Jurisdictia Curtii de Conturi. Principiul Aflarii Adevarului
CAPITOLUL I
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND CURTEA DE CONTURI
SECȚIUNEA 1: Scurt istoric
Istoria curților de conturi nu este de dată recentă, la noi în țară, prima Curte de Conturi, în sensul modern al instituției, fiind creată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Originile instituției sunt plasate în timpuri mai îndepărtate, iar de către unii autori în Curia regis din Evul Mediu, instituție care în Franța avea diverse atribuții, printre care și pe aceea de a-l consilia pe suveran în problemele privitoare la folosirea resurselor financiare ale regatului. Franța este țara care, în perioada napoleoniană, a adoptat una din cele mai moderne legislații ale epocii cu privire la organizarea și funcționarea Curții de Conturi.
Prima Curte de Conturi a României a fost înființată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, prin Legea nr. 42/1864. „Legea pentru înființarea Curții de Compturi” a fost promulgată „voind a da o garanție mai mult țarii despre dorința…ca întrebuințarea banilor publici să fie supusă unui control, pe cât de serios pe atât și ne-atârnat de ori-ce bănuieli de înrâurire din partea agenților însărcinați cu manipulația bugetului.” La elaborarea acestui act normativ legiuitorul român s-a inspirat din legislațiile occidentale ale epocii, respectiv din legislația franceză și din cea belgiană. Instituția a luat locul Ministerului de Control care a funcționat până la acea dată în Principatele Române.
Înalta Curte de Compturi cu sediul în București a fost instituită în România ca organism independent de jurisdicție și ca organ auxiliar al Reprezentanței Naționale, cu sarcina de a pregăti lucrările controlului legislativ asupra finanțelor publice.
Curtea de Compturi era compusă din: președinte, 8 membri judecători, un procuror, un substitut, 8 referendari, un grefier și personalul cancelariei.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 42/1864, Curtea era însărcinată „cu cercetarea și hotărârea socotelilor atingătoare de veniturile tezaurului, casieriilor generale de județe, ale regiilor și administrațiilor contribuțiilor indirecte, precum și cu încheierea socotelilor atingătoare de cheltuielile făcute de toți agenții contabili. Veniturile și cheltuielile, fondurile și încasările speciale ce izvorăsc din bugetele județelor, confirmate de Șeful Statului, precum și cercetarea și lichidarea socotelilor caselor comunale, municipale și districtuale, sunt asemenea în competența Curții.”
Potrivit art. 116 din Constituția de la 30 iunie 1866, „pentru toată România este o singură Curte de Conturi ”. Așadar, de la această dată, Înalta Curte de Compturi devine o instituție fundamentală care stă la baza sistemului financiar al țării cu misiunea de control financiar suprem.
Legea Curții de Conturi din 24 inauarie 1864 a fost modificată în 1874 și 1895. Prin Legea din 29 ianuarie 1895, se adoptă o nouă organizare a Curții de Conturi, inclusiv prin schimbarea denumirii acesteia, care devine Înalta Curte de Conturi.
La 31 iulie 1929 se publică, în Monitorul Oficial, Legea pentru reorganizarea Înaltei Curți de Conturi, lege potrivit căreia, „Curtea de Conturi este o instituție de sine stătătoare, are același rang cu Înalta Curte de Casație și se bucură de aceleași drepturi.” (art. 1 alin. 2 din Legea din 1929). Astfel, potrivit Legii din 1929, cele două organe – Înalta Curte de Conturi și Înalta Curte de Casație – se află pe picior de egalitate. Referitor la această problemă, Valentin Prisăcaru se îndoiește de faptul că cele două organe ar avea același rang din momentul în care deciziile Înaltei Curți de Casație luate în secțiuni unite erau obligatorii pentru Înalta Curte de Conturi.
Conform Constituției din 1923 și a legii organice din 1929, Curtea de Conturi avea atribuții de control preventiv, control de gestiune și atribuții jurisdicționale, de judecare a gestionarilor și tuturor funcționarilor care aduceau pagube prin nerespectarea Legii contabilității publice.
Legea nr. 149/1929 a fost abrogată prin Decretul – Lege nr. 352/1948 ca urmare a instaurării regimului comunist în România, iar atribuțiile Înaltei Curți de Conturi au fost preluate de organisme nou create în cadrul Statutului totalitar.
La 1 decembrie 1948 a fost înființat controlul financiar intern al ministerelor și unităților subordonate, ca organ specializat de control în subordinea conducătorului direcției sau serviciului de contabilitate. În cazuri excepționale, și numai cu avizul Ministerului Finanțelor, el putea fi subordonat direct conducătorului unității.
În anul 1957, controlul financiar intern din întreaga economie a fost organizat pe principiul specializării și în scară, începând cu ministerele, instituțiile și organizațiile centrale de stat și cooperatiste până la unitățile care aveau în subordinea lor subunități cu contabilitate proprie. Controlul financiar intern a trecut din subordinea organelor de contabilitate în subordinea directă a conducătorilor de unități, pentru a asigura cunoașterea de către aceștia a activității financiar – gestionare a unităților, precum și a propriului organ de contabilitate.
Prin Legea nr. 2/1973 s-a înființat Curtea Superioară de Control Financiar, ca organ al Consiliului de Stat, Curte ce exercita controlul financiar asupra activității organelor centrale de stat, de a controla executarea prevederilor financiare din planul național unic de dezvoltare economico-socială și din bugetul de stat, de a coordona activitatea de control financiar-bancar. Ea exercita și atribuții jurisdicționale privind răspunderea materială și administrativă față de prejudiciile aduse avutului obștesc, care atrăgeau despăgubiri sau amenzi din partea persoanelor cu funcții de conducere. Activitatea Curții Superioare de Control Financiar privind recuperarea pagubelor produse proprietății publice și sancționarea abaterilor cu caracter economic-financiar se realiza prin Colegiul de jurisdicție și Ministerul Public.
Prin decretul nr. 94 din 7 februarie 1990, Curtea Superioară de Control Financiar a fost desființată, litigiile aflate în curs de judecată la Colegiul de jurisdicție și Ministerul Public fiind trecute, spre soluționare, instanțelor judecătorești. În locul acestui organism de control financiar suprem s-a înființat Corpul de control economico-financiar al primului ministru al Guvernului. Acest Corp, pe lângă atribuțiile de control financiar preventiv asupra legalității și eficienței cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat, de către organele centrale și județene, avea și atribuții de a controla executarea bugetului de stat și a balanței de încasări și plăți externe, precum și legalitatea bilanțurilor contabile ale organelor centrale ale administrației de stat.
Necesitatea reînființării Curții de Conturi a apărut după decembrie 1989 în condițiile reinstaurării statului de drept în România. Curtea de Conturi a României a fost reintrodusă în sistemul administrativ al țării noastre prin dispozițiile art. 139 din Constituție, potrivit căruia, „Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public”, și la mai puțin de un an de la adoptarea Constituției fiind adoptată Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.
În anul 1999 Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a suferit o serie de modificări, prin Legea nr. 99/1999 și prin Legea nr. 204/1999, atât cu privire la competențe, cât și la organizarea acesteia.
Principalele modificări care au vizat, direct sau indirect, și activitatea jurisdicțională au fost următoarele:
Persoanele juridice de drept privat nu mai sunt supuse controlului și jurisdicției Curții de Conturi, decât în cazul în care sunt beneficiare de garanții guvernamentale pentru credite, subvenții sau de alte forme de sprijin financiar din partea statului ori dacă administrează, în baza unui contract de concesiune sau închiriere bunuri aparținând domeniului public sau privat al statului;
Ca o consecință, instanțele Curții de Conturi nu mai sunt competente să soluționeze cauzele având ca obiect obligațiile societăților cu capital majoritar sau integral privat, în alte situații decât cele menționate mai sus.
De asemenea, instanțele Curții de Conturi, respectiv colegiile jurisdicționale nu sunt competente să soluționeze plângerile împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite de organele de control ale Curții de Conturi;
Noțiunea de recurs la instanțele Curții de Conturi a fost înlocuită cu cea de recurs jurisdicțional, iar noțiunea de recurs în interesul legii cu recurs în anulare jurisdicțional;
A fost introdusă calea de atac a recursului la Curtea Supremă de Justiție, Secția de contencios administrativ, respectiv la Secțiile de contencios administrativ ale curților de apel competente, după caz, împotriva hotărârilor definitive ale instanțelor Curții de Conturi, hotărârile instanțelor de contencios administrativ pronunțate în soluționarea recursului fiind irevocabile.
Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi judecă cauzele privind ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, ori unităților militare aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, precum și alte cauze care nu intră în competența colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene sau a Municipiului București.
SECȚIUNEA 2: Sediul materiei
Normele juridice care reglementează activitatea Curții de Conturi se află atât în Constituția României, cât și în Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Acestora li se alătură Regulamentul privind organizarea și funcționarea instanțelor Curții de Conturi și Regulamentul de organizare și funcționare a activității procurorilor financiari de pe lângă Curtea de Conturi a României, acte normative interne aprobate prin Hotărârea plenului Curții nr. 2/2002.
Constituția României reglementează în art. 139 rolul și atribuțiile Curții de Conturi. În alin. (1) al acestui articol se prevede că „în condițiile legii, Curtea exercită și atribuții jurisdicționale”.
Constituția României cuprinde și alte dispoziții aplicabile și activități jurisdicționale ale instanțelor Curții de Conturi cum ar fi: neretroactivitatea legii (art. 15 alin. (2)), egalitatea în drepturi (art. 16), acceszul liber la justiție (art. 21), dreptul la apărare (art. 24), dreptul de petiționare (art. 47), dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 48), înfăptuirea justiției (art. 123), statutul judecătorilor (art. 124), caracterul public al dezbaterilor (art. 126), dreptul la interpret (art. 127), folosirea căilor de atac (art. 128).
Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și legile de modificare a acesteia.
Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9.09.1992.
Legea a fost modificată și completată prin legea nr. 59/1993, Legea nr. 65/1993, Legea nr. 50/1995, Legea nr. 99/1999, Legea nr. 204/1999 și Legea nr. 77/2002.
Prin Legea nr. 77/2002 au fost aduse importante modificări Legii nr. 94/1992 cu privire la structură, organele de conducere, atribuții, competența și altele.
Astfel:
A rămas o singură secție de control;
Numărul consilierilor de conturi a fost redus de la 24 la 18;
A fost redus un post de vicepreședinte și un post de președinte de secție, rămnnd un președinte, un vicepreședinte și doi președinți de secție;
Compartimentul de control al camerei de conturi a fost desființat, camera fiind compusă din direcția de control financiar ulterior și colegiul jurisdicțional;
S-a extins competența de control asupra utilizării fondului din programul SAPARD și a celor provenite din asistență financiară acordată de Uniunea Europeană și a altor surse de finanțare internațională;
Au fost introduse literele c.și d. ale art. 19 care se referă la controlul persoanelor juridice care nu își îndeplinesc obligațiile financiaarea și funcționarea Curții de Conturi a suferit o serie de modificări, prin Legea nr. 99/1999 și prin Legea nr. 204/1999, atât cu privire la competențe, cât și la organizarea acesteia.
Principalele modificări care au vizat, direct sau indirect, și activitatea jurisdicțională au fost următoarele:
Persoanele juridice de drept privat nu mai sunt supuse controlului și jurisdicției Curții de Conturi, decât în cazul în care sunt beneficiare de garanții guvernamentale pentru credite, subvenții sau de alte forme de sprijin financiar din partea statului ori dacă administrează, în baza unui contract de concesiune sau închiriere bunuri aparținând domeniului public sau privat al statului;
Ca o consecință, instanțele Curții de Conturi nu mai sunt competente să soluționeze cauzele având ca obiect obligațiile societăților cu capital majoritar sau integral privat, în alte situații decât cele menționate mai sus.
De asemenea, instanțele Curții de Conturi, respectiv colegiile jurisdicționale nu sunt competente să soluționeze plângerile împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite de organele de control ale Curții de Conturi;
Noțiunea de recurs la instanțele Curții de Conturi a fost înlocuită cu cea de recurs jurisdicțional, iar noțiunea de recurs în interesul legii cu recurs în anulare jurisdicțional;
A fost introdusă calea de atac a recursului la Curtea Supremă de Justiție, Secția de contencios administrativ, respectiv la Secțiile de contencios administrativ ale curților de apel competente, după caz, împotriva hotărârilor definitive ale instanțelor Curții de Conturi, hotărârile instanțelor de contencios administrativ pronunțate în soluționarea recursului fiind irevocabile.
Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi judecă cauzele privind ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, ori unităților militare aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, precum și alte cauze care nu intră în competența colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene sau a Municipiului București.
SECȚIUNEA 2: Sediul materiei
Normele juridice care reglementează activitatea Curții de Conturi se află atât în Constituția României, cât și în Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Acestora li se alătură Regulamentul privind organizarea și funcționarea instanțelor Curții de Conturi și Regulamentul de organizare și funcționare a activității procurorilor financiari de pe lângă Curtea de Conturi a României, acte normative interne aprobate prin Hotărârea plenului Curții nr. 2/2002.
Constituția României reglementează în art. 139 rolul și atribuțiile Curții de Conturi. În alin. (1) al acestui articol se prevede că „în condițiile legii, Curtea exercită și atribuții jurisdicționale”.
Constituția României cuprinde și alte dispoziții aplicabile și activități jurisdicționale ale instanțelor Curții de Conturi cum ar fi: neretroactivitatea legii (art. 15 alin. (2)), egalitatea în drepturi (art. 16), acceszul liber la justiție (art. 21), dreptul la apărare (art. 24), dreptul de petiționare (art. 47), dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 48), înfăptuirea justiției (art. 123), statutul judecătorilor (art. 124), caracterul public al dezbaterilor (art. 126), dreptul la interpret (art. 127), folosirea căilor de atac (art. 128).
Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și legile de modificare a acesteia.
Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9.09.1992.
Legea a fost modificată și completată prin legea nr. 59/1993, Legea nr. 65/1993, Legea nr. 50/1995, Legea nr. 99/1999, Legea nr. 204/1999 și Legea nr. 77/2002.
Prin Legea nr. 77/2002 au fost aduse importante modificări Legii nr. 94/1992 cu privire la structură, organele de conducere, atribuții, competența și altele.
Astfel:
A rămas o singură secție de control;
Numărul consilierilor de conturi a fost redus de la 24 la 18;
A fost redus un post de vicepreședinte și un post de președinte de secție, rămnnd un președinte, un vicepreședinte și doi președinți de secție;
Compartimentul de control al camerei de conturi a fost desființat, camera fiind compusă din direcția de control financiar ulterior și colegiul jurisdicțional;
S-a extins competența de control asupra utilizării fondului din programul SAPARD și a celor provenite din asistență financiară acordată de Uniunea Europeană și a altor surse de finanțare internațională;
Au fost introduse literele c.și d. ale art. 19 care se referă la controlul persoanelor juridice care nu își îndeplinesc obligațiile financiare către stat, unitățile administrativ-teritoriale sau instituțiile publice și societățile de investiții financiare, asociații și fundații care utilizează fonduri publice, iar prin litera f, a art. 25 s-a prevăzut controlul asupra contractării și utilizării împrumuturilor de stat, rambursarea ratelor scadente ale acestora și plata dobânzilor aferente;
S-a prevăzut controlul Curții de Conturi cu privire la respectarea de către autoritățile cu atribuții în domeniul privatizării a metodelor și procedurilor de privatizare asupra modului în care s-a asigurat respectarea clauzelor stabilite prin contractele de privatizare precum și asupra respectării dispozițiilor legale privind modul de administrare și întrebuințare a resurselor financiare rezultate din acțiunile de privatizare indiferent de momentul în care s-a desfășurat procesul de privatizare, până la clasificarea tuturor aspectelor;
În activitatea de judecată a fost instituită măsura restituirii cauzei la procurorul financiar, dacă instanța constată că nu poate judeca cauza sau soluționarea s-ar face cu mare întârziere, ori când actul de sesizare nu este complet, cu arătarea motivelor restituirii, indicând faptele și împrejurările care trebuie lămurite;
S-a reglementat încetarea mandatului de judecător sau procuror financiar în caz de reorganizare și s-au stabilit limite de vârstă – pentru menținerea în funcție până la 65 de ani la colegiile jurisdicționale și 70 de ani la Curtea de Conturi;
S-au făcut noi numiri de membri ai Plenului Curții de Conturi, mandatul vechilor membri încetând pe data numirii acestora.
Codul de procedură civilă
Codul de procedură civilă completează dispozițiile referitoare la activitatea de jurisdicție a Curții de Conturi, în măsura în care prin Legea nr. 94/1992, republicată, nu se dispune astfel.
Regulamentul privind organizarea și funcționarea instanțelor Curții de Conturi
Regulamentul cuprinde dispozițiile privind organizarea și conducerea activităților instanțelor Curții de Conturi, reguli comune privind activitatea instanțelor Curții de Conturi, reguli speciale privind soluționarea cauzele în fond și în căile de atac, reguli privind punerea în executare a hotărârilor instanțelor Curții de Conturi și ale instanțelor judecătorești în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor instanțelor Curții de Conturi, organizarea și păstrarea fondului de documente și răspunderea disciplinară a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor Curții de Conturi.
Regulamentul de organizare și funcționare a activității procurorilor financiari de pe lângă Curtea de Conturi a României
Prevederile Regulamentului se referă la organizarea și conducerea activității procurorilor financiari, activitatea de examinare și soluționare a actelor de constatare, participarea procurorilor financiari la ședințele de judecată, exercitarea de către procurorii financiari a modului în care au fost puse în executare hotărârile instanțelor Curții de Conturi, evidența, circulația, comunicarea și transmiterea actelor procurorilor financiari și raportarea rezultatelor activității acestora.
SECȚIUNEA 3: Natura juridică a Curții de Conturi
Problema naturii juridice a Curții de Conturi a constituit un subiect controversat, literatura juridică de specialitate susținând puncte de vedere divergente în legătură cu această temă.
Potrivit unei opinii, Curtea de Conturi este un organ care aparține puterii judecătorești, justificarea fiind aceea că Secția jurisdicțională și colegiile jurisdicționale ale Curții de Conturi înfăptuiesc justiția (în domeniul financiar) prin magistrați (judecători financiari) independenți și inamovibili, iar hotărârile pronunțate de instanțele de jurisdicție financiară au aceeași putere executorie ca hotărârile judecătorești; procedura publică și contradictorie a jurisdicției financiare este aproape identică cu aceea a intanțelor judecătorești.
Potrivit altei opinii, Curtea de Conturi este un organ administrativ, care desfășoară și o activitate de jurisdicție administrativă.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 64/1994. Principalele argumente ale acestei decizii în sprijinul soluției adoptate sunt următoarele:
Legea organică a Curții de Conturi definește activitatea acesteia ca fiind o jurisdicție financiară, iar nu ca o activitate a unei instanțe judecătorești. Aceasta înseamnă că jurisdicția Curții de Conturi este de natură administrativă;
Statutul legal al judecătorilor Curții de Conturi este altul decât cel al judecătorilor care compun instanțele judecătorești. În timp ce judecătorii financiari sunt numiți de Președintele României la propunerea plenului Curții de Conturi, judecătorii care alcătuiesc instanțele judecătorești sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiuliului Superior al Magistraturii.
Respectarea Codului de procedură civilă în activitatea instanțelor Curții de Conturi nu le schimbă caracterul de jurisdicții administrative, întrucât actele normative care organizează asemenea jurisdicții fac trimitere la normele procedurale ale dreptului comun; în lipsa unor reglementări speciale, sunt aplicabile normele dreptului comun;
Deși, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, „Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlament”, o autoritate judecătorească nu poate fi organizată pe lângă altă autoritate publică și numai într-un sistem propriu. Pornind de la aceste considerente, Curtea Constituțională a decis că „existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești în condițiile stabilite de lege sau la limitarea accesului la justiție”.
În opinia contrară se invocă dispozițiile art. 1 din Legea nr. 94/1992, articol introdus în Legea organică a Curții de Conturi prin Legea nr. 99/1999, potrivit căruia „Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României și își desfășoară activitatea în mod independent…”, argumentul invocat nefiind de natură a exclude Curtea de Conturi din categoria organelor administrative cu atribuții jurisdicționale.
Pentru a înlătura controversele privitoare la natura juridică a instituției, legea a prevăzut că „autoritatea administrativă autonomă de control financiar care exercită și atribuții jurisdicționale asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public este Curtea de Conturi”.
Problema naturii juridice a Curții de Conturi a reținut atenția jurisprudenței, soluțiile Curții Supreme de Justiție având o semnificație deosebită în această privință: „Curtea de Conturi ca instituție a statului de drept nu face parte nici din autoritatea legislativă și nici din autoritatea judecătorească, fiind așa cum rezultă din Constituția României, o autoritate administrativă care are – între altele – unele atribuții cu caracter jurisdicțional, în domeniul său de activitate stabilit prin art. 139 din Constituție și Legea nr. 94/1992. aceasta nu înseamnă însă că actele sale cu caracter jurisdicțional sunt hotărâri judecătorești, deoarece sistemul judiciar român nu cuprinde justiții paralele ci, dinpotrivă, potrivit art. 125 din Constituție, justiția se realizează exclusiv prin Curtea Supremă de Justiție și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, adică de Legea de organizare judecătorească nr. 92/1992, ce nu include între instanțe secțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi și se interzice înființarea de instanțe extraordinare”. Plecând de la acestea, Instanța Supremă concluzionează că „hotărârile secției jurisdicționale a Curții de Conturi, fiind emise de o autoritate administrativă în exercitarea unor atribuții cu caracter jurisdicțional, conferite în Legea nr. 94/1992, au caracterul unor acte administrativ jurisdicționale…”.
SECȚIUNEA 4: Principiile care călăuzesc jurisdicția
Curții de Conturi
Aceste principii, reguli călăuzitoare ale activității jurisdicționale în temeiul cărora se stabilesc raporturi procesuale dintre persoanele aflate în litigiu, precum și între acele persoane și instanțele Curții de Conturi, pentru ca în final să se ajungă la aplicarea legii în fiecare caz în parte și să se restabilească drepturile sus menționate.
Principiile de funcționare ale Curții de Conturi sunt: principiul legalității, principiul unicității instituției în sistemul de drept român, principiul autonomiei Curții de Conturi în raport cu celelalte instituții ale statului de drept, principiul dublului de jurisdicție la instanțele Curții de Conturi, principiul dreptului la apărare în fața instanțelor financiare, principiul independenței și imparțialității judecătorilor, principiul aflării adevărului, principiul publicității și oralității dezbaterilor, principiul contradictorialității, principiul oficialității, principiul disponibilității, principiul rolului activ al judecătorului și principiul egalității persoanelor în fața instanțelor.
4.1 Principiul legalității
Acest principiu rezultă chiar din cuprinsul Constituției României care la art. 123 prevede că: „Justiția se înfăptuiește în numele legii”. Principiu cadru, principul legalității se regăsește în organizarea și funcționarea tuturor autorităților și instituțiilor statului (printre care și Curtea de Conturi).
În domeniul jurisdicțional, principiul legalității presupune: legalitatea instanțelor (compunerea și competența lor fiind stabilite prin Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi) și legalitatea activității financiare desfășurate de instanțele Curții de Conturi.
Activitatea instanței Curții de Conturi este astfel organizată încât să asigure respectarea legalității de către toți participanții la această activitate. Pentru înlăturarea greșelilor de judecată, justițiabilii pot acționa împotriva hotărârii instanței financiare prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Astfel, pe calea recursului jurisdicțional se verifică legalitatea judecății în primă instanță, iar activitatea jurisdicțională a instituției Curții de Conturi e supusă sub aspectul legalității și temeinicia hotărârii pronunțată pe calea recursului de către Curtea Supremă de justiție – SCA (art. 82 din Legea nr. 94/1992, republicată).
4.2 Principiul unicității în sistemul de drept român
Curtea de Conturi se află în vârful piramidei organelor de control financiar și de jurisdicție în domeniu, acest lucru rezultând chiar din art.1 alin (1) din legea nr. 94/1992: „Curtea de Conturi e instituția supremă de control financiar”.
4.3 Principiul autonomiei Curții de Conturi în raport cu celelalte instituții ale statului de drept
Potrivit art. 1 alin (2) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi – „… își exercită funcțiile în mod independent și în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Constituție și în celelalte legi ale țării”. Noțiunea de „independent” trebuie înțeleasă în sensul „autonomiei de decizie” în realizarea funcțiilor sale cu respectarea Constituției României și a celorlalte legi ale țării. Art. 2 alin (3) al Legii nr. 94/1992 aduce o limitare a principiului autonomiei în sensul că: „Hotărârile Camerei Deputaților/ ale Senatului prin care se cere Curții de Conturi efectuarea unor controale în limita competențelor sale, sunt obligatorii.
Principiul autonomiei Curții de Conturi se manifestă și prin întocmirea unui buget propriu, distinct, prevăzut în bugetul de stat, supus aprobării Parlamentului prin Legea bugetară anuală dar nesupus eventualelor modificări ale Ministerului de Finanțe.
De aproape, Curtea de Conturi poate decide participarea la activități ale organismelor internaționale de profil (ex: „Eurosai”, „Intosai”) și poate deveni membră a acestora fără ca decizia Plenului Curții de Conturi să fie cenzurată de un alt organism.
4.4 Principiul dublului grad de jurisdicție la instanțele Curții de Conturi
Cauzele judecății instanței Curții de Conturi sunt supuse dublului de jurisdicție la instanța Curții de Conturi. Așadar, hotărârile instanței financiare pot fi atacate pe calea ordinară de atac (recursul jurisdicțional) și pe căile extraordinare de atac: recurs în anulare jurisdicțional.
Recursul în anulare jurisdicțional este calea extraordinară de atac prin care se realizează controlul judiciar al hotărârii definitive ale instanței Curții de Conturi, împotriva cărora nu s-a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție.
4.5 Principiul dreptului la apărare în fața instanței financiare
Constituția României, în art. 24, prevede că „dreptul la apărare e garantat” și că „în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat ales”.
Dreptul de apărare e un principiu de bază al dreptului procesual care are două sensuri: material și formal.
În sens material, dreptul la apărare e înțeles în sensul că, în proces părțile pot face cereri, au dreptul de a participa la dezbateri, de a lua cunoștință de probele din dosar, de a pune concluzii cu privire la toate problemele privind obiectul procesului, cauza acestuia și calitatea participanților la proces, dreptul de a utiliza căile legale de atac.
În sens formal, dreptul la apărare echivalează cu dreptul părților din proces de a avea un mandatar, care să le ajute în pregătirea cât mai temeinică a apărării.
În cursul judecății cauzei la instanța Curții de Conturi exercitarea drepturilor la apărare în sens formal nu e obligat, partea având dreptul să aprecieze singură dacă e cazul să-și angajeze apărător.
În fața instanței Curții de Conturi părțile au în egală măsură dreptul la apărare, atât în sens material cât și în sens formal.
4.6 Principiul independenței și imparțialității judecătorilor
Potrivit art. 107 alin (1) din Legea nr. 94/1992, membrii Curții de Conturi și financiari sunt independenți și inamovibili pe toată durata mandatului lor.
Membrii instanței Curții de Conturi aplicând legea se subordonează intereselor generale ale societății. Aceste prevederi se referă numai la activitatea membrilor instanței Curții de Conturi, care se concretizează în hotărârea pronunțată în cauzele deduse judecății. Controlul judiciar nu încalcă principiul independenței judecătorilor ci are rolul de a verifica legalitatea hotărârii atacate prin căile de atac ordinare și extraordinare.
Potrivit art. 108 alin (1) lit. a) membrii Curții de Conturi și judecătorii financiari sunt obligați să-și îndeplinească funcția încredințată cu imparțialitate. Imparțialitatea judecătorului este dată de spiritul său critic și de aptitudinea de a-și elabora decizia după lege, și nu după sentimentele și voința sa. Așadar, imparțialitatea are în vedere asigurarea funcționării nediscriminatorii a sistemului judiciar.
4.7 Principiul aflării adevărului
Art. 170 alin (2) din Codul de procedură civilă prevede că judecătorii trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru „a descoperi adevărul și a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor”.
Stabilirea adevărului este scopul urmărit prin procedura judiciară a instanței Curții de Conturi, adevăr ce constituie garanția unei soluții corecte, echitabile și nepărtinitoare.
4.8 Principiul publicității și oralității dezbaterilor
Publicitatea dezbaterilor este un principiu constituțional, fiin consacrat prin art. 126 din Legea fundamentală: „Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege”.
Acest principiu e prevăzut și în art. 121 din Codul de procedură civilă și în art. 62 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată: „Ședințele de judecată ale instanței Curții de Conturi sunt publice”.
De la principiul publicității, legea nr. 94/1992, republicată, prevede o singură excepție: „Când există temeiuri că datorită publicității ședinței de judecată s-ar pune în pericol siguranța națională ori interesele statului, instanța poate dispune ca aceasta să fie secretă” (art. 62 alin (2)). Totuși, potrivit art. 121 alin. 2 din Codul procesual civil, instanța e obligată să motiveze prin hotărâre măsura luată.
Principiul publicității se referă doar la activitatea desfășurată în ședința de judecată, deliberarea desfășurându-se în secret.
Principiul oralității dezbaterilor este complementar principiului publicității. Potrivit acestui principiu procesele se dezbat verbal, instanța fiind obligată să dea părților cuvântul pentru ca fiecare să-și mențină poziția procesuală. Și în fața instanței Curții de Conturi dezbaterile se desfășoară oral. În ședința de judecată ale instanțelor Curții de Conturi se acordă cuvântul părților pentru a discuta regularitatea argumentelor de procedură, pentru a propune probe, pentru a pune concluzii orale iar în privința anumitor argumente procesuale/procedurale (ex: motivarea recursurilor declarate împotriva hotărârii instanței financiare), obligativitatea procedurii scrise.
Nerespectarea principiului oralității atrage nulitatea hotărârii justiției.
4.9 Principiul contradictorialității
Principiul contradictorialității constă în aceea că instanțele Curții de Conturi pot rezolva an uite cereri adresate de părți/ anumite probleme ridicate din oficiu, numai după ce în prealabil le-am pus în discuția părților.
Argumentele instanței Curții de Conturi nu pot fi opuse vreunei părți dacă acesteia nu i s-a dat posibilitatea să participe la dezbateri când s-a dispus încuviințarea, îndeplinirea sau administrarea lui. Problemele invocate în instanță se vor comunica părților adverse, dându-i-se posibilitatea de a răspunde și de a combate argumentelor invocate.
Principiul oficialității
În majoritatea cazurilor, judecata la instanțele Curții de Conturi se desfășoară din oficiu, cu participarea obligatorie a procurorului financiar. Potrivit art. 37 alin. (2) din legea nr. 94/1992, procurorul financiar întocmește argumente de a sesiza colegiul jurisdicțional. În caz în care constată că hotărârile pronunțate sunt nelegale/netemeinice procurorul general financiar exercită căile de atac prevăzute de lege.
Principiul disponibilității
Potrivit art. 130 din Codul procesual civil, instanța nu poate hotărî decât asupra celor ce formează obiectul cauzei supuse judecății.
Principiul disponibilității are o aplicabilitate limitată în cadrul activității jurisdicționale a Curții de Conturi.
Numai în măsura în care e vorba de o sesizare facută de către o persoană fizică, cum ar fi contestația împotriva argumentelor de imputație, sau o cale de atac exercitată de către persoane fizice care a pierdut procesul, partea poate să dispună de sesizarea sa ori de calea de atac exercitată, să o mențină sau să renunțe la aceasta, să o completeze sau să o retragă.
Principiul disponibilității se aplică atât cu ocazia judecării cauzei în fond, cât și în cazul judecării recursului jurisdicțional împotriva sentinței pronunțate în fond.
Principiul rolului activ al judecătorului
În sistemul românesc de organizare judiciară, judecătorul are rol activ atât în procesul penal cât și în sistemul civil.
Art. 130 alin (2) din Codul procesual civil reglementează explicit și detaliat rolul activ al judecătorului: „judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, le vor da părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor”.
Spre deosebire de procesul civil, în care se limitează rolul activ al judecătorului în sensul că instanța nu va putea hotărî decât asupra celor ce formează obiectul cauzei supuse judecății, instanța Curții de Conturi, dacă constată că la cauzarea prejudiciului au participat mai multe persoane, ori existența unor acte materiale noi ori a unor fapte noi în sarcina aceleiași persoane răspunzătoare, pun în discuția părților extinderea obiectului judecății sau introducerea în cauză a altor persoane (art. 70 din Legea nr. 94/1992, republicată).Acest proces constituie un aspect procedural al principiului general al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat prin art. 16 din Constituția României.
Potrivit acestui principiu, jurisdicția Curții de Conturi înfăptuiește în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex, religie, situație socială sau de cultură.
Realizarea principiilor înseamnă egalitatea părților în fața instanței Curții de Conturi, sub aspect procedural,
judecata pentru toți participanții se face după aceleași reguli procesuale
se asigură un echilibru în sistemul părților, în sensul de a se putea folosi în egală măsură drepturile procesuale.
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA, CONDUCEREA ȘI PERSONALUL
CURȚII DE CONTURI
SECȚIUNEA 1: Organizarea Curții de Conturi
În conformitate cu dispozițiile art. 139, și ale art. 152 din Constituție, a fost adoptată de către Parlamentul României Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Prin acest act normativ a fost înființată Curtea de Conturi care e definită ca fiind „instituția supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public”.
Sediul Curții de Conturi e în capitala țării.
În teritoriu, funcțiile Curții sunt exercitate de către Camerele de conturi județene, care își au sediul în orașele reședință de județ și respectiv în Municipiul București.
Potrivit legii sale de organizare și funcționare – nr. 94/1992, modificată și completată – Curtea de Conturi se compune din:
Secția de control financiar ulterior
Secția jurisdicțională;
Colegiul Jurisdicțional al Curții;
Camerele de conturi județene și a Municipiului București.
De asemenea, Curtea de Conturi are un Secretariat general.
Secțiile camerei de Conturi sunt conduse de către un consilier de conturi, care îndeplinește funcția de președinte de secție.
Secția de control financiar ulterior e formată din 9 consilieri de conturi și din controlori financiari. Secția este organizată în divizii, conduse de către un consilier de conturi. În cadrul diviziilor pot fi organizate direcții, servicii și birouri de specialitate.
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi instanța de fond și de recurs și se compune din 7 consilieri de conturi.
Colegiul jurisdicțional al camerei e instanța de fond și se compune din judecători financiari și e condus de un președinte de colegiu.
Camera de conturi județeană se compune din direcția de control financiar și colegiul jurisdicțional.
1.4.1 Direcțiile de control financiar ulterior județene și a municipiului București sunt formate din controlori financiari și sunt conduse de un director și un director adjunct. În cadrul direcțiilor se pot organiza servicii și birouri de specialitate.
1.4.2 Colegiul jurisdicțional este format din judecători financiari și e condus de un președinte.
SECȚIUNEA 2: Conducerea Curții de Conturi
Conducerea Curții de Conturi se exercită de către:
Plenul Curții de Conturi;
Comitetul de conducere;
Președintele și vicepreședintele Curții de Conturi, care sunt consilieri de conturi;
2.1 Plenul Curții de Conturi este format din cei 18 membri ai Curții de Conturi care sunt consilieri de conturi.
2.1.1 Atribuțiile Plenului Curții de Conturi sunt:
să supună Președintelui României propunerile de numire și de revocare din funcție a judecătorilor financiari și să numească dintre aceștia pe președinții colegiilor jurisdicționale;
să supună Președintelui României propunerile de numire și de revocare din funcție a procurorului general financiar și a procurorilor financiari;
să aprobe Regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Conturi, Codul etic al profesiei și statul de funcții;
să aprobe programul de control financiar anual al Curții de Conturi;
să emită avize asupra unor proiecte de lege la solicitarea Camerei Deputaților sau a Senatului precum și asupra Raportului public anual al Curții de Conturi;
să hotărască asupra modificării organizării interne a Curții de Conturi, în limitele legii, fără a afecta competențele sale legale și prevederile bugetului propriu;
să emită instrucțiuni cu caracter obligatoriu pentru organele de control financiar ale Curții de Conturi necesare pentru exercitarea în bune condiții a competenței acesteia;
să dezbată și să promoveze proiectul bugetului Curții de Conturi în vederea integrării acestuia în bugetul de stat;
să ceară periodic și să examineze rapoartele asupra activității secțiilor Curții și camerelor de conturi județene;
să aleagă pe cei 3 consilieri de conturi care sunt membrii ai comitetului de conducere;
să aleagă pe consilierii de conturi membrii ai comisiei de disciplină sau de soluționarea a contestațiilor;
să examineze și să aprobe cercetarea, reținerea, arestarea sau trimiterea în judecată penală sau contravențională a judecătorilor, procurorilor și controlorilor financiari.
Condiția ce cvorum legal a plenului Curții de Conturi este de cel puțin 2/3 din numărul membrilor săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți.
2.2 Comitetul de conducere al Curții de Conturi se compune din: președintele Curții, vicepreședintele acesteia, președinții de secții și trei consilieri de conturi, aleși de plenul Curții.
2.2.1 Atribuțiile Comitetului de conducere sunt următoarele:
se emit avizele solicitate la înființarea de către Guvern sau ministere a unor organe de specialitate în subordinea lor;
să organizeze efectuarea controalelor solicitate prin hotărârile Camerei Deputaților sau a Senatului; precum și a altor organe care nu sunt prevăzute în programul de control anual al Camerei de Conturi;
să inițieze procedurile de cercetare a cazurilor de incapacitate și incompatibilitate în îndeplinirea funcțiilor de către membrii Curții și judecătorii financiari;
să aprobe lista cu posturile vacante care urmează să fie scoase la concurs în vederea ocupării lor;
să aprobe tematicile și să organizeze concursurile și probele de selecție pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul compartimentelor Curții de Conturi, potrivit listei aprobate;
să numească directorii direcțiilor de control, șefii de serviciu din cadrul diviziilor sectoriale și directorii direcțiilor de control financiar ale camerelor de conturi județene; să numească secretarul general al Curții de Conturi și să stabilească atribuțiile acestuia;
să aprobe autorizațiile pentru contractarea de lucrări, bunuri, servicii sau alte prestații necesare funcționării Curții de Conturi;
să examineze și să aprobe propunerea de ordine de zi a ședinței comitetului de conducere formată de președintele Curții;
să exercite, în ceea ce privește activitatea Curții de Conturi personalul și regimul de lucru, prerogativele care nu sunt atribuite de legea plenului sau președintelui Curții;
să aprobe reducerea vechimii în funcții juridice necesare ocupării funcției de judecător financiar sau procuror financiar, prevăzută la art. 106 alin. (2) și la art. 110 alin (1), cu până la 2 ani.
Comitetul de conducere poate funcționa în prezența a cel puțin 2/3 din numărul membrilor săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți.
2.3 Președintele și vicepreședintele Curții de Conturi
Potrivit art. 105 alin (1) și (2) din Legea nr. 94/1992, republicată „Dintre consilierii de conturi Parlamentul numește președintele Curții de Conturi, vicepreședintele acesteia și președinții secțiilor.
Funcțiile de președinte și vicepreședinte vor fi ocupate de persoane cu pregătire economică sau juridică”.
2.3.1 Atribuțiile președintelui Curții de Conturi sunt următoarele:
reprezintă Curtea de Conturi și asigură relațiile acesteia cu instituțiile și autoritățile publice și cu organele naționale și internaționale de profil;
convoacă activitatea Curții de Conturi;
convoacă și prezidează dezbaterile plenului și ale comitetului de conducere și asigură executarea hotărârilor acestora;
propune ordinea de zi a ședințelor plenului și ale comitetului de conducere și le supune aprobării acestora;
urmărește transmiterea către Parlament a rapoartelor Curții de Conturi;
numește personalul Curții de Conturi cu excepția celui numit de plen sau de comitetul de conducere și dispune, dacă este cazul, revocarea din funcție a acestuia;
exercită acțiunea disciplinară împotriva judecătorilor și procurorilor financiari și aplică sancțiunile disciplinare în cazurile prevăzute de Codul etic al profesiei;
comunică posturile vacante de membrii ai Curții de Conturi către Parlament, pentru luarea măsurilor necesare în vederea ocupării acestora;
hotărăște constituirea de grupe de control interdivizii, care vor funcționa numai pe durata realizării serviciilor stabilite.
În lipsa președintelui Curții de Conturi atribuțiile acestuia se vor exercita de vicepreședintele acesteia.
SECȚIUNEA 3: Personalul care înfăptuiește jurisdicția Curții de Conturi
Când vorbim despre personalul Curții de Conturi îi avem în vedere pe:
3.1 –Magistrații financiari și personalul auxiliar din cadrul instanțelor Curții de Conturi (consilierii de conturi; judecătorii financiari; magistrați asistenți; judecătorii financiari inspectori; grefierii; arhivarii-registratori)
3.1.1 Consilierii de conturi sunt membri ai Plenului Curții de Conturi, având statut de demnitari de stat, bucurându-se de privilegiile pe care le conferă acest statut.
Curtea de Conturi are 18 consilieri de conturi din care 7 compun Secția jurisdicțională, ei desfășurând activitatea jurisdicțională.
Pentru a fi consilier de conturi al Secției jurisdicționale se cer studii superioare juridice, vechime în activități din domeniul juridic de minim 15 ani și înaltă competență profesională.
3.1.2 Judecătorii financiari desfășoară activitatea de jurisdicție la Colegiul jurisdicțional al Curții și la colegiile jurisdicționale județene și al municipiului București.
Judecătorii financiari sunt numiți pe o perioadă de 6 ani de Președintele României, la propunerea plenului Curții de Conturi.
Pentru a fi numit judecător financiar se cer studii superioare juridice, înaltă competență profesională, vechime în funcții juridice de minimum 11, 8 și respectiv 5 ani în raport cu gradele profesionale de încadrare.
3.1.3 Magistrații asistenți participă la ședințele de judecată ale Secției jurisdicționale și ale Curții de Conturi.
Magistrații asistenți trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și judecătorii financiari (studii superioare juridice, înaltă competență profesională, vechime în funcții juridice).
Magistrații asistenți care participă la ședințele de judecată întocmesc și przintă în ședință rapoarte cu privire la natura și situația fiecărei cauze aflate pe rol, iau note de susținerile făcute de părți și procurorul financiar, consemnează declarațiile și depozițiile făcute în fața instanței de părți, martori sau experți, redactează încheierile de ședințe, întocmesc lucrările dispuse de completul de judecată și redactează decizii conform repartiției făcute de președintele acestuia.
3.1.4 Judecătorii financiari inspectori funcționează în cadrul Secției jurisdicționale a Curții de Conturi și sunt supuși acelorași norme ca judecătorii financiari de la colegii, în ceea ce privește cerințele pentru ocuparea postului, procedura de numire în funcție, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege.
Judecătorii financiari inspectori efectuează controul acticității de judecată și administrative desfășurate în cadrul colegiilor jurisdicționale, luând sau propunând măsurile necesare în vederea îmbunătățirii acestora.
Pe lângă activitatea de inspecție, judecătorii financiari inspectori participă la elaborarea sintezelor și rapoartelor periodice sau anuale privind activitatea de jurisdicție, solicitate de conducerea Curții ori a Secției jurisdicționale.
3.1.5 Grefierii funcționează în cadrul compartimentului de grefă al colegiilor jurisdicționale și a Secției jurisdicționale a Curții de Conturi.
Grefierul participă la ședințele de judecată ale colegiului jurisdicțional, îndeplinind toate lucrările și operațiile ce îi revin în această calitate. El contrasemnează corespondența semnată de președintele completului de judecată și execută orice alte sarcini stabilite de președintele instanței.
3.1.6 Arhivarii-registratori funcționează în cadrul compartimentelor de arhivă-registratură ale colegiilor jurisdicționale și ale Secției jurisdicționale a Curții de Conturi.
Dintre atribuțiile arhivarului-registrator menționăm: efectuează înregistrările corespunzătoare în registru general de cauze, opisul alfabetic și registrul de intrare-ieșire a corespondenței și operează mișcarea dosarelor în registrul informativ și în registrul de termene al arhivei; alcătuiește dosarele pe care le dă în circuit în vedere îndeplinirii procedurii; înaintează instanței superioare dosarele în care s-a declarat recurs jurisdicțional, sau instanței de contencios administrativ cele în care s-a declarat recurs, potrivit dispozițiilor art. 81-82 din Legea nr.94/1992, republicată; păstrează doasarele definitiv soluționate, mapele de hotărâri, registrele și condicile de ședință.
3.2 – Procurorul general financiar, procurorii financiari și personalul auxiliar al acestora (consilierii de conturi; judecătorii financiari; magistrații asistenți; judecătorii financiari inspectori; grefierii; arhivarii-registratori; procurorii financiari inspectori).
3.2.1 Procurorul general financiar asigură organizarea și funcționarea întregii activități a procurorilor financiari. Ei au următoarele atribuții:
a) îndrumă activitatea de realizare a atribuțiilor ce revin procurorilor financiari, luând măsurile necesare în vederea rezolvării operative a lucrărilor, cu respectarea legii;
b) controlează activitatea procurorilor financiari;
c) desemenază dintre procurorii financiari pe cei care urmează să îndeplinească anumite sarcini specifice activităților care fac parte din atribuțiile de serviciu;
d) inițiază procedurile de cercetare a cazurilor de incapacitate și incompatibilitate în îndeplinirea funcției de procuror financiar;
e) face propuneri cu privire la cererea referitoare la cercetarea, reținerea, arestarea sau trimiterea în judecată penală ori contravențională a procurorilor financiari;
În lipsa procurorului general financiar, atribuțiile acestuia sunt exercitate de unul din procurorii financiari inspectori, desemnat de acesta.
3.2.2 Procurorii financiari funcționează sub autoritatea Plenului Curții de Conturi a României și își desfășoară activitatea pe lângă Secțiile Curții de Conturi, colegiile jurisdicționale și camerele de conturi județene, potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, fiind independent în relațiile cu celelalte autorități.
Activitatea profesională a procurorilor financiari de pe lângă Curtea de Conturi a Românei se organizează și se desfășoară sub conducerea procurorului general financiar și sub supravegherea președintelui Curții de Conturi.
Atribuțiile procurorilor financiari sunt următoarele:
examinează actele de constatare și propunerile trimise de consilierii de conturi sau de directorii direcțiilor de control financiar ale camerelor de conturi;
participă la ședințele de judecată ale instanțelor Curții de Conturi;
exercită căile ordinare și extraordinare de atac împotriva hotărârilor instanțelor Curții de Conturi;
exercită căile de atac la instanțele judecătorești;
supraveghează modul în care sunt puse în executare hotărârile definitive pronunțate de instanțele Curții de Conturi și hotărârile irevocabile ale instanțelor de contencios administrativ;
participă la ședințele în care sunt examinate rapoartele asupra conturilor.
3.2.3 Procurorii financiari inspectori îndeplinesc sarcinile stabilite în Regulamentul de organizare și funcționare a activății procurorilor financiari de pe lângă Curtea de Conturi și de procurorul general financiar în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.
Procurorii financiari inspectori îndeplinesc următoarele atribuții:
examinează plângerile introduse împotriva actelor de plasare și memoriilor referitoare la exercitarea căilor de atac și formulează propuneri de soluționare, potrivit legii;
organizează și propun planificarea procurorilor financiari în vederea participării la ședințele de judecată ale Colegiului jurisdicțional al Curții, secției jurisdicționale ori la cele în care sunt examinate rapoartele asupra conturilor de către Secția de control a Curții de Conturi;
efectuează controlul asupra activității procurorilor financiari, sub forma controlului operativ curent, controlului tematic ori controlului de fond;
coordonează activitatea personalului auxiliar.
3.2.4 Personalul auxiliar al procurorilor financiari este constituit din grefieri care răspund de activitatea compartimentului de grefă, arhivă și registratură; dactilografiază lucrările procurorilor financiari; completează și păstrează în registrele specifice activității procurorilor financiari; păstrează mapele în care sunt arhivate lucrările prin care procurorii financiari soluționează cauzele repartizate.
CAPITOLUL III
PARTICIPANȚII LA JURISDICȚIA CURȚII DE CONTURI
SECȚIUNEA 1: Participanții la jurisdicția Curții de Conturi
Participanții la jurisdicția Curții de Conturi sunt: instanțele, părțile, procurorul financiar, terțele persoane și alte persoane care ajută la înfăptuirea jurisdicției Curții de Conturi (martori, experți, interpreți).
Instanțele Curții de Conturi
Instanțele Curții de Conturi participă la activitatea de jurisdicție și acționează pentru a apăra ordinea de drept, interesele generale ale societății și drepturile persoanelor fizice și juridice.
Instanța conduce dezbaterile administrând dovezile în cauză, și apreciază temeinicia cererilor potrivit propriei conștiințe juridice.
1.2 Părțile – persoane care au săvârșit abateri financiare asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii judecătorești – participă în proces în nume propriu în scopul apărării drepturilor și intereselor recunoscute și ocrotite de lege.
1.3 Procurorul financiar participă la activitatea jurisdicțională a instanțelor Curții de Conturi, având atribuții și în faza urmăririi punere în executare a hotărârilor Curții de Conturi. El se bucură de toate drepturile conferite funcției pe care o îndeplinește și are îndatorirea de a respecta obligațiile și interdicțiile la care sunt supuși potrivit legii și Regulamentului de organizare și funcționare a activității procurorilor financiari.
1.4 Terțele persoane sunt acelea care intervin în proces din inițiativa părților, fie din dispoziția instanței (din oficiu). Ele au aceleași drepturi și obligații procesuale cu a părților.
1.5 Alte persoane care ajută la înfăptuirea jurisdicției (martori, experți, interpreți)
Uneori, pentru stabilirea împrejurărilor de fapt ale cauzei și în vederea stabilirii adevărului de către instanță, pe parcursul desfășurării procesului, apar și alte persoane chemate în fața instanțelor, cum sunt: martorii, experții, interpreții.
Problema martorilor și a experților nu este reglementată expres de Legea nr 94/1992, republicată, modificată și completată, ci implicit, pentru că folosirea martorilor și a experților în soluționarea acestor conflicte juridice specifice rezultă din textele care îi obligă să depună jurământul, potrivit legii [art. 64 alin (1)].
1.1.1 Enumerarea instanțelor Curții de Conturi
Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi stabilește următoarele instanțe ale Curții de Conturi:
Colegiile jurisdicționale ale camerelor de conturi județene și a municipiului București;
Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi;
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi;
Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi.
1.1.2 Descrierea instanțelor Curții de Conturi
a) Colegiile jurisdicționale ale camerelor de conturi județene și a municipiului București
Sediul colegiilor jurisdicționale este localitatea de reședință a județului și în municipiul București, colegiile jurisdicționale funcționând în cadrul camerelor de conturi, ca structură județeană sau a municipiului București a Curții de Conturi a României.
Colegiile jurisdicționale sunt conduse de către un președinte de colegiu care exercită și atribuții de administrație, în lipsa președintelui, conducerea asigurându-se de către un alt judecător financiar desemnat de președintele colegiului cu acordul Secției jurisdicționale a Curții de Conturi.
În cadrul fiecărui colegiu jurisdicțional județean și al municipiului București își desfășoară activitatea de jurisdicție un număr de judecători financiari în raport cu necesarul instanței respective, avându-se în vedere volumul activității și complexitatea cauzelor.
Judecata se face de către un singur judecător, organizându-se mai multe complete de judecată în funcție de numărul judecătorilor financiari încadrați la fiecare colegiu jurisdicțional.
În cadrul fiecărui colegiu se organizează și funcționează un compartiment de grefă.
b) Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi
Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi este instanță organizată la nivel național și are sediul în municipiul București.
Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi judecă în primă instanță, judecata făcându-se de câte un judecător financiar.
Colegiul are mai mulți judecători financiari dintre care unul îndeplinește funcția de președinte al colegiului, având ca și în cazul celorlalte colegii un compartiment de arhivă și registratură și un compartiment de grefă.
c) Secția jurisdicțională a Curții de Conturi
Secția jurisdicțională este parte componentă a Curții de Conturi a României, având în alcătuirea sa 7 consilieri de conturi, care sunt și membrii ai plenului Curții de Conturi. Dintre cei 7 consilieri de conturi ai Secției jurisdicționale, unul îndeplinește funcția de președinte.
Secția jurisdicțională judecă în complet de un consilier de conturi sau de doi consilieri de conturi, după cum judecă în fond sau în recurs jurisdicțional.
În compunerea Secției jurisdicționale intră și magistrați asistenți.
Secția jurisdicțională are un compartiment de arhivă și registratură și un compartiment de grefă.
d) Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi
Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi (stabiliți înaintea ședințelor de judecată) reprezintă instanța cea mai înaltă în ierarhia Sistemului jurisdicțional al Curții de Conturi.
Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi soluționează fie calea extraordinară de atac a recursului în anulare jurisdicțional, fie conflicte de competență în care este implicată Secția jurisdicțională, fie soluțiile procurorului general, date asupra actelor de clasare.
La ședințele Curții de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi participă magistratul asistent desemnat în acest sens de către președintele Secției jurisdicționale.
Compartimentul de arhivă și registratură și compartimentul de grefă este același cu al Secției Jurisdicționale.
1.1.3 Investirea instanțelor Curții de Conturi
Instanțele Curții de Conturi pentru a-și desfășura activitatea jurisdicțională trebuie să fie legal sesizate. Aceasta presupune două lucruri:
sesizarea să fie făcută instanței competente material și teritorial
actul de sesizare să îndeplinească toate condițiile de fond și de formă cerute de lege.
Investirea instanțelor Curții de Conturi se face diferit, în funcție de competența materială a acestora. Astfel:
Colegiul jurisdicțional din cadrul Curții de Conturi și colegiile jurisdicționale ale camerei de conturi județene și a municipiului București se învestesc prin:
încheierea de sesizare a completului constituit potrivit art. 31 alin (1);
actul de sesizare al procurorului financiar;
contestația introdusă de persoana obligată la plată, împotriva actului de imputație
întâmpinarea introdusă împotriva deciziei emise, potrivit art. 95 alin (1), de directorii direcțiilor de control financiar ulterior ale camerelor de conturi județene.
Colegiul jurisdicțional se consideră legal învestit și în următoarele cazuri:
cazul în care a admis plângerea făcută împotriva încheierii completelor, constituite potrivit art. 31 alin. (1), prin care acestea au dispus descărcarea de gestiune;
în cazul în care sesizarea sa a fost dispusă de Curtea de Conturi, în complet de 3 consilieri de conturi în condițiile prevăzute la art. 39 alin (2) din Legea nr. 94/1992, republicată.
Secția jurisdicțională se învestește prin:
cererea de recurs jurisdicțional;
cererea de recurs în anulare jurisdicțional în cazurile prevăzute la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată;
cererea de soluționare a conflictelor de competență dintre colegiile jurisdicționale;
cererea de strămutare;
întâmpinarea introdusă împotriva deciziilor emise, potrivit art.95 alin (1) din Legea nr 94/1992, republicată, de președinții Secțiilor de control ale Curții;
Unii autori mai adaugă o modalitate de învestire a secției jurisdicționale: contestația la executare cu privire la titlu, care emană de la această instanță.
Curtea de Conturi, în complet de 3 consilieri de conturi, se învestește prin:
cererea de recurs în anulare jurisdicțional formulată de către procurorul general financiar, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 48 alin (2)
cererea pentru soluționarea conflictului de competență dintre Secția jurisdicțională și un colegiu jurisdicțional;
cererea de reexaminare introdusă împotriva soluției procurorului general financiar date asupra actului de clasare.
1.1.4 Compunerea instanțelor Curții de Conturi
Compunerea instanței privește alcătuirea sau formarea acesteia cu numărul de judecători prevăzut de lege.
Cauzele de competența instanțelor Curții de Conturi se soluționează în complete formate dintr-un număr diferit de persoane, după cum urmează:
cauzele date în competența colegiilor jurisdicționale se judecă întotdeauna de către un singur judecător. Acesta este judecător financiar al colegiului jurisdicțional respectiv;
cauzele date în competența Secției jurisdicționale se judecă de un complet format din 2 consilieri de conturi, cu excepția celor prevăzute la art. 46 din Legea nr 94/1992, republicată, care se judecă de un singur consilier de conturi. Acești consilieri de conturi fac parte din Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi. În caz de divergență judecarea cauzei se face cu participarea președintelui Secției jurisdicționale;
cauzele la care se referă art. 49 din Legea nr 94/1992, republicată, se judecă de un complet constituit din 3 consilieri de conturi, care fac parte din Secția jurisdicțională a Curții de Conturi;
Participarea procurorului financiar la ședințele de judecată ale colegiilor jurisdicționale, ale Secției Jurisdicționale și ale Curții de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi este obligatorie.
Incidente care pot apărea cu ocazia compunerii instanțelor
Cu ocazia compunerii instanțelor pot să apară o serie de incidente procedurale.(vezi procedura civilă).
Incidentele procedurale care pot apărea cu ocazia compunerii instanțelor sunt: a) Incompatibilitatea judecătorilor
b) Abținerea și recuzarea judecătorilor
c) Greșita compunere a instanței
a) Incompatibilitatea judecătorilor este un incident procedural privind compunerea instanței prin care un judecător e oprit să ia parte la judecarea unei pricini în cazurile expres prevăzute de lege.
Deși Legea nr. 94/1992, republicată, nu conține prevederi speciale privind incompatibilitatea, se aplică dispozițiile în materie ale Codului procesual civil.
Incompatibilitatea intervine dacă un judecător:
a pronunțat într-o cauză o hotărâre împotriva căreia s-a declarat recurs jurisdicțional. În acest caz nu poate să judece recursul jurisdicțional și nici nu poate lua parte la rejudecarea cauzei după casare (se ia în considerare ipoteza deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare);
a fost martor sau expert în cauza care se judecă.
b) Abținerea și recuzarea sunt tot incidente procedurale care pot privi compunerea sau constituirea instanței și au rolul de a proteja părțile în cazurile prevăzute de lege când se presupune că judecătorul nu ar fi obiectiv.
Cazurile de abținere și recuzare sunt identice și sunt prevăzute în art. 27 din Codul procesual civil. Astfel, judecătorul financiar, procurorul financiar și grefierul sunt obligați să se abțină dacă:
el, soțul sau ascendenții ori descendenții lor au vreun interes în judecarea pricinii;
este soț, rudă sau afin, până la gradul al patrulea, cu vreuna din părți;
este soț, rudă sau se află în linie directă sau în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv cu avocatul sau mandatorul unei părți sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soțului uneia dintre aceste persoane;
când soțul în viață și nedespărțit este rudă sau afin a uneia din părți până la al patrulea grad, fiind încetat din viață ori despărțit au rămas copii;
el, soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, au o cauză asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanța unde una din părți este judecător;
dacă între aceleași persoane și una din părți a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;
dacă este tutore ori curator al uneia din părți;
dacă și-a spus părerea cu privire la cauza care se judecă;
dacă a primit de la una din părți daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;
dacă este vrăjmășie între el, soțul sau una din rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv și una din părți, soții sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv;
O excepție de la cazurile prevăzute mai sus o conține art. 28 din Codul procesual civil care prevede că judecătorii care sunt rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutore, curator sau director al unei instituții publice sau societăți comerciale, dacă aceștia nu au interes personal în soluționarea personal în soluționarea pricinii, nu pot fi recuzați.
Cererea de abținere ori recuzare se poate formula pe tot parcursul judecării până la dezbateri.
Soluționarea cererii se face de instanța căreia îi aparține judecătorul, în camera de consiliu, fără prezența părților, judecătorul în cauză neputând face parte din completul de judecată.
c) Compunerea greșită a instanței este un incident procedural care constă în aceea că pricina financiară dedusă judecății a fost soluționată de un număr mai mare sau mai mic de judecători decât cel prevăzut de lege.
CAPITOLUL IV
COMPETENȚA CURȚII DE CONTURI
Competența reprezintă aptitudinea recunoscută de lege unei instanțe judecătorești (unui alt organ de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională) de a soluționa o anumită pricină civilă, potrivit legii.
Competența în materie financiară aparține în primul rând Curții de Conturi. Competența în ceea ce privește jurisdicția Curții de Conturi reprezintă atributul instanței Curții de Conturi de a soluționa anumite cauze, sau, invers spus, însușirea unei cauze cu caracter financiar de a fi judecată de către instanțele Curții de Conturi.
SECȚIUNEA 1: Atribuții de raportare
Potrivit art. 139 alin. (2) din Constituția României „Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public național din exercițiul bugetar expirat, cuprinzând și neregulile constatate”.
Raportul reprezintă principalul instrument de lucru al Curții în relația sa cu Parlamentul. Prin intermediul rapoartelor, Curtea de Conturi informează Camera Deputaților sau Senatul asupra constatărilor și concluziilor rezultate în urma controalelor dispuse de aceste autorități publice prin hotărâri adoptate în acest sens, hotărâri obligatorii pentru Curte.
Activitatea anuală a Curții de Conturi face obiectul unui raport anual înaintat Parlamentului. Potrivit art. 89 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi elaborează raportul public anual, pe care îl înaintează Parlamentului, în termen de 6 luni de la primirea conturilor prevăzute la art. 22 de la organele competente să le întocmească și să i le transmită.
Curtea de Conturi are obligația legală de a înainta Parlamentului și, prin camerele de conturi județene, consiliilor locale, rapoarte în domeniile în care este competentă.
SECȚIUNEA 2: Atribuțiile de avizare
Curtea de Conturi emite două feluri de avize:
Potrivit art. 116 alin. (2) din Constituție, „înființarea de către Guvern sau ministere a unor organe de specialitate, în subordinea lor, se face cu avizul Curții de Conturi și numai dacă legea le recunoaște această competență.
Potrivit art. 92 lit. a) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi avizează proiectul legii bugetului de stat și proiectele de legi din domeniul finanțelor și contabilității publice sau a acelor proiecte, din aplicarea cărora ar rezulta o diminuare a veniturilor sau o majorare a cheltuielilor prevăzute de legea bugetară.
SECȚIUNEA 3: Atribuțiile de control și audit financiar
Curtea de Conturi este o autoritate publică de sorginte constituțională, investită cu însărcinarea controlului asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și colectivităților teritoriale locale.
Controlul financiar presupune o activitate de verificare a legalității nașterii, modificării și stingerii raporturilor juridice financiare în scopul aplicării corecte a legislației financiare.
3.1 Scopul controlului
Prin controlul său Curtea Conturi urmărește respectarea legilor și principiilor de economicitate, eficacitate și eficiență în gestionarea mijloacelor bănești. Gestionarea se realizează de către subiecții de drept prin limitarea lor în raporturi juridice cu alte persoane. Controlului Curții de Conturi i se supun tocmai aceste raporturi juridice care se analizează sus două aspecte: a) aspectul juridic privește verificarea legalității încheierii, modificării sau încetării raporturilor juridice; b) aspectul economic privește operațiunea economică în sensul corespunderii sale principiilor economicității, eficacității și eficienței.
Prin verificarea conturilor, Curtea constată dacă conturile supuse verificării sunt conforme cu realitatea, dacă inventarierea patrimoniului public a fost făcută la termenele și-n condițiile stabilite de lege, dacă veniturile statului, unităților administrativ-teritoriale, asigurările sociale au fost legal stabilite și încasate, la termenele stabilite de lege, dacă cheltuielile au fost angajate, lichidate, ordonanțate, plătite și înregistrate conform reglementărilor legale și-n concordanță cu prevederile legii bugetare.
3.2 Obiectul controlului
În vederea îndeplinirii atribuțiilor legale, Curtea de Contruri desfășoară acțiuni de control financiar ulterior extern privind:
formarea și utilizarea bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat și ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale, precum și mișcarea fondurilor între aceste bugete;
constituirea, utilizarea și gestionarea fondurilor speciale și a fondurilor de tezaur;
formarea și gestionarea datoriei publice și situația garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe;
utilizarea alocațiilor bugetare pentru investiții, a subvențiilor și transferurilor și a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităților administrativ-teritoriale;
constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice de către instituțiile publice înființate prin lege, precum și de organismele autonome de asigurări sociale ale statului;
situația, evoluția în modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale de către instituțiile publice, companiile și societățile naționale, precum și concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică;
utilizarea fondurilor puse la dispoziția României de către Uniunea Europeană prin programul SAPARD și a cofinanțării aferente precum și din asistența financiară a Uniunii Europene și din alte surse de finanțare internațională;
constituirea, utilizarea și gestionarea resurselor financiare privind protecția mediului, îmbunătățirea calității condițiilor de viață și de muncă;
neîndeplinirea obligațiilor financiare către stat, unităților administrativ-teritoriale sau instituții publice de către agenți economici;
utilizarea fondurilor publice de către societăți de investiții financiare, asociații și fundații;
respectarea de către autoritățile cu atribuții în domeniu privatizării, a metodelor și procedurilor de privatizare prevăzute de lege, a modului în care au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite în contractele de privatizare prevăzute de lege, și întrebuințare a resurselor financiare rezultate din acțiunea de privatizare, indiferent de momentul în care s-a desfășurat procesul de privatizare, până la clasificarea tuturor aspectelor;
alte domenii în care, prin lege, s-a stabilit competența Curții de Conturi.
3.3 Subiectele controlului
Subiectele supuse controlului de Curtea de Conturi sunt persoanele juridice care, în desfășurarea activităților, intră în raporturi juridice financiare în domeniile supuse prin lege controlului Curții de Conturi.
Sunt supuse controlului și jurisdicției Curții de Conturi:
statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice autonome sau nu;
Banca națională a României;
regiile autonome;
societățile comerciale la care statul, unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice sau regiile autonome dețin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social;
organismele autonome de asigurări sociale sau de altă natură care gestionează bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condițiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede acest lucru;
alte persoane juridice care:
beneficiază de garanții guvernamentale pentru credite, de subvenții sau de alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a instituțiilor publice;
administrează, în baza unui contract de concesiune sau închiriere, bunuri aparținând domeniului public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;
beneficiază de credite SAPARD sau de la Uniunea Europeană;
nu își îndeplinesc obligațiile financiare către stat, unitățile administrativ-teritoriale sau instituțiile publice.
Competența Curții de Conturi a fost contestată în ceea ce privește atribuția conferită prin redactarea inițială a textului art. 19 lit. d) din Legea nr 94/1992 și care stabilea dreptul de exercitare a controlului și la alte persoane juridice ce nu făceau parte din sectorul public (societăți comerciale cu capital privat în totalitate sau mixt).
Curtea Constituțională a apreciat că specializarea funcțională și delimitarea atribuțiilor ce revin diferitelor categorii de autorități publice constituie o cerință constituțională, ce rezultă din rigorile principiului separației puterilor în stat. Competenței administrației publice, respectiv a organelor din sistemul Ministerului Finanțelor Publice, nu i se poate substitui o altă autoritate publică, în acest caz, Curtea de Conturi, fără ca o asemenea situație să nu reprezinte o atingere a fundamentelor constituționale ale specializării autorităților publice, cu consecințe în ceea ce privește responsabilitatea și funcționarea serviciilor publice.
Controlului Curții de Conturi i se supun și Camera Deputaților, Senatul, Administrația Prezidențială, Guvernul, Curtea Supremă de Justiție, Curtea Constituțională, Consiliul Legislativ și Avocatul Poporului, dar numai în ceea ce privește controlul execuției bugetare a respectivelor justiții.
Se exceptează de la controlul instituțiilor publice însăși Curtea de Conturi, în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 prevăzându-se că execuția bugetului său este controlată de Parlament.
3.4 Controlul ulterior al Curții de Conturi
În formula inițială, Legea nr. 94/1992 prevedea în organizarea și atribuțiile de control ale Curții de Conturi că aceasta efectua un control preventiv cât și un control ulterior.
Prin Legea nr. 99/1999, controlul preventiv a fost înlăturat din atribuțiile de control ale Curții de Conturi, rămânând în sarcina acestei instituții numai controlul ulterior.
Secția de control ulterior e formată din 9 consilieri de conturi și din controlori financiari . Ea e organizată în divizii sectoriale și direcții teritoriale. Diviziile sunt conduse de consilierii de conturi. În cadrul diviziilor pot fi organizate direcții de specialitate.
Principalul avantaj al controlului ulterior este acela că se poate executa cu migală, fără stânjenirea activității curente a entităților controlate. În cadrul său se verifică legalitatea, oportunitatea și eficiența activității financiare și conduce la refacerea patrimoniului lezat prin fraudă sau neglijență, precum și la sancționarea persoanelor vinovate de încălcarea normelor juridice financiare.
Prin exercitarea controlului ulterior extern și la celelalte persoane juridice (B.N.R., regii autonome sau societăți comerciale cu capital integral sau preponderent de stat), Curtea de Conturi urmărește:
exactitatea și realitatea bilanțurilor contabile și a contului de profit și pierderi;
îndeplinirea obligațiilor financiare de către buget sau de către alte fonduri stabilite prin lege;
utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din fonduri speciale, conform destinației stabilite;
calitatea gestiunii economico-financiare, dacă prin aceasta se afectează drepturile statului, unităților administrativ-teritoriale sau instituțiilor publice ori se creează obligații în sarcina acestora.
3.4.1 Procedura controlului ulterior exercitat de Curtea de Conturi
Curtea de conturi exercită controlul conturilor la sediul său sau la fața locului.
Controlorii financiar al Curții de Conturi au obligația de a întocmi rapoarte în care să prezinte constatările și concluziile lor, precum și de a formula propuneri în legătură cu măsurile ce urmează a fi luate vis-a-vis de situația conturilor.
Asupra rapoartelor – examinate de un complet format din 3 consilieri de conturi din Secția de control ulterior sau directorul direcției de control financiar al camerei de conturi județene și 2 controlori financiari – completul pronunță încheieri prin care dispune fie descărcarea de gestiune, fie sesizarea Colegiului jurisdicțional al Curții sau a colegiului jurisdicțional al camerei de conturi, pentru stabilirea răspunderii juridice potrivit legii.
Completul poate dispune restituirea raportului pentru completare sau refacere, după caz.
Dacă în urma examinării raportului, a actelor și a documentelor pe care se sprijină acesta se constată săvârșirea unor infracțiuni, completul sesizează organele de urmărire penală competente, suspendând examinarea cazului.
În cursul examinării raportului complet poate cere lămuriri titularilor de conturi sau altor persoane care sunt în măsură să facă aceasta.
Dacă există pericolul înstrăinării bunurilor ce aparțin persoanei răspunzătoare, completul poate solicita colegiului jurisdicțional ce urmează a fi investit cu judecarea cauzei, încuviințarea pentru luarea măsurilor asiguratorii, în limita valorii prejudiciului constatat.
La reședințele în care sunt examinate rapoartele asupra conturilor poate participa și procurorul financiar care verifică temeinicia și legalitatea încheierilor comunicate de complete prin care s-a acordat descărcarea de gestiune și exercită calea de atac a plângerii, atunci când constată că această măsură nu se justifică.
În cadrul controlului ulterior, Curtea de Conturi are ca principală atribuție verificarea conturilor generale anuale de execuție a bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, a bugetelor locale, a bugetelor fondurilor speciale, precum și a conturilor fondurilor de tezaur și a contului anual al datoriei publice a statului și situației garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe primite de către alte persoane juridice.
Atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi sunt în cea mai mare parte consecința controalelor efectuate de către organele de control ale acestei instituții.
SECȚIUNEA 4: Atribuțiile jurisdicționale
Atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi sunt în cea mai mare parte consecința controalelor efectuate de către organele de control al acestei instituții.
4.1 Noțiunea de „jurisdicție”
Termenul de „jurisdicție” provine din latinescul „jurisdictio”, adică „jus”, „juris” (drept) și „dicto” (a spune, a rosti), adică a pronunța dreptul.
Avem în vedere jurisdicția ca activitate prin intermediul căreia o autoritate a statului pronunță dreptul într-un conflict dintre două sau mai multe persoane fizice sau juridice.
4.2 Trăsăturile activității jurisdicționale:
Pentru a ne găsi în prezența unei activități de jurisdicție, e necesar să existe:
un act de sesizare a unei autorități sau a unei persoane fizice/juridice cu privire la existența unui drept ce a fost încălcat sau refuzat, precum și o împotrivire din partea unei persoane fizice sau juridice de a respecta sau de a acorda dreptul pretins;
competența organului sesizat de a rezolva conflictul (această competență trebuie să îi fie atribuită prin lege);
o procedură contencioasă de soluționare a conflictului, procedură prevăzută de lege;
puterea de lucru judecat și caracterul obligatoriu al actului juridic de finalizare a acestei activități;
desesizarea organului care a soluționat conflictul prin pronunțarea actului de finalizare a acestei activități.
4.3 Particularitățile activității de jurisdicție a Curții de Conturi
Curtea de Conturi are o activitate jurisdicțională foarte apropiată ca organizare, funcționare și procedură de aceea a instanțelor judecătorești, iar dintre elementele care fac ca această apropiere să fie cât se poate de evidentă amintim:
investirea instanțelor prin acte de sesizare care trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și cele prin care se investesc instanțele judecătorești de drept comun;
procedura de judecată aproape identică cu cea a instanțelor judecătorești;
solemnitatea ședințelor de judecată este aceeași ca și în cazul ședințelor instanțelor judecătorești (arborarea în sala de ședință a stemei și drapelului de stat ale României, purtarea robei și a însemnelor oficiale de către membrii completului de judecată, procurorii financiari, magistrații asistenți, grefieri și avocați);
hotărârile pronunțate în cauzele pe care le soluționează se numesc sentințe sau decizii, după cum sunt date în primă instanță sau în recurs jurisdicțional ori recurs în anulare jurisdicțional, iar cele intermediare se numesc încheieri; hotărârile conțin aceleași elemente ca hotărârile instanțelor judecătorești de drept comun;
împotriva hotărârilor pronunțate există dreptul la exercitarea căilor de atac ordinare și extraordinare;
hotărârile cu aceeași forță juridică și se pun în executare în același mod, iar instanța de executare este colegiul jurisdicțional care a soluționat cauza în fond și executarea se face prin organele Ministerului Finanțelor Publice;
constituirea unui sistem al instanțelor Curții de Conturi și existența celor două grade de jurisdicție (fond și recurs jurisdicțional) asigură stabilirea adevărului material în conflictele juridice supuse spre rezolvare acestor instanțe, precum și pronunțarea unor hotărâri temeinice legale;
actul juridic de finalizare a activității de judecată este obligatoriu pentru părțile de conflict, iar instanța nu poate, din proprie inițiativă, să revină asupra lui, chiar dacă și-ar da seama că aceasta este nelegal ori netemeinic, pentru că, odată conflictul juridic soluționat, instanța se desesizează.
4.4 Organele de jurisdicție
Organele de jurisdicție ale Curții de Conturi sunt:
Curtea de Conturi
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi;
Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi;
.Colegiile jurisdicționale ale camerelor de conturi județene și a municipiului București.
Activitatea de jurisdicție a acestor organisme se realizează în complete formate dint-un singur judecător financiar (la toate colegiile jurisdicționale), din doi consilieri de conturi (la secția jurisdicțională) – cu excepția întâmpinărilor introduse împotriva deciziilor emise de Președintele secției de control ulterior al Curții, care se judecă în complet format dintr-un singur consilier de conturi – și din trei consilieri de conturi (la Curte de Conturi).
4.5 Clasificarea competențelor:
Competența se clasifică în funcție de atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi și ale instanțelor care fac parte din acest sistem, potrivit legii. Competența este materială și teritorială.
Competența materială (ratione materiae) este aceea care determină categoria de cauze care se judecă de către instanțele Curții de Conturi.
Competența teritorială (ratione loci) determină are dintre instanțele de același grad sunt chemate să soluționeze o cauză concretă, adică delimitează competența unei instanțe față de altă instanță de același grad. Problema se pune doar în ceea ce privește colegiile jurisdicționale ale camerelor de conturi județene sau a municipiului București, deoarece Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, Secția jurisdicțională și Curtea de Conturi, în complet de 3 consilieri de conturi, sunt organizate și funcționează la nivel național.
Instanța competentă sub aspect teritorial se stabilește după criteriul sediului instituției publice, regiei, băncii, societății comerciale la care s-a efectuat controlul și s-au constatat abateri cu caracter financiar, pagube sau care a imputat contavaloarea pagubelor administratorilor, gestionarilor, contabililor și celorlalți salariați care au participat, împreună cu aceștia la producerea pagubelor.
Competența materială și teritorială este reglementată în art. 40-50 ale Legii nr. 94/1992, republicată.
4.5.1 Competența colegiilor jurisdicționale
Instanțele de fond, colegiile jurisdicționale sunt competente să judece unele căi de retractare (revizuirea și contestația în anulare), în cazul în care prin aceste căi se atacă o hotărâre pronunțată de ele.
Colegiul jurisdicțional al camerelor de conturi județene și a municipiului București judecă și hotărăște, în primă instanță, următoarele categorii de cauze:
în materia despăgubirilor civile pentru pagube cauzale și plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar comise de administratorii, gestionarii și contabilii, precum și de celelalte persoane supuse jurisdicției Curții de Conturi, potrivit legii; (art. 40 alin. (1) din Legea nr. 94/1992)
judecă și hotărăște cu privire la plata despăgubirilor civile și pe alte persoane care au participat, împreună cu cei amintiți mai sus, la producerea daunei; (art. 40 alin. (2) din Legea nr. 94/1992)
judecă, în primă instanță, contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către administratorii, contabilii precum și de către ceilalți salariați care au participat, împreună cu aceștia la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18, din legea nr. 94/1992, republicată, în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale sectorului public și privat al statului și al unităților administrativ teritoriale; (art. 41 din Legea nr. 94/1992)
judecă, în primă instanță, întâmpinările introduse împotriva deciziilor emise de directorii direcțiilor de control financiar ale camerelor de conturi județene, potrivit art. 95 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată; (art. 42 din Legea nr. 94/1992, republicată).
Judecă, în primă instanță, plângerile introduse împotriva încheierilor prin care completele constituite potrivit art. 31 alin (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, au dispus descărcarea de gestiune; (art. 43 din Legea nr. 94/1992).
Colegiile jurisdicționale ale camerelor de conturi județene și a municipiului București judecă cauzele care fac obiectul art. 40-43 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind unitățile administrativ- teritoriale și instituțiile publice, regiunile autonome de interes național și local, companiile și societățile naționale, sucursalele filialelor, regiilor, companiilor și societăților naționale, precum și persoanele juridice prevăzute la art. 18 lit. d) și e) și la art. 19, care își au sediul pe teritoriul județului sau al municipiului București.
Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi judecă cauzele privind ordonatorii principali de credite ai Bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat ori unităților militare aparținând Ministerul Apărării Naționale și Ministerului de Interne, precum și alte cauze care nu intră în competența colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene sau a municipiului București (art. 45 din Legea nr. 94/1992, republicată).
4.5.2 Competența Secției jurisdicționale a Curții de Conturi
În primă instanță Secția jurisdicțională judecă întâmpinările introduse împotriva deciziilor emise de președinte Secției de control financiar ulterior ale Curții de Conturi, potrivit art. 95 alin (1) din Legea nr 94/1992, republicată;
În primă și ultimă instanță, Secția jurisdicțională judecă: conflictele de competență dintre colegiile jurisdicționale și cererile de strămutare a cauzelor de la un colegiu la alt colegiu jurisdicțional (art. 47 din Legea nr 94/1992, republicată).
În ultimă instanță, Secția jurisdicțională judecă: cererile de recurs jurisdicțional împotriva încheierilor și sentințelor pronunțate de Colegiile Jurisdicționale, precum și de cele îndreptate împotriva sentințelor pronunțate de Secția jurisdicțională, ca instanță de fond (în primă instanță), în cazurile prevăzute la art. 46 din Legea nr. 94/1992, republicată.
4.5.3 Competența Curții de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi – art. 49 din Legea nr. 94/1992, republicată.
În ultimă instanță, Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi din Secția jurisdicțională judecă:
recursurile în anulare jurisdicționale declarate de procurorul general financiar împotriva hotărârilor definitive ale colegiilor și Secției Jurisdicționale care nu au fost atacate cu recurs la Curtea Supremă de Justiție;
conflictele de competență între Secția jurisdicțională și Colegiile jurisdicționale;
cererile de reexaminare introduse împotriva soluțiilor procurorului general financiar date asupra actelor de clasare, potrivit art. 39 alin (2) din Legea nr. 94/1992, republicată.
4.6 Necompetența și formele ei
Necompetența este situația în are o instanță a Curții de Conturi este sesizată cu o cauză pe are nu are abilitatea legală după materie și persoane de a o judeca.
Necompetența constituie o excepție procesuală și poate fi ridicată de părți sau pusă în discuție, din oficiu, de către instanță.
Cazurile de necompetență ce se pot ivi la instanțele Curții de Conturi sunt:
când cauza este de competența instanțelor judecătorești de drept comun;
când cauza este de competența unor autorități administrative sau administrativ jurisdicționale;
când cauza s-a introdus la o instanță superioară, deși este de competența unei instanțe a Curții de Conturi mai mici în grad;
când cauza este de competența unei instanțe mai superioare în grad și s-a învestit un colegiu jurisdicțional;
când cauza este de competența unui colegiu jurisdicțional , dar s-a investit alt colegiu jurisdicțional necompetent teritorial;
când cauza este de competența Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi și a fost sesizat un colegiu jurisdicțional al Camerei de conturi județene ori a municipiului București, sau invers;
Rezolvarea necompetenței se soluționează prin declinarea competenței în favorizarea instanței autorităților care are, potrivit legii, competență de soluționare. Potrivit art. 58 alin (1) în cazul în care colegiul jurisdicțional sesizat consideră că nu e competent material sau teritorial, își declină competența în favoarea colegiului competent. Deși legea nu prevede, considerăm că declinarea se poate face și către Secția jurisdicțională a Curții de Conturi.
Împotriva hotărârilor/sentințelor de declinare a competențelor se poate face recurs jurisdicțional, în termenul legal care este – conform alin (1) al art. 74 – de 15 zile de la Comunicare.
4.7 Prorogarea competenței instanțelor Curții de Conturi
Prorogarea reprezintă extinderea competenței instanțelor în sensul că o instanță competentă să soluționeze cererea cu care a fost sesizată devine competentă să soluționeze și cereri care, în mod obișnuit, nu intră în competența sa.
Prorogarea legală intervine ]n cazurile expres prevăzute de lege: Cazurile din Codul de procedură:
odată sesizată instanța de la domiciliul uneia din părți, ea este competentă să soluționeze cauza și față de părți care domiciliază sau își au sediul în circumscripția altor colegii;
cererile accesorii și incidentale se judecă de către instanța învestită cu judecarea cererii principale;
mai multe cauze care se află pe rolul unor colegii jurisdicționale diferite și au o strânsă legătură între ele, iar părțile sunt aceleași, pot fi reunite și soluționate de către o singură instanță.
Alăturat acestor cauze de prorogare legală a competenței instanțelor Curții de Conturi operează una specifică procesului financiar în cazul în care la originea prejudiciului, care face obiectul judecății, au participat mai multe persoane a căror răspundere e solidară, dar numai una sau unele dintre aceste persoane au introdus contestație împotriva actului de imputație.
Prorogarea judecătorească intervine în temeiul unei hotărâri judecătorești și este lăsată la latitudinea instanțelor financiare. Codul procesual civil reglementează următoarele cazuri în care poate interveni prorogarea judecătorească:
recuzarea sau abținerea tuturor judecătorilor unui colegiu jurisdicțional astfel încât nu se poate alcătui completul de judecată;
delegarea unei alte instanțe, când instanța competentă să judece cauza este împiedicată un timp mai îndelungat din pricina unor împrejurări excepționale să funcționeze;
recurgerea la comisie rogatorie pentru administrarea unor probe.
Alăturat, această situație, Legea nr. 94/1992 reglementează și strămutarea ca o cauză de prorogare de competență pe cale judecătorească (aceasta presupune că, în ceea ce privește strămutarea se va aplica regulile din Legea nr. 94/1992 și nu cele din Codul de procedură civilă referitoare la aceeași instituție).
Art. 59 alin (1) din Legea nr 94/1992 prevede că partea interesată și procurorul financiar por cere Secției jurisdicționale strămutarea judecării cauzei aflate pe rolul unui colegiu jurisdicțional la un alt colegiu jurisdicțional.
Dezbaterile asupra cererii de strămutare au loc în camera de consiliu, iar hotărârea pronunțată este definitivă – art. 59 alin (2).
Potrivit art. 59 alin (3), strămutarea unei cauze poate fi dispusă și din oficiu de către Secția jurisdicțională în cazul când, judecând recursul, a casat sentința colegiului și consideră că judecarea (rejudecarea) în fond a cauzei nu mai poate fi făcută de același colegiu.
4.8 Conflictele de competență și soluționarea acestora
Conflictele de competență sunt situațiile în care mai multe instanțe ale Curții de Conturi se consideră deopotrivă competente să soluționeze o cauză (conflict pozitiv) sau, dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența (conflict negativ).
Conflictele de competență se rezolvă pe calea regulatorului de competență de către instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict. Astfel:
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi soluționează conflictele de competență dintre colegiile jurisdicționale (art. 47 lit a) din Legea nr. 94/1992, republicată);
Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi soluționează conflictele de competență ivite între Secția jurisdicțională și colegiile jurisdicționale (art. 49 lit b) din Legea nr 94/1992, republicată).
O excepție de la regula enunțată mai sus este soluționarea conflictelor de competență ivite între instanțele Curții de Conturi și instanțele judecătorești. În acest caz soluționarea se face de către Curtea Supremă de Justiție prin Decizia nr. 191/1994.
Hotărârea instanței care soluționează conflictul de competență este definitivă.
Hotărârile Secției jurisdicționale și ale Curții de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi, pot fi atacate cu recurs la Secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție.
CAPITOLUL V
HOTĂRÂRILE INSTANȚEI CURȚII DE CONTURI.
EXECUTAREA ACESTORA
SECȚIUNEA 1: Hotărârile instanței Curții de Conturi
1.1 Noțiune; tipuri de hotărâri
Hotărârea este actul final și de dispoziție prin care instanța financiară statuează asupra pretențiilor deduse în judecată.
Hotărârile instanțelor Curții de Conturi poartă următoarele denumiri:
hotărârile colegiului jurisdicțional se numesc sentințe;
hotărârile Secției jurisdicționale se numesc decizii (excepție: când Secția jurisdicțională judecă, în primă instanță, întâmpinările introduse împotriva deciziilor emise de președintele Secției de control, hotărârile se numesc sentințe);
hotărârile Curții de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi se numesc decizii.
Hotărârile intermediare ale instanței se numesc încheieri.
Încheierile sunt acte jurisdicționale intermediare care preced pronunțarea hotărârii (la fiecare termen de judecată instanțele Curții de Conturi sunt obligate să redacteze o încheiere în care se consemnează ceea ce s-a petrecut la termenul respectiv).
Încheierile pot fi: preparatorii (pregătesc pronunțarea hotărârii) și interlocutorii (instanța se pronunță irevocabil asupra unor chestiuni de drept, precum respingerea unor excepții).
1.2 Conținutul hotărârilor
Hotărârile instanțelor Curții de Conturi sunt alcătuite din 3 părți distincte:
practicarea;
motivarea;
dispozitivul.
Hotărârile instanțelor Curții de Conturi trebuie să conțină:
denumirea instanței, numărul dosarului și al hotărârilor;
numele și prenumele judecătorului financiar, al consilierului sau consilierilor de conturi, al grefierului sau al magistratului asistent care au compus completul și au pronunțat hotărârea;
numele și prenumele procurorului financiar care a participat la dezbateri;
numele și prenumele, locul de muncă și domiciliul persoanelor în cauză;
susținerile părților și ale procurorului financiar, probele de la dosarul cauzei și apărările persoanei în cauză;
soluția motivată a completului de judecată pentru a se putea aprecia dacă hotărârea este legală și temeinică;
dreptul părții interesate la recurs jurisdicțional și termenul în care acesta poate fi declarat;
data pronunțării hotărârii;
semnăturile membrilor completului.
1.3 Soluțiile colegiului jurisdicțional cu privire la actul de sesizare cu care a fost învestit
Judecând cauza, colegiul jurisdicțional se pronunță cu privire la actul de sesizare cu care a fost învestit, conform legii, dispunând, după caz: admiterea acestuia și obligarea persoanei sau a persoanelor răspunzătoare la plata despăgubirilor civile, a majorărilor de întârziere și a dobânzii practicate de B.N.R. la data pronunțării hotărârii, obligarea acestora la plata amenzii pentru abateri cu caracter financiar reținute în sarcina lor sau, respingerea actului de sesizare.
În cazul în care instanța constată că nu poate judeca cauza sau soluționarea acesteia s-ar face cu mare întârziere întrucât actul de sesizare nu e complet, poate dispune restituirea cauzei la procuror, cu arătarea motivelor pentru care se procedează astfel, indicând faptele și împrejurările ce trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce trebuie administrate. (art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată).
În cazul în care abaterile cu caracter financiar constau în neîndeplinirea de către o persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 18 și 19 din Legea nr. 94/1992, republicată, a obligațiilor financiare către stat, unitățile administrativ-teritoriale sau instituții publice, colegiul jurisdicțional dispune și virarea sumelor datorate de acestea, inclusiv a dobânzilor și a majorărilor de întârziere. (art. 71 alin (3) din Legea nr. 94/1992, republicată).
În mai multe cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 71 alin (3), susținându-se că textul normativ încalcă prevederile art. 138 alin. (1) din Constituție, respectiv principiul aplicării cu prioritate a legii speciale în materie, deoarece obligația de plată a taxelor și impozitelor datorate statului, precum și stabilirea abaterilor de la obligațiile fiscale nu ar putea fi stabilite decât conform legilor speciale în materie.
Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant cu privire la aspectele criticate în sensul că art. 77 alin. (3) cuprinde norme de procedură a constatării încălcării legii fiscale și de executare a titlului de creanță a statului, întocmit de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii, prin dispoziția de virare a sumelor datorate de persoanele răspunzătoare pentru abateri și prejudicii aduse statului, constatate cu ocazia controlului, precum și a dobânzilor și majorărilor de întârziere.
În cazul contestației împotriva actului de imputație a persoanei obligată la plată, colegiul jurisdicțional se pronunță atât cu privire la aceasta, cât și cu privire la actul de imputație, pe care îl poate menține total sau parțial, reducând corespunzător suma de plată, ori îl poate anula.
În toate cazurile, colegiul jurisdicțional se pronunță și cu privire la măsurile asiguratorii luate în cursul judecării cauzei sau încuviințate anterior investirii sale și la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat sau efectuate de părți.
SECȚIUNEA 2: Executarea hotărârilor
2.1 Instanța de executare este colegiul jurisdicțional care a soluționat cauza în primă instanță. În cazul în care împotriva hotărârii date în primă instanță s-a declarat recurs jurisdicțional, Secția jurisdicțională trimite instanței de executare un extras al deciziei pronunțate de ea, pentru a o pune în executare.
2.2 Ordinul de executare Pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor Curții de Conturi sau pe baza hotărârilor irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, colegiul jurisdicțional comunică organelor competente teritoriale ale Ministerului Finanțelor sau, persoanei juridice creditoare hotărârea și ordinul de executare a despăgubirilor civile, a dobânzilor sau a altor sume datorate statului, unităților administrativ-teritoriale sau instituțiilor publice și a cheltuielilor de judecată.
În baza ordinului de executare, organele amintite înscriu semnele datorate în evidența debitorilor și procedează la executarea silită. (art. 87 alin. (3) din Legea nr.94/1992, republicată).
Pe baza hotărârii colegiului jurisdicțional, rămasă definitivă prin nerecurare, a extrasului deciziei primite de la Secția jurisdicțională sau a deciziei aflate în dosarul restituit de aceasta, de Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ ori de curțile de apel – secția de contencios administrativ, colegiul jurisdicțional ia măsuri pentru emiterea ordinului de executare.
2.3 Rolul procurorului financiar cu privire la executarea hotărârilor
Procurorul financiar este obligat să supravegheze modul în care sunt puse în executare hotărârile Curții de Conturi, în acest scop putând efectua verificări la organele de executare ale Ministerului Finanțelor precum și la persoanele juridice creditoare.
În urma verificărilor efectuate, procurorii financiari întocmesc date de constatare, pe baza cărora se încheie informări semestriale.
În cazul în care constată nepunerea în executare a hotărârilor sau încheierilor, procurorul financiar e obligat să sesizeze organele competente, pentru a lua măsuri de tragere la răspundere a celor vinovați.
2.4 Contestația la executare este mijlocul procedural prin care se atacă actele de executare silită contrare legii sau se cere clarificarea înțelesului, întinderii și aplicării ordinului de executare.
Persoanele care pot face contestație la executare sunt: persoana juridică creditoare, debitorul obligației sau procurorul financiar.
Obiectul contestației la executare îl poate constitui lămurirea înțelesului, întinderea și aplicarea ordinului de executare, sau anularea unui act de executare silită
Instanța competentă să judece contestațiile la executare este colegiul jurisdicțional care a emis ordinul de executare. În cazul contestației la titlu, competentă este instanța care a pronunțat hotărârea care se execută: colegiul jurisdicțional (dacă sentința nu a fost atacată sau au fost respinse căile de atac), Secția jurisdicțională, Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi sau Curtea Supremă de Justiție, Secția de contencios administrativ (în cazul admiterii recursului jurisdicțional, a recursului în anulare jurisdicțional sau a recursului la instanțele judecătorești și reținerea cauzei pentru judecare în fond).
Termenul de exercitare a contestației la executare este pe toată durata executării, indiferent de obiectul contestației.
Judecarea contestației la executare se face de urgență și cu precădere asupra tuturor celorlalte cauze (art. 400 alin. (4) din Codul procesual civil).
Soluțiile colegiilor jurisdicționale care judecă contestația la executare pot fi admiterea sau respingerea contestației la executare.
Căi de atac – împotriva sentinței colegului jurisdicțional dată în soluționarea contestației la executare se poate declara recurs jurisdicțional care se soluționează de către Secția jurisdicțională.
CAPITOLUL VI
CĂILE DE ATAC ÎN SISTEMUL PROCESUAL FINANCIAR
Prin Legea nr. 99/1999 au fost aduse inovații importante cu privire la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele Curții de Conturi.
Legea a introdus calea de atac a recursului la instanțele judecătorești (art. 84 din Legea nr. 94/1992) recursul poate avea ca obiect atât hotărârile pronunțate în primă și ultimă instanță, cât și hotărârile pronunțate în ultimă instanță de Secția jurisdicțională. Calea recursului poate fi exercitată și împotriva hotărârilor pronunțate de Curtea de Conturi, în complet de 3 consilieri de conturi.
Căile de atac sunt mijloace procedurale prin care se poate cere și obține anularea sau reformarea (totală sau parțială) a unei hotărâri judecătorești.
Căile de atac pot fi: ordinare sau extraordinare.
SECȚIUNEA 1: Căi de atac la instanțele Curții de Conturi
1.1 Căile de atac ordinare
Căile de atac ordinare pot fi exercitate de orice parte în proces pentru simplul fapt că partea respectivă este nemulțumită de hotărârea judecătorească pronunțată.
Pentru simplificarea procedurii financiare ca și pentru asigurarea unei rapidități a soluționării cauzelor de drept financiar, legiuitorul a reglementat o singură cale de atac ordinară: recursul jurisdicțional.
Inexistența apelului reprezintă o derogare majoră a Legii nr. 94/1992 de la dreptul comun.
Recursul jurisdicțional
Definiție: recursul jurisdicțional este calea ordinară de atac în cadrul jurisdicției instanțelor Curții de Conturi prin care partea interesată solicită desființarea unei hotărâri date de prima instanță (Colegiul jurisdicțional), urmărindu-se, în principiu, o rejudecare a fondului.
Obiectul recursului jurisdicțional este reprezentat de hotărârea pronunțată în primă instanță (sentința unui Colegiu jurisdicțional).
Termenul de recurs jurisdicțional: art. 74 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 prevede că: „pentru toate părțile și pentru procurorul financiar termenul de recurs jurisdicțional este de 15 zile de la comunicarea sentinței”.
În cazul încheierilor prevăzute la art. 67 alin. (4), pentru încuviințarea luării de măsuri asiguratorii, art. 68 alin. (2), pentru suspendarea executării actului de imputație și art. 69 alin. (5) pentru suspendarea judecății din Legea nr. 94/1992, republicată, termenul de recurs jurisdicțional curge de la pronunțare.
Cererea de recurs jurisdicțional se adresează instanței care a soluționat cauza în fond. Cererea poate fi prezentată direct sau trimisă prin poștă sau prin curier la Colegiul jurisdicțional care a soluționat cauza în fond sau la Secția jurisdicțională când aceasta a soluționat cauza în fond, potrivit art. 46 din Legea nr. 94/1992, republicată.
Președintele instanței sau judecătorul desemnat de acesta verifică dacă cererile de recurs jurisdicțional sunt motivate sau motivele scrise de recurs formulate separat, au fost prezentate în număr de exemplare necesar pentru atașarea la dosarul cauzei și comunicare.
Cererile de recurs jurisdicțional, motivate sau motivele scrise de recurs formulate separat, expediate prin poștă în număr insuficient de exemplare, se înregistrează așa cum au fost primite, indicându-se numărul de exemplare.
După înregistrarea cererilor de recurs jurisdicțional, expirarea termenului de recurs pentru toate părțile, instanța de fond înaintează imediat dosarul instanței de recurs.
Judecarea recursului constituțional este concentrată asupra motivelor invocate de recurent în cererea de recurs. Judecarea privește legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe întrucât aceasta conține obiectul recursului.
Legea nr. 94/1992 conține norme derogatorii de la dreptul comun, norme care-și pot găsi aplicarea în contextul dreptului financiar.
Recursul jurisdicțional este suspensiv de executare. Astfel, instanța de recurs jurisdicțional (Secția jurisdicțională) poate dispune, la cerere sau din oficiu, suspendarea, până la pronunțarea deciziei, a executării hotărârilor date de prima instanță în cauzele privind contestațiile introduse împotriva actelor de imputație.
Această măsură poate fi revocată, chiar și din oficiu, atunci când motivele care au justificat-o au încetat.
O altă particularitate a recursului jurisdicțional este dată de posibilitatea extinderii sale asupra altor persoane decât cele ce au recurat sentința. Este cazul persoanelor obligate în solidar la plata despăgubirilor civile dar care au declarat recurs.
În acest caz, Secția jurisdicțională, din oficiu sau la cererea părților poate să extindă efectele recursului jurisdicțional și asupra celorlalte persoane obligate la plată, pe care le introduce în cauză, pronunțând o singură decizie față de toate acestea. (art. 76 din Legea nr. 94/1992) rezultă că recursul împotriva sentințelor pronunțate de instanțele Curții de Conturi are caracter devolutiv.
Dispozițiile cu privire la măsurile asiguratorii, cele privind cuprinsul hotărârii și cele referitoare la suspendarea judecării cauzelor, se aplică și în cazul când Secția jurisdicțională, judecând recursul jurisdicțional, a casat hotărârea colegiului jurisdicțional și rejudecă în fond cauza.
Soluțiile pronunțate de instanța de recurs jurisdicțional
Soluționând recursul jurisdicțional, Secția jurisdicțională se comunică instanței de fond imediat după pronunțarea lor.
În cazul admiterii recursului jurisdicțional, Secția jurisdicțională poate să trimită cauza spre rejudecare colegiului jurisdicțional care a soluționat cauza în fond sau să rețină cauza spre soluționare în fond. Trimiterea spre rejudecare are ca scop neprejudicierea părții de un grad de jurisdicție.
1.2 Căile de atac extraordinare
Legea nr. 94/1992, republicată, reglementează două căi extraordinare de atac: revizuirea și recursul în anulare jurisdicțional.
1.2.1 Revizuirea
Definiție: Revizuirea este o cale extraordinară de atac întrucât motivele pentru care poate fi formulată cererea de revizuire sunt limitativ prevăzute de lege.
Revizuirea este o cale de atac de retractare deoarece se adresează aceleiași instanțe care a soluționat cauza cerându-i-se să revină asupra hotărârii atacate. Cererea de revizuire la instanța care a pronunțat hotărârea care a rămas definitivă și a cărei revizuire se cere, pe lângă cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 din Codul procesual civil și în conformitate cu prevederile art. 79 din Legea nr. 94/1992, republicată, atunci când, ulterior judecării definitive a cauzei:
a fost descoperit un înscris nou care conține o operațiune de natură să modifice situația răspunderii stabilite prin hotărâre, despre care instanța nu a avut cunoștință la pronunțarea acesteia; Pentru invocarea cu succes a acestui motiv trebuie îndeplinite mai multe condiții acumulative:
să fi fost descoperit un înscris nou (un nou mijloc de probă);
înscrisul să conțină o operațiune de natură să modifice situația răspunderii stabilite prin hotărârea atacată. Rămâne ca instanța în fiecare cauză în parte să constate îndeplinirea acestei condiții. Se cere ca operațiunea „să fie de natură” să modifice situația și un efectiv să se producă modificarea.
înscrisul să nu fi fost cunoscut de către instanță la pronunțarea hotărârii atacate. Dacă instanța a cunoscut existența înscrisului și poate, chiar conținutul său sar din diverse motive nu l-a luat în considerare, condiția nu e îndeplinită și motivul de revizuire nu poate fi invocat cu succes.
s-a constatat că una sau mai multe înregistrări în evidența contabilă au fost emise ori sunt eronate, ceea ce a determinat să se rețină o situație neconformă realității; și acest motiv se poate invoca dacă sunt îndeplinite mai multe condiții cumulative:
revizuientul a constatat că una sau mai multe înregistrări în evidența contabilă au fost emise ori sunt eronate. Este necesar ca omiterea sau înscrierea eronată să nu fi fost făcute din culpa revizuientului („nimeni nu poate să invoce propria culpă”) . descoperirea înregistrărilor despre care vorbește legea se poate face prin confruntarea registrelor ținute de comercianții care au intrat în raporturi juridice
înregistrările eronate sau neînregistrarea unor operațiuni trebuie să aibă relevanță pentru fondul pricinii soluționate prin hotărârea atacată de revizuient, să prezinte interes pentru justa rezolvare a pricinii (să fie pertinente).
s-a constatat că prejudiciul a fost cauzat de o altă persoană fizică, prin fapta sa proprie.
Termenul în care poate fi introdusă cererea de revizuire este de 30 de zile de la data când s-a descoperit ori s-a constatat una din împrejurările prevăzute la art. 78, dar un an mai târziu de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se cere. Legea impune două limite maxime până la care poate fi declarată revizuirea (nerespectarea uneia dintre acestea implică decăderea din dreptul de a declara revizuirea). Norma se aplică pentru toate cazurile prevăzute de art. 78 din Legea nr. 94/1992, indiferent de termenele prevăzute în Codul procesual civil pentru motivele de la art. 322 („ubi lex non distinquare debennes”).
Până la judecarea cererii de revizuire, instanța sesizată poate dispune suspendarea executării hotărârii (efectul suspensiv).
Judecarea cererii de revizuire
Cererile de revizuire se adresează și se soluționează de instanța care le-a soluționat în fond, cu excepția cazului în care cererea de revizuire se întemeiază pe pct. 7 al art. 322 din Codul procesual civil – dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate – când cererea de revizuire se soluționează de Secția jurisdicțională.
Soluțiile instanței
Instanța sesizată (Colegiul jurisdicțional sau Secția jurisdicțională) poate să admită sau să respingă cererea de revizuire.
În cazul admiterii, instanța va schimba în întregime sau în parte hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula ultima hotărâre.
Hotărârea dată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
1.2.1Recursul în anulare jurisdicțional
Definiție: Recursul în anulare jurisdicțional (reglementat de art. 80 din Legea nr. 94/1992) reprezintă calea extraordinară de atac prin care se exercită controlul judiciar al hotărârilor definitive ale instanțelor Curții de Conturi, de către instanța ierarhic superioară, tot din sistemul Curții de Conturi.
Termenul: Recursul în anulare jurisdicțional poate fi exercitat termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, dacă nu s-a declarat recurs la Secția de Contencios Administrativ a Curții Supreme de Justiție. Conform dispozițiilor art. 80 alin (2), la cererea procurorului general financiar, a părților sau din oficiu, Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi poate dispune suspendarea executării hotărârii atacate, în măsura în care, până la introducerea recursului în anulare, hotărârea definitivă nu a fost executată. (efectul suspensiv).
Motivele: potrivit art. 80 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, procurorul general financiar poate declara recurs în anulare jurisdicțional pentru unul din următoarele motive:
a)încălcarea esențială a legii;
b)netemeinicie.
Instanța competentă – potrivit art. 49 lit. a) din Legea nr. 94/1992, „Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi judecă recursurile în anulare jurisdicționale declarate de procurorul general financiar împotriva hotărârilor definite ale colegiilor și Secției jurisdicționale, cu excepția celor prevăzute la art. 48 alin. (2).
Potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, Secția jurisdicțională judecă, în ultimă instanță, recursurile în anulare jurisdicționale, declarate împotriva hotărârilor definitive ale colegiilor jurisdicționale, date în cauzele prevăzute la art. 43 – potrivit căruia, plângerile introduse împotriva încheierilor prin care s-a dispus descărcarea de gestiune sunt judecate de colegiul jurisdicțional.
Soluțiile instanței
Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi poate admite sau poate respinge recursul în anulare jurisdicțional.
În cazul admiterii recursului în anulare jurisdicțional, Curtea de Conturi poate modifica sentința sau o poate casa cu reținere ori cu trimiterea spre rejudecare în fond a cauzei, la instanța competentă potrivit legii. (art. 80 alin. (3) din Legea nr. 94/1992).
Hotărârile pronunțate în recurs în anulare jurisdicțional se comunică instanței de fond imediat după pronunțarea lor.
SECȚIUNEA 2: Căi de atac la instanțele judecătorești
Legea nr. 94/1992 a suferit importante intervenții legislative, în sensul modificării și completării, prin Legea nr. 99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
Astfel, Legea nr. 94/1992 a fost completată, la capitolul IV „Atribuții jurisdicționale”, cu o secțiune nouă – „Căi de atac la instanțele judecătorești”, dându-se, în acest fel, conținut accesului liber la justiție reglementat ca drept fundamental de art. 21 din Constituție.
Potrivit lui Valentin Prisăcaru, secțiunea mai sus menționată, în forma republicată a legii, conține unele inadvertențe întrucât „controlul instanțelor judecătorești asupra actelor jurisdicționale pronunțate de organele de jurisdicție din sistemul Curții de Conturi este restrâns, și acesta nu este un aspect negativ.
Pot fi atacate la instanțele judecătorești următoarele hotărâri:
Hotărârile pronunțate în primă și ultimă instanță de colegiile jurisdicționale ale camerelor de conturi județene și a municipiului București, dar și încheierile de amendare [prevăzute la art. 61 alin. (3)] pot fi atacate cu recurs la S.c.a. a Curții de Apel în cărei circumscripție își au sediul camerele de conturi județene și a municipiului București [art. 81 alin. (1)].
Hotărârile pronunțate în primă și ultimă instanță de Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi pot fi atacate cu recurs la Secția de control administrativ a Curții de Apel București [art. 81 alin(2)]
Întrucât în urma modificărilor legii nr. 94/1992, colegiile jurisdicționale judecă numai în primă instanță, dispozițiile art. 81 din lege (recursul la Curțile de Apel, Secția de contencios administrativ) mai au aplicabilitate numai în măsura în care mai există hotărâri pronunțate de către colegiile jurisdicționale, în primă și ultimă instanță, înainte de aceste modificări (ultima intervenind prin Legea nr. 204/1999). Astfel, împotriva sentințelor pronunțate de Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi se poate formula recurs numai la Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, nu și la Secțiile de contencios administrativ ale Curților de Apel.
Hotărârile pronunțate în ultimă instanță de Secția jurisdicțională a Curții de Conturi pot fi atacate cu recurs la Secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție. Tot aici se poate face recurs și împotriva hotărârilor pronunțate de Curtea de Conturi, în complet de 3 consilieri de conturi [art. 82 alin. (1)]
Potrivit art. 3 pct. 1 din Codul procesual civil, Secția de contencios administrativ ale Curților de Apel este competentă să soluționeze acțiunile în contencios administrativ introduse împotriva actelor administrative emise de autoritățile și instituțiile centrale, inclusiv hotărâri ale Guvernului. Întrucât împotriva sentințelor pronunțate de Secțiile de contencios administrativ ale Curților de Apel se poate face recurs la Secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, părților li se asigură astfel, două grade de jurisdicție.
Legea nr. 94/1992 înlătură principiul dublului grad de jurisdicție întrucât, potrivit art. 85, hotărârile irevocabile ale instanțelor de contencios administrativ se transmit instanțelor jurisdicționale de executare din sistemul Curții de Conturi. Așadar, decizia Secției de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție este una definitivă și irevocabilă.
Recursul se poate declara de către părți și de către procurorul general financiar.
Cererea de recurs se introduce la instanța Curții de Conturi a cărei hotărâre se atacă. Aceasta va trimite cererea, împreună cu dosarul cauzei, instanțelor judecătorești de contencios administrativ competente.
Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanțele Curții de Conturi și care se atacă.
Judecarea recursului:
Recursul se soluționează de către instața de contencios administrativ potrivit acelorași reguli după care soluționează și celelalte recursuri, în ședința de judecată public, cu citarea părților, cu respectarea și garantarea drepturilor procesuale ale părților. Judecarea recursului are loc cu citarea Curții de Conturi și nu a procurorului general financiar (în cazul în care recursul aparține acestuia).
Soluțiile instanței:
Soluționând recursurile formulate, Secțiile de contencios administrativ competente le pot admite sau respinge.
În cazul admiterii recursului, Secțiile de control administrativ competente pot reține cauzele spre judecarea în fond sau le pot trimite pentru soluționare, din nou, instanței Curții de Conturi care a pronunțat hotărârea împotriva cărora s-au formulat recursurile la instanțele de contencios administrativ.
Hotărârile irevocabile ale instanțelor de contencios administrativ se transmit instanțelor jurisdicționale de execuție din sistemul Curții de Conturi.
CAPITOLUL VII
CONCLUZII
Una dintre instituțiile publice care și-a reintrat în drepturi în urma evenimentelor din decembrie 1989 și ca urmare a adoptării Constituției din anul 1991 a fost și Curtea de Conturi. Aceasta s-a înființat, prin lege organică, conform art. 72 alin. (3) lit. h), art. 139 și art. 152 alin. (1) din Constituția României.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea numărul 94/1992, republicată, Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României și își desfășoară activitatea în mod independent, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Constituție și în legile țării. Potrivit unei opinii1, legiuitorul a greșit introducând în legea nr. 94/1992 acest aliniat întrucât art. 139 din Constituția României – care reglementează atribuțiile Curții de Conturi și numirea membrilor acesteia – nu cuprinde o asemenea prevedere – Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României – iar, pe de altă parte, din cuprinsul Capitolului I al Titlului II al Constituției nu rezultă că pe lângă Parlamentul României ar funcționa anumite organe.
Curtea de Conturi s-a înființat în baza Legii nr. 94/19922, modificată prin legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice3, Legea nr. 204/19994 pentru modificare și complectarea Legii numărul 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, O.U.G. numărul 78/20015 și prin Legea nr. 77/20026.
Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002, cuprinde reglementări ce privesc organizarea, funcționarea, competența și procedura de soluționare a conflictelor juridice de competența organelor Curții de Conturi.
Potrivit modificărilor aduse de Legea nr. 77/2002, Curtea de Conturi e instituția supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare administrative și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale.
În țara noastră există o singură Curte de Conturi pentru întreaga țară, iar în unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București.
Curtea de Conturi se compune din : Secția de control financiar ulterior, Secția jurisdicțională, Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi și camerele de conturi județene și a municipiului București. Curtea de Conturi are un Secretariat general.
Activitatea de jurisdicție se desfășoară în cadrul mai multor organe :
Colegiul jurisdicțional al camerelor de conturi județene și a municipiului București;
Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi;
Secția jurisdicțională a Curții de Conturi;
Curtea de Conturi în complet de 3 consilieri de conturi
Jurisdicția financiară este atribuită, potrivit Constituției României și Legii94/1992, Curții de Conturi. Potrivit articolului 139 din Constituție, „ încadrul legii, Curtea de Conturi exercită și atribuții jurisdicționale.”
Necesitatea și importanța Curții de Conturi sunt determinate de faptul că, în conformitate cu principiile democratice ale organizării și funcționării statului, populația trebuie să cunoască, din sursă independentă și competentă, dacă impozitele plătite și averea publică sunt administrate conform legii.
Bibliografie
M. Boulescu, Curtea de Conturi – tradiție și actualitate, N. Cochinescu, Organizarea puterii judecătorești în România
Valentin Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român, pg. 642 M. Stroe, Jurisdicția Curții de Conturi a României, p. 7
N. Cochinescu, Natura juridică a Curții de Conturi a României, în „Dreptul”, nr. 6/1995 p. 48-55; Exercitarea Ministerului Public pe lângă jurisdicția financiară, în „Dreptul”, nr. 4/1994, p. 3; Jurisdicția financiară în România, p. 73-74
Horia Diaconescu, argumentele menționate nu justifică așezarea jurisdicției financiare în cadrul autorității judecătorești. A se vedea în acest sens, E jurisdicția financiară una din componenetele autorității judecătorești, în „Dreptul”, nr. 2/1995, p. 14-17
A. Iorgovan, Drept administrativ, vol. II, p. 146; Gh.T. Zaharia, Drept administrativ român, p. Buletinul Jurisprudenței C. Crișu, S. Crișu, Practică și Literatură juridică, 1994-1997 E. Bălan: Drept financiar, p. 286-287; F. Măgureanu, Tratat de drept procesual civil, p. 69-73 D.D. Șaguna, Tratat de drept financiar și fiscal, pg. 353; Emil Bălan, op. cit., pg. 289 și M.Șt. Minea, E. Iordăchescu, A.M. Georoceanu, Dreptul finanțelor publice, pg 375; L. Chiriac, Activitatea autorităților publice I. Pitulescu, P. Abraham, E. Derșidan, I. Ranete, Dicționar de termeni juridici uzuali, p. 385 V. Prisăcaru, Contenciosul administrativ, Anexa a II-a, nr. 35 I. Leș, Proceduri civile speciale, p. 310
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Jurisdictia Curtii de Conturi. Principiul Aflarii Adevarului (ID: 125730)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.