.regimul Juridic al Obligatiunilor Comerciale

INTRODUCERE

Lucrarea ,,Regimul juridic al obligatiunilor comerciale’’ pe care o prezentam specialistilor si studentilor , care manifesta interes in acest domeniu , am elaborat-o din dorinta de a aduce un plus de informatii , precum si unele puncte de vedere proprii .

In structura lucrarii urmeaza sa fie tratata o gama larga de aspecte ce se refera la caracterele juridice si elementele structurale ale obligatiunilor si practica judiciara in materie . Sunt tratate elemente noi propuse de doctrina si jurisprudenta romana si straina referitoare la conceptul in cauza .

In partea introductiva se prezinta aspecte generale cu privire la societatile comerciale pentru ca apoi sa se puna accentul pe constituirea , organizarea si functionarea societatii comerciale pe actiuni .

In structura lucrarii urmeaza sa fie tratata o gama larga de aspecte care se refera la conceptul , caracterele juridice si elementele structurale ale obligatiunilor emise de societatile pe actiuni .

Multe dintre problemele abordate , in special cele privitoare le conditiile emiterii si la subscrierea obligatiunilor sunt de o mare complexitate juridica , ele putand constitui obiectul unei investigatii stiintifice de amploare si tema unei lucrari monografice distincte .

S-a urmarit o abordare de detaliu si un studiu minutios al acestei problematici , dar si realizarea unei sinteze, care sa permita cititorului o viziune de ansamblu asupra ei .

De altfel , o lucrare stiintifica , nu poate fi considerata niciodata incheiata , ci numai momentul de inceput al unei alte lucrari in domeniu .

Continuand si punand in lumina stradania celor ce s-au ostenit in acest domeniu , speram ca lucrarea va fi utila pentru toti cei care ar dori sa-si insuseasca sistematic materia dreptului comercial precum si pentru juristii care se ocupa – pe taram teoretic sau practic – de problemele juridice ale activitatii comerciale .

CAPITOLUL 1

ASPECTE GENERALE ASUPRA SOCIETATILOR COMERCIALE

1.1 Definirea societatii comerciale. Tendinte in definire

Persoana fizica devine comerciant , in intelesul codului comercial – art. 7- cand aceasta exercita ,,fapte de comert” si are ,,comertul” ca profesiune obisnuita .

Cand aceleasi fapte se exercita tot ca profesie , dar de o colectivitate de persoane in care elementul ,,individ” dispare si este inlocuit cu un subiect de drept diferit de membrii sai componenti , ne aflam in fata unei ,,societati comerciale”. Acest organism se infatiseaza sub foma unei ,,persoane juridice”care are aceleasi drepturi si obligatii ca ale comerciantului persoana fizica , constituind totodata un important instrument de progres economic . Datorita acestei vocatii societatea comerciala este superioara comerciantului persoana fizica . Dupa o expresie plastica a profesorului Cesare Vivante , aceasta este ,,o fiinta noua care zboara cu propriile ei aripi neintrerupt spre acelasi tel”.

Societatile comerciale sunt o creatie a comertului . Particularitatile societatii comerciale care o fac superioara persoanei fizice sunt evidentiate de calitatea acesteia de organism distinct si autonom fata de membrii componenti . Desi este nascuta din vointa colectiva a membrilor sai componenti , ea este inzestrata cu o vointa proprie , este capabila de a avea drepturi si obligatii , poseda un patrimoniu propriu si poate , la un moment dat , sa concentreze capitaluri mari in vederea realizarii unui scop determinat , existenta sa nefiind legata de aceea a membrilor sai fondatori sau componenti , intrecand limita lor de viata .

Vointa proprie cu care este inzestrata societatea comerciala este o consecinta directa a recunoasterii calitatii sale de ,,personalitate” juridica. Textul legii societatilor comerciale prevede ca societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane. Insa este ambiguu, pentru ca nu orice societate comerciala este dotata cu personalitate juridica: asociatia in participatie (reglementata in art. 251-256 Cod Comercial roman) si societatea creata de fapt (societatea ocult, creata ca atare de asociati, cu intentia de a nu constitui un subiect de drept distinct de asociati) nu beneficiaza de personalitate juridica.

Notiunea de ,,personalitate “ este in sine o abstractiune . Ea desemneaza aptitudinea de a avea drepturi si obligatii . A fi inzestrat cu ,,personalitate” inseamna a fi capabil sa participi la viata juridica , sa dobindesti drepturi si sa te poti obliga . Pentru a dobindi personalitate juridica , societatea comerciala trebuie sa indeplineasca un numar de conditii prealabile . Acestea debuteaza cu actul autentic de asociere , urmat de constituirea unui patrimoniu , stabilirea unui sediu , adoptarea unui nume si desemnarea organelor reprezentative .

Astfel , societatea comerciala poate fi definita ca o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica , in care asociatii se inteleg sa puna in comun anumite bunuri pentru exercitarea unor fapte de comert in scopul realizarii si impartirii beneficiilor rezultate.

Din cele aratate rezulta elementele care definesc societate comerciala .Unele din aceste elemente sunt comune oricarei societati , iar altele sunt specifice societatii comerciale . Insa , numai impreuna aceste elemente pot contura definitia societatii comerciale enuntata cateva randuri mai sus . Trebuie avut in vedere ca o societate comerciala se constituie in temeiul unui contract de societate , care este actul ei constitutiv . Prin contractul pe care il incheie , asociatii realizeaza o tripla intelegere : sa puna in comun anumite bunuri , sa realizeze impreuna o activitate economica si sa imparta intre ei beneficiile rezultate .

Definitia din art. 1491 Cod civil convine numai societatilor comerciale fara personalitate juridica, omitandu-le insa pe cele mai importante (din punct de vedere economic), cele care dobandesc calitatea de subiect autonom de drepturi si care includ si o alta trasatura aditionala – personalitatea juridica.

Societatea comerciala cu personalitate juridica se diferentiaza de societatea civila atat prin natura ei institutionala cat si prin unele trasaturi care ii sunt proprii (specificitatea activitatii pe care o desfasoara potrivit actelor constitutive – contract si statut).

Apoi , in societatile comerciale , activitatea economica pe care o desfasoara asociatii consta in savarsirea unor operatiuni considerate de lege ca fapte de comert . Elementele mentionate atesta faptul ca societatea comerciala este un contract si totodata o persoana juridica . Acesta dubla esenta a societatii comerciale este , asa cum vom arata bagata in consecinte juridice . Pornindu-se de la rolul pe care-l au in lumea contemporana , in doctina dreptului comercial au aparut preocupari pentru o redefinire a societatii comerciale . Asadar , societatea comerciala este definita ca o intreprindere pe care una sau mai multe persoane o organizeaza prin actul constitutiv in vederea realizarii de beneficii , ca subiect de drept autonom sau si fara aceasta insusire afectandu-i bunurile necesare pentru a indeplini , in conditii de rentabilitate , actele si faptele de comert specifice obiectului statuar de activitate . Aceasta definitie a societatii comerciale exprima acea tendinta , manifestata in doctrina dreptului comercial , de ,,publicizare”a unor institutii de drept comercial , tendinta care este diferita de conceptia clasica a societatii comerciale .

Definitia unei institutii juridice trebuie sa retina acele elemente care exprima trasaturi caracteristice , de esenta , ale institutiei .Ori , definitia data societatii comerciale este vulnerabila pentru ca , pe de o parte , considera ca element esential ceea ce nu are aceasta valoare si , pe de alta parte , nu retine alte elemente care exprima esenta acestei institutii . In aceasta definitie se omit elementele care cu adevarat reprezinta trasaturile definitorii ale societatii : pluralitatea asociatilor , fondul social format din aporturile asociatilor si activitatea comuna pe care acestia o desfasoara.

Toate aceste considerente ne conduc la concluzia ca incercarile de redefinire a societatii comerciale nu reprezinta un progres in doctrina dreptului comercial . Definitia propusa , nu numai ca este susceptibila de obiectii sub aspect stiintific , dar ea poate avea si unele consecinte practice negative in interpretarea dispozitiilor legale care guverneaza regimul juridic al societatii comerciale .

De aceea , consideram ca definitia traditionala a societatii comerciale isi pastreaza valoarea si in conditiile actuale ea reprezentand cheia de bolta a intelegerii principiilor de constituire , organizare si functionare .

1.2 Natura juridica

Referitor la natura juridica a societatii comerciale , in doctrina au fost exprimate conceptii diferite . Dupa ce multa vreme a dominat conceptia contractuala , au fost sustinute conceptii noi , cum sunt teoria actului colectiv si teoria institutiei .

Pornindu-se de la conceptia clasica a dreptului roman , s-a considerat ca societatea este un contract . Deci , societatea comerciala este si ea un contract ; la baza societatii comerciale se afla un contract care stabileste raporturile dintre asociati .

Conceptia contractuala privind societatea comerciala a fost multa vreme unanim acceptata , deoarece ea constituia expresia teoriei autonomiei de vointa . In numele libertatii contractuale , aceasta conceptie a permis recunoasterea unor largi posibilitati de constituire a societatilor comerciale si de adaptare a lor la nevoile comertului .

Unii autori au sustinut ca actul juridic care sta la baza societatii nu este un contract , ci un act complex sau colectiv . S-a observat ca , in realitate , conceptul de contract este destul de larg ; el cuprinde nu numai manifestari de vointa care urmaresc realizarea unor scopuri opuse , ci si acordurile de vointa prin care partile contractante urmaresc acelasi scop , dar care satisfac interesele fiecareia dintre parti .Trebuie observat ca , daca anumite interese pot fi divergente la constituirea societatii ,ulterior interesele asociatilor converg spre realizarea scopului social .

Alti autori au contestat conceptia contractuala invocand argumente care tin de efectele actului constitutiv al societatii , precum si de rolul vointei asociatilor la constituirea societatii . In opinia acestor autori , societatea se naste neindoielnic dintr-un act juridic voluntar , dar este indoielnic ca ceasta este un contract . De aceea ,ei explica natura juridica a societatii prin teoria institutiei . In aceasta conceptie , societatea este o reunire de persoane organizate stabil pe baza unor interese comune . Ea implica o subordonare a a drepturilor si intereselor asociatilor fata de scopul social care trebuie realizat . Potrivit acestei conceptii , societatea ar fi o institutie , ca si casatoria , ceea ce inseamna ca partile sunt indreptatite sa adopte ori sa respinga in globo un ansamblu de reguli , fara a putea sa le modifice in ceea ce au ele esential .Cum s-a observat , teoria institutiei este destul de imprecisa . Ea a aparut din nevoia de a justifica interventia legiuitorului , in scopul de a supraveghea actiunea societatilor comerciale in activitatea economica . Datorita acestui caracter , teoria institutiei nu a fost adoptata de practica judiciara .

Cele aratate cu privire le natura juridica a societatii comerciale permit anumite concluzii . De la inceput trebuie retinut ca , indiferent de conceptia adoptata , toti autorii sunt de acord ca la originea oricarei societati se afla consimtamantul individual al asociatilor .

Vointa asociatilor joaca un rol important la constituirea societatii . Participarea la societate este prin excelenta voluntara ; asociatii convin cu privire la bunurile pe care le pun in comun , asupra activitatii ce urmeaza sa o realizeze impreuna si in legatura cu impartirea beneficiilor . Avand posibilitatea sa aleaga forma juridica a soc imprecisa . Ea a aparut din nevoia de a justifica interventia legiuitorului , in scopul de a supraveghea actiunea societatilor comerciale in activitatea economica . Datorita acestui caracter , teoria institutiei nu a fost adoptata de practica judiciara .

Cele aratate cu privire le natura juridica a societatii comerciale permit anumite concluzii . De la inceput trebuie retinut ca , indiferent de conceptia adoptata , toti autorii sunt de acord ca la originea oricarei societati se afla consimtamantul individual al asociatilor .

Vointa asociatilor joaca un rol important la constituirea societatii . Participarea la societate este prin excelenta voluntara ; asociatii convin cu privire la bunurile pe care le pun in comun , asupra activitatii ce urmeaza sa o realizeze impreuna si in legatura cu impartirea beneficiilor . Avand posibilitatea sa aleaga forma juridica a societatii comerciale , asociatii vor decide , in conditiile legii , asupra organizarii si functionarii societatii . Din moment ce , indeplinindu-se formalitatile cerute de lege , societatea a dobandit personalitate juridica , rolul vointei asociatilor se estompeaza . Societatea comerciala apare ca un grup organizat de persoane , care , gratie personalitatii juridice actioneaza ca un subiect de drept distinct . Asociatii pastreaza , insa , dreptul de a decide , in conditiile actului constitutiv si cu respectarea prevederilor legii , asupra societatii , putand modifica actul constitutiv ori chiar dizolva societatea .

Din cele aratate rezulta natura contractuala a societatii comerciale . Chiar daca nu se reduce la a fi numai un contract , deoarece este si o persoana juridica , societatea comerciala are o origine contractuala , care isi pune amprenta nu numai asupra constituirii , ci si asupra organizarii si functionarii .

1.3 Actul constitutiv. Forme

Cu privire la constituirea societatilor comerciale , Legea nr. 31/1990 cuprinde , in Titlul II , reguli specifice constituirii societatii in nume colectiv si in comandita simpla , societatii pe actiuni si in comandita pe actiuni , si societatii cu raspundere limitata . In absenta unor norme generale privind constituirea societatilor comerciale , vom desprinde din aceste dispozitii speciale unele aspecte care sunt comune constituirii oricarei societati comerciale , indiferent de forma ei . Asa cum am aratat , societatea comerciala este , in esenta ,un contract si , totodata , o persoana juridica .

La baza constituirii societatii sta contractul de societate prin care asociatii se inteleg sa puna in comun bunuri sa desfasoare o activitate comerciala si sa imparta beneficiile rezultate. Contractul de societate este considerat actul constitutiv al societatii comerciale indiferent de forma ei . Pentru a fi incheiat valabil , trebuie sa indeplineasca anumite conditii.In primul rand , contractul de societate trebuie sa aiba elementele care il particularizeaza fata de celelalte contracte-aporturile asociatilor , affectio societatis si imparteala beneficiilor .

1)Notiune

Contractul de societate esta un acord de vointa , prin care doua sau mai multe persoane consimt sa constituie , prin aporturi individuale , un fond comun , destinat unei activitati lucrative , desfasurate impreuna , prin indeplinirea de acte de comert in scopul de a imparti foloasele realizate . Acest contract se individualizeaza prin urmatoarele caractere generice : bilateral , consensual , patrimonial , oneros , comutativ si comercial .

a) Contractul este bilateral sau plurilateral

Contractul este incheiat intre doua sau mai multe persoane,fiecare avand drepturi si asumansu-si anumite obligatii .

b) Contractul este consensual ceea ce inseamna ca se incheie prin simplul acord de vointa al partilor . Forma scrisa este ceruta ad probationem .

c) Contractul este patrimonial si cu titlu oneros , fiecare asociat intelegand sa devina membru al societatii , in scopul vadit patrimonial de a obtine o cota cat mai mare din castig sau foloasele ce ar putea rezulta . Notiunea de ,,foloase” , utilizata de art.1491 Cod Civil , este sinonima cu cea de beneficiu si se defineste ca un element patrimonial pozitiv care consta intr-un castig banesc sau de alta natura (dar tot patrimoniala) , apt sa determine cresterea avutului asociatilor .

d) Contractul este comutativ , adica intinderea obligatiilor fiecarui asociat este cunoscuta,certa si determinata in momentul incheierii contractului .

e) Contractul este comercial deoarece societatea se constituie pentru a efectua acte de comert . Insusi contractul , ca act constitutiv al societatii comerciale este un act obiectiv de comert , pastrandu-si aceasta calitate , chiar daca societatea ar ramane inactiva .

2)Formarea contractului de societate

Asocierea unor persoane , in conditiile Legii nr.31/1990 , pentru a constitui o societate comerciala implica indeplinirea unor conditii generale si specifice de fond , conditii de forma si conditii de publicitate pentru constituirea , existenta si valabilitatea sa .

Conditii de fond ale contractului de societate .

Conform art.948 Cod Civil , un contract presupune anumite conditii esentiale de existenta si valabilitate , care sunt :

1.Consimtamantul valabil al partii care se obliga

2.Capacitatea juridica a partilor contractante

3.Un obiect determinat

4.O cauza licita

Spre deosebire de persoana fizica, care poate beneficia de toate drepturile si isi poate asuma toate obligatiile inca de la nastere (iar in unele situatii, potrivit principiului infans conceptus pro nato habetur quotiens de comodis eius agitur, chiar inainte de nastere) avand deci, o capacitate de folosinta nelimitata, persoana juridica are o capacitate de folosinta limitata: ea nu poate avea decat acele drepturi si nu-si pote asuma decat acele obligatii care corespund scopului sau statuar; orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul (art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice).

In teoria dreptului civil, aceasta regula este denumita principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanelor juridice si incalcarea sa este analizata ca un caz de nulitate absoluta a actului juridic civil.

Societatea comerciala, ca persoana juridica, este supusa, in principiu aceleiasi limitari a capacitatii de folosinta instituita de art. 34 din decretul 31/1954 pentru orice persoana juridica.

In afara acestor conditii , societatea comerciala trebuie sa indeplineasca si anumite conditii specifice , care o deosebesc si o caracterizeaza in raport cu alta contracte . Prin urmare , vom avea doua categorii ale conditiilor de fond :

1.Conditii de fond generale tuturor contractelor

2.Conditii de fond specifice contractului de societate

1.Conditii de fond generale tuturor contractelor

a) Consimtamantul valabil al asociatilor ce se obliga este principala conditie de incheiere a contractului de societate . Fara acest consimtamant , o societate nu poate lua fiinta .

Persoana fizica , care vrea sa intre intr-o societate ca asociat , trebuie sa fie animata de o vointa specifica acestui contract , affectio societatis , sa voiasca sa incheie un contrct de societate , independenta si autonoma de asociati . Consimtamantul pentru a fi valabil trebuie sa fie constient si liber , sa fie exprimat de o persoana cu discernamant , sa fie dat cu intentia de a produce efecte juridice,sa fie in forma scrisa si sa neviciat .

Vointa asociatilor trebuie sa fie , ca in orice contract civil , constienta si libera , neafectata de eroare , dol sau violenta .

b) Capacitatea juridica a partilor unui contract este aptitudinea juridica de a contracta . Asocierea in conditiile Legii nr.31/1990 , este un act de dispozitie pentru o parte din patrimoniul propriu , ceea ce impune capacitatea deplina de exercitiu a persoanei fizice sau juridice contractante potrivit reglementarilor de drept comun , abilitarile statutare corespunzatoare , respectarea dispozitiilor art.13 si 14 C.com. privind interdictia de a incepe un comert pentru minori si interzisi si interdictia de a continua un comert pentru interzisi , precum si interdictia de a exercita acte de comert pentru persoanele care indeplinesc anumite profesii : judecatorii , avocatii , notarii .

c) Obiectul social care trebuie sa fie determinat , adica in contract sa se prevada actele de comert pe care asociatii inteleg sa le realizeze , sfera de activitate a societatii trebuie sa fie limitata , potrivit principiului specialitatii societatilor comerciale la obiectul de activitate in vederea careia au fost create .

Obiectul social trebuie sa fie licit , adica sa nu fie contrar ordinii publice si bunelor moravuri , cum sunt de exemplu contrabanda , exploatarea caselor de toleranta , vanzarea de narcotice , activitatile neautorizate .

Obiectul social trebuie sa fie posibil , iar in societatile de persoane , care se constituie in consideratia persoanei , sa fie personal al celui care se asociaza.

2. Conditii de fond specifice contractului de societate

a) Consimtamantul partilor.

Pentru a produce efecte juridice, vointa partilor contractante trebuie sa fie declarata, sa fie facuta cu intentia de a produce efecte juridice si sa nu fie alterata de vicii. In anumite cazuri, pentru incheierea contractului de societate, nu este suficienta vointa a cel putin doua persoane; societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni se constituie prin consimtamantul a cel putin cinci asociati.

Eroarea nu produce nulitatea cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara de cazul cand consideratia persoanei este cauza determinanta pentru care s-a incheiat contractul (art. 954 din Codul civil)

Nulitatea contractului de societate pentru eroare asupra persoanei asociatului ar putea interveni in cazul unei societati de persoane, in care caz, la constituirea societatii, se au in vedere calitatile personale ale asociatiilor.

Dolul duce la anularea contractului numai cand manoperele dolosive emana de la cealalta parte contractanta. Cand dolul provine numai din partea unuia dintre asociati, contractul de societate isi mentine valabilitatea.

Violenta este un viciu de consimtamant care nu se intalneste in practica. In cazul in care s-ar ivi, vor fi aplicabile principiile dreptului comun (art. 955 – 959 Cod civil)

b) Capacitatea partilor

Consideram ca, pentru incheierea contractului de societate, persoana fizica trebuie sa aibe capacitatea de a incheia acte juridice, in conditiile din dreptul comun. Nici in Legea nr. 31/1990 si nici in Codul comercial nu se prevad conditii speciale privind capacitatea de a incheia contractul de societate.

In consecinta, in absenta unei reglementari in legea comerciala se aplica dreptul comun (art. 1 Cod comerciant)

c) Obiectul contractului

In sensul dreptului comun, obiectul conventiilor este acela la care partile se obliga (art. 962 Cod civil). Deci, obiectul contractului de societate il constituie prestatiile la care se obliga asociatii.

In sensul limbajului curent al societatilor comerciale, notiune de obiect al contractului de societate desemneaza activitatea societatii sau, altfel spus, faptele de comert pe care le va savarsi societatea comerciala. Obiectul societatii trebuie sa fie comercial, adica sa priveasca savarsire de fapte de comert. In caz contrar societatea va fi civila.

d) Cauza contractului

In general, cauza, ca o conditie a contractului, este scopul concret in vederea caruia se incheie actul juridic. Ea constituie elementul psihologic care determina consimtamantul si explica motivul incheierii actului juridic. Potrivit dreptului comun, cauza contractului de societate trebuie sa fie licita si morala, adica sa nu incalce ordinea publica si drepturile morale (art. 968 Cod civil). Totdeauna, trebuie sa se ia in consideratie, scopul real al societatii, iar nu numai scopul aparent, care poate fi licit.

Un alt element specific al contractului de societate il constituie “participarea la beneficii si pierderi” criteriile de impartire a castigurilor, periodicitatea repartizarii acestora, cat si modul de imputare distributiva se stabileste exlusiv prin vointa concordanta a asociatiilor.

Forme

Potrivit art.2 din Legea nr.31/1990 : ,,societatea comerciala imbraca una din urmatoarele forme juridice : societatea in nume colectiv ; societatea in comandita simpla ; societatea pe actiuni ; sociatatea in comandita pe actiuni ; societatea cu raspundere limitata”.

Formele societatii comercile reglementate de legea noastra sunt , in general , aceleasi ca si cele existente in alte tari . Acest lucru se explica prin faptul ca formele juridice ale societatii comerciale nu sunt expresia imaginatiei unor specialisti , ci mai degraba rezultatul practicii indelungate in activitatea comerciala din tarile cu economie de piata .

Deosebirile dintre diferitele forme ale societatii comerciale au drep criteriu intinderea raspunderii asociatilor fata de terti pentru obligatiile societatii . Pe baza acestui criteriu , legea defineste fiecare forma juridica de societate comerciala .

societatea in nume colectiv este acea societate ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor ;

societatea in comandita simpla este societatea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati ; asociatii comanditari raspund numai pana la concurenta aportului lor ;

societatea pe actiuni este societatea al carui capital social este impartit in actiuni , iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social ; actionarii raspund numai in limita aportului lor ;

societatea in comandita pe actiuni este societatea al carui capital este impartit in actiuni , iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati ; asociatii comanditari raspund numai pana la concurenta aportului lor ;

societatea cu raspundere limitata este societatea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social ; asociatii raspund numai in limita aportului lor ;

In definirea unora dintre formele societatii comerciale , art. 2 din Legea nr.31/1990 cuprinde anumite inexactitati . Referitor la actionarii societatii pe actiuni si asociatii comanditari din societatea in comandita pe actiuni , legea prevede ca acestia sunt obligati numai ,,la plata actiunilor lor” , iar cu privire la asociatii societatii cu raspundere limitata prevede ca ei sunt obligati numai ,,la plata partilor sociale” . Asa cum s-a observat , notiunea de plata folosita de lege este improprie , deoarece asociatii in cauza , in masura in care si-au executat obligatia de efectuare a aportului nu mai datoreaza nimic societatii . In realitate , acesti asociati raspund pentru obligatiile sociale , asa cum am aratat , numai in limita aportului lor .

Constituirea societatilor comerciale , in conditiile Legii nr.31/1990 , este dominata de principiul libertatii de asociere a persoanelor fizice si a persoanelor juridice . Limitarile aduse libertatii de asociere prin dispozitiile imperative ale legii sunt de stricta interpretare .

O norma restrictiva este prevazuta in art.6 din Legea nr .31/1990 , dispozitie legala aplicabila si administratorilor in baza art.135 din Legea nr.31/1990 . Onorabilitatea administratorilor , ca si a fondatorilor – conditie pe care legea nu o impune asociatilor care nu au aceasta calitate se considera nestirbita , atata timp cat acestia nu au fost condamnati printr-o hotarare judecatoreasca definitiva , pentru una din infractiunile prevazute in art.6 Legea nr.31/1990 .

Principiul prezumptiei de nevinovatie este consacratin Constitutie prin aceea ca , pana la ramanerea definitiva a unei hotarari judecatoresti de condamnare , persoana este considerata nevinovata .

Faptul ca asociatul care este desemnat si administrator in contractul de societate , este trimis in judecata pentru fapte penale care ar putea sa-l faca incompatibil cu functia de administrator , nu justifica solutia instantei de fond de respingere a cererii de autorizare a functionarii societatii , atata timp cat nu s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare . In ipoteza in care , ulterior constituirii societatii comerciale , un administrator este condamnat definitiv pentru una din infractiunile prevazute de art.6 din Legea nr.31/1990 , fiind decazut din dreptul de aa mai indeplini functia de administrator , este de atributul adunarii generale a actionarilor sa-l inlocuiasca , fara ca aceasta sa aiba efecte asupra existentei societatii comerciale .

CAPITOLUL 2

SOCIETATEA PE ACTIUNI

2.1 Notiuni generale

Societatea pe actiuni este forma cea mai complexa si , totodata , cea mai evoluata a societatii comerciale . Societatile pe actiuni moderne si din trecut se infiinteaza si s-au infiintat cu scopul de a obtine un castig cat se poate de mare . Acest castig excesiv trebuie considerat ca nota cea mai caracteristica a societatilor pe actiuni . ,,Ces societes sont penetrees de lesprit de speculation” spune Thaller , iar A.Degre ca ,,aceste societati desteapta lacomia”.

In aceasta forma de societate conteaza mai mult aporturile asociatilor decat calitatile personale ale acestora . In general , asociatii contribuie cu aporturile lor la formarea capitalului social , fara sa desfasoare o activitate in societate . Aceste aporturi prezinta interes si pentru terti , deoarece raspunderea asociatilor pentru obligatiile sociale se limiteaza la aceste aporturi . Datorita importantei aporturilor la formarea capitalului social si a estomparii calitatilor personale ale asociatilor , societatea pe actiuni mai este cunoscuta si sub denumirea de societate anonima . Aceasta forma de societate este destinata realizarii marilor afaceri , care necesita capitaluri insemnate . Societatea este astfel conceputa ca sa dreneze contributiile banesti modeste pentru formarea unor capitaluri mari , necesare realizarii unor investitii de anvergura . In acest scop , societatea este autorizata sa faca apel la subscriptia publica . Societatea pe actiuni este cunoscuta si reglementata de majoritatea statelor europene :

Societe anonyme , in dreptul francez ;

Societa per azoni ( Sp. A ) , in dreptul italian ;

Aktiengesellschaff ( AG ) , in dreptul german ;

Noamloze venerootschap ( N.V. ) , in dreptul danez ;

Public company , in dreptul englez ;

Corporation ; Business corporation ; Share corporation , in dreptul american ;

Societatea pe actiuni este organizata si functioneaza pe principii democratice. Ea are anumite organe cu competente bine delimitate , bazate pe principiul separatiei puterilor : organe de deliberare si decizie , organe de administrare si reprezentare, organe de supraveghere si control . Datorita rolului important pe care societatea pe actiuni il are in viata economica , Legea nr. 31/1990 asigura o reglementare cuprinzatoare acestei forme de societate . Fara a da o definitie a societatii pe actiuni legea precizeaza elementele esentiale ale acestei forme de societate .

Potrivit art. 3 alin.1 din Legea nr. 31/1990 , societatea pe actiuni este societatea ale carei abligatii sunt garantate cu patrimoniul social , actionarii sunt obligati numai in limita actiunilor lor . Actiunile sunt fractiuni ale capitalului social si totodata , titluri reprezentative ale contributiei asociatilor la formarea capitalului social .

Pe baza definitiei generale a societatii comerciale si a dispozitiilor legale mentionate , societatea pe actiuni poate fi definita ca acea societate constituita prin asocierea mai multor persoane , care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate prin titlluri , numite actiuni , pentru desfasurarea unei activitati comerciale , in scopul impartirii beneficiilor , si care raspund pentru obligatiile sociale numai in limita actiunilor lor .

Din definitia data rezulta caracterele societatii pe actiuni : societatea se constituie dintr-un numar minim de asociati , denumiti actionari ,capitalul social este divizat in actiuni , care sunt titluri negociabile si transmisibile raspunderea asociatilor pentru obligatiile sociale este limitata la valoarea actiunilor lor .

In cazul societatilor cu mii sau zeci de mii de actionari – cum sunt de fapt cele cotate in bursa – intentia comuna de a coopera se metamorfozeaza si trebuie sa se amnifeste printr-o atitudine de responsabilitate a actionarilor unii fata de altii si toti fata de societate , prin exercitatre activa si cu buna credinta a drepturilor sociale care decurg din detinerea actiunilor .

Obiectul de activitate al societatilor comarciale pe actiuni poate fi fabricarea unui produs sau a unei game de produse , comercializarea produselor , executarea de lucrari sau prestarea de servicii .

Societatea pe actiuni detine marea industrie si finantele , bazate pe capitaluri gigantice . Elementul ,, intuitu personae “ este inexistent , elementul ,,capital” este totul .

Fara aceste mari societati ar fi fost greu de conceput realizari gigantice cum sunt : Canalul de Suez , Canalul Panama , uriasele societati de transport si de navigatie .

In toate legislatiile nationale , societatile pe actiuni sunt considerate persoane juridice . Avand personalitate juridica , societatile comerciale pot dobandi drepturi si contracta obligatii , pot sta in judecata atat ca reclamante cat si ca parate , iar fondul lor social constituie patrimoniul lor exclusiv . Acest patriomoniu formeaza gajul creditorilor sociali iar creditorii personali nu pot sa urmaresca patrimoniul social decat dupa ce s-a terminat lichidarea societatii . Societatea are o nationalitate proprie , o responsabilitate civila si unua penala sub forma pedepselor pecuniare , o vointa proprie , o reprezentanta judiciara si extrajudiciara .

2.2 Actele constitutive

Actul constitutiv este actul probator , care atesta ca mai multe persoane au convenit la constituirea societatii .

Natura complexa a societatilor pe actiuni se manifesta chiar de la infiintarea ei deoarece aceasta infiintare se compune propriu-zis din doua acte distinste , unul juridic care este constituirea si altul economic si anume fondarea .

Constituirea consta in redactarea contractului de societate si a statutului , cuprinzand toate acele mentiuni referitoare la organizarea si activitatea societatii pe care legea le considera absolut necesare .Contractul de societate si statut trebuie incheiate in forma autentica , intelegand prin aceasta ca forma scrisa este o conditie ,,ad validitatem” care nu poare fi ocolita sau viciata, sanctiunea fiind nulitatea absoluta a actului .Actul constitutiv este inscrisul care dovedeste ca s-a incheiat un contract de societate ce contine conditiile asocierii iar statutul este inscrisul care cuprinde regulile dupa care se conduce societatea.

Contractul de societate si statutul trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni obligatorii :

-numele si prenumele sau denumirea actionarilor, domiciliul ori sediul su cetatenia ori nationalitatea acestora ;

-denumirea si sediul societatii si al sucursalelor sau filialelor ;

-forma si obiectul de activitate al societatii ;

-capitalul social subscris si cel varsat ;capitalul varsat nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris ;

-valoarea bunurilor aduse ca aport in natura in societate,modul de evaluare si numarul actiunilor acordate pentru aceste ;

-numarul si valoarea nominala a actiunilor cu specificatia daca sunt nominative sau la purtator si numarul lor pe categorii ;

-numarul ,numele , prenumele si cetatenia administratorilor,garantia ce sunt obligati sa o depuna, puterile lor si drepturile speciale de administrare si de reprezentare acordate unora dintre ei ;

-conditiile pentru valabilitatea deliberarilor adunarii generale si modul de exercitare a dreptului la vot ;

nimarul ,numele, prenumela si cetatenia cenzorilor ;

-durata societatii ;

-modul de distribuire a beneficiilor si de suportare a pierderilor ;

-operatiuni incheiate de asociati in contul societatii ce se constituie si pe care societatea ce urmeaza sa le preia precum si sumele ce trebuie platite pentru aceste operatiuni ;

-avantajele rezervate fondatorilor ;

-modul de dizolvare si de lichidare al societatilor ;

-clauze privind conducerea administrarea ,functionarea si controlul gestiunii societatii de catre organele statutare, controlul acestora de catre actionari precum si documentele la care acestia vor putea sa aiba acces pentru a se informa si a-si exercita controlul .

Aceste dispozitii sunt cuprinse in art.8 Legea nr. 31/1990 si constituie clauzele minimale pe care trebuie sa le contina un astfel de contract de asociere si statut, nefiind nicicum interzise si alte clauze care ar aprofunda si ar detalia pe acestea potrivit principiului libertatii contractuale .

Statutul societatii pe actiuni cuprinde aceleasi elemente ca si contractul de societate , dezvoltand unele elemente care privesc organizarea si functionarea societatii . Conditia intocmirii statutului este de ordine publica .

In afara elementelor obligatorii , statutul mai poate cuprinde derogari de la dreptul comun privind : retragerea din societate , excluderea actionarilor avand cvorumul cerut pentru hotararile adunarii generale ordinare sau extraordinare .

Elementele inscrise in cele doua acte constituitive trebuie sa se completeze reciproc si sa fie in concordanta .

Deasemenea , tot in Legea nr.31/1990 este prevazut ca asociatii societatii pe actiuni denumiti actionari pot fi persoane fizice sau juridice si ca numarul minim al actionarilor pentru acest tip de societate nu poate fi mai mic de cinci . In cadrul societatii pe actiuni firma se compune dintr-o denumire proprie de natura a se deosebi de firma altor societati si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime ,,societatea pe actiuni” sau scrisa prescurtata ,,S.A.” -art. 32 din Legea 26/1990 .

In oricare act care emana de la societate , trebuie sa se arate pe langa elementele obisnuite ( denumirea , numarul de ordine din registrul comertului , forma juridica si sediul societatii ) si capitalul social din care efectiv varsat , potrivit ultimului bilant aprobat .In ceea ce priveste capitalul social acesta nu poate fi mai mic de 2500 de lei . In cazul in care la constituire capitalului social subscris nu este varsat in intregime exista posibilitatea acordata de lege ca in termen de 12 luni de la inmatriculare sa fie dusa la indeplinire .

Asa cum am aratat in contractul de societate trebuie aratat aportul fiecarui asociat Acesta poate fi in numerar , in natura sau in creante . Desi Legea nr. 31/1990 nu cuprinde o interdictie expresa , totusi , in societatea pe actiuni aportul poate fi in munca , aceasta fiid specifica numai societatilor de persoane . In cazul aportului in natura , in contractul de societate trebuie sa se prevada valoarea bunurilor aduse ca aport , modul de evaluare si numarul actiunilor acordate pentru acestea .

Prin contractul de societate , asociatii pot stabili conditiile pentru valabilitatea adunarii generale , precum si modul de exercitare a dreptului la vot . Vointa asociatilor se poate manifesta numai in limitele legii :asociatii pot deroga de la normele prevazute de lege numai in acele cazuri in care legea prevede expres o asemenea posibilitate . Astfel , asociatii se pot intelege ca hotararile in adunarea generala sa fie luate cu majoritate mai mare decat majoritatea absoluta a capitalului social reprezentat in adunare . Tot astfel , prin derogare de le principiul ca oricare actiune da dreptul la un vot , asociatii pot limita numarul voturilor apartinand actionarilor care poseda mai mult de o actiune . Legea nr.31/1990 nu mentioneaza printre datele si ipostazele contractuale indispensabile a figura in cuprins . Contractul de societate , actele de identitate sau autorizatiile de functionare ale persoanelor fizice si juridice care figureaza ca parti in contractul respectiv.In practica, insa atat notariatele cat si instantele judecatoresti insista asupra acestui aspect.

Societatea comerciala apare in circuitul civil ca subiect de drepturi si obligatii , avand capacitatea civila formata din capacitatea de folosinta pe care o dobandeste dupa inregistrarea in registrul comertului si capacitatea de exercitiu . Insa , chiar de la data actului de infiitare , sociatatea comerciala dobandeste o capacitate de folosinta anticipata restransa la dobandirea de drepturi si la asumarea de obligatii si luarea de masuri necesare pentru alua fiinta in mod valabil . Capacitatea de folosinta , potrivit principiului specialitatii , cuprinde numai drepturile si obligatiile care corespund scopului ei , stabilit prin actul de infiintare : orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul . Capacitatea de exercitiu reprezinta aptitudinea acesteia de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile prin savarsirea de acte juridica proprii . Capacitatea de exercitiu se dobandeste in momentul desemnarii organelor de conducere .

Referindu-ne la elementul juridic de individualizare facem precizarea ca acesta se afla in denumirea persoanei . Obligatia persoanei juridice de a purta o denumire este stabilita prin lege , obligatie care are un caracter imperativ .

Denumirea se stabileste prin actul de infiitare . Fiind un atribut al personalitatii , stabilirea ei produce efecte de la data cand persoana juridica dobandeste capacitatea de a avea drepturi si obligatii . Datorita acestui caracter de atribut al personalitatii dreptul la denumire se stinge de indata ce societatea comerciala inceteaza a mai exista , cu o singura exceptie si anume in cazul in care personalitatea juridica inceteaza prin dizolvare Cat priveste schimbarea denumirii aceasta nu se poate face decat printr-un act de natura celui prin care a fost stabilita . Legea privind registrul comertului-Legea nr.26/1990-in capitolul IV privind regimul firmelor si emblemelor prevede ca firma este numele sau , dupa caz , denumirea sub care un comerciant isi exercita comertul si sub care semneaza iar emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen .

Firma si emblema unei societati comerciale se inscrie in registrul comertului la Camera de Comert si Industrie unde este inscrisa societatea respectiva .

In ceea ce priveste sediul , acesta se stabileste prin actul de infiintare producand efecte pe toata durata . Astfel , sediul determina competenta instantelor de judecata si a organului de arbitraj precum si locul unde urmeaza a fi citata ori sa se savarseasca alte acte procedurale , ca si nationalitatea partilor in cadrul raporturilor de drept international. Schimbarea sediului , nefiind supusa unor dispozitii speciale sunt aplicabile normele referitoare la stabilirea lui din punct de vedere juridic fiind vorba de stabilirea unui nou sediu .

Al doilea act al infiintarii societatii pe actiuni este fondarea economica si consta in crearea unui fond real . In general capitalul unei societati pe actiuni poate lua nastere in doua feluri : sau fondatorii formeaza ei singuri acest capital din mijloacele lor proprii sau ei se adreseaza publicului sa contribuie la aceasta formere prin dobandirea actiunilor pe care noua societate urmeaza sa le emita . Capitalul social este nu numai un fond de operatiuni comerciale dar si singurul fond de garantie pentru plata datoriilor sociale , prin el societatea devenind absolut independenta de persoanele actionarilor . Pe cand aceste persoane se pot schimba prin trecerea actiunilor de la un actionar la altul , capitalul social este baza neclintita care garanteaza stabilirea materila a societatii , el constand dintr-o suma de bani certa si invariabila ce nu poate fi redusa in timpul existentei sicietatii decat in cazuri exceptionale si cu respectare dispozitiilor speciale prevazute de lege .

Capitalul social mai este in acelasi timo si un fond inatacabil . Din el , sub nici o forma , nu pot fi onorate obligatiile fata de terti pentru ca astfel ar fi periclitata existenta societatii . Referitor la fondarea prin,,act autentic” are loc numai atunci cand fondatorii sunt si singurii actionari ai societatii nou infiintate adica , atunci cand numarul lor este mic , numar care potrivit art. 8 din Legea nr.31/1990 nu poate fi redus sub 5 . In acest caz , contractul de societate se semneaza de catre toti asociatii .

Actul trebuie sa arate , intre altele , daca fondatorii au indeplinit toate formalitatile prescrise de lege pentru infiintarea unei societati pe actiuni si sa numeasca si persoane care pana la adunarea generala constitutiva sunt insarcinati cu girarea afacerilor in calitate de administratiri si cu supravegherea acestei girari in calitate de cenzori . Insa , cel mai des mod intalnit de constituire a capitalului social al societatilor pe actiunieste cel prin subscriptie . In aceasta situatie fondatorii vor intocmi un prospect de emisiune , care va cuprinde toate datele din contractul de sociatate si statut , cu exceptia celor referitoare la administratori si cenzori si va fixa data incheierii subscriptiei precum si avantajele deosebite pe care fondatorii si le rezerva asupra beneficiilor societatii . Prospectul de emisiune semnat de fondatori si investit ca forma autentica la notariat va trebui depus inainte de publicare la registrul comertului din judetul in care se va stabili sediul societatii la judecatorul de la instanta sediului registrului va autoriza publicarea prospectului de emisiune .

Subscrierile de actiuni se vor face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emesiune al fondatorilor vizate de judecatorul de la instanta sediului registrului comertului si va cuprinde potrivit art. 11 din Legea nr. 31/1990 urmatoarele :numele si prenumele sau denumirea , domiciliul sau sediul subscriitorului numarul in litere al actiunilor subscrise , data subscrierii iar pentru ca ulterior subscriitorul sa nu mai poata reveni prea usor asupra obligatiilor sale contractate prin semnatura sa si declaratia expresa ca el cunoaste si accepta prosprctul de emisiune .

Cu toate acestea participarile la beneficiile societatii rezervate fondatorilor in folosul lor , deci acceptate de subscriitor , nu au efect decat daca vor fi aprobate de adunare constituanta. Prin exceptie de la regula raspunderii tarmuite de valoarea actiunilor subscrise , fondatorii raspund nelimitat si solidar fata de terti atat pentru neindeplinirea formalitatilor legale prevazute pentru constituirea societatii cat si pentru obligatiile luate pentru constituirea societatii .Toti fondatorii cat si primii administratori sunt solidari raspunzatori din momentul constituirii societatii fata de societate , de terti pentru urmatoarele fapte :

-subscrierea integrala a capitalului social si efectuarea varsamintelor prevazute de lege sau statut ;

-existenta altor aporturi decat cele in numerar ;

-sinceritatea publicatiilor facute in vederea constituirii societatii ;

In cazul dizolvarii anticipate a societatii fondatorii au dreptul sa caeara daune de la societate daca dizolvarea s-a facut in dauna drepturilor lor . In concluzie , societatea devine persoana juridica din ziua inmatricularii in Registrul Comertului . Inmatricularea se face cu conditia prezentarii dovezii ca s-a solicitat publicarea in Monitorul Oficial . Reprezentantii sunt obligati sa depuna la registrul comertului in termen de 15 zile de la data inmatricularii societatii , daca au fost numiti prin contract de societate iar cei alesi in timpul functionarii in termen de 15 zile de la alegeri . Daca societatea infiinteaza sucursala sau filiale inafara judetului in care isi are sediul , administratorii sunt obligati sa ceara inmatricularea acestora in registrul comertului unde vor functiona , inainte de incaperea activitatii sucursalelor sau filialelor , reprezentantii depunand la randul lor semnaturile in registrul comertului din judetul respectiv . Atunci cand cei ce sunt indreptatiti sa faca formalitatile de inscriere a societatii nu-si indeplinesc mandatul incredintat oricare dintre asociati poate cere indeplinirea acesteia . Numai daca nici cei indreptatiti si nici un alt asociat nu procedeaza la demersurile necesare inscrierii , asociatii pot fi eliberati din obligatiile ce decurg din subscriptiile lor dupa trecera a3 luni de la termenele prevazute pentru inscriere .

Sub aspect procedural , sentintele de autorizare sau de respingere a autorizarii sunt recuperabile in termen de 15 zile de la pronuntare .

2.3 Functionarea societatii pe actiuni

Orice fel de societate comerciala se constituie in scopul de a functiona si de a aduce – daca organizatorii sunt norocosi si inspirati- profituri sociale si profituri personal . Avand in vedere asigurarea sociala redusa pe care o ofera societatile pe actiuni , precum si riscurile pe care le comporta abuzurile pe care le-ar putea comite unul dintre asociati sau dintre administratori , legiuitorul a inteles sa reglementeze in detaliu modalitatea luarii deciziilor , administrarea patrimoniului , evidenta contabila , controlul financiar si modalitatea emiterii actiunilor .

Astfel , la baza functionarii societatilor pe actiuni stau trei organe speciale , avand functii diferite si intre care se stabilesc anumite raporturi ierarhice :

Primul organ este cel executiv reprezentat de administratorii societatii, intre acestia si societate existand raporturi de mandat , ei indeplinindu-si obligatiile in conformitate cu dispozitiile prevazute in actul constitutiv sau statute si pe baza hotararilor adunarii generale .

Al doilea organ este insarcinat sa controleze activitatea administratorilor in toate ramurile sale de administrare si sa inainteze asupra celor constatate un raport organului suprem . Este reprezentat de cenzori .

Al treilea organ si cel mai important este adunarea generala a actionarilor , intrunindu-se periodic , are o situatie asemanatoare unui corp legislativ .Ea poate sa aprobe sau sa dezaprobe gestiunea organului executiv si a celui de control , poate sa instituie sau sa destituie pe membri din care se compun aceste doua organe si , in general , poate sa ia toate hotararile referitoare la bunul mers al societatii .

Sociatatile comerciale pe actiuni pot infiinta sucursale , filiale , modalitate prin care fara a se mari capitalul social se poate extinde activitatea societatii si mari cifra de afaceri a acesteia .

Sucursala nu are autonomie juridica , nu are personalitate juridica proprie , nu are patrimoniu . Ea este un element detasat din societatea comerciala .

In societatile pe actiuni , capitalul social este reprezentat prin actiuni emise de societate .

Actiunea este un titlu de folosinta , conferind titularului dreptul la anumite avantaje materiale , in primul rand dreptul la o parte din beneficiile societatii . In al doilea rand , actiunea este un titlu de legitimare care autorizeaza pe titular sa exercite anumite drepturi de ordin moral , in adunarea generala a societatii . Peste tot insa , comertul a facut din actiune un titlu de valoare , foarte bine cunoscut in practica burselor moderne . Intre valoarea actiunii si cursul cotat la bursa poate exista o mare deosebire .

Aceasta diferenta poate fi exploatata in mod speculativ nu numai prin arbitrajul de bursa , ci si prin urmatoarea operatiune : la infiintarea unei societati , mai multe banci cumpara toate actiunile emise la valoarea lor nominala pentru a le vinde mai departe cu un pret mai mare in conformitate cu cursul sporit la care au ajuns aceste actiuni dupa trecarea unei anumite perioade de timp . Practica denumeste aceasta operatiune ,,emisiune de actiuni cu prime”.

Actiunea confera titularului sau urmatoarele drepturi :

a) dreptul de transcriere a actiunii ;

b) dreptul de participare la beneficiile societatii ;

c) dreptul de participare , de deliberare si de vot in adunarile generale ale societatii .

Actiunile pot fi nominative , individualizarea facandu-se prin inscrierea numelui actionarului si la purtator , situatie in care individualizarea se face printr-un numar ( seria actiunii ). Felul actiunilor , nominative sau la purtator se va stabili prin contractul de societate si statut . In situatia in care nu se face mentiunea despre felul actiunilor , ele sunt la purtator . Actiunile trebuie sa fie de o valoare egala , acordand piosesorilor lor drepturi egale .Valoarea nominala a unei actiuni nu va putea fi mai mica de 1000 lei (Legea nr . 31/1990 , art. 93 alin.1).

Legea societatilor comerciale , in art.93 alin.2 , prevede continutul unei actiuni . Aceasta va cuprinde :

a) denumirea si durata societatii ;

b) data contractului de societate , numarul din registrul comertului sub care se afla inscrisa societatea si numarul Monitorului Oficial in care s-a facut publicarea ;

c) capitalul social , numarul actiunilor si numarul de ordine , valoarea nominala a actiunilor si varsamintele efectuate ,

d) avantajele acordate fondatorilor .

Pentru actiunile nominative se va mai arata numele , prenumele si domiciliul actionarilor sau dupa caz denumirea si sediul acestuia . Actiunea trebuie sa poarte semnatura a doi administratori ( cand sunt mai multi ) sau a unicului administrator . Actiunile sunt indivizibile – art. 102 alin.1 din Legea nr . 31/1990 .

Cand o actiune nominativa devine proprietatea mai multor persoane societatea nu este obligata sa inscrie transmiterea pana cand respectivele persoane nu vor desemna un reprezentant unic pentru exercitare drepturilor rezultand din actiune . Deasemenea , cand o actiune la purtator apartine mai multor persoane , aceasta trebuie sa desemneze un reprezentant comun . Societatea este obligata ca odata cu bilantul anual sa publice si situatia actiunilor in care sa mentioneze daca actiunile au fost integral platite si numarul actiunilor pentru care s-a cerut fara rezultat , efectuarea varsamintelor .

Adunarea generala a actionarilor este organul cel mai important al societatii . Ea reprezinta intreaga vointa sociala , fiind organul de deliberare si de decizie al societatii , cuprinzand toti actionarii , decizand asupra tuturor problemelor date de lege in competenta sa . Adunarea generala se tine la sediul societatii si in locul indicat in convocare , afara de cazul cand , prin actele constitutive nu s-a dispus altfel . Hotararea adunarii generale este de natura deliberativa si nu contractuala .

Adunarile generale ale actionarilor sunt ordinare si extraordinare .

a) Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an , in cel mult de trei luni de la incheierea exercitiului financiar . Ea are ca obiect problemele curente si posterioare infiintarii societatii . Aceste probleme sunt enumerate de art. 111 din Legea nr . 31/1990 :

-sa discute si sa aprobe sau sa modifice bilantul , dupa ascultarea raportuluim administratorilor si cenzorilor si sa fixeze dividentele ;

-sa aleaga administratorii si cenzorii ;

-sa fixeze remuneratia cuvenita pentru exercitiul in curs , administratorilor si cenzorilor , daca nu a fost stabilita prin contractul de societate si prin statut ;

-sa se pronunte aupra gestiunii administratorilor ;

-sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si , dupa caz , programul de activitate pe exercitiul urmator ;

-sa hotarasca incheierea sau desfiintarea uneia sau mai multora din unitatile societatii .

Daca nu sunt indeplinite aceste conditii , la o a doua convocare adunarea poate delibera asupra acelorasi probleme indiferent de partea de capital reprezentata prin actionarii prezenti , iar hotararile se iau cu majoritatea celor prezenti ( art. 112 din Legea nr.31/1990 ).

b)Adunarea generala extraordinara se intruneste in mod exceptional , cand trebuie sa ia o hotarare de importanta deosebita , care reclama modificarea actelor constitutive ale societatii . Adunarea generala extraordinara hotaraste :

-prelungirea duratei societatii ;

-schimbarea structurii sau formei societatii ;

-mutarea sediului ;

-fuziunea cu alte societati ;

-marirea , reducarea capitalului social sau reintregirea lui prin emiterea de noi actiuni ;

-dizolvarea anticipata a societatii ;

-emiterea de obligatiuni ;

-conversia actiunilor dintr-o categorie in cealalta ;

-conversia unei categorii de obligatiuni in alta categorie sau in actiuni , orice alta modificare a actelor constitutive sau orice alta hotarare pentru care este ceruta aprobarea adunarii generale (art .113 din Legea nr. 31/1990 )

c)Adunarea speciala a detinatorilor de actiuni dintr-o anumita categorie este un organ deliberativ care are competenta :

-de a aproba hotararea unei adunari generale privind modificarea drepturilor sau obligatiilor referitoare la categoria de actiuni care o reprezinta . Aprobarea are un caracter obligatoriu , in absenta ei hotararea adunarii generale fiind lipsita de efect.

-de a initia hotarari supuse aprobarii adunarii generale.

Prevederile referitoare la convocarea , cvorumul si desfasurarea adunarii generale ale actionarilor sunt aplicabile si adunarilor speciale .

Adunarea generala se convoaca de catre administratori sau de catre actionari.

Administratorii convoaca adunarea generala ori de cate ori este nevoie , conform statutului si la cererea actionarilor care reprezinta 1/10 din capitalul social sau o cota mai mica , daca statutul prevede astfel :

-adunarea generala trebuie convocata ,obligatoriu , de catre cenzori , daca nu a fost convocata de catre administratori ;

-convocarea trebuie sa cuprinda obligatoriu : locul si durata tinerii adunarii si ordinea de zi , cu precizarea tuturor problemelor ce vor face obiectul dezbaterii si textul integral al propunerilor de modificare a actelor constitutive ;

-instiintarea actionarilor se face prin publicarea convocarii in Monitorul Oficial al Romaniei si in unul din ziarele raspandite , din localitatea sediului societatii sau , in lipsa , din cea mai apropiata localitate .

Adunarea generala ia hotarari prin vot deschis . Votul secret este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administratie , a cenzorilor , revocarea lor si pentru luarea hotararilor referitoare la raspunderea administratorilor . Hotararile adunarii generale :

-sunt obligatorii pentru toti actionarii , daca au fost luate cu respectarea legii ,chiar si pentru cei care nu au luat parte la adunare ori au votat impotriva ;

-sunt opozabile tertilor numai dupa inscrierea lor in Registrul Comertului si publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei .

-care au fost adoptate cu incalcarea legii sau actelor constitutive pot fi anulate pe cale judecatoresca .

Organul executiv al societatilor pe actiuni il reprezinta administratorii . Ei gireaza toate afacerile in numele societatii avand autorizarea sa incheie toate contractele care tin de exploatarea normala a obiectului intreprinderii sociale si sa reprezinte societatea in relatiile cu tertii . Obligatiile lor , administratorii sunt datori sa le execute in limita puterii stabilite prin actul constitutiv sau statut sau cuprinse in hotararile adunarii generale al carui organ executiv sunt . Cand sunt mai multi administratori , ei constituie un consiliu de administratie . Acesta se intruneste ori de cate ori este necesar si cel putin o data pe luna la sediul societatii . Convocarile pentru consiliu de administratie vor cuprinde locul unde se tine sedinta si ordinea de zi , neputandu-se lua nici o decizie asupra problemelor neprevazute decat in caz de urgenta si sub conditia ratificarii in sedinta urmatoare de catre membrii absenti . La intrunirea consiliului de administratie , directorii vor prezenta rapoarte scrise despre operatiunile ce le-au executat iar comitetul de directie va prezenta registrul deliberarilor sale . La sedintele consiliului de administratie vor fi convocati si cenzorii . La fiecare sedinta a consiliului de administratie se va intocmi un proces verbal care va cuprinde ordinea deliberarilor , deciziile luate , numarul voturilor intrunite si opiniile separate . Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de adminstratie este necesara prezenta personala a cel putin jumatate din numarul administratorilor , daca prin contractul de societate sau prin statut nu se prevede o majoritate mai mare . Deciziile se iau cu majoritate absoluta a membrilor prezenti .

Cenzorii sunt organele de control si de supraveghere a societatii . Ei sunt tinuti sa observe daca organele executive isi indeplinesc intocmai indatoririle si sa controleze gestiunea societatii . Acestia sunt numiti prin actele constitutive care trebuie se prevada numarul , numele si prenumele si cetatenia cenzorilor . In cazul constituirii societatii prin subscriptie publica cenzorii sunt numiti de adunarea constitutiva . Ulterior cenzorii sunt alesi de adunarea generale extraordinara . Durata insarcinarii este de trei ani , ei trebuind sa fie actionari , cu exceptia cenzorilor contabili iar majoritatea sa fie cetateni romani . Cenzorii vor aduce la cunostinta administratorilor neregulile in administratie si incalcarile dispozitiile legale si ale prevederilor actului constitutiv pe care le constata , iar cazurile mai importanta le vor aduce la cunostinta adunarii generale . In situatia in care actionarii care reprezinta cel putin ¼ din capitalul social , sau o cota mai mica , daca prin actul constitutiv se prevede altfel depun o reclamatie cenzorilor acestia fiind obligati sa prezinte observatiile si propunerile lor privitoare la faptele invocate .

Cenzori sunt remunerati cu o indemnizatie fixa, stbilita prin statut sau de adunarea actionarilor . Ei trebuie sa depuna o garantie care reprezinta o treime din garantia ceruta pentru administratori . Revocarea cenzorilor poate fi facuta de adunarea generala a administratorilor cu votul cerut pentru adunarea extraordinara .

CAPITOLUL 3

OBLIGATIUNILE EMISE DE SOCIETATE

3.1 Notiunea de obligatiune

In anumite cazuri , capitalul societatii poate deveni insuficient pentru a face fata unor nevoi neprevazute sau pentru dezvoltarea activitatii societatii . Avand nevoie de un capital suplimentar , societatea poate folosi mai multe cai pentru a-l obtine .Astfel , isi poate majora capitalul social printr-o emisiune de noi actiuni . Aceasta presupune insa acoperirea completa a actiunilor din emisiunea precedenta conform art.92 alin.3 din Legea nr. 31/1990 , iar marirea numerului de actionari cu noii subscriptori ai actiunilor emise conduce la o micsorare a dividendelor prin impartirea beneficiilor cu acestia .

Deasemenea , societatea poate solicita credite de la o banca , dar inconvenientele acestui procedeu constau in posibilitatea procurarii unor sume relativ mici pe care banca le poate acorda , in termenul scurt de rambursare , ca si in garantiile pe care societatea trebuie sa le constituie .

Exista si procedeul mai avantajos pentru societate de a se imprumuta prin subscriptie publica . Societatea va emite , in acest scop , obligatiuni , titluri negociabile care constata un drept de creanta aupra societatii , pentru o suma de bani scadenta , in general , dupa o perioada lunga de timp : de 10 sau 20 ani . Subscriptorul va varsa suma stabilita prin proiectul de imprumut care este de o valoare inferioara valorii nominale .

Sistemul obligatiunilor este , in conceptia legii , specific societatii pe actiuni.

Obligatiunile sunt titluri de credit emise de societate in schimbul sumelor de bani inprumutate care dau dreptul la rambursarea acestor sume si la plata dobanzilor aferente.

3.2 Natura juridica. Felurile obligatiunilor

Obligatiunile , ca si actiunile , sunt valori mobiliare emise de societate . In timp ce actiunile sunt titluri representative ale partilor sociale ce constituie fractiuni ale capitalului social , iar actionarii , in sens larg , sunt membri ai societatii , obligatiiunile sunt titluri de credit , fractiuni ale unui imprumut unic cu o anumita valoare nominala , iar obligatarii sunt creditori ai societatii pentru suma reprezentand valoarea obligatiunii subscrise si dobanzile aferente .

Obligatarul , nefiind asociat , nu are dreptul la dividente si nici la celelalte drepturi pe care le are un actionar , dar nici nu participa la pierderile societatii .

Subscrierea unei obligatiuni , este un act civil , pe cata vreme subscrierea unei actiuni este un act de comert . Obligatiunea a carei profitabilitate este data de o dobanda fixa , este valore de plasament , in timp ce actiunea este o valoare speculativa , profitabilitatea ei variind in functie de valoarea beneficiului inregistrat de societate .

Obligatiunea are in comun cu actiunea urmatoarele caractere :

negociabilitatea si indivizibilitatea fata de societate ;

felurile titlurilor :la purtator , care nu au trecut numele ,prenumele , domiciliul respectiv sediul titularului ,si nominative , care au mentionate datele de identificare ale obligatarului ;

modalitatile de transmitere a titlurilor: prin simpla traditiune in cazul titlurilor la purtator sau prin declaratia facuta in registrul de obligatiunial emitentului subscrisa de cedent si de cesionar si prin mentiunea facuta pe obligatiune in cazul titlurilor nominative ;

Ceea ce le aseamana este natura de titluri de credit . Obligatiunile mai cuprind, spre deosebire de actiuni , si tabloul platilor capitalului si procentele . In tabloul platilor , numit si tablou de amortizare , sunt indicate modalitatile in care se va restitui capitalul imprumutat si dobanzile aferente .

Obligatiunile , ca si actiunile , sunt titluri negociabile si , in consecinta , transmiterea lor se face fara indeplinirea formalitatilor prevazute de Codul civil pentru cesiunea de creanta . Nemaicerandu-se forma autentica pentru validitatea cesiunii , operatiunea de transmitere se realizeaza cu cea mai mare celeritate .

Mai mult , societatea nu poate sa opuna cesionarului exceptiile personale pe care le-ar fi putut opune cedentului . Inopozabilitatea exceptiilor este o trasatura a oricarui titlu de credit , deci si a obligatiunilor , ceea ce le confera mai multa siguranta .

Asemenea actiunilor , obligatiunile sunt indivizibile . Prin analogie cu art. 102 din Legea nr.31/1990 , cand o obligatiune nominativa devine proprietatea mai multor personae , pentru exercitarea drepturilor rezultate din titlu , coindivizarii trebuie sa desemneze un singur reprezentant , iar obligatiunea la purtator apartine mai multor personae acestea trebuie , de asemenea sa desemneze un reprezentant comun .

Astfel , putem extrage esenta celor mai sus mentionate : obligatiunile sunt fractiuni ale unui imprumut unic , contractat de societate . Ele sunt si titluri de credit , care incorporeaza dreptul la suma de bani prevazuta in titlu .Obligatiile de o anumita valoare , fara a fi mai mici de 25000 lei sunt egale , indivizibile si transmisibile Obligatiunile din aceeasi emisie avand acelasi regim unitar .

Referindu-ne la felurile acestora vom clasifica obligatiunile raportandu-ne la mai multe criterii :

a) dupa forma emiterii avem : obligatiuni emise in forma materiala pe suport de hartie si obligatiuni in forma dematerializata prin inscriere in cont ;

Pentru a putea intelege mai bine bine care este scopul urmarit prin dematerializarea valorilor mobiliare , care sunt consecintele dematerilizarii credem ca este utila o trecere in revista a situatiei din dreptul frencez . Regula dematerializarii valorilor mobiliare a fost introdusa prin legea finantelor nr.81-1160 din 30 decembrie 1981 (art.94II )si pusa in aplicare , conform decretului nr.83-359 din 2 mai 1983 , cu incepere la 3 noiembrie 1984 . Dupa aceasta data , toate valorile mobiliare emise in teritoriile franceze si supuse legislatiei franceze , oricare ar fi forma lor , nominative sau la purtator ,cotate sau nu , nu mai pot fi reprezentate material , pe formulare imprimate .

Titlurile valorilor mobiliare nu sunt materializate decat prin inscrierea in cont , fie tinut de emitent , fie de un intermediar afiliat la SICOVAM (Societatea interprofesionala de compensare a valorilor mobiliare . Transmiterea titlurilor se face printr-un simplu virament dintr-un cont in altul. In plan practic , dematerializarea a inlaturat dificultatile de manipulare a titlurilor de valoare , care au devenit tot mai mari pe masura cresterii impresionante a numarului titlurilor .

Remarcam , totusi , ca , intrucat legea nu mai precizeaza , ca in cazul actiunilor , ca numai obligatiunile nominative pot fi emise in forma dematerilizata , va putea fi adoptata aceasta forma , atat pentru obligatiunile nominative , cat si pentru cele la purtator , asigurandu-se astfel un regim unitar. Riscul de a fi furate exista in privinta titlurilor la purtator, deoarece numai posesorulul acestora este prezumat a fi proprietarul lor. De asemenea , datorita cesibilitatii lor tot mai mari in comparatie cu obligatiunile nominative , obligatiunile la purtator sunt in pericol de a se deteriora .

In sfarsit , din punct de vedere fiscal , problema cunoasterii titularilor se pune in legatura cu obligatiunile la purtator si nu cu cele nominative , ai caror titulari sunt cunoscuti .

b) dupa modul cum circula avem : obligatiuni nominative ( sunt cele care cuprind mentiuni de identificare a titularului si pot fi transmise prin cesiune , similar actiunilor ) si obligatiuni la purtator (nu cuprind mentiuni de identificare a titularului si se transmit prin simpla traditiune materiala) ;

c) dupa natura dreptului pe care-l confera obligatiunile sunt : ordinare , cu prima si cu loturi ;

Obligatiunile ordinare sunt acele obligatiuni care nu confera alte drepturi decat dreptul la restituirea valorii nominale si a unei dobanzi . Restituirea valorii nominale se face pe cale de amortizare , prin tragere la sorti .

Obligatiunile cu prima care se emit sub valoarea nominala , respectiv se cumpara de catre subscriitor sub valoarea lor nominala , diferenta fiind prima acordata pentru a se vinde mai usor obligatiile pe piata .

Obligatiunile cu loturi sunt acele obligatiuni care , o data cu amortizarea lor , prin tragere la sorti , confera uneori titularului si dreptul la o suma suplimentara stabilita anticipat de societate si anuntata in public cu anticipatie (art.126 alin.2 Cod comercial) .

3.3 Conditiile emiterii obligatiunilor

Legea cere , pentru lansarea unui imprumut cu obligatiuni , indeplinirea in prealabil , a anumitor conditii de fond si de forma . In cazul in care obligatiunile fac obiectul unei oferte publice , definite ca atare de Legea valorilor mobiliare si burselor de valori , emiterea si tranyactionarea lor sunt supuse acestei legi . O asemenea oferta publica necesita , inainte de publicarea prospectului sau , autorizarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare ,daca aceasta nu a dispensat de autorizare oferta publica respectiva .

Oferta publica facuta fara autorizare sau dispensa , ori care nu respecta conditiile stabilite prin autorizare este nula de drept si atrage pentru cei in culpa aplicarea sanctiunilor prevazute de lege .Ofertantul va fi tinut fata de acceptantii de buna credinta , care nu au cunostinta de viciul ofertei publice la obligatia de repetitie si la daune interese ce decurg din nulitatea tranzactiilor , eventual incheiate pe baza unei astfel de oferte .

Oferta publica este propunerea facuta de un emitent , de a vinde sau cumpara valori mobiliare , difuzata prin mijloace de comunicare in masa sau comunicata pe alte cai , dar sub conditia posibilitatii egale de receptare din partea a minim 100 de persoane nedeterminate in vreun fel de autorul propunerii ( art. 2 lit. J din Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori) .

Termenul de valabilitate o ofertei publice de obligatiuni este cel stipulat de ofertant , fara a depasi 180 de zile , de la data vizei Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare . In lipsa unei mentiuni contrare , oferta publica de valori mobiliare isi produce efectele de la data publicarii .Valabilitatea ofertei publice de obligatiuni poate fi prelungita peste 180 de zile de catre Comisia Nationala de Valori Mobiliare in conditiile prevazute de Legea nr.52/1994 . Aceeasi lege da dreptul comisiei sa suspende derularea ofertei publice de obligatiuni ori sa revoce decizia de autorizare a acesteia daca s-au incalcat dispozitiile exprese ale legii .

Conditii de fond ale emiterii obligatiunilor

Valoarea obligatiunilor nu trebuie sa depaseasca trei patrimi din capitalul social varsat si existent , conform celui din urma bilant contabil aprobat . In cazul in care se fac mai multe emisiuni , toate , la un loc , trebuie sa respecte aceasta limita . Daca ea a fost atinsa , societatea nu va mai putea emite alte obligatiuni , daca nu procedeaza la o majorare a capitalului social , si daca din suma cu care capitalul a fost sporit nu a fost varsata o parte suficienta , incat valoarea obligatiunilor emise sa respecte limita stabilita .

Legea nu cere insa , spre deosebire de art.264 al Codului din 1938 , ca intreg capitalul social sa fie varsat . Dupa cum am aratat , unul din avantajele emiterii de obligatiuni , fata de majorarea capitalului social , este ca , pentru a uza de acest procedeu nu este necesar ca actiunile subscrise sa fie integral liberate .

Ratiunea normei de mai sus trebuie cautata in spiritul de ocrotire a creditului public . O societate care isi greveaza patrimoniul cu datorii ce depasesc valoarea capitalului sau se poate expune riscului de a nu face fata dobanzilor si obligatiei de rambursare . S-ar putea obiecta ca este treaba creditorului sa aprecieze garantiile oferite de societate . Legiuitorul a avut insa , in vedere , faptul ca , de regula , dobanditorii de obligatiuni sunt micii depunatori , lipsiti de experienta afacerilor si de cunostinte in domeniul economic , ce ar putea lesne sa cada prada unor prospecte ce supraestimeaza situatia societatii.

Legea actuala a functionarii societatilor comerciale , in raport cu reglementarile anterioare , este mult mai restrictiva in ceea ce priveste societatea emitenta , acordand o protectie sporita obligatarilor . Astfel , atat Codul din 1887 , cat si cel din 1938 , limitau suma pentru care se puteau emite obligatiuni la valoarea capitalului varsat si existent .De asemenea , raportul dintre valoarea capitalului social si cea a obligatiunilor emise putea sa nu fie respectata , cu conditia ca suma ce depasea valoarea capitalului sa fie garantata cu titluri emise de stat , judete sau comune .

Codul comercial din 1938 mai adaugase un caz , cel cand emisiunea de obligatiuni este garantata prin constituirea de ipoteci asupra imobilelor societatii , cu conditia ca valoarea obligatiunilor sa depaseasca doua treimi din valoarea imobilelor . Art. 167 alin.1 din Legea nr. 31/1990 prevede : ,,Valoarea nominala a unei obligatiuni nu poate fi mai mica de 25 000 lei“ , si , dupa cum am vazut , obligatiunile dintr-o singura emisiune trebuie sa fie de o valoare egala , ele acordand posesorilor drepturi egale .

Regimul obligatiunilor din aceeasi emisiune trebuie sa fie unicat, in sensul ca emisiunea se face in virtutea aceleiasi adunari generale, aceluiasi prospect, cu aceleasi conditii privitoare la modul platii, la valoarea nominala, la valoarea dobanzii, a modului circulatiei.

Conditiile de forma ale emiterii obligatiunilor

Legea nr.31/1990 prevede in art.113 lit.l ca hotararea emiterii de obligatiuni trebuie sa fie adoptata de adunarea generala extraordinara a societatii .

Daca emiterea se faceprin subscriptie publica , sarcina intocmirii prospectului de emisiune , ca si a indeplinirii celorlalte formalitati , revine administratorilor .

Prospectul de emisiune va cuprinde , conform Legii nr.31/1990 urmatoarele mentiuni :

– denumirea , obiectul , sediul si durata societatii ;

– capitalul social si rezervele ;

– data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei , Partea a IV-a , a incheierii de inmatriculare si modificarile ce s-au adus actului constitutiv ;

– situatia patrimoniului social dupa ultimul bilant contabil aprobat ;

– categoriile de actiuni emise de societate ;

– suma totala a obligatiunilor care au fost emise anterior si a celor care urmeaza a fi emise , modul de rambursare , valoarea nominala a obligatiunilor , dobanda lor , indicarea daca sunt nominative sau la purtator , precum si indicarea daca sunt convertibile dintr-o categorie in alta , ori in actiuni ;

– sanctiunile ce greveaza imobilele societatii ;

– data la care a fost publicata hotararea adunarii generale extraordinare care a aprobat emiterea de obligatiuni ;

De acesta data , legea nu mai sanctioneaza cu nulitatea lipsa uneia dintre mentiunile legale , spre deosebire de reglementarea prospectului de emisiune a actiunilor , si , tot spre deosebire de aceasta reglementare , nu se mai cere nici autentificarea prospectului . Se cere insa viza instantei in a carei raza teritoriala isi are sediul societatea De vreme ce tribunalul nu are in competenta sa , potrivit art.2 , pct.1 lit.a ,Cod proc. Civila , acordarea de vize , ci pe aceea de a solutiona diverse cereri in materie comerciala , credem ca intentia legiuitorului a fost ca prospectul sa fie de judecatorul delegat de instanta la Oficiul registrului comertului . Viza presupune aplicarea unei stampile si a semnaturii judecatorului delegat dupa verificarea de catre acesta a indelpinirii conditiilor legale . De altfel , o formulare criticabila s-a folosit in redactarea textelor de lege , tot cu privire la acest aspect , si in cazul prospectului de emisiune a actiunilor , concluzionandu-se in doctrina pe cale de interpretare , in sensul ca judecatorul delegat la oficiu este competent sa vizeze publicarea lui .Cu atat mai mult , in cadrul acelorasi conditii , prospectul de emisiune a obligatiunilor va fi vizat tot de judecatorul delegat .

Emiterea de obligatiuni prin oferta publica , necesita , conform art.25 din Legea nr.52 /1994 , inainte de publicarea prospectului de emisiune , autorizarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare sau obtinerea dispensei de autorizare . Oferta publica facuta fara autorizare sau dispensa , ori cu incalcarea conditiilor stabilite prin autorizare , este nula de drept si atrage , pentru ofertant , o serie de sanctiuni : obligatia de restituire catre dobanditorii de buna –credinta a sumelor incasate si plata de despagubiri .

Procedura autorizarii ofertei publice sau a obtinerii dispensei sete reglementata de art.26-29 din legea amintita ( Legea nr.52/1994 ) .

Prospectul de emisiune trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu mentiunile prevazute de art.167 din Legea nr.52/1994 , mentiuni necesare pentru ca subscriitorii sa cunoasca cu exactitate situatia societatii ofertante . Desigur ca , pe langa aceste mentiuni obligatorii , prospectul poate cuprinde si alte mentiuni , cum ar fi cele prevazute de art.176 alin. (3) si anume faptul ca  obligatiunile convertibile pot fi preschimbate in actiuni ale societatii emitente , in conditiile stabilite in prospectul de oferta .

Observam ca , in urma modificarii Legii nr.31/1990 , prin O.U.G. nr.32/1997, nu mai este prevazuta cerinta vizarii prospectului de emisiune de catre judecatorul delegat , cerinta cuprinsa in fostul art.119 Cod Procedura Civila (desigur , la acea vreme , referirea se facea la instanta de judecata ) . Sa fi urmarit oare legiuitorul , intr-adevar , ca prospectul de emisiune a obligatiunilor sa nu mai fie supus controlului judecatoresc , sau este vorba doar despre o eroare savarsita cu ocazia modificarii legii ?

Inclinam catre cea de a doua alternativa , caci numai in acest fel se poate impiedica in mod eficient publicarea unor prospecte de emisiune ce nu respecta conditiile impuse prin autorizatia Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare sau publicarea , in lipsa autorizatiei , ori a dispensei , prevenindu-se astfel , un intreg sir de tulburari ulterioare .

Ca si in cazul actiunilor , legea nu prevede necesitatea publicarii prospectului de emisiune in Monitorul Oficial , asa incat publicarea se va face in presa . De asemenea , credem ce judecatorul delegat poate indica unde urmeaza sa se faca publicarea .

Cat priveste tranzactionarea obligatiunilor emise prin oferta publica , aceasta este supusa normelor Legii nr.52/1994 . Este vorba , in special , de dispozitiile cupinse in capitolul IV ( ,,Intermedierea de valori mobiliare ‘’) , in capitolul V (,,Operatiunile de bursa ‘’) si in capitolul IX( ,, Sisteme de compensare si depozitare colectiva a valorilor mobiliare ‘’) .

3.4 Subscrierea obligatiunilor emise de societate

Legea societatilor comerciale nr.31/1990 prevede in art.167 ca subscriptia obligatiunilor va fi facuta pe exemplarele prospectului de emisiune .

Aceasta regula este instituita in interesul subscriitorului , pentru a exista garantia ca el a luat la cunostinta de toate elementele prevazute de art.163 si anume: denumirea , obiectul de activitate , sediul si durata societatii ; capitalul social si rezervele ; data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a incheierii de inmatriculare si modificarile ce s-au adud actului constitutiv ; situatia patrimoniuluisocial , dupa ultimul bilant contabil aprobat ; categoriile de actiuni emise de societate ; suma totala a obligatiunilor care au fost emise anterior si a celor ce urmeaza a fi emise , modul de rambursare , valoarea nominala o obligatiunilor , dobanda lor , indicarea daca sunt nominative sau la purtator , precum si indicarea daca sunt convertibile dintr-o categorie in alta ori in actiuni ; sarcinile ce greveaza imobilele societatii ; data la care a fost publicata hotararea adunarii generale extraordinare care a aprobat emiterea de obligat . Cu toate acestea , se admite in doctrina ca subscrierea este valabila si atunci cand este facuta printr-un act separat , cu conditia ca din acesta sa rezulte ca partea cunoaste toate elementele prospectului de emisiune , fiindca precautiunea subscrierii chiar pe exemplarele prospectului fiind luata in interesul subscriitorului ,acesta poate renunta la ocrotirea legala .

Spre deosebire de actuni , valoarea obligatiunilor subscrise trebuie sa fie integral varsata , caci ceea ce determina societatea sa procedeze la emiterea de obligatiuni este nevoia imediata de capital .

Titlurile obligatiunilor trebuie sa cuprinda , in scopul unei juste informari a obligatarilor , toate datele prevazute de art.167 pentru prospectul de emisiune.

De asemenea , titlurile trebuie sa aiba inscris numarul de ordine precum si modul de esalonare a platilor , distinct pentru capital si dobanzi.

La fel ca actiunile , obligatiunile vor fi semnate de doi administratori , cand sunt mai multi , sau de administratorul unic. Scopul acestor cerinte este acelasi , anume garantarea autenticitatii titlurilor .

Legea societatilor comerciale , in forma actuala , prevede , spre deosebire de vechea forma posiblitatea emiterii unor OBLIGATIUNI CONVERTIBLILE IN ACTIUNI .

Reglementarea legela a acestei categorii de obligatiuni este absolut incompleta si insuficienta , Legea nr.31/1990 doar amintind de obligatiunile convertibile in actiuni , in doua dispozitii legale : art.165 alin.(5) , care prevede ca valoarea niminala a obligatiunilor convertibile trebuie sa fie egala cu cea a actiunilor , si art.171 alin.(3) care stabileste ca obligatiunile convertibile pot fi preschimbate in actiuni ale societatii emitente , in conditiile stabilite in prospectul de emisiune publica . Asadar , legea lasa pe seama societatii stabilirea regulilor conform carora obligatiunile vor fi convertibile in actiuni .

Unele referiri la categoria obligatiunilor convertibile in actiuni se gaseau si in ,,Strategia de privatizare a societatilor comerciale pe anul 1998 " , aprobata prin H.G. nr.140/1997 , publicata in Monitorul Oficial nr.139 din 7 aprilie 1998 . In temeiul dispozitiilor acestui act normativ , subscriitorul poate aprecia , in functie de rezultatele financiare ale societatii emitente , daca opteaza pentru primirea unei sume de bani la scadenta imprumutului sau pentru actiuni emise de aceeasi societate .

Ca forma de privatizare , se aplica in doua variante : cu majorare de capital sau fara majorare de capital (Titlul V-Sectiunea a 3-a ).Acesta ultima prevedere ridica semne de intrebare , deoarece convertirea in actiuni inseamna o noua emisiune de actiuni , iar emisiunea de actiuni implca majorarea capitalului , astfel ca nu se vede cum s-ar converti obligatiunile in actiuni fara majorare de capital .

Noi credem ca aceasta ultima categorie se aseamana mai degraba cu obligatiunile ce pot fi schimbate contra actiunilor deja emise , categorie neprevazuta , insa , de legea romana . Data fiind putinatatea prevederilor privind obligatiunile convertibile in actiuni , pe buna dreptate , in doctrina s-a afirmat ca reglementarea legala a acestei categorii de obligatiuni a devenit o necesitate si in legislatia noastra .

Mentionam ca , in dreptul francez , categoriei obligatiunilor convertibile in actiuni ii este consacrata o reglementare unitara , ce numara 7 articole din cadrul Legii din 24 iulie 1966 (195-199) si 10 articole in cadrul Decretului din 23 martie 1967 (art.171-174-176) . Totusi , pana la o eventuala modificare a legii sub acest aspect , ne intrebam care vor fi limitele pe care societatea va trebui sa le respecte cu ocazia emiterii obligatiunilor convertibile in actiuni ?

In primul rand , trebuie sa precizam ca obligatiunile pot fi convertite atat in actiuni ordinare , cat si in actiuni cu divident , fara drept drept de vot .

O alta problema o reprezinta dreptul de preemptiune pe care il au vechii actionari cu privire la actiunile nou emise , cu ocazia majorarii capitalului social . In dreptul francez , art.195alin.1 al Legii din 24 iulie 1966 prevede inmod expes ca actionarii au drept preferential de subscriere a obligatiunilor convertibile in actiuni , in masura in care acest drept nu a fost suprimat de adunarea generala , in conformitate cu art.186 din Legea nr. 24/1996 .

Conform art.195 alin.2 al legii franceze , autorizarea adunarii extraordinare de a se emite obligatiuni convertibile in actiuni comporta , in mod necesar , renuntarea expresa a actionarilor , in favoarea obligatarilor , la dreptul lor preferential de a subscrie actiunile care vor fi emise prin convertirea obligatiunilor .

Chiar in lipsa unor asemenea prevederi exprese , trebuie admis si in dreptul nostru ca actionarii vor avea un drept preferential de subscriere a obligatiunilor convertibile in actiuni . Doar in cazul in care acestia nu si-au exercitat dreptul in termenul stabilit de adunarea generala , obligatiunile vor putea fi subscrise de public . Numai in acest fel poate fi respectat dreptul de preferinta al actionarilor cu ocazia subscrierii actiunilor emise pentru majorareac capitalului social , prevazut de art. 211 .

Desigur , in conformitate cu art. 212 din Legea nr. 31/1990 , adunarea generala , in prezenta a trei patrimi din numarul actionarilor si cu votul unui numar de actionari ce reprezinta cel putin jumatate din capitalul social , va putea sa ridice dreptul actionarilor de subscriere a noilor actiuni , emiterea de obligatiuni convertibile constituind un motiv temeinic in sensul textului invocat . In lipsa unei asemenea hotarari , obligatiunile vor trebui oferite cu prioritate vechilor actionari .

De asemenea , intrucat emiterea unor noi actiuni , prin convertirea obligatiunilor , inseamna o majorare a capitalului social , vor trebui indeplinite formalitatile de publicitate prevazute pentru majorarea capitalului . Efectuarea acestor fomalitati , ori de cate ori are loc o conversiune , este deosebit de oneroasa. In dreptul francez , potrivit art. 196 alin. 1 din Legea din 24 iulie 1966 , modificarea actului constitutiv se poate face o singura data de catre consiliul de administratie , oricate cereri de conversie ar fi intervenit intre timp (in acelasi sens este si art.2.420 bis din Codul civil italian ).

Mai mentionam ca conversia obligatiunilor in actiuni nu se poate face decat la cererea obligatarului , societatea neputand sa il oblige sa accepte convertirea in locul rambursarii valorii nominale si a dobanzii .

In sfarsit , conform art. 170 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 , valoarea nominala a obligatiunilor convertibile in actiuni va trebui sa fie egala cu cea a actiunilor. Tinand cont ca valoarea nominala minima a unei actiuni este de 1.000 lei , iar cea a unei obligatiuni de 25.000 lei , inseamna ca , pentru emiterea de obligatiuni convertibile , va fi necesar sa se modifice , in prealabil , valoarea nominala a actiunilor .

3.5 Rambursarea obligatiunilor

Potrivit Legii nr.31/1990 , obligatiunile se ramburseaza la scadenta sau anticipat . Inainte de scadenta , obligatiunile din aceeasi emisiune si cu aceeasi valoare pot fi rambursate , prin tragere la sorti , la o suma superioara valorii lor nominale , stabilita de societate si anuntata public cu cel putin 15 zile inainte de data tragerii la sorti .Obligatiunile convertibile pot fi preschimbate in actiuni ale societatii emitente , in conditiile stabilite in prospectul de oferta publica .

Legea nr. 31/1990 a curmat controversa in legatura cu problema de a sti daca societatea poate face rambursarea anticipat , adica mai inainte de termenele stabilite in planul de amortizare . Art.176 alin.1 din Legea nr.31/1990 stabileste in mod expres ca obligatiunile se ramburseaza la scadenta .Solutia este o consecinta a faptului ca subscrierea obligatarilor fiind o operatiune de plasament , producatoare de dobanda , termenul de rambursare este stabilit in beneficiul ambelor parti , adica atat al societatii emitente cat si al obligatarilor .

Rambursarea anticipata este posibila numai prin tragere la sorti si la o valoare superioara valorii nominale , valoare ce poarta denumirea de prima si are menirea de a compensa dobanzile pentru acea perioada ramasa pana la scadenta . Suma ce se va rambursa va fi stabilita de adunarea generala extraordinara a actionarilor si va fi facuta publica cu cel putin 15 zile inainte de data tragerii la sorti.

Desi legea nu prevede , s-a exprimat opinia ca operatiunea tragerii la sorti trebuie sa se desfasoare in mod public .

Referitor la rambursarea la scadenta precizam ca fiecare titular al unei obligatiuni va primi primi dobanda aferenta si suma de bani corespunzatoare valorii nominale a obligatiunii , la datele inscrise in tabloul platilor cuprins in chiar titlul obligatiunii.

Subscriitorii de obligatiuni care intarzie sa le libereze trebuie sa plateasca dobanzi de intarziere dar nu si alte daune , cum este prescris pentru actionari , pentru ca ei nu isi asuma fata de emitent obligatii mari derivand dintr-un contract de societate .

CAPITOLUL 4

Adunarea generala a obligatarilor

Emiterea de obligatiuni este o operatie permisa de lege numai societatilor comerciale pe actiuni . Este explicabila exclusivitatea legii prin caracterul elaborat si complx al acestei forme de societati , dar mai ales prin potentialul sau de dezvoltare .Era firesc , deci , ca legea sa ofere un cadru de organizare a masei de obligatari , a acestor creditori , ab initio , legati printr-o comunitate de interese .

Reprezentand un progres fata de Codul comercial de la 1887 , care nu prevedea nimic in acest sens , Codul comercial de la 1938 , neintrat in vigoare , reglementa organizarea obligatarilor in articolele 268-275 .

Actuala reglementare , art.167-176 din Legea nr.31/1990 , prevede ca forma de organizare a obligatarilor : adunarea generala , dupa modelul adunarii generale ordinare a actionarilor , la ale carei norme face uneori trimitere .

Sintetizand , art.171. alin.1 din Legea 31/1990 dispune :,, Detinatorii de obligatiuni se pot intruni in adunari generale , pentru a delibera asupra intereselor lor " .

4.1 Convocarea adunarii obligatarilor

Adunarea generala a obligatarilor va fi convocata la cererea unui numar de detinatori care sa reprezinte a patra parte din titlurile emise si nerambursate sau la cererea reprezentantilor detinatorilor de obligatiuni , dupa ce acestia au fost numiti.

Pentru ca obligatarii sa nu fie impiedicati sa se intruneasca din motive pecuniare , legea prevede ca societatea va suporta cheltuielile ocazionate de convocarea adunarii generale . In ceea ce priveste formele , conditiile , termenele convocarii , depunerea titlurilor si natura lor , art.171 din Legea nr.31/1990 face trimitere la dispozitiile prevazute pentru adunarea generala ordinara a actionarilor .

In consecinta , adunarea generala se convoaca ori de cate ori este nevoie , dar cel putin o data pe an .Termenul de intrunire nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocarii . Convocarea va fi publicata in Monitorul Oficial si intr-unul din ziarele de larga circulatie din localitatea in care se afla sediul societatii sau in cea mai apropiata localitate . Convocarea va cuprinde locul si data tinerii adunarii , precum si ordinea de zi , cu aratarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunarii (art.111 ,Legea nr.31/1990 ).

In instiintarea pentru prima adunare generala se vor putea fixa ziua si ora pentru cea de-a doua adunare , pentru eventualitatea netinerii primei adunari .

A doua adunare nu se poate intruni in chiar ziua fixata pentru prima adunare .

Termenul de 15 zile poate fi redus la 8 zile , daca ziua pentru a doua adunare nu este aratata in instiintarea publicata pentru prima adunare .

Obligatarii exercita dreptul la vot in adunarea generala proportional cu numarul obligatiunilor pe care le poseda , dar adunarea poate hotara limitarea numarului voturilor apartinand obligatarilor . Obligatarii reprezentand intreaga suma imprumutata vor putea , daca nici unul dintre ei nu se opune , sa tina o adunare generala si sa ia orice hotarare de competenta adunarii , fara respectarea formalitatilor cerute pentru convocarea ei .

Posesorii de titluri la purtator au drept de vot in adunarea generala numai daca le-au depus in locurile aratate prin instiintarea de convocare sau stabilite prin hotarare , cu cel putin 5 zile inainte de adunare . Obligatiunile vor ramane depuse pana dupa adunarea generala , dar nu vor putea fi retinute mai mult de 10 zile de la data acesteia .

In reglementarea vechiului Cod comercial roman , masa obligatarilor nu s-a bucurat de posibilitatea legala de a se organiza pentru a-si apara interesele comune . De aceea , fiecare detinator de obligatiuni trebuia sa-si apere drepturile ca orica creditor de drept comun .

Legislatia principalelor tari europene a realizat organizarea legala a masei obligatarilor la sfarsitul secolului trecut si in primele decenii ale secolului XX . Inceputul l-a facut legea germana in 4 decembrie 1899 , urmata de Codul elvetian al obligatiilor , de Legea belgiana din 23 mai 1913 asupra societatilor etc. In Franta, legea din 30 octombrie 1935 recunostea personalitatea civila gruparii tuturor obligatarilor .

Tinand cont de aceasta evolutie legislativa pe plan european ca si de semnalele doctrinei , redactorii Codului comercial din 1938 au consacrat posibilitatea organizarii detinatorilor de obligatiuni prin art.268-275 . Principiile de organizare a masei obligatarilor , stabilite prin acest act normativ , au fost preluate , in general , de Legea societatilor comerciale nr.31/1990.

Dreptul de supraveghere a societatii emitente de catre subscriitorii obligatari, se poate fundamenta teoretic pe principiul dreptului comun potrivit cu care creditorul are facultatea sa verifice daca debitorul a executat intocmai angajamentele luate .

Potrivit art.171 alin.1 , detinatorii de obligatiuni se pot intruni in adunarea generala , pentru a delibera asupra intereselor lor . Remarcam de la inceput ca , in dreptul nostru , organizarea obligatarilor este facultativa . Aceasta , spre deosebire de dreptul francez , unde , conform art.293 al Legii din 24 iulie 1966 , purtatoriide obligatiuni din aceeasi emisiune sunt grupati de plin drept , pentru apararea intereselor lor comune , intr-o masa ce se bucura de personalitate comuna .

Asadar , iata o a doua deosebire : masa obligatarilor beneficiaza , in dreptul francez , spre deosebire de dreptul nostru , de personalitate juridica . Atribuirea personalitatii civile a fost considerata necesara , desi gruparea nu are patrimoniu propriu , pentru a-i permite acesteia sa actioneze in justitie si pentru a fi reprezentata .

Credem ca in dreptul nostru s-ar impune conferirea personalitatiijuridice gruparii obligatarilor . Aceasta ar fi in concordanta cu dispozitiile care consacra dreptul gruparii purtatorilor de obligatiunide a avea reprezentanti , de actiona in justitie si chiar de a constitui un patrimoniu propriu.

In fine , mai observam ca Legea nr.31/1990 nu a preluat din art.268 al Codului din 1938 precizarea ca se pot intruni inadunarea generala purtatorii de obligatiuni din aceeasi emisiune . Aceeasi mentiune o regasim si in art.293 alin.1 al Legii franceze. Alineatul urmator ( introdus prin Legea nr.69-12 din 6 ianuarie 1969 ) precizeaza ca , in caz de emisiuni succesive de obligatiuni , societatea poate, daca o clauza din fiecare contract de emisiune prevede aceasta , sa ii grupeze intr-o masa unica pe purtatorii de obligatiuni ce au drepturi identice .

Sa insemne oare nepreluarea de catre art.166 a mentiunii invocate mai sus ca, in prezent , se pot intruni in adunarea generala purtatorii de obligatiuni din emisiuni diferite ?

Credem ca raspunsul nu poate fi decat negativ , stiut fiind ca drepturile conferite de obligatiunile din diverse emisiuni pot fi diferite si chiar contrare . Numai in masura in care obligatiunile din emisiuni succesive confera detinatorilor drepturi identice , ar fi de imaginat intrunirea lor in cadrul aceleiasi adunari.

Adunarea generala functioneaza pe baza principiului majoritar . Deoarece , de regula , interesele obligatarilor trebuie aparate in contra societatii emitente , aceasta nu va putea participa , in baza titlurilor pe care le detine , la adunarea generala a obligatarilor. Din aceleasi motive , administratorii , cenzorii sau functionarii societatii nu vor putea fi desemnati in calitate de reprezentanti ai obligatarilor .

4.2 Competenta adunarii generale a obligatarilor

Calitatea de obligatar ii confera acestuia dreptul de a participa la adunarea generala ; obligatarii nu vor putea fi reprezentati in adunarea generala decat prin alti obligatari , in baza unei procuri speciale .

Sedinta se va tine in ziua , ora si locul aratate in convocare . Potrivit legii , sedinta se deschide de catre presedintele , ales dintre obligatari ,sau de acela care este desemnat a-i tine locul . Acesta va desemna dintre obligatari doi sau mai multi secretari , care vor verifica lista de prezenta a obligatarilor , aratand numarul obligatiunilor detinute de fiecare in parte precum si preocesul verbal intocmit pentru constatarea indeplinirii tuturor formalitatilor cerute de lege si statut pentru tinerea adunarii .

Adunarea detinatorilor de obligatiuni legal constituita poate delibera asupra tuturor masurilor avand ca obiect apararea intereselor obligatarilor , avand , dupa cum vom vedea , si dreptul de a interveni , intr-o anumita masura , in viata sociala .

In acest scop , adunarea poate sa numeasca un reprezentant permanent al detinatorilor de obligatiuni si unul sau mai multi supleanti , reprezentant ce poate sta in justitie , in numele obligatarilor si va putea asista la adunarile generale ale societatii; sa indeplineasca toate actele de supraveghere si aparare a intereselor comune ale obligatarilor , putand sa numeasca in acest scop un reprezentant , altul decat cel permanent ; sa constituie un fond destinat apararii drepturilor comune , fond ce poate fi luat din dobanzile cuvenite obligatarilor , precum si sa stabileasca regulile de gestiune a acestui fond ; sa intervina in viata societatii , opunandu-se la orice modificare a actului constitutiv sau a conditiilor imprumutului , prin care s-ar putea aduce o atingere drepturilor detinatorilor de obligatiuni si sa se pronunte cu privire la emiterea de noi obligatiuni .

In absenta unor precizari exprese , informarea societatii despre hotararile adunarii generale a obligatarilor se face prin orice mijloc de comunicare : scrisoare, fax , comunicare electronica , la limita chiar si verbal , capabil de a transmite informatia si de a face proba despre aceasta in conditiile art.46 Cod Comercial .

Opozitia adunarii generale a obligatarilor impotriva modificarii actului constitutiv nu va impiedica , totusi , societatea sa procedeze la modificarea dorita .

Hotararea de modificare nu va fi nici lovita de ineficacitate , caci legiuitorul nu a consacrat in acesta materie o dispozitie similara celei a art.116 alin.1 , conform careia hotararea unei adunari generale de a modifica drepturile sau obligatiile referitoare la o categorie de actiuni nu produce efecte decat in urma aprobarii acestei hotarari de catre adunarea generala a detinatorilor de actiuni din acea categorie . Solutia se justifica , deoarece obligatarii sunt simpli creditori ai societatii si nu ar fi admisibil ca ei sa impiedice adunarea actionarilor saadopte o hotarare .

Credem ca obligatarii vor avea doua piosibilitati : fie sa obtina nulitatea , pe cale judecatoresca , a hotararii fata de care si-au manifestat opozitia , in masura in care aceasta incalca dispozitiile legale de ordine publica , fie sa solicite rambursarea obligatiunilor impreuna cu dobanda datorata pana la scadenta . Aceleasi consideratii sunt valabilesi cu privire la emiterea de noi obligatiuni .

In ceea ce priveste modificarea conditiilor imprumutului , intrucat acesta are caracter conventional , ea nu va putea fi facuta fara acordul adunarii obligatarilor . Pentru ca societatea sa poata avea in vedere hotararile adunarii obligatarilor , acestea vor trebui sa ii fie aduse la cunostinta in termen de cel mult trei zile de la adoptarea lor .

4.3 Hotararile adunarii obligatarilor

In ceea ce priveste adoptarea hotararilor de catre adunarea generala a detinatorilor de obligatiuni , legea se indeparteaza de regulile aplicabile adunarii ordinare a actionarilor , stabilind reguli proprii de quorum si majoritate , acestea variind in raport cu importanta deciziei .

Astfel pentru validitatea deliberarilor prevazute la art.173 alin.1 lit . a) , b) si c) din Legea nr. 31/1990 , hotararea se ia cu o majoritate reprezantand cel putin doua treimi din titlurile emise si nerambursate ; in celelalte cazuri este necesara prezenta in adunare a detinatorilor reprezentand cel putin doua treimi din titlurile nerambursate si votul favorabil a cel putin patru cincimi din titlurile reprezentate in adunare .

Art.174 alin.1 din Legea nr. 31/1990 constituie o consacrare expresa a principiului majoritar in pruivinta adunarii purtatorilor de obligatiuni . In el se stipuleaza ca hotararile luate de adunarea detinatorilor de obligatiuni sunt obligatorii si pentru aceia care nu au luat parte la adunare sau au votat contra . Aceste hotarari vor putea fi atacate in justitie spre a fi anulate , de catre obligatarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat contra si au cerut sa se consemneze aceasta in procesul-varbal al sedintei .Termenul in care actiunea poate fi intentata si efectele acesteia sunt aceleasi ca si in cazul atacarii hotararii generale a actionarilor .

Astfel , actiunea este de competenta tribunalului din raza teritoriala a sediului societatii si poate fi introdusa intr-un termen de 15 zile de la momentul publicarii hotararii in Monitorul Oficial .

Fata de de regulile stabilite de art.31 din Legea nr. 31/1990 , republicata cu privire la persoanele care au calitatea de a introduce o actiune in anularea hotararii adunarii generale si termenul inauntrul caruia aceasta actiune poate fi introdusa , prin Legea nr. 161/2003 s-au introdus suplimentar la acest articol doua noi alineate care reglementeaza largirea , respectiv restrangerea dreptului la actiune astfel :

– in cazul in care prin actiune se invoca nulitatea absoluta a hotararii , conform art.131 alin.2 din Legea nr.31/1990 , astfel cum a fost adaugat prin Legea nr. 161/2003 , dreptul la actiune este imprescriptibil , iar titulara a actiunii poate fi orice persoana interesata , indiferent daca a participat sau nu la vot si indiferent de modalitatea in care a votat , cu conditia existentei unui interes in cauza . Solutia legiuitorului este perfect explicabila , in conditiile in care atunci cand se invoca nulitatea absoluta , intervin regulile generale cu privire la o asemenea sanctiune , respectiv este imprescriptibila si punand in discutie un interes general , poate fi introdusa de orice persoana .

Reclamantul poate solicita instantei ca pana la judecarea litigiului cu privire la anularea hotararii adunarii generale , sa dispuna , pe calea ordonantei presedentiale , suspendarea executarii acesteia . Cererea privind suspendarea se introduce o data cu actiunea principala in anularea hotararii adunarii generale .

Daca instanta incuviinteaza suspendarea , poate obliga in schimb reclamantul la plata unei cautiuni . Impotriva ordonantei presedintiale de suspendare a executarii se poate introduce recurs in termen de 5 zile de la pronuntare .

In cazul in care mai multi obligatari , cu indeplinirea conditiilor impuse de lege

ataca hotararea adunarii generale prin intermediul unei actiuni in anulare , actiunile pot fi conexate in cadrul unui singur dosar .

Actiunea in anularea hotararii adunarii generale se judeca in camera deconsiliu a instantei competente ( tribunalul din raza teritoriala a sediului societatii) , in contradictoriu cu societatea parata . Conform art. 131 alin. 2 din Legea nr.31/1990 , republcata , text adaugat prin Legea nr. 161/2003 , societatea comerciala parata va fi reprezentata in instanta in cadrul actiunii in anularea hotararii adunarii generale de catre administratori . Odata ramasa irevocabila hotararea de anulare , ea este supusa inregistrarii le registrul comertului si va fi publicata in Monitorul Oficial , fiind opozabila tuturor din momentul publicarii . Credem ca , intrucat legea nu mai precizeaza ca pot fi atacate doar hotararile contrare legii , ca in cazul hotararii adunarii actionarilor , asa cum am aratat in paragrafele de mai sus , discutiile legate de admisibilitatea atacarii hotararilor care , desi formal respecta legea , contravin intereselor generale ale obligatarilor , nu mai au nici un suport. Credem , prin urmare , ca vor putea fi atacate atat hotararile nelegale , cat si cele care sunt potrivnice intereselor masei obligatarilor .

Atat in situatia in care obligatarii s-au organizat prin intrunirea unei adunari generale , cat si in situatia in care o astfel de intrunire nu a avut loc , detinatorul de obligatiuni poate sa-si apere drepturile si in mod individual , actionand in justitie impotriva societatii emitente . In cazul in care adunarea generala s-a intrunit , actiunea individuala a detinatorului de obligatiuni nu va fi admisibila daca are acelasi obiect cu cea intentata de reprezentantul detinatorilor de obligatiuni sau este contraraunei hotarari a adunarii generale a obligatarilor .

In ceea ce priveste actiunea ce are acelasi obiect cu cea introdusa de reprezentantul obligatarilor , credem ca solutia rationala ar fi conexarea , conform art. 164 Cod procedura civila , si nu inadmisibilitatea .

CAPITOLUL 5

Registrele societatii pe actiuni

Codul comercial , in Cartea I-a , titlul IV ,, Despre registrele comerciantilor " ( art.22-34 ) instituie pentru comercianti , persoane fizice sau juridice , cu exceptia micilor comercianti prevazuti de art. 24 , obligatia de a tine anumite registre de contabilitate .

Legiuitorul priveste acesta obligatie ca o conditie minima si necesara pentru tinerea unei contabilitati ordonate si corecte , care sa reflecte in expresie baneasca toate operatiile cu caracter patrimonial , efectuate in cursul exercitarii comertului .

Administrarea societatilor , in primul rand a celor cu o sfera mai larga de afaceri este de neconceput fara o contabilitate bine organizata . Ea este indispensabila pentru calculul pretului de cost si diverse analize economice , pentru previziunea dezvoltarii intreprinderii . Contabilitatea ofera asociatilor , bancilor , creditorilor si , in general tuturor celor care intra in legaturi de afaceri cu comerciantul posibilitatea de a cunoaste situatia economica a intreprinderii , determinanta pentru creditul ei pe piata .

Registrele comerciale se bucura de o anumita forta probanta . Celeritatea in comert implica nu rareori , incheierea de acte juridice fara a se intocmi un inscris , lipsa acestuia putand fi suplinita , in anumite limite ,in caz de litigiu, prin inregistrari in registre .

Deasemenea , interesul public , in principal al fiscului , impune o evidenta contabila sincera si reala , care sa permita – printre altele – calculul impozitelor si taxelor cuvenite statului .

A. Registrele obligatorii

Potrivit art.22 din Codul comercial , registrele obligatorii pentru comercianti sunt : registrul jurnal , registrul inventar si registrul copier .Conform art. 20 din Legea contabilitatii , principalele registre ce se olosesc in contabilitate sunt : registrul-jurnal , registrul-inventar , si cartea mare .

Remarcam ca registrele prevazute de cele doua acte normative sunt aceleasi , cu exceptia registrului copier si registrului cartea mare .

Registrul copier , in care , conform art.25 din Codul comercial , comerciantul trebuie sa copieze , in ordine , toate scrisorile trimise , in prezent nu se mai tine , astazi pastrandu-se , in ordine cronologica , atat copiile scrisorilor expediate , cat si raspunsurile primite , clasandu-se in dosare . Asadar , registrele obligatorii vor fi : registrul-jurnal , registrul-inventar si cartea mare .

Registrul-jurnal este , potrivit art.114 din Regulamentul de aplicare al Legii contabilitatii , un document contabil obligatoriu in care se inregistreaza prin articole contabile , in mod cronologic , operatiunile patrimoniale , prin respectarea succesiunii documentelor dupa data de intocmire sau de intrare a acestora in unitate.

Registrul-inventar ( art.15 din Regulament ) este un document contabil obligatoriu , in care se inregistreaza toate elementele patrimoniale de activ si de pasiv , grupate in functie de natura lor , conform posturilor din bilantul contabil , inventariate potrivit normelor legale .

Registrul ,,cartea mare" (art.116 din Regulament ) este un document contabil obligatoriu in care se inscriu lunar , direct sau prin regrupare pe conturi corespondente , inregistrarile efectuate in registrul-jurnal , stabilindu-se situatia fiecarui cont , respectiv soldul initial , rulajele debitoare , rulajele creditoare si soldurile finale .

Conform art.22 din Legea contabilitatii , pentru verificarea inregistrarii corecte in contabilitate a operatiunilor patrimoniale se intocmeste lunar balanta de verificare . Este un document contabil ce serveste pentru intocmirea bilantului contabil .

Administratorii sunt obligati sa puna la dispozitia actionarilor registrele prevazute in art.172 si sa elibereze la cerere , pe cheltuiala acestora , extrase de pe ele . De asemenea , sunt obligati sa puna la dispozitia detinatorilor de obligatiuni , in aceleasi conditii registrul obligatiunilor care arata totalul obligatiunilor emise si al celor rambursate , precum si numele si prenumele , denumirea , domiciliul sau sediul titularilor , cand ele sunt nominative .

Codul comercial prevede si alte registre obligatorii . Astfel , capitanul vasului trebuie sa tina registrul vasuluidin care o parte are caracter de ,, registru jurnal general si de contabilitate " ; comisionarul are indatorirea sa tina un registru pentru operatiunile fiecarui comitent .

Potrivit art. 51 Cod Comercial , registrele obligatorii – registrul jurnal , registrul inventar si registrul copier – sunt singurele care fac proba in favoarea comerciantului si in raporturile cu ceilalti comercianti . Aceasta deoarece controlul este posibil numai pentru registrele obligatorii , deoarece tinerea celor facultative variaza de la comerciant la comerciant , iar continutul lor nefiind supus regulilor severe , pe care le prescrie legiuitorul pentru inregistrarea in cele obligatorii , s-ar putea prilejui numeroase abuzuri

S-a spus pe drept cuvant ca daca judecatorul ar acorda incredere registrelor facultative ale unei parti ar sanctiona in mod injust pe cealalta , care nu era obligatta de lege la tinerea lor si a uzat astfel de dreptul sau .

B. Registrele obligatorii prevazute de Legea societatilor comerciale nr.31/1990

In afara de registrele de contabilitate prevazute pentru orice comerciant , mai exista si alte registre obligatorii , de o natura diferita si cu o sfera de aplicabilitate mai restransa .Legea societatilor comerciale in art.177 ,preluand si dezvoltand dispozitiile art.142 Cod comercial , pe care il abroga , instituie obligatia , dar numai pentru societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni , ca acestea sa tina si urmatoarele registre : registrul actionarilor societatii si registrul obligatiunilor emise de societate .

a) registrul actionarilor societatii cuprinde o evidenta a actionarilor societatii . In registru se mentioneaza : numele , prenumele si domiciliul actionarului sau , dupa caz denumirea si sediul acestuia precum si varsamintele facute in contul actionarilor . Evidenta actiunilor emise in forma dematerializata si tranzactionata pe o piata organizata va fi tinuta de un registru independent al actionarilor , conform Legii privind valorile mobiliare si bursele de valori .

b) registrul obligatiunilor emise de societate este registrul in care se vor arata obligatiunile emise si rambursate si detinatorii de obligatiuni nominative , cu aratarea datelor de identificare ale titularilor .

Evidenta obligatiunilor emise in forma dematerializata si tranzactionate pe o

piata organizata va fi tinuta conform Legii nr. 52/1994 . Dispozitia art.177 din Legea nr. 31/1990 are rolul de a asigura dreptul la informare al actionarilor . Dupa cum am vazut acest drept a fost extins .

Actionarii au dreptul sa consulte cel mult de doua ori in cursul unui exercitiu social , si alte documente , in afara celor prevazute de art.173 din Legea nr.31/1990, putand solicita copii legalizate de pe acestea . Documentele la care actionarii au acces trebuie prevazute in mod obligatoriu in actul constitutiv .

Registrul actionarilor societatii precum si registrul obligatiunilor emise societate vor fi tinute prin grija consiliului de administratie .Cele doua registre pot fi tinute nu numai manual , ci si in sistem coputerizat . Este mai greu de conceput ca si celelalte registre prevazute de art.177 din Regulament (registrele sedintelor si deliberarilor organelor societatii) sa fie tinute in sistem computerizat .

Din art.23 al Legii contabilitatii si art.172 din Regulament rezulta , insa , ca si celelalte registre pot fi tinute in forma computerizata , cu conditia de a se asigura respectarea normelor contabile , stocarea , pastrarea sub forma suportilor tehnici si controlul datelor inregistrate in contabilitate .

Mentionam ca , potrivit art. 25 din Legea nr. 52/1994 , registrul de contabilitate , precum si documentele justificative se pastreaza in arhiva comerciantilor timp de 10 ani , cu incepere de la data incheierii exercitiului in cursul caruia au fost intocmite , cu exceptia statelor de salarii , care se pastreaza timp de 50 de ani.

Societatea comerciala poate contracta cu o societate de registru independent privat tinerea registrului actionarilor si a registrului obligatiunilor in sistem computerizat si efectuarea inregistrarilorsi a altor operatiuni legate de aceste registre .

Raspunderea juridica a societatilor de registru independent privat pentru modul in care mentin si opereazaregistrele actionarilor / registrele obligatarilor exista chiar daca aceasta nu a fost platita de catre societatea comerciala al carui regiostru il mentine .

Aceasta deoarece mentinerea registrului actionarilor / registrului obligatarilor raspunde unui imperativ de ordine publica , asigurand persoaei care justifica un interes legitim , informatii asupra actionarilor si obligatarilor .

Infiintarea societatilor de registru independent isi are temeiul in dispozitiile art.98 si urmatoarele din Legea nr.52/1994 . Conform art.98 , decontarea tranzactiilor cu valori mobiliare , pastrarea in siguranta a acestora , transferul proprietatii si si serviciile de inregistrare si plata a valorilor mobiliare , precum si orice operatiuni trebuie efectuate de persoane juridice autorizate . Persoanele juridice specializate in efectuarea operatiunilor prevazute in alin.1 se infiiteaza cu autorizarea prealabila a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare , dupa examinarea contractului de societate , a statutului si regulamentelor lor interne . Persoanele juridice avand ca obiect activitatile prevazute in art.9 alin.1 se infiinteaza ca societati comerciale pe actiuni .

Cerintele , criteriile de inregistrare si procedurile de autorizare a societatilor de registru independent privat se aproba prin ordine ale Comisiei Nationale Valorilor Mobiliare . .

c) registrul sedintelor si deliberarilor adunarilor generale

d) registrul sedintelor si deliberarilor consiliului de administratie

e) registrul sedintelor si deliberarilor comitetului de directie

f) registrul deliberarilor si constatarilor facute de cenzori .

Tinerea registrelor actionarilor si obligatiunilor de catre o societate de registru independent autorizata este obligatorie in cazul societatilor emitente de valori mobiliare supuse regimului Legii nr. 52/1994 .

CONCLUZII

Problematica dreptului comercial este vasta si totodata deosebit de complexa. Cercetarea acestei problematici comporta in mod necesar o abordare pluridisciplinara deoarece dreptul comercial este prin specificul sau o materie pluridisciplinara , un domeniu de conexiuni si interferente intre institutii si concepte apartinand diferitelor concepte ale dreptului privat precum : dreptul civil , dreptul international privat , sau chiar dreptul procesual civil .

Demersul nostrum concretizat in elaborarea acestei lucrari reprezinta o incercare de a sistematiza si totodata , de a sintetiza cu rigoare stiintifica o problematica atat de complexa cum este cea referitoare la obligatiunile emise de societatile comerciale pe actiuni .

Tranzitia la economia de piata a generat realitati economice si juridice noi , pana in prezent insuficiet abordate si insuficient investigate de doctrina juridica din Romania , ceea ce explica in mare masura pe de o parte , ritmul destul de lent cu care se desfasoara opera de legiferare a noilor realitati din zona comertului , iar pe de alta parte insuficienta elaborare , caracterul lacunar si chiar ambiguu al unora dintre dispozitiile normative adoptate in acest domeniu .

Romania , agentii economici romani au devenit in ultimii ani prezente din ce in ce mai active in comertul mondial .

Acordurile de asociere convenite cu Uniunea Europeana si cu Organizatia A.E.L.S. deschid Romaniei si participantilor romani la raporturile de comert international perspective majore de implicare mai profunda in circuitul mondial de valori si cunostinte.

Dar aceasta presupune totodata alinierea legislatiei noastre comerciale la legislatia europeana de profil si asimilarea dispozitiilor normative din cuprinsul Conventiilor Internationale ratificate de Romania , ca reglementari facand parte din dreptul national .

Pe plan doctrinar sunt necesare noi teoretizari care sa fundamenteze noi orientari de principiu ale jurisprudentei adecvate realitatilor actuale , dar si tendintelor ce se manifesta in evolutia lor de perspectiva .

Dezvoltarea stiintei dreptului comercial devine astfel o prioritate pentru cercetarea stiintifica juridica din Romania , asa dupa cum cresterea ponderii acestei materii ca disciplina de studio devine o prioritate pentru invatamantul juridic superior din Romania .

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

ANGHENI SMARANDA , VOLONCIU MAGADA , Drept comercial , EDITIA a III-a ,EDITURA ALL BECK , BUCURESTI , 2004

Culegere de legislatie comerciala ,VOL.I , LEGEA NR.31/1990 PRIVIND SOCIETATILE COMERCIALE (REPUBLICATA) , EDITURA UNIVERSUL JURIDIC , BUCURESTI , 2004

CODUL COMERCIAL ROMAN , EDITURA JURIS ARGESSIS ,2000

CODUL CIVIL ROMAN , EDITURA JURIS ARGESSIS , 2000

ELENA CArcei , Functionarea si incetarea societatilor comerciale pe actiuni,EDITURA ECONOMICA, BUCURESTI, 1997

GEORGESCU I. L.,Drept comercial civil, EDITURA LUMINA LEX, BUCURESTI, 1994

GHEORGHE PIPERA, Societatile comerciale – Reglementare, doctrina, jurisprudenta, EDITURA ALL BECK, 2001

ION TURCU, Drept comercial, VOL. I, CENTRUL DE CALCUL SI CONSULTANTA, CLUJ, 1991

LEGEA NR. 52/1994 PRIVIND VALORILE MOBILIARE SI BURSELE DE VALORI

MARIUS SCHIAVA, Legea societatilor comerciale nr. 31/1990 comentata si adnotata, EDITURA ALL BECK, BUCURESTI,2000

RAUL PETRESCU, Drept comercial, EDITURA OSCAR PRINT, BUCURESTI, 1995

ROMUL PETRU VONICA, Dreptul societatilor comerciale, EDITURA HOLDING REPORTER, BUCURESTI, 1998

STANCIU D. CARPENARU, Drept comercial roman, VOL. II, EDITURA ATLAS LEX, BUCURESTI, 1993

VASILE POPA, RADU I. MOTICA, Societatile comerciale – Institutii ale noului drept comercial,EDITURA HELICON, TIMISOARA, 1994

VASILE PATULEA, CORNELIU TURIANU, Elemente de drept comercial, EDITURA PRESS MIHAELA SRL, BUCURESTI, 1996