Structura DE Stat Finlanda

=== Cuprins Structura de stat in Finlanda ===

Cuprins

Bibliografie

1. Ioan Alexandru – Drept administrativ comparat, Editia a II a revazuta si adaugita, Editura Lumina Lex, 2003

2. Ioan Ceterchi, Ion Craiovan – Introducere in Teoria Generala a Dreptului –Autoritatea politica exclusiva, Editura ALL Beck , Bucuresti 1993

3. Anca Lucia Radulescu, Ion Corbeanu – Teoria Generala a Dreptului (note de curs)-Puterea statului

4. Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu – Sisteme comparate de administratie publica europeana, Editura Economica, Bucuresti 2003

5. Genoveva Vrabie, Sofia Popescu -Teoria Generala Dreptului -Caracteristica statului, Editura Stefan Procopiu, Iasi 1995;

www.statul.com_ drept – Statul ca forma de organizare a societatii

http://ro.wikipedia

http://ro.Finlanda_istoria

http://ro.wikipedia_Partidul_Social_Democrat

http://ro.wikipedia.org/W/Economia_Finlandei

http://ro.wikipedia.org/W/Geografia_Finlandei

http://ro.wikipedia_regiuni administrative

=== ANEXA Structura de stat in Finlanda ===

ANEXA

STRUCTURA DE STAT A FINLANDEI COMPARATIV CU ALTE STATE SCANDINAVE

=== Proiect Structura de stat in Finlanda ===

HARTA FINLANDEI

CAPITOLUL 1

STATUL FINLANDA

Descriere

1 http://ro.wikipedia

Finlanda este o țară din Europa de Nord, membră a Uniunii Europene și a zonei Euro. Se învecinează cu Rusia la est, cu Suedia la nord-vest și Norvegia la nord.

Limbile oficiale sunt finlandeza și suedeza (vezi suedeza în Finlanda). Finlandeza este o limbă aglutinantă ce aparține familiei de limbi ugro-finice, grup care cuprinde și estoniana, lapona sau maghiara. Aceste limbi se deosebesc de alte limbi vorbite în Europa, pentru că alături de bască nu fac parte din limbile indo-europene.

Istoria Finlandei

În Evul Mediu, regatul suedez a cucerit Finlanda și s-a ocupat de creștinizarea acesteia.

Asezarea geografica a Finlandei, intre Rusia – la est si Suedia – la vest, a jucat un rol important in istoria2 tarii. In anii 1000, Suedia si Rusia au declansat o batalie pentru Finlanda. Suedia a obtinut controlul in 1100 si 1200, dar conflictul dintre Suedia si Rusia pentru posesiunea Finlandei a continuat sute de ani. Astazi, limba suedeza este, alaturi de finlandeza, limba oficiala. Rusia a detinul controlul asupra tarii intre 1809 si 1917, cand Finlanda si-a declarat independenta si a devenit republica cu presedinte si parlament. In timpul celui de-al Doilea razboi Mondial (1939 – 1945), Finlanda a luptat de doua ori cu Uniunea Sovietica (formata sub conducerea Rusiei in 1922 si dizolvata in 1991).

În 1809, Finlanda a devenit un mare ducat în Imperiul Rus.

În 1917, profitând de dezordinea cauzată de revoluția bolșevică, Finlanda și-a declarat independența. Dezacordurile despre viitorul politic al

țării au condus la un război civil între Roșii și Albi. Albii au câștigat. Independența Finlandei a fost recunoscută în 1918.

2 http://ro.Finlanda_istoria

Războiul civil3 din Finlanda a fost un conflict între forțele "roșiilor" (punaiset) (social-democrații aliați cu comuniștii finlandezi) și cele ale "albilor" (valkoiset) aflate sub comanda Senatului conservator, care în toamna precedentă reușise formarea unui guvern de unitate națională, care avea ca scop menținerea status quo-ului, (să mențină independența și monarhia constituțională).

Finlandezii folosesc mai multe nume pentru acest conflict: vapaussota (războiul pentru libertate), kansalaissota ori sisällissota (războiul civil), luokkasota (războiul de clasă), punakapina (rebeliunea roșie), torpparikapina (războiul meșteșugarilor), veljessota (războiul între frați), sau chiar și vallankumous (revoluție). Deși toate aceste nume reflectă într-un fel sau altul realitatea istorică, sunt cu toate încărcate de semnificații propagandistice.

Războiul civil și războiul în continuare sunt două dintre cele mai controversate și încărcate emoțional evenimete din istoria modernă a Finlandei. Aceste două conflicte sunt văzute ca două puncte de cotitură a soartei finlandeze, amândouă având o uriașă influență asupra politicii interne și celei externe.

În 1939, în virtutea acordurilor Molotov-Ribbentrop, URSS a emis un ultimatum Finlandei și a atacat-o în urma refuzului acesteia. Acesta va deveni războiul iernii 1939 – 1940. Finlanda a pierdut 10% din teritoriu prin tratatul de la Paris din 1947, dar și-a păstrat independența, spre deosebire de alte state baltice.

Finlanda a aderat la Uniunea Europeană în 1995.

3 http://ro.wikipedia_Partidul_Social_Democrat

Geografia Finlandei

Finlanda este țara celor 1.000 de lacuri și insule4: 187.888 de lacuri și 179.584 de insule mai precis. Peisajul finlandez este mai întâi de toate acoperit de puține coline, punctul său cel mai înalt fiind Haltitunturi cu 1.328 m, din nordul extrem al Laponiei.

Fațadele maritime ale Finlandei se deschid la Marea Baltică, prin golful Botnic la vest și golful Finic la sud.

1.4 Economia Finlandei

Economia Finlandei5 se bazeaza in principal pe proprietatea privata. Totusi guvernul detine monopolul asupra catorva companii, cum ar fi cele de cale ferata si de servicii postale. In silvicultura si in alte cateva industrii, companii detinute de stat se afla in concurenta cu cele private. Industria serviciilor asigura 62% din produsul intern brut (PIB), care in 1998 a fost de 131.2 miliarde $. Industria reprezinta 32% din PIB, iar agricultura, silvicultura si pescuitul, luate impreuna constituie 6% din PIB. .
Cea mai abundenta resursa naturala a Finlandei o reprezinta padurile. Acestea acopera aproape 2/3 din suprafata tarii – un procentaj mai mare decat in orice alta tara europeana. Dar celelate resurse ale Finlandei sunt limitate. Solul este sarac, perioada propice culturilor este foarte scurta.

Tara nu detine rezerve de petrol, gaze naturale sau carbuni.

Centralele hidroelectrice produc majoritatea energiei electrice necesara tarii. Cea mai abundenta resursa minerala a Finlandei o reprezinta zincul.

4 http://ro.wikipedia.org/W/Geografia_Finlandei

5 http://ro.wikipedia.org/W/Economia_Finlandei

Tara detine de asemenea si resurse importante de cobalt, cupru si fier.

Silvicultura joaca un rol important in economia tarii. Silvicultura si industria lemnului asigura aproximativ 35% din exporturile Finlandei.

Guvernul finlandez detine o treime din padurile Finlandei, majoritatea din nordul tarii. Restul sunt detinute de fermierii care in timpul verii se ocupa de agricultura si taie copaci in restul anului. Exista o politica stricta de conservare a padurilor. Finlanda produce mai mult de 37 milioane de metri cubi de lemn pe an. Lemnul de pin reprezinta principala materie lemnoasa, cu aproape jumatate din productie, urmata de molid si mesteacan.

Categoria principala a industriei serviciilor in Finlanda consta in servicii comunitare, guvernamentale si personale. Acestea includ: educatia, sanatatea, administratia publica si activitatile recreative. Guvernul controleaza mai multe companii mari din Finlanada.

Finlanda are o economie bine industrializată, în mare parte de piață liberă, cu un PIB per capital asemănător celor din Regatul Unit, Franța, Italia sau Germania. Finlanda este în prezent sediul social al Nokia, lider mondial în telefonia mobilă.

De asemenea, are  o economie bine dezvoltata si diversificata, dispunand de resurse minerale ( intre primii producatori europeni de cobalt, vanadiu, crom si nichel ) si de un bogat fond forestier ( locul 3 in Europa). Industria antreneaza 1/3 din populatia activa. Principalul domeniu este cel al expoatarii masei lemnoase care asigura 40% din exporturi. Sunt prezente si celelalte ramuri industriale (de la siderurgie, petrochimie la electronica, ceramica fina si industrie alimentara).

Industriile cherestelei, producatoare de hartie si alte industrii bazate pe lemn reprezinta principala ramura a industriei finlandeze. Finlanda este cunoscuta ca principalul producator de placaj din lemn. Tara este cunoscuta ca producator principal de hartie. .

Industria metalurgica a Finlandei s-a dezvoltat foarte rapid din anii 1940. Principalele produse din metal includ utilaje si echipamente pentru ferme, motoare si generatoare electrice si utilaje pentru industria cherestelei si a hartiei. Finlanda produce autobuze, nave maritime si alte echipamente pentru transporturi. Industria constructoare navala este cunoscuta in special pentru spargatoarele de gheata foarte puternice si robuste si pentru feriboturi.

Alte produse industriale includ produse chimice, metale, mancaruri semipreparate, telefoane, telefoane mobile, textile si articole de imbracaminte.

Majoritatea fermelor finlandeze se afla in sud si in vest. Fermele sunt mici, in medie 12 hectare. Produsele lactate si vanzarea de animale vii reprezinta 70% din veniturile fermelor finlandeze. Fermele finlandeze produc intregul necesar de lapte, oua si carne. Deasemenea produc aproape toate granele necesare Finlandei. Orzul si ovazul sunt principalele culturi.
Finlanda depinde in mare masura de comertul exterior. Importa mari cantitati de fructe, legume, materii prime industriale, produse finite care nu sunt in Finlanda, petrol si produse din petrol.

Hartia si produsele din lemn constituie apoximativ 35% din exporturile tarii.
Alte exporturi majore includ produse in industria metalurgica, cum ar fi utilaje si nave. Finlanda exporta deasemenea milioane de blanuri de animale domestice in fiecare an. Principalii parteneri comerciali ai Finlandei sunt Marea Britanie, Suedia si Germania. Finlanda a devenit membru al Comunitatii Europene in 1995.

Reteua de comunicatii este bine dezvoltata cu precadere transporturile fluviale. Comertul exterior se realizeaza 90% pe cale maritima.

Guvernul detine majoritatea cailor ferate ale Finlandei. Tara are o retea foarte buna de sosele si autostrazi. Finlanda are o medie de o masina la trei persoane. Compania aeriana finlandeza, Finair, este detinuta in mare parte de guvern. Ofera zboruri internationale si interne. Ca rezultat al distantelor mari intre comunitatile majore finlandeze si a lacurilor, Finlanda are una dintre cele mai extinse si aglomerate retele aeriene. Cel mai aglomerat aeroport al tarii este Helsinki. Un sistem de canale uneste unele lacuri cu porturile maritime. Skoldvik, langa Helsinki, este cel mai aglomerat port.

Mass-media: In Finlanda se publica zilnic 65 ziare cotidiene. Publicatiile cu tirajul cel mai mare sunt Helsingin Sanomat din Helsinki, Aamulehti din Tampere si Turun Sanomat din Turku. Finlanda are o medie de un radio la 2 persoane si un televizor la 3 persoane.

Guvernul detine circa 90% din actiunile principalelor retele de radio si televiziune. Liniile telefonice si de telegraf leaga toate zonele Finlandei. Guvernul detine sistemul telegrafic si o parte din serviciile telefonice. Turismul aduce in balanta de plati circa un miliard de dolari anual.

Cresterea economica sustinuta din anii 80 s-a realizat pe seama imprumuturilor ce au adus datoria externa la peste1/3 din PIB. Dificultatiile economice ale Rusiei, principalul partener comercial, si perspectiva

concurentei in domeniile nelegate de exploatarea lemnului odata cu intrarea in CEE impune Finlandei o nou politica economica in anul 1990.

Peisajul Finlandei, cu paduri intinse si dese si mii de lacuri ofera o fantastica experienta. In Rovaniemi, nordul Finlandei, il puteti vizita pe Mos Craciun la el acasa. In Helsinki sunt numeroase cladiri istorice si faimoasele cladiri proiectate de arhitectul Saarinen dintre care amintim Gara Centrala – construita din granit, si Muzeul National.

Situata in nordul Europei, Finlanda este o tara neasemuita prin frumusete. Mii de lacuri puncteaza peisajul Finlandei iar paduri dese acopera aproape doua treimi din teritoriu. Coasta este intinsa si crestata, marcata de roci de granit rosu sau gri. Aproape de coasta se intalnesc mii de insule.Vecinii Finlandei sunt: Suedia la vest, nordul Norvegiei in nord si Rusia in est. Golful Finlandei si Golful Bothnia, doua brate ale Marii Baltice, marginesc Finlanda la sud si sud-vest. Cel mai nordic punct al tarii se gaseste in interiorul Cercului Polar (o linie imaginara la 2.623 km de Polul Nord).

In aceasta regiune a Finlandei, numita "Taramul Soarelul de la Miezul Noptii", soarele straluceste 24 de ore pe zi timp de cateva luni, in fiecare vara. Helsinki, capitala tarii si cel mai mare oras, se afla in sud, in Golful Finlandei.

Locuitorii

Majoritatea locuitorilor tarii locuiesc in sud, unde clima este mai blanda, chiar daca intreaga tara este acoperita de zapada din decembrie pana in aprilie.
Finlandezii iubesc arta si activitatile in aer liber. Ei au un standard de viata ridicat si primesc multe avantaje sociale din partea guvernului. Majoritatea venitului Finlandei il aduce exploatarea forestiera, inclusiv industria lemnului si a hartiei. .
Mai mult de 90% din locuitorii Finlandei sunt finlandezi iar restul sunt suedezi. Majoritatea sunt inalti, cu parul blond si ochii albastri sau verzi. In nordul Finlandei traiesc aproape 6000 de Sami. Stramosii acestori locuitori scunzi si voinici traiau in Finlanda cu mult timp inainte de a sosi primii finlandezi, mii de ani in urma. Finlanda are aproape 6000 de romi si mici grupuri de evrei si turci. Dintr-o populatie de 5,3 milioane, majoritatea traiesc in sudul tarii si doua treimi in orase. Helsinki, capitala si cel mai mare oras, are circa 500.000 de locuitori. Alte doua importante orase sunt Turku si Tampere cu mai mult de 150.000 de locuitori fiecare.

CAPITOLUL II

ISTORICUL STRUCTURII DE STAT

2.1 Statul- forma superioara de organizare a societatii.

Aparitia statului a fost determinata de anumite cauze social-economice. Aceleasi care au determinat aparitia dreptului.

Cuvantul „stat” provine de la latinescul status semnificand ideea de ceva stabil. In sens modern notiunea de stat se foloseste mult mai tarziu incepand cu secolul al XVI-lea. Fiind o categorie extrem de complexa, notiunea de stat este folosita in mai multe sensuri.

In sensul cel mai larg al cuvantului statul este organizatorul principal al activitatii unei comunitati umane care stabileste reguli generale si obligatorii de conduita, organizeaza aplicarea sau executarea acestor reguli si, in caz de necesitate, rezolva litigiile care apar in societate.

In sensul restrans si concret, statul este ansamblul autoritatilor publice care asigura guvernarea.

Conceptul statului1 este reperat sau exprimat din perspective diferite care intrunesc elementele caracteristice cele mai generale ale tuturor statelor, indiferent de perioada existentei lor.

M. BLUNTSCHLI sustine ca „statul este o personalitate organizata a natiunii intr-o tara determinata ”.

SCHULZE considera ca „statul este unirea unui popor sub o putere superioara spre a realiza toate scopurile comune ale vietii nationale”

C. DESESCU a diferit statul ca „o unitate alcatuita din reuniunea mai multor oameni, pe un teritoriu determinat, in forma guvernantilor si a guvernatilor”.

1 www.statul.com_ drept – Statul ca forma de organizare a societatii

2.2 Caracteristicile statului

Statul este un sistem organizational, care realizeaza in mod suveran conducerea unei societati (a unui popor stabilit pe un teritoriu determinat) detinand in acest scop atat monopolul crearii cat si monopolul aplicarii dreptului.

Statul se caracterizeaza2 prin cateva elemente sau dimensiuni istorice si politice, cumulate calitativ. La ele se atribuie:

Teritoriul,

Populatia (natiunea),

Autoritatea (puterea) publica sau executiva,

Suveranitatea.

Dimensiunile statului au o importanta majora. Ele conditioneaza atat aparitia, cat si disparitia sau reinvierea statului.

Aceste atribute joaca un rol deosebit in structura unui stat, deoarece noi nu vom putea vorbi despre un stat de drept de-a dreptul contemporan daca in structura sa va lipsi unul din componentele expuse mai sus. Deci putem spune ca o problema a statului de drept este realizarea in viata si buna existenta a atributelor date. Realizarea acestor atribute este in mare masura o competenta cat a organelor statului cat si a poporului in mana cui si se afla de-a drept vorbind puterea de-asi alege soarta.

2.2.1 Teritoriul

Teritoriul3 este dimensiunea materiala a statului. Desi, la prima vedere, teritoriul pare sa fie o notiune geografica, el reprezinta, de asemenea, un concept politic si juridic. Toate acestea reies din functiile pe care acesta le are:

Teritoriul este factorul care permite situarea statului in spatiu, localizand in asa mod statul si delimitandul de altele.

Genoveva Vrabie, Sopfia Popescu, Teoria Generala Dreptului – Caracteristica statului, Editura Stefan, Procopiu, Iasi 1995, pag 127

Genoveva Vrabie, Sopfia Popescu, Editura Stefan Procopiu, Teoria Generala Dreptului – Teritoriul, Iasi 1995, pag 145

Prin intermediul teritoriului statul stabileste legaturile cu cei ce-l locuiesc, definindu-le calitatea de apartinenta la statul respectiv, calitatea de supusenie sau de cetatenie.

Teritoriul determina limitele extinderii puterii publice si contribuie la structurarea autoritatilor publice in dependenta de organizarea teritoriului.

Teritoriul este simboul si factorul de protectie a ideii nationale.

2.2.2 Populatia

Populatia constituie dimensiunea demografica4, psihologica si spirituala a statului. Un stat fara populatie nu poate sa existe , e de neconceput. Statul este o societate umana organizata, o societate stabilizata in interiorul frontierelor permanente. Cei ce locuiesc pe un teritoriu delimitat de frontiere si

sunt supusi aceleiasi puteri pot avea fata de acesta ori calitatea de cetatean, de membru al statului respectiv, ori calitatea de strain, ori cea de apatrid.

Dintre aceste trei categorii de persoane numai cetatenii se bucura de deplinatatea drepturilor si poseda deplinatatea obligatiilor stabilite de stat.

2.2.3 Autoritatea (puterea) politica exclusiva sau suveranitatea.

Aceasta constituie cel mai caracteristic element specific al statului. Puterea5 este un fenomen legat de autoritate, care se caracterizeaza prin:

Posibilitatea de a coordona activitatea oamenilor conform unei vointe supreme.

De a comanda.

De a da ordine si necesitate de a se supune acestei comenzi.

Prin urmare autoritatea presupune coordonarea, comanda si supunere.

Genoveva Vrabie, Sopfia Popescu, Editura Stefan Procopiu, Teoria Generala a Dreptului – Caracteristica statului, Iasi 1995, pag 139

Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Introducere in Teoria Generala a Dreptului –Autoritatea politica exclusiva , Editura ALL, Bucuresti 1993, pag 68

Anca Lucia Radulescu, Ion Corbeanu, Generala a Dreptului (note de curs)-Puterea statului

Puterea se infaptuieste sub mai multe forme. Ea poate fi nepolitica sau politica, nestatala sau statala etc. Intr-o societate exista mai multe categorii de putere:

Puterea familiara.

Puterea unui colectiv.

Puterea unui grup social.

Puterea unor partide.

Puterea altor organizatii social-politice.

Puterea statala insa este cea mai autoritara putere. Ea se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

Este un atribut al statului care se identifica cu forta. Aceasta forta se materializeaza in diverse institutii politico-juridice (autoritati publice, armata, politie, etc.).

Are un caracter politic.

Are o sfera generala de aplicare.

Detine monopolul constrangerii: numai ea are posibilitatea sa foloseasca constrangerea si dispune de aparatul de constrangere.

Puterea de stat este suverana.

2.2.4 Suveranitatea

Aceasta din urma trasatura – suveranitatea7 – este cea mai importanta.

Fiind principala institutie politica a societatii, statului ii revine un loc major in societate. Locul si rolul statului sunt determinate, in primul rand de scopul lui.

Rolul statului nu ramane neschimbat. El evolueaza in dependenta de valorile sociale specifice societatii. La toate etapele de dezvoltare istorica statul este chemat sa apere oranduirea respectiva.

Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Introducere in Teoria Generala a Dreptului –Suveranitatea, editura ALL, Bucuresti 1993, pag 73

In perioada contemporana, mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, in tarile democratice se accentueaza considerabil latura economica si sociala a activitatii statului. Locul „statului paznic”, „statului jandarm” tot mai mult este preluat asa numitul stat al providentei, stat al bunastarii, stat preocupat de asigurarea standardului de viata a populatiei, de inlaturarea abuzurilor si a exceselor.

Astfel se considera ca scopul statului consta in apararea drepturilor inalienabile ale omului de altfel in apararea interesului – general, fericirea societatii a poporului sau.

Problema consta in aceea ca este nevoie ca scopul statului sa cuprinda si preocuparile de a face legi bune si a respecta principiul noninterventiei in treburile private. Statul de drept trebuie sa se plaseze de asupra gruparilor existente in el spre a aplana conflictele dintre ele.

Toate aceste preocupari isi gasesc reflectele si in actele normative ale statului. De exemplu Constitutia R.M. mentioneaza faptul ca „statul este obligat sa ea masuri pentru ca orice om sa aiba un nivel de trai decent, care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei lui, cuprinzand hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile necesare”.

Functiile statului8 sunt diferite ca fiind directiile fundamentale de activitate a statului, in care se manifesta esenta sa. In dependenta de sfera de activitate a statului functiile lor se pot grupa in functii interne si functii externe.

In continutul functiilor interne ale statului isi gasesc expresia politica interna, activitatea lor pentru solutionarea ale vietii societatii si statului.

In cadrul functiilor interne un loc major revine functiei legislative, o functie politico juridica, chemata sa fixeze normele si pentru actiunile autoritatilor publice.

8 Anca Lucia Radulescu, Ion Corbeanu, Teoria Generala a Dreptului (note de curs)-Functiile statului

1.Functia executiva9

Functia executiva caracterizeaza toata activitatea concreta a statului in urmarirea scopurilor sociale. Activitatea executiva se desfasoara in diferite directii care corespund diverselor scopuri sociale.

2.Functia judecatoreasca10 are sarcina de a aplica dreptul in cazurile unor litigii in societate.

3.Functia social-economica11.

O alta functie a statului este functia social-economica. Aceasta functie se manifesta in mod diferit de la stat la stat.

Formele de interventie a statului in economie sunt urmatoarele:

Reglementarea activitatii economice si administrarea proprietatii publice ce-i apartine.

Protejarea intereselor nationale in activitatea economica financiara si valutara.

Stimularea cercetarilor stiintifice.

Explorarea rationala a pamantului si a celorlalte resurse naturale, in concordanta cu interesele nationale.

Refacerea si protectia mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic.

Sporirea numarului de locuri de munca, crearea conditiilor pentru cresterea calitatii vietii etc.

4 Functia cultural educativa12

Functia cultural educativa caracterizeaza atitudinea statului fata de potentialul sau uman, intelectual si spiritual. Activitatea statului langa toate celelalte scopuri, trebuie sa aiba ca finalitate educarea persoanei pentru ca ea sa devina capabila de a avea un rol util in societate.

9,10,11,12 Anca Lucia Radulescu, Ion Corbeanu, Teoria Generala a Dreptului (note de curs)-Functiile statului, pag 78-90

Functiile externe

Pe langa toate functiile interne mai exista si functii externe12 ale statului. Functiile externe au in vedere in general activitatea statului in relatiile sale ca alte state.

Avand in vedere statul contemporan democratic, putem vorbi de doua directii ale functiilor externe.

In primul rand, dezvoltarea relatiilor cu alte state, deci, relatii bilaterale ale statului, care le are, in primul rand, cu vecinii si apoi cu alte state. Aceste relatii trebuie sa se bazeze pe egalitate, respect reciproc, respectarea suveranitatii, independentei nationale, pe neamestec in problemele interne, pe cooperare si colaborare, pe interesul reciproc si avantajos mutual. In aceste conditii relatiile bilaterale se desfasoara in mod normal.

Celalalt aspect al functiei externe il reprezinta participarea statului la organismele internationale, la organizatiile cu caracter international, pentru rezolvarea problemelor proprii, nationale, dar si pentru rezolvarea problemelor generale, globale ale omenirii. Asemenea probleme generale, globale sunt::

Pacea;

Dezarmarea;

Securitatea popoarelor;

Cooperarea internationala;

Problemele ecologice mondiale;

Toate aceste probleme ale statului trebuie privite intr-o atmosfera de imbinare, ce contribuie la realizarea scopului fundamental pe care il are statul, de a promova drepturile si interesele, demnitatea cetatenilor in societate. Si tot cuprinsul dat constituind un tot intreg pentru formare si mentinerea in buna stare a unui stat de drept contemporan.

Anca Lucia Radulescu, Ion Corbeanu, Teoria Generala a Dreptului (note de curs)-Functii externe ale statului

Forma de stat reprezinta o categorie complexa ce determina modul de organizare, continutul puterii si structura interna a acestei puteri. Forma de stat13 e caracterizata de trei elemente componente:

forma de guvernamant;

structura de stat;

regimul politic;

Forma de guvernamant are o importanta majora pentru caracteristica statului. Din punct de vedere al formei de guvernamant cele mai frecvent intalnite sunt monarhia si republica.

Monarhia ca forma de guvernamant se caracterizeaza prin aceea ca seful statului este monarhul, care de regula detinea puterea pe viata si o transmite ereditar, sau este desemnat dupa proceduri speciale in dependenta de traditiile respective.

Ca forma de guvernamant monarhia este cunascuta din cele mai vechi timpuri. In evolutia sa monarhia cunoaste mai multe forme: monarhie absoluta, monarhie limitata, monarhie parlamentara dualista, monarhie parlamentara contemporana.

Republica este o astfel de forma de guvernamant in care puterea superioara apartine unui organ ales pe un timp limitat. Persoanele care compun organul electiv sunt responsabile juridic pentru activitatea lor.

Republica la randul sau poate fi parlamentara sau prezidentiala.

Cea parlamentara se caracterizeaza prin faptul ca fie ca lipseste seful statului, fie ca acesta este ales de catre parlament, raspunzand in fata lui.

Republica prezidentiala se caracterizeaza prin alegerea sefului statului, de catre cetateni, fie direct prin vot universal, egal, secret, si liber exprimat, fie indirect prin intermediul colegiilor electorale de ex. SUA.

13 Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Introducere in Teoria Generala a Dreptului –Forma de Guvernamant, editura ALL, Bucuresti 1993, pag. 127

Fiind ales in asa mod seful statului se afla pe o pozitie egala cu parlamentul. In cele mai multe cazuri la asa republici seful statului se afla in fruntea executivului.

Structura de stat se caracterizeaza prin organizarea puterii in teritoriu. Dupa structura de stat14 determinam :

state simple sau unitare;

state compuse sau federative;

Statul simplu unitar15 se caracterizeaza prin aceea ca el este unitar si nu se afla intr-o uniune cu alte state si isi pastreaza suveranitatea si organizarea proprie, participa ca un stat pe deplin suveran. Astfel de state au un singur parlament , organ executiv si un singur rand de organe judecatoresti.

Statul compus sau unional16 este compus din mai multe sau doua entitati statale. In literatura se mentioneaza ca statul federativ poate fi constituit din mai multe state federale.

Statul federativ17 constituie o uniune statala in care exista doua randuri de organe centrale de stat: organele federatiei, si organele subiectilor federatiei.

Exista mai multe constitutii, cea a statului federativ si cele a subiectilor federatiei.

Doua cetatenii, cea federala si a cetatenilor subiectilor federatiei. Impartirea statului se face nu numai in unitati administrativ teritoriale ci si in parti politice, autonome, unitati, entitati statale.

14,15,16,17 Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Introducere in Teoria Generala a Dreptului – Statul simplu unitar, Statul compus sau unional, Statul federativ, Editura ALL, Bucuresti 1993, pag 101-133

De-a lungul istoriei sunt cunoscute diferite asociatii si uniuni de state:

Uniunea personala reprezinta o uniune a doua sau mai multe state, care pastrandu-si suveranitatea au un sef de stat comun.

Uniunea reala este o asociatie de state mult mai puternica decat cea personala. In cadrul ei exista mai multe organe comune decat seful statului.

Confederatia18 constituie o asociatie de state independente formata din considerente economice si politice atat de ordin intern cat si de ordin extern, care nu da nastere unui stat nou, ca subiect de drept international. Statele confederale urmaresc realizarea unor scopuri comune pentru solutionarea carora isi aleg un organism comun, unde sunt reprezentate toate statele membre.

Regimul politic include ansamblul metodelor si mijloacelor de conducere a societatii.

Democratia reprezinta forma de guvernare si regim politic in care puterea apartine poporului. De altfel democratia este definita si ca o guvernare a poporului, prin popor si pentru popor.

Regimul autocratic se caracterizeaza prin existenta atat a conditiilor juridice formale cat si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Poporul nu are nici o posibilitate sa determine sau sa influenteze politica interna si externa a statului.

17 Ioan Ceterchi, Ion Craiovan, Introducere in Teoria Generala a Dreptului –Confederatia- Editura ALL, Bucuresti 1993

CAPITOLUL III

STRUCTURA DE STAT IN FINLANDA

3.1 Sistemul administrativ

Conform Constitutiei adoptate la 17.07.1919, amendate in 1989 si ulterior ratificate, Finlanda este o republica prezidentiala. O noua Constitutie, adoptata la 04.06.1993, a intrat in vigoare la 01.03.2000.

Puterea legislativa 19 este exercitata de un presedinte si de un parlament unicameral, format din 200 de membrii, alesi prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani. Puterea executiva este exercitata de presedinte, care numeste un Consiliu de Stat (guvern) condus de un prim- ministru. Seful statului, Presedintele, este ales prin vot direct, pentru un mandat de 6 ani.

Populatie (aprox. 5.000.000)

Fig.1. Structura generala a administratiei publice finlandeze

19 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Editura Economica, 2003 , pag 256

Pornind de la faptul ca Finlanda este o republica constitutionala cu o forma de guvernare parlamentara, prezentam in continuare principalele caracteristici ale sistemului administrativ, divizat ca in toate tarile democratice pe cele trei tipuri de autoritati.

Faptul ca Finlanda este impartita in 12 Provincii, dintre care una este autonoma, respectiv, Insula Alaska, explica multe dintre trasaturile specifice sistemului administrativ existent20.

Finlanda are o Constitutie scrisa care reuneste cateva principii fundamentale referitoare la Regulamentul Constitutional si Regulamentul Parlamentar.

Dupa cum se stie, Finlanda si-a castigat independenta in 1917 dupa ce o perioada a functionat sub dominatia Rusiei si ca parte din Suedia.

Fara indoiala ca aceste schimbari importante in Finlanda au atras modificari in timp a sistemului administrativ.

Prezentam in continuare doar cateva aspecte relevante despre modul de exercitare a autoritatii in Finlanda de astazi.

3.2.1 Autoritatea juridica

Finlanda are un sistem juridic fundamentat pe legea civila. Prin urmare, toate legile, ordonantele si regulamentele care compun acest sistem explica prin continutul lor prevederile Constitutiei. De exemplu, autoritatea Presedintelui de a emite ordonante este prevazuta de Constitutie.

Toate propunerile de modificare a continutului cadrului legislativ sunt pregatite mai intai in comisiile sau grupurile de lucru formate din politicieni si/ sau experti.

Intre cele mai importante institutii din sistemul juridic21 finlandez sunt Avocatul poporului si Cancelarul pe Probleme Juridice.

20 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Bucuresti, Editura Economica, 2003 , pag 225

21 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Bucuresti, Editura Economica, 2003 , pag 227

Structura curtilor

Cele mai importante autoritati juridice in Finlanda sunt Curtea Suprema, care intervine in problemele specifice sistemului administrativ. Subordonate Curtii Supreme sunt Curtile Generale organizate la doua niveluri :curtile districtuale si curtile de apel la care se adauga si alta curti organizate la nivel local.

Exista doua tipuri de Curti districtuale22 la nivel local. In 27 din marile orase exista Curtea Orasului in care deciziile sunt fundamentate in cadrul unor sesiuni conduse de magistratul sef si alti doi judecatori. Cele mai multe dintre Curti(147) sunt Curti locale in care deciziile sunt fundamentate de un judecator de district si de un juriu format din 5-7 persoane care nu au o pregatire speciala dar care sunt numite de Consiliul Municipal.

Exista, de asemenea, sase curti de apel, fiecare fiind condusa de un Presedinte de Curte.

Curtea Suprema este formata dintr-un Presedinte si cativa consilieri locali(juristi). Exista aproximativ 3500 de cazuri dezbatute anual de Curtea Suprema cele mai multe dintre ele in plen, dar si in sesiuni speciale.

Curtea Suprema Administrativa colaboreaza la nivel local cu agentiile administrative si curtile administrative de sector.

Curtile trebuie sa desfasoare activitate23 permanenta si sunt independente fata de Guvern, aspect influentat si de faptul ca presedintii Curtilor Supreme si ai Curtilor de Apel sunt numiti de Presedintele republicii, in timp ce alte numiri sunt facute de reprezentanti din cadrul

sistemului juridic.

22 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Editura Economica,Bucuresti, 2003 , pag 227

23 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 228

3.2.2 Autoritatea legislativa

Parlamentul finlandez24 este unicameral si reuneste, inca din anul 1906, 200 de membrii alesi prin vot pentru o perioada de patru ani. La randul lor, aleg un Speaker si doi adjuncti ai acestuia.Parlamentul este divizat in comisii.

Proiectele sunt trimise Parlamentului de catre Guvern sau pot fi initiate de catre parlamentari.

In Finlanda, spre deosebire de alte tari, activitatea Parlamentului este controlata de Guvern si diferite institutii publice. La randul lor, parlamentarii pot trimite sesizari scrise membrilor Consilului de Stat si solicita interpelari ale acestora, insa, in astfel de cazuri, au nevoie de sustinerea a cel putin 20 de parlamentari.

Parlamentul finlandez se constituie ca parte in acordurile internationale care au implicatii legale si financiare, dar si in solutionarea celor mai importante probleme care tin de politica externa si de aparare.

In cadrul Parlamentului finlandez functioneaza 13 comisii speciale implicate direct in dezbateri pe probleme constitutionale, de legislatie, de politica externa si financiar-bancare. Alaturi de acestea, pot fi constituite Comisii Extraordinare pentru problemele in domrniul social, al educatiei si al apararii.

Fiecare comisie este, in mod normal, formata din 17 membrii, toti parlamentari. Parlamentul formuleaza 45 de propuneri de membrii iar apoi dintre acestia se aleg membrii comisiilor. In practica partidele colaboreaza si impart locurile intre ele potrivit principiului reprezentarii proportionale.

24 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 227

Una dintre cele mai importante este Comisia Financiara care are misiunea de a elabora bugetul de stat. La aceasta se adauga Comisia Constitutionala care are un rol special in a examina apoi constitutionalitatea legilor.

Comisia Reunita are 45 de membrii alesi in sedinta plenara si examineaza toate hotararile dupa prezentarea lor in Parlament.

Speaker-ul, adjunctii lui si Seful comisiilor parlamentare au sarcina de a planifica activitatea Parlamentului. Atat Speaker-ul, cat si comisiile, sunt asistati in realizarea propriilor sarcini de catre un Birou al Parlamentului format din aproximativ 400 persoane.

3.2.3 Autoritatea executiva

Potrivit Constitutiei, autoritatea executiva25 din Finlanda este divizata intre Presedintele Republicii si Guvern, format din Primul Ministru si ministrii care formeaza impreuna Consiliul de Stat.

Dupa alegerile parlamentare, Presedintele numeste candidatul lui la functia de Prim Ministru.Daca acest prim candidat nu are succes in formarea noului Guvern, Presedintele are dreptul sa numeasca un nou candidat. In prezent, Primul Ministru este seful partidului care a obtinut majoritatea in alegeri dar aceasta nu e regula.In cele mai multe situatii, Primul Ministru si ceilalti membrii ai Guvernului sunt nominalizati de Presedinte si isi incep mandatul pe o perioada de 4 ani.

Biroul Primului Ministru, sau cum ii se mai spune, Biroul Consilului de Stat, este, spre deosebire de al altor state, relativ mic, reunind in prezent aproximativ 170 de persoane.

25 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Editura Economica, 2003, Bucuresti, pag 258

Cea mai mare parte a activitatilor acestui birou sunt de natura administrativa pentru a mentine functionalitatea Guvernului, respectiv programarea sedintelor, traducerea unor materiale, prelucrarea acestora, pregatirea continutului deciziilor administrative etc.

Biroul Primului Ministru care functioneaza ca si un Minister, reuneste trei componente structurale, respectiv :

Departamentul General (activitati administrative, serviciul de traduceri si arhivari) ;

Compartimentul de Informare ;

Grupul de Planificare .

Ministerele

Sunt in numar de 18, conduse de ministri reprezentanti ai formatiunilor politice, reuniti intr-o coalitie de guvernamant.

Impreuna cu ministerele formeaza Consiliul de Stat, a carui misiune este aceea de a pregati continutul proiectelor de legi care urmeaza a fi inaintate Parlamentului in numele Presedintelui.

Anual, in cadrul Consiliului de stat se initiaza aproximativ 4000 de propuneri de acte administrative care vizeaza prin continutul lor diferitele domenii de activitate a Guvernului.

Activitatea ministerelor26 se desfasoara in sedinte saptamanale conduse de Primul Ministru, care au un caracter formal.Propunerile pentru decizii sunt elaborate de functionarii publici din cadrul ministerelor.

Este acceptata varianta care intruneste mai multe voturi, iar in cazurile de egalitate seful de Cabinet are votul decisiv.

26 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Editura Economica, Bucuresti, 2003 pag 227

Activitatea ministerelor este sustinuta de comisiile ministeriale implicate in principal in pregatirea tematicii pentru sedintele desfasurate in plen.

Principalele trei comisii ministeriale sunt :

Comisia de Finante ;

Comisia de Afaceri externe ;

Comisia de Politica Economica ;

Celelalte comisii se constituie ocazional, pentru solutionarea inor probleme curente in domenii specifice si se numesc comisii ad-hoc. Domeniile in care functioneaza sunt :cultural, educational, protectia mediului, taxe, etc.

Finlanda este tara in care functioeaza o institutie speciala cu o mare relevanta pentru procesul decizional in care este implicat executivul, in general si ministerele, in special.

Aceasta instiutie se numeste “Scoala de Seara ‘’. De fapt este vorba de un cadru informal si confidential in care se desfasoara intalnirile intre membrii Consiliului de Stat, ocazie cu care au loc dezbateri importante pe probleme de politica si unde se contureaza de cele mai multe ori variante de decizii care ulterior sunt analizate, avizate ce Consiliu si inaintate Parlamentului in numele presedintelui. La aceste intalniri pot fi prezenti experti in diverse domenii de interes.

Cele mai importante functii ale Guvernului Finlandei sunt exercitate de Ministerul Finantelor, Departamentul de Management Public, agentia Administrativa de dezvoltare, ministerul Public.

Departamentul de Economie Nationala din cadrul Ministerului de Finante ofera informatii economice de interes strategic pentru fundamentarea prognozelor si implementarea lor, atat pe plan intern, cat si extern si elaboreaza politica economica.

Departamentul de Management Public reuneste 35 de persoane cu sarcini in pregatirea propunerilor de perfectionare a managementului public si coordonarea activitatii in cadrul Consiliului de Stat. Exemple de initiative formulate de reprezentantii acestui departament sunt : furnizarea de consultanta si pregatirea resurselor umane care isi desfasoara activitatea in cadrul celorlalte agentii guvernamentale.

In structura acestei institutii functioneaza Centrul National de Pregatire a Personalului.

Ministerul public are un rol important in domeniul managementului, acest sector urmarind in principal imbunatatirea guvernarii la nivel regional si local(municipal)

In total, in Guvernul finlandez functioneaza 13 ministere cu autoritate limitata la domeniile respective.Fiecare minister este condus de unul sau mai multi ministrii. Functionarul cu cel mai inalt rang in minister este Secretarul general. De retinut ca doar Secretarul Biroului Primului Ministru este numit pe criterii politice, ceilalti sunt functionari publici permanenti.

Ministerele sunt divizate in departamente conduse de un sef de departament. In medie, existe intre 4-7 departamente in fiecare minister. Acestea se divizeaza de obicei in birouri sau servicii conduse de un sef de birou sau de serviciu. La ele se mai adauga observatorii speciali, consilierii ministeriali, secretarii ministeriali si alti functionari publici.

Cel mai redus ca numar este biroul Primului ministru care reuneste 170 de persoane, iar cel mai mare este ministerul Afacerilor Externe, cu peste 800 angajati in structura interna si in serviciile diplomatice externe.

27 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 229

3.2.4 Reprezentarea administratiei centrale la nivel local

Finlanda reuneste 12 Provincii28 administrate de Guvernele Provinciale

La nivel regional organizarea administrativa este asigurata de un Birou Administrativ, parte integranta a administratiei la acest nivel si are responsabilitatea de a implini sarcinile Guvernului la nivel regional, de a mentine legatura permanenta cu Guvernul, de a controla legalitatea activitatilor reprezentantilor municipalitatii si de a coordona politica la nivel local. Aceste birouri administrative sunt conduse de un Guvernator, care este un functionar public numit de Presedintele Republicii si functioneaza in subordinea Ministerului Public.

Biroul Administrativ este divizat in departamente si compartimente specializate in desfasurarea mai multor activitati : culturale, de invatamant, asistenta sociala, etc.

Organizarea administrativa la nivel regional este completata de subcomisii de specialitate care elibereaza propuneri sau supune analizei propunerile lansate de alte agentii.

In acest sens sunt organizate la nivel regional mai multe institutii dintre care amintim :

Consiliul de Politica Regionala ;

Consiliul pentru Protectia Mediului ;

Consiliul pentru Problemele Tinerilor ;

Consiliul de Coordanare al Birourilor Administrative si a altor Autoritati Regionale ;

28 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 231

Guvernul local

In Finlanda nu exista o administrare guvernamentala exercitata direct la nivel regional, dar se pot constitui, ca urmare a relatiilor de cooperare puternice, Federatii Municipale. Astfel, s-au format federatii de dimensiuni mai mari in special in domeniul sanatatii si al educatiei.

In Finlanda exista mai mult de 400 astfel de federatii municipale.

Principiile pe care se structureaza organizarea administratiei la acest nivel sunt inscrise in cadrul legislativ pentru administratia municipala si in legile speciale. La acest nivel federatiile municipale au putere executiva.

Islanda este o regiune autonoma care are propria sa structura guvernamentala. Populatia insulei alege 30 de membrii in Parlamentul Provinciei care exercita autoritatea legislativa in toate problemele, mai putin de legislatie nationala.

Autoritatea executiva este autonoma, exercitata de un guvern al Provinciei format din sase membrii si condus de un Consilier Provincial. De asemenea, la acest nivel este reprezentat si Guvernul Central, in persoana unui Guvernator.

Municipalitatile

Exista aproximativ 460 de municipalitai in Finlanda. Ele sunt divizate in doua categorii :

– comunele, care formeaza majoritatea;

orasele, aproximativ un sfert din total.

Constitutia prevede autoguvernarea pentru municipalitati si garanteaza acestora un grad ridicat de independenta.

Municipalitatile colecteaza taxa si primesc un larg suport financiar de la bugetul de stat pentru a intretine aparatul de stat si a aplica propriile initiative.

Principala responsabilitate a municipalitatilor este furnizarea serviciilor publice catre cetateni in special in domeniile :sanatatii, educatiei si asistentei sociale.

La acest nivel functioneaza Consiliul Municipal sau Guvernul Municipal format din17-85 membrii alesi prin vot direct (functie de numarul locuitorilor) la fiecare 4 ani de catre populatia municipiului. Ei formeaza autoritatea cu cele mai mari competente decizionale.

3.2.5 Regiuni administrative

Finlanda este formată din 6 regiuni administrative29 Lääni (sing.), lääniä (partitiv sing.), läänit (plural definit). Autoritatea regiunii administrative este o parte din puterea executivă centrală. Acesta este un sistem care nu s-a prea schimbat din 1634. În anul 1997 regiunile administrative au fost reorganizate și din 12 regiuni au rămas doar 6.

Acestea sunt următoarele (în română, finlandeză, suedeză și capitala regiunii administrative în finlandeză și suedeză):

Finlanda de Sud, Etelä-Suomen lääni, Södra Finlands län. Hämeenlinna / Tavastehus

Finlanda de Vest, Länsi-Suomen lääni, Västra Finlands län. Turku / Åbo

Finlanda de Est, Itä-Suomen lääni, Östra Finlands län. Mikkeli / S:t Michel

Oulu, Oulun lääni, Uleåborgs län. Oulu / Uleåborg

Laponia, Lapin lääni, Lapplands län. Rovaniemi

Åland, Ahvenanmaan lääni, Ålands län. Maarianhamina / Marienhamn

29 http://ro.wikipendia.org/w/Regiunile_administrative_ale_Finlandei

Insulele Åland sau Ahvenanmaa se bucură de un grad mare de autonomie. Singura limbă oficială este limba suedeză.

Potrivit acordurilor internaționale și legilor finlandeze, guvernul din Åland îmbină legislația locală cu legislația generală a Finlandei. În afara bugetului local Insulele Åland se mai bucură și de o parte din bugetul Finlandei care o reprezintă în relațiile internaționale. Insulele sunt complet demilitarizate și nu fac parte din Uniunea Europeană chiar dacă moneda Insulelor este euro.

In capitala regiunii administrative funcționeză Administratia regională Lääninhallitus/Länsstyrelse condusă de un Prefect Maaherra/ Landshövding.

În afara celor 6 regiuni administrative Finlanda se mai împarte, în funcție de situații, în 5 suuralue echivalentele provinciilor, în 21 de maakunta care sunt echivalentele regiunilor geografice. Mai este împărțită în 15 circi electorale vaalipiiri, 15 zone de gravitație a forței de muncă työvoima- ja elinkeinokeskus care sunt de fapt provinciile istorice finlandeze și care nu se suprapun circumscripțiilor electorale, 213 centre de gravitație economică și culturală seutukunta și, în sfârșit, în 992 de localități sau comune kunta. Comuna kunta, are ca subdiviziune satul kylä.

Finlanda, țara pădurilor și a lacurilor, este împărțită în numeroase ocoale silvice și de vânătoare metsäpiiri. Brigadier al ocolului silvic este metsänhoitaja sau metsänvartija și riistanhoitaja, responsabil-îngrijitor al vânatului.

Din punct de vedere militar, actualele 12 regiuni militare sotilaslääni (7 sept. 2004) se vor reduce, în curând, prin restructurare, la doar 7.

Biserica evanghelico-luterană are împărțire administrativă proprie: 9 hiippakunta, eparhie sau dieceză și 576 de seurakunta parohie. O unitate administrativă mai veche era rovastikunta, protopopiat.

Tot învechite sunt și următoarele unități administrative: vapaaherrakunta, comitat și tuomiokunta, district jurdic devenit astăzi kihlakunta, district jurisdicțional sau al stării civile.

3.2.6 Avocatul Poporului

Exista doua institutii importante care au atributia de a urmari mutatiile care au loc in cadrul legislativ in Finlanda.

Acestea sunt : Avocatul Poporului (atasat pe langa Parlament) si Cancelarul pe Probleme Juridice.

Avocatul poporului30 este numit de Parlament pe o perioada de 4 ani. El este asistat de un adjunct si un grup de aproximativ 30 de persoane. Sarcina principala a Avocatului Poporului este sa examineze si sa controleze legalitatea sistemului administrativ si justetea deciziilor curtilor. Cetatenii pot formula propuneri sau pot sesiza aceasta institutie de a incepe investigatii speciale intr-o problema constata.

Cancelarul pe Probleme juridice, cum este cunoscut, Procurorul general raspunde atat pentru exercitarea controlului legislativ, in general, cat si asupra birourilor, ministerelor si Consiliului de Stat. El participa la sedintele Consiliului de Stat si se implica ori de cate ori este necesar in definitivarea sau modificarea cadrului legislativ existent avand drept de avizare a acestuia.

In plus, in Finlanda exista si alti avocati al poporului care desfasoara activitate in diverse sectoare administrative : Avocatul Poporului pentru Securitatea Datelor, Avocatul Poporului pentru Consumatori, Avocatul Poporului pentru Egalitate, Avocatul Poporului pentru Pacienti, Avocatul Poporului pentru Copii.

30 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Finlanda, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 232

3.2.7 Partidele reprezentative in Finlanda sunt :

Partidul de Centru ;

Partidul Social Democrat Finlandez ;

Partidul National de Coalitie ;

Alianta de Stanga ;

Partidul popular Suedez ;

Verzii ;

Uniunea Crestina Finlandeza ;

3.2 Tabloul structurii de stat in Finlanda1

Biserica oficiala este Biserica Luterana Evanghelica, de care apartin 95% dintre locuitori. Majoritatea finlandezilor nu se duc la biserica in mod regulat, dar bisericile din toata tara sunt pline la sarbatori religioase

1 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda

3.3 Finlanda – Presedinte Uniunii Europene

La 1 iulie anul acesta presedintia Uniunii Europene va trece din mainile Austriei in mainile Finlandei, pana la 1 ianuarie 2007, cand va veni randul Germaniei. .
Potrivit agendei de lucru preliminare, stabilite de Parlamentul finlandez, noua conducere a UE se va axa pe continuarea procesului de ratificare al Constitutiei, pe problemele legate de transparenta, pe globalizare si schimbarile climatice. .
In ciuda respingerii de catre Franta si Olanda, Helsinki insista ca procesul de ratificare a Constitutiei UE sa continue pe timpul mandatului sau, informeaza EUObserver. '' Finlanda considera ca increderea publica in Uniunea Europeana poate fi imbunatatita daca se ajunge la implinirea unor obiective in spatiul comunitar, obiective care nu ar putea fi atinse separat de catre statele membre'', a declarat un oficial UE. .
In plus, o atentie speciala va fi acordata si procesului de extindere al UE, fiind monitorizate eforturile Croatiei si Turciei.

CAPITOLUL IV

POLITICI GUVERNAMENTALE FINLANDEZE

4.1 Principalele trăsături ale sistemului politic finlandez

Persoanele ce joacă un rol important in sistemul politic1 finlandez sunt :

Primul ministru are un rol foarte important în coordonarea procesului politic atât cu numele cât și practic.

Exista o cooperare strânsă între Cabinetul Primului Ministru și Ministerul Finanțelor

Rolul ministerelor în formularea politicii și inițierea de reforme:

– capacitate de analiză politică

– expertiză atentă în vederea luării de decizii, organizate astfel încât să implice părțile interesate

– grad înalt de putere executivă acordată ministerelor, cu referire la atribuții legislative

• Ministerele se ocupă mai ales cu definirea politicii, implementarea fiind realizată prin agenții.

•Separare totală între politică și administrație:

• Miniștri, consilieri politici și secretari de stat ai ministerelor stau la baza capacității politice.

• Funcționarii publici constituie capacitatea ”tehnică” de operare și analiză politică.

1http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_Structura _de Stat

Persoanele ce joacă un rol important:

• Cele mai importante acorduri politice sunt făcute de către șefii partidelor de guvernământ în cadrul întrunirilor săptămânale

• Cabinetele comitetelor (4) se ocupă săptămânal, la ordinea zilei, cu propuneri de organizare, aprecierea și luarea unei poziții ferme față de expertiza specializată de către funcționarii publici

• Programele de politică orizontală guvernamentală (4) o nouă metodă de a mări eficiența muncii guvernamentale de pregătire până la data limită.

Cele mai importante documente:

• Programul guvernamental ca punct de referință în definirea

politicii : cel mai important document coordonator (4 ani).

Programul guvernamental se bazează pe prevederi fondate ( pe termen mediu și lung): economice (Ministerul Finanțelor) și sociale; coordonarea și răspândirea informațiilor cu privire la prevederile făcute prin Cabinetul Primului Ministru.

• Documentul Strategic Guvernamental (DSG) anual: evaluarea eficacității politicilor guvernamentale și formularea celor viitoare.

• Startegiile ministeriale proprii în baza programului guvernamenntal.

• Planurile operaționale și financiare ale ministerelor pe o durată de 4 ani, din care primul corespunde următorului buget anual.

• Decizia guvernamentală anuală privind limitele cheltuielilor pe următorii 4 ani : declarații asupra politicii în conformitate cu DSG(Documentul Strategic Guvernamental).

Munca de pregătire:

• Munca de pregătire realizată de către grupuri de lucru inter-ministeriale formate din funcționari publici;

• Folosirea expertizei externe (consilieri, academicieni, instituții de cercetare etc.)

•Strângerea cu regularitate a comentariilor făcute de alte ministere și grupuri interesate asupra deciziilor în fază de proiect

•Pregătirea tradițională prin discuții deschise: inițiative politice majore discutate îndelung de către conducere și mass media

În marile reforme decizia de politică guvernamentală (program, principiu aflat la baza deciziei etc.) precede procesul de proiectare a legii: legile sunt văzute ca instrumente formale ce reflectă alegerea făcută

•Mijloacele informaționale moderne cresc nivelul de transparență al muncii de pregătire.

4.2 Organizarea Admininistrației Publice

Institutiile administratilei publice in Finlanda2 sunt reprezentate de:

-Parlament ;

-Guvern ;

-Președintele republicii;

-Instanțe de judecată ;

-Administrația de stat ;

-Administrație locală;

-Judecătorii;

-Curți de apel;

-Administrația centrală;

-Municipalități;

-Curtea supremă;

-Ministere;

2 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_ Institutiile_administratiei_publice

-Curți administrative;

-Agenții guvernamentale și Curtea Supremă Administrativă publice;

-Curți extraordinare;

-Activități privind probleme de stat;

-Administrație regională;

-Instituții de stat din provincie;

-Centre de angajare și dezvoltare economică;

-Centre regionale de protecție a mediului;

-Alte organe publice;

-Inspectorate de siguranță și sănătate;

-Provincia autonomă a insulelor;

-Centre de autorizație în probleme de mediu;

– Regiunea autonoma Åland;

-Birouri regionale de taxe;

-Banca Finlandei ;

-Administrație locală ;

-Institutul de Asigurări Sociale ;

-Districte locale de stat, Birouri de angajare ;

-Administrație publică indirectă;

-Birouri locale de taxe, Birouri locale de vamă, Cabinete de consultanță juridică;

4.3 Forumuri de politică guvernamentală

• Comitete guvernamentale

• Grupuri misteriale

• Consilieri politici ai miniștrilor

• Președinții partidelor guvernamentale

• Secretari de stat

• Secretariatele permanente ale ministerelor

• Programe politice orizontale

Modelul finlandez de politică și coordonare

Modelul finlandez de politică3 și coordonare este reprezentat de :

Sesiunea plenară guvernamentală

• Luarea deciziilor constituie responsabilitatea colectivă a tuturor membrilor guvernului participanți la ședință precum și a raportorului de la fața locului.

Numărul de decizii luate la aceste sesiuni s-a diminuat dramatic din 1990 (în prezent 2000 /an). Luarea deciziilor a devenit mai mult o formalitate grație muncii de pregătire atât la nivelul politicii cât și a expertizei.

Comitete guvernamentale și grupuri ministeriale cu activitate saptamanala. Acestea sunt:

-Comitetul Guvernamental de Politică Externă și Securitate

-Comitetul Guvernamental de Politică Economică

-Comitetul Guvernamental de Finanțe

-Comitetul Guvernamental pe problemele Uniunii Europene

– Alte comitete dacă este necesar

– Alte grupuri ministeriale: noi inițiative și proiectarea de reforme

3 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda- Modelul_finlandez

4.5 Rolul Cabinetului Primului Ministru (CPM)

Cabinetul Primului Ministru4 (250 angajati) constituie îmbinarea consilierii politice și administrative a PM, constand in consilierea politică și analiza specializată a experților, activitati ce sunt initial separate, iar ulterior combinate în vederea cooperării.

Sarcinile Cabinetului Primului Ministru sunt:

• Activități determinate de implementarea Programului Guvernamental;

• Coordonarea programelor ședințelor guvernamentale;

• Coordonarea problemelor legate de Uniunea Europeană;

• Relația cu Parlamentul;

• Cooperarea cu MOF;

4 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda- Modelul_finlandez

CAPITOLUL V

EVALUAREA IMPACTULUI BUGETAR ÎN POLITICILE PUBLICE IN FINLANDA

5.1. Cadrul politicii fiscale

Funcția de bază a politicilor fiscale este de a susține dezvoltarea economică stabilă prin:

•Stabilirea veniturilor și costurilor publice precum și a raportului dintre acestea.

•Alocarea de resurse publice (și venituri) și creșterea eficienței alocative (eficiență și productivitate).

Instrumentele principale în obținerea eficienței le reprezintă procesul bugetar și îndrumarea performanței în acest sens. Impacturile bugetare sunt evaluate în urma unor decizii pe termen lung, mediu, anuale și săptămânale.

5.2. Procesul de stabilire a bugetului

Structura principală a procesului1 de stabilire a bugetului este ciclica si consta in:

•Direcții pentru pregătirea planurilor și bugetelor financiare (octombrie 2005) ;

•Planuri operaționale și financiare pentru 2007-2010 ale ministerelor (decembrie 2005) ;

•Limite pentru cheltuieli pentru 2007-2010 (martie 2006) ;

•Propuneri de buget pentru 2007 ale ministerelor(mai 2006) ;

•Propunerea de buget a Guvernului pentru 2007(septembrie 2006) ;

•Bugetul de stat 2007 (decembrie 2006) ;

http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_Politici fiscale

Planurile operaționale2 și financiare ale ministerelor3 stabilesc target-uri politice pe termen mediu pentru ramurile administrative și propun limite de cheltuieli ministeriale. Limitele de cheltuieli (cadru de buget) determină strategia financiară pe termen mediu a guvernului și creionează (de jos în sus) pregătirea propunerii anuale de buget; cadrele generale sunt obligatorii, și sunt hotărâte în cadrul Programului Guvernamental.

Propunerile de buget4 specifică strategia financiară anuală și definesc target-urile de eficiență pentru politicile și funcțiile publice și stabilesc cadrele pentru acestea. Bugete suplimentare5 sunt acordate aproximativ de două ori pe an, acestea reprezentând un mecanism important de gestionare a cheltuielilor neașteptate (aflate în cadrul de buget) .Guvernul își poate crește propunerea de buget.

5. 3. Personaje principale6 în procesul de stabilire a bugetului

Guvernul poarta discuții colegiale pe marginea limitelor de cheltuieli și

a bugetului anual; în cadrul acestor sesiuni se decide strategia financiară și se creionează noi inițiative iar temele controversate sunt rezolvate de către miniștri.

Ministerul de Finanțe (MOF) este un personaj important deoarece conduce bilateralele, (uneori majoritatea creșterilor de buget ale ministerelor sunt respinse în negocieri bilaterale), schițează Propunerea de Buget și Limitele de Cheltuieli si de asemenea schițează agenda pentru Guvern.

Primul Ministru conduce sesiunile de buget ale Guvernului, conlucrează strâns cu MOF. Biroul Primului Ministru nu are un rol important în procesul de stabilire a bugetului.

2,3,4,5,6 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_Politici fiscale

Parlamentul aprobă bugetul. Membrii Parlamentului au dreptul de a face moțiuni de buget. De asemenea Parlamentul poate aduce modificări propunerii de buget (practic, modificările sunt minore) .

Controlorul Financiar Guvernamental este un personaj nou și important în inspectarea managementului financiar și în evaluarea proceselor, productivității și a adecvării .

Alte personaje: Comitetul cabinetului de Politică Economică, Comitetul cabinetului de Finanțe, Biroul de Buget în cadrul MOF, Ministere, Controlor Financiar Guvernamental.

5.4. Procedura de evaluare a impactului

Scopul procedurii7 de evaluarea a impactului este de a asigura eficiența politicilor publice și productivitatea activităților publice prin stabilirea target-urilor pentru politicile și funcțiile publice, stabilirea utilizărilor acestora, urmărirea rezultatelor și a conturilor.

Baza utilizărilor majore sunt costurile reale, schimbările în costuri și volume, cheltuielile anterioare, utilizările discreționare si legislația.

•Resurse suficiente + rezultate favorabile = alocare eficientă

În procesul de stabilire a bugetului, utilizările corecte cantitativ sunt asigurate de către oficialii bugetari ai Oficiului Bugetar și de către ministere.

Evaluarea impacturilor bugetare și eficiența operațiunilor se realizează atât ex ante (legislație) cât și ex post.

Ministerele au obligația de a evalua impacturile economice ale legislației ex ante, iar Biroul de Buget (Comitetul Cabinetului Financiar) verifică propunerile legislative din punctul de vedere al impactului economic și bugetar.

7 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_Politici fiscale

În evaluarea ex post, problema se pune dacă politicile curente pot fi considerate suficiente în relație cu dezvoltarea prezentă și viitoare a societății.

În procesul de stabilire a bugetului, problemele de adecvare și eficiență a costurilor sunt de importanță extremă (și foarte greu de evaluat).

Reevaluarea Guvernamentală anuală a activității reprezintă o unealtă de maximă importanță în monitorizarea și evaluarea finanțelor și a operațiunilor statului.

5.5 Rezultatele procesului de stabilire a bugetului și evaluarea impactului

În Finlanda, instituțille bugetare8 de bază au rezultate bune: creștere stabilă si finațe publice echilibrate, dar totuși a rezultat îmbătrânirea serviciilor publice locale.

Problema fundamentală este echilibrul între centralizarea și descentralizarea puterilor și funcțiilor.

Politica bugetară este centralizată (Ministerul de Finante stabileste limitele de cheltuieli si Primul Ministru de coordonarea lor).

De evaluarea impactului bugetar centralizat/coordonat se ocupa Biroul de Buget si ministerele. Suportul centralizat pentru management financiar este oferit de Controlorul Financiar Guvernamental si de Biroul de Buget.

Îndrumarea centralizată/decentralizată a performanței este realizata de Guvern, Ministerul de Finante si alte ministere.

Planificarea, managementul, operațiuni descentralizate si implementarea Bugetului revine in sarcina ministerelor si agențiilor.

Dezvoltarea ulterioară este necesară în priorizarea, coordonarea și analiza politicilor, care consta in :

Procesul și ierarhia scopurilor adecvate, structura bugetului.

– Conducerea eficienta a sectorului public local.

Dezvoltarea ulterioară a analizei adecvării/neadecvării costurilor pe teremen lung se refera la comunicarea rezultatelor analizei politicii către creatorii politicilor si utilizarea mai eficientă a produsului intern brut.

8 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_Politici fiscale

CAPITOLUL VI

6.1 Istoria relatiilor fino-scandinave

Din punct de vedere geografic1, Finlanda aparține Fenno-scandiei, încă din trecutul îndepărtat ea stabilind relații ferme cu sfera culturală și politică a țărilor nordice. Cele aproape șapte secole de uniune politică cu Suedia au acționat în acest sens. În întreaga ei perioadă de independență, Finlanda va fi conectată foarte strâns economic, politic și cultural la statele nordice.

Deși relațiile dintre aceste state au fost oarecum reci și distante, în primii ani de după obținerea independenței finlandeze, statele nordice au fost oarecum reticente față de modul în care acest nou stat își asigurase independența și față de politica internă a lui Svinhufd în perioada anilor 1918-1925. După această dată relațiile fino-scandinavice vor îmbrăca tot mai mult forma unei colaborări pentru prezervarea status-quo-ului de neutralitate a zonei scandinavice, ce pot fi caracterizate prin relația specială a Finlandei cu Suedia și prin aderarea acesteia la politica de neutralitate a Blocului Nordic.

La începutul anului 1939, însă, această colaborare își va dovedi incapacitatea de a oferi o garanție de securitate durabilă pentru Finlanda.

Relațiile fino – suedeze

Politica finlandeză față de Suedia a ocupat un loc special în politica de securitate finlandeză, bazată pe tradiția istorică comună a celor două popoare. Totuși a fost necesar scurgerea unor ani pentru a se produce o normalizare a relațiilor între aceste doă state. Suedia, cu îndelungata sa tradiție de neutralitate, era reticentă la modul în care Finlanda înțelegea să-și asigure securitatea.

1 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_Politici_externe

Principalul obiectiv al politicii externe suedeze a fost cel de întărire a propriei sale securități, care nu se putea confunda cu cea a Finlandei, atitudine care a stat la baza indisponibilității de a fi implicată în afacerile baltice ce priveau Rusia și în care Finlanda a căutat să o antreneze.

Problema insulelor Aland2 va adânci această discrepanță. Această problemă fusese ridicată încă din 1918 și a rămas o problemă majoră până în anul 1921, fiind adusă în colimator de o încercare de a uni aceste insule cu Suedia și de determinarea Finlandei de a le păstra. Aceste insule au o importanță strategică majoră pentru cele doă state, ele fiind situate la gura golfului Bothnia, a cărui intrare o controla. Importanța ei strategică devenise, încă din 1850, din timpul războiului Crimeii, un obiect de interes pentru puterile europene. În 1856, se încheia un tratat internațional de demilitarizare a acestei zone, fapt ce cădea în sarcina Rusiei. Aceste insule au rămas sub dominație țaristă până în 1917, când vor fi ocupate succesiv de finlandezi și suedezi.

Astfel, insulele Aland au reprezentat o problemă internațională majoră în nordul Europei, cu mult înainte de a deveni o cauză de rivalitate între

Finlanda și Suedia. În 1918, ea nu va implica doar problema demilitarizării, ci și aplicarea principiului autodeterminării națiunilor, pentru populația acestui

arhipelag, avându-se în vedere unirea lor cu Suedia, de vreme ce majoritatea populației era vorbitoare de limbă suedeză.

După declarația de independnță a Finlandei, locuitorii insulelor Aland vor profita de oportunitatea creată pentru a-și determina destinul printr-un plebiscit susținut de Suedia, care cerea unirea cu aceasta cu o majoritate de 95%.

2 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_Politici_externe

Pentru Suedia, chestiunea insulelor Aland era de primă importanță, ea considerând dintotdeauna un pericol permanent posibilitatea de fortificare a acestora sub suveranitatea unei puteri străine, deoarece o eventuală agresiune drijată din arhipelagul Aland asupra Suediei ar fi amenințat zonele vitale ale acesteia.

La 20 februarie 19183, Suedia a făcut apel la arbitrajul marilor puteri învingătoare în război, ce afișau un real interes pentru această problemă, în timp ce trupele suedeze ocupau aceste insule. Pentru finlandezi, aplicarea principiului autodeterminării la un grup de 22 000 de oameni era percepută ca fiind o idee distructivă a intereselor fundamentale ale statului și națiunii finlandeze, iar politica suedeză ca un act de violare a suveranității teritoriale finlandeze. Cazul va fi adus în fața Societății Națiunilor în toamna lui 1919, ceea ce a declanșat o amplă analiză a situației, din punct de vedere lingvistic, religios și politic.

La 24 iunie 1921, o rezoluție a Consiliului Societății Națiunilor a recunoscut suveranitatea Finlandei asupra arhipelagului Aland, dar condiționată de demilitarizarea acestuia. Decizia sa a fost acceptată fără rezerve de cele două părți și va fi aplicată prin realizarea unei înțelegeri în

acest sens, semnată la Geneva la 20 octombrie 1921, ce garanta demilitarizarea și neutralitatea insulelor. Convenția a fost semnată de statele baltice și țările nordice, cu excepția Norvegiei și de marile puteri, cu excepția Rusiei.

3 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_Politici_externe

6.1.2. Finlanda și Blocul Nordic

Solidaritatea Finlandei față de vecinii nordici în toate problemele de politică externă fusese proclamată încă din perioada guvernării lui Svinhufd, dar a fost primită cu neîncredere de către aceste state. Până la debutul politicii de agresiune a Germaniei naziste asupra Europei, neutralitatea Finlandei a fost percepută în totalitate ca un capitol neglijabil în afacerile externe ale națiunilor europene, inclusiv ale celor nordice.

Pe de altă parte, țările nordice nu au agreat o eventuală colaborare militară cu Finlanda, în anii ’20, și datorită faptului că interesele lor erau diferite, fiecare percepând o altă amenințare externă.

La acea vreme, despre statele nordice4 se declara că Norvegia nu se temea de nimeni, Danemarca se temea de Germania, Finlanda se temea de Rusia, iar Suedia era incapabilă să decidă care era principala amenințare externă pentru securitatea sa.

Guvernul finlandez nu dorea substituirea protecției germane cu cea sovietică, sperând să fie capabil să convingă cele două state de capacitatea sa de a-și menține securitatea și neutralitatea sa.

Din această perspectivă poate fi explicată politica sa de apropiere față de țările scandinavice, mai ales începând cu 1930, ca reacție față de politica sovietică de creare a unui sistem de securitate estic, dar și din rațiuni economice.

Aceste necesități vor îmbrăca soluția neutralității ca mod de a servi interesele republicii finlandeze, o politică de altfel excelentă, care nu deranja și nu amenința securitatea nici unei națiuni.

4 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_Politici_externe

În 1931-1932, se reluau eforturile de apropiere diplomatică, după o întrerupere de 10 ani. Pentru Finlanda era natural să se alieze cu țările scandinavice, ținând cont de tradiția de neutralitate a acestora, dar și datorită afinităților existente între acest stat și statele scandinavice, mai mult decât cu regimurilor autonome ale statelor baltice.

Primele relații stabilite vor avea un caracter economic și comercial, lupta împotriva crizei economice unind aceste țări pentru găsirea de soluții. Astfel, în acest scop, în decembrie 1930, se semna Convenția de la Oslo de către Norvegia, Suedia, Danemarca, Belgia și Luxemburg, prin care acestea se obligau să aplice “principii care să susțină activitatea Societății Națiunilor în plan economic, declarându-se astfel pentru relații economice mai flexibile între națiuni.

Finlanda a aderat la această Convenție anul următor, extinzându-se astfel aria prin care grupul a încercat să dirijeze politica economică mondială prin anularea restricțiilor din comerț.

În domeniul politic, la semnarea pactului de neagresiune fino-sovietic, din 1932, statele nordice considerau că oferta sovietică de garanție a frontierelor sau de neagresiune atingea independența lor deplină. Aceasta a reprezentat, de altfel, și motivația refuzului față de ofertele de semnare a unui tratat asemănător cu cel fino-sovietic, de către guvernele Norvegiei și Suediei.

La 5 decembrie 1935, M. Kivimaki, președintele Consiliului de Miniștri finlandez, prezenta poziția oficială a Finlandei, în legătură aderarea la principiul de neutralitate și la Blocul Nordic.

Relatiile fino-scandinavice contemporane

6.2.1 Asociatia Economica A Liberului Schimb (AELS)

De la înființarea AELS în 1960, Comunitatea Europeană a fost cel mai important partener comercial al acesteia. În 1972, țările AELS au semnat, cu titlu individual, acorduri de liber schimb cu CEE cu scopul de a elimina taxelele vamale la importul produselor industriale. Acest scop a fost atins, in linii generale, în 1977.

La mijlocul anilor ‘80, Comisia Europeană și-a lansat ambițiosul proiect al unei piețe interne complet integrată. Planul a fost stabilit prin Actul Unic European, semnat în 1986. În 1984, statele AELS și CE au adoptat o declarație privind înființarea comuna a unui Spațiu Economic European (SEE), care enumera posibilele căi de cooperare, în special în domeniul comerțului cu mărfuri.

Statele AELS au inteles determinarea politică a UE de a finaliza crearea pieței interne pana la 1 ianuarie 1993 și au decis să continue dezvoltarea relațiilor CE-AELS în paralel cu evolutiile interne ale UE.

Între 1984 și 1989 s-a realizat eliminarea barierelor din calea comerțului, caz cu caz. Totuși, a devenit dificil pentru statele AELS și pentru CE să coopereze în conditiile în care unele domenii erau alese pentru cooperare, iar altele nu. Ca urmare, în 1989 Jacques Delors, Președintele Comisiei Europene, a propus o nouă formă de parteneriat, mai structurată, care avea să devină Acordul SEE. Statele AELS din acea vreme (Austria, Finlanda, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Suedia și Elveția) au salutat idea și negocierile oficiale au început în iunie 1990.

Acordul privind Spatiul Economic European a fost semnat la 2 mai 1992 la Oporto și a intrat în vigoare la 1 Ianuarie 1994.

2 http://ro.wikipendia.org/w/Finlanda_AELS

Elveția a votat în decembrie 1992 împotriva statutului de membru al SEE și ulterior și-a menținut și dezvoltat relațiile cu UE pe bază de acorduri bilaterale.

De la 1 ianuarie 1995, Austria, Finlanda și Suedia au participat la SEE ca state membre ale UE. Liechtenstein a devenit participant cu drepturi depline în SEE la 1 Mai 1995.

Negocierile pentru extinderea SEE au avut loc in perioada ianuarie-iulie 2003. Incepând cu 1 Mai 2004 Uniunea Europeană și SEE au fost extinse cu zece noi membri.

6.2.2 Acordul Schengen

La 14 iunie 1985, Republica Federala Germania, Franta, Belgia, Luxemburg si Olanda au semnat Acordul Schengen (Schengen fiind o localitate din Luxemburg) cu privire la abolirea treptata a controlului vamal comun acestor tari.

La 19 iunie 1990 a fost semnata Conventia cu privire la Implementarea Acordului Schengen. Punctele cheie ale acordului vizeaza masurile de creare, in urma abolirii controlului vamal comun, a unui spatiu comun de securitate si justitie.

Conventia cu privire la Implementarea Acordului Schengen a intrat in vigoare la 1 septembrie 1993, dar prevederile lui nu puteau avea un efect practic totusi, pana cand conditiile tehnice si legale (precum datele bancare si

datele relevante privind protectia autoritatilor) nu erau indeplinite.

Astfel, Conventia a inceput sa aiba efect practic la 26 martie 1995 atat pentru partile originare ale Acordului Schengen, cat si pentru Spania si Portugalia.

Din 1995, Italia, Grecia, Austria, Danemarca, Finlanda si Suedia au aderat la Conventie, care a intrat in vigoare pentru cele trei tari nordice abia la 25 martie 2001.

Odata ce controlul vamal este complet abolit, detinatorul vizei comune este indreptatit sa stea in cele 15 state mai sus mentionate care aplica Conventia cu privire la Implementarea Acordului Schengen pentru maximum 90 zile intr-o perioada de sase luni, in timpul in care e valabila viza.

CAPITOLUL VII

STUDIU COMPARATIV AL STRUCTURII DE STAT A TARILOR SCANDINAVE

7.1 Forma de guvernamant

7.1.1 Danemarca

Conform Constitutiei adoptate in 1849 si revizuita in 1953, Danemarca este monarhie constitutionala1. Puterea legislativa este exercitata de monarhul ereditar si un Parlament unicameral, format din 179 membrii, alesi prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani.

Puterea executiva este exercitata indirect de monarh, printr-un Cabinet condus de Primul Ministru. Cabinetul este raspunzator in fata Parlamentului.

Potrivit Constitutiei din 1953, exista separarea autoritatii executive, legislative si juridice fiind exercitate de ministere, Parlament (Folketing) si Curtile de justitie.

In Constitutie se prevede ca:

Parlamentul poate forta demisia unui ministru, dar, pe de alta parte, primul ministru poate sa dizolve Parlamentul;

Ministrii aplica legislatia Parlamentului pe baza unei interpretari proprii, insa Parlamentul are diferite modalitati de a controla ministrele;

Curtile sunt imputernicite ca in baza unui cadru legislativ existent, sa decida in orice probleme care tin de modul de exercitare a autoritatii executive.

Judecatorii sunt numiti de Ministrul Justitiei si nu pot fi demisi decat la curtea de judecata.

1 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Danemarca, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 209

7.1.2 Suedia

Suedia este o monarhie constitutionala cu o forma parlamentara de guvernare. Constitutia suedeza adoptata in anul 1978 se bazeaza pe trei legi fundamentale:

Legea referitoare la modalitatile de guvernare elaborate in 1974;

Legea pentru succesiune, datand din anul 1810;

Legea libertatii presei, elaborata in 1949.

Principiile care stau la baza acestei ultime legi se refera la toate mijloacele mass-media moderne.

In 1991, a fost introdusa a patra lege fundamentala, aceea referitoare la libertatea de exprimare.

Noua Constitutie suedeza se bazeaza pe principiile suveranitatii nationale, democratiei reprezentative si parlamentare.

Parlamentul este ales de populatie si ocupa cea mai importanta pozitie in aripa guvernamentala. Acesta isi exercita autoritatea bazandu-se pe principii democratice prin intermediul Cabinetului .

In 1976 si 1979, Parlamentul a abrogat legi care au fost amendate de Constitutie. Obiectivul acestor amendari a fost sa intareasca protectia drepturilor omului si libertatilor cetatenesti precizate de Constitutie .

In Constitutie sunt mentionate doua modalitati de exercitare directa a democratiei.

In Suedia, Parlamentul poate propune o lege si pentru aceasta se organizeaza un referendum consultativ. Asa cum se cunoaste, a avul loc doar 4 referendumuri consultative, ultimul fiind in 1980 si a avut ca subiect problematica nucleara.

2 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Suedia, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 340

In 1979 Constitutia a fost completa cu o noua forma de referendum hotarator. Daca intr-o anumita perioda o treime din membrii Parlamentului solicita desfasurarea unui referendum au loc simultan si alegerile generale. Cum se stie, pana acum nu a avut loc un asemenea referendum hotarator.

Seful statului

In Suedia Seful Statului este Regele, neimplicat in politica si fara drept de exercitare a puterii politice.

Regele are doar functii onorifice , cum ar fi cea de reprezentant oficial al Statului.

Seful Statului deschide sesiunea anuala a Parlamentului ( Riksdag) dar nu participa la dezbateri si nu are drept de semnatura pentru nici una din deciziile guvernamentale.

De curand, rolul Sefului Statului este si acela de a propune noul Prim Ministru, iar aceasta informatie este preluata ulterior de catre Purtatorul de Cuvant al Parlamentului.

7.1.3 Norvegia

Conform Constitutiei promulgate in 1814 si amendate ultima data in 2000, Norvegia este o monarhie constitutionala (regat ereditar). Puterea legislativa3 este exercitata de un Parlament unicameral (Storting), format din 165 de membrii alesi prin vot direct, pentru un mandat de patru ani. Pentru dezbaterea propunerilor legislativa, Parlamentul se imparte in doua camere:

Camera Superioara (Lagtuig), formata din 39 membrii;

Camera Inferioara (Odelstuig), formata din 126 de membrii.

Puterea executiva este nominal detinuta de rege, dar este exercitata de Consiliul de Stat (Consiliul de Ministrii). Consiliul este numit de rege, conform vointei Parlamentului, fata de care este raspunzator.

3 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Norvegia, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 301

Norvegia este o monarhie constitutionala si parlamentara. In anul 1884 a fost introdusa suprematia Parlamentului. Constitutia norvegiana prevede trei tipuri de autoritati:

Autoritatea executiva

Autoritatea legislativa

Autoritatea juridica.

Regele este reprezentantul puterii executive, dar responsabilitatea revine Consiliului de Stat, care este format din Primul Ministru si cel putin 7 alti membrii. Regele participa la formarea Consiliului de Stat si prezideaza reuniunile acestora.

Autoritatea juridica

7.2.1 Danemarca

Spre deosebire de majoritatea tarilor, Danemarca nu poseda un Cod de Procedura Civila4. Inca de la Codul Danez, al Regelui Christian al V lea de la 1683, toata legislatia s-a prezentat sub forma unor statute distincte elaborate pentru domenii specifice.

In cadrul unui regulament al administratiei publice, elaborat in 1985, se precizeaza normele, regulile si modalitatile de actiune pentru institutiile din sistemul administrativ.

Curtile sunt imputernicite sa verifice legaliatea deciziilor administrative. Astfel, o persoana care doreste sa conteste validitatea deciziei poate sa aduca acel caz in fata curtii atunci cand exista o argumentare speciala, detaliata in elucidarea problemei respective.

Curtea poate sa hotarasca invalidarea unei decizii administrative daca aceasta este in contradictie cu normele prevazute in statute sau daca apar situatii de favorizare a intereselor unor grupuri de persoane in detrimentul altora. De asemenea, curtile au competenta de a judeca daca prevederile unui statut sunt incompatibile cu Constitutia.

4 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Danemarca, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 212

In general, autoritatea juridica in Danemarca joaca un rol minor in sfera politicului.

Structura Curtilor

Regulile referitoare la conceperea structurii organizatorice a curtilor si principiile de functionare a acestora sunt definite de Regulamentul de Administrare a Justitiei.

Structura Curtilor cuprinde urmatoarele componente:

Curtea Suprema care functioneaza ca o curte de apel in toate cazurile;

Inaltele Curti (Estica si Vestica) care solutioneaza cazurile penale si civile ce implica dreptul la proprietate;

Curtile Legale, in numar de 84, care solutioneaza problemele minore in cazurile civile si penale.

7.2.2 Suedia

Cele trei segmente ale autoritatii sunt reprezentate si in Suedia dar insa in mod specific.

Constitutia se bazeaza pe un sistem de norme pentru fiecare nivel ierarhic.

Cele mai importante sunt legile fundamentale. O lege fundamentala poate fi promulgata doar dupa ce au fost elaborare doua variante decizionale ale ei. Dupa aceea, trebuie sa aiba loc un proces de alegere. Legea fundamentala nu poate fi amendata sau abrogata decat dupa parcurgerea unei proceduri specifice.

Urmatorul nivel in cadrul ierarhie este ocupat de legile ordinare, pentru care este ceruta, doar o singura decizie a Riksdag-ului.

O lege ordinara nu poate fi amendata sau abrogata decat de alte legi ordinare.

In domeniile specifice, prezentate in Legea referitoare la modalitatile de guvernare, Parlamentul poate autoriza Guvernul sa emita regulamente cu statut ordinar ( delegare). Exista insa cateva exceptii in ceea ce priveste drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

De asemenea, pentru legile care se refera la madatare (imputernicire), Parlamentul nu poate autoriza Guvernul sa emita regulamente cu caracter ordinar, dar poate sa delege Guvernului sarcina si implicit responsabilitatea pentru aprobarea tipului si nivelului taxelor.

Un grup independent este Consiliul Legislativ care formeaza Curtea Suprema. Aceasta avizeaza propunerile guvernamentale inainte ca ele sa fie supuse atentiei Parlamentului.

Oricare Comisie Parlamentara poate , de asemenea, sa solicite opinia Consiliului.

7.2.3 Norvegia

In Norvegia, ca in majoritatea tarilor exista un sistem legislativ care face distinctie intre legea civila si cea penala. Legea penala este reglementata de Codul Penal din 1902 si de Actul de Procedura Penala.

Problemele din administratia publica sunt reglementate potrivit Actului de Administratie Publica, care reuneste un ansamblu de reglementari necesare desfasurarii procesului decizional.

Structura Curtilor5 contine trei niveluri:

Curtea Suprema;

Inalta Curte, care reuneste 5 institutii juridice;

Curtile districtuale sau ale oraselor (teritoriul este impartit in 96 de districte din punct de vedere juridic).

Curtea Suprema pronunta sentinta in ultima instanta. Ea poate inteveni atunci cand apar diferende intre una dintre camerele Parlamentului si membrii Consiliului de Stat.

Curtile de la toate nivelurile abordeaza toate tipurile de cazuri. Orice sentinta data de Curtea Districtului sau de Curtea Orasului poate fi apelata la Inalta Curte si orice sentinta a acesteia poate fi apelata la Curtea Suprema.

5 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Norvegia, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 306

Exista si cateva curti speciale in Norvegia. Acestea sunt:

Tribunalul pentru Securitate Sociala;

Curtea pentru Probleme de Munca.

Ele sunt specializate in solutionarea cazurilor dintr-un domeniu distinct.

7.3 Autoritatea legislativa

7.3.1 Danemarca

Autoritatea legislativa este reprezentata de Parlament (Folketing) potrivit Constitutiei din 1953 si reuneste 179 de membrii alesi direct pentru o perioada de 4 ani.

Dintre acestia 2 sunt alesi in Groenlanda si 2 in Insulele Feroe. Uneori au loc noi alegeri dupa 2 sau 3 ani. Intre 1971 si 1988 au fost organizate noua runde de alegeri. Constitutia contine un numar de reguli pentru functionarea Parlamentului, dar cele mai multe dintre acestea se refera la procedurile legislativa.

Alaturi de Parlament isi desfasoara activitatea Comisiile Permanente sau Temporare (ad-hoc). Cele mai multe sunt din aceasta ultima categorie. Agenda intalnirilor membrilor Comisiilor Permanente este impartita in doua:

Sedinte Ordinare;

Sedinte Speciale.

In acest cadru se contureaza variantele de legi si alte acte normative in urma unor dezbateri pe domenii si probleme specifice. Sedintele constau intr-un dialog permanent care de cele mai multe ori inseamna intocmirea unor rapoarte catre ministere pentru primirea unui raspuns. Astfel de dezbateri au loc de foartre multe ori pe an.

Trei dintre cele 22 de Comisii Speciale se disting prin specificul activitatilor desfasurate in domenii distincte.

Una este Comisia Afacerilor Externe, care, potrivit Constitutiei, exercita autoritate in afacerile internationale informand permanent Cabinetul, care, la randul lui, poate Comisia Afacerilor Externe inainte de a lua decizii de importanta majora pentru politica externa a Danemarcei. A doua este Comisia de Relatii cu Piata, care analizeaza si informeaza permanent Guvernul despre schimbarile care au loc pe piata Comunitatii Europene.

A treia este Comisia de Finante, imputernicita sa autorizeze schimbarile in structura bugetului impreuna cu Parlamentul.

7.3.2 Suedia

Din 1971 Parlamentul ( Riksdag) a fost constituit dintr-o singura Camera de 349 de locuri, din care 310 sunt ocupate de reprezentanti ai districtelor electorale existente, iar 39 sunt rezervate partidelor proportional cu rezultatele obtinute la alegeri.

Parlamentul6 are un Prezidiu format dintr-un Purtator de Cuvant propus ( Talman) si alti trei Purtatori de Cuvant ai Deputatilor.

Purtatorul de Cuvant, ca ordonator al activitatii Parlamentului provine din randurile membrilor partidelor politice.

Propunerile pentru discutia in Parlament pot fi introduse de catre Guvern sau de catre membrii Parlamentului.

Toate propunerile se transmit in paralel la Comisiile sau Comitetele Palamentare, unde sunt discutate in prealabil. Imediat ce Comitetul sau Comisia a incheiat aceasta activitate de analiza propunerea este discutata in plen, in sedinta.

Se asteapta ca membrii Cabinetului sa sustina propunerile lor in disctiile din plen. Ministrii, in mod normal, nu iau parte la dezbaterile care au loc pe marginea propunerilor formulate de unul sau altul dintre membrii.

6 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Suedia, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 208

Pentru a imbunatati exercitarea functiei de control , care este foarte importanta, Parlamentul poate introduce votul de cenzura, ceea ce conduce la o discutare si reavizare a propunerilor lansate de ministrii sau de catre Guvern in ansamblul sau.

7.3.3 Norvegia

Autoritatea legislativa7 apartine Parlamentului, numit Storting care reuneste 165 de membrii, alesi de electorat pentru o singura camera. Cu toate acestea, el este divizat in doua curti la prima intalnire dupa alegerile generale.

Membriii Parlamentului selecteaza un sfert dintre ei pentru a forma Lagting-ul , in timp ce restul raman sa formeze Odelsting.

Aceasta impartire este precizata in Constitutie. O hotarare este mai intai propusa de unul dintre membrii Odelsting sau de catre Guvern. Daca proiectul respectiv este aprobat, se trimite catre Lagting, care aproba sau respinge, in cele mai multe cazuri respinge, proiectul cu argumentele corespunzatoare. Acestea sunt analizate de Odelsting care din nou, dupa corectare le transmite catre Lagting cu sau fara modificari. Cand un proiect a fost prezentat in Lagting si a fost respins pentru a doua oara, Storting-ul trebuie sa se intalneasca intr-o sesiune plenara si sa hotarasca asupra proiectului cu o majoritate de doua treimi.

Fiecare membru al Storting este numit in una dintre cele 12 comisii constituite. Membrii sunt alesi in aceste comisii in functie de orientarea lor politica si de dimensiunea grupului politic pe care il reprezinta, ca de altfel si in functie de criteriul regional, urmarindu-se o reprezentare echilibrata a tuturor zonelor.

7 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu – Sisteme comparate de administratie publica europeana- Norvegia, Editura Economica, 2003 , pag 340

Aceste comisii dezbat doar probleme specifice domeniilor in care activeaza, nu au competente decizionale, dar joaca un rol important in procesul decizional in care sunt implicate cele doua parti ale Parlamentului.

La lucrarile desfasurate pe comisii pot fi invitati experti, specialisti sau reprezentanti ai diferitelor organizatii pentru a fi consultati in problema aflata in dezbatere.

7.4 Autoritatea executiva

7.4.1 Danemarca

Autoritatea executiva este exercitata de membrii Consiliului de Stat, respectiv de ministri si este supervizata de Regina. Ministrii au responsabilitate politica in executatrea regulamentelor din sectoarele in care isi defasoara activitatea. Ei pot delega sarcini, competente si responsabilitati catre directorii permanenti ai agentiilor, in special atunci cand ministrii sunt si membrii ai Parlamentului.

Ministerele impreuna formeaza Cabinetul condus de un sef de Cabinet care este Primul Ministru. Acesta este numit de catre Regina, in urma derularii urmatoarei proceduri specifice. Astfel, fostul Prim Ministru sfatuieste Regina sa consulte separat sefii partidelor solicitandu-le un punct de vedere in legatura cu numirea unui politician care sa actioneze ca “investigator regal” implicat in toate procesele de negociere politica. Rezultatul negocierilor la care acesta participa este sintetizat intr-un raport inaintat Reginei.

Primul Ministru este o persoana care decide de fapt structura Cabinetului, iar fiecare Ministru are competenta sa fundamenteze decizii in propriul sector de activitatre si in foarte putine cazuri unele probleme sunt decise formal de intregul Cabinet.

Prin urmare Primul Ministru, ca sef al Cabinetului are inca o influenta majora asupra procesului decizional, in special in fundamentarea si implementarea politicilor specifice fiecarui domeniu, dar si in procesul de obtinere a consensului politic in cadrul Cabinetului, pe de o parte, si intre membrii coalitiei parlamentare si reprezentantii opozitiei, pe de alta parte.

In exercitarea functiei sale, Primul Ministru, este asistat de un birou numit Biroul Primului Ministru, mult mai redus de numar de functionari (15), decat cele existente in Marea Britanie, Germania sau Franta. Nici unul dintre membrii acestui birou nu sunt numiti pe criterii politice si au cel mai inalt nivel de pregatire ca functionari publici.

Principalele sarcini, competente si responsabilitati ale Primului Ministru sunt:

Numirea si/sau demiterea ministrilor;

Intretinerea relatiei intre stat si mijloacele mass media;

Solutionarea problemelor aparute in Insulele Feroe sau in Groenlanda;

Promovarea unor programe speciale, cum ar fi cele de debirocratizare a sistemului administrativ care in cele mai multe situatii sunt coordonate de Departamentul de Management si Personal.

Minsterele sunt in numar de 19 si isi desfasoara activitatea in sedinte programate de Primul Ministru o data pe saptamana cand sunt inscrise pe ordinea de zi aproape 30 de teme pentru dezbatere. In acest cadru sunt aprobate toate hotararile si propunerile care urmeaza a fi inaintate Parlamentului de catre Cabinet.de fapt, intreaga responsabilitate pentru elaborarea lor apartine ministrului de resort. Pentru aceste dezbateri se constituie comitete de sedinta in care fac parte persoane cu functii similare in sistemele administrative din alte tari si functionari publici cu rang inalt. Structura comisiilor este hotarata in cadrul sedintelor Cabinetului.

Autoritatea executiva in Danemarca este completata de cateva Consilii care functioneaza direct pe langa Cabinet si/sau Parlament si exercita functia de coordonare in cadrul sistemului.

7.4.2 Suedia

In Suedia exista o diviziune clara a responsabilitatii centrale intre cabinetul Ministrilor si Agentii sau Birouri.

Responsabilitati importante sunt atribuite Guvernelor locale, respectiv Municipalitatii si Consiliilor la nivel de district.

Guvernul Central – Purtatorul de Cuvant al Parlamentului consulta liderii partidelor parlamentare si purtatorii de cuvant ai acestora inainte de a face propunerea pentru numirea Primului Ministru. Parlamentul voteaza apoi aceasta propunere. Propunerea se aproba daca majoritatea este in favoarea ei. Primul Ministru numeste apoi Ministrii Cabinetului.

Biroul Primului Ministru ( Statradsberedningen) este format din aproximativ 55 de persoane si este divizat in doua:

Unitatea de Informare Politica si Consultanta;

Departamentul de Legislatie;

Unitatea de Informare Politica si Consultanta reuneste reprezentanti politici organizati potrivit unor principii clare.

Departamentul de Legislatie este format din persoane fara orientare politica si se implica in toate procedurile constitutionale si legale precum si in organizarea sedintelor Cabinetului.

Competenta formala pentru toate deciziile guvernamentale revine Cabinetului care o responsabilitate colectiva. Cabinetul in prezent, este format din 13 ministrii, fara primul ministru.

Membrii Cabinetului sunt de obicei membrii ai Parlamentului.

In timpul derularii activitatii lor in cadrul Birourilor Ministeriale, parlamentarii isi mentin locurile in Prlament, sau sunt reprezentati de altcineva.

Membrii Cabinetului au intalniri foarte dese si in fiecare joi desfasoara sedinte in plen intr-un cadru formal in care se iau si decizii. Sedintele plenare ale Cabinetului sunt conduse de Primul Ministru.

Cabinetul fundamenteaza decizii referitoare la politica guvernamentala, in timp ce alte probleme minore sunt discutate separat de catre ministrii sau in cadrul unor grupuri mici recunoscute formal de catre Guvern.

Cooperarea stransa intre membrii cabinetului asigura un inalt nivel de coordonare a politicii si permite formarea unei viziuni sistemice asupra proceselor de management si de executie din administratie.

7.4.3 Norvegia

Primul Ministru este seful Cabinetului si din punct de vedere formal este numit de Rege. Ca o consecinta a suprematiei autoritatii parlamentare, declarate in 1884, Regele trebuie sa numeasca o persoana de la care se asteapta sa fie foarte apropiata de Storting. Pentru a se asigura de aceasta, el cauta sa obtina acordul liderilor de partide din Storting.

Ca sef al Cabinetului, Primul Ministru este responsabil pentru transformarea politicii partidului pe care il reprezinta in decizii, propuneri si programe. Aceasta implica supervizarea initiativelor ministerelor din cadrul Cabinetului, urmarirea obtinerii consensului in cadrul reuniunilor si asigurarea suportului partidelor politice sau grupurilor de interese. De asemenea Primul Ministru este primul purtator de cuvant in cadrul Storting-ului, in special in problemele importanta de dezbateri politice.

Biroul Primului Ministru nu depaseste 25 de persoane si are rolul sa faciliteze introducerea unor proceduri pentru supervizarea ministrilor si informarea Storting-ului despre activitatea ministrilor.

Ministrii fac parte din Cabinet si sunt responsabili din punct de vedere politic si juridic pentru aplicarea de catre ministerele lor a deciziilor Parlamentului.

In cadru Cabinetului functioneaza Comisiile Cabinetului pentru a pregati materialele care vor fi dezbatute.

In afara de Biroul Primului Ministru, Guvernul Central are in structura sa 16 ministere, fiecare condus de un ministru. Fiecare minister este format din departamente.

Administratia centrala la nivel local

Danemarca

Impartirea atributiilor intre Guvernul Central si autoritatile regionale locale a fost si este o problema foarte mult dezbatuta. Guvernul Central este reprezentat la nivel local printr-un Prefect responsabil de o serie de probleme ale guvernului central in ceea ce priveste legile civile si cele referitoare la familie.

Guvernul regional

Sistemul Adminstrativ Danez are un puternic caracter unitar, aflat intr-un permanent proces de perfectionare. Potrivit Constitutiei, Municipalitatile au dreptul de a conduce activitatea la acest nivel, ceea ce inseamna ca au o anumita independenta, care poate fi restransa in mai multe moduri, cum ar fi, de exemplu, delegarea de catre Parlament a autoritatii catre un minister pentru a elabora un anumit statut special necesar Consiliilor de la nivelul municipalitatilor sau sectoarelor administrative. Conducerea acestor sectoare exercita responsabilitati in :

sistemul de sanatate;

problemele persoanelor cu handicap;

invatamantul secundar;

probleme de mediu;

planificare regionala;

cultura si arta;

constructii si intretinerea cladirilor.

Activitatea sistemelor administrative la acest nivel este sustinuta financiar din taxe (60%), proiecte de la nivel central (29%) si venituri din alte activitati (20%).

Autoritatea executiva la acest nivel este exercitata de Consiliile Sectoarelor ai caror membri (cel putin 13, dar cel mult 31) sunt alesi prin vot direct pentru o perioada de patru ani. Aceste Consilii aleg un Primar al Sectorului dintre cei care fac deja parte din Consiliu. El are o dubla functie, este seful Consiliului si al administratiei la acest nivel.

La nivel local se constituie cinci comisii:

Comisia de Finante, condusa de un Primar;

Comisia pentru probleme in domeniul culturii si educatiei;

Comisia pentru probleme in domeniul tehnic si de mediu;

Comisia de securitate sociala si sanatate;

Comisia pentru administrarea spitalelor.

Celalalt nivel este format din 245 de Municipalitati. Conducerea intervine pentru solutionarea problemelor in urmatoarele domenii:

Asistenta sociala;

Servicii de stomatologie pentru copii;

Serviciile caselor de sanatate;

Asistenta zilnica pentru copii;

Invatamant primar;

Inspectia alimentelor, etc.

Exercitarea atributiilor la acest nivel este sustinuta de crearea unor institutii si intreprinderi intermunicipale in domeniile: chimiei, asigurarilor, pregatirii de personal, cercetarii, distributiei gazelor, etc.

Suedia

Guvernul Central este reprezentat la nivel regional prin Birourile Administrative de District (lansstyrelse) conduse fiecare de un Guvernator numit de Guvern pe 6 ani.

Ceilalti memrii ai Birourilor Administrative de District sunt numiti de Consilierii districtului.

Sarcina principala a acestora este sa reprezinte Guvernul Central, in special in problemele de planificare regionala, de coordonare si de administrare la nivel de district. In plus, Agentii Centrale au birouri regionale adesea chiar la nivel de district, care sunt conduse de catre Guvernatorul districtului. Consilierii districtului ( landsting) si municipalitatile sau comunele ( Kommun) joaca un rol important in sectorul public. La acest nivel isi desfasoara activitatea aproximativ 70% din personalul care lucreaza in sectorul public.

Conducerea la acest nivel, reuneste aproape 70.000 de reprezentanti politici.

Exista 23 de consilieri de district, fiecare fiind o persoana cu o popularitate deosebita, care se ocupa cu aplicarea taxelor pe venit, cu perfectionarea sistemului de ingrijire a populatiei si cu organizarea activitatii de pregatire a cetatenilor in scoli.

Exista de asemenea 286 de districte municipale conduse de catre un consiliu ales.

Reprezentantii acestora au dreptul de a percepe taxe pe venit si a oferi diverse servicii.

Norvegia

Reprezentantul administratiei centrale la nivel local este Guvernatorul zonei, care are responsabilitate administrativa directa in probleme de asistenta sociala si familiala, aparare civila, protectia mediului si planificarea activitatilor in cadrul zonei.

De asemenea, Guvernatorul zonei este responsabil pentru coordonarea altor institutii ale Guvernului Central care functioneaza la nivel local si supervizarea deciziilor fundamentate in cadrul Consiliilor Municipale.

Exista 19 zone, dar numai 18 dispun de Consilii Zonale. Oslo figureaza atat ca municipalitate, cat si ca zona. Aceste guverne regionale ofera servicii care nu pot fi furnizate de Guvernul Central. Cele mai multe dintre atributiile obligatorii ale administratiei zonale sunt prevazute in Constitutie.

Guvernul local preia atributiile Guvernului Central. Fiecare municipalitate este guvernata de un Consiliu Municipal ales prin alegeri directe la fiecare 4 ani.

Consiliul Municipal este supervizat de Guvernatorul zonal. Guvernul Central are drept de control asupra municipalitatilor iar in cateva sectoare activitatea desfasurata este controlata chiar de institutii ale ministerelor.

Avocatul poporului si partidele reprezentative

Danemarca

Potrivit Constitutiei din 1953, Parlamentul trebuie sa aleaga una sau doua persoane care sa supervizeze administratia statului in domeniile civil si militar. Acest reprezentant are competente atat la nivel central, cat si local, mai putin in

ceea ce priveste exercitarea autoritatii Parlamentului si Consiliilor sectoriale si municipale.

Orice cetatean, chiar si cei straini, pot inainta plangeri si solicita informarii in legatura cu anumite situatii problema, iar autoritatea este obligata sa furnizeze toate informatiile necesare.

Totusi, Avocatul Poporului, care ca institutie reuneste 25 de persoane, are autoritate limitata in practica, deoarece frecvent este suficient sa exprime cateva opinii critice referitoare la anumite probleme. Daca el considera necesar poate supune unei dezbateri publice problemele identificate si nesolutionate de autoritatile administrative.

Principalele partide politice din Danemarca sunt:

Partidul Popular Socialist;Partidul Social-Democrat;Partidul Liber Radical;

Partidul Democrat de Centru;Partidul Popular Crestin;Partidul Liberal;

Partidul Conservator.

Suedia

Institutia prin care se asigura protectia cetatenilor impotriva abuzurilor administrative s-a nascut in Suedia cu peste 150 de ani in urma.

Exista un reprezentant special care se ocupa cu cazurile de discriminare rasiala si sexuala. Acesta se numeste Reprezentant Social Special.

Parlamentul alege unul sau mai multi (in prezent 4) reprezentanti populari pentru a urmari aplicarea legilor si a regulamentelor in serviciile publice.

Primul Avocat al Poporului a fost constituit ca institutie in 1776 in Suedia si servit ca model pentru multe tari.

Exista, de asemenea, un avocat special care se ocupa cu problemele concurentei, protectiei consumatorului, egalitatii intre sexe, si discriminarii pe criterii etnice.

Avocatul Poporului poate urmari respectarea legilor penale.

Oricare cetatean se poate adresa direct acestui avocat si poate face sesizari. Seful Statului este Regele Karl al XVI lea din anul 1973

Partide politice reprezentative:

Partidul Social-Democrat, Partidul Moderat ( Conservator), Partidul Liberal,

Partidele de Centru, Partidul Crestin Democrat, Partidele de Stanga,

Partidul Verzilor;

Norvegia

Dupa fiecare perioada de alegeri la patru ani se alege si Avocatul Poporului. Ca institutie, acesta a aparut in 1962 si are ca obiectiv principal sa intervina ori de cate ori catatenii au de suferit din cauza nedreptatilor institutiilor administrative. Cu cateva exceptii, sfera sa de competente se aplica in toate domeniile de activitate din sectorul public, atat la nivel municipal, cat si zonal.

Principalele partide politice:

Partidul Muncii, Partidul Conservator, Partidul Progresist, Partidul Socialist de Stanga, Partidul Crestin Democrat, Partidul de Centru.

8,9 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu- Sisteme comparate de administratie publica europeana- Norvegia, Suedia, Editura Economica, 2003 , pag 340

=== SISTEMELE POLITICOADMINISTRATIVE NATIONALEALE ===

SISTEMELE POLITICOADMINISTRATIVE NATIONALEALE

STATELOR DIN UNIUNEA EUROPEANA

Sistemele politico-administrative nationale ale statelor din Uniunea

Europeana vor fi prezentate sub urmatoarele aspecte esentiale : structura de stat, forma de guvernamant, organizarea si functionarea parlamentului,organizarea si functionarea guvemului, controlul constitutionalitatii legilor.

Structurile de stat

1.1. Definipe si cIasificare

Dupa cum se stie, prin structura de stat se infelege modul de organizare a puterii de stat in raport cu teritoriului.

Clasificarea utilizata de dreptul constitutional, care imparte statele in

unitare, federale si confederate, este insuficienta pentru compararea

sistemelor politico-administrative ale tarilor comunitare. Aceasta pentru ca, utilizeaza drept criteriu doar cateva caracteristici dominante ale organizarii puterii de stat iI}raport cu teritoriul, fara a tine cont de particularitati.

Daca dorim o clasificare mai apropriata de realitate, trebuie luate in

considerate si anumite particularitati ale statelor.

State unitare: Danemarca, Grecia, Finlanda, lrlanda,Luxemburg, Portugalia, Suedia, precum si a parti europene a Frantei, Olandei si Marii Britanii;

State federale : Austria, Belgia si Gennania;

State cu putemice structuri regionale §i comunitare . Spania si Italia ;

State integrate fntr-un ansamblu cu caracter cvasiconfederal:

Franta, Olanda si Marea Britanie.

In ceea ce priveste statele eu puternice structuri regionale si

comunitare, acestea se afla intr-o stare intermediara, intre statuI unitar si cel federal, ceea ce credem ca implica, mai devreme sau mai tarziu, cristalizarea unei optiuni intre cele doua structuri de stat.

o situatie aparte prezinta fostele puteri coloniale, care au si astazi

interese importante fata de teritoriile de peste mari care Ie-au apartinut sil care Ie mai apartin (Franta, Olanda si Marea Britanie). Pentru metropola,structura de stat este unitara. Dar aceste tari nu reprezinta numai atat. Intre ele si unele dintre fostele lor colonii s-au dezvoltat relatii care se aseamana cu cele din statele compuse si din compunerile de state. Pe acestea Jacques Ziller le-a numit, state integrate fntr-un ansamblu cvasifederal.

Astfel, apare o categorie distincta de state comunitare (Franta, Olanda si Marea Britanie) care au o dubla natura: pentru partea europeana, structura statului este unitara., jar pentru relatiile cu unele dintre fostele colonii structura este cvasiconfederala.

1.2. Statele integrate intr-un ansamblu cu caracter cvasiconfederal

1.2.1. Definifia si sfera de aplicare a nofiunii

Din definitiile date confederatiei, fie de constitutionalisti fie, de

specialistii in dreptul international public, rezulta ea elementul de

departajare a confederatiei de federatie consta in faptul ea, spre deosebire de federatie, confederatia nu eonstituie un nou stat diferit de state Ie membre.

Acestea raman independente, egale si subiecte distincte de drept

international public, avand insa anumite organe comune, ale caror acte, ca regula, nu sunt de aplicabilitate imediata in statele confederate. In acest context, constatam ca termenul de confederatie nu se poate aplica relatiilor dintre anumite state unitare europene si fostele lor colonii, care stint, din punct de vedere juridic sau cel putin politic si sociologic, distincte de acestea, dar rata de care testa metropola are o pozitie dominant a si presteaza in mod direct anumite activitati politico-administrative.

Cu atat mai putin, acestor tari Ii se potriveste termenul de federatie,

pentru ca uniunea fostelor puteri coloniale eu fostele colonii nu da nastere unor noi state. De asemenea, nu suntem nici in prezenta relatiilor juridice specifice federatiei, dar legaturile politice nu sunt similare celer dintr-o federatie. Astfel, in lipsa unui termen mai potrivit vom utiliza formula

"cvasiconfederatie", inventata de Jacques Ziller . Esenta acestor relatii o constituie existenta unei forme de dependenta a fostelor colonii fata de vastele metropole.

Termenul " cvasiconfederatie" se aplica, de asemenea, formelor

particulare care leaga insulele ce apartin Europei si pe cele din Atlanticul de Nord, de Marea Britanie sail Danemarca, regate de care ele depind printr-o traditie seculara.

Dimpotriva, termenul de cvasiconfederatie nu se poate aplica, din

punct de vedere juridic, relatiilor de natura conventionala dintre Franta si Monaco si dintre Italia si Vatican , care sunt state independente, dar se poate aplica unor aspecte, in principal de natura administrativa, ale acestor relatii si, de asemenea, legaturilor cu caracter deosebit existente intre Andora, Spania si Franta. in cazul raporturilor dintre Italia si Republica San Marino, stat suveran, independenta se manifesta si in domeniul administrativ, neexisHindnici un fel de relatii de tip cvasiconfederal.

Statele federale sa Georges Burdeau,statuI federal este acel stat care, cu toate ca apare ca un singur subject de Drept international public, este constituit din state membre ce isi pastreaza anumite atribute ale suveranitatii interne si, in special, o parte importanta a puterii legislative. Statele membre (federate) se deosebesc de colectivitatile teritoriale din statuI unitar prin faptul ca poseda o competenta proprie, fixata prin constitutia federaIa,. In materie legislativa, executiva si jurisdictionala si participa la formarea vointei statului federal (central) deoarece organizarea parlamentului federal

cuprinde, pe de o parte, o adunare care reprezinta ansamblul populatiei (federatia), jar pe de alta, o adunare care reprezinta statele membre.

Pana in anul 1993, definitia statului federal in ansamblul ei se aplica

doar unui singur stat membru al Comunitatilor europene, si anume

Germania. In pofida trasaturilor care o apropiau de statuI federal, Belgia,care s-a angajat in procesul de federalizare inca din 197o, nu a ajuns in acest stadiu decat in 1993. Dupa 1 ianuarie 1995, in Uniunea Europeana exista 3 state federale : Austria, Belgia si Republica Federala Germania.

in continuare, yom prezenta structurile de stat din Republica

Federala Gennania si Belgia.

s II1Bi!

s 18

pre cum si datorita faptului ca no exista constitutii ale regiunilor sl

comunitatilor si nici dubla ceti:itenie.

si comunitare

.-.o. .. .-'..

Aceasta forma, relativ recenta de stat, este o structura intennediara

intre statuI federal si statuI unitar, fiind definita de Philippe Lauvaux, dura

cum urmeaza : "Modelul statului regional a fast conceput de autorii

Constitutiei spaniole republicane din 1931 sub denumirea de Stat integral.

Distinqia dintre statuI regional sistatuI federal este in primul rand de natura

juridica. in statuI regional exista o singora ordine constitutionaHi, aceea a

statului central originar si Constitutia este cea care determina statutul si

atributiile organelor regionale, dar potrivit principiului federalist de

repartizare a competentelor legislative. Dimpotriva, statuI federal poseda o

dualitate de ordini constitutionale . ordinea statului federal si ordinile

statelor federate." I7

Defmitia statului regional, care vizeaza in mod expres Spania si

Italia, s-a aplicat, in perioada 197o-1993 siBelgiei.

1.5.1. Regalu! Spaniei

Constitutia actuala a Spaniei, a zecea constitutie scrisa a acestei tari,

dateaza din 29 decembrie 1978. Aceasti'iconstitutie reia, in ceea ce priveste

structura de stat, principiile Constitutiei republicane din 1931.

Notiunea de federalism a ramas asociata, in Spania, de experienta

nefericita a Constitutiei republicane din 1873, care a determinat derapajul

spre anarhie si cantonaiism. Din acest motiv, federalismul a fast perceput ca

o fragmentare a suveranitatii, care peate conduce la pulverizarea statu.lui. in

acest spirit, constituanta din 1931, preocupata in mod special de problema

autonomiei catalane, a conceput un sistem. original, care sa exc1uda

generalizarea autoguvernarii, inerenta sistemului federal, dar care sa permit§.

acordarea unei autonomii de cafre statui central, in masura in care

autoritatile locale o revendica, respectfmd procedura prevazuta de

Constitutie.

I

I

2o

regaseste in Constitutia spaniola din 1931, astfe! incat, nici regiunile Italiei

nu au acelasi grad de autonomic. Artl16 din Constitutie recunoaste expres

statutul de autonomic pentru 5 regiuni, in Limpce pentru celelalte 15 regiuni,

art.131 stabileste dear un sta111tde descentralizare. In aceste conditii, este

evident ca, si in cazul Italiei, pentru a trece la un veritabil stat federal, este

necesara revizuirea Constitutiei. Procedura de revizuire a Constitutiei este , ,

relativ simpla, Intrudit prevede dear aprobarea amendamentelor cu

majoritate simp la, iar dupa 3 luni, adoptarea lor cu majoritate absoluta de

caire celt 2 carneTt ale parlamentului. La cererea a 5% din numarul

deputatilor sail al senatorilor, sail la cererea a 5oo.ooo de alegatori sail 5 a

consilii regionale oi, daca la al doilea vat nu s-a obtinut o majoritate de 2/3,

revizuirea se supune unui referendum.

Dupa cum am aratat, statele cu structuri regionale si comunitare

/putemice se atHi Intr-o stare intermediara intre statuI unitar oi eel federal.

Prin referendumul din 7 octombrie 2oo1, care a confirrnat revizuirea titlului

V "Regiunile, Provinciile si Comunele", Italia a facut un pas important Spit

federalism. Astfel, regiunilor li s-a recunoscut competenta legislativa

generalal8 si autonomia financiara.

structura de stat a. Romauiei, iu comparatie co sJcturile statelor comnnitare

Art.l, alin.l al Constitutiei Romaniei din 1991 consfinteste, lara nici

un dubiu, structura unitara de stat a Romaniei. Modul in care Constitutia

reglementeaza in continuare autoritatile centrale ( Parlamentul, art.58- 79 ;

Presedintele Romaniei, art.8o-1oo; Guvemul, art. 1o 1-1o9) demonstreaza

ca, StatuI roman are un singur centru de impulsuri politice si

guvemamentale, Incadrandu-se astfel III definitia data de Georges Burdeau

statului unital. Precizarea aceluiasi aliter, potrivit careia statuI unital nu este

incompatibil cu descentralizarea in favoarea colectivitiitilor locale, este

adevarata si In cazul Statului roman. Astfel, Constitutia recunoaste, prIn

art.119, in favoarea colectiviEitilor teritoriale, principiul autonomiei locale si

principiul descentralizarii serviciilor pub lice. Asa cum sublinia autorul citat,

ill cadrul statelor unitare competentele autoritatilor locale sunt stabilite de

puterea centrala, care ;;i controleaza modu! in care acestea Ie exercita. In

cazul nostru, acest control se realizeaza prin Prefect, potrivit art.122 din

Constitutie.

In aceste eonditii, este evident ea structura de stat a Romaniei este

net diferita de cea a statelor federale, Germania si Belgia. Ea difera, de

asemenea, de eea a statelor regionale si comunitare, Spania si Italia, datorita

faptului ca, in Romania, Parlamentul este uniea autoritate legiuitoare ( art.58

alin.l din Constitutie), astfelincat nu este posibil nici un transfer de atributii

legislative la nivel de regiune sail eomunitate, cum exista in cazul Spaniei si

Italiei.

Comparatia care mai ramane de Iacut este cea dintre Romania si

statele unitare Franta si Marea Britanie. intre structura unitara a Statului

roman si structura unitara a Marii Britanii exista mari diferente. Acestea

incep de la nivel constitutional. StatuI roman s-a hazar pe eonstitutii scrise

inca din a doua jumatate a sec.XIX, pe dnd Marea Britame nu are

constitutie serisa. Cutuma constitutionaHi britanica a consacrat Parlarnentul,

ca detinator de necontestat al exercitiului suveranitatii nationale, neIngradit

de un act normativ eu fortii juridica superioara aetelor sale, In limp ee

suveranitatea poporului roman se exercita prin organele sale reprezentative

si prin referendum (art.2 alin.l din Constitutie), in eondipile stabilite de

Legea fundamentala. Exereitiul suveranitiitii, in Romania, se face In mod

uniform pentru intreg teritoriul tarii, Parlamentul fiind linut sa respeete

regulile inscrise in Constitutie, act normativ superior actelor sale. Situatia

este diferita in eazul Parlamentului britanic care, avand exercitiul

neingradit al suveranitatii, poate legifera in mod uniform pentru intreg

teritoriul tarii, dar peate legifera si diferit pentru anurnite piiqi ale

teritoriului. De fapt, reglementarile diferite pentru Anglia, Tara Galilor,

Scotia si Irlanda de Nord eonstituie o realitate eu profunde nldacini

istorice in Marea Britanie.

Altfel stall lucrurile, dadi ne raportam la structura nationala de

putere a Frantei. Franta a avut prima constitutie scrisa de pe continentul

european (1791) si are o traditie multiseculara de stat unitar. La fel ca si in

Romania, in Franta exista un singur centro de impulsun politice si

guvernamentale, care isi exercita in mod uniform autoritatea pe intreg

22

teritoriul national, in conditiile imp use de Constitutie. De asemenea, in

ambele tari funqioneaza un sistem de descentralizare in favoarea

colectivitatilor locale, care insa nu afecteaza caracterul unitar al statului,

pentru ca autoritatile locale au numai competentele acordate de puterea

centrala, aceste competente Stint numai de natura administrativa

(promovarea intereselor locale se poate face numai in baza si in cadrul legii.

emise de puterea centrala) si puterea centrala controleaza actele autoritatilor

locale. Singura diferenta esentiala dintre Romania si Franta este data de

statutul de fosta putere coloniala a Frantei : Franta metropolitana are relatii

de tip cvasi-confederal cu unele dintre fostele sale colonii, cum este Noua

Caledonie. Dupa cum bine se stie,Romania nu a avut niciodata colonii si, ca

atare nu se poate pune problema unor relatii de dominatie rata de aile state

sail teritorii.

In concluzie, structura nationala de putere a Romaniei este aproape

identica cu cea a Frantei continentale, tara fondatoare a Comunitatilor

europene. Rezulta ca, sub aspectul structurii nationale de putere, J:ntre

Romania si Uniunea Europeana nu exista nici o incompatibilitate.

REZUMA T

1. Prin structura de stat se intelege modul de

organizare a puterii de stat in raport cu teritoriul.

Utilizand acest criteriu si luand In considerare si

anumite particularitati ale statelor comunitare, acestea

pot fi grupate in:

. state unitare;

. state federale;

. state cu puternice structuri regionale si

coillunitare;

. state integrate Intr-un ansamblu ell caracter

cvasiconfederal (intra in aceasta categoric Franta,

Oland a si Marea Britanie, fiind avute in vedere relatiile

care s-au dezvoltat Jntre aceste state si fostele lor

colonii, relatii care se aseamana ell cele din

compuneriie de state).