.regimul Juridic al Substanteor Toxice

INTRODUCERE

Problema protecției mediului ambiant și în cadrul acesteia a producției agricole, prezintă importanță deosebită pentru calitatea vieții și economiei naționale.

Pretudindeni în lume, din ce în ce mai insistent, se impun acțiunile în sprijinul protecției mediului înconjurător, fiind una dintre preocupările contemporane.

În ultimele decenii, cercetarea în domeniul cunoașterii și protejării mediului ambiant a luat amploare deosebită, în majoritatea țărilor lumii, problemele mediului, constituindu-se în programe naționale prioritare.

Cercetarea, în această direcție, este pusă în fața rezolvării unor rezolvării unor probleme dificile cum sunt: reducerea stratului de ozon, modificările climatice, efectele despăduririlor, promovarea unor tehnologii moderne nepoluante, a depozitării și distrugerii deșeurilor, refacerea ecologică a unor zone grav afectate de poluare.

Cadrul organizatoric creat după anul 1989, prin înființarea Ministerului Mediului, a realizat premisele unui nou sistem de organizare a activității de cercetare în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor.

Prin înființarea în cadrul ministerelor și departamentelor economice a unor direcții de ecologie și protecția mediului s-au creat condiții pentru reorientarea tematicii de cercetare strict sectoriale, către probleme de protecție a mediului.

Cercetările ce se desfășoară în cadrul Programului de Ecologie, Protecția Mediului și Gospodărirea Apelor, a avut în vedere participarea țării noastre și a institutelor de specialitate la diferite programe internaționale și programe de cooperare tehnico-științifică, bilaterală și multilaterală, având drept scop realizarea obiectivelor strategiei naționale, regionale și mondiale ca: reducerea riscurilor prin fabricarea, transportul, depozitarea și utilizarea unor substanțe chimice toxice și periculoase.

Pesticidele ocupă un loc important în menținerea recoltelor la nivele ridicate.

Astfel, pesticidele actuale s-au diversificat foarte mult, cuprinzând substanțe active care pot rezolva majoritatea problemelor de combatere a bolilor, dăunătorilor și buruienilor.

Toxicitatea diferitelor pesticide pentru om este foarte inegală și se pot evita efectele nocive, găsind produse chimice mai puțin toxice parale cu măsurile vizând reducerea expunerii.

Este necesar ca cei care utilizează pesticidele în agricultură, să facă o sortare din care să rezulte că nu produc nici un pericol pentru sănătate.

Producția și consumul de pesticide au crescut an de an.

În ceea ce privește tendințele viitoare, utilizarea pesticidelor va fi în funcție de mulți factori, îndeosebi necesitatea de a lupta contra dăunătorilor.

Consumul de pesticide progresează paralel cu dezvoltarea, astfel se vor utiliza cantități mici de insecticide orgamoclorurate, dar se vor folosi cantități importante de erbicid pentru majoritatea culturilor și alte insecticide.

Aceste substanțe toxice, sunt larg aplicate pentru dirijarea dezvoltării organismelor dăunătoare.

Timp de mai mulți ani s-au elaborat tehnologii absurde de tratare a plantelor cu substanțe chimice toxice, fapt ce a condiționat dispariția multor specii de plante și animale.

De aceea, dobândind posibilitatea de a transforma mediul înconjurător, omul nu și-a pus mult timp problema de a proceda rațional, în condiții normale de echilibru și dezvoltarea vieții.

El a sesizat destul de târziu că este în același timp creația și creatorul mediului său înconjurător care îi asigură existența biologică și intelectuală.

Expoatarea irațională, în primul rând, a resurselor regenerabile (păduri, floră, faună), apoi a celor neregenerabile (bogățiile minerale ale subsolului), a accentuat efectul nociv al acțiunii omului asupra naturii.

Poluarea îndelungată a mediului natural a determinat acumularea problemelor ecologice contemporane, exprimabile printr-o dezarmonie accentuată între mediul creat de om și cel natural cu perspective reale de deteriorare a condițiilor de viață ale omului planetar și ale dezvoltării civilizației viitorului.

Deși modificările mediului înconjurător sunt o coincidență a civilizației industriale, nu civilizația industrială în sine este cauza deteriorării mediului.

Aceasta pentru că, nu orice modificare a mediului înseamnă o deteriorare.

Deteriorarea mediului înconjurător, constând în necorespondența dintre condițiile de mediu și cerințele obiective (biologice, economice, sociale) ale omului, este provocată nu de modificarea mediului ca atare, ci de apariția unor dezechilibre în cadrul relațiilor dintre om și natură.

Civilizația industrială poate asigura condițiile unui mediu de calitate.

Așadar, poluarea este una din formele cele mai insiduoase de atentat în masă asupra sănătății colectivităților umane.

Poluarea este un rău al secolului, este azi un fenomen de răspândire universală, care se amplifică urmând cursul ascendent al progresului tehnic, fiind un atribut direct al acestuia.

Combaterea ei devine din ce în ce mai mult o sarcină mondială.

Astăzi, tuturor formelor de poluare a mediului înconjurător s-a adăugat cea mai agresivă formă de distrugere a vieții, a mediului natural, poluarea radioactivă.

Ea este o agresiune „aproape perfectă” cu caracter multilateral și universal, fiind contaminate concomitent aerul, apa, solul și subsolul, iar prin intermediul elementelor ecosistemului se distruge în mod lent tot ce este viu.

Poluarea radioactivă are impact instantaneu și pe termen lung asupra tuturor formelor de viață – vegetală și animală.

Pentru omul planetar, această nouă formă de poluare este cea mai perfidă, întrucât este invizibilă, fără culoare, fără miros, nu produce durere imediată și are limite stabilite cunoscute.

Există o legătură la fel de strânsă între problemele de mediu și cele privind războiul și pacea.

Războiul nuclear constituie o mare amenințare asupra supraviețuirii ecologice.

Statele Unite ale Americii au purtat un război ecologic în Vietnam, folosind arme biologice.

Sarcina cea mai importantă care stă astăzi în fața omenirii este dezarmarea generală, deoarece printre altele, războaiele cursa înarmărilor constituie prin ele însele o sursă dintre cele mai serioase de degradare pentru ansamblul mediului înconjurător, cu atât mai mult armele chimice și cele de distrugere în masă.

Menținerea păcii este indispensabilă pentru a obține o mai bună calitate a vieții cu mediul înconjurător sănătos, productiv.

O altă cerință majoră născută din reconstrucția ecologică este reproiectarea tehnologiilor productive actuale.

Aceasta pentru a se conforma cât mai mult cu putință cerințelor ecologice urmând ca majoritatea activităților industriale, agricole și de transport să fie reorganizate în funcție de aceste structuri noi.

Înseamnă că, noile invenții în producția industrială și agricolă, ca și în transporturi să fie dictate mai ales de considerente ecologice, astfel încât structura generală a investițiilor să poată fi guvernată de imperative ecologice.

În aceste condiții, protecția și conservarea mediului înconjurător sunt de interes universal.

Organizarea și desfășurarea pe bază științifice a întregii activități de protecție a plantelor culticale și a pădurilor trebuie să asigure, pe lângă sporirea cantității de produse agroalimentare și calitatea corespunzătoare a acestora, evitarea pierderilor, apărarea sănătății populației, menținerea calității solului, protecția mediului înconjurător.

Din acest motiv trebuie să se acorde o atenție deosebită echilibrului ecologic al naturii, să se acționeze împotriva fenomenelor de poluare, să se apere pădurile, să se dezvolte noi spații verzi.

Prin lucrarea de față ne propunem să abordăm în lumina legilor țării, regimul juridic al substanțelor toxice, întreaga problematică fiind structurată în patru capitole distincte, fiecare la rândul său vizând aspecte ale substanțelor toxice.

Una dintre ideile centrale urmărite de autor a fost aceea a îmbinării considerentelor teoretice cu unele realități întâlnite în practică pentru a extrage anumite concluzii, care de altfel sunt redate în ultima parte a lucrării.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII PRELIMINARE PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL SUBSTANȚELOR TOXICE

Noțiunea și clasificarea substanțelor toxice

Substanțele toxice sunt acele substanțe care de la o numită concentrație inhibă semnificativ, activitatea metabolică, fără a induce moartea organismelor.

De la o anumită concentrație în sus, ele devin toxice.

După modul și căile de acțiune, produsele toxice se împart în:

produse de ingestie (stomacale), care sunt introduse în organism pe cale bucală și acționează prin intermediul tubului digestiv;

produse de contact care acționează prin atingere;

produse asfixiante (fumigante), care acționează prin intermediul aparatului respirator, unde pătrund sub formă de gaze, vapori, aerosoli.

Frecvent se folosește clasificarea după grupa chimică din care fac parte produsele:

organice;

anorganice.

După modul de acțiune asupra dăunătorilor:

toxice;

atractante;

repulsive.

După grupa de dăunători combătuți, sunt:

insecticide;

acaricide, etc.

În grupele de toxicitate se încadrează și pesticidele, în funcție de doza letală 50% (DL 50), oral acuză a substanței active.

Pesticidele pot fi clasificate după mai multe criterii, după cum urmează:

În funcție de grupa de organisme dăunătoare de combătut, pesticidele se clasifică în:

zoocide, folosite la combaterea dăunătorilor animali;

fungicide, utilizate pentru combaterea bolilor;

ierbicide pentru combaterea buruienilor.

Clasificarea zoocidelor după grupele de dăunători de combătut este următoarea:

insecticide, folosite în combaterea insectelor;

acaricide, utilizate în combaterea acarienilor;

nematocide, utilizate pentru combaterea nematozilor;

moluscocide, folosite în combaterea melcilor;

rodenticide (raticide), folosite în combaterea rozătoarelor.

Există și produse cu proprietăți mixte.

După modul de acțiune asupra dăunătorilor, zoocidele se clasifică în:

toxice propriu-zise, care produv otrăvirea și moartea dăunătorilor;

sterilizante, care cauzează speciilor dăunătoare, în special a masculilor;

hormonale, care produc perturbări în dezvoltarea dăunătorilor intervenind în procesele vitale;

atractante, care atrag dăunători în vederea distrugerii lor;

repelente, care îndepărtează dăunătorii fără a-i distruge;

adjuvante, care se adaugă la celelalte categorii de zoocide pentru condiționarea sau prepararea lor.

Prin DL 50 se înțelege doza unică de substanță activă, exprimată în mg/kg.corp, care administrată oral la șobolani albi – masculi și femele supuși în prealabil la un post – timp de 24 de ore, provoacă moartea la 50% din lotul experimental, în cursul perioadei de observație de 14 zile (la 3 ore de la administrarea produsului animalele sunt hrănite normal).

Grupele de toxicitate sunt:

grupa I: produse extrem de toxice, cu un conținut de substanță activă, având DL 50 până la 50 mg/kg.corp.

Unele produse din această grupă, cu un conținut de substanță activă între 1-25%, pot fi încadrate în grupa a II-a de toxicitate, cu excepția acelora care au DL 50 sub 30 mg/kg.corp.

Produsele raticide, cu un conținut de substanță activă sub 1%, pot fi încadrate în grupa a III-a de toxicitate, cu excepția acelora care au DL 50/10 mg/kg.corp.

Produsele clasificate după DL 50 în alte grupe, dar care pot provoca prin manipularea lor, în conformitate cu grupa stabilită după DL 50, intoxicații mortale la om, în urma absorbției pe orice cale, se includ în grupa I.

b) grupa a II-a: produse puternic toxice, cu substanță activă având DL 50 între 50 și inclusiv 200 mg/kg.corp.

Produsele din această grupă care conțin maxim 25% substanță activă pot fi trecute în grupa a III-a.

c) grupa a III-a: produse moderat toxice, cu un conținut de substanță activă peste 200 și inclusiv 1000 mg/kg.corp.

Produsele care conțin maxim 25% substanță activă pot fi trecute în grupa a IV-a.

d) grupa a IV-a: produse cu toxicitate redusă, cu DL 50 peste 1000 mg/kg.corp.

În cazul în care din datele reă activă, având DL 50 până la 50 mg/kg.corp.

Unele produse din această grupă, cu un conținut de substanță activă între 1-25%, pot fi încadrate în grupa a II-a de toxicitate, cu excepția acelora care au DL 50 sub 30 mg/kg.corp.

Produsele raticide, cu un conținut de substanță activă sub 1%, pot fi încadrate în grupa a III-a de toxicitate, cu excepția acelora care au DL 50/10 mg/kg.corp.

Produsele clasificate după DL 50 în alte grupe, dar care pot provoca prin manipularea lor, în conformitate cu grupa stabilită după DL 50, intoxicații mortale la om, în urma absorbției pe orice cale, se includ în grupa I.

b) grupa a II-a: produse puternic toxice, cu substanță activă având DL 50 între 50 și inclusiv 200 mg/kg.corp.

Produsele din această grupă care conțin maxim 25% substanță activă pot fi trecute în grupa a III-a.

c) grupa a III-a: produse moderat toxice, cu un conținut de substanță activă peste 200 și inclusiv 1000 mg/kg.corp.

Produsele care conțin maxim 25% substanță activă pot fi trecute în grupa a IV-a.

d) grupa a IV-a: produse cu toxicitate redusă, cu DL 50 peste 1000 mg/kg.corp.

În cazul în care din datele referitoare la toxicitate rezultă că un pesticid este mai toxic pentru om decât pentru un șobolan alb, la încadrarea produsului respectiv în grupa de toxicitate se ia în considerație numai toxicitatea pentru om.

În asemenea situații, se recomandă utilizarea datelor experimentale și epidimiologice complementare.

Încadrarea în una din grupele de toxicitate a unui pesticid care conține două sau mai multe ș.a., se face ținând seama se substanța activă cu DL 50 mai mică.

Ministerul Sănătății stabilește DL 50 pentru produsele pesticide noi din producție internă sau își rezervă dreptul de a verifica DL 50, când aceasta este efectuată de către institute ce nu-i aparțin.

Avizul sanitar poate fi retras dacă, în timp se dovedește că produsul prezintă riscul pentru sănătatea omului ce nu au fost cunoscute la data acordării avizului.

Deci, pesticidele și alte produse de uz fitosanitar avizate în România, sunt următoarele:

fungicide și bactericide, care la rândul lor se clasifică în:

anorganice:

organo-metalice;

ditiocarbomați;

derivați de la cidul carbonic și benzimidalozi;

emine;

amide;

dicarboximide;

insecticide

organoclorurate;

organofosforice;

carbomați;

acaricide

carbinoli;

sulfoni;

sulfonați etc;

nematocide, sterilizanți ai solului;

rodenticide, moluscocide, repelenți;

erbicide;

defolianți și dezicanți;

regulatori de creștere;

feromoni;

produse diverse și auxiliare.

Regimul juridic al substanțelor toxice

Sunt supuse reglementărilor prevăzute de lege, producerea, deținerea sau orice activitate privind circulația produselor și substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe, precum și experimentarea produselor sau substanțelor toxice.

Prin producerea, deținerea sau orice activități privind circulația produselor sau substanțelor toxice, se înțelege, după caz;

fabricarea, prepararea, experimentarea, condiționarea, livrarea, procurarea, folosirea, ambalarea, transportul, depozitarea, manipularea, importul și expertul a acestor produse sau substanțe.

Lista substanțelor toxice și a plantelor care conțin substanțe toxice se stabilește de către Ministerul Sănătății, cu acordul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecția Mediului, pe baza propunerilor Ministerelor și a celorlalte organe centrale interesate.

Se aduce la cunoștință generală, prin publicare în Monitorul Oficial.

Produsele și substanțele toxice folosite în scop medical sunt cele prevăzute în farmacopeea română în vigoare, cu excepția substanțelor și produselor stupefiante și a pesticidelor, care au un regim legal propriu.

Activitatea cu produse și substanțe toxice poate fi desfășurată de agenții economici în scop medical, sanitar-veterinar, industria: agricol, silvic, de învățământ, de cercetare științifică și comercial, pe baza autorizației de funcționare eliberată de autoritățile prevăzute de lege.

Autorizația pentru cultivarea plantelor care conțin substanțe toxice se eliberează de Ministerul Sănătății, la cererea unităților din subordinea Ministerului Agriculturii și Alimentației, în calitatea de principal beneficiar al culturilor și florei spontane.

Autorizația poate fi retrasă în situația în care se constată că agentul economic numai îndeplinește condițiile de funcționare corespunzătoare prevenirii intoxicațiilor ori a încălcat dispozițiile legale privind regimul produselor și substanțelor toxice.

Agenții economici care au fost autorizați sunt obligați să se înregistreze, în tremen de 10 zile de la data eliberării autorizației la Poliția Județeană, pe raza căreia își au sediul.

La încetarea activității cu produse și substanțe toxice, agentul economic este obligat se depună, în termen de 30 de zile, autorizația la organele de la care a fost înregistrată.

Totodată agentul economic este obligat să predea catitatea de toxice rămasă nefolosită în stoc la data încetării activității, în condițiile stabilite de lege.

Legea prevede că persoanele fizice pot deține și folosi numai produse ca substanțe toxice prescrise în scopuri medicale, precum și cale autorizate a fi desfăcute, prin rețeaua comercială către populație.

Agenții economici care desfășoară activități cu produse și substanțe toxice sau cu plante care conțin substanțe toxice sunt obligați:

a) să țină evidența intrării și livrării produselor și substanțelor toxice, în registre speciale, potrivit normelor tehnice prevăzute de lege.

Sunt exceptate unitățile comerciale la desfacerea produselor și substnțelor toxice condiționate și autorizate pentru folosința publică.

b) să aplice și să respecte normele tehnice rivind cultivarea plantelor care conțin substanțe toxice, a celor referitoare la fabricarea, condiționarea, depozitarea, ambalarea, transportul și manipularea produselor și substanțelor toxice precum și a normelor tehnice privind distrugerea acestora;

c) să asigure utilaje și instalații corespunzătoare, echipament de potecție necesar pentru prevenirea pericolului de intoxicare, precum și pentru prevenirea poluării, ori reducerea poluanților la limitele admise potrivit legii;

d) să manipuleze produsele și substanțele toxice numai în încăperile sau în locurile destinate acestui scop;

e) să asigure potrivit dispozițiilor legale, securitatea locurilor în care se desfășoară activitate cu produse și substanțe toxice;

f) să aplice măsurile de protecția muncii în conformitate cu legislația în vigoare și să asigure instruirea personalului cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru protecția muncii intervenții antidot de urgență;

g) să ambaleze și să transporte produsele și substanțele toxice în astfel de condiții, încât să înlăture posibilitatea de sustragere sau împrăștiere, în vederea prevenirii intoxicațiilor la om și la animale și a poluării mediului înconjurător;

h) să ia măsurile corespunzătoare pentru terenurile cultivate cu plante care conțin substanțe toxice, pe terenurile agricole sau forestiere și în locurile unde se desfășoară activatate cu produse și substanțe toxice, pentru prevenirea intoxicațiilor la om și animale și a contaminării bazinelor naturale de apă;

i) să rețină, să neutralizeze sau să depoziteze rezidurile nerecuperabile în condițiile stabilite prin normele legale de protecție a calității mediului înconjurător.

Terenurile pe care se cultivă, în scop de prelucrare plante care conțin substanțe toxice, se marchează la loc vizibil cu tăblițe indicatoare care să prevadă caracterul toxic al plantelor.

Însămânțarea, întreținerea și recoltarea (mecanică sau manuală), se efectuează cu cea mai mare atenție, luându-se măsurile necesare de protecție a muncitorilor pentru prevenirea intoxicațiilor.

Măsurile speciale sunt prevăzute de lege nu numai cu privire la producerea ci și cu privire la depozitarea, ambalarea, transportul, manipularea și distrugerea produselor și substanțelor toxice.

Astfel, depozitarea produselor și substanțelor toxice se face în spații amplasate în afara localităților folosite exclusiv în acest scop, prevăzute cu uși metalice, grile de fier la ferestre și sisteme de ventilație marcate cu indicatoare de avertizare.

Perimetrele depozitelor se stabilesc în raport cu gradul de toxicitate al substanțelor, fiind considerate zone interzise și se împrejmuiesc cu gard de sârmă ghimpată sau zid înalt de cel puțin 2 metri.

Ambalarea produselor și a substanțelor toxice trebuie făcutăastfel încât să se asigure o etanșeitate perfectă, în recipiente de sticlă sau masă plastică închise sau în recipiente metalice pe care se vor pune mențiunile prevăzute de lege.

În ceea ce privește transporturile produselor substanțelor toxice, precum și a plantelor care conțin substanțe toxice, aceasta se poate efectua numai în baza unui ordin de transport emis de conducerea unității economice sau de persoane împuternicite de acestea, pentru fiecare transport în parte și cu însoțitor.

Plantele care conțin substanțe toxice pot fi transportate de la producători la contractantul de culturi fără ordin de transport.

Legea interzice transportul produselor, substanțelor toxice cu vehicule cu care se transportă persoane, alimente, animale sau materiale ce pot fi contaminate.

De asemenea, în centrele populare este interzisă staționarea vehiculelor care transportă substanțe toxice, ce emană gaze ori prezintă pericol de explozie.

Imediat după descărcare, beneficianții vor denociviza mijloacele de transport contaminate cu substanțe toxice în timpul transportului.

Măsurile speciale sunt prevăzute de lege și în legătură cu manifestarea produselor și substanțelor toxice, astfel încât să preântâmpine intoxicația persoanelor, a populației, a vegetației, animalelor și a mediului.

Eliberarea produselor și substanțelor toxice din unitățile producătoare, cât și din depozite se face numai pe baza cererii scrise sau a notei de comandă a beneficiarului.

Furnizorul va elibera produsele și substanțele toxice numai pe bază de facturi întocmite separat de alte persoane.

Agenții economici autorizați să desfacă către populație produse și substanțe toxice le vor elibra pe baza documentelor de livrare a mărfurilor în comerț.

Produsele și substanțele toxice deținute de unitățile farmaceutice se eliberează pe bază de prescripții medicale, în condițiile prevăzute de lege.

În cazul în care, produsele și substanțele toxice au devenit improprii din cauza depozitării îndelungate, a depășirii lor de către progresul științei, a modificării în timpul conservării, potrivit dispozițiilor legale în viguare, ele se casează luându-se în acelaș timp, măsurile de securitate impuse de natura și proprietățile acestora.

Controlul respectării dispozițiilor legale cu privire la regimul produselor și substanțelor toxice revine autorităților pentru mediu și celorlalte organe expres prevăzute de lege.

CAPITOLUL II

REGIMUL JURIDIC AL FOLOSIRII PRODUSELOR ȘI SUBSTANȚELOR TOXICE ÎN LOCALITĂȚI

2.1 Considerații generale

Manipularea și folosirea produselor și substanțelor toxice se vor face în conformitate cu prevederile normelor departamentale de protecția muncii.

În fabrici, depozite și laboratoare de analize și control, răspunderea pentru manipularea toxicelor revine unui farmacist sau chimist, desemnat în acest scop de conducerea unității.

În depozitele unităților comerciale, răspunderea revine unei persoane instruite și desemnate de conducere în acest scop.

Conducerile unităților care desfășoară activități cu substanțe toxice sunt obligate să preîntâmpine intoxicarea personalului, populației, vegetației, animalelor și păsărilor din interiorul în care se efectuează această activitate prin asigurarea următoarelor măsuri:

a) dotarea muncitorilor cu echipament de protecție adecvat, care să împiedice contactul organismului cu substanțele toxice;

b) instalații de îmbăiere a muncitorilor și mijloace de prim ajutor;

c) folosirea aparaturii în perfectă stare de funcționare;

d) păstrarea aparaturii în încăperi speciale și sub cheie;

e) amenajarea locurilor de preparare a soluțiilor de substanțe toxice în așa fel încât să se evite pericolul de intoxicare;

f) protecția bazinelor naturale de apă a solului și a aerului.

Răspunderea folosirii medicamentelor care conțin toxice, în unitățile sanitare și veterinare, o are medicul care prescrie tratamentul.

Unitățile sanitare, umane și veterinare, care au farmacii, pot deține substanțe toxice sub formă de medicamente condiționate (fiole, comprimate, soluții), iar unitățile veterinare pot deține în plus și următoarele substanțe toxice ca atare:

anhidrida arsenioasă și arseniții;

cornul de secală (secala comnutum);

degețel (digitalis purpurea);

emetic;

floruri;

mercur, etc.

Eliberarea și evidența acestora se vor face sub răspunderea unui medic desemnat în acest scop.

Deci, modul de utilizare a produselor și substanțelor toxice în localități, prezintă o importanță deosebită pentru menținerea echilibrului ecologic.

2.2 Regimul de import al deșeurilor și reziduurilor de orice natură în România

Importul deșeurilor și reziduurilor de orice natură a fost reglementat în țara noastră, prin Hotărârea Guvernului nr. 340/1992.

Conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr.340/1992, importul în România de deșeuri și reziduri de orice natură, în stare brută sau prelucrată, este interzis.

Prin reziduri și deșeuri de orice natură se înțeleg resturile tehnologice, de orice natură, produsele și materialele cu termene de garanție depășite, produsele uzate fizic sau care nu mai au valoare de întrebuințare, precum și resturile menajere.

Importatorul este obligat să obțină de la organismele autorizate din țara e origine, declarația de conformitate, certificatele care să ateste că aceste mărfuri nu prezintă risc toxicologic și ecologic, precum și viza organelor vamale din țara exportatorului.

De asemenea, importatorul este obligat să prevadă în contractele de transport verificarea la încărcare a existenței documentelor de transport internațional.

Documentele de transport vor însoți încărcătura pe tot timpul transportului.

Importul acestor deșeuri se face pe baza licenței de import eliberată numai cu acordul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și Ministerului Sănătății.

Ea conține, obligatoriu, declarația importatorului dată de proprie răspundere, prin care se specifică denumirea produsului ce urmează a fi introdus în țară, cu menținerea expresă a timpului de deșeuri sau reziduri.

La încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, importatorul este obligat să pună în mod expres în vedere exportatorului necesitatea ca acesta să verifice, la încărcare și expediție, existența documentelor de transport internaționale; să mențină în documentele de transport dispoziția de returnare la punctul de încărcare a mijlocului de transport, în cazul în care continuarea transportului pe teritoriul României este interzisă de către autoritățile publice române, din cauza nerespectării prevederilor legale.

Intrarea în țara noastră a mijloacelor de transport, încărcate cu astfel de mărfuri, va fi permisă de organele vamale numai dacă li se prezintă licența de transport, cu acordul scris al Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și al Ministerului Sănătății, precum și toate celelalte documente prevăzute de lege.

În cazul transportului pe căile ferate, în lipsa oricăruia din aceste documente, nu se va permite intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport în cauză.

Acestea vor fi primite și reținute în punctele de frontieră de intrare ale României, urmând ca importatorul să prezinte documentele necesare în cel mult 48 de ore, în caz contrar, mijlocul de transport va fi nedirijat în afara teritoriului țării în conformitate cu convențiile internaționale feroviare la care România este parte.

Importul mărfurilor periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător se va putea face numai pe baza documentelor și avizelor stabilite prin dispozițiile legale pentru fiecare grupă de mărfuri, pe baza certificatelor de calitate eliberate de organismele autorizate din țara de origine, anexate declarației de conformitate, precum și a inscripționării, după caz a termenului de garanție sau de valabilitate.

La controlul vamal participă, la solicitarea organelor vamale, împreună cu acestea, în cazul când sunt suspiciuni privind conținutul mărfurilor, specialiști din cadrul Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate, Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Ministerul Sănătății, Ministerul Industriilor, Ministerul Agriculturii și Alimentației, precum și ai altor ministere și organe centrale și administrației publice, după caz.

Dacă cu ocazia controlului se costată încălcarea prevederilor legale, toate cheltuielile ocazionate de operațiunile de verificare, expertizare, returnare a mărfurilor și de staționare a mijloacelor de transport, vor fi suportate de importatori.

Nerespectarea regimului de import al mărfurilor, atrage răspunderea contravențională, civilă sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.

Sunt contravenții dacă potrivit legii penale nu sunt infracțiuni și se sancționează cu amendă, următoarele fapte:

a) omisiunea înscrierii în documentația importatorului a datelor complete, privind caracteristicile și denumirea exactă a mărfii ce urmează a se importa;

b) neluarea de către importator a măsurilor de asigurare la contractare, ambalare, încărcare și expediție, pentru ca mărfurile să corespundă în totalitate caracteristicilor prevăzute în documentația de aprobare a importului;

c) omisiunea importatorului de a obliga pe transportator să verifice la încărcare, existența documentelor de transport internațional.

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se face de către organele vamale, ofițerii și subofițerii de poliție, precum și de către personalul anume împuternicit din cadrul Ministerului Mediului, Ministerului Sănătății, Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate și al Ministerului Comerțului.

Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, se poate face plângere în termen de 15 zile, de la data comunicării acestuia.

Plângerea însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se depune la organul din care face parte agentul constatator, sau o înaintează Judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția, spre soluționare.

Categoriile de deșeuri valorificabile admise la import condiționat, sunt următoarele:

deșeuri din oțel (fier vechi);

deșeuri din fontă (fontă veche);

deșeuri din cupru;

deșeuri din alamă;

deșeuri din bronz;

deșeuri din plumb;

deșeuri din zinc;

deșeuri din aluminiu;

deșeuri din metale dure;

deșeuri din metale prețioase.

2.3 Studiul de impact

Studiile de impact ecologic se realizează de unități specializate ale Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului sau de alte unități de specialitate recunoscute de acesta cu consultarea obligatorie a agențiilor pentru supravegherea și protecția mediului.

Studiile de impact și analizele de impact de impact au ca obiect evidențierea efectelor negative dar și a celor pozitive, ale exercitării unei activități proiectate sau existente asupra mediului.

„Prin impact asupra mediului” se înțelege orice efect direct sau indirect al unei activități umane desfășurate într-o anumită zonă, care produce o schimbare a sensului de evoluție, a stării calității mediului și a ecosistemelor, schimbare ce poate afecta sănătatea omului, integritatea mediului (apelor, solului, subsolului, așezărilor umane), a patrimoniului cultural sau a condițiilor socio-economice.

Elaborarea studiilor de impact este obligatorie pentru evaluarea corectă a consecințelor pe termen lung și scurt și obținerea acordului de mediu în cazul planurilor de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru obiectivele de investiții și activități noi, precum și pentru proiectele de dezvoltare sau modernizare, a capacităților existente, susceptibile să afecteze mediul prin supraexploatarea resursei la nivel local, regional sau global.

Pentru unitățile și activitățile existente fără acord de mediu, evaluarea impactului se face prin analize de impact necesare pentruobținerea sau reînnoirea autorizației de mediu.

Unitățile care furnizează date de bază și cele ce efectuează studii de import, răspund față de proiectanți, beneficiari și investitori,de acuratețea datelor și respectiv, de calitatea studiilor elaborate.

Evaluarea impactului se realizează, după caz, în două etape.

In prima etapă, cea a studiului preliminar de impact, se elaborează numai pentru obiective cu impact deosebit asupra mediului și ecosistemelor, precum și pentru obiective situate în zone de interes științific, turistic sau cultural ce trebuie protejate.

Acest studiu stabilește consecințele asupra mediului care pot apare pe domeniile de activitate desfășurate, restricțiile care se impun încă de la începerea execuției lucrărilor și condițiile prin care se asigură protecția mediului.

El orientează pe proiectanți în alegerea amplasamentelor și a soluțiilor tehnico-economic cele mai convenabile, cu consecințele minime asupra mediului și se eleborează paralel cu prima fază de proiectare.

A doua etapă cuprinde studiul de evaluare globală a impactului și conduce la stabilirea soluțiilor de protecție a mediului, prin evaluarea globală a implicațiilor potențiale a activităților propuse.

Pe baza acestui studiu, se fundamentează deciziile și soluțiile în legătură cu protecția mediului, care se stabilește prin documentațiile tehnico-economice în fază „Studiu de fezabilitate”.

Studiile de evaluare globală a impactului însoțesc documentațiile tehnice de promovarea investițiilor și se avizează împreună cu acestea de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și agențiile teritoriale de mediu, prin emiterea acordului de mediu.

Studiile preliminarea de impact se avizează, potrivit acelorași competețe, prin emiterea „acceptului studiului preliminar de impact”, care are caracter de consultație tehnică, neconstituind acord legal de mediu.

Proiectele de amenajare a teritoriului a localităților și de amplasare a obiectivelor potențial generatoare de impact negativ important asupra mediului, sunt aduse la cunoștința publicului spre informare și consultare în vederea formulării deciziilor asupra promovării lor, înainte de supunerea spre avizare.

Domeniile în care este necesar studiul de impact, sunt următoarele:

industria chimică;

industria produselor alimentare;

industria textilă;

industria pielăriei și producerii hărtiei;

industria cauciucului;

industria extractivă;

industria energetică;

industria de prelucrarea metalelor;

transporturi;

agricultura și silvicultura;

industria sticlei.

Studiile de impact se întocmesc prin grija proiectantului pentru toate obiectivele prevăzute în prezenta listă, prin comandă la Institutul de Cercetări pentru Ingineria Mediului (I.C.I.M.).

2.4 Acordul de mediu

La construirea și darea în funcțiune a obiectivelor economico-sociale indiferent de mărimea investiției și de titular, pentru lucrările de amenajare a teritoriului și de sistematizare a localităților rurale și urbane, pentru construcții edilitare, de orice fel, pentru lucrări de hidroameliorații și de îmbunătățiri funciare, precum și pentru stabilirea și schimbarea destinației terenurilor din fondul funciar, înființarea de plantații, explorarea și exploatarea resurselor naturale, ca de altfel și pentru alte activități care presupun schimbări ale cadrului natural, este obligatorie obținerea acordului de mediu și a autorizației de mediu.

Acordul de mediu reprezintă reglementarea tehnico-juridică ce se emite în prima fază de proiectare a obiectivelor de investiții potrivit prevederilor legale privind protecția factorilor de mediu și se solicită obligatoriu pentru fiecare obiectiv de investiție în parte.

Proiectantul, beneficiarul și constructorul au obligația respectării stricte a acordului de mediu emis, precum și a lucrărilor suplimentare, față de documentația de bază, înscrise în acesta.

În cazul în care, la avizări sau aprobări ulterioare sau la solicitarea proiectantului se propune modificarea sau schimbarea soluțiilor constructive sau funcționale ale lucrărilor care fac obiectul acordului de mediu și care, implică, modificarea parametrilor acestor lucrări, proiectantul general are obligația de a solicita un nou act de reglementare sau modificarea celui emis anterior.

Acordul de mediu se solicită de proiectantul general al ansamblului investiției, pe baza unei documentații tehnice, elaborată unitar, pentru toți factorii de mediu și cu respectarea normativului de conținut aprobat.

Documentația tehnică prezentată va conține în mod obligatoriu studiul de impact pentru sursele potențiale de poluare, în special pentru dispersia poluanților în atmosferă, precum și pentru radioactivitatea factorilor de mediu.

Documentația tehnică însoțită de studiul de impact și de avizele și acceptele prezentate se va transmite într-un singur exemplar la Agenția de Supraveghere și Protecția Mediului pe teritoriul căreia se amplasează obiectivul de investiții, indiferent de competența de emitere a acordului de mediu.

Acordul de mediu constituie un act de reglementare care se emite numai pentru promovarea și aprobarea investiției.

Funcționarea obiectivului în cauză este posibilă numai în condițiile respectării stricte a prevederilor legale privind protecția factorilor de mediu și în condițiile eliberării autorizației de mediu, de către organul competent.

Autorizația de mediu este obligatorie și se emite pentru toate activitățile și obiectivele expres prevăzute în Ordinul Ministrului Mediului, precum și pentru alte activități ce se vor aproba în viitor, de către agențiile de mediu și supraveghere a acestuia.

Autorizația de mediu este actul legal, tehnico-juridic care reglementează din punct de vedere al protecției mediului funcționarea tuturor obiectivelor și desfășurarea tuturor activităților.

Autorizația de mediu își pierde valabilitatea în următoarele situații:

a) la modificarea, suspendarea sau retragerea actelor de reglementare care au stat la baza emiterii ei;

b) la modificarea condițiilor de funcționare a obiectivului sau de desfășurare a activității, neanunțată în prealabil organului de protecția mediului și constatată de organul de control delegat de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului sau Agenția de Supraveghere cu Protecția Mediului.

Competența autorităților de mediu în ceea ce privește liberarea, revizuirea sau retragerea scordurilor de către autoritatea pentru mediu emitentă, se stabilește de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului.

Sănătatea și viața oamenilor, precum și calitatea mediului înconjurător pot fi afectate nu numai prin noxele datorate diferitelor activități industriale, ci și prin calitatea produselor și serviciilor ce li se oferă.

În acest sens, în scopul protejării consumatorilor și a utilizatorilor, Hotărârea Guvernului nr.545 din 2 august 1991, prevede că producătorii, comercianții, importatorii și prestatorii de servicii sunt obligați:

a) să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piață sau de la beneficiar produsele la care s-a constatat ulterior comercializării, existența unor defecte, care pot afecta viața sau sănătatea oamenilor și animalelor, ori calitatea mediului înconjurător;

b) să livreze produse numai însoțite de „Declarația de conformitate”, prin care producătorul confirmă că produsul îndeplinește nivelul calitativ garantat;

c) în cazul în mărfurilor de import, confirmarea certificării din țările de origine ale produselor și serviciilor și a conținutului etichetelor se face prin grija importatorilor.

Calitatea se verifică prin testarea acestor produse în laboratoare din țară sau străinătate, acreditate sau autorizate de către organismul național de certificare sau pe baza recunoașterii reciproce cu organismul național de certificare sau pe baza recunoașterii reciproce cu organismele similare din țările respective.

d) să utilizeze pentru verificarea, încercarea și atestarea calității produselor și serviciilor, numai laboratoare autorizate și acreditare, precum și mijloace de măsurare, având precizia necesară, atelonate și verificate metrologic, conform prevederilor legale;

e) să oprească imediat comercializarea produselor la care s-au costatat abateri de la caracteristicile tehnico-calitative declarate sau garantate și să aplice măsurile stabilite de organele de constatare, după caz la producători, comercianți sau importatori.

La vânzarea produselor comercianții au obligația să informeze pe cumpărători asupra termenelor de garanție, a celor de valabilitate sau a duratei de utilizare, precum și asupra principalelor caracteristici calitative ale acestora, efectuând și eventualele probe de funcționare necesare.

Producătorii, importatorii și comercianții nu pot livra sau comercializa mărfuri care nu poartă pe produs etchetă sau pe ambalaj informațiile de recunoaștere-identificare ca:

marca producătorului;

denumirea produsului;

principalele caracteristice calitative de referință;

data fabricației;

termenele de garanție.

Producătorii sunt, deasemenea, obligați să înscrie în buletinele de analiză și încercări, eliberate de laboratoarele proprii, numai rezultatele reale, iar prestatorii de servicii, prin documente specifice, confirmă calitatea corespunzătoare a serviciilor prestate.

Oficiul de Stat pentru Calitate din cadrul Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate asigură prin specialiștii săi, anume desemnați, supravegherea calității produsekor și serviciilor în scopul prevenirii, afectării sănătății sau vieții oamenilor, animalelor, ori calității mediului înconjurător, prin efectuarea de controale sau inspecții periodice și inopinante în locurile unde se produc, se comercializează, se încearcă, se conservă, se ambalează, se transportă, se depozitează, se instalează și se utilizează produsele sau se prestează serviciile.

Atunci când se constată abateri de la caracteristicile calitative declarate sau garantate de producători sau prestatori, care pot afecta viața sau sănătatea oamenilor, animalelor ori calitatea mediului înconjurător, organul de constatare dispune încetarea vânzării și depozitarea separată, paralel cu analiza cauzelor care au condus la abaterile constatate, măsuri de remediere a acestora, și după caz, oprirea producției.

Dacă produsele la care s-au constatat deficiențe calitative provin din import, se dispune sistarea vânzării și anunțarea importatorului, în vederea remedierilor și după caz, oprirea vânzărilor.

O serie de măsuri speciale sunt prevăzute de lege în legătură cu jucăriile, sculele sau uneltele acționate manual sau electric, precum și în legătură cu toate bunurile de consum electrotehnice și electronice cu privire la care, orice efect care prezintă pericol pentru securitatea utilizatorului în timpul funcționării, se consideră foarte grav, organul de supraveghere decide interzicerea imediată a vânzării și depozitarea separată, precum și păstrarea acestora până când organele competente dispun asupra modului de soluționare.

Măsurile sunt mari și severe în cazul în care, organul constatator depistează la vânzare, produse falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătății, falsificări sau înșelăciuni privind calitatea produselor și serviciilor.

În aceste situații, organul constatator v-a dispune oprirea comercializării acestora, fiind obligat în același timp, să sesizeze organul de cercetare penală, să ia măsuri pentru ca să nu dispară urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alt mijloc de probă.

Producătorii, importatorii, comercianții, ca și prestatorii de servicii răspund pentru orice deficiență privind calitatea produselor, serviciilor apărute din vina lor în cadrul termenului de garanție sau de valabilitate a acestora dacă afectează viața, sănătatea oamenilor, a animalelor ori calitatea mediului înconjurător.

De asemenea ei și răspund în cazurile în care livrează produse gratuit, cu preț redus, le închiriază ori le distribuie sub alte forme, dacă acestea prezintă abateri față de parametrii calitativi declarați sau garantați.

Faptele prevăzute mai sus sunt considerate contravenții dacă nu întrunesc potrivit legii penale, elementele infracțiunii și se sancționează cu amendă.

Constatarea și aplicarea sancțiunilor se face de către persoanele cu atribuții de control din cadrul Oficiului de Stat pentru Calitate și al Organelor teritoriale ale Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate, precum și de alți specialiști, potrivit legii.

În decizia nr. 113 din 26 noiembrie 1990, anexa 1 este prevăzut normativul de conținut al documentațiilor tehnice pentru obținerea acordului de mediu, și anume:

I. Prevederi comune pentru toate categoriile de lucruri

1. Date generale:

– localizare: județ, localitate, bazin hidrografic, gura de apă;

– titularul investiției, beneficiarul, proiectantul general.

2. Necesitatea și oportunitatea investiției:

– scopul lucrărilor propuse a fi aprobate;

– elemente privind profilul, capacitățile și termenul de punere în funcțiune;

– elemente privind încadrarea în schema cadru de amenajare a bazinului hidrografic respectiv;

– corelarea funcțională sub aspect ecologic, inclusuv din punct de vedere al conservării naturii cu lucrările existente sau propuse;

– analiza posibilităților de cooperare cu alte lucrări hidrotehnice sau edilitare existente sau prevăzute în zonă, cu menționarea acceptului și condițiilor de operare;

– încadrarea lucrărilor în clasa de importanță cu privire la:

a) asigurarea sursei de apă;

b) apărarea împotriva inundațiilor, seismicitate, categoria căii de conducție, etc.

3. Elemente de coordonare:

– precizări referitoare la actele de reglementare emise anterior, anexate în copie la documnetație;

– prezentarea studiilor de fundamentare a prevederilor documentației:

a) de impact asupra mediului pentru sursele potențiale de poluare, dispersia poluanților în atmosferă;

b) de radio-protecție, hidrologie, agricole, silvice, sanitare, de urbanism, etc.

– prezentarea vizelor, acceptelor și alte acte de aprobare, solicitate după caz, în funcție de profilul obiectivului de investiție:

a) Direcția Apelor;

b) Centrul de Medicină Preventivă;

c) Oficiul Local de Pedologie și Agrochimie;

d) Inspectoratul Silvic Județean;

e) Departamentul Geologiei;

f) Comisia Monumentelor Naturii;

g) Deținătorul terenului;

h) Departamentul pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului;

i) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare;

j) Rezervația Biosferei „Delta Dunării”;

k) Primării și Prefecturi;

l) Institutul de Cercetări și Ingineria Mediului (I.C.I.M.).

4) Scurta prezentare a obiectivului din punct de vedere constructiv, funcționar și tehnologic:

– elemente constructive, funcționale și tehnologice;

– bilanț de materiale intrate în proces, cantități de materii finite ieșite din proces, cantități de substanțe reziduale, evacuate în mediu, cu precizarea modului de colectare, transport, tratare și depozitare;

– puncte vulnerabile ale instalațiilor tehnologice de producție generatoare de poluanți;

– fond de timp anual pentru instalația tehnologică de producție.

2.5 Păstrarea echilibrului ecologic în localități

Protecția mediului în localități se realizează în mod specializat după factorii de mediu:

aer;

apă;

sol, prin metode de combatere a poiuării, cu ajutorul unor măsuri și procedee tehnice ca:

amplasarea industriilor poluante la distanță față de localități;

folosirea de metoe tehnologice care produc cât mai puțin poluanți;

evacuarea gazelor la altitudine prin coșuri înalte și viteză mare de expulzare;

reducerea poluării determinate de mijloace de transport.

Aerul constituie o componentă de bază a mediului înconjurător care prin proprietățile fizice, chimice și tehnice întreține viața pe planeta noastră.

În țara noastră, pentru combaterea poluării aerului s-au stabilit norme de concentrție maximă admisibile a poluanților atmosferei și s-au elaborat reglementări corespunzătoare.

Astfel, potrivit legii nr.9/1973, agenții economici, persoane fizice și juridice, sunt obligați:

– să adopte soluții tehnologice care să asigure creșrterea gradului de prelucrare și valorificare a materiilor prime, a produselor intermediare;

– deducerea pierderilor de substanțe utile și energie;

– să adapteze instalațiile tehnologice cu echipamente și dispozitive de reținere și neutralizare a pulberilor și gazelor nocive, precum și cu sisteme proprii de măsură, astfel încât concentrațiile noxelor la emisie și în atmosferă, să nu depășească limitele admise;

– să îmbunătățească performanțele tehnice și de randament a instalațiilor, fixe sau mobile, pemtru reducerea cantității de noxe emise și să nu pună în exploatare pe cele ce depășesc limitele admise;

– să asigure măsurile de prevenire a poluării atmosferei cu pulberi, substanțe volatile, nocive sau care produc disconfort;

– să distrugă deșeurile sau alte reziduuri toxice prin incinerare numai instalații omologate, pe amplasamentele și în condițiile stabilite de autoritățile pentru mediu și sănătate.

Un rol însemnat în protecția aerului în cazul centrelor poluate, îl are amplasarea industriilor poluante departe de acestea deasemenea, în mod indirect, calitatea aerului poate fi îmbunătățită prin crearea și întreținerea spațiilor verzi, care influențează fenomenele meteorologice și asigură o circulație mai rapidă a diferitelor gaze.

De asemenea, și pădurile din jurul localităților condiționează echilibrul în natură, calitatea vieții umane și dezvoltarea durabilă, economico-socială a acestora.

Prin însușirile lor hidrologice, pădurile alimentează constant izvoarele, evită inundațiile, barează avalanșele, impiedică eroziunea hidrică, barează alunecările de teren și colmotarea lacurilor de acumulare.

Sr apreciază că pădurile țării noastre produc circa 60 milioane tone oxigen și absorb în minimum 80 milioane tone dioxid de carbon și alte gaze.

Extinderea ariilor împădurite din stepă și silvostepă sub formă de perdele de protecție, precum și pe terenurile degradate, în jurul localităților, reprezintă o condiție fundamentală pentru asigurarea echilibrului climatic.

Pe lângă peisajul încântător, pădurile oferă:

aer ionizat favorabil cu predominarea ionilor negativi;

aer curățat de microbi;

aer lipsit de poluanți care sunt filtrați biologic, fizic și chimic;

apă potabilă, minerală și terapeutică de înaltă calitate;

umiditatea și temperaturi ale solului apropiate de confortul climatic.

În țara noastră sunt observatoare de supraveghere a calității aerului în zonele cu emisii puternice de poluanți: Hunedoara, Reșița, Copșa Mică, Baia Mare, Slatina, care au tehnologii depășite, precum și în marile orașe.

Potrivit prevederilor legii nr. 9/1973, primăriile, prefecturile precum și după caz, agenții economici, instituțiile și persoanele fizice răspund pentru:

a) îmbunătățirea microclimatului urban prin întreținerea și extinderea parcurilor, a spațiilor verzi, a gardurilor vii;

b) interzicerea temporară sau permanentă a anumitor tipuri de autovehicule sau a desfășurării unor activități generatoare de disconfort pentru poluație în anumite zone ale localităților cu aglomerări de spații de locuit.

Existența marilor așezări umane a fost întotdeauna dependentă de aprovizionarea cu apă.

De aceeea, pentru ecologia umană, rezolvarea problemelor de asigurare a apei, este una dintre cele mai stringente.

În aceste condiții se cere schimbarea atitudinii față de consumul excesiv de apă, de până acum, cu o atitudine ecologică de consum economic și poluare minimă, astfel încât să se redea mediului înconjurător, cantitatea de apă consumată cu însușiri mai apropiate de cele naturale.

Concomitent trebuie asigurată protecția calității apelor, ceea ce presupune cunoașterea surselor de poluare și a compoziției apelor uzate pentru a se aplica corect procedeele de epurare.

În localitățile în care se organizează rețele de alimentare cu apă și canalizare, unitățile de gospodărire comunală asigură:

a) exploatarea instalațiilor de alimentare cu apă potabilă și industrială, în scopul satisfacerii cantitative și calitative a cerințelor populației și agenților economici, prin valorificarea cu prioritate a surselor locale;

b) preluarea apei din subteran, din râuri sau lacuri, precum și evacuarea apelor uzate după epurare, prin adoptarea unor soluții tehnico-economice optime de folosire a surselor de alimentare, a receptorilor cei mai apropiați și a traseelor cele mai scurte;

c) supravegherea zonelor de protecție a captărilor, instalațiilor de tratare, rezervoarelor, stațiilor de pompare, speductelor și celorlalte construcții speciale de alimentare cu apă, etc.

Un alt facto de mediu, de asemenea, vital pentru populația localităților este solul.

Degradarea sa se datorează nu numai practicării unei agriculturi agresive, a pășunatului excesiv, ci și a eroziunii produse se apă sau de vânt, a chimizării neraționale și a irigațiilor excesive.

Legea mediului înconjurător prevede că protecția și conservarea resurselor de sol trebuie asigurată prin măsuri de gospodărire și valorificare adecvate destinației lor funciare, indiferent de deținătorii și de titlul juridic.

Multe aspecte ale activităților din localități cum sunt:

protecția mediului înconjurător;

diminuarea noxelor și combaterea celorlalți factori poluanți;

realizarea acțiunilor de salubrizare, de colectare și valorificare a reziduurilor menajere și stradale;

desecarea lacurilor cu ape stagnante, efectuarea de deratizări și dezinsecții, etc. fac obiectul gospodăriei comunale.

În cadrul activităților de gospodărire comunală pentru prevenirea și combaterea poluării mediului înconjurător, legislația în vigoare menționează construirea de rețele de canalizare și spații pentru epurarea apelor uzate, treptat în toate localitățile, precum și mărirea capacității celor existente, pe măsura introducerii și extinderii centralizate cu apă; modernizarea mijloacelor de transport și a căilor de circulație; îmbunătățirea sistemului de colectare, transport și neutralizare a deșeurilor; amenajarea de stații pentru recuperarea și valorificarea sau distrugerea acestora, reciclarea materialelor refolosibile; întreținerea zonelor verzi a parcurilor, grădinilor publice, a terenurilor de sport, locurilor de agrement din jurul localităților, iluminatul public, precum și a altor lucrări care să contribuie la buna deservire a cetățenilor de pe teritoriul localității respective.

Pentru satisfacerea cerințelor cetățenilor, unitățile de gospodărire comunală din municipii, orașe și comune, împreună cu primăriile au, în principal, următoarele obligații:

a) să răspundă la solicitările cetățenilor și să asigure soluționarea cererilor, propunerilor și sesizărilor întemeiate ale acestora;

b) să ia măsurile pentru realizarea operativă a lucrărilor și remediilor solicitate de cetățeni pentru restabilirea serviciilor întrerupte temporar;

c) să asigure apa potabilă, căldura și celelalte utilități, cu respectarea normelor stabilite potrivit legii, precum și canalizarea, ridicarea reziduurilor menajere și prestarea celorlalte servicii de gospodărire comunală.

În îndeplinirea acestor atribuții, unitățile de gospodărire comunală emit, potrivit legii, autorizații sau acorduri pentru efectuarea unor sevicii și lucrări de gospodărire comunală, precum și pentru executarea instalațiilor interioare de alimentare cu apă stabilesc condițiile de folosire a terenurilor sub care se află sau care sunt învecinate cu construcțiile sau instalațiile de alimentare cu apă.

Artocolul 52 din legea nr. 4/1981, prevede și o serie de activități de gospodărire comunală care se realizează cu participarea cetățenilr cum sunt:

lucrări de alimentare cu apă;

amenajări de noi surse de apă, întreținerea acestora;

curățenia străzilor;

plantarea de pomi;

colectarea materialelor refolosibile.

O mare importanță pentru protecția mediului în localități, prezintă și mediul de folosire, transport, manipulare și depozitare a substanțelor radio-active și a celor puternic toxice, activități ce nu pot fi efectuate decât cu asigurarea unor condiții speciale de prevenire a poluării mediului înconjurător, stabilite de organele de specialitate.

Unul din factorii perturbanți ai mediului care înfluențează ambianța în care se desfășoară activitatea și viața omului, mai ales în orașe, este zgomotul care, dacă este prelungit și puternic, provoacă surzelile.

În domeniul poluării sonore interesează intensitatea senzației auditive produsă de un sunet numită tăria sunetului, care nu trebuie confundată cu intensitatea fizică.

Prin caracteristicile sale cantitative și calitative, prin pragul din ce în ce mai ridicat al intensitții sale și prin numărul din ce în ce mai covârșitor al persoanelor afectate de zgomot, poluarea sonoră devine o problemă de o deosebită actualitate.

Ambianța în care își desfășoară astăzi omenirea activitate, este aproape permanent contaminată de zgomote: în industrie, datorită proceselor de producție; în centrele populate datoritî instalațiilor caznice, a aglomerării populației, în spații restrânse.

Efectele sale asupraomului au determinat pe unii medici să spună că există o adevărată „Boală a zgomotului”.

Dar zgomotul are implicații care se repercutează negativ și asupra unor aspecte economice, cum sunt:

scăderea productivității muncii;

reducerea calității produseloe;

grevarea fondului de asigurări sociale;

creșterea numărului de accidente, etc.

Este interzisă producerea de zgomote peste limitele admisibile stabilite prin normele legale.

De asemenea, este interzisă desfășurarea în zonele de locuit a activităților în aer liber sau în spații amenajate neizolate fonic corespunzător, care prin zgomotul ce-l produc pot dăuna liniștei și odihnei locatarilor.

Legea Mediului Înconjurător prevede ca agenții economici, persoane fizice și juridice sunt obligați să asigure măsurile și dotarile specifice de izolare și protecție fonică a surselor generatoare de zgomot și vibrații și să nu permită punerea în exploatare a celor ce depășesc limitele admise.

Pentru a nu desfigura prin suprasaturare un anumit spațiu natural este nevoie ca dotările să fie proporționate cu capacitate de absorbție a peisajului.

Activitatea de construcție în localități este reglementată, în țara noastră, printr-o serie de acte normative care se referă la:

-organizarea și dezvoltarea pe plan național și teritorial a localităților;

-administarea și controlul actvitățiide construcții;

-activitatea de executare a lucrărilor de dezvoltare a așezărilor omenești;

-crearea de spații verzi.

Toate aceste domenii de activitate legate de localități interesează dreptul mediului, prin prisma mediului artificial.

De asemenea, marile centre industriale trebuie să fie dotate astfel încât, să nu afecteze echilibrul ecologic în localități.

Exemplu industria cimentului trebuie să aibă electrofiltre pentru reținerea prafului la coș, astfel încât, noxele ieșite în atmosferă, să se încadreze în stasul 12574 privind protecția aerului.

Industria cauciucului, poluează atât prin negru de fum care iese prin fabricarea cauciucului, cît și prin anvelope, cauciucuri neutilizate, care ar trebui de fapt refolosite, nu depozitate în mod spontan în locuri nepermise.

De asemenea, acestea nu trebuie arse.

Termocentralele afectează prin noxele care ies în atmosferă: CO2:SO2; pulbere în suspensie, pulbere sedimentabilă.

Mai poluează solul prin depozitele de zgură și cenușă de dimensiuni mari.

Exploatările miniere contribuie la deranjerarea echilibrului ecologic în zona în care ele de desfășoară prin drranjarea stratelor strămutări de locuințe, cimitire, etc.

Cel mai mult poluează carierele.

Pentru activități de genul acesta este necesar efectuarea unui studiu de impact elaborat de un institut de specialitate, care va ține seama de impactul realizat, de activitatea minieră asupra tuturor factorilor de mediu: apă, aer, sol, așezări umane.

În urma analizei studiului de impact, organele competente din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului – departamentul mediului, vor aviza favorabil, desfășurarea unor activități de o asemenea amploare.

Vegetația în general, arborii, constituie o perdea de protecție când sunt situați în apropierea unităților poluante.

Vegetația în general, arborii, constituie o perdea de protecție când sunt situați în apropierea unităților poluante.

Pentru asigurarea echilibrului ecologic în zonele despădurite, se efectuează plantări de puieți, acestea contribuind de asemenea la împiedicarea alunecărilor de teren.

Pentru urmărirea echilibrului ecologic, specialiștii efectuează studii asupra unui biotop, din zone care prezintă interes, din punct de vedere ecologic.

CAPITOLUL III

FOLOSIREA SUBSTANȚELOR TOXICE

ÎN AGRICULTURĂ

3.1 Noțiuni generale

În vederea sporirii permanente a producției agricole, a evitării pierderilor și pentru asigurarea calității corespunzătoare a produselor agroalimentare, unitățile agricole, persoanele fizice și juridice, precum și toți cetățenii deținători de terenuri și culturi, sunt obligați să aplice măsurile de depistare, prevenire și combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor pe terenuri și culturi agricole.

Legea privind protecția plantelor cultivate și regimul petsicidelor prevede introducerea și generalizarea unui sistem integrat de combatere a bolilor și dăunătorilor, prin îmbinarea mijloacelor chimice cu cele biologice, fizico-mecanice, agrofitotehnice, precum și prin crearea de soiuri de plante rezistente la boli și dăunători.

Protecția plantelor cultivate trebuie să se realizeze în condiții și cu mijloace care să garanteze protecția mediului înconjurător, păstrarea calităților fizice, chimice și biologice ale solului, menținerea echilibruli ecologic și apărarea sănătății omului.

În sprijinul convențiilor internaționale, țara noastră a încheiat tranzacții bilaterale pentru carantină și protecția plantelor cu toate statele vecine și aproape cu toate țările cu care facem comerț cu produse vegetale.

În aceste convenții sunt expuse angajamente reciproce pentru împiedicare a pătrunderii agenților patogeni, dăunătorilor și buruienilor de carantină dintr-un stat în altul, precum și pe teritoriulstatelor terțe.

Astfel, metoda chimică constă în folosirea pesticidelor, a substanțelor fitofarmaceutice pentru combaterea dăunătorilor, bolilor și buruienilor.

Omul a folosit cu multe secole în urmă diferite substanțe toxice pentru combaterea insectelor.

Astfel, chinezii, grecii și romanii utilizau sulful, arsenicul, materialele osfaltice și uleiurile pentru distrugerea insectelor.

Descoperirea proprietăților insecticide, a verdelui de Paris 1867, este acceptată ca fiind începutul folosirii moderne a insecticidelor.

În prezent chimioterapia s-a dezvoltat și s-a diversificat având un rol deosebit de important în creșterea producției agricole.

Utilizarea pesticidelor contribuie mai mult ca orice factor la mărirea rentabilității producției agricole prin reducerea unei importante părți din pierderile cauzate de dăunători, cât și prin sporirea valorii comerciale a produselor.

Avantajele utilizării produselor chimice constau în următoarele:

a) în cazuri de invazii sau calamități este singura metodă care asigură distrugerea dăunătorilor într-un timp scurt;

b) permite utilizarea mijloacelor celor mai moderne de aplicare a produselor cu avioane, elicoptere, aparatură terestră de mare capacitate;

c) se poate realiza reducerea numărului de tartamente datorită posibilității de combinare a diferitelor produse pentru aplicarea simultană a tratamentelor împotriva dăunătorilor, bolilor și buruienilor.

Dezavantajele combaterii chimice constau în aspecte legate de poluarea mediului, perturbarea echilibrului ecologic, apariția fenomenului de rezistență a dăunătorilor la pesticide.

3.2 Regimul juridic al pesticidelor și al altor substanțe toxice utilizate în agricultură

Pesticidele sunt produse chimice naturale sau de sinteză folosite pentru distrugerea dăunătorilor animali și paraziților vegetali care atacă plantele de cultură, animalele domestice și chiar omul.

În agricultură, tratamentul cu pesticide se efectuează încorporând produsele în soluție sau aplicându-le pe suprafața culturilor.

De fapt, cincizeci, șaizeci la sută din cantitatea folosită în tratamente, cade pe plante și se acumulează în soluție.

Ca urmare, solul devine un rezervor toxic din care plantele absorb o bună parte.

Plantele absorb pesticidele odată cu apa și sărurile minerale și le acumulează în corpul lor.

Un pesticid, indiferent care ar fi, provoacă rofunde modificări în ansamblul ecosistemului în care a fost introdus.

Pesticidele prezintă în majoritatea cazurilor un spectru de toxicitate foarte larg care afectează, atât populațiile vegetale, cât și pe cele animale.

Cantitatea de pesticide este în general suoerioară celei necesare pentru distrugerea paraziților și dăunătorilor, existând întotdeauna o supraîncărcare voluntară a tratamentului.

Pulverizarea insecticidelor din avioane, deasupra pădurilor poate provoca intoxicații puternice în special a faunei forestiere.

Pesticidele pot duce la poluarea apelor prin deversări de reziduri sau datorită spălării acestor substanțe de apele de ploaie de pe terenurile agricole tratate.

Exigențele actuale de sporire a rpoducției de alimente, de reducere a dificultății muncii și alimente, de sporire a eficienței au făcut ca metodele chimice utilizate în agricultură, să fie de neînlocuit.

În acest scop, a fost dezvoltat un număr considerabil de pesticide a căror utilizare a dus nu numai la protecția culturilor, împotriva bolilor și dăunătorilor, ci și la impact considerabil asupra echilibrului ecosistemului.

În vederea utilizării raționale și eficiente a pesticidelor, a asigurării calității solului și protejării mediului înconjurător, precum și pentru eliminarea oricăror posibilități de producere a accidentelor, intoxicațiilor și îmbolnăvirilor, unitățile agricole și silvice, celelalte categorii de producători sau deținători de terenuri și culturi, au obligația să respecte cu strictețe normele tehnice de folosire, depozitare, transport, manipulare a pesticidelor elaborate potrivit legii.

Unitățile agricole și silvice care efectuează tratamente cu pesticide sunt obligate să înștiițeze din timp unitățile piscicole și de gospodărire a apelor, precum și agricultorii cu privire la perioadele de aplicare a tratamentelor în zonele și la tipul pesticidelor folosite.

În acțiunile de protecția plantelor, pot fi folosite decât pesticide a căror aplicare asigură încadrarea la limitele maxime admisibile de reziduri în alimente și furaje, stabilite potrivit legii.

Este interzisă punerea în consumul public sau livrarea spre industralizare alimentară a produselor agroalimentare care conțin reziduri de pesticide ce depășesc limitele maxime admisibile.

Organul de control care a constatat depășirea limitelor maxime admisibile la un produs alimentar are obligația să sesizeze unitatea producătoare sau deținătoare, după caz, în vederea remedierii deficiențelor de aplicare a tratamentelor cu pesticide.

Utilizarea de către toate categoriile de producători agricoli a pesticidelor sau a altor substanțe chimice nocive, trebuie făcută numai sub supravegherea organelor de specialitate, cu respectarea indicațiilor lor, iar produsele folosite trebuie să fie autorizate de către aceste organe.

Spre deosebire de alți poluanți, pesticidele sunt răspândite voluntar de om în natură, în scopul de a apăra culturile vegetale de diverși dușmani.

Ele au spectru de toxicitate foarte larg care afectează, atât populațiile vegetale, cât și pe cele animale.

Unitățile economice care produc pesticide răspund, potrivit legii de asigurarea parametrilor calitativi ai produselor prevăzute în autorizații.

Autorizarea fabricării și utilizării produselor de uz fitosanitar se face pe baza unor criterii de ordin toxicologic și ecologic stabilite de autorizațiile centrale pentru mediu și de cele pentru sănătate publică.

Prin laboratoarele de specialitate, Ministerul Agriculturii și Alimentației execută controlul calității pesticidelor, atât la unitățile producătoare și la orice alte unități deținătoare.

Legea prevede că, pentru realizarea și introducerea în practica agricolă și silvică a unor sortimente de pesticide, agenții economici care le produc trebuie să colaboreze cu institutele de cercetare de profil și cu producătorii agricoli, urmând eficacitatea, eficiența și efectele noilor pesticide în condiții de producție.

Avându-se în vedere toxicitatea intrinsecă a majorității produselor de uz fitosanitar actuale și riscurile de ordin toxicologic și ecologic care pot rezulta din folosirea lor necontrolată și abuzivă preluarea de la furnizorii din țară și din străinătate și comercializarea către producătorii agricoli, trebuie să se facă numai prin unități cu profil fitosanitar, autorizate, înregistrate și controlate de organele agricole de specialitate, de autoritățile de mediu.

Societățile Comercializare pot desfășura activități cu pesticide din grupele de toxicitate I și II, numai pe baza autorizației sanitare eliberată în acest scop de Centrul sanitar Antiepidemic Județean sau al Municipiului București.

Fără autorizație, unitățile de protecție a plantelor cultivate și unitățile comerciale pot distribui persoanele fizice, numai pesticidele din grupele de toxicitate III și IV.

Este interzisă angajarea sau folosirea pentru activități cu pesticide din grupele I și II de toxicitate, a tinerilor sub 18 ani, a femeilor gravide și a celor care alăptează, precum și a persoanelor care suferă de afecțiunile stabilite de Ministerul Sănătății.

Producătorii cu pesticide din grupele I și II de toxicitatepot fi efectuate în gospodăriile particulare, numai în afara spațiilor de locuit, de către echipe speciale, aparținând agenților economici autorizați pentru desfășurarea activităților cu pesticide.

În țările avansate ale lumi, efectele negative ale pesticidelor persistente au fost combătute prin înlocuirea lor în altele mai puțin sau deloc persistente.

În multe țări ca: Danemarca, Suedia, Norvegia, și în țara noastră s-a interzis folosirea D.D.T.-ului, iar în atele, cum ar fi, cum ar fi:Franța, Anglia, s-a hotărât restrângerea zonelor tratate.

În țara noastră, într-o viitoare lege a protecției mediului înconjurător ar trebui să se prevadă dreptul organelor de mediu de a interzice utilizarea și a altor produse pesticide, în toate situațiile în care există dovezi privind producerea unor efecte de ordin toxicologic și ecologic, necunoscute la data autorizării.

In România se folosesc pentru agricultură și silvicultură numai pesticide și alte produse de uz firosanitar, din intern și import, omologate și incluse în listea pesticidelor și a produselor biologice avizate pentru protecția plantelor cultivate și vegetației forestiere de către Comisia Internațională de avizare.

Se interzice, potrivit hotărârii Guvernului nr. 201 din 2 martie 1990, fabricarea și comercializarea pesticidelor de către intreprinderi mici, asociații cu scop lucrativ, asociații familiale cu persoane fizice independente, organizate prin liberă inițiativă.

Pesticidele actualmente utilizate corespund unei game variate de produse chimice, care se explică prin marea diferență în modul lor de acțiune, în fixarea lor în organism, metabolismul lor, excreția și toxicitatea lor pentru om.

În cazul pesticidelor care prezintă o toxiitate acută mare, dar care sunt ușor metabolizate sau eliminate, principalul risc este legat de expunerea mare și de scurtă durată.

La produșii cu o toxicitate acută mai mică, dar posedând o tendință de acumulare în organism, principalulrisc este legat de expunerea prelungită la doze relativ mici.

3.3 Aspecte juridice ale menținerii echilibrului ecologic în agricultură

Agricultura a percurs în dezvoltarea sa diferite faze a căror desfășurare era profund implicată în ecosistemele naturale.

Agricultura a avut de la început un caracter ecologic.

Ea s-a dezvoltat în cadrul unui teritoriu pe care trebuia întreținută o anumită biocenoză.

Pământul reprezintă cel mai general obiect al muncii și, în același timp principalul mijloc de producție in agricultură și silvicultură.

Protecția deosebită de care se bucură terenurile cu destinația agricolă se justifică prin importanța deosebită a acestei ramuri a economiei naționale.

Prin varietatea lui, spațiul Carpato-Danubiano-Pontic este favorabil dezvoltării agriculturii, creând condițiile pentru promovarea unor sisteme diverse, a unei multitudini de culturi agricole, oferind posibilitatea creșterii a numeroase specii de animale de fermă, prin care se pot asigura integral cu excepția produselor agricole tropicale toate cerințele alimentare ale populației și necesarul de materii prime pentru industrie.

Într-un trecut nu îndepărtat, în România degradarea și risipirea terenurilor agricole s-au produs în primul rând prin ocuparea unor astfel de terenuri cu construcții industriale, hidrotehnice drumuri etc.

În al doilea rând, s-a datorat lipsei de preocupări a constructorilor pentru folosirea suprafețelor de pământ ceea ce la degradări adesea iremediabile, la costuri foarte mari.

O altă cauză a constituit-o extinderea vetrei localităților și înmulțirea nerațională a drumurilor îndeosebi la sate.

În același timp, fertilitatea terenurilor productive tinde să scadă, datorită poluării, a exploatării agricole neraționale și chiar a irigațiilor făcute incorect.

Toate acestea au impus și impun în continuare, ca prin lege, să fie interzisă micșorarea suprafeței agicole și numai în mod excepțional, terenurile destinate producției vegetale, agricole și forestiere, sau alte terenuri situate în afara parametrului construibil al localităților, să poată fi ocupate sau folosite definitiv sau temporar, în alte scopuri decât producția vegetală, numai în baza obținerii unei aprobări preferabile din partea organelor competente și numai după ce beneficiarii care solicită aprobarea, au recuperat prin eforturi proprii sau prin unități specializate, o suprafață echivalentă cu ceea ce urmează să fie ocupată definitiv sau temporar, prin transformarea unor terenuri neagricole sau neproductive.

Ministerul Agriculturii și Alimentației și organele din subordine au obligația să ia măsuri ca toți deținătorii de terenuri să întreprindă acțiuni de creștere a suprafeței agricole și de protecție și ameliorare a solului.

Pe terenurile destinate agriculturii, lucrările de protecție și ameliorare a solurilor se stabilesc pe bază de studii și proiecte întocmite de organele de specialitate, în corelare cu cele de la organizare și sistematizare a teritoriului și se realizează prin măsuri de zonare și optimizare a structurii producției agricole vegetale și animale, potrivit condițiilor pedoclimatice concrete, prin realizarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare și de fertilizare ameliorativă.

Ele se execută de către deținătorii de terenuri sau prin grija acestora, de către unitățile specializate.

Unitățile de cercetare agricolă și organele agricole de specialitate trebuie să elaboreze și să recomande producătorilor agricoli, tehnologii de cultură bazate pe principiile agriculturii ecologice, punându-se accentul pe valorificarea aportului major al factorilor naturali și agrotehnici în diminuarea potențialului de dăunare al bolilor, dăunătorilor și buruienilor și mai ales, pentru reducerea treptată a consumului de produse chimice.

Terenurile care prin degradare și-au pierdut total sau parțial opacitatea de producție pentru culturi agricole, silvice, se constituie în perimetre ameliorative, făcând obiectul unor amenajări speciale care se proiectează și se execută de unitățile specializate.

Deținătorii, cu orice titlu de terenuri agricole au obligația legală de a lucra și cultiva întreaga suprafață de teren pe care o dețin, de a lua măsurile necesare de amenajare a terenurilor și de a efectua lucrări de prevenire și combatere a oricăror alți factori defavorabili producției agricole.

Producătorii agricoli trebuie să fie stimulați în aplicarea tehnoligiilor, recomandate de organele agricole, în special în domeniile organizării asolamentelor, a respectării structurii și a realizării lucrărilor de îmbunătățire funciare.

De asemenea, prin măsuri stimulatorii adecvate, organele agricole trebuie să-l împiedice folosirea intensivă sau abuzivă de către producătorii agricoli, atât a îngrășămintelor chimice, cât și a produselor de uz fitosanitar, știindu-se că procesul de chimizare a agriculturii este strâns legat de problemele mediului înconjurător.

Este necesar ca prin lege să fie sancționat abuzul de îngrășăminte chimice și de pesticide, dovedit de către laboratoarele de specialitate autorizate, prin analize efectuate de probe de sol, apă, plante și animale, inclusiv prin interzicerea utilizării produselor respective, până la revenirea în limitele admise.

Proprietarii de terenuri agricole, precum și organele agricole răspund fiecare, potrivit legii, de realizarea lucrărilor și măsurilor de prevenire și combaterea eroziunii solurilor, a alunecărilor de teren, sărăturării sau înmlăștinării, a poluării cu îngrășăminte chimice sau pesticide.

Practicarea unei agriculturi biologice presupune așadar, interzicerea folosirii îngrășămintelor chimice, utilizarea de materii organice de origine animală și vegetală care au în compunerea lor substanțe nutritive, interzicerea pesticidelor organice de sinteză și utilizarea produselor de origine animală, vegetală și minerale naturale.

Agricultura biologică constituie un element important pentru protecția mediului înconjurător și a cadrului de viață.

Ea favorizează, de asemenea economiile de energie, pentru că costurile energetice sunt mai mult de două ori inferioare celor din agricultura convențională.

Mai mult, se utilizează un plus de forță de muncă contribuind astfel la diminuarea șomajului și a exodului rural.

CAPITOLUL IV

REGIMUL JURIDIC AL SUBSTANȚELOR TOXICE PERICULOASE ÎN DOMENIUL INTERNAȚIONAL AL MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

4.1 Convenția de la Basel privind transferul peste frontieră a deșeurilor periculoase

Prin Legea nr.6 din 25 ianuarie 1991, România a aderat la Convenția de la Basel privind controlul transportului peste frontieră al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora, document de o deosebită importanță pentru păstrarea calității mediului înconjurător.

Ținând seama de amenințarea crescândă pentru sănătate și mediu a producerii și transportului în afara frontierelor, a deșeurilor periculoase și de altă natură, statele trebuie să ia măsurile necesare pentru ca gospodărirea reziduurilor, inclusiv transportul și eliminarea lor, să fie în concordanță cu protecția mediului și a sănătății.

Potrivit art.2 din Convenție, prin deșeuri se înțeleg: „substanțele sau obiectele care sunt eleminate sau urmează a fi eliminate sau este necesar să fie eliminate în conformitate cu egislația națională”.

Convenția prevede categoriile de deșeuri considerate periculoase ce urmează a fi supuse controlului în cazul transportului peste frontieră, cum sunt: cele de natură chimică provenite din spitale, centre medicale, producția farmaceutică, deșeuri petroliere, de uleiuri minerale, deșeuri de natură explozivă, etc.

Statele care au ratificat Convenția sunt obligate să informeze pârtiile în legătură cu hotărârea lor de a interzice importul de deșeuri periculoase sau alte deșeuri.

Pătțile vor interzice sau nu vor permite exportul de deșeuri periculoase sau de alte reziduuri dacă statul importator nu-și va da consimțământul înscris pentru importul acestor deșeuri.

Fiecare parte la convenție trebuie să adopte măsurile necesare pentru: a asigura că producerea de deșeuri periculoase sau alte reziduuri este redusă la minimum, luând în considerare implicațiile sociale, tehnologice și economice; a asigura punerea în funcțiune a unor instalații adecvate de eleminare, care trebuie situate în măsura posibilă, în interiorul țării, în scopul eliminării ecologice naționale, a deșeurilor periculoase sau a altor reziduuri; a asigura că pesoanele fizice și juridice implicate în administrarea deșeurilor periculoase vor lua măsurile necesare pentru a preveni creșterea poluării ce ar rezulta dintr-o astfel de gospodărire; a asigura că transportul peste frontieră al deșeurilor periculoase și a altor reziduuri să fie redus la minimum compatibil cu gestiune eficace și după metode ecologic-raționale și ca acesta să fie efectuat astfel încât, sănătatea omului și mediul înconjurător să fie protejat împotriva efectelor nocive ce ar putea rezulta; a nu admite exportul de deșeuri periculoase sau de alte reziduuri către state sau grupuri de state care aparțin unor organizații de integrare economică și sau politică, care sunt părți, în special țări în curs de dezvoltare care au interzis prin legislația lor orice import sau dacă există motive să se creadă că deșeurile în cauză nu vor fi gospodărite în mod rațional din punct de vedere ecologic, în concordanță cu criteriile ce vor fi adoptate de către părți.

Părțile consideră că traficul ilicit de deșeuri periculoase sau de alte reziduuri este o infracțiune penală.

Ele nu vor autoriza exportul de deșeuri periculoase sau de alte reziduuri către un stat care nu este parte la convenție sau importul de astfel de deșeuri dintr-un stat care nu este parte.

În plus, fiecare stat trebuie să interzică tuturor persoanelor din justiția sa națională, să transporte sau să elimine deșeuri periculoase fără autorizație sau fără a fi abilitate pentru o astfel de operație.

Statul va cere ca toate deșeurile periculoase care urmează să fie transportate peste frontieră, să fie ambalate, etichetate și transportate conform regulilor internaționale unanim admise; deșeurile periculoase vor fi însoțite de un document de transport din punctul din care începe transportul peste frontieră până la punctul de eliminare finală.

Transportul peste frontieră va fi autorizat de către părți numai dacă: statul exportator nu are capacitatea tehnică și instalațiile necesare pentru eliminarea deșeurilor respective într-un mod eficient și rațional din punct de vedere ecologic; deșeurile respective sunt solicitate ca materii prime pentru reciclare sau recuperare în industrie, în statele importatoare; transportul respectiv se conformează altor criterii convenite de către părți, cu condiția ca aceste criterii să nu contravină obiectivelor convenției.

Pentru ca transportul peste frontiere între părți să aibă loc trebuie ca statul exportator să informeze în scris, prin intermediul autorității competente a statului exportator, autoritățile competente ale statelor prin care deșeurile periculoase urmează să fie transportate.

Fiecărui stat implicat i se va trimite câte o notificare.

Statul imporatator va răspunde, în scris, acceptând transportul cu sau fără condiții, refuzând permisiunea pentru transport sau cerând informații suplimentare.

O copie a răspunsului final al statului importator va fi trimisă autorităților competente din statele interesate care sunt părți la convenție.

Statul exportator nu va autoriza începerea transportului peste frontieră până când nu a primit confirmarea scrisă care să prevadă că a primit consimțământul scris al statului importator și confirmarea existenței unui contract între exportator și eliminator, care să specifice eliminarea ecologică, rațională a deșeurilor.

De asemenea, trebuie să primească consimțământul scris al statului de tranzit.

Atunci când un transport de deșeuri periculoase sau alte reziduuri asupra cărora statele au căzut de acord, nu se poate realiza în condițiile prevăzute în contract, statul importator va asigura întoarcerea reziduurilor respective în statul exportator de către acesta, dacă nu se pot găsi soluții alternative pentru evacuarea lor într-un mod care să respecte protecția mediului înconjurător, în 90 de zile de la data când statul importator a informat statul exportator și secretariatul său, o altă perioadă asupra căreia statele au căzut de acord.

Statul exportator și orice parte de tranzit nu se va opune, nu se vor împiedica sau preveni întoarcerea acestor deșeuri în statul exportator.

Este considerat trafic ilicit orice deplasare transfrontieră a unor deșeuri periculoase sau a altor reziduuri, dacă s-a efectuat: fără notificarea expresă a tuturor statelor interesate, conform prevederilor convenției sau fără consimțământul unui anume stat interesat în conformitate cu prevederile convenției, sau cu consimțământul statelor obținut prin falsificare, declarație falsă sau fraudă, sau prin eliminarea deliberată a deșeurilor periculoase sau a altor reziduuri care conravine convenției și principiilor generale ale dreptului internațional.

În toate situațiile de trafic ilicit, statul exportator va trebui să asigure ca deșeurile periculoase în cauză să fie reimportate de către exportatori sau producător sau, dacă este necesar, de către el însuși în propriul teritoriu, sau dacă aceasta nu este posibil, deșeurile să fi eliminate de o manieră conform prevederilor convenției într-un termen de 30 de zile din momentul ăn care statul exportator a fost informat cu privire la traficul ilicit sau într-un alt termen ce va fi convenit de către statele interesate.

În acest scop, părțile interesate nu se vor opune reimportului acestor deșeuri în statul de export, nici nu-l vor prevenii și nici nu-l vor împiedica.

Dacă traficul este considerat ilicit ca rezultat al actelor comise de importator sau eliminator, statul importator va asigura ca deșeurile respective să fie eliminate ecologic, rațional de către el însuși, în 30 de zile de la data cânt traficul ilicit a fost adus la cunoștința statului importator sau orice altă perioadă convenită de state.

Dacă responsabilitatea pentru traficul ilicit nu poate fi atribuită nici exportatorului și nici importatorului, părțile interesate sau alte părți, după caz, vor asigura, în cooperare eliminarea deșeurilor în cauză în cel mai scurt timp, cu respectarea metodelor ecologice raționale,fie în statul exportator fie în statul importator sau în altă parte.

Potrivit convenției, părțile au obligația de a coopera pentru a îmbunătății și a asigura gospodăria în condiții ecologice raționale a deșeurilor periculoase și a altor reziduuri.

Cooperarea dintre părți vizează, în deosebi, dezvoltarea și punerea în aplicare a unor noi tehnologii cu deșeuri cât mai reduse din domeniul transferului de tehnologii și a sistemelor de gospodărire ecologică rațională a deșeurilor periculoase și a altor reziduuri, dezvoltarea normelor tehnice.

4.2 Convenția de la Viena privind protecția stratului de ozon

România aderă la Convenția privind protecția stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985 și la Portocolul privind substanțele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal la 16 septembrie 1987.

În conformitate cu prevederile acestei convenții și ale protocoalelor la care sunt parte, părțile vor lua măsurile necesare, pentru a proteja sănătatea umană și mediul înconjurător, împotriva efectelor adverse care rezultă dar care ar putea rezulta din activitățile umane care modifică sau care ar putea modifica stratul de ozon.

În acest scop părțile, în fucție de mijloacele și posibilitățile lor, cooperează prin intermediul observațiilor sistematice, cercetării și schimbului de informații pentru o mai bună înțelegere și evaluare a efectelor activităților umane asupra stratului de ozon și efectelor asupra sănătății umane și mediului provenite prin modificarea stratului de ozon.

Adoptă măsuri legislative și administrative și cooperează în cadrul politicilor adecvate pentru controlul, limitarea, reducerea sau prevenirea activităților umane sub jurisdicția sau controlul lor.

Dacă aceste activități au sau pot avea efecte adverse rezultă din modificarea sau posibilele modificări ale stratului de ozon.

Se consideră că următoarele substanțe de origine antropică și naturală, au capacitatea de a modifica proprietățile fizice și chimice ale stratului de ozon:

a) substanțe cu conținut de carbon cum ar fi: monoxid de carbon, bioxid de carbon, metanol, etc.;

b) substanțe cu conținut de azot;

c) substanțe clorurate;

d) substanțe bromurate;

e) substanțe hidrogenate.

În cadrul convenției părțile vor schimba informații științifice tehnice, economico-sociale, de afaceri, comerciale și juridice.

Informațiile științifice, includ informații despre cercetarea planificată și în derulare, atât la nivel guvernamental, cât și particulară în scopul facilitării coordonării programelor de cercetare astfel încât, să se utilizeze cât mai eficient resursele naționale și internaționale disponibile precum și datele despre emisii necesare cercetării.

Informațiile tehnice cuprind informații despre disponibilitatea și costul substituienților chimici și al tehnologiilor alternative pentru reducerea emisiilor de substanțe care modifică ozonul și prezentarea cercetărilor planificate și în derulare.

Informațiile juridice, la rândul lor, cuprind informații privind: legislații naționale, măsuri administrative, cercetări în cadrul juridic relevante pentru protecția stratului de ozon, convenții internaționale, inclusiv convenții bilaterale, relevante pentru protecția stratului de ozon, metode și condiții de acordare a licențelor și disponibilitatea brevetelor relevante pentru protecția stratului de ozon.

CONCLUZII

În lucrarea de diplomă cu tema „Regimul juridic al substanțelor toxice”, am redat analiza raporturilor juridice de drept al mediului înconjurător, cu privire la substanțele toxice, folosite în localități, agricultură, precum și substanțele toxice periculoase toxice periculoase în domeniul internațional al mediului înconjurător.

Am încercat să surprind aspecte complexe ale acestor raporturi întreprinzând o analiză ce se sprjină pe problematica dreptului mediului înconjurător din țara noastră și pe legislația în vigoare, până la această dată.

Lucrarea este structurată în patru capitole.

În capitolul I intitulat: „Considerații preliminare privind regimul juridic al substanțelor toxice”, am făcut referire și precizări, cu privire la noțiunea și clasificarea substanțelor toxice, regimul juridic al acestora.

Am definit noțiunea de substanțe toxice, le-am clasificat ținând cont de precizările făcute în acest sens de literatura de specialitate.

De asemenea, în finalul acestui capitol, am vorbit despre regimul juridic, pe care îl au substanțele toxice, privind utilizarea acestora, modul de depozitare, ambalare, manipulare, transport.

Totodată am făcut vorbire despre agenții economici, persoanele fizice și juridice autorizate să folosească substanțele toxice.

În capitolul II intitulat: „Regimul juridic al folosirii produselor și substanțelor toxice în localități”, am scos în relief aspecte cu privire la regimul de import al deșeurilor și reziduurilor de orice natură în România, studiul de impact, acordul de mediu, precum și păstrarea echilibrului ecologic în localități.

Particularitățile regimului juridic al produselor și substanțelor toxice în localități rezultă dintr-un complex de acte normative care aduc specificații cu privire la acestea.

Pentru menținerea echilibrului ecologic în localități, am scos în evidență necesitatea elaborării studiilor de impact, pentru evaluarea corectă a consecințelor pe termen scurt și lung, și obținerea acordului de mediu.

Am arătat rolul important al modernizării marilor industrii la nivelul tehnicii mondiale privind protecția mediului înconjurător, precum și influența majoră a pădurilor și spațiilor verzi din localități și din afara acestora, pentru menținerea echilibrului ecologic.

În capitolul III intitulat: „Folosirea substanțelor toxice în agricultură”, am arătat importanța pe care acestea o prezintă atât pentru agricultură, cât și pentru economia națională, obligațiile ce le revin unităților agricole, persoanelor fizice și juridice, producătorilor particulari, cu privire la modul de producere și utilizare a substanțelor toxice.

Am reliefat aspecte juridice ale menținerii echilibrului ecologic în agricultură.

Ultimul capitol, al IV-lea intitulat „Regimul juridic al substanțelor periculoase în domeniul internațional al mediului înconjurător” abordează regimul juridic al substanțelor toxice în domeniul internațional al mediului înconjurător.

Concludent în acest sens sunt convențiile de la Basel și Viena, prin ale căror prevederi, am arătat categoriile de deșeuri considerate periculoase, ce urmează a fi supuse controlului, în cazul transportului peste frontieră și protecția stratului de ozon, împotriva modificărilor datorate activităților umane.

Principalele concluzii ale acestei lucrări, vor fi aprofundate în activitatea viitoare a autorului pentru a le prezenta o contribuție calitativă a problemelor din domeniile supuse analizei în cadrul lucrării.

BIBLIOGRAFIE

Pompiliu Drăghici – „Dreptul Mediului”, Curs de bază, Themis Craiova, 2000, Fundația Europeană Titulescu Filiala Craiova.

I. Comeș, Al. Lazăr, I. Bobeș – „Fitopatologia”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1990.

D. Davidescu – „Agenda agrochimică”, Ed. Ceres, București, 1978.

V. Giurgiu – „Salvați pădurile României”, Ed. Progresul Silvic, București, 1993.

Ludmila Negulescu – „Lista pesticidelor și a produselor biologice avizate pentru protecția plantelor cultivate și a pădurilor în România”, Ed. Redacția de Propagandă Tehnică Agricolă, București, 1984.

T, Perju, C. Costescu, C. Filipescu – „Entomologie agricolă”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983.

I. G. Sion – „Ecologie și drept internațional”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1990.

M. Hatman – „Revista mediului înconjurător”, vol. I și II, nr. 2/1992.

Legi. Decrete. Hotărâri Guvern

– Legea nr. 137/1995 – privind protecția mediului republicată în 2000 cu modificările și completările ulterioare, O.U. 91/2002 aprobat prin legea 294/2003.

– Ordin nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu (autoritatea publică competentă pentru protecția mediului).

– Ordin nr. 818/2003 privind aprobarea Procedurii de emitere a autorizației integrate de mediu.

– O.G. 33/1995 – privind măsuri pentru colectarea, reciclarea și reintroducerea în circuitului productiv a deșeurilor refolosibile de orice fel.

– Ordinul nr. 125/1996 al M.A.P.P.M. pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activităților economice și sociale cu impact asupra mediului înconjurător.

– Ordin nr. 278/1996 pentru aprobarea Regulamentului de atestare pentru elaborarea studiilor de impact asupra mediului și a bilanțurilor de mediu.

– Ordinul 184/1997 al M.A.P.P.M., pentru aprobarea Procedurii de realizare a bilanțurilor de mediu.

– Decretul nr. 466/1979 privind regimul produselor și substanțelor toxice, publicat în Buletinul Oficial nr. 2 din 3 ian. 1980.

– Ordinul nr. 15/1991, privind producerea, comercializarea și utilizarea pesticidelor pentru agricultură și silvicultură.

– Legea nr. 5/1982 privind protecția plantelor cultivate și a pădurilor și regimul pesticidelor, publicată în Buletinul Oficial nr. 105 din 20 nov. 1982.

– Cerințele specifice privind abordarea integrată, în conformitate cu prevederile Direcției 96/61/CE sunt transpuse în totalitate prin OUG nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării (M. Of. Nr.223/03.04.2002) aprobată prin Legea 645/2002 (M.Of. nr.901/12.12.2002).

– H.G. nr.127/1994 – privind stabilirea și sancționarea unor contravenții la Normele pentru protecția mediului înconjurător.

– H.G. 314/1998 – privind actualizarea limitelor amenzilor prevăzute în Legea Protecției Mediului nr. 137/1995.

– H.G. 104/1999 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului.