Regimul Juridic al Circulatiei Marcilor In Spatiul Comunitar

CUPRINS

Capitolul 1. Notiuni generale despre marci. Marci comunitare versus marci nationale…………………………………………………..

1. 1. Acceptiunea economica a marcii………………………………………

1. 2. Acceptiunea juridica a marcii

1.2.a Marca in legislatia romana

1.2.b Marca in legislatia Uniunii Europene.Marca Comunitara

1. 3. Coexistenta marcilor comunitare cu marcile nationale

1. 4 . Semne susceptibile de a constitui marci

1. 5. Clasificarea marcilor. Tipuri de marci

1.6 . Conditiile de validitate a marcilor

Capitolul 2. Drepturile născute în legatură cu marcile

2.1.Drepturile conferite de marca

2.2. Titularii dreptului la marca

2.3. Dobandirea dreptului la marca

a)Procedura inregistrarii marcilor.OSIM/OHIM

b)Motive de absolute de refuz.Motive relative de refuz

2.4.Transmisiunea dreptului la marca

2.5. Stingerea dreptului la marca

2.6.Apararea drepturilor privitoare la marci

A. Apararea prin contestatie administrativa

B. Apararea prin actiuni penale

C. Apararea prin actiuni civile

Capitolul 3. Studiu de caz……………………………………………..

Bibliografie………………………………………………………………..

Concluzii…………………………………………………………………

CAPITOLUL 1.

Notiuni generale despre marci. Marci comunitare versus marci nationale.

1.1. Acceptiunea economica a marcii

Inca de la inceputurile capitalismului, comerciantii de buna credinta au incercat sa isi diferentieze bunurile lor de cele ale altora atasandu-le semne distinctive, „semnaturi”. La fel de veche este, însa, practica negustorilor de rea credință de a imita semnele mentionate pentru a-l induce în eroare pe cumparatorul care cauta bunurile comerciantului cu reputatie. Aceasta este, in consecinta, functia principala a marcilor: de a indica provenienta bunurilor, dar si a serviciilor, daca avem in vedere o economie dezvoltata .Nu este exagerata afirmatia conform careia marcile reprezinta unul dintre pilonii de baza ai economiei de piata.

In general, doctrina recunoaste marcii urmatoarele functii:

Functia de diferentiere a produselor este dedusa din insusi caracterul de semn distinctiv al marcii. Putem identifica doua ipostaze ale acestei functii: de atragere a clientelei si de fixare a clientelei.Astfel, putem afirma ca marca are initial rolul de a face legatura intre producator si produsul sau serviciul oferit, iar intr-o a doua faza de a face legatura intre produsul sau serviciul cumparat anterior si o anumita caracteristica a acestuia pe care consumatorul o cauta.

În doctrina au fost cumulate functia de identificare (sau de diferentiere a produselor identice sau similare) si cea de indicare a sursei de provenienta reunind functia comerciala. Un caz foarte elocvent pentru ilustrarea acestei functii a marcilor este Terrapin vs Terranova. Prima marca era inregistrata pentru case prefabricate, pe cand cea de-a doua pentru alte accesorii în constructii. In motivarea sa, Curtea de la Haga a facut pentru prima data referire la “functia de baza ” a marcilor, si anume garantia pentru consumator ca produsul are aceeasi origine

O alta functie economica importanta a marcii o reprezinta functia de concurenta: Investind in calitate (mentinerea in timp a anumitor caracteristici tehnice ale produselor, readucerea rapida in stare de functionare si la parametri a produselor/serviciilor defecte) si publicitate, producatorii si distribuitorii impun pe piata anumite marci, astfel ca, in conditiile unor caracteristici tehnice similare, cumparatorul va prefera produsele purtand o marca cunoscuta sau familiara; cum produsele sunt identice sau similare, rezulta ca in acest caz concurenta se realizeaza prin marca, functiile de calitate si de publicitate sustinand functia de concurenta.

Pentru a intelege functia de garantie a calitatii marcii ar trebui plecat de la constatarea ca cineva devine un cumparator fidel al unui anumit produs daca, dupa ce a cumparat o data un produs, acesta a corespuns exigentelor prin nivelul de calitate (de exemplu, prin raportul performanta/pret), folosirea ulterioara a produsului confirmandu-i aceasta calitate. El nu numai ca va cumpara in continuare acest produs, dar il va recomanda si altor consumatori. In timp ce produsele de calitate determina cresterea reputatiei marcii, lipsa de calitate a acestora contribuie la deprecierea marcii. Forta unei marci consta tocmai in acest grad de fidelizare a clientilor in raport cu marca in cauza.
Constatam ca functia de calitate are doua componente: de comunicare (prin marca, cumparatorul primeste informatii despre calitatea produsului) si de reputatie: marca, asociata produselor a caror calitate se conserva sau se imbunatateste in timp, devine larg cunoscuta segmentului de public vizat pentru produsele carora marca respectiva li se aplica sau, cu alte cuvinte, devine notorie. Sunt insa si marci care isi capata „notorietatea“ in sens negativ, pentru lipsa de calitate a produselor carora marca le este asociata.

Prin intermediul functiei de organizare a pietei, marca se prezinta ca un mijloc de corelare a cererii cu oferta. Mai mult, prin consacrarea in legislatie a notiunii de marca si prin instituirea protectiei sale juridice, se limiteaza practicile de concurenta neloiala, contribuind la organizarea eficienta a schimbului.

Atât funcția de concurență cât și funcția de organizare a pieții se transformă, în anumite condiții, într-o funcție de monopolizare a pieții, sprijinită pe funcția de reclamă.

Funcția de monopol, apărută ca o alterare a funcțiilor amintite, chiar și alterarea funcției de garantare a calității îmbracă o serie de aspecte negative cu repercursiuni asupra producției, în cadrul unei protecții excesive a producătorului.

Functia de publicitate arata ca uneori, in cucerirea pietei, poate mai important decat produsul in sine, este ambalajul acestuia (si am aratat ca ambalajele pot fi protejate ca marci tridimensionale), dar si semnul distinctiv-marca (verbala, figurativa, combinata) prin mesajul pe care i-l transmite cumparatorului. Atata timp cat o marca este atractiva iar ulterior, dupa ce a inceput sa aiba o anumita reputatie, este usor de retinut si de recunoscut, ea insasi devine un suport de reclama pentru produsul care o poarta. Aceasta preocupare constanta care vizeaza forta competitiva a unei companii poarta denumirea de managementul marcii, si face parte din practicile uzuale de marketing din economia moderna.

Imaginea marcii reprezinta modul in care cumparatorul percepe marca. Poate fi definita ca ansamblul reprezentarilor mentale, cognitive si senzoriale pe care o persoana sau un grup de persoane le realizeaza in legatura cu marca sau cu o companie

Prin utilizarea marcii, se poate face o publicitate sustinuta produselor care poarta aceasta marca, facilitand cumparatorului contactul cu produsul si scurtand timpul in care marca dobandeste o anumita reputatie. Insa exista limitari care intaresc importanta acestei functii. In doua decizii ale Curtii Europene date in anii 1990 (Christian Dior v Evora si BMW v Deenik), aceasta a aratat importanta functiei de publicitate a marcii si a acceptat ca proprietarul unei marci poate impiedica pe distribuitorul acesteia sa faca reclama produsului in cauza intr-o maniera negativa pentru imaginea marcii.

Asa cum am aratat, functia de publicitate nu se poate substitui functiei de calitate, ea avand doar rolul de a scurta timpul in care incepe sa se manifeste functia de calitate si, pe baza acesteia, marca sa dobandeasca o anumita reputatie. Implica si o anumita garantie a calitatii, ceea ce inseamna ca pentru consumator aceeasi provenienta, dar si o calitate constanta a produsului in cauza. Ceea ce inseamna ca daca consumatorul este inselat in asteptarile sale, el va avea la indemana resurse juridice pentru a-si face dreptate.

1.2 Acceptiunea juridica a marcii

a) Reglementarea marcii in legislatia romaneasca

Prin funcțiile sale de identificare a originii comerciale și a calității produselor, de organizare a concurenței pe piață, marca a dobândit o valoare economică foarte importantă în economia contemporană. Consecutiv, a crescut și interesul pentru amenajarea unui cadru juridic adecvat pentru ca marca să poată exista legal si sa poata fi protejata de terti.

Legislația națională în vigoare în domeniul mărcilor este reprezentata de Legea 84/1998 modificata si republicata privind mărcile și indicațiile geografice, HG 833/1998 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Legea 84/1998 modificata si republicata. Referiri la aceasta se fac si in Legea 11/1991 modificata si republicata privind combaterea concurenței neloiale.

Marca este definita în art. 3, lit. a) din Legea din 84/1998 modificata si republicata si anume „marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane pot constitui mărci semne distinctive, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului său, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne;”

Definitiile juridice ale notiunii de marca pe care le ofera doctrina pun in lumina doua orientari diferite. Orientarea majoritara la care se raliaza si legea romana adopta in mare parte definitia clasica a notiunii de marca, punand accentul pe caracterul distinctiv al marcii. O a doua orientare este aceea care insereaza in definitia juridica a marcii rolul economic al acesteia: functia de garantie a calitatii. Spre exemplu, definitia din vechea lege germana din 27 iulie 1957 considera marca: „semnul care ofera clientelei produsului pe care e aplicata garantia producatorului sau distribuitorului”. Noua lege germana renunta insa la aceasta definitie a marcii, enumerand doar diferitele semne susceptibile de a fi protejate de marca, enumerare prezenta de altfel si in art.2 al Directivei europene din 21 decembrie 1988.

Prin combinarea acestor directii adoptate in doctrina juridica, Yolanda Eminescu da cea mai completa definitie a marcii din doctrina romaneasca, sub aspectul juridic: „Semn distinctiv, menit sa diferentieze produsele, lucrarile si serviciile unei persoane fizice sau juridice, garantand o calitate definita si constanta a acestora, un semn susceptibil de a forma in conditiile legii obiectul unui drept exclusiv, care apartine categoriei drepturilor industriale”.

De retinut sunt cele trei elemente definitorii ale notiunii juridice de marca: forma exterioara a marcii, un semn;caracterul distinctiv al acestui semn; faptul ca acest semn distinctiv poate forma obiectul unui drept exclusiv.

b) Marca in legislatia Uniunii Europene .Marca Comunitara.

Pentru a realiza dezideratul unei piete comune unitare bazate pe principiul liberei circulatii a bunurilor si serviciilor, tarile membre ale Uniunii Europene au decis sa armonizeze legislatia privind marcile, sens in care au fost adoptate:
(i) Directiva Consiliului European nr. 89/104/CE din 21.12.1988 prin care a fost armonizata legislatia statelor membre privind regimul juridic al marcilor.
(ii) Regulamentul Consiliului European nr. 40/94/EC din 20.12.1993 prin care a fost instituita Marca Comunitara.

Prin aderarea la Uniunea Europeana, Romania este obligata sa armonizeze regimul juridic al marcilor conform directivei mai sus mentionate si sa recunoasca si sa accepte extinderea Marcii Comunitare.

Mai mult, articolul 97a din Tratatul de la Lisabona, va pune la dispoziția statelor membre ale Uniunii Europene instrumente moderne pentru armonizarea domeniului proprietatii intelectuale pentru a face față, în mod eficient, provocărilor lumii contemporane.

In fine, atat Directiva 89/104/CE cat si Regulamentul 40/94/CE dau aceeiv poate forma obiectul unui drept exclusiv.

b) Marca in legislatia Uniunii Europene .Marca Comunitara.

Pentru a realiza dezideratul unei piete comune unitare bazate pe principiul liberei circulatii a bunurilor si serviciilor, tarile membre ale Uniunii Europene au decis sa armonizeze legislatia privind marcile, sens in care au fost adoptate:
(i) Directiva Consiliului European nr. 89/104/CE din 21.12.1988 prin care a fost armonizata legislatia statelor membre privind regimul juridic al marcilor.
(ii) Regulamentul Consiliului European nr. 40/94/EC din 20.12.1993 prin care a fost instituita Marca Comunitara.

Prin aderarea la Uniunea Europeana, Romania este obligata sa armonizeze regimul juridic al marcilor conform directivei mai sus mentionate si sa recunoasca si sa accepte extinderea Marcii Comunitare.

Mai mult, articolul 97a din Tratatul de la Lisabona, va pune la dispoziția statelor membre ale Uniunii Europene instrumente moderne pentru armonizarea domeniului proprietatii intelectuale pentru a face față, în mod eficient, provocărilor lumii contemporane.

In fine, atat Directiva 89/104/CE cat si Regulamentul 40/94/CE dau aceeasi definitie marcii: Pot constitui marci comunitare toate semnele care pot avea o reprezentare grafica, in special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului sau, cu conditia ca astfel de semne sa permita distinctia intre produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altora.

Marca se inregistreaza la Oficiul pentru Armonizare în Piața Internă-OHIM, cu sediul în Alicante, Spania, în baza Regulamentului CE 40/94, privind marca comunitară (sau, pe scurt, Regulamentul mărcii comunitare).

Mărcile de produse sau servicii înregistrate în condițiile acestui Regulament sunt denumite "mărci comunitare" și produc aceleași efecte în întreaga Uniune Europeană. Anexa 2 cuprinde art.1 alin (2) din Regulamentul CE 40/1994. Deși produce efecte în toate statele Uniunii, marca comunitară nu se substituie mărcilor naționale din statele membre, ci coexistă cu acestea.

1.3. Coexistenta marcilor nationale cu marcile comunitare

A. Modalitati de extindere teritoriala a protectiei unei marci

Extinderea protectiei marcii pe alte teritorii decat cel national se poate face pe mai multe cai:

-calea nationala, solicitantul depunand cereri in fiecare dintre statele in care doreste protectie; sistemul este deseori anevoios iar pentru inregistrarea in mai mult de 3-4 state se dovedeste a fi si deosebit de costisitor;

-calea internationala, solicitantul putand pe baza unei cereri depuse la Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale sa desemneze statele in care doreste sa obtina protectia;in final solicitantul obtine tot marci nationale, insa cu taxe reduse;

-calea inregistrarii marcii comunitare, care prezinta numeroase avantaje fata de caile expuse anterior;

B. Principiul caracterului unitar al marcii comunitare

Principiul caracterului unitar arata ca marca trebuie sa aiba aceeasi intindere a protectiei pe tot teritoriul Uniunii Europene. In situatia in care o parte sau toata lista de produse si servicii a fost refuzata cel putin pe teritoriul unui stat membru, marca va fi inregistrata in toate statele, pentru lista restransa. Daca in cel putin intr-unul dintre state cererea de marca a fost respinsa pentru intreaga lista de produse si servicii, cererea va fi respinsa pe tot teritoriul uniunii.

Este posibil sa existe refuzuri partiale in mai multe state, caz in care marca va fi inregistrata ca marca comunitara, numai dupa limitarea listei corespunzator tuturor refuzurilor din tarile membre; si in acest caz daca urmare a mai multor refuzuri lista cumulata este refuzata in totalitate, cererea de marca va fi respinsa.

Rezumand, caracterul unitar poate fi sintetizat astfel: marca comunitara poate fi inregistrata numai pentru acea parte din lista de produse si servicii acceptabila in toate statele membre, intinderea protectiei fiind aceeasi pe intreg teritoriul uniunii.

In momentul aderarii României la Uniunea Europeana pot aparea contradictii între caracterul unitar al marcii comunitare si principiul celor doua sisteme. Astfel, pentru a respecta caracterul unitar, marcile comunitare înregistrate înaintea aderarii României trebuie sa-si extinda efectele în România.
In cazul in care marcile nationale sunt identice ori similare cu marcile comunitare, înregistrate pentru produse identice sau similare, desi înregistrate cu buna-credinta, acestea nu pot coexista fara o intelegere a titularilor in acest sens.

C. Principiul coexistentei marcilor comunitare cu marcile nationale

Existenta sistemului marcilor comunitare nu exclude posibilitatea ca cel interesat sa-si inregistreze marcile limitat, numai pe teritoriile statelor unde are interese economice. Un solicitant este liber sa aleaga daca isi inregistreaza marca drept marca comunitara sau nationala.

Din existenta celor doua principii putem deduce urmatoarele consecinte:

-daca o marca comunitara a fost refuzata deoarece nu a putut fi inregistrata in unul sau mai multe state membre, dar putea fi inregistrata in altele, solicitantul poate opta in a-si converti cererea de marca comunitara in cereri nationale, pe teritoriul statelor unde nu a primit refuz la inregistrare.

-daca un solicitant a avut la un moment dat inregistrata o marca nationala iar ulterior doreste extinderea protectiei pe teritoriul UniuniiEuropene, ca marca comunitara, el poate invoca aceasta marca nationala la inregistrarea marcii comunitare (principiul senioritatii); astfel, renunta la marca nationala iar dupa inregistrarea marcii comunitare protectia in statul respectiv este continuata prin marca comunitara;

D. Solutii pentru eventualele conflicte intre marcile comunitare si marcile nationale

In functie de momentul in care marcile sunt inregistrate, exista doua solutii in cazul in care proprietarii nu reusesc sa ajunga la un compromis in legatura cu coexistenta marcilor:

In cazul in care marca nationala este inregistrata anterior, este interzisa folosirea marcii comunitare pe teritoriul national, insa marca ramane valabila in restul teritoriului comunitar, acolo unde marca Romaneasca nu poate fi folosita;

Pe de alta parte, daca marca comunitara este inregistrata anterior celei nationale, anularea marcii nationale poate fi ceruta. Daca ambele parti vor sa cada la intelegere cu privire la marca respectiva, pot conveni la limitarea folosintei pentru anumite clase de bunuri si servicii.

Din principiile expuse rezulta ca, desi sistemul national coexista cu cel comunitar, nu inseamna ca marcile identice sau similare pot coexista, chiar daca au fost inregistrate cu buna credinta la data respectiva, daca folosirea lor genereaza confuzie in randul consumatorilor.

In concluzie, in cazul conflictului intre o marca nationala si o marca comunitara se aplica principiul senioritatii, marca inregistrata anterior putand supravietui..

1.4. Semne susceptibile de a constitui marci

Conform art 3 lit a din Legea nr. 84/1998 modificata si republicata, pot constitui marci semne distinctive cum ar fi cuvinte, inclusive nume de personae, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si in special forma produsului sau a ambalajului sau combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne.se poate remarca excluderea semnelor sonore ca semne susceptibile de apropriere ca marca.

Directiva comunitara 89/104 in art 2 prevede ca pot constitui marci elementele enumerate anterior, cu conditia ca astfel de semne sa permita a se distinge produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altor intreprinderi.

1.5. Clasificarea marcilor

Clasificarea marcilor, pe langa functia didactica, este importanta si pentru determinarea regimului juridic, stabilirea conditiilor de validitate si aprecierea eventualelor incalcari ale dreptului la marca.

In doctrina, marcile sunt clasificate in functi de diferite criterii;astfel:

Dupa destinatie marcile sunt de fabrica si de comert

Dupa obiectul lor, marcile sunt de produse si de servicii

Dupa titularul dreptului la marca marcile sunt individuale si colective

Dupa numarul semnelor folosite marcile sunt simple si combinate

Dupa natura semnelor folosite marcile sunt verbale, figurative si sonore

Marcile de fabrica si marcile de comert

In functie de destinatia lor economica, marcile se impart in marci de fabrica si marci de comert. Marca de fabrica se foloseste de catre producator sau fabricant, si diferentiaza produsele acestora de altele similare.Marca de comert este utilizata de comerciant sau distribuitor, aratand consumatorului ca distribuirea produselor se face de o societate comerciala. Marcile de fabrica si cele de comert au acelasi regim juridic.

Marcile de produse si marcile de servicii

Marcile de fabrica si de comert se refera ambele la produse, fapt ce a condus la reunirea lor in categoria marcilor de produse. Pe de alta parte, conform obiectului protectiei juridice, exista marcile de serviciu care protejeaza prestarile de servicii.

Marcile individuale si marcile colective

In cazul in care titularul dreptului la marcă este o persoană fizică sau juridica determinată, marca inregistrata este o marca individuala. Marci colective sunt marci utilizate pentru a distinge bunuri sau servicii produse sau furnizate de membrii unei asociatii de produsele sau serviciile furnizate de alte persoane;

Marcile simple si marcile combinate

Marca simplă este cea alcătuită dintr-un singur semn (un nume, o denumire, o reprezentare grafică etc.),pe cand mărcile combinate reprezintă compoziții de semne diferite, susceptibile de protecție.

Marcile verbale, figurative si sonore

Mărcile verbale cuprind mărcile alcătuite din nume, denumiri, sloganuri, cifre, litere. Mărcile figurative cuprind reprezentări grafice: embleme, viniete, desene, amprente, sigilii,etichete, culori etc.Mărcile sonore sunt semne distinctive realizate sub forma unor sunete sau fraze muzicale care personalizeaza emisiuni radiofonice sau de televiziune. Inregistrarea marcilor sonore prezinta numeroase dificultati in legislatia europeana in vigoare, asa cum va fi prezentat succint in capitolul urmator.

1.6. Conditiile de validitate a marcilor

A. Conditii de fond

Legea din Romania nu formuleaza in mod expres conditiile care trebuie indeplinite de un semn pentru a fi inregistrat ca marca. Din definitia marcii insa, putem formula conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca marca pentru a obtine protectie juridica. Orice semn, pentru a fi admis si inregistrat ca marca potrivit legii nationale trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

– sa fie susceptibil de reprezentare grafica

– sa fie distinctiv

– sa fie disponibil

– sa fie licit

1. Conditia reprezentarii grafice

Legea 84/1998 modificata si republicata prevede in articolul 3 ca “marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica” iar Regulamentul in regula nr 9(3) prevede ca cererea de inregistrare va fi insotita de “reproducerea grafica sau fotografica a marcii”.Conform unei opinii doctrinare, la care ne raliem, reprezentarea grafica poate fi inteleasa in doua moduri:

In sens restrictiv, se presupune ca semnul ales ca marca este susceptibil de reprezentare prin linii, puncte, desene, culori de marimi si intensitati variabile, pe un suport solid. Exista totusi limite in acceptarea reprezentarii grafice a semnelor, acceptate fara rezerve fiind doar reprezentarile prin linii, desene si culori;

In sens mai larg, prin semn susceptibil de reprezentare grafica identificam orice semn pe care suntem capabili sa-l descriem prin litere, cifre, cuvinte sau desene; este de remarcat ca in acest sens mai larg si mirosurile, sunetele pot fi reprezentate grafic prin cuvintele care le descriu;

Curtea de Justitie a Comunitatii Europene s-a pronuntat cu privire la sensul expresiei “reprezentare grafica”, precizand ca un semn poate constitui o marca daca acesta “poate face obiectul unei reprezentari grafice care sa fie clara, precisa, completa, usor accesibila, inteligibila, durabila si obiectiva”

In legatura cu inregistrarea marcilor sonore, este de precizat ca statele se dovedesc greu receptive la inregistrarea acestui tip de marca, stiut fiind ca marca sonora este o arma care actioneaza asupra publicului mai mult decat orice alt mod de reclama si publicitate.

Interesant este cazul companiei Metro Gold Mayer care a inregistrat in SUA, ca marca onora, ragetul unui leu, insa cand a vrut sa protejeze aceeasi marca pe teritoriul Uniunii Europene s-a lovit de refuzul OHIM, care a respins cererea. Dificultatea semnalata in practica OHIM este aceea ca, in timp ce melodiile pot fi protejate, zgomotele nu pot fi protejate.

Tot in sfera marcilor “netraditionale”, cum sunt denumite in doctrina, prima marca olfactiva a fost inregistrata in SUA in anul 1970, fiind parfumul florii de plumeria, marca inregistrata pentru ata de cusut si fir de broderie. Oficiul de la Alicante a admis si el la protectie “mirosul ierbii proaspat cosite pentru mingi de tenis”. OSIM, pe de alta parte, adopta o alta politica, neadmitand pentru inregistrare marci olfactive.

In privinta marcilor gustative insa, cele doua oficii sunt de acord ca nu se pot inregistra valabil. In documentare au fost identificata cererea de marca comunitara 00332404 constand din “”gust de portocale aplicat produselor”, acestea fiind medicamente antidepresive, iar cererea a fost respinsa.

2. Conditia distinctivitatii

In literatura juridica de specialitate s-a aratat ca distinctivitatea cuprinde doua elemente: originalitatea si noutatea. Nu sunt distinctive semnele necesare, acelea uzuale ori cele descriptive.

Într-adevăr, denumirea adoptată ca marcă nu trebuie să fie necesară, nu trebuie să reprezinte însuși cuvântul care desemnează acel produs sau serviciu pentru care este folosită marca. În caz contrar s-ar permite unei singure persoane să monopolizeze o întreagă categorie de produse ori servicii, apropiindu-și sub formă de marcă denumirea lor.

Conform art. 5, alin. (1), lit. c), nu se admit la înregistrare „mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante”.

În doctrină se arată că prin marcă uzuală înțelegem că aceea marcă a dobândit o întrebuințare comună și generalizată pentru produsele respective. În această categorie intră acelea care fie datorită succesului, fie datorită faptului că în acea limbă nu există un substantiv comun pentru acel produs sau serviciu, determină publicul să folosească marca pentru a desemna produsul. În acest fel, termenul din limbajul curent dobândește un sinonim, respectiv chiar acea marcă. Cu timpul, acest din urmă termen se substituie celui dintâi. Vezi exemplele de la degenerarea mărcilor sau, de exemplu, Xerox pentru copiatoare, Frigider pentru racitoare, Aspirina pentru medicamente.

In material marcilor, aprecierea anterioritatilor are in vedere evitarea oricaror confuzii privind originea si calitatea produselor sau serviciilor.

3. Conditia disponibilitatii

Anterioritatile pot fi partiale si relative. Ele privesc numai domeniul economic si comercial, in care semnul a constituit obiectul unei aproprieri anterioare.

Limitele profesionale ale anterioritatilor

Marca nu trebuie sa fie unica in raport cu toate semnele distinctive inregistrate anterior. Noutatea marcii se refera numai la produsele sau gama de produse pentru care a fost creata. Explicatia consta in faptul ca riscul confuziei este inlaturat de deosebirea dintre produse, asa ca aceeasi marca poate fi folosita in ramuri sau industrii diferite. De exemplu, denumirea Friands, utilizata ca marca de siropuri, a fost admisa ca marca pentru sardele, fara sa se considere ca exista o anterioritate. Există si o speță cu privire la marca Chesterfield care este citată in doctrina, această denumire existând și pentru țigări și pentru ciorapi de damă, mărcile în discuție neavând nici o legătură.

Limitele anterioritatii in timp

Aceasta înseamnă că nu este disponibil un semn adoptat anterior ca marcă atâta timp cât această marcă nu a fost abandonată sau titularul său nu a fost decăzut din drepturi. In cazul unui conflict intre o marca nationala cu una comunitara anterior inregistrata, titularul marcii nationale nu se poate opune folosirii pe teritoriul Romaniei a marcii comunitare.

Limitele anterioritatii in spatiu

Noutatea este relativă la spațiu în materie de mărci, întrucât nu pot fi protejate ca mărci semnele înregistrate ca mărci în România sau protejate în baza unor convenții internaționale la care România este parte.

4. Conditia liceitatii

Sub acest aspect este necesar să facem referire la niște dispoziții legale – art. 5 alin. (1), lit. i), j), k) și l) din legea 84/1998 republicata si modificata . Astfel, sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate anumite categorii de marci.

Dacă s-a ajuns la înregistrarea unei mărci cu caracter ilicit, orice persoană interesată are dreptul, conform art. 48, lit. e), să formuleze o acțiune în anulare la Tribunalul București, cu căi de atac ulterioare.

B. Conditii de forma

Conditiile de forma ale protectiei marcilor sunt distincte de modul lor de dobandire. Ele se refera la modul de folosire a marcii, care se realizeaza uzual prin aplicare sau atasare.

Aplicarea sau atasarea se poate face pe fiecare produs in parte, pe ambalaje, pe imprimatele prin care se ofera produsele sau serviciile, precum sip e documentele care insotesc produsele.

Marcile pot fi insotite de inscriptia fabricat in Romania, marca inregistrata sau marca inregistrata international. Marca nu este necesar sa fie aderenta produsului. Aceasta se poate aplica si pe ambalaj, iar uneori consta chiar in forma ambalajului. In acest ultim caz stim ca multi pot recunoaste bautura racoritoare favorita dupa forma sau culoarea sticlei(Coca Cola), ciocolata preferata dupa forma triunghiulara (Toblerone), s.a.m.d.

CAPITOLUL 2. Drepturile nascute in legatura cu marcile

2.1. Drepturile conferite de marca

Inregistrarea unei marci genereaza dobandirea unor drepturi de catre titularul marcii.Astfel, vom prezenta principalele componente ale dreptului la marca:

A . Dreptul exclusiv de exploatare a marcii

Conform art. 35 din legea nationala, cat si art. 3 Directiva CE 89/104 acest drept este conferit în favoarea titularului înregistrării: „Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.”

Titularul mărcii poate cere instantelor sa interzica tertilor sa utilizeze in lumea afacerilor fără consimțământul sau urmatoarele semne:

a) un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;

b) un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul;

c) un semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România sau dupa caz, in Comunitatea europeana și dacă, din folosirea semnului, fără motive întemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.

Insa dreptul exclusiv de exploatare conferă nu doar prerogative, dar implică și obligații. Există chiar obligația de a explora marca, conform legii nationale, dar si celei comunitare. Astfel, orice persoana interesata poate solicita decaderea titularului din drepturile conferite de marca daca face dovada ca aceasta nu a fost folosita, fara motive justificate, pe teritoriul Romaniei in ultimii 5 ani;art 10 alin. (1) din Directiva CE 89/104 prevede ca cei 5 ani se socotesc “de la data la care procedura de inregistrare s-a incheiat”

B. Dreptul de prioritate

Conform art. 9 al aceleiasi legi, dreptul la marcă aparține persoanei fizice sau juridice care a depus prima, în condițiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.

2.2. Titularii dreptului la marca

Titular exclusiv asupra dreptului de exploatare asupra unei mărci poate fi unul sau mai multe persoane fizice sau juridice. Având în vedere că dreptul asupra mărcii este un element al fondului de comerț, s-ar putea spune că titular al mărcii ar fi doar un comerciant. Cu toate acestea, legislația permite înregistrarea de mărci și de către necomercianți

De exemplu, OG numarul 26/2000 privind asociațiile și fundațiile prevede pentru acestea posibilitatea de a deveni subiecte ale dreptului la marca.

În practica OSIM au fost admise cereri de înregistrare de mărci în numele ministerelor (Dracula, Ministerul Turismului) sau pentru partidele politice. Conform Regulamentului CE 40/94 subiectele dreptului la marca pot fi “persoanele fizice sau juridice, inclusive entitatile de drept public”.

2.3. Dobandirea dreptului la marca

Pentru dobandirea dreptului la marca este necesara ori inregistrarea unei marci la OSIM sau OHIM ori dobandirea acestuia printr-un contract de licenta de marca.

Procedura inregistrarii marcii la OSIM presupune urmatoarele etape:

i. Etapa de realizare documentara: orice persoană interesată poate să solicite OSIM–ului realizarea unei cercetări în baza de date OSIM cu privire la un posibil semn ce ar urma să fie înregistrat ca marcă pentru a se semnala eventualele anteriorități. Această cercetare se face contra-cost, taxa este stabilită în funcție de clase și de urgență.

ii. Depunerea cererii de inregistrare la OSIM

iii. Examinarea preliminara-efectuata de OSIM; in aceasta faza sunt examinate conditiile pentru acordarea datei de depozit, cat si cele pentru recunoasterea prioritatilor invocate;

iv. Publicarea cererilor de inregistrare pentru care, in urma examinarii preliminare s-a acordat o data de depozit; cererile depuse pe cale nationala sunt publicate de OSIM in BOPI;

v. Ca urmare a publicarii marcii, sunt inregistrate eventualele observatii(motive absolute de refuz), cat si eventualele opozitii (motive relative de refuz)

vi. Cererile sunt supuse examinarii de fond in ceea ce priveste motivele absolute de refuz; cu aceasta ocazie sunt examinate si observatiile tertilor;

vii. Se examineaza eventualele opozitii pentru motivele relative de refuz referitoare la inregistrarea marcii;

viii. Reexaminarea marcii pentru care au fost admise contestatii

ix. Asteptarea hotararii instantelor judecatoresti pentru marcile in legatura cu care s-a facut apel la aceste instante;

x. Inregistrarea marcilor pentru care deciziile de inregistrare au ramas definitive in Registrul National al Marcilor;

Procedura inregistrarii marcii la OHIM urmeaza, de principiu, aceeasi pasi ca si in legislatia nationala. In plus exista si un asa numit raport de cercetare documentară: pentru cererile care au trecut de faza examinării preliminare, OHIM întocmește și un raport de cercetare documentară , ce conține mărcile comunitare care ar putea constitui drepturi anterioare în raport cu cererea de marcă solicitată; după acordarea datei de depozit, OHIM comunică cererea și oficiilor naționale ale statelor membre ale Uniunii (care, în prealabil și-au exprimat acordul în acest sens) pentru întocmirea unor rapoarte de cercetare documentară, conținând mărcile naționale care ar putea constitui drepturi anterioare în raport cu cererea de marcă solicitată.

OHIM transmite solicitantului atât propriul său raport de cercetare documentară, cât și cele efectuate de oficiile naționale. Ca urmare a primirii acestor rapoarte, solicitantul poate decide ca, din proprie inițiativă, să își retragă cererea sau să își limiteze lista de produse și servicii, după cum poate decide să continue procedura de înregistrare a mărcii, comunicarea acestor rapoarte neavînd semnificația unor avize de refuz.

Valabilitatea unei mărci comunitare este de 10 ani de la data depunerii acesteia, marca putând fi reînnoită, nelimitat, pentru alte noi perioade de câte 10 ani, cu respectarea termenelor și cu plata taxei de reînnoire.

Motive de refuz la inregistrarea marcii

Motivele absolute de refuz al unei cereri de inregistrare a unei marci sunt cerinte obligatoriu de indeplinit si tot obligatorii sunt si motivele suplimentare de indeplinit denumite relative, si anume conflictul cu marcile inregistrate sau cererile de inregistrare de marca anterioare.

Motive absolute de refuz

Articolul 7 alin 1 din Directiva 89/104/CE precizeaza marcile care sunt refuzate înregistrarii sau pot să fie declarate nule, dacă sunt înregistrate (cerințe obligatorii).

Nu pot fi inregistrate marcile care nu indeplinesc conditiile definitiei de la articolul 7;

Nu pot fi suspuse inrgistrarii marcile care nu au un caracter distinctiv;

Este obligatoriu ca marca sa nu fie exclusiv descriptiva; de exemplu „rezistent” pentru imbracaminte de protectie;

Marca sa nu fie compusa din semne sau indicii devenite uzuale in limbajul curent sau practicile comerciale;

Este obligatoriu ca marca sa nu fie constituita exclusiv din forma impusa de chiar natura produsului;

Este obligatoriu ca marca sa nu contravina ordinii publice si a bunelor moravuri;

Este obligatoriu ca marcile sa nu insele publicul cu privire la natura, provenienta sau calitatea produsului;

Marca sa nu contravina art. 6 bis din Conventia de la Paris;

Motive relative de refuz

Articolul 8 din Directiva 89/104/CE reglementeaza motivele relative de refuz pentru inregistrarea unei marci.

Articolul amintit reglementeaza conflictele care pot exista intre semnele inregistrate ca marca si pe de o parte, marcile anterior inregistrate si pe de alta parte, conflictul cu alte drepturi anterioare, in aceasta categorie intrand dreptul persoanei la nume si imagine, dreptul de autor si alte drepturi de proprietate industriala.

Astfel, in cazul cererii de inregistrare a marcii combinate Tom&Jerry s-a constatat in urma examinarii de fond ca elementul figurativ este reprezentat de cele doua personaje din desene animate apartinand studiourilor Walt Disney, unde exista un drept de autor apartinand firmei Turner Entartainment Co din Statele Unite

In acest context se impune cu necesitate sa analizam alin 2 lit. c din Articolul 8 al Directivei. Articolul amintit reglementeaza protectia suplimentara de care se bucura marcile notorii; acestea sunt considerate drepturi anterioare chiar daca nu sunt inregistrate; conform art 6 bis din Conventie trebuie sa fie refuzata sau invalidata inregistrarea unei marci care ar constitui „reproducerea, imitatia sau traducerea susceptibila de a crea confuzie cu o marca notorie”. Deoarece este vorba de un risc de a crea confuzie, marcile in conflict trebuie sa fie asociate unor produse sau servicii identice sau similare.

2.4. Transmisiunea dreptului la marca

A. Contractul de cesiune de marcă

Transmiterea dreptului asupra marcii prin cesiune este reglementata de art 39 din legea romana privitoare la marci.

Contractul de cesiune de marcă este contractul prin care titularul mărcii, în calitate de cedent, transmite cesionarului, în tot sau în parte, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul exclusiv de exploatare a mărcii.

Specific cesiunii de marcă este obiectul său, care constă în însăși transmiterea dreptului subiectiv de proprietate industrială asupra mărcii. Transmiterea dreptului la marca prin cesiune poate fi cu titlu universal sau cu titlu particular. Astfel, va fi cu titlu universal cand se transmite dreptul la marca pentru toate produsele si serviciile in care marca este incorporata si cu titlu particular cand se transmite dreptul la marca numai pentru anumite produse si servicii. Cu toate acestea, cesiunea nu poate limita teritorial folosirea marcii pentru produsele sau serviciile la care se refera.

.

B. Contractul de licenta de marca

.Contractul de licență de marcă este convenția prin care una dintre părți (numită licențiator sau transmițătorul licenței) conferă celeilalte părți (numită licențiat sau beneficiarul licenței) dreptul de folosire temporară, totală sau parțială, a unei mărci.

Spre deosebire de contractul de cesiune (fie și parțială sub aspect temporal), contractul de licență nu transferă însuși dreptul subiectiv de proprietate industrială asupra mărcii, ci atribuie beneficiarului un simplu drept de folosință a mărcii, în limitele stabilite prin contract și, așa cum vom arăta în continuare, sub un anumit control din partea titularului mărcii. Este de subliniat ca acest contract nu presupune un transfer al dreptului asupra marcii, acesta continuand sa ramana in partimoniul titularului

De obicei contractul de licenta se incheie pe o perioada determinata, pana la expirarea duratei de inregistrarea a marcii, cu toate acestea partile pot conveni sa depaseasca aceasta limita, titularul marcii asmandu-si obligatia de a reinnoi inregistrarea marcii. Prin licenta marca poate fi folosita si numai pe o parte a teritoriului, spre deosebire de cesiune care trebuie sa vizeze folosirea marcii pe intreg teritoriul Romaniei.

2.5. Stingerea dreptului la marca

Exista cateva modalitati specifice prin care dreptul la marca se stinge, prezente si in doctrina si deduse din textele legale in vigoare, pe care le vom prezenta in continuare:

A. Expirarea termenului de valabilitatea al certificatului de inregistrare

Potrivit art.29. alin.1 din legea nationala, “Inregistrarea marcii produce efecte cu incepere de la data depozitului national reglementar al marcii, pentru o perioada de 10 ani”. In ipoteza in care titularul marcii nu indeplineste procedura de reinnoire a inregistrarii marcii, dreptul exclusiv de exploatare asupra marcii se stinge.Expirarea produce efecte numai pentru viitor, nu si pentru trecut. Legea comunitara prevede acelasi termen in care poate interveni caducitatea marcii.

B. Renuntarea la marca

Renuntarea poate fi totala ( pentru toate produsele sau serviciile pentru care marca a fost inregistrata) ori partiala (pentru o parte din aceste produse sau servicii). Produce efecte doar pentru viitor, determinand incetarea totala sau partiala a dreptului exclusiv de exploatare.

Renuntarea este un act unilateral de vointa, deci irevocabil (poate fi anulata doar daca se dovedeste existenta viciilor de consimtamant la momentul renuntarii). Se realizeaza prin declaratie scrisa la OSIM (act sub semnatura privata, dar – dandu-se in fata OSIM – devine, astfel, act autentic)

C. Decaderea

Decaderea poate interveni la cererea unei persoane interesate (nu din oficiu) si in tot cursul duratei de protectie a marcii. Decaderea are natura juridica a unei sanctiuni aplicabile titularului marcii.

Situatii in care poate interveni decaderea:

1. Fara motive justificate, marca nu a facut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei intr-o perioada neintrerupta de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata.

Constituie o sanctiune pentru incalcarea obligatiei de folosire a marcii si are menirea sa evite aparitia asa-numitelor “marci de blocaj”, adica a acelor marci care nu se inregistreaza cu scopul de a fi folosite, ci pentru a impiedica pe potentialii concurenti sa-si aproprie marca respectiva. Studiul de caz prezentat in aceasta lucrare aboredeaza si aceasta teme.

2. Dupa data inregistrarii, marca a devenit, ca urmare a actiunii sau inactiunii titularului, uzuala in comertul cu un produs sau un serviciu pentru care a fost inregistrata.

3. Dupa data inregistrarii marcii si ca urmare a folosirii de catre titular, marca a devenit susceptibila de a induce publicul in eroare, in special cu privire la natura, calitatea sau provenienta geografica a produselor sau serviciilor pentru care a fost inregistrata.

Legiuitorul a urmarit atat sanctionarea titularului marcii, cat si protectia consumatorilor.

4. Marca a fost inregistrata de o persoana care nu avea calitatea de solicitant (in acceptiunea art.3 lit.g din legea nationala), adica nu era persoana fizica sau juridica in numele careia cererea a fost depusa.

5. Daca titularul marcii nu a platit taxa pentru cererea de reinnoire a inregistrarii marcii in termen de cel mult 6 luni de la expirarea duratei de protectie a inregistrarii anterioare (art.29 alin. 5 si 6 din legea nationala).

D. Anularea inregistrarii marcii

Anularea inregistrarii marcii poate intervene la cererea unei persoane interesate (nu din oficiu). Termenul de prescriptie este de 5 ani si curge de la data inregistrarii marcii (exceptie face ipoteza de la art.48 lit.c “ inregistrarea marcii a fost solicitata cu rea-credinta”, situatie in care actiunea poate fi introdusa oricand in perioada de protectie a marcii). Anularea produce totdeauna efecte retroactive

Situatii in care poate interveni anularea inregistrarii marcii:

1. Inregistrarea marcii s-a facut cu nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la conditiile de fond ale obiectului (art.5 si 6 din lege).

2. Inregistrarea marcii a fost solicitata cu rea-credinta

In jurisprudenta s-a considerat ca fiind efectuat cu rea-credinta si deci, nul, depozitul unei marci (‘Safeway”) apartinand filialei din RFG a unei societati americane, fara autorizarea acesteia si, in cunostinta de cauza, de catre un fost salariat al filialei canadiene a aceleiasi societati.

Tot astfel, Curtea de Justitie a Beneluxului a anulat inregistrarea unei marci pentru ca depunatorul “nu putea crede, in mod rational, in validitatea depozitului sau”. Speta privea coliziunea dintre o serie de marci ale firmei S.A. Preval (depuse in anul 1975), in a caror compunere intra denumirea “La Vache Bleu”, marca anterior inregistrata in anul 1966 de catre o alta firma.

3. Inregistrarea marcii aduce atingere unor drepturi anterior dobandite cu privire la o indicatie geografica portejata, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate industriala protejat ori cu privire la un drept de autor.

In aceasta ipoteza, reclamantul va trebui sa faca dovada ca este titularul dreptului pe care il invoca.

2. 6. Apararea drepturilor privitoare la marci

A. APARAREA PRIN CONTESTATIE ADMINISTRATIVA

Deciziile OSIM privind cererea de inregistrare a unei marci, modificarea acesteia sau a inregistrarii marcii, modificarea numelui sau a adresei titularului sau a mandatarului, reinnoirea inregistrarii, transmiterea drepturilor asupra marcilor, radierea sau modificarea inregistrarii licentelor sau a altor drepturi, inscrierea renuntarii la o marca si orice decizii cu privire la cereri de inregistrare sau la marci inregistrate pot fi contestate la OSIM de catre solicitantul inregistrarii sau, dupa caz, de catre titularul marcii ori de catre persoanele interesate.

B. APARAREA PRIN ACTIUNI PENALE

Titularul certificatului de inregistrare precum si alte persoane interesate in apararea dreptului de exploatare exclusiva au la indemana posibilitatea sesizarii organelor de urmarire penala in legatura cu urmatoarele infractiuni:

1.infractiunea de contrafacere (art.83 si 84 din lege).

2.infractiunea de concurenta neloiala (art.86din Legea nr.84/1998 modificata si republicata, art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.11/1991 modificata si republicata privind concurenta neloiala) poate consta in:

a. orice fapte de natura sa creeze o confuzie cu intreprinderea, cu produsele sau cu activitatea industriala sau comerciala a unui concurent;

b. afirmatiile false in exercitarea comerctului, de natura sa discrediteze intreprinderea, produsele sau activitatea industriala ori comerciala a unui concurent;

c. indicatiile sau afirmatiile a caror utilizare, in exercitarea comertului, poate sa induca in eroare publicul cu privire la natura, la modul de fabricatie sau la caracteristicile marfurilor.

C. APARAREA PRIN ACTIUNI CIVILE

Marca poate fi aparata prin urmatoarele actiuni: actiunea in anularea inregistrarii marcii, care a fost prezentata cu prilejul analizei motivelor de refuz ale inregistrarii marcii, actiunea in contrafacere si actiunea in concurenta neloiala.

Actiunea in contrafacere

In doctrina se arata ca se deosebesc doua forme de contrafacere:

contrafacerea in inteles restrans;

imitarea frauduloasa a marcii altuia.

Contrafacerea (in inteles restrans) este, in general, o reproducere servila sau brutala a marcii altuia.

Jurisprudenta din diferite tari a considerat adesea drept contrafacere si o reproducere incompleta (partiala) si neservila, cu conditia de a purta asupra elementelor esentiale sau caracteristice ale marcii.

Astfel, s-a considerat ca adaugarea sau suprimarea unei litere, a unei cifre, a unui sufix sau prefix este irelevanta, nefiind de natura a inlatura invinuirea de contrafacere. De exemplu: “Lavor” si “Lavo”; “La Tasse” si “La Tasse d’or”; “Aux Galeries Lafayette” si “Aux Galeries Lafayette de Laval”.

In spatiul Uniunii Europene, criteriile care sunt folosite pentru a decide daca exista sau nu o imitare frauduloasa a marcii altuia tind sa se uniformizeze. Astfel, preambulurile la Directiva comunitara si Regulamentul privitor la marca comunitara au valoare de principii generale, iar pe baza acestora au fost formulate elementele ce trebuie avute in vedere pentru aprecierea riscului de confuzie in materie de imitare frauduloasa

Imitarea frauduloasa a marcii altuia este o contrafacere deghizata si, spre deosebire de autorul celei dintai care urmareste sa reproduca exact marca altuia, imitatorul reproduce numai trasaturile esentiale, izbitoare, sperand, cu ajutorul asemanarii de ansamblu, sa induca in eroare pe consumatori, iar cu ajutorul deosebirilor, sa se sustraga represiunii.

In practica administrativa si judecatoreasca din diverse tari au fost numeroase situatii in care organele abilitate au retinut ca ne aflam in prezenta unei imitari frauduloase a marcilor. Astfel, s-a retinut ca exista imitare in cazul urmatoarelor marci:”Dideron” si “Dicton”,“Fango”-“Fanta”, “”Nutrilite” si “Nutrilight”,etc.

O decizie judecatoreasca a aratat ca marca ”Sunlake” a reprezentat o imitare a marcii “Sunsilk”. Intr-unul din considerentele acestei hotarari (pronuntata de Tribunalul de comert din Bruxelles la 30.06.1972) se arata ca sunetul “sun” stabileste , incontestabil, mai ales ca se afla la inceputul cuvantului, o asemanare intre cele doua marci, de natura a crea confuzie in spiritul cumparatorilor de atentie mijlocie .

Actiunea in concurenta neloiala

Distinctia dintre actiunea in contrafacere si actiunea in concurenta neloiala: prima implica incalcarea unui drept (dreptul de exploatare exclusiva), iar cea de-a doua presupune incalcarea unei obligatii (obligatia de comportare onesta, cu buna-credinta in raporturile comerciale).

Persoana care savarseste un act de concurenta neloiala va fi obligata sa inceteze sau sa inlature actul, sa restituie documentele confidentiale insusite in mod ilicit de la detinatorul lor legitim si, dupa caz, sa plateasca despagubiri pentru daunele pricinuite, conform legislatiei in vigoare.

STUDIU DE CAZ

1. INTRODUCERE

A. Compania Vodafone

Vodafone Group este cea mai mare companie de telefonie mobila din lume, cu o prezenta semnificativa in Europa, Marea Britanie, Statele Unite si Orientul Indepartat prin subsidiare, asociere in firmele locale sau investitii. Subsidiarele grupului opereaza in toata lumea sub brandul Vodafone. In SUA, Grupul opereaza sub brandul Verizone Wireless. In alte tari, Vodafone a incheiat intelegeri cu operatorii locali pentru dezvoltarea serviciilor sub un brand comun. Conform datelor disponibile la 31 decembrie 2004, grupul Vodafone avea aproape 151,3 milioane de clienti. Actiunile companiei sunt listate la bursa londoneza, iar actiunile companiei depozitare sunt listate la bursa din New York. Capitalizarea totala de piata depaseste 93 de miliarde de lire sterline. La sfarsitul anului 2007 veniturile grupului britanic Vodafone au crescut cu 14% fata de 2006, la 44,6 mld. euro, in anul fiscal incheiat la 31 martie, in timp ce profitul a avansat cu 10%, la 16,5 mld. euro. Numarul de clienti ai Vodafone s-a majorat cu 26% in anul 2007, la 260 de milioane .Cel mai puternic operator de telefonie mobila din lume, Vodafone, a cumparat pachetul majoritar de actiuni al companiei Mobifon, care ofera servicii sub brandul Connex.

B. Brandul Vodafone

Cand vorbim de brandul Vodafone la nivelul anului 2008, este fara indoiala ca a capatat notorietate daca nu la nivel mondial, macar la nivel european. Vodafone a reusit sa se infiltreze in mintea consumatorilor prin cele 4 dimensiuni ale brandului sau : diferentiere, relevanta, respect si cunoastere. Brandul Vodafone a fost clasificat numarul 11 intr-un top al brandurilor realizat de Financial Times, cu o valoare estimata de 18,6 milioane de lire.

Graficul alaturat arata evoulutia notorietatii brandului Vodafone din 2000 pana in 2002.

Marca Vodafone a fost insa inregistrata in Romania, la OSIM, de catre Telemobil-Zapp, si a facut obiectul unui proces de proprietate intelectuala. Acesta este cel mai mare proces de proprietate intelectuală din România ultimilor ani și al doilea din domeniul IT&C, după ce gigantul american Intel a acuzat anul trecut compania românească Intelprof că îi utilizează ilegal marca.

Inregistrari ale marcii Vodafone

No 134 890 ‘VODAFONE’. It was filed on 01/04/1996 and registered on 16/04/1998 in

respect of goods and services in classes 9, 16, 35-38,42.

No 706 259 . It was filed on 18/12/1997 (claiming partial priority from UK

trade mark application No 2138128 filed on 04/07/1997) and registered on 03/01/2002 in

respect of goods and services in classes 9, 16, 35-38,42.

No 706 150 . It was filed on 18/12/1997 (claiming priority from UK trade

mark application No 2138117 filed on 04/07/1997) and registered on 03/01/2002 in

respect of goods and services in classes 9, 16, 35-38,42.

Complainant is the owner of the following United Kingdom Trade Mark Registrations for the word mark VODAFONE, copies of which are attached to the Complaint:

Trade Mark No. 1215879 issued December 14, 1988, renewed March 30, 1991, for "Electrical, electronic, telecommunications and telephonic apparatus and instruments; parts included in Class 9 for all the aforesaid goods."

Trade Mark No. 1223053 issued January 17, 1990, renewed March 8, 1991 for "Electrical, electronic, telecommunications and telephonic apparatus and instruments; radio telephones; mobile telephones; parts included in Class 9 for all the aforesaid goods."

Trade Mark No. 1291652 issued November 4, 1986, renewed November 4, 1993, for "Telecommunications, telephone, telegraph, radio telephone, radio facsimile, radiopaging and radio communication services; message sending, receiving and forwarding; transmission and receiving by radio; rental of telephone, radio, radio telephone and radio facsimile apparatus; communication of data by radio and by telecommunications."

Trade Mark No. 2109387 issued September 7, 1996, for "Compilation, storage, retrieval and provision of information; database, on-line and Internet and Internet information, advisory and consultancy services; services for the transmission, provision or display of information for business or domestic purposes from a computer-stored data bank; information and advisory services relating to all the aforesaid services."

Trade Marks Nos. 1215879 and 1223053 referred to above were originally issued to Racal Telecom PLC which changed its name to Vodafone Group PLC in 1991 and to Vodafone AirTouch PLC in 1999, and eventually to Vodafone Group PLC in 2000. Complainant submitted with its Complaint certified copies of Certificates of Incorporation on the Change of Name which provide proof of the name changes described above.

The Complainant also submitted evidence of its ownership of European Community Trademark Registration No. 000134890 for the VODAFONE word-mark, registered on April 1, 1996, for the following goods and services:

(1) Class 9 – "Electrical, electronic, telecommunications and telephonic apparatus and instruments; radio telephones; mobile telephones; encoded cards; tokens for activating electrical, electronic and telecommunications apparatus and instruments; smart cards; data communication apparatus and instruments; modems; parts included in Class 9 for all the aforesaid goods; computer software."

(2) Class 36 – "Financial services, credit card services, charge card services; insurance and guarantee services relating to telecommunications equipment."

(3) Class 37 – "Installation and repair of electrical, electronic, telecommunications, radio facsimile and telephonic apparatus and instruments."

(4) Class 38 – "Telecommunications, telephone, telegraph, radio telegraph, radio facsimile, radio paging and radio communication services; message sending, receiving and forwarding; transmission and receiving by radio; rental of telephone, radio, radio telephone and radio facsimile apparatus; communication of data by radio and by telecommunications; automatic telephone answering services."

2. LITIGIUL IN PRIMA INSTANTA – TRIBUNALUL BUCURESTI

Lucrurile ar fi fost simple pentru Vodafone daca marca nu ar fi fost deja inregistrata in Romania, de zece ani la acea data, de compania Telemobil – proprietarul Zapp. Vodafone a decis sa-i dea in judecata, cerand anularea drepturilor Telemobil asupra marcii. Asa a inceput conflictul, la care s-au inrolat: o companie de telefonie mobila romaneasca, cea mai mare companie de telefonie mobila din lume si doua mari case de avocatura – pentru a castiga un brand international si dreptul de a folosi culoarea rosie.

Culoarea rosie, sub care sint cunoscute pe piata atit compania internationala Vodafone, cit si Zapp este poate una dintre cele mai importante mize pentru care s-au dus aceste procese. Aparitia Vodafone cu aceeasi culoare ar crea o confuzie pe piata. Nu exista o alta tara unde sa existe doi operatori de telefonie mobila reprezentati de aceeasi culoare.

Cererea Vodafone de recuperare a marcii in Romania a avut trei capete: inregistrarea cu rea-credinta a marcii de catre Telemobil, notorietatea marcii Vodafone in Romania in momentul inregistrarii si nefolosirea marcii in ultimii cinci ani.

Inregistrarea cu rea-credinta a mărcii

"Am înregistrat această marcă în 1995, când eram singurul operator mobil de pe piață.” Declara reprezentantul legal al Telemobil in timpul procesului. La intrarea pe piata romaneasca, compania a inregistrat peste 10 marci care contin cuvintele sau trimitere la cuvintele: voce, date, telefon, mobil, celular, telecom.” Odată cu Vodafone am protejat mărci precum Mobifon, Movifon, Minifon și altele, iar brandul a fost gândit ca prescurtare a Voice & Data Phone”, a declarat pentru Ziarul Financiar Silviu Nedelcu, unul dintre avocații Telemobil, operatorul serviciului de telefonie mobilă Zapp.

Legea din Romania nu da o definitie conceptului de „rea-credinta”. De aceea, jurisprudenta referitoare la cazuri care implica frauda tertilor sau abuzul de drept in materia proprietatii intelectuale, poate constitui exemplu in justificarea notiunii de rea credinta. Curtea de Apel Bucuresti a descris notiunea de rea-credinta ca fiind „atitudinea persoanei care face o actiune impotriva legii sau a altor norme sociale, fiind constienta de caracterul ilicit al comportamentului ei.”.

Codul Civil din Romania stabileste pricipiul prezumtiei de buna-credinta. Deoarece legile din domeniul proprietatii intelectuale nu contin derogari de la acest principiu, reaua-credinta trebuie dovedita de partea care aduce acuzatii, in acest caz, de Vodafone.

Reaua-credinta poate fi dedusa din faptul ca Telemobil nu a desfasurat activitati comerciale sub aceasta marca timp de 8 ani de la inregistrarea ei. Compania britanica a incercat sa demonstreze ca Telemobil a inregistrat aceasta marca si celelalte marci care contin cuvintele sau trimitere la cuvintele: voce, date, telefon, mobil, celular, telecom pentru a le folosi cu scopul de „marci de blocaj”.

In analiza relei-credinte a fost evaluata si cunoasterea de catre administratorii paratei a folosirii or a intentiei de folosire a paratei a semnului neprotejat ca marca pe teritoriul Romaniei. Astfel, reclamanta a aratat ca o dovada a relei-credinte este in speta folosirea marcii Vodafone pe produsele Telemobil abia in anul 2003, cunoscand intentia companiei Vodafone de a intra pe piata romaneasca.

Notorietatea marcii

Potrivit art. 3, lit. c), „marca notorie este marca larg cunoscută în România la data depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii sau la data priorității revendicate în cerere; pentru a determina, dacă o marcă este larg cunoscută se va avea în vedere notorietatea acestei mărci, în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora marca respectivă se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România”.

Mai întâi, deci, trebuie analizat segmentul de public. Notorietatea trebuie să existe la momentul înregistrării celeilalte mărci!

Vodafone a sustinut ca marca lor era notorie in momentul inregistrarii ei de catre Telemobil. Asta deoarece daca o marca este notorie, nu mai este necesara inregistrarea ei, deci Telemobil ar fi fost decazuta din drepturile ei asupra marcii.

Conform dispozitiilor legale in materie, pentru a aprecia daca o marca este notorie este suficient ca aceasta sa fie larg cunoscuta pe teritoriul Romaniei si pentru segmentul din Romania caruia i se adresea a produsele sau serviciile pe care le include marca.

In analiza notorietatii legea nu ierarhizeaza criteriile de evaluare a notorietatii, ci doar le enumera, neputandu-se indica unul dintre ele ca fiind determinant, in sensul ca lipsa acestuia ar face imposibila dovedirea notorietatii marcii. Este suficient sa fie dovedit ca marca este larg cunoscuta pe teritoriul Romaniei si pentru segmentul de public din Romania caruia i se adreseaza produsele sau serviciile la care se refera marca.

Persoana care pretinde ca marca este notorie este tinuta sa dovedeasca, prin orice mijloc de proba, cunoasterea larga a marcii pe teritoriul Romaniei.
In sustinerea notorietatii unei marci pot fi prezentate acte, cum ar fi cele privind:

comercializarea sau punerea in vanzare a produselor ori prestarea
de servicii sub marca notorie;

importul sau exportul produselor pe care marca notorie este aplicata;

publicitatea sau reclama produselor si serviciilor sub marca
notorie in Romania ;

Vodafone insa nu a putut aduce, insa, ca probe la dosar acte precum cele enumerate mai sus.
In cadrul procesului, reprezentanții Telemobil au sustinut că in 1995 Vodafone nu era o marcă notorie, nefiind cunoscută în România. Pentru ca orice afirmatie trebuie dovedita, la dosar a fost depus un sondaj realizat de IRSOP din care rezulta ca, la nivelul anului 1995,Vodafone era practic necunoscuta in Romania. Motiv pentru care OSIM-ul i-a si inregistrat Telemobilului aceasta marca.

Sondajul a fost insa refuzat ca proba la dosar.

Dorinta reclamantului de a rezolva cat mai repede cazul reiese si din opozitia fata de solicitarea ca proba a acestui sondaj de opinie propus de parata, din care sa reiasa notorietatea marcii.
Interesantă este și poziția OSIM. Deși a aprobat în 1995 cererea Telemobil de înregistrare a mărcii, în cadrul litigiului, reprezentantii Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, au sustinut declarațiile depuse la dosar că marca era notorie la acea vreme și că acțiunea Zapp este pur publicitara. Acum OSIM sustine ca marca Vodafone se bucura de notorietate inca de prin anii '80.Este evident ca titularul marcii Vodafone ar profita de caracterul distinctiv si renumele marcii notorii aducand prejudicii titularului marcii notorii .

Nefolosirea marcii in ultimii 5 ani

Avocatul care a reprezentat interesele companiei britanice în acest proces, Lucian Mihai, fostul președinte al Curții Constituționale, a declarat pentru ZF, dupa pronuntarea hotararii judecatoresti, că de fapt problema notorietății mărcii este irelevantă. „Vodafone a solicitat ca Telemobil să piardă drepturile asupra mărcii din cauza neutilizării ei în ultimii cinci ani, conform legii", a spus reprezentantul Vodafone. Avocatul Vodafone susține că înregistrarea a fost făcută cu rea-credință, si nu in scopul utilizarii ei propriu-zise. "Nu există exemplu mai bun pentru un caz de înregistrare cu rea-voință a unei mărci", a spus Lucian Mihai. El a subliniat faptul că Telemobil nu vrea de fapt decât să tergiverseze acest caz.

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice prevede in Regula 19 ca la cererea solicitantului, titularul marcii opuse va prezenta la O.S.I.M. dovada ca:
    a) in cursul unei perioade de 5 ani care precede publicarii marcii
asupra careia s-a formulat opozitia, marca anterioara a facut obiectul
unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei pentru produsele si
serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata; sau
    b) exista motive justificate pentru neutilizarea marcii cu privire la
care s-a facut opozitie.
       Dovezile de folosire a marcii opuse sunt, in principal, acte, cum ar fi: ambalaje, etichete, cataloage, facturi, fotografii, anunturi in jurnale, declaratii scrise etc.

Avocatii Telemobil sustin ca au depus la dosar peste 16.000 de facturi, ca probe ca au folosit denumirea Vodafone pentru comercializarea unui kit de conectare rapida la Internet, care a adus vinzari in valoare de 23 de miliarde de lei. Avocatii au adus ca probe pentru instanta si cutiile in care anumite servicii Zapp erau oferite sub marca Vodafone.

Ca raspuns, reprezentantii companiei britanice au spus ca serviciile sub marca Vodafone au fost lansate pe piata abia in anul 2003, marca fiind nefolosita pentru o perioada de 8 ani, mai lunga decat cea de 5 ani prevazuta de lege pentru decaderea din drepturi.

Insa acest kit de conectare la Internet Zapp Turbo sub marca Vodafone a fost pus in vanzare la inceputul anului 2003, cind nu se implinisera cinci ani de la intrarea in vigoare a legii care stipuleaza acest termen, nr 84/1998. Cum legea nu poate avea efect retroactiv, acestia nu pot fi decazuti din drepturi.

Sentinta

Tribunalul Municipiului Bucuresti a dat cistig de cauza Vodafone si a decis decaderea Telemobil SA din dreptul conferit asupra marcii Vodafone si a obligat Telemobil la plata a 49900 euro cheltuieli de judecata in echivalent la data efectuarii platii. Instanta a retinut un singur capat al cererii, cel referitor la nefolosirea marcii. Adica motivarea instantei pentru decaderea Telemobil din dreptul asupra marcii Vodafone a fost ca marca nu a fost folosita efectiv timp de 5 ani.

Reprezentantii Telemobil au declarau insa ca vor face apel la Curtea de Apel. La acel moment, Connex nu putea deveni Vodafone deoarece nu exista o hotarire judecatoreasca definitiva si executorie care sa-i permita acest lucru. In cazul in care nu ar fi obtinut o hotarire judecatoreasca definitiva pentru a dobandi marca Vodafone, operatorul britanic nu ar fi putut folosi aceasta denumire pentru operatorul din Romania. Pentru a nu risca, ei au folosit singura optiune: negocierile cu Telemobil pentru ca aceasta companie sa cedeze marca.

3. URMARILE LITIGIULUI

Ce si-au propus reprezentantii celor doua parti?

Pentru a demonstra ca au folosit marca inca de cand au inregistrat-o, cei de la Telemobil-Zapp pregateau contraofensiva. Ei promiteau ca vor depune circa 38.000 de facturi. „Vom veni cu un carut de Carrefour plin cu facturi prin care vom demonstra ca am folosit marca", a declarat avocatul companiei Telemobil. Reprezentantii Telemobil spun ca marcile înregistrate sunt, de fapt, acronime ale cuvintelor „voce", „date" si „telefonie" (ca si în cazul Vodafone).

Ce spuneau analistii dupa sentinta data de prima instanta?

Analistii spun ca Vodafone isi va impune marca in Romania, pana la urma, chiar daca pentru asta vor mai avea de asteptat o perioada de timp. „Cred ca britanicii vor veni in Romania sub marca Vodafone, cu care opereaza in toata lumea", a declarat Nicolae Oaca, un fin cunoscator al pietei telecomunicatiilor. „Chiar daca sunt in proces cu Telemobil pentru marca Vodafone, probabil ca se va ajunge la o intelegere daca britanicii se grabesc si nu vor castiga imediat dreptul de folosire. Daca nu se grabesc, s-ar putea sa continue o perioada sa opereze in Romania sub denumirea Connex. De ce? Pentru ca la noi Connex este o marca puternica", afirma Nicolae Oaca.

Finalizare

La inceputul lunii octombrie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus suspendarea judecarii dosarului Vodafone – Telemobil pentru dreptul de proprietate intelectuala asupra marcii Vodafone O cerere de stramutare a procesului, depusa de Telemobil, urma sa fie analizata de Inalta Curte de Justitie si Casatie la 10 noiembrie. Ceea ce ar fi prelungit lucrurile si ar fi fost cam tarziu pentru a mai declansa o “invazie” de rosu Vodafone, de Craciun.

Astfel, cele doua parti au cazut la o intelegere cu privire la drepturile asupra marcii Vodafone, tranzactie estimata la cateva milioane de dolari. Telemobil a transmis dreptul exclusiv de exploatare a marcii Vodafone catre firma britanica prin intermediul unui contract de cesiune de marca.

Trecerea in revista a principalelor date

1986 November inregistreaza marca Vodafone in Marea Britanie

1988 December inregistreaza marca Vodafone in Marea Britanie

1990 January inregistreaza marca Vodafone in Marea Britanie

1996 September inregistreaza marca Vodafone in Marea Britanie

1996 compania Britanica Vodafone inregistreaza marca Vodafone ca marca comunitara

1995- Telemobil inregistreaza marca Vodafone in Romania

1998 Iulie 23 -Intra in vigoare legea 84/1998 publicata in Monitorul oficial nr 161 din 23 aprilie 1998

2003 Telemobil pune in circulatie produse si servicii sub marca Vodafone

2004 Mai, Vodafone actioneaza in justitie pe Telemobil

Care ar fi fost solutia instantei daca Romania ar fi fost membra a Uniunii Europene la data la care a fost deschis procesul?

Daca Romania ar fi fost membra a Uniunii Europene la data intentarii procesului, Vodafone si-ar fi putut intemeia actiunea pe articolul 8, alin 2 (ii) din Directiva 40/94/CE, adica pe inregistrarea anterioara a marcii sale in Marea Britanie( in 1986 pentru prima data). Conform principiului senioritatii, marca inregistrata anterior intr-un stat membru are prioritate. Caz in care nu ar fi fost necesara decat proba inregistrarii marcii in respectiva tara, adica un act cu valoare probatorie. Se observa usurinta in administrarea probelor in acest caz, spre deosebire de procesul desfasurat in realitate. Nici reaua-credinta a Telemobil sau neutilizarea marcii pe o perioada mai mare de 5 ani nu mai are relevanta in acest caz, nici demonstarea notorietatii marcii Vodafone.

Sunt trei dimensiuni care trebuie sa fie luate in considerare in cazul aprecierii validitatii marcii operatorului britanic de telefonie pe teritoriul Romaniei: inregistrarea ca marca pe teritoriul Marii Britanii in 1986, inregistrarea ca marca comunitara in 1996, si notorietatea.

Numai inregistrarea ca marca comunitara in 1996 nu poate genera existenta ca marca pe teritoriul Romaniei, deoarece Telemobil isi inregistrase marca din 1995. In acest caz marca nationala este inregistrata anterior, si deci este interzisa folosirea marcii comunitare pe teritoriul national, insa marca ramane valabila in restul teritoriului comunitar, acolo unde marca Romaneasca nu poate fi folosita. Aceasta posibiliate a Vodafone de a folosi marca pe tot teritoriul comunitar, in afara de teritoriul Romaniei este in contradictie cu principiul caracterului unitar al marcii comunitare. In articolul numit  „Marca comunitara si marca nationala „ publicat in Tribuna economica de catre Cocos Stefan, acesta numeste acest tip de limitare a intinderii efectelor unei marci comunitare „ciuntirea caracterului unitar”.

Dar care ar fi fost solutia daca operatorul britanic nu si-ar fi inregistrat marca niciodata? Acesta ar fi putut invoca notorietatea pe teritoriul comunitatii europene la momentul inregistrarii de catre Telemobil a marcii in Romania, in 1995. Insa, dupa cum am vazut din sondajul realizat de IRSOP la nivelul anului 1995, notorietatea marcii Vodafone nu exista si pe teritoriul Romaniei.

Ce solutie se poate da in acest caz?

Exista un precedent al Curtii de Justitie Europene, General Motors vs Yplon, in care Curtea a statuat ca este suficient ca notorietatea unei marci sa existe pe o parte substantiala a comunitatii pentru ca aceasta sa fie considerata notorie. Atunci putem afirma pe buna dreptate ca Vodafone putea lesne demonstra notorietatea marcii sale pe teritoriul comunitar, demonstrand notorietatea pe un teritoriu european semnificativ.

Cum ar fi putut evita Vodafone sa plateasca pentru marca sa?

In literatura de specialitate din domeniul administrarii afacerilor se afirma ca greselile in domeniul constructiei juridice a unei afaceri costa foarte mult. Intr-adevar, greseala Vodafone de a nu verifica inregistrarea unei marci similare sau identice cu a sa pe teritoriul unei tari unde intrevedea posibilitatea de extindere, chiar si intr-un viitor indepartat, a costat scump compania britanica.

Cum una dintra functiile esentiale ale managementului exprimata in doctrina este previziunea, se poate spune ca reprezentantii Vodafone nu au indeplinit-o.

O buna previzionare ar fi eliminat eventualele probleme referitoare la dreptul de proprietate asupra marcii Vodafone. Astfel, Vodafone nu s-ar fi grabit sa intre pe piata romaneasca si ar fi avut timp sa se implice intr-un proces de anvergura legat de proprietatea intelectuala.

In rest, solutiile pentru evitarea acestui conflict, dupa cum am vazut mai sus, sunt legate de calitatea Romaniei de membru al Uniunii Europene. Daca Vodafone ar fi decis sa intre pe piata Romaneasca in 2007, o data cu accesiunea in UE, problemele companiei britanice legate de marca nu ar fi existat, marca romaneasca putand fi usor anulata.

Concluzii

Integrarea In Uniunea Europeana genereaza schimbari importante; producatorii locali vor fi mai motivati in a-si face produsele cunoscute si a le conferi distinctivitate fata de produsele Europene care vor invada piata Romaneasca. Pe de alta parte, intergrarea aduce preocupari si griji la nivelul producatorilor locali, care va trebui sa isi inregistreze produsele care fac obiectul activitatii lor.

Este clar ca marcile traditionale au succes atata timp cat proprietarii lor reusesc sa isi pozitioneze produsele favorabil pe piata.

Dar cel mai important lucru este ca beneficiem cu totii de cresterea in stabilitate si dezvoltare care a contribuit, de-a lungul anilor, la extinderea cu succes a UE.

De altfel, cetatenii statelor membre beneficiaza de o crestere a a pietii tinta deoarece se vor putea adresa si populatiei tarilor nou adereate, Romania si Bulgaria. Acest fapt poate fi privit si din perspectiva Know-how –ului si de ce nu, a drepturilor de proprietate intelectuala si industriala.Pe de alta parte, companiile din tarile nou aderate va trebui sa tina pasul cu gradul de dezvoltare si cunoastere a tarilor membre. Si cu totii stim ca intensificarea competitiei conduce la progres.

Integrarea in UE va fi cu siguranta un element de progres social si economic, care va putea fi atins pe termen lung doar prin structuri coerente si dinamice.

Ultima extindere a Uniunii Europene, in 2004, a pus probleme serioase in planul drepturilor de proprietate intelectuala deoarece era pentru prima data cand o extindere a intervenit in contextul existentei sistemului marcilor comunitare. In aceasta situatie, titularii marcilor nationale din tarile nou-venite in Uniune au trebuit sa negocieze cu titularii marcilor comunitare sau sa se judece cu acestia pentru a-si pastra drepturile sau pentru a ajunge la un compromis.
Asadar, comerciantii din Romania ar trebui sa stie situatia, pentru a nu dezvolta niste marci pe care sa le piarda in 2007 si sa-si vada astfel afacerile ruinate. Acest lucru putea sa il prevada si compania Telemobil, ca o data cu intrarea in UE a Romaniei, marca lor nu va mai putea fi valabila, datorita inregistrarii anterioare a acesteia intr-un stat membru.

Din 2007 Romania a intrat in UE. Astfel, cele 200.000 de mărci naționale înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci vor intra în competiție (și chiar conflict) cu cele 600.000 de mărci existente în UE. Potrivit reprezentanților OSIM, deschiderea „porților“ pentru mărcile comunitare va avea două consecințe imediate pe piața românească. Primul efect: vor izbucni cu siguranță litigii între titularii de mărci similare. Ștefan Cocoș, șeful departamentului mărci din cadrul OSIM, confirmă: „Adoptarea de către România a sistemului de mărci comunitare va duce la conflicte între tilularii mărcilor naționale și cei ai mărcilor comunitare, ce vor putea fi soluționate în instanță.“ Al doilea efect, potrivit oficialului de la OSIM, va fi procedura dificilă de înregistrare a unei noi mărci, „deoarece aceasta va trebui să fie diferită de cele 800.000 de mărci naționale și comunitare deja existente“.

BIBLIOGRAFIE

A Aine,Traite partique des marques de fabrique et de commerce, Paris 1899 ;

Agentia pentru Sustinerea Invatamantului Juridic si a Organelor de Drept ,,Ex Lege” , Protectia juridical a marcilor la nivel national si international, Chisinau, 2002 ;

A. Amititeloaie, Dreptul afacerilor, Editura Junimea, Iasi, 2001 ;

S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Dreptul Comercial, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008 ;

I. Bacanu, Firma si emblem comerciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998 ;

C. Birsan, V. Dobrinoiu, A. Ticlea, M. Toma, Societatile comerciale – Organizarea, functionarea, raspunderea, obligatiile fiscal, volumul 1, Casa de Editura si Presa ,,Sansa” SRL, Bucuresti 1995 ;

T. Bodoasca, Dreptul proprietatii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006 ;

G. Botea, Dreptul civil – Patrimoniu si drepturile reale principale, Editura Concordia, Arad, 2003 ;

O. Capatana, Dreptul concurentei comerciale – Concurenta onesta, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1992 ;

BIBLIOGRAFIE

1 S. Carpenaru, Drept comercial roman, Editura Universal Juridic, Bucuresti, 2007 ;

2 I. L. Georgescu, Drept comercial roman, vol. II, Editura Socec, Bucuresti, 1948 ;

3. Dictionnaire permanent. Droit des affaires, Editions legislatives ;

4. Y. Eminescu, Concurenta, neleala – Drept roman si comparat, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993 ;

5. Y. Eminescu, Regimul juridic al marcilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996;

6. I. Macovei, Dreptul proprietatii intelectuale, Editura All Beck, Bucuresti, 2005;

7. T. Prescure, Registrul comertului, Editura All Beck, Bucuresti 2001 ;

C.P. Romitan, Protectia penala a proprietatii intelectuale, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2007;

V. Ros, O. Spineanu Matei, D. Bogdan, Dreptul proprietatii intelectuale.Dreptul proprietatii industriale Marcile si indicatiile geografice, Editura All Beck, Bucuresti, 2003 ;

M. Ree, L. Smith – Higgins, Intelectual property, Hodder Education, Londra, 2006 ;

Marcile de fabrica, de comert si de serviciu – Y. Eminescu

A Aine,Traite partique des marques de fabrique et de commerce, Paris 1899;

Agentia pentru Sustinerea Invatamantului Juridic si a Organelor de Drept ,,Ex Lege”, Protectia juridical a marcilor la nivel national si international, Chisinau, 2002 ;

A. Amititeloaie, Dreptul afacerilor, Editura Junimea, Iasi, 2001 ;

S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Dreptul Comercial, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008 ;

I. Bacanu, Firma si emblem comerciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998 ;

C. Birsan, V. Dobrinoiu, A. Ticlea, M. Toma, Societatile comerciale – Organizarea, functionarea, raspunderea, obligatiile fiscal, volumul 1, Casa de Editura si Presa ,,Sansa” SRL, Bucuresti 1995 ;

T. Bodoasca, Dreptul proprietatii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006 ;

G. Botea, Dreptul civil – Patrimoniu si drepturile reale principale, Editura Concordia, Arad, 2003 ;

20. O. Capatana, Dreptul concurentei comerciale – Concurenta onesta, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1992