.probleme Actuale ale Asigurarilor Si Protectiei Sociale In Romania

PROBLEME ACTUALE ALE ASIGURĂRILOR ȘI PROTECȚIEI SOCIALE DIN ROMÂNIA

CAPITOLUL 1. SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DIN ROMÂNIA

1.1. Repere istorice privind asigurările sociale din România

România este una din țările cu o veche tradiție în domeniul asigurărilor sociale. Încercările diferite de aplicare a unor prevederi legale privind sistemul asigurărilor sociale au apărut încă din secolul al XIX – lea.

Embrionul asigurărilor sociale din țara noastră l-au constituit anumite ajutoare sociale acordate de bresle din fondurile ”cutiei milelor”. Rolul principal al “cutiei milelor” era susținerea unor acțiuni în scopul ridicării prestigiului breslei, cum ar fi: donații către biserici, petreceri, etc.

În timp ce în Țara Românească și Moldova “cutia milelor” reprezenta o formă de ajutor material între membrii breslei, în Transilvania și Banat funcționau, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, ”lăzile frățești” (bruderlade), case de ajutor în întreprinderile miniere, metalurgice și forestiere.

La mijlocul și în a doua parte a secolului apar primele asociații de ajutor reciproc pe teritoriul țării noastre. Acestea au fost înființate de muncitorii tipografi din Brașov, în anul 1846, sub denumirea de “Asociația de ajutor de boală, înmormântare și ajutor de călătorie a tipografilor din Brașov”, a celor din Timișoara, în anul 1851, sub denumirea de “Casa de ajutor de boală și călătorie a tipografilor din Timișoara”, precum și a celor din București denumită “Casa de ajutoare și prevedere a lucrătorilor tipografi din București”.

În anul 1872 a fost înființată “Asociația generală a tuturor lucrătorilor din România” care avea printre scopuri următoarele:

– a înlesni fiecărui asociat sau lucrător, mijloacele necesare în caz de boală, infirmități corporale, moarte și lipsa de lucru

– a face mici pensii viagere văduvelor asociațiilor decedați, precum și copiilor rămași orfani, care s-ar găsi în adevărată lipsă.

Mai este important de subliniat apariția celui dintâi program al cercurilor muncitorești din Iași, editat în anul 1880, sub denumirea “Programul colectiviștilor”, care cuprindea și revendicări în domeniul asigurărilor sociale.

În ultima parte a secolului trecut au fost elaborate un număr de legi și regulamente care cuprindeau și unele referiri la situația muncitorilor. Așa a fost „Legea pentru organizarea serviciului sanitar”, din 1874, iar în 1894, pe baza Legii sanitare din anul 1885, a apărut „Regulamentul industriei insalubre”.

Un pas înainte l-a constituit “Legea minelor”, din anul 1895, care a fost pusă în aplicare abia în anul 1900. Această lege prevedea înființarea unei „Case de Ajutor Reciproc” și a unei „Case de Pensii”, ale căror fonduri se formau, în părți egale, din cotizațiile obligatorii ale muncitorilor și din contribuția patronilor.

În România, prima lege adoptată în domeniul asigurărilor sociale a fost “Legea pentru Organizarea Meseriilor, Creditului și Asigurărilor Muncitorești” (Legea Nenițescu). Această lege a prevăzut, pentru prima dată, principiul obligativității asigurării și acordarea de ajutoare pentru bătrânețe și invaliditate, acordarea de ajutoare în caz de boală sau accidente. Legea menționată mai sus se aplica în Muntenia, Moldova și Basarabia, în timp ce în Banat și Transilvania se aplicau prevederi de asigurări sociale mult diferite, mai restrânse, în special pentru cazuri de boală și accidente, incluse în Legea nr.17/1907.

Dezvoltarea industriei românești după Marea Unire, creșterea accelerată a numărului de muncitori precum și apariția și dezvoltarea asigurărilor sociale au condus la înființarea, în luna martie 1920, a Ministerului Muncii și Ocrotirii Sociale, minister care coordona și urmărea măsurile de protecție din domeniul asigurărilor sociale.

În anul 1933, s-a aprobat legea privind unificarea asigurărilor sociale în toate provinciile țării, prin care s-a prevăzut o contribuție de 6%, suportată în părți egale de muncitori și patron. Legea a adus o serie de îmbunătățiri cum ar fi: unificarea asigurărilor sociale în toate provinciile țării, asimilarea bolilor profesionale cu accidentele de muncă, sporirea duratelor de spitalizare pentru bolnavi, etc., însă această lege nu a rezolvat unele probleme importante, și anume, nu a cuprins în sistemul asigurărilor pe muncitorii din agricultură, acordarea pensiei era amânată, ajutoarele se plăteau cu întârziere, nu prevedea asigurarea împotriva șomajului.

Prin legea din 1938, care păstra în general principiile legii din anul 1933, formal s-a introdus pensia de bătrânețe de la vârsta de 65 de ani, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, precum și pensia de urmaș. Deși această lege cuprindea unele îmbunătățiri față de precedenta lege (cea din 1933), acestea nu au putut fi aplicate, practic rămânând doar pe hârtie.

Din anul 1949, prin Legea nr.10 Privind Organizarea Asigurărilor Sociale de Stat, fondurile de pensii publice și particulare au fost preluate de către stat, bugetul asigurărilor sociale incluzându-se în bugetul statului. Legea prevedea de asemenea, acordarea pensiei de bătrânețe, la vârstele de 55 de ani femeile și la 60 de ani bărbații.

Anul 1977 este anul cel mai important pentru legislația asigurărilor sociale, deoarece în acest an au fost elaborate două legi importante:

– Legea nr.3 /1977 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale membrilor cooperativelor agricole de producție;

– Legea nr.5 /1977 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale țăranilor cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate.

Aceste reglementări, împreună cu modificările aduse pe parcursul anilor, au constituit legislația de bază a asigurărilor sociale, până la 01.04.2001, când a intrat în vigoare Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

1.2 Caracterizarea generală a sistemului de asigurări sociale.

În Dicționarul explicativ al limbii române, prin asigurări sociale se înțelege forma de ocrotire a oamenilor muncii, „constând în acordarea de ajutoare materiale și asistență medicală în cazuri de boală, în trimiterea la odihnă sau la tratament”.(DEX-ed.Academiei RSR, 1975, pag.56)

De asemenea, în Dicționarul Complet al Economiei de Piață, se consemnează că prin asigurarea socială se înțelege acea parte a relațiilor social-economice și bănești cu ajutorul cărora se formează, se repartizează și se utilizează fondurile bănești necesare ocrotirii obligatorii a salariaților și a pensionarilor din regiile autonome, societățile comerciale din rețeaua cooperației de consum, a membrilor cooperativelor meșteșugărești și asociațiilor agricole, a avocaților, a țăranilor, a meșteșugarilor cu ateliere proprii, a întreprinzătorilor particulari, a slujitorilor cultelor, a personalului casnic care lucrează la persoane fizice, a persoanelor care deservesc blocurile de locatari, a persoanelor aflate în incapacitate temporară sau permanentă de muncă, în caz de bătrânețe, precum și alte cazuri prevăzute de lege. De asemenea, asigurările sociale ocrotesc și membrii familiilor celor de mai sus.

În literatura de specialitate au fost exprimate mai multe puncte de vedere în legătura cu definirea asigurărilor sociale.

Ca instituție juridică, asigurările sociale constituie un ansamblu de norme obligatorii privind asigurarea materială de bătrânețe, boală sau accident a persoanelor care sunt subiecte într-un raport juridic de muncă sau a altor categorii de persoane prevăzute de lege, precum și a urmașilor acestora.

În noțiunea de asigurări sociale se cuprind și normele juridice privind recuperarea socială și profesională a persoanelor încadrate în muncă, dar care nu mai pot lucra în meseria sau profesia lor, ca urmare a unor accidente, boli profesionale sau a altor boli care produc invaliditatea.

De asemenea, asigurările sociale cuprind și reglementările privind măsurile pe care unitățile sunt obligate să le ia pentru calificarea și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, pentru plata contribuției ajutorului de șomaj, pentru calificare, recalificare, perfecționare și integrare profesională.

În țara noastră, asigurările sociale se realizează prin intermediul mai multor sisteme, dar forma tipică o constituie asigurările sociale de stat, pentru că acestea cuprind cea mai mare parte a persoanelor asigurate din România: 75% din beneficiarii de asigurări sociale sunt cuprinși în acest sistem.

Anterior anului 1989, în tara noastră au funcționat în paralele șase sisteme de asigurări sociale, și anume:

1. asigurările sociale de stat;

2. asigurările sociale ale agricultorilor;

3. asigurările sociale ale meșteșugarilor;

4. asigurările sociale ale artiștilor plastici, scriitorilor, muzicologilor și compozitorilor;

5. asigurările sociale ale cultelor;

6. asigurările sociale ale avocaților.

După anul 1989, o serie de sisteme independente de asigurări sociale au fost integrate asigurărilor sociale de stat. Așa s-a întâmplat cu sistemele cultelor, ale  cooperației meșteșugărești, ale artiștilor plastici, scriitorilor, muzicologilor și compozitorilor, iar recent, a agricultorilor.

Această tendință de unificare a sistemelor de asigurări sociale își are explicația în precaritatea fondurilor aflate la dispoziția sistemelor independente, fapt ce a condus la transpunerea acestei tendințe în plan legislativ.

Sistemul asigurărilor sociale de stat oferă într-o anumita măsură și protecție socială unor persoane care nu au calitatea de salariați sau funcționari publici, și anume: militari în termen, invalizi, orfani și văduve de război, veterani de război, deținuți politici, eroi martiri ai revoluției din decembrie 1989, urmașii acestora, precum și răniților în revoluție.

Potrivit Legii 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, sistemul public în România se organizează și funcționează pe baza a șapte principii de bază:

a). Principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public, bazat pe aceleași norme de drept;

b). Principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;

c). Principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;

d). Principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelat cu îndeplinirea obligațiilor;

e). Principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite;

f). Principiul repartiției, pe baza căruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului public, conform legii;

g). Principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public, conform legii.

În sistemul public sunt asigurate persoanele fizice, denumite în continuare asigurați. Aceștia pot fi cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul sau reședința în România.

Prestațiile de asigurări sociale, în sistemul public, reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneții, invalidității, accidentelor, bolii, maternității sau decesului, denumite în continuare riscuri asigurate. Prestațiile de asigurări sociale se acordă sub forma de: pensii, indemnizații, ajutoare, indemnizații de șomaj, alte tipuri de prestații, corelative cu obligațiile privind plata contribuției de asigurări sociale.

1ivelor meșteșugărești și asociațiilor agricole, a avocaților, a țăranilor, a meșteșugarilor cu ateliere proprii, a întreprinzătorilor particulari, a slujitorilor cultelor, a personalului casnic care lucrează la persoane fizice, a persoanelor care deservesc blocurile de locatari, a persoanelor aflate în incapacitate temporară sau permanentă de muncă, în caz de bătrânețe, precum și alte cazuri prevăzute de lege. De asemenea, asigurările sociale ocrotesc și membrii familiilor celor de mai sus.

În literatura de specialitate au fost exprimate mai multe puncte de vedere în legătura cu definirea asigurărilor sociale.

Ca instituție juridică, asigurările sociale constituie un ansamblu de norme obligatorii privind asigurarea materială de bătrânețe, boală sau accident a persoanelor care sunt subiecte într-un raport juridic de muncă sau a altor categorii de persoane prevăzute de lege, precum și a urmașilor acestora.

În noțiunea de asigurări sociale se cuprind și normele juridice privind recuperarea socială și profesională a persoanelor încadrate în muncă, dar care nu mai pot lucra în meseria sau profesia lor, ca urmare a unor accidente, boli profesionale sau a altor boli care produc invaliditatea.

De asemenea, asigurările sociale cuprind și reglementările privind măsurile pe care unitățile sunt obligate să le ia pentru calificarea și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, pentru plata contribuției ajutorului de șomaj, pentru calificare, recalificare, perfecționare și integrare profesională.

În țara noastră, asigurările sociale se realizează prin intermediul mai multor sisteme, dar forma tipică o constituie asigurările sociale de stat, pentru că acestea cuprind cea mai mare parte a persoanelor asigurate din România: 75% din beneficiarii de asigurări sociale sunt cuprinși în acest sistem.

Anterior anului 1989, în tara noastră au funcționat în paralele șase sisteme de asigurări sociale, și anume:

1. asigurările sociale de stat;

2. asigurările sociale ale agricultorilor;

3. asigurările sociale ale meșteșugarilor;

4. asigurările sociale ale artiștilor plastici, scriitorilor, muzicologilor și compozitorilor;

5. asigurările sociale ale cultelor;

6. asigurările sociale ale avocaților.

După anul 1989, o serie de sisteme independente de asigurări sociale au fost integrate asigurărilor sociale de stat. Așa s-a întâmplat cu sistemele cultelor, ale  cooperației meșteșugărești, ale artiștilor plastici, scriitorilor, muzicologilor și compozitorilor, iar recent, a agricultorilor.

Această tendință de unificare a sistemelor de asigurări sociale își are explicația în precaritatea fondurilor aflate la dispoziția sistemelor independente, fapt ce a condus la transpunerea acestei tendințe în plan legislativ.

Sistemul asigurărilor sociale de stat oferă într-o anumita măsură și protecție socială unor persoane care nu au calitatea de salariați sau funcționari publici, și anume: militari în termen, invalizi, orfani și văduve de război, veterani de război, deținuți politici, eroi martiri ai revoluției din decembrie 1989, urmașii acestora, precum și răniților în revoluție.

Potrivit Legii 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, sistemul public în România se organizează și funcționează pe baza a șapte principii de bază:

a). Principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public, bazat pe aceleași norme de drept;

b). Principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;

c). Principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;

d). Principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelat cu îndeplinirea obligațiilor;

e). Principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite;

f). Principiul repartiției, pe baza căruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului public, conform legii;

g). Principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public, conform legii.

În sistemul public sunt asigurate persoanele fizice, denumite în continuare asigurați. Aceștia pot fi cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul sau reședința în România.

Prestațiile de asigurări sociale, în sistemul public, reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneții, invalidității, accidentelor, bolii, maternității sau decesului, denumite în continuare riscuri asigurate. Prestațiile de asigurări sociale se acordă sub forma de: pensii, indemnizații, ajutoare, indemnizații de șomaj, alte tipuri de prestații, corelative cu obligațiile privind plata contribuției de asigurări sociale.

1.3 Cadrul normativ din țara noastră privind sistemul asigurărilor sociale.

1.3.1 Cadrul normativ din țara noastră privind sistemul de pensii

Cadrul general al asigurărilor sociale este reglementat de Constituția României care, la Art. 41, al. (2) prevede că „Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege”.

Situațiile specifice la care se face referire mai sus sunt reglementate de următoarele legi și acte normative:

LEGEA nr. 577 din 22 decembrie 2003

Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale:

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9 din 27 februarie 2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 17 martie 2003, cu modificări și completări. (M.O. nr. 1 din 5 ianuarie 2004).

LEGEA nr. 519 din 3 decembrie 2003

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004

Cuantumul fix al îndemnizației pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate, drept ce se acordă potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în anul 2004 la nivelul salariului de bază minim brut pe țară.

Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 este de 7.682.000 lei. Potrivit prevederilor art. 80 și 81 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale va stabili valoarea punctului de pensie, la data intrării în vigoare a prezentei legi, pe baza unui coeficient egal cu 39% care se aplică la valoarea de 6.800.000 lei reprezentând salariul mediu brut estimat pentru trimestrul I al anului 2004.

Valoarea punctului de pensie, calculată conform prevederilor alin. (1), nu poate fi mai mică decât cea reglementată pentru luna decembrie 2003.

Actualizarea valorii punctului de pensie se realizează, în condițiile prevăzute la art. 81 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de posibilitățile financiare, în cursul execuției bugetare, de regulă în ultima lună a trimestrului.

Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul:

-asiguratului sau pensionarului, la 7.682.000 lei;

-unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, la 3.841.000 lei.

În anul 2004, cotele de contribuție de asigurări sociale se stabilesc în baza art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

-pentru condiții normale de muncă – 31,5%;

-pentru condiții deosebite de muncă – 36,5%;

-pentru condiții speciale de muncă – 41,5%.

Cota contribuției individuale de asigurări sociale, datorată potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, este de 9,5%, indiferent de condițiile de muncă (M.O. nr. 864 din 4 decembrie 2003).

LEGEA nr. 338 din 31 mai 2002

Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49 din 29 martie 2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se modifică și se completează.

(M.O. nr. 446 din 25 iunie 2002)

ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 10 iulie 2003

Ordonanța de Urgență privind majorarea pensiilor din sistemul public provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor

Începând cu data de 1 ianuarie 2004 punctajul mediu anual aferent pensiilor aflate în plată sau cuvenite la data de 31 decembrie 2003 în sistemul public de pensii, provenite din sistemul de asigurări sociale ale agricultorilor, se majorează cu 100%.

Măsurile prevăzute mai sus se aplică persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite conform legislației aplicabile în sistemul de asigurări sociale ale agricultorilor până la data de 1 aprilie 2001 și care nu beneficiază de alte categorii de pensii stabilite în sistemul asigurărilor sociale de stat.

Pentru persoanele care beneficiază de două categorii de pensii din sistemul asigurărilor sociale ale agricultorilor, majorarea se aplică numai pensiei stabilite pe baza activității proprii.(M.O. nr. 507 din 15 iulie 2003).

ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 36 din 21 mai 2003

Ordonanța de Urgență privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular

Membrii personalului diplomatic și consular din Ministerul Afacerilor Externe beneficiază de pensie de serviciu dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative de pensionare: au vârsta și stagiul complet de cotizare prevăzute în legislația privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale; au o vechime în diplomație de cel puțin 20 de ani bărbații și 15 ani femeile, din stagiul complet de cotizare.

Se consideră vechime în diplomație vechimea în munca diplomatică desfășurată de membrii personalului Afacerilor Externe, la misiunile diplomatice, oficiile consulare și alte reprezentanțe din străinătate ale României, precum și perioadele aferente cursurilor postuniversitare și stagiilor de pregătire, respectiv de specializare pentru activitatea diplomatică și consulară. (M.O. nr. 376 din 2 iunie 2003).

ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 20 mai 2003

Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. (M.O. nr. 378 din 2 iunie 2003).

ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 23 din 10 aprilie 2003

Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pentru modificarea art. II și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2003 (M. O.nr. 259 din 14 aprilie 2003).

ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2003

Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensi și alte drepturi de asigurări sociale (M.O. nr. 167 din 17 martie 2003).

1.3.2 Cadrul normativ din țara noastră privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Legea nr.76/2002

privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată prin OUG nr.124/2002;

HG nr.174/2002

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată prin HG nr.1089/2002;

HG nr.377/2002

pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, modificată și completată prin HG nr.1091/2002;

HG nr.278/2002

pentru aprobarea Procedurii privind accesul la măsurile pentru prevenirea șomajului, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora;

HG nr.277/2002

privind aprobarea Criteriilor de acreditare a furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă;

HG nr.1090/2002

privind modul de plată a unor drepturi acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj;

Ordinul nr.85/2002

al președintelui A.N.O.F.M., privind aprobarea Procedurii de primire și soluționare a cererilor de loc de muncă sau indemnizației de șomaj;

Ordinul nr.86/2002

al președintelui A.N.O.F.M., privind aprobarea Procedurii de elaborare, conținutul și monitorizarea Planului individual de mediere;

Ordinul nr.110/2002

al ministrului muncii și solidarității sociale, pentru aprobarea Procedurii privind declararea lunară de către angajatori a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj, rectificat prin Rectificarea nr.110/25.02.2002.

Ordinul nr.111/2002

al ministrului muncii și solidarității sociale, pentru aprobarea Procedurii privind modul de acordare a drepturilor de care beneficiază persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, pe durata participării la o formă de pregătire profesională, modificat prin Ordinul M.M.S.S. Nr.280/2002.

Ordinul nr.237/2002

al ministrului muncii și solidarității sociale, pentru aprobarea Listei meseriilor și activităților simple.

Ordin comun nr.284/2002 și nr.4248/2002

al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului educației și cercetării, pentru aprobarea Normelor metodologice privind emiterea, gestionarea și arhivarea certificatelor de calificare și a certificatelor de absolvire, eliberate pentru programele și cursurile de formare profesională organizate prin Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Ordinul nr.186/2002

al ministrului muncii și solidarității sociale și al președintelui Institutului Național pentru Statistică, privind aprobarea Sistemului de indicatori statistici privind piața muncii și metodologia de calcul a acestora.

Ordinul nr.270/2002

al ministrului muncii și solidarității sociale, privind aprobarea procedurii de actualizare a Nomenclatorului de Clasificare a Ocupațiilor din România.

Ordinul nr.193/2002

al președintelui A.N.O.F.M., privind aprobarea Conținutului cadru al bilanțurilor de ocupare.

Ordinul nr.25/23.01.2003

al ministrului muncii și solidarității sociale, privind aprobarea cuantumului taxei percepută de A.N.O.F.M. în vederea acreditării furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă.

1.4 Instituții și organisme ale asigurărilor sociale din țara noastră

1.4.1 Organizarea și funcționarea organelor centrale de

asigurare și protecție socială

1.4.1.1. Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei

Asigurările și protecția socială, în țara noastră, sunt înfăptuite de organisme publice de specialitate, coordonate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Prin H.G. nr. 4 din 04.01.2001, Ministerul Muncii și Protecției Sociale se reorganizează în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, iar prin HG nr.737 din 03.07.2003, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale se reorganizează în Ministerul Muncii Solidarității Sociale și al Familiei și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, având rol de sinteză pentru asigurarea și coordonarea aplicării strategiei și politicilor Guvernului în domeniile:

a) muncii;

b) solidarității sociale;

c) protecției sociale;

d) familiei.

În vederea realizării rolului său, Ministerul Muncii Solidarității Sociale si Familiei îndeplinește următoarele funcții:

a) de strategie, prin care se asigura punerea în aplicare a Programului de Guvernare în domeniul muncii, protecției, solidarității sociale și familiei;

b) de reglementare și sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul său de activitate;

c) de administrare a bunurilor și de gestionare a bugetelor și fondurilor alocate;

d) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate;

e) de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a cadrului legislativ din domeniul său de activitate;

f) de autoritate de management pentru programul operațional sectorial privind politica socială și de ocupare a forței de muncă;

g) de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare și respectării reglementărilor legale, în domeniul său de activitate, precum și al funcționării instituțiilor care își desfășoară activitatea sub autoritatea sau în coordonarea sa, precum și exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de dispozițiilor legale în viguare pentru ordonatorul principal de credite, delegate, potrivit legii, conducătorului executiv al Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, respectiv al Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

În exercitarea funcțiilor sale, Ministerul Muncii Solidarității Sociale si Familiei îndeplinește atribuții în diferite domenii:

politici sociale;

afaceri europene și relații externe;

asistență socială și politici familiale;

forță de muncă;

parteneriat social;

venituri salariale;

asigurări sociale și legi speciale;

legislația muncii;

managementul resurselor umane;

economico – financiar și de investiții;

alte domenii de activitate.

În domeniul forței de muncă, Ministerul Muncii Solidarității Sociale și al Familiei are următoarele atribuții:

elaborează politici, programe si planuri naționale în domeniile ocupării foră, formării profesionale, egalității de șanse între femei și bărbați și circulației internaționale a forței de muncă, prin colaborare cu ministere și alte organe ale administrației publice centrale cu sarcini și atribuții pe piața muncii si exercită controlul asupra înfăptuirii acestora de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților;

elaborează și avizează proiecte de acte normative în domeniile ocupării forței de muncă, formării profesionale, egalității de șanse pe piața muncii;

coordonează elaborarea implementarea și monitorizarea anuală a Planului național de acțiune pentru ocupare forței de muncă;

aprobă anual Programul național de ocupare a forței de muncă și Planul național de formare profesională, propuse de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și exercită controlul asupra realizării acestora;

stabilește anual indicatorii sociali și nivelul acestora în baza cărora se elaborează Programul anual de activitate al Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;

promovează programe, propune și implementează acorduri bilaterale și proiecte de colaborare internațională în domeniile ocupării forței de muncă, formării profesionale, egalității de șanse între femei și bărbați și circulației internaționale a forței de muncă;

actualizează împreună cu alte ministere și instituții de specialitate Clasificarea Ocupațiilor din România;

exercită controlul asupra modului în care este organizată se desfășoară formarea profesională a adulților;

urmărește și controlează activitatea agențiilor de credit care derulează activitate de micro creditare;

coordonează activitatea comisiei Naționale de Promovare a Ocupării Forței de Muncă;

coordonează activitatea Comisiei consultative interministeriale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați(CODES).

Conducerea Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei se exercită de către ministru.

Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei deleagă atribuțiile, prevăzute de dispozițiile legale în viguare, pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor pentru șomaj, conducătorului executiv al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat, conducătorului executiv al Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei îndeplinește, conform legii, funcția de ordonator principal de credite.

Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și președintele Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt secretari de stat în cadrul Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei.

În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al ministrului se pot organiza servicii birouri și compartimente stabilindu-se numărul posturilor de conducere, potrivit legii.

În structura Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei se organizează, la nivel de direcție generală, Autoritatea de Management Program Operațional Sectorial pentru Politică Socială și de Ocupare a Forței de Muncă.

Autoritatea de Management Program Operațional Sectorial pentru Politică Socială și de Ocupare a Forței de Muncă îndeplinește atribuții privind desemnarea instituțiilor și organismelor responsabile cu coordonarea, implementarea și gestionarea asistenței financiare comunitare prin instrumentele structurale.

Autoritatea de Management Program Operațional Sectorial pentru Politică Socială și de Ocuparea Forței de Muncă are structura organizatorică următoare:

SECRETAR DE STAT

Coordonator al afacereilor europene

și relațiilor externe

Autoritatea de Management POSPSOFM

(organizată la nivel de direcție generală)

Direcția Direcția Direcția Serviciul

Programare Monitorizare și Control Informatizare

și Evaluare Coordonare și Audit

Regională

Aici se introduce Organigrama MMSSF –(anexa 4)

1.4.1.2 Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

Statutul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a fost aprobat prin HG nr.258/22.02.2001.

Statutul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, denumită în continuare CNPAS, este o instituție publică autonomă de interes național, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în vederea aplicării politicii și programelor în domeniul ale Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

CNPAS are în subordine unități de tratament balnear și de recuperare a capacitații de munca și alte unități potrivit legii.

CNPAS asigură coordonarea, îndrumarea și controlul activității caselor teritoriale de pensii, în scopul aplicării unitare a legislației în domeniul specific de activitate și al realizării integrale a sarcinilor și atribuțiilor ce revin acestora.

CNPAS exercită controlul aplicării unitare a legislației, în domeniul său de competență, la toate categoriile de persoane fizice și juridice cărora le revin drepturi și obligații care decurg din reglementările privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Patrimoniul CNPAS este deținut în proprietate sau în administrare și este alcătuit din bunuri mobile și imobile, potrivit legii.

Personalul CNPAS și al caselor teritoriale și locale de pensii este constituit din funcționari publici, precum și din salariați încadrați pe baza contractului individual de muncă.

CNPAS este condusă de un președinte și de consiliul de administrație.

Conducerea executivă a CNPAS se exercită de un secretar general, funcționar public, numit în funcție de președintele CNPAS, în condițiile legii.

Consiliul de administrație este alcătuit din 19 persoane, dintre care un președinte și 18 membrii. Președintele CNPAS este secretar de stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Consiliul de administrație se convoacă de către președintele CNPAS și se întrunește odată pe lună, sau ori de câte ori este necesar, și adoptă hotărâri valabile în prezența a cel puțin 13 membrii, cu votul majorității membrilor prezenți și cu condiția ca fiecare parte să fie reprezentată.

1.4.2. Organizarea și funcționarea unităților teritoriale de asigurare și protecție socială.

1.4.2.1. Direcția pentru dialog, familie și solidaritate socială.

Direcția pentru dialog, familie și solidaritate socială este organizată și funcționează în baza HG nr. 737/din iulie 2003, privind organizarea și funcționarea Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei.

Direcția pentru dialog, familie și solidaritate socială este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat.

Direcția județeană pentru dialog, familie și solidaritate socială este serviciul public descentralizat al ministerului, care asigură în teritoriu aplicarea unitară a legislației muncii, protecției sociale și asistenței sociale de specialitate.

Direcția județeană pentru dialog, familie și solidaritate socială își exercită atribuțiile, în principal, în următoarele domenii:

a) audit intern;

b) asistență socială;

c) legislația muncii și contencios, salarizare, conflicte și contracte de munca;

d) resurse umane;

e) financiar contabilitate, administrativ;

f) informatică;

Directorul direcției județene pentru dialog, familie și solidaritate socială conduce întreaga activitate și este președintele colegiului de conducere. Are în coordonare directă următoarele compartimente:

– audit intern

– asistență socială

– legislația muncii și contencios, salarizare, conflicte și contracte de muncă;

Directorul adjunct coordonează activitatea următoarelor compartimente

– resurse umane

– financiar, contabilitate, administrativ

– informatică.

Colegiul de conducere al direcției – organ consultativ al directorului direcției județene pentru dialog, familie și solidaritate socială se compune din 5 – 7 membrii:

– director – președinte

– director adjunct

– șefi ai principalelor compartimente ale direcției.

Componenta nominală a colegiului se aprobă de directorul direcției județene pentru dialog, familie și solidaritate socială. Colegiul își desfășoară activitatea în baza regulamentului propriu.

Colegiul de conducere al direcției se întrunește lunar sau ori de câte ori este nevoie, sub conducerea directorului și își desfășoară activitatea în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi. Adoptă recomandări, prin votul deschis a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți, iar recomandările se pot concretiza cu acordul directorului, prin decizii, sau se pot aduce direct la cunoștința celor interesați.

1.4.2.2. Casa județeană de pensii

Casa județeană de pensii este organizată și funcționează ca serviciu public descentralizat, în subordinea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, denumită CNPAS, fiind investită cu personalitate juridică în baza prevederilor Legii 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu completările și modificările ulterioare.

Casa teritorială de pensii asigură în teritoriu, aplicarea unitară a legislației din domeniul pensiilor și asigurărilor sociale, precum și realizarea sarcinilor și atribuțiilor ce decurg din aplicarea prevederilor legii 19/2000, privind sistemul public de pensii.

Casa județeană de pensii Alba are, în principal, următoarele atribuții:

înregistrează și asigură evidența contribuabililor, în condițiile legii;

încheie contracte de asigurări sociale și înregistrează declarațiile de asigurare;

desfășoară activitatea de constatare și recuperare a creanțelor bugetare, inclusiv prin executarea silită a acestora, potrivit legii;

distribuie, în limita locurilor repartizate, bilete de tratament balnear;

îndeplinește alte atribuții, conform regulamentului de organizare și funcționare;

Întreaga activitate a CJPAS Alba este condusă de directorul general care o reprezintă în relațiile cu CNPAS și Direcția județeană pentru dialog, familie și solidaritate socială Alba, precum și cu alte persoane juridice sau fizice.

În aplicarea prevederilor legale, directorul general emite decizii și adoptă măsurile necesare în vederea realizării lor.

1.4.2.3 Inspectoratul teritorial de muncă (ITM)

Inspectoratul teritorial de muncă Alba este organul de specialitate aflat în subordinea Inspecției Muncii, prin care se exercită atribuții de autoritate de stat în domeniul muncii, relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă.

Inspectoratul exercită controlul aplicării unitare a legilor și altor acte normative, care reglementează domeniile sale de competență, la toate persoanele juridice și fizice, denumite în continuare unități, din sectorul public, mixt, privat și alte categorii de angajatori, cu excepțiile prevăzute de lege.

În îndeplinirea obiectivelor inspecției muncii, Inspectoratul preia atribuțiile care revin camerelor de muncă din cadrul direcțiilor de muncă și protecție socială, conform prevederilor Legii nr.130/1999, cu modificările ulterioare, precum și atribuțiile ISTPM, stabilite de Legea protecției muncii nr.90/1996, și alte acte normative în viguare.

Inspectoratul este condus de un inspector șef. În exercitarea atribuțiilor sale, inspectorul șef are în subordine doi inspectori șefi adjuncți și un contabil șef. În luarea deciziilor, inspectorul șef se consultă cu Colegiul de Conducere, compus din inspectorii șefi adjuncți, contabil sef, șefi servicii și reprezentantul salariaților.

Structura organizatorică a inspectoratului este următoarea:

În subordinea inspectorului șef funcționează compartimentele:

a) resurse umane, salarizare, formare profesională;

b) contabilitate, financiar și administrativ, conduse de un contabil sef;

c) programe, activitate de inspecție și sistem informațional;

d) legislație – contencios;

În subordinea inspectorului șef adjunct, care coordonează activitatea privind relațiile de muncă, funcționează următoarele compartimente:

– evidență angajatori, înregistrări evidență contracte individuale de muncă;

– înscrieri, completări și certificări carnete de muncă;

– control relații de muncă.

În subordinea Inspectorului șef adjunct, care coordonează activitatea privind securitatea și sănătatea în muncă, funcționează compartimentele:

a) control sănătate și securitate în muncă;

b) consultanță, expertiză și asistență tehnică în probleme de securitate și sănătate în muncă;

c) control condiții de muncă.

Activitatea de control a inspectoratului se face pe baza planului anual de control, actualizat trimestrial, și a graficului lunar aprobat de inspectorul șef, documente ce cuprind unitățile programate pentru control, tipul controlului și fondul de timp necesar.

Principalele atribuții ale Inspectoratului Teritorial de Muncă sunt:

– controlează aplicarea corectă și unitară a legilor și a celorlalte acte normative care reglementează securitatea și sănătatea în muncă, prevederile justiției muncii și a clauzelor contractelor colective de muncă;

– controlează dacă angajatorii au încheiat cu angajații proprii contracte individuale de muncă și ține evidența acestora;

– controlează, pe parcursul executării și la punerea în funcțiune a unor obiective, instalații și utilaje, aplicarea și asigurarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă;

– controlează modul în care sunt îndeplinite obligațiile unităților referitoare la instruirea personalului privind normele de protecția muncii;

– controlează modul în care se face înregistrarea, evidența și raportarea accidentelor de muncă și bolilor profesionale de către agenții economici;

– controlează modul în care conducerile agenților economici instruiesc angajații privind cunoașterea riscurilor de îmbolnăvire profesională și a măsurilor preventive ce se impun;

– controlează respectarea parametrilor mediului de muncă prin efectuarea de măsurători obligatorii și determinări proprii sau prin laboratoarele de specialitate abilitate;

– solicită măsurători și determinări în vederea stabilirii categoriilor de salariați care lucrează în condiții deosebite de munca;

– controlează respectarea legalității privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă;

– exercită alte atribuții ce revin din legislația actuală și din actele normative în viguare, precum și din Regulamentul de organizare și funcționare.

1.4.2.4 Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM)

1.4.2.4.1. Consiliul consultativ la nivel județean

Rolul consiliului consultativ:

Consiliul consultativ are rolul de a sprijini directorul executiv în rezolvarea problemelor legate de activitățile agenției județene pentru ocuparea forței de muncă conform prevederilor legale.

Componența consiliului consultativ:

Consiliul consultativ are componența și își desfășoară activitatea conform Legii nr.145/1998, modificată prin OUG nr.294/2000, Statutului Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă aprobat prin HG nr.4/1999 modificat și completat prin HG.nr.260/2001 și regulamentului propriu de organizare și funcționare.

Atribuțiile consiliului consultativ:

Atribuțiile consiliul consultativ al agenției județene pentru ocuparea forței de muncă sunt următoarele:

consiliază directorul executiv în adoptarea deciziilor cu privire la:

activitatea agenției județene pentru ocuparea forței de muncă ținând seama de programele de ocupare la nivel național;

repartizarea între subunitățile de furnizare a serviciilor pentru ocupare a cheltuielilor din bugetul alocat agențiilor județene în funcție de obiectivele cuprinse în program;

raportul de activitate anual;

bilanțul contabil anual și execuția bugetară;

face propuneri cu privire la:

programele de activitate ale subunităților de furnizare a serviciilor pentru ocupare și formare profesională din cadrul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă;

proiectul de buget;

nivelul previzionat al cheltuielilor necesare realizării obiectivelor din programele de ocupare și formare profesională;

repartizarea cheltuielilor din buget pentru măsurile de politică activă;

înființarea și dezvoltarea punctelor de lucru;

Consiliul consultativ asigură realizarea dialogului social la nivel județean.

1.4.2.4.2 Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM)

Agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, este condusă de un director executiv, care are în subordine următoarele direcții:

1. Direcția pentru managementul pieței muncii, coordonată de un director, care își exercită atribuțiile în următoarele domenii:

programe de ocupare a forței de muncă;

formare profesională;

2. Direcția pentru buget, coordonată de un director și organizată în următoarele compartimente:

fundamentare și execuție bugetară;

gestiune fonduri;

logistică, investiții, administrativ.

3. Compartimente funcționale:

audit intern;

control fond șomaj;

legislație – contencios;

resurse umane;

sisteme informaționale;

creditare;

agenții locale.

Structura organizatorică, numărul de posturi și regulamentul de organizare și funcționare pentru agenția județeana pentru ocuparea forței de muncă este aprobat de președinte și de Consiliul de Administrație al Agenției Județene Pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă au următoarele atribuții:

asigură și coordonează aplicarea politicilor în domeniul ocupării și formării profesionale;

organizează, prestează și finanțează, în condițiile legii, servicii de ocupare și formare profesională a forței de muncă neîncadrate prin compartimentele de specialitate și prin prestatorii de servicii;

acționează pentru sprijinirea mobilității forței de muncă și flexibilitatea funcțională a pieței muncii;

coordonează și asigură realizarea prestațiilor speciale pentru politica de ocupare și circulare a forței de muncă pe plan intern și internațional;

organizează și asigură, prin serviciile de specialitate, informarea, consilierea și orientarea profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în vederea ocupării și realizării echilibrului între cererea și oferta de forță de muncă;

coordonează și realizează acțiuni de susținere a agenților economici în situații de concedieri masive de personal;

susține relații de parteneriat și cofinanțare în crearea de noi locuri de muncă, în deosebi în zonele defavorizate și în cele în care piața muncii este puternic tensionată;

aplică procedurile adecvate de gestiune previzională a cererii și a ofertei de muncă conform instrucțiunilor Agenției Naționale Pentru Ocuparea Forței de Muncă;

asigură aplicarea masurilor de protecție socială a persoanelor ne încadrate în muncă, cu respectarea prevederilor legale în viguare;

elaborează studii și analize în domeniul ocupării și formării profesionale;

fac propuneri privind elaborarea proiectului de buget al fondului pentru plata ajutorului de șomaj pentru activitățile specifice în profil teritorial;

administrează bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj repartizat și prezintă Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă bilanțul contabil, contul de execuție bugetară și raportul anual de activitate;

face propuneri pentru proiectele de acte normative în domeniul ocupării, formării profesionale și a protecției sociale a persoanelor neîncadrate în muncă.

CAPITOLUL 2. Sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

2.1. Necesitatea protecției sociale a șomerilor

Conceptul de politică socială se referă la o sferă largă de activități ale statului care au ca obiectiv modificarea, într-un sens specificat, a caracteristicilor vieții sociale ale unei colectivități.

O componentă cu statut de obiectiv a politicii sociale o reprezintă protecția sau securitatea socială a segmentelor populației care, dintr-un motiv sau altul, sunt în dificultate. Aceasta are în vedere două componente relativ distincte : sistemul asigurărilor sociale și sistemul asistenției sociale.

În condițiile economico-sociale actuale, un segment important al populației apte de muncă (resurse de muncă) se află în dificultate, aflându-se în șomaj. În toate timpurile, șomajul a fost resimțit de către cei care au fost loviți de el ca o declasare, ca o marginalizare ori o excludere. Chiar și azi, când există sistemul asigurărilor de șomaj, scoaterea în șomaj e trăită ca o formă de judecată la adresa individului, ca o devalorizare resimțită profund, în interiorul unei societăți structurate în jurul muncii ca normă.

Șomajul destructurează rețelele tradiționale de socializare a indivizilor. Toate anchetele sociologice demonstrează aproape inexorabil drumul de la pierderea locului de muncă la angoasă, la agresivitate, la dereglări progresive ale echilibrelor psihologice, ba chiar fiziologice. Pentru societate, șomajul este ca o boală grea. Șomajul lovește în mod inegal diferitele grupuri sociale: tinerii, femeile și persoanele mai în vârstă fiind țintele sale preferate.

Rolul principal în politicile sociale îl are Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, prin cele trei funcții ale sale :

de cunoaștere (elaborarea statisticilor); 

de control (buna aplicare a legislației);

de impulsionare (animarea relațiilor profesionale).

În domeniul asigurărilor sociale de șomaj, segmentul executiv al ministerului este Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, care preia, prin contract, execuția bugetară a fondului de șomaj.

2.2. Șomajul – scurt istoric

Într-un stat democratic, protecția socială are o importanță deosebită având în vedere că ia reprezintă ansamblul acțiunilor întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecințelor unor evenimente conside-rate ca «riscuri sociale» asupra nivelului de trai al populației.

Primele forme de protecție socială au apărut la începutul secolului al XIX- lea și s-au referit la măsuri de asigurări sociale, iar până la cel de al doilea război mondial, în multe țări s-au adoptat măsuri importante privind securitatea socială. Termenul de securitate socială a fost utilizat pentru prima oară în SUA, odată cu adoptarea Legii securității sociale din anul 1935, care cuprindea reglementări cu privire la prevenirea riscului pentru bătrânețe, moarte, handicap și șomaj.

Organizația Internaționlă a Muncii a adoptat sistemul de securitate socială în anul 1952 (prin Convenția nr.102); acest document a avut în conținutul său, ca elemente principale, asigurările sociale și asistența socială.

Protecția socială concretizează prestațiile acordate, mecanismele de funcționare, numărul și structura de beneficiari. Evoluția ei a avut loc în strânsă legatură cu condițiile istorice, economice și sociale din fiecare țară. În prezent, acțiunile de protecție socială vizează mai multe domenii în care sunt necesare eforturi colective: sanatatea, instrucția și educația, cultura, condițiile sociale de trai. La acestea se adaugă: munca și condițiile materiale de viață, viața de familie, respectarea ordinii sociale și de drept.

Ca și în alte țări, și în țara noastră au funcționat birouri de plasare în muncă încă de la începutul secolului al XIX-lea. Inițial, acestea efectuau plasarea în muncă cu plată. Apoi, sub influența Organizaței Internaționale a Muncii (care la scurt timp după înființare, a interzis funcționarea birourilor de plasare în muncă cu plată), s-a hotărât și în țara noastră organizarea unui sistem de stat de asigurare gratuită a persoanelor aflate în lipsă de lucru. Astfel, birourile de plasare în muncă existente au trecut sub controlul autorităților publice, odată cu adoptarea « Legii pentru organizarea plasării în muncă », din 30.09.1921.

Pe baza acestei legi s-au desființat birourile de plasare cu plată și au fost înființate Oficiile de plasare comunală, județene sau regionale. Ele aveau următoarele atribuții:

de a primi, aduna și plasa cerințele și ofertele de lucru

de a face plasarea brațelor de muncă disponibile din localitate

de a mijlocii plasarea lucrărilor și adaptarea brațelor la nevoile producției

de a cunoaște în orice moment piața muncii și de a propune măsuri pentru prevenirea și combaterea lipsei de lucru și de lucrători.

Oficiile de plasare au funcționat până în 1950, când au fost înlocuite cu un organism nou – Direcția generală a rezervelor de muncă. Acest organ de stat depindea de Guvern și avea urmatoarele atribuții :

recrutarea de forță de muncă disponibile din județe și redistribuirea ei

pregătirea de muncitori calificați prin școli profesionale sau cursuri de scurtă durată

înlesnirea încadrării în muncă a persoanelor ce căutau de lucru.

În perioada imediat următoare, în țara noastră au fost în viguare mai multe hotarâri de guvern care conțineau dispoziții referitoare la recrutarea și repartizarea organizată a muncitorilor calificați, a personalului tehnic-adminis-trativ, a muncitorilor sezonieri sau a altor categorii de persoane.

Toate aceste acte normative au fost abrogate prin Legea nr. 24, din 05.11.1976, privind recrutarea și repartizarea forței de muncă.

Pâna în anul 1990, problematica specifică pregătirii forței de muncă se afla în atribuțiile Direcției de muncă și ocrotiri sociale județene, din cadrul Oficiului forței de muncă, condusă de un șef de oficiu.

Structura economico-socială de atunci a impus o instituție publică cu atribuții de organizare, coordonare și control în domeniul economic, de planificarea pregătirii profesionale. Pregătirea și perfecționarea profesională se realizau planificat, prin sistemul de învățământ sau instruirea la locul de muncă. Absolvenții de școli profesionale, liceu sau cu studii superioare erau repartizați obigatoriu pe locuri de muncă. Toți cetățenii apți de muncă erau obilgați să presteze o activitate utilă societății, conform unor prevederi legale. Pentru această obigație erau urmăriți de oficiul forței de muncă și de organele ministerului de interne. Se realiza, deasemenea, prin oficiul forței de muncă și un control sever în unitățile economice, privind utilizarea forței de muncă în baza unei legi a productivității muncii, care era indicator de plan. Protecția socială se realiza prin raporturile de muncă, fiind negată existența șomajului.

Economia de stat supercentralizată minimaliza influența pieței de mărfuri în economie și, prin urmare, nega și existența unei piețe a forței de muncă. Prin existența sistemului de indicatori tarifari de calificare, a organigramelor statelor de funcții și a grilelor de salarizare în funcție de pregătire și vechime în muncă, spre exemplu, un tâmplar era plătit la fel, în orice loc de muncă din țară.

Evenimentele politice și sociale din decembrie 1989, au declanșat profunde schimbări privind rolul statului în economie și societate și s-a trecut la construirea statului de drept. În domeniul politic s-a creat pluripartitismul. În domeniul social a început construirea democrației ca sistem de conducere și organizare socială. În economie, ca prim rezultat, a fost apariția șomajului în urma renunțării la sistemul de repartizare a forței de muncă. Astfel, în 1991, sunt legiferate noile realități din domeniul forței de muncă, prin Legea nr.1/1991 pivind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională. A fost restructurată și vechea instituție, primind denumirea de Oficiul forței de muncă și șomaj.

În anul 1997, a început procesul de privatizare care a dus la concedieri colective a mii de salariați.  Fenomenul șomajului devenind de masă, s-a impus o nouă organizare în domeniu, creindu-se o instituție nouă, cu personalitate juridică, care să funcționeze în domeniul ocupării, pregătirii și protecției sociale a forței de muncă. Aceasta s-a relalizat prin adoptarea Legii 145/1998 privind organizarea și funcționarea Agenției Nationale de Ocupare și Formare Profe-sională, modificată ulterior printr-o Ordonanță de Urgență, sub noua denumire de Agenție Natională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

2.3. Agentia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba

2.3.1. Structura organizatorică a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba

Agentia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă își exercită în teritoriu atribuțiile prin Agenția municipiului București și prin Agențiile județene.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba este condusă de un director executiv, care are în subordine două direcții :

1. direcția managementului pieței muncii;

2. direcția buget.

Pe lângă aceste două direcții, directorul executiv mai are în subordine și următoarele:

Compartiment resurse umane – 1 post

Compartiment informatică – 2 posturi

Compartiment comunicare și secretariatul consiliului consultativ – 2 posturi

birou audit intern și control – 3 posturi

Compartiment audit intern 

Compartiment control măsuri active 

Compartiment control financiar propriu

Compartiment juridic și contencios – 1 post

Unitate de implementare a Programului operațional sectorial pentru politica socială și de ocupare a forței de muncă– 2 posturi

Direcția managementului pieței muncii își desfășoară activitatea prin :

serviciul programe ocupare, analiza pieței muncii și coordonare agenții locale –9 posturi

biroul analiza pieței muncii

compartiment programe de ocupare

compartiment statistica pieței muncii

compartiment de formare profesională – 3 posturi

Agenții locale

Agenția locala Alba Iulia cu punctele de lucru Cugir și Zlatna – 5 posturi

Agenția locală Câmpeni – 7 posturi

Agenția locală Sebeș – 2 posturi

Agenția locală Aiud – 4 posturi

Agenția locală Blaj -3 posturi

Direcția buget:

Serviciu finantare și urmărire a execuției bugetului asigurărilor pentru șomaj – 11 posturi

compartiment gestiune fonduri –2 posturi

compartiment logistică-administrativ – 1 post

compartiment creditare – 3 posturi

Agențiilor locale le sunt arondate municipiile, orașele, comunele și satele și își exercită atribuțiile specifice la nivelul următoarelor localități:

Agenția locală de ocupare a forței de muncă Alba :

Ampoița

Băcăinți

Benic

Berghin

Ciugud

Cricău

Cugir

Galda de jos

Hening

Ighiu

Întregalde

Mărtinie

Meteș

Oarda de sus

Ohaba

Pâclișa

Săliștea

Sântimbru

Stremț

Șard

Șibot

Tărtăria

Teiuș

Teleac

Totoi

Vinerea

Zlatna

Agenția locală de ocupare a forței de muncă Aiud :

Aiudul de Sus

Fărău

Gârbova de jos

Ghimbaș

Livezile

Lopadea noua

Miraslău

Ocna Mures

Unirea

Agenția locală de ocupare a forței de muncă Blaj :

Cenade

Cergăul Mare

Cetatea de Baltă

Cistei

Craciunelul de Jos

Jidvei

Sâncel

Șona

Valea Lungă

Veseuș

Agenția locală de ocupare a forței de muncă Câmpeni

Abrud

Albac

Avram Iancu

Baia de Arieș

Bistra

Gârda

Horia

Lupșa

Roșia Montană

Scărișoara

Vadu Moților

Vidra

Agenția locală de ocupare a forței de muncă Sebeș :

Căpâlna

Câlnic

Cunța

Cut

Daia Română

Drașov

Gârbova

Lancrăm

Laz

Mărtinie

Petrești

Pianu de Sus

Pianu de Jos

Răchita

Răhău

Săsciori

Șugag

Vințu de Jos

***AICI STRUCT. ORGANIZ. AJOFM ALBA***

2.3.2. Beneficiari ai sistemului asigurărilor pentru șomaj

2.3.2.1 Termeni și expresii utilizate în domeniul asigurărilor pentu șomaj

Pentru clarificarea unor noțiuni și aspecte ce caracterizează piața muncii în general și șomajul – ca fenomen social – în particular, vom prezenta câteva noțiuni explicative:

Angajator – persoană juridică sau fizică cu sediul, respectiv domiciliul în România care încadrează forță de muncă în condițiile legii.

Loc de muncă – cadrul în care se desfășoară o activitate din care se obține un venit și în care se materializează raporturile juridice de muncă sau raporturile juridice de serviciu.

Persoană în căutarea unui loc de muncă – persoană înregistrată la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, sau la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condițiile legii, pentru a fi sprijinită în ocuparea unui loc de muncă.

Șomer – peroană care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

este în căutarea unui loc de muncă, în vârstă de minim 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare;

starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;

nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activități, autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât îndemnizația de șomaj ce i s-ar cuveni;

este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă i s-ar găsi un loc de muncă;

este înregistrată la Agentia Natională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare.

Stagiu de cotizare – perioada în care s-a plătit contribuția de asigurări pentru șomaj, atât de către asigurat cât și de angajator, sau, după caz, numai de către asigurat;

Asigurat – persoană fizică care realizează venituri potrivit legii și este asigurată pentru riscul pierderii locului de muncă, prin plata contribuției de asigurări pentru șomaj;

Indemnizație de șomaj – o compensație parțială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenților instituțiilor de învățământ sau militarilor care au efectuat stagiul militar și care nu s-au putut încadra în muncă;

Măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă – acele măsuri care au ca scop sprijinirea persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în mod deosebit a șomerilor, pentru a dobândi statutul de persoană ocupată.

2.3.2.2. Categorii de beneficiari ai sistemului asigurărilor pentru șomaj

Sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă este reglementată în țara noastră de Legea nr.76/16.01.2002.

Beneficiari ai prevederilor acestei legi conform art.16 sunt persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una din următoarele situații:

au devenit șomeri – nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât îndemnizatia de șomaj ce i s-ar cuveni;

nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ sau după satisfacerea stagiului militar;

ocupă un loc de muncă și, din diferite motive doresc schimbarea acestuia;

au obținut statutul de refugiat sau altă formă de protecție internațională, conform legii;

străini care au fost încadrați în muncă sau au realizat venituri în Romania, conform legii;

nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție.

Beneficiază de îndemnizație de șomaj, conform art.17 din Legea 76/2002, persoanele care se găsesc în una din următoarele situații:

le-au încetat contractul individual de muncă din motive neimputabile lor;

le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;

le-a încetat mandatul pentru care au fost numiți sau aleși, dacă anterior nu au fost încadrați în muncă sau dacă reluarea activității nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului;

a expirat durata pentru care militarii au fost angajați pe bază de contract sau li s-a desfăcut contractul din motive neimputabile lor;

le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator din motive neimputabile lor;

au încheiat contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât îndemnizația de șomaj ce li s-ar fi cuvenit potrivit legii;

au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care, în cazul recuperării capacității de muncă, nu mai pot fi reîncadrate în muncă din cauza încetării definitive a activității angajatorului sau din lipsa unui post vacant de natura celui ocupat anterior;

la încetarea concediului plătit pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap, în condițiile legii, nu a mai fost posibilă reluarea activității din cauza încetării definitive a activității angajatorului;

reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activității sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora;

le-a încetat activitatea desfășurată exclusiv pe baza convenției civile.

Pe lângă condițiile enunțate anterior,conform art.34 din legea enunțată anterior, persoanele trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

au un stagiu de cotizare de minim 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;

nu realizează venituri sau realizează din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât îndemnizația de șomaj;

nu îndeplinesc condițiile de pensionare potrivit legii;

sunt înregistrati la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate;

apt de muncă din punct de vedere medical.

Sunt asimilate șomerilor, conform art.17 alin 2 (și beneficiază de îndemnizație de șomaj) persoanele care nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ sau după satisfacerea stagiului militar, și care îndeplinesc următoarele condiții :

sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ în vârstă de minim 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii lor profesionale;

sunt absolvenți ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de minim 16 ani, care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii lor profesionale;

sunt persoane care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost încadrate în muncă și care, într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatră, nu s-au putut încadra în muncă.

2.3.3. Sistemul asigurărilor pentru șomaj

2.3.3.1. Categorii de asigurați

Conform prevederilor art.18 alin.1și 2 din Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă persoanele fizice, denumite în continuare asigurați, pot fi :

cetățeni români care pot fi încadrați în muncă sau realizează venituri în România, cu excepția persoanelor care au calitatea de pensionari;

cetățeni români care lucrează în străinătate în condițiile legii;

străini care, pe perioada în care au domiciliul sau reședința în România sunt încadrați în muncă sau realizează venituri în condițiile legii.

Asigurații au obligația să plătească contribuțiile de asigurări pentru șomaj și au dreptul să beneficieze de îndemnizație de șomaj conform legii.

Sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, următoarele persoane:

persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară, în condițiile legii, cu excepția persoanelor care au calitatea de pensionari;

funcționarii publici și alte persoane care desfășoară activități pe baza actului de numire;

persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului;

militarii angajați pe bază de contract;

persoanele care au raport de muncă în calitate de membru cooperator;

alte persoane care realizează venituri din activități desfășurate potrivit legii.

Se pot asigura în condițiile legii următoarele personae:

asociat unic, asociați;

administratorii care au încheiat contracte potrivit legii;

persoane autorizate să desfășoare activități independente;

membrii ai asociațiilor familiale;

cetățenii români care lucrează în străinătate, conform legii;

alte persoane care realizează venituri din activități desfășurate potrivit legii.

2.3.3.2. Bugetul asigurărilor pentru șomaj

Având în vedere situația economică din țară și în special resursele financiare ale bugetului de stat, sistemul asigurărilor sociale de șomaj a suferit în timp o serie de modificări, atât în ce privește contribuția la fondul de șomaj cât și cheltuielile. Astfel, dacă prima reglementare legală, Legea nr.1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, prevedea o contribuție a salariaților de 1% din salariul lunar și de 4% pe fondul de salarii realizat lunar de agenții economici, aceasta s-a modificat pentru agenții economici la:

5% prin Legea nr.86/1992

3.5% prin Legea 76/2002, cu data de 01.01.2003

3% prin Legea 519/2003, cu data de 01.01.2004.

În ce privește cheltuielile din fondul de șomaj, inițial s-a prevăzut doar plata ajutorului de șomaj, cheltuieli de calificare – recalificare și perfecționare pentru șomeri și cheltuielile pentru funcționarea instituțiilor proprii. Ulterior, prin modificarea Legii 1/1991 prin Legea nr.126/1998, în domeniul cheltuielilor din fondul de șomaj s-au legiferat plățile compensatorii pentru șomerii proveniți din concedierile colective, cheltuielile pentru realizarea măsurilor active de combatere a șomajului, cheltuielile privind plățile ce se acordă persoanelor fizice sau juridice care încadrează absolvenți, precum și cheltuielile pentru acordarea unor credite, în condiții avantajoase, pentru IMM-uri care crează locuri de muncă, în special pentru șomeri.

Ultima reglementare legală din domeniul asigurărilor de șomaj o reprezintă Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată prin OUG nr.124/2002. Prin această lege s-a mărit stagiul minim de vechime în muncă de la 6 luni în ultimele 12 luni, la minim 12 luni cotizate în ultimele 24 de luni. S-a trecut astfel de la criteriul vechimii în muncă în acordarea îndemnizației de șomaj, la criteriul cotizării – contribuției la fondul de șomaj – prin care s-a și mărit sfera potențialilor contribuabili la fondul de șomaj. De asemenea, prin această Lege, s-a stabilit cuantumul îndemnizației de șomaj la o sumă fixă lunară, neimpozabilă, de 75% din salarul minim brut pe țară la data stabilirii drepturilor. S-a dorit astfel o stimulare a ocupării forței de muncă aflate în șomaj (anterior îndemnizația de șomaj era în funcție de salariul fiecărei persoane), dar și o reducere a cheltuielilor pasive din fondul de șomaj. Trebuie menționat și faptul că noua reglementare a lărgit mult sfera cheltuielilor active de combatere a șomajului și a introdus o serie de măsuri noi privind stimularea angajatorilor care încadrează șomeri, prin subvenționarea locurilor de muncă precum și alte facilități acordate angajatorilor.

Stimulările oferite angajatorilor sunt :

pentru angajarea absolvenților se acordă lunar, pe o perioada de 12 luni, un salariu minim pe economie cu condiția să fie menținut contractul individual de muncă timp de 3 ani;

pentru angajarea persoanelor peste 45 de ani sau unici întreținători de familie, se acordă lunar, pe o perioada de 12 luni, un salariu minim pe economie cu condiția să fie menținut contractul individual de muncă timp de 2 ani;

pentru absolvenții cu handicap se acordă lunar, pe o perioada de 18 luni, o sumă lunară reprezentând 1,5 salarii minime pe economie cu condiția să fie menținut contractul individual de muncă timp de 3 ani.

Facilități acordate angajatorilor :

pentru crearea de noi locuri de muncă prin înființarea și dezvoltarea de intreprinderi mici și mijloci, asociații familiale precum și activități independente desfășurate de persoane fizice autorizate, se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, credite în condiții avantajoase;

agnajatorii care încadrează în muncă persoane din rândul șomerilor, pe care le mențin în activitate pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la data angajării, beneficiază de reducerea sumei reprezentând contribuția datorată bugetului asigurărilor pentru șomaj.

Această reducere se acordă începând din anul fiscal următor, pe o perioada de 6 luni, și constă în diminuarea sumei datorate lunar cu 0.5% pentru fiecare procent, din ponderea personalului nou angajat din numărul mediu scriptic de personal încadrat cu contract individual de muncă, din acel an. De această facilitate beneficiază angajatorii numai dacă personalul  angajat provine din rândul șomerilor în procent de 50%.

Bugetul asigurărilor pentru șomaj cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului asigurărilor pentru șomaj.

Ministerul Muncii Solidarițății Sociale și al Familiei fundamentează anual, pe baza propunerilor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, proiectul bugetului asigurărilor pentru șomaj. Acesta se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Veniturile bugetului asigurărilor pentru șomaj se constituie din :

contribuțiile angajatorilor și ale persoanelor juridice asimilate angajatorului la care își desfășoară activitatea asigurații potrivit legii;

contribuțiile individuale ale persoanelor asigurate prin efectul legii;

contribuțiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru șomaj și de venituri din alte surse, inclusiv din finanțare externă.

În cazul în care aceste surse nu acoperă finanțarea cheltuielilor, deficitul bugetar va fi acoperit prin subvenții de la bugetul de stat.

Angajatorii au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 3% aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de asigurați.

Angajatorii au obilgația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cota de 1 %, aplicată asupra salariului de bază lunar brut pentru asigurați sau, după caz, asupra veniturilor brute lunare realizate.

Persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru șomaj au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 6 % aplicată asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare pentru șomaj.

În funcție de necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj, nivelul cotelor contribuțiilor se poate modifica prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Veniturile din alte surse ale bugetului asigurărilor pentru șomaj se constituie, în principal, din dobânzi, majorări pentru neplata la termen a contribuțiilor, restituiri ale creditelor acordate în baza legii, taxe încasate de Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca din activitatea de formare profesională și cele pentru acreditarea furnizorilor de servicii de ocupare, penalități, amenzi și orice alte sume încasate potrivit legii, la bugetul asigurărilor pentru șomaj.

În cazul neachitării contribuțiilor pentru constituirea bugetului asigurărilor pentru șomaj, a majorărilor de întârziere și a penalităților Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Munca va proceda la aplicarea măsurilor de executare silită prevăzute de lege, recuperarea debitelor din contribuții și majorări se poate face și prin compensarea cu active imobile din patrimoniul creditorilor, evaluate de instituții autorizate în condițiile legii, cu condiția ca acestea să fie necesare funcționării Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și să fie prevăzute în programul de investiții.

Din sursele financiare constituite în cadrul bugetului asigurărilor pentru șomaj se acoperă următoarele cheltuieli privind:

plata îndemnizațiilor de șomaj;

plata contribuțiilor pentru asigurări sociale de stat și a contribuțiilor pentru asigurări sociale de sănatate, pentru beneficiarii indemnizațiilor de șomaj;

plățile compensatorii acordate potrivit legii

taxe, comisioane și alte cheltuieli ocazionate de efectuarea plăților menționate anterior;

finanțarea măsurilor pentru stimularea ocupării forței de muncă și a măsurilor pentru prevenirea șomajului;

finanțarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă;

finanțarea studiilor, rapoartelor și analizelor privind piața muncii comandate instituțiilor de specialitate de către Comisia Națională de Promovare a Ocupării Forței de Muncă și de Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă;

organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, inclusiv realizarea de obiective de investiții, dotări și alte cheltuieli de natura cheltuielilor de capital, în limitele prevăzute de lege; 

participarea la activitatea unor organizații internaționale, inclusiv plata cotizațiilor pentru afilierea la acestea;

aplicarea măsurilor în vederea recuperării debitelor;

cofinanțarea unor proiecte privind modernizarea serviciilor de ocupare și formare profesională pe baza unor acorduri internaționale;

cofinanțarea unor programe privind stimularea ocupării forței de muncă;

rambursarea împrumuturilor contractate în condițiile legii, precum și plata de dobânzi și comisioane aferente acestora;

alte cheltuieli prevăzute de legislația în viguare.

CAPITOLUL 3. Sistemul informaȚional privind asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

3.1 Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă

Potrivit Constituției României cap.2 art.38, fiecărei persoane îi sunt garantate dreptul de a-și alege liber profesia și locul de muncă, precum și dreptul la asigurările pentru șomaj. În acest sens, fiecare persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, sau care dorește să-și schimbe locul de muncă în conformitate cu pregătirea profesională, trebuie să fie înscrisă în baza de date a agenției de ocupare a forței de muncă sau a punctului de lucru în raza căruia își are domiciliul sau, după caz, reședința.

Modul de lucru al funcționarului public cu persoana aflată în căutarea unui loc de muncă se face pe baza următorului algoritm:

Înregistrarea persoanei se face prin completarea unei fișe conform anexei 1, pe baza unui dosar care cuprinde:

actul de indentitate;

acte de studii și calificare;

carnetul de muncă, în cazul persoanelor provenite din muncă;

adeverință medicală din care să rezulte că este aptă de muncă sau, eventual, are anumite restricții medicale.

Odată cu înregistrarea persoanei în căutarea unui loc de muncă se va întocmi planul individual de mediere, conform anexei 2.

Scopul pentru care se întocmește planul individual de mediere este ocuparea unui loc de muncă prin realizarea măsurilor pentru stimularea ocupării forței de muncă. El conține toate acțiunile care au drept scop ajutarea persoanei în căutatea unui loc de muncă și se va ocupa de:

ofertele de locuri de muncă puse la dispoziția persoanei în căutarea unui loc de muncă;

cursurile de formare profesională stabilite pentru persoana în căutatea unui loc de muncă în vederea creșterii și diversificării competențelor sale profesionale și ocupării unui loc de muncă;

alte acțiuni întreprinse pentru creșterea șanselor de ocupare;

vize lunare din carnetul de evidență;

observațiile funcționarului public cu privire la acțiunile de mediere intreprinse.

În cazul în care agenția locală pentru ocuparea forței de muncă sau punctul de lucru poate oferii, în urma procedurii de mediere, un loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale și nivelului studiilor, se va emite dispoziția de repartizare, întocmită conform anexei 3.

3.2 Persoane beneficiare de indemnizație de șomaj

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și care nu pot fi repartizate corespunzător pregătirii profesionale și nivelului studiilor, dar îndeplinesc condițiile pentru a primi indemnizație de șomaj, vor depune o cerere pentru acordarea indemnizației de șomaj conform anexei 4.

Cererea va fi completată de persoana aflată în căutarea unui loc de muncă sau de funcționarul public al agenției locale și va purta semnătura olografă a persoanei respective.

Cererea va fi însoțită de următoarele documente:

actul de indentitate în original și copie;

certificatul de naștere în original și copie;

certificatul de căsătorie în original și copie;

actele de studii și de calificare în original și copie;

adeverința medicală din care să rezulte că persoana este aptă de muncă sau că are eventuale restricții medicale;

acte eliberate de organele financiare teritoriale, din care să rezulte că nu realizează venituri sau că realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizația de șomaj;

declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau că realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizația de șomaj.

În afara actelor și documentelor care urmează să fie prezentate la toate categoriile de solicitanți de indemnizație de șomaj, cererea pentru acordarea indemnizației va fi însoțită după caz și de:

În cazul persoanelor provenite din muncă:

carnetul de muncă în original și copie și adeverință eliberată de ultima unitate, din care să rezulte data și motivul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu;

copie după hotărârea definitivă de reintegrare în muncă, atunci când reintegrarea nu mai este posibilă la unitatea la care persoana a fost încadrată în muncă anterior din cauza încetării definitive a activității, sau la unitatea care a preluat patrimoniul acesteia;

dovadă din care să rezulte că reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului, respectiv adeverință de la unitatea care a preluat patrimoniul unității în care persoana a fost încadrată anterior, din care să rezulte desfințarea postului;

declarație pe proprie răspundere a persoanei în căutarea unui loc de muncă, în cazul în care aceasta nu poate obține dovada din care să rezulte că reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului, urmând ca agenția locală pentru ocuparea forței de muncă să verifice la organele competente veridicitatea declarației.

B. În cazul pensionarilor de invaliditate care își redobândesc capacitatea de muncă:

a) carnetul de muncă în original și copie;

b) decizia de revizuire medicală, în original și copie, emisă de medicul expert al asigurărilor sociale, din care să rezulte redobândirea capacității de muncă;

c) adeverință de la ultima unitate, sau dovada de la organele competente, din care să rezulte că reâncadrarea în muncă nu mai este posibilă din lipsa unui post vacant de natura celui ocupat anterior, respectiv din cauza încetării definitive a activității angajatorului;

d) declarație pe proprie răspundere a persoanei în căutarea unui loc de muncă, în cazul în care aceasta nu poate obține dovada din care să rezulte că reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului, urmând ca agenția locală pentru ocuparea forței de muncă să verifice la organele competente veridicitatea declarației.

C. În cazul persoanelor care au beneficiat de concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap:

a) carnetul de muncă în original și copie;

b) certificatul de naștere al copilului în original și copie;

c) dovada din care să rezulte că reâncadrarea în muncă nu mai este posibilă.

D. În cazul persoanelor care au cel puțin vârsta de 18 ani și au încheiat contracte de asigurare pentru șomaj:

a) copie de pe contractul de asigurare pentru șomaj, încheiat cu agenția locală pentru ocuparea forței de mună în a cărei rază își au domiciliul sau reședința.

E. În cazul absolvenților instituțiilor de învățământ în vârstă de minim 18 ani care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă:

a) actul de absolvire a formei de învățământ în original și copie;

b) declarație pe proprie răspundere a absolvenților că nu urmează o formă de învățământ la data solicitării dreptului.

F. În cazul absolvenților școlilor speciale pentru persoane cu handicap sau a instituțiilor de învățământ, în vărstă de 16 ani, care, în cazuri justificate, sunt lipsiți de susținători legali sau ai căror susținători legali dovedesc că sunt în imposibilitatea de a presta obligația legală de întreținere datorată minorilor:

a) actul de absolvire a formei respective de invățământ, inclusiv a școlilor speciale pentru persoane cu handicap, în original și copie;

b) declarația absolvenților că nu urmează o formă de învățământ la data solicitării drepturilor;

c) actele doveditoare privind lipsa susținătorilor legali sau insolvabilitatea acestora de a presta obligația legală de întreținere datorată minorilor;

d) actele de deces ale părinților sau ale altor susținători legali;

e) actele eliberate de organele competente: instanțe judecătorești, autoritate tutelară, din care să rezulte imposibilitatea susuținătorilor legali de a presta obligația legală de întreținere datorată minorilor;

f) actul care consemnează rezultatul anchetei sociale efectuate la cererea absolvenților;

G. În cazul persoanelor care au efectuat stagiul militar:

a) livretul militar sau adeverința de lăsare la vatră, în original și copie;

b) declarație pe proprie răspundere că înainte de efectuarea stagiului militar persoana nu a fost încadrată în muncă;

c) carnetul de muncă în original și copie pentru persoanele care înainte de efectuarea stagiului militar au fost încadrate în muncă;

d) dovada din care să rezulte că reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului;

e) declarație pe proprie răspundere a persoanei în căutarea unui loc de muncă în cazul în care aceasta nu poate obține dovada din care să rezulte că reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului, urmând ca agenția locală pentru ocuparea forței de mună să verifice la organele competente veridicitatea declarației.

Agenția locală pentru ocuparea forței de muncă, va verifica actele și va întocmi un dosar cuprinzând toate aceste acte în copie, originalele fiind restituite persoanei în cauză.

Persoanelor care îndeplinesc condițiile pentru acordarea îndemnizației de șomaj li se eliberează, pentru perioada acordării acestui drept, un carnet de evidență, conform anexei 5.

Persoanele care nu beneficiază de îndemnizație de șomaj și solicită un loc de muncă sunt cele care:

nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru acordarea indemnizației de șomaj;

au primit dispoziție de respingere a dreptului de indemnizație de șomaj;

le-a expirat perioada legală de plată a dreptului de indemnizație de șomaj;

ocupă un loc de muncă și, din diferite motive, doresc schimbarea acestuia;

au statutul de refugiat sau altă formă de protecție internațională;

nu au putut ocupa un loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție.

3.3. Tehnica de calcul a indemnizației pentu ajutorul de șomaj

Pentru stabilirea cuantumului categoriilor de indemnizație de șomaj se utilizează programe unice de calcul. Indiferent de categoria de indemnizație de șomaj, se parcurg aceleași etape necesare determinării mărimii indemnizației de șomaj.

Aceste etape sunt:

1. Introducerea datelor de identificare a persoanei care solicită îndemnizația de șomaj și anume:

– codul numeric personal;

– numele și prenumele;

– data și locul nașterii;

– sex;

– domiciliul;

– stare civilă;

– stagiul militar;

– cetățenie;

– pregătire școlară și profesi- onală;

2. Introducerea datelor privitoare la activitatea în muncă, și anume:

– identificarea carnetului de muncă sau a adeverinței care atestă activitatea în muncă;

– locurile de muncă avute și perioadele aferente lor;

– data încetării ultimului contract de muncă;

– calificarea în muncă;

– verificarea stagiului de cotizare.

3. Calculul cuantumului indemnizației de șomaj.

Cuantumul indemnizatiei de șomaj este diferit, în funcție de persoanele aflate în cautarea unui loc de muncă, astfel:

a) pentru absolvenții instituțiilor de învățământ liceal sau superior și persoanele eliberate din armată, cuantumul indemnizatiei de șomaj este de 50% din salariul minim brut pe economie în viguare la data stabilirii dreptului.

Exemplu: Un absolvent de facultate se prezintă la agenția locală pentru ocuparea forței de muncă, unde își are domiciliul sau reședința, în data de 13.09.2003.

Cuantumul indemnizatiei de șomaj se calculează astfel:

Ci = Smin/ec x P%

unde:

Ci = cuantumul indemnizatiei de șomaj;

Smin/ec= salarul minim pe economie lunar (pentru septembrie 2003 era de 2.500.000 lei);

P% = procentul de acordare a indemnizației de șomaj protrivit legii.

Astfel, cuantumul indemnizatiei de șomaj calculat este:

2.500.000 lei x 50% = 1.250.000 lei/ lună

Având în vedere că persoana beneficiază de indemnizație de șomaj începând cu data de 13.09.2003, calculul cuantumului pentru luna respectivă se face astfel:

Czi = Smin/ec x P% / Nzl

Ci = Czi x Nzs

în care:

Czi – cuantumul indemnizatiei de șomaj pe zi;

Smin/ec- salarul minim pe economie lunar;

P% – procentul de acordare a indemnizației de șomaj potrivit legii.

Nzl – numărul de zile ale lunii;

Ci – cuantumul indemnizației;

Nzs– număr de zile în care persoana beneficiază de șomaj

Smin/ec =2.500.000 lei

P% = 50%

Nzl = 30 zile

Nzs = 30 zile calendaristice – 12 zile nebeneficiare = 18 zile pentru plata indemnizației de șomaj

Cl = 2.500.000 lei/luna x 50% / 30 zile x 18 zile = 750.000 lei

Cuantumul indemnizației de șomaj de 750.000 lei este aferent perioadei 13.09.2003 – 30.09.2003.

În cazul persoanelor care au efectuat stagiul militar, calculul cuantumului indemnizației de șomaj este același cu cel prezentat anterior.

Durata acordării indemnizației de somaj pentru ambele categorii de persoane menționate anterior este de 6 luni de zile.

b) pentru persoanele provenite din muncă și au un stagiu de cotizare de 12 luni în ultimile 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii, procentul de acordare a indemnizației de șomaj este de 75% din salariul minim brut pe economie în viguare la data stabilirii dreptului.

Exemplu: O persoană aflată în căutarea unui loc de muncă care se prezintă la agenția locală pentru ocuparea forței de muncă, unde își are domiciliul sau reședința, în data de 27.04.2004

Cuantumul indemnizatiei de șomaj se calculează astfel:

Ci = Smin/ec x P%

în care:

Ci = cuantumul indemnizatiei de șomaj;

Smin/ec= salarul minim pe economie lunar (pentru luna aprilie 2004 este de 2.800.000 lei);

P% – procentul de acordare a indemnizației de șomaj protrivit legii.

Cuantumul indemnizatiei de șomaj se calculează:

2.800.000 lei / luna x 75% = 2.100.000 lei/ lună

Având în vedere că persoana beneficiază de indemnizație de șomaj începând cu data de 27.04.2004, calculul cuantumului pentru luna respectivă este:

Smin/ec =2.800.000 lei

P% =75%

Nzl = 30 zile

Nzs = 30 zile calendaristice – 26 zile nebeneficiare = 4 zile pentru plata indemnizației de șomaj

Ci = 2.800.000 lei/ luna x 75% / 30 zile x 4 zile = 280.000 lei

aferent perioadei 27.042004 – 30.04.2004

Conform art.39 alin.1 din Legea 76/2002, durata acordării indemnizației de somaj pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă variază în funcție de vechimea în muncă a persoanei respective, astfel:

pentru o vechime în muncă cuprinsă între 1 și 5 ani, durata acordării indemnizației de șomaj este de 6 luni;

pentru o vechime în muncă cuprinsă între 5 și 10 ani, durata acordării indemnizației de șomaj este de 9 luni;

pentru o vechime în muncă de peste 10 ani, durata acordării indemnizației de șomaj este de 12 luni.

În vederea diminuării impactului social al concedierilor colective determinate de privatizarea unor companii naționale sau societăți comerciale cu capital majoritar de stat, finalizării procesului de privatizare și restructurare a acestora și necesității acordării măsurilor de protecție socială persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, se impune luarea unor măsuri imediate pentru a permite protejarea forței de muncă care urmează să fie disponibilizată. În acest sens, persoanele disponibilizate prin concedieri colective au beneficiat de următoarele drepturi:

la momentul disponibilizării, de o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2004;

indemnizație de șomaj stabilită potrivit legilor în vigoare;

venit lunar de completare, egal cu diferența dintre salariul individual mediu net pe ultimile trei luni înainte de disponibilizare, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2004 și nivelul indemnizației de șomaj;

După expirarea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj, persoanele disponibilizate beneficiază până la încheierea perioadei, de un venit lunar de completare egal cu salariul individual mediu net pe ultimile trei luni înainte de disponibilizare, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2004.

Salariații ai căror contracte individuale de muncă încetează prin concedieri colective în baza programelor de restructurare, aprobate ca urmare a privatizării și reorganizării unităților din industria de apărare, beneficiază de următoarele drepturi:

la momentul concedierii, de o sumă egală cu de două ori salariul mediu net pe economie pentru luna anterioară celei care se efectuează concedierea;

plăți compensatorii lunare, stabilite la nivelul salariului mediu net pe economie pentru luna anterioară celei care se efectuează concedierea colectivă;

indemnizația de șomaj, stabilită potrivit reglementărilor legale în viguare;

venit lunar de completare.

Conform prevederilor art.12 alin.1 din Ordonanța de Urgență nr.22 din 15.04.2004, pentru modificarea și completarea OUG.nr.95 /2002 privind industria de apărare, plățile compensatorii se acordă lunar începând cu luna următoare celei în care s-a efectuat concedierea, în următoarele cuantumuri diferențiate în funcție de vechimea în muncă a persoanelor concediate, astfel:

6 salarii medii nete, pentru salariații cu o vechime în muncă de până la 5 ani;

8 salarii medii nete, pentru salariații cu o vechime în muncă cuprinsă între 5 și 15 ani;

10 salarii medii nete, pentru salariații cu o vechime în muncă cuprinsă între 15 și 25 ani;

12 salarii medii nete, pentru salariații cu o vechime în muncă de peste 25 ani.

Venitul lunar de completare se stabilește odată cu îndemnizația de șomaj diferența dintre salariul individual mediu net pe ultimile trei luni inainte de concediere, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie pentru luna anterioară celei în care a avut loc concedierea și nivelul indemnizației de șomaj.

Venitul de completare se acordă lunar, pe următoarele perioade:

20 de luni pentru salariații care au o vechime în muncă de până la 15 ani

22 de luni pentru salariații care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 și 25 ani;

24 de luni pentru salariații care au o vechime în muncă de peste 25 ani

Exemplu: O persoană disponibilizată prin concedieri colective în baza programelor de restructurare din industria de apărare, aflată în căutarea unui loc de muncă și care se prezintă la agenția locală pentru ocuparea forței de muncă pe raza căreia își are domiciliul sau reședința, în data de 05.07.2003, cuantumul indemnizatiei de șomaj se calculează astfel:

Cuantumul indemnizației de șomaj, de 1.633.065 lei este aferent perioadei 05.07.2003 – 31.07.2003

Calculul venitului de completare pentru aceași perioadă:

Vcom = Smed/ec – Ci

unde:

Vcom = venit de completare;

Smed/ec = salariul mediu net pe economie;

Ci = cuantumul indemnizației de șomaj.

Astfel:

4.705.891 lei / luna – 1.875.000 lei / lună = 2.830.891 lei/ lună venit de completare

Având în vedere că persoana este disponibilizată cu data de 05.07.2003 calculul venitului de completare este următorul:

Vcomș = Vcom/Nzc x Nzș

unde:

Vcomș = venit de completare pentru perioada de șomaj;

Nzș = număr de zile de șomaj.

Astfel :

Vcomș = 2.803.891 lei / lună /31 de zile x 27 zile = 2.442.098 lei/lună

Așadar, cuantumul venitului de completare pentru perioada 05.07.2003 31.07.2003 este de 2.442.098 lei.

Cuantumul total primit de persoana în cauză este de:

VT = Ci + Vcomș

VT = 1.633.065 lei + 2.442.098 lei = 4.075.163 lei

3.4. Măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă.

Măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, vizează două mari probleme:

1. creșterea șanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă

2. stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor și crearea de noi locuri de muncă.

3.4.1. Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă

Creșterea șanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă se realizează, în principal, prin:

informarea și consilierea profesională;

medierea muncii;

formarea profesională;

consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri;

completarea veniturilor salariale ale angajaților;

stimularea mobilității forței de muncă.

Informarea și consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii acordate în mod gratuit persoanelor în căutarea unui loc de muncă și care au ca scop furnizarea de informații privind piața muncii, evaluarea și autoevaluarea personalității în vedera orientării profesionale, dezvoltarea încrederii în sine a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, instruirea în metode și tehnici de căutare a unui loc de muncă. Consilierea profesională se realizează de către consilieri de orientare a carierei, în centre de informare și consiliere.

Medierea muncii este activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu. Agenția pentru ocuparea forței de muncă are obligația de a identifica locurile de muncă vacante la angajatori și a le face cunoscute persoanelor în căutarea unui loc de muncă.

Formarea profesională. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot participa la programe de formare profesională care să le asigure creșterea și diversificarea competențelor profesionale, în scopul asigurării mobilității și reintegrării pe piața muncii. Aceste programe asigură inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Formarea profesională a persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se face ținându-se seama de cerințele de moment și de perspectivă ale pieții muncii, în concordanță cu opțiunile și aptitudinile individuale ale persoanelor respective.

Consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri se acordă persoanelor în căutarea unui loc de muncă, sub formă de servicii juridice, de marketing, financiare, metode și tehnici eficiente de management și alte servicii de consultanță. Toate aceste servicii pot fi realizate de agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau, după caz, de firme private, organizații profesionale, fundații și asociații specializate în aceste domenii.

Completarea veniturilor salariale ale angajaților se face în cazul persoanelor beneficiare de indemnizație de șomaj și care se angajează pentru program normal de lucru. Aceste persoane beneficiază, conform art.72 din Legea 76/2002 din momentul angajării și până la sfârșitul perioadei pentru care erau îndreptățite să primească indemnizația de șomaj, de o sumă lunară neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, reprezentând 30% din cuantumul indemnizației de șomaj.

Exemplu: O persoană este beneficiară de indemnizație de șomaj începând cu 01.06.2004 și până la 01.06.2005.

Această persoană se angajează cu data de 28.06.2004, și va beneficia de venit de completare începând cu aceeași dată, 28.06.2004, până la 01.06.2005.

Dacă cuantumul indemnizație de șomaj este de 2.100.000 lei lunar:

Vcom= P% x Ci

unde:

Vcom = cuantumul venitului de completare

P% = procent de completare

Ci = cuantumul indemnizației de șomaj

Perioada 28.06.2004 – 30.06.2004 =3 zile calendaristice

Vcom = 2.100.000/30 zile x 3 x30% =630.000 lei;

Valoarea lunară a venitului de completare este de 630.000 lei, în condițiile în care indemnizația de șomaj este 2.100.000 lei și se modifică odată cu indexarea cuantumului indemnizației de șomaj.

Plata acestor drepturi se face lunar, de către agenția pentru ocuparea forței de muncă, în baza următoarelor documente:

cerere tip conform anexei 6.

înștiințare emisă de angajator privind încadrarea în muncă;

Beneficiarul acestor drepturi va depune lunar la agenția pentru ocuparea forței de muncă unde se află în evidență, dovada emisă de angajator că a fost încadrat în muncă.

Stimularea mobilității forței de muncă. Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează în muncă într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 Km de localitatea în care își au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de instalare, neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu nivelul a două salarii minime brute pe țară, în viguare la data acordării, conform art.74 din Legea 76/2002.

Plata acestor drepturi se face de către agenția pentru ocuparea forței de muncă, în baza următoarelor documente:

cerere tip conform anexei 7;

înștiințare emisă de angajator privind încadrarea în muncă;

angajament.

Exempu: O persoană încadrată la 01.06.2004, când salariul minim brut pe țară este de 2.800.000 lei, beneficiază de o primă de instalare de 5.600.000 lei.

Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu nivelul a șapte salarii minime brute pe țară, în viguare la data instalării, conform art.75 din Legea 76/2002

Plata acestor drepturi se face de către agenția pentru ocuparea forței de muncă, în baza următoarelor documente:

cerere tip conform anexei 8;

înștiințare emisă de angajator privind încadrarea în muncă;

copie act de identitate;

angajament.

Exempu: O persoană încadrată la 01.06.2004, când salariul minim brut pe țară era de 2.800.000 lei beneficiază de o primă de instalare de 19.600.000 lei.

3.4.2. Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor și crearea de noi locuri de muncă

Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor se realizează prin:

Subvenționarea locurilor de muncă;

Din bugetul asigurărilor pentru șomaj și din alte surse alocate conform art.78 alin.1,2 din Legea 76/2002 se pot subvenționa cheltuielile cu forța de muncă efectuate în cadrul realizării unor programe care au ca scop ocuparea temporară a forței de muncă din rândul șomerilor pentru executarea de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale. Aceste lucrări pot fi:

servicii publice de refacere și întreținere a infrastructurii, de ecologizare și de realizare a unor lucrări edilitare, organizate de autoritățile publice locale, de firme private sau organizații non-guvernamentale, cu avizul administrației publice locale;

servicii sociale care cuprind activități de îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor, persoanelor vârstnice sau a persoanelor cu handicap, organizate de autoritățile publice locale, organizații non-guvernamentale și alte organisme, în condițiile legii.

Aceste subvenții, în conformitate cu art.79 din Legea 76/2002, se acordă angajatorilor pe o perioadă de cel mult 12 luni, la solicitarea autorităților publice locale, pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă, din rândul șomerilor.

Cuantumul lunar al subvenției acordată pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă, din rândul șomerilor, este:

în perioada 01.04 – 31.10: 70% din salariul minim brut pe țară

în perioada 01.11 – 31.03: un salariu minim brut pe țară, la care se adaugă contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajatori, aferente acestuia.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ, primesc pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o sumă lunară reprezentând un salariu minim brut pe țară, cu condiția să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 3 ani de la data angajării.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți din rândul persoanelor cu handicap, primesc pe o perioada de 18 luni, pentru fiecare absolvent, o sumă lunară reprezentând 1,5 salarii minime brute pe țară, cu condiția să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puțin 3 ani de la data angajării.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, sau șomeri întreținători unici de familie, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată, o sumă egală cu un salariu minim brut pe țară, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin doi ani. De aceleași facilități beneficiază și angajatorii care au sub 100 de angajați și încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, persoane cu handicap, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin doi ani.

Acordarea de credite, în condiții avantajoase, în vederea creerii de noi locuri de muncă;

Pentru crearea de noi locuri de muncă prin înființarea și dezvoltarea de intreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, asociații familiale precum și activități independente desfășurate de persoane fizice autorizate se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentu șomaj, credite în condiții avantajoase, conform art.86 din Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Creditele se acordă în baza unor studii de fezabilitate, proporțional cu numărul de locuri de muncă ce vor fi înființate, pentru o perioadă de cel mult trei ani pentru investiții și, respectiv, un an pentru asigurarea producției, cu o dobândă de 50% din dobânda de referință a Băncii Naționale a României.

În județele în care rata medie anuală a șomajului s-a situat peste rata medie a șomajului pe țară, comunicată de Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă, creditele se acordă în anul calendaristic următor cu o dobândă de 25% din dobânda de referință a Băncii Naționale a României.

Beneficiarii de credite trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să aibă cel mult 250 de angajați cu raporturi de muncă sau de serviciu;

activitatea de bază să se realizeze în producție, servicii sau turism;

pe cel puțin 50% din numărul locurilor de muncă nou create să fie încadrat personal provenind din rândul șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă;

personalul încadrat în aceste condiții să fie menținut în activitate cel puțin 3 ani;

locurile de muncă avute în vedere la acordarea de credite să nu fie locuri de muncă vacante, rezultate în urma disponibilizărilor de personal în ultimele 12 luni premergătoare încheierii contractului de creditare.

Asociațiile familiare pot primi credite, proproțional cu numărul membrilor acestora, iar persoanele fizice autorizate, care desfășoară în mod independent activități economice, pot primi credite pentru finanțarea propriului loc de muncă.

Șomerii care se obligă să înființeze intreprinderi mici și mijlocii, unități cooperatiste, asociații familiale, sau care desfășoară în mod independent o acivitate economică, în calitate de persoane fizice autorizate, au prioritate la obținerea creditelor.

Facilități acordate angajatorilor

Conform art.93 din Legea 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă persoane din rândul șomerilor, pe care le mențin în activitate pe o perioadă de cel puțin șase luni de la data angajării, beneficiază de reducerea sumei reprezentând contribuția de 5% datorată bugetului asigurărilor pentru șomaj. Reducerea contribuției se acordă începând din anul fiscal următor, pentru o perioadă de 6 luni, și constă în diminuarea sumei datorate lunar cu 0,5 % pentru fiecare procent din ponderea personalului nou angajat față de numărul mediu scriptic de personal încadrat cu contract individual de muncă din anul respectiv. Angajatorii care primesc credite din bugetul asigurărilor pentru șomaj în aceste condiții, beneficiază de reducere la plata contribuției numai pentru șomerii încadrați peste nivelul de 50% din locurile de muncă nou create.

CAPITOLUL 4. ANALIZA STRUCTURII SI DINAMICII VENITURILOR SI CHELTUIELILOR BUGETULUI ASIGURARILOR PENTRU SOMAJ

4.1 Caracterizarea generală a bugetului de asigurări sociale de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile si cheltuielile sistemului public. Stabilirea structurii veniturilor și destinațiilor cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat, regimul acestora, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul de execuție a acestui buget constituie obiectul Legii Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat.

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care este coordonatorul principal de credite, are obligația ca până la data de 1 mai a fiecărui an să comunice Ministerului Finanțelor propunerile de modificare a veniturilor și cheltuielilor pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul viitor, față de anul în curs, potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Finanțelor, cu precizarea cauzelor și cu fundamentările care determină aceste modificări.

Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale va depune la Ministerul Finanțelor, cel mai târziu pâna la data de 1 iunie a fiecărui an, propunerile pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat potrivit metodologiei și condițiilor stabilite de Ministerul Finanțelor.

Ministerul Finanțelor examinează proiectele de buget și poartă discuții cu Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale asupra nivelului maxim al cheltuielilor bugetare. Până la data de 1 iulie a fiecărui an, Ministerul Finanțelor, cu acordul primului ministru, comunică Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale limitele de cheltuieli, stabilite pe baza politicii financiare a Guvernului, în vederea definitivării proiectelor de buget.

Proiectele de buget definitivate se depun la Ministerul Finanțelor până la data de 1 august a fiecărui an, însoțite de documentații și fundamentări detaliate, atât pentru venituri cât și pentru cheltuieli. În caz de divergențe decizia finală aparține Guvernului.

Ministerul Finanțelor, pe baza acestor proiecte de buget, întocmește proiectul bugetului asigurărilor sociale pentru șomaj, pe care îl depune la Guvern până la data de 25 septembrie a fiecărui an, înainte de proiectele legilor bugetare.

După însușirea proiectului de buget de către Guvern, acesta îl supune spre aprobare Parlamentului, cel mai târziu până la data de 10 octombrie a fiecărui an, insoțit de un raport privind situația economico-financiară a țării și prognoza acesteia pentru anul viitor, precum și de proiectele legilor bugetare.

Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe capitole, pe articole și pe ordonatorii principali de credite.

Dacă Legea bugetului asigurărilor pentru șomaj nu a fost adoptată cu cel puțin trei zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare bugetul asigurărilor pentru șomaj al anului precedent, până la adoptarea noului buget.

Execuția bugetului asigurărilor pentru șomaj presupune înregistrarea contabilă a veniturilor și cheltuielilor precum și a încasărilor și plăților aferente acestora.

Controlul asupra execuției bugetului asigurărilor pentru șomaj reprezintă o etapă a procesului bugetar a cărui necesitate se întemeiază pe restricțiile ce trebuie luate în alocarea pe destinații și utilizarea resurselor bugetare, avându-se în vedere caracterul limitat al acestora.

Executarea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj se face cu respectarea unor măsuri obligatorii precum:

Instituțiile publice finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj pot să efectueze plăți privind deschiderea de credite pe capitole de cheltuieli;

instituțiile publice pot face plăți numai în limita creditelor deschise;

efectuarea cheltuielilor din bugetul asigurărilor pentru șomaj se va putea face numai pe bază de documente justificative;

cheltuielile bugetare pot fi ordonanțate numai după ce s-a analizat oportunitatea, necesiatea, realitatea și, în deosebi, legalitatea suportării de la buget a cheltuielilor propuse, chiar dacă în bugetul aprobat există credite ce pot fi angajate;

hotărârile instituțiilor publice cu privire la utilizarea creditelor bugetare pot fi aplicate numai dacă angajarea cheltuielilor au la bază prevederi legale ce permit plata de la buget a acestora.

Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, în calitate de ordonator secundar de credite, are următoarele răspunderi cu privire la:

utilizarea creditelor bugetare;

urmărirea realizărilor veniturilor;

folosirea cu eficiență și eficacitate a sumelor primite de la bugetul asigurărilor pentru șomaj sau bugetele fondurilor speciale;

integritatea bunurilor ce aparțin unității pe care o conduce;

organizarea și conducerea la zi a contabilității și prezentarea la termenele stabilite a dărilor de seamă contabile privind execuția bugetară;

angajarea și efectuarea de cheltuieli din bugetul public numai cu viza de « bun de plată » și « control financiar preventiv ».

Din veniturile totale ale bugetului asigurărilor pentru șomaj se constituie și un fond de rezervă de 10%. Fondul de rezervă cumulat nu poate depăși nivelul cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar respectiv.

Excedentele anuale ale bugetului asigurărilor pentru șomaj pot fi utilizate în anul următor potrivit dispozițiilor aprobate prin lege.

Deficitul curent al bugetului asigurărilor pentru șomaj se acopară prin subvenții de la bugetul de stat.

Disponibilitățile bănești ale asigurărilor sociale de șomaj sunt purtătoare de dobânzi.

4.2. Analiza veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj la nivelul județului Alba

Bugetului asigurărilor pentru șomaj cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului asigurărilor pentru șomaj, buget fundamentat anual pe baza propunerilor făcute de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, respectiv Agențiile Județene Pentru Ocuparea Forței de Muncă, de către Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei și care este aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

4.2.1 Structura și dinamica veniturilor bugetului asigurarilor pentru șomaj

Veniturile bugetului asigurărilor pentru șomaj se compune din două categorii mari :

1. Venituri fiscale;

2. Venituri nefiscale.

Veniturile fiscale sunt compuse din:

contribuțiile angajatorilor și ale persoanelor juridice, la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art.19 alin. b-e, asimilate angajatorului, potrivit Legii nr. 76/2002 – Legea privind asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă;

contribuțiile individuale ale persoanelor angajate prevăzute la art.19 din Legea 76/2002;

contribuțiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru șomaj.

Veniturile nefiscale se compun din:

taxe și comisioane aferente cursurilor de calificare organizate în cadrul Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă;

dobânda bancară;

debite;

alte venituri:

surse deduse ca urmare a subvențiilor acordate  agenților economici de către Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă;

taxe de acreditare a furnizorilor care vor să presteze servicii de mediere.

Angajatorii (agenții economici) au obligația:

de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj de 5% aplicată asupra fondului total de salarii brute realizate lunar; începând din anul 2003 cota este de 3,5%, iar din 01.01.2004 este de 3%;

de a reține și a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj în cotă de 1% aplicată la salariul de bază lunar brut.

Pentru persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru șomaj este aplicată asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare o cotă de 6% pentru anii 2001-2002, de 4,5% pentru anul 2003, iar începând cu 01.01.2004 această cotă este de 4%.

Situația veniturilor bugetului asigurărilor pentru șomaj pe anii 2001, 2002, 2003 și 2004 se prezintă astfel:

(în miliarde lei)

TOTAL VENITURI

2000 2001 2002 2003

Analizând veniturile realizate în această perioadă, se constată următoarele: în anul 2002 se observă o creștere a încasărilor cu 26% față de anul 2001, datorată în primul rând faptului că prin modificarea legii privind protecția socială a șomerilor, vechimea care se ia în calcul la stabilirea drepturilor de șomaj este egală cu stagiul de cotizare efectiv al angajatorului și al angajatului.

În felul acesta, agenții economici care au disponibilizat personal sunt obligați să-și plătească obligațiile la zi, în caz contrar agenția pentru ocuparea forței de muncă trecând la formele de executare silită, ceea ce a contribuit la creșterea încasărilor la categoria venuituri nefiscale.

VENITURI FISCALE

2000 2001 2002 2003

La începutul anului 2003 se observă o ușoară scădere a încasărilor față de anul 2002, fenonen firesc dacă ținem cont că în anul 2003 contribuția agenților economici, ce se aplică la fondul total de salarii, a fost de 3,5%. Apoi, datorită trecerii la executarea silită a agenților rău plătitori, au crescut veniturile nefiscale cu 37% față de anul 2002.

VENITURI NEFISCALE

3

2000 2001 2002 2003

4.2.2 Structura și dinamica cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj

Din sursele financiare constituite în cadrul bugetului asigurarilor pentru șomaj se acoperă următoarele cheltuieli:

plata indemnizației de șomaj;

plata contribuțiilor pentru asigurări sociale de stat și a contribuțiilor pentru asigurări sociale de sănătate pentru beneficiarii indemnizației de șomaj, stabilite potrivit Legii 76/2002;

plățile compensatorii acordate potrivit aceleiași legi;

taxe, comosioane și alte cheltuieli ocazionate de efectuarea plăților prevăzute la aliniatele de mai sus;

finanțarea măsurilor pentru stimularea ocupării forței de muncă și a măsurilor pentru prevenirea șomajului;

finanțarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, prevăzute la art.16 lit.a,b,d,f din Legea 76/2002;

finanțarea studiilor, rapoartelor și analizelor privind piața muncii;

organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, inclusiv realizarea de obiective de investiții, dotări și alte cheltuieli de natura cheltuielilor de capital;

participarea la activitatea unor organizații internaționale, inclusiv plata cotizațiilor pentru afilierea la acestea;

aplicarea măsurilor în vederea recuperării debitelor;

cofinanțarea unor proiecte privind modernizarea serviciilor de ocupare și formare profesională pe baza unor acorduri intrenaționale;

cofinanțarea unor programe privind stimularea ocupării forței de muncă;

rambursarea împrumuturilor contractate în condițiile Legii, precum și plata de dobânzi și comisioane aferente acestora;

alte cheltuieli prevăzute de legislația în viguare.

(în mii lei)

Din situația prezentată mai sus se observă o creștere accentuată a cheltuielilor privind măsurile active de combatere a șomajului, de la 3.529.115 mii lei în anul 2000 la 71.155.122 mii lei în anul 2003, adică de peste 20,16 ori, în detrimentul indemnizației de șomaj, care au scăzut de la 266.976.975 mii lei în 2000 la 199.746.819 mii lei în 2003, adică cu 25,18%.

Pentru persoanele disponibilizate protecția socială s-a realizat atât prin acordarea indemnizației de șomaj, cât și prin implementarea măsurilor active în vederea angajării lor pe locurile de muncă vacante sau nou create ca urmare a creșterii economice, și mai ales după ce s-au acordat subvențiile angajatorilor și stimulente angajațiilor, înainte de expirarea perioadei de indemnizație de șomaj, conform Legii 76/2002

(în mii lei)

2000

2001

2003 2002

Observăm astfel că, dacă în anul 2000 s-au plătit agenților economici pentru angajarea absolvenților o sumă de 1.811.361 mii lei, în anul 2003 această sumă se ridica la 10.530.333 mii lei, deci se observă o creștere de 5,81 ori.

Suma plătită societăților comerciale care au angajat șomeri în vârstă de peste 45 ani sau unici întreținători de familie, era în anul 2003 de 10.314.534 mii lei, față de numai 914.191 mii lei în 2002, deci o creștere de 11,28 ori.

Prin Legea 76/2002, începând cu data de 01.03.2002, s-au introdus câteva măsuri active care au dus la o creștere accentuată a angajarilor din rândul persoanelor beneficiare de indermnizație de șomaj. Aceste măsuri i-au stimulat atât pe angajatori, cât și pe angajați. Astfel, dacă în anul 2002 pentru plata șomerilor care s-au angajau înainte de expirarea indemnizației de șomaj s-au cheltuit 3.166.052 mii lei, în anul 2003 această sumă se ridica la 9.831.067 mii lei, deci o creștere de 3,10 ori.

În ce privește primele acordate șomerilor care se angajează, fie la o distanță mai mare de 50 Km de domiciliul stabil, fie își schimbă domiciliul stabil prin angajare, suma cheltuită în anul 2003 a fost de 1.790.000 mii lei, față de numai 414.750 mii lei în anul 2002, observându-se o creștere de 4,14 ori.

Pentru angajatori s-au acordat credite a căror valoare a crescut de la 1.160.000 mii lei în anul 2000, la 29.084.000 mii lei în anul 2003, cu o creștere de 25,07 ori.

Cheltuielile aferente plăților efectuate pentru angajare temporară a forței de muncă au fost pentru anul 2003 de 9.200.852 mii lei.

4.2.3. Evoluția numărului de șomeri la Agenția Judeteana pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba

În perioada anterioară anului 2002, numărul de șomeri a crescut sau a scăzut în funcție de apariția de noi societăți comerciale și de dizolvarea sau restructurarea marilor coloși industriali. După 01.03.2002, odată cu apariția Legii nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, numărul șomerilor este în scădere datorită măsurilor active promovate de această lege. Amintim câteva dintre cele mai importante măsuri active prevăzute în această lege:

medierea muncii;

formarea profesională;

informare și consiliere profesională;

consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri;

completarea veniturilor salariale ale angajaților;

stimularea mobilității forței de muncă;

subvenționarea locurilor de muncă;

stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a absolvenților, a persoanelor peste 45 de ani sau unici întreținători de familie;

acordatea de credite în condiții avantajoase, în vederea creerii de noi locuri de muncă.

TOTAL ȘOMERI

2000 2001 2002 2003

Analizând cifrele prezentate în tabelul de mai sus se observă că, în anul 2000, numărul șomerilor indemnizați a fost de 20.745 iar al celor neindemnizați de 5.670, în anul 2001 au fost 17.047 șomeri indemnizați (deci o scădere de 3.700 persoane), iar șomeri neindemnizați 2.871 (cu o scadere de 2.799 persoane).

În anul 2002, numărul șomerilor indemnizați a fost 7.833 iar al celor neindemnizați de 13.647, observându-se o inversare a raportului dintre șomerii indemnizați și neindemnizați, aceasta datorită măsurilor active promovate de Legea 76/2002 – privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

În anul 2003 se menține această situație și anume : 7.997 șomeri indemnizați față de 9.251 șomeri neindemnizați.

Pentru continuarea politicilor de reducere a numărului de șomeri, în prezent se pune accent în special pe creșterea numărului de centre de informare și consiliere profesională, organizate în cadrul rețelei Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, și pe implementarea programelor de măsuri active derulate de A.N.O.F.M, ca principală pârghie de stimulare a ocupării forței de muncă.

4.2.4 Evoluția ratei șomajului în județul Alba

Rata somajului se calculează ca raport între populația activă și numărul șomerilor indemnizați și neindemnizați, înregistrați în aceeași perioadă la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba.

Rata șomajului în județul Alba, în anul 2000, a fost de 13,4%, în anul 2001 de 9,8%, în anul 2002 de 11,2% iar în anul 2003 de 9,69%.

Rata Șomajului

13,4 %

11,2 %

9,8 % 9,69 %

2000 2001 2002 2003

În continuare vom analiza numai perioada 2002-2003, după aplicarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Ponderea cea mai mare în rândul șomerilor o are populația cu vârste cuprinse între 30 și 39 de ani, iar ca și categorie socio-profesională predomină muncitorii. Din totalul persoanelor întregistrate în anul 2002, muncitorii reprezintă 66,9%, iar la polul opus se află persoanele cu studii superioare, cu un procent de doar 1,7%.

Repartizarea șomerilor pe grupe de vârstă și studii în anul 2002:

Repartizarea șomerilor pe grupe de vârstă și studii în anul 2003:

Datorită disponibilizărilor masive din industrie (în special industria minieră), se observă în anul 2003 o creștere a procentului de șomeri din rândul muncitorilor, de la 66,9% la 72,7%, dar și o creștere a procentului numărului persoanelor tinere aflate în șomaj, de17,1%, aceasta datorându-se faptului că oferta de locuri de muncă pe piața muncii este mai bogată pentru cei care au o calificare sau o pregătire școlară și profesională mai bună, decât pentru cei care nu au nici o calificare.

Se observă totodată o scădere a numărului șomerilor înregistrați în anul 2003 față de anul 2002, de la 21.480 persoane la 17.248 persoane, ceea ce reprezintă o scădere cu 19,7% a numărului de șomeri.

TOTALUL ȘOMERILOR PE MEDII

CAPITOLUL 5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În perioada de tranziție la o economie de piață, țara noastră, implicit și județul Alba, au simțit din plin modificările survenite în toate domeniile de activitate, dar mai ales în domeniul asigurărilor sociale și protecției sociale a populației.

În acest sens, Legea 76/2002 – privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, pune accent pe măsurile active pentru încadrarea în muncă a unui număr cât mai mare de șomeri. Pentru o mai bună implementare a măsurilor active, Guvernul României a aprobat Legea nr. 107 din 18.04.2004, pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, prin diferențierea cuantumului acordat pentru încadrarea absolvenților diferitelor forme de învățământ.

Dintre cauzele care au condus la micșorarea numărului de șomeri, prin încadrarea lor în producție, putem enumera:

fluctuații mari spre locurile de muncă cu o salarizare ridicată;

procesul de restructurare tehnologică și adaptare a intreprinderilor la cerințele economiei de piață. 

Astfel, gradul de flexibilitate al pieței muncii este influențat de mijloacele de producție, de resursele materiale existente și de salarii. Cu cât acestea sunt mai moderne și mai substanțiale, cu atât forța de muncă devine mai receptivă și se îndreaptă spre o nouă direcție. De asemenea, cu cât piața muncii este mai flexibilă, cu atât crește și se diversifică și oferta locurilor de muncă.

La nivelul județului Alba, măsurile active prevăzute de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și-au arătat eficiența prin faptul că s-au ocupat, prin eforturile A.J.O.F.M. Alba, un număr de 7.310 locuri de muncă în anul 2002, iar în cursul anului 2003 un număr de 9.315 locuri de muncă, diferența de 2.005 locuri ocupate fiind datorate în principal facilităților acordate atât angajatorilor cât și angajaților.

Obiectivele care se urmăresc pe viitor, privind strategia de ocupare a forței de muncă sunt:

Creșterea accesului la serviciile de ocupare și formare profesională a tuturor celor care doresc să devină activi pe piața muncii. Acest obiectiv se poate înfăptui printr-o informare permanentă, prin mediere și consiliere profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prin promovarea cu ajutorul mass-media a serviciilor oferite.

Crearea de locuri de muncă, prin relansare economică și stimularea activităților economice pe cont propriu;

Eliminarea de pe piața muncii a tuturor formelor de discriminare și stimularea încadrării în muncă a unor categorii de persoane defavorizate; astfel, în anul 2003 au fost încadrațe în muncă 240 de persoane din categoria șomerilor în vârstă de peste 45 de ani, ceea ce reprezintă 5,72% din totalul măsurilor active finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Pe grupuri țintă, acest indicator a fost atribuit în proporție de 41,66% femeilor, care întâmpină mari greutăți după această vârstă în găsirea și ocuparea unui loc de muncă, 37,5% șomerilor de lungă durată și 20,84% altor categorii.

Creșterea ponderii măsurilor active;

Perfecționarea formării profesionale;

Creșterea ocupării persoanelor din categoriile defavorizate, cu risc de a fi obiect al discriminării:

personane cu handicap;

personae aflate în incapacitate de muncă;

persoane de etnie rromă.

Datorită acestei măsuri, în anul 2003 s-au angajat 9 persoane cu handicap, s-au organizat și desfășurat, atât în anul 2002 cât și în anul 2003, «bursa locurilor de muncă pentru persoane cu handicap» și «bursa locurilor de muncă pentru rromi», facilitând astfel accesul pe piața muncii a acestor categorii defavorizate.

bibliografie

Banc Pamfil, Finanțe Generale, Seria Didactica, Alba Iulia, 2001;

Briciu Sorin, Contabilitate analitică și de gestiune, Alba Iulia, 2002;

Cenar I., Todea N., Deaconu S.C., Contabilitate practică, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2003;

Tufan Constantin – Forme de asigurări sociale în România, Casa de editură și presă «SANSA SRL», București 1997;

** Guvernul României, Referendum Național privind revizuirea Constituției României – 19.10.2003, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”;

** Dicționarul Explicativ al limbii Române, Ed. Academiei RSR, 1975

** H.G. nr.174/2002 – norme metodologice de aplicare a Legii 76/2002;

** H.G. nr.377/2002 – procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă;

** Piața muncii și politicile sociale în Romania – OCDE 2002;

** Legea nr.19/2000 – privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale;

** H.G. nr.737/2003-privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;

** Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată prin OUG nr.124/2002;

** HG nr.174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată prin HG nr.1089/2002;

** HG nr.377/2002 pentru aprobarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora, modificată și completată prin HG nr.1091/2002;

** HG nr.278/2002 pentru aprobarea Procedurii privind accesul la măsurile pentru prevenirea șomajului, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora;

** HG nr.277/2002 privind aprobarea Criteriilor de acreditare a furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă;

** HG nr.1090/2002 privind modul de plată a unor drepturi acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj;