.punerea In Executare a Hotararilor Judecatoresti

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE

SECT. 1 OFICIALITATEA PROCESULUI PENAL

Potrivit art.1/ C.pr.pen., infaptuirea justitiei penale in scopul apararii si realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, precum si a celorlalte drepturi si interese deduse judecatii, se realizeaza prin obligatia pe care o au organele judiciare de a incepe si desfasura activitatea procesual penala din proprie initiativa chiar si atunci cand sunt lezate interesele unor persoane fizice sau juridice care nu isi manifesta dorinta, independent de vointa acestora sau a reprezentantilor lor cu exceptia cazurilor in care actiunea penala se pune in miscare sau se exercita la plangerea prealabila a partii vatamate. Aceasta obligatie o au si organele de cercetare penala si pentru toate organele judiciare este inscrisa in art.2 alin.2 al Codului de procedura penala in urmatoarea formulare: “Actele necesare procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel.”

Intrucat intreaga activitate procesual penala se desfasoara din oficiu, ca obligatie a organelor judiciare, acest principiu, mai poarta si denumirea de principiul obligativitatii pornirii si desfasurarii procesului penal.

Se aprecieaza ca datele necesare desfasurarii procesului penal sunt in primul rand insesi actele procesului, adica actele procesuale care dinamizeaza desfasurarea procesului penal si actele procesuale care sunt efectuate pentru aducerea la indeplinire a continutului dispozitiv al acestor acte.

Exemplificam cateva acte mai importante: organele de cercetare penala au obligatia de a se sesiza din oficiu despre savarsirea unei infractiuni (art.221/ C.pr.pen.), de a incepe urmarirea penala (art.228) si de a efectua cercetarea penala (art.232), de a face propuneri concrete procurorului pentru luarea masurilor preventive si rezolvarea cauzei (art.146, 156, 256, 258), obligatia pentru procuror de a dispune trimiterea in judecata a persoanei vinovate de savarsirea unei infractiuni (art.262), obligatia instantei de fond sau a instantei corespunzatoare in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere, de a proceda la judecarea si solutionarea propunerii de prelungire a duratei arestarii (art.155, 159), a instantei de fond, de a proceda la judecarea si solutionarea cauzei (art.313, 321, 354), obligatia instantei sesizate cu o cale de atac ordinara de a judeca si solutiona cauza (art.375, 377, 379) si, in cele din urma, obligatia primei instante de a pune in executare hotararea penala definitiva (art.418, 420, 426, 429, 440, 442).

Actiunea principiului oficialitatii prin dispozitia finala a art.2 alin.2 este limitata de cazurile prevazute de lege, care trebuie interpretate restrictiv. Rezerva se refera la acele situatii in care legea opreste organele judiciare sa isi exercite atributiile in lipsa unei manifestari de vointa din partea persoanei sau organului considerat de lege ca interesat in tragerea la raspundere penala.

Aceste limitari de la aplicarea principiului oficialitatii se explica prin necesitatea proteguirii unor interese ale unor persoane ce trebuie sa aiba posibilitatea de a dispune asupra actiunii penale cand au suferit atingeri ale propriei persoane, de a evita actiunile sicanatorii si pentru a se da posibilitatea folosirii in unele sectoare (caile ferate si fortele armate) a unor mijloace extrapenale pentru restabilirea ordinii si disciplinei.

Mai mult, desi in procesul civil opereaza principiul disponibilitatii, in latura civila a procesului penal, in cazul in care s-au adus prejudicii unor persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, actiunea civila se porneste si se exercita din oficiu (art.17 C.pr.pen.).

Principiul oficialitatii este strans legat de principiul legalitatii procesului penal care ii determina limitele si se afla intr-o stransa interdependenta si interactiune cu principiile rolului activ, aflarea adevarului, garantarea dreptului de aparare si prezumtia de nevinovatie, prin aplicarea acestuia fiind garantata si realizarea celor din urma.

SECT. 2 PUNEREA IN EXECUTARE A HOTARARILOR JUDECATORESTI PENALE – ULTIMA FAZA A PROCESULUI PENAL

I.2.1 SPECIFICUL ACTIVITATII

Fazele procesului penal sunt urmarirea, judecata si punerea in executare a hotararilor judecatoresti, fiecare dintre aceste faze avand structura, limitele si elementele sale definitorii.

Dispozitiile unei hotarari penale, oricat de temeinice si juste ar fi ele, ar avea o valoare pur formala si ar ramane neluate in seama, daca nu s-ar prevedea prin lege mijloace si masuri de executare a ceea ce a hotarat instanta de judecata. Pronuntarea hotararii penale definitive pune capat conflictului de ordin penal si civil nascut din savarsirea infractiunii, dar nu infaptuieste prin ea insasi sanctiunile de drept penal si reparatiile civile. Mai este necesar ca cei carora li s-a aplicat o sanctiune de drept penal sau civil sa fie constransi sa indeplineasca ceea ce instantele penale au hotarat: sa suporte efectiv sanctiunile aplicate si consecintele acestora. Numai astfel sanctiunea de drept penal va avea, represiv si preventiv, o influenta reala asupra condamnatului sau va inlatura efectiv starea de pericol care a atras aplicarea unei masuri de siguranta. In acelasi timp va spori si efectul exemplaritatii, creand si intarind in constiinta membrilor colectivitatii ideea ca nimeni nu se poate sustrage de la executarea pedepsei. Asadar, numai in acest fel repararea vatamarii cauzate prin infractiune va constitui o reala dezdaunare a persoanei vatamate.

Executarea hotararilor penale implica indeplinirea unui complex de acte successive si coordonate, care sunt efectuate de organe si subiecti procesuali in vederea realizarii complete a ceea ce s-a decis de catre instanta de judecata prin hotararea penala.

Aceasta activitate se particularizeaza prin aceea ca se desfasoara cu participarea nu numai a organelor judiciare (sistemul judiciar) ori numai a organelor administrative (sistemul administrativ), ci cu participarea ambelor categorii de organe (sistemul mixt).

O alta particularitate a activitatii procesuale din faza executarii este si aceea ca se desfasoara dupa solutionarea prin hotarare definitiva a conflictului de drept penal. In materia penala nu exista posibilitatea unei executii provizorii cu privire la fondul cauzei penale (ca in dreptul civil). Posibilitatea executarii imediate a unor incheieri susceptibile de a fi atacate cu recurs nu priveste raportul procesual principal ci unele raporturi derivate (adiacente).

Se impune subliniat faptul ca nu trebuie confundat momentul cand hotararea a ramas definitiva si a devenit executorie cu momentul epuizarii activitatii procesuale; daca, in genere, aceste momente coincid, de multe ori ele sunt diferite. De exemplu, un inculpat declara peste termen apel impotriva hotararii de condamnare, caz in care activitatea procesuala va continua prin judecarea acestui apel; hotararea atacata este insa ramasa definitiva ex tunc (in momentul cand a expirat termenul de recurs), si deci executorie, apelul facut peste termen neavand efect suspensiv (art.364 si 365 C.pr.pen.).

In sfarsit, specific activitatii de executare este si faptul ca ea se desfasoara in cadrul unui raport procesual propriu, denumit raport procesual de executare, care ia nastere dupa rezolvarea prin hotararea definitiva a conflictului procesual principal.

I.2.2 STRUCTURA SI LIMITELE FAZEI DE EXECUTARE A HOTARARILOR PENALE

Faza procesuala a punerii in executare se plaseaza dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti penale si potrivit art.419 C.pr.pen. debuteaza prin primele activitati judiciare pe care le intreprinde la instanta de executare judecatorul delegat cu efectuarea punerii in executare.

Punerea in executare a hotararilor penale, ca faza a procesului penal, a nascut in literatura de specialitate o serie de controverse chiar in legatura cu apartenenta sa la ramura de drept a procedurii penale.

Au existat opinii potrivit carora intreaga reglementare care priveste executarea hotararilor penale face obiectul unei ramuri autonome de drept – drept penal executiv.

Autorii contemporani au apreciat ca punerea in executare este o faza a procesului penal, ea reprezentand o etapa necesara realizarii scopului procesului penal, fara de care acest scop nu poate fi atins. In aceasta opinie se sustine ca fac parte din faza punerii in executare numai o parte din activitatile legate de executarea hotararilor si anume, numai cele ce pun in aplicare hotararea. Din faza punerii in executare fac parte numai acele activitati care declanseaza inceputul executarii, deosebindu-se astfel activitatea de executare a pedepsei de activitatea de punere a ei in aplicare. Ne raliem acestui punct de vedere precizand ca, pe de alta parte, din interpretarea textului art.1 al Codului de procedura penala, care reglementeaza scopul procesului penal, rezulta ca legiuitorul a raportat realizarea acestui scop la momentul pedepsei si nu la cel al condamnarii. Iar in atingerea acestui moment, ce implineste vointa legii, este nevoie, logic, de faza punerii in executare a hotararilor penale.

In timp ce reglementarea punerii in executare a hotararilor penale cade sub incidenta exclusiva a normelor dreptului procesual penal, executarea propriu-zisa a sanctiunii penale cade sub incidenta normelor de drept substantial, norme cuprinse atat in Codul penal, cat si in Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, modificata prin Legea nr. 7/1973 publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 49, din 6 aprilie 1973. In 28 iunie 2004 a fost adoptata Legea nr. 294/ 2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal. Aceasta va intra in vigoare la data intrarii in vigoare a noului Cod penal, data la care se abroga Legea nr. 23/ 1969 cu modificarile si completarile ulterioare.

Autonomia fazei punerii in executare a hotararilor penale este marcata si prin prezenta in cadrul raporturilor juridice procesuale a anumitor subiecti care nu pot fi intalniti in raportul de executare.Subiectul prezent in orice raport juridic de punere in executare este instanta de executare (art. 418), in timp ce in raportul juridic de executare instanta nu apare ca subiect (eventual apare in masura in care rezolva unele incidente privind executarea sanctiunilor penale).

Faza punerii in executare a hotararilor penale se caracterizeaza si prin aceea ca este alcatuita din acte procesuale si acte procedurale proprii, care nu pot fi intalnite in celelalte faze ale procesului penal si nici in cadrul executarii propriu-zise a sanctiunii penale.

Astfel pot fi considerate acte specifice acestei faze a procesului penal : emiterea ordinului de arestare si detinere in vederea executarii pedepsei inchisorii, dispozitiile pe care instanta le da prin judecatorul delegat cu privire la punerea in executare a pedepsei inchisorii la locul de munca etc. Sunt acte procedurale proprii fazei procesului penal de care ne ocupam, intre altele, emiterea mandatelor de executare a pedepsei inchisorii, emiterea unor copii de pe dispozitivul hotararii penale ce se pune in executare etc.

Ca si structura, aceasta ultima faza procesuala, cuprinde, in primul rand, reglementarea modalitatilor de punere in executare a dispozitiilor luate prin hotararea penala definitiva, asadar indeplinirea formalitatilor legale, potrivit carora incepe privarea de libertate, se incaseaza amenda penala, se pun in aplicare masurile de siguranta si alte masuri procesuale. Cuprinde, in al doilea rand, rezolvarea incidentelor care se pot ivi cu ocazia punerii in executare sau a executarii dispozitiilor din hotararea penala definitiva, care ar putea impiedica executarea pedepsei, schimba sau modifica pedeapsa pusa in executare in raport de evenimente de fapt sau de factori juridici ce au intervenit in cursul executarii. De asemenea, se pun la dispozitia autoritatilor judiciare prenfractiune va constitui o reala dezdaunare a persoanei vatamate.

Executarea hotararilor penale implica indeplinirea unui complex de acte successive si coordonate, care sunt efectuate de organe si subiecti procesuali in vederea realizarii complete a ceea ce s-a decis de catre instanta de judecata prin hotararea penala.

Aceasta activitate se particularizeaza prin aceea ca se desfasoara cu participarea nu numai a organelor judiciare (sistemul judiciar) ori numai a organelor administrative (sistemul administrativ), ci cu participarea ambelor categorii de organe (sistemul mixt).

O alta particularitate a activitatii procesuale din faza executarii este si aceea ca se desfasoara dupa solutionarea prin hotarare definitiva a conflictului de drept penal. In materia penala nu exista posibilitatea unei executii provizorii cu privire la fondul cauzei penale (ca in dreptul civil). Posibilitatea executarii imediate a unor incheieri susceptibile de a fi atacate cu recurs nu priveste raportul procesual principal ci unele raporturi derivate (adiacente).

Se impune subliniat faptul ca nu trebuie confundat momentul cand hotararea a ramas definitiva si a devenit executorie cu momentul epuizarii activitatii procesuale; daca, in genere, aceste momente coincid, de multe ori ele sunt diferite. De exemplu, un inculpat declara peste termen apel impotriva hotararii de condamnare, caz in care activitatea procesuala va continua prin judecarea acestui apel; hotararea atacata este insa ramasa definitiva ex tunc (in momentul cand a expirat termenul de recurs), si deci executorie, apelul facut peste termen neavand efect suspensiv (art.364 si 365 C.pr.pen.).

In sfarsit, specific activitatii de executare este si faptul ca ea se desfasoara in cadrul unui raport procesual propriu, denumit raport procesual de executare, care ia nastere dupa rezolvarea prin hotararea definitiva a conflictului procesual principal.

I.2.2 STRUCTURA SI LIMITELE FAZEI DE EXECUTARE A HOTARARILOR PENALE

Faza procesuala a punerii in executare se plaseaza dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti penale si potrivit art.419 C.pr.pen. debuteaza prin primele activitati judiciare pe care le intreprinde la instanta de executare judecatorul delegat cu efectuarea punerii in executare.

Punerea in executare a hotararilor penale, ca faza a procesului penal, a nascut in literatura de specialitate o serie de controverse chiar in legatura cu apartenenta sa la ramura de drept a procedurii penale.

Au existat opinii potrivit carora intreaga reglementare care priveste executarea hotararilor penale face obiectul unei ramuri autonome de drept – drept penal executiv.

Autorii contemporani au apreciat ca punerea in executare este o faza a procesului penal, ea reprezentand o etapa necesara realizarii scopului procesului penal, fara de care acest scop nu poate fi atins. In aceasta opinie se sustine ca fac parte din faza punerii in executare numai o parte din activitatile legate de executarea hotararilor si anume, numai cele ce pun in aplicare hotararea. Din faza punerii in executare fac parte numai acele activitati care declanseaza inceputul executarii, deosebindu-se astfel activitatea de executare a pedepsei de activitatea de punere a ei in aplicare. Ne raliem acestui punct de vedere precizand ca, pe de alta parte, din interpretarea textului art.1 al Codului de procedura penala, care reglementeaza scopul procesului penal, rezulta ca legiuitorul a raportat realizarea acestui scop la momentul pedepsei si nu la cel al condamnarii. Iar in atingerea acestui moment, ce implineste vointa legii, este nevoie, logic, de faza punerii in executare a hotararilor penale.

In timp ce reglementarea punerii in executare a hotararilor penale cade sub incidenta exclusiva a normelor dreptului procesual penal, executarea propriu-zisa a sanctiunii penale cade sub incidenta normelor de drept substantial, norme cuprinse atat in Codul penal, cat si in Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, modificata prin Legea nr. 7/1973 publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 49, din 6 aprilie 1973. In 28 iunie 2004 a fost adoptata Legea nr. 294/ 2004 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal. Aceasta va intra in vigoare la data intrarii in vigoare a noului Cod penal, data la care se abroga Legea nr. 23/ 1969 cu modificarile si completarile ulterioare.

Autonomia fazei punerii in executare a hotararilor penale este marcata si prin prezenta in cadrul raporturilor juridice procesuale a anumitor subiecti care nu pot fi intalniti in raportul de executare.Subiectul prezent in orice raport juridic de punere in executare este instanta de executare (art. 418), in timp ce in raportul juridic de executare instanta nu apare ca subiect (eventual apare in masura in care rezolva unele incidente privind executarea sanctiunilor penale).

Faza punerii in executare a hotararilor penale se caracterizeaza si prin aceea ca este alcatuita din acte procesuale si acte procedurale proprii, care nu pot fi intalnite in celelalte faze ale procesului penal si nici in cadrul executarii propriu-zise a sanctiunii penale.

Astfel pot fi considerate acte specifice acestei faze a procesului penal : emiterea ordinului de arestare si detinere in vederea executarii pedepsei inchisorii, dispozitiile pe care instanta le da prin judecatorul delegat cu privire la punerea in executare a pedepsei inchisorii la locul de munca etc. Sunt acte procedurale proprii fazei procesului penal de care ne ocupam, intre altele, emiterea mandatelor de executare a pedepsei inchisorii, emiterea unor copii de pe dispozitivul hotararii penale ce se pune in executare etc.

Ca si structura, aceasta ultima faza procesuala, cuprinde, in primul rand, reglementarea modalitatilor de punere in executare a dispozitiilor luate prin hotararea penala definitiva, asadar indeplinirea formalitatilor legale, potrivit carora incepe privarea de libertate, se incaseaza amenda penala, se pun in aplicare masurile de siguranta si alte masuri procesuale. Cuprinde, in al doilea rand, rezolvarea incidentelor care se pot ivi cu ocazia punerii in executare sau a executarii dispozitiilor din hotararea penala definitiva, care ar putea impiedica executarea pedepsei, schimba sau modifica pedeapsa pusa in executare in raport de evenimente de fapt sau de factori juridici ce au intervenit in cursul executarii. De asemenea, se pun la dispozitia autoritatilor judiciare precum si celor fata de care se executa hotararea penala mijloacele procesuale care asigura respectarea si aplicarea intocmai a legii penale si de procedura penala.

In consecinta, faza de executare a hotararii penale definitive poate cuprinde acte simple de punere in executare a pedepsei, care nu se efectueaza de completul de judecata, dar sunt acte procedurale, de competenta judecatorului insarcinat cu executarea hotararilor penale, dar si adevarate activitati jurisdictionale, desfasurate in fata instantei judecatoresti, in sedinta publica, orala si contradictoriala. Procedurile jurisdictionale de executare, promovate pentru aplicarea corecta a legii in executarea pedepselor, au un caracter eventual, in sensul ca intervin numai in acele cauze in care sunt necesare schimbari sau modificari de pedepse, impiedicari la inceperea sau continuarea executarii ori alte situatii prevazute de legea penala ce se impun a fi aplicate cauzelor in care se face executarea. De aceea, in numeroase cauze penale, procedura executarii hotararilor penale definitive se reduce numai la activitatea de punere in executare a pedepselor si a altor masuri penale, iar procedurile jurisdictionale de executare intervin numai in cazuri restranse, cand se produce vreun incident de executare.

Sub aspectul limitelor, activitatea propriu-zisa de executare a pedepselor si a altor masuri penale se situeaza in afara procesului penal. Astfel, modalitatile prin care se executa efectiv pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii, pedeapsa amenzii penale, masurile de siguranta nu fac parte din procesul penal si nu sunt reglementate de normele dreptului procesual penal; in activitatea de executare propriu-zisa a pedepselor se aplica normele dreptului penal executional; in activitatea de executarea amenzilor penale si a celor judiciare se aplica normele dreptului financiar; in aplicarea unor masuri de siguranta sunt operante normele dreptului administrativ; dispozitiile civile din hotarare se executa potrivit legii procesual penale, iar cele privind despagubirile civile si cheltuielile judiciare cuvenite partilor se executa potrivit legii civile.

De aceea, procedura executarii hotararii penale definitive se limiteaza numai la normele care reglementeaza modalitatile de punere in executare a dispozitiilor din hotararile penale definitive si procedurile jurisdictionale promovate in vederea executarii hotararii penale definitive in conformitate cu legea.

SECT.3 PRINCIPIILE SPECIFICE FAZEI DE PUNERE IN EXECUTARE

I.3.1 ENUMERAREA SI CONTINUTUL PRINCIPIILOR SPECIFICE FAZEI DE PUNERE IN EXECUTARE

Alaturi de principiile generale dupa care se guverneaza intreg procesul penal (inscrse in art.2-8 C.pr.pen.), exista principii si norme de reglementare proprii fazei de executare :

a) Obligativitatea. Acest principiu este un corolar al principiului de baza al oficialitatii (art.2 alin.2 C.pr.pen.). Dispozitivul hotararii penale este adus la indeplinire in mod obligatoriu de organele care au atributii legate de executare. Posibilitatea unei executii voluntare constituie o exceptie in procesul penal.

b) Executabilitatea este un al doilea principiu special, privitor la forta executiva a hotararii ce se executa. In faza de executare nu sunt susceptibile de executare decat hotararile penale date asupra fondului unei cauze penale care au devenit definitive si au capatat astfel forta executiva. Dispozitiile unei hotarari penale nedefinitive, care pot fi aduse la indeplinire chiar inainte de ramanerea definitiva, se situeaza in afara fazei de executare. Potrivit principiului executabilitatii, in afara de conditia pozitiva privind existenta unei hotarari penale definitive trebuie sa fie indeplinita si conditia negativa a inexistentei vreunui ordin de suspendare a executarii.

c) Jurisdictionalitatea. Potrivit acestui principiu, activitatea de executare se porneste si se desfasoara din initiativa si sub supravegherea instantei de judecata, care decide asupra punerii in executare si rezolva incidentele sau eventualele schimbari care pot interveni in cursul judecatii.. Initierea activitatilor de punere in executare si desfasurarea iuntregii faze se realizeaza asadar sub conducerea instantei de executare care actioneaza fie prin intermediul judecatorului delegat cu executarea, fie ca organ de jurisdictie legal constituit intr-un complet de judecata. Caracterul jurisdictional se mentine, chiar dupa stingerea procesului penal in urma inceperii executarii, in cadrul tuturor procedurilor judiciare prin care instanta de executare rezolva cererile si incidentele legate de executare.

d) Continuitatea. In principiu, punerea in executare o data declansata se desfasoara in mod neintrerupt pana la completa aducere la indeplinire a ceea ce instanta de judecata a hotarat. In mod exceptional, executarea poate fi amanata sau intrerupta, in cazuri anume prevazute de lege.

I.3.2 ELEMENTE DEFINITORII ALE FAZEI DE PUNERE IN EXECUTARE. LEGALITATEA SI OFICIALITATEA.

Desi in art.2 alin.1, asa cum este formulat textul, s-ar parea ca legalitatea, ca regula de baza a procesului penal, s-ar aplica numai in cursul urmaririi penale si al judecatii, nu exista nici o ratiune ca respectarea si aplicarea intocmai a legii de procedura sa nu constituie o obligatie pentru toti cei care iau parte la faza de executare a hotararilor penale definitive. Chiar daca nu este consacrat in mod expres in art.2 alin.1 din C.pr.pen., principiul legalitatii, principiu constitutional, este cel care sta la baza supunerii unei persoane la executarea unei pedepse numai in conditiile legii, de catre organele de stat abilitate si in baza unei hotarari judecatoresti definitive. Prin lege sunt stabilite totodata o serie de proceduri pentru inlaturarea unor abuzuri din executarea hotararilor penale.

Astfel in Codul penal se incrimineaza si sunt pedepsite fapte ca: supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, a unei masuri de siguranta sau educative, in alt mod decat cel prevazut prin dispozitiile legale (art.266 alin.1 C.pen. si art. 342 in noul Cod penal); supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate in stare de detinere ori in executarea unei masuri de siguranta sau educative (art.267 C.pen. si art. 346 in noul Cod penal).

Regula de baza a oficialitatii este operanta si in faza de executare a hotararilor penale definitive, deoarece actele necesare pentru punerea in executare a dispozitiilor penale cu caracter definitiv se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand exista vreo impiedicare legala. Nu se poate concepe ca, dupa ce s-a pronuntat o hotarare de condamnare a inculpatului, punerea in executare a pedepselor aplicate sa depinda de vointa partii vatamate sau a inculpatului. De aceea, exista obligatia legala pentru organul insarcinat cu executarea hotararilor penale sa aduca la indeplinire dispozitiile ce trebuie executate. Daca pentru judecarea unei cauze penale instanta trebuie sa fie sesizata de catre procuror sau persoana vatamata, in cazul procedurilor jurisdictionale de executare instanta se poate sesiza din oficiu, ceea ce impune o aplicare mai larga in aceasta faza a principiului oficialitatii. Codul penal, in art.264 (art.340 in noul Cod), sanctioneaza ajutorul dat unui condamnat de a zadarnici executarea pedepsei, ceea ce include si omiterea cu buna stiinta a aducerii la indeplinire a procedurii de punere in executare a dispozitiilor penale definitive.

Spre deosebire de Codul de procedura penala din 1936, care incredinta competenta de punere in executare e pedepselor Ministerului Public, actuala reglementare acorda aceasta competenta instantei de executare, ceea ce implica o procedura jurisdictionala. Se asigura astfel si exercitarea de catre cel interesat a dreptului la acces liber la justitie, prevazut de altfel si de Constitutie.

Raportul de drept penal executional se stabileste din momentul in care s-a pus in executare pedeapsa sau masura penala aplicata, pana la incetarea ei prin ajungerea la termenul fixat prin hotararea judecatoreasca. Legea penala prevede dispozitii care permit, in cursul executarii, sa se schimbe sau modifice pedeapsa inchisorii, sa inceteze definitiv executarea pedepsei ori sa impiedice temporar inceperea executarii; in aceste cazuri durata raportului de drept penal executional poate fi scurtata sau insusi raportul sa fie stins prin cauze legale. Instanta de executare, pe cale jurisdictionala, este chemata sa scurteze durata raportului de drept penal executional sau sa decida stingerea sa. Ca urmare, durata fazei de executare a dispozitiilor penale si civile poate dura pana la intervenirea unui incident legat de schimbarea, modificarea sau intreruperea executarii, sau se poate prelungi pana la executarea in intregime a pedepsei aplicate.

In concluzie, ramanerea definitiva a unei hotarari judecatoresti prin care s-a dispus in legatura cu tragerea la raspundere penala sau civila a unei persoane, da nastere unei actiuni de executare (actio executoria). Continutul acestui raport juridic procesual penal de executare il formeaza dreptul statului de a face sa fie puse in executare toate dispozitiile unei hotarari penale definitive, iar in ce priveste subiectii procesuali, la care se refera dispozitiile din hotarare, de a suporta sau beneficia de efectele punerii in executare.

CAPITOLUL II

CONDITII NECESARE PUNERII IN EXECUTARE A HOTARARILOR PENALE DEFINITIVE

SECT. 1 CARACTERUL EXECUTORIU AL HOTARARILOR PENALE

II.1.1 HOTARARI EXECUTORII

Art.415 alin.1 C.pr.pen.. fixeaza regula ca hotararile penale devin executorii la data cand au ramas definitive. De aici concluzia ca dispozitiile unei unei hotarari pot fi puse in executare numai daca sunt definitive. Executabilitatea este o trasatura situata dupa ramanerea definitiva a hotararilor.

Ca exceptie, in anumite situatii, expres prevazute de lege, sunt executorii si unele hotarari nedefinitive (art.415 alin.2 C.pr.pen). Asemenea situatii de exceptie exista in afara fazei de punere in executare si privesc diferite activitati de judecata, iar nu solutionarea in fond a cauzei penale, ele avand ca obiect incheieri care sunt supuse unei cai ordinare de atac, fara ca aceste cai de atac sa suspende executarea, cum sunt: hotarari prin care s-a confirmat luarea masurii de siguranta a internarii ori s-au luat masuri asiguratorii sau prin care s-a dispus internarea minorului intr-un institut special de reeducare si altele. In aceste cazuri obiectul activitatii il formeaza o operatie procedurala, iar nu o executare procesuala care are ca obiect special aducerea la indeplinire a dispozitiilor prin care s-a statuat asupra fondului unei cauze penale.

Ca urmare, dispozitiile instantei de judecata luate in cursul judecatii printr-o hotarare (incheiere, sentinta), chiar daca prezinta elemente de asemanare cu actele de executare din ultima faza a procesului penal, totusi ele exced acestei faze de executare. Actele procesuale dispuse de instanta de judecata in cursul judecatii (masura arestarii preventive, sechestrul, poprirea), desi se aduc la indeplinire prin acte procedurale asemanatoare cu actele de executare, specifice fazei de punere in executare a hotararilor judecatoresti, ele au totusi temeiuri juridice diferite: fac parte din activitatile procesuale ce formeaza continutul raportului juridic procesual penal principal, nascut in momentul punerii in miscare a activitatii penale, pe cand actele de punere in executare se efectueaza in temeiul raportului juridic procesual de executare.

II.1.2 MOMENTUL RAMANERII DEFINITIVE A HOTARARILOR JUDECATORETI PENALE

Caracterul definitiv al hotararii prin care se solutioneaza actiunea penala si cea civila este esential pentru punerea in executare. Este necesar asadar sa fie stabilit précis momentul in care o hotarare judecatoreasca ramane definitiva. Hotararile penale pot deveni definitive in intregul lor sau numai partial, de pilda, cu privire la latura penala sau civila sau cu privire la una ori unele din faptele care au format obiectul judecatii.

Hotararile primei instante raman definitive:

La data pronuntarii, cand hotararea nu este supusa apelului si nici recursului.

La data expirarii termenului de apel:

cand nu s-a declarat apel in termen;

cand apelul declarat a fost retras inauntrul termenului.

La data retragerii apelului, daca acesta s-a produs dupa expirarea termenului de apel. Cand retragerea apelului este partiala – numai in latura penala sau numai in latura civila – devine definitiva hotararea in latura in care apelul a fost retras.

La data expirarii termenului de recurs in cazul hotararilor nesupuse apelului sau daca apelul a fost respins:

cand nu s-a declarat recurs in termen;

cand recursul declarat a fost retras inauntrul termenului.

La data retragerii recursului declarat impotriva hotararilor mentionate la pct.4, daca acesta s-a produs dupa expirarea temenului de recurs.

La data pronuntarii hotararii prin care s-a respins recursul declarat impotriva hotararilor mentionate la pct.4.

Hotararea ramane definitiva la datele aratate, numai daca cu privire la aceeasi latura a cauzei sau la aceeasi fapta, ipotezele avute in vedere sunt indeplinite fata de toate partile care au dreptul sa faca apeluri sau recursuri. Astfel, hotararea ramane definitiva diferentiat, la momente diferite, in functie de ipotezele concrete survenite. De exemplu, daca doi inculpati isi retrag apelul unul inauntrul termenului de apel, celalalt dupa expirarea acestuia, pentru primul hotararea este definitiva in momentul epuizarii termenului de apel, iar pentru al doilea la data retragerii apelului.

Hotararile instantei de apel raman definitive (si irevocabile):

La data expirarii termenului de recurs:

cand apelul a fost admis fara trimitere pentru rejudecare si nu

s-a declarat recurs in termen;

cand recursul declarat impotriva hotararii mentionate la lit.a a fost retras inauntrul termenului;

La data retragerii recursului declarat impotriva hotararii mentionate la lit.a, daca aceasta s-a produs dupa expirarea termenului de recurs.

La data pronuntarii hotararii prin care s-a respins recursul declarat impotriva hotararii mentionate la lit.a.

Hotararea instantei de recurs ramane definitiva (si irevocabila) la data pronuntarii acesteia cand:

a) recursul a fost admis si procesul a luat sfarsit in fata instantei de recurs, fara rejudecare;

b) cauza a fost rejudecata de catre instanta de recurs, dupa admiterea recursului;

c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare,in cazul respingerii recursului.

In orice alta ipoteza hotararea instantei de recurs nu este executorie si deci momentul ramanerii definitive trebuie cautat in dispozitiile care au fost examinate anterior. De exemplu, instanta de recurs a admis recursul si a dispus rejudecarea cauzei de catre instanta a carei hotarare a fost casata; in orice caz hotararea instantei la care s-a trimis poate deveni definitiva in oricare din momentele fixate de lege pentru hotararile pronuntate in prima instanta sau apel (art.416 sau 4161).

Momentul ramanerii definitive a hotararii penale a primei instante, a instantei de apel sau a instantei de recurs este determinant nu numai in privinta punerii in executare a acesteia dar si pentru aplicarea unor institutii ale dreptului penal si civil; astfel, savarsirea unei noi infractiuni de catre cel condamnat dupa ramanerea definitiva a hotararii, atrage, daca sunt intrunite si celelalte conditii, starea de recidiva postcondamnatorie, in timp ce daca noua infractiune s-a savarsit inainte de acest moment, exista concurs real de infractiuni; in legatura cu obligarea de a plati despagubiri civile, dobanzile la sumele stabilite ca despagubiri incep sa curga de la data ramanerii definitive a hotararii privind latura civila. De asemenea, potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala (art.388 C.pr.pen.), termenul pentru introducerea contestatiei in anulare pentru unele parti (pentru persoana impotriva careia se face executarea) este de 10 zile si curge de la inceperea executarii, adica de la ramanerea definitiva a hotararii penale.

I.1.3 EFECTELE HOTARARII DEFINITIVE.

AUTORITATEA DE LUCRU JUDECAT

Prin ramanerea definitiva a hotararii se incheie activitatea procesuala ordinara a judecatii conflictului de drept penal. Solutia cuprinsa in hotararea ramasa definitiva este considerata ca exprimand adevarul asupra faptelor si imprejurarilor deduse judecatii (res judicata pro veritate habetur). Prin sistemul de garantii prevazut de lege si prin exercitarea rolului activ al instantei de judecata sunt create conditii pentru rezolvarea cauzelor penale potrivit adevarului. Aceasta caracterizare este totusi relativa, hotararile definitive putand fi reformate prin folosirea cailor de atac extraordinare (contestatia in anulare, revizuirea, recursul in interesul legii).

Efectul pozitiv. Ramanerea definitiva a hotararii produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executarii dispozitivului hotararii (eficienta activa). Aceasta eficienta executiva a hotararii definitive, denumita puterea lucrului judecat, confera persoanelor in favoarea carora au fost pronuntate dispozitiile hotararii, dreptul de a folosi mijloacele legale pentru executarea acelor dispozitii.

Efectul negativ. Ramanerea definitiva a hotararii produce si un efect negativ, in sensul ca impiedica o noua urmarire si judecata pentru faptele si pretentiile solutionate prin hotarare. Acest efect, concretizat in regula non bis in idem este cunoscut sub denumirea de autoritatea de lucru judecat. Aceasta autoritate constituie un obstacol in calea readucerii in fata organelor judiciare a conflictului de drept penal anterior solutionat, nici chiar sub o alta calificare. Impotriva incalcarii acestei autoritati opereaza, potrivit art.10 lit.j. C.pr.pen., exceptia lucrului judecat (exceptio rei judicatae).

In vederea invocarii acestei exceptii se cer intrunite cumulativ conditiile:

existenta unei hotarari penale definitive;

sa existe un nou proces penal declansat impotriva aceleiasi persoane;

sa fie vorba de acelasi fapt material.

a) Cu privire la conditiile existentei unei hotarari penale definitive, in practica judiciara s-a aratat, pe buna dreptate, ca hotararea definitiva a instantei civile, prin care s-a aplicat unei persoane pedeapsa inchisorii contraventionale, in baza Legii nr. 61/1991, nu are autoritate de lucru judecat in fata instantei penale si, ca urmare, persoana respectiva va putea fi condamnata pentru fapta care a atras aplicarea sanctiunii contraventionale daca acea fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni. Timpul executat din pedeapsa inchisorii cotraventionale va fi dedus insa din pedeapsa inchisorii aplicate de instanta penala.

b) Pentru a exista autoritate de lucru judecat in materie penala trebuie sa se fi declansat un proces penal impotriva aceleiasi persoane. Cu alte cuvinte, aceeasi persoana trebuie sa aiba calitatea procesuala de invinuit sau inculpat. Nu are relevanta sub aspectul autoritatii de lucru judecat lipsa de identitate intre celelate parti din cauza.

c) Cea de a treia conditie care se cere pentru a exista autoritate de lucru judecat in materie penala priveste existenta aceluiasi fapt material. Sub acest aspect, in cazul autoritatii de lucru judecat, in materie civila, exista o deosebire care consta in aceea ca trebuie realizata o dubla identitate a obiectului si a cauzei. In materie penala, identitatea de cauza este inlaturata prin insasi precizarea legii (art.10 lit.j.), in care se arata ca autoritatea de lucru judecat isi produce efectele chiar daca faptei definitiv judecate i s-ar da o alta incadrare juridica.

Cu privire la intinderea efectelor autoritatii de lucru judecat, mentionam ca exista deosebire intre domeniul dreptului penal si cel al dreptului civil. Astfel, in timp ce in dreptul penal, in principiu, hotararea definitiva are efecte erga omnes, in procesul civil hotararea are efecte numai cu privire la partile in proces ea neputand fi opusa persoanelor care nu au luat parte la judecata. In dreptul civil, de la aceasta regula exista si exceptii in materie de interdictie, divort, declararea mortii prin hotarare judecatoreasca etc.

In cazul hotararilor penale, aria efectelor trebuie analizata si in functie de solutia pronuntata. Astfel, in cazul unei hotarari de condamnare, autoritatea de lucru judecat in ceea ce priveste pe inculpat se manifesta erga omnes. In acest sens, cel condamnat poate fi obligat la plata unor despagubiri civile intr-un proces civil declansat ulterior celui penal, daca persoana prejudiciata material nu s-a constituit ca parte civila in procesul penal. In procesul civil declansat ulterior procesului penal, existenta faptei si vinovatia inculpatului sunt in egala masura definitiv constatate pentru toata lumea si deci si pentru persoana ce urmeaza a fi despagubita.s

Hotararea penala de condamnare a unei singure persoane, pentru motivul ca acea persoana este singurul autor al infractiunii, poate fi invocata de alte persoane care ar urma sa raspunda penal pentru aceeasi fapta.

Hotararea penala de achitare poate avea efecte mai largi sau mai restranse, dupa cum motivul de achitare priveste fapta sau persoana achitata. Spre exemplu, in cazul in care achitarea s-a pronuntat pe temeiul inexistentei faptei, hotararea penala are autoritate de lucru judecat in orice proces penal declansat ulterior impotriva altor persoane.

In ipoteza in care achitarea s-a pronuntat pe motivul ca inculpatul este iresponsabil, efectele autoritatii lucrului judecat se manifesta diferentiat, dupa cum este vorba de cel achitat sau alte persoane. Astfel, inculpatul achitat ca iresponsabil nu poate fi actionat intr-un proces penal ulterior pentru fapta comisa in stare de iresponsabilitate, de catre nimeni, insa, alte persoane nu pot invoca autoritatea de lucru judecat a hotararii de achitare, aceste persoane putand raspunde penal in calitate de coautori, complici sau instigatori, daca au participat alaturi de cel iresponsabil la savarsirea faptei.

SECT. 2 ALTE ASPECTE CE CONDITIONEAZA PUNEREA IN EXECUTARE A HOTARARILOR PENALE

Din sectiunea precedenta putem contura doua conditii necesare punerii in executare a hotararilor penale:

a) sa existe o hotarare judecatoreasca penala definitiva, legea prevazand in mod expres ca hotararile judecatoresti penale devin executorii la data cand au ramas definitive (art.415 alin.1)

b) hotararea judecatoreasca definitiva sa fi rezolvat definitiv actiunea penala si actiunea civila, adica sa fie o hotarare judecatoreasca prin care s-a rezolvat, cu autoritate de lucru judecat, fondul cauzei.

Alaturi de aceste conditii, din lucrarile existe in materie, se pot contura si alte aspecte ce conditioneaza punerea in executare a hotararilor penale:

c) sa existe o hotarare data de o instanta competenta cu jurisdictie penala, hotararea sa fie in fiinta, valabila si nu anulata.

d) condamnarea pronuntata prin hotarare definitiva sa fi ramas in fiinta, sa nu fie stinsa prin amnistie, gratiere, prescriptie a executarii, iertare (adulter- art.304 alin.3) sau moartea condamnatului sau orice cauza de stingere a executarii pedepsei (dezincriminare, legea mai favorabila s.a.).

e) hotararea sa cuprinda sanctiuni ce trebuie aplicate sau dispozitii ce trebuie si pot fi aduse la indeplinire (susceptibile de a fi puse in executare).

O hotarare de achitare sau de incetare a procesului penal, prin care se solutioneaza fondul cauzei dar care nu cuprinde nici o dispozitie de constrangere penala, civila sau de cheltuieli judiciare nu este susceptibila de executare. De aceea, o hotarare penala definitiva este executorie numai atunci cand cuprinde dispozitii susceptibile de a fi executate, fie din latura penala a hotararii, fie din latura sa civila sau cu privire la chestiuni adiacente (privind starea de libertate, sechestrul, amenzile judiciare).

Hotararea de condamnare cuprinde, de regula, in latura sa penala, dispozitii care sunt susceptibile de executare. Astfel, pot fi puse in executare pedepsele aplicate, fie ca sunt principale, fie complementare; masurile educative sau de siguranta; amenzile judiciare si cheltuielile judiciare avansate de catre stat. In latura civila, sunt susceptibile de executare dispozitiile care obliga la despagubiri civile, la restituirea lucrurilor, la restabilirea situatiei anterioare sau a altor prestatii civile precum si sumele acordate drept cheltuieli judiciare facute de catre parti. In cazul in care s-a pronuntat suspendarea conditionata sau sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii, in latura penala hotararea nu are nimic de executat.

Hotararile de achitare sau de incetare a procesului penal pot cuprinde dispozitii susceptibile de a fi executate. Astfel, in caz de achitare pentru lipsa de pericol social al faptei, se aplica o sanctiune administrativa ce urmeaza a fi executata (art.181 C.pen. sau art.19 in noul Cod penal); in caz de incetare a procesului penal, prin inlocuirea raspunderii penale, se aplica, de asemenea, sanctiuni administrative ce trebuie puse in executare (art.91 C.pen.). Potrivit art.111 C.pen.(art.129 in Codul penal nou), unele masuri de siguranta susceptibile de a fi executate se pot lua chiar daca faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa, deci si in caz de achitare sau de incetare a procesului penal [cu exceptia masurii de la lit.d)., iar in Codul nou cu exceptia masurilor de la lit. d). si e).—interzicerea de a se afla in anumite localitati si interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata]. In latura civila, hotararile de achitare sau de incetare a procesului penal pot cuprinde in cazurile prevazute de lege, dispozitii privind repararea prejudiciului si obligarea la cheltuieli judiciare ce sunt susceptibile de executare.

Asadar, punerea in executare a hotararilor penale definitive este conditionata de existenta unor dispozitii cu privire la latura penala si la cea civila ce pot fi executate. Daca hotararile cuprinzand o condamnare penala se pun in executare din oficiu, cele privind latura civila se pun in executare la cererea partii civile, potrivit legii civile. Cu toate acestea, restituirea lucrurilor si valorificarea celor neridicate, precum si dispozitia prin care un inscris este declarat fals se pun in executare din oficiu de catre judecatorul delegat cu executarea.

f) sa existe un ordin de executare, executiv. Ordin de executare, adica materializat intr-un document emis in forma executorie, emis de organul in drept a pune in executare hotararea penala. Aceasta este o conditie de forma a carei realizare este absolut indispensabila unei executari legale fiind de natura a inlatura orice abuzuri din activitatea de executare.

g) pentru ca o hotarare sa fie executiva, nu trebuie sa existe un ordin de suspendare a executarii.

CAPITOLUL III

AUTORITATILE IMPLICATE IN PUNEREA IN EXECUTARE A HOTARARILOR JUDECATORESTI

SECT.1 ORGANELE COMPETENTE A PUNE IN EXECUTARE HOTARARILE PENALE DEFINITIVE

III.1.1 INSTANTA DE EXECUTARE. DETERMINAREA SI ATRIBUTIILE INSTANTEI DE EXECUTARE.

Unele legislatii incredinteaza dreptul de a pune in executare hotararile penale definitive Ministerului Public, in ideea unei mai bune coordonari a fortelor de politie si a altor organe de stat. Practica a dovedit ca un asemenea sistem nu prezinta operativitatea necesara, procurorul intercalandu-se intre instanta care a pronuntat hotararea definitiva si organele fortei publice chemate sa aresteze pe condamnat si sa-l conduca la locul de executare a pedepsei. Alte legislatii dau in competenta instantei de judecata puterea de a dispune punerea in executare a pedepselor; aceasta formula este in concordanta si cu conceptual de jurisdictie, care, pe langa puterea de a solutiona un caz de incalcare a legii penale, are si puterea de a impune executarea a ceea ce s-a hotarat- imperium.

Determinarea instantei

Legiuitorul nostru, dupa ce in 1936 a adoptat primul sistem, actualmente a dat in caderea instantei judecatoresti puterea de a pune in executare condamnarea penala, aceasta instanta capatand denumirea de instanta de executare. De principiu, ar trebui sa fie instanta de executare acea instanta in fata careia a ramas definitiva hotararea penala, devenita executorie. O astfel de reglementare nu asigura insa o evidenta clara asupra executarilor penale, deoarece unele hotarari raman definitive la prima instanta, altele in apel si altele in recurs; este astfel posibil sa nu se poata controla punerea in executare a tuturor hotararilor penale definitive. Codul nostru de porocedura penala a consacrat sistemul cel mai potrivit pentru o stricta evidenta a executarilor penale, incredintand competenta punerii in executare a hotararilor penale instantei judecatoresti care a judecat cauza in prima instanta, etapa procesuala prin care trec toate cauzele penale in care s-a pronuntat condamnarea. In acest mod evidenta executarilor penale este clara, caci se verifica la fiecare dosar format la prima instanta daca s-a pronuntat o hotarare de condamnare si daca aceasta a fost pusa in executare.

Asadar, in reglementarea noastra actuala, ca regula, instanta de executare este instanta care a judecat in prima instanta, chiar daca hotararea penala a ramas definitiva la instanta de apel sau la instanta de recurs (art.418 alin1 C. pr.pen.). Pentru a nu se intarzia punerea in executare a hotararilor penale definitive s-a prevazut ca atunci cand hotararea ramane definitiva in fata instantei ierarhic superioare, aceasta trimite de indata un extras din acea hotarare, cu datele necesare punerii in executare. Astfel, daca prima instanta a fost judecatoria, iar hotararea a ramas definitiva la Curtea de Apel, ca instanta de recurs, aceasta va trimite judecatoriei un extras de pe hotarare pentru ca judecatoria, ca prima instanta si deci instanta de executare, sa puna in executare condamnarea pronuntata.

De la aceasta regula se face exceptie pentru Curtea Suprema de Justitie care a judecat o cauza in prima instanta, deoarece aceasta nu indeplineste niciodata atributia de instanta de executare. S-a prevazut astfel (art.418 alin.2 C.pr.pen.) ca hotararile pronuntate in prima instanta de Curtea Suprema de Justitie si ramase definitive se pun in executare, dupa caz, de Tribunalul Municipiului Bucuresti, pentru hotararile pronuntate in prima instanta de sectia penala si de Tribunalul Militar Teritorial cu sediul in Bucuresti pentru hotararile pronuntate in prima instanta de completul militar.

Aceasta derogare nu se abate asadar de la regula potrivit careia Curtea Suprema de Justitie nu este organ de executare, ci de la regula ca executarea se face de catre prima instanta. Cazurile judecate de Curtea Suprema de Justitie in prima instanta fiind rare, executarea hotararilor respective nu va stanjeni activitatea instantelor, carora le va reveni sarcina sa le puna in executare.

In afara de aceasta derogare care nominalizeaza instantele de executare in toate celelalte cazuri prima instanta si deci instanta de executare este determinata de insesi lucrarile de la dosarul cauzei respective.

In caz de casare cu trimitere spre rejudecare la alta instanta decat cea a carei hotarare a fost casata, instanta de executare va fi instanta la care s-a trimis cauza, in masura in care a avut loc rejudecarea.

Atributiile instantei

Instanta de executare, ca organ special, are sarcina generala de a initia executarea hotararilor penale, a caror executare este data in competenta sa, adica de a dispune punerea in executare a acestora si sa ia masurile care se impun pentru efectuarea executarii.

Aceasta atributie este prevazuta in dispozitia din art.418 C.pr.pen. Atributiile si obligatiile functionale ale instantei de executare sunt reglementate diferentiat, in celelalte sectiuni ale capitolului privitor la executarea hotararilor.

Instanta de executare isi indeplineste atributiile in complet de judecata, deci ca organ jurisdictional. Punerea in executare se face pe cale gratioasa; incidentele de executare se rezolva, dimpotriva, pe cale contencioasa, potrivit dispoziilor din titlul II al partii speciale a Codului. In aceasta situatie, membrii completului de judecata lucreaza, deci, ca subiecti oficiali ai fazei de executare a hotararilor penale.

In final trebuie mentionat, ca instantele dau in cursul urmaririi sau judecatii numeroase dispozitii ce trebuie executate si care nu se refera la raportul juridic procesual principal neavand nimic comun cu aspectele fazei de punere in executare. Aceste hotarari se executa chiar de instanta care le-a pronuntat (si nu obligatoriu de cea care a judecat in prima instanta) datorita naturii lor specifice. Se pot da ca exemplu in acest sens: hotararea de declinare a competentei, hotararea de admitere a recursului si dispunerea rejudecarii cauzei, incheierea de solutionare a abtinerii sau recuzarii, hotararea de restituire a dosarului la procuror si altele.

III.1.2 JUDECATORUL DELEGAT

Actele de punere in executare a hotararii penale definitive nu sunt aduse la indeplinire de un complet de judecata al instantei de executare, ci de un judecator delegat cu executarea. Acest judecator, care face parte din corpul de judecatori al instantei de executare, primeste o delegatie speciala de a efectua punerea in executare. Judecatorul delegat ordona punerea in executare , precum si intocmirea si efectuarea actelor procedurale necesare punerii in executare a dispozitiilor penale si civile. Judecatorul delegat actioneaza in numele instantei de executare.

Judecatorul delegat poate, daca este necesar, sa sesizeze instanta de executare cand se iveste vreo nelamurire sau impiedicare. Textul art.419 alin.final C.pr.pen. foloseste verbul “poate” cu privire la aceasta sesizare din partea judecatorului delegat; ceea ce inseamna ca el are posibilitatea sa lamureasca singur situatiile neclare sau sa intervina cand se ivesc impiedicari si numai atunci cand crede ca este nevoie de o rezolvare din partea instantei de executare procedeaza la sesizarea acesteia.

Unele din procedurile jurisdictionale de executare pot fi promovate in perioada cand condamnatul este detinut in penitenciar, aflat in alta localitate decat cea a instantei de executare; pentru mai multa operativitate si pentru a nu se mai produce transferarea condamnatului dintr-un penitenciar in altul, in art.460 se prevede ca unele dintre aceste proceduri se judeca si se rezolva de instanta corespunzatoare in grad celei de executare in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau unitatea unde cel condamnat executa pedeapsa. Instanta de executare, care tine evidenta executarilor penale, urmeaza sa fie instiintata de solutia adoptata. Astfel, daca judecatoria este instanta de executare (a pronuntat hotararea in prima instanta), iar condamnatul este detinut, va fi competenta judecatoria de la locul unde se afla locul de detinere al condamnatului. Daca insa instanta de executare este o instanta militara, iar condamnatul se afla intr-un penitenciar in raza teritoriala a unor instante civile, competenta revine, dupa caz, judecatoriei, tribunalului sau curtii de apel, corespunzatoare in grad tribunalului militar,

tribunalului militar teritorial sau Curtii Militare de Apel

. Sunt si cazuri in care legea trimite direct la tribunalul militar in a carui raza teritoriala se afla inchisoarea militara in care-si executa pedeapsa militarul in termen condamnat (art.450 alin.1).

Competenta nu este alternativa, ori la instanta de executare ori la instanta corespunzatoare de la locul de detinere, ci determinata de starea de libertate sau de detinere a celui condamnat, ori de executarea la locul de munca. In unele cazuri (liberare conditionata), legea face trimitere directa la judecatoria in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau de executare a pedepsei la locul de munca.

Legea nr.294/2004 (privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal), ce va intra in vigoare la data intrarii in vigoare a noului Cod penal (1 iulie 2005 ), precizeaza in legatura cu judecatorul delegat pentru executarea pedepselor urmatoarele (art.6):

1) Executarea pedepselor se desfasoara sub supravegherea, controlul si autoritatea judecatorului delegat pentru executarea pedepselor.

2) In cadrul fiecarei judecatorii, unul sau mai multi judecatori sunt desemnati anual, de catre presedintele curtii de apel, ca judecator delegat pentru executarea pedepselor.

3) Judecatorul delegat pentru executarea pedepselor supravegheaza si controleaza asigurarea legalitatii in executarea pedepselor si exercita atributiile stabilite prin lege.

4) Judecatorul delegat pentru executarea pedepselor de la judecatoria in circumscriptia careia functioneaza un penitenciar supravegheaza si controleaza asigurarea legalitatii in executarea pedepselor privative de libertate in penitenciar, stabileste masurile de personalizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate prevazute in prezenta lege, controleaza conditiile in care aceste masuri sunt aplicate si exercita alte atributii exercitate prin lege.

5) Judecatorul delegat pentru executarea pedepselor de la judecatoria in circumscriptia careia functioneaza un centru de retinere si arestare preventiva sau un centru de arestare preventiva supravegheaza si controleaza asigurarea legalitatii in executarea masurilor preventive privative de libertate in aceste centre si exercita alte atributii stabilite prin lege.

6) Judecatorul delegat pentru executarea pedepselor de la judecatoria in circumscriptia careia functioneaza un penitenciar, un centru de arestare si retinere preventiva sau un centru de arestare preventiva solutioneaza plangerile formulate de persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate sau de persoanele arestate preventiv impotriva masurilor luate de administratia locurilor de detinere privitoare la exercitarea drepturilor si la sanctiunile disciplinare.

Asadar, in timp ce Codul de procedura penala, in art. 419, face doar o referire in general la judecatorul delegat cu executarea, in sensul ca acesta e delegat de instanta de executare din randul judecatorilor sai pentru efectuarea punerii in executare, Legea nr.294/ 2004, ca si norma speciala (raportat la Cod), precizeaza intocmai in art.6 atributiile judecatorului delegat.

III.1.3 CATEGORII DE ORGANE SI SUBIECTI PROCESUALI AI PUNERII IN EXECUTARE A HOTARARILOR PENALE

Activitatea de punere in executare a hotararilor penale poate fi impartita in doua etape: punerea in executare a hotararii si executarea propriu-zisa. In raport de aceste etape vom deosebi urmatoarele categorii:

A. ORGANE

a) Organe care ordona executarea. In art.418 C.pr.pen., se consacra regula ca instanta de executare este instanta care a judecat in prima instanta. Aceasta ordona punerea in executare a pedepselor principale, prin emiterea mandatului de executarea pedepsei (in cazul pedepsei cu inchisoarea si in cazul detentiunii pe viata) ori a comunicarii (in cazul amenzii penale) si prin trimiterea acestor documente pe baza carora urmeaza sa se treaca la executarea efectiva a pedepselor de catre organele astfel sesizate cu aducerea la indeplinire a ordinului instantei de executare.

Mandatul de executare constituie actul procedural prin intermediul caruia se pune in executare actul procesual care este ordinul de punere in executare. Mandatul de executare se intocmeste in trei exemplare si cuprinde denumirea instantei care a emis mandatul, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevazute in art.70, numarul si data hotararii care se executa si denumirea instantei care a pronuntat-o, pedeapsa pronuntata si textul de lege aplicat, timpul retinerii si arestarii preventive care s-a dedus din durata pedepsei, mentiunea daca cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare si de detinere, semnatura presedintelui, precum si stampila instantei care a emis mandatul.

In cazul cand prin hotararea instantei s-a dispus executarea pedepsei intr-o unitate militara disciplinara, se face mentiunea despre aceasta in mandatul de executare.

In vederea aducerii la indeplinire a mandatului, instanta de executare trimite doua exemplare, dupa caz, organului de Politie, comandantului locului de detinere, cand condamnatul este arestat, sau comandantului unitatii militare unde face serviciul militar cel condamnat.

In Codul de procedura penala din 1936, organul care ordona punerea in executare a hotararilor penale definitive era Ministerul Public. Acest sistem este consacrat de mai multe legislatii. Instanta care a primit, in reglementarea actuala, puterea de a pune in executare condamnarea penala, poarta denumirea de instanta de executare.

b) Organe care aduc la indeplinire ordinul de executare. In functie de natura obligatiei din hotarare vor aduce la indeplinire dispozitiile care sunt de resortul lor: organele de politie, organele din cadrul penitenciarelor, organele medicale, organele militare, organele financiare, organele unitatii unde se executa pedeapsa, organele consiliului local unde isi are domiciliul condamnatul s.a. In unele cazuri, executarea unor dispozitii se realizeaza chiar de unele organe de justitie (de exemplu: punerea in executare a masurii educative a mustrarii—art.487 C.pr.pen.).

c) Organe care concura la executarea hotararii. Potrivit vechii reglementari, instanta de judecata (art.419 C.pr.pen.) si Ministerul Public [art.27 lit.g) si h) din Legea de organizare judecatoreasca nr. 92/1992] aveau atributii de asigurare a respectarii legii in activitatea de punere in executare a hotararilor penale definitive precum si in respectarea legii la locurile de detinere preventiva, de executare a pedepselor, a masurilor educative si de siguranta, pronuntandu-se in cazul incidentelor de executare. Isi aduc concursul si organele de la locurile de detinere.

d) Organe de executare a dispozitiilor privitoare la latura civila. In aceasta categorie intra organele investite cu dreptul de a dispune punerea in executare a dispozitiilor civile, din hotararea ramasa definitiva, organelor de stat care executa dispozitia potrivit legii civile.

B. SUBIECTI PROCESUALI

In raport de apartenenta lor vor fi: subiecti oficiali si subiecti neoficiali.

a) Subiectii oficiali sunt persoanele din organele aratate care indeplinesc diferite atributii in procesul de punere in executare a hotararilor penale definitive. Astfel, sunt persoanele care iau masuri de punere in executare a hotararii, cum sunt judecatorii instantei de executare si judecatorul delegat cu executarea.

O a doua categorie de subiecti oficiali sunt persoanele care fac parte din organele chemate sa puna in executare dispozitia de executare a hotararii judecatoresti sau care concura la executarea hotararii judecatoresti.

Ambele categorii de subiecti oficiali sunt protejate de legea penala in executarea hotararii penale definitive.

Potrivit art.422 alin.1 C.pr.pen., ORGANUL DE POLITIE, pe baza mandatului de executare, procedeaza la arestarea celui condamnat. Celui arestat, organul de politie ii inmaneaza un exemplar al mandatului, apoi il conduce la cel mai apropiat loc de detinere, unde organul de politie preda celalalt exemplar al mandatului de executare.

In cazul in care executarea mandatului se face fata de o persoana in a carei ocrotire se afla un minor, o persoana pusa sub interdictie, o persoana careia i s-a instituit curatela, ori o persoana care, datorita varstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, organul de politie are obligatia sa instiinteze autoritatea tutelara in vederea luarii masurilor de ocrotire (art.422 alin.2).

Daca persoana impotriva careia s-a emis mandatul nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea in urmarire. Un exemplar de pe procesul-verbal impreuna cu un exemplar al mandatului de executare, se trimit instantei care a emis mandatul (art.422 alin.3).

Unele obligatii privind punerea in executare a pedepsei inchisorii revin si comandantului unitatii militare din care face parte militarul condamnat. Astfel, potrivit art.422 alin.4, COMANDANTUL UNITATII MILITARE, primind mandatul de executare, inmaneaza un exemplar comandantului si ia masuri pentru trimiterea acestuia la locul de executare a pedepsei.

De asemenea, comandantul locului de detinere, cand condamnatul se afla arestat, ii inmaneaza acestuia un exemplar al mandatului de executare.

COMANDANTUL LOCULUI DE DETINERE consemneaza intr-un proces-verbal data de la care condamnatul a inceput executarea pedepsei (art.422 alin.6). O copie de pe procesul-verbal se trimite instantei de executare (art.422 alin.7).

In cazul punerii in executare a pedepsei inchisorii, unele obligatii reveneau si procurorului (pana cand art.153 C.pr.pen. a fost modificat prin O.U.G. nr.109/2003). Astfel, in situatia in care persoana fata de care se efectua executarea mandatului ridica obiectii in ceea ce priveste identitatea, (exclusiv) procurorul de la locul unde a fost gasit cel arestat in vederea executarii pedepsei rezolva obiectiile privind identitatea, cerand, cand era necesar, relatii organului judiciar care a emis mandatul. In reglementarea actuala, cel ce ridica obiectii in contra executarii mandatului (numai in ceea ce priveste identitatea) este condus in fata instantei locului unde a fost gasit, care, solicita relatii judecatorului care a emis mandatul, atunci cand este necesar.

b) Subiectii neoficiali sunt persoanele particulare fata de care sau in interesul carora se efectueaza executarea.

Sunt subiecti principali: condamnatul, partea responsabila civilmente, pe de o parte, si partea civila, partea vatamanata, pe de alta parte.

Sunt subiecti ocazionali persoanele care au intrat incidental in proces (persoanele carora li se cuvin anumite bunuri si care s-au aflat, pana la solutionarea cauzei, la dispozitia instantei sau persoane carora li se cuvin anumite sume: martori, experti, interpreti ori persoane care apar pe parcursul solutionarii incidentelor: medicul expert s.a.).

SECT. 2 SUPRAVEGHEREA EXERCITATA DE MINISTERUL

PUBLIC IN VECHEA REGLEMENTARE

Ministerul Public, reprezentand interesele generale ale societatii avea printre atributiile prevazute de art.27 din Legea pentru organizarea judecatoreasca si indatoriri cu privire la respectarea legii in activitatea de punere in exercutare a hotararilor penale definitive (art.27 lit.g), precum si la respectarea legii la locurile de detinere preventiva, de executare a pedepselor, a masurilor educative si de siguranta (art.27 lit.h).

In legatura cu prima atributie, periodic procurorul delegat in acest scop verifica documentele de punere in executare a hotararilor penale definitive la sediul instantei de executare, aflate in raspunderea judecatorului delegat. In cazul in care constata nereguli ce trebuiau remediate imediat, sesizeaza presedintele instantei de executare, pentru a se lua masuri de inlaturare a lor. Procurorul putea sesiza si instanta de executare pentru a solutiona incidentele aparute in cursul executarii, folosind calea contestatiei la executare sau promovand procedura jurisdictionala corespunzatoare. “Supravegherea” exercitata de catre procuror – asa o denumeste legea – nu avea nimic in comun cu supravegherea exercitata de procuror asupra activitatii organelor de cercetare penala, care se realizeaza de pe pozitia de conducere si de control a acestei activitati. Functia de conducere si control o are aici, instanta de executare. Daca procurorul constata savarsirea de infractiuni in legatura cu executarea hotararilor penale definitive, se sesizeaza din oficiu si incepe urmarirea penala in conditiile legii. Participarea procurorului este obligatorie in ce priveste procedura la instanta de executare (art.460 C.pr.pen.), acesta avand dreptul de a pune concluzii si de a ataca solutia pronuntata prin caile de atac prevazute de lege.

Procurorul delegat avea atributii si in ce priveste verificarea respectarii legii la locul de executare a pedepselor, masurilor educative si de siguranta; aceasta verificare viza organe apartinand autoritatii executive,si se realiza, in caz de incalcari ale legii, prin sesizarea comandantului locului de executare a pedepselor si luarea de masuri imediate pentru inlaturarea oricaror abuzuri, inclusiv prin promovarea actiunii penale impotriva acelor care au savarsit infractiuni in legatura cu executarea pedepselor si a celorlalte masuri penale.

CAPITOLUL IV

MODALITATI DE PUNERE IN EXECUTARE A HOTARARILOR PENALE DEFINITIVE

SECT. 1 PUNEREA IN EXECUTARE A PEDEPSELOR

IV.1.1 PEDEPSELE IN NOUL COD PENAL

Titlul I din noul Cod penal imparte faptele prevazute de legea penala ca infractiuni in crime si delicte (art.3). Daca, in trecut, orice abatere de la legea penala era denumita generic- infractiune -, noul Cod penal revine la impartirea traditionala a infractiunilor in crime si delicte. Prin crime vom intelege acele incalcari ale legii penale sanctionate cu cele mai grave pedepse principale (detentiunea pe viata si detentiunea severa intre 15 si 30 de ani), iar prin delicte se va intelege acele incalcari pentru care legea prevede pedepse principale mai usoare.

Notiunile de crima si delict nu sunt numai denumiri ale unor categorii de infractiuni, ele au totodata si o incarcatura educativ-juridica, tin seama de ceea ce in constiinta oamenilor s-a sedimentat ca “a fi criminal” inseamna ca ai savarsit o fapta grava pentru care s-a aplicat o pedeapsa deosebit de aspra.

Tinand seama de aceasta semnificatie majora pe care o are notiunea de crima, noul Cod penal a socotit ca este mai bine sa o introduca in sistematizarea legii pentru efectul ei preventiv, educativ, abandonand denumirea anterioara globala de infractiune care punea pe acelasi plan faptele grave (criminale) cu cele mai putin grave (delictele).

Titlul III din noul Cod penal se refera la pedepse si cuprinde o noua scara de pedepse principale.

a). pentru persoanele fizice care savarsesc crime: detentiunea pe viata, detentiunea severa intre 15 si 30 de ani; pentru cele care savarsesc delicte: inchisoare stricta intre un an si 15 ani, inchisoare intre 15 zile si un an, amenda sub forma zilelor-amenda intre 5 si 360 de zile, fiecare zi socotita intre 100.000 de lei-1.000.000 de lei, munca in folosul comunitatii intre 100 si 500 de ore.

b). pentru persoanele juridice: amenda intre 10.000.000de lei si 10.000.000.000 de lei. De asemenea, persoanelor juridice li se pot aplica urmatoarele pedepse complementare: dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitati pe o perioada de la 1-3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durat de la 1-5 ani, interzicerea accesului la unele resurse financiare pe o durata de la 1-5 ai, afisarea hotararii de condamnare sau difuzarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei, prin presa ori prin mijloace de comunicare audiovizuala.

Corespunzator acestor noi pedepse principale s-au introdus reguli noi si in ce priveste regimul de executare al pedepselor aplicate persoanei fizice. Aceste reguli cuprind atat dispozitii preluate din legea penala anterioara, cat si unele dispozitii noi. De pilda, nu se mai face distinctie intre condamnati -barbati sau femei- in ce priveste varsta de 60 ani dupa implinirea careia pot presta o munca numai la cererea lor, desi sunt apti pentru munca (art. 60 alin.4), spre deosebire de trecut (art. 56 alin.3); se introduc 4 regimuri de executare a pedepselor privative de libertate- regimul de maxima siguranta, regimul inchis, regimul semideschis si regimul deschis- fiecare cu particularitatile aratate in Legea nr.294/2004; reguli privind continutul pedepsei amenzii sub forma zilelor-amenda; reguli speciale privind acordarea liberarii conditionate si efectele acesteia.

Pedepsele complementare au suferit si ele unele modificari. Astfel, degradarea militara se aplica obligatoriu condamnatilor militari si rezervisti daca pedeapsa este detentiunea pe viata sau detentiunea severa si facultativ cand pedeapsa principala este inchisoarea stricta de cel putin 5 ani si de cel mult 15 ani, in loc de cel putin 5 ani si cel mult 10 ani ca in legea anterioara.

Pedepsele accesorii au fost formulate mai rational (art.79), admitandu-se sugestiile doctrinei ca pe durata amanarii sau intreruperii executarii pedepsei privative de libertate condamnatul sa-si poata exercita drepturile parintesti si drepturile de a fi tutore sau curator, in afara de cazul in care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotararea de condamnare. De asemenea, pe durata suspendarii executarii pedepsei privative de libertate se prevede si suspendarea executarii pedepselor accesorii. Aceasta legatura stransa, prin noua lege, dintre pedeapsa privativa de libertate si pedeapsa accesorie se apropie mai mult de dezideratul formulat in doctrina ca pedepsa accesorie sa urmeze soarta pedepsei principale.

Noul Cod penal introduce, intr-un capitol distinct (VI) institutia juridica a raspunderii penale a persoanei juridice (cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice), fara ca aceasta sa excluda raspunderea penala a persoanei fizice care a participat la savarsirea aceleiasi fapte (art. 45 alin.1 si 2).

Dat fiind insa faptul ca noua reglementare va intra in vigoare pe 1 iulie 2005 (data incerta de altfel), precum si faptul ca procedura penala nu a fost inca modificata si pusa in acord cu noile reglementari, vom urmari firul informatiei prin prisma Codului de procedura penala, tratand tematica in aceeasi maniera.

IV.1.2 PUNEREA IN EXECUTARE A PEDEPSELOR PRINCIPALE

In urma abrogarii pedepsei cu moartea si a inlocuirii cu detentiunea pe viata (Decretul-lege nr.6/1990), pedepsele principale prevazute in Codul penal actual (inca in vigoare) sunt: detentiunea pe viata, inchisoarea si amenda.

A. Punerea in executare a pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viata (art.420-art.423)

Intrucat detentiunea pe viata se executa tot in penitenciare, reglementarea punerii in executare a acesteia este aceeasi ca a pedepsei inchisorii.

Potrivit art.420 C.pr.pen., punerea in executare a uneia dintre cele doua pedepse, se face prin emiterea de catre instanta de executare a mandatului de executare.

Continutul mandatului este prevazut de acelasi articol si se emite in trei exemplare. Un exemplar ramane la instanta, atasandu-se dosarului cauzei ca dovada ca hotararea a fost pusa in executare . Doua exemplare se trimit, dupa caz, organului de politie, daca condamnatul este liber, sau comandantului locului de detinere, cand condamnatul este arestat, ori comandantului unitatii militare unde face serviciul militar cel condamnat.

Daca condamnatul este liber, organul de politie, pe baza mandatului de executare, va proceda la arestarea acestuia. Persoanei arestate i se va inmana un exemplar al mandatului de executare. Persoana arestata are nevoie sa stie pentru ce este arestata si eventual, sa ceara, pe calea contestatiei la executare, indreptarea unor greseli. Condamnatul va fi dus de organul de politie la locul de detinere cel mai apropiat. Celalalt exemplar din mandat va fi predat administratiei locului de detinere, pentru a fi justificata arestarea si detinerea.

Daca in ocrotirea celui condamnat se afla un minor, o persoana pusa sub interdictie, o persoana careia i s-a instituit curatela, ori o persoana care, datorita varstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, organul de politie care executa mandatul are obligatia, pentru ca acestia sa nu ramana fara ingrijire si ajutor, sa incunostinteze autoritatea competenta, in vederea luarii masurilor de ocrotire.

In situatia in care persoana arestata ridica obiectii cu privire la identitatea sa (art.423 C.pr.pen.), sustinand ca nu este persoana la care se refera mandatul, organul de politie trebuie sa procedeze ca in cazul executarii unui mandat de arestare, adica sa il conduca pe cel in cauza in fata instantei locului unde a fost gasit, spre a rezolva aceste obiectii (art.153 C.pr.pen.). Aceasta poate cere relatii judecatorului care a emis mandatul (daca este necesar) si sa dispuna punerea in libertate a persoanelor aduse in fata sa, pana la rezolvarea obiectiilor, daca apreciaza ca nu exista pericol de disparitie (art.153 C.pr.pen.).

Cand persoana impotriva careia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nu este gasita, organul de politie va constata aceasta situatie printr-un proces-verbal si va lua masuri pentru darea in urmarire. Pentru a exista posibilitatea de a se cunoaste in orice moment situatia privind executarea pedepsei, organul de politie trebuie sa trimita procesul-verbal de negasire a condamnatului, impreuna cu un exemplar al mandatului de executare, instantei care a emis mandatul.

In cazul condamnatilor militari, aflati in executarea serviciului militar, comandantul militar al unitatii unde se afla condamnatul, primind mandatul de excutare, inmaneaza un exemplar condamnatului si ia masuri pentru trimiterea acestuia la locul de executare a pedepsei.

Cand condamnatul este arestat sau detinut in executarea altui mandat, un exemplar al mandatului de executare ii va fi inmanat de comandantul locului de detinere, pentru a lua oficial la cunostinta de situatia sa si, eventual, pentru a face contestatie la executare sau pentru a cere contopirea pedepselor.

Pentru a exista o evidenta a datei inceperii executarii pedepsei din mandatul pus in executare, comandantul locului de detinere consemneaza intr-un proces-verbal data de la care condamnatul a inceput executarea pedepsei. In acelasi scop, o copie de pe procesul verbal se trimite instantei de executare.

In legislatia noastra nu este reglementata situatia cand persoana condamnata se prezinta singura pentru executarea pedepsei privative de libertate, fiind desigur o lipsa ce va fi completata intr-o viitoare reglementare.

O reglementare aparte este prevazuta in legatura cu punerea in executare a pedepsei inchisorii cu executare la locul de munca. Instanta de executare trebuie sa emita un mandat de executare in patru exemplare. Acesta cuprinde pe langa mentiunile prevazute in art.420 C.pr.pen., si urmatoarele date: denumirea, sediul unitatii unde se executa pedeapsa, dispozitia de executare a pedepsei catre conducerea unitatii si de retinere si de varsare la bugetul statului a cotei prevazute de lege.

Pentru aducerea la indeplinire a mandatului de executare emis, se va trimite cate un exemplar din mandat unitatii in care se va executa pedeapsa, condamnatului pentru a se prezenta in vederea executarii pedepsei la unitatea stabilita si organului de politie unde isi are sediul unitatea pentru a urmari executarea pedepsei.

O copie de pe dispozitivul hotararii se trimite de instanta de executare si consiliului local in a carui raza teritoriala isi are domiciliul condamnatul care sa ia cunostinta de statutul de persoana condamnata si durata acestuia.

Noul Cod penal nu a mai mentinut institutia executarii pedepsei la locul de munca. S-a avut in vedere nu numai slaba eficienta a acestui mod de executare a pedepsei inchisorii, dar si noua organizare, pe baza economiei de piata, a unitatilor la care ar fi urmat sa se execute aceasta pedeapsa.

B. Punerea in executare a amenzii penale (art.425)

Codul de procedura reglementeaza doua forme de punere in executare a amenzii penale: benevola (regula) si fortata.

a) Executarea benevola. Potrivit art. 425 alin.1 C.pr.pen., persoana condamnata la pedeapsa amenzii este obligata ca, in termen de 3 luni de la ramanerea definitiva a hotararii, sa plateasca amenda si sa depuna recipisa de plata integrala a amenzii la instanta de executare. Amenda se face venit la buget.

Cand cel condamnat la plata amenzii este in imposibilitate de a plati integral amenda in termenul de 3 luni, poate sa ceara instantei de executare esalonarea amenzii. Instanta de executare va putea dispune esalonarea pe cel mult doi ani, in rate lunare cu obligatia de a prezenta periodic recipisa de plata.

Cu privire la termenul de introducere a cererii de esalonare, Instanta Suprema a decis ca aceasta poate fi si dupa expirarea celor trei luni.Cererea de esalonare a amenzii nu este subordonata unui termen de introducere; potrivit legii, ea se formuleaza in momentul cand condamnatul se gaseste in imposibilitatea de a achita integral amenda, in termenul prevazut de lege; ca atare, aceasta cerere poate fi formulata atat inauntrul celor trei luni in care condamnatul trebuie sa achite amenda, cat si dupa aceasta data, pana in momentul cand se pune in executare hotararea de condamnare.

b) Executarea fortata. In cazul neindeplinirii obligatiei de plata in intregime in termenul de trei luni sau de neplata unei rate, instanta de executare dispune punerea in executare a amenzii penale astfel:

1.Daca cel condamnat este salariat, membru cooperator sau realizeaza alte venituri din munca ori este pensionar, instanta de executare comunica unitatii care face plata salariatului sau a oricarui venit din munca ori organului care dispune plata pensiei, cuantumul amenzii de executat, precum si dispozitia de a efectua retinerile in contul amenzii si de a le varsa la bugetul statului.

2.Daca cel condamnat nu se afla in nici una din situatiile aratate instanta de executare comunica organului financiar al primariei (Legea nr.281/2003) localitatii unde domiciliaza condamnatul un extras de pe acea parte din dispozitivul hotararii care priveste plata amenzii; executarea amenzii se face prin mijloace asupra oricaror bunuri ale condamnatului ce pot fi urmarite. Executarea amenzii urmeaza fi comunicata instantei.

Daca in raport de cuantumul amenzii si de veniturile celui condamnat, rezulta ca amenda nu poate fi achitata in intregime in termen de doi ani, executarea acesteia se face si asupra altor bunuri ale condamnatului. In acest caz, instanta de executare va comunica organului financiar al consiliului local al localitatii in care domicilieaza condamnatul un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii.

In caz ca nu se poate face executarea, deoarece nu se mai cunoaste domiciliul condamnatului sau acesta nu are venituri, organele de executare au obligatia de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului, precum si a bunurilor si veniturilor lui urmaribile. Daca debitorul nu este gasit la domiciliu sau la sediul cunoscut, organul de executare este obligat sa solicite organelor de politie cercetari, sau sa ceara relatii de la orice persoana fizica sau juridica ori de la alte organe competente, in scopul stabilirii locului unde se afla debitorul. Cand se constata ca domiciliul sau sediul debitorului se afla in raza teritoriala a altui organ de executare, titlul executarii, impreuna cu dosarul de executare, se va trimite acestuia, instiintand instanta despre orice imprejurare care impiedica executarea. Daca se constata ca cel condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii, potrivit art.63 C.pr.pen., instanta de executare, poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii, in limitele prevazute pentru infractiunea obisnuita, tinand seama de partea din amenda care a fost achitata. Potrivit art.69 din noul Cod, daca legea prevede pedeapsa inchisorii stricte ca pedeapsa alternativa la amenda, instanta poate inlocui amenda cu munca in folosul comunitatii pana la 500 de ore sau, cand condamnatul nu isi da consimtamantul pentru aceasta pedeapsa, cu pedeapsa inchisorii stricte. Daca amenda e prevazuta alternativ cu inchisoarea, instanta poate inlocui amenda cu munca in folosul comunitatii pana la 300 de ore sau, cand condamnatul nu isi da consimtamantul pentru aceasta pedeapsa, cu pedeapsa inchisorii. La inlocuirea pedepsei amenzii se tine seama de durata zilelor-amenda neplatite.

Ordinul de executare ramane insa valabil cat timp executarea pedepsei nu s-a stins (prescriptie, amnistie, moarte).

Activitatea de executare inceteaza in momentul in care a luat sfarsit executarea pedepsei respective si atrage automat dezinvestirea organelor de executare, daca nu mai sunt alte dispozitii ale hotararii definitive ce ar urma sa fie aduse la indeplinire.

Se considera terminata executarea si atunci cand forta executorie a hotararii s-a stins inainte sau dupa punerea in executare, ca urmare a amnistiei, prescriptiei executarii, abrogarea incriminarii s.a.. Executarea pedepselor principale a inchisorii si amenzii se desfasoara neintrerupt pana la completa indeplinire a duratei sau a cuantumului, in afara de cazul cand condamnatul a obtinut intreruperea sau amanarea executarii pedepsei, potrivit dispozitiilor legale.

Nerespectarea dispozitiilor legale, menite sa asigure punerea in executare a pedepselor principale, este sanctionata cu nulitatea ( de exemplu, s-a emis mandat de executare colectiv pentru mai multi condamnati sau mandatul nu contine toate mentiunile necesare).

De asemenea sunt aplicabile, si in legatura cu activitatile procedurale de executare, prevederile art.198 C.pr.pen. privind amenzile judiciare, sanctiune care se aplica persoanelor care , in cursul punerii in executare a pedepselor principale savarsesc abateri judiciare. Daca o persoana a fost arestata nelegal si supusa la executarea unei pedepse in alt mod decat cel prevazut de lege sau daca condamnatul a fost supus unor rele tratamente in timpul detinerii, sunt aplicabile prevederile art.266 si 267 C.pen., asemenea fapte constituind infractiuni(art.342 si 346 in noul Cod).

IV.1.3 PUNEREA IN EXECUTARE A PEDEPSELOR COMPLEMENTARE

Pedepsele complementare consecrate de Codul penal inca in vigoare sunt: interzicerea unor drepturi de la 1-10 ani si degradarea militara (art.53 pct.2 C.pr.pen.). Noul Cod penal le-a preluat, cu unele modificari in privinta degradarii militare.

.

A. Punerea in executare a pedepsei interzicerii exercitiului unor drepturi

DUPA EXECUTAREA PEDEPSEI PRINCIPALE !!!!!! Pt. inchisoare min.2 ani !!!!!!!!!!

Potrivit art.64 din C.pen. (art.75 in noul Cod penal), pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi consta in interzicerea unuia sau unora din urmatoarele drepturi intre 1-10 ani:

a) dreptul de a alege si de a fi ales in cadrul autoritatilor publice sau in functii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat;

c) dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii;

d) drepturile parintesti;

e) dreptul de a fi tutore sau curator;

Interzicerea drepturilor prevazute la lit.b nu se poate pronunta decat pe langa interzicerea drepturilor prevazute la lit.a, afara de cazul cand legea dispune altfel.

Pedeapsa interzicerii exercitiului unor drepturi se pune in executare prin trimiterea, de catre instanta de executare, a unei copii de pe dispozitivul hotararii Consiliului local in a carui raza teritoriala isi are domiciliul condamnatul si organului care supravegheaza exercitarea acestor drepturi.

Consiliul local din unitatea administrativ-teritoriala in cuprinsul careia isi are domiciliul condamnatul, primind copia de pe dispozitivul hotararii prin care s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii unuia dintre drepturile prevazute in art.64 C.pen. lit.a,d si e din C.pen., va aduce aceasta la cunostinta serviciilor competente, pentru luarea in evidenta.

Ca o garantie a aplicarii hotararilor ramase definitive, orice organ chemat sa efectueze un act care implica pentru persoana interesata interzicerea unuia dintre drepturile prevazute in art.64 C.pen., va cere acelei persoane sa dea o declaratie ca nu a suferit vreo condamnare prin care i s-a interzis exercitiul acelui drept. Acelasi organ, daca socoteste necesar, va cere relatii de la institutia care tine evidenta persoanelor condamnate.

B. Punerea in executare a pedepsei degradarii militare

Dupa ramanerea definitiva a hot. de condamnare!!!!!!

Pedeapsa complementara a degradarii militare consta in pierderea pentru totdeauna a gradului si a dreptului de a purta uniforma militara (art.67 C.pen. si art.78 in noul Cod). Priveste condamnatii militari si rezervisti. E obligatorie cand pedeapsa principala stabilita e mai mare de 10 ani inchisoare si facultative- intre 5-10 ani inchisoare plus savarsita cu intentie. Pedeapsa degradarii militare se pune in executare prin trimiterea de catre instanta de executare a unei copii de pe hotarare (in intregimea acesteia), dupa caz:

– daca respectivul condamnat este activ, comandantului unitatii militare din care a facut parte cel condamnat, in scopul realizarii efective a degradarii militare, potrivit normelor militare;

– daca inculpatul este reservist, copia hotararii se trimite comandantului controlului militar in raza caruia domicilieaza condamnatul, pentru a opera in evidentele militare.

In cazul in care cel condamnat este cetatean strain, nu se pune problema aplicarii pedepselor complementare, deoarece cetateanul strain nu are pe teritoriul statului roman dreptul de a alege si de a fi ales in organele puterii de stat si in functiile elective de stat, nici dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat.Totodata, interzicerea ocuparii unei functii sau a exercitarii unei profesii, a drepturilor parintesti, a dreptului de a fi tutore sau curator nu sunt de natura sa aiba o influenta reala asupra unui cetatean strain aflat pe teritoriul tarii noastre.

Art.428 C.pr.pen. reglementa punerea in executare a pedepsei confiscarii averii. Dupa intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991 pedeapsa confiscarii averii, s-a considerat abrogata implicit, iar in cele din urma, prin modificari ulterioare ale Codului de procedura penala, art.428 a fost abrogat expres.

Punerea in executare a pedepselor complementare duce la efectiva executare a acestor pedepse, im mod diferit in raport cu natura pedesei complementare. Astfel, in cazul interdictiei unor drepturi, executarea devine efectiva atunci cand condamnatul, fie inainte de executarea pedepsei principale, fie dupa executarea acesteia, incearca sa exercite dreptul (drepturile) ce i-a fost interzis; pana atunci executarea interdictiei este numai formala. In cazul pedepsei degradarii militare, executarea efectiva are loc de indata ce condamnatul se afla la dispozitia organelor de executare.

Ordinul de executare ramane insa valabil cat timp executarea pedepsei nu s-a stins (ca urmare a prescriptiei, amnistiei, mortii condamnatului). Executarea pedepselor complementare se desfasoara neintrerupt sau daca condamnatul a obtinut intreruperea sau amanarea executarii pedepsei inchisorii, aceasta nu inlatura efectele pedepsei accesorii a interzicerii exercitiului unor drepturi (art.71 alin.2 C.pen.).

Persoana fata de care, din eroare, s-ar pune in executare o pedeapsa complementara (cazul persoanelor omonime), precum si condamnatul, fata de care ar continua sa i se opuna interzicerea unui drept dupa ce s-a stins pedeapsa, au deschisa calea contestatiei pentru a inlatura ilegalitatea.

Pe de alta parte, daca condamnatul, la pedeapsa interzicerii exercitiului unor drepturi, incalca interdictia pronuntata impotriva sa, va fi pedepsit, dupa caz, pentru infractiunea de uzurpare de calitati oficiale (art.240 C.pen.), exercitarea fara drept a unei profesii (art.281 C.pen.), fals in declaratie (art.292 C.pen.). Tot astfel, condamnatul care, dupa ce a pierdut, in urma degradarii militare, dreptul de a purta uniforma, continua sa o poarte, va putea fi pedepsit pentru infractiunea prevazuta de art.241 alin.2 C.pen.(portul nelegal de decoratii sau semne distinctive).

SECT. 2 PUNEREA IN EXECUTARE A MASURILOR DE

SIGURANTA

Potrivit art.112 C.pen., masurile de siguranta sunt:

obligarea la tratamentul medical;

internarea medicala;

interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, o meserie sau o alta ocupatie;

interzicerea de a se afla in anumite localitati;

expulzarea strainilor;

confiscarea speciala;

interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata (introdusa prin Legea nr.197/2000).

Aceste masuri pot fi aplicate impotriva faptuitorului care a comis o fapta penala, chiar daca acesta nu a fost condamnat (nu i s-a aplicat o pedeapsa), dar s-a hotarat aceasta printr-o hotarare ramasa definitiva. Masura interzicerii de a se afla in anumite localitati nu se poate lua decat pe langa o pedeapsa.

Noua lege penala aduce modificari si in ce priveste materia masurilor de siguranta. Felurile masurilor de siguranta au fost mai bine sistematizate, trecandu-se masura interdictiei de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata de la lit. g). cum era in legea anterioara [art.112 lit.g).] la lit.e). [art.129 lit.e).], adica printre masurile de siguranta care constau din interzicerea de drepturi. Avand o natura comuna cu acestea, era justificat sa se modifice si asezarea masurii respective.

IV.2.1 PUNEREA IN EXECUTARE A OBLIGARII LA TRATAMENT MEDICAL

Punerea in executare a obligarii la tratament medical, luata printr-o hotarare definitiva, se face prin comunicarea de catre judecatorul delegat cu executarea de la instanta de executare a copiei de pe dispozitivul hotararii si a copiei de pe raportul medico-legal, organelor abilitate sa aduca la indeplinire ordinul. Acest organ este directia sanitara din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana impotriva caruia s-a luat aceasta masura. Aceasta va stabili unitatea sanitara unde se va urma tratamentul medical si va comunica persoanei fata de care s-a luat masura unde urmeaza sa i se faca tratament.

Instanta de executare trebuie sa comunice si persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical, ca este obligata sa se prezinte de indata la unitatea sanitara la care urmeaza sa i se aplice tratamentul, atragandu-i-se atentia ca, in caz de nerespectare a masurii luate, se va dispune internarea medicala (art.112 lit.b).

In cazul in care masura de siguranta a obligarii la tratament medical insoteste pedeapsa inchisorii ori a detentiunii pe viata sau priveste o persoana aflata in stare de detinere, ordinul de executare se comunica administratiei locului de detinere, care are obligatia sa ia masuri pentru ca persoana aflata in detentie sa urmeze tratamentul prescris.

Pentru a se putea controla executarea obligarii la tratament medical si pentru ca instanta de executare sa poata lua masurile legale fata de acesta, in caz de nerespectare a hotararii, unitatea sanitara la care faptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligata sa comunice instantei urmatoarele situatii: *daca persoana obligata la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; *sustragerea de la efectuarea tratamentului dupa prezentare; *cand masura dispusa de instanta nu este necesara, bolnavul insanatosandu-se, sau nu mai este necesara, insa, pentru inlaturarea starii de pericol pe care o prezinta persoana obligata la tratament, este indicat un alt tratament; *sau un caz mai grav, daca pentru efectuarea tratamentului medical este necesara internarea medicala.

In cazul cand unitatea sanitara nu se afla in raza teritoriala a instantei care a dispus executarea, comunicarile privind situatiile de dupa prezentarea la unitatea sanitara se fac judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla unitatea sanitara, judecatorie care va lua masurile legale.

In cazul in care persoana obligata se afla in stare de detinere, iar locul de detinere este in alta raza teritoriala decat a instantei de executare situatiile prevazute in alineatul precedent se comunica instantei de la locul de detinere care va lua masurile ce se impun.

In cazul in care se impune inlocuirea tratamentului medical cu un alt tratament fie internarea medicala, instanta de executare sau instanta de la locul executarii masurii, sau a pedepsei, primind comunicarea in acest sens de la unitatea sanitara sau de detinere, dupa ascultarea concluziilor procurorului, si facultativ, daca se considera necesar de catre instanta dupa ascultarea celui interesat, dispune fie inlocuirea tratamentului, fie internarea bolnavului. O copie de pe hotararea ramasa definitiva a instantei de la locul de executare se comunica instantei de executare.

IV.2.2 PUNEREA IN EXECUTARE A INTERNARII MEDICALE

Cand faptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman si se afla intr-o stare care prezinta pericol pentru societate se poate lua masura internarii intr-un institut medical de specialitate pana la insanatosire (art.114 C.pen). Aceasta masura poate fi luata in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau al judecatii.

Masura de siguranta a internarii medicale luata printr-o hotarare definitiva se pune in executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv si a unei copii de pe raportul medico-legal al directiei sanitare din judetul pe teritoriul caruia locuieste persoana fata de care s-a luat masura.

Primind comunicarea instantei de executare, directia sanitara are obligatia sa stabileasca unitatea, aducand aceasta la cunostinta instantei. Unitatea sanitara la care s-a facut internarea nu mai este necesara. In acest moment, unitatea are obligatia incunostiintarii judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla, pentru a se decide masurile care urmeaza a fi luate in continuare (mentinerea, inlocuirea sau incetarea masurii).

Judecatoria, dupa primirea incunostiintarii unitatii sanitare sau a cererii (care este un act de sesizare) procurorului sau celui internat, va fixa un termen de judecata, asigurandu-se ca cel internat are aparator. La termen va asculta concluziile procurorului, ale aparatorului si daca gaseste necesar si ale persoanei internate, dispunand fie incetarea internarii, fie inlocuirea acesteia cu masura obligarii la tratament medical. Competenta de rezolvare a inlocuirii sau incetarii internarii medicale revine judecatoriei, chiar in situatia in care masura de siguranta a fost dispusa de o instanta superioara. Incetarea sau inlocuirea masurii internarii poate fi ceruta si de persoana internata sau de procuror. In aceste cazuri instanta cere avizul unitatii sanitare. Daca cel internat nu are aparator i se asigura un avocat din oficiu (art.434 alin.3 C.pr.pen.).

O copie de pe hotararea definitiva prin care s-a dispus inlocuirea sau incetarea internarii medicale se comunica instantei de executare. Din interpretarea per a contrario a art.434 alin.4 rezulta, ca atunci cand in urma sesizarii unitatii sanitare sau a cererii internatului ori a procurorului se dispune prin hotarare definitiva mentinerea starii de internare, aceasta nu se mai comunica instantei de executare.

Desi nu este vorba de punerea in executare a unei hotarari ramase definitive, intrucat masurile de siguranta a obligarii la tratament medical si a internarii medicale se pot lua in mod provizoriu, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, potrivit art.435 C.pr.pen., punerea in executare se face de catre instanta de judecata care a luat aceasta masura. Modul de punere in executare a masurilor si de incetare sau de inlocuire a acestora se face dupa procedura prezentata anterior.

In noua lege penala textul care reglementeaza masura de siguranta a internarii medicale a fost completat prin adaugarea unui nou alineat (art.13 alin.3), prevazandu-se solutia in cazul in care cel internat paraseste, fara invoire, institutul medical; in acest caz se va face apel la organele de politie pentru a fi readus in institut, in afara de cazul cand legea prevede o alta masura. In codul anterior exista o alta masura, si anume tragerea la raspundere a aceluia care se sustrage de la tratament medical (art.3091) in cazul contaminarii venerice. Aceasta incriminare nu a mai fost preluata (fapta a fost dezincriminata), lasand sa opereze pentru toate masurile de siguranta cu caracter medical regula la care ne-am referit mai sus. Solutia este justificata: suntem in fata unei persoane care trebuie readusa pentru tratament in cadrul institutului medical prin mijloace usoare de constrangere, si nu sa fie supusa unei sanctiuni penale.

IV.2.3 PUNEREA IN EXECUTARE A MASURII DE SIGURANTA A

INTERZICERII UNEI FUNCTII SAU PROFESII

In dizpozitiile art.115 C.pen. (art.132 in noul Cod), se arata ca in cazul in care faptuitorul a savarsit fapta datorita incapacitatii, nepregatirii sau altor cauze care il fac impropriu pentru ocuparea unei anumite functii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupatii, se poate lua masura interzicerii de a ocupa acea functie sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupatie.

In vederea punerii in executare a masurii de siguranta a interzicerii unei functii sau profesii, instanta de executare comunica o copie dupa dispozitivul hotararii penale definitive organului in drept sa aduca la indeplinire aceasta masura si sa supravegheze respectarea ei.

Acest organ are indatorirea sa asigure executarea masurii luate si sa sesizeze organul de urmarire penala in caz de sustragere de la executarea masurii de siguranta.

Textul care reglementeaza aceasta masura de siguranta in noul Cod a fost completat adaugandu-se doua noi alineate (art.132 alin.3 si alin.4). Astfel, s-a prevazut ca si aceasta masura poate fi luata provizoriu in cursul urmaririi penale sau al judecatii si de asemenea, ca masura nu poate fi luata in cazul persoanelor care exercita un mandat electiv, au responsabilitati sindicale sau patronale ori desfaoara o activitate in domeniul presei. In primul caz s-a avut in vedere necesitatea de a se reactiona prompt in asemenea situatii spre a evita ca persoanele incapabile sau nepregatite sa ocupe o functie sau sa exercite o profesie sa-si continuie activitatea pana la pronuntarea unei hotarari definitive, ceea ce ar inlesni comiterea de noi infractiuni de catre acestia. Cea de-a doua solutie se justifica prin evitarea abuzului care s-ar putea face in legatura cu interpretarea daca aceste persoane au putut sau nu, intr-o situatie concreta, sa manifeste o stare de incapacitate, nepregatire care le-ar face improprii sa exercite acele functii, data fiind aprecierea, in general contradictorie, pe care o atrage exercitarea acestor functii (nemultumirile subiective pe care in mod inevitabil le provoaca exercitarea acestor functii ar putea fi, pe nedrept, explicate prin incapacitatea sau nepregatirea persoanelor respective).

IV.2.4 PUNEREA IN EXECUTARE A MASURII DE SIGURANTA A INTERZICERII DE A SE AFLA IN ANUMITE LOCALITATI

Potrivit art.116 C.pen, cand persoana condamnata la pedeapsa inchisorii de cel putin un an a mai fost condamnata pentru alte infractiuni, daca instanta constata ca prezenta acesteia in localitatea unde a savarsit infractiunea sau in alte localitati constituie un pericol grav pentru societate, poate lua fata de aceasta persoana masura interzicerii de a se afla in acea localitate sau in alte localitati anume determinate prin hotararea de condamnare. Aceasta masura poate fi luata pana la 5 ani si poate fi prelungita daca pericolul subzista. Prelungirea nu poate depasi durata masurii luate initial. Revocarea masurii are loc la cerere sau din oficiu, dupa trecerea unui termen de cel putin un an, dar numai daca temeiurile care au impus luarea ei au incetat. O noua cerere nu se poate face decat dupa trecerea unui termen de cel putin un an de la data respingerii cererii anterioare.

Judecatorul delegat cu executarea de pe langa instanta de executare va trimite pentru executare copie de pe dispozitivul de hotarare consiliului local, politiei din localitatile determinate prin hotararea de condamnare, in care este interzisa prezenta condamnatului, mentionand si durata masurii.

Masura de siguranta a interzicerii de a se afla in anumite localitati poate fi amanata sau intrerupta de organul care are indatorirea sa asigure executarea acestei masuri, in caz de boala sau pentru orice alt motiv care justifica amanarea sau intreruperea.

Organul are indatorirea sa asigure executarea masurilor luate (in cele doua cazuri), are obligatia sa sesizeze organul de urmarire penala, daca persoana obligata la executarea masurii se sustrage de la executarea acesteia.

Masura de siguranta a interzicerii de a se afla in anumite localitati (art.133) a fost mai simplu si mai clar formulata in noul Cod in raport cu legea anterioara. Noul text nu mai prevede pentru dispunerea acestei masuri ca cel condamnat la pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an sa mai fi fost condamnat pentru alte infractiuni, fiind suficient sa existe o singura condamnare la o pedeapsa privative de libertate de cel putin un an. Pe cale de consecinta, nu a mai fost preluat alin.2 din art.116 al legii anterioare. De asemenea, n-a mai fost preluat alin.4 din art.116 ca fiind excesiv de represiv.

IV.2.5 EXECUTAREA EXPULZARII

Potrivit art.117 C.pen., cetateanului strain care a comis o infractiune i se poate interzice ramanerea pe teritoriul tarii. Expulzarea se poate aplica si persoanei fara cetatenie care nu are domiciliul in tara. Cetateanul roman nu poate fi expulzat.

In cazul in care expulzarea insoteste pedeapsa inchisorii, aducerea la indeplinire a expulzarii are loc dupa executarea pedepsei.

Expulzarea, ca masura de siguranta, se deosebeste de extradare, intrucat prima se dispune din oficiu de catre organele judiciare, in timp ce extradarea (institutie eminamente de drept international) se dispune la cererea unui stat, pe baza de conventii internationale, pe baza de reciprocitate sau in temeiul legii de extradare; extradarea este o institutie juridica ce concura la aplicarea sau la executarea sanctiunii penale, expulzarea este insasi sanctiunea penala.

In vederea executarii expulzarii, instanta de executare are de indeplinit anumite obligatii, dupa cum masura expulzarii insoteste sau nu pedeapsa inchisorii.

In cazul in care prin hotararea de condamnare la pedeapsa inchisorii s-a luat masura de siguranta a expulzarii, se face mentiune in mandatul de expulzare a pedepsei inchisorii ca, la data liberarii, condamnatul sa fie predat organului de Politie, care va proceda la efectuarea expulzarii.

Daca masura expulzarii nu insoteste pedeapsa inchisorii, comunicarea in vederea expulzarii se face organului de Politie, imediat ce hotararea a ramas definitiva.

Prin executarea masurii expulzarii, cel expulzat este trimis, de regula in tara sa de origine.

Cetateanul strain care a comis o infractiune pe teritoriul Romaniei nu va fi totusi expulzat daca se considera ca exista riscul expunerii la tortura in statul in care urmeaza sa fie expulzat.

In noul Cod penal a fost formulata mai précis si mai clar masura de siguranta a expulzarii (art.135). Totodata s-au introdus unele prevederi noi, cum ar fi aceea ca numai cetatenii straini pot fi expulzati (nu si persoana fara cetatenie care nu are domiciliul in tara ca in legea anterioara); ca incetarea expulzarii se pronunta de instanta, solutionandu-se astfel chestiunea controversata privind modul de incetare a acestei masuri de siguranta. Pe de alta parte, interdictia de a fi expulzate se refera nu numai la persoanele care ar fi amenintate sa fie torturate in tara unde ar fi trimise, dar si la persoanele amenintate a fi condamnate la moarte ori sa fie supuse la tratamente inumane sau degradante, precum si la persoanele casatorite, anterior savarsirii faptei, cu cetateni romani, avand domiciliul si familia in Romania. Aceste noi dispozitii corespund obligatiilor internationale asumate de tara noastra, ca si politicii umanitare a statului roman.

IV.2.6 EXECUTAREA CONFISCARII SPECIALE

Confiscarea speciala este o masura de siguranta, care nu trebuie confundata cu confiscarea averii, aceasta fiind o pedeapsa complementara, in prezent abrogata.

Potrivit art.118 C.pen., sunt supuse confiscarii speciale:

a) lucrurile produse prin fapta prevazuta de legea penala;

b) lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la savarsirea unei infractiuni, daca sunt ale infractorului;

c) lucrurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei infractiuni sau pentru a rasplati pe infractor;

d) lucrurile dobandite in mod vadit prin savarsirea infractiunii, daca nu sunt restituite persoanei vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia;

e) lucrurile detinute in contra dispozitiilor legale.

Potrivit art.439 C.pr.pen masura de siguranta a confiscarii speciale luata prin ordonanta sau hotarare se executa dupa cum urmeaza:

1. lucrurile confiscate se predau organelor in drept a le prelua sau valorifica, potrivit dispozitiilor legii, cand confiscarea are ca obiect bunuri valorificabile;

2. cand s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face in prezenta, dupa caz, a procurorului sau judecatorului, intocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei, cand bunurile nu sunt valorificabile din diferite motive (alterate, grav deteriorate, expirate, contrafacute, materiale toxice, obscene etc.).

Asadar dispozitiile din Codul de procedura penala privitoare la executarea confiscarii sunt corelate cu normele art.118 C.pen., in care de regula masura are ca obiect anumite lucruri. In practica judiciara s-a dispus insa constant ca daca lucrurile confiscate nu se gasesc, se va dispune inlocuirea lor cu contravaloarea obiectelor (de exemplu, lucrul furat, instrainat sau pierdut de inculpat, daca acesta nu a fost obligat la despagubiri; arma de vanatoare vanduta de inculpatul dintr-o cauza de braconaj).

Desi este vorba de plata unei sume de bani, aceasta nu schimba natura juridica a obligatiei, care fiind o sanctiune penala, ramane cu caracter strict personal, neputand fi imputata solidar coinculpatilor si cu atat mai putin persoanei civilmente responsabile.

Masura de siguranta a confiscarii speciale, cuprinsa in legi speciale, este reglementata fie cu referire la dispozitiile Codului penal, fie prin referire directa la bunurile care au legatura cu infractiunile incriminate prin legea respectiva.

Asa sunt, de exemplu, urmatoarele legi speciale care au astfel de dispozitii:

– in Legea nr.64/1991 privind brevetele de inventie, s-a prevazut la art.59 alin.3 ca produsele contrafacute pot fi confiscate potrivit legii penale;

– in Legea nr.56/1992 privind frontiera de stat a Romaniei se prevede confiscarea valorilor sau a bunurilor materiale obtinute ca urmare a savarsirii infractiunii, de calauzire in scopul trecerii frauduloase a frontierei;

– in Legea nr.26/1996 (Codul silvic), in art.98, s-a prevazut ca mijloacele de transport si uneltele, folosite pentru savarsirea infractiunii de furt de arbori taiati sau doborati de fenomene naturale, “sunt supuse confiscarii speciale, in conditiile prevazute de art.188 C.pen.”;

– in Legea nr.103/1996 privind fondul cinegetic si protectia vanatului, in art.36, se prevede ca bunurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la savarsirea infractiunilor de braconaj se confisca, dupa cum sunt supuse confiscarii si trofeele da vanat sau vanatul obtinut prin savarsirea infractiunilor prevazute de lege.

Punerea in executare a masurii de siguranta a confiscarii speciale este reglementata de art.439 C.pr.pen. Intrucat aceasta masura nu este conditionata de aplicarea unei pedepse, poate fi luata izolat ca masura de siguranta. Din acest motiv legiuitorul a prevazut ca masura confiscarii speciale poate fi luata prin ordonanta de netrimitere in judecata, data de procuror cand, la terminarea urmaririi penale apreciaza, din motive legale, ca nu este cazul a se dispune trimiterea in judecata, si prin hotarare judecatoreasca.

In ceea ce priveste actul prin care procurorul poate dispune confiscarea, acesta nu se limiteaza la ordonanta, ci poate fi orice act prin care finalizeaza urmarirea penala (rezolutie sau chiar rechizitoriu, cand se dau rezolvari diferite).

In ce priveste luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale de catre instanta, aceasta poate fi dispusa prin hotararea de condamnare a inculpatului, situatie in care masura de siguranta se ia pe langa o pedeapsa, sau masura de siguranta a confiscarii se poate lua in mod izolat printr-o hotarare de achitare sau de incetare a procesului penal.

Noua lege penala a formulat mai bine si mai complet textul privind masura confiscarii speciale. Astfel, s-a adaugat o explicatie noua in art.136 lit.a). privind intelesul de bun produs prin infractiune, adaugandu-se si bunul care a dobandit un alt regim juridic prin infractiune. In felul acesta se solutioneaza o indelungata controversa cu privire la temeiul juridic al confiscarii speciale a bunurilor care au facut obiectul contrabandei. Aceste bunuri sunt produse ale infractiunii, dar nu in mod fizic, ci in mod juridic, astfel ca va fi justificata confiscarea lor speciala in temeiul art.136 lit.a).

De asemenea, s-a adaugat o ipoteza noua, prevazandu-se ca pot fi confiscate nu numai bunurile infractorului, daca cestea au servit ori au fost destinate la savarsirea unei infractiuni, dar si bunurile apartinand altei persoane daca aceasta a cunoscut modul lor de folosire (indiferent de tratamentul penal susceptibil a-i fi aplicat acestei persoane).

O dispozitie noua e aceea ca masura confiscarii speciale nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor savarsite prin presa. Prin aceasta se evita posibilitatea confisarii speciale a bunurilor care au servit sau au fost destinate savarsirii infractiunilor prin presa, masura excesiva si care ar aduce atingere libertatii de exprimare.

O alta dispozitie noua e aceea din alin.2 privind confiscarea speciala prin echivalent a bunurilor care nu se gasesc sau a bunurilor dobandite in locul acestora, chestiune ce a provocat unele controverse in doctrina penala.

Alin.3 aduce o dispozitie noua si evident umanitara—nu pot fi confiscate bunurile care fac parte din mijloacele de existenta, de trebuinta zilnica ori de exercitare a profesiei faptuitorului. Este vorba, desigur, de bunurile care au avut aceasta destinatie inainte de savarsirea infractiunii si care numai temporar, ocazional, si fara sa fi fost adaptate anume au putut sa devina bunuri susceptibile de confiscare speciala.

IV.2.7 EXECUTAREA INTERDICTIEI DE A REVENI IN

LOCUINTA FAMILIEI PE O PERIOADA DETERMINATA

Cand prin hotararea de condamnare la pedeapsa inchisorii s-a luat masura de siguranta a interdictiei de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata, o copie de pe dispozitivul hotararii se comunica organului de politie in a carui raza teritoriala se afla locuinta familiei (art.4391 C.pr.pen.). Daca pedeapsa inchisorii se executa intr-un loc de detentie, se face mentiune in mandatul de executare a pedepsei inchisorii sa i se puna in vedere condamnatului, la data liberarii sa se prezinte la organul de politie. Totodata se trimite o copie de pe dispozitivul hotararii comandantului locului de detinere. Organul de politie are indatorirea sa asigure executarea masurii luate prin supravegherea respectarii interdictiei de a nu reveni in locuinta familiei si sa sesizeze organul de urmarire penala in caz de sustragere de la executarea masurii.

In reglementarea noua s-a adaugat, printre ipotezele care pot justifica dispunerea acestei masuri, pe langa savarsirea infractiunii de loviri sau orice alte acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice sau psihice, si savarsirea infractiunii de vatamare corporala, precum si actul sexual cu un minor ori coruptia sexuala savarsite asupra unui membru de familie.

De asemenea, s-a prevazut ca masura poate fi luata pe o perioada de pana la 2 ani si poate fi prelungita daca nu a disparut pericolul care a justificat luarea masurii; prelungirea nu poate depasi durata masurii luate initial. Aceasta masura poate fi luata si in mod provizoriu in cursul urmaririi penale sau al judecatii.

O alta dispozitie noua—masura poate fi oricand revocata la cererea partii vatamate. Aceste prevederi noi completeaza in mod corespunzator formularea acestei masuri de siguranta; se asigura promptitudinea interventiei organelor judiciare in dispunerea masurii de siguranta si evitarea ramanerii mai departe a infractorului in locuinta familiei, precum si posibilitatea partii vatamate de a face sa inceteze masura ori de cate ori considera ca viata in comun poate fi reluata, chiar in conditiile in care cel vinovat a comis fapte grave impotriva unui membru al familiei.

IV.2.8 REVOCAREA MASURILOR DE SIGURANTA

In lumina dispozitiilor legale in vigoare, unele dintre masurile de siguranta pot fi revocate.

Conform dispozitiilor art.437 C.pr.pen., pot fi revocate urmatoarele masuri de siguranta:

obligarea la tratament medical;

internarea medicala;

interzicerea unei functii sau profesii;

interzicerea de a se afla in anumite localitati.

Cererea de revocare a uneia dintre masurile de siguranta mentionate mai sus poate fi facuta de persoana cu privire la care s-a luat masura sau de procuror.

Instanta competenta sa rezolve cererea de revocare a masurii de siguranta este aceea in a carei raza teritoriala locuieste cel fata de care s-a luat masura.

Cererea de revocare a masurii de siguranta poate fi facuta cand temeiurile care au impus luarea acesteia au incetat.

In vederea solutionarii cererii, instanta competenta citeaza persoana cu privire la care a fost luata masura, ascultandu-se concluziile aparatorului si procurorului. Daca cel internat nu are aparator i se asigura un avocat din oficiu.

In ceea ce priveste masura de siguranta reala (confiscarea speciala) punerea in executare are totdeauna rezultat pozitiv, organele care urmeaza sa aduca la indeplinire ordinul de executare gasindu-se intotdeauna in situatia de a-l executa imediat. Punerea in executare a masurilor de siguranta poate ramane insa fara rezultat, in cazul cand persoana fata de care s-a luat masura nu poate fi gasita; ordinul de executare ramane insa valabil cat timp masura de siguranta nu a incetat ori nu a fost revocata.

Activitatea de executare inceteaza, in momentul cand a luat sfarsit executarea masurii se siguranta (in cazul expulzarii si confiscarii speciale) sau cand nu mai apare justificata continuarea ei (in cazul celorlalte masuri).

Masurile de siguranta personale (obligarea la tratament medical, internarea medicala, interzicerea unei functii sau a unei profesii, interzicerea de a se afla in anumite localitati) pot fi revocate de instanta in a carei raza teritoriala locuieste persoana fata de care s-a luat vreuna din aceste masuri, ori de cate ori temeiurile care au impus acestea (adica starea de pericol) au incetat.

Masurile de siguranta, de regula, nu comporta modificari in continutul lor pana la completa executare. In mod exceptional masura de siguranta a obligarii la tratament medical si cea a internarii medicale pot suferi modificari, pe parcursul executarii (fie inlocuirea tratamentului, fie internarea medicala, fie inlocuirea internarii medicale cu masura obligarii la tratament medical).

Executarea masurilor de siguranta se desfasoara neintrerupt. Exceptie face masura de siguranta a interzicerii de a se afla in anumite localitati care poate fi amanata sau intrerupta in caz de boala sau pentru orice alt motiv care justifica aceasta.

Nerespectarea hotararii judecatoresti, prin care s-au pronuntat masuri de siguranta, poate sa atraga sanctiuni penale. Astfel, acela care exercita o functie sau o profesie care i s-a interzis prin masura de siguranta luata contra sa, poate fi tras la raspundere pentru infractiunile de uzurpare de calitati oficiale (art.240 C.pen.), exercitarea fara drept a unei profesii (art.281 C.pen.), fals in declaratii (art.292 C.pen.).

SECT. 3 PUNEREA IN EXECUTARE A DISPOZITIILOR PRIVIND INLOCUIREA RASPUNDERII PENALE SI A CELOR PRIN CARE S-AU APLICAT SANCTIUNILE PREVAZUTE IN ART.181 DIN CODUL PENAL

IV.3.1 PUNEREA IN EXECUTARE A DISPOZITIILOR PRIVIND INLOCUIREA RASPUNDERII PENALE

Instanta poate dispune inlocuirea raspunderii penale cu o raspundere care atrage o sanctiune cu caracter administrativ, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege (art.90 C.pr.pen.). Inlocuirea raspunderii penale fiind o cauza de impiedicare a exercitarii actiunii penale (art.10 lit.i), instanta este obligata sa dispuna incetarea procesului penal.

Inlocuirea raspunderii penale nu se poate dispune daca faptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai aplicat de doua ori sanctiuni cu caracter administrativ (art.90 alin.2 C.pen.).

Cand instanta dispune inlocuirea raspunderii penale, potrivit art.91 C.pen., aplica una din urmatoarele sanctiuni cu caracter administrativ: mustrare, mustrare cu avertisment sau amenda de la 100.000 de lei la 10.000.000 de lei.

In situatia in care raspunderea penala este inlocuita printr-o sanctiune cu caracter administrativ, aceasta este aplicata de instanta de judecata. Astfel, mustrarea sau mustrarea cu avertisment este executata de indata, chiar in sedinta in care s-a pronuntat hotararea. Cand din orice imprejurari aceste masuri nu pot fi executate indata dupa pronuntare, presedintele completului va fixa un termen pentru aducerea la indeplinire a acesteia. Totodata, punerea in executare a amenzii administrative se efectueaza de catre organul judiciar care a aplicat-o, prin trimiterea unui extras de pe dispozitivul hotararii organului care, potrivit legii, executa amenda penala (art.440 C.pr.pen.).

Nerespectarea dispozitiilor legale menite sa asigure punerea in executare a dispozitiilor privitoare le inlocuirea raspunderii penale este sanctionata cu nulitatea (art.197 C.pr.pen.), sanctiunea care actioneaza de asemenea ca o importanta garantie procesuala. De asemenea, sunt aplicabile si in aceasta materie prevederile legii de procedura in legatura cu amenda judiciara (art.198 C.pr.pen.), sanctiune care se aplica persoanelor care in cursul punerii in executare a dispozitiilor privitoare la inlocuirea raspunderii penale savarsesc abateri judiciare.

Noul Cod penal nu a mentinut institutia inlocuirii raspunderii penale cu o raspundere care atrage o sanctiune cu caracter administrativ. In doctrina penala s-au semnalat unele contradictii teoretice pe care le provocau aceste reglementari (raspunderea juridica, fiind consecinta infractiunii, nu ar putea avea decat caracter penal; ca urmare, inlocuirea acesteia prin aplicarea de sanctiuni cu caracter administrativ apare greu de admis). Pe langa aceasta, institutia mentionata nu a mai fost decat extrem de rar aplicata in practica si, ca atare, nu si-a dovedit eficienta.

IV.3.2 PUNEREA IN EXECUTARE A DISPOZITIILOR PRIN CARE S-AU APLICAT SANCTIUNILE PREVAZUTE IN ART.181 C.PEN.

Potrivit art.181 C.pen., fapta prevazuta de legea penala care, prin continutul ei concret si prin atingerea minima adusa uneia dintre valorile aparate de de lege, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, nu constituie infractiune.

In cazul acestor fapte, procurorul sau instanta aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute de art.91 C.pen.

Executarea mustrarii sau a mustrarii cu avertisment, precum si executarea amenzii administrative, se efectueaza de catre organul care aplica sanctiunile, potrivit procedurii aplicate la punerea in executare a dispozitiilor privind inlocuirea raspunderii penale.

Pe plan procesual actiunea penala se stinge in baza art.10 lit.b1 iar solutia pronuntata de instanta va fi achitarea (si nu incetarea procesului penal ca in caz de inlocuire a raspunderii penale). Achitand pe inculpat instanta este totusi obligata sa aplice una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute in art.91 C.pen.

In cazul in care procurorul constata cu ocazia terminarii urmaririi penale ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al infractiunii, fiind aplicabile dispozitiile art.181 C.pen., va dispune prin ordonanta scoaterea de sub urmarire penala, ulterior stabilind una din sanctiunile prevazute de art.91 C.pen.

Prin modificarea succesiva a art.2491 C.pr.pen., s-a stabilit o procedura distincta pentru punerea in executare a ordonantei procurorului (aceasta neavand trasaturile unei hotarari judecatoresti definitive) prin care s-a aplicat o sanctiune cu caracter administrativ. Astfel, executarea mustrarii sau a mustrarii cu avertisment, aplicate de procuror, se face potrivit art.487 C.pr.pen.(procedura in cauzele cu minori—executarea mustrarii). Punerea in executare a ordonantei prin care s-a aplicat sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii se face dupa expirarea termenului de cinci zile de la instiintarea facuta potrivit art.246 C.pr.pen. despre emiterea ordonantei prin care s-a aplicat amenda, iar daca s-a facut plangere si a fost respinsa, dupa respingerea acesteia.

Potrivit art.6 lit.h din O.G. nr.11/1996, titlul de creanta este, dupa caz, ordonanta procurorului sau dispozitivul hotararii judecatoresti ori un extras, un certificat, intocmit in baza acestor acte.

Activitatea de punere in executare a dispoziilor prin care s-au aplicat sanctiunile prevazute de art.181 C.pen. se desfasoara pana la efectiva executare a sanctiunii aplicate prin hotararea instantei sau ordonanta procurorului. Daca faptuitorul nu este de fata pentru a fi mustrat ori nu achita amenda la instiintarea facuta, dupa caz, de instanta sau de procuror, se iau masuri pentru aducerea faptuitorului ori respectiv pentru executarea silita a amenzii potrivit legii.

Sanctiunile aplicate in baza art.181 C.pen., fiind aceleasi cu cele privitoare la inlocuirea raspunderii penale (art.91 C.pen.) indeplinesc acelasi rol educativ si preventiv, asa incat ele trebuie aplicate si executate cu aceeasi grija si operativitate.

Intrucat noul Cod penal a renuntat la reglementarea anterioara privind inlocuirea raspunderii penale, in cazul faptei care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni nu se mai face trimitere la sanctiunile cu caracter administrativ prevazute in art.91(din Codul anterior), ci acestea sunt aratate explicit in alin.3 al art.19. Totodata, limitele amenzii au fost majorate in raport cu efectele inflatiei (1.000.000 de lei la 25.000.000 de lei).

SECT. 4 PUNEREA IN EXECUTARE A AMENZILOR JUDICIARE SI A CHELTUIELILOR JUDICIARE AVANSATE DE STAT

IV.4.1 PUNEREA IN EXECUTARE A AMENZILOR JUDICIARE

In cazul in care pe parcursul desfasurarii procesului penal se savarsesc anumite abateri prevazute de art.198 C.pen., cei vinovati sunt sanctionati cu amenda judiciara, de la 500.000 la 2.000.000 de lei, sau de la 1.000.000 la 2.500.000 de lei, cand lipseste nejustificat aparatorul, ales sau desemnat din oficiu, cand asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului este obligatorie potrivit legii sau de la 1.000.000 la 10.000.000 de lei pentru savarsirea oricareia dintre abaterile judiciare prevazute in art.198 alin.3 lit.a)-h). Potrivit art.442 alin.1 C.pr.pen., combinat cu art.199 alin.1, amenda judiciara se pune in executare de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata.

Punerea in executare a amenzii judiciare se face de organul judiciar care a aplicat-o prin trimiterea unui extras de pe dispozitivul ordonantei sau al hotararii organului care, potrivit legii, executa amenda penala.

Amenda judiciara poate fi aplicata in cursul urmaririi penale prin ordonanta sau in cursul judecatii prin incheiere. Aceste acte constituie titluri de creanta.

Daca persoana amendata judiciar nu achita benevol amenda, se trece la executare silita. Se vor urmari si trimiterile la O.G. nr.11/1996, privind executarea creantelor bugetare.

Persoana amendata poate cere scutirea de amenda ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face in termen de 10 zile de la comunicarea ordonantei ori a incheierii de amendare. Daca persoana amendata justifica de ce nu a putut indeplini obligatia sa, organul de urmarire penala sau instanta de judecata, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii.

IV.4.2 PUNEREA IN EXECUTARE A CHELTUIELILOR JUDICIARE AVANSATE DE STAT

Punerea in executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitivul hotararii care priveste obligarea la plata cheltuielilor avansate de stat organului care; potrivit legii, executa amenda penala.

Cand obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus prin ordonanta, punerea in executare se face de catre procuror prin comunicarea unui extras de pe acea parte din dispozitivul ordonantei care priveste obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, organului care, potrivit legii, executa amenda penala.

Titlul de creanta, potrivit art.4 lit.h din O.G. nr.11/1996 este, dupa caz, ordonanta procurorului sau hotararea judecatoreasca.

SECT. 5 PUNEREA IN EXECUTARE A DISPOZITIILOR CIVILE DIN HOTARARILE PENALE

Repararea pagubei in procesul penal se face potrivit dispozitiilor legii civile:

a) in natura, prin, restituirea lucrului, prin restituirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, prin desfiintarea totala sau partiala a unui inscris si prin orice alt mijloc de reparare;

b) prin plata unei despagubiri banesti, in masura in care repararea in natura nu este cu putinta (art.14 alin.3 C.pr.pen).

IV.5.1 RESTITUIREA LUCRURILOR SI VALORIFICAREA CELOR NERIDICATE

Cand prin hotararea penala s-a dispus restituirea unor lucruri care se afla in pastrare sau la dispozitia instantei de executare, restituirea se face de catre judecatorul insarcinat cu executarea, prin remiterea acelor lucruri persoanelor in drept. In acest scop, sunt incunostintate persoanele carora urmeaza sa li se restituie lucrurile (art.444 alin.1 C.pr.pen.).

Daca in termen de 6 luni de la incunostintare, persoanele chemate nu se prezinta pentru a primi bunurile, acestea trec in patrimoniul statului. Bunurile respective, in baza incheierii instantei, vor fi predate organelor in drept care le vor prelua in proprietate sau le vor valorifica potrivit dispozitiilor legale (art.444 alin.2 C.pr.pen.).

Aceeasi masura se va lua si atunci cand restituirea lucrurilor nu s-a putut efectua, deoarece nu se cunosc persoanele carora ar trebui sa fie restituite si nimeni nu le-a reclamat in termen de 6 luni de la ramanerea definitiva a hotararii sau de la data dispunerii acestei masuri de catre organul de urmarire penala.

Cand restituirea lucrurilor a fost dispusa de procuror sau de catre organul de cercetare penala, acesta procedeaza potrivit prevederilor anterioare (art.444 alin. ultim C.pr.pen.).

IV.5.2 INSCRISURILE DECLARATE FALSE

Dispozitiile hotararilor penale care declara un inscris ca fiind fals, in totul sau in parte, se pun in executare de catre judecatorul delegat. Se face mentiunea despre falsitatea actului pe fiecare pagina a acestuia in caz de anulare totala, sau numai pe paginile care contin falsul in caz de anulare partiala. Inscrisul declarat fals ramane la dosarul cauzei, nu se va distruge.

Cei interesati pot cere eliberarea unei copii de pe inscrisul sub semnatura privata care a fost declarat falsificat. Instanta dispune eliberarea copiilor numai cand constata existenta unui interes legitim facand pe paginile inscrisului mentiunile corespunzatoare care atesta falsitatea actului. In aceste conditii, instanta poate dispune si restituirea inscrisurilor oficiale partial falsificate cu mentiunile facute. Inscrisul oficial declarat fals in integralitatea sa nu se restituie.

Ca modalitate de reparare a prejudiciului cauzat, masura poate fi dispusa numai de instanta de judecata, limitarea facand-o insasi legea. In cazul adoptarii unor solutii de netrimitere in judecata, in temeiul art.10 lit.b1),d),e),g) C.pr.pen., procurorul nu poate dispune anularea inscrisurilor, ci va trebui sa sesizeze instanta civila in acest sens.

Desi in mod obisnuit desfiintarea inscrisului constituie un mod de reparare civila anume indicat de art.14 alin.3 C.pr.pen., masura poate avea in unele situatii o natura juridica speciala. De exemplu, este posibil ca in legatura cu falsificarea unui inscris sa nu existe parte civila si nimeni sa nu pretinda desfiintarea actului. Chiar intr-o asemenea situatie instanta urmeaza din oficiu sa dispuna desfiintarea inscrisului intrucat el prezinta pericol prin posibilitatea eventualei lui folosiri sau incercari de folosire ulterioara.

In mod obisnuit efectele solutiei date actiunii civile sunt limitate la partile din proces, acest lucru fiind valabil si in cazul desfiintarii unui inscris. In cazul special la care ne-am referit, efectele desfiintarii se produc erga omnes, intrucat capacitatea actului de a avea consecinte juridice trebuie inlaturata complet fata de orice persoana, indiferent daca a fost sau nu parte in proces.

In literartura de specialitate s-a aratat ca, desfiintarea unui inscris trebuie dispusa chiar daca actul a fost distrus, s-a pierdut, ori nu poate fi produs din orice motiv. S-a justificat aceasta prin faptul ca desfiintarea nu se refera la existenta fizica a inscrisului ci la capacitatea sa de a produce efecte juridice (s-ar putea ca ulterior actul sa se gaseasca, sa apara intr-o forma reconstituita, sa se produca o copie, fotocopie etc.).

IV.5.3 DESPAGUBIRILE CIVILE SI CHELTUIELILE JUDICIARE

Potrivit art.46 C.pr.pen., dispozitiile din hotararea penala privitoare la despagubirile civile si la cheltuielile judiciare, cuvenite partilor, se executa potrivit legii civile. Punerea in executare se dispune de instanta civila in urma cererii formulate de partea in drept la despagubiri sau la cheltuieli judiciare, prin investirea hotararii cu formula executorie. In acest domeniu opereaza principiul disponibilitatii.

CAPITOLUL V

PROCEDURILE DE REZOLVARE A INCIDENTELOR IVITE IN CURSUL EXECUTARII HOTARARILOR PENALE DEFINITIVE

SECT. 1 CADRUL PROCEDURAL IN CARE SE REZOLVA INCIDENTELE LA EXECUTARE

V.1.1 INCIDENTELE POSIBILE LA EXECUTAREA HOTARARILOR PENALE DEFINITIVE

Dupa ramanerea definitiva a hotararilor penale, dar inainte sau in cursul executarii pedepselor aplicate condamnatului, pot interveni imprejurari pe care legea penala le considera ca modalitati de schimbare a executarii dispozitiilor penale definitive. In acest caz, in aplicarea corecta a legii penale, este necesar a se promova o procedura jurisdictionala care sa aduca schimbarile sau modificarile corespunzatoare asupra pedepselor ce trebuie executate. Astfel, in cazul in care s-a dispus suspendarea conditionata sau sub supraveghere a pedepsei inchisorii, daca nu a fost respectata conditia prevazuta de legea penala de a nu mai savarsi vreo infractiune in perioada de incercare, trebuie revocata suspendarea si dispusa executarea pedepsei prin privare de libertate; daca s-a descoperit ca inculpatul condamnat definitiv a fost in realitate in stare de recidiva, neretinuta prin hotararea de condamnare pusa in executare, este necesar sa se intervina spre a se da efect dispozitiei din legea penala care prevede modificarea pedepsei prin aplicarea starii de recidiva; legea penala prevede cauzele de inlocuire a pedepsei detentiunii pe viata cu pedeapsa inchisorii, a pedepsei amenzii cu inchisoarea, a inlocuirii pedepsei inchisorii pentru militari cu executarea intr-o inchisoare militara; in toate aceste cazuri este necesar sa se aduca schimbari in dispozitiile hotararii penale puse in executare. Intrucat ceea ce a hotarat o instanta judecatoreasca nu poate fi schimbat sau modificat decat tot de catre o instanta judecatoreasca, Codul de procedura penala reglementeaza procedura care trebuie urmata in acest scop. Rezolvarea acestor situatii nu poate fi incredintata judecatorului delegat cu executarea, ci numai instantei judecatoresti, de regula instantei de executare sau instantei corespunzatoare in grad cu aceasta care, in urma unei proceduri jurisdictionale, poate rezolva incidentele ivite.

V.1.2 NATURA JURIDICA A PROCEDURILOR PRIVIND EXECUTAREA

Fiind o procedura de schimbare, de modificare sau de incetare a executarii pedepselor prevazute printr-o hotarare penala definitiva, s-ar putea considera aceste proceduri ca un fel de cai de atac extraordinare. Intr-adevar, prin aceste proceduri se schimba, se modifica sau inceteaza dispozitiile privind pedeapsa dintr-o hotarare penala definitiva; or, pedeapsa face parte din dispozitivul hotararii penale definitive, care nu poate fi schimbat, ca regula, decat printr-o cale de atac extraordinara. Astfel, in reglementarea anterioara, actualmente abrogata, (potrivit art.410 pct.4), se putea exercita recursul in anulare (cale de atac extraordinara) in cazul in care erau aplicate pedepse gresit individualizate in raport cu prevederile art.72 Cod penal, prin care se cerea a se tine seama de aplicarea pedepsei de starea de recidiva, de concurs de infractiuni, de o anulare sau de revocarea suspendarii conditionate sau sub supraveghere a pedepsei etc. In unele legislatii obtinerea acestor schimbari este trecuta printre caile de atac extraordinare.

Legiuitorul nostru a considerat ca ne aflam in fata unei proceduri care se refera la executarea unor pedepse si nu la fondul cauzei, de aceea le-a reglementat in cadrul fazei de executare a hotararii penale definitive si nu in capitolul privitor la caile de atac extraordinare. S-a avut in vedere ca aceste proceduri se refera la aplicarea unor dispozitii din Codul penal privind pedeapsa, a caror aplicare nu a fost posibila deoarece instanta care a pronuntat condamnarea nu a avut cunostinta de ele. Intr-adevar, in toate cazurile avute in vedere de Codul nostru de procedura penala privind schimbari sau modificari ale unor pedepse, ele sunt determinate de descoperirea unor imprejurari care nu au fost cunoscute de instanta la data ramanerii definitive a hotararii, aparand in cursul executarii. In aplicarea corecta a legii penale fiind necesar a se tine seama de aceste imprejurari ivite ulterior, s-a ales calea cea mai usoara de interventie pentru asigurarea legalitatii pedepsei, dandu-se posibilitatea condamnatului sa actioneze imediat in favoarea sa la instanta cea mai apropiata; totodata, s-a dat posibilitatea de a folosi aceleasi mijloace procesuale si procurorului, daca legea impune schimbari in defavoarea condamnatului. De asemenea, competenta in solutionarea acestor proceduri apartinand instantei de executare, deci instantei care a judecat cauza in prima instanta, sau instantei corespunzatoare in grad de la locul de detinere sau a unitatii unde se presteaza munca, hotararea acesteia cu privire la schimbarea sau modificarea pedepsei se pronunta cu drept de apel sau de recurs, ceea ce constituie o garantie pentru aplicarea corecta a legii penale.

SECT. 2 SCHIMBARI IN EXECUTAREA UNOR HOTARARI

A. REVOCAREA SAU ANULAREA SUSPENDARII EXECUTARII PEDEPSEI

Institutiile suspendarii conditionate (art.81- 86 C.pen.) si a suspendarii executarii sub supraveghere sunt modalitati de invidualizare a pedepsei. Potrivit art. 81 C.pen., instanta poate dispune suspendarea conditionata, daca se aprecieaza ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executare si sunt intrunite conditiile legale. In ce priveste suspendarea executarii sub supraveghere, poate fi aplicata, daca se apreciaza, tinand seama de persoana condamnatului, de comportamentul sau dupa comiterea faptei, ca pronuntarea condamnarii constituie un avertiment pentru acesta, si, chiar fara executarea pedepsei, condamnatul nu va mai savarsi infractiuni si sunt intrunite conditiile legale. Trebuie aratat ca dispozitiile art.81 alin.4 si implicit cele prevazute de art. 861 care trimit la art. 81 alin.4, au stabilit o conditie pentru acordarea suspendarii executarii pedepsei, si anume, numai daca, pana la pronuntarea hotararii, paguba a fost integral reparata sau plata despagubirii este garantata de o societate de asigurare, au fost declarate neconstitutinale prin Decizia Curtii Constitutionale nr.463/1997. Curtea Constitutionala a decis ca dispozitiile art.81 alin.4 “conditioneaza” luarea unei masuri de politica penala cu grave consecinte, cum este suspendarea conditionata a executarii pedepsei, de solutionarea unei probleme de drept extrapenal, creeaza un regim de discriminare intre cetateni si vine in contradictie cu prevederile Constitutiei. Inculpatul care nu are posibilitatea obiectiva de acoperire a prejudiciului inaintea pronuntarii hotararii de condamnare nu poate avea acces la condamnarea cu suspendare a executarii pedepsei. Aceasta reglementare legala determina o discriminare pe criteriul averii. Mai mult, repararea prejudiciului cauzat persoanei vatamate prin infractiune constituie obiectul actiunii civile, alaturate actiunii penale in cadrul procesului penal si se infaptuieste pe baza regulilor de drept civil si nu poate influenta raspunderea penala a autorului prejudiciului. Totodata constrangerea inculpatului de a repara un prejudiciu pe care nu l-a creat ori nu l-a produs in masura pretinsa de persoana vatamata ca pret al accesului la o masura de politica penala la care este indreptatit, este contrara si principiului consacrat in Constitutie si in conventiile internationale si anume dreptul la un proces echitabil.

Dupa pronuntarea hotararii si ramanerea ei definitiva, se pot ivi doua situatii care impun modificarea cestora: revocarea suspendarii executarii pedepsei si anularea suspendarii executarii pedepsei. Aceste institutii apartin si dreptului penal si dreptului procesual penal. Ele se exclud avand motivatie diferita si efecte diferite.

a) Revocarea suspendarii executarii pedepsei inseamna retragerea beneficiului institutiei, pentru cauze survenite dupa pronuntarea sa, fiind o sanctiune pentru cel condamnat datorita nerespectarii obligatiilor, impuse in perioada termenului de incercare. Revocarea este obligatorie si facultativa. Cazurile care o impun sunt:

Obligatoriu:

– daca in cursul termenului de incercare cel condamnat, savarseste o noua infractiune, pentru care s-a pronuntat o condamnare definitiva, chiar dupa expirarea acestui termen , instanta revoca suspendarea (art.83 alin.1 si art.864 C.pen.), dispunand executarea in intregime a pedepsei, care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata, ci se cumuleaza;

– in cazul executarii pedepsei sub supraveghere, instanta va revoca suspendarea si in cazul in care cel condamnat nu indeplineste masurile de supraveghere ori obligatiile stabilite de instanta, situatii in care poate da una din solutiile prevazute de art.861 C.pen.:

– sa revoce suspendarea conditionata a executarii pedepsei, dispunand

executarea in intregime a acesteia;

– sa prelungeasca termenul de incercare cu cel mult 3 ani.

Facultativ:

– daca pana la expirarea termenului de incercare condamnatul nu a indeplinit obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare, instanta poate dispune revocarea suspendarii executarii pedepsei, afara de cazul cand cel condamnat dovedeste ca nu a avut putinta de a indeplini aceste obligatii (art.84 si art.864 C.pen.).

Revocarea se pronunta din oficiu sau la sesizarea procurorului de catre instanta care judeca ori care a judecat in prima instanta infractiunea ce ar putea atrage revocarea (art.447 alin.1 C.pr.pen.). Nu este o competenta alternativa, ci trebuie avut in vedere ca motivul revocarii poate fi cunoscut cu ocazia noii judecati si atunci va fi dispusa cu ocazia acelei judecati sau ulterior judecatii si atunci revocarea se va dispune separat. In cazul nerespectarii obligatiilor civile, sesizarea poate fi facuta si de partea interesata (art.447 alin.2 C.pr.pen.), competenta revenind instantei care a pronuntat in prima instanta suspendarea, in vederea revocarii executarii pedepsei.

b) Anularea suspendarii executarii pedepsei consta in desfiintarea masurii suspendarii pentru cauze existente anterior luarii masurii, care, daca ar fi fost cunoscute de instanta de judecata in momentul solutionarii cauzei, ar fi exclus posibilitatea acordarii ei.

Potrivit art.85 si art.865 C.pen., daca se descopera cacel condamnat mai savarsise o infractiune inainte de pronuntarea hotararii prin care s-a dispus suspendarea sau pana la ramanerea definitiva a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa inchisorii, chiar dupa expirarea termenului de incercare, suspendarea executarii pedepsei, in oricare din modalitati se anuleaza, aplicandu-se, dupa caz, dispozitiile privitoare la concursul de infractiuni, recidiva sau pluralitate intermediara. Legat de termenul de descoperire a infractiunii ce ar determina anularea, acesta are ca ultim moment expirarea termenului de incercare, chiar daca pedeapsa pentru infractiunea anterioara condamnarii cu suspendare s-a pronuntat dupa expirarea termenului de incercare.

Anularea suspendarii executarii nu are loc, daca infractiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperita dupa expirarea termenului de incercare. Anularea suspendarii executarii pedepsei se realizeaza dupa procedura descrisa la revocarea suspendarii (art.447 C.pr.pen.).

Fata de Codul penal anterior, noua reglementare largeste simtitor posibilitatea aplicarii suspendarii conditionate deoarece o extinde si in cazul in care s-a aplicat o pedeapsa cu inchisoarea sau inchisoarea stricta de cel mult 5 ani sau zile-amenda (art.95 lit.a); in caz de concurs de infractiuni suspendarea executarii pedepsei este posibila numai daca pedeapsa aplicata este inchisoarea sau inchisoarea stricta de cel mult 3 ani.

Noua reglementare contine insa si o dispozitie mai restrictiva in ce priveste antecedentele penale ale condamnatului; acesta va beneficia de suspendare numai daca nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsa privativa de libertate sau daca a fost condamnat sa fi operat vreunul din cazurile prevazute in art. 38 (art. 53 in Codul nou). Nu au mai fost mentinute, in formularea noua, prevederile anterioare de excludere a suspendarii conditionate a executarii pedepsei in cazul anumitor infractiuni sau in cazul nerepararii integrale a pagubei ori daca plata despagubirilor nu a fost garantata de o societate de asigurare.

Revocarea suspendarii in cazul savarsirii unei infractiuni are aceeasi formulare ca in legea precedenta, cu exceptia omisiunii frazei “care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune” devenita inutila deoarece contopirea nu este singurul mod de sanctionare a concursului. In raport cu noul sistem de sanctionare a concursului de infractiuni, totalizarea pedepselor pentru infractiuni concurente pana la o anumita limita constituie o solutie curenta, astfel ca precizarea de mai sus nu era justificata.

In cazul anularii suspendarii pentru infractiunea savarsita anterior, s-au reformulat prevederile din Codul anterior, dandu-se posibilitatea suspendarii executarii pedepsei chiar in cazul in care sunt indeplinite conditiile anularii daca pedeapsa rezultata in urma aplicarii dispozitiilor privind concursul sau recidiva nu depaseste 3 ani (in legea anterioara durata pedepsei in acest caz era de 2 ani).

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere a suferit modificari in privinta conditiilor de aplicare. Aceasta poate fi pronuntata si in cazul aplicarii unor pedepse cu inchisoarea sau inchisoarea stricta de cel mult 7 ani, fata de 4 ani inchisoare cat prevedea legea anterioara. Poate fi pronuntata si daca cel condamnat are antecedente penale-o condamnare la pedeapsa inchisorii sau a inchisorii stricte de cel mult 2 ani , in afara de cazul cand ar beneficia de prevederile art.53; este exclusa o condamnare anterioara la pedeapsa detentiunii. Legea precedenta permitea pronuntarea numai daca pedeapsa anterioara era inchisoarea de cel mult un an, in afara de cazul cand ar beneficia de prevederile art.38.

In cazul concursului de infractiuni, pedeapa aplicata trebuie sa fie inchisoarea sau inchisoarea stricta de cel mult 5 ani (spre deosebire de legea anterioara-3 ani).

Nu s-au mai mentinut prevederile de excludere a suspendarii sub supraveghere in cazul anumitor infractiuni sau in cazul nerecuperarii integrale a pagubei sau daca plata despagubirilor nu a fost garantata de o societate de asigurare.

S-au completat dispozitiile privind conditiile de aplicare a suspendarii sub supraveghere adaugandu-se mentiunea ca aceste masuri nu atrag suspendarea executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile. S-a prevazut si obligatia instantei de a motiva hotararea, care fara nici o justificare, era prevazuta de legea anterioara numai la suspendarea conditionata nu si la cea sub supraveghere.

Masurile de supraveghere si obligatiile condamnatului au fost completate cu noi organe la care condamnatul trebuie sa se prezinte la datele fixate; astfel pe langa judecatorul desemnat cu supravegherea lui si alte organe stabilite de instanta este adaugat si serviciul de reintegrare sociala si supraveghere.

In cazul anularii suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, chiar daca sunt indeplinite conditiile in acest sens, este prevazuta posibilitatea suspendarii sub supraveghere daca pedeapsa rezultata in urma aplicarii dispozitiilor privitoare la concursul de infractiuni sau recidiva nu a depasit 5 ani (in legea anterioara-3 ani).

B. REVOCAREA SAU ANULAREA EXECUTARII PEDEPSEI LA LOCUL DE MUNCA

Executarea pedepsei la locul de munca este reglementata in Codul penal, sectiunea III, art.867-art.8611, existand dispozitii privitoare la executarea acesteia in Legea nr.23/1969 privind executarea pedepselor precum si in Codul de procedura penala.

Executarea pedepsei la locul de munca este un mijloc de individualizare a executarii pedepsei inchisorii, nu o pedeapsa de sine-statatoare. Dupa stabilirea pedepsei, potrivit criteriilor generale prevazute in art.72 C.pen., instanta avand in vedere gravitatea faptei si persoana faptuitorului, continuand procesul de individualizare cu privire la modul de executare a pedepsei inchisorii, dispune executarea acesteia nu in regim de detentie, de privatiune de libertate, in penitenciar, ci in stare totala de libertate, intr-o unitate unde condamnatul presteaza o munca utila. Infractorul ramane cu condamnarea la privatiune de libertate si, astfel, este inregistrat in cazierul judiciar, imprejurarea ca pedeapsa se executa prin munca neputand sa schimbe natura juridica a acesteia.

Aceasta forma de executare a pedepsei inchisorii poate fi dispusa, in conditiile prevazute de art.867C.pen. care stabileste situatiile ce interzic aplicarea. In art.868 C.pen. sunt stabilite obligatiile si limitarile drepturilor ce-i revin persoanei condamnate potrivit legii.

In cursul executarii pedepsei pot aparea unele situatii care sa duca la revocarea sau anularea executarii pedepsei la locul de munca.

Revocarea executarii pedepsei la locul de munca

Daca, ulterior pronuntarii hotararii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de munca, condamnatul nu-si indeplineste obligatiile prevazute de lege, in sensul ca savarseste o infractiune sau se sustrage de la prestarea activitatii, ori nu-si indeplineste alte indatoriri pe care legea le prevede si, deci, prin comportarea nu justifica increderea acordata de instanta, executarea pedepsei la locul de munca se revoca si pedeapsa aplicata sau restul de pedeapsa ramas neexecutat se executa in regim de detinere. In cazul revocarii pedepsei la locul de munca, pedeapsa rezultata prin contopirea acesteia cu pedeapsa ulterioara se executa in regim de detentie, neputandu-se dispune suspendarea executarii revocate. In cazul revocarii suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii nu se mai poate dispune (nici) executarea acesteia la locul de munca, ci numai prin privare de libertate, chiar daca pentru infractiunea ulterioara s-a aplicat o pedeapsa cu executare la locul de munca. Revocarea, asa cum rezulta din art. 869 C.pen. este de doua feluri: obligatorie si facultativa.

Revocarea obligatorie

Revocarea obligatorie are loc in urmatoarele cazuri:

– savarsirea unei noi infractiuni dupa ramanerea definitiva a hotararii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de munca, pedeapsa se aplica potrivit dispozitiilor art.39 alin.1 si 2 sau, dupa caz, ale art.40 C.pen.

– cand condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacitatii de munca, instanta revoca executarea pedepsei la locul de munca si, tinand seama de imprejurarile care au determinat incapacitatea de munca si de dispozitiile art.72, dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, chiar daca nu sunt intrunite conditiile prevazute in art.81 sau in art.861 C.pen.

Revocarea facultativa

Revocarea facultativa are loc in urmatoarele cazuri:

– daca condamnatul se sustrage de la prestarea activitatii in cadrul unitatii (fie prin neprezentarea in termen la unitatea unde va executa pedeapsa – art.305 din Legea nr.23/1996, fie prin absente) sau nu-si indeplineste in mod corespunzator indatoririle ce-i revin la locul de munca ori nu respecta masurile de supraveghere sau obligatiile stabilite prin hotararea de condamnare, instanta poate sa revoce executarea pedepsei la locul de munca, dispunand executarea pedepsei intr-un loc de detinere. Instanta va aprecia daca exista unul din aceste motive si daca respectivul condamnat a manifestat rea-credinta in neindeplinirea obligatiilor.

Revocarea se dispune, dupa caz, de catre instanta de executare (condamnatul nu s-a prezentat la locul de munca ) sau de catre instanta corespunzatoare in a carei raza teritoriala se afla unitatea unde se executa pedeapsa (cel condamnat a inceput executarea pedepsei), ori de catre instanta care judeca sau a judecat in prima instanta noua infractiune (ce ar putea atrage revocarea). Sesizarea instantei se face din oficiu, de catre procuror, de unitate sau de organul de politie. In cazul in care condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacitatii de munca, instanta poate fi sesizata si de catre cel condamnat.

Asadar revocarea executarii pedepsei la locul de munca presupune reaua-credinta a condamnatului in atitudinea sa de neprestare a muncii. De aceea nu se poate dispune revocarea, cand neprezentarea la munca s-ar datora unei stari de boala, nepredarii catre condamnat a mandatului de executare (actul aflandu-se la dosarul cauzei cu mentiunea ca destinatarul nu a fost gasit), mandatul a fost predat fratelui condamnatului si nu s-au luat masuri pentru darea in urmarire a celui in cauza.

Se cuvine subliniat faptul ca executarea pedepsei la locul de munca se revoca chiar daca pentru infractiunea nou savarsita nu a fost pronuntata nici o hotarare definitiva de condamnare, dar existenta faptei rezulta din recunoasterea faptuitorului si procesul verbal de constatare incheiat de organul de politie.

Anularea executarii pedepsei la locul de munca

Anularea executarii pedepsei la locul de munca este sanctiunea care consta in desfiintarea hotararii prin care s-a dispus aceasta modalitate de executare, daca masura a fost luata fara indeplinirea conditiilor prevazute de lege in art.867 C.pen. Potrivit art.8610 C.pen., daca cel condamnat mai savarsise o infractiune pana la ramanerea definitiva a hotararii si aceasta se descopera mai inainte ca pedeapsa sa fi fost executata la locul de munca sau considerata executata. Deci, termenul de descoperire trebuie sa se afle inauntrul executarii pedepsei sau considerata ca executare.

Pedeapsa se stabileste, dupa caz, potrivit regulilor de la concursul de infractiuni sau recidiva. In cazul revocarii executarii pedepsei la locul de munca, pedeapsa rezultata din contopirea acesteia cu pedeapsa ulterioara se executa in regim de detentie, neputandu-se dispune suspendarea executarii pedepsei.

Sesizarea, competenta si judecata sunt reglementate ca la revocarea executarii pedepsei la locul de munca.

Noul Cod penal nu a mai mentinut institutia executarii pedepsei la locul de munca. S-a avut in vedere nu numai slaba eficienta a acestui mod de executare a pedepsei inchisorii, dar si noua organizare, pe baza economiei de piata, a unitatilor la care ar fi urmat sa se execute aceasta pedeapsa.

C. INLOCUIREA PEDEPSEI DETENTIUNII PE VIATA

Legea nr.141/1996 a reintrodus unele dispozitii referitoare la inlocuirea pedepsei detentiunii pe viata (art.448 C.pr.pen.), prevedere care anterior fusesera abrogata prin Legea 45/1995.

Inlocuirea pedepsei detentiunii pe viata cu pedeapsa inchisorii se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de catre instanta de executare, iar daca cel condamnat se afla in stare de detinere, de catre instanta corespunzatoare in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere.

Astfel, potrivit art.55 alin.2 C.pen., in cazul in care cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata a implinit 60 de ani in timpul executarii pedepsei, detentiunea pe viata se inlocuieste cu inchisoarea pe timp de 25 ani. Urmare a unei astfel de inlocuiri a pedepsei, se procedeaza la emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 25 ani inchisoare, care inlocuieste mandatul anterior pentru pedeapsa detentiunii pe viata. Hotararea de inlocuire, ramasa definitiva, se pune in executare potrivit dispozitiilor privind executarea pedepsei inchisorii (art.420-423 C.prp.pen.).

Potrivit noului Cod penal, intr-o atare situatie, in locul detentiunii pe viata se aplica pedeapsa maxima a detentiunii severe (30de ani) si pedepsa complementara a interzicerii exercitiului unor drepturi pe durata ei maxima (art.64). Perioada de detentiune executata se considera ca parte executata din pedeapsa detentiunii severe (art.65).

D. INLOCUIREA PEDEPSEI AMENZII

Amenda se stabileste tinandu-se seama de dispozitiile art.72 C.pen., fara a-l pune insa pe infractor in situatia de a nu-si putea indeplini indatoririle privitoare la intretinerea, cresterea, invatatura si pregatirea profesionala a persoanelor fata de care are aceste obligatii legale (art.63 alin.5 C.pen.).

Potrivit art.631 C.pen., daca cel condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii, instanta poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savarsita, tinand seama de partea din amenda care a fost achitata.

Inlocuirea amenzii pedepsei o va dispune instanta de executare care se poate sesiza din oficiu sau va fi sesizata de organul care, potrivit legii, executa amenda (art.4491 C.pr.pen.). Evident aceasta inlocuire este posibila acolo unde pedeapsa amenzii este prevazuta ca pedeapsa alternativa cu pedeapsa inchisorii sau a fost aplicata prin recunoasterea de circumstante atenuante, nu si atunci cand pedeapsa amenzii este sanctiunea unica pentru infractiunea comisa de condamnat.

Potrivit noului Cod penal, daca legea prevede pedeapsa inchisorii stricte alternativ cu amenda, instanta poate inlocui amenda cu munca in folosul cmunitatii pana la 500 de ore sau, cand condamnatul nu isi da consimtamantul, cu pedeapsa inchisorii stricte. Daca legea prevede pedeapsa inchisorii alternativ cu amenda, instanta poate inlocui amenda cu munca in folosul comunitatii pana la 300 de ore sau, cand condamnatul nu isi da consimtamantul, cu pedeapsa inchisorii.

E. INLOCUIREA PEDEPSEI PENTRU MILITARI

In cazurile prevazute de lege, executarea pedepsei inchisorii care nu depaseste 2 ani de catre militarii in termen se face intr-o inchisoare militara. Aceasta dispozitie se aplica si in cazul condamnatilor care au devenit militari in termen in cursul judecatii la o instanta civila, precum si pentru cei care au devenit militari in termen dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. In vederea inlocuirii pedepsei inchisorii cu executare intr-o inchisoare militara, comandantul militarului in termen sesizeaza tribunalul militar (in a carui raza teritoriala se gaseste unitatea militara din care face parte cel condamnat) care dispune inlocuirea.

Tot la sesizarea comandantului unitatii militare din care face parte cel condamnat sau din oficiu, tribunalul militar in a carui raza teritoriala se gaseste unitatea militara a condamnatului trecut in rezerva inainte de inceperea executarii pedepsei, dispune inlocuirea pedepsei intr-o inchisoare militara cu executarea intr-un loc de detinere.

F. ALTE MODIFICARI DE PEDEAPSA

Intrucat, cu ocazia punerii in executare sau in cursul executarii unei hotarari ramase definitive, se poate constata ca cel in cauza a mai fost condamnat si prin alte hotarari definitive, in care nu s-a avut in vedere ca infractiunile sunt in stare de concurs , de recidiva sau sunt acte care intra in continutul aceleiasi infractiuni si pentru care, luate izolat, s-au pronuntat mai multe pedepse, s-a creat posibilitatea modificarii pedepselor in raport de prevederile art.34, 39 si 42 C.pen., prin reglementarea data de art.449 C.pr.pen.

Modificarea pedepsei in cazul concursului de infractiuni

Sistemul de pedepsire pentru infractiunile concurente, prevazute in art.34 C.pen., este cel al cumulului juridic, constand in aplicarea unei pedepse pentru fiecare infractiune in parte, alegerea pedepsei celei mai grele, la pedeapsa rezultanta putandu-se adauga un spor (in doua trepte-pana la maximul special iar daca nu e indestulator se adauga pana la 5 ani). In art.35 C.pen., este reglementat modul cum se stabilesc pedeapsa complementara si masurile de siguranta in caz de concurs de infractiuni. In continuare, in art.36 alin.2 C.pen., se stabileste ca dispozitiile privind stabilirea pedepsei in cazul concursului de infractiuni se aplica si in cazul in care, dupa ce o hotarare de condamnare a ramas definitiva, se constata ca acel condamnat suferise si o alta condamnare definitiva. In cazul in care condamnatul a executat in totul sau in parte pedeapsa aplicata, timpul executat din pedeapsa in arest sau in detentie se scade din durata pedepsei aplicate pentru infractiunile concurente.

Potrivit art.449 C.pr.pen., sesizarea instantei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat. Competenta sa dispuna asupra modificarii pedepsei este instanta de executare a ultimei hotarari sau, in cazul cand cel condamnat se afla in curs de detinere ori in executarea pedepsei la locul de munca, instanta corespunzatoare in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau, dupa caz, unitatea unde se executa pedeapsa. Competenta nu este alternativa instanta de excutare fiind competenta atunci cand condamnatul este liber, iar cand acesta executa pedeapsa, competenta este instanta de la locul de detinere sau al unitatii unde executa pedeapsa.

Modificarea pedepsei in caz de recidiva

In art.39 C.pen. este reglementat modul in care se stabileste pedeapsa, in caz de recidiva. Pentru ca pedeapsa in caz de recidiva sa fie stabilita in cazul procedurii de individualizare a pedepsei este necesar ca aceasta stare sa fie cunoscuta pana la pronuntarea hotararii. In cazul in care aceasta stare nu este cunoscuta in cursul judecatii, ci se descopera dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si mai inainte ca pedeapsa sa fi fost executata sau considerata ca executata (situatie prevazuta de art.39 alin.6 C.pen), stabilirea pedepsei se face dupa procedura prevazuta de art.449 alin.1 lit.b C.pr.pen. Exista in literatura juridica discutii generate de unele hotarari judecatoresti, daca, in cazul in care instanta care a judecat cauza, desi a avut in vedere starea de recidiva, nu i-a dat eficienta, situatia se poate indrepta pe calea procedurii privind schimbarea in executarea hotararii. Desi procedura pe care o analizam se refera la situatii descoperite dupa ce hotararea a ramas definitiva, opinam pentru posibilitatea folosirii acestei cai de contopire a pedepselor, deoarece folosirea unei cai extraordinare de atac este mai anevoioasa.

Procedura de sesizare si de judecare a cauzelor de aceasta natura este aceeasi ca la modificarea pedepsei in caz de concurs. In cazul in care cererea de contopire se face de catre cel condamnat, competenta instantei nu este alternativa, ci este determinata de situatia in care acesta se afla in momentul introducerii cererii; daca acesta se afla in executarea pedepsei, competenta revine obligatoriu instantei in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau unitatea unde condamnatul executa pedeapsa la locul de munca.

c) Modificarea pedepsei in cazul actelor ce intra in continutul aceleiasi infractiuni

Pedeapsa pronuntata poate fi modificata si in situatia in care, la punerea in executare a hotararii sau in cursul executarii pedepsei, se constata existenta unei alte hotarari, ramasa definitiva, precum alte acte materiale care intra in continutul aceleiasi infractiuni.

Daca aceasta situatie ar fi fost constatata in cursul ultimei judecati reunirea cauzelor este obligatorie, potrivit art.43 C.pen. si, tinandu-se seama de infractiunea savarsita in intregul ei, se va stabili pedeapsa corespunzatoare, care nu poate fi mai usoara decat cea pronuntata anterior.

Desi omisiunea reunirii cauzelor este o problema de fond, procedura a fost simplificata prin introducerea art.449 alin.1 lit.c C.pr.pen., potrivit careia instanta de executare a ultimei hotarari, cand situatia e descoperita cu ocazia punerii in executare sau in cazul cand cel condamnat se afla in stare de detinere ori in executarea pedepsei la locul de munca, instanta corespunzatoare in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau, dupa caz, unitatea unde se executa pedeapsa, este obligat sa reuneasca acele cauze, sa desfiinteze hotararile definitive cu privire la pedepse si sa stabileasca o singura pedeapsa. Va trebui sa se tina seama de prevederile art.43 C.pen., potrivit carora pedeapsa stabilita nu poate fi mai usoara decat cele pronuntate anterior. Sesizarea instantei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.

G. LIBERAREA CONDITIONATA

In situatia in care condamnatul este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama de antecedentele sale penale, precum si de faptul ca a executat o parte din pedeapsa, poate fi liberat conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei.

In vederea liberarii conditionate, functioneaza la fiecare loc de detinere o comisie alcatuita dintr-un presedinte si patru membri care examineaza situatia fiecarui condamnat pentru a vedea daca sunt intrunite conditiile de liberare conditionata. Cu aceasta ocazie, comisia intocmeste un proces-verbal prin care se propune liberarea conditionata, pe care il inainteaza instantei competente.

Cand comisia constata ca acel condamnat nu intruneste conditiile pentru a fi liberat, fixeaza un termen, nu mai mare de 1 an, in care va reexamina situatia. Totodata, pune in vedere condamnatului ca se poate adresa direct instantei. Daca cel condamnat se adreseaza direct instantei, o data cu cererea se trimite si procesul-verbal al comisiei.

Cererea introdusa de condamnat nu are natura juridica a unei cai de atac indreptate impotriva procesului-verbal incheiat de comisie, ci constituie o procedura jurisdictionala de rezolvare a unei plangeri impotriva unui act de executare.

Potrivit art. 450 C.pr.pen., liberarea conditionata se poate dispune, la cererea celui condamnat (facultativ) sau la propunerea comisiei (obligatoriu) de catre judecatoria in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau, daca in timpul executarii pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, de catre tribunalul militar in carui raza teritoriala se afla inchisoarea militara.

In situatia in care instanata respinge propunerea (comisiei) sau cererea (condamnatului) de liberare conditionata, dupa ce constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru acordare, va fixa, prin hotararea de respingere, termenul dupa expirarea caruia propunerea sau cererea poate fi reinnoita. Acest termen nu poate fi mai mare de un 1 an.

Existenta antecedentelor penale nu reprezinta ipso facto o cauza de respingere a cererii de liberare conditionata. In acest caz instanta are obligatia sa examineze mai riguros situatia condamnatului, care trebuie sa dea dovada de staruinta in munca si bineinteles o comportare deosebita.

Impotriva acestor hotarari ale instantei poate fi declarat doar recurs (nu si apel-modificare adusa prin Legea nr.281/2003), in termen de 3 zile. Recursul declarat de procuror este suspensiv de executare (cel condamnat nu e pus in libertate pana ce nu se solutioneaza calea de atac).

Constatand ca sunt intrunite conditiile cerute de lege, instanta dispune, prin sentinta, liberarea conditionata a condamnatului care, in stare de libertate, se considera ca executa pedeapsa pana la indeplinirea termenului de pedeapsa.

Savarsirea unei infractiuni dupa liberarea conditionata dar in perioada cat pedeapsa este considerata in executare (pana la expirarea termenului de pedeapsa) atrage revocarea liberarii conditionate. Instanta care judeca noua infractiune, in caz de condamnare, va putea dispune fie mentinerea liberarii conditionate, fie revocarea ei, in care caz pedepsele se contopesc, cu aplicarea unui spor; in cazurile prevazute de lege revocarea este obligatorie. Daca instanta care a judecat noua infractiune nu s-a pronuntat asupra revocarii liberarii conditionate, judecatoria si, dupa caz, tribunalul militar in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau inchisoarea militara se vor pronunta, prin sentinta, asupra liberarii conditionate. Ca si la liberarea conditionata, sentinta poate fi atacata cu recurs, in termen de 3 zile. Instanta in fata careia hotararea ramane definitiva este obligata sa comunice locului de detinere copia de pe dispozitivul prin care s-a dispus revocarea liberarii conditionate.

Multe dintre lucrarile de pozitie ale practicii judiciare se refera la fixarea termenului de reinnoire a propunerii sau cererii de liberare conditionata. In legatura cu aceasta s-a statuat, ca este nelegala fixarea unui termen de reexaminare a cererii care corespunde unei date la care pedeapsa este executata. Fixarea unui termen de reinnoire a cererii are loc numai cand respingerea este intemeiata pe neindeplinirea conditiilor privitoare la staruinta in munca, disciplina si dovezile de indreptare, nu si in cazul cand nu s-a executat efectiv catimea legala din pedeapsa. Instanta nu este obligata sa admita cererea reinnoita de liberare conditionata, nici chiar in cazul unor amanari succesive, cand prin totalizare durata amanarilor ar depasi termenul de un an. Cand in cursul termenului de reinnoire a cererii apare un act de clementa, care gratiaza in parte pedepsa ce se executa, se poate formula o cerere chiar inainte de implinirea termenului daca in raport de pedeapsa redusa sunt indeplinite conditiile legale. Daca instanta a solutionat in absenta condamnatului arestat cererea acestuia de a fi liberat conditionat si a respins-o fixand un termen de reinnoire mai mare decat comisia din penitenciar (deci o ingreunare a situatiei lui), hotatarea este nula absolut, intrucat au fost incalcate dispozitiile art.460alin.2. Actualmente prezenta la judecata a condamnatului in cauza e obligatorie intotdeauna (nu doar cand considera instanta sau cand I s-ar putea agrava situatia, reglementare veche modificata prin O.U.G. nr.109/2003).

O problema indelung controversata teoretic si practic este cea care incearca sa lamureasca, daca instanta poate sau nu, in urma cererii condamnatului, sa fixeze un termen de reinnoire a cererii mai mare decat cel stabilit anterior de comisia de la locul de detinere. In acasta controversa, se invoca regula non reformatio in pejus de catre cei care vad in introducerea cererii de catre condamnat o cale de atac impotriva dispozitiei comisiei si in parerea carora instanta nu poate fixa un termen mai mare decat comisia. Dimpotriva, in opinia ca cererea condamnatului nu constituie o cale de atac ci o plangere impotriva unui act de executare, care se rezolva pe cale jurisdictionala, normele din art.372 (neagravarea situatiei in propriul apel) nu sunt extrapolate in materia liberarii conditionate.

In noul Cod penal si Legea nr.294/2004, conditiile pentru acordarea liberarii conditionate sunt mai numeroase. Astfel, condamnatul poate fi liberat conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei dupa ce a executat cel putin doua treimi din pedeapsa inchisorii/inchisorii stricte sau trei patrimi din pedeapsa detentiunii severe, daca e staruitor in munca, disciplinat, da dovezi temeinice de indreptare si tinandu-se seama de durata din pedeapsa care mai ramane de executat, de varsta, starea sanatatii, forma de vinovatie si de antecedentele sale penale. Art.87 si 88 din Legea nr.294/2004 stabilesc reguli privind partea din durata pedepsei care poate fi considerata ca executata pe baza muncii prestate si reguli privind procedura de propunere a liberarii conditionate (de catre comisia pentru personalizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate).

H. INCETAREA EXECUTARII PEDEPSEI LA LOCUL DE MUNCA

In cazul in care condamnatul a executat o parte din durata pedepsei cu executare la locul de munca (cel putin 2/3) si a dat dovezi temeinice de indreptare, a avut o conduita buna, a fost disciplinat si staruitor in munca, la cererea sa ori a conducerii unitatii unde condamnatul isi desfasoara activitatea, instanta poate dispune incetarea executarii pedepsei. Competenta de judecata a cererii revine judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla unitatea unde condamnatul executa pedeapsa. Dispozitiile care reglementeaza solutiile pe care le poate pronunta judecatoria cu privire la liberarea conditionata, cele care se refera la fixarea unui termen pentru reinnoirea cererii, la revocarea incetarii si la caile de atac se aplica corespunzator si incetarii executarii pedepsei la locul de munca.

O copie de pe dispozitivul hotararii se comunica de catre instanta in fata careia hotararea a ramas definitiva unitatii unde se executa pedeapsa, precum si organului de politie din localitatea unde isi are sediul unitatea.

I. REDUCEREA PEDEPSEI PENTRU MILITARI

Potrivit art.62 alin.2 C.pen., in cazul executarii pedepsei inchisorii intr-o inchisoare militara, daca militarul condamnat a executat jumatate din durata pedepsei si a dat dovezi temeinice de indreptare, se poate reduce partea din durata pedepsei ce a mai ramas de executat cu o treime, putand cuprinde chiar tot restul pedepsei. Sesizarea pentru pronuntarea reducerii se face de catre comandantul acelei inchisori.

Instanta competenta sa reduca pedeapsa este tribunalul militar in a carei raza teritoriala se afla inchisoarea militara.

SECT. 3 AMANAREA SI INTRERUPEREA EXECUTARII PEDEPSEI INCHISORII SAU A DETENTIUNII PE VIATA

V.3.1 AMANAREA EXECUTARII PEDEPSEI INCHISORII SAU A DETENTIUNII PE VIATA

Anumite imprejurari pot determina ca cel condamnat la privatiune de libertate sa aiba dreptul de a cere amanarea executarii pedepsei. Posibilitatea pe care legea a acordat-o instantelor de a amana executarea pedepsei reflecta umanismul dreptului nostru, majoritatea situatiilor avute in vedere demonstrand grija legii fata de om, chiar in conditiile in care acesta este condamnat.

Amanarea executarii pedepsei cu inchisoarea nu reprezinta o inlaturare a acesteia, ci numai amanarea termenului de la care pedeapsa urmeaza a incepe. In consecinta, amanarea nu poate fi dispusa, decat in acele cazuri in care executarea efectiva a pedepsei nu a inceput. Cand condamnatul este arestat in vederea executarii in cursul solutionarii cererii de amanare, solicitarea se transforma in cererea de intrerupere a executarii pedepsei si competenta se transfera de la instanta de executare la instanta corespunzatoare in a carei raza teritoriala se afla locul de executare. Nu este posibila amanarea altor sanctiuni dispuse de instanta, in afara pedepsei cu inchisoarea sau a detentiunii pe viata. Amanarea si intreruperea executarii pedepsei constituie temeiuri de suspendare a prescriptiei executarii pedepsei. Prescriptia isi reia cursul din momentul incetarii cauzei de suspendare.

Art.453 C.pr.pen. prevede urmatoarele trei cazuri in care executarea pedepseor privative de libertate poate fi amanata:

a) Cand se constata pe baza unei expertize medico-legale ca cel condamnat sufera de o boala care il pune in imposibilitatea de a executa pedeapsa. Expertiza medico-legala este necesara pentru a se stabili daca o boala invocata poate fi tratata sau nu in reteaua sanitara a locurilor de detinere. Amanarea executarii pedepsei se acorda pana cand condamnatul se va gasi in situatia de a putea executa pedeapsa. Instanta are obligatia sa stabileasca data pana la care se dispune amanarea, astfel incat, la expirarea termenului, instanta de executare sa poata lua masuri de punere in executare a hotararii de condamnare. Procedeul de a se mentiona, in cuprinsul hotararii, ca amanarea se dispune “pana la data cand condamnatul se va afla in situatia de a putea executa pedeapsa”, este nelegal. Legea nu face deosebire intre maladiile care sunt vindecabile si care numai in mod temporar fac imposibila executarea si maladiile incurabile care fac imposibila executarea. Aceasta rezulta din faptul ca, pentru caz de boala, nu este fixat vreun termen-limita pentru acordarea amanarii.

Daca cel condamnat solicita in perioada de amanare prelungirea masurii si instanta o admite inainte ca amanarea acordata initial sa fi expirat, durata prelungirii aprobate trebuie calculata de la data cand amanarea dispusa anterior urmeaza sa expire si nu de la data pronuntarii prin care s-a incuviintat prelungirea.

b) Cand o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. In aceste cazuri, executarea pedepsei se amana pana la incetarea cauzei care a determinat amanarea. Daca amanare s-a cerut in vederea ingrijirii de catre mama a copilului mai mic de un an, amanarea se acorda pana ce copilul implineste varsta de un an. In practica judiciara s-a manifestat si opinia ca amanarea se poate da si pe un termen mai mic de un an, acesta fiind un termen maxim limita si nu unul obligatoriu. Daca se cere o amanare peste acel termen pentru ingrijirea copilului, ea se poate invoca numai dupa implinirea varstei de catre copil si numai in baza art.453 lit.c.

c) Cand din cauza unor imprejurari speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecinte grave pntru condamnat, familia sau unitatea la care lucreaza. In acest caz executarea poate fi amanata doar o singura data si pentru o perioada de timp de cel mult trei luni. Este inadmisibila repetarea cererii pe acest considerent, chiar daca prima amanare nu s-a dat pana la epuizarea limitei maxime de 3 luni stabilite de lege.

Motivul de amanare are in vedere nu numai considerente de ordin umanitar privind persoana condamnatului si familia acestuia, ci interese de ordin general privind bunul mers al activitatii din unitatea in care condamnatul desfasoara munca.

Inprejurarea ca persoana condamnata a mai obtinut o data amanarea pentru unul din cazurile prevazute de art.453 lit.b nu constituie un impediment in acordarea amanarii in temeiul art.453 lit.c, daca sunt dovedite cerintele impuse de aceasta ultima norma.

Faptul ca sotia condamnatului, mama a doi copii minori este neincadrata in munca din motive medicale si aproape de timpul cand urmeaza sa nasca, poate constitui o situatie care ar putea avea consecinte grave pentru familia condamnatului. Practica a considerat tot o situatie speciala si a acordat amanarea cand condamnatul, elev al unei scoli profesionale, mai avea trei luni pana la terminarea studiilor, spre a nu se impiedica incheierea situatiei scolare si terminarea ciclului de invatamant.

Amanarea executarii pedepsei se aplica potrivit art.453 alin.3 si in cazul celui condamnat la executarea pedepsei la locul de munca. Oricare din cele trei ipoteze prevazute in art.453 alin.1 lit.a-c pot determina o amanare a executarii pedepsei la locul de munca. Astfel, daca se constata prin expertiza medico-legala ca cel condamnat sufera de o boala ce ii pune in pericol iminent sanatatea, cerintele art.453 lit.a sunt indeplinite, chiar daca in expertiza nu se precizeaza ca boala il pune pe condamnat in imposibilitatea de a executa pedeapsa. De asemenea, practica a precizat ca cel condamnat sa execute pedeapsa la locul de munca poate cere, daca este cazul, amanarea executarii in baza prevederilor art.453 lit.c.

In situatia prevazuta la art.453 lit.b (condamnata e gravida sau are copil mai mic, de un an) executarea pedepsei poate fi amanata pe o perioada stabilita de normele legale cu privire la concediul ce se acorda mamei salariat inainte si dupa ce a nascut. Ca atare, o cerere introdusa de o condamnata gravida in luna a cincea apare prematur in raport cu dispozitiile Codului muncii, care prevad in principiu un concediu de 65 de zile prenatal si 65 de zile postnatal. In practica s-a admis amanarea executarii pedepsei la locul de munca, chiar dupa expirarea concediului de maternitate, daca executarea de indata a pedepsei determina consecinte grave asupra sanatatii si vietii copilului.

Instanta competenta a se pronunta asupra acordarii amanarii executarii pedepsei este instanta de executare. In lipsa unei prevederi legale exprese, practica judiciara a statuat ca in caz de amanare completul se compune in acelasi fel ca la judecarea in prima instanta a cauzei.

Instanta competenta este sesizata prin cerere. Pot face cerere procurorul si condamnatul. Cererea poate fi introdusa in numele condamnatului si de catre reprezentantul sau legal, de catre aparator sau sotul condamnatului. Cand se invoca drept temei de amanare imprejurarea ca executarea de indata a pedepsei inchisorii ar avea consecinte grave pentru unitatea la care lucreaza condamnatul, cererea de amanare poate fi introdusa la instanta si de conducerea acelei unitati. In caz de respingere, poate folosi caile de atac ordinare si condamnatul angajat pentru care s-a facut cererea .

Instanta de executare tine evidenta amanarilor acordate si la expirarea termenului ia masuri pentru emiterea mandatului de executare si aducerea lui la indeplinire.

Desi art.453 nu arata de la care amanarea executarii pedepsei urmeaza sa produca efecte, este evident ca aceasta nu poate fi decat data admiterii cererii; este nelegala hotararea prin care admitandu-se cererea de amanare a condamnatului s-a dispus ca aceasta sa produca efecte cu incepere de la data cand hotararea de condamnare a solicitantului a ramas definitiva.

Impotriva hotararii prin care s-a solutionat o cerere de amanare a executarii pedepsei se poate declara apel si apoi recurs.

Daca cererea de amanre s-a intemeiat pe art.453 lit.c, recurentul nu va putea invoca pentru prima data in apel sau recurs alte temeiuri (de ex. de boala – art.453.lit.a), chiar daca acestea aparand intre timp sunt justificate, deoarece legalitatea hotararii atacate se verifica in raport cu motivele invocate de petitionar supuse spre examinare instantelor care au judecat anterior.

Literatura de specialitate a facut precizari in legatura cu aplicarea normelor care reglementeaza amanarea executarii pedepsei. In acest sens s-au subliniat ca probleme ale amanarii se pun si in legatura cu masurile de siguranta. De pilda, potrivit art.430 alin.3 interzicerea de a se afla in anumite localitati, poate fi amanata sau intrerupta de organele care au indatorirea sa asigure executarea masurii, ceea ce implica o rezolvare a chestiunii pe cale administrativa si nu pe cale judiciara. S-a precizat de asemenea, ca inchisoarea contraventionala poate fi si ea amanata, neexistand motive de a se face discriminari de tratament juridic.

Cat priveste aplicarea art.453 lit.c s-a mentionat ca notiunea de “familie” la care norma face referire are in vedere sensul sau legal din dreptul familiei si nu urmeaza a se implica termenului de “rude apropiate” explicat de art.149 C.pen. Intrucat art.97 C.fam. pune semnul egalitatii intre copiii din casatorie si cei din afara, nu exista ratiune a se distinge intre acestia din punctul de vedere al aplicarii art.453 lit.c.

V.3.2 INTRERUPEREA EXECUTARII PEDEPSEI INCHISORII SAU A DETENTIUNII PE VIATA

Spre deosebire de amanare se acorda inainte de inceperea executarii. Cazurile pentru care se poate dispune intreruperea executarii pedepselor privative de libertate sunt aceleasi pe care art.453 le prevede pentru amanare. De asemenea aceleasi sunt persoanele indreptatite a introduce cererea de intrerupere. Institutia intreruperii executarii nu trebuie confundata cu “suspendarea executarii” in cazul cailor de atac extraordinar.

Desi legea prevede ca intreruperea se dispune pana cand condamnatul se va gasi in situatia de a executa pedeapsa, aceasta nu poate fi interpretata in sensul ca s-ar decide fara a se stabili o durata exacta a masurii. A admite contrariul inseamna a inlatura definitiv sanctiunea; de aceea dupa trecerea unei perioade trebuie verificat daca motivul de intrerupere mai subzista si daca cel condamnat se afla in situatia de a relua executarea pedepsei. Stabilind o data de control instanta poate intrerupe pedeapsa daca este cazul pana la un alt termen de control.

Imprejurarile pe care se intemeieaza cererea de intrerupere nu pot fi determinate de cei interesati.Astfel, condamnatul nu va beneficia de intreruperea executarii in cazul unei stari de boala pe care singur si-a provocat-o in scopul introducerii cererii.

In cazul intreruperii intemeiate pe art.453 lit.a, starea de boala trebuie constatata pe baza de expertiza medico-legala. Este nelegala solutionarea cererii pe temeiul exclusiv al referatului medicului din penitenciar, fara stabilirea starii de sanatate de catre un raport de expertiza medico-legala. Expertiza trebuie sa precizeze ca boala il pune pe condamnat in imposibilitatea de a executa pedeapsa, fiind irelevant faptul ca interventia chirurgicala nu poate fi efectuata decat in reteaua sanitara a Ministerului Sanatatii.

Instanta competenta sa dispuna asupra intreruperii executarii pedepsei este instanta de executare sau instanta corespunzatoare in grad in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere, sau dupa caz unitatea unde se executa pedeapsa la locul de munca. Pentru determinarea competentei trebuie avut in vedere locul de detinere in care se gaseste petitionarul condamnat in momentul introducerii cererii si nu la locul de detinere unde ulterior a fost eventual transferat.

Daca o persoana condamnata de o instanta militara cere intreruperea executarii pedepsei, competenta de a solutiona cererea revine tribunalului militar teritorial ca instanta de executare, ori judecatoriei, respectiv tribunalului in raza carora se afla locul de detinere ca instanta corespun- zatoare in grad celor de executare.

Instanta competenta sa solutioneze intreruperea executarii pedepsei este competenta sa dispuna si asupra prelungirii acesteia.

Instanta care a acordat intreruperea comunica masura locului de detinere sau, dupa caz, unitatii unde condamnatul executa pedeapsa si politiei. Intreruperea se comunica de asemenea instantei de executare cand amanarea a fost dispusa de instanta corespunzatoare de la locul de detinere sau de la locul unde se afla unitatea in care se presteaza munca.

Evidenta intreruperilor acordate este tinuta de instanta de executare, administratia locului de detinere si unitatea unde condamnatul executa pedeapsa. La expirarea termenului de intrerupere condamnatului trebuie sa se prezinte singur la locul de executare. Daca la expirarea termenului de intrerupere cel condamnat nu se prezinta la locul de detentie, administratia acestuia trimite de indata, in vederea executarii, o copie de pe mandatul de executare a organului de politie, mentionand si cat a mai ramas de executat din durata pedepsei. Daca la expirarea termenului de intrerupere cel condamnat sa execute pedeapsa la locul de munca nu se prezinta la unitate, conducerea acesteia comunica de indata imprejurarea instantei de executare.

Administratia locului de detinere sau unitatea trebuie sa comunice instantei de executare si data la care a reinceput executarea pedepsei. Imprejurarea reinceperii executarii trebuie exact cunoscuta pentru tinerea corecta a evidentelor si pentru a da curs astfel dispozitiei care arata ca timpul cat executarea a fost intrerupta nu se socoteste in executarea pedepsei.

Pedeapsa a carei intrerupere se cere, trebuie sa fie in curs de executare. Nu se poate solicita intreruperea anterior ramanerii definitive a hotararii primei instante. Respingerea cererii de intrerupere a executarii pedepsei pe motiv ca hotararea condamnatoare nu este inca definitiva, nu constituie un impiediment de a se formula si admite o noua cerere, daca toate conditiile legale sunt intrunite.

Sotul poate cere in numele condamnatului intreruperea executarii pedepsei; acelasi drept nu il au si rudele apropiate. Daca o asemenea cerere a insa a fost facuta, ea nu trebuie respinsa pur si simplu, ci instanta urmeaza sa cunoasca daca cel condamnat intelege sau nu sa-si insuseasca solicitarea. Condamnatul isi poate insusi o cerere facuta de o ruda apropiata, insa numai in fata primei instante, nu si prin exercitarea cailor de atac. Sotia condamnatului nu poate retrage insa solicitarea fara un mandat special dat in acest scop de condamnat.

Imprejurarea ca o condamnata a solicitat intreruperea executarii pedepsei la locul de munca, dupa mai mult de doua luni de la nasterea copilului, nu justifica respingerea, daca imprejurari speciale (pe care instanta le-a constatat in speta) ar avea consecinte grave pentru familia condamnatului.

A fost considerata tot o situatie speciala in sensul art.453 lit.c imprejurarea ca in cursul executarii casa condamnatului a ars distrugand intreaga gospodarie, lasand familia fara locuinta si mijloacele necesare pentru trai.

SECT. 4 INLATURAREA SAU MODIFICAREA PEDEPSELOR

Inainte de inceperea executarii sau in cursul executarii unei hotarari penale definitive, poate sa apara o cauza legala de inlaturare sau de modificare a pedepsei. Acestea sunt: intervenirea unei legi de dezincriminare sau a unei legi mai blande, amnistia sau gratierea integrala ori partiala a pedepsei. Aplicarea acestor dispozitii legale se face dupa procedura stabilita in art.458-459 C.pr.pen.

A. INTERVENIREA UNEI LEGI PENALE NOI (art.458 C.pr.pen.)

Legea prevede doua situatii:

a) Cand, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, intervine o lege ce nu mai prevede ca infractiune fapta pentru care s-a pronuntat condamnarea (abolitio criminis), potrivit art.12 C.pen., executarea pedepselor, a masurilor de siguranta si a masurilor educative, pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti, privitoare la aceste fapte, inceteaza prin intrarea in vigoare a legii penale noi. In acest caz, legea penala retroactiveaza, exceptie de la principiul neretroactivitatii legii penale. Aplicarea prevederilor art.12 C.pen. se face, asa cum se prevede in art.458 C.pr.pen., numai daca hotararea de condamnare este in curs de executare. Masura confiscarii speciale, odata executata, nu se mai poate dispune restituirea lucrurilor confiscate. Este admisibila constatarea dezincriminarii pe calea contestatiei la executare, dar dispozitia din art.12 C.pen. se aplica numai pentru viitor, in sensul ca inceteaza executarea masurilor de siguranta neexecutate la data intrarii in vigoare a legii noi, dar lucrurile ce au facut obiectul confiscarii speciale, intrate in patrimoniul statului, nu mai pot fi restituite pe calea contestatiei la executare.

In noua reglementare a principiului retroactivitatii legii penale a fost omisa dispozitia art.12 alin2 privind caracterul intotdeauna retroactiv al legii care prevede masuri de siguranta si masuri educative (o alta exceptie de la regula neretroactivitatii). Intr-adevar este posibil ca o lege noua sa prevada masuri de siguranta si masuri educative care sa aiba un caracter mai grav decat in legea anterioara. S-ar ajunge, astfel, ca o dispozitie penala mai grava sa fie retroactiva, ceea ce ar contraveni principiului constitutional ca numai legea penala mai favorabila poate dispune si pentru trecut, in celelalte cazuri legea dispunand numai pentru viitor, adica este neretroactiva. Prin abandonarea acestei dispozitii, o lege viitoare ce ar prevedea masuri de siguranta sau educative va urma regula generala a neretroactivitatii legii penale cu exceptia cazului cand constituie o dispozitie mai favorabila.

b) Cand, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare intervine o lege care prevede o pedeapsa mai usoara decat cea care se executa ori urmeaza sa se execute, potrivit art.13 C.pen., se aplica legea mai favorabila. In art.14 C.pen. sunt reglementate situatiile cand aplicarea legii mai favorabile este obligatorie, iar, in art.15 C.pen., cand aplicarea legii mai favorabile este facultativa, in cazul pedepselor ramase definitive.

Noul Cod penal a introdus, o ipoteza distincta de aplicare a legii mai favorabile (principiu existent si in reglementarea anterioara) o dispozitie noua referitoare la legile declarate neconstitutionale sau la cele aprobate de Parlament cu modificari sau completari ori neaprobate, daca in timpul cat acestea s-au aflat in vigoare au cuprins dispozitii mai favorabile. Oricat de scurt timp ar fi fost in vigoare o lege penala mai favorabila, aceasta trebuie sa produca efecte.

In ambele situatii, aplicarea dispozitiilor legii penale se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat. Competenta revine instantei de executare daca cel condamnat este liber, iar, daca cel condamnat se afla in executarea pedepsei, de catre instanta corespunzatoare in grad in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau unitatea unde condamnatul executa pedeapsa la locul de munca (nu este o competenta alternativa).

B. AMNISTIA SI GRATIEREA

Dupa ramanerea definitiva este posibil sa intervina amnistia sau gratierea, acte de clementa care vor duce la inlaturarea sau modificarea pedepsei.

Daca amnistia intervine dupa condamnare, pe langa inlaturarea raspunderii penale pentru fapta savarsita, potrivit art. 119 C.pen., amnistia inlatura si executarea pedepsei pronuntate, precum si celelalte consecinte ale condamnarii. Amenda incasata anterior amnistiei nu se restituie. Amnistia nu are efecte asupra masurilor de siguranta, masurilor educative si asupra drepturilor persoanei vatamate (art.119 C.pen. sau art.137- noul Cod). Gratierea are ca efect inlaturarea, in total sau in parte, a executarii pedepsei ori comutarea acesteia in alta mai usoara. Gratierea nu are efect asupra pedepselor complementare, afara de cazul cand se dispune altfel prin actul de gratiere. Gratierea nu are efecte asupra masurilor de siguranta si masurilor educative. Fiind acte de clementa care duc la stingerea sau modificarea pedepsei, aplicarea amnistiei sau a gratierii este obligatorie si se face din oficiu cand intervine dupa ramanerea definitiva a hotararii de catre un judecator de la instanta de executare. Daca cel condamnat se afla in executarea pedepsei, aplicarea se face de catre un judecator de la instanta corespunzatoare in grad in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau unitatea unde se executa pedeapsa la locul de munca. Constatand existenta conditiilor prevazute de lege, in aceste cazuri, judecatorul de la instanta competenta procedeaza la inlaturarea ori la modificarea corespunzatoare a pedepsei. In cazul neaplicarii sau al aplicarii incorecte a actelor de clementa, partea interesata va putea folosi contestatia la executare (art.461 lit.d C.pr.pen.).

SECT. 5 DISPOZITIILE COMUNE PRIVIND REZOLVAREA INCIDENTELOR PRIVIND EXECUTAREA PEDEPSELOR

Atat in etapa punerii in executare a hotararilor penale definitive, cat si in etapa executarii dispozitiilor din hotarare, se pot ivi incidente, constand in schimbari si in modificari de pedepse, de amanare si de intrerupere a executarii pedepsei, de liberare conditionata si de incetare a executarii pedepsei la locul de munca, examinate anterior, cat si probleme generate de indreptarea executarii impotriva unei alte persoane, de nelamuriri cu privire la hotararea care se executa, cand nu s-a aplicat amnistia, prescriptia, gratierea sau orice alt incident, ivit in cursul executarii. Pentru aceste situatii, s-a stabilit o precedura comuna. Rezolvarea acestor incidente revine, dupa caz, instantei de executare, sau instantei in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau unitatea unde cel condamnat executa pedeapsa la locul de munca. Competenta nu este alternativa, instanta de executare fiind competenta atunci cand condamnatul este liber, iar instanta de la locul de detinere sau al unitatii unde presteaza munca cand condamnatul executa pedeapsa.

V.5.1 MASURI PREMERGATOARE SEDINTEI DE JUDECATA

Cazurile de schimbari si modificari de pedepse, de amanare si de intrerupe a executarii pedepsei inchisorii, de liberare conditionata si de incetare a executarii pedepsei la locul de munca, examinate anterior, au o procedura comuna de judecare si de solutionare a lor. Dupa caz, ele sunt de competenta instantei de executare, a instantei in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau unitatea unde cel condamnat executa pedeaspa la locul de munca. Sesizarea instantei se face, dupa caz, din oficiu, de catre procuror sau de catre condamnat. Dupa cum s-a mai aratat, competenta este determinata prin lege, in sensul ca instanta de executare este competenta atunci cand condamnatul se afla in stare de libertate, iar instanta de la locul de detinere sau al unitatii unde se presteaza munca este competenta in cazul in care condamnatul este detinut sau executa pedeapsa la locul de munca.

Compunerea instantei este cea prevazuta pentru judecata in prima instanta, care prin, modificarea Legii pentru organizarea judecatoreasca intervenita prin Legea nr.142/1997, este un singur judecator, la instantele civile si de doi judecatori la cele militare.

Procedura de judecata are loc cu citarea partilor interesate, ceea ce inseamna condamnatul si partea vatamata (presedintele instantei dispune citarea lor). Condamnatul arestat era adus la judecata numai in cazul in care i s-ar putea agrava situatia sau cand instanta considera necesara aducerea sa. Sunt cazuri in care in mod evident se ajunge la agravarea situatiei condamnatului, cum ar fi revocarea sau anularea suspendarii executarii pedepsei, aplicarea recidivei, constatarea de acte materiale apartinand aceleiasi infractiuni, ratiuni pentru care aducerea condamnatului arestat era obligatorie. In celelalte cazuri, cum ar fi contopirea de pedepse, amanarea sau intreruperea executarii pedepsei, liberarea conditionata, condamnatul era adus la judecata numai cand instanta considera necesar spre a obtine unele date, spre a verifica starea sa fizica si psihica etc. Aducerea condamnatului in aceste cazuri fiind doar o recomandare, nu poate opera o nulitate daca instanta nu a dispus aducerea. Prin O.U.G. nr.109/2003, art.460 alin.2 C.pr.pen. a fost modificat, prezenta condamnatului arestat la judecata fiind obligatorie in orice situatie.

In cazul in care condamnatul se afla in stare de detinere sau intr-un institut medical-educativ, este minor, militar in termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei unitati militare de invatamant sau internat intr-un centru de reeducare, trebuie sa fie asistat de un avocat; pentru aceasta ia masuri presedintele instantei de executare, apelandu-se la baroul de avocati pentru a desemna un aparator din oficiu, a carei imputernicire inceteaza la prezentarea unui avocat ales. Participarea procurorului este obligatorie in toate cazurile.

V.5.2 PROCEDURA DE JUDECATA

Judecarea sesizarii sau a cererii privind executarea are loc in sedinta publica, orala, nemijlocita si contradictorie. Cand cererea sau sesizarea se intemeiaza pe anumite dovezi, acestea trebuie produse in cursul sedintei de judecata, cum ar fi imprejurarea care atrage revocarea sau anularea suspendarii executarii pedepsei, existenta unei hotarari privind alte acte materiale apartinand aceleiasi infractiuni, imprejurarea care motiveaza cererea de amanare sau intreruperea executarii pedepsei etc.

Dupa ce s-au administrat probele necesare, se da cuvantul procurorului, daca acesta a facut sesizarea sau instanta s-a sesizat din oficiu, care argumenteaza temeinicia ei si dispozitia legala care o face aplicabila, cerand totodata rezolvarea in sensul solicitat. Partea vatamata, daca este prezenta, se poate alatura la concluziile procurorului sau poate sustine ca sesizarea nu este intemeiata. Condamnatul are cuvantul, personal sau prin aparatorul sau, pentru a argumenta ca solicitarea procurorului, daca este impotriva sa, nu este intemeiata, ori dimpotriva, ca este de accord cu aceasta daca ii este profitabila. Cand cererea apartine condamnatului, primul cuvant il are acesta, pentru a-si sustine cererea, apoi are cuvantul partea vatamata si in final procurorul, care pune concluzii cu privire la legalitatea si temeinicia solicitarii condamnatului.

Rezolvarea sesizarii sau a cererii privind executarea se dispune prin sentinta motivata. Procurorul si condamnatul pot declara apel sau recurs impotriva hotararii pronuntate. In afara de cazurile de liberare conditionata si de incetare a executarii pedepsei la locul de munca, pentru care termenul de recurs este de 3 zile, in toate celelalte cazuri termenul este de 10 zile. La judecarea si solutionarea cererii sunt aplicabile dispozitiile generale privind judecata in prima instanta, care nu sunt contrare dispozitiilor speciale care reglementeaza aceste cazuri date spre rezolvare instantei de executare sau celei corespunzatoare de la locul de detinere a condamnatului.

Solutia definitiva data in aceste proceduri privind executarea se comunica instantei de executare, spre a se inscrie in registrul de executari penale si in dosarul corespunzator.

SECT. 6 CONTESTATIA LA EXECUTARE

V.6.1 NATURA JURIDICA A CONTESTATIEI LA EXECUTARE

Spre deosebire de contestatia in anulare (art.386-392 C.pr.pen.), contestatia la executare nu este o cale de atac, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite in cursul executarii. Pana la reglementarea data de Codul de procedura penala in 1968, contestatia la executare era inclusa intre caile extraordinare de atac. In 1968 in Codul de procedura penala au fost reglementate doua feluri de contestatii: contra hotararii – care a fost inclusa in randul cailor extraordinare de atac – si contestatia contra executarii – care a devenit in mod corect, un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite in cursul executarii. Datorita acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigura aplicarea legii in executarea condamnarii, dar exclude posibilitatea ca, pe aceasta cale, sa fie afectata autoritatea lucrului judecat. Potrivit art.461 C.pr.pen., contestatia la executare poate fi facuta numai contra executarii hotararii penale, nu si impotriva altor titluri executorii.

Privita comparativ cu recursul, contestatia in anulare, revizuirea sau recursul in interesul legii, contestatia la executare nu constituie o cale de atac prin intermediul careia ar putea fi aduse in discutie aspecte privitoare la legalitatea si temenicia hotararilor judecatoresti penale, ci prin acest mijloc jurisdictional se urmareste doar asigurarea executarii dispozitiilor din hotararile judecatoresti definitive pronuntate de instantele penale, in conformitate cu normele legii de procedura penala sau de procedura civila, precum si in raport de incidenta unor reglementari de drept penal material survenite ori constatate dupa ramanerea definitiva a hotarilor.

Astfel, s-a decis ca mijlocul procedural instituit prin art.461 alin.1 C.pr.pen. nu poate fi folosit pentru solutionarea unei probleme de fond, cum este aceea a recalcularii cuantumului pagubei aduse prin infractiunea ce a atras condamnarea, aceasta chestiune fiind rezolvata cu autoritate de lucru judecat.

De asemenea, intr-o alta cauza, s-a considerat ca nu i se poate da semnificatia juridica de contestatie la executare, intemeiata pe dispozitiile art.461 alin.1 lit.c C.pr.pen., cererii formulate de condamnat prin care se solicita ca faptelor comise sa nu li se faca aplicatiunea art.41 alin.2 C.pen.(infractiunea continuata) – asa cum s-a decis prin hotararea definitiva de condamnare – ci art.33 alin.1 lit.b C.pen. (concursul de infractiuni). Reglementarea actuala curma orice discutie potrivit careia contestatia la executare ar constitui o cale de atac extraordinara, ceea ce ne duce la concluzia cu caracter general ca prin contestatia la executare nu se poate schimba sau modifica solutia care a capatat autoritate de lucru judecat.

Instantelor judecatoresti li s-au adresat si cereri (de catre cei condamnati prin hotarari judecatoresti definitive) prin care solicitau in temeiul art.461 alin.1 lit.d C.pr.pen. sa li se aplice dispozitiile unei legi de amnistitie ce era in vigoare la data cand se desfasura judecata in cauzele ce ii priveau. De asemenea, in conditiile practicii legislative din ultimii ani cand actele de clementa dispuneau ca sunt gratiate nu numai pedepsele definitive pronuntate la data aparitiei legii de gratiere, ci toate pedepsele ce se vor aplica prin hotarari judecatoresti definitive pentru fapte comise pana la data adoptarii actului normativ, prin cererile formulate de condamnati se invocau prevederile art.461 alin.1 lit.d C.pr.pen., pentru a deveni operante normele referitoare la gratiere, norme in vigoare la data cand se judecau cauzele in care s-au dat respectivele hotarari judecatoresti definitive.

Instantele judecatoresti, inclusiv instanta suprema, au considerat ca cererilor adresate de cei condamnati organelor de jurisdictie, pentru a li se aplica dispozitiile unei legi de amnistie sau gratiere intervenita in conditiile mai sus mentionate, nu li se poate da semnificatia juridica de contestatii la executare intemeiate pe art.461 alin.1 lit.d C.pr.pen., deoarece pe aceasta cale ar urma sa fie adusa in discutie o chestiune de fond, o problema de legalitate a hotararii, ceea ce excede reglementarii date prin art.461 C.pr.pen. Consideram ca aceasta concluzie a practicii judiciare este numai in parte conforma cu legea, in sensul ca cererilor adresate instantelor judecatoresti, in conditiile aratate mai sus, nu li se poate da semnificatia juridica de contestatii la executare decat in situatiile in care in cursul judecatii s-a adus in discutie – de parti, procuror sau din oficiu de catre instanta – chestiunea aplicarii legii de aministie sau gratiere iar instantele de judecata prin hotararile adoptate nu s-au pronuntat in legatura cu acest aspect ori au considerat ca in cauzele date nu sunt incidente dispozitiile actului normativ de clementa. Ca urmare a acestor consideratii apreciem ca nu poate fi folosita calea contestatiei la executare (art.46 alin.1 lit.d C.pr.pen.) in situatia in care problema aplicarii legii de amnistie si gratiere este adusa in discutie pentru prima data, ca un fapt nou, in fata instantei de contestatie la executare.

Contestatia la executare poate privi orice hotarare judecatoreasca penala definitiva, fiind fara relevanta care dintre instantele judecatoresti a pronuntat-o, putand fi judecatoria, tribunalul, tribunalul militar, Curtea de Apel, tribunalul militar teritorial sau Curtea Suprema de Justitie. Hotararile judecatoresti ale oricareia dintre aceste instante judecatoresti poate fi supusa contestatiei la executare atat in latura penala cat si in latura civila pentru aceleasi cazuri asa cum sunt reglementate prin art.461 alin.1 lit. a-d C.pr.pen. In latura penala a unei hotarari judecatoresti definitive contestatia la executare poate avea in vedere pedepsele principale, complementare, masurile de siguranta ori alte masuri sau sanctiuni cu caracter penal, cat si cheltuielile judiciare avansate de stat. In latura civila contestatia la executare poate privi executarea oricarora dintre dispozitiile civile ale hotararii penale, cu mentiunea ca astfel de cereri sunt de competenta instantei penale, fie cea care a dispus punerea in executare a hotararii, fie cea care a pronuntat hotararea ce se executa (art.463 alin.1 C.pr.pen.). In schimb, contestatia impotriva actelor de executare a dispozitiilor civile dintr-o hotarare penala definitiva se rezolva de instanta civila, in conditiile legii civile (art.463 alin.3 C.pr.pen.).

V.6.2 CAZURILE DE CONTESTATIE LA EXECUTARE

Procedura penala prevede patru cazuri de introducere a contestatiei: a) cand s-a pus in executare o hotarare care nu era definitiva Ca regula, pot fi puse in executare numai hotararile care au dobandit autoritate de lucru judecat (art.416,4161,417 C.pr.pen.). Exceptie fac hotararile care sunt executorii, potrivit legii, chiar nedefinitive. Acest motiv de contestatie este mai frecvent intalnit atunci cand au fost puse in executare hotarari ce nu erau definitive fata de inculpat, deoarece inculpatul a lipsit, atat la dezbateri, cat si la pronuntare, si termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotararii de condamnare, dar judecatorul delegat cu executarea a calculat, in mod gresit, ca termenul de apel sau de recurs a curs de la pronuntare, considerand, in mod eronat, ca hotararea a ramas definitiva. De asemenea, acest caz mai este intalnit atunci cand s-a admis repunerea in termen, in apel sau recurs. b) cand executarea este indreptata impotriva altei persoane decat cea prevazuta in hotararea de condamnare Acest caz, destul de rar intalnit in practica, presupune ca executarea nu s-a indreptat impotriva persoanei condamnate ci a unei alte persoane, cu acelasi nume si prenume, dar cu alte date de identitate. Prin contestatia la executare aceasta persoana poate sa dovedeasca ca nu este persoana condamnata si sa ceara incetarea executarii impotriva sa, urmand a fi pusa in executare condamnarea impotriva persoanei real condamnate. Prin contestatia la executare, condamnatul nu poate cere instantei sa stabileasca nevinovatia sa, aceasta putandu-se obtine numai printr-o cale de atac extraordinara (e o chestiune de fond), ci doar constatarea ca nu exista identitate intre persoana sa si persoana condamnata.

c) cand se iveste vreo nelamurire cu privire la hotararea care se executa sau vreo impiedicare la executare

Nelamuririle ce pot sa se iveasca cu ocazia punerii in executare a hotararilor penale se pot datora, in cele mai multe situatii, redactarii gresite a dispozitivului hotararii. Astfel, in hotarare pot fi intalnite erori materiale; bunaoara, s-a facut gresit calculul privitor la computarea retinerii si arestarii preventive. Asadar, legea folosind expresia, “vreo nelamurire”, are in vedere doar acele situatii referitoare la limitele in care hotararea se executa si nu la valabilitatea respectivei hotarari. Ca urmare, nu pot avea caracterul unei nelemuriri omisiunile instantei de judecata de a se pronunta prin dispozitiv asupra unor chestiuni de fapt sau de drept pe care le-a retinut in motivarea hotararii.

Ca motive de “impiedicare la executare” pot aparea mai multe situatii: imprejurarea ca pedeapsa a fost anterior executata si din eroare s-a emis un nou mandat de executare privitor la aceeasi pedeapsa; condamnatul invoca faptul ca intr-o cale extraordinara de atac s-a pronuntat o pedeapsa cu inchisoarea egala cu perioada detentiei, sau pedeapsa inchisorii dar cu suspendarea executarii ori cu obligarea de executare la locul de munca, precum si in situatia in care in locul inchisorii “S-a aplicat amenda”.

In legatura cu “impiedicarile la executare”, subliniem faptul ca ele trebuie sa se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune in executare hotararea sau nu poate continua executarea hotararii. Impiedicarea la executare exista cand executarea hotararii a fost suspendata in caile extraordinare de atac (contestatia in anulare) si, cu toate acestea, se trece la executarea acesteia.

Poate exista “nelamurire” la o hotarare penala de condamnare cu executarea la locul de munca daca s-a omis a se trece care este unitatea unde va presta munca cel condamnat sau se dispune computarea detentiei preventive, fara a se indica care este durata de timp computata; in aceste cazuri, prin contestatie la executare se poate da lamurirea necesara, indicandu-se unitatea unde se va presta munca sau durata care se computa din pedeapsa.

Nu poate constitui o “impiedicare la executare” in sensul art.461 lit.c si, ca atare, nu poate fi invocata ca temei al unei contestatii la executare starea sanatatii condamnatului. O asemenea imprejurare poate constitui, cum in mod corect s-a aratat in practica judiciara, un motiv de intrerupere a executarii pedepsei.

d) cand se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice alta cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei, precum si alt incident ivit in cursul executarii.

Amnistia si gratierea, cand intervin dupa ramanerea definitiva a hotararii se aplica potrivit art.459 din oficiu de catre un judecator de la instanta de executare. Daca acesta nu se realizeaza, condamnatul care pierde beneficiul actului de clementa poate face contestatie la executare. Nu se poate face contestatie la executare, daca amnistia a intervenit anterior judecatii sau in cursul acesteia. Cat priveste prescriptia este de observat ca spre deosebire de alte situatii in care Codul de procedura penala face referire la aceasta institutie, legea are in vedere prescrierea pedepsei. Prescriptia actiunii penale nu poate fi invocata ca un motiv de contestatie contra executarii.

Constituie un “incident” ivit in cursul executarii si permite introducerea unei contestatii imprejurarea ca ulterior condamnarii definitive, cu retinerea starii de recidiva, fapta penala care reprezenta primul termen al recidivei a fost amnistiata. Pe calea contestatiei la executare se poate invoca doar incidenta unui act de clementa care are drept efect stingerea sau micsorarea pedepsei, si nu inlaturarea actului de clementa.

Este admisibila contestatia la executare prin care se solicita computarea din pedeapsa a retinerii si a arestarii preventive, chiar daca in cursul judecarii a intervine o norma legala care gratieaza conditionat in intregime pedeapsa. Este de asemenea admisibila contestatia la executare prin care condamnatul solicita ca din pedeapsa a carei gratiere conditionata s-a revocat (ca urmare a savarsirii din nou a unei infractiuni) sa fie dedus timpul executat pana la interventia gratierii

Contestatia intemeiata pe art.461 lit.d, are in vedere si orice alta cauza de stingere sau micsorare a pedepsei. De exemplu, o persoana a fost condamnata pentru adulter; daca sotul nevinovat cere incetarea executarii pedepsei inchisorii conform art.304 alin.3 C.pen., si condamnatul nu este eliberat, acesta poate face contestatie.

De asemenea, dezincriminarea faptei prin noua lege penala (mai blanda) face admisibila contestatia bazata pe art.461 lit.d.

Contestatia se poate introduce si in legatura cu orice incident ivit in cursul executarii.

Asadar, sant doua momente cand poate interveni amnistia si gratierea:

1. inainte de judecarea definitiva a cauzei, situatie in care aplicarea actelor de clementa se face de instanta care judeca cauza. Neaplicarea actului de clementa sau aplicarea gresita nu poate fi indreptata pe calea contestatiei la executare, ci numai in urma exercitarii recursului in anulare in vechea reglementare.

2. cand actele de clementa se dau dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Se pot ivi doua situatii:

– amnistia sau gratierea se aplica din oficiu de un judecator de la instanta de executare, potrivit art.459 C.pr.pen.;

– judecatorul de la instanta de executare nu aplica actele de clementa sau le aplica gresit, beneficiul actului de clementa poate fi obtinut pe calea contestatiei la executare.

V.6.3 COMPETENTA

In cazurile prevazute la art.461 alin.1 lit.a),b) si d) C.pr.pen., contestatia se face, dupa caz, la instanta de executare, daca cel condamnat este in stare de libertate, sau la instanta in a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau unitatea unde cel condamnat executa pedeapsa. In cazurile prevazute la litera c, contestatia se face la instanta care a pronuntat hotararea ce se executa, intrucat in situatia in care survine o nelamurire in legatura cu hotararea ce se executa, singurul organ capabil sa clarifice sensul exact al celor dispuse este instanta care a pronuntat hotararea.

V.6.4 PROCEDURA DE SOLUTIONARE

Rezolvarea contestatiei se face dupa procedura comuna prevazuta de art.460 si aplicabila in toate cazurile cand o chestiune se judeca de catre instanta de executare sau cea corespunzatoare in a carei raza se afla locul de detentie.

Este posibil, ca datele si situatiile de existenta carora depinde solutionarea contestatiei intemeiate pe cazul aratat art.461 lit.d, sa nu rezulte din hotararea pusa in executare. In acest caz, constatarea acestora se face de instanta competenta sa judece contestatia (art.462 alin.2).

Modul de compunere al instantei care rezolva contestatia la executare trebuie sa fie acelasi cu cel al organului care judeca in prima instanta cauza.

V.6.5 CONTESTATIA PRIVITOARE LA DISPOZITIILE CIVILE SI AMENZILE JUDICIARE

Contestatia privitoare la dispozitiile civile, potrivit art.463 C.pr.pen. se poate face numai cu privire la primele trei cazuri in care contestatia se poate face in penal, respectiv la cazurile prevazute de art.461 alin.1 lit. a),b) si c) C.pr.pen. Ultimul caz, intrucat se refera numai la pedeapsa, nu este prevazut de lege la contestatia privitoare la dispozitiile civile.

Competenta, in cazurile de la lit.a) si b), este a instantei de executare, prevazuta de art.460 C.pr.pen. ( instanta civila). In cazul prevazut in art.460 alin.1 lit.c), C.pr.pen., competenta revine instantei care a pronuntat hotararea care se executa, pentru ca aceasta este mai in masura sa clarifice nelamuririle cu privire la hotararea care se executa (instanta penala). Contestatia se judeca de prima instanta, chiar daca hotararea a fost modificata intr-o cale de atac.

Procedura de rezolvare este cea prevazuta in art.460 alin.1 si 2 C.pr.pen. Participarea procurorului la judecata nu e obligatorie.

Contestatia impotriva actelor de executare privind dispozitiile civile ale hotararii penale, se solutioneaza de catre instanta civila potrivit legii civile. Chiar si atunci cand hotararea a fost pronuntata de tribunal, competenta a judeca contestatia la executare privitoare la dispozitiile civile este judecatoria, ca instanta civila, deoarece potrivit art.400 alin.1 C.pr.pen., aceasta este instanta care executa hotararea.

Contestatia contra executarii amenzilor judiciare se solutioneaza de catre instanta care le-a pus in executare (art.464 C.pr.pen.).

Cand amenda judiciara a fost aplicata de organul de urmarire penala (art.189 alin.1 C.pr.pen.), contestatia se face sub forma de plangere, la procurorul care supravegheaza sau cand acesta a aplicat amenda, la procurorul ierarhic superior (art.275 C.pr.pen.).

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, cursuri, monografii

1) Antoniu George, Noul Cod penal. Codul penal anterior. Studiu comparativ, Editura All Beck, Bucuresti, 2004;

2) Dongoroz Vintila, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, Rodica Stanoiu, Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman, Parte speciala, vol. VI, editia a-II-a, Editura Academiei Romane, Editura All Beck, Bucuresti, 2003;

3) Mitrache Constantin, Drept penal roman, Parte generala, Casa de Editura si Presa “Sansa”, Bucuresti, 2004;

4) Mrejeru Theodor, Drept procesual penal, Edit. Sylvi, Bucuresti, 1999;

5) Neagu Ion, Tratat de procedura penala, Editura Pro, Bucuresti. 1997;

6) Nistoreanu Gh., Adrian Stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae, Manual de drept procesual penal, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1999;

7) Pop Traian, Drept procesual penal, vol. II, Parte generala, Tipografia Nationala S.A. Cluj, 1948;

8) Stoenescu I., S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1977;

9) Theodoru Gr., Drept procesual penal, vol. II, Parte speciala, Fundatia pentru Cultura si Stiinta “Moldova” Iasi, Editura Cugetarea, Iasi, 1998;

10) Theodoru Gr. Gr., Tudor Plaesu, Drept procesual penal, Partea speciala, Univ. “Al. I. Cuza”, Iasi, 1987;

11) Tulbure Adrian Stefan, Angela Maria Tatu, Tratat de drept procesual penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001;

12) Volonciu Nicolae, Tratat de procedura penala, Parte speciala, vol. II, Editura Paideia, Bucuresti, 1994.

II. Articole, studii, comentarii

1) Fatu Lucian, Mijloacele procedurale de realizare a confiscarii speciale cu referire la efectele ordonantei procurorului, Revista romana de drept (R.R.D.), nr. 4/1981, pag. 86-89;

2) Geza I., Lacko-David, G. Antoniu, Unele aspecte teoretice si practice in legatura cu termenul de reinnoire a cererii condamnatului in materia liberarii conditionate, Revista romana de drept (R.R.D.), nr. 2/1987, pag. 40-45;

3) Kutas Iuliu, Amanarea executarii pedepsei inchisorii, Revista romana de drept (R.R.D), nr. 2/1973, pag. 148-150;

4) Margarit Gh., Probleme procesuale in materia liberarii conditionate, Revista romana de drept (R.R.D.), nr. 9/1971, pag.167;

5) Moisescu Sorin, Amanarea executarii pedepsei inchisorii. Durata, Revista romana de drept (R.R.D.), nr. 2/1973, pag.150-154;

6) Plaesu Tudor, Aspecte cu privire la cazurile de contestatie la executare in literatura si practica judiciara penala, Analele stiintifice ale Universitatii “Al. I. Cuza” Iasi, Stiinte juridice (A.S.U.I., S.J.) 1991, pag.61-79;

7) Sarbescu Petre I., Vasile I. Stoican, Amanarea executarii pedepsei inchisorii, Revista romana de drept (R.R.D.) nr. 4/1973, pag. 26-34;

8) Ungureanu A., Probleme juridice in practica instantelor din judetul Bacau in materil liberarii conditionate, Revista romana de drept (R.R.D.), nr.11/1971, pag.95-99;

9) Vasiliu Teodor, Unele aspecte din practica judiciara privind liberarea conditionata si amanarea executarii pedepsei inchisorii, Revista romana de drept (R.R.D), nr. 6/1970, pag.3-12.