.scrisul Ca Obiect de Cercetare Criminalistica

CAPITOLUL I

SCRISUL CA OBIECT DE CERCETARE CRIMINALISTICĂ

SECȚIUNEA a 1-a: CONSIDERAȚII GENERALE

In activitatea justiției de prevenire și combatere a criminalități,un loc deosebit il ocupă identificarea infractorilor, determinarea vinovăției lor și aplicarea pedepselor prevăzute de legea penală.

Unul dintre mijloacele prin care se poate stabilii adevărul, il constituie expertiza judiciară alături de expertiza medico-legală, psihiatrică, tehnică, etc., expertiza criminalistică contribuie la cercetarea stiințifică a probelor materiale, in principal prin identificarea persoanelor si obiectelor.

Statistica laboratoarelor de criminalistică arată ca ponderea cea mai mare o are expertiza scrisului, cunoscută in mod curent sub denumirea de ,,expertiză grafica”.

Frecvența mare cu care se apelează la cercetarea scrisului se explică prin faptul ca inscrisurile sunt admise ca mijloc de probă in justiție “dacă in conținutul lor se arată fapte sau imprejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului”( art.89 c.p.p. ).

“Aria inscrisurilor ce contribuie, direct sau indirect, la descoperirea si tragerea la raspundere penală a celor vinovați este infinită: acte si insemnări personale pierdute la locul comiterii faptei ( omoruri, furturi, talhării, loviri, violuri, etc.), ori acte aparținând victimei gasite la faptuitori, scrisori anonime cu caracter calomnios sau de amenințare, scrisori care insoțesc trimiterea otrăvii ( intr-un caz otrava era recomandată drept medicament si chiar a fost ingerată de victimă), scrisori lasate de sinucigasi ( reale sau false ,urmarind ascunderea unui omor,etc.). Dat fiind ca aproape intotdeauna aceste dovezi sunt contestate de acuzații, utilizarea valorificării posibilităților oferite de analiza stiințifică a scrisului se impune de la sine”.

Câmpul de aplicabilitate a cercetării scrisului este foarte vast. Amintim in acest sens faptul că de multe ori se recurge la cunostințele de specialitate ale experților criminaliști in scopul elucidării unor probleme cu privire la originalitatea sau descifrarea manuscriselor cu valoare istorică sau literară cât și la verificarea autenticității unor opere de arta ( tablouri și lucrări de grafică ). Expertiza documentelor reprezintă unul dinte cele mai vechi mijloace de probațiune.

SECȚIUNEA a 2-a: CONȚINUTUL NOȚIUNII DE SCRIS IN CRIMINALISTICĂ

1.Definirea noțiunii de scris in criminalistică

In dicționarul explicativ al limbii române, scrisul este definit drept “felul propriu de a scrie al cuiva, modul particular de a caligrafia semnele grafice”, iar verbul “a scrie” este echivalent cu “a reprezenta prin semne convenționale sunete sau cuvintele vorbirii”.

Scrisul este un gest, expresia musculara a centrilor psihici. Această traducere simbolică a gândirii pune in acțiune un mecanism motor de o extraordinară complexitate. Gestul grafic este sub influența imediată a creierului. Forma sa nu este modificată de organul scriptor dacă acesta funcționează normal și se găsește suficient de adaptat la functia sa.

Scrisul se desfasoară intr-un câmp motor. Activitatea scripturală are loc intr-un spațiu definit. Ea implică imitarea unor miscări cu direcție definite, copia formelor având o anumită orientare si desfăsurare a miscării intr-un spatiu de reprezentare ( fiind un limbaj , el este un sistem figurativ de abstracție simbolică si are legile sale proprii).

Scrisul este forma de expresie a limbajului care implică o comunicare simbolică, cu ajutorul semnelor izolate de om, semne variabile după civilizații. Scrisul este o achiziție târzie in istoria umanitătii fată de limabjul oral.

“Scrisul, activitate convențională si codificată este fructul unui efort plecând de la un anumit grad de dezvoltare intelectuală ,motorie și afectivă.Modurile de expresie grafică ramân, cu toată variabilitatea lor, destul de fixe prin organizarea generală a planificării grafice si prin echivalența instrumentelor scriptoare”.

In criminalistică, modul individual de a scrie, care poate fi apreciat după elaborarea grafică a semnelor si totalitatii acestora intr-un manuscris se numește “scris”.

2.Scrisul ca mijloc de identitate criminalistica

Luând in considerare finalitatea urmarită, scrisul interesează disciplinele foarte variate, cum ar fi: arivistica, desenul liniar, caligrafia. Una dintre aceste discipline este criminalistica.

Deoarece asocierea noțiunii de ,,criminalistică” cu cea de ,,scris” poate ridica semne de intrebare, precizam : conform literaturii juridice actuale, criminalistica este alcatuită din trei mari ramuri : tehnica criminalistica, tactica criminalistica si metodica specială de cercetare a diferitelor genuri de infracțiuni. Prima dintre acestea, tehnica criminalistică elaborează procedee si utilizează mijloacele tehnice pentru descoperirea, fixarea si examinarea mijloacelor materiale de probă, de natură să conducă la descoperirea infracțiunilor și autorilor lor. Probele materiale concretizate in urmă servesc la identificarea, fie prin determinarea obiectului creator ( anvelopa care a imprimat pe drum profilul frizurilor, incalțăminte de la care provine urma de pas, degetul care a lasat amprenta), fie prin reconstituirea obiectului, adică a intregului din care a facut parte un fragment ridicat de la locul faptei ( aschii de lemn, vopsea, sticlă). Și scrisul este o urmă , dar de un gen cu totul deosebit.

Dacă urmele de pantof, anvelopele provin de la un obiect ( obiectul identificat ) și sunt realizate prin mulare intr-o masă primitoare ( pamânt , șosea ) sau prin depunere de substanțe ( grăsimi secretate de glandele sudoripare ) , scrisul, materializat in forme grafice ale unui manuscris, este urmarea activitații nervoase si musculare a omului, tradusă printr-un complex de mișcări sau deprinderi tehnice. Ca urmare a acestui lucru, el trebuie privit ca o realitate dinamică si nu statică, fixă, asa cum apare la o primă analiză.

Identificarea obiectului creator se realizează pe baza identității caracteristicilor generale si a particularitaților urmei in litigiu si a urmelor de comparație, create experimental cu obiectul avut in vedere, identitate pusă in evidentă prin suprapunerea urmelor in cele mai mici amănunte sau prin continuitate liniară. In schimb două semnături aparținând unei personae sau două texte cu conținut similar nu vor corespunde niciodată perfect in toate elementele grafice ( se exclude copierea unde nu e vorba de un scris liber, ci de o reproducere mecanică a unui model)

Având in vedere toate aceste lucruri, totuși identificarea persoanei de la care provine un scris este posibilă grație celor două proprietați fundamentale ale scrisului: individualitatea si stabilitatea sa relative. Operatia presupune un examen comparative folosindu-se ca probe de referintă monstre de scris aparținând in mod sigur persoanei despre care se crede a fi autorul.

Teoria generală a identificării este deci in intregime valabilă și pentru scris , a carei specificație justifică existenta unui gen autonom de expertiză: expertiza criminalistică a scrisului, denumită si expertiza grafică sau grafoscopie judiciară. Obiectul acestei expertize il constituie identificarea scriptorului și in practică se concretizează in urmatoarele situații: verificarea faptului dacă un text sau o semnatură provin realmente de la scriptorul nominalizat in act si identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură ce s-a dovedit a nu apartine titularului respective, adică sunt false sau provin de la un autor necunoscut ( adaugiri, scrisori anonime ) .

3.Forme de manifestare ale scrisurilor expertizate

Scrisurile se reprezintă sub forma de texte, fie ca acestea sau mai restrânse, reducându-se la câteva rânduri ( o dată de inregistrare și un număr), la două, trei cuvinte ( ,, De accord ”, ,, Am primit ” ) sau numai la un singur cuvânt (,,Vazut”, ,,Confirm”) sau sunt mai extinse (cereri , formulare completate de mâna,scrisori ) .

Scrisurile se prezintă sub forma semnăturilor, indiferent dacă sunt sau nu descifrabile, acestea reprezentând de asemenea mișcarile grafice ale unei anumite persoane.

Trebuie adăugate in noțiunea de scris și semnele grafice neliterale ( de exemplu semnele de punctuație, semnele care insoțesc cifrele de numerotare ale paginilor, semnele de continuare sau finalizare ale acestora, sublinierile ), mai ales când forma lor iese din comun. Asemănarea și mai ales deosebirea lor in două scrisuri care se compară pot indica informatii prețioase.

Ca mijloc de identificare scrisul insumează toate formele de manifestare grafică ale unei persoane, nelimitându-se numai la scrierea alfabetică ( de unde rezultă că și un desen poate forma obiectul unei identificări, cu mentiunea că e bine ca desenele să provină din perioadele de lucru alăturate, stiindu-se că unii pictori isi schimbă forma de expresie de la o perioada la alta).

Scrisul nu trebuie redus numai la materializarea gesturilor inscriptorii prin trăsături de creion sau cerneală , de exemplu deși foarte rare, există cazuri când obiectul expertizei il formează urmele in adâncime, produse ca urmare a transmiterii prin presiune, pe o altă foaie, a unui scris executat in condiții normale.

Din punctul de vedere al materialului suport pe care se pastrează scrisul , de obicei se examinează scrisuri executate pe hartie. Alteori scrisul se află pe alte obiecte cum ar fi: table, geamuri, garduri.Aceste ,,inscrisuri”al caror autor se cere a fi identificat sunt asimilate cu documentele, deoarece scrisul respectiv se pretează la o cercetare comparativă cu scrisuri de proveniența certă, intocmite de preferință in aceleași condiții.

SECȚIUNEA a 3-a: DIFERENȚIEREA EXPERTIZEI CRIMINALISTICE A SCRISULUI DE ALTE GENURI DE EXAMINARE

Pentru o calificare a intinderii sferei de probleme si a limitelor privind obiectul expertizei criminalistice a scrisului apar necesare explicațiile referitoare la alte două aspecte ale cercetării scrisului: examinarea tehnică a actelor si examinarea grafologică.

1.Examinarea tehnică a actelor

Indiferent de procedeele utilizate, modalitațile de falsificare ale unui act se reduce la două posibilități: alternarea unui inscris existent si confectionarea unui inscris fictiv. In primul caz este modificat un act valabil intocmit, fie prin inlăturarea unor mentiuni, fie prin adăugarea altora. Adăugirile efectuate pot reprezenta un plus fată de datele deja scrise sau o inlocuire a unor date, după ce acestea au fost in prealabil inlăturate. In celălalt caz se alcătuiește in intregime un act fals prin contrafacerea scrisului, a stampilei, a semnăturilor, mai rar a formatului respectiv.

Examinarea in vederea determinării autenticității se referă in ambele situatii pe de o parte la scris ca expresie a unei deprinderi personale, iar pe de altă parte la o serie de elemente materiale ale scrisului, cum ar fi substanțele de scriere ( creion, tuș, cerneala sau suportul scrierii, hârtia). Expertiza criminalisticii imparte deci cercetarea actelor in două părți diferite: expertiza scrisului și expertiza tehnică a actelor. Această diferențiere se justifică nu numai prin obiectele deosebite supuse analizei, ci și prin procedeele diverse de examinare comparativă a formelor scripturale din scrisul in litigiul și din scrisul persoanei bănuita a fi autorul, pe cand in al doilea caz se recurge la investigații fizico-chimice si traseologice, in scopul depistării urmelor materiale proprii contrafacerii sau modificării actelor.

Determinarea ștersăturilor reprezintă un exemplu tipic de examinare tehnică. De multe ori modificarea actelor se realizează prin inlăturarea unor mențiuni cifrice și literale, cum ar fi sume de bani, date calendaristice din inventare, documente de identitate, chitanțe. Radierea sau răzuirea unui inscris atrage după sine deteriorarea hârtiei prin subtierea ei si prin deranjarea fibrelor din stratul superior. Urmele de acest gen pot fii puse in evidența prin diverse procedee: iluminarea actului dedesubt sau sub un unghi de incidență eprezentând de asemenea mișcarile grafice ale unei anumite persoane.

Trebuie adăugate in noțiunea de scris și semnele grafice neliterale ( de exemplu semnele de punctuație, semnele care insoțesc cifrele de numerotare ale paginilor, semnele de continuare sau finalizare ale acestora, sublinierile ), mai ales când forma lor iese din comun. Asemănarea și mai ales deosebirea lor in două scrisuri care se compară pot indica informatii prețioase.

Ca mijloc de identificare scrisul insumează toate formele de manifestare grafică ale unei persoane, nelimitându-se numai la scrierea alfabetică ( de unde rezultă că și un desen poate forma obiectul unei identificări, cu mentiunea că e bine ca desenele să provină din perioadele de lucru alăturate, stiindu-se că unii pictori isi schimbă forma de expresie de la o perioada la alta).

Scrisul nu trebuie redus numai la materializarea gesturilor inscriptorii prin trăsături de creion sau cerneală , de exemplu deși foarte rare, există cazuri când obiectul expertizei il formează urmele in adâncime, produse ca urmare a transmiterii prin presiune, pe o altă foaie, a unui scris executat in condiții normale.

Din punctul de vedere al materialului suport pe care se pastrează scrisul , de obicei se examinează scrisuri executate pe hartie. Alteori scrisul se află pe alte obiecte cum ar fi: table, geamuri, garduri.Aceste ,,inscrisuri”al caror autor se cere a fi identificat sunt asimilate cu documentele, deoarece scrisul respectiv se pretează la o cercetare comparativă cu scrisuri de proveniența certă, intocmite de preferință in aceleași condiții.

SECȚIUNEA a 3-a: DIFERENȚIEREA EXPERTIZEI CRIMINALISTICE A SCRISULUI DE ALTE GENURI DE EXAMINARE

Pentru o calificare a intinderii sferei de probleme si a limitelor privind obiectul expertizei criminalistice a scrisului apar necesare explicațiile referitoare la alte două aspecte ale cercetării scrisului: examinarea tehnică a actelor si examinarea grafologică.

1.Examinarea tehnică a actelor

Indiferent de procedeele utilizate, modalitațile de falsificare ale unui act se reduce la două posibilități: alternarea unui inscris existent si confectionarea unui inscris fictiv. In primul caz este modificat un act valabil intocmit, fie prin inlăturarea unor mentiuni, fie prin adăugarea altora. Adăugirile efectuate pot reprezenta un plus fată de datele deja scrise sau o inlocuire a unor date, după ce acestea au fost in prealabil inlăturate. In celălalt caz se alcătuiește in intregime un act fals prin contrafacerea scrisului, a stampilei, a semnăturilor, mai rar a formatului respectiv.

Examinarea in vederea determinării autenticității se referă in ambele situatii pe de o parte la scris ca expresie a unei deprinderi personale, iar pe de altă parte la o serie de elemente materiale ale scrisului, cum ar fi substanțele de scriere ( creion, tuș, cerneala sau suportul scrierii, hârtia). Expertiza criminalisticii imparte deci cercetarea actelor in două părți diferite: expertiza scrisului și expertiza tehnică a actelor. Această diferențiere se justifică nu numai prin obiectele deosebite supuse analizei, ci și prin procedeele diverse de examinare comparativă a formelor scripturale din scrisul in litigiul și din scrisul persoanei bănuita a fi autorul, pe cand in al doilea caz se recurge la investigații fizico-chimice si traseologice, in scopul depistării urmelor materiale proprii contrafacerii sau modificării actelor.

Determinarea ștersăturilor reprezintă un exemplu tipic de examinare tehnică. De multe ori modificarea actelor se realizează prin inlăturarea unor mențiuni cifrice și literale, cum ar fi sume de bani, date calendaristice din inventare, documente de identitate, chitanțe. Radierea sau răzuirea unui inscris atrage după sine deteriorarea hârtiei prin subtierea ei si prin deranjarea fibrelor din stratul superior. Urmele de acest gen pot fii puse in evidența prin diverse procedee: iluminarea actului dedesubt sau sub un unghi de incidență mic, pulverizarea cu prafuri fine, expunerea la vapori de iod, exminarea microscopică. Există si procedee mai complicate dar foarte precise: măsurarea conductibilității electrice a hârtiei in diferite porțiuni.

Falsificatorii mai folosesc și stergerea chimică, prin spalarea trăsăturilor de cerneală, de pastă, cu diferite substanțe. Desi in locul respectiv se remarcă o ingălbenire, sub actiunea razelor ultraviolete, zona atacată va căpata de cele mai multe ori o fluorescență diferită de cea a porțiunii neafectate.

Examinarea scrisului și examinarea tehnică a actelor au un profil diferit ,dar ele se află intr-o strânsă dependență, ambele dând posibilitatea identificării persoanei după reprezentările sale grafice.

2.Grafologia

Grafologia, studiul scrisului pentru a determina calitățile autorului, a suferit intr-un timp scurt o mare evolutie, transformându-se intr-o disciplină cu baze stiințifice demonstrate.

Se pune problema delimitării grafologiei de expertiza grafică.Ele sunt două lucruri deosebite, urmaresc alt obiectiv deși pornesc de la o baza comună : studierea stiințifică a scisului.

Dacă grafologia este studiul psihologic al documentelor scrise, expertiza grafică se ocupă cu identificarea autorului unui grafism și cu descoperirea falsului in scrieri. Expertiza grafică, adoptând tehnica preconizată de grafolog, studiază și ea scrisul după caracteristicile obiective ale acestuia, adică după dimensiune , direcție, formă, presiune, iuteală, continuitate și orânduire, căutând a preciza dominantele grafice ale unui document spre a compara dacă se regăsesc aceleași dominante in scrisul identificat. Atât expertul, cât și grafologul aleg trăsăturile caracteristice ale unui grafism, care permit identificarea lui in linii mari. De aici incepe bifurcarea drumului. Grafologul merge mai departe in studiul sau si după ce a fixat dominantele grafice, incearcă să afle si resorturile psihologice pentru care un scris are cutare caracteristici si nu altele.

Expertul se oprește, in general, la anatomia grafică, la disecție ,,mecanică” a părților componente ale scrisului studiat, dar va impinge cât mai departe această disecție, studiind cu lupa fiecare literă in parte, fiecare virgulă, sedilă, punct, locul alb din jurul scrisului, aliniatele. Cu grafometrul va masura inăltimea minusculelor, a depasantelor superioare b, d, f, h, l, t și a depasantelor inferioare g, j, p, q, y, va masura inălțimea literelor, distanța dintre litere, dintre cuvinte, dintre rânduri. Cu raportorul va masura inclinația literelor,direcția rândurilor, a barelor ; cu goniometrul va studia, la microscop sau pe fotografii mult marite grosimea ductului suitor, coborâtor și orizontal al traseului literelor , locurile unde penița incepe să apese mai tare; cu microscopul va studia felul cum penița vine in contact cu hârtia, asa-numitele ,, puncte de atac “ ale inceputului unei litere, va studia accentele, sedilele, punctele. Cu lupa, expertul va cauta să descopere cât mai multe semne particulare, particularități grafice rare, care nu se intâlnesc in alt grafism, așa-numitele, ,, idiotisme grafice ”; va studia apoi intreruperile in duct, retușările, lipiturile ; va studia hârtia, penita, cerneala.

Expertul grafic se ocupă deci de partea, ,,mecanică”,anatomică a scrisului; grafologul de partea psihologică.

La prima vedere ar parea ca există o serie de deosebiri intre raportul unui grafolog si cel al unui criminalist când aceștia studiaza o scriere.Astfel, examenul grafologului ( ca și al expertului grafic) se face pe execuția materială a scrisului, adică pe scriere ( dominante formale ), in timp ce acela al criminalistului are in vedere ansamblul scrisului, adică in același timp scrierea, ortografia, sinteza, stilul și ideile exprimate ( conținutul ). In fapt, intre studiul aspectelor formale ( grafologice ) și de continut ( criminalistica ) există intrepătrunderi și completări-un criminalist avizat de grafologie poate avea o privire mai completă asupra personalității unui delicvent.

SECȚIUNEA a 4-a :BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE IDENTIFICĂRII PERSOANEI DUPĂ SCRIS

1.Mecanismele fiziologice ale executării scrisului

Definind deprinderea grafică ,, actiune automatizată ”, trebuie să subliniem că ea, ca orice deprindere, a fost inițial o acțiune ,,conștientă”. Transformarea ei in acțiune automatizată depinde de exerciții si invățare. Această automatizare nu se opune și nici nu exclude prezenta momentelor conștiente in insușirea deprinderii grafice. Dacă in faza inițială controlul conștiinței se aplică elementelor de detaliu, in fazele mai avansate, in urma exercițiului, participarea conștiinței se restrânge asupra elementelor directoare ale transcripției grafice. In același timp insa, mișcarea grafică automatizată se poate subordona reglării voluntare in orice moment dacă apar dificulțăti in realizarea ei.

Pophal a studiat experimental baza fiziologică a mișcării grafice distingând la ea mișcări automate, zise ,, mișcări du-te-vino”; și mișcări voluntare , intenționate, denumite ,, mișcări unice”.

Din examenul atent al diverselor litere ale oricărui alfabet reiese că tocul care execută urmează patru direcții elementare, fie in stare pură, fie in stare de combinație. Pentru a produce o trăsătură verticală de sus in jos, degetele care țin tocul trebuie obligatoriu să flexeze, in special degetul mare și indexul. Această direcție impune deci flexiunea digitală și această primă mișcare se numește flexiune. Când trăsătura verticală este impinsă in sens invers, de jos in sus, ea se realizează printr-o redresare a falangelor, deci in extensiune. Trăsăturile orizontale executate in elanul peniței de la stânga la dreapta corespund unui gest de abductie care indepărtează mâna, iar trăsătura executată de la dreapta la stânga face să intervină aducția mâinii, deci direcția inversă a precedentei.

Flexiunea este o mișcare a degetelor care permite transcripția verticală de sus in jos a axelor lui l, h, t, etc. Amplitudinea sa este valabilă după inăltimea corpului literelor. Pentru minuscule care nu ies in afara corpului literelor, ca de exemplu , m, n, u, trăsătura ( redusă in medie la 2mm diametrul ) este realizată de flexorii degetelor.

Extensiunea e mișcarea antagonistă precedentei.

Abductia este gestul care trasează mâna dreaptă permițând inscripția diverselor litere in serie lineară.

Abductia reprezintă miscarea antagonistă precedentei și este mai ales utilizată pentru a duce mâna la stanga, când penița a terminat linia scrisă.

Din punct de vedere al atitudinii și al mimicii, abducția și extensiunea aparțin redresării, desfăsurării bratului, gesturilor ample, centrifuge, in timp ce flexiunea și abductia depind de forta de retracție, de repliere a diverselor segmente, de un gest esențial centripet.

In fiziologia scrisului se consideră două funcții importante:

Funcția de inscripție, adică de inscriere a trăsăturilor grafice,fundamental mișcării de flexiune-extensiune ( care pot fi corelate cu mișcările de ,,du-te-vino”). Deci cele trei prime degete inscriptoare au un rol activ, in timp ce ultimele degete și mărimea internă a mâinii trebuie să aibă un rol pasiv și activitate redusă ,de a aluneca pe hârtie și a asigura astfel funcția cursivă;

Funcția cursivă sau de translație a mâinii trebuie să aibă un rol pasiv și activitate redusă,de a aluneca pe hartie și a asigura astfel funcția cursivă.Funcția cursivă sau de translație, adică de deplasare a mâinii in scris, deci a lega intre ele, dacă este posibil , toate literele unui cuvânt și a progresa intre două cuvinte urmând linia hârtiei,și care poate fi corelată cu miscarea unică. Ea nu este utilizată decât dacă ia ca sprijin un alt segment al membrului( de obicei cotul ca centrul de rotație ) .

2.Individualitatea scrisului

Fundamentul stiințific al identificării persoanei rezidă in facultatea scrisului de a fi individual. Individualitatea sa se exprimă in particularitățile caracteristicilor de ansamblu si a celor de detaliu (construcția semnelor grafice ) . Fiecare dintre aceste carateristici, considerata izolata, poate fi intâlnită in scrisurile mai multor persoane, dar combinatia lor este ireparabilă, intocmai ca la impresiunile digitale.

Factorul principal ce determină această proprietate il constituie insuși modul de elaborare, extrem de complex, al scrierii. Din cele spuse, rezultă deci , că scrisul este direct influențat de particularitațile individuale ale tipului de activitarte nervoasă proprie fiecărei persoane.

Cele trei proprietăti fundamentale ce caracterizează procedeele nervoase ( forta, echilibrul, mobilitatea ) constituie factorul fundamental și de ordin intern al formării deprinderii de scriere, insă la elaborarea scrisului și individualitatea acestuia iși aduc contribuție și alti factori.

După numeroase exerciții in clasă și acasă, sub forma temelor și o dată cu legarea literelor și cu deprinderea mâinii de a executa mișcările inscriptorii, ritmul scrierii incepe să accelereze. Semnele grafice nu mai sunt imitate, ci memorate, iar materializarea lor in scris se indepărtează tot mai mult de modelul initial. Pe masura insușirii deprinderilor grafo-tehnice, atenția elevului se deplasează spre conținutul textului, apar noi forme de costrucție a literelor, precum și diferite forme de imbinare, cât mai comod de executat, in virtutea legii efortului minim.

Felul de ținere a peniței in scris este de o deosebită importantă pentru a ne da seama de orientarea specifică a individualitații. Din punct de vedere al fiziologiei mișcarii, felul de ținere a peniței poate fi de patru tipuri ( Callewart ): tip solidar, tip frânt, tip fixat și tip combinat, ultimul fiind fiziologic cel mai natural, conținând deprinderea de decontracție a muschilor inutili. Același autor-Callewart – admite ca in cadrul aceluiași tip grafismele sunt foarte diferite datorita ,, altor particularițati fiziologice, individuale, digitale și manuale, inscriptorii și cursive , care determină diverse caracteristici individuale ale scrisului”.

3.Stabilitatea relativă a scrisului

Stabilitatea deprinderilor de scriere, ca de altfel a oricăror deprinderi, este relativă, datorită influenței asupra acestora a diferitilor factori interni și externi.In cursul formării deprinderilor de scriere, stabilitatea este mai redusă decât după aparitia automatizării procedeului scrierii. Stereotipul dinamic este elastic, mobil, adaptându-se la noile condiții ce pot apărea in timp. Ca urmare, scrisul se modifică ( partial ) in functie de noile situații ce apar. Acestea pot fi dintre cele mai diverse: pozitie incomodă pentru scris, schimbarea instrumentului scriptural și al suportului, traumatismul mâinii, afecțiuni nervoase, boli de ochi, stări psihice și fiziologice deosebite ( emoții puternice, stare de ebrietate ), anumite situații speciale care necesită un scris foarte ingrijit sau un scris rapid , etc. Scrisul se modifică și in conditiile zborului cosmic, după cum atestă studiile intreprinse de R.M.Lantamn și A.I.Mantetova.

Acțiunea oricăreia dintre cauzele alăturate duce la dezautomatizarea scrisului, la dereglarea coordonării miscărilor, manifestată in curbarea și frângerea trăsăturilor drepte, in tendința de poligonare a ovalelor, in inconștiența și inclinația semnelor grafice.

Cu toate acestea, nu are loc o schimbare radicală a scrisului, nu se modifică intregul sistem al mișcărilor devenite deprinderi, ceea ce și constituie temeiul stabilirii autorului scrisului.

Luarea in considerare a variabilitații scrisului este de o mare importanță practică, ea ajutând la distinctia intre deosebirile datorate executării a doua scrisuri in perioade sau condiții diferite, de aceeași persoana.

3.1.Modificări survenite in cursul evoluției scrisului

Este vorba despre modificările intervenite după ce s-a format scrisul, intr-o mai mică sau mai mare masură. Deprinderile de scris se perfecționează continuu, dar schimbările suferite sunt uneori neevidențiate și mai lente.

Doi dintre factorii care influențează evoluția scrisului sunt preocupările persoanei respective și profesia scriptorului. In primul caz, prin trecerea de la nivelul școlii la facultate, deci de la un elev la student, datorită ritmului accelerat al cantității mari de informații scrisul se simplifică, devin usor ilizibil, spațiile cresc, dimensiunile se micșorează.

In al doilea caz s-a observat introducerea conștientă a ornarilor si infloriturilor in scrisul unor funcționari sau aparitia modelelor de tipar in scrisul tehnicienilor, datorită cunoașterii desenului și scrisului liniar sau aspectul extrem de neciteț al scrisului medicilor.

3.2.Modificări datorate stării psihosomatice a scriptorului

Starea organismului persoanei asupra scrisului executat la un moment dat

are o mare influență.

Bătrânețea, asociată cu stări maladive, stationare sau progresive, atrage după sine un proces de dezorganizare a scrisului ( de exemplu o ușoară zigzagare a trăsăturilor, aproape imperceptibilă și uneori un număr sporit de intreruperi ).

Starea fiziologică anormală cunoaște o infinitate de trepte, mergând de la simple tulburari produse de frig, oboseală, surmenaj intelectual, stări nervoase pasagere ( violente sau depresive ) și până la maladii cronice grave, cu serioase repercusiuni asupra intregului organism.

Bolile puțin grave nu duc la schimbări esentiale ale scrisului; ele reflectă mai mult in alura generală a scrisului decât in structura literelor, astfel că identificarea scriptorului e perfect posibilă.

La bolile cronice ( de lungă durata și insoțite de leziuni permanente ) scrisul se mentine in limite normale, modificările privind: siguranța trăsăturilor ( tremurături dese provenind de la o bâlbâiere a mâinii ), direcția rândurilor, dimensiunea semnelor grafice, legăturile dintre acestea, neglijarea punctuatiei.

Bolile mintale afectează profund scrisul, schimbările acestuia fiind variate:

aspectul haotic, numeroase neregularități ale trăsăturilor, dezalinieri, rânduri orientate in toate sensurile; in cazurile de comparare violentă se merge pâna la ințeparea și ruperea hârtiei cu vârful creionului sau a peniței.

3.3.Modificări realizate din conducerea mâinii de o altă persoană

Deformările grafismului prin scrisul executat cu mâna condusă prezintă, in multe privinte, similitudini cu deformările ce se pot constata la un grafism contrafăcut. Există trei situații de scriere cu mâna condusă: când mâna este inertă, când ea este ajutată și când este forțată.Mâna inertă, de obicei a unei persoane cu pareze, a unui analfabet, uneori a unei persoane aflate in agonie, in care se ține instrumentul scriptural este ghidată de o altă mână, realizându-se in general un grafism analog ca formă celui obișnuit al persoanei care conduce, dar cu trăsături nesigure, uneori tremurate, frânte, cu spații inegale intre ele.

Ajutarea mâinii are loc de obicei, când cel condus nu prea știe să scrie sau când potențialul său de scriere este scăzut, datorită unei afecțiuni generale, senilitătii, unei leziuni nervoase, rănirii brațului.Mâna condusă colaborează cu mâna care ghidează,rezultând un scris ambiguu, cu multe neregularițăti, care amintesc de acelea ce se remarcă la un inscris contrafăcut.

In cazul mâinii forțate, victima execută scrisul sub presiunea fizică a agresorului.

Grafismul obținut este inegal, deformat fată de scrisul normal al victimei, iar hârtia poate prezenta deteriorări și rupturi produse de vârful instrumentului scriptural.

Elementele asemănătoare indiciilor de contrafacere pot apărea și la unele scrisuri sau semnături autodeghizate, executate astfel pentru ca ulterior să fie negate de titular.

3.4.Modificări produse de starea de ebrietate

Starea de ebrietate sau beția alcoolică se deosebește de alcoolismul cronic, care este o stare de lungă durată și se manifestă in scris prin descreșterea inălțimii minusculelor de la inceputul spre sfârșitul textului, printr-o tremurare regulată, continuă, verticală și constantă, precum și prin ridicări frecvente ale instrumentului scriptural, insoțite de deformarea finalului cuvintelor.

Alcoolul provoacă o modificare temporară a personalității, care dispare o dată cu resorbirea alcoolului din sange. Alterarea funcțiilor nervoase atinge și pe aceea a organelor de simț( vederea , pipăitul ), de unde aprecierea gresită a distanțelor, a formelor obiectelor inconjurate.Mișcările nu mai sunt controlate, echilibrul și viteza de reacție sunt micșorate.Toate aceste manifestări se reflectă perfect in miscările mâinii in procesul scrierii, producându-se importante modificări in raportul cu scrisul executat de persoana respectivă in condiții normale.

Când gradul de ebrietate este mic, nu se constată modificari esențiale ale grafismului, ci doar o mărire a dimensiunii, mai ales la majuscule și la trăsăturile curbe. Când gradul de ebrietate e mediu, viteza de execuție se incetinește, construcțiile literale se simplifică, se tulbură calitatea scrisului, crește dimenesiunea, inclinația devine instabilă, spatierea dintre randuri este inegală.

La un grad mai mare de ebrietate coordonarea mișcarilor scade și mai mult, ritmul e foarte lent, trăsăturile sunt extrem de tremurate, literele sunt incomplete, lipsesc unele parti componente sau se reduc la semne indescifrabile, se omit litere, rândurile devin de obicei descendente, limitarea imprimată nu se mai respectă , marginea din stangă este depașită.

Aceleași modificări se inregistrează și in cazul otrăvirii cu arsenic, a intoxicării cu sulfură de carbon, a otrăvirii cu ciuperci, a absorbției de medicamente cu efect convulsiv.

3.5.Modificări cauzate de starea unor organe care participă la execuția scrisului

Se referă la acele modificări provocate de starea anormală in care se află mâna și ochii.

Pierderea mâinii drepte sau absoluta imposibilitate de folosire a acesteia obligă persoana să scrie cu mâna stângă, insă are loc un transfer mecanic al deprinderii de la o mâna la alta.

Pierderea vederii ( orbire ) nu duce și la pierderea deprinderilor grafice ale unei persoane care știe să scrie. Examinarea criminalistică a scrisului unui orb relevă următoarele particularități:

-incetinirea și șovăirea scrisului;

-pierderea rândurilor și incălcarea lor datorită lipsei de control vizual;

-inegalitatea distanțelor dintre rânduri, cuvinte și litere, in general spatierea este exagerată;

-deplasarea semnelor diacritice și a barei minusculei ,,t” sau omiterea lor;

-puncte de odihnă și legarea cuvintelor, pentru a nu pierde contactul cu hârtia sau cu rândul;

-scrierea in ,,alb”, in cazul folosirii cernelii; aceasta se termină si orbul nu sesizează, scriind in continuare litere și cuvinte intregi care nu se mai imprimă;

-marirea scrisului, datorită concentrației exagerate a atenției și a rezemării mâinii și a bratului pe hârtie.

3.6.Modificări determinate de cauzele de moment

Acestea sau urmarea unor condiții de scriere foarte diferite, care pot incomoda scriptorul, dând naștere unor devieri de la scrisul său obișnuit.

Suportul actului, obiectul pe care este asezată foaia de hârtie in momentul scrierii, contribuie uneori la deformarea scrisului. O suprafată zgrunturoasă, neregulată sau o suprafată moale pot determina in scris intreruperea trăsăturilor, direcții nedorite ale acestora care deformează unele litere și schimbă orientarea rândurilor.

Pozitia de scriere, dacă nu este cea normală ( scriptor așezat, cu rezemarea antebrațelor pe masă ) duce la modificări ale scrisului mai ales la scrisurile de evoluție inferioară și mai putin pentru persoanele cu un scris superior, caracterizate printr-o bună coordonare și sigurantă a gesturilor pe care o pozitie anormală nu le deranjează prea mult.

Instrumentul scriptural influențează grosimea și calitatea trăsăturilor, dar nu și aspectul general sau constructia literelor.

O altă modalitate de a scrie constă in trasarea liniilor cu ajutorul unui chibrit, scobitoare sau a unui betișor ascuțit, inmuiat intr-un lichid (cerneală , tus, sânge ). De obicei, in aceste situații, dacă nu s-au introdus prea multe modificări intenționate ale scrisului, scriptorul poate fi identificat, căci scrisul in sine nu se schimbă, ci doar trăsăturile devin mai groase, crește numărul liniilor drepte și scrisul este ,,tocat” prin frecvente intreruperi, inevitabile datorită necesității de a alimenta mereu instrumentul ales.

3.7.Modificarea intenționată a scrisului

Modificarea intenționată a scrisului se realizează prin deghizarea scrisului sau prin contrafacerea acestuia.

Deghizarea scrisului poate fi infăptuită prin denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului, prin scrierea cu caractere tipografice sau prin scrierea cu mâna stanga.

Denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului poate fi obținută prin modificarea caracteristicilor generale și speciale ale scrisului. Modificarea inclinației scrisului, una din metodele cel mai des folosite pentru deghizare, datorită faptului că este relativ simplă și are un efect direct asupra aspectului scrisului.

Pe masură insă ce atenția scrisului scade, inclinația tinde să revină la normal până in momentul când acest lucru este observat de scriptor, care revine la inclinația neobisnuită a scrisului său.

Denaturarea caracteristicilor grafice ale scrisului e realizată și prin modificarea mărimii literelor, prin modificarea gradului de evolutie a scrisului, precum și a tuturor celorlalte caracteristici generale ale scrisului:viteza, presiunea, continuitatea, forma rândurilor.

In scrisul deghizat , cel mai frecvent se actionează pentru modificarea literelor minuscule sau majuscule cărora scriptorul le complică forma, le deformează sau le schimbă modul de legare intre ele. In cazul modificării literelor majuscule, acestea vor avea un caracter inzorzonat, format din trasee complicate, dispuse nefiresc. Modificarea minusculelor e dificilă, deoarece, fiind mult mai numeroase decât majusculele, scapă controlului scriptorului și intr-un text mai lung, aceeași minuscula va fi executată in moduri complet diferite.

Imitarea caracterelor tipografice este unul dintre procedeele de denaturare a scrisului cursiv care constă in modificarea constientă a semnelor grafice din caracter cursiv in cel de tipar. Există părerea că oricine poate imita caracterele tipografice ale literelor. In realitate, nu toate literele alfabetului pot fi deghizate cu usurintă prin folosirea modelelor tipografice. Practica de expertiză evidentiază existentă unor dificultăți in executarea minusculelor tipografice, ceea ce constituie totodată o explicație a faptului că numeroase scrisuri deghizate sunt construite din majuscule.

In scopul deghizarii scrisului, aceasta se execută adesea cu mâna stângă. In acest caz sunt necesare anumite eforturi pentru ca pe baza deprinderii formate să se inlăture dificultăți legate de miscările neobisnuite pentru mâna stânga. Gradul acestei dificultăti nu este totdeauna același, unele persoane adaptându-se cu mai multă usurință la aceasta nouă condiție, iar altele mai greu.

In ceea ce privește posibilitatea identificării, este important un singur lucru, și anume faptul că persoana care scrie cu mâna stangă tinde involuntar să execute semnele așa cum este obisnuită să execute cu mâna dreaptă.

Toată atenția ei este concentrată asupra unui lucru: preocuparea de a invinge dificultațile scrierii cu mâna stângă.

Contrafacerea scrisului se realizează prin imitare sau copiere.

In operatia de falsificare prin imitare intervine o containdicație intre stereotipul grafic al falsificatorului și ceea ce acesta doreste să obtină incercând sa imite modelul cât mai exact, el iese din stereotipul său grafic și atunci falsul va fi trădat de defectele trăsăturilor realizate.

Imitarea scrisului unei persoane se poate realiza pe două căi: prin urmărirea vizuală lentă a traseului scrisului persoanei respective, operatia asemănându-se cu o desenare după model sau prin executarea scrisului intr-un ritm mai mult sau mai putin normal, după ce, in prealabil, falsificatorul a studiat modelul original sau a facut chiar exerciții de imitare, prima modalitate e denumită in literatura de specialitate imitație servilă, iar cea de-a doua, imitație liberă.

Reproducerea grafismului altei persoane prin folosirea unor mijloace ajutătoare se poate impărții in copiere care nu conține urme ale unei execuții prealabile și apropierea care conține asemenea urme. Caracteristică pentru prima grupă e copierea prin transparență, care se realizează direct, fără trăsături obișnuite in prealabil prin alte mijloace.Tipică pentru a doua grupă este copierea prin apăsare și cu ajutorul hârtiei copiative, urmată de repasarea traseului initial, de obicei cu cerneală.

La copierea prin transparentă, urmărirea traseului semnelor grafice e un proces lent. Lipsa de spontaneitate a trăsăturilor, presiunea relativ mare și mai ales uniformă, nesiguranța in execuție și ezitările, iată indicii caracteristice care vor dovedi falsificarea semnăturii.

In situații de copiere prin punctare sau ințepare, falsul se poate descoperi după punctele incomplet mascate și mai ales după ințepăturile hârtiei. Ca indicii ale contrafacerii mai pot apărea variațiile anormale de calibrare a trăsăturilor suprapuse, ritmul scăzut de executie, vibrarea unor linii, ingrosarea incipienței și terminației trăsăturilor.

La copierea prin intermediul hârtiei copiative ( indigo ) ; traseul original urmărit cu creionul, stiloul cu pastă sau un vârf ascutit se va imprima pe actul incriminat in culoarea stratului copiativ: negru, violet, albastru. Uneori, indeosebi in cazul scrisului, operatia de fals se oprește la acest stadiu, dar cel mai adesea imaginea obținută se repasează cu cerneală.

Pe lânga procedeele de falsificare descrise mai există și altele, cu aplicatibilitate aproape exclusivă la semnături: copiere cu grafit, transferul cu materiale adezive, folosirea unui facsimil, proiectarea cu mijloace optice, decuparea și trucare fotografică.

CAPITOLUL II

CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A ACTELOR SCRISE ȘI A SEMNĂTURILOR

SECȚIUNEA a 1-a: STABILIREA MATERIALULUI SUPORT AL ACTELOR ȘI SUBSTANȚTEI CU CARE AU FOST SCRISE

1.Materialul suport pentru intocmirea actului scris

Acest material poate să difere atât ca natură, cât și ca prezentare exterioară. De obicei se folosesc ca materiale suport hârtia de diferite sortimente, nuanțe variate de culoare și mai rar pânza, lemnul sau folie de metal.

Hârtia este un produs industrial special, folosit pentru scris, tipărit, desenat, impachetat, prezentat in forma de foi subtiri intinse, fabricat din celuloză cu sau fară adaos de fibre animale, minerale, artificiale sau sintetice și materiale de umplutură, incleiere și colorare.

Caracteristicile generale cele mai reprezentative ale hârtiei, ce pot fi examinate pe parcursul expertizei sunt:

Masa, grame pe metru patrat, reprezintă masa unitații de suprafată a produsului;

Grosimea reprezintă distanța dintre cele două fețe ale unui produs;

Densitatea aparentă reprezintă raportul dintre masa exprimată in grame pe metru pătrat și grosimea in mm; la procedeul de determinare a grosimii și a densității aparente a hârtiei se folosește un micrometru cu cadran de precizie pentru masurarea grosimii uneia sau mai multor foi;

Gradul de impuritate este definit prin raportarea la un metru pătrat de produs a numărului de impuritați care se vad cu ochiul liber in lumina reflectată pe suprafata produsului pentru aparitia cărora nu se cere tratarea lor cu reactivi chimici;

Umiditatea reprezintă pierderea de masă prin uscare pana la masa constantă a unei probe.

Hârtia supusă identificării poate conține un complex de caracteristici individuale, permițând o examinare comparativă. Cercetarile, experimentele și expertizele efectuate până in prezent au demonstrat că in examinările de laborator ale fiecărei caracteristici generale descrise mai sus pot apărea abateri de la valorile prevăzute in standarde, care devin caracteristici individuale.

Pentru examinarea hârtiei, din punct de vedere chimic, sunt necesare următoarele mijloace tehnice și materiale de laborator: microscop, lame de sticla ; in același timp, sunt necesari o serie de reactivi de colorare utilizați pentru punerea in evidența a diferitelor specii fibroase din compozitia hârtiei.

Din studiul morfologiei al suprafetelor probelor de hârtie se obtin date referitoare la ultrastructura ( natura ) fibrelor acesteia, care poate fi celulozică, animală ( lană ) , sintetică, minerală, precum și la distribuția și orientarea lor la suprafată. Cu ajutorul microscopiei electronice se pot pune in evidentă și alte caracteristici ale hârtiei, cum sunt : structura ei in zona de ruptură, scămosarea fibrelor ca urmare a unor operații mecanice ( răzuire, radiere ), prezența de substanțe straine, topografia suprafetei, modificările aspectului acesteia datorită unor agenti externi ( chimici, mecanici ), precum și modificarea locală a ei, consecința a unei apăsări cu ajutorul unui obiect ascuțit.

2.Substanța utilizată la scrierea actului

Substanța naturii materialului cu care s-a scris ori s-a efectuat adăugirile intr-un text, a celui cu care s-a acoperit un scris are o importantă deosebită in procesul judiciar deoarece contribuie la elucidarea unor falsuri in acte sau la identificarea autorului lor.

Deși cerneala, tușul sau pasta de scris, sub forma de traseu sau pata uscată prezintă numai o parte din caracteristicile materialului folosit initial, identificarea criminalistică a naturii lor e posibilă dacă se aplică o metodologie adecvată.

In practica criminalistică se intalnește mai ales tușul pentru ștampila, de desen și cu cel pentru panglica mașinii de scris in cadrul expertizei actelor in care apar impresiuni de ștampile sau ale celor dactilografice. Tușurile, la fel ca și cernelurile, au tendința de a migra in masa hârtiei. Toate aceste trăsături ale urmelor de tușuri pot fi foarte bine puse in evidentă cu ajutorul modelelor de microscopie, in special cea electronica de scanning.

Cernelurile, tușurile și pastele de scris sunt soluții mai mult sau mai puțin fluide sau vâscoase care in general pot conține: unul sau mai mulți coloranți,dându-le culoarea și nuanța caracteristică, solvenții, dezinfectanții, stabilizatorii și substanțe ce le imprima fluiditatea corespunzatoare, o anumită aderență la suport și rezistență.

Fluiditatea acestor materiale scade in timp, prin ședere, ca urmare a evaporării solventului, viteza uscării depinzând de natura lui și condițiile in care se află urmele produse de aceste substanțe.

In functie de condițiile de păstrare (căldura, umezeala, soare ) și de timpul scurs, nuanta traseelor poate suferi modificări, mai evidente la urmele produse de cerneală și mai putin vizibile la cele executate cu pastă de scris. Tușurile ce conțin numai pigmenți și coloranți organici se dizolvă, iar cele ce contin amestecuri formate din pigmenți și coloranți organici se dizolvă numai parțial.

Cernelurile, tușurile și pastele de scris se deosebesc intre ele prin natura și numărul de componenți; astfel de deosebiri există in cadrul materialelor de acelasi tip și culoare, dar care se comercializează sub diferite denumiri. Astfel pot exista: mai multe tipuri de cerneală albastră, roșie, verde, neagră, fiecare având o anumită compoziție și destinație ; mai multe tipuri de tușuri de aceeași culoare ( nuanța poate diferi), dar care au compoziții și utilizari diferite.Pastele de scris se deosebesc intre ele prin compoziții și culoare.

Caracteristicile care individualizează urma de creion sunt: culoarea, taria, gradul de apăsare, forma grafitului și felul suportului. După culoare, forma și destinația, creioanele sunt negre sau colorate, iar cretele sunt albe sau colorate, cu secțiuni pătrate, forestiere sau de croitorie. Din examinarea ultimelor rezultă că la sfârșitul execuției unui traseu obiectul scriptural are tendința de a dezlipi fragmente din suport sau nu lasa urme pe suport.

SECȚIUNEA a 2-a: STABILIREA FALSULUI IN ACTE

1.Actul scris ca obiect de materializare a falsului

O particularizare a genului de fals analizat e faptul că se materializeză in acte scrise. Actul scris reprezintă o scriere ( ca modalitate de exprimare a gândirii ) fixată pe un anumit suport, care in mod obișnuit este hârtia, dar care poate fi și pergamentul, pânza, lemnul, sticla sau materialele plastice.

Dreptul in general și dreptul penal in special nu au in vedere orice fel de inscris, ci doar pe acelea care pot produce consecinte juridice.

2.Noțiunea de fals in acte și formele acestuia

Noțiunea de fals in acte nu este precizată printr-o definitie legală.Principalele forme de manifestare a falsului in inscrisuri prevăzute de codul penal in vigoare sunt: falsul material in inscrisuri oficiale ( art.288 ), falsul intelectual ( art.289 ) și falsul in inscrisuri sub semnatură privată ( art.290 ).

Literatura juridică, jurisprudența au relevat elemente esențiale ale infracțiunii de fals in acte, arătând că acestea prezintă trei caracteristici principale: alterarea adevărului conținut intr-un act, producerea sau posibilitatea producerii unor consecințe juridice, săvârșirea faptei cu intenție.

Falsul intelectual constă in atestarea unor fapte sau imprejurări necorespunzătoare

adevarului ori in omisiunea constientă de a insera unele date sau imprejurări intr-un act, cu ocazia intocmirii acestuia.

Falsul in acte oficiale și neoficiale constă in falsificarea prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod, de natură să producă consecinte juridice.

Cel mai frecvent utilizate sunt modalitățile de alterare a actelor prin ștersături și adăugiri: in paralel cu acestea, practica expertizei criminalistice a pus in evidență o serie de modalitaț, cum ar fi: modificarea unor semne grafice prin suprapunere, hasurarea unor anumite portiuni pentru acoperirea scrisului, contrafacerea scrisului, semnăturii și impresiunii de stampilă.

Fundamentul stiințific al acestor expertize este determinat, in primul rand, de modificările de structură și de compoziție produse de actiunea de falsificare pe suportul scriptural și pe materialul folosit pentru scriere.

Modificarea unor semne grafice prin simpla suprapunere se intalnește nu numai la scrisul de mâna, ci și la imprimările mecanice, de exemplu la scrisul dactilografiat și la cifrele imprimate automat sau semiautomat.

Actul poate fi deci modificat și prin hașurarea sau acoperirea cu diferite materiale a unei portiuni a scrisului ori numai a unor portiuni grafice. In acest fel se exclud unul sau mai multe cuvinte din text, se alterează data actului ori se modifică cifrele reprezentând sume de bani, cantități de mărfuri.

Falsul se poate comite și prin alcătuirea din nou in intregime a unui act necorespunzător realității, modalitațile de confencționare fiind diverse. In practica se intalnesc chiar și in cazuri de alcătuire a piesei incriminate din fragmente a două sau mai multor acte adevărate.

Constituirea unui act fals se poate realiza și pe calea obținerii semnăturii autentice prin surprindere ( furtul semnăturii cu ajutorul hârtiei copiative ) sau intr-un alt mod.Dar cel mai adesea, pentru plăsmuirea unui act nou se recurge la contrafacerea scrisului și mai ales a semnăturii, care să aibă prin această aparentă ca e mâna de la titular.

2.1.Falsul prin inlăturare de text

Se face prin stersătură, noțiune ce cuprinde atât intervențiile de natură mecanică asupra actului, cat de natura chimică, indreptate spre inlăturarea sau decolorarea scrisului.Stergerea mecanică constă in radiere și răzuire, iar ștergerea chimică in colorare și spălare.

Prin radiere se ințelege ștergerea cu guma, cu miez de pâine, iar prin răzuire, ștergerea cu lama, cu cuțitul sau alt obiect similar.

Radierea constituie procedeul optim de inlăturare a scrisului executat cu creionul; răzuirea este utilizată in cazul scrisului executat cu cerneală.

Corodarea constă in decolorarea scrisului prin atacarea sa cu diverse substanțe chimice. Reacțiile chimice ce se produc transformă cerneala intr-o compozitie slab colorata sau incolora. Are loc un proces chimic de oxidare, de fotoreacție reversibilă , asemănatoare cu procesul de decolorare produs sub actiunea luminii ori a altor factori din mediul inconjurator ( oxigen, azot ). Ca substanțe de corodare se folosesc acizii diluați și substanțe alcaline care au in soluție o reactie bazică.

Spălarea, ce iși produce efectul folosind indeosebi solvenții organici este procedeul prin care scrisul se decolorează și, in același timp, se dizolvă , dispărând total sau partial.

Un act susceptibil de modificare prin stersături urmează a fi examinat sub două aspecte principale. In primul rând e necesar să se determine existența intervenției mecanice ori chimice asupra acestuia și să se localizeze stersătura. In a doua fază se va incerca relevarea scrisului sters, pentru a se reconstitui imaginea inițială.

Acțiunea mecanică asupra actului poate fi pusă in evidență prin mai multe elemente ;referitoare la deteriorarea hârtiei sau la eventualele urme ale colorantului trăsăturilor inlăturate. Indepărtarea scrisului pe cale chimică se particularizeză și ea printr-o serie de elemente, de natură să releve modificarea actului in acest mod.

Solvenții minerali sau organici folosiți la stergere au influentă nu numai asupra scrisului, dar și asupra hârtiei, asupra semnelor grafice invecinate și asupra grafismului exectutat ulterior in portiunea alterată.

Ca repere concrete de detectare a unor asemenea intervenții notăm prezența zonelor mate, a petelor gălbui sau albicioase, care se datorează dizolvării materialului de incleiere și reacțile celorlalti constituienți ai hârtiei. Un alt indiciu de alterare a actului prin mijloace chimice il constituie cresterea porozitații hârtiei și a fragilitătii, uneori până la stadiul de sfărâmare.

2.2.Falsul prin acoperire de text

Falsul prin acoperire de text se realizează cu hașuri de aceeași substanță ca si scrisul ori se crează peste scris pete de cerneală sau de altă substantă.

In situatia cand pata nu se inlatură fără deteriorarea hârtiei și scrisului din regiunea acoperită, se procedeză la fotografierea actului pe verso cu lumină in transparență sau cu filtre de culoare. De asemenea, se poate recurge și la fotografierea scrisului acoperit cu radiații infraroșii.

O problemă oarecum inrudită cu falsul prin acoperire de text este și scrisul cu cerneluri invizibile. Relevarea de expert a acestor scrisuri prin acoperire se realizează prin mijloace de laborator, fizice și chimice. Mai intâi se aplică metodele care nu afecteză in vreun fel integritatea actului, iar apoi acelea care-i modifică partial aspectul initial, dar care pun in acelasi timp in evidentă scrisul latent, invizibil cu ochiul liber.

2.3.Falsul prin adăugare de text

Formele sub care se pot prezenta adăugirile sunt variate, mergând de la adăugirea unei simple trăsături sau a unui semn de punctuație care modifică semnificatia cuvântului sau a propozitiei pâna la adăugirea unei cifre, a unui cuvant, a unei fraze sau a unui fragment de text, completările deasupra semnăturilor și adăugirile in textele dactilografice reprezintă forme aparte de exprimare a aceluiasi mod de alterare a actelor.

Criticile de stabilire a adăugirilor sunt, in primul rând, cele grafice și fizico-chimice . Lor li se poate adăuga criteriul ordinii cronologice a trăsăturilor intersectate ce apartin scrisului initial și celui presupus adăugat.

Analiza actului prin adăugiri poate fi constatată și prin examinarea intersecției scrisului cu indoiturile hârtiei. Plierea repetată a hârtiei duce la deteriorarea incleierii acestris, la deranjarea fibrelor și la mărirea gradului de absorbție pe liniile indoiturilor.

Când toate părtile actului sunt scrise deodată, materialul de scriere va prezenta același aspect de-a lungul indoiturii.

Adăugirea unui scris pe un asemenea act va fi marcată de intreruperea trăsăturii in locul intersecției sau, in cazul scrierii cu cerneală, de difuzia acestuia.

2.4.Falsul prin contrafacerea scrisului

Contrafacerea textelor are o frecventă mai mică decât contrafacerea semnăturilor si se intâlnește, de obicei, la texte foarte scurte, rezoluții, mențiuni ( de tipul ,, Am primit ” , ,,Se aproba ” ), la cifre, mai ales in cazul adăugirii acestora, cu care ocazie se incearcă imitarea celor existente inițial pe actul respectiv.

Imitație in scop fraudulos vine in conflict cu deprinderile de scriere ale plastigrafului, ajunge la un anumit stadiu de consolidare. Acesta va constitui un obstacol in redarea fidelă a particularităților grafismului altei persoane, deoarece deprinderile de scriere sunt relativ stabile și nu se pot schimba usor, in totalitatea lor, după vointa scriptorului.

Operatia de copiere constă in reproducerea grafismului altei persoane prin folosirea unor mijloace ajutătoare. Spre deosebire de imitatie, prin copiere se reproduc nu numai forma semnelor grafice, ci și proporțile dimensionale, plasamentul elementelor grafice.

SECȚIUNEA a 3-a :SEMNĂTURA CA OBIECT AL CERCETĂRILOR CRIMINALISTICE

Conform definiției DICȚIONARULUI EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE,semnătura este ,,numele unei persoane scris de propria sa mâna sub textul unui act special, al unei scrisor i”.

Semnătura de tip grafic reprezintă mai mult un mijloc de atestare a identității persoanei, fiind o manifestare de vointă a scriptorului in vederea apariției, modificării sau stingerii unui raport juridic.

Individualitatea semnăturii este una dintre proprietățile acesteia ce face posibilă identificarea autorului și se bazează pe calitatea semnăturii de a fi proprie unei anumite persoane și in acelasi timp diferită de oricare alta. După cum un om constituie o creație unică printre semenii săi, la fel semnătura acestuia se va deosebi de semnăturile tuturor celorlalte persoane.

Incă din primele faze de formare, semnătura e bine particularizată datorită faptului că reflectă caracterul individual al scrisului din care rezidă. Acestor note grafice, puternic individualizate pe care semnătura le ,, moștenește” incă de la inceput de la scris, vor aduce contribuția originalitatea construcțiilor induse de autor, modificările survenite in urma exersării repetate, starea psihico-fiziologică a autorului in timpul formării deprinderii, influenta mediului extern.

Semnătura nu are un caracter individual. Ea are și proprietatea de a se menține constantă in sensul ca grupul de particularităti care o definesc subzidă timp indelungat in același ansamblu. Această insușire este denumită stabilitate.

Formarea stereotipului dinamic are drept consecintă automatizarea miscărilor scripturale, ceea ce face ca semnătura să-și păstreze aceleași caracteristici la fiecare execuție. In același timp se constată că deprinderea formată manifestă mobilitate și elasticitate pentru a se putea menține ca atare in condițile unor schimbări ale mediului intern și extern care se repercutează asupra sa .

Aceasta posibilitate determina fenomenul de variabilitate naturală a scrisului. Mecanismul semnăturii va reflecta tendința generală a fenomenelor vieții de a nu se repeta mecanic sub nici o forma. Aceasta face ca semnăturile aceleiași persoane să prezinte intre ele unele deosebiri fiind imposibilă execuția a două semnături identice. Acest aspect carcterizează chiar și semnăturile executate in serie (una după alta) sau la mici intervale de timp, e vorba de așa numita variabilitate de moment a semnăturii.

Dar automatizarea mișcărilor prin care se realizează o semnătură nu va permite apariția unor elemente total diferite de cele manifestate in mod obisnuit. Astfel, de exemplu, elementele constant unghiulare din alcătuirea unei semnături nu se vor transforma ca efect al unei variabilități in semnele arcadate.

In privința manifestării variabilității este constatat faptul că aceasta vizează mai mult anumite semne grafice decat altele. Acțiunea variabilității nu vizează la fiecare execuție toate caracteristicile definitorii ale semnăturii, ci doar o parte din acestea. Grație acestei forme de manifestare, o semnătura va prezenta intodeauna o grupare de carcterisțici operante, chiar dacă ansamblul respectiv nu va avea de fiecare dată aceeași alcătuire.

Caracterul automat al gestului de a semna, schematizarea și prescurtarea pe care le induce acțiunii, eliminânâd tot ceea ce este de prisos pentru desfăsurarea acesteia conferă semnăturii insușirea de a reflecta naturaletea executiei.

Noțiunea de naturalețe inseamnă toate atributele pe care le generează un act grafic liber, adică bazat pe deprindere consolidată in timp.

Naturalețea de execuție a unei semnături nu trebuie confundată cu autenticitatea acesteia, notiune ce exprimă calitatea unei semnături de a aparține in mod cert unei anumite persoane, insușirea de a fi proprie acelui individ și nu altuia.

In plan grafic, atributul autenticițătii s-ar putea traduce prin capacitatea oricărei semnături de a reda intr-o imagine aparent simplă, un grup de caracteristici, irepetabil in ansamblul sau, ce confera constructiei unicitatea sa inconfundabilă.

Ca orice deprindere, gestul de a semna se desfăsoara liber, cu spontaneitate, imprejurare ce imprimă oricărei semnătura autentcă, constituind un atribut esențial al acesteia.

SECȚIUNEA a 4-a:EXAMINAREA SEPARATĂ ȘI COMPARATIVĂ A SEMNĂTURILOR

1.Examinarea separată a semnăturilor

O primă cercetare a semnăturii ce face obiectul experitzei va avea caracterul unei identificări de gen, adică se va urmări dacă grafismul respectiv reprezintă intr-adevăr o semnătură sau are o altă semnificație.

Practica de expertiză a stabilit o serie de caracteristici și elemente care sunt in măsură să releve caracterul natural de execuție al unei semnături:

-dinamismul execuției: aspectul dinamic al unei semnături este conferit de actiunea conjugată a mai multor agenți:ritmul rapid al execuției , energia și impetuozitatea cu care sunt trasate majoritatea elementelor componente;

-dezinvoltura execuției: semnătura pare să fie executată fără efort.Firul grafic se desfășoară cu usurință, semnele componente, chiar și cele complicate sunt conturate precis, fără nici cea mai mică ezitare.Legaturile dintre acestea demonstrează un nivel ridicat de automatizare;

-dublarea traseului : fenomenul apare, in special, la semnăturile trasate cu penița. Este intâlnit mai rar la grafismele trasate cu creionul sau alte instrumente de scriere;

-neimprimări ale materialului de scriere: traseul semnăturii prezintă porțiuni in care materialul de scriere nu s-a imprimat sau aderat foarte slab la suprafata hârtiei, fapt datorat uscării sau insuficienței cernelii sau pastei ori anumitor defecțiuni de imprimare ale instrumentului scriptural;

-discontinuități ale traseului: de-a lungul traseului semnăturii apar discontinuități. Intr-un anumit punct vârful instrumentului scriptural părăsește suprafata hârtiei, face un drum scurt prin aer și apoi continuă trăsătura pe traiectoria sa initială;

-variațile de calibru ale firului grafic : semnăturile trase cu spontaneitate prezintă un traseu nuanțat. Variațiile de echilibru, ce reflectă sugestiv o activitate naturală, sunt cel mai bine puse in evidentă la semnăturile trasate cu penița;

-acuratețea trăsăturilor curbei si lanțurilor: acestea apar frecvent in alcatuirea semnăturilor. Atunci când sunt executate cu o mare dexteritate ele reflectă o acțiune automatizată și o bună coordonare;

-inundarea unor detalii: fenomenul de umplere cu material de scriere ( pastă sau cerneală ) a laturilor fine se poate produce datorită unei apăsări exagerate asupra instrumentului scriptural sau unor defecțiuni ale acestuia ce permit emisia unei cantități mai mari de substanță colorată decât ar fi necesar.

Stabilirea caracterului natural al unei semnături ridică și problema dacă aceasta reține sau nu elemente de autenticitate.

Conform unei opinii impărtășite in domeniu, acestea le prezintă anumite ,,semne”grafice a căror execuție ea putea fi atribuită cu greu altei persoane decât imperfecțiuni ale trăsăturilor datorate altor cauze decât falsul:

-prezența ,,firelor de păianjăn” sau ,,micii peri” cum le spunea Crepieux sunt trăsături eterate ce au cateodată aspectul unor linii inclinate și sunt intâlnite la semnăturile persoanelor in vârstă;

-rectificări de semne grafice făcute ,,la vedere”: pot fi considerate și ,, libertăti pe care și le permite doar titularul”.Sunt executate ingrijit, discret, cu intentia clară de a trece neobservate;

-executia repetată a aceluiași semn grafic;

-tremurăturile naturale ale firului grafic;

-executia cu zgârierea și ruperea hârtiei.

2.Executarea comparativă a semnăturilor

Examinările comparative includ operatiuni complexe, de mare importanță in cadrul investigației de verificare a autenticității unei semnături. Ca atare, acestea nu pot fi efectuate in mod arbitrar ci se desfășoară intr-un anumit cadru, cu respectarea unor reguli a caror valabilitate a fost probată in activitatea practică de expertiză.

O primă regulă se referă la direcția de pornire a examinărilor comparative. Analiza va avea un punct de pornire tabloul de caracteristici ale semnăturilor de proveniență certă, obtinut pe calea inducției, adică prin ridicarea la general după analiza succesivă a cazurilor particulare, procedeu ce permite relevarea caracteristicilor de esență și disocierea lor fată de elementele intâmplătoare, neesențiale.

Exista cerințe ca examinarea să cuprindă toate caracteristicile grafice etalate de semnăturile comparate.,,Concluzia finala va trebui intotdeauna sa fie bazata pe combinația tuturor caracteristicilor generale si speciale si nu pe cateva caracteristici separate oricat de valoroase ar fi acestea”.

A treia regulă se referă la ordinea in care urmează să fie examinate comparativ caracteristicile grafice, se consideră că analizele trebuie să inceapă cu caracteristicile de ordin general și să continue cu cele de ordin particular. Există câteva ipoteze in cazul ipotezei execuției din fantezie, se vor verifica cu precădere alcătuirea și caracteristicile grafotehnice. La ipoteza imitației libere, vor fi examinate in mod special alcătuirea, dimensiunea semnelor componente, raporturile lor poziționale.In ipoteza copierii vor fi examinate in mod special alcătuirea, dimensiunea semnelor componente, raporturile lor poziționale. In ipoteza copierii vor fi executate prioritar caracteristicile execuției, modul de incepere a semnelor grafice, iar ipoteza imitației senile impune verificarea caracteristicilor execuției, raporturile de ordin dimensional ale smnelor grafice, inclinarea acestora, modul lor de incepere și de finalizare.

SECȚIUNEA a 5-a: IDENTIFICAREA SEMNĂTURILOR FALSE

Posibilitătile de identificare ale autorului unei semnături falsificate depind de procedeul de contrafacere folosit. Referitor la aceasta problemă, in literatura de specialitate se afirmă ca modalități de falsificare copierea sau imitația servilă care nu permit stabilirea autorului; in schimb grafismele obținute prin alte tehnici ( imitație liberă, execuție din fantezie, deghizare ) oferă șansa identificării plastografului. Aceasta poate fi mai mare sau mai mică in funcție de elementele proprii autorului pe care le reține semnătura falsificată.

1.Semnăturile false prin copiere

La stabilirea autorului unei semnături se intampina dificultăți datorita specificului copierii care presupune redare fidela a unei forme grafice straină scriptorului. Scriptorul isi va abandona temporar propriile deprinderi grafice limitându-se la actul, mai mult sau mai puțin mecanic , de urmărire a unor construcții care nu ii sunt familiare.

Chiar dacă, in general, autorul unei copieri nu poate fi stabilit, grafismele obținute prin acest procedeu pot oferi uneori date interesante despre posibilitățile sale scripturale.

De exemplu, copierea reusită a unei semnături complicate va trăda un scriptor cu o grafie evoluată. Invers, o copiere grosiera va pune in evidență o persoana având un nivel scriptural mediocru.

2.Semnăturile falsificate prin imitație

Falsificate prin imitație servilă

Necesită o tehnică de execuție apropiată de cea a desenului. Ca urmare, grafismele obținute prin acest procedeu nu vor prezenta decat foarte rar elementele grafice specifice autorului, situație ce conduce la imposibilitatea identificării lui.

2.2.Falsificate prin imitație liberă

Creează un teren favorabil manifestării deprinderilor scripturale ale autorului. Chiar dacă necesită respectarea modelului s-ar parea ca indragește intr-un fel actul grafic, există sufucient termen liber pentru execuții grafice cu caracter personal. Acest fel de construcții rețin atat elementele analoage celor prezente la semnaăturile autentice, cât și grafismele de altă structură, ce pot reprezenta litere, trasee de legătură ce trebuie considerate ca aparținânâd falsificatorului.

2.3.Falsificate prin imitație dupa execuții prealabile

Identificarea autorului unei semnături executate printr-un astfel de procedeu este extrem de dificilă, fiind rareori posibilă datorită faptului că scriptorul, obișnuit, redă modelul destul de veridic, grație studiului intreprins asupra acestuia și exersării repetate.

2.4.Falsificate prin imitație liberă din memorie

Pe lânga elementele vag asemănătoare cu cele ale semnăturii autentice, grafismul realizat pe baza evocării unei imagini străine va conține și numeroase elemente din scrisul falsificatorului, silit să suplinească lacunele memoriei prin ececuții desfăsurate conform propriilor sale deprinderi. In acest fel, in alcătuirea grafismului falsificat, pot apărea litere, trăsături de unire, semne diacritice și parafe specifice acestuia, care in funcție de număr și valoare se pot intruni intr-un material apt pentru o examinare comparativă și soldată in multe cazuri cu identificarea autorului falsului.

3.Semnăturile falsificate prin executarea din fantezie

Executate fără nici o reținere, cu naturalețe, astfel de semnături vor reflecta caracteristicile scripturale ale autorului, deosebindu-se radical de semnătura autentică. Evident că particularitățile grafice ale falsificatorului vor apărea mai clar redate și in cuantum mai mare atunci când acesta recurge la tehnica transcrierii parțiale sau chiar totale a unui nume străin și se vor rezuma mai mult la situații in care plastograful trasează ,,la inspirație” câteva semne ce nu evoca vreo literă.

Grafismele ce rețin in alcătuire semnele grafice propriu-zise oferă premise serioase in vederea identificării autorului, in schimb la celelalte posibilitatea stabilirii acestuia este mai mică sau chiar imposibilă, in funcție de caracteristicile pe care le reține grafismul respectiv.

CAPITOLUL III

CARACTERISTICI DE IDENTIFICARE A SCRISULUI

SECȚIUNEA a 1-a:CARACTERISTICI GENERALE ALE SCRISULUI

Caracteristicile generale ale scrisului sunt specifice in intregime unei anumite persoane. Ele dau o reprezentare asupra sistemului de executare grafică a tuturor literelor. Caracteristicile generale ca atare, fără studierea și celor particulare, nu pot constitui temeiul identificării. Ele variază intr-o măsură mai mare decât cele particulare in scrisul unei persoane și pot fi modificate intenționat in mare măsură de falsificatorul unui act.

1.Carateristici ale limbajului ( extragrafice )

In terminologia adoptată de unii experți, examinarea caracteristicilor limbajului folosit la redactarea unui text este cunoscută sub denumirea de cercetare logica. Caracteristicile de acest gen pot fi puse in evidența prin analiza conținutului textului in litigiu, ele relevând:

-Nivelul general de cultură al unei persoane; scăzut dacă se intâlnesc greșeli generale de ortografie; mediu, când unele cuvinte sunt scrise incorect ; inalt, când se pot intâlni greșeli făcute din fuga creionului, ca urmare a tendinței de simplificare, precum și scrierea greșită a unor cuvinte străine .

-Cunoștințele intr-o anumită specialitate, estimate pe baza diferiților termeni folosiți de scriptor.

O alta caracteristică ce definește limbajul o constituie stilul expunerii, prin care se intelege felul compunerii, al redactării și al legăturilor logice ce stau la baza construcției textului. Se remarcă faptul că stilul de expunere poate prezenta o paletă foarte variată chiar și la aceeași persoana. Astfel, se poate scrie in stil obisnuit, familiar, literar, științific, gazetărește.

Vocabularul folosit de scriptor constituie o altă caracteristică de gen ce poate fi apreciată integral doar la textele de mare amploare. In evaluarea acestei caracteristici vor fi avute in vedere atât părerea activă ( fondul lexical uzual), cât și părerea pasivă ( respectiv cuvintele perimate, arhaismele, expresii vulgare sau de jargon ) .

Alt aspect ce trebuie avut in vedere la cercetarea acestui grup de caracteristici il constituie ortografia scrisului, indiciu prețios in descoperirea autorulul. Examinarea acestei caracteritici presupune o cunoaștere perfectă de către experții grafici a aspectelor evolutive ale normelor ortografice. De exemplu, folosirea in textul incriminat a unor forme de scriere din uz constituie o caracteristică ce poate indica vârsta scriptorului.

2.Caracteristici ale configurației

Caracteristicile topografice sunt particularități ale amplasării textului sau unor părti ale sale pe suport. Aprecierea stabilității acestor caracteristici este condiționată de existența unor texte mari ca volum, intocmite in cursul unei scrieri libere.

O prima caracteristică topografică este existență sau lipsa unor margini in textul manuscrisului. Din acest punct de vedere putem intâlni următoarele situații: text sinistromarginat, text dextromarginat, text incadrat și text nemarginat.

Mărimea alineatelor prin care se stabilesc paragrafele constituie o altă caracteristica topografică, ca și mărimea intervalelor dintre rânduri și care se stabilește numai la textele intocmite pe hârtia neliniată, in functie de distanța la care sunt amplasate rândurile din manuscris.

Indiferent dacă suportul este liniat sau nu, trebuie avut in vedere și spațiul existent intre cuvintele pe același rând, criteriu după care scrisul poate fi : normal, inghesuit și larg ( spațiat ). Scrisul cu spații normale este acela in care distanța dintre cuvinte este aproximativ egală cu un corp de literă nedepansată. La scrisul inghesuit, distanța respectivă este mai mică, iar la cel spațiat este mai mare.

Tot o caracteristica topografică este considerată și orientarea rândurilor in raport cu secțiunea orizontalaă a suportului manuscrisului. Din acest punct de vedere rândurile pot fi: orizontale, ascendente și descendente.

In aceeași grupa de caracteristici este inclusă și forma liniei rândului. La textele scrise pe hârtie liniată se poate lua in consideratie și așezarea rândului in text in raport cu liniatura hârtiei.

La caracterizarea din punct de vedere topografic a unui text va fi avută in vedere și asezarea topografică a semnelor accesorii. Sunt de reținut la acest grup de caracteristici următoarele aspecte: poziția și modul de scriere a datei; poziția semnăturii; poziția și forma semnului de paginare; poziția titlului și modul de amplasare a adresei; poziția și forma semnului de trecere de pe o pagină pe cealaltă; modul de despărtire a cuvintelor in silabe.

3.Caracteristici ale formei și miscării

I.Dimensiunea

1.Realtivă

Scrisul mic are inălțimea minusculelor nedepasante (a, c, e, i, m, n, o, r, s, u si v) sub 2mm.

Fig.1.Scris mic

Scrisul mijlociu ( mediu ) are inalțimea literelor nedepasante intre 2-4mm.

Fig.2.Scris mijlociu ( mediu )

Fig.3.Scris mare

2.Absolută

Scrisul pătrat are inalțimea literelor minuscule ( in special ovalele ,,a” si ,,o”), aproximativ egală cu lătimea lor.

Fig.4.Scris pătrat

Scrisul dreptunghiular – inalt- are inălțimea literelor minuscule (cele din ovale) mai mare vizibil decât lătimea lor.

Fig.5.Scrisul dreptunghiular-inalt

Scrisul dreptunghiular – lățit- are inălțimea literelor (ovalelor ) mai mare vizibil decât inălțimea.

Fig.6.Scrisul dreptunghiular-lățit

3.Continuitatea dimensiunii

Scrisul egal se caracterizează prin inălțimea literelor depasante și nedepasante neschimbată, adică dimensiunea literelor nedepasante cât și a celor depasante este egala cu marimea.

Fig.7.Scrisul egal

Scrisul crescând ( ingladiat ) se caracterizează prin cresterea treptată a literelor spre finalul cuvântului.

Fig.8.Scrisul crescând

Scrisul descrescând ( gladiolat ) se caracterizează prin micsorarea treptată a literelor spre finalul cuvântului.

Fig.9.Scrisul descrescând

Scrisul filiform se caracterizează prin inăltimea literelor și in interiorul cuvântului.

Fig.10.Scrisul filiform

4.Depasante

Scrisul cu deoasante superioare normale ( conform modelului caligrafic ) are inăltimea acestora egală cu aproximativ două corpuri și jumătate de literă nedepasantă.

Fig.11.Scrisul cu depasante superioare normale

Scrisul cu depasante superioare supraînălțate, are lungimea acestora disproportionată depăsind in mod vizibil două corpuri și jumătate de literă nedepasantă.

Fig.12.Scrisul cu depasante superioare supraînălțate

Scrisul ce depasante inferioare subînălțate, are lungimea acestora aproape egala cu inalțimea literelor nedepasante. De regula acestea sunt mai mari cu o jumătate de corp decât literele nedepasante.

Fig.13.Scrisul cu depasante inferioare subînălțate

Scrisul cu depasante inferioare normale ( conform modelului caligrafic ) , are lungimea acestora egală cu aproximativ două corpuri și jumătate de literă nedepasantă.

Fig.14.Scrisul cu depasante inferioare normale

Scrisul cu depasante inferioare prelungite se caracterizează prin mărimea acestora mai mult de două corpuri și jumătate decât literele nedepasante.De regulă, prelungirea este vizibil scoasă in evidență.

Fig.15.Scrisul cu depasante inferioare prelungite

Scrisul cu depasante inferioare prescurtate la lungimea acestora exagerat de micșorată, ajungând la linia de bază a scrisului.

Fig.16.Scrisul cu depasante inferioare prescurtate

5.Raportul dintre majuscule și minuscule

Raportul normal dintre majuscule și minuscule este atunci când literele mari au dimensiunea egală cu doua corpuri și jumă a unei litere mici nedepasante.

Fig.17.Raportul normal

Raportul superior este atunci când majusculele, prin prelungirea lor disproporționată, depășesc două corpuri și jumătate de literă minusculă nedepasantă.

Fig.18.Raportul superior

Raportul inferior este atunci când majusculele, prin prescurtarea lor exagerată, se apropie de mărimea literelor nedepasante.

Fig.19.Raportul inferior

6.Lungimea scrisului

Srisul dilatat este acela in care literele sunt exagerat de lățite, iar intervalul dintre acestea este mai mare decât o jumătate de corp de literă minusculă nedepasantă.

Fig.20.Scrisul dilatat

Scrisul strâns se caracterizează prin intervalul foarte mic intre litere, acestea apropiindu-se intre ele mai mult decât o jumătate de corp de literă minusculă nedepasantă.

Fig.21.Scrisul strâns

Scrisul cu spații normale este acela in care distanța dintre ele este aproximativ egală cu o jumătate de corp a unei litere minuscule ndepasante.

Fig.22.Scrisul cu spații normale

7.Spațierea scrisului

Scrisul cu spații normale este acela in care distanța dintre cuvinte e aproximativ egală cu un corp de literă minusculă nedepasantă, iar cel dintre rânduri respectă distanța impusă de linierea inatlnită la caietele dictando.

Fig.23.Scrisul cu spații normale

La scrisul inghesuit spațiul dintre cuvinte e mai mic decât un corp de literă nedepasantă , iar rândurile sunt foarte lipite unele de altele. Depasantele si majusculele intretaie uneori rândurile alăturate

Fig.24.Scrisul cu spații reduse

Scrisul spațiat are distanță dintre cuvinte mai mare decât un corp de literă , iar rândurile sunt foarte departate unele de altele.

Fig.25.Scrisul cu spații mari

8.Amplitudinea scrisului

Scrisul se caraterizează prin cresterea dimensiunii relative, precum și prin miscări ale mâinii foarte largi, materializate in bare și finale prelungite.

Fig.26.Scrisul amplificat

Scrisul sobru este acela la care o miscare nu este executată in plus.Punctuația este așezata normal, viteza redusă, trăsăturile sunt stăpânite.

Fig.27.Scrisul sobru

Scrisul normal se caracterizează prin mișcari controlate, reținute, barele și finalele având dimensiuni normale.

Fig.28.Scrisul cu amplitudine normal

II.Direcția

1.Inclinația scrisului

Scrisul aliniat spre dreapta se caracterizează printr-o inclinație a axelor sub un unghi care variaza de la aproximativ 45 grade ( spre marginea din dreapta a colii de hârtie pe care se scrie ) pâna la 90 de grade. Măsurarea se efectuează cu raportorul care se fixează cu baza pe linia scrisului și prelungirea depasamentelor ne va indica gradul de inclinatie.

Fig.23.Scrisul inclinat spre dreapta

Scrisul răsturnat se caracterizează prin inclinarea trăsăturilor spre stânga colii de hartie pe care se scrie. Inclinatia variază sub un unghi de circa 30 de grade și sunt in general mai rar intâlnite.

Fig.30.Scrisul răsturnat

Scrisul vertical are literele aproape perpendiculare pe linia de baza acest scris oscilează sub un unghi de circa 10 grade( intre 85 grade și 95 grade )

Fig.31.Scrisul vertical

Scrisul in evantai se caracterizează prin litere răsturnate, verticale și inclinația spre dreapta in cadrul unui singur cuvant. De aici și denumirea de evantai. Această caracteristică, fiind rar intalnită, are o valoare deosebit de mare.

Fig.31.Scrisul in evantai

2.Constanța inclinației

Scrisul cu inclinație constantă, o inclinare uniformă pe tot parcursul textului.

Fig.33.Scrisul cu inclinație constantă

Scrisul cu inclinație inconstantă se caracterizează prin orientarea literelor când spre stânga, când spre dreapta sau verical. Această caracteristică o putem intâlni fie in cadrul aceluiași cuvânt, fie in grupe de cuvinte sau rânduri acest scris este asemănător celui in evantai.

Fig.34.Scrisul cu inclinație inconstantă

3.Direcția rândurilor

Rânduri orizontale, cuvintele nu inregistrează față de linia de baza a scrisului decât neinsemnate schimbări de nivel

Fig.33.Scrisul cu rânduri orizontale

Rânduri coborâte ( descendente ), rândurile pierzându-și orizontalitatea fața de marginea de sus sau de jos a hârtiei se indreapta spre in jos ( dreapta ).

Fig.36.Scrisul cu rânduri descendente

Scrisul suitoare ( ascendente ), e scrisul care infătișeaza reversul scrisului descendent, adică urcă spre coltul din dreapta hârtiei.

Fig.37.Scrisul cu rânduri suitoare

4.Forma rândurilor

Rândurile șerpuitoare, abătându-se de la linia de bază a scrisului, capată forma unei linii ondulate.

Fig.38.Scrisul cu rânduri șerpuitoare

Rânduri săltărete, cuvintele sunt executate pe linia de baza a scrisului in formă de trepte.

Fig.39.Scrisul cu rânduri săltărete

Rândurile concave, rândurile debutează printr-o coborare și o urcare lentă oprită la nivelul debutului. Aceste rânduri au forma unei frânghii neintinse.

Fig.40.Scrisul cu rânduri concave

Rânduri convexe, sunt reversul rândurilor concave. Aceste rânduri au forma unui disc.

Fig.41.Scrisul cu rânduri convexe

5.Orientarea după finale

Scrisul progresiv se caracterizează prin finale și bare orientate spre partea din dreapta colii de hârtie.

Fig.42.Scrisul progresiv

Scrisul regresiv se caracterizează prin finale orientate spre partea din stânga a colii de hârtie pe care este așternut.

Fig.43.Scrisul regresiv

III.Forma

Este caracteristica grafică in care se analizează automatismul, evoluția și forma de execuție a scrisului. Această caracteristică are o importanță foarte mare in analiza grafică intrucât numai după evolutie se pot face trieri rapide in stocuri mari de scripte

La aceasta clasă analizam următoarele caracteristici grafice:

1.Arcuirea

Scrisul arcadiform are partea superioară a literelor ,,m” și ,,n” minuscule executate sub forma unor curbe convexe.

Fig.44.Scrisul arcadiform

Srisul unghiular are partea superioară a literelor ,,m” și ,,n” minuscule executate sub forma unor trăsături unghiulare.

Fig.44.Scrisul unghiular

Scrisul semiunghiular, are partea superioară a literelor ,,m” și ,,n” minuscule executate sub forma unor trăsături foarte usor rotunjite, adică situata intre trăsăturile unghiulare și arcadiforme.

Fig.46.Scrisul semiunghiular

Scrisul ghirlandoform, are partea inferioară a literelor ,,m” și ,,n” transformate in trăsături concave.

Fig.47.Scrisul ghirlandoform

Scrisul mixt , minusculele sunt variate – arcade, semiunghi, ghiralndă , semiunghiular.

Fig.48.Scrisul mixt

2.Forma execuției literelor

Scrisul cursiv este scrisul obișnuit spontan, așa cum persoana și l-a format in timp.

Fig.49.Scrisul cursiv

Scrisul caligrafiat este scrisul specific copiilor in primii ani de scoală. Acesta este executat cu viteză redusă și lipsit de omogenitate in legăturile dintre litere.

Fig.50.Scrisul caligrafiat(școlastic)

Scrisul tipografiat ( majuscul sau minuscul ), este scrisul care imita caracterele scrisului de tipar mare sau mic, dar intr-o forma mult simplificată, păstrând adesea elementele scrisului cursiv.

Fig.51.Scrisul tipografiat

3.Simplitatea

Scrisul simplu este lipsit de combinații și trăsături inutile, fără insă ca prin aceasta să se atingă vizibilitatea lui.

Fig.52.Scrisul simplu

Scrisul combinat se caracterizează prin unirea unor trăsături in executarea literelor cu scopul de a mări viteză de executie. Acest scris este specific persoanelor cu multă indemânare in mânuirea instrumentului de scris.

Fig.53.Scrisul combinat

Scrisul combinat ( inzorzonat ) se caracterizează prin trăsături in plus fată de cele stabilite de reguli caligrafice. Acestea sunt introduse in special la majuscule și la literele de debut.

Fig.54.Scrisul complicat

4.Naturalețea

Scrisul natural se caracterizează prin trăsături degajate, sigurantă și spontaneitate.

Fig.55.Scrisul natural

Scrisul deghizat se carcterizează prin forma instabilă a dimensiunii, inclinația, viteza, presiunea și continuitatea.De asemenea, pe lânga dominantele grafice generale sunt modificate și unele caracteristici individuale. Dacă textul este redus, deghizarea se realizează aproape in intregime.

Fig.56.Scrisul deghizat

5.Evoluția

Scrisul de evoluție inferioară se caracterizează prin mișcări nesigure, desenul literelor incorect executat, compozitia confuză, nerespectarea regulilor gramaticale

.

Fig.57.Scrisul de evoluție inferioară

Scrisul de evoluție medie se caracterizează prin trăsături simple, executate cu un oarecare grad de sigurantă, desenul literelor este relativ corect executat, compoziția textului destul de clară și in general respectate principalele reguli gramaticale.

Fig.58.Scrisul de evoluție medie

Scrisul de evoluție superioară se caracterizează prin trăsături sigure, combinații intre litere și compoziția textului de un inalt nivel intelectual.

Fig.59.Scrisul de evoluție superioară

IV.Presiunea

Este caracteristica grafică in care se analizează presiunea exercitată de scriptor asupra instrumentului scriptural, precum și felul cum această presiune este repartizată pe ducte. De asemenea, in cadrul acestei clase se analizează forma și grosimea ductelor.

1.Apăsarea

Scrisul apăsat se caracterizează prin formarea unui sanț lasat in masa de hârtie de instrumentul de scris. Dacă postamentul pe care se scrie nu este rigid, pe spatele hârtiei apar proeminent trăsăturile lasate de instrumentul scriptural.

Fig.60.Scrisul apăsat

Scrisul executat cu presiune moderată se caracterizează prin trăsături mai lent apăsate, astfel ca șantul sau contururile de pe spatele hârtiei sunt mai putin pronunțate.

Fig.61.Scrisul executat cu presiune moderată

Scrisul executat cu presiune eterată se caracterizează prin trăsături foarte slab imprimate, instrumentul de scriere abia atingând coala de hârtie.

Fig.62.Scrisul executat cu presiune eterată

2.Constanța apăsării

Scrisul executat cu presiune uniformă are caracteristic intregul traseu uniform.

Fig.63.Scrisul executat cu presiune uniformă

Scrisul executat cu presiune neuniformă se caracterizează prin apăsare alternativă pe ducte. De regulă, trăsăturile suitoare sunt mai eterate pe când cele coborâte sunt mai apăsate.

Fig.64.Scrisul executat cu presiune neuniformă

3.Forma ductelor

Scrisul cu ducte ascuțite se caracterizează prin finale prelungite și subțiate progresiv spre dreapta. Același aspect il intâlnim și la barele plasate pe depasanta ,,t”.

Fig.65.Scrisul cu finale și bare ascuțite

Scrisul cu ducte măciucite se caraterizează prin finale ingroșate. Acelasi aspect il intâlnim la barele depasantelor ,,t” și la unele semne diacritice.

Fig.66.Scrisul cu finale măciucite

Scrisul cu ducte cilindrice are carcteristici atât suitoare, cât și cele coborâtoare executate uniform.

Fig.67.Scrisul cu ducte cilindrice

Scrisul cu ducte fusiforme se caraterizează prin ingroșarea trăsăturilor coborâtoare, acestea căpătând de regula forma unui fus.

Fig.68.Scrisul cu ducte fusiforme

4.Grosimea ductelor

Scrisul cu ducte subțiri este executat cu trăsături foarte fine, dar are desenul literelor clar conturat.

Fig.69.Scrisul cu ducte subțiri

Scrisul cu ducte groase se caracterizează prin ingroșarea exagerată a trăsăturilor , din această cauză uneori dedublările și buclele luând aspectul scrisului imbâcsit.

Fig.70.Scrisul cu ducte groase

Scrisul cu ducte normale este executat prin trăsături de grosime normală fată de dimensiunea instrumentului folosit și de presiunea exercitată de aceasta asupra colii de hârtie.

Fig.71.Scrisul cu ducte normale

5.Limpezirea scrisului

Scrisul limpede se caracterizează prin spatiul din interiorul buclelor, laturilor și dedublărilor absolut curat, neumplut cu cerneală.

Fig.72.Scrisul limpede

Scrisul imbâcsit se caracterizează prin imbâcsirea buclelor, laturilor și dedublărilor. Este reversul scrisului limpede. Este suficient ca numai o parte din litere sa fie imbâcsite.

Fig.73.Scrisul imbâcsit

Scrisul retușat are caracteristic traseul literelor – total sau partial – retușat, adică scrisul inițial este acoperit de alte trăsături cu scopul de a obține unele parți din literă mai ingroșate sau pentru a nu se putea delimita primul contur in vederea identificării.

Fig.74.Scrisul retușat

V.Viteza

Viteza scrisului este caracteristica grafică generală in care se analizează viteza și siguranta de execuție a scrisului, a felului cum sunt executate literele și semnele diacritice și celelate trăsături auxiliare.

1.Viteza de execuție

Scrisul rapid se caraterizează prin executarea in viteză a tuturor trăsăturilor. Astfel finalele devin prelungite și ascuțite, barele pe depasanta ,,t” se deplasează spre dreapta , semnele diacritice se transformă in linii și in general scrisul devine filiform.

Fig.75.Scrisul executat cu viteza rapidă

Scrisul executat cu viteză moderată se caracterizează prin mișcari lente și uniforme, finalele sunt trasate normal, semnele diacritice au forma obișnuită și sunt juxtapus plasate, iar lungimea barelor pe depasante ,,t” sunt, de asemenea, normale.

Fig.76.Scrisul executat cu viteza moderata

Scrisul executat cu viteză redusă ( incet ) se remarcă prin stângăcie in desenarea literelor, multiple opriri, retușari, presiune mai accentuată.

Fig.77.Scrisul executat cu viteză redusă

2.Siguranța execuției

Scrisul precis are toate trăsăturile executate cu siguranță, nu se observă nici un fel de ezitări.

Fig.78.Scrisul precis

Scrisul imprecis are traseul plin de ezitari, literele sunt executate cu multă greutate, nesigurantă, desenarea acestora făcându-se incorect sau incomplet.

Fig.79.Scrisul imprecis

Scrisul studiat se remarcă prin trăsături executate cu mult calm, cu multă neregularitate, deși viteza de execuție este relativ mare.Aceste scrisuri sunt intâlnite atunci când se scriu de regulă unele anonime.

Fig.80.Scrisul studiat

VI.Continuitatea

In această caracteristică grafică generală se apreciază gradul de legătură dintre litere, inchiderea ovalelor și felul cum se execută articulația dintre litere.

1.Legătura scrisului

Scrisul legat continuu este acela in care literele dintr-un cuvânt sunt legate intre ele. Se apreciază că sunt legate intre ele și atunci când grupele de litere de cuvinte mai mari sunt 5 si 6 .Se exceptează intreruperile determinate de executarea unor semne auxiliare ale literelor.

Fig.81.Scrisul legat

Scrisul grupat este acela in care intâlnim grupe formate de cate 3 sau 4 litere cel putin.

Fig.82.Scrisul grupat

Scrisul tocat este acela in care fiecare literă din cadrul cuvintelor este executată prin miscare distinctă. La acest scris este asimilat și acela in care se gasesc uneori grupuri formate de câte două litere legate.

Fig.83.Scrisul tocat

2.Inchiderea ovalelor

Scrisul cu ovale inchise este acela la care punctele de atac și oprire al minusculelor a, o, d, g și q se suprapun.

Fig.84.Scrisul cu ovale inchise

Scrisul cu ovale deschise (crenelate) este cel la care intre punctele de atac și de oprire ale ovalelor mai sus arătate există un mic spatiu. Sunt apreciate ca deschise acele ovale care sunt sinistrogire intern sau extern, insă punctul de oprire nu face jonctiune cu cel de atac, ci trece pe langă aceasta la mică distanță.

Fig.85.Scrisul cu ovale deschise

Scrisul lăcătuit este cel cu ovalele literelor menționate mai sus executate dublu pe o anumită portiune de oval. De regulă această trăsătura o intâlnim la partea inferioară sau mediană a ovalului.

Fig.86.Scrisul lăcătuit

3.Articulația

Scrisul articulat prin ghirlande este cel in care legatura dintre litere este executată prin miscari cu aspectul unei curbe.

Fig.87.Scrisul articulat prin ghirlande

Scrisul cu articulație unghiulară are legătura dintre litere executată prin unghiuri. Din această cauză, acest gen de scris are un aspect colțuros.

Fig.88.Scrisul cu articulație unghiulară

Scrisul in care articulația este semiunghiulara este cel in care literele din cadrul cuvintelor sunt legate intre ele prin trăsături semiunghiulare, adică acestea sunt ceva mai deschise decât articulația unghiulara și mai inchise decât cea ghirlandoformă.

Fig.89.Scrisul articulat prin semiunghiuri

Scrisul cu articulația mixtă este cel in care literele sunt legate intre ele prin alterarea diferitelor forme de articulațte.

Fig.90.Scrisul cu articulatie mixta

Scrisul cu articulație filiforma se remarcă prin executarea unor litere foarte simplificate și distantele intre ele, având aspectul unui fir ușor ondulat. Acest gen de scris este intâlnit in textele executate de medici.

Fig.91.Scrisul cu articulație filiformă

VII.Orânduirea

Orânduirea inmănchiază particularitătile scrisului raportate la topografia textului pe pagină. Din acest punct de vedere se analizează ansamblul scrisului, claritatea, marginalul și topografia propriu-zisă a textului.

1.Ansamblul

Scrisul ordonat este cel la care scriptorul se preocupă de orânduirea diferitelor elemente grafice ca: aliniamentul, spații intre rânduri și direcția acestora, modul de așezare a titlului și a datei.

Fig.92.Scrisul ordonat

Scrisul dezordonat se caracterizează prin lipsa oricărei preocupări de orânduire a diferitelor elemente grafice arătate la punctul anterior.

Fig.93.Scrisul dezordonat

2.Claritatea

Scrisul citeț ( lizibil ) este cel in care textul poate fi citeț in condiții foarte bune.

Fig.94.Scrisul citeț

Scrisul neciteț ( ilizibil ) este apreciat atunci când se descifreaza foarte greu, trebuind să se deducă ceea ce a dorit scriptorul să comunice.

Fig.95.Scrisul cu neciteț

Scrisul neiîgrijit se carcterizează prin deficiențe privitoare la amănuntele grafismului, cum ar fi: omiterea sau plasarea gresită a punctuației și a semnelor diacritice, omiterea sau repetarea de litere sau de cuvinte ( gângăvire grafică ) ,intrebuintarea de majuscule in loc de minuscule sau invers, pete de cerneală , trăsături nejustificate.

Fig.96.Scrisul naîngrijit

SECȚIUNEA a 2-a: CARACTERISTICI PARTICULARE ALE SCRISULUI

Caracteristicile individuale ale scrisului sunt deprinderi proprii unei anumite persoane manifestate in construirea semnelor grafice, considerate separat sau grupate.

Practica expertizei de identificare a scriptorului invederează faptul ca in procesul examinării trebuie avute in vedere următoarele caracteristici individuale ale scrisului:

1.Construcția semnelor grafice

Este apreciată de practicieni ca fiind una dintre caracteristicile individuale cele mai complexe și revelatoare pentru identificare. Prin construcția literală sau cifrică se intelege arhitectonica acestor semne grafice, forma și modelul utilizate, respectiv ceea ce experții grafici denumesc grafotehnia semnului grafic.

In examinarea semnelor grafice și in aprecierea in ceea ce ele au intr-adevar carcteristic din punctul de vedere al grafotehnicii se ia ca punct de reper modelul caligrafic , retinându-se indeosebi abaterile de la acesta.

Trebuie avut in vedere faptul ca adesea la scrisul aceleiași persoane, respectarea modelului caligrafic alterează cu abateri de la aceasta, după cum cele din urmă pot prezenta mai multe variante relative la același semn grafic, caz in care avem de-a face cu asa-numitul polimorfism grafic.

Examinarea tehnică a construcției literelor permite preintâmpinarea greșelilor de apreciere datorate unor asemănări accidentale ale desenului.

Un alt aspect ce trebuie avut in vedere la aprecierea construcției semnelor grafice il constituie caracterul evolutiv al normelor caligrafice. Este recomandabil ca la examinarea morfologiei semnelor grafice să fie confruntate litere care ocupă poziții similare in cadrul cuvintelor.

2.Numărul elementelor constructive

Din care este format un semn grafic reprezintă mai degrabă o problemă de continuitate a trăsăturilor decât de determinare cantitativă și se apreciază după schimbările de direcție ale mișcării prin unghiuri și după intreruperi.

Trăsăturile grafice pot fi executate fie separat, prin ridicarea instrumentului scriptural , fie in mod continuu, fără intrerupere, departajarea lor fiind punctul de schimbare al direcției mișcării.

3.Forma elementelor constructive

Contribuie trăsături in mod substanțial la caracterizarea individualității construcției grafice.Formele de baza ale trăsăturilor literale și cifrele pot fi clasificate astfel:

– trăsături grafice drepte, verticale, oblice și orizontale ;

– trăsături grafice circulare, complet circulare, semicirculare și in spirală ;

– trăsături grafice unghiulare ( ascuțite ) ;

– trăsături grafice convexe ( arcade ) ;

– trăsături grafice concave ( ghirlande ) ;

– trăsături grafice ondulate ;

– trăsături grafice ovoide și buclate, care prezintă o variabilitate destul de mare chiar in cadrul aceluiași scris.

4.Direcția mișcărilor de redare a construcțiilor grafice

Implică o multitudine de direcții in cazul aceluiași semn.Trăsăturile orizontale pot fi directionate spre dreapta sau spre stânga.

5.Modul de incepere a semnelor grafice

La aprecierea poziției punctului de atac se au in vedere amplasarea acestuia față de linia de bază a scrisului și distanța până la centrul conventional al literei. De asemenea, se anlizează și amplasarea față de aceleași puncte de reper a trăsăturii nefuncționale care constituie linia de atac a literei, atunci când aceasta este redată.

In ceea ce privește procedeul de incepere a semnului grafic , exista două situații:

– atacarea literei printr-o trăsătura nefunctională ( linie de atac ), menționată de normele grafice. Ea precede litera propriu-zisă și poate avea forme variate ( dreaptă, oblică, concavă, convexă, ondulată, in trenă ). Deoarece este nefuncțională, nu se consideră gramă.

– redarea directă a traseului literei, renuntându-se la trăsătura preliminară.

6.Modul de finalizare a semnelor grafice

Valoarea de identificare derivă din faptul ca ea constituie elementul cel mai dinamic al scrisului cursiv, intrucât ritmul de scriere se accentuează, de obicei, fie și numai in cadrul unui singur cuvant, atingând maximul de intensitate in ultima parte.

Elemntele particulare ale modului de finalizare sunt date de forma și sensul de dirijare ale terminațiilor, astfel:

– la scrisurile mai reținute, terminațiile vor fi mai scurte, având tendința de amputare sau de a prezenta sub forma de croșet, care poate fi rotunjit sau unghiular.

– la scrisurile dinamogene, terminațiile vor fii trasate in mod energic, divizate orizontal , in jos sau in sus ( drept sau oblic ) .

7.Legarea semnelor grafice și a elementelor acestora

Se limitează la aria construcției grafice, adică la modul de legare a elementelor grafice componente ale unei litere, precum și a literelor alăturate.

La această caracteristică a scrisului cursiv se pot examina in mod comparativ o serie de elemente, ca: modul de legare și forma trăsăturilor de unire, care pot avea diferite configurații: drepte, unghiulare, arcade, ghirlande.

De asemnea se vor analiza spațiul afectat intreruperii, precum și faptul dacă intreruperea se repetă pe tot parcursul srierii.

8.Dimensiunea semnelor grafice și a elementelor lor componente

Relevant pentru identificare este mai ales raportul dintre dimensiunile constructive ale literelor sau dintre acestea și ansamblul cuvântului. In unele scrisuri, dimensiunile semnelor grafice variază după plasamentul lor in cadrul cuvintelor sau după combinatia literală in care sunt incluse.

9.Modul de repartizare a presiunii

Poate fi analizat atunci când scrisul prezintă o calibrare diferită a ductelor. In aprecierea aspectelor relative la presiune, potrivit legilor miscărilor grafice, trăsăturile ascendente sunt mai subtiri decât cele descendente. Modul de repartizare a presiunii este o caracteristică strict individuală, care poate avea contribuție insemnată la identificarea scriptorului.

10. Modul de scriere a unor componente accesorii ale semnelor grafice

La analiza acestui grup de carcteristici sunt avute in vedere elemente care fac parte din construcția literelor, dar traseul lor este redat de obicei independent ( liniile de barare, semnele diacritice, sedilele, accentele ), ca și semnele grafice accesorii ( semne de punctuație, de subliniere ).Toate aceste componente se examinează din punct de vedere al formei, plasamentului, directiei de trasare și legării de finalul literelor la care sunt atașate sau de literele următoare.

11.Modul de scriere a unor mențiuni

Cum ar fi datele calendaristice, operațiile matematice, abrevierile , numerotarea , incheierea paginilor și bifările pot uneori contribui la identificarea scriptorului.

CAPITOLUL IV

EXAMINAREA COMPARATIVĂ A CARACTERISTICILOR SCRISULUI

SECȚIUNEA a 1-a: METODA DE CERCETARE CRIMINALISTICĂ A SCRISULUI

Identificarea scriptorului respectiv este scopul principal al examinării criminalistice a scrisului. Există urmatoarele probleme in cadrul efectuarii expertizelor grafice:

– dacă o semnatură falsificată sau realizată pe un nume fictiv a fost executată de catre persoana presupusă a fi autor ;

– dacă un text a fost scris de o anumită persoană , pretinsă sau banuită a fi autorul ;

– dacă două sau mai multe texte de pe acte diferite ori mai multe mențiuni din cuprinsul aceluiași act sunt scrise de către o singură persoană.

Cercetarea se desfăsoară in toate domeniile criminalisticii pe baza metodelor general valabile pentru orice examinare cu caracter științific, adică prin analiză și sinteză, care constau in descompunerea obiectelor in elementele lor componente, urmată de studierea lor interdependentă. Această studiere se realizează prin metodă comparației, in vederea stabilirii asemănărilor și deosebirilor dintre obiectele și fenomenele confruntate.

Cercetarea criminalistică a scrisurilor necesită, ca orice altă identificare, o examinare separată a caracteristicilor grafice ale fiecărui scris in parte, o comparare a acestora și , in final , o apreciere a constatărilor facute.

SECȚIUNEA a 2-a: MATERIALE DE COMPARAȚIE

Strângerea materialelor de comparație constituie sarcina care solicită expertiza ( art,127 cod procedura penala și art. 179 cod procedura civila ) și nu a expertului. Rațiunea acestui fapt este urmatoarea: in prealabil este necesar să se stabilească cu certitudine autenticitatea lor, in sensul că intr-adevăr insușirile au fost executate de către o anumită persoană.

1.Piesele preconstituite

Sunt cele executate anterior dispunerii expertizei, deci independent de necesitățiile acesteia , de aceea au și o mare valoare, deoarece sunt realizate sincer și in condițiile cele mai diverse.

Piesele din această categorie constau atât din acte scrise inaintea pornirii procesului ori cercetărilor care il preced ( autobiografii, cereri, corespondență personală ) cât și acte intocmite in cursul acestuia ( piese intermediare ): declarații, interogatorii, dovezi de primire a citațiilor.

Pentru expertizarea textelor se vor procura ca piese de comparație tot texte, scrise de către persoana bănuita in cauza. In cazul semnăturilor trebuie să se culeagă toate semnăturile pe care le detine persoana in cauză, adică semnături intregi și prescurtate , cu sau fără initiale.

Piesele de comparație trebuiesc puse la dipozitia expertului in original. Date fiind modificările pe care le poate suferi scrisul in decursul evoluției sale ori datorită unor factori momentani, este indicat ca piesele de comparație să corespundă, pe cât posibil, textului sau semnăturii ce formează obiectul expertizei in ce privește felul pieselor, instrumentul de scris , timpul când au fost scrise, adică să fie din aceeași perioadă ori apropiată.

2.Piesele scrise la cerere

Sunt probe grafice executate de cei in cauză in special pentru efectuarea unei expertize. Aceste probe sunt date in fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată; in ultimul caz luarea probelor are loc chiar in sedinta de judecată.

Regulile după care se iau probele grafice, elaborate pe baza experienței experților criminalisti din tara noastră și din alte tări ar putea fi sintetizate astfel:

– in expertizele privitoare la texte, piesele executate la cerere constau in scrierea unui text oarecare ( o autobiografie, o nota explicativă ) astfel incât scriptorul să nu observe că se urmarește luarea unor probe :

– in continuare se va proceda la luarea unor probe prin dictare. Textul dictat trebuie sa cuprindă fragmente și cuvinte din actul incriminat și apoi se va dicta chiar textul in cauză. Dictarea se va face cu voce linistită și intr-un ritm egal, fără să se dea vreo indicație cu privire la ortografie și punctuație ;

– se interzice copierea ;

– dacă după scrierea textului supus examinării s-au folosit forme grafice speciale, cum ar fi majuscule topografice, se va cere persoanei să folosească toate felurile de scriere pe care le cunoaște și numai când printre acestea nu apare genul de scris din piesa in litigiu i se va cere in mod special sa execute o asemenea scriere ;

– dacă textul expertizat cuprinde cifre se va cere scrierea unor operații matematice ;

– se vor lua și probe pe plicuri, liniate sau albe, dupa caz ;

– condițiile in care se iau probele trebuie să fie pe cât posibil mai aproape de cele in care s-a realizat scrisul incriminat.

SECȚIUNEA a 3-a: FAZELE CERCETĂRII CRIMINALISTICE A SCRISULUI

1.Cercetarea prealabilă

Are mai mult caracter auxiliar, dar se dovedește a fi adesea foarte utilă, inlăturându-se din timp o serie de nelămuriri. Constă in examinarea actului procesual prin care este investit expertul, in vederea determinării cu precizie a obiectului expertizei. Se constată faptul dacă scrisurile de comparație sunt suficiente cantitativ și corespund din punct de vedere calitativ. In finalul acestei faze se cercetează imprejurările pricinii in care s-a solicitat expertiza și care prezintă interes pentru efectuarea lucrării.

2.Analiza separată

A scrisurilor in litigiu și a celor de comparatie constă in cercetarea minuțioasă a tuturor caracteristicilor generale și speciale ale scrisurilor. E util ca examinarea să inceapă cu observarea modului in care scrisurile au fost realizate. Apoi se examinează caracteristicile generale și cele speciale, in această ordine. Examinarea scrisurilor trebuie să imbrățișeze toate aspectele, toate caracteristicile.

Etapa analizei separate nu apare ca o simplă defalcare mecanică a scrisului in elementele sale componente. Pentru o individualizare concludentă a scrisului de studiat, după determinarea caracteristicilor esentiale și a celor mai putin semnificante sau chiar lipsite de importantă e necesară o muncă de sinteză, de recompunere a scrisului pe baza caracteriticilor diferențiale ca valoare. In acest fel scrisul e definit prin ceea ce are mai reprezentativ, mai aparte, prin ansamblul elementelor sale privite ca un tot unitar, complex.

3.Examenul comparativ

Constituie metoda stiințifică de identificare in criminalistică. Caracteristicile grafice ale scrisului in litigiu și ale celui de referintă, determinate in faza anterioară, sunt confruntate și corelate.

Comparatia se efectuează in aceeiași ordine ca și analiza separată; mai intâi caracteristicile generale și apoi cele speciale.

Compararea are ca rezultat determinarea asemănărilor și deosebirilor dintre scrisurile in litigiu și scrisurile apartinând persoanelor bănuite. Procedeul folosit depinde de fiecare expert in parte. Compararea se poate face prin examinarea vizulă și directă a scrisurilor, fie prin desenarea caracteristicilor grafice ( litere, legături, trăsături de atac, finalizări ) ori prin studierea fotografiilor, de culoarea acestora in fragmente care se suprapun. Cand se face apel la metodele grafometrice se vor compara cotele, valorile dimensionale, curbele sau figurile geometrice rezultate, pentru fiecare scris obtinându-se formule, medii, proiecții.

4.Finalizarea cercetării comparative a scrisurilor

E ultima, dar și cea mai importanta fază, constând in aprecierea elementelor inregistrate și formularea concluziilor.

In materie de scrisuri aceasta e complexă intrucât scrisul nu este un proces mecanic de tipul scrisului dactilografiat, ce este supus influenței a numeroși factori, iar pe de altă parte prin insăși natura sa variabilă el nu poate fi reprodus exact, in cele mai mici detalii, nici chiar de același scriptor.

Asemănările și deosebirile nu se manifestă ca elemente perfect etalonate usor departajabile in indicii pozitive sau negative. De aceea formularea concluziei este precedată in mod necesar de o evaluare a caracteristicilor grafice, ceea ce reprezintă misiunea cea mai dificilă a expertului.

SECȚIUNEA a 4-a: APRECIEREA CARACTERISTICILOR SCRISULUI ȘI FORMULAREA CONCLUZIILOR

1.Determinarea valorii identificatoare a caracteristicilor grafice

Valoarea identificatoare a unui element grafic este dată de masura in care aceasta contrbuie la particularizarea unui scris, la diferentierea scrisului respectiv de scrisurile altor persoane. Folosirea termenului ,, contribuie ” se justifică prin aceea că o singură caracteristică, chiar individuală, nu poate, prin ea insăsi, să fie unica bază a identificării.

Valoarea cea mai mare o au caracteristicile grafice iesite din comun, adică acele elemente individuale cunoscute sub denumirea de” idiotisme grafice”.

Edmond Locard recomandă următoarele principii de detrminare a rarității caracteristicilor grafice:

– caracterele generale sunt mai importante decât forma literelor ;

– există idiotism când semnul respectiv prezintă o frecvență mare ;

– cea mai mare valoare pentru identificare o au idiostismele mai putin aparente ;

– printre idiotismele grafice cele mai ascunse se numară: involutia cercurilor, direcția liniei de bază a cuvintelor.

Aprecierea valorii elementelor grafice are un caracter subiectiv dar aceasta nu inseamnă că insăsi expertiza scrisului ar fi lovită de relativitate, de indoială sau de arbitrar.

Determinarea in cadrul unei examinări comparative a scrisurilor nu este chiar atât de subiectivă pentru că există un aspect obiectiv al problemei: caracteristicile scrisului sunt materiale fiind incorporate in semne grafice, in experiența expertului, adică cunoașterea valorii in general a elementelor grafice se bazează tocmai pe studierea unor scrisuri concrete. Deci, procesul subiectiv operează cu elemente materiale, obiective, ca și in cazul stabilirii unui diagnostic in medicină sau al aprecierii probelor de către judecător in scopul aflării adevărului.

2.Evaluarea rezultatelor examinării comparative a scrisurilor

Concluzia care trebuie desprinsă in urma examinării comparative a două scrisuri sub formă de texte sau semnături reprezintă tot consecința unui proces de apreciere și anume a asemănărilor și deosebirilor dintre ele.

Deși două scrisuri ar putea avea oricâte trăsături comune, ele nu pot fi considerate ca fiind executate de același scriitor dacă prezintă una sau mai multe deosebiri constante sau fundamentale, fără ca acestea să poată fi explicată in mod logic.

Concluzia finală va trebui intotdeauna bazată pe combinația tuturor caracteristicilor generale și speciale și nu pe câteva caracteristici separate, oricât de valoroase ar fi acestea.

In scopul formulării unei concluzi de identitate de autor, cantitatea și calitatea asemănărilor vor trebui să fie de așa natură incât să excludă o coincidentă accidentala. Deci, expertul trebuie să aprecieze factorul probabilității, să determine cât de improbabilă e repetarea complexului de caracteristici grafice pe care le-a constatat in alte scrisuri. Cu cât elementele comune ale scrisurilor comparate sunt mai individuale, cu cât valoarea lor identificatoare e mai mare, cu atât probabilitatea de a fi găsite inscrise in scrisuri străine e mai mică sau exclusă.

3.Concluziile examinări comparative a scrisurilor

Pe baza aprecierii finale a constatărilor, expertul formulează o concluzie, adică opinia sa cu privire la identitatea sau neidentitatea scriptorului, răspunzând astfel organului care a dispus efectuarea expertizei.

Dupa gradul de certitudine al părerii expertului și in functie de posibilitățile reale de rezolvare, din punct de vedere tehnic se pot distinge concluzii categorice și concluzii de probabilitate. Uneori expertul este in imposibilitatea de a stabili ceea ce i s-a cerut să determine.

3.1.Concluziile categorice

Când sunt certe sunt fie pozitive, fie negative după cum se conchide că o anumită persoană e sau nu autorul scrisului in litigiu.

Când expertul emite o concluzie de acest gen inseamnă că si-a format convingerea intimă că valoarea identificatoare a caracteristicilor grafice, considerate separat precum și in totalitatea lor, e suficientă pentru a exclude orice coincidentă accidentală. El are siguranța că ansamblul calitătilor comune pe care le-a determinat in cele două scrisuri sunt comune și deci ele provin de la un scriptor sau, invers, că deosebirile dintre scrisurile realizate sunt tipice și nu se datoresc unor schimbari deliberate ( deghizare, imitare, copiere ) ori variabilitătii naturale a frafismelor și in consecintă sunt executate de către două persoane diferite.

3.2.Concluziile de probabilitate

Sau probabile constituie și ele o părere dirijată intr-un sens afirmativ sau negativ, dar in mod incert1. Ansamblul caracteristicilor grafice din scrisul in litigiu nu prezintă o valoare individualizatoare absolută, căci subzistă posibilități apariției sale și in alte scrisuri.

Una din cauzele care-l obligă pe expert să recurgă la astfel de concluzii e volumul redus al scrisului in discuție. O mențiune scurtă alcătuită din câteva cuvinte sau chiar dintr-un singur cuvânt, o semnătură simplă nu oferă un material grafic corespunzator din punct de vedere cantitativ.

Concluzia probabilă nu e și nu trebuie să fie concretizarea unei nesiguranțe a expertului in apreciere, materializarea unui dubiu total. Aceste concluzii sunt stiințific admisibile și nu contravin teoriei identificării.De asemenea nu sunt de neglijat căci ele determină totuși ceva, neputând fi asimilate cu o concluzie de imposibilitate de soluționare a problemei căci intr-adevăr nu aduce nimic nou din punct de vedere informațional,ci oferă o pistă pe care pot fi canalizate cercetările ulterioare.

3.3.Imposibilitatea rezolvării problemei

Cu exceptia cazurilor in care se pot formula concluzii categorice sau de probabilitate mai există o categorie de concluzii sau mai exact de situații in care nu se poate emite o părere. Imposibilitatea rezolvării problemei puse expertului se exprimă prin formula „ nu se poate stabili ”.

Asemenea situație e determinată de aceeași factori intâlniti la concluziile de probabilitate, numai că materialul de examinat e și mai sărac in elemente grafice , fiind deci imposibilă o apreciere a valorii caracteristicilor existente. De exemplu , o examinare eficace poate fi impiedicată de imbâcsirea scrisului cu cerneală, de acoperirea sa cu o pată sau cu un alt scris.

Ca și celelalte genuri de concluzii , și aceasta necesită explicatii temeinice, in așa fel incât organul juridic să capete certitudinea că nu poate obtine nici un fel de date prin examinarea grafică.

3.4.Aprecierea raportului de expertiză de către organul judiciar

Pentru valorificarea concluziei expertului , adică pentru retinerea ei ca mijloc de probă se impune aprecierea valorii sale probante de organul judiciar. Opinia expertului nu obligă organul judiciar.

Aprecierea probelor e liberă și se realizează potrivit convingerii organului de urmărire penală și a instantei de judecată, formată in urma examinării tuturor probelor administrate.

Valoarea probantă a raportului de expertiză criminalistică, a concluziei sale, depinde de veridicitatea faptelor ce se stabilesc , care poate fi desprinsă in scopul corelării cu celelalte fapte și imprejurări ale cauzei.Dacă celelate probe se coroborează cu cocluziile expertizei , atunci acestea din urmă sunt concludente și utile cauzei.

Dacă probele nu coincid cu concluziile expertizei inseamnă că , primele sau ultimele sunt false. In al doilea caz concluziile expertului sunt eronate și vor putea fi inlăturate, eventul pe calea unei noi expertize.

3.5.Dispunerea și interpretarea noii expertize

Aprecierea și valoarea concluziei raportului de expertiză se face de obicei in momentul deliberării, când toate probele sunt administrate și are loc evaluarea lor globală, dându-se solutia.

Există și situații in care se pune problema efectuării unei noi expertize, fie din oficiu , fie la cererea părtii interesate. In ambele cazuri , dispunerea noii expertize trebuie sa fie o masură de elucidare a indoielilor pe care le are organul de urmărire penală sau instantă de judecată cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză.

Principalele cauze care generează necesitatea noii expertize sunt: insuficienta argumentare și demonstrare a concluziei primului raport de expertiză, ceea ce o face neconvingătoare; concluzia este incertă de probabilitate, sau de imposibilitate a rezolvării problemei când concluzia e in vădita contradictie cu alte probe administrate in cauză.

Noua expertiză nu trebuie confundată cu suplimentul de expertiză care reprezintă o completare a expertizei efectuate. Astfel, se va cere un supliment atunci când se solicită lămurirea unor aspecte noi legate de problema initială sau când se urmărește soluționarea aceleiași probleme.

3.6.Dreptul celui căruia i s-a incredințat efectuarea expertizei de a cunoaște materialele cauzei. Limitele in care pot fi cunoscute.

Realizarea expertizei criminalistice și caracterul convingător al concluziilor formulate sunt dependente de cunoașterea unor fapte sau imprejurări de fapt, legate de aspectul sau aspectele pentru a căror lămuriri s-a dispus efectuarea examinării de specialitate.Uneori efectuarea expertizei criminalistice presupune cunoașterea de către expert nu numai a materialelor ce constituie obiectul examinării ci și a materialelor cauzei, a unor imprejurări de fapt.

Literatura redă expimarea a două puncte de vedere in ceea ce privește limitele in care cel insărcinat cu efectuarea expertizei poate cunoaște materialele cauzei.

Prima dintre ele se refera la limitarea dreptului de a cunoaște materialul cauzei, considerat necesar efectuării expertizei. In această opinie limitarea expertului de a cunoaște numai materialele necesare efectuării expertizei e aplicată de imprejurarea, că expertul trebuie să efectueze concluziile pe baza cunoștintelor sale de specialitate intr-un domeniu sau altul, de pericolul influenței pe care ar putea să o exercite asupra concluziilor formulate.

Conform celei de-a doua opinii, expertului i se recunoaște un drept nelimitat de a lua cunoștinta de orice date care ar putea interesa efectuarea expertizei , inclusiv dosarul cauzei. Acordarea dreptului, cu nimic mărginit, de a cunoaște orice date existente in cauza se sprijină, in această opinie, pe obiectivitatea ce trebuie să caracterizeze expertul, precum și imprejurarea că aceasta trebuie să cunoască materialele cauzei nu pentru a adapta concluziile formulate constatărilor organelor juridice, ci tocmai pentru a putea el insuși formula concluzii obiective și fundamentate științific.

Legislatia noastră și practică organelor judiciare consacră o nouă opinie in vederea identificării persoanei după scris.

CAPITOLUL V

VALOAREA ȘI LIMITELE EXPERTIZEI GRAFICE

Ca mijloc de fixare și comunicare a ideilor, scrierea constituie o deprindere in care mecanismul fiziologic este dat de complexul de legături temporare nervoase. Legăturile produse in cortex sunt asociate cu variate acte motrice ale mâinii inscriptoare, condusă și controlată de sistemul nervos central, care reglează tonusul muscular. Particularitațile tipului de activitate nervoasă proprie fiecărei persoane sunt completate de tot felul de influențe pedagogice, culturale, profesionale, familiale, tehnice etc. și se materializează in dverse modalități grafice , ce imprimă scrisului un caracter individual.

Aceasta se reflectă atât in caracteristicile de ansamblu ( dominante grafice ) cât și in caracteristicile de detaliu ( morfoșlogia semnelor grafice ). Deși fiecare caracteristică considerată izolată poate fi intalnită in scrisul mai multor persoane, totusi combinația lor este irepetabilă ceea ce crează posibilitatea identificării scriptorului chiar și atunci când scrisul este deghizat ( scris cu mâna stângă, simularea unui scris de evoluție inferioară, utilizarea in scris a majusculelor de tipar ) . Această posibilitate ne ajută la stabilirea faptului dacă un act a fost scris de persoana care figurează ca titular ( testamnet, scrisoare contestata sau anonimă, insemnări personale, documente de serviciu, foi CEC, etc ). La fel și cu privire la semnătura: dacă este autentică sau a fost contrafăcută ( prin copiere, imitație liberă sau servilă, execuție din fantezie , etc) și cine este autorul.

De asemenea analiza grafică comparativă poate contribui la stabilirea identității reale a unei persoane care figurează sub un alt nume. De exemplu: cazul identificării unui omor , după biletul lăsat la locul faptei, care a fost descoperit sub o falsă identitate „ procurată ” prin furtul unui buletin. După semnătură pe care și-o schimbase, s-a demonstrat că cel care scrisese biletul și cel care se prevala de o noua identitate sunt una și aceeași persoană.

Fața de concluziile celorlalte expertize criminalistice, in expertiza scrisului concluziile cuprind un grad mai mare de relativitate.

In orice expertiză criminalistică pentru a formula o concluzie certă trebuie să se respecte obligatoriu două condiții esențiale cerute de logică: să existe suficente fapte care să constituie premisele ce permit suscrierea la acea concluzie și să nu existe nici un caz, nici o excepție care să infirme concluzia.

Actualizarea cunoștințelor referitoare la expertiza scrisului nu oferă posibiliatea de apreciere absolut obiectivă a faptelor care să dea garanții ca se respecte cele două condiții. Pentru realizarea acestor cerințe avem la dispozitie criteriul de apreciere subiectiv, ce izvorăște din conștiința și convingerea expertului criminalist, care și le-a format pe baza experienței sale. In principiu ele sunt cu atat mai apropiate de adevăr cu cât experiența sa este mai bogată, mai puternic conjugată cu un spirit de observație ascuțit.

Pentru a se creiona convingerea in aprecierea unui rezultat se tine seama de mai mulți factori, care au caracterul de relativitate a concluziilor.

Faptul că in expertiza scrisului concluziile au un caracter ceva mai pronunțat de relativitate decât in alte expertize nu trebuie in nici un fel să ducă la trecerea cu vederea a importanței crescânde pentru procesul penal , a acestui gen de identificare.

Mai există și alți factori, obiectivi care nu pot fi ignorati, de exemplu condițiile in care s-a scris și din acest punct de vedere ponderea factorilor subiectivi capăta o relevare deosebită in formularea rezultatului și datorita acestui lucru trebuie sustinută o luptă asidua pentru indepărtarea lor.

BIBLIOGRAFIE

1. Buus Alexandru , Unele probleme privind expertiza criminalistică in activitatea procesuală, Revista Justiția Nouă , nr.5, 1964;

2. Buus Alexandru , Concluziile probabile in expertiza criminalistică, Revista Justiția Nouă,nr.1,1965;

3. Buus Alexandru , Falsul in acte prin copierea semnăturilor, probleme de criminalistică și criminologie, publicație editată de Procuratura Generală și Ministerul de Justiție,nr.9,1971;

4. Buus A. și Boia A., Contribuții ale practicii expertizei criminalistice la prevenirea infracțiunilor de fals , Revista România de Drept,nr.10,1976;

5. Buzdugan George, Cercetări asupra elementelor de autenticitate a semnăturilor , Probleme de medicină judiciară și criminalistică, vol.2,1964;

6. Ionescu Lucian, Câteva observații asupra copierii prin transparentă a semnăturilor , Probleme de medicină judiciară și criminalistică, vol.1,1964;

7. Ionescu Lucian, Expertiza criminalistică a scrisului , Ed.Junimea, Iași,1973;

8. Ionescu Lucian , Cu privire la aprecierea caracteristicilor grafice in expertiza criminalistică a scrisului, Probleme de medicină judiciară și criminalistică, vol.7,8,1969;

9. Ionescu Lucian , Identificarea criminalistică ,Ed,Stiințifică , Bucuresti,1990;

10. Sandu Dumitru, Considerații privind concluzia de imposibilitate a rezolvării unor probleme in cazul expertizei criminalistice a actelor , Probleme de medicină judiciară și criminalistică, vol.6,1968;

11. Sandu Dumitru, Unele aspecte privind interpretarea concluziilor raportului de expertiză , in Colectiv „20 de ani de expertiză criminalistică” , Min.Justiției , București ,1978;

12. Teodosiu Constantin, Unele considerații privind caracteristica generală a scrisului reprezentată de poziția rândurilor, Probleme de medicină judiciară și criminalistică, vol.3,1965;

13. Colectiv, 20 de ani de expertiză criminalistică, Min.Justiției , București ,1998;

14. Colectiv, Prezent și perspectiva in stiința criminalistică ‚ Serviciul editorial și cinematografic,1979;

15. Colectiv, Școala românească de criminalistică , Serviciul cultural, presă și editorial , 1975;