.tactica Efectuarii Perchezitiei, Ridicarea de Obiecte Si Inscrisuri
CAPITOLUL 1
CHESTIUNI PREALABILE
Organizarea statală presupune existența unor reguli de conduită, care alcătuiesc ordinea de drept în acel stat și în baza cărora se desfășoară întreaga viață socială.
Un loc aparte îl ocupă regulile de conduită de drept penal a căror încălcare constituie infracțiune.
Săvârșirea unei infracțiuni cu vinovăție duce la nașterea unui raport juridic concret de drept penal (raport de conflict) în baza căruia statul are dreptul de a trage la răspundere pe făptuitor, iar acesta este obligat să suporte consecințele faptei sale.
Pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de existența unor organe specializate ale statului care să soluționeze conflictul ivit între stat și infractor, iar astfel prin preluarea raportului de drept penal de aceste organe, în vederea tragerii la răspunderea penală a făptuitorului pe calea justiției într-un proces penal, dă naștere la un raport juridic procesual penal, care se desfășoară între subiecții procesului penal.
Aceste organe specializate potrivit dreptului de procedură penală sunt denumite generic organe judiciare, din care fac parte instanțele de judecată de la toate nivelele și organele de urmărire penală (procurori, organe de cercetare penală ale poliției judiciare și organe de cercetare penală speciale).
Pentru realizarea justiției, este necesar desfășurarea unui întreg lanț de activități care încep cu descoperirea infracțiunii, identificarea făptuitorilor, strângerea și administrarea probelor și terminându-se cu trimiterea în judecată și judecarea făptuitorului care în această fază capătă calitatea de inculpat.
Strângerea și administrarea probelor este una din sarcinile principale ce revin organelor de urmărire penală și se realizează printr-o multitudine de acte, de urmărire penală a căror executare este reglementată prin norme juridice prevăzute în Codul de Procedură Penală.
Principalele acte de urmărire penală prin care se realizează strângerea probelor sunt: cercetarea la fața locului, reconstituirea, percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri etc.
Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri în cursul procesului penal își găsesc reglementarea juridică în Codul de Procedură Penală, iar organele judiciare abilitate trebuie să acționeze în așa fel încât aceste activități să-și aducă aportul la strângerea de probe necesare descoperirii infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și stabilirea vinovăției acestora.
În dreptul procesual penal român, aceste acte de urmărire penala au fost reglementate în primul Cod de Procedură Penală intrat în vigoare la 02.11.1864, în Principatele Unite sub A.I. Cuza, urmat de Codul de Procedură Penală al României adoptat la 19.03.1936 și actualul Cod de Procedură Penală al României intrat în vigoare la 01.01.1969 cu modificările ulterioare dintre care cele mai substanțiale intervenind după anul 1989.
De specializarea și profesionalizarea organelor judiciare în executarea actelor de urmărire penală, de-a lungul timpului s-au ocupat două mari științe: știința dreptul procesual penal și criminalistica.
În timp ce dreptul procesual penal explică cadrul legal în care se execută actele de urmărire penală, criminalistica elaborează mijloacele tehnico-științifice pe care le aplică organele judiciare cu ocazia executării acestora pe teren sau în laborator.
Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri sunt prin urmare acte de urmărire penală și mijloace tehnico-științifice criminalistice de teren, folosite de organele judiciare.
Ambele acte de urmărire penală atât percheziția cât și ridicarea de obiecte și înscrisuri sunt activități procedurale care se execută de către organele judiciare, pe parcursul procesului penal și reprezintă imixtiuni în intimitatea persoanei și domiciliul acestuia ca excepții de la dreptul persoanei la libertatea individuală și la inviolabilitatea domiciliului și corespondenței acestuia.
Inviolabilitatea domiciliului exprimă juridic interdicția de a pătrunde în domiciliul persoanei, iar respectul personalității umane implică astfel și respectul care trebuie acordat mediului în care acesta își desfășoară viața de zi cu zi, domiciliul său.
În dreptul constituțional noțiunea de domiciliu are un conținut mai larg, cuprinzând practic atât domiciliul în sensul dreptului civil cât și reședința unei persoane fizice, cuprinde nu numai camera în care doarme, camerele unde trăiește persoana fizică ci și dependințele, curtea, grădina, anexele gospodărești sau orice loc împrejmuit ținând de acestea.
Noțiunea de domiciliu nu are nici o legătură cu cea de proprietate sau de proprietar, pentru că o locuință este domiciliul persoanei fizice chiar dacă acesta nu este proprietar, dar o ocupă în mod legal putând fi chiar și o cameră de hotel, cameră de cămin studențesc sau orice locuință sau spațiu locativ închiriat.
Constituția României prevede: “Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori reședința unei persoane fără învoirea acesteia”.
De la aceste prevederi se poate deroga prin lege numai în următoarele condiții:
pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;
pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
pentru apărarea siguranței naționale sau a ordinii publice;
pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
A deroga de la prevederea inviolabilității domiciliului, înseamnă a face excepție de la regulă.
Efectuarea percheziției și ridicarea de obiecte și înscrisuri, presupune pătrunderea organului de urmărire penală în domiciliul sau reședința persoanei fizice sau persoanei juridice.
Nu trebuie confundată pătrunderea în domiciliul persoanei cu efectuarea actului de urmărire penală în sine “percheziția”, deoarece:
pătrunderea înseamnă, pur și simplu o intrare în spațiul legal, deținut de o persoană fizică sau juridică, putând avea diferite scopuri;
percheziția reprezintă actul de urmărire penală care se execută și urmează pătrunderii pe baza autorizației emisă de magistrat.
În cazul persoanelor fizice se poate pătrunde în domiciliul sau reședința acestora pe cale convențională sau forțată.
Pătrunderea convențională se realizează fie la solicitarea persoanei respective, fie cu consimțământul acesteia, atunci când se solicită luarea de către organele judiciare a unor măsuri de constatare și sancționare a unor fapte prin care se încalcă normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, ori pentru executarea unor sarcini de serviciu, în timp ce pătrunderea forțată se realizează în cazul efectuării perchezițiilor, a ridicării silite de obiecte și înscrisuri dar numai în baza autorizației emise de judecător.
Modul de reglementare a pătrunderii în domiciliul și reședința persoanei fizice sau juridice, percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri a făcut, dar face și în prezent obiect de preocupare și reflecție judiciară, legiuitorul acordă o mare atenție modului și împrejurărilor executării acestora, iar în dreptul procesual penal român, restricțiile au diferit de la o etapă la alta, aspectele care vor fi dezbătute în capitolele următoare.
Organului de urmărire penală și instanței de judecată îi revine sarcina aflării adevărului sub toate aspectele ceea ce determină obligația acestora de a lămuri cauza penală sub toate aspectele.
Lămurirea cauzei penale sub toate aspectele se realizează prin probe, care constituie orice element de fapt ce poate servi la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei ce a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.
Constatarea elementelor de fapt ce pot servi ca probă sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, declarațiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-științifice, constatările medico-legale și expertizele.
Administrarea probelor în procesul penal cade în sarcina organului de urmărire penală și instanței de judecată, care folosește în acest scop anumite procedee probatorii.
Mijloacele materiale de probă, numite uneori și “martori muți” sunt obiecte care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, precum și orice alte probe care pot servi la aflarea adevărului (ex. înscris contrafăcut, obiecte care poartă urme digitale, de încălțăminte, biologice etc.).
De asemenea sunt considerate mijloace de probă obiectele care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârșirea unei infracțiuni, precum și obiectele care sunt produse ale infracțiunii.
Potrivit art.65 din Codul de Procedură Penală, la cererea organului de urmărire penală ori a instanței de judecată, orice persoană care cunoaște vreo probă sau deține vre-un mijloc de probă, este obligată să le aducă la cunoștință, sau să le înfățișeze.
Predarea de către orice persoană fizică sau juridică de obiecte și înscrisuri aflate în posesie care pot servi ca mijloc de probă, se face potrivit art.97 din Codul de Procedură Penală sub luare de dovadă.
În cazul în care obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, nu sunt predate de bună voie de către persoana fizică sau juridică în posesia căreia se află, organele de urmărire penală și instanța de judecată pot recurge la anumite procedee probatorii cum ar fi “ridicarea de obiecte și înscrisuri” sau percheziția”.
Administrarea de către organele de urmărire penală și instanța de judecată a obiectelor și înscrisurilor care pot constitui mijloace materiale de probă, se poate realiza și prin alte procedee probatorii, cum ar fi de exemplu cercetarea la fața locului, scotocirea în locuri deschise-publice, cazuri în care, de regulă, ridicarea acestora se efectuează fără posibilitatea vreunei opuneri.
Între aceste procedee probatorii și percheziția ori ridicarea de obiecte și înscrisuri sunt unele asemănări, dar și deosebiri substanțiale determinate de particularitățile și modalitățile practice prin care se execută, însă toate aceste procedee au ca scop obținerea probelor necesare pentru temeinicia și justa soluționare a cauzei penale.
Aceste chestiuni vor fi abordate în capitolele următoare, în care se va face o prezentare de detaliu a percheziției și a ridicării de obiecte și înscrisuri.
CAPITOLUL 2
PERCHEZIȚIA
2.1. NOȚIUNI GENERALE
Cuvântul „percheziție” provine din cuvântul francez „perquisition” activitatea propriu-zisă este privită la modul general ca o „scotocire”. Din punct de vedere al Dicționarului Explicativ al Limbii Române, percheziția este cercetarea făcută de organele de cercetare penală sau de procuror asupra unei persoane sau în locuința acesteia, pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii sau pentru descoperirea infractorului.
Prin urmare, a percheziționa înseamnă a scotoci, a căuta peste tot, amănunțit, asupra unei persoane sau în domiciliul acestuia, a cerceta minuțios și în detaliu fiecare veșmânt cu care este îmbrăcată persoana și în orice loc din locuința acesteia.
Ca activitate procesuală, percheziția este o activitate desfășurată de organele de urmărire penală, sau de instanța de judecată, în scopul scoaterii la iveală a unor obiecte sau înscrisuri care sunt „ascunse” și care fiind descoperite pot contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală.
Percheziția este o activitate desfășurată de organele judiciare în scopul descoperirii și ridicării de obiecte, documente sau anumite valori materiale, care prezintă importanță pentru cauza cercetată, precum și în vederea descoperirii persoanelor care se sustrag urmăririi penale.
De asemenea percheziția mai asigură repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii, având menirea de a descoperi și ridica bunuri sau valori care aparțin părții vătămate prin infracțiune. Percheziția constituie astfel, procedeul judiciar prin care se realizează re materiale de probă, se poate realiza și prin alte procedee probatorii, cum ar fi de exemplu cercetarea la fața locului, scotocirea în locuri deschise-publice, cazuri în care, de regulă, ridicarea acestora se efectuează fără posibilitatea vreunei opuneri.
Între aceste procedee probatorii și percheziția ori ridicarea de obiecte și înscrisuri sunt unele asemănări, dar și deosebiri substanțiale determinate de particularitățile și modalitățile practice prin care se execută, însă toate aceste procedee au ca scop obținerea probelor necesare pentru temeinicia și justa soluționare a cauzei penale.
Aceste chestiuni vor fi abordate în capitolele următoare, în care se va face o prezentare de detaliu a percheziției și a ridicării de obiecte și înscrisuri.
CAPITOLUL 2
PERCHEZIȚIA
2.1. NOȚIUNI GENERALE
Cuvântul „percheziție” provine din cuvântul francez „perquisition” activitatea propriu-zisă este privită la modul general ca o „scotocire”. Din punct de vedere al Dicționarului Explicativ al Limbii Române, percheziția este cercetarea făcută de organele de cercetare penală sau de procuror asupra unei persoane sau în locuința acesteia, pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii sau pentru descoperirea infractorului.
Prin urmare, a percheziționa înseamnă a scotoci, a căuta peste tot, amănunțit, asupra unei persoane sau în domiciliul acestuia, a cerceta minuțios și în detaliu fiecare veșmânt cu care este îmbrăcată persoana și în orice loc din locuința acesteia.
Ca activitate procesuală, percheziția este o activitate desfășurată de organele de urmărire penală, sau de instanța de judecată, în scopul scoaterii la iveală a unor obiecte sau înscrisuri care sunt „ascunse” și care fiind descoperite pot contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală.
Percheziția este o activitate desfășurată de organele judiciare în scopul descoperirii și ridicării de obiecte, documente sau anumite valori materiale, care prezintă importanță pentru cauza cercetată, precum și în vederea descoperirii persoanelor care se sustrag urmăririi penale.
De asemenea percheziția mai asigură repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii, având menirea de a descoperi și ridica bunuri sau valori care aparțin părții vătămate prin infracțiune. Percheziția constituie astfel, procedeul judiciar prin care se realizează repararea pagubei pricinuite părții vătămate prin infracțiune, iar în unele cazuri când infractorii nu dețin bunuri sau valori de care să poată fi legal indisponibilizați, constituie singura șansă de a mai putea recupera ceva din prejudiciul cauzat părții vătămate.
Din punct de vedere procedural percheziția este o activitate ce se caracterizează prin relații procesuale ce se nasc între părțile procesului penal, care derivă din dreptul la despăgubire, la repararea pagubei create părții vătămate prin infracțiune și necesitatea administrării probațiunii penale, deziderate care se realizează și prin ridicarea silită de obiecte, valori, documente sau înscrisuri, care după caz se pot afla asupra unor persoane ori în locuințele acestora, persoane care pot avea calitatea de făptuitori, complici, tăinuitori sau martori, chiar dacă sunt sau nu dobânditori cu bună credință.
Din cele prezentate putem spune că percheziția reprezintă procedeul probator care constă în cercetarea efectuată asupra corpului și îmbrăcămintei unei persoane, sau la locuința acesteia, cu scopul de a găsi și ridica obiecte sau înscrisuri, cunoscute organului judiciar, dar nepredate de bună voie, precum și în vederea eventualei descoperiri a unor alte mijloace de probă necesare soluționării cauzei penale.
Conținutul percheziției îl formează o cercetare cu caracter de constrângere a unor persoane și a dreptului lor de folosință a unor clădiri sau porțiuni de teren cu acces limitat.
2.2. SCOPUL PERCHEZIȚIEI
Percheziția ca act de urmărire penală este activitatea care vine în conflict cu drepturile și libertățile individuale respectiv, cu libertatea și inviolabilitatea persoanei, cu libertatea și inviolabilitatea domiciliului.
Nimeni nu va fi supus unor imixtiuni în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri ale onoarei sau reputației sale.
Art.27 din Constituția României consacră faptul că „domiciliul și reședința sunt inviolabile”, iar percheziția este o ipoteză legală de excepție.
Din aceste considerente percheziția trebuie întotdeauna să fie o activitate motivată a cărui scop trebuie dinainte stabilit.
Magistratul care autorizează sau dispune efectuarea unei percheziții trebuie și are obligația de a cântări cu responsabilitate, gestul său, care va avea la bază existența condițiilor și împrejurărilor care impun cu necesitate executarea acestuia, scopul pentru care se execută. Situațiile și împrejurările în care organele judiciare pot încălca dreptul persoanei la inviolabilitatea domiciliului sunt reglementate de art.27, alin.2 din Constituția României unde sunt prevăzute excepții derogatorii de la art. 27, alin1, privind inviolabilitatea persoanei, a domiciliului acestuia.
Aceste excepții sunt:
pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;
pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
pentru apărarea securității naționale sau a ordinii publice;
pentru răspândirii unei epidemii.
Prin intermediul percheziției se pot descoperi probe care să contribuie decisiv la soluționarea cauzei penale.
Putem aprecia că scopul pentru care se execută o percheziție poate fi:
reținerea și cercetarea persoanelor pe numele cărora au fost eliberate mandate de arestare preventivă sau de executare a închisorii;
apărarea vieții, integrității corporale, a sănătății sau bunurile persoanei;
prevenirea și descoperirea actelor, prin care se aduce atingere securității naționale;
descoperirea și ridicarea unor obiecte, valori și înscrisuri care pot constitui probe importante în soluționarea temeinică și legală a unei cauze penale, uneori acestea constituind unicele indicii referitoare la modul de comitere a faptei;
descoperirea și ridicarea de obiecte, valori și înscrisuri, care aparțin părții vătămate prin infracțiune, în vederea recuperării prejudiciului cauzat;
Obiectele căutate prin executarea de percheziții sunt diverse, fiind determinate de natura infracțiunii cercetate și de împrejurările concrete în care s-a comis fapta respectivă.
Astfel în cazul infracțiunilor de omor se vor urmări descoperirea și ridicarea obiectelor folosite la săvârșirea faptei, ca de exemplu: cuțit, topor, armă de foc, substanțe toxice etc. pe când la cercetarea unui furt se vor căuta obiecte, valori și înscrisuri sustrase.
Din cele prezentate rezultă că prin percheziție se vor căuta următoarele obiecte:
obiectele care au fost scopul infracțiunii cercetate;
obiectele care au servit la comiterea infracțiunii;
obiectele care constituie urme ale infracțiunii;
obiectele care nu pot fi deținute, prin natura sau cantitatea lor, în posesiune particulară;
orice obiecte care pot servi la lămurirea împrejurărilor infracțiunii cercetate sau să ajute la demascarea infractorului;
învinuitul care se ascunde;
obiectele care au servit la ascunderea infracțiunii sau a persoanei învinuitului.
Obiectele produs al infracțiunii și cele care au servit la comiterea
infracțiunii, sunt denumite “corpuri delicte” și au o deosebită importanță deoarece prin ele se dovedește, uneori, direct, săvârșirea infracțiunii.
Din cele prezentate putem aprecia că în raport cu natura cauzei cercetată, prin efectuarea percheziției se poate realiza mai multe scopuri după cum urmează:
descoperirea de obiecte ce conțin sau poartă urmele infracțiunii;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori destinate să servească la săvârșirea infracțiunii ori au fost folosite în acest scop;
găsirea și ridicarea de obiecte, înscrisuri sau valori produs al infracțiunii;
identificarea obiectelor și valorilor procurate cu sumele de bani rezultate din infracțiune;
descoperirea unor bunuri sau valori primite în vederea săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul (exemplu – infracțiunile de luare și dare de mită, trafic de influență etc.);
descoperirea de cadavre, a părților din cadavre sau a persoanelor dispărute de la domiciliu sau reședință;
descoperirea unor persoane care se sustrag de la urmărirea penală sau executarea pedepsei;
descoperirea unor bunuri, înscrisuri sau valori susceptibile de indisponibilizare prin măsuri asiguratorii;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori deținute contrar dispozițiilor legale în vigoare, ori provenite din infracțiuni săvârșite anterior a căror autori nu au fost descoperiți.
2.3. Reglementarea juridică a percheziției
și limitele acesteia
2.3.1. Reglementarea juridică a percheziției
Percheziția fiind o imixtiune în drepturile și libertățile individuale, o activitate prin care se încalcă inviolabilitatea persoanei și a domiciliului acesteia, a stat permanent în atenția organismelor regionale și naționale care au căutat să legifereze norme juridice prin care să facă posibilă aplicarea percheziției.
Din totdeauna organele judiciare au apelat la efectuarea perchezițiilor pentru descoperirea și ridicarea unor mijloace de probă ori pentru recuperarea prejudiciului cauzat printr-o încălcare de lege.
Prima reglementare juridică a instituției procesuale “percheziția” în dreptul procesual român, a apărut în Codul procesual penal din 02.11.1864, apoi în Codul de procedură penală din 19.03.1936 și în cele din urmă în actualul Cod de procedură penală intrat în vigoare la 01.01.1969 cu modificările ulterioare.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, Proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 10.12.1948, la art.12 consacră inviolabilitatea persoanei și a domiciliului prin aceea că “nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală în familia sa, în domiciliul său, în corespondența sa”.
Consiliul Europei, prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 04.11.1950, republicat în M.O. nr.135 din 31.05.1994 acordă de asemenea o mare importanță, inclusiv dreptului la respectarea domiciliului și a corespondenței persoanei.
Astfel în art.8 din această convenție se prevede că “orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale”.
Amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept nu este admis decât numai în măsura în care, acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, protejarea sănătății sau moralei ori protejarea drepturilor și libertăților persoanei.
Din aceste considerente instituția percheziției și-a găsit reglementarea în codurile de procedură penală naționale inclusiv a celui român.
În prezent percheziția în dreptul procesual penal român este reglementată juridic în art.100-110 din Codul de procedură penală în vigoare.
Art.100 al.1, din Codul de procedură penală că executarea percheziției poate fi dispusă atunci când persoana căreia i s-a cerut să predea vre-un obiect sau vre-un înscris dintre cele arătate la art.98 din același act normativ, tăgăduiește existența sau deținerea acestora, precum și ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și stingerea probelor, într-o cauză penală.
Efectuarea unor percheziții fără respectarea prevederilor stipulate de Codul de procedură penală atrage în sarcina organului judiciar care o execută răspunderea penală pentru încălcarea dreptului la inviolabilitatea persoanei și inviolabilitatea domiciliului acestuia.
De asemenea trebuie precizat faptul că normele juridice procesual penale prevăzute în art.100 și următoarele până la art. 110 inclusiv din Codul de procedură penală prevede și o serie de condiții și reguli care trebuie respectate de către organele judiciare, iar nerespectarea lor pot atrage răspunderea penală în sarcina organelor judiciare care execută percheziția.
2.3.2. Limitele percheziției
Percheziția ca act de urmărire penală presupune și existența unor anumite limite legale în care poate fi dispusă și efectuată, astfel:
ca act de urmărire penală percheziția poate fi dispusă și efectuată numai în cadrul existenței unui proces penal; prin urmare dispunerea și executarea unei percheziții fie ea corporală sau domiciliară, nu poate avea loc decât numai într-o cauză penală aflată în lucru.
percheziția poate fi dispusă și efectuată în orice cauză penală, dar numai atunci când persoana căreia i s-a cerut de către organele judiciare să predea vre-un obiect sau înscris care prezintă interes pentru cauza cercetată, tăgăduiește existența sau deținerea acestora, precum atunci când există indicii temeinice că efectuarea percheziției se impune pentru descoperirea și strângerea probelor necesare pentru soluționarea temeinică și legală a cauzei respective;
legiuitorul a prevăzut funcție de tipul de percheziție și anumite limite în timp care trebuie avute în vedere de organele judiciare.
Astfel dacă percheziția corporală poate fi efectuată la orice oră din zi și noapte, percheziția domiciliară poate fi efectuată numai în intervalul de timp cuprins între orele 06.00-20.00, iar în celelalte ore numai dacă percheziția urmează să fie efectuată în localuri publice sau în cazul infracțiunilor flagrante.
Prin excepție legea prevede posibilitatea continuării percheziției și pe timpul nopții numai dacă ea a început între orele 06.00-20.00 și nu a fost finalizată până la ora 20.00.
De menționat că legiuitorul a lăsat să se înțeleagă faptul că percheziția domiciliară începută între orele 06.00-20.00 poate fi întreruptă la ora 20.00 și reluată ulterior, de exemplu a doua zi după ora 06.00.
Din activitatea practică a organelor judiciare se desprinde ideea că percheziția domiciliară începută între orele 06.00-20.00 a continuat și pe timpul nopții, deci s-a finalizat după ora 20.00 atunci când continuarea acestei activități a fost determinată de existența unor anumiți factori obiectivi cum ar fi:
interesul operativ al organelor judiciare de a finaliza percheziția într-un interval de timp, deoarece de rezultatul acesteia depinde luarea, menținerea sau întreruperea unor măsuri procesuale cum ar de exemplu de reținerea sau arestarea preventivă a învinuiților sau inculpaților etc.;
prevenirea alterării ori dispariției obiectelor sau înscrisurilor care urmează a fi identificate și ridicate cu ocazia percheziției.
scopul percheziției este limitat și el, astfel se va urmări numai descoperirea și ridicarea obiectelor, valorilor și înscrisurilor care provin din săvârșirea unor infracțiuni ori care au servit la săvârșirea acesteia. Prin urmare nu se va ridica de la cel percheziționat bunuri a căror proveniență este justificată în mod legal și care nu prezintă interes în cauza cercetată. Deci prin aceasta se înțelege că pot fi ridicate și bunuri care sunt deținute în mod legal de către persoana percheziționată, însă acestea pot prezenta interes în cauza cercetată, având valoare de probă ori obiect purtător ale urmelor infracțiunii cercetate (ex: un articol de îmbrăcăminte purtat de învinuit sau inculpat în timpul săvârșirii infracțiunii, cu valoare de probă în identificarea autorului faptei).
percheziția corporală se execută numai asupra corpului persoanei prevăzute în actul de dispunere emis de organele de urmărire penală sau instanța de judecată, iar percheziția domiciliară numai la locul și la adresa stabilită expres de judecător în autorizația de percheziție.
În practică putem întâlni situații când persoana față de care s-a dispus percheziția poate să locuiască și la alte adrese, ori să lucreze la mai multe societăți, organizații sau instituții.
Confundarea persoanei sau a locului cu ocazia efectuării percheziției poate atrage răspunderea penală a organului judiciar respectiv, iar în situația când acesta constată că este necesară extinderea percheziției domiciliare și la alte adrese trebuie din nou să solicite motivat autorizația judecătorului conform procedurii în vigoare.
f. percheziția corporală presupune și anumite limite personale, din punct de vedere al modalității, ea putând fi efectuată numai de persoane de același sex cu persoana percheziționată. Astfel în cazul percheziției efectuată asupra unei femei, trebuie să se apeleze la serviciile unei alte femei, polițist, martor etc., dacă este dispusă de un organ judiciar de gen masculin, și invers.
2.4. Clasificarea percheziției
A. După natura lor, în literatura de specialitate s-a apreciat că perchezițiile se pot clasifica în:
percheziții judiciare;
percheziții extrajudiciare.
Perchezițiile cu caracter judiciar, sunt acele percheziții care constau în restrângerea dreptului la inviolabilitatea domiciliului, ori a persoanei pe timpul desfășurării unui proces penal.
Perchezițiile extrajudiciare sunt acele acte care constau în diferite activități de control executate asupra persoanelor, bunurilor acestora, impuse de anumite circumstanțe speciale. Exemplu controlul vamal și controlul polițienesc efectuat asupra persoanelor, bagajelor, autovehiculelor etc.
Percheziția extrajudiciară constituie un act administrativ și poate fi efectuat de către organele vamale, organele polițienești sau alte organe administrative, care pot să nu aibă calitatea de organ de urmărire penală.
Nu trebuie confundată percheziția judiciară cu astfel de acte administrative, chiar dacă uneori în practica organelor de urmărire penală și instanța de judecată poate reține valabilitatea actelor întocmite prin recunoașterea probelor deținute în acest mod, în coroborare cu probele administrate prin intermediul percheziției judiciare sau altor procedee probatorii.
B. Din punct de vedere al obiectului asupra căruia se acționează, literatura de specialitate apreciază că percheziția poate fi de două tipuri:
percheziția persoanei;
percheziția locului.
Percheziția persoanei la rândul ei se împarte în:
percheziția corporală;
percheziția îmbrăcămintei.
Percheziția locului se împarte în:
percheziția locurilor deschise;
percheziția locurilor închise (a clădirilor, încăperilor).
Fiecare variantă de percheziție, a persoanei sau a locului, presupune metode diferite de cercetare, determinate de particularitățile caracteristice ale acestora precum și de existența unor anumiți factori externi, ori care țin de psihologia persoanei percheziționate.
Ultima clasificare care o putem face percheziției, este din punct de vedere procesual penal, având în vedere faptul că în Codul de procedură penală sunt reglementate juridic două tipuri de percheziție:
percheziția corporală;
percheziția domiciliară.
Din punct de vedere al dreptului procesual penal, prin percheziția corporală se înțelege atât cercetarea corpului persoanei cât și a îmbrăcămintei acesteia, iar percheziția domiciliară presupune cercetarea tuturor locurilor închise sau deschise de la domiciliul persoanei față de care este dispusă acest act de cercetare penală.
Percheziția domiciliară nu se referă în mod strict numai la noțiunea de domiciliu, putându-se efectua și la locul de muncă, în camera de hotel, în spații deschise, depozite, garaje etc.
2.5. Percheziția corporală
2.5.1. Reglementare, definiția și conținutul percheziție corporale
Percheziționarea unei persoane fizice constituie o imixtiune în viața personală și potrivit art.12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU la data de 10.12.1948, și se face apel la toate statele membre, pentru luarea tuturor măsurilor de asigurare a dreptului persoanelor la protecție legală împotriva unor asemenea imixtiuni.
Această prevedere este preluată ulterior și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptată de Consiliul Europei la data de 04.11.1950, act ratificat de România prin Legea nr.30 din 1994.
Dat fiind importanța pe care statul român o acordă inviolabilității drepturilor și libertăților legale ale persoanei, în atenția organelor în drept a stat permanent și această preocupare.
Astfel în 1991, Parlamentul României, a adoptat “Constituția României” în care la art.23 face referiri distincte cu privire la libertatea individuală.
Potrivit prevederilor art.23 pct.1 din Constituția României libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.
Totuși la pct.2 din același articol se prevede și excepțiile de la această regulă, apoi în punctele următoare, condițiile ce trebuie respectate cu ocazia acestor imixtiuni.
Percheziționarea persoanei fizice prevăzută astfel la pct.2 din art.23 al Constituției României, este prin urmare un act de constrângere și se poate executa numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege.
Codul de procedură penală, reglementează instituția percheziției prin art.100 și următoarele, făcând precizări distincte privitoare la dispunerea și modul de executare a acesteia, cazurile și condițiile în care organele judiciare pot recurge la această măsură de constrângere.
Prin urmare percheziția persoanei nu poate fi folosită decât numai în situațiile și cu procedura stabilită de Codul de procedură penală, în caz contrar cel care o execută poate comite după caz, infracțiunea de abuz în serviciu, cercetare abuzivă sau alte fapte penale prin care se realizează imixtiunea fără drept, în dreptul la libertatea individuală și siguranța persoanei, în drepturile la onoarea și demnitatea acesteia.
Organele judiciare au dreptul legal de a recurge la măsura percheziției corporale, numai atunci când persoana căreia i s-a cerut să predea vre-un obiect care poate servi ca mijloc de probă, refuză predarea sau tăgăduiește existența sau deținerea și posesia acestora, precum și atunci când există indicii temeinice că efectuarea unei astfel de percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor în cazul constatării infracțiunilor flagrante, ori când persoana ar avea posesia unor obiecte sau înscrisuri interzise la deținere prin lege.
Percheziția ca activitate procesuală desfășurată de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată în scopul scoaterii la iveală a unor obiecte sau înscrisuri care se află ascunse ori a căror predare de bună voie este refuzată la cererea justificată a organelor în drept, poate contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală.
Din punct de vedere a obiectului percheziționat, după cum am văzut în capitolele anterioare percheziția poate fi de două feluri:
percheziția persoanei;
percheziția locului.
Această clasificare este acceptată în literatura de specialitate de majoritatea criminaliștilor care într-un mod sau altul le definesc asemănător și le stabilesc conținutul.
Prin percheziția persoanei în sensul larg al cuvântului se înțelege cercetarea amănunțită atât a corpului persoanei cât și a îmbrăcămintei acesteia. De altfel, din punct de vedere criminalistic percheziția persoanei este clasificată în percheziția îmbrăcămintei și percheziția corporală.
În dreptul procesual penal percheziția persoanei este reglementată ca percheziția corporală care cuprinde atât percheziția corporală propriu-zisă dar și percheziția îmbrăcămintei.
Percheziția corporală este reglementată prin art. 100 și următoarele din Codul de Procedură Penală.
Prin urmare percheziția corporală putem aprecia, din punct de vedere procedural, că are în conținut o cercetare complexă, care privește atât corpul persoanei cât și articolele de îmbrăcăminte purtate de persoana percheziționată în momentul efectuării percheziției.
Din punct de vedere juridic percheziția corporală constă în inspectarea îmbrăcămintei și ridicarea lucrurilor aflate asupra persoanei percheziționate care pot contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală.
Percheziția corporală ca și percheziția în general ce se execută într-o cauză penală reprezintă un act de constrângere, în sensul că aceasta se execută fără consimțământul persoanei percheziționate, deci fără voia acesteia.
În unele cazuri bine motivate și întemeiate, percheziția corporală poate avea ca obiect identificarea unor urme particulare ale infracțiunii, prezente pe corpul persoanei percheziționate, care pot contribui la identificarea autorului acesteia și care pot constitui probe directe în stabilirea vinovăției acesteia și în coroborare cu alte probe.
Practica judiciară a demonstrat că în unele situații foarte izolate, percheziția corporală poate constitui și o examinare în interiorul corpului persoanei perchiziționate, care intenționat poate îngurgita unele obiecte de teamă să nu fie găsite asupra sa, de către organele judiciare, înainte sau chiar în momentul efectuării percheziției corporale.
Putem defini percheziția corporală ca fiind acea activitate procesuală desfășurată de organele judiciare într-oi cauză penală, constând din cercetarea amănunțită a îmbrăcămintei și corpului persoanei față de care se dispune, în scopul descoperirii de obiecte, înscrisuri sau valori care au legătură cu cauza cercetată.
De precizat că organele judiciare au obligația să ridice în vederea cercetărilor și alte obiecte, înscrisuri sau valori, care chiar dacă nu au legătură cu cauza cercetată, sunt interzise de lege la deținere ori este interzis portul lor de către persoanele fizice.
Conținutul percheziției corporale rezultă chiar din definiția acesteia și cuprinde:
cercetarea amănunțită a îmbrăcămintei persoanei percheziționate, care de altfel constituie și prima formă a percheziției corporale;
cercetarea sau examinarea corpului persoanei care după caz poate cuprinde atât cercetarea exterioară cât și interioară a corpului persoanei percheziționate. Practica judiciară a scos în evidență faptul că pielea corpului poate fi purtătoare de mesaje – semne particulare (tatuaje, desene, cicatrice etc.) dar și urme ale infracțiunii (excoriații, plăgi etc.), provocate în timpul comiterii faptei, acestea putând constitui probe indubitabile în identificarea autorului și stabilirea vinovăției acesteia.
Examinarea interioară se poate efectua numai cu sprijinul unor medici specialiști – cum ar fi prin supunerea corpului persoanei percheziționate unei radiologii, prin care se pot pune în evidență pe tubul digestiv prezența unor obiecte din metal, hârtie, material plastic etc., iar pentru recuperarea lor se pot administra substanțe purgative pentru a fi eliminate sau se poate interveni chirurgical, dacă eliminarea acestor obiecte nu este posibilă altfel, dar numai în situația în care aceste obiecte îngurgitate ar pune în pericol viața persoanei percheziționate..
2.5.2. Particularități ale percheziției corporale
Percheziția corporală este o activitate procesuală, distinctă, un procedeu procedural, prin intermediul căruia se urmărește descoperirea unor probe, care să ajute la aflarea adevărului într-o cauză penală.
Uneori această activitate poate constitui cea mai importantă modalitate prin care organele judiciare pot obține probațiunea existenței unei infracțiuni. Ex: în cazul furturilor din buzunare descoperirea obiectului furat asupra persoanei indicate de partea vătămată sau de către martori ca autor, constituie cea mai importantă probă în cauză, prin care se demonstrează existența laturii obiective a infracțiunii respective și implicit a vinovăției infractorului.
Ca procedeu probator, în cursul procesului penal, percheziția corporală prezintă unele particularități distincte, care o individualizează de celelalte acte de urmărire penală, în cadrul cărora se caută și se ridică obiecte, înscrisuri sau valori, ce prezintă importanță pentru descoperirea împrejurărilor infracțiunii sau pentru demascarea infractorului, cum ar fi: cercetarea la fața locului, percheziția domiciliară etc.
Principalele particularități ale percheziției corporale sunt:
Obiectul percheziției corporale nu poate fi decât numai o persoană fizică – omul privit ca individ – percheziția corporală fiind o activitate procesuală cu caracter personal, care vizează omul ca individ și îmbrăcămintea acestuia.
Măsura percheziției corporale poate avea caracter individual sau de grup astfel că organul judiciar prin același act de dispunere, poate hotărî ca această activitate să se execute separat, individual, pentru fiecare persoană fizică ce prezintă interes într-o cauză penală, sau asupra unui grup de persoane (2 sau mai multe persoane fizice) caz în care activitatea de percheziționare se poate desfășura simultan asupra tuturor membrilor grupului respectiv, ori pe rând, într-o ordine stabilită funcție de priorități sau alte criterii.
Cu alte cuvinte putem concluziona că obiectul percheziției corporale nu poate fi decât corpul omenesc și îmbrăcămintea acestuia, cu toate că în unele situații se cercetează concomitent locul și împrejurările unde se află persoana percheziționată pentru descoperirea și ridicarea unor bunuri, înscrisuri sau alte valori, pe care aceasta le-a abandonat înainte sau în timpul efectuării percheziției corporale.
Scopul percheziției corporale – poate fi privit sub mai multe aspecte în funcție de momentul sau împrejurările în care se efectuează această activitate.
Potrivit art.100 pct.1 din Codul de procedură penală, percheziția corporală are ca scop principal descoperirea și strângerea probelor, adică descoperirea și ridicarea obiectelor care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite precum și orice obiecte care pot servi la aflarea adevărului în cauza cercetată.
În subsidiar însă de multe ori cu ocazia percheziției pe lângă interesul de a descoperi obiecte ca mijloace de probă, se urmărește și recuperarea prejudiciului cauzat printr-o infracțiune, adică fie a bunurilor care au făcut obiectul infracțiunii, care au fost folosite la săvârșirea infracțiunii, sau a celor care au fost obținute prin valorificarea bunurilor produs al infracțiunii.
De menționat că în unele cazuri percheziția corporală pe lângă scopurile menționate, poate avea și un caracter preventiv în sensul că la persoana percheziționată se caută și se ridică toate obiectele (arme de foc, arme albe etc.) a cărui port este interzis prin lege și cu care acesta ar putea să comită un act de violență asupra persoanelor din jur, ori asupra celor care execută cercetarea ori judecarea persoanei respective. Ex: percheziția corporală efectuată înainte de introducerea în arestul poliției sau în sala de judecată.
Practica judiciară a scos în evidență nenumărate cazuri în care anumiți infractori cu comportament violent au comis acte de agresiune asupra unor polițiști, procurori sau judecători, datorită faptului că nu au fost percheziționați corporal în scop preventiv. Au fost foarte multe cazuri în care unii infractori au recurs la acte de mutilare în aresturi sau locuri de deținere, ca urmare a faptului că nu s-au efectuat percheziții corporale ori acestea s-au efectuat cu superficialitate de cei în drept. Ingeniozitatea infractorilor în ascunderea unor obiecte de acest gen s-a dovedit a fi foarte diversificată. Astfel în cazul unor infractori violenți s-au găsit ascunse sub limbă obiecte tăioase, înțepătoare (cuie, lame de bărbierit etc.) care ulterior intenționau să le folosească în vederea răzbunării pe anumite persoane, ori pentru a-si asigura evadarea sau pentru a se automutila și a îngreuna cercetarea sa.
Din alt unghi de vedere scopul percheziției corporale, legat de momentul în care se execută, poate fi:
– constatarea infracțiunii flagrante;
– probarea unei fapte penale aflate pe rol și recuperarea prejudiciului cauzat prin această faptă.
Acest aspect face ca percheziția corporală față de alte acte procesuale prin care se administrează probe într-o cauză penală, să prezinte o particularitate distinctă în ceea ce privește momentul când aceasta poate fi dispusă și executată de către organele judiciare.
Prin urmare, după cum rezultă, acest aspect uneori este condiționat de scopul urmărit – astfel că percheziția corporală poate fi dispusă și înaintea existenței pe rol a unei cauze penale – în cazul constatării infracțiunii flagrante.
O particularitate distinctă a percheziției corporale o prezintă și “competența” organelor judiciare care pot dispune această măsură și “calitatea ori sexul” persoanei care o execută.
Astfel dacă percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de către judecător prin încheiere motivată, percheziția corporală poate fi dispusă după caz, de organele de cercetare penală, de procuror sau de judecător.
Datorită faptului că în practica judiciară măsura percheziției corporale de multe ori se impune a fi luată și în mod neprevăzut, adică spontan, legiuitorul a apreciat că ea poate fi dispusă de toate organele judiciare, care au atribuții de cercetare și judecare a cauzelor penale (organele de cercetare penală, procuror și judecător).
În ce privește persoana care practic execută percheziția corporală, legea prevede o anumită condiție obligatorie de respectat.
Astfel percheziția corporală se efectuează de către organul judiciar care a dispus-o sau de persoana desemnată de acest organ.
Această prevedere legală dă posibilitatea ca percheziția corporală să fie executată pe de o parte de către organul judiciar care a dispus-o (organ de cercetare penală, procuror sau judecător), dar poate fi executată și de o altă persoană desemnată de organul judiciar care a dispus-o cum ar fi: organele de cercetare penală ale poliției, atunci când este dispusă de procuror sau judecător.
Problema competenței organelor judiciare de a dispune și efectua percheziția corporală trebuie analizată și din punct de vedere al competenței organelor de urmărire penală în partea specială art.207 și următoarele.
Potrivit art.200 din Codul de Procedură penală – urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, iar potrivit art.201, această activitate se desfășoară de către procuror și organele de cercetare penală.
Competența organelor de cercetare și a procurorului, după materie, este stabilită prin normele incriminate în art.207, art.208 și art.209 din Codul de procedură penală.
Conform acestor prevederi, urmărirea penală este stabilită în competența organelor de cercetare ale poliției judiciare, organelor de cercetare penală speciale și a procurorului.
Legiuitorul a avut în vedere la stabilirea acestei competențe, nu numai natura infracțiunilor cercetate ci și calitatea făptuitorului, care la rândul său poate avea sau nu calitatea de funcționar public ori în această calitate datorită unor circumstanțe personale cercetarea penală trebuie efectuată în mod obligatoriu de un anumit organ de cercetare penală sau de procuror.
Prin urmare – organele de cercetare ale poliției judiciare sau organele de cercetare speciale nu pot efectua cercetarea penală a unui procuror, magistrat, avocat sau alt funcționar a cărui cercetare este reglementată în mod special.
Din acest punct de vedere percheziția corporală ca activitate de cercetare penală trebuie efectuată și funcție de circumstanțele personale ale persoanei percheziționate, organele de cercetare penală putând efectua această activitate numai asupra persoanelor a căror cercetare le este atribuită prin lege.
De menționat faptul că această competență în executarea percheziției corporale legea o stabilește și în funcție de sexul persoanei percheziționate corporal.
Astfel legea stabilește în mod clar că “percheziția corporală se face numai de o persoană de același sex cu cea percheziționată”.
Această normă juridică a avut la bază respectarea unuia din principiile moralității sociale, dar și din considerente de a nu lăsa loc de interpretare cu privire la scopul efectuării percheziției corporale și prevenirea unor situații bizare.
Vă închipuiți ce ar însemna ca un polițist, procuror sau judecător bărbat să execute o percheziție corporală prin dezbrăcare totală și examinare exterioară a corpului unei femei și invers, ori această măsură să fie efectuată în prezența unor martori asistenți de sex opus. Această activitate executată în acest mod, ar aduce atingere onoarei și demnității celui percheziționat.
De asemenea din motive jenante persoana de sex opus care ar executa percheziția, nu ar efectua o căutare completă pe tot corpul persoanei percheziționate, ocolind astfel unele regiuni ale corpului, unde ar pute fi ascunse obiectele sau înscrisurile ce se urmăresc a fi descoperite și ridicate cu ocazia acestei activități.
Totuși în practica judiciară sunt cazuri când percheziția corporală poate fi executată de persoane de sex opus atunci când este necesar a se lua măsura reținerii sau arestării preventive și nu există posibilitatea de delegare a unei persoane de același sex pentru executarea percheziției, ori în cazul constatării infracțiunii flagrante când de regulă percheziția corporală se rezumă la doar descoperirea bunului – obiect al infracțiunii comise iar, organul judiciar nu are posibilitatea de a apela la serviciile unei persoane de același sex, fie ea chiar martor asistent. De regulă în astfel de situații percheziția se va repeta cu respectarea tuturor regulilor de procedură și condițiilor impuse de lege.
Practica judiciară a scos în evidență exemple concrete, când unii infractori au ascuns obiecte, înscrisuri sau valori, sustrase de la locul de muncă, în anumite ambalaje confecționate special pe care la-au înfășurat în jurul corpului, sau le-au legat în jurul organelor genitale, socotind că persoana care va efectua percheziția corporală o va face mai superficial, din motive de pudoare.
O altă particularitate pe care percheziția corporală o prezintă este și aceea cu privire la “locul și timpul executării” acesteia.
Dacă percheziția domiciliară se va executa numai în locul sau la adresa menționată în autorizarea dată de judecător, percheziția corporală poate fi efectuată în orice loc unde s-ar afla persoana percheziționată (locul depistării, sediul organelor judiciare, locul de reținere sau deținere etc.).
De asemeni percheziția corporală nu este interzisă a se efectua între anumite ore , ea putând fi executată la orice oră din zi și din noapte, față de percheziția domiciliară care se poate executa numai între orele 06.00 – 20.00 cu excepțiile prevăzute de lege, aceasta din urmă fiind limitată în timp.
Din cele prezentate și potrivit reglementărilor legale în vigoare, percheziția corporală nu este limitată în timp și spațiu, aceste noțiuni fiind lăsate la alegerea și aprecierea organului judiciar, funcție de calitatea procesuală a persoanei percheziționate, psihologia, comportamentul sau alți factori care țin de persoana percheziționată, sau de condițiile și împrejurările în care se execută această activitate.
Chiar dacă legea nu prevede o anumită limită cu privire la locul de efectuare a percheziției corporale, totuși practica judiciară recomandă pe cât posibil să se evite efectuarea acestei activități în locuri publice din necesitatea prevenirii apariției unor situații neprevăzute ori din probleme de moralitate socială.
Percheziția corporală prezintă unele particularități și în ceea ce privește modalitatea concretă de executare, mijloacele și metodele folosite de către organele judiciare.
Regulile tactice de executare a unei percheziții corporale diferă total de regulile tactice valabile în executarea percheziției domiciliare.
2.5.3. Procedura de efectuare a percheziției corporale
Percheziția corporală fiind o activitate cu caracter de constrângere , deci care de regulă se efectuează fără consimțământul persoanei percheziționate trebuie să fie executată în așa manieră încât prin modul practic de realizare să nu se aducă atingere onoarei și demnității persoanei percheziționate.
Organul judiciar va fi preocupat permanent, pentru a nu depăși limitele legale permise unei astfel de activități și de a nu ridica de la persoana percheziționată decât numai obiecte care au legătură cu cauza cercetată, ori pentru care deținerea sau portul lor este interzis prin lege.
Efectuarea percheziției corporale presupune parcurgerea a două etape și anume:
etapa pregătitoare;
etapa in care practic se efectuează percheziția în concret.
Etapa pregătitoare a percheziției corporale presupune:
stabilirea și identificarea persoanei asupra căreia urmează a se executa percheziția;
alegerea condițiilor de timp și loc în care urmează a se efectua percheziția corporală;
fixarea în mod clar a scopului pentru care se va executa percheziția corporală și stabilirea în concret a obiectelor, înscrisurilor și valorilor care se vor căuta și ridica cu ocazia efectuării percheziției corporale;
stabilirea efectivelor necesare executării acestei activități și a mijloacelor ce se vor folosi pentru deplasarea acestora;
indicarea specialiștilor care vor fi folosiți și a modului de alegere a martorilor asistenți, care urmează să ajute ori să asiste la executarea percheziției corporale;
realizarea unei cunoașteri anticipate dacă este posibil cu privire la comportamentul și psihologia persoanei care va fi percheziționată;
instruirea efectivelor care vor efectua această activitate și stabilirea activităților ce vor fi desfășurate de fiecare membru al echipei operative care realizează percheziția corporală dispusă.
O atenție deosebită se va acorda în cazul când persoana percheziționată este cunoscută ca violentă, ori nu este cunoscută sau atunci când percheziția va viza un grup de persoane.
Înainte de percheziționare, i se va cere persoanei în cauză să predea obiectele căutate, iar dacă refuză sau pretinde că nu le are asupra sa, se va proceda la căutarea lor.
Percheziția corporală pentru a fi recunoscută ca act de urmărire penală, iar rezultatul să fie apreciat ca probă, trebuie să se efectueze în prezența a cel puțin a doi martori asistenți.
Instanța de judecată din oficiu sau la cerere, poate socoti ca nulă orice percheziție corporală, care nu s-a efectuat în condițiile prevăzute de lege, considerent din care organul judiciar care execută această activitate, îi revine sarcina să asigure prezența martorilor asistenți.
Percheziția corporală se poate efectua în două moduri de căutare – de jos în sus, sau de sus în jos însă de regulă în practica judiciară se uzitează metoda căutării de sus în jos adică plecând de la cap spre picioare.
Înaintea începerii executării percheziției propriu-zise, organul judiciar va proceda în prealabil la legitimarea și la identificarea persoanei ce urmează să fie percheziționată, apoi i se explică acesteia motivul pentru care a fost dispusă această măsură.
Pentru a se preveni unele acte de violență, opunere sau de viclenie a persoanei percheziționate organele judiciare care execută percheziția, vor fi constituite în echipe de cercetare compuse din cel puțin doi membri, din care unul va executa percheziția, iar celălalt va supraveghea cu atenție toate mișcările persoanei percheziționate și la nevoie va interveni pentru imobilizarea acesteia, dacă va fi cazul, sau pentru a preveni un eventual atac asupra celui ce efectuează percheziția și a observa bunurile pe care percheziționatul le abandonează pentru a nu fi găsite asupra sa.
Persoana care execută supravegherea persoanei percheziționate, precum și martorii asistenți, nu se vor interpune între persoana percheziționată și cel care efectuează percheziția corporală.
În cazurile când persoana percheziționată este cunoscută cu un comportament violent, ori există suficiente indicii că aceasta va încerca să fugă, sau să nu permită efectuarea corectă și completă a percheziției corporale, se vor lua măsuri care să prevină astfel de fapte.
De regulă persoanei percheziționate i se va solicita să se așeze într-o poziție cât mai incomodă, i se va cere să ridice mâinile, să se sprijine de un zid, copac, autovehicul, stâlp sau alte obiecte ce pot fi folosite în acest scop și să depărteze picioarele.
Practica judiciară a scos în evidență faptul că adoptarea unei asemenea poziții pune persoana percheziționată în imposibilitatea, sau dificultatea de a ataca persoana care execută percheziția, sau de a fugi pentru a se sustrage de la executarea percheziției corporale, oferind astfel o poziție mai eficace organelor judiciare să poată recurge la dezechilibrarea și imobilizarea acesteia în caz de nevoie.
Percheziția persoanei începe cu percheziția îmbrăcămintei, după ce în prealabil cel percheziționat este dezarmat.
Prin dezarmare se înțelege ridicarea de la persoana ce urmează a fi percheziționată corporal a armelor de foc, armelor albe și a altor obiecte sau materiale cu care aceasta ar putea ataca persoana care efectuează percheziția.
În acest scop înainte de a se trece la cercetarea amănunțită a persoanei percheziționate, se face mai întâi o palpare a hainelor, buzunarelor și corpului acesteia, pentru a se descoperi eventuale, arme cu care ar putea să atace persoana care execută percheziția.
Prin cuvântul arme, se înțelege orice armă de foc și obiect contondent – care ar putea folosi pentru împușcare, lovire, tăiere sau înțepare etc.
Cercetarea amănunțită a persoanei percheziționate corporal va începe cu obiectele care acoperă capul (căciulă, pălărie, șapcă batic etc.) și se continuă cu îmbrăcămintea, apoi încălțămintea.
O atenție deosebită trebuie să se acorde coafurii femeilor care în unele cazuri pot constitui un loc sigur de ascundere și care fiind la vedere
dă mai puțin de bănuit (Foto 1).
Foto 1.
În realitate, după ce i s-a îndepărtat peruca s-a constatat că în partea occipitală avea fixată o capsulă în interiorul acesteia având ascunse pachete cu heroină (Foto2).
Foto 2.
Se va cerceta fiecare buzunar în parte, toate despărțiturile și cusăturile îmbrăcămintei, căptușeala etc.
În practica judiciară, au fost cazuri când asupra persoanelor percheziționate s-au descoperit ascunse între cusături, sub căptușeală sau în orice alt loc al îmbrăcămintei diferite obiecte, de regulă de dimensiuni mici, cum ar fi: metale prețioase, corespondență secretă, pastile sau plicuri cu substanțe toxice sau stupefiante etc. pentru descoperirea cărora a fost necesară o atenție deosebită din partea persoanei care a efectuat percheziția.
Între căptușeala hainelor și stofă sau pernuțele de la umeri pot fi ascunse pe lângă obiectele precizate mai sus și bancnote (valută), tablouri de pânză etc.
Cu ocazia percheziției se va urmări localizarea exactă a locului unde s-au găsit bunurile, înscrisurile sau valorile căutate.
Este important a se reține locul unde s-a găsit de exemplu plicul cu bancnote în cazul unei luări de mită, având ca bază și punct de plecare, împrejurările în care infractorul pretinde că i-a strecurat în buzunar plicul respectiv.
O atenție deosebită trebuie să se acorde posibilității de ascundere a obiectelor, înscrisurilor și valorilor căutate, pe care persoana percheziționată le poate ascunde prin înfășurarea direct pe corp sau prinse cu bandă adezivă, sub maiou sau cămașă, introduse în pungi de plastic sau alte materiale adaptabile pentru înfășurare (Foto 3,4).
Foto 3. Pachete ascunse sub
maiou
Foto 4.
Materiale adaptabile pentru înfășurare
Se va cerceta în continuare curelele, centurile sau brâul de încingere al pantalonilor sau fustelor, buzunarele acestora, manșetele, toate cusăturile care pot fi folosite pentru ascunderea unor obiecte (Foto 5).
Foto 5. Mod de fixare a
pachetelor la centura pantalonilor
Foto 6. Mod de fixare a pachetelor pe sub tricou la brâu
Se continuă apoi cu cercetarea amănunțită a îmbrăcămintei. În acest sens se va solicita persoanei percheziționate să se descalțe apoi va fi controlat la ciorapi și șosete, iar încălțămintea va fi examinată foarte atent atât la interior cât și la exterior.
În activitatea practică organele judiciare au constatat că unele persoane, chiar și femei, pot recurge la ascunderea în chiloți (șort), zona dorsală care este mai bine mascată de o fustă largă, ori în cele mai multe cazuri, anumite pachete de regulă cu dimensiuni mici se ascund la șosete (Foto 7,8).
Foto 7. Mod de ascundere în
zona dorsală
Foto 8. Mod de ascundere la
șosete și cu ajutorul dresurilor
Se va acorda atenție tocurilor și tălpilor încălțămintei care pot servi ca rezervor de ascundere a unor obiecte dar și căptușelilor interioare unde pot fi ascunse de regulă obiecte mărunte, bancnote și înscrisuri.
Practica judiciară a scos în evidență că unii infractori pentru ascunderea bunurilor sustrase și-au confecționat articole de încălțăminte în mod special, astfel fiind descoperite bunuri în tocurile goale sau tălpile duble ale unor pantofi.
Foto 9. Talpa încălțămintei servind ca rezervor de ascundere
În aceste situații, riscul organului judiciar este mare deoarece trebuie să cântărească cu mare atenție dacă va proceda la desfacerea tocului sau a tălpii încălțămintei, iar dacă se va recurge la o astfel de manoperă se vor utiliza șurubelnițe ori alte instrumente confecționate special în acest scop (Foto 9).
Se vor percheziționa cu grijă toate bunurile purtate de persoana percheziționată în acel moment, cum ar fi ceasurile de mână, portmoneele, brichetele, pachetele sau tabacherele cu țigări, umbrele, bastoane, poșetele și alte bagaje aflate asupra celui percheziționat, aceste putând constitui locuri de ascundere al obiectelor, înscrisuri și valori căutate ori pot servi ca arme camuflate. Au fost cazuri când asupra unor persoane percheziționate s-a descoperit un telefon mobil care prin dislocarea unei părți scoate la iveală un mini-pistol (Foto 10).
Foto 10. Mini-pistol
În cazurile mai complicate când se presupune că obiectele căutate sunt înghițite, ori sunt introduse în incizii sub păr, sau sub coroana dentară, participarea medicului este absolut necesară.
O atenție deosebită se va acorda în cazul persoanelor percheziționate, care poartă proteze de mână sau de picior, protezele respective vor fi cercetate cu mare grijă, dat fiind faptul că în practica judiciară s-au constatat cazuri, când astfel de proteze au fost prevăzute din momentul confecționării cu anumite locuri destinate ascunderii unor obiecte, înscrisuri sau valori.
În cazul când asupra persoanei percheziționate sunt găsite arme deținute ilegal se recomandă încătușarea de îndată a acesteia, presupunându-se că este violentă apoi se continuă percheziția.
În situația când se presupune că persoana percheziționată are înfășurate pe corp anumite bunuri sau dacă se impune cu necesite și cercetarea corpului acesteia se va proceda la dezbrăcarea persoanei în cauză. În astfel de situații se recomandă ca persoana percheziționată să rămână totuși cu organele genitale acoperite.
Organele judiciare își pot forma presupunerea că unele persoane pot avea pe corp anumite bunuri sustrase prin luarea în calcul a unor indicii legate de:
disproporția mărită între volumul îmbrăcămintei purtate și dezvoltarea fizică a persoanei;
mersul greoi al unei persoane – prin bandajare, mutarea greoaie a picioarelor ori șchiopătând;
poziția anormală a porțiunilor din vestimentație;
umflături neobișnuite;
etc.
Din exemplele prezentate, care scot în evidență o parte din modurile de ascundere, la care pot recurge persoanele ce urmează a fi percheziționate corporal, rezultă faptul că, de regulă organele judiciare trebuie ca înaintea de trecerea la executarea percheziției corporale, să cunoască bune obiectele, înscrisurile sau valorile ce vor fi căutate, pentru că în funcție de natura și mărimea acestora, poate aprecia și locurile dar și modul de ascundere, de fixare pe corp.
În cazul furturilor din buzunare, trebuie să se manifeste o deosebită atenție și a se interveni asupra făptuitorului într-un moment când să se asigure prezența portmoneului sustras – fie în buzunarele vestimentației, pe mâneca hainei ori în alt loc (borsetă, servietă, ziar etc.), caz în care de regulă intervenția trebuie să debuteze cu imobilizarea brațelor pentru a nu da posibilitatea ca persoana în cauză să arunce bunul căutat.
Dezbrăcarea persoanei percheziționate se va realiza numai în locuri închise fără accesul publicului, decât numai cu participarea organului judiciar care execută percheziția și a martorilor asistenți.
La cererea persoanei percheziționate pot participa ca asistenți la efectuarea percheziției corporale anumite peroane cum ar fi unii membri de familie și apărătorul ales.
De precizat că prezenta apărătorului ales este obligatorie, atunci când percheziția corporală se execută asupra persoanelor care au calitatea procesuală și pe timpul cercetărilor au recurs la angajarea unui apărător în conformitate cu prevederile legale în materie de asistență juridică.
Persoana percheziționată va fi chestionată cu privire la proveniența și scopul deținerii sau portului obiectelor, înscrisurilor și valorilor descoperite asupra sa, cu accent mai deosebit asupra celor ce urmează să fie ridicate în vederea cercetărilor.
Nu vor fi ridicate de la persoana percheziționată obiectele, înscrisurile și valorile care nu au legătură cu cauza cercetată și care sunt deținute și purtate în mod legal.
Art.105 pct.2 din codul de procedură penală legiferează faptul că, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită ori a obiectelor și înscrisurilor a căror circulație sau deținere este interzisă.
Prin urmare pe timpul efectuării percheziției corporale și pe măsura descoperirii unor bunuri și înscrisuri pentru a se hotărî ridicarea acestora organele judiciare trebuie permanent să facă legătura acestora cu fapta cercetată.
Practica judiciară a demonstrat însă că nu întotdeauna organul judiciar care efectuează percheziția corporală, poate stabili această legătură din primul moment, ci numai după o analiză amănunțită a acestor obiecte și înscrisuri și după cunoașterea mai amplă a împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea cercetată.
Din aceste considerente cu ocazia percheziției corporale pot fi ridicate pe lângă obiectele și înscrisurile precis determinate și unele obiecte ori înscrisuri care au legătură cu activitatea obișnuită a persoanei percheziționate, cum ar fi: carnețele cu diferite însemnări, agende telefonice, fotografii, corespondență etc., care pot oferi date și informații privind activitatea anterioară și prezentă a celui percheziționat sau legăturile acestuia cu alți participanți la săvârșirea infracțiunii cercetate, ori alte persoane care pot avea calități procesuale în cauza cercetată.
La terminarea percheziției corporale persoana percheziționată este lăsată să se aranjeze singură un anumit timp, căutându-se în jurul acesteia pentru a se constata dacă percheziționatul nu a aruncat obiecte, înscrisuri sau valori, care interesează cauza, apoi după caz, dacă este necesar se poate relua sau repeta percheziția corporală.
De regulă repetarea percheziției este necesară atunci când prima percheziție a trebuit să se facă în condiții, atmosferice sau de iluminat, improprii, sau când nu s-a dispus la prima percheziție corporală, de mijloacele sau persoanele specializate necesare.
Se recomandă ca la repetarea percheziției corporale să asiste și unul din martorii asistenți care au participat la prima percheziție corporală, având în vedere că unele constatări vor fi o continuitate a celor precedente.
De asemenea se recomandă ca percheziția corporală să nu se execute în locuri aglomerate, deoarece este mai dificil a se lua toate măsurile necesare pentru a preveni fuga persoanelor ce urmează a fi percheziționate ori pentru prevenirea apariției unor factori negativi care pot afecta calitatea și atingerea scopului percheziției respective, cum ar fi: intervenția unor persoane care pot simpatiza cu persoana percheziționată din diferite motive personale (rudă, complice etc.) sau care de regulă prin comportamentul lor manifestă ostilitate față de prezența organelor judiciare.
Organele judiciare care vor proceda la efectuarea percheziției corporale, trebuie să manifeste o atenție deosebită în alegerea martorilor asistenți. Se recomandă pe cât posibil ca martorii să nu fie aleși din rândul membrilor de familie, ori a persoanelor despre care se știe sau se poate bănui că fac parte din anturajul apropiat al percheziționatului, ori pot avea participație la fapta comisă de cel percheziționat.
Percheziția corporală propriu-zisă în cazuri motivate, poate fi completată cu o micro-percheziție care constă în cercetarea cu lupa a urmelor lăsate de manevrarea obiectelor ce formează obiectul percheziției, situație în care de regulă se apelează la serviciul unui lucrător criminalist, care își desfășoară activitatea pe lângă organele de cercetare ale poliției și parchetului.
Percheziția corporală propriu-zisă poate fi efectuată simultan cu o cercetare criminalistică atunci când îmbrăcămintea sau corpul persoanei percheziționate conține urmele unei capcanări chimice.
În practica judiciară au fost nenumărate cazuri când infractorii au comis furtul unor bunuri sau valori pe care anterior s-au aplicat anumite substanțe chimice criminalistice, pentru a nu mai da posibilitatea infractorului de a motiva în alt fel proveniența și posesia acestor bunuri sau valori în a-și crea alibiul de apărare și a scăpa nepedepsit.
Astfel de exemplu, atunci când se va efectua percheziția corporală a unei peroane bănuite de furtul unei sume de bani dintr-o casă de bani care anterior a fost capcanată chimic, ori când ar fi sustras bunuri sau valori tratate cu astfel de substanțe se va apela la serviciul unui criminalist care va folosi lampa cu raze UV în scopul punerii în evidență a prezenței substanțelor respective.
La fel se va proceda și în cazul prinderii în flagrant organizat, în cazul infracțiunilor de luare de mită când de regulă bancnotele folosite se marchează cu cerneală “simpatică”.
Ulterior după clarificarea situației tuturor obiectelor, înscrisurilor și valorilor ridicate cu ocazia percheziției corporale, cele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin chiar și înainte de soluționarea definitivă a procesului penal.
De menționat că, nu se restituie obiectele care sunt supuse confiscării – parte din acestea putând servi ca mijloc de probă în chiar cauza cercetată, sau care fac obiectul unor legi speciale potrivit cărora fapta deținerii, procurării ori folosirii cade sub incidența acestei legi.
Modul de executare și rezultatul percheziției corporale, sunt menționate într-un proces verbal pe care, organul judiciar care a efectuat percheziția este obligat să-l întocmească, act ce va fi semnat de către toți participanții, inclusiv de cel percheziționat.
Procesul verbal de percheziție corporală se va întocmi cu respectarea prevederilor art.91 și art.108 din codul de procedură penală și va trebui să conțină date concrete, în principal cu privire la:
organul judiciar care a executat percheziția;
identitatea persoanei percheziționate și a martorilor asistenți;
data, timpul și locul executării;
condițiile în care obiectele și înscrisurile au fost descoperite;
mențiuni cu privire la obiectele și înscrisurile ridicate și neridicate;
mențiuni cu privire la descrierea amănunțită a obiectelor și înscrisurilor descoperite, pentru a fi ușor de identificat și recunoscut.
Cuprinsul procesului verbal va trebui să conțină mențiuni privind condițiile în care s-a efectuat percheziția corporală, situațiile care au intervenit pe parcursul executării și în mod cronologic toate activitățile desfășurate cu această ocazie, cu precizarea exactă a locului și modului în care s-a găsit fiecare obiect sau înscris.
Procesul verbal de percheziție corporală va fi întocmit în două exemplare din care unul se va înmâna celui percheziționat, va fi semnat de toți participanții pe fiecare pagină (Model nr.2, Anexă).
2.6. Percheziția domiciliară
2.6.1. Reglementarea juridică, definiția, formele și etapele percheziției domiciliare
2.6.1.1. Reglementarea juridică și definiția percheziției domiciliare
Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la data de 10.12.1948, a recomandat tuturor statelor membre să nu precupețească nici unul din mijloacele care le stau la dispoziție pentru recunoașterea și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Acest act normativ cu valoare internațională consfințește la art.12 printre altele, faptul că “Nimeni nu va fi supus imixtiunii arbitrare în viața sa personală, în ființa sa, în domiciliul său, în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale.”
România este membră a O.N.U. iar constituția României prin art.7 legiferează “inviolabilitatea domiciliului”, consacrând faptul că: “domiciliul și reședința sunt inviolabile și că nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori reședința unei persoane fără învoirea acesteia”.
Dreptul la inviolabilitatea domiciliului, izvorăște din respectul față de personalitatea umană care include și respectul ce trebuie acordat și mediului în care acesta își desfășoară viața de zi cu zi, domiciliul său.
Ca măsură de corijare a persoanelor care încalcă această prevedere, legiuitorul a stabilit prin art.192 din Codul Penal faptul că aceste persoane săvârșesc infracțiunea de “violare de domiciliu”. Această prevedere stabilește faptul că pătrunderea fără drept în orice mod într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acesta, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, constituie infracțiunea de violare de domiciliu și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
Legea prevede și forme agravante ale infracțiunii de violare de domiciliu atunci când fapta se săvârșește de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții sau prin folosirea de calități mincinoase cazuri în care pedeapsa aplicată este închisoare de la 3 la 10 ani.
În dreptul constituțional, noțiunea de domiciliu are o accepțiune largă, cuprinzând practic atât domiciliul în sensul dreptului civil, cât și reședința unei persoane fizice. În ambele forme domiciliul cuprinde camera în care doarme, camerele în care trăiește persoana fizică cât și dependințele acestora, curtea, grădina, garajul sau orice loc împrejmuit ținând de ele. În practica judiciară noțiunea de domiciliu al persoanei fizice, care nu are nici o legătură cu dreptul de proprietate sau calitatea de proprietar, au fost incluse orice locuință ocupată în mod legal, cum ar fi și camerele de hotel, camera dintr-un cămin studențesc, orice cameră închiriată, precum și orice loc destinat pentru traiul acesteia.
Din cele prezentate rezultă că percheziția domiciliară este de fapt o activitate prin care se intervine în domiciliul persoanei, cu sau de cele mai multe ori fără voia persoanei posesoare cu orice titlu a domiciliului respectiv și în cazul percheziției domiciliare legea face o derogare de la regula generală a inviolabilității domiciliului.
În art.27 pct.2 din Constituția României sunt prevăzute situațiile în care este permisă pătrunderea în domiciliul persoanelor fără consimțământul acestora astfel:
pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;
în caz de necesitate, pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
pentru executarea unor activități prin care se realizează apărarea securității naționale sau a ordinii publice;
când se impune luarea unor măsuri necesare pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
Conform art.27 pct.3 din Constituția României, revizuită, percheziția domiciliară poate fi ordonată exclusiv de magistrat și se poate efectua numai în formele prevăzute de lege, adică de Codul de procedură penală.
În actele normative anterioare era prevăzut faptul că percheziția domiciliară putea fi efectuată atât cu autorizarea organului competent (procuror, judecător) cât și cu consimțământul persoanei ori în cazul infracțiunilor flagrante fără consimțământul persoanei și fără autorizarea organului competent.
Prin restricțiile impuse de normele legale în vigoare, legiuitorul a urmărit întărirea dreptului persoanei privind inviolabilitatea domiciliului, obligând organele judiciare să cântărească mult mai profund luarea deciziei de efectuare a percheziției domiciliare ca excepție de la prevederea constituțională de inviolabilitatea domiciliului, dând garanția că motivul invocat este absolut legal și temeinic, care de altfel este apreciat numai de către magistrat, la propunerea procurorului sau din oficiu.
Prin aceste restricții, legiuitorul a urmărit cu deosebit interes prevenirea unor abuzuri sau comiterea altor fapte din diferite motive, la care uneori recurgeau organele judiciare, dar și din necesitatea scoaterii în evidență a respectului pe care legea îl acordă mediului în care persoana își desfășoară viața de zi cu zi, domiciliul său.
Practica judiciară a scos în evidență că astfel de percheziții s-au executat și fără temei, astfel că perchezițiile domiciliare uneori au constituit și acte de abuz, prin care se aduceau atingere onoarei și demnității persoanei percheziționate în domiciliu, ori i se încălcau voit unele drepturi din răzbunare, în principal profitându-se de unele imperfecțiuni ale normelor de reglementare în materie.
Percheziția domiciliară este o activitate procesuală deoarece poate fi executată numai într-o cauză penală.
Potrivit art.100 pct.3 din Codul de procedură penală, percheziția domiciliară poate fi dispusă numai în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății și nu poate fi dispusă decât numai după măsura începerii urmăririi penale, așa cum a fost stabilit prin Legea nr. 281 din 2003 care a modificat conținutul art.100 din Codul de procedură penală.
Conform reglementărilor anterioare percheziția domiciliară putea fi efectuată și în faza actelor premergătoare fazei de urmărire penală, cu și fără consimțământul persoanei percheziționate.
Percheziția domiciliară își regăsește reglementarea legală în normele juridice prevăzute de Codul de procedură penală art.100 și următoarele.
Percheziția domiciliară prin natura, împrejurările și conținutul său constituie o activitate complexă, cu rol deosebit în activitatea judiciară și se caracterizează în principal prin următoarele trăsături principale, astfel:
este un act cu caracter judiciar, care constă în restrângerea dreptului la inviolabilitatea domiciliului persoanei, fiind astfel considerat un act de constrângere socială, în sensul că se efectuează fără a ține cont de consimțământul persoanei;
are la bază respectarea principiului legalității și al aflării adevărului, în sensul că se dispune și se desfășoară în condiții clare stabilite de lege și numai în scopul aflării adevărului. Prin intermediul percheziției domiciliare se pot descoperi probe care să contribuie hotărâtor la soluționarea cauzei penale. Astfel obiectele și înscrisurile descoperite și ridicate în urma percheziției pot avea o deosebită relevanță în aflarea adevărului.Prin reglementarea strictă a actului de dispunere și executare a percheziției domiciliare i se imprimă un caracter strict judiciar și nu poate fi dispusă și executată altfel decât numai în condițiile și situațiile prevăzute de lege.
este un act de urmărire penală și constituie un procedeu probator în sensul că se execută numai în cadrul procesului penal, în legătură cu o cauză penală, cu precizarea că, se poate dispune și efectua numai după momentul începerii urmăririi penale și pe timpul judecății penale. Astfel art.100 pct.3 din Codul de procedură penală stabilește faptul că percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de către judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului sau în cursul judecății, iar prin norma juridică de la pct.6 din același articol stabilește faptul că percheziția nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale. Fiind un act de urmărire penală, percheziția domiciliară trebuie dispusă și executată în mod obligatoriu după o anumită procedură penală, stabilită strict prin normele juridice din art.100 și următoarele ale Codului de procedură penală, aspecte care vor fi dezvoltate în capitolul “Procedura de efectuare a percheziției domiciliare”.
este o activitate de teren a organelor judiciare și cuprinde activități de căutare și cercetare a obiectelor și înscrisurilor, care au legătură cu o cauză penală, iar din punct de vedere criminalistic este considerată un procedeu probator, alături de alte activități specifice cum ar fi: cercetarea la fața locului, percheziția corporală etc., iar procesul verbal prin care se fixează modul de desfășurare și rezultatul percheziției domiciliare constituie mijloc de probă în procesul penal.
percheziția domiciliară are un caracter relativ, în sensul că nu se va executa în mod obligatoriu în toate cauzele penale, ci numai în anumite cauze penale și numai atunci când se refuză predarea ori se tăgăduiește existența sau deținerea unor obiecte și înscrisuri, a căror prezentare și predare a fost cerută în mod expres de organele judiciare și care pot servi ca mijloc de probă într-o anumită cauză aflată în curs de cercetare sau de judecată.
Prin urmare percheziția domiciliară nu se va mai dispune atunci când persoana în cauză consimte de bună voie să predea, sub luare de dovadă, obiectele și înscrisurile care au legătură cu cauza cercetată la cererea expresă a organelor judiciare.
Din cele prezentate putem defini percheziția domiciliară ca fiind un act judiciar, un act de urmărire penală și un procedeu judiciar care constă în cercetarea efectuată în locuința unei persoane și a tuturor dependințelor acesteia în scopul de a găsi și ridica obiecte sau înscrisuri, cunoscute organului judiciar dar nepredate de bună voie, precum și în vederea descoperirii unor alte mijloace de probă necesare soluționării cauzei penale.
Formele și etapele percheziției domiciliare
Percheziția domiciliară, în știința “Criminalistică” este cunoscută drept “percheziția locului” care la rândul ei se împarte în:
percheziția locurilor deschise;
percheziția clădirilor.
Unii criminaliști în locul percheziției clădirilor au folosit termeni ca: percheziția locurilor închise ori percheziția încăperilor.
Necesitatea împărțirii percheziției domiciliare a fost determinată de faptul că fiecare din aceste variante se desfășoară după metode diferite de cercetare iar în știința criminalistică acestea sunt tratate separat.
Din punct de vedere criminalistic noțiunea “loc deschis” cuprinde terenurile cu acces limitat cum sunt: curtea, grădina din jurul casei sau alte terenuri îngrădite și cu acces limitat.
Noțiunea de loc închis din punct de vedere criminalistic se referă la: încăperile de locuit, dependințele și locul de muncă.
Percheziția domiciliară fiind o activitate complexă necesită în mod obligatoriu pentru efectuarea ei, parcurgerea a cel puțin 3 etape și anume:
etapa pregătitoare, care include măsurile preliminare luate înainte de începerea percheziției propriu-zise;
etapa repartizării sarcinilor de cercetare și pază;
cercetarea detaliată și fixarea rezultatului percheziției domiciliare, care reprezintă de fapt executarea propriu-zisă a percheziției domiciliare.
Aceste etape se parcurg în mod firesc și în cadrul perchezițiilor corporale, însă în cazul perchezițiilor domiciliare ele ocupă o preocupare mult mai distinctă în activitatea judiciară prilejuită de executarea acestora.
În etapa preliminară a percheziției domiciliare, organele judiciare vor lua următoarele măsuri:
studierea dosarului cauzei;
planificarea percheziției sau perchezițiilor;
informarea cu privire la persoana percheziționată și a membrilor familiei acestuia, a persoanelor cu care acesta locuiește împreună;
informarea asupra locului ce urmează a fi percheziționat, asupra intrărilor și ieșirilor acesteia;
informarea cu privire la mijloacele de legătură de care dispune cel percheziționat, a vecinătăților și raporturilor cu vecinii;
informarea asupra obiectelor și înscrisurilor ce trebuie căutate și ridicare cu ocazia percheziției;
organizarea echipei operative de percheziție cu stabilirea rolului fiecărui membru al echipei și modul de deplasare la locul percheziției;
stabilirea mijloacelor tehnice necesare în efectuarea percheziției;
stabilirea modului de pătrundere în locul unde se va efectua percheziția și de asigurare a participării martorilor asistenți, în unele situații aceștia pot fi dinainte stabiliți;
organizarea pazei căilor de acces în locul ce urmează a fi percheziționat;
stabilirea primelor măsuri care se vor lua după pătrunderea în locul ce urmează a fi percheziționat, cum ar fi:
reținerea pe loc a tuturor persoanelor găsite în locul respectiv până la terminarea percheziției;
imobilizarea persoanelor care vor avea un comportament agresiv ori vor încerca sub orice formă împiedicarea efectuării percheziției;
solicitarea celui percheziționat să prezinte toate cheile de la încăperile care sunt încuiate;
identificarea tuturor persoanelor găsite la locul percheziției și stabilirea statutului acestora și a legăturii cu persoana percheziționată;
dacă se va socoti ca necesar în această fază se va proceda la percheziționarea corporală a tuturor persoanelor găsite la locul percheziției, după care vor fi grupate într-un singur loc, unde vor fi supravegheate de membrii desemnați din echipa de percheziție și li se va interzice deplasarea de bună voie, decât numai la solicitarea celui care efectuează percheziția propriu-zisă;
în unele situații pentru o mai mare eficiență și obiectivitate se poate proceda la încuierea și sigilarea inițială a încăperilor care se vor deschide și desigila ulterior pe măsura desfășurării percheziției propriu-zise.
De menționat că înainte de deplasarea la locul percheziției, echipa de percheziție va fi instruită de către șeful echipei cu privire la modul de executare a percheziției și rolul pe care fiecare membru îl va avea pe timpul executării percheziției.
Etapa a doua a percheziției domiciliare are loc după măsurile preliminare și în această etapă funcție de situațiile concret ivite la locul percheziției, șeful echipei de percheziție, va proceda la completarea sarcinilor membrilor echipei de percheziție, se va indica metoda de lucru ce va fi folosită în executarea propriu-zisă a percheziției și se vor repartiza în concret sarcinile de căutare și cercetare a locului percheziționat.
Etapa a treia a percheziției domiciliare coincide cu efectuarea propriu-zisă a percheziției care constă în căutarea și cercetarea în detaliu a locului percheziției și a tuturor obiectelor și înscrisurilor aflate în acest loc.
Metodele de căutare și cercetare se vor trata în mod mai amplu la capitolele privind particularitățile percheziției în loc deschis și în loc închis, acestea fiind total diferite și specifice fiecărei forme de percheziție domiciliară.
Cercetarea locului percheziției poate fi efectuată simultan în toate încăperile, dependințele, împrejmuirile aferente etc. sau separat într-o ordine stabilită funcție de efectivele care vor compune echipa de percheziție.
Unii criminaliști includ în această etapă și activitatea de fixare, de materializare a rezultatelor percheziției, prin întocmirea procesului verbal în care se vor menționa cronologic modul de efectuare a percheziției și constatările făcute, iar alții au considerat că acest moment ar fi de fapt o a patra etapă a percheziției domiciliare.
De precizat că în practica judiciară, atunci când percheziția domiciliară se efectuează într-un loc mai mare ca întindere, cu mai multe încăperi, dependințe și împrejmuiri mai numeroase s-a uzat de întocmirea procesului-verbal de percheziție domiciliară în mod simultan cu activitatea de căutare și cercetare, numai dacă acest lucru a fost posibil și pentru a fi siguri că se va face mențiunile cu privire la toate aspectele și nu vor fi scăpări care să poată da naștere la unele interpretări negative din partea persoanei percheziționate ori a altor persoane interesate.
2.6.2. Planificarea percheziției domiciliare,
și mijloacele tehnice necesare în efectuarea acesteia
Din punct de vedere etimologic prin “planificare” se înțelege a planifica o anumită activitate care urmează a se desfășura, a programa, a organiza și conduce o anumită activitate și de regulă se realizează prin întocmirea unui plan.
Organele judiciare pentru a asigura reușita unei percheziții domiciliare, procedează la o planificare cu grijă a acesteia, ținând cont în detaliu de caracteristicile locului, a timpului programării percheziției, de natura obiectelor căutate, de persoana la care se caută, de posibilitățile de pătrundere în locul percheziției, de persoanele care iau parte la percheziție, de mijloacele tehnice necesare, precum și de alți factori care pot influența într-un anumit fel desfășurarea și rezultatul acestei activități.
În toate cazurile când percheziția nu se execută imediat după descoperirea infracțiunii, este necesar să fie pregătită cu grijă, căci repetarea ei se face întotdeauna în condiții grele, de vreme ce persoana percheziționată este prevenită și are timp să-și ia toate măsurile pe care le crede necesare.
Principalii factori de care se va ține cont în planificarea percheziției domiciliare sunt:
„urgența” efectuării percheziției domiciliare. În cazul în care percheziția domiciliară nu poate fi amânată ea se va executa în regim de urgență, pentru a se preveni dispariția ori distrugerea unor obiecte sau înscrisuri, care constituie probe foarte importante în stabilirea vinovăției autorului faptei. De regulă se recurge la această procedură, în cazul în care persoana în cauză este reținută sau arestată, ori în cazul când urmează a se lua o astfel de măsură.
Urgența acestei activități este dată în unele cazuri și de faptul că prin natura infracțiunii cercetate, percheziția ar reprezenta procedural actul prin care s-ar obține mijloacele de probă principale, sau uneori singurele mijloace de probă necesare justei soluționări a cauzei cercetată.
Exemplu: – valorile care fac obiectul infracțiunilor de luare de mită;
– obiectele care prezintă unele caracteristici de individualizare supuse degradării datorită trecerii timpului și a condițiilor de păstrare existente în locul unde au fost depozitate sau ascunse etc.
Urgența presupune executarea percheziției în timpul cel mai scurt, din momentul obținerii datelor cu privire la existența bunurilor sau înscrisurilor care au legătură cu cauza cercetată.
“timpul” când se poate pătrunde cel mai ușor la locul percheziției, este de asemenea unul din factorii importanți de care trebuie să se țină seama.
De regulă acest timp se alege dimineața la prima oră, începând cu ora 06.00, asigurând astfel alături de pătrunderea mai ușoară, atât lumina zilei în timpul căutării cât și timpul necesar terminării acesteia până la ora 20.00.
Este necesar a se ține cont de acest factor datorită, în primul rând al faptului că, în Codul de procedură penală se prevede în mod expres, că percheziția domiciliară se poate efectua între orele 06.00-20.00.
Cu toate că art.27 pct.4 din Constituția României prevede că perchezițiile pe timpul nopții sunt interzise, excepție făcând infracțiunile flagrante, iar art.103 Codul de procedură penală prevede că:
percheziția începută între orele 06.00-20.00 poate continua și în timpul nopții;
procurorul poate efectua percheziția și în timpul nopții în cazuri justificate.
Alegerea timpului privind momentul cel mai potrivit de a pătrunde în locul unde urmează a se efectua percheziția, depind și anumite elemente strict necesare desfășurării percheziției cum ar fi: găsirea la domiciliu a persoanelor în cauză, posibilitatea asigurării participării martorilor etc. uneori acest moment este precedat de o pândă executată la ușa apartamentului persoanei percheziționate atunci când se presupune că acesta nu va deschide ușa.
Condițiile cele mai favorabile de căutare a obiectelor. Acest factor are o importanță deosebită în asigurarea descoperirii obiectelor și înscrisurilor căutate cu ocazia perchezițiilor domiciliare.
Se cunoaște că această activitate se efectuează cel mai bine la lumina naturală a zilei, astfel că în unele cazuri este recomandat ca perchezițiile să se execute pe timp de zi având în vedere că în unele anotimpuri se luminează mai târziu de ora 06.00 și se întunecă mult mai devreme de ora 20.00.
Acest factor prezintă o importanță deosebită atunci când anumite bunuri trebuie identificate, din alte bunuri de același gen, după unele caracteristici particulare de identificare, dar nu numai, practica judiciară demonstrând că percheziția la lumina artificială, la lumina becului, lanternelor sau alte astfel de surse de iluminare, prezintă și unele dificultăți în asigurarea pazei și supravegherii corespunzătoare a locului percheziționat și a persoanelor participante la percheziție.
Un alt factor de care trebuie să se țină cont sunt intențiile cunoscute sau măcar bănuite a celui percheziționat.
De mare importanță este a se cunoaște dacă persoana percheziționată poate deveni violentă, ori poate să recurgă la aruncarea pe ferestre sau la distrugerea unor obiecte și înscrisuri, care sunt urmărite de organele judiciare și de a căror găsire depinde într-o măsură sau alta stabilirea vinovăției autorilor faptei.
De asemenea nu este de neglijat faptul că unii membri din familie sunt violenți, pot recurge la atitudini și acte prin care pot îngreuna sau chiar pot face imposibilă efectuarea percheziției, ori pot distruge sau sustrage obiecte și înscrisuri ce interesează organele judiciare, ori pot recurge la diverse manifestări, prin care pot determina întreruperea percheziției cum ar fi: autoincendierea, incendierea locuinței, automutilare etc.
Pentru executarea în condiții cât mai favorabile și cu eficiența scontată a percheziției domiciliare, este necesar ca în cadrul planificării, organele judiciare să realizeze în principal următoarele sarcini:
culegerea de informații necesare pentru cunoașterea în detaliu a locului unde urmează a se efectua percheziția, cum ar fi:
adresa exactă a locului (localitate, stradă, număr, bloc, scară, etaj, apartament etc.);
destinația concretă dată prin folosință a locului respectiv;
numărul de persoane care locuiesc sau folosesc efectiv locul în cauză;
limitele precise ale locului;
căile de comunicare cu exteriorul, felul și numărul acestora, dacă dispun de telefon sau alte mijloace de legătură;
caracteristicile generale și speciale ale locului deschis sau ale clădirilor aflate în acest loc.
etc.
cunoașterea personalității persoanei la care urmează a se efectua percheziția domiciliară.
În acest sens se vor obține date cu privire la antecedente, profesie, loc de muncă, anturajul și locurile frecventate.
De asemenea se vor stabili membrii de familie și alte persoane împreună cu care locuiește percheziționatul, felul vieții de familie, relațiile cu vecinii, rudele și natura legăturilor cu acestea.
Nu este lipsit de importanță a se cunoaște comportamentul persoanei percheziționate, dacă deține la domiciliu obiecte sau înscrisuri care interesează cauza cercetată, eventual și locul de ascundere al acestora.
Se va insista pentru cunoașterea programului zilnic al percheziționatului și al persoanelor împreună cu care acesta locuiește.
Toate aceste date sunt necesare pentru a ști când trebuie efectuată percheziția și pentru a stabili componența echipei de percheziție, mijloacele necesare și metoda de lucru.
identificarea obiectelor și înscrisurilor care trebuie căutate și ridicare, a caracteristicilor de individualizare și recunoaștere a acestora, locul sau locurile probabile ori pretabile de ascundere.
Nu este lipsit de importanță a se cunoaște din timp, anterior momentului declanșării percheziției, obiectele și înscrisurile care pot fi descoperite cu ocazia percheziției precum și importanța lor în procesul penal.
Această cunoaștere se poate realiza din studierea tuturor actelor procedurale existente la dosar, procese verbale de constatare, declarații ale părților vătămate ale martorilor și ale făptuitorilor, care de foarte multe ori sunt completate cu date și informații obținute prin măsuri specifice caracteristice muncii operative a organelor de cercetare penală (verificări, investigații etc.).
Cunoașterea caracteristicilor obiectelor care urmează a fi descoperite și ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare face posibilă recunoașterea acestora din multitudinea unor obiecte de gen.
Exemplu:
combină muzicală marca SONY care ar fi descoperită împreună cu alte bunuri similare, ar putea fi identificată după tipul și seria acesteia, anumite semne particulare care au apărut ca urmare unor reparații etc.
o bancnotă de 100 de EURO ar putea fi identificată după serie și după cerneala simpatică folosită pentru marcarea acesteia cu cuvântul “MITĂ”;
etc.
Asigurarea eficienței unei percheziții domiciliare depinde și de faptul dacă se cunoaște dinainte locurile în domiciliul persoanei percheziționate unde aceasta a ascuns bunurile da valoare, de regulă obiecte de volum mic cum ar fi: bijuterii, sume de bani, înscrisuri compromițătoare, înregistrări magnetice și video etc.
Este posibil ca astfel de obiecte să fie ascunse în picioarele unei anumite mese, în pământul din curte sau grădină, în interiorul unor aparate electrice sau electronice, care de regulă nu sunt demontate cu ocazia unor percheziții domiciliare ori în locuri special create și zidite în pereți, pardoseală sau tavanul încăperilor.
altă sarcină sau problemă de lămurit care trebuie rezolvată înainte de trecerea la efectuarea percheziției este și stabilirea metodelor de cercetare cele mai eficiente, a mijloacelor și forțelor necesare.
Metoda de cercetare se stabilește în funcție de caracteristicele tehnice ale locului ce urmează a fi percheziționat.
De exemplu:
în cazul unui loc deschis metoda de cercetare poate fi căutarea de la exterior spre interior, ori de la centru către periferie, sau se recurge împărțirea locului în mai multe sectoare de căutare;
în cazul unor clădiri, se alege metoda cercetării progresive, începând cu prima încăpere de la ușa principală de acces și se termină cu ultima cameră, situată pe latura clădirii opusă ușii de acces;
în cazul clădirilor cu mai multe etaje se poate dispune căutarea de jos în sus, sau de sus în jos ori simultan din cele două extremități;
etc.
De precizat că în cazul când trebuie descoperite obiecte sau înscrisuri marcate chimic cu substanțe criminalistice, din categoria mijloacelor necesare, nu trebuie să lipsească lampa cu raze ultraviolete, iar în cazul când se impune demontarea ori dezmembrarea unor obiecte, care constituie ascunzători, trebuie să fie procurate unelte și scule necesare unei astfel de operațiuni.
În practica judiciară au fost cazuri când în astfel de situații au fost folosiți specialiști în domenii ca: tâmplărie, lăcătușărie, electronică etc.
De menționat că în general fiecare percheziție domiciliară prezintă unele particularități de caz, funcție de care problemele ce trebuiesc lămurite și rezolvate cu ocazia planificării și activităților de pregătire sunt foarte diverse, practica judiciară demonstrând că nu s-au întâlnit percheziții domiciliare identice care să se suprapună din toate punctele de vedere.
planificarea percheziției trebuie să lămurească și problema referitoare la persoanele care iau parte la percheziție.
În cazul când se impune participarea făptuitorului sau a persoanei care este arestat preventiv, ori reținut, trebuie să se asigure prezența acestuia și în plus prezența apărătorului ales ori desemnat din oficiu, conform regulilor de procedură penală.
În toate cazurile când se impune găsirea la domiciliu al unei anumite persoane, este de mare folos a se cunoaște timpul când acesta se află la domiciliu.
De asemenea organul de urmărire penală care conduce percheziția trebuie să cunoască din timp efectivele care îi sunt puse la dispoziție în vederea efectuării percheziției domiciliare, pentru a putea stabili și planifica din timp sarcinile fiecărui membru din echipă.
Problema martorilor asistenți de asemenea trebuie prevăzută, se vor stabili metode clare de rezolvare, pentru că în unele situații nu se poate pierde vremea odată ajunși la locul de percheziționat, pentru găsirea unor martori asistenți, dat fiind și faptul că foarte multe persoane refuză din anumite cauze și principii să participe la percheziție în această calitate.
Dacă percheziția domiciliară urmează să se execute la sediul unei societăți comerciale ori într-o altă anexă a acesteia (depozit, atelier etc.) este necesar a se cunoaște reprezentanții acesteia,de regulă managerul acesteia ori înlocuitorul legal al acestuia, știind faptul că prezența lor este necesară pentru simplul fapt că în conformitate cu prevederile legale trebuiesc informați cu privire la prezența organelor judiciare activitățile ce urmează a fi efectuate, motivația și baza legală a acestei activități.
În funcție de anumite caracteristici ale locului percheziționat și de anumite situații deosebite ce pot apare, cel care conduce percheziția, trebuie să-și prevadă și dacă este sau nu necesar un personal auxiliar ajutător care să ia parte la percheziție, având în vedere că de multe ori trebuiesc stabilite și persoanele care să asigure supravegherea ori paza locului percheziționat, atât pentru a preveni un eventual atac asupra celor care execută în concret percheziția domiciliară, dar și pentru a preveni și întâmpina manevra unor persoane de a sustrage obiecte și înscrisuri, de a le ascunde ori pur și simplu de a le distruge, pentru a împiedica descoperirea și ridicarea lor în scopul folosirii ca probe în procesul penal.
Numărul persoanelor programate pentru o percheziție domiciliară și trecute în planul percheziției nu trebuie să rămână neschimbat, după caz acesta poate fi completat cu alte persoane dacă acest lucru va fi necesar.
De exemplu atunci când nu este găsită persoana percheziționată, care eventual s-a sustras, ori a fugit pur și simplu de la locul percheziției, atunci trebuie asigurată prezența unui alt membru de familie sau a altei persoane majore care locuiește împreună cu aceasta ori prezența unui vecin major.
În practica judiciară au fost efectuate percheziții și fără participarea martorilor asistenți, dar numai în cazurile când a participat procurorul, însă este recomandat a nu renunța la prezența martorilor asistenți, declarațiile acestora la nevoie putând combate orice alibi creat ulterior de cel percheziționat.
Martorii asistenți, de regulă, sunt aleși din rândul persoanelor majore neinteresate în cauza respectivă, care nu au suferit condamnări penale și nu fac parte din personalul organului de urmărire penală care efectuează percheziția.
Astfel nu vor fi folosiți ca martori asistenți persoanele care au făcut reclamații în cauza cercetată, care au fost vătămate prin infracțiunea comisă, sunt rude cu cel percheziționat ori au calitatea de coautor ori complice la fapta cercetată.
În practica judiciară s-au întâmplat cazuri când organele de cercetare penală au ales greșit ca martori asistenți – rude apropiate ale făptuitorului ori complici ai acestuia, iar pe timpul efectuării percheziției domiciliare în momentul când s-au descoperit unele corpuri delicte, aceștia au recurs la imobilizarea organelor de cercetare penală, iar unul din martori a dispărut cu obiectele respective, făcând astfel imposibil de atins scopul percheziției respective și în plus a fost pusă în pericol sănătatea și chiar viața unor membri din cadrul echipei de percheziție, lipsind astfel cauza de unica probă uneori a faptei comise.
De asemenea sunt cazuri când este impusă o anumită calitate a martorilor asistenți. Astfel în cazul efectuării unei percheziții într-un loc unde se păstrează documente secrete se recomandă a se folosi ca martori asistenți numai persoane din rândul salariaților care au acces la aceste documente.
Se recomandă ca organele judiciare care efectuează percheziția domiciliară, să asigure după caz participarea în anumite cazuri și a unor specialiști ca martori asistenți.
De exemplu în cazul cercetării furtului unor obiecte de cult să fie necesară prezența unui martor asistent care poate cu ușurință să identifice un anumit obiect de cult – tablou, icoană etc.
Tot în cadrul activității de planificare trebuie stabilite și sarcini privind întocmirea formalităților necesare pentru obținerea autorizației de percheziție domiciliară.
În acest sens se vor stabili legătura dintre organul de cercetare penală – procuror și magistrat.
Eliberarea autorizației de percheziție domiciliară parcurge o anumită procedură specială.
Astfel mai întâi organul de cercetare penală va înainta procurorului dosarul cauzei însoțit de o adresă (Model nr. 3, Anexă) prin care motivează necesitatea efectuării percheziției și solicită procurorului sesizarea instanței competente.
Procurorul care supraveghează cauza penală respectivă primind dosarul însoțit de adresa motivată întocmită de organul de cercetare penală, va verifica motivele care stau la baza solicitării și dacă în urma unei analize ajunge la concluzia oportunității, percheziției va întocmi un referat cu propunere de eliberare a autorizației de percheziție domiciliară și va înainta dosarul cauzei împreună cu referatul instanței competente a soluționa cererea respectivă (Model 4, 5, Anexă).
Autorizația de percheziție domiciliară se va elibera de judecător potrivit competenței materiale și teritoriale prin încheiere motivată(Model 5, Anexă).
Judecătorul, în cursul urmăririi penale dispune efectuarea percheziției domiciliare în camera de consiliu, fără citarea părților în procesul penal, cu precizarea că participarea procurorului este absolut obligatorie, conform art.100 alin.4 din Codul de procedură penală.
Pentru valabilitate, autorizația de percheziție domiciliară trebuie să cuprindă următoarele:
antetul cu denumirea instanței din care face parte judecătorul care a autorizat efectuarea percheziției;
titlul actului (Autorizație de percheziție domiciliară), numărul acestuia și data emiterii;
temeiul legal și baza în care s-a procedat la examinarea motivațiilor din dosar care au stat la baza solicitării acestui act;
faptul că se autorizează efectuarea percheziției domiciliare;
numele și prenumele percheziționatului precum și locul unde se va efectua percheziția.
Tot în autorizație se va menționa că percheziția se va efectua cu respectarea dispozițiilor art.101, 103-108 și 111 din Codul de procedură penală și faptul că rezultatul acesteia va fi încunoștințat de îndată, în scris instanței care a emis autorizația.
Lipsa din această autorizație a organului emitent, numele și prenumele persoanei percheziționate și a locului unde se va efectua percheziția, atrage nulitatea absolută a acesteia.
Legea procesuală nu limitează în timp valabilitatea efectuării percheziției domiciliare pe bază de autorizație emisă de judecător, însă în practica judiciară judecătorul, în conținutul autorizației poate face mențiuni ca:
prezenta autorizație este valabilă un anumit număr de zile de la data emiterii, de regulă 2-3 zile;
percheziția se va efectua în perioada …(Exemplu: 12-16 august 2005).
2.6.3. Procedura de efectuare a percheziției domiciliare
2.6.3.1. Reguli generale de procedură
Potrivit art.100 din alin.3 din Codul de procedură penală, raportat la art.27 alin3 din Constituția României, efectuarea percheziției domiciliare se dispune exclusiv de către judecător.
Judecătorul poate dispune efectuarea percheziției domiciliare prin încheiere motivată, din oficiu în faza de judecată și la cererea procurorului în cursul urmăririi penale.
Percheziția domiciliară se execută de regulă de către procuror sau organele de cercetare penală însoțit de lucrători operativi.
Instanța de judecată poate proceda la efectuarea unei percheziții domiciliare cu ocazia unei cercetări locale iar în celelalte cazuri dispoziția de a se efectua, se comunică procurorului în vederea efectuării.
Dacă percheziția domiciliară se va efectua de organele de cercetare penală, procedura impune existența unei autorizări prealabile din partea judecătorului.
Prin urmare percheziția domiciliară nu poate fi efectuată de către organele de cercetare penală fără autorizarea judecătorului.
Nu este legală, iar procesul verbal de percheziție este nul – și nu produce efecte juridice – dacă percheziția domiciliară este efectuată de organele de cercetare penală cu acordul de voință al celui percheziționat, fără autorizarea procurorului.
Percheziția domiciliară poate fi efectuată numai între orele 06.00 – 20.00, așa cu prevede art. 103 din Codul de procedură penală, iar în celelalte ore numai în caz de infracțiune flagrantă sau când percheziția urmează să se efectueze într-un local public.
Pot fi continuate după ora 20.00 și în timpul nopții toate perchezițiile începute între orele 06.00 – 20.00.
Organul judiciar care efectuează percheziția domiciliară, este obligat ca în prealabil, să se legitimeze și să prezinte autorizația eliberată de judecător.
Percheziția domiciliară se efectuează în prezența persoanei de la care se ridică obiectele sau înscrisurile, ori la domiciliul căreia se efectuează, iar în lipsa acestora în prezența unui reprezentant legal, a unui membru de familie sau a unui vecin având capacitatea de exercițiu.
Participarea la efectuarea percheziției a persoanei căreia i se face percheziția, sau a reprezentantului său legal, este necesară și își are motivația în dreptul său de a asista la efectuarea percheziției pentru ași asigura respectarea drepturilor.
Persoana percheziționată are dreptul să asiste la toate acțiunile percheziției, ocazie cu care va putea lua cunoștință despre toate obiectele descoperite și ridicate, putând face anumite observații care vor fi menționate în procesul verbal.
Art.104 alin.3 din Codul de procedură penală, percheziția domiciliară se efectuează de către organele judiciare în prezența unor martori asistenți.
Este de preferat ca martorii asistenți să nu ia parte direct la acțiunile de căutare pentru a-și putea păstra obiectivitatea observațiilor și o viziune de ansamblu asupra percheziției domiciliare.
În timpul efectuării percheziției, organul judiciar care o execută are dreptul să deschidă toate încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile căutate, dacă cel îndreptățit să le deschidă, refuză acest lucru.
În conformitate cu art.105 alin.2, din Codul de procedură penală, organul judiciar care efectuează percheziția domiciliară este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită dar și a obiectelor sau înscrisurilor a căror circulație sau deținere este interzisă.
De asemenea se vor lua măsurile necesare pentru ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se face percheziția și nu au legătură cu cauza să nu devină publice.
Se va proceda în așa fel încât pe timpul percheziției să nu se provoace distrugerea obiectelor și înscrisurilor de orice fel, cu atenție deosebită asupra celor care prezintă o anumită valoare față de persoana la care se efectuează percheziția domiciliară, iar dacă se produc astfel de urmări, ele vor fi descrise în procesul verbal din oficiu sau la cererea persoanei percheziționate.
Obiectele și înscrisurile descoperite și ridicate se vor prezenta celor care asistă, pentru a fi recunoscute și a fi însemnate de către acestea pentru a se preveni schimbarea lor, după care se etichetează și se sigilează.
În cazul obiectelor care nu pot fi însemnate, ori pe care nu se pot aplica etichete și sigilii, se vor împacheta pe cât posibil laolaltă, apoi pachetele respective se vor sigila.
Obiectele, care din diferite motive nu se ridică în vederea cercetărilor, vor fi lăsate în păstrare fie în posesia celui la care se află, fie a unui custode.
Dacă se impune luarea unor probe pentru analiză acestea se vor lua în dublu – probă și contraprobă – și se sigilează, iar una se lasă celui de la care se ridică.
Modul de efectuare a percheziției domiciliare rezultatul constatărilor făcute și măsurile luate vor fi consemnate într-un proces verbal cu respectarea prevederilor art.108 din Codul de procedură penală, momentul încheierii acestui act juridic reprezentând și finalul percheziției domiciliare, act care va fi semnat pe fiecare pagină de către toți participanții la percheziția domiciliară efectuată.
2.6.3.2. Reguli speciale de procedură
În afara regulilor generale de procedură, la efectuarea percheziției domiciliare organele judiciare trebuie în mod obligatoriu să respecte și anumite reguli speciale, astfel:
percheziția începută între orele 06.00 – 20.00, poate continua și în timpul nopții;
când percheziția se efectuează într-o uitate publică sau la sediul unei persoane juridice, de față va trebui să fie și reprezentantul acesteia;
dacă percheziția se efectuează într-o unitate publică sau juridică, martorii asistenți pot fi persoane care fac parte din salariații unității respective;
regulile privind participarea apărătorului sau a interpretului se aplică în mod corespunzător;
dacă bunurile se predau unui custode, procesul verbal de percheziție se va întocmi în trei exemplare din care unul se va lăsa acestuia;
cu ocazia percheziției se vor ridica în mod obligatoriu bunurile perisabile, metalele sau pietrele prețioase, mijloacele de plată străină, titlurile de valoare internă, obiectele de artă și de muzeu, colecțiile de valoare, sumele de bani ce fac obiectul acuzei;
cu excepția infracțiunilor flagrante, deputații și senatorii nu pot fi supuși percheziției.
2.6.3.3. Efectuarea percheziției în loc închis
Este considerat loc închis orice imobil sau clădire care va cuprinde de regulă încăperile de locuit, dependințele acestora (terasă, balcon, baie – WC, bucătărie, debara, magazie etc.) și locul de muncă (atelier, garaj, depozit etc.).
Pot face parte din categoria locurilor închise casa de locuit, apartamentul situat într-un bloc de locuințe, camera de hotel ori într-un complex studențesc.
Ca orice percheziție domiciliară și aceasta parcurge cele 3 etape.
În etapa preliminară, de exemplu, în cazul când urmează a se efectua percheziția domiciliară într-un apartament se va stabili cu claritate adresa apartamentului – localitate, strada, numărul, blocul, scara, etajul și numărul de ordine al apartamentului.
De asemenea se va stabili numărul de camere de locuit și celelalte dependințe, comunicarea acestora cu exteriorul (uși sau ferestre), vecinii de apartament atât de pe același nivel cât și nivelurile primul superior și primul inferior, urmându-se identificarea acestora și natura relațiilor cu persoana percheziționată.
În practica judiciară au fost întâlnite situații când între vecini și percheziționat au existat relații infracționale și relații foarte apropiate, care le-au înlesnit posibilitatea aruncării din balcon în balcon, a unor obiecte pentru a nu fi descoperite în locuința celui percheziționat.
Cunoașterea vecinilor prezintă importanță pentru organele judiciare și în activitatea de alegere a martorilor asistenți, care vor fi identificați și invitați să asiste la efectuarea percheziției domiciliare.
În cadrul acestei etape se vor executa toate activitățile care țin de planificarea percheziției domiciliare.
Deplasarea la locul unde se va efectua percheziția se va face cu mare atenție, pentru a nu alarma pe cel percheziționat și pe vecinii acestuia.
Această alarmare ar conduce la punerea în gardă a percheziționatului, care ar putea recurge la blocarea căilor de pătrundere în clădire cu intenția de a se sustrage de la efectuarea percheziției. ori nu s-ar mai realiza momentul surprinderii.
De regulă în practica judiciară, se recomandă ca apariția echipei de percheziție să constituie o surpriză pentru cel percheziționat.
Dacă deplasarea echipei se face cu un autoturism este recomandat să nu fie oprit chiar în fața imobilului, clădirii etc., care urmează a fi percheziționată. Autoturismul se va opri la o distanță apreciabilă de locul percheziției, eventual pe o stradă din vecinătate iar membrii echipei se vor deplasa în grupuri mici, de numai două sau trei persoane.
Echipa de percheziție nu se va deplasa în grup compact, iar în cazul când locul percheziției se află într-un bloc sau clădire similară, o parte din membrii echipei se vor deplasa cu liftul dacă clădirea este prevăzută cu un astfel de mijloc.
O atenție deosebită se va acorda câinilor de pază care eventual există în locul unde se va efectua percheziția, situație în care se va folosi un vecin sau o altă persoană cunoscută de aceasta, ori se va utiliza anumite procedee de blocare și imobilizare a acestora.
Înainte de pătrunderea în clădire vor fi luate măsuri de pază și supraveghere a ieșirilor și ferestrelor, iar intrarea echipei de percheziție se va face in urma sunării sau baterii la ușa persoanei căreia i se va face percheziția.
Dacă ușa de la intrare este blocată iar în clădire locuiesc mai multe familii se va suna la apartamentul unuia dintre vecini pentru a li se deschide ușa de acces (exemplu: blocurile care sunt prevăzute cu interfon care de regulă au ușile închise fără posibilitatea de a fi deschise prin exterior).
În cazul în care persoana percheziționată va deschide ușa imobilului, clădirii, apartamentului etc. organul judiciar după ce se va legitima, va aduce la cunoștință percheziționatului faptul că urmează a se efectua percheziția domiciliară, i se va explica motivul executării și baza legală în care se execută.
După ce se face cunoscut scopul percheziției, organul judiciar va solicita persoanei percheziționate să predea de bună voie obiectele și înscrisurile căutate.
Dacă aceste obiecte și înscrisuri sunt predate, organul judiciar va analiza și aprecia dacă se va mai efectua sau nu percheziția.
În practica judiciară au fost situații când organul judiciar a insistat pentru executarea percheziției și a fost surprins de faptul că a descoperit și ridicat alte obiecte și înscrisuri de a căror existență nu avea cunoștință și care au constituit probe importante în soluționarea cauzei. Datorită acestui fapt se recomandă efectuarea percheziției chiar și în cazul când cel percheziționat a acceptat și predat de bună voie obiectele și înscrisurile solicitate.
Au existat și cazuri în care cu ocazia percheziției sau găsit obiecte și înscrisuri prin care s-a demonstrat comiterea de către cel percheziționat și a altor fapte, altele decât cele în care era cercetat în acel moment, fapte care se aflau în evidența cu autori necunoscuți ori care încă nu fusese reclamate.
Dacă după ce se va suna sau bate la ușa persoanei percheziționate, ușa nu va fi deschisă vom avea două situații:
ori în locuința respectivă nu se află nici o persoană;
ori persoana percheziționată sau în lipsa acesteia, celelalte persoane care locuiesc împreună cu aceasta, din anumite motive nu deschid.
În această situație organul judiciar se va informa la vecini dacă persoana respectivă este plecată de acasă, sau dacă din anumite motive nu vrea să deschidă ușa.
Dacă se va stabili că cel percheziționat este plecat de la domiciliu (la serviciu, la piață etc.) și în locuință nu se află nici o altă persoană, organul judiciar va recurge la trimiterea unui echipaj după persoana ce urmează a fi percheziționată dacă poate fi găsită, ori va aștepta sosirea acesteia prin asigurarea pazei locuinței cu lucrători operativi.
În cazul când se va stabili că cel percheziționat se sustrage în mod vădit de la efectuarea percheziției ori nu poate fi găsit percheziția se va executa în prezența unui alt membru de familie sau a unui vecin cu capacitatea de exercițiu.
Atunci când ușa nu va fi deschisă de bună voie va fi forțată de organul judiciar, care efectuează percheziția în prezența martorilor asistenți și a persoanei care participă la efectuarea acesteia.
După forțarea ușii și pătrunderea în locuință, organul judiciar din nou poate fi pus în fața a două situații – în locuință să existe persoane chiar și persoana percheziționată ori în interior nu se află nici o persoană.
În ambele cazuri se va trece la efectuarea percheziției cu respectarea regulilor procedurale și a celor de tactică criminalistică.
După pătrunderea în locuință este recomandat ca organul judiciar însoțit de celelalte persoane găsite la locul percheziționat dar și în prezența martorilor asistenți, va efectua o primă verificare (cercetare) a tuturor încăperilor prin observare pentru a preveni distrugerea obiectelor și înscrisurilor căutate, descoperirea altor persoane care nu s-au arătat în prima fază, ori pentru a preveni încercările acestora de semnalizare, ori de a folosi telefonul în scopul de a face cunoscută operațiunea, ori din alt interes personal dar care ar putea avea unele efecte asupra percheziției și rezultatului acesteia.
Se va acorda în această fază o mare atenție sobelor și WC-urilor, unde persoanele interesate pot arde, distruge ori arunca unele obiecte sau înscrisuri căutate de organul judiciar.
Tot în prima fază a percheziției, de cercetare – observare a locului de percheziționat, organul judiciar ia cunoștință de numărul încăperilor de locuit, numărul persoanelor aflate în locuință, poziția încăperilor, existența unor bunuri ce interesează cauza cercetată, poziția și starea acestora, în general aspectul încăperilor în care se va efectua percheziția.
Dacă este necesar, tot în această fază se poate efectua fotografii judiciare de orientare a locului percheziționat, de orientare sau schiță ori pentru a imortaliza aspectul general al încăperilor și poziția inițială a bunurilor aflate în acest loc cu accent pe obiectele și înscrisurile căutate.
În cazul când în locul ce urmează a fi percheziționat sunt găsite mai multe persoane toate persoanele respective vor fi strânse într-un singur loc, de regulă în încăperea unde nu pot acționa asupra obiectelor căutate, după care se va proceda la legitimarea acestora, ocazie cu care se va stabili motivul prezenței lor în acest loc și relațiile ori legăturile acestora cu persoana percheziționată.
Din acest loc îi va fi permisă deplasarea numai a celui percheziționat, care împreună cu martorii asistenți vor asista organul judiciar pe tot timpul efectuării percheziției, iar celelalte persoane vor fi păzite și supravegheate de lucrători operativi care însoțesc echipa de percheziție.
Persoanelor care sunt oprite la locul percheziției inclusiv martorilor asistenți și celui percheziționat li se atrag atenția că nu au voie să se deplaseze din locul unde au fost strânse, să nu mute nici un obiect de la locul lui fără aprobarea conducătorului percheziției și în principiu să nu întreprindă nici un fel de activitate fără acordul acestuia.
Persoanele găsite la locul percheziției precum și cele care vor sosi pe parcursul efectuării percheziției, vor fi reținute în acest loc până la terminarea acestei activități. Excepție de la această regulă fac persoanele care vin în interes de serviciu cum ar fi: medici, poștași, casieri colectori la energie electrică etc. dar și acestora înainte de plecare li se pune în vedere să nu divulge nimic cu privire la prezența și motivul prezenței organului judiciar în acel loc.
De asemenea în primă fază se continuă cu efectuarea unei percheziții corporale a tuturor persoanelor aflate la locul percheziției, care de regulă se execută prin palparea îmbrăcămintei și controlul în buzunare, poșete, genți, borsete etc.
Tot imediat după pătrunderea în locuință, clădire etc., locul ce urmează a fi percheziționat, conducătorul percheziției va redistribui sarcinile fiecărui membru al echipei de percheziție și va stabili modul concret în care va efectua percheziția domiciliară respectivă.
După ce organul judiciar a executat aceste activități care fac parte din prima fază a percheziției și s-a asigurat că are acces în toate încăperile și dependințele locuinței sau clădirii respective ce urmează a fi percheziționată, se va trece la faza a doua a percheziției domiciliare.
Această fază presupune, executarea propriu-zisă a percheziției domiciliare, care cuprinde activitatea de căutare și cercetare în detaliu a fiecărei încăperi a obiectelor și înscrisurilor aflate la locul percheziției.
În general activitatea de căutare a obiectelor, începe de la intrare continuând cu încăperile imediat apropiate și dependințele.
Căutarea sistematică a obiectelor percheziției se poate face după mai multe metode, în raport de natura obiectului căutat și de posibilitățile de ascundere a acestuia. Se are în vedere dimensiunile și utilitatea obiectelor căutate.
De exemplu un autoturism va fi căutat în garaj sau obiectele de uz casnic (cuțit, secure etc.) se vor căuta în bucătărie etc.
Obiectele mărunte de valoare sau bijuteriile vor fi căutate în încăperi de regulă prin casete, vaze de flori, bomboniere, poșete sau alte asemenea bunuri unde astfel de obiecte pot fi păstrate sau ascunse.
O încăpere poate fi cercetată mergând consecvent în sensul unei mâini, pornind de la intrare, sau se poate face la întâlnire, când încăperea este cercetată de doi lucrători și au început ambii dintr-un loc dar în sensuri opuse.
Este necesar a se respecta această regulă pentru a nu se omite de la cercetare anumite porțiuni ale încăperii sau parte din bunurile aflate în aceasta.
După cercetarea bunurilor dispuse pe lângă pereții încăperii, se va continua cu cercetarea spre centrul camerei unde de regulă sunt mai puține bunuri de obicei masa cu scaunele.
Sub conducerea și coordonarea șefului percheziției, cercetarea locului percheziției se poate face și în paralel când mai mulți lucrători din cadrul echipei de percheziție se pot ocupa de mai multe încăperi simultan.
De regulă unele obiecte corp delict ca – haine furate, topoare, arme de foc etc. se caută cu mare atenție în dulapuri, poduri, sub dușumele, în pivnițe, debarale, boxe, sub paturi, în saltele și chiar în pereți mai ales dacă se descoperă urme mai recente de zidărie, reparații etc.
Descoperirea ascunzătorilor în dușumele se realizează după aspectul florii cuielor, a prafului pe dușumele, a spațiului diferit dintre scânduri, precum și după sunetul deosebit în locul unde se află spațiul gol.
Metoda de cercetare nu diferă numai după mărime sau folosința obiectelor căutate, ci și din considerentul dacă acestea după ascundere au rămas întregi, ori au fost desfăcute în subansamble sau piese componente, modificate ori distruse.
Pe parcursul percheziției vor fi efectuate fotografii judiciare privind obiectele descoperite – atât cele căutate cât și cele care fac obiectul ridicării potrivit legii, precum și a locurilor sau ascunzătorilor unde aceste obiecte au fost găsite.
Una din problemele ce trebuie rezolvate de cel care face percheziția, este de a stabili criteriul după care vor fi ridicate obiectele descoperite în cursul percheziției.
De regulă obiectele și înscrisurile care fac obiectul percheziției, vor fi ridicate, sigilate și ambalate, după caz, în ordinea cronologică a descoperirii lor, rămânând la finalul percheziției și stabilirea celorlalte categorii de obiecte – care vor fi ridicate – respectiv cele care nu sunt permise de lege la deținerea precum și alte obiecte care nu au legătură direct cu cauza cercetată.
Din această categorie fac parte acele obiecte și înscrisuri care sunt deja “poate” permise la deținerea din punct de vedere legal neputându-se face imediat legătură cu cauza cercetată, este necesar o analiză ulterioară și după o cunoaștere mai amplă a împrejurărilor percheziției. Exemplu, în cazul unei infracțiuni în care sau folosit obiecte de tip secure, topor, vor fi ridicate toate obiectele de acest fel, neputându-se stabili obiectul folosit decât după o continuare a cercetărilor în urma unei constatări traseologice efectuate ulterior în laboratorul criminalistic. De asemenea, în cazul unui furt al unor articole de îmbrăcăminte care nu s-au descoperit cu ocazia percheziției, se vor ridica eventual unele fotografii sau casete video, în care persoana percheziționată ori membrii săi de familie apar îmbrăcate cu astfel de articole.
Pe tot timpul percheziției organul judiciar va acorda o atenție deosebită modului de comportare și stărilor sufletești parcurse de cel percheziționat, având în vedere faptul că în multe cazuri anumite trăiri emoționale ale acestuia au trădat de regulă locul ascunderii obiectelor căutate.
Exemplu:
unele persoane percheziționate au emoții mai puternice chiar tremură sau își freacă mâinile atunci când organul judiciar se apropie de locul unde sunt ascunse obiectele sau înscrisurile căutate;
în unele cazuri persoana percheziționată scoate câte un oftat de ușurare, atunci când organul judiciar a trecut de ascunzătoare și nu a descoperit obiectul sau înscrisul căutat.
După finalizarea activității de căutare și cercetare a tuturor încăperilor și dependințelor, organul judiciar va întocmi un proces verbal în care va consemna modul în care s-a desfășurat percheziția cronologic toate activitățile desfășurate, bunurile și înscrisurile descoperite care au fost ridicate.
De asemenea în acest act se vor face mențiuni și cu privire la obiectele ridicate de persoanele participante, de regulă cel percheziționat și martorii asistenți.
Ulterior percheziției se vor întocmi planșe fotografice cu aspectele de la locul percheziționat și se vor dispune unele constatări tehnico-științifice dacă este cazul, funcție de urmele pe care le conțin obiectele ridicate.
În cazul înscrisurilor, de regulă pot fi dispuse ulterior ridicării lor constatări criminalistice, pentru a identifica autorul înscrisului sau chiar o examinare cu lupă pentru descifrare ori traducerea acesteia atunci când este scris într-o limbă străină.
În funcție de particularitățile și caracteristicile de construcție a încăperilor, accesoriilor și mobilierului pot fi folosite și alte metode pe care organul judiciare le va socoti ca necesare pentru atingerea scopului percheziției.
Ca metode de căutare folosite de organele judiciare la percheziția domiciliară în locuri închise mai putem enumera:
pereții încăperilor vor fi cercetați atât sub aspectul grosimii dar și prin batere cu ciocanul pentru a se descoperi eventualele goluri.
folosirea unei sonde metalice și proba cu apă pentru a descoperi unele ascunzători în pământul aflat sub dușumea – astfel sonda va pătrunde mai ușor iar apa va fi absorbită de un pământ mai puțin bătătorit care poate indica locul unde s-a efectuat o săpătură mai recentă și care poate constitui o ascunzătoare folosită de cel percheziționat. Metoda cu sonda metalică și proba cu apa nu dau rezultate în cazul unei ascunzători adânci și mai vechi.
scările atât din lemn cât și din plăci de beton vor fi încercate pentru a stabili dacă au joc, caz în care se va insista pentru controlul cu atenție a acestora. La unele scări din lemn treptele pot fi dublate iar între ele se pot ascunde diferite obiecte din categoria celor căutate de organele judiciare.
De asemenea, balustradele scărilor care pot fi scobite sau prevăzute cu goluri unde pot fi ascunse obiecte sau înscrisuri, cazuri în care dacă sunt date ori informații care trădează o astfel de ascunzătoare, va necesita demontarea lor.
În același mod se poate proceda și în cazul cercetării unor plafoane sau pardoseli confecționate din lemn.
În cazul parchetului dacă prezintă un joc între piese sau diferă ca montaj, trădează în mod sigur faptul că ulterior montării s-a umblat în acest loc și poate constitui semnul unei ascunzători fie în piesele parchetului sau sub acesta, situație în care se va proceda la demontarea acestuia în porțiunea respectivă.
folosirea căutătorului de matale – instrument de detectare a unor obiecte metalice care interesează cauza sau au fost ascunse de cel percheziționat în diferite locuri din incinta locuinței;
folosirea unei lanterne de buzunar, pentru căutarea în locuri greu accesibile și neiluminate, cum ar fi: grătarele de ventilație, pivnițe neiluminate, anumite colțuri din încăperi slab iluminate etc.;
folosirea lupei pentru descifrarea unor înscrisuri;
folosirea metodei de pipăire cu mâna a tapiseriilor unor bunuri – canapele, fotolii, scaune etc.;
observarea cu atenție a unor ferestre, în deosebi a pervazurilor acestora care pot fi dublate și pot ascunde în spatele dublurii o nișă. La fel se va proceda și în cazul ușilor și a tocurilor acestora.
în cazul cărților din biblioteci se va folosi metoda scuturării sau răsfoirii filă cu filă a acestora;
metoda mutării corpurilor mobilierului pentru a descoperi unele eventuale zone mai groase ce pot trăda prezența unor pereți dubli. Au fost găsite astfel de ascunzători în cazul unor dulapuri metalice, șifoniere din lemn etc.
examinarea atentă a picioarelor mobilierului din lemn la care pot fi făcute unele găuri ce pot servi ca ascunzători;
cercetarea cu atenție a obiectelor care prezintă pe verso o căptușeală atașată, cum ar fi de exemplu: la tablouri, icoane, oglinzi etc., iar spațiul dintre obiectul în sine și căptușeală poate servi ca ascunzătoare. Se va folosi metoda detectării obiectelor căutate prin înțepare cu ac metalic (sondă din oțel) prin căptușeala acestor obiecte.
La fel se va proceda și în cazul obiectelor împăiate – păsări sau diferite animale.
În practica judiciară s-au descoperit obiecte mărunte în special bijuterii sau valută în astfel de ascunzători.
în cazul unor instrumente muzicale se va cerceta interiorul acestora sau husele acestora (vioară, chitară etc.);
folosirea metodei cercetării cu lampa cu raze ultraviolete pentru identificarea obiectelor purtătoare de înscrisuri cu cerneală invizibilă (simpatică), ori care pot fi contaminate cu substanțe criminalistice folosite în capcanarea chimică a unor obiecte;
privirea în zare a bibelourilor din porțelan, sticlă sau material plastic;
scuturarea și cântărirea cutiilor de conserve care pot fi recapsate după folosirea conținutului inițial;
în cazul mijloacelor de transport aflate în garaje se va utiliza cunoștințele avute privind datele tehnice ale acestora pentru a se putea aprecia toate locurile unde se presupune că pot fi ascunse obiecte sau înscrisuri, cum ar fi: portierele autoturismelor, rezervoarele de combustibil, cadrul bicicletelor confecționate din țeavă etc.
2.6.3.4. Percheziția la locul de muncă
Este o situație specială de practicare a percheziției domiciliare a locurilor închise.
De regulă la locul de muncă, unii infractori pot ascunde atât obiecte sustrase de la locul de muncă cât și obiecte provenite din alte furturi care au fost aduse și ascunse la locul de muncă pentru mai multă siguranță.
În general percheziția la locul de muncă se efectuează simultan cu percheziția locului de domiciliu, odată cu sau ulterior percheziției corporale, pentru ca obiectele ascunse aici să nu fie îndepărtate sau distruse de vreun complice sau alte persoane interesate.
Cea mai dificilă problemă care trebuie lămurită de organul judiciar în cazul percheziției la locul de muncă este delimitarea precisă a locului percheziției.
Acest loc poate fi limitat la un dulap ținut sub cheie la un sertar sau poate cuprinde o suprafață mai mare – un atelier, depozit etc., unde persoana percheziționată are acces în virtutea sarcinilor de serviciu.
Pentru a se asigura succesul percheziției este necesar a se cunoaște din timp configurația terenului, amplasamentul atelierului, halei de lucru etc., a amenajărilor din interiorul acestora, a instalațiilor sau alte accesorii ce pot fi folosite de cel percheziționat drept ascunzătoare.
Percheziția în birouri se limitează la căutarea în sertare, dulapuri, coșuri de gunoi, vestiare – cuprinzând cercetarea tuturor obiectelor aflate în interiorul biroului folosit de persoana percheziționată.
Percheziția la locul de muncă se efectuează în prezența unor reprezentanți ai societății sau instituției respective care au și calitatea de specialiști, aceștia folosind pe de o parte ca martori asistenți dar și pentru a da unele indicații de specialitate privind locurile probabile de ascundere ce pot fi folosite de persoana percheziționată.
De precizat că informarea conducătorului societății sau instituției respective și a persoanelor care îl reprezintă, este obligatorie, însă organul judiciar va executa percheziția indiferent de acordul acestuia, acesta având un caracter silit.
La percheziționarea locului de muncă vor fi respectate toate celelalte reguli valabile percheziției domiciliare.
Percheziția la locul de muncă uneori poate conține și percheziția unor locuri deschise – terenuri, în care cel percheziționat își desfășoară serviciul.
2.6.3.5. Efectuarea percheziției în loc deschis
Prin loc deschis se înțelege curtea, grădina din jurul casei sau alte terenuri îngrădite și cu acces limitat.
Locurile deschise dar cu acces general, nu constituie obiect al percheziției domiciliare chiar dacă aparține persoanei căreia i se face percheziția, cercetarea acestor locuri intrând în sfera activităților operative, sau eventual de cercetare a locului săvârșirii infracțiunii.
Din aceste considerente putem preciza că locul deschis, privit ca posibilitate de loc al percheziției domiciliare, poate fi orice teren aflat în posesia persoanei percheziționate, cu orice titlu, dar numai cu condiția ca acesta să fie cu acces limitat. În acest loc trebuie să aibă în mod normal, acces numai persoana percheziționată, și persoanele care locuiesc împreună cu aceasta, iar prin excepție și în diferite condiții alte persoane.
Accesul limitat în locul deschis percheziționat prezumă faptul că obiectele sau înscrisurile descoperite și ridicate au fost ascunse (depozitate) de către percheziționat ori altă persoană interesată în cauza cercetată. Astfel se limitează numărul persoanelor care ar fi avut posibilitatea de ascundere, de depozitare a obiectelor și înscrisurilor căutate de organul judiciar, iar cel percheziționat este lipsit de puterea de a pretinde existența întâmplătoare a acestora în locul respectiv.
Percheziția domiciliară în locurile deschise parcurge ca și percheziția locurilor închise cele trei etape:
etapa preliminară;
etapa repartizării sarcinilor de cercetare și pază:
cercetarea detaliilor și fixarea rezultatelor obținute.
Regulile tactice și de procedură după care se desfășoară percheziția domiciliară în loc deschis, sunt aceleași ca și la percheziție locurilor închise, însă diferă metodele de cercetare folosite de organele judiciare.
Executare propriu-zisă a percheziției domiciliare în loc deschis, presupune în primă fază recunoașterea terenului și stabilirea ordinii cercetării, iar în a doua fază se realizează cercetarea în detaliu la locul respectiv.
În primă fază se va stabili particularitățile locului care urmează a fi percheziționat, se face un examen general, o privire de ansamblu a acestuia, pentru a-i stabili în mod concret limitele și acoperămintele.
Metodele de cercetare vor fi stabilite și în funcție de utilitatea locului respectiv, care după caz poate fi o curte, un ocol cu diferite bunuri materiale depozitate (lemne de foc, fân etc.) sau chiar teren agricol cultivat.
În toate situațiile este indicat ca locul deschis care urmează a fi percheziționat, să fie împărțit în mai multe sectoare, ținându-se cont de scopul percheziției, numărul persoanelor găsite în acest loc și de delimitările naturale existente.
Se va căuta pe cât posibil, ca aceste sectoare să nu fie prea mari, și să fie precis delimitate în așa fel încât să nu rămână porțiuni de teren necercetat.
Ca metodă de cercetare propriu-zisă a locului se poate utiliza cercetarea în linie dreaptă, în spirală sau prin insistarea numai asupra unor anumite puncte.
Dacă terenul percheziționat are o întindere mai mare, se poate utiliza metoda greblatului, adică prin dispunerea unei grupe de persoane în lanț.
Tot în prima fază se pot executa fotografii de ansamblu al locului percheziționat și se întocmesc schițe ale acestuia pe care sunt prevăzute sectoarele stabilite, precum și ordinea cercetării acestora.
În a doua fază se va trece la cercetarea minuțioasă a locului, ținând cont de ordinea cronologică a sectoarelor stabilite și de metoda de cercetare aleasă.
Atunci când odată cu căutarea obiectelor se urmărește și reținerea ori arestarea infractorului, se recomandă ca paza locului să se execute de o altă grupă diferită de cea care execută percheziția, grupă care va fi însărcinată numai cu atribuții de pază și de reținerea persoanei în cauză.
Pe terenurile deschise se va examina:
suprafața terenului;
pereții fundul fântânilor deschise;
gropilor de gunoi și haznalele;
ruinele unor construcții dărâmate;
stogurile de paie sau fân;
aglomerările de nisip, pietriș sau gunoi de grajd;
suprafața marginilor sau fundul unor lacuri sau iazuri artificiale;
etc.
Dacă percheziția are drept scop găsirea unor persoane, față de care urmează a se lua măsura reținerii sau arestării preventive, se vor folosi și câini de însoțire iar când se vor căuta anumite substanțe, cadavre etc., pot fi folosiți câini de urmă specializați pe categorii de miros.
Pentru obiectele care sunt căutate la suprafața solului, ordinea căutării va începe cu trecerea mai întâi a câinelui de urmărire cu însoțitorul acestuia, urmat de lucrătorul care va mânui detectorul de matale dacă s-a stabilit și o astfel de cercetare, apoi în cele din urmă va executa cercetarea echipa stabilită și dispusă în linie dreaptă sau spirală după caz care va căuta pas cu pas în fiecare porțiune de teren.
Pentru descoperirea ascunzătorilor căutate pe suprafețele de teren, organele judiciare se vor folosi de unele elemente orientative ca:
urmele de încălțăminte ori de picioare;
resturi de pământ spălat;
straturi de pământ de adâncime ajuns la suprafață;
denivelări de teren sub formă de ridicături sau gropi;
ofilirea vegetației;
bolovani dislocați;
etc.
Pentru descoperirea obiectelor îngropate în pământ la îndemâna organului juridic stau o serie de mijloace de căutare cum ar fi:
folosirea câinelui de urmărire atunci când există presupunerea îngropării unor cadavre sau persoane aproape de suprafață;
în cazul îngropării unor obiecte mai la adâncime se folosesc:
detectorul de metale pentru descoperirea armelor de foc, cuțitelor, topoarelor și altor asemenea obiecte care sunt confecționate din metal;
sondele de metal și sondele stetoscopice.
După folosirea acestor mijloace locurile de ascundere a unor persoane, cadavre, obiecte sunt fixate și însemnate prin baterea unor țăruși și marcarea cu numere de ordine, apoi în ultima fază se folosesc “săpători” care vor săpa în locurile marcate până când ajung la ascunzătoare.
Pot fi și cazuri când organele judiciare cad în situația unor erori de marcaj, dar în astfel de cazuri săpătorii vor disloca pământul pe o adâncime apreciabilă funcție de natura și volumul obiectelor căutate, iar dacă nu vor fi descoperite obiecte căutate vor continua cu săparea celorlalte locuri marcate.
Pentru căutarea în ape curgătoare, locuri și iazuri se folosesc “căngi” și “plase” pentru drenare, iar în cazul apelor mai adânci se pot folosi și scafandri cu ajutorul cărora se va cerceta fundul și malurile apelor respective.
În cazul descoperirii unui cadavru în submersie, scafandrii pot folosi dispozitive speciale pentru fotografierea subacvatică în scopul fixării urmelor infracțiunii sau locul unde cadavrul unui înecat a fost agățat de o rădăcină ori de un alt obiect aflat pe fundul apei.
Stogurile de fân și paie vor fi cercetate cu atenție în locurile care prezintă semnele mai recente de mișcare, dislocare sau reașezare.
De obicei în aceste locuri fânul sau paiele au o culoare mai deschisă decât restul stogului a cărui culoare inițială a fost modificată de acțiunea razelor solare și a intemperiilor.
Cercetarea aglomerărilor de nisip, pietriș și resturi animale se va efectua cu atenție sporită în locurile unde acestea indică o modificare recentă a suprafețelor exterioare, iar la nevoie acestea pot fi mutate din locul inițial în cazul în care sunt date certe că acestea constituie o ascunzătoare a obiectelor căutate.
Tot în această fază (a doua) de efectuare a percheziției propriu-zise, dacă se va socoti necesar vor fi efectuate fotografii judiciare de detaliu, schițe ori desene prin care se fixează obiectele găsite și locurile unde au fost descoperite.
La terminarea percheziției se va întocmi procesul verbal, la fel ca și în cazul percheziției domiciliare în locuri închise.
Obiectele descoperite vor fi descrise după locul unde au fost găsite, forma, dimensiunile, greutatea, culoarea, gradul de uzură, natura materialului din care sunt confecționate etc.
Nu se va face mențiuni în procesul verbal cu privire la faptul că unele obiecte sunt confecționate din aur, argint, platină, cristal etc., metale foarte scumpe și care în cursul timpului au fost cazuri când meșterii au imitat astfel de materiale și organele judiciare pot cădea într-o eroare de material ceea ce nu ar fi dorit.
De exemplu în cazul obiectelor ce par a fi confecționate din aur se va face mențiunea că sunt din “metal galben” ori în cazul obiectelor din argint se va menționa că sunt din “metal alb-argintiu” dar în fiecare caz se vor face și mențiunile celelalte de identificare menționate mai sus.
Fixarea rezultatelor percheziției
și măsurile ce se iau cu privire la obiectele ridicate
Fixarea rezultatelor percheziției
Atât în cazul percheziției corporale cât și în cazul percheziției domiciliare, organul judiciar care a efectuat percheziția, are obligația în conformitate cu prevederile art.108 alin.1 din Codul de procedură penală să întocmească un proces verbal, în care va consemna modul de desfășurare a percheziției și rezultatele acesteia.
Procesul verbal de percheziție corporală/domiciliară întocmite de organul de cercetare penală, procuror și instanța de judecată sunt mijloace de probă, conform art.90 alin.1 din Codul de procedură penală, așa cum a fost modificată prin Legea nr.141 din 1996 (Model nr. 2, 7, Anexă).
Practica judiciară și tehnica criminalistică a scos în evidență faptul că procesul verbal de percheziție constituie actul procedural și mijlocul de fixare principal al rezultatului percheziției, însă în unele situații se impune și folosirea unor mijloace secundare, cum ar fi:
fotografia judiciară de ansamblu și de detaliu, având rolul de a fixa locul percheziției, etapele principale de desfășurare, obiectele descoperite și locul de ascundere al acestora etc.
schița, planul sau desenul locului percheziționat, care va cuprinde schematic poziția în spațiu al locului percheziției, cu limitele exterioare și vecinii acestuia, iar în cadrul locului percheziționat vor fi indicate punctele unde au fost descoperite persoanele, obiectele ori înscrisurile căutate. De regulă acestea sunt reprezentate prin anumite semne convenționale a căror explicație va fi prevăzută într-o legendă scrisă în subsolul schiței sau desenului întocmit.
Principalele semne convenționale folosite la întocmirea schițelor, planului sau desenelor sunt reprezentate conform figurii alăturate.
Fig. Semne convenționale,
pentru legendarea schiței.
Distanța între obiectele descoperite ori între acestea și alte repere fixe din locul percheziționat, poate fi reprezentată la scară redusă sau prin aproximație în metri sau pași.
Schița sau desenul locului percheziționat este recomandat a fi fixat și funcție de punctele cardinale care pot fi stabilite din ochi sau busolă.
În situația când sunt fotografiate obiectele descoperite, este recomandat a se menționa și direcția luminii pentru ca ulterior să poată fi justificate anumite cazuri de umbră care pot, mai mult sau mai puțin, să afecteze claritatea imaginii.
Fotografiile judiciare vor fi grupate într-o planșă fotografică, pentru autentificare fiind ștampilate și semnate într-un colț de către organul judiciar care le-a întocmit.
Procesul verbal de percheziție pentru a fi valabil întocmit trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond și formă.
În conformitate cu prevederile art.91 alin.1 din Codul de procedură penală, procesul verbal de percheziție din privința condițiilor de fond trebuie în mod obligatoriu să cuprindă:
a) data și locul unde este încheiat;
b) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;
c) numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenți;
d) descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate;
e) numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;
f) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
Cu privire la condițiile de formă, art.91 alin.2 din Codul de procedură penală prevede că procesul verbal de percheziție trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de către cel care îl încheie, precum și de martorii asistenți, persoana percheziționată și după caz persoanele depistate la locul percheziției.
Toate persoanele participante la percheziție sunt obligate să semneze procesul verbal de percheziție, iar în situația când una din aceste persoane nu poate să semneze ori refuză semnarea procesul verbal de percheziție se va menționa expres acest fapt. Refuzul semnării trebuie motivat.
Neîndeplinirea condițiilor de fond și formă ale proceselor verbale de percheziție prevăzute art.91 alin.1 și alin.2 din Codul de procedură penală, conduce la nulitatea absolută sau relativă a acestora, după caz.
În cazul când procesul verbal este întocmit de un organ incompetent, acesta este lovit de nulitate absolută, în conformitate cu prevederile art.197 alin.2 din Codul de procedură penală, iar dacă anumite vicii conținute în procesul verbal de percheziție nu încalcă dispozițiile acestui articol, actul respectiv va putea fi supus nulității relative.
Nulitatea relativă va fi dispusă numai dacă prin întocmirea procesului verbal de percheziție s-a cauzat vreuneia dintre părțile participante în procesul penal o vătămare care nu ar putea fi înlăturată în alt mod.
Ca mijloc criminalistic de fixare a rezultatelor percheziției dar și din punct de vedere procedural, ca mijloc de probă, procesul verbal va cuprinde în principal următoarele rubrici conform model (Model nr.2,7):
titlul (procesul verbal de percheziție domiciliară);
data întocmirii (anul, luna, ziua);
locul întocmirii (satul, comuna, orașul, municipiul și județul);
calitatea (gradul), numele și prenumele, unitatea din care face parte cel care-l întocmește și componența echipei de percheziție;
datele de identificare ale persoanei percheziționate;
temeiul legal în baza căruia se efectuează percheziția (art.100 și 101 din codul de procedură penală), menționându-se și autorizația judecătorului;
numele, prenumele, vârsta, ocupația și adresa martorilor asistenți;
locul, timpul și condițiile în care obiectele, înscrisurile sau valorile au fost descoperite și ridicate;
enumerarea și descrierea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor, amănunțit, pentru a putea fi recunoscute;
indicarea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor care nu au fost ridicate fiind lăsate în custodie până la finalizarea cercetărilor;
declarația pe scurt a celui percheziționat cu privire la obiectele, înscrisurile sau valorile găsite cu ocazia percheziției;
ora la care a început percheziție și s-a terminat;
eventualele obiecții sau observații ale percheziționatului, a martorilor asistenți ori a altor persoane participante la percheziție, cu privire la modul în care s-a desfășurat percheziția sau cu privire la mențiunile consemnate în procesul verbal după citirea acestuia;
dup caz, se va menționa numele, prenumele, vârsta și adresa persoanei (alta decât cel percheziționat), la care se vor lăsa în custodie anumite obiecte, înscrisuri sau valori;
mențiunea că procesul verbal s-a întocmit în 2 sau 3 exemplare, din care câte un exemplar se va lăsa percheziționatului și custodelui;
semnătura organului care a efectuat percheziția, percheziționatului, a martorilor asistenți, după caz a specialiștilor sau a altor persoane participante, pe fiecare pagină a procesului verbal și la sfârșit.
Codul de procedură penală nu limitează numărul minim de exemplare, în care se va întocmi procesul verbal de percheziție însă prevederile art.108 alin.4 din Codul de procedură penală lasă să se înțeleagă în mod tacit că acesta se va întocmi în două exemplare, din care unul se va folosi de organul judiciar în procesul penal, iar un alt exemplar sau copie se va lăsa persoanei percheziționate ori reprezentantului acestuia după caz unui membru de familie și în lipsă celor cu care locuiește percheziționatul, unui vecin sau custodelui.
În procesul verbal de percheziție conform prevederilor art.108 alin.3 din Codul de procedură penală se va face mențiuni și despre obiectele care nu au fost ridicate și cele lăsate în păstrarea percheziționatului până la finalizarea cercetărilor.
În procesul verbal vor fi indicate toate metodele folosite în cazul percheziției și motivele pentru care sau aplicat.
Astfel se vor face mențiuni cu privire la faptul dacă au fost forțate anumite uși, dacă sau demontat anumite obiecte, dacă sau spart uși, zidul sau încuietorile unor încăperi.
Se vor face mențiuni cu privire la fiecare obiect și înscris descoperit și ridicat, modul de împachetare și sigilare precum și după caz cui au fost date în păstrare.
Procesul verbal de percheziție domiciliară nu poate constitui și mijloc de instituire a măsurii de sechestrare de bunuri, chiar dacă bunurile care fac obiectul acestei măsuri au fost identificate cu ocazia percheziției. În cazul când cu ocazia percheziției se va institui și măsura sechestrului se va întocmi un proces verbal separat conform prevederilor art.166 raportat la art.163, 164,165 din Codul de procedură penală.
Lăsarea în custodie a unor obiecte cu ocazia percheziției domiciliare nu trebuie confundată cu sechestrul ca măsură asiguratorie în procesul penal, însă în linii generale această măsură obligă persoana custode în a administra, păzi ori păstra anumite obiecte care pot prezenta interes într-o cauză penală, iar măsura ridicării acestora cu ocazia percheziției nu s-a impus ori nu s-a putut realiza din lipsa mijloacelor și condițiilor necesare.
În practica judiciară neîndeplinirea obligațiilor de către custode față de obiectele lăsate în custodie a atras răspunderea penală pentru săvârșirea după caz a infracțiunilor de „sustragere de sub sechestru” ori „ruperea de sigilii” fapte prevăzute și sancționate de art.244 și respectiv art.243 din Codul penal.
Răspunderea custodelui este realizată prin menționarea expresă în procesul verbal de percheziție că i s-a atras atenția despre faptul că nu are voie să întrebuințeze și să distrugă, după caz să folosească bunurile lăsate în păstrare și pază sau administrare.
În situația când se impune deschiderea sau demontarea unor obiecte de către un specialist pentru descoperirea unor ascunzători ale obiectelor și înscrisurilor căutate se va lua măsura ridicării acestora în forma și starea găsită, iar când acest lucru nu este posibil se va lăsa în custodie. În procesul verbal se va menționa că ridicarea și după caz păstrarea acestor obiecte este necesară pentru a fi deschise/demontate de un specialist în cel mai scurt timp, de regulă în următoarele 24 de ore de la terminarea percheziției.
Nu vor fi omise de la consemnarea în procesul verbal de percheziție și apariția unor împrejurări negative care au avut loc pe parcursul percheziției și care într-un mod sau altul au influențat desfășurarea ori rezultatul acestuia.
O atenție deosebită se va acorda consemnării în procesul verbal de percheziție a faptului dacă persoana percheziționată a încercat sau a comis vreo faptă în timpul percheziției,dacă s-a opus cercetării efectuate, ori a distrus obiecte din categoria celor căutate de organele juridice.
Pentru asigurarea unei cercetări cât mai obiective, se va acorda atenție consemnării declarațiilor pe scurt făcute de cel percheziționat, în prezența martorilor asistenți cu privire la obiectele sau valorile descoperite.
În situația persoanelor percheziționate corporal în alt loc decât cel al depistării unde de regulă se recurge la un control sumar corporal, procesul verbal de percheziție va fi precedat de un alt procesul verbal în care se va consemna actul de depistare și conducere la locul percheziționării a celui în cauză (Model nr.14, Anexă).
Măsuri ce se iau cu privire la obiectele și înscrisurile
ridicate cu ocazia perchezițiilor
Regimul obiectelor și înscrisurilor ridicate de către organele judiciare cu ocazia percheziției, este reglementat în mod expres prin normele juridice prevăzute în art.109 din Codul de procedură penală.
Organul JUDICIAR care a efectuat percheziția, va analiza de îndată importanța fiecărui obiect sau înscris în legătură cu cauza cercetată, luând în primul rând măsuri de conservare și păstrare a acestora în starea lor, pentru a preveni alterarea, modificarea structurii și a caracteristicilor de identificare, distrugerea sau dispariția acestora.
Art.109 din Codul de procedură penală reglementează principalele măsuri procedurale care se pot lua cu privire la obiectele ridicate cu ocazia percheziției astfel:
obiectele și înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă se pot atașa la dosar ori pot fi păstrate în alt mod;
obiectele și înscrisurile ridicate care nu se pot atașa la dosar, vor fi fotografiate, iar fotografiile se vizează și se atașează la dosar;
obiectele și înscrisurile ridicate care nu vor fi atașate la dosar și au calitatea de mijloace de probă, vor fi păstrate de organul de urmărire penală sau instanța de judecată la care se găsește dosarul până la soluționarea definitivă a cauzei;
obiectele și înscrisurile ridicate în urma percheziției și care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin pe bază de dovadă (Model nr.9, Anexă);
obiectele supuse confiscării, nu se restituie;
obiectele și înscrisurile ridicate ce servesc ca mijloc material de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, pot fi restituite persoanei căreia îi aparține chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului, afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului.
Ca o măsură de precauție organul de urmărire penală sau instanța, odată cu restituirea obiectelor și înscrisurilor din această categorie, obligă persoana căreia i-au fost restituite, să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei.
Din reglementarea dată de legiuitor prin art.109, cu privire la bunurile și înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției și care constituie mijloc de probă rezultă un dublu scop al acestei activități.
În primul rând se face precizarea că aceste bunuri servesc ca mijloc de probă, pentru dovedirea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.
În al doilea rând, parte din bunurile și înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției, pe lângă faptul că servesc ca mijloc de probă, pot fi restituite persoanei căreia îi aparțin, potrivit prevederilor art.109 alin.5 din Codul de procedură penală. În acest mod de regulă în practica judiciară se realizează și recuperarea în natură a prejudiciului, sau a unei părți din aceasta, care a fost produs prin infracțiune.
În unele cazuri obiectele și înscrisurile identificate și ridicate cu ocazia percheziției, ce constituie mijloc de probă, dar dacă au și valoare pentru recuperarea prejudiciului, se va proceda și la punerea acestora sub măsura asiguratorie de aplicare a sechestrului.
Astfel în art.110 din Codul de procedură penală se precizează că obiectele ce servesc ca mijloace de probă și ridicate cu ocazia percheziției, dacă sunt dintre cele arătate în art.165 alin.2 din Codul de procedură penală și dacă nu este cazul a fi restituite, se conservă sau se valorifică potrivit dispozițiilor acestui articol.
Prin prevederile art.165 alin.2 din Codul de procedură penală se instituie ridicarea în mod obligatoriu a obiectelor căutate cu ocazia percheziției care fac parte din categoria bunurilor perisabile, obiectele din metal sau piese prețioase, mijloace de plată străine, titlurile de valoare interne, obiectele de artă și de muzeu, colecțiile de valoare, precum și sumele de bani care fac obiectul sechestrului.
Așa cum am precizat, asupra acestor bunuri dacă fac și obiectul sechestrului, ulterior executării percheziției sau concomitent se poate aplica și măsura asiguratorie de sechestru, prin întocmirea separat a unui procesul verbal în conformitate cu prevederile art.166 din Codul de procedură penală.
Art.110 din Codul de procedură penală obligă organele de urmărire penală instanța care a procedat la ridicarea obiectelor și înscrisurilor într-o cauză penală să ia toate măsurile necesare prin care să se asigure conservarea și valorificare acestora.
2.8. Psihologia percheziționatului și
a persoanei care face percheziția
Activitatea desfășurată de organele de urmărire penală și instanțele de judecată în rezolvarea cauzelor penale, inclusiv pe timpul efectuării percheziției, a scos în evidență necesitatea cunoașterii și punerii în practică a unor cunoștințe de psihologie judiciară.
Astfel în cursul percheziției atât persoana percheziționată cât și cel care face percheziția, încearcă să gândească unul pentru celălalt, persoana care va face percheziția încearcă să-și imagineze acțiunile celui care a ascuns obiectele și înscrisurile căutate și ce motive puteau să-l determine să folosească un loc sau altul. Pe de altă parte persoana care face percheziția va trebui permanent să pătrundă felul de a gândi al percheziționatului.
În acest sens cel care face percheziția trebuie să țină cont de cunoștințele profesionale ale percheziționatului, de natura obiectului căutat și să se transpună în condițiile psihice ale celui percheziționat.
Practica judiciară a scos în evidență faptul că uneori obiectele căutate sunt ascunse în locuri îndepărtate și greu accesibile, sau în locuri foarte murdare, contând pe repulsia naturală față de aceste locuri, alteori obiectele sunt ascunse în locuri accesibile pentru a fi la îndemână sau așezate la vedere considerând că cel care face percheziția le socotește ascunse mult mai bine și pe fondul unei superficialități nu le va observa, sau nu le va acorda atenție.
Pe tot timpul efectuării percheziției, echipa de percheziție trebuie să urmărească cu atenție reacțiile psihice ale percheziționatului, și stările emotive a căror exteriorizare este mai greu de stăpânit cum ar fi: răgușirea vocii, schimbarea la față, tulburări de respirație, mișcarea necontrolată a mâinilor etc.
Importanța deosebită constă în observarea acestor reacții din momentul declanșării, raportat la timpul percheziției și locul unde se caută în acel moment, pentru a se insista mai mult și cu atenție sporită în căutarea și cercetarea locurilor respective.
Studierea permanentă a psihologiei percheziționatului în foarte multe cazuri a dus la descoperirea obiectelor căutate. Astfel în cazul unei infracțiuni de tâlhărie ocazie cu care victima a fost deposedată de niște bijuterii trecându-se la percheziția locuinței celui bănuit de comiterea faptei, s-a constatat că acesta a fost liniștit o parte de timp, însă în momentul când echipa de percheziție a pătruns în bucătărie a devenit agitat. În această situație echipa de percheziție ținând cont de această reacție a celui percheziționat, a manifestat o mai mare preocupare și atenție în căutarea bijuteriilor, care au fost găsite într-o găleată cu gunoi menajer.
Pus în fața acestei descoperiri persoana a fost nevoită să-și recunoască vinovăția.
Specialiștii criminaliști, recomandă ca pe timpul percheziției să se stea permanent de vorbă cu percheziționatul, punându-i-se diferite întrebări în legătură cu locurile, bunurile aflate în locuință, starea și poziția acestora solicitându-i chiar să deschidă anumite încăperi ori bunuri (dulapuri etc.) sau să le mute în alt loc pentru a putea urmări mai ușor reacțiile emotive ale acestuia.
În practica judiciară s-a constatat uneori tendința persoanei percheziționate de a evita anumite încăperi ori bunuri, căutând permanent distragerea atenției celui care face percheziția și invitându-l chiar să caute în anumite locuri crezând că în acest fel, amabilitatea lui demonstrează falsa problemă, că nu ar avea nici o legătură cu fapta cercetată.
Se recomandă ca organele judiciare în astfel de situații să nu dea curs acestor invitații, respingând cu politețe gestul celui perchiziționat, dar trebuie să țină cont de momentul și locul unde se afla când s-a făcut invitația pentru a-și spori atenția în căutarea pe care o face.
Au fost situații când unele persoane percheziționate au încercat să descurajeze echipele de percheziție, ori să le determine în a proceda mai superficial la efectuarea percheziției, invocând faptul că percheziționarea este inutilă, că în anumite locuri nu are nici un sens să se facă, că efectuarea percheziției o socotește o jignire adusă cinstei lui de cetățean onest, să se folosească de anumite calități socio-profesionale, ori de anumite relații cu personalități care pot convinge că ar fi persoana la care nu ar trebui efectuată percheziție.
Aceste argumente se recomandă ca organele judiciare să le respingă cu amabilitate și cu tact, să lămurească pe cel în cauză că, chiar dacă percheziția se socotește a fi inutilă, trebuie totuși efectuată având în vedere necesitatea punerii în aplicare a actului de dispoziție și a respectării procedurii legale.
În activitatea practică a organelor de urmărire penală au fost situații când persoana percheziționată, evita discuția ori î-și căuta anumite preocupări cum ar fi: udatul florilor, ștersul prafului etc., tocmai datorită faptului că era conștient că nu-și poate stăpâni anumite stări emoționale în alt fel, ori că prin această comportare – acțiuni fără sens pe timpul unei percheziții – poate îngreuna într-un fel sau altul munca celui care face percheziția. În acest mod se poate distrage atenția organului judiciar, ori persoana percheziționată î-și poate chiar crea situații în care poate să ascundă unele bunuri, sau chiar să le distrugă pentru a nu fi descoperite și a nu putea fi folosite astfel pentru dovedirea vinovăției sale.
Tocmai din aceste considerente se va solicita în permanență celui percheziționat să însoțească pe cel ce face percheziția peste tot și să nu facă decât ceea ce i se va cere.
Un exemplu edificator în acest sens este cazul unei persoane percheziționate, care nesocotind indicațiile date de echipa de cercetare și profitând de neatenția acesteia a introdus în sobă un înscris important pentru lămurirea cauzei, distrugând astfel un important mijloc de probă.
Persoanele care fac parte din echipa de percheziție, trebuie să aibă un simț de observație foarte bine dezvoltat, pentru a fi în măsură să intervină la timp în prevenirea unor astfel de urmări.
Spiritul de observație dezvoltat este absolut necesar pentru a putea reține toate caracteristicile obiectelor căutate și pentru a le putea identifica din conglomerația de obiecte chiar de același gen găsite la locul percheziției.
Practica judiciară, din acest punct de vedere, a demonstrat, că cea mai bună școală în efectuarea percheziției este experiența de lungă durată.
Astfel din acest considerent, se recomandă ca din membrii percheziției să facă parte și cadre judiciare cu experiență în domeniu.
Pe tot timpul percheziției, cel care o face, trebuie să știe să se orienteze în orice moment în ansamblul locului percheziției, să poată examina cu atenție locurile probabile de ascundere a obiectelor și înscrisurilor căutate și să caute în aceste locuri, să aibă capacitatea de analizare rapidă a caracteristicilor obiectelor descoperite, pentru a putea concluziona dacă prezintă sau nu interes în cauza cercetată și să observe în permanență reacțiile persoanei percheziționate și să facă legătura justă – căror stări psihice aparțin și motivul care ar sta la baza acestor reacții.
De mare importanță pe timpul efectuării percheziției este și urmărirea reacțiilor celorlalte persoane, care au fost găsite în locuință împreună cu percheziționatul, astfel se va ține cont de orice acțiune a acestora, de conversațiile purtate ori anumite semne pe care acestea le fac între ele, ori cu cel percheziționat, pentru că în multe situații acestea au trădat prin comportamentul lor, locul de ascundere al unor obiecte sau înscrisuri căutate de organele judiciare.
La perchezițiile care durează un timp mai îndelungat, membrii echipei de percheziție pentru a-și păstra stabilitatea atenției, trebuie să asigure o oarecare variație în cercetare prin schimbarea alternativă a obiectelor căutate, dar numai după ce o anumită căutare a fost dusă până la sfârșit.
Acest fapt este necesar pentru a se asigura în primul rând că percheziționatul ori celelalte persoane aflate la locul percheziției, nu pot interveni într-un fel, pentru a slăbi atenția organelor judiciare cu privire la anumite bunuri și a omite consemnare lor in procesul verbal și ridicarea pentru cercetări.
Practica judiciară s-a confruntat cu situații când unele percheziții s-au desfășurat pe durate de timp îndelungat, depășind chiar 10-15 ore, iar condițiile s-au modificat pe durata percheziției – de regulă aceasta începând la luminarea zilei și continuând pe timpul nopții.
Organelor de urmărire penală și instanțelor de judecată, pe timpul efectuării percheziției au fost nevoite în unele cazuri, să facă față unor situații greu de rezolvat, create de regulă cu știință de cel percheziționat ori alte persoane interesate pentru a descuraja.
Se recomandă de asemenea să se acorde atenție deosebită locurilor care pot prezenta ascunzători duble, astfel cel care caută să nu se lase înșelat pentru că de regulă în astfel de ascunzători la suprafață vor fi puse obiecte de mai mică importanță, sau care se încadrează într-o infracțiune cu pericol social redus iar, aceiași ascunzătoare să servească de fapt pentru ascunderea la al doilea nivel a unor obiecte de importanță mare pentru infracțiunea cercetată.
Din cele prezentate se poate trage ușor concluzia că organele judiciare care participă la efectuarea perchezițiilor trebuie în mod necesar să posede și cunoștințe de psihologie judiciară pentru că de regulă reușita percheziției este asigurată și prin aplicarea în practică a cunoștințelor de acest fel.
Aceste cunoștințe pot fi căpătate printr-o pregătire profesională continuă și printr-o experiență îndelungată în activitatea de cercetare.
Specialiștii criminaliști în domeniu, nu pot indica un anumit model de urmat în acest sens, dat fiind faptul că fiecare caz de cercetare prezintă particularități distincte, iar în practică nici o percheziției nu este identică cu alta, datorită în primul rând a trăsăturilor de caracter și a psihologiei individuale a celui percheziționat.
CAPITOLUL 3
RIDICAREA DE OBIECTE ȘI ÎNSCRISURI
3.1. Noțiunea și reglementarea juridică
3.1.1. Noțiunea – ridicării de obiecte și înscrisuri
Ridicarea de obiecte și înscrisuri, ca și percheziția este un act de urmărire penală, care se aseamănă cu percheziția având unele reguli comune de desfășurare și asigurând același scop.
Totuși ridicarea de obiecte și înscrisuri se deosebește fundamental de percheziție constituind o activitate independentă de percheziției deși în practică aceste două activități procesuale le întâlnim deseori împreună.
Astfel în cazul percheziției, căutarea se face cu scopul de a ridica orice obiecte sau acte ce interesează cauza respectivă, chiar dacă acestea nu sunt cunoscute dinainte, pe când în cazul ridicării de obiecte și înscrisuri acestea sunt precis determinate, cunoscându-se locul unde se găsesc și deținătorul lor.
Ridicarea de obiecte și înscrisuri este un act de constrângere, urmat de percheziție în caz că actele sau înscrisurile nu sunt predate de bună voie.
Ridicarea de obiecte și înscrisuri este o activitate procedurală de sine stătătoare, care are ca finalitate asigurarea obiectelor și înscrisurilor ce pot servi ca mijloc de probă în procesul verbal. Totuși dacă ridicarea obiectelor și înscrisurilor se realizează de bună voie a acestora la solicitarea expresă a organelor judiciare, constituie act de urmărire penală, iar dovada de predare primire întocmită cu această ocazie constituie înscris cu valoare de mijloc de probă în procesul penal.
Predarea de bună voie a unui obiect găsit, sau indicarea din proprie inițiativă a locului unde se găsesc obiecte ce interesează cercetarea, determină o simplă ridicare a obiectului, acțiune ce nu poate fi confundată cu actul de urmărire penală a ridicării de obiecte și înscrisuri, care presupune elementul de constrângere.
Conform prevederilor art.65 alin.2 din Codul de procedură penală, la cererea organelor de urmărire penală ori a instanțelor de judecată, orice persoană care cunoaște vreo probă sau deține vreun mijloc de probă este obligat să le aducă la cunoștință sau să le înfățișeze.
De asemenea, din art.97 alin.1 din Codul de procedură penală prevede că orice persoană fizică sau persoană juridică în posesia căreia se află un obiect sau înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l predea și să-l prezinte sub luarea de dovadă, organului de urmărire penală sau instanței de judecată, la cererea acesteia.
Organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația potrivit prevederilor art.96 din Codul de procedură penală să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca probă în procesul penal.
Prin urmare putem scoate în evidență caracterul imperativ al activității de ridicare de obiecte și înscrisuri, ca act de urmărire penală, impunând categoric obligația expresă a organelor judiciare pentru a proceda la ridicarea obiectelor și înscrisurilor ce au legătură cu cauza penală.
Constatăm că alături de obligația organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată, de a ridica obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă, legea procesual penală instituie și obligația de predare acestora de către persoana fizică sau juridică în posesia cărora se află.
În afara aspectelor prezentate pentru a putea defini “ridicarea de obiecte și înscrisuri” trebuie să arătăm și scopul acestei activități procedurale.
Astfel raportat la specificul fiecărei cauze penale în parte scopul acestei activități poate fi:
ridicarea obiectelor și înscrisurilor care pot servi ori au fost destinate să servească la comiterea infracțiunii;
ridicarea de obiecte și înscrisuri, produs al infracțiunii;
ridicarea obiectelor și înscrisurilor ce poartă urmele infracțiunii comise;
ridicarea de orice alte obiecte și înscrisuri ce por servi la aflarea adevărului într-o cauză penală;
ridicarea de obiecte și înscrisuri care potrivit legii sunt interzise la deținere, ori care provin din săvârșirea altor infracțiuni a căror autori nu au fost descoperiți încă.
Ridicarea de obiecte și înscrisuri o putem defini ca activitatea de urmărire penală care se desfășoară de către organele de urmărire penală sau instanța de judecată în mod obligatoriu pentru asigurarea obiectelor și înscrisurilor ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.
3.1.2. Reglementarea juridică a ridicării
de obiecte și înscrisuri
Ridicarea de obiecte și înscrisuri fiind o activitate independentă, de sine stătătoare, ca act de urmărire penală își găsește și o reglementare expresă în procedura penală.
Codul de procedură penală stabilește cadrul legal în care poate fi desfășurată activitatea de ridicare a obiectelor și înscrisurilor ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal prin dispozițiile art.96-99, rezervând acestei activități prima parte din Secțiunea VIII a acestui act normativ.
Organele de urmărire penală sau instanța de judecată, cu ocazia ridicării de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, pot întâlni următoarele situații:
predarea de bună voie a obiectelor și înscrisurilor cerute;
ridicarea de obiecte și înscrisuri de la unitățile poștale sau de transport;
refuzul de a preda de bună voie obiectele și înscrisurile cerute.
Pentru fiecare situație din cele prezentate legiuitorul a instituit norme juridice procedurale distincte, astfel:
a) Predarea de bună voie a obiectelor și înscrisurilor cerute.
Art.97 alin.1 din Codul de procedură penală prevede că “orice persoană fizică sau persoană juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte și să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanței de judecată, la cererea acestora.”
In situația predării de bună voie a obiectelor și înscrisurilor, organul de urmărire penală sau instanța judecătorească procedează la ridicarea acestora pe bază de dovadă de predare-primire, ce se întocmește în două exemplare, din care unul se lasă persoanei de la care s-a ridicat.
În dovada de predare-primire (Model nr.8, Anexă), fiecare obiect sau înscris trebuie să fie descris în mod detaliat, evidențiindu-se caracteristicele de individualizare cum sunt: denumirea, seria, numărul, anul de fabricație, data eliberării, numărul de exemplare, numărul de file, dacă reprezintă originalul sau copia, starea în care se află, culoarea etc.
Potrivit prevederilor art.97 alin.2 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală sau instanța de judecată dacă apreciază că și o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de probă, reține numai copia înscrisului respectiv.
Înscrisurile care au caracter secret sau confidențial vor fi prezentate sau predate după caz, în condiții care să asigure păstrarea secretului (art.97 alin.3 din Codul de procedură penală).
b) Ridicarea de obiecte și înscrisuri de la unitățile poștale de transport.
Ridicarea de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă, din posesia unităților poștale sau de transport, poate fi efectuată de organele de urmărire penală sau de instanța de judecată dar numai cu respectarea strictă a regulilor procedurale stabilite prin lege.
Art.98 alin.1 din Codul de procedură penală prevede că “instanța de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, sau din oficiu, în cursul judecății, poate dispune ca orice unitate poștală sau de transport să rețină și să predea scrisorile, telegramele și oricare altă corespondență, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.”
Prin această reglementare se stabilește că, competența de a dispune măsura ridicării de obiecte și înscrisuri de la unitățile poștale și de transport, ce pot servi ca mijloc de probă revine în exclusivitate instanței de judecată.
Instanța de judecată dispune această măsură prin încheiere motivată la propunerea procurorului în cursul urmăririi penale sau din oficiu în cursul judecății.
Procedura de inițiere, analiză și dispunere a măsurii de ridicare a obiectelor și înscrisurilor este aceeași ca și în cazul obținerii autorizației de efectuare a percheziției domiciliare.
La dispoziția instanței de judecată, aducerea la îndeplinire a măsurii de ridicare a obiectelor sau înscrisurilor de la unitățile poștale și de transport poate fi făcută de către organele de cercetare penală sau de procuror, după caz.
Ca excepție de la prevederile alin.1 art.98 din Codul de procedură penală care stabilește în competența instanței actul de dispunere a ridicării de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă într-o cauză penală, în alin.12 din același articol se prevede că și procurorul poate dispune în scris prin ordonanță această măsură dar numai în cazuri urgente și temeinic justificate. În această situație procurorul este obligat ca de îndată să informeze instanța despre măsura dispusă.
Prin urmare organul de cercetare penală în cazuri urgente poate solicita procurorului printr-o adresă, avizarea măsurii de ridicare a obiectelor și înscrisurilor ce pot servi ca mijloc de probă, din posesia unităților poștale sau de transport (Model nr.10,11 Anexă).
Procurorul dispune prin rezoluție aplicată direct pe adresa organului de cercetare penală ori prin act separat care se trimite cu adresa organului de cercetare penală pentru punerea în aplicare (Model nr.15,16, Anexă),
Trebuie să facem precizarea că normele legale în vigoare prevăd în mod expres, că obiectele și înscrisurile care pot fi ridicate de la unitățile poștale și de transport, trebuie să fie trimise de învinuit sau inculpat ori să-i fie adresate acestuia ceea ce face să se înțeleagă că această măsură poate fi dispusă numai după începerea urmăririi penale, fază în care făptuitorul capătă calitatea de învinuit sau inculpat (după punerea în mișcare a acțiunii penale).
Deci putem concluziona că măsura ridicării de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă într-o cauză penală, de la unitățile poștale sau de transport, nu poate fi dispusă și executată pe timpul actelor premergătoare ce se întocmesc într-o cauză penală, ci numai în faza urmăririi penale și în faza de judecată a cauzei. Potrivit art.224 alin.1 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală, în vederea începerii urmăririi penale poate efectua acte premergătoare, însă ridicarea de obiecte și înscrisuri de la unitățile poștale sau de transport nu poate fi dispusă și executată în cadrul actelor premergătoare.
Din acest considerent dacă această activitate s-ar desfășura înainte de momentul începerii urmăririi penale, actul de fixare al acestei activități este nul de drept și instanța nu ia în considerare probele procurate astfel.
Măsura ridicării de obiecte și înscrisuri de la unitățile poștale sau de transport este o excepție de la prevederile art.28 din Constituția României, potrivit căruia secretul scrisorilor, al telegramelor și altor trimiteri poștale este inviolabil. Această măsură de excepție fiind o activitate procesual penală care aduce atingere secretului corespondenței trebuie efectuat numai în cazurile strict necesare.
Dispoziția specială care potrivit legii este dată unităților de poștă și de transport, cu obligația de a reține și a preda scrisorile, telegramele și orice altă corespondență, ori obiecte trimise de învinuit sau inculpat ori adresate acestuia în orice mod prin aceste unități, poate fi luată numai în cazul când vor fi îndeplinite conform art.98 alin.1 combinat cu art.91 din codul de procedură penală, următoarele condiții:
să existe indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu;
reținerea și predarea să se impună pentru aflarea adevărului – adică, dacă stabilirea situației de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe.
După cum putem observa, măsura ridicării de obiecte și înscrisuri de la unitățile de poștă și de transport, prin excepție poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale dar numai în cazuri de constatare indubitabilă a unor infracțiuni flagrante, cu un pericol social ridicat. Exemplu, trafic de droguri, de persoane, de armament etc.
Termenii juridici folosiți de către legiuitor, privind existența unor indicii temeinici privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, arată faptul că momentul solicitării și dispunerii unei astfel de măsuri este anterior momentului constatării propriu-zise a infracțiunii, însă în același timp presupune existența sesizării faptei și la probe incipiente care conduc la convingerea juridică a faptei penale viitoare.
Această situație este mai des întâlnită în cazul infracțiunilor recidiviști, cunoscuți ca mod de operare la adresa cărora sunt formulate plângeri ori denunțări, care constituie acte de sesizare și de declanșare a procesului penal.
O atenție deosebită trebuie să se acorde ridicării de obiecte și înscrisuri cu caracter secret ori confidențial, deoarece prezentarea sau predarea acestora se face în condiții care să asigure păstrarea secretului sau a confidențialității (art.97 alin.3 din Codul de procedură penală).
Organul de urmărire penală și instanța de judecată au obligația să cerceteze de îndată conținutul corespondenței și obiectelor care au fost predate de unitățile de poștă și transport în acest mod și să rețină doar ceea ce este necesar pentru lămurirea cauzei, iar corespondența și obiectele care nu au legătură cu cauza se vor preda destinatarului în conformitate cu prevederile art.98 alin.12.
Ridicarea obiectelor și înscrisurilor de la unitățile poștale și de transport se va efectua pe bază de procesul verbal (Model nr. 10, 11, Anexă), care se va încheia în două exemplare din care unul va rămâne la unitatea care a făcut predarea, pentru ca aceasta la rândul ei să poată justifica neexecutarea obligației de predare către destinatarul scrisorii, telegramei sau obiectului expediat sau sosit pe adresa acestuia. Prin urmare legea nu indică vreo obligație expresă, privind unitatea poștală, de la care pot fi ridicate obiectele și înscrisurile, măsura putând fi pusă în executare la unitatea de expediție, de tranzit ori de destinație sau chiar pe timpul transportului.
c) Refuzul de a preda de bună voie obiectele și înscrisurile căutate.
Aceasta fiind una dintre cele trei situații ce pot fi întâlnite de organele judiciare în ridicarea de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă într-o cauză penală, își găsește reglementarea distinctă în procedura penală.
Potrivit art.99 din Codul de procedură penală, în această situație organele judiciare pot recurge la ridicarea silită de obiecte și înscrisuri, activitate ce se realizează prin metode de constrângere (prin activitatea de ridicare silită a obiectelor, înscrisurilor, ori prin efectuarea de percheziții).
Această măsură este dispusă de către judecător la cererea procurorului în cursul urmăririi penale sau din oficiu în cursul judecății.
În primul caz procurorul poate solicita încuviințarea măsurii de ridicare silită a obiectelor și înscrisurilor pe parcursul urmăririi penale din oficiu sau la propunerea organelor de cercetare penală.
Potrivit art.99 alin.2 din Codul de procedură penală, ridicarea silită de obiecte și înscrisuri, dispusă de judecător în cursul judecății se comunică procurorului care este obligat să ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organele de cercetare penală.
Prin urmare, procurorul în ambele situații, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, va asigura măsuri de ridicare silită a obiectelor și înscrisurilor prin organele de cercetare penală, însă acesta poate el însuși în calitate organ de urmărire penală să procedeze în consecință.
În situația ridicării silite a obiectelor și înscrisurilor, organele judiciare pot întâlni două aspecte, și anume:
1. Organul de cercetare penală, procurorul sau judecătorul cunoaște exact locul unde se află obiectul sau înscrisul ce urmează a fi ridicat, însă deținătorul refuză să-l predea.
În acest caz obiectele sau înscrisurile aflându-se la vedere se ridică silit (adică fără consimțământul celui care le deține), iar în caz de nevoie putându-se proceda și la deschiderea încăperilor ori descuierea încuietorilor dacă aceasta se impune.
Organul de cercetare penală, procurorul sau judecătorul știe că obiectele și înscrisurile ce urmează a fi ridicate se află în locuința deținătorului ori dependințele acestuia, însă nu cunoaște exact locul unde sunt ascunse iar cel în cauză neagă existența lor.
În acest caz ridicarea silită se va realiza prin efectuarea unei percheziții, aceasta, după caz, poate fi corporală, domiciliară ori la sediul persoanei juridice și se vor respecta întocmai toate dispozițiile legale care reglementează percheziția.
În ambele cazuri, ridicarea silită de obiecte și înscrisuri se face în prezența a cel puțin doi martori asistenți pe bază de procesul verbal, în care trebuie să se consemneze și motivele care au determinat ridicarea silită sau efectuarea percheziției.
Procesul verbal va fi întocmit în două exemplare, din care un exemplar se va lăsa deținătorului obiectului sau înscrisului de la care s-a ridicat în mod silit (Model nr.13, Anexă).
3.2. Particularități privind ridicarea de obiecte și înscrisuri
utilizate în domeniul electronicii
Problema ridicării obiectelor și înscrisurilor din domeniul electronicii ce pot constitui mijloc de probă în procesul penal, nu-și găsește o reglementare specială în Codul de procedură penală, însă având în vedere complexitatea acestui domeniu, este necesară o tratare în mod separat pentru a se putea scoate în evidență particularitățile distincte care le prezintă această activitate.
Trebuie să precizăm că datele în formă electronică sunt reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice – cum ar fi: software și hardware, proiectare, realizare, testare, implementare și modificare de sisteme informatice ce conțin software ca principală componentă.
În condițiile actuale societatea românească se caracterizează printr-o creștere permanentă a volumului de activitate procesată electronic.
Noutatea acumulării de date în format electronic, impune și adoptarea procedurilor tehnice de utilizare a informațiilor stocate electronic, având în vedere că în unele cazuri echipamentul de stocare poate conține sau poate purta urmele faptelor penale săvârșite, situație în care acestea pot reprezenta un mijloc material de probă în procesul penal.
Menționăm faptul că au crescut cazurile în care mijloacele electronice sunt folosite sau destinate ele însele să servească la săvârșirea de infracțiuni ori pot fi produsul unei infracțiuni.
Organul de urmărire penală și instanța de judecată în conformitate cu art.96 din Codul de procedură penală, are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.
Prin urmare această dispoziție procesual penală, obligă organele judiciare să ridice inclusiv obiectele și înscrisurile chiar sub formă electronică, pe orice suport de stocare, în măsura în care acestea pot servi ca mijloace de probă în procesul penal.
Din categoria acestor obiecte fac parte toate echipamentele electronice utilizate pentru prelucrarea, stocarea sau transmiterea informației.
Aceste obiecte pot ele însele să constituie obiecte ale unei infracțiuni de furt iar caracteristicile tehnice ale acestora ori înscrisurile (informațiile) electronice deținute pot dovedi fapta respectivă.
Pe de altă parte înscrisurile electronice pot prezenta interes în aflarea adevărului, acestea putând fi utilizate de către deținătorul tehnicii electronice în comiterea unor infracțiuni (evidențe false, furturi electronice etc.).
Un înscris sub formă electronică – reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic.
Înscrisul sub formă electronică căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, este asimilat în ceea ce privește condițiile și efectele sale cu înscrisul sub semnătură privată.
Utilizarea calculatorului a scos în evidență faptul că oferă posibilități multiple și care au fost utilizate de unii infractori pentru falsificarea de acte, falsificări de monedă, înșelăciune ori alte fapte cu caracter penal.
Exemplu: Astfel ingeniozitatea infractorilor în comiterea unor infracțiuni lasă uneori organele de anchetă descumpănite. Chiar dacă o anumită infracțiune este cunoscută – ca mod de operare – mijloacele neașteptate folosite de infractor fac din probațiune o muncă laborioasă de cercetare. Cazurile cele mai des întâlnite sunt cele în care infracțiunile de fals privind identitatea (art.293 din Codul penal – apare în concurs cu cea de fals material în înscrisuri oficiale – art.288 din Codul penal), lezând una din valorile fundamentale protejate de lege – FIDES PUBLICA – încrederea de care se bucură un anumit document ce servește la stabilirea identității, ca atribut al persoanei fizice.
Mijloacele digitale ușurează munca falsificatorului și îngreunează mult procesul de probațiune judiciară.
S-a ajuns la situația punerii în circulație a unor astfel de documente contrafăcute prin mijloace digitale la un nivel calitativ chiar mai bun decât documentele originale de același tip.
Rețeaua “internet” pe lângă numeroasele aplicații legale poate fi folosită și în scopuri ilegale. Adresele pe internet cu denumiri sugestive pot atrage “clienți” interesați de achiziționarea unor buletine, cărți de identitate, pașapoarte sau permise de conducere false, fapt ce îi motivează pe falsificatori în contrafacerea prin folosirea tehnicii electronice a unor astfel de documente care să poată trece drept autentice.
Pentru astfel de cazuri infractorii folosesc ca procedeu realizarea unei matrițe (desenul formularului original) cu ajutorul calculatorului folosindu-se programe de prelucrarea digitală a imaginii (Corel Drawn, Adobe, Paint Shop Pro etc.) înserarea fotografiei și a datelor de stare civilă pe desenul formularului, apoi multiplicarea cu ajutorul unei imprimante color și plastifierea rezultatului.
Au fost cazuri când infractorii au procedat la falsificarea documentelor de identitate prin “scanarea” unui document autentic, schimbarea fotografiei titularului, prin înserarea unei alte fotografii iar în unele cazuri și a datelor de stare civilă, multiplicarea cu ajutorul unei imprimante color și plastifierea rezultatului.
Pentru probarea acestui gen de infracțiuni comise prin acest mod de operare, impune cu necesitate însușirea de către organele de urmărire penală și instanțele de judecată a tehnicii de lucru pe calculator, pentru a realiza studiul personal al dosarelor în cauză și a înțelege pachetele de programe în diferite categorii de infracțiuni.
Instrumentarea unui acest gen de cauze penale, dat fiind complexitatea problematicii modului de săvârșire a infracțiunii, impune desfășurarea urmăririi penale în echipe formate din procurori alături de organe de cercetare penală (polițiști etc.) specializate în domeniul electronicii, iar cercetarea se va realiza pe bază de plan de anchetă, care să cuprindă dinamic și minuțios ipoteze și versiuni de lucru, multiple activității operative concrete care să fie executate în anumiți termeni și care să aibă ca finalitate verificarea ipotezelor și versiunilor de comitere a infracțiunii cercetate.
De exemplu în cazul agenților economici înscrisurile electronice pot dovedi existența unei evidențe contabile incompletă, falsă, ori întocmită în așa fel încât să permită fraudarea legii, privind în primul rând neplata unor taxe și impozite, ori comiterea altor fapte penale prin care se poate realiza un câștig injust.
Practica judiciară a scos în evidență că au fost cazuri de înregistrare în evidența contabilă a unor operațiuni fără documente justificative, nereale, care au influențat negativ atât drepturile și obligațiile agentului economic dar și bugetul public național.
O frecvență foarte mare s-a constatat în cazurile instrumentate pe linia înregistrării cu foarte multe nereguli a dimensiuni aportului la capitalul social, operațiunile de compensare între importuri și exporturi.
Acest gen de operațiuni deficitare, conduc la creșterea datoriei publice și a obligației bugetului prin transferul nelegal și nejustificat pe seama acestuia al influențelor nefavorabile de curs în cazul operațiunilor valutare.
Ori de câte ori se impune ridicarea obiectelor și înscrisurilor pe format electronic, organul judiciar trebuie să se limiteze de regulă la o copie de pe obiectul ce poate servi ca mijloc de probă, pentru nu bloca activitatea curentă, în cazul persoanelor juridice. (Exemplu: copia de pe o dischetă).
Operațiunea de copiere, fixarea materialului probator, trebuie adusă la cunoștința proprietarului ordinatorului și să se facă în prezența acestuia și a apărătorului, efectuându-se totodată reaudierea și revizualizarea materialului copiat.
În cazuri concrete organul judiciar poate solicita predarea de bună voie a suportului original de stocare a datelor ce interesează cauza cercetată iar dacă deținătorul refuză, poate urma procedura de ridicare silită a obiectului respectiv – purtător de înscrisuri sub format electronic ce constituie probă într-o cauză penală.
În situația când deținătorul tăgăduiește existența sau deținerea suportului de stocare a datelor – cerut de organul judiciar – se urmează procedura de dispunere și efectuare a percheziției, ocazie cu care se va căuta și ridica în mod silit obiectul în cauză.
Ridicarea prin predarea de bună voie, ridicarea silită cât și ridicarea prin efectuarea percheziției a obiectelor și înscrisurilor pe format electronic urmează aceeași procedură obișnuită reglementată în Codul de procedură penală prin dispozițiile art.96,97 și 99, aspecte care au fost detaliate anterior la punctul 3.1.2.
O altă particularitate prezintă ridicarea obiectelor și înscrisurilor pe format electronic, o constituie și aceea că organul judiciar are obligația să ia toate măsurile ca faptele și împrejurările din viața personală a deținătorului înregistrate pe suport electronic ridicate care nu au legătură cu cauza, să nu devină publice.
Cu ocazia percheziției efectuate în scopul ridicării obiectelor și înscrisurilor pe format electronic, vor fi ridicate în mod obligatorie și fișierele a căror circulație sau deținere este interzisă prin lege.
În cazul infracțiunilor referitoare la înscrisurile pe fond electronic vor fi ridicate numai suporturile care conțin înscrisuri ce au legătură cu cauza cercetată, iar în cazul furturilor de componente electronice se vor ridica toate componentele electronice rezultate din aceste fapte.
În cazul când nu se vor ridica în original, suportul electronic cu date înregistrate se va ridica ca probă o copie a acestuia. Proba se recomandă a fi realizată în dublu exemplar, din care unul se va lăsa celui la care se află originalul conform art.107 alin.4 din Codul de procedură penală, sau uneia dintre persoanele arătate în art.108 din Codul de procedură penală, adică după caz persoanei de la care s-au ridicat obiectele și înscrisurile, ori reprezentantului acestuia sau a unui membru de familie și în lipsa celor care locuiesc împreună cu percheziționatul, la un vecin și dacă este cazul custodelui.
Despre efectuarea percheziției, respectiv a ridicării de fișiere – se va întocmi un proces verbal, care cuprinde amănunțit descrierea celor constatate și măsurile luate, precum și obiecțiile făcute de persoanele aflate de față, cel de la care s-a făcut ridicarea sau la care s-a efectuat percheziția și martorii asistenți.
Se va acorda o mare atenție modului de consemnare a condițiilor în care fișierele au fost descoperite în calculator și copiate.
Când este cazul organul judiciar poate apela la cunoștințele unui specialist în domeniu, care poate fi folosit chiar din momentul realizării activității de ridicare a obiectelor și înscrisurilor în format electronic, ori prin dispunerea și efectuarea ulterioară a unor constatări tehnico-științifice sau expertize.
Tot ca particularitate este faptul că partea interesată poate să solicite ca pe lângă persoana numită ca expert, să participe pe socoteala sa, un expert sau un specialist nominalizat de ea, care să asiste la efectuarea expertizei.
Cu privire la obiectele și înscrisurile pe fond electronic ridicate de organele juridice într-o cauză penală se vor aplica măsurile stabilite după procedura obișnuită conform dispozițiilor art.109 coroborat cu art.110 din Codul de procedură penală.
Dispozițiile art.111 din Codul de procedură penală, se aplică în mod corespunzător dacă obiectele și înscrisurile pe fond electronic urmează să fie ridicate de la unitățile publice și alte persoane juridice.
Regulile ridicării de obiecte și înscrisuri
Ca și în cazul percheziției, ridicarea de obiecte și înscrisuri ca activitate procesuală de sine stătătoare, impune anumite reguli de care organul judiciar trebuie să țină cont, pentru a asigura atingerea scopului în care s-a dispus executarea acestei măsuri.
S-a prezentat anterior, ce se înțelege prin “ridicarea de obiecte și înscrisuri” care este scopul procesual al acestei activități, însă înainte de a se prezenta regulile de care trebuie să țină cont este necesar să arătăm care sunt condițiile care trebuie să fie îndeplinite, pentru a face posibilă dispunerea și executarea ridicării de obiecte și înscrisuri într-o cauză penală.
Condițiile care se impun a fi îndeplinite, pentru a se dispune ridicarea de obiecte și înscrisuri sunt:
a. condiții generale:
– obiectele și înscrisurile cerute de organul de urmărire penală sau instanța de judecată să constituie mijloace de probă în procesul penal;
– organul de urmărire penală sau instanța de judecată să fi adresat persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află obiectele sau înscrisurile ce constituie mijloace de probă, cererea de a le prezenta și preda.
b. condiții speciale:
când cererea se adresează unităților de poștă sau de transport trebuie ca acestea să posede ori să aibă posibilitatea intrării în posesia obiectelor și înscrisurilor cerute;
când cererea de reținere și predare a obiectelor și înscrisurilor ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, se va adresa unităților de poștă sau de transport, dacă este solicitată de organul de cercetare penală, cererea trebuie să aibă autorizarea instanței de judecată dată la solicitarea procurorului (art.98 alin.1 din Codul de procedură penală).
Ca excepție de la această condiție, în cazuri urgente și temeinic justificate cererea adresată unităților de poștă sau de transport de către organele de cercetare penală, trebuie să fie însoțită și de dispoziția scrisă dată de procuror, caz în care acesta are obligația de a informa de îndată instanța despre măsura luată;
în cazul dispunerii reținerii și predării corespondenței ori a coletelor trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia prin intermediul unității de poștă sau de transport, în conformitate cu prevederile art.99 alin.1 raportat la art.911 alin.1 din Codul de procedură penală, trebuie să mai fie îndeplinite și următoarele condiții:
– să existe date sau indicii tehnice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, pentru care urmărirea penală se face din oficiu;
– reținerea și predarea să se impună pentru aflarea adevărului – adică stabilirea situației de fapt sau identificarea făptuitorului să nu poată fi realizată în baza altor probe.
în cazul ridicării silite, cererea făcută de organul judiciar să fi fost refuzată de persoana fizică sau persoana juridică căreia i-a fost adusă, ori aceasta să tăgăduiască existența și deținerea obiectelor și/sau înscrisului cerut, caz în care este necesar autorizarea instanței de judecată pentru ridicarea silită sau pentru efectuarea percheziției domiciliare.
Regulile de care trebuie să țină cont organul judiciar care execută măsura de ridicare a obiectelor și înscrisurilor, sunt:
ridicarea de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă constituie o obligație pentru organul judiciar.
inițiativa acestei activități revine după caz fie organului de cercetare penală sau procurorului, fie instanței de judecată;
ca și în cazul percheziției organul judiciar are obligația de a se legitima în prealabil față de persoana de la care urmează să ridice obiectele și înscrisurile ce interesează cauza, chiar dacă legea procesual penală nu prevede în mod expres acest fapt;
la ridicarea silită de obiecte și înscrisuri – fie ca activitate independentă fie cu ocazia percheziției – organul judiciar trebuie să asigure prezența persoanelor prevăzute de lege (persoana de la care se ridică sau la care se efectuează percheziția iar în lipsa acesteia un reprezentant un membru de familie sau un vecin cu capacitatea de exercițiu) precum și a martorilor asistenți;
organul judiciar este obligat să se limiteze numai la ridicarea obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârșită;
când ridicarea de obiecte și înscrisuri se efectuează într-o unitate publică sau alte sau alte persoane juridice, acestea trebuie să se facă în prezența reprezentantului unității publice sau a persoanei juridice respective, iar martorii asistenți pot face parte din angajații acestora;
când ridicarea silită de obiecte și înscrisuri se va realiza prin efectuarea unei percheziții – corporale, domiciliare sau la sediul unei persoane juridice – se va ține cont de regulile procedurale specifice în cazul percheziției;
în cazul predării de bună voie a obiectelor și înscrisurilor, organul judiciar va materializa rezultatul activității de ridicare, prin întocmirea unei dovezi (Model nr.8, Anexă), în două exemplare (art.97 din Codul de procedură penală), iar în cazul ridicării silite se va întocmi procesul verbal cu respectarea condițiilor de fond și formă ca în cazul percheziției (Model nr.13, Anexă);
restituirea obiectelor și înscrisurilor – dacă se va efectua se va face pe bază de dovadă întocmită în două exemplare (numai atunci când restituirea nu îngreunează aflarea adevărului în cauză și dacă obiectele și înscrisurile nu sunt supuse confiscării ori nu au legătură cu cauza)(art.109 alin.4 și alin.5 din Codul de procedură penală (Model nr.9, Anexă).
Fixarea rezultatului ridicării
de obiecte și înscrisuri
Organul de urmărire penală și instanța de judecată, care procedează la ridicarea de obiecte și înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal va materializa rezultatul acestei activități procedurale în mod diferențiat în funcție de situațiile în care se realizează această activitate.
a. În cazul predării de bună voie a obiectelor și înscrisurilor, organul judiciar va consemna măsura prin întocmirea unei dovezi în două exemplare, din care un exemplar se va înmâna persoanei de la care s-a ridicat obiectele și înscrisurile.
Dovada respectivă (Model nr.8, Anexă), va trebui să cuprindă mențiuni din care să rezulte:
data și locul întocmirii;
calitatea, numele și prenumele celui care procedează la ridicarea obiectelor și înscrisurilor, precum și organul judiciar din care face parte;
temeiul legal (art.97 din Codul de procedură penală), în baza căruia s-a făcut ridicarea;
numele, prenumele, calitatea, iar când este cazul, adresa și ocupația persoanei de la care se ridică obiectele și înscrisurile;
descrierea amănunțită a obiectelor și înscrisurilor ridicate – în așa fel încât oricând acestea să poată fi recunoscute;
mențiunea privind numărul de exemplare în care s-a întocmit dovada și repartizarea lor;
semnătura de primire a organului judiciar;
semnătura celui care a efectuat predarea.
b. În cazul ridicării obiectelor și înscrisurilor de la unitățile de poștă sau de transport materializarea se face prin întocmirea unui procesul verbal (Model nr. 10,11, Anexă), ce se va încheia în două exemplare din care unul se va lăsa la reprezentantul unității respective. Procesul verbal va trebui să cuprindă:
– data și locul întocmirii;
– calitatea, numele și prenumele celui care face ridicarea și organul judiciar din care face parte;
– temeiul legal al ridicării (art.96,97 alin.1 și 98 alin.1 din Codul de procedură penală);
– baza legală a solicitării (nr. adresei și data întocmirii acesteia prin care s-a cerut reținerea și predare);
– unitatea poștală și de transport căreia i s-a cerut reținerea și predarea corespondenței și a obiectelor;
– numele și prenumele reprezentantului unității de poștă sau de transport care face predarea ;
– modul de identificare și descrierea obiectului sau corespondenței ridicate.
În cazul coletelor,acestea se vor desface și se vor identifica obiectele din conținut a căror descriere amănunțită se va face în procesul verbal, după care coletul se sigilează.
– mențiunea că procesul verbal după redactare a fost citit de către reprezentantul unității de poștă sau de transport și observațiile care au fost făcute de către acesta asupra modului în care s-a procedat și cu privire la conținutul procesului verbal;
– mențiunea că procesul verbal s-a întocmit în două exemplare, din care un exemplar s-a lăsat reprezentantului unității;
– semnătura de primire a organului judiciar și semnătura de predare a reprezentantului unității de poștă sau de transport, pe fiecare pagină și la sfârșit;
c. În cazul ridicării silite de obiecte și înscrisuri se va întocmi procesul verbal (Model nr.13, Anexă) din care trebuie să rezulte:
– data și locul întocmirii;
– calitatea, numele și prenumele celui care execută ridicarea silită și organul judiciar din care face parte;
– temeiul legal al ridicării (art.99 din Codul de procedură penală);
– baza legală, când există autorizarea judecătorului sau după caz dispoziția scrisă a procurorului;
– numele, prenumele, calitatea iar când este cazul, adresa și ocupația persoanei de la care se ridică silit obiectele și înscrisurile;
– numele, prenumele, vârsta, ocupația și adresa martorilor asistenți;
– mențiunea că organul judiciar după ce s-a legitimat a adus la cunoștința persoanei în cauză obligațiile ce le are conform legii cu privire la obiectele si înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă și că aceasta a refuzat să le predea în cazul când ridicarea silită se face fără autoritatea instanței de judecată sau a dispoziției scrisă a procurorului;
– menținerea când este cazul, a numărului și data de înregistrare a autorizației instanței de judecată sau a dispoziției procurorului;
– mențiunea că s-a procedat la ridicarea silită a obiectelor și înscrisurilor și descrierea în amănunt a acestora;
– locul unde s-a descoperit obiectele și înscrisurile;
– mențiunea că în afară de obiectele și înscrisurile enumerate și descrise în procesul verbal nu s-au ridicat altele;
– declarațiile pe scurt ale persoanei de la care s-au ridicat silit obiectele și înscrisurile, cu privire la cum justifică posesia, deținerea ori existența lor în locul găsirii, proveniența lor etc.;
– mențiunea că procesul verbal a fost citit de către persoana de la care s-a ridicat silit obiectele și înscrisurile, dup caz de către cel percheziționat și martorii asistenți;
– eventualele obiecții ale persoanelor de mai sus, privitor la constatările făcute și mențiunile din procesul verbal;
– de asemenea în cazul ridicării silite de obiecte și înscrisuri prin efectuarea percheziției, în procesul verbal se va trece obligatoriu ora începerii și ora terminării având în vedere regula specială că se efectuează numai între orele 06.00-20.00, iar prin excepție poate continua, pe când ridicarea silită ca act de sine stătătoare poate fi efectuată la orice oră din zi și din noapte, dar în practica judiciară se recomandă a se efectua pe timp de zi și numai dacă situația impune cu necesitate se va realiza și pe timpul nopții;
– mențiunea că procesul verbal s-a încheiat în două exemplare și modul de repartizare a acestora;
– semnătura organului judiciar care a executat activitatea de ridicare silită, semnătura martorilor asistenți și a celui de la care s-a ridicat silit obiectele și înscrisurile, pe fiecare pagină și la sfârșit.
d. Atunci când ridicarea silită se va efectua cu prilejul executării unei percheziții domiciliare, se va întocmi proces verbal de percheziție domiciliară conform procedurii care reglementează această activitate (Model nr. 7, Anexă). Procesul verbal va cuprinde aceleași rubrici ca și la percheziția domiciliară.
CAPITOLUL IV
DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII
4.1. ROLUL ȘI IMPORTANȚA
– Percheziției și a
– Ridicării de obiecte și înscrisuri;
Procesul penal din momentul declanșării și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, pune în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, problema rezolvării fondului cauzei, care nu se realizează decât numai cu ajutorul probelor.
La temelia hotărârii judecătorești, stau probele și dovezile administrate de organele de urmărire penală și instanța de judecată.
Probele sunt acelea care fac posibilă pătrunderea în misterul dramelor penale, în secretul faptelor penale și în sufletul atât de complicat al omului.
Probele fac posibilă demascarea neadevărului, a diversiunii și a simulațiunii, constituind și temeiul de înlăturare a îndoielii.
Administrarea de probe, atât în acuzare cât și în apărare, are la bază principiul înfruntării, pe parcursul procesului penal dintre acuzare și apărare.
Administrarea probelor se realizează prin intermediul următoarelor procedee probatorii:
ascultarea părților și a martorilor;
ridicarea de obiecte și înscrisuri;
efectuarea de percheziții;
efectuarea cercetării la fața locului;
constatarea infracțiunii flagrante;
efectuarea de constatări tehnic-științifice, criminalistice și medico-legale;
etc.
Fiecare din procedeele enumerate își au rolul și importanța lor funcție de particularitățile specifice fiecărui caz în parte.
Probele administrate prin aceste procedee luate individual, nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe, se face de organul de urmărire penală, sau de instanță de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Percheziția, indiferent de natura ei, și Ridicarea de obiecte și înscrisuri, sunt considerate în dreptul procesual penal ca procedee auxiliare de administrare a probelor.
In situația în care percheziția sau ridicarea de obiecte sau înscrisuri, au avut ca finalitate descoperirea și ridicarea unor mijloace de probă, actele întocmite (dovezi de ridicare, procese verbale) cu aceste ocazii pot servi la aflarea adevărului, în măsura în care se coroborează cu celelalte probe și mijloace materiale de probă, administrate în aceeași cauză și prin alte procedee probatorii.
În unele cazuri probele administrate prin intermediul percheziții sau ridicării de obiecte și înscrisuri, pot avea rol hotărâtor în stabilitatea vinovăției făptuitorului.
De asemenea rezultatul pozitiv pentru cauza cercetată, obținut cu ocazia percheziției sau a ridicării silite de obiecte și înscrisuri, pot avea un rol determinant in motivarea făptuitorului de a-și mărturisi faptele și de a colabora cu organele judiciare în stabilirea adevărului cauzei cercetate.
Astfel în situația când făptuitorul tăgăduiește comiterea faptei, iar la locuința sa, sau asupra sa, sunt descoperite obiecte sau înscrisuri, care sunt produs al infracțiunii cercetate, a căror proveniență nu o poate justifica, de regulă are un efect deosebit în modificarea poziției acestuia față de învinuirea ce i se aduce, prin mărturisirea faptei comise.
Urmele descoperite pe obiectele ridicate cu ocazia acestor activități, ori datele și informațiile din conținutul înscrisurilor ridicate, au condus în multe cazuri la identificarea făptuitorilor și a complicilor acestora.
Rolul și importanța percheziției sau a ridicării de obiecte și înscrisuri trebuie privite și sub aspectul că, pot fi în același timp procedee prin care pot fi recuperate obiectele și înscrisurile care au fost produs al infracțiunii ce pot avea rol de martori muți, dar și procedee prin care se poate realiza și sarcina de recuperare a prejudiciului cauzat prin infracțiunea cercetată.
De asemenea, având in vedere faptul că legea procesual penală prin dispozițiile art. 105 al. 2, teza 2, stabilește că „obiectele sau înscrisurile a căror circulație sau deținere, este interzisă, se ridică întotdeauna”, cu ocazia efectuării percheziției, această activitate poate prezenta astfel o anumită importanță și un anumit rol în stabilirea și probarea întregii activități infracționale a făptuitorului. In astfel de cazuri obiectele și înscrisurile ridicate pot constitui probe materiale în procesul penal, posibilități de recuperare a prejudiciului, ori după caz contravaloarea acestora poate constitui venit la bugetul de stat.
În situația când percheziția are drept scop, descoperirea și reținerea unor persoane care se sustrag urmăririi penale, sau de la executarea pedepsei închisorii, în caz pozitiv, aceasta poate avea și un rol preventiv.
Astfel, prin descoperirea și reținerea unor persoane din această categorie, percheziția este actul, ce pune capăt fărădelegilor comise de aceste persoane, care fiind reținute cu acest prilej, sunt împiedicate de a mai comite și alte fapte penale, de a-și continua activitatea ilicită și de a produce noi pagube, noi victime.
Practica judiciară, în materie, a scos în evidență că în astfel de cazuri persoanele care se sustrag de la urmărirea penală, sau de la executarea pedepsei închisorii, fac parte din mediul celor care au un comportament total antisocial și continuă să comită fapte ilicite până în momentul prinderii și reținerii, considerând că oricum ajung în penitenciar și vor fi private de libertate.
4.2. PROPUNERI DE “LEGEA FERENDA”
Percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri, ca acte de urmărire penală și procedee probatorii reglementate de codul de procedură penală, se constată că prezintă un rol deosebit în activitatea organelor de urmărire penală și a instanței de judecată.
Din practica judiciară a rezultat că în unele cazuri cercetate, percheziția și ridicarea de obiecte înscrisuri,au fost procedeele unice aflate la îndemâna organelor judiciare de administrare a probelor necesare, pentru stabilirea împrejurărilor în care sa comis infracțiunea și pentru identificarea persoanelor care au săvârșit-o.
Astfel de situații sunt cel mai des întâlnite in cercetarea infracțiunilor comise prin moduri de operare deosebite, când făptuitorii de regulă, nu lasă urme la fața locului.
În cazul infracțiunilor flagrante, făptuitorii fiind identificați la scurt timp de la comiterea faptei, pot deține la domiciliu obiecte și înscrisuri obținute prin acea infracțiune, ori prin alte infracțiuni, iar recuperarea lor au o deosebită importanță în probarea faptei și stabilirea vinovăției acestora.
Procedura greoaie specifică „birocrației românești’’, de obținere a autorizației de percheziție în cazul percheziției domiciliare are ca efect, de regulă, pierderea momentului operativ în administrarea probelor iar probarea faptei poate fi compromisă.
Semnificativ în acest sens este cazul cercetării infracțiunilor flagrante, constatate în afara orelor de program al instanțelor de judecată, când autorizația de percheziție se obține de regulă a doua zi, timp în care făptuitorul, ori în cazul când acesta a fost reținut, rudele lui sau alte persoana interesate, au timp suficient sa acționeze pentru a face dispărute de la domiciliul celui în cauză, obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă.
În practica judiciară au fost suficiente cazuri când organele judiciare au fost puse în imposibilitatea efectuării operative a percheziției, situație care a dus la lipsa probelor necesare dovedirii vinovăției suspecților, față de care existau indicii temeinice că sunt autorii faptei. Activitatea infracțională a acestora neputând fi astfel probată a avut ca efect imposibilitatea tragerii la răspunderea penală, iar fapta penală respectivă a rămas în evidență cu autori necunoscuți, riscând astfel să rămână în această stare, chiar până la intervenția prescripției răspunderii penale.
În practica instrumentării dosarelor penale de către organele de cercetare penale, acestea, pot propune procurorului să solicite instanței eliberarea autorizație de efectuare a percheziției domiciliare numai după începerea urmăririi penale.
Putem observa astfel că procedura de inițiere a intenției de efectuare a percheziției domiciliare și până la dispunerea de către instanță prin eliberarea autorizației, parcurge trei etape care permit scurgerea unei anumite perioade de timp, suficientă pentru a fi luate măsurile de precauție de către persoanele interesate, iar percheziția dacă se efectuează de regulă va avea rezultat negativ.
Putem exemplifica cazul cercetării unui infractor prins și reținut în flagrant, de organele de cercetare penală în jurul orelor 17.00 (în afara programului instanței), iar primele cercetări prin care s-a creat o clarificare a situației de fapt a durat până în jurul orelor 23.00 și pentru completarea probațiunii penale, era necesară efectuarea unei percheziții domiciliare. În atare situație percheziția nu s-a putut efectua în mod operativ decât a doua zi, după obținerea autorizației de percheziție, când la domiciliul făptuitorului nu s-au mai descoperit obiectele și înscrisurile căutate și care puteau constitui probele unice ce aveau valoarea de dovedire a faptei și vinovăției făptuitorului. Mai grav în astfel de situații este imposibilitatea administrării probelor prin această activitate, când făptuitorii au fost deja reținuți, procedura greoaie poate fi privită ca o favorizare a infractorului, iar punerea acestora în libertate poate constitui un pericol public și în același timp de regulă infractorii în cauză ulterior se sustrag urmăririi penale, îngreunând astfel cercetarea.
Procedura anevoioasă pe care trebuie să o parcurgă organul de cercetare penală până a avea posibilitate de solicitare și obținere a autorizației de efectuare a percheziției domiciliare poate avea ca efect:
rămânerea în evidență a unui număr mare de fapte penale cu autori necunoscuți;
rămânerea în libertate a unor infractori, care putem aprecia că sunt astfel favorizați permițându-le timpul necesar de a face să dispară de la domiciliul lor obiectele și înscrisurile ce pot conduce la dovedirea faptelor săvârșite;
imposibilitatea recuperării uneori a prejudiciului cauzat prin infracțiune;
îngreunarea cercetării, prin oferirea de timp suficient făptuitorului de a-și lua măsuri de precauție, în scopul creării de alibiuri ori după caz pentru sustragerea de la urmărirea penală și de la executarea pedepsei;
punerea în libertate a făptuitorilor reținuți, datorită probelor concludente ce puteau fi administrate prin intermediul percheziției.
Trebuie să recunoaștem că atât percheziția, cât și ridicarea de obiecte și înscrisuri, sunt activități cu caracter de constrângere, care aduc atingere unor valori apărate de lege (inviolabilitatea persoanei, domiciliului și a corespondenței acestora).
Prin Legea 281/2003, credem că legiuitorul a urmărit îngrădirea pe cât mai mult a posibilităților de încălcare a acestor valori prin efectuarea percheziției și preîntâmpinarea luării pripite a unor decizii în acest sens.
Prin introducerea unei proceduri speciale de obținere a autorizației de efectuare a percheziției domiciliare, credem că s-a urmărit în primul rând întărirea dreptului persoanei privitor la inviolabilitatea domiciliului. În acest fel se determină cu necesitate și în mod tacit obligația organelor judiciare de a analiza mult mai profund luarea unei astfel de decizii.
Pentru garantarea acestui drept, legiuitorul a urmărit ca temeinicia și legalitatea efectuării percheziției să fie numai de competența judecătorului, care la propunerea procurorului sau din oficiu, după ce analizează motivele, poate lua decizia de autorizare sau de neautorizare a percheziției.
Conform vechii reglementări procedura percheziției domiciliare era condiționată de consimțământul persoanei în primul rând, apoi de autorizarea procurorului, iar ca excepție în cazul infracțiunilor flagrante aceasta putea fi executată fără consimțământul persoanei și fără autorizarea procurorului.
Considerăm că această reglementare cu toate efectele ei negative, era mai eficientă privită sub aspect operativ, însă practica judiciară a scos în evidență suficiente exemple când percheziția s-a efectuat în mod abuziv.
Apreciem totuși că, în cazul infracțiunilor flagrante ar trebui să se revină asupra dispoziției procedurale actuale pentru a face posibil efectuarea percheziției doar cu autorizarea procurorului, care la rândul său să aibă obligația de înștiințare de îndată în scris a instanței competente de măsura dispusă. Această modalitate este posibilă în mod operativ cu efecte pozitive în cercetarea penală, datorită faptului că nu se pierde timp inutil, iar procurorul ca organ de urmărire penală cu caracter operativ, are posibilitatea să dispună o astfel de măsură la orice oră (24 din 24 de ore), indiferent dacă este sau nu în timpul programului normal de lucru, procedura fiind mult mai simplă în acest mod.
ANEXĂ
Model nr. 1
Ministerul Administrației și Internelor
Inspectoratul General al Poliției Române
Inspectoratul ……………….
Poliția…………………………
Dosar…………………………
APROB,
ȘEFUL POLIȚIEI
PLANUL
percheziției ce urmează a se efectua
la locuința numitului ……………………..
1. MOTIVAȚIE
La data de 14.03.205 autori necunoscuți au sustras din locuința numitului Petru Vasile din Galați str. Iasomiei nr.400, mai multe bunuri în valoare de peste 200 milioane de lei printre care și un televizor color marca SONY având seria 123456 fabricat în China și un ceas de mână marca DOXA confecționat din aur de 14K.
Din declarațiile martorilor Stan Ion și Ion Vasile, existente la dosarul cauzei rezultă că televizorul și ceasul de mână menționate mai sus se găsesc la locuința numitului Pavel Ionel fiul lui Ion și Maria, născut la data de 14.02.1977 în Galați cu același domiciliu stabil, str. Mioriței nr.258.
De asemenea din datele existente rezultă că numitul Pavel Ionel are antecedente penale, suferind mai multe condamnări anterioare tot pentru comiterea unor furturi din locuințe iar în prezent se sustrage urmăririi penale fapt ce se probează cu actele de căutare existente la dosar.
Faptul că Pavel Ionel este autorul acestei sustrageri se probează prin declarațiile martorilor oculari Stoian Irimia și Gheorghiță Ion și prin constatarea tehnico-științifică criminalistică dactiloscopică din care rezultă că 3 urme papilare ridicate din locuința reclamantului cu ocazia cercetării la fața locului aparțin numitului Pavel Ionel probe în baza cărora la data de 25.03.1005 s-a dispus începerea urmăririi penale față de aceasta pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută și pedepsită de art.208-209 lit. g și lit. i din Codul Penal.
2. SCOPUL PERCHEZIȚIEI
De a verifica declarațiile martorilor Stoian Irimia și Gheorghiță Ion privind existența la domiciliul numitului Pavel Ion a televizorului color marca SONY cu seria 123456 și a ceasului de mână marca DOXA confecționat din aur de 14K, bunuri care au fost sustrase din locuința numitului Petru Vasile.
În cazul că va fi depistat numitul Pavel Ionel se va proceda la reținerea acestuia în vederea cercetărilor cu privire la furtul din locuința numitului Petru Vasile.
La terminarea percheziției se va ridica în vederea cercetărilor:
– televizorul color marca SONY cu seria 123456 ;
– ceasul de mână marca DOXA confecționat din aur de 14K;
– alte bunuri și înscrisuri care pot avea legătură cu furtul din locuința numitului Petru Vasile;
– obiecte a căror deținere este interzisă prin lege (arme, substanțe toxice, substanțe stupefiante etc.)
3. MODUL DE DESFĂȘURARE
a) faza preliminară.
Se va efectua investigații și verificări la domiciliul lui Pavel Ionel pentru a stabili:
– dacă este la domiciliu;
– cu cine mai locuiește;
– când poate fi găsit la domiciliu;
– comportamentul acestuia;
– din ce se compune locuința;
– dacă există locuri pe unde numitul Pavel Ionel ar putea dispare de la domiciliu în momentul sesizării echipei de percheziție;
– cine sunt vecinii acestuia și în ce relații se află cu Pavel Ionel;
– alte date de interes operativ care ar putea ajuta la realizarea în condiții optime a scopului percheziției.
se vor stabili persoanele care pot fi folosite ca martori asistenți la efectuarea percheziției domiciliare (vecinii de la est și vest ai numitului Petru Ion).
se vor efectua toate activitățile necesare obținerii autorizației pentru efectuarea percheziției domiciliare, înaintarea dosarului la parchet cu propunerea de a se solicita eliberarea unei autorizații de percheziție domiciliară la locuința lui Petru Ion de către Judecătoria Galați.
stabilirea necesarului de forțe – tăria echipei de percheziție – și mijloacele tehnice necesare efectuării percheziției.
b. faza repartizării sarcinilor de cercetare și pază.
Echipa de percheziție va fi compusă din comisar RV – șeful echipei și agenții șef Valeriu Ion și Iancu Sorin toți cadrul Serviciului Judiciar al I.P.J. Galați.
Echipa de pază va fi compusă din agenți de poliție S.I, V. Gh, S.H, I.C, toți din cadrul Biroului de ordine publică al Poliției Municipiului Galați.
Instruirea efectivelor se va face la data de ……………. ora…………, în sala de ședințe a I.J.P. Galați de către șeful echipei de percheziție comisar R.V.
c. faza de căutare și cercetare, percheziția propriu-zisă se va efectua de echipa de percheziție, va începe cu casa de locuit începând cu sala, camera de la stradă, camera de mijloc și bucătăria apoi se continuă cu magazia, cotețul de păsări, grajdul și stiva de lemne dispuse toate în curtea imobilului.
Se va trece apoi în ocolul casei unde vor fi cercetate șura de paie, cele 4 căpițe de fân și căruța, apoi se vor continua căutările în grădină începând de pe latura de nord circular pe lângă gardul împrejmuitor apoi către centru până la nucul ce se află situat la mijlocul grădinii după care echipa se va retrage cărarea care duce la nuc spre poarta de ieșire din grădină pe unde s-a intrat.
Nu se vor folosi sonde metalice sau alte mijloace deoarece acestea nu sunt necesare întrucât nu sunt date din care să rezulte că bunurile căutate ar fi îngropate.
4. DATA ȘI LOCUL PERCHEZIȚIEI
În conformitatea cu autorizația de percheziție domiciliară nr. ……., din ……………., emisă de Judecătoria Galați, percheziția se va efectua la data …………………., începând cu ora ……………….. la locuința numitului P.V. din Galați str. Iasomiei nr. 400.
5. FIXAREA REZULTATULUI PERCHEZIȚIEI
Pentru fixarea rezultatului percheziției se va întocmi procesul verbal după ce se va epuiza toate activitățile de căutare.
Actul se întocmi în sala casei de locuit unde există o masă pe care se pot face înscrisuri – loc în care vor fi aduse toate bunurile descoperite și care urmează a fi ridicate și menționate în procesul verbal.
Se va întocmi un desen al locului de către agentul de poliție V.I, care va fixa locurile unde au fost descoperite obiectele căutate.
Un exemplar al procesul verbal de percheziție se va înmâna numitului Petru Vasile.
Organ de cercetare penală
Comisar
Radu Viorel
Model nr. 2
PROCES VERBAL
de percheziție corporală
Anul ……… luna …………… ziua ………… în ……………………
………………………………………………………………………………… (gradul, calitatea, numele și prenumele organului judiciar )
din cadrul …………………………………………………………………….
(Judecătoria, Tribunal, Parchet, organ de poliție etc.)
În temeiul art.100 alin.6 și art.106 alin.1și alin.2 din Codul de procedură penală, am procedat la efectuarea unei percheziții corporale asupra numitului ……………………………………….fiul lui…………….. și al ……………………născut la data de ………… în …………………… jud. …………………… cu domiciliul în ………………… str. ……………. nr. ….. bloc. ………… ap. ……… jud. ……………………, posesor al B.I/C.I seria ……….. nr. ………. eliberată de ……………………la data de …………. și al C.N.P. …………………………. .
Percheziția s-a efectuat în prezența martorilor asistenți:
………………………………………. de ani ……, din ……………
(numele și prenumele) (vârsta)
str. ……………………………….., nr. ……, bl. …………, ap. ……….. jud. ………….. ;
………………………………………. de ani ……, din ……………
(numele și prenumele) (vârsta)
str. ……………………………….., nr. ……, bl. …………, ap. ……….. jud. ………….. ;
După ce ne-am legitimat și i-am explicat numitului …………………………………… despre faptul că avem dispoziția de a-i efectua percheziție o corporală, i-am solicitat să ne predea următoarele acte și înscrisuri:
…………………………………………………………, obiecte și înscrisuri în concret ce au legătură cu cauza;
alte obiecte care potrivit legii sunt interzise la deținere.
Numitul ……………………………….. a declarat că nu posedă asupra sa obiectele și înscrisurile menționate mai sus și în continuare s-a trecut la efectuarea percheziției corporale ocazie cu care asupra acestuia s-au găsit următoarele:
………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………… .
Numitul …………………………………. fiind întrebat cu privire la proveniența obiectelor și înscrisurilor găsite asupra sa și menționate mai sus, a declarat verbal …………………………………………………. …………………………………………………………………………………. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… .
Au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor următoarele … …………………………………………………………………………………. …………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………….. .
Persoana percheziționată și martorii asistenți au făcut următoarele obiecțiuni ……………………………………………………… …………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………….. .
Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în două exemplare, din care un exemplar s-a înmânat numitului …………………………….. .
(persoana percheziționată)
Organ judiciar Martori asistenți Persoana percheziționată
1.
2.
NOTĂ: Procesul verbal se va semna pe fiecare pagină și la sfârșit.
Model nr.3
Ministerul Administrației și Internelor
Inspectoratul General al Poliției Române
Inspectoratul …………………
Serviciul Judiciar
Nr. ……… din …………………
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI
Vă înaintăm, alăturat, dosarul penal cu numărul de mai sus privind reclamația numitului …………………………………………….. care a sesizat faptul că persoane necunoscute i-au sustras bunuri în valoare ……………………… ………………………………….. lei, în vederea eliberării unei autorizații de percheziție la domiciliul numitului ……………………………………………………., din …………………………….., strada …………………………………………, număr ……………., bloc ……………………apartament ……………, despre care se dețin date că s-ar afla la domiciliul sau bunurile sustrase din …………………………………………………… .
Șeful Serviciului Judiciar
Comisar
XXXX XXXXX
Model nr. 4
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
JUDECĂTORIA GALAȚI
Nr. din
CĂTRE,
JUDECĂTORIA GALAȚI
Vă înaintăm, alăturat, dosarul penal cu numărul de mai sus privind reclamația numitului …………………………………………….. care a sesizat faptul că persoane necunoscute i-au sustras bunuri în valoare ……………………… ………………………………….. lei, împreună cu referatul motivat, în vederea eliberării unei autorizații de percheziție la domiciliul numitului …………………………………………………………………….., din …………………………….., strada ………………………………………………………………, număr ……………., bloc ……………………apartament ………. .
Din conținutul materialelor existente la dosar rezultă că numitul deține la domiciliul său bunurile sustrase din locuința persoanei vătămate.
PRIM PROCUROR
al Judecătoriei Galați
Model nr. 5
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
JUDECĂTORIA GALAȚI
Nr. din
REFERAT
Cu solicitarea de efectuare a unei percheziții domiciliare
adresate Judecătoriei Galați
În conformitate cu dispozițiile art. 100 Cod procedură penală vă solicităm să dispuneți efectuarea unei percheziții la domiciliul numitului:
…………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………
În fapt, se reține că învinuitul ………………………………… în baza
unei înțelegeri prealabile și cu ajutorul inculpaților ……………………………………….……………………………….………… ……………………………………..……………………………………………………
precum și cu învinuitul …………………………………….. au sustras de la partea vătămată …………………………………………………………….două rulouri din tablă LBC în valoare totală de 882.638.000 lei.
Din datele de anchetă rezultă că la domiciliul suspecților se află probe care demonstrează participarea la comiterea faptei a învinuitului ………………………….. cât și a celorlalte persoane cercetate în cauză.
Menționăm că învinuitul ………………………………………………… se sustrage de la urmărirea penală.
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul ……………………. ………………………… la data de 21.07.2004.
Precizăm că dosarul cauzei se află pe rolul Judecătoriei Galați sub nr.2499/P/2004 fiind înaintat cu cererea de prelungire a măsurii arestării preventive față de inculpații arestați în cauză. Din verificările efectuate rezultă că pe rolul Tribunalului Galați dosarul a fost înregistrat sub nr. 2047/P/2004 în vederea judecării recursului declarat de inculpați împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 2499/P/2004.
PRIM PROCUROR,
XXXX XXXXX
Model nr. 6
Dosar nr. ……………….
Nr. ……… din data de ……………..
TRIBUNALUL/JUDECĂTORIA ………………..
AUTORIZAȚIE DE PERCHEZIȚIE
În baza încheierii nr. …………………din data de …………………. Pronunțată în dosarul nr. ………………..al acestei instanțe, ca urmare a solicitării transmise cu adresa nr. ……………din data de ….……….a Parchetului de pe lângă Tribunalul/Judecătoria ……………………după examinarea lucrărilor prezentate, se autorizează efectuarea percheziției domiciliare la locuința numitului ……….…….……………… situată în ……………….….str. ………………..nr. ……bl. ……..ap…….. jud.………………..
Percheziția se va efectua cu respectarea art.101, 103-105 și art.111 din Codul de procedură penală.
Prezenta autorizație este valabilă ………………. de la data emiterii.
Despre rezultatul percheziției domiciliare se va încunoștința de îndată în scris instanța care a emis autorizația.
Data astăzi ……………ora……..
JUDECĂTOR
…………………………….
Numele și prenumele
Semnătura și ștampila
Model nr. 7
PROCES VERBAL
de percheziție domiciliară
Anul 2005, luna iunie, ziua 02, în comuna Nicolaie Bălcescu, satul Corbi, județul Vîlcea.
Agent Chirea Gheorghe și agent Iliescu Constantin, ambii din cadrul Poliției Municipiului Rîmnicu Vâlcea, județul Vîlcea.
În temeiul art.100 și 101 alin.1 C.proc.pen., și având în vedere autorizația (ordinul) Parchetului de pe lângă Judecătoria Rîmnicu Vîlcea, cu nr.123/p, emisă la data de 01.06.2005, cu privire la efectuarea unei percheziții la locuința învinuitului Diaconu Constantin, fiul lui Constantin și Ioana, născut la data de 07.12.1972 în municipiul Rîmnicu Vîlcea, de profesie tâmplar la SOCOM S.A. Rîmnicu Vîlcea, domiciliat în comuna Nicolaie Bălcescu, sat Corbi, nr.127, județul Vîlcea, astăzi data de mai sus, ne-am deplasat la locuința sa, unde, găsindu-l, în prezența martorilor asistenți:
1. Drăgușin Vasile, acar la C.F.R. Rîmnicu Vîlce, domiciliat în comuna Nicolaie Bălcescu, sat corbi, nr.113, județul Vîlcea;
2. Grigore Alexandru, muncitor la ferma Vărzorul, domiciliat în comuna Nicolaie Bălcescu, sat corbi, nr.121, județul Vîlcea, după ce ne-am legitimat, i-am arătat scopul venirii și i-am prezentat autorizația de percheziție, i-am solicitat să ne prezinte obiectele ce provin din săvârșirea infracțiunii de furt calificat în paguba cetățeanului Amandi Nicolaie din municipiul Rîmnicu Vîlcea, în noaptea de 26/27.05.2005 și alte obiecte ce le dețin contrar legii.
Întrucât acesta a declarat că nu are astfel de obiecte la locuința sa, am procedat la efectuarea percheziției domiciliare, rezultatul acesteia fiind următorul:
Locuința celui în cauză se compune dintr-un imobil de locuit cu hol, trei camere, o bucătărie de vară, una magazie pentru diferite materiale, un coteț pentru porci și un coteț pentru găini.
În magazia pentru depozitarea diferitelor materiale, într-o putină, am găsit un rucsac de culoare albastră în care se aflau piese de motoretă marca Mobra și anume:
un cilindru motor;
un far complet;
un tambur complet de mână;
una șa;
un telescop;
un manșon de cauciuc pentru pedală.
După putina respectivă, mai exact între aceasta și perete am găsit ascunse două roți complete pentru motoreta marca Mobra.
Obiectele găsite au fost prezentate percheziționatului și martorilor asistenți, în locurile unde au fost descoperite, după care au fost fotografiate.
Fiind întrebat de proveniența pieselor de motoretă marca Mobra găsite ascunse în locuința sa, învinuitul Diaconu Constantin a declarat:
“În noaptea de 26/27.05.2005 în jurul orelor 24.00, fiind sub influența alcoolului, am pătruns pe scara unui bloc din municipiul Rîmnicu Vîlcea, strada Diamantului și într-un uscător aflat la parter am furat o motoretă marca Mobra. Am adus-o la domiciliu, am demontat-o, o parte din piesele componente le-am vândut la diferite persoane, iar o parte au fost găsite de organele de poliție ascunse la locuința mea.”
Continuând percheziția în restul locuinței învinuitului, n-am mai găsit obiecte sau valori care să prezinte suspiciuni că provin din săvârșirea vreunei infracțiuni.
Toate obiectele menționate mai sus au fost luate din locurile unde au fost descoperite, etichetate spre neschimbare și introduse într-un sac din iută ce a fost legat cu sfoară, pe care s-a aplicat sigiliul metalic rotund, tip M.I. cu nr.12345. în final, am procedat la ridicarea obiectelor respective în vederea restituirii acestora părții civile.
Alte obiecte, înscrisuri sau valori nu s-au ridicat.
Percheziția s-a efectuat în prezența învinuitului Diaconu Constantin, a început la orele 10.30 și s-a terminat la orele 12.00.
Toate cele menționate mai sus, au fost citite percheziționatului și martorilor asistenți, care n-au făcut obiecții cu privire la modul în care s-a efectuat activitatea de percheziție și nici asupra celor consemnate.
Pentru care am încheiat prezentul procesul verbal în trei exemplare, din care unul s-a lăsat percheziționatului, iar celelalte două au răma organului de cercetare penală.
ORGAN DE CERCETARE PERCHEZIȚIONAT,
PENALĂ,
1. Ag. Chirea Gheorghe Diaconu Constantin
2. Ag. Iliescu Constantin
MARTORI ASISTENȚI
1. Drăgușin Vasile
2. Grigore Alexandru
NOTĂ: Procesul verbal se va semna pe fiecare pagină și la sfârșit.
Model nr. 8
DOVADA
de predare – primire
Anul ………….., luna …………………., ziua ………………, în …………………. ………………………………………………………….. din ……………………………………….
(gradul, numele și prenumele) (organul de poliție)
În temeiul art.97 din C.pr.pen. am primit de la numitul …………………. ……………………………….. domiciliat în ………………….., str. ……………………….., nr. ………., bl. …………….., scara ……………., etaj …………, ap. …………., județul (sectorul) ………………………, posesor al B.I./C.I. seria …….. nr. …………………, eliberat de ……………………….., la data de ………………….., următoarele obiecte (înscrisuri): ………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………….. .
Prezenta dovadă s-a încheiat în două exemplare, din care un exemplar s-a lăsat numitului ……………………………………………………………. .
Am primit Am predat
……………….. ………………..
Model nr. 9
DOVADA
de restituire
Anul ………….., luna …………………., ziua ………………, în …………………. ………………………………………………………….. din ……………………………………….
(gradul, numele și prenumele) (organul de poliție)
În temeiul art.109 din C.pr.pen. am restituit numitului …………………… ……………………………….. domiciliat în ………………….., str. ……………………….., nr. ………., bl. …………….., scara ……………., etaj …………, ap. …………., județul (sectorul) ………………………, posesor al B.I./C.I. seria …….. nr. …………………, eliberat de ……………………….., la data de ………………….., următoarele obiecte (înscrisuri): …………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………….. .
Numitului ……………………………………….. i s-a pus în vedere că are obligația să păstreze obiectele (înscrisurile) primite până la soluționarea definitivă a cauzei.
Prezenta dovadă s-a încheiat în două exemplare, din care un exemplar s-a lăsat numitului ……………………………………………………………. .
Am primit Am predat
……………….. ………………..
Model nr. 10
Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova
Poliția Municipiului Câmpina
Biroul Pază și Ordine
Nr. 123456 din 01.06.2005
30.05.2005
În temeiul art.98 alin.1 C.proc.pen.,
încuviințez măsura solicitată
Procuror,
Pândichei Ion
Către,
Oficiul Poștal Câmpina I
– serviciul mesagerie –
În interesul soluționării unei cauze penale de către unitatea noastră de poliție în temeiul art.98 alin.1 C.proc.pen., veți reține și veți preda coletul poștal expediat de către Prisnic Eugen din Gura Ocniței, județul Dâmbovița, destinat numitului Soare Virgil din orașul Câmpina, str. Griviței nr.18, jud Prahova.
De asemenea, solicităm și chitanța de mesagerie din registrul F.1 ce se referă la coletul poștal respectiv.
Șeful Unității de Poliție,
Model nr. 11
Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova
Poliția Municipiului Câmpina
Biroul Pază și Ordine
Nr. 123456 din 01.06.2005
30.05.2005
În temeiul art.98 alin.1 C.proc.pen.,
încuviințez măsura
Procuror,
Pândichei Ion
Către,
S.C. ATLASIB S.A.
București
În interesul soluționării unei cauze penale de către unitatea noastră de poliție în temeiul art.98 alin.1 C.proc.pen., veți reține și veți preda coletul expediat de către Prisnic Eugen din Gura Ocniței, județul Dâmbovița, destinat învinuitului Soare Virgil din orașul Câmpina, str. Griviței nr.18, jud Prahova.
Coletul va fi predat din Italia, oraș Milan și va fi transportat până în București cu autocarul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare B-01-ATB.
Solicităm ca odată cu acest colet să ne fie predată și recipisa de bagaje care a fost întocmită de către delegatul unității dumneavoastră în momentul preluării coletului pentru transport.
Șeful Unității de Poliție,
Model nr. 12
PROCES VERBAL
Anul 2005, luna iunie, ziua 01, orele 09.00 în orașul Câmpina, jud. Prahova.
Agent CONDRUȚ STEREA din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, biroul pază și ordine, județul Prahova.
Azi, data și ora de mai sus, ne-am deplasat la Oficiul Poștal Câmpina I, serviciul mesagerie și, în temeiul art.96,97 alin.1 și 98 alin.1 din C.proc.pen., am procedat la ridicarea coletului poștal expediat de către PRISNIC EUGEN din comuna Gura Ocniței, județul Dâmbovița, destinat numitului Soare Virgil din orașul Câmpina, str. Griviței nr.18, județul Prahova.
Pentru aceasta, împreună cu șeful serviciului mesagerie, numitul Braneș Valentin din orașul Câmpina, str. Griviței nr.27, județul Prahova, am identificat coletul poștal respectiv și l-am cântărit. Am constatat că are greutatea de 4,900kg.
Ambalajul coletului este dintr-o cutie de carton lipită cu scotch și procedând la desfacerea lui, am găsit în interior următoarele acte:
două faruri de autoturism;
două lămpi din spate din autoturism;
un carburator;
patru bujii;
una pompă de benzină;
un capac de delco.
De menționat că toate piesele de mai sus sunt pentru autoturism marca Dacia 1310.
Am reintrodus piesele în cutia de carton ce formează ambalajul coletului și le-am ridicat în vederea cercetărilor.
După redactare, procesul verbal a fost citit de către reprezentantul unității poștale, care nu a avut de făcut obiecțiuni sau observații asupra modului în care s-a desfășurat activitatea de ridicare a coletului poștal și nici cu privire la cele consemnate în acesta.
Pentru care am încheiat prezentul procesul verbal în două exemplare, din care unul s-a lăsat numitului Braneș Valentin.
ORGAN DE CERCETARE PENALĂ, ȘEFUL SERVICIULUI
Agent MESAGERIEI,
Condruț Sterea Braneș Valentin
Model nr. 13
PROCESUL VERBAL
de ridicare silită
Anul 2005, luna iunie, ziua 05, orele10.00, în municipiul Turda, județul Cluj.
Agent Mândru Ioan și Agentul Furdui Sorin, ambii din cadrul Poliției Municipiului Turda, județul Cluj.
Azi, data și ora de mai sus, ne-am deplasat la locuința numitului Costea Iosif, situată în municipiul Turda, str.Margaretelor nr.11, județul Cluj și găsindu-l, în prezența martorilor asistenți:
1. Gărduș Ioan, muncitor la S.C. Sticla S.A. Turda, domiciliat în comuna Călărași, satul Bogata nr.163, județul Cluj;
2. Hacicu Vasile, muncitor la S.C. Sticla S.A. Turda, domiciliat în comuna Călărași, satul Bogata nr.71, județul Cluj, după ce ne-am legitimat și i-am arătat scopul venirii, i-am solicitat să ne predea cele două suluri de polietilenă sustrase de la S.C. Sticla S.A., despre care cunoaștem precis că se află în locuința sa ambala în două plase din rafie.
Deși i-am făcut această precizare, i-am arătat cele două suluri de folie polietilenă ce se aflau la vedere în holul de la intrare în locuință și i-am adus la cunoștință obligațiile ce le are potrivit legii, cel în cauză a refuzat să le predea.
Având în vedere situația ivită și, în temeiul art.99 alin.1 C.proc.pen. am procedat la ridicarea silită a celor două suluri de polietilenă ce se aflau în plase de rafie rezemate de peretele din partea dreaptă a holului de la intrarea în locuința lui Costea Iosif.
În afară de bunurile menționate mai sus, nu s-au ridicat alte obiecte, înscrisuri sau valori.
Fiind întrebat de proveniența celor două suluri de folie polietilenă acesta n-a putut oferi o justificare credibilă, însă n-a formulat obiecții sau observații cu privire la ridicarea acestora ori în ceea ce privește cele menționate în procesul verbal, după ce l+a citit în întregime.
Martorii asistenți, de asemenea, n-au avut de făcut obiecțiuni sau observații cu privire la activitatea desfășurată ori referitor la cele consemnate în procesul verbal, dup citire.
Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în două exemplare, din care unul i s-a lăsat persoanei în cauză, iar unul la organul de cercetare penală.
ORGAN DE CERCETARE MARTORI ASISTENȚI ÎNVINUIT,
PENALĂ,
1.Ag. Mândru Ioan 1. Gărduș Ioan Costea Iosif
2. Ag. Furdui Sorin 2. Hacicu Vasile
Model nr.14
PROCES-VERBAL
de depistare
Anul ………luna …………ziua …….în ………….județul…………………
…………………………………………din cadrul ……………………………………………………
(gradul, numele și prenumele)
am depistat pe raza municipiului …………………………………. str. ……………………. nr. …… bl. ……, scara ……, etaj ………, ap. ……., jud. (sectorul) …………………….., fără a-și justifica prezența, pe numitul …………………………… fiul lui…………….și al……………….. născut la data de ……………………….. în …………………….. domiciliat in ……………………. str. …………………… nr. …… jud. ………………………. posesor al actului de identitate …………………. seria ……….. nr. ………….. eliberat de …………………. ………………………. la data de …………………………………..
Asupra sa au fost găsite următoarele obiecte și valori ………………………..
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Sus-numitul declară că ………………………………………………………………….. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Datorită faptului că nu au existat condițiile necesare pentru efectuarea amănunțită a percheziției corporale s-a dispus conducerea numitului …………… ……………………………. la sediu ……………………………. .
Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal.
PROCUROR PERSOANA DEPISTATĂ
/ORGAN DE POLIȚIE
NOTĂ: pentru alte situații se va înscrie în cuprinsul procesului-verbal activitatea desfășurată, conduita avută de cel în cauză în momentul depistării, sau cauza care a impus luarea acestei masuri.
Model nr.15
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
JUDECĂTORIA GALAȚI
Nr. din
Către,
Poliția Municipiului Galați
Biroul Cercetări Penale –
La adresa dumneavoastră nr. ………………………………….., prin care a-ți solicitat instituirea în regim de urgență a măsurii de ridicare silită a …………….. …………………………………………………………………………………………………………….. expediat de ……………………………………. și adresate numitului ………………………. ………………………….. vă trimitem alăturat rezoluția prin care s-a dispus executarea acestei măsuri.
Luați măsuri de punere în aplicare, iar rezultatul să fie comunicat de îndată acestei unități, în referire la numărul de mai sus.
Prim Procuror
Model nr.16
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
JUDECĂTORIA GALAȚI
Nr. din
REZOLUȚIE
Anul ………………., luna …………………, ziua ………, în ………………………… Procuror ……………………………………………… din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
Azi data de mai sus am procedat la studierea dosarului de cercetare penală nr. ………………………….., privind ……………………………………………………. și analizând solicitarea biroului de cercetare penală, din cadrul Poliției Municipiului Galați prin adresa nr. …………………………….. , în temeiul art.98 alin.12 din C.proc.pen.
DISPUN:
ridicarea (scrisorilor, telegramelor, coletelor), de la Oficiul Poștal nr. …….. Galați, care sunt adresate numitului ………………………………………………. .
Dispoziția de ridicare este valabilă pentru ziua de ………………… între orele ……………… .
Organ De Urmărire Penală
Procuror
BIBLIOGRAFIE
Constituția României;
Codul penal al României;
Codul de procedură penală al României;
A. Ciopraga – Criminalistica, Elemente de tactică, Universitatea Alexandru I.Cuza Iași, Facultatea de Drept, 1986;
A. Lazăr, Particularități ale cercetării corupției și criminalității organizate, raport prezentat la Conferința pentru corupție, organizată de Parlamentul României, Ministerul Justiției, Asociația Baroului American și Programul de inițiative juridică pentru Europa Centrală și de Est (CCEELI), București 24-25 februarie 1998;
C. Voicu, C. Hurdubaie – Criminalitatea informatică – o sfidare a sfârșitului de secol, în „Buletin de criminologie și de criminalistică” nr. 1-2/1994
Colectiv – Curs de criminalistică – Anexă – Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, București, 1985;
Colectiv – Curs de tactică criminalistică, vol.I și II, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, București, 1983;
Colectiv – Îndrumar de cercetare penală, Ministerul de Interne Editura Atlas Lex, București 1994;
Colectiv – Tactică criminalistică, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial și Cinematografic, București, 1989;
Colectiv – Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpați Craiova, 1992;
Colectiv – Tratat practic de criminalistică, vol.I, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial și Cinematografic, București, 1976;
Colectiv – Tratat practic de criminalistică, vol.II, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial și Cinematografic, București, 1976;
Colectiv – Tratat practic de criminalistică, vol.III, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial și Cinematografic, București, 1976;
D. Ciuncan – Particularități metodologice ale cercetării infracțiunilor de dreptul afacerilor, în „Buletin de criminologie și de criminalistică ” nr. 3/2002;
D.Banciu, S.Rădulescu, V.Teodorescu, Tendințe actuale ale crimei și criminalității în România, Lumina Lex, București 2002;
E.Stancu – Criminalistică, vol.II, Universitatea din București, Facultatea de Drept, 1983;
E.Stancu – Criminalistica, Actami, 1995;
E.Stancu – Investigarea științifică a infracțiunilor, Curs de criminalistică, partea a II a și a III a, Universitatea din București, Facultatea de Drept, 1998
I. Neagu – Tratat de procedură penală, Editura Pro, 1997;
I. Sultănescu – Tactică Polițienească, Editura All Beck, București 2003;
N.Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol.I, Paideia, București, 1993;
Poiană, A. Lazăr, Informatizarea investigației criminalistice, un imperativ în actualitate, în „Buletin de criminologie și de criminalistică” nr. 1-2/1999
S. Suciu – Criminalistica, Editura Didactică și Pedagogică București, 1972
Ursu, I.A. Cristescu, Ghidul procurorului criminalist, Helicon, Timișoara 1994, p.17 și urm.;
V. Bercheșan, I. Dumitrașcu – Probele și mijloacele de probă, Editura Ministerul de Interne 1994;
V. Dongoroz ș.a. – Explicații teoretice ale codului de procedură penală român vol.I, partea generală, Editura Academiei Române, București,1975;
V. Dongoroz ș.a. – Noul cod de procedură penală și codul de procedură penală anterior, prezentare comparată, Editura Politică, București, 1969.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .tactica Efectuarii Perchezitiei, Ridicarea de Obiecte Si Inscrisuri (ID: 125534)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.