parlament insa decizia asupra numirii sale, apartine Bundestagului. Prima Propunere pentru postul de Cancelar trebuie sa ii apartina Parlamentului. Daca din diferite motive aceasta propunere nu exista sau nu este aprobata, Presedintele va supune votului propunerea sa. Daca nici in acest caz nu este ales un Cancelar, Presedintele are dreptul sa dizolve Bundestagul.

Cancelarul dispune de autoritate maxima in Guvern, el avand dreptul sa schimbe cabinetul daca este nevoie. Tot Cancelarul isi asuma raspunderea pentru indeplinirea obiectivelor propuse. In cazul in care Cancelarul pierde majoritatea din Bundestag, aceasta il poate revoca si numii un succesor.

Sistemul partidist german este unul bipartidism imperfect, sau „doua partide si jumatate”. Acest sistem este astfel pentru ca exista doua partide mari cu influenta puternica si un partid mic, care se asociaza de regula cu partidul aflat la putere. Bine-nteles ca exista mai multe partide in viata politica insa cele mai importante sunt: Uniunea Crestin-Democrata, Partidul Social-Democrat, Partidul Liber-Democrat. Pe langa aceste mai sunt si Partidul Ecologist si Partidul Socialismului Democratic. Sistemul partidist German de „doua partide si jumatate” tinde inse spre „doua partide si doua jumatati” deoarece Partidul Ecologist devine din ce in ce mai important si se va asocia si el la guvernare cu un partid mare.

Avand in vedere atributiile limitate si formale ale presedintelui, cat si rorurile importante ale Parlamentului si Guvernului, mai precis al Cancelarului, se poate cu usurinta intelege de ce Republica Federala Germania are un regim politic Parlamentar.

Belgia

Belgia este o monarhie constituționala si o democratie parlamentara. Contextul istoric particular a facut ca organizarea politica belgiana sa fie foarte complexa. In secolul al XIX-lea , elita politica si economica majoritar francofona in intreaga tara a neglijat sistematic populatia flamanda. Miscarea de emancipare flamanda de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului a aparut pentru a contracara aceasta situatie. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial comunitatile francofone si neerlandofone au marcat politica statului prin tendintele pronuntate de autonomie. Tensiunile intracomunitare au crescut iar unitatea statului a ajuns sa fie pusa in discutie. Incepând din anii 1970 o serie de reforme institutionale au transformat statul unitar intr-un stat federal cu trei nivele de guvernare, menite sa asigure un compromis care minimizeaza tensiunile lingvistice, culturale si economice.

In contextul puterii executive , seful statului este Regele, actualmente Albert al II-lea, dar acesta are prerogative reduse. El numeste prim-ministrul, dar acesta trebuie sa aiba sprijinul parlamentului. Prim ministrul este seful guvernului federal, format dintr-un numar egal de ministrii neerlandofoni si francofoni. Sistemul juridic este bazat pe dreptul civil ce isi are originile in Codul Napolenian.

La nivelul puterii judecatoresti Curtea de Casatie este nivelul cel mai inalt al ierarhiei juridice, situata pe un nivel superior fata de Curtea de Apel.

Parlamentul federal, puterea legislativa , este bicameral format din Senat si Camera Reprezentatilor. Primul este format din 40 membrii alesi, 21 reprezentanti ai comunitatilor și 10 membrii cooptati. Membrii majori ai familiei regale care sunt in lista de succesiune la tron sunt senatori de drept. Camera inferioara este formata din 150 reprezentanti alesi in 11 arodismente electorale prin vot proporțional. Deoarece Belgia este una dintre putinele tari cu participare la vot obligatorie, este tara cu una dintre cele mai mari prezente la vot.

In Belgia, organizarea puterii in raport cu teritoriul este complexa. Pe de o parte exista State Federale cu organele sale, iar pe de alta exista comunitatile si regiunile avand organe caracteristice statelor federale.

Belgia este compusa din:

trei comunitati: franceza, germanofona, flamanda

trei regiuni: flamanda, valona, Bruxelles

Intrucat aria comunitatilor nu coincide in intregime cu aria regiunilor, exista

patru spatii lingvistice: francez, german, flamand, bilingv Bruxelles. De remarcat ca Belgia este un stat federal atipic, intrucat nu exista constitutii ale regiunilor si comunitatilor si nici organe jurisdictionale ale acestora.

Finlanda

Finlanda este formata din 6 provincii. Provinciile sunt divizate in 90 de districte la nivel local. Autoritatea provinciala este parte constituanta a executivului in teritoriu si in consecinta nu are cadre alese prin vot. Sistemul de impartire administrativa nu s-a schimbat din anul 1643, de cand a fost creat. In anul 1997 provinciile au fost reorganizate si din 12 provincii au mai ramas doar 6 mari provincii. Acestea sunt:

Finlanda de Sud

Finlanda de Vest

Finlanda de Est

Oulu

Laponia

Åland

Insulele Åland se bucura de un grad mare de autonomie. Singura limba oficiala este limba suedeza. Potrivit acordurilor internationale si legilor finlandeze, guvernul din Åland imbina legislatia locala cu legislatia generala a Finlandei. In afara bugetului local Insulele Åland se mai bucura si de o parte din bugetul Finlandei care o reprezinta in relatiile internationale. Insulele sunt complet demilitarizate si nu fac parte din Uniunea Europeana chiar daca moneda Insulelor este euro.

Cele 6 provincii sunt subdivizate in regiuni (finlandeza maakunta, suedeza landskap). Regiunile sunt guvernate de consilii regionale si au rolul de coordonare a municipalitatilor componente.

Finlanda are 2 niveluri administrative. In Finlanda, municipalitatile constituie cel de-al doilea nivel si cel mai important. Cu toate acestea, mai multe forme de cooperare intermunicipala au stabilit de fapt un nivel intermediar de administratie (si nu de gurvenare) intre administratia centrala si locala.

Administratia publica din Finlanda cuprinde:

Parlamentul, Guvernul, Presedintele Republicii;

Instante de judecata: judecatorii, Curti de apel, Curtea Suprema, Curti administrative, Curtea Suprema Administrativa, Curti Extraordinare;

Administratia de stat: administratia centrala: ministere, agentii guvernamentale si publice, activitati privind probleme de stat;

administratia regionala: institutii de stat din provincie, centre de angajare si dezvoltare economica, centre regionale de protectie a mediului, inspectorate de siguranta si sanatate, centre de autorizatie in probleme de mediu, birouri regionale de taxe;

administratia locala: districte locale de stat, birouri de angajare, birouri locale de taxe, birouri locale de vama, cabinete de consultanta juridical, municipalitati

Alte organe publice: provincial autonoma a insulelor Aland, Banca Finlandei, institutul de asigurari sociale, administratie publica indirecta.

Slovacia

Slovacia este o republica, condusa de un presedinte, ales prin vot direct si universal la fiecare cinci ani. Puterea executiva este exercitata de catre prim-minisistru, care este de obicei seful partidului sau al coalitiei majoritare din parlament, numit fiind de presedinte. Restul guvernului este numit de catre presedinte la recomandarea primului ministru.

Puterea legislativa este constituita de Consiliul National al Republicii Slovace , parlament monocameral format din 150 de membri. Parlamentarii sunt delegati pentru un mandat de patru ani proportional cu voturile obtinute.

Puterea judecatoreasca este reprezentata de catre Curtea Constitutionala care decide chestiunile constitutionale. Cei 13 membri ai sai sunt numiti de presedinte, de pe o lista de candidati realizata de Parlament.

Ca divizie administrativa Slovacia se imparte in 8 regiuni, fiecare fiind numite dupa principalul oras. Regiunile au atins un anumit grad al autonomiei din 2002. Partile ce se guverneaza singure poarta numele de regiuni autoguvernante[sau autonome] sau unitati teritoriale.

Bratislava

Trnava

Trenčín

Nitra

Žilina

Banská Bystrica

Prešov

Košice

Regiunile sunt impartite in mai multe districte. In acest moment Slovacia are 79 de districte.

Concluzii

Teoria separatiei celor trei puteri in stat a revolutionat gandirea si practica politica a statelor lumii de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si a generat un proces de reinnoire constitutionala. Succesul teoriei se datora faptului ca oferea o alternativa la guvernarea absolutista si o pavaza impotriva tiraniei guvernantilor. In decursul celor doua secole de aplicare , teoria separatiei celor trei puteri in stat a luat forme distincte in fiecare regim politic . Practic nu se intalnesc doua state in care modalitatile concrete de separare sau de distribuire a functiilor (puterilor) legislativa , executiva si judecatoreasca sa aiba o forma identica.

De asemenea putem preciza si faptul ca in fiecare sistem administrativ regasim cele trei puteri ale statului , insa forma lor concreta de realizare este specifica fiecarui stat in parte .

4.Regimuri administrative – Centralizare , Descentralizare , Deconcentrare , Autonomie

Organizarea administratiei poate lua forme diferite in functie de interesele politice majore sau interesele sociale, in raport de traditie si de gradul de democratizare a tarii. Din acest punct de vedere statul poate proceda la organizarea centralizata a administratiei, la descentralizarea administrativa sau la descentrarea unor servicii administrative. Aceste forme ale organizarii administratiei poarta denumirea de regimuri administrative sau moduri reale prin care administratia isi desfasoara activitatile in stat.

Orice stat, fiind o putere publica, organizata pe un teritoriu delimitat si recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci si de a-i rezolva interesele atât de diferite de la o persoana la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-si indeplini acest rol, statul isi imparte teritoriul si populatia aflata pe acesta in anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone mai mici sau mai mari, sunt unitatile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: judet, tinut, regiune, oras, comuna etc.
In toate aceste unitati administrativ-teritoriale statul a creat autoritati publice, care sa-l reprezinte si sa actioneze in acestea pentru realizarea intereselor sale, dar si ale locuitorilor respectivi. In acelasi scop, statul a creat autoritati si la nivel central, care sa-l reprezinte si sa asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel si care apar ca ceea ce este comun si general tuturor zonelor de interese.
Profesorul Paul Negulescu afirma ca in orice tara sunt doua categorii de interese: unele care au un carecter cu totul general privind totalitatea cetatenilor, intreaga colectivitate si altele care sunt speciale unei anumite localitati. Pentru armonizarea acestor categorii de interese statul a creat regimuri juridice sau institutii speciale, fiecare dintre ele asigurand o rezolvare mai mult sau mai putin corespunzatoare situatiilor concrete. In aceste conditii vorbim de centralizare, descentralizare, desconcentrare, tutela administrativa. Problema centralizarii si descentralizarii în administratia publica s-a pus si se pune in orice stat, indiferent de structura sa, de forma de guvernamant si de regim politic

Regimul administrativ din Romania e un regim de descentralizare, in virtutea caruia se asigura unitatilor administrativ-teritoriale posibilitatea alegerii de organe de conducere proprii ale caror atributii se afla numai sub imperiul legii. Aceste autoritati au competente deosebit de sporite, nu se gasesc in raport de subordonare fata de nici o alta autoritate, aflandu-se in schimb sub autoritatea Guvernului, care poate sa ia masuri de destituire sau de dizolvare a acestor autoritati numai in cazuri exceptionale si dupa o procedura prealabila foarte complexa. O astfel de masura extrema a Guvernului e supusa controlului judecatoresc pentru ca numai in acest mod s-ar putea proteja regimul administrativ de descentralizare si de autonomie locala.

In Spania regimul administrativ priveste dezvoltarea regionala, fiind in avangarda aplicarii principiilor descentralizarii si subsidiaritatii si inregistrind una dintre cele mai inalte rate de absorbtie a fondurilor structurale europene. Sistemul spaniol este cel mai descentralizat din punct de vedere politic si economic din Europa. Este un sistem politico-administrativ descentralizat consolidat, unde comunitatile autonome au guverne alese democratic prin votul cetatenilor, guverne care au legitimitatea politica si capacitatea economica pentru a coordona pe cont propriu politici economice si sociale Descentralizarea politica si functionala reprezinta un procesul in curs de desfasurare in ordinea admnistrativa spaniola ce conduce, tot mai vizibil, catre formarea unor regiuni foarte puternice .

In ceea ce priveste regimul de autonomie exista doua regimuri juridice aplicabile, distingandu-se intre autonomia comunala, guvernanta si administrata de consilii municipale si comunitatile autonome. Art.113, pct.1 din Constitutia Spaniei recunoaste provinciilor limitrofe, avand caracteristici istorice, culturale si economice comune, teritoriilor insulare si provinciilor avand o identitate regionala istorica, posibilitatea de a se guverna singure, prin constituirea in Comunitati autonome. In art.2 se recunoaste si garanteaza dreptul de autonomie a nationalitatilor si a natiunilor care o compun si solidaritatea dintre ele.

In cazul Belgiei, programul de guvernare al lui Yves Leterme propune o descentralizare si mai mare si o putere sporita pentru regiuni. Inca din 1970, prin schimbarea Constitutiei s-au format trei comunitati, flamanda, valona si germana, si trei regiuni, Flandra, Valonia si Bruxelles Capitale (cea germana fiind inclusa in regiunea Valonia). Regiunilor li s-a dat o larga autonomie, ramanandu-i guvernului federal atributii fiscale si in materie de aparare. Sub descentralizarea propusa de Yves Leterme, valonii vad ideea de confederatie ca pe sfarsitul Belgiei, mai precis doua state separate, cu o politica externa si sistem de impozitare diferite. Problema actuala a Belgiei consta in faptul ca flamanzii, vorbitori de neerlandeza și majoritari (ei reprezinta 60% din populatia Belgiei) doresc autonomie maxima pentru regiunea lor, mai puternica economic. In schimb, valonii francofoni se tem ca autonomia va fi doar un preludiu pentru independenta – o observatie nu tocmai departe de adevar.

In ceea ce priveste reglementarea institutiile provinciale si comunale, Constitutia este cea care stabileste competentele , pe baza urmatoarelor principii:

-alegerea directa a membrilor consiliilor provinciale si comunale;

-exercitarea atributiilor consiliilor in limita determinata de interesul provincial si comunal;

-descentralizarea atributiilor catre institutiile provinciale si comunale;

-publicitatea sedintelor consiliilor;

-interventia autoritatii de tutela ori a puterii legislative pentru asigurarea respectarii legii si a protejarii interesului general (art.108 aln.1).

Regimul administrativ nemtesc are la baza modelul statului federal tipic. Fiecare land are propria constitutie si propria legislatie; in acelasi timp, landurile au obligatia de a respecta constitutia si legile federale. Legislatorul constituant german care ar dori sa completeze Constitutia, nu poate modifica principiul structurii federale a Germaniei (clauza persistentei).

Landurile au dreptul de a rezolva in mod liber toate problemele lor economice, sociale, culturale, dar fara a incalca constitutia si legile federale. Ele au bugete proprii si stabilesc la nivel de land impozitele si taxele, cu alte cuvinte au autonomie financiara deplina. Prin urmare, fiecare land contribuie la propria sa dezvoltare si prosperitate. Landurile nu sunt suverane, fiindca ele sunt partial plasate sub autoritatea statului federal. Dar suveranitatea Landurilor se manifesta printr-un ansamblu de competențe in plan legislativ, executiv si financiar, cat si la nivelul organizarii tribunalelor. Toate Landurile au aceleasi drepturi, statut de drept constituțional. .Pe langa aceasta, landurile au autonomie organizatorica, inclusiv asupra administratiei locale. Autonomia regionala este astfel mult mai pregnanta in Germania fata de celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Structura tipica a unui land ( Renania de Nord)

Finlanda prezinta o serie de particularitati in ceea ce priveste structura si functionarea regimului descentralizarii administratiei locale. O prima particularitate o constituie municipalitatea ca unitate administrativa de baza si unicul nivel de autoguvernare. Managementul municipalitatii se bazeaza pe autoguvernarea de catre cetateni in conformitate cu Constitutia Finlandei (sectiunea 51 paragraful 8). La nivel de provincie este reprezentata numai administratia de stat in functie de ministerul implicat. O alta particularitate a sistemului finlandez o reprezinta modul de constituire al autoritatilor publice locale. Organul deliberativ este Consiliul municipal. Organul executiv este responsabil pentru pregatirea si aducerea la indeplinire a deciziilor luate de catre Consiliul municipal. Consiliul municipal nominalizeaza primarul care este seful direct al administratiei .Primarul este subordonat direct Consiliul executiv.

In ceea ce priveste regimul de autonomie acesta este enuntat chiar de constitutie :  Insula Aland din Finlanda, fiind populata in majoritate de suedezi, se bucura de autonomie suedeza.

In cazul Slovaciei descentralizarea si aplicarea principiului subsidiarului nu inseamna neaparat retragerea de sub tutela definitiva a statului. Reorganizarea pe noi divizii de responsabilitate pentru dezvoltarea Slovaciei intre cele 3 nivele( municipalitate – regiune – stat) este pentru a obtine o eficienta crescuta si pozitiva a statului, ca o piesa importanta in structurile europene si mondiale ale economiei si politicii in scopul de a creste calitatea standardului de viata a locuitorilor.

Deoarece Slovacia este stat unitar, o entitate constitutionala si legislativa care are putere judiciara exclusiva, rolul statului este de neinlocuit. Statul nu poate sa renunte efectiv la responsabilitatea fata de cetatenii sai printr-un simplu act de transformare de responabilitati catre un nivel inferior al administratie publice, fara a garanta ca acel cetatean, platitor de taxe nu va suferi. Din acest motiv, statul slovac , pentru realizarea unei descentralizari eficiente urmareste sa nu repete greselile din trecut si sa elimine excesele legislative.

Concluzii

Avand drept principiu locul pe care il ocupa regionalizarea in cadrul structurii constituționale si administrative putem concluziona cu o delimitare comparativa astfel:

a) regionalizare prin intermediul autoritatilor locale existente: Romania , Germania, Finlanda

b) descentralizare regionala: Franta este singurul stat membru care a implementat, pe de-a intregul acest model, insa si regiunile administrative prevazute de Constitutia Portugaliei, descentralizarea din Tara Galilor si Suedia se bazeaza pe acest model. In Europa de Est, Polonia si Cehia au ales calea descentralizarii regionale;

c) regionalizare politica sau autonomie regionala (regionalism instituțional): Spania, Belgia;

d) regionalizare prin intermediul autoritatilor federale: Belgia, Germania și Austria.

Tabel comparativ