.executarea Silita a Obligatiei Fiscale, Parte Integranta a Urmaririi Platilor la Bugetul de Stat

Introducere.

“Oare crezi – întreabă Socrate – că este cu putință să dăinuiască și să nu se surpe statul în care legile făurite n-a nici o putere, ce sunt încălcate și nimicite de fiecare particular?”

Indiferent de divergențele care separă națiile, de nivelul de dezvoltare și interesele care motivează diferitele decizii luate, dorința de independență și, implicit de autonomie și autodeterminare, implică necesitatea existenței unui flux de mijloace materiale și bănești în măsură să asigure buna funcționare a organismului care reprezintă un garant al aspirațiilor sale – STATUL.

De aceea, fără teama de a greși, se poate afirma că, indiferent de varietatea de forme ale existenței umane, Administrația Fiscală reprezintă un punct de referință în viața perenă a statului, ca numitor comun al existenței societății umane. Aceasta trebuie să își desfășoare activitatea în mijlocul unor evoluții economice în perpetuă transformare și să facă față unor așteptări contradictorii, să asigure prin intermediul impozitelor și taxelor fluxurile necesare funcționării, dezvoltării și perpetuării societății.

Îndeplinirea pe deplin a normelor legislației fiscale asigură formarea resurselor statale, deoarece izvoarele lor de bază sînt impozitele și alte plăți obligatorii. De aceea, în timpul dat pe teritoriul Republicii Moldova sînt peste 20 de tipuri de impozite, taxe și alte plăți obligatorii. Dar o așa multiplitate de tipuri de impozite, plăți nu trebuie de recunoscut dreaptă, deoarece după cum ne arată practica, o mare parte din venit (beneficiu) și alte izvoare ale bugetului limitează activitatea de antreprenoriat și încalcă balanța intereselor antreprenorilor și statului în folosul ultimului. Pe lîngă aceasta sînt probleme de caracter calitativ, în particular, legate de mărimea impozitelor, repartizarea normativă unică a impozitelor și plăților, încasarea incotestabilă a impozitelor și plăților. Însă în continuu are lor perfecționarea legislației fiscale, și este posibil ca balanța intereselor antreprenorilor și statului să se echilibreze cîndva, dar cînd?

Rolul principal în îndeplinirea și respectarea pe deplin a legislației fiscale, în domeniul utilizării, formării și repartizării fondurilor, resurselor materiale și financiare publice îl joacă urmărirea plăților, impozitelor, contribuțiilor bănești pe care contribuabilii trebuie să le achite la bugetul de stat în urma desfășurării unei activități sau obținerea unui venit impozabil.

Numărul agenților economici în ultimii ani a crescut incredibil de mult. Dar existența unor frontiere transparente conduce și la apariția diferitelor forme de eschivare a contribuabililor de la plata impozitelor și taxelor prin diferite metode, sau la existența multor firme fantome, și în multe cazuri aceste firme fantome sunt protejate de persoane influiente, de anumite structuri corupte. Și în cazul acesta este necesar de găsit anumite căi de soluționare a unor probleme majore din cauza cărora nu se poat urmări sumele datorate bugetului public.

Lumea cinstită observă toate încălcările făcute de cei ce nu doresc să-și îndeplinească obligațiile fiscale, și aceasta nu creează o imagine chiar favorabilă pentru Serviciul Fiscal care este apărătorul bugetului de stat.

Dacă administrarea fiscală ar putea încasa la timp plățile care trebuie achitate de contribuabili, și aceștia din urmă nu ar încerca diferite metode de eschivare de la obligația fiscală, atunci urmărirea plăților nu ar mai fi necesară, dar dat fiind faptul ca așa ceva în Republica Moldova în viitorul apropiat nu va fi, din cauza imperfecțiunii legii, sau din motiv că unii agenți economici în mod conștient nu doresc să achite la timp impozitele, sau chiar deloc, eu cred că urmărirea plăților și încasarea la bugetul de stat la timp, a impozitelor și taxelor este o problemă actuală ce trebuie de rezolvat în folosul, în primul rînd al statului, și în al doilea rînd, dar nu ultimul al contribuabililor și al întregii societăți.

În folosul statului este din cauză că, în urma venitului obținut în urma încasării impozitelor și taxelor, reușește de a rezolva un șir de probleme sociale, politice, culturale, și într-un fel influențează benefic starea economico-socială a cetățenilor.

În folosul contribuabililor plata la timp a impozitelor ar însemna încredere din partea serviciului fiscal, acordare de înlesniri și facilități la impozite și plăți, conturile contribuabililor nu s-ar diminua din cauza amenzilor și penalităților, și desigur alt aspect va avea și contribuabilul, și statul, și ambii împreună, fiindcă împreună formează societatea, formează o țară, formează o națiune.

Din păcate nu este așa cum ar trebui să fie. Este un obicei urît de a nu achita impozitele, de a nu le achita la timp sau deloc. Unii o fac în mod conștient, alții profită de imperfecțiunea legislației fiscale, tălmăcirea ei din propriul punct de vedere, daca nu din interes meschin. De aceea statului i se aduc prejudicii financiare considerabile. Astfel suferă țara, suferim noi. Dar, în primul rînd suferă, bugetarii, bătrinii, copiii…

De aceea cred că încasarea cît mai corectă și la timp a impozitelor se va efectua în cazul dacă față de stat vor exista datorii fiscale, și desigur pentru ca statul să stie cuantumul sumelor datorate de agenții economici, trebuie cumva de urmărit activitatea și sumele, plățile cu care activează toți agenții economici, trebuie de urmărit datoriile fiscale.

Cum poți să ei ceva de la o persoană fizică sau juridică, agent economic, daca nu-i al tău? – se întreabă statul?

Însă statul cunoaște ce-i al lui și ce-i al contribuabilului datorită urmăririi plăților, și dacă se vor incasa corect plățile și la timp, și cointeresarea profesională a lucrătorului fiscal, și remunerarea muncii lui va fi întreținută esențial.

În literatura de specialitate se reține în plus o trăsătură a impozitului, și anume că este o prelevare fără o contraprestație sau fără vreun echivalent. Nu putem fi de acord cu o asemenea opinie din cel puțin două motive, și anume:

trăsătura esențială a impozitelor este reversibilitatea, potrivit căreia sumele concentrate de stat pe calea impozitelor de la persoanele fizice și juridice se reîntorc sub forma unor acțiuni, servicii, gratuități de care beneficiază cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societății. Astfel de gratuități de care beneficiază populația sunt acțiunile social-culturale organizate de stat în folosul ei, și anume învățământ, ocrotirea sănătății, asistența socială, ajutorul familial de stat, arta, cultura, educația fizică și sportul. Prin urmare, sub acest aspect, impozitul apare ca o prelevare obligatorie către bugetul de stat, este drept, fără echivalent și fără o contraprestație directă și imediată, însă plătitorii capătă vocație directă ca beneficiari ai unor activități organizate de stat fără să fie obligați la plata contravalorii acestora.

în schimbul impozitelor încasate, statul se obligă și trebuie să creeze și să asigure un cadru general favorabil desfășurării activităților economice, sociale și politice în societate, conform principiului „cine plătește impozite are dreptul de a beneficia de protecție din partea organelor statului".

Pentru administrația fiscală, cea mai puțin costisitoare modalitate de încasare a obligațiilor contribuabililor la bugetul de stat realizată cu cele mai reduse eforturi materiale, de timp, de personal este încasarea prin conformarea voluntară la declarare și plată efectuată de către contribuabil.

Atît din partea contribuabilului, dar și din partea statului, plata, respectiv încasarea unor „contribuții” materiale este, în același timp, și o obligație, și o necesitate. Iar o obligație trebuie plătită.

În aceste sens, administrația fiscală ca organ specializat și desemnat al statului, trebuie să desfășoare acele activități, să întreprindă acele măsuri care să conducă la conștientizarea contribuabililor asupra necesității plății obligațiilor, să fie „orientată client” într-o măsură mai mare, astfel încît chiar daca nu de plăcere, să crească procentajul contribuabililor care-și achită obligațiile în mod voluntar.

În statele dezvoltate, poporul se gîndește în primul rînd la țara sa, la prosperarea ei și apoi se gîndește la el, însă la noi în țară, din păcate, este invers. Fiecare cetățean în parte se gîndește la el înseși, apoi la vecinul lui, ca nu cumva acela să posede mai mult ca el, și în ultimul rînd se gîndește la țara sa, cum ar fi posibil ca să nu plătească impozitele, și să mai și poată fugi de răspunderea fiscală, juridică sau chiar penală. Cu cît mai curînd va fi perfecționată legislația fiscală, cu atît mai curînd statul va prospera și va putea să facă ceva ”mai mult” pentru țara sa, nu numai să-și bată capul cum de intors datoriile și creditele contractate.

Pentru a atinge scopul elaborării acestei lucrări, am structurat-o în trei capitole, care la rîndul lor sunt împărțite fiecare în mai multe compartimente.

Astfel, Capitolul I: „Obligația fiscală în urma activității economice a contribuabilului.”, are următoarea structură:

Noțiune de obligație fiscală, creanța fiscală, unde am descris obligația fiscală, particularitățile ce individualizează obligația fiscală, creanța fiscală și drepturile patrimoniale ale creanțelor fiscale.

Avizul de plată ca dovadă a obligației fiscale, unde este studiat conceptul de aviz de plată, formele avizului de plată.

Exigibilitatea și modificarea obligației fiscale, unde am descris determinarea momentului la care creanța devine exigibilă, majorările și penalitățile de întârziere, precum am descris și cazurile de modificare a obligației fiscale.

În Capitolul II: “Stingerea obligației fiscale conform legislației în vigoare” am descris:

modalitățile prevăzute de legislația în vigoare privind stingerea obligației fiscale, în compartimentul întîi;

despre responsabilitatea persoanei în obligațiunea căreia intră ținerea evidenței fiscale și despre persoanele care răspund de stingerea obligației fiscale – în paragraful doi;

răspunderea juridică și constrîngerea statală în sfera domeniului fiscal – în compartimentul trei, unde este descrisă răspunderea penală, fiscală, administrativă, disciplinară și materială.

Capitolul III: “Executarea silită a obligației fiscale: parte integrantă a urmăririi plăților la bugetul de stat” care conține de asemenea trei compartimente, și anume:

– în primul paragraf este descrisă procedura de executare silită a obligației fiscale în Republica Moldova și prezentarea formularelor utilizate de colaboratorii fiscali în scopul executării procedurii de executare silită a obligației fiscale;

– în paragraful doi al acestui capitol sunt prezentate cîteva tabele elaborate de Direcția Urmărirea Plăților în care sunt arătate încasările la bugetul de stat în urma procedurii de executare silită;

– și ultima parte a capitolului trei reprezintă o observație asupra legislației fiscale în cazul comercializării de către instituțiile financiare a bunurilor gajate în urma acordării de credite.

Notele informative, notele raport, instrucțiunile, diverse scrisori au servit ca surse științifice, date statistice, bază metodologică și suport fundamental la executarea lucrării date.

Tema abordată în prezenta lucrare este de o importanță majoră, ținând cont de politica fiscală actuală promovată de Stat, și de ponderea plăților încasate în urma procedurii de executare silită în bugetul de stat.

Cap. I. Obligația fiscală.

§ 1.Noțiune de obligație fiscală, creanță fiscală.

Conținutul fundamental al raportului juridic bugetar îl constituie obligația stabilită unilateral de către stat în sarcina persoanelor fizice sau juridice denumite contribuabili, de a plăti o anumită sumă de bani, la termenul stabilit, în contul bugetului de stat.

Conform Codului Fiscal al Republicii Moldova obligația fiscală este obligația contribuabilului de a pale: parte integrantă a urmăririi plăților la bugetul de stat” care conține de asemenea trei compartimente, și anume:

– în primul paragraf este descrisă procedura de executare silită a obligației fiscale în Republica Moldova și prezentarea formularelor utilizate de colaboratorii fiscali în scopul executării procedurii de executare silită a obligației fiscale;

– în paragraful doi al acestui capitol sunt prezentate cîteva tabele elaborate de Direcția Urmărirea Plăților în care sunt arătate încasările la bugetul de stat în urma procedurii de executare silită;

– și ultima parte a capitolului trei reprezintă o observație asupra legislației fiscale în cazul comercializării de către instituțiile financiare a bunurilor gajate în urma acordării de credite.

Notele informative, notele raport, instrucțiunile, diverse scrisori au servit ca surse științifice, date statistice, bază metodologică și suport fundamental la executarea lucrării date.

Tema abordată în prezenta lucrare este de o importanță majoră, ținând cont de politica fiscală actuală promovată de Stat, și de ponderea plăților încasate în urma procedurii de executare silită în bugetul de stat.

Cap. I. Obligația fiscală.

§ 1.Noțiune de obligație fiscală, creanță fiscală.

Conținutul fundamental al raportului juridic bugetar îl constituie obligația stabilită unilateral de către stat în sarcina persoanelor fizice sau juridice denumite contribuabili, de a plăti o anumită sumă de bani, la termenul stabilit, în contul bugetului de stat.

Conform Codului Fiscal al Republicii Moldova obligația fiscală este obligația contribuabilului de a plăti la buget o anumită suma ca impozit, taxă, majorare de întîrziere (penalitate) și/sau amendă. Cu alte cuvinte, obligația fiscală reprezintă îndatorirea de a plăti la stat impozitele, taxele și alte prelevări fiscale reglementate prin lege.

Obligația fiscală este legală, deoarece are la bază acte normative prin care sunt instituite impozite și taxe. Obligația fiscală apare în momentul apariției circumstantelor, stabilite de legislația fiscală, ce prevăd stingerea ei.

Suma de bani pe care contribuabilul are obligația de a o plăti reprezintă un venit al bugetului de stat, iar obligația al cărei obiect este va fi denumită obligație fiscală sau bugetară. Obligația bugetară este o obligație juridică, deoarece ea definește conținutul unui raport juridic ce ia naștere între stat și persoanele determinate de lege (contribuabili), raportul juridic al cărui izvor este legea, iar în caz de nevoie, executarea sa este asigurată prin intermediul constrângerii de stat.

Prin obligație fiscală se înțeleg:

• obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele și taxele datorate;

• obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele și taxele;

• obligația de a plăti, la termenele legale, impozitul și taxa datorată;

• obligația de a plăti dobânzi și penalități de întârziere, aferente impozitelor și taxelor, denumite obligații de plată accesorii;

• obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele care se realizează prin stopaj la sursă;

• orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

Particularitățile ce individualizează obligația fiscală privesc în special izvorul acestei obligații, beneficiarul, obiectul, forma sa, precum și condițiile de stabilire, modificare și stingere.

a) Izvorul obligației fiscale va fi întotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege care instituie și reglementează un venit al bugetului de stat (impozit sau taxă). Prin lege se stabilesc categoriile de persoane fizice sau juridice ce datorează bugetului de stat venitul respectiv, elementele venitului bugetar, precum și modalitățile de plată a acestuia.

b) Beneficiară a obligației fiscale este întreaga societate, deși calitatea de creditor o are statul. Scopul instituirii unilaterale de către stat a acestei obligații fiind realizarea veniturilor bugetului de stat, deci a fondului general de dezvoltare a societății, aceasta va avea în final calitatea de beneficiară a sumelor ce fac obiectul obligației bugetare.

c) Obiectul obligației fiscale constă întotdeauna într-o sumă de bani, aceasta fiind în prezent unica formă în care statele moderne percep veniturile datorate bugetului de stat.

d) Obligația fiscală este constatată în formă scrisă, prin avizul de plată a obligației fiscale care o individualizează la nivelul fiecărui contribuabil în raport de veniturile obținute sau de bunurile deținute.

Avizul de plată a obligației fiscale este întocmit sau confirmat de organele financiare ale statului care au atribuții în acest sens, în conformitate cu prevederile legale prin care se reglementează veniturile bugetare și cu respectarea procedurii stabilite prin această reglementare pentru fiecare categorie de venit în parte.

e) Condițiile de stabilire și executare a obligației fiscale sunt reglementate în mod diferit pentru fiecare categorie de venituri bugetare, datorită particularităților prezentate de aceste venituri. Variația condițiilor de stabilire și executare a obligației bugetare mai este determinată și de faptul că impozitele moderne nu mai au rolul de a acoperi cheltuielile publice, ci ele sunt folosite și ca pârghii pentru stimularea sau, dimpotrivă, împiedicarea dezvoltării unor mecanisme economice.

f) Modificarea obligației fiscale este determinată de cauzele prevăzute de lege, respectiv: modificarea elementelor în raport de care s-a făcut individualizarea obligației bugetare, modificarea termenelor de plată stabilite anterior, modificarea situației juridice a contribuabililor și, în general, orice modificare a actelor normative ce reglementează veniturile bugetare.

g) Stingerea obligației fiscale se realizează prin modalități comune și altor obligații juridice, cum ar fi plata, executarea silită sau prescripția, fiind reglementate însă și o serie de modalități specifice, cum ar fi compensarea, scăderea sau anularea obligației bugetare.

Creanța fiscală reprezintă dreptul statului de a percepe, prin organele fiscale, impozite, taxe și alte venituri în contul bugetului statului sau în fonduri bugetare speciale. Astfel creanțele sunt plăți ce constau din impozite, taxe, contribuții.

Drepturile patrimoniale ale creanțelor fiscale, care rezultă din raporturile de drept material și fiscal, constau în :

• dreptul la perceperea impozitelor și taxelor, dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor, dreptul la restituirea impozitelor și taxelor ;

• dreptul la perceperea dobânzilor și a penalităților de întârziere, conform legii.

Având în vedere faptul că statul impune în mod unilateral contribuabililor obligația de a plăti o sumă de bani la bugetul de stat, în virtutea faptului că aceștia – fie ei persoane fizice sau juridice – realizează un venit sau dețin un bun impozabil, un element important ce caracterizează obligația oligația fiscală îl reprezintă premisele care dau naștere acesteia.

Aceste premise, împrejurări de fapt, constau în realizarea unui venit, cu alte cuvinte în mărirea patrimoniului contribuabilului sau în deținerea unui bun.

Premisele vor fi diferite în funcție de fiecare categorie de venituri bugetare, acestea marcând, din punct de vedere juridic, nașterea obligației fiscale în sarcina unui anumit contribuabil.

Împrejurarea măririi unui patrimoniu prin realizarea unui venit (pentru care legea impune plata unui impozit) sau cea a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui bun impozabil sau taxabil vor determina nașterea obligației fiscale. Îndeplinirea acestor premise va semnifica dobândirea de către o persoană fizică sau juridică a calității de contribuabil, din acest moment obligația fiscală stabilită cu caracter general de lege fiind individualizată în sarcina unei anumite persoane fizice sau juridice.

Constatarea calității de contribuabil a unei persoane și stabilirea elementelor ce caracterizează obligația bugetară ce îi revine – în special a cuantumului sumei ce urmează a o plăti bugetului de stat, precum și a eventualelor înlesniri de care beneficiază – are loc prin întocmirea de către organele fiscale abilitate a titlului de creanță fiscală.

§ 2. Avizul de plată a obligației fiscale.

Prin reglementarea fiecărei categorii de venituri bugetare (impozite și taxe), legea instituie o obligație cu caracter general, a cărei concretizare, ca obligație bănească într-un anumit cuantum ce incumbă unui anumit contribuabil, se realizează prin avizul de plată a obligației fiscale.

Avizul de plată a obligației fiscale reprezintă o înștiinșare scrisă prin care organul fiscal sau o altă autoritate cu atribuții de administrare fiscală cere contribuabilului să stingă obligațiile fiscale indicate în el. Prin alte cuvinte, avizul de plată a obligației fiscale reprezintă actul (înscrisul) prin care se constată și se individualizează obligația fiscală (un impozit, o taxă sau un alt venit bugetar) a unei persoane fizice sau juridice (contribuabili). Avizul de plată a obligației fiscale nu este un act constitutiv de drepturi și obligații, ci reprezintă un act constatator de drepturi și obligații. Avizul de plată a obligației fiscale are forță de titlu executoriu și poate fi atacat pe cale administrativă și judiciară.

Ca modalitate de individualizare a obligației fiscale cu vocație generală instituită prin lege, avizul de plată a obligației fiscale reprezintă actul juridic prin care se stabilește întinderea obligației de plată ce revine persoanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil. Odată stabilită acestă obligație, care va fi diferită de la un subiect plătitor la altul, executarea sa se va face în condițiile și cu respectarea termenelor prevăzute de actul normativ ce reglementează venitul fiscal în cauză.

Avizul de plată a obligației fiscale se întocmește sau se confirmă de către organele ce compun aparatul fiscal al statului și cărora le revine competența de a calcula impozitele și taxele datorate bugetului de stat.

Dat fiind faptul că obligația fiscală este o obligație impusă în mod unilateral de către stat contribuabilului, și avizul de plată e o individualizează, întocmit de organele financiare abilitate, va fi un act juridic unilateral. Manifestarea de voință în acest sens a organelor financiare își are temeiul în lege, care impune o anumită sarcină fiscală. Prin urmare, depășirea de către aceste organe a cadrului stabilit de lege pentru individualizarea obligației fiscale va da contribuabilului dreptul de a contesta avizul de plată a obligației fiscale astfel emis.

Avizul de plată a obligației fiscale, ca act juridic unilateral, dă naștere unui drept de creanță al statului având ca obiect sumele de bani pe care contribuabilul le datorează bugetului de stat, precum și obligației ce revine contribuabilului de a plăti aceste sume în cuantumul și la termenele stabilite.

Avizul de plată a obligației fiscale trebuie să conțină următoarele elmente obligatorii:

a) denumirea (numele și prenumele) contribuabilului;

b) codul fiscal al contribuabilului;

c) data emiterii sale;

d) tipul, termenile de stingere și suma obligației fiscale;

e) adresa și codul fiscal al organului fiscal sau al unei alte autorități care a întocmit avizul de plată.

Avizul de plată a obligației fiscale intră în vigoare la data care contribuabilul l-a primit și este valabil pînă la stingerea obligației fiscale sau pînă la anularea lui.

Formele avizului de plată a obligației fiscale.

1. Din punctul de vedere al reglementărilor legale, constituie aviz de plată a obligației fiscale următoarele acte (documente reprezentând instrumente de impunere):

• procesul-verbal de impunere, pentru obligațiile bugetare provenite din impozite și taxe, care se determină de către organele de specialitate pe baza declarațiilor de impunere;

• deconturile sau declarațiile fiscale, în cazul în care obligațiile bugetare se stabilesc de către plătitor;

• documentul care cuprinde rezultatele verificării sau constatării, pentru diferențele constatate între obligațiile de plată determinate de plătitor și cele legal datorate, inclusiv majorările de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor, taxelor și a altor venituri, stabilite cu ocazia verificării ulterioare efectuate de organele abilitate de lege în acest scop;

• declarația vamală, pentru obligațiile de plată în vamă;

• documentul de plată sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele fiscale, pentru obligațiile fiscale care se percep din plata directă reprezentând taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru;

• actul încheiat între părți, pentru obligațiile de plată datorate potrivit legii, de alte prestări de servicii (decât cele prezentate mai sus) rezultate din contracte;

• procesul-verbal de constatare a contravenției, pentru obligațiile privind plata amenzilor;

• ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești, sau un extras, certificat, întocmit pe baza acestora, în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare și al altor creanțe bugetare stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța de judecată;

• actul prin care se constată și se individualizează suma de plată pentru obligațiile bugetare provenind din majorări;

• hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în cazul în care asupra unei obligații de plată privind creanțele bugetare s-a pronunțat o instanță judecătorească (în cazul unei contestații sau cereri de revizuire adresate organului competent potrivit legii, suma datorată este cea prevăzută în decizia emisă de acesta);

• alte documente emise de organele competente prin care se constată și se individualizează creanțe bugetare.

Toate aceste instrumente au forță executorie, prevederile lor trebuie aduse la îndeplinire de către plătitori și de către organele competente. Cu alte cuvinte avizul de plată a obligației fiscale reprezintă înscrisul prin care se idividualizează obligația și creanța fiscală.

2. Din punctul de vedere al scopului pentru care sunt întocmite, avizurile de plată a obligației fiscale sunt:

– avizuri de plată explicite, care se întocmesc de către organele financiare, aparatul de control fiscal sau chiar de către plătitori, exclusiv în scopul de a constata și individualiza un impozit, o taxă sau au alt venit bugetar datorate de un anumit contribuabil. Astfel de documente sunt:

• procesele-verbale de impunere;

• procesele-verbale de control;

• declarațiile vamale;

• declarațiile pentru stabilirea impozitului pe imobil, a impozitului pe teren și a taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, în cazul contribuabililor persoane juridice;

• declarațiile pentru stabilirea impozitului pe imobil și a impozitului pe teren, pentru contribuabilii persoane fizice;

• dispozițiile pentru impunere – înștiințare de plată pentru veniturile din activitățile independente;

• declarațiile privind obligația de plată la bugetul de stat întocmite pentru taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe venit, impozitul pe profit, accize, taxa pentru jocurile de noroc și alte taxe speciale, vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, impozitul pe dividende;

• deconturile privind accizele etc.

– avizuri de plată implicite, care se întocmesc fie de plătitori, fie de organele fiscale și au în vedere constatarea și individualizarea impozitelor directe. Astfel de documente sunt:

• statele de plată ale salariilor (sau ale altor drepturi bănești cuvenite colaboratorilor externi). Acestea se folosesc la individualizarea unor obligații fiscale cum sunt: impozitul pe venit, contribuția la asigurările sociale, contribuția la pensia suplimentară, ajutorul de șomaj, contribuția pentru asigurările sociale de sănătate;

• chitanțele, prin care se constată plata taxelor de timbru și a altor taxe;

La baza emiterii avizului de plată a obligației fiscale de către organele financiare se află, pentru anumite categorii de venituri bugetare, declarația de impunere sau taxare pe care contribuabilul are obligația legală de a o prezenta acestor organe din momentul în care realizează un venit impozabil sau deține un bun impozabil sau taxabil. De asemenea, contribuabilul are obligația de a comunica organelor fiscale competente orice modificare a datelor declarate anterior.

Prin declarația de impunere, contribuabilul identifică veniturile sau bunurile impozabile sau taxabile. Această declarație trebuie depusă la organele fiscale competente într-un anumit termen de la ivirea premiselor ce dau naștere obligației fiscale în sarcina contribuabilului, respectiv de la obținerea venitului sau de la dobândirea bunului în legătură cu care există această obligație, în conformitate cu legislația în vigoare.

Organele financiare au dreptul de a verifica exactitatea datelor înscrise în declarația de impunere și de a solicita contribuabililor documentele contabile, evidențele și orice alte elemente materiale sau valorice necesare în vederea cunoașterii realității obiectelor sau surselor impozabile sau taxabile.

Pe baza declarației contribuabililor, organele fiscale competente emit avizul de plată a obligației fiscale, act juridic unilateral, caracterizat prin anumite particularități cu importante consecințe practice.

a) Avizul de plată a obligației fiscale este un act juridic declarativ de drepturi și obligații. Prin emiterea sau confirmarea de către organele competente se constată doar dreptul statului de a încasa sumele de bani datorate bugetului de stat și obligația ce revine în acest sens contribuabilului.

Prin legea ce reglementează un impozit sau o taxă se instituie o obligație ce va reveni oricărei persoane fizice sau juridice ce va îndeplini condițiile cerute de acea lege.

Odată ivite premisele stabilite de lege pentru nașterea obligației de plată a impozitului sau a taxei, respectiv realizarea unui venit sau deținerea unui bun, persoana fizică sau juridică va deveni contribuabil. Ea va avea obligația de a întocmi declarația de impunere sau taxare, pe baza căreia se va emite avizul de plată a obligației fiscale. Aceasta va constata doar individualizarea față de o anumită persoană fizică sau juridică a obligației fiscale cu vocație generală reglementată de lege.

Importanța practică a calificării avizului de plată a obligației fiscale ca fiind un act juridic declarativ este evidențiată în ipoteza în care contribuabilul nu își respectă obligația de a întocmi și depune la organele fiscale, în termenul stabilit, declarația de impunere. În lipsa acesteia, nu va fi emis nici un aviz de plată.

Ulterior se constată, prin intermediul unui control întreprins de organele abilitate, sau prin declarația făcută cu întârziere de către contribuabil, că acesta realizează un venit impozabil sau deține un bun impozabil sau taxabil și, în consecință, se va emite avizul de plată a obligației fiscale.

În paralel, va fi angajată și răspunderea contravențională sau chiar penală a contribuabilului pentru nedeclararea în termen a veniturilor realizate sau a bunurilor deținute, fapta sa reprezentând o formă de evaziune fiscală.

În această situație însă, dacă avizul de plată a obligației fiscale ar fi calificat ca un act juridic constitutiv de drepturi și obligații, sumele datorate de contribuabil bugetului de stat ar urma să fie calculate din momentul întocmirii acestui aviz de plată, deoarece din acest moment a luat naștere obligația sa de a plăti o sumă bugetului de stat.

În schimb, pentru perioada în care, în mod culpabil nu a întocmit declarația de impunere, contribuabilul nu va plăti impozite sau taxe, deoarece nu are nici o obligație de ordin fiscal. Or, răspunderea contravențională sub forma amenzii nu se poate substitui executării obligației pe care contribuabilul o avea către bugetul de stat pe perioada în care nu a întocmit declarația de impunere.

Dacă avizul de plată a obligației fiscale va fi calificat însă ca un act juridic declarativ de drepturi, efectele sale vor avea caracter retroactiv, sumele reprezentând impozite sau taxe, urmând a fi calculate și pe perioada anterioară emiterii avizului de plată fiscală, din momentul în care contribuabilul a obținut venitul sau a dobândit bunul în legătură cu care au fost stabilite obligațiile fiscale. Această perioadă pe care se vor calcula retroactiv drepturile bănești cuvenite statului va trebui să se înscrie în termenul de prescripție a obligației fiscale.

Dacă prin această întârziere s-au depășit datele la care creanța fiscală devenea exigibilă se vor aplica majorările de întârziere prevăzute de lege.

De asemenea, va fi angajată și răspunderea contribuabilului pentru evaziunea fiscală astfel săvârșită.

b) O altă particularitate a creanței fiscale o reprezintă caracterul său executoriu. Avizul de plată a obligației fiscale este executoriu de drept, fără a mai fi necesară obținerea altui aviz executoriu, prevederile sale putând fi aduse la îndeplinire fără nici o învestire specială.

Rațiunea acestei particularități a creanței fiscale constă în necesitatea realizării veniturilor bugetului de stat la termenele și în cuantumul prevăzut de lege.

Având în vedere destinația taxelor și impozitelor și faptul că beneficiară a acestor sume este întreaga societate, fiind vorba, prin urmare, despre un interes public, legiuitorul a recunoscut caracterul executoriu de drept al creanței bugetare.

În măsura în care contribuabilii nu își execută la termenele stabilite obligația de a plăti sumele cuvenite bugetului de stat, organele fiscale au dreptul de a trece direct la executarea silită a acestor sume.

Procedura executării silite urmează a fi declanșată din oficiu de către organele fiscale competente, nefiind necesară intervenția unor alte organe ale statului care să autorizeze executarea silită. Organele fiscale au obligația ca în momentul în care constată neplata la scadență a sumelor cuvenite bugetului de stat să procedeze la realizarea acestora pe calea executării silite. Această obligație este imperativă, în cazul nerespectării sale putând fi angajată răspunderea persoanelor din cadrul organelor fiscale competente care aveau obligația de a constata neplata și de a trece la executarea silită.

Avizul de plată explicit a obligației fiscale.

Majoritatea avizurilor de plată a obligației fiscale au un caracter explicit, fiind acte juridice constituite exclusiv în scopul de a constata obligația unui contribuabil de a plăti o anumită sumă către bugetul de stat, individualizând astfel obligația cu vocație generală instituită de legea ce reglementează venitul bugetar respectiv.

Aceste avizuri de plată a obligației fiscale sunt reprezentate de actele de impunere întocmite în formă scrisă de organele fiscale, diferite în funcție de categoria de impozite sau taxe pe care o constată.

A. Procesul-verbal de impunere

Pentru anumite categorii de venituri, obligația fiscală ce revine contribuabilului este determinată de organele fiscale, pe baza datelor declarate de acesta, prin întocmirea procesului-verbal de impunere. Acest proces-verbal va reprezenta avizul de plată a obligației fiscale, care și individualizează obligația de plată a contribuabilului.

În baza procesului-verbal de impunere, organele fiscale vor comunica subiectului plătitor, înainte de termenul la care impozitul trebuie plătit, o înștiințare de plată, care conține precizarea sumei pe care acesta o datorează bugetului de stat.

Acest aviz de plată fiscală – procesul-verbal de impunere – este întocmit și comunicat contribuabililor de către organele fiscale în cazul impozitului pe veniturile populației, al impozitelor si taxelor locale și al impozitului pe venitul din agricultură.

B. Declarația privind impozitul pe venit.

În ceea ce privește impozitul pe venit, avizul de plată a obligației fiscale îl reprezintă chiar declarația privind impozitul pe venit întocmită de contribuabil și depusă la organul fiscal competent. Organul fiscal va verifica exactitatea datelor înscrise în declarația privind impozitul pe venit și a calculului impozitului datorat, calcul cuprins în aceeași declarație, dar nu va emite un alt act care să aibă natura unui aviz de plată.

Pentru aceste venituri bugetare, declarația privind impozitul pe venit nu mai reprezintă temeiul emiterii avizului de plată a obligației fiscale, ci va avea natura juridică a acestuia.

Aceste două categorii de aviz de plată a obligației fiscale – procesul-verbal de impunere și actul declarativ al contribuabilului – au ca trăsătură comună faptul că obligația fiscală pe care o constată este determinată de către organele fiscale pe baza declarației contribuabilului.

C. Documentul de evidență întocmit de contribuabil.

În cazul obligațiilor fiscale care se stabilesc de către plătitor, avizul de plată îl va reprezenta documentul de evidență pe care acesta are obligația de a-l întocmi în condițiile și la termenele stabilite de lege. Pe baza acestor evidențe, plătitorul întocmește declarațiile sau deconturile fiscale, pe care le va depune la organele financiare competente.

Astfel, potrivit art. 83 din titlul II al Codului Fiscal al Republicii Moldova, în cursul anului fiscal contribuabilii au obligația de a depune declarația cu privire la impozitul pe venit. Declarația cu privire la impozitul pe venit sau documentul cu privire la venitul societății se completează în conformitate cu instrucțiunile Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor, potrivit formei aprobate de acesta, și se prezintă Serviciului Fiscal de Stat nu mai tîrziu de 31 martie a anului următor anului fiscal de gestiune, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.(5)-(8) a aceluiași articol. În cazul depistării de către contribuabil, după 31 martie, în declarația prezentată organelor fiscale sau în documentul cu privire la venitul societății, a greșelilor care au drept consecință necesitatea introducerii corectărilor în declarația fiscală sau în documentul cu privire la venitul societății, contribuabilul are dreptul să prezinte, în condițiile prezentului cod, o dare de seamă corectată.

În aceste condiții, conform art. 85, alin.4 din Codul Fiscal declarațiile și alte documente care urmează a fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat trebuie să conțină o notificare a contribuabilului că, în cazul care va include în documentele respective informații false sau care induc în eroare, el va purta răspundere în conformitate cu legislația.

Această regulă consacrată în materia impozitului pe venit cunoaște două excepții:

a) în situația în care organele fiscale, cu ocazia verificării declarației de impunere depuse de contribuabili, constată că stabilirea impozitului nu a fost corect făcută, vor proceda la recalcularea impozitului. Impozitul astfel recalculat va fi comunicat în scris contribuabilului, prin înștiințarea de plată.

b) organul fiscal va calcula impozitul pe venit și îl va comunica prin înștiințare de plată contribuabilului și în situația în care acesta nu a întocmit declarația privind impozitul pe venit sau nu a furnizat informațiile necesare pentru a determina obligația fiscală.

În ultimele două cazuri, avizul de plată a obligației fiscale îl va constitui înștiințarea de plată.

Un alt venit bugetar pentru care avizul de plată a obligației fiscale este reprezentat de declarația întocmită de contribuabil și verificată de organele fiscale este taxa pe valoarea adăugată.

Astfel plătitorii de taxă pe valoarea adăugată au obligația de a întocmi și depune lunar la organul fiscal un decont privind operațiunile realizate și taxa pe valoarea adăugată ce urmează a fi plătită.

În situația în care, în urma verificării efectuate de organele fiscale în privința decontului rezultă că acesta conține date eronate sau este incomplet, organele fiscale vor stabili cuantumul taxei pe valoarea adăugată și îl vor comunica plătitorilor.

D. Declarația vamală.

În ceea ce privește taxele vamale, avizul de plată a obligației fiscale îl va reprezenta declarația vamală de import întocmită de importatorul-debitor al taxelor vamale. Prin același document se va determina și taxa pe valoarea adăugată datorată pentru bunurile importate.

Declarația vamală de import reprezintă un aviz de plată a obligației fiscale ce poate constata mai multe obligații fiscale, de natură diferită, ce revin unui contribuabil.

Avizul de plată implicit a obligației fiscale.

Anumite categorii de venituri bugetare sunt individualizate prin avize de plată a obligației fiscale cuprinse în acte juridice care au un alt conținut principal. Deși sunt întocmite cu un alt scop, aceste acte juridice conțin și individualizarea obligației de plată a unui impozit sau a unei taxe, fiind astfel, în măsura în care constată existența și cuantumul acestei obligații fiscale, avize de plată a obligației fiscale.

Aceste înscrisuri ce reprezintă avizuri de plată implicite a obligației fiscale sunt întocmite de organele financiar-contabile sau de alte organe ale statului.

Astfel, au în același timp și natura juridică a unui aviz de plată a obligației fiscale următoarele înscrisuri:

a) Documentele (statele) de plată a salariilor și a altor drepturi salariate impozabile. Acestea conțin și calculul impozitului pe salarii datorat de fiecare persoană angajată, potrivit legii angajatorul având, pe lângă obligația de a calcula impozitul, și pe aceea de a-l reține și vărsa bugetului de stat.

Angajatorul are obligația de a depune semestrial la organul fiscal în raza căruia își are sediul sau domiciliul o dare de seamă privind calcularea, reținerea și vărsarea la bugetul de stat a impozitului pe salarii.

Nevărsarea la termen a impozitului pe salarii de către angajator va atrage răspunderea patrimonială a acestuia, sub forma majorărilor de întârziere, iar nedepunerea la termen a dării de seamă la organele fiscale competente va atrage răspunderea administrativă (contravențională) a angajatorului sau a persoanei din cadrul acestuia ce avea obligația de a depune darea de seamă.

Darea de seamă permite organului fiscal să constate modul în care s-au făcut calculul, reținerea și vărsarea la bugetul de stat a impozitului pe salarii. Acest act nu reprezintă un aviz de plată a obligației fiscale, deoarece prin el nu se individualizează o obligație fiscală față de un contribuabil.

În ceea ce privește impozitul pe salarii, calitatea de contribuabil o are salariatul, persoana angajată cu contract de muncă, iar această obligație fiscală ce îi revine este individualizată prin statul de plată a salariului, document care, potrivit legii, conține și calculul impozitului aferent salariului cuvenit persoanei angajate.

Darea de seamă reprezintă un document ce permite organelor fiscale competente să efectueze controlul asupra modului în care angajatorul și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege de a calcula, reține și vărsa la bugetul de stat impozitul pe salarii. Acest control, formă a controlului financiar, va avea ca sursă inițială de documentare darea de seamă întocmită si depusă la organele fiscale competente de către angajator. Această dare de seamă nu va avea însă natura juridică a unui aviz de plată a obligației fiscale.

b) Documentele (statele) de plată a veniturilor sau a altor drepturi bănești cuvenite colaboratorilor externi sau altor persoane, potrivit legii (drepturi bănești cuvenite conform convenției de colaborare, drepturi de autor etc.). Aceste documente stabilesc și veniturile cuvenite bugetului de stat aferente drepturilor bănești pe care le constată (impozit pe venit etc.).

Unitatea care întocmește aceste documente va reține și va vărsa la bugetul de stat sumele astfel constatate.

c) Documentele ce constată plata către asociați sau acționari a dividendelor cuvenite.

Societățile comerciale au obligația ca, odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați, să calculeze, să retină și să verse impozitul aferent acestora. În acest caz, documentul care va constata plata dividendelor și reținerea impozitului pe dividende corespunzător va reprezenta un aviz de plată implicita obligației fiscale.

Agentul economic care plătește dividende acționarilor (asociaților) săi pe parcursul anului fiscal reține și achită ca impozit o sumă egală cu 18% din suma dividendelor care urmează să fie plătite.

d) Actul constatator întocmit de organul de control fiscal. Un aviz de plată aparte, datorită conținutului său complex, este actul ce constată rezultatele unui control fiscal întreprins de organele de control competente.

Dacă în urma controlului efectuat, organul de control va constata încălcarea de către contribuabili a normelor legale privitoare la impozite și taxe, va înscrie aceste constatări în actele de control întocmite. Actul de constatare întocmit de organul de control fiscal va avea natura juridică a unui aviz de plată implicit a obligației fiscale și care va stabili în întregime obligațiile ce revin contribuabilului, în măsura în care acesta nu le-a determinat.

Actul de control fiscal va reprezenta avizul de plată executoriu și pentru majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen a sumelor datorate bugetului de stat.

§ 3. Exigibilitatea și modificarea obligației fiscale.

Exigibilitatea obligației fiscale este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului, la o anumită dată, plata taxei datorate bugetului de stat.

1.Determinarea momentului la care creanța devine exigibilă.

Obligația fiscală, odată individualizată față de un contribuabil prin avizul de plată a obligației fiscale, devine exigibilă la o anumită dată, stabilită prin acte normative ce reglementează venitul bugetar respectiv.

Reglementarea cu caracter de principiu în această materie stabilește că obligațiile bugetare sunt scadente la termenele prevăzute de reglementările legale.

Instituind în mod unilateral obligația contribuabililor de a plăti anumite sume la bugetul de stat, statul stabilește și datele la care aceste plăți trebuie făcute, asigurând astfel continuitatea realizării veniturilor bugetului de stat. Ritmicitatea realizării acestor venituri este esențială pentru efectuarea cheltuielilor publice.

Toate actele normative ce instituie impozite și taxe stabilesc data sau termenul înăuntrul căruia trebuie executate obligațiile fiscale de către contribuabili.

Neplata de către aceștia a obligațiilor fiscale la scadențele astfel determinate prin lege va atrage răspunderea lor patrimonială, sub forma majorărilor de întârziere, și va da dreptul, organelor fiscale competente de a proceda la executarea silită a creanțelor bugetare.

Pentru fiecare categorie de venituri bugetare legea stabilește una sau mai multe date până la care contribuabilul trebuie să-și execute obligațiile fiscale.

Astfel, diversele venituri bugetare urmează să fie plătite lunar, trimestrial, anual etc.

O excepție o reprezintă taxa pe valoarea adăugată, în cazul căreia momentul la care devine exigibilă se determină, de regulă, în funcție de faptul generator, adică de momentul la care ia naștere obligația plății taxei pe valoarea adăugată.

În funcție de natura operațiunilor realizate de agenții economici plătitori de TVA, actele normative ce o reglementează stabilesc diferite momente la care ia naștere obligația de plată a TVA. Ca regulă, în această materie, la aceeași dată a realizării faptului generator, taxa pe valoarea adăugată va deveni exigibilă.

Astfel, exigibilitatea TVA va interveni în momentul efectuării livrării bunurilor mobile, transferului proprietății bunurilor imobile sau al prestării serviciilor.

Pentru livrările de bunuri și prestările de servicii, inclusiv lucrările imobiliare, care se efectuează continuu sau succesiv, precum și pentru cele la care se încasează de regulă avansuri, cu autorizarea organelor fiscale la care agenții economici sunt înregistrați ca plătitori de TVA, exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului clientului, pe bază de factură sau alt document legal înlocuitor.

O altă situație în care creanța fiscală devine exigibilă la un moment anterior celui determinat de prevederile legale cu privire la un anumit venit bugetar o reprezintă nerespectarea de către contribuabil a condițiilor și termenelor în care i s-au acordat înlesniri la plată, caz în care întreaga sumă neplătită poate fi executată silit, ceea ce presupune existența unei creanțe exigibile.

Momentul în care obligația de plată a unui anumit venit bugetar devine exigibilă este stabilit expres pentru fiecare asemenea categorie de venituri prin actul normativ care le instituie și reglementează.

2.Majorări și penalități de întârziere stabilite de legislație.

Neexecutarea de către contribuabil a obligațiilor sale fiscale la momentul la care acestea au devenit exigibile atrage obligarea sa la plata majorărilor de întârziere prevăzute de lege, ca formă de răspundere patrimonială specifică dreptului fiscal.

Și în privința majorărilor de întârziere legiuitorul a adoptat multă vreme soluția reglementării lor pentru fiecare categorie de venituri bugetare în parte. Astfel, actele normative ce instituiau aceste venituri stabileau și majorările ce urmau a fi aplicate în situația în care contribuabilii nu-și respectau obligațiile de plată.

Majorările de întârziere se calculează începând cu ziua lucrătoare imediat următoare celei în care obligația fiscală a devenit exigibilă (ziua în care a expirat termenul de plată a sumei datorate) până în ziua plății, inclusiv. Calculul se face zi cu

zi, cuantumul majorării de întîrziere fiind determinat în funcție de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Națională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la refinanțarea băncilor comerciale prin operațiuni repo de cumpărare a hîrtiilor de valoare de stat în termen de 2 luni, majorată cu 5 puncte.

Pentru neplata în termen a impozitului și a taxei înscrise de organul cu atribuții de administrare fiscală în contul personal al contribuabilului, majorarea de întîrziere (penalitatea) se calculează fără a fi emisă vreo decizie. Procedura și periodicitatea calculării (aplicării) majorării de întîrziere (penalității) și reflectării ei în contul personal al contribuabilului se stabilesc de conducerea organului cu atribuții de administrare fiscală respectiv, iar pentru impozitele administrate de serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale – de către autoritățile reprezentative administrației publice locale. În cazurile reflectării periodice a majorării de întîrziere (penalității) în contul personal al contribuabilului, se permite de a nu reflecta suma ei calculată pentru fiecare impozit și taxă în parte în mărime mai mică de 10 lei.

În situația în care plata obligațiilor bugetare se face prin virament, deci prin intermediul unei bănci, aceasta va avea obligația de a vira sumele reprezentând venituri bugetare în aceeași zi în care a debitat contul debitorului. Nerespectarea de către bancă a acestei obligații atrage suportarea de către aceasta a majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a sumelor cuvenite bugetului de stat.

Nu se datorează dobânzi pentru sumele datorate cu titlul de amenzi, dobânzi, penalități de întârziere, penalități de orice fel, stabilite potrivit legii.

Pe perioadele de soluționare a cererilor de revizuire si a contestațiilor referitoare la obligații fiscale se datorează penalități de întârziere pentru sumele ce fac obiectul contestării. Exercitarea de către contribuabil a dreptului său de a contesta deciziile organelor fiscale referitoare la obligațiile fiscale ce-i revin nu suspendă curgerea majorărilor de întârziere.

Pentru neplata la termenele stabilite a majorărilor de întârziere datorate, stabilite potrivit articolului 228 al Codului Fiscal, nu se percep majorări de întârziere.

Termenele de prescripție pentru stabilirea și executarea silită a majorărilor de întârziere sunt aceleași cu cele prevăzute expres de lege pentru venitul la care se calculează.

Reglementarea unitară a majorărilor de întârziere conține și posibilitatea acordării de facilități contribuabililor în executarea obligațiilor de plată a acestor majorări, sub formă de amânări, eșalonări, reduceri sau scutiri. Aceste facilități se acordă de către Inspectoratul Fiscal de Stat sau Inspectoratele teritoriale, în funcție de destinația venitului bugetar, respectiv bugetul central sau bugetele locale, la cererea justificată a contribuabililor.

Instituirea, printr-un act normativ, unei reglementări unitare a materiei majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a veniturilor cuvenite bugetului de stat reprezintă un pas important spre atât de necesara reglementare a procedurii fiscale printr-un Cod de procedură fiscală. Diferitele aspecte ale acesteia fac în prezent obiectul actelor normative speciale ce instituie categoriile de venituri ale bugetului de stat. Răspândirea normelor de procedură fiscală în atât de multe acte normative îngreunează considerabil cunoașterea lor și, implicit, generează probleme în ceea ce privește aplicarea lor.

În continuare sunt prezentate cazurile de modificare a obligației fiscale.

După individualizarea obligației bugetare în sarcina unui subiect plătitor prin titlul de creanță, această obligație trebuie îndeplinită în limitele stabilite prin actul de individualizare și la termenele prevăzute de lege. Subiectul plătitor va trebui să-și îndeplinească obligația către bugetul de stat, astfel cum aceasta a fost stabilită prin titlul de creanță care o constată.

Cu toate acestea, până în momentul stingerii obligației pot interveni o serie de situații, expres reglementate de lege, care să determine modificarea obligației bugetare stabilite inițial. În asemenea situații, titlul de creanță bugetară va fi modificat, obligația astfel constatată urmând a fi adusă la îndeplinire în conformitate cu noul său conținut.

Modificarea obligației bugetare intervine în una din următoarele situații:

– modificarea elementelor în raport de care s-a făcut individualizarea sa;

– modificarea situației juridice a subiectului plătitor;

– acordarea înlesnirilor prevăzute de lege;

– modificarea actelor normative prin care se instituie și reglementează venituri ale bugetului de stat.

Modificarea elementelor în raport de care s-a făcut individualizarea obligației bugetare.

Până în momentul în care creanța bugetară devine exigibilă este posibilă apariția unor modificări în ceea ce privește premisele în raport de care a avut loc individualizarea obligației bugetare în sarcina unui subiect plătitor. Elementele arătate de acesta prin declarația de impunere sau constatate direct de organele fiscale și care au stat la baza emiterii titlului de creanță ce individualizează obligația fiscală se pot modifica până în momentul executării obligației, în consecință, obligația bugetară se va modifica.

De asemenea, actele normative ce instituie impozite și taxe stabilesc obligația ce revine subiectului plătitor de a comunica organelor fiscale modificările intervenite în legătură cu declarațiile inițiale.

Aceste situații în care are loc o modificare a obligației stabilite inițial în sarcina unui contribuabil trebuie distinse de acele situații în care întinderea obligației bugetare variază de la un termen de plată la altul în funcție de variațiile materiei impozabile.

Este mai ales cazul obligațiilor fiscale ce revin comercianților – impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată etc. Materia impozabilă ce stă la baza stabilirii acestor obligații (profitul, prețul bunurilor sau serviciilor etc.) variază în cursul desfășurării activității economice, de aceea și termenele de plată sunt mult mai dese.

În cazul acestor obligații fiscale nu intervine o modificare, ci o variație continuă a materiei impozabile ce determină o individualizare a lor la intervale de timp mai scurte.

În marea majoritate a cazurilor ce determină modificarea obligației bugetare intervin schimbări în ceea ce privește materia impozabilă, în sensul majorării sau reducerii acesteia, schimbări care au loc însă în intervalul de timp cuprins între individualizarea obligației și momentul stingerii acesteia.

Modificarea elementelor în raport cu care a fost determinată obligația bugetară mai poate interveni și în urma admiterii contestațiilor formulate de contribuabili împotriva actelor de stabilire a obligațiilor fiscale sau în urma controlului exercitat de organele fiscale competente.

A. Modificarea obligației bugetare în urma admiterii contestațiilor formulate de contribuabili.

În măsura în care un contribuabil consideră că organele fiscale competente au stabilit în mod greșit, cu încălcarea prevederilor legale, mărimea obligației fiscale ce îi incumbă sau au aplicat în mod eronat o sancțiune fiscală, el are posibilitatea de a contesta actele de impunere sau de sancționare astfel întocmite.

Dacă în urma parcurgerii întregii proceduri de soluționare a acestor contestații în materie fiscală se constată că motivele invocate de contribuabil sunt legale și temeinice, contestația va fi admisă.

În consecință, obligația bugetară stabilită inițial va fi modificată conform hotărârii de admitere a contestației, în sensul reducerii întinderii obligației, acordării unor înlesniri, neaplicării sancțiunii sau reducerii acesteia etc. În acest caz, suma datorată va fi cea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar în cazul formulării unei contestații sau cereri de revizuire, suma datorată va fi cea prevăzută în decizia organului competent învestit cu soluționarea cererii. Pentru obligația de plată a sumei astfel constatate, hotărârea judecătorească sau decizia organului competent vor reprezenta titlul executoriu.

B. Modificarea obligației bugetare în urma controlului exercitat de organele fiscale competente.

În cazul în care ulterior întocmirii de către contribuabil a declarației de impunere, organele fiscale competente constată că acesta nu a stabilit conform prevederilor legale obligațiile sale către bugetul de stat, vor proceda la determinarea corectă a acestor obligații.

Actul de constatare întocmit de organele de control financiar va reprezenta titlul de creanță, contribuabilul urmând a fi ținut de obligația astfel stabilită de organele competente potrivit prevederilor legale.

Modificarea situației juridice a contribuabilului.

Și în acest caz, modificarea obligației bugetare va interveni în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de actele normative.

În situația lichidării/dizolvării unui contribuabil, pentru determinarea profitului impozabil se ia în calcul și profitul rezultat din lichidarea patrimoniului acestuia.

În cazul fuziunii sau al divizării unui contribuabil care își încetează existența sumele rezultate din evaluările generate de aceste operațiuni se vor reflecta în conturile, de rezerve ale entităților rezultate, fără a fi utilizate la majorarea capitalului social.

Cazurile în care modificarea situației juridice a contribuabilului atrage schimbarea elementelor avute în vedere la determinarea obligației fiscale, ducând astfel la modificarea acesteia, fac obiectul reglementărilor referitoare la fiecare categorie de venituri bugetare în parte.

Modificarea obligației fiscale prin acordarea înlesnirilor legale.

Acest caz de modificare a obligației bugetare intervine în situațiile în care, ulterior individualizării obligației în sarcina unui contribuabil, acesta solicită și obține acordarea de înlesniri prevăzute de lege – amânări, eșalonări, reduceri, scutiri.

În măsura stabilirii acestor înlesniri, obligația bugetară inițială va fi modificată fie în privința termenelor la care va fi scadența, fie în privința cuantumului sumei ce face obiectul obligației.

Actele normative ce instituie venituri ale bugetului de stat datorate de persoane fizice sau juridice reglementează pentru fiecare asemenea categorie de venituri înlesnirile ce pot fi acordate, precum și competențele în această materie.

Potrivit reglementării cuprinse în articolul 180 al Codului Fiscal al Republicii Moldova, la cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane juridice sau fizice, creditorii bugetari vor acorda, pentru obligațiile fiscale restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plată:

a) eșalonări la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor obligații bugetare;

b) amânări la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor obligații bugetare;

c) eșalonări la plata dobânzilor și/sau a penalităților de orice fel;

d) amânări și/sau scutiri ori amânări și/sau reduceri de dobânzi și/sau penalități de întârziere;

e) scutiri sau reduceri de impozite și taxe, în condițiile legii.

Înlesnirile la plata obligațiilor bugetare pot fi acordate înaintea începerii executării silite.

Procedura de acordare a înlesnirilor legale se stabilește prin legi speciale. Nerespectarea de către contribuabili a condițiilor și a termenelor în care le-au fost acordate înlesnirile la plata obligațiilor bugetare determină exigibilitatea creanței bugetare și, prin urmare, posibilitatea declanșării procedurii de executare silită cu privire la întreaga sumă neplătită.

Pe perioada pentru care s-au acordat amânări sau eșalonări la plata obligațiilor fiscale cursul prescripției va fi suspendat, dar vor curge majorările stabilite și calculate potrivit dispozițiilor legale.

Nerespectarea de către contribuabili a condițiilor în care le-au fost acordate înlesnirile are drept consecință revocarea acestora, precum și obligația de plată a majorărilor de întârziere pentru întreaga perioadă în care au beneficiat de înlesniri. De asemenea, organele fiscale competente vor putea trece de îndată la executarea silită a obligațiilor bugetare devenite exigibile în acest mod.

Modificarea actelor normative prin care se instituie și reglementează veniturile bugetare.

Aceste acte normative se aplică tuturor raporturilor juridice existente, ceea ce duce la modificarea în mod corespunzător a tuturor obligațiilor fiscale stabilite anterior, în sensul reducerii, majorării sau stingerii acestora.

Organele fiscale competente au obligația de a aplica aceste modificări tuturor titlurilor de creanță fiscală înscrise în evidențele lor, comunicând contribuabililor modificările intervenite.

Actele normative în materie fiscală sunt întotdeauna de imediată aplicare, ele modificând obligațiile fiscale născute înainte de intrarea lor în vigoare, dar încă neajunse la scadență.

Nu va interveni o modificare a obligației bugetare în situația în care, ca urmare a nerespectării de către contribuabili a prevederilor legale în materia realizării veniturilor bugetului de stat, acestora li se vor aplica sancțiuni cu caracter fiscal, sub forma majorărilor de întârziere, amenzilor fiscale etc.

Deși în acest caz contribuabilul va trebui să plătească o sumă mai mare către bugetul de stat decât cea stabilită inițial, în realitate este vorba de cumularea unor sume având un regim juridic distinct.

Astfel, obligației bugetare stabilite prin titlu de creanță bugetară i se vor adăuga majorările de întârziere stabilite prin titlu de creanță distinct, acestea urmând regimul juridic al unei sancțiuni fiscale sau amendă stabilită prin actul de constatare a faptului astfel sancționat.

Obligația de plată a impozitului sau taxei stabilită inițial în sarcina contribuabilului nu va fi modificată prin aplicarea sancțiunilor fiscale, acestea urmând un regim juridic distinct de cel al obligației bugetare inițiale.

Capitolul II. Stingerea obligației fiscale.

Obligația fiscală se stinge în momentul în care relația juridică (care decurge între plătitor și stat) nu mai există, iar dreptul de creanță al statului asupra contribuabilului încetează.

Potrivit prevederilor legale, obligațiile fiscale individualizate prin titlu de creanță în sarcina contribuabililor se sting prin următoarele modalități: achitare, anulare, prescripție, scădere, compensare, executare silită.

§ 1. Modalități de stingere a obligației fiscale.

Stingerea obligațiilor fiscale prin achitare.

Stingerea obligațiilor fiscale are loc, de regulă, prin această modalitate, contribuabilii executându-și de bună voie obligația impusă în mod unilateral de către stat.

Stingera obligațiilor fiscale prin achitare se efectuiază în monedă națională.

Plata sumelor cuvenite bugetului de stat se poate realiza, în funcție de caracteristicile veniturilor bugetare, potrivit prevederilor legale care le instituie, în una din următoarele modalități:

– prin plată directă(A);

– prin reținere la sursă(B);

Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuție sau alte venituri bugetare, inclusiv dobânzi și penalități de orice fel, în următoarea ordine:

a) obligații bugetare cu termene de plată în anul curent;

b) obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

c) dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități aferente obligațiilor

bugetare prevăzute la lit. b);

d) obligații bugetare cu termene de plată viitoare.

În mod corespunzător, restituirea sau rambursarea sumelor nedatorate sau plătite în plus se vor face din contul bugetar respectiv.

În situația în care contribuabilul nu-și execută obligațiile bugetare la plata acestor obligații vor fi obligați, în condițiile legii, moștenitorii care au acceptat succesiunea debitorului decedat; cel care preia, în total sau în parte, drepturile și obligațiile persoanei juridice supuse divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz; persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment; persoana care își asumă obligația de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată.

De asemenea, obligația de plată poate fi asumată de terțe persoane, printr-un angajament de plată sau printr-un act de garanție, încheiate în formă autentică.

A. Executarea obligației fiscale prin plată directă poate avea loc fie prin virare (virament), inclusiv prin intermediul cardurilor bancare, fie în numerar.

Plata prin virament presupune intervenția unei unități bancare – un terț față de raportul juridic bugetar existent între contribuabil si stat – la care subiectul plătitor (persoană fizică sau juridică) are deschis un cont, sau la filialele acestor instituții financiare, dacă legislația nu prevede altfel.

La termenele stabilite de prevederile legale pentru fiecare tip de obligație fiscală, subiectul plătitor va calcula si va dispune unității bancare virarea din contul său la bugetul de stat a sumelor datorate. Ordinul dat băncii în acest sens se constată prin dispoziția de plată, în care se înscriu datele din care să rezulte natura venitului și destinația sa – bugetul central sau bugetele locale.

La primirea dispoziției de plată unitatea bancară are obligația de a verifica aspectele legate de completarea corectă a formularului de către subiectul plătitor, indicarea exactă de către acesta a contului bugetar în care va fi virată suma respectivă, precum și respectarea termenului legal de plată.

În măsura în care se constată că ordinul de plată a fost dat ulterior momentului în care creanța bugetară a devenit exigibilă, unitatea bancară va calcula majorările de întârziere aferente și va prelua această sumă odată cu cea care face obiectul obligației fiscale.

Această posibilitate a unității bancare de a calcula și încasa majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat își are rațiunea în faptul că aceste majorări curg de drept din ziua în care creanța bugetară a devenit exigibilă, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități. Prin urmare, ordinul dat de subiectul plătitor băncii pentru virarea sumelor ce fac obiectul obligației bugetare va fi considerat ca fiind dat și pentru virarea majorărilor de întârziere.

Băncile au obligația de a vira sumele reprezentând venituri bugetare în aceeași zi în care au debitat contul plătitorului. În situația nerespectării acestei obligații, majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen vor fi suportate de către bancă.

Data plății va fi data la care banca a debitat contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare.

Dovada executării obligației bugetare prin virare se face cu copia după dispoziția de plată, certificată de banca prin care s-a făcut plata.

Plata în numerar poate fi efectuată prin intermediul organului fiscal, autorităților administrației publice locale, al operatorilor de poștă sau al instituțiilor financiare (sucursalelor sau filialelor acestora). Autoritățile administrației publice locale pot stabili încasarea impozitelor și taxelor locale și prin intermediul altor persoane.

Obligația fiscală se consideră achitată la data înscrisă în documentul de plată eliberat de organul căruia i s-a făcut plata.

Dovada executării obligației fiscale prin plata în numerar se face cu chitanța eliberată de unitatea încasatoare sau cu chitanța eliberată de oficiul poștal unde s-a depus mandatul.

Autoritățile și instituțiile enumerate mai sus, cu excepția celor financiare (sucursalelor sau filialelor acestora), care au încasat bani în numerar de la contribuabil sînt obligate să verse la buget, în numele acestuia, în aceeași sau în următoarea zi lucrătoare, sumele încasate. Autoritățile administrației publice locale din satele și comunele în care nu există instituții financiare sau subdiviziuni ale acestora pot stabili pentru serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale și pentru operatorii de poștă o altă periodicitate de vărsare la buget a sumelor încasate, dar nu mai rar de o dată pe săptămînă.

În cazul în care contribuabilul deține la contul său bancar mijloace bănești, instituția financiară (sucursala sau filiala acesteia) este obligată să execute, în limita acestor mijloace, dispoziția de plată trezorerială a contribuabilului în decursul zilei operaționale în care a fost primită.

Sumele trecute la scăderi din contul contribuabilului sau încasate în numerar pentru stingerea obligațiilor fiscale sînt transferate de instituția financiară (sucursala sau filiala acesteia) la buget în ziua operațională în care au fost trecute la scăderi sau încasate.

B. Executarea obligației bugetare prin reținere la sursă.

Acest mod de executare a obligației bugetare se realizează prin calcularea, reținerea și vărsarea veniturilor bugetare de către o altă persoană decât contribuabilul.

Între persoana care reține și varsă la bugetul de stat sumele reprezentând obligații fiscale și contribuabil există un raport juridic, în cadrul căruia prima persoană (fizică sau juridică) are obligația de a plăti contribuabilului o sumă de bani. Această sumă de bani va reprezenta pentru contribuabil un venit impozabil.

Prin reținerea la sursă a sumelor datorate ca impozit pentru acest venit de către contribuabil, cealaltă parte a raportului juridic va scădea din suma pe care o datorează contribuabilului suma pe care acesta trebuie s-o plătească către bugetul de stat.

Astfel, obligația de a calcula și vărsa impozitul va reveni altei persoane decât contribuabilul, care păstrează însă calitatea de debitor în privința impozitului respectiv.

Instituirea acestui mod de executare a obligației bugetare prezintă o serie de avantaje pentru creditorul acestei obligații – statul – reprezentat prin organele fiscale competente:

– avantajul siguranței, deoarece această modalitate de a reține impozitul la sursă reduce considerabil posibilitățile de sustragere de la plată;

– avantajul rapidității: este eliminată procedura potrivit căreia contribuabilul întocmește o declarație de impunere ce stă la baza emiterii titlului de creanță bugetară. Obligația fiscală va fi executată chiar în momentul în care se stabilește materia impozabilă, respectiv venitul ce urmează a fi distribuit contribuabilului;

– avantajul comodității: prin acest sistem de executare a obligației bugetare organele fiscale competente vor trebui să urmărească efectuarea plății de către o singură persoană – de exemplu, angajatorul – în loc de a urmări îndeplinirea acestei obligații de plată de către mult mai multe persoane – în același exemplu, angajații.

Din compararea acestor avantaje rezultă că sistemul reținerii la sursă permite realizarea veniturilor bugetare cu costuri mult mai reduse decât cele pe care le presupune sistemul plății directe.

Stingerea obligației bugetare prin anulare.

Această modalitate de stingere a obligației bugetare se realizează prin acte ale organelor fiscale competente. Actele care declară anularea unei obligații bugetare pot avea fie aplicabilitate generală (amnistia fiscală), fie ele vor avea în vedere situația unui anumit contribuabil.

În cazul aministiei fiscale anularea privește fie obligațiile bugetare ce revin anumitor categorii de contribuabili, fie unele categorii de venituri bugetare neîncasate pe o perioadă îndelungată.

Amnistia fiscală se declară printr-un act normativ care anulează obligația unor categorii de contribuabili de a plăti o serie de sume restante către bugetul de stat. Un asemenea act de clemență intervine foarte rar, fiind determinat de condiții social- conomice, politice sau de alte situații deosebite (calamități naturale, starea de necesitate etc.).

Rezultatul intervenirii amnistiei fiscale este scăderea definitivă a debitelor restante din evidențele organelor fiscale ale statului.

Anularea obligațiilor bugetare individuale are loc în cazuri excepționale, pentru motive temeinice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, și prin hotărâre, Guvernul poate aproba anularea unor categorii de obligații bugetare, iar în situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât obligațiile bugetare supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective.

Stingerea obligației bugetare prin prescripție.

Dreptul statului de a executa silit titlul de creanță bugetară având ca obiect patrimonial sumele datorate bugetului de stat se stinge prin prescripț;e dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. Astfel, împlinirea termenului de prescripție a obligației fiscale duce la stingerea dreptului statului de a urmări încasarea veniturilor bugetare. Concomitent se stinge și obligația fiscală a contribuabilului.

Stingerea obligației fiscale în urma survenirii termenilor de prescripție se face în baza unei decizii scrise a conducerii organelor cu atribuții de administrare fiscală care administrează obligația fiscală respectivă, iar în cazul serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale- în baza deciziei adoptate de consiliul local.

Datorită caracterului executoriu al titlului de creanță bugetară, prescripția reglementată în domeniul fiscal este de fapt o prescripție a dreptului statului de a executa silit creanța sa și nu o prescripție a dreptului la acțiune, cum este cazul dreptului civil.

Astfel, prescripția reprezintă si în această materie o cauză legală de încetare a forței executorii a unui titlu executoriu, producând următoarele efecte juridice:

– stinge dreptul creditorului de a obține executarea silită;

– stinge obligația debitorului de a se supune executării silite (dă naștere dreptului de a se opune executării);

În materie fiscală, prescripția produce si un alt efect, și anume stinge dreptul contribuabilului de a cere restituirea sumelor plătite în plus la bugetul de stat. Corelativ, organele fiscale au dreptul de a refuza restituirea acestor sume. De asemenea, și în această materie va fi aplicabilă regula stabilită în dreptul civil, conform căreia după împlinirea termenului de prescripție obligația bugetară se transformă în obligație naturală.

Sumele achitate de debitor în contul unor obligații bugetare, după îndeplinirea termenului de prescripție, nu se restituie.

Termenele de prescripție stabilite de reglementările fiscale încep să curgă din momentul în care creanța bugetară a devenit exigibilă, adică din momentul în care statul ar fi putut trece la executarea silită a titlului de creanță fiscală.

Termenul de prescripție pentru determinarea obligațiilor fiscale provenind din impozite și taxe, precum și din majorările de întîrziere, este de cel mult 4 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale respective sau pentru plata impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalității), în cazul cînd nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă fiscale.

Pentru sancțiunile fiscale aferente unor impozite și taxe concrete, obligațiile fiscale pot fi determinate în cel mult 4 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de seamă fiscale privind impozitul și taxa menționată sau pentru plata impozitului și taxei în cazul în care nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă. Pentru sancțiunile fiscale neaferente unor impozite și taxe concrete, termenul de prescripție este de cel mult 4 ani de la data săvârșirii încălcării fiscale.

O serie de acte normative reglementează și prescripția dreptului statului de a stabili o obligație fiscală în sarcina unui contribuabil.

Termenul de prescripție nu se extinde asupra impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalității) sau sancțiunilor fiscale aferente unui impozit, unei taxe concrete dacă darea de seamă fiscală care stabilește obligația fiscală conține informații ce induc în eroare sau reflectă fapte ce constituie infracțiuni fiscale ori nu a fost prezentată.

Termenul de prescripție pentru stingerea obligației fiscale.

Dacă determinarea obligației fiscale a avut loc în termen de cel mult 4 ani de la ultima dată stabilită pentru prezentare dării de seamă fiscale privind un impozit sau o taxă oarecare, ea poate fi stinsă prin executare silită de către organul fiscal în conformitate cu titlul V al Codului Fiscal al RM, sau de către instanța judecătorească, însă numai în cazul în care acțiunile organului fiscal sau sesizarea instanței judecătorești au avut loc pe parcursul a 6 ani de după determinarea obligației fiscale.

Există cîteva cazuri în care termenul de prescripție se suspendă, și anume:

a) contribuabilul persoană fizică se află sub arest sau este condamnat la privațiune de libertate – pe perioada aflării sub arest sau a privațiunii de libertate;

b) contribuabilul persoană fizică lipsește din Republica Moldova mai mult de 6 luni – pe perioada absenței lui;

c) persoana cu funcție de răspundere a contribuabilului persoană juridică lipsește din Republica Moldova mai mult de 6 luni – pe perioada absenței lui;

d) a fost acordată o amînare sau eșalonare a stingerii obligației fiscale – pe perioada amînării sau eșalonării stingerii;

e) instanța judecătorească a hotărît perceperea impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalității) și/sau amenzii – pe o perioadă de pînă la stingerea obligației fiscale sau pînă la caducitatea hotărîrii judecătorești.

Termenul de prescripție își reia cursul din ziua încetării circumstanței care a servit drept temei pentru suspendarea lui.

Contribuabilii pot cere compensarea sau restituirea sumelor plătite în plus, sau sumele, care conform legislației fiscale, urmează a fi restituite în felul următor:

– cererea de compensare ori de restituire a sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituite poate fi depusă de contribuabil în termen de 6 ani din data efectuării și/sau apariției lor. Cererea depusă după expirarea termenului de 6 ani este nevalabilă, în acest caz, nu se va efectua nici o compensare ori restituire. Depunerea cererii suspendă curgerea termenului indicat.

– organul fiscal poate repune în termen și accepta cererea de compensare și/sau de restituire a sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituite dacă contribuabilul prezintă dovezi privind imposibilitatea respectării termenului de prescripție prevăzut conform legislației.

Stingerea obligației bugetare prin scădere.

Această modalitate de stingere a obligației bugetare intervine în situațiile în care contribuabilul – persoană fizică:

– a decedat;

– este declarat mort;

– este declarat dispărut fără veste;

– este declarat lipsit de capacitatea de exercițiu sau cu capacitatea de exercițiu restrînsă.

În aceste cazuri, stingerea obligației fiscale prin scădere se face în mărimea întregii obligații fiscale, daca persoana nu a lăsat (nu dispune de) bunuri, sau în mărimea părții nestinse din obligația fiscală, dacă averea lăsată de ea (averea existentă) este insuficientă.

În cazul contribuabilului persoană juridică, stingerea obligației fiscale prin scădere are loc în urma încetării activității lui prin lichidare, inclusiv pe cale judiciară, sau prin reorganizare.

Stingerea obligației fiscale prin scădere are loc în temeiul unei decizii a conducerii organului cu atribuții de administrare fiscală care administrează obligația fiscală respectivă, inclusiv în cazul cînd stingerea ei prin executare silită în conformitate cu codul fiscal este imposibilă. Decizia inspectoratului fiscal de stat teritorial privind stingerea obligației prin scădere poate fi verificată, modificată sau anulată de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. În cazul serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale, decizia se adoptă de către consiliul local.

Considerarea operațiunii de scădere ca fiind un mod de stingere a obligației bugetare este oarecum improprie, deoarece presupune scoaterea sumelor datorate de contribuabili din evidența curentă și trecerea lor într-o evidență separată până la împlinirea termenului de prescripție.

În consecință, și în acest caz, stingerea obligației bugetare se face tot prin prescripție.

Având în vedere situațiile în care intervine operațiunea de scădere și procedura pe care o presupune, aceasta este analizată ca o modalitate de stingere a obligației bugetare.

a) Starea de insolvabilitate determină aplicarea procedurii speciale de scădere în următoarele situații:

– debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile;

– în urma executării silite creanța fiscală nu a fost acoperită în întregime;

– debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere;

– debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut și la acestea ori în alte locuri unde există indicii că a avut bunuri, nu se găsesc bunuri urmăribile;

– debitorul persoană juridică își încetează existența și rămân neachitate obligații bugetare.

Constatarea stării de insolvabilitate se face de către organele fiscale teritoriale, nefiind necesară declararea sa printr-o hotărâre judecătorească.

Astfel, organul fiscal competent va solicita informații de la organele fiscale în raza cărora debitorul a avut ultimul domiciliu, de la locul său de muncă, precum și de la orice persoană care poate da relații cu privire la veniturile sau bunurile debitorului. De asemenea, la declararea stării de insolvabilitate se vor avea în vedere constatările organelor fiscale.

Dacă din toate aceste date rezultă că debitorul nu obține venituri sau nu deține bunuri sesizabile, se va întocmi un proces-verbal prin care este declarată starea de insolvabilitate a debitorului respectiv.

Pe baza acestui act, sumele datorate vor fi trecute într-o evidență separată. Dispoziția de trecere a acestor sume în evidență separată va avea ca efect întreruperea termenului de prescripție. Din acest moment va începe să curgă o nouă prescripție în ceea ce privește obligația fiscală respectivă.

Organele fiscale au obligația de a urmări situația debitorului până la împlinirea termenului de prescripție si de a relua cel puțin o dată pe an investigațiile pentru a se constata dacă există venituri sau bunuri sesizabile. Desfășurarea acestor investigații nu reprezintă acte efective de executare si, prin urmare, nu va avea ca efect întreruperea prescripției.

În măsura în care se constată că debitorul realizează venituri sau a dobândit bunuri sesizabile, creanța va fi trecută din evidența specială în cea curentă și se vor lua măsuri de executare silită.

Dacă insolvabilitatea debitorului persistă până la împlinirea termenului de prescripție, se procedează la scăderea definitivă a creanței respective.

b) Dispariția debitorului poate duce în anumite situații la imposibilitatea realizării creanței bugetare, atunci când cel dispărut nu a lăsat venituri sau bunuri sesizabile.

Nu este necesară pentru desfășurarea operațiunii de scădere declararea judecătorească a dispariției, fiind suficientă constatarea acesteia de către organele fiscale. Aceste organe au obligația de a desfășura cercetări în vederea constatării veniturilor sau bunurilor sesizabile rămase, precum și a găsirii celui dispărut.

În situația în care se constată imposibilitatea realizării creanței fiscale, sumele respective vor fi trecute din evidența curentă într-o evidență separată, urmând ca investigațiile să fie reluate cel puțin o dată pe an.

La împlinirea termenului de prescripție se va proceda la scăderea creanței bugetare.

c) Decesul debitorului. În cazul în care debitorul a decedat fără să lase avere, situație constatată de organele fiscale, creanța împotriva sa se va da la scădere, fără a se mai trece în prealabil în evidența specială.

De asemenea, creanțele în privința cărora s-a făcut contestație la executare se pot trece în evidența specială numai după soluționarea contestației prin hotărâre judecătorească definitivă.

Stingereo obligației bugetare prin compensare.

Această modalitate de stingere a obligației bugetare intervine în situația în care un contribuabil a plătit bugetului de stat o sumă nedatorată sau a plătit mai mult decât datora. Sumele astfel plătite se vor compensa cu alte obligații fiscale ale contribuabilului, restante sau viitoare.

Compensarea este alternativă cu restituirea acestor sume.

Stingerea obligației fiscale prin compensare se efectuiază prin trecerea în contul restanței a sumei plătite în plus sau a sumei care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituită.

Compensarea se efectuiază la inițiativa organului fiscal sau la cererea contribuabilului dacă legislația nu prevede altfel.

Se poate considera că debitorul obligației fiscale efectuează o plată nedatorată în următoarele situații:

a) când nu există titlu de creanță fiscală;

b) când titlul de creanță fiscală a fost emis ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale în materie.

Contribuabilul poate plăti mai mult decât datorează fie ca urmare a unei erori de calcul, fie datorită altor împrejurări, cum ar fi modificarea ulterioară a obligației sale bugetare prin soluționarea unei contestații împotriva actului constatator al acestei obligații.

Termenul de „compensare" este folosit în această materie într-un sens diferit de cel consacrat în dreptul civil, deoarece operațiunea de compensare în dreptul fiscal nu presupune existența unor creanțe reciproce, cum este cazul dreptului civil, ci creanțele care se compensează aparțin aceluiași creditor – statul – iar obligația de plată revine aceluiași debitor-contribuabilul.

Sumele plătite în plus sau care reprezintă o plată nedatorată se compensează după cum urmează:

a) cu obligații bugetare cu termene de plată în anul curent;

b) cu obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

c) cu dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități aferente obligațiilor bugetare prevăzute la lit. b);

d) cu obligații fiscale cu termene de plată viitoare, numai la cererea plătitorului.

Obligațiile fiscale restante cu care se face compensarea includ atât debitul provenit din impozite, taxe și alte venituri bugetare, cât și majorările de întârziere aferente acestora.

Compensarea va opera în privința obligațiilor restante în măsura în care nu s-a împlinit termenul de prescripție a acestor obligații, stabilit de actele normative ce reglementează fiecare categorie de venituri bugetare.

Taxele percepute prin aplicarea de timbre fiscale nu se pot restitui, deoarece timbrele, odată anulate, nu mai pot fi folosite.

Nu este necesar ca obligațiile care se compensează să aibă aceeași natură juridică, fiind suficient ca ele să revină aceluiași subiect și să reprezinte obligații fiscale.

Modalitate de stingere a obligației fiscale prin compensare are loc în felul următor:

În termen de pînă la 30 de zile de la apariția circumstanțelor respective sau de la primirea cererii contribuabilului, organul fiscal întocmește dispoziția de plată trezorerială și o transmite Trezoreriei de Stat spre executare, în modul stabilit de Ministerul Finanțelor.

În termen de 7 zile de la data primirii dispoziției de plată trezoreriale, Trezoreria de Stat trece, după caz, dintr-un cont în altul al bugetului sau în contul unui alt buget sumele consemnate în dispoziția de plată trezorerială. După executarea dispoziției de plată trezoreriale, Trezoreria de Stat remite, după caz, organului fiscal sau Departamentului Vamal un extras din contul bancar.

După ce a primit extrasul din contul bancar, organul fiscal face înscrierile de rigoare în contul personal al contribuabilului, iar Departamentul Vamal remite extrasul cel tîrziu a doua zi unităților sale.

Excedentul sumei compensate, la cerere, poate fi restituit contribuabilului sau lăsat în contul stingerii unei viitoare obligații fiscale de alt tip. În caz de nedepunere a cererii, excedentul se lasă în contul stingerii obligației fiscale de același tip.

Conform articolului 176 al Codului fiscal al RM restituirea sumei plătite în plus și a sumei care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituită se efectuiază în cîteva cazuri, și anume:

cu excepția cazurilor cînd legislația fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus și a sumei care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul și în termenele stabilite în contextul de mai sus (sau art.175 al Codului Fiscal al RM), numai dacă acesta nu are restanțe.

cu excepția cazurilor în care legislația fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus și a sumei care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului persoană juridică se efectuează de Trezoreria de Stat la conturile lui bancare, iar contribuabilului persoană fizică – la conturile lui bancare sau în numerar.

dacă suma plătită în plus și suma care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituită nu au fost restituite în termen de 37 de zile de la data primirii cererii de către organul fiscal sau în alt termen prevăzut de legislația fiscală, contribuabilului i se plătește o dobîndă, calculată în funcție de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Națională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la refinanțarea băncilor comerciale prin operațiuni repo de cumpărare a hîrtiilor de valoare de stat pe termen de 2 luni, pentru perioada cuprinsă între data primirii cererii și data compensării de către Trezoreria de Stat.

calculul dobînzii, efectuat și prezentat de către contribuabil organului cu atribuții de administrare fiscală respectiv, se verifică și se aprobă de conducerea acestui organ și se anexează la dispoziția de plată trezorerială care prevede plata dobînzii. În cazul impozitelor și taxelor locale administrate de serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale, dispoziția trezorerială va fi întocmită de organul fiscal în baza documentelor prezentate de acest serviciu. Plata dobînzii se va efectua din bugetul în care au fost vărsate impozitele și taxele respective.

§ 2. Evidența fiscală și responsabilitatea de stingere a obligației fiscale

Serviciul fiscal, pentru urmărirea și perceperea corectă, în cuantumuri legale a impozitelor și taxelor aferente bugetului de stat și pentru a stabili corectitudinea respectării legislației fiscale de către contribuabili, impune pe aceștia din urmă să ducă o evidență a bunurilor și obiectelor impozabile deținute sau în posesie.

Conform articolului 190 al codului fiscal al Republicii Moldova, sunt cîteva principii generale de evidență a obiectelor impozabile și a obligațiilor fiscale, și anume:

a) evidența obiectelor impozabile și a obligatiilor fiscale se ține de către contribuabil de sine statator, daca legislația nu prevede altfel, pentru a se estima baza impozabilă, cuantumul obligatiilor fiscale calculate, modificate, stinse si restante;

b) evidența contabilă și/sau o altă evidență pe care se intemeiază evidența obiectelor impozabile și a obligațiilor fiscale trebuie să reflecte oportun, integral și veridic operațiunile contribuabilului și situația lui financiară;

c) pentru a controla stingerea obligațiilor fiscale, organul fiscal, alte autorități cu atribuții de administrare fiscală, în cazurile prevazute expres de legislația fiscală, țin evidența acestora, înscriind în conturile personale ale contribuabilului, deschise pentru fiecare impozit si taxă, cuantumul, data apariției, modificării sau stingerii lor;

d) înscrierile în conturile personale ale contribuabilului se efectueaza conform unui regulament, aprobat de Ministerul Finantelor.

e) evidența impozitelor și taxelor locale pe obiectele impozabile care nu se află în raza organului fiscal în a cărei evidență este contribuabilul, o ține organul fiscal în a cărei rază se află obiectul impozabil. Evidența impozitelor și taxelor calculate de serviciile de colectare a impozitelor și taxelor locale se ține de aceste servicii.

Conform Codului fiscal al RM, în diferite situații, deosebim următoarele responsabilități de stingere a obligației fiscale:

1. Responsabilitatea persoanei cu funcție de răspundere de stingerea obligației fiscale a contribuabilului.

Persoana cu funcție de răspundere responsabilă de stingerea obligației fiscale a contribuabilului este conducătorul lui sau o altă persoană a acestuia care, în virtutea obligațiilor de serviciu, era sau este obligată să stingă obligația fiscală în modul și în termenele stabilite. Iar în cazul în care contribuabilul nu are persoană cu funcție de răspundere, responsabil de stingerea obligației fiscale este el însuși.

Persoana cu funcție de răspundere este responsabilă de toate obligațiile fiscale ale contribuabilului, indiferent de data apariției lor.

Obligațiile fiscale ale contribuabilului de care persoana cu funcție de răspundere este responsabilă în conformitate cu articolul 181 al Codului Fiscal rămîn obligații ale acestuia pînă la stingerea lor deplină.

Pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de articolul 181 al Codului Fiscal și a altor obligații prevăzute de legislația fiscală, persoana cu funcție de răspundere a contribuabilului poartă răspundere în conformitate cu legislația.

2. Responsabilitatea persoanei cu funcție de răspundere a contribuabilului obligat să rețină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalitățile) și/sau amenzile și să le verse la buget.

Persoana cu funcție de răspundere a contribuabilului obligat, conform legislației fiscale, să rețină sau să perceapă de la o altă persoană impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalitățile) și/sau amenzile și să le verse la buget este responsabilă de plata impozitelor și taxelor, majorărilor de întîrziere și/sau amenzilor nereținute, nepercepute și netransferate în modul stabilit la buget dacă:

a) reținerea, perceperea sau transferul intră în atribuțiile ei;

b) ea a știut sau trebuia să știe că impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalitățile) și/sau amenzile nu au fost reținute, percepute sau transferate de contribuabil.

Obligația de a reține sau percepe impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalități) și/sau amenzi rămîne a fi a contribuabilului a cărui persoană cu funcție de răspundere este obligată să le rețină sau să le perceapă de la o altă persoană și să le transfere pînă cînd impozitele, taxele, majorările de întîrziere (penalitățile) și/sau amenzile vor fi declarate sau trebuiau să fie declarate de persoana de la care trebuia să fie reținute sau percepute ori pînă la stingerea lor totală în celelalte cazuri.

Obligațiile fiscale ale contribuabilului pentru care persoana lui cu funcție de răspundere este responsabilă în conformitate cu articolul 182 al Codului Fiscal, rămîn obligații ale contribuabilului pînă la stingerea lor deplină în cazul reținerii sau perceperii impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere și/sau amenzilor de la alte persoane.

Pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de același articol și a altor obligații prevăzute de legislația fiscală, persoana cu funcție de răspundere a contribuabilului poartă răspundere în conformitate cu legislația.

3. Responsabilitatea persoanei care dobîndește o proprietate de a stinge restanța persoanei care îi transmite proprietatea.

Dacă o persoană care are restanță transmite o proprietate unei alte persoane, iar acestea sînt interdependente, persoana care primește proprietatea este responsabilă de stingerea restanței în mărimea diferenței dintre valoarea de piață a proprietății dobîndite și suma plătită efectiv pentru ea.

4. Responsabilitatea pentru obligațiile fiscale ale persoanei în curs de lichidare.

Obligațiile fiscale ale persoanei în curs de lichidare le stinge, din contul mijloacelor ei bănești inclusiv din veniturile obținute din comercializarea activelor ei, organul, organizația, persoana, responsabili, conform legislației, de lichidarea acesteia.

În cazul aplicării modalităților de depășire a insolvabilității, obligațiile fiscale se sting în conformitate cu legislația respectivă.

5. Responsabilitatea pentru obligațiile fiscale ale persoanei în cazul reorganizării ei.

Obligațiile fiscale ale persoanei reorganizate le stinge succesorul ei.

În cazul persoanei reorganizate, stingerea obligației fiscale este impusă succesorului ei indiferent de faptul că acesta a știut ori nu, înainte de finalizarea reorganizării, că persoana reorganizată nu a stins sau a stins parțial obligația fiscală.

Reorganizarea persoanei nu schimbă pentru succesorul acesteia termenele de stingere a obligației ei fiscale. În cazul reorganizării persoanei, drepturile și obligațiile ei trec la întreprinderea nou-creată. înainte de a se reorganiza, întreprinderea va înștiința despre aceasta organul fiscal, în raza căruia se află, pentru efectuarea unui control fiscal și determinarea volumului de drepturi și obligații succesoare ale persoanei nou-create.

În cazul existenței mai multor succesori, fiecare dintre ei poartă răspundere, în limita drepturilor și obligațiilor preluate în urma reorganizării, pentru stingerea obligației fiscale a persoanei reorganizate.

Responsabilitatea asumată de succesorul persoanei reorganizate devine obligația lui fiscală care, în cazul reorganizării acestuia, trece la succesorii lui.

În cazul reorganizării prin contopirea mai multor persoane, persoana astfel creată este considerată succesor al fiecărei persoane contopite în stingerea obligațiilor ei fiscale.

În cazul reorganizării persoanei prin absorbție, persoana absorbantă este considerată succesorul acesteia în stingerea obligației ei fiscale.

În cazul reorganizării persoanei prin divizare, persoanele astfel create sînt considerate succesorii primei în stingerea obligațiilor ei fiscale proporțional cotei ce le aparține.

În cazul reorganizării persoanei prin separare, persoana reorganizată și persoana care s-a constituit în urma separării sînt responsabile de stingerea obligației fiscale a persoanei reorganizate proporțional cotei ce le aparține.

În cazul reorganizării persoanei prin transformare, persoana astfel creată este considerată succesorul celei dintîi în stingerea obligației ei fiscale.

6. Stingerea obligațiilor fiscale ale persoanelor fizice decedate, declarate moarte, dispărute fără veste, lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrînsă.

Obligația fiscală a persoanei fizice decedate sau declarate moartă, în modul stabilit, o stinge fiecare moștenitenitor al ei în limitele valoni bunurilor moștenite și proporțional părții sale de moștenire.

Obligația fiscală a persoanei fizice declarate, în modul stabilit, dispărută fără veste se stinge de către tutorele numit să administreze bunurile dispărutului din contul acestora.

Obligația fiscală a persoanei fizice, inclusiv a minorului, recunoscute, în conformitate cu legislația, incapabilă sau cu capacitate de exercițiu restrînsă o sting părinții, înfietorii, tutorele sau curatorul din contul bunurilor acesteia.

Obligația fiscală care nu a putut fi stinsă, în conformitate cu articolul 186 al Codului Fiscal al RM, din cauza insuficienței de bunuri se stinge prin scădere, efectuată de organul fiscal în conformitate cu codul fiscal.

În cazul în care instanța judecătorească emite o decizie de anulare a declarării persoanei fizice moartă sau dispărută fără veste ori o decizie de recunoaștere a capacității depline de exercițiu, acțiunea obligațiilor fiscale stinse anterior prin scădere se restabilește, fără a se aplica majorările de întîrziere și amenzile pentru perioada cuprinsă între momentul declarării persoanei fizice moartă sau dispărută fără veste, sau lipsită de capacitate de exercițiu, sau cu capacitate de exercițiu restrînsă și data emiterii deciziei respective.

§ 3. Răspunderea juridică și constrîngerea statală în sfera domeniului

fiscal.

În funcție de natura obligațiilor fiscale și de faptele care au condus la neplata îndatoririi legale, poate apărea răspunderea persoanelor fizice și juridice, și anume:

a) Răspunderea administrativă care este atrasă în cazul săvârșirii de către contribuabili a contravențiilor și constă în aplicarea de amenzi, penalități și/sau majorări de întârziere.

În urma efectuării controalelor cu privire la respectarea legislației fiscale, se constată un șir de încălcări, drept rezultat al comiterii cărora este prevăzută sancțiunea administrativă.

Pentru studierea noțiunii de răspundere contravențională, în urma încălcării legislației fiscale, este necesară diferențierea statutului persoanei culpabile în săvârșirea contravenției care este pasibilă de răspunderea administrativă.

Contravenție administrativă se consideră numai acea încălcare a legislației, pentru care Codul cu pivire la Contravențiile Administrative ( în continuare CCA) prevede răspunderea administrativă.

Persoana cu funcție de răspundere, conform art. 14 CCA R.M., se consideră persoana care, într-o întreprindere, instituție sau organizație, indiferent de formele de proprietate, permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin numire, prin alegere sau în virtutea unei anumite însărcinări, este dotată cu drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor puterii de stat, fie a acțiunilor de ordin administrativ și de dispoziție și economico-organizatoric.

Persoana cu funcție de răspundere este trasă la răspundere administrativă pentru nerespectarea prevederilor actelor juridice a căror îndeplinire intrî în îndatoririle ei de serviciu.

Amenda, ca sancțiune administrativă, se aplică cetățenilor și persoanelor cu funcții de răspundere ale întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor.

Persoanei cu funcții de răspundere a agentului economic sau cetățeanului, i se aplică o sancțiune contravențională pentru încălcarea legislației fiscale în cazurile de încălcare a regulilor de exploatare a aparatelor de casă si control, contravenție stabilită de art.1529 CCA, ce constă în:

exploatarea mașinilor de casă si control fără memorie fiscală, defectate, nesigilate, neînregistrate, in modul stabilit, la organele fiscale;

defectarea intenționată a memoriei fiscale a mașinii de casă și control sau înlocuirea ei fără acordul organului fiscal;

lipsa registrului mașinii de casă și control pentru înregistrarea cronologică a datelor fiscale stocate în memoria fiscală sau completarea lui neregulată;

efectuarea decontărilor cu consumatorii fără utilizarea mașinii de casă și control sau emiterea bonului de casă pe care nu sînt imprimate toate elementele obligatorii, sau nepredarea intenționată a bonului de casă consumatorului;

păstrarea în sertarul pentru bani al mașinii de casă și control a unei sume mai mari de 50 de lei neînregistrate în mașină în modul stabilit;

neimprimarea benzilor de control sau nimicirea lor pînâ la expirarea termenului de păstrare (arhivare).

In caz de comitere a uneia din încălcările menționate, persoana vinovată, care poate fi numai o persoană cu funcții de răspundere, va fi angajată la o sancțiune administrativă în mărime de la l0 la 50 salarii minime.

Încălcările date se stabilesc, de regulă, în urma controalelor operative și inopinate, efectuate în incinta edificiului agentului economic. Cele mai frecvente încălcări de genul dat țin de neeliberarea bonului de casă cumpărătorului.

Conform articolului 62 al CCA, desfășurarea activității de întreprinzător fără înregistrarea corespunzătoare la organele autorizate prin lege, fie cu certificatul de înregistrare a întreprinderilor declarat ne valabil atrage după sine aplicarea unei amenzi cetățenilor în mărime de la zece la douăzeci și cinci de salarii minime și persoanelor cu funcții de răspundere de la cincisprezece ta treizeci și cinci de salarii minime.

De asemenea conform aceluiași articol, desfășurarea activității de întreprinzător fără a se înregistra la organul fiscal pentru atribuirea codului fiscal sau fără indicarea în documente a codurilor fiscale, dacă indicarea lor este prevăzută de legislație, fie cu folosirea unui cod fiscal străin sau unui cod plastografiat atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcții de răspundere, de la douăzeci și cinci la treizeci și cinci de salarii minime.

Agentului economic, care defășoară activitate de întreprinzător fără înregistrare ca plătitor de cote de asigurare socială de stat obligatorie în modul stabilit de legislație, i se stabilește amendă în mărime de la zece la douăzeci de salarii minime.

De asemenea, în articolul 162 al CCA mai sunt prevăzute următoarele tipuri de sancțiuni:

– desfășurarea unei activități de întreprinzător interzise, fie a unei activități de întreprinzător ce necesită primirea licenței sau autorizației privind amplasarea unității de comerț, eliberată de către autoritățile administrației publice locale sau este permisă exclusiv întreprinderilor de stat, atrage după sine aplicarea unei amenzi cetățenilor în mărime de la zece la douăzeci de salarii minime și persoanelor cu funcții de răspundere – de la douăzeci și cinci la treizeci și cinci de salarii minime.

– desfășurarea activității de întreprinzător prin intermediul filialelor, reprezentanțelor, sucursalelor, secțiilor, magazinelor, depozitelor, unităților comerciale etc. neînregistrate în modul stabilit de legislație atrage după sine aplicarea unei amenzi cetățenilor în mărime de la zece la douăzeci și cinci de salarii minime și persoanelor cu funcții de răspundere – în mărime de la douăzeci și cinci la cincizeci de salarii minime.

– desfășurarea activității de întreprinzător cu încălcarea dreptului la firmă (denumire), stabilit de legislație, și a modului de utilizare a acesteia atrage după sine aplicarea unei amenzi cetățenilor în mărime de la zece la cincisprezece salarii minime și persoanelor cu funcții de răspundere – de la cinsprezece la treizeci de salarii minime.

– desfășurarea activității de întreprinzător fără utilizarea emblemei comerciale sau 8 mărcii de producție de către întreprinzătorii, care sînt obligați prin lege să asigure folosirea acestora, fie cu utilizarea unei embleme comerciale sau unei mărci de producție străine, atrage după sine aplicarea unei amenzi cetățenilor în mărime de la zece la douăzeci de salarii minime și persoanelor cu funcții de răspundere – de la douăzeci la treizeci și cinci de salarii minime.

Articolul 162/1 al CCA prevede mărimile amenzilor pentru încălcarea reguluilor de ținere a contabilității, de întocmire și prezentare a dărilor de seamă financiare. În acest articol sunt prevăute amennzi pentru:

încălcarea modului de organizare a contabilității și controlului asupra ținerii ei, adică neîndepînirea cerințelor legilației referitor, la alegerea formei de organizare a contabilității și ținerii ei, la stabilirea sau modificarea politicii de evidență, precum și neasigurarea controlului asupra întocmirii documentare a operațiunilor economice și reflectării lor în contabilitate;

încălcarea modului de ținere a contabilității, adică nerespectarea regulilor stabilite de legislație privind reflectarea în conturi și în registrele contabile a operațiunilor economice și financiar;

încălcarea modului de întocmire și prezentare a dării de seamă financiare, adică prezentarea în organul financiar a unei dări de seamă financiare care nu corespunde formei stabilite de legislație sau care nu reflectă toate datele stabilite pentru această formă, sau prezentarea setului de acte sau a unei părți de acte ale dării de seamă financiare cu încălcarea termenului de prezentare a acesteia, stabilit de legislație;

încălcarea modului de perfectare documentară a operațiunilor economice și financiare, adică neîntocmirea documentelor primare și nerespectarea cerințelor de perfectare a operațiunilor indicate prin documente primare tipizate de strictă evidența, perfectarea incompletă sau inadecvată a acestor operațiuni prin documente primare ori prezentarea lor în contabilitate cu întîrziere, ș.a.

De CCA este prevăzută și răspunderea contravențională pentru încălcarea modului și termenelor de întocmire și prezentare a dărilor de seamă fiscale. Potrivit articolului dat: „Încălcarea modului și termenelor stabilite de legislație pentru întocmirea și prezentarea dărilor de seamă necesare pentru calcularea și vărsarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor de asigurări sociale și a altor plăți obligatorii la bugetul public național atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor responsabile de întocmirea și prezentarea dărilor de seamă fiscale în mărime de la zece la douăzeci de salarii minime.

Neexecutarea dispoziției scrise a organului fiscal privind prezentarea, în termenul stabilit de acesta, a dărilor de seamă indicate la alineatul (1), care nu au fost prezentate în termenul stabilit de legislație, atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor responsabile de întocmirea și prezentarea dărilor de seamă fiscale în mărime de la cincisprezece la douăzeci și cinci de salarii minime.”

Termenile de prezentare a dărilor de seamă fiscale, precum și a altor documente necesare pentru calcularea și vărsarea impozitelor sunt stabilite de mai multe acte normative, spre exemplu, art. 83 alin. 4 stabilește: „declarația cu privire la impozitul pe venit trebuie să fie prezentată Srviciului Fiscal de Stat nu mai tîrziu de 31 martie al anului următor anului de gestiune; articolul 282 al Codului Fiscal prevede: „ Impozitul pe bunurile imobiliare se achită de către subiectul impunerii în părți egale nu mai tărziu de 15 iunie și 15 octombrie a anului curent.”; articolul 115 al Codului Fiscal stabilește că fiecare subiect impozabil este obligat să prezinte declarația privind TVA pentru fiecare perioadă fiscală. Decalrația se prezintă nu mai tîrziu de ultima zi a lunii care urmează după încheierea perioadei fiscale.

Respectarea legislației fiscaleeste o obligațiune nu numai a contribuabilului, dar și a colaboratorului organului Srviciului Fiscal. Astfel, în temeiul articolului 163/1 al CCA se prevăd următoarele sancțiuni aplicate organelor fiscale pentru încălcarea drepturilor contribuabilului:

acțiunile ilegale ale organelor cu atribuții de administrare fiscală adică refuzul nejustificat de a înscrie la evidența fiscală pentru a atribui cod fiscal ori de a elibera permis pentru deschiderea contului în bancă sau în altă instituție de credit, sistarea nejustificată a operațiunilor la conturile contribuabilului sau trecerea la cheltuieli fără accept de pe acestea a mijloacelor bănești cu încălcarea legislației, sechestrarea nejustificată a bunurilor sau ridicarea documentelor nclegate de calcularea impozitelor ți a altor plăți obligatorii în buget, somația neîntemeiata de a mări numărul și volumul acțiunilor de evidență și al dărilor de seamă fiscală, refuzul neîntemeiat de a acorda credit fiscal în cazurile prevăzute de legislație, atrag după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la cincisprezece la douăzeci și cinci de salarii minime;

refuzul mandatarilor organului cu atribuții de administrare fiscală de a prezenta gratuit contribuabililor sau altor participanți ai relațiilor fiscale explicație în scris cu privire la modul și condițiile de impunere fiscală, la drepturile, obligațiile lor și înlesniri fie neprczentarea unei asemenea informații în termenul stabilit de legislație cu privire la petiții atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcții de răspundere din organele cu atribuții de administrare fiscală, cărora li s-a dat însărcinarea de a examina demersul contribuabilului, în mărime de la zece la cincisprezece salarii minime;

încălcarea termenului stabilit de legislație pentru calcularea și înmînarea către cetățeni a avizelor organelor cu atribuții de administrare fiscală despre plătirea impozitului atrage după sine aplicarea unei amenzi funcționarilor din organele cu atribuții de administrare fiscală, în obligațiile cărora intră eliberarea documentelor indicate în mărime de la trei la cinci salarii minime.

Codul cu privire la contravențiile administrative prevede termenele de plată a sancțiunilor administrative, modul de întocmire a procesului – verbal de către colaboratorii fiscali în cazul de contravențiuni administrative.

b) Răspunderea penală, care intervine în cazul neîndeplinirii obligației fiscale, atunci cînd încălcarea normelor privind impozitele și taxele întrunește elementele constitutive ale creuneia dintre infracțiunile prevăzute de Codul Penal sau alte legi speciale.

Modificarea condițiilor activității economico-financiare au provocat apariția unor norme de drept noi în vederea răspunderii penale pentru infracțiunile eu caracter fiscal, în schimbul predominării anterioare a diferitelor forme de sustrageri, apar încălcările cu caracter fiscal, conținutul cărora constă în refuzul persoanei fizice și juridice de a-și onora obligațiile fiscale față de buget, din care rezultă că cele mai serioase infracțiuni economice constau în eschivarea de la îndeplinirea cerințelor legislației fiscale.

Conform Codului Penal al RM se consideră evaziune fiscală de proporții mari diminuarea impozitelor întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor prin includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile ori prin tăinuirea altor obiecte impozabile, dacă suma impozitului care trebuia să fie plătit depășește 500 de salarii minime și se pedepsește cu amendă în mărime de pînă la 500 salarii minime sau cu închisoare de pînă la 2 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la l .000 la 3.000 salarii minime cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Drept temei pentru intentarea dosarelor penale în baza articolelor date ale Codului Penal servesc materialele organelor Serviciului Fiscal de Stat care confirmă săvârșirea faptelor date.

Materialele privind încălcările fiscale, remise, în caz de necesitate, organelor de anchetă și cercetare penală vor conține următoarele documente:

– sesizarea privind cazurile scoase la iveală;

– actul de control;

– copiile procesului-verbal, ordinelor și hotărârilor privind rezultatul controalelor;

– originalele documentelor ce confirmă faptele descoperite;

– copiile ordinelor, hotărârilor, deciziilor ce conțin derogări;

– lămuririle persoanelor responsabile și ale celor ce au comis derogări;

– încheierea specialistului cu privire la metodele infracțiunii, luând în considerație lămuririle persoanelor responsabile.

Conform Codului Penal al RM, practicarea ilegală a activității de întreprinzător, soldată cu obținerea unui profit în proporții mari, se pedepsește cu amendă în mărime de pînă la 500 salarii minime, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de pînă la 200 de ore, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 salarii minime cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Aceeași acțiune săvîrsită: repetat; de două sau mai multe persoane; cu folosirea situației de serviciu; de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală; în proporții deosebit de mari; cu obținerea unui profit în proporții deosebit de mari – se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 salarii minime sau cu închisoare de pînă la 2 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 3.000 la 6.000 salarii minime cu privarea de dreptul de a exercita o anumita activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

În cazul transportării, păstrării sau comercializării mărfurilor supuse accizelor fară marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă aceasta a cauzat daune în proporții mari, se pedepsește cu amendă în mărime de pînă la 300 salarii minime sau cu închisoare de pînă la 2 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la l .000 la 3.000 salarii minime cu privarea de dreptul de a exercita o anumita activitate.

În cazul cînd se efectuiază însușirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate ori utilizarea lor în alte scopuri, săvîrșită de o persoană căreia i-au fost încredințate aceste bunuri sau care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor, se pedepsește cu amendă în mărime de la 1,000 la 1.500 salarii minime sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 salarii minime, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Ulterior articolului 252 al Codului Penal al RM, insolvabilitatea intenționată, care a cauzat creditorului daune în proporții mari se pedepsește cu amendă în mărime de la 300 la 600 salarii minime, sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

De asemenea și cazurile de insolvabilitatea fictivă, care a cauzat creditorului daune în proporții mari, se pedepsește cu amendă în mărime de la 300 la 600 salarii minime, sau cu închisoare de pînâ la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

c) Răspunderea fiscală în republica Moldova este reglementată de Titlul V, capitolul 15, al Codului Fiscal al Republicii Moldova. Concomitent cu acestea, Legea Bugetului, care este adoptată în fiecare an, poate prevedea aplicarea unor sancțiuni financiare pentru încălcarea legislației fiscale.

Sancțiunile financiar-fiscale se exprimă prin aplicarea de către persoanele împuternicite de organele statale și persoanele cu funcții de răspundere ale lor față de contribuabil (persoană juridică, persoană fizică) pentru încălcarea legislației fiscale, în modul reglementat de normele de drept administrativ și fiscal exprimate în formă bănească și transferate la buget cu scopul asigurării intereselor obștești și financiare ale statului și compensarea încasărilor bănești netransferate la buget și fondurile extrabugetare, dar și pentru tragerea la răspundere a persoanelor culpabile.

În sens restrâns, răspunderea financiar-fiscală se exprimă prin aplicarea de către autoritățile fiscale, conform procedurii stabilite, a măsurilor de răspundere față de persoanele vinovate de comiterea încălcărilor fiscale.

Titlului V al Codului Fiscal, diferențiază încălcarea fiscală premeditată de cea săvârșită din imprudență, relevă circumstanțele care agravează și atenuează răspunderea fiscală. Potrivit acestuia, sunt considerate persoane pasibile de răspunderea financiar-fiscală:

a) contribuabilul persoană juridică a cărui persoană cu funcție de răspundere a săvîrșit o încălcare fiscală;

b) contribuabilul persoană fizică care nu practică activitate de întreprinzător ce a săvîrșit o încălcare fiscală. În cazul în care acesta este lipsit de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrînsă, pentru încălcarea fiscală săvîrșită de el reprezentantul său legal (părinții, înfietorii, tutorele, curatorul) poartă răspundere în funcție de obiectul impozabil, de obligația fiscală și de bunurile contribuabilului;

c) contribuabilul persoană fizică care practică activitate de întreprinzător, a cărui persoană cu funcție de răspundere a săvîrșit o încălcare fiscală.

Astfel în Codul Fiscal al RM sunt specificate următoarele tipuri de încălcări fiscale și răspunderea pentru ele:

– împiedicarea controlului fiscal prin neasigurarea accesului în încăperile de producție, în depozite, în locurile ele păstrare a bunurilor, în spațiile comerciale și în spațiile cu o altă destinație, prin neprezentarea de explicații, date, informații și documente necesare organului fiscal, asupra problemelor care apar în timpul controlului, prin alte acțiuni sau inacțiuni se sancționează cu amendă de la l 000 la 1 500 de lei;

– interzicerea accesului funcționarului fiscal la sistemul electronic de evidență contabilă a contribuabilului se sancționează cu amendă de la l 000 la 1 500 de lei;

– împiedicarea ridicării documentelor se sancționează cu amendă de la 100 la 200 de lei pentru fiecare document;

– neexecutarea deciziei organului fiscal de suspendare a operațiunilor la conturile bancare ale contribuabilului se sancționează cu amendă în proporție de 10% din suma trecură la scăderi în perioada de nesuspendare a operațiunilor;

– neexecutarea cerințelor din citația bancară se sancționează cu amendă de la 1 000 la 2 000 de lei;

– împiedicarea funcționarului fiscal de a efectua executarea silită a obligației fiscale prin alte metode decît cele prevăzute la art. 263, Codul Fiscal, se sancționează cu amendă de la l 500 la 2 500 de lei;

– desfășurarea unei activități fară a avea mașină de casă și de control, în cazul în care legislația prevede folosirea ei, se sancționează cu amendă de l500 de lei
pentru fiecare caz de încălcare.

– desfășurarea unei activități fără utilizarea mașinii de casă și de control existente, în căzul în care legislația prevede folosirea ei, sau cu utilizarea mașinii de casă și de control fără memorie fiscală, în cazul în care legislația prevede folosirea unei mașini de casă și de control cu memorie fiscală, se sancționează cu amendă de 1000 de lei pentru fiecare caz de încălcare;

– reprezentarea sau prezentarea tardivă către organul fiscal a informației despre sediul sau despre schimbarea sediului contribuabilului, al subdiviziunilor lui (filiale, reprezentanțe, sucursale, secții, magazine, depozite, unități comerciale etc.) care se află în altă parte decît sediul central se sancționează cu amendă de la l000 la 2000 de lei pentru fiecare caz.

– prezentarea către organul fiscal a unor informații neveridice despre sediul contribuabilului, al subdiviziunilor lui (filiale, reprezentanțe, sucursale, secții, magazine, depozite, unități comerciale etc.) care se află în altă parte decît sediul central, se sancționează cu amendă de la 1 000 la 1 500 de lei pentru fiecare caz.

– practicarea oricărei activități fără înregistrarea la organul fiscal se sancționează cu amendă de la l 600 la 3600 lei;

– neincluderea în documente a codului fiscal, dacă includerea lui este prevăzută de legislație,necomunicarea către alte persoane a codului fiscal sau acceptarea de documente fără a fi indicat în ele codul fiscal, se sancționează cu amendă de 180 de lei pentru fiecare caz de neincludere, necomunicare a codului fiscal sau de acceptare a documentelor fără cod fiscal;

– folosirea unui cod fiscal străin, plastografiat sau anulat se sancționează cu amenda de la 5000 la 10000 de lei;

– neutilizarea de către instituția financiară (sucursala sau filiala acesteia) în modul stabilit de legislație a codului fiscal al persoanei fizice se sancționează cu amendă
de la l000 la 1500 de lei;

– modificarea sau închiderea de către instituția financiară a contului bancar al contribuabilului fără certificatul organului fiscal ori cu încălcarea regulilor stabilite de legislație sau (reprezentarea ori prezentarea tardivă organului fiscal a informației despre modificarea sau închiderea contului bancar al contribuabilului se sancționează cu amendă de la 5000 la 8000 de lei.

– efectuarea de către instituția financiară (sucursala sau filiala acesteia) a unor operațiuni pe contul bancar al contribuabilului fără ca organul fiscal să confirme luarea la evidență a contului bancar deschis se sancționează cu amendă în proporție de 10% din sumele înscrise în acest cont;

– neînregistrărea în calitate de conribuabil al T.V.A. sau de subiect al impunerii cu acciz se sancționează cu amendă de 8000 de lei pentru fiecare lună de activitate fără înregistrare sau de 270 de lei penlru fiecare zi în cazul în care luna de activitate fără înregistrare este incompletă;

– neprezentarea sau prezentarea tardivă la organul fiscal de către contribuabil a informației despre contul bancar deschis în străinătate se sancționează cu amendă în mărime ele 5000 lei pentru fiecare cont bancar;

– întocmirea incompletă sau neadecvată a documentelor primare, precum și acceptarea unor documente primare care împiedică efectuarea controlului fiscal, se sancționează cu amendă de 180 de lei pentru fiecare document întocmit incomplet sau neadecvat;

– folosirea blanchetelor de documente primare de un alt model decăî cel stabilit prin act normativ in vigoare, precum și folosirea tipizatelor de documente primare plastografiate sau străine (inclușiv facturile fiscale) se sancționează cu amendă egală cu suma operațiunilor economice înscrise în astfel de documente;

– neînregistrarea valorilor materiale, serviciilor livrate și procurate, precum și neîregistrarea mărfurilor supuse accizelor se sancționează cu 1000 de lei pentru fiecare caz de înregistrare;

– lipsa registrului de evidență a mărfurilor supuse accizelor expediate (transportate), ținerea cu încălcarea instrucțiunii ori neprezentarea lui de către subiecții impunerii cu acciz, funcționarului fiscal se sancționează cu amendă de 1000 de lei pentru fiecare încălcare;

– neasigurarea păstrării dărilor de seamă fiscale și/sau a documentelor de evidență și/sau lipsa totală ori parțială a evidenței contabile, ceea ce face imposibilă efectuarea controlului fiscal, se sancționează cu amendă de la 13000 la 25000 de lei;

– neprezentarea sau prezentarea tardivă de către instituția financiară (bancă), (sucursala sau filiala acesteia) la organul fiscal a informației despre înscrierea în contul bancar al contribuabilului a mijloacelor bănești, în cazul suspendării operațiunilor la acest cont, se sancționează cu amendă în mărime de 0,1% (în suma înscrisă în cont pentru fiecare zi de neprezentare sau de intîrziere;

– neplata, în termenul și la bugetul stabilit conform legislației fiscale, a impozitelor și taxelor, precum și nevirarea lor în termen și la bugetul respectiv de către persoanele care le-au încasat sau reținut se sancționează cu o amendă de 2% din suma impozitului sau taxei neplătite în termen, dacă termenul neplății nu depășește o lună, majorîndu-se, în căzul neplății lor ulterioare, cu 2% din suma impozitului sau taxei neplătite în termen pentru fiecare lună următoare sau cu o cotă din aceste 2% în cazul în care luna este incompletă. Totodată, în ansamblu, mărimea amenzii nu trebuie să depășească 24% din suma impozitului sau taxei;

– neprezentarea, la cererea funcționarului fiscal, a bunurilor ori a unei părți din ele spre sechestrare se sancționează cu amenda de la l 000 la 2 000 de lei;

– neacceptarea spre păstrare de către contribuabil (reprezentantul acestuia) sau persoana lui cu funcție de răspundere a bunurilor sechestrate se sancționează cu amendă, aplicată persoanei fizice, de la 540 la 900 de lei, iar persoanei juridice – da la 1000 la 2000 de lei;

– delapidarea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor sechestrate de către persoana căreia i-au fost încredințate spre păstrare sau de către persoana obligată să le asigure integritatea, conform legii, se sancționează cu amendă egală cu valoarea bunurilor sechestrate care au fost delapidate, înstrăinate, substituite sau tăinuite;

– efectuarea de operațiuni cu valori mobiliare sechestrate, după sistarea operațiunilor, se sancționează cu amenda, aplicată contribuabilului și registratorului, a cîte 10% din suma operațiunii.

Toate încălcările comise de către agentul economic și depistate în urma controlului se indică în actul de control. Cazul cu privire la constatarea încălcării legislației fiscale se examinează de către șefii (șeful-adjunct) organului fiscal.

Mărimea sancțiunii financiare aplicate agentului economic se indică în decizia persoanei împuternicite a organului Serviciului Fiscal de Stat, care se adoptă după semnarea actului de către persoana cu funcții de răspundere a întreprinderii.

d) Răspunderea disciplinară. Sancțiunile disciplinare se aplică în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a funcției deținute de funcționarii Serviciului Fiscal de Stat.

În temeiul Codului Fiscal, persoanele cu funcții de răspundere ale inspectoratelor fiscale care nu-și îndeplinesc conștiincios obligațiile de serviciu, poartă răspundere disciplinară, administrativă, materială și penală în modul stabilit de legislație.

Temei pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este încălcarea disciplinară, neîndeplinirea în modul stabilit a obligațiunilor de serviciu. Obligațiile de serviciu, privind respectarea legislației fiscale pot fi încălcate atât de persoana cu funcții de răspundere a agentului economic, cât și de inspectorul fiscal în procesul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.

Dacă, în urma controlului efectuat de organele serviciului fiscal de stat, s-au stabilit încălcări ale legislației fiscale, în urma sancțiunilor financiar-fiscale angajate de către întreprindere și pe lângă sancțiunea administrativă încasată, persoana cu funcții de răspundere vinovată, poate fi sancționată disciplinar, din motivul îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiunilor sale de serviciu, care au cauzat prejudiciu întreprinderii.

Potrivit Codului Muncii, pentru încălcările disciplinei muncii, administrația aplică următoarele sancțiuni disciplinare:

1) observație;

2) mustrare;

3) mustrare aspră;

4) concediere.

Sancțiunea disciplinară se aplică imediat după constatarea abaterii, dar nu mai târziu de o lună după ziua constatării ei, fără a socoti timpul, când lucrătorul a fost bolnav sau se află în concediu. Sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată după trecerea a șase luni din ziua săvârșirii abaterii, iar în urma reviziei sau a controlului activității economice și financiare cel mai târziu după doi ani de la data săvârșirii ei. În termenele date nu se include durata de procedură penală.

In prealabil, până la aplicarea sancțiunii, salariatul urmează să depună o explicație în scris, lămurind cele săvârșite.

Răspunderea materială.

În lumina Legislației muncii din Republica Moldova, răspunderea materială este condiționată de recuperarea unei pagube care a fost pricinuită "în timpul îndeplinirii îndatoriilor de muncă" și "din vina funcționarului".

Astfel, dacă, în urma efectuării controlului asupra respectării legislației fiscale, contribuabilului i-au fost calculate sancțiuni fiscale — amendă și/sau penalitate, care au survenit ca rezultat al exercitării necorespunzătoare sau neexercitării de către persoana cu funcții de răspundere a obligațiilor sale de serviciu, prin care a pricinuit o pagubă materială firmei unde activează, atunci această pagubă trebuie recuperată.

Răspunderea materială a salariatului este individuală și se aplică indiferent de faptul dacă salariatul a fost tras la răspundere administrativă, disciplinară sau penală.

Legislația stabilește că sunt pasibili de răspundere materială doar salariații vinovați. Vinovăție se consideră acea faptă ilicită ce a fost săvârșită intenționat sau din imprudență.

Potrivit art.126 din Codul muncii, pentru paguba pricinuită întreprinderii, instituției, organizației, în cadrul îndeplinirii îndatoririlor de muncă, salariații din vina cărora a fost pricinuită paguba poartă răspundere materială egală cu paguba reală directă, dar nu mai mult decât câștigul mediu lunar.

Colaboratorii organelor serviciului fiscal de stat, în temeiul Legii serviciului public poartă și ei răspundere materială, dar numai în temeiul și în modul stabilit de legislație.

Persoanele cu funcții de răspundere ale inspectoratelor fiscale de stat care nu-și îndeplinesc conștiincios obligațiunile de serviciu poartă și răspundere materială în modul stabilit. Aceleași prevederi sunt stipulate și în Regulile de comportare a colaboratorilor serviciului fiscal.

Pe lângă cele expuse, art.4 al Legii menționate prevede că sumele impozitelor și altor plăți, percepute incorect de inspectoratele fiscale de stat, urmează să fie restituite, iar prejudiciile materiale aduse să fie recuperate din contul bugetelor respective, în conformitate cu hotărârea instanței judecătorești.

Din cele menționate, rezultă că inspectorul fiscal poartă răspundere materială potrivit prevederilor Codului muncii.

Capitolul III. Executarea silită a obligației fiscale: parte integrantă a urmăririi plăților la bugetul de stat.

§ 1. Procedura de executare silită a obligației fiscale în Republica

Moldova.

În Republica Moldova procesul de urmărire a plăților și executare silită a obligațiilor fiscale este executat de către Serviciul Fiscal de Stat, secțiile de urmărire a plăților a inspectoratelor teritoriale, Secției de Umărire a Plăților a Direcției Administrarea Contribuabililor Mari a IFPS, a Direcției de Urmărire a Plăților a IFPS, precum și a altor structuri financiare abilitate în acest domeniu.

Titlu V al Codului Fiscal al Republicii Moldova stabilește normele de drept și principiile organizatorice de executare silită a plății impozitelor și taxelor care constituie sistemul fiscal al Republicii Moldova, precum și a altor plăți nevărsate în termen la bugetul de stat, la bugetele locale, la bugetul asigurărilor sociale de stat și în fondurile extrabugetare.

În scopul administrării fiscale, sunt nominalizate următoarele noțiuni, cu care colaboratorii fiscali se confruntă zi de zi, și anume :

restanță – este suma pe care contribuabilul era obligat să o plătească la buget ca impozit, taxă sau altă plată, dar care nu a plătit-o în termen, precum și suma majorării de întîrziere(penalității) sau amenzii.

plați – sunt impozite și taxe care constituie sistemul fiscal al Republicii Moldova, precum și alte plăți la bugetul de stat, la bugetele locale (inclusiv pe creditele bancare acordate cu garanția acestor bugete), la bugetul asigurărilor sociale de stat și în fondurile extrabugetare, inclusiv majorările de întirziere aplicate pentru neexecutarea în termen a impozitelor, taxelor și altor plăți menționate, ce se aplică și unităților care, conform legislației, exercită funcții ale organelor de urmărire a plăților dacă sumele urmărite de acestea nu au fost vărsate în termen la bugetul sau în fondul respectiv;

amînare a plăților – reprezintă prelungirea termenului de achitare a plăților stabilit de lege, de un alt act normativ sau de organul fiscal;

eșalonarea plăților – reprezintă amînarea termenului de achitare a unei părți din plățile stabilite de lege, de un alt act normativ sau de organul fiscal, inclusiv repartizarea plații în rate; sau conform legii insolvabilității esalonarea datoriilor reprezintă stabilirea unor termene de rambursare, conform unui grafic, a datoriilor întreprinderii încluse în obiectul acordulului-memorandum de eșalonare a datoriilor în perioada postizolare;

postizolare – perioada de eșalonare și reeșalonare a plății datoriilor unui debitor, incluse în obiectul acordului-memorandum de instituire a moratoriului asupra datoriilor sau de inițiere a procedurii de izolare, sau de eșalonare a datoriilor în vederea finalizării implementării planului de restructurare și/sau business-planului și a proiectului de investiții;

acord-memorandum – acord încheiat între Consiliul Creditorilor și întreprinderea insolvabilă prin care se instituie moratoriul asupra datoriilor ei, se inițiază procedura de izolare, se eșalonează și reeșalonează datoriile în perioada postizolare, stabilindu-se condiții speciale de restructurare a acesteia;

moratoriu – reprezintă amînarea pe un termen anumit a îndeplinirii obligațiilor de către debitor, conform cererii lui exprese, în vederea elaborării planului de restructurare și/sau business-planului si a proiectului de investitii;

plata in plus – sunt plăți vărsate (urmărite) în cuantum mai mare decît cel prevăzut de calcule (declarații), precum și înainte de termen;

suma rămasă de plată – plăți nevarsate (neurmarite) în raport cu sumele incluse în calcule (declarații);

plați calculate și vărsate (urmărite) în plus – reprezintă plăți calculate și vărsate (urmărite) în plus ca urmare a calculării (urmăririi) incorecte sau a încălcării modului stabilit de calculare a acestora;

bunuri – totalitatea lucrurilor, valorilor materiale, activelor imateriale, bani (inclusiv a celor în decontări cu debitorii), veniturilor primite de la patroni și din alte surse, hîrtiilor de valoare și a altor bunuri aflate în proprietatea persoanei, indiferent de faptul în a cui folosință efectivă se află, precum și a drepturilor și obligațiilor patrimoniale;

sechestrare a bunurilor – presupune întocmirea unei listei de bunuri ce constituie proprietate a debitorului și dispunerea indisponibilizării acestora;

executare silită a plăților – constrîngerea necondiționată de executare a plăților;

conturi bancare – sunt conturi de decontare, subconturi de decontare (conturi speciale de virament), conturi curente, bugetare, valutare, extrabugetare, de depozit și altele, cu excepția conturilor speciale de împrumut și celor de împrumut (de credit);

plătitor – este persoana juridică sau fizică obligată prin lege de a executa plăți la bugetele și în fondurile respective;

incapacitate de plată – este situatia debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a-și executa obligațiile pecuniare scadente, inclusiv obligațiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul cînd debitorul a încetat să efectueze plăti.

În continuare aș vrea să arăt procesul de urmărire a plăților efectuat de secția Urmărirea Plăților a Direcției Administrarea Contribuabililor Mari (în continuare DACM), a contribuabilului mare „AGRICOLA” S.A., care este o intreprindere agricolă, precum și exemple de documente folosite de secția Urmărirea Plăților a DACM, trimise sau completate pe baza altor contribuabili agenți economici din R.M.

În scopul păstrării secretului fiscal și comercial al întreprinderilor date, denumirea a fost schimbată, codul fiscal s-a luat la întîmplare, numele, prenumele persoanelor de raspundere a fost modificat, la fel și conturile bancare, adresele juridice sunt altele. Informația care ar putea fi folosită în scopuri contravențioase de asemenea a fost schimbată. În lucrare este urmărită procedura practică a urmăririi plăților și reglementările legislației fiscale în vederea urmăririi plăților.

Conform Codului Fiscal al Republicii moldova, există cîteva condiții de declanșare a executării silite a obligației fiscale, și anume:

a) existența restanței, tinindu-se cont de prevederile următoare în cazul încălcării fiscale:

Persoana vizată în decizia asupra cazului de încălcare fiscală urmează să o execute în termen de 30 de zile din data pronunțării. Pentru aceasta nu se suspendă calcularea majorării de întîrziere;

În caz de contestare, executarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală nu se suspendă dacă autoritatea care examinează contestația nu dispune altfel;

După expirarea termenului de 30 de zile, dacă nu a fost executată benevol sau nu a fost constituit gajul legal, decizia asupra cazului de încălcare fiscală este executată silit, în modul prevăzut de codul fiscal,de către organul fiscal unde persoana vizată sse află la evidență sau asistență.

b) neexpirarea termenelor de prescriptie stabilite în codul fiscal;

c) necontestarea faptului de existentă a restanței și mărimii ei în cazurile de urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepția cazurilor cînd executarea silită se efectuează prin urmărirea bunurilor contribuabililor (exepție făcînd cazurile cînd executarea silită se efectuează prin încasarea mijloacelor bănești de pe conturile bancare ale contribuabililor sau prin ridicare de la contribuabil a mijloacelor bănești în numerar), și cînd executarea silită a obligației fiscale se efectuează prin urmărirea datoriilor debitoare ale contribuabililor prin modalitățile care mai sus erau excepție.

d) contribuabilul nu se află în proces de lichidare (dizolvare) sau de aplicare a procedurilor de depașire a insolvabilității, conform legislatiei.

În cazul în care, după ce s-au aplicat modalitățile de executare silită, obligația fiscală a contribuabilului care desfasoară activitate de întreprinzător nu a fost stinsă în totalitate, iar aplicarea ulterioară a executării silite este imposibilă, organul fiscal are dreptul să inițieze aplicarea modalităților de depășire a insolvabilității în conformitate cu legislația. Obligația fiscală a persoanei fizice neînregistrate ca subiect al activității de întreprinzător se stinge în modul prevazut de codul fiscal.

Conform legislației în vigoare, sunt urmărite următoarele feluri de plăți:

a) restanțele de impozite și taxe, restanțele de defalcări în bugetul asigurărilor sociale de stat și restanțele aferente creditelor acordate de Ministerul Finanțelor și creditelor bancare garantate de bugetul de stat sau de bugetele locale;

b) majorările de întirziere aplicate de organele fiscale;

c) plățile în fondurile extrabugetare, controlul asupra achitării cărora revine organelor fiscale.

Din ziua următoare celei în care expiră termenul stabilit pentru achitare, plățile nevărsate la bugetul sau în fondul respectiv se consideră restanțe și se percep de către organele fiscale prin executare silită, indiferent de timpul care a parcurs de la expirarea termenului lor de vărsare.

Organele care realizează urmărirea plaților nevarsate în termen sint organele fiscale care exercită aceste funcții în conformitate cu legislația. Executarea silită a plăților, atit directă, cît și prin intermediul organelor fiscale, de către alte organe de control nu se admite. De către organele fiscale executarea silită se realizează atît în baza controalelor proprii, cit si in baza controalelor efectuate de către Curtea de Conturi.

Conform Codului Fiscal al RM, articolul 194, executarea silită a obligației fiscale se efectuează prin:

a) încasare a mijloacelor banesti de pe conturile bancare ale contribuabilului;

b) ridicare de la contribuabil a mijloacelor banești în numerar;

c) urmarire a bunurilor contribuabilului, cu exceptia celor consemnate la lit.a) și b);

d) urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor prin modalitatile prevazute la lit.a), b) si c).

Urmărirea bunurilor se face prin sechestrare, comercializare și ridicare. De aceea, în temeiul titlului V al Codului Fiscal, s-au aprobat următoarele formulare de executare silită a obligației fiscale și a contractelor-tip privind modificarea termenului de stingere a obligației fiscale prin amînarea sau eșalonarea plăților:

Formularul “Hotărîrea cu privire la executarea silită a obligației fiscale a contribuabilului”;

Formularul “Act de sechestru” și anexa la act “ Lista bunurilor sechestrate”;

Formularul “Act de ridicare a mijloacelor bănești în numerar a contribuabilului”;

Formularul “Act de ridicare a bunurilor”;

Formularul “Proces-verbal cu privire la rezultatele vînzării la licitație”;

Formularul “Proces-verbal al licitației nule”;

Formularul “Cerere pentru participare la licitație” (pentru persoanele juridice);

Formularul “Cerere pentru participare la licitație” (pentru persoanele fizice);

Contract-tip privind modificarea termenului de stingere a obligației fiscale prin amînarea sau eșalonarea plăților.

Conform anexei № 1 agentul economic „Agricola” S.A. la data de 01.01.2003 avea de achitat următoarele impozite:

impozit pe venitul din salariu;

impozit pe venit la sursa de plată;

impozit pe venit al întreprinderii;

impozitul funiciar;

impozitul pe imobil;

taxa pentru folosirea drumurilor;

taxa pentru apă;

taxa pentru amenajarea teritoriului;

În total au fost calculate impozite în sumă de 1175238,29 lei, la care s-au mai adăugat sumele aferente fondului social (29%), plata pentru grad hectar, 1% reținut din leafă, și penalități. Total spre achitare, impozite pe gospodărie – 2124377,79 lei.

Din aceeași anexă se observă faptul că întreprinderea a achitat pe parcursul anului 2003 doar o parte din totalul impozitelor, și anume 14789096,61 lei.

Documente ce atestă plăți efectuate de către S.A.”Agricola” sunt dispozițiile de plată eliberate de instituțiile financiare, precum sunt arătate în exemplul din anexa 24, prin care organele financiare confirmă faptul că agentul economic a efectuat plăți în contul bugetului de stat, în contul trezoreriei centrale, în conturile trezoreriei teritoriale pentru plata impozitului funiciar, taxei pentru amenajarea teritoriului, cote de asigurări în medicină pentru o perioadă, impozitului pe venitul din salariu, și alte impozite și taxe.

Soldul la începutul anului 2004 constituia 1815994,97 lei, iar S.A.”Agricola” trebuia să mai achite la bugetul de stat pentru anul 2003 suma de 646281,18 lei.

Pînă la data de 2 martie 2004 întreprinderea a rămas datoare cu 539246 lei, impozite aferente bugetului de stat. Însă dacă activitatea de bază a agentului economic este agricultura, și se fac achitările cu bugetul, atunci dispare posibilitatea de efectuare a lucrărilor de primăvară privind pregătirea pămîntului, însămințarea, prelucrarea, lucrările de cîmp, etc.

La data de 17 martie 2004 a fost întocmit un act de către inspectorul fiscal Stroiu P., în prezența contabilului șef, și cu permisiunea directorului „Agricola” S.A., care au efectuat un control operativ privind situația economico-financiară și posibilitatea de achitare a plăților restante la buget. În urma controlului sa constatat că soldurile miloacelor bănești la situația din 17 martie 2004 constituiau 48460 mii lei. La suma restanței rămasă neachitată la buget în mărime de 1084546 lei, conducerea întrprinderii a înaintat cerere către IFPS cu anexa unui grafic de achitare pînă la 25 decembrie 2004 pentru încheierea unui acord de eșalonare a restanțelor față de buget.

Fluxul mijloacelor bănești pe primele trei luni ale anului 2004 constituiau 1153060 lei. În urma cheltuielilor efectuate conform actului de control, soldul de mijloace bănești în contul de decontare la data de 17 martie 2004 constituie 48460 lei.

Deci întreprinderea nu are posibilitatea să achite restanțele față de bugetul de stat.

Din această cauză, contribuabilul a întocmit o cerere către IFPS în care, în baza articolului 180 al Legii 407-XV din 26.07.2001 Codul Fiscal, Titlul V,în care intervine cu rugămintea de a eșalona datoriile față de bugetul consolidat, la situația din 15.03.2004 după un grafic, pe termen de 9 luni, care este anexat.

Conform Codului Fiscal, art. 180, alin (2), contribuabilul are dreptul la amînarea sau eșalonarea plăților pe parcursul unui an fiscal, cu sau fără aplicarea unei majorări de întîrziere.

Amînarea sau eșalonarea fără calcularea unei majorări de întîrziere se acordă contribuabilului în cazul:

a) prejudicierii lui materiale în urma unei calamități naturale, catastrofe tehnogene sau altor circumstanțe excepționale și inevitabile;

b) restructurării întreprinderii în baza unui acord-memorandum, încheiat între contribuabil și Consiliul Creditorilor în conformitate cu atribuțiile și drepturile acestuia din urmă;

c) altor circumstanțe prevăzute de legislație.

Amînarea sau eșalonarea cu calcularea majorării de întîrziere se acordă în alte cazuri decît cele menționate mai sus, cu condiția stingerii obligațiilor fiscale curente înăuntrul termenului de amînare sau de eșalonare.

Serviciul Fiscal examinează cererea contribuabilului, controlează dacă informația din baza de date coincide cu informația furnizată de agentul economic, stabilește majorarea de întîrziere, dacă nu sunt respectate condițiile pentru care nu se stabilește majorarea de întîrziere, și în termeni prestabiliți, încheie cu contribuabilul un contract-tip de eșalonare a datoriilor față de bugetul de stat.

Un exempu de contract încheiat de S.A. „Agricola” și Inspectoratul Fiscal Principal de Stat este în anexa nr.10 a prezentei lucrări.

Contractul de eșalonare se încheie între IFPS și contribuabil, în cazul nostru, dacă pentru același agent economic nu este în procesul de restructurare a întreprinderii în baza unui acord-memorandum, încheiat între contribuabil și Consiliul Creditorilor în conformitate cu atribuțiile și drepturile acestuia din urmă, sau altor circumstanțe prevăzute de legislație.

Conform contractului privind modificarea termenului de stingere a obligației fiscale prin eșalonare, se calculează penalitățile conform alin. (4), art. 180, și respectiv alin. (3) art. 228 al Codului Fiscal. Astfel contribuabilul este obligat să efectuieze stingerea obligațiilor fiscale înăuntrul termenilor de amînare sau eșalonare, iar cuantumul majorării de întărzierii se determină în funcție de rata de bază (rotungită pînă la următorul procent întreg) stabilită de Banca Națională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la refinanțarea băncilor comerciale prin operațiuni repo de cumpărarea a hîrtiilor de valoare de stat pe termen de 2 luni, majorată cu 5 puncte.

Eșalonarea plăților se va efectua de către S.A. „Agricola” conform anexei nr.14.

Din totalul 1084546 lei s-au eșalonat plățile pentru nouă luni, astfel că contribuabilul trebuie să achite prima tranșă nu mai tîrziu de 25 aprilie 2004, și respectiv ultima tranșă nu mai tîrziu de 25 decembrie 2004.

Amenzile s-au stabilit de IFPS spre achitare la data achitării primei tranșe – la 25 aprilie. Cea mai mare sumă constituie cotele de asigurări sociale, în mărime de 435598,68 lei, care au fost împărțite în 8 tranșe cîte 48400 lei, și ultima tranșă de 48398,68 lei.

Dacă suma este mare, a fost împărțită în mai multe tranșe, cum a fost la cotele de asigurări sociale, la impozitul pe venit la sursa de plată, impozitul pe venit din salariu, iar sumele mai mici, precum sunt taxa pentru amenajarea teritoriului, taxa pentru apă, impozitul pe bunurile imobile a persoanelor juridice, penalitățile la aceste impozite și taxe, ș.a. au fost împărțite în una, două, trei și patru tranșe.

Conform contractului-tip, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat se obligă pînă la expirarea termenului de stingere a obligației fiscale față de bugetul consolidat, modificat prin eșalonare, să nu întreprindă acțiuni de executare silită, iar acțiunile începute să se suspende.

Debitorul, în cazul nostru „Agricola” S.A., este obligat:

a) să achite plățile stipulate în conformitate cu graficul de eșalonare, concomitent achitînd și penalitatea, calculată conform pct. l al contract;

b) să efectueze achitarea plăților curente în termenii stabiliți;

c) să întreprindă toate măsurile prevăzute de legislație pentru restituirea sumelor debitoare în scopul acumulării sumelor bănești întru achitarea restantelor și să nu admită lichidarea sa;

d) să respecte prevederile Regulamentului privind operațiunile de casă;

e) în caz de primire de la alți creditori a unei reclamații privind achitarea unor sume de bani și posibilitatea de a fi început un proces de insolvabilitate să informeze în scris organul fîscal, în termen de două zile despre reclamația respectivă.

În caz de neîndeplinire a obligațiunilor de către debitor, organul fiscal este în drept să rezilieze contractul și să întreprindă acțiuni de executare silită. În schimb debitorul, pe parcursul termenului de valabilitate a contractului, are dreptul de a administra bunurile sale, inclusiv sumele bănești necesare de a fi transferate în buget, dar eșalonate prin contract.

Agentul economic „Agricola” S.A. nu a îndeplinit condițiile contractului de eșalonare, însă nu a făcut-o intenționat. La data de 27 iunie la pe adresa IFPS a sosit o scrisoare din partea contribuabilului „Agricola” S.A., care poate fi examinată în anexa 14 a prezntei lucrări. Inspectoratului fiscal i se aduce la cunoștință că nu sunt respectate condițiile contractului 45 (DACM) privind modificarea termenului de stingere a obligației fiscale prin eșalonare, și graficul nu este respectat. Nerespectarea graficului de achitare s-a întîmplat din cauza nerealizării producției de conserve din 2003, și carecterul sezonier de producție.

La rugămintea agentului economic, IFPS vine în întîmpinarea contribuabilului printr-un supliment la contractul anterior din 25 martie, privind modificarea termenului de stingere a obligației fiscale prin eșalonare. Astfel, prin aceasta, se modifică termenul de achitare pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie conform graficului din anexa 18.

Încheierea contractelor-tip de eșalonare sau amînare a plăților între IFPS și agenții economici este o modalitate spre întîmpinarea agentului economic de a păstra și a continua activitatea economică și de producție, dar în același timp dă posibilitatea agentului economic să-și satisfacă obligațiile fiscale care nu au fost stinse la timp în schimbul pedepsei aplicate de organul fiscal sub formă de amendă sau penalitate.

Pe parcursul anului 2004 mai mulți agenți economici, contribuabili mari, au încheiat contracte de eșalonare cu IFPS, care sun reprezentați în tabelul 1.

Dacă analizăm tabelul nr.1 observăm că pe parcursul anului 2004 au fost încheiate contracte de eșalonare a plăților între IFPS și agenții economici în jur la 28 de contracte.

Cea mai mare sumă, prin contract, a fost eșalonată de către ICȘ „Porumb și Sorg”, care a fost în mărime de 8987500 lei, însă 20.05.2004 contractul a fost reziliat fiindcă nu au fost respectate condițiile contractului de eșalonare.

La fel și ÎCS „Rețelele Electrice” din Chișinău au încheiat contract de eșalonare pentru o sumă de 8072900 mii lei. Conform notelor din tabel, 72900 urmează a fi achitate în baza legii 394-XV din 25.11.2004.

Următorul document, care este parte componentă a procesului de executare silită, este Formularul “Hotărîrea cu privire la executarea silită a obligației fiscale a contribuabilului”.

Inspectoratul Fiscal Pricipal de Stat a emis hotărîre cu privire la executarea silită a obligației fiscale a contribuabilului “Agricola” S.A. la data de 9 noiembrie 2004.

În această hotărîre este stipulat mărimea restanței contribuabilului, care alcătuiește

2923182,22 de lei. Suma aceasta este formată din:

impozitul pe venit din salariu – 236778,26 lei;

impozitul pe venit la sursa de plată – 90976,48 lei;

prime pentru asigurări sociale – 74072,00 lei;

impozitul funiciar, terenuri agricole – 700591,00 lei;

impozitul funiciar, terenuri cu altă destinație – 18161,00 lei;

impozite pe bunuri imobile persona juridice – 3911,00 lei;

taxa pentru apă – 87527,50 lei;

taxa pentru amenajarea teritoriului – 11004,00 lei;

cote de asigurări socială – 786479,00 lei;

cote reținute din salariu – 35543,00 lei;

penalități – 870777,98 lei;

amenzi – 7301,00 lei.

În cazul agentului economic “Agricola” S.A. dacă ar fi respectată legislația fiscală, suma enormă de aproape trei milioane de lei ar fi mai mică, și anume dacă de către contribuabil s-ar fi transferat la buget la timp și în termenile stabilite de legislație impozitele și taxele, atunci nu ar fi calculate penalitățile și amenzile în sumă de 878078,98 lei. Această sumă ar putea fi utilizată în scopuri de producție, lucrări agricole, etc. Din cauza neachitării la timp, serviciul fiscal stabilește amenzi pentru agentul economic, și uneori este o sumă nu chiar considerabilă, dar în cazul contribuabilului “Agricola” S.A. este o cifră destul de mare.

Agenții economici nu reușesc tot timpul să se încadreze în termenile stabilite pentru plata impozitelor, și de aceea serviciul fiscal este nevoit să treacă la procedura de executare silită, în scopul acoperirii silit a restanței.

Legislația fiscală stabilește anumite facilități pentru contribuabilii care își satisfac obligațiile pînă la termenele limită de plată, însă nu toți agenții economici se folosesc de acest fapt, și suma aferentă bugetului de stat care trebuie s-o achite contribuabilii se mărește în urma stabilirii amenzilor și penalităților de către serviciul fiscal.

În hotărîrile privind executarea silită se stipulează denumirea contribuabilului, locul de evidență sau asistență, bunurile care se sechestrează în așa mod ca valoarea lor să fie suficientă pentru stingerea restanțelor obligației fiscale la buget și pentru recuperarea cheltuielilor legate de executarea silită; se dau indicații privind ridicare banilor în numerar, inclusiv în valută străină, din locurile și localurile în care contribuabilul păstrează numerarul, indicații privind urmărirea datoriei debitoare a contribuabilului; și de asemenea sun numite persoanele responsabile de sechestrarea bunurilor, de ridicarea banilor, de urmărirea datoriei debitoare.

Înainte de a se proceda la sechestrare, contribuabilului (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcție de răspundere li se remite o copie de pe hotărîrea privind executarea silită a obligației fiscale și li se aduce la cunoștință, în scris sau oral, ce drepturi și obligații au în timpul sechestrării, ce răspundere prevede legea pentru neîndeplinirea obligațiilor.

Drepturile, obligațiunile și responsabilitatea contribuabilului sau debitorului lui (reprezentanți al acestora) în timpul executării silite a plăților, administrarea și perceperea cărora o efectuiază autoritățile fiscale (Inspectoratul Fiscal), sunt stabilite conform legislației Republicii Moldova (Legea RM nr.407-XV din 26.07.01, Titlul V al Codului Fiscal al RM "Administrarea Fiscală" și Legea pentru punerea în aplicare a Titlului V al Codului Fiscal nr. 408-XV din 26.07.01 cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu Legile nominalizate, în timpul urmăririi bunurilor și datoriilor debitoare, ridicării a mijloacelor bănești în numerar, contribuabilul are următoarele drepturi, obligațiuni și responsabilități:

A. Drepturile contribuabilului

1). Contribuabilul are dreptul să ceară colaboratorilor organului fiscal să prezinte legitimațiile lor de serviciu și Hotărârea cu privire la executarea silită a obligației fiscale;

2). Să fie informat privind drepturile, obligațiunile și responsabilitatea sa în timpul executării silite a plăților;

3). Să primească de la autoritatea fiscală prin expedierea recomandată sau contra semnătură pe exemplarul doi (copie), exemplarele doi sau copiile la toate documentele întocmite în procedura executării silite a plăților;

4). Să asiste la înfăptuirea tuturor acțiunilor colaboratorilor organelor fiscale și să-și facă însemnările necesare asupra efectuării sechestrului, ridicării banilor în numerar sau asupra altor acțiuni ale colaboratorului fiscal;

5). Să înainteze în scris sau oral propuneri sau obiecții privind sechestrarea, comercializarea și ridicarea bunurilor, ridicarea banilor în numerar, urmărirea sumelor debitoare și, respectiv, să conteste acțiunile persoanelor cu funcții de răspundere din organul fiscal și deciziile organelor fiscale, privind aplicarea prevederilor Codului Fiscal;

6). Să conteste, conform art.199 alin.5) al Codului fiscal, în decursul a 10 zile lucrătoare din data sechestrului acțiunile organului fiscal de sechestrare a bunurilor, în acest caz, comercializarea bunurilor menționate în contestație sau în cererea de chemare în judecată se suspendă pînă la soluționarea cazului.

7). Să permită funcționarului fiscal să cerceteze domiciliul și reședința pentru depistarea bunurilor contribuabilului;

8). Să solicite restituirea bunurilor sechestrate, cu condiția că în termen de 10 zile lucrătoare din data aplicării sechestrului contribuabilul își va plăti restanțele – obiectul urmăririi;

9). Să solicite ridicarea sechestrului în cazul stingerii, totale sau parțiale, inclusiv prin modalitățile de executare silită, a obligației fiscale și al recuperării cheltuielilor de executare silită;

10). Să comercializeze, cu cel puțin 3 zile înainte de licitație, bunurile sechestrate la un preț, care să nu fie mai mic decît prețul inițial de comercializare stabilit de Comisia republicană permanentă pentru organizarea evaluării și comercializării bunurilor sechestrate, cu condiția vărsării sumelor mijloacelor obținute direct în contul stingerii obligației fiscale și al recuperării cheltuielilor de executare silită.

B) Obligațiunile contribuabilului.

1). Să recupereze cheltuielile aferente executării silite a obligației fiscale, efectuate din contul mijloacelor bugetului de stat;

2). Să prezinte documentele necesare și să asigure accesul liber la seiful casei, în încăperile izolate a casei, precum și în rețeaua comercială a contribuabilului în timpul ridicării mijloacelor bănești în numerar;

3). Să prezinte spre sechestrare toate bunurile, inclusiv cele date altor persoane la păstrare sau în folosință, și să comunice în scris:

– informații despre bunurile care nu aparțin contribuabilului și despre proprietarii acestora;

– informații despre bunurile care aparțin contribuabilului și care au fost date unor alte persoane la păstrare sau în folosință;

– informații despre bunurile gajate;

– informații despre bunurile sechestrate de alte autorități publice;

4). Să prezinte datele evidenței contabile pentru stabilirea prețului de sechestrare al bunurilor după valoarea lor de bilanț;

5). Să asigure integritatea bunurilor sechestrate, dacă, la decizia funcționarului fiscal, bunurile nu le-au fost remise spre păstrare unor alte persoane în bază de contract;

6). Să elibereze obligatoriu factura fiscală, cu calcularea și plata posibililor impozite și taxei aferente operațiunii desfacerii și livrării de bunuri, sechestrate și comercializate de organul fiscal;

7). Să fie prezent la ridicarea bunurilor sechestrate;

8). Să remită organului fiscal sau nemijlocit cumpărătorului toate documentele referitoare la bunurile ridicate, în timpul ridicării bunurilor sechestrate sau în cel mult 24 de ore după semnarea actului de ridicare, dacă aceste documente nu au fost ridicate în timpul sechestrării bunurilor;

9). Să efectuieze înregistrarea contabilă, în temeiul actului de ridicare, în legătura cu comercializarea bunurilor sechestrate;

10). Să prezinte organului fiscal lista debitorilor, semnată de persoana sa cu funcție de răspundere. Conform art.205 alin.3 al Codului Fiscal, la cererea organului fiscal, datele din lista sîn confirmate documentar. Lista debitorilor trebuie să conțină, după caz:

a) denumirea debitorului, sediul (adresa), codul fiscal, informația de contact;

b) conturile bancare ale debitorului, denumirea, sediul și codul instituțiilor financiare în care sunt deschise conturile;

c) data apariției datoriei debitoare, suma totală și scadența lor;

d) măsurile întreprinse de contribuabil pentru a i se plăti datoria debitoare;

e) data ultimei verificări reciproce.

11). În calitate de debitor, să confirme sau să infirme, parțial ori total, în termen de 10 (zece) zile lucrătoare, datoria debitoare indicată în somația remisă de organul fiscal. Dacă datoria este infirmată total sau parțial, la scrisoare se anexează copiile de pe documentele de rigoare;

12). Să asigure accesul publicului la bunurile scoase la licitație, dacă bunurile sînt date la păstrare contribuabilului.

Următoarea modalitate de executare silită aplicată de către IFPS este suspendarea operațiunilor contribuabilului la conturile bancare. Nu este o modalitate de executare silită, pe cît este o măsură prin care organul fiscal limitează dreptul contribuabilului de a folosi mijloacele bănești care se află și/sau se vor depune la conturile bancare, și de asemenea limitează dreptul de a folosi noile conturi bancare deschise în aceeași sau o altă instituție financiară, filială sau sucursală a acesteia.

Dispoziția privind suspendarea operațiunilor la conturile bancare ale contribuabilului are loc în cazul comiterii oricărei încălcări din următoarele:

împiedicarea controlului fiscal prin neasigurarea accesului în încăperile de producție, depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spațiile comerciale și în spațiile cu o altă destinație, prin neprezentarea de explicații, date, informații și documente necesare organului fiscal asupra problemelor ce apar în timpul controlului fiscal;

interzicerea accesului funcționarului fiscal la sistemul electronic de evidență contabilă a contribuabilului;

împiedicarea ridicării documentelor;

împiedicarea organului fiscal de a efectua executarea silită prin alte metode decît cele prevăzute în articolul 263 al Codului Fiscal.

Cel mai des dispoziția de suspendare a operațiunilor la conturile bancare este trimisă instituției financiare din motiv că contribuabilii nu-și satisfac obligațiile fiscale în termenii stabiliți, precum și în cazul datoriilor debitoare a contribuabilului restanțier.

În cazul întreprinderii „Agricola” S.A., aceasta deține conturi bancare în instituțiile financiare BC "Victoriabank" SA filiala nr.1 Bălti c/f.159891, în BC "Banca Socială" SA fil.Drochia c/f.212040, în BC "Moldova Agrindbank" SA fil.Drochia c/f.213256 și în BC "Moldindconbank" SA fil.Edinef c/f.135309. La toate aceste instituții se trimit dispoziții de suspendare a operațiunilor la conturile bancare, pentru nerespectarea obligațiunilor fiscale de către contribuabil, stabilite prin art.8 alin.2), lit. e) din Titlul I al Codului Fiscal al Legii nr.1164-XIII din 24.04.97.

De exemplu, conform anexelor 19 și 20, la data de 15 noiembrie, IFPS trimite scrisoare de înștiințare BC ,,Moldindconbank” S.A., împreună cu dispoziția de suspendare a operațiunilor la conturile bancare, prin care, conform articolului 134, alin.1), lit. n) din Titlul V al Codului Fiscal, cere executarea dispoziției sub numărul 046419, din 15.11.2004, privind suspendarea operațiunilor la conturile bancare ale S.A. „Agricola”, pentru nerespectarea obligațiunilor stabilite prin art. 8 al Titlului I al Codului Fiscal, manifestată prin neachitare în termen și integral a impozitelor și taxelor la buget.

Partea lată a dispoziției se remite instituției financiare, iar partea îngustă se anexează în dosarul contribuabilului unde este la evidență.

Instituția financiară este obligată să execute necondiționat dispoziția privind suspendarea operațiunilor la conturile bancare ale contribuabilului imediat ce o primește, permițînd trecerea la scăderi:

– a oricăror sume în contul bugetului;

în contul creditorilor gajiști a sumelor bănești încasate de la exercitarea dreptului de gaj;

a sumelor transferate de la contul de împrumut al întreprinderii în scopurile pentru care a fost acordat împrumutul.

Dispoziția privind suspendarea operațiunilor la conturile bancare ale contribuabilului se anulează odată cu lichidarea încălcării pentru care a fost aplicată suspendarea sau în cazul satisfacerii de către organul competent a contestației contribuabilului, precum și în baza deciziei instanței de judecată și a contractului de amînare sau eșalonare.

Tot în aceeași zi, la 15 noiembrie 2004, IFPS trimite scrisoare de înștiințare și întreprinderii „Agricola” S.A., în care contribuabilul este informat că i-au fost suspendate operațiunile la toate conturile bancare în conformitate cu legislația în vigoare.

Agentul economic alte conturi noi nu poate să deschidă, conform articolului 229, alin. 6), și de aceea este blocat pentru a-și continua activitatea.

Toate tranzacțiile sunt făcute prin intermediul băncilor – procurarea combustibilului, achitarea pentru serviciile prestate, – și recoltarea roadei 2004 este pusă în pericol.

Unicul lucru care îi rămîne de făcut este să-și onoreze obligațiile fiscale. Mijloace bănești agentul economic nu are la dispoziție, dar și blocarea conturilor nu a fost binevenită, fiindcă stopează activitatea.

Se ajunge iar de unde am pornit, cum am menționat mai sus: dacă contribuabilii și-ar satisface obligațiile fiscale la timp, nu ar mai avea bătăi de cap în vederea pierderii roadei din cauză blocării conturilor.

Care este totuși ieșirea din situația dată?

Nu este de mirare că în adresa inspectoratului fiscal, la data de 24 noiembrie iar sosește o scrisoare, ceea ce era de așteptat, prin care administrația S.A „Agricola” intervine cu rugămintea de anulare a dispoziției privind suspendarea operațiunilor la conturile bancare.

În aceeași scrisoare agentul economic „Agricola” S.A. motivează neîndeplinirea obligațiilor fiscale în legătură cu nefinisarea recoltării roadei 2004, din cauza condițiilor climaterice nefavorabile a anului 2004. În scrisoare se mai spune că anularea dispoziției privind blocarea conturilor dă poșibilitate agentului economic pentru prelungirea recoltei, procurarea motorinei, achitările pentru serviciile prestate.

După examinarea scrisorii de către IFPS, este remisă scrisoare de deblocare a operațiunilor la conturile bancare a agentului economic „Agricola” S.A. către toate instituțiile în care contribuabilul are deschise conturi, sau la toate instituțiile cărora l-au fost trimise dispoziții de blocare. Organul fiscal explică necesitatea deblocării conturilor agentului economic, și dă indicații despre suspendarea dispoziției de suspendare a operațiunilor la conturile bancare pînă pe data 15.12.2004.

Agentul economic, în urma deblocării conturilor va putea să ducă la sfîrșit recoltarea roadei 2004. Însă datoria față de stat nu a fost stinsă, și organul fiscal, în caz că contribuabilul nu achită obligația fiscală aferentă impozitelor, taxelor, amenzilor și penalitățile, este nevoit să recurgă la următoarea metodă de executare silită: sechestrarea bunurilor.

Altă metodă de executare silită este sechestrarea bunurilor unui agent economic..

La data de 19 noiembrie 2004 șeful secției Urmărirea Plăților, d-nul. Staver V., împreună cu inspectorul fiscal principal de stat, d-nul Culea C., au întocmit actul de sechestru seria AS № 01133 în prezența directorului S.A.“Agricola”, d-nul. Pelivan D, căruia i s-au adus la cunoștință drepturile și obligațiile, ca contribuabil restanțier, la efectuarea sechestrării și răspunderea prevăzută de lege pentru neîndeplinirea îndatoririlor sale, conform articolelor 199-201 ale Legii nr.407-XV din 206 iulie 2001 Codul Fiscal, Titlul V și hotărîrii IFPS nr. 0105 din 9 noiembrie 2004.

În actul de sechestru este însemnată data și ora la care a început sechestrarea bunurilor, ziua în care a continuat, și ziua, ora la care s-a terminat procedura de sechestru.

În sumă de un million patruzeci de mii au fost bunurile sechestrate, și sunt trimise la păstrare directorului “Agricola”S.A. cu locul de evidență sau asistență în s.Tătăreni. Directorul întreprinderii se semnează pentru primirea bunurilor sechestrate conform listei, pentru responsabilitatea ce îi revine în caz de delapidare, înstrăinare, substituire sau tăinuirea a bunurilor sechestrate.

În conformitate cu articolul 200, alin. 13 al Codului Fiscal, Titlul V, în caz de neachitare a obligației fiscale în sumă de 2923182 lei în termen de 10 zile de la data sechestrării, bunurile sechestrate în conformitate cu hotărîrea IFPS nr. 0105 din 09.11.04, și actului de sechestru cu seria AS 01133, vor fi supuse comercializării.

Toate acestea sunt autentificate prin semnături ale inspectorilor fiscali și a contribuabilului, sau a reprezentantului acestuia.

Pentru actul de sechestru seria AS 01133 este ca supliment lista bunurilor sechestrate, în care sunt înscrise bunurile care sunt supuse sechestrării, unitatea de măsură, cantitatea, prețul prealabil pe unitate și valoarea prealabilă a bunurilor.

În cazul contribuabilului “Agricola” S.A. de către inspectorii fiscali a fost sechestrat porumbul furager – 1000 tone, roada anului 2004, în valoare de 1040000 lei, fără TVA. De asemenea lista bunurilor sechestrate a fost semnată de aceleași personae care au semnat actul de sechestru.

Deseori valoarea bunurilor sechestrate nu acoperă suma ce constituie restanța la bugetul de stat. Atunci din ce cauză statul merge la sechestrarea bunurilor, chiar daca acestea nu acoperă creanța datorată?

În practica fiscală au fost întîlnite cazuri cînd agentul economic se eschivează de la obligația fiscală prin diferite metode, iar serviciul fiscal, în scopul neadmiterii pierderii sumei totale datorate de contribuabil către stat, pune sechestru pe bunuri ale acestuia din motiv că uneori statului îi revin doar sumele din vînzarea bunurilor sechestrate, restul datoriei, conform legislației se transformă în datorii istorice, sau statul nu mai poate beneficia de ele din cauza dispariției agenților economici, lichidării acestora, impunerii procesului de insolvabilitate din partea altor agenți economici.

Sechestrarea bunurilor are ca scop achitarea sau stingerea obligației fiscale de către contribuabil.

De aici, sechestrul aplicat de inspectorii fiscali se ridică după satisfacerea unor condiții de către agentul economic, și anume:

a) în cazul stingerii, totale sau parțiale, a obligației fiscale și al recuperării de către contribuabil a cheltuielilor de executare silită;

b) în cazul stingerii, totale sau parțiale, a obligației fiscale și al recuperării cheltuielilor de executare silită prin alte modalități de executare silită;

c) în caz de necesitatea sechestrării unor alte bunuri, solicitate pe piață, în vederea urgentării plății restanțelor;

d) daca au fost înstrăinate sau au dispărut bunuri din cele pe care s-a pus sechestru;

e) în caz de imposibilitatea comercializării bunurilor;

f) în cazul emiterii unei decizii în acest sens de către autoritatea care examinează plîngerea dacă se încalcă procedura de sechestrare;

g) în cazul încheierii cu organul fiscal a contractului privind modificarea termenului de stingere a obligației fiscale.

După ridicarea sechestrului de pe bunuri, organul fiscal le restituie contribuabilului dacă le-a pus la păstrare în alt loc. În cazul în care dreptul de proprietate asupra bunurilor a trecut la persoana care le-a cumpărat în modul stabilit de codul fiscal sau legislația fiscală, acestea nu se restituie.

În cazul cînd contribaubilul efectuiază stingerea parțială a obligației fiscale, sechestrul nu se ridică de pe bunurile a căror valoare depășește partea nestinsă a obligației fiscale. Gradul depășirii se determină în funcție de impozitele și taxele aferente comercializării bunurilor și de cheltuielile de executare silită, suportate sau eventuale.

Procesul de încheiere a unui contract între contribuabil și serviciul fiscal privind modificarea termenului de stingere a obligației fiscale prevede, în primul caz, contractul de eșalonare a plăților care reprezintă amînarea termenului de achitare a unei părți din plățile stabilite de lege, de un alt act normativ sau de organul fiscal, inclusiv repartizarea plații în rate; sau conform legii insolvabilității eșalonarea datoriilor reprezintă stabilirea unor termene de rambursare, conform unui grafic, a datoriilor întreprinderii încluse în obiectul acordulului-memorandum de eșalonare a datoriilor în perioada postizolare.

Însă des se întîmplă că sechestrul nu se ridică timp de 10 zile, și bunurile revin în posesia statului cu drept de comercializare.

Astfel s-a întîmplat și în cazul agentului economic „Agricola” S.A., cînd în urma neachitării cu bugetul de stat, 1000 de tone de porumb furajer au trecut în posesia statului. Conform anexei 25 a prezentei lucrări observăm faptul că IFPS prezintă informația privind bunurile ce sunt obiectul regulamentului pentru organizarea evaluării, conformității și estimării valorilor, adica Bursa Universală de Mărfuri a Moldovei trebuie să efectuieze expertiza porumbului furager aflat sub sechestru, la întreprinderea „Agricola” S.A.

Între timp, de către DACM este trimis în deplasare la agentul economic inspectorul de stat Stroiu P., care pe data de 24 decembrie 2004 a efectuat un act de control în privința integrității porumbului furager, în cantitate de 1000 de tone, sechestrat anterior în contul restanțelor S.A.”Agricola” față de bugetul consolidat. În urma controlului s-a stabilit că porumbul sechestrat în baza hotărîrii seria AH 0105 din 9 noiembrie 2004 și a actului de control seria AS 01133 din 23 noiembrie 2004 este integru și se află la depozitul S.A.”Agricola”, și corespunde tuturor cerințelor de păstrare a grăunțoaselor.

La cererea BUMM s-a efectuat expertiza pentru determinarea prețului mediu de piață a porumbului furager la data de 24 ianuarie 2005 de către experții contractați ce comisia pemanentă.

În baza materialelor expertizei și a materialelor de evaluare a bunurilor, comisia permanentă stabilește prețul inițial de comercializare, formînd loturi de bunuri care urmează să fie comercializate la licitație.

În baza expertizei să constatat că prețul mediu de piață a unui kg de porumb furager constituie 0,85 lei.

La data de 18 februarie 2004 s-a întocmit decizia nr.4-D cu privire la expunerea spre comercializare a bunurilor prin intermediul Bursei Universale de Mărfuri a Moldovei, prin care IFPS, în persoana șefului inspectoratului decide spre comercializare la BUMM porumbul furager, 1000 de tone, la prețul unitar de 1040 lei tona.

Conform anexei 29 se observă faptul IFPS împuternicește brokerul ÎS „SurseSur”, d-nul Straus V, prin procură, să prezinte interesele organului fiscal la BUMM și să încheie din numele IFPS contractul de vînzare-cumpărare a porumbului furager al S.A.”Agricola”.

Procura eliberată brokerului Straus V. este parte integrantă a contractului de mandat nr.4-m, care este încheiat între Mandatar, d-nul Straus V, și Mandatant în persoana șefului IFPS. Conform obiectului contractului, Mandatarul se obligă să efectuieze în numele Mandatantului, și în baza procurii acestuia tranzacția de vînzare-cumpărare a bunurilor sechestrate, adică a porumbului furager, cu scopul de a stinge datoria agentului economic care nu ți-a satisfăcut obligația fiscală.

Licitația de bunuri sechestrate ca măsură de stingere a datoriilor în urma executării silite a plăților se desfășoară conform prevederilor capitolului 10 al Codului Fiscal al RM.

În timpul cînd la BUMM, brocherul se ocupa de obiectul contractului, pe adresa Bursei Universale de Mărfuri a Moldovei sosește scrisoare de la IFPS prin care acesta solicită suspendarea comercializării bunurilor expuse spre comercializare prin decizia nr. 4-D din februarie, în legătură cu faptul că restanțierul S.A.”Agricola” a încheiat cu IFPS și Casa Națională de Asigurări Sociale, în temeiul articolului 180 al Codului Fiscal contract privind eșalonarea obligației fiscale și datoriilor la cotele de asigurare socială de stat.

Și din nou se pornește aceeași procedura de la început.

Uneori contribuabilii se împacă cu amenzile și penalitățile stabilite de contractele de eșalonare, alteori însă ei nu respectă condițiile contractelor, și acestea sunt reziliate, iar organul fiscal trece imediat la executare silită a plăților, ceea ce agentului economic nu-i este favorabil, caci iar sunt un șir de probleme care ne costă nu numai timp, dar și bani.

Contribuabilii agenți economici trebuie să înțeleagă că cu cît mai bine s-ar satisface obligațiile fiscale, cu atît statul ar putea să faciliteze activitatea persoanelor fizice și juridice, și ar veni în întîmpinarea contribuabilului cu diferite pîrghii, însă la noi în țară imperfecționalitatea legislației fiscale nu permite prosperarea ageților economici din punct de vedere fiscal, și nici acestia din urmă nu sunt cointeresați în satisfacerea obligațiilor fiscale la timp și în cuantum total.

În cazul nostru nu s-a ajuns pînă la licitația de bunuri, însă alteori se ajunge. În cazul cînd sunt vîndute loturi de bunuri la licitație, se publică anunț în Monitoru Oficial al RM. cu toate informațiile necesare unui cumpărător (data, ora, locul desfășurării, informații despre terenurile pe care sunt amplasate bunurile, informații despre proprietar, informația comisiei de licitație, termenul de punerii cererilor, condiții despre comercializarea bunurilor, ș.a.).

Persoanele care îndeplinesc toate condițiile de participare la licitație, care sunt stipulate în art. 211 al Codului Fiscal, se prezintă pentru înregistrare la comisia de licitație, cu cel puțin 10 minute înainte de începutul licitației.

Licitarea fiecărui lot de bunuri la licitația cu strigare începe cu anunțarea de către licitator a prețului inițial și a pasului de ridicare a prețului. Cel care acceptă prețul ridică biletul de participant. După ce unul dintre participanți a ridicat biletul, ceilalți pot pretinde la lot propunînd un preț mai mare cu unul sau cu mai mulți pași de ridicare. Dacă nimeni nu oferă un preț mai mare decît cel acceptat, strigat de 3 ori de către licitator, acesta fixează printr-o lovitură de ciocan faptul vînzării lotului.

Participantul la licitație care a dștigat lotul este obligat să semneze un proces-verbal privind rezultatele licitației, întocmit pe un formular tipizat, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

La încheierea licitării unui lot, comisa de licitație va negocia direct cu cîștigătorul lotului asupra moduluin și termenelor lui de plată, fapt care se consemnează în procesul-verbal privind rezultatele licitației. După semnare, un exemplar al procesului-verbal se remite contribuabilului.

În continuare între cumpărător și vînzător, care este organul fiscal se încheie contract de vînzare-cumpărare a bunurilor sechestrate, în care sun prevăzute drepturile și obligațiile părților.

Cumpărătorul este obligat timp de 7 zile să achite integral plata pentru lotul procurat.

Mijloacele bănești obținute în urma comercializării bunurilor sechestrate se transferă în bugetul de stat în vederea stingerii restanței agentului economic de la care s-au sechestrat bunurile.

În unele cazuri licitația este declarată nulă din cauză neînscrierii participanților la licitație. În acest caz se întocmește un proces verbal precum este în anexa 34 al prezentei lucrări, iar licitație se amînă pentru altă dată.

Seviciul fiscal, în urma organizării licitațiilor, obține sumele necesare pentru stingerea restanțelor contribuabililor, însă est un proces mai îndelungat în ceea ce privește publicarea anunțului, licitația, perfectarea contractelor de vînzare-cumpărarea, încasarea banilor, etc.

Este mai greu, dar tot este o modalitate de recuperare a sumelor datorate de agenții economici. Dar cum ar fi dacă contribuabilii ar achita la timp impozitele? – Veniturile bugetului de stat s-ar reduce datorită imposibilității stabilirii amenzilor și penalităților.

Dar poate statul duce așa o politică fiscală încît să existe posibilitatea de încasat mai multe mijloace bănești în urma pedepsirii agenților economici…

În primul rînd trebuie să ne gîndim la prosperarea economică a tării noastre, și dacă aceasta se va întîmpla, nici poporul nu va trăi rău.

Următoarea modalitate de executare silită a obligației fiscale este prin ridicare mijloacelor bănești în numerar. În cazul executării silite a obligației fiscale prin ridicare a mijloacelor bănești în numerar, funcționarul fiscal se deplasează la locurile și localurile unde contribuabilul păstrează numerarul, precum și la rețeaua lui comercială. Ajuns la fața locului, la ridicarea mijloacelor bănești în numerar participă casierul (gestionarul) sau un alt reprezentant care îl înlocuiește.

Conform anexei 7, de către inspectorii fiscali s-au ridicat bani în numerar de la contribuabilul “TapetResurse” S.A. la data de 30 decembrie 2004, care au completat formularul “Act de ridicare a mijloacelor bănești în numerar”, seria AB 03034, față de reprezentantul agentului economic, casierul Gamețcaia Maria. Actul este perfectat în conformitate cu Legea Republicii Moldova 407-XV din 26.07.01 Codul Fiscal, Titlul V, și s-au ridicat următoarele bancnote în valută națională, și în sumă:

20 bancnote a cîte 500 lei – 10000 lei;

90 bancnote a cîte 200 lei – 18000 lei;

95 bancnote a cîte 100 lei – 9500 lei;

38 bancnote a cîte 50 lei – 1900 lei;

92 bancnote a cite 20 lei – 1840 lei;

76 bancnote a cite 10 lei – 760 lei.

În total, din casieria agentului economic “TapetResurse” S.A. au fost ridicate 42 mii lei. Funcționarul fiscal predă mijlocele bănești ridicate instituției financiare (băncii) proxime, sucursalei sau filialei acesteia, care este obligată sa le primească și să le transfere la bugetele respective pentru stingerea restanțelor contribuabilului.

În caz că depunerea mijloacelor bănești în numerar la instituția financiară în ziua ridicării lor este imposibilă, ele vor fi predate casieriei organului fiscal pentru ca aceasta să le transmită instituției financiare în următoarea zi lucrătoare.

Serviciul fiscal practică așa metodă de executare silită, care este o metodă eficientă de stingere parțială uneori, și totală a restanței, dacă contribuabilul păstrază în casă bani ca să acopere toată datoria față de stat. Deseori agentul economic nu este preîntîmpinat de vizita lucrătorilor fiscali, și el nu se poate eschiva de la plata impozitelor, prin diferite metode de ascundere sau tăinuire a banilor.

În cazul contribuabililor mari, în casieriile întreprinderilor tot timpul sunt mijloace bănești, și inspectorii fiscali deseori sechestrează parțial sau total banii din casă. În cazul cînd se i-au toți banii agentului economic din cauza neplății la buget a sumelor datorate, este doar vina contribuabilului. Și din nou ajungem de unde am pornit: dacă contribuabilii ar respecta legislația fiscală, nu s-ar recurge la metodele de încasare forțată, agenții economici nu ar plăti sume în plus sub formă de amenzi și penalități, și totodată ar avea mijloace bănești pentru procesul de producție, pentru activitatea economică.

Colaboratorii fiscali în unele cazuri încasează mijloace bănești direct din casieria agentului economic, iar în alte cazuri sunt nevoiți să ridice bunurile contribuabililor, care apoi, după 10 zile dacă agentul economic nu satisface obligația fiscală, bunurile sunt scoase la licitație.

Bunurile mobile urmăribile trebuie identificate atât pe teren, cât și în evidențele contabile ale debitorului.

Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului cu excepțiile prevăzute de lege.

Bunurile mobile urmăribile sunt selectate după anumite criterii și anume:

• bunuri care nu contribuie la ciclul de producție;

• bunuri care nu servesc la continuarea studiilor, formarea profesională precum și la exercitarea profesiei sau a altei ocupații cu caracter permanent;

• produse finite;

• bunuri închiriate la terți;

• bunuri proprii și bunuri comune ale debitorului, ale soților cu excepția bunurilor necesare uzului personal sau casnic al debitorului și familiei sale;

• bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului și familiei sale, precum și obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de același fel;

• alimentele necesare debitorului și familiei sale pe timp de 2 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;

• combustibilul necesar debitorului și familiei sale pentru încălzit și pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;

• obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;

• bunurile declarate neurmăribile'prin alte dispoziții legale.

Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfășurării activității de comerț nu sunt exceptate de la executare silită.

Toate celelalte bunuri, mobile sau imobile, sau venituri ale contribuabilului pot fi supuse urmăririi silite numai în limita valorii necesare stingerii creanței bugetare.

Ordinea de selectare a bunurilor se face în funcție de: propunerea debitorului, propunerea executorului sau ordinea de sechestrare.

Anexa nr. 8 reprezintă un act de ridicare a bunurilor, seria AR 003390, care a fost întocmit pe data de 14 noiembrie 2003. Actul a fost întocmit de către inspectorul principal de stat, Valicov V., cu participarea directorului ÎM „MasterDic” S.R.L., și în prezența d-lui Vovan – directorul „PODURUPO”. Conform articolului 204 al Legii 407-XV din 26 iulie 2001 Codul Fiscal, Titlul V, inspectorul fiscal a efectuat ridicarea bunurilor următoare: complex de încăperi cu suprafața totală 271,4 m² în blocul administrativ de pe strada Varnița, 22, cu valoarea totală de 225 mii lei, care se transmit în proprietatea Î.M. „Rumeon” S.R.L.

În cazul sechestrării valorilor mobiliare, organul fiscal va remite copia de pe actul de sechestru registratorului independent sau personanei care ține evidența lor. Aceștia vor consemna în registrul respectiv, imediat după primirea copiei, sechestrarea bunurilor mobiliare. Din acest moment nu se va mai face, fără acordul organului fiscal, nici o operațiune cu valorile mobiliare sechestrate.

Aplicarea sechestrului aspupra bunurilor mobile este o măsură asiguratorie luată de organul fiscal, și se efectuiază, după cum este arătat în anexa 8, prin întocmirea actului de ridicare a bunurilor, în care sunt specificate locul, ziua, ora cînd s-a făcut sechestru, numele persoanei care aplică sechestru (în cazul nostru inspectorul fiscal Valicov V.), denumirea bunurilor, cantitatea și valoarea acestora, ș.a.

Bunurile ridicate sau sechestrate sunt indisponibilizate atît timp cît durează executarea silită, și în consecință debitorul nu poate dispune de acestea decît cu aprobarea organelor competente, sub sancțiunea legii în cazul nerespectării acestei interdicții.

Următoarea metodă de executare silită este urmărirea datoriei debitoare.

Atunci cînd există posibilitatea de aplicat sechestru pe anumite bunuri, este mai ușor, fiindcă inspectorii fiscali cunosc obiectul urmăririi, dar cînd agentul economic nu are posibilitatea de a achita obligațiile fiscale din cauza debitorilor săi, cîmpul de urmărire a serviciului fiscal se mărește, fiindcă apare necesitatea urmăririi datoriilor debitorilor contribuabilului.

Pentru urmărirea datoriei debitoare, contribuabilul este obligat să prezinte organului fiscal lista debitorilor, semnată de el (de reprezentantul său), de persoana sa cu funcție de răspundere. La cererea organului fiscal, datele din listă sînt confirmate documentar. Lista debitorilor trebuie să conțină, după caz:

a) denumirea (numele, prenumele) debitorului, sediul (adresa), codul fiscal, informația de contact;

b) conturile bancare ale debitorului, denumirea, sediul și codul instituțiilor financiare (sucursalelor sau filialelor acestora) în care sînt deschise conturile;

c) data apariției datoriilor debitoare, suma totală și scadența lor;

d) măsurile întreprinse de contribuabil pentru a i se plăti datoria debitoare;

e) data ultimei verificări reciproce.

Î baza datelor furnizate de contribuabil, organul fiscal verifică dacă datoriile debitoare au devenit scadente și dacă contribuabilul are dreptul să ceară plata lor. Î cazul în care dreptul de a cere plata este confirmat, organul fiscal remite debitorului somația că, la data primirii ei, asupra sumelor pe care el le datorează contribuabilului s-a aplicat sechestru în cuantumul obligației fiscale a acestuia și că debitorul este obligat să stingă obligația fiscală.

Anexa 35 conține modelul unei somații care este adresată de către IFPS societății pe acțiuni „Europharm Holding”, care are datorie față de ÎM „Farmaco” S.A., suma de 515200 lei, și în termen de 10 zile debitorul trebuie să confirme sau să nege datoria totală sau parțială.

Prin aceeași somație IFPS informează că asupra sumelor datorate de „Europharm Holding” S.A. către ÎM „Farmaco” S.A., în limitele restanței , începînd cu ziua primirii somației, este aplicat sechestru.

Europharm Holding” S.A., cînd a primit somația, este obligată, în termen de 10 zile lucrătoare, să confirme sau să infirme, parțial ori total, datoria debitoare a contribuabilului indicată în somație. Dacă datoria este infirmată, la scrisoare se anexează copiile de pe documentele de rigoare.

Dacă suma datoriei debitoare a contribuabilului a fost confirmată sau dacă ea a fost infirmată fără anexarea documentelor de rigoare, precum și dacă, la expirarea a 10 zile lucrătoare de la primirea somației, nu i sa răspuns organului fiscal, acesta are dreptul să aplică debitorului, în modul corespunzător, modalități de executare silită care prevăd încasarea mijloacelor bănești de pe conturile bancare ale contribuabililor, ridicarea de la contribuabilul debitor a mijloacelor bănești în numerar, și de asemenea urmărirea bunurilor contribuabilului.

Această metodă de executare silită este eficientă din cauză că pînă a nu sosi somația pe adresa contribuabilului debitor, acesta nu se prea grăbește să-și îndeplinească obligațiile față de agentul economic care i-a prestat, sau i-a vîndut produse. Însă daca vine vorba de micșorare a soldului balanței curente, atunci se încep și achitările.

Serviciul de stat în multe cazuri recurge la urmărirea datoriilor debitoare ale contribuabililor, din motiv că unii agenți economici, intenționat sau din imposibilitate de plată, nu pot să-și onorifice obligațiile față de alți agenți economici.

Urmărirea datoriilor debitoare este o metodă de asigurare a plăților către stat, iar această metodă de executare silită nu s-ar aplica dacă unii agenți economici ar îndeplini condițiile de plată față de agenții economici contractanți, care le oferă servicii sau bunuri contra plată, iar aceștia din urmă, în urma venitului obținut, sau în urma activității operaționale ar pute să se achite cu bugetul.

Pentru agenții economici, care au creanțe la alte persoane, fizice sau juridice, pe de o parte, cînd statul urmărește datoria debitoare, este un privilegiu, căci cei din urmă, în urma intevenției statului, își satisfac obligațiile contractuale, iar pe de altă parte nu sunt ei urmăriți, ci plățile datorate lor.

Această metodă este o pîrghie fiscală promovată de către stat, și fără impilcarea statului în relețiile economice, agenții economici nu ar fi asigurați în privința tranzacțiilor efectuate, și chiar și investitorii straini nu ar fi interesați în investițiile efectuate la noi în țară, dacă nu ar fi asigurați din partea statului.

Prin aceste metode de executare silită, statul, împreună cu serviciul fiscal încearcă să mențină ordinea fiscală între relațiile existente între agenții economici, între contribuabili și stat, între stat și societate, între relațiiloe din trecut, prelucrate bine în prezent și prosperarea lor în viitor.

Practic, urmăririi plăților îi revine rolul cel mai important în tot sistemul de impozite și taxe, căci persoane care încearcă să se eschiveze de la obligația fiscală au fost, sunt și vor fi; procesul controalelor efectuate de colaboratorii fiscali au ca scop urmărirea plăților în general pe întreprinderi, fie ei chiar cît de mici contribuabili nu ar fi, sau cît de mică nu ar fi cifra de afaceri, dar dacă organul fiscal nu ar duce evidența plăților, atunci nu s-ar mai putea elabora bugetele de toate nivelurile, nu ar fi posibil de continuat reforma privind cotele asigurărilor sociale de stat și asigurărilor în medicină, însăși statul nu ar ști la ce nivel de dezvoltare, chiar și economică se află.

Veniturilor fiscale le revine cea mai mare pondere în totalurile veniturilor în bugetul țării noastre.

Veniturile totale, incluzînd granturile preconizate, sînt prognozate să crească de la  11,1 mlrd. lei în 2004 la 14,5 miliarde lei în 2007 (figura A), cu toate că ponderea acestora în PIB va scădea de la 36,1% la 34%.

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat și a fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală denotă o creștere mai mare comparativ cu veniturile bugetului consolidat, reflectînd, în fond, creșterea prognozată a salariului mediu.
În cadrul veniturilor bugetului consolidat, impozitele directe în anii 2005-2007 vor înregistra o creștere mai rapidă decît impozitele indirecte, în mare parte datorită creșterii mai lente a importului. 

Cu cît mai real statul va cunoaște situația contribuabililor fiscali, cu atît mai mare va fi posibilitatea prosperării și dezvoltării economice mai rapide.

§ 2. Urmărirea plăților în cifre și încasări.

Pe parcursul anilor, serviciul de urmărire a plăților cunoaște cifre diferite încasate în urma rezultatelor de executare silită. Vom analiza cîteva tabele și vom concluziona următoarele:

Tabelul 2

În tabelul nr. 2 sunt reprezentate sumele de mijloace bănești obținute în urma realizării bunurilor sechestrate, datoriilor debitoare încasate de la conturile bancare și mijloacele bănești încasate de la conturile bancare.

Conform totalului se observă o scădere a sumelor obținute în urma realizării bunurilor sechestrate cu 5393,2 mii lei în 2003 față de 2002 în total pe republică.

De aici putem conclude că în anul 2003 au fost sechestrate bunuri în valoare mai mică decît în 2002, care ar fi din cauză că agenții economici satisfac obligațiile fiscale în anul 2003 decît an 2002. Conform datelor din tabelul nr.3 constatăm faptul că în urma procedurii de executare silită la buget s-a achitat, în anul 2002 suma de 1134030,7 mii lei, iar în anul 2004 suma de 845088,2 mii lei, ceea ce este cu 288942,5 mii lei mai puțin, sau în procente s-a încasat o sumă de doar 74.5% din incasările din 2002.

Tabelul 3

Despre datoriile debitoare încasate de la conturile bancare putem spune același lucru, (conform tabelului 2), fiindcă în 2003 sumele încasate de pe conturile bancare ale contribuabililor debitori sau mărit cu 7998,4 lei, ceea ce înseamnă contribuabilii dețin relații economice între ei, pe baza lor se încasează la bugetul de stat sume aferente plăților debitoare ale contribuabililor restanțieri.

Despre mijloacele bănești încasate de la conturile bancare ale contribuabililor în anul 2003 au fost în sumă mai mică decît în anul 2002, ceea ce înseamnă că agenților economici în număr mai mic li s-au suspendat acțiunile la conturile bancare în 2003 față de 2002. De aici putem face concluzia că obligațiile fiscale ale agenților economici au fost îndeplinite mai bine în 2003 (de asemenea bazîndune pe tabelul 2).

Toate acestea dau dovadă de lucrul mai eficient a serviciului de urmărire a plăților în 2003. Și o dovadă de îmbunătățire a rezultatelor se menține în anul 2004, care cre că va fi spre mai bine anul acesta și în viitorul apropiat.

Cînd nivelul încasărilor în urma indicatorilor arătați în tabelul 2 se va micșora, atunci va însemna că agenții economici iși onorează în întregime și la timp obligațiile fiscale.

În tebelele nr.4 și nr.5, putem observa rezultatele executării silite a obligației fiscale la situația din 01.01.2004. și respectiv 01.04.05.

Conform acelorași indicatori, analizînd și făcînd comparație cu tabelul 2, observăm din nou o tendință de micșorare a cifrelor.

De exemplu, chiar suma totală de 33739,7 mii lei la situația din 1 aprilie 2005 este mai mică ca sumă de 262248,22 mii lei de cîteva zeci de ori, ceea ce înseamnă că mijloacele bănești ale contribuabililor nu mai ajung în bugetul de stat în urma executării silite, dar sunt achitate conform prevederilor fiscale, la termenile și mărimile stabilite de legislație.

Din aceleași tabele observăm că la 01.01.2004 srviciul fiscal avea sechestrate bunuri în valoare de 354502,93 mii lei, cu 57349,61 mii lei mai mult față de situația din 01.04.2005. Bunuri cu dreptul de comercializare serviciul fiscal avea în sumă de 290680,02 mii lei, ceea ce reprezintă o sumă mai mică în 2005 față de situația de la 1 ianuarie 2004 cu 35595,01 mii lei.

Putem concluziona că direcția de urmărire a plăților a IFPS înregistrează pe an ce trece o tendință de scădere a mijloacelor bănești vărsate în bugetul de stat în urma procesului de executare silită, ceea ce înseamnă că contribuabilii, în număr din ce în ce mai mare, sunt conștienți de faptul necesității achitării la timp și în întregime a impozitelor și taxelor la bugetul de stat, caci aceasta îi eliberează de o mulțime de probleme existente în caz de executare a contrariului.

Cu părere de rău legislația fiscală nu este atît de perfectă încît să fie la un nivel cu aceea din statele dezvoltate. În statele dezvoltate, contribuabilii nu au restanță precum la noi, fiindcă, cum am mai menționat, ei se găndesc în primul rînd la țara lor, apoi la ei, dar la noi e situația inversă.

Sperăm în viitorul apropiat la modificări a legislației fiscale care ar veni în întîmpinarea contribuabililor, dar nici statul să nu aibă de suferit în urma acestor modificări.

§ 3. Urmărirea plăților în cazul bunurilor gajate.

În perioada de tranziție la economia de piață agenții economici creditează de la instituțiile financiare mijloace bănești pentru activitatea economică pe care o desfășoară.

În schimbul sumelor contractate, instituția financiară pune sub gaj diferite bunuri ale agentului economic, ca o garanție de întoarcere a sumei împrumutate.

În condițiile capitolului VIII al Legii cu privire la gaj, creditorul gajist poate exercita urmatoarele drepturi: să vîndă el însuși bunurile gajate, să le vîndă sub controlul instanței judecatorești și să le ia în posesiune spre a le administra.

Creditorul gajist își exercită dreptul de gaj, indiferent de faptul cine deține bunul gajat.

În baza legii cu privire la gaj, aș vrea să propun spre discuție o problemă cu care se confruntă legislația fiscală pînă în prezent.

Astfel, S.R.L. “Artis – Vin” în anul 2003 transmite sub gaj bunuri în urma unui credit împrumutat de la BC “Banca Socială” S.A.

La momentul scadenței, agentul economic nu poate satisface condițiile creditului, și nu este capabil să întoarcă mijloacele bănești creditate de la instituția bancară. Din această cauză S.R.L. “Artis – Vin” pierde în întregime dreptul asupra bunurilor gajate în conformitate cu legea cu privire la gaj, capitolul VIII.

Dupa ce a obținut în posesiune bunul gajat, creditorul gajist este îndreptățit, dacă a depus la registru un preaviz în modul prevăzut la art.67, alin.(2), Capitolul VIII al Legii cu privire la gaj, sa procedeze la vînzarea prin negocieri directe, prin tender sau prin licitație publică a bunului gajat. Creditorul trebuie să vîndă bunul fără nici o întîrziere nejustificată, contra unui preț comercial rezonabil și în interesul major al debitorului gajist.

Ulterior, în luna ianuarie 2004, instituția bancară comercializează bunurile S.R.L. “Artis – Vin” către S.R.L. “Bartes”. Ca urmare a tranzacției în cauză apare obligațiunea S.R.L. “Artis – Vin” la taxa pe valoare adăugată de peste 2,2 milioane de lei.

Conform aceeleiași legi, creditorul trebuie să plătească din produsul vînzării bunului gajat cheltuielile aferente vînzării, apoi creanțele prioritare drepturilor sale și după aceea creanțele proprii.

Dacă există și alte creanțe care urmeaza să fie plătite din produsul vînzării bunului gajat, creditorul care a vîndut bunul va depune instanței judecatorești care ar fi fost competentă pentru vînzarea bunului, o dare de seamă cu privire la produsul vînzării bunului gajat și îi va transmite suma ramasă după plată. În caz contrar, creditorul gajist este obligat să prezinte, în termen de 10 zile de la data vînzării bunului, o dare de seamă proprietarului bunului vîndut și să-i remită surplusul, dacă acesta există.

În aceeași lege nu se spune nimic despre taxa pe valoare adăugată, care reprezintă datoria, în cazul nostru, a agentului economic S.R.L. “Artis – Vin” față de stat.

Agentul economic a pierdut bunul în urma gajului, bunul a fost vîndut de către instituția financiară, restanța față de acesta a agentului economic sa stins în valoarea totală a acestuia, și în urma comercializării apare datoria TVA la buget, pe care serviciul fiscal nu o poate confirma, sau aceșiti bani nu se pot încasa de la agentul economic, fiindcă nu este nici un act legislative sau vreo prevedere care ar presupune responsabilitate din partea persoanei gajiste. Teoretic, agentul economic în urma folosirii mijloacelor băneși împrumutate de la instituția bancară, și nerespectînd condițiile contractului de credit, vinde bunurile gajate. Dar însăși tranzacția de vînzare-cumpărare nu a avut loc. În contul banilor creditați de bancă se returnează mijloacele bănești în urma comercializării de către aceasta a bunurilor gajate. Dar agentul economic reese că a vîndut din activele sale, dar iarăși, nu-i tranzacția de vînzare-cumpărare, și organul fiscal nu poate să asigure satisfacerea plăților privind TVA.

Asemenea situații sunt puse în fața serviciului fiscal foarte des. Dar cine are de pierdut din urma acestor situații? – doar statul.

Practic statul nu pierde nimic, dar nu poate încasa mijloace bănești care teoretic, îi revin pe drept. Agenții economici se folosesc de asemenea situații, și uneori, legitim, se echivează de la plata taxei pe valoare adăugată anume în acest mod.

După părerea mea, aceasta ar fi o metodă destul de eficientă, în baza legislației, și în urma înțelegerii a două persoane, adică instituția bancară și agentul economic, să se efectuieze asemenea tranzacții. În sfîrșit s-ar alege ambele persoane cu careva bonusuri.

Unica notă negativă este că poate să se schimbe proprietarul unui bun, dar și aceasta se poate de organizat la noi în țară, fiindcă legislație fiscală nu este perfectă. Și care este problema dacă un bun va trece din posesia tatălui în posesia feciorului?

Care ar fi soluția în acest caz, pentru a preîntîmpina și pentru a asigura un venit fiscal în cazul comercializării bunurilor gajate?

Ar fi binevenit un act legislativ, care ar permite și IFPS să stabilească o cotă parte din suma gajată, care ar permite încasarea unor mijloace în urma tranzacțiilor de bunuri gajate, sau statul nu ar trebui să permită efectuarea unor astfel de tranzacții fără permisiunea organului fiscal, care ar prevedea anumite condiții pentru astfel de operațiuni.

Banca Națională, la fel ar putea interveni cu careva prevederi legislative, care nu ar permite instituțiilor financiar – bancare să stabilească gaj pentru bunurile unui agent economic care are restanțe mari la bugetul de stat, sau care nu întrece o valoare oarecare.

Dar dacă nu s-ar permite gajarea bunurilor agentului economic restanțier, atunci nu ar fi posibil nici contractarea contractelor de credit, și din această cauză va fi stopat procesul economic al acestuia.

Din partea Ministerului Finanțelor, în colaborare cu Banca Națională, Organele fiscale, parlamentulul, în aceste cauzuri ar fi binevenite noi metode și pîrghii fiscale, în așa mod ca și agenții economici să obțină credite, instituțiile financiare să obțină sumele creditate, indiferent pe ce cale, și statul să beneficieze cumva sub formă de mijloce bănești.

Sigur, de noi sunt observate numai niște neajunsuri ale legislației fiscale, dar sunt persoane competente în serviciul fiscal, în serviciul sistemului public, care ar veni cu hotărîri concrete, decizii pe baza practicii acumulate de-a lungul anilor și cunoașterii la un nivel mai înalt a legislației în vigoare a Republicii Moldova, prin care agenții economici găsesc metode de eschivare de la plata impozitelor, și în urma acestora are de suferi statul, populația, întreaga societate.

Desigur că mai sunt o mulțime de metode întreprinse de către contribuabili pentru a fugi de obligațiile fiscale. Un exemplu ar mai fi instituirea procesului de insolvabilitate. Și în acest caz sunt posibile eschivări de la plata impozitelor și taxelor din motiv că insolvabilitatea poate să fie apreciată intenționat de către administrația unor întreprinderi, ceea ce este prevăzut de legislația în vigoare și se pedepsește. Dar toți greșesc, și sunt scăpate asemenea fapte, care nu sunt interceptate de către serviciul fiscal, iar contribuabilii scapă de povara impozitelor.

De asemenea serviciul fiscal se confruntă cu evaziunea fiscală, care dă o mare bătaie de cap organului fiscal. Dar din ce motive se întîmplă aceste lucruri? – eu cred că din cauza imperfecționalității legislației fiscale.

În fața serviciului de urmărire a plăților este pus în față problema depistării tuturor contravențiilor săvîrșite de agenții economici, și precum vor activa colaboratorii fiscali în vederea urmării plăților și descoperirii metodelor prin care agenții economici reușesc să se eschiveze de la plata impozitelor și taxelor, într-o măsură mai mare vor crește veniturile în bugetul public național.

Încheiere.

Am fi tentați să apreciem că Administrația Fiscală din republica Moldova trebuie să urmeze un proces de reformă prin care aceasta, pe baza unui model existent, să realizeze funcțiunile pe care le îndeplinesc sistemele similare din statele cu economie de piață. Nimic mai fals. Si aceste organisme la rândul lor sunt supuse unor forțe externe care le determină să-si "ajusteze din mers" propriile structuri.

La începutul unui nou mileniu, Administrațiile Fiscale din toată lumea sunt confruntate, fiind influențate într-o mai mare sau mai mică măsură, cu aceleași progrese și speranțe în continuă schimbare. Să menționăm doar câteva dintre ele:

– fenomenul de globalizare a economiei mondiale;

– creșterea gradului de automatizare și informatizare;

– exigențele mereu sporite din partea contribuabililor adresate statului – nevoi mai mari de instruire, de siguranță personală, de protecție medicală și, nu în ultimul rând, socială;

– nevoia de a-și spori eficiența activității – orientarea managementului administrației spre principiile care guvernează o afacere (realizarea unor venituri sporite cu costuri minime);

– nevoia mereu crescândă de a oferi servicii noi, orientate spre contribuabilul privit ca un client;

– accesul liber al contribuabililor la informație, în special la informația fiscală;

– controlul societății civile asupra acțiunilor proprii prin asigurarea unei transparențe sporite în constituirea veniturilor și efectuarea cheltuielilor.

Chiar și la o analiză succintă a acestor aspecte și implicații nu se poate desprinde decât o singură concluzie: cedarea unor disponibilități bănești, indiferent dacă acestea sunt prelevate cu titlu gratuit sau cu promisiunea unei contraprestații, atât din punctul de vedere al contribuabilului, cât și al statului reprezintă, în același timp și o obligație și o necesitate.

Necesitatea pentru stat sau unitățile sale administrativ-teritoriale rezidă din însăși obligația acestuia de a susține financiar acele instituții sau organisme care nu se pot autofinanța sau care aparțin însăși organizării sale interne, în acest sens statul, prin instituțiile sale abilitate instituie o serie de impozite, taxe sau alte impuneri care, pentru acesta, au caracter de venit.

Pentru contribuabil necesitatea rezidă din posibilitatea de a avea acces la unele facilități puse la dispoziție de către stat cu un consum redus de resurse din partea fiecărui contribuabil, pe baza principiului "puțin de la mulți", nesustenabil financiar din punct de vedere al accesului individual, iar obligația – din încadrarea acestuia într-un sistem recunoscut și acceptat de către ceilalți membri ai comunității.

În acest context, Administrațiile Fiscale au fost nevoite să-și reconsidere propriile strategii, să-și ajusteze structurile organizaționale, să regândească principiile care le guvernează. Astfel, a apărut un nou concept care definește relația dintre Administrația Fiscală, ca agent mandatat al statului, și contribuabil, ca plătitor de impozite și taxe și beneficiar al contraprestațiilor statului, respectiv "administrația fiscală orientată către client". Acest concept presupune o reconsiderare a pozițiilor celor doi parteneri, presupune o relație de "afaceri" în care fiecare se așteaptă la considerație și înțelegere mutuală.

Pentru anii 2006 – 2008 ar fi binevenite niște schimbări ale legislației fiscale, care ar consta în următoarele:

reducerea treptată a cotei impozitului pe venit  pînă la 15% și aplicarea acesteia începînd cu anul 2006 pentru persoanele juridice și începînd cu anul 2007 – pentru persoanele fizice. Concomitent, începînd cu anul 2006, reducerea cotelor inferioare ale impozitului pe venitul persoanelor fizice;

majorarea treptată a scutirilor personale anuale, și anume 3960 în 2006, 4500 lei în 2007 și 5400 lei în anul 2008, și de asemenea a scutirilor pentru persoanele întreținute de la 240 lei în anul 2005 la 600 lei în anul 2006, 840 lei în anul 2007 și 1440 lei în anul 2008;

menținerea structurii și cotelor curente ale TVA;

menținerea cotelor și a listei mărfurilor accizate la nivelul actual;

aplicarea practicii existente de calculare a impozitului funciar și pe bunurile imobiliare pînă la finalizarea procesului de evaluare a imobilului conform valorii de piață;

simplificarea procedurii de încasare a taxelor locale prin aplicarea unui nou titlu al Codului fiscal;

reducerea cotei totale a contribuțiilor de asigurări sociale de stat,cu redistribuirea treptată a cotelor în vederea reducerii cotei pentru patron și respectiv majorarea cotei individuale a salariatului, atingînd în anul 2008 la 25% pentru patron și 4% pentru angajat;

menținerea cotei primei de asigurări medicale la nivel de 4%, din care 2% pentru patron și 2% pentru salariat.

Măsurile planificate în domeniul administrării fiscale includ:

consolidarea funcțiilor Serviciului Fiscal de Stat și perfecționarea mecanismului de colectare a impozitelor, în special prin dezvoltarea serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale;

eficientizarea metodelor de control fiscal;

computerizarea procedurilor fiscale și neadmiterea de noi amnistii fiscale.

În țara noastră ar fi binevenită o măsură de nimicire a protecționalismului, prin care mulți agenți economici se eschivează de la plata impozitelor și taxelor.

De asemenea, mărirea cotelor de remunerare a colaboratorilor organelor serviciului fiscal ar duce la stimularea la un nivel mai înalt a acestora privind serviciul în domeniul fiscal, ar duce la diminuarea coruperii active care uneori se iscă între colaboratorii fiscali și agenții economici în vederea aplanării relațiilor economice prin metode individuale, contra prevederilor legale.

În domeniul urmăririi plăților, conform tabelului 3 și 4 din anexe, se observă o tendință de scădere a nivelului plăților încasate prin metodele de executare silită, ceea ce înseamnă că persoanele ce practică activitatea de întreprinzător încep să conștientizeze necesitatea respectării legislației fiscale și importanța mijloacelor bănești care sunt achitate de agenții economici în bugetul de stat, și la timp.

Nerespectarea prevederilor legale și încercarea eschivării de la povara fiscală duce după sine o mulțime de probleme legate de procedurile de amendare, achitare, întîrziere la plată, chiar și imposibilitatea continuării activității economice în urma limitării accesului la conturile bancare ale contribuabilului de către serviciul fiscal.

Bibliografie

“Antologia filozofică” Filozofia antică Vol.I, București 1975, pag.65

I.Gliga, Gh. Gilescu, P. Olcescu, op. cit. p. 99; C. Kirițescu, op. cit p. 187; I.Gliga, Drept financiar, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1975, p. 102.

D.D. Șaguna, op. cit, p. 361; St. Luca Pascal, Drept financiar, voi. II, Ed. Academiei, București, 1971, p. 30.

Articolul 191 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 191, alin 5, al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 191, alin 6, al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 80, alin. 1 din Codul Fiscal al Republicii Moldova

Articolul 228, alin. 3 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 228, alin. 4 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 170 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 171, alin (3) al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 171 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 173 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 264, alin (1), al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 264, alin (2), al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 265 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 266 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 174 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 175 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 176 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 181 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 182 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 183 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 184 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 185 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.

Articolul 186 al Codului Fiscal al Republicii Moldova.