.dreptul de Aparare. Aparatorul, Instrument al Asistentei Juridice

CAPITOLUL I. NOTIUNI INTRODUCTIVE.

Sectiunea 1: Dreptul de aparare- drept fundamental al omului

( aparitie si evolutie)

Dezvoltarea comunitatilor umane a impus crearea unei forme organizatorice a acestora, ceea ce a dus la aparitia celei mai importante structuri ale omului, care este statul.In cadrul statal, oamenii au inteles necesitatea statuarii unor norme care sa le guverneze activitatile.Astfel, au aparut treptat primele norme de drept, intial nescrise, dar mai apoi, pe masura evolutiei societatii, s-au impus normele scrise.Amintim aici unele din cele mai vechi legiuiri scrise, precum Codul lui Hamurabi.

Din noianul de norme create de om pentru desfasurarea in bune conditii a vietii sociale, se detaseaza ca importanta cele care statueaza respectul ce trebuie sa existe intre oameni, sub aspectele integritatii corporale, a demnitatii, a valorilor sociale esentiale, in general. Atentia deosebita deriva din faptul ca sanctiunile incalcarii unor astfel de norme sunt dintre cele mai grave( privarea de libertate, amenda) si din aceea ca ilicitul penal reprezinta una dintre cele mai grave incalcari ale ordinii de drept, cunoscuta sub denimirea de infractiune.

Persoanelor care savarsesc asemenea fapte li se apreciaza vinovatia sau nevinovatia in cursul procesului penal, care o data finalizat poate genera consecinte foarte grave. De aceea, legiuitorul roman si toate legiuirile internationale reglementeaza dreptul de aparare pentru cel ce se gaseste in fata instantelor penale, deoarece astfel se acorda ocrotire nu numai intereselor individuale ale cetatenilor, ci in acelasi timp si intereselor generale ale societatii de a stabili adevarul in cauzele penale aflate spre solutionare pe agenda organelor judecatoresti. In acest fel se evita erorile si se ajunge la o justitie eficace.

Dreptul de aparare este un drept fundamental al omului a carui aparitie se situeaza in perioada antichitatii, la Aristotel sau la filosofii stoici. In dreptul roman era inscrisa regula ca nimeni nu poate fi judecat, nici macar sclavul, fara a fi aparat. Desigur, este vorba de forme incipiente de aparitie a drepturilor fundamentale ale omului.

Adevarate preocupari de a privi pe om ca pe o fiinta autonoma, cu personalitate proprie, cu drepturi tinand de fiinta sa idividuala si nu ca o parte nedistincta a societatii, au inceput o data cu epoca Renasterii, etapa care a insemnat o grandioasa reinnoire in Europa secolelor IV-VI in toate domeniile.

In secolele 17-18 rationalistii, precum Hugo Grotius, J.J. Rousseau, Thomas Hobbes vor pune progresiv bazele stiintifice ale doctrinei drepturilor individuale ale omului, privite ca expresie a unui drept natural.

Mai tarziu prin crearea Organizatiei Natiunilor Unite s-a deschis o noua era in ceea ce priveste relatiile dintre state, trecandu-se la elaborarea unor insrumente juirdice in domeniul drepturilor omului, ce au cunoscut noi dimensiuni.Pe fundamentul mentinerii pacii si securitatii si a cooperarii dintre state a fost elaborata Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in 1948, ca document international fundamental al drepturilor inalienabile si inviolabile ale tuturor oamenilor.

Declaratia prevede interzicerea torturii si a pedepselor umilitoare si degradante, a condamnarii pentru actiuni sau omisiuni care nu constituie fapte penale in momentul producerii lor. De asemenea, se recunoaste dreptul fiecarei persoane de a se adresa unei instante judecatoresti pentru a-i proteja drepturile, de a fi audiata in mod nemijlocit in public in fata instantelor, nu in ultimul rand de a se apara impotriva oricaror invinuiri ce i se aduc.

Se impune precizarea ca datorita caracterului inovator si cuprinzator, Constitutia Romaniei din 1991 se refera explicit la Declaratia Universala a Drepturilor Omului in art. 20 alin.1, prevazand expres ca dipozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia. Nominalizarea acestui document in Constitutia Romaniei schimba natura acesteia dintr- un document politic intr-unul juridic.

In prezent la nivel european exista un document asemanator Declaratiei, de o mare importanta si anume Conventia Europeana a Drepturilor Omului, semnata in 1959 de statele membre ale Comunitatilor Europene. Aceasta la art.6 precizeaza ca beneficiaza de dreptul la aparare orice persoana care este supusa statuarii in mod public in legatura cu o cauza judiciara, relativa la contestarea unor drepturi sau obligatii cu caracter civil, respectiv in legatura cu temeinicia unei acuzari in materie penala.

Curtea a apreciat ca intr-o sociatate democratica in sensul Conventiei, dreptul la o buna administrare a justitiei ocupa un loc atat de important, incat o interpretare restrictiva a art.6 nu ar corespunde scopului si obiectului acestei dispozitii. De asemenea, s-a atras atentia ca statele nu pot imprima unei cauze penale o nuanta administrativa, pentru ca astfel sa o scoate de sub incidenta art.6. Astfel, accesul la un forum judiciar trebuie sa fie real si nu numai formal, asa cum si aparerea trebuie sa asigure o protectie atat in fapt cat si in drept, mai ales cand dreptul la asistenta judiciara gratuita, atunci cand interesele justitiei o cer, este obligatorie.

In spiritul CEDO s-a apreciat ca statul nu poate restrange or suprima controlul judecatorilor in anumite domenii si nici interveni in activitatea judecatorilor, dar pe de alta parte, daca o anumita cauza ridica probleme ce necesita un nivel de cunostinte profesinale ridicat, statul nu trebuie sa lase pe cel acuzat sa raspunda singur acestor exigente profesionale.

Insiruirea acestor drepturi la art.6 pct.3 din CEDO nu este exhaustiva; desi drepturile respective apartin acuzatului, nu este exclusa extinderea apicarii lor si in procesele civile si pentru toate partile. Pentru a se asigura un proces echitabil art.6 pct.3 este aplicabil nu numai in fata instantei, ci in toate fazele si etapele procesului.

Sectiunea 2 : Consacrarea dreptului de aparare in legislatia romana.

Studiul vechilor noastre legiuiri este interesant din punctul de vedere al evolutiei drepturilor si institutiilor din tara noastra, pentru ca exista o lipsa de contact intre trecut si prezent, in materie penala, deoarece studiul se face cu material nou, impunandu-se perfectionarea continua a sistemului de drept.

Astfel, in Transilvania, sub influenta Renasterii au aparut si s-au dezvoltat idei umaniste in operele lui Nicolau Olahus, iar in Moldova si Tara Romaneasca aceste idei s-au regasit la Neagoe Basarab, Petru Cercel, pentru ca mai tarziu sa ia nastere o adevarata scoala umanista din care s-au desprins Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Mitropolitul Dosoftei.

Unul dintre cele mai vechi documente care reflecta fara dubii preocuparile romanilor pentru definirea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale este “Hrisovul”, emis la 15 iulie 1631, de Leon Voda Tomsa, domn al Tarii Romanesti (1628-1632). Documentul contine prevederi potrivit carora nimeni nu poate fi pedepsit cu moartea fara a fi in prealabil judecat; orice judecata trebuie dupa pravila, adica dupa lege, iar vinovatia trebuie dovedita.

Trebuie amintite, la inceputul secolelor al XVIII lea-al XIX-lea, Legiuirea Cargea, Codul Calimah sau Regulamentele Organice, acestea din urma instituind pentru prima data in Tarile Romane autoritatea de lucru judecat.

In Romania problematica drepturilor omului si a libertatilor fundamentale a inceput sa capete conturul ei modern in contextul Revolutiei de la 1848 si ulterior. Astfel, prevedirile legislative adoptate in acesta perioada, precum Codul civil (1862), Codul penal (1865), Codul de procedura penala (1865) au consacrat principii inaintate, precum principiul legalitatii pedepsei, principiul dreptului la aparare, principiul egalitatii in fata legii; dupa 1944 Romania a ratificat majoritatea conventiilor si acordurilor internationale in domeniul drepturilor omului.

In prezen este in vigoare Codul de procedura penala din 1969 cu modificarile aduse prin diverse acte normative, Codul de procedura penala garantand la art.6 dreptul la aparare atat invinuitului, inculpatului, cat si celorlate parti din procesul penal in tot cursul acestuia.

Din modul de redactare a art.6 C.pr.pen. rezulta, in primul rand, ca persoanele asupra carora se intinde beneficiul dreptului de aparare sunt partile din procesul penal(inclusiv invinuitul care, desi nu este parte in proces, are interesul sa se apere impotriva invinuirii ce i se aduce); in al doilea rand, se accentueaza ca dreptul de aparare este garantat in tot cursul procesului penal, ceea ce extinde garantiile dreptului de aparare si in fazele urmaririi penale si a executarii hotararii penale; in fine, garantiile dreptului de aparare actioneaza in conditiile prevazute de lege, implicand posibilitatea ca legea sa reglementeze diferentiat aceste garantii in raport de partile in proces.

Dreptul la aparare este un drept fundamental cetatenesc. Data fiind importanta deosebita a acestui drept, el este consacrat in art.24 din Constitutia Romaniei din 1991. Cele doua alineate ale art.24 surprind corect continutul dreptului de aparare sub cele doua acceptiuni ale sale.

Dreptul la aparare intr-o acceptiune larga cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale care ofera persoanei posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor ce i se aduc, sa conteste invinuirile, sa-si scoata la iveala nevinovatia, etc. Dreptul la aparare ca totalitate de drepturi si de reguli procedurale ofera posibilitatea partilor de a-si valorifica pretentiile sau de a dovedi netemeinicia pretentiilor adversarului. In acesta acceptiune larga se include si posibiliatea folosirii avocatului. In acceptiunea sa restransa dreptul la aparare cuprinde doar posibilitatea folosirii avocatului. Acceptiunea restransa are o mare utilitate, iar alin.2 art.24 din Constitutie insista cu privire la acest aspect. Prima regula constitutionala este in sensul ca, in proces partile au dreptul la asistenta din partea unui avocat. Suntem in prezenta unui drept al persoanei, pe care ea si-l poate exercita sau nu pe riscul sau. De aceea textul vorbeste de avocat ales, in sensul ca partea in proces isi alege ea aparatorul calificat.

Reglementarea constitutionala de la art.24 se numeste “Dreptul la aparare”, iar reglementarea din Codul de procedura penala de la art.6 se numeste “Garantarea dreptului de apare”. Pornind de la diferenta conjunctiei folosite, unii autori au considerat ca “dreptul de aparare” are un continut mai larg decat “dreptul la aparare”. Daca “dreptul la aparare” exprima dreptul invinuitului si al partilor din procesul penal de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, “dreptul de aparare” include pe langa dreptul la aparare si drepturile procesuale pe care le au invinuitul si partile pentru a-si apara interesele legitime, precum si garantiile procesuale care asigura exercitarea de catre invinuit si parti a drepturilor procesuale prevazute de lege.Majoritatea autorilor, insa, nu i-au in considerare aceasta distinctie, ci vorbesc de “dreptul la aparare” sau “de dreptul de aparare” ca fiind unul si acelasi drept, cu un continut identic.

Garantarea dreptului de aparare se coreleaza strans cu legalitatea procesuala (care-i fixeaza limitele si sanctiunea), cu aflarea adevarului(care asigura stabilirea nevinovatiei sau a imprejurarilor favorabile), cu rolul activ (organele judiciare fiid obligate sa stranga probele si in favoarea acuzatului), cu garantarea libertatii (apararea referindu-se si la temeinicia masurilor preventive), cu folosirea limbii oficiale prin traducator, conditie fara de care nu se poate exercita apararea .

Prin recunoasterea si garantarea dreptului la aparare legiuitorul a impus organelor judiciare obligatia de a-l asigura efectiv partilor din procesul penal, in vederea stabilirii adevarului, asfel incat pedeapsa pentru infractor, raspunderea civila a acestuiaprocesul penal de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, “dreptul de aparare” include pe langa dreptul la aparare si drepturile procesuale pe care le au invinuitul si partile pentru a-si apara interesele legitime, precum si garantiile procesuale care asigura exercitarea de catre invinuit si parti a drepturilor procesuale prevazute de lege.Majoritatea autorilor, insa, nu i-au in considerare aceasta distinctie, ci vorbesc de “dreptul la aparare” sau “de dreptul de aparare” ca fiind unul si acelasi drept, cu un continut identic.

Garantarea dreptului de aparare se coreleaza strans cu legalitatea procesuala (care-i fixeaza limitele si sanctiunea), cu aflarea adevarului(care asigura stabilirea nevinovatiei sau a imprejurarilor favorabile), cu rolul activ (organele judiciare fiid obligate sa stranga probele si in favoarea acuzatului), cu garantarea libertatii (apararea referindu-se si la temeinicia masurilor preventive), cu folosirea limbii oficiale prin traducator, conditie fara de care nu se poate exercita apararea .

Prin recunoasterea si garantarea dreptului la aparare legiuitorul a impus organelor judiciare obligatia de a-l asigura efectiv partilor din procesul penal, in vederea stabilirii adevarului, asfel incat pedeapsa pentru infractor, raspunderea civila a acestuia si a partii responsabile civilmente pe de o parte, cat si drepturile partii vatamate si a partii civile pe de alta parte, sa fie deplin dovedite sub toate aspectele, beneficiind de sprijinul avocatilor alesi sau din oficiu in conditiile legii.

CAPITOLUL II.DREPTUL LA APARARE, DREPT COMPLEX.

Sectiunea 1 : Caracteristicile dreptului de aparare.

Reglementarea procedurala de la art.6 c.pr.pen., astfel cum este formulata, lasa sa se inteleaga existenta a trei carateristici a dreptului de aparare:

A. dreptul aparare este garantat in tot cursul procesului penal;

B.dreptul penal este garantat tuturor partilor;

C.dreptul de aparare se realizeaza prin multiple modalitati.

A.In primul rand dreptul de aparare este garantat in tot cursul procesului penal, precizare importanta, intrucat legiuitorul a atrage atentia ca acest drept nu este aplicabil numai in mod partial, ci el se asigura pe durata intregii proceduri penale, intrucat nici o faza a procesului penal nu se poate realiza fara o indeplinire consecventa si corespunzatoare a dreptului de aparare.

Exista desigur unele particularitati in ceea ce priveste realizarea concreta a acestui drept in diversele faze a procesului penal. Asa de exemplu, asistenta juridica nu are in mod obiectiv aceeasi concretizare in faza de urmarire penala ca la judecata, cele doua etape cunoscand particularitati diferite de unde se trage concluzia ca si asistenta juridica este mai importanta intr-un anumit moment decat altul.

B. In al doilea rand dreptul de aparare este garantat tuturor partilor din proces, ceea ce inseamna ca fara a se tine seama de pozitia lor procesuala, partile sunt ocroteste in egala masura in ceea ce priveste posibilitatea apararii drepturilor si intereselor legale. Intrucat figura centrala a procesului penal este invinuitul sau inculpatul, dreptul de aparare prezinta cele mai multe aspecte cu privire la aceasta parte, pentru ca aceasta parte va fi trasa la raspundere penala, eventual civila, si ea trebuie sa se apere ata impotriva invinuirii aduse de catre procuror si de partea vatamata, cat si a pretentiilor civile sustinute de procuror si de partea civila.

Asa cum am precizat, de cele mai multe garantii se bucura invinuitul sau inculpatul, dar legea ocroteste deopotriva si celelalte parti din procesul penal. Astfel se prevede obligatia pe care o au organele judiciare de a chema persoana vatamata si, inainte de a o asculta, sa-i puna in vedere ca poate participa la proces ca parte vatamata, iar daca a suferit o paguba, ca se poate constitui parte civila, atragandu-i-se atentia-ceea ce reprezinta o asigurare a realizarii dreptului sau-ca declaratia in acest sens o poate face in tot cursul urmaririi penale, iar in fata instantei pana la citirea actului de sesizare (art.76 c.pr.pen.).

C.In fine, din reglementarea legala reiese ca dreptul de aparare se realizeaza prin multiple modalitati; principalele modalitati de asigurare a dreptului de aparare se infaptuiesc prin modul cum sunt organizate si functioneaza instantele judecatoresti, prin dispozitiile procedurale prevazute de lege si prin asistenta juridica. Referindu-se la dispozitiile procedurale legale care contribuie la exercitarea dreptului de aparare in bune conditii, acestea pot fi sistematizate astfel:

– dispozitii care prevad obligativitatea organelor judiciare de a desfasura, din oficiu, o activitate care sa asigure exercitarea drepturilor procesuale ale partilor;

– dispozitiile care reglementeaza conditiile in care organele judiciare trebuie sa efectueze actele procesuale si sa ia masuri de constangere, precum si formalitatile procesuale care trebuie indeplinite, prevenindu-se astfel incalcarea intereselor legitime ale partilor;

-dispozitiile care se refera la controlul integral si eficient, care asigura descoperirea oricaror incalcari ale obligatiilor si formalitatilor procesuale prevazute de lege;

– dispozitiile ce reglementeaza sanctiunile procesuale, care asigura desfiintarea sau refacerea actelor efectuate sau a masurilor luate cu incalcarea drepturilor si intereselor legale ale partilor.

Sectiunea 2 : Manifestarea dreptului de aparare.

Dreptul de aparare este unul din drepturile fundamentale ale cetateanului cu cele mai largi implicatii in activitatea judiciara si de aceea se impune perfectionarea lui continua pentru a se asigura valentele sale in tot cursul procesului penal. Inscrierea dreptului de aparare intre regulile de baza ale procesului penal a impus instituirea de catre legiuitor a unei game de mijloace legale care sa conduca la constatarea imprejurarilor care sustin apararea.

Privit prin prisma instrumentelor procesuale, in concordanta cu cele mai evoluate reglementari in materie, atat pe plan european cat si global, prin care este exercitat, dreptul la aparare are un continut complex manifestat prin urmatoarele componente principale:

– posibilitatea partilor de a se apara singure in timpul procesului penal;

– obligatia organelor judiciare de a avea in vedere, din oficiu, si aspecte favorabile partilor angajate in procesul penal;

– posibilitatea si, uneori, obligatia asistarii partilor in cursul procesului penal de catre un avocat.

A. In procesul penal s-a constituit regula lipsei obligativitatii aparatorului, astfel ca partile procesului penal se pot apara singure. Exista si exceptii cand legea penala prevede in mod expres obligativitatea asisitentei juridice.

Potrivit dispozitiilor legale invinuitul sau inculpatul are la indemana o serie de drepturi pentru a-si asigura apararea. In faza de urmarire penala, invinuitul sau inculpatul are dreptul de a cunoaste invinuirea ce i se aduce si de a o combate prin probe, incadrarea juridica a acestuia. Se prevede, de asemenea, posibilitatea invinuitului sau inculpatului de a participa la efectuarea unor acte de urmarire penala (art 129-130).

Efectuarea unei bune aparari presupune cunoasterea de catre toate partile a materialului probator existent in cauza. Organele judiciare sunt obligate potrivit art.250 c.pr.pen. sa prezinte invinuitului sau inculpatului materialul de urmarire penala; acestea il cheama pe invinuit sau pe inculpat si ii pune in vedere ca are dreptul de a lua cunostinta de acesta, asigurandu-i acesta posibilitate. Dupa prezentarea materialului de urmarire penala invinuitul sau inculpatul poate formula cereri noi sau poate face declaratii suplimentare sau se poate plange impotriva actelor de urmarire penala, poate recuza organele judiciare de urmarire penala.

Se impune precizarea ca invinuitul sau inculpatul are dreptul de a i se lua prima declaratie, de a i se aduce la cunostinta despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul verbal de ascultare.

In faza de judecata, toate partile pot sa-si exercite dreptul de aparare in cadrul dezbaterilor (art.340 c.pr.pen.). In acesta etapa procesuala inculpatul are ultimul cuvant, tocmai in vederea exercitarii unei aparari eficiente, intrucat avan ultimul cuvant inculpatul se poate apara atat pe latura penala, cat si pe latura civila, in incercarea de a dovedi netemeinicia pretentiilor formulate de partea civila. Tot in acesta etapa el are dreptul de a cere administrarea unor probe, de a pune concluzii in cauza, poate folosi caile de atac (art.362, 380, 396, 385) impotriva hotararilor pronuntate. In acest sens in art.362 se arata ca in anumite limite fiecare parte din proces pot ataca cu apel sentintele penale, iar art.385 dispune ca poate face recurs persoanele aratate in art.362, care se aplica in mod corespunzator. In anumite conditii pot fi exercitate si caile extraordinare de atac.

Dreptul de aparare este garantat, dar numai in conditiile prevazute de lege nefiind permisa folosirea acelor mijloace care ar ascunde adevarul sau impiedica desfasurarea procesului penal. Pornind de la acesta afirmatie in literatura juridica mai veche s-a formulat opinia potrivit careia de si drepturile de aparare sunt aceleasi, fie ca se produce sub forma autoapararii, fie sub forma asistarii indatoriile se variaza de la o forma la cealalta.

Astfel se apreciaza ca inculpatul aparandu-se nu este indatorat a se pune in slujba adevarului, chiar daca un legiuitor intransigent ar voi sa-l sileasca la aceasta, desigur ca vointa sa ramane infaptuita numai in lege, nu si in practica, instinctul de conservare fiind in orice om mai tare ca orice alta comanda. Asadar, inculpatul nu va comite o noua infractiune atunci cand in apararea sa va altera adevarul fara a cauza prin acesta vreun prejudiciu tertelor persoane.

Asadar, apararea in sistemul legislatiei noastre, cu exceptiile pe care le vom examina este facutativa, adica inculpatul are libertatea de a se apara sau nu, de a-si alege sau nu un aparator sau de a cere sa i se numeasca unul din oficiu.

B. In ceea ce priveste obligativitatea arganului judiciar de a avea in vedere din oficiu si aspecte favorabile partilor angajate in proces, aceasta obligatie este de fapt o manifestare a rolului activ al organelor judiciare in procesul penal, care se manifesta independent de activitate sau de pozitia partilor. In cazul in care partile nu actioneaza in directia valorificarii unor probe care le sustin interesele, organele judiciare administreza in vederea aflarii adevarului si tragerii la raspundere penala numai a acelor vinovati, din oficiu acele probe. Organele nu trebuie sa astepte initiativele inculpatului pentru a aduna un asemenea material, nu trebuie sa-l lase pe inculpat sa se apere la intamplare, ci trebuie sa-l indrume.

C. Un ultim aspect are in vedere faptul ca partea are dreptul la asistenta juridica, adica o persoana cu pregatire profesionala juridica si care, prin lege are posibilitatea sa apere interesele legitime ale partilor. Prin natura sa asistenta juridica se prezinta si ca una din cele mai importante garantii ale dreptului de aparare. Necesitatea asistarii juridice deriva din faptul ca apararea priveste ata latura de fapt cat si latura de drept a invinuirii si necesita indeplinirea unor formalitati impuse de legea procesual penala, care nu ar putea fi realizate in mod eficient de parti, ci de persoane care prin cunostintele lor juridice si prin pregatirea lor pot raspunde unor astfel de sarcini.

Aspectele componente ale dreptului de aparare pot fi intalnite cumulativ pe parcursul rezolvarii cauzelor penale, unori insa fiind posibila ca o anumita componenta a dreptului de aparare sa lipseasca. Astfel asistenta juridica este in principiu facultativa si numai in cazurile in care legea prevede expres aparatorul este prezent in mod obligatoriu in cauzele penale alaturi de invinuit sau inculpat.

Sectiunea 3: Diferenta intre dreptul la aparare si

reprezentarea inculpatului in procesul penal

Discutia pe care dorim sa o facem pe aceasta tema este generata de doua decizii mai noi ale Curtii Constitutionale ( Decizia nr. 145/2000 si Decizia nr. 232/2000, prin care se declara neconstitutionala dispozitia din art. 174 alin.1 lit.a din Codul de procedura penala care permite reprezentarea ‘’ numai daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta supusa judecatii este amenda sau inchisoarea de cel mult un an ,, )

Consideram , din mai multe motive , ca solutiile pentru extinderea reprezentarii si la alte situatii decat cele permise de actualul Cod de procedura penala exced principiilor constitutionale si principiilor care guverneaza ,fara a fi neconstitutionale , procesul penal .

1. Dar inainte de a face o prezentare a argumentelor sa facem o incursiune in Codul de procedura penala din 1936 , deoarece aceste doua institutii sunt sumar reglementate in actulul Cod de procedura penala.

Aparatorul, in sens strict, este avocatul care asista inculpatul, adica acel auxiliar al justiei care indeplineste functia procesuala a apararii. Astenta presupune prezenta inculpatului , caci ,dupa cum arata chiar sensul cuvantului , numai pe cel de fata il poti asista .

Prin reprezentanti se vor intelege, de regula si in mod obisnuit ,reprezentanti legali sau statutari ai persoanelor fizice ,persoanelor juridice , societatilor comerciale , asociatiunilor , adiministratiilor publice , autoritatilor ,instituilor ,iar prin procuratori sau mandatari , personele imputernicite cu indeplinirea unor acte judiciare ,in numele si pentru imputernicitor ,pe baza unui mandat judiciar sau procura.

Aparatorul isi asuma si reprezentarea inculpatului care nu este de fata , dar pentru aceasta are nevoie de o imputernicire sau procura expresa din partea acestuia , afara de cazul cand legea ar permite in mod categoric reprezentarea inculpatului de aparatorul sau sine mandatum .

Distinctia intre asistenta si reprezentare se justifica prin aceea ca prezenta inculpatutlui este necesara in cazul asistentei si neobligativitatea infatisarii , din diverse motive, in cazul reprezentarii .

Despre aparare si asistare , in sens strict ,in corelatie cu acuzarea ,se poate vorbi numai in raport cu inculpatul , pe cand in raport cu partile private : partea civila si partea civilmente responsabila , este vorba pur si simplu de avocatul acestora .

Reprezentarea sau mandatul judiciar ( mandatum ad lites ) , imputernicirea unui procurator se intemiaza pe principiul de drept ca ceea ce pot face singur , in privinta actelor juridice ,poti face si prin imputenicit ,mandatar ,daca legea nu dispune in mod expres altfel .Acest principiu isi gaseste aplicatiune si in procesul penal si anume in latura civila a acestuia , in mod normal , iar in latura penala ,in mod exceptional.

In privinta inculpatului, principiul este obligativitatea prezenteii sale in persoana in orice faza a procesului penal. Acest principiu este corelativ cu principiile ale procesului penal : al celeritatii , al oficialitatii , al aflarii adevarului ,garantarii dreptului de aparare , si specifice judecatii : oralitatii si nemijlocirii.

Mai insistam asupra reglementarii din 1936 , subliniind faptul ca , si atunci , reprrezentarea inculpatului era limitata .Printre situatiile (compatibile si cu actuala reglememtare ) cand era permisa reprezentarea , figurau urmatoarele : in procesele de delicte pentru care legea prevedea pedeapsa inchisorii mai mica de un an sau in caile de atac , daca pedeapsa inchisorii prevazuta de lege era mai mare de un an , dar pedeapsa aplicata era mai mica de un an inclusiv si daca nu s-a facut apel pentru agravarea pedepsei la Ministerul Pubilc . Inculpatul , in aceste cazuri , se putea prezenta prin mandatar cu procura speciala , dar se facea precizarea ca mandatarul care nu era avocat nu putea pleda , acest drept fiind rezervat exclusiv membrilor corpului de avocati .

Pentru partea civila si partea responsabila civilmente , acestea avand o situatie procesuala cu totul deosebita de aceea a inculpatului , caci urmaresc interese private , nu pot fi valabile argumentele referitoare la prezenta inculpatului , motiv pentru care s-a creat un regim deosebit care se intemeiaza pe principiul disponibilitatii , pe al libertatii sau facultatii acestor parti de a se prezenta in persoana sau prin mandatar .

2.Problema reprezentarii inculpatului in actuala reglementare a faut obiectul Deciziilor nr.484/1997 si nr.34/1999 , prin care Curtea Constitutionala a respins ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 174 alin. 1 lit. a C.pr. pen. , fara a examina problema pe fond . Prin Decizia nr. 16/2000 , insa , s-a respins exceptia de neconstitutionalitate ca neintemeiata dupa examinare ei in fond . Solutia Curtii Constitutionale s-a intemeiat pe urmatoare argumentatie : interzicerea reprezentarii inculpatului la judecare cauzei in prima instanta ori la rejudecarea dupa desfiintare hotarii de catre instanta de apel sau de recurs in cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa inghisorii mai mare de un an , nu numai ca nu constituie o ingradire a dreptului constitutional al inculpatului la aparare , dar reprezinta chiar o garantie pentru realizarea acestui drept , intrucat ii creeaza inculpatului posibilitatea de a da explicatii instantei si de a-si dovedi nevinovatia .A fost inlaturata ,de asemenea ,obiectia privind incalcarea principiului egalitatii in drepturi , cu argumentul ca limitarea dreptului inculpatului de a fi reprezentat in cazurile prevazute de lege priveste pe toti destinatarii legii aflati in situatiile respective , fara discriminari . In consecinta , dispozitiile art. 174 alin. 1 din Codul de procedura penala nu contravin dispozitiilor art.16 alin.1 , nici celor din art .24 din Constitutie .

3.In Deciziile nr.145/2000 si nr.232/2000ale Curtii Constitutionale ,trecandu-se peste argumentele de mai sus s-au declarat neconstitutionale prevederile art.174 alin.1 lit. a care nu permit reprezentarea inculpatului ‘’ la judecarea cauzei in prima instanta ori la rejudecarea ei dupa desfiintarea hotararii in apel sau dupa casare de catre instanta de recurs , daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta supusa judecatii este amenda sau inchisoarea de cel mult un an ‘’ .

In Decizia nr. 145/2000 autorul exceptiei a invocat , in motivarea acesteia , imposibilitatatea obiectiva a inculpatului de a se prezenta la judecarea cauzei datorita situatiei sale medicale . De aici , concluzia Curtii ca argumentul folosit anterior pentru respingerea exceptiei de neconstitutionalitate , in sensul ca dispozitia legala , care interzice reprezentarea inculpatului , constituie o garantie a dreptului la aparare al acestuia , apare ca discutabil . Inculpatul nu poate fi determinat sa se prezinte la judecarea cauzei sale prin instituirea unei obligatii pe care nu poate indeplini . Daca Curtea s-ar fi oprit aici cu argumentatia , s-ar fi dedus , pe buna dreptate , ca textul trebuie perfectionat intr-o reglementare viitoare , in sensul ca in anumite situatii , ca in cazul de fata , instanta poate aprecia daca prezenta inculpatului este necesara pentru solutionarea cauzei . Daca nu este necesara prezenta , instanta poate permite reprezentarea ; daca este necesara prezenta , instanta poate sa faca uz de prevederile art.174 alin.2 : ‘’ in toate cazurile in care legea admite reprezentarrea inculpatului instanta de judecata are dreptul , cand gaseste necesara prezenta acestuia , sa dispuna aducerea lui ‘’ sau daca aducerea este imposibila din cauza bolii de care sufera inculpatul , instanta va declansa procedura prevazuta de art. 303 C. pr.pen. pentru suspendarea judecatii .

Dar , intrucat Curtea nu poate adauga la lege a extins reprezentarea de la situatiile cand inculpatul nu poate , din motive obiective , sa participe la judecata si la situatiile cand nu vrea , din alte motive – nejustificat- sa fie prezent la judecata . Argumentele sunt urmatoarele :

– interzicerea reprezentarii in instanta nu ar putea sa nu fie privita ca o incalcare a prevederilor art. 24 alin. 2 din Constitutie , potrivit carora in tot cursul procesului penal partile au dreptul sa fie asistate de un avocat . Relementarea actula a art. 174 alin. 1 lit. a nu interzice asistenta ,dar acceasta nu trebuie confundata cu reprezentarea . Diferenta intre asistenta si reprezentare este ca asistenta se poate acorda numai in prezenta partii , pe cand reprezentarea se poate face si in lipsa acesteia ;

– in continuare , se invoca practica Curtii Europene a Drepturilor Omului , care in prima parte se refera la dreptul inculpatului la reprezentare , dar la judecarea cauzei sale in caile de atac , iar in a doua parte cand se refera la cazul ‘’ Pelladoah impotriva Olandei ‘’  , Curtea se refera la dreptul acuzatuui sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el . Se retine din motivarea Curtii Europene a Drepturilor Omului din acest ultim caz : ‘’ Orice inculpat are dreptul la asistenta unui aparator . Pentru ca acest drept sa aiba un caracter practic si efectiv , si nu pur teoretic , exercitarea sa nu trebuie sa fie subordonata indeplinirii unor conditii excesiv de formaliste : revine organelor de justitie sarcina de a asigura caracterul echitabil al unui proces si , in consencinta , de a veghea ca un avocat care participa la proces pentru apara pe clientul sau , in lipsa aacestuia , sa-i dea posibilitatea sa o faca. De aici , concluzia Curtii Constitutionale ca dreptul la aparare fiind unul din elementele fundamentale a unui proces echitabil , inculpatul nu poate pierde beneficiul dreptului de a fi asistat de un aparator numai prin faptul ca este absent de la dezbateri . De aceea sanctionarea sa prin privarea la dreptul de aparare in fata intantei nu poate fi justificat in nici un fel .

4.Daca se doreste schimbarea notiunii de asistenta juridica ar trebui regandite aceste doua institutii : apararea si reprezentarea , sau cel putin cand reprezentarea se face de aparator ( avocat ) ar trebui largite drepturile aparatorului enuntate in prevederile art. 172 din Codul de procedura penala care permit numai asistenta invinuitului sau inculpatului in sensul clasic. Datorita diferentelor mari intre dreptul aparatorului cand asista doar inculpatul si ale celor cand il reprezinta pe acesta, orice extensie trebuie facuta prin lege asa cum s-a vazut in cazul prevederilor art.159 alin. 4, unde s-a permis in mod expres ca in cazul in care prelungirea arestarii se face in lipsa inculpatului, care se afla internat in spital si din cauza sanatatii nu poate fi adus in fata instantei , prezenta aparatorului sa fie obligatorie , caruia i se va da cuvantul pentru a pune concluzii.

Astfel, largirea cazurilor de reprezentarea inculpatului ca regula generala , fara limitele prevazute de art.174 c. pr. pen., ar face sa se piarda sensul calitatii de inculpat, si a procesului penal, pentru ca inculpatul spre deosebibire de situatia partilor in procesul civil, are si obligatii care dcurg din natura procesului penal, obligatii care impun o participare activa si uneori obligatorii la proces . Pentru aceste motive optam pentru studierea si dezbaterea problematicii, care nu este deloc simpla, pentru imbunatatirea legislatiei procesuale penale si in domeniul apararii si reprezentarii, iar pana atunci pentru mentinerea actualei reglementari, pe care o consideram in acord cu Constitutia si documentele internationale la care Romania a aderat, deoarece limiteaza reprezentarea doar la situatiile cand desfasurarea judecatii este posibila fara contributia inculpatului, fara a se aduce vreo atingere principiului aflarii adevarului sau principiului dreptului la aparare .

CAPITOLUL III. APARATORUL, INSTRUMENT AL

ASISTENTEI JURIDICE.

Sectiunea 1 : Elementele organizatorice ale profesiei de avocat.

Apararea este una din principalele activitati procedurale , alaturi de acuzare si de judecata . De aceea , in sistemul legiuirilor moderne, ea a devenit un oficiu public, interesand bunul mers al justitiei. Acest oficiu nu poate fi indeplinit decat de persoanele anume abilitate in acest scop, de avocati.

Avocatul, ca aparator al oricarei din partile procesului penal , se situeaza pe pozitia procesuala a partii pe care o sustine si o apara , el nifiind parte in proces . Aparatorul , desi poate exercita , in principiu , toate drepturile partii pe care o sustine , nu o inlocuieste ca parte in procesul penal , ci ii acorda asistenta juridica.

Asistenta juridica se poate defini ca fiind un sprijin pe care aparatorii il dau partilor in cursul procesului penal prin lamuririle , sfaturile si interventiile lor . Legea avocaturii contureaza exact aceasta notiune , stabilind ca asistenta juridica se realizeaza prin acordarea de consultatii si intocmirea de cereri sau alte acte cu caracter juridic , prin apararea si ,dupa caz , reprezentarea persoanelor fizice sau juridice asistate in toate fazele cauzelor judiciare , precum si prin sustinerea , cu mijloace juridice , a drepturilor si intereselor legitime ale acestora , in raporturile cu organele de stat , institutiile , intreprinderile , orice persoane juridice sau fizice romane sau straine.

Asistenta juridica , fiind realizata de o persoana cu pregatire de specialitate , mai poarta si denumirea de aparare tehnica sau profesionala

Organizarea si exercitarea profesiei de avocat este reglementata de legea nr. 51/1995 , potrivit careia la art.1 se arata ca profesia de avocat este libera si independenta , cu organizare si functionare autonome , in conditiile legii si ale statutului profesiei.

Scopul exercitarii profesiei de avocat il constituie apararea drepturilor si libertatilor , intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice in fata tuturor institutiilor , autoritatilor , precum si a altor persoane care au obligatia sa permita si sa asigure desfasurarea nestingherita a activitatii avocatiale in conditiile legii. In exercitarea profesiei avocatul este dator sa actioneze pentru asigurarea liberului acces la justitie si al dreptului la un proces echitabil.

Potrivit legii nr. 51/1995 activitatea avocatului se realizeaza prin multiple modalitati :

– consultatii si cereri cu caracter juridic , asistenta si reprezentare juridica in fata organelor de jurisdictie , de urmarire penala si de notariat;

– apararea cu mijloace juridice specifice a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice in raporturile cu autoritatile publice , institutiile si orice persoane romane sau straine ;

-redactarea de acte juridice , cu posibilitatea atestarii identitatii partilor , a continutului si a datei actelor ;

– orice alte mijloace si cai proprii exercitarii dreptului de aparare , in conditiile legii.

Avocatul desfasoara o activitate sociala , urmarind descoperirea adevarului si infaptuirea justitiei , el fiind protejat de lege , astfel incat nu poate fi supus nici unei presiuni venite din partea autoritatior publice sau a altor persoane fizice sau juridice.Independenta este limitata de faptul ca prin activitatea sa el nu trebuie sa aduca atingere intereselor clientului sau.Dimpotriva , el este dator sa dea clientului sau sfaturi juridice corespunzatoare prevederilor legale.

Asa cum am precizat apararea printr-un avocat nu este regula in sistemul de drept procesual , intrucat partea poate hotari sa se apere singura impotriva invinuirilor ce i se aduc si doar atunci cand considera necesar isi poate alege un aparator- persoana calificata.Astfel cum se deduce alegerea avocatului este lasata libera si nimeni nu poate impune nimanui persoana aparatorului , cu exceptia cazurilor prevazute de lege privitoare la apararea din oficiu sau la apararea gratuita. In ceea ce priveste apararea din oficiu se impune precizarea ca organele judiciare indreptatite a numi pentru partea care are dreptul la un aparator nu pot forta partea sa accepte aparatorul desemnat , atat timp cat partea si-a ales un aparator ea insasi. In procedura penala s-a instituit regula generala ca “ delegatia aparatorului desemnat din oficiu inceteaza la prezentarea aparatorului ales.”( art.171 alin.5).

Avocatul trebuie sa depuna toata diligenta pentru apararea libertatilor , drepturilor si intereselor legitime ale clientului , dar el nu poate actiona decat in limitele contractului incheiat cu clientul sau , cu exceptia cazurilor prevazute de lege . Avocatul este obligat sa si sfatuiasca clientul cu promptitudine , in mod corect si cu intreaga diligenta. In cazul in care se afla in imposibilitate de a-si exercita atributiile , el va asigura substituirea sa de un alt avocat, pentru a nu aduce prejudicii clientului sau. Daca exista conflict de interese , avocatul nu poate fi decat aparatorul unei singure parti. Angajarea unui nou client nu poate fi facuta daca prin aceasta sunt dezvaluite secretele aflate de la un alt client , cu efecte prejudiciabile pentru acesta.

Legea nr.51/1995 la art.5 alin.1 prevede ca exercitarea profesiei de avocat se realizeaza , la alegere , in cabinete individuale , cabinete asociate sau societati civile pofesionale. Avocatul poate alege liber una din formele mentionate , optiunea ulterioara pentru o alta forma de exercitare a profesiei putandu-se concretiza numai dupa obtinerea unei aprobari in acest sens , solicitata consiliului baroului. Avocatul este obligat sa anunte in scris pe decanul baroului despre orice modificare in forma de exercitare a profesiei.

In ceea ce priveste forma de organizare a profesiei de avocat , aceasta se manifesta sub forma baroului si a Uniunii Avocatilor din Romania . Profesia de avocat , asa cum am precizat , este organizata si functioneaza pe principiul autonmiei profesiei , in limitele competentelor stabilite prin lege , iar independenta profesiei , autonomia baroului si exercitarea libera a profesiei nu pot fi stirbite prin acte ale puterii executive , ale Ministerului Public sau al altor autoritati publice.

BAROUL este constituit din toti avocatii dintr-un judet sau din municipiul Bucuresti , avand personalitate juridica , patrimoniu si buget propriu. Sediul baroului este in orasul resedinta de judet , respectiv in municipiul Bucuresti. Organele de conducere ale baroului sunt Adunarea generala , consiliul si decanul .

Adunarea generala este formata din toti avocatii inscrisi in tabloul baroului cu dreptul de exercitare a profesiei. Printre atributiile Adunarii genrale prevazute in statut amintim :

a. stabileste masurile pentur exercitarea profesiei in baroul respectiv , in limitele legii si ale statului;

b. alege si revoca decanul , membrii consiliului , membrii comisiei de cenzori si pe cei ai comisiei de disciplina. Decanul este ales pentru un mandat de 4 ani si poate fi reales o singura data ; decanul se alege dintre avocatii cu o vechime de 8 ani in profesie;

c. alege delegatii baroului la Congresul avocatilor; etc.

Consiliul baroului este format din 5 pana la 15 membri alesi pe o perioada de 4 ani si are printre atributii principale:

a. adoptarea masurilor pentru aplicarea si respectarea prevederilor legale de organizare si functionare a avocaturii si ale statutului de catre toti membrii baroului;

b. organizarea potrivit criteriului cererile de primire in profesie cu scutire de examen;

c. avizeaza cererile de primire in profesie cu scutire de examen ;

d. decide asupra ridicarii starii de incompatibilitate ;

e. verifica inceplinirea conditiilor prevazute de lege si de statut cu privire la formele de exercitare a profesiei , organizeaza si tine evidenta acestora ;

f. organizeaza activitati de asistenta juridica in cazurile prevazute de lege si de statut , etc.

In ceea ce il priveste pe decanul baroului , acesta trebuie sa fie avocat definitiv cu o vechime neintrerupta in profesie de cel putin 8 ani si membru al baroului de cel putin 5 ani. Are urmatoarele competente:

a. reprezinta baroul in raporturile lui cu persoanele fizice sau juridice din tara sistrainatate;

b. convoaca si prezideaza sedintele Consiliului baroului;

c. aproba cererile de asistenta juridica gratuita ;

d. exercita caile de atac impotriva hotararilor comisiei de disciplina ;

e. ordoneaza cheltuielile baroului.

Prodecanul este inlocuitorul de drept al decanului. in exercitarea atributiilor sale decanul emite decizii.

Alaturi de institutia baroului in romania functioneaza UNIUNEA AVOCATILOR DIN ROMANIA care este formata din toti avocatii inscrisi in barouri si are sediul in municipiul Bucuresti. Ca si baroul , Uniunea are personalitate juridica , patrimoniu , buget propriu. Nici un barou nu poate functiona in afara Uniunii. Organele de conducere ale Uniunii sunt º Congresul avocatilor , consiliul , comisia permanenta , presedintele.

Congresul avocatilor este constituit din cate un reprezentant pentru 80 de avocati din fiecare barou , decanii barourilor si ceilalti membri ai Consiliului Uniunii . Are o serie de atributii ce precizeaza ,in principiu, buna organizare , desfasurare si perfectionare a profesiei de avocat si adoptarea hotararilor obligatorii pentru toate organele profesiei. Congresul adopta hotarari , rezolutii si motiuni .

Consiliul Uniunii este format din decanii barourilor si cate un membru la 100 de avocati de la fiecare barou care depaseste acest numar. Membrii Consiliului sunt alesi pe timp de 4 ani .Are o serie de competente , printre care si stabilirea tarifelor minime de onorarii unice pe tara , se pronunta asupra chestiunilor discutate prin decizii.

Comisia permanenta se compune din 15 membri, dintre care 5 din baroul Uniunii din Bucuresti si 10 din celelalte barouri din tara si are ca principale atributii elaborarea de proiecte ale statutului , organizarea examanelor de intrare in profesie , angajeaza personal si asigura executarea bugetului Uniunii.

Presedintele Uniunii este cel care reprezinta Uniunea in relatiile cu persoanele fizice sau juridice din tara sau strainatate , incheie contracte si conventii in numele Uniunii , convoaca si conduce sedintele Consiliului Uniunii si ale cominsiei permanente , ordoneaza cheltuielile bugetare ale Uniunii.

Barourile si Uniunea asigura exercitarea calificata adreptului de aparae, competenta si disciplina profesionala, protectia demnitatii si onoarei membrilor sai. Astfel , poate fi membru al barourilor din Romania cel care indeplineste conditiile prevazute de legea nr. 51/1995 :

1. este cetatean roman si are exercitiul drepturilor civile si politice;

2. este licentiat al unei facultati de drept sau doctor in drept;

3. nu se gaseste in vreunul din cazurile de nedemnitate prevazute de lege.

Pe cale de exceptie legea admite ca din barou sa faca parte siun cetatean strain , membru al unui barou din alta tara , daca indeplineste celelalte conditii prevazute de lege , cu respectarea cerintelor impuse fie prin Conventia de reciprocitate dintre Uniunea Avocatilor din Romania si organizatia avocatilor din tara respectiva , fie ocazional , fie impreuna cu un avocat roman , cu instiintarea decanului baroului din care face parte avocatul. Avocatii straini sau barourile de avocatura straine pot inregistra in tara noastra societati civile profesionale de consultanta juridica pentru activitati cu caracter comercial numai in asociere cu avocati straini , iar avocatul strain nu poate pune concluzii orale ori scrise in fata instantelor judecatoresti si a celorlalte organe de jurisdictie din Romania , exceptie facand instantele de arbitraj comerciale.

Potrivit legii nr.51/1995 este nedemn de a fi avocat :

a. cel condamnat definitiv printr-o hotarare judecatoreasca cu inchisoare pentru savarsurea unei infractiuni intentionate , de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei;

b. cel care a savarsit abuzuri prin care au fost incalcate drepturile si libertatile fundamentale ale omului , stabilite prin hotarari judecatoresti;

c. cel caruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia pe durata stabilita prin hotarare judecatoreasca sau disciplinara;

d. falitul fraudulos , chiar reabilitat.

Trebuie precizat ca exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu :

a.- activitatea salarizata in cadrul altor profesii ;

b.- ocupatii care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat si bunele moravuri;

c.- exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert.

Incompatibilitatile prevazute la art. 12 lit. a are in vedere numai avocatul care este sau devine salariat in afara profesiei si nu este incompatibil avocatul salarizat pentru activitatea depusa in cadrul uneia din formele de exercitare a profesiei. Contractul de munca al avocatului salarizat in cadrul profesiei intra in vigoare dupa ce a fost avizat de catre consiliul baroului. Avocatul salarizat in interiorul profesiei isi pastreaza independenta profesionala in activitatile ce ii sunt incredintate , subordonarea fata de persoana care l-a angajat limitandu-se la conditiile sale de munca. El nu poate avea clientela personala, iar in exercitarea profesiei trebuie sa mentioneze cabinetul individual , cabinetele asociate sau societatila civile profesionale pentru care lucreaza. Contributiile profesionale ale avocatului salarizat de barou, Uniunea avocatilor si Casa de Asigurari a Avocatilor se retin si se varsa de catre persoana care l-a angajat. Litgiile intervenite in legatura cu contractul de munca al avocatului in interiorul profesiei se solutioneaza conform statutului.

Incompatibilitatile prevazute la art .12 lit .c dinlege priveste exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert , in sensul ca prin aceste fapte avocatul se angajeaza personal sau in numele unui comerciant sa efectueze o operatiune comerciala care ii angajeaza raspunderea .

Astfel , sunt incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat:

a. faptele personale de comert exercitate cu sau fara autorizatie;

b. calitatea de asociat intr-o societate comerciala in nume colectiv, de commanditat intr-o societate comerciala in comandita simpla sau in comandita pe actiuni ;

c. calitatea de administrator intr-o societate comerciala cu raspundere limitata sau intr-o societate comerciala in comandita pe actiuni ;

d. calitatea de presedinte al consiliului de administratie sau membru in comitetul de directie al unei societati comerciale pe actiuni. Avocatul poate fi asociat sau actionar la societatile comerciale cu raspundere limitata sau pe actiuni ori membru in consiliul de administratie al unei societati comerciale pe actiuni.

Incompatibilitatile prevazute la art. 12 se constata de catre consiliul baroului , sesizat pe orice cale. Avocatul devenit incompatibil are obligatia sa incunostiinteze in scris consiliul baroului , solicitand trecerea sa in tabloul avocatilor incompatibili. Continuarea exercitarii profesiei dupa intervenirea cazului de incompatibilitate constituie exercitarea fara drept a profesiei de avocat , cu consecintele prevazute de lege. Consiliul baroului nu poate emite din oficiu decizie de trecere in tabloul avocatilor incompatibili fara ascultarea avocatului. Lipsa nejustificata a avocatului nu impiedica luarea masurii.

Legea stabileste si anumite interdictii in exercitarea profesiei de avocat. Interdictiile referitoare la exercitarea profesiei de avocat vizeaza situatiile cand acestia au capacitatea profesionala deplina , insa prin lege nu li se permite acordarea asistentei juridice la anumite organe de cercetare penala sau la anumite instante . Toate interdictiile vizeaza fostii magistrati care dobandesc calitatea de avocat.

Astfel , potrivit art. 16 alin. 2 fostii judecatori nu pot pune concluzii la instantele unde au functionat , iar fostii procurori si cadrele de politie nu pot acorda asistenta juridica organelor de urmarire penala din localitate , timp de 2 ani de la incetarea functiei respective. Legea stabileste la art. 17 , de asemenea , ca profesia de avocat nu poate fi exercitata la instanta de judecata sau la parchetul ori la instantele Curtii de Conturi unde sotul avocatului sau ruda ori afinul sau pana la gradul III inclusiv , indeplineste ,dupa caz , functia de magistrat , de judecatorul financiar , consilier de conturi sau procuror financiar.

In art. 69 din statut , se arata ca art. 16 alin. 2 din lege are in vedere instanta ca institutie juridica reglementata de lege nr. 92/1992 pentru organizare judecatoreasca, si nu la sectiile din cadrul aceleasi institutii, iar in situatia in care in cei doi ani anteriori primirii in profesie, avocatul a functionat ca magistrat la multe instante, interdictia opereaza pentru fiecare instanta in parte si se calculeaza de la data incetarii activitatii la instanta respectiva.

In ceea ce ii priveste pe fostii procurori si fostele cadre de politie interdictia de a

acorda asistenta juridica functioneaza la toate organele de urmarire penala din localitatea unde au desfasurat activitatea , calculul duratei facandu-se la fel. Atunci cand fostul procuror sau cadru de politie a functionat in cei doi ani anteriori primirii in profesie si in calitate de judecator , interdictie privind si instantele pe langa organele de urmarire penala.

Interdictia prevazuta la art.17 nu se refera doar la instanta de judecata , ci si la toate organele de urmatire penala care tin de parchetul la care lucreaza ruda , sotul sau afinul avocatului pana la gradul al treilea inclusiv.

Celelalte interdictii opereaza pe durata nederminata , adica atat timp cat sotul avocatului , ruda acestuia sau afinul pana la gradul al treilea are calitatea de magistrat.

Toate interdictiile limiteaza posibilitatea acordarii asistentei juridice doar la organul de urmarire penala, unde avocatul a indeplinit functia de procuror sau la instanta sau la instanta de judecata unde avocatul a avut calitatea de judecator , precum si la parchetul sau instanta de judecata la care sotul , ruda sau afinul pana la gradul al treilea al avocatului este magistrat in activitate.

Avocatul aflat in oricare dintre cazurile de interdictie analizate , desi are capacitatea profesionala de a acorda asistenta juridica la un anumit organ de judiciar , prin lege I se ingradeste aceasta vocatie.

Prin instituirea interdictiilor , legiuitorul a urmarit garantarea si asigurarea plenara a dreptului la aparare , cat si aplicarea corecta a legii , cand avocatul se afla in situatiile respective.

Nerespectarea interdictiilor legale privind asistenta juridiac poate atrage , cel mult , nulitatea relativa a actelor efectuate cu participarea obligatorie a aparatorului, daca se aduce o vatamare a acestui drept fundamental.

Solutia de mai sus se impune , deoarece aparatorul are capacitatea profesionala pentru a acorda asistenta juridica , insa , in cazurile de interdictie legala , datorita subiectivismului sau altor motive , apararile pe care le sustine pot fi interesate ori diluate.

Constatandu-se o asemenea situatie actele intocmite cu participarea avocatului trebuie supuse nulitatii relative.

Avocatul care nu respecta interdictiile prevazute la art.16 alin. 2 si la art. 17 din lege va fi de indata , convocat la consiliul baroului si dupa ascultarea sa , in cazul confirmarii abaterii , va fi sesizata comisia de disciplina.

Legea prevede la art. 13 ca exercitarea profesiei de avocat este compatibila, insa, cu :

-exercitarea calitatii de deputat sau senator , consilier in consiliul local sau judetean;

-activitatea didactica universitara si de cercetare de specialitate juridica;

-activitatea literara si publicistica;

-functia de arbitru , mediator sau conciliator, in conditiile legii.

De asemenea , legea prevede (art.14 ) conditiile de accedere in profesie. Astfel,dreptul de primire in profesie se face pe baza de examen , dar poate fi primit in profesie fara a da examen titularul diplomei de doctor in drept , licentiatul unei facultati de drept , daca in cel mult de la promvarea examenului de licenta solicita inscrierea ca avocat stagiar si cel care inainte de solicitarea inscrierii in profesia de avocat a fost judecator , procuror sau notar cel putin 4 ani.

La inceputul profesiei , avocatul efectueaza in mod obligatoriu un stagiu de pregatire profesiei cu durata de 2 ani , timp in care are calitatea de avocat stagiar. Dupa efectuarea stagiului, urmeaza a se sustine un examen de definitivare. Dobandeste calitatea de avocat definitiv si cel care inainte de primirea in profesie a indeplinit functii juridice timp de cel putin 5 ani.

Legea mai precizeaza ca avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecatorii, pe cand avocatul definitiv are dreptul sa puna concluzii la tribunale , ca instante de fond , dar numai 2 ani de la definitivare , la tribunale ca instante de recurs si la Curtile de Apel , dupa 3 ani de la definitivare , iar dupa 8 ani de la definitivare la Curtea Suprema de Justitie , Curtea de Conturi sau la Curtea Costitutionala.

Vechimea minima in functia de avocat pentru a avea vocatie de a asigura asistenta juridica este diferita , in functie de competenta instantei care solutioneaza cauza. Avocatii stagiari pot asigura asistenta juridica numai la judecatorii , cei cu vechime mai mare de doi ani pot pune concluzii la tribunale ca instante de fond, la implinirea vechimii de 3 ani de la definitivare pot pune concluzii la tribunale ca instante de recurs si la curtile de apel , iar la vechimea de peste 8 ani de la definitivare pot pleda la Curtea Suprema de Justitie.

Ratiunea instituirii conditiilor minime de vechime in functia de avocat trebuie gasita in preocuperea legiuitorului pentru asigurarea efectiva adreptului la aparare, asa cum este garantat prin principiul constitutional si prin dispozitiile legii de procedura penala.

Competenta materiala sau dupa calitatea persoanei la judecarea in fond sau in recurs de catre tribunale, curti de apel sau de catre CSJ , este atribuita prin lege , in raport de complexitatea sau dificultatea cauzelor sau de statutul inculpatului.

Asistenta juridica este eficienta , in cauzele complexe care contin infractiuni cu grad de pericol social deosebit de ridicat , daca avocatul are capacitatea profesionala legala pentru desfasurarea acestei activitati.

Capacitatea profesionala a avocatului trebuie analizata sub aspectul existentei conditiilor prevazute de lege pentru exercitarea acestei profesiei , intre care se inscriu si cele referitoare la stagiu si la vechimea in activitate.

Exercitarea functiilor apararii de catre un avocat care nu indeplineste conditiile minime prevazute de lege pentru instante de un anumit grad , trebuie apreciata ca o lipsa efectiva de aparare.

Desi art.19 din legea nr. 51/1995 prevede conditiile minimale de stagiu si de vechime care avocatului vocatia de a pune concluzii la instante , consideram ca aceleasi conditii trebuie indeplinite si in faza urmaririi penale, deoarece:

Asistenta juridica la instanta de judecata nu se rezuma doar la formularea concluziilor de catre avocat cu ocazia dezbaterilor in fond , in apel sau in recurs , ci presupune o prezenta si o participare activa a acestuia pe toata durata unei etape procesual-penale prin ridicarea exceptiilor , formularea cererilor in aparare , etc.

Pe de alta parte , dreptul la aparare este garantat tot timpul procesului penal (art.24 din Constitutie) fara nici o deosebire in functie de stadiul acestuia. De altfel , nici nu exista argumente juridice pentru a fi posibile diferentieri asupra capacitatii profesionale a avocatului in faza urmaririi penale comparativ cu faza judecarii cauzei in prima instanta.

Dimpotriva, apreciem ca este firesc, logic si legal spre exemplu, ca avocatul care nu are capacitatea profesionala de a acorda asistenta juridica pentru cauzele respective in etapa urmaririi penale efectuate de parchetele de pe langa tribunale.

Capacitatea profesionala egala in feza urmaririi penale si a judecatii cauzei in prima instanta nu este impusa prin lege doar avocatilor, ci si subiectilor procesuali oficiali. Astfel, art.66 din legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca prevede conditile minime de vechime pe care trebuie sa le indeplineasca magistratii judecatori si procurori, adica 4 ani judecatorii de la tribunale si procurorii de pe langa acestea, 6 ani pentru judecatoriide de la curtile de apel si procurorii de la parchetele corespunzatoare.

Nu in ultimul rand, interpretarea prevederilor art. 20 din legea nr.51/1995 confima opinia pe care o sustinem.

Conform acestui text legal, baroul are obligatia de a intocmi anual tabloul avocatilor definitivi si stagiri, data inscrierii in barou, instantele la care au dreptul sa puna concluzii, iar tablou se comunica atat instantelor de judecata, cat si organelor de urmarire penale.Ori, daca in faza cercetarilorpenale nu ar fi necesara asigurarea asistentei juridice in conditiile de vechime si stagiu de la judecarea cauzei in fond, nu ar mai avea justificare trimiterea anuala a tabloului avocatilor la organele de urmarire penala.

Asadar, indifert ca este vorba despre aparator ales sau desemnat din oficiu, cand legea prevede obligativitatea asistentei juridice, atat la instanta de judecata, cat si la organul competent sa efectueze urmarirea penala, aparatorul trebuie sa in deplineasca conditiile de stagiu si de vechime impuse de lege.

Organele judiciare au obligatia sa verifice din oficiu existenta acestor conditii, iar daca nu sunt indeplinte,trebuie sa constate sanctiunea nulitatii absolute, fiind vorba despre aparare efectuata de catre avocat fara capacitate profesionala legala.

Exercitarea oricarei activitati de asistenta juridica specifica profesiei de avocat de catre persoane care nu sunt inscrise in tabloul avocatilor constituie infractiune si se sanctioneaza potrivit legii penale (art. 22 ).

Sectiunea 2: Suspendarea si incetarea calitatii de avocat.

Disciplina si raspunderea disciplinara.

Conform art.24 din lege calitatea de avocat se suspenda in urmatoarele situatii :

a. in caz de incompatobilitate ;

b. pe perioada interdictiei de aprofesa, dispusa prin hotarare judecatoreasca sau disciplinara;

c. in caz de neplata a taxelor si contributiilor profesionale timp de 6 luni de la scadenta acestora pana la lichidarea lor integrala.

Art.83 lit. b din statut arata ca suspendarea poate fi dispusa si in cazul in care impotriva avocatului se defasoara o activitate de urmarire penala sau de judecata pentru savarsirea unei infractiuni de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei, pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti irevocabile.

Avocatul este dator sa incunostiinteze, imediat, consiliul baroului despre orice situatie care ar putea duce la suspendarea calitatii de avocat, sub sanctiunile prevazute d lege pentru abateri disciplinare .Decanul si consiliul baroului se pot sesiza pe orice cale cu privire la aplicarea dispozitiilor legii si ale statutului privind suspendarea calitatii de avocat.Consiliul baroului decide dupa ascultarea avocatului in cauza .Decizia consiliului, in cazurile prevazute la art.24 lit.a-b din lege este executorie. Despre aceasta se va face mentiune in tabloul avocatilor. Impotriva deciziei consiliului baroului se poate fae contestatie la comisia permanenta, in temen de 5 zile de la comunicarea acesteia. Contestatia suspenda executarea in cazurile prevazute de art.83 din statut.

La cererea celui in cauza cosiliul baroului , dupa verificarea temeiurilor cererii sau a dovezii achitarii taxelor si contributiilor prevazute de lege si de statut, poate dispune incetarea masurii suspendarii si stergerea mentiunilor din tablou.

Avocatul suspendat care continua sa exercite profesia savarseste o infractine, motiv pentru care , el este obligat ca la data luarii masurii sa asigure substituirea in cauzele in curs de solutionare.

Incetarea calitatii de avocat are loc, conform dispozitiilor art.23 din lege in urmatoarele cazuri :

a. prin renuntarea scrisa la exercitiul profesiei ;

Avocatul trebuie sa si formuleze cererea in scris, iar cu cel putin 60 de zile inainte de data prevazuta pentru incetarea activitatii, acsesta este obligat sa-si lichideze toate cauzele si sa-si asigure substituirea , inmanand baroului lista cu cauzele nelichidate si avocatul care le va prelua.

b. prin deces ;

In aceasta situatie, cauzele avocatului decedat vor fi preluate de colaboratorii si asociatii defunctului, iar in lipsa lor, de catre avocatii desemnati de barou.

c. prin dobandirea calitatii de pensionar ; el va putea cere, insa, si dupa iesirea la pensie primirea in profesie ;

d. daca impotriva avocatului s-a luat masura excluderii din profesie ca masura disciplinara ;

e. daca avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevazuta de legea penala si care il face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Incetarea calitatii de avocat se constata prin decizie a consiliului baroului si are drept consecinta radierea celui in cauza din taloul avocatilor.

In stransa legatura cu suspendarea sau incetarea profesiei de avocat se impun cateva precizari privind disciplina si raspunderea disciplinara a avocatilor. Astfel, conform art.65 alin. 1 din lege avocatul raspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii si statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale Uniunii, precum si pentru orice fapta savarsita in legatura cu profesia sau in afara acesteia,care sunt de natura a prejudicia onoarea si prestigiul profesiei sau ale institutiilor.

Avocatul care conduce asistenta judiciara de pe langa fiecare instanta este obligat sa sesizeze in scris consiliului baroului faptele comise de orice avocat care sunt de natura sa atraga raspunderea disciplinara, iar instantele judecatoresti si parchetele Ministerului Public sunt obligate sa inainteze aceluiasi consiliu orice plangere facuta impotriva unui avocat si sa-l instiinteze despre orice actiune de urmarire penala sau de judecata pornita impotriva unui avocat. Anchetarea abaterii si exercitarea actiunii disciplinare sunt in competenta consiliului baroului, cu exceptia cazurilor cand competenta apartine comisiei permanenete a Uniunii. In toate cazurile, actiunea disciplinara poate fi exercitata in termen de cel mult un an de la data savarsirii abaterii.

In cadrul fiecarui barou se organizeaza si fuctioneaza o comisie de disciplina care judeca, in prima instanta si in complet de trei membri abaterile disciplinare savarsite de avocatii din acel barou. In cadrul Uniunii Avocatilor din Romania functioneaza Comisia superioara de disciplina , independenta de conducerea Uniunii, care judeca ca instanta de fond in complet de trei membri si ca instanta de recurs in complet de cinci membri.

Procedura judecarii dezbaterilor prevazuta in statut se coroboreaza cu prevederile Codului de procedura civila, astfel ca in caz de abatere grava si evidenta , se poate lua masura suspendarii avocatului din exercitiul profesieii pana la judecarea definitiva a cauzei. Aceasta masura , ce se pronunta prin incheiere , poate fi atacata numai cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare si este suspensiv de axecutare. Recursul se solutioneaza de urgenta.

Sanctiunile disciplinare stabilite la art.68 au in vedere mustrarea ori avertismentul , amenda , ce trebuie achitata in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii disciplinare ; interdictia de a exercita profesia pe o perioada de la o luna la un an , perioada in care avocatul nu poate efectua asistenta juridica sub nici o modalitate ; in fine , in cazuri grave se poate lua masura excluderii din profesie. Impotriva deciziei disciplinare pot declara recurs persoanele interesate , decanul baroului , presedintele Uniunii in termen de 15 zile de la comunicare.

Dupa utilizarea tuturor mijloacelor specifice procedurii disciplinare speciale , cei interesati se pot adresa instantelor judecatoresti , iar potrivit unei opinii se poate exercita un recurs special in fata CSJ, la sectia de contencios administrativ.

Sectiunea 3 :Felurile asistentei juridice.

Dreptul la asistenta juridica reprezinta o forma de manifestare a dreptului fundamental la aparare , care se materializeaza in indrumarea si ajutarea partilor procesului penal de catre o persoana cu calificare juridica si profesionala corespunzatoare. Asa cum am precizat deja , partile au vocatia si trebuie sa-si faca singure apararile necesare si utile , deoarece ele cunosc cel mai bine situatia relatiilor sociale incalcate prin savarsirea unor infractiuni. Atunci , insa , considera necesar , invinuitul sau inculpatul , partea vatamata , partea civila , partea responsabila civilmente au dreptul de a fi asistate de un aparator pe care il desemneaza , in toate fazele procesului penal.

In anumite situatii, legea procesuai -penala prevede obligativitatea apararii ,garantand astfel o justa solutionare cauzei si asigurand respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei( art.171 c. pr. pen. ).Asa cum reiese din dispozitiile legale asistenta juridica poate fi facultativa si obligatorie.

A. Asistenta juridica facultiva.

Existenta asistentei juridice facultative se deduce si din dispozitiile art. 6 alin.4 -5 coroborat cu art. 171.La art. 6 se prevede :”ca orice parte are dreptul de a fi asistata de aparator in tot cursul procesului penal”,prevedere ce trebuie inteleasa ca o posibilitate a partilor de a solicita asistenta juridica in cazurile cand nu isi pot face direct si personal apararile.Mai mult organele judiciare au obligatia sa icunostiinteze pe invinuit sau inculpat, inainte de a i se lua prima declaratie despre dreptul de afi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul -verbal de ascultare. Atunci cand una din partile raportului juridic penal solicita asistenta juridica ,organele judiciare sunt obligate sa acorde partii sau partilor interesate posibilitatea angajarii unui aparatorii si sa permita acestuia exercitarea plenara a drepturilor ce ii sunt conferite prin legea procesual-penala.

In vederea realizarii asistentei juridice, intre justitiabil si avocat se incheie un contract de asistenta juridica.

Contractul incheiat intre justitiabil si avocat include plata unui onorariu asupra caruia cei doi cad de acord.

Persoana interesata,participanta la procesul penal, are posibilitatea de a-si exercita dreptul la aparare in modul in care aceasta gaseste de cuviinta.Potrivit acestei reguli, partea care doreste sa fie asistata in proces isi alege un avocat in vederea acordarii asistentei juridice.Pentru valorificarea unei asemenea posibilitati este necesar ca partea sa solicite instantei amanarea judecarii cauzei in vederea angajarii unui aparator.

Totodata, in situatia in care la dosar exista imputernicire avocatiala de aparator ales, instanta de judecata nu va putea proceda la judecarea cauzei in lipsa acestuia, chiar daca asistenta juridica a fost realizata efectiv , insa de catre un avocat desemnat din oficiu in calitate de aparator.

In ceea ce priveste asistenta facultativa in faza de urmarire penala, in ceamai mare parte a cazurilor invinuitul sau inculptul, dupa ce i s-a adus la cunostinta invinuirea, nu doreste sa apeleze la serviciile unui avocat, intelegand sa-si faca singur apararea, dar exista si cazuri cand , desi nu este obligatorie, invinuitul sau inculpatul isi manifesta dorinta de a fi asistat de un aparator, precizand ca nu poseda resursele financiare necesare retribuirii acestuia.In aceasta situatie s-a exprimat opinia , ca organul judiciar este obligat in astfel de situatii, sa consemneze acest fapt intr-un proces-verbal, sistand activitatea de interogare.Procedeaza apoi la inaintarea cererii de asistenta juridica gratuita formulata de invinuit sau inculpat, decanului baroului de avocati, care are competenta de a aproba si de a desemna un aparator gratuit.Avocatul astfel desemnat este obligat sa acorde asistenta juridica in mod gratuit.

In cazul in care cererea nu este aprobata, oragnul de urmarire penala este obligat sa solicite baroului desemnarea unui aparator din oficiu, plata onorariului urmand sa se faca din fondul special constituit la nivelui Ministerului de Justitie.

In cazul cand organul de urmarire penala, luand act de cererea de asistenta juridica, refuza sa faca demersurile necesare pe considerendul ca in cauza respectiva apararea nu este obligatorie, s-ar incalca in mod grav dreptul de aparare, aducandu-se o grava vatamare intereselor legitime ale invinuitului sau inculpatului.Mai mult, s-ar incalca si dispozitiile constitutionale care reglementeaza dreptul la aparare si egalitatea cetatenilor in fata legii,aspectele economice nefiind de natura a justifica discriminarea cetatenilor in aplicarea dispozitiilor legale.

In cursul judecatii,asistenta juridica facultativa nu ridica probleme, mai ales in situatia inculpatului judecat in stare de libertate, care are posibilitatea unui contact permanent si nestingherit cu aparatorul pe care si l-a ales ori i-a fost desemnat din oficiu.Desigur, precizarile referitoare la cerererea de desemnare a unui aparator din oficiu mentionate mai sus sunt valabile si in faza de judecata, atunci cand inculpatul nu a facut o astfel de cerere in faza de urmarire penala sau atunci cand judecatorul apreciaza ca acesta nu si-ar putea face singur apararea.

B.Asistenta juridica obligatorie.

Asistenta juridica facultativa cunoaste unele derogari, legea procesual penala stabilind expres cazurile cand asistenta juridica este obligatorie.Asistenta juridica obligatorie decurge din functia procesuala a apararii care nu se realizeaza ca reflex subiectiv al unui drept exercitat sau nu de parte, exclusiv potrivit vointei sale, ci ea se infaptuieste si in interesul unei bune desfasurari a procesului penal.Cazurile cand asistenta juridica este obligatorie constituie garantii reale si concrete ale dreptului de aparare.In aceste cazuri, lipsa aparatorului constituie motiv de nulitate a hotararii pronuntate, iar desemnarea unui singur aparator pentru mai multi inculpati care au in cauza interese contrare echivaleaza cu neasistarea acestuia de catre aparator, in cazurile cand asistenta juridica este obligatorie potrivit legii.

Codul de procedura penala prevede la art.171 alin.2-3 asistenta juridica obligatorie cand invinuitul sau inculpatul este minor , militar in termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei unitati militare de invatamant, internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical-educativ ori cand este arestat , chia in alta cauza , precum si in cursul judecatii in cauzele cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani sau cand instanta apreciaza ca inculpatul nu si-ar putea face singur apararea.

In cazul invinuitului / inculpatului minor ratiunesa pentru care legea instituie obligativitatea asistentei juridice consta in aceea ca datorita varstei si dezvoltarii bio- psiho-fizice insuficiente, discernamantul nu este pe deplin format si, drept urmare, minorul nu este in masura sa-si faca singur cele mai utile si complete aparari.

Minorul beneficiaza de asistenta juridica obligatoria daca aceasta stare a invinuitului / inculpatului exista in cursul procesului penal. Minoritatea din momentul savarsirii este irelevanta sub aspectul asistentei juridice obligatorii. Minorul beneficiaza de acxest drept daca a avut aceasta stare in momentul sesizarii instasntei, chiar daca ulterior , in cursul judecatii, a devenit major ( art. 483 alin.3 siart.493 c.pr. pen.).In ipoteza in care minorul lipseste de la judecata , el nu poate fi asistat de aparator din oficiu si nici reprezentat. In caz contrar, judecata este lovita de nulitate relativa ( art.197 alin.1 c.pr.pen.).

Instanta suprema a statuat ca nerespectarea dispozitiilor legale privind asistenta juridica a invinuitului / inculpatului minor la prezentarea materialului de urmarire penala este sanctionata cu nulitatea absoluta si determina restituirea cauzei la procuror pentru refacarea urmaririi penale ( art.332 c.pr.pen. ).

Pentru invinuitul / inculpatul militar in termen, militar cu termen redus, rezervist, concentrat, elev al unei unitati militare de invatamant, internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ ori cand este arestat, chiar in alta cauza, este ingradita posibilitatea de exprimare si de libera miscare, de regula, urmand un program impus. Astfel, identificarea si strangerea probelor ce ii sunt favorabile este anihilata sau, cel putin , dificil de realizat, iar pentru inlaturarea acestor neajunsuri, legea de procedura penala instituie asistenta juridica obligatorie in favoarea invinuitului / inculpatului, din oficiu sau la cererea acestuia.

Examinarea istoricului de la art.171 c.pr. pen. justifica constatarea ca legiuitorul a extins treptat cazurile de asistenta juridica obligatorie in cursul urmaririi penale, aspect care se observa si in ceea ce priveste categoriile de persoane care satisfac obligatiile militare, avand in vedere numai invinuitii / inculpatii care au un anumit statut. De aceea, vom face unele precizari in legatura cu cazurile in care asistenta juridica este obligatorie.

Militar in termen .

Potrivit art.52 alin.2-3 din Constitutie “ serviciul militar este obligatoriu pentru barbatii , cetateni romani, care au implinit varsta de 20 de ani, cu exceptia cazurilor prevazute de lege . Pentru pregatirea in cadrul serviciului militar activ, cetatenii pot fi incorporati pana la varsta de 35 de ani.”. Tinerii luati in evidenta militara se numesc recruti.Prin incorporare recrutii devin militari in termen.

Durata serviciului militar in termen este de 12 luni pentru militarii de toate armele si se socoteste incepand cu prima zi a lunii urmatoare incorporarii, iar in conditiile prevazute de lege este posibila prelungirea serviciului militar in termen. Se apreciaza astfel ca dispozitiile de la art. 171 alin.2 c.pr.pen. trebuie respectate din momentul incorporarii si pe toata durata serviciului militar, inclusiv pe timpul prelungirii acestuia, nu numai pe durata celor 12 luni la care se refera legea nr.46/1996. Serviciul militar ia sfarsit prin lasarea la vatra.

Militar cu termen redus.

Potrivit art.26 din legea nr.46/1996 , absolventii institutiilor civile de invatamant superior, recunoscut de stat, care nu au indeplinit obligatiile militare, pana la inceperea studiilor, efectueaza serviciu militar cu termen redus cu durata de 6 luni, in primul an dupa absolvire, daca nu a implinit varsta de 35 de ani.Serviciul militar cu termen redus incepe de la incorporare si ia sfarsit prin trecerea in rezerva.

Rezervist concentrat.

Potrivit legii nr.46/1996 sunt luati in evidenta militara ca rezevisti:

a. cetatenii romani, dupa implinirea serviciului militar activ, sunt luati in evidenta ca rezervisti instruiti ;

b. cetatenii romani apti pentru serviciul militar, care nu si-au indeplinit aceasta obligatie pana la implinirea varstei de 35 de ani, precum si cetatenii care au executat serviciul utilitar alternativsunt luati in evidenta ca rezervisti neinstruiti cu grad de soldat;

c. cetatenii romani carora li s-a acordat gradul de ofiter, maistru militar sau subofiter, in raport cu pregatirea lor militara si de specialitate, in conditiile prevazute de lege, trecuti in rezerva, sunt luati in evidenta drept cadre militare in rezerva. Este singura categorie in care pot fi si femei.

Potrivit art. 30 alin.1 din legea nr.46/1996 “ofiterii, maistrii militari, subofiteriii, gradatii si soldatii in rezerva sunt concentrati pentru instructie sau tentru completrea efectivelor fortelor armate”, prin chemarea rezervistilor la concentrare acestia dobandesc statutul militar de rezervist cocentrat, notiune consacrata ipsissima verba in legislaita din domeniul apararii nationale. Asadar, nu exista categorii de concentrati, ci de rezervisti concentrati, ceea ce a facut necesara inlaturarea prin rectificare a semnului de punctuatie – virgula , introdus initial in mod eronat in interiorul sintagmei rezervist concentrat .

Elev al unei unitati militare de invatamant.

Se apreciaza ca aparitia in textul art.171 alin. 2 c. pr. pen. a formularii “Institutiile militare de invatamant “ in locul celei de “unitate militara de invatamant “ s-a produs dintr-o inadvertenta cu prilejul republicarii Codului de procedura penala . Nu intamplator legiuitorul prin legea nr. 141/1996 a introdus notiunea de “ unitate “ in locul celei de “ institutie “ cu referire la cele militare de invatamant . Aceasta semnifica intentia legiuitorului de a ingloba in notiunea de “unitate militara de invatamant “ notiunile de scoala militara si de institutie militara de invatamant superior ( in legea nr. 46/1996 se foloseste formularea : elevii scolilor militare si studentii unitatii militare de invatamant superior ).

Ratiunea reglementarii cazurilor de astenta juridica obligatorie prezentata mai sus consta in aceea ca invinuitul sau inculpatul avand statutul militar respectiv are posibilitati reduse dee a beneficia de asistenta juridica facultativa, din cauza situatiei obiective in care se gasesc, disciplina militara impunand restrictii pentru libertatea lor de actiune si de miscare .

In literatura de specialitate se apreciaza ca legiuitorul a lasat in afara asistentei juridice obligatorii urmatoarele categorii de invinuiti/inculpati :

a. recrutii ;

b. cetatenii care executa serviciul militar alternativ in locul serviciului militar sub arme ;

c. rezervistii, incluzand aici si cadrele militare de rezerva ;

d.cadrele militare in activitate ;

e. cadrele militare in retragere, cand , potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru indeplinirea serviciului militar ;

f. militarii angajati pe baza de contract .

De asemenea, se considera ca legiuitorul a omis sa reglementeze drept cazuri in care asistenta juridica este obligatorie, cazurile rezervistilor mobilizati si al studentilor institutiilor militare de invatamant superior .

In argumentarea acestei opinii, se invoca dispozitiile constitutionale coroborate cu cele ale Legii nr.46/1996 . Astfel, potrivit Constitutiei Romaniei , Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii . El poate declara, cu aprobarea Parlamentului, mobilizarea generala sau partiala a fortelor armate . A mobiliza , in sens militar, inseamna “ a trece fortele armate de la starea de pace la starea de razboi prin completarea efectivelor cu rezervisti si dotarea corespunzatoare cu tehnica de lupta “ .

Din prevederile legii nr. 46/1996 rezulta ca la declararea mobilizarii sunt vizate urmatoarele categorii de persoane cu obligatii militare :

a. militarii, adica cei avand efectiv aceasta calitate in momentul declararii mobilizarii ;

b. rezervistii concentrati, adica cei pe care momentul declararii mobilizarii ii surprinde in situatia de chemati la concentrare pentru instructie sau pentru completarea efectivelor fortelor armate ;

c. rezervistii chemati la mobilizare, adica cei pe care momentul declararii mobilizarii ii gaseste in activitatile civile si care sunt chemati la mobilizare potrivit unor planuri si masuri organizatorice pregatite in timp de pace . Notiunile de rezevist concentrat si de rezervist mobilizat nu se confunda .

In aceeasi opinie se considera ca, daca pentru cazurile referitoare la militarii in termen, militari cu termen redus, rezervist concentrat legiuitorul a reglementat asistenta juridica obligatorie, eo magis pentru cazurile rezervisitilor mobilizati trebuia sa faca acelasi lucru potrivi principiului ubi eadem ratio ibi idem ius .Este adevarat ca declararea mobilizarii se face in situatii exceptionale, dar ea nu este exclusa, asa incat, un legiuitor diligent se impunea sa prevada si acest caz de asistenta juridica obligatorie . Se apreciaza, de aceea, ca de lege ferenda , intr-o viitoare modificare a legii de procedura penala alin.2 al art. 171 c. pr.pen. sa fie formulat : rezervisti concentrati sau mobilizati . Interpretarea nu se extinde si asupra altor categorii de persoane care sunt implicate in activitati destinate apararii nationale in situatii deosebite, cum ar fi rezervistii mobilizati la locul de munca, cetatenii apti de munca chemati pentru prestari de servicii, angajatii agentilor economici militarizati .

Asa cum am mai precizat asistenta juridica a militarilor aflati in vreuna din situatiile mentionate este obligatorie in tot cursul procesului penal . In cazul in care inculpatul dobandeste una din calitatile aratate dupa intocmirea rechizitoriului de catre procurorul sef, in cauzele penale in care legea exprima cerinta acestei confirmari (trebuie facuta potrivit art. 209 alin. 2 atunci cand urmarirea penala este efectuata de catre procuror si potrivit art.264 alin.2 cand rechizitoriul a fost dat de procurorul de la o unitate de procuratura ierarhic inferioara celei corespunzatoare instantei competente sa judece cauza in fond ), organul de urmarire penala nu are obligatia sa asigure asistenta juridica a inculpatului, deoarece , practic, urmarirea penala sa incheiat prin intocmirea rechizitorului .

In practica judiciara s-a pus problema daca este obligatorie asistenta juridica a invinuitului/inculpatului , care, initial, s-a aflat intr-una din situatiile prevazute de art.171 alin. 2 , dar in cursul procesului penal , pana la solicitarea definitiva a cauzei pierde calitatea care a atras asistenta juridica obligatorie .

In acest sens practica judiciara s-a pronuntat in sensul ca, daca invinuitul/inculpatul pierde in timpul urmaririi penale sau al judecatii calitatea dupa care a beneficiat de asistenta juridica, asistenta juridica numai este obligatorie .Ratiunea unei asemenea solutii ar consta in faptul ca, invinuitul/inculpatul nemaifiind in stare initiala de incapacitate sau de imposibilitatea de a se apara, este in masura sa-si exercite direct si personal drepturile conferite de lege, inclusiv dreptul de aparare .

Intr-o alta opinie, ratiunea mentionata este criticabila, deoarece , din moment ce apararea, atunci cand este obligatorie, confirm legii, a fost asigurata prin desemnarea din oficiu sau prin alegerea unui aparator, invinuitul/inculpatul beneficiaza de un drept garantat nu numai de lege ci si castigat efectiv in cadrul procesului penal. In aceeasi opinie , apararea efectiva poate inceta numai o data cu epuizarea fazei procesual-penale in cadrul careia invinuitul/inculpatul pierde calitatea initiala care a atras asistenta juridica obligatorie. De exemplu, invinuitul/inculpatul care devine major in timpul urmaririi penale trebuie sa beneficieze de asistenta juridica pana la incheierea acestei faze a procesului penal; daca devine in timpul judecarii cauzei asistenta juridica trebuie asigurata pana la pronuntarea hotararii de catre instanta de fond, de apel sau de recurs, in functie de stadiul in care se afla procesul penal cand este pierduta calitatea de minor si invinuitul/inculpatul devine major.

Aceeasi solutie consideram ca se impune si in celelalte cazuri de asigurare obligatorie a asistentei juridice, adica aceasta poate inceta o data cu depasirea fazei procesual-penale in cadrul careia invinuitul sau inculpatul nu se mai afla in situatia legala de a avea in mod obligatoriu un aparator. In sprijinul opiniei mentionate se invoca ca argumente:

Scopul procesului penal este de a stabili, pe baza de probe, existenta faptelor care constituie infractiuni, savarsirea cu vinovatie a acestora de catre anumite persoane , intinderea prejudiciilor cauzate, cat si raspunderea penala si civila care revine autorului si participantilor.

Atunci cand invinuitul sau inculpatul beneficiaza de serviciul unui aparator ales sau desemnat din oficiu, acesta poate formula cereri, depune memorii, si participa la efectuarea oricarui act de urmarire penala.

Daca aparatorul incepe sa-si exercite atributiile conferite de lege – evident la cererea invinuitului sau inculpatului si avand consimtamantul acestuia -, ar fi in defavoarea pirncipiului general al aflarii adevarului si al beneficiarului asistentei juricice incetarea apararii in etapa procesual-penala cand invinuitul sau inculpatul pierde calitatea ce atrage obligativitatea asistentei juridice.

De aceea, asistenta juridica obligatorie prin aparator ales sau desemnat din oficiu, trebuie asigurata in faza de urmarire penala pana la prezentarea materialului de urmarire penala, chiar daca invinuitul / inculpatul nu mai este minor, militar in termen, militar cu termen redus, rezervist, concentrat, elev al unei unitati militare de invatamant sau arestat in alta cauza.

Pentru identitatede ratiune, aceeasi solutie se impune si la instanta dejudecata, care are obligatia de a asigura asistenta juridica obligatorie pana la epuizarea etapei procesuale ( judecata in fond, in apel, in recurs ) pe parcursul careia dispare conditia initiala care a impus obligativitatea apararii.

Prin opinia pe care o exprimam si solutiile propuse, dreptul la aparare consacrat de legea procesulase realizeaza plenar in cursul fiecarei etape procesual-penale si profita, in primul rand, invinuitului / inculpatuluicare este considerat nevinovat pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

In ceea ce priveste situatia inculpatului internat intr-o scoala de reeducare si munca, aparent nu ar fi fost nevoie de o mentionare expresa a acestuia, cata vreme, aceasta masura educativa poate fi luata numai fata de inculpatii minori si asistenta juridica era reglementata si anterior prin prevederile art.171 alin.2 C.pr.pen..In realitate aceasta modificare a art.171 alin.2 are necesara deoarece aceasta masura educativa poate fi prelungita si dupa implinirea varstei de 18 ani pe o perioada de cel mult 2 ani, conform art.106 C.pen., iar situatia celui internat este similara cu a invinuitului sau inculpatului arestat in ceea ce priveste privarea de libertate.

Este de observat ca la data modificarilor aduse art.171 alin.2 c,pr.pen. prin Legea nr.32/1990, fiind inca in vigoare Decretul nr. 218/1977 legiuitorul a folosit o terminologie care astazi este inadecvata, internarea intr-o scoalade speciala de reeducare si munca fiind terminologia folosita de Decretul nr. 218/1977. Ca urmare a abrogarii Decretului nr.218/1977 si a reactivarii prevederilor c.pen. referitoare la masurile educative, prevederi care nu au fost niciodata abrogate, consideram ca in prezent dispozitiile art.171 alin.2 trebuie interpretate in sensul ca asistenta juridica este obligatorie atat in cazul celor internati intr-un institut de reeducare, conform art.104 C.pen., cat si in cazul celor internati intr-un institut medical-educativ conform art. 105 C.pr.pen..

Ratiunea acestui caz de asistenta juridica obligatorie rezida in aceea ca situatia celui internat este similara ccu cea a invinuitului sau inculpatului arestat,datorita continutului privativ de libertate, astfel incat si intr-o astfel de ipoteza invinuitul/inculpatul se afla in imposibilitatea exrcitarii plenare a dreptului la aparare, fiind nevoie de asistenta aparatorului. Cum am mai precizat, terminologia folosita de legiuitor nu este corespunzatoare, dar gratie modificarilor aduse prin Legea nr.104/1992 legea trebuie interpretata in sensul ca asistenta juridica este obligatorie intr-o astfel de situatie in cazul luarii fata de invinuit sau inculpat a masurilor educative de internare intr-un institut de reeducare si de internare intr-un institut medical educativ.

In ceea ce priveste situatia cand invinuitul sau inculpatul este arestat, chiar in alta cauza, aceasta dispozitie a legii se aplica numai cu privire la invinuitul sau inculpatul arestat. S-a pus problema daca acest caz de asistenta juridica obligatorie se poate extinde si in ceea ce il priveste pe invinuitul aflat in stare de retinere.

Astfel, unii autori au sustinut ca aceasta dispozitie legala nu este incidenta in cazul retinerii invinuitului, pe motivarea ca retinerea nu este prevazuta expres de lege printre cazurile de asistenta juridica obligatorie de la art.171 C.pr.pen., iar textul nu permite o interpretare extensiva, fiind de stricta interpretare.

Potrivit unor alte opinii, s-a considerat ca este obligatorie si asistenta juridica a invinuitului retinut, in conformitate cu prevederile art.23 alin.5 din Constitutia Romaniei, in care se prevede ca “ celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta in limba pe care o intelege motivul retinerii sau al arestarii”, iar invinuirea in cel mai scurt termen” se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu”. Deci., conditionanad aducerea la cunostinta celui retinut a invinuirii, prezenta unui apaparator eles sau din oficiu, textul art.23 alin.5 din Constitutie instituie practic un caz de asistenta juridica obligatorie distinct de art.171 alin.2 c.pr.pen..

In ceea ce ne priveste, suntem de parere ca, intr-adevar, fata de prevederile art.23 alin.5 din Constitutie, de lege lata, chiar in lipsa unei reglementari exprese, asistenta juridica a invinuitului retinut este obligatorie pentru aceeasi ratiune pentru care este obligatorie si in cazul arestarii: privarea de libertate. Or, si in cazul retinerii invinuitul este privat de libertate, fiindu-i limitate posibilitatile de exercitare a drepturilor procesuale conferite de lege in aparare, fiind indispensabila asistasrea sa de un aparator. O asemenea solutie este in consens si cu prevederile art.6 din Conventia europeana a drepturilor omului, ratificata de Romania prin legea nr. 30/1994.

In acelasi sens s-a pronuntat si instanta suprema, statuand ca, intrucat starea de retinere este o stare de privare de libertate, pe cale de analogie, prevederile art.171 alin.2 C.pr.pen. referitoare la asistenta juridica obligatorie a unvinuitului sau inculpatului arestat trebuie extinse si in cazul invinuitului fata de care s-a luat masura preventiva a retinerii.

Asistenta juridica este obligatorie numai in intervalul cat dureaza arestarea; de aceea in situatia in care invinuitul sau inculpatul a fost pus in libertate nu mai exista obligativitatea asistentei juridice la actele procesuale sau procedurale realizate ulterior punerii in libertate.

A.Arestarea preventiva a invinuitului poate fi dispusa numai de procuror in faza de urmarire penala si de catre instanta de judecata in cazurile expres prevazute de lege. Luarea masurii este facutativa si se ia atunci cand nu se paote efectua strangerea probelor necesare pentru punerea in miscare a actiunii penale, iar invinuitul trebuie privat de libertate in continuare, in vederea realizarii in conditii corespunzatoare a scopului procesului penal.

Procurorul dispune arestarea invinuitului prin ordonanta motivata, fixand durata acestei masuri care nu poate depasi 5 zile, in prezenta cumulativa a conditiilor cu privire la probele si indiciile temeinice ca a comis o fapta prevazuta de legea penala, pentru care pedeapsa este mai mare de 3 luni, un an, sau 2 ani ( dupa distinctiile legii )si exista unele din cazurile prevazute la art.148 lit.a-h c.pr.pen., iar privarea de libertate este necesara in interesul urmaririi penale.

Instanta poate lua masura arestarii preventive a invinuitului in situatiile anume prevazute de art.299 alin.2 si art.336 c.pr.pen. in cazul infractiunilor de audienta, cand mandatul de arestare este emis de presedintele completului de judecata, iar dispozitia de arestare se ia prin incheiere de sedinta si, respectiv, in scopul extinderii procesului penal cu privire la alte persoane atunci cand instanta dispune trimiterea dosarului la procuror, caz in care arestarea se dispune prin sentinta de dezinvestire, iar presedintele completului de judecata emite mandatul de arestare a invinuitului.

In practica judiciara s-a pus problema daca invinuitul arestat trebuie sa fie audiat in prezenta aparatorului numit sau ales.S-a aratatca, plecand de la faptulca prevederile art.146-147 c.pr.pen. care reglementeaza masura arestarii preventive a invinuitului si care nu contin obligativitatea ascultarii invinuitului asa cum se prevede in cazul arestarii inculpatului, se ajunge la concluzia ca in cazul luarii masurii preventive a arestarii invinuitului nu ar fi necesara audierea acestuia si nici asistenta sa de catre aparator. O asemenea interpretare, insa, nu este conforma cu intentia legiuitorului, care a dorit sa ofere garantiile necesare exercitarii dreptului la aparare in conformitate cu reglementarile internationale.

Daca invinuitul are dreptul de a fi asistat de aparator in tot cursul procesului penal, cu atat mai mult se impune sa fie asistat atunci cand fata de el se iau masuri procesuale privative de libertate si care ii ingradesc posibilitatea de a procura probele materiale necesare apararii sale.

Privarea invinuitului de dreptul de a fi asistat de un aparator ar face ca obligatia de a-l incunostiinta despre acest drept inainte de a fi audiat ca invinuit sa nu mai aiba nici o semnificatie, cata vreme, ulterior indeplinirii formale a acestei obligatii, organele judiciare ar nesocoti tocmai dreptul pe care l-au adus la cunostinta invinuitului.

In rezolvarea acestei probleme,ca si in cazul retinerii se au in vedere reglementarile constitutionale de la art.23 alin.5. Astfel, asistenta juridica fiind obligatorie daca invinuitul este arestat, organele judiciare au obligatia de a lua masuri pentru a desemna un aparator din oficiu, daca acesta nu are un aparator ales; neasigurarea acestui drept atrage nulitatea absoluta a actelor de urmarire penala.

In acest sens CSJ a statuat ca masura arestarii preventive a invinuitului, fara a asigura prezenta aparatorului cu ocazia audierii acestuia de procuror, aparatorul din oficiu fiine prezent numai cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala, constituie o incalcare a dispozitiilor imperative ale legii referitoare la asistenta juridica obligatorie a invinuitului, prevazut sub sanctiunea nulitatii absolute, motiv pentru care cauza se restituie la procuror pentru refacerea actelor de urmarire penala efectuate cu nerespectarea legii.

B. Arestarea preventiva a inculpatului, masura procesuala cea mai grava, vizeaza privarea de libertate a unei persoane impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala si poate dura pana la solutionarea definitiva a cauzei, daca ea nu este revocata sau nu apar ipotezele incetarii de drept a masurii care impunea punerea obligatorie in libertate a celui arestat.

Art.23 din Constitutie garanteaza libertatea individuala si siguranta persoanei.Din acest principiu constitutional rezulta reguli potrivit carora arestarea este permisa numai in cazuri si cu procedura prevazute de lege; arestarea preventiva este posibila numai in temeiul unui mandat emis de magistrat si pe o durata de cel mult 30 de zile; asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata; prelungirea arestarii inculpatului se aproba de instanta de judecata.

Luarea masurii arestarii preventive a inculpatului se poate dispune numai daca sunt indeplinite cumulativ conditiile privind existenta probelor sau indiciilor temeinica ca inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, actiunea penala sa fie pusa in miscare, iar inculpatul sa fie ascultat, sa fie prezenta vreuna din situatiile prevazute in art.148 c.pr.pen. si infractiunea savarsita sa fie pedepsita de lege cu pedeapsa inchisorii in anumite limite.

Ascultarea inculpatului inainte de a se lua masura arestarii preventive reprezinta o importanta garantie a dreptului de aparare al inculpatului, dandu-i-se posibilitatea de a da explicatii in legatura cu faptele retinute in sarcina acestuia si de a indica probele prin care se inlatura temeiurile de arestare.

Art.150 c.pr.pen. stipuleaza cazurile de exceptie, cand masura procesuala poate fi dispusa si fara ascultarea inculpatului si anume cand:

– acesta se sustrage de la urmarire penala;

– se afla in strainatate;

– este disparut.

Absenta sau sustragerea trebuie temeinic motivate de organele de urmarire penala si pentru garantarea dreptului la aparare atunci cand inculpatul este prins sau se prezinta singur, se asculta in mod obligatoriu de indata pentru a se decide daca se mai justifica sau nu luarea masurii preventive.

In literatura de specialitate, s-a pus problema daca asistenta este obligatorie cand inculpatul se afla in executarea pedepsei cu inchisoarea contraventionala si raspunsul a fost afirmativ, pe considerentul ca legea nu face distinctie intre categoriile de arestare,iar pe de alta parte in toate cazurile de privare de libertate imposibilitatea exercitarii plenare a dreptului de aparare impune interventia obligatorie a aparatorului.

Asistenta juridica este obligatorie si in cazul in care arestarea inculpatului s-a dispus prin rechizitoriu, o data cu punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata, intrucat legea nu face nici o distinctie sub aspectul obligativitatii asistentei juridice a celui arestat, in raport de natura juridica a actelor de arestare.

Asistenta juridica obligatorie se impune in cazurile in care, pe parcursul urmaririi penale sau la prezentarea materialului de urmarire penala, invinuitul sau inculpatul se afla arestat, chiar in alta cauza. In practica judiciara s-a ridicat problema daca omisiunea asigurarii in mod obligatoriu a unui aparator si omisiunea prezentarii materialului de urmarire penala inculpatului- in situatia in care este arestatarea aceatuia in alta cauza intervine inainte de intocmirea referatului de urmarire panala- atrage sanctiunea nulitatii absolute?

Unele instante au hotarat intemeiat ca, desi a fost efectuata urmarirea penala in timp ce inculpatul era in stare de libertate, tinand seama de faptul ca acesta a fost arestat in alta cauza inainte de intocmirea referatului de terminare a urmaririi penale si emiterea rechizitoriului, se impune asitenta juridica obligatorie a inculpatului si prezentarea materialului de urmarire penala, conform art.172 alin.1-2.

Aceasta solutie a fost criticata ca fiind nelegala, deoarece, in situatia prezentata mai sus, urmarirea penala s-a desfasurat fara punerea in miscare a actiunii penale, iar invinuitul devenit ulterior inculpat s-a aflat in stare de libertate.

Potrivit dispozitiilor art.257, intr-o asemenea situatie prezentarea materialului de urmarire penala ar fi facultativa, singura obligatie a organului de cercetare penala fiind a asculta pe invinuit. Faptul ca, dupa terminarea urmaririi penale fara punerea in miscare a actiunii penale, inainte de intocmirea referatului de terminare a urmaririi penale, a intervenit arestarea inculpatului in alta cauza, nu ar atrage obligatia organelor de urmarire penala de a da curs dispozitiilor art.172 alin.1-2, deoarece urmarirea penala, in sensul efectuarii actelor pe care le presupune s-a incheiat.

Asistenta juridica se impune in cazurile in care, pe parcursul urmaririi penale sau la prezentarea materialului de urmarire penala, inculpatul se afla arestat ori inculpatul nu s-ar fi aflat in nici una din situatiile aratate.

Asistenta juridica este obligatorie numai in intervalul de timp cat dureaza arestarea. Astfel, daca invinuitul sau inculpatul a fost pus in libertate nu mai subzista obligativitatea asistentei juridice la actele procesuale sau procedurale realizate ulterior punerii in libertate.

Legea prevede pentru faza de judecata doua cazuri de asistenta juridica obligatorie, asa cum reiese din art. 171 alin.3:

a. in cursul judecatii, asistenta juridica este obligatorie pentru inculpat si in cauzele pentru care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani.Textul legii are in vedere pedeapsa prevazuta pentru infractiunea dedusa judecarii de partea speciala a Codului penal si, nu la pedeapsa ce s-ar obtine ca urmare a constatarii unor cauze de atenuare sau de agravare a faptei. Pe acelasi considerent, s-a considerat ca art.171 alin.3 nu-si gaseste aplicarea in cazul infractiunilor ramase in faza tentativei, daca jumatatea maximului special nu este mai mare de 5 ani. De asemenea, dispozitiile art.171 alin.3 nu se aplica chiar daca pedeapsa prevazuta de lege pentru tentativa la toate infractiunile pentru care pedeapsa este mai mare de 5 ani.

Intr-o alta opiniese arata ca potrivit art.144 c.pen. prin savarsirea unei infractiuni ori comiterea unei infractiuni se intelege “savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice”. Deci, cum tentativa este infractiune in sensul art.144 c.pen. si cum legea are in vedere pentru instituirea acestui caz de asistenta juridica obligatorie pedeapsa prevazuta de lege “ pentru infractiunea savarsita”, rezulta in mod logic ca la incidenta textului art.171 alin.3 c.pr.pen. se va tine seama in mod obligatoriu si de regulile privind tentativa pentru a vedea daca pedeapsa inchisorii prevazuta de lege este sau nu mai mare de 5 ani.

In ipoteza in care in cursul judecarii se schimba incadrarea juridica a faptei intr-o infractiune care pretinde asistenta juridica obligatorie, atunci se va asigura o asemenea asistenta, sub sanctiunea nulitatii absolute. In faza de judecata ,dreptul de asistenta juridica este conditionat de prezenta inculpatului la judecata.

Asemenea cerinta este justificata, daca avem in vedere continutul notiunii de asistenta juridica si de delimitare a acesteia fata de institutia reprezentarii, cu atat mai mult cu cat in cazurile prevazute de lege in mod expres ( de exemplu, in cazul in care inculpatul se afla internat in spital si din cauza starii de sanatate nu poate fi adus in fata instantei ori in alte cazuri in care deplasarea sa nu este posibila; in procedura plangerii inculpatului impotriva ordonantei arestarii sau a aceleia a obligarii de a nu parasi localitatea ori in procedura de prelungire a arestarii preventive ) aparatorul poate indeplini si calitatea de reprezentant. Or, prezenta personala a inculpatului este de esenta asistentei juridice, in afara de cazurile in care aparatorul are si calitatea de reprezentant legal.

b. al doilea caz de asistenta juridica obligatoriu in cursul judecatii are in vedere situatiile in care instanta judecatoreasca apreciaza ca este necesara asistenta juridica, inturcat inculpatul nu- si poate face singur apararea. Exista o astfel de obligatie , de pilda, in cazul in care inculpatul cu privire la care s-a luat masura de siguranta a internarii medicale pe motiv ca sufera de o boala mintala solicita instantei revocarea acestei masuri. La solutionarea unei asemenea cereri instanta are obligatia sa desemneze un aparator din oficiu in ipoteza in care inculpatul nu si-a ales aparator. Pentru ca asistenta juridica sa fie obligatorie intr-un astfel de caz este necesar ca din cuprinsul hotararii judecatoresti sa rezulte in mod explicit concluzia instantei in sensul ca inculpatul nu si-ar putea face singur apararea. Asadar, asistenta juridica nu-l priveste decat pe invinuit sau inculpat.

Pentru celelalte parti din procesul penal ( partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente) asistenta juridica este facultativa.

Cu toate acestea, in mod exceptional, legea prevede si asistenta juridica obligatorie a celorlalte parti in urmatorul caz: “ daca instanta apreciaza ca, din anumite motive, partea civila, partea responsabila civilmente sau partea vatamata nu si-ar putea face singura apararea” ( art.173 alin.3 c.pr.pen.). In acest caz instanta judecatoreasca dispune din oficiu sau la cerere luarea masdurilor pentru desemnarea unui aparator. La aceste cazuri de asistenta juridica obligatorie prevazute de lege in faza de judecata a procesului penal se mai adauga si situatia in care s-a luat fata de inculpat masura de siguranta a internarii medicale, in procedura de punere in executare a acesteia, atat cu ocazia inlocuirii sau incetarii internarii medicale, cat si cu ocazia revocarii masurilor de siguranta daca inculpatul este internat. Astfel, art.434 prevede obigativitatea asistentei juridica celui internat ( prin desemnarea unui aparator din oficiu) atunci cand se procedeaza la inlocuirea sau revocarea internarii medicale, iar art.437 alin.2 prevede ca in cazul in care procurorul solicita revocarea masurii de siguranta ( obligarea la tratament medical, internarea medicala, interzicerea unei functii sau profesii, ori interzicarea de a se afla in anumite localitati), “ daca cel internat nu are aparator, i se asigura un avocat din oficiu”. Ratiunea acestui caz de asistenta este aceeasi ca si in ipoteza celui arestat sau retinut, constand in impiedicarea efectiva a celui internat la exercitarea completa a drepturilor procesuale in aparare, ceea ce face indispensabila o interventie calificata, care nu poate fi asigurata decat de catre un aparator, membru al baroului de avocati.

In literatura de specialitate s-a mai subliniat ca , fata de continutul art.24 din Constitutie care stipuleaza ca “ dreptul la aparare este garantat” si ca in tot cursul procesului penal, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu”, asistenta juridica nu poate fi refuzata nici atunci cand inculpatul cere completului de judecata desemnarea unui aparator din oficiu, care sa-i asigure asistenta juridica, in afara cazurilor cand apararea este obligatorie potrivit legii.

Apreciind ca fiind corecta aceasta opinie, suntem de parere ca cererea de asistenta juridica din oficiu poate fi facuta, in tot cursul procesului penal, de catre orice parte, nu numai de inculpat.

In cazurile de asistenta juridica obligatorie, onorariile se platesc din fondurile Ministerului Justitiei,fiind stabilite de comun acord de Ministerul Justitiei si Uniunea Avocatilor din Romania, in raport cu natura si cu dificultatea cauzelor, atunci cand asistenta juridica este acordata din oficiu, la cererea instantelor de judecata sau a organelor de urmarire penala , precum si din fondurile administratiei publice locale, atunci cand asistenta juridica este acordata din oficiu la cererea acestora din urma.

C. Vorbind despre asistenta juridica facultativa si obligatorie se impune sa precizam si modalitatea prin care aparatorul este chemat sa participe la desfasurarea procesului penal. Astfel, aparatorul poate lua parte in procesul penal in doua modalitati:

– prin alegerea sa de catre parte;

– prin desemnarea din oficiu de catre organul judiciar competent.

Participarea aparatorului in procesul penal este guvernata de principiul asistentei juridice facultative, legea creand posibilitatea celor interesati sa-si aleaga aparatorul pe care il prefera. Avand in vedere natura relatiilor dintre aparator si parte, precum si caracterul de deplina confidentialitate al acestor raporturi, cei interesati trebuie sa aiba posibilitatea sa recurga la serviciile aparatorului pe care il aleg personal. Asistarea partii de catre un aparator ca urmare a unui act de vointa al partii, nici nu poate fi conceput decat ca un act de alegere intuitu-personae. Alegerea aparatorului poate fi facuta nu numai in cazul asistentei juridice facultative, ci si in cazul celei obligatorii.

Acest principiu este cosacrat in primul rand in art.2 alin.4 din legea de organizare si exercitare a profesiei de avocat, in care se precizeaza ca “ orice persoana are dreptul sa-si aleaga in mod liber avocatul”, fara sa faca nici o distinctie sub acest aspect, intre asistenta facultativa sau obligatorie. De asemenea, el rezulta si din interpretarea textului art.6c.pr.pen. in care se prevede expres ca “ in conditiile si in cazurile prevazute de lege , organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridica a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are aparator ales, precum si din cea a art.174 alin.4 c.pr.pen., care prevad ca, atunci cand asitenta juridica este obligatorie, “daca invinuitul sau inculpatul nu si-a ales un aparator se iau masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu”.

De pilda, daca cu ocazia incunostiintarii invinuituluisau inculpatului despre dreptul de a fi asistat de un aparator, acesta isi manifesta optiunea pentru aparator ales, organele judiciare au obligatia sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii conform art.6 alin. 3 c.pr.pen..Numai posibilitatea alegerii aparatorului are semnificatia unui exercitiu deplin al derptului de aparare si nu intamplator prevederile art.23 pct.5 din Constitutie acorda prioritate aparatorului ales.

In aceste conditii, continuarea urmaririi penale desi invinuitului/inculpatului i se asigura asistenta juridica printr-un aparator ales din oficiu, constituie o incalcare esentiala a dreptului de aparare, in masura in care acestuia nu i se asigura posibilitatea de a lua legatura cu aparatorul pe care doreste sa si-l aleaga. Se apreciaza ca o asemenea incalcare poate atraga nulitatea actelor de urmarire panala in conditiile art. 197 alin.4 c.pr.pen., urmand a fi luata in considerare si din oficiu in orice stare a procesului..

O asemenea reglementare este fireasca, fiind corelata atat cu prevederile art.24 din Constitutia Romaniei, cat si cu cele cuprinse in art.6 din Convetia europeana a drepurilor omului ratificata prin Legea nr. 30/1994, deoarece numai partile sunt in masura sa aprecieze care avocat poate sa le apere mai eficient drepturile si interesele legitime. Numai in subsidiar, in masura in care partea nu a uzat de acest drept, organul de urmarire penala si instanta de judecata intervine prin desemnarea unui aparator din oficiu, in cazurile si conditiile prevazute de art.171C.pr.pen. privind asistenta juridica obligatorie.

Potrivit art.171 alin5 c.pr.pen. delegatia aparatorului desemnat din oficiu inceteaza in prezenta aparatorului ales, dispozitiile procedurale mentionate in consens cu cele constitutionale acordand prioritate aparatorului ales fata de cel numit din oficiu tocmai in ideea garantarii exercitiului deplin al dreptului de aparare.

Efectuarea unor acte de urmarire penala cu participarea unui aparator numit din oficiu dupa ce aparatorul ales si-a depus delegatia in cauza constituie, de asemenea, o incalcare esentiala a dreptului la aparare care trebuie sa atraga nulitatea actelor efectuate astfel, in conditiile art.197 alin.4 c.pr.pen. In practica se intampla frecvent ca organele judiciare dupa ce aparatorul ales si-a depus delegatia in cauza sa procedeze la audierea inculpatului arestat, la prelungirea arestarii preventive sau la prezentarea materialului de urmarire penala asigurand prezenta unui aparator din oficiu la efectuarea unor asemenea acte, ceea ce constituie o incalcare esentiala a dreptului de aparare, deoarece organele judiciare nu pot substitui optiunii inculpatului arestat pentru aparatorul ales propria optiune pentru aparatorul din oficiu,fara ca prin aceasta sa impiedice exercitiul deplin al dreptului la aparare.

De aceea, potrivit art.171 alin. 2 c.pr,pen., cand asistenta juridica este obligatorie, organul de urmarire penala va asigura prezenta aparatorului la interogarea inculpatului, sens incare trebuie sa existe la dosar dovada ca aparatorul a fost incunostiintat de data si ora efectuarii actului. Prin asigurarea prezetei aparatorului in sensul dispozitiilor art.171 alin.2 trebuie inteleasa prezenta aparatorului ales daca acesta exista si, numai in caz contrar prezenta aparatorului desemnat din oficiu.

In cursul urmaririi penale, daca efectuarea actelor de urmarire penala nu poate fi reprogramata la o data ulterioara la care aparatorul ales poate participa, atunci aparatorul ales, incunostiintat de data si ora efectuarii acelor acte , are obligatia sa-si desemneze cu acordul conducerii baroului, un substituitor care sa-l inlocuiasca la efectuarea acelor acte. Doar in conditiile in care inculpatul ar renunta la mandatul aparatorului ales, organela judiciare ar putea proceda la desemnarea unui aparator din oficiu. Lipsa aparatorului ales la efectuarea unor acte de urmarire penala , nu impiedica efectuarea actului daca la dosar exista dovada ca aparatorul a fost incunostiintat despre data si ora efectuarii actului.

In vederea mentinerii optiunii pe care partea a facut-o cu privire la aparatorul ce ii apara sau reprezinta interesul, art. 171 alin.6 c.pr.pen. arata ca, daca la judecata cauzei aparatorul lipseste si nu poate fi inlocuit cauza se amana, ceea ce inseamna ca in lege se respecta optiunea pe care partea a facut-o cu privire la aparatorul ce-i protejeaza interesele. In ipoteza in care, in speta, a fost ales un aparator din oficiu care sa inlocuiasca aparatorul ales, pe motiv ca acesta nu s-a prezentat in instanta consideram ca au fost nesocotite dispozitiile legale privind asistenta juridica, fiind incalcat principiul asistentei juridice facultative, astfel incat aceasta constituie motiv de nulitate relativa prevazute de art.197 alin. 1 si alin.4 C.pr.pen..

Fata de economia reglementarii institutiei asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, instanta suprema a aratat ca , in cazul asistentei juridice obligatorii, inculpatul avand aparator desemnat, instanta nu poate sa-l ilocuiasca cu un aparator din oficiu , daca aparatorul ales solicita lasarea cauzei la sfarsitul sedintei cand va putea participa si indeplini mandatul de aparator.

Avocatul participa la desfasurarea procesului penal in temeiul unui contract incheiat in forma scrisa de asistenta juridica , cu clientul ( persoana fizica sau juridica), si care dobandeste data certa prin inregistrarea in registrul oficial de evidenta, in cazul in care este ales sau participa in temeiul cererii formulate de instanta de judecata, organul de urmarire penala sau organul administratiei publice locale. In toate cazurile aparatorul este obligat potrivit legii, precum si in cazul persoanelor care se gasesc in imposibilitatea de a plati onorariul, fie in baza aprobarii de asistenta gratuita acorda potrivit legii de catre decanul baroului, daca drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin intarziere. In ambele situatii proba calitatii de aparator se face prin imputernicire avocatiala.

Aparatorul nu va putea renunta la imputernicirea primita decat pentru motive temeinice si are indatorirea de a-si indeplini in mod constiincios sarcinile ce ii revin.

Imputernicirea avocatiala se depune la dosarul cauzei, indiferet de faza procesuala. In legatura cu aceasta s-a decis ca din moment ce in partea introductiva a hotararii judecatoresti sunt mentionate numele si prenumele avocatului, precum si concluziile de el cu ocazia dezbaterilor, chiar daca nu exista in dosar imputernicirea avocatiala, apare evident ca inculpatul a fost legal asistat de aparator. Asadar, inexistenta in dosar a imputernicirii, in astfel de conditii, nu are nici o relevanta.

In situatia in care aparatorul cumuleaza si calitatea de reprezentant, pentru exercitarea anumitor drepturi ale partilor, are nevoie, pe langa delegatia de aparator si de un mandat special.

Cand partea civila sau responsabila civilmente este o persoana juridica reprezentant in procesul penal este consilierul juridic, care este obligat sa participe la rezolvarea cauzei penale printr-o delegatie semnata de seful oficiului juridic. Pentru infaptuirea actelor procesuale jurisconsultul are nevoie de o,delegatie special.

Sectiunea 4: Atributiile aparatorului (drepturile si indatoririle).

Avem in vedere in ceea ce priveste drepturile si indatoririle avocatului urmatoarele aspecte:

A. drepturile aparatorului ce deriva din specificul profesiei de avocat;

B. drepturile aparatorului determinate de specificul activitatilor desfasurate in procesul penal:

B1. in faza de urmarire penala;

B2. in faza de judecata;

C. obligatiile aparatorului.

A. Dreptul aparatorului ce deriva din specificul profesiei de avocat.

Art. 171 c.pr.pen. prevede ca invinuitul/ inculpatul are deptul de a fi asistat de un aparator in tot cursul procesului penal, de unde se deduce ca avocatul , ales sau numit, exercita asistenta atat in faza de urmarire penala, cat si in faza judecatii. Se impun , insa, cateva precizari si cu privire la drepturile pe care le are aparatorul si care decurg din specificul profesiei de avocat pe care le vom numi drepturi generale.

Potrivit dispozitiilor legii nr.51/1995, aparatorul are urmatoarele drepturi ce decurg din exercitarea profesiei de avocat:

– dreptul de a exercita toate activitatile specifice profesiei de avocat conform legiii;

– dreptul de a asista sau reprezenta persoana fizicae sau juridice in fata tuturor instantelor, autoritatilor si institutiilor, precum si a altor persoane in temeiul unui contract incheiat in forma scrisa care dobandeste data certa prin inregistrarea in registrul special de evidenta;

– dreptul de a starui pentru realizarea liberului acces la justitie si pentru un proces echitabil;

– dreptul de a acorda consultatii de a redacta cereri cu caracter juridic, de redacta acte juridice, cu posibilitatea atestarii identitatii partilor, a continutului si a datei actelor, de a realiza activitatea de aparare a drepturilor si libertatilor persoanelor fizice sau juridice in fata organelor de jurisdictie si de urmarire penala, precum si de a folosi orice alte mijloace si cai proprii exercitarii dreptului la aparare in conditiile legii;

– dreptul la onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor facute in interesul clientului sau;

– dreptul de a renunta la contractul de asistenta juridica incheiat cu clientul in conditiile prevazute de lege;

– dreptul la un sediu profesional in circumscriptia baroului din care face parte, precum si la sedii profesionale secundare in circumscriptiile barourilor din care nu fac parte;

– dreptul de a se opune la perchezitionarea actelor profesionale aflate in sediu sau asupra sa, daca perchezitia nu este efectuat de procuror in temeiul unui mandat emis anticipat in acest scop si confirmat in scris de prim procurorul parchetului de pe langa tribunal, ca o garantie a asigurarii secretului profesional;

– dreptul de a efectua, tinand seama de intinderea puterilor conferite de client prin contractul de asitenta juridica, a oricaror alte acte specifice profesiei, pe care avocatul le considera necesare in vederea realizarii intereselor clientului;

– dreptul de a refuza contractul cu clientul sau in prezenta organului de urmarire penala ori a oricarui organ al statului, precum si in situatia in care exista unsistem de control al contractului cu clientul.

Art.93 din statutul profesiei de avocat prevede ca in contractul incheiat cu clientul se arata in mod expres intinderea puterilor pe care le confera clientul avocatului, iar in baza lui avocatul se legitimeaza fata de terti prin imputernicirea avocatiala. In lipsa unor prevederi contrare, avocatul este imputernicit sa efectueze orice act specific pe care il considera necesar pentru realizarea intereselor clientului.

B. Drepturile aparatorului determinate de specificul activitatii desfasurate in procesul penal.

In conformitate cu prevederile art.172 C.pr.pen., modificat substantial prin legea nr. 32/1990 si prin Legea nr. 45/1993 aparatorul are in desfasurarea activitatii sale in procesul penal o serie de drepturi, denumite drepturi speciale, atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata. Ne vom referi la aceste drepturi specifice urmarindu-le pe fiecare faza a procesului penal.

B1. Drepturi specifice fazei de urmarire penala.

Avem in vedere urmatoarele drepturi:

– dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala. In vederea asistarii la efectuarea actelor de urmarire penala, aparatorul are dreptul sa fie incunostiintat de catre organul de urmarire penala de data si locul efectuarii acestora;

-dreptul de a formula cereri si a depune memorii ;

– dreptul de a lua contact cu inculpatul arestat, in tot cursul urmaririi penale, pentru a-i face apararea;

– dreptul de a se plange, daca cererile nu au fost acceptate, in conditiile art.275 c.pr.pen., impotriva masurilor si actelor de urmarire penala.

In reglementarea drepturilor aparatorului in faza de urmarire penala, legiuitorul a tinut seama si de principiile operativitatii si legalitatii, precum si de necesitatea realizarii scopului procesului penal, instituind o serie de obligatii pentru organele de urmarire penala si unele limitari in exercitarea drepturilor pa catre aparator.

Astfel, organul de urmarire penala este obligat pentru fiecare act de urmarire penala la care participa invinuitul sau inculpatul ori celelalte parti, in cazurile si conditiile prevazute de lege, sa incunostiinteze aparatorul ales sau din oficiu. O asemenea obligatie exista, cu atat mai mult cu cat pentru unele acte se cere prezenta obligatorie a invinuitului sau inculpatului, cum sunt ascultarea, confruntarea, prezentarea materialului de urmarire penala sau reconstituirea.

In afara cazurilor in care prezenta personala a invinuitului sau inculpatului este obligatorie si care atrage obligativitatea asistentei juridice, sub sanctiunea nulitatii absolute, participarea aparatorului la efectuarea actelor de urmarire penala cu privire la care este incunostiintat, este facultativa. Lipsa aparatorului, insa, nu impiedica in aceste situatii efectuarea actelor de urmarire penala , daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostiintat de data si locul efectuarii actului. Aceasta inseamna, per a contrario, ca in absenta incunostiintarii, actele de urmarire penala la care participa partea nu pot fi efectuate in lipsa aparatorului ales sau din oficiu, iar daca, totusi, au fost efectuate sunt lovite de nulitate relativa ( art.197 alin.1 si 4 c.pr.pen.).

In cazurile in care asistenta juridica este obligatorie potrivit legii, organul de urmarire penala are obligatia asigurarii prezentei aparatorului la orice act de urmarire penala la care este prezent invinuitul sau inculpatul, prin intocmirea unei comunicari scrise in acest sens catre serviciul de asistenta judiciara din cadrul baroului de avocati, in cazul apararii din oficiu ori de catre avocatul ales, in cazul asistentei juridice facultative, cu respectarea regulilor care guverneaza procedura de citare, pentru a putea face dovada incunostiintarii in conditiile legii.

In toate cazurile in care aparatorul invinuitului sau inculpatului ori a celorlalte parti este prezent la efectuarea unui act de urmarire penala, se face mentiune despre aceasta, iar actul este semnat si de aparator.

In literatura juridica s-au purtat discutii in legatura cu sfera actelor de urmarire penala la care poate participa procurorul, sustinandu-se ca aparatorul poate asista doar la efectuarea actelor de urmarire penala la care participa partea pe care o apara, intrucat daca aparatorul invinuitului sau inculpatului ar participa si la efectuarea unor acte de urmarire penala la care partea pe care o reprezinta nu poate participa, aceasta ar contraveni insasi notiunii de asistenta juridica.

Dintr un alt punct de vedere, se apreciaza ca trebuie facuta distinctia intre calitatea procesuala a partii asistata de aparator. Astfel, in ceea ce priveste pe invinuit sau inculpat, cum acesta poate participa potrivit legii la orice act de urmarire penala, rezulta in mod logic ca si aparatorul poate participa la orice act, fara nici o limitare, iar organul de urmarire penala este obligat sa-l incunostiinteze despre despre data si locul efectuarii oricarui act de urmarire penala, astfel incat, atunci cand este vorba de asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului, aparatorul nu poate fi limitat in ceea ce priveste participarea la efectuarea actelor de urmarire penala. Este necesar ca de fiecare data sa fie prezent si invinuitul sau inculpatul, in afara de cazurile de reprezentare legala, cand apararorul indeplineste si functia de reprezentant al invinuitului sau inculpatului ( de exemplu, cand din cauza sanatatii nu poate fi adus inaintea instantei su in alte cazuri in care deplasarea nu este posibila). Limitarea aparatorului functioneaza doar in cazul celorlalte parti, in a caror asistenta juridica are, potrivit art.173 alin.1 C.pr.pen. dreptul de a asista la efectuarea urmatoarelor acte de urmarire penala:

– ascultarea partii pe care o apara;

– cercetari a fata locului;

– prechezitii si autopsii;

– prelungirea duratei arestarii;

– orice alte acte de urmarire penala, cu incuviintarea organului de urmarire penala.

Astfel, potrivit art.120 C.pr.pen., daca organul de urmarire dispune efectuarea unei expertize, fixeaza un termen la care sunt chemate partile, precum si expertul, si le aduce la cunostinta obiectul expertizei si intrebarile la care trebuie sa raspunda si li se pune in vedere ca au dreptul sa faca observatii cu privire la aceste intrebari si ca pot cere modificarea sau completarea lor.

In situatiile in care invinuitul sau inculpatul sunt cercetati in stare de libertate, citarea acestuia suplineste si citarea aparatorului ales de catre invinuit sau inculpat. In situatiile in care invinuitul sau inculpatul este arestat, incunostiintarea aparatorului ales si prezenta acestuia sunt obligatorii, asistenta juridica fiind obligatorie, ea trebuie exercitata pe tot parcursul urmaririi penale si nu numai la anumite acte.

Cercetarea la fata locului se efectueaza potrivit art.129 C.pr.pen., in prezenta partilor. Lipsa partilor legal citate nu impiedica efectuarea cercetarii. Cand invinuitul sau inculpatul este retinut ori arestat, daca nu poate fi adus la cercetare, organul de urmarire ii pune in vedere ca are dreptul sa fie reprezentat si ii asigura, la cerere, reprezentarea.

Consideram ca si in aceasta ipoteza in care invinuitul sau inculpatul este cercetat in stare de libertate, incunostiintarea acestuia suplineste si incunostiintarea aparatorului ales sau numit din oficiu, precum si prezenta acestuia, acesta putandu-l si reprezenta pe invinuit sau inculpat, prevederile art.129 c.pr.pen. reglementand un caz particular de reprezentare distinct de cele prevazute de art.174 C.pr.pen..

In mod similar trebuie procedat in cazul in care se efectueaza reconstituirea la fata locului a modului si a conditiilor in care a fost savarsita fapta, potrivit art.130 C.pr.pen..

Intrucat in cazul invinuitului sau inculpatului arestat asistenta juridica este obligatorie un tot cursul urmaririi penale si nu numai la efectuarea unor acte, incunostiintarea aparatorului ales sau numit din oficiu trebuie facuta pentru fiecare act la care se cere prezenta invinuituluisau inculpatului. De aceea consideram ca si in cazul perchezitiei domiciliare se cere ca aparatorul ales sau numit din oficiu sa fie incunostiintat, deoarece, potrivit art.104 alin.4 C.pr.pen. cand perchezitia se face la domiciliul invinuitului sau inculpatului, retinut sau arestat, acesta va fi adus la perchezitie. Numai in cazul in care invinuitul sau inculpatul nu poate fi adus, si aceasta impiedicare trebuie sa fie obiectiva, perchezitia se face in prezenta membrilor familiei ori in lipsa acestora in prezenta unui vecin avand capacitate de exercitiu.

In legatura cu sfera actelor de urmarire penala la care poate participa aparatorul, s-a exprimat rezerva ca prin aceasta nu ar trebui sa se inlature in totalitate caracterul de confidentialitate al urmaririi penale, organul de urmarire penala netrebuind sa faca cunoscut aparatorului data si ora efectuarii tuturor actelor intr-o cauza penala, ci numai pe acelea la efectuarea carora aparatorul si- a exprimat in mod expres dorinta sa participe.

Nimic nu impiedica aparatorul sa solicite participarea la efectuarea tuturor actelor de urmarire penala si fata de faptul ca prevederile art.172 alin.2 C.pr.pen., care permit prezenta aparatorului la efectuarea oricarui act de urmarire penala, cererea apare ca indreptatita.

Exista totusi limite ale ariei actelor de urmarire penala la care poate participa aparatorul.

Se pune problema in ce masura invinuitul sau inculpatul si alaturi de el aparatorul sau pot participa la audierea martorilor acuzarii. Dispozitiile art.78-86 C.pr.pen. privind procedura audierii martorilor nu contin nici o interdictie in acest sens si, pe cale deconsecinta, ceea ce nu este interzis este permis.

Organele de urmarire penala au obligatia de a aduna probe atat in favoarea cat si in defavoarea invinuitului sau inculpatului ( art.202 c.pr.pen.) trebuie sa permita invinuitului sau inculpatului si aparatorului sau, sa puna intrebari martorilor acuzarii.

Acest drept al invinuitului sau inculpatului este inscris in art.14 pct.3 lit.e al Pactului international cu privire la drepturile civile si politice, prevederi potrivit carora orice persoana acuzata de comiterea unei infraciuni are dreptul sa interogheze sau sa faca sa fie interogati martorii acuzarii si sa obtina infatisarea si interogarea martorilor apararii, in aceleasi conditii cu cele ale martorilor acuzarii.Potrivit art. 20 din Constitutie, reglementarile internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului au prioritate fata de legile interne in caz de neconcordante intre acestea.

Prin urmare, in masura in care exista o cerere in acest sens, aparatorul invinuitului sau inculpatului poate participa la audierea martorilor in cauza, organul de urmarire penala avand obligatia sa-l incunostiinteze de data si ora audierii.

In acest fel caracterul secret al urmaririi penale a fost considerat restrans, urmarirea penala castigand in contradictorialitate, dar ramanand totusi acte de urmarire penala care se efectueaza fara participarea aparatorului, cum sunt unele constatari tehnico-stiintifice si medico-legale, precum si investigatiile specifice organelor de cercetare penala.

Printre drepturile aparatorului in cursul urmaririi penale, se remarca in mod deosebit dreptul acestuia de a lua contact cu inculpatul arestat. Luarea de contact a aparatorului cu inculpatul arestat trebuie inteleasa nu numai in sensul contactului fizic, ci orice legatura prin scris sau telefon, etc..De asemenea, ea trebuie sa se caracterizeze, ca orice raport, dintre aparator si clientul sau prin confidentialitate. Acesta este motivul pentru care in conformitate cu prevederile art.30 din Legea nr.51/1995 si art.100 din statutul profesiei de avocat, contactul dintre avocat si clientul sau nu poate fi stanjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului. Aparatorul este indreptatit sa refuze contactul cu inculpatul arestat in prezenta organului de urmarire penala sau a procurorului, precum si in orice situatie in care exista un sistem de control al contactului cu inculpatul.

Dispozitii speciale care privesc luarea de contact aparatorului cu inculpatul arestat in cursul urmaririi penale. In acest sens, in art. 172 alin.4 se arata ca inculpatul arestat are dreptul sa ia contact cu aparatorul. Art.30 din Legea nr. 51/1995 stipuleaza: ‘Contactul dintre avcat si clientul sau nu poate fi stanjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului.”

In mod exceptional, cand interesul urmaririi cere, procurorul, din oficiu sau la propunerea organului de urmarire penala, poate dispune, prin ordonanta motivata, interzicerea luarii de contact a inculpatului arestat ca aparatorul o singura data, pe o durata de cel mult 5 zile.

Luarea de contact cu aparatorul nu poate fi interzisa la prelungirea duratei arestarii de catre instanta de judecata, iar la prezentarea materialului de urmarire penala aceasta este obligatorie.

Actuala reglementare se deosebeste, pe acest plan, fundamental de aceea existenta pana la adoptarea Legii nr.32/1990.

Un prim aspect diferential consta in faptul ca de lege lata luarea de contact a inculpatului arestat cu aparatorul, in cursul urmaririi penale, este un drept al inculpatului arestat, in timp ce, in reglementarea anterioara, se inscria ca o posibilitate.

O alta deosebire esentiala intre cele doua reglementari priveste durata pe care se poate interzice luarea de contact a inculpatului arestat cu aparatorul. Astfel, in timp ce, potrivit acestei reglementari, interzicerea luarii de contact a inculpatului arestat cu aparatorul poate fi dispusa o singura data, pe o durata de cel mult 5 zile, in reglementarea anterioara putea fi dispusa pe o durata de 30 de zile.

Potrivit art.172 alin.5, luarea de contact cu aparatorul nu poate fi interzisa la prelungirea duratei de catre instanta de judecata, iar la prezentarea materialului de urmarire penala aceasta este obligatorie. Aceasta reglementare o regasim in parte si in dispozitiile art.172 inainte de modificarea acestora prin Legea nr.30/1990, singura deosebire constand in faptul ca in actuala reglementare luara de contact a inculpatului arestat cu aparatorul este obligatorie la prezentarea materialului de urmarire penala; in dispozitiile anterioare legea prevede ca, in acest moment procesual, nu putea fi interzisa luarea de contact a inculpatului arestat cu aparatorul, fara a se preciza ca acest contact este obligatoriu.

Potrivit art.275 c.pr.pen., aparatorul are dreptul sa se planga daca cererile sale nu au fost acceptate, procurorului care supravegheaza urmarirea penala, care, in situatiile prevazute la alin.4-5 din art.172 ( privind asigurarea prezentei aparatorului la ascultarea inculpatului cand asistenta juridica este obligatorie, luarea de contact a inculpatului arestat cu aparatorul si interzicerea luarii de contact cu aparatorul la prelungirea duratei arestarii de catre instanta de judecata ori la prezentarea materialului de urmarire penala, precum si in celelalte cazuri, daca prin masurile si actele de urmarire penala s-a adus o vatamare intereselor legitme ale partilor) procurorul este obligat sa rezolve plangerea introdusa de aparator in cel mult 48 de ore. In cazul masurilor si actelor efectuate de procuror, plangerea se rezolva de prim-procuror, iar in cazurile cand masurile si actele sunt ale prim-procurorului, ori luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta, plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior, in temeiul art.278.

Desi legea reglementeaza doar dreptul aparatorului de a lua legatura cu inculpatul arestat, pentru identitate de ratiune, credem ca acest drept functioneaza si in ipoteza in care cel arestat este doar invinuit.

B2. Drepturi specifice in faza de judecata.

In faza de judecata se remarca printre drepturile aparatorului urmatoarele:

– dreptul de a-l asita pe inculpat la toate actele de judecata;

– dreptul de a exercita toate drepturile procesuale ale inculpatului in cursul judecatii ( posibilitatea de a lua cunostinta de dosarul cauzei, dreptul de a formula cereri , de a ridica exceptii si de a pune concluzii, inclusiv note scrise);

– dreptul de a lua contact cu inculpatul arestat.

In faza de judecata, insa, drepturile aparatorului sunt mai largi. Sub acest aspect, consideram ca, avand in vedere faptul ca faza de judecata este marcata prin momentul sesizarii instantei, avocatul are posibilitatea sa ia legatura cu inculpatul arestat dupa terminarea urmaririi penale si inainte de inceperea cercetarii judecatoresti.

In scopul garantarii asigurarii asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, prin Legea nr.45/1993, art.172 a fost suplimentat cu un nou alineat, in care este subliniata obligatia aparatorului ales sau desemnat de a asigura asistenta juridica invinuitului sau inculpatului atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata. Pentru nerespectarea acestei obligatii de catre organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate sesiza conducerea baroului de avocati, spre a lua masuri.

In privinta acordarii asistentei juridice acordate celorlalte parti prezente in procesul penal ( partea vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente) este de mentionat art. 173 alin.1 prin care s-au delimitat drepturile aparatorului in cadrul asistentei juridice a acestor parti.

In acest sens, se arata ca aparatorul partii vatamate, al partii civile si al partii responsabile civilmente are dreptul de a formula cereri si de a depune memorii. De asemenea, aparatorul are dreptul sa asiste la efectuarea urmatoarelor acte de urmarire penala: ascultarea partii pr care o apara, cercetari la fata locului, perchezitii si autopsii si prelungirea duratei arestarii. Trebuie precizat faptul ca organele de urmarire penala nu pot interzice aparatorului sa asiste la efectuarea actelor de urmarire mentionate mai sus.

La efectuarea altor acte de urmarire penala, aparatorul partilor aratate poate asista cu incuviintarea organului de urmarire penala.

Cand partea civila sau responsabila civilmente este o persoana juridica, aparator in procesul penal este, de regula, jurisconsultul.

Avand o pozitie independenta, in raport cu persoana juridica jurisconsultul are o paleta larga de atributii, legate de exercitarea drepturilor partilor mentionate. in cursul judecatii aparatorul exercita drepturile partii pe care o asista.

In mod exceptional, partea vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente poate primi asistenta din oficiu cand instanta apreciaza ca nu si-ar putea face singure apararea.

Aparatorul,cu exceptia jurisconsultului, este remunerat pentru activitatea depusa in cadrul procesului penal, sumele ce i se cuvin, fiind incluse potrivit art.189 in cheltuielile de judecata. Acaesta inseamna ca in cazul aparatorului ales, o data cu angajarea acestuia, partea interesata urmeaza sa avanseze la barou remuneratia stabilita, urmand ca ulterior, la solutionarea cheltuielilor judiciare cuvenite partilor, sa se tina seama si de repartizarea acestor sume in sarcina persoanelor prevazute de lege.

Dreptul la remuneratie subzista si in cazul cand aparatorul este numit din oficiu. Plata remuneratiei acestuia se face de partea careia i s-a acordat asistenta juridica din oficiu ori de cate ori se constata ca aceasta are posibilitati de plata. Derogari subzista in legatura cu invinuitul sau inculpatul care nu a fost trimis in judecata, inculpatul achitat sau cel pentru care s-a pronuntat incetarea procesului penal si nu a fost obligat la despagubiri civile si in anumite conditii, chiar in legatura cu alte parti.

Reglementarea care exonereaza, in unele situatii, partea care a beneficiat de asistenta juridica de obligatia suportarii platii aparatorului, reprezinta o concretizare legislativa a aplicarii principiului culpei procesuale in materia cheltuielilor judiciare, deoarece solutia demonstreaza ca aceste persoane nu au avut o culpa in declansarea mecanismului judiciar. In cazurile cand nu sunt intrunita conditiile ca organele sa oblige pe vreuna din parti la plata onorariului de avocat, se dispune plata acestuia din fondul anume prevazut la Ministerul Justitiei.

C. Obligatiile aparatorului.

In conformitate cu dispozitiile art.172 alin.final C.pr.pen., indiferent de faza procesului penal, aparatorul ales sau desemnat din oficiu este obligat sa asigure asistenta juridica a invinuitului sau inculpatului, prin exercitarea drepturilor mentionate mai sus. Pentru nerespectarea acestor obligatii, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate sesiza conducerea baroului de avocati pentru a lua masuri corespunzatoare potrivit lagii.

In lumina prevederilor legii de organizare si exercitare a profesiei de avocat, in vederea realizarii activitatii de asistenta juridica in conformitate cu contractul incheiat cu clientul, aparatorului ii revin urmatoarele obligatii:

– sa studieze temeinic cauzele care i-au fost incredintate, angajate sau din oficiu;

– sa se prezinte la fiecare termen la instantele de judecata sau la organele de urmarire penala ori la alte institutii conform mandatului incredintat;

– sa manifeste constiinciozitate si probitate profesionala;

– sa pledeze cu demnitate fata de judecatori si de partile din proces;

– sa depuna concluzii scrise sau note de sedinta ori de cate ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta sau instanta de judecata dispune in acest sens;

– sa acorde asistenta juridica in cauzele in care a fost desemnat din oficiu sau gratui de barou;

– sa nu foloseasca in mod nemijlocit sau prin persoane interpuse procedee incompatibile cu demnitatea profesiei, ori mijloace de reclama sau publicitate in scopul dobandirii clientelei;

– sa poarte roba in fata instantelor judecatoresti, cu exceptia judecatoriilor si sa poarte insigne, chiar si in cazurile cand legea nu obliga purtarea robei;

– sa foloseasca drept mijloaca de proba copii de pe actele care i-au fost incredintate de client, pastrand actele originale pentru a le prezenta la cererea instantei si, la cerere, sa restituie actele originale care au fost incredintate care au fost incredintate persoanei de la care le-a primit;

– sa respecte solemnitatea sedintelor de judecata, fiindu-i interzis sa foloseasca expresii care ar putea jicni completul de judecata, pe ceilalti avocati sau partile din proces;

– sa respecte in activitatea sa profesionala si in viata privata principiile care guverneaza exercitiul liber al profesiei de avocat ( libertatea, demnitatea, constiinta, independenta, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea, delicatetea, moderatia, tactul si sentimentul de confraternitate).

Sectiunea 5: Pozitia procesuala a aparatorului in procesul penal.

In literatura de specialitate, procesul penal este definit ca o activitate reglementata de lege, desfasurata progresiv si coordonata de organele judiciare, cu participarea partilor- ca titulare de drepturi si obligatii- , precum si a altor persoane, avand ca scop constatarea la timp si in mod complet a infractiunilor, in scopul apararii ordinii sociale si de derpt a statului.

Organele judiciare, prin interventia sau inaintea carora se desfasoara activitatea procesual-penala, reprezinta subiectii oficiali sau speciali ai acelor raporturi juridice. Din categoria subiectilor oficiali in raportul de drept penal fac parte magistratii si persoane care, conform legii, pot efectua urmarirea penala.

Subiectii procesuali oficiali nu participa la savarsirea infractiunilor si nu suporta consecintele acestora, ci actioneaza in numele societatii in cadrul atributiilor conferite prin lege si nu in nume propriu, determinati de interese personale.

Partile procesului penal, adica persoanele in sarcina carora incumba drepturi si obligatii ca urmare a savarsirii unei infractiuni, sunt enumerate in mod expres si limitativ in art. 23 si art. 24 din Codul penal, respectiv inculpatul, partea vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente . Fiind titulare de drepturi si obligatii nascute din raportul juridic de conflict, partile procesului penal actioneaza in interes propriu si au calitatea de subiecti particulari.

Pe langa subiectii oficiali si cei particulari, in activitatea judiciara participa si alte persoane, cum ar fi aparatorul, expertul, interpretul. Aceste persoane nu pot fi plasate in categoria subiectilor procesuali oficiali, intrucat nu actioneaza in numele, ci pentru interesul general al societatii. Prin cunostintele lor de specialitate aparatorii, expertii si interpretii sprijina atat subiectii oficiali in infaptuirea justitiei penale, cat si partile pentru realizarea intereselor proprii ce se nasc din comiterea infractiunilor.

In procesul penal, aparatorul nu are pozitia procesuala de parte, intrucat el nu are drepturi si obligatii izvorate din execitarea unei actiuni penale sau civile intr-un procas penal, ci si drepturi si obligatii care isi au izvorul in contractul de asistenta juridica incheiat cu clientul conform legii. El este subiect procesual ce se situeaza pe pozitia doar pe pozitia procesuala a partii pe care o apara fara, insa, a se confunda cu aceasta . Deci, se poate spune ca aparatorul are o pozitie procesuala sui generis, distincta atat de cea a partilor care se apropie doar prin natura activitatilor specifice apararii costand in exercitarea drepturilor partilor, cat si de cea a organelor judiciare penale , datorita functiei procesuale proprii pa care o indeplineste intr-un proces ( fie el penal, fie civil) : functia de aparare si de cea a celorlalte persoane care iau parte la procesul penal, care sunt persoane neinteresate in solutionarea unei cauze penale, fie chemate de catre organele judiciare penale, fie din oficiu, fie la solicitarea partilor, aparatorilor lor sa contribuie la aflarea adevarului si solutionarea justa a cauzeu penale.

In exercitarea functiei procesuale fundamentale a apararii de pe o pozitie procesuala distincta , aparatorul trebuie sa fie un colaborator al organelor judiciare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.Acesta este motivul pentru care, asa cum, corect, s-a subliniat in literatura de specialiutate, aparatorul serveste in procesul penal nu numai interesul privat al partii pe care o asista sau reprezinta, dupa caz, ci si un interes general, interesul infaptuirii justitiei in cauzele penale.

El trebuie sa dea dovada de o temeinica pregatire juridica de specialitate si de o vasta cultura generala. De asemenea, trebuie sa stapaneasca instrumentul logicii juridice si sa aiba talent oratoric, sa fie un bun psiholog, sa dovedeasca “simt artistic rafinat, gust literar, stil ales, inteligenta vie, imaginatie si asociatie de idei “ si, nu in ultimul rand, sa dea dovada de cinste, corectitudine loialitate, probitate profesionala, atat in relatiile cu clientul cat si in relatiile cu organele judiciare penale.

In exercitarea drepturilor si obligatiilor ce-i revin potrivit legii si contractului civil ( incheiat cu clientul ), aparatorul trebuie sa manifeste o inalta constiinta profesionala si sa slujeasca cu cinste si devotament interesele justitiei, pentru aflarea adevarului si realizarea scopului procesului penal.

Pozitia pricesuala a aparatorului se impune afi analizata din perspectiva a doua categorii de raporturi:

– raporturile aparatorului cu organele judiciare penale cu care vina in contact in indeplinirea functiei de aparare, adica atat cu organele de urmarire penala cat si cu instantele de judecata, in functie de faza procesuala in care actioneaza ( urmarire penala sau judecata);

– raporturile dintre aparator si clientul sau.

Aparatorul intretina relatii stranse cu organele judiciare penale, insa numai in masura in care acestea sunt necesare scopului apararii, pentru realizareactului de justitie si afirmarea rolului sau educativ. Raporturile cu organele judiciare trebuie sa aiba un caracter strict profesional de colaborare, in vederea realizarii scopului procesului penal in raport de fiecare faza procesuala. In cadrul acestor raporturi se nasc drepturi si obligatii corelative. Astfel, organele judiciare sunt obligate sa garanteze realizarea dreptului la aparare al partilor si exercitarea de catre aparator a drepturilor prevazute de lege pentru infaptuirea apararii. Corelativ acestei obligatii aparatorului ii revine la randul sau datoria de a apara doar interesele legitime ale partilor si de a actiona doar in limitele legii cu mijloacele juridice prevazute de lege. Aparatorului nu-i este permis sa se serveasca de mijloace care au ca scop ascunderea sau denaturarea adevarului, ori amanarea nejustificata a cauzelor penale. El are obligatia sa apere interesele legale ale partilor doar prin intermediul cunostintelor juridice de specialitate si experientei sale in profesie. In literatura de specialitates-a subliniat ca “bara” constituie o liniere de unire intre instanta si aparator, in care una imparte dreptatea ceruta de cealalta.

Raporturile dintre aparator si organele judiciare penale nu trebuie sa se lase influentate in mod negativ de celelalte raporturi ( dintre aparator si parte) si nici sa nu influenteze in mod negativ celelalte reporturi ( de pilda, sa conduca la pierderea increderii partii in aparatorul sau). In contextul acestor raporturi, aparatorul este liber si independent. Organele judiciare penale nu-i pot prescrie sau limita activitatea profesionala specifica, decat atunci cand apararea ar depasi cadrul legal.

In mod inevitabil, in exercitarea functiei procesuale a apararii, aparartorul intretine raporturi stranse cu clientul sau ,raporturi izvorate din contractul de asitenta juridica.Potruvit legii, acestea trebuie sa se bazeze pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate si confidentialitate. In cadrul acestor raporturi, obligatia aparatorului este de a depune toate diligentele necesare pentru realizarea serviciului avocatial pentru care a fost angajat. El este obligat sa pastreze secretul profesional si sa nu divulge informatiile incredintate, in afara de acelea care aduc atingere sigurantei statului. De asemenea, aparatorul nu poate depune ca martor contra partii aparate, fara consimtamantul acesteia.

Contractul dintre avocat si client poate fi denuntat prin acordul ambelor parti. Partile pot denunta unilateral contractul de asistenta juridica in conformitate cu prevederila expres mentionate in contract. In orice caz in ipoteza in care avocatul renunta la prestarea serviciilor de aparator pentru motive intemeiate, potrivit clauzelor contractului are obligatia sa asigure substituirea sa de catre un alt avocat, pentru a nu prejudicia clientul sau .

Avand in vedere caracterul unilateral al functiei de aparare, se poate spune ca aparatorul serveste doar partial si subiectiv legea, deoarece urmareste doar lamurirea imprejurarilor ce pledeaza in favoarea partii ale carei interese le sustine si le apara. Astfel, aparatorul inculpatului, de exemplu, trebuie sa se refere numai la aspectele favorabile acestuia in limitele legii si cu utilizarea mijloacelor legale.

Sarcina este cu atat mai dificila cu cat vinovatia celui in cauza este mai evidenta, dar cu cat situatia inculpatului este mai grea, cu atat mai necesara devine apararea. A acuza pe un nevinovat este inadmisibil si criminal, iar a apara pe un vinovat este pe deplin posibil si necesar, cu conditia ca aceasta sa se faca cu mijloace legale.Din acest punct de vedere, aparatorul se afla intr-o situatie de relativa independenta si libertate fata de partea pe care o apara, intrucat este obligat sa sustina numai interesele legitime ale acesteia si sa utilizeze doar mijloacele prevazute de lege.

Functia apararii se deosebeste de fuctia acuzarii prin caracterul sau unilateral. Procurorul este slujitorul impartial si obiectiv al legii; aparatorul, in schimb, este prin insasi esenta rolului sau, un sfatuitor unilateral al inculpatului, chiar daca ramane legat de un anumit cadru pa care nu -l poate depasi. Procurorul este obligat sa prezinte argumente trase din probele de la dosar, atat in favoarea cat si in defavoarea inculpatului. Aparatorul trebuie sa prezinte exclusiv argumente care pledeaza impotriva invinuirii.

Sectiunea 6 : Reprezentarea.

A. Notiune.

Legislatia romana permite alaturi de asistenta juridica in procesul penal, reprezentarea care este o institutie juridica specifica solutionarii cauzelor de catre instantele judecatoresti, care consta in imputernicirea data unei persoane, numita reprezentant, de a indeplini in cadrul procesului penal acte procesuale pe seama unei parti, care nu se poate prezenta sau nu doreste sa se infatiseze inaintea organelor judiciare.

Reprezentarea se deosebeste atat de substituirea procesuala, cat si de succesiunea in drepturile procesuale. In acelasi timp,reprezentarea se deosebeste si de asistenta juridica- din oficiu sau la cerere- cel putin sub urmatoarele aspecte:

– de regula, in cazul asistentei juridice aparatorul pune concluzii in prezenta partii pentru care a fost desemnat , pa cand in cazul reprezentarii partii este inlocuita de reprezentant. Din aceasta pozitie a reprezentantului unei parti decurg consecinte deosebit de importante, cumar fi faptul ca lipsa partii vatamate la doua termene consecutive in cazul unei infractiuni dintre cele prevazute la art.279 alin.2 c.pr.pen., nu echivaleaza cu retragerea plangerii prealabile, din moment ca aparatorul-reprezentant al partii vatamate a fost prezent la judecata;

– in timp ce asistenta juridica se acorda in cazurile prevazute de lege, in toate etapele procesului penal, reprezentarea poate interveni numai in faza judecatii;

– asistenta juridica se acorda numai de catre avocati, care beneficiaza de acest statut, pe cand reprezentarea poate fi infaptuita si de alte pesoane;

– in cazul reprezentarii, partea ale carei interese sunt reprezentate este inlocuita de reprezentant si nu asistata, pe cand aparatorul este alaturi de parte;

– reprezentantul este imputernicit sa efectueze acte juridice in numele si interesul altei persoane, efectele actelor producandu-se direct in persoana reprezentantului.

B. Felurile reprezentarii.

In literatura de specialitate, reprezentarea a fost clasificata, potrivit unor opinii in reprezentare conventionala ( numita si voluntara) si in reprezentare legala 9 numita si necesara); potrivit altor opinii primelor doua categorii de reprezentare le-a fost adaugata si reprezentarea tehnica. Reprezentarea legala si cea conventionala cuprind in ele si reprezentarea tehnica.

B1. Reprezentarea conventionala ( voluntara).

Reprezentarea conventionala constituie tipulobisnuit de reprezentare judiciara, ea intemeindu- se pe existenta unui contract de mandat intervenit intre reprezentat, persoana care are capacitate deplina de exercitiu si este parte in proces si reprezentant.

In procesul penal, reprezentarea conventionala are un tratament diferentiat, in functia atat de calitatea procesuala a partii reperzentate cat si de faza procesului penal in care se realizeaza. Astfel se poate vorbi de;

– reprezentare conventionala in faza de urmarire penala;

– reprezentare conventionala in faza de judecata.

Reprezentarea conventionala in faza de urmarire penala.

In principiu, toate partile pot fi reprezentate in aceasta faza a procesului penal. Cu privire la reprezenterea invinuitului sau inculpatului se impun anumite precizari:

– potrivit dispozitiilor legale in vigoare invinuitul poate fi reprezentat la ridicarea de obiecte sau inscrisuri, daca acestea se ridica de la invinuit/ inculpat ( art. 104 alin.2 si 4 c.pr.pen.), la perchezitia domiciliara , daca aceasta se efectueaza la domiciliul invinuitului sau inculpatului, la efectuarea expertizelor ( art.120 ), la cercetare la fata locului ( art.129 ), in cazul comisiilor rogatorii si a delegarii ( art. 132-135 ). Acestea sunt cazuri distincte de reprezentare, diferite de cele aratate de art.174 c.pr.pen.;

– in anumite cazuri invinuitul sau inculpatul poate fi reprezentat numai pe baza unui mandat special, de pilda daca legea prevede ca impacarea partilor inlatura raspunderea penala, impacarea poate fi facuta prin reprezentant, daca acesta din urma are un mandat special in vederea impacarii;

– reprezentarea invinuitului/inculpatului nu poate avea loc in cazul actelor cu caracter personal, cum este ascultarea acestuia sau confruntarea.

Reprezentarea conventionala in faza de judecata.

Conditiile de publicitate, oralitate si cintradictorialitate in care se desfasoara judecata ofera posibilitati eficiente pentru inculpat de a-si face apararea in cadrul procesului penal. Pe de alta parte, prezenta inculpatului ofera instantei posibilitatea sa faca investigatii directe asupra personalitatii sale. Toate acestea constituie motivele pentru care in aproape toate legislatiile procesuale penale, exista obligatia pentru inculpat de a fi prezent la judecata ce se desfasoara in fata primei instante, reprezentarea sa fiind permisa numai in cazurile expres prevazute de lege.

Potrivit art.174, in cursul judecatii inculpatul poate fi reprezentat:

– la judecarea cauzei in prima instanta ori la judecarea ei dupa desfiintarea hotararii in apel sau dupa casare de catre instanta de recurs, numai daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta supusa judecatii este amenda sau inchisoarea de cel mult un an;

– la judecarea cauzei in caile de atac.

In toate cazurile cand legea permite reprezentarea inculpatului, instanta de judecata are dreptul, cand gaseste necesara prezenta acestuia, sa dispuna aducerea lui (art. 174 alin.2). Celelalte parti pot fi intotdeauna reprezentate.

B2. Reprezentarea legala ( necesara).

Pentru ocrotirea persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, in cadrul procesului civil exista posibilitatea reprezentarii lor. In materia dreptului procesual penal, reprezentarea legala nu este reglementata printr-un text de principiu.

Lipsa reglementarii reprezentarii legale in legislatia procesuala penala se explica prin aceea ca invinuitul sau inculpatul lipsit de capacitate de exercitiu daca este minor sub 14 ani, nu raspunde penal si in consecinta nu poate sa apara ca subiect in cadrul procesului penal. In situatia in care nu este voba de un minor sub 14 ani ,ne putem intalni cu doua situatii distincte, care restrang sfera reprezentarii invinuitului sau inculpatului, si anume: o prima situatie, cand persoana lipsita de capacitatea de exercitiu este si iresponsabila, ipoteza in care nu raspunde penal ( art.48 c. pen.); o a doua ipoteza, cand incapacitatea survine pe parcursul procesului penal, situatie in care se poate suspenda urmarirea penala ( art.239 ) sau judecata ( art.303 ).

Asadar, din considerentele aratate mai sus, problema reprezentarii legale a invinuitului sau inculpatului in cadrul procesului penal nu se pune in principiu.

Din analiza intregii economii a dispozitiilor legii penale si procesual penale, pot fi identificate situatii izolate, cand se poate vorbi de reprezentarea legala a invinuitului sau inculpatului; astfel in art.132 alin. 3 c.pen., se arata ca , in cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, impacarea se face numai de catre reprezentantii lor legali.De asemenea, in Codul de precedura penala sunt prevazute unele situatii in care este reglementata reprezentarea judiciara obligatorie a inculpatului arestat preventiv care nu este adus la judecata ( art.134 ailn.3, art.402 si 460).

Potrivit art.134 alin.3, cand inculpatul este arestat, instanta dispune desemnarea unui aparator din oficiu care il va reprezenta. Potrivit art.402 alin.2, cand persoa in favoarea sau defavoarea careia s-a cerut revizuirea se afla in stare de detinere, chie intr-o alta cauza, presedintele dispune incunostiintarea acestei persoane despre temen si ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu. reglementand procedura in fata instantei de executare, art.460 alin.1 arata ca presedintele dispune citarea partilor interesate si ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu in cazurile prevazute in art.171. In continuare, in alin 2 al aceluiasi articol se mentioneaza ca aducerea condamnatului arestat la judecata se face numai in cazul cand i s-ar putea agrava situatia sau cand instanta considera necesara prezenta acestuia.

Potrivit art.140 alin.3, in cazul in care inculpatul se afla internat in spital si din cauza starii sanatatii nu poate fi adus un fata instantei sau in alte cazuri in care deplasarea sa nu este posibila, plangerea va fi examinata in lipsa inculpatului, dar numai in prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.

Acestor situatii privind reprezentarea obligatorie a inculpatului in fata instantei au fost adaugate si altele prin Legea nr. 104/1992, si anume reprezentarea legala in fata instantei de judecata in cazul rezolvarii de catre aceasta a plingerii impotriva ordonantei de arestare dispusa de procuror, precum si in procedura prelungirii arestarii de catre instanta.

Potrivit art.159 alin.5, in cazul in care inculpatul arestat se afla internat in spital si din cauza starii sanatatii nu poate fi adus in fata instantei sau in alte cazuri in care deplasarea sa nu este posibila, propunerea de prelungire a duratei arestarii preventive va fi examinata in lipsa incupatului, dar numai in prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.

CAPITOLUL IV. SISTEMUL SANCTIONATOR PREVAZUT PENTRU

INCALCAREA DREPTULUI DE APARARE IN

PROCESUL PENAL.

Sectiunea 1: Nulitatea actelor de procedura incheiate

cu nerespectarea dreptului de aparare.

O garantare reala aacestui drept, conforma cu exigentele unui stat de drept, nu poate fi realizat decat prin instituirea unor obligatii pentru organele judiciare prin care acestora sa li se impuna respectarea acestui drept, iar pe de alta parte, prin instituirea unor sanctiuni procesuale care sa faca ineficace orice acte procesuale intocmite cu incalcarea dreptului la aparare.

Aceeasta ar avea ca urmare o crestere a gradului de formalism a procesului penal, dar nu trebuie sa uitam ca formalismul procesual este si el o bariera in fata arbitrariului si abuzurilor in dauna drepturilor cetateanului. Nu intamplator in dreptul american, de la adoptarea amendamentului “Miranda rule” a devenit aproape a forma sacramentala citirea drepturilor, nerespectarea acestei conditii avand drept consecinte declararea ca nule si lipsite de forta probanta a declaratiilor si a celorlalte probe administrate.

Nulitatea este sanctiunea care decurge din neindeplinirea actelor procedurale potrivit legii si are drept efect ineficienta acestora. Actul lovit de nulitate nu produce efectele actului valabil, fiind fara valoare juridica.

Potrivit dispozitiilor actuale de la art.197 alin.1 C.pr.pen. atrag nulitatea actului numai incalcarile dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea procesului panal care au produs o vatamare care nu poate fi inlaturata decat cu acelui act.

Astfel, omisiunea organului judiciar de a-l incunostiinta pe inculpat, inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, ales sau numit din oficiu, si de a consemna acest fapt in procesul-verbal de ascultare sau in preambulul declaratiei sale, ar trebui sanctionata cu nulitatea absoluta, aducandu-se a vatamare vadita dreptului de aparare a invinuitului sau inculpatului.

Desi opinia este puternic conturata in literatura de specialitate, invinuitul sau inculpatul necunoscandu-si drepturile procesuale, pe buna dreptate nu-si poate face o aparare eficienta si completa, insa din punct de vedere legislativ dispozitiile legale in materie (art.333, 379 pct.2 lit.b si art.385’ C.pr.pen., precum si art.197 alin.2 C.pr.pen.), sunt eliptice cu privire la acest caz, sanctiunea neoperand la momentul actual.

Faptul ca invinuitul sau inculpatul este cercetat sau trimis in judecata in stare de lilbertate, ca nu se afla intr-un caz prevazut de lege privind asistenta juridica obligatorie si ca nu invoca la primul termen de judecata ca i s-ar fi adus o vatamare din lipsa de aparare nu acopera obligatia de asigura persoanei cerecetate sau judecate deplina execitare a dreptului procesual la aparare.

Neindeplinirea acestei obligatii de catre organele judiciare afecteaza in mod grav dreptul la aparare al invinuitului sau inculpatului ceea ce atrage nulitatea absoluta a urmaririi penale , care poate fi invocata in tot cursul procesului chiar din oficiu.

Pentru asemenea situatii, in cursul judecatii, solutia instantei trebuie sa fie restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale, conform art.333 din Codul de procedura penala.

Ca mijloc de proba privind instiintarea invinuitului sau inculpatului inainte de a i se lua prima declaratie despre dreptul de afi asistat de un aparator, art.6 alin.final prevede procesul-verbal de ascultare intocmit de organul judiciar, care-i audiaza pentru prima oara.

In practica organelor de urmarire si de cercetare penala, desi se respecta obligatia mentionata, nu se intocmeste in toate cazurile procesul-verbal de ascutare prevazut de lege, ci se mentioneaza la inceputul declaratiei , scrisa personal de catre invinuit sau al interogatoriului, faptul ca a luat cunostinta despre dreptul de a fi asitat de aparator.

Consideram ca prin neintocmirea procesului verbal de ascultare referitor la incunostiintarea invinuitului despre dreptul legal la aparare, organele judiciare nu aduc atingere acestui drept daca fac mentiunea la inceputul primei declaratii, inainte de luarea acesteia.

In masura in care organul judiciar nu-si indeplineste obligatia stipulata in art.6 alin.3 C.pr.pen., instanta poate sa constate nulitatea urmaririi penale si sa dispuna restituirea cauzei la procuror pentru refacerea si copletarea acesteia. Nulitatea este relativa, fiind conditionata de existenta unei vatamari a intereselor invinuitului sau inculpatului.

Dispozitiile art.197 alin.2 , sanctioneaza cu nulitatea absoluta incalcarea prevederilor legale relative la asistarea inculpatului de catre aparator, cand este obligatorie potrivit legii.

S-a decis de practica judiciara ca in cauzele cu mai multi inculpati arestati preventiv, asistenta juridica nu poate fi asigurata de un singur aparator ales sau numit din oficiu, cand au interese contrarii. Asistarea mai multor invinuiti sau inculpati cu interese opuse de catre un singur aparator desemnat din oficiu echivaleaza cu lipsa de aparare sub sanctiunea nulitatii absolute a actelor procesuale intocmite in aceasta situatie.

Este lovita de nulitate absoluta si ascultarea invinuitului sau inculpatului cu ocazia retinerii ori a arestarii preventive, fara a fi asistat de un aparator ales sau desemnat din oficiu.

Desemnarea avocatului si prestarea de catre acesta a asistentei juridice doar la prezentarea materialului de urmarire penala, echivaleaza cu lipsa efectiva de aparare pe tot parcursul procesului penal, iar instanta si din oficiu trebuie sa dispuna restituirea cauzei la procuror pentru refacerea, cu respectarea legii, a actelor nule.

Atunci cand asistenta juridica este obligatorie si invinuitul sau incupatul are aparator ales, iar acesta lipseste sistematic si in mod nejustificat de la efectuarea actelor de urmarire penala sau de la judecarea cauzei, cotinuarea procesului penal cu aparator desemnat din oficiu este legala.

Dimpotriva, daca invinuitul sau incupatul caruia trebuie sa I se acorde asistenta juridica in mod obligatoriu are aparator ales, organele judiciare trebuie sa-l instiinteze pe avocat despre locul si timpul efectuarii actului la care trebuie sa se prezinte. Desemnarea din oficiu a unui aparator, fara instiintarea prealabila a avocatului ales, reprezinta o masura pur formala, prin care nu se realizeaza o aparare efectiva .

Nu poate fi ,insa, ignorata cererea inculpatului de a se amana efectuarea unor acte de urmarire penala sau judecarea cauzei pentru imposibilitatea reprezentarii aparatorului ales.

In astfel de cazuri desemnarea din oficiu a unui avocat, il priveaza pe inculpat de dreptul sau esential la aparare, care atrage nulitatea absoluta a actelor efectute in asemenea conditii.

Atat aparatorul ales, cat si cel desemnat din oficiu trebuie sa acorde efectiv asistenta juridica.. Existenta la dosarul cauzei a delegatiei aparatorului fara participarea

acestuia la intocmirea actelor de urmarire penala, echivaleaza cu lipsa totala de aparare. Tot astfel depunerea la dosar a unei delegatii cu data ulterioara celei la care s-au efectuat actele de cerecetare penala, precum si lipsa semnaturii avocatului impune refacerea actelor respective sub sanctiunea nulitatii absolute.

Organul judiciar are obligatia de a incunostiinta aparatorul invinuituluisau inculpatului despre data si ora efectuarii actului de urmarire penala; trebuie sa faca dovada ca l-a incunostiintat despre acestea si in cazul in care se solicita amanarea de catre acesta sau nu se asigura substituirea se poate numi un avocat din oficiu, neoperand nulitatea actelor efectuate.

Daca organul de urmarire penala nu il instiinteaza pe avocat asupre orei si datei efectuarii actului de urmarire la care a cerut sa participe,poate interveni sanctiunea nulitatii relative in functie de dovada existentei sau inexistentei unei vatamari asupra dreptului de aparare reconoscut invinuitului sau inculpatului.

Prezenta aparatorului este necesara la ascultarea invinuitului sau inculpatului cand legea prevede in mod expres obligativitatea asistentei juridice. Ascultarea persoanei cercetate in lipsa aparatorului ales sau desemnat din oficiu atrage nulitatea absoluta a actului respectiv.

Incalcarea dispozitiilor legale referitoare la asistenta juridica obligatorie, in cursul urmaririi penale, face ca actele de urmarire penala sa fie lovite de nulitate absoluta, procurorul putand dispune restituirea cauzei organelor de urmarire panala, potrivit art.265, fie , daca acesta nu o face, instanta se poate desesiza si restitui dosarul procurorului pentru completarea urmaririi panale, conform art.333.

Caracterul permisiv al dispozitiilor art.333- “poate dispune”- nu corespunde caracterului imperativ al normelor referitoare la nulitatea absoluta a actelor procesuale, norme care obliga instanta sa dispuna restituirea cauzei.

De aceea se apreciaza ca dispozitiile art.333 se cer a fi completate in sensul ca atunci cand instanta constata ca actele de urmarire s-au intocmit cu incalcarea dreptului de aparare si sunt lovite de nulitate va dispune restituirea dosarului procurorului pentru refacerea actelor de urmarire penala daca refacerea acestora nu s-ar putea face in cursul cercetarii judecatoresti ori s-ar face cu mare intarziere.

Incalcarea dispozitiilor legale referitoare la asistenta juridica obligatorie in cursul judecatii are ca efect nulitatea absoluta a hotararii pronuntate in cauza, ceea ce impune casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea lovita de nulitate. In cazul recursului, acest motiv de nulitate si solutia de casare cu tirmitere spre rejudecare a cauzei isi gaseste suportul in prevederile exprese ale art.385 si art. 385 C.pr.pen..

In cazul apelului motivele de apel nu sunt indicate in cuprinsul legii si nici nu este nevoie, dar in ce priveste solutiile pronuntate la judecata in apel prevederile art.379 pct.2 lit.b sunt incomplete in sensul ca nu prevad printre cazurile care atrag casarea cu trimitere spre rejudecarea cauzei, cele referitoare la judecarea cauzei de catre instantele de fond cu incalcarea prevederilor legale referitoare la asistenta juridica obligatorie.

Pentru identitate de ratiune solutia pronuntata in apel nu poate fi decat similara cu cea pronuntata in recurs pentru acelasi motiv, deoarece doar reluarea judecatiii din stadiul in care era obligatorie realizarea dreptuluide aparare prin asistenta juridica obligatorie are semnificatia repunerii partii in situatia anterioara.

Prevederile art.379 pct.2 lit.b se cer a fi completate , deoarece casarea cu trimitere este o exceptie in cazul solutiilor pronuntate de instantele de control judiciar, putand fi dispusa numai pentru motivele expres enumerate de lege, or exceptiile sunt intotdeauna de stricta interpretare.

Un caz particular il prezinta solutiile instantelor de judecata in cauzele privind cererile de prelungire a arestarii preventive in care nu s-a asigurat prezenta aparatorului.

Potrivit art.159 in cazul prelungirii arestarii preventive de catre instanta inculpatul este adus in fata instantei si va fi asistat de aparator..

In cazurile in care din starii sanatatii sau din alte motive obiective inculpatul nu poate fi adus fi adus in fata instantei, propunerea de prelungire a arestarii preventive va fi examinata in lipsa inculpatului, dar numai in prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii, dispozitiile procedurale amintite prevazand un caz special de reprezentare a inculpatului.

Daca inculpatul are aparator ales, numai acesta il poate asista sau reprezenta si nicidecum aparatorul din oficiu asa cum am aratat deja. Legatura inculpatului arestat cu aparatorul sau nu poate fi intrezisa la prelungirea duratei arestarii preventive.

Incalcarea acestor norme legale imperative face ca incheierea prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive sa fie lovita de nulitate absoluta. Incheierea poate fi atacata cu recurs in termen de 3 zile de la pronuntare, dar recursul nu este suspensiv de executare.

In caz de admitere a recursului, instanta d recurs nu va dispune punerea in libertate a inculpatului, ci va casa incheierea pronuntata in cauza si va trimite cauza spre rejudecare judecatoriei pentru a proceda la rejudecarea cererii de prelungire a arestarii preventive, instanta de recurs facand astfel aplicatiunea prevederilor art. 385 pct.2 lit.C c.pr.pen..

In aceste cazuri, atat solutionarea recursului, cat si judecarea cauzei dupa casare trebuie sa aiba loc inainte de expirarea mandatului, prevederile imperative ale art.159 alin.5 potrivit carora “ instanta se pronunta asupra prelungirii arestarii preventive inainte de expirarea duratei mandatului”, fiind obligatorii in orice faza a judecarii cererii de prelungire.

Recursul declarat in cauza nu are ca efect si prelungirea arestarii preventive, aceasta incetand de drept potrivit art.140 la expirarea termenului prevazut in mandatul de arestare sau in incheierea prin care s-a dispus anterior prelungirea arestarii preventive.

Modul in care este reglementata nulitatea relativa un ofera nici ea un cadru adecvat pentru sanctionarea neindeplinirii obligatiei prevazute la art.6 alin.5 C.pr.pen..

Nulitatea relativa opereaza numai atunci cand s-a produs o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului ( art.197 alin.1 ), vatamarea trebuind sa fie dovedita de partea care o invoca, spre deosebire de nulitatea absoluta, in cazul careia, vatamarea este prezumata.

Neindeplinirea obligatiilor prevazute la art.6 alin.5 produce o vatamare vadita a drepturilor inculpatului, vatamare care se repercuteaza asupra tuturor actelor procesuale efectuate ulterior in conditiile lipsei de asistenta juridica. Aceasta vatamare trebuie sa fie prezumata intrucat prin instituirea obligatiei amintite legiuitorul a prezumat ca in lipsa unei asemenea obligatii, dreptul la aparare al invinuitului sau inculpatului, este vatamat.

Pe de alta parte, nulitatea relativa opereaza numai daca a fost invocata in cursul efectuarii actului, cand partea este prezenta la primul termen de judecata cu procedura completa sau cand partea a lipsit la efectuarea actului. Aceasta ar insemna ca invinuitul poate invoca nulitatea relativa doar cu prilejul punerii sale sub invinuire prin audierea ca invinuit ori tocmai neindeplinirea obligatiei prebazute la art.6 alin.5 il priveaza de aceasta posibilitate. Este adevarat ca potrivit art.197 alin.4 instanta si, pe cale de interpretare, procurorul, in cursul urmaririi penale, iau in considerare din oficiu incalcarea oricarei dispozitii legale daca anularea actului este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei, astfel ca de lege lata nerespectarea obligatiei prevazute de art.6 alin.5, desi sanctionata cu nulitatea relativa poate fi invocata in orice stare a pricinii, dar aceste dispozitii nefiind imperative, lasa la aprecierea organelor judiciare sanctiunea unei dispozitii imperative prin care se instituia o obligatie tocmai in sarcina lor.

Iata de ce se apreciazaca de lege ferenda s-ar impune completarea prevederilor art.197 in sensul ca actele procesuale facute cu incalcarea dreptului la aparare, sunt lovite de nulitate si nu produc efecte. Ele pot fi refacute in conditiile in care sa asigure respectarea acestui drept. O asemenea dispozitie imperativa ar elimina unele inconsecvente ivite in legatura si cu alte situatii care costituie vadite incalcari ale dreptului la aparare.

Sectiunea 2 : Sanctiunea nulitatii in cazul nerespectarii dispozitiilor

Art.6 din Codul de procedura penala

Una dintre cele mai controversate dispozitii ale art.6 C.pr.pen. este obligatia instituita pentru organele judiciare, in alin.5, de a incunostiinta pe invinuit, inainte de a i se lua prima declaratie , despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de ascultare. Intelgerea diferita priveste momentul de la care ia fiinta obligatia de incunostiintare pentru organele judiciare, actul in care se consemneaza realizaresa acestei importante garantii procesuale si mai ales consecintele incalcarii dispozitiilor art.6 alin.5 C.pr.pen., in ce priveste valabilitatea actelor procesuale si procedurale efectuate, respectiv daca nulitatea este absoluta sau relativa.

In dctrina si in practica s-au conturat mai multe puncte de vedere:

– nerespectarea art.6 alin.5 din Codul de procedura penala de catre organele judiciare afecteaza in mod grav dreptul la aparare al invinuitului sau inculpatului, sanctiunea procesual-penala fiind nulitatea absoluta.Pentru asemenea situatii se apreciaza ca in cursul judecatii, in cazul in care instanta a fost investita prin rechizitoriu, trebuie sa se dispuna restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale, conform art.333 C.pr.pen. Aceasta incalcare a legii trebuie sa duca la restituirea cauzei la procuror, nefiind nevoie sa se dovedeasca vatamarea rezultata din lipsa de aparare;

– incalcarea dispozitiilor art.6 alin. 5 nu poate fi sanctionata cu nulitatea absoluta, desi in literatura de specialitate s-a conturat o opinie puternica in acest sens, dispozitiile leale in materie impunand nulitatea relativa ca sanctiune procesual-penala. O asemenea sanctiune nu poate opera la momentul actual, legea fiind eliptica in ce priveste acest caz;

– nesocotirea prevederilor din art.6 alin.5 ar fi sanctionata cu o nulitate relativa prezumata, simpla sa invocare atragand anularea actului si , eventual, a celor subsecvente.Acest punct de vedere nu este pe linia conceptiei actualului Cod de procedura penala, cu privire la nulitati. Cond de procedura penala anterior reglementa trei feluri de nulitati: absolute , felative exprese si relative virtuale.

Spre deosebire de nulitatile relative virtuale, cand vatamarea trebuie dovedita, cat si de nulitatile absolute cand vatamarea este prezumata iuris et de iure , la nulitatile relative exprese vatamarea se prezuma in favoarea parti in drept a invoca nulitatea, aceasta beneficiind de o prezumtie iuris tantum ;prezumtia putea fi rasturnata prin dovada contrarie.

– legislatiile moderne au restrans foarte mult sau chiar au exclus nulitatile relative exprese pentru asigurarea fluentei procesului penal; in legislatia noastra ele au fost inlaturate prin legi speciale si prin actualul Cod de procedura penala. In ce priveste faza judecatii, Codul a mai pastrat cateva cazuri de nulitate relativa expresa, dar si in aceste cazuri opiniile difera. Cert este ca pentru faza de urmarire a procesului penal, nu exista nici un caz de nulitate relativa prezumata, in cazul incalcarii art.6 alin.5, de o nulitate relativa a carei simpla invocare ar atrage eo ipso, anularea actului. Sintagma „ inainte de a i se lua prima declaratie” nu poate semnifica prezumarea vatamarii pentru ca, daca este nulitatea relativa vatamarea nu este prezumata trebuind sa fie dovedita. Pentru considerentele invocate, ipoteza mentionata este de neacceptat.

In vederea determinarii corecte a sistemului de nulitati aplicabil in legislatia noastra procesual-penala trebuie plecat de la evolutia conceptiilor moderne pe aceasta linie, care se caracterizeaza printr-o restrangere a sferei de aplicare a nulitatilor exprese si in acelasi timp o largire a actiunii nulitatilor virtuale fata de cele exprese ca si a celor relative fata de cele absolute, in ideea ca un sistem eficient de nulitati permite judecatorului sa determine in concret o vatamare, cat si sa evite o aplicare formala a acestei institutii care poate fi folosita in scop de sicana procesuala. Ceea ce urmareste este simplificarea cat mai mult posibil a sistemului de nulitati prin inlaturarea formalismului excesiv care fragmenteaza sau tergiverseaza uneori inutil desfasurarea procesului penal.

Codul de procedura penala in vigoare, urmarind obiectivele de mai sus, a reglementat doua categorii de nulitati:

Exprese absolute si relative virtuale.

Superioritatea acestei reglementari consta in inlaturarea nulitatilor relative exprese si consacrarea ca nulitati relative numai a nulitatilor virtuale .

La baza nulitatilor stau ideea de vatamare si necesitatea inlaturarii vatamarii.

Art. 197 alin. 2 din Codul de procedura penala stabileste cazurile de nulitate absoluta. Acestea nu pot fi inlaturate in nici un mod,pot fi invocate in orice faza a procesului penal, luandu-se in considerare si din oficiu. Vatamarea procesuala este prezumata ex tune, nepresupunand rezolvarea gresita a cauzei, ci crearea conditiilor pentru pronuntarea unei solutii nelegale.

In aceste situatii, legiuitorul apreciaza, in mod aprioric, ca incalcarea formelor unor acte procesuale sau nerespectarea unor dispozitii privitoare la unele activitati procesuale se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.

Art. 197 alin. 1 din Codul de procedura penala reglementeaza nulitatile relative virtuale, caz in care prezumarea ex lege a vatamarii nu era necesara avand in vedere importanta mai redusa a normelor procesuale incalcate.

Aceasta poate fi invocata in cursul efectuarii actului cand partea este prezenta sau la primul termen de judecata cu procedura completa cand partea a lipsit la efectuarea actului.

Avand in vedere ca uneori vatamarea poate leza interesele generale, in art. 197 alin.4 s-a prevazut ca instanta poate lua in considerare si din oficiu incalcarile, in orice stare a procesului, daca anularea actului este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei. Chiar si in acest caz insa, vatamarea procesuala trebuie dovedita, demonstrata de la caz la caz, ea neputand fi presupusa.

Daca nulitatea absoluta opereaza ope legis ,cea relativa virtuala, chiar in situatia prevazuta de art. 197 alin. 4 teza finala, trebuie dovedita.

Revenind la prevederile art.6 alin. 5 din Codul de procedura penala, in discutie, incalcarea acestei dispozitii legale nu poate avea consecinta nulitatea absoluta pentru ca acest lucru nu se prevede in art.197 alin.2 din Codul de procedura penala. Cum nulitatea relativa prezumata, proprie nulitatii exprese, la care se refera autorul citat nu este cuprinsa in lege, concluzia ce se impune este ca nerespectarea dispozitiilor art.6 alin.5 din Codul de procedura penala atrage sanctiunea procesuala penala a nulitatii relative, in conditiile prevazute de art.197 alin.1 sau art.197 alin.1 raportat la art.197 alin.4 teza finala. In consecinta, simla ei invocare nu atrage eo ipso, anularea actului asa cum se sustine, trebuind sa dovedeasca vatamarea atat in cazul incalcarii intereselor societatii, cat si ale partilor din proces. Spre deosebire de incalcarea dispozitiilor art.197 alin.2 din Codul de procedura penala, pentru care exista o prezumtie irefragabila de vatamare, in toate celelalte cazuri, inclusiv cand nu se respecta dispozitiile art.6 alin.5 din Codul de procedura penala, vatamarea trebuie dovedita si se ia in considerare, chiar din oficiu, in orice stare a procesului, numai daca aceasta masura este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

CAPITOLUL IV.CONCLUZII

Dreptul de aparare cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale ce pot fi folosite de o persoana pentru materializarea apararii impotriva invinuirilor ce i se aduc sau tentativelor de incalcare a drepturilor, precum si posibilitatea de a-si valorifica cererile sau de a dovedi netemeinicia pretentiilor adversarului.

De dreptul la aparare beneficiaz atat individul, inculpatul, cat si celelalte parti ale procesului civil : partea vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente. Fara existenta dreptului de aparare in legislatia moderna partile procesului penal ar fi simpli spectatori in fata justitiei, care ar putea fi arbitrarala. Prin dreptul de aparare fiecare persoana interesata se apara si isi spune adevarul, caci mai bine ca persoana insasi implicata nimeni nu cunoaste realitatea justa.

Legiuitorul roman prin reglementarile din Constitutia din 1991, din Codul de procedura penala si din legile speciale a inteles sa ocroteasca partile procesului penal prin asigurarea dreptului la aparare, justitia penala fiind cu cele mai grave repercusiuni asupra persoanei atunci cand aceasta este gasita vinovata – privarea de libertate.

Data fiind importanta primordiala a acestui drept – la libertate, dreptul la aparare vine sa completeze acest drept, legiuitorul creand prin prevederile art.6, art.172-172 C.pr.pen. sau art.24 din Constitutia Romaniei posibilitatea pentru parti, in special pentru invinuit sau inculpat, a unei asistente juridice obligatorii.

Desigur, regula este apararea personala sau prin aparator ales din initiativa partii (atunci cand asigurarea apararii nu este obligatorie), dar in situatiile deosebite sau prezentand o gravitate deosebita ori atunci cand organele juridiciare apreciaza necesar, legiuitorul a impus asistenta juridica obligatorie cu posibilitatea desemnarii unui aparator din oficiu, cand nu exista deja unul ales de parte. Institutia aparatorului din oficiu inceteaza in prezenta aparatorului ales.

Nerespectarea acestui drept de organele de urmarire penala – de asigurare a unui aparator atunci cand prezenta acestuia este obligatorie, de procuror sau in cursul judecatii reprezinta o grava incalcare a dreptului la aparare si este sanctionata cu nulitatea actelor de procedura incheiate cu incalcarea acestui drept.

O figura central, subiect al procesului penal, alaturi de invinuit sau de inculpat sau de celelalte parti ale procesului penal, aparatorul este avocatul care prin cunostintele sale juridice, de cultura generala se pune in slujba partii pe care o reprezinta, pastrandu-se inechilibru fata de acesta pe de o parte si fata de justitie, pe de alta parte. Avem in vedere ca el reprezinta si urmareste realizarea si respectarea interselor partii reprezentate, astfel icat sa nu denatureze adevarul in realizarea acestor obiective, ramanand in sfera de cuprindere a legii, servind legea sau realizarea justitiei, fara a incalca regulile profesiei de avocat.

Dreptul de aparare este astfel garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal, oricare avand dreptul sa fie asistata de aparator in cursul urmariri penale si al judecatii, fara a se face deosebiri intre fazele sau momentele concrete in care s-ar gasi procesul penal, punandu-se capat conceptiei vechi prin care se nega necesitatea apararii pornind de la falsa prezumtie ca sua acuzatul este nevinovat si atunci nu are nevoie de aparator sau este vinovat si din nou apararea nu mai este necesara. In prezent, insa, dreptul la aparare este un drept fundamental al omului am putea spune un drept fara de care este de neconceput justitia, ca solutie a ordinii de drept a unui stat modern si democrat.

NOTE:

– CEDO, art.6: 1. Orice persoana are dreptul la judecata in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita prin lege, care va hotari, fie asupra contestatiilor lor privind drepturile si obligatiile sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala impotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinte poate fi interzis presei si publicului pe intreg parcursul sau pe timpul numai a unei parti a procesului, in interesul moralitatii, a ordinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor din proces o impun sau atunci cand in imprejurari speciale publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei, iar tribunalul apreciaza aceasta masura ca fiind strict necesara.

2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita.

3.Orice acuzat are dreptul in special:

sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si acuzatiei aduse impotriva sa.

sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;

sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a-l plati, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei impun acest lucru;

sa asculte sau sa ceara ascultarea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si sa obtina citarea si ascultarea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii;

sa ceara a fi asistata in mod gratuit de un interpret, daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita in timpul sedintei.

– In cauzele Artico c\Italia (1980) si Goddi c\Italia (1984) tribunalul italian a desemnat un avocat pentru a-i desemna pe reclamati. Nici unul dintre avocatii astfel desemnati nu l-a reprezentat in fapt pe clientul sau si cei doi acuzati au fost recunoscuti vinovati de fapte penale. Curtea a respins argumentul guvernului conform caruia legislatia italiana presupune ca avocatul desemnat actioneaza in numele clientului sau cel putin pana in momentul cand este in mod oficial inlocuit ori rezulta in orice mod ca o incetat obligatia sa de reprezentare. Curtea a concluzionat ca exista o incalcare a art.6 alin.3 lit.c, in ambele cazuri evidentiind ca articolul obliga la furnizarea unei “asistente” si nu la “desemnarea” unui avocat

– Art.6. – Dreptul sde aparare este garantat invinuitului inculpatului si celorlate in tot cursul procesului penal.

In cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze problele necesare in aparare.

Organele judiciare au obligatia sa incunostinteze pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este invinuit, incadrarea juridica a acestuia si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii.

Orice parte are dreptul sa fie asisitata de aparator in tot cursul procesului penal.

Organele judiciare au obligatia sa incunostinteze pe invinuit sau inculpat, inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de afi asistat de un aparator, consemnandu-se acesta in procesul verbal de ascultare. In conditiile si in cazurile prevazute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau a inculpatului, daca acesta nu are aparator ales.

– I. TANOVICEANU, “Drept si procedura penala”

Astfel s-a spus ca ascunderea de catre inculpat a adevaratului sau nume si luarea unui nume de imprumut nu constituie fals cat timp numele imprumutat este fictiv si nu apartine unui tert. Dimpotriva atunci cand insusirea unui nume s-a facut in dauna unui tert care a fost expus fie unei urmariri, fie unui prejudiciu, fapta inculpatului va constitui un fals pedepsibil. Dca inculpatul revine inainte de darea hotararii nu mai exista fals.

Tot astfel, prezentarea unor acte sau probe plasmuite cat timp din ele nu rezulta consecinte juridice fata de terte persoane sau fata de reclamant, ci numai o proba de natura a iriuri exclusiv latura penala a cauei, inculpatul nu comite delictul de fals si uz de fals.

In fine insultele si calomniile pe care inculpatul le-ar profera in apararea sa si, care fara a fi grave, sunt in interesul apararii sale, scapa pedepselor privitoare la insulte si calomnii. Dar daca inculpatul aparandu-se arunca invinuirea ce i se aduce asupra unor persoane nevinovate expunandu-le urmaririi, sau daca profereaza calomnii grave atunci va cadea sub sanctiunile respective din codul penal c. pen..

BIBLIOGGRAFIE :

– NICOLAE VOLONCIU,

“ Tratat de procedura penala “, vol.I-II, Ed. Paideia;

– ION NEAGU,

“ Tratat de procedura penala “, Ed. Pro, Bucuresti, 1997;

– V. DONGOROZ,

“ Curs de procedura penala “, Bucuresti, 1942;

– GR. GR. THEODORU. TUDOR PLAESU,

“ Drept procesual penal “, partea generala, Iasi, 1986;

– GH. NISTOREANU, A. ST. TULBURE, M. APETREI, L. NAE,

“ Manual de drept procesual penal “, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999;

– GR. GR. THEODORU, LUCIA MOLDOVAN,

“ Drept procesual penal “, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979;

– I. TANOVICEANU,

“ Drept si procedura penala “, Tip. Curierul Judiciar, Bucuresti;

– OVIDIU PREDESCU,

“ CEDO. Implicatiile ei asupra dreptului penal roman”, Ed. Luminalex, 1998;

– DONNA GOMIEN,

“ Introducere in CEDO.”, Ed. All, Bucuresti, 1993;

– I. DELEANU,

“ Drept constitutional si institutii politice “, vol.II, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1993;

– I. MURARU,

“ Drept constitutional si institutii politice “, vol.I, Ed. Proarcadia, Bucuresti, 1993;

– V. M. CIOBANU,

“ Tratat teoretic si ptactic de procedura civila “, vol.I, Ed. National, Bucuresti ;