.dreptul Transporturilor Contractul de Transport de Calatori pe Calea Ferata
CAPITOLUL I
A. Introducere. Evoluția transportorilor feroviare de-a lungul timpului
Alături de agricultură și industrie, transporturile alcătuiesc o ramură de cea mai mare importanța în dezvoltarea economiei naționale.
Construcția de căi ferate în țara noastră a început la mijlocul secolului al XIX lea. Primele linii intrate in exploatare au fost Oravita – Baziaș 1854, Cernavodă – Constanța în 1860 și București Filaret – Giurgiu în 1869. Cele mai multe linii au fost date în exploatare în perioada 1870 – 1914. În perioada interbelică s-au adăugat câteva linii noi, între care calea ferată transcarpatică Vatra Dornei – Ilva Mică. Totuși lipseau unele legături între arterele principale, ceea ce ducea la o slabă deservire cu mijloace feroviare a unor regiuni ale țării.
Pentru remedierea acestei situații au fost construite mai multe linii de legătură printre care : Făurei – Tecuci, București – Roșiori de Vede – Caracal, Salva – Vișeu de Jos, Bumbești – Livezeni, Piatra Neamț – Bicaz, Rovinari – Târgu Jiu, Strehaia – Motru ș.a. Unele dintre aceste linii au prezentat trasee dificile, necesitând săparea a numeroase tuneluri sau construirea unor viaducte prin munți, corectări de pante și consolidări de versanți (ex.Valea Jiului).
S-a trecut totodată la modernizarea transportului feroviar prin electrificare. Lungimea totală a rețelei de căi ferate este în prezent de peste 11.300 Km, din care 33% este electrificată. Orientarea generală a liniilor este influențată de prezența Carpaților (care sunt traversați de 10 linii) și de așezarea în sudul țării al Capitalei, către care converg principalele trasee.
Bucureștiul este primul centru feroviar al țării, din care pornesc 8 linii magistrale, cele mai multe legându-se, mai departe, cu trasee internaționale.
Acestea sunt:
1. București – Timișoara (cu varianta prin Roșiori de Vede sau Pitești, până la Craiova), având 2 puncte de frontieră : Moravița și Jimbolia;
2. București – Arad – Curtici, prin Brașov, Făgăraș, Sibiu, Deva;
3. București – Oradea – Episcopia Bihorului, prin Brașov, Sighișoara, Teiuș, Cluj-Napoca;
4. București – Satu Mare – Halmeu prin Brașov, Ciceu, Deda, Dej, Baia Mare;
5. Bucurști – Vicșani, prin Ploiești,Mărășești, Bacău, Suceava:
6. București – Ungheni, prin Ploiești, Mărășești, Tecuci, Iași;
7. București – Galați prin Urziceni, Făurei, Brăila;
8. București – Mangalia, prin Fetești, Cernavodă, Constanța.
Din toate aceste magistrale se desprind alte linii secundare care fac legătura cu toate marile orașe ale țării.
Principalele noduri feroviare din care se ramifică mai mult de 5 linii ferate sunt : București, Ploiești, Brașov, Timișoara, Arad, Oradea, Făurei, Roșiori de Vede.
La nivelul anului 1990 transportul de persoane pe calea ferată a fost de 407.931.000 călători.
B. Regimul juridic al transporturilor în
România
Reglementarea juridică a transporturilor în România se face prin Ordonanța Guvernului nr. 19 din 18 august 1997. Ordonanța stabilește normele generale aplicabile organizatorilor și executărilor tuturor activităților de transport feroviar pe teritoriul României precum și normele generale aplicabile persoanelor fizice și juridice române în afara teritoriului național. Ordonanța constitue cadrul juridic pentru toate actele normative specifice diferitelor moduri de transport și activităților conexe. În caz de conflict de legi primează prevederile Odonanței.
Transportul feroviar în România este reglementat și prin Odonanța Guvernului nr. 41/29 august 1997, privind Regulamentul de transport pe căile ferate din România. Acest Regulament se aplică împreună cu Normele Uniforme pentru aplicarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, aprobate prin Ordinul Ministrului transporturilor nr. 746/1998, (9 februarie 1998). Regulamentul are ca obiect stabilirea normelor cu privire la drepturile, obligațiile si răspunderile transporturilor feroviare și ale clienților în efectuarea transporturilor pe căile ferate din România. Regulamentul se aplică expedițiilor transporturilor publice de călători, bagaje, mărfuri și alte bunuri, care se execută de transportatorii feroviari autorizați precum și clienților. Ele stabilesc drepturile, obligațiile și răspunderile transportatorilor pe căile ferate.
De asemenea în ceea ce privește transportul pe căile ferate se aplică și prevederile Codului Civil și ale Codului Comercial, în special în ceea ce privește contractul de transport pe căile ferate.
C. Proprietatea publică și investițiile în transporturi
Proprietatea publică cuprinde bunurile care servesc interesului public în transporturi și care aparțin statului.
Aceste bunuri sunt date în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate ”C.F.R” S.A., instituție subordonată Ministerului Transportului. De asemenea legea mai prevede posibilitatea închiderii sau concesionării acestor bunuri (art. 135, alin. 5 Constituției)
Investițiile în transporturile feroviare sunt stabilite de către Ministerul Transporturilor pe baza evaluării economice și financiare și a unor criterii de eficiență întocmite de către Compania Națională de Căi Ferate.
Mijloacele de finanțare pot proveni din : bugetul de stat, fonduri speciale constituite, reinvestirea profitului obținut, credite bancare interne și externe, alte surse în conformitate cu legea.
Utilizarea infrastructurii de transport și a dotărilor adiacente se face cu perceperea unor taxe, tarife, redevențe care alimentează fondurile speciale de transport.
Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, este autoritatea de stat în domeniul transporturilor și asigură realizarea, modernizarea, dezvoltarea și siguranța sistemului național de transport. Transportul feroviar de călători este realizat prin intermediul Companiei Naționale de Căi Ferate („C.F.R” S.A.) și a Companiei Naționale de Transport Feroviar de Călători („C.F.R. Călători” S.A.), aflate în subordinea Ministerului Transporturilor.
CAPITOLUL II
Caracteristicile contractului de transport
de călători
A. Definiție. Noțiunea juridică a contractului
de transport
Contractul de transport poate fi definit ca fiind acel contract prin care un agent economic specializat (numit unitate de transport, transportator sau cărăuș), se obligă, în schimbul unei remunerații (taxă de transport sau tarif), să transporte până la destinație, înlăuntrul unui anumit termen, călătorii și bagajele lor sau să transporte, păzească și să elibereze destinatarului (care poate fi expeditorul sau o terță persoană), mărfulile sau bagajele ce i-au fost încredințate în acest scop.
Potrivit Codului Civil, contractul de transport apare ca o locațiune de lucrări, alături de contractul de muncă și de contractul de antrepriză, fiind reglementat în art. 1410-1490. Această clasificare, provenită din dreptul roman („location operis faciendi”) nu mai corespunde situației din prezent. A reduce contractul de transport la o simplă închiriere este o deformare a semnificației, contractul de transport fiind cu adevărat o locațiune de servicii.
În prezent se face deosebirea netă între executarea de lucrări materializată în diferite forme ale contractului de antrepriză și prestările de servicii ce înglobează în sfera lor, în mod firesc și contractul de transport.
Obligația cărăușului în contractul de transport este de a strămuta persoanele de la locul de pornire la cel de destinație. Aceasta este prestația de bază în cadrul executării contractului. Ea întregește în mod necesar cuantele adiacente, îndeosebi paza lucrurilor supuse deplasării, atribuțiile cărăușului. Pe baza acestor argumente se consideră că această operațiune comercială intră în categoria prestărilor de servicii.
Strămutarea de persoane fiind obligația fundamentală a cărăușului, orice contract de transport implică parcurgerea unui itinerariu stabilit prin tarifele publice ale cărăușului sau prin înțelegerea părților. Deplasarea de persoane se face cel mai frecvent pe ruta directă din motive economice. În transportul feroviar de călători opțiunile sunt diverse. Dată fiind varietatea traseelor feroviare poate opta pentru unul din acestea, pentru o călătorie dus-întors sau pentru o călătorie în circuit (ex. Turul României), punctul de plecare fiind și cel terminus, în acest caz cea mai mare importanță o prezintă itinerariul.
B. Caracterele juridice ale contractului de transport
Contractul de transport prezintă un mare număr de variante în funcție de obiectul activității cărăușului (transport de călători, de mărfuri, bagaje și mesagerii), de mijloacele de transport folosite (feroviar, rutier, pe apă, aerian), de particularitățile ce le implică transporturile internaționale față de transporturile interne.
Indiferent de obiectul său, contractul de transport prezintă următoarele caractere juridice :
1. Contractul de transport este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece chiar de la încheierea lui în mod valabil dă naștere la obligații reciproce și interdependente în sarcina ambelor părți contractante : cărăușul se obligă să transporte dintr-un loc în altul încărcătura sau o anumită persoană, iar expeditorul sau călătorul se obligă să plătească prețul transportului.
2. Contractul de transport este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă urmărind să obțină un folos, un echivalent, o contraprestație în schimbul obligației asumate. Astfel călătorul urmărește să ajungă la destinație, iar cărăușul vrea să primească prețul convenit (tariful de transport).
3. Contractul de transport este un contract comutativ deoarece părțile cunosc întinderea obligațiilor reciproce pe care și le asumă chiar din momentul încheierii contractului și pot aprecia echivalența acestor prestații reciproce. Tarifele pe baza cărora se stabilește prețul transportului cu venit cărăușului fiind aprobate de regulă prin acte normative cu caracter imperativ, sunt obligații pentru toți participanții la activitatea de transport, nefiind susceptibile de negociere.
4. Contractul de transport de persoane este un contract consensual, deoarece el se încheie valabil prin simplul consimtământ al părților; dovada încheierii lui se face însă printr-un înscris (biletul sau legitimația de călătorie).
5. Contractul de transport încheiat între agenții economici este un contract cu conținut economic, căruia i se aplică principiile generale privind regimul acestor contracte, precum și legislația de drept comun în vigoare în această materie.
C. Participanții la contractul de transport
1. Enumerare
În transportul de persoane contractul se încheie și se execută în raporturile dintre cărăuș și călător (pasager). În materie de transporturi deosebim așadar, o parte contractantă invariabilă, care este cărăușul, și o alta care diferă în funcție de obiectul juridic al operațiunii efectuate.
2. Cărăușul
Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se angajează să efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri, numită cărăuș. Această obligație constituie prestația caracteristică în materie.
Însușirile care îl individualizează pe cărăuș sunt arătate în art. 413, alin. 2, Cod Comercial. Deși acest articol se referă numai la transportul de bunuri, poate fi extinsă prin interpretare și la deplasarea de persoane.
Această definiție folosește denumirea de cărăuș în două accepțiuni:
mai întâi are în vedere întreprinderea care, prin contractul de transport, își asumă obligația de a executa deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri în nume propriu și cu mijloacele de transport din dotare.
atribuie calitatea de cărăuș și întreprinderii care „face să se transporte mărfuri” (așa-numitele transporturi succesive).
3.Călătorul
În orice transport de persoane, contractantul cărăușului este călătorul (pasagerul). Calitatea sa de profesionist nu exercită nici o influență asupra raporturilor juridice dintre părți.
Contractul de transport își menține în toate cazurile caracteristicile unui act obiec
3. Contractul de transport este un contract comutativ deoarece părțile cunosc întinderea obligațiilor reciproce pe care și le asumă chiar din momentul încheierii contractului și pot aprecia echivalența acestor prestații reciproce. Tarifele pe baza cărora se stabilește prețul transportului cu venit cărăușului fiind aprobate de regulă prin acte normative cu caracter imperativ, sunt obligații pentru toți participanții la activitatea de transport, nefiind susceptibile de negociere.
4. Contractul de transport de persoane este un contract consensual, deoarece el se încheie valabil prin simplul consimtământ al părților; dovada încheierii lui se face însă printr-un înscris (biletul sau legitimația de călătorie).
5. Contractul de transport încheiat între agenții economici este un contract cu conținut economic, căruia i se aplică principiile generale privind regimul acestor contracte, precum și legislația de drept comun în vigoare în această materie.
C. Participanții la contractul de transport
1. Enumerare
În transportul de persoane contractul se încheie și se execută în raporturile dintre cărăuș și călător (pasager). În materie de transporturi deosebim așadar, o parte contractantă invariabilă, care este cărăușul, și o alta care diferă în funcție de obiectul juridic al operațiunii efectuate.
2. Cărăușul
Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se angajează să efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri, numită cărăuș. Această obligație constituie prestația caracteristică în materie.
Însușirile care îl individualizează pe cărăuș sunt arătate în art. 413, alin. 2, Cod Comercial. Deși acest articol se referă numai la transportul de bunuri, poate fi extinsă prin interpretare și la deplasarea de persoane.
Această definiție folosește denumirea de cărăuș în două accepțiuni:
mai întâi are în vedere întreprinderea care, prin contractul de transport, își asumă obligația de a executa deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri în nume propriu și cu mijloacele de transport din dotare.
atribuie calitatea de cărăuș și întreprinderii care „face să se transporte mărfuri” (așa-numitele transporturi succesive).
3.Călătorul
În orice transport de persoane, contractantul cărăușului este călătorul (pasagerul). Calitatea sa de profesionist nu exercită nici o influență asupra raporturilor juridice dintre părți.
Contractul de transport își menține în toate cazurile caracteristicile unui act obiectiv de comerț datorită faptului că prestatorul de servicii, cărăușul are calitatea de comerciant.
D. Elementele constitutive ale contractului de transport
Contractul de transport pentru a fi valabil încheiat trebuie să îndeplinească anumite condiții legate de fond și, după caz, de formă. Acestea sunt condiții generale.
Condițiile legale generale de validitate a contractului sunt cele prevăzute de art. 948 Cod Civil:
capacitatea de a contracta;
consimțământul valabil al părților;
un obiect determinat;
o cauză licită;
1.Capacitatea de a contracta
Pentru a încheia un contract de transport valabil, părțile trebuie să aibă capacitatea de exercițiu deplină, adică să-și poată exercita dereprurile și să-și asume obligațiile prin acte juridice încheiate în nume propriu.
În transportul de persoane capacitatea călătorului este, în genere, nesemnificativă, deoarece în mod frecvent copii (elevii) sub 18 ani și chiar cei sub 16 ani folosesc mijloace de transport. Aceștia încheie practic contract de transport prin cumpărarea biletului de călătorie. Se consideră că, la fel ca micile cumpărături zilnice, atare transporturi sunt acte uzuale ale vieții curente. Aceste contracte se încheie în baza așa-numitului contract de ghișeu.
Dacă pentru călători capacitatea de a contracta nu are o importanță deosebită nu același lucru se întâmplă cu transportul feroviar. Acesta trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu și de folosință. Compania Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A. îndeplinește aceste cerințe, fiind singurul transportator feroviar autorizat din România.
2.Consimțământul părților
Consimțământul, alături de cauză, constituie voința juridică ce prezintă un fenomen complex atât din punct de vedere psihologic cât și juridic.
Consimțământul ca element al voinței juridice, reprezintă manifestarea hotărârii de a încheia actul juridic.
Pentru a fi valabil, consințământul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să emane de la o persoană cu discernământ;
să fie dat cu intenția de a produce efecte juridice
să fie exteriorizat;
să nu fie alterat de vreun viciu (împrejurări care
afectează caracterul conștient și liber al voinței de a face un act juridic: eroare, dol, violență). Specific viciilor de consimțământ este faptul că există manifestare de voință (consimțământ) însă aceasta este viciată, fie în conținutul său intelectual, conștient (în cazul erorii și a dolului), fie în caracterul său liber (în cazul violenței și al leziunii).
În materie de transport, cărăușul, îndeplinind un serviciu de ordin general, se află în stare de ofertă permanentă față de public.
Clientela formează o entitate globală cu număr neidentificat de persoane ce recurg, pe baza unei asemenea oferte, la prestațiile cărăușului.
Acceptarea, pe cere o exprimă călătorul, constă practic într-o simplă adeziune.
Prețul contractului, de cele mai multe ori, nu este negociabil, cu excepția transportului ocazional. Tarifele cărăușului, aduse la cunoștința publicului, sunt obligatorii, executând reduceri consimțite de la caz la caz.
3. Obiectul contractului
Obiectul actului juridic (fiind chiar obiectul raportului juridic căruia îi dă naștere), constă în obiectul obligației ori obligațiilor generale din actul juridic civil respectiv, adică în prestația sau prestațiile (după cum este vorba de acte juridice unilaterale, bilaterale sau multilaterale), care, la rândul lor înseamnă fie transmiterea unui drept, fie un fapt (pozitiv sau negativ) al debitorului, precum și obiectul acestei prestații.
Obiectul contractului de transport constă în prestațiile pentru unitatea de transport (cărăuș) de a transporta călătorii și bagajele, iar pentru călători de a plăti taxa de transport.
Obiectul contractului este supus dispozițiilor de drept comun ale art. 962-965 Cod Civil.
Ca orice obiect al unui act juridic și obiectul contractului de transport trebuie să întrunească anumite condiții de validitate și anume:
să existe;
să fie în circuitul civil;
să fie determinat sau determinabil;
să fie posibil;
să fie în conformitate cu legea;
să fie un fapt personal al celui care se obligă.
Va fi nul acel contract care are ca obiect transportul unui lucru imposibil de executat sau transportul unor lucruri pentru care există interdicție absolută.
Transportul trebuie să fie determinat sau determinabil în elementele sale caracteristice și anume:
obiectul ce urmează a fi transportat;
stația de plecare;
stația de destinație;
ruta sau itinerariul
4.Cauza contractului
Cauza contractului de transport este un element constitutiv în structura sa și o condiție de validitate a acestuia.
Contractul de transport fiind un contract sinalagmatic nu are o singură cauză, comună părților, ci câte o cauză a fiecăreia, rezultată din obligațiile reciproce ale părților.
Cauza înglobează în sine atât scopul direct cât și imediat al consimțământului (element abstract, obiectiv și invariabil în aceeași categorie de contracte), cât și scopul indirect, imediat al consimțământului, care este motivul determinat al asumării obligației, legat de destinația concretă dată contraprestației (element concret, subiectiv și variabil de la un contract la altul, în cadrul aceleiași categori).
Cauza în contractul de transport trebuie:
să existe;
să fie reală și nu falsă;
să fie licită și morlă;
E. Forma contractului de transport
Contractul de transport se încheie, de regulă, prin simplul acord de voință al părților, însă dovada încheierii lui se face printr-un înscris (bilet sau legitimație de călătorie).
Forma scrisă a contractului de transport este cerută „ad probationem”.
Contractul de transport se încheie în mod normal în două exemplare. Această cerință decurge din prevederile art. 1179 Cod Civil, care dispun în aliniatul 1 că „actele sub semnătură privată care cuprind convenții sinalagmatice nu sunt valabile dacă nu s-au făcut în atâtea exemplare originale câte sunt părți cu interes contrar”. În completare, alin. 2 din același articol precizează că „este de ajuns un singur exemplar pentru toate persoanele care au același interes”, precum de exemplu cărăușii succesivi în cadrul unui transport internațional, executat de rețele de căi ferate diferite, pe teritoriul fiecărui stat parcurs.
Prin derogare de la aceste prevederi, în transportul feroviar de persoane, contractul ia forma unei legitimații de călătorie, aflată în posesia călătorului în cauză. Cerința dublului exemplar suferă o simplificare din motive explicabile, dat fiind numărul imens al călătorilor. Biletul face prin el însuși dovada obligațiilor asumate de cărăuș, fiindu-i opozabil fără să mai fie necesară vreo confruntare cu un alt exemplar.
CAPITOLUL III
Încheierea contractului de transport pe calea ferată
A. Condiții de acceptare la transport
Calea ferată efectuează transporturile de călători atâta cât :
călătorul se conformează Regulamentului de transport pe căile ferate, tarifelor și dispozițiilor căii ferate făcute publice;
transportul este posibil cu agenții și mijloacele de transport disponibile care permit satisfacerea nevoilor regulate ale traficului;
transportul nu este împiedicat de împrejurări pe care calea ferată nu le poate evita și a căror înlăturare nu depinde de ea.
B. Persoane excluse la transport.
Admiterea condiționată
În tren și în stație, nu se admit sau pot fi evacuate :
persoanele în stare de ebrietate sau drogate, cele care produc vătămări materialului rulant sau care nu respectă prevederile Regulamentului de transport. Aceste persoane nu au dreptul la restituirea costului călătoriei și al tarifelor plătite pentru transportul bagajelor lor;
Persoanele care, din cauză de boală sau din alte cauze, incomodează pe ceilalți călători, în afară de cazul când călătoresc, contra plată, într-un compartiment întreg. Persoanele care s-au îmbolnăvit pe parcurs trebuie să fie transportate până la prima stație, unde li se acordă îngrijirile necesare. Acestor persoane li se restituie diferența dintre tarifele plătite și cele aferente pentru parcursul efectuat pentru legitimația de călătorie, cât și pentru bagaj;
Persoanele care insultă personalul căii ferate aflat în timpul serviciului. Acestora li se întocmește proces verbal de contravenție;
Transportul bolnavilor contagioși se reglementează prin instrucțiuni comune ale căii ferate și ale instituției de stat, însărcinată cu ocrotirea sănătății publice.
C. Mersul trenurilor și suspendarea circulației trenurilor
Călătorii se transportă cu trenuri prevăzute în mersul trenurilor, publicat și afișat la stații, cu trenuri suplimentare sau cu trenuri special comandate, necuprinse în mersul trenurilor.
Calea ferată trebuie să aducă la cunoștință publicului prin anunțuri afișate în stații sau transmise prin stațiile de amplificare existente. Întârzierile trenurilor, suspendarea circulației acestora sau anularea lor se anunță din timp. Calea ferată nu răspunde de daunele pe care le-ar putea suferi un călător prin întârzierea plecării sau sosirii unui tren, nici pentru întreruperea călătoriei.
Condițiile în care pot fi utilizate anumite trenuri, vagoane sau servicii se prevăd în mersul trenurilor și, după caz, în normele privind transporturile.
Transporul călătorilor se face:
cu trenurile de călători din program, prevăzute în mersul trenurilor;
cu trenurile suplimentare puse în circulație de calea ferată;
cu trenurile speciale de călători, comandate de persoanele interesate.
Tarifele sunt diferențiate în funcție de parcurs, de vizele de circulație și de gradul de confort pe diferite niveluri de tarife. Categoriile de trenuri care se grupează prin tarife sunt următoarele:
trenuri de persoane și trenuri curse de persoane;
trenuri accelerate fără regim de rezervare a locurilor (accelerate FRRL);
trenuri accelerate cu regim de rezervare a locurilor (accelerate CRRL);
trenuri rapid și expres;
trenuri intercity;
trenuri intercity expres;
tren accelerat automotor;
tren de persoane automotor;
eurocity;
euronight;
trenuri special comandate.
Condițiile de punere în circulație a trenurilor se stabilesc de calea ferată.
Pentru transportul călătorilor se folosesc:
vagoane clasa I;
vagoane clasa a II-a;
vagoane clasa I și clasa a II-a;
vagoane de dormit;
vagoane cușetă;
vagoane salon
automotoare și remorci de automotoare clasa I, clasa a II-a și clasa I, respectiv clasa a II-a după caz.
Compunerea garniturilor trenurilor de călători și felul vagoanelor se stabilesc de calea ferată după solicitările traficului, iar trenurile speciale se compun potrivit cererii celui care le-a comandat.
În cazul întreruperilor de circulație sau în cazul suspendării circulației unui tren pe un anumit parcurs, neanunțate înainte de începerea călătoriei, se procedează astfel:
când călătorul cere transportarea sa și a bagajelor sale la destinație cu un tren pe aceeași rută sau pe o rută ocolitoare, călătoria se execută în baza legitimației pe care o posedă călătorul aflat în această situație, vizată de șeful stației în care s-a produs întreruperea. Dacă, pentru a ajunge la destinație nu există decât un tren de rang superior sau trenul respectiv nu are decât clase superioare, călătorul poate folosi fie trenul, fie vagonul de călători de clasă superioară, fără plata diferenței de tarif. Dacă se folosește un tren cu regim de rezervare a locurilor, se plătește costul tichetului de rezervare sau suplimentul intercity sau intercity expres, după caz;
când călătorul cere înapoierea sa și a bagajelor sale la stația de pornire, precum și restituirea costului pentru parcursul nestrăbătut, șeful stației de întrerupere face valabilă legitimația de călătorie și recipisa de bagaje pentru înapoiere, iar restituirea tarifelor se face la stația de pornire, conform prevederilor din tarifele căii ferate.
Imediat după producerea unei întreruperi de circulație, șeful stației unde s-a produs întreruperea trebuie să informeze călătorii sosiți în această stație cu privire la posibilitățile existente pentru continuarea călătoriei și despre modul cum este organizată vizarea legitimațiilor de călătorie.
Toate legitimațiile de călătorie trebuie să poarte una din următoarele vize, sub semnătura agentului căii ferate și ștampila rotundă:
„întrerupt circulația, telegrama nr….. din ……., valabil pentru înapoiere la stația de pornire”;
„întrerupt circulația, telegrama nr….. din ……., valabil pe ruta ….. sau cu trenul ……. din ……”;
„întrerupt circulația, telegrama nr….. din ……., se va restitui costul pentru distanța ……..”;
Dacă din cauza întârzierii sau a suspendării circulației unui tren, legătura nu mai poate avea loc și călătorul dorește să-și continue călătoria, calea ferată este obligată să îl transporte cu bagajele sale fără plata diferențelor cu un tren care circulă în aceeași direcție chiar pe rută ocolitoare.
Dacă, penrtu a ajunge la destinație, într-un interval de 3 ore de la sosirea în stația de legătură nu există decât un tren de rang superior sau un tren care nu are decât clase superioare, călătorul poate folosi fie trenul de rang superior, fie trenul cu clase superioare, cu plata diferenței.
Când călătorul nu dorește să își continue călătoria cu al tren sau pe o altă rută, calea ferată este obligată să îl transporte împreună cu bagajele sale la stația de pornire, fără plată, și să îi restituie costul pentru parcursul nestrăbătut.
În toate cazurile, călătorul este obligat să se prezinte, în termen de maxim o oră de la sosirea trenului, la șeful de stație, care îi va înscrie viza necesară pe legitimația de călătorie, procedându-se așa cum s-a arătat în cazul vizelor de întrerupere a circulației. În cazul pierderii legăturii, pe legitimația de călătorie se va face mențiunea „pierdut legătura, valabil la trenul … din …”, aplicându-se semnătura și ștampila.
Când, din cauza întârzierii trenului, călătorul nu prinde trenul de legătură pentru continuarea călătoriei, calea ferată este obligată să îl transporte cu bagajele sale, fără a percepe noi tarife, cu primul tren de același rang sau cu rang inferior, pe aceeași ruta sau pe altă rută, astfel ca acesta să ajungă la destinație cu întârzierea cea mai mică. În cazul suspendării circulației unui tren, dacă acest fapt nu a fost cunoscut înainte de plecarea din stația de pornire, iar călătorul nu dorește să continue călătoria cu alte trenuri sau pe alte rute, calea ferată este obligată să îl transporte înapoi la stația de plecare cu primul tren în circulație, fără plată, restituindu-i-se tarifele plătite pentru distanța neefectuată.
Dacă întreruperea sau suspendarea circulației unui tren a fost anunțată înaintea plecării din stația de pornire, călătorii vor plăti tarifele aferente rutei ocolitoare.
În cazul în care linia s-a întrerupt într-un punct, calea ferată va organiza, pe cât posibil, un serviciu de transport pentru călători și bagaje cu alte vehicule. Tarifele plătite pentru transportul cu aceste vehicule vor fi suportate de călători, dacă întreruperea a fost anunțată înainte de plecarea trenului din stația de pornire.
Calea ferată este obligată să-i anunțe pe călători, înainte de plecare, despre întreruperile de circulație produse pe rețea sau despre suspendarea circulației trenurilor pe anumite parcursuri. Anunțarea se face prin afișe la ghișeele de bilete și prin alte mijloace (televiziune, radio) și alte modalitați de avizare.
În cazul întreruperilor de circulație sau în cazul suspendării circulației unui tren pe un anumit parcurs, neanunțate înainte de începerea călătoriei, serviciul de transbordare cu diferite vehicule poate fi folosit de călători fără plată.
Călătorul poate renunța la călătorie sau amâna călătoria, dacă prezintă legitimația pentru viza de neutilizare în termenul prevăzut în normele uniforme privind transporturile. Dacă se întrebuințează un tren sau servicii cu tarife mai mari, călătorul va plăți diferența de tarif. Renunțarea sau amânarea călătoriei, în termen de cel puțin o oră de la sosire, la ghișeul special afectat pentru aceasta, din stație, sau la șeful de stație, pentru obținerea vizei aferente.
D. Legitimațiile de călătorie și durata valabilității lor
Orice legitimație de călătorie trebuie să conțină, în mod obligatoriu următoarele mențiuni:
seria, numărul și timbrul sec C.F.R.;
parcursul (ruta);
clasa;
tariful;
datele de valabilitate (anul, luna, ziua, eventual timpul și altele asemenea);
Pe legitimațiile de călătorie care trebuie să conțină timpul, acesta se va menționa astfel:
timpul 1, când plecarea trenului are loc între orele 00,01 – 06,00;
timpul 2, când plecarea trenului are loc între orele 06,01 – 12,00;
timpul 3, când plecarea trenului are loc între orele 12,01 – 18,00;
timpul 4, când plecarea trenului are loc între orele 18,01 – 24,00 ale respectivei zile.
În afară de aceste mențiuni obligatorii, unele legitimații de călătorie mai pot conține și alte mențiuni ajutătoare în legătură cu modul lor de utilizare, precum : numele călătorului, fotografia.
Legitimațiile de călătorie în traficul local al căii ferate trebuie să corespundă, ca formă și conținut, modelelor din „Colecția legitimaților de călătorie în trafic local”.
Legitimațiile de călătorie sunt valabile de la data indicată de casier prin compostare, vizare sau înscriere pentru începerea călătoriei și până în momentul când trenul cu care s-a început călătoria (respectiv ultimul tren direct de legătură) ajunge în situația de destinație, valabilitatea prelungindu-se cu timpul de întrerupere la care dă, eventual, dreptul legitimația de călătorie respectivă.
Legitimațiile de călătorie se obțin la cererea călătorilor de la:
casele de bilete ale stațiilor C.F.R., astfel:
în situațiile care au case de bilete deschise permanent, legitimațiile de călătorie se obțin oricând în ziua plecării trenului și până în ultimul moment al plecării acestora. În anumite stații care deservesc localități mai importante și care sunt publicate în mersul trenurilor, se pot obține legitimații de călătorie cu anticipație de maximum 5 zile înainte de ziua plecării trenului din stația respectivă. La trenurile cu locuri rezervate, calea ferată poate dispune ca vânzarea biletelor să înceteze cu un anumit timp înainte de plecarea lor, pentru întocmirea diagramelor;
în stațiile în care nu sunt stații deschise permanent, legitimațiile se pot obține în ziua plecării trenului cel mai devreme cu o oră și cel mai târziu cu 5 minute înainte de plecarea trenului. Legitimațiile de călătorie se eliberează pentru plecare din stația respectivă cu destinația la orice stație C.F.R., după cererea călătorului;
în haltele fără case de bilete și în puntele de oprire în linie curentă, deservite de vânzători, se mai emit bilete de carton în relațiile mai solicitate, urmând ca în caz de necesitate călătorul să-și procure bilet în continuare la una din stațiile din parcurs. Personalul de serviciu din halte și puncte de oprire în linie curentă vizează legitimații de călătorie pentru plecare sau pentru întreruperea călătoriei.
agențiile de voiaj C.F.R. vând și vizează legitimații de călătorie cu anticipație de maximum 10 zile și cu posibilitatea urcării din orice stație C.F.R.. La calculul termenului de 10 zile se ia în considerare și ziua plecării trenului.
În mod excepțional, dacă din diferite motive călătorul nu și-a procurat bilet de la casa de bilete sau haltă, el și-l poate procura în tren de la conductorul de bilete, cu plata tarifului aferent.
Distanța kilometrică se calculează pe ruta cerută de călător conform indicatorului kilometric C.F.R. Se pot stabili însă și excepții de la această dispoziție în funcție de necesitățile rezultate din graficul de circulație și situația locală, în sensul calculării distanței celei mai scurte în următoarele cazuri:
când localitatea este deservită de mai multe stații;
când în unele stații de ramificație nu opresc toate trenurile, iar stația unde opresc toate trenurile este apropiată, distanța kilometrică se calculează prin stația de ramificație respectivă, iar călătorul poate parcurge dus-întors distanța între stația de ramificație și stația unde opresc toate trenurile sau de unde se îndrumă trenurile de legătură;
când în parcurs există noduri sau complexe în formă de triunghi, distanța kilometrică se stabilește pe latura directă a triunghiului, călătorul putând călători pe celelalte două laturi.
Excepțiile ce se stabilesc pe baza principiilor de mai sus se aplică la toate legitimațiile de călătorie simplă sau dus-întors emise sau vizate de stații sau agenții de voiaj pentru călătorii individuale și în grup; ele nu se aplică la abonamentele de orice fel, biletele de călătorie în circuit și nici la biletele emise în tren, pentru care se iau în calcul distanțele ce se parcurg efectiv.
În cazul călătoriilor în circuit, când pe unele porțiuni călătoria se efectuează cu alte mijloace decât trenurile C.F.R.
Aceste porțiuni nu se iau în calculul distanței kilometrice.
Legitimațiile de călătorie sunt de mai multe feluri în funcție de rangul trenului, gradul de confort, calitatea clientului (copil, pensionar, salariat C.F.R.).
Călătoria pe calea ferată se poate face:
individual;
în grup;
în circuit;
în condiții speciale.
Tipurile legitimațiilor de călătorie sunt :
1. Biletele de carton sunt legitimații cu preț fix. Toate mențiunile obligatorii pentru legitimațiile de călătorie sunt tipărite pe bilet, cu excepția valabilității, care se imprimă prin compostare în momentul eliberării biletului.
Compostarea se face pe versoul biletelor, la un singur capăt, cu aparate acționate manual, mecanic sau electronic, prin presare sau tipărire, și conține, în ordine succesivă, următoarele date:
timpul zilei, exprimat printr-o cifră (1,2,3 sau 4);
data zilei, exprimată prin 2 cifre arabe (01,11,31 etc.);
luna, exprimată prescurtat prin 3 litere (IAN, FEB, etc.);
anul, exprimat prin ultimele 2 cifre (01, 02, 03 etc.).
În cazul defectării compostorului, datele de valabilitate se marchează prin aplicarea ștampilei cu tipe pe versoul biletului.
În afara mențiunilor obligatorii, pe biletele de carton mai sunt tipărite:
numărul casei emitente;
denumirea prescurtată a subunității de care aparține unitatea emitentă;
alte mențiuni ajutătoare (anul tipăriri.).
Biletele de carton se tipăresc la tipografie sau la mașina de tipărit bilete la ghișeu. Emiterea biletelor se face pentru fiecare relație în parte.
Parcursul se indică prin denumirea stației de pornire și a stației de destinație, precum și a rutei, când călătoria se poate efectua pe mai multe rute.
Nu se admite modificarea stației de destinație tipărită pe bilet.
Clasa pentru care sunt valabile biletele este tipărită cu cifre și este indicată, de regulă, și prin culoarea cartonului (verde, pentru clasa I, și maro pentru clasa a II-a)
2. Biletele de carton cu 50 % reducere (pentru copii, pensionari, elevi și studenți) se tipăresc pe clase și pe zone kilometrice.
Stația de destinație și ruta se înscrie de casier în momentul emiterii.
Biletele pentru pensionari, elevi și studenți se eliberează potrivit hotărârilor Guvernului României. Jumătate din prețul acestora este suportat de către ministerele de resort (Ministerul Muncii și Protecției Sociale, respectiv Ministerul Educației Naționale).
3. Biletele de carton dus-întors, pentru călătoria dus-întors, se emit ca bilete de carton la clasa a 2-a, valabile până la distanța de 250 de km.
Biletele dus-întors sunt valabile fără viză pentru călătoria de înapoiere în aceeași zi, cu un tren care pleacă , potrivit graficului , cel mai târziu până la ora 24,00 inclusiv din stația de înapoiere .
Aceste bilete nu dau dreptul la întreruperea călătoriei. Viza pentru amânarea călătoriei la ducere nu prelungește termenul lor de valabilitate.
Biletele dus-întors se perforează de personalul de tren la ducere și, respectiv, la înapoiere în locurile indicate pe verso.
Restituirea contravalorii biletelor dus-întors se efectuează conform normelor generale.
4. Biletele de carton pentru diferența de clasă se tipăresc pe zone kilometrice.
Ele se completează de agentul căii ferate, la emitere, cu:
numărul legitimației de călătorie de clasă inferioară, pe care o completează;
denumirea stației de destinație până unde s-a plătit diferența de clasă.
Biletele de carton combinate se emit în relațiile frecvent solicitate.
Se pot folosi bilete de carton cu preț întreg de clasa I și clasa a 2-a, combinate cu supliment corespunzător categoriei trenului (accelerat sau rapid) și cu tichet de rezervare.
Aceste bilete se completează de agentul căii ferate, la emitere, cu :
numărul trenului;
numărul vagonului;
numărul locului rezervat.
În cazul întreruperii călătoriei, tichetul își pierde valabilitatea.
Biletele de control au formatul biletelor de carton și sunt de două feluri :
a) bilete de carton cu plată care se tipăresc cu caractere de culoare neagră ;
b) bilete de control creditate care se tipăresc cu caractere de culoare roșie.
Biletele de control se emit în legătură cu un bilet de călătorie în grup, câte unul pentru fiecare persoană care face parte din grupul respectiv, inclusiv pentru conducătorul de grup. Biletele de control sunt prevăzute cu serie, număr și timbru sec C.F.R.
La emitere, agentul căii ferate trebuie să înscrie pe fiecare bilet de control numărul biletului de călătorie în grup pentru care s-a întocmit și clasa la care are dreptul să călătorească și posesorul.
Biletele de control se compostează ca și biletele de carton.
Dacă biletul de călătorie a fost emis pentru dus-întors, biletele de control sunt valabile, de asemenea, atât la ducere, cât și la întoarcere.
Biletele de control prezentate în tren fără biletul de călătorie în grup, în legătură cu care au fost emise, nu se iau în considerare de personalul de tren sau de organele de control.
Tarifele biletului de control se încasează prin biletul de călătorie în grup, împreună cu celelalte tarife de transport.
Biletul bianco este o legitimație de călătorie individuală care se comune dintr-un grup de patru file, suprapuse, și anume :
a) cuponul de control;
b) biletul de călătorie propriu-zis, care se înmânează călătorului; acesta se confecționează din hârtie cu filigran C.F.R. tipărit în culoare roz pe față. Restul filelor se confecționează din hârtie subțire de culoare albă;
c) fișa de scontrare care se înmânează, de asemenea, călătorului și se reține de personalul de tren la prima revizie a biletelor;
d) matca biletului care rămâne la carnet.
Mențiunile obligatorii din biletul bianco se înscriu de agentul căii ferate sau sunt tipărite după cum urmează :
a) seria și numărul sunt tipărite iar timbrul sec este aplicat de serviciul imprimate strict socotite înainte de expedierea formularelor la stații;
b) parcursul se completează în stațiile respective, stația de pornire exprimându-se prin ștampila cu numele acestei stații, cea de destinație, eventual și ruta, înscriindu-se de casier în momentul întocmirii. Denumirea stației de destinație trebuie înscrisă complet, cu numele prevăzut de indicatorul kilometric în vigoare la data emiterii. Ca stații care indică ruta se folosesc stațiile mai importante sau mai cunoscute situate după punctele de ramificație. Indicarea rutei prin stații de ramificație nu este permisă, întrucât se pot produce confuzii asupra rutei reale pe care călătorul trebuie să o urmeze.
c) Clasa se înscrie de agentul căii ferate folosindu-se cifre arabe (1,2) repetate în litere („una”, „două”). Folosirea cifrelor romane (I,II) nu este permisă;
d) prețul se înscrise de agentul căii ferate în spațiile respective, arătându-se ce reprezintă fiecare sumă. La sfârșit totalul se repetă în litere.
Tipul de valabilitate al biletului bianco se înscrie de casier, indicându-se tipul trenului pentru care s-a emis, ziua, luna și anul. Nu este permisă înscrierea timpului zilei, ca în cazul compostării sau al vizării, ci numai a numărului trenului scris complet, a zilei, exprimată prin două cifre (de exemplu
02, 08, 14), iar luna trebuie înscrisă complet, în litere și nu prin cifre (februarie, iulie, decembrie și nu I, VII, XII sau 2, 7, 12).
Ca mențiuni ajutătoare, pe biletul bianco trebuie să figureze :
ștampila stației emitente sau de domiciliu a personalului de tren ;
semnătura emitentului ;
distanța kilometrică dintre stația de plecare și cea de destinație ;
calendarul pe margine, pentru a fi perforat de personalul de tren cu ocazia reviziei biletelor în tren.
Întocmirea biletelor bianco se face prin calchiere cu indigo. Este cu desăvârșire interzis ca biletul bianco să se composteze pe rând, adică mai întâi o parte din părțile componente ale biletului și după aceea restul părților. Calchierea se face cu foi de hârtie indigo îndoite, pentru a se imprima datele înscrise și pe versoul formularului.
Biletul bianco se emite de agentul căii ferate pentru toate tarifele plătite de călător la trenul respectiv. Completarea biletului bianco de către agentul căii ferate cu alte bilete, suplimente sau tichete de carton nu este permisă. Astfel, un bilet bianco emis la un tren accelerat sau rapid va cuprinde atât prețul biletului cât și al suplimentului pentru tren accelerat sau rapid al tichetului. La emiterea biletului bianco cu plată pentru un tren cu locuri rezervate se va completa si spațiul anume rezervat în formular pentru indicarea locului.
În cazul în care călătorul posedă legitimație de călătorie pentru tren de persoane și solicită la casă completarea ei pentru a călători cu un tren de categorie superioară, într-o clasă superioară, pe altă rută si alte situații similare, se va emite un bilet bianco pe care se va menționa numărul, seria și felul legitimației de călătorie la care se referă diferența (bilet de carton, bianco, special, abonament și alte similare).
Biletul bianco se emite pentru un singur călător.
Biletul bianco se folosește în lipsa biletelor de carton într-o anumită relație, pentru încasarea următoarelor tarife de transport : pentru suplimentele de tren accelerat, rapid, intercity sau intercity expres, pentru tichetele de rezervare a locurilor, pentru diferențe de clasă sau de rută, pentru prestații suplimentare, precum în cazul în care se solicită continuarea călătoriei corespunzătoare unei alte legitimații pe care o posedă călătorul.
În astfel de cazuri, unitatea emitentă menționează pe biletul bianco eliberat „în legătură cu legitimația nr….”, felul acesteia, și încasează prețurile de transport corespunzătoare pentru relația, clasa și ruta înscrise pe biletul respectiv.
Agențiile de voiaj pot elibera bilete bianco pentru călătorii simple cu anticipație de 10 zile, respectiv cu anticipație de 30 de zile pentru călătorii dus-întors, valabile din orice stație pentru orice stație.
În cazul în care biletul bianco se emite ca diferență de rută, clasă sau supliment de tren accelerat, rapid sau intercity se va menționa pe acesta numărul, seria și felul legitimației de călătorie la care se referă.
Pe biletul bianco se încasează și tarifele de transport și suplimentare, prevăzute în procesele-verbale de contravenție. Alături de semnătura agentului căii ferate emitent se va trece și data întocmirii biletului bianco cu plată. Fișele de scontrare și procesele verbale de contravenție pentru călătoria fără legitimație de călătorie se rețin de agentul căii ferate.
În cazul proceselor-verbale întocmite pentru alte contravenții decât călătoria fără bilet, tarifele se încasează cu bilet bianco, iar amenda și despăgubirile ce revin căii ferate se încasează cu chitanța „diverse încasări” . Biletul bianco, fișa de scontrare și chitanța „diverse încasări” se înmânează contravenientului.
8. Biletul de călătorie în grup, cu plată, este o legitimație de călătorie ce se emite pentru transportul călătorilor în grup cu trenurile în circulație sau cu trenuri ori vagoane special comandate.
Biletul de călătorie în grup se compune dintr-un grup de 4 file, și anume :
cuponul de control, la care se anexează un exemplar din tabelul nominal, dacă este cazul;
biletul de călătorie propriu-zis, care se înmânează conducătorului de grup;
buletinul de control, care se înmânează conducătorului de grup și va fi reținut ulterior de personalul de tren;
matca biletului care rămâne la carnet.
Biletele de călătorie în grup sunt valabile 30 de zile de la data începerii călătoriei.
Călătoria în grup trebuie să se termine cel mai târziu la ora 24.00 a ultimei zile de valabilitate.
Biletele de călătorie în grup pentru trenuri sau vagoane special comandate se eliberează numai pe baza ordinelor pentru punere în circulație a acestora. Numărul ordinului și denumirea unității care a aprobat punerea în circulație se vor nota pe biletul de călători în grup, iar ordinul se va anexa la cuponul de control al biletului în grup respectiv.
Orice modificări survenite în compunerea trenului special trebuie comunicate din timp agentului căii ferate pentru a le avea în vedere la calculul tarifelor.
La întocmirea biletului de călătorie în grup se vor respecta spațiile prevăzute în formular, completându-se numai cele necesare, în cazul pentru care se întocmește, restul spațiilor anulându-se prin barare.
Cuantumul reducerii acordate la aplicarea tarifelor se va înscrie în rubrica „preț unitar“.
Pentru fiecare călător care face parte dintr-un grup organizat se emite câte un bilet de control prin care se justifică apartenența la grupul respectiv. Biletele de control sunt valabile numai în legătură cu biletele de călătorie în grup și se utilizează în aceleași condiții ca și biletul de călătorie în grup
în legătură cu care au fost emise. Biletele de control se predau conducătorului de grup, care este obligat să le distribuie fiecărui călător înainte de începerea călătoriei. Biletele de control prezentate în tren fără biletul de călătorie în grup nu sunt valabile.
9. Biletele de călătorie speciale pe zone kilometrice sunt legitimații de călătorie tip foaie, clasa 1, clasa a 2-a și se compun din trei părți, și anume : biletul de călătorie propriu-zis, cuponul static și matca.
Aceste bilete se pun la dispoziție agenților economici, contra cost, prin agențiile de voiaj ale căii ferate. Biletele se completează de emitent numai cu cerneală sau cu mașina de scris.
Primele două părți se prezintă agentului căii ferate care reține cuponul static și vizează biletul de călătorie, iar matca rămâne la emitent. Biletul special se poate utiliza în orice relație și pe orice rută, cu condiția să nu depășească zona kilometrică tipărită pe bilet.
În lipsa biletelor speciale pe o anumită zonă kilometrică, se pot folosi maximum două bilete de zone diferite, care, împreună, totalizează cel puțin tariful zonei solicitate, cu condiția ca fiecare bilet să fie completat cu relația în limita zonei kilometrice tipărite pe bilet.
Dacă emitentul a trecut din eroare ca destinație o localitate care nu corespunde cu denumirea stației căii ferate, agentul căii ferate care vizează biletul va înscrie deasupra denumirii înscrise de emitent denumirea corectă a stației căii ferate de destinație, aplicând ștampila cu tipe.
Biletele de călătorie speciale pe zone kilometrice pot fi vizate pentru plecare, fără a se ține seama de data emiterii lor, cu condiția de a nu avea nici un fel de corecturi, ștersături si alte modificări de orice fel, nici chiar certificate.
Aceste bilete sunt nominale, se întocmesc pentru o singură persoană și dau dreptul la călătoria cu tren de persoane. Pentru a călători cu un tren de rang superior trebuie să se plătească suplimentul corespunzător categoriei de tren, respectiv tichetul de rezervare.
Dacă distanța kilometrică între stația de pornire și cea de destinație pe ruta indicată pe bilet este mai mare decât zona kilometrică tipărită pe bilet sau solicitată să se călătorească la o clasă superioară sau pe o rută care se încadrează într-o zonă kilometrică mai mare, se admite plata diferențelor de clasă, zonă sau rută, calculate conform tarifelor biletelor speciale.
Aceste diferențe se încasează cu bilet bianco, pe care se face mențiunea „diferența de la zona/clasa/ ruta la zona/clasa/ ruta, bilet special nr….”.
10. Biletul de călătorie în circuit este o legitimație de călătorie care dă dreptul titularului să plece dintr-o anumită stație și să călătorească pe anumite parcursuri până la înapoierea în stația de pornire, pe un traseu în circuit.
Biletul poate fi emis și pentru grupuri de maxim 6 persoane (un conducător și 5 însoțitori).
Acest bilet se emite pentru călătoria cu tren de persoane, la clasa 1 sau la clasa a 2-a.
Pentru a putea călători cu trenurile accelerate fără regim de rezervare a locurilor (FRRL), precum și cu trenurile accelerate si rapide cu regim de rezervare a locurilor (CRRL) sau cu trenurile Intercity, posesorii de bilete de călătorie în circuit trebuie sa își procure, după caz, suplimente corespunzătoare categoriei trenului, precum și tichete de rezervare pentru toate persoanele care fac parte din grupul respectiv.
La solicitarea călătorilor, se pot emite bilete de călătorie în circuit valabile și la trenuri accelerate și rapide, caz în care, biletele respective sunt valabile pentru călătoria cu trenuri rapide sau accelerate cu regim de rezervare a locurilor (CRRL) numai dacă se procură tichete de rezervare pentru toate persoanele din grupul respectiv.
Bietul de călătorie în circuit este valabil două luni și dă dreptul la un număr nelimitat de întreruperi în termenul de valabilitate, din care cel puțin trei întreruperi obligatorii de minimum 24 de ore.
Acest bilet nu poate fi folosit pentru călătorii în interesul serviciului și nu poate fi decontat.
Biletul de călătorie în circuit se compune din trei file :
– cuponul de control, care se reține de emitent și se anexează la cont;
– biletul de călătorie propriu-zis care se înmânează călătorului sau conducătorului de grup;
– matca biletului care rămâne la carnet.
Completarea se face numai cu pix cu pastă, prin calchiere cu indigo.
Biletul de călătorie în circuit se emite la cererea scrisă a călătorilor, adresată agenților de voiaj sau stațiilor care emit legitimații de călătorie cu anticipație, cel mai târziu cu 24 de ore înainte de începerea primei călătorii.
Cererea de emitere a biletului de călătorie în circuit trebuie să conțină următoarele elemente:
– numele și prenumele solicitantului;
– domiciliul;
– numărul buletinului de identitate și emitentul acestuia;
– clasa;
– circuitul pe care se solicită emiterea biletului;
– numele și prenumele persoanelor care îl însoțesc pe solicitant, inclusiv al copiilor, pentru care se va preciza vârsta;
– data începerii călătoriei.
Clasa la care este valabil biletul se înscrie în cifre arabe și în litere. Datele de valabilitate se înscriu pe bilet și se perforează pe calendarul de pe marginea dreaptă a biletului.
Pe biletul de călătorie în circuit se specifică, separat, numele copiilor sub 10 ani, care beneficiază de reducerea de 50% din tariful de transport. Parcursurile care formează circuitul ales de călători se trec în ordinea lor succesivă. Nu se admite ca circuitul să se închidă de două ori atât în stația de pornire, cât și în parcurs. Se admite ca în circuitul solicitat de călători să fie porțiuni care să închidă de două ori (o dată la dus și o dată la întors) numai în cazul secțiilor înfundate, cu condiția ca lungimea totală dus-întors a acestor porțiuni să nu depășească o treime din totalul lungimii circuitului. În cazul în care în circuitul solicitat de călători sunt porțiuni pe care se folosesc alte mijloace de transport (auto, navale), aceste porțiuni se vor trece în bilet, fără a se menționa distanța kilometrică și fără a se calcula tarifele de transport. Nu se admite ca pe parcursurile pe care există cale ferată să se folosească alte mijloace de transport.
Biletul de călătorie în circuit se completează de agentul căii ferate cu toate datele cerute de formular.
Tarifele se calculează numai pentru distanțele efectiv parcurse pe calea ferată.
Prețul unui bilet de călătorie în circuit se calculează în funcție de distanța kilometrică totală a circuitului și se înscrie în spațiul afectat în acest scop pe fața biletului, în funcție de clasa pentru care a fost emis și de numărul de persoane care călătoresc cu tarif întreg și cu tarif redus pe baza biletului respectiv.
În cazul în care se solicită călătoria cu trenurile accelerate pe tot circuitul, pe lângă tariful pentru trenul de persoane pe toată distanța, se va încasa și dublul tarifului suplimentului pentru tren accelerat, zona peste 250 km.
În cazul în care se solicită călătoria cu trenuri rapide pe tot circuitul, pe lângă tariful pentru trenul de persoane, pe toată distanța, se va încasa și dublul tarifului unui supliment pentru tren rapid, corespunzător zonei kilometrice în care se încadrează jumătate din lungimea totală a circuitului.
Pe versoul biletului se înscriu numele și prenumele persoanelor care îl însoțesc pe titularul biletului și felul actului cu care se legitimează în tren, adică buletinul de identitate pentru adulți, și certificatul de naștere, pentru copii.
Înainte de începerea călătoriei, pe biletul de călătorie în circuit trebuie aplicată viza de plecare.
Această viză se poate aplica în momentul emiterii biletului de către unitatea emitentă (stație sau agenție de voiaj sau de stația de pornire), prevăzută în bilet. Viza de plecare se face prin aplicarea ștampilei cu tipe pe fața buletinului, în spațiul din partea stângă jos notându-se numărul trenului cu care se începe călătoria.
Biletul de călătorie în circuit poate fi vizat, de asemenea, și de una din stațiile din interiorul primului parcurs înscris pe bilet. În acest caz, călătorii nu au dreptul la restituirea diferențelor de tarife pentru parcursul neefectuat de la stația de pornire, înscrisă pe bilet, și până la stația de la care s-a început efectiv călătoria.
La fiecare întrerupere, călătorul este obligat să prezinte biletul pentru viză la stația de întrerupere, în decurs de maximum o oră de la sosirea trenului. Agentul căi ferate va aplica vizibil pe prima căsuță liberă de pe versoul biletului, ștampila stației și va trece numărul trenului, data și ora sosirii. Înainte de reluarea călătoriei, posesorii biletelor de călătorie în circuit trebuie să se prezinte din nou la stație pentru a li se nota pe bilet numărul trenului data și ora plecării.
În cazul în care pe biletul de călătorie în circuit sunt indicate unele secțiuni pe care călătoria nu se face cu mijloace de transport ale căii ferate, călătorul este obligat să se prezinte la stația de la care se părăsește parcursul căii ferate, pentru a i se aplica pe bilet ștampila stației.
Viza conținând data și numărul trenului cu care se reia călătoria cu mijloacele căii ferate se va aplica pe bilet de stația de la care se reia călătoria indicată pe bilet. Viza de reluare a călătoriei se poate face și de altă stație care urmează după stația de reintrare în circuit, fără ca aceasta să dea dreptul călătorului să solicite restituirea tarifelor pentru parcursul căii ferate neefectuat.
Călătoria trebuie efectuată în termenul de valabilitate indicat pe bilet, și anume trebuie să se termine cu un tren care sosește în mod regulat în stația finală până la ora 24,00 a zilei respective, biletul rămânând valabil până la sosirea la destinație.
În cazul în care din motive întemeiate, călătorul constată că nu își poate termina călătoria în termenul de valabilitate fixat (caz de boală, accidente, rețineri de către autorități etc.), pe bază de acte doveditoare termenul de valabilitate poate fi prelungit de către șefii agenților de voiaj ale căii ferate sau de către șefii stațiilor, cu timpul cât călătorul a fost în imposibilitatea de a-și continua călătoria. În asemenea cazuri, pe bilet se face mențiunea „prelungit valabilitatea până la data de …” și se aplică ștampila unității cu semnătura șefului agenției de voiaj sau al stației respective.
Dacă se solicită diferența de clasă pentru fiecare călător din grup, se emite câte un bilet de carton diferență de clasă, pe care se înscrie numărul biletului de călătorie în circuitul respectiv sau un singur bilet bianco pentru întregul grup.
În cazul în care între două stații situate pe unul și același parcurs din circuit călătorul dorește să călătorească pe o altă rută decât cea prevăzută în bilet se procedează astfel :
a) când noua rută este mai scurtă decât cea inițială biletul se vizează de stația la care s-a solicitat schimbarea de rută conform normelor stabilite făcându-se mențiunea „valabil pe distanța … via……” în spațiul pe care se aplică viza. În astfel de cazuri călătorii nu au dreptul la restituirea diferențelor tarifare;
b) când noua rută între cele două stații este mai lungă decât ruta inițială, se compară zonele kilometrice tarifare corespunzătoare și se încasează diferența cea mai mare de tarif care rezultă, după caz față de parcursul inițial sau față de distanța totală în kilometrii a circuitului respectiv.
Este interzis să se întocmească diferențe de rută pe secțiuni care se parcurg de două ori și care pot depăși o treime din totalul lungimii în kilometrii a circuitului.
Tarifele încasate pentru biletele de călătorie în circuit se restituie numai în următoarele cazuri :
a ) în cazul renunțării la călătorie, în condițiile stabilite de tarif ca pentru orice legitimație de calătorie;
b) în cazul utilizării parțiale, din motive întemeiate (boală, accidente, rețineri de către autorități etc.) pe bază de acte doveditoare.
În cazul în care utilizarea parțială a fost provocată de cauze de fortă majoră (întreruperi de circulație, calamități etc.), dovada trebuie făcută numai prin viza de neutralizare a stației în care s-a întrerupt călătoria, cu indicarea motivelor.
Aceste restituiri se pot efectua numai de către compartimentul comercial călători de care aparține subunitatea emitentă și numai în baza unei cereri scrise, însoțită de acte doveditoare. În astfel de cazuri, pe bilete trebuie aplicată viza de neutilizare (totală sau parțială) de către șeful stației de pornire sau al agenției de voiaj din localitatea respectivă, în termen de cel mult o oră de la plecarea trenului sau de către șeful stației în care s-a întrerupt călătoria, cu indicarea motivului, după cum urmează :
a) „Neutilizat total” (în stația de pornire);
b) „Neutilizat pe distanța …, pentru motivul …”;
c) „Au călătorit numai … călători în loc de … din motivul …”
Biletele care nu sunt prevăzute cu viza de pornire pot fi vizate de neutilizare totală pâna la ultima lor zi de valabilitate.
Personalul de tren este obligat să perforeze câte un cerculeț negru, prevăzut în marginea din stânga de pe fața biletului din dreptul parcursului respectiv, precum și toate cerculețele din dreptul parcursurilor anterioare, depășite, care au rămas neperforate.
În cazul în care se constată că biletul nu are cel puțin trei întreruperi, de minimum 24 ore fiecare, că este folosit pe altă rută, fără viză sau fără bilet de diferență valabil pe noua rută sau că are modificări, ștersături, călătorii sunt considerați în neregulă și sunt tratați conform reglementărilor pentru tratarea contravențiilor pe calea ferată.
11. Biletul cu tarifare în tren este o legitimație de călătorie tip foaie, pe care sunt tipărite, în scară, tarifele pe patru zone kilometrice, pentru transportul de călători pe bază de bilete eliberate în tren.
Aceasta se compune din biletul de călătorie propriu-zis care se înmâneaza călătorului, cuponul pentru decont care se reține de personalul de tren și cuponul pentru control care rămâne la carnet. Biletul se decupează în așa fel ca tariful corespunzător încasat să figureze pe partea care se înmânează călătorului.
Această legitimație se emite în tren călătorilor fără legitimații de călătorie, fără suplimente de tren accelerat, rapid sau intercity, fără tichete de rezervare sau pentru încasarea diferențelor de rută sau clasă.
La emitere, pe biletul cu tarifare în tren se înscrie denumirea stației până la care este valabil biletul care nu poate fi situată dincolo de stația finală a trenului.
În cazul în care biletul emis completeză o altă legitimație, se trece și numărul acesteia. În astfel de cazuri, biletul emis în tren urmează regimul legitimației pe care o completează.
După înscrierea mențiunilor obligatorii pe biletul de călătorie cu tarifare în tren, se perforează datele de valabilitate de pe marginea biletului și anume : timpul, ziua și luna.
Aceste legitimații nu dau dreptul la întreruperea călătoriei.
Cu biletele de călătorie cu tarifare în tren nu se pot încasa tarifele și tarifele suplimentare, prevăzute în procesele- verbale de contraveție.
Călătorilor care beneficiaza de anumite reduceri chiar dovedite cu acte, atunci când sunt găsiți în tren fără legitimații de călătorie valabile pentru trenul și vagonul respectiv, li se aplică tariful de tarifare în tren, fără nici o reducere.
12. Biletele de călătorie eliberate în tren pentru călătorii care se urcă în tren din halte sau puncte de oprire nedeservite de vânzători de bilete se emit cu aplicarea tarifului de la casele de bilete clasa a 2-a, pe zone kilometrice până la 100 km, integral sau cu reducere de 50 % după caz.
În cazul în care se solicită călătoria pe o distanță mai mare de 100km, se pot emite cel mult două bilete, unul în continuarea celuilalt, pe al doilea bilet înscriindu-se numărul biletului pe care îl completează.
Biletul de călătorie eliberat în tren se compune din biletul propriu-zis care se înmânează călătorului și din cuponul de control care rămâne la carnet.
13. Biletele de călătorie speciale pentru călătoria pe calea ferată a beneficiarilor de facilități se emit ca urmare a unor acte normative.
Calea ferată, în baza convențiilor încheiate cu asociațiile reprezentante ale beneficiarilor, pune acestora la dispoziție bilete de călătorie speciale tipărite conform comenzilor primite și drepturilor de călătorie prevăzute de actul normativ (călătorie simplă sau dus-întors, cu tren de persoane clasa 1 sau clasa 2-a). Distribuirea către beneficiarii biletelor speciale cade în sarcina asociațiilor reprezentante ale acestora (ca organe emitente). Pe bilete este tipărit anul de valabilitate și este aplicată ștampila organului emitent.
Biletele de călătorie speciale, eliberate pe bază de convenții, se compun din biletul propriu-zis care, după aplicarea vizei, se înapoiază călătorului, și cuponul statistic, care se reține de agentul căii ferate.
Biletele de călătorie dus-întors sunt prevăzute cu două cupoane statistice.
Aceste bilete trebuie completate de beneficiar cu datele prevăzute de formular (numele și prenumele, stația de pornire și de destinație, viza), fără ștersături și modificări.
Dacă biletul respectiv se prezintă la viză fără a avea ruta trecutăde beneficiar, completarea biletului cu ruta se face de către agentul căii ferate atât pe cuponul statistic, cât și pe biletul propriu-zis. Agentul căii ferate va înscrie, de asemenea, distanța kilometrică atât pe biletul propriu-zis cât și pe cuponul statistic.
Pentru a fi valabile, biletele speciale eliberate pe bază de convenții trebuie să fie vizate de stația de pornire, respectiv la stația de înapoiere. Viza de pornire constă în aplicarea unei anexe de control, a ștampilei cu data și în cuponul statistic.
Pentru călătoria cu un tren de categorie superioară sau la clasă superioară, se va achita tariful integral, după caz, pentru suplimentul de tren accelerat, rapid, intercity, tichetul de rezervare și / sau diferența de clasă, separat pentru ducere și separat pentru înapoiere.
Biletele speciale eliberate pe bază de convenții dau dreptul la o singură întrerupere pentru fiecare călătorie de maxim 5 zile.
În prezent beneficiază de bilete de călătorie speciale pe calea ferată :
a) veteranii de război și văduvele acestora (Legea 44/1994);
b) handicapații (Legea 53/1992);
c) foștii deținuți politici (Decretul–Lege 118/1990).
14. Anexa de control este un imprimat, format timbru, care se aplică pe toate legitimațiile de călătorie care se vizează și asigură înregistrarea tuturor legitimațiilor de călătorie a căror valabilitate se stabilește prin vizarea lor la casele de bilete din stații și la agențiile de voiaj. Anexele de control sunt tipărite în coli a 200 de bucăți fiecare.
Anexa de control se aplică, în mod obligatoriu, de către casierii de bilete din stații și la agențiile de voiaj, prin lipirea pe legitimațiile prezentate pentru vizare. După lipirea pe legitimația de călătorie, pe anexa de control se aplică ștampila casei, cu data zilei de începere a călătoriei. Această ștampilă se aplică și pe cuponul statistic al legitimației de călătorie. În momentul vizării legitimației de călătorie, cuponul statistic trebuie să aibă completate toate rubricile cerute de formular.
În cazul în care, pentru efectuarea unei călătorii individuale, se folosesc două bilete speciale, pe zone kilometrice, anexa de control se va aplica pe fiecare bilet în parte, reținându-se cupoanele statistice respective.
La legitimațiile de călătorie colective se aplică o singură anexă de control, indiferent de numărul persoanelor care călătoresc în baza legitimației respective.
Justificarea anexelor de control utilizate se face prin cupoanele statistice reținute de casieri la vizarea legitimațiilor de călătorie supuse regimului anexelor de control.
15. Legitimațiile de călătorie electronică în trafic local sunt confecționate din carton, de compoziție specială, cu protecție la incendiu, prevăzută cu filigram al căii ferate. Ele au mențiunea „EL” ( emitere electronică ) în căsuța „indicații speciale” și au dimensiunile unei cărți poștale. Mențiuni tipărite :
a) codul căii ferate emitente ;
b) seria literară ;
c) numărul de ordine al biletului ;
d) rubrica reducerii 25%, 50%, 75% ;
e) motivul reducerii ;
f) kilometrii ;
g) preț (lei) ;
h) relația ;
i) datele de valabilitate, data, ziua, ora, minutul ;
j) tren, vagon, clasă, loc ;
k) valabil cu legitimația nr. ;
l) indicații speciale.
Cu ocazia emiterii electronice a legitimației de călătorie, se imprimă automat seria, numărul legitimației, codul unității emitente (stația și gestiunea), precum și data (ziua, luna, anul, ora, minutul emiterii), iar în urma tastării de către casier se imprimă relația, ruta, numărul trenului, al vagonului, clasa, locul rezervat, eventualele reduceri, motivul acordării acestora și legitimațiile însoțitoare (care justifică dreptul la reducere sau la gratuitate), kilometrii, prețul.
Legitimația de călătorie electronică poate fi emisă pentru o călătorie simplă, una dus-întors, individual sau în grup.
Legitimația de călătorie electronică se emite ca legitimație de călătorie la trenurile de persoane clasa 1 sau clasa a 2-a sau la trenurile de rang superior, în caseta „indicații speciale” indicându-se denumirea tarifelor încasate și suma totală.
Personalul de tren, cu ocazia verificării datelor de valabilitate a legitimației respective, va perfora legitimația de călătorie electronică în colțul din dreapta jos, pe sigla caii ferate. În legitimația de călătorie electronică se înscriu reducerile tarifare și alte modificări, conform prevederilor tarifului local de călători (amânare, anticipare, restituiri, diferențe tarife etc.)
16. Biletul de călătorie tren autocușetă are următoarele părți :
a) cuponul de control (І);
b) biletul de călătorie (II), care se înmânează călătorului și este tipărit pe hârtie de culoare vernil, având ca filigram o locomotivă de epocă, care tractează un vagon specializat pentru transportul autoturismelor ;
c) fișa de scontrare (III) care se înmânează călătorului și se reține de conducătorul de bilete la prima revizie a biletelor ;
d) matca (IV) care rămâne la carnet.
Biletul de călătorie tren autocușetă se emite numai de către agenții de voiaj din stațiile cap de secție, în baza cererilor scrise, în limita locurilor disponibile și cu până la maximum 6 ore înainte de plecarea trenului.
Biletul de călătorie tren autocușetă dă dreptul la călătoria numai cu trenul auto-cușetă pentru care a fost eliberat. Nu se admite întreruperea călătoriei.
Biletul de călătorie tren autocușetă se completează de către casierul agenției emitente, prin calchiere cu indigo, conform rubricilor formularului. Nu se admit ștersături pe această legitimație de călătorie.
Tariful pentru transportul autoturismului se înscrie în rubrica „tarif auto” după calcularea valorii acestuia prin înmulțirea tarifului (lei/km autoturism) cu distanța parcursă, plus comisionul agenției de voiaj a căii ferate. Pentru acest tarif nu se acordă nici o facilitate. Tarifele pentru transportul conducătorului auto și al însoțitorilor acestuia se vor calcula și se vor înscrie în rubricile : „Bilet”, „Supliment de tren”, „Supliment de pat”, „Diferența de clasă”, „Diferență de rută”. Excepție fac elevii și studenții, precum și pensionarii neferoviari, pentru care se vor emite, ca și până acum bilete de carton cu 50 % reducere sau bilete bianco, valabile la tren de persoane clasa a 2-a. Diferențele de clasă, suplimentele de tren, suplimentele de pat sau de cușetă se vor încasa odată cu biletul de călătorie tren autocușetă.
În cazul persoanelor care beneficiază de gratuități și facilități de călătorie pe calea ferată (senatori, deputați, posesori de permise C.F.R. sau autorizații de călătorie, veterani de război, deținuți politici, revoluționari, persoane cu handicap, elevi și studenți, pensionari), se va specifica numărul tuturor legitimațiilor respective în rubrica „biletul însoțește legitimația numărul …”.
17. Abonamentele sunt legitimații de călătorie care dau dreptul la mai multe călătorii într-o anumită perioadă.
În funcție de numărul călătorilor la care dau dreptul în perioada de valabilitate, abonamentele cu plată pot fi :
a) cu număr nelimitat de călătorii care se emit pentru clasa 1 sau clasa a 2-a, conform solicitării ;
b) cu număr limitat de călătorii care se emit numai pentru clasa a 2-a ;
Abonamentele se eliberează de agențiile de voiaj ale căii ferate din localitatea de plecare sau de destinație ori de stațiile de pornire sau de destinație, înscrise pe abonament.
În cazul în care o localitate este deservită de mai multe stații, abonamentul poate fi emis de către oricare stație care deservește localitatea respectivă. Abonamentele de călătorie valabile pe toate liniile căilor ferate pot fi eliberate de orice stație de voiaj a căii ferate.
Valabilitatea abonamentelor poate începe, la solicitare, în orice zi și expiră la ora 24,00 în ziua următoare, până la stația în care, după mersul trenurilor, trenul are sosire înainte de ora 24,00.
Abonamentele valabile la trenurile de persoane dau dreptul la călătoria cu trenuri de categorie superioară numai cu plata suplimentelor corespunzătoare categoriei trenului și după caz a tichetului de rezervare. Nu se admite eliberarea de supliment cu mențiunea „fără loc” decât numai la abonamentele cu număr nelimitat de călătorii, valabile pe toate liniile ferate.
Abonamentele dau dreptul la diferența de clasă. Diferența de clasa se încasează cu bilet bianco pentru întreaga perioadă de valabilitate a abonamentului sau numai pentru o anumită perioadă, conform solicitării. În cazul lunilor întregi pentru abonamentele lunare cu număr nelimitat de călătorii se iau în calcul 21 de călătorii dus-întors.
Dacă se solicitădiferența de clasa numai pentru o singură călătorie, se emit bilete de carton pentru diferența de clasă.
Abonamentele nu dau dreptul la diferența de rută și nu sunt valabile pe altă rută decât pe cea înscrisă pe abonament.
Abonamentele pot fi eliberate în orice zi a lunii și cel puțin cu 3 ore înainte de plecarea primului tren cu care călătorul dorește să plece. Abonamentele se emit și se semneaza de agentul căii ferate care rămâne răspunzător de corecta întocmire, calculare a distanței kilometrice și de stabilirea tarifului.
La stabilirea datelor de valabilitate a abonamentelor se va lua drept bază de calcul luna calendaristică, adică data expirării valabilității va fi cu o unitate mai mică decât cifra care indică ziua începerii valabilității. Excepții fac abonamentele solicitate pentru luna februarie, a căror valabilitate se indică astfel : „valabil de la 01 februarie 200… până la 28(29) februarie 200…”.
Abonamentele sunt legitimații de călătorie nominale și sunt valabile în tren numai cu actul de identitate sau cu legitimația de elev sau de student.
18. Abonamente cu număr nelimitat de călătorii se eliberează la cererea tuturor persoanelor, pentru deplasarea pe relația solicitată. Abonamentele cu număr nelimitat de călătorii sunt următoarele :
a) abonamente lunare cu număr nelimitat de călătorii cu trenuri accelerate și rapide care se emit nominal, pentru a călători la clasa 1 sau la clasa a 2-a, la o distanță de până la 300 km, cu valabilitate o lună. La solicitarea călătorilor se pot elibera tichete de rezervare contra cost. La călătoria cu trenurile accelerate și rapide, posesorii abonamentelor lunare cu număr nelimitat de călătorii cu trenuri accelerate și rapide nu sunt obligați să își procure bilete de rezervare, dar au obligația ca, la prezentarea unui călător având tichet să elibereze imediat locul pe care l-a ocupat în tren. În cazul în care vor să ocupe locul, ei sunt obligați să obțină bilete de rezervare contra cost ;
b) abonamente lunare cu număr nelimitat de călătorii, valabile pe toate liniile căii ferate, cu trenurile de persoane care se emit nominal, pentru a călători la clasa 1 sau la clasa a 2-a, pe toate liniile căii ferate, cu valabilitate de 1-12 luni. Aceste abonamente se eliberează, la cerere, tuturor persoanelor fizice și juridice. Pentru persoanele juridice se pot elibera și abonamente anonime, cu indicarea legitimației de serviciu cu care călătorul se va identifica ;
c) abonamente lunare cu număr nelimitat de călătorii pentru elevi și studenți care se emit nominal, pentru călătoria studenților și a elevilor cu trenurile personale, pe distanțe cuprinse între 1-300 km, cu valabilitate de o lună. Acestea se emit numai în baza unui act normativ.
19. Abonamente cu număr limitat de călătorii se eliberează numai pentru trenuri de persoane, clasa a 2-a. Acestea sunt valabile la clasa superioară sau la un tren de rang superior, cu plata diferențelor corespunzătoare.
Ele sunt următoarele :
a) abonamente săptămânale cu 14 călătorii simple, cu trenuri de persoane, care se emit nominal, până la distanța de 75 km. Aceste abonamente se eliberează la cerere tuturor persoanelor ;
b) abonamente lunare cu 30 de călătorii simple, valabile la distanța de până la 300 km.
20. Suplimentul pentru tren accelerat, anexă la legitimația de călătorie.
Pentru a călători cu trenul accelerat, fiecare călător trebuie să posede, pe lângă legitimația de călătorie valabilă la tren de persoane și un supliment pentru tren accelerat pentru clasa și distanța respectivă.
Suplimentul pentru tren accelerat este o anexă, format bilet de carton, care se tipărește pe două zone kilometrice (până la 250 km și peste 250 km), separat pentru clasa 1 și separat pentru clasa a 2-a.
21. Suplimentul de tren rapid anexă la legitimația de călătorie.
Pentru a călători cu trenul rapid, fiecare călător trebuie să posede, pe lângă legitimația de călătorie valabilă la tren de persoane și un supliment pentru tren rapid pentru clasa și distanța respectivă.
Suplimentul pentru tren rapid este o anexă, format bilet de carton, care se tipărește pe 16 zone kilometrice separat pentru pentru clasa a 2-a.
22. Suplimentul de tren accelerat sau de tren rapid se emite compostându-se la ambele capete, putându-se folosi și jumătăți pentru copii care beneficiază de reducerea cu 50 % a tarifului.
Suplimentele de tren accelerat și suplimentele de tren rapid sunt valabile până la limita zonei pentru care au fost emise și urmează, în toate cazurile regimul legitimației pe care o completează.
În cazul în care suplimentul de tren accelerat sau suplimentul de tren rapid însoțește o legitimație de călătorie care dă dreptul la mai multe întreruperi, suplimentul respectiv este valabil la o singură întrerupere.
De regulă suplimentul de tren accelerat sau suplimentul de tren rapid completează legitimația valabilă la tren de persoane în relația solicitată de călător. Dacă suplimentul de tren accelerat se emite pentru un tren fără regim de rezervare a locurilor, pe suplimentul respectiv se trece numărul trenului accelerat.
În cazul în care suplimentul de tren accelerat sau suplimentul de tren rapid se eliberează unui călător care, pentru aceeași călătorie folosește două legitimații de călătorie (de exemplu : două bilete speciale pe zone kilometrice diferite sau abonament cu bilet), pe versoul suplimentului se va nota felul și numărul ambelor legitimații pe care le completează.
Suplimentul de tren accelerat sau suplimentul de tren rapid se poate procura și de la casele stațiilor de pe liniile laterale unde nu circulă trenuri accelerate sau rapide, caz în care costul suplimentului se calculează de la stația de legătură de unde călătorul poate folosi trenul accelerat sau rapid.
Dacă se eliberează suplimente de tren accelerat sau suplimente de tren rapid de carton, atunci pe versoul acestora se face mențiunea : („valabil de la stația…” și se aplică ștampila unității emitente.
Diferența de clasă la suplimentele de tren accelerat sau la suplimentele de tren rapid se încasează pe bilet bianco.
Tariful se calculează făcând diferența dintre tariful suplimentului clasa 1 și tariful suplimentului clasa a 2-a, pe aceeași zonă kilometrică.
Suplimentele de tren rapid pot fi și bilete de tip foaie, pe 16 zone kilometrice, clasa 1 sau clasa a 2-a, fiind compuse din suplimentul propriu-zis, care se înmânează călătorului, și din cuponul de control care rămâne la carnet.
La emitere, agentul căii ferate va completa rubricile prevăzute în formular, va perfora datele de valabilitate pe calendarul înscris pe marginea biletului, va aplica ștampila stației și va decupa suplimentul astfel încât călătorului să i se înmâneze partea suplimentului având înscris tariful încasat.
23. Tichetul de rezervare completează legitimația de călătorie.
Pentru a călători cu trenurile cu regim de rezervare a locurilor (CRRL), călătorii trebuie să își procure, pe lângă bilete și suplimente corespunzătoare categoriei trenului și câte un tichet de rezervare a locului.
Tichetul de rezervare a locului este o anexă sub formă de bilet de carton, care se tipărește separat pentru clasa 1 și separat pentru clasa a 2-a, pentru orice distanță kilometrică, pentru trenuri rapide, accelerate sau personale.
La emitere, tichetul de rezervare se completează pe față, cu denumirea stației de coborâre, iar pe verso cu numărul legitimației de călătorie, numărul trenului, numărul vagonului, numărul locului rezervat și se compostează cu datele de valabilitate.
Tichetele de rezervare a locului sunt valabile până la stația de coborâre înscrisă pe ele și care nu poate fi situată dincolo de stația finală a trenului pentru care au fost emise.
Tichetele de rezervare sunt valabile numai în data, la trenul, vagonul, clasa și locul pentru care au fost emise.
În caz de pierdere a trenului respectiv sau de întrerupere a călătoriei, tichetele de rezervare își pierd valabilitatea.
24. Tichete gratuite, format bilet de carton, anexă la legitimația de călătorie, sunt de culoare galbenă pe ambele fețe, indiferent de clasa pentru care au fost emise. Aceste tichete se emit pentru rezervarea locurilor la trenurile cu regim de rezervare a locurilor pentru :
a) posesorii autorizațiilor de călătorie pe căile ferate ;
b) posesorii de permise pe căile ferate ;
c) membrii Parlamentului României (deputați și senatori);
d) angajații care călătoresc în interes de serviciu cu un bilet de călătorie gratuită în interesul serviciului, însoțit de ordinul de deplasare ;
e) funcționarii căilor ferate străine care călătoresc cu autorizații de călătorie, puse la dispoziție de calea ferată ;
f) călătorii care au drept la călătoria gratuită cu trenurile intercity (posesorii de autorizații de supracontrol ai căii ferate, membrii Parlamentului României);
g) ocuparea unui pat la vagonul de dormit al căii ferate pentru călătorii scutiți de plata suplimentului de pat (membrii Parlamentului României, posesori ai autorizației de supracontrol pe căile ferate, cu mențiunea că sunt scutiți de plata suplimentului de pat).
Tichetul gratuit se completează cu numărul trenului, numărul vagonului, numărul locului sau al patului, precum și cu denumirea stației de coborâre.
25. Suplimentul pentru trenul intercity completează legitimația de călătorie.
Pentru a călători cu trenul intercity, fiecare călător trebuie să posede, pe lângă legitimația de călătorie valabilă la trenul de persoane, și un supliment la trenul intercity pentru clasa și distanța respectivă. Suplimentul pentru trenul intercity este o anexă, format bilet carton, care se tipărește pe două zone kilometrice pentru clasa 1 (până la 250 km și peste 250 km) și pentru zece zone kilometrice, la clasa a 2-a.
Suplimentele pentru tren intercity sunt valabile numai pentru trenul și la data pentru care au fost emise și nu dau dreptul la întreruperea călătoriei.
La emitere, suplimentul pentru tren intercity se completează cu numărul legitimației de călătorie și cu datele de rezervare (numărul trenului, numărul vagonului, numărul locului rezervat) și se compostează cu datele de valabilitate.
Suplimentele pentru tren intercity sunt valabile până la stația de coborâre, înscrisă pe ele care nu poate fi situată dincolo de stația finală a trenului pentru care au fost emise.
La suplimentele pentru tren intercity nu se aplică reduceri tarifare.
Suplimentele pentru tren intercity clasa a 2-a pot avea forma biletului tip foaie, compus din suplimentul propriu-zis, având 10 zone kilometrice, și care se înmâneză călătorului, și din cuponul de control care rămîne la carnet.
În cazul călătorilor scutiți la plata suplimentelor intercity se emit tichete gratuite.
26. Suplimentele combinate cu tichete de rezervare completează legitimația de călătorie.
Pentru călătoria cu trenurile rapide sau accelerate, pe lângă legitimația de călătorie, valabilă la trenul de persoane, se pot emite suplimente combinate cu tichet de rezervare, sub formă de bilete de carton.
Suplimentele pentru tren rapid combinate cu tichetele de rezervare clasa 1 și clasa a 2-a pot fi sub formă de bilete tip foaie, pe care se vor înscrie datele de rezervare, conform cerințelor formularului.
În cazul întreruperii călătoriei începute cu un tren cu regim de rezervare, suplimentul combinat cu tichet de rezervare rămâne valabil mai departe numai cu supliment până la stația de detinație înscrisă pe legitimația de călătorie.
27. Suplimentele de pat pentru vagoane de dormit, anexă la legitimația de călătorie.
Pentru călătorii care folosesc vagoanele de dormit ale căii ferate se emit suplimente de pat 1 (double), clasa a 2-a sau suplimente de cabină (single) care se pot emite fie sub formă de bilete bianco, fie sub formă de bilete de carton.
La emitere, casierul notează pe versoul suplimentului de pat de carton numărul trenului, al vagonului și al patului pus la dispoziție, precum și numărul legitimației de călătorie prezentate, corespunzătoare clasei pentru care s-a emis suplimentul de pat respectiv. Data pe suplimentele de pat de carton se aplică prin compostare.
În cazul emiterii de suplimente de pat pe bilete bianco, casierul va înscrie numărul trenului, al vagonului și al patului rezervat în rubrica din partea din dreapta sus a formularului, iar tarifele încasate se vor înscrie în rubricile corespunzătoare din partea dreaptă jos a biletului.
În cazul călătorilor scutiți de plata suplimentului de pat, se emit tichete gratuite.
28. Suplimentele pentru vagoane cușetă completează legitimația de călătorie.
Pentru călătorii care solicită călătoria la vagoanele cușetă se emit suplimente de cușetă clasa a 2-a sau bilete bianco.
La emiterea și completarea suplimentelor de cușetă se va proceda la fel ca la emiterea suplimentelor de pat.
E. Ocuparea și rezervarea locurilor
Călătorul poate ocupa loc în tren, respectând dreptul la clasă și serviciile oferite de legitimația sa de călătorie.
La trenurile cu regim de rezervare a locurilor, călătorul poate ocupa numai locurile înscrise în legitimația de călătorie.
Modalitățile de rezervare a locurilor în trenuri sunt reglementate de calea ferată și aduse la cunoștință publicului călător prin mersul trenurilor.
În condițiile stabilite prin norme uniforme, călătorul poate să utilizeze un loc la o clasă superioară, servicii superioare sau un tren de categorie superioară celor indicate pe bilete sau poate cere să i se modifice itinerariul.
Călătorii care doresc să călătorească :
a) într-o clasă superioară trebuie să plătească diferența de clasă ;
b) pe o rută mai lungă trebuie să plătească diferența de rută ;
c) cu un tren de categorie superioară trebuie să plătească diferență de tren de categorie superioară.
Aceste diferențe de tarif pot fi cerute la stația de pornire, la o stație din parcurs sau la conductorul trenului.
Diferențele de tarif se pot cere în stațiile de pornire înainte de plecarea trenului.
Dacă diferența se cere la aceeași casă care a eliberat legitimația de călătorie, casierul reține vechea legitimație și eliberează în schimb, una nouă conform cererii călătorului, încasând diferența dintre tarifele lor.
Dacă cererea se face la o altă casă de bilete din aceeași stație de unde s-a procurat legitimația de călătorie, casierul calculează diferența și o încasează , eliberând un bilet bianco sau un bilet de carton.
În cazul în care călătorul are o legitimație de călătorie valabilă la tren accelerat, rapid sau expres clasa a 2-a și dorește să călătorească la clasa 1, se va încasa diferența de clasa și diferența de suplimente de tren, corespunzătoare distanței kilometrice și categoriei de tren, eliberându-se bilet bianco.
Pentru diferența de tren superior se eliberează suplimentul corespunzător trenului sau suplimentului și tichetul de rezervare, după caz.
Diferențe se pot cere la o stație din parcurs. Acestea sunt:
a) diferența de clasă pentru restul distanței care a rămas de străbătut ;
b) diferența de rută pentru continuarea parcursului ;
c) diferența de categorie superioară.
Diferențele tarifare în parcurs se pot cere la casele stațiilor.
Diferența de clasă cerută la casa de bilete se calculează pe distanța solicitată, încasându-se diferența conform tarifului. În cazul în care călătorul are o legitimație de călătorie valabilă la tren accelerat sau rapid, expres clasa a 2-a și dorește să continue călătoria la clasa 1, se va încasa diferența de clasă și difrența de suplimente de tren, corespunzătoare distanței kilometrice la care se înacadrează restul parcursului, eliberându-se bilet bianco.
Diferența pentru o rută ocolitoare se calculează scăzându-se tariful unui bilet de la stația de pornire până la stația de destinație, pe ruta și la clasa prevăzute în legitimația de călătorie prezentată de călător, din tariful unui bilet pe noua rută cerută. Dacă nu rezultă diferența de tarif între cele două rute, vechea legitimație este valabilă și pe noua rută. În astfel de cazuri, stația trebuie să facă, în acest sens, o mențiune corespunzătoare pe bilet, aplicând ștampila unității respective. Dacă tariful pe noua rută este mai mare se încasează diferența, eliberându-se bilet bianco. La legitimațiile de călătorie valabile pentru mai multe călătorii nu se admite diferența de rută în afară de cazul întreruperii circulației, avizată, când se pot elibera diferențe și la aceste legitimații.
În cazul în care călătorul, posesor al unei legitimații de călătorie, valabilă la un tren de categorie inferioară, dorește să își continue călătoria cu un tren de categorie superioară, stația intermediară din parcurs eliberează pentru restul parcursului suplimentul corespunzător categoriei trenului sau tichet de rezervare, conform normelor generale.
Diferențele care se pot obține în tren de la personalul de tren sunt : diferența de clasă, de rută sau de tren.
Acestea se calculează după tariful biletelor cu tariffare în tren, astfel:
a) călătorul care posedă legitimație de călătorie pentru clasa inferioară și dorește să ocupe un loc la clasa superioară poate cere acest lucru conductorului de tren, plătind diferența de clasă. Conductorul consideră legitimația călătorului drept o legitimație de clasă inferioară, emisă după tariful biletelor eliberate în tren la zona corespunzătoare distanței pe care urmează să se călătorească la clasa superioară și încasează diferența de clasă la aceeași zonă ;
b) călătorul care dorește să folosească o rută mai lungă decât cea pentru care posedă legitimație de călătorie poate cere conductorului trenului diferența de ruta. Conductorul calculează distanța de la stația de pornire la cea de destinație pe ruta prevăzută în legitimația prezentată precum și distanța pe ruta cerută. Dacă ambele distanțe intră în aceeași zonă kilometrică tarifară, legitimația prezentată este valabilă pe ambele rute și nu se încasează nici o diferență. Dacă distanțele intră în zone kilometrice tarifare diferite după tariful de casă, conductorul stabilește diferența de kilometrii în plus de ruta ocolitoare și încasează tariful unui bilet la zona corespunzătoare acestei diferențe de kilometrii conform tarifului biletelor cu tarifare în tren ;
c) călătorul care s-a urcat într-un tren de categorie superioară celui pentru care are legitimație de călătorie poate obține de la conductor suplimentul corespunzător categoriei trenului și tichet de rezervare a locului conform tarifului biletelor cu tarifare în tren ;
d) călătorul care prezintă în tren o legitimație de călătorie cu reducere, pentru care nu își poate justifica dreptul , este considerat ca fiind fără bilet, conductorul încasând de la el tariful integral, corespunzător tarifului biletelor eliberate în tren, fără nici o reducere. În acest caz, călătorul nu are dreptul să ceară, ulterior, restituirea tarifului plătit în tren.
Călătorul care nu poate obține loc și nu consimte să călătorească în picioare are dreptul să ceară restituirea tarifului de trensport, amânarea călătoriei sau plata diferenței pentru călătoria la o clasă superioară.
În cazul pierderii trenului sau lipsei locului în trenul respectiv, călătorul are dreptul să ceară viza pentru amânarea călătoriei până cel mai târziu a doua zi la același tren, dacă nu cere restituirea tarifului plătit. De asemenea, în cazul în care călătorul dorește să călătorească cu un tren care circulă înainte de trenul pentru care și-a procurat legitimația de călătorie, el are dreptul să ceară viza pentru anticiparea călătoriei, indiferent de data pentru care a fost emisă. Viza pentru amânarea sau anticiparea călătoriei nu anulează dreptul de întrerupere dat de legitimația de călătorie respectivă. Prin amânarea sau întreruperea călătoriei nu se prelungește termenul de valabilitate a legitimațiilor cu durată fixă. Viza de anticipare nu se acordă pentru legitimațiile de călătorie cu durată fixă (abonamente, bilete de călătorie dus-întors, cartea VSD etc.)
La trenurile fără regim de rezervare, totuși, în condițiile normelor uniforme, se pot rezerva compartimente întregi. Acestea se pot rezerva în stațiile de îndrumare a trenurilor sau a vagoanelor directe, dacă posibilitățile traficului permit. Compartimentele rezervate se etichetează de stația respectivă, indicându-se legitimația emisă.
Persoanele care ocupă efectiv locuri în compartimentul rezervat pot prezenta orice fel de legitimație de călătorie (gratuite, cu reducere, tarif integral), valabile la trenul respectiv, însă completarea până la numărul de locuri din compartiment se face numai cu achitarea tarifului integral valabil la trenul și la clasa respective. Tichetele de rezervare se plătesc pentru toate locurile din compartiment.
Tariful de transport și al tichetelor de rezervare se încasează cu bilet de călătorie în grup fără bilete de control, în care se menționează și eventualele alte legitimații de călătorie valabile care urmează a fi prezentate în tren.
În cazul comandării compartimentelor de la altă stație, se plătește în plus tariful pentru comandare.
Dacă compartimentul nu se ocupă până în momentul plecării trenului, rezervarea făcută se consideră anulată, fără drept de restituire a tarifelor plătite pentru tichetele de rezervare sau suplimentele pentru trenuri intercity, iar locurile care rămân disponibile prin neocuparea compartimentului respectiv se pun la dispoziția publicului călător imediat după plecarea trenului.
F. Reduceri din tarifele de călători
Copiii până la vârsta de 5 ani împliniți, pentru care nu se cere un loc separat, se trensportă gratuit, fără legitimație de călătorie.
Copiii până la vârsta de 10 ani împliniți plătesc 50 % din tariful de transport și din suplimentul de tren, având drept la loc separat. La trenurile cu locuri rezervate ei plătesc și tariful integral al tichetului.
În cazul trenurilor intercity și intercity expres se plătește tariful integral al suplimentului de tren intercity, respectiv intercity expres (ICE). Însoțitorii copiilor trebuie să facă dovada vârstei acestora. Dovada vârstei copilului se face prin prezentarea certificatului de naștere.
Calea ferată poate acorda și alte reduceri, reglementate prin tarife și aduse la cunoștință publicului călător prin publicare.
Călătoria în grupuri formate din cel puțin 20 de copii sau elevi, copiii, precum și personalul didactic, medico-sanitar și administrativ care însoțește grupul în excursii, tabere sau colonii beneficiază de o reducere de 50 % din tariful trenurilor de persoane și al suplimentelor pentru tren accelerat sau pentru tren rapid și expres, clasa a 2-a.
Reducerile de grup se aprobă de către șefii agențiilor de voiaj ale căii ferate, precum și de șefii stațiilor, la cererea scrisă a școlilor și a grădinițelor de copii, cu avizul secțiilor de învățământ respective, pentru grupurile prevăzute mai sus. Tarifele se încasează cu bilet de călătorie în grup. Pentru fiecare călător în grup se emite câte un bilet de control, al cărui tarif se încaseză cu biletul de călătorie în grup.
Turiștii organizați în grup de cel puțin 35 de persoane vor beneficia de o reducere de 25 % din tariful trenurilor de persoane, la orice clasă. Pentru călătoria turiștilor în grup se eliberează bilete de călătorie în grup cu plată. Aceste bilete se emit cu o reducere de 25 % din tariful trenurilor de persoane. Biletele pentru călătoria de înapoiere pot fi emise cu plecarea din altă stație decât cea de destinație și pe altă rută decât cea utilizată la ducere. Reducerea de 25 % se acordă, la cererea unităților de turism sau a conductorului de grup, de către șefii stațiilor sau ai agențiilor de voiaj ale căii ferate, iar tariful de transport se calculează conform prevederilor de mai sus; în cazul în care pe unele secțiuni călătoria se face cu alte mijloace de trensport (auto, fluviale etc) sau pe jos, tariful se calculează numai pe parcursul efectuat cu trenul. Pentru călătoria cu trenurile de rang superior se încasează integral diferențele pentru fiecare membru al grupului.
Cartea VSD (vineri, sâmbătă, duminică) este o legitimație de călătorie nominală care se elibereză de către agențiile de voiaj ale căii ferate tuturor solicitanților pe distanțe cuprinse între 51 și 300 km pentru tren de persoane, clasa 1 sau clasa a 2-a, valabilă timp de o lună de zile. Dacă ultima zi de vineri coincide cu ultima zi a perioadei de valabilitate, legitimația rămâne valabilă și în ziua de sâmbătă și duminică a sfârșitului de săptămână respectiv.
Aceată legitimație dă dreptul la efectuarea în cursul fiecărui sfârșit de săptămână (începând cu ora 00.00 a zilei de vineri și până la ora 24.00 a zilei de duminică) din perioada de valabilitate, a câte unei călătorii dus-întors pe relații la alegerea călătorului, cu o reducere din tariful trenurilor de persoane în cuantumul stabilit de către conducerea căii ferate.
Cartea VSD este valabilă la trenurile de persoane pentru clasa pentru care a fost emisă și nu este necesară vizarea cărții înainte de începerea fiecărei călătorii, călătorul având obligația de a înscrie pe versoul cărții data de începere a călătoriei.
Pentru trenurile de rang superior sau la o clasă superioară această legitimație de călătorie este valabilă cu achitarea integrală a diferențelor tarifare.
Cartea VSD nu dă dreptul la întreruperi, la diferență de rută, nefiind valabilă pe alte rute decât cele înscrise pe legitimație.
Pentru fiecare sfârșit de săptămână din perioada de valabilitate călătorul alege câte un traseu.
Reducerile de care beneficiază călătorii care călătoresc în baza cărții VSD sunt stabilite de conducerea căii ferate și sunt publicate.
Nici o reducere acordată de calea ferată nu se mai poate aplica legitimațiilor de călătorie de care se bucură deja de o reducere din tariful întreg.
Călătorii care beneficiază de reduceri trebuie să prezinte la cererea organului de control, dovada că pot beneficia de reducerile respective.
G. Călătoriile gratuite în interes de serviciu și
în interes personal27
Călătoriile gratuite pe căile ferate în interes de serviciu și personal se fac în baza 28 :
a) autorizațiilor de călătorie;
b) permiselor de călătorie;
c) biletelor de călătorie în interes de serviciu cu una sau mai multe călătorii;
d) abonamentelor de călătorie pentru locuință.
1. Autorizațiile de călătorie
Salariații încadrați cu contract individual de muncă pe durată nelimitată la Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” S.A., Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A., Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” S.A., Societatea de Administrare Active Feroviare „SAAF” S.A., Societatea de Servicii de Management Feroviar „SMF” S.A., la unitățile din structura acestora, inclusiv filialele cu personalitate juridică, beneficiază anual de autorizații de călătorie în interes de serviciu și personal pe căile ferate.
Autorizațiile de călătorie pot fi nominale și colective. Autorizația nominală este o legitimație de călătorie netransmisibilă care conține fotografia posesorului, numele și prenumele, funcția, unitatea la care este angajat, codul numeric personal, casa de valabilitate, rubrica mențiuni, anul de valabilitate emitent și data emiterii.
Autorizația de călătorie colectivă se emite pentru grupuri de maxim 1+4 persoane și se eliberează numai de către Serviciul Legitimații de Călătorie și Facilități unor instituții care desfășoară activități comune cu personalul căii ferate. Numărul și clasele acestor autorizații se vor stabili prin convenții încheiate între Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” S.A., și instituțiile respective.
Această legitimație de călătorie este nominală, netransmisibilă, având completat numele și prenumele conducătorului grupului, calitatea, fotografia acestuia și este valabilă numai însoțită de ordinul de deplasare, delegație de serviciu sau ordin de serviciu. Această legitimație de călătorie nu dă dreptul la obținerea tichetului de rezervare a locului.
Autorizațiile de călătorie pe calea ferată sunt valabile la clasa pentru care au fost emise și dau dreptul posesorului la călătoria fără plata suplimentului de tren și a tichetului de rezervare a locului la trenurile accelerate, rapide și exprese. La călătoria în interes de serviciu aceste autorizații dau dreptul la călătoria fără plata suplimentului de tren la trenurile intercity. În acest caz, posesorii trebuie să prezinte ordinul de deplasare pe care se face mențiunea „circulă cu tren IC” semnată de conducătorul unității respective.
Autorizațiile de călătorie pot conține următoarele mențiuni :
– „Acces pe locomotivă”;
– „Valabil la vagonul de bagaje”;
– „Valabil fără plata suplimentului la tren IC, ICE”.
Când în cursul anului posesorii de autorizații nu mai justifică deținerea și folosirea autorizației respective, precum și în cazul când unii dintre aceștia pierd calitatea pentru care li s-a acordat sau părăsesc unitatea (mutare, transfer, desfacere a contractului de muncă), autorizațiile de călătorie vor fi retrase. Fac excepție de la aceste prevederi salariații care se pensionează și care vor beneficia de această autorizație până la sfârșitul anului.
2. Permisele de călătorie
Membrii de familie ai personalului căilor ferate, la unitățile din structura acestora, inclusiv filialele cu personalitate juridică, precum și pensionarii proveniți din salariații acestor unități beneficiază annual de călătorii dus-întors pe calea ferată pe bază de permise individuale de călătorie.
Membrii de familie ai pensionarilor proveniți din unitățile din structura căilor ferate, inclusiv filiale cu personalitate juridică, beneficiază anual de 6 călătorii dus-întors pe calea ferată pe bază de permise individuale de călătorie.
Salariații încadrați cu contract de muncă individual pe durată nedeterminată în aparatul central al Ministerului Transporturilor, din unitățile din rețeaua medicală proprie, în școlie, grupurile școlare, liceele de transporturi căi ferate, la Casa Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor, Autorității feroviare Române – AFER, precum și pensionarii proveniți din acest personal beneficiază anual de 12 călătorii dus-întors pe bază de permise individuale. Membrii de familie ai salariaților și pensionarilor acestora beneficiază anual de 6 călătorii gratuite dus-întors pe bază de permise individuale.
Studenții și elevii, până la vârsta de 25 de ani, respectiv de 26 de ani în cazul în care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, copii ai salariaților căii ferate, la unitățile din structura acestora, inclusiv filialele cu peronalitate juridică, beneficiază de 12 călătorii dus-întors pe calea ferată pe bază de permise de clătorie iar copii pensionarilor proveniți din acest personal, aflați în întreținerea acestora, a tutorilor sau aflați în plasament familial beneficiază de 6 călătorii dus-întors pe calea ferată pe bază de permise de călătorie, contra cost.
Copiii pot dobândi permise de călătorie pe calea ferată la cererea părinților, încadrați sau pensionați, iar în anul în care împlinesc vârsta de 18, respectiv 25 sau 26 de ani, primesc drepturile complete pentru anul întreg, indiferent de data împlinirii acestei vârste, permisele fiind valabile în tot cursul anului respectiv.
Permisele de călătorie pe cale ferată sunt valabile la clasa pentru care au fost emise, la trenurile de persoane și la trenurile accelerate, rapide și exprese fără plata suplimentului de tren și a tichetului de rezervare.
Membrii de familie sunt soțul, soția și copiii minori precum și :
a) copiii minori înfiați, aflați sub tutelă, în plasament familial sau încredințați în condițiile legii unor persoane care beneficiază de călătorii gratuite, precum și copiii beneficiarilor de călătorii gratuite aflați în aceleași situații la alte persoane care nu beneficiază de acest drept ;
b) copiii minori ai beneficiarilor de călătorii gratuite, proveniți dintr-o căsătorie anterioară și încredințați acestora prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă ;
c) copiii minori ai beneficiarilor de călătorii gratuite care au decedat ;
d) copiii majori inapți de muncă ai beneficiarilor de călătorii gratuite, inclusiv în cazul în care sunt înfiați, aflați sub tutelă, în plasament familial sau încredințați, în condițiile legii, unor persoane care beneficiază de călătorii gratuite pe calea ferată, precum și cei aflați în aceeași situație la persoane care nu beneficiază de călătorii gratuite ;
e) soțul sau soția cu pensie de urmaș, ai beneficiarului de călătorii gratuite care a decedat.
În cazul căsătoriei personalului încadrat sau pensionar se acordă membrilor de familie un număr de file de permis proporțional cu numărul lunilor întregi rămase de la data căsătoriei până la sfârșitul anului respectiv.
Când în cursul anului posesorii de permise de călătorie pe cale ferată nu mai justifică deținerea și folosirea permiselor respective, precum și în cazul când unii dintre aceștia pierd calitatea pentru care li s-a acordat sau părăsesc unitatea (mutare, transfer, desfacere a contractului de muncă), permisele de călătorie le vor fi retrase. Pierderea dreptului de a beneficia de permise de călătorie pe calea ferată de către titular duce la pirderea acestui drept și de către membrii de familie. Fac excepție membrii de familie ai beneficiarilor de călătorii gratuite care au decedat, care își mențin în continuare dreptul la călătorie pe cale ferată pe bază de permise individuale până la finele anului.
Permisele de călătorie pe cale ferată nu sunt valabile decât însoțite de cartea de identitate.
Acestea sunt legitimații strict personale cu valabilitate 5 ani și care se vizează anual de unitatea emitentă. Servesc pentru identificarea posesorilor de permise individuale de călătorie pe cale ferată. Pentru a fi valabile trebuie să conțină timbru sec CFR aplicat pe colțul din stânga jos a fotografiei posesorului, grifa conducătorului unitații emitente, ștampila rotundă a unității emitente, semnătura posesorului, anul de naștere în cazul copiilor.
Cărțile de identitate se completează cu următoarele : numele, prenumele titularului, calitatea(salariat, soție, soț, fiu, fiică, pensionar), data emiterii, fotografie recentă, clară și care să corespundă dimensiunilor.
Permisele de călătorie individuale sunt legitimații de călătorie tip foaie, clasa I și clasa a II-a, care se emit în carnete de 6, 12 și 24 de file. Pe coperta acestor permise se completează anul de valabilitate iar în interior, pe pagina 2, numărul cărții de identitate, numele și prenumele titularului, funcția pe care o îndeplinește (în cazul membrilor de familie se completeaza soț, soție, fiu, fiică) și numele și funcția persoanei salariate de la care derivă acest derpt, unitatea la care este angajată persoana încadrată, data emiterii, semnătura emitentului și ștampila rotunda a unitații emitente.
În cazul pierderii permiselor nu se mai eliberează altele pentru anul respectiv.
3. Biletele de călătorie în interes de serviciu
Biletele se vor elibera :
a) salariaților încadrați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în aparatul central al Ministerului Transporturilor, în unitățile medicale din rețeaua proprie, în școlile, grupurile școlare, liceele de transporturi căi ferate, la Casa Asigurărilor de Sănătate a Transporturilor și la Autoritatea Feroviară Română-AFER ;
b) salariaților încadrați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, precum și pensionarilor angajați cu convenție civilă de prestări servicii din cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. CĂLĂTORI” S.A., Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A., Societatea de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A., Societate de Administrare Active Feroviare „SAAF” S.A., Societate de Management Feroviar „SMF” S.A. și de la filialele acestora ;
c) cursanților de la toate formele de învățământ din rețeaua unităților căilor ferate ;
d) copiilor salariaților căilor ferate care sunt sportivi la cluburile și asociațiile sportive feroviare sau fac parte din formațiile artistice feroviare pentru deplasări la competiții și festivaluri;
e) societățile comerciale care execută lucrări în interesul căii ferate.
Biletele de călătorie în interes de serviciu, însoțite de delegație de serviciu sunt valabile la trenurile de persoane și la trenurile accelerate și rapide cu regim de rezervare a locurilor, fără nici o plată, caz în care la rezervarea locurilor se emit tichete de rezervare gratiute.
Bilettul de călătorie în interes de serviciu este un imprimat strict socotit care se tipărește în carnete de câte 25×2 file și se completează prin calchiere cu indigo în două exemplare, din care exemplarul originalul se dă titularului, copia rămâne la emitent, pentru control și justificare.
Acest bilet se poate întocmi pentru orice clasă fiind tipărit în doua modele și anume:
a) biletul de călătorie în interes de serviciu pentru călătorie dus-întors pentru un anumit parcurs. Acest model de bilet este folosit și la călătoria în grup, însoțit de tabel nominal;
b) biletul de călătorie în interes de serviciu pentru mai multe călătorii dus-întors pe parcursurile indicate; se folosește numai pentru călătoria individuală.
Numărul maxim de călătorii pentru care se poate emite acest bilet în interes de serviciu este de 15 călătorii dus-întors. Organul care a aprobat emiterea, prin actul de emitere, stabilește numărul de călătorii pentru care este valabil biletul de serviciu respectiv, număr care se înscrie pe bilet de către emitent.
Biletele de călătorie în interes de serviciu emise pentru o singură călătorie dus-întors sunt valabile 30 de zile de la data emiterii lor.
Biletele de călătorie în interes de serviciu pentru mai multe călătorii dus și întors sunt valabile 90 de zile de la data emiterii lor și se pot emite cu valabilitate pe mai multe parcursuri, indiferent de distanță, însă maxim 15 parcursuri.
Nu se pot emite bilete de călătorie în interes de serviciu cu valabilitate pe toate liniile CFR.
Unei persoane nu i se pot emite mai multe bilete de călătorie în interes de serviciu în aceeași perioadă de timp.
Biletul de călătorie în interes de serviciu individual dă dreptul, în termenul de valabilitate, la un numar nelimitat de întreruperi, fară a fi nevoie să se facă viza de întrerupere.
Călătoria efectuată pe bază de bilete de călătorie în interes de serviciu, colective, nu poate fi întreruptă.
Pentru a fi valabil la călătorie, biletul in interes de serviciu trebuie sa fie vizat de casa stației de plecare.
Pe biletul de călătorie în interes de serviciu pentru mai multe călătorii dus și întors, fiecare călătorie, atât la ducere cât și la întoarcere va fi marcată la controlul legitimațiilor de călătorie printr-o perforare în căsuța corespunzătoare zilei de efectuare a călătoriei precum și căsuța cu indicarea parcursului. În cazul unei calătorii dus-întors efectuată în aceeași zi, în căsuța respectivă se vor face două perforări distincte.
Dacă biletul de călătorie in interes de serviciu este emis pentru călătoria în grup , biletul se prezintă la casa stației, împreună cu două exemplare din tabelul nominal.
Călătorii care folosesc bilet de călătorie în interes de serviciu sunt obligați să se legitimeze, la cererea personalului de tren și de control și să prezinte delegația de serviciu.
La călătoria în grup, conducătorul grupului păstreaza asupra sa biletul de serviciu și tabelul nominal și încredințează fiecărui călător din grup câte un bilet de control. Conducătorul grupului ste obligat sa înlesnească organelor de control sau revizie identificarea călătorilor din grup.
4. Abonamentele de călătorie pentru locuință
Studenții și elevii, până la vârsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, copii ai salariaților căii ferate, la unitățile din structura acestora, inclusiv filialele cu personalitate juridică, precum și ai pensionarilor proveniți din acest personal, aflați în întreținerea acestora, a tutorilor sau aflați în plasament familal și care urmează cursuri și practică în alte localități decât cea de domiciliu, beneficiază de abonamente de călătorie pentru locuință.
Acestea se vor elibera pentru distanța de maxim 150 km și vor fi valabile la trenuri de persoane și accelerate și la 2 perechi de trenuri rapide cu viza Agențiilor Zonale de Călători sau a Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători. Trenurile rapide la care se vor putea utiliza aceste abonamente vor fi nominalizate de către Serviciul Legitimații de Călătorie și Facilități. Aceste legitimații de călătorie sunt valabile numai la clasa a II-a și nu dau dreptul la rezervarea locului sau plata diferențelor de clasă.
H. Dreptul la transport
Călătorul trebuie să posede o legitimație de călătorie valabilă la data, trenul, clasa și serviciul utilizat, obținută conform reglementărilor căii ferate. Celor care contravin acestor prevederi calea ferată nu le recunoaște nici un drept, de nici o natură și nu răspunde la nici o daună pe care, eventual aceștia ar suferi-o.
Călătorul este obligat să păstreze legitimația de călătorie asupra sa în tot timpul călătoriei și să o prezinte pentru verificare, la cerere, personalului de tren sau agentului căii ferate împuternicit în acest scop.
Legitimațiile de călătorie care prezintă modifcări necertificate de calea ferată nu sunt valabile și sunt retrase de către agenții căii ferate.
Călătorul care nu prezintă în tren o legitimație de călătorie valabilă este obligat să plătească tariful de taxare în tren. În cazul în care călătorul refuză plata tarifului de taxare în tren, el este contravenient și tratat ca atare.
Tariful biletelor cu tarifare în tren este stabilit pe zone kilometrice, superior tarifului de la casa de bilete. În cazul refuzului achitării tarifului din tren, călătorul contravenient i se întocmește proces-verbal de contravenție. În procesul-verbal se menționează atât tariful din tren, cât și un tarif suplimentar, stabilit de calea ferată. Acestea se pot achita ulterior la orice casă de bilete de la stațiile căii ferate. Dacă aceste tarife sunt achitate în termen de 48 de ore de la data contrvenției, contravenientul trebuie să plătească tariful din tren și jumătate din tariful suplimentar. În cazul în care acest termen este depășit, contravenientul trebuie să plătească tariful din tren și tariful suplimentar.
Călătorii contravenienți care nu pot fi legitimați pentru întocmirea procesului-verbal de contravenție sunt predați Corpului Gardienilor Feroviari sau organelor de poliție, pentru identificare.
Verificarea legitimațiilor de călătorie în tren, în timpul staționării în stații se poate dispune de calea ferată în anumite cazuri, și anume:
a) în stațiile de îndrumare a trenurilor, pentru a preveni urcarea în tren a călătorilor în neregulă, în cazul când se constată în mod repetat acest lucru ;
b) în stațiile din parcurs, în cadrul acțiunilor special organizate pentru depistarea și tratarea legală a călătorilor frauduloși și a practicilor ilegale ale personalului de tren ;
c) în stațiile finale sau în parcurs, în scopul ridicării unor legitimații de călătorie.
Călătorul este obligat să predea legitimația de călătorie agentului căi ferate. În anumite situații, la solicitarea călătorului, i se va înlocui legitimația ridicată cu alta, eliberată pe loc, potrivit reglementărilor căii ferate.
I. Întreruperea călătoriei
Legitimația de călătorie dă dreptul, de regulă, la o singură întrerupere a călătoriei de maximum 24 de ore de la plecarea trenului cu care a sosit călătorul sau de la plecarea primului tren, de regulă, de același rang.
În cazuri bine întemeiate, călătorul poate cere prelungirea termenului de întrerupere, care se aprobă astfel :
a) până la maximum 3 zile, de către șefii stațiilor și agenților de voiaj ale căilor ferate;
b) până la maximum 5 zile, de șefii compartimentelor comerciale călători, ierarhic superioare subunitaților menționate anterior;
c) peste 5 zile, de conducerea direcției de specialitate a căii ferate.
Legitimația de călătorie își pierde valabilitatea în cazul în care călătria întreruptă nu va putea fi continuată cu trenul pentru care a fost vizată.
Dreptul de a face, mai multe întreruperi și cu o durată mai mare de 24 de ore, fără nici o aprobare, îl au numai acele legitimații de călătorie pentru care s-a prevăzut în mod expres că beneficiază de acest drept.
Nu dau dreptul la întreruperea călătoriei următoarele legitimații :
a) biletul de călătorie dus-întors;
b) abonamentul săptămânal;
c) abonamentul lunar cu număr limitat de călătorii;
d) biletul cu tarifare în tren, biletul eliberat în tren;
e) biletul de călătorie gratuit în interesul serviciului, emis pentru călătoria în grup;
f) cartea VSD.
Excepții privind durata maximă a întreruperii de 24 de ore sunt prevăzute în instrucțiunile de utilizare a legitimațiilor și sunt tipărite pe acestea.
J. Alte forme de contractare a transporturilor de călători
Calea ferată poate să ofere publicului vagoane și trenuri special comandate, altele decât cele publicate în mersul trenurilor, în condițiile prevăzute de normele uniforme de transport.
Condițiile privind comandarea vagoanelor diferă după felul vagoanelor și modul lor de exploatare.
Dacă posibilitățile de exploatare și disponibilitățile de material rulant permit, la cerere, se pot pune la dispoziție vagoane de orice fel pentrul transportul călătorilor în grup.
Vagoanele special comandate se atașează la trenurile de călători în circulație, în limita tonajului admis.
În cerere se vor indica numărul călătorilor de transport, felul vagoanelor, modul cum se vor achita tarifele de transport, stația de pornire, de destinație și de întrerupere, datele și trenurile la care se cere atașarea vagoanelor.
Comandarea vagoanelor se poate face cu cel mult 30 de zile și cu cel puțin 10 zile înainte de plecare, prin cerere scrisă, care se poate depune la șeful agenției de voiaj sau la șeful stației de pornire ori la compartimentele corespunzătoare, ierarhic superioare.
Pentru vagoanele de dormit și cușetă special comandată, cererea trebuie să fie adresată unei societați comerciale prestatoare de servicii cu vagoane restaurant și de dormit.
Pentru vagoanele special comandate într-o stație care nu dispune de vagoane și care trebuie să fie dirijate din alte stații, cel care comandă vagoanele trebuie să plătească tariful pentru parcursul gol al acestor vagoane.
Tariful pentru parcursul gol se calculează și se încasează pentru întregul parcurs gol efectuat de la stația de domiciliu. Tariful pentru parcursul gol se încasează cu biletul de călătorie în grup cu care s-au încasat tarifele de transport. Eventualele parcursuri goale, efectuate în plus față de cele calculate inițial, se încasează ulterior cu un alt bilet de călătorie în grup.
Renunțarea la vagonul comandat trebuie anunțată stației de îndrumare astfel :
a) cu cel puțin 48 de ore înainte de plecare, în cazul vagoanelor clasă și vagoanelor de marfă;
b) cu cel puțin 3 zile înainte de plecare, în cazul vagoanelor salon, de dormit, cușetă, restaurant și de bagaje.
În cazul în care renunțarea se anuță în termene mai scurte decât cele menționate mai sus, se plătește tariful de renunțare, după felul vagonului.
În cazul în care înainte de renunțare s-au efectuat dirijări de vagoane goale, tariful pentu parcursul gol se plătețte separat de tariful de renunțare.
Plata tarifelor de transport și accesorii pentru vagoanele special comandate se face din timp, cu cel puțin 2 zile lucrătoare înainte de plecarea trenului la care se atașează, iar confirmarea acestor taxe se va transmite tuturor unităților interesate.
Înainte de punerea la dispoziție a vagoanelor special comandate, solicitantul va semna un contract-angajament, prin care se obligă să despăgubescă calea ferata pentru eventualele daune cauzate de avarierea sau murdărirea vagoanelor ori a instalațiilor, produse din vina acestora.
După efectuarea călătoriei, șeful de stație și agentul de specialitate vor lua în primire vagoanele, verificând starea acestora.
Eventualele stricăciuni și valoarea acestora se vor trece într-un proces-verbal semnat atât de către beneficiar, cât și de personalul căii ferate. În cazul în care beneficiarul refuză să semneze procesul-verbal, se va solicita prezența Poliției Transporturi Feroviare sau a specialistului autorizat ori a 2 martori străini de calea ferată, care vor semna procesul-verbal.
Comandarea trenurilor speciale se face astfel :
Dacă situația circulației și disponibilitățile de material rulant permit, pentru grupurile mari de călători , care nu pot fi satisfăcute prin vagoane special comandate, atașate la trenurile în circulație, la cerere, calea ferată poate aproba punerea la dispoziție de trenuri speciale sau autmotoare. Comandarea și aprobarea trenurilor speciale se fac în aceleași condiții ca și pentru vagoane special comandate.
Dacă trenul special se comandă într-o stație care nu dispune de vagoane și locomotive, acestea trebuind să fie dirijate din alte stații, se va încasa și tariful pentru parcursul gol, pentru fiecare vagon în parte. Pentru locomotiva izolată adusă pentru a remorca trenul special se încasează, pentru parcursul gol, tariful pentru locomotivă pe distantă de la stația de domiciliu până la stația de pornire a trenului special și înapoi.
Dacă garnitura completă a trenului special comandată este transportată în stare goală de la o stație la stația de pornire, se încasează tariful pentru parcursul gol pentru ditanța dus-întors astfel:
a) pentru locomotive (locomotivă izolată);
b) pentru vagoanele din compunerea trenului.
Tariful pentru parcursul gol al vagoanelor se calculează așa cum se arată la vagoanele special comandate, ținându-se seama de toate cursele care se fac în stare goală.
Tariful pentru parcursul gol al locomotivei se încasează pe același bilet de călătorie cu care se încasează tarifele de transport, menționându-se separat în bilet tarifele pentru eventualele parcursuri izolate ale acesteia sau ale automotoarelor izolate, produse pâna la înapoierea vehiculelor la domiciliu.
Tarifele de urgentare și tarifele de renunțare se determină și se percep pentru fiecare urgentare sau renunțare, în cazul fiecărui vagon în parte.
Plata tarifelor de transport și accesorii se face în aceleași condiții ca și pentru vagoanele special comandate.
La punerea la dispoziție a trenului special comandat și la acoperirea eventualelor pagube provocate din vina beneficiarului se aplică si prevederile tarifare.
Calea ferată poate transporta cu anumite trenuri de călători cu vagoane specializate autoturisme înmatriculate, în bună stare tehnică. Fiecare autoturism trebuie să fie însoțit de minimum o persoană, posesoare a permisului de conducere.
Nu se primesc la transport autoturisme care tractează remorci sau rulote, precum și autoturisme echipate cu portbagaje deasupra mașinii.
Calea feartă poate face servicii de transport integrate și cu alte mijloace de transport :
a) transport rutier (mijloace auto);
b) transport naval (nave feribot).
CAPITOLUL IV
CONCLUZII
Dezvoltarea rețelei feroviare a impus apariția unui nou tip de contract și anume contractul de transport feroviar de călători. De-a lungul timpului acest contract a cunoscut mai multe forme, ajungând în cele din urmă la forma actuală.
Contractul de transport de călători pe calea ferată este unul din cele mai des întâlnite contracte. Majoritatea oamenilor au călătorit cel puțin o data cu trenul, încheind deci un contract de transport feroviar.
În România, rețeaua de căi ferate este administrată de către stat. Modalitațile de organizare și executare a transporturilor feroviare sunt reglementate prin lege. Transporturile feroviare sunt în proprietatea publică a statului făcând parte din categoria serviciilor de interes public prestate de către populație.
Inițial contractul de transport a fost definit ca o locațiune de lucrări. Acest lucru nu mai corespunde însă situației din prezent, contractul de transport fiind cu adevărat o locațiune de servicii.
Întrucât încă de la încheierea lui contractul de transport dă nastere la obligații reciproce și interdependente în sarcina ambelor părți, aceasta este și un contract bilateral (sinalagmatic). Totodată este si un contract oneros întrucât fiecare parte urmarește să obțină un folos, o contraprestație. Contractul de transport este de asemenea un contract consensual, comutativ având caracter economic.
Participanții la contractul de transport sunt cărăușul (transportatorul) și călătorul . Legea prevede specializarea cărăușului în efectuarea transportului, acesta având și calitatea de comerciant.
O particularitate în ceea ce privește contractul de transport o constituie capacitatea călătorului. Dacă pentru validitatea unui contract se cere ca persoanele să aibă capacitate de exercițiu deplină, în cazul contractului de transport această capacitate nu mai este necesară, întrucât copii și elevii folosesc în mod frecvent mijloacele de transport.Aceste contracte se încheie în baza așa numitului contract de ghișeu. În ceea ce privește cărăușul, acesta trebuie să aibă capacitate de exercițiu și de folosință deplină.
Consimțământul părinților prezintă și el anumite particularități. Astfel consimțământul călătorului se realizează printr-o simplă adeziune, acceptare, în vreme ce cărăușul este într-o stare de ofertă permanentă față de public. O altă particularitate o constituie prețul contractului. Acesta nu este negociabil tarifele cărăușului fiind obligatorii.
Obiectul contractului îl constituie prestațiile efectuate de cărăuș de a transporta călătorii, iar pentru călător îl constituie plata prețului.
O altă caracteristică specifică a contractului de transport feroviar de călători o reprezintă și forma contractului. Deși Codul Civil prevede obligația întocmirii unui contract în dublu exemplar, în acest caz se face o derogare din motive explicabile, dat fiind numărul mare al călătorilor. Contractul ia astfel forma unei legitimații de călătorie aflată în posesia călătorului. Condițiile de acceptare la transport impun îndeplinirea de către călător a anumitor obligații, respectarea unor norme legale. Cărăușul poate exclude de la transport anumite categorii de persoane care prin comportamentul lor ar stânjeni pe ceilalți călători (persoanele în stare de ebrietate, drogate, bolnave sau pe cei care au un comportament violent).
Călătorii pot fi transportați cu trenuri prevăzute în mersul trenurilor, trenuri suplimentare sau trenuri special comandate. Mersul trenurilor este adus la cunoștința publicului prin publicare anuală sau prin afișarea în stații sau agenții de voiaj.
Categoriile de trenuri sau de vagoane sunt de asemenea publicate în mersul trenului.
În alcătuirea lucrării o pondere mare o reprezintă prezentarea legitimațiile de călătorie și a duratei valabilității lor. Am considerat că acestea au o foarte mare importanță întrucât ele constituie modalitatea prin care se încheie contractul de transport. Călătorul se prezintă la ghișeul stației sau la agenția de voiaj unde în schimbul plății unui tarif i se eliberază o legitimație de călătorie în condițiile cerute de către acesta. Astfel călătorul poate alege destinația, ruta, clasa la care călătorește, tipul trenului. La trenurile accelerate, rapide, exprese sau intercity se emit legitimații în limita locurilor disponibile.
Am încercat să prezint cât mai detaliat fiecare tip de legitimație în parte pentru a sublinia particularitățile acestora și deosebirile existente între anumite tipuri de legitimații.
Am prezentat de asemenea și particularitățile legitimațiilor gratuite întrucât acestea se acordă unei anumite categorii de persoane. Aceste persoane sunt însă și ele călători deci încheie un contract de transport.
O categorie aparte o constituie modalitățile de realizare a transportului precum și drepturile și obligațiile ce decurg din contractul de transport.
Lucrarea a fost astfel structurată încât să prezinte în partea de început caracteristicile contractului de transport, în general, iar apoi particularitățile contractului de transport de călători pe calea ferată.
Bibliografie
* Doctrina
1. A.PopsiT.Ciobanu“DreptulTransportatorilor Vol.I Universitatea Bucuresti 1984 , P.19
P.I.Demetrescu –“Contractul de Transport” Ed. Didacticasi Pedagogica , Bucuresti 1962 P.27
Tr.Ionascu , E.Barach – “Teoria generala a contractelor economice”
Vol.I , Ed. Academiei R.S.R. Bucuresti 1963,P.7
F.Fainis – “Dreptul Transporturilor” Note de curs, Ed .Fundatiei ”Romania de Maine” Bucuresti 2000,P.35
E.Cristoforeanu “Despre contractul de transport” , Cartea I , Bucuresti 1925,P.39
GH.Filip – “Dreptul transporturilor” Casa de aditura sipresa Sansa S.R.L , Bucuresti 1996,P.43
M. Costin,M. Muresan , V.Ursa – “Dictionar de Drept civil” “Ed. Stiintifica si Enciclopedica” Bucuresti 1980,P139 – 140
“Foaia Oficiala C.F.R” Nr.10 din 1 Noiembrie 1999,Ed. Feroviara.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .dreptul Transporturilor Contractul de Transport de Calatori pe Calea Ferata (ID: 125234)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
