.identificarea Criminalistica a Armelor de Foc

INTRODUCERE

Balistica reprezintă o ramură a mecanicii teoretice care studiază legile mișcării unui corp greu aruncat sub un anumit unghi față de orizont, precum și mișcarea proiectilului în interiorul țevii și pe curba balistică.

Balistica judiciară este acea ramură distinctă a Criminalisticii destinată examinării armelor de foc și urmelor acestora, prin metode și mijloace tehnico-științifice specializate, în scopul determinării împrejurărilor în care a fost folosită o armă la comiterea unei infracțiuni și al identificării sale.

V. Măcelaru definește balistica judiciară ca ramură a tehnicii criminalistice care studiază construcția și funcționarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere și urmele determinate de acestea în scopul rezolvării problemelor ridicate de urmărirea penală.

În viziunea lui C. Suciu balistica judiciară este o ramură a Criminalisticii care studiază construcția și funcționarea armelor de foc, precum și toate fenomenele legate de tragere și urmele acesteia, această disciplină stabilind metode de cercetare criminalistică a urmelor lăsate de folosirea armelor de foc în cadrul infracțiunilor.

Diferitele practici sau metode folosite în activitatea organelor de urmărire penală la descoperirea, ridicarea și examinarea urmelor infracțiunii, precum și metodele folosite de experți în diferite ramuri de activitate științifică, au fost întrunite într-o singură disciplină doar în a doua jumătate a secolului trecut, stabilindu-se metode proprii de cercetare și de delimitare precisă a obiectului.

Pentru această știință se încetățenește termenul de “criminalistică” în anul 1893, odată cu lucrarea judecătorului de instrucție austriac Hans Gross. Lucrarea sa numită “Manualul judecătorului de instrucție” prin modul în care a fost concepută și structurată este destinată și pregătirii studenților juriști.

Istoria balisticii judiciare este strâns legată de perfecționarea și dezvoltarea tehnicii privind construcția armelor de foc, de răspândirea acestora pe toate teritoriile lumii, de folosirea armelor de foc la comiterea diferitelor infracțiuni.

Prima încercare de a găsi prin glonț calea spre arma incriminată și descoperirea astfel a infractorului a fost făcută de către Henry Goddard în anul 1835. H. Goddard din poliția judiciară londoneză a urmărit și a prins un infractor care comisese un omor cu ajutorul unei arme de foc. Pe glonț el a descoperit excrescență care s-a potrivit cu o adâncitură din tiparul pentru gloanțe găsit la bănuit. Rezultatul obținut de H. Goddard a fost în baza inspirației de moment și el nu s-a gândit că din descoperirea sa să facă o metodă sau să elaboreze un sistem.

Fără să știe a devenit predecesorul multor criminaliști, armurieri și polițiști, care în decursul mai multor generații au creat o nouă metodă numită “balistica judiciară” sau “știința despre arma de foc și proiectil”.

În anul 1889 este evidențiază valoarea criminalistică a striațiilor, dar nu de către criminaliști, ci de către medicii legiști care au descoperit că profilul interior al țevii armei de foc lasă pe gloanțele trase anumite dungi ce pot folosi la identificarea armelor de foc.

În anul 1898 chimistul judiciar din Berlin Paul Jeserich fiind chemat în fața tribunalului pentru a stabili dacă un glonț extras dintr-un cadavru a fost tras sau nu cu arma bănuită, a folosit o metodă nouă pentru criminalistică, efectuând o tragere experimentală cu arma bănuită, obținând ceea ce astăzi numim model tip de comparație. Glonțul corp delict și glonțul experimental Jeserich le-a fotografiat la microscop, observând pe ambele gloanțe aceleași striații produse de profilul interior al țevii, respectiv de plinurile dintre ghinturi.

După primul război mondial în America Charles E. Waite, obsedat de condamnarea la moarte a unui nevinovat, pe baza unei expertize balistice a căutat să găsească calea științifică de a ajunge de la glonțul corp delict la arma cu care s-a tras. Timp de 5 ani (1919-1923) a colindat fabricile și uzinele de armament din America și Europa, strângând date precise în legătură cu toate modelele de arme fabricate după anul 1850, colecționând un număr de 1500 de modele diferite de arme de foc, model de ajutorul cărora putea compara gloanțele corpuri delicte.

În Europa Otto Metzger, directorul biroului de cercetare chimică orașului Stuttgart și colaboratorii săi Hess și Kasalacher au pășit, începând din anul 1923 pe aceeași cale pe care o urmase și Waite cu patru ani în urmă. Ei au strâns toate modele de arme de foc și muniții și au măsurat și catalogat semnele caracteristice ale acestora. Ei au creat un “Atlas pentru pistoale” care cuprindea 100 de arme.

Dezvoltarea balisticii judiciare este strâns legată de inventarea, perfecționarea și folosirea microscopului de comparare, aparat optic de strictă necesitate în expertiza balistică.

Realizările tehnicii moderne în balistica judiciară au intrat în Europa pe o cale ocolită, prin Egipt, unde microscopul de comparare a dus la rezolvarea diferitelor cauze foarte delicate.

În sfera cercetării balisticii judiciare nu intră toate tipurile de arme de foc, ci numai cele portabile, care sunt cel mai frecvent folosite de infractori. Dintre acestea fac parte: pistoalele, revolverele, puștile, carabinele, armele de foc și armele de construcție proprie.

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND ARMELE DE FOC ȘI INFRACȚIUNILE LA REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR

Secțiunea I Clasificarea armelor

În înțelesul Legii 17/96 prin arme de foc se înțeleg acele arme a căror funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe aprinse sau luminoase ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare.

Principiul de funcționare are la bază forța de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături.

Armele de foc sunt:

arme militare, confecționate pentru dotarea forțelor armate, folosite în acțiuni de neutralizare sau nimicire a personalului și tehnicii de luptă ale inamicului, precum și orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate a imobiliza, a răni, a ucide ori a distruge, dacă prezintă caracteristicile unei arme militare;

armele de tir, cu glonț sau cu alice, special fabricate sau confecționate pentru practicarea firului sportiv, omologate sau recunoscute ca atare de către Federația Română de Tir;

armele de vânătoare cu glonț, cu alice sau mixte destinate practicării vânătorii;

armele confecționate special pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare;

armele ascunse, astfel fabricate sau confecționate încât existența lor să nu fie vizibilă ori bănuită;

armele de panoplie, făcute inofensive, dacă prin valoarea lor istorică, științifică sau care constituie daruri, recompense ori amintiri, sunt destinate a fi păstrate în instituții de cultură și artă, asociații cultural artistice și sportive sau în panoplii personale. În această categorie se include și acele arme de foc, în stare de funcționare care constituie rarități sau prezintă valoare istorică, documentară, științifică ori artistică deosebită, recunoscute ca atare de instituții de specialitate;

armele de recuzită, făcute inofensive, destinate a fi folosite în activitatea artistică sau de producție cinematografică, a teatrelor, circurilor, studiourilor de film ori a altor asemenea instituții cultural-artistice.

Sunt considerate arme de foc și ansamblurile, subansamblurile și dispozitivele care se pot constitui și pot funcționa ca arme de foc.

Foto 1.

Armă cu glonț calibru 9 mm.

Foto 2.

Pistol de construcție specială (alarmă și autoapărare cu gaze).

Foto 3.

Foto 4.

Foto 5.

FOTO 4-5. Arme confecționate artizanale.

Secțiunea a-II-a

Examinarea tehnică generală a armelor de foc

Examinarea tehnico-criminalistică a armelor de foc urmărește obținerea răspunsurilor la o serie de întrebări cum ar fi:

care este modelul, seria și calibrul armei ?

care este starea tehnică a armei și dacă poate declanșa tragerea fără acționarea trăgaciului ?

care este tipul de muniție folosită ?

dacă arma prezintă urmele specifice unor trageri recente ?

dacă tuburile și proiectilele ridicate de la fața locului au fost trase cu arma supusă examinării ?

1. Determinarea tipului, modelului și calibrului armei

Stabilirea tipului, modelului și calibrului armei este posibilă în multe dintre situațiile întâlnite în practică prin simpla studiere a inscripțiilor existente pe piesele armei. Există și situații în care inscripțiile lipsesc, fie datorită vechimii armei, fie datorită înlăturării acestora de către infractor. În aceste cazuri se studiază caracteristicile de construcție ale armei, ca de exemplu greutatea, lungimea țevii, lungimea totală a armei, sistemele de funcționare, de blocare, de montare a mecanismelor, de tragere etc. Datele obținute sunt confruntate cu tabele sau cataloage în care sunt înregistrate caracteristicile armelor.

Tabelul nr.1 reproduce pagina unui catalog cu caracteristicile armelor de foc.

La stabilirea tipului, modelului și calibrului armei se ivesc de obicei greutăți atunci când pentru expertiză a fost prezentată o armă de foc al cărui model este puțin cunoscut.

Tabelul nr. 1. Caracteristicile unor pistoale și revolvere.

În aceste cazuri este necesar să se cerceteze marcajul de pe piesele armei și anume: inscripțiile de pe armă, marca fabricii, semnele firmei care a confecționat arma și alte semne. De exemplu: pistoalele de fabricație străină mai au, în afară de cifrele ce compun seria armei, diferite inscripții care indică, de obicei, denumirea pistolului, firma și calibrul canalului țevii.

În lipsă de asemenea indicații, se procedează la stabilirea datelor tehnice și a particularităților de construcție ale armei cercetate, iar apoi, cu ajutorul tabelelor se determină modelul armei.

În tabelul nr.2 prezentăm un fragment din catalogul cu caracteristicile constructive a armelor de foc.

Tabelul nr.2. Caracteristici constructive ale armelor de foc

Datele tehnice ale unei arme de foc cuprind: lungimea totală, greutatea (cu și fără cartușe), calibrul, lungimea canalului țevii, grosimea peretelui țevii, numărul, direcția și lățimea ghinturilor.

Particularitățile de construcție ale unei arme de foc se referă la: construcția țevii, sistemul de funcționare (de dare a focului), schema de montare a țevii și a închizătorului, felul piedicii de siguranță și direcția de aruncare a tuburilor arse.

În ipoteza în care arma nu a fost găsită, este posibilă stabilirea tipului, modului și calibrului pe baza datelor desprinse din examinarea tuburilor și proiectilelor care au fost găsite la locul infracțiunii.

Caracteristicile specifice ale tubului de cartuș, cum ar fi prezența sau absența marginii ieșite din afară de pe fundul tubului sau șanțul din jurul fundului tubului, prezența sau absența urmelor lăsate de tub de diferite piese ale armei cum sunt: gheara extractoare, dintele opritor, capul închizător sau furca închizătorului, constituie o bază suficientă pentru stabilirea tipului de armă.

Piesele pistolului care lasă urme pe tubul cartușului în timpul tragerii unui foc sunt: încărcătorul, planul înclinat de alunecare în camera de explozie, marginea de la intrare în camera de explozie, gheara extractoare, dintele opritor, vârful percutorului și capul închizătorului.

Există cazuri când examinarea stării tehnice a armei se realizează asupra armelor ce au fost găsite și scoase din fântâni, râuri, WC-uri, unde au stat un timp mai mult sau mai puțin îndelungat. Dacă arma nu poate fi demontată se va proceda la fotografierea ei cu raze gamma, ceea ce permite să se stabilească particularitățile de construcție ale armei respective.

2. Verificarea stării de funcționare a armei

Stabilirea stării de funcționare a unei armei se impune mai ales atunci când se cercetează împușcătura din lipsă de prevedere, invocându-se defecte ale armei. Asemenea cazuri sunt rare, dar presupun și cele mai dificile expertize sau constatări tehnico-științifice.

Operațiile de examinare se fac într-o anumibsența urmelor lăsate de tub de diferite piese ale armei cum sunt: gheara extractoare, dintele opritor, capul închizător sau furca închizătorului, constituie o bază suficientă pentru stabilirea tipului de armă.

Piesele pistolului care lasă urme pe tubul cartușului în timpul tragerii unui foc sunt: încărcătorul, planul înclinat de alunecare în camera de explozie, marginea de la intrare în camera de explozie, gheara extractoare, dintele opritor, vârful percutorului și capul închizătorului.

Există cazuri când examinarea stării tehnice a armei se realizează asupra armelor ce au fost găsite și scoase din fântâni, râuri, WC-uri, unde au stat un timp mai mult sau mai puțin îndelungat. Dacă arma nu poate fi demontată se va proceda la fotografierea ei cu raze gamma, ceea ce permite să se stabilească particularitățile de construcție ale armei respective.

2. Verificarea stării de funcționare a armei

Stabilirea stării de funcționare a unei armei se impune mai ales atunci când se cercetează împușcătura din lipsă de prevedere, invocându-se defecte ale armei. Asemenea cazuri sunt rare, dar presupun și cele mai dificile expertize sau constatări tehnico-științifice.

Operațiile de examinare se fac într-o anumită ordine. Pentru cercetarea armelor se recomandă folosirea instrucțiunilor fiecăreia în parte.

Examinarea armei se face în stare montată și apoi în stare demontată.

Examinarea armei montate. Se face cu scopul de a stabili stare de păstrare a pieselor și modul lor de funcționare. Se recomandă ca înainte de a demonta arma să se facă roentgenografia sau gammagrafia acesteia pentru evitarea unor accidente, în cazul când este blocată sau încărcată. Fotografia obținută indică starea și modul în care se îmbină piesele armei. Este necesar să se stabilească gradul de efort ce trebuie aplicat pe trăgaci pentru a determina declanșarea închizătorului. Acesta se stabilește cu ajutorul unui dinamometru sau unei greutăți atârnate de trăgaciul armei. Gradul de efort cel mai mic obținut de la o armă în stare de funcționare trebuie să nu fie sub valoarea minimală arătată în tabele sau indicată de constructor.

La verificarea armei montată se va observa dacă:

pe suprafața pistolului există rugină, zgârieturi și dacă piesele componente au crăpături;

șplintul extractorului și capul percutorului sunt deplasate;

arcul dispozitivului de oprire al închizătorului se menține pe poziția “montat”;

dispozitivul de oprire reține închizătorul în stare deschisă la introducerea încărcătorului fără cartușe (pentru verificare se introduce în mâneri încărcătorul fără cartușe, se trage î

închizătorul înapoi și imediat I se dă drumul;

clama de susținere a încărcătorului ține în mânerul pistolului și dacă sub presiunea arcului depresantului (servantului) și prin greutatea sa de apăsare pe butonul clamei de susținere a încărcătorului, acesta iese ușor din mâner;

cartușul este împins din încărcător în camera cartușului. Pentru aceasta, încărcătorul se încarcă cu cartușe de exerciții și se introduce în mânerul pistolului, se trage închizătorul înapoi și i se dă drumul. Se verifică dacă închizătorul a revenit în poziția anterioară și dacă a fost împins cartușul în camera sa.

Când cocoșul este blocat cu piedica de siguranță și se apasă pe trăgaci, trebuie ca trăgaciul să nu se miște înapoi și nici închizătorul să nu se deplaseze.

Se verifică dacă cocoșul pus în poziția “armat” este ținut bine în această poziție. La pistolul în bună stare de funcționare, cocoșul pus în poziția “armat” nu se va declanșa la o ușoară apăsare din spate.

Ultima verificare urmărește să stabilească dacă mecanismele de tragere funcționează bine. În acest scop se verifică dacă la apăsarea pe trăgaci, cocoșul scapă ușor de pe poziția “armat”.

La încetarea apăsării pe trăgaci, mecanismul de tragere revine în poziția anterioară.

Foto 6

Foto 6 b.

FOTO 6. Părțile laterale ale unui pistol marca MAUSER.

Examinarea armei demontate . Se va examina fiecare piesă în parte (închizător, țeavă, partea stângă a cadrului, cutia mecanismului de tragere și capul încărcătorului) pentru a se stabili dacă poartă aceeași serie.

După ce se va șterge țeava cu câlți sau cârpe curate, vor fi constatate defectele canalului țevii, printre care se pot enumera:

pete mici, formate de oxizi ferici, care au aspectul unor puncte mici situate pe canalul țevii;

urme de oxizi ferici – pete de culoare închisă – superficiale, rămase după scoaterea ruginii;

zgârieturi cu aspect de liniuțe, având uneori metalul atacat pe margini;

știrbituri, pori, ciocănituri mai mari sau mai mici, coroziuni ale metalului;

rotunjiri ale colțurilor câmpurilor ghinturilor, vizibile în special pe muchiile acestora;

dilatări transversale de culoare închisă, observate sub forma unui inel continuu sau cu întreruperi.

La verificarea închizătorului se va constata: dacă șplinturile închizătorului și ale capului percutorului sunt sau nu mișcate din loc, uzura dispozitivului de blocare a închizătorului; ușurința cu care percutorul se mișcă în canalul închizătorului, uzura vârfului percutorului și proeminența lui în canalul de ghidaj (vârful percutorului va ieși din canal cu 1,3 – 1,7 mm); dacă vârful percutorului este împins de către arc spre înapoi și intră după peretele anterior al închizătorului, dacă capătul exterior al extractorului este împins de către arc spre centru.

La examinarea blocului armei și a mecanismului de percuție se verifică: starea arcurilor, dacă proeminența ejectorului nu este uzată, uzura orificiilor pentru axul cocoșului și pintenul opritor, precum și cea a șplintului de sprijin al arcului pragului de armare. La cocoș se caută uzura orificiului pentru axul său, eventuala turtire a metalului și rotunjirea crestăturilor piedicii de siguranță.

La cercetarea dintelui opritor se va constata uzura muchiilor proeminenței sale, a vârfului și arcului său, dacă acesta se menține strâns în locașul său.

Foto 7.

FOTO 3 – Pistol MAUSER demontat parțial.

3. Stabilirea posibilitățile de tragere cu o armă defectă.

Împușcăturile fără apăsare pe trăgaci au loc, de obicei, datorită uzurii unor piese, și anume:

uzura generală a suprafeței exterioare a închizătorului și cea concomitentă a suprafeței interioare a locașului său;

uzura arcului susținător al trăgaciului;

curbarea arcului trăgaciului;

slăbirea arcului trăgaciului;

uzura pieselor care mențin percutorul în poziția “armat”;

slăbirea arcului percutorului;

o oarecare lărgire a lăcașului închizătorului față de detunător, știut fiind faptul că dimensiunile cutiei țevii trebuie să fie aceleași pe toată întinderea ei.

Posibilitatea degradării armei se mărește odată cu uzura suprafețelor închizătorului și a locașului său, care duce la mărirea jocului dintre ele, ceea ce creează posibilitatea închizătorului sub presiunea pintenului opritor, să se ridice puțin în sus.

Slăbirea arcului de armare a percutorului ca și existența unsorii, micșorează forța de frecare între pragul de armare și pintenul opritor și, prin aceasta, ușurează declanșarea lui.

Împușcături accidentale se produc în majoritatea cazurilor în care există mai multe defecte, apărute după o îndelungată și neglijentă folosire a armei.

În cazul defectării armei, fapt ce se poate constata când închizătorul cu cocoșul lăsat în jos are posibilitatea de a se deplasa cu cutia țevii 1,6 – 2 mm, împușcătura este posibilă în urma unor lovituri puternice în patul sau mânerul armei.

În cazul loviturilor în capul patului armei, cartușul, în baza inerției, se deplasează din detunător spre vârful percutorului. Sistemul percutor-cocoș tinde, de asemenea, să se deplaseze prin acțiunea forței de inerție, la care se opune arcul de armare, care deplasează percutorul în poziția inițială, ajunge la capsă și, dacă forța de lovire este suficientă, produce împușcătura.

La declanșarea împușcăturii fără apăsare pe trăgaci poate să ducă și o montare greșită a închizătorului armei (cocoșul nu este suficient înșurubat pe percutor).

4. Stabilirea producerii unei împușcături din întâmplare, cu o armă în stare bună de funțcionare.

Împușcăturile din întâmplare, cu o armă în bună stare de funcționare se produc, în general, ca urmare a folosirii imprudente sau neglijente a acesteia.

Expertiza balistică trebuie să evidențieze particularitățile de construcție ale armei, care permit posibilitatea unei împușcături din întâmplare. De exemplu, atunci când automatul încărcat nu are siguranța pusă și este lovit cu patul de pământ, închizătorul alunecă înapoi, în virtutea greutății sale, până la peretele din spate al locașului și introduce cartușul în detunător, revine și lovește capsa, producând împușcătura.

O împușcătură accidentală se poate produce fără a apăsa degetul mâinii pe trăgaci, prin agățarea trăgaciului de proeminența unui obiect oarecare, de exemplu, la vânătoare, prin agățarea trăgaciului de o crenguță din pădure.

Unele pistoale, dacă nu au siguranța pusă, iar cartușul se găsește în detunător, se poate declanșa prin lovirea cocoșului. La alte pistoale, printr-o lovitură puternică, poate sări siguranța, din care cauza se eliberează percutorul, iar dacă sunt încărcate, se produce împușcătura.

O altă situație o constituie aceea în care apăsarea asupra trăgaciului se face în mod intenționat, dar există convingerea că împușcătura nu se va produce întrucât trăgătorul este convins că arma nu este încărcată, acest lucru impunând controlul armamentului după fiecare tragere. Rolul expertului în asemenea cazuri se reduce la stabilirea împrejurărilor în care a fost introdus cartușul în detunător și dacă acest lucru se putea produce în condițiile relatate de persoana care a efectuat împușcătura.

Stabilirea posibilității unei împușcături din întâmplare, cu o armă în stare bună de funcționare, se face prin efectuarea de trageri experimentale.

5. Examinarea muniției

Investigarea criminalistică a muniției are rolul de a stabili tipul, modelul și anul de fabricație al cartușelor pe baza caracteristicilor, a inscripțiilor fabricilor producătoare, existente pe rozeta tubului.

FOTO 8. Muniție de diferite tipuri și calibre.

Examinarea de laborator a tuburilor și gloanțelor trase poate conduce la următoarele constatări:

starea cartușelor și dacă pot fi utilizate pentru tragere;

modelul cartușului căruia îi aparține glonțul;

dacă cartușele fac parte din aceeași serie de fabricație;

dacă bucata de metal este un glonț deformat sau o parte din el; dacă metalul prezentat este un glonț, se va preciza felul și modelul glonțului;

care este cauza deformării glonțului;

felul și modelul glonțului;

dacă anumite cartușe sau alice se aseamănă cu cele prezentate pentru comparație;

dacă materialele folosite pentru încărcarea anumitor cartușe de vânătoare (tuburi, capse, alice, bure, pulberi), se aseamănă cu cele prezentate pentru comparație;

dacă pentru fixarea capsei într-un anumit tub a fost folosit vreun aparat special;

dacă bucățile de plumb sunt confecționate manual;

dacă alicele artizanale au fost confecționate cu un anumit instrument;

dacă anumite alice, modelul de fabricație și compoziția chimică a celor pentru comparație sunt asemănătoare;

caracteristicile burelor extrase dintr-o plagă, în timpul operației chirurgicale sal la autopsia medico-legală a cadavrului, ori găsite la locul săvârșirii infracțiunii;

rondelele (discurile de carton) destinate să țină alicele în cartușe până la producerea împușcăturii (de regulă, în timpul împușcăturii sunt fărâmițate de alice și, rareori, constituie obiectul unei expertize);

mecanismul formării urmelor pieselor armei pe tuburile arse, caracteristicile și semnificația lor;

modelul și tipul armei din care s-a tras;

dacă cartușul în litigiu a fost tras din arma examinată;

mecanismul formării pe glonț a urmelor canalului țevii;

dacă un glonț tras și un tub ars au format același cartuș, necesitatea acestui gen de expertiză se ivește îndeosebi atunci când glonțul găsit nu are pe el urmele canalului țevii pentru a se putea identifica arma cu care s-a tras;

care din tuburi sau gloanțe a fost tras primul;

dacă tuburile sau gloanțele sunt standardizate sau înlocuite pentru arma respectivă.

Examinarea fizico-chimică a pulberii, produselor de ardere ale împușcăturii, produselor de descompunere explozivă și ale compoziției de percuție din capsă. Astfel, trebuie cercetate și rezolvate următoarele probleme:

cărui fel de pulberi îi aparține cea prezentată pentru expertiză (pulberi negre – cu fum – și pulberi coloidale – fără fum);

dacă din țeava armei respective s-a tras vreun foc;

felul și compoziția pulberii cu care s-a efectuat tragerea cu arma respectivă: acest lucru se poate stabili după resturile pulberii nearse din canalul țevii, după resturile de ardere ale pulberii explozive depuse pe canalul țevii, pe gloanțe, pe bure și obstacole aflate în apropierea armei;

dacă încărcătura de pulbere din cartușele cu alicele respective nu este excesivă, dacă acestea sunt încărcate regulamentar și dacă se poate trage cu ele, fără teama că țeava armei va fi deteriorată. Pentru rezolvarea acestei probleme este necesar a se stabili marca pulberii și cantitatea ce o conține fiecare cartuș, de asemenea, corelația între greutatea pulberii și a alicelor, iar dacă încărcătura este făcută cu pulbere fără fum, se va stabili și gradul de apăsare a pulberii de către bură;

cât timp a trecut de la efectuarea împușcăturii prin țeava armei respective.

Secțiunea a-III-a

INFRACȚIUNI CE SE POT SĂVÂRȘI LA REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR

Acestea se regăsesc în Codul Penal art. 279 precum și în Legea 17/96, unde sunt cuprinse mai mult contravențiile, problema în cauză fiind rezolvată de art. 279 C.P.

Astfel în Codul Penal se arată că:

“Deținerea, portul, confecționarea, transportul, precum și orice operație privind circulația armelor și munițiilor sau funcționarea atelierelor de reparat arme, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Cu aceiași pedeapsă se sancționează și nedepunerea armei sau a muniției în termenul fixat de lege la organul competent, de către cel căruia I s-a respins cererea pentru prelungirea valabilității permisului.

Se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:

deținerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum și a muniției pentru astfel de arme;

deținerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepția celor prevăzute la lit. a, precum și a armelor de panoplie, ori a muniției respective în cantități mari;

portul de arme, fără drept, în localul organizațiilor de stat sau publice, la întruniri publice ori în localuri de alegeri.

Tentativa se pedepsește.

CAPITOLUL II

EXAMINAREA URMELOR PRODUSE DE

ARMELE DE FOC

Secțiunea I

Examinarea urmelor principale ale tragerii

Expertiza criminalistică a urmelor principale ale unei trageri constă din examinarea orificiilor de intrare și de ieșire atât pe corpul uman, cât și pe obiectele cu care glonțul a venit în contact. Totodată sunt supuse examinării și urmele de ricoșeu.

Expertul în constatarea balistică judiciară trebuie să elucideze unele probleme ce se pot ivi într-o cauză penală astfel:

dacă deteriorarea este cauzată de o armă de foc, iar dacă nu este provocată de o armă de foc, atunci ea poate proveni de la schija unui explozibil ?

de la ce distanță a fost tras focul în obiectivul care a fost dat pentru cercetare ?

care este direcția canalului glonțului în obstacolul respectiv ?

stabilirea felului și modelului armei din care s-a tras glonțul care a cauzat deteriorarea respectivă și care a fost prezentat pentru cercetare;

stabilirea numărului de gloanțe care au lovit obstacolul respectiv;

ordinea deteriorărilor ce au fost produse și care dintre orificiile de intrare s-a format primul;

stabilirea poziției care a avut-o arma și obstacolul, în momentul producerii focului;

stabilirea capacității de perforație a glonțului tras din arma incriminată ca model de comparație și care poate ajuta la clarificarea unor probleme puse constatării balistice judiciare.

Orificiile de intrare și cele de ieșire. Mecanismul de formare a perforărilor în corpul uman este condiționat de forța de izbire a glonțului și de diferența de elasticitate dintre epidermă și dermă, care fac ca, sub acțiunea contondentă a glonțului, prima, mai dură, să fie contuzionată, eronată, distrusă și antrenată odată cu acesta pe traiect, iar a doua, mai elastică, să se destindă înainte de a fi despicată.

Proiectilul acționează prin perforare și produce un orificiu rotund al cărui diametru este, de regulă, ceva mai mic decât al glonțului. Marginile orificiului sunt netede sau fin dințate. Gloanțele ascuțite formează, de obicei, orificii cu margini netede, iar cele bombate sau tronconice, margini dințate. Dacă orificiul este într-o zonă în care pielea este situată direct pe os (cutia craniană), diametrul lui este egal cu cel al glonțului.

Dacă proiectilul pătrunde în corp într-un unghi ascuțit, forma orificiului va fi ovală, dimensiunile lui depinzând de direcția fibrelor din piele.

În general, orificiul de intrare este ușor de identificat. Canalul rănii împușcate reprezintă traiectoria parcursă de proiectil în corp. El poate fi real (are un lumen), atunci când interesează un organ parenchimatos sau virtual, atunci când proiectilul străbate organe cavitare.

În majoritatea cazurilor, canalul se prezintă sub forma unui tunel, ce unește cele două orificii, a cărui direcție nu este însă întotdeauna rectilinie.

Direcția, dimensiunile și conținutul canalului prezintă interes deosebit pentru rezolvarea unor probleme de bază ale expertizei (direcția din care a fost descărcată arma, felul ei, calibrul, felul muniției), astfel că examinarea lui trebuie făcută cu deosebită atenție, prin disecarea, strat cu strat (nu prin sondare a organelor înainte de scoaterea lor din cavități).

La ieșirea din corp, proiectilul apasă asupra pielii ca o pană, o despică și formează un orificiu în formă de fantă, în cruce, stelat sau neregulat. Marginile sunt neregulate, cu sau fără fisuri, răsfirate în afară, dar se pot apropia, fără efort, orificiul refăcându-se fără pierdere de substanță. Dimensiunile orificiului de ieșire este, de obicei, mai mare decât a celui de intrare.

Mecanismul de formare a perforărilor în obiecte tari este următorul: sub acțiunea izbirii glonțului, obiectul este supus unei mari apăsări și ca atare, se îndoaie în direcția de zbor a glonțului. Din cauza acestei izbituri, obstacolul se distruge, în sensul că particulele de material din obstacol sunt aruncate în afară sau rupte în direcția de zbor a glonțului.

Dacă glonțul perforează un obiect de o grosime mai mare se disting următoarele elemente ale urmei: orificiul de intrare, canalul și orificiul de ieșire. În cazul obiectelor subțiri, canalul de pătrundere lipsește, iar orificiul de intrare și cel de ieșire se confundă într-unul singur. Cu cât obstacolul traversat de un proiectil este mai mare cu atât orificiul de intrare se va deosebi de orificiul de ieșire. Dacă obiectul este suficient de elastic, asupra lui se va forma numai un orificiu de pătrundere, destul de apropiat de diametrul proiectilului. Dacă obiectul este friabil, rupturile cauzate de lovire vor crea un orificiu mult mai mare. Așa de exemplu, în cărămidă, beton, porțelan etc. se vor crea rupturi pronunțate și chiar spargerea obiectului.

În obiectele de metal, cum ar fi cele confecționate din tablă, glonțul produce o simplă înfundătură, în situația că nu-l poate penetra ori diametrul orificiului format este foarte apropiat de calibrul glonțului. Marginile interioare ale orificiului rămân orientate și ondulate în direcția de pătrundere a glonțului, iar orificiul de intrare este mai mic decât cel de ieșire.

În lemn, orificiul de intrare se formează aproximativ circular, iar cel de ieșire cuprinde zdrențe orientate în sensul de deplasare a glonțului. Când perforarea se produce transversal pe fibre, orificiul de ieșire capătă aspect de așchiere în prelungirea fibrelor.

Orificiul creat în sticlă, oglindă, geam etc. prezintă, în zonele orientate spre exterior, o serie de crăpături radiale, asemănătoare unor raze, dispuse între multiple fisuri concentrice, aflate de jur împrejurul lui, la distanțe diferite.

În cazul unei spărturi într-un geam mai gros, orificiul de intrare este mai mic decât cel de ieșire, formând un con cu baza în direcția de înaintare a glonțului.

În situația în care geamul este lovit de proiectil cu o forță cinetică mai slabă, urmele de spargere după o zonă mai mare, datorită faptului că pe lângă orificiile de intrare și de ieșire și crăpăturile concentrice se creează și cele radiale pe partea opusă.

Dacă în geam se constată o spărtură foarte mare, iar pe rama acestuia sau pe alte obiecte din vecinătate se pun în evidență factori suplimentari și împușcături, tragerea a avut loc de la mică distanță (câțiva zeci de metri), spargerea datorându-se nu impactului ci presiunii gazelor.

Orificiile de intrare și de ieșire în obiecte de îmbrăcăminte din material textil sunt diferite, cele de intrare fiind ceva mai mici. Identificarea celor două orificii se face și după poziția îmbrăcămintei pe corp, precum și după felul transportării fibrelor textile dintr-un strat de îmbrăcăminte în celălalt.

Diferențierea orificiului de intrare față de cel de ieșire se face și în cazul obiectelor de îmbrăcăminte, ca și în cazul altor obiecte, și după inelul de frecare, prin care proiectilul depune la locul de intrare materialele pe care le are asupra sa.

Numărul orificiilor de intrare și de ieșire poate fi mai mare decât al proiectilelor care au străbătut îmbrăcămintea, în cazurile când îmbrăcămintea formând cute, acestea au fost străbătute de același proiectil.

În cazurile de trageri de la foarte mică distanță (de sub 40 cm) orificiile de intrare capătă formă de cruce sau stea, datorită vitezei mari a glonțului și jetului de gaze.

În cazul în care s-a tras cu o armă de foc cu alice, în afara acțiunii mecanice produsă de către ele din cauza energiei pe care o posedă, un element valoros pentru determinarea distanței de tragere este gradul de împrăștiere a alicelor. După ce ies din țeava armei, alicele zboară un timp grupate și apoi încep să se împrăștie, formând un con cu baza către corpul lovit.

Aceste urme principale ale împușcăturii ajută pe expert în determinarea direcției și unghiului de tragere. La orice armă, glonțul sau alicele au putere maximă de pătrundere imediat ce au părăsit țeava armei. Pe măsură ce străbat aerul parcurgând o distanță mai mare, energia lor scade, producând un efect diferit față de cazul de trageri de la mică distanță.

Canalele oarbe. Sunt perforările înfundate fără ieșire. Ele se formează atunci când glonțul a pierdut o mare parte din viteza inițială în aer, când glonțul a trecut prin câteva obstacole intermediare până a ajuns la țintă, iar ținta este foarte groasă și glonțul nu poate învinge rezistența acesteia.

Elementele componente ale canalelor oarbe sunt orificiul de intrare și canalul. Canalele oarbe nu au orificiu de ieșire, iar din această cauză glonțul poate fi găsit undeva în grosimea materialului.

Urmele de suprafață ale ricoșeurilor. Urmele de ricoșeu se prezintă sub forma unor zgârieturi sau uneori șănțulețe mai lungi sau mai scurte în funcție de unghiul de incidență, natura obstacolului și mărimea sa. Trăsătura caracteristică a urmelor de ricoșeu constă în aceea că glonțul atunci când ricoșează se îndepărtează de obiectul lovit, pierde în același timp din viteză și își schimbă direcția inițială de zbor.

Cu cât unghiul de incidență este mai mic, iar duritatea obstacolului este, de asemenea, mai mică, lungimea urme de ricoșeu este mai mare. La unghiurile de incidență mari, în cazul obstacolelor dure, urma de ricoșeu este scurtă, iar glonțul poate fi găsit chiar la baza obiectului de care s-a lovit ori în apropierea sa.

În interiorul urmei de ricoșeu se creează striații, mai ușor vizibile dacă aceasta este creată pe obiectele compacte și dure, ele fiind orientate pe aceeași direcție. Urmele de ricoșeu pe proiectil apar sub formă de zgârieturi sau turtiri ale vârfului.

Foarte apropiate de urmele de ricoșeu pot să apară și urmele schijelor provenite din glonț, schije care fiind proiectate cu putere se pot izbi de diferite obiecte și provoacă urme de suprafață. În aceste urme pot rămâne particule metalice de pe glonț cât și particule din obiecte prin care glonțul a pătruns anterior.

2.2. Expertiza urmelor secundare ale tragerii

Cercetarea criminalistică a acestor categorii de urme este destinată descoperirii și examinării urmelor aparținând factorilor secundari ai tragerii cu o armă de foc, formați în jurul sau în interiorul orificiului de intrare a proiectilului, ca și a urmelor specifice de tragere formate pe mâna persoanei care s-a folosit de armă.

Urmele secundare formate indiferent de distanța de tragere sunt: inelul de frecare și inelul de metalizare.

Inelul de frecare sau de ștergere se formează la orificiul de intrare a proiectilului și uneori, pe o mică porțiune, chiar de-a lungul canalului de pătrunderea. Această urmă suplimentară a tragerii se creează prin depunerea pe marginea orificiului de intrare a unor particule de unsoare, praf, rugină sau oricare altă substanță aflată pe suprafața proiectilului. Analiza substanțelor depuse în inelul de frecare ajută la stabilirea ordinii în care au fost făcute tragerile cu o anumită armă.

Inelul de metalizare îl întâlnim atât la gura orificiului de intrare a proiectilului, făcând corp comun cu inelul de frecare, cât și independent de acesta, când partea mai densă a obiectului perforat se găsește mai spre interior sau când proiectilul a străbătut succesiv mai multe obiecte. Constă în principal, din depuneri de particule metalice desprinse de pe suprafața proiectilului, în momentul perforării unor obiecte cu un anumit grad de densitate, întâlnit, de exemplu, la străbaterea unor oase plate ale corpului uman.

În afara acestor două urme secundare, la tragerile cu țeava armei lipită de corp sau de la mică distanță putem găsi: rupturi provocate de gaze, urmele gurii țevii, arsurile, urmele de funingine, tatuajul și urmele de unsoare.

Rupturile provocate de gaze apar la tragerile efectuate de la distanțe mai mici de 10 cm, forma lor depinzând de distanța de la care s-a tras, de felul armei, de felul încărcăturii și de materialul în care s-a tras. Rupturile provocate de acțiunea mecanică a gazelor, pe marginile orificiului de intrare a proiectilului au forma stelară, forma unei cruci, mergând până la forma unei lipse de material.

Imprimarea țevii armei pe obiectul în care s-a tras se întâlnește destul de rar și se datorează apăsării vârfului armei pe obiectul în care s-a tras. Urmele gurii țevii formate prin lipirea acesteia de corp au un aspect apropiat de cel al inelului de contuzie.

Arsurile pot fi provocate atât de gazele încinse, cât și de flacăra de la gura țevii ce ia naștere din contactul gazelor supraîncălzite cu oxigenul din aer (flacăra din interiorul țevii este formată din arderea pulberii și a resturilor din capsă).

Arsurile se instalează în jurul orificiului de intrare și ele sunt tipice pentru tragerile de la foarte mică distanță, mai ales în cazul armelor automate.

Urmele de afumare rezultă din combinația încărcăturii de pulbere și depind de calitatea substanței explozive, particularitățile de construcție a armei și de distanța de tragere. Aceste urme se formează prin depunerile de funingine a pulberii de fum și numai a unor cantități foarte mici din alte materiale, în cazul folosirii pulberii negre și a depunerilor din reziduurile capsei, reziduurile de pulbere rămase din tragerile anterioare, a unor resturi metalice luate de pe proiectil sau țeava armei, în cazul folosirii pulberii coloidale. În unele cazuri, urmele de funingine se depun și pe alte straturi decât cele de la suprafață, cum este cazul obiectelor de îmbrăcăminte.

Tatuajul este consecința pătrunderii în piele a resturilor de pulbere nearsă sau în stare de incandescență. Efectul perforant al granulelor de pulbere nearsă este diferit, uneori creează perforări în îmbrăcăminte sau pătrunde sub piele (se imprimă în dermă), alteori lasă numai adâncituri punctiforme sau pot străbate grosimea unui placaj. Această urmă se formează în jurul orificiului de intrare a proiectilului, pe un diametru mai mare sau mai mic, în funcție de distanța de tragere, de natura și forma pulberii, de lungimea țevii armei etc.

Urmele de unsoare se formează ca stropi aruncați în jurul orificiului de intrare a proiectilului la tragerile din apropiere. Apar mai ales la primele focuri trase.

Urmele secundare ale tragerii sunt deosebit de valoroase pentru determinarea distanței de la care s-a tras, clarificându-se pe plan juridic, anumite aspecte referitoare la accidente, sinucideri, la existența unor condiții ale legitimei apărări, precum și la determinarea distanței și raportului de poziție dintre victimă și agresor.

2.2.1. Examinarea cu ajutorul tehnicii detectării urmelor de metal

Părțile metalice ale armelor lasă urme pe pielea umană și pe suprafața îmbrăcămintei, proporționale ca intensitate, cu interacțiunea dintre greutatea, gradul de frecare și durata de contact cu o armă. Asemenea urme pot fi scoase în evidență prin tratarea cu o soluție de testare, examinarea și fotografierea sub incidența razelor ultraviolete. Sub acțiunea razelor ultraviolete, urmele rămase pe mâna trăgătorului prezintă fluorescență.

Examinarea se face în felul următor: pe mâini sau pe acele porțiuni din îmbrăcăminte care au putut veni în contact cu arma se aplică o soluție de testare “T.M.D.T.” (TRACE METAL DETECTION TEHNIQUE), cu un pulverizator de tip spray. Regiunea de examinat se lasă să se usuce 2-3 minute. Porțiunile de pe îmbrăcăminte sau alte materiale, după tratare cu soluție, trebuie lăsate să se usuce bine. Examinarea sub raze ultraviolete a suprafeței cercetate evidențiază forma și dimensiunile urmei, iar prin culoarea produsă de fluorescență poate identifica metalul din care este confecționată arma.

2.2.2. Examinarea stereomicroscopică

Pe această cale se examinează marginile perforării, forma acestora (rotunjită sau zdrențuită), precum și dacă fibrele ce alcătuiesc materialul în cauză au fost retezate ori arse. Prin intermediul stereomicroscopului se urmărește relevarea optică a particulelor de pulbere și funingine. Particulele de pulbere nearsă, dacă sunt decelate, se prelevă cu ajutorul unei pensete spre a fi examinate din punct de vedere chimic.

Obiectele purtătoare de urme suplimentare se examinează separat, de jur împrejurul perforației, pe ambele părți. Uneori, se constată prezența funinginei și pe cel de-al doilea ori al treilea veșmânt cu care era îmbrăcată victima.

2.2.3. Examinarea chimică

Procedeele chimice se aplică în vederea identificării urmelor suplimentare ale împușcăturii, pe baza evidențierii prin reacții chimice a existenței substanțelor componente ale pulberii. Deoarece cantitatea de urmă, în general, este redusă, sunt rare cazurile în care există posibilitatea identificării tuturor acestor componente.

Prin aplicarea procedeelor chimice complexe se poate stabili gradul de împrăștiere a particulelor, deci, indirect, și distanța aproximativă de la care s-a tras. Particulele de pulbere, în procesul tragerii, suferă modificări. Aceste modificări nu influențează evidențierea urmelor suplimentare prin procedee chimice. Din contră, chiar când aceste urme au dimensiuni foarte mici, care nu se pot observa cu lupa sau când ele se află pe suporturi de culoare închisă și cercetarea lor este dificilă, procedeele chimice complexe devin cele mai adecvate pentru evidențierea lor.

Întrucât, în afara nitriților există și alte substanțe ce prezintă caracter oxidant (hipocloriți, bromați, iodați etc.), la interpretarea rezultatelor reacțiilor efectuate pentru identificarea lor, se ține seama și de constatările examinărilor optice, stereomicroscopice, efectuate anterior, iar când este posibil, de existența și a altor substanțe ce intră în compoziția pulberii, cum sunt: sulfuri, potasiu, bariu, crom, plumb etc.

Se caută identificarea nitraților din urmele recoltate de pe pereții interiori ai țevii unei arme și din jurul orificiilor existente pe îmbrăcămintea cadavrului sau pe diverse obiecte cu ajutorul reactivilor speciali, așa cum ar fi cei pe bază de difenilamină sau trecină.

Reziduul sau particulele suspecte recoltate se introduc într-o capsulă de porțelan și le se adaugă 1-2 picături din reactiv. La reacția cu difenilamina, în jurul particulelor punctiforme de pulbere apare o colorație albastră, care în timp, se intensifică și apoi dispare. La reacția cu breină, în prezența urmelor suplimentare ale tragerii apare o colorație roșie, care în timp, se schimbă în gălbui-roșcat.

Un procedeu pentru identificarea nitraților este reacția cu acid sulfanilic și alfa-naftalină. Peste reziduul recoltat, introdus într-o capsulă de porțelan, se pune câte o picătură din soluția de acid sulfanilic și alfa-naftalină. În prezența nitriților apare o colorație roșie, a cărei intensitate se mărește în timp.

Identificarea nitriților se poate efectua și direct asupra urmelor existente pe un anumit suport (de exemplu îmbrăcăminte). Pentru aceasta trebuie pregătită mai întâi o hârtie fotografică. Pentru a deveni neimpresionabilă, hârtia fotografică se menține câteva minute într-o soluție de fixare, după care se spală de mai multe ori cu apă potabilă, apoi cu apă distilată și se usucă la temperatura camerei.

Hârtia uscată se menține aproximativ 10 minute în cuva ce conține soluția de acid sulfanilic, se scoate și se usucă la un curent de aer și apoi se introduce în soluția de afla-naftalină. După 10 minute se scoate și se usucă la aer liber.

Hârtia impregnată se așează pe o suprafață plană cu partea sensibilizată în sus. Peste ea se aplică materialul în care s-a tras în așa fel încât zona care poartă urmele împușcăturii să vină în contact direct cu suprafața impregnată. Deoarece reacția se produce în mediu acid, suprafața respectivă se acoperă cu o pânză (tifon) impregnată cu acid acetic și apoi se calcă cu un fie călduț, aproximativ 2 minute. După detașare de materialul textil, hârtia se menține câteva minute în alcool metilic și apoi se spală cu apă distilată.

Prezența nitriților este marcată de apariția pe hârtie a unor puncte de culoare roșie. Dacă se schimbă ordinea de așezare, ținându-se hârtia deasupra materialului textil, acesta se colorează în roz, iar urmele produse de nitriți în alb.

Metoda așa-numitului “test cu parafină” este mai puțin recomandabilă datorită rezultatelor insuficient de concludente, dând aceleași reacții și cu alte substanțe, ca de exemplu: scrumul de țigară, resturi alimentare etc. Acest text constă în prelevarea reziduurilor de tragere depuse pe mâna persoanei sau pe alt suport, După aceea, se recurge la un reactiv pe bază de difenilamină, în acid sulfuric diluat. La colocviul de poliție științifică al I.N.T.E.R.P.O.L.-lui (Paris, 1983), acest test cu parafină a fost apreciat ca lipsit de valoare științifică, recomandându-se să nu se mai recurgă la el.

2.2.4. Determinarea prin microanaliză spectrală

În urma examinării prin microanaliză spectrală a urmelor-materie rezultate ca urmare a împușcăturii, se pun în evidență linii spectrale ale elementelor chimice ce intră în compoziția acestora: cupru, plumb, stibiu etc.

Abordarea prin acest procedeu a urmelor suplimentare lăsate de armele de foc, impune o prealabilă examinare microscopică și stereomicroscopică a obiectelor purtătoare. Odată găsite, microurmele suspectate de a fi create prin trageri cu arme de foc, se recoltează separat în scopul examinării prin acest procedeu.

Microproba se așează pe măsuța port-probă care se centrează până când mostra (proba) apare în câmpul microscopului. Apoi se realizează o descărcare electrică la parametrii impuși de geometria electrozilor și de posibilele elemente chimice care pot fi prezente, pentru a se obține transferul microprobei pe electrozi, iar după aceea circuitul electric se întrerupe și este acționat cel corespunzător realizării fasciculului laser. Acesta, căzând pe microprobă, aduce atomii într-o stare excitantă, iar fasciculul de lumină emis cu această ocazie cade pe fanta de intrare a unui spectrograf. Similar, sistemul dispersiv (o prismă sau o rețea) conduce la realizarea pe placa spectrală a spectrului microprobei în cauză.

Prin studierea la stereoproiector, cu ajutorul atlasului de linii spectrale, a spectrului obținut, se pun în evidență linii spectrale ale elementelor chimice ce intră în compoziția probei. Prin această metodă este posibilă punerea în evidență a elementelor specifice inelului de metalizare și, de aici, determinare naturii proiectilului.

2.2.5. Examinarea prin spectrofotometrie de absorbție atomică.

În acest gen de expertiză criminalistică se folosește spectrofotometrul de absorbție atomică cu sistem de atomizare fără flacără. Prin acest procedeu se poate pune în evidență pe mâna celui cercetat urme suplimentare ale împușcăturii, prin determinarea prezenței elementelor: plumb, stibiu, bariu și cupru.

Urmele se recoltează prin tamponare cu vată înmuiată în acid clorhidric diluat. Recoltarea probei trebuie executată cu precauție sub microscop (cu un ac sau o spatulă) pentru a se antrena cât mai puține impurități din suport.

Identificarea elementelor constă în esență în analiza efectului produs de trecerea unui fascicol de radiații prin mostra cercetată. Curba specifică de absorbție este măsurată cu un fascicul relativ monocromatic. Fascicolul are o mare putere spectrală și este obținut cu un monocromator caracterizat printr-o deosebită putere de rezoluție.

Cu ajutorul acestei metode se poate stabili existența sau absența inelului de metalizare. Natura elementelor din microcompoziția probei oferă indicații despre compoziția glonțului.

2.2.6. Examinarea în radiații infraroșii.

Alte tehnici de descoperire sau delimitare a suprafeței în care se află factori suplimentari ai tragerii, se bazează pe examinarea în radiații infraroșii, rezultatele fiind observate cu ajutorul transformatorului electronooptic sau fixate prin fotografiere. Hârtia fotografică se introduce sub obiectul presupus purtător de urmă de funingine (de exemplu o haină), după care va fi expusă la radiații infraroșii. Acestea vor străbate obiectul, cu excepția locului în care sunt particulele de funingine impresionând hârtia în funcție de gradul de penetrare.

2.2.7. Metode de certitudine.

În prezent, aplicarea unor tehnici moderne de vârf, în examinările criminalistice a făcut posibilă, printre altele, și stabilirea cu certitudine a existenței urmelor specifice tragerii, mai ales a celor de pulbere, inclusiv pe mâna trăgătorului. Dintre tehnicile de vârf intrate în uzul laboratoarelor de criminalistică, menționăm următoarele:

Microscopia electronică cu baleiaj (M.E.B.), conjugată cu microscopia spectrală în radiații X, efectuată cu microsonda electronică de radiații roentgen cu dispersie de energie (E.D.X.). Acest gen de examinare permite o analiză punctuală a particulelor de pulbere descoperite pe mâna trăgătorului, prin microscopie urmată de analiza spectro-chimică propriu-zisă.

Microspectrofotometria în radiații infraroșii efectuată cu aparate de tip “NANOSPEC”, permite analiza unei particule de pulbere cu diametrul de 20 mm, stabilind cu certitudine natura lor, fără ca metoda să aibă un caracter distructiv. Aparatul se compune dintr-un microscop cu detector în radiații infraroșii, un înregistrator spectral și un ordinator pentru interpretarea datelor.

Foto 11. Foto 12.

FOTO 11 și 12

Orificiul de intrare și ieșire a unui proiectil de calibru 7,65 mm.

Foto 13. Foto 14.

FOTO 13 și 14.

Orificiul de intrare și ieșire a unui proiectil de cal. 9 mm.

Foto 15.

Foto 16.

FOTO 15 și 16

Orificiul de intrare și ieșire a unui proiectil de cal. 5,6 mm. Se poate observa inelul de ștergere.

Foto 17.

Foto 18.

FOTO 17 și 18.

Orificiul de intrare și ieșire a unui proiectil de calibru 7,65 mm. Se poate observa inelul de ștergere.

CAPITOLUL III

IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC DUPĂ

URMELE FORMATE PE GLONȚ ȘI PE TUBUL CARTUȘULUI

Identificarea armei cu care s-a săvârșit o infracțiune reprezintă scopul final al oricărei expertize balistice judiciare. Procesul de identificare constă în examinarea comparativă a gloanțelor, a tuburilor descoperite în corpul victimei sau la fața locului, cu gloanțele sau tuburile trase experimental cu arma găsită în câmpul infracțional ori ridicate de la persoana suspectă.

Procesul de identificare a unei arme de foc parcurge două faze:

în prima fază se determină grupul sau categoria căreia îi aparține arma, în baza caracteristicilor generale reflectate de urmele formate pe proiectil și pe tub, referitoare la modelul, tipul, calibrul armei etc.;

în a doua fază are loc identificarea propriu-zisă prin examenul comparativ al caracteristicilor individuale, specifice fiecărei țevi ghintuite și fiecărui ansamblu al mecanismelor de tragere.

3.1. Identificarea generală a armei de foc cu țeava ghintuită.

Necesitatea de a stabili tipul și sistemul unei arme de foc pe baza unui glonț tras, a unui tub ars sau a altor urme balistice se impune în cazul comiterii unei infracțiuni la care infractorul a folosit o armă de foc, acestea constituind un indiciu deosebit de valoros pentru formarea cercului de bănuiți. Dacă infracțiunea a fost comisă cu o armă cu țeavă ghintuită, elementele de identificare generale se bazează în principal pe studierea macroscopică a glonțului și a tuburilor arse.

Studierea glonțului indică tipul și sistemul armei din care a fost tras, ținând cont de forma, dimensiunea și greutatea glonțului care pot indica felul armei: pușcă, pistol sau revolver.

Forma alungită, ascuțită la capăt a glonțului în greutate de cca 30 g și lungimea 28 mm, indică o armă cu țeavă lungă. Glonțul de revolver este cilindric și are vârful bont, iar cel de pistol are vârful rotunjit.

Diametrul (calibrul) glonțului măsurat cu micrometrul în partea cea mai groasă indică, în general, calibrul armei. Glonțul destinat pentru o anumită armă nu poate fi însă introdus nici înainte, nici după tragere, într-o armă prin gura țevii, deoarece în primul caz, calibrul propriu-zis al glonțului este cu 0,2-0,5 mm mai mare decât calibrul țevii, iar după tragere părăsind țeava, revine la dimensiunile inițiale sau capătă unele deformări longitudinale.

Urmele ghinturilor și ale plinurilor pe glonțul tras indică cu precizie construcția interioară a țevii armei cu care a fost tras. Glonțul trecând prin țeavă este supus acțiunii acesteia și reprezintă negativul suprafeței interioare a țevii. Suprafețele proeminente dintre ghinturile țevii apar pe lângă cămașa glonțului sub formă de șanțuri, iar ghinturile sub formă de proeminențe.

Sensul ghinturilor este de obicei dextrogir, iar unele arme au ghinturile sinistrogire.

Lățimea urmelor câmpurilor de pe glonț este egală cu lățimea câmpurilor din țeava armei cu care s-a tras. Lățimea câmpului se măsoară, de obicei, între marginile de jos ale acestuia.

Lungimea pasului care este unghiul de răsucire a ghinturilor în raport cu axa longitudinală, indică tipul armei.

Când nu se găsesc pe glonț, striațiunile oblice produse de plinurile dintre ghinturi, toată cămașa fiind acoperită cu striații longitudinale, criminalistul trebuie să se gândească la două posibilități:

glonțul a fost tras dintr-o armă a cărei țeavă a fost puternic atacată de oxizi, iar datorită acestui fapt, glonțul nu are imprimată mișcarea helicoidală, caracteristică armelor cu țeavă ghintuită, glonțul trecând prin țeavă fără a mai fi înșurubat între ghinturi;

la comiterea infracțiunii autorul s-a folosit de cartușe care nu au fost destinate pentru sistemul său, chiar tipul de armă respectiv.

Un alt elemente care poate ajuta la identificarea generală a armei de foc este semnul fabricii din care se poate deduce proveniența muniției. Acest semn se află pe partea posterioară a glonțului.

Tubul ars găsit la cercetarea locului infracțiunii va fi studiat din următoarele puncte de vedere:

mărimea, forma și greutatea lui, care indică tipul armei cu care s-a tras: pușcă, pistol sau revolver. Forma tubului și particularitățile formei lui limitează mult posibilitățile de a se folosi un cartuș de un anumit calibru la diferite alte sisteme de arme, care au același calibru și aceasta datorită construcției camerei de explozie a armelor;

modul de sertizare: glonțul este fixat în partea de sus, îngustată a tubului, numită gâtul tubului. Modul de sertizare poate indica locul de fabricație a muniției.

Inscripțiile de pe fundul tubului indică proveniența și locul fabricației muniției.

Dacă la cercetarea locului infracțiunii, pe baza direcției tragerii s-a stabilit locul de unde s-a tras și dacă în acel loc s-au descoperit tuburi arse, se poate deduce sistemul armei. De exemplu: T.T. cal. 7,62 mm și BROWNING cal. 7,65 mm aruncă tubul la dreapta; FARABELLUM mod. 1908 cal. 9 mm și BERETTA mod. 1941 cal. 9 mm aruncă tubul în spate pe direcția tragerii; WALTHER model 1938 cal. 9 mm aruncă tubul la stânga.

Când se cunoaște sistemul de armă cu care s-a comis infracțiunea, în cazul unei sinucideri cu aspect de omor sau omor cu aspect de sinucidere, locul unde se află tubul ars, face posibilă stabilirea locului de unde s-a tras, fapt ce permite tragerea unor concluzii juste în ceea ce privește calificarea faptei.

Când la locul infracțiunii nu se găsesc tuburi arse, acest lucru indică următoarele aspecte:

infracțiunea a fost comisă cu o armă care nu aruncă tuburile arse (revolver);

infractorul, foarte precaut, după comiterea infracțiunii a adunat corpurile delicte, cunoscând importanța acestora în identificarea armelor de foc.

3.2. Identificarea generală a armelor de foc cu țeavă lisă.

Focul tras dintr-o armă cu țeavă lisă, de vânătoare, pornește din gura țevii ca o masă compactă cu rondelă și bură.

Elementele generale de identificare pe baza burelor sunt:

diametrul burelor indică cu aproximație calibrul armei. O concluzie asupra calibrului armei se poate trage de către expert, numai după ce s-a consultat un specialist în această materie;

materialul din care sunt confecționate burele arată dacă cartușul a fost procurat din comerț sau infractorul s-a folosit de un tub vechi pe care l-a încărcat singur.

Numărul și greutatea alicelor permit stabilirea calibrului armei numai în cazul când acestea au fost găsite grupat. Modul de confecționare și felul materialului indică dacă alicele provin din cartușe cumpărate din comerț sau sunt de construcție proprie.

La armele cu țeava lisă după fiecare tragere, tuburile se extrag manual din camera de ardere, motiv pentru care tuburile arse se găsesc foarte rar la fața locului.

Tubul ars, folosit de o armă cu țeavă lisă, prezintă următoarele elemente de identificare generală:

dimensiunea care indică calibrul armei este stabilită convențional;

inscripțiile imprimate pe corpul tubului, care este confecționat din carton presat și pe rozeta lui indică proveniența și locul de fabricație;

gradul de uzură indică dacă cartușul este nou sau a mai fost folosit și reîncărcat.

3.3. Obținerea modelelor tip de comparație.

Obținerea modelelor tip de comparație se impune expertului balistician, atunci când i se cere să constate dacă tuburile arse descoperite la locul faptei și glonțul extras cu ocazia autopsiei din cadavrul victimei au fost sau nu trase cu arma care este supusă expertizei.

Pentru ca modele tip să fie bune pentru comparație, tuburile trebuie să îndeplinească două condiții principale:

siguranța că ele provin de la obiectul care se identifică;

aptitudinea lor de a fi comparate cu celelalte obiecte cu care se identifică.

Obținerea modelelor tip de comparație se face prin trageri experimentale. În vederea efectuării acestor trageri, expertul trebuie să pregătească materialul și arma cu care se execută tragerea. Prin pregătirea materialului se înțelege activitatea expertului balistician de a asigura cartușele necesare tragerilor experimentale, în raport cu tipul și modelul armei corp delict, cât și celelalte materiale necesare.

În acest scop, este necesar ca expertul să procure, să aleagă cartușe de același calibru, de aceeași fabricație, care au același marcaj pe rozetă, același fel de capsă, iar tuburile și gloanțele să fie confecționate din același material din care sunt făcute tuburile arse și gloanțele trase, care urmează a fi comparate.

Înainte de fiecare tragere experimentală proiectilul și tubul sunt examinate pentru a nu avea zgârieturi sau urme de lovire, iar dacă acestea există, vor fi descrise sau fotografiate, înainte de a le folosi la tragere.

Pentru buna reușită a examenului comparativ, expertul trebuie să aibe la dispoziție mai multe modele tip de comparație. În acest scop, el va procura pentru fiecare armă examinată 3-5 cartușe, care vor fi folosite la tragerile experimentale. Există două opinii în legătură cu un număr mare de cartușe pentru tragerea experimentală:

se pot stabili precis urmele produse de mecanismul și interiorul țevii armei corp delict, ceea ce necesită un număr mare de tuburi arse și de gloanțe trase;

repetarea tragerii cu aceeași armă, cu un număr mai mare de cartușe, poate duce la diminuare sau la alterarea proeminențelor care creează urmele caracteristice existente pe tuburile și gloanțele incriminate, făcând posibilă crearea unor alte urme suplimentare ce pot deruta expertul.

După ce au fost efectuate examinările preliminare, stabilindu-se eventualele defecțiuni ale armei incriminate (prin gamma-grafiere), dacă se poate trage cu ea, dacă nu se descarcă accidental etc., după ce s-au colectat reziduuri în vederea analizelor chimice, în scopul de a stabili dacă s-a tras sau nu cu acea armă, criminalistul va proceda la pregătirea armei în vederea tragerilor experimentale.

În acest scop expertul va executa următoarele:

țeava armei va fi curățată de rugină și reziduurile depuse cu ocazia ultimei împușcături, va îndepărta unsoarea și toate impuritățile existente pe țeavă;

va curăța mecanismul de darea focului, astfel ca arma să fie în condiții optime de tragere.

După aceste pregătiri, expertul va proceda la efectuarea tragerilor experimentale.

În toate cazurile, în mod obligatoriu, atunci când organul de poliție nu are o cameră de experiență cu poligon redus autorizat, tragerea experimentală se va efectua la poligonul garnizoanei. Aceasta pentru a se evita unele accidente ce s-ar putea produce prin ricoșarea sau devierea gloanțelor.

Obținerea tuburilor arse drept modele de comparație pot fi captate într-un săculeț așezat în dreptul orificiului de evacuare a tuburilor la armele automate sau semiautomate, sau pot fi extrase cu grijă cu ajutorul închizătorului în cazul diferitelor puști, pentru ca tuburile să fie ferite de lovituri ce pot crea urme suplimentare atunci când tubul ars ia contact cu pământul.

Gloanțele modele tip de comparație trebuie să îndeplinească anumite condiții:

să poarte pe cămașa protectoare numai urmele provocate de interiorul țevii armei din care au fost trase;

să nu fie diforme (lovite sau turtite);

să fie ferite de formarea unor striații suplimentare;

toate gloanțele trase să intre în posesia expertului.

Pentru captarea gloanțelor sunt întrebuințate mai multe feluri de dispozitive.

Unul dintre dispozitive este format dintr-un tub de oțel sau de beton de 2 m având diametrul de 20 cm și fixat în poziție verticală. În tub se toarnă apă, aproximativ ¾ din volumul acestuia. În interiorul tubului, pe fund, se află o plasă de oțel inoxidabil, ce servește la scoaterea gloanțelor din tub, care se poate ridica cu ajutorul unui cordon, fără a vărsa apa (fig. 19).

Legendă

1. Tub metal sau beton.

2. Robinet de golire.

3. Sită pentru recuperare

proiectil.

4.Scripete pentru aducerea

sitei la suprafață.

Foto 19. Dispozitiv de captare în apă.

Tubul este atașat printr-un colier de un perete în poziție verticală, astfel încât se poate detașa cu ușurință. Deasupra tubului se găsește un dispozitiv de lemn care are o deschizătură verticală care indică axul central al tubului și servește drept ghid pentru tragerea în apă. Rezistența apei este suficientă pentru a atenua forța glonțului și poate opri un glonț tras cu cea mai puternică încărcătură. Dispozitivul, deși oferă captarea gloanțelor în condiții suficient de bune, fără striații suplimentare, nu a fost răspândit datorită faptului că este incomod.

Captatorul de proiectile, în varianta folosită în țara noastră este format dintr-o cutie lungă de aproximativ 3 m, cu o lățime de circa 40 cm (fig. 20).

Legendă:

Foto 20 1. Capac rabatabil.

Lada de captare umplută cu câlți. 2. Rame despărțitoare.

3. Ladă din lemn.

4. spațiu în care se pune vată sau câlț.

În interiorul lăzilor, la distanțe egale, 20-25 cm, sunt așezate niște rame de lemn prinse de pereți cu ajutorul unor jgheaburi, care împart lada în compartimente. Pe aceste rame se prinde câte un carton alb, care are rolul de a marca dacă glonțul a trecut dintr-un compartiment în altul. Spațiile între aceste compartimente sunt umplute cu vată sau câlți, care au rolul de a frâna viteza glonțului și, totodată, de a-l opri pentru a nu ieși din ladă. În primele compartimente, de regulă, se așează plăci din cauciuc cu pânză, pentru a scade din forța de pătrundere a glonțului.

Pentru a evita lovirea, deformarea și crearea de striații suplimentare prin lovirea sau presarea gloanțelor între ele, se recomandă ca după fiecare tragere (foc), glonțul să fie căutat și scos din dispozitiv, orificiile de intrare în cartoane să fie însemnate, iar după formarea a 20-30 de orificii de intrare să fie înlocuite. Gloanțele astfel colectate se împachetează separat într-o bucată de hârtie sau vată și pe ambalaj se va scrie tipul și modelul armei cu care s-a tras, numărul tragerilor, data tragerii și numele expertului care a efectuat tragerea experimentală.

Atât gloanțele cât și tuburile corp delict sau modelul tip de comparație se vor conserva în condiții optime (se vor unge cu ulei de oase), iar după efectuarea și întocmirea raportului de constatare tehnico-științifică balistică judiciară, vor fi atașate acestuia trimițându-se organului de poliție care a solicitat efectuarea examenului comparativ de laborator.

Se impune efectuarea unor trageri experimentale speciale în situațiile când expertului îi sunt date spre cercetare probleme ca:

dacă se poate trage cu arma suspectă, care este defectă, improvizată sau de construcție proprie;

care este puterea de pătrundere a glonțului;

de la ce distanță s-a tras, pentru stabilirea urmelor suplimentare ale împușcăturii sau a împrăștierii alicelor (în cazul armelor de vânătoare).

Pentru efectuarea tragerilor experimentale cu unele arme defecte, de construcție proprie sau improvizate, expertul se va deplasa la poligon și va instala arma în cauză, în șanțul de tragere, fixând-o pe un stâlp sau trepied, iar percutarea se poate face de la distanță cu ajutorul unei sfori legată de trăgaci.

Pentru a stabili puterea de pătrundere a glonțului, expertul va executa tragerea tot în poligon, instalând în direcția tragerii obiecte diferite, a căror natură și dimensiuni să fie cât mai apropiate sau chiar similare cu acelea ale obiectului cercetat. În acest scop, se pot efectua trageri în bucăți de lemn, tablă, fier etc., luând însă toate măsurile de precauție, pentru a se evita toate accidentele ce s-ar putea produce în urma ricoșării glonțului.

Distanțele de la care s-a tras se vor nota pe o etichetă, ce se va atașa pe obiectul în care s-a executat tragerea, separat pentru fiecare foc.

Pentru aprecierea distanței de la care s-a tras, în cazurile de împușcătură apropiată cu arme cu glonț, în scopul stabilirii urmelor suplimentare ale împușcăturii, expertul care executa tragerea experimentală la poligon, va instala în direcția tragerii obiecte similare cu cele cercetate sau bucăți de carton alb prinse în rame și de dimensiuni corespunzătoare.

Distanțele de la care se pot efectua tragerile și care se notează pe obiect, separat pentru fiecare foc în parte, pot fi de la țeava lipită până la 100 cm, distanță până la care pot zbura particulele de pulbere în funcție de felul armei și a pulberii. În ceea ce privește stabilirea împrăștierii alicelor la armele de vânătoare, tragerea se execută în panouri, în care s-au prins bucăți de carton alb sau pânză albă cu dimensiuni de 50 x 50 cm până la 1 x 1 m sau și mai mare, deoarece alicele armei de vânătoare se răspândesc într-un con ce se mărește uniform, în raport cu distanța de la care s-a tras.

3.4. Identificarea individuală a armelor de foc

cu țeava ghintuită

3.4.1. Identificarea pe baza gloanțelor.

Canalul țevii armei de foc, cu țeava ghintuită, poartă urmele uneltei cu care a fost lucrată, urme ce apar sub formă de striații fine, microscopice, caracteristice pentru fiecare lot de fabricație și care se reproduc cu fidelitate pe cămașa glonțului tras. Aceste striații, la început sunt asemănătoare la lotul de arme fabricate într-un anumit timp, dar cu cât arma este folosită mai mult, fiind supusă și agenților atmosferici și acțiunii gloanțelor, canalul țevii se individualizează, fapt ce determină crearea de către plinurile dintre ghinturi a unor striații caracteristice ce nu se găsesc la altă armă. Identificarea individuală a armei după glonț se face pe baza acestor striații create de canalul țevii și reproduse perfect pe cămașa glonțului.

Examinarea la microscopul comparator. Microscopul comparator dispune de două obiective și de un singur ocular, în câmpul căruia vor fi reunite, în perfectă continuitate cele două imagini ale obiectivelor. Compararea gloanțelor se face pe porțiuni, de aceea suporturile de susținere pe care sunt așezate proiectilele vor fi mișcate sincronizat, pentru ca acestea să prezinte în succesiune aceleași fațete.

Deosebită însemnătate o are iluminarea incidentă, cu aceiași intensitate și din același unghi. Iluminarea difuză, obținută natural sau artificial este indicată la examinarea câmpului de striații mai mari și clare. Iluminarea laterală, sub un unghi de 30-45 față de planul obiectului examinat reliefează în mod satisfăcător detaliile urmelor, fără a le denatura. Această metodă permite observarea directă a continuității sau discontinuității liniare a striațiilor formate pe glonț de particularitățile microreliefului țevii.

Metoda comparării mulajelor. Mulajul se poate obține prin desfășurarea unui strat gelatinos sau metalic, care desprins de pe glonț și îndreptat în plan, reflectă urmele caracteristice interiorului țevii armei.

Sunt cunoscute două metode de redare a suprafeței glonțului prin contact static:

mulaje transparente, peliculele formându-se prin introducerea gloanțelor în diferite soluții gelatinoase;

mulaje opace, pelicula obținându-se prin galvanoplastie.

La prima metodă, pelicula (mulajul) obținută se taie pe axa longitudinală, între urmele formate de câmpurile dintre ghinturi, după ce a fost tăiată la bază și la vârful glonțului. Apoi se desprinde de pe glonț și se lipește între două plăci de sticlă cu balsam de Canada. Pentru colorarea peliculei, se poate folosi fucsină, roșu de Sudan sau un alt colorant care se dizolvă ușor în acetonă și acetat de amil, dar nu și în dicloretan. Acest mulaj redă exact detaliile și poate fi folosit direct la scoaterea pozitivelor fotografice.

La a doua metodă, copia reliefului glonțului se obține prin depunerea unui strat metalic pe suprafața cilindrică a acestuia, cu ajutorul curentului continuu, într-o baie electrolitică.

După nichelare, glonțul se spală bine, apoi stratul de nichel-cupru se taie pe axa longitudinală, se îndreaptă și se fotografiază (se compară). Fotografierea este necesar să se facă concomitent la glonțul de la fața locului și la cel de comparat pentru a asigura o iluminare constantă. Această metodă prezintă dezavantajul de a nu reda întotdeauna detaliile mici ale urmelor.

Tehnica de rulare a proiectilului. Această metodă constă în rularea proiectilelor pe mase ceroase, aliaje metalice moi, celuloid sau alte materiale plastice care pot reproduce microrelieful de pe ele.

În unele cazuri, copiile se obțin prin acțiunea mecanică (apăsarea proiectilului pe suportul folosit pentru rulare), iar în altele, prin acțiunea termică, glonțul încălzindu-se până la o anumită temperatură spre a se putea imprima pe suport.

Rularea se poate efectua normal, cu ajutorul unei rigle sau al unui dispozitiv în care glonțul se fixează la capete, pe axa sa longitudinală. Înainte de rulare, glonțul se curăță pentru ca microrelieful să nu conțină impurități care să denatureze urme. Rezultatele rulării se fixează fotografic. Examinarea comparativă se face atât pe fotografii cât și direct, pe copiile obținute la microscop.

Prezintă avantajul păstrării intacte a proiectilelor corpuri delicte, pentru reluarea ulterioară a examinărilor, a transpunerii în suprafață plană a urmelor, dar în același timp, prezintă în numeroase cazuri, dezavantajul unei reproduceri incomplete a detaliilor mici.

Tehnica fotografică. Procedeele fotografice se folosesc nu numai ca mijloc de fixare a ceea ce s-a obținut printr-una din metodele de comparare, dar și ca metodă independentă de comparare, fotocopiile constituind obiecte de comparare.

Se cunoscut două metode fotografice: fotografia panoramică și așa-numita “desfășurare optică a proiectilului”.

Prima metodă de comparare constă în fotografierea pe secțiuni longitudinale a suprafeței glonțului, care apoi se asamblează tăindu-se părțile care se repetă.

Pentru a doua metodă se folosește conversograful, care permite reproducerea pe peliculă a întregii suprafețe a proiectilului, datorită mișcării sincronizate a platanului, care susține proiectilul, și peliculei din aparatul fotografic (mișcarea platanului și a peliculei se face în sens invers). Compararea fotografiilor reprezentând suprafața cilindrică a două gloanțe se face prin metoda continuității liniare (îmbucșare) sau prin cea a suprapunerii. În acest din urmă caz, fotografiile se execută pe materiale transparente, colorându-se în culori diferite (folosindu-se metoda virării) pentru a se putea urmări mai ușor detaliile respective.

Tehnica profilografică. Unul din aparatele cele mai utilizate la analizarea suprafețelor și care corespunde cel mai bine problemelor criminalisticii, respectiv traseologiei și implicit balisticii este profilograful (striagraful).

Adaptat nevoilor criminalisticii, în scopul examinării profunzimii unor striații materializate pe diagrame, striagraful este indicat pentru analizarea suprafețelor plane sau la trasarea longitudinală a obiectivelor cilindrice.

3.4.2. Identificarea pe baza tuburilor arse.

Tubul cartușului prezintă mai multe variațiuni ale urmelor cauzate de piesele armei cu care s-a tras, determinate de tipul și sistemul acesteia.

Elementele individuale de identificare ce se disting pe tubul ars sunt cauzate de:

urmele percutorului. În momentul declanșării focului, percutorul lovește capsa tubului, imprimând o adâncitură mai mult sau mai puțin pronunțată și caracteristică ca profunzime, formă și plasament. Secțiunile transversale ale diferitelor percutoare pot fi: rotunde, ovale, pătrate, rombice, dreptunghiulare. Secțiunile longitudinale spre vârful percutorului pot fi: plate, ascuțite, bombate, trapezoidale. Neregularitățile microscopice de pe vârful percutorului produc urme corespunzătoare în percuție, care se pretează foarte bine la identificarea acestuia. Alte caracteristici individuale pentru identificare sunt formate în capsă de unele modificări, deteriorări sau chiar rupturi ale percutorului, ca urmare a uzurii acestuia.

Urmele peretelui frontal al închizătorului. Peretele frontal al închizătorului care în mod normal poară urme de freză și unele urme produse de uzură, apasă cu forță tubul, iar cu ocazia reculului ce se produce în momentul exploziei încărcăturii, aceste neregularități se imprimă mai mult pe capsă și pe fundul tubului.

Urmele camerei de explozie. Camera de explozie prezintă pe perete neregularități sau proeminențe care se imprimă pe latura tubului cartușului la introducerea acestuia, cât și datorită dilatării lui în momentul exploziei și a extragerii tubului din camera de explozie.

Urmele ghearei extractoare. Gheara extractoare produce o serie de striații pe gulerul tubului în momentul când tubul se lovește de pragul aruncător și este aruncat afară. Urmele redau conturul muchiei ghearei extractoare.

Urmele pragului aruncător (dintele opritor). La extragerea tubului ars, în momentul când închizătorul ajunge la capătul camerei de explozie, bara cartușului se lovește de dintele opritor care face ca tubul să fie aruncat în afară. Datorită acestei lovituri, pe gulerul tubului se creează urma dintelui, care apare pe partea opusă striațiilor produse de gheara extractoare.

Discurile lui METZGER sunt transparente, gradate în cercuri concentrice și linii perpendiculare întretăiate. Cu ajutorul lor se poate calcula cu exactitate deschiderea unghiurilor formate de ejector și gheara extractoare, în raport cu urma percutorului.

Microscopul stereoscopic se utilizează la examinarea separată a urmelor formate pe tubul incriminat și pe cel de comparație. Stereomicroscopul permite analiza în relief a striațiilor produse atât pe rozeta tubului, cât și pe pereții laterali ai acestuia. Cu ajutorul lui se observă imaginea de ansamblu, forma și plasamentul striațiunilor, precum și ale craterului format de percutor pe capsă în urma tragerii. Stereomicroscopul este dotat cu dispozitive de iluminat și fotografiere, permițând, în lipsa microscopului comparator, procedeul secundar de examinare comparativă a fotografiilor.

Microscopul comparator are două obiective și un singur ocular. Cu ajutorul acestuia se poate urmări continuitatea liniară a striațiilor existente pe tuburile comparate. În afară de dispozitivele de iluminat și fotografiat, microscopul comparator este prevăzut și cu suporturi speciale pentru susținerea și rotirea pieselor examinate.

Striagraful este un aparat de palpare a suprafețelor, fiind dotat cu analizoare mecano-optice, prin intermediul cărora se poate urmări și înregistra continuu orice diferență de relief survenită pe cămașa tubului – cartuș. Rezultatele obținute ca urmare a palpării, cu ajutorul unui vârf de diamant sunt înregistrate pe o profilogramă, iar cotele acestora sunt indicate cifric, examenul comparativ putându-se efectua prin confruntarea atât a profilogramelor obținute, cât și a cotelor respective.

Dispozitivul DOLEGAL-CECCALDI permite fotografierea rapidă a rozetei tuburilor-cartuș, putându-se reproduce pe un singur clișeu 12 rozete introduse într-un dispozitiv special. Sursa de lumină este o lampă de cuarț cu iod de 12 V/100 W.

3.5. Identificarea individuală a armelor de foc cu țeava lisă.

Datorită principiilor balistice în baza cărora este construită o armă cu țeavă lisă și a muniției folosite, identificarea individuală cu ajutorul alicelor se poate face numai în mod indirect și numai în cazul când alicele au fost confecționate de infractor cu mijloace proprii.

Descoperind la locul comiterii infracțiunii alice din a căror formă și material rezultă că nu sunt cumpărate din comerț, expertul va căuta să stabilească cu ce instrumente au fost confecționate. Astfel, se va putea deduce dacă alicele au fost confecționate cu o daltă sau clește din sârmă, cuie sau plumb. Prin analize de laborator, difracția și fluorescența în raze X, prin analiza spectrală se pot stabili unele elemente constitutive ale aliajelor materialelor din care s-au confecționat alicele comparativ cu materialele ridicate de la bănuiți.

Singura urmă a mecanismului armei cu țeavă lisă ce rămâne pe tub este cea lăsată de percutor pe capsă, care permite stabilirea în mod sigur, pe baza caracteristicilor armei cu care s-a tras. Cu toate că tubul poate fi folosit de mai multe ori, capsa trebuie schimbată după fiecare tragere și în acest fel, urma percutorului pe capsă reprezintă întotdeauna rezultatul ultimei trageri. În asemenea cazuri, elementele de identificare individuale sunt: forma, profunzimea și plasamentul percuției, precum și unele caracteristici microscopice ale vârfului percutorului.

Burele au valoare numai atunci când sunt confecționate de deținătorul armei din hârtie, pânză, câlți sau lână. În asemenea situații, burele descoperite la locul infracțiunii vor fi trimise expertului și vor putea fi folosite ca material comparativ în cazul când la domiciliul bănuitului se descoperă materiale similare.

CAPITOLUL IV

ALTE PROBLEME DE EXPERTIZĂ BALISTICĂ CRIMINALISTICĂ A ARMELOR DE FOC

4.1. Refacerea inscripțiilor ștanțate pe arme

Atunci când la examinare este prezentată o armă veche, ruginită, căreia îi lipsesc anumite piese, descifrarea inscripțiilor este foarte importantă. Alteori, seriile armelor se distrug intenționat sau chiar se imprimă numere noi, toate modificările făcându-se în scopuri infracționale.

Refacerea inscripțiilor sau seriilor înlăturate de pe armele de foc este necesară pentru stabilirea locului de proveniență a armei, modelului, anului de fabricație etc.

Acțiunea de restabilire a textului cu ajutorul metodelor chimice sau electrochimice este posibilă datorită faptului că părțile metalului pe care au fost imprimate cifrele și literele, au densitatea mai mare decât restul materialului.

Metoda chimică. Suprafața cercetată a metalului se lustruiește bine cu șmirghelul și se degresează cu un tampon de vată îmbibat în alcool etilic sau eter, iar de jur împrejur se îngrădește cu parapet de plastilină sau parafină de aproximativ 3 mm grosime. În lăcașul format se toarnă o soluție de bază de acid azotic sau de acid clorhidric. După turnarea soluției reactiv peste locul unde s-a ștanțat seria sau alte inscripții, se pregătește aparatul de fotografiat pentru fixarea rapidă a imaginii textului, întrucât aceasta este instabilă și dispare repede. Operația nu mai poate fi repetată.

Metoda electrochimică. Această metodă este considerată rapidă, sigură și cu posibilități de repetare. Se bazează pe faptul că părțile, care au suferit o deformare plastică prin ștanțare, se dizolvă mai ușor în procesul de coroziune electrochimică. Varianta cea mai fiabilă a acestei metode este considerată cea bazată pe aparatul denumit “electronoserpil”.

Metoda feromagnetică. Se bazează pe proprietatea părților care au fost ștanțate de a reține diferit magnetizarea, față de restul metalului obiectului cercetat. Relevarea inscripțiilor îndepărtate se face prin sedimentarea unor microparticule magnetice pe suprafața care în prealabil a fost magnetizată. Particulele metalice vor adera mai mult la zonele ștanțate. Această metodă se poate repeta fără să dăuneze calității metalului în ce privește reconstituirea inscripțiilor.

4.2. Examinări “acustice”

Investigațiile denumite “acustice” presupun examinarea urmelor sonore ale împușcăturii, armării și percuției care se realizează cu ajutorul sonografului. Această examinarea controversată în practică, a fost socotită de unii specialiști ca servind atât la stabilirea timpului și modelului armei, cât și la identificarea propriu-zisă, pe baza examenului comparativ al sonogramei în litigiu cu sonogramele obținute prin tragerile experimentale. Identificarea ar fi posibilă, teoretic, numai prin existența unei imprimări a “urmelor sonore” ale împușcăturii, în momentul săvârșirii infracțiunii, imprimare ce trebuie să îndeplinească, obligatoriu, anumite condiții de ordin calitativ.

Ceea ce s-a încercat în practică, deși cazul era cu totul deosebit, a fost stabilirea numărului de trăgători în cazul asasinării președintelui KENNEDY. Cele două expertize efectuate în anii 1970 și 1981 au ajuns la concluzia că în cazul menționat, au existat doi trăgători.

4.3. Examinarea armelor de foc atipice

Din categoria armelor atipice se include acele dispozitive confecționate de persoane fizice neautorizate, după criterii empirice, care pot acționa ca arme de foc, precum și armele de foc de fabricație industrială modificate, fără autorizație, dacă li s-au schimbat proprietățile tehnice și tactice inițiale.

Din categoria armelor de foc atipice se deduc două grupe distincte:

arme de foc industriale modificate;

dispozitive de percuție confecționate artizanal.

Examinarea armelor de foc industriale modificate trebuie să asigure stabilirea: modelului inițial al armei, modificările aduse și modul în care s-au făcut acestea, instrumentelor folosite, precum și eventuale schimbări a caracteristicilor tactice inițiale ale armei.

În general, armele de foc industriale sunt modificate prin retezarea țevilor în vederea ușurării purtării lor. Folosindu-se muniție originală, armele astfel modificate se comportă diferit, după cum sunt cu țeava ghintuită sau cu țeava lisă.

La armele cu canalul țevii ghintuit, retezarea ei atrage după sine reducerea simțitoare a vitezei inițiale a glonțului și, implicit, scăderea energiei la gura țevii. Fenomenul se datorează faptului că dacă la țeava întreagă presiune maximă este atinsă în prima treime, după care proiectilul, pe măsura scăderii presiunii, își mărește viteza, atingând punctul maxim la gura ei, prin retezarea acesteia, proiectilul nu mai are timpul necesar de a căpăta o viteză mare, odată cu el fiind expulzate de pe țeavă și granulele de pulbere nearsă.

La armele cu țeava lisă, retezarea țevilor nu ridică problema pierderii energiei, care este neglijabilă, ci numai a împrăștierii, mai precis a snopului. Energia este dată exclusiv de cartuș. Armele de vânătoare folosesc, de regulă, țevi lungi și scurte, obținându-se cu ele snopi diferiți, fără ca prin aceasta să se reducă forța alicelor.

Examinarea dispozitivelor de percuție confecționate artizanal trebuie să stabilească: modul de confecționare (artizanal, meșteșugăresc), mijloacele folosite, materialele întrebuințate la confecționarea dispozitivului, schema constructivă, principalele părți constituind mecanisme independente și descrierea fiecăruia în parte pe subansambluri, felul muniției pentru care a fost conceput dispozitivul etc.

Când demontarea dispozitivului poate duce la deteriorarea sau modificarea subansamblurilor, gammagrafia este absolut necesară.

Datorită faptului că aceste dispozitive sunt unicate, neexistând deci posibilități de comparație cu alte modele, determinarea vitezei proiectilului și a energiei acestuia se face prin măsurători și calcul, în două feluri:

prin măsurarea vitezei glonțului cu cronograful și determinarea energiei prin calcul;

prin trageri experimentale în materiale cu rezistență cunoscută.

MINISTERUL DE INTERNE Anexa 1

DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE

A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

Serviciul Criminalistic

RAPORT DE CONSTATARE TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ

C R I M I N A L I S T I C Ă

Nr. ……………. din …………….

SPECIALIST: Lt.col. GHEORGHE VALENTIN din cadrul Serviciului Criminalistic al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Constatarea tehnico-științifică a fost dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin ordonanța nr. 783/P/98, în cauza privind rănirea prin împușcare a numitului Vasile Viorel din București, str. O. Goga nr. 7, sector 6.

OBIECTUL CONSTATĂRII: îl constituie examinarea unui pistol confecționat artizanal și a două tuburi cartuș cal. 6,35 mm, ridicate în urma percheziției efectuate în locuința numitului Oprea Vasile din comuna Glina, jud. Ilfov.

Întrebări formulate:

Dacă pistolul este în stare de funcționare ?

Tipul de muniție care poate fi folosit la trageri cu această armă.

Dacă cele două tuburi au fost trase cu arma supusă examinării ?

MATERIALE PUSE LA DISPOZIȚIE:

un pistol confecționat artizanal;

două tuburi cartuș cal. 6,35 mm;

cinci capse genofix cal. 6,35 mm.

Având în vedere cele solicitate, în temeiul art. 112, 113 și 115 din C.P.P. și cunoscând prevederile art. 259 alin. 2 și art. 260 din C.P., am procedat la examinarea materialelor puse la dispoziție în laboratorul de balistică judiciară din Serviciul Criminalistic, constatările fiind consemnate în cuprinsul prezentului raport de constatare.

EXAMINĂRI ȘI CONSTATĂRI

Examinarea pistolului. Examinând pistolul pus la dispoziție constat că acesta are mânerul confecționat din lemn, iar partea unde se produce detonația este confecționată din metal. La părțile exterioare acesta nu prezintă urme de lovire, deformări sau deteriorări, fiind intact.

Foto 1

Foto 2.

FOTO 1 și 2 – Pistolul supus examinării.

În continuare am procedat la demontarea acestuia, ocazie ce care am stabilit că acesta este compus din:

mâner din lemn;

țeavă;

două arcuri elastice;

trăgaci;

percutor.

Foto 3 – Pistolul supus examinării, demontat parțial.

Cu ocazia demontării am stabilit prin măsurătoare directă că țeava pistolului are diametrul interior de 6,35 mm, permițând introducerea capselor genofix.

Examinarea tuburilor. Cele două tuburi sunt confecționate din tablă de culoare galben-auriu având la partea inferioară rebordul în care se află încărcătura explozivă.

Examinând tuburile constat că pe marginea rebordului, fiecare tub prezintă o urmă de percuție.

Foto 4. Foto 5.

FOTO 4 și 5 – Tuburile supuse examinării și urma percuției pe rebord.

Examinarea capselor genofix cal. 6,35 mm.

Examinarea acestora a scos în evidență faptul că acestea nu prezintă urme de golire a conținutului exploziv și nici de percuție, acestea fiind intacte.

Foto 7.

FOTO 6 și 7 – Capsele puse la dispoziție pentru examinare.

Tragerea experimentală.

În continuare, după remontarea pistolului, am executat o tragere experimentală folosind trei din cele cinci capse puse la dispoziție, atât pentru a verifica starea de funcționare a pistolului, cât și pentru obținerea tuburilor model de comparație.

Tragerea a decurs normal, fără incidente, pistolul fiind în stare normală de funcționare.

Foto 8. Foto 9.

FOTO 8 și 9 – Tuburile recuperate de la tragerea experimentală și

urma percuției pe rebord.

EXAMENUL COMPARATIV:

Pentru examinarea comparativă am folosit microscopul comparator marca “LEITZ” din dotarea laboratorului, așezând pentru început cele două tuburi ridicate de la fața locului și le-am comparat între ele, ocazie cu care am stabilit că acestea au fost trase cu aceiași armă.

În continuare, am așezat unul din cele două tuburi pe platanul din stânga și unul din cele trei trase experimental pe platanul din dreapta, după care le-am comparat între ele.

Cu această ocazie am stabilit că urma percuției de pe tubul în litigiu prezintă caracteristici asemănătoare ca formă, dimensiune și plasament cu urma percuției de pe tubul model de comparație.

Litigiu Comparație

Foto 10.

Litigiu Comparație

Foto 11.

FOTO 10 și 11 – Demonstrația continuității liniare a urmelor percuțiilor.

Având în vedere cele examinate, descrise și ilustrate, formulez următoarele:

C O N C L U Z I I

– Pistolul artizanal ridicat de la numitul Oprea Vasile, este în stare de funcționare și folosește pentru trageri capse genofix cal. 6,35 mm.

– Cele două tuburi ridicate de la sus-numitul au fost trase cu pistolul supus examinării.

Împreună cu prezenta lucrare care conține un număr de 7 (șapte) file, restituim materialele supuse examinării.

SPECIALIST,

Lt.col. GHEORGHE VALENTIN

MINISTERUL DE INTERNE Anexa 2

DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE

A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

Serviciul Criminalistic

RAPORT DE CONSTATARE TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ

C R I M I N A L I S T I C Ă

Nr. ……………. din …………….

SPECIALIST: Mr. VASILE VIOREL din cadrul Serviciului Criminalistic al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Constatarea tehnico-științifică a fost dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București prin ordonanța nr. 283/P/97, în cauza privind rănirea prin împușcare a numitului Ghiocel Dumitru din Com. Glina, nr 7 Județul Ilfov.

OBIECTUL CONSTATĂRII: îl constituie examinarea unui revolver confecționat artizanal și a două tuburi cartuș cal. 9 mm, ridicate de la fața locului.

Întrebări formulate:

Dacă revolverul este în stare de funcționare ?

Tipul de muniție care poate fi folosit la trageri cu această armă.

Dacă cele două tuburi au fost trase cu arma supusă examinării ?

MATERIALE PUSE LA DISPOZIȚIE:

un revolver confecționat artizanal;

două tuburi cartuș cal. 9 mm;

două cartușe cal. 9 mm.

Având în vedere cele solicitate, în temeiul art. 112, 113 și 115 din C.P.P. și cunoscând prevederile art. 259 alin. 2 și art. 260 din C.P., am procedat la examinarea materialelor puse la dispoziție în laboratorul de balistică judiciară din Serviciul Criminalistic, constatările fiind consemnate în cuprinsul prezentului raport de constatare.

EXAMINĂRI ȘI CONSTATĂRI

Examinarea revolverului. Examinând revolverul pus la dispoziție constat că acesta are mânerul confecționat din lemn, butoiașul încărcător este compus din mai multe bucăți de țeavă sudate pe un suport și prins de corpul armei cu un șurub.

Rotirea acestuia este manuală și prin deșurubarea țevii proiectilul cartușului este ghidat pe țeavă.

Foto1.

Foto 2.

FOTO 1 și 2 – Revolverul supus examinării.

În continuare am procedat la demontarea acestuia, ocazie ce care am stabilit că acesta este compus din:

mâner din lemn;

țeavă;

arcuri elastice folosite pentru armarea cocoșului;

trăgaci;

butoiaș încărcător;

manșon din cauciuc pentru amortizare zgomot și flacără.

Revolverul prezintă un grad destul de avansat de uzură (rugină) și mici defecțiuni la mecanismul de tragere.

Foto 3 – Revolverul supus examinării, demontat parțial.

Cu ocazia demontării am stabilit prin măsurătoare directă că țeava pistolului are diametrul interior de 9,2 mm, permițând introducerea proiectilului în țeavă..

Examinarea tuburilor. Cele două tuburi sunt confecționate din tablă de culoare galben-auriu iar pe rozetă sunt prezente inscripțiile 9 mm S&B LUGER, cea ce indică, calibrul și fabricantul muniției.

Capsele detonante ale celor două cartușe supuse examinării prezintă o singură urmă de percuție.

Foto 4. Foto 5.

FOTO 4 și 5 – Tuburile supuse examinării și urma percuției pe rebord.

Examinarea cartușelor cal. 9 mm.

Examinarea acestora a scos în evidență faptul că acestea nu prezintă urme de desertizare și nici de percuție, acestea fiind intacte.

Foto 6

Cele două cartușe puse la dispoziție.

Tragerea experimentală.

În continuare, după remontarea revorverului, am executat o tragere experimentală folosind cele două cartușe puse la dispoziție, atât pentru a verifica starea de funcționare a pistolului, cât și pentru obținerea tuburilor model de comparație.

Tragerea a decurs normal, fără incidente, pistolul fiind în stare normală de funcționare, iar tuburile au fost recuperate.

EXAMENUL COMPARATIV:

Pentru examinarea comparativă am folosit microscopul comparator marca “LEITZ” din dotarea laboratorului, așezând pentru început cele două tuburi ridicate de la fața locului și le-am comparat între ele, ocazie cu care am stabilit că acestea au fost trase cu aceiași armă.

În continuare, am așezat unul din cele două tuburi pe platanul din stânga și unul din cele două trase experimental pe platanul din dreapta, după care le-am comparat între ele.

Cu această ocazie am stabilit că urma percuției de pe tubul în litigiu prezintă caracteristici asemănătoare ca formă, dimensiune și plasament cu urma percuției de pe tubul model de comparație.

Litigiu Comparație

Foto 7.

Litigiu Comparație

Foto 8.

FOTO 7 și 8 – Demonstrația continuității liniare a urmelor percuțiilor.

Având în vedere cele examinate, descrise și ilustrate, formulez următoarele:

C O N C L U Z I I

– Revolverul artizanal ridicat de la numitul Ghiocel Dumitru, este în stare de funcționare și folosește pentru trageri cartușe de cal. 9 mm.

– Cele două tuburi ridicate de la sus-numitul au fost trase cu revolverul supus examinării.

Împreună cu prezenta lucrare care conține un număr de 7 (șapte) file, restituim materialele supuse examinării.

B I B L I O G R A F I E

EMILIAN STANCU

Criminalistica, Ed. Actami, 1995.

EMILIAN STANCU

Investigarea științifică a infracțiunilor, Ed. Tipografică Univ. București 1986-1988 Institutul de Criminalistică din I.G.P. – Tratat practic de criminalistică, vol. I și II

EMILIAN STANCU

Criminalistica, Univ. București, Facultatea de Drept, 1994. Investigarea științifică a infracțiunilor, Ed. Didactică și Pedagogică București, 1986.

EMILIAN STANCU

Criminalistica, vol. II, Univ. București, Facultatea de Drept, 1983.

EMILIAN STANCU

Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică R.A., București, 1994.

EMILIAN STANCU

Criminalistica – Știința investigării infracțiunilor, vol. I, Ed. Tempus SRL Buc. 1992

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI

TRATAT PRACTIC DE CRIMINALISTICĂ

CODUL PENAL ediția 1998, Editura Global Print

CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ, Editura Global Print, ediția 1998

VASILE MĂCELARU

Balistica judiciară

MANEA VALERIU

Determinarea distanței de la care s-a produs împușcătura prin examenul urmelor descoperite pe țintă, Broșură M.A.I. 1967.

C. SUCIU

Criminalistica, ediția 1963 și ediția 1972

COMAN LUPU

Cercetarea la fața locului, București 1971

S.A. GOLUNSKI

Criminalistica, București, 1960.

C. TURAI

Elemente de criminalistică și tehnică criminalistică, București, 1947.