Atentatul Care Pune In Pericol Siguranta Statului

CUPRINS

CAPITOLUL I NOtIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INFRACtIUNILE CONTRA SIGURANtEI STATULUI

Sectiunea I GENERALITatI

§.1.Justificare

§.2.Scurt isoric

Sectiunea a II-a ASPECTE COMUNE PRIVIND INFRACtIUNILE CONTRA SIGURANtEI STATULUI

§.1.Obiectul ocrotirii penale

1.Obiectul juridic special

2.Obiectul material

§.2.Subiectii

1.Subiectul activ

2.Subiectul pasiv

§.3.Latura obiectiva

§.4.Latura subiectiva

§.5.Formele infractiunii

§.6.Modalitati normative

§.7.Regimul sanctionator

§.8.Tainuirea si favorizarea

§.9.Aspecte procesuale

CAPITOLUL II ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACtIUNEA DE ATENTAT CONTRA SIGURANtEI STATULUI

Sectiunea I SCURT ISTORIC

Sectiunea a II-a CONCEPT sI CARACTERIZARE

Sectiunea a III-a ASPECTE CRIMINOLOGICE

Sectiunea a IV-a LEGaTURI CU ALTE INFRACtIUNI

CAPITOLUL III FACTORII INFRACtIUNII

Sectiunea I OBIECTUL JURIDIC AL INFRACtIUNII

§.1.Obiectul juridic special

§.2.Obiectul material

Sectiunea a II-a SUBIECtII INFRACtIUNII

§.1.Subiectul activ

§.2.Subiectul pasiv

CAPITOLUL IV STRUCTURA sI CONtINUTUL JURIDIC AL INFRACtIUNII

Sectiunea I SITUAtIA PREMISa

Sectiunea a II-a LATURA OBIECTIVa

§.1.Elementul material

§.2.Cerinta esentiala

§.3.Urmarea imediata

§.4.Legatura de cauzalitate

Sectiunea a III-a LATURA SUBIECTIVa

CAPITOLUL V FORME, MODALITAtI sI SANCtIUNI

Sectiunea I FORMELE INFRACtIUNII

§.1.Actele preparatorii

§.2.Tentativa

§.3.Consumare

§.4.Epuizare

Sectiunea a II-a MODALITatILE INFRACtIUNII

Sectiunea a III-a REGIMUL SANCtIONATOR

CAPITOLUL VI ASPECTE PROCESUALE

=== reparata ===

CUPRINS

CAPITOLUL I NOtIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INFRACtIUNILE CONTRA SIGURANtEI STATULUI

Sectiunea I GENERALITatI

§.1.Justificare

§.2.Scurt isoric

Sectiunea a II-a ASPECTE COMUNE PRIVIND INFRACtIUNILE CONTRA SIGURANtEI STATULUI

§.1.Obiectul ocrotirii penale

1.Obiectul juridic special

2.Obiectul material

§.2.Subiectii

1.Subiectul activ

2.Subiectul pasiv

§.3.Latura obiectiva

§.4.Latura subiectiva

§.5.Formele infractiunii

§.6.Modalitati normative

§.7.Regimul sanctionator

§.8.Tainuirea si favorizarea

§.9.Aspecte procesuale

CAPITOLUL II ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACtIUNEA DE ATENTAT CONTRA SIGURANtEI STATULUI

Sectiunea I SCURT ISTORIC

Sectiunea a II-a CONCEPT sI CARACTERIZARE

Sectiunea a III-a ASPECTE CRIMINOLOGICE

Sectiunea a IV-a LEGaTURI CU ALTE INFRACtIUNI

CAPITOLUL III FACTORII INFRACtIUNII

Sectiunea I OBIECTUL JURIDIC AL INFRACtIUNII

§.1.Obiectul juridic special

§.2.Obiectul material

Sectiunea a II-a SUBIECtII INFRACtIUNII

§.1.Subiectul activ

§.2.Subiectul pasiv

CAPITOLUL IV STRUCTURA sI CONtINUTUL JURIDIC AL INFRACtIUNII

Sectiunea I SITUAtIA PREMISa

Sectiunea a II-a LATURA OBIECTIVa

§.1.Elementul material

§.2.Cerinta esentiala

§.3.Urmarea imediata

§.4.Legatura de cauzalitate

Sectiunea a III-a LATURA SUBIECTIVa

CAPITOLUL V FORME, MODALITAtI sI SANCtIUNI

Sectiunea I FORMELE INFRACtIUNII

§.1.Actele preparatorii

§.2.Tentativa

§.3.Consumare

§.4.Epuizare

Sectiunea a II-a MODALITatILE INFRACtIUNII

Sectiunea a III-a REGIMUL SANCtIONATOR

CAPITOLUL VI ASPECTE PROCESUALE

CAPITOLUL I

NOtIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INFRACtIUNILE CONTRA SIGURANtEI STATULUI

Sectiunea I GENERALITAtI

§.1.Justificare

Incriminarea in Codul penal a unor fapte care aduc atingere sau pun in pericol siguranta statului constituie temeiul juridic necesar pentru apararea – prin mijloace care sunt specifice dreptului penal – a fiintei statului, a sigurantei sale. Statul, ca institutie politica ce isi exercita autoritatea suverana asupra unui teritoriu si a unei populatii, indeplineste o serie de functii si sarcini deosebit de importante, prin urmare trebuie sa se bucure de o existenta in afara oricarui pericol, tocmai pentru a-si putea indeplini aceste functii si sarcini.

Faptele care sunt de natura sa aduca atingere fiintei statului, atributelor fundamentale care ii sunt inerente, conditiilor necesare indeplinirii functiilor si sarcinilor sale prezinta un grad mare de periculozitate. Dreptul penal a incriminat aceste fapte si, prevazându-le sanctiuni severe, a realizat in acest fel o ocrotire eficienta a statului fata de oricare atingere care i s-ar putea aduce.

Pericolul social deosebit de ridicat pe care il prezinta faptele indreptate impotriva sigurantei statului a determinat o reactie de drept penal extrem de severa fata de aceste fapte, materializata intr-un sistem incriminator si sanctionator corespunzator gravitatii lor.

Infractiunile care pun in pericol siguranta statului ori care pot aduce o atingere acesteia formeaza un corp distinct in cadrul partii speciale a Codului penal, alcatuind continutul primului titlu al acestuia.Caracterul deosebit de periculos al acestui grup de infractiuni este asadar, subliniat si prin pozitia pe care o ocupa in sistemul partii speciale a codului, sistem la alcatuirea caruia s-a avut in vedere importanta obiectului ocrotirii penale.

§.2. Scurt istoric.

Prevederea in Codul penal din 1968 a infractiunilor contra statului este o masura legislativa nici de data recenta, nici originala si nici fiintata pe conceptia politica a timpului; statul, o data aparut a fost la inceput ocrotit prin legi penale, care prevedeau sanctiuni deosebit de severe pentru aceste fapte.

~n perioada antica, la inceput erau considerate infractiuni contra statului numai faptele care loveau in existenta colectivitatii sau a intereselor sale fundamentale: razboiul contra patriei, tradarea intereselor patriei ca si atentatul contra reprezentantilor puterii poporului. Din epoca foarte veche a dreptului roman sunt cunoscute infractiunile comise impotriva statului, cum ar fi inalta tradare (perduellio) si violarea zidurilor cetatii. Legea celor XII Table mentioneaza numai doua cazuri de inalta tradare, cu toate ca faptele incluse in sfera acestei infractiuni erau foarte numeroase. Asa se face ca au fost invinuiti de inalta tradare si pedepsiti cu moartea toti cei care, sub o forma sau alta, aduceau atingere intereselor generale. Dupa ce Roma si-a extins dominatia asupra intregii Italii, erau judecati pentru inalta tradare si condamnati la moarte locuitorii cetatilor aliate daca savârseau fapte potrivnice Romei. ~n perioada Republicii, Lex Appuleia a introdus notiunea de crimen majestatis, care desemna inalta tradare. ~n sfera acestei infractiuni erau cuprinse fapte ca omorul unui magistrat sau infractiunea de a avea relatii cu inamicul, relatii de natura sa afecteze interesele statului roman.

Tot in antichitate intâlnim sanctiuni grave pentru infractiunile contra statului. Astfel, in dreptul persan, pedeapsa capitala pentru tradare se executa prin otravire, tragere in teapa, rastignire etc.. De asemenea, dreptul indian a cunoscut pedeapsa cu moartea, aplicata in caz de complot contra regelui. Tot cu moartea era pedepsita tradarea si in Creta – leaganul civilizatiei si culturii elene; la fel si in Grecia.

~n epoca feudala, care a preluat sistemul de crunta represiune din antichitate, s-a manifestat aceeasi tendinta de a considera toate atacurile contra suveranului si contra puterilor sale ca infractiuni contra statului. Astfel, la germani, pentru crima de inalta tradare era prevazuta pedeapsa capitala – prin spânzurare, decapitare, ardere de viu, inecare sau aruncarea la fiare salbatice. ~n Imperiul Bizantin tradarea se pedepsea, de asemenea, cu moartea. De asemenea, un capitular al imparatului Carol cel Mare, emis dupa infrângerea saxonilor si convertirea lor fortata la crestinism, prevedea ca :

"Daca cineva va fi gasit ca este necredincios regelui, sa fie pedepsit cu pedeapsa capitala" (11).

~n societatile moderne, cadrul infractiunilor contra statului s-a delimitat numai la acele acte care in realitate priveau siguranta statului, legiuirile penale moderne introducând alaturi de notiunea de inalta tradare o oarecare moderatie in sistemul sanctionator, in locul exagerarilor trecutului.

~n România, asa cum se atesta in scrieri mai vechi, o serie de fapte, cum sunt tradarea, compromiterea intereselor statului, neglijenta fata de siguranta statului s.a. au fost incriminate inca prin Codurile penale aplicabile in diferite provincii ale tarii – Codul penal al Vechiului Regat din 1865, Codul penal austriac din 27.V.1852, in Bucovina, Codul penal rusesc din 22.III.1903, in Basarabia si Codul penal maghiar in Transilvania.

Vechile reglementari au fost preluate si dezvoltate ulterior – cu inspirari din Codul penal italian – in Codul penal din 1937. Pe linia traditiilor clasice, codul nu prevedea pedeapsa cu moartea, desi pedepsele prevazute erau mai severe decât in codul anterior.

~n sfârsit, astfel de fapte, cu maxima incarcatura de pericol social pentru stat, au fost incriminate in Codul penal din 1968, sub titlul "Infractiuni contra securitatii statului", in care au fost prevazute ca infractiuni: tradarea, in trei modalitati normative – art. 155 la art. 157 -, actiunile dusmanoase contra statului – art. 158 -, spionajul – art. 160 -, atentatul contra unei colectivitati – art. 161 -, subminarea puterii de stat – art. 162 -, actele de diversiune – art. 163 -, sabotajul – art. 164 -, subminarea economiei nationale – art. 165 -, propaganda impotriva orânduirii socialiste – art. 166 -, complotul – art. 168 -, compromiterea unor interese de stat – art. 168 -, divulgarea secretului care pericliteaza securitatea statului – art. 169 -, nedenuntarea – art. 170 – si infractiuni contra reprezentantului unui stat strain.

Prin Legea nr.140 din pentru modificarea si completarea Codului penalau fost aduse modificari importante in ceea ce priveste infractiunile prevazute in Titlul I din Partea speciala a Codului penal.~n primul rând,cuvântul ''securitate''(a statului) a fost inlocuit cu acela de ''siguranta''(a statului).Apoi, cadrul infractiunilor de sub Titlul I a fost largit,fiind incriminate si alte fapte,cum ar fi:art.166 indice 1-Actiuni impotriva ordinii constitutionale-,art.168 indice 1-Comunicarea de informatii false.De asemenea nomen juris al unor articole a fost schimbat;astfel art.166,care reglementa ''Propaganda impotriva orânduirii socialiste'', reglementeaza acum ''propaganda in favoarea statului totalitar''.A fost modificat si cadrul sanctiunilor,alternativ cu pedeapsa detentiunii pe viata prevazându-se acum nu pedeapsa inchisorii de la 15 la 20 de ani ci inchisoarea de la 15 la 25 de ani (la majoritatea infractiunilor).

SECtIUNEA a II -a ASPECTE COMUNE INFRACtIUNILOR CONTRA SIGURANtEI STATULUI

§1. Obiectul ocrotirii penale

1. Obiect juridic special.

Infractiunile din acest Titlul I al Codului penal au ca obiect juridic comun relatiile sociale referitoare la stat, la tot ceea ce conditioneaza existenta acestuia si indeplinirea functiilor si sarcinilor sale. Aceste relatii sociale sunt cele formate in legatura cu valorile sociale fundamentale care conditioneaza siguranta statului, in care sunt implicate asemenea valori si anume – suveranitatea, independenta si unitatea statului, valori care implica integritatea teritoriului tarii, intarirea economiei nationale, inviolabilitatea secretului de stat etc. Relatiile sociale, respectiv fascicolul de relatii sociale ce se brodeaza in jurul acestor valori sociale, constituie obiectul juridic generic al infractiunilor contra sigurantei statului.

Infractiunile din acest titlu al Codului penal au si un obiect juridic special. La unele dintre aceste infractiuni (tradarea, actiunile dusmanoase contra statului, spionajul), obiectul juridic special nu difera de cel comun intregii categorii de infractiuni, constând in relatiile sociale referitoare la suveranitatea, independenta si unitatea statului; deosebirea consta in aceea ca din perspectiva obiectului juridic generic actiunea sau inactiunea incriminata pune in pericol sau atinge intr-un mod specific toate valorile sociale componente ale sigurantei statului, ori se refera numai la o parte din ele, pe când privita sub aspectul obiectului juridic special, actiunea sau inactiunea priveste numai o valoare sociala determinata (de pilda, unitatea ori independenta, ori suveranitatea statului). La altele dintre aceste infractiuni, obiectul juridic special consta in relatiile sociale referitoare numai la una dintre valorile sociale care, in ansamblul lor, conditioneaza existenta statului in afara oricarui pericol: inviolabilitatea secretului de stat – in cazul tradarii prin transmiterea de secrete – , puterea de stat – in cazul subminarii puterii de stat, etc.

Unele dintre infractiunile contra sigurantei statului au si un obiect juridic secundar, constând in relatiile sociale ocrotite in principal prin incriminarea unor fapte facând parte din alte categorii de infractiuni. De exemplu, atât in cazul infractiunilor de atentat care pune in pericol siguranta statului sau de atentat contra unei colectivitati, cât si in cazul infractiunilor contra vietii, integritatii si sanatatii (art. 174-188 C. pen.), obiectul juridic il constituie relatiile sociale relative la atributele fundamentale ale persoanei. Tot astfel, obiectul juridic special al infractiunii de acte de diversiune (art.163) consta, ca si in cazul unor infractiuni contra patrimoniului public, in relatii sociale ce privesc acest patrimoniu. Ceea ce face sa se deosebeasca insa un obiect juridic special de celalalt, este imprejurarea ca, in prima situatie, a infractiunilor contra sigurantei statului, fapta comisa aduce atingere sau pune in pericol, in principal, siguranta statului si, in subsidiar, afecteaza alte categorii de relatii sociale.

2. Obiectul material.

Infractiunile contra sigurantei statului nu au, de regula, un obiect material, actiunea incriminata nefiind exercitata in mod direct asupra unui bun sau asupra corpului unei persoane. Exceptie de la aceasta caracteristica generala fac unele fapte de tradare; de pilda, in cazul tradarii prin transmiterea de secrete, obiectul material consta in documentul care reprezinta un secret de stat si care este transmis, procurat sau detinut in vederea transmiterii; sau cazul tradarii prin ajutarea inamicului, infractiune al carei obiect material consta in uzine, instalatii industriale, cai de comuncatie, aeronave, aparate, armament, diverse alte valori etc., predate sau procurate inamicului. De asemenea, exista obiect material constând, de data aceasta, in corpul persoanei/persoanelor, in cazul atentatului care pune in pericol siguranta statului sau in cazul atentatului contra unei colectivitati. Oricum ar fi, de câte ori o infractiune contra statului are un obiect material, acesta este aratat in chiar textul legii, indicându-se trasaturile ce-l caracterizeaza.

§2. Subiectii.

La infractiunile contra sigurantei statului subiectii prezinta, de asemenea, trasaturi comune.

1. Subiectul activ.

Subiect activ nemijlocit (autor) al acestor infractiuni poate fi, de regula, orice persoana care indeplineste conditiile generale cerute de lege subiectului unei infractiuni (responsabilitate, limita de vârsta, libertate de hotarâre si actiune). Exista insa si exceptii de la aceasta regula generala, subiectul activ trebuind sa indeplineasca, in afara conditiilor generale cerute subiectului unei infractiuni, si o anumita calitate speciala, de unde rezulta ca unele dintre aceste infractiuni sunt infractiuni proprii sau cu subiect calificat (circumstantiat). Astfel, la infractiunile de tradare – art. 155-157 C. pen. – subiectul activ are calitatea de cetatean român sau de persoana fara cetatenie (apatrid), domiciliata pe teritoriul României; dimpotriva, la infractiunile de spionaj si actiuni dusmanoase contra statului, calitatea autorului este de cetatean strain sau de persoana fara cetatenie si nedomiciliata pe teritoriul României; in sfârsit, in categoria exceptiilor se afla divulgarea secretului care pericliteaza siguranta statului, in formele tipice si agravante, caz in care infractiunea are ca subiect activ un functionar sau alt salariat.

Infractiunile contra sigurantei statului sunt susceptibile de a fi savârsite, de regula, in oricare din formele de participatie – coautorat, instigare, complicitate. Exista totusi infractiuni la care coautoratul nu este posibil. Astfel, aceasta forma a participatiei penale nu este posibila in cazul subminarii puterii de stat. ~n cazul complotului (art.167) , participatia penala este posibila numai sub forma instigarii la adererea sau sprijinirea unor asociatii sau grupari, intrucât, pe de o parte, instigarea la constituire echivaleaza cu initierea proprie autorului infractiunii iar, pe de alta parte, sprijinirea asociatiei sau gruparii, care constituie continutul complicitatii, este incriminata, de asemenea, ca o activitate specifica infractiunii. La aceste doua infractiuni – subminarea puterii de stat si complotul – coautoratul nu este posibil, pentru ca ele presupun o pluralitate de faptuitori. Coautoratul nu este posibil nici la infractiunea de nedenuntare, pentru ca obligatia denuntarii are un caracter personal, este o obligatie intuituu personae.

Este de mentionat ca, in cazul tradarii, al actiunilor dusmanoase contra statului, al spionajului, care sunt infractiuni proprii, pentru existenta coautoratului este necesar ca faptuitorii sa aiba calitatea speciala ceruta de lege autorului. ~n lipsa acestei calitati, participantii vor raspunde penal pentru complicitate concomitenta la respectiva infractiune.

2. Subiectul pasiv.

Acesta este intotdeauna statul. ~ntr-o singura situatie – infractiuni contra reprezentantului unui stat strain (art. 171 C.pen.) – apare, alaturi de statul român, un al doilea subiect pasiv, calificat prin calitatea lui de reprezentant al altui stat.

§3. Latura obiectiva.

Infractiunile contra sigurantei statului includ in latura lor obiectiva, la fel ca orice alta infractiune, o fapta, o urmare periculoasa si un raport de cauzalitate dintre fapta si urmare. Fapta, care este descrisa in textul de incriminare, difera de la o infractiune contra sigurantei statului la alta. De cele mai multe ori, ea consta intr-o actiune, ceea ce insemna ca cele mai multe infractiuni contra sigurantei statului sunt infractiuni comisive care creeaza o stare de pericol sau, eventual, aduce o atingere sigurantei statului. Actiunile se pot materializa in felurite modalitati: transmiterea unor secrete de stat (in cazul infractiunii de tradare prin transmitere de secrete), actiune armata (subminare a puterii de stat), atentat impotriva unei personalitati a statului nostru ori a unui alt stat (atentantul care pune in pericol siguranta statului, respectiv infractiuni contra reprezentantului unui stat strain), distrugerea de bunuri materiale (acte de diversiune), transmiterea orala sau scrisa de idei, conceptii (propaganda in favoarea statului totalitar si comunicarea de informasii false), initierea unei asociatii (complotul) ori acsiuni impotriva ordinii constitutionale.

Exista si o infractiune contra sigurantei statului – infractiunea de nedenuntare – in cazul careia fapta se realizeaza printr-o inactiune (omisiunea de a denunta savârsirea vreuneia dintre cele mai grave infractiuni contra statului).

~ntr-o situatie particulara apare infractiunea de sabotaj, care poate fi comisa, alternativ, printr-o actiune (indeplinirea defectuoasa a unui act) sau printr-o inactiune (neindeplinirea unui act); deci, elementul material are un caracter mixt – comisiv sau omisiv.

Unele dintre infractiunile contra sigurantei statului au continuturi alternative; in cazul lor, legiuitorul a prevazut, alternativ, mai multe actiuni, fiecare putând realiza singura elementul material al infractiunii. Astfel, transmiterea, procurarea sau detinerea, in cazul tradarii prin transmiterea de secrete; degradarea, distrugerea sau aducerea in stare de neintrebuintare, in cazul actelor de diversiune; distrugerea, alterarea sau ascunderea in cazul compromiterii unor interese de stat, etc..

O cerinta esentiala a actiunilor – inactiunilor incriminate prin textele Titlului I din Codul penal consta in provocarea unei stari de pericol pentru siguranta statului. Aceasta cerinta, la majoritatea infractiunilor de acest gen, este prevazuta expresis verbis in textul incriminator – "periclitarea sigurantei statului" (art. 157), "punerea in pericol a sigurantei statului" (art. 160, art. 169), "… de natura sa slabeasca puterea de stat" (art. 161 si art. 162), "de natura sa aduca atingere in orice mod sigurantei statului" (art. 163, art. 164), "din care ar rezulta un pericol pentru siguranta statului" (art. 166),''…care pot pune in pericol ordinea constitutionala'' (art.166 indice 1). Aceasta cerinta a legii prezinta o deosebita importanta, deoarece, pe de o parte, ea caracterizeaza fapta ca având gravitatea unei infractiuni contra sigurantei statului, iar pe de alta parte, tot ea constituie criteriul de delimitare a unor infractiuni contra sigurantei statului de alte infractiuni in raport cu care exista o mare asemanare.

O importanta caracteristica a infractiunilor contra sigurantei statului consta in existenta unei urmari imediate comune tuturor acestor infractiuni si anume crearea unei stari de pericol pentru siguranta statului, existenta niciuneia dintre aceste infractiuni nefiind conditionata de producerea unei atingeri sigurantei statului, deci a unei vatamari cauzate obiectului ocrotit. Caracterizate ca infractiuni de pericol, raportul de cauzalitate specific acestei categorii de fapte rezulta, de regula, ex re, adica din insasi savârsirea infractiunii, intrucât urmarile asupra relatiilor sociale sub forma pericolului la care au fost expuse valorile sociale sunt implicite, odata ce s-a dovedit existenta activitatii materiale, nu va fi necesar, la aceste infractiuni, nici o analiza aparte cu privire la legatura de cauzalitate intre actiuni ori inactiuni si rezultat.

La unele dintre infractiunile contra sigurantei statului apare, in afara de aceasta urmare specifica, o urmare cu caracter secundar, pe care o implica infractiunea fie in forma sa simpla, fie in forma sa agravata (de exemplu, vatamarea integritatii corporale sau moartea victimei, in cazul atentatului care pune in pericol siguranta statului, vatamarea integritatii corporale sau moartea mai multor persoane, in cazul atentatului contra unei colectivitati, o paguba importanta adusa economiei nationale, in cazul formei agravate a infractunii de subminare a economiei nationale). Privite din acest punct de vedere, unele dintre infractiunile contra sigurantei statului au un dublu caracter: sunt infractiuni de pericol si, in acelasi timp, infractiuni de rezultat.

§4. Latura subiectiva.

Toate infractiunile contra sigurantei statului se comit, sub aspectul laturii subiective, cu intentie directa sau indirecta. Faptuitorul isi da seama ca fapta pe care o savârseste este de natura sa aduca atingere sau sa puna in pericol siguranta statului sau vreuna din valorile care o conditioneaza si urmareste (in cazul intentiei indirecte) producerea urmarii faptei sale. Forma intentiei cu care se savârseste fapta nu prezinta interes pentru existenta infractiunii, dar de aceasta se va tine seama la individualizarea judiciara a pedepsei, deoarece intentia directa denota un grad mai mare de vinovatie fata de intentia indirecta.

Exceptie de la regula savârsirii infractiunilor contra sigurantei statului cu intentie face infractiunea de nedenuntare care, potrivit art. 19 alin. ultim C. pen., poate fi savârsita fie cu intentie, fie din culpa.

La unele infractiuni, intentia este intotdeauna directa (tradarea prevazuta in art. 155 C. pen.). Latura subiectiva a acestei infractiuni include si un scop special, faptuitorul urmarind, prin savârsirea faptei, suprimarea sau stirbirea unitatii, suveranitatii sau independentei statului. Ca in cazul tuturor infractiunilor care presupun un scop special, este suficient ca scopul urmarit de faptuitor sa existe in momentul savârsirii faptei. ~n cazul celorlalte infractiuni contra sigurantei statului, pornind de la premisa conceptuala, ca atari fapte incorporeaza si poarta o doza maxima de pericol pentru insasi fiinta natiunii, legiuitorul român nu a operat cu nuantari in ce priveste intimitatile laturii subiective. Astfel, nu intereseaza scopul sau mobilul savârsirii faptei (razbunare politica sau, dimpotriva, obtinerea unor avantaje materiale). Se va tine insa seama de scopul si mobilul savârsirii faptei la individualizarea judiciara a pedepsei.

§5. Formele infractiunii.

Infractiunile contra sigurantei statului, fiind in marea lor majoritate infractiuni intentionate comisive, sunt susceptibile de desfasurare in timp si pe faze a activitatii prin care se realizeaza continutul lor, fiind posibile doua forme de activitate imperfecta: actele de pregatire si tentativa.

~n ceea ce priveste actele de pregatire, acestea nu sunt sanctionate de legislatia noastra penala. Cu toate acestea, prin vointa legiuitorului, unele acte de pregatire a infractiunilor contra sigurantei statului au fost asimilate tentativei si incriminate, prin derogare de la principiul amintit. Astfel, potrivit art. 173 alin. 2 C. pen.,asa cum a fost modificat prin Legea nr.140/1996, "Se considera tentativa si producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum si luarea de masuri in vederea comiterii infractiunilor prevazute de art. 156, 157, 159-163 165,166,166 indice 1 si art. 158 raportat la infractiunea de tradare prin ajutorarea inamicului". Derogarea de la principiul neincriminarii actelor de pregatire isi gaseste aplicatia in gradul sporit de periculozitate pe care il prezinta chiar si aceasta forma imperfecta de activitate infractionala.

Tentativa, posibila la toate infractiunile contra statului – cu exceptia acelora care se savârsesc prin omisiune si a infractiunilor de imediata consumare (cum ar fi atentatul), este incriminata in dispozitiile art. 173 alin. 1 C. pen. si pedepsita potrivit art. 21 alin. 2 C. pen..

Infractiunile contra sigurantei statului se consuma in momentul in care se produce urmarea periculoasa a faptei. Daca infractiunea presupune, in afara urmarii specifice, si un anumit rezultat. consumarea are loc in momentul producerii rezultatului care, intr-un asemenea caz, conditioneaza producerea urmarii specifice.

Unele infractiuni contra sigurantei statului, in anumite modalitati de savârsire, sunt infractiuni continue, având si un moment al epuizarii, care este momentul in care inceteaza actiunea faptuitorului (de exemplu, infractiunea de tradare prin ajutarea inamicului in modalitatea in care fapta consta in actiunea faptuitorului de a face parte din formatii de lupta impotriva statului român sau a aliatilor sai).

§6. Modalitati normative.

Multe dintre infractiunile contra sigurantei statului pot prezenta doua sau chiar mai multe modalitati normative, adica modalitati prevazute in chiar dispozitia (norma) incriminatoare. Aceste modalitati pot fi determinate de formele sau felul diferit al unor elemente ale infractiunii, prevazute alternativ in continutul infractiunii. Modalitatile normative pot varia, de regula, in functie de actiunea sau actiunile care constituie elementul material al infractiunii, de felul obiectului material, de conditiile care constituie cerinta esentiala a laturii obiective. Deci, continutul infractiunii poate fi exprimat, alternativ, prin mai multe variante ale laturii obiective, fiecare dintre acestea fiind insa expres descrisa in norma. De pilda, la infractiunea de complot, sunt enuntate patru modalitati normative in care actiunea intreprinsa in legatura cu o asociatie sau grupare al caror scop este de a savârsi una dintre infractiunile prevazute in art. 155-165 C. pen., este incriminata: initierea, constituirea, aderarea si, respectiv, sprijinirea. Tot astfel, textul ce incrimineaza fapta de divulgare a secretului care pericliteaza siguranta statului prevede trei modalitati normative: divulgarea secretului, detinerea in afara indatoririlor de serviciu de documente care constituie secrete de stat; detinerea in afara indatoririlor de serviciu a altor documente in vederea divulgarii.

§7. Regimul sanctionator.

Caracteristic pentru regimul sanctionator al infractiunilor contra sigurantei statului este severitatea pedepselor. Astfel, pentru cele mai grave dintre ele, este prevazuta pedeapsa detentiunii pe viata, dar nu singura, ci având ca alternativa pedeapsa inchisorii de la 15 la 25 de ani. S-a dat astfel instantei de judecata posibilitatea unei corespunzatoare individualizari a pedepsei, instanta putând aplica, conform criteriilor de individualizare prevazute in art. 72 C. pen., oricare dintre cele doua pedepse alternative. Pedeapsa inchisorii este insotita de pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi (art. 64 C. pen.).

Pentru acele infractiuni care nu prezinta o gravitate exceptionala este prevazuta ca sanctiunea pedeapsa inchisorii de la 5 la 15 ani, insotita, in anumite cazuri, de interzicerea unor drepturi (art. 157 alin. 2, art. 162 alin. 2, art. 165 alin. 1 C.pen.,art.166 indice 1).

~n sfârsit, pentru infractiunile contra sigurantei statului care prezinta o gravitate si mai putin accentuata sau pentru anumite variante de specie ale unor infractiuni, sunt prevazute pedepse al caror minim si maxim special variza intre 6 luni si 10 ani inchisoare, fara a fi insotita de o pedeapsa complimentara.

Regimul sever de sanctionare, stabilit pentru infractiunile contra sigurantei statului este completat de o serie de dispozitii derogatorii cuprinse in partea generala a Codului penal.

~n ceea ce priveste dispozitiile care alcatuiau, inainte de intrarea in vigoare a Legii nr.140 din 5 noiembrie 1996 pentru modificarea si completarea Codului penal un ansamblu de norme destinat agravarii regimului sanctionator aplicabil unor astfel de norme aratam ca:

– in cazul savârsirii in mod continuat a unei infractiuni contra sigurantei statului ( art. 42 C. pen.), ca si in cazul concursului de infractiuni (art. 34 alin. 2 C. pen.) – atunci când una dintre infractiunile concurente este o infractiune prevazuta in Titlul I din C. pen., sporul de pedeapsa putea fi mai ridicat;

– in cazul recidivei, de asemenea, sporul de pedeapsa putea fi ridicat in situatia ca infractiunea ce constituia cel de-al doilea termen al recidivei era contra sigurantei statului (art. 39, alin. ultim C. pen.);

– in cazul liberarii conditionate, fractiunea de pedeapsa necesar pentru a fi executata, pentru a puta beneficia de liberare inainte de expirarea in intregime a pedepsei, era mai mare (art. 60, alin. 1 si 2 C. pen.);

– in cazul constatarii de circumstante agravante (art. 78 alin. 2 C. pen), sporul de pedeapsa era superior celui prevazut pentru alte infractiuni; in cazul circumstantelor atenuante in favoarea faptuitorului dispozitia art. 76 alin. 2 C. pen.,asa cum a fost modificata de Legea nr.140/1996 , reducerea pedepsei inchisorii este inferioara reducerii aplicate, in situatii identice, altor infractiuni.

Cât priveste normele destinate a atenua pedeapsa sau chiar a o inlatura, aceasta caracteristica de clementa totala sau partiala acordata de lege isi gaseste expresia in urmatoarele ipostaze si limite;

– absolvirea de raspundere penala (cauza de nepedepsire) a participantului la o infractiune contra sigurantei statului – coautor, complice, instigator – care, fie denunta savârsirea infractiunii anterior consumarii ei – crând astfel posibilitatea organelor competente sa intervina pentru a obstacula aparitia consecintelor efective pentru siguranta statului -, fie impiedica el insusi consumarea infractiunii si ulterior o denunta;

– reducerea limitelor pedepsei prevazute de lege la jumatate in situatia in care, dupa inceperea urmaririi penale ori dupa descoperirea infractorilor, participantul – coautor, complice, instigator – inlesneste arestarea acestora;

– regimul de clementa este incident tuturor infractiunilor contra sigurantei statului.

§.8.Tainuirea si favorizarea

~n materia infractiunilor contra statului, legiuitorul a prevazut dispozitii derogatorii si in ceea ce priveste sanctionarea tainuirii si a favorizarii referitoare la aceste infractiuni. Potrivit C. pen., tainuirea si favorizarea, atunci când nu au fost dinainte promise, nu constituie forme ale participatiei penale (complicitate morala), ci infractiuni de sine statatoare. Tainuirea, inclusa in categoria infractiunilor contra avutului, consta, potrivit art. 221 C. pen., in "primirea, dobândirea sau transformarea unui bun, ori la inlesnirea valorificarii acestuia, cunoscând ca bunul provine din savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca prin aceasta s-a urmarit obtinera pentru sine sau pentru altul a unui folos material (…)". Favorizarea, inclusa in categoria infractiunilor care impiedica infaptuirea justitiei, consta, potrivit art. 264 C. pen. in "ajutorul dat unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savârsirii infractiunii, pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii (…)".

~n cazul in care tainuirea sau favorizarea se refera la o infractiune contra sigurantei statului, legiuitorul, tinând seama de gravitatea mult sporita a faptei, a prevazut pentru tainuitor si favorizator o pedeapsa mai severa. Astfel, potrivit art. 173 alin. 3 C.pen., "Tainuirea si favorizarea privitoare la infractiunile din acest titlu se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani.

Pedeapsa aplicata tainuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevazuta de lege pentru autor".

Este vorba, desigur, de pedeapsa concreta aplicata acestora, pedeapsa care nu poate depasi limitele legale ale pedepsei prevazute pentru autor. Aceasta nu inseamna ca pedeapsa aplicata tainuitorului sau favorizatorului n-ar putea fi egala sau chiar mai mare decât pedeapsa aplicata autorului, daca conditiile concrete ar justifica aceasta.

Tainuirea la o infractiune contra statului exista atunci când se stabileste ca o persoana a primit, a dobândit sau a transformat un bun, ori a inlesnit valorificarea acestuia, cunoscând ca bunul provine de la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala ca infractiune contra sigurantei statului, daca prin aceasta a urmarit obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.

Favorizarea la o infractiune contra sigurantei statului exista atunci când se stabileste ca o persoana a dat ajutor altei persoane, cunoscând ca aceasta a savârsit o infractiune contra sigurantei statului, pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a-o asigura folosul sau produsul infractiunii.

De regula, tainuirea sau favorizarea savârsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste (art. 221 alin. 2 C. pen. si, respectiv, art. 264 alin. ultim C. pen.). ~n materia infractiunilor contra sigurantei statului, legiuitorul a prevazut o exceptie de la aceasta regula. Astfel, potrivit art. 173 alin. ultim C. pen.,asa cum a fost modificat prin Legea nr.140 din 1996: "Tainuirea si favorizarea savârsite de sot sau de o ruda apropiata in cazul infractiunilor prevazute in art. 155-163,165,166 ( indice 1) si art. 167 se pedepseste. Limitele pedepsei prevazute in alin. 3 se reduc la jumatate, iar in cazul celorlalte infractiuni, tainuirea si favorizarea nu se pedepsesc". tinând seama de relatiile specifice dintre soti sau dintre rudele apropiate, relatii caracterizate prin sentimente de afectiune, legiuitorul a prevazut pentru aceste cazuri o reducere substantiala a pedepsei.

§.9. Aspecte procesuale.

Potrivit prevederilor procesual penale, actiunea penala in cauzele privind infractiuni contra sigurantei statului se pune in miscare din oficiu. Anterior datei de 10.I.1990, urmarirea penala se efectua in astfel de cazuri de catre organele de cercetare penala a securitatii, sub supravegherea procurorului militar, indiferent de calitatea faptuitorului. Prin Decretul-Lege nr. 12/1990, organele de cercetare penala de securitate au fost desfiintate, dar prin actul normativ care a abrogat prevederile art. 206 C. pen., competentele acestora nu au fost redistribuite altor organe de urmarire penala timp de peste 2 ani si jumatate. Potrivit art. 26 pct. 2 lit. a si art. 28 lit. a si b. C. proc. pen., inca in vigoare, judecarea infractiunilor contra statului revenea instantelor militare, respectiv tribunalului militar de mare unitate, tribunalului militar teritorial si sectiei militare a Curtii Supreme de Justitie. Apoi, anomalia legislativa a fost inlaturata prin aparitia Legii nr. 104/22.IX.1992 pentru completarea si modificarea Codului penal, a Codului de procedura penala si a altor legi, precum si pentru abrogarea Legii nr. 59/1968 si a Decretului nr. 218/1977. Aceasta lege a abrogat dispozitiile art. 26 pct. 2 lit. a si art. 28, pct. 1, lit. b si c C. proc. pen. – care prevedeau competenta instantelor militare in materie – si s-au completat dispozitiile art. 27, pct. 1, lit a C. proc. pen., referitoare la competenta tribunalului judetean, in sensul ca infractiunile contra sigurantei statului au fost incluse printre cele de competenta acestuia. Totodata, s-au completat dispozitiile art. 209, alin. 2 C. proc. pen., adaugându-se infractiunile contra sigurantei statului celor care, pâna la adoptarea legii, erau de competenta obligatorie de ancheta a procurorului.

Actualmente, dupa aparitia Legii nr. 45 din 1.VII.1993 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, competenta judecarii infractiunilor contra statului sunt de competenta Curtilor de Apel (art. 281 C. proc. pen.), Curtii Militare de Apel (art. 282 C. proc. pen.), respectiv a Curtii Supreme de Justitie (art. 29 C. proc. pen.).

Prin urmare, cercetarea si judecarea infractiunilor contra sigurantei statului se efectueaza de catre parchetele de pe lânga tribunale (art. 209 alin. 3 C. proc. pen., asa cum a fost modificat prin art. 40 din Legea nr. 45/1993 si art.32 din L.nr.141/1996), respectiv de catre Curtile de Apel.

CAPITOLUL II

ASPECTE GENERALE

PRIVIND INFRACtIUNEA DE ATENTAT

CONTRA SIGURANtEI STATULUI

SECtIUNEA I SCURT ISTORIC

Atentatele impotriva unor figuri proeminente ale vietii publice s-au practicat din cele mai vechi timpuri pe o arie geografica din care, se pare, nu lipseste nici un stat. Motivatia unor asemenea actiuni exterminatorii impotriva personalitatilor dintr-o tara sau alta este foarte variata, de la epoca la epoca, uneori punându-si amprenta asupra acestora si spatiul geografic in care ele s-au petrecut. Mobilul unor asemenea fapte a fost uneori dorinta morbida de a accede la puterea suprema in stat. Alteori, mobilul l-a reprezentat dobândirea unor profituri materiale, cum a fost cazul revolutionarului mexican Emiliano Zapata, ucis de un ofiter, caruia i se promisese o importanta suma de bani si ridicarea la gradul de general. Uneori, omul politic a cazut victima manifestarii oarbe a fanatismului ori inconstientei unor alienati mintali.

Nu acesta este insa tipul de atentat care ne intereseaza aici, ci atentatul a carui motivatie este una politica, deci atentatul care este savârsit in scopul de a produce destabilizare politica si, pe cale de consecinta, de a afecta in mod direct siguranta statului. Acest din urma tip de atentat este nu numai cel mai periculos pentru siguranta interna si externa a unui stat, dar si cel mai consistent in ceea ce priveste tabloul atentatelor indreptate impotriva marilor oameni politici.

~ncepând din epoca antica pâna in zilele noastre, acest tip de atentat (uneori ramas numai in faza de tentativa) a cunoscut o mare varietate, atât in ceea ce priveste mijloacele folosite, cât si in ceea ce priveste suportul social al celor care intentionau, prin inlaturarea personalitatii politice aflata la putere, sa schimbe fie regimul politic, fie numai o personalitate cu alta.

Astfel, prin inlaturarea lui Caius Iulius Caesar, in anul 44 i.Hr., regimul republican este inlocuit cu un nou tip de guvernare, si anume guvernarea de tip monarhic.

~ntr-o epoca mai noua, desi ramas numai in faza de tentativa, este de mentionat incercarea unui grup de ofiteri din armata germana de a-l asasina pe Adolf Hitler, cu scopul de a pune capat nu numai unui regim politic fascist, ci si razboiului.

~n tara noastra sunt cunoscute atentatele comise asupra personalitatilor politice care-si manifestasera in mod vadit atitudinea anti-fascista; este vorba de I.G. Duca, asasinat in anul 1933, Armand Calinescu, asasinat in 1939, Nicolae Iorga si Virgil Madgearu, asasinati pe 28.11.1940.

Indiferent insa de ce urmareau – inlocuirea unui regim democratic cu unul tiranic – sau invers -inlocuirea unui regim dictatorial cu unul democratic – atentatele politice au primit replica viguroasa a legii, astfel de fapte fiind reprimate in toate statele si de catre toate regimurile politice la putere cu o maxima asprime, ca infractiuni politice sau de drept comun.

~n România, in codurile penale din Vechiul Regat, Transilvania si Bucovina, cât si in Codul penal de la 1864, protectia penala impotriva atentatelor de acest tip era restrânsa la persoana Domnitorului, Regelui, ~mparatului.

~n Codul penal din 1936, protectia penala impotriva atentatelor de acest tip s-a extins si asupra membrilor familiei regale, caci potrivit art. 204:

"Orice atentat contra vietii, integritatii corporale sau libertatii Regelui constituie crima de inalta tradare si se pedepseste cu munca silnica pe viata.

Atentatele de acelasi fel contra Reginei, a Principelui Mostenitor sau in contra celorlalti membri ai familiei regale, se pedepsesc cu munca silnica de la 10 la 25 ani, afara de cazul când faptul ar constitui o infractiune pedepsita de lege cu o pedeapsa mai mare".

Dupa anul 1949, prin modificari legislative succesive, aceasta protectie penala a capatat o extensie excesiva, incriminându-se ca "acte de teroare", nu numai actiunile de ucidere sau de vatamare a integritatii corporale, ci si amenintarea cu savârsirea unor asemenea fapte, iar subiectii pasivi ai infractiunii erau "membrii ai organelor de stat sau persoane care desfasoara o activitate cu caracter obstesc".

Prin largirea continutului acestei infractiuni s-a ajuns la tratarea, ca infractiuni politice, a unor fapte care intruneau elementele constitutive ale altor infractiuni, de drept comun, iar unele din aceste fapte au primit nu numai tratamente juridice incorecte, ci si un regim sanctionator exagerat, nejustificat de dur in raport de pericolul social real.

Codul penal de la 1969 a adus o noua conceptie, corectând exagerarile de pâna atunci, prin dispozitiile art.160 C.pen.incriminându-se faptele indreptate impotriva vietii, integritatii corporale ori sanatatii persoanelor care indeplinesc activitati importante de stat sau obstesti,atunci când asemenea fapte sunt savârsite in conditii susceptibile sa puna in pericol activitatea statului.

Dupa anul 1989 o serie de reglementari au venit sa concretizeze o noua conceptie de politica penala si in ceea ce priveste infactiunea de atentat care pune in pericol fiinta statului.

Astfel incât, nu mai sunt considerate, ca in trecut, fapte de natura sa puna in pericol statul actiunile indreptate impotriva activistilor de partid sau obstesti, ci numai acele feapte indreptate impotriva aceplor persoane care efectiv indeplinesc o importanta activitate in stat sau o alta activitate publica importanta, fapte care, daca s-ar concretiza intr-o ucidere su vatamare a integritatii corporale ori sanatatii ar pune in pericol siguranta statului.

SECtIUNEA A II-A ASPECTE CRIMINOLOGICE

Pornind de la faptul ca infractiunea de atentat contra sigurantei statului este o infractiune complexa, având ca obiect juridic (principal) atât relatiile sociale de care depinde siguranta statului, cât si relatiile sociale care depind de ocrotirea vietii, integritatii corporale sau sanatatii persoanei impotriva careia s-a savârsit atentatul (obiectul juridic secundar), este de la sine inteles gradul maxim de periculozitate al unor asemenea infractiuni.Prin urmare, problemele de ordin criminologic al unei asemenea infractiuni de maxima gravitate sunt deosebit de complexe.

Având ca obiect de studiu criminalitatea reala,criminologia studiaza atât crima -atentatul care pune in pericol siguranta statului -cât si pe infractor, nelasând in afara preocuparilor sale nici aspectele privitoare la victima – personalitatea publica asupra careia se exercita actiunea.

Studiile criminologice evidentiaza faptul ca actiunile prin care se urmareste suprimarea vietii, periclitarea integritatii corporale sau a sanatatii unei personalitati, au uneori nu numai efecte pe plan intern (destabilizare politico-sociala, uneori chiar schimbarea regimului politic) ci si efecte transnationale.Datorita pozitiilor importante pe care le detin unele state pe plan mondial, efectul suprimarii unor personalitati din statul respectiv poate avea efecte nu numai asupra relatiilor internationale pe care tara respectiva le are cu celelalte tari, ci si consecinte in ceea ce priveste stabilitatea politica din tari care sunt mai mult sau mai putin dependente in plan politic de statul careia i-ar fi cazut victima o personalitate cu importante functii de decizie in acel stat.

~n ceea ce priveste subiectul activ al infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului, este interesant de retinut faptul ca, asa cum o arata studiile criminologice (si nu numai), de cele mai multe ori acesta nu actioneaza in mod individual si spontan, ci in mod organizat, având in "spatele" sau o anumite grupuri, grupari, personalitati marcante ale vietii politice sau financiare etc.Aceste constatari du la concluzia ca etiologia acestui tip de infractiune trebuie cautata nu numai pe planul nemultumirilor, dorintelor etc. individuale, ci ca determinanti la comiterea acestei infractiuni sunt uneori factorii de natura sociala.

Cât priveste victima, infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului este cu atât mai grava cu cât aceasta este o persona ce exercita o importanta functie in stat (sef de stat sau de guvern, o personalitate importanta pe plan local, etc.).Comportamentul virtualelor victime este de aceea diferentiat, functie de pozitia pe care functia detinuta in stat i-o confera.Uneori acest factor este dublat de ''potentialul de receptivitate victimala'' – de exemplu, neglijenta, superficialitatea, exagerarea eului etc., pot reprezenta factori care sa creasca nivelul vulnerabilitatii victimale.

SECtIUNEA A III-A CONCEPT sI CARACTERIZARE

Potrivit art.160 C.pen.:

''Atentatul savârsit contra vietii,integritatii corporale ori sanatatii unei persoane care indeplineste o activitate importanta de stat sau alta acivitate oublica importanta, in imprejurari care fac ca fapta sa puna in pericol sigurant statului, se pedepseste cu detentiune pe viasa sau cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.''

Pornind de la aceste dispozitii legale atenatul contra sigurantei statului a putea fi definit ca fiind fapta savârsita contra vietii, integritatii corporale ori sanatatii unei persoane care indeplineste o activitate importanta de stat sau alta activitate publica importanta, in imprejurarile care fac ca aceasta fapta sa puna in pericol siguranta statului.

Fapta prezinta un pericol social deosebit, deoarece prin savârsirea sa este primejduita siguranta statului si, totodata, se vatama ori se pericliteaza viata, integritatea ori sanatatea unei persoane care desfasoara o importanta activitate de stat sau o alta activitate publica importanta.

Prin incriminarea acestei fapte legiuitorul a cautat sa ocroteasca deci relatiile sociale a caror existenta si normala desfasurare sunt legate si conditionate de siguranta acestor doua valori sociale, care in cazul atentatului se impletesc in mod iseparabil, asa incât prin savârsirea infractiunii se aduce simultan atingere atât relatiilor sociale care depind de siguranta statului, cât si celor care depind de securitatea persoanei.

Desi infractiunea prezinta un indoit caracter, locul acesteia este printre infractiunile contra sigurantei statului, ocrotirea statului având o preponderenta determinanta in alegerea si stabilirea sediului infractiunii in partea speciala a Codul penal.

Infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului se caracterizeaza deci prin continutul sau complex.

In sfârsit, infractiunea se mai caracterizeaza si prin aceea ca pentru existenta sa este suficienta simpla incercare, de unde denumirea de "atentat".

SECtIUNEA A IV-A LEGaTURI CU ALTE INFRACtIUNI

Infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului, fiind o infractiune complexa, are implicit legaturi cu acele infractiuni care sunt absorbite in continutul sau juridic, si anume, cu infractiunile contra vietii, integritatii corporale ori sanatatii (art.174 – 185 C.pen.) si cu infractiunea de ultraj prin violenta (art.239 alin.2 C.pen.) .

Ori de câte ori fapta savârsita nu intruneste elementele infractiunii de atentat se vor aplica, dupa caz, dispozitiile privitoare la infractiunile absorbite.

CAPITOLUL III

FACTORII INFRACtIUNII

SECtIUNEA I OBIECTUL JURIDIC AL INFRACtIUNII

§.1. Obiectul juridic special

Obiectul juridic generic al infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului il formeaza relatiile sociale care depind de siguranta statului, deci obiectul juridic generic este cel comun intregului grup al infractiunilor din primul titlu al partii speciale al Codului penal.

Obiectul juridic special si principal este identic cu obiectul juridic generic. Aceasta identitate se datoreste faptului ca infractiunea vizeaza siguranta statului in genere, fara vreo delimitare prin indicarea in dispozitia incriminatorie a vreunui atribut sau element esential al statului. Prin urmare, va constitui obiect juridic special al infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului relatiile sociale care se formeaza in legatura cu valorile sociale fundamentale ce conditioneaza siguranta statului , in care sunt implicate asemenea valori si anume: unitatea, integritatea teritoriala, suveranitatea si independenta nationala, ordinea constitutionala.

Aceasta infractiune are insa, alaturi de siguranta statului, si un alt obiect juridic, special, un obiect secundar (adiacent) si anume: relatiile sociale care depind de ocrotirea vietii, integritatii corporale sau a sanatatii persoanei impotriva careia s-a savârsit atentatul.

Obiectul juridic secundar poate consta, alternativ, in relatii sociale care depinde de ocrotirea vietii, a integritatii corporale ori a sanatatii. Atingerea, in cazul savârsirii infractiunii, este adusa celor doua obiecte speciale concomitent.

§.2.Obiectul material.

Infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului are un obiect material, asupra caruia se efectueaza in mod direct actiunea prin care se realizeaza elementul material al acestei infractiuni.

Obiectul material al infractiunii consta, ca si in cazul infractiunilor contra vietii, integritatii corporale sau sanatatii, in corpul persoanei, acesta fiind supus actiunii de atentat. Asadar, prin intermediul acestui obiect material se aduce atingere obiectului juridic al infractiunii, actiunea fiind produsa in mod direct obiectului juridic secundar prin mijlocirea caruia se rasfrânge si asupra obiectului principal.

SECtIUNEA A II-A SUBIECtII INFRACtIUNII

§.1. Subiectul activ

Subiect nemijlocit activ (autor) al infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului poate fi orice persoana, legea penala neconditionând subiectul infractiunii de vreo calitate (militar, functionar etc.). Asadar, subiect activ poate fi atât un cetatean român, cât si un cetatean strain sau o persoana fara cetatenie (apatrid), indiferent daca domiciliaza sau nu pe teritoriul tarii.

Daca faptuitorul este cetatean strain sau persoana fara cetatenie care nu domiciliaza in tara vor fi aplicabile si prevederile art.5 alin.2 C.pen.privind punerea in miscare a actiunii penale numai cu autorizarea prealabila a Procurorului General al României.

Infractiunea este susceptibila de a fi savârsita in participatie, in oricare din formele acesteia: coautorat, instigare, complicitate.

§.2.Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului este statul, ca si celelalte infractiuni contra sigurantei statului, savârsirea infractiunii aducând atingere sigurantei sale.

Tinând seama de caracterul complex al infractiunii, trebuie sa constatam ca savârsirea acesteia aduce atingeri nu numai statului, ci si persoanei asupra careia este indreptat atentatul si care este cel de-al doilea subiect pasiv al infractiunii, subiect pasiv secundar. Acest al doilea subiect pasiv al infractiunii este un subiect calificat prin calitatea sa de persoana care indeplineste o activitate importanta de stat sau alta activitate publica importanta.

CAPITOLUL IV

STRUCTURA sI CONtINUTUL JURIDIC AL INFRACtIUNII

SECtIUNEA I SITUAtIA PREMISa

Infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului implica preexistenta unei situatii privitoare la persoana impotriva careia se savârseste atentatul, situatie fara de care aceasta infractiune nu poate fi conceputa. Cu alte cuvinte, existenta infractiunii de atentat este conditionata de preexistenta situatiei pe care se grefeaza actiunea de atentat – element material al infractiunii. Aceasta situatie premisa constituie o conditie in continutul juridic al infractiunii.

Situatia premisa priveste calitatea pe care trebuie sa o aiba subiectul pasiv si anume de a fi o persoana care indeplineste o activitate importanta de stat sau alta activitate publica importanta. In lipsa acestei calitati, neexistând situatia premisa a infractiunii, fapta nu poate constitui o infractiune de atentat.

Prin "activitate importanta de stat sau alta activitate publica importanta" trebuie sa intelegem o activitate desfasurata in conducerea unor organe centrale sau locale ale puterii sau administratiei publice, in conducerea unor mari unitati sau organizatii economice, in conducerea centrala sau locala a unor organizatii obstesti, indeplinirea unor importante misiuni pe linie de stat sau publice etc.,exemplele putând fi inmultite. Ceea ce se cuvine sa retinem este ca importanta activitatii de stat sau publice importante trebuie sa rezulte din natura activitatii desfasurate, in sarcinile pe care le-a avut de indeplinit subiectul pasiv etc., dat fiind ca legea nu precizeaza exhaustiv (si nici nu ar putea) ce activitate de stat sau publica se considera importanta.

In orice caz, in evaluarea importantei activitatii de stat sau publice se va avea in vedere si masura in care acea activitate ar putea interesa siguranta statului.

Autoriiau aratat ca ,fata de noile reglementari, "cercul"va trebui deschis si altor organe decât cele ''centrale sau locale ale puterii sau administratiei publice'', si anume autoritatile publice institutionalizate actualmente constitutional – autoritatea judecatoreasca, Curtea Constitutionala, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului -, dar si, nu in ultimul rând, organizatiile (partidele) politice.De asemenea, considera autorul sus-citat, nu ar trbui omise nici alte asemenea forme organizationale ale caror decizii pot fi urmate de ample sau acute rezonante sociale sau politice – filiale, agentii, oficii ale CEE, BIRD, OMS,UNESCO etc.Autorul citat trage concluzia ca ,mentinând ca etalon "importanta autoritatii publice"in evaluarea "importantei activitatii",va trebui sa fie introdus un al doilea reper – anume masura (gradul) in care, in legatura cu exercitarea acelei activitati pot apare, intr-un anumit moment sau intr-o anumita conjunctura interna sau internationala, situatii periculoase pentru siguranta statului.

Pentru existenta infractiunii este necesar ca situatia premisa sa fi existat in momentul savârsirii infractiunii, chiar daca ulterior subiectul pasiv nu mai indeplinea o activitate importanta de stat sau o alta activitate publica importanta.

Data fiind importanta deosebita a situatiei premise este necesar ca in fiecare caz in parte sa se acorde o atentie deosebita caracterizarii activitatii indeplinite de subiectul pasiv, de aceasta depinzând existenta situatiei premise si deci calificarea faptei savârsite ca infractiune contra sigurantei statului sau ca infractiune contra persoanei.

SECtIUNEA A III-A LATURA OBIECTIVa

§.1. Elementul material

Elementul material al infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului consta intr-un atentat savârsit contra vietii, integritatii corporale sau sanatatii persoanei care indeplineste o activitate importanta de stat sau alta activitate publica importanta. Prin atentat se intelege un act material si violent, o actiune, un atentat neputând fi fi realizat printr-o omisiune, inactiune.

~n cazul atentatului care pune in pericol siguranta statului actiunea prin care se savârseste atentatul este o actiune de ucidere sau de vatamare corporala si a sanatatii. Aceasta actiune care formeaza substanta elementului material al atentatului poate consta atât in incercarea de a suprima viata sau de a vatama integritatea ori sanatatea persoanei contra careia se savârseste atentatul, cât si in efectiva suprimare a vietii ori in efectiva cauzare a unei vatamari integritatii corporale sau sanatatii victimei. Prin urmare, in notiunea de atentat intra atât tentativa, cât si consumarea actiunii de ucidere sau de vatamare a integritatii corporale ori a sanatatii, elementul material al atentatului putându-se realiza prin fiecare din aceste forme.Aceasta rigoare a legii este pe deplin indreptatita daca avem in vedere ca prin oricare dintre modalitatile de mai sus nu este periclitata sau vatamata numai viata sau inegritatea corporala a unei persoane, ci este pusa in pericol insasi siguranta statului de drept.Daca activitatea subiectului nu a luat forma unor acte de executare (chiar a unui singur act de executare) spre a putea fi considerata ca atentat, ci a constat numai in procurarea mijloacelor, instrumentelor sau in luarea de masuri in vederea comiterii atentatului, acesta va raspunde pentru tentativa la infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului (art.173, 20, 21 C.pen.).

Elementul material al infractiunii are deci un continut liber, in sensul ca poate consta fie din tentativa, fie din consumarea actiunilor de ucidere sau vatamare a integritatii corporale ori a sanatatii.

§.2. Cerinta sesntiala

Pentru intregirea laturii obiective a infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului este necesar ca actiunea care constituie elementul material sa se fi savârsit in imprejurari care fac ca fapta sa puna in pericol siguranta statului.

Aceasta conditie are caracterul de cerinta esentiala , fiindca numai atunci când aceasta cerinta este indeplinita fapta poate fi calificata atentat cate pune in pericol siguranta statului.

Imprejurarile in care este savârsit atentatul trebuie sa fie de asa natura incât sa faca ca fapta comisa sa puna in pericol siguranta statului. Astfel de imprejurari trebuie sa fie intr-o legatura deosebit de strânsa cu situatia premisa, deci cu indeplinirea de catre subiectul pasiv a unei activitati importante de stat sau publice importante.

Natura acestor imprejurari nu este precizata in norma de incriminare, urmând deci ca in fiecare caz in parte existenta lor si deci, implicit, existenta cerintei esentiale a infractiunii sa fie stabilita in mod concret din analiza intregii situatii de fapt ca si din analiza tuturor elementelor infractiunii si dedusa din aceasta analiza.

§.3.Urmarea imediata.

Actiunea care constituie elementul material al infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului loveste, respectiv pune in pericol doua obiecte juridice. Aceasta dualitate de obiect juridic, izvorâta din caracterul de infractiune complexa a atentatului care pune in pericol siguranta statului, se rasfrânge asupra substantei urmaririi imediate, in sensul ca savârsirea actiunii care constituie elementul materila al atentatului produce doua urmari imediate: una principala si alta adiacenta, secundara.

Urmarea imediata principala consta in crearea unei stari de pericol pentru siguranta statului, stare de pericol la care sunt expuse relatiile sociale a caror aparare depinde de ocrotirea sigurantei statului.

Urmarea imediata adiacenta consta fie in starea de pericol care s-a creat pentru viata, integritatea corporala sau sanatatea subiectului pasiv, fie in suprimarea vietii sau in vatamarea integritatii corporale.

Bineinteles, aceste doua componente ale urmarii imediate nu pot rupte, izolate una de cealalta, ele constituind o unitate, un tot intreg care caracterizeaza infractiunea sub aspectul gravitatii sale.

§.4.Legatura de cauzalitate

Pentru realizarea laturii obiective a infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului trebuie sa existe o legatura de cauzalitate intre actiunea care constituie elementul material al infractiunii si urmarea imediata a acesteia.

Dat fiind ca urmarea imediata a infractiunii este complexa, legatura de cauzalitate va fi dubla, compusa dintr-o legatura cauzala principala si una secundara, dar legate intre ele in mod deosebit de strâns, asa incât inexistenta celei de a doua legaturi – desi secundare – atrage dupa sine inexistenta infractiunii.

SECtIUNEA A III-A LATURA SUBIECTIVa

Atentatul care pune in pericol siguranta statului se savârseste cu intentie directa sau indirecta, dispozitia incriminatoare necontinând vreo restrângere.

Pentru existenta elementului subiectiv, adica a intentiei, trebuie sa se constate ca faptuitorul si-a dat seama ca actiunea sa este indreptata impotriva vietii, integritatii corporale ori sanatatii unei persoane care indeplineste o activitate importanta de stat sau obsteasca si a prevazut ca in imprejurarile in care savârseste acea actiune s-ar putea ca siguranta statului sa fie pusa in pericol si desi nu a urmarit acest rezultat, totusi a acceptat riscul producerii lui.

Intentia faptuitorului este unica: el prevede ambele aspecte ale urmarii imediate a faptei, deci atât pericolul sau vatamarea cauzata subiectului pasiv cât si pericolul ce se creaza prin aceasta sigurantei statului, urmarind sau acceptând producerea acestor urmari.

Pentru existenta infractiunii nu intereseaza mobilul care l-a determinat pe faptuitor la savârsirea faptei (impotrivirea fata de regimul politic, razbunarea fata de subiectul pasiv al infractiunii, interesul material, etc.), dupa cum nu intereseaza nici scopul urmarit prin savârsirea infractiunii.

CAPITOLUL V

FORME, MODALITatI sI SANCtIUNI

SECtIUNEA I FORMELE INFRACtIUNII

§.1. Acte preparatorii

Infractiunea de atentat cate pune in pericol siguranta statului este susceptibila de acte de pregatire. Desi actele de pregatire, in general, nu sunt incriminate, totusi la o serie de infractiuni contra sigurantei statului – printre care si la infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului – unele acte de pregatire , si anume: producerea sau provocarea mijloacelor ori instrumentelor, precum si luarea de masuri in vederea comiterii infractiunii sunt considerate tentativa (art. 173 C. pen.).

§.2.Tentativa

Constituie prin asimilare tentativa la infractiunea de atentat cate pune in pericol siguranta statului actele de pregatire aratate mai sus la §1( de exemplu, cercetarea si identificarea locului cel mai prielnic pentru savârsirea atentatului, asigurarea complicilor necesari, luarea unor masuri pentru asigurarea disparitiei de la locul atentatului).

In ceea ce priveste tentativa propriu-zisa la aceasta infractiune, adica faza sa dupa punerea in executare a hotarârii de a savârsi infractiunea, aceasta faza la infractiunile de "atentat" constituie insasi faza de consumare a infractiunii, in sensul ca este suficient sa se fi inceput executarea actiunii care constituie elementul material al infractiunii pentru ca atentatul sa fie consumat (asa-zise infractiuni de consumare imediata).

Termenul de "atentat", folosit in denumirea infractiunii implica deci asimilarea fazei tentativei cu faza consumarii, asa incât atentatul este consumat atât in caz de incercare a actiunii de suprimare a vietii sau de cauzare a unei vatamari a integritatii corporale ori a sanatatii persoanei subiectului pasiv, cât si in cazul consumarii acestei actiuni. Atentatul se consuma deci in momentul in care a fost pusa in executare hotarârea de a comite infractiunea, fiindca in acest moment s-a produs urmarea imediata, adica starea de pericol pentru siguranta statului. Asadar, intreruperea executarii sau ramânerea ei fara rezultat nu va constitui o tentativa la aceasta infractiune , ci o infractiune consumata, bineinteles, daca sunt intrunite si celelalte elemente ale infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului.

§.3. Consumare.

Infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului se consuma, dupa cum s-a aratat mai sus la §2, in momentul punerii in executare a unei actiuni indreptate impotriva vietii, integritatii ori sanatatii persoanei care indeplineste o activitate importanta de stat sau publica importanta, cu conditia ca, datorita imprejurarilor in care se comite fapta, sa fie pusa in pericol siguranta statului.

§.4.Epuizare

Infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului nu este susceptibila de forma de epuizare, fiindca, odata ce atentatul s-a consumat, aspectul principal al urmaririi imediate, punerea in pericol a sigurantei statului, nu mai poate fi amplificata.

Ceea ce se poate amplifica este aspectul secundar al urmarii imediate, in sensul ca o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii se poate agrava, dar aceste agravari nu constituie o prelungire in timp a activitatii infractionale, ci consecinte ulterioare de care se va tine seama la individualizarea pedepsei.

Repetarea actiunii prin care se savârseste infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului implica o noua rezolutie infractionala si deci va exista un concurs de infractiuni, iar nu o infractiune continuata.

SECtIUNEA A II-A MODALITatILE INFRACtIUNII

Dispozitia care incrimineaza atentatul care pune in pericol siguranta statului nu prevede decât o singura modalitate normativa. ~n raport insa cu imprejurarile de fapt, infractiunea este susceptibila de variate modalitati faptice.

Modalitatile de fapt ale infractiunii pot diferi in functie forma concreta pe care o imbraca actiunea prin care se savârseste atentatul sau urmarile acesteia. De exemplu: atentat indreptat impotriva vietii sau atentat indreptat impotriva integritatii corporale ori sanatatii; atentat care a avut ca urmare suprimarea vietii sau cauzarea unei grave vatamari corporale ori sanatatii subiectului pasiv secundar. Modalitatea faptica nu intra in continutul infractiunii si deci nu influenteaza asupra existentei acesteia, dar va fi avuta in vedere cu ocazia stabilirii gradului concret de pericol social al faptei si a individualizarii raspunderii penale a faptuitorului.

SECtIUNEA A III-A REGIMUL SANCtIONATOR

Infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta statului este sanctionata cu pedepse alternative si anume: detentiunea pe viata sau pedeapsa inchisorii de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

Tentativa fiind asimilata faptei consumate, aceleasi peddepse vor fi aplicate si in cazul executarii incepute dar intrerupte sau ramase fara efect.

~n cazul actelor pregatitoare asimilate tentativei (art.173), neexistând un inceput de executare, aceste acte sunt sanctionate, potrivit art.21 alin.2 C.pen., cu pedeapsa inchisorii cu durata alternativa de la 10 la 20 de ani, sau de la 7 ani si 6 luni la 12 ani si 6 luni cu pedeapsa complementara respectiva (interzicerea unor drepturi).

Tainuirea si favorizarea se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani, iar daca au fost savârsite de un sot sau de o ruda apropiata pedeapsa este inchisoarea de la un an si sase luni la 5 ani (art.173 C.pen.).

CAPITOLUL VI

ASPECTE PROCESUALE

In ceea ce priveste aspectele procesuale ele sunt comune cu cele aratate la celelate infractiuni contra sigurantei statului.

Prin urmare, cercetarea si judecarea infractiunii de atentat care pune in pericol siguranta statului,se efectueaza de catre parchetele de pe lânga tribunale – art.209 alin.3 C.proc.pen., asa cum a fost modificat prin art.40 din Legea nr.45/1993 si art.32 din Legea nr.141 din5 noiembrie 1996 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala -, respectiv de catre Curtile de Apel.

B I B L I O G R A F I E

I. Legislatie

1. Constitutia României din 1991.

2. Decretul-Lege nr. 12/10.01.1990, publicat in M.Of. nr. 7/12.01.1990, modificat prin Legea nr. 56/04.02.1992 (M. Of. nr. 126/9.04.1992).

3. Legea nr. 51/29.07.1991, publicata in M.Of. nr. 163/7.08.1991.

4. Codul penal al R.S.R./21.04.1968, publicat in B.Of., partea I, nr. 79-79 bis/21.04.1968.

5. Codul de procedura penala, publicat in B.Of. nr. 145-146/12.11.1968, republicat in B.Of. nr. 58-59/aprilie 1973.

6. Legea nr. 104/22.09.1992, pentru modificarea si completarea Codului penal si codului de procedura penala si a altor legi, precum si abrogarea legii nr. 59/1968 si a Decretului nr. 218/1977, publicata in M.Of. nr. 244/01.10.1992.

7. Legea nr. 45/01.07.1993, pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, publicata in M.Of. nr. 147/01.07.1993.

8. Legea nr. 92/04.08.1992, pentru organizarea judecatoreasca, publicata in M.Of. nr. 197/13.08.1992.

9. Legea nr. 45/01.07.1994, legea apararii nationale a României, publicata in M.Of. nr. 172/07.07.1994.

10. Legea nr. 37/07.12.1990 pentru organizarea si functionarea guvernului, publicata in M.Of. nr. 137/08.12.1990.

11. Legea nr. 40/18.12.1990 privind organizarea si functionarea Ministerului de Interne, publicata in M.Of. nr. 146/18.12.1990.

12. Legea nr. 41/18.12.1990 privind organizarea si functionara Ministerului Apararii Nationale, publicata in M.Of. nr. 147/19.12.1990.

13. Legea nr. 14/24.02.1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Român de Informatii, publicata in M.Of. nr. 33/03.03.1990.

14. Legea nr. 140/05.11.1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, publicata in M.Of. nr. 289/14.11.1996.

15. Legea nr. 141/05.11.1996 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, publicata in M.Of. nr. 289/14.11.1996.

II. Doctrina

1. Antoniu George, Bulai Constantin, Chivulescu Gheorghe, Dictionar juridic penal, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976.

2. Bajanov Boris, Kremlinul anilor '20, Editura Cogito, Oradea, 1991.

3. Bulai Constantin, Drept penal român. Partea generala, vol. I-II, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1992.

4. Beaumont Maurice, Marea conjuratie impotriva lui Hitler, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977.

5. Ciobanu Dan, Duculescu Victor, Drept constitutional român, Editura Hyperion XXI, Bucuresti, 1993.

6. Cernea Emil, Molcut Emil, Istoria statului si dreptului românesc, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1992.

7. Cizec Eugen, Secventa romana, Editura Politica, Bucuresti, 1986.

8. Cassius Dio, Istoria romana, vol. III, traducere de A. Piatkowski, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1955.

9. Campus Eliza, I.G.Duca in vol. Diplomati ilustri, Editura Politica, Bucuresti, 1986.

10. Cojocaru Octavian, Legi speciale cuprinzând sanctiuni penale. Culegere de texte cu adnotari, Editura Continent XXI, Bucuresti, 1995.

11. Cocaina Aurica, Recidiva in dreptul penal român, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1992.

12. Diaconescu Gheorghe, Drept penal. Partea speciala, Bucuresti, 1995.

13. Diaconescu Gheorghe, Infractiunile in legi speciale si legi extrapenale, vol. I, Editura Syrius, Bucuresti, 1994.

14. Diaconescu Gheorghe, Infractiunile in legi speciale si legi extrapenale, Editura ALL, Bucuresti, 1996.

15. Dongoroz Vintila, Siegfried Kahane, Oancea Ion, Fodor Iosif, Iliescu Nicoleta, Bulai Constantin, Stanoiu Rodica, Rosca Victor, Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol. III, partea speciala, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1971.

16. Drimba Ovidiu, Istoria culturii si civilizatiei, vol. I, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984.

17. Danes stefan, Antoniu George, Popa Marin, Codul penal pe intelesul tuturor, Editura Politica, Bucuresti, 1988.

18. Diaconu Ion, Curs de drept international public, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1993.

19. Duculescu Victor, Luncan Ion, Drepturile omului, partea a II-a, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993.

20. Dongoroz Vintila si colab., Explicatii teoretice ale Codului penal român. Partea generala, vol. II, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1970.

21. Filipescu Ion, Tratat de dreptul familiei, Editura ALL, Bucuresti, 1993.

22. Grossman Valeri, Panta Rhei, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990.

23. Goma Paul, Culorile curcubeului '77, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990.

24. Galeano Eduardo, Memoria focului, traducere de Alexandru Ciolan, Editura Politica, Bucuresti, 1988.

25. Ghimpu Sanda si colab., Dictionar juridic selectiv, Editura Albatros, Bucuresti, 1985.

26. Gheysens Roger, Spionii, aventurierii istoriei, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1991.

27. Havel Vaclav, Interogatoriu in departare, Editura Tinerama, Bucuresti, 1991.

28. Iorgovan Antonie, Deleanu Ion, Constantinescu Mihai, Muraru Ion, Vasilescu Florin, Vida Ioan, Constitutia României comentata si adnotata, Editura Monitorul Oficial R.A., Bucuresti, 1992.

29. Luburici Momcilo, Ceterchi Ioan, Teoria generala a dreptului, note de curs, Bucuresti, 1991.

30. Loghin Octavian, Drept penal român. Partea speciala, vol. I, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1994.

31. Loghin Octavian, Toader Tudorel, Drept penal român. Partea speciala, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1994.

32. Loghin Octavian, Filipas Avram, Drept penal român. Parte speciala, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1992.

33. Mommsen Theodor, Istoria romana, vol. III, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988.

34. Muraru Ion, Drept constitutional si institutii politice, Bucuresti, 1993.

35. Monchablon Alain, Cartea cetateanului, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991.

36. Muraru Ion, Iancu George, Pucheanu Mona-Lisa, Corneliu Liviu Popescu, Constitutiile României, Editura Monitorul Oficial R.A., Bucuresti, 1993.

37. Molcut Emil, Oancea Dan, Drept roman, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1993.

38. Moldovan Lucia, Organizarea si functionarea organelor judecatoresti ale R.S.R., Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989.

39. Narcis Giurgiu, Raspunderea si sanctiunea de drept penal, Editura Neuron, Focsani, 1995.

40. Neagu Ion, Drept procesual penal. Partea generala, Bucuresti, 1992.

41. Papadopol Vasile, Pavel Doru, Formele unitatii infractionale in dreptul penal român, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1992.

42. Papadopol Vasile, Turianu Corneliu, Apelul penal, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1994.

43. Petric Aron, Istoria României intre anii 1918-1981, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.

44. Platon, Republica, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986.

45. Poenaru Iulian, Pedeapsa cu moartea, ''pro'' sau ''contra''?, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1994.

46. Radescu G. si colectiv, Codul penal Carol al II-lea, Editura Librariei Socec, Bucuresti, 1937, vol. II, partea speciala.

47. Ramureanu Virgil, Competenta penala a organelor judiciare, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980.

48. Stanoiu Mihaela Rodica si colab., Drept penal. Parte generala. Note de curs, Editura Hyperion XXI, Bucuresti, 1992.

49. Stanoiu Mihaela Rodica, Criminologie, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997.

50. Stancu Emilian, Introducere in criminologia generala, Editura Carro, Bucuresti, 1994.

51. Stancu Emilian, Criminalistica, Editura Tempus S.R.L., Bucuresti, 1992, vol. I.

52. Stancu Emilian, Criminalistica, vol. II, Editura Pro Arcadia, Bucuresti, 1993.

53. Simbrian Theodor, Drept roman. Principii, institutii si texte celebre, Casa de editura si presa "sansa" S.R.L., Bucuresti, 1993.

54. Shakespeare William, Iulius Caesar, in Shakespeare. Opere complete, vol. V, Editura Univers, Bucuresti, 1986.

55. Tamas Sergiu, Dictionar politic. Institutiile democratiei si cultura civica, Editura Academiei Române, Bucuresti, 1993.

56. Tanoviceanu Ion, Tratat de drept si procedura penala, editia a II-a, Editura Curierul Judiciar, Bucuresti, 1924, vol. I.

57.Voiculescu Marin si colab., Doctrine politice contemporane, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1985.

58. Volonciu Nicolae, Tratat de procedura penala. Partea generala, vol. I, Editura Paideea, Bucuresti, 1993.

59. Volonciu Nicolae, Tratat de procedura penala. Partea speciala, vol. II, Editura Paideea, Bucuresti, 1994.

60. Vasiliu Teodor si colab., Codul penal al R.S.R. comentat si adnotat. Partea generala, Editura stiintifica, Bucuresti, 1972.

61. Vasiliu Teodor si colab., Codul penal al R.S.R. comentat si adnotat. Partea speciala, vol. I, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975.

62. Zolyneac Maria, Drept penal. Partea generala, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1993.

63. Zdrenghea Voicu, Mitrofan Nicolae, Butoi Tudorel, Psihologie judiciara,Editura sansa SRL, Bucuresti, 1992.

64.Dincu Aurel, Bazele criminologiei, Editura Proarcadia, Bucuresti, 1993.