Prevenirea Si Combaterea Spalarii Banilor In Sistemul Bancar
CUPRINS
SPĂLAREA BANILOR – TRECUT ȘI PREZENT
Scurt istoric al procesului de spălare a banilor
Definirea fenomenului de spălare a banilor și tipologii de spălare a fondurilor ilicite
Acordurile internaționale privind spălarea banilor și paradisurile fiscale
Etapele circuitului de spălare a banilor
Desprinderea fondurilor din sfera economiei subterane – plasamentul
Disimularea originii fondurilor ilicite – stratificarea
Integrarea fondurilor în economia reală
Principalele metode de reciclare a fondurilor, recunoașterea „tranzacțiilor bancare suspecte”
Recunoașterea tranzacțiilor financiare suspecte de reciclare a fondurilor în domeniul bancar
Exigențele legislative privind prevenirea și sancționarea spălării banilor în România
STUDII DE CAZ PRIVIND SPĂLAREA BANILOR ÎN SISTEMUL BANCAR
Studiu de caz 1 – Sustragerea în mod fraudulos din bancă a sumei de 500.000 USD prin utilizarea unor documente de identitate false și spălarea de bani încasați ca mită pentru intermedierea de adopții internaționale de copii români
Studiu de caz 2 – Operațiunea Cap Polar, cea mai mare investigare a Americii anilor 1990 în domeniul spălării banilor
CAPITOLUL I
1.1. SCURT ISTORIC AL PROCESULUI DE SPĂLARE A BANILOR
Unul dintre fenomenele cele mai importante din ultimii ani a fost globalizarea crescândă a economiei mondiale și mai ales a pieței mondiale de capital. Volumul mult mai mare de capital care circulă în prezent prin sistemele financiare internaționale și posibilitățile limitate de control asupra acestor mișcări, au făcut posibil ca banii de proveniență incertă, discutabilă, să pătrundă în acest flux imens de fonduri fără a atrage atenția asupra originii lor. Spălarea banilor este o infracțiune care, prin natura ei, se extinde peste granițele naționale ale statelor. În aceste condiții, societatea contemporană duce povara intensificării fără precedent a formelor ed manifestare tot mai sofisticate și mai greu de stăpânit ale crimei organizate transnaționale. Infracțiunile „clasice”, cum ar fi traficul de droguri și arme de contrabandă, se completează nefericit cu fraude bancare construite pe scheme financiare sofisticate, criminalitatea informatică, terorismul internațional și spălarea banilor.
Desigur „spălarea banilor” nu este o activitate nouă, tendința de a ascunde originea ilicită a unor sume, de a conferi acestora o aparență și implicit onestitate și respectabilitate posesorilor lor, are origini vechi. Pot fi amintiți în acest context negustorii și cămătarii din Evul Mediu care, pentru a ascunde dobânzile primite pentru împrumuturile ce le atribuiau, în condițiile în care biserica catolică interzisese cămătăria, apelau la o gamă variată de trucuri financiare care corespund în mare parte și azi tehnicilor de reciclare a fondurilor. Mai recent, în anii 20 ai secolului trecut, în Statele Unite unele grupuri infracționale au organizat un sistem de spălătorii, auto sau de rufe, care aveau rolul să justifice banii proveniți din diverse activități criminale. Probabil că tocmai de la aceste activități a rămas și denumirea de „money laundering – spălare a banilor” și în timp a căpătat chiar consacrare juridică.
Nimeni nu poate ști cu precizie când a început fenomenul spălării banilor, dar putem fi siguri că acesta are o istorie de câteva mii de ani. Spre exemplu, este cunoscut că în China, cu 2000 de ani înainte de Cristos, comercianții își ascundeau averile de conducătorii care printr-un simplu act dictatorial le puteau confisca. În plus, trebuia ca ei să găsească formule de a investii banii în alte provincii, uneori în afara Chinei. Astfel se presupune că s-ar fi născut industria offshore și, într-o oarecare măsură, și evaziunea fiscală. Acestea erau și încă mai sunt principiile spălării banilor: de a ascunde, de a mișca și de a reinvesti bogăția pe acre alții ar putea s-o reclame. În următoarele patru milenii, aceste principii nu s-au schimbat, însă metodele folosite, da. În acest sens sistemul bancar paralel este una dintre cele mai durabile tehnici, sau mai corect spus, suită de tehnici.
Transparența și starea de sănătate a piețelor financiare sunt elemente cheie în funcționarea eficientă a economiilor dar ele pot fi periclitate de spălarea banilor. Deteriorarea unui sistem financiar poate fi instantanee, cu efecte colaterale greu de anticipat iar procesul de refacere este îndelungat și nesigur. Într-un scenariu puțin probabil, dar nu imposibil, un cartel de organizații criminale care controlează resurse financiare importante poate încerca să destabilizeze sau să compromită o economie națională prin coordonarea unor transferuri de fonduri în afara acelei economii sau tocmai prin infuzia puternică a cărei proveniență este evident ilicită. Cuantificarea efectelor unor astfel de ipoteze este practic imposibilă deoarece poate exista un prim moment de aparentă creștere economică, de sporire a interesului unor investitori față de anumite obiective, iar primele semnale de nesiguranță-încetarea plăților la o bancă, blocarea fondurilor unei instituții financiare sau scăderea ratingului acordat unei țări, pot apărea mult mai târziu în sectoare conexe sau aparent fără legătură, dar pe fondul de instabilitate astfel creat, reacția nu mai poate fi efectiv controlată, zvonurile și speculațiile luând locul acțiunilor raționale, firești. Obținerea „banilor negrii” în principal din economia subterană și corupție este în general o activitate unanim condamnată în toate statele lumii, dar procesul de reciclare a fondurilor prin aspectul inofensiv pe care îl îmbracă poate scăpa atenției mai ales pe fondul concurenței dure existente pe piața internațională a capitalurilor.
Referindu-se la acest aspect Jean Francois Burgelin, procurorul general la Curtea de Casația a Franței, în prefață la lucrarea „Blanchiment de l`argent et la criminalite organizee” atrage atenția că „un operator necunoscut care, dintr-un paradis fiscal tropical dispersează în conturi bancare din toată lumea milioană de dolari de origine frauduloasă, pare în opinia comunității mai puțin de temut decât un hoț care încearcă, prin metode violente spargerea unei bănci. Și totuși spălarea banilor este o operațiune mai periculoasă, pentru stabilitatea societății noastre decât hold up-urile”. Punctul de vedere este întemeiat și obiectiv mai ales că „hol dup-ul” ar trebui urmat inevitabil de plasarea banilor sustrași tocmai prin procedeele de spălare a banilor și în final atât spărgătorul cât și cel implicat în reciclarea fondurilor devin actori ai pieței de capital și vor încerca să-i impună acesteia reguli proprii.
Fondul Monetar Internațional a stabilit că dimensiunea fenomenului spălării banilor în lume se înscrie undeva între 2 și 5 procente din PIB-ul mondial. Aceste procente indică faptul că spălarea de bani atinge valori între 590 miliarde USD și 1500 miliarde USD. Prima cifră este echivalentul producției totale a unei economii de mărimea Spaniei.
1.2. DEFINIȚIA FENOMENULUI DE SPĂLARE A BANILOR ȘI TOPOLOGII DE SPĂLARE A FONDURILOR ILICITE
Convenția de al Viena din anul 1988 definește spălarea banilor drept „conversia sau transferul de bunuri în scopul de a disimula sau deghiza originea ilicită a acestora”. Această definiție care reușește în câteva cuvinte să explice modul de acțiune și scopul operațiunilor de spălare a banilor, a căpătat în timp prin semnarea și ratificarea Convenției, caracter de lege în cele mai multe din statele lumii.
Privind din punct de vedere economic, aș detalia această definiție astfel: spălarea banilor presupune ansamblul de tehnici și metode economice și financiare prin care banii sau alte bunuri obținute din activități ilicite, frauduloase, precum economia subterană sau corupția, sunt desprinse se originea lor dându-li-se o aparentă proveniență justificată legal și economic în scopul investirii lor în economia reală. Trebuie subliniată în acest context legătura dintre economia subterană ca principal furnizor de fonduri și spălarea banilor, sistem de reciclare a acestora, în calea lor spre economia reală. Economia subterană reprezintă ansamblul activităților economice desfășurate organizat, cu încălcarea normelor sociale și ale legilor economice, având drept scop obținerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat. Apariția economiei subterane coincide cu apariția statului și impunerea unor reguli, norme și legi, iar dezvoltarea fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltării statului.
Astăzi, spălarea banilor are definiții diferite în locuri diferite. Aceasta deoarece numai bunurile rezultate din infracțiuni pot fi supuse procesului de spălare a banilor. Unele țări au restricționat numărul de infracțiuni care pot fi considerate ca generatoare de bani murdari. În aceste țări orice comportament antisocial care conduce la pedeapsa cu închisoarea este considerată infracțiune predicat, în timp ce în alte țări numai infracțiunile cuprinse într-o listă prezentată explicit pot fi considerate ca „bani murdari”. (un exemplu elocvent este cel al României: în perioada 1999-2002, conform Legii 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, infracțiuni ca evaziunea fiscală nu erau considerate generatoare de bani murdari, nefiind incluse pe listă, iar astăzi, conform Legii 656/2002, privind dispariția listei de infracțiuni, orice infracțiune gravă, inclusiv evaziunea fiscală, este considerată generatoare de „bani murdari”).
Un alt aspect este acela că în unele țări este permisă urmărirea penală a unei persoane care a spălat fonduri ilicite produse în străinătate, cu condiția ca infracțiunea generatoare să fie incriminată în legislațiile ambelor țări. În cele mai multe țări care au legi împotriva spălării banilor, o persoană poate fi considerată vinovată de spălarea produselor infracțiunii săvârșite de o altă persoană (este și cazul legislației române).
În ultimii ani multe țări și-au modificat legislația sub două aspecte importante: primul este acela al introducerii prevederii că o persoană poate fi considerată vinovată de spălarea banilor pe baza „circumstanțelor faptice obiective”. Aceste lucru înseamnă că instanța poate considera că persoana acuzată știa sau ar trebui să știe că banii proveneau din săvârșirea unor infracțiuni. Al doilea este încadrarea ca infracțiune a oricărei implicări în tranzacții asemănătoare spălării, atunci când intenționează ca banii să fie folosiți la săvârșirea unei infracțiuni.
În cadrul Conferinței de la Brașov din 2005 cu tema „Spălarea banilor-tehnici speciale de investigare” susținută de către Constantin Bolboșanu, membru onorific al IGPR, au fost prezentate următoarele tipologii de spălare a banilor:
a) Spălarea banilor proveniți din contrabandă și evaziune fiscală
b) Spălarea banilor proveniți din restituirile ilegale de TVA ca urmare a achiziționării mijloacelor fixe
c) Spălarea banilor proveniți din restituirile ilegale de TVA ca urmare a operațiunilor de export fictive
d) Spălarea banilor proveniți din economia subterană, prin intermediul sistemului bancar de către grupuri infracționale organizate, specializate în înființarea și folosirea firmelor fantomă pentru a transfera ilegal în străinătate fondurile obținute din astfel de activități ilegale
1.3. ACORDURILE INTERNAȚIONALE PRIVIND SPĂLAREA BANILOR ȘI PARADISURILE FISCALE
Spălarea banilor, ca și alte infracțiuni grave, cum ar fi traficul de droguri, de arme sau de ființe umane, nu se oprește la granițele statului național. De aici nevoia îmbunătățirii permanente a cooperării internaționale între diferite organisme naționale implicate în lupta împotriva acestui flagel, dar și elaborarea unor norme unice de reglementare în domeniul, care să traseze liniile directoare pentru legiuitorii fiecărui stat, astfel încât să obțină un cadru legislativ unitar, armonizat, care să permită și să eficientizeze cooperarea între organele judiciare. La nivel internațional au fost luate numeroase inițiative în vederea găsirii de soluții la aceste dificultăți.
Organizația Națiunilor ) Spălarea banilor proveniți din restituirile ilegale de TVA ca urmare a operațiunilor de export fictive
d) Spălarea banilor proveniți din economia subterană, prin intermediul sistemului bancar de către grupuri infracționale organizate, specializate în înființarea și folosirea firmelor fantomă pentru a transfera ilegal în străinătate fondurile obținute din astfel de activități ilegale
1.3. ACORDURILE INTERNAȚIONALE PRIVIND SPĂLAREA BANILOR ȘI PARADISURILE FISCALE
Spălarea banilor, ca și alte infracțiuni grave, cum ar fi traficul de droguri, de arme sau de ființe umane, nu se oprește la granițele statului național. De aici nevoia îmbunătățirii permanente a cooperării internaționale între diferite organisme naționale implicate în lupta împotriva acestui flagel, dar și elaborarea unor norme unice de reglementare în domeniul, care să traseze liniile directoare pentru legiuitorii fiecărui stat, astfel încât să obțină un cadru legislativ unitar, armonizat, care să permită și să eficientizeze cooperarea între organele judiciare. La nivel internațional au fost luate numeroase inițiative în vederea găsirii de soluții la aceste dificultăți.
Organizația Națiunilor Unite este primul organism internațional major care a abordat problematica spălării banilor la nivel global. Convenția ONU împotriva traficului ilicit de droguri, narcotice și substanțe psihotrope, adoptată în 19 decembrie 1998 la Viena, este unul dintre primele documente de reglementare în domeniu, la care s-au raporta toate instituțiile care ulterior au formulat noi reglementări. O altă inițiativă reprezentativă în domeniu este Directiva Consiliului European din 10 iunie 1991 privind prevenirea spălării banilor. „Prima Directivă”, așa cum este ea cunoscută în mediile specializate, a obligat statele membre să implementeze noua legislație în domeniul combaterii spălării banilor. În conformitate cu Prima Directivă, a trebuit ca toate instituțiile financiare și de credit să-și identifice clienții și să raporteze tranzacțiile suspecte. Definiția spălării banilor a fost preluată din Convenția ONU adoptată la Viena. Pe data de 20 iulie 1999, Comisia a înaintat Consiliului UE o propunere de amendare a Primei Directive (denumită A Doua Directivă), cu scopul de a obține extinderea ariei spălării banilor și totodată extinderea obligațiilor de raportare la alte activități, non-financiare și profesiuni, incluzând avocații și contabilii.(legea română este armonizată cu ambele directive). Problema spălării banilor a fost rulmentul care a generat elaborarea în 1990 a Convenției nr. 141 privind Spălarea, Depistarea, Sechestrarea și Confiscarea Produselor Infracțiunii (Convenția de la Strasbourg).
Dar de departe cel mai important organism de luptă împotriva spălării banilor este Grupul de Acțiune Internațională (GAFI-FATF). Grupul a fost înființat ca urmare a creșterii îngrijorării internaționale privind evoluția fenomenului de spălare a banilor, la Summit-ul G7 ce a avut loc la Paris în anul 1989. FATF-GAFI este considerat un „formator de politici” în domeniu, o organizație care face eforturi în a determina voința politică a statelor în generarea de reforme legislative și metodologice în acest sector. Grupul este alcătuit în prezent din 26 state, cele mai dezvoltate din Europa, America și Asia iar la activitățile sale curente participă și reprezentanți ai Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internațional, Organizația Mondială a Vămilor, Oficiul Națiunilor Unite pentru controlul drogurilor și prevenirea crimelor. Una din primele acțiuni ale grupului a fost elaborarea în mai 1990 a unui ghid cuprinzând 40 de recomandări pentru combaterea eficientă a operațiunilor de spălare a banilor. Ghidul structurat în 4 capitole, respectiv Cadrul General al recomandărilor; Rolul sistemelor juridice naționale în combaterea spălării banilor; Rolul sistemului financiar în combaterea spălării banilor și Întărirea Colaborării Internaționale. Așa cum rezultă din enumerarea capitolelor sale, Ghidul are un pronunțat caracter juridic și urmărește adaptarea de către toate statele a unei legislații eficiente, bazată pe principii comune pentru combaterea spălării banilor. De asemenea ghidul acordă o mare importanță problemei colaborării internaționale pentru identificarea și pedepsirea „spălătorilor” de bani.
Referindu-se la eficiența măsurilor propuse de GAFI, un document de lucru al Fondului Monetar Internațional elaborat în 1996 făcea următoarele aprecieri: „În ciuda progreselor substanțiale realizate de GAFI și alte foruri internaționale, mai există încă lipsuri considerabile ale aranjamentelor curente. Maia ales atâta timp cât aderarea ca membri la organizații nu este deplină, vor exista profitori care vor căuta să beneficieze de pe urma faptului că în alte țări s-au adoptat reglementări care descurajează influxul de capital ilegal.” Dezvoltarea unor țări străine de refugiu plătitoare de impozite și mai recent creșterea activităților ilegale și a crimei organizate în economiile central planificate anterior, împreună cu controlul slab asupra sistemului bancar, sugerează că măsurile existente de contracarare a spălării banilor trebuie să fie înăsprite.
Dincolo de aceste progrese substanțiale pe planul cooperării internaționale, subliniez că persistă o serie de probleme dificile care limitează acțiunile de combatere a spălării banilor:
a) paradisurile fiscale, caracterizate printr-un sistem fiscal foarte relaxat, prin timpul scurt necesar pentru înființarea unei societăți comerciale, informațiile sumare solicitate în acest sens, precum și prin discreția absolută, inclusiv refuzul de a colabora cu autoritățile altor state, care fac din acestea o placă turnată a reciclării fondurilor ilicite;
b) diferențierile în modul de interpretare juridică a declinului de spălare de bani care persistă și îngreunează colaborarea internațională;
c) interesele particulare ale unor state dispuse să-și soluționeze unele probleme economice pe orice cale, diferite grupări politice sau puternice
corporații care au nevoie de finanțare ce nu trebuie să fie cunoscută de
publicul larg;
d) secretul bancar și cel profesional constituie o problemă deosebită,
deoarece chiar dacă reprezentanții celor mai importante bănci și trusturi financiare recunosc pericolul generat de spălarea banilor, acestea dovedesc multă reținere în a întreprinde măsuri concrete de împiedicare a fenomenului, motivele fiind diverse, chiar dacă oficial se invocă drepturile clientului și concurența. În mod asemănător pun problema și alte categorii profesionale precum avocații, notarii, experții care invocă secretul profesional, uitând uneori la rândul lor să contabilizeze veniturile realizate din consilierea unor importanți exponenți ai economiei subterane;
e) investițiile întreprinse pentru detectarea tranzacțiilor având drept scop spălarea banilor împiedică buna desfășurare a activităților în bănci, burse, instituții financiare și nu pot fi eficiente în cazurile în care se utilizează tehnologii informatice de vârf;
f) contradicțiile dintre rigiditatea unor reglementări juridice ce urmăresc să împiedice spălarea banilor și flexibilitatea exagerată a unor operatori economici întreținută, chiar exacerbată de către importante categorii de înalți funcționari acre organizează conferințe și simpozioane, elaborează statistici diversificate și propun planuri formale de combatere a spălării banilor, iar printre finanțatorii sau gazdele acțiunilor se regăsesc multe adrese din paradisul fiscal.
Așa cum rezultă din problemele enumerate, spălarea banilor este un proces complex cu evidente ramificații transnaționale, având puternice puncte de sprijin în paradisurile fiscale iar controlul și combaterea sa sunt dificile deoarece dincolo de acorduri și înțelegeri internaționale există un ciudat sistem de interese politice și economice.
O evaluare completă a fenomenului spălării banilor nu poate face abstracție de rolul acelor țări ale căror reglementări prevăd facilități particulare atât în sectorul fiscal cât și în cel bancar în favoarea persoanelor fizice și/sau juridice de obicei nerezidente. Libera circulație a capitalului face ca aceasta să se „așeze” și să „producă” în acele locuri în care se bucură de condiții propice, respectiv fiscalitatea modică, formalități birocratice reduse și confidențialitatea în derularea tranzacțiilor. Desigur, acestor avantaje, cel puțin din punct de vedere teoretic, li s-ar putea alătura foarte bine piețele de desfacere și potențialul economic adecvat investițiilor dar, în condițiile mijloacelor de comunicații moderne, aceste aspecte par a fi lipsite de importanță. Mai mult, distanța dintre centrele financiare și cele industriale sporesc discreția căutată din diverse motive de oamenii de afaceri. „Paradisurile fiscale” presupun un teritoriu în care nivelul fiscalității este foarte scăzut, cel puțin pentru anumite categorii de venituri, secretul bancar și comercial sunt Asigurate la un nivel foarte ridicat, iar circulația diverselor valute și schimbul valutar nu sunt supuse nici unei restricții, aceste condiții fiind stabilite atât prin lege dar în egală măsură și prin tradiție.
Precursori ai paradisurilor fiscale moderne pot fi considerate statele mediteraneene unde în secolul al XVII-lea pirații erau bine primiți pentru banii pe care îi cheltuiau, iar la retragerea acestora din „afaceri”erau încurajați să se stabilească în acele locuri. Tradiția amplasării paradisurilor fiscale în imediata apropiere a mărilor și oceanelor este în parte respectată și astăzi, cu câteva excepții, de altfel notabile, din inima Europei.
Majoritatea paradisurilor sunt state mici, de curând independente sau teritorii autonome cu un plasament exotic și o populație redusă și se caracterizează în general printr-o foarte bună rețea de comunicații, un amplasament geografic de natură să atragă turismul, astfel fiind motivate mai ușor atât prezența pe teritoriul lor a unor oameni de afaceri cât și fluxurile majore de cash. O caracteristică importantă presupune existența unor guverne mai puțin vulnerabile la presiunile comunității internaționale și în acest cadru garantarea absolută a secretului bancar.
Înființarea companiilor offshore
În cele mai multe paradisuri fiscale s-a dezvoltat o întreagă industrie de juriști, avocați, consultanți care pentru onorarii relativ accesibile înființează societăți, reprezintă pe asociați, păstrează documentele societății astfel înființate și certificatele de atestare, deschid conturi bancare și asigură conducerea formală a afacerilor. Deși există anumite particularități, cele mai multe dintre companiile offshore se înființează prin semnarea a numai două documente, memorandumul de asociere – contractul de societate și statutul, ce conțin regulile de funcționare a companiei, după care sunt supuse unei aprobări formale din partea oficiului de înregistrare a companiilor. În cele mai multe cazuri adevărații proprietari nu figurează în evidențele oficiale și ei pot fi contactați numai de avocații ce îi reprezintă. Secretul tuturor acestor operații este respectat cu strictețe, fiind o componentă esențială care asigură viabilitatea sistemului. Companiile offshore de regulă nu pot face afaceri în țara unde sunt înmatriculate, dar există excepții și în acest sens.
Domeniile de activitate în acre acționează propriu-zis companiile offshore sunt diverse, acestea comportându-se ca intermediari în operațiunile de import-export, proprietari ai unor case comerciale, acționari la diverse afaceri precum și în domeniul asigurărilor și bancar.
Deși paradisurile fiscale oferă în general aceleași facilități, concurența impunând, ca regulă generală minimă rezistență, există totuși deosebiri care le fac atractive în mod deosebit pentru anumite categorii de investitori. Conform unui studiu publicat în anul 2004 de Oficiul Națiunilor Unite pentru controlul drogurilor și prevenirea criminalității, în lume sunt mai mult de 50 de state și teritorii care întrunesc criteriile de paradis fiscal. Ele sunt concentrate în:
– zona Caraibelor și America Centrală, respectiv Bermude, Panam, Costa Rica, Bezile, Bahamas, Antigua, Antilele Olandeze, etc.
– zona Asia – Pacific respectiv, Liban, Dubai, Bahrein, Insulele Lauban, Insulele Marshall, Insulele Virgine, Macao, Singapore, Hong Kong, etc;
– zona Africa – Oceanul Indian, respectiv Liberia;
– zona Europa care cuprinde: Andora, Cipru, Gibraltar, Insulele Man, Liechtenstein, Luxembourg, Malta, Monaco.
Fără a face o caracterizare extensivă, sunt importante de prezentat câteva trăsături care particularizează principalele paradisuri fiscale:
Insulele Bermude, situate la mică distanță de coasta Statelor Unite, fosta colonie britanică se bucură de un sistem de telecomunicații modern, legăturile aeriene directe cu Statele Unite și Europa, este un centru financiar stabil și respectat în întreaga lume. Dispune de o comunitate de profesioniști recunoscuți în domeniul financiar – avocați, contabili, agenți de asigurări, bancheri, specializați în relațiile cu investitori străini. Termenul de înființare a unei companii este de cinci zile, situație ce în comparație cu majoritatea celorlalte paradisuri fiscale este foarte lungă, de obicei aceasta fiind o operațiune practic instantanee. Atragerea unor noi clienți este relativ restrictivă și selectivă, în general, aceștia trebuie să fie recomandați de un membru al comunității profesionale. Pe teritoriul său se regăsesc peste 40% din companiile de asigurări existente în întreaga lume și sunt considerate ca o „piață prudentă și scrupuloasă” . Numărul de bănci existente în Insulele Bermude este de asemenea sub control, statisticile internaționale informând despre funcționarea a numai patru instituții bancare. Alături de aceste elemente, evident pozitive, trebuie subliniat și faptul că nu există nici un fel de control asupra schimburilor valutare, orice sume pot fi introduse și scoase din țară fără restricții, iar băncile din Bermude oferă o largă varietate de conturi și servicii (conturi curente, de economii, fiduciare și de custodie, conturi de trust, servicii executorii, management de investiții, management și administrație de corporație, management de proprietăți imobiliare și servicii de credite funciare). Nu există nici un cod de legi care să guverneze secretul bancar în Bermude, dar secretul bancar existent funcționează prin cutumă și ca o consecință a dreptului comun britanic, care este respectat cu strictețe de comunitatea bancară.
Insulele Bahamas, situate la numai câteva minute de zbor de coasta de sud a Statelor Unite, au un sistem de telecomunicații excelent, adăpostesc peste 350 de sedii de bănci, inclusiv filiale ale celor mai importante bănci din lume. Conturile bancare sunt foarte ușor de deschis, putând fi create inclusiv prin sistemul poștal. Nu există nici un fel de restricții de ordin monetar sau de schimb valutar asupra fondurilor străine care pot fi transferate.
Panama, beneficiind de un amplasament geografic excepțional, cale obligatorie de trecere între cele două continente americane, a devenit în ultima perioadă un centru financiar bancar internațional recunoscut. În timp ce majoritatea statelor lumii urmăresc promovarea unui regim relativ controlabil în sistemul financiar bancar, Panama acționează consecvent pentru atragerea fără nici un fel de restricții a capitalurilor. Legea panameză a înființării corporațiilor impune o taxă modică, 100 USD, nu există obligația declarării veniturilor, nici alte taxe asupra entităților străine și nici o supraveghere din partea autorităților. Se estimează că în ultimii ani au fost înființate mai multe corporații în Panama (aproximativ 50.000) decât în toate celelalte paradisuri fiscale din zona Caraibelor/America Centrală, luate la un loc.
Insulele Lauban, centru offshore al Malaeziei promoveazp o vastă campanie de atragere a activității financiare iar Insulele Virgine Britanice ating probabil unele recorduri, greu de egalat, deoarece acceptă ca numele unei societăți înființate să fie înregistrat chiar sub forma unei ideograme, nu există registre ale acționarilor, documentele pot fi elaborate în orice limbă reprezentanții societăților, inclusiv la momentul înființării, pot declara orice cetățenie.
În Europa, problema paradisurilor fiscale este probabil cea mai controversată, datorită gradului ridicat de integrare economică dintre statele Uniunii Europene precum și a tendinței celorlalte state de aderare la acest organism. În acest context trebuie menționat că statele din Europe sau unele teritorii, având statutul de paradis fiscal sunt apreciate pentru profesionalism, siguranță și continuitate. În unele cazuri dispun de o structură economică complexă iar secretul bancar, de altfel riguros aplicat, poate fi străpuns în urma unor proceduri juridice, e drept complicate.
Liechtenstein, un stat mic mărginit de Austria și Elveția este recunoscut ca paradis fiscal cel mai atractiv din lume, pentru profesionism și siguranță, și ca un paradox, este locul ales de mulți elvețieni pentru derularea unor afaceri și depuneri bancare.
Cipru, dispune de un amplasament geografic favorabil și este considerat un paradis financiar cu potențial deosebit. Autoritățile statului încearcă în ultima perioadă să evite această încadrare datorită unor importante interese politice și economice, urmărind totodată să nu tulbure mediul de afaceri. În urma acestui „compromis” rezultă că o companie offshore înființată în Cipru nu poate desfășura activități comerciale în Cipru sau cu firme cipriote, iar funcționarii respectivelor companii nu pot fi cetățeni ciprioți. Este obligatorie conducerea evidenței contabile iar profitul realizat este impozitat anual. Deși sectorul bancar este deosebit de activ, existând aproape 30 de bănci offshore, jurisdicția nu oferă servicii la nivelul celorlalte centre offshore din Europa. Totuși, având în vedere apropierea, cultura și religia comună, Cipru este preferat de oamenii de afaceri din Europa de Est, comunitatea rusească din această țară fiind extrem de numeroasă.
1.4. ETAPELE CIRCUITULUI DE SPĂLARE A BANILOR
Indiferent de motivele care pun în mișcare circuitul de spălare a banilor, acesta este construit ca un proces dinamic ce presupune desprinderea fondurilor de mediul în care au fost produse după o serie de tranzacții, în urma cărora sumele sunt divizate, regrupate, amestecate cu alte fonduri, procesul finalizându-se cu plasarea în economia reală.
În practică există o mare varietate de tehnici disponibile pentru spălarea banilor, alegerea unei anumite variante depinde în principiu de următoarele elemente:
– Ordinul de mărime a sumelor spălate – astfel sumele mici vor fi spălate prin tehnici simple, desfășurate de obicei pe teritoriul unui singur stat; sumele mari vor fi reciclate prin tehnici complexe, chiar costisitoare, de cele mai multe ori „plimbându-se” prin mai multe țări;
– Repetabilitatea operațiunilor determină metode simple în cazul operațiunilor sporadice și tehnici rafinate, schimbări permanente pentru cele cu repetabilitate mare;
– Timpul avut la dispoziție presupune la rândul său apelarea la tehnici diferite;
– Sensibilitatea instituțiilor financiare utilizate și a statelor pe teritoriul cărora are loc reciclarea sau a celor pe teritoriul cărora urmează ca fondurile să fie integrate în economia reală, este la rândul său un factor determinant care impune grade diferite de exigență pentru tranzacțiile ce se desfășoară.
Aproape indiferent de varianta aleasă ori impusă de realitățile economice din statul în care se desfășoară operațiunea de spălare a banilor sau de cel în acre se urmărește plasarea fondurilor reciclate, este necesar ca pentru atingerea acestui obiectiv să fie parcurse mai mute tipuri de tranzacții care teoretic pot fi caracterizate drept etape.
Defalcarea procesului de spălare a banilor în mai multe etape distinctive este în principiu o operațiune impusă pentru studierea fenomenului, realitatea comprimând evenimentele, dându-le acestora o importanță diferită. Pentru exemplificare am anexat o schemă a principalelor categorii de infracțiuni generatoare de bani murdari cu metodele aferente de reciclare.
În lucrarea „Blanchiment de l`argent et criminalite organizee” Jean Louis Herail și Patrick Romael fac o analiză a acestor probleme și concluzionează că „procesul de spălare a banilor se derulează urmând trei etape fundamentale, independent de gradul sau de complexitate: plasamentul, apoi stratificarea și în sfârșit integrarea. Acest procedeu face adesea apel la sisteme financiare din centre instalate în străinătate. Aceste trei etape se pot produce separat și distinct unele față de altele sau în mod simultan însă cel mai adesea acestea se suprapun.”
Consider că această defalcare propusă de autorii francezi și care se regăsește într-o serie de documente de lucru cu caracter confidențial elaborate de Comitetul pentru evaluarea măsurilor de luptă împotriva spălării banilor din cadrul Consiliului Europei, permite o radiografie concludentă a circuitului de spălare a banilor.
DEPISTAREA FONDURILOR DIN SFERA ECONOMIEI SUBTERANE – PLASAMENTUL
În cele mai multe cazuri fondurile ilicite, banii murdari, provenind din sfera economiei subterane, fraudă, contrabandă, din comerțul cu droguri sau din corupție, șantaj și alte activități delictuale, sunt obținuți în numerar, uneori chiar în bancnote de valoare individuală scăzută iar utilizarea directă a acestor sume este practic imposibilă. Metoda tradițională utilizată pentru colectarea acestor bani, la acre se face apel și în prezent, presupune organizarea unor rețele de servicii sau comerț cu amănuntul care aparent sunt foarte profitabile.
În Statele Unite „bandiții de pe străzi foloseau în acest sens spălătoriile auto sau de rufe, motivele pentru care au procedat astfel erau variate – ascunderea reușitelor materiale de intențiile poliției de a colecta plăți de protecție pentru ei, pentru evitarea atragerii (adesea în mod brutal) a atenției competitorilor invidioși sau puțin mai târziu pentru a evita plata unor taxe, care la începutul anilor 30 s-a descoperit a fi o armă puternică contra criminalilor altfel de nedetectat”.
Sunt utilizate în prezent pentru justificarea numerarului rețelele de distribuire prin automate, restaurantele, unitățile prestatoare de servicii etc., care au rolul de a colecta sumele în numerar provenite din activități ascunse și de a le depune în conturi bancare, susținând proveniența lor din încasări proprii specifice activității desfășurate. Desigur realizarea unor venituri mari poate presupune impozite pe măsură, dar apelarea la anumite subterfugii fiscale reduce substanțial volumul acestora. Monitorizarea pieții neorganizate de locuințe și valori artistice, urmărindu-se achiziționarea cu numerar de la persoane fizice a unor case cu valori mari, a unor lucrări de artă, în condițiile în care vânzătorul urmărește imediat intrarea în posesia banilor fără să-și pună problema originii lor, este o altă oportunitate.
Jocurile de noroc, pariurile care presupun câștiguri mari, tentația unor jucătorilor de a vinde biletele câștigătoare, este de asemenea exploatată, putând formal să determine justificarea unor sume importante. Un rol important de concentrare a numerarului îl joacă unele case de schimb valutar care pot obține bancnotele de valori mari în valute convertibile. Astfel de tehnici sunt aparent banale dar printr-o organizare meticuloasă ele devin greu detectabile datorită numărului mare de potențiali participanți și a prevederilor legale care în general nu sunt suficient de detaliate pentru a-i surprinde pe cei implicați.
Când implicate sunt substanțiale iar aplicarea legii este riguroasă, procesul de spălare va căpăta probabil o dimensiune internațională și este foarte posibil ca banii, imediat ce sunt obținuți, să fie transferați în străinătate în locuri considerate mai puțin expuse. Un observator mai puțin avizat se poate întreba care este eficiența economică a unor firme înființate, cu toate cheltuielile presupuse de această operațiune, care ulterior sunt lăsate în stare de amorțeală o lungă perioadă de timp. Dincolo de alte rațiuni economice, care nu pot fi excluse, aceste firme sunt reactivate imediat atunci când în conturile lor sunt depuse în scurt timp, din surse diverse, importante sume de bani în numerar. Imediat se pot executa formalități pentru plăți externe sub motivul unor importuri ulterioare, care evident nu mai au loc, sau plata unor redevențe, împrumuturi, etc. Activitatea unei asemenea rețele încetează imediat ce sunt sesizate autoritățile, obiectivul, respectiv transferul sumelor murdare, fiind atins.
Un rol important îl joacă în multe cazuri băncile, care conștient sau dintr-un automatism justificat parțial de volum mare de tranzacții derulate, acceptă efectuarea unor astfel de operațiuni. În același context trebuie amintite și operațiunile de achiziționare a unor cecuri de călătorii, carduri bancare, sau pur și simplu tranzitarea granițelor cu sume importante, fracționate și distribuite unor „pașnici excursioniști” sau ascunse în locuri practic imposibil de detectat. O problemă importantă în perioada în care valorile se află sub formă de cash și mai ales în moneda supusă intens procesului inflaționist, este depășirea rapidă a acestei etape, respectiv plasarea într-un loc în care are loc pierderea originii sumei.
Un aspect al spălării banilor pe plan internațional este rolul jucat de bancnotele de dolari americani în acest proces. Fiind de departe cea mai mare piață a narcoticelor, Statele Unite generează o mare parte a veniturilor realizate de această activitate clandestină. S-a estimat că doar din vânzarea ilegală a drogurilor se obțin anual în SUA peste o sută miliarde de dolari, bani ce se încasează în numerar, în valori mici, deoarece reflectă achizițiile de droguri de către utilizatorii individuali. În sens invers procesului de distribuire a drogurilor funcționează sistemul de colectare și centralizare a fondurilor care în final sunt destinate magnaților drogurilor. Trecerea acestor sume imense peste frontiera celui mai puternic stat din lume este o realitate recunoscută într-un raport al Serviciului General de Contabilitate al SUA. „Scoaterea dolarilor din țară este relativ ușoară” susține raportul care descrie eforturile întreprinse de SUA în acest domeniu. Același raport susține faptul că tranzacțiile de acest fel au condus la o cerere mai mare a bancnotelor de valoare, care sunt mai ușor de transportat.
1.4.2. DISIMULAREA ORIGINII FONDURILOR ILICITE-STRATIFICAREA
Indiferent de metoda utilizată, un prim obiectiv este considerat atins atunci când valorile provenind din activitățile subterane sunt grupate separat de originea lor, la adăpost de eventuale intervenții ale autorităților. Stratificarea împiedică orice posibilitate de a demonstra originea ilicită, datorită unui sistem complex de tranzacții succesive.
Pentru pierderea oricărei legături cu sursele din care au provenit pot fi construite diverse scenarii pe un fundament economic. Astfel pot fi derulate activități comerciale de volume mari, dar fără un profit substanțial, sau chiar în ușoară pierdere, scopul fiind ca la un moment dat în care afacerea este lichidată, să existe posibilitatea de a justifica o anumită sumă provenind dintr-o activitate ilicită, înregistrată și cunoscută de autorități. Sunt preferate pentru acest rol companiile cu activitate de import-export, care astfel devin cunoscute pe un teritoriu mai larg, justificând utilizarea unor valute diverse în conturi diferite. Spațiul pe care urmează să fie plasați banii rezultați din lichidarea unei afaceri nu este cel în care tocmai a fost lichidată activitatea inițială, această regulă fiind totuși, cu titlu de excepție, încălcată uneori.
În același mod se poate proceda și cu lichidarea unor investiții imobiliare care după achiziții și transferul proprietății prin metode notariale ajung să fie grupate și vândute obținându-se bani cu o origine cunoscută. Tot în acest sens se apelează la obținerea unor credite bancare și amestecarea fondurilor licite cu cele ilicite, urmate de rambursarea imediată a datoriei , rămânând în schimb consemnat în documente împrumutul care poate motiva sursele necesare pentru o anumită invenție.
De asemenea se obțin aceleași efecte prin trecerea fondurilor prin conturile unor asociații caritabile și redistribuirea acestora în diverse activități prin care deținătorii inițiali recapătă controlul, știindu-se că în mai toate statele lumii există o reținere din partea autorităților în a verifica analitic acest gen de asociații.
Participarea la licitații pentru achiziționarea unor bunuri de valori foarte mari, bijuterii, obiecte de artă, apelându-se pentru aceasta la personalități cunoscute pentru excentricitate, pentru ușurința de a cheltui, în general persoane pentru care nu se pune foarte riguros întrebarea privind proveniența banilor deținuți, duce la același rezultat.
După parcurgerea în diferite sensuri a unor asemenea tranzacții, în multe cazuri operațiunile repetându-se, sumele de bani sau bunurile, însoțite discret de acte care le certifică originea ilicită, se îndreaptă de cele mai multe ori spre paradisurile fiscale sau sunt lăsate în așteptare, sub forma unor obiecte de artă, colecții etc. – timpul acționând pentru creșterea valorii lor, uneori într-un mod superior dobânzilor bancare.
1.4.3. INTEGRAREA FONDURILOR ÎN ECONOMIA REALĂ
În momentul în care se consideră că fondurile au o „biografie” corespunzătoare, urmează plasarea lor la concurență directă cu banii iliciți, obținuți din economia reală. Intervenția firmelor offshore are loc, în general, tocmai în aceste etape avansate de reciclare a fondurilor, păstrându-se astfel o anumită aură de „ respectabilitate” a acestora din urmă. Fără a face din aceasta o regulă, existând mai multe raționamente care determină activitatea firmelor offshore, marile cazuri de spălări de bani implică la un moment dat participarea unor firme situate în paradisurile fiscale. Pentru pătrunderea în economia reală sunt agreate deopotrivă metode ce presupun tatonarea îndelungată a pieței, gravitarea în jurul obiectivului ce trebuie cucerit sau apariția instantanee, în momentul efectuării unor tranzacții profitabile.
Alegerea unei destinații finale pentru plasarea fondurilor reciclate este o operațiune dificilă, ea presupune studii de eficiență economică dar și analiza atentă a condițiilor juridice în care afacerea urmează a se derula. Într-o succesiune cronologică urmează achiziționarea în numele unei firme offshore a unui pachet de acțiuni, implicarea în alte activități ale acționarilor, identificarea unor persoane dispuse să cedeze acțiuni sau pentru surprinderea altor oportunități.
În activitatea companiei ce urmează a fi preluată pot interveni sau pot fi provocate situații dificile în care firma offshore oferă imediat sumele necesare, sugerând buna credință, pentru ca în final să reușească dobândirea pachetului majoritar de acțiuni. În alte cazuri pătrunderea pe o anumită piață este la prima vedere inopinată, profitându-se de momente favorabile. Cele mai multe din asemenea acțiuni se dovedesc ulterior bine studiate, iar alegerea momentului și a modului de acțiune este rodul unor calcule îndelungate, bazată pe cunoașterea exactă a regulilor pieții.
Pe lângă cumpărarea de acțiuni sunt posibile și alte genuri de activități. Bine reprezentate în ultima perioadă sunt în acest sens privatizările unor foste mari companii de stat, în principal în statele din centrul și estul Europei, unde modul de acțiune pentru plasarea fondurilor este în esență același, dar vigilența autorităților este diminuată.
De asemenea pot fi înființate companii noi folosindu-se sume care la origine provin din economia subterană sau din alte fapte ilicite. În calitate de investitori pot fi, pe lângă diverse tipuri de firme offshore și alte societăți comerciale, eventual create la rândul lor tocmai pentru acest scop, chiar diverse persoane fizice, dar evident, în spate stau și dirijează cu minuțiozitate acțiunile reprezentanții economiei subterane.
1.5. PRINCIPALELE METODE DE RECICLARE A FONDURILOR, – RECUNOAȘTEREA „TRANZACȚIILOR BANCARE SUSPECTE”
Reluând o idee prezentată anterior, menționez că în multe cazuri specialiștii în domeniul financiar bancar evită aprofundarea studiului despre modul în care pot fi recunoscute operațiunile financiare care au drept scop spălarea banilor, considerând că această activitate are un caracter de anchetă și nu este compatibil cu atribuțiile lor curente. Înțelegerea mecanismelor economico-financiare, a tehnicilor și metodelor care sunt accesate de către diverși indivizi pentru a săvârși o fraudă, a organiza un circuit comercial ilicit sau pentru a recicla fondurile obținute ilicit, constituie un obiectiv important al strategiilor adoptate de fiecare companie pentru a se proteja împotriva fraudelor, iar la nivel macroeconomic pentru protejarea economiei reale.
Fiecare operațiune de spălare a banilor murdari are un mod propriu de desfășurare care depinde de instituția bancară sau financiară pe care o folosește, de rigurozitatea normelor procedurale adoptate de acestea, de sumele efectiv implicate și în bună măsură de experiența și capacitatea intelectuală a persoanelor implicate. „Confruntarea” ce are loc între specialiștii instituțiilor financiare și „spălătorii de bani” este de obicei scurtă, teatrul de operațiuni fiind ecranul ordinatoarelor și presupune o bună documentare care să determine măsuri eficiente, după caz imediate, care să protejeze instituția financiară vizată.
1.5.1. RECUNOAȘTEREA TRANZACȚIILOR FINANCIARE SUSPECTE DE RECICLARE A FONDURILOR ÎN DOMENIUL BANCAR
Ca regulă generală, caracterul suspect al unei operațiuni bancare decurge din modul neobișnuit în care aceasta se produce raportat la criteriile de eficiență economică, practică bancară și activitățile curente ale unui client.
„Clientul, în accepțiunea sistemului bancar este o persoană sau o companie care are o relație de afaceri cu o bancă”. Pot exista clienți ocazionali, care ajung în fața „ghișeului” foarte rar pentru o operațiune punctuală dar, evident, principalii clienți sunt marile companii care zilnic sau la intervale regulate apelează la serviciile bancare. În mod curent, cele mai des utilizate servicii bancare sunt cele pentru deschiderea unor conturi, constituirea unor depozite, obținerea unor împrumuturi, servicii de transfer de fonduri, schimburi valutare, dar care pot fi prestate și prin metode noi, bazate pe sistemul informatic, băncile mai oferă casete pentru valori, seifuri, dar și consultanță în afaceri, vânzarea/cumpărarea de hârtii de valoare, etc. În mod obiectiv, indiferent de serviciul efectiv ales de un anumit client, se presupune că acesta va urmări siguranța tranzacției, operativitatea, dobânzi atractive și/sau costuri reduse, ordinea între aceste obiective putând varia dar numai între anumite limite rezonabile.
În măsura în care tranzacțiile se abat de la criteriile de eficiență economică, poate fi pus sub semnul întrebării adevăratul lor scop. Pe baza acestui raționament pot fi considerate suspecte următoarele tipuri de operațiuni:
– păstrarea timp îndelungat a unor importante sume în conturi curente în condițiile în acre apelarea la depozite bancare sau alte oportunități ar putea determina un câștig important;
– păstrarea banilor în valute neatractive, supuse unui regim de depreciere sau schimbul repetat, afectat de plata unor comisioane;
– operațiuni repetate de depuneri și retrageri care implică comisioane ce în principiu puteau fi evitate;
– renunțarea intempestivă la anumite depozite bancare deși această acțiune presupune pierderea unor venituri importante;
– acceptarea de către clienți, fără un motiv temeinic a unor condiții nefavorabile precum dobânzi mari, comisioane sau garanții exagerate necesare pentru obținerea unor credite, mai ales în condițiile în care pot exista alternative mai favorabile;
– efectuarea unor transferuri valutare externe, sub motivul plății în avans a unor importuri, cu mult timp înaintea realizării acestora sau urmată de neefectuarea operațiunii comerciale;
– utilizarea în mod frecvent a casetelor de valori pentru păstrarea unor sume de bani, etc.
Practica bancară presupune respectarea unui sistem riguros de norme, iar orice abatere atrage în general atenția. În principiu următoarele operațiuni pot fi caracterizate din acest punct de vedere suspecte:
– deschiderea concomitentă a mai multor conturi de către aceeași persoană, la aceeași bancă sau mai multe bănci dintr-o zonă apropiată;
– anunțuri repetate făcute de către un client privind o iminentă tranzacție, primirea unei sume importante sau retragerea unei asemenea sume, fără ca în final operațiunea să aibă cu adevărat loc;
– depunerea la bancă a unor sume mari divizate în bancnote cu valori individuale mici, fără un motiv aparent;
– depunerea unor sume în cupiuri ce atestă că banii provin de la o altă bancă;
– schimbarea frecventă a instrumentelor monetare utilizate mai ales pentru efectuarea unor operațiuni simple;
– depuneri repetate de sume ce se doresc a nu fi semnificative;
– transferuri mari în străinătate cu instrucțiuni atipice pentru piața căreia se adresează;
– plata unor împrumuturi cu evidentă ușurință, înainte de termen;
– alimentarea aceluiași cont de către persoane diverse;
– alternarea perioadelor în acre unele conturi sunt foarte active cu perioade de calm nefiresc;
– încasarea contravalorii unor exporturi în numerar, depuse direct în cont, în locul unor transferuri bancare;
– desfășurarea de către un client a unor operațiuni ce pot fi interpretate ca provocări la adresa băncii sau testări ale vigilenței operatorilor;
– depuneri frecvente în numerar pentru acoperirea unor cambii, a transferurilor de bani etc.
Un alt criteriu util pentru identificarea unor tranzacții bancare neuzuale, suspecte, este analiza activităților curente ale unui client, urmărindu-se dacă:
– ritmul și volumul depunerilor din contul unui client sunt comparative cu cele ale altora, cu un potențial declarat asemănător;
– există reținere din partea acestuia în a comunica direct cu banca, preferând aranjamentele făcute prin intermediari;
– extrasele de cont nu reprezintă interes pentru client decât formal.
Alături de aceste posibile semnale ale unor tranzacții care urmăresc spălarea banilor, în literatura de specialitate se consideră unanim că transferurile de sume spre și dinspre zone cunoscute ca paradisuri fiscale, zone de conflict sau producătoare de droguri și operațiunile cu numerar, în sume foarte mari, sunt cele mai expuse în a fi considerate tranzacții suspecte.
În practică instituțiile bancare în special, dar și agențiile de brokeri, societățile de asigurări, ca de altfel marile companii, se organizează servicii proprii pentru a se proteja de posibile tranzacții care pot afecta siguranța afaceri.
1.6. EXIGENȚE LEGISLATIVE PRIVIND PREVENIREA ȘI SANCȚIONAREA SPĂLĂRII BANILOR ÎN ROMÂNIA
Pornind de la prioritățile de politică externă ale României, care are ca repere principale relații cu partenerii săi strategici din spațiul Euro – Atlantic, Guvernul României a urmărit constant evoluția inițiativelor Grupului de Acțiune Financiară Internațională și elaborarea celor 40 de Recomandări destinate combaterii spălării banilor, precum și inițiativele legislative europene, respectiv Directiva Consiliului Europei 308 din 1991 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, amendată în 2001.
În contextul procesului de globalizare și de creare a unor piețe regionale cu un caracter tot mai integrat, România este confruntată cu efectele negative ale unor activități infracționale transnaționale: crima organizată, traficul de droguri și spălarea banilor.
Ca răspuns la aceste provocări, Parlamentul României a adoptat Legea 21/1999 pentru Prevenirea și Sancționarea Spălării Banilor. Prin această lege a fost înființat Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, instituție de tip administrativ aflată în subordinea Guvernului și au stabilite obligații pentru întregul sistem de instituții și persoane care pot fi angrenate în activități de spălare a banilor.
Urmare a experienței acumulate în decursul a trei ani de funcționare a Oficiului și a elaborării celei de-a doua Directive a Consiliului Uniunii Europene, pentru alinierea la cele mai recente prevederi internaționale în domeniu, în anul 2002 a fost adoptată de Parlamentul României o nouă lege privind combaterea și sancționarea spălării banilor, Legea 656/2002, o lege modernă și apreciată de specialiști ca fiind în deplină conformitate cu reglementările internaționale în domeniu.
Prin această lege au fost adăugate noi categorii de persoane fizice și juridice care intră sub incidența legii, după cum urmează:
a) agenții economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări de obiecte de artă, metale și pietre prețioase, dealeri, turism, prestări servicii și orice alte activități similare care implică punerea în circulație a valorilor;
b) persoane fizice și juridice care acordă asistență de specialitate juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispozițiilor legale privind secretul profesional;
c) persoanele cu atribuții în procesul de privatizare;
d) oficiile poștale și persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei sau în valută;
e) agenții imobiliari;
f) trezoreria statului;
g) casele de schimb valutar;
h) orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte și fapte săvârșite în afara sistemului financiar-bancar.
Legea nr.20 din 13 iulie 2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor extinde această listă: „notarii publici, avocații și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență în întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale sau elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienților, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăților comerciale de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în acre își reprezintă clienții în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile.
Fluxul informațional utilizat de Oficiu are ca punct de pornire entitățile cu obligații de raportare, inclusiv organismele cu atribuții de supraveghere și control, care transmit, conform Legii nr.656/2002, trei categorii de rapoarte:
– Rapoarte de tranzacții suspecte;
– Rapoarte privind operațiunile cu sume în numerar care depășesc echivalentul a 10.000 euro;
– Rapoarte privind transferurile externe în și din conturi cu sume a căror limită minimă este echivalentul în lei a 10.000 euro.
Repartiția
persoanelRepartiția pe cetățeni a persoanelor fizice incluse în RTS-uri.
Ordonanța de urgență nr.135 din 29 septembrie 2005 privind modificarea Legii nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism (publicată în : Monitorul Oficial Nr. 897 din 7 octombrie 2005)precizează că: „De îndată ce există o suspiciune că prin operațiune se urmărește spălarea banilor sau finanțarea actelor de terorism, persoanele prevăzute la art.8 vor proceda la identificarea clienților și a persoanelor în numele sau în interesul cărora aceștia acționează, chiar dacă valoarea operațiunii este mai mică decât limita minimă prevăzută.”
Legea nr.230 din 13 iulie 2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor aduce următoarea modificare:”Dacă Oficiul consideră necesar, poate dispune, motivat, suspendarea efectuării operațiunii pe o perioadă de 3 zile lucrătoare. Suma pentru care s-a dispus suspendarea operațiunii rămâne blocată în contul titularului până la expirarea perioadei pentru care s-a dispus suspendarea sau, după caz, până la dispunerea altei măsuri de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Oficiul trebuie să comunice persoanelor responsabile cu raportarea, în termen de 24 de ore, decizia de suspendare a efectuării operațiunii ori, după caz, măsura prelungirii acesteia, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Se exceptează de la raportarea către Oficiu următoarele categorii de operațiuni derulate prin trezoreria statului: eliberări de sume în numerar privind drepturi salariale, plățile efectuate de către instituții publice, încasările de impozite, taxe, contribuții și orice alte venituri bugetare de la persoane fizice și juridice.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție va comunica trimestrial, la cererea Oficiului, stadiul de rezolvare a sesizărilor transmise.
Persoanele prevăzute la art.8 au obligația să stabilească identitatea clienților la inițierea unor relații de afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii. Obligația de identificare a clienților este necesară și în cazul altor operațiuni a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se desfășoară prin una sau mai multe operațiuni legate între ele. De îndată ce există o informație că prin operațiune se urmărește spălarea banilor, se va proceda la identificarea clienților, chiar dacă valoarea operațiunii este mai mică decât limita minimă stabilită. Aceste prevederi se aplică și operațiunilor desfășurate între persoane care nu sunt prezente fizic la efectuarea acestora.
Tipuri de activități cuprinse în sesizările transmise la PICCJ în anul 2004, comparativ cu anul 2003
CAPITOLUL II – STUDII DE CAZ PRIVIND SPĂLAREA BANILOR ÎN SISTEMUL BANCAR
Studiu de caz 1 – Sustragerea în mod fraudulos din bancă a sumei de 500.000 USD prin utilizarea unor documente de identitate false și spălarea de bani încasați ca mită pentru intermedierea de adopții internaționale de copii români
Informația inițială a parvenit Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor de la Banca Comercială Eurobank care a semnalat că o persoană fizică a retras din contul său personal suma de 15 miliarde lei, pe care a schimbat-o în USD (raportarea retragerilor în numerar mai mari de 10.000 EURO). Elementul de suspiciune l-a constituit faptul cp după câteva ore de la efectuarea plății, Banca Comercială Muntenia a solicitat blocarea plății deoarece persoana fizică respectivă este în același timp și administrator al firmei „Trandafirul SRL” care are deschis cont la banca Muntenia, iar această persoană a folosit pentru identificare un document fals. Numele persoanei în cauză este Christopher Milonescu.
Capacitatea de a spăla produsele infracțiunilor prin intermediul sistemului financiar este, așa cum am arătat și în capitolul precedent, vitală pentru succesul operațiunilor ilicite. Aceasta implică nevoia de a folosi din plin facilitățile oferite de sistemul financiar pentru a se putea beneficia de banii rezultați din infracțiuni.
Folosirea sistemului bancar de „suprafață” are o sumedenie de avantaje pentru infractori, dar și un mare dezavantaj: acela că banii sunt încredințați și apoi sunt transferați sub ochii unor funcționari bancari care sunt cetățeni onești și care cunosc și respectă legislația în vigoare referitoare la combaterea și prevenirea spălării banilor în sistemul bancar. Tocmai datorită acestui fapt s-a reușit coroborarea informației inițiale cu cele obținute ulterior, rezultând modalitatea de sustragere a sumei de mai sus, precum și proveniența acesteia.
Circuitul bancar derulat prin Banca Eurobank și Banca Comercială Muntenia prin care o persoană cu identitate falsă a retras în mod fraudulos suma de 500.000 USD
Firma Laleaua SRL care are deschis cont la banca Muntenia a primit de la această bancă suma de 10 miliarde lei cu titlul de credit. Această sumă, împreună cu alte încasări, în total 15 miliarde lei, i-a fost retrasă din cont, pe baza unui bilet de ordin scadent, document ce este contestat de titularul contului sub forma autenticității sale. Biletul la ordin a fost prezentat la încasarea de către administratorul firmei Trandafirul SRL, persoană care ulterior s-a dovedit că are o identitate falsă, respectiv domnul Christopher Milonescu.
După încasarea sumei în contul firmei sale, aceasta a fost transferată în contul personal deschis la banca Eurobenk de către persoana cu identitate falsă. Pentru a putea efectua transfera din contul unei persoane juridice în contul unei persoane fizice, domnul Christopher Milonescu a semnat o declarație pe propria răspundere din care rezultă că obiectul transferului îl reprezintă rambursarea unui credit în valoare de 15 miliarde lei. Ulterior această sumă a fost schimbată în USD și ridicată în numerar, prin intermediul băncii Eurobank.
Elemente de suspiciune:
Din studiul documentelor de deschidere a conturilor, precum și din cele utilizate în circuitul bancar descris au rezultat următoarele suspiciuni:
Buletinul de identitate folosit aparține unei persoane care l-a declarat pierdut în urmă cu câteva luni. Prin urmare, fotografia a fost aplicată în mod fraudulos pe acest act de identitate, fapt ce la o analiză mai atentă se putea observa. Mai mult, la cele două bănci s-au folosit fotografii diferite aplicate pe același buletin de identitate. De asemenea, semnăturile de pe fișele de deschidere a conturilor nu seamănă cu cea de pe buletinul de identitate;
Ușurința cu care s-a aprobat decontarea biletului de ordin având o valoare destul de ridicată, de 15 miliarde de lei, acre se pare că prezintă unele nereguli formale (data scadentă este modificată; numele debitorului prezintă ștersături și îngroșări);
Aprobarea transferului din contul unei persoane juridice în contul unei persoane fizice cu destul de multă ușurință, prin invocarea obiectului transferului ca fiind o rambursare de credit, de unde rezultă că a avut loc și o operațiune inversă, respectiv de creditare a firmei de către persoana fizică, aspect ce nu rezultă din rulajul contului și din nici un alt document;
Suspiciunea rezultată și din declararea obiectului retragerii din banca Eurobank a sumei de 500.000 USD, respectiv de achiziții materii prime pentru construcție casă, de parcă aceste achiziții s-ar face în USD, și nu în lei- doar suma în USD a provenit din schimbul a 15 miliarde lei, sumă putea satisface obiectul invocat. De aici rezultă că practic schimbul de USD s-a efectuat pentru a putea, eventual, scoate această sumă din țară.
Rezultatul analizei a fost înaintat organelor de aplicare a legii care au efectuat cercetări în această cauză pentru identificarea persoanei ascunse sub o identitate falsă și recuperarea prejudiciului creat. S-au analizat de asemenea și celelalte conturi pe care domnul Christopher Milonescu le deținea la banca Eurobank, găsindu-se și mai multe indicii legate de activitatea domnului Milonescu de spălare a banilor care nu au fost sesizate de funcționarii bancari.
Pentru exemplificare am anexat un extras al contului în euro deținut de domnul Milonescu la banca Eurobank (cont de persoană fizică). Acest cont poartă trăsăturile unei proceduri de folosire a specialiștilor în spălarea de bani (procedura de folosire a contului bancar propriu de către o persoană ca un canal de spălare a banilor care sunt transferați mai târziu în alte conturi pentru a fi spălați mai departe). Contul domnului Milonescu înregistrează câteva încasări pe zi, de la diferite surse. Aceste încasări includ un număr mare de depuneri cash, toate în valoare puțin mai mică decât 10.000 EURO (pentru a se evita raportarea către ONPCSB). Acestea nu sunt depuneri nesubstanțiale și ele includ o serie de depuneri în numerar sub limita de raportare. Depunerile au fost efectuate via sucursale diferite ale acestei bănci din întreaga țară de către un număr mare de diferiți depunători, aparent fără nici un sens economic. Această operațiune nu este în mod obișnuit efectuată de către alte persoane și, în majoritatea cazurilor, ar trezi suspiciuni.
Extras al contului Dl-ului Milonescu în EURO la Eurobank
Toate tranzacțiile în numerar sau transferurile de valoare egală sau mai mare de 10.000 EURO trebuie raportate Oficiului. Se observă că toate tranzacțiile din contul domnului Milonescu au o valoare puțin mai mică decât limita de raportare.
Milonescu în mod special și-a structurat drepturile și încasările în așa mod încât să evite apariția lor automată în orice raport către ONPCB întocmit de sistemul bancar pentru identificarea tranzacțiilor relevante de 10.000 EURO sau mai mult. La câteva zile după ce banii au fost depuși în cont, Dl Milonescu în mod neașteptat transferă iarăși majoritatea banilor. Banii sunt transferați în două tranșe unui singur beneficiar, identificat ca „FW Professional Services”. Un element de suspiciune este perioada forte scurtă în care s-au desfășurat toate aceste tranzacții; intervalul analizat fiind între 21 august-4 septembrie 2004. Menționez că anterior acestor tranzacții, contul era dormant.
Aceste sunt de fapt trăsăturile caracteristice ale comportamentului de utilizare a „specialiștilor” în spălarea de bani și ar trebui să ridice cel puțin trei întrebări principale:
○ Ce motiv are domnul Milonescu pentru a-și administra contul în acest mod?
Răspunsul este evident: pentru a ascunde originea ilicită a fondurilor depuse în contul său. Contul curent al domnului Milonescu înregistra tranzacții cu numerar neregulate și neașteptate în și din cont prezentând astfel anomalii care ar fi trebuit detectate la timp, constituind clar indicii de spălare a banilor. Sumele mari de cash implicate nu erau deloc conforme cu profitul clientului. Comportamentul neobișnuit al dl-lui Milonescu, tranzacțiile cash de valori mari, bancnotele din emisiuni vechi, transferurile rapide, fără rațiuni economice și de valori substanțiale sunt indicii evidente de spălare a banilor.
○ Cine depune banii și care este relația acestor persoane cu Dl. Milonescu?
Depunerile erau efectuate de diferite persoane fizice de origine americane cu titlu de „contravaloare chirie” în sucursale din orașe diferite ale băncii. Sumele sunt însă mult prea ridicate pentru a justifica acest cop. În urma investigațiilor s-a ajuns șa concluzia că domnul Milonescu nu a declarat niciodată administrației financiare deținerea unor proprietăți în acele orașe (Galați, Iași, Timișoara, Oradea) și singurul impozit pe terenuri și proprietăți plătit de el era pentru un apartament cu două camere din suburbiile Bucureștiului.
○ Ce tip de companie este FW Professional Service și care sunt proprietarii beneficiari din spatele acesteia?
FW Professional Service a fost fondată în 2003 și are sediul central înregistrat în Insulele Cayman (este deci o companie off shore). Adresa este PO Box 7465, George Town, Grand Cayman. O copie certificată a Certificatului de Constituire a acestei companii a fost și pare a fi autentică. Administratorul firmei este doamna Christina Milonescu, soția domnului Milonescu, iar domnul Milonescu este asociat unic. Sumele transferate către companie off shore au fost justificate de domnul Milonescu ca reprezentând „acordare împrumut firmă”.
Toate aceste suspiciuni, împreună cu toate documentele care stau în spatele lor, au dus la înaintarea cazului către Parchet. Din analiza rulajului contului dl-lui Milonescu s-a constatat că banii proveneau de la mai mulți cetățeni americani care au creditat contul persoanei analizate cu suma totală de 4.500.000 EURO în perioada 01 august 2004-28 februarie 2006. Din verificările efectuate în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor a rezultat că persoana fizică este președintele unei fundații autorizate să desfășoare activități în domeniul protecției drepturilor copilului. Rezultând suspiciuni, în sensul că banii ar putea proveni din intermedierea de adopții, a fost consultată la Comitetul Român pentru adopții lista cetățenilor străini care au adoptat copii din România în perioada respectivă de unde a reieșit că toți cetățenii americani care au creditat contul personal al domnului Milonescu- președinte al fundației, se regăsesc în această listă.
Din analiza derulării operațiunilor s-a constatat că sumele depuse în numerar de cetățenii americani erau transferate după câteva zile în contul firmei PW Professional Services, cu justificarea „diverse plăți legate de servicii de consultanță”, bani care în aceeași zi erau retrași în numerar de soția acestuia cu justificarea „restituire împrumut asociat”. În acest mod, sumele de bani încasate necuvenit în contul președintelui fundației-dl Milonescu, în schimbul facilitării adopției de copii români în străinătate, au fost spălate prin intermediul societății PW Professional Services, la care soția dl-lui Milonescu este administrator, dându-se acestora o aparență de legalitate.
Fapta dl-lui Milonescu care, în calitate de președinte al unei fundații, s-a folosit de autoritatea sa pentru a intermedia adopții de copii români în străinătate cu scopul obținerii pentru sine de sume de bani, la care se adaugă deschiderea contului la banca Muntenia pentru firma „Trandafirul SRL” la care este administrator unic folosind o identitate falsă (prezentând la deschiderea contului un buletin fals), întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de corupție și fals de identitate prevăzute în Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Având în vedere că sumele de bani pe care președintele fundației îi încasa în contul personal, în schimbul intermedierii unor adoății, provin din infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, infracțiune aflată în legătură directă cu infracțiunile asimilate infracțiunii de corupție. Curtea l-a condamnat la 60 de ani de închisoare și o amendă de 3 milioane de dolari.
Pornind de la acest studiu de caz, consider că este îmbucurător faptul că s-a înțeles și s-a acceptat necesitatea supravegherii atente a operațiunilor care, prin natura lor, ridică suspiciuni în legătură cu spălarea banilor. Un accent deosebit în acest sens trebuie pus pe funcția de analiză financiară care adaugă plus-valoare informațiilor. Segmente disparate de informații financiare venite din diverse surse (Banca Comercială Muntenia și Eurobank) sunt asamblate și analizate cu scopul de a se releva tipare infracționale și de a se înțelege imaginea de ansamblu a fenomenului.
Studiu de caz 2- Operațiunea Polar Cap, cea mai mare investigație a Americii anilor `90 în domeniul spălării banilor
La 29 martie 1989, ministrul american al justiției anunța formularea unui act de acuzare la Atlanta, care îi învinuia pe Pablo Escobar, Jorie Ochoa, Gustavo Gaviria, Geraldo Moncada și alți diferiți sub numele colectiv „carterul de la Medellin” (la care mă voi referi în continuare sub numele de „Cartelul”) de o serie de încălcări ale legilor federale în domeniul traficului de stupefiante și reciclării fondurilor. Capetele de acuzare arătau că, „Cartelul” se folosise de Banco de Occidente (Panama) S.A., subsidiară panameză a instituției „Banco de Occidenti” (Cali) S.A., care ajutase și incitase „Cartelul” la spălarea milioanelor de dolari proveniți din traficul de stupefiante. Acest anunț a fost prezentat la „apogeul” operațiunii Polar Cap, îndelungata anchetă federală asupra unei organizații care reciclase miliarde de dolari și avea legături directe cu cartelul Medellin din Columbia.
Atunci când anunța actul de acuzare de la Atlanta, ministrul justiției preciza, de asemenea, că procurorul pentru districtul de sud al New York-ului intentase acțiune civilă”… cerând tribunalului să înghețe fondurile din Faza I a investigației și să le returneze Statelor Unite în scopul confiscării civile”. La 22 februarie 1989, ministrul justiției Thornbung anunțase: „punctul culminant al celei mai mari investigații desfășurate vreodată de agențiile de aplicare a legii din Statele Unite în domeniul reciclării de fonduri…”, adică Faza I a Operațiunii Polar Cap. Cercetările s-au desfășurat în comun de către toate cele 4 mari agenții federale: FBI, Serviciul Vamal al Statelor Unite și IRS, fără ca nici una dintre acestea să fi fost desemnată drept agenție principală a anchetei.
Faza I s-a finalizat cu arestarea inculpaților de la Los Angeles, New York, Miami și Huston și confiscarea bunurilor în valoare de milioane de dolari. După cum se arată în actul de acuzare de la Atlanta, inculpații de la Los Angeles erau colectiv definiți de către columbieni drept „LA MINA”-Mina.
După cum nota ministrul justiției, organizația de reciclare a fondurilor era aparent controlată și condusă de două companii de desfacere en-gros a bijuteriilor. „Ropex Corporation” și „Andonian Brothers Company”, ambele situate pe South Hill Street, în cartierul Jewerly Mart din Los Angeles. Potrivit actelor tribunalului, în ultimii ani considerabile sume de bani, ridicându-se la sute de milioane de dolari fuseseră predate companiei „Andonian Brothers Inc.” și firmei „Ropex” drept profituri, aparent fiind realizate din vânzările de aur și bijuterii ale companiilor de la Los Angeles, New York și Huston.
Potrivit capetelor de acuzare, aceste așa zise companii erau „fronturi” al căror principal scop era acela de a colecta enorme sume generate prin traficul de stupefiante. Se spune că fondurile predate acestor „magazine –fronturi” erau închise în cutii și traversau țara în mașini blindate pentru a ajunge la destinație- „Andonian Brothes Inc.” și „Ropex”. Un asemenea transport, în valoare de 4,8 milioane de dolari, a fost sechestrat de agenții federali la New York, în ianuarie 1989.
Faza a II-a a Operațiunii Polar Cap s-a soldat cu o serie de arestări și sechestrare în zona orașului San Jose din California. Inculpații erau direct legați de informatorii din grupul „La Mina” de la Los Angeles.
O dată cu anunțarea Fazei a III-a a Operațiunii Polar Cap, conturile bancare corespunzătoare ale băncii din Atlanta, „Banco de Occidente” (Panama S.A.), numită în continuare BOP, au fost înghețate. Înghețarea acestor conturi s-a făcut ca urmare a unei cereri înaintată de guvern în scopul restricționării „bunurilor substitutive” ale băncii imputate BOP. În decursul unei perioade de 48 de ore, aproximativ 20 de milioane de dolari au fost înghețați.
Simultan cu confiscarea conturilor de la banca BOP, poliția a încercat să-l „momească” pe Eduard Martinez la Panama City, unde acesta urma să fie arestat de către autoritățile din Panama. Martinez, care s-a deplasat în Panama, a fost informat de desfășurarea operațiunii și a reușit să fugă. Martinez fusese descris în actul de acuzare de la Atlanta drept principala figură financiară a „Cartelului”, care supraveghease operațiunile de reciclare a profiturilor de milioane de dolari provenite din traficul de stupefiante.
Deși Martinez nu a fost arestat în Panama, poliția a obținut informații în urma cărora a identificat bunuri lichide ale băncii BOP în Canada, Elveția și Germania. Cu ajutorul guvernelor din aceste țări, spre sfârșitul lui aprilie 1989, au fost puse sub sechestru alte 60 de milioane de dolari. Ca rezultat al acestor acțiuni și pentru a evita falimentul, BOP a negociat cu autoritățile judiciare de la Atlanta o soluție de compromis prin care și-a recunoscut vinovăția. La 14 august 1989, ministrul justiției anunța prima operațiune internațională de împărțire a profiturilor de pe urma traficului de stupefiante confiscate.
Ministerul justiției a făcut cunoscut că Elveția și Canada urmau să primească, fiecare, câte un milion de dolari, ca rezultat al recunoașterii vinovăției de către banca BOP, atât la acuzația de conspirație pentru traficul de stupefiante, cât și la acuzația de încălcare a legii. S-a notat că agențiile americane de aplicare a legii vor împărți între ele celelalte 3 milioane de dolari confiscați în cadrul Operațiunii Polar Cap de investigare a profiturilor ilegale provenite de pe urma traficului de stupefiante și că BOP fusese pusă sub acuzare în Faza a III-a a operațiunii. Pe lângă Canada și Elveția, au fost elogiate eforturile comune depuse de Regatul Unit, Montserrat și Germania în vederea încheierii cu succes a operațiunii americane de urmărire penală a reciclatorilor de bani depistați prin Operațiunea Polar Cap.
La două săptămâni după recunoașterea vinovăției de către banca BOP, candidatul prezidențial Columbian, senatorul Galan, a fost asasinat de către Cartel. Ca răspuns, președintele Columbian Barco a ordonat arestarea lui Eduardo Martinez și reluarea procedurilor de extrădare a acestuia în Statele Unite. La 7 septembrie 1989 Martinez a fost extrădat la Atlanta.
Faza a IV-a. Ca urmare a capetelor de extrădare formulate la Atlanta, tribunalul districtual din California a cerut autorităților judiciare din Uruguay documentele legate de conturile bancare ale entităților create de organizația „La Mina” pentru a-și facilita operațiunile de reciclare a fondurilor obținute prin traficul de stupefiante. Conturile erau menținute în șase bănci de la Montevideo. Statele Unite au angajat consilieri privați locali care să le prezinte interesele în fața tribunalelor din Uruguay. În decembrie 1989 Statele Unite au primit documentele solicitate din Uruguay, care au fost analizate.
La 17 decembrie 1989, guvernul Columbian a sechestrat o serie de documente de la o fermă care aparținea unui membru al „Cartelului”, Rodriguez Gacha. Documentele au fost înaintate Statelor Unite și analizarea lor s-a soldat, în final, cu confiscarea a 121 milioane de dolari aflați în conturi bancare din Elveția, Marea Britanie, Luxemburg, Austria, Statele Unite și Panama, și apoi confiscarea de la alte fonduri în Columbia. Toate aceste conturi din narco-profiturile lui Gacha fuseseră reciclați prin organizația „La Mina”. Ministerul justiției anunțase anterior rezultatul acestor confiscări. Au fost, de asemenea, analizate documentele pe marginea conturilor bancare din Luxemburg, obținute în urma rogatoriilor expediate de departamentul juridic din Jacksonville, districtul central Florida.
În iunie 1990 mai mulți polițiști s-au deplasat în Panama în numele tuturor agențiilor participante la Operațiunea Polar Cap, unde au făcut depoziții oficiale în fața ministrului justiției din Panama, în vederea înghețării a peste 700 de conturi bancare și a documentelor legate de aceste conturi. Multe dintre aceste conturi fuseseră identificate prin secțiunea cu privire la confiscările penale din actul de acuzare de la Atalanta, care înșiruia diferite transferuri monetare electronice efectuate din conturile bancare de la New York ale firmei „Ronel Refining” către conturi ale BOP. În fazele I, II Și III ale Operațiunii Polar Cap, guvernul stabilise că, odată predate la Los Angeles, profiturile de pe urma traficului de stupefiante erau depuse în mai multe bănci din Los Angeles și apoi electronic transferate în principal unor conturi bancare aparținând firmei „Ronel” din New York. Doar în anii 1987 și 1988, conturile firmei Ronel fuseseră creditate cu suma de 1,8 miliarde dolari proveniți din traficul de stupefiante. Toate aceste profituri erau apoi transferate în conturile bancare ale unei corporații-scoică din Panama, în conturile organizației „ La Mina” din Uruguay sau în conturi bancare in Statele Unite. Informațiile care au documentat transferurile electronice către BOP au fost obținute prin examinarea conturilor firmei Ronel din New York.
Mai mulți reprezentanți ai corporației Ronel, ca și corporația în sine și-au recunoscut vinovăția în fața autorităților juridice de la Los Angeles pentru reciclarea de fonduri.
Statele Unite au obținut documentele bancare și din Pnama. Documentele BOP direct legate de conturile Ronel au fost analizate, dovedind că erau controlate de Eduardo Martinez și alții în numele „Cartelului”. Pa baza probatoriului (documentele BOP din Panama, documentele din Uruguay, documentele „Cartelului”, din Columbia și Europa), districtul judecătoresc din Georgia de Nord și districtul judecătoresc din regiunea de sud a New York-ului și statului Florida au declanșat Faza a IV-a a Operațiunii Polar Cap.
Marți, 10 aprilie 1990, autoritățile din Atlanta au înaintat judecătorului o cerere în vederea emiterii unui ordin restrictiv asupra unui număr de 1035 de conturi bancare aparținând unor 179 instituții bancare, situate în 23 de state. Principalele conturi se aflau în bănci din New York și Florida. Districtele judecătorești din Sudul Floridei și New York-ului au cerut confiscarea conturilor existente la Miami și New York, conturi care fuseseră identificate pe baza informațiilor obținute din ordinele emise de autoritățile din Atlanta.
Circuitul spălării banilor în operațiunea Cap Polar
Pentru a ilustra mia bine etapele spălării de capital este interesant de examinat circuitul folosit în cadrul operațiunii Cap Polar, circuit cunoscut sub numele de „Filiera Pizza” (Pizza Conection).
Pentru traficanții de droguri, prima etapă constă în transferarea în afara țării lor a unor sume importante de bani lichizi provenite în deosebi din vânzarea drogurilor pe străzi. Sumele sunt dispuse ulterior în conturi bancare deschise în numele societăților de complezență, în bănci îndepărtate de zona respectivă. După aceea, fondurile sunt virate în alte conturi deschise în numele unor societăți paravan din țări ce au deja reputația de „paradisuri bancare”.
Această primă fază are în vedere repartizarea fondurilor către SUA (cel mai mare consumator de droguri din lume), pentru a putea fi utilizate în mod legal. Tehnica utilizată este aceea de plată a împrumutului („loan back”) sau de a se împrumuta de la sine însuși. Societățile controlate de către traficanți acordă oficial împrumuturi destinate achiziționării de bunuri sau comerciale. Tranzacțiile comerciale sunt alese, cel mai adesea, în funcție de cifra de afaceri, în care principala componentă trebuie să fie suma cash.
Cel de-al doilea criteriu, pe lângă lichiditate, în cadrul cifrei de afaceri, îl constituie dificultatea controlării acesteia. Aceste două criterii reunite, permit să se poată umfla artificial și cu ușurință cifra de afaceri, injectându-se sume de bani lichide provenite din traficul de stupefiante. Datorită acestei situații de afaceri înfloritoare se poate rambursa pe cale legală împrumutul inițial și se transferă oficial fondurile cu destinația „paradisul bancar” inițial.
Acest sistem este foarte ingenios și dificil de detectat. Serviciile de control fiscal au tendința de a controla cazurile de reducere a cheltuielilor pentru evitarea impozitelor și nu cele de umflare artificială a cestora în momentul în care toate taxele și impozitele sunt plătite legal.
În cazul acestui tip de circuit al fondurilor murdare, faptul care a atras atenția serviciilor de specialitate a fost acela că patronii magazinelor au cedat tentației înavuțirii rapide și au început să comercializeze stupefiante, în paralel cu produsele de bază.
Din punctul de vedere ala cestui studiu de caz este interesant să analizăm documentele bancare false prin care Banco de Occidente (Panama S.A.) și alte bănci implicate în această schemă complexă de spălare a banilor, susțineau cartelul de la Medellin în tranzacțiile în care erau implicate. Din aceste motiv am anexat câteva documente mai sugestive din punct de vedere al neregulilor prin care acest cartel își desfășura tranzacțiile bancare.
Primul document este o scrisoare emisă prin care aceasta certifică existența disponibilului în contul clientului, față de o terță parte față de care clientul său se află de regulă în situația de debitor. Suma menționată în scrisoare este blocată într-un cont de cash collateral.
Ceea ce trădează falsificarea acestei scrisori bancare este fraza prin care banca certifică proveniența legală a fondurilor „suma nu este de origine criminală/ilicită”; aceasta fiind o frază utilizată adesea în tranzacții fictive. În mod normal, nici o bancă nu ar folosi această expresie deoarece nu ar avea cum să valideze o asemenea afirmație și riscurile ar fi mult prea mari dacă ulterior s-ar descoperi proveniența ilicită a fondurilor.
Următorul document anexat este un acreditiv care prezintă mai multe elemente false. Pentru a defini acreditivul documentar se impune a se face referire la Regulile și uzanțele uniforme privind acreditivul documentar din Publicația Camerei Internaționale de Comerț nr.500 (1993) care stipulează în art.2 că:
„Pentru scopurile acestor articole, termenii `acreditiv documentar` (Documentary credit) și `scrisoare de credit stand – by`(Standby of Credit), numiți în continuare acreditiv, definesc orice aranjament, indiferent cum ar fi denumit sau descris, prin care o bancă (banca emitentă), acționând la cerere și după instrucțiunile unui client (ordonatorul), sau din partea băncii,
(I) trebuie să facă o plată sau la ordinul unei terțe părți (beneficiarul) sau trebuie să accepte și să plătească cambii trase de beneficiar, sau
(II) autorizează o altă bancă să efectueze o astfel de plată, sau să accepte și să plătească astfel de cambii, sau
(III) autorizează o altă bancă să negocieze, contra documentelor stipulate, dacă sunt îndeplinite condițiile acreditivului.
Pentru scopul acestor articole, filialele unei bănci în alte țări sunt considerate bănci separate”
Primul element fals în acreditivul anexat mai jos este dat maturității – acreditivele au fie o dată de expirare, fie o dată de valabilitate, dar în nici un caz nu au maturitate. Apoi, acreditivele cu clauza de transferabilitate au o clauză separată referitoare la aceasta și se folosește doar în situații excepționale.
Acest acreditiv nu face nici o referire la o activitate externă, internațională și nu are nici o clauză penalizatoare referitoare la cazul în care părțile nu-și onorează obligațiile contractuale.
De asemenea, acreditivul este un instrument de plată reglementat de Publicația 500/1993, neexistând nici o reglementare referitoare la acreditiv cu nr.600.
Semnătura de autorizare nu este necesară, SWIFT-ul realizând criptarea automată a semnăturilor electronice autorizate în calculator, pentru realizarea transferului.
Următoarele două documente sunt scrisori de garanție bancară emise de două bănci diferite din SUA. Garanțiile bancare au ca scop acoperirea riscului de neplată la incasso. Ea reprezintă angajamentul irevocabil al unei bănci de a plăti o sumă de bani în care terțul (importatorul) nu își achită obligațiile de plată după primirea mărfurilor și serviciilor. Garanția poate fi acționată numai în cazul în care terțul (debitorul principal) nu își execută obligația de plată.
Mă voi opri din nou asupra elementelor false din aceste documente bancare:
Ca și în cazul acreditivului, scrisorile de garanție bancară nu au dată de maturitate;
În majoritatea cazurilor, scrisorile de garanție bancară nu sunt negociabile sau transferabile (sunt negociabile sau transferabile doar în cazuri excepționale stipulate în contract);
Se face referire la Publicația nr.500/1993 care reglementează de fapt acreditivul documentar, nu scrisoarea de garanție bancară;
Prezența ștampilelor – băncile din Statele Unite nu folosesc ștampile pentru astfel de documente.
În concluzie, semnificația reciclării de fonduri pentru agențiile de aplicare a legii rezidă în capacitatea acestora de a distruge întreprinderile internaționale ale crimei organizate prin devastarea lor pe plan financiar, mai degrabă decât prin concentrarea asupra activităților ilegale. Un traficant de narcotice poate înlocui cu ușurință stupefiantele confiscate prin continuarea cultivării și prelucrării lor, dar profiturile și bunurile câștigate prin traficul de narcotice nu sunt așa de ușor de înlocuit.
Organizațiile criminale nu respectă frontierele naționale și speculează globalizarea serviciilor. Pe măsură ce țările din întreaga lume își înăspresc reglementările și procedurile de aplicare a legii pentru a-i împiedica pe reciclatorii de bani să folosească sistemele financiare tradiționale sau oficiale, aceștia se vor îndrepta tot mai mult spre sistemele financiare netradiționale, spre mecanismele de transfer și sistemele financiare străine unde există reglementări slabe sau nu există deloc, pentru a ascunde proveniența fondurilor lor și a le converti în forme legitime de folosință.
Pornind de la aceste două studii de caz pe care le-am analizat mai sus, pot spune că asistăm, de cele mai mute ori fascinați sau contrariați, la simbioza creată între profesioniștii spălării banilor și instituțiile financiar-bancare, în special cele amplasate pe teritoriul ospitalier al paradisurilor fiscale.
Sistemul economic mondial, integrat și globalizat, înghite anual miliarde de dolari proveniți din infracțiuni și fraude. Banii murdari ca produs financiar al afacerilor cu droguri, armament și contrabandă, la care se adaugă o nesfârșită listă de delicte (corupție, industria produselor contrafăcute, evaziunea fiscală, traficul de ființe umane etc.), sunt injectați în bănci după ce călătoresc prin circuitele mondiale ale finanțelor pentru a fi albiți prin metode aparent nedetectabile.
În era computerelor, banii se dematerializează. Cu toate că monedele și banii de hârtie continuă să circule, tot mai multe dintre tranzacțiile monetare ale lumii implică direct transferurile electronice între computere. După ce sunt plasați în instituții financiar-bancare și de investiții onorabile, considerate cele mai performante mașini de spălat, banii murdari cedează mizeria și fierbințeala genezei lor și se integrează firesc în nebunia și zgomotul burselor, fondurilor de investiții și afacerilor.
În atare condiții, pe un asemenea suport, spălarea banilor nu poate fi contractată decât prin lege, prin inteligența, și mai ales dorința sinceră de a se face ordine în această voit dezordonată ordine mondială.
BIBLIOGARFIE:
Ciobanu P. – “Prevenirea și combaterea infracțiunilor de spălarea banilor”. În: Revista română de drept al afacerilor, 2003, nr.5
Berlinda B. – “Evaziunea fiscală și alte fenomene infracționale”. În: Revista națională de drept, 2004, nr.4
Enste Dominik, Friederich Schneider – “Increasing shadow economies all over the word. Fiction or reality. A survey of global evidence of their impact from 1970 to 1995”, The Institute for the Study of Labour (IZA), Bonn, 1998
Melinescu I., Talianu I., “Investigații financiare în domeniul spălării banilor”, Editura Imprimeria Națională, București, 2004
Ștefan Popa, Ioan Cucu – “Economia subterană și spălarea banilor”, ISBN 973-9282-94-6, 2000
Financial Action Task Force on Money Laundering, “Status report on money laundering”, iunie, 2003
Pop O., Bujor V. – “Utilizarea circuitelor bancare în activitatea de spălare a banilor”, Timișoara, 2002
Mănăilă Adrian – “Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Editura All Back, București, 1999
Ștefan Popa, Ioan Cucu – “Economia subterană și spălarea banilor”, ISBN 973-9282-94-6, 2000
Claude Dauphin – “Ghidul cu adevărat practice al paradisurilor fiscale”, Grupul de edituri Tribuna, 1999, Brașov
Mutu M. – “Etapele progresului de spălare a banilor”, Revista națională de drept, 2003
United Nations Office on Drugs and Crime – “Global illicit drug trends”
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – “Ghidul experților contabili și al contabililor autorizați în activitatea de prevenire și combatere a spălării banilor”, Ed. CECCAR, București, 2002
Pop O., Bujor V. – “Utilizarea circuitelor bancare în activități de spălare a banilor”, Timișoara, 2002
Costică Voicu – “Spălarea banilor murdari”, Editura Sylvi, București,1999
Balsamo William, George Carpozi – “MAFIA SA – Istoria secretă a crimei organizate din America”, Editura Alfa, 2001
Lawrence Austin – “The Underground Economy. A strategic Scan of the Justice Environment”, Department of Justice, Canada, 1998
ICC Commercial Crime Services – “Trade finance fraud – Understanding the threats and reducing the risk”, nr.643, Londra, 2004
ICC Commercial Crime Services – “Preventing financial instrument fraud – The money lauderer`s tool”, nr.648, Londra, 2005
www.onpcsb.ro
www.fatf-gafi.ro
www.coe.int
www.cdep.ro
www.southfloridaceo.com
www.zdup.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prevenirea Si Combaterea Spalarii Banilor In Sistemul Bancar (ID: 125696)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.