.tactica Efectuarii Reconstituirii

Capitolul I

Notiunea, scopul și importanța reconstituirii

Noțiunea reconstituirii

Definitie, functii, obiect, terminologie.

Reglementare reconstituirii în legislația procesual penală actuală a fost determinată atât de necesitatea lărgirii posibilităților de aflare a adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, cât și de consfințirea prin lege a unui procedeu cu caracter probator întâlnit frecvent în activitatea practică a organelor juduciare. În conformitate cu art. 130 Codul de procedură penală, organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor date, poate să procedeze la reconstitirea la fața locului, în întregime sau în parte, a modului și condițiilor în care a fost săvârșită fapta.

Dupa unii autori, reconstituirea este in esență o activitate procedurală auxiliară, un procedeu destinat realizării scopului procesului penal, raportată la alte activității procedurale.

Alti autori autori consideră reconstituirea ca o formă auxiliară a cercetării la fața locului, constînd in reproducerea experimentală a anumitor împrejurări ale infracțiunii sau chiar a întregului ei, pentru a stabili dacă faptele cercetate au putut avea loc într-o anumită formă concret individualizată în spațiu și timp.

Alți autori definesc reconstituirea ca o activitate procedurală auxiliară, apropiată de cercetarea la fața locului, ce constă în reproducerea pe cale experimentală a unor fapte și împrejurări ce au însoțit fapta săvârșită, sau a întrgului mecanism de săvârșire a infracțiunii, in vederea precizării, prin mijlocirea experimentelor, a modului de producere în condiții determinate de spațiu și timp, a unui fapt sau fenomen ce gravitează în jurul infracțiunii sau în vederea precizării împrejurării dacă un anumit fapt sau fenomen a putut sau nu avea loc.

Având în vedere dispozițiile legale și literatura de specialitae optăm pentru opinia conform căreia reconstituirea poate fi definită ca o activitate de procedură penală și de tactică criminalistică ce constă în reproducerea artificială a împrejurărilor în care a fost săvârșită infrațiunea sau oricare fapt ce reprezintă importanță înj cauză pentru a se stabili dacă a avut ori putea să aibă loc în condițiile date.

Conform unei accepțiuni mai vechi, dar care nu și-a pierdut valabilitatea, datorită conținutului ei concret, precum și scopului pe care-l urmărește, reconstituirea mai poate fi definită ca o modalitate de observare directă a unor fapte, împrejurări, acțiuni, ce în acest scop sunt reproduse artificial și imitativ.

În opinia unui autor american, conceptul de reconstituire are două aspecte, și anume reconstituirea materială și reconstituirea mentală. Reconstituirea materială (Physical Reconstruction) presupune reconstituirea locului faptei așa cum este el indicat de martori și dovezi materiale. Reconstituirea mentală (Mental Reconstruction) a faptelor infractorului ajută criminalistul în verificarea logicii teoriei elaborate cu privire la posibilitatea săvârșirii faptei. O teorie nu trebuie respinsă doar pentru că cel care investighează cazul nu s-ar fi comportat la fel în condiții similare. Studiul trebuie deci condus prin prisma mentalității criminalului. Nu trebuie făcute presupuneri ce nu sunt susținute de dovezi. Teoria elaborată în final va oferi o direcție în investigație dar ea nu trebuie urmărită în mod absurd, în ciuda descoperirii de noi fapte ce pot conduce la alte concluzii.

Considerăm că opinia autorului american citat nu prezintă decât importanță teoretică, oferind prilej de dezbatere, conceptul de “Mental Reconstruction” apropiindu-se până aproape de identitate cu acela de elaborare și verificare a versiunilor, consacrat în literatura și practica română.Reconstituirea poate consta în reproducerea tuturor împrejurărilor săvârșirii infractiunii sau numai în reproducerea unora dintre episoadele ei ori chiar a unor fapte izolate, care însă prezintă importanță pentru cauză, în sensul că ajută la clarificarea unor probleme ale acesteia.

Prin recfonstituire nu trebuie sa se înteleaga refacerea, reproducerea locului săvârșirii faptei.Reamenajarea locului faptei este numită o activitate pregătitoare a reconstituirii. De fapt, reamenajarea locului savârșirii nu este obligatorie întotdeauna la reconstituire.De exemplu, dacă se urmarește verificarea deprinderilor inculpatului necesare executării unei anumite activități, reproducerea se poate desfașura și în altă parte, nu numai în locul unde s-a săvârșit infracțiunea.De asemenea, ea nu presupune reproducerea efectiva a faptei, ci doar a împrejurărilor în care aceasta a avut loc, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la producerea unor urmări socialmente periculoase, la săvârșirea unor noi infracțiuni, ceea ce este cu desavârșire interzis.

Funcțiile reconstituirii, sunt așadar mult mai numeroase și anume de a servi la verificarea, clarificarea și prezicerea unor date privitoare la latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii, de asemenea de a permite organului de urmărire penală sau instanței de judecată să tragă concluzii nu numai cu privire la veridicitatea declarațiilor învinuitului sau inculpatului, ori ale martorului ci si în legătură cu versiunile elaborate în cauza respectivă. Astfel, în literatura de specialitate se susține că “prin reconstituirea faptului se verifică într-un mod mai eficace ca oricare altul dacă faptul, episodul, acțiunea sau o anumită circumstanță, s-au putut reproduce așa cum este prezentat de către martor sau inculpat, sau presupuse de către judecător, se poate constata care dintre ipoteze este cea mai verosimilă sau chiar adevărată”.De asemenea, nu se exclude posibilitatea obținerii de probe noi nedescoperite intr-o fază anterioară cum ar fi de pildă, cercetarea la fața locului, chiar și o percheziție urmată de reconstituire.

Avandu-se în vedere literatura de specialitate și practica organelor judiciare, se poate aprecia trăsăturile caracteristice ale reconstituirii, care o deosebesc de alte activități de urmărire penală și de tactică criminalistică, cum ar fi: cercetarea la fața locului, expertiza, prezentarea pentru recunoaștere etc.:

În cadrul reconstituirii organul judiciar percepe nemijlocit fenomenele, acțiunile și nu urmele acestora; acțiunile și nu urmele acestora; obiectul perceperii este fenomenul, experiența și rezultatele lor.

În cadrul recunoașterii se pot reproduce și verifica fapte, fenomene care nu lasă urme materiale. De exemplu, în cazul reconstituirii efectuate în scopul verificării posibilităților de a vedea sau de a auzi.

La reconstituire, faptele, fenomenele examinate sunt întotdeauna provocate artificial, de aceea ele sunt asemănătoare, dar nu identice cu cele adevărate.

Reconstituirea este de fapt, o experiență, o încercare de a stabili pe cale experimentală posibilitățile de existență a faptelor sau fenomenelor.

În doctrină s-a afirmat și că reconstituirea are trăsături asemănătoare cu cercetarea locului faptei, deoarece în cadrul ambelor are loc studierea nemijlocită a scenei locului infracțiunii, de catre anchetatorul penal.

Deosebirea substanțială între cercetare și reconstituire, după același autor constă în faptul că în cazul cercetării, anchetatorul penal fixează aspectul locului exact cum se prezintă, pe când la reconsituire aspectul locului se face pe baza declarațiilor învinuitului, ale martorilor sau corespunzător versiunii care se verifică, și după aceea se fixează acțiunile experimentale și rezultatele acestora.

Datorită faptului că în practica unor organe judiciare cât și în unele lucrări de specialitate se folosește, pe lângă termenul de reconstituire și cel de experiment judiciar sau experiment de anchetă, în majoritatea cazurilor avându-se în vedere aceeași instituție, se impun unele precizări de natură să susțină necesitatea folosirii unei terminologii juridice corecte, unitare. Pentru a fi în măsură să desprindem câteva concluzii apte să servească drept argument în favoarea folosirii unei terminologii unitare, sunt necesare de la bun început unele precizări. Astfel:

În înțelesul său cel mai larg, evident și în accepțiunea sa juridică, termenul de reconstituire definește acțiunea de a reconstitui și rezultatele acesteia. Spre deosebire de aceastea, termenul de experiment are înțelesul de procedeu de cercetare în știință, care constă în reproducerea artificialăa unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează.

În reglementarea acestui procedeu din actualul Cod de Procedură penală, legiuitorul a folosit în exclusivitate termenul de reconstituire. De altfel, în majoritatea lucrărilor de specialitate, în primul rând cele procesual-penale estev utilizat numai acest termen, însuși “Dicționarul juridic penal” necoținând decât explicații cu privire la reconstituire.

Avându-se în vedere cele menționate, pot fi trase următoarele concluzii:

Din moment ce în codul de procedură penală a fost consacrat termenul de reconstituire, este normal și necesar ca el să fie întrebuințat consecvent, atât în practica judiciară cât și în lucrările de specialitate.

Acțiunea de verificare și de precizare al unor date, în calitatea ei de act procedural- denumit de legiuitor reconstituire- nu trebuie confundată cu procedeul de realizare în sine, respectiv cu modalitatea de a acționa în direcția relizarii funcției reconstituirii.

Dispozițiile legale referitoare la reconstituire sunt privite într-o accepțiune mai largă, potrivit interpretarii doctrinale, întâlnită în lucrările științifice de drept procesual penal și de criminalistică, interpretare ce s-a impus în practica majorității organelor noastre judiciare.

Experimentul este o metodă științifică de cercetare, specifică nu numai reconstituirii, ci și altor domenii, în cazul nostru întâlnind-o și în efectuarea expertizelor criminalistice. Spre pildă, în expertiza armelor de foc, deseori sunt necesare trageri experimentale, pentru a se stabili, printre altele, modul de fucționare ori posibilitatea declanșării accidentale .

În final trebuie făcute unele precizări referitoare la obiectul reconstituirii, deși el s-a controlat deja din cele afirmate mai sus.Astfel deși faptele și împrejurările ce pot fi reproduse pe cale experimentală sunt de o mare diversitate, din puctul de vedere al coținutului lor, acestea ar putea fi așezate în una din următoarele grupe:

Într-o primă categorie ar putea fi incluse toate acele fapte, situații, activități, fenomene legate de mecanismul producerii infracțiunii, în vederea stabilirii împrejurăriidacă în condițiile determinate de loc și timp puteau sau nu avea loc, iar în caz afirmativ, a condițiilor în care s-au produs, dacă un anumit fapt, fenomen putea produce un anumit rezultat etc.

În cea de-a doua categorie ar putea fi grupate toate acele experimente prin mijlocirea cărora se verifică posibilitățile subiective de percepție sau de efectuere a unor anumite activități, ale celor care în diverse calități au participat la săvârșirea infracțiunii, sau prin care se verifică sinceritatea declarațiilor acestora.

Natura cauzelor și a împrejurărilor care pot reclama efectuarea reconstituirii sunt extrem de variate. De aceea, indicarea unor atare situații, fapte, împrejurări nu poate avea decât caracterul unei enumerări enunțiative. Criteriul după care organele judiciare se pot călăuzi la alegerea împrejurărilor ce ar putea forma obiectul unei reconstituirii îl constituie natura circumstanței, raportul în care se află cu fapta săvârșită, necesitatea și importanța reproducerii pe cale experimentală a unei anumite împrejurări. Așa fiind, rezultă că sfera împrejurărilor ce pot fi refăcute experimental, natura acestora, sunt extrem de variate, urmând ca organul judiciar, în raport cu criteriul mai sus enunțat, să decidă dacă împrejurările cauzei impun necesitatea unei reconstituirategorie ar putea fi incluse toate acele fapte, situații, activități, fenomene legate de mecanismul producerii infracțiunii, în vederea stabilirii împrejurăriidacă în condițiile determinate de loc și timp puteau sau nu avea loc, iar în caz afirmativ, a condițiilor în care s-au produs, dacă un anumit fapt, fenomen putea produce un anumit rezultat etc.

În cea de-a doua categorie ar putea fi grupate toate acele experimente prin mijlocirea cărora se verifică posibilitățile subiective de percepție sau de efectuere a unor anumite activități, ale celor care în diverse calități au participat la săvârșirea infracțiunii, sau prin care se verifică sinceritatea declarațiilor acestora.

Natura cauzelor și a împrejurărilor care pot reclama efectuarea reconstituirii sunt extrem de variate. De aceea, indicarea unor atare situații, fapte, împrejurări nu poate avea decât caracterul unei enumerări enunțiative. Criteriul după care organele judiciare se pot călăuzi la alegerea împrejurărilor ce ar putea forma obiectul unei reconstituirii îl constituie natura circumstanței, raportul în care se află cu fapta săvârșită, necesitatea și importanța reproducerii pe cale experimentală a unei anumite împrejurări. Așa fiind, rezultă că sfera împrejurărilor ce pot fi refăcute experimental, natura acestora, sunt extrem de variate, urmând ca organul judiciar, în raport cu criteriul mai sus enunțat, să decidă dacă împrejurările cauzei impun necesitatea unei reconstituiri.

2. Scopul reconstituirii

Rolul și locul reconstituirii pot fi definite corespunzător numai în condițiile unei corecte reprezentări a scopului acesteia. În practica judiciară și în literatura de specialitate se admite că reconstituirea are drept scop verificarea și ilustrarea probelor administrate în cauză, verificarea versiunilor elaborate pe parcursul cercetării și obținerea de noi probe.

Verificarea și ilustrarea probelor administrate în cauză

Sub acest aspect, reconstituirea constituie mijlocul ideal de verificare și precizare a declarațiilor participanților la proces – învinuit sau inculpat, martori, parte vătămată. Dacă este adevărat că declarațiile acestora pot fi verificate și prin mijlocirea altor activități (compararea declarației celui ce ridică suspiciuni cu declarațiile celorlalți participanți la infracțiune, cu declarațiile martorilor, ale martorilor între ele, confruntarea acestor persoane, prezentării pentru recunoaștere etc.), uneori folosirea unor astfel de procedee nu este posibilă (infracțiunea nu a fost săvârșită în participație, fapta s-a petrecut în absența martorilor etc.). În astfel de situații reconstituirea reprezintă, dacă nu singurul, atunci cel mai eficace mijloc, ce oferă de multe ori, un rezultat de certitudine.

Pe calea reconstituirii pot fi verificate, precizate și întregite, în primul rând, declarațiile martorilor. Reconstituirea permite verificarea aptitudinilor subiective de pecepție (vizuală, auditivă, etc.), în contextul condițiilor obiective în care s-a petrecut faptul a cărui verificare se urmărește. Tot astfel, prin mijlocirea reconstituirii se verifică sinceritatea declarațiilor învinuiților sau inculpaților, se înlătură contradicțiile dintre declarațiile acestora și a martorilor, după cum tot prin intermediul acestei activități se pot contracara fie încercările învinuiților sau inculpaților, fie ale acestora și martorilor de a îndrepta cercetarea pe o pistă falsă, prin punerea de acord în privința unor declarații mincinoase.

Pe lângă declarațiile martorilor, învinuiților sau inculpațiilor, probele materiale administrate în dosarul cauzei pot fi verificate, nu numai prin măsuri operative sau efectuarea diverselor acte de urmărire penală, pecum comstatările tehnico-științifice ori expertizele, perchezițiile, ridicările de obiecte și înscrisuri, investigații, ci și prin reconstituire, prin încercarea “veracității” lor. Această “încercare”, verificare experimentală, reprezintă de fapt, stabilirea posibilității existenței unui fapt sau fenomen. Astfel, încercând verificarea posibilităților creării ori dispunerii într-un anumit mod a urmelor, prin reconstituire se atestă nu numai declarațiile participanților, din care rezultă cum au procedat atunci când au săvârșit infracțiunea, dar și constatările făcutecu ocazia cerectării la fața locului ori concluziile constatării tehnico-științifice sau expertizei referitoare, la mecanismul de formare a urmelor descoperite. În același timp, prin reconstituire, pe lângă verificarea probelor administrate se ajunge și la ilustrarea acestora.

Verificarea versiunilor elaborate pe parcursul cercetării

Unul din scopurile importante ale reconstituirii îl constituie verificarea versiunilor elaborate în cursul cercetării. În acest sens, prin reconstituire nu se verifică o anumită probă existentă în dosarul cauzei și nici toate probele luate împreună. Se verifică presupunerile organului de urmărire penală formulate în baza probelor, iar uneori chiar explicațiile izvorâtedin datele obținute prin efectuarea diferitelor activități de verificare sau prin efctuarea unor măsuri operative; atunci când nu sunt administrate probe în cauză.

Într-o cauză privind un accident de circulație, cu ocazia cercetării la fața locului, au fost descoperite, pe lângă cadavrul care prezenta multiple leziuni corporale, mai multe urme lăsate de anvelopele unui autocamion și ale unui tractor.

Fiind identificat, conducătorul auto de pe camion a recunoscut că în seara accidentului, după ce a consumat băuturi balcoolice cu victima a hotărât să o transporte până în comuna în care locuia. La o trecere de cale ferată, victima victima a deschis ușa cabinei pentru a vedeea dacă nu circulă vreun tren. A cazut și a fost călcată cu roata din spate a caqmionului. Pentru ascunderea accidentului, șoferul atransportat victima într-o lizieră, și încercând să întoarcă mașina a intrat cu roțile din spate în șanțul de pe marginea drumului. Neajutat de nimeni, potrivit afirmațiilor lui, a scos mașina din șanț și a părăsit locul.

Pe baza celor constatate cu ocazia cercetării la fața locului, a declarațiilor inculpatului, a fost elaborată versiunea potrivit căreia făptuitorul nu putea singur să scoată mașina din șanț și că a fost ajutat în această acțiune, fapt atestat de urmele roților de tractor.

Pentru verificări a fost organizată reconstituirea. La locul faptei inculpatului i s-a pus la dispoziție autocamionul și i s-a cerut să demonstreze cum a reușit să-l scoată de acolo.Nereușind, în cele din urmă inculpatul a recunoscut că a fost ajutat de un tractorist, în schimbul unei sume de bani. Făcându-se verificări, tractoristul a declarat că în noaptea accidentului a fost rugat de conducătorul autocamionului să-l remorcheze.

După cum rezultă din exemplul prezentat, cu ocazia reconstituirii, nu numai că a fost verificată și confirmată versiunea organului de urmărire penală, ci a fost obținută și o probă nouă, declarația tractoristului din care rezultă că în noaptea accidentului inculpatul a fost cu mașina la locul unde, ulterior, s-a descoperit cadavrul victimei.

Obținerea de probe noi

Întrucât reconstituirea este un act de urmărire penală independent, Prin efectuarea ei se poate ajunge și la obținerea și administrare de noi probe în cauză.

Într-un caz privind săvârșirea unui omor cu ocazia reconstituirii, după ce inculpatul a arătat activitățile pe care le-a întreprins pentru suprimarea vieții victimei, și pentru disimularea omorului în altă formă de moarte violentă – așezarea cadavrului pe o arteră cu circulație intensă – a indicat itinerariul parcurs pentru părăsirea locului infracțiunii. Parcurgând acest itinerar cu ocazia reconstituirii, inculpatul și-a amintit și a indicat locul în care a aruncat obiectul cu care a lovit victima. În locul indicat a fost găsit ciomagul cu urme de sânge făcând parte din aceeași grupă sanguină cu a victimei.

Se observă că prin reconstituire nu se creează probe, ci doar se pun în evidență, se stabilesc, dându-se posibilitatea organului judiciar să le administreze la dosarul cauzei. Atât tractoristul, cât și ciomagul purtând urme de sânge, din exemplele prezentate, preexistau, numai că despre acestea organul de urmărire penală nu a avut cunoștință până în momentul efectuării reconstituiri.

3. Importanța reconstituirii

Importanța reconstituirii rezidă în rolul pe care-l are în conturarea elementelor constitutive ale infracțiunii, în aflarea adevărului datorită faptului că “elemente de probă îndoielnice sau simple indicii pot, după caz, să fie reținute ca probe serioase sau înlăturate ca lipsite de valoare”. Importanța sa trebuie însă privită în lumina dispozițiilor procesuale penale, conform cărora reconstituirii nu i se poate atribui o valoare probantă deosebită, concluziile ce se desprind din precizarea și verificarea elementelor de fapt urmând din prezicerea și verificarea elementelor de fapt urmând a fi apreciate în raport cu celelalte probe administrate în cauză, și aceasta pentru că în dreptul procesual penal român nu există o ierarhie a mijloacelor de probă.

Capitolul II

Felurile reconstituirii

Potrivit practicii organelor de urmărire penală, în literatura de specialitate s-a încercat clasificarea principalelor categorii de reconstituire, în funcție de câteva criterii de natură subiectică și obiectivă, potrivit obiectului reconstituirii, cum ar fi, de exemplu, verificarea declarațiilor martorilor și învinuiților sau inculpaților, verificarea posibilității săvârșirii anumitor acțiuni, în condițiile concrete ale infracțiunii cercetate, verificarea condițiilor de audiție și de vizibilitate, reconstituirea în vederea cunoașterii tebloului de ansamblu al infracțiunii cercetate sau cea efectuată în vederea verificării posibilităților de observare, percepere sau memorare.

Desigur că aceste claisficări pot fi mai mult sau mai puțin diversificate. Raportându-ne însă la semnificația lor practică, putem considera că principalele tipuri de reconstituire sunt în esență, următoarele:

Secț. 2) Reconstituirea destinată veracității declarațiilor martorilor, învinuitului sau inculpatului,ca și ale persoanei vătămate.

Aceasta presupune reproducerea experimentală, fie în totalitate, fie în parte, a împrejurărilor, faptelor sau episoadelor privind o anumită acțiune, la care s-au referit subiecții procesuali menționați, referiri ce pot conține neclarități sau contradicții. Această formă a reconstituirii este de fapt, o confruntare ce se face între declarațiile martorilor ți ale învinuiților cu rezultatele refacerii experimentale a împrejurîrilor la care se referă. Pentru a ilustra mai bine cele arătate mai sus, exemplificăm cu o speță din care reiese cel mai bine rolul reconstituirii, într-un caz în care ancheta ajunse într-un punct mort, datorită lipsei altor elemente folositoare organelor de anchetă.

Era noapte, cerul înnorat, iar iluminatul public nu exista. Deși se mai aflau oameni în preajma lor, pe stradă, nimeni nu vazuse nimic. Victima afirma cu vehemență că a fost lovită de inculpat cu un cuțit iar acesta se apăra, tot cu vehemență, susținând că victima avusese cuțitul și încercase să-l lovească, însă el i-a răsucit mâna și lovitura l-a atins chiar pe agresor, cauzându-și astfel singur o leziune gravă care i-a pus în pericol viața.

Ce să facă procurorul criminalist în această situație? O reconstituire, desigur, dar nu oricum. S-a pregătit temeinic și a decis să înregistreze cu ajutorul videomagnetofonului, pentru ca ulterior să poată fi examinată fiece mișcare.

S-a considerat că este util ca la această reconstituire să asiste și medicul legist și i s-a cerut învinuitului să repete de mai multe ori susținerile sale orale, dar și gesturile pe care afirma că le-a executat cu prilejul comiterii faptei.

Astfel, învinuitul a susținut că victimă avea cuțitul în mâna dreaptă, ridicată; îl ținea cu lama în jos, cu tăișul spre încheietura mâinii, și cu degetul mare la capătul liber al mânerului. În această poziție fiind victima, învinuitul i-a prins cotul cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă i-a prins încheietura mâinii, în apropierea cuțitului.

După această fază, printr-o mișcare rotativă, de sus în jos și de la dreapta la stânga, apoi de la stânga la dreapta, i-a răsucit brațul și l-a aplecat în jos, moment în care vârful cuțitului a atins victima și a produs plaga.

Demonstrația făcută de învinuit a fost concludentă în sensul că era în totală contradicție cu constatările consemnate în actele medicale și medico-legale, din care reieșea clar că plaga avea canalul orientat de jos în sus și de la dreapta înspre sânga. Această orientare a canalului plăgii explica faptul că deși era localizată în spațiul intercostal VI-VII, în dreapta liniei mediene, totuși a fost lezată inima.

În urma acestei reconstituiri, procurorul criminlist a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pe bază de acte – inclusiv înregistrarea video, care a fost examinatăsecvență cu secvență – și expertul a exclus posibilitatea înjunghierii victimei în condițiile arătate de învinuit.

Pentru a-l convinge de imposibilitatea desfășurării faptei astfel cum o prezentase el, i s-a prezentat învinuitului înregistrarea reconstituirii și acesta și-a dat seama că nu poate induce în eroare pe nimeni, astfel că a recunoscut fapta.

Este de menționat că pentru ilustrarea momentelor celor mai importante ale reconstituirii au fost executate fotografii de pe ecranul televizorului, care au pus în evidență imposibilitatea provocării unui canal de plagă înjunghiată de la dreapta la stânga, în timp ce lama cuțitului – potrivit versiunii invinuitului – avea o direcție inversă, adică de la stânga la dreapta.

Secț. 3) Reconstituirea efectuată pentru stabilirea posibilității de observare, percepere, memorare sau reproducere a unui fapt ori fenomen.

Din această categorie fac parte reproducerile al caror obiect îl formează verificarea vizibilității, audibilității, perceperii și fixării în memorie a diferitelor fapte sau fenomene. De regulă se verifică declarațiile martorilor oculari ori ale persoanelor sau părților vătămate din care rezultă că, în condițiile de timp, de loc, de vizibilitate, sau acustice date, au perceput cele petrecute la locul săvârșirii infracțiunii. La acest tip de reconstituire se recurge mai ales atunci când de exacta percepție a împrejurărilor, de către cei implicați, depindeorientarea, cursul pe care îl va lua cercetarea, elaborarea celei mai verosimile versiuni cu privire la persoana infractorului, adică atunci când astfel de împrejurări pot avea o importanță decisivă asupra ulterioarei desfășurări a cercetării. Așa fiind, nu numai atunci când există suspiciuni, nu numai când buna credință a martorilor este pusă la îndoială, ci ori de câte ori soluționarea unor importante aspecte ale cauzei este condiționată de fidelitatea percepției unor fapte sau împrejurări, organele judiciare vor putea proceda la verificarea lor pe cale experimentală, reproducând condițiile existente în momentul săvârșirii infracțiunii.

Reconstituirea declarațiilor martorilor – pentru că de cele mai multe ori acestea sunt cele vizate – urmărește verificarea aptitudinilor subiective de percepție ale acestora, în nemijlocita legătură cu condoțiile în care mărturia s-a format, adică în contextul factorilor obiectivi existenți în momentul percepției. De vreme ce rolul precumpănitor în formarea mărturiei revine analizatorilor vizual și auditiv, în literatură și practică se face distincție între reconstituirea pentru verificarea condițiilor de vizibilitate și reconstituirea pentru verificarea condițiilor de audiție.

a. Verificarea condițiilor de audiție

Necesitatea verificării pe cale experimentală a fenomenelor sonore percepute de martori se ivește mai cu seamă atunci când în momentul percepției au existat condiții cu totul improprii de vizibilitate (în timpul nopții) sau alte condiții care fac inoperantă sau incertă percepția vizuală (cum ar fi lumina crepusculară, prezența unor fenomene atmosferice cum ar fi ceața, ploaia puternică, viscolul, etc.) precum și atunci când, deși au existat condiții proprii de vizibilitate, un anumit fenomen nu a putut fi perceput datorită interpunerii unor obstacole, sau situării martorilor dincolo de limitele eficienței privirii binoculare. În toate aceste situații faptele nu pot fi percepute vizual, ci numai auditiv.

Evident, la acestea se adaugă condiția ca infracțiunea săvârșită să fi fost însoțită de producerea unor fenomene sonore: sunete sau zgomote.

În categoria ssunetelor ce pot fi reproduse experimental pe calea reconstituirii se înscriu vorbirea, țipetele, semnalele sonore ale unor autovehicule, etc. iar în categoria zgomotelor, cele produse de de instrumentele utilizate la săvârșirea infracțiunii, cum ar fi armele de foc, instrumentele de lovire, zgomotele produse de mijloacele de transport, de obiecte în cădere, etc.

Reproducerea pe cale experimentală a fenomenelor sonore, în vederea verificării posibilităților de percepție a acestora, trebuie afectuată în condiții cât mai apropiate celor existente în momentul percepției inițiale: unele dintre acestea privesc condițiile de loc și timp, adică condițiile obiective de mediu contextuale percepției, altele se referă la fenomenul sonor propriu-zis și privesc intensitatea, sursa (natura) fenomenului sonor, distanța de la care a fost perceput, direcția de propagare.

Fidelitatea percepției fenomenelor sonore este într-o însemnată măsură influențată de locul în care s-au produs respectivele fenomene sonore. Astfel, percepția fenomenelor sonore în condițiile unei anumite situări geografice a locului (munte, deal, depresiune, pădure, etc.), a unei anumite configurații a acestuia (prezența unor obstacole acustice) poate fi mult denaturată de fenomenul acustic numit ecou.

Datorită percepției concomitente a undelor sonore directe cât și a celor reflectate, ori numai a acestora din urmă, aprecierea direcției de propagare a fenomenelor sonore, in prezența ecoului, poate merge până la indicarea unei direcții opuse celei din care în mod real provine fenomenul sonor.

Când fenomenele sonore au fost percepute în locuri închise (curți interioare, săli de dimensiuni mari, hale, clădiri și alte obstacole reflectoare), percepția auditivă poate fi într-o însemnată măsură perturbată de un alt fenomen acustic – reverberația. Acest fenomen influențează nu numai posibilitatea localizării spațiale auditive a sursei sonore (de pildă fereastra de la care s-a auzit o împușcătuă sau țipete, cuvinte etc.)ci și claritatea audiției, deoarece datorită prelungirii sunetelor primare și a variației de intensitate, percepția este neclară, neinteligibilă și deformată.

La producerea pe cale experimentală a fenomenelor sonore în medii închise va trebui să se ia în considerare nu numai natura și intensintatea fenomenului acustic (convorbire, țipete, strigăte, zgomotul produs de împușcatură etc.), ci și natura obstacolelor ce separau martorul de sursa sonoră, cum ar fi percepția dintr-o încăpere alăturată despărțită prin pereți, uși, ferestre, etc.

De exemplu, într-un caz s-a impus verificarea sincerității declarațiilor unei martore, care susținea că nu a auzit țipetele puternice ale victimei lovite cu cuțitul, deși avea o acuitate auditivă normală și se afla în apartamentul vecin, grosimea zidului despărțitor permițând propagarea unor sunete chiar și de mică intensitate.

În ceea ce privește condițiile de timp, reconstituirea trebuie făcută în condiții similare ceor existente în momentul percepției inițiale. Aici vor trebui avute în vedere în primul rând condițiile atmosferice din momentul percepției. Fidelitatea percepției auditive v-a influența după cum fenomenul sonor se va fi petrecut în condiții atmosferice liniștite, calme (în general în timpul nopții, sau într-un loc izolat, pe câmp, în pădure, etc.) sau dimpotrivă, în condiții de mediu zgomotos (în timpul zilei, într-un centru populat, ore de trafic intens, de activitate intensă și alte asemenea medii). În această din urmă situație fenomenele acustice sunt percepute pe un fond perturbator.

De asemenea, dacaă percepția inițială s-a desfășurat în condițiile unui vânt de o anumită intensitate, reproducerea experimentală a fenomenului sonor va trebui să aibă loc în condițiile similare deoarece forța și direcția vântului influențează în mare măsură posibilitatea determinării exacte a distanței la care este situată sursa sonoră și implicit calitatea audiției. Undele sonore purtate de vânt în aceeași direcție sau într-o direcție opusă celei în care se află martorul, pate explica percepția clară a sunetelor sau zgomotelor în prima situație și neputința de a fi perceput în cea de-a doua situație.

A doua categorie de condiții a căor observare se impune cu ocazia verificării posibilității de audiție privește fenomenul sonor propriu-zis și se referă la intensitatea, sursa (natura) fenomenului acustic, distanța de care este perceput precum și direcția de propagare.

Astfel, sunetele sau zgomotele a căror posibilitate de percepție se verifică experimental trebuie reproduse la o intensitate (forță, tărie) sensibil apropiată, de aceasta depinzând, între altele, percepția clară, denaturată sau neputința percepției fenomenului sonor. În ceea ce privește sursa (natura) fenomenului sonor, se impune ca cesta să fie reprodus experimentalde însuși obiectul care l-a generat inițial (de pildă, arma sau pistolul cu care s-a executat tragerea) iar atunci când acest lucru nu mai este posibil, de obiecte de același tip (ex. armă de același tip și calibru). Când obiectul reproducerii îl constituie vorbirea, țipete sau strigăte, se impune repetarea lor la diferite intensități pentru a le apropia cât mai mult de intensitatea avută în momentul percepției inițiale.

În sfârșit, eficiența reconstituirii condițiilor de audiție e condiționată de respectarea acelorași raporturi de distanță și de direcție de propagare a fenomenului sonor.

Dacă fenomenul sonor e reprodus în condițiile de loc și timp semnalate, a fost perceput de martor și cu ocazia reproducerii experimentale, dar nu și de către martorul sau martorii asistenți aflați alături de el, trebuie să se verifice dacă nepotrivirea nu-și află cauza în existența unor diferențieri în planul sensibilității auditive a martorilor (datorate exersării profesionale, spre exemplu). În astfel de situații se impune repetarea experimentului cu participarea unor martori asistenți a căror acuitate auditivă este sensibil apropiată (de pildă, martori recrutați din aceeași categorie profesională).

b. Verificarea condițiilor de vizibilitate

La reconstituirea în vederea condițiilor de vizibilitate se poate parcurge atunci când faptele au fost percepute exclusiv vizual, sau și vizual și auditiv, fără a se face distincție după percepția vizuală s-a desfășurat în condiții proprii sau improprii de vizibilitate. Într-adevăr, chiar și atunci când percepția inițială s-a desfășurat în condiții proprii de vizibilitate, reproducerea experimentală a faptelor percepute vizual poate fii impusă de consecințele ce ar decurge din faptul a cărui restabilire se încearcă. Așa de pildă, afirmația potrivit căreia, de la distanța de 300m martorul a identificat infractorul în persoana lui Xsau de la aceeași distanță a observat numărul autovehicolului care apărăsit în viteză locul accidentului, este în mod firesc de natură a explica nâncrederea organului judiciar, iar mijlocul cel mai potrivit pentru a o înlătura îl constituie reproducerea experimentală a faptelor.

Cu atât mai justificată apare, de aceea, efctuarea reconstituirii când percepția s-a desfășurat în condiții cu totul improprii (în timpul nopții) sau relativ improprii de vizibilitate (la lumina crepusculară, în prezența unor fenomene atmosferice perturbatoare) care anulează sau reduc simțitor eficiența percepției vizuale.

În mod curent, prin mijlocirea acestei activități se verifică aptitudinile subiective ale martorilor de a percepe vizual, dar ăn raport cde natura împrejurărilor, reconstituirea poate fi efectuetă și pentru verificarea aptitudinilor învinuitului sau inculpatului (de pildă în cazul unui omor fără voie săvârșit cu o armă de foc, se verifică experimental susținerea învinuitului, potrivit căreia, din locul în care a executat tragerea, dată fiind configurația terenului, nu a avut posibilitatea să observe victima), sau ale victimei infracțiunii (așa bunăoară, se poate verifica experimental susținerea acesteia ca de la o anumită distanță a putut identifica complicele aflat la pândă, sau mijlocul de tansport cu care infractorul a părăsit locul faptei, aflat la o anumită distanță).

Obiectul reconstituirii îl constituie verificarea experimentală a posibilităților de percepție vizuală a persoanelor, de ragulă a onfractorului, a acțiunilor întreprinse de acesta precum și a unor obiecte. În această din urmă situație, în afară de condițiile de vizibilitate, fidelitatea pecepției vizuale a obiectelor va fi determinată, într-o anumită măsură, de mărimea, forma, culoarea acestora, de împrejurarea dacă acestea au fost percepute în condiții statice sau de mișcare, de raporturile de distanță ditre obiecte și cel ce percepe , de durata percepției, etc. De aici cerința ca în procesul verificării experimentale să se foloseaască chiar obiectele despre care se afirmă că au fost percepute și numai atunci când aceasta nu mai e cu putință, să se utilizeze obiecte cu aceleași însușiri, obiacte ce aparțin aceluiași gen.

De vreme ce prin reconstituire se urmărește a se verifica în ce măsură, în condițiile date de vizibilitate, percepția vizuală a fost sau nu posibilă, e firesc ca această activitatesă fie efectuată în condiții de vizibilitatecât mai apropiate celor existente în momentul percepșiei inițiale.

Din acest punct de vedere, factorul fizic de przența sau absența căruia e legată plenitudinea și fidelitatea percepției vizuale îl constituie intensitatea luminii. Intensitatea luminii, fie că avem în vedere fapte pecepute în condițiile luminii naturale, fie în condițiile luminii artificiale, diferă după cum împrejurările legate de onfracțiune sau de infractor au fost recepționate la lumina zilei, în zori sau în amurg, ori în timpul nopții. Mai mult, intensitatea luminii nu este egală de-a lungul întregii zile, ci prezintă grade și în consecință va oferi condiții propice sau mai puțin propice de vizibilitate, de percepție vizuală. Constatarea se impune și mai pregnant dacă avem în vedere distribuția luminii în raport cu anotimpul. Una este intensitatea luminii și respectivposibilitatea de percepție într-o zi de toamnă, lipsită de soare, și alta va fi posibilitatea de percepție într-o zi de iarnă, pe fondul alb al zăpezii.

De asemenea, la efectuarea reconstituirii trebuie să se țină seama de ora de la care, în raport cu anotimpul și chiar cu zona geografică, începe lumina diurnă.

Când se reproduc experimental împrejurări legate de percepția însușirilor cromatice, fie că este vorba de recunoașterea infractorului pe baza descrierii culorii îmbrăcămintei, a pigmentației pielii sau părului, ori a obiectelor purtătoare ale unor anumite culori, nu numai intensitatea, dar și natura iluminatului poate influența perturbator asupra acestui proces. Este cazul mediilor iluminate cu neon, de regulă al faptelor petrecute în interior, dar al celor petrecute în exterior, mai ales în mediul urban, la lumina reclamelor și firmelor fluorescente policrome, care diminuează mult posibilitatea discriminării corecte a culorilor. Așa fiind, se impune ca astfel de fapte să fie reproduse nu numai la o lumină de aceeași intensitate, ci și de aceeași natură.

De asemenea, se impune ca faptele să fie reproduse în aceleași condiții atmosferice, deoarece condițiile de vizibilitate diferă într-o însemnată măsură, după cum acestea au fost percepute în condițiile unei atmosfere rarefiate, purificate (după ploaie, într-o zonă muntoasă) sau în condițiile unei atmosfere încărcate (fum, vapori, timp noros, ceață etc.).

Un alt factor ce nu trebuie nesocotit la efectuarea reconstituirii îl constituie distanța ce separă martorul de faptul perceput vizual, deoarece, se știe, fidelitatea percepției se află într-un raport direct proporțional cu distanța de la care s-a perceput.

În fine, trebuie luat în considerare și unghiul vizual sub care au fost percepute persoanele, obiectele, întrucât unghiul mare de vizibilitate asigură percepția exactă a obiectelor, în vreme ce față de obiectele percepute sub un unghi redus se manifestă tendința supraestimării dimensiunilor.

Secț. 4) Reconstituirea în vederea verificării posibilităților de săvârșire a infracțiunii într-un anumit mod, verificării dacă în urma unor activități determinate se produc anumite rezultate.

Verificarea posibilității efectuării anumitor acțiuni ale infractorului în condițiile concrete ale infracțiunii cercetate se referă atât la procesul de formare a urmelor infracțiunii în general, cât și la verificarea dacă anumite acțiuni au putut avea loc, ținând seama de condițiile în care s-a desfășurat infracțiunea.

În asemenea cazuri se impune refacerea locului săvârșirii infracțiunii și, în general, crearea unor condiții asemănătoare celor existente la săvârșirea faptei ale cărei împrejurări se reproduc. Obiectul unei aesmenea reconstituiri îl poate constitui reproducerea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea sau numai a unor părți din aceasta ori a unor amănunte ale faptei, care prezintă interes pentru explicarea mecanismului comiterii ei.

Astfel, se va putea stabilii dacă infractorul a avut posibilități reale de a pătrunde la locul faptei, singur și neajutat de complici, verificându-sedacă poate pătrunde printr-o anumită deschizătură, ascalada un zid, scoate un anumit obiect printr-un orificiu, sau dacă în urma săvârșirii unor acțiuni se creează anumite urme, etc.

Existența unor neconcordanțe sau nepotriviri în ceea ce privește modul de formare și dispunere a urmelor, indică organelor judiciare că se află în prezența unor „împrejurări controversate”.

Aspectul inutil complicat al locului faptei, prezența unui număr mare de urme, dezordinea nejustificată, prezența nefirească la locul faptei a unor urme sau obiecte sunt indicii de disimulare care pot întări convingerea organelor că este vorba despre o simulare.

În practica instrumentării cauzelor privind infracțiunile comise cu arme de foc se pot întâlnii situații de disimulare a omorului comis prin împușcare prin înscenarea unei sinucideri. Absența de pe mâinile victimei a depozitelor de funingine, poziția nefirească a tubului cartuș în raport cu poziția prezumtivului sinucigaș, existența urmelor papilare statice pe crosa armei (în timp ce urmele trebuiau să fie dinamice, din cauza reculului, cu excepția situației când intervine starea de rigiditate cataleptică), sunt indicii care susțin teza unei înscenări. Absența urmelor secundare, ce relevă faptul că s-a tras de la o distanță ce exclude posibilitatea autoâmpușcării, lipsa urmelor de sânge sau prezența în cantități mici care arată că victima a fost transportată după săvârșirea omorului, direcția nefirească de tragere, indicând poziții care de obicei nu sunt abordate de sinucigași, găsirea unor „bilete de adio” scrise foarte ordonat, simularea unei efracții dar cu acțiunea de forțare din interior sunt alte elemente care indică o disimulare.

De cele mai multe ori susținerile organelor judiciare vor fi demonstrate prin efectuarea de experimente. Astfel într-un caz a demonstrat în urma examinării urmelor și a poziției victimei, militar în termen, și, mai important, în urma efectuării unor trageri experimentale efectuate asupra unui manechin având aceleași dimensiuni ca și victima că este exclusă posibilitatea autoâmpușcării în condițiile date, unghiul de tragere, poziția armei raportată la lungimea mâinilor victimei și mărimea dispersiei urmelor factorilor suplimentari ai împușcăturii susținând acest lucru.

Tot prin verificarea posibilităților efectuării anumitor acțiuni se va stabili și dacă cantitatea lucrurilor sustrase în cursul unei spargeri este reală sau nu, întâlnindu-se cazuri când cantitatea lucrurilor pretinse că au fost sustrase depășea posibilitățile concrete în care s-a săvârșit spargerea, necesitând mifloace de transport speciale, sau un timp mult mai lung decât a avut infractorul la dispoziție.

Acest tip de reconstituire prezintă interes deosebit dată fiind semnificația sa în cazurile în care se bănuiește vă infracțiunea ar putea fi simulată (ex. simularea unei spargeri sau tâlhării pentru a ascunde o delapidare).

În afară de aceste tipuri de reconstituire asupra cărora, în general, doctrina a căzut de acord, unii autori menționează un alt tip de reconstituire, și anume aceea efectuată pentru verificarea faptului dacă învinuitul sau inculpatul posedă deprinderile profesionale necesare pentru săvârșirea unei fapte oarecare.

Acestea se efectuează, cel mai adesea în cazurile de falsuri de bancnote, efecte de valoare, alte documente oficiale, când învinuitul sau inculpatul afirmă că a lucrat singur la confecționarea matrițelor respective. În astfel de situații, în prezența martorilor asistenți, învinuitul sau inculpatul este invitat să execute, experimental, o parte din patrițele cu care a lucrat.

În fine, alți autori scot în evidență importanța unui alt tip de reconstituire, aceea organizată în vederea restabilirii experimentale a tabloului de ansamblu al infracțiunii în vederea fixării succesiunii diferitelor etape ale acesteia. Această formă de reconstituire asigură lămurirea legăturilor cauzale între diferitele acțiuni ale infractorilor sau raporturilor dintre acțiunile acestora și ale victimei.

Astfel, în cercetarea accidentului mortal de circulație în care manipulanta a fost învinuită de moartea minorului Z.A., s-a stabilit, repetându-se de mai multe ori experimentul, că victima a fost lovită când a apărut pe neașteptate de după tramvaiul care circula în sens invers, deși frânele s-au pus la timp, în mod regulamentar.

Reconstituirea a stabilit, prin precizarea succesiunii în timp a diferitelor etape ale accidentului că acesta nu putea fi evitat, datorită neatenției victimei.

Capitolul III

Dispunerea, organizarea și efectuarea

reconstituirii

Secț. 1) Dispunerea reconstituirii

Potrivit prevederilor art. 130 al. 1 C. Pr. Penală, reconstituirea poate fi dispusă motivat de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată, dacă aceasta consideră necesar să verifice ori să precizeze o serie de date ce prezintă importanță pentru soluționarea cauzei și care nu au fost clarificate prin alte mijloace de probă.

Odată întrunite aceste condiții, inclusiv condițiile care să permită efectuarea verificării în împrejurări cât mai apropiate de cele ale săvârșirii infracțiunii, este posibilă dispunerea reconstituirii în orice moment al desfășurării procesului penal. Pentru luarea deciziei de efectuare a reconstituirii, organul judiciar este obligatsă țină seama de oportunitatea ei, ceea ce face necesară examinarea probatoriului existent în cauză, pentru a se evita dispunerea unui act inutil. De exemplu, dacă din coroborarea tuturor probelor se desprinde concluzia că faptele și împrejurările cauzei sunt clar stbilite, iar persoana infractorului este identificată cu certitudine, firește că reconstituirea este practic fără obiect.

Referitor la modalitatea de dispunere, amintim că aceasta se face în faza de urmărire penală, printr-o rezoluție motivată a organului judiciar, după începerea urmăririi penale. În faua de judecată, reconstituirea este dispusă de către instanță printr-o încheiere, după începerea cercetării judecătorești.

Secț. 2) Organizarea reconstituirii

Ca și în cazul celorlalte acte procedurale, reconstituirea presupune o pregătire atentă, o organizare temeinicăsub aspect tehnico-tactic, pe baza unui plan întocmit judicios, ce va trebui să reflecte clar scopul reconstituirii, modul de desfășurare (Veui anexa nr. 1), problemele ce vor fi verificate, participanții la reconstituire, asigurarea materială (mijloace de probă, mijloace tehnice), data și locul desfășurării, etc. Cu ocazia prelucrării planului, care, pentru a asigura conspirarea acțiunii, trebuie să aibă loc imediat înainte de trecerea la efectuarea reconstituirii, este necesar să se stabilească toate detaliile ce se impun pentru buna desfășurare a acesteia și realizareea scopului propus.

Unele din elementele menționate mai sus necesită o studiere mai aprofundată, de aceea ne propunem prezentarea lor mai pe larg. Este vorba despre participanții la reconstituire, locul și condițiile de desfășurare, materialele necesare și, în fine, cantitatea și calitatea reproducerilor.

a. Participanții

În rândul participanților, locul principal îl ocupă organul judiciar care instrumentează cauza. Acesta stabilește necesitatea și scopul efectuării reconstituirii, fixează și conduce activitățile ce vor fi executate, materializează, apreciază și folosește în cursul cercetării rezultatele obținute.

Activitatea tuturor participanților la efectuarea reconstituirii este subordonată organului judiciar sub îndrumarea căruia se vor desfășura toate activitățile experimentale. Deoarece prezența tuturor acestora este justificată numai de o prezență activă, organul judiciar, mai înainte de începerea experimentelor îi revine obligația de a face cunoscute participanților scopul precum și atribuțiile ce revin fiecăruia. Așa, de pildă, la reconstituirea efectuată în vederea verificării posibilităților de audiție, organul judiciar va stabili care anume dintre participanți va rosti cuvintele, propozițiile sau frazele ori va produce un anumit zgomot, din care anume punct al locului, intensitatea cu care vor fi rostite sau produse, de câte ori se vor repeta, poziția pe care trebuie să o ocupe participanții etc.

Sfera celorlalți participanți la efectuarea reconstituirii e determinată de natura faptului ce se verifică experimental, precum și de condițiile în care se efectuează.Prezența unora dintre participanți apare întotdeauna necesară, în vreme ce prezența altora poate fi impusă de natura împrejurării ce se verifică și de aceea este lăsată la aprecierea organului judiciar.

Regula este că vor participa la reconstituire persoanele prezente la producerea faptului ale cărui împrejurări se reproduc sau autorii declarațiilor ce se verifică sau se precizează.

Indinspensabilă este, în primul rănd, participarea martorilor asistenți, a căror prezență e impusă de necesitatea de a garanta obiectivitatea și exactitatea modului de efectuare a reconstituirii.

În legătură cu participarea acestora, din coroborarea art. 129 și 130 C. Pr. Penală rezultă că reconstituirea se face în prezența lor, afară de cazul când aceasta nu este posibilă. Opinia majoritară în doctrină este că prezența lor se impune în orice situație deosebită, pentru că alături de asigurarea obiectivității se preântâmpină și eventualele încercări de retragere ulterioară a declarațiilor.

În număr de cel puțin 2, acestora trebuie să li se asigure posibilitatea de a constata modul în care se execută activitățile și rezultatul acestora. Ei trebuie să aibă un rol activ, de aceea la alegerea lor se impune să fie avute în vedere persoanele cu pregătirea și experiența suficiente pentru înțelegerea a ceea ce se întreprinde, întrucât ei sunt chemați să facă observații, precizări sau completări cu privire la modul în care s-a desfășurat reconstituirea și au fost consemnate rezultatele obținute. Pe cât se poate, este bine să fie aleși pe baza criteriului profesional.

Uneori, natura împrejurării ce se verufică experimental poate face necesară prezența unui număr mai mare de martori asistenți. Asa, depildă, verficarea posibilității de audiție a unor fenomene sonore impune repartizarea participanților pe grupe: una din grupe, însoțită de martori asistenți, situată într-un anumit loc, va produce sunetele sau zgomotele; altă grupă, însoțită de asmenea de martori asistenți, situată într-un alt loc, va înregistra intensitatea sunetelor sau zgomotelor produse.

În anumite împrejurări, indinspensabilă este și participarea invinuitului sau inculpatului, mai ales atunci când se verifică propriile lui declarații. El însă nu poate fi obligat să participe la reconstituire, mai ales atunci când afirmă nevinovăția sa. La reconstituire pot lua parte martorii oculari a infracțiunii, ca și persoana ori partea vatămată. Rolul lor este de a ajuta organul de urmărire în reamenajarea locului faptei, de a da explicațiile cuvenite în ceea ce privește desfășurarea experiențelor.

Prezența inclulpatului, a martorilor oculari și a victimei e indispensabilă atunci când se urmărește verificarea apritudinilor lor subiective de percepție sau de a efectua anumite activități (posibilitatea de a auzi, de a vedea, de a transporta obiecte de o anumită greutate, de a executa acțiuni care presupun cunoștințe de specialitate), știiut fiind faptul că posibilitățile de percepere și fixare în memorie diferă de la o persoană la alta, chiar atunci când se respectă întocmai condițiile de vizibilitate, audibilitate, cele atmosferice etc.

Atunci când partea vatămată nu poate participa la reconstituire din motive obiective, cum ar fi starea gravă de sănătate, decesul și altele s.a., se poate recurge la o altă persoană care să acționeze în locul său, avându-se în vedere asemănarea de sex, vârsta, constituția fizică, starea sănătății, pentru a se ajunge la obținerea unui rezultat obiectiv.

Natura și gradul de complexitate a împrejurării ce se verifică experimental, precum și necesitatea de a asigura experimentului un fundament ștințific pot reclama perticiparea unor specialiști într-un domeniui sau altul al științei ori tehnicii. Prezența lor este necesară atunci când efectuarea unor experimente presupune cunoștințe de specialitate într-un anumit domeniu, iar efectuarea acestora de însuși organul judiciar, cu ignorarea cunoștințelor din domeniul dat, ar putea compromite însăși finaliatetea urmărită.

Pe lângă pregătirea și efectuarea propriu-zisă a experimentului, ei contribuie și la aprecierea și fixarea rezultatelor.

Natura specialității din care se vor recruta specialiști (medic legist, specialist, tehnician sau expert criminalist, inginer constructor, acustician, tehnician auto, pompier etc.) e indicată de caracterul fenomenului cercetat.

În sfârșit, uneori poate fi necesară și prezența altor persoane care vor ajuta organele juridice la efectuarea propriu-zisă a activităților experimentale (producerea sunetelor sau zgomotelor, înlătuarea unor obstacole etc.).

b. Locul și condițiile de desfășurare

O regulă tactică a cărei observare e impusă de puternice rațiuni este aceea potrivit căreia reconstituirea trebuie efectuată în condiții similare sau cât mai apreopiate celor existente în momentul săvârșirii faptei. Aceasta doarece numai o deplină coincidență între condițiile de loc și timp existente în momentul săvârșirii faptei și celei în care aceasta a fost reprodusă experimental oferă garanția obținerii unor rezultate identice sau foarte apropiate.

De regulă, experimentul se efectuează la o dată mai mult sau mai puțin apropiată celei în care s-a produs faptul, timp în care configurația locului infracțiunii poate suferi modificări impuse de însăși natura locului (schimbarea, în cazul unui accident rutier, a aspectului locului infracțiunii, dictată de necesitatea de a reda circulației o arteră de trafic intens), sau datorată intervenției voluntare sau involuntare a unor persoane (schimbarea dispoziției unor obiecte într-o încăpere), sau unor fenomene atmosferice. În asemenea cazuri se impune ca locul reconstituirii să fie ramenajat, readus într-o situație cât mai apropiată de cea existentă în momentul săvârșirii faptei, în acest sens fiind indicat să se ia măsuri ciar în timpul pregătirii reconstituirii.

Dar similitudinea între condițiile existenteîn momentul producerii unui anumit fapt și celei exinstente în momentul reproducerii sale experimentale nu merge întotdeuna până la suprapunerea lor totală, până la identitate. Astfel, uneori obiectul cu privire la care urmează a se face anumite experimente (depildă verificare posibilității izbugnirii incendiului intră în anumit loc al clădirii), numai există în materialitatea sa, ca o consecință a infracțiunii, după cum, alterori, efectuarea pe însuși locul producerii lor a unor experimente ar putea constitui o sursă de pericol pentru viața sau integritatea unor persoane (bunăoară, verificarea experimentală a condițiilor în care sau executat trageri cu arme de foc, într-un loc frecventat). În astfel de cazuri dacă necesitatea experimentului e justificată acesta poate fi efectuat în condiții schimbate de loc, asupra unor obiecte asemănătoare celor care materialmente nu mai există și chiar în condiții de laborator.

În practică apar totuși și cazuri în care este absolut necesar să se verifice prin reconstituire, unele declarații privind săvârșirea de fapte în condiții de periculozitate.

De exemplu, într-o împrejurare, s-a impus verificarea susținerilor autorului mai multor furturi, potrivit cărora au reușit să păătrundă într-un apartament situat la etajul 10, printr-un geam din exterior, după ce traversat un spațiu de circa 6m, mergând pe brâul de cărămidă îngust de câtva centimetri construit pe fațada clădirii. Evident că s-au luat măsuri foarte serioase pentru prevenirea accidentării inculpatului.

Pentru ca asupra rolului hotărâtor al condițiilor de timp, audibilitate, vizibilitate și meteorologice am insistet deja în alt capitol, vom mai face doar câteva referiri la acest aspect.

Opindu-ne asupra necesității respectării condiției desfășurării reconstituirii la orele sau intervalul de timp similar celui din momentul săvârșirii faptei, trebuie spus ca aceasta se explică prin aceea că posibilitățile de vizibilitate, de audibilitate, de orientare diferă după perioada de zi în care se desfășoară o anumită acțiune. Avem în vederea acțiunile din locurile deschise, nu în cladiri, încăperi, ș.a. De expemplu, noaptea condițiile de audibilitate sunt mai bune, în schimb vizibilitatea este redusă, dar și aici sunt diferențe, după cum cerul este acoperit sau nu, ori după faza în care se află Luna. De aceea, organul judiciar nu trebuie să se raporteze atât la timpul astronomic, cât la condițiile existente în momentul săvârșirii faptei. De exemplu, în apropierea solstițiului de iarnă, în decembrie, la ora 17 deja este întuneric, spre deosebire de luna iunie, când întunericul se lasă după ora 21.

În condițiile de lumină ori anotimp nu pot fi respectate, iar prin reconstituire se urmărește stabilirea posibilităților de a vedea, se va ține seama și de răsăritul și apusul soarelui.

De subliniat este că importanța timpului este dată de împrejurarea care se verifică, și nu de natura faptei săvârșite. Astfel, dacă reconstituirea urmărește stabilirea posibilităților inculpatului de a pătrunde într-un obiectiv printr-o anumită deschizătură, această verificare nu se va desfășura noaptea, pentru a respecta condițiile de timp care au existat la săvârșirea furtului, din moment ce timpul nu poate influența rezultatul experiențelor ce se desfățoară.

La fel, sunt indiferente condițiile de timp și loc atunci când se verifică forța fizică a infractorului care afirmă că, neajutat de nimeni, a transportat pe o numită distanță obiecte de o anumită greutate (evident în situația în care terenul nu prezntă anumite particularități – teren proaspăt arat, nisipos, în pantă etc., care ar putea influența rezultatul), sau când se verifică dacă infractorul ar fi putut acționa într-un anumit mod, dacă nu ar fi avut cunoștințe de specialitate într-un domeniu (manipularea și conducerea unui mecanism). Condițiile atmosferice – subliniem din nou – sunt esențiale mai ales atunci când se verifică aptitudinile subiective de percepție ale persoanelor. De aceea, atunci când condițiile de timp în care urmează a se verifica experimental un anumit fapt sunt mult schimbate față de cele ce au existat în momentul producerii sale (de pildă, verificarea poasibilităților de audiție în condițiile unui vânt de mare intensitate, iar fenomenul sonor a fost perceput inițial în condițiile unei atmosfere liniștite, calme, lipsite de vânt), fie se va renunța la efectuarea experimentului, fie se va amâna până ce condițiile de timp vor fi adecvate.

Pentru obținerea de date cu privire la condițiile atmosferice dintr-o anumită zi sau interval de timp se poate apela la sprijinul Institutului de Meteorologie, al filialelor acesteia, care țin o evidență completă a evoluției vremii. În acest fel este posibilă și verificarea afirmațiilor unor persoane, referitoare la starea timpului din momentul comiterii faptei.

c. Folosirea obiectelor și instrumentelor necesare reconstituirii

De multe ori, reconstituirea unui fapt, fenomen, implică folosirea unor obiecte, instrumente. E vorba în primul rând, de obiectele care au constituit instrumente de săvârșirea infracțiunii (armă, topor, cuțit etc.), cele care constituie un produs al infracțiunii, de regulă cele care au făcut obiectul sustragerii (obiecte de numite dimensiuni – greutate și cantitate – când se verifică experimental explicațăa invinuitului sau inculpatului potrivit căruia singur le-a sustras și transportat de la locul faptei) și în sfârșit, obiectele ce poartă urme ale săvârșirii faptei (obiectul pe care s-au imprimat urme ale instrumentului cu care s-a acționat).

În privința acestor obiecte se impune observarea regulii tactice potrivit căreia trebuie folosite însăși obictele utilizate la producerea acțiunii care se verifică, în special atunci când caracteristicele individuale ale instrumentului folosit pot influența asupra rezultatului experimentului. Astfel, bunăoară, când se verifică posibilitatea deschiderii unei încuietori cu o anumită cheie, experimentul trebuie efectuat cu aceeași cheie, sau când prin experiment se urmărește a se stabili dacă conducătorul auto a avut posibilitatea în condițiile date să evite accidentul, se va folosi același autovehicul.

E posibil, însă, înlocuirea unui obiect, să zicem, cel ce a servit drept instrument la săvârșirea infracțiunii, cu obiecte de același fel sau asemănătoare sau cu imitații ale celui orginal, când caracteristicile individuale ale obiectului înlocuit nu influențează asupra rezultatului experienței.

De asemenea, când instrumentul folosit la săvârșirea infracțiunii este purtător al unor caracteristici individuale, al unor urme a căror examinare de către specialist, tehnician sau expert apare necesară, se recomandă înlocuirea acestuia cu alt obiect de același fel, pentru a se evita pericolul distrugerii sau deteriorării urmelor.

Înlocuirea apare de asemenea necesară și pentru a pune la adăpost participanții la reconstituire sau alte persoane de consecințele folosirii imprudente a unor obiecte, care prin natura lor ar putea pune în pericol viața sau integritatea lor corporală. Astfel, un cuțit, un corp ascuțit – tăios, corpuri contondente pot fi înlocuite cu imitații inofensive din carton sau alte materiale, apropiate sub aspectul formei și dimensiunilor.

d. Cantitatea și calitatea reproducerilor

Cu ocazia reconstituirii, nu se reproduc faptele, actele , gesturile ce prezintă pericol pentru securitatea statului, avutului obștesc sau personal al cetățenilor, cele prin care s-ar putea aduce atingere vieții, sănătății, integrității corporale, demnității ori onoarei persoanelor.

Astfel, este interzis a se pune foc sau a se folosi materiale explozive pentru a se verifica modul și direcția de propagare a incendiului ori cel de producere a exploziei, precum și urmările acesteia; nu pot fi reproduse catastrofele rutiere, de cale ferată sau aeriene. Nu sunt admise reproducerile de natură a aduce atingere cultului datorat morților. În cazul unor infracțiuni cum ar fi violul, relațiile sexuale între persoane de același sex, este iterzisă reproducerea actelor prin care se aduce atingere demintății ori onoarei participanților, moralei publice. În asemenea cazuri, nu numai că nu se reproduc scenele propriiu-zise, dar nici lupta dintre inculpat și victimă; recostituirile privesc doar verificarea posibilităților de a vedea, auzi, pătrunde într-un anumit loc.

De asemenea, trebuie să se evite situațiile care ar putea provoca ilaritate sau aduce atingere demintății organului de urmărire penală.

Secț. 3) Efectuarea reconstituirii

Indiferent de natura obiectului verificării, reconstituirea trebuie să se desfățoare într-o atmosferă de calm și sobrietate, fără exagerări, gesturi sau acțiuni spectaculoase, nesemnificative, inutile. Pentru ca rezultatele faptelor, fenomenelor ce se verifică experimental să poată sta la baza convingerii organelor judiciare, se impune ca experimentele să fie efecuate cu maximum de atenție, de exactitate, mai mult, când este vorba de imprejurări esențiale, se impune repetarea de un anumit număr de ori a experimentului, în aceleași condiții cât și în condiții deliberat modificate.

Repetarea în aceleași condiții se impune atunci când asupra rezultatului arputea influența factori ocazionali neprevăzuți fie obiectivi, fie subiectivi. Astfel, dacă verificarea posibilităților de audiție a zgomotului produs de o împușcătură s-ar rezuma la un singur experiment, rezultatul – fie pozitiv, fie negativ – ar putea fi fals, denaturat, datorită, de pildă, vântul iscat pe neașteptate, unor zgomote care l-au acoperit pe cel produs de împușcătură, s-au datorită unor iluzii acustice, când zgomote produse de alte obiecte sunt atribuite armei de foc.

Când prin efectuarea experimentului în aceleași condiții se obține în mod constant același rezultat, reconstituirea oferă o dovadă peremptorie.

Repetarea experimentului în condiții deliberat modificate își găsește utilizare mai cu seamă la verificarea aptitudinilor persoanelor de a percepe auditiv sau vizual anumite fapte sau fenomene. Astfel, la verificare posibilităților de audiție, când distanța de la care a fost perceput fenomenul sonor nu a putut fi precis determinată, se impune ca experimentul să fie repetat, variind distanța de la locuri mai apropiate până la cele mai îndepărtate, și dacă e posibil, prin modificarea intensității fenomenului sonor. La fel se procedează și în cazul verificării condițiilor de vizibilitate când experimentul va trebui repetat în condiții mai grele de vizibilitate, adică la o lumină de o intensitate mai redusă.

Ritmul de desfășurare a acțiunilor va fi asemănător cu cel în care se presupune ori se declară că a a vut loc fapta. Pentru o apreciere mai corectă a rezultatelor, pentru evitarea unor erori de percepție, este bine ca la repetare, acțiunea să fie efectuată într-un ritm ceva mai lent.

Pe parcursul reconstituirii se va insista asupra aspectelor, episoadelor mai importante ce se cer verificate sau precizate, nepunându-se accent pe secvențele lipsite de importanță. De pildă, dacă se reconstituie întreaga faptă, nu mai este cazul să indicăm autorului să urce 10 etaje pe scări, până la intrarea în apartamentul din care a furat. Nu trebuie exclusă nici posibilitatea simplificării unor acțiuni, care se pot reduce numai la componentele lor esențiale sau la complicarea lor, la desfășurarea lor pe diferite etape, pentru asigurarea posibilităților de observare, notare, fixare și compararea rezultatelor.

Pentru asigurarea obiectivității, a corectitudinii reconstituirii, organul judiciar va evita fixarea unor limite în cadrul cărora să se desfășoare activitățile. De asemenea, vor fi evitate sugestiile, indicațiile privind efectuarea concretă a unui anumit gest ori faptă, persoana verificată fiind lăsată să acționeze conform susținerilor sale anterioare, numai astfel fiind posibilă verificarea sincerității declarațiilor învinuitului care încearcă, de exemplu, să ia asupra sa o faptă săvârșită de altă persoană. Când există mai mulți autori, complici etc. care participă împreună la reconstituire se recomandă a se lăsa acestora o relativă libertate de mișcare. Făptuitorii arestați ori reținuți nu vor fi ținuți încătușați împreună, evitând astfel atitudini pasive sau rezultate eronate. Astfel, într-un caz, la reconstituirea omorului deosebit de grav, complicele a fost lăsat încătușat alături de autor, ulterior în fața instanței, folosindu-se de această împrejurare, a susținut că a avut doar o atitudine pasivă la realizarea reconstituirii, diferită de împrejurările reale, în care nu ar fi putut interveni pentru salvarea victimei.

Capitolul IV

Fixarea, aprecierea și folosirearezultatelor

reconstituirii

Secț. 1) Fixarea rezultatelor reconstituirii

Modul de desfășurare, constatările organelor judiciare și rezultatele obținute trebuie fixate procedural, pentru ca astfel să-și poată ocupa locul în rândul mijloacelor de probă. Din rândul mijloacelor de fixare fac parte: procesul verbal, fotografia judiciară, schițele, filmul și videofonograma judiciară, înregistrarea pe bandă magnetică.

a. Procesul verbal de reconstituire, principalul mijloc de fixare, care trebuie sa reflecte cu fidelitate întregul proces al activităților întreprinse, precum și rezultatele la care s-a ajuns, are ostructură tripartită: partea introductivă, partea descriptivă și partea finală. În componența acestor părți întâlnim, alături de elemente comune oricărui proces-verbal, și elemente proprii, determinate de natura și finalitatea specifice urmărite prin efectuarea acestei activități.

În partea introductivă se trece locul unde se face reconstituirea (localitatea, strada, nr. Imobilului sau porțiunea respectivă de stradă), data la care are loc (anul, luna, ziua, ora), de către cine și în ce calitate, numele, adresa și ocupațiapersoanelor care iau parte la reconstituirea ca: participanții la efectuare, martori asistenți, martori oculari, experți, învinuiți.

Partea descriptivă a procesului-verbal trebuie să reflecte toate activitățile, toate experimentele întreprinse, în succesiunea efectuării lor. Aici se impune o descriere detaliată a tuturor aspectelor reproduse pe cale experimentală, cu indicarea modului în care au fost organizate, a procedeelor utilizate, a persoanelor care au participat la un anumit experiment, a acțiunilor întreprinse de acestea, a rolului îndeplinit de fiecare dintre ele, a rezultatelor obținute.

Dacă experimentele sau anumite situații de fapt legate de comiterea infracțiunii au fost repetate, va trebui să se menționeze în ce condiții și de câte ori au fost repetate, la ce rezultate s-a ajuns.

Atunci când prin mijlocirea reconstituirii se verifică aptitudinile subiective de percepție a unor împrejurări legate de comiterea infracțiunii, vor trebui precizate condițiile atmosferice în care se efectuează reconstituirea (condițiile de vizibilitate, prezența norilor, a predipitațiilor, intensitatea și direcția vântului etc.), iar cei ale căror aptitudini se verifică pe această cale vor trebui să declare dacă aceste condiții sunt identice cu cele ale percepției inițiale.

Dacă dintr-un motiv sau altul, anumite condiții în care se efectuează reconstituirea au fost modificate (de pildă, înlocuirea instrumentelor cu care s-a săvârșit infracțiunea, cu altele asemănătoare, condiții schimbate de timp, etc.), acestea vor fi indicate în procesul-verbal precizându-se totodată cauza precum și condițiile în care au fost înlocuite.

Această parte a procesului-verbal trebuie să reprezinte, așa cum precizam, o descriere riguros exactă a activităților reproduse pe cale experimentală, a condițiilor în care acestea au fost efectuate și a rezultatelor la care s-a ajuns, ceea ce exclude consemnarea opiniilor subiective ale organului judiciar.

În partea finală a procesului-verbal de efectuare a reconstituirii vor trebui consemnate următoarele elemente:

ora începerii și ora terminării reconstituirii, precum și durata în timp acelor mai importante experimente;

mențiunea asupra obligației participanților de a păstra secretul asupra rezultatelor reconstituirii;

faptul că procesul-verbal a fost citit în prezența participanților, iar aceștia confirmă exactitatea celor consemnate;

declarațiilor participanților la reconstituire;

faptul dacă s-au efectuat fotografii judiciare, schițe, dacă s-au realizat filme și videofonograme judiciare;

Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină și la sfârșitul lui de către organulde urmărire penală, martorii asistenți, precum și de învinuit sau inculpat, martori oculari, partea vătămată, specialiști (dacă au participat la reconstituire).

b. Fotografiile și schițele ce se execută cu această ocazie întregesc procesul-verbal și au menirea de a-l ilustra, de a spori caracterul său demonstrativ.

La fel ca și celelalte mijloace auxiliare procesului verbal, dar într-un mod mai sugestiv decât ele, fotografia ilustrează condițiile în care a fost efectuată reconstituirea, activitățile executate cu această ocazie și rezultatele obținute. Există situații, cum ar fi cea privind verificarea vizibilității când nici unul din mijloacele de fixare – nici chiar procesul-verbal – nu poate reda mai exact rezultatul obținut în urma reconstituirii.

Fotografia are valoare și pentru evidențierea și ilustrarea condițiilor și împrejurărilor care au favorizat săvârșirea infracțiunii – atunci când reconstituirea se efectuează la puțin timp după acest moment și când aspectul locului respectiv n-a suferit nici un fel de modificări – aducându-și astfel o substanțială contribuție la activitatea de prevenire.

Cu toate avantajele pe care le prrezintă, nu se poate supraraprecia rolul fotografiei în reconstituire. Trebuie să se țină seama de limitele pe care le are fotografia ca mijloc de fixare. De exemplu, nu va putea ilustra vreo mențiune din procesul verbal, atunci când prin reconstituire se urmărește verificarea audibilității ori a posibilităților de memorare a unor fapte sau fenomene.

În această măsură trebuie să fie apreciată folosirea fotografiei în cazurile când prin reconstituire se urmărește stabilirea itinerariului parcurs sau posibilitățile inculpatului de a parcurge o anumită distanță într-un timp dat.

Pentru ca fotografia folosită la reconstituire să aibă valoare în cauză, la realizarea ei trebuie să fie respectate unele condiții.

Una dintre ele se referă la locul în care se execută reconstituirea. Asrfel, locul reconstituirii în ansmblul său nu trebuie fixat prin fotografie decât în măsura în care acesta este strict necesar pentru a facilita înțelegerea unor detalii, cum ar fi căile de acces, sau cele folosite de făptuitor pentru părăsirea locului infracțiunii, artificiile practicate pentru pătrundere, ș.a., situație când pe fotografie trebuie marcate, ulterior, toate aceste elemente.

Atunci când locul reconstituirii are o întindere mare și aspectul lui trebuie fixat, acest lucru se poate reliza în bune condiții, după regulile fotografiei de orientare. Dacă locul este restrâns ca dimensiuni ori este un interior, fixarea fixarea poate fi făcută după regulile fotografiei schiță, cu folosirea unui aparat cu obiectiv superangular.

O altă condiție esențială pentru ca fotografia să-și ocupe locul ce i se cuvineîn rândul mijloacelor de fixare o constituie stabilirea judicioasă a ceea ce trebuie să reprezinte.

Dintre multiplele acțiuni ce se întreprind pentru realizarea scopuluir reconstituirii, trebuie alese numai acele experiențe sau numai acele momente din timpul executării lor, care, redate prin fotografie, sunt esențiale pentru înțelegerea procesului-verbal. De exemplu, verifivându-se posibilitatea trecerii printr-un anumit loc, gemuleț, despărțitură, orificiu etc., cu ocazia reconstituirii, trebuie să fie redate siccesiv, momentul pătrunderii în locurile respective, secvențe din timpul deplasării prin acele locuri, precum și momentul ieșirii din acestea. De asemenea, în situația când se urmărește verificarea posibilității de a face escaladare, cel care demonstrează trebuie surpeins în momentul de efort maxim depus pentru aceasta, deoarece numai o asemenea fotografie va putea susține mențiunea din procesul-verbal și va putea contribui la formarea convingerii cu privire la certitudinea rezultatului obținut.

Pentru a se asigura o mai bună înțelegere a fotografiei, în cadru nu trebuie să apară alte persoane în afara celor care execută activitpțile prevăzute pentru a fi reproduse.

De maximă importanță pentru reprezentarea fidelă a ceea ce s-a întreprins și a rezultatelor obținute este poziția pe care o ocupă obiectivul, respectiv cel ce fotografiază în raport cu cel care execută experiențele sau face demonstrațiile ce se impun.

Importanța alegerii unghiului de fotografiere este determinată de necesitatea de a reda pe fotografie în mod clar cine este persoana care execută demonstrațiile, iar cel ce fotografiază, prin plasare, prin poziția pe care o ocupă, nu trebuie să sugereze celui ce execută experiențele modul cum să acționeze; este indicat a se proceda la fotografiere după ce învinuitul ori inculpatul a declarat și a demonstrat încă o dată ce susține.

Poziția obiectivului aparatului de fotografiat prezintă o importanță deosebită în cazul când fotografia urmărește să ilustreze mențiunile din procesul-verbal referitoare la verificarea vizibilității. Așa, de exemplu, verificându-se declarația unui martor cu privire la posibilitatea de a observa, în condițiile date, ceea ce s-a petrecut la fața locului, va trebui ca cel ce execută fotografia să se plaseze în locul ocupat de martor iar obiectivul aparatului să corespundă poziției ochilor, direcției de privire a observatorului;pe fotografie trebuie să apară elementele caracteristice ale obiectelor ce mărginesc spațiul respectiv. Într-o asemenea situație, surprinderea a cât mai multor imagini și la intervale cât mai scurte de timp este de natură să asigure certitudinea rezultatului obținut.

Se cunoaște faptul că pentru a asigura certitudinea rezultatului, una dintre condițiile reconstituirii este aceea de a se repeta de mai multe ori fiecare acțiune prevăzută în vederea realizării scopului urmărit. Nu este necesar ca fiecare repetare să fie fotografiată: este suficient ca fotografierea să se execute o singură dată pentru a putea fi ilustrată activitatea desfășurată și rezultatul ei.

Pentru a se asigura forța probantă a fotografiei în procesul-verbal de reconstituire trebuie să se facă mențiune cu privire la ceea ce s-a fotografiat, aparatura și materialele folosite, iar planșa cu fotografiile executate să fie atașată procesului-verbal. Nu trebuie omisă obligativitatea unor explicații clare atât la planșa reprezentând fotografiileecutate cât și la fiecare fotografie în parte. Potrivit unei opinii contrare însă „comentarea fotografiilor constituie un surplus de text, elaborat în afara normelor procedurale în limitele cărora este redactat procesul-verbal al reconstituirii”, acesta fiind singurul text ce poate fi socotit probă în cauza respectivă. Mențiuni pe marginea fotografiilor, ca acestea: „învinuitul arată cuțitul pe care l-a folosit” sau „învinuitul își aprinde o țigară” etc., dacă într-adevăr sunt importante din punctul de vedere al reconstituirii, trebuie trecute în procesul-verbal. Acesta – menționează același autor – este singura formulă legală admisibilă de fixare a acestor declarații, și nu forma de comentare a fotografiilor, care trebuie să rămână o formă secundară de ilustrare a unor date cuprinse, în primul rând, în procesul-verbal.

Pentru a fi anexate procesului-verbal, fotografiile executate trebuie să poarte semnătura și ștampila organului judiciar care a efectuat reconstituirea.

În încheiere trebuie menționat că fără a diminua cu nimic rolul important al fotografiei în fixarea rezultatelor reconstituirii, unii autori combat în mod hotărât abuzul de fotografiere care se întâlnește în marea majoritate a czurilor de practică, surprinzându-se scene rigide, nenaturale, care nu servesc scopului demonstrativ al reconstituirii, neglijându-se punctele cheie ce trebuie verificate. De asemenea – arată acelaăi autor – ar fi mai corect dacă fotografiile, fiind numerotate sau numai așezate într-o anumită ordine, ar corespunde anumitor pasaje din textul procesului-verbal, pe care să-l ilustreze fără o comentare separată a fiecărei fotografii.

În măsura în care situația de fapt o impune, se poate recurge la efectuarea de desene-schiță ale locului în care s-a desfășurat reconstituirea, indicându-se punctele sau locurile în care au avut loc acțiunile mai semnificative pentru elucidarea cazului.

Schița locului realizării reconstituirii constituie o modalitate de reprezentare grafică a situației de la fața locului. Prin aceasta se redau în sistem ortogonal – realizarea unor proiecții obținute prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție – elementele esnțiale din câmpul infacțiunii, mîrite sau micșorate la scară.

În literatura de specialitate, schița locului faptei mai este denumită plan-schiță sau desen-schiță, delimitarea făcându-seținând cont de faptul dacă transpunerea în plan respectă sau nu proporțiile reale ale obiectelor ori suprafețelor reprezentate.

Oricare ar fi modalitățile de reprezentare grafică, schița ajută la înțelegerea mai exactă a tabloului real al locului unde s-a săvârșit infracțiunea și sse efectuează reconstituirea, având menirea de a ilustra constatările din procesul-verbal și de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor reconstituirii.

b. Prin mijlocirea filmului și a videofonogramei judiciare se urmîrește fixarea pe de o parte a locului unde se desfășoară reconstituirea, iar pe de altă parte a aactivităților reproduse pe cale experimentală.

Filmul și videofonograma judiciară trebuie să ofere o imagine de ansamblu a limitelor teritoriale ale locului unde se efctuează reconstituirea, iar atunci când acest loc are o largă întindere, după precizarea secvențelor de ansamblu, se impune realizarea filmării schiță, adică a scenei propriu-zise a infracțiunii.

Modalitățile de realizare a filmului și a videofonogramei judiciare diferă după cum reconstituirea privește activitatea infracțională în întreaga sa desfășurare sau numai anumite momente ale acestei acivități.

Când reconstituirea se referă la unele momente ale activității infracționale, pe pelicula cinematografică se vor fixa, în succesiunea producerii lor, secvențele care prezintă cel mai mare interes pentru înțelegerea și ilustrarea mecanismului producerii infracțiunii.

Pentru a se asigura o anumită succesivitate, momentele ce nu au fost reconstituite vor fi reprezentate prin secvențe de legătură realizate prin desebe animate, care vor întregi astfel tabloul faptelor petrecute.

Filmarea tabloului de ansamblu al infracțiunii, al activității materiale în întreaga sa desfășurare presupune filmarea încrucișată, adică unul din aparate trebuie sa fixeze toate acțiunile întreprinse de făptuitor cu ocazia reconstituirii, iar cel de-al doilea aparat, utilizat atunci când se reconstituie momentele principale ale activității infracționale, va trebui să surprindă detaliile.

Când reconstituirea se efectuează în vederea reproducerii pe cale experimentală a principalelor acțiuni întreprinse de făptuitor, a numitor atitudini, mișcări ale acestuia, se impune utilizarea stop-cadrului, ceea ce înseamnă „înghețarea” momentelor (secvențelor) importante, pentru a se permite în felul acesta condiții optime de observare, după care mișcarea continuă.

Filmul realizat în vederea reconstituirii activității întreprinse de făptuitor cu ocazia săvârșirii infracțiunii redă nu numai imaginea, ci și explicațiile făptuitorului cu privire la cele petrecute. Imprimarea informației sonore se poate realiza fie sincron, fie în condiții de laborator, astfel cum aceste informații au fost înregistrate pe bandă magnetică.

d. Înregistrările pe bandă magnetică urmăresc redarea explicațiilor persoanelor care execută activitățile în cadrul reconstituirii. În mod deosebit, însă, este indicat ca pe bandă magnetică să fie înregistrate explicațiile învinuitului, inculpatului ori martorilor oculari ale căror declarații se verifică, atunci când prin activitățile ce se execută în timpul reconstituirii se obțin alte rezultate decât cele prezentate de aceștia.

Secț. 2) Aprecierea și folosirea rezultatelor reconstituirii

În urma efectuării reconstituirii, se pot obține rezultate certe sau probabile în raport cu o serie de factori: natura activităților efectuate, modul de desfășurare a acestora, apropierea condițiilor în care au fost făcute reproducerile de cele care au existat în momentulsăvârșirii faptei, posibilitatea ori imposibilitatea producerii faptelor, fenomenelor în condițiile de timp și loc precizate de persoanele ce au cunoștință despre existența lor etc.

După cum organul de urmărire penală trebuie să analizeze și aprecieze rezultatele tuturor activităților pe care le întreprinde, tot astfel, și în cazul reconstituirii are obligația de a le aprecia, în scopul de a stabili valoarea lorpentru cauza, măsura și modul cum pot fi folosite, în raport cu problemele ce se cer clarificate în cursul cercetării.

Rezultatele reconstituirii pot fi aprediate ca certe atunci când toate activitățile întreprinse, toate încercările desfășurate au dus la unul și același rezultat, care, în condițiile date, este necesar și nu întâmplător. Așa, de exemplu, dacă toate încercările întreprinse cu ocazia efectuării reconstituirii au demonstrat că obiectele reclamate ca furate, avându-se în vedere dimensiunile acestora și ale spațiului (geam, spărtură în gard etc.) prin care se afirmă că au fost sustrase, nu puteau fi scoase prin locul indicat, se poate afirma că rezultatul obținut este cert și nu probabil. Tot astfel se poate aprecia rezultatul reconstituirii atunci când, în raport cu natura și cantitatea bunurilor reclamate ca furate, se demonstreză că acestea nu puteau fi depozitate în locul indicat de către persoana care purta răspunderea lor. Asemenea rezultate sunt deosebit de valoroase pebtru a demonstra netemeinicia afirmașiilor persoanelor care poartă răspunderea bunurilor reclamate ca furate și a demasca înscenarea furturilor din partea lor.

Dacă, de exemplu, urmărindu-se posibilitățile de percepere ale unui martor, în cusul reconstituirii, cu toate încercările efectuate, în condițiile date – topografia terenului, existența unor obiecte, imobile – se dovedește imposibilitatea de a fi văzut cele declarate, rezultatul reconstituirii poate fi considerat, de asemenea, ca cert.

Referitor la aprecierea rezultatelor reconstituirii se poate considera că pe baza acestora, organul de urnărire penală poate ajunge la concluzii certe sau probabile. Este necesar să es facă deosebire întrerezultatele certe sau probabile are reconstituirii, pe de o parte, și concluziile certe sau probabile la care se poate ajunge, pe baza acestora, pe de altă parte. Este mai acceptabilă această diferențiere, deoarece, de multe ori, pe baza rezoltatelor certe ale reconstituirii, nu se pot trage decât concluzii probabile privind posibilitatea ori imposibilitatea existenței faptului în condițiile date. Spre exemplu, dacă, cu ocazia reconstituirii prin care se urmărește verificarea vizibilității, se constată că în condițiile concrete există această posibilitate, deci rezultatul obținut este cert, acest rezultat va fi de natură să ducă la concluzia că martorul a și perceput cele declarate anterior, în cursulascultării. Deci, într-o astfel de situație, pe baza rezultatului cert al reconstituirii, nu se vor putea desprinde decât concuzii probabile pentru cauză, dat fiind faptul că, dintr-o multitudine de motive – lipsa de atenșie, defecțiuni ale analizatorilor perceptivi, reaua-credință – , s-ar putea ca martorul să nu fi perceput cele petrecute.

Organul judiciar apreciază probele pe baza convingerii sale intime, ăntemeindu-se pe toate materialele cauzei. Întrucât nici o probă nu poate fi preferata alteia, valoarea fiecărei probe se determină nu în raport cu felul ei, ci numai în funcție de veracitatea și conținutul acesteia.

Rezultatele reconstituirii nu pot constitui, luate izolate, temei pentru elaborarea unor concluzii temeinice în cauză; de aceea, ele trebuie să fie coroborate cu rezultatele tuturor activităților întreprinse, să fie verificate prin efectuarea și a altor acte de urmărire penală.

Apreciind rezultatele reconstituirii, organul de urmărire penală trebuie să aibă în vedere condițiile ăn care acesta s-a desfășurat, ca și conținutul activităților efectuate pentru realizarea scopului urmărit.

Prin reconstituire se poate ajunge la confirmarea unor mijloace de probă administrate ăn cauză. Nu trebuie omis, însă, faptul ca reconstituirea poate demonstra și netemeinicia unora dintre mijloacele de probă existente în dosar, cum ar fi: declarațiile unor martori, învinuiți sau inculpați; declarațiile persoanei ori părții vătămate, ale persoanei care poartă răspunderea unor bunuri sau valori; concluziile constatărilor tehnico-științifice ori ale expertizelor cu privire la posibilitatea existenței sau inexistenței unui fapt sau fenomen, cu privire la mecanismul creării unor urme, în condițiile date.

În toate azurile, rezultatele reconstituirii trebuie să fie verificate prin efectuarea unor acte de urmărire penală sau prin activități operative. Însă, în mod deosebit, se impune o asemenea verificare mai ales atunci când, prin reconstituire, au fost obținute rezultate care conrazic celelalte mijloace de ptobă existente în cauză. În aceeași măsură, verificarea rzultatelor, prin efectuarea unor acte de urmărire penală, este necesară și atunci când ele demonstrează imposibilitatea desfășurării faptelor în condițiile prezentate de diverse persoane, îndeosebi, martori, învinuiți ori inculpați. Observăm, așadar, că rezultatele reconstituirii pot fi folosite ca temei pentru întreprinderea altor activități.

Reținem că un loc important în cadrul acestora îl ocupă reascultarea persoanelor ale căror declarații au fost infirmate de rezultatele reconstituirii. De exemplu, demonstrându-seimposibilitatea săvârșirii infracțiunii în modul prezentat de către învinuit sau inculpat, va trebui să se procedeze la ascultarea din nou a acestia pentru a preciza persoanele ce l-au ajutat ori mijloacele de care s-a folosit în comiterea faptei respective.

Infirmarea declarațiilor martorilor oculari impune reascultarea acestora, pentru a se ajunge la lămurirea cauzelor inexactității din declarații sau dispunerea unei constatări medico-legale ori înreprinderea altor activități.

Rezultatul reconstituirii poate impune elaborarea unor noi versiuni care să fie verificate prin întreprinderea altor activități de urmărire penală.

Anexa 1 – Model de plan de reconstituire

Inspectoratul General al Poliției

Inspectoratul…………………………..

Poliția …………………………………….

Dosar nr………………………………….

APROB,

Șeful Poliției………………

PLANUL

reconstituirii împrejurărilor în

care a fost săvârșită infracțiunea

de……………………………., comisă

la data de…………………., de către

…………în paguba…………………….

1. Scopul reconstituirii

De averifica declarațiile înv. (inc.)…………………cu privire la …………………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………………

2. Modul de desfășurare

Înv. (inc.)……………….., va fi condus de la sediul Poliției…………………………..la………………

…………………………………………………………..unde, în prezența:………………………………………………….

……………………………………………va fi solicitat să declare și să demonstreze următoarele:……………

………………………………………………………………………………………………………………………………………

3. Participanții

Pentru desfășurarea în bune condiții a reconstiturii, materializarea rezultatelor rezultatelor

acesteia și prevenirea producerii oricărui eveniment, la activitate vor participa:………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. .

4. Asigurarea tehnico-materială

autoturismul…………………………..

autolaboratorul criminalistic…….

aparat de fotografiat………………..

surse de iluminare…………………..

obiecte………………………………….

5. Instruirea efectivelor

Instruirea participanților la reconstituire se va face de …………………………………………………

…………………. la data de …………………………., în …………………………………………………………………..

6. Data și locul reconstituirii

Reconstituirea se va efectua în data de ……………………………………………………………………..

începând de la ora ………………………………, în ……………………………………………………………………….

Organ de cercetare penală

………………………………………

CUPRINS:

V. Dongoroz s.a. – Noul cod de procedură penală și codul de procedură penală anterior, prezentare comparată, Ed. Politică București, 1969, pag 81

Noul cod de procedură penală al României , art. 130

V. Dongoroz – Explicații teoretice ale codului de procedură penală român parte generală, vol.1, Ed. Academiei București, 1975

Camil Suciu – Criminalistică, Ed Didactică și Pedagogică, București, 1972, pag. 528

Aurel Ciopraga – Criminalistică – Tratat de tactică, Ed. Gama, 1996, pag. 89

T. Pop – Drept procesual penal, Tipografia Națională, Cluj, 1947, pag 429

Charles E. O’Hara – Fundamentals of criminal investigation, New York 1976

N.Volonciu –Drept procesual penal,Ed.Didactică și Pedagogică,București,1972,pag.280

S.A. Golunski – Criminalistica, Ed. Științifică București, 1961, pag. 293

Mic dicționar enciclopedic, Ed. aII-a, ed. Stiințifică și Enciclopedică, București, 1975,pag 360

G. Antoniu, C. Bulai, Gh. Chivulescu – Dicționar juridic penal, Ed. Știintifică și Enciclopedică, Bucuresti, pag. 277

C-tin Aioanițoaie, Em. Stancu – Tratat de Criminalistică, Tactica M. Interne, 1989. vol. III , pag. 203

S.A. Golunski, op. cit, pag.292.

E. Stancu – Criminalistica – Știința investigării infracțiunilor, pag. 152, vol.2

E. Stancu – Criminalistica, pag. 187.

Ion Eugen Sandu – „Întocmirea schiței la fața locului” – în Tr. pr. de criminalistică, vol.1 Min. Interne,1976, pag.84.