. Aspecte Penale Si Procesual Penale
CAPITOLUL I
ASPECTE PENALE ȘI PROCESUAL PENALE
REGLEMENTAREA PROCESUAL PENALĂ ȘI PENALĂ
A MARTORILOR
În conformitate cu art. 78 C proc. pen. , martorul este persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului in procesul penal.
Unii autori consideră ca proba testimonială in procesul penal are un caracter de probă firească , inevitabilă , de instrument necesar de cunoastere a imprejurărilor săvârșirii infracțiunilor având în vedere că declarațiile martorilor au o contribuție esențială în soluționarea cauzelor penale. În doctrină s-a precizat că martorii sunt ,,ochii și urechile justiției”
În procesul penal martorul are obligații si drepturi .
Potrivit unei opinii martorul are două obligații principale : să se înfățișeze la locul , ziua și ora indicată în citație și să declare tot ceea ce știe cu privire la faptele cauzei. Potrivit altei opinii martorul are trei obligații și anume :
Obligația de a se prezenta la chemare ( art. 83 C proc.pen.)
Martorul poate fi sancționat cu amendă în cazul în care lipsește nejustificat (art. 199 C proc. Pen.) iar dacă refuză să se prezinte în fața organului judiciar poate să fie înfățișat silit.
Obligația de a depune mărturie . Martorul nu are dreptul să
refuze să dea declarație decât în anumite cazuri prevăzute de lege.
Obligația relatării adevărului . Atunci când martorul nu este
sincer în declarații săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă (art.260 C proc. pen.) . Astfel martorul este obligat să spună tot ceea ce știe cu privire la împrejurările esențiale și să nu facă afirmații mincinoase. Potrivit art. 260 C pen. martorul are posibilitatea să-și retragă mărturia , care nu este sinceră înainte de pronunțarea hotărârii sau arestarea inculpatului , iar astfel nu va mai fi pedepsit.
Martorul nu are printre obligații și pe aceea a informării organului judiciar din proprie inițiativă . Calitatea de martor se dobândeste atunci când o persoana este chemată și ascultată de organul judiciar în conformitate cu procedura legală. Organul judiciar poate fi sesizat prin denunț sau plângere . În cazul unei fapte penale grave , persoanele care au cunoștință de săvârșirea acestora au obligația sa încunoștințeze organele competente , în caz contrar săvârșesc infracțiunea de nedenunțare prevăzută de art. 170 C. pen. si art.263 C pen.
Martorul are următoarele drepturi :
Martorul este protejat prin lege împotriva violențelor și amenințărilor sau constrângerilor , ca orice altă persoană care dă declarații într-un proces penal ( art. 68 C pr. pen. )
Martorul are dreptul să ceară consemnarea declarației date așa cum o consideră reală și dreptul de a nu răspunde la întrebările care nu au legătură cu cauza.
Martorul are drepturi de ordin patrimonial care vizează cheltuielile judiciare , adică cheltuieli de transport , cazare întreținere etc., precum și dreptul la venitul de la locul de muncă datorită lipsei de la serviciu.
Există anumite categorii de persoane care nu pot fi ascultate ca martor sau care nu sunt obligate să depună ca martor.
Conform art. 79 C proc. pen. , nu pot fi ascultate ca martor
persoanele obligate să păstreze secretul profesional. Astfel sunt obligați să păstreze secretul profesional avocații , notarii publici, medicii preoții,etc . Personele care divulgă secretul de stat , de serviciu sau cel profesional săvârșesc infracțiuni conform art.298 C pen. (divulgarea secretului economic)și art.196 C pen.(divulgarea secretului profesional )
Potrivit art. 79 al.1 C proc. pen. cei care dețin asemenea secrete pot fi ascultați ca martori doar în cazul în care persoana față de care există obligația păstrării secretului profesional este de acord cu divulgarea secretelor respective. Această dispoziție nu operează în cazul săvârșirii unei infracțiuni contra statului sau contra păcii și omenirii .
Conform art. 79 al. 2 C proc. pen. o persoană care are cunoștință de anumite fapte sau împrejurări nu poate să devină apărător sau reprezentant al uneia dintre părți , calitatea de martor având întâietate față de cea de apărător.
Potrivit art. 82 C proc. pen. partea vătămată sau partea civilă nu poate fi ascultată ca martor în procesul penal.
Art. 80 C proc. pen. arată că soțul și rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori. Această prevedere are în vedere sentimentele de afecțiune existente între soț sau rudele apropiate și învinuit sau inculpat. Dacă aceste persone doresc să fie ascultate ca martori vor avea aceleași drepturi și obligații ca orice martor.
În calitate de martor poate fi chemată orice persoană fizică ,
indiferent de situația socială, vârstă , sex , religie , cetățenie. Minorii pot fi ascultați ca martori. În cazul când aceștia nu au împlinit vârsta de 14 ani ascultarea se face in prezența unuia dintre părinți sau a tutorelui sau a persoanei careia îi este încredințat minorul spre creștere și educare. Pot fi martori și persoane care au anumite infirmități senzoriale (orbi , surzi) sau psihice , dar se va ține seama de aceste infirmități în momentul ascultării . Astfel orbii nu pot fi întrebați despre faptele văzute , surzii despre fapte auzite , etc.
Potrivit art. 84 alin. 1 C. proc. pen. înainte de a fi ascultat , martorul este întrebat despre nume , prenume ,etate , adresă și ocupație. Apoi este întrebat dacă este soț sau rudă apropiată cu părțile ( caz în care i se va comunica că nu are obligația să dea declarație ) , în ce raporturi se află cu acestea precum și dacă a suferit pagube de pe urma infracțiunii.
Art. 85 C. proc.pen. prevede că martorul trebuie să depună jurământ înainte de a fi ascultat. Jurământul are următoarea formulă: ,,Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu !“ . În timpul depunerii jurământului, martorul va ține mâna pe o cruce sau biblie. Referirea la divinitate se schimbă în funcție de credința religioasă a martorului . Martorii care din motive de confesiune sau conștiință refuză să depună jurământul vor rosti următoarea formulă : ,, Mă oblig că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu ‘’. Minorul sub 14 ani nu depune jurământ dar i se atrage atenția să spună adevărul. După depunerea jurământului , martorului i se aduce la cunoștiință obligația de a spune numai adevărul , în caz contrar va săvârși infracțiunea de mărturie mincinoasă.
În cazul în care sunt mai mulți martori în cursul urmăririi penale , fiecare este ascultat fără să fie de față ceilalți (art.86 alin. 3 și art. 71 alin 2 C. proc.pen.)
Martorului i se aduce la cunoștință obiectul cauzei și i se arată care sunt faptele și împrejurările despre care trebuie să declare tot ce știe. După ce martorul a făcut declarația , i se pot pune întrebări cu privire la faptele si împrejurările care trebuie constatate în cauză , cu privire la persoana părților , precum și modul în care a luat cunoștință despre cele declarate (art.86 alin.2 C. proc.pen).
Declarațiile martorilor pot servi la aflarea adevărului în mod necondiționat , astfel condamnarea se poate face datorită declarației unui singur martor.
Martorii asistenți . Martorul asistent este peroana care participă în calitate de martor în cadrul unui act procesual . Acești martori nu cunosc cauza , ei trebuind să confirme că modul și rezultatul activității procesuale este cel consemnat în actele întocmite. De exemplu în cazul unei percheziții , martorii asistenți pot confirma dacă percheziția a decurs în condițiile consemnate în procesul verbal. Numărul martorilor asistenți este de minim doi. Nu pot fi martori asistenți minorii sub 14 ani , persoanele interesate în cauză și cei care fac parte din aceeași unitate cu organul care efectuează actul procedural.
Procedee speciale de ascultare a martorilor
Confruntarea . Confruntarea are ca obiect lămurirea cauzei atunci când există contradicții în declarațiile persoanelor ascultate (art.87 C. proc.pen). Persoanele care se confruntă vor da declarații una în prezența celeilalte , fiind ascultate numai asupra faptelor și împrejurărilor care se contrazic în declarațiile date anterior (art.88C.proc.pen.). Este posibil ca persoanele confruntate să-și pună singure întrebări , iar declarațiile date prin confruntare se consemnează intr-un proces- verbal.
În urma reaudierii , persoanele pot reveni asupra declarațiilor anterioare iar dacă contradicțiile persistă și după confruntare , organul judiciar poate cere o nouă evaluare a probelor existente sau administrarea de probe suplimentare.
PROGRAMUL DE PROTECȚIE A MARTORILOR
Legea privind protecția martorilor reglementează asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață , integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații ori date cu privire la săvârșirea unor infracțiuni grave , pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare și care au un rol determinant în descoperirea infractorilor și în soluționarea unor cauze ( art.1 Lg. nr.682/ 2002 ).
Pentru o colaborare cât mai bună cu martorul , anchetatorul , în cadrul ascultării, trebuie să discute cu acesta despre importanța prevederilor Lg. nr. 682/2002. Această lege are scopul să-i încurajeze pe martori de a spune adevărul fără să se teamă de eventuale pericole care urmează ca urmare a declarațiilor date organelor judiciare.
Martorului trebuie să i se aducă la cunoștință despre existența Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M) care funcționează în cadrul Ministerului de Interne și sub ordinea Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit alineatului 2 , articolul 3 din prezenta lege , O.N.P.M are următoarele atribuții :
primește propunerile de includere în program ;
ia toate măsurile necesare în vederea includerii Programului și urmărește realizarea acestuia în cele mai bune condiții ;
desemnează o persoană de legătură între martorul protejat și O.N.P.M. , precum și o altă persoană care să asigure această legătură în situații critice;
încheie Protocolul de protecție cu fiecare martor protejat și întocmește și include schema de sprijin a acestuia ;
organizează o bază de date proprie;
asigură confidențialitate deplină a informațiilor și datelor gestionate ;
gestionează , cu aprobarea ministrului de interne, fondurile bănești necesare includerii Programului , primite de la bugetul de stat, precum și din programele de finanțare externă;
În conformitate cu art. 4 din această lege , pentru ca o
persoană să fie inclusă în Program trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții :
să aibă calitate de martor sau să fie membru de familie sau persoană apropiată cu martorul iar informațiile trebuie să se refere la infracțiuni grave sau la recuperarea unor prejudicii deosebite (peste 50.000 euro);
persoana se află în stare de pericol , adică viața , integritatea corporală sau libertatea este amenințată ca urmare a informațiilor furnizate organelor judiciare ;
există o propunere motivată din partea organelor abilitate
Protocolul de protecție care se încheie între O.N.P.M. și martorul protejat va cuprinde : obligațiile martorului protejat , obligațiile O.N.P.M., persoanele de legătură și situațiile în care protecția și asistența încetează.
Potrivit art. 11 din prezenta lege , martorul protejat are , în principal , următoarele obligații :
să furnizeze informațiile și dateleupă ce martorul a făcut declarația , i se pot pune întrebări cu privire la faptele si împrejurările care trebuie constatate în cauză , cu privire la persoana părților , precum și modul în care a luat cunoștință despre cele declarate (art.86 alin.2 C. proc.pen).
Declarațiile martorilor pot servi la aflarea adevărului în mod necondiționat , astfel condamnarea se poate face datorită declarației unui singur martor.
Martorii asistenți . Martorul asistent este peroana care participă în calitate de martor în cadrul unui act procesual . Acești martori nu cunosc cauza , ei trebuind să confirme că modul și rezultatul activității procesuale este cel consemnat în actele întocmite. De exemplu în cazul unei percheziții , martorii asistenți pot confirma dacă percheziția a decurs în condițiile consemnate în procesul verbal. Numărul martorilor asistenți este de minim doi. Nu pot fi martori asistenți minorii sub 14 ani , persoanele interesate în cauză și cei care fac parte din aceeași unitate cu organul care efectuează actul procedural.
Procedee speciale de ascultare a martorilor
Confruntarea . Confruntarea are ca obiect lămurirea cauzei atunci când există contradicții în declarațiile persoanelor ascultate (art.87 C. proc.pen). Persoanele care se confruntă vor da declarații una în prezența celeilalte , fiind ascultate numai asupra faptelor și împrejurărilor care se contrazic în declarațiile date anterior (art.88C.proc.pen.). Este posibil ca persoanele confruntate să-și pună singure întrebări , iar declarațiile date prin confruntare se consemnează intr-un proces- verbal.
În urma reaudierii , persoanele pot reveni asupra declarațiilor anterioare iar dacă contradicțiile persistă și după confruntare , organul judiciar poate cere o nouă evaluare a probelor existente sau administrarea de probe suplimentare.
PROGRAMUL DE PROTECȚIE A MARTORILOR
Legea privind protecția martorilor reglementează asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață , integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații ori date cu privire la săvârșirea unor infracțiuni grave , pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare și care au un rol determinant în descoperirea infractorilor și în soluționarea unor cauze ( art.1 Lg. nr.682/ 2002 ).
Pentru o colaborare cât mai bună cu martorul , anchetatorul , în cadrul ascultării, trebuie să discute cu acesta despre importanța prevederilor Lg. nr. 682/2002. Această lege are scopul să-i încurajeze pe martori de a spune adevărul fără să se teamă de eventuale pericole care urmează ca urmare a declarațiilor date organelor judiciare.
Martorului trebuie să i se aducă la cunoștință despre existența Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M) care funcționează în cadrul Ministerului de Interne și sub ordinea Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit alineatului 2 , articolul 3 din prezenta lege , O.N.P.M are următoarele atribuții :
primește propunerile de includere în program ;
ia toate măsurile necesare în vederea includerii Programului și urmărește realizarea acestuia în cele mai bune condiții ;
desemnează o persoană de legătură între martorul protejat și O.N.P.M. , precum și o altă persoană care să asigure această legătură în situații critice;
încheie Protocolul de protecție cu fiecare martor protejat și întocmește și include schema de sprijin a acestuia ;
organizează o bază de date proprie;
asigură confidențialitate deplină a informațiilor și datelor gestionate ;
gestionează , cu aprobarea ministrului de interne, fondurile bănești necesare includerii Programului , primite de la bugetul de stat, precum și din programele de finanțare externă;
În conformitate cu art. 4 din această lege , pentru ca o
persoană să fie inclusă în Program trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții :
să aibă calitate de martor sau să fie membru de familie sau persoană apropiată cu martorul iar informațiile trebuie să se refere la infracțiuni grave sau la recuperarea unor prejudicii deosebite (peste 50.000 euro);
persoana se află în stare de pericol , adică viața , integritatea corporală sau libertatea este amenințată ca urmare a informațiilor furnizate organelor judiciare ;
există o propunere motivată din partea organelor abilitate
Protocolul de protecție care se încheie între O.N.P.M. și martorul protejat va cuprinde : obligațiile martorului protejat , obligațiile O.N.P.M., persoanele de legătură și situațiile în care protecția și asistența încetează.
Potrivit art. 11 din prezenta lege , martorul protejat are , în principal , următoarele obligații :
să furnizeze informațiile și datele pe care le deține , cu caracter determinant în aflarea adevărului în cauză ;
să se conformeze măsurilor stabilite în schema de sprijin;
să se abțină de la orice activitate care l-ar putea pune în pericol sau care ar putea compromite punerea în aplicare a programului ;
să nu contacteze nici o persoană cunoscută sau persoană din medii infracționale , în cazul aplicării măsurilor de protecție de la art. 12 alin.(2) lit. e)-h) și a măsurilor de asistență prevazute la art. 12 alin. (3) ;
să informeze imediat O.N.P.M. cu privire la orice schimbare apărută în viața personală și în activitățile pe care le desfăsoară în perioada aplicării Programului , precum și în cazul intrării involuntare în contact cu persoanele prevăzute la lit. d) ;
Potrivit art. 12 ,O.N.P.M. are obilgația de a întocmi o schemă
de sprijin pentru fiecare martor protejat care să cuprindă măsuri de protecție și asistență , precum și obligația de a le implementa.
Alineatul (2) enumeră măsurile de protecție ce pot fi prevăzute , singure sau cumulat , în cadrul schemei de sprijin și anume :
protecția datelor de identificare ale martorului protejat ;
protecția declarației acestuia;
ascultarea martorului protejat de către organele judiciare sub o altă identitate decât cea reală sau prin modalitați speciale de distorsionare a imaginii și vocii ;
protecția martorului aflat în stare de reținere , arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative de libertate , în colaborare cu organele care administrează locurile de deținere;
măsuri sporite de siguranță la domiciliu , precum și de protejare a deplasării martorului la și de la organele judiciare ;
schimbarea domiciliului ;
schimbarea identității;
schimbarea înfațișării;
Măsurile de asistență sunt prevăzute în alin (3) și anume :
reinserția în alt mediu social;
recalificarea profesională;
schimbarea sau asigurarea unui loc de muncă;
asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă;
Includerea în program se face prin propunere care poate fi
adresată procurorului de către organul de cercetare penală (în faza urmaririi penale ) sau judecătorului de către procuror (în faza de judecată) – (art. 5) . În termen de maxim 5 zile de la primirea propunerii instanța sau procurorul (după caz) se va pronunța asupra propunerii (art. 7) . Atunci când față de martorul aflat în stare de pericol se impun măsuri imediate de protecție , se pot lua măsuri urgente de către unitatea de poliție sau , după caz , de organul care administrează locul de deținere , măsuri care trebuie comunicate procurorului în termen de 24 de ore (art.15)
Martorul poate fi avertizat că după ce se vor lua măsurile de protecție iar martorul va induce în eroare organul de urmărire penală sau instanța de judecată prin datele și informațiile prezentate se sancționează cu închisoare de la 5 la 10 ani.
3. REGLEMENTAREA PENALĂ A CALITĂȚII DE
PERSOANĂ VĂTĂMATĂ
După modul în care sunt implicați în săvârșirea infracțiunii ,
subiecții infracțiunii se împart în subiecți activi și subiecți pasivi.11
Subiectul activ al infracțiunii este persoana care a săvârșit fapta, în calitate de autor , sau a participat la săvârșirea infracțiunii în calitate de instigator sau complice.
În doctrina penală subiectul pasiv este definit ca fiind persoana fizică sau juridică titulară a valorii sociale ocrotite și care este vătămată ori periclitată prin infracțiune.12 Subiectul pasiv special al infracțiunii este persoana fizică sau juridică , titulară a valorii sociale impotriva căreia s-a îndreptat infracțiunea și care a suportat răul cauzat prin săvârșirea infracțiunii . 13 De regulă , subiectul pasiv al infracțiunii este persoana păgubită (furt , distrugere, etc.) dar există situații când subiectul pasiv al infracțiunii este o altă persoană decât cea păgubită 14 ca de exemplu în cazul infracțiunii de omor (subiectul pasiv este victima iar subiectul păgubit este persoana întreținută de victimă ).
Există condiții speciale cu privire la subiectul pasiv care se găsesc în conținutul unor infracțiuni . Potrivit art.239 C.pen.în cadrul infracțiunii de ultraj subiectul pasiv trebuie să fie un funcționar care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. Subiectul pasiv general este reprezentat de stat care este titularul acțiunii penale , pe care o exercită în numele societății , garantând astfel ocrotirea personei vătămate. Dualitatea subiecților pasiv general și pasiv special își are rezonanța sa particulară în planul tacticii criminalistice.15
Există situații când o persoană nu-și mai poate determina în mod liber voința și săvârșește o faptă prevăzută de legea penală. Acesta este cazul constrângerii fizice și morale , una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei , caz în care fapta celui constrâns nu este infracțiune , deoarece făptuitorului îi lipsește vinovăția.16
Prin intermediul unei tactici specifice pot fi soluționate multe infracțiuni , mai des in ceea ce privește latura obiectivă , care sunt săvârșite prin violență sau în urma cărora rămân victime. De exemplu infracțiuni împotriva vieții , infracțiuni de vătămare corporală (art.181 și art.182 C. pen.) , infracțiunea de tâlhărie (art. 239 C. pen.) , violul (art.197 C.pen.) etc.
4. REGLEMENTAREA PROCESUAL PENALĂ
A PERSOANEI VĂTĂMATE
Art. 24 C. proc.pen prevede că persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică , morală ori materială , dacă participă în procesul penal , se numește parte vătămată.
În literatura de specialitate 17 s-a susținut că încălcarea prin infracțiune a unor drepturi personale nepatrimoniale ale unei persoane nu poate fi compensată printr-o reparație materială. În prezent doctrina și practica judiciară au admis obligarea la plata unor despăgubiri pentru daune morale provenite în urma unor infracțiuni. Atunci când partea vătămată solicită pretenții materiale trebuie să se constituie ca parte civilă (art.24 C.proc.pen.)
În doctrina juridică18 se face distincție între persoană vătămată și parte vătămată. Persoana vătămată este persoana care a suferit un prejudiciu ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni . Atunci când persoana vătămată participă în procesul penal se numește parte vătămată. Astfel, ambele calități pot să aparțină unei singure persoane dar raporturile juridice sunt diferite. De asemenea există distincție între noțiunea de persoană vătămată și victimă. Deosebirea se referă la faptul că persoana vătămată poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică iar victima nu poate să fie decât o persoană fizică.
Constituirea ca parte vătămată. Potrivit Codului de procedură penală, oricărei persoane care a suferit o vătămare materială fizică sau morală prin săvârșirea unei infracțiuni i se recunoște calitatea de parte vătămată.
Pentru ca persoana vătămată să poată deveni parte vătămată trebuie să îndeplinească , cumulativ, trei condiții19 :
să aibă vocație la dobândirea calității de parte vătămată.
Potrivit unei opinii 20 o astfel de vocație are numai persoana fizică ; se argumentează că funcția îndeplinită de partea vătămată depășește scopul pentru care sunt înființate persoanele juridice. Într-o altă opinie21 , vocația la calitatea de parte vătămată o au atât persoanele fizice cât și persoanele juridice. Se susține că art.24 alin.1 C.proc.pen. nu face distincție între persoana fizică și cea juridică.
b) manifestarea de voință . Persoana vătămată trebuie să-și manifeste voința , implicit sau explicit , pentru a fi considerată parte vătămată. Manifestarea de voință există atunci când 22 persoana vătămată efectuează acte specifice susținerii laturii penale a procesului ca de expemplu introducerea de cereri la organele judiciare , solicitarea de a fi ascultate anumite persoane , etc.
c) termenul . Potrivit acestei condiții manifestarea de voință trebuie să se producă în termenul prevăzut de lege . Acest termen este diferit ținând cont de faptul că acțiunea penală se poate pune în mișcare la plângerea prealabilă a personei vătămate sau din oficiu.
În cazul infracțiunilor cercetate în urma plângerii prealabile, termenul este de două luni atunci când persoana vătămată a știut cine este făptuitorul (art.284 alin.1 C.proc.pen.). În cazul minorilor sau incapabililor termenul curge de la data când persoana îndreptățită a reclama pentru persoana vătămată , a cunoscut cine este făptuitorul (art.284 alin.2 C.proc.pen) .
În cazul infracțiunilor care se pun în mișcare din oficiu , constituirea ca parte vătămată se poate face în cursul urmăririi penale, în momentul punerii în mișcare a acțiunii penale sau în faza de judecată , în primă instanță , până la citirea rechizitoriului. Conform art.76 alin.2 și art.320 alin.1 C.proc.pen. organele judiciare au obligația să încunoștințeze persoana vătămată că are dreptul să dobândească calitatea de parte vătămată.
Drepturile părții vătămate. Drepturile pe care le dobândește persoana vătămată pot fi grupate în două categorii :23
a) drepturi procesual penale în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu :
dreptul de a participa la efectuarea unor acte de urmărire penală , care se poate face direct sau prin reprezentant
dreptul la asistență juridică ( art.173alin.1 C.proc.pen.).
Instanța de judecată este obligată să desemneze un apărător atunci când partea vătămată nu se poate apăra singură (art.173 alin.3 C.proc.pen). Potrivit art.173 alin.2 C.proc.pen. , în cursul judecății apărătorul exercită drepturile părții pe care o asistă. Printre altele apărătorul are dreptul să asiste la ascultarea părții pe care o apără (art.173 alin.1 C.proc.pen).
dreptul de a fi citat. Potrivit art. 291 alin.1 C.proc.pen. judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită.
dreptul de a fi ascultată în calitate de parte vătămată (art.76 C.proc.pen.). Organul de urmărire penală are obligația să asculte persoana care a suferit o vătămare prin săvârșirea unei infracțiuni. Înainte de a fi ascultată persoana vătămată trebuie să fie încunoștințată despre faptul că poate participa în proces ca parte vătămată și despre termenul până la care poate dobândi această calitate în procesul penal (art.76 alin.2 și 320 alin.1 C.proc.pen.). Potrivit art.64 și 75 C.proc.pen. , declarația persoanei vătămate constituie mijloc de probă.
Dacă persoana vătămată dorește să participe în proces ca parte vătămată , va fi ascultată în această calitate.
Deoarece partea vătămată are un anumit interes în cauză (tragerea la răspundere penală a inculpatului ), legea prevede că declarațiile sale făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai dacă sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză ( art.75 C.proc.pen.)
Persoana vătămată va fi ascultată , în mod obligatoriu , și în faza de judecată (art.326 C.proc.pen.) și va avea cuvântul în cadrul dezbaterilor ( art.340 C.proc.pen), fiind în măsură să utilizeze de căile ordinare de atac.24
b) drepturi procesual penale ale părții vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă .
dreptul de a susține învinuirea. De obicei învinuirea este susținută de procuror. În anumite cazuri, când procurorul nu este prezent în instanță, partea vătămată poate să susțină singură învinuirea ca de exmplu în cazul infracțiunilor de ,,lovire sau alte violențe “( art.180 C.pen.) ,,insultă “ (art.205 C.pen.), ,,calomnie“(art.206C. pen), ,,amenințare” (art. 193 C.proc.pen) etc.
Organul judiciar are obligația să cheme și să asculte persoana vătămată (art.76 C.proc.pen.). Neaudierea părții vătămate duce la desființarea sentinței, deoarece potrivit art.75 C.proc.pen. declarația , în măsura coroborării cu alte probe în cauză, costituie mijloc de probă.25
Dacă cel vătămat nu participă în proces ca parte vătămată sau civilă poate fi ascultat în calitate de martor (art.82 C.proc.pen.)
Ascultarea ca martor a persoanei vătămate nu poate avea loc când acesta , după ce s-a constituit parte civilă a renunțat la despăgubiri, dar a continuat să participe în proces ca parte vătămată.26
Ascultarea părții vătămate se face potrivit acelorași reguli procedurale care se aplică învinuitului sau inculpatului (respectiv prevederile art.70-74 C.proc.pen.)
Astfel înainte de a fi ascultată partea vătămată este întrebată cu privire la nume, prenume , data și locul nașterii, adresa, ocupatie, cetățenie, studii, situație militară sau alte date pentru stabilirea situației personale.
Părții vătămate i se va aduce la cunoștință fapta care formează obiectul cauzei și i se va pune în vedere să declare tot ce știe cu privire la faptă , iar apoi i se vor pune întrebări.
Declarațiile parții vătămate se consemnează în scris.
Ținând cont că părțile sunt interesate în cauză, declara-
țiile fac dovadă în măsura în care se colaborează cu ansamblul probelor existente în cauză. Din aceleași considerente ascultarea părților nu poate avea loc sub prestare de jurământ.27
CAPITOLUL II
CONSIDERATII PSIHOLOGICE
SUBCAPITOLUL I
PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI
JUDICIARE ȘI A MARTORULUI
ASPECTE INTRODUCTIVE
Definind mărturia , din perspectiva psihologiei judiciare ,
putem spune că este rezultatul unui proces de observare și memorare involuntară a unui fapt juridic , urmat de reproducerea acestuia, într-o formă orală sau scrisă , în fața organelor de urmărire penală sau a instanțelor de judecată.28
Mărturia trebuie cercetată distinct de martor sub toate aspectele pe care le implică, implicit din perspectiva psihologică, aceasta fiind logica cercetării. Astfel, Enrico Altavilla în lucrarea ,,Psichologia giudiziaria “, insistă asupra faptului că ,, fenomenul psihologic al mărturiei are un dublu aspect, subiectiv și obiectiv : capacitatea psihologică a individului de a depune mărturie, proprietatea obiectului sau evenimentului de a forma obiectul mărturiei. ‘’29
Astfel, trebuie avute în vedere următoarele aspecte :
testimoniabilitatea. Este acea trăsătură a evenimentului judiciar de a putea forma obiect al probațiunii, având în vedere că anumite chestiuni sunt exceptate de la probațiunea testimonială ;
memorabilitatea. Constă în capacitatea obiectului de a putea fi memorat ;
fidelitatea . Constă în capacitatea individului de a-și aminti evenimentul judiciar și a depune mărturie ;
sinceritatea. Constă în disponobilitatea subiectivă a individului de a spune adevărul.
Într-un proces , probele sunt reprezentate în cea mai mare
parte de depozițiile martorilor. Aceste probe indică un anumit număr de probleme , între care : erorile involuntare pe care martorii le comit în mod frecvent , reținerile unor martori de a depune mărturie, de teama consecințelor pe care le-ar putea suferi în urma declarațiilor făcute , afacerile judiciare aranjate , publicitatea audierii , instrucțiunile pe care avocații le dau martorilor pentru a depune într-un fel , etc. 30
Studiile criminologilor Vidal și Magnol au scos în evidență anumite carențe de fidelitate ale mărturiei judiciare și anume : o mărturie integral fidelă este o excepție ; un martor sincer se poate afla în eroare ; întinderea și fidelitatea unei mărturii judiciare se diminuează proporțional cu vechimea faptelor destăinuite ; valoarea depozițiilor nu este proporțională cu numărul martorilor , iar o minoritate poate avea dreptate împotriva unei puternice majorități ; un număr mare de anormali , necunoscuți ca atare sunt ascultați ca martori și deformează adevărul ca urmare a tulburărilor și handicapurilor personale .31
Privită sub raport psihologic , mărturia constituie rezultatul interactiunii dintre însușirile psihice ale celui ce comunică informația și realitatea faptului perceput. Astfel , critica științifică a mărturiei impune cunoașterea celui de la care emană mărturia în lumina contradictorie a personalitații : principalietatea , onestitatea , corectitudinea , modestia și generozitatea în fața necinstei, nesincerității, egoismului, lașității, egocentrismului , iar pe de altă parte cunoașterea subiectului sub raportul condițiilor fiziopsihice, a raporturilor acestuia cu ambianța, adică cu pricina judiciară și cu participanții la proces.32 În general aceasta este problematica psihologică a mărturiei judiciare , mărturie pe care studiile de psihologie juridică și de criminologie o scot în evidență , oferind soluții care să permită evaluarea legală și temeinică a probelor testimoniale.
În ceea ce privește forța probantă a mărturiei în doctrină au existat mai multe opinii. Astfel proba cu martori fiind simplu de administrat și de evaluat a fost privită uneori cu o doză de neîncredere , de scepticism , astfel încât credibilitatea acestei probe a fost diminuată.33
Într-o opinie 34 asemănătoare s-a afirmat că proba testimonială este aparent fragilă , uneori înșelătoare și cu o valoare destul de aleatorie .
În doctrină există concluzia potrivit căreia, mărturia reprezintă o trecere a realității prin filtrul subiectivității martorului , dar și prin cel al organului judiciar care apreciază valoarea probantă a declarațiilor martorului , având în vedere că există anumite cauze ale relativității mărturiei35 printre care cele mai importante sunt :imperfecțiunea organelor de simț, procese psihice distorsionate, convingerea cvasi-generală (potrivit căreia declarațiile martorilor trebuie să fie o reproducere fidelă a realității ).
2. RELAȚIA MARTOR – MAGISTRAT DIN PUNCT DE
VEDERE PSIHOLOGIC
În cazul procesului depunerii mărturiei se crează relația procesuală ,,martor – magistrat‘’, care deși este o relație juridică, este și o relație psihologică de comunicare intercerebrală între martor și magistrat, cu respectarea regulilor procesuale.
Relația juridică ,, martor –magistrat ‘’ stă la baza activităților procesual juridiciare de identificare, administrare, apreciere și valorificare a probelor în scopul soluționării cauzelor judiciare , indiferent de natura lor. Condiția esențială a intercomunicării cerebrale dintre martor și magistrat este aceea ca martorul să fie de bună-credință , să-și învingă teama , interesul sau indiferența , iar magistratul să-l ajute pe martor să câștige curaj și responsabilitate , necesare pentru stabilirea adevărului.
Articolul 62 din C.proc.pen. prevede că ,,În vederea aflării adevărului , organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele , pe bază de probe .’’ Relația ,, martor-magistrat’’ îl interesează nemijlocit pe magistrat , deoarece în procesul penal modern , magistratul este ultimul însărcinat cu verificarea temeiniciei și legalitații administrării și aprecierii probelor în cursul urmăririi penale , trebuind să corecteze și eventualele erori ale organului de urmărire penală înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești. De asemenea , este posibil ca sarcina primei audieri să revină magistratului atunci când apărarea propune audierea unor persoane care nu au fost audiate în faza de urmărire penală.
Audierea în fața instanței este deosebită de audierea din faza de urmărire penală, deoarece aceasta se realizează în contradictoriu, martorul trebuind să răspundă întrebărilor apărării și acuzării care reprezintă interese opuse , magistratului revenindu-i dificila sarcină de a asigura condițiile unei audieri obiective, prevenirea stresării sau sugestionării martorilor , chestiuni psihologice esențiale.36
Există situații în practică în care martorii schimbă conținutul depozițiilor date în faza de urmărire penală. De obicei , martorii motivează prin incorectitudine în faza de urmărire penală (constrângeri , intimidări) sau prin acțiuni abuzive astfel încât martorul nu poate relata adevărul. De asemenea , există situații în care martorul , deși a relatat adevărul în faza de urmărire penală , revine în faza de judecată cu alte declarații ca urmare a sfaturilor avocaților sau la insistența părților. În aceste situații, magistratul are obligația de a stabili când martorul a spus adevărul, motivând reținerea unei depoziții precum și înlăturarea celei opuse. Magistratul are posibilitatea de a restitui cauza organelor de urmărire penală , pentru ca acestea să stabilească motivele revenirii , recomandat fiind să se trimită către un alt organ de urmărire penală, martorii fiind astfel protejați de eventuale abuzuri.
Într-o opinie (Tudorel Butoi ) , cea mai eficientă soluție de testare a martorului care revine asupra depoziției este tehnica de detecție ,, POLIGRAF ‘’, testarea putând fi efectuată chiar în fața instanței, cu acordul acesteia. Probabil , în viitor , se va susține folosirea unei tehnici noi, apărută în anul 2003 , care folosește un calculator (laptop) prevăzut cu o cameră digitală și studiază mișcarea mușchilor feței , acest sistem fiind mai performant decât orice altă tehnică de detecție. Astfel, se consideră 37 că în acest fel s-ar tranșa în mod definitiv disputa existentă în doctrina străină și națională cu privire la o insuficientă exigență în practica judecătorească de a asigura deplina egalitate între apărare și acuzare și frecventele casări de soluții motivate pe revenirile martorilor la propriile depoziții.
În doctrină 38 se menționează că : ,, Judecătorii sunt convinși că numărul martorilor mincinoși este imens , dar rare sunt condamnările pentru mărturie mincinoasă ‘’ .
În concluzie consider că relația ,,martor-magistrat ‘’ are o mare importanță , în special pentru magistrat , stăpânirea fenomenelor psihologice ajutându-l să descopere adevărul în cauza respectivă.
3. PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI
JUDICIARE DE BUNĂ CREDINȚĂ
Psihologia judiciară oferă metode și criterii care permit justiției să depisteze anumite mărturii false sau eronate , dar de bună credință , dar și mărturiile mincinoase , de rea credință.
Mărturia de bună credință este acea mărturie care , depusă sub prestare de jurământ , nu este mincinoasă , nu izvorăște din reaua credință a martorului și astfel nu intră sub incidența legii penale. O parte din mărturiile de bună credință pot avea însă aceleași urmări ca și mărturiile de rea credință , adică acele mărturii eronate . Analizarea acestor mărturii din punct de vedere psihologic , are o mare importanță pentru practicienii din sistemul judiciar.
,, Cauzele mărturiilor judiciare bazate pe bună credință , dar false în conținutul lor esențial (adică cel care produce efecte juridice ), nu sunt de natură criminologică și de natură fiziologică sau psihologică neintențională “ 39 .
Potrivit legii procesual penale magistratul are obligația de a cerceta și stabili ,, cauzele alterării mărturiilor judiciare “ prin experimente , expertize , biodetecție , testări intersubiective , etc.
Potrivit unei opinii , ,, Erorile și denaturările care apar în reletările subiecților – sau în depozitiile martorilor , când este vorba de depozitii în justiție – pot să fie consecința fie a unei percepții eronate ori lacunare , fie a unei atitudini care poate orienta atât percepția cât și reproducerea într-o anumită direcție , fie a unui interval mai lung de la percepție la relatare , fie a unor întrebări sugestive , la care condiții se mai pot adăuga și altele ( de exemplu , discuțiile dintre ,, martori “)” 40
Într-o altă opinie , în categoria cauzelor alterării mărturiilor este inclus și ,, unghiul de deviere “. Prin acesta întelegem că mărturia sinceră reprezintă doar o reflectare a realității , din punct de vedere subiectiv în ceea ce îl privește pe martor iar ,, între realitatea obiectivă și reflectarea ei subiectivă , există un unghi de deviere “ .41
În ceea ce privește cauzele ,, unghiului de deviere “, experimente psihologice au stabilit numeroase exemple în legătură cu particularitățile generale ale psihicului (subiectivismul , subiectivitatea, constructivismul , activismul ). Acestea afectează capacitatea omului de a reda realitatea iar printre cauze menționez : existența pragurilor minime și maxime de recepție ; capacitatea redusă a senziorialității umane de a recepționa toate informațiile din jur ; incapacitatea creierului uman de a prelucra toate informațiile primite ; adausul la informațiile inițiale , etc. Dacă dorim să cunoaștem cauzele ,, unghiului de deviere “ este necesar să studiem procesul de formare a mărturiei. Acest proces are un moment inițial , adică evenimentul judiciar , care este independent de viitorul martor , și momentul final , adică mărturia.
Între cele două momente au loc patru etape , pe care am să le analizez în continuare ; esențial este să reținem că evenimentul este obiectul mărturiei, iar mărturia este reflectată în fața autorităților prin depoziția martorului care s-a aflat în contact cu evenimentul.
PROCESUL PSIHOLOGIC DE FORMARE A MĂRTURIEI
Potrivit opiniei majoritare , acest proces de cunoaștere a
realității obiective este format din patru faze și anume :
recepție senzorială a informațiilor ;
prelucrarea sau decodarea informațiilor ;
memorarea sau stocare informațiilor ;
reactivarea informațiilor (reproducerea sau recunoașterea);
Într-o altă opinie 42 acest proces este împărțit în doar trei
faze și anume : perceperea , memorarea și reproducerea .
Procesul de cunoaștere a realității depinde , în esență , de capacitatea fiecărei persoane de a recepționa informațiile primite , de a le prelucra , dar și de subiectivismul și de selectivitatea sa psihică , cu alte cuvinte de o mulțime de factori.43 Acești factori pot influența și modul de redare sau recunoștere a faptelor și persoanelor.
RECEPȚIA SENZORIALĂ
Recepția senzorială este prima fază a procesului de formare a
mărturiei și se caracterizează prin obținerea de către martor a informațiilor despre eveniment , acesta devenind obiect de recepție senzorială. Recepția cuprinde două procese psihice : senzațiile și percepțiile.
3.1.1.1 SENZAȚIA.TIPURI DE SENZAȚII ȘI ROLUL ACESTORA ÎN FORMAREA MĂRTURIEI
,,Senzațiile sunt procese psihice senzoriale elementare de cunoaștere a însușirilor concrete, luate separat, ale obiectelor ,când acestea stimulează receptorul unui singur organ de simț “.44 În altă opinie45, ,,senzațiile reprezintă cele mai simple procese psihice și constau în reflectarea în creierul omului a însușirilor obiectelor și fenomenelor lumii reale , care acționează nemijlocit asupra receptorilor”.
Senzațiile apar în funcție de intensitatea stimulilor care acționează asupra analizatorilor. Senzația se naște doar atunci când stimulul atinge un prag minim care să poată produce senzația iar cu cât analizatorul este mai sensibil senzațiile se produc prin stimuli mai puțin intenși. De asemenea , există și o intensitate maximă a stimulilor, iar când aceasta este depășită , senzațiile nu se mai produc. Intensitatea minimă sau maximă prin care stimulii pot produce o senzație poartă denumirea de ,, pragurile senzației “ iar aceasta variază de la o persoană la alta sau la o aceeași persoană dar în anumite momente (vârsta). Magistratul trebuie să aprecieze în fiecare caz în parte limitele posibilităților de percepție ale unui martor. 46
Cunoșterea pragurilor senzațiilor are un rol important în procesul formării depozițiilor martorilor, astfel organele judiciare vor putea aprecia dacă faptele relatate de martor se situează în limitele posibilităților sale de percepție , dacă faptul putea fi perceput integral sau numai în parte, să deosebească declarațiile exacte de cele inexacte, să explice de ce un anumit fapt a fost perceput de anumiți martori în vreme ce alții, aflați în aceleași condiții , nu l-au perceput. Cunoașterea pragurilor senzațiilor este de asemenea utilă la alegerea , la selecționarea , în funcție de împrejurările proprii cauzei date , a martorilor , în raport de activitatea organelor lor de simț și la diferențierea procedeelor tactice de audiere , în raport de sensibilitatea martorilor. 47
Analizatorul este definit ca fiind sistemul sau aparatul organismului uman , alcătuit din receptori (organe de simț) , centrii nervoși (situați, în general ,pe scoarța cerebrală) și căi nervoase de transmitere între receptori și centrii nervoși. Există mai multe tipuri de analizatori astfel încât există cinci grupe de senzații și anume : senzații auditive , senzații vizuale , senzații cutanate , senzații olfactive și senzații gustative. Dintre acestea cele mai importante sunt senzațiile auditive și vizuale deoarece prin intermediul acestora obținem cele mai multe informații cu privire la mediul înconjurător .
Există și alte categorii de senzații care au un rol important pentru organismul uman dar în ceea ce privește cercetarea criminalistică au o importanță redusă. Astfel sunt senzațiile organice , care reflectă starea organelor interne , senzațiile kinestezice , ce constituie o reflectare a miscărilor proprii , senzațiile de echilibru, etc.48
Senzațiile cutanate se produc prin stimularea receptorilor din piele și sunt de mai multe feluri :
Senzații tactile sunt determinate de presiunea
obiectelor cu care intrăm în contact iar cu ajutorul lor obținem informații despre consistența, duritatea sau asperitatea obiectelor. Sensibilitatea tactilă cea mai ridicată este pe vârful degetelor, buze și suprafața limbii iar cea mai scăzută este pielea de pe spate. Sensibilitatea tactilă este mai mare la anumite persoane lipsite de vreun analizator sau la anumite peroane care exercită anumite meserii sau profesii în care simțul tactil este foarte solicitat.
,,Afectată însă de imperfecțiunile acestui organ de simț și expusă iluziilor , mărturia întemeiată pe senzațiile tactile va trebui supusă unei cenzuri riguroase din partea organelor judiciare“.49
Senzațiile termice se produc datorită unor stimuli
termici (de rece sau de cald) prin diferențierea dintre temperatura corpului și cea din mediu. Senzațiile termice se produc atunci când obiectele aflate la o anumită temperatură vin în contact direct cu pielea sau atunci când stimularea termică se produce de la distanță.
,,La aprecierea mărturiei a cărei sursă o constituie senzațiile termice va trebui să se țină seama de fenomenul de adaptare senzorială, adică de modificarea sensibilității analizatorilor , în funcție de intensitatea stimulării care are drept rezultat o creștere a sensibilității în condițiile unor stimuli slabi și o descreștere a acesteia în condițiile unor stimuli puternici .“50 Acest fenomen are o importanță practică atunci când martorul trebuie să aprecieze temperatura în cazul trecerii bruște dintr-un mediu cu o temperatură ridicată în altul cu o temperatură scăzută sau viceversa.
Senzațiile de durere (sau algice) sunt determinate
de anumiți stimuli (mecanici , termici , chimici ) prin vătămarea țesuturilor organismului.
Senzațiile olfactive (osmice) sunt determinate de substanțe
aflate în stare gazoasă sub formă de vapori prin stimularea receptorilor olfactivi. Simțul mirosului diferă de la o persoană la alta. De asemenea persoanele care au lipsă unul sau mai mulți analizatori (auditiv , vizual,etc.) , sunt foarte sensibile la senzațiile olfactive.
,, Mărturia întemeiată exclusiv pe senzațiile olfactive nu poate oferi decât informații asupra naturii obiectului, fără posibilitatea de localizare în spațiu a stimulilor și cu atât mai puțin de a identifica persoane sau obiecte . De asemenea , trebuie să se țină cont și de fenomenul de adaptare olfactivă deoarece din momentul intervenirii adaptării , senzațiile nu mai sunt percepute . “51 Astfel ,dacă pătrundem într-o încăpere cu un miros puternic (fum de tutun , parfum) vom observa că după câteva minute de adaptare senzația va fi simțită mult mai ușor în comparație cu momentul inițial .
Senzațiile gustative sunt produse prin stimularea
receptorilor gustativi situați pe suprafața limbii prin dizolvarea diverselor substanțe în salivă. Omul percepe patru senzații de gust : dulce, amar , acru și sărat.
În practică există puține situații în care mărturia se
bazează pe senzațiile gustative dar se poate întâlni în situații de otrăvire, intoxicații alimentare ,etc. În cazul mărturiei bazate pe senzațiile gustative, martorii pot furniza informații despre natura senzației gustative (dulce , amar , etc. ), pot să încerce să facă o asemănare cu o substanță cunoscută, pot să aprecieze dacă senzația de gust este plăcută sau neplăcută.
Trebuie să se țină cont de faptul că aprecierea gustului (de exemplu gust plăcut și gust neplăcut) diferă de la o persoană la alta. De asemenea, temperatura are un rol foarte important în recepție prin punerea în evidență a gustului. Senzația de gust poate fi influențată și de situația în care se amestecă anumite substanțe, și astfel se poate schimba sau nu, aspectul sau culoarea (de exemplu un aliment poate fi amestecat cu
o substanță toxică).
Senzațiile auditive (Recepția auditivă)
Aceste senzații sunt produse prin acțiunea undelor sonore asupra receptorilor auditivi. Undele sonore dau naștere senzațiilor auditive atunci când frecvența acestora este cuprinsă între 16-20 cicli pe secundă și 2000 cicli pe secundă. Undele sonore percepute de sistemul auditiv au trei însușiri fundamentale : 52
amplitudinea , care dă intensitatea sunetului (mai tare
sau mai slab) ;
frecvența , care dă înălțimea sunetului (mai gros sau mai ascuțit) ;
forma undei , care dă timbrul (astfel persoana poate fi localizată în spațiu și identificată);
În raport cu împrejurările asupra cărora martorul este
chemat să redea cuvintele sau vorbirea, am putea distinge următoarele situații frecvent întâlnite la ascultarea martorului :53
Martorul care a recepționat vorbirea, este chemat să recunoască , să identifice pe baza vocii și vorbirii persoana de la care emană aceste emisiuni verbale ;
Martorului i se cere să reproducă fidel cuvinte, termeni, expresii, numere, cifre rostite, percepute de acesta în diferite împrejurări (adrese, numere de telefon, nume de persoane sau localități ) ;
In alte cazuri martorului i se va cere să reproducă sensul convorbirii și să nu reproducă fidel termenii care alcătuiesc o frază ;
În cazul percepției vorbirii este important modificarea
tonului cu care sunt rostite cuvintele, frazele, etc., care pune în evidență anumite cuvinte în detrimentul altora.
În ceea ce privește aprecierea distanței dintre sursa sonoră și organul de recepție , aceasta se află într-un raport direct cu intensitatea sau cu tăria sunetului , însă aprecierea se face și în funcție de natura sunetului , adică dacă martorul este familiarizat sau nu cu sunetul respectiv , în cazul în care martorul nu este familiarizat cu un sunet, posibilitatea determinării distanței fiind exclusă. Aprecierea distanței poate fi influențată și de fenomenele atmosferice.
Alți factori care pot perturba aprecierea direcției și a distanței sunt fenomenele acustice de ecou și reverbație. Ecoul se produce în cazul interpunerii între sursa sonoră și organul de simț a unui obstacol reflectator acustic (situat la o distanță de cel puțin 17 m ).
Ecoul este provocat de reflexia undelor sonore astfel încât după un anumit interval de timp se percepe un sunet asemănător. Reverbația este fenomenul caracteristic spațiilor închise prin care sunetele sunt prelungite și amplificate imediat după ce au fost rostite, datorită unor reflexii multiple și succesive pe pereții și obstacolele acelui mediu . 54
Există anumite categorii de martori care posedă o sensibilitate ridicată a organului auditiv datorită unei profesii care rafinează auzul dar există și categorii de martori care au o sensibilitate scăzută (persoane care lucrează în medii zgomotoase) iar în plus de asta, sensibilitatea acustică scade odată cu înaintarea în vârstă.
Senzațiile vizuale (Recepția vizuală)
Mărturia care se întemeiază pe senzațiile vizuale este cel mai fecvent întâlnită deoarece, astfel, poate fi identificat și delimitat locul săvârșirii unei infracțiuni ca punt în spațiu, localizarea în spațiu a unor obiecte legate de săvârșirea infracțiunii , precizarea unor raporturi între obiecte (distanță , mărime, formă , culoare) , dintre obiecte și persoane sau anumite aspecte dinamice sau de mișcare. Principalele obiective ale mărturiei vizuale sunt reprezentate de însușirile spațiale și cromatice ale obiectelor.
Recepția cromatică presupune identificarea culorilor din mediul înconjurător , deoarece obiectele apar colorate diferit.
Fidelitatea mărturiei în ceea ce privește recepția cromatică poate fi influențată de anumiți factori :55
condițiile de iluminare în care are loc recepția , deoarece există diferențe între lumina naturală și cea artificială. În timpul nopții și în spațiile întunecoase culorile nu pot fi percepute și doar diferite nuanțe de cenusiu. Intensitatea luminii este un alt factor care determină perceperea culorilor.
trecerea dintr-un mediu cu o anumită intensitate a luminii într-un mediu cu o intensitate scăzută (sau mediu întunecos). Astfel, în momentul schimbării bruște a mediului , ochiul omului este incapabil să sesizeze, să discearnă obiectele și cu atât mai puțin să deosebească culorile. Vederea devine eficientă doar după ce intervine fenomenul de adaptare.
contrastul simultan apare atunci când un obiect este învecinat cu alte obiecte de culori diferite.
cauze(vicii) care afectează organul vizual (de exemplu daltonismul)
Raportul de distanță dintre martor și locul infracțiunii condiționează fidelitatea mărturiei. Pragurile percepției vizuale sunt cuprinse în mod normal , între 10 cm –450 m . Pragul superior poate să crească la anumite categorii de persoane până la 1200-1300 m. Pragul inferior crește și el odată cu vârsta. La aprecierea mărturiei care are ca obiect precizarea distanței , organele judiciare trebuie să țină cont și de condițiile atmosferice, ca de exemplu densitatea aerului. În cazul unei atmosfere încărcate (fum , ceață, etc.) obiectele par mai îndepărtate ca în cazul unei atmosfere rarefiate (după ploaie , etc.) obiectele par mai apropiate.
În depozițiile martorilor o pondere ridicată o dețin referirile la mărime, la dimensiunile obiectelor și la formele obiectelor. Aceste referiri au un caracter subiectiv, astfel că organele judiciare trebuie să țină cont de acest lucru . Subiectivismul poate fi ușor determinat prin mici teste ca de exemplu martorului i se cere să aprecieze distanța de la el până la un zid , pom, etc.
Uneori în cadrul mărturiei , martorului i se va cere să facă referiri cu privire la recepția mișcării în special aprecierea vitezei. Aprecierea vitezei se face de obicei în cazurile de accidente rutiere. La aprecierea vitezei organele judiciare trebuie să țină cont de distanța la care se afla martorul în raport cu obiectul de mișcare. De asemenea în cazul accidentelor rutiere cu urmări grave, martorii au tendințe de a supraevalua viteza , astfel că organele judiciare trebuie să țină seama de anumite criterii obiective ca de exemplu lungimea urmei de frânare.
PERCEPȚIA
Percepția este procesul psihic senzorial prin care cunoștem
obiectul , în totalitatea însușirilor concrete , când acesta acționează asupra organelor de simț.56
Procesul percepției poate fi definit drept un act de organizare a senzațiilor , implicit a informațiilor pe care un martor le-a receptat în funcție de diferiți factori : interes , experiență , necesitate , etc.57
Asupra calității perceptiei subiectului influențează numeroși factori , în sens negativ sau pozitiv.
A. Factori de distorsionare (bruiaj). Acești factori sunt determinați de legitățile generale ale senziorialității , cu influență directă asupra modului de recepționare , proprii fiecărei persoane. Dintre aceste legități menționăm : 58
Modul de organizare al informațiilor la nivelul
cortexului . În procesul recepției senzoriale, creierul organizează și structurează orice informație primită de la organele de simț. În cadrul unei percepții la început va fi perceput întregul iar apoi detaliile elementelor componente . Rapiditatea cu care sunt sesizate elementele componente ale întregului variază de la o persoană la alta.
Constanța percepției . În ochiul uman imaginile apar
inversate , potrivit legilor opticii , întrucât cristalinul este o lentilă convexă. Constanța percepției este un fenomen de ,,corectare a imaginii ‘’ și are loc pe traiectoria dintre lentilă și cortex, astfel încât obiectele sunt ,,reinversate “. Fenomenele de constanță a percepției se vor manifesta asupra martorului în funcție de gradul de obișnuință , astfel , martorul în mod involuntar va distorsiona realitatea, fie omițând, fie adăugând informații.
Fenomenul de expectanță . Expectanța este o stare
de pregătire pentru a recepționa anumite stimulări și a filtra altele . Astfel , individul anticipează apariția unor fenomene sau fapte și tinde să interpreteze orice ambiguitate în sensul așteptării. Starea de expectanță este utilizată frecvent în activitatea de identificare a unor infractori care acționează în zone stabilite (hoți de buzunare , etc.)
Efectul ,, halo’’. Acesta constă în tendința de a
extinde un detaliu asupra întregului . De exemplu în cazul unei persoane îmbrăcată distins și cu o exprimare corectă vom avea tendința să-i credem afirmațiile iar în cazul unei persoane neglijent îmbrăcate și cu o exprimare incorectă nu-i vom acorda încrederea noastră.
e) Fenomenul de iluzie. Prin acest fenomen apar percepții eronate prin deformarea subiectivă a unui conținut perceptiv obiectiv, cele mai frecvente fiind iluziile optico-geometrice.
B. Clasificarea factorilor de distorsiune a mărturiei, în literatura de specialitate , se face potrivit specificului procesului judiciar În cazul ascultării a unui martor se va ține cont de faptul că există două categorii de factori (obiectivi și subiectivi ) care pot să influențeze procesul de percepție astfel : 59
Factorii de natură obiectivă sunt determinați de
împrejurările în care are loc percepția și sunt independenți de cel ce percepe.
a) Vizibilitatea variază în funcție de distanța de la care se face percepția , condițiile de iluminare (întuneric , soare puternic , lumină naturală sau artificială, etc. ), condițiile meteorologice ( ceață , ninsoare , ploaie , etc.) , anumite obstacole.
b) Audibilitatea este influențată de distanță , de condițiile de propagare a sunetelor specifice fiecărui loc în parte , de condițiile meteorologice (vânt, ploaie , furtună , etc.)de anumite obstacole care creează fenomenele de ecou sau reverbație , sau de unghiul de percepție .
c) Disimularea înfățișării . Acest factor este determinat de infractor , prin încercări de disimulare care au rolul de a îndrepta cercetările pe o pistă falsă cu scopul de a îngreuna identificarea acestora.
Durata percepției. Intervalul de timp în care este
posibilă pecepția poate fi în funcție de perioada în care se desfășoară o acțiune , de viteza de deplasare sau de tipul de iluminare.
Gradul de complexitate al fenomenului perceput . Când
fenomenul este mai complex , acesta comportă o succesiune rapidă
într-o unitate scurtă de timp sau faptele se produc instantaneu, iar percepția va fi mai fragmentară.
2. Factori de natură subiectivă desemnează acele stări sau situații legate de condiția psihofiziologică și personalitatea celui ce percepe, care pot să influențeze percepția într-un sens favorabil sau defavorabil.
Calitatea organelor de simț . Fiind un factor psiho-
fiziologic esențial poate să reducă substanțial posibilitățile perceptive ale persoanei prin anumite deficiențe ale sistemului de percepție sau ale organelor de simț.
Personalitatea și gradul de instruire a individului are
un rol important în situațiile în care martorul , prin meseria, profesia sau experiența sa , este mai apropiat de specificul faptei la care asistă.
Vârsta și inteligența martorului , astfel , atât experiența
de viață cât și calitățile intelectuale au un rol deosebit în receptarea faptelor sau împrejurărilor unui eveniment.
d) Temperamentul și gradul de mobilitate al proceselor de gândire. Prin acești factori se face diferența între un individ sau altul cu privire la capacitate și modul de a raționa și de a distinge fapte sau date.
e) Stările de oboseală sau consumul de alcool, droguri sau medicamente au ca rezultat scăderea acuității senzoriale.
f) Fenomenele afectiv–emoționale60 influențează inhibitor percepția. Aceste situații sunt întâlnite la persoanele care asistă la fapte cu un caracter șocant (accidente grave, omoruri etc.). Emotivii percep realitatea în mod deformat iar starea lor emotivă poate provoca și o disfuncție în stocarea imaginilor percepute.
g) Atenția (intensitatea și calitatea recepției ). Atunci când o persoană este atentă la un fapt sau eveniment , informațiile recepționate au un grad diferit de receptare , unele rămân în centrul vigilent , altele sunt reținute prin filtraj , altele sunt atenuate astfel încât subiectul nici nu-și dă seama de aceste procese subiacente. Concentrarea, este acea însușire atenției care constă în urmărirea conștientă și concomitentă a mai multor obiecte, persoane sau activități într-un anumit spațiu. Atenția are și alte calități cum sunt stabilitatea, mobilitatea și distribuția ei. Există două tipuri de atenție : voluntară și involuntară.
h) Tipul perceptiv. Martorul cu recepție de tip analitic (specifică, în general femeilor) are capacitatea de a reține mai multe amănunte, mai multe detalii, iar tipul sintetic reține întregul iar apoi caracteristicile sale generale.
Anumite caracteristici suplimentare ale factorilor obiectivi și subiectivi le-am descris și în subcapitolul anterior motiv pentru care nu mai revin cu detalii.
PRELUCRAREA SAU DECODAREA INFORMAȚIILOR
Prin senzații nu se poate recepta imaginea lucrurilor și
fenomenelor , ci doar lumini , sunete , mirosuri etc. , care numai la nivelul cortical, vor fi sintetizate, integrate în ansambluri și, totodată, vor fi prelucrate și decodate. Așadar, a doua etapă importantă a formării declarațiilor martorilor constă în decodarea informațiilor recepționate senzorial. Această etapă este legată de recepția informațiilor și este tratată în cadrul acestei etape în mai multe lucrări de specialitate, factorii care influenteaza calitatea receptiei , influenteaza si decodarea informatiilor.
Față de momentul recepției, în cel al prelucrării informațiilor intervine o completare logică și semantică a posibilelor goluri în percepție. Datorită ,,activismului nostru psihic’’, informațiile recepționate sunt decodate în conștiința noastră, ele căpătând un anumit sens. Dintre factorii meniți să influențeze direct calitatea prelucrării, cei mai importanți sunt experiența de viață a martorului, gradul de cultură, profesia, capacitatea de apreciere a spațiului, timpului sau vitezei etc.61
Odată cu actul perceptiv noi reflectăm obiectele și fenomenele nu numai denumindu-le, ci și ca desfășurare a lor în timp, în spațiu și în mișcare. Putem considera însă că abia în procesul de decodare se conștientizează pe deplin calitățiile spațio-temporare și se estimează valoarea lucrurilor, ființelor, deplasarea lor, etc. În acest moment pot să apară o serie de distorsiuni involuntare. În psihologie se face diferență între timpul obiectiv (care se măsoară cu cronometru) și timpul subiectiv (care pare mai lung când participăm la evenimente neplăcute și mai scurt în clipele de fericire), spatiul real (care poate fi masurat) si cel ideal (cosmic, care poate poate fi doar gandit).62
În cadrul unei depoziții, aprecierea timpului, a distanțelor, a vitezelor, etc. este decisivă deoarece de astfel de aprecieri poate să depindă încadrarea juridică a faptei .
A. Aprecierea spațiului și a dimensiunilor este un proces care presupune o experiență de viață, un anumit exercițiu sau desprinderi intâlnite la anumite categorii de profesii. Organul judiciar trebuie să testeze capacitatea de recepție a celui ascultat, punându-l să aprecieze anumite distanțe astfel vor fi descoperite tendințele de subapreciere sau supraapreciere .
B.Percepția timpului sau a duratei de desfășurare a unui eveniment variază în funcție de experiența sau deprinderile formate prin exercitarea unor activități de o serie de factori și anume :63
a)Localizarea în timp a unui eveniment devine dificilă odată cu trecerea timpului dintre momentul percepției și momentul redării dar depinde și de însușirile subiective ale martorului .
b)Durata în timp a infracțiunii depinde de timpul subiectiv, tendințele de comprimare a timpului întâlnindu-se în stările afective pozitive, spre deosebire de stările negative unde timpul ,, se dilată ‘’ W.Stern arată că aprecierea timpului poate fi distorsionată , astfel o durată sub 5 minute este subapreciată iar o durată mai mare de 10 minute va fi supraapreciată.
c)Succesiunea în timp a unor împrejurări care au legătură cu infracțiunea sau cu făptuitorul acesteia.
d) Ritmul sau viteza de desfășurare în timp a unor astfel de fenomene.
C. Aprecierea vitezei . Viteza se determină prin spatiul pe care un anumit corp îl parcurge într-o unitate de timp. Aprecierea vitezei poate fi influențată de distanță și de gradul de specializare a martorului, a timpului sau a spațiului. Se impune sublinierea ca acest proces apare ca rezultat al colaborării dintre organele de simț și gândire , memorie , ceea ce explică influența proceselor asociative asupra recepției și prelucrării informațiilor.64
STOCAREA SAU MEMORAREA INFORMAȚIILOR
( Stocarea memorială)
Memorarea informațiilor prelucrate se efectuează prin procese de întipărire și păstrare a elementelor de informație referitoare la acțiunea la care a participat martorul.
Într-o opinie 65 formarea mărturiei este strâns dependentă și de calitatea proceselor de memorare, desfășurate în trei etape succesive : achiziția , conservarea (retinerea) și reactivarea .
Memoria are trei caractere fundamentale și anume : 66
a) Caracterul selectiv. Omul memorează mai repede iar informațiile sunt mai fidel reproduse și mai greu uitate dacă evenimentul prezintă o anumită importanță.
b) Caracterul activ. Reflectarea experienței din trecut se reflectă în oricare din procesele memoriei . Astfel, pe măsură ce sunt dobândite noi informații faptele anterioare vor fi modificate .
c) Caracterul inteligibil. Faptele memorate vor fi mai bine păstrate în memorie și mai fidele cu cât aceste procese se întemeiază pe înțelegerea celor percepute .
Memoria este condiționată de mai mulți factori și anume :
1. Rapiditatea și durata stocării memoriale diferă din cauza uitării și de tipul de memorie . Durata stocării variază și în funcție de tipul de material care se reține, vârsta subiectului , capacitățile sale intelectuale.
Informațiile care pătrund prin canalele senzoriale sunt păstrate pentru o vreme scurtă în memoria de scurtă durată. Dacă în această periodă vom repeta aceste informații ele vor trece în memoria de lungă durată de unde pot fi ușor recuperate.67
Stocarea informațiilor mai este influențată de interesul pentru o anumită categorie de fapte. Astfel, există martori cu o percepție rapidă, dar în memoria cărora datele recepționate se păstrează un timp scurt. O altă categorie de martori au o percepție și fixare care se produce mai lent, dar informațiile sunt stocate mai mult timp dar cu anumite lacune.68
În ceea ce privește lacunele memoriale există tendințe din partea martorului de ,,completare logică’’ astfel că informațiile vor fi distorsionate.69
2.Tipul de memorie a martorului. Memoria poate fi împărțită după mai multe criterii. După existența sau inexistența scopului și a intenției de a memora , memoria poate fi voluntară sau involuntară (care are un caracter deformat, lacunar)
Există anumiți martori care pot să aibă o memorie dominant vizuală, auditivă etc. .
Mai există și alte tipuri de memorie și anume : 70
Memorarea logică și mecanică
Memorarea motrică – constă în dispoziția subiectului de a memora fapte cu privire la mișcare.
Memorarea plastic-intuitivă, presupune întipărirea în memorie a reprezentărilor concrete ale faptelor și obiectelor percepute anterior.
Memoria emoțională , constă în reținerea unor fapte sau evenimente legate de sentimente trăite anterior (teamă , frică , durere , bucurie , etc.)
Memoria profesională , este specifică celor care exercită constant o anumită profesie sau meserie
3. Uitarea. Este un fenomen natural care determină denaturarea
treptată a informațiilor percepute de martor. Uitarea este deteminată de anumite procese inhibitive de la nivelul scoarței cerebrale dar și de anumiți factori de natură afectivă : 71
Timpul scurs din momentul recepției senzoriale
Interesul pentru memorarea celor percepute
Temperamentul martorului
Starea afectivă (stări de natură psihofiziologică, stări de stres, depresie , etc.)
În doctrina de specialitate se consideră că nu există nimeni cu o
memorie foarte bună încât să nu uite absolut nimic și nu există nici o persoană care să uite absolut tot ceea ce a știut cândva.
3.1.4. REACTIVAREA INFORMAȚIILOR (REACTIVAREA MEMORIALĂ)
Reactivarea informațiilor se referă fie la recunoașterea obiectelor, persoanelor sau a situațiilor receptate, fie la reproducerea (descrierea , relaterea ) verbală sau scrisă a lor . Așadar, reactivarea poate fi întâlnită în două forme : reproducerea și recunoșterea .
A. REPRODUCEREA
În cadrul mărturiei , depozițiile martorilor se obțin prin reproducerea orală , adică prin forma relatării (evocării) libere a faptelor percepute și prin forma răspunsurilor la întrebările adresate de organul judiciar (interogatoriul). Depoziția mai poate avea și o formă scrisă personal de către martor. Memoria reproductivă constă în informații conectate , care în momentul recepționării lor au fost legate între ele prin contiguitate cronologică . 72
Fidelitatea unei mărturii depinde de anumiți factori specifici momentului audierii și anume :73
a)Priceperea cu care este condusă ascultarea. Reproducerea poate fi influențată de emotivitatea martorului care poate fi sporită de ambianța în care are loc comunicarea faptelor. Emotivitatea are un caracter inhibitor putând să apară anterior prezentării în fața organului judiciar.
b) Crearea unei admosfere propice mărturiei, evitându-se aditudinile sau condițiile stresante.
c)Adaptarea audierii la personalitatea martorului. Organul judiciar trebuie să țină cont de gradul de cultură al martorului, de inteligența sa, temperament, vârstă, profesiune, experiența de viață deorece se întâlnesc foarte rar persoane care care să vorbească inteligibil, folosind elemente relevante, de mare acuratețe.
d) Atitudinea martorului față de anchetator. Un anchetator care știe să creeze simpatii spontane va putea să colaboreze mai bine cu martorul.
e) Fenomenul psihosocial numit ,,schimbare de rol ’’. În anumite cazuri martorul de condiție modestă care participă la un anumit eveniment important, simte că odată cu acest eveniment a devenit o persoană importantă, că prin noua poziție poate influența cursul evenimentelor.
f) Fenomenul de repetiție. Prin repetiție (la rude, prieteni) informațiile trec din memoria de scurtă durată în memeoria de lungă durată, astfel că informațiile vor putea fi reproduse mai ușor.
g) Sugestibilitatea martorului. Aceasta poate fi de lungă durată sau temporară (boală, consum de alcool, droguri sau medicamente). Astfel , pot fi sugestibili copiii sau adulții cu un nivel de inteligență scăzut sau conformiștii. Sugestibilitatea de statut se întâlnește la persoanele cu un nivel socio-cultural scăzut care sunt de acord cu tot ceea ce spune anchetatorul. Acest fenomen poate fi înlăturat prin relatarea neântreruptă a martorului și nu prin interogatoriu. Sugestia este resimțită mai ales atunci când percepția a fost mai lacunară sau când faptele au fost mai slab memorate .
Întrebările ce pot sugera martorului un anumit răspuns sunt denumite ,, tendențios sugestive “ iar acestea fie insinuează, fie provoacă un anumit răspuns scontat și dorit de cel ce efectuează ascultarea, fie îngrădesc libertatea de opțiune a martorului la una sau alta din alternativele pe care însăși înrebarea le indică.74
Fidelitatea unei mărturii variază în funcție de forma acesteia. Astfel , relatarea liberă este mai fidelă și mai demnă de încredere dar mărturia opținută pe această cale are un număr de aspecte mai redus . Mărturia obținută prin interogatoriu este mai amplă dar este mai puțin exactă și mai puțin fidelă. Asemenea constatări au fost făcute și în doctrina veche : ,, Dacă voiți mărturii abundente , interogați. Dacă voiți însă mărturii fidele , nu vă încredeți în interogatoriu”.75
RECUNOAȘTEREA
Recunoașterea presupune existenșa unei imagini sau
reprezentări care reactivată poate fi comparată cu obiectul , persoana sau locul arătat martorului. Când reprezentarea sau imaginea conține mai multe informații , recunoașterea va fi mai ușoară.
Recunoașterea se realizează mai ușor decât reproducerea. Recunoașterea este un proces memorial întemeiat pe actualizarea legăturilor nervoase anteriore , actualizare care se produce în prezența obiectelor și fenomenlor percepute anterior (prin comparare).76
Prin recunoaștere se pote ajunge la false identificări datorită elementelor de ordin subiectiv ale martorilor , aptitudinilor variabile de percepție și memorare ale acestore și de condițiile improprii în care este săvârșită infracțiunea . Recunoațterea mai poate fi influențată și de durata percepției inițiale , de asemănarea dintre persoane sau obiecte , de tulburări psihice sau emoții care apar la săvârșirea unor fapte grave , de atenție , etc.
APLICAREA PRACTICĂ A RECUNOAȘTERII
C.1. Recunoașterea persoanelor77
În general martorii trebuie să recunoscă infractorul a cărui identitate nu este cunoscută sau este îndoielnică , dar martorului i se poate cere să recunoască și victima infracțiunii .
1. Recunoașterea persoanei după înfățișare se bazează pe conservarea în memoria martorului a semnalmentelor individuale ale persoanei ( talia persoanei , conformația corpului , trăsăturile și expresia feței sau a privirii , culoarea părului , pigmentația pielii , particularități anatomice , îmbrăcăminte , obiecte aflate asupra sa , etc.). Datorită exersării profesionale anumite categorii de persoane pot descrie mai bine obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte iar femeia observă mai bine decât bărbatul caracteristicile obiectelor vestimentare.
2. Recunoașterea persoanei după voce și vorbire se folosește în anumite cazuri practice când se ține cont de condițiile săvârșirii infracțiunii. Cuvintele pot fi rostite pe un anumit fond afectiv , datorită unei emotivități cauzate de starea de tensiune în care se află infractorul și astfel se poate modifica intonația sau timbrul vocal.
3. Recunoașterea persoanei după mers este importantă atunci când martorul nu a reușit să-i perceapă trăsăturile feței infractorului care era în mers sau alerga. În cazul deplasării se realizează mișcarea întregului corp , capul și mâinile aflându-se într-o anumită poziție. Anumite persoane prezintă particularități specifice de deplasare în baza cărora pot fi ușor recunoscute .
C.2.Recunoașterea cadavrelor78
Spre deosebire de recunoașterea persoanelor care are la bază semnalmentele statice , dinamice sau funcționale, recunoașterea cadavrelor se întemeiază exclusiv pe trăsăturile statice, fiind importante trăsăturile feței, talia, constituția, semnalmante particulare, îmbrăcămintea sau alte obiecte .
Recunoașterea unui cadavru întâmpină anumite dificultăți :poziția orizontală a cadavrului , rigiditatea feței , lividitatea cadaverică , procesul de descompunere , mediul și timpul în care a fost găsit , etc.
Literatura de specialitate 79 recomandă realizarea ,,toaletării cadavrului ‘’ care este o metodă de tratare a cadavrului prin care se urmărește ,, însuflețirea cadavrului ‘’, adică crearea unui aspect cât mai apropiat de cel anterior.
Recunoașterea poate fi influențată și de sugestia colectivă, deoarece există tendința că cei mai mulți subiecți fac o recunoaștere eronată atunci când aceeași recunoaștere a fost formulată de mai multe persoane care se bazează pe existența unei cicatrici sau alt semn fără să se țină seama de totalitatea semnalmentelor constituiente.80
Recunoașterea este mai sigură cănd este făcută de cei care au cunoscut mai bine victima adică rude, prieteni, vecini etc.
C.3. Recunoașterea după fotografii
Recunoașterea după fotografii se face atât pentru persoane cât și pentru cadavre și este o modalitate întâlnită frecvent în practică. Fotografiile au dezavantajul că redau imaginea inanimată , statică a persoanei și nu pot înlocui niciodată ,,realitatea vie’’ indiferent de calitatea fotografiei.
Recunoașterea se practică pe trei genuri de fotografii și anume :81
a. Fotografiile de identificare aflate în evidența organelor operative. Acestea prezintă avantajul că că redau semnalmentele din față , cât și pe cele din profil , imaginile fiind mai fidele.
b. Fotografiile artistice prezintă avantajul că redau cu mare claritate imaginea persoanei dar au dezavantajul că sunt supuse operațiilor de retușare.
c. Fotografiile executate de amatori pot ușura recunoașterea când surprind persoana în atitudini caracteristice și o pot îngreuna când surprind persoana în ipostaze surprinzătoare.
Natura și numărul surselor de lumină , intensitatea și poziția acestora în raport cu subiectul fotografiat pot provoca denaturări astfel încât fotografii ale aceleiași persoane par absolut diferite iar fotografiile unor persoane diferite par a reprezenta aceiași persoană.
4. PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI
DE REA – CREDINȚĂ
4.1. ASPECTE INTRODUCTIVE
În cadrul unui proces penal martorii pot să facă diferite depoziții care nu corespund cu relitatea , adică mărturii mincinoase care fac deservicii justiției. Cu ajutorul psihologiei judiciare se pot depista mărturiile false , dar de bună – credință dar și mărturiile mincinoase care încalcă principiul bunei credințe , al onestității.
Mărturia mincinoasă este incriminată de art. 260 C.pen. împreună cu infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției.
,, De obicei , retragerea mărturiei mincinoase este provocată și, în rarisime cazuri , ea este rezultatul autodenunțării celui care a depus mincinos , deci o inițiativă voluntară. Din practica organelor judiciare în această materie rezultă că promovarea retragerii mărturiei mincinoase este rezultatul unor activități procesuale de analiză și apreciere a mărturiei incriminate , care pun în evidență concluzii logice cu privire la faptul că mărturiei nu i se poate acorda credibilitate , fiind suspectată de neadevăr.82
Obiectul mărturiei mincinoase este constituit de “împrejurările esențiale” pe care martorul nu le-a declarat sau a făcut afirmații neadevărate cu privire la acestea ( art. 260 C. pen. ) . Codul penal nu definește conceptul de ,, împrejurări esențiale ‘’ acestea fiind stabilite în raport de obiectul fiecărei mărturii și nu în raport de obiectul fiecărei cauze . Împrejurările esențiale vor fi analizate în mod concret pentru că elementul psihologic al intenției de a declara mincinos poartă asupra unei împrejurări esențiale de care depinde existența sau inexistența culpabilității, a unor circumstanțe agravante sau atenuante sau a unor cauze care înlătură caracterul penal al faptei etc.
În doctrina de specialitate se apreciază în mod corect că trăsătura de împrejurără esențiale este dată de eficiența probatorie a acestora , de pertinența și concludența lor în cercetarea și soluționarea cauzei respective. Cerința esențială privitoare la condiția ca asupra împrejurării esențiale , martorul , expertul sau interpretul – să fi fost întrebat – , constituie o a doua limitare a obiectului mărturiei mincinoase , restrângând sfera împrejurărilor esențiale numai la acelea asupra cărora s-au pus întrebări. 83
4.2. CRITERII DE VERIFICARE A VERIDICITĂȚII MĂRTURIEI JUDICIARE SUSPICIONATE DE A FI DE REA- CREDINȚĂ
Există mai multe criterii după care se verifică veridicitatea unei mărturii . Aceste criterii au un anumit grad de relativitate iar cu ajutorul acestora organele judiciare își îndeplinesc obligațiile de a verifica mărturiile în legătura cu care apar suspiciuni de nesinceritate și nefidelitate .
4.2.1. CRITERIUL APRECIERII MĂRTURIEI ÎN RAPORT CU SURSA DIN CARE PROVINE
Doctrina și practica juridică țin cont de raporturile dintre cel prin mijlocirea căruia faptele sunt aduse la cunoștința orgamelor judiciare (martorul ) și punctul de plecare al mărturiei .
Astfel , se face distincție între : 84
a) Mărturia nemijlocită sau imediată are ca sursă percepția imediată și originară a faptelor și împrejurărilor de fapt, adică acele informații dobândite personal de către martor prin organele de simț (ex propriis sensibus).
b) Mărturia mijlocită sau mediată . În acest caz martorul furnizează informații indirect , dintr-o sursă derivată sau mediată .
c) Mărturia ,, din auzite ‘’ , ,, din zvonul public ‘’ sau ,, din ce spune lumea ‘’ constă în referiri la fapte auzite, la zvonuri de o acută notorietate, iar proveniența acestora nu poate fi precizată, fiind mai nesigură cu cât numărul verigilor intermediare este mai mare constă în referiri la fapte auzite, la zvonuri de o acută notorietate, iar proveniența acestora nu poate fi precizată, fiind mai nesigură cu cât numărul verigilor intermediare este mai mare deoarece informațiile vor fi denaturate sau transformate.
Când mărturia mijlocită provine din sursa primară, veridicitatea acesteia este condiționată de modul în care s-au petrecut percepția și memorarea inițială, de condițiile și modul transmiterii informațiilor de la sursa primară la cea derivată sau de modul în care au fost percepute, memorate și comunicate aceste informații de către martor organului judiciar. După identificarea sursei primare se vor verifica depozițiile prin confruntarea informațiilor provenite din ambele surse .
4.2.2. CRITERIUL POZIȚIEI MARTORULUI ÎN RAPORT CU PĂRȚILE DIN PROCES ȘI CU PRICINA85
În cadrul procesului judiciar martorul poate să devină imparțial datorită raporturilor dintre acesta și pricină , pe de o parte , și dintre acesta și participanții în proces , pe de altă parte.
În ce privește poziția martorului în raport cu pricina trebuie să avem în vedere în primul rând interesul material sau moral al acestuia ca pricina să fie soluționată într-un anumit fel, deoarece depoziția inspirată de un interes material sau moral este suspectată de nesinceritate sau de parțialitate .
În ceea ce privește raporturile dintre martor și ceilalți participanți, interesează poziția subiectivă a martorului față de învinuit sau inculpat, partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente . Astfel , pot să existe raporturi de rudenie , amiciție , dușmănie , afecțiune , răzbunare , teamă , simpatie sau antipatie . Există situații în care victima renunță la calitatea de parte și la pretențiile civile și poate să apară în proces în calitate de martor deoarece poate să redea mai amplu informații cu privire la infracțiunea comisă asupra sa, dar pot să existe situații când tocmai acest aspect provoacă deformări chiar și când victima este de bună – credință. Explicația constă în faptul că percepția și memorarea se desfășoară pe un fond afectiv–emoțional, existând numeroase lacune cu privire la fapte .
Deși față de unii martori există prezumția de nesinceritate bazată pe anumite interese , depozițiile acestora nu sunt excluse definitiv .
4.2.3. CRITERIUL CONDIȚIEI SOCIO- MORALE ȘI PSIHOTEMPERAMENTALE86
În practică credibilitatea unui martor ecte bazată pe cunoașterea sub raportul trăsăturilor cu privire la caracterul și moralul acestuia, a reputației, a mediului social în care s-a format, a educației primite dar și sub raportul trăsăturilor sale temperamentale.
Conform caracterului său se consideră că martorul are un mod relativ constant de manifestare. De aceea este bine să se cunoască înclinațiile martorului către sinceritate, onestitate, corectitudine, modestie, generozitate sau către egoism, lașitate, nesinceritate etc. .
Cunoaștere martorului sub aspectul trăsăturilor sale este o condiție necesară dar insuficientă, deoarece depozițiille martorilor pot fi neadevărate chiar dacă provin de la oameni cu o puternică moralitate.
Un alt element de credibilitate îl constituie apartenența sa la unul din tipurile psihologice, fidelitatea mărturiei fiind dependentă de acest tip psihologic de care aparține martorul.
Conform tipului intelectual martorul poate fi :87 descriptiv, observator, emoțional , erudit și imaginativ. Ulterior aceste tipuri au fost reduse doar la tipul descriptiv și imaginativ.
În funcție de orientarea particulară a inteligenței în mărturie tipurile psihologice sunt :88descriptiv, superficial, inteligent sau armonios, interpretator și ambițios.
Tipurile comportamentale se grupează în :89 observatorii pozitivi, interpretatorii, inventivii, armonicii și emotivii.
Conform tipurilor psihotemperamentale martorul poate fi90 : subiectiv și obiectiv, senzitiv și apatic, martorul care observă și martorul care descrie, încăpățânatul și volubilul, timidul, mincinosul , mitomanul etc. .
Examinarea martorilor în raport cu tipul psihologic , a dus la concluzia că există două tipuri fundamentale : obiectivi și subiectivi.
Martorul care aparține tipului obiectiv este un martor precis , un bun observator, ce descrie lucrurile după însușirile lor exterioare, nefiind preocupat de semnificația scenei la care a fost prezent iar percepția se desfășoară în absența unei participări afectiv-emoționale. Martorul care aparține tipului subiectiv este preocupat de semnificația, de sensul situației la care este prezent, de cauza ce se află la originea ei, percepția producându-se pe un puternic fond afectiv-emoțional iar martorul este mai expus sugestiei.
4.2.4.CRITERIUL INTERESULUI MANIFESTAT DE MARTOR FAȚĂ DE PROBLEMATICA PROBAȚIUNII91
Veridicitatea depozițiilor unui martor depinde de modul în care acesta percepe faptele și împrejurările legate de săvârșirea unei infracțiui .
Astfel , dacă martorul se află întâmlător în câmpul infracțional există posibilitatea ca din cauza neatenției anumite aspecte să nu fie percepute în mod corespunzător. Dacă martorul era interesat în legătură cu persoana sau împrejurarea respectivă acesta reținea aproape în întregime toate amănuntele .
4.2.5. CRITERIUL CONDUITEI MARTORULUI92
Declarațiile unui martor de rea- credință sunt caracterizate printr-o emotivitate sporită din partea acestuia .
Atitudinea loială (cinstită) , privirea deschisă , relatarea fluentă a faptelor , dispoziția de a răspunde la întrebări , regretul martorului de a nu putea răspunde la anumite întrebări , motivarea potrivit căreia dacă ar fi știut că astfel de împrejurări sunt importante ar fi depus stăruința să le rețină , expunerea riguroasă , precisă , însoțită de o mimică și gestică ce se armonizează cu conținultul afirmațiilor sau caracterul emotiv al amintirilor , constituie , în general , expresia sentimentului de sinceritate din partea martorului .
Nesinceritatea sau minciuna poate fi depistată , de obicei, prin atitudinea de prudență exagerată, rezervat , expunerea lipsită de fermitate în mișcări, în acțiuni sau atitudini, expunerea obscură, contradicțiile, tulburarea, roșeața feței, intensificarea activității glandelor sudoripare, gestica forțată, imprecizia în răspunsuri , vocea coborâtă , ezitările, etc.
Aceste aspecte nu trebuie privite ca o regulă, deoarece un martor de rea–crediță care este decis să depună mincinos va face toate eforturile sa-l convingă pe anchetator că declarațiile sale sunt adevărate, iar astfel va încerca să fie cât mai elocvent. Când atitudinea de nesinceritate a acestuia este demascată acesta va fi deconcentrat se tulbură, se încurcă în răspunsuri .
Există anumite tipuri temperamentale care prin întreaga conduită par să spună adevărul , fără nici un dubiu , deși afirmă fapte de care nu sunt siguri . Există și temperamente șovăielnice care par nesigure chiar și atunci când afirmă fapte de care sunt deplin siguri.
Modificarea fonației se manifestă, de regulă, sub forma tremuratului vocii, datorită reducerii salivației și dereglării sistemului respirator. Când vocea nu se armonizează cu starea emoțională, cu conținutul a ceea ce exprimă, tonul poate constitui un indiciu al simulării nereușite a unei anumite stări.
4.2.6. CRITERIUL ASCULTĂRII REPETATE A MARTORULUI93
În cadrul urmăririi penale martorii pot fi audiați de mai multe ori. Există mai multe cauze care determină reascultarea martorului. Astfel, martorul poate să facă precizări cu privire la împrejurări care nu au fost clarificate în cadrul ascultării inițiale.
Reascultarea se impune și în cadrul martorilor emotivi care sunt ascultați imediat după perceperea faptelor , starea de emotivitate fiind amplificată de natura faptelor, depozițiile fiind astfel imprecise.
Ascultarea repetată este necesară pentru înlăturarea unor contradicții care există între depoziția inițială și celelalte probe administrate ulterior dar și atunci când declarațiile martorului sunt suspecte de a fi de rea-credință .
Martorul are tendința de conformare față de prima ascultare , mai ales în cazul martorului de rea–credință. Explicația constă în faptul că martorul mincinos este conștient de faptul că orice neconcordanță între prima depoziție și cele următoare poate să scoată la iveală atitudinea de rea-credință.
În cazul confruntării depozițiilor succesive ale unui martor pot exista patru situații și anume :
a) depozițiile ulterioare coincid cu cele inițiale, inclusiv detaliile. În acest caz dacă nu există motive de a suspecta reaua-credință va fi luată în considerare depoziția inițială.
b) depozițiile coincid dar în cazul depozițiilor ulterioare martorul va face referiri cu privire la aspecte care nu au fost comunicate inițial sau revine asupra unor explicații. În acest caz organul judiciar nu trebuie să manifeste neîncredere față de martor deoarece este posibil ca la prima audiere acesta să fi fost reticent, sau nu a comunicat anumite fapte deoarece a considerat că acestea sunt neimportante, sau poate că anchetatorul nu a condus interogatoriul în direcția precizării lor.
c) depizițiile coincid în ansamblu dar există anumite contradicții cu privire la anumite împrejurări.
d) martorul revine asupra declarațiilor inițiale și face depoziții diferite , adică retractează prima mărturie. De obicei această revenire se face în faza de judecată, organele judiciare trebuind să cunoască împrejurările și motivele de retractare a declarațiilor .
Cunoașterea împrejurărilor este necesară pentru a stabili dacă schimbarea declarațiilor s-a produs spontan , fară existența unor influențe exterioare sau au existat anumite influențe străine. Motivul retractării poate fi datorat unor cauze de natură afectivă sau unor presiuni exercitate asupra martorilor.
Sinceritatea sau nesinceritatea schimbării depozițiilor se poate aprecia pe de o parte în urma confruntării sub raportul factorilor de credibilitate a celor două declarații , iar pe de altă parte , în urma confruntării depozițiilor cu celelalte probe.
SUBCAPITOLUL II
PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A PERSOANEI VĂTĂMATE
ASPECTE INTRODUCTIVE
În doctrina noastră , psihologia victimei infracțiunii este
descrisă mai pe scurt in comparație cu psihologia martorului sau a inculpatului. De asemenea , victimei i s-a acordat mai puțină atenție chiar și din partea legiuitorului.
Prin victimă se înțelege ,,orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecințele fizice , materiale sau morale ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale ‘’94
Studierea persoanei vătămate din punct de vedere psihologic permite elaborarea științifică a regulilor și procedeelor tactice de ascultare a victimei infracțiunii , reprezentând totodată o sursă potențială în descoperirea infractorului . De asemenea , este posibilă cercetarea mai exactă a împrejurărilor în care a fost săvârșit un fapt penal și astfel se poate afla adevărul în cauză .95
Procesul psihic de formare al declarațiilor persoanei vătămate este format, ca și cazul martorului, din patru faze și anume : recepția (percepția) senzorială a informațiilor, prelucrarea și decodarea informațiilor, memorarea și reactivarea. Astfel, procesul psihologic de formare al declarațiilor persoanei vătămate este asemănător cu cel al martorului, dar există anumite particularități specifice care sunt importamte in ceea ce privește tactica de ascultare .
Spre deosebire de depozițiile martorului , depozițiile persoanei vătămate prezintă tendința de supraapreciere a faptelor și împrejurărilor, datorită dorinței ca inculpatul sau învinuitul să primească o pedeapsă cât mai mare .
2. PARTICULARITĂȚI ALE PSIHOLOGIEI VICTIMEI
2.1. RECEPȚIA SENZORIALĂ
Declarațiile victimei au ca punct de pornire momentul în care persoana este supusă unei infracțiuni care poate să producă suferințe fizice sau morale .
În ceea ce privește recepția auditivă prezimtă importanță următoarele împrejurări (detaliate în capitolul anterior) : distața aproximativă dintre persoana care percepe și sursa sonoră , direcția de propagare a undelor sonore, determinarea fenomenelor acustice , observarea unor fenomene de tipul ecoului sau reverbație, etc.
În ceea ce privește recepția vizuală , respectiv senzațiile vizuale, precum și particularitățile celorlalte categorii de senzații (gustative, cutanate , olfactive, nu mai revin cu detalii, acestea fiind detaliate în capitolul anterior (Repepția senzorială a martorului). De asemenea, ca și în cazul martorului, recepția victimei este influențată de factori de distorsiune care pot fi obiectivi sau subiectivi (vezi capitolul anterior ).
2.2 PRELUCRAREA ȘI DECODAREA INFORMAȚIILOR
Aceasta este a doua etapă importantă în cadrul formării declarațiilor persoanei vătămate. Decodarea informațiilor în cazul persoanei vătămate are un rol semnificativ datorită existenței unor ,,diferite trăiri afective trezite de obiectul perceput care place, displace, interesează sau înspăimântă ‘’ 96
În ceea ce privește aprecierea timpului, dimensiunilor sau a mișcării nu există deosebiri între persoana vătămată și martor (vezi capitolul anterior).
2.3. STOCAREA (MEMORAREA) INFORMAȚIILOR
Această etapă presupune conservarea informațiilor pentru o perioadă mai lungă de timp a informațiilor recepționate. Din punct de vedere juridic nu interesează cantitatea de date memorate și redate , importantă fiind corectitudinea acestora .
Persoana vătămată va percepe mai lacunar și tot astfel va memora deoarece recepția și fixarea unor fapte se produc mai lent .
Calitatea și durata stocării memoriale influențează atitudinea persoanei vătămate față de faptele al căror subiect pasiv a fost. Audierea persoanei vătămate se face , de obicei , la un interval de timp relativ semnificativ față de momentul producerii infracțiunii , stocarea memorială implicând reorganizări ale informației.97 Acest caracter este specific persoanei vătămate în comparație cu ceilalți participanți în proces.
Stările afective, emoționale existente atât în momentul săvârșirii infracțiunii dar și în timpul audierii , distorsionează informațiile memorate , datorită resentimenului față de agresor.
Organul judiciar care audiază persoana vătămată trebuie să țină cont de faptul că aceasta are instinctul de a reface logic activitatea infracțională care este lacunar percepută, cu ajutorul unor substituiri logice. Procesul memorării poate fi puternic influențat de sugestiile celor din jur iar în locul faptelor percepute se substituie , fapte sugerate de martorii oculari sau alte persoane.
2.4. REACTIVAREA MEMORIALĂ
Și în cazul victimei, această etapă este întâlnită sub forma reproducerii sau recunoașterii .
REPRODUCEREA
Cu ajutorul reproducerii se actualizează informațiile
memorate de persoana vătămată. În cazul reproducerii se manifestă anumiți factori care au influențat procesul de formare al declarațiilor sau care pot să influențeze decisiv acest lucru.
Ca și în cazul martorului , reproducerea poate să fie sub forma orală prin evocare liberă , interogatoriu sau sub formă scrisă.
În cazul unei persoane vătămate pot să apară numeroase cauze de distorsionare a faptelor datorită existenței sentimentului de furie, de mânie, indignare, care apare în momentul săvârșirii infracțiunii. Denaturarea faptelor este influențată și de alți factori astfel încât organele judiciare trebuie să utilizeze procedee tactice care au rolul de a diminua consecințele acestora. Denaturările involuntare se datorează stărilor emoționale existente în momentul percepției faptelor. Astfel, persoana vătămată prezintă tendința de exagerare asupra faptelor, consecințelor sau prejudiciului suferit .
În audierea victimei trebuie să se țină cont de următoarele aspecte :98
a) În cazul sentimentului de teamă , de frică se manifestă inconștient tendința de ,, umflare a faptelor ‘’. Astfel, în cazul infracțiunilor săvârșite cu violență a existat tendința de supradimensionare a taliei, a constituției, a numarului infractorilor sau a diferitelor instrumente de care aceștia s-au folosit , precum și aprecieri greșite asupra timpului .
b) Pe fondul afectiv emoțional pot să apară erori de percepție a faptelor care apar și datorită lipsei atenției .
c) Tendința de supraevaluare se manifestă și în cazul aprecierii distanței în cazul în care persoana vătămată este privată de libertate .
Denaturările mincinoase de rea – credință , se datorează dorinței de răzbunare , precum și dorinței de a obține avantaje materiale mai mari decât prejudiciul real . De asemenea pot să existe denaturări prin existența fenomenului ,, schimbare de rol ‘’.
Declarațiile victimelor aflate în stări de agonie prezintă anumite particularități deoarece momentele de luciditate alternează cu cele de tulburare a facultăților psihice. De asemenea , o persoană care este conștientă că va deceda , are sentimentul de răzbunare și astfel poate să indice ca autor al infracțiunii o altă persoană nevinovată.
2.4.2. RECUNOAȘTEREA
Recunoașterea constă în actualizarea impresiilor anterioare în condițiile contactului repetat cu persoanele și obiectele , în compararea acestora cu imaginea păstrată în memorie a persoanelor și obiectelor percepute anterior .
Recunoașterea reprezintă modalitatea de comunicare a informațiilor , existând două împrejurări care au un final distinct :99
a) Recunoașterea reprezintă un mijloc de individualizare a unor persoane sau obiecte aflate în anumite raporturi cu infracțiunea săvârșită sau cu infractorul ;
b) Recunoașterea reprezimtă un procedeu tactic de reamintire a unor fapte temporar uitate ;
Recunoașterea este bazată pe elemente de ordin subiectiv , pe aptitudinile variabile ale persoanei vătămate de a percepe și de a memora , acele însușiri de natură să individualizeze obiectul sau persoana și astfel pot să apară erori.
Recunoașterile eronate pot avea drept cauze :
Durata redusă a percepției ;
Existența unor elemente asemănătoare ;
Tulburări psihice ;
Gradul de atenție , etc.
3. ASPECTE PRIVIND TIPOLOGIA ÎN VICTIMOLOGIE
Prin victimă înțelegem ,, orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecințele fizice , materiale sau morale ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale ‘’ . Victima este persoana care ,, fără să-și fi asumat conștient riscul , deci fără să vrea , ajunge să fie jertfită în urma unei acțiuni sau inacțiuni criminale ‘’100 .
În doctrina juridică există numeroase clasificări ale victimei în funcție de mai multe criterii . În funcție de categoria infracțională deosebim : victime ale infracțiunii de furt , ale infracțiunii de tâlhărie , de viol , etc.
După gradul de implicare și responsabilitate al victimei în comiterea infracțiunii există următoarele categorii de victime :101
Complet inocente ;
Având o vinovăție minoră ;
La fel de vinovate ca și infractorul ;
Mai vinovate decât infractorul ;
Cel mai vinovat , responsabilitate totală în comiterea infracțiunii ;
Simulant ;
Potrivit lui Hans von Hentig – ,, părintele victimologiei ‘’-
există victime înnăscute și victime ale societății , astfel că există treisprezece categorii de victime :102
Victimele nevârstnice ;
Femeile ca victimă ;
Vârstnicii ;
Consumatorii de alcool și stupefiante ;
Imigranții ;
Minoritățile etnice :
Indivizii normali ,dar cu o inteligență redusă ;
Indivizii (temporar) deprimați ;
Indivizii achizitivi (care au tendința de a-și mări averea ) ;
10) Indivizii destrăbălați (imorali ) ;
11) Indivizii singuratici ;
12) Chinuitorii (care supun la chinuri prelungite anumite
persoane ) ;
13) Indivizii ,, blocați ‘’ (care au datorii ) și cei ,, nesupuși’
(nu se lasă ușor victimizați) ;
În doctrina străină103 victimele sunt studiate în funcție de gradul lor de responsabilitate în comiterea infracțiunilor, precum și de relația socială în raport cu aceste. Astfel, victimele sunt împărțite în două mari categorii :
1. Victime acuzate – sunt acele victime împotriva cărora sunt dovezi că ele împart răspunerea în forme diferențiate cu infractorul , fiind vinovate pentru facilitare , precipitare sau provocare în raport cu acțiunea sau inacțiunea făptuitorului.
2. Victime apărate – sunt acele victime împotriva cărora nu există nici un fel de dovadă sau argument că ar avea vreo vină sau ar fi avut vreo legătură cu infractorul înainte de comiterea infracțiunii.
O altă clasificare importantă , din punct de vedere științific, are drept criteriu gradul de participare și stabilește următoarele categorii de victime :104
Victime care anterior faptului infracțional nu au avut nici o legătură cu făptașul ;
Victime provocatoare ;
Victime care precipită declanșarea acțiunii răufăcătorului ;
Victime slabe sub aspect social și biologic ;
Victime autovictimizante ;
Victime politice ;
4. CUNOAȘTEREA PSIHOLOGIEI VICTIMEI –SURSĂ IMPORTANTĂ ÎN DESCOPERIREA INFRACTORILOR105
După cum am observat în cadrul clasificării victimelor este foarte greu să facem diferenției în ceea ce privește responsabilitatea victimei și infractorului în comiterea infracțiunii .
Din punct de vedere juridic , precizarea statutului victimei și infractorului se face atât în baza stabilirii inițiativei în a comite o faptă antisocială cât și în baza efectelor acestea .
Având în vedere că există cazuri în care între infractor și victimă nu a existat o legătură anterioară din punct de vedere psihologic, victima poartă o anumită răspundere legată de actul infracțional. De exemplu, o femeie care umbă singură noaptea la ore târzii într-o zonă necirculată, este vinovată deoarece ignoră posibilele pericole, devenind astfel victima unei infracțiuni de viol sau tâlhărie. O persoană poate fi vinovată și atunci cînd afirmă că posedă anumite sume de bani sau bunuri, devenind victima unei infracțiuni contra patrimoniului .
În cazul în care victima decedează, iar între victimă și infractor există anumite legături anteriore, se poate identifica infractorul, pornindu-se de la cunoașterea victimei (modul său de viață, preferințe, trăsături psiho-morale și psihocomportamentale) și astfel se poate ,,reconstitui’’ fizionomia particulară a relației interpersonale infractor-victimă.
În cazul în care victima nu decedează , există posibilitatea ca aceasta să aibă anumite rețineri cu privire la datele care pot să-l identifice pe infractor. Astfel, victima se poate teme de consecințele (răzbunării, etc.) pe care le poate suferii în urma demascării infractorului. În asemenea situații victima poate să evite complet demascarea infractorului , poate să conducă organele judiciare pe o pistă greșită, sau poate să nege comiterea infracțiunii. Dar cu toată stăruința victimei, prin modul de reacție al acesteia din punct de vedere psihologic, pot fi identificate anumite caracteristici psihice și comportamentale ale infractorului.
În doctrină s-au făcut referiri asupra datelor care prezintă interes în cunoașterea victimelor, date care au o semnificație importantă în procesul identificării autorilor și anume: 106
– date referitoare la determinarea naturii juridice a infracțiunii (omor , sinucidere ,accident ) ;
– date privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al săvârșirii infracțiunii ;
– date relative la precizarea circumstanțelor esențiale ale evenimentului , alte împrejurări semnificatice (tentative de alarmare sau de apărare a victimelor ) ;
– date care definesc personalitatea victimelor ;
– date cu privire la cercul de relații al victimei , mediile și
locurile sau localurile publice frecventate ;
-informații privind mișcarea în timp și spațiu a victimei ;
– date privind bunurile deținute de victimă , în special al celor de valoare și cele privind dispariția unora dintre acestea ori a unor documente ;
– informații privind antecedentele morale, medicale, penale și contravenționale ale victimei ;
În relația infractor–victimă există mai multe variante posibile, mai ales în cazul infracțiunilor cu violență. Ținând cont de poziția și situația victimei după comiterea infracțiunii, există mai multe variante posibile și anume : 107
1. Victime dispărute. În acest caz sesizarea este făcută de persoane cunoscute, uneori chiar de infractori .
2. Victime decedate ca urmare a agresiunii. În acest caz se pot obține informații despre infractor respectiv modul în care a procedat acesta .
3. Victime care supraviețuiesc agresiunii dar nu pot identifica autorul din motive obiectve (fapta s-a comis pe întuneric, infractorul era mascat).
4. Victime care supraviețuiesc agresiunii și care cunosc infractorul însă nu-l denunță de teamă ca acesta sau persoane apropiate acestuia să nu se răzbune , mai ales dacă există amenințări.
5. Victime care supraviețuiesc agresiunii , care cunosc infractorul dar nu-l denunță din motive ce țin de viața lor particulară.
6. Victime care supraviețuiesc agresiunii , care cunosc infractorul dar care, în loc să-l denunțe, încearca să ofere alte explicații protejându-l astfel pe infractor. În aceste situașii pot să existe anumite sentimente ( de iubire , de dragoste , etc. )
7. Victime care supraviețuiesc agresiunii și care deși cunosc infractorul adevărat acuză o altă persoană pe care doresc să se răzbune.
8. Victime care supraviețuiesc agresiunii, care cunosc infractorul , dar profitând de situație , încearcă să pună în seama acestuia și fapte pe care nu le-a comis (de exemplu : victima poate să reclame dispariția mai multor lucruri , în cazul unui furt)
9. Victime care profită de o anumită situație reclamând o ,,infracțiune’’ comisă asupra sa cu intenția de a sancționa o persoană sau de a profita de pe urma ei (de exemplu : o relație sexuală este transformată în viol) .
CAPITOLUL III
REGULI TACTICE APLICATE ÎN CADRUL
ASCULTĂRII MARTORILOR ȘI PERSOANELOR
VĂTĂMATE
SUBCAPITOLUL I
ASCULTAREA MARTORILOR
SECȚIUNEA 1
ASCULTAREA PROPRIU- ZISĂ A MARTORILOR
IMPORTANȚA ȘI PREGĂTIREA ASCULTĂRII MARTORILOR
Depozițiile martorilor , deși nu reproduc întotdeauna realitatea
ocupă un loc important în categoria mijloacelor de probă , fiind de cele mai multe ori necesare la stabilirea adevărului.
Importanța pe care o au declarațiile martorilor pentru
cercetarea criminalistică rezidă, în aceea că, aproape întotdeauna, infracțiunea este percepută de persoane neinteresate în cauză și în faptul că ele, prin natura lor, îmbracă ,, forma cea mai vie, mai expresivă de a prezenta , reproduce faptul infracțiunii în toată realitatea sa, cu tot zbuciumul său și în aspectele sale complexe fiziopsihice “. Dar, această importanță a declarațiilor martorilor rămâne doar în sfera abstractului , dacă sunt ignorate condițiile obiective și subiective în care ele se formează în conștiința subiectului, precum și posibilitatea denaturării intenționate a realității de către persoana audiată ca martor.108
Cunoașterea infracțiunii , constituie o necesitate obiectivă pentru alegerea tacticii ce urmează a fi aplicată în procesul ascultării persoanelor. Când se cunoște natura infracțiunii , modul și condițiile în care a fost comisă , organul judiciar studiază datele existente la dosar, stabilește persoanele care trebuie ascultate , obține informații despre personalitatea acestora dar și despre starea lor sufletească din momentul ascultării ,natura relațiilor dintre subiecții infracțiunii, stabilește locul, momentul și modul de citare, dar și materialele pe care trebuie să le folosească cu această ocazie.
Dacă organul judiciar consideră că martorul ar avea motive ca intenționat să ascundă adevărul , trebuie să descopere în prealabil cauza, pe care să o înlăture în procesul ascultării, folosind metodele tactice adecvate, ținându-se seama de natura cauzei și de personalitatea martorului.
STUDIEREA DOSARULUI CAUZEI
Organele judiciare vor studia materialul cauzei cu scopul de
a stabili faptele și împrejurările ce pot fi clarificate pe baza declarațiilor martorilor și stabilirea cercului de persoane care cunosc aceste fapte, astfel fiind selectate persoanele care vor depune ca martori. De asemenea, se vor studia toate datele, informațiile existente în caz, alte probe, fiind stabilite astfel unele aspecte de ordin tehnic care nu fac parte din cadrul judiciar, dar care pot servi indirect la stabilirea unor împrejurări esențiale.
1.2. STABILIREA MARTORILOR CARE POT FI AUDIAȚI
Stabilirea persoanelor care pot fi ascultate în calitate de martori, de către organul de urmărire penală se va face pe baza criteriilor procesuale penale și criminalistice.109
Astfel, vor fi identificate persoanele care au perceput direct faptele și împrejurările cauzei dar și acela care au cunoscut indirect date despre fapte și împrejurări, cu ajutorul unor surse sigure, capabile să reflecte adevărul în cauză.
În cazul în care există mai multe persoane care dețin asemenea informații, se va face o selectare a martorilor care vor participa în procesul penal. Această selectare se va face în funcție de calitatea datelor, de personalitatea martorului, obiectivitatea, poziția față de cauza cercetată sau alte cauze de natură colaterale, lipsite de semnificație ori care pot deruta ancheta.110
De asemenea se va ține cont de relațiile care există între martori și celelalte persoane implicate în proces deoarece anumite sentimente de prietenie , de dușmănie față de inculpat sau persoana vătămată conduc la depoziții care nu corespund în totalitate adevărului sau la mărturii mincinoase .
1.3. CUNOAȘTEREA PERSONALITĂȚII MARTORILOR
Organul judiciar, după ce a cunoscut datele despre faptă și personalitatea fiecărei persoane ce urmează a fi ascultată , are posibilitatea să planifice întreaga succesiune de ascultări, prin care să-și deschidă un vast câmp de observație asupra întregului proces al comiterii infracțiunii și al particularităților sale .111
Cunoașterea personalității presupune obținerea de date cu privire la profilul psihologic, la pregătirea și ocupația, la natura unor posibile relații cu părțile, la anumite preocupări extraprofesionale, la caracterul și temperamentul martorului, etc. De obicei, aceste date sunt obținute după stabilirea datelor personale .
Datele referitoare la persoana martorului pot fi obținute direct de la martor, din studierea materialelor cauzei, din audierea altor persoane ascultate în cauza respectivă , colegi de serviciu , vecini .
ELEMENTE TACTICE APLICATE ÎN PREGĂTIREA ASCULTĂRII MARTORILOR
În vederea aflării adevărului , organul judiciar stabilește anumite obiective ale anchetei și anumite activități necesare în soluționarea acestea , astfel încât pregătirea ascultării martorului se face în funcție de aceste obiective. Astfel , organul judiciar trebuie să stabilească o anumită ordine de audiere , momentul audierii iar apoi să pregătească audierea propriu-zisă .
STABILIREA ORDINII DE AUDIERE 112
În vederea soluționării unei cauze , organul judiciar , după ce
a stabilit aspectele care trebuie clarificate sau verificate, va stabili o anumită ordine de ascultare a martorilor .
Potrivit doctrinei și practicii judiciare, ordinea de ascultare a martorilor depinde de informațiile pe care le dețin aceștia cu privire la săvârșirea infracțiunii. Astfel, martorii care au perceput direct (nemijlocit) faptele, adică martorii principali , vor fi ascultați înaintea martorilor care au perceput faptele indirect prin mijlocirea altor persoane, sau din ,,zvonul public “ sau ,, din auzite “.
Ordinea de ascultare se mai stabilește și în funcție de natura relațiilor dintre martori și părți pe de o parte și a poziției martorului în raport cu pricina. Astfel martorii care sunt în anumite relații cu părțile (de prietenie, de dușmănie) sau au anumite interese în cauză (financiare, sentimentale , etc.) vor fi ascultați după ceilalți martori care nu au nici un interes în cauză, declarațiile lor nefiind influențate de anumite sentimente sau interese .
De asemenea, în funcție de comlexitatea sau specificul anchetei, ascultarea martorilor se poate efectua, fie înainte, fie după ascultarea învinuitului sau a persoanei vătămate.
Când se stabilește ordinea de audiere a persoanelor se ține cont și de posibilitatea verificării declarațiilor învinuitului, ale altor martori și ale persoanei vătămate .
STABILIREA MOMENTULUI ȘI LOCULUI AUDIERII
Stabilirea momentului și locului audierii este un element
tactic, aflat în strânsă corelație cu ordinea de ascultare. Momentul ascultării unui martor , este ales în funcție de mai mulți factori și anume :113
a) Evitarea posibilei înțelegeri între martori dar și influențarea celui care va fi audiat de către diverse persoane interesate în cauză sau prieteni, rude ale acestor persoane. Citarea martorului trebuie să se facă cât mai repede , în zile sau ore diferite astfel încât să nu existe posibilitatea întâlnirii martorilor la sediul organului judiciar iar în cazul în care martorii se întâlnesc să nu existe timp suficient pentru a discuta despre declarațiile făcute sau despre întrebările puse de anchetator. Astfel, nu vor mai exista declarații ,, identice “ sau asemănătoare, organul judiciar având posibilitatea de a observa anumite contradicții în declarațiile martorilor. Este indicat , atunci când este posibil , ca martorii să fie citați în aceeași zi la intervale mici de timp și invitați în încăperi diferite .
b)Când se stabilește momentul audierii, trebuie să se țină cont de programul de activitate și profesia persoanei care urmează să fie ascultată, numai dacă este posibil. Martorii pot fi ascultați în afara orelor de program în cazul unor infracțiuni minore iar în cazul unor infracțiuni flagrante sau care prezintă un grad ridicat de pericol social, nu se mai ține cont de acest lucru, martorii fiind obligați să se prezinte pentru audiere la data și ora fixată de organul judiciar.
c) Locul de audiere nu este prevăzut expres de lege, audierea având loc de regulă , la sediul organului judiciar. În cazul unor infracțiuni minore organul judiciar poate să meargă la serviciul martorului pentru obținerea unei declarații , fără să-l mai citeze pe martor să se prezinte la sediul acestuia. Pentru informații suplimentare audierea se poate face la locul săvârșirii faptei. De asemenea , audierea se poate face și în spital, domiciliul sau reședința, de obicei în acele cazuri în care martorul are probleme de deplasare datorită unei boli sau alte cauze .
Audierea nu este recomandată la sediile unor persoane juridice, instituții , etc.
2.3. PREGĂTIREA AUDIERII. ELABORAREA PLANULUI
DE ASCULTARE
Pregătirea audierii martorilor presupune întocmirea unui plan de ascultare, pentru fiecare persoană în parte, în special în cauzele complicate .
Acest plan va cuprinde : 114
Precizarea cercului de persoane;
Problemele ce urmează a fi clarificate ;
Întrebările și ordinea de adresare a lor ;
Eventualele date desprinse din materialele aflate în dosar pe care anchetatorul le poate folosi în timpul ascultării ;
Întrebările se bazează pe principiul mobilității și dinamismului, ele putându-se completa sau reformula în funcție de particularitățile și de evoluția audierii , a întregii anchete penale.
De asemenea , pot fi pregătite înscrisuri , fotografii , mijloace materiale de probă care se consideră necesare a fi prezentate martorului pentru lămurirea unor împrejurări , verificare de date , sau în scop tactic. Astfel, martorul este ajutat să-și reamintească despre faptele și împrejurările la care a asistat și să dea declarații cât mai aproape de adevăr.
Elaborarea planului de ascultare , fiind o activitate umană și având în vedere conduita uneori imprevizibilă și posibilitatea adoptării în funcție de o seamă de împrejurări , a unei atitudini sau alta va avea valoarea unui cadru ale cărui coordonate pot și trebuie modificate în raport de unele situații survenite .115
REGULI ȘI PROCEDEE TACTICE CRIMINALISTICE APLIATE ÎN ASCULTAREA PROPRIU–ZISĂ A MARTORILOR
Ascultarea primară a martorului, adică prima ascultare efectuată în fața organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată, parcurge trei etape (faze) principale, stabilite după reguli tactice criminalistice și reguli procesuale penale, și anume :116 etapa de identificare a martorului , etapa relatării libere și etapa formulării de întrebări și de ascultare a răspunsurilor .
CONDUITA TACTICĂ ÎN ETAPA DE IDENTIFICARE A MARTORULUI
În anumite lucrări 117 de specialitate , această primă etapă
este extinsă și asupra unor discuții prealabile purtate cu martorul înainte de relatările libere pe care acesta le face . Prin intermediul acestor discuții , organul judiciar câștigă încrederea martorului și are posibilitatea să-și formeze o imagine despre concepțiile morale ale martorului , nivelul de cultură , pasiuni , temperament , caracter , etc.
Etapa de identificare a martorului cuprinde și depunerea jurământului potrivit art. 85 C.pr.pen. . Înainte de a depune jurământul martorului i se vor adresa anumite întrebări prealabile referitoare la nume, prenume, etate, adresă și ocupație. Când există îndoieli asupra identității martorului aceasta se stabilește prin orice mijloc de probă. Martorul va fi întrebat dacă este soț sau rudă cu părțile, despre raporturile existente cu acestea și dacă a suferit vreo pagubă de pe urma infracțiunii (art.84 C.pr.pen.). După depunerea jurământului urmează discuții prealabile care pot să se refere la diferite activități profesionale, literare, artistice , tehnice , sportive , etc.
Organul judiciar este obligat să țină cont de câteva regili tactice necesare creării unui climat psihologic adecvat obținerii de declarații complete și sincere și anume :118
Primirea martorului într-o manieră corectă și civilizată
necesară din momentul așteptării până în momentul audierii propriu-zise. Martorului nu trebuie să i se creeze impresia că este neglijat de organele judiciare, uitat sau că nimeni nu se ocupă de el .119 Astfel , sub aspect psihologic , martorul va avea tendința să creadă că declarațiile sale au o importanță redusă în soluționarea cauzei .
Crearea unui cadru de ascultare sobru , caracterizat de
seriozitate, lipsit de factori stresanți , care pot distrage atenția martorului , ca de exemplu prezența unor persoane străine sau obiecte, aparate sau instalații care pot stârni curiozitate sau teamă. După ce organul judiciar începe să cunoască pasiunile martorului , poate să coordoneze discuțiile prin întrebări subtile, care să stârnească interesul acestuia, pe teme care martorul este competent să discute ca un om cunoscător în materie, astfel fiind exteriorizată întreaga personalitate.
Comportarea organului judiciar intr-un mod calm ,
încurajator care are scopul să-l destindă pe martor. Atitudinea de aroganță , de sfidare , de răceală , nu este indicată deoarece conduce la inhibarea martorului iar acesta poate să dea declarații incomplete . Un comportament necivilizat determină pe un martor să nu declare tot ce știe cu privire la faptele și împrejurările cauzei sau să refuze să răspundă la întrebări , deși este de bună – credință. 120
Discuții prealabile , purtate cu martorul pe teme cu totul diferite de scopul ascultării , dar familiare acestuia au drept consecință crearea unei încrederi reciproce a interlocutorilor. Uneori, chiar dacă martorul a venit la audieri cu intenția de a prezenta denaturat faptele , este posibil ca acesta să-și schimbe hotărârea și să fie sincer în relatările sale. Din discuțiile purtate , organul judiciar are posibilitatea să descopere părți mai sensibile ale martorului , emoțiile sau teama de care este stăpânit , uneori deducând și cauzele care le-au determinat și le mențin în continuare. Acestea fiind cunoscute , pot fi anihilate prin discuții , prin argumente , organul judiciar putând astfel să câștige încrederea martorilor. Astfel , se poate crea un climat psihologic favorabil confesiunii.121
Prin discuțiile prealabile organul judiciar poate să descopere că martorului îi este frică sau teamă să depună declarații împotriva unor persoane , preferând să dea declarații incomplete sau eronate , încercând astfel să se salveze singur de eventualele răzbunări asupra sa , a rudelor sau a persoanelor apropriate. În această situație organul judiciar trebuie să discute cu martorul despre programul de protecție prevăzut în Legea nr. 682 /18 decembrie 2002. În aceste condiții martorului îi va dispărea sentimentul de teamă și se va simți protejat de organele judiciare , martorul putând să facă declarații complete care conduc la soluționarea cauzei . ( vezi cap.I)
FAZA RELATĂRILOR LIBERE ȘI CONDUITA TACTICĂ DIN ACEASTĂ FAZĂ
În această etapă martorului i se face cunoscut obiectul
cauzei și i se arată care sunt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor , cerându-i-se să declare tot ce știe cu privire la acestea (art. 86 C.proc.pen.) . Faza relatărilor libere constă în inițiativa organului judiciar de a-i permite martorului să prezinte prin ,,viu grai “ , prin cuvintele sale , tot ce cunoaște despre infracțiune și persoanele implicate în săvârșirea ei .
Spre deosebire de interogatoriu , atunci când martorul este supus întrebărilor organului judiciar , relatarea liberă prezintă avantaj datorită spontaneității sale, faptele fiind prezentate așa cum au fost percepute și memorate de martor . 122
În doctrină se susține că o depoziție liberă prezintă garanția unei mari fidelități , dacă martorul nu are nimic de ascuns sau pe cineva de protejat . Astfel , conduita organului judiciar trebuie să țină cont de următoarele reguli :123
a) Ascultarea martorului cu răbdare și calm, fără a fi întrerupt, deși acesta relatează faptele foarte amănunțit , unele nefiind importante pentru soluționarea cauzei, dar există și altele foarte importante în soluționarea cauzei. Întrebările se pot pune atunci când martorul denaturează realitatea prin amănunte nesemnificative în cauză.124
b) Evitarea gesturilor de aprobare sau dezaprobare sau alte reacții sau expresii, în special cele ironice, care pot să-l deruteze pe martor. De exemplu limbajul ironic, încruntarea, lipsa de atenție, gesturile de nervozitate , diferite expresii cum ar fi : ,, hai , fii serios ‘’ , ,,nu mai spune ? ‘’ , pot să-i creeze martorului neâncredere în organul judiciar, neâncredere caracterizată prin efecte negative asupra declarațiilor.
c) Ajutarea cu tact a martorului, apare mai ales în situația în care vocabularul redus al martorului influențează relatarea liberă. Important este ca martorul să nu fie sugestionat prin acest ajutor . Există și situații în care intelectualii pot fi martori incoerenți , putând face diferite greșeli în declarații.
d) Dacă martorul se pierde în amănunte sau se abate în mod deliberat de la subiectul relatării , organul judiciar trebuie să intervină ferm , dar civilizat , în reorientarea relatării spre obiectul mărturiei. Martorul va fi îndreptat să se concentreze asupra problemelor care fac obiectul cauzei , dar declarația acestuia va trebui să rămână spontană.
e) Organul judiciar va reține aspectele mai semnificative sau eventualele contraziceri sau neclarități din expunere dar nu va întrerupe martorul pentru a repeta o anumită idee sau să fie mai explicit.
REGULI TACTICE APLICATE ÎN ETAPA FORMULĂRII ÎNTREBĂRILOR ȘI ASCULTĂRII RĂSPUNSURILOR
Această etapă urmează după relatarea liberă iar în anumite
cazuri nu este necesară deoarece martorul a expus suficient de clar informațiile deținute , cu ajutorul relatării libere. În majoritatea cazurilor, organul judiciar trebuie să intervină cu întrebări pentru a clarifica unele aspecte sau pentru a înlătura o declarație de rea- credință. În doctrină 125 această etapă mai este denumită ,,ascultare dirijată “ sau în alte lucrări 126 ,, Interogarea martorilor ‘’ , ,, Relatarea ghidată ‘’ , ,, Depoziție–interogatoriu ‘’ , sau ,, Interogatoriu ‘’.
În doctrină (C.Suciu) se susține că întrebările ce urmează a fi adresate martorului trebuie pregătite înainte de a începe ascultarea . Alți autori nu sunt de acord cu acest lucru și motivează prin următoarele trei argumente : 127
Organul judiciar nu știe ce cunoaște martorul despre fapta cercetată și în ce anume circumstanțe a perceput și păstrat în memorie infracțiunea .
Prin relatarea liberă martorul poate să lase fără obiect multe din aceste întrebări .
Există numeroase întrebări care se nasc în funcție de declarațiile martorului .
În ciuda acestor argumente , personal , consider că anumite
întrebări referitoare la aspecte importante trebuie pregătite înainte de ascultare pentru a nu fi uitate , dar în același timp consider că formarea unui plan de întrebări amănunțite este inutil .
Folosirea de întrebări și răspunsuri în urma relatării libere are multe avantaje dar și unele dezavantaje . 128 Avantajele constau în faptul că :
Înlătură confuziile și contrazicerile create în expunerea liberă
Ajută martorul să-și amintească unele împrejurări sau secvențe din procesul săvârșirii infracțiunii
Corectează unele relatări de rea-credință
Contribuie la cunoașterea din partea organului judiciar a personalității martorului și a atitudinii sale față de făptuitor
Dezavantajul constă în faptul că prin întrebările puse,
martorul este limitat în răspunsurile sale iar întrebările respective pot să–l sugestioneze.
DIFERITE TIPURI DE ÎNTREBĂRI
ÎNTREBĂRI ÎN FUNCȚIE DE MOMENTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII
Întrebările adresate martorului pot fi grupate în trei
categorii în funcție de momentul săvârșirii infracțiunii și anume :129
Prima categorie de întrebări se referă la raporturile
anterioare comiterii infracțiunii dintre persoanele participante în proces și la starea generală a organismului său din momentul perceperii evenimentului infracțional. Astfel, martorul este întrebat dacă în momentul percepției faptei era sănătos ori bolnav, obosit sau odihnit, înainte de muncă sau după terminarea orelor de serviciu. Martorul mai poate fi întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice și în ce cantitate. Aceste întrebări sunt necesare deoarece au rolul de a stabili dacă percepția a avut loc în condiții normale.
A doua categorie de întrebări se referă la săvârșirea
propriu-zisă a infracțiunii și trebuie să stabilească activitățile din procesul evenimentului infracțional și să precizeze circumstanțele de loc și de timp în care s-a produs. Martorului i se poate cere să arate din ce moment a perceput evenimentul cu indicarea primei și ultimei secvențe din ceea ce a văzut. În concluzie , această categorie de întrebări se referă la recepția informațiilor de către martor.130
Întrebările din a treia categorie se referă la
activitățile unor persoane după comiterea infracțiunii iar astfel se descoperă raporturile create de către persoanele interesate în cauză.
ÎNTREBĂRI REFERITOARE LA DEPOZIȚII
CARE CONȚIN DENATURĂRI
Denaturările constituie o degradare , o deviere de la forma
originară a informațiilor iar după cum acestea se răsfrâng asupra laturii esentiale sau secundare a mărturiei , fidelitatea acesteia se va resimți într-o măsură mai mult sau mai puțin însemnată.
Denaturările pot fi de natură obiectivă sau subiectivă și se împart în patru categorii și anume : 131
Denaturări prin adiție (adăugare) . Acestea constau în
adăugarea la faptele real percepute a unor informații imaginare , care nu au fost percepute în realitate , fie prin exagerări a faptelor reale , fie prin imaginarea totală a unor fapte. De obicei, aceste denaturări pot fi determinate de percepții incomplete , fragmentare.
Denaturări prin omisiune – atribuie mărturiei un caracter
incomplet care nu acoperă integral sfera faptelor real percepute. Astfel , martorul afirmă mai puțin decât ceea ce a perceput în mod real. Cauza acestor denaturări constă în uitarea unor fapte percepute , ignorări pe care martorul le consideră lipsite de importanță sau reaua – credință.
Denaturări prin substituire – produc modificări în
structura informațiilor deținute de martor fiind determinate de analogia, de asemănările existente între faptul perceput și fapte anterior percepute datorită cărora anumite elemente , însușiri sau calități sunt atribuite altor persoane sau obiecte decât cele aflate în raporturi reale cu faptul asupra căruia martorul urmează a face depoziția . Astfel , faptelor real percepute li se substituie fapte care de cele mai multe ori își au punctul de plecare într-un act de percepție anterioară.
Denaturări prin transformare – se produc datorită
caracterului dinamic și selectiv al păstrării și reproducerii astfel că datele memorate sunt supuse unei neântrerupte reorganizări și restructurări. Asemenea denaturări produc modificări în sensul deplasării în timp și spațiu a unor detalii , inversarea succesiunii faptelor , împreunarea unor elemente care în momentul reproducerii lor aveau o existență de – sine-stătătoare , descompunerea în părți a acelor laturi care inițial formau un tot , etc.
Denaturările amintite pot fi întâlnite și la martorii de bună credință care doresc să reproducă fidel faptele. Chiar și atunci când martorul denaturează realitatea , acesta poate fi sincer dacă , datorită unor împrejurări involuntare, mai presus de voința sa, nu poate deosebi adevărul de neadevăr . Datorită unor asemenea cauze, martorul care în mod involuntar denaturează realitatea e sincer convins că depoziția sa este conformă cu adevărul.
Pentru înlăturarea acestor denaturări și pentru stabilirea corectitudinii sau exactității depoziției , organul judiciar va trebui să intervină cu întrebări care se împart în mai multe categorii , în ceea ce privește tactica criminalistică , și anume :132
Întrebări de completare – se referă la aspectele omise din
declarație sau care conțin detalii insuficiente pentru stabilirea împrejurărilor de fapt.
Întrebări de precizare ; sunt necesare , de exemplu pentru
determinarea cu exactitate a circumstanțelor de loc , timp și mod de desfășurare a unui eveniment , precum și pentru stabilirea surselor din care martorul a obținut date despre faptă.
Întrebări ajutătoare ; sunt destinate reactivării memoriei
și pentru înlăturarea denaturărilor prin substituirea sau prin transformare, prin referiri la aspecte ce privesc evenimente importante din viața martorului , evenimente desfășurate concomitent cu faptele despre care este ascultat, etc.
Întrebări de control ; au rolul de verificare a afirmațiilor
și sunt bazate pe date certe . Ele mai au rolul de a înlătura anumite denaturări , de a descoperi depozițiile de rea –credință sau sursele din care provin informațiile precum și de a înlătura contradicțiile dintre declarațiile existente și alte mijloace de probă.
Aceste întrebări vor fi în concordanță cu planul de audiere , dar formularea lor , succesiunea în care vor fi puse , depinde de relatarea liberă a martorului , sau din coroborarea acestora cu celelalte mijloace de probă deținute de organul judiciar.
ÎNTREBĂRI REFERITOARE LA TACTICA CRIMINALISTICĂ
În formularea și adresarea întrebărilor potrivit doctrinei și
practicii judiciare , este necesar să se respecte următoarele reguli :133
Întrebările trebuie să fie clare , precise , concise și
exprimate într-o forma accesibilă persoanei ascultate, potrivit vârstei, experienței , pregătirii și inteligenței sale.
Întrebările vor viza strict faptele percepute de către martor
și nu punctul său de vedere referitor la natura acestora sau la probleme de drept. Întrebările nu vor avea ca destinație alte fapte care nu au legătură cu soluționarea cauzei.
Întrebările nu vor conține elemente de intimidare , de
punere în dificultate a martorului sau promisiuni pe care organul judiciar nu le poate respecta .
Răspunsul nu trebuie sugerat prin modul de adresare a
întrebărilor și tonul acestora.
Aceste reguli sunt foarte importante pentru obținerea de declarații sincere și complete iar organul judiciar trebuie să țină cont de acest lucru.
ÎNTREBĂRI CARE AU UN ANUMIT GRAD DE SUGESTIBILITATE
Întrebările sugestive conduc la denaturarea adevărului ,
reprezentând o parte din voința anchetatorului , care nu corespunde în toate cazurile realității .134
Astfel , sugestia reprezintă o cauză de denaturare a depozițiilor martorului care poate să apară atât în cazul relatărilor libere dar în special în cazul interogatoriului .
Influența sugestiei este cu atât mai mare cu cât percepția a fost mai fragmentară , mai lacunară , cu cât faptele au fost mai slab memorate și mai greu amintite , etc. Sugestia poate fi mai mare atunci când martorul este influențat de rude , prieteni , colegi de serviciu , înainte ca acesta să se prezinte la audieri.
Întrebările ce pot sugera martorului un anumit răspuns sunt denumite în doctrină ,, tendențios sugestive ‘’ 135
Caracterul sugestiv al întrebărilor tendențioase rezidă înainte de toate , în forma întrebării care conduce la răspunsul așteptat și dorit. Valoarea unui răspuns depinde de forma întrebării care l-a provocat , răspunsul și întrebarea formând într-un sistem indivizibil un adevărat cuplu ale cărui elemente se condiționează reciproc .136
Sugestive sunt atât întrebările prin care organul judiciar dorește să obțină un răspuns cât și acele întrebări nedorite când nu se urmărește obținerea unui anumit răspuns .
Nu numai forma și conținutul întrebării pot fi sugestive dar și locul pe care îl ocupă în succesiunea întrebărilor , raporturile , corelația în care se află întrebarea dată cu îmrejurările ce au fost sau nu expuse de martor . Astfel una și aceeași întrebare poate să fie uneori sugestivă iar alteori nu . Astfel , pot să existe mai multe tipuri de întrebări și anume :137
Întrebări determinative ; sunt întrebări care nu sunt
sugestive și pot fi de forma : ,, Avea învinuitul un cuțit în mână ? ‘’ sau ,,Avea victima o geantă asupra ei ?’’
Întrebări determinative cu pronume interogativ . Nici aceste întrebări nu sunt sugestive și pot fi de forma : ,, Ce culoare avea geanta victimei ?’’
Întrebări incomplet disjunctive . În cazul acestor întrebări
influența sugestiei este mai redusă fiind întrebări de tipul ,, da sau nu ‘’.
De exemlpu : ,, Avea victima o geantă ?’’
Întrebări complet disjunctive . De exemplu : ,, Geanta era
de culoare albastră sau neagră ? ‘’. Aceste întrebări sunt destul de periculoase . În exemplul dat martorului i se sugerează să aleagă între culoarea neagră sau albastră , deși în realitate este posibil ca geanta să aibă o altă culoare decât cele sugerate.
Întrebări de tipul ,,da – nu’’ ; au un grad redus de
sugestibilitate . De exemplu : ,, Avea victima o geantă de culoare albastră ?’’
Întrebări expectative ,,da’’ ; acestea sugerează martorului
să răspundă afirmativ . De exemplu : ,, Geanta era poate albastră ?’’
Întrebări expectative ,, nu’’ ; acestea sugerează martorului
să răspundă negativ . De exemplu : ,, Geanta poate nu era albastră ?’’
Întrebări ipotetice sau implicative . Sunt cele mai
periculoase întrebări deoarece se presupune că martorul a perceput o anumită faptă deși în realitate nu s-a întâmplat acest lucru. De exemplu : ,, Care este culoarea genții ?’’. Sugestivitatea acestei întrebări constă în faptul că organul judiciar consideră că martorul a observat prezența genții, dar în realitate poate că martorul nu a perceput acest lucru . Sugestia este și mai categorică atunci când întrebarea începe cu o expresie de tipul : ,, Este adevărat că ……?’’, ,, Nu este așa că ….. ?’’
Martorului i se mai poate sugera să răspundă la întrebări prin intonația cu care sunt rostite acestea , accentul pus pe unul din termenii întrebării, mimica sau gesturile celui care efectuează ascultarea (încredere, nemulțumire , dezamăgire , aprobare , dezaprobare , etc.).
Rezistența la sugestie variază în funcție de personalitatea martorului și de vârsta acestuia . Astfel , personele tinere sau timide sunt mai sugestionabile decât celelalte persone mature care au un simț critic mai dezvoltat .
3.3.2. ASCULTAREA RĂSPUNSURILOR LA ÎNTREBĂRI
Atunci când anchetatorul ascultă răspunsul la întrebările pe care le adresează martorului trebuie să respecte o conduită tactică specifică. Astfel, anchetatorul trebuie să aibă aceeași atitudine ca în momentul relatării libere , dar și anumite particularități tactice deoarece, în această fază , dialogul cu martorii este mai complex , în special din punct de vedere psihic. Prin acest dialog organul judiciar are posibilitatea să observe dacă martorul este nesincer în declarații . Regulile tactice specifice ascultării răspunsurilor sunt , în general , următoarele :138
Ascultarea martorului cu toată atenția și seriozitatea și
evitarea mimicii , expresiilor sau gesturilor care pot să-l influențeze pe martor , a plictiselii , a diferitelor stări nervoase , etc.
În situația în care există contradicții între răspunsurile
martorului sau între răspunsuri și alte probe în cauză , organul judiciar nu trebuie să reacționeze imediat și să nu-și manifeste nemulțumirea sau surprinderea și trebuie să încerce o clarificare ulterioară a acestora, păstrând o atitudine calmă , care să-l ajute pe martor să-și amintească exact faptele percepute .
Anchetatorul trebuie să urmărească cu atenție modul în
care reacționează martorul la întrebări . Astfel , poate să descopere indicii de posibilă nesinceritate .
În cazul în care martorul încearcă să mintă , organul judiciar va recurge la anumite procedee tactice ca de exemplu repetarea audierii, reformularea și diversificarea întrebărilor , confruntarea cu alți martori sau cu părțile din proces , insistându-se asupra unor amănunte pe care martorul mincinos nu se așteaptă să facă declarații asupra lor , și astfel nu are ,, pregătite ‘’ răspunsuri pentru asemenea întrebări iar spontaneitatea cu care va răspunde poate să-l trădeze .
Dacă un martor își reamintește mai greu anumite date , el poate fi ajutat prin întrebări de referință dar fără să i se sugereze răspunsul . Este posibil mai ales la începutul audierii ca martorul să aibă anumite manifestări emoționale dar nu întotdeauna aceste reacții reprezintă un indice de nesinceritate .
Martorii, ca și persoanele vătămate , au posibilitatea să completeze sau să schimbe declarațiile din audierea primară , ori de câte ori e necesar pentru buna desfășurare a urmăririi penale .139
Organul judiciar are un rol activ în ultima etapă a ascultării deoarece trebuie să completeze , să clarifice sau să verifice afirmația . În cazul unor declarații nesincere sau contradictorii martorul poate fi reaudiat iar conduita tactică este aceiași ca și la audierile anterioare . În cazul în care martorul face o declarație mincinoasă poate fi determinat să revină prin prezentarea altor probe.
3.3.3. VERIFICAREA ȘI APRECIEREA DECLARAȚIILOR
MARTORILOR
Verificarea declarațiilor martorilor este necesară pentru stabilirea veracității acestora și pentru aprecierea corectă a mărturiei . Verificarea se efectuează cu ajutorul altor probe sau date existente la dosar, prin întrebări referitoare la modul de percepere a faptelor , sau dacă este cazul , prin efectuarea de reconstituiri .
Un martor de rea – credință poate fi urmărit penal și trimis în judecată numai dacă magistratul are ,, convingerea intimă ‘’ că a făcut tot ceea ce i-a stat în putință , prin folosirea tuturor mijloacelor legale , pentru a determina martorul să nu-și mențină declarațiile nesincere .
Aprecierea declarțiilor constă într-o operație de analiză și se efectuează în cadrul examinării și aprecierii întregului material de probă , printr-un studiu comparativ al faptelor stabilite cât și un studiu al calității surselor directe sau indirecte , din care provin datele.140
Evaluarea condițiilor martorilor impune o analiză de conținut , pe baza căreia organul de urmărire penală sau instanța de judecată interpretează și evaluează materialul informativ comunicat de martor , pentru a stabili în ce măsură acesta servește , coroborat cu alte date , la aflarea adevărului .141 De asemenea , evaluarea mărturiilor , obținute într-un anumit moment servește și la luarea deciziei de audiere, a noi martori , de administrare a altor mijloace de probă.
SECȚIUNEA 2
TACTICA ASCULTĂRII MARTORULUI DE
REA – CREDINȚĂ
1. MOTIVELE CARE CONDUC LA MĂRTURIE MINCINOASĂ
În practica judiciară există numeroase cazuri în care martorii nu sunt sinceri în declarații conducând ancheta într-o direcție greșită . Prin cunoașterea motivelor care conduc la adoptarea atitudinii de rea- credință pot fi aplicate cele mai eficiente procedee tactice de ascultare a martorilor mincinoși .
În doctrină au fost enumerate principalele motive care conduc la mărturie mincinoasă și anume :142
1. Martorul trece sub tăcere împrejurări esențiale pentru a convinge organul judiciar de inutilitatea chemării sale și că declarațiile sale sunt irelevante , în scopul de a se elibera de obligația de a depune mărturie. Potrivit acestei obligații martorul trebuie să se prezinte în fața organului judiciar ori de câte ori este chemat .
Un asemenea martor trebuie convins de importanța declarațiilor sale pentru aflarea adevărului și pentru înfăptuirea justiției . Anchetatorul poate să-i propună martorului că dacă va declara tot ceea ce știe nu va mai fi chemat la audieri.
2. Martorul trece sub tăcere sau denaturează anumite împrejurări datorită sentimentelor (de afecțiune , de ură , de invidie) pe care le are față de părți . O asemenea poziție poate fi observată din întreaga atitudine a martorului din momentul ascultării sau din cunoașterea , înainte de ascultare , a raporturilor dintre martori și părți. În asemenea situații , anchetatorul trebuie să-l determine pe martor să fie sincer reamintindu-i , pe un ton calm și ferm , de obligația de a spune adevărul și de consecințele penale ale nerespectării acestei obligații .
3. Martorul nu este sincer deoarece ar putea fi implicat ca învinuit sau inculpat în cauză , sau ar putea fi tras la răspundere pentru o faptă anterioară. În aceste cazuri organul judiciar trebuie să-l convingă că mai devreme sau mai târziu faptele vor fi oricum descoperite , iar ajutorul acordat organelor judiciare pot să-i ușureze situația .
4. Martorul poate să facă declarații mincinoase datorită sentimentului de antipatie pe care îl are față de organul judiciar , datorită unor raporturi anterioare dintre aceștia . În aceste situații , organul judiciar trebuie să adopte o atitudine calmă , plină de respect și de considerație . Împrejurările anterioare , care au dus la deteriorarea raporturilor dintre martor și organul judiciar , nu trebuie reactualizate inutil . Dacă totuși se ajunge în această situație martorului trebuie să i se explice neînțelegerile anterioare .
5. Martorul poate să facă decarații mincinoase datorită sentimentului de teamă , de frică , datorită presiunilor și amenințărilor exercitate împotriva sa . Astfel , martorul nu este convins că organele judiciare îl vor putea apăra . În asemenea situații organul judiciar trebuie să-l convingă pe martor că nu i se poate întâmpla nimic rău , discutând în acest sens și despre Programul de protecție al martorilor (Legea nr. 682/2002) .
6. Martorul este interesat material sau moral în rezultatul cauzei datorită raporturilor în care se află cu părțile , cu rudele acestora sau cu pricina. În asemenea cazuri , organul judiciar trebuie să precizeze că are cunoștiință despre asemenea raporturi .
De obicei , atitudinea de rea-credință a martorului este descoperită după momentul ascultării , după verificarea declarațiilor și aprecierea acestora în raport cu celelalte probe.
Motivele care pot determina mărturia mincinoasă pot fi cunoscute anterior și astfel , din punct de vedere tactic , se recomandă ca prin cunoașterea acestora să fie preîntâmpinată mărturia mincinoasă deoarece , atunci când martorul a făcut declarații mincinoase va fi foarte greu să mai revină asupra acestora , fie datorită sentimentului de rușine, fie de teamă că va fi tras la răspundere pentru mărturie mincinoasă.
2. PROCEDEUL TACTIC ÎN VEDEREA DEMASCĂRII
CARACTERULUI MINCINOS A DEPOZIȚIILOR MARTORILOR143
Acesta presupune adresarea unor întrebări abile cu privire la împrejurări de detaliu , accesorii , referitoare la fapte , acțiuni , activități , persoane , obiecte , etc. , care se află într-un anumit raport cu infracțiunea săvârșită sau cu făptuitorul acesteia .
Astfel, împrejurările săvârșirii unei infracțiuni pot fi grupate în împrejurări esențiale care sunt mai importante deoarece se referă la activitatea materială și împrejurări secundare care sunt accesorii ale celor esențiale.
În cazul unei mărturii mincinoase , martorii care urmează a fi ascultați se pot pune de acord să facă declarații identice în favoarea unei părți . Astfel, chiar dacă asupra împrejurărilor esențiale vor avea o ,, declarație comună ‘’ în ceea ce privește împrejurările secundare vor avea contradicții deoarece nu au existat înțelegeri în acest sens . Astfel, oricât de bine ar fi pregătită depoziția mincinoasă, întotdeauna vor exista împrejurări accesorii care depășesc prevederea celor ce s-au pus de acord. În aceste cazuri este recomandat ca organul judiciar să adreseze întrebări abile cu privire la aspecte de detaliu , imprevizibil , cu privire la care nu a putut interveni o înțelegere .
SECȚIUNEA 3
PARTICULARITĂȚI TACTICE APLICATE ÎN ASCULTAREA
UNOR CATEGORII SPECIALE DE MARTORI
ASCULTAREA MARTORILOR MINORI
1.1. ASPECTE PROCESUAL PENALE ȘI TACTICE ALE
AUDIERII
Persoanele care nu au împlinit 18 ani pot fi ascultate ca martori în conformitate cu prevederile art. 81 C.proc. pen. . De asemenea, legea nu stabilește o limită de vârstă de la care un minor poate fi ascultat ca martor. Ascultarea minorului se face în prezența unui părinte, tutorelui sau persoanei căreia îi este încredințat spre creștere și educare .
Potrivit art. 85 C.proc.pen. , minorul sub 14 ani nu depune jurământ dar anchetatorul are obligația să-i atragă atenția să spună adevărul.
Tactica ascultării minorului este diferită în funcție de vârsta acestuia . Cu cât vârsta minorului este mai mică cu atât tactica de ascultare a acestuia diferă mai mult de tactica de ascultare a majorului.
Declarațiile minorului pot fi influențate de anumiți factori cum ar fi : 144 vârsta , dezvoltarea sa psihosomatică , mediul din care provine, condițiile de audiere și tactica adoptată de organul judiciar . De asemenea , procesul de formare al declarațiilor va fi influențat de factori cum sunt : emoțiile, lipsa experienței de viață, nivelul redus de cunoștințe, subiectivitatea , etc.
Ascultarea martorului minor este formată din aceleași etape principale, respectiv : pregătirea ascultării, identificarea persoanei, relatarea liberă a acesteia, adresarea de întrebări și ascultarea răspunsurilor.145
1.2. PREGĂTIREA ASCULTĂRII MINORILOR
Înainte de ascultare , anchetatorul trebuie să obțină informații despre minori cu privire la comportament , învățătură , pasiuni , cerc de prieteni , etc. dar și despre persoana care urmează să-l asiste pe minor la audiere.
Ascultarea se poate face la sediul organului judiciar dar este recomandat să se facă în locuri familiare minorului .
Anchetatorul va ține cont de eventualele interese în cauză ale minorului sau ale persoanei care-l asistă. Citarea minorului se poate face în timp foarte scurt pentru a reduce posibilitățile de influențare , eventual putând fi ascultat fără anuntarea lui prealabilă .
1.3. AUDIEREA PROPRIU-ZISĂ A MINORILOR
1. În faza identificării minorului , anchetatorul va trebui să îi câștige încrederea minorului printr-o atitudine calmă, blândă, prietenoasă. Discuțiile prealabile pot fi mai lungi și pot avea diferite teme familiare vârstei lui. Astfel, poate fi descoperit nivelul intelectual, temperamentul, modul de exprimare , diferite deficiențe psihice , etc.
2. În faza relatării libere există anumite particularități. 146 Astfel , minorul va fi ascultat cu multă răbdare , fără a fi bruscat , speriat sau întrerupt , cu excepția cazurilor în care se abate de la subiect. Calitatea informațiilor obținute prin reletarea liberă este redusă datorită factorilor subiectiv corespunzători vârstei , asupra procesului psihologic de formare a declarațiilor, sau datorită sentimentelor de teamă, neîncredere sau influențării de către anumite persoane.
3. În faza adresării de întrebări și ascultării de răspunsuri , se vor adresa întrebări formulate clar și într-un limbaj accesibil copilului astfel încât acesta să înțeleagă ceea ce i se cere . De asemenea , se vor evita elementele de sugestie deoarece minorii pot fi ușor influențați.
1.4. PARTICULARITĂȚI TACTICE APLICATE ÎN
CADRUL ASCULTĂRII MINORILOR
Tactica ascultării minorului diferă în funcție de vârsta și dezvoltarea psihosomatică a acestora.
În doctrină au fost enumerate ciclurile de dezvoltare a minorului și anume :147
Perioada de la 1 –3 ani . Acești copii nu pot fi ascultați ca martori
Perioada preșcolară ( 3 –6 ani )
Perioada școlară ( 6 – 10 ani )
Perioada școlară , mijlocie , sau a pubertății (10 – 14 ani )
Perioada adolescenței ( 14 – 18 ani )
În doctrina străină 148 se susține că fetele se dezvoltă mai
repede decât băieții , astfel că există patru etape de dezvoltare și anume :
Prima copilărie – durează până la 7 ani în cazul băieților și 6 – 7 ani la fete ;
Copilăria a doua – corespunde vârstei de 7-12 ani la băieți și 7-10 ani al fete ;
Adolescența – corespunde perioadei de 12-15 ani la băieți și 10-13 ani la fete ;
Pubertatea – durează de la 15-16 ani la băieți și 13-14 ani în cazul fetelor ;
Această clasificare este contestată de alți autori străini. Un alt
autor străin149 susține următoarea clasificare :prima copilărie (primele 7 luni) , a doua copilărie (7luni-2 ani) , a treia copilărie (2-7 ani), adolescența (7-15 ani) și pubertatea (15-20 ani)
Preșcolarii (perioada 3-6 ani) trebuie audiați numai dacă este absolut necesar, deoarece aceștia percep inegal însușirile obiectelor, spațiul și timpul , fiind foarte ușor sugestionați.
Este recomandat ca ascultarea să se facă cu ajutorul unui specialist în psihologia copilului,în locuri familiare copilului.
În cazul minorilor de la 6-10 ani percepția spațiului și timpului crește considerabil și se dezvoltă memoria și capacitatea de redare, astfel că acesta poate să facă relatări libere despre faptă.
Deși în această periodă minorul poate să facă distincție între adevăr și minciună , există cazuri în care declarațiile sunt nesincere datorită fricii astfel că anchetatorul trebuie să înlăture eventualele cauze care produc acest fenomen. De asemenea , în această perioadă minorul poate fi ușor sugestionat și influențat de părinți sau alte persoane interesate în cauză.
Perioda de la 10-14 ani este caracterizată prin modificări biologice și psihice. Posibilitățile de orientare în spațiu și timp cresc semnificativ iar memoria se dezvoltă prin apariția componentelor logice și a tendințelor de interpretare. Afectivitatea și excitabilitatea au o dezvoltare specifică pubertății. Atfel , se dezvoltă discernământul , sentimentele morale dar pot să apară defecte de voință și de educație. Datorită atracției spre faptele senzaționale minorii exagerează , își dau prea multă importață și discută cu oricine despre faptele percepute, putând fi ușor influențabili, astfel că se recomandă ascultarea lor imediată.150
Periada de la 14 la 18 ani este caracterizată prin stabilirea unor relații sociale între minori și societate.
Dezvoltarea sensibilității crește semnificativ fiind caracterizată și prin ,,erotizarea’’ 151 acesteia.
Tactica ascultării acestor minori se aseamănă foarte mult cu ascultarea majorilor deoarece perceperea , memorarea și redarea informațiilor au un grad ridicat de acuratețe, iar sugestia are o influență redusă.
ASCULTAREA ALTOR CATEGORII DE MARTORI
2.1 ASCULTAREA VÂRSTNICILOR
În cazul ascultării persoanelor în vârstă, regulile tactice de ascultare trebuie adaptate la particularitățile psihologice ale acestora. În doctrină 152 se precizează că procesul de îmbătrânire devine evident , de obicei , după vârsta de 65 de ani și se accentuează după vârsta de 70 –75 de ani . Aceste limite diferă de la o persoană la alta .
Așa cum am arătat în capitolul anterior , în cazul vârstnicilor, scade posibilitatea de recepție , mai ales cea vizuală și auditivă, posibilitatea de prelucrare , de memorare și de reactivare a informațiilor.
În cazul înaintării în vârstă la unele persoane își face apariția ,,sindromul de depersonalizare ‘’ , însoțit uneori de ,, dezordine psihotică ‘’ care se manifestă prin isterie , ipohondrie. Astfel , vârstnicii devin ,, susceptibili , egoiști , ranchiunoși , nervoși , trăiesc cu sentimentul de frustrare ‘’.153
În cazul acestor categorii de martori , anchetatorul trebuie să stabilească corect un contact psihologic cu martorul, printr-o atitudine sobră, politicoasă și respectuasă. Anchetatorul nu trebuie să manifeste sentimente de nemulțumire, de iritare față de declarațiile vârstnicilor, având în vedere că pot să apară fecvent erori, amnezii, distorsiuni, contradicții, greșeli de exprimare, etc. Declarațiile vor fi verificate și apreciate în raport cu celelalte probe existente mai ales dacă există anumite interese ale martorului .
2.2. ASCULTAREA MARTORILOR HANDICAPAȚI154
În anumite situații organele judiciare trebuie să asculte martori care au anumite deficiențe de recepție a informațiilor iar tactica de ascultare a acestor martori prezintă particularități importante .
În cazul ascultării martorilor surdo–muți se va ține cont de nivelul dezvoltării psihice și pregătirea intelectuală , datorită posibilității reduse de comunicare , unii martori având nevoie de interpreți. Relatarea liberă este mai dificilă și este indicat adresarea de întrebări precise la care martorul să răspundă cât mai scurt. Martorul surdo-mut nu va putea să facă declarații cu privire la informații recepționate auditiv dar poate să facă declarații cu privire la alte informații . Ascultarea trebuie să se facă cu mult calm și răbdare deoarece surdo-muții devin repede nervoși. Însă magistratul trebuie să observe dacă starea de nervozitate și comportamentul este firesc sau ascunde o mărturie mincinoasă.
Martorii nevăzători nu pot face declarații cu privire la informații vizuale decât în cazul în care deficiența vizuală nu este mare.
De asemenea, se va ține cont că această categorie de martori are celelalte simțuri mai dezvoltate decât celelalte persoane .
2.3. ASCULTAREA PERSOANELOR CARE NU CUNOSC LIMBA ROMÂNĂ155
O persoană străină , care nu cunoaște limba română poate să facă declarații despre anumite fapte și împrejurări cu ajutorul unui interpret. În cazul ascultării se va ține cont de nivelul de dezvoltare psihică și intelectuală , profesia , naționalitatea sau țara de origine.
Anchetatorul trebuie sa aibă o atitudine sobră și calmă deoarece cetățenii străini pot avea stări de nervozitate (deoarece nu sperau să ajungă să fie audiați), de neliniște sau de superioritate (față de anchetator) . Asemenea stări pot fi înlăturate prin discuții prealabile, prin explicații cu privire la importanța lor în soluționarea cauzei și la drepturile și obligațiile pe care le au în calitate de martori.
Întrebările vor fi precise și clare și se va ține cont de zona de proveniență a martorului precum și de particularitățile sistemului judiciar din țara lor, dar fără să se facă abateri de la sistemul nostru de drept. Interpretul are aceleași obligații ca și martorul , respectiv să traducă corect și fidel și să păstreze secretul informațiilor, în caz contrar săvârșind infracțiunea de mărturie mincinoasă.
2.4. ASCULTAREA HANDICAPAȚILOR PSIHIC
În anumite situații există posibilitatea ca declarațiile unor persoane cu handicap (afecțiuni psiho-patologice) să fie necesară în soluționarea unei cauze. Ascultarea acestor persoane va fi pregătită și efectuată cu multă precauție, ajutorul unui medic specialist fiind absolut necesar. În cadrul ascultării martorul nu trebuie să fie stresat iar anchetatorul trebuie să fie calm , câștigând astfel încrederea martorului. Este recomandat ca , pentru obținerea declarațiilor organul judiciar să se deplaseze la domiciliul sau locul de internare al martorului .
Regulile tactice de ascultare sunt, în principiu cele aplicate copiilor și vârstnicilor. În cazul mitomanilor, adică acele persoane care au tendința de a denatura adevărul și a inventa fapte nereale, se vor verifica mai bine informațiile .156
SECȚIUNEA 4
CONSEMNAREA DECLARAȚIILOR MARTORILOR ȘI ALTE METODE TEHNICE DE FIXARE
CONSEMNAREA DECLARAȚIILOR MARTORILOR
Conform normelor procesuale, declarațiile martorilor se
comunică în scris . Declarația cuprinde mai multe părți și se scrie pe formulare tip . De regulă , declarația este scrisă la mașina de scris , dar este posibil ca martorul să-și scrie singur declarația, în cabinetul de anchetă, dar i se va atrage atenția să răspundă la toate problemele care fac obiectul mărturiei , iar pentru clarificarea unor aspecte sau pentru completarea cu răspunsuri la anumite întrebări , declarația va fi citită de anchetator.
De obicei, declarația este scrisă după relatarea liberă a faptelor și împrejurărilor de către martor , după ce organul judiciar a reținut aspectele importante care urmează a fi clarificate ulterior .
Depoziția martorului trebuie consemnată cât mai fidel și mai precis, adică cât mai aproape de modul de exprimare al martorului, înlocuirea și modificarea cuvintelor acestuia fiind interzisă, cu excepția cuvintelor vulgare sau triviale . În practică , există tendința de reformulare a expresiilor martorului , de sintetizare a relatărilor , aspect de natură sa altereze obiectivitatea declarației sau să dea un alt înțeles declarațiilor .157
După fixarea declarațiilor, vor fi consemnate întrebările și răspunsurile date de martor. Declarația va fi citită persoanei ascultate și semnată pe fiecare pagină și la sfârșit , de către organul judiciar, de martor și de interpret (după caz ), iar dacă rămân locuri libere, se barează. Dacă martorul dorește să revină asupra declarațiilor sale, sau dorește să facă completări, rectificări sau precizări acestea vor fi consemnate în condiții identice .
FIXAREA DECLARAȚIILOR PRIN MIJLOACE TEHNICE CRIMINALISTICE
Organele judiciare folosesc tot mai frecvent fixarea declarațiilor pe bandă magnetică sau videomagnetică , deoarece acest procedeu tehnic are numeroase avantaje și anume :158
1.Asigură o deplină obiectivitate și fidelitate în înregistrarea declarațiilor , a întrebărilor și a răspunsurilor.
2.Aceste procedee sunt absolut necesare în ascultarea impusă de unele împrejurări limită , în special în cazul victimelor aflate în stare gravă, a muribunzilor, a copiilor, a persoanelor handicapate și a celor care necesită prezența unui interpret.
3.Anchetatorul are posibilitatea să analizeze cu atenție afirmațiile celui ascultat, să-i surprindă cu exactitate expresiile, reacțiile, ezităriile, etc., acestea fiind importante în aprecierea sincerității martorului.
4.Asigură corectitudine și continuitatea ascultării, deorece anchetatorul nu mai trebuie să ia note , să-l întrerupă pe cel audiat sau să scrie întrebările și răspunsurile. Astfel, se înlătură posibilitatea ca martorul să-și pregătească răspunsurile în intervalul de timp în care sunt scrise întrebările și răspunsurile.
La începutul ascultării , martorului i se aduce la cunoștință, că declarația va fi înregistrată, în parte, sau în întregime. Înregistrarea începe cu indicarea datei și locului de înregistrare, a numelui și calității organului judiciar. Dacă există pauze în timpul audierii acestea vor fi menționate înainte și după reluarea înregistrării, care va începe cu repetarea ultimelor cuvinte rostite de martor, înainte de pauză.
La sfârșit, banda este audiată sau vizionată în întregime, martorul fiind întrebat dacă înregistrarea a fost efectuată în mod corect, atât întrebarea cât și răspunsul fiind și ele înregistrate, precum și mențiuniile despre ora la care s-a terminat ascultarea și despre aparatura folosită.
Capătul benzii va fi sigilat iar caseta va fi împachetată și sigilată, fiind semnată de organul judiciar și de martor, aceste operații fiind menționate în declarația scrisă.
Înregistrările efectuate în momentul ascultării persoanelor, pot servi ca mijloc de probă, împreună cu declarația scrisă, numai dacă se realizează în conformitate cu regulile procesual penale precum și cele tehnico-tactice criminalistice.159
În prezent, nu mai există rețineri față de avantajele acestui mijloc de fixare, deoarece în trecut exista suspiciunea că o înregistrare poate fi falsificată, mijloacele tehnice criminalistice actuale, putând să depisteze ușor aceste falsuri.
SUBCAPITOLUL II
ASCULTAREA PERSOANELOR VĂTĂMATE
1. IMPORTANȚA DECLARAȚIILOR PERSOANEI VĂTĂMATE ȘI PREGĂTIREA ASCULTĂRII
În majoritatea cauzelor penale ascultarea persoanei vătămate reprezintă o sursă importantă de informații în vederea stabilirii adevărului. Anchetatorul trebuie să țină cont că persoana vătămată are anumite interese în proces și astfel are tendința de a exagera, în defavoarea învinuitului sau inculpatului. Tendințele de exagerare pot avea drept cauze dorința de răzbunare, obținerea unor despăgubiri sau ascunderea vinovăției cu privire la săvârșirea infracțiunii. De asemenea, este posibil ca procesul săvârșirii infracțiunii să fie cunoscut parțial sau fragmentar.
Cu toate aceste inconveniente nu trebuie să ajungem la concluzia că declarațiile persoanei vătămate sunt lipsite de importanță în stabilirea adevărului. În situația în care victima a perceput nemijlocit fapta, este aproape întotdeauna în măsură să descrie modul și împrejurările în care a fost comisă , trăsăturile autorului sau instrumentele utilizate de acesta .160
STUDIEREA DOSARULUI CAUZEI
Anchetatorul trebuie să stabilească persoanele ce urmează a
a fi ascultate în calitate de parte vătămată, parte civilă sau parte responsabilă civilmente precum și să stabilească ordinea și folosirea datelor și probelor ce urmează a fi folosite în ascultare sau a aspectelor ce urmează a fi lămurite. Anchetatorul trebuie să stabilească dacă persoana ce urmează a fi ascultată are calitate procesuală .
CUNOAȘTEREA PERSOANELOR CE URMEAZĂ A FI ASCULTATE
Din punct de vedere tactic este important ca organul judiciar să obțină informații despre personalitatea victimei ce urmează a fi audiată în calitate de parte vătămată.
Astfel , datele pot fi cu privire la identitate , pregătire, profesie, locul de muncă , nivelul de cultură generală, înclinații pentru anumite activități practice, spiritul de colegialitate, comportarea persoanelor vătămate înainte și după săvârșirea infracțiunii , profil psihologic, natura unor posibile relații cu inculpatul , anumite vicii de care este atrasă , etc. Asemenea informații pot fi obținute de la locul de muncă, de la colegi, prieteni , membrii familiei , etc.161
ELABORAREA PLANULUI DE ASCULTARE
Elaborarea unui plan de ascultare are scopul de a stabili
problemele ce urmează a fi clarificate , alte mijloace de probă care pot fi folosite în timpul ascultării , mijloace la care se raportează declarațiile victimei , precum și ordinea în care vor fi folosite acestea .162
Conținutul planului de ascultare variază în funcție de natura infracțiunii iar , în principal , ca și în cazul ascultării martorilor va urmări : 163
Problemele de clarificat
Întrebările și ordinea de adresare a lor
Condițiile în care părțile au luat cunoștință despre fapte sau împrejurări
Poziția părții vătămate față de celelalte părți , în special față de inculpat
Eventualele probe ce urmează a fi folosite în ascultare
ASCULTAREA PROPRIU-ZISĂ A PERSOANEI VĂTĂMATE
2.1. ETAPA DE IDENTIFICARE A PERSOANEI VĂTĂMATE
Potrivit art. 84 C.proc.pen. anchetatorul va întreba persoana vătămată despre nume ,prenume , vârstă , adresa și ocupație . Pe lângă aceste întrebări sunt recomandate și alte întrebări independente de cauză care au rolul de a familiariza victima cu admosfera în care se desfășoară audierea, astfel că victima va căpăta încredere în anchetator și va depăși eventualele sentimente de teamă dar totodată se va convinge că organul judiciar are posibilitatea cunoașterii unor date referitoare la anumite momente din viața sa , ocupații anterioare , diverse pasiuni , raporturile cu alte persoane , petrecerea timpului liber, etc..164
Tot în această etapă persoanei vătămate i se aduce la cunoștință faptele și împrejurările despre care va fi ascultată, posibilitatea de a se constitui ca parte vătămată, parte civilă sau de a renunța la acest drept sau posibilitatea de a fi ascultată ca martor, reglementări prevăzute de Codul de procedură penală (vezi capitolul 1).
ETAPA RELATĂRII LIBERE
Relatarea liberă constă în expunerea faptelor și împrejurărilor , prin cuvintele victimei, recomandabil fiind ca la început , organul judiciar să-i adreseze o întrebare referitoare la faptă.
Regurile tactice de ascultare sunt asemănătoare cu cele ale martorului și anume :165
1. Ascultarea persoanei vătămate se va face cu răbdare, calm și fără întreruperi , cu excepția situațiilor în care persoana vătămată se abate de la subiect.
2. Evitarea unor gesturi, reacții, expresii, mimică , concretizate prin manifestări de nerăbdare, nervozitate, nemulțumire, gesturi de aprobare sau dezaprobare.
3. În cazul în care persoana vătămată are un nivel intelectual care îngreunează coerența relatării libere, trebuie ajutată cu mult tact, dar fără să fie sugestionată.
4. Nu este recomandat întocmirea unui proces-verbal de ascultare dar anchetatorul trebuie să-și noteze pe scurt aspectele importante.
Prin relatarea liberă pot fi descoperite și alte fapte penale săvârșite de învinuit sau inculpat iar organul judiciar are posibilitatea să observe comportarea victimei, respectiv mimica , pauzele în vorbire sau graba în expunerea unor situații , precum și ridicarea sau coborârea tonului vocii, astfel putând să evalueze sinceritatea, buna-credință, dorința de răzbunare, completarea unor lacune datorate percepției deficitare etc. .
2.3. ETAPA FORMULĂRII DE ÎNTREBĂRI
Formularea de întrebări este necesară în scopul lămuriri unor aspecte neclare, completând astfel relatarea liberă. Veracitatea și claritatea răspunsurilor este condiționată de modul de comunicare dintre organul judiciar și persoana audiată , de modul de adresare a întrebărilor și de succesiunea acestora.166
Ca și în cazul martorului , întrebările trebuie să fie formulate astfel încât să nu deruteze persoana vătămată , să nu fie sugestive, să nu se solicite aprecieri asupra calificării infracțiunii sau a gradului de vinovăție.
DIFERITE TIPURI DE ÎNTREBĂRI
Întrebările adresate persoanei vătămate se aseamănă cu cele
adresate martorului. Astfel, pot exista diferite categorii de întrebări și anume :167
1. Întrebări de completare – sunt necesare atunci când în urma relatării libere declarațiile rămân incomplete datorită unor cauze obiective sau subiective cum ar fi deficiențe de recepție, memorare sau redare, atitudinea de rea credință, cauze care conduc la anumite omisiuni.
2. Întrebări de precizare – se referă la anumite aspecte care necesită detalii față de relatarea liberă sau aspecte secundare ale faptei.
3. Întrebări ajutătoare – au rolul de a ajuta persoana vătămată să-și amintească evenimentele la care a asistat.
4. Întrebări de control –au rolul de a verifica afirmațiile în ceea ce privește exactitatea și veracitatea.
În funcție de momentul la care se referă , întrebările pot fi
clasificate în trei grupe și anume : 168
1. Prima grupă de întrebări – se referă la raporturile anterioare dintre victimă și infractor sau la conduita anterioară săvârșirii infracțiunii.
2. A doua grupă de întrebări – se referă la momentul comiterii infracțiunii. Victima trebuie să se refere la împrejurările în care s-a comis infracțiunea, particularitățile locului faptei, persoanele care au mai fost de față, desfășurarea evenimentului infracțional, mijloacele utilizate de infactor, rezultatele care s-au produs. De asemenea trebui clarificată starea victimei în timpul săvârșirii infracțiunii, respectiv dacă a fost sănătoasă, bolnavă, odihnită, emoționată, etc.. Apoi, trebuie clarificat modul cum a îceput comiterea infracțiunii, respectiv momentul declanșator, și alte aspecte secundare referitoare la instrumentele utilizate, numărul și succesiunea de lovituri, îmbrăcămintea făptuitorului etc. .
3. A treia grupă de întrebări – se referă la amănunte care au avut loc după momentul comiterii infracțiunii . Astfel , persoana vătămată va face afirmații cu privire la obiectele care au fost mișcate, persoanele care au pătruns în perimetrul locului săvârșirii infracțiunii, etc. Persoana vătămată mai poate fi întrebată asupra cercului de suspecți sau asupra cuantumului pagubelor cauzate .
Regulile tactice de adresare a întrebărilor sunt asemănătoare ca și în cazul martorilor . Astfel , întrebările trebuie să fie clare , precise , exprimate astfel încât să fie accesibile persoanei ascultate , nu vor conține elemente de sugestie sau intimidare , etc.
2.3.2. ASCULTAREA RĂSPUNSURILOR LA ÎNTREBĂRI
Conduita tactică din momentul ascultării răspunsurilor la întrebări presupune respectarea unor reguli tactice și anume : 169
victima trebuie ascultată cu atenție și seriozitate și se vor evita gesturile de enervare , aprobare sau dezaprobare ;
se vor evita reacțiile bruște , în cazul contradicțiilor sau incoerențelor și reacțiile de surprindere sau nemulțumire ;
anchetatorul va observa cu atenție modul în care reacționează persoana vătămată în cazul răspunsurilor la întrebările care au rolul de a descoperi declarațiile mincinoase ;
ASCULTAREA PĂRȚII VĂTĂMATE ÎN CONDIȚII SPECIALE
Există situații când persoana vătămată se află în stare gravă
fie datorită unor boli , fie datorită unor leziuni suferite ca urmare a săvârșirii infracțiunii . În aceste condiții organul judiciar trebuie să se informeze despre starea victimei , în anumite cazuri ascultarea acesteia fiind posibilă numai cu acordul medicului .
În asemenea situații ascultarea presupune doar relatări sumare, întrebările fiind scurte , la obiect și puține ca număr . Întrebările vor avea un caracter general , referitor la făptuitor și la relațiile pe care le-a avut cu acesta , sau se pot referi la fapta săvârșită , respectiv modul de comitere , circumstanțe , contribuția la declanșarea infracțiunii , dacă au mai fost prezente alte persoane , etc.170
3. VERIFICAREA ȘI APRECIEREA DECLARAȚIILOR PERSOANEI VĂTĂMATE
Declarațiile persoanelor vătămate trebuie verificate , astfel se va stabili veracitatea lor și se va aprecia corect depoziția.171
Ca și în cazul martorilor, verificarea se va face prin compararea declarațiilor persoanei vătămate cu celelalte probe existente în cauză. Operația de analiză a unei declarații se efectuează în cadrul examinării și cântăririi întregului probatoriu, acesta presupunând un studiu comparativ al faptelor stabilite prin intermediul persoanei vătămate, cât și un studiu al calității surselor directe sau indirecte din care provin datele. Evaluarea declarației victimei impune, totodată, o analiză de conținut, pe baza căreia organul de urmărire penală sau instanța de judecată interpretează în mod științific materialul informativ adunat, pentru a stabili în ce măsură acesta servește la aflarea adevărului.172
CONCLUZII
Din prezenta lucrare se poate trage concluzia că ascultarea persoanelor reprezintă o operație complexă care trebuie analizată foarte atent , în vederea stabilirii adevărului .
Deși este considerată ca fiind una dintre cele mai importante mijloace de probă , în doctrină și practică există o poziție sceptică față de această probă . Poziția sceptică față de această probă se sprijină pe existența unor martori sau persoane vătămate de rea–credință dar și pe existența unor date subiective care provin de la persoane sincere care își manifestă dorința de a face depoziții exacte. Astfel, ne aflăm într-un domeniu în care trebuie să facem delimitarea între eroare și minciună , fidelitate și sinceritate, deoarece orice greșeală va avea repercusiuni asupra celui ce urmează a fi supus răspunderii penale . Din acest punct de vedere există diferențieri între depozițiile martorilor de bună-credință , chiar dacă au perceput informațiile în condiții identice .
Evaluarea probei testimoniale din punct de vedere psihologic presupune rezultatul interacțiunii dintre însușirile psihice ale persoanei care comunică informația și realitatea faptelor percepute, cunoașterea particularităților psihologice având ca rezultat stabilirea adevărului . Astfel, trebuie reconstituit procesul de formare a mărturiei cu toate etapele sale iar factorii obiectivi și subiectivi trebuie analizați cu multă atenție deoarece influențează fidelitatea mărturiei .
Regulile tactice care se aplică în cadrul ascultării persoanelor trebuie respectate cu multă strictețe pentru o soluționare cât mai corectă a cauzei. Astfel ,persoana care depune mărturie trebuie să fie cunoscută , în ceea ce privește personalitatea sa (onestitate, corectitudine, nesinceritate, lașitate , etc.) , precum și în ceea ce privește cunoașterea sub raportul condițiilor fiziopsihice, respectiv a raporturilor acestuia cu mediul înconjurător (pricina juridică , participanții la proces , etc.)
Regulile tactice și normele penale și procesual penale trebuie respectate cu severitate , iar astfel organele judiciare vor avea posibilitatea să obțină adevărul , să înlăture erorile atunci când acestea apar în mod inevitabil sau să preîntâmpine producerea lor.
BIBLIOGRAFIE
EMILIAN STANCU , ,, Tratat de Criminalistică “, Ed. Universul Juridic, București , 2002 ;
ION MIRCEA , ,, Criminalistica “ , Ediția a II-a , Ed. Lumina Lex , București , 2001 ;
AUREL CIOPRAGA, ,, Evaluarea probei testimoniale în procesul penal”, Ed. Junimea , Iași , 1979
AUREL CIOPRAGA , ,, Criminalistica – Tratat de tactică “ , Ed. Gama, Iași , 1996
VASILE BERCHEȘAN , I.E. SANDU , ,, Tratat de tactică criminalistică” Ed. Carpați , Craiova , 1992 ;
NICOLAE MITROFAN ; VOICU ZDRENGHEA ; TUDOREL BUTOI , ,, Psihologie judiciară “ , Ed. Șansa , București , 2000 ;
TIBERIU BOGDAN, ,,Probleme de psihologie judiciară”, Ed. Științifică, București, 1973 ;
TIBERIU BOGDAN ; IOAN SANTEA ; RODICA DRĂGAN-CORNIANU, ,,Comportamentul uman în procesul judiciar” , Ed. Ministerului de Interne, București ,1973;
IOSIF MĂRCUȘANU, ,,Psihologie”, Ed. Carminis, Pitești, 2001 ;
ALEXANDRU ROȘCA, ,,Metodologie și tehnici experimentale în psihologie’’, Ed. Științifică, București, 1971 ;
EDOUARD CLAPAREDE, ,,Psihologia copilului și pedagogia experimentală”,Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1975;
A.BOROI ; Ș.G. UNGUREANU ; N.JIDOVU ; I. MĂRGUREANU, ,,Drept procesual penal”, Ed. All Beck, București, 2001;
NICOLAE VOLONCIU, ,, Tratat de procedură penală”, Volumul I , Ediția a III-a, Ed. Paideia, 1999;
ION NEAGU, ,,Drept procesual penal-Tratat “, Ed. Global Lex, București, 2002;
CONSTANTIN MITRACHE, ,,Drept penal român”, Ed. Șansa, București, 2002;
CODUL PENAL ROMÂN
CODUL DE PROCEDURĂ PENLĂ
MONITORUL OFICIAL, Nr. 964/ 28 decembrie 2002-Legea privind protecția martorilor.
CUPRINS
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE
CAPITOLUL I
ASPECTE PENALE ȘI PROCESUAL PENALE
Reglementarea procesual penală și penală a martorilor
Dispozițiile Legii nr.682/18 decembrie 2002 –privind protecția martorilor
Reglementarea penală a calității de persoană vătămată
Reglementarea procesual penală a persoanei vătămate
CAPITOLUL II
CONSIDERAȚII PSIHOLOGICE
SUBCAPITOLUL I
PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI
JUDICIARE ȘI A MARTORULUI
Aspecte introductive
Relația martor–magistrat din punct de vedere psihologic
Problematica psihologică a mărturiei judiciare de bună credință
Procesul psihologic de formare a mărturiei
Recepția senzorială
Senzația. Tipuri de senzații și rolul acestora în formarea mărturiei
Senzațiile cutanate
Senzațiile olfactive
Senzațiile gustative
Senzațiile auditive
Senzatiile vizuale
Percepția
Factori de distorsiune
Calificarea factorilor de distorsiune
Prelucrarea sau decodarea informațiilor
Stocarea sau memorarea informațiilor
Rapiditatea și durata stocării memoriale
Tipul de memorie a martorului
Uitarea
Reactivarea informațiilor
Reproducerea
Reconoașterea . Aplicarea practică a recunoașterii.
Recunoașterea persoanelor
Recunoașterea cadavrelor
Recunoașterea după fotografii
Problematica psihologică a mărturiei de rea-credință
Aspecte introductive ;
Criterii de verificare a veridicității mărturiei judiciare suspicionate de a fi de rea-credință ;
Criteriul aprecierii mărturiei în raport cu surse din care provine ;
Criteriul poziției martorului în raport cu părțile din proces și cu pricina ;
Criteriul conduitei socio-morale și psihotemperamentale ;
Criteriul interesului manifestat de martor față de problematica probațiunii ;
Criteriul conduitei martorului ;
Criteriul ascultării repetate a martorului ;
SUBCAPITOLUL II
PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A PERSOANEI
VĂTĂMATE
Aspecte introductive ;
Particularități ale psihologiei victimei ;
Recepția senzorială;
Prelucrarea și decodarea informațiilor ;
Stocarea informațiilor ;
Reactivarea memorială ;
Recunoașterea
Reproducerea
CAPITOLUL III
REGULI TACTICE APLICATE ÎN CADRUL ASCULTĂRII MARTORILOR ȘI PERSOANELOR VĂTĂMATE
SUBCAPITOLUL I
ASCULTAREA MARTORILOR
SECȚIUNEA 1
ASCULTAREA PROPRIU- ZISĂ A MARTORILOR
1. Importanța și pregătirea ascultării martorilor ;
Studierea dosarului cauzei ;
Stabilirea martorilor care pot fi audiați ;
Cunoașterea personalității martorilor ;
2. Elemente tactice aplicate în pregătirea ascultării martorilor ;
Stabilirea ordinii de audiere ;
Stabilirea momentului și locului audierii ;
Pregătirea audierii .Elaborarea planului de ascultare ;
Reguli și procedee tactice criminalistice aplicate în ascultarea propriu zisă a martorilor ;
Conduita tactică în etapa de identificare a martorului ;
Faza relatărilor libere și conduita tactică din această fază ;
Reguli tactice aplicate în etapa formulării întrebărilor și ascultării răspunsurilor ;
Diferite tipuri de întrebări ;
Întrebări în funcție de momentul săvârșirii infracțiunii ;
Întrebări referitoare la depoziții care conțin denaturări ;
Întrebări referitoare la tactica criminalistică ;
Întrebări care au un anumit grad de sugestibilitate;
Ascultarea răspunsurilor la întrebări ;
Verificarea și aprecierea declarațiilor martorilor ;
SECȚIUNEA 2
TACTICA ASCULTĂRII MARTORULUI DE
REA – CREDINȚĂ
Motivele care conduc la mărturia mincinoasă ;
Procedeul tactic în vederea demascării caracterului mincinos ;
SECȚIUNEA 3
PARTICULARITĂȚI TACTICE APLICATE ÎN ASCULTAREA UNOR CATEGORII SPECIALE DE MARTORI
Ascultarea martorilor minori ;
Aspecte procesual penale și tactice ale audierii ;
Pregătirea ascultării minorilor ;
Audierea propriu-zisă a minorilor ;
Particularități tactice aplicate în cadrul ascultării minorilor
Ascultarea altor categorii de martori ;
Ascultarea vârstnicilor ;
Ascultarea martorilor handicapați ;
Ascultarea persoanelor care nu cunosc limba română ;
Ascultarea handicapaților psihic ;
SECȚIUNEA 4
CONSEMNAREA DECLARAȚIILOR MARTORILOR ȘI
ALTE METODE TEHNICE DE FIXARE
Consemnarea declarațiilor martorilor ;
Fixarea declarațiilor prin mijloace tehnice criminalistice ;
SUBCAPITOLUL II
ASCULTAREA PERSOANELOR VĂTĂMATE
Imporanța declarațiilor persoanei vătămate și pregătirea ascultării ;
Studierea dosarului cauzei ;
Cunoașterea persoanelor ce urmează a fi ascultate ;
Elaborarea planului de ascultare ;
Ascultarea propriu – zisă a persoanelor vătămate ;
Etapa de identificare a persoanei vătămate ;
Etapa relatării libere ;
Etapa formulării de întrebări ;
Diferite tipuri de întrebări ;
Ascultarea răspunsurilor la întrebări ;
Ascultarea părții vătămate în condiții speciale ;
Verificarea și aprecierea declarațiilor persoanei vătămate ;
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Aspecte Penale Si Procesual Penale (ID: 125606)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.