.raspunderea Penala a Functionarilor Publici

CUVÂNT INAINTE

,,Omul este produsul propriei sale activitati.”

HEGEL

Viata sociala a pus dintotdeauna multiple probleme indeosebi de ordin administrativ. Nevoia a dus la aparitia functiei publice si a functionarului care s-o indeplineasca.

Comunitatea umana n-ar fi progresat daca nu si-ar fi creat un intreg organism social, caruia i-a dat viabilitate prin personalul investit in diversitatea de functii statornicite de-a lungul timpului.

Functionarul public are misiunea nobila dar dificila, aceea a realizarii binelui public si de aceea de calitatea sa depinde in mare masura calitatea serviciului public.

Dar din pacate, nu o data, fiecare dintre noi s-a aflat la mâna unui functionar, al unui astfel de serviciu public. Iar pentru a iesi din aceasta situatie a trebuit sa-i oferim ,,CEVA”. Putem vorbi atunci de RESPONSABILITATE?, RASPUNDERE?. Daca da, atunci cui atribuim aceasta vina? Functionarului?Cetateanului? Intregului sistem administrativ? In ultima instanta, ea este fapta unui om neconforma nici cu preceptele morale, nici cu preceptele legii.

In final, formulam o intrebare cu substrat retoric si anume daca in comportamentul profesional al unei persoane se pot regasi toate elementele care, intrunite ar determina starea de perfectiune?

Raspunderea juridica a functionarilor publici

1.1.1. Consideratii generale

Formele raspunderii juridice

Functionarul public – responsabilitate si raspundere

1.2.1. Conceptul de responsabilitate

Functionarul public

Consideratii generale

1.2.3.2. Statutul functionarului public

Formele raspunderii juridice a functionarilor publici

disciplinarã;

contraventionalã;

materiala;

civila;

penala.

Cap.1 Rǎspunderea juridicǎ

1.1. Raspunderea juridica a functionarilor publici

1.1.1. Consideratii generale

Dreptul ca fenomen social are finalitati complexe la nivel macro si micro-social referitoare la asigurarea coerentei, functionalitatii si autoreglarii sistemului social, in solutionarea conflictelor relatiilor interumane in apararea si promovarea valorilor sociale, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. In acest sens, normele juridice orienteaza, stimuleaza, influenteaza si determina comportamente umane, interventia sa normativa specifica fiind asigurata la nevoie prin forta de constrângere a statului.

Nu orice conduita umana are relevanta din punct de vedere juridic, ci numai aceea care cade, intr-o forma sau alta, sub incidenta normelor juridice. Conduita umana poate sa fie conforma normelor juridice sau, dimpotriva, sa contravina acestora. In primul caz conduita este licita, legala iar in al doilea caz ea este ilicita sau ilegala. Conduita licita este exprimata in anumite actiuni sau in obtinerea de a savârsi anumite actiuni prin care subiectele de drept folosesc in limitele prescrise drepturile subiective sau isi indeplinesc obligatiile juridice pe care le au. Deci, conduita licita este data de actiunile sau inactiunile conforme sau chiar determinate de normele juridice.

Pentru calificarea comportarii licite nu intereseaza motivele, care pot fi extrem de diverse, de la convingere, pâna la teama de pedeapsa, ce determina persoana la o asemenea comportare. Trebuie retinut insa ca are valoare juridica numai comportarea constienta responsabila.

Astfel, comportarea unui alienat mintal nu are valoare juridica, nu poate fi calificata ca ilicita, deoarece ea nu este rezultatul unei determinari constiente si ca atare, alienatul mintal nu poate avea raspunderea juridica a faptelor sale.

Conduita ilicita consta intr-o actiune contrara prevederilor normelor juridice, savârsite de o persoana care are capacitatea de a raspunde pentru faptele sale. In principiu incalcarea prevederilor normelor juridice atrage raspunderea juridica a persoanei vinovate.

,,Se poate aprecia ca raspunderea juridica este o expresie specifica a ideii de responsabilitate sociala in conformitate cu care, fiecare om trebuie sa isi asume si sa suporte consecintele faptelor sale”.

Oamenii traiesc in societate si pe parcursul istoriei isi câstiga diverse grade de libertate, dar aceasta nu inseamna in nici un caz liber arbitru, a actiona dupa bunul plac. Fiecare individ trebuie sa accepte si sa permita libertatea altuia.

,,Pe de alta parte, colectivitatea insasi nu poate ramâne indiferenta fata de comportamentele care incalca regulile sociale. Raspunderea indivizilor fata de comportamentele lor poate avea forme diverse: politica, morala, religioasa, culturala, juridica. In cazul raspunderii juridice se pot remarca o serie de caracteristici care sunt conferite de specificul dreptului, al normelor si sanctiunei juridice, de faptul ca ea implica, in diverse grade constrângerea statala”.

Raspunderea juridica poate fi definita ca un raport statornicit de lege, de norma juridica, intre autorul incalcarii normelor juridice si stat, reprezentat prin agentii autoritatii, care pot sa fie instantele de judecata, functionarii de stat sau alti agenti ai puterii publice. Continutul acestui raport este complex, fiind format in esenta din drepturile statului ca reprezentant al societatii de a aplica sanctiunile prevazute de normele juridice, persoanelor care incalca prevederile legale si obligatia acestor persoane de a se supune sanctiunilor legale, in vederea restabilirii ordinei de drept.

Intre raspunderea juridica si sanctiunea juridica se instituie relatii complexe. Astfel sanctiunea juridica apare ca o premisa a institutiei raspunderii juridice, deoarece raspunderea juridica are ca temei incalcarea normelor juridice dotate prin excelenta cu sanctiuni juridice. Apoi sanctiunea juridica constituie obiectul raspunderii juridice, ea aflându-se la capatul acesteia ca scop, ca finalitate, desi nu singura a raspunderii juridice. Din aceasta perspectiva, raspunderea juridica apare ca un cadru juridic de realizare si intruchipare a sanctiunii juridice.

Sanctiunea juridica poate consta in restituirea unui lucru, anularea unui act, repararea unei pagube, cât si intr-o pedeapsa. Aceasta din urma ca specie a sanctiunii juridice este caracterizata prin faptul ca ea implica constrângere, suferinta chiar, exercitata de stat in numele societatii in mod nemijlocit asupra persoanei si a atributelor ei esentiale. Cele mai semnificative pedepse sunt cele din domeniul dreptului penal.

Astfel, in acest domeniu, pedeapsa a fost definita ca “acea sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constrângere si reeducare prevazuta de lege pentru savârsirea unei anumite infractiuni si care se aplica de instanta de judecata infractorului in scopul prevenirii savârsirii de noi infractiuni”. Pedeapsa este data intuitu personae deci având in vedere o anumita persoana, gradul de vinovatie al acesteia. Ea nu poate fi transmisibila, ca de pilda, in cazul unei sanctiuni de drept civil care consta in repararea unei pagube, obligatie care se poate transmite mostenitorilor. Desigur ca, toata aceasta distinctie intre sanctiune si pedeapsa nu e straina si de alte feluri de raspundere juridica, “distinctia mentionata fiind totusi relativa”.

In literatura juridica se fac interesante remarci despre sanctiune si pedeapsa, modul in care acestea au evoluat de-a lungul istoriei cum s-a dezvoltat si diferentiat institutia raspunderii juridice.

Astfel in mod instinctiv, in societatea primitiva, individul lezat raspundea in mod simplu printr-o reactie imediata fizica, cât putea mai violenta. Violenta raspundea astfel in mod reflex la violenta.

Un pas inainte fata de acest stadiu, este ideea de razbunare, care “rafineaza violenta amânând-o un timp. Odata cu aceasta conceptie apare si ideea rationala a justitiei. Caci pentru un om primitiv, razbunarea este un drept al lui, el intelege ca are dreptul sa faca un rau, oricât de mare, aceluia care, la rândul lui i-ar fi facut vreun rau. Ideea insasi de razbunare este astfel o idee juridica. Ea contine in germene intreaga idee a dreptului, asa cum s-a dezvoltat mai târziu”.

Indata ce societatea a inceput sa devina mai complexa, razbunarea a inceput sa fie inlocuita cu compozitia privata. Individul amenintat ofera o valoare oarecare, pentru a se renunta la razbunare. Un pas important a fost facut când statul a intervenit pentru a reglementa razbunarea si compozitia, fixând un tarif de compensatii, care de data aceasta devine de drept public. Astfel aflam evolutia dreptului roman la inceput, asemenea tarife, care arata cu cât se plateste fiecare infractiune comisa.

In forma primitiva a dreptului de razbunare, chiar atenuat prin compozitie, nu exista proportii intre pedeapsa si fapta. Legea talionului, “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, cu privire la care I. Kant spunea ca reprezinta un ideal de dreptate intrucât faptuitorul trebuie sa stie ca rezultatele faptelor sale si le aplica si sie insusi, a constituit un mare pas spre progresul juridic. Mai departe s-a stabilit o proportie nu numai intre fapta si rasplata, chiar si intre vinovatie si pedeapsa, individualizându-se pedeapsa. Dar progresul in aceasta privinta a mers mai departe. De ce acela care a faptuit o fapta grava este pedepsit? Pentru ca el si-a nesocotit obligatiile morale elementare. Daca vinovatul ajunge sa-si restabileasca echilibrul moral, in anumite conditii el poate sa suporte o pedeapsa atenuata. Ideea de justitie cere astfel ca “sanctiunea sa se intemeieze pe o expiatiune morala a vinovatului, acesta trebuie sa simta propria lui greseala, propria lui decadere morala”. Este fara indoiala ca pentru aplicarea unei pedepse, trebuie sa se ia in consideratie toate circumstantele reale ale faptei, realizându-se cât se va putea mai exact vinovatia faptuitorului.

1.1.2. Formele raspunderii juridice

Se pot distinge mai multe” forme ale raspunderii juridice”in functie de o serie de factori care trebuie considerati interdependenti si interferenti ca de pilda valorile sociale lezate, tipul de norma juridica a carei dispozitie a fost incalcata, gradul de pericol social al faptei i

licite, vinovatia faptuitorului.

Astfel in domeniul fiecarei ramuri de drept s-au conturat forme specifice ca: raspunderea penala, raspunderea civila, raspunderea contraventionala, raspunderea disciplinara., rãspunderea patrimonialã.

rãspunderea disciplinarã, fundamentatã pe încãlcarea normelor de disciplinã specefice raportului de funcție publicã;

rãspunderea contravenționalã, pentru sãvârșirea, de cãtre funcționarul public, a unor fapte antisociale calificate prin lege ca și contravenții;

rãspunderea patrimonialã, fundamentatã pe dispozițiile art. 48 din Constituție și ale Legii nr. 29/1990 a conteciosului avministrativ;

rãspunderea civilã, cara rezultã din fapte personale ale funcționarului public, pe care acesta le comite datoritã slãbiciunilor inerente ființei umane, și provoacã prejudicii particularilor;

rãspunderea penalã, care intervine atunci când funcționarul public a comis fapte prevãzute în Codul penal sau alte legi speciale .

Raspunderea penala este definita ca “insusi raportul juridic penal de constrângere, nascut ca urmare a savârsirii infractiunii intre stat pe de o parte, si infractor, pe de alta parte, raport complex al carui continut il formeaza dreptul statului ca reprezentant al societatii de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica sanctiunea prevazuta pentru infractiunea savârsita si de a-l constrânge sa o execute, precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate in vederea restabilirii ordinii de drept si restaurarii autoritatii legii”.

In materia dreptului civil se disting doua forme ale raspunderii civile: raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala.

La rândul sau raspunderea civila delictuala poate fi:

raspunderea pentru fapta proprie;

raspunderea pentru fapta altei persoane;

raspunderea pentru lucruri, edificii si animale.

Daca in cazul raspunderii i si animale.

Daca in cazul raspunderii delinctuale, obligatia incalcata este o obligatie legala, cu carcter general, care revine tuturor, obligatia de a nu vatama drepturile altuia prin fapte ilicite, in cazul raspunderii contractuale, obligatia incalcata este o obligatie concreta, stabilita printr-un contract preexistent, valabil, incheiat intre cel pagubit si cel care si-a incalcat obligatiile contractuale.

Raspunderea contraventionala este atrasa in cazul comiterii unei contraventii care este definita ca o fapta ce prezinta pericol social mai redus decât infractiunea, fapta care este prevazuta ca atare, de lege sau alt act normativ si care este savârsita cu vinovatie.

Raspunderea disciplinara a fost definita ca o “institutie specifica dreptului muncii si consta intr-un ansamblu de norme legale privind sanctionarea faptelor de incalcare cu vinovatie de catre orice persoana incadrata, indiferent de functie sau de postul pe care il ocupa, a obligatiilor asumate prin contractul de munca”.

Cu toata diversitatea si dinamica formelor raspunderii juridice acestea sunt fundamentate pe o serie de principii comune ca: legalitatea raspunderii, “aceasta fiind declansata si realizata in conformitate cu normele juridice ce o reglementeaza, principiul raspunderii personale, principiul raspunderii pentru vina, principiul individualizarii raspunderii juridice”.

1.2. FUNC}IONARUL PUBLIC-RESPONSABILITATE SI RASPUNDERE

1.2.1. CONCEPTUL DE RESPONSABILITATE

Exercitarea unei functii publice se incadreaza in categoria acelor profesii care prezinta cel mai mare risc potential ca, prin modul in care are loc, sa ii afecteze pe cei cu care titularul intra in contact. Majoritatea functiilor publice presupun o relatie directa, continua si nemijlocita cu uzagerii serviciilor publice. In activitatea sa, functionarul duce la indeplinire prevederile legii, care nu sunt intotdeauna just intelese de cei care cad sub incidenta lor. De aici se naste o prima problema, care vizeaza modul diferit in care percep legea cei care o pun in aplicare si cei in consideratiunea carora este pusa in aplicare. Cei care se adreseaza unei autoritati publice au, ca regula, un anumit interes care trebuie reglat in limitele legii. Este greu sa convingi, cu sansa de reusita, ca legea nu ingaduie o solutie pozitiva, intr-un caz determinat. Regimul totalitar, prin rigiditatea sa, a acutizat preocuparea de a se gasi solutii ocolitoare, elastice, care prin frecventa situatiilor s-au impus cu valoare de constanta.

Exigentele statului de drept impun domnia legii, trecerea de la “dreptul statului” la “statutul dreptului” ceea ce presupune suveranitatea legii dincolo de interesele individuale.

Pentru a se realiza acest imperativ se impune ca functionarul public sa aiba aptitudinea de a sluji legea, nu de a o ingenunchea. Atunci apare problema puterii discretionare a administratiei publice care poate naste “abuzuri, coruptie, incalcarea drepturilor si intereselor cetatenilor”.

A vorbi despre raspundere in cazul functionarului public presupune abordarea ei cu responsabilitatea. Daca fiecare subiect de drept trebuie sa manifeste, in ceea ce face, responsabilitate, “functionarul trebuie sa fie fundamental responsabil in indeplinirea prerogativelor sale”. Responsabilitatea precede raspunderii si o poate elimina. Ea presupune respectarea de catre individ a sistemului de valori instituit la nivel global sau la nivel microsocial. Daca acest sistem de valori e respectat, omul traieste in armonie cu sine insusi si cu ceilalti, cu societatea in ansamblul sau.

Când sistemul de valori este negat, omul inceteaza sa mai fie responsabil, el devine raspunzator pentru comportamentul sau ilicit.

Functionarul public trebuie sa faca sa primeze, in comportamentul sau, responsabilitatea. Pentru el nu exista o valoare mai importanta decât “indeplinirea, cu o convingere reiesita din intelegerea rationala a fenomenelor, a sarcinilor sale”.

Functionarul public trebuie sa-si duca la bun sfârsit atributiile, nu pentru ca asa, se impune, ci fiindca e convins ca ele reprezinta rostul sau profesional.

Responsabilitatea se raporteaza la o activitate pe care agentul a intreprinde din proprie initiativa si in cunostinta de cauza pe baza alegerii obiectivului si a cailor de realizare a acestora. Responsabilitatea nu impune persoanei respectul strict al regulilor, normelor, ordinelor, nu va conduce la un comportament impus, ce corespunde unei atitudini angajate si nu angajante.

Responsabilitatea nu se manifesta ca sanctiune si ca spirit de munca si de viata necunoscând alte sanctiuni decât cele ale opiniei publice, care au mai ales o forma morala.

Un functionar public responsabil se implica cu toata puterea si capacitatea sa in indeplinirea functiei pe care o ocupa, dând dovada de “solicitudine fata de nevoile cetatenilor, de tact in raporturile sale cu publicul in exprimarea propriilor opinii si in ascultarea opiniilor acestora”.

Formarea unor asemenea functionari in conditiile societatii moderne reprezinta o preocupare permanenta nu numai a teoreticienilor de stiinte administrative dar si a legiuitorilor si guvernantilor.

Consideram ca esential nu este ca responsabilitatea sa existe in stare absoluta ci ca functionarul- profesionistul sa-i constientizeze necesitatea si sa tinda sa o indeplineasca.

1.2.2. FUNC}IONARUL PUBLIC

1.2.2.1 Consideratii generale

Abordarea problematicii functionarilor publici nu se poate face fara o referire la mediul in care acestia isi desfasoara activitatea. Astfel, apare in prim plan ca disciplina – sau mai mult ca realitate – administratia publica fara de care un stat nu poate exista si functiona.

In teoria de specialitate notiunea de administratie a capatat trei continuturi: de activitate, de structura, de institutie. Sub toate cele trei continuturi functionarul public apare ca un pion principal in indeplinirea sarcinilor statului la toate nivelele la care-si desfasoara activitatile.

In România, situatia functionarilor publici este reglementata prin legea nr.188/1999, adoptata cu o oarecare intârziere (la 8 ani de la intrarea in vigoare a Constitutiei care prevede la art.73 adoptarea statutului functionarilor publici prin lege organica).

Alcatuit din 104 articole, grupate in 10 capitole, Statutul cuprinde prevederi referitoare la definirea notiunii de functionar public si a functiei publice, conditii necesare pentru a detine calitatea de functionar public, recrutarea si cariera functionarilor publici, incetarea calitatii de functionar public si procedurile de urmat, drepturile si obligatiile functionarilor publici, disciplina si sanctiunile disciplinare.

1.2.2.2 Statutul functionarilor publici

De fapt cine este functionarul public?

Functionarul public este persoana fizica investita in mod legal, prin actul de vointa unilaterala al unei autoritati publice sau al alegatorilor, cu sarcina indeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei functii publice.

Potrivit Statutului pentru a accede intr-o functie publica persoana trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

are numai cetatenia româna si domiciliul in România;

cunoaste limba româna, scris si vorbit;

are vârsta de 18 ani impliniti;

are capacitate deplina de exercitare;

are o stare de sanatate corespunzatoare functiei pentru care candideaza, atestata pe baza de examen de specialitate;

indeplineste conditiile de studii prevazute de pentru functia publica;

nu a fost condamnata pentru savârsirea unei infractiuni care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice;

a câstigat concursul sau a promovat examenul organizat pentru ocuparea functiei publice.

Reprezentând o reglementare unitara a situatiei juridice a functionarului public, legea nr.188/1999 prevede principalele drepturi si indatoriri ale acestora, si ca o consecinta fireasca a nerespectarii indatoririlor, cap.VIII din Statut este dedicat raspunderii functionarilor publici.

1.3. Formele raspunderii juridice a functionarilor publici

Formele raspunderii juridice a functionarilor publici:

a) raspundere disciplinarã, b)rãspundere materiala, c)rãspundere penala, d)rãspundere civila, e)rãspundere contrvenționalã.

Raspunderea administrativ-disciplinara, potrivit Statutului

Dupa o formula consacrata in legislatia noastra, Statutul retine ca sanctiunile disciplinare ale functionarilor intervin pentru “incalcarea cu vinovatie” a “indatoririlor de serviciu”, facând urmatoarea gradare: a) avertismentul, b) mustrarea, c) diminuarea drepturilor salariale cu 5-10% pe timp de 1-3 luni, d) suspendarea dreptului de avansare pe o durata de 1-3 ani, e) trecerea intr-o functie inferioara pe o perioada de 6-12 luni cu diminuarea corespunzatoare a salariului, f) destituirea din functie.

La individualizarea sanctiunii se va tine seama, in mod obligatoriu, de cauzele si gravitatea abaterii disciplinare, imprejurarile in care a fost savârsita, gradul de vinovatie a functionarului, consecintele abaterii, comportarea generala in serviciu a functionarului precum si de existenta in antecedentele acestuia a altor sanctiuni disciplinare, se retine si principiul cercetarii prealabile si obligativitatea ascultarii functionarului public, pozitia acestuia trebuie consemnata in scris, sub sanctiunea nulitatii. Legea mentioneaza totodata ca refuzul de a se prezenta la audiere sau de a semna o declaratie privitoare la abaterile imputate se consemneaza intr-un proces-verbal, caz in care sanctiunea poate fi aplicata (art.70, alin.5 din Statut).

Legea enumera, urmatoarele abateri disciplinare:

intârzierea sistematica in efectuarea lucrarilor;

absente nemotivate de la serviciu;

interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri in afara cadrului legal;

atitudinile ireventioase in timpul exercitarii atributiilor de serviciu

nerespectarea secretului profesional sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter;

refuzul nejustificat de a indeplini sarcinile si atributiile de serviciu;

neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor;

manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatii sau institutiei publice din care face parte;

exprimarea sau desfasurarea, in calitate de functionar public, ori in timpul programului de lucru, a unor opinii sau activitati publice cu carcter politic;

incalcarea procedurilor legale referitoare la incompatibilitati si iterdictii privind functionarii publici.

Primele 2 sanctiuni disciplinare se pot aplica direct de catre seful compartimentului, functionarul având calea de atac a contestatiei la seful institutiei in termen de 15 zile de la comunicare. Este de mentionat ca seful institutiei emite, pe baza propunerii Comisiei de disciplina ordinul definitiv.

Urmatoarele sanctiuni se aplica de catre conducatorul unitatii la propunerea Comisiei de disciplina.

Functionarul nemultumit de sanctiunea aplicata se poate adresa institutiei de contencios administrativ solicitând anularea sau modificarea, dupa caz a ordinului sau a dispozitiei de sanctionare (art.74).

Raspunderea contraventionala

Raspunderea contraventionala a functionarilor publici intervine in cazul in care acestia au savârsit o contraventie in timpul si in legatura cu serviciul (art.76, alin.1).

Functionarul public se poate adresa cu plângere impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei la judecatoria in a carei circumscriptie isi are sediul autoritatea sau institutia publica in care este numit functionarul public sanctionat.

Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza: (art.77)

pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care functioneaza;

pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica in calitate de comitent unor terte persoane, in temeiul unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.

Raspunderea functionarului public pentru infractiunile savârsite in timpul serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa se angajeaza potrivit legii penale.

In cazul in care in urma sesizarii parchetului sau a organului de cercetare penala s-a dispus inceperea urmaririi penale, conducatorul autoritatii sau institutiei publice va lua masura de suspendare a functionarului public din functia publica pe care o detine.

Raspunderea penala poate fi justificata de doua categorii de fapte culpabile.

– fapte prin care se incalca obligatiile izvorâte din raportul de functie si atunci institutia raspunderii este o institutie complexa, apartinând, prin faptele care o genereaza, dreptului administrativ si penal, iar prin regimul sanctionator specific, dreptului penal;

– fapte prin care se incalca obligatii care nu izvorasc din raportul de functie ci care sunt savârsite ca cetatean si, in aceasta siruatie nu plasam in sfera exclusiva a dreptului penal.

MOTTO

,,Ceea ce face mai mult valoarea unei legi

este personalul care o aplica”

Paul Negulescu

2.1 Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul

2.1.1. Aspecte generale

2.1.2. Calitatea de functionar

2.1.3. Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor

2.1.4. Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi

2.1.5. Abuzul in serviciu contra intereselor publice

2.1.6. Abuzul in serviciu in forma calificata

2.1.7. Neglijenta in serviciu

2.1.8. Purtarea abuziva

2.1.9. Neglijenta in pastrarea secretului de stat

2.2. Infractiuni de coruptie

2.2.1. Consideratii generale

2.2.2. Masuri pentru combaterea coruptiei

2.2.3. Luarea de mita

2.2.4. Primirea de foloase necuvenite

2.3. Infractiuni contra patrimoniului

2.3.1. Delapidarea

2.4 Infractiuni de fals

2.4.1 Fals intelectual

Cap. 2 Rǎspunderea penalǎ

2.1. Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul

2.1.1. Aspecte generale

Activitatile de interes public, ca si celelalte activitati reglementate de lege, se realizeaza prin intermediul functionarilor publici. De aceea, este necesar ca functionarii publici sa-si indeplineasca corect si constiincios indatoririle de serviciu. sa nu si le exercite in mod abuziv sau neglijent, sa nu faca din exercitarea acestor indatoriri o sursa de venituri necuvenite. Pe de alta parte, ,,buna desfasurare a activitatilor de interes public, ca si a celorlalte activitati reglementate de lege este incompatibila cu acreditarea ideii ca functionarii publici ar fi coruptibili, ca ar putea fi influentati in modul de exercitare a atributiilor de serviciu de persoane din afara care ar avea trecere asupra lor sau prin oferirea unor foloase ce nu li se cuvin dupa lege”.

Faptele de incalcare a indatoririlor de serviciu savârsite de functionarii publici care pot prejudicia grav, prin consecintele lor activitatea de serviciu, ca si interesele legate ale persoanelor precum si faptele savârsite de particulari in legatura cu atributiile de serviciu ale celor dintâi, fapte care pot aduce si ele grave prejudicii activitatii de serviciu, prezentând pericol pentru societate, au fost incriminate si incluse de legiuitor in categoria INFRAC}IUNI DE SERVICIU SAU IN LEGATURA CU SERVICIUL. Aceste infractiuni se gasesc in primul capitol al titlului consacrat de partea speciala a Codului penal, infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau alte activitati reglementate de lege.

2.1.2. Calitatea de functionar

1. Subiectul activ al infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul este persoana care savârseste in mod nemijlocit fapta prevazuta de legea penala. La infractiunile de serviciu subiectul activ (autorul) este calificat, adica este o persoana cu o anumita calitate, aceea de “functionar public” sau de “functionar”. Aceasta calitate trebuie sa existe in momentul savârsirii faptei, dobândirea ulterioara nu confera faptuitorului calitatea de autor, dupa cum pierderea ei nu-i modifica situatia in raport cu existenta infractiunii de serviciu pe care a comis-o când avea aceasta calitate.

Potrivit art.147 Codul penal prin “functionar public” se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art.145 din Codul penal.

Din analiza dispozitiilor art.147 alin.1 Codul penal coroborate cu cele ale art.145 rezulta ca o persoana poate avea calitatea de functionar public, din punctul de vedere al dreptului penal, numai daca indeplineste o insarcinare in serviciul autoritatilor publice, institutiilor publice, institutiilor sau a altor persoane juridice de interes public precum si in serviciile de interes public.

Calitatea de functionar public in sensul art.147 alin.1 Codul penal implica prin urmare, existenta unei insarcinari de serviciu, ca o situatie de fapt sau este consecinta incheierii unui contract de munca cu una din unitatile mentionate in virtutea caruia subiectul exercita in mod real atributiile unei functii.

Insarcinarea poate fi permanenta sau temporara, esential ca persoana respectiva sa se incadreze in colectivul de munca al unuia din unitatile prevazute in art.145 si sa se supuna regulamentului de ordine interioara care reglementeaza organizarea si disciplina muncii.

Pentru stabilirea calitatii de functionar public nu are relevanta titlul insarcinarii sau modalitatea investirii (alegere, numire, repartizare, concurs). Din expresia ,,cu orice titlu” rezulta ca este suficient ca subiectul activ al infractiunii sa exercite de fapt o insarcinare in serviciul unei autoritati publice, institutii sau altei persoane juridice de interes public sau a oricarui serviciu de interes public. Aceiasi concluzie rezulta si din mentiunea “indiferent cum a fost investita” in acest caz legiuitorul a vrut sa sublinieze ca nu are relevanta valabilitatea raportului de munca, ca nici nu este necesar sa existe un contract de munca sau o numire in functie, fiind suficienta exercitarea ca o realitate de fapt a atributiilor functiei pentru ca faptuitorul sa poata fi tras la raspundere pentru o infractiune de serviciu. Va fi necesar insa sa existe consimtamântul expres (oral sau scris) ori tacit al conducerii unitatii in cauza, in sensul ca o persoana sa exercite in fapt o functie intr-una din unitatile enumerate.

,,Persoanele ilegal investite, adica incadrate fara respectarea conditiilor de studii, vârsta, stagiu sau cele care au inceput serviciul inainte de indeplinirea formelor de incadrare raspund in calitate de functionari publici in cazul in care comit infractiuni de serviciu in perioada cât si-au desfasurat chiar in aceste conditii activitatea”.

Nu au calitatea de functionari publici persoanele care au statutul de colaboratori externi ai unitatilor prevazute in art.145 Codul penal, ori studentii si elevii care fac practica in cadrul acestor unitati. Persoanele care indeplinesc o insarcinare in serviciul unei unitati ditre cele la care se refera art.145 au calitatea de functionari publici indiferent daca sunt sau nu retribuite.

Introducerea in Codul penal a categoriei de “functionari”, art.147, alin.2, alaturi de aceea de “functionari publici” ajuta la impartirea din punct de vedere al legii penale a salariatilor in doua categorii distincte: una a salariatilor functionari publici si alta a salariatilor functionari, impartire impusa de necesitatea de a diferentia tratamentul penal dupa calitatea salariatilor. Asa, de exemplu, in conformitate cu art.258 Codul penal, raspunderea penala pentru infractiunile de abuz in serviciu, neglijenta in serviciu, purtare abuziva pentru functionarii publici se extinde si asupra functionarilor in acest caz insa maximul pedepsei se reduce cu o treime.

Notiunea de “functionar” are in dreptul penal un inteles diferit fata de cel din dreptul administrativ si cel din dreptul muncii.

Intre notiunea de “functionar” din dreptul administrativ si cea din dreptul penal deosebirea esentiala priveste modalitatea investirii; in dreptul penal sunt considerati functionari si persoanele fara investitura oficiala adica “functionarii de fapt” sau “ilegal investiti”. Potrivit dreptului administrativ “ functionarul trebuie sa faca parte din efectivul de functionari al organului administrativ respectiv si sa fie investit in mod legal cu indeplinirea functiei pe care o exercita”.

Totodata, potrivit dreptului administrativ, functionarul trebuie sa fie remunerat pentru munca pe care a depune in cadrul unitatii din care face parte. Prin urmare, notiunea de functionar din dreptul penal este mai larga inglobând si pe functionarii de fapt sau pe functionarii ilegal investiti indiferent daca sunt sau nu retribuiti.

Acceptiunea mai larga a notiunii de “functionar” in dreptul penal este determinata, in primul rând, de necesitatea de a spori raspunderea angajatilor in indeplinirea sarcinilor de serviciu, iar in al doilea rând, de exigentele de ocrotire si de promovare a intereselor publice.

Desi, infractiunile in legatura cu serviciul nu pot fi comise decât de un subiect calificat, exista si unele infractiuni cuprinse in acest capitol care pot fi omise de orice persoana care indeplineste conditiile raspunderii penale (infractiunea darea de mita sau traficul de influenta).

Infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul sunt susceptibile de a fi savârsite in oricare din formele participatiei penale, cu conditia ca in cazul coautorului toti coautorii sa aiba calitatea ceruta de lege.

Subiectul pasiv la infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul este o unitate publica sau orice alta persoana juridica care a fost prejudiciata (material sau moral) prin infractiune (in unele cazuri si persoana fizica art. 246, 247, 249, art.250).

2.Obiectul juridic. Infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul au ca obiect juridic generic relatiile sociale menite sa asigure buna si normala desfasurare a activitatilor unitatilor publice sau de interes public.

a) Obiectul juridic special il formeaza relatiile sociale nemijlocit puse in pericol prin activitatea faptuitorului; de aceea el difera de la infractiune. De exemplu, la abuzul in serviciu, obiectul juridic special este format din relatiile sociale a caror normala desfasurare este conditionata de o riguroasa respectare de catre orice functionar a ordinei si disciplinei la locul de munca; la luarea de mita, obiectul juridic special il reprezinta acele relatii sociale pentru a caror nastere, desfasurare si dezvoltare este necesara indeplinirea loiala si corecta de catre functionari a obligatiilor de serviciu; la traficul de influenta, obiectul juridic special il constituie relatiile sociale privitoare la indeplinirea corespunzatoare a indatoririlor de serviciu si la combaterea faptelor susceptibile sa creeze suspiciuni in legatura cu activitatea corecta pe care o desfasoara autoritatile publice sau alte persoane juridice.

b) Obiectul material il constituie lucrurile asupra carora se rasfrâng consecintele faptei incriminate. Nu toate infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul au ca obiect material ci numai la cele la care actiunea faptuitorului se rasfrânge asupra unor bunuri.De pilda, in cazul abuzului in serviciu contra intereselor publice prevazute in art.248 Codul penal care a avut consecinta producerea de pagube unei institutii publice sau a altor unitati, obiectul material il formeaza bunurile (mobile sau imobile) care intereseaza petrimoniul afectat; in cazul purtarii abuzive, daca fapta se realizeaza prin loviri sau alte violente, corpul persoanei lovite sau violentate constituie obiectul material al infractiunii.

3. Latura obiectiva. Infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciu se realizeaza, sub aspectul elementului material, de cele mai multe ori printr-o actiune (intrebuintarea de expresii jignitoare in cazul purtarii abuzive, primirea de bani sau alte foloase in cazul luarii de mita, in cazul primirii de foloase necuvenite). La unele dintre aceste infractiuni cum sunt, abuzul in serviciu si neglijenta in serviciu elementul material poate fi realizat fie printr-o actiune (indeplinirea defectuoasa a indatoririlor de serviciu) fie printr-o inactiune (neindeplinirea unor indatoriri). “In cazul infractiunilor care nu pot fi savârsite decât de un functionar public sau functionar actiunea sau inactiunea consta intr-o incalcare a indatoririlor de serviciu. Aceste indatoriri sunt stabilite intr-o forma generala, in cadrul general al drepturilor si indatoririlor ce revin tuturor angajatilor”.

Pe lânga aceste indatoriri de serviciu mai sunt prevazute si in unele acte normative speciale, legi de organizare si functionare al unor unitati publice, regulamente de ordine interioara, statute; un exemplu in acest sens il constituie Legea 188/1999 – Statutul functionarilor publici.

Unele din infractiunile de serviciu sunt infractiuni de rezultat: abuzul in serviciu contra intereselor publice, neglijenta in serviciu, in cazul lor atingerea adusa relatiilor sociale ocrotite de lege se concretizeaza intr-o tulburare insemnata a bunului mers al unui organ sau institutii publice, sau intr-o paguba produsa patrimoniului acesteia.

Intre fapta de incalcare a indatoririlor de serviciu comisa de functionarul public si urmarea aratata explicit in norma de incriminare trebuie sa existe o legatura de cauzalitate intre fapta incriminata si rezultat.

4. Latura subiectiva. Infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul se savârsesc cu vinovatie sub forma intentiei. In unele cazuri (luarea de mita, darea de mita) latura subiectiva a infractiunii include si cerinta infaptuirii faptei intr-un anumit scop. Din categoria infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciu fac parte si infractiuni care se savârsesc din culpa (neglijenta in serviciu, neglijenta in pastrarea secretului de stat).

5. Desfasurarea activitatii infractionale. Infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul sunt, cu câteva exceptii, infractiuni comisive savârsite cu intentie, sunt susceptibile atât de acte de pregatire cât si de tentativa. Legea nu prevede insa, in cazul acestor infractiuni, nici sanctionarea actelor de pregatire si nici sanctionarea tentativei.

Consumarea are loc in momemntul când actiunea faptuitorului este dusa pâna la capat, iar in cazul acelor infractiuni care implica producerea unui anumit rezultat, in momentul producerii rezultatului.

Infarctiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul pot fi savârsite de regula, in forma continuata, având si un moment al epuizarii.

6. Sanctionarea. Infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul sunt sanctionate cu pedeapsa inchisorii in diferite limite. In unele cazuri, infractiuni de neglijenta in serviciu (art.249, alin.1 Codul penal) si purtarea abuziva (art.250 alin.1 Codul penal) pedeapsa inchisorii apare in alternanta cu pedeapsa amenzii.

7. Forme agravate. Unele ditre infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul (abuzul in serviciu, neglijenta in serviciu, purtarea abuziva, luarea de mita, darea de mita) sunt prevazute si in forma agaravate. Circumstanta agravata se refera fie la producerea unui anumit rezultat fie la savârsirea faptei intr-un anumit mod (lovire, alte violente).

2.1.3. ABUZUL IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR (art.246 Codul penal)

1. Notiune si definitie. Infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor este prevazuta de art.246 Codul penal si consta in “fapta functionarului public care in exercitiul atributiilor de serviciu, cu stiinta nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare a intereselor legale ale unei persoane”.

Fapta anterior descrisa prezinta un pericol social deosebit, deoarece in materialitatea ei, constituie o incalcare a legalitatii in activitatea de serviciu, savârsita chiar de acela care este obligat in virtutea calitatii sale sa o apere.

“Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor are un caracter subsidiar, ceea ce inseamna ca abuzul savârsit de un functionar public se incadreaza in prevederile art.246 Codul penal numai daca acest abuz nu are o incriminare distincta in Codul penal”.

Tocmai datorita acestui lucru, fapte abuzive ale functionarului “cum ar fi abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi (art.247), arestarea nelegala si cercetarea abuziva (art.266), supunerea la rele tratamente (art. 267), represiunea nedreapta (art. 266), tortura (267) si care aduc atingere intereselor legale ale persoanelor vor fi incadrate in normele speciale de incriminare si nu in art.246 Codul penal; acest text va fi incident numai daca fapta nu intruneste continutul uneia dintre infractiunile speciale.

2. Obiect juridic. Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor are ca obiect juridic special – relatiile sociale referitoare la activitatea de serviciu a carei buna desfasurare presupune indeplinirea indatoririlor de serviciu in mod corect, cu respectarea intereselor legale ale persoanelor.

Infractiunea este lipsita de un obiect material. Totusi daca incalcarea indatoririlor de serviciu a fost savârsita in legatura directa cu un anumit bun, infractiunea are si un astfel de obiect, constând in acel bun.

3. Subiectul activ al infractiunii prevazute in art.246 Codul penal este circumstantiat, acesta neputând fi decât un functionar public sau functionar. Calitatea de functionar public sau functionar trebuie sa existe in momentul comiterii faptei, iar in cazul coautorului, toti coautorii trebuie sa aiba calitate.

De exemplu, poate comite aceasta infractiune in calitate de functionar public, directorul unei scoli, secretarul unei scoli, contabilul-sef, inginerul-sef.

Pot comite aceasta infractiune in coautorat, “membrii unei comisii de examen pentru ocuparea unui post intr-o anumita institutie, care in mod abuziv priveaza o persoana de dreptul de a ocupa acest post, cu toate ca din punct de vedere legal si al cunostintelor indeplinea toate conditiile”.

Subiectul pasiv. Distingem un subiect pasiv general, reprezentat de stat ca titular al valorii sociale care este bunul mers al activitatii organelor si institutiilor publice. Subiectul pasiv secundar este o persoana fizica careia i s-a adus o vatamare a intereselor legale, prin fapta abuziva a subiectului activ.

4. Latura obiectiva. Elementul material este reprezentat atât de o actiune cât si de o inactiune –neindeplinirea unui act sau indeplinirea defectuoasa a unui act.

Termenul “act” folosit de textul art.246 Codul penal, pentru desemnarea actiunii sau inactiunii ca element material al laturii obiective, trebuie inteles ca fiind acea operatiune care trebuie efectuata de functionarul public in exercitiul atributiilor sale de serviciu.

Urmarea imediata consta intr-o vatamare a intereselor legale ale unei persoane. Totusi, pentru ca fapta abuziva a functionarului sa atraga raspunderea penala, este necesar ca atingerea adusa intereselor legale ale unei persoane sa prezinte o anumita gravitate.

Intrucât infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor este una de rezultat se impune cercetarea si stabilirea legaturii de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata.

Infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor poate intra in concurs cu alte infractiuni: infractiunea de creare de plusuri in gestiune prin mijloace frauduloase, infractiunea de delapidare, atunci când valorile obtinute de gestionar ca urmare a practicarii suprapretului sunt insusite de catre acesta.

5. Latura subiectiva. In modalitatea savârsirii infractiunii prin inactiune, neindeplinirea cu stiinta, forma de vinovatie este doar intentia directa, conform art.19, alin.(3) Codul penal. In modalitatea actiunii, indeplinirea indatoririlor de serviciu in mod defectuos, consideram ca forma de vonovatie este atât intentia directa cât si cea indirecta, expresia “cu stiinta fiind folosita”, pentru a desemna doar intentia ca forma a vinovatiei in cadrul inactiunii intrucât, forma de vinovatie ar putea fi si culpa.

Mobilul si scopul nu prezinta importanta, dar ele trebuie avute in vedere la individualizarea pedepsei.

6. Consumarea. In cazul formei omisive a abuzului in serviciu contra intereselor persoanelor, tentativa nu este posibila. In forma sa comisiva, infractiunea este susceptibila de tentativa, dar legea nu prevede sanctionarea acesteia.

Consumarea are loc atunci când infractiunea se realizeaza prin actiune, in momentul indeplinirii actului in mod defectuos, iar atunci când infractiunea se realizeaza prin inactiune, in momentul expirarii termenului inauntrul caruia trebuie indeplinit actul respectiv.

Infractiunea poate fi savârsita in forma continuata, atunci când faptuitorul omite cu buna stiinta sa indeplineasca in mod repetat un act sau in mod repetat indeplineste defectuos un act, aducând o vatamare intereselor legale ale unei persoane.

7. Sanctiunea. Infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor este sanctionata cu pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 3 ani.

2.1.4. ABUZUL IN SERVICIU PRIN INGRADIREA

UNOR DREPTURI (art.247 Codul penal)

1. Notiune si definitie. Dupa cum se stie, tuturor cetatenilor tarii, indiferent de nationalitate, rasa, sex sau religie le este recunoscuta si garantata o deplina egalitate in drepturi. Referindu-se la aceasta, Constitutia României prevede in alin.1 al art.16 ca “cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”. “Asigurând si prin mijloacele specifice dreptului penal realizarea acestui principiu constitutional, ca si exercitiul sau folosinta deplina a tuturor drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor”.

Codul penal incrimineaza, art.247, abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi. Potrivit textului, infractiunea consta in “ingradirea de catre un functionar public a folosintei sau a exercitiului drepturilor vreunui cetatean ori crearea pentru acesta a unor situatii de inferioritate pe temei de nationalitate, rasa, sex sau religie”.

Fapta fiind savârsita de un functionar in exercitiul atributiilor sale de serviciu constituie asa cum ii indica si denumirea un abuz in serviciu.

Prevederea ca infractiune distincta, a comportarii abuzive a unui functionar public, a fost necesara deoarece prezentând un grad mai ridicat de pericol social, necesita pentru asigurarea realizarii functiilor si scopurilor pedepsei cu o sanctiune mai aspra.

2. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de acele relatii sociale referitoare la apararea si garantarea intereselor legale ale cetatenilor, in ceea ce priveste egalitatea in drepturi fara nici o discriminare, impotriva faptelor abuzive ale functionarilor publici sau functionarilor. De asemenea obiectul juridic special mai este reprezentat si de relatiile sociale privitoare la desfasurarea in conformitate cu legea, a activitatii de serviciu, o asemenea activitate fiind incompatibila cu ingradirea folosintei sau exercitiul drepturilor vreunui cetatean.

La aceasta infractiune nu exista obiect material, dar uneori activitatea abuziva a functionarului public se poate referi la modificarea unui act de stare civila sau a altui act public, in acest caz obiectul material fiind reprezentat tocmai de actul de stare civila, actul public.

3. Subiectul. Subiectul activ al infractiunii prevazute in art.247 Codul penal este unul circumstantiat si anume functionar public sau functionar (in sensul art. 147 Codul penal).

Coautoratul este posibil, cu conditia ca toti coautorii sa aiba calitatea ca toti coautorii sa aiba calitatea de functionari publici sau functionari.

In ceea ce priveste instigatorul sau complicele, aceasta poate fi orice persoana indiferent daca are sau nu calitatea de functionar public. Subiectul pasiv principal este statul ca titular al valorilor sociale ocrotite prin incriminarea acestei fapte, iar subiect pasiv secundar este cetateanul caruia i s-a ingradit folosinta sau exercitiul drepturilor pe temei de nationalitate, religie, rasa sau sex (”de exemplu unei persoane de sex feminin i se refuza dreptul de a ocupa o functie de conducere intr-o institutie de stat, cu toate ca indeplinea conditiile impuse de lege”.

4. Latura obiectiva. a) Elementul material. Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi se poate savârsi in doua modalitati si anume – ingradirea folosintei sau exercitiului drepturilor vreunui cetatean, precum si crearea pentru o persoana a unor situatii de inferioritate pe temei de nationalitate, rasa, sex sau religie.

Prima modalitate poate aparea la rândul ei sub doua submodalitati si anume ingradirea folosintei sau doar ingradirea exercitiului drepturilor vreunui cetatean.

Ingradirea folosintei sau exercitiul drepturilor vreunui cetatean se poate realiza atât prin acte comisive, dar si prin acte omisive, chiar daca “ingradirea” ar sugera doar actiunea. De exemplu, in practica judiciara s-a retinut in cazul modalitatii pe care o analizam ca infractiune prevazuta in art.247 Codul penal, “fapta functionarului public, director la o unitate de statde a concedia o persoana pe temei de nationalitate, rasa, sex sau religie (acte comisive) sau fapta functionarului public de a refuza angajarea unei persoane, bineinteles având aceleasi temeiuri desi toate conditiile impuse de lege in acel domeniu erau indeplinite (acte omisive)”. Fapta se incadreaza in disp. art. 247 Codul penal numai daca faptuitorul a avut in competenta sa indeplinirea actului privitor la drepturile sau situatia persoanei, prin care i s-a adus acesteia o ingradire a folosintei sau exercitiului unui drept ori i s-a creat o situatie de inferioritate.

Având in vedere ca legea prevede totusi anumite urmari, chiar daca nu in mod explicit, consideram ca trebuie sa existe o legatura de cauzalitate, adica trebuie sa se demonstreze ca fapta abuziva a unui functionar public a avut drept urmare punerea unei persoane in imposibilitatea de a-si exercita sau folosi un drept. Desigur, aceasta presupune in fiecare caz stabilirea sferei atributiilor de serviciu ale celui caruia i se imputa savârsirea faptei.

5. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se savârseste aceasta infractiune este intentia directa, intrucât faptuitorul prevede ca prin fapta sa va ingradi exercitiul sau folosinta drepturilor vreunui cetatean sau va crea pentru acesta o situatie de inferioritate urmarind acest lucru, adica producerea consecintelor amintite.

Spunem ca intentia este directa, având in vedere ca la baza savârsirii faptei sta un anumit mobil (ura de rasa, sex, religie, nationalitate) care impulsioneaza faptele functionarului si care nuanteaza si mai tare intentia faptuitorului. De altfel, toate infractiunile au un mobil, dar acolo unde legea il prevede in mod expres aceasta are drept urmare calificarea intentiei ca fiind una directa. Stabilirea mobilului reprezinta si o cerinta esentiala pentru existenta laturii subiective.

6. Consumarea. Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi este susceptibil de o desfasurare in timp astfel fiind posibile actele de pregatire cât si tentativa chiar daca infractiunea se poate comite si prin inactiune, stiut fiind faptul ca in cazul infractiunilor omisive nu este posibila o desfasurare in timp.

Legea penala nu pedepseste nici actele pregatitoare nici tentativa, ci doar forma consumata a infractiunii. Infractiunea se consuma in momentul realizarii elementului material si producerii urmarii socialmente periculoase.

7. Sanctionarea. Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

2.1.5.ABUZUL IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE(art. 248 Codul penal)

1.Notiune si definitie. Exercitarea abuziva a atributiilor de serviciu poate avea ca urmare, in anumite imprejurari nu o vatamare a intereselor legale ale unei persoane, ci o tulburare insemnata a bunului mers al unui organ sau institutii de stat ori al unei alate unitati din cele prevazute in art. 145 Codul penal sau o paguba cauzata patrimoniului acestora. Fapta av=nd, datorita urmarii produse o caracterizare proprie at=t sub aspectul continutului, c=t si sub aspectul gravitatii, a fost incriminata distinct, constituind potrivit art, 248 Codul penal, infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice. Aceasta infractiune consta in “fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indepineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acestuia.

Abuzul in serviciu contra intereselor publice ca si abuzul in serviciu contra persoanelor, are caracter subsidiar, aceasta inseamna ca o fapta de exercitare abuziva a indatoririlor de serviciu, care a produs una din urmarile prevazute in art. 248, alin. 1 Codul penal, se incadreaza in dispozitiile acestui text de lege numai daca nu are o incriminare distincta in Codul penal.

2. Obiectul infractiunii. Obiectul juridic specific este reprezentat de acele relatii sociale a caror nastere nu ar fi posibile fara indeplinirea cu corectitudine a indatoririlor de serviciu de catre functionarii public. De asemenea, obiectul juridic specific mai este reprezentat si de relatiile sociale referitoare la patrimoniul public acestea constituind obiectul juridic special secundar al infractiunii.

In cazul acestei infractiuni, de regula nu exista obiect material, deoarece activitatea infractionala a subiectului activ nu se rasfr=nge in mod direct asupra unui bun sau unui lucru. Daca in anumite situatii neindeplinirea cu stiinta sau indeplinirea in mod defectuos a atributiilor de serviciu vizeaza in mod direct un bun, atunci acel bun devine obiect material al infractiunii.

3.Subiectul infractiunii. Subiectul activ al infractiunii asa cum rezulta din dispozitiile art. 258, este calificat, acesta neput=nd fi dec=t un functionar public sau functionar. De exemplu, ,,sav=rsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice, conductorul auto este angajat al unei societati de stat care face transporturi clandestine cu autovehiulul unitatii obtin=nd venituri necuvenite”. Participatia este posibila in oricare din formele sale: coautorat, instigare si complicitate. Pentru existenta coautoratului se cere ca toti coautorii sa aiba calitatea de functionare sau de functionar public, pe c=nd in cazul instigarii si complicitatii nu se cere nici o conditie.

4.Latura obiectiva. Abuzul in serviciu contra intereselor publice, ca si abuzul in serviciu contra intereselor personale, se realizeaza, sub aspectul elementului material, fie printr-o inactiune – neindeplinirea unui act, fie printr-o actiune – indeplinirea defectuoasa a unui act. In ceea ce priveste intelesul termenului “act” c=t si in ceea ce priveste explicarea inactiunii si a actiunii inscriminate se intelege operatiunea care trebuia efectuata de functionarul public conform atributiilor sale de serviciu si potrivit solicitarilor facute de o anumita persoana.

In cazul abuzului in serviciu contra intereselor publice neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a unui act poate imbraca forme concrete dintre cele mai variate. Astfel fapta poate consta ,,in v=nzarea unor marfuri pe credit, atunci c=nd acest lucru nu este permis, in folosirea unui tractor sau a unei masini pentru efectuarea unor transporturi in folosul unor cetateni, in schimbul unor sume de bani sau in interes personal, in ridicarea unor sume de bani de la CEC, tinerea lor in casa de bani, contrar dispozitiilor legale si efectuarea unor plati in alte scopuri dec=t cele pentru care au fost ridicate, in folosirea salariatilor in interes personal, in neinregistrarea de catre contabilul-sef al cererii de proprire pe propriul sau salariu, formulata de o alta unitate al carei debitor este”.

Neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a actului, adica actiunea sau inactiunea prin care se realizeaza elementul material al infractiunii trebuie sa fie sav=rsita de faptuitor in exercitiul atributiilor sale de serviciu.

Urmarea socialmente periculoasa rezulta din art. 248 si consta intr-o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau institutii de stat sau o paguba patrimoniului acestuia.

Tulburarea adusa bunului mers consta intr-o atingere la adresa functionarii in bune conditii a a ctivitatii unei unitati si afecteaza functionarea ireprosabila a acesteia. Potrivit art. 248 Codul penal, nu orice tulburare realizeaza continutul infractiunii ci aceasta trebuie sa fie una insemnata, adica o tulburare de o anumita proportie si gravitate. ,,Cu alte cuvinte, este vorba de o tulburare reala, efectiva, determinata si constatabila care se poate manifesta sub forma unei st=njeniri, impiedicari, ingreunari, int=rzieri si desfasurarea unor activitati productive ori in orice alte consecinte similare”.

Constatarea ca intr-un caz concret s-a cauzat o tulburare insemnata unui organ sau institutii de stat este atributul exclusiv al instantei de judecata, deci caracterul insemnat al tulburarii se apreciaza in mod suveran de catre instanta de judecata, de fiecare data va trebuie sa tina seama de unele imprejurari concrete si anume daca activitatea abuziva a subiectului activ s-a rasfr=nt negativ asupra organizarii judicioase a intregii activitati intr-o unitate, a bunei gospodariri a fonsurilor materiale si banesti ale unitatii, a indeplinirii integrale si la timp a obiectivelor unitatii, a disciplinei la locul de munca.

A doua urmare prevazuta in art. 248 Codul penal consta in producerea unei pagube unui organ sau institutii de stat. Aceasta paguba trebuie sa fie una reala, certa, efectiva in caz contrar nemaiput=ndu-se retine infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice. In situatia c=nd prin fapta abuziva a functionarului public se produc ambele urmari, o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau institutii de stat si o paguba patrimoniului acesteia nu va exista un concurs de infractiuni, ci o singura infractiune, consecintele complexe ale faptei fiind avute in vedere la individualizarea raspunderii penale.

Infractiunea prevazuta in art. 248 Codul penal fiind o infractiune de rezultat se impune stabilirea legaturii de cauzalitate intre fapta functionarului public si rezultatul produs.

5. Latura subiectiva. Abuzul in serviciu contra intereselor publice se sav=rseste numai cu intentie care poate fi directa sau indirecta. Astfel sav=rseste infractiunea cu intentie indirecta de exemplu functionarul competent a trimite un sofer in cursa desi stia ca soferul era obosit ca urmare a efectuarii unei curse anterioare. In acest caz, functionarul prevede si accepta posibilitatea producerii accidentului, care daca a avut loc, atrage raspunderea sa penala, potrivit art. 248 Codul penal. Cerinta intentiei si in cazul sav=rsirii faptei prin inactiune rezulta din expresia “cu stiinta folosita” de legiuitor tocmai pentru a sublinia caracterul intentionat al infractiunii si in aceasta modalitate de sav=rsire. Latura subiectiva a abuzului in serviciu contra intereselor publice nu include vreun motiv sau scop special, dar de aceste imprejurari se va tine sema la individualizarea judiciara a pedepsei.

Daca fapta este sav=rsita din culpa ea nu constituie infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice ci infractiunea de neglijenta in serviciu.

6.Consumarea. Desi fapta de abuz in serviciu contra intereselor publice este susceptibila de acte pregatitoare si tentativa (in modalitatea normativa const=nd intr-o actiune) legiuitorul a incriminat-o numai c=nd s-a realizat forma consumata a acesteia.

Aceasta infractiuen se consuma in momentul sav=rsirii conduitei abuzive a functionarului public in exercitarea atributiilor de serviciu, urmata de producerea rezultatului descris in norma de incriminare si anume tulburarea insemnata a bunului mers al activitatii unitatii sau producerea unei pagube aduse patrimoniului acesteia.

Infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice poate fi sav=rsita in forma continuata.

Infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice are doua modalitati normative si anume neindeplinirea unui act sau indeplinirea acestuia in mod defectuos. De asemenea, infractiunea poate prezenta si o serie de modalitati faptice fiecare dintre acestea fiind avute in vedere la individualizarea pedepsei.

7. Sanctiuni. Abuzul in serviciu contra intereselor publice se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi in cazul functionarului public.

2.1.6. ABUZUL IN SERVICIU IN FORMA CALIFICATA(art. 2481 Codul penal)

1. Notiune si definitie. Conform art. 248 constituie infractiunea de abuz in serviciu in forma calificata sav=rsirea faptelor prevazute in art. 246, art. 247, art. 248 Codul penal, daca a avut ca urmare producerea unor consecinte deosebit de grave.

In ceea ce priveste obiectul juridic, material si subiectii infractiunii de abuz in servciu in forma calificata nu sunt deosebiri in raport cu infractiunile corelative analizate mai sus.

2. Latura obiectiva. Elementul material consta intr-o actiune sau inactiune in tocmai ca in cazul art. 246, art. 247, art. 248 Codul penal. Asadar elementul material se realizeaza prin neindeplinirea unui act, prin indeplinirea in mod defectuos a unui act privitor la indatoririle de serviciu de catre un functionar public aflat in exercitiul atributiunilor de serviciu, precum si prin ingradirea folosintei sau exercitiului drepturilor unui cetatean sau prin crearea pentru acesta a unei situatii de inferioritate pe termen de nationalitate, rasa, sex sau religie.

Urmarea imediata consta in producerea unor consecinte deosebit de grave care reprezinta consecinta agravarii urmarii imediate corespunzatoare uneia din infractiunile prevazute in art. 248 Codul penal. Potrivit art. 146 Codul penal prin consecinte deosebit de grave se intelege o paguba materiala mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de grava, cauzata unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.

Infractiunea pe care o analizam fiind una materiala de rezultat se impune stabilirea legaturii de cauzalitate intre elementul material si urmarea socialmente periculoasa. De cele mai multe ori legatura de cauzalitate rezulta din materialitatea faptei.

3. Latura subiectiva. Abuzul in serviciu in forma calificata se sav=rseste cu intentie directa sau indirecta. Mobilul si scopul nu reprezinta cerinte ale laturii subiective dar vor fi avute in vedere la individualizarea pedepsei.

Dca fapta este comisa din culpa constituie o alta infractiune si anume neglijenta in serviciu, cu varianta agravanta prevazuta in art. 249, alin. 2, Codul penal.

4. Consumarea. Abuzul in serviciu in forma calificata este susceptibil at=t de acte pregatitoare c=t si de tentativa, dar legea nu le pedepseste, fiind incriminata doar fapta sav=rsita in forma consumata. Infractiunea se consuma in momentul in care a fost realizat in intregime elementul material si s-au produs urmarile cerute de lege. In cazul sav=rsirii infractiunii prin omisiune, c=nd se impunea subiectului activ indeplinirea unei anumite obligatii, iar aceasta presupunea la r=ndul ei un termen de indeplinire; infractiunea se considera consumata la data expirarii acelui termen si implicit o data cu producerea urmarilor cerute de lege.

Abuzul in serviciu in forma calificata reprezinta o realitate, o varianta agravata a infractiunilor de abuz in serviciu analizate anterior, datorita introducerii ca elemente circumstantiale a producerii unei pagube materiale mai mari de 2.000.000.000 lei sau a unei perturbari deosebit de grave cauzate unei unitati publice ori altei persoane juridice sau fizice.

5. Sanctiuni. Infractiunea de abuz in serviciu in forma calificata se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 15 ani in cazul functionarului public.

.

2.1.7.NEGLIJEN}A IN SERVICIU(art. 249 Codul penal)

1. Notiune si definitie. Indeplinirea corecta a indatoririlor de serviciu condition=nd buna desfasurare a activitatii de serviciu, faptele de incalcare a acestor indatoriri prezinta pericol social si atunci c=nd sunt sav=rsite din culpa. Daca se cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau institutii de stat ori al unei alte unitati din cele prevazute in art. 145 Codul penal sau o paguba patrimoniului acesteia, reprezinta potrivit aprecierilor legiuitorului gradul de pericol social necesar incriminarii si sanctionarii faptei de catre legea penala.

Neglijenta in serviciu in varianta tip consta in “incalcarea din culpa de catre un functionar public sau functionar, a unei indatoriri de serviciu, prin neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia ori o vatamare importanta intereselor legale ale unei persoane (art. 249 alin. 1 Codul penal)”.

In alin. 2 art. 249 Codul penal este prevazuta forma agravata a acestei infractiuni care consta in incalcarea din culpa a indatoririlor de serviciu, in formele prezentate anterior, daca a avut consecinte deosebit de grave.

2. Obiectul infractiunii. Obiectul juridic special este reprezentat de relatiile sociale referitoare la asigurarea repectarii de catre functionarii publici a obligatiei de a indeplini in mod corect atributiunile ce le revin pentru a nu vatama interesele publice ori interesele legale ale persoanelor fizice.

Obiectul material lipseste la infractiunea de neglijenta in serviciu. In cazul in care actiunea ce constituie elementul material s-a exercitat asupra unui lucru, de exemplu: redactarea defectuoasa a unui inscris, neglijenta in intrebuintarea unor bunuri (aparat, masini, materiale) in astfel de situatii exista un obiect material al infractiunii.

Obiect material al infractiunii poate fi si corpul unei persoane in situatia in care, ca urmare a incalcarii din culpa a indatoririlor de serviciu de catre un functionar public sunt vatamate interesele legale ale unei persoane in sensul ca i se produce efectiv o vatamare acestei persoane. De exemplu,”fapta unui medic care nu a luat toate masurile pentru desfasurarea in bune conditii a operatiei de vaccinare in care cauza s-a produs uciderea din culpa a unei persoane de catre agentul sanitar. In acest caz medicul va raspunde pentru neglijenta in serviciu, iar agentul sanitar pentru ucidere din culpa”.

3. Subiectul infractiunii. Infractiunea de neglijenta in serviciu nu poate fi sav=rsita dec=t de un functionar public sau alt functionar.

S-a pus problema daca angajatii cailor ferate pot sav=rsi infractiunea de neglijenta in serviciu din moment ce art. 273, alin. 1 Codul penal incrimineaza distinct neindeplinirea indatoririlor de serviciu sau indeplinirea lor defectuoasa din culpa de catre un astfel de angajat.

Intruc=t prin incriminarea din art. 273, alin. 1 Codul penal nu s-a urmarit limitarea raspunderii penale a angajatilor cailor ferate, ci numai aplicarea unui regim special de sanctionare atunci c=nd fapta a adus atingere relatiilor sociale referitoare la siguranta circulatiei pe caile ferate, ci numai aplicarea unui regim special de sanctionare atunci c=nd fapta a adus atingere relatiilor sociale referitoare la siguranta circulatiei pe caile ferate, dispozitiile art. 249 alin. 1 Codul penal ce sunt aplicabile acestei categorii de angajati pentru toate celelalte fapte de neglijenta in serviciu care au cauzat o tulburare insemnata a bunului mers al unitatii sau o paguba patrimoniului acesteia ori o vatamare importanta intereselor legale ale unei persoane. Daca fapta a produs at=t urmarea pe care o implica infractiunea prevazuta in art. 273 alin. 1 Codul penal c=t si una din urmarile prevazute in art. 249 se aplica regulile referitoare la concursul de infractiuni.

Neglijenta in serviciu, sav=rsindu-se din culpa este susceptibila numai de participatie improprie. Intruc=t aceasta participatie presupune intentia din partea instigatorului sau complicelui, raspunderea penala a acestora se stabileste dupa caz, potrivit art. 246 sau 248.

4. Subiect pasiv este organul sau institutia de stat sau o alta unitate dintre cele prevazute in art. 145 Codul penal, careia prin fapta functionarului public i s-a cauzat o tulburare insemnata bunului mers ori o paguba patrimoniului acesteia subiect pasiv, este, de asemenea, si persoana careia i s-a cauzat o vatamare importanta a intereselor legale.

5. Latura obiectiva. a) Elementul material este reprezentat de incalcarea unei indatoriri de serviciu de catre un functionar public (sau functionar) prin neindeplinirea ei defectuoasa.

Prin ,,indatorire de serviciu” se intelege tot ceea ce cade in sarcina unui functionar public potrivit normelor care reglementeaza serviciul respectiv ori care sunt inerente naturii acelui serviciu.

,,Normele care reglementeaza activitatea de serviciu sunt extrem de variate si pot fi cuprinse in legi, hotar=ri ale Guvernului, regulamente, statute, instructiuni. Unele dintre aceste norme stabilesc indatoriri cu caracter general ale tuturor functionarilor, iar aletele prevad indatoririle specifice fiecarei categorii de functionari”.

Chiar si dispozitiile individuale date unui functionar public (sau functionar) de catre organul superior constituie indatorire de serviciu, insa numai daca sunt respectate intocmai dispozitiile legale. Daca, in asemenea conditii functionarul public din culpa nu indeplineste sau indeplineste in mod defectuos aceste indatoriri, cauz=nd una din urmarile prevazute de lege, atunci se va face raspunzator de sav=rsirea infractiunii de neglijenta in serviciu. In plus, se mai cere indeplinita conditia ca organul superior care a dat dispozitia, sa aiba in competenta aducerea la indeplinire a unei dispozitii a legii.

Incalcarea unei indatoriri de serviciu se poate realiza fie prin neindeplinirea acelei indatoriri, fie prin indeplinirea ei in mod defectuos.

,,Neindeplinirea” unui indatoriri de serviciu inseamna omiterea, neefectuarea unui act, care trebuia sa fie indeplinit ori ram=nerea faptuitorului in stare de pasivitate.

Neindeplinirea unei indatoriri poate fi totala (faptuitorul nu-si indeplineste in intregime indatorirea de serviciu) ori partiala (atunci c=nd aceasta este indeplinita numai in parte) poate viza o singura indatorire de serviciu sau chiar mai multe asemenea indatoriri.

Astfel in practica judiciara s-a retinut ca incalcare a unei indatoriri de serviciu ,,fapta unui maistru de la o fabrica de lum=nari de a fi aruncat un muc de tigara sub o masa de taiat lum=nari provoc=nd prin aceasta un incediu, fapta unui functionar de a se imbata si de a pierde o servieta cu bani si h=rtii de valoare, fapta unui revizor contabil care, datorita usurintei in exercitarea atributiilor de serviciu, a considerat reale niste facturi desi cu ocazia anchetei penale s-a dovedit de a fi false, fapta unui gestionar de a fi primit in magazin, impotriva normelor de serviciu, persoane straine neangajate in unitate”.

Urmarea imediata este explicit aratata in norma de incriminare si consta intr-o tulburare insemnata a bunului mers al unui organ sau institutiei de stat ori al unei alte unitati din cele prevazute in art. 145 sau intr-o paguba adusa patrimoniului acesteia ori intr-o vatamare importanta a intereselor legale ale unei persoane.

In cazul variantei agravante a infractiunii de neglijenta in serviciu, urmarea imediata consta in producera de consecinte deosebit de grave. Intruc=t in cazul variantei tip, c=t si in cazul celei agravate legiuitorul prevede urmari alternative ori de c=te ori prin aceeasi fapta s-au produs ambele consecinte nu vom fi in prezenta unui concurs de infractiuni ci a unei infractiuni unice cu pluritate de urmari, situatie care va fi avuta in vedere in instanta de judecata la individualizarea pedepsei.

Infractiunea de neglijenta in serviciu fiind o infractiune de rezultat apare necesara intotdeauna, stabilirea legaturii de cauzalitate intre actiunea, inactiunea faptuitorului si urmarea ceruta de norma de incriminare.

6. Latura subiectiva. Infractiunea de neglijenta in serviciu presupune, sub aspectul laturii subiective, vinovatia faptuitorului sub forma culpei, care poate fi simpla sau cu previziune.

In cazul culpei simple faptuitorul nu prevede urmarea faptei sale, desi putea si trebuia sa o prevada, iar in cazul culpei cu previziune, el prevede posibilitatea survenirii urmarii, dar crede fara temei ca aceasta nu se va produce. Posibilitatea faptuitorului de a prevedea urmarea faptei sale nu se apreciaza in raport cu o unitate de masura abstracta care este “cea a omului mijlociu” ci in raport cu imprejurarile concrete in care a fost sav=rsita, fapta, precum si in raport cu persoana faptuitorului.

Cerinta legii privind sav=rsirea faptei din culpaeste indeplinita in cazul unui “magazioner de cantina care foloseste un c=ntar defect la primirea marfurilor ori le primeste pe incredere, astfel ca la o verificare a gestiunii se constata o lipsa, ori in cazul gestionarului care a lasat banii unitatii in magazin intr-un sertar neincuiat, de asta au fost furati in timpul noptii".

Daca culpa faptuitorului, sub una din cele doua forme nu poate fi retinuta, fapta nu constituie infractiunea de neglijenta in serviciu. Stfel fapta nu constituie aceasta infractiune daca faptuitorul era cu totul nepregatit pentru a indeplini functia de gestionar si daca era in impsibilitatea sa prevada consecintele care s-au produs sau daca nu si-a indeplinit indatoririle de serviciu din cauze independente de vointa sa, ca atunci c=nd conducerea unitatii l-a folosit in alte munci ori daca nu s-a aprobat ca marfurile sa fie pazite de un paznic de noapte, desi el a cerut asta si ca urmare marfurile au fost furate.

7. Consumarea. Infractiunea de neglijenta in serviciu, fiind sav=rsita din culpa nu beste susceptibila nici de acte pregatitoare, nici de tentativa, de aceea este incriminata numai in forma consumata. Aceasta infractiune se consuma in momentul c=nd s-a executat actiunea incriminata.

8. Sanctiuni. Pentru varianta tip pedeapsa este inchisoarea de la o luna la 2 ani sau amenda c=nd fapta este comisa de un functionar public.

Potrivit art. 90 alin. 1, Codul penal instanta poate dispune inlocuirea raspunderii penale cu raspunderea care atrage o sanctiune cu caracter administrativ, in cazul variantei tip a infractiunii de neglijenta, daca valoarea pagubei nu depaseste 500.000 lei.

In varianta agravata pedeapsa este inchisoarea de la 2 ani la 10 ani c=nd fapta este sav=rsita de un functionar public.

2.1.8. PURTAREA ABUZIVA(art. 250 Codul penal)

1. Notiune si definitie. Functionarii publici precum si toti ceilalti functionari trebuie sa aiba o comportare corecta si cuviincioasa fata de persoanele cu care intra in legatura in exercitarea atributiilor de serviciu. Folosirea unor violente de limbaj sau a unor violente fizice impotriva unei persoane de catre un functionar public aflat in exercitiul functiei este incompatibila cu buna desfasurare a activitatii de serviciu.

Infractiunea de purtare abuziva este incriminata intr-o varianta tip si alta agravata. Varianta tip consta in intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana de catre un functionar public in exercitiul atributiunilor de serviciu (art. 250, alin. 1).

Varianta agravanta consta in lovirile sau alte violente sav=rsite in aceleasi conditii ca in cadrul variantei tip, art. 250, alin. s2t Codul penal.

2. Obiectul infractiunii. Infractiunea are ca obiect juridic special relatiile sociale referitoare la buna desfasurare a activitatii de serviciu, care implica o comportare corecta si cuviincioasa a functionarilor publici, precum si a celorlalti functionari fata de persoanele cu care acestia intra in legatura in exercitiul atributiilor de serviciu.

Prin sav=rsirea faptei sunt incalcate si relatiile sociale referitoare la demnitatea sau integritatea corporala ori sanatatea persoanei, relatie care constituie obiectul juridic secundar al infractiunii.

3. Obiectul material. In forma sa simpla realiz=ndu-se prin intrebuintarea de expresii jignitoare, infractiunea este lipsita de obiect material. Un asemenea obiect exista insa in cazul formei sale agravate, deoarece in acest caz, infractiunea realiz=ndu-se prin loviri sau alte violente, actiunea faptuitorului se exercita nemijlocit asupra corpului victimei.

4. Latura obiectiva. Infractiunea de purtare abuziva se realizeaza sub aspectul elementului material prin actiunea faptuitorului const=nd in “intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana”. Formularea folosita de legiuitor are un sens larg incluz=nd orice atingere adusa onoarei sau reputatiei unei persoane. Persoana trebuie sa fie prezenta in momentul sav=rsirii faptei, astfel aceasta fapta nu constituie infractiunea de purtare abuziva ci, eventual, infractiunea de insulta sau cea de calomnie.

,,Folosirea unor asemena expresii se realizeaza fie adres=ndu-se victimei, fie prin utilizarea mijloacelor de comunicare, a telefonului, scrisorilor, mijloace care prin natura lor sunt susceptibile de a realiza o legatura directa intre faptuitor si persoana respectiva”.

Faptele de lovire sau alte violente, in cazul purtarii abuzive, varianta agravata ca si insulta, in ipoteza variantei tip, sunt absorbite in continutul infractiunii de purtare abuziva. ,,In cazul in care prin loviri sau alte violente se pricinuieste persoanei vreo vatamare a integritatii corporale sau sanatatii care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 20 de zile, dar care nu depasesc 60 de zile, exista concurs de infractiuni intre purtare abuziva, varianta agravata si vatamare corporala”.

5. Latura subiectiva. Infractiunea de purtare abuziva se sav=rseste numai cu intentie. Aceasta poate fi directa sau indirecta. In ambele cazuri, faptuitorul public isi da seama ca actiunea sa aduce atingere demnitatii persoanei, si ca prin aceasta se creaza o stare de pericol pentru buna desfasurare a activitatii de serviciu.

6. Subiectul. Infractiunea de purtare abuziva poate fi sav=rsita dec=t de un functionar public sau un alt functionar.

Infractiunea este susceptibila de sav=rsire cu participatie. Pentru existnta coautorului ca si in cazul oricarei infractiuni este necesar ca faptuitorii sa aiba calitatea de functionari. Cei care nu au aceasta calitate raspunde pentru complicitate concomitenta. Instigator sau complice poate fi orice persoana.

7. Consumarea. Legea sanctioneaza purtarea abuziva numai in forma consumata. Momentul consumarii este momentul in care faptuitorul intrebuinteaza expresii jignitoare fata de o persoana cu care se afla in legatura cu exercitiul functiei sale.

8. Sanctiunea. Infractiunea de purtare abuziva este sanctionata cu pedeapsa inchisorii de la 3 luni la 3 ani, sau cu amenda daca infractorul este functionar public.

Infractiunea de purtare abuziva in varianta agravata este sanctionata cu pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 5 ani, daca infractorul este functionar public.

2.1.9. NEGLIJEN}A IN PASTRAREA SECRETULUI DE STAT(art. 252 Codul penal)

1. Notiune si definitie. Functionarul public care detine sau cunoaste, in cadrul serviciului documente sau date ce constituie secrete de stat, datorita importantei acestor documente sau date, este tinut sa aiba o comportare in ceea ce priveste pastarea lor inc=t sa nu fie posibila distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat si nici aflarea unui astfel de secret de catre o persoana neindreptatita a-l cunoaste. Codul penal incrimineaza in dispozitiile art. 252, sub denumirea “neglijenta in pastrarea secretului de stat”, ,,neglijenta care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau distrugerea unui document ce constituie secret de stat, precum si neglijenta care a dat prilej altei persoane sa afle un asemenea secret, daca fapta este de natura sa aduca atingere intereselor statului”.

2. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special are ca obiect juridic special de relatiile referitoare la buna desfasurare a activitatii de serviciu care este incompatibila cu comportarea neglijenta a functionarilor publici. b) Obiectul material este reprezentat de un document care constituie secret de stat. C=nd fapta functionarului public consta in neglijenta care a dat posibilitatea unei persoane sa afle un asemenea secret, obiectul material lipseste pentru ca activitatea infractionala nu s-a rasfr=nt asupra unui obiect sau bun.

Notiunea de ,,secrete de stat” este explicata in art. 150 alin (1) Codul penal. Potrivit acestui text de lege “secrete de stat” sunt documentele si datele care prezinta in mod vadit acest caracter, precum si cele declarate sau calificate astfel prin Hotar=re a Guvernului.

3. Subiectul infractiunii. a) Subiectul activ nemijlovit al infractiunii in pastrarea secretului de stat nu poate fi dec=t un functionar public.

Fiind vorba de o infractiune omisiva, nu este posibila participatia. In mod exceptional ar fi posibila participatia improprie.

b) Subiectul pasiv poate fi oricare dintre unitatile prevazute la art. 145, Codul penal sau alte persoane juridice ale caror interese au fost lezate ca urmare a neglijentei in pastrarea secretului de stat.

4. Latura obiectiva. Elementul material este reprezentat de comportarea neglijenta a functionarului public in pastrarea secretului de stat, care a avut ca urmare distrugerea, alterarea, pierderea, sustragerea unui document ce constituie secret de stat. In literatura de specialitate, termenul neglijenta, folosit de legiuitor are un inteles mai larg dec=t cel obisnuit. De aceea, prin ,,neglijenta” trebuie sa intelegem nu numai lipsa de grija ci si nesocotinta, imprudenta, nepasarea sau nedibacia functionarului public.

Pentru intregirea laturii obiective a infractiunii de neglijenta in pastrarea secretului de stat este necesar ca fapta sa fie de natura sa aduca atingere intereselor statului. Aceasta cerinta este indeplinita daca datele si documentele secret de stat au fost de o anumita importanta si ca urmare disparitia sau alterarea acestor documente sau aflarea datelor secrete este de natura sa puna in pericol vreun interes de stat. Daca aceasta cerinta esentiala nu ste indeplinita, fapta nu va atrage raspunderea penala.

Intre comportarea neglijenta a functionarului public sau functionarului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.

5. Latura subiectiva. Infractiunea de neglijenta in pastrarea secretului de stat se sav=rseste, sub aspectul formei de vinovatie, din culpa, in oricare din modalitatile sale.

6. Consumarea. Neglijenta in pastrarea secretului de stat, sav=rsindu-se din culpa nu este susceptibila de tentativa. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care comportamentul neglijent al faptuitorului are ca urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat sau “aflarea unui astfel de secret de catre o persoana neindreptatita a-l cunoaste”.

7. Sanctiuni. Infractiunea de neglijenta in pastrarea secretului de stat, indiferent de modalitatea in care este comisa ori de calitatea faptuitorului se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani, art. 258 Codul penal, nemaiproduc=ndu-si efectele si in cazul acestei infractiuni.

2.2. INFRAC}IUNI DE CORUP}IE

2.2.1. CONSIDERA}II GENERALE

Cuv=ntul coruptie vine de la termenul latin “CORUPTIO” caracteriz=nd o anumita comportare a functionarului care isi comercializeaza, isi vinde atributele functiei si increderea acordata de societate primind in schimb bani ori alte foloase.

Prin urmare coruptia constituie o forma de poluare a vietii sociale; faptele de acest fel reprezinta un pericol social pentru societate prin vatamarea sau punerea in pericol a desfasurarii activitatii statului sa a tuturor sectoarelor vietii sociale. De aici si necesitatea interventiei legii penale.

,,Prin incriminarea faptelor de coruptie, legea penala cauta sa asigure indeplinirea corecta, cinstita de catre functionari a atributiilor ce le sunt incredintate si sa combata manifestarile devenalitate ale unora dintre acestia care urmaresc sa foloseasca functia in vederea realizarii unor scopuri ilicite".

2.2.2. NECESITATEA UNOR MASURI MAI SEVERE PENTRU COMBATEREA SI PREVENIREA CORUP}IEI

Oric=t de democratica si bine organizata ar fi o societate daca nu ar dispune de cadre competente, devoate si corecte, nu ar posibila buna functionare a aparatului de stat si a tuturor functiilor sociale. Functionarii reprezinta sistemul nervos al oricarui organism social, ei sunt chemati sa asigure functionarea ireprosabila a organismului social pe baza principiilor care caracterizeaza statul de drept.

“In vederea asigurarii unei bune desfasurari a activitatilor de interes public, precum si pentru a se preveni si combate faptele antisociale grave susceptibile sa st=mjeneasca, sa impiedice sau sa aduca atingere acestei activitati este necesara interventia legii penale, implicit se impune sanctionarea severa a acelor functionari care au o comportare incorecta fac=nd din functia lor o sursa de venituri in detrimentul societatii”.

Infractiunile cuprinse sub notiunea generica de infractiuni de coruptie nu formeaza un grup distinct in Codul penal rom=n ci fac parte din infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul cu toate ca se diferentiaza de celelalte infractiunbi din aceasta categorie mai cu seama prin caracteristicile elementului material, care in esenta consta in traficarea atributiilor specifice functiei detinute in schimbul unor foloase, sau specularea in aceleasi scopuri a influentei pe l=nga unii functionari. Intruc=t coruptia in perioada pe care o parcurgem cunoaste o accentuare fara precedent si la toate nivelurile, legiuitorul a fost obligat sa intervina pentru sporirea pedepselor c=t si prin prevderea unor variante agravate in functie de calitatea faptuitorului.

Tot in vederea stavilirii fenomenului coruptiei in Rom=nia a luat fiinta o serie de organisme cu scopul de a stabili sfera de manifestare a acestui fenomen de a limiota extinderea si de a actiona pentru combaterea acestuia. Aceste organisme se prezinta sub forma unor comisii la nivelul unor abuzuri sau cazuri de coruptie, semnalate in anumite domenii ale vietii sociale.

De asemenea, au fost infiintate anumite structuri permanente care actioneaza in cadrul diferitelor autoritati publice. Astfel a fost infiintata Directia de supraveghere si Control vamal, care functioneaza in cadrul Ministerului de Finante si Brigada pentru combaterea crimei organizate si coruptiei in adrul Inspectoratului General al Politiei. De mentionat ca pe baza prevederilor Constitutiei a fost infiintata Curtea de Conturi cu importante atributii in domeniul verificarii mdului in care se administreaza si gestioneaza averea publica sau de interes public.

Politica legislativa actuala a statului rom=n in aceasta materie a fost completata prin H. G. nr. 1065 / 2001 privind aprobatrea Programului national de prevenire a coruptiei si Planului national de actiune impotriva coruptiei.

2.2.3. LUAREA DE MITA (art. 254 Codul penal)

1. Notiune si definitie. Luarea de mita este prevazuta in art. 254 Codul penal si consta in “fapta functioanarului care direct sau indirect pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge in scopul de a indeplini ori a int=rzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri”.

2. Obiectul juridic special. Luarea de mita are ca obiect juridic special, relatiile scoiale referitaore la buna desfasurare a activitatii de serviciu, care presupune indeplinirea cu probitate de catre functionarii publici, precum si de catre ceilalti functionari a indatoririlor de serviciu.

Infractiunea de luare de mita nu are obiect material av=nd in vedere faptul ca activitatea functionarului public nu se rasfr=nge in mod direct asupra unui bun, lucru sau persoana.

Banii, valorile sau alte foloase reprezinta obiecte ale mitei. Sumele de bani sau foloasele (atunci c=nd constau in bunuri corporale) reprezinta lucruri dob=ndite prin sav=rsirea infractiunii in sens articolului 118 lit. d) Codul penal. Unii autori sunt de parere ca exista obiect material la luarea de mita doar in ipoteza primirii de bani sau alte foloase. In acest caz va exista obiect material daca actul pentru a carui indeplinire faptuitorul a primit mita, priveste un lucru.

3. Subiectul infractiunii. Subiectul activ la luarea de mita este calificat ca fiind un functionar public.

In practica judiciara s-a decis ca pot comite infractiunea de luare de mita cadrul didactic care primeste o suma de bani pentru a favoriza un candidat la examen, functionarul de la serviciul administrativ care primeste sume de bani pentru a favoriza o persoana la intocmirea listei de locuinte, ofiterul de politie care primeste bani pentru a nu face acte de cercetare in legatura cu o infractiune descoperita si orice alti functionari.

S-a decis astfel, av=nd in vedere ca in aceasta perioada persoanele respective indeplinesc sarcinile de serviciu ale functiei in care urmeaza sa fie angajate cu toate ca nu poate fi vorba de existenta unui contract de munca.

Totusi, ele au obligatia de a se supune regulamentului de ordine interioara si disciplinei muncii in unitatea respectiva.

4. Subiectul pasiv este reprezentat de organul sau institutia de stat sau orice alta persoana juridica in serviciul careia faptuitorul isi indeplineste atributiile de serviciu si a carei imagine a fost puternic afectata, stirbita prin fapta functionarului public.

5. Latura obiectiva. Elementul material la luarea de mita se poate realiza at=t prin actiune c=t si prin inactiune. Actiunea poate consta in pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin faptuitorului ori in acceptarea promisiunii unor astfel de foloase iar inactiunea consta in nerespingerea de catre acesta a unei asemnea promisiuni. A pretinde ceva inseamna a cere ceva, a formula o pretentie. In aceasta modalitate de sav=rsire a infractiunii, initiativa apartine faptuitorului. A primi ceva inseamna a prelua, a lua ceva in posesie. In acest caz initiativa apartine mituitorului. A accepta o promisiune inseamna a-si exprima acordul cu privire la promisiunea facuta de cineva. Acceptarea presupune intotdeauna o oferta. A nu respinge o promisiune inseamna a nu-ti manifesta dezacordul cu privire la promisiunea facuta de cineva. Oricare din actiunile la care ne-am referit, precum si inactiunea trebuie sa aiba ca obiect bani sau foloase.

Pentru existenta infractiunii se cer a fi indeplinite anumite cerinte esentiale.

pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii trebuie sa aiba ca obiect bani sau alte foloase. Prin expresia ,,alte foloase” se intelege un folos patrimonial (comisioane, lucrari gratuite, chiar acordarea unui imprumut de bani intr-un mod avantajos cu restituirea acestuia) sau un avantaj nepatrimonial sau de orice natura.

Intr-o alta parere se considera ca micile atentii, cadouri cu ocazia zilei de nastere sau onomastice nu pot fi considerate drept mita. Dar si in acest caz instanta de judecata va trebui sa stabileasca valoarea acestor cadouri. Daca valoarea este foarte mare se deduce ca in realitate este vorba despre o modalitate deghizata de a lua mita.

in al doilea r=nd se cere ca banii sau alte foloase sa nu fie datorati in mod legal functionarului sau unitatii unde acesta isi indeplineste sarcinile de serviciu.

,,In cazul luarii de mita, banii sau alte foloase reprezinta o retributie, o rasplata a conduitei incorecte a functionarului”

in al treilea r=nd se cere ca actiunea de pretindere, acceptare ori primire sau inactiunea de nerespingere a promisiunii, sa aiba loc inainte sau sa fie concomitenta neindeplinirii ori int=rzierii efectuarii unui act ce intra in sfera atributiilor de serviciu ale functionarului mituit.

Va exista luarea de mita si in situatia in care acceptarea are loc inainte de efectuarea actului, iar primirea efectiva dupa efectuarea unui asemenea act.

se cere ca actul vizat de actiunea de corupere sa faca parte din sfera atributiilor de serviciu ale functionarului, neav=nd importanta daca acel act priveste o indatorire de serviciu specifica sau generica .

Daca in momentul sav=rsirii actiunii specifice elementului material sub forma pretinderii sau primirii, faptuitorul nu avea ca indatorire de serviciu indeplinirii acelui act, dar lasa sa se creada acest lucru, atunci fapta va fi calificata ca inselaciune prevazuta in art. 215 alin. 1 Codul penal.

Luarea de mita fiind o infractiune formala (de pericol) nu mai este necesara dovedirea legaturii de cauzalitate intre actiune sau inactiune si urmarea socialmente periculoasa.

6. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se sav=rseste aceasta infractiune este intentia directa. Intentia specifica luarii de mita este calificata prin scop. Aceasta inseamna ca, in momentul c=nd un functionar pretinde, primeste, acepta sau nu, respinge un folos ce nu i se cuvine, el trebuie sa fi urmarit scopul special prevazut de lege, si anume sa indeplineasca sau sa nu indeplineasca un act privitor la indatoririle de serviciu sa indeplineasca un act contrar unor asemenea indatoriri sau sa int=rzie indeplinirea unui asemenea act.

Termenul “scop” folosit in art. 254 Codul penal trebuie interpretat in acceptiunea sa stricta de finalitate ce se situeaza in afara infractiunii. Infractiunea va exista indiferent daca scopul s-a realizat sau nu.

De obicei, mobilul, impulsul interior care sta la baza sav=rsirii infractiunii este de cele mai multe ori, dorinta functionarului de a obtine c=stiguri fara munca.

7. Consumarea. Tentaiva infractiunii de luare de mita nu este pedepsita de lege. IN cazul acestei infractiuni, legiuitorul a pus activitati care constituie un inceput de executare pe acelasi plan cu fapta in forma consumata (de exemplu, pretinderea in raport cu primirea banilor sau a foloaselor). Infractiunea se consuma in momentul sav=rsirii actiunii sau a inactiunii incriminante, adica in momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori in momentul in care faptuitorul accepta sau nu, respinge promisiunea unor asemenea foloase. In practica judiciara s-a decis ca infractiunea de luare de mita se consuma in momentul in care se pretinde folosul si nu in acela in care este primit, ca este suficienta simpla acceptare a promisiunii facute, predarea banilor sau a foloaselor put=nd sa aiba loc ulterior sau put=nd sa nu se realizeze ca nu este relevanta imprejurarea daca banii primiti s-au dat dupa efectuarea actului ori dupa acordul intervenit intre mituit si mituitor sau daca fapta nu a fost urmata de primirea banilor pretinsi sau promisi. Luarea de mita, consum=ndu-se in momentul pretinderii sau primirii folosului necuvenit ori in momentul acceptarii promisiunii, orice activitate ulterioara acestui moment nu are nici o influenta asupra existentei infractiunii. Astfel fapta constituie luare de mita chiar daca faptuitorul restituie folosul primit ori refuza sa primeasca folosul promis sau daca ulterior acceptarii promisiunii, el este inlaturat din functia pe care o ocupa.

Conform art. 7 alin. 1 si art. 9 Legea 78 / 2000 maximul pedepsei prevazut in art. 254 Codul penal se majoreaza cu 2 ani in cazul art. 7 alin (1) si cu 5 ani in cazul art. 9.

Conform art. 254 alin. (3) se poate dispune confiscarea speciala a bunurilor care au facut obiectul luarii de mita, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului in lei.

Legiuitorul a prevazut aceasta modalitate speciala de confiscare speciala tocmai pentru a sublinia caracterul obligatoriu al acestuia si pentru a reglementa si situatia c=nd bunurile nu se gasesc (condamnatul fiind obligat la plata contravalorii in lei).

8. Sanctiunea. Luarea de mita se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 12 ani si interzicerea unor drepturi.

9. Forma agravata. Potrivit art. 254 Codul penal, alin. 2, luarea de mita este mai grava daca fapta a fost sav=rsita de un functionar cu atributii de control. Pedeapsa este in acest caz inchisoarea de la 3 ani la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

2.2.4. PRIMIREA DE FOLOASE NECUVENITE (art. 256 Codul penal)

1. Notiune si definitie. Activitate functionarului trebuie sa se caracterizeze prin corectitudine si probitate. Exercitarea atributiilor de servicii, indeplinirea actelor la care nun functionar este obligat in temeiul functiei, nu trebuie sa constituie pentru acesta o sursa de venituri ilicite, o cale de obtinere a unor foloase necuvenite. De aceea, prin dispozitiile art. 256 Codul penal, legiuitorul a incriminat sub denumirea de “primirea de foloase necuvenite”, “primirea de catre un functionar direct sau indirect de bani ori de alte foloase, dupa ce a indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia”.

Aceasta infractiune a fost incriminata in Codul penal deoarece exercitarea atributiilor de serviciu indeplinirea actelor la care un functionar este obligat in temeiul functiei nu trebuie sa constituie pentru acesta o sursa de venituri ilicite, o cale de initiere a unor foloase necuvenite”.

Totusi fapta nu este la fel de grava ca luarea de mita, intruc=t in cazul acestei infractiuni, functionarul primeste foloasele dupa ce a indeplinit actul conform atributiilor de serviciu si fara a exercita vreo constr=ngere asupra beneficiarului actului.

2. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de relatiile sociale care asigura normala desfasurare a activitatii unei unitati sau institutii de stat sau publice sau a altor persoane juridice, lucru care nu ar fi posibil “daca indeplinirea sarcinilor de serviciu a functionarilor presupune corectitudine si probitate” . b) Obiectul material in cazul acestei infractiuni nu exista. Banii sau foloasele primite constituie bunuri dob=ndite prin sav=rsirea infractiunii in sensul art. 118 lit. a) Codul penal si vor fi supuse confiscarii speciale. In cazul acesta se poate vorbi de un obiect material al infractiunii.

3. Subiectul infractiunii. Ca si in celelalte infractiuni de servicii, primirea de foloase necuvenite nu poate fi sav=rsita dec=t de un functionar. Participatia penala in cadrul acestei infractiuni este posibila at=t in forma coautorului c=t si in forma instigarii sau a complicitatii. Pentru existenta coautorului este necesar ca faptuitorul sa aiba calitatea speciala ceruta de lege autorului. Subiect pasiv la aceasta infractiune poate fi un organ sau o institutie de stat si orice alta persoana juridica unde isi desfasoara activitatea functionarul public, care se face vinovat de primirea de foloase necuvenite.

4. Latura obiectiva. Elementul material al infractiunii cauta in actiunea faptuitorului de a primi bani sau alte foloase. Aceasta actiune trebuie sa aiba loc dupa indeplinirea de catre faptuitor a unui act. Daca faptuitorul primeste banii sau foloasele inainte de luare de mita si nu infractiunea de primire de mita si nu infractiunea de primire de foloase necuvenite, daca banii sau foloasele se primesc dupa indeplinirea actului, dar pe baza unei intelegeri prealabile. Daca faptuitorul a indeplinit actul cu incalcarea indatoririlor sale de serviciu, fapta nu constituie infractiunea de primire de foloase necuvenite ci, dupa caz, infractiunea de neglijenta sau abuz in serviciu, ori infractiunea de luare de mita daca pentru indeplinirea actului incorect faptuitorul a primit bani sau alte foloase.

Dar dupa ce a indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat functionarul obliga pe beneficiarul actului sa-i remita bani, bunuri, foloase cu titlu de retributie (indiferent ca acesta din urma i le aduce ori nu) consideram ca suntem in prezenta unui abuz in serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 Codul penal).

5. Latura subiectiva. Primirea de foloase necuvenite se sav=rseste cu intentie directa, faptuitorul vrea sa primeasca banii sau foloasele dupa indeplinirea actului in virtutea functiei si la care era obligat in temeiul acesteia, stiind ca banii sau foloasele nu i se cuvin. In acelasi timp, faptuitorul are reprezentarea ca prin actiunea sa creaza o stare de pericol pentru buna desfasurare a activitatii de servciu, urmare a carei producere o doresti. In lipsa intentiei fapta nu constituie infractiune.

6. Consumarea. Infractiunea de primire de foloase necuvenite este o infractiune momentana; ea se consuma in momentul sav=rsirii actiunii incriminate, adica in momentul in care faptuitorul, dupa indeplinirea actului, primeste banii sau foloasele.

Tentativa este posibila dar legea nu prevede sanctionarea ei.

7. Sanctionarea. Primirea de foloase necuvenite se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. De asemenea, instanta poate aplica si pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi, daca pedeapsa principala cu inchisoarea este mai mare de 2 ani.

Conform art. 256 alin. (2) Codul penal cu privire la bani sau bunurile primite de functionare se dispune confiscarea speciala, acestea fiind considerate “lucruri dob=ndite prin comiterea infractiunii”.

Daca bunurile nu se gasesc, au fost date altei persoane si aceasta le-a consumat sau au fost pierdute, condamnatul va fi obligat la plata echivalentului lor in bani.

In cazul in care infractiunea a fost sav=rsita in coautorat, iar valorile, bunurile nu se mai gasesc, instanta va trebui sa stabileasca ce cantitate din aceastea au revenit fiecaruia, dupa care sa oblige pe fiecare la plata ehivalentului in bani al acestor bunuri sau valori de care a profitat fiecare.

2.3. INFRAC}IUNI CONTRA PATRIMONIULUI

2.3.1. DELAPIDAREA(art. 215 Codul penal)

1. Notiune si definitie. Infractiunea de delapidare este incriminata in art. 215 Codul penal intr-o varianta simpla sau tip si alta agravata.

Varianta simpla consta in insusirea, folosirea sau traficarea de catre un functionar in interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau administreaza (art. 215 Codul penal, alin. (1)). Varianta agravata se realizeaza in cazul in care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave (art. 215, alin. (2) Codul penal).

2. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale de natura patrimoniala a carir existenta si dezvoltare este conditionata de mentinerea pozitiei de fapt a bunurilor ce apartin sau intereseaza o persoana juridica privata sau publica impotriva actelor gestionarilor sau administratorilor, de insusire sau folosire in scopuri personale a bunurilor ce constituie obiectul activitatii de gestionare sau administrare. Infractiunea fiind sav=rsita de un functionar public are ca obiect juridic secundar relatiile sociale care asigura desfasurarea normala si corecta a serviciului unitatii private sau publice. b) Obiectul material. Infractiunea de delapidare are ca obiect material, bani, valori sau alte bunuri din patrimoniul public sau privat pe care faptuitorul le gestioneaza sau administreaza.

Prin ,,bani” se inteleg biletele de banca si monedele metalice rom=nesti sau straine care au putere circulatorie, indiferent daca se afla in numerar sau la dispozitia unitatii private sau publice.

Prin “valori” se inteleg h=rtiile de valoare si inscrisurile de orice fel, cum sunt obligatiunile CEC, cecuriel, h=rtiile de virament, timbrele, titlurile de credit, de creanta, daca incorporeaza drepturi a caror valorificare este legata de detinerea respectivelor inscrisuri.

Prin “alte bunuri” se inteleg bunurile mobile corporale, altele dec=t banii ori valorile asimilate acestora, care au o valoare economica si fac parte din sfera de gestionare sau administrare a faptuitorului.

Pentru ca un bun sa devina obiectul material al infractiunii de delapidare trebuie ca acesta sa aiba o existenta materiala deoarece numai astfel de bunuri pot fi sustrase. In acelasi timp, trebuie sa aiba o valoare economica si o anumita situatie juridica, adica sa faca parte din patrimoniul unei persoane juridice, sa se afle in posesia sau detentiunea acesteia si totodata sa se afle in masa bunurilor gestionate sau administrate de faptuitor.

3. Subiectul infractiunii. Subiectul activ nu poate fi dec=t un “functionar public” sau “functionar” care “gestioneaza sau administreaza” bunurile unei unitati publice sau private. Asadar, la delapidare autorul este de doua ori functionar, iar pe de alta psarte, calitatea de administrator sau gestionar de bunuri care apartin unei persoane juridice. De aceea, un functionar care a contribuit prin acte nemijlocite la insusirea unor bunuri, fara a fi insarcinat cu administrarea sau gestionarea lor, alaturi de o persoana (functionar) care indeplineste aceste conditii nu va fi coautor la delapidare, ci complice.

Potrivit art. 147 Codul penal, prin “functionar public se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145 Codul penal.

In literatura juridica se afirma ca, in conditiile art. 147 alin. (2) nu poate fi subiectiv activ al infractiunii de delapidare dec=t un salariat aflat intr-un raport de munca cu unitatea pagubita.

In cazul infractiunii de delapidare, calitatea de functionar este circumscrisa numai acelor functionari care, in virtutea raportului juridic cu persoana juridica, au atributii de gestionare sau administrare.

Calitatea de gestionar. Potrivit dispozitiilor din art. 1 ale legii nr. 22 / 1969 privind angajarea, gestionarea, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu getionarea bunurilor, are calitatea de gestionar acel functionar care exercita ca atributii principale de servicii, primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate in administrarea, folosinta sau detinerea, chiar temporara a unei unitati publice sau a oricarei alte persoane juridice, indiferent de modul de dob=ndire si de locul unde se afla bunurile.

Rezulta, asadar ca “activitatea de gestiune pe care o desfatoara functionarul este, in primul r=nd, o activitate de primire a unor bunuri, adica de luare in primire in cantitatea, calitatea si sortimentul specificater in actele insotitoare, iar, in al doilea r=nd este o activitate de pastrare, prin care se intelege tinerea in depozit, asigurarea integritatii acestora in vederea efectuarii, in conditii normale, a miscarii bunurilor gestionate. In cazul in care nu se pastreaza integritatea bunurilor, daca se constata reaua credinta, fapta va fi gestiunea frauduloasa, iar daca atingerea adusa integritatii bunurilor se datoreaza culpei, in anumite conditii, se poate retine de neglijenta in serviciu”. Pastrarea implica acte corespunzatoare (evidente, registre, documente) care sa oglindeasca in mod exact cantitatea, felurilor si calitatea bunurilor in pastrare. In al treilea r=nd este o activitate de eliberare, predare a bunurilor. Prin eliberarea bunurilor se intelege predarea lor de catre functionarul respectiv celor indreptatiti in cantitatea, calitatea si sortimentelor specificate in actele de eliberare.

Calitatea de administrator o are acel functionar in ale carui atributiuni de serviciu intra si efectuarea de acte de dispozitie cu privire la bunurile ce apartin unitatii publice sau private, potrivit cu natura si scopul activitatii acesteia. Asemenea acte de dispozitie privesc planificarea, aprovizionarea, desfacerea, repartizarea platilor si sunt indeplinite de cei special insarcinati cu atributii de conducere in unitatea respectiva, atributiile legate de dispozitia patrimoniului acesteia. De aceea, din categoria administratorilor, fac parte, directorii, contabilul sef, inginerul sef, consilieri.

Exista o deosebire intre gestionar si administrator, in sensul ca primul vine in contact direct si material cu bunurile datorita atributiunilor sale legate de primirea, pastrarea sau eliberarea bunurilor, iar cel de-al doilea are numai un contact virtual, juridic cu bunurile pe care le administreaza, concretizat in actele de dispozitie pe care le efectueaza cu privire la acestea.

Infractiunea de delapidare se poate comite at=t de o singura persoana, c=t si in participatie. Pentru coautorat se cere ca toti participantii sa aiba calitatea de functionari, gestionari sau administratori.

Subiect pasiv la infractiunea de delapidare nu poate fi dec=t organul, institutia publica sau orice alta persoana juridica in cadrul carora exercita activitatea functionarul care a comis activitatea de insusire, traficare sau folosire a bunului ce formeaza obiect material al infractiunii. Deci, la infractiunea de delapidare intotdeauna subiect pasiv nu poate fi dec=t o persoana juridica.

4. Latura obiectiva. a) Elementul material consta intr-o actiune de sustragere definitiva sau temporara a unui bun din patrimoniul unei persoane juridice in posesia sau detentia careia se afla, de catre o persoana care il gestioneaza sau administreaza. INsusirea, folosirea sau traficare nu reprezinta dec=t modalitati ale sustragerii.

“Insusirea ca modalitate a sustragerii unui bun consta in scoaterea unui bun din posesia sau detentia unei persoane juridice si trecerea acestuia in stap=nirea faptuitorului care poate dispune de el, adica poate sa-l consume, sa-l utilizeze, ori sa-l instraineze.

Se realizeaza delapidarea prin aceasta modalitate in cazul in care autorul si-a insusit sumele achitate de beneficiari pentru multe contracte de lucrari incheiate in numele unitatilor si pe formulare ale acestora, ori daca sustrage bunuri care numai scriptic au fost scoase din gestiunea sa, in fapt nefiind predate beneficiarului ori daca gestionarul ia din gestiune o motocicleta pe care o inregistreaza pe numele sau”.

Folosirea consta intr-un act initial de luare sau scoatere a unui bun din sfera patrimoniala a unei unitati publice sau private si apoi intr-un act subsecvent de intrebuintare a bunului restras, prin care se obtine un folos in benefiiciul faptuitorului ori a altei persoane. De aceea, constituie delapidare ,,prin folosire” scoaterea repetata al unor sume de bani din gestiune pentru acoperirea unor lipsuri anterioare, sau luarea din gestiune a unor aparate electronice pentru a le folosi o perioada de timp.

Dre remarcat faptul ca, spre deosebire de insusire, c=nd bunul luat ram=ne la faptuitor,in cazul folosirii, bunul este tradus in unitatea publica sau privata, fiind vorba numai de o sustragere temporara a acestuia.

Traficarea este tot o forma de sustragere si consta, pe de o parte, in scoaterea bunului din sfera patrimoniului persoanei juridice si apoi in actul de speculare, in vederea obtinerii bunului din sfera patrimoniala a unitatii publice sau private sa fie dat in folosinta altei persoane in schimbul unui profit sau c=stig.

In caz de delapidare prin folosire sau traficare, paguba consta in uzura bunului pe timpul c=t a fost scos din gestiune sau daca obiectul material este o suma de bani, in echivalentul dob=nzii legale pe durata folosirii sumei. Existenta delapidarii – in limitele sumelor insusite, nu este afectata de faptul “ca gestionarul are de recuperat de la o unitate o suma de bani, ori ca a avut aprobarea sefului unitatii pentru a lua bunuri din gestiune sau ca in locul banilor insusiti, au fost introduse in gestiune bunuri proprietate personala ori sustrase de catre alte persoane din alte gestiuni”.

b) Urmarea imediata la infractiunea de delapidare, indiferent de modalitatea de comitere, consta in scoaterea bunului din sfera patrimoniala in care se gasea si lipsirea unitatii publice sau private de bunul retras, de posibilitatea de a-l avea si de a folosi bunul respectiv, ceea ce duce si la producerea unei eventuale pagube unitati, const=nd in valoarea bunului sustras prin insusire.

c) Legatura de cauzalitate. Pentru intregirea laturii obiective a infractiunii de delapidare este necesar sa existe o legatura de cauzalitate intre actiunea de insusire, folosire sau traficare si urmarea imediata, deposedarea unitatii publice sau private de acel bun. Daca deposedarea se datoreaza altei cauze, ca de pilda pierderea bunului, furtul acestuia, distrugerea lui, nu poate exista infractiunea de delapidare.

5. Latura subiectiva. Infractiunea de delapidare se sav=rseste cu intentie, cel mai adeasea, intentia directa, dar nu este exclusa si cea indirecta. Faptuitorul isi da seama de caracterul ilicit al faptei, prevede rezultatul socialmente periculos al acesteia sau uneori numai il accepta.

Consideram ca delapidarea se comite doar cu intentia directa, av=nd in vedere modalitatile elementului material, insusire, folosire, traficare.

Mobilul faptei nu are importanta in realizarea laturii subiective, at=ta vreme c=t faptuitorul a fost determinat de dorinta de a realiza avantaje pe seama patrimoniului unitatii ale carei bunuri se gestioneaza sau administreaza, mobilul va ajuta insa la determinarea pericolului concret al infractiunii si la individualizarea raspunderii penale.

6. Forme. Infractiunea de delapidare este susceptibila de toate formele imperfecte ale infractiunii, insa actele pregatitoare, desi posibile, nu sunt pedepsite de lege.

Delapidarea poate sa apara ca o infractiune simpla c=nd consumarea coincide cu epuizarea, dar poate sa fie comisa si forma infractiunii continue, mai cu seama, in modalitatile “folosirii” ori “traficarii” ca si in forma infractiunii continuate si vchiar a infractiunii progresive daca urmarea imediata se agraveaza sau i se adauga o alta urmare, generata de aceeasi actiune de sustragere.

7. Modalitati. Modalitatile normative sunt delapidarea prin insusire, prin tratificare si prin folosire a bunului unei persoane juridice.

Consecintele deosebit de grave se materializeaza in producerea unor pagube mai mari de 2.000.000.000 sau a unei perturbari deosebit de grave a activitatii, cauzate persoanei juridice, publice sau private.

8. Sanctiuni. Infractiunea de delapidare in oricare din modalitatile normative ale variantei simple se pedepseste cu inchisoarea de la 1 an la 15 ani.

In modalitatea agravanta – c=nd delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

2.4. INFRAC}IUNI DE FALS

2.4.1. FALS INTELECTUAL(art. 289 Codul penal)

1. Notiune si definitie. Potrivit art. 289 Codul penal, exista fals intelectual in cazul falsificarii unui inscris oficial cu prilejul intocmirii acestuia, de catre un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului ori prin omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau imprejurari.

2. Obiectul infractiunii a) Obiectul juridic special il formeaza relatiile sociale a caror nastere, desfasurare si dezvoltare depinde in mod nemijlocit de increderea publica ce este acordata inscrisurilor oficiale si activitatii realizate de functionarii publici sau de alte categorii de functionari pentru intocmirea acestora. b) Obiectul material al infractiunii este un inscris oficial

3. Subiectii infractiunii a) Subiectul activ nemijlocit al infractiunii de fals intelectual este calificat, in sensul ca acesta nunpoate fi dec=t o persoana care are calitatea de functionar si sav=rsesete fapta in exercitiul atributiunilor sale de serviciu.

Notiunea de “functionar” despre care am facut referire si la alte infractiuni, trebuie interpretata in sensul art. 147 Codul penal si anume, ca este persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145 (functionar public).

Infractiunea poate fi sav=rsita si in participatie, cu mentiunea ca instigatorii sau complicii pot fi si alte persoane dec=t cele care au calitatea ceruta in art. 289 Codul penal dar coautorul este posibil doar atunci c=nd intocmirea inscrisului este de competenta mai multor persoane care au calitatea de functionar si actioneaza in aceasi forma de vinovatie (intentia) pentru falsificarea inscrisului oficial, cum ar fi: o comisie de expertiza, o comisie de avizare, o comisie de examen, o comisie de inventariere.

b) Subiectul pasiv principal al infractiunii va fi persoana fizica sau juridica ale carei interese au fost prejudiciate in urma executarii falsului intelectual. Legea nu cere conditii speciale de loc, darreferitor la timpul sav=rsirii infractiunii, exista o conditie de timp intrinseca actiunii incriminate, in sensul ca falsul intelectual se comite cu prilejul intocmirii unui inscris oficial, deci concomitent cu redactarea sau completarea anumitor date ale unui inscris psecial.

Orice operatiuni de alterare care s-ar efectrua ulterior finalizarii inscrisului vor constitui acte componente ale unei alte infractiuni: fals material in inscrisuri materiale.

4. Latura obiectiva. a) Elementul material consta in falsificarea unui inscris oficial care poate fi realizata prin doua modalitati alternative, fie prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului, fie prin omisiunea cu stiinta necorespunzatoare adevarului, fie prin omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau imprejurari.

Infractiunea de fals intelectual, este din punct de vedere obiectiv, o infractiune comisiva mixta care poate fi sav=rsita at=t prin actiune c=t si prin inactiune.

Atestarea este acea consemnare, mentionare care se efectueaza cu prilejul intocmirii unui inscris oficial referitor la existenta anumitor fapte sau imprejurari determinate.

Atestarea este necorespunzatoare adevarului atunci c=nd faptele sau imprejurarile asupra carora se face mentionarea nu au existat sau ele s-au petrecut in cu totul alt fel dec=t s-a facut consemnarea. Astfel exista aceasta infractiune atunci c=nd functionarul intocmeste un proces – verbal de contraventie nereal ori consemneaza un fapt neadevarat pi anume, ca la constatarea contraventiei a asistat si o alta persoana sau atunci c=nd in ambele situatii semneaza in fals pe martorul asistent.

Omisiunea este acea inactiune a faptuitorului care omite, cu stiinta sa consemneze, sa inregistreze unele date sau imprejurari veridice, de care el a luat cunostinta si pe care avea obligatia sa le mentioneze in inscrisurile oficiale. Constituie astfel infractiunea de fals intelectual, fapta ofociantului postal care omite sa inregistreze in registrul de evidenta mandatul postal primit si a carui contravaloare si-a insusit-=o, ori daca functionarul omite sa completeze duplicatele ori triplicatele unor distante sau sa insereze in notele de plata cantitatile de marfuri transferate.

Activitatea de falsificare, executata in oricare din cele doua modalitati, trebuie sa fie sav=rsita cu indeplinirea anumitor cerinte esentiale. In primul r=nd, dupa cum am aratat anterior, falsul intelectual se realizeaza cu prilejul intocmirii inscrisului oficial.

In al doilea r=nd, falsificarea trebuie comisa de un functionar aflat in exxercitiul atributiilor de serviciu. Nu exista aceasta infractiune daca functionarul, desi consemneaza in cuprinsul actului date nereale, nu se afla in exercitarea atributiilor de serviciu, situatie in care el urmeaza sa raspunda pentru fals material in inscrisuri oficiale.

Urmarea imediata consta in cazul acestei infractiuni in crearea unei stari de pericol pentru valoarea sociala protejata de lege, prin intocmirea efectiva a unui inscris oficial fals. Aceasta urmare este realizata c=nd inscrisul aparent real este semnat, stampilat, perfectat intocmai ca un inscris autentic.

Fiind vorba de un rezultat independent de actiune, este necesara stabilirea legaturii de cauzalitate intre actiune (inactiune) si rezultat.

5. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se poate sav=rsi infractiunea de fals intelectual este intentia directa sau indirecta. Prin urmare, intentia exista at=t in cazul sav=rsirii faptei prin actiune si prin inactiune.

Fapta sav=rsita din culpa nu constituie infractiunea de fals intelectual. S-ar putea retine infractiunea de neglijenta in serviciu, in masura in care sunt indeplinite cerintele legale ale acesteia.

6. Consumarea. Falsul intelectual realizat prin actiunea de atestare a unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului nu poate cunoaste formule imperfecte ale infractiunii insa actele pregatitoare nu sunt incriminate.

Tentativa se pedepseste. Exista tentativa atunci c=nd executarea actiunii de falsificare a inceput, dar a fost intrerupta sau nu si-a propus efectul din cauze independente de vointa faptuitorului, cum ar fi in cazul in care, dupa redactarea inscrisului oficial dar cu prilejul semnarii sau parafarii acestuia, falsul este descoperit de o alta persoana.

Falsul intelectual prin omisiune nu se poate sav=rsi dec=t in forma consumata.

Consumarea infractiunii intervenite in momentul in care este finalizata intocmirea inscrisului oficial fals, fie prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului, fie prin omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau imprejurari, iar inscrisul este perfectat prin semnarea si aplicarea stampilei sau a sigiliului.

7. Modalitati. Infractiunea de fals intelectual cunoaste doua modalitati normative corespunzattoare incriminarii alin. (1) art. 289 Cod penal; modalitatea atestarii unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului si modalitatea omisiunii de a insera unele date sau imprejurari. Infractiunea se poate prezenta intr-o diversitate de modalitati faptice.

8. Sanctiuni. Falsul intelectual se sanctioneaza cu pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 5 ani.

BIBLIOGRAFIE:

Abraham, Pavel – “Raspunderea penala a angajatilor pentru infractiuni sav=rsite in cadrul raportului juridic de munca” (rezumatul tezei de doctorat), Bucuresti, 1994;

Antoniu, G., Bulai, C., -”Practica judiciarã penalã. Partea specialã.”, Ed. Academiei

Române, București, 1992;

Barac, Lidia – “Raspunderea si sanctiunea juridica”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997;

Barligeanu, George – “Raspunderea juridica”, Bucuresti, Editura All Beck, 1999;

Babos, Gheorghe–“Raspunderea, responsabilitate si constr=ngerea in domeniul dreptului”, Editura Argonaut, Cluj – Napoca, 1996;

Bulai, Constantin – ”Drept penal român. Partea generalã”, Casa de editurã și presã ”Șansa”, București, 1992;

Cerna, Silviu – “Coruptia, birocratia, directrocratia”, Editura Sedona, Bucuresti, 1996;

Ceterchi, Ioan, Craioveanu, Ion – “Introducere in teoria generala a dreptului”, Editura All, Bucuresti, 1998;

Dobrinoiu, Vasile –”Traficarea functiei si a influentei in dreptul penal”, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1983;

Dobrinoiu, Vasile – “Coruptia in dreptul penal rom=n”, Editura Atlas LEx, Bucuresti, 1995;

Dobrinoiu, Vasile – “Unele infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul”, Universitatea din Bucuresti, 1978;

Dobrinoiu, Vasile, Conea, N. – “Drept penal. Partea spseciala”, Ed. Lumina Lex, București, 2000;

Florea, Mihai – “Responsabilitatea actiunii sociale”, Editura Stiintifica si Enciclopedica”, Bucuresti, 1976;

Giurgiu, Narcis – “Raspunderea si sanctiuni de drept penal, Editura Neuron, Focsani, 1995;

Grigorovici, Aneta – “Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976;

Iorgovan, Antonie – “Tratat de drept administrativ”, vol. I – II, Editura Nemira, Bucuresti, 1996;

Loghin, Octavian, Toader, Tudorel – “DRept penal. Partea speciala”, Casa de Editura si Presa “sansa” SRL, Bucuresti, 2001;

Manda, Corneliu – “Administratia publica si cetateanul”, Editura Tehnica, Bucuresti, 1997;

Nistoreanu, Gheorghe, Dobrinoiu, Vasile, Boroi, Alexandru, Molnar I, Pascu, I., Lazar I – “Drept penal. Partea speciala”, Editura Europa Nova, Bucuresti, 2000;

Nistoreanu, Gheorghe, Boroi, Alexandru – “Drept penal. Partea speciala”, Editura All Beck, Bucuresti, 2002;

Patulea, Vasile – “Raspundere si responsabilitate sociala si juridica”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1998;

Pepelea, Dimitrie,Tomescu, Nicolae – “Responsabilitatea statului si a functionarilor publici”, Editura Cerni, Issi, 1997;

Pepelea, Neculai – “Functionarul public. Norme si principii comportamentali”, Editura Cronica, Iasi, 1995;

Petru, Petrisor – “Infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege”, Editura Mirton, Timisoara, 2001;

Popa, Neculai – “Teoria generala a dreptului”, Bucuresti, 1992;

Profiroiu, Marius, Parlagi, Anton, Crai, Eugen – “Etica si coruptie in administratia publica”, Editura Economica, Bucuresti, 1999;

Ratiu – Vladica, Gheorghe – “Raspunderea juridica”, Cluj- Napoca, 1995 (rezumatul tezei de doctorat);

Stãtescu, C., Bârsan, C. – “Drept civil. Teoria generala a obligatiilor”, Ed. Juridicã, Bucuresti, 1992;

Tofan, Dana – “Puterea discretionara si excesul de putere al autoritatilor publice”, Editura All Beck, Bucuresti, 1999;

Vasiu, Ioana – “Drept penal. Partea speciala”, Editura Argonaut, Cluj – NApoca, 1995;

Vedinaș, Verginia – “Statutul functionarului public”, Editura Nemira, Bucuresti, 1998;

Zaharia, Gh., T., Odette Budeanu Zaharia, Tudor I. Budeanu, Tudor Alexandru Chiuariu – “Tratat de drept administrativ”, Editura Junimea, Iasi, 2001.

BIBLIOGRAFIE NORMATIVA:

Constitutia Rom=niei (publicata in Monitorul Oficial nr. 233 / 1991), aprobatã prin referendum la 8 decembrie 1991;

Codul penal romãn;

Legea 188 / 1996 privind Statutul functionarilor publici (publicata in Monitorul Oficial nr. 600 / 1999);

H.G. nr. 1065 / 2001 privind aprobarea Programului national de procurare a Coruptiei si a Planului national de actiune impotrva coruptiei.