.documentarea Activitatii Grupurilor Infractionale Organizate la Regimul Falsurilor de Moneda Ame

CAPITOLUL I – ASPECTE GENERALE PRIVIND BANII

Economia de schimb, în condițiile actuale, este de neconceput fără existența banilor. Banii, ca măsură a valorii și ca instrument de circulație, de plată și de economisire, mijlocesc evaluarea producției și consumului, precum și circuitul valorilor materiale, asigurând evidența generală a avuției naționale, a producției materiale și a valorii nou create.

Pentru a ajunge la forma actuală de dezvoltare banii au parcurs mai multe etape, desprinzându-se din rândul celorlalte mărfuri și îndeplinind rolul de echivalent general al valorii tuturor mărfurilor și de instrument de schimb.

Istoria banilor a început în procesul trecerii de la economia naturală la economia de schimb. Inițial, schimbul s-a manifestat sub forma schimbului direct de produse, cunoscut sub denumirea de troc, respective un bun se schimba pe un alt bun sau pe alte bunuri. Trocul este o formă a schimbului de mărfuri, caracteristic pentru societățile neevoluate, în care specializarea producătorilor este în stare incipientă. Abia într-un stadiu mai avansat al evoluției societății s-a ajuns ca o marfă, care constituia obiectul de schimb cel mai răspândit prin partea locului, să fie recunoscută drept măsură a valorii celorlalte, adică să reprezinte un “echivalent general” pentru toate celelalte mărfuri. În funcție de mai mulți factori, rolul de echivalent general a fost deținut de o varietate de obiecte, scoici, pietre, blănuri, arme, obiecte casnice, obiecte de ceramică etc. Cu timpul, rolul de echivalent general a fost preluat de metale, începând cu arama și terminând cu aurul. Banii de metal au avut la început forma de lingouri, inele, brățări, pumnale, săgeți. Ulterior, ei au luat forma de monedă, care conținea o anumită cantitate de aur sau de argint, emisă (bătută) de autoritatea statului, pe bază de monopol, având o anumită denumire. Monedele de aur sau de argint mijloceau schimbul de mărfuri, fiind folosite nu numai în țara emitentă, dar și în alte țări, deoarece conta cantitatea de aur conținută.

În procesul circulației, monedele de aur cunosc un proces de uzură, ajungându-se ca valoarea nominală a monedei să nu mai corespundă cu conținutul ei în aur, iar monedele de aur cu același nume să aibă valori diferite. Apare, astfel, posibilitatea ca în rolul de monedă, banii din metal prețios să poată fi înlocuiți prin bani fără valoare intrinsecă.

Pe acest drum sinuos vor apărea primii bani din hârtie. Avantajele lor au fost de necontestat deoarece emiterea lor se putea face în cantități ce țin pasul cu ritmul valorilor societății, iar înlocuirea lor, în cazul degradării, este mult mai ușoară.

În decursul ultimelor trei veacuri se poate observa creșterea circulației semnelor monetare din hârtie: cecuri, viramente etc.

O ultimă etapă a evoluției banilor, începută cu 3-4 decenii în urmă, este reprezentată de introducerea masivă a instalațiilor electronice și operațiunilor de plată.

Saltul, de la o monedă metalică, bătută în monetăria unui rege grec, la transferurile electronice, nu a schimbat esența banilor, caracterul lor de instrument socialmente necesar. O influență puternică asupra relațiilor sociale a exercitat-o, mai ales, funcția ce au căpătat-o banii ca mijloc de acumulare, banii devenind întruchiparea bogăției și a puterii. Datorită acestui fapt, banii au constituit din totdeauna o tentație pentru răufăcători. Procedeul cel mai des folosit pentru însușirea lor este furtul. Mai periculos decât furtul, deoarece poate avea consecințe grave asupra echivalentului financiar al țării, este procedeul falsificării de monedă. Faptele de fals, în general, aduc o gravă atingere adevărului și încrederii care trebuie să determine formarea și desfășurarea relațiilor dintre oameni.

Astăzi, termenul de monedă a fost extins pentru denumirea oricărui semn bănesc, indiferent dacă sunt bani din metal (moneda metalică) sau bani de hârtie (bancnota).

Termenii de “bani” și de “monedă„ nu sunt, însă, sinonimi, deși în vorbirea curentă nu se mai face distincție între ei. În practică, banii de hârtie și moneda divizionară poartă denumirea generică de numerar. Alături de ei funcționează, cu pondere din ce în ce mai mare, banii scripturali sau banii de cont.

Pentru orice societate circulația banilor este importantă, orice blocaje putând determina puternice revolte sociale și politice. Ca atare, statul este interesat în asigurarea unei circulații monetare corecte și fidele. Pentru aceasta, un prim element al prevenirii pătrunderii în circulația bănească a unor însemne monetare falsificate îl reprezintă securitatea procesului de fabricație. Pe de altă parte, trebuie asigurată și protecția circulației propriu-zise a banilor, în acest sens fiind folosite numeroase procedee și mijloace pentru depistarea și constatarea falsurilor.

Secțiunea I. Istoricul apariției dolarilor

Pe când coloniile se aflau încă sub dominație britanică, primii coloniști americani foloseau moneda engleză, spaniolă și franceză. Însă în 1775, când războiul a devenit inevitabil, Congresul Continental (organul legislative al coloniilor americane) a autorizat emiterea de monedă pentru finanțarea conflictului armat. Primele plăci pentru noua monedă, denumită “Moneda continentală”, au fost realizate de Paul Revere. Aceste bancnote puteau fi convertite în dolari spanioli. Deprecierea acestei monede în timp a dat naștere expresiei “nu face nici cât un Continental” (“nu face nici doi bani”).

După ratificarea Constituției Statelor Unite, Congresul a votat “Legea sistemului monetar” din 2 aprilie 1792, prin care s-a instituit sistemul monetar al Statelor Unite și s-a introdus dolarul ca principală unitate monetară. Prin această lege, Statele Unite au devenit prima țară din lume care a adoptat o monedă în sistemul zecimal. Primele monede americane au fost bătute în 1793 la Monetăria din Philadelphia, fiindu-i prezentate întâi Marthei Washington.

Guvernul american a emis bancnote în forma pe care o cunoaștem astăzi abia în anul 1861. Înainte de acea dată, însă, Guvernul emitea “Note de trezorerie”, cu unele întreruperi pe parcursul perioadelor de criză financiară, cum ar fi Războiul din 1812, Războiul Mexican din 1846 și Panica din 1857.

În aceeași perioadă (1793-1861), un număr de aproximativ 1600 de bănci private au obținut autorizația de a tipări și pune în circulație propriile bancnote, fiind recunoscute toate ca bancnote oficiale ale statului. În cele din urmă, au fost puse în circulație 7000 de tipuri de “bancnote de stat”, care arătau toate diferit una de alta.

O dată cu izbucnirea Războiului Civil, în încercarea disperată de a face rost de bani pentru a finanța războiul, guvernul a votat legea din 17 iulie 1861, prin care Departamentul Trezoreriei dobândea dreptul de a tipări și pune în circulație bancnote. Primele bancnote emise de Guvern au fost numite Demand Notes (bancnote de cerere), numite popular “greenbacks” (“verzișori”). În 1862, Congresul a retras bancnotele numite Demand Notes și s-a început emiterea bancnotelor oficiale americane, numite în engleză Legal Tender Notes (mijloace oficiale de plată).

În baza unor Legi votate de Congres în anii 1878 și 1886, s-au făcut cinci emisiuni succesive de “Silver Certificates” (Certificate de argint), care cuprindeau bancnote cu valoare nominală între 1 și 1000 de dolari. Trezoreria a schimbat dolarii de argint pe Certificate de argint pentru că monedele erau prea mari și deci greu de utilizat.

În perioada 1863-1929, Guvernul american a permis din nou mai multor mii de bănci să emită propriile bancnote în baza Legilor privind băncile naționale votate în 1863 și 1864. Aceste bancnote se numeau “bancnote naționale”, însă, spre deosebire de fostele “bancnote de stat”, erau tipărite pe hârtie autorizată de guvernul american și aveau același desen.

În 1913, Congresul a votat “Legea rezervei federale”, în baza căreia s-a constituit Sistemul Rezervei Federale a Statelor Unite. Prin această lege, Băncile Rezervei Federale au obținut autorizația de a emite bancnote ale rezervei federale (Federal Reserve Bank Notes). În 1914, Băncile Rezervei Federale au început să emită bancnotele numite note ale rezervei federale (Federal Reserve Notes) – singura monedă care se tipărește și în present de către Biroul de Gravare și Tipărire (Bureau of Engraving and Printing).

În prezent se utilizează trei tipuri de bancnote americane. Cele mai numeroase – care reprezintă 99 la sută din masa monetară aflată în prezent în circulație – sunt Federal Reserve Notes. Restul de 1 la sută sunt bancnote ale Statelor Unite (United States Notes) și Certificate de argint (Silver Certificates), care se mai utilizează uneori ca mijloc de plată, dar nu se mai tipăresc.

Secțiunea II. Aspecte ale tipăririi dolarilor

1. Tehnica tipăririi

Există doua tehnici tipografice distincte care sunt folosite în mod curent în producerea banilor din Statele Unite – intaglio (gravura adâncă) și tipografica.

Intaglio

Bancnota de bază este tipărită prin metoda intaglio (gravură în adâncime) și include următoarele trăsături ale designului:

Fața

– dantelărie – marginea tipărită are o lucrătură dantelată creată din linii albe în jurul părții din afară a bancnotei;

– socotitor – dantela și ruloul, în fiecare dintre cele patru colțuri, conțin numeralul care indică valoarea bancnotei;

– portret – portretul din ovalul central al bancnotei;

– litere de verificare – literele mici care apar în dreapta părții de jos și în stânga părții de sus ne ajută în determinarea unei imagini specifice în multitudinea de subiecte a plăcuței pe care a fost tipărită bancnota;

– numărul de quadrant (sfertul de cerc) – numărul mic care apare imediat după litera de verificare din partea de sus, identificând qudrantul pe o placă imprimată cu 32 de motive de pe care o bancnotă anumită a fost tipărită;

– numărul planșei de față – numărul mic care apare imediat după litera de verificare din partea dreaptă de jos în scopul verificării plăcuței cu multe subiecte de pe care o notă dată a fost tipărită;

– legenda seriilor – data care apare pe toate notele în uz indică anul în care a fost adoptat pentru prima oară desenul de bază al bancnotei, iar nu anul în care bancnota a fost de fapt tipărită.

De-a lungul Seriei anului 1969D anii seriali s-au schimbat de câte ori a fost adoptată o modificare importantă a desenului bancnotei; alterări minore în desen, cum ar fi schimbarea numelui Secretarului Trezoreriei sau al Trezorierului Statelor Unite, sunt notate printr-o schimbare în litera care urmează anul de serie (de exemplu 1963 prin 1963A; 1963A prin 1963B).În 1974, când William E. Simon a fost numit Secretar la Finanțe și Francine Irving Neff a devenit Trezorier al Statelor Unite, această regulă a suferit o modificare, iar anul de serie s-a schimbat în Seria 1974. Începând cu Seria 1974, orice înlocuire a secretarului pentru finanțe va însemna o schimbare în anul de serie indicat prin anul în care a avut loc. O schimbare numai la nivelul Trezorierului va fi însemnată prin adăugarea sau modificarea literei de la sfârșit, așa cum a fost descrisă mai sus. Toate bancnotele au legenda serială în plăcuța intaglio, cu excepția seriilor din anii 1935, 1950, 1953, 1957, 1963 și 1963A

– semnături – semnăturile facsimilate ale Secretarului pentru Finanțe și ale Trezorierului Statelor Unite apar pe bancnotele în uz. Toate bancnotele au semnăturile în plăcuță intaglio, cu excepția seriilor din anii 1935, 1950, 1953, 1957, 1963 și 1963A.

Spate (verso)

Toată partea de pe versoul bancnotelor în uz, incluzând următoarele trăsături ale desenului:

– margine și socotitor – la fel ca cele descrise mai sus;

– vignete – vigneta este gravura inclusă în marginea ornamentală (de exemplu Casa Albă pe spatele unei bancnote de $20);

– înfrumusețări – orice decorațiuni gravate diferit de vignette, cum ar fi o frunză stilizată, borduri cu lauri, rulouri etc;

– numărul planșei de spate (verso) – numărul mic aflat în zona din josul părții din dreapta, servindumărul mic aflat în zona din josul părții din dreapta, servind la identificarea plăcuței cu mai multe motive care a fost folosită pentru a tipări reversul unei bancnote anumite;

– “CU CREDINȚĂ ÎN DUMNEZEU” – acest motto apare pe toate bancnotele tipărite de pe plăcuțe cu 32 de subiecte. A fost pentru prima dată încorporat ca o trăsătură a desenului în seriile din 1957 pentru Silver Certificates de 1$. Motto-ul apare de asemenea pe anumite Silver Certificares de 1$ tipărite de pe plăcuțe cu 18 motive.

Tipografic

Toate trăsăturile schimbătoare pe fața banilor emiși de Statele Unite sunt acum tipărite printr-un procedeu tipografic, cu excepția semnăturilor și a seriilor. Aceste trăsături sunt identificate după cum urmează:

– sigiliul trezoreriei – Marele Sigiliu al Trezoreriei apare în partea dreaptă a feței tuturor bancnotelor tipărite în zilele noastre. Este tipărit în verde pe bancnotele Rezervelor Federale, în roșu pe bancnotele Statelor Unite și în albastru pe Certificatele Argintii.

Sigiliul a fost conceput sub direcția unui comitet numit la 26 septembrie 1778 și compus din John Witherspoon, Guvernatorul Morris și Richard Henry Lee. Data adoptării sigiliului nu se cunoaște, dar Sigiliul este aplicat pe documente emise în 1782. Desenul include un scut pe care apare balanța justiției, o cheie ca emblemă a autorității oficiale și treisprezece stele reprezentând statele originare ale Uniunii. Pe o bandă circulară, în latină, se citește “Thesaur. Amer. Septent. Sigil.”, abrevierea cuvintelor “Thesaur Americae Septentrionalis sigillum”, însemnând “Sigiliul Trezoreriei Americii de Nord”.

Începând cu seriile 1966, toate bancnotele de 100$ sunt cu un desen simplificat al Sigiliului Trezoreriei. Legenda în latinește a fost înlocuită cu cuvintele “Departamentul Trezoreriei 1789”. Desenul care înconjoară în apropiere scutul a fost de asemenea înlocuit cu o zonă consistentă.

Începând cu seriile 1969, toate bancnotele Rezervei Federale sunt tipărite, de asemenea, cu un desen simplificat al Sigiliului Trezoreriei.

– numerele de serie – numerele de serie apar în dreapta sus și în stânga jos ale fiecărei bancnote și sunt tipărite în aceeași culoare ca și Sigiliul Trezoreriei;

– Sigiliul Rezervei Federale – toate bancnotele Rezervei Federale poartă un sigiliu pe fața din stânga, arătând Banca Rezervei Federale pe care este trasă nota. În plus, numerele corespondente de bancă apar în cele patru colțuri interioare ale notei.

2. Diferite faze ale procesului de tipărire

Offset / Litografie

Acesta este procedeul de tipărire cel mai des folosit de către falsificatori. Întrebuințează o metodă de tipărire planografică, astfel încât zona cu imagini și zona fără imagine de pe placa de tipar se află esențialmente pe același plan. Aceasta face ca imaginea rezultată în tipar să fie egală sau congestionată în raport cu suprafața hârtiei.

Semi-ton – uneori metoda de tipar în offset este folosită cu ajutorul unui ecran, fie în procesul de fotografie, fie în computer. Rezultatul va fi o zonă de imagine în semi-ton care înroșește suprafața hârtiei.

Un ecran în semi-ton transformă zona de imagine într-o serie de buline. Mărimea bulinelor depinde de luminozitatea imaginii originale. Adică, zonele mai luminoase vor da buline mai mici, în timp ce zonele mai întunecate vor deveni buline mai mari. Aceste buline creează iluzia unor zone variate de griuri (de exemplu fotografiile care apar în ziare).

Tipografic / Presa de litere

Procedeul de tipărire prin presarea de litere folosește o placă cu o imagine ridicată. Aceasta rezultă în apariția unui produs tipărit care sugerează presarea în hârtie ori sub suprafața hârtiei. În timpul tipăririi, excesul de cerneală este împins către marginea din afară a imaginii, cauzând o înnegrire a marginii față de restul imaginii.

Intaglio / Gravura

Procedeul de tipărire în intaglio folosește o placă de tipar cu o zonă de imagine în recesie. Aceasta conduce la realizarea unui produs tipografic în care zona tipărită se află pe hârtie, altfel spus, deasupra suprafeței de hârtie.

Gravura este tipul de intaglio în care placa de imprimare folosește celule în adâncime, în loc de linii în adâncime.

Temografie

Uneori, o metodă de tipărire este folosită în combinație cu un fond special care aderă la cerneala umedă. După încălzire, fondul se umflă pentru a se asemăna cu tiparul gravat sau ridicat. Această metodă este adeseori numită “intaglio ieftin”.

Ecranul de mătase

Procesul de tipărire prin ecran de mătase folosește un ecran poros de tipărire și constă în presarea cernelii prin ecran pe hârtie. Aceasta conduce la un tipar care se află pe hârtie sau deasupra suprafeței de hârtie (similar cu cămășile sport de mătase care au o structură a țesăturii). Acest procedeu este folosit și pentru falsificarea cărților de credit.

Secțiunea III. Moneda (centul – contrafacere)

Monedele originale sunt bătute cu mașini speciale. Majoritatea monedelor false sunt făcute prin turnarea metalului lichid în matrițe sau mulaje. La utilizarea acestui procedeu, pe moneda falsă rămân adesea mici urme de metal din mulaj sau mici crăpături.

În prezent, monedele false sunt fabricate mai ales pentru a se imita monedele rare care reprezintă o valoare deosebită pentru colecționari. Uneori acest lucru se face prin modificarea monedelor adevărate pentru mărirea valorii lor numismatice, Schimbările cele mai frecvente se referă la îndepărtarea, adăugarea sau modificarea datelor sau marcajelor de monetărie de pe monede.

Monedele cu o valoare mai mare de cinci cenți trebuie să fie zimțate pe margini. Zimții monedelor originale sunt egali și bine marcați. La monedele false, zimții sunt inegali, ciobiți sau pot chiar lipsi cu totul.

Secțiunea IV. Explicații ale unor termeni uzuali

Pentru a înțelege anumiți termeni ce vor fi des folosiți pe parcursul acestei lucrări este necesar să oferim o explicație mai largă a lor, astfel:

Prin „ban” cu pluralul „bani” se înțelege în general denumirea generică pentru orice instrument monetar.

Cu o semnificație mai restrânsă decât cuvântul „ban” este noțiunea de „monedă”, care la început a fost folosită numai pentru a desemna acele piese din metal care se prezintă sub forma unui disc plat și servește ca mijloc de plată ori de tezaurizare. Aceste piese au forma, dimensiunile, greutatea, inscripțiile stabilite prin legea statului ce le-a emis.

Contemporan, această noțiune de „monedă” a fost extinsă asupra oricărui semn bănesc, așadar astăzi se vorbește de monedă metalică, bancnote sau monedă electronică (cărți de credit).

Pe de altă parte și noțiunea de „bancnotă” înglobează mai multe sensuri, cum ar fi: acela de ban de credit, ban de hârtie emis de o bancă sau pe acela de etalon al definirii valorii paritare a monedei naționale.

Revenind la tema acestei lucrări putem spune în final că prin fals, sau falsificarea în sens general, se înțelege orice denaturare a adevărului, orice manoperă sau procedeu folosit de o persoană pentru a induce în eroare o altă persoană. În general termenul înglobează în conținut ideea de alterare a adevărului, de înșelare a încrederii. În sens restrâns, cu referire la bani, prin fals se înțelege orice acțiune, manoperă de contrafacere sau falsificare a acestora. Astfel în legea penală română este prevăzut generic că „falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie (…) se pedepsește (…)”

Însă într-un context în care se face referire la bani în general se folosește termenul de monedă; așadar prin fals de monedă se înțelege falsificarea banilor de orice fel.

Pentru această acțiune de „falsificare” în practica judiciară se face distincție între două modalități sau termeni cu care vom vehicula pe parcursul acestei lucrări și anume: contrafacere și falsificare.

Chiar dacă în sens strict juridic contrafacerea desemnează tot o acțiune de falsificare a banilor, în interesul muncii operative și din punct de vedere criminalistic distincția între cele două acțiuni este semnificativă.

În primul rând prin „falsificare” se înțelege acea acțiune ce are ca rezultat modificarea valorii unei bancnote prin majorarea cupiurii acesteia. Această practică se poate exemplifica ușor în cazul bancnotelor americane în cupiură de 1$, care în multe cazuri concrete, prin această acțiune de falsificare, indicau valoarea sau aveau cupiura de 10 sau chiar 100 dolari.

În schimb, prin „contrafacere” se realizează de fapt o altă bancnotă sau o altă monedă, în afara legii, prin diverse mijloace folosite, cum ar fi: fotocopierea, copierea color, tipărirea sau în cazul monedelor metalice prin tehnici de turnare sau poansonare.

Și pe plan internațional în practica judiciară aceste două noțiuni explicate anterior sunt abordate în mod distinct exact sub aceeași denumire – falsificare și contrafacere.

CAPITOLUL II – REGIMUL JURIDIC AL FALSULUI DE MONEDĂ

Secțiunea I. Încriminarea în legea penală română

Aceste fapte ilicite privind falsificarea și contrafacerea de bani sunt prevăzute și pedepsite ca infracțiuni în primul capitol al titlului al VII-lea al Codului penal, ce se intitulează generic „ Infracțiuni de fals”.

În fapt, prin aceste prevederi legea penală incriminează acele fapte prin săvârșirea cărora, alterându-se adevărul, se creează un pericol grav sau se aduce o vătămare concretă anumitor interese ale statului sau ale unor persoane fizice.

Dar sfera faptelor prin care se alterează sau se denaturează adevărul este deosebit de cuprinzătoare și ceea ce este specific infracțiunilor de fals prevăzute în acest titlu și le diferențiază de alte fapte de denaturare a adevărului este împrejurarea că înșelarea încrederii publice se realizează tocmai prin produsul activității infracționale.

Astfel primul capitol al acestui titlu începe cu articolul 282 care prevede și pedepsește infracțiunea de falsificare de monede sau alte valori. Sub această denumire generală sunt incriminate în varianta tip o infracțiune principală și două infracțiuni derivate (alin. 1 și 2 – art. 282 Cod penal), precum și două variante agravate prevăzute în alin. 3 al aceluiași text.

Infracțiunea principală constă, așa cum prevede legiuitorul român, în falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titlu de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuare a plăților, emise de instituția bancară sau de alte instituții de credit competente sau falsificarea oricăror alte titluri sau valori asemănătoare.

Infracțiunile derivate există atunci când sunt puse în circulație, în orice mod, valorile falsificate menționate la infracțiunea principală sau când acestea sunt deținute în vederea punerii lor în circulație.

Variantele agravate se realizează atunci când faptele prevăzute la varianta tip ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar sau când acestea au cauzat efectiv o pagubă importantă sistemului financiar.

A. Condiții preexistente

Analizând această infracțiune sub aspectul „condițiilor preexistente” se observă că:

a) Obiectul infracțiunii

Obiect juridic general al acestei infracțiuni este identic cu al celorlalte infracțiuni de fals și anume este constituit din relațiile sociale care se formează și dezvoltă în legătură cu valoarea socială a încrederii publice, de care trebuie să se bucure anumite lucruri, cărora legea le atribuie însușirea de a exprima adevărul.

Astfel, asupra tuturor acestor lucruri cărora li se atribuie o valoare probatorie expresă și implicită (ca în cazul monedelor), trebuie stabilit dacă falsificarea a fost făcută cu privire la ele, pentru că atunci când falsificarea s-a produs cu privire la un lucru ce nu are însușirea de a servi ca probă, nu ne vom afla în cazul unei infracțiuni de fals, fapta putând constitui o altă infracțiune, cum ar fi infracțiunea de înșelăciune. Astfel, dacă, în speță, alterarea adevărului sau falsificarea privește o monedă care a ieșit din circulație, situație în care moneda respectivă nu mai poate avea o funcție probatorie, nu ne vom afla în fața unei infracțiuni de fals.

Obiectul juridic special al falsificării de monede este deci reprezentat de ansamblul relațiilor sociale care privește monedele și celelalte valori ce se găsesc în mod oficial în circulație, și operațiunile legale efectuate în cadrul circulației monetare.

De menționat că în doctrina penală s-a exprimat individual ideea că această infracțiune ar avea un obiect juridic special complex, format din relațiile sociale ce vizează protejarea autenticității valorilor monetare, precum și relațiile sociale ce privesc asigurarea sistemului financiar și de credit, stabilitatea sistemului monetar într-un sistem mai larg.

Obiectul material al acestei infracțiuni diferă după cum activitatea făptuitorului constă într-o acțiune de contrafacere sau într-una de alterare (falsificare).

Atunci când falsificarea se realizează prin contrafacere, obiectul material al infracțiunii va fi reprezentat de materialele din care au fost confecționate monedele contrafăcute. Când fapta se comite prin alterare, moneda sau bancnota autentică supusă acțiunii de falsificare va constitui concomitent și produs și obiect material al infracțiunii.

După cum se poate deduce legiuitorul, folosind termenul de „monedă” a înglobat în sensurile lui atât noțiunea de monedă metalică cât și pe cea de bancnotă, adică monedă de hârtie.

Moneda în sens larg reprezintă, de fapt, mijlocul de circulație și de plată în cadrul economiei oricărei țări.

Cât privește infracțiunile derivate, de punere în circulație sau de deținere în vederea punerii în circulație, prevăzute de alin. 2 al art. 282 Cod penal, ele au ca obiect material valorile falsificate și anume moneda metalică sau moneda de hârtie (în cazul nostru), precum și titlurile de credit public sau pentru efectuarea plăților sau alte titluri ori valori asemănătoare.

b) Subiecții infracțiunii

Subiecții infracțiunii sunt ca la orice infracțiuni activi și pasivi.

Subiect activ nemijlocit poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale. De asemenea, participația penală este posibilă sub toate formele sale, cu mențiunea că această infracțiune prin complexitatea activităților infracționale ce le presupune implică, de regulă, și o pluralitate de subiecți activi, fie sub forma coautoratului, dar și sub forma complicității și a instigării. Astfel, contrafacerea monedelor, presupunând uneori operațiuni deosebit de dificile, este realizată în multe cazuri de către persoane cu aptitudini sau calificare specială, cum ar fi: tipografi, chimiști, desenatori, graficieni etc.

În cazul infracțiunilor derivate de punere în circulație a monedelor sau valorilor falsificate sau de deținere a lor în vederea punerii în circulație, subiecții activi pot fi orice persoane, cu mențiunea că la infracțiunea derivată de „deținere” nu pot fi subiecți activi cei ce au participat anterior la acțiunea de falsificare, pentru că aceasta este urmată în mod obiectiv de o acțiune de deținere, pe care o absoarbe, oricât de scurtă ar fi ca durată în timp. Aceeași legătură se realizează și între fapta de deținere și cea de punere în circulație, cea de a doua nefiind posibilă fără o prealabilă deținere.

În cazul în care, însă, după falsificarea monedelor, făptuitorul le-a pus în circulație, în sarcina lui va fi reținută atât infracțiunea prevăzută la art. 282 alin. 1, cât și cea prevăzută în art. 282 alin. 2 Cod penal, aflate în concurs real de conexitate, potrivit art. 33 lit. a Cod penal.

Subiect pasiv a infracțiunii este instituția care a emis moneda supusă falsificării sau contrafacerii, ale cărei interese, autoritate și încredere publică sunt puternic afectate în urma săvârșirii acestei activități infracționale.

De asemenea, poate fi subiect al acestei infracțiuni și persoana fizică sau juridică indusă în eroare prin înmânarea sau predarea monedei sau bancnotei falsificate și care în felul acesta este prejudiciată din punct de vedere material.

Pentru existența acestei infracțiuni legiuitorul nu prevede nici o condiție cu privire la locul sau timpul săvârșirii faptelor.

B. Conținutul constitutiv al infracțiunii

Cu privire la conținutul constitutiv al acestei infracțiuni, vom menționa aspecte legate de latura obiectivă și latura subiectivă, după cum urmează:

a) Latura obiectivă

1. Elementul material este nuanțat după cum este vorba de săvârșirea infracțiunii principale sau a uneia dintre cele două infracțiuni derivate.

În cazul infracțiunii principale, elementul material se realizează printr-o acțiune de falsificare, care presupune fie o operațiune de contrafacere, fie una de alterare.

Contrafacerea numită și plăsmuire, este acea manoperă prin care sunt confecționate monede false ce imită monedele autentice. Această activitate se va realiza diferit după cum este vorba de monede metalice sau monede de hârtie.

Acțiunea aceasta de contrafacere va constitui element material al acestei infracțiuni prevăzută în art. 282 Cod penal, doar în măsura în care moneda imitată are putere circulatorie la data falsificării, adică se află în circuitul monetar sau financiar.

Nu are relevanță dacă imitarea este perfectă, dacă se apropie de original sau totuși este neizbutită. Din punct de vedere juridic este important ca moneda contrafăcută să aibă capacitatea de o oferi o anumită credibilitate, adică să poată fi apreciată la primul contact, adică la plasare, ca o monedă veritabilă.

Doctrina și practica judiciară în materie consideră că fapta de contrafacere nu poate constitui infracțiune când imitarea este grosolană și, ca atare produsul infracțiunii fiind total necorespunzător, nu va avea putere circulatorie, adică aptitudinea de a circula.

Alterarea constă, în opinia legiuitorului, în modificarea conținutului sau aspectului unei monede adevărate, creându-se, de regulă, aparența unei valori mult mai ridicate, ce i-ar asigura făptuitorului avantaje materiale superioare celor ce s-ar fi putut obține cu moneda inițială. Moneda metalică poate fi alterată prin modificarea greutății sau compoziției sale, iar moneda de hârtie se alterează prin modificarea semnelor sau cifrelor originale ce indică valoarea acesteia.

Elementul material al infracțiunii principale prevăzute de art. 282 alin. 1 Cod penal este întregit de două cerințe esențiale ce decurg din respectivul text de lege: în primul rând moneda falsificată trebuie să corespundă uneia dintre monedele enumerate de lege, iar în al doilea rând aceste monede trebuie să se găsească în momentul falsificării în circuitul monetar. Această condiție este îndeplinită totuși și în cazul în care moneda respectivă a fost retrasă din circuit dar ea mai poate fi încă preschimbată în mod legal.

În cazul infracțiunilor derivate prevăzute de art. 282 alin. 2 Cod penal, elementul material constă fie în acțiunea de punere în circulație, fie într-o acțiune de deținere a lor în vederea punerii în circulație. Pentru că punerea în circulație se realizează, în cele mai multe cazuri, prin acte repetate, în baza uneia și aceleiași hotărâri infracționale, ea capătă caracterul unei infracțiuni continuate.

Deținerea sau punerea în circulație reprezintă forme speciale de tăinuire sau favorizare, incriminate ca infracțiune de sine stătătoare în materia falsificării de monede sau de alte valori.

Pentru ambele acțiuni ale acestor infracțiuni derivate, latura obiectivă este întregită de cerința esențială și anume aceea ca monedele puse în circulație sau deținute să fie din cele enumerate în alin. 1 al art. 282 Cod penal.

În cazul acțiunii de deținere legea impune și o a doua cerință esențială și anume – deținerea să fie săvârșită în vederea punerii în circulație. Lipsa acestei cerințe esențiale înlătură caracterul penal al faptei de deținere. Neîndeplinirea acestei cerințe va atrage răspunderea penală a făptuitorului doar dacă sunt întrunite elementele infracțiunii de favorizare prevăzute de art. 264 din Codul penal.

2. Urmarea imediată a infracțiunii principale, pe lângă crearea unei stări de pericol este și aceea a obținerii unei monede aparent asemănătoare cu moneda a cărei falsificare s-a urmărit. Prin urmare legea cere să existe un rezultat determinat separat de acțiune, cerință comprimată în noțiunea ce denumește acțiunea incriminată.

3. Între acțiune și rezultat trebuie să se stabilească existența legăturii de cauzalitate.

b. Latura subiectivă

Această infracțiune atât sub forma falsificării cât și a deținerii și a punerii în circulație a monedelor sau valorilor falsificate se comite cu intenție directă sau indirectă. Este exclusă cu desăvârșire culpa. Dacă la activitatea infracțională au participat mai multe persoane, iar unul dintre autori a fost dus în eroare asupra contribuției sale, vor fi aplicabile dispozițiile referitoare la participația improprie. Mobilul și scopul săvârșirii infracțiunii nu au relevanță pentru încadrarea juridică a faptei, dar evidențierea acestora va contribui la o corectă individualizare a răspunderii penale.

C. Forme. Sancțiuni. Modalități

Forme

După cum se poate observa, această infracțiune este o activitate intenționată realizată prin acțiune, fiind susceptibilă de desfășurare în timp sub forma actelor pregătitoare, a tentativei și a infracțiunii consumate.

Actele pregătitoare nu sunt incriminate ca formă a infracțiunii. Totuși, datorită pericolului lor ridicat, unele activități de pregătire în vederea falsificării de monede sau de alte valori sunt pedepsite ca infracțiune de sine stătătoare, potrivit prevederilor art. 285 Cod penal.

Tentativa la aceste trei infracțiuni, indiferent dacă sunt în formă principală sau într-una din cele două forme derivate asimilate se pedepsește conform alineatului ultim al art. 282 Cod penal și art. 21 Cod penal.

În situația infracțiunii principale de falsificare există tentativă când acțiunea de contrafacere sau de alterare a fost întreruptă pe parcursul executării sale, din cauze independente de voința făptuitorului a fost întreruptă atunci când acesta încerca să efectueze punerea în circulație, precum și atunci când făptuitorul a încheiat activitatea de remitere sau predare a mandatelor către un terț de bună credință care, observând că nu sunt autentice, nu le-a primit.

Cea de a doua infracțiune derivată poate îmbrăca forma tentativei când acțiunea de primire pentru deținere a fost întreruptă din cauze independente de voința făptuitorului sau când s-a efectuat predarea însă dobânditorul s-a aflat în posesia monedelor falsificate pentru un interval de timp insuficient pentru a califica fapta ca fiind o deținere în accepțiunea art. 282 alin. 2 Cod penal.

Consumarea infracțiunii intervine când după executarea acțiunilor de falsificare, de punere în circulație sau de deținere a monedelor sau valorilor falsificate în vederea punerii lor în circulație, s-a produs urmarea imediată specifică faptelor incriminate în art. 282 din Codul penal.

Pentru că infracțiunea de falsificare precum și cea de punere în circulație a monedelor falsificate îmbracă în cele mai multe cazuri caracterul infracțiunii continuate, iar deținerea de monede este invariabil o infracțiune continuă, în cazul executării acestor acțiuni există și un moment al epuizării care are loc o dată cu încetarea ultimei acțiuni.

Modalități

Fiecare dintre cele trei infracțiuni se prezintă sub forma unor modalități normative simple și a câte două modalități normative agravante. Circumstanțele agravante comune au în vedere capacitatea potențială a actelor infracționale de a cauza o pagubă importantă sistemului financiar sau o vătămare efectivă a acestuia și într-o măsură considerabilă.

Importanța pagubei creată sistemului financiar se apreciază în raport de prejudiciul concret care s-a produs ori care s-ar fi putut produce, de efectele pe termen mediu sau lung pentru stabilitatea monetară internă și nu în ultimul rând se vor avea în vedere și implicațiile internaționale ale activității infracționale.

Această agravantă referitoare la o posibilă pagubă creată sistemului financiar intervine și în cazul tentativei, dacă se constată că în eventualitatea consumării faptei, aceasta ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar.

Sancțiuni

Această infracțiune în toate cele trei variante simple se pedepsește conform Codului penal român cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

În cazul primei variante agravante, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a cauzat efectiv o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Monedele puse în circulație sau deținute în vederea punerii lor în circulație cor fi supuse confiscării speciale, ca măsură de siguranță, conform art. 118 lit. a, din Codul penal, deoarece sunt produse prin fapta prevăzută de legea penală.

În continuare Codul penal român incriminează în art. 284 sub titulatura „Falsificarea de valori străine” faptele prevăzute anterior și atunci când ele privesc monede ale altor state sau alte valori străine.

Subiect activ al acestei infracțiuni poate fi atât cetățeanul român, unul străin sau fără cetățenie, cu domiciliul în țară sau în străinătate, iar fapta poate fi săvârșită în România sau în afara granițelor acesteia.

În măsura în care falsificarea monedelor străine se va realiza în țara noastră, legea penală română se va aplica făptuitorului, indiferent de apartenența acestuia, conform principiului teritorialității penale.

În final, ultima infracțiune a acestui capitol prevăzută și pedepsită de art. 285 Cod penal se referă la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și are următorul conținut legal: „ Fabricarea ori deținerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor arătate în art. 282 – 284 se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.”

Prin urmare acest text de lege incriminează activitățile pregătitoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 282 – 284 Cod penal, aceste acte pregătitoare fiind incriminate ca acțiune de sine stătătoare datorită pericolului social ridicat.

Fabricarea este acțiunea prin care sunt produse, confecționate sau adaptate instrumentele, ori sunt preparate sau prelucrate materialele necesare a servi la falsificare.

Deținerea constă în primirea, păstrarea, ascunderea, transportarea sau înmânarea către alte persoane a instrumentelor sau materialelor necesare falsificării.

Ambele acțiuni trebuie să se refere la instrumente sau materiale apte de a servi la falsificarea de monedă sau timbre și alte valori.

Concluzionând cu privire la aceste prevederi din legea penală română, se poate observa că legiuitorul nu a prevăzut și incriminat separat falsificarea și contrafacerea de monedă, față de alte valori, însă textele de lege sunt cuprinzătoare, înglobând toate formele de comitere a acestor infracțiuni, iar pedepsele prevăzute nu sunt modice și corespund cu gradul de pericol social al acestor fapte.

Din punct de vedere procesual, la toate aceste infracțiuni menționate mai sus, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

CAPITOLUL III – PROTECȚIA MONEDEI ÎMPOTRIVA FALSIFICĂRII

Secțiunea I. Elemente generale de protecție a bancnotelor

Avându-se în vedere istoria falsificării banilor, evoluția științei și tehnicii a pus la dispoziția emitentului de monedă mijloace tehnice de realizare a acesteia ce o fac pe zi ce trece tot mai greu de falsificat.

Deși s-a recunoscut că nu există și probabil nici nu vor exista bancnote sau monede ce să nu poată fi falsificate, pentru a asigura protecția banilor, în special a bancnotelor, se introduc diverse elemente de dificultate în confecționarea lor, astfel încât un posibil falsificator să întâmpine cât mai multe obstacole în încercarea sa de a realiza un fals sau o contrafacere.

În general, orice emitent oficial de bancnotă are în vedere ca aceste elemente de protecție să îndeplinească două condiții aparent contradictorii:

bancnota să fie clară, simplă și ușor de identificat;

să poată fi cât mai greu de reprodus.

Pentru aceasta, emitentul trebuie să acționeze în doua planuri: conceperea (proiectarea) bancnotei și execuția acesteia. Încă din faza de concepere a bancnotei, pentru fiecare cupiură în parte, se au în vedere atât elemente generale cât și elemente speciale de protecție și siguranță.

Elementele generale se referă la ansamblul general al bancnotei și la colorația acesteia, astfel încât un anumit fel de bancnotă să poată fi ușor de recunoscut în raport cu alte bancnote.

Elementele speciale se referă la hârtia pe care se tipărește bancnota (cu tot ceea ce se include în masa acesteia sau se aplică la suprafață), cernelurile special folosite pentru tipărire, modul de tipărire, înserierea bancnotelor etc.

Ca elemente principale de protecție a bancnotei împotriva falsificării sau contrafacerii sunt recunoscute următoarele:

a) Hârtia – care se numește hârtie fiduciară, este o hârtie cu calități și proprietăți speciale. Aceste calități sunt conferite într-un proces de fabricație diferit de cel al hârtiei care se găsește în comerț, proces ce se derulează în secții speciale, securizate, ale unor fabrici de hârtie. Această hârtie are o compoziție chimică diferită, ce conferă bancnotei proprietăți fizico-chimice diferite cum ar fi: o anumită greutate, o anumită sonoritate acustică, structură de suprafață și rezistență la agenți fizico-chimici, de uzură sau distructivi cum ar fi: apa, acizi, solvenți etc.

Legat de posibilitatea de a imita hârtia de bancnotă, aceasta este posibilă și la îndemâna falsificatorului atunci când banca nu retrage din circulație bancnote vechi și uzate, astfel încât se dă posibilitatea falsificatorului de a pune în circulație falsuri sau contrafaceri ce au fost învechite sau uzate artificial, astfel încât pot crea impresia unei bancnote autentice. Pentru aceste motive unele state din lume au impus măsuri severe ce prevăd retragerea ritmică din circulație a bancnotelor care nu sunt în perfectă stare și tipărirea în loc a necesarului de bancnote.

Asupra hârtiei folosite pentru confecționarea bancnotei se acționează în două etape diferite pentru a asigura protecția maximă a acesteia:

în procesul de fabricație, când în masa acesteia realizează filigranul, se introduce firul de siguranță și se adaugă fibre colorate sau fluorescente;

în procesul de tipărire, când se folosește o întreagă gamă de substanțe, cu ajutorul cărora se realizează linii, figuri, desene sesizabile cu ochiul liber, cu ajutorul unor instrumente de mărit sub acțiunea radiațiilor ultraviolete sau de către surse de detecție a proprietăților magnetice: microtextul, cernelurile anticopiere, elementele optice variabile, imaginea latentă, elementele de suprapunere etc.

ultima operațiune la care este supusă bancnota este înscrierea. Combinațiile de litere și cifre constituie un secret al emitentului și permite descoperirea falsului cu ocazia unui control bancar. Este adevărat că seria bancnotei nu constituie o măsură de protecție pentru nici o persoană fizică primitoare atunci când intră în posesia unei singure bancnote, dar când primește mai multe bancnote cu aceeași serie nici nu mai trebuie căutate alte elemente pentru demonstrarea falsului.

b) Filigranul – reprezintă marca transparentă ce este imprimată în structura hârtiei în procesul de fabricație al acesteia. Acesta poate fi imprimat în toată suprafața hârtiei sau numai în anumite zone ale acesteia. Filigranul are în majoritatea cazurilor semnificația unor portrete, de regulă identice cu cele tipărite pe ansamblul bancnotei însă poate reprezenta și diferite motive și forme geometrice sau florale. S-a constatat că acest element de siguranță este relativ greu de imitat și încercările falsificatorilor de a-l imita au constat în diferite imprimări sau matrițe pe suprafața hârtiei, sau au folosit substanțe uleioase sau grase, vopseluri de culoare foarte deschisă, dar mate și nu transparente, care întotdeauna au demascat imitația nereușită.

De asemenea, filigranul nu poate fi xerocopiat, fotografiat și nici imitat cu fidelitate.

În general, în ultimii ani s-a încercat cu succes realizarea filigranului pe suport polimeric din plastic, înlocuind hârtia clasică pentru bancnote.

c) Firul de siguranță – poate fi considerat tot un element intrinsec al hârtiei pe care urmează a se tipări banii. Acesta a fost introdus ca urmare a apariției tehnologiilor de fotocopiere destul de avansate. Acest fir poate fi metalic și existența lui în structura bancnotei se poate pune în evidență cu un dispozitiv electromagnetic, sau poate fi din poliester și acesta se poate pune în evidență prin suprapunere pe o sursă luminoasă. De asemenea se constată că acest fir poate avea dimensiuni de doar câțiva milimetri și traversa bancnota în zone și lungimi diferite sau poate traversa bancnota pe întreaga lățime a acesteia.

Acesta se sesizează în transparența bancnotei și nu poate fi imitat pe bancnotă decât prin desenare sau lipire ulterioară, însă imitația în acest caz este grosolană și chiar dacă nu este observat falsul la o privire de către o persoană neavizată, acesta este depistat la bancă.

d) Cernelurile sau tușurile tipografice și cernelurile anticopiere se folosesc la realizarea cadrului general desenat și la colorația cu diverse nuanțe a bancnotei. Au o compoziție chimică specială de cele ce se găsesc în comerț. Practic cu aceste cerneluri se acoperă întreaga suprafață a hârtiei și au proprietăți fizico-chimice aparte, cum ar fi: insolubilitate în apă, alcool sau alte lichide, rezistență sporită la diferiți agenți fizico-chimici.

Aceste cerneluri conferă hârtiei bancnotei o anumită elasticitate, iar desenelor de pe suprafața acesteia claritate, contrast sporit și durabilitate.

La fabricația bancnotelor se urmărește colorația acesteia încât mai multe nuanțe și tonalități pentru a îngreuna încercările de imitație a cernelurilor. Alături de cernelurile clasice folosite în fabricarea bancnotelor au început să se folosească și cerneluri ce au o proprietate deosebită și anume aceea de a nu putea fi reproduse prin tehnici de copiere.

e) Elementele fluorescente – reprezintă suprafețe desenate, folosind substanțe fluorescente, care sunt dispuse fie circular, fie punctiform, fie având aspectul unor linii, segmente sau filamente pe diverse zone ale cadrului general al bancnotei.

Nu sunt sesizabile cu ochiul liber ci numai prin expunerea bancnotei la o sursă de lumină ultraviolet. De asemenea aceste elemente nu pot fi reproduse sau imitate prin fotocopiere sau tipărire. Ca atare, făcând parte din structura intrinsecă a hârtiei și neputând fi imitat sau reprodus cu fidelitate, lipsa lui demonstrează, chiar și în cazul în care falsificatorii au avut la îndemână hârtie autentică și tehnici de tipărire sau fotocopiere avansate, că bancnota respectivă este un fals.

Se poate concluziona că elementele fluorescente pot fi considerate, alături de filigran și firul de siguranță, ca făcând parte din categoria elementelor aproape certe de autentificare a bancnotelor.

f) Desenele sau ansamblul tipărit – constituie, de asemenea, element de securizare a bancnotei ce realizează unul dintre cele mai serioase obstacole pentru falsificatori, atât în ceea ce privește reproducerea pe falsul creat al desenelor, cât și în ceea ce privește perfecta repartizare pe imitație a tuturor detaliilor ce le înglobează desenul unei bancnote autentice. Astfel, pentru ca un falsificator să poată realiza o contrafacere considerată reușită prin tipărire, el trebuie să confecționeze un număr de clișee de imprimare egal cu numărul de culori ce le înglobează desenul de pe bancnota autentică supusă contrafacerii, pentru că un singur desen parțial inexact în desenul general modifică ansamblul tipărit al bancnotei și scoate în evidență falsul creat.

Pentru exemplificare, dacă bancnota autentică are dispuse în desenul tipărit un număr de șapte culori distincte pe fiecare față, falsificatorul trebuie să realizeze paisprezece clișee diferite. Fiecare clișeu redă doar o parte din ansamblul general tipărit al desenului bancnotei și acestuia îi corespunde o singură culoare. Astfel pentru a reuși o corectă și logică îmbinare a desenelor și distribuției exacte a culorilor pe fiecare față a bancnotei, falsificatorul va trebui să realizeze o corectă suprapunere a clișeelor, iar aceasta necesită o pregătire de specialitate în domeniu îi în al doilea rând un grad ridicat de finețe în execuția falsului. Astfel un număr mare culori distribuit pe ansamblul tipărit al bancnotei, foarte apropiate ca nuanțe vor fi cu siguranță un obstacol greu de trecut din punct de vedere tehnic.

g) Tehnica de tipărire constituie un alt element de securitate al bancnotelor. Această tehnică înglobează următoarele detalii ce se au în vedere în procesul modern de fabricare a bancnotelor

microtextul sau microtipărirea este menită să contribuie la demascarea falsului și constă în imprimarea în procesul de tipărire a desenului bancnotelor, a unor texte sau înșiruiri de litere sau cifre de dimensiuni microscopice, care pot fi citite cu ajutorul unor instrumente de mărit.

Acest detaliu tehnic de tipărire are avantajul că nu poate fi reprodus sau imitat cu nici unul dintre mijloacele moderne și performante de copiere și fotocopiere (scaner, copiator).

textul în undă care poate exista concomitent cu microtextul sau independent de acesta, constă într-un text liniar tipărit pe desenul bancnotei și având dimensiunile de 1 – 2 mm, text ce poate fi observat la o privire atentă în condiții bune de iluminare.

liniatura autocopiere – este un detaliu tehnic în strânsă legătură cu cele două elemente enunțate anterior și constă în imprimarea în desenul bancnotei în unele zone ale acesteia a unor linii de o anumită lungime, foarte subțiri, ce nu pot fi reproduse prin copiere pe un fals.

De asemenea, în ultima perioadă, la tipărirea unor bancnote se folosesc tehnici cu ar fi:

imaginea latentă – detaliu tehnic de tipărire – ce constă în imprimarea unor elemente în desenul tipărit ce conțin anumite substanțe ce fac ca respectivele elemente să-și schimbe poziția sau imaginea, în funcție de unghiul din care este privită o anumită zonă a desenului tipărit pe fețele bancnotei.

elementul optic variabil – care constă în schimbarea culorii unor detalii din ansamblul tipărit, în funcție de unghiul sub care sunt privite, datorită unor substanțe ce-și schimbă culoarea în funcție de cantitatea de lumină ce cade pe ele.

La finalul procesului de fabricație bancnotele sunt supuse unui ultim proces, care se numește înscrierea sau înserierea. Astfel, printr-un sistem codificat cunoscut doar de emitent, pe fiecare bancnotă dintr-o emisiune monetară este trecută câte o combinație de litere și cifre; fiecărei litere din alfabet îi corespund un anumit număr de bancnote dintr-o emisiune, iar prin numerotarea bancnotelor se aplică și un număr de ordine general ce indică totalitatea bancnotelor dintr-o emisiune. Această combinație logică creează seria bancnotei.

Această înscriere nu împiedică efectiv falsificarea bancnotelor, dar constituie un mijloc sigur de demascare a falsului pentru că pe de o parte nu pot exista două bancnote cu aceeași serie, iar pe de altă parte necunoscându-se sistemul de înseriere, o serie tipărită arbitrar pe bancnotă demască un fals, chiar realizat în condiții deosebite.

Alături de aceste elemente principale de siguranță cunoscute și de care se ține cont și se regăsesc în fiecare bancnotă autentică, mai există și elemente secrete cunoscute doar de emitent pe care acesta le inserează în procesul de fabricație a hârtiei, a cernelurilor folosite sau cu ocazia tipăririi desenului pe cele două fețe ale unei bancnote. Toate acestea fac posibilă depistarea unui fals la un control bancar, chiar în condițiile realizării acestuia aproape de perfecțiune.

Secțiunea II. Elemente de siguranță ale bancnotelor americane

Subsecțiunea 2.1. Elemente de siguranță comune bancnotelor americane (emisiunile vechi și noi)

Hârtia

Protejarea prin folosirea unei hârtii cu trăsături distincte sub control exclusiv guvernamental a fost luată în considerare chiar de la începuturile Biroului de Gravare și tipărire. De timpuriu, din 1862, un contract a fost inițiat de către Secretarul pentru Finanțe în vederea fabricării unei hârtii foarte speciale de tip pergamentos pentru a fi folosită în tipărirea de bani ai Statelor Unite. Caracteristicile speciale au variat până în 1929, când fibre roșii și albastre au fost distribuite oarecum egal în bancnotă. Aceasta a adus o trăsătură specială de protecție în banii de azi în Statele Unite.

Din când în când au existat variații în numărul și dispoziția fibrelor roșii și albastre încastrate în hârtie în procesul de fabricație. De asemenea, au existat variații în proporția de bumbac și în compoziția hârtiei.

Pentru protejarea hârtiei speciale, Congresul a adoptat legi speciale. Secțiunea 474 a Legii Publice 772, cel de-al 80-lea Congres stipulează în parte după cum urmează:

oricine are sau păstrează în posesie, după ce un fel special de hârtie a fost adoptat de Secretarul pentru Finanțe pentru obligațiuni și alte note de valoare ale Statelor Unite, orice hârtie similară adaptată în vederea producerii oricărui fel de obligațiuni sau alte note de valoare, cu excepția celor sub autoritatea Secretarului pentru Finanțe sau a altei persoane oficiale îndrituite a Statelor Unite, va fi amendat cu o sumă nu mai mare de $5,000, sau pedepsit cu închisoare nu mai mult de 15 ani, sau cu amândouă.

Hârtia specială care se folosește acum este produsă sub un strict control guvernamental. Este cumpărată de pe piața liberă și se fabrică după specificațiile guvernului. Crane and Company din Dalton, Massachusetts, este de mai mulți ani compania contractată pentru acest tip de hârtie.

Toată hârtia trebuie să fie 100% textile (75% bumbac și 25% în), cu fibre lungi care dau rezistența.

Biroul emite specificații referitoare la faptul că toată hârtia trebuie să conțină fibre caracteristice, distribuite uniform pe toată suprafața foii și colorate cu agenți chimici în mod corespunzător. O exigență esențială este ca aceste culori să nu se atenueze sau să nu intre la apă. Biroul își rezervă dreptul de a schimba oricând caracterul și culoarea acestor fibre specifice.

Producătorul este obligat să țină o evidență strictă a fiecărei bucăți de hârtie cu specificațiile pe care le-a fabricat. Atunci când un transport este primit la Biroul de Gravură și Tipar, este evaluat și cercetat dacă îndeplinește specificațiile Biroului. Mostre de hârtie sunt extrase din fiecare balot pentru testări în laboratoarele Biroului, mai înainte de orice folosință. Hârtia de bani trebuie să treacă examenul unor specificații referitoare la parametrii tehnici, cum ar fi rezistența la îndoire (4000 de îndoituri duble fără a se rupe), rezistența la crăpături (65 de puncte pe un inci la pătrat), rezistența la rupere, rezistența la uleiuri, opacitate, grosime, conținut în apă, greutate de bază, cantitatea de material folosit la mărime etc., ca și parametrii de tipar. Hârtia este fabricată în mod special ca să primească linii subțiri de tipar fără o presare excesivă, fără nici o alterare și fără ca să se întindă în procesul de tipărire.

Fabricarea hârtiei speciale

Materia primă folosită este în principal făcută din petece de cămăși de bumbac și fire de în nefolosite, din deșeurile de la fabricile de în. Fibrele din fiecare sort sunt preluate în ghemuri și suluri, fiecare culoare de la o anumită firmă și sunt tăiate după anumite specificații.

Materia primă este sortată iar corpurile străine sunt eliminate cu mâna cât mai mult posibil. Sunt apoi trimise la un tăietor de petece pentru a fi tăiate. Bucățile mici sunt trecute printr-o rolă magnetică pentru înlăturarea oricărui material feros care ar fi rămas. După ce toate corpurile străine au fost extrase, materia primă este plasată intr-un cuptor rotativ și este supusă prin întoarcere unui jet fierbinte până când este curățată, albită și redusă la starea de semi-pastă. Atunci este răcită, spălată până când se obține starea dorită.

Materialul este trecut continuu sub un rulou prevăzut cu niște cuțitoaie de oțel care îl reduc în timpul rotirii la starea de pastă pe o placă sub formă de pat. În acest timp, 800 de galoane de apă din izvoare arteziene trec prin pasta formată, spălând materiile străine și scurtând fibrele. Se adaugă un decolorant iar materialul denumit „semi-produs” este depozitat într-o încăpere cu dușumeaua poroasă care absoarbe apa.

În „război” fibrele sunt plasate în proporția indicată și sunt trase pentru câteva ore printr-o rolă. În timpul acestui proces sunt adăugate fibre distinctive și coloranți care dau hârtiei o culoare alb-gălbuie. Pasta este apoi pompată într-un recipient mare denumit „lada cu materiale” în care este agitată prin palete rotative.

Pasta de hârtie este pompată din această ladă printr-un motor conic numit „Jordan”, apoi printr-un ecran care îndepărtează fibrele bătute greșit către marginea udă a mașinii de fabricat hârtie. Această mașină de făcut hârtie transformă pasta în hârtie. Atunci când intră în mașină, produsul are o consistență de 99% apă și 1% pastă. În timp ce curge ca un șir de ochiuri de plasă care se rotesc, materialul este scuturat într-o parte, pierzând continuu apa și făcând ca fibrele să se adune în ochiuri. La capăt, un rulou trece peste produsul în formă de pastă și îl presează, storcând multă apă din hârtie. Apoi trece printr-o serie de uscători (niște tobe mari și scobite din oțel), încălzite în mod succesiv pentru a extrage umezeala excesivă din hârtie.

Hârtia, în acest stagiu, este asemănătoare sugativei; adică ar suge cerneala aplicată. De aceea, este tratată intr-o baie de clei de oase și glicerină, presată între două role dure, care curăță excesul de material rămas din baie iar apoi este uscată complet. Hârtia este apoi tăiată în dimensiuni pentru 32 de motive și înregistrată printr-un dispozitiv mecanic în mașina de făcut bani. Hârtia este din nou numărată mecanic și apoi transmisă, 10.000 de foi într-un fișic, către Biroul de Gravură și Tipar din Washington.

Hârtia mai este peliculizată pe ambele fețe cu o soluție specială (patent Portalssihi) vizibilă cu ochiul liber după imprimarea pe porțiunile albe ale bancnotelor. Rolul acestei pelicule este de a face dificilă contrafacerea prin copiere color, contrafacerea prezentând culori de nuanțe diferite de cele ale originalului.

Firul de siguranță

Printre măsurile cele mai recente de securizare a bancnotelor americane este semnalată introducerea în structura de fabricație a hârtiei a unui fir de siguranță de poliester pe verticala bancnotelor.

Firul este încorporat în hârtie și este plasat în câmpul liber de la stânga emblemei Rezervelor Federale. Acest element vizează toate valorile, exceptând pe cea de 1$. Pe fir este inscripționată valoarea biletului împreună cu literele USA. Inscripțiile sunt tipărite astfel încât să poată fi citite, atât pe față, cât și pe versoul bancnotei. Firul și inscripția specifică pot fi vizibile prin expunerea bancnotei în fața unei surse de lumină. Acest element nu poate fi reprodus cu acuratețe de nici un aparat fotocopiator.

Imprimarea

Imprimarea specială se realizează actualmente prin sistemul intaglio (denumit și în relief) dată fiind capacitatea acestui sistem de a încorpora o gamă mult mai largă de elemente de siguranță. Gravura de tip intaglio (liniile de tipar sunt tăiate în adâncimea suprafeței plăcii) în plăci de oțel produce liniile și efectele cele mai rafinate. Ea permite linii mai delicate și mai subtile și are un registru mai amplu de umbre și lumini. Caracteristicile sale de bază sunt precizia și fidelitatea liniilor subțiri cu o mai mare intensitate a culorii în liniile mai groase. Aceste trăsături nu pot fi găsite în nici un alt proces de tipărire.

Tipărirea de pe o placă de intaglio este singura metodă comercială de a răspândi o cantitate măsurabilă de cerneală pe hârtie. Atunci când o placă este în tiparniță, întreaga sa suprafață este mai întâi acoperită de cerneală, apoi excesul este șters, lăsând cerneala numai în liniile tăiate. Hârtia este presată pe placă, preluând astfel cerneala și dând tiparului o aparență de proeminență sau relief cu linii precis definite.

Deși numeroase încercări de falsificare au fost întreprinse, o reproducere a tipăriturii de tip intaglio care să nu fi putut să fie detectată nu s-a produs încă. Fiecare parte a fiecărei bancnote are caracteristicile sale particulare ce nu pot fi reproduse cu exactitate nici chiar de producătorul său original.

Microtipărirea

Pe lângă încorporarea unui fir de siguranță, pe bancnotă s-a mai adăugat și un text în microtipar pe marginea portretului la bancnotele de $50 și $100 (începând cu seriile din 1990), și anume “THE UNITED STATES OF AMERICA”, care se repetă de jur împrejurul portretului. Privită cu ochiul liber, inscripția în microtipar apare aproape ca o linie continuă, textul neputând să fie citit decât dacă este mărit. Acest text nu poate fi reprodus cu acuratețe de nici o mașină de copiat.

Inscripționarea seriei și prefixul

Pentru inscripționarea seriei și a prefixului se folosește o cerneală care, între altele, are proprietatea de a fi magnetică și, ca atare, facilitează o verificare rapidă prin utilizarea unor aparate de identificare a câmpurilor magnetice.

Pentru contracararea acestei protecții, falsificatorii folosesc o mixtură de cerneluri magnetice, folosită pentru contrafacere și aplicarea unei pudre magnetice care induce în eroare prin sensibilizarea aparatelor respective.

Subsecțiunea 2.2. Elemente de siguranță specifice bancnotelor din seria 1996

A. Portretul

Portretul reprezintă unul din foștii președinți ai Statelor Unite ale Americii și este situat în centrul desenului, fiind elementul reprezentativ pentru valoarea bancnotei, întrucât există o corelație precisă între acesta și cupiură, astfel:

1$ – George Washington;

2$ – Thomas Jefferson;

5$ – Abraham Lincoln;

10$ – Alexander Hamilton;

20$ – Andrew Jackson;

50$ – Ulysses Grant;

100$ – Benjamin Franklin.

Portretul este plasat în centrul bancnotei, este supradimensionat față de seriile anterioare și furnizează suficient spațiu pentru filigran. Este realizat în așa manieră încât să fie expresiv, luminos. Prezintă multe detalii fine, astfel încât, imitarea prin tipărire sau chiar prin fotocopiere color este greu de realizat. Un portret contrafăcut este lipsit de viață, șters.

Versoul bancnotei americane este format dintr-un cadru general în centrul căruia se află un edificiu în raport cu valoarea bancnotei. Colorația verso-ului este verde de nuanțe diferite. Există o corelație între portretul de pe fața bancnotei și edificiul de pe verso, după cum urmează:

1$ – O piramidă și sigiliul Statelor Unite;

2$ – Declarația de Independență;

5$ – Lincoln Memorial;

10$ – Trezoreria Publică Amercană ;

20$ – Casa Albă;

50$ – U.S. Capitol;

100$ – Independence Hall.

B. Firul de siguranță

Este un fir din polimeri implementat (fixat foarte adânc și puternic în compoziția hârtiei) vertical în hârtie, iar poziția sa unică indică valoarea bancnotei.

Acest element vizează toate valorile începând cu cea de 10$. Pe fir este tipărită valoarea biletului. Pe biletele de 20$ și pe cele mai mici firul de siguranță este inscripționat “USA” urmat de valoarea biletului în litere. Valorile mai mari au inscripționat “USA” plus valoarea biletului în cifre. În plus, firul de siguranță capătă culoarea roșie sub lumină ultravioletă.

C. Cerneala de culoare schimbătoare

Numărul situat în colțul din dreapta jos de pe fața bancnotei apare în culoarea verde când este privit frontal și neagră când este privit în unghi .

D. Liniile fine continue

Acestea sunt tipărite atât în spatele portretelor de pe fața bancnotelor cât și în spatele edificiilor de pe versoul acestora. Fiecare linie este separată de celelalte, sunt distincte, clare iar în cazul unei bancnote contrafăcute, acestea sunt șterse și întrerupte .

E. Filigranul

Filigranul înfățișează personalitatea care se află în centrul bancnotei și este vizibilă pe ambele părți, în contra proiecției de lumină. Filigranul este situat în partea dreaptă pe fața bancnotei, în dreapta sigiliului Trezoreriei. Acesta este inserat în hârtie și de aceea poate fi văzut de pe ambele părți ale bancnotei și nu poate fi copiat folosind scanerele convenționale sau echipamentele de copiat .

F. Marginea bancnotei

Față de seriile anterioare, marginea a fost simplificată și, texte ca “Federal Reserve Note” și “The United State of America” au fost mutate pentru a face spațiu suficient portretului. Liniile fine dispuse de-a lungul marginii sunt clare și neîntrerupte. În cazul contrafacerilor aceste linii sunt discontinue și nedistincte, prezentându-se sub forma unor imagini șterse .

G. Seria

Combinația unică de 11 numere și cifre apare de două ori pe fața bancnotei. Prima literă desemnează seria; de exemplu din seria 1996 este desemnată de litera „A”. A doua literă desemnează banca care a emis bancnota respectivă.

În S.U.A se emit bancnote de către 12 bănci, fiecare având simbolul ei, simbol reprezentat de o literă și o cifră. Litera este înscrisă într-un sigiliu al băncii emitente constituit din trei cercuri concentrice, între care se află înscrise clar numele băncii, iar în interior litera simbol. În cele patru colțuri, în interior față de mențiunea cupiurii, se află cifra corespondentă. Toate aceste mențiuni sunt pe cadrul general de pe fața bancnotei.

Corespondența dintre banca emitentă, simbol și cifra de control este următoarea:

Boston A 1;

New-York B 2;

Philadelphia C 3;

Cleveland D 4;

Richmond E 5;

Atlanta F 6;

Chicago G 7;

St. Louis H 8;

Minneapolis I 9;

Kansas City J 10;

Dallas K 11;

San Francisco L 12.

Seria de numere a fost mutată din colțul din stânga jos și dreapta sus a bancnotelor din seria 1990, în colțul din stânga sus și dreapta jos în seriile din 1996. Nu pot fi întâlnite două bancnote ale aceleiași serii de emisie care să aibă aceeași serie.

H. Microtipărirea

O linie de microtipărire apare pe marginea portretului bancnotelor cu valoarea mai mare de 10$. Cuvintele „The United State of America” sunt repetate de-a lungul marginii portretului.

La bancnota de 100$ textul „USA 100” microtipărit apare în interiorul cifrei 100, aflată în colțul din stânga jos. De asemenea, pe gulerul lui Benjamin Franklin este microtipărit textul „The United State of America”.

La bancnota de 50$ textul „FIFTY” apare repetat de-a lungul marginilor din dreapta și din stânga bancnotei, iar pe gulerul lui Ulisses Grant apare microtipărit același text ca la bancnota de 100$.

În cazul bancnotei de 20$ „USA 20” se repetă în interiorul numărului din colțul din stânga jos, iar textul „The United state of America” se găsește pe marginea cadrului ornamental oval din jurul portretului .

Pentru ochiul neatent, microtipărirea apare ca o linie subțire. Textul acesteia poate fi însă citit cu ajutorul unei lupe. Textul nu poate fi reprodus de nici o mașină de copiat.

I. Sigiliul trezoreriei

Acesta este realizat din aceeași cerneală verde ca și numărul de serie și se află în partea dreaptă a bancnotei. Între două cercuri concentrice este înscris „The Departament of the Tresoury 1789”, iar în cercul interior un scut alb, punctat, o balanță în echilibru, un element geometric și o cheie în plan orizontal cu verturile în jos.

Începând cu bancnota de 10$, seria 1963B, inscripția Departamentului Trezoreriei a fost schimbată din latină în engleză. Toate bancnotele din seria 1969 și seriile următoare au versiunea în limba engleză .

Secțiunea III. Protecția circulației monetare

S-a demonstrat în nenumărate cazuri că oricât de multe și eficiente elemente de siguranță ar avea înglobată o monedă sau bancnotă, o contrafacere cât de cât reușită face oricând posibilă plasarea ei, adică punerea în circulația monetară a unei țări și astfel se pune problema că protecția ce o conferă circuitului financiar legal aceste elemente de siguranță este insuficientă.

Pornind de la aceste considerente s-a demonstrat că activitatea unui falsificator are finalitate în cazul în care rezultatul faptelor sale de falsificare sau contrafacere intră în circulația bănească. Acest lucru se realizează prin plasarea banilor falși. Putem afirma așadar că plasarea, ca activitate ilicită, reprezintă introducerea în circulația monetară a unor falsuri sau contrafaceri de monedă (în general), care în cazul reușitei are consecințe grave pentru activitatea financiară a statului.

Astfel, pe teritoriul statului român s-au luat o serie de măsuri pentru depistarea cu operativitate a oricăror introduceri în circulația bănească de monedă falsă, fie ea națională sau străină și vizează două aspecte principale:

a) Instruirea casierilor ce primesc masă monetară, activitate care realizată în condiții bune și de maximă seriozitate duce la depistarea monedei falsificate încă din faza de tentativă a activității de plasare.

Această instruire privește următoarele aspecte:

1. Cunoașterea caracteristicilor generale ale monedei aflate în circulație, cu referire la principalele elemente de protecție. În principal această instruire se realizează de către emitent prin mijloace mass-media cu ocazia lansării în circuitul monetar a unei monede sau bancnote noi și se adresează publicului larg, întregii populații.

2. Posibilitatea de a identifica o bancnotă contrafăcută

Această activitate se realizează în momentul în care în circulația monetară, în anumite zone sau locuri din țară, sunt identificate în circulație bancnote contrafăcute ce prezintă aceleași caracteristici ce le deosebesc de cele autentice.

3. Conlucrarea cu organele de Poliție specializate pentru identificarea plasatorului. Astfel, în baza unei instruiri anterioare, în momentul în care casierul primește o bancnotă falsă procedează de așa manieră încât să rețină pe cât posibil sub un divers pretext plasatorul, până la anunțarea și sosirea organelor de Poliție. Dacă acest lucru nu este posibil, casierul va încerca să rețină cât mai exact semnalmentele plasatorului, eventual și ale mijlocului de transport cu care se deplasează, sau, atunci când este cazul, și semnalmentele persoanelor care-l însoțesc și orice alte date care să permită identificarea ulterioară a acestuia. Bancnota identificată a fi falsă sau suspectă de acest fapt se predă pe bază de proces-verbal organelor de Poliție în vederea continuării cercetărilor.

b) Retragerea din circulație a bancnotelor vechi, uzate sau deteriorate

Activitatea prezintă o importanță deosebită din considerentele arătate anterior și anume: lăsarea în circulație a unor bancnote care sunt uzate sau deteriorate face posibilă activitatea de plasare a unor bancnote false sau contrafăcute, învechite voit pentru a crea impresia că au fost rulate mult timp în circulație. Astfel orice persoană sau chiar casier când primește o asemenea bancnotă tinde să creadă că este autentică dar uzată, fără a o mai verifica. Această metodă, deși implică costuri suplimentare din partea emitentului de a înlocui periodic bancnotele uzate prin noi emisiuni monetare, asigură o protecție în plus a masei monetare în circulație împotriva penetrării de falsuri.

CAPITOLUL IV – CONSIDERAȚII PRIVIND FALSIFICAREA ȘI CONTRAFACEREA

Vom aborda în cadrul acestui capitol problema contrafacerii și falsificării bancnotelor întrucât valorile care interesează în acest caz sunt mult mai mari decât în cazul monedelor metalice și un alt considerent îl constituie faptul că în multe situații s-au depistat contrafaceri masive de bancnote străine cu o putere foarte mare de cumpărare.

Secțiunea I. Falsificarea bancnotei

Așadar, în practică prin falsificarea bancnotei se înțelege intervenția făcută prin diverse metode asupra unei bancnote autentice, prin mărirea cupiurii acesteia, pentru a i se mări valoarea.

Această modalitate se întâlnește în practica judiciară în materie, cel mai des asupra bancnotei americane, care s-a dovedit, conform statisticilor realizate de organisme internaționale, a fi cea mai falsificată monedă din lume. Această modalitate s-a dovedit a avea succes în afara teritoriului statului unde bancnota circulă în mod curent, ca monedă națională a statului respectiv.

Din punct de vedere practic, având în vedere ce presupune această „falsificare”, s-a demonstrat că numai bancnota se poate falsifica nu și moneda.

Din practica investigării și cercetării acestor falsificări statistic și tehnic se pot formula anumite concluzii cu privire la această primă modalitate distinctă a falsificării banilor, astfel:

s-a constatat că infractorii acționează întotdeauna asupra unei bancnote cu o cupiură mică, din care să obțină în urma modificării cupiurii o bancnotă de valoare mai mare;

în practică posibilitatea de a fi identificată o bancnotă în cupiură mică este foarte scăzută, în schimb aceasta crește proporțional cu creșterea cupiurii înscrise pe bancnotă, ce ridică valoarea acesteia;

în general, această modalitate nu este generalizată, ci se referă la bancnote izolate sau la cantități mici, nesemnificative de bancnote;

această modalitate prezintă avantajul relativei simplistă, pentru că nu necesită din partea falsificatorului mijloace tehnice complexe sau sofisticate însă presupune pentru reușită un talent deosebit;

din punct de vedere al participației la comiterea faptei de falsificare în această modalitate, de regulă poate fi realizată individual, nefiind necesară constituirea unui grup;

cu privire la clasarea sau punerea în circulație a unei bancnote astfel falsificate, de regulă autorul falsului este și plasator.

Din punct de vedere al luptei duse pentru prevenirea falsificării în această modalitate, putem spune că este foarte grea, în marea majoritate a cazurilor aproape imposibilă, întrucât această activitate ilicită, după cum se poate observa, nu necesită pregătiri sau alte activități de lungă durată care să trezească suspiciune sau să dea de bănuit.

Secțiunea II. Contrafacerea bancnotei

Deși în practică s-au întâlnit cazuri frecvente de confecționare prin diverse metode și de monede metalice false, ne vom referi în principal la contrafacerea „bancnotei”, pentru că aceasta ocupă prin proporții și cantitățile astfel falsificate locul principal între modalitățile de falsificare a banilor.

Așadar, dacă la realizarea „falsificării” se folosește o bancnotă autentică, prin contrafacere rezultă o bancnotă care nu mai are nimic autentic, cu excepția faptului când hârtia sau cernelurile folosite în realizarea contrafacerii au fost sustrase chiar de la emitentul bancnotelor autentice.

Având în vedere aceste considerente, în limbajul de specialitate între „contrafacere” și „falsificare” se mai face și distincția fals total și fals parțial.

Teoretic această activitate infracțională poate fi realizată de orice persoană, însă din punct de vedere practic, având în vedere tehnicitatea, gradul de complexitate și de complicație al metodei, contrafacerea presupune o anume specializare și o logistică specifică, nu la îndemâna oricui.

De fapt, prin această activitate de contrafacere, răufăcătorul urmărește obținerea, în vederea punerii în circulație, a unei bancnote care să imite cât mai reușit cu putință o bancnotă autentică.

Raportat la metodele ce au fost folosite la realizarea contrafacerii, la începutul apariției banilor de hârtie cel mai des erau folosite metode de desenare și ulterior, odată cu apariția tehnicii foto, s-a folosit fotografierea bancnotei autentice. Însă având în vedere securizarea bancnotelor, în perioada modernă și contemporană se poate considera că astăzi aceste două metode de contrafacerea bancnotelor sunt grosolane și nu mai pot fi folosite în practică.

Dar o bancnotă falsă de o calitate bună se poate obține prin tipărire, mai ales având la îndemână hârtie și cerneluri autentice, însă dacă ne raportăm la tehnica existentă în lume în materie de fotocopiere și printare (copiatoare, scanere, imprimante) de mare fidelitate, calitate și rezoluție a imaginilor putem spune că aceste mijloace folosite în activitatea de contrafacere pot duce la obținerea unor falsuri foarte bune sau chiar excelente din punct de vedere al imitației bancnotei autentice.

La Conferința Internațională Interpol din luna octombrie 1991 s-a recunoscut că copiatoarele sunt folosite pe plan mondial ca principal mod de operare în contrafacerea bancnotelor. Și acest lucru – procurarea unui copiator chiar foarte performant – este la îndemâna oricărei persoane ce dispune de o anumită sumă de bani, având în vedere faptul că banii investiți sunt recuperați ulterior prin punerea în circulație a bancnotelor contrafăcute.

De asemenea folosirea unui astfel de copiator nu necesită cunoștințe tehnice și o pregătire deosebită, fiind la îndemâna oricărei persoane care citește explicațiile fabricantului privind modul de folosire.

Însă chiar folosind acest mijloc tehnic și realizând o imagine falsă aproape perfectă a desenului autentic de pe cele două fețe ale bancnotei, prin contrafacere, chiar și cu copiatorul, nu se pot reproduce elementele de siguranță ale bancnotei autentice și acest lucru conduce după o examinare mai atentă a bancnotei la depistarea falsului.

Având în vedere cele expuse mai sus se poate face o comparație între aceste două modalități: contrafacerea și falsificarea.

Astfel, dacă falsificarea se realizează în mod izolat și cu privire la cantități mici de bancnote la intervale mari de timp, prin contrafacere se realizează într-un timp foarte scurt o cantitate mare de bancnote false ce vor fi puse în circulație.

O altă diferență o reprezintă faptul că în cazul contrafacerii, bancnotele ce sunt realizate în fals au toate aceeași serie și pentru că prin contrafacere se realizează, de regulă, cantități mari de bancnote false, infractorii nu mai acționează solitar ci constituiți în grupuri, pentru plasarea cât mai rapidă a bancnotelor false rezultate în procesul contrafacerii.

Având în vedere constituirea în grup, falsificatorul nu se mai ocupă personal de punerea în circulație a falsurilor, ci această sarcină revine altor membri ai grupului infracțional, care plasează, de regulă, în alte localități decât în cea în care au fost contrafăcute bancnotele și această activitate de plasare se execută de obicei concomitent sau la scurt timp de la un loc la altul. Această activitate poate angrena însă o întreagă rețea de plasatori, căpătând chiar caracter transfrontalier în cazul unor bancnote cu putere circulatorie mare (dolari americani, euro) sau a unor cantități foarte mari de bancnote contrafăcute.

Este important de menționat și faptul că de regulă activitatea de contrafacere vizează bancnotele autentice cu cupiuri mari.

Având în vedere că această metodă presupune o tehnică aparte, un spațiu adecvat și deci o multitudine de activități pregătitoare, în munca operativă aceste aspecte pot conduce informativ la descoperirea grupului și a scopurilor acestuia precum și la destrămarea lui, prevenind astfel o activitate viitoare de contrafacere.

Această prezentare comparativă a contrafacerii și a falsificării poate conduce la organizarea muncii polițienești specifice, pentru identificarea falsificatorilor și plasatorilor și prevenirea comiterii acestor fapte cât și a introducerii în circulația monetară de monedă falsă.

Secțiunea III. Metode și procedee de contrafacere a bancnotelor

Metodele, procedeele și mijloacele de care se folosesc falsificatorii în activitatea de contrafacere, falsificare și ulterior de plasare a bancnotelor astfel confecționate depind întotdeauna și de pregătirea, cunoștințele în domeniu, dotarea tehnico-materială și interesul infractorilor în cauză. Astfel există cazuri în care contrafacerea sau falsificarea s-au realizat prin mijloace simple și de multe ori aproape artizanale, acestea fiind ușor de depistat la o examinare atentă chiar de către o persoană fără a avea minime cunoștințe de specialitate în domeniu. Dar există și cazuri când datorită tehnicii și materialelor folosite în această activitate infracțională, contrafacerile sunt atât de reușite și creează o aparență de autenticitate încât depistarea lor și identificarea celorlalte elemente ce probează existența în cauză a unor bancnote false necesită o examinare aprofundată.

.TIPĂRIREA

Una din principalele metode folosite de infractori la contrafacerea bancnotelor o reprezintă „tipărirea”. În acest caz se folosesc tehnici de tipărire foarte variate și diferite, începând de la cele mai simple, cunoscute (folosirea plăcii tipografice) și ajungând în unele cazuri la folosirea unor mașini de tipărit complicate programabile și asistate de calculator, care reușesc o suprapunere fină a clișeelor tipografice, astfel încât elementele imprimate pe cele două fețe ale unei bancnote să pară autentice și să permită o plasare mai puțin riscantă din punct de vedere al depistării contrafacerii pe moment.

În cazul realizării contrafacerilor de bancnote false prin tehnici de tipărire, elementul esențial în efectuarea acestora îl constituie realizarea clișeelor. În ultimi ani însă, bancnotele moderne lansate în circulație prezintă elemente de protecție multiple și destul de sigure, inclusiv în domeniul cadrului general desenat al bancnotei (microtexte, holograme, scriere „în undă”, nuanțe de culori multiple și foarte apropiate), astfel încât realizarea clișeelor de către infractori prezintă și ea un grad ridicat de dificultate, iar clișeele realizate ilicit nu mai redau la imprimare un cadrul fidel, însă pot crea la prima vedere o aparență de autenticitate.

Însă referitor la identificarea contrafacerilor când sunt folosite tehnici de tipărire trebuie avute în vedere o serie de caracteristici sau detalii care indică neautenticitatea. Dintre aceste cel mai des întâlnite până în prezent sunt următoarele:

lipsa unor detalii grafice sau de text existente pe bancnotele autentice;

apariția pe bancnotele contrafăcute de suprapuneri, falsuri, urme de retuș în zone de maximă finețe a cadrului general desenat;

serie și prefix unic în numerotarea mai multor bancnote sau care nu respectă o logică codificată existentă în cazul bancnotelor autentice;

contururi îngroșate sau neuniforme în grosime și inegale în dimensiuni.

.HÂRTIA

De asemenea, hârtia folosită de infractori în cadrul acestor operații de tipărire este, de regulă, o hârtie obișnuită ce nu prezintă aspectul caracteristic al hârtiei autentice (elasticitate, grosime, foșnet). Pe de altă parte, unele elemente pe protecție specifice hârtiei autentice, care sunt vizibile cu ochiul liber sun în acest caz improvizate și ușor de depistat. Astfel, „filigranul” este imitat prin aplicarea unor substanțe „grase” care dau o anumită senzație de transparență sau prin folosirea unor contururi de cerneală deschisă la culoare. Firul de siguranță este imitat prin aplicarea unui desen liniar în zona și de dimensiunea specifică bancnotei autentice. Însă nu pot fi imitate elementele fluorescente, elementele magnetice (deși au existat tentative prin folosirea unei pilituri de fier foarte fine) și microtextul.

. CERNELURILE

Și cernelurile folosite la tipărire sunt în aceste cazuri tușuri tipografice obișnuite, care supuse unei examinări de ordin chimic poate stabili generic sursa de proveniență.

. CUPIURA

O altă metodă frecvent întâlnită în „falsificarea” bancnotelor o reprezintă modificarea cupiurii bancnotei. Această metodă constă în modificarea valorii înscrise pe o bancnotă autentică.

Se opinează în practica judiciară că acest mod de operare constituie adevărata falsificare pentru că, spre deosebire de contrafacere – unde bancnota este în totalitate falsă, în acest caz hârtia și cea mai mare parte a elementelor bancnotei sunt autentice, ceea ce se falsifică fiind doar valoarea înscrisă pe bancnota respectivă autentică, pentru a crea aparența unei bancnote de valoare mult mai mare. În fapt, falsificatorii operează prin ștergerea valorii inițiale înscrise pe bancnotă și scrierea în locul acesteia a unei valori mai mari (exemplu: în loc de 1 dolar se scrie 10 dolari sau 100 dolari, ori în loc de 10 dolari se scrie 100 dolari).

În general s-a constatat că acest procedeu se aplică mai mult sau în majoritatea cazurilor bancnotelor americane, deoarece acestea au dimensiuni identice, iar culorile folosite și cadrul general desenat sunt asemănătoare. S-a constatat însă că falsificatorii modifică și valoarea bancnotei înscrise în litere.

Având în vedere faptul că portretul tipărit pe bancnote este specific unei anumite valori a bancnotei și modificarea acestuia nu se poate realiza, acesta rămâne un element sigur de incertitudine cu privire la neautenticitatea bancnotei și poate conduce la prima vedere la depistarea falsului. De regulă, acest tip de fals este considerat nereușit și se plasează pe piața valutară ilegală, pentru că în cazul mânuitorilor de valută, al casierilor cât de cât avizați și obișnuiți sau familiarizați cu însemnele monetare americane acest tip de fals este depistat fără probleme.

.COPIEREA

O altă metodă des întâlnită în ultimii ani în realizarea contrafacerilor de bancnotă o reprezintă copierea. În fapt, la realizarea contrafacerilor se folosește un copiator color sau un copiator alb-negru, caz în care se aplică ulterior culorile. Dacă în urmă cu aproximativ 20 de ani copiile se făceau, de regulă, folosind copiatoare alb-negru, pentru că la vremea aceea copiatoarele color existente cereau folosirea unei hârtii speciale, astăzi tehnica evoluată permite copierea pe orice tip de hârtie și mai ales pe orice tip de copiator.

La început calitatea copiilor era foarte slabă și de aceea multe contrafaceri erau sesizate cu „ochiul liber”, însă perfecționarea continuă a acestor copiatoare a făcut ca performanțele tehnice ale acestora să crească enorm, ajungând la posibilitatea de a putea reproduce 250 – 300 nuanțe de culoare pe 1 mm2, astfel încât, în multe cazuri, detectarea contrafacerii realizată prin această metodă devine foarte greoaie și pentru un specialist sau pentru o persoană ce lucrează ritmic cu valori monetare.

S-a stabilit că atracția falsificatorilor pentru folosirea acestei metode de contrafacere a bancnotelor este determinată în principal de următoarele avantaje pe care le conferă:

a) calitatea contrafacerii

Astfel înalta calitate a copiilor realizate astăzi este greu de detectat în cazul unei contrafaceri de către acele persoane care nu sunt familiarizate cu caracteristicile acestui produs.

b) costul redus

În prezent un copiator color este accesibil din punct de vedere al costului și al consumabilelor folosite, astfel încât o astfel de investiție va putea fi amortizată rapid în contextul săvârșirii unei astfel de infracțiuni de mare amploare.

c) ușurința de operare

Majoritatea acestor aparate cuprind automate de lucru și utilizarea lor a fost simplificată de constructor pentru a putea fi utilizate de orice persoană și fără a avea cunoștințe tehnice de specialitate. De asemenea, la majoritatea acestor copiatoarelor și suprapunerea recto – verso se realizează și se corectează automat, astfel încât, în aceste condiții, orice persoană având la îndemână un astfel de copiator și rezoluția infracțională de a contraface bancnote în vederea plasării lor în circulația monetară va putea realiza cu efort minim niște bancnote excelent contrafăcute.

d) rata scăzută a detecțiilor

Având în vederea calitatea înaltă a acestor contrafaceri, în majoritatea cazurilor acestea nu sunt depistate nici de masa largă a publicului și, de multe ori, nici de casieri sau persoane ce rulează sau lucrează cu valori monetare, aceste contrafaceri fiind identificate abia la unitățile bancare cu ocazia depunerii unor sume de bani de către persoane fizice sau diferiți agenți economici.

Însă oricât de bună calitate ar avea o asemenea contrafacere, o astfel de fotocopie se deosebește de bancnota autentică prin mai multe elemente, cele mai frecvent identificate în detecția contrafacerii fiind următoarele:

a) hârtia – bancnota autentică este tipărită pe hârtie specială, fabricată numai pentru bancnote, hârtie ce are inserate elementele intrinseci specifice de siguranță în timp ce falsul este tipărit pe hârtie obișnuită, de regulă cea folosită la copiatoare, și poate fi detectată prin expunerea la o sursă de lumină ultravioletă, când se va constata lipsa fluorescenței și a elementelor de autocopiere.

b) firul de siguranță – fiind elemente din structura hârtiei va fi imitat prin desenare sau va fi lipit, lucru care poate fi însă observat cel mai ușor.

c) filigranul – lipsește complet în acest caz.

d) inconsecvența culorii – pentru că la o copie culoarea sau nuanța unei culori se realizează prin descompunerea și recombinarea a patru culori fundamentale (galben, negru, roșu și albastru), ea poate varia în intensitate pe zone diferite ale unei copii, chiar dacă în general, la prima vedere, cadrul general pare identic cu originalul.

e) lipsa rezoluției în imaginile fine – în cazul contrafacerilor, imaginile complicate, de mare finețe din diverse linii și cercuri concentrice sau intersectate în anumite zone ale bancnotei, precum și microtextul de pe bancnota originală vor fi redate aproximativ, însă mai puțin precis decât pe bancnota autentică și de multe ori imaginea imprimată a acelor zone din bancnota autentică nu va mai avea aceeași rezoluție în bancnota contrafăcută.

f) prezența unui tipar de baleiaj – din punct de vedere tehnic, procesul de copiere se realizează cu ajutorul unui fascicol care „citește” imaginea pe care urmează a o transpune pe hârtie (suport). Imaginea originală este astfel descompusă în puncte și recompusă pe un suport într-o succesiune de puncte foarte fine ce se derulează în plan orizontal. Acest proces lasă anumite urme pe hârtie, adică o anumită aparență de microspații ce se observă regulat în plan orizontal ca niște linii. Toate aceste linii creează ele însele o amprentă și reprezintă o particularitate a tonerului acelui aparat și, în consecință, evidențiază contrafacerea.

Cu privire la aceste aspecte se poate concluziona faptul că până în prezent nu a fost posibilă realizarea în lume a unei bancnote care să nu poată fi falsificată sau imitată, astfel problema ce se pune în cauză este să se acționeze în așa manieră încât imitarea unei bancnote să fie cât mai greu de realizat. În acest sens sarcina principală revine instituției emitente a bancnotei, care trebuie să-și perfecționeze continuu măsurile de securizare a bancnotei.

CAPITOLUL V – ACTIVITĂȚI INFORMATIV-OPERATIVE DESFĂȘURATE PE LINIA FALSIFICĂRII DE BANCNOTE

Secțiunea I. Atribuții specifice desfășurate pe această linie de muncă

Ca structură specializată în cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate, Serviciul Falsuri are următoarele atribuții pe linia falsului de monedă:

desfășoară activități informativ-operative calificate și complexe pentru identificarea, supravegherea și documentarea faptelor infracționale a falsurilor și plasărilor de monedă falsificată;

organizează, conduce și îndrumă munca de specialitate la nivelul întregii țări, în scopul creșterii continue a eficienței activității de prevenire și descoperire a autorilor de infracțiuni date în competență spre soluționare;

organizează trimestrial și ori de câte ori este nevoie situația operativă pe această linie, stabilind cauzele și condițiile care favorizează comiterea acestor infracțiuni;

întreprinde măsuri pentru îmbunătățirea activității de cunoaștere și supraveghere a elementelor despre care există informații că falsifică ori trafică bancnote falsificate, precum și a altor persoane care, prin relații și preocupări ilicite prezintă interes operativ pe această linie de muncă;

ține legătura permanent, la nivel central, cu Banca Națională a României și alte unități care au responsabilități pe aceste linii de muncă;

cooperează cu celelalte formațiuni centrale ale Ministerului Administrației și Internelor, S.R.I., S.I.E. și polițiilor altor state, realizând un schimb permanent de informații și inițiază acțiuni comune când situația o impune;

participă la simpozioane sau cursuri de pregătire organizate în țară sau străinătate, care au ca obiect dezbateri în domeniul falsurilor de monedă;

stochează, analizează și prelucrează informațiile primite de la centrele zonale (rapoarte informative, informări privind cazuri soluționate, fișe persoane suspecte etc), întocmește schema infracțională și realizează conexiunile pentru extinderea cercetărilor în plan național și internațional;

realizează schimbul de informații cu ofițerii de legătură de la centrul SECI și lucrează în grupuri regionale pentru documentarea activității infracționale a unor filiere internaționale.

Ofițerii de poliție specializați pe această linie de muncă din cadrul Centrelor Zonale și Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog–București, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, execută în principal următoarele activități specifice:

organizează și desfășoară activități informative-operative pe această linie de muncă în toate obiectivele de reproducere grafică și la agenții economici de pe raza de competență care dețin sau manipulează utilaje tipografice unde există posibilitatea falsificării de bancnote;

instruiesc mânuitorii de valori din cadrul unităților bancare, caselor de schimb valutar și agenților economici în legătură cu răspunderea ce le revine pentru verificarea atentă a bancnotelor încasate, comparând bancnotele prezentate cu listele celor furate, pierdute sau date în consemn, rețin persoanele suspecte, sub diferite pretexte, până la sosirea organelor de poliție;

asigură instruirea lucrărilor din celelalte formațiuni de poliție în legătură cu activitățile specifice ce urmează a fi desfășurate în cazul în care sunt primii sesizați de plasarea de bani falși;

acționează pentru soluționarea fiecărui caz ce le revine în competență raportând evenimentul la Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog și desfășoară activități specifice și de cercetare până la elucidarea definitivă a cauzei;

procedează la expertizarea valorilor monetare;

întocmește albume cu toți falsificatorii și plasatorii domiciliați pe raza de competență, inclusiv cu cei descoperiți și cercetați indiferent de locul de domiciliu.

Secțiunea II. Supravegherea grupurilor organizate

Prin activitatea de supraveghere informativă ofițerii specializați în prevenirea și combaterea falsului de monedă urmăresc un dublu scop:

culegerea informațiilor de primă sesizare;

verificarea și exploatarea informațiilor obținute.

Obiectul supravegherii informative îl constituie obiectivele, locurile, mediile și persoanele ce prezintă interes operativ pe linia falsului de monedă.

În acest sens, vor fi avute în atenție și lucrate în cadrul supravegherii informative persoanele sau grupurile organizate pretabile la săvârșirea acestui gen de infracțiuni, printre care:

persoanele care au mai fost condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals despre care există indicii că pot repeta săvârșirea unor astfel de fapte;

gazdele de infractori, tăinuitorii, favorizatorii unor astfel de infractori;

persoanele incluse în cercurile de suspecți din cauzele penale pe linia falsului de bancnote rămase cu autori necunoscuți;

persoanele suspecte din rândul angajaților sau cu muncă temporară în cadrul băncilor, caselor de schimb valutar, imprimerii, tipografii, societăți comerciale care comercializează calculatoare sau componente de calculator, precum și persoanele din anturajul acestora;

persoane despre care s-au obținut date că au comis sau pregătesc săvârșirea infracțiunii de falsificare de bancnote și a căror vinovăție necesită a fi probată prin desfășurarea unor activități complexe, calificate;

persoanele semnalate de autoritățile altor state că se află pe teritoriul țării noastre cu intenția de a comite infracțiuni de acest gen;

persoanele care au cunoștințe în domeniul calculatoarelor și sunt semnalate că sunt pretabile să comită infracțiuni în acest domeniu;

peroanele care dețin sau manipulează utilaje tipografice unde există posibilitatea falsificării de bancnote;

alte persoane despre care există date că au comis, comit sau vor comite infracțiuni date în competența Serviciului Falsuri.

Toate aceste persoane fac obiectul supravegherii informative numai în situația în care pentru documentarea activității infracționale nu se impune folosirea unor forme superioare de urmărire (urmărirea informativă).

În vederea desfășurării unei supravegheri informative complexe, ofițerii specialiști vor acționa pentru identificare, luarea în evidență și supravegherea atentă a obiectivelor și locurilor favorabile comiterii infracțiunilor din competență și anume:

bănci, atât cele cu personalitate juridică română, cât și filialele și sucursalele unor bănci străine aflate pe teritoriul țării noastre;

casele de schimb valutar;

imprimerii, tipografii;

societăți comerciale care utilizează calculatoare și componente ale acestora;

piețe, târguri, oboare unde pot fi plasate cu ușurință cantități însemnate de bancnote false;

locurile unde are loc schimbul de valută de către persoane neautorizate.

Scopul organizării și realizării supravegherii este:

acoperirea informativă;

identificarea și supravegherea elementelor suspecte;

organizarea și desfășurarea de acțiuni, controale și razii pentru prevenirea acestor infracțiuni și pentru descurajarea infractorilor;

verificarea și analiza permanentă a informațiilor în sistem modern;

organizarea și prinderea în flagrant a celor care săvârșesc acest gen de infracțiuni;

identificarea a posibililor martori care pot furniza informații de interes operativ.

Supravegherea informativă oferă anumite avantaje muncii operative, și anume:

se realizează o cunoaștere cât mai completă a infractorilor și a legăturilor acestora;

se poate realiza o rețea de agenți mult mai eficientă în supravegherea suspecților;

crește operativitatea în soluționarea cauzelor și identificarea autorilor;

se realizează un schimb de informații între ofițeri sau colective care au ca obiect de activitate această linie de muncă;

se realizează o profesionalizare a ofițerilor ce deservesc această linie de muncă.

Subsecțiunea 3.1. Asigurarea cu surse calificate

Trebuie avute în vedere, mai ales, acele unități economice sau cu alt profil de activitate în care se mânuiesc bunuri sau valori materiale ori în care, datorită specificului activității sau condițiilor concrete de muncă, există posibilitatea comiterii infracțiunii de falsificare de monedă.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un informator pentru a fi recrutat sunt, în general, următoarele:

să dispună de posibilitățile reale de informare și putere de pătrundere în anturajul persoanelor suspecte sau în mediile frecventate de astfel de persoane;

să posede anumite calități speciale și cunoștințe corespunzătoare în domeniu (să fie inteligent, cu o bună memorie, să fie receptiv, să fie un bun cunoscător al calculatorului, să cunoască modalitățile în care s-ar putea falsifica bancnotele, să cunoască elementele de siguranță ale acestora etc.);

să prezinte garanția colaborării concrete cu ofițerii specializați pe această linie de munca.

Persoanele din rândul cărora se vor recruta informatori sunt:

cetățeni care dezaprobă activitatea infracțională și au posibilități și calități necesare culegerii de informații;

persoane care au fost folosite ca surse ocazionale și care pe parcurs au dovedit că pot culege informații de interes operativ pentru organele de poliție;

unele persoane care datorită calității pe care o au pot furniza polițistului informații utile cu privire la plasarea de bancnote în diferite locuri favorabile plasării (administratorii parcurilor, locurilor de agrement, responsabilii piețelor și târgurilor etc.);

persoanele care practică schimbul de valută în afara caselor de schimb valutar;

recrutarea unor persoane pe bază de material compromițător, alte persoane care și-au manifestat dorința de a culege și transmite informații și care au această posibilitate și care au intrat în contact cu organele de poliție ca urmare a desfășurării de către acestea din urmă a unor razii, acțiuni sau controale.

Secțiunea III. Urmărirea informativă

Urmărirea informativă este cea mai calificată activitate desfășurată de poliție, în cadrul căreia se realizează, în mod secret și organizat, verificarea operativă și completă a materialele de primă sesizare și a altor informații cu privire la persoanele care pregătesc ori care au comis infracțiuni, precum și efectuarea de acte premergătoare începerii urmăririi penale, care să poată constitui mijloace de probă în momentul în care se trece la realizarea materialului informativ, obținute pe parcursul acestei activități, având ca finalitate stabilirea vinovăției sau nevinovăției celor supravegheați informativ.

Urmărirea informativă are la bază date și informații obținute de regulă în cadrul supravegherii informative. În cazul urmăririi informative vor fi folosite aceleași metode și mijloace ale muncii informative ca și la supravegherea informativă: informatorii, combinațiile și legendele informative, filajul precum și alte activități informative specifice acestei linii de muncă.

Urmărirea informativă, în cazul infracțiunii de falsificare de bancnote, are în vedere următoarele trei aspecte:

stabilirea activităților ilicite ale unei persoane sau ale unui grup de persoane bănuite de comiterea sau de participarea la comiterea unei astfel de infracțiuni;

identificarea autorului sau autorilor unui fals de monedă;

descoperirea infractorilor care se ascund și se sustrag fie de la urmărirea penală, fie de la executarea pedepsei închisorii.

Urmărirea informativă începe pe baza unor materiale obținute de la informatori sau ca urmare a unor activități desfășurate de polițiști, cum ar fi: cercetarea la fața locului, investigații, verificări, concluzii obținute în urma audierii persoanei vătămate, a martorilor etc.

Având în vedere cele trei aspecte enumerate mai sus, urmărirea informativă are următoarele sarcini:

descoperirea intențiilor și a faptelor concrete legate de activitatea ilicită a persoanei sau grupului de persoane lucrate informativ;

stabilirea tuturor participanților la falsificarea de bancnote și a tuturor legăturilor infracționale;

identificarea tuturor mijloacelor de proba necesare probării infracțiunii;

identificarea și scoaterea din circuitul monetar a bancnotelor false puse în circulație;

stabilirea condițiilor și împrejurărilor care au generat sau au favorizat comiterea acestui gen de infracțiuni;

stabilirea locului în care se ascunde persoana împotriva căreia s-a început urmărirea penală sau a celei care se sustrage executării pedepsei.

Înainte de declanșarea urmăririi informative ofițerul va trebui să desfășoare o serie de activități:

analiza întregului material existent cu privire la persoana despre care există date că se ocupă cu falsificarea de bancnote;

verificarea în evidențele poliției a acestei persoane (cazier judiciar și evidența operativă);

stabilirea surselor de informare care vor fi folosite în cauza respectiva;

constituirea, dacă este cazul, a colectivului de lucrători care vor fi implicați în soluționarea cauzei;

completarea formularului tipizat mapa suspectului pentru persoana care ne interesează;

întocmirea raportului în care se solicită începerea urmăririi informative;

elaborarea ipotezelor și formarea cercului de bănuiți;

întocmirea planului de măsuri informativ-operative ce se vor executa în cauză.

Urmărirea informativă începe și se desfășoară pe baza unui plan de măsuri informative așezate într-o ordine cronologică. În conținutul planului, pe lângă măsurile informativ-operative, se vor planifica și măsuri de cercetare criminalistică menite a completa sau verifica datele și informațiile obținute pe parcursul urmăririi informative.

Planul de măsuri informativ-operative trebuie să cuprindă:

scurt istoric cu privire la infracțiunea de falsificare de bancnote, modul de operare, împrejurările în care a fost comisă, sinteza rezultatelor cercetării la fața locului, a primelor investigații și verificări;

ipotezele formulate cu privire la categoriile de persoane ce ar fi putut săvârși falsuri;

cercul de bănuiți format ca urmare a primelor investigații și verificări, a ascultării martorilor;

informatorii care pot fi folosiți în cauza respectivă;

măsurile informativ-operative și de cercetare criminalistică ce se vor executa în cauză.

Urmărirea informativă încetează în momentul în care s-a realizat scopul pentru care a fost început și anume atunci când s-a documentat activitatea infracțională a suspecților, s-au identificat autorii falsului sau cei urmăriți au fost prinși. În cele mai multe cazuri urmărirea informativă se finalizează prin trimiterea în judecată a celor care au săvârșit infracțiunea de falsificare de bancnote.

CAPITOLUL V – ACTIVITATI DE CERCETARE DESFAȘURATE PENTRU DESCOPERIREA FALSULUI DE BANCNOTE

Secțiunea I. Considerații introductive privind infracțiunea de falsificare de bancnote.

Făcând parte din grupul faptelor incriminate sub denumirea generică de „infracțiuni de fals”, falsificarea de bancnote constituie o categorie bine individualizată și particularizată, atât sub aspectul structurii și conținutului juridic, cât și a modalităților faptice de comitere.

Prin incriminarea acestei fapte legea penală protejează relațiile sociale a căror formare, dezvoltare și desfășurare normală implică încrederea în autenticitatea bancnotelor.

Totodată, legea penală apără interesele civile atât ale persoanelor fizice cât și ale instituțiilor statului abilitate în emiterea bancnotelor și asigurarea circulației bănești.

Competența de cercetare și alte aspecte de ordin procesual penal.

Despre săvârșirea infracțiunii de falsificare de monedă organele de urmărire penală pot fi sesizate prin toate modurile de sesizare cunoscute: plângere, denunț sau din oficiu.

Potrivit Codului de procedură penală, în cazul unei astfel de fapte urmărirea penală se efectuează de către organele de cercetare penală ale poliției. Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

Legea penală română se aplică oricărei persoane dacă aceasta a săvârșit un act de executare a infracțiunii sau dacă numai rezultatul acesteia s-a produs pe teritoriul statului român. Există situații când falsificarea bancnotelor sau numai o parte a operațiilor de contrafacere sau alterare s-au efectuat în străinătate, punerea în circulație, implicit deținerea fiind făcute pe teritoriul românesc. În această situație competența de cercetare aparține organelor judiciare române. Dacă infracțiunea s-a comis în străinătate, dar autorul este cetățean român sau persoană fără cetățenie cu domiciliul în România, organele de urmărire penală trebuie să facă aplicarea prevederilor referitoare la personalitatea legii penale (art. 4 din Codul penal). Legea penală română se aplică și faptelor săvârșite în străinătate de către un cetățean român sau de o persoană fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român, dacă aceste fapte sunt incriminate ca infracțiuni și de legea noastră și există un tratat de asistență juridică cu statul pe teritoriul căruia s-a consumat activitatea infracțională.

Practica organelor judiciare cunoaște situații când primul organ sesizat despre comiterea unor astfel de fapte nu este organul de cercetare penală al poliției ci alte organe. Acestea din urmă pot fi sesizate fie cu prilejul prinderii în flagrant a făptuitorului, fie cu ocazia desfășurării diverselor activități de urmărire penală: percheziții, ascultări de persoane, extinderea cercetărilor, etc.

Sesizate despre existența unor fapte de această natură, organele de cercetare penală ale poliției sunt obligate să trimită cauza de îndată organului de cercetare penală al poliției. Atunci când actele de cercetare nu suferă amânare (din rațiuni de timp, posibilitatea dispariției făptuitorului, distrugerea mijloacelor materiale de probă, etc.), acestor organe le revine obligația de a interveni, lucrările efectuate cu această ocazie fiind, de asemenea, trimise de urgență organului competent.

Locul și timpul săvârșirii infracțiunii

Pentru realizarea conținutului acestei infracțiuni nu există nici o condiție de loc și timp în raport cu care să subziste sau nu fapta ori care să-i confere anumite elemente de circumstanțiere.

Stabilirea locului și timpului săvârșirii infracțiunii reprezintă importanță deosebită din punct de vedere al tacticii criminalistice, respectiv al descoperirii urmelor și mijloacelor materiale de probă, desfășurării unor activități specifice, verificării și interpretării unor probe administrate.

Ca și în cazul cercetării altor infracțiuni, și în cazul falsificării de bancnote locul și timpul săvârșirii prezintă importanță din mai multe considerente:

a) locul unde au fost falsificate bancnotele ori unde au fost ținute în vederea punerii lor în circulație permite descoperirea, relevarea, fixarea și ridicarea tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu activitatea infracțională ;

b) cunoașterea locului și timpului când s-a comis falsificarea permite formarea corectă a cercului de bănuiți ;

c) constituie principalul indiciu pentru identificarea martorilor.

Aceștia ar putea fi identificați din rândul vecinilor făptuitorului, din cercul de prieteni sau din anturajul acestuia, din rândul colegilor de serviciu, etc.

d) odată stabilit locul și timpul comiterii faptelor există posibilitatea reală de limitare a consecințelor activităților ilicite.

În general această activitate infracțională parcurge toate etapele, începând cu actele pregătitoare, continuând cu faza de executare și sfârșind cu cele de consumare și epuizare. Specific activității de falsificare de bancnote este faptul că aceasta necesită o pregătire atentă și deosebit de complexă, autorul fiind obligat să găsească fondurile necesare, să-și procure materiale și instrumente, să obțină colaborarea unor specialiști, inclusiv a celor care urmează să plaseze produsul final.

Deși nu sunt incriminate actele preparatorii, legea penală prevede ca infracțiuni de sine stătătoare unele fapte care au un vădit caracter de pregătire în raport cu infracțiunea de falsificare de bancnote. Este cazul infracțiunii de deținere de instrumente în vederea falsificări de valori.

Organul de urmărire penală trebuie să stabilească dacă acțiunile menite să întregească conținutul constitutiv al infracțiunii au fost duse până la capăt, ori au rămas în fața tentativei. Există tentativă dacă acțiunea de alterare sau contrafacere a fost întrerupta din motive independente de voința făptuitorului. Tot astfel, există tentativă și în cazul în care acțiunea de falsificare a fost dusă până la capăt, dar această nu a avut rezultatul scontat de făptuitor.

Autor al infracțiunii de falsificare de bancnote poate fi orice persoană, legea necondiționând existența faptei de vreo calitate specială a acesteia. Fără a avea relevanță sub aspectul încadrării juridice, calitatea făptuitorului trebuie avută în vedere, fie și numai din considerentul că nu oricine poate deveni falsificator de bancnote. Pentru a concepe și, mai ales, pentru a trece la realizarea faptei, infractorul trebuie să posede cunoștințe solide de specialitate în mai multe domenii, cum ar fi: tipografie, grafică, chimie, etc.

Tocmai datorită acestui fapt, rareori se întâlnesc cazuri când întreaga activitate infracțională este realizată de o singură persoană. De regulă, falsificarea de bancnote este rezultatul contribuției unei pluralități de subiecți activi, fie în calitate de coautori, fie în calitate de complici sau instigatori.

Persoanele păgubite prin activitatea ilicită a făptuitorului pot fi, după caz, atât persoane fizice cât și persoane juridice.

Plecând de la pericolul social deosebit al acestor fapte pentru relațiile sociale ocrotite de legea penală, organele de urmărire penală trebuie să facă propuneri corespunzătoare de modificare a legislației, în așa fel încât politica penală să fie pusă de acord cu dinamica criminalității în acest domeniu.

Secțiunea II. Activități care se întreprind pentru administrarea probatoriilor în cazul infracțiunii de falsificare de bancnote

Subsecțiunea 2.1. Constatarea infracțiunii flagrante

Constatarea infracțiunii flagrante capătă o importanță cu totul aparte atunci când produsul infracțiunii îl constituie bancnotele falsificate. Este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii ori imediat după săvârșire, adică prinderea făptuitorului în timpul și la locul comiterii sau cât mai aproape de acest loc. Importanța constatării infracțiunii flagrante rezidă din faptul că se împiedică consumarea activității ilicite și implicit se limitează pagubele care ar putea fi provocate.

Pe de altă parte, prinderea în flagrant contribuie decisiv la apropierea momentului tragerii la răspundere penală a infractorului, aceasta fiind de natură să realizeze și latura preventivă și totodată să sporească rolul educativ al pedepselor aplicate. Privită din punctul de vedere al locului și al timpului săvârșirii faptei, constatarea infracțiunii flagrante face ca acestea să fie cunoscute încă din faza inițială a cercetărilor, nemaifiind necesare alte activități pentru stabilirea acestora.

Dacă infracțiunile au fost săvârșite în participație, prinderea unuia din făptuitori în flagrant constituie premiza identificării operative a tuturor celor care au conlucrat la realizarea activității infracționale.

Importanța constatării infracțiunii flagrante în cazul infracțiunii de falsificare de bancnote își găsește expresia în dispozițiile derogatorii de la dreptul comun, și anume:

● posibilitatea efectuării percheziției fără autorizația procurorului;

● posibilitatea luării măsurii reținerii și arestării preventive fără îndeplinirea altor formalități;

● dreptul oricărei persoane de a prinde pe făptuitor și a-l conduce în fața autorităților.

Exceptând cazurile în care punerea în circulație a bancnotelor contrafăcute sau alterate se constată spontan, constatarea infracțiunii flagrante presupune o temeinică pregătire prealabilă, mergând până la cele mai mici detalii. Orice omisiune sau tratare cu superficialitate poate avea drept consecință eșuarea acțiunii și compromiterea șanselor identificării infractorilor și probării activității ilicite. Organele de urmărire penală trebuie să cunoască o serie de date precum: modul de operare a făptuitorilor, timpul când sunt puse în circulație bancnotele falsificate și locurile vizate de făptuitor pentru plasarea produsului infracțiunii, locul unde se intenționează ascunderea bancnotelor falsificate în așteptarea momentului prielnic valorificării, dacă cei în cauză sunt înarmați ori folosesc substanțe paralizante, iritante pentru scăpare etc.

Alegerea momentului intervenției reprezintă condiția de bază pentru reușita întregii acțiuni. Momentul ales pentru surprinderea făptuitorului diferă de la caz la caz, în funcție de specificul acțiunilor pe care le va desfășura cel în cauză. Practica judiciară și tactica criminalistică recomandă ca în cazul vânzării de bancnote străine falsificate intervenția organelor de urmărire penală să se facă după încheierea tranzacției, în momentul imediat următor înmânării valutei și încasării prețului.

Atunci când există date că făptuitorii vor transporta bancnotele falsificate într-un anumit loc, constatarea infracțiunii flagrante poate fi realizată fie pe traseu, fie după ajungerea la destinație, fie după deplasarea mărfii destinatarului sau altui intermediar, în acest mod existând posibilitatea identificării mai multor participanți și descoperirii întregii filiere.

Așa cum am arătat, modalitățile faptice de comitere a acestor infracțiuni sunt extrem de diversificate, fapt pentru care nu se poate preciza cu exactitate care este momentul în care trebuie să intervină organele de urmărire penală pentru surprinderea făptuitorului.

După intervenție și identificarea făptuitorului, prima activitate obligatorie este percheziția corporală, urmată de controlul bagajelor și al mijloacelor de transport folosite, acestea din urmă oferind nenumărate și imprevizibile locuri de ascundere, necesitând astfel demontarea pieselor și a subansamblelor. Totodată trebuie desfășurate activități de identificare a martorilor oculari, în caz contrar pierzându-se o sursă prețioasă de informații utile în cauza respectivă.

Ulterior prinderii infractorului, identificării acestuia, efectuării percheziției, ascultării martorilor, efectuării fotografiilor judiciare organul de urmărire penală trebuie să întocmească cu lux de amănunte procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Din cuprinsul procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante trebuie să rezulte, în principal următoarele:

data și locul unde s-a făcut constatarea;

calitatea, numele și prenumele celor care au făcut constatarea și unitatea din care fac parte;

numele și prenumele specialiștilor care au făcut parte din echipă și unitatea din care provin;

temeiul de fapt al intervenției;

baza legală a constatării infracțiunii flagrante;

numele, prenumele și celelalte date de identificare ale martorilor asistenți;

activitatea desfășurată de făptuitor în momentul premergător intervenției;

identitatea făptuitorului, cu precizarea actului în baza căruia s-a făcut identificarea;

bunurile, înscrisurile sau valorile găsite asupra făptuitorului;

rezultatul perchezițiilor asupra bagajelor și mijlocului de transport folosit de făptuitor;

explicațiile făptuitorului referitoare la activitățile pe care le desfășura în momentul prinderii sale și cu privire la bunurile și valorile descoperite asupra sa;

declarațiile martorilor;

mențiune despre bunurile, valorile și înscrisurile ridicate de la făptuitor;

mențiune despre fotografiile judiciare efectuate cu prilejul constatării infracțiunii flagrante;

observațiile martorilor asistenți, ale martorilor oculari, precum și obiecțiile făptuitorului atât cu privire la modul în care s-a efectuat constatarea, cât și cu privire la cele consemnate în procesul verbal.

Atunci când este cazul, după prinderea infractorului și efectuarea activităților menționate se va proceda la cercetarea la fața locului, rezultatul acesteia consemnându-se în același act de constatare.

Subsecțiunea 2.2.Cercetarea la fața locului

Ca la orice infracțiune, și în cazul falsificării de bancnote cercetarea la fața locului se înscrie printre activitățile ce contribuie în mod substanțial la realizarea scopului procesului penal.

În accepțiunea de „loc al faptei” intră locurile unde s-a realizat, în tot sau în parte, operațiile necesare falsificării bancnotelor, unde se află depozitate materialele și instrumentele folosite la falsificare, precum și locul unde se află produsul infracțiunii în diferite faze de falsificare. Ținând cont de modalitățile faptice de comitere a unor astfel de fapte, de persoanele implicate și profilul moral al acestora și această activitate trebuie pregătită în cele mai mici detalii, orice scăpare ducând inevitabil, la eșecul acțiunii, și, de multe ori, la ratarea întregii cauze.

Cercetarea la fața locului se face după regulile cunoscute, respectându-se normele procesuale penale și cele de tactică criminalistică. În afară de bancnotele falsificate, la locul faptei mai pot fi descoperite următoarele: bancnote aflate în diferite faze de falsificare, probele făcute de infractor pentru obținerea modelului dorit de bancnotă, hârtie, cerneluri, tușuri tipografice, instrumente ori aparate folosite sau susceptibile de a fi folosite la falsificarea de bancnote (matrițe, aparate și clișee foto- grafice , aparate de copiat, etc.).

Rezultatele cercetării la fața locului se consemnează intr-un proces-verbal după regulile cunoscute. Din cuprinsul procesului verbal trebuie să rezulte următoarele:

data și locul desfășurării activității ;

calitatea, numele și prenumele, unitatea din care fac parte membrii echipei de cercetare;

numele, prenumele, calitatea celorlalți participanți (specialiști, interpreți, etc.) și unitățile din care fac parte;

temeiul de fapt și de drept care au impus deplasarea echipei la fața locului;

numele, prenumele și celelalte date de identificare ale martorilor asistenți;

amplasarea locului faptei din punct de vedere topografic și criminalistic;

persoanele găsite la fața locului, cu precizarea tuturor datelor de identificare;

categoriile de urme și mijloace materiale de probă descoperite, fixate și ambalate, cu descrierea naturii acestora, a locurilor unde au fost găsite, a modului de ridicare etc;

mențiune despre modul în care au fost ambalate, etichetate și sigilate;

măsurile ce au fost luate cu privire la făptuitor;

fotografiile judiciare efectuate cu indicarea mărcii aparatului de fotografiat folosit, a filmului și sensibilității acestuia;

mențiune despre întocmirea schiței locului faptei și scara la care a fost executată;

ora începerii și ora încetării cercetării la fața locului, cu evidențierea condițiilor de vizibilitate în care s-a desfășurat activitatea;

observațiile martorilor asistenți și ale celorlalți participanți, precum și obiecțiile făptuitorului atât cu privire la modul în care s-a efectuat cercetarea la fața locului, cât și cu privire la cele consemnate în procesul-verbal;

numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal și destinația acestora.

Alături de procesul-verbal, fotografia judiciară executată la fața locului se numără printre cele mai importante mijloace de fixare a rezultatelor cercetării, aceasta prezentând multiple avantaje: rapiditatea cu care se înregistrează imaginea, fidelitatea, exactitatea și prezentarea sugestivă a celor mai semnificative momente ale cercetării la fața locului.

La rândul ei, schița locului faptei constituie o modalitate de reprezentare grafică a situației de la fața locului și ajută la înțelegerea mai exactă a tabloului real al locului infracțiunii, având menirea de a ilustra constatările din procesul verbal și de a întregi celelalte mijloace de fixare.

Subsecțiunea 2.3. Efectuarea perchezițiilor

În practica judiciară se constată că, în marea majoritate a cazurilor, organele de urmărire penală recurg la această activitate pentru descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori necesare probării activității infracționale și, implicit, a vinovăției făptuitorului.

Percheziția va fi făcută numai în baza autorizației judecătorului competent, exceptând cazurile când ea se face ca urmare a constatării infracțiunii flagrante. Dacă această activitate apare ca necesară și oportună, ea trebuie efectuată cu maximă operativitate, orice întârziere putând duce la pierderea momentului prielnic, la ratarea elementului surpriză, de multe ori, decisiv în astfel de situații.

Cunoașterea persoanei ce urmează a fi percheziționată este obligatorie și ea presupune, pe lângă nume, prenume, profesie și obținerea unor date referitoare la modul de viață, locurile pe care le frecventează, persoanele în compania cărora este semnalată, pasiuni, vicii etc. De aceeași atenție trebuie să se bucure cunoașterea locurilor ce urmează a fi percheziționate.

Momentul declanșării acțiunii trebuie ales cu multă grijă și el trebuie situat în acea fază a cercetărilor când s-a putut forma convingerea că se vor putea obține maximum de probe. Practica judiciară recomandă că trecerea la efectuarea acestei activități să se facă numai atunci când scopul percheziției nu poate fi realizat prin alte mijloace mai eficiente.

Efectuarea percheziției vizează în principal :

găsirea de bancnote falsificate;

probele realizate de făptuitor înainte de trecerea la falsificarea propriu-zisă;

descoperirea de bancnote în curs de falsificare;

descoperirea de instrumente și materiale folosite la falsificare;

prinderea altor participanți la săvârșirea infracțiunii și care se sustrag de la urmărirea penală;

identificarea și ridicarea unor înscrisuri privitoare la modul de procurare a materialelor și instrumentelor utilizate de infractori în executarea operațiilor de falsificare;

descoperirea unor bunuri sau valori deținute contrar dispozițiilor legale în vigoare : arme, muniții, materiale explozive, produse sau substanțe toxice sau stupefiante.

Fotografia bancnotelor false descoperite, a locurilor de ascundere precum și a instrumentelor folosite în acest scop este utilă nu numai pentru documentarea activității infracționale în cauza aflată în lucru, dar și pentru instruirea practică a organelor de urmărire penală.

Atunci când percheziția se efectuează la domiciliul sau locul de reședință al cetățenilor străini este necesară asigurarea interpreților care să mijlocească comunicarea dintre organele de urmărire penală și aceștia.

În orice situație, trebuie luate măsuri pentru asigurarea prezenței apărătorului la data și ora fixată pentru efectuarea percheziției.

Percheziția se desfășoară după regulile cunoscute, rezultatul acesteia fiind consemnat într-un proces verbal care trebuie să cuprindă următoarele:

anul, luna, ziua și localitatea unde s-a desfășurat percheziția;

numele, prenumele, calitatea și unitatea din care fac parte cei care au desfășurat activitatea, inclusiv numele, prenumele și unitatea din care provin ceilalți participanți ;

baza legală a percheziției, respectiv numărul și data autorizației și a parchetului care a emis-o; .

numele, prenumele și celelalte date de identificare ale martorilor asistenți ;

adresa unde se găsește locul care a fost percheziționat;

persoanele găsite la locul percheziției, datele lor de identificare și, după caz, calitatea lor față de proprietarul imobilului;

mențiune despre faptul că organele de urmărire penală s-au legitimat, au arătat scopul sosirii în locuință și au prezentat autorizația de percheziție;

mențiune despre solicitarea expresă făcută percheziționatului de a prezenta obiectele, înscrisurile sau valorile ce interesează cauza, precum și pe cele deținute contrar dispozițiilor legale;

configurația imobilului, cu precizarea numărului de încăperi și a destinațiilor acestora, a dependințelor și anexelor, precum și a persoanelor care le folosesc; .

locurile care au fost percheziționate și activitățile de căutare desfășurate;

bancnotele descoperite, cu precizarea felului acestora, a numărului de bucăți, a valorii nominale a fiecărei bancnote, precum și datele înscrise pe avers sau pe revers;

materialele, instrumentele ori aparatele descoperite și care par a avea legătură cu activitatea de falsificare de bancnote;

mențiune despre faptul că bancnotele descoperite au fost prezentate percheziționatului și persoanelor prezente, după care au fost etichetate și sigilate ;

mențiune despre faptul că în afara obiectelor, înscrisurilor sau valorilor menționate nu s-a mai ridicat nimic altceva din locuința percheziționatului ;

fotografiile judiciare efectuate și ce reprezintă acestea, cu mențiunea că urmează să fie întocmită o planșă fotografică ce va fi anexată la procesul verbal;

ora începerii, ora terminării și condițiile de luminozitate în care s-a efectuat percheziția;

observațiile martorilor asistenți și ale celorlalți participanți și obiecțiile persoanei percheziționate, atât cu privire la modul în care s-a efectuat percheziția, cât și cu privire la cele consemnate în procesul verbal;

numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul verbal și destinația acestora.

Subsecțiunea 2.4 Dispunerea constatărilor tehnico-științifice sau a expertizelor

Pornind de la principiul de bază în cercetarea criminalistică potrivit căruia orice activitate ilicită se consumă în timp și spațiu și lasă urme, constatările tehnico-științifice și expertizele criminalistice joacă un rol de prim ordin în stabilirea falsurilor de bancnote și, implicit, în stabilirea vinovăției făptuitorului.

Examinarea criminalistică a bancnotelor presupuse false se face prin metodele generale folosite la cercetarea înscrisurilor. Bancnotele vor fi examinate sub mai multe aspecte: al hârtiei, al tușului sau cernelei, al filigranului, al desenelor existente pe bancnota în litigiu, al modului de imprimare, etc.

Astfel, hârtia bancnotelor diferă calitativ de cea existentă pe piață, sub aspectul grosimii, al elasticității, rezistenței la ruptură și în special al filigranului. Ea trebuie să fie cât mai subțire și să aibă o compoziție specială.

La fel diferă tușurile și cernelurile folosite la imprimarea bancnotelor, compoziția lor specifică asigurând, pe lângă stabilitatea imprimării, și o rezistență sporită la tratarea cu acizi.

La rândul lor desenele existente pe bancnote, realizate în culori diferite și forme variate, presupun folosirea mai multor clișee, câte unul pentru fiecare culoare, intr-o anumită ordine.

Referitor la modul de imprimare, trebuie reținut că la bancnotele veritabile se folosește, de regulă, o combinație de metode de tipărire de genul: tipar plan-offset sau litografie, tipar înalt-fotozincografie, fotogravură și procedeul intaglio.

În cazul falsului de bancnote specialiștii vor fi solicitați să răspundă la întrebări de genul:

dacă bancnota prezentată spre examinare este sau nu autentică;

prin ce metodă a fost realizat falsul;

cu ce fel de instrumente s-a realizat falsul;

dacă cerneala cu care s-a făcut falsificarea are aceeași compoziție chimică cu cerneala ridicată de la fața locului;

dacă falsul a putut fi realizat cu instrumentele găsite cu prilejul cercetării locului faptei.

După efectuarea expertizei, expertul întocmește un raport scris.

Raportul de expertiză cuprinde:

partea introductivă în care se arata organul de urmărire penala sau instanța de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele și prenumele expertului, data și locul în care a fost efectuata, data întocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia și întrebările la care expertul urma să răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuata și daca părțile care au participat la aceasta au dat explicații în cursul expertizei ;

descrierea în amănunt a operațiilor de efectuare a expertizei, obiecțiile sau explicațiile părților, precum și analiza acestor obiecții sau explicații în lumina celor constatate de expert ;

concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse și părerea expertului asupra obiectului expertizei.

Subsecțiunea 2.5. Prezentarea pentru recunoaștere și confruntare

Urgența impusă de necesitatea identificării rapide a infractorilor și limitarea efectelor activității ilicite fac din prezentarea pentru recunoaștere o activitate cu pondere deosebită în activitatea organelor de urmărire penală.

Prezentarea pentru recunoaștere este activitatea de tactică criminalistică efectuată în vederea identificării persoanelor, lucrurilor etc. de către persoanele ce le-au perceput anterior și le-au reținut semnalmentele, trăsăturile exterioare și caracteristicile acestora.

Prezentarea pentru recunoaștere a persoanelor se efectuează în faza inițială a cercetării, printre primele activități desfășurate de organele de urmărire penală.

Desfășurarea prezentării pentru recunoaștere a persoanei parcurge mai multe faze care trebuie să se regăsească în cuprinsul procesului-verbal, astfel:

în prezența martorilor asistenți sunt introduși în încăpere membrii grupului constituit, acestora li se aduce la cunoștință despre activitatea ce urmează să se desfășoare, atrăgându-li-se atenția că, pentru asigurarea unei depline obiectivități, nu au voie să-și facă semne, să vorbească sau să gesticuleze;

a doua fază constă în introducerea în încăpere a celui ce urmează a fi prezentat pentru recunoaștere. Acestuia i se atrage atenția asupra comportamentului pe care trebuie să-1 aibă pe toată durata prezentării pentru recunoaștere și i se va solicita să ocupe locul pe care il dorește în grupul de persoane ;

faza a treia debutează cu introducerea persoanei care urmează să facă recunoașterea;

în ultima fază, organul de urmărire penală solicită persoanei care urmează sa facă recunoașterea să privească cu atenție grupul și să indice dacă recunoaște vreo persoană, precizând totodată și împrejurările în care a cunoscut-o. Dacă aceasta recunoaște pe cineva se procedează în continuare la identificarea celui recunoscut și la consemnarea declarațiilor, atât a celui care a făcut recunoașterea, cât și a celui recunoscut.

În afara celor de mai sus, în procesul verbal se vor menționa și alte date, cum ar fi:

data și locul unde s-a efectuat prezentarea pentru recunoaștere;

numele, prenumele, calitatea și unitatea din care provine organul de urmărire penala ;

temeiul de fapt al recurgerii la prezentarea pentru recunoaștere ;

numele și prenumele altor persoane participante (aparator, interpret) și unitatea de unde provine ;

locul pe care l-a ocupat în grup cel care urmează a fi recunoscut ;

mențiune despre modul în care a făcut recunoașterea persoana chemata în acest scop;

fotografiile judiciare efectuate cu precizarea ca urmează sa se întocmească o planșă fotografica ce se va anexa la procesul-verbal;

condițiile de luminozitate în care s-a efectuat prezentarea pentru recunoaștere;

observațiile martorilor asistenți, ale persoanelor din grup și ale celorlalți participanți, precum și ale celui în cauza.

Pe timpul cat se desfășoară prezentarea pentru recunoaștere, organele de urmărire penala nu au voie sa paraseasca încaperea, atât cel care face recunoasterea, cat și cel prezentat pentru recunoastere.

La rândul ei, confruntarea este o activitate de cercetare penală, și un procedeu probatoriu suplimentar ce are menirea să elimine contrazicerile esentiale existente intre declarațiile unor persoane ascultate anterior în cauză (martori, învinuiți, persoană vătămată etc.), să ducă la obținerea unor probe noi ori să întărească declarațiile anterioare, sporind valoarea lor probatorie.

Această activitate constă în ascultarea unei persoane în prezența celeilalte cu privire la faptele, problemele sau imprejurările în legătură cu care au apărut contrazicerile de esență.

Confruntarea trebuie făcută către finalul cercetării, de regulă, atunci când contrazicerile esențiale nu au putut fi inlăturate prin alte probe sau mijloace de probă.

Subsecțiunea 2.6. Ascultarea martorilor

Declarațiile martorilor constituie mijlocul de probă cel mai frecvent folosit în procesul penal. Ca și în cazul celorlalte mijloace de probă, declarațiile martorilor au valoare probatorie numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe și mijloace de probă administrate în cauză.

Problemele care pot fi elucidate prin ascultarea martorilor sunt:

imprejurarile în care a fost savarsita infractiunea sau numai un episod al acesteia;

metodele și mijloacele folosite de infractori;

persoanele implicate în activitatea infracțională și gradul de participatie a fiecaruia ;

cantitatea de bancnote falsificate, natura acestora și valoarea nominală a acestora;

modul de organizare a infractorilor;

sursele de aprovizionare cu materiale, instrumente sau aparate folosite la falsificare;

locurile de depozitare sau de ascundere a produsului infractiunii;

locurile frecventate de infractorii cercetați și alți posibili participanți la infracțiune, în calitate de instigatori, tăinuitori sau complici;

legăturile infractorilor cu cetățeni străini și natura acestor legături;

persoanele care au tras foloase de pe urma infracțiunii;

persoanele care mai cunosc despre imprejurările comiterii faptei.

Problematica enunțată este orientativă, ea urmând a fi concretizată potrivit particularității fiecărui caz în parte și în raport cu volumul datelor și informațiilor pe care le poate furniza martorul.

Subsecțiunea 2.7. Ascultarea invinuitilor sau inculpatilor

Această activitate trebuie să fie o luptă psihologică între reprezentantul legii, pe de o parte, și cel ce a incălcat legea, pe de altă parte. Învinuitul sau inculpatul trăiește efectiv disconfortul psihic intern în contact cu autoritatea. Organului de urmărire penală nu trebuie să-i scape din vedere reacțiile involuntare care nu pot fi nici mascate nici provocate: înroșirea sau paloarea feței, tremurul vocii, sudorația, frământatul mâinilor etc.

Din discuțiile introductive și observarea atentă a învinuitului sau inculpatului, organul de urmărire penală decide ce procedee tactice va folosi în continuare la ascultare. În cazul infracțiunilor de falsificare de bancnote rezultate bune dau următoarele procedee de ascultare: ascultarea sistematică, folosirea întrebărilor detaliu, folosirea probelor de vinovăție și ascultarea unui invinuit sau inculpat despre activitatea celorlalți participanți la săvârșirea infracțiunii.

Din declaratia invinuitului sau inculpatului, autor al falsificarii, trebuie să rezulte următoarele:

perioada pe care s-a întins activitatea infracțională;

proveniența materialelor necesare falsificării de bancnote (hârtie, cerneluri) ;

metodele și procedeele folosite la falsificare;

persoanele care l-au ajutat în diferite operații de falsificare și în ce a constat ajutorul dat ;

cantitatea de bancnote falsificate, cu indicarea felului și a valorii nominale ;

locul unde au fost tinute bancnotele falsificate inainte de introducerea lor în circulatie ;

persoanele prin intermediul cărora a valorificat produsul infracțiunii;

sumele de bani obțiunute din valorificarea produsului infracțiunii și destinatia acestora ;

persoanele care cunosc despre faptele comise și împrejurările în care acestea au luat la cunoștință despre acestea.

Fiecare invinuit este ascultat separat. Mai întâi acesta este lăsat să declare tot ceea ce stie în cauza respectivă, după care i se pot pune intrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei.

Declarațiile învinuitului sau inculpatului se consemnează în scris.

Subsecțiunea 2.8. Reconstituirea

Reconstituirea este menită să ducă la verificarea declarațiilor invinuitului sau inculpatului și a celorlalte probe administrate în instanță, la verificarea versiunilor elaborate pe parcursul cercetării, precum și la obținerea de noi probe.

Reconstituirea este o activitate procedurală și de tactică criminalistică ce constă în reproducerea artificială a condițiilor și a imprejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea sau orice fapt care prezintă importanță pentru cauză, pentru a stabili dacă fapta s-a comis sau se putea comite în imprejurările date.

Cu ocazia cercetării infracțiunii de falsificare de bancnote, reconstituirea vizează reproducerea artificială a operației de contrafacere, fie în totalitate, fie numai un segment al acesteia. Efectuarea acestei activități urmărește evidențierea priceperilor, deprinderilor și abilităților invinuitului sau inculpatului de a putea falsifica o bancnotă cu ajutorul mijloacelor și procedeelor pe care pretinde că le-a folosit în punerea în practică a rezoluției infracțiuonale.

Reconstituirea trebuie sa fie una dintre ultimele activitati de urmărire penală.

Efectuarea acestei activități îl are în prim plan pe inculpat sau pe invinuit, el fiind cel în măsură să demonstreze cum a acționat în momentul săvârșirii infracțiunii.

Modul de desfasurare a reconstituirii în cazul infractiunii de falsificare de bancnote presupune, în general, următoarele:

-după asigurarea materialelor, instrumentelor și aparatelor folosite în prezența martorilor asistenți, a apărătorului, interpretului, invinuitului sau inculpatului va fi solicitat să declare și să execute toate activitățile pe care le-a desfășurat cu ocazia comiterii infractiunii;

-desfășurarea activităților trebuie să se facă intr-un ritm care să permită observarea corectă a acestora;

-fiecare activitate desfășurată de invinuit sau de inculpat va fi fotografiată;

-activitatile cu un grad sporit de dificultate vor fi efectuate de cel putin trei ori, pentru a crea convingerea ca invinuitul sau inculpatul poate efectua astfel de acțiuni frecvent și nu intâmplător.

Procesul verbal de reconstituire trebuie să cuprindă următoarele:

data și locul intocmirii;

numele, prenumele, calitatea și organul din care face parte organul de urmărire penală;

numele, prenumele și calitatea celorlalți participanți;

temeiul de fapt și de drept al recurgerii la această activitate;

numele, prenumele și celelalte date de identificare ale martorilor asistenti ;

mentiune despre faptul ca invinuitului sau inculpatului i s-au pus la dispozitie instrumentele și materialele necesare și acesta s-a declarat de acord cu calitatea și cantitate acestora;

modul în care invinuitul sau inculpatul a executat bancnota, metodele și procedeele folosite și timpul în care a fost executată activitatea solicitată ;

condițiile de vizibilitate în care s-a desfășurat reconstituirea;

mențiune despre efectuarea fotografiilor judiciare și precizarea că planșa fotografică urmează a fi anexată la procesul verbal;

mențiunea expresă că se anexează la procesul verbal și bancnota executată de invinuit sau inculpat în timpul reconstituirii ;

ora inceperii și ora terminării reconstituirii;

observatiile martorilor asistenti și ale celorlalti participanti și obiecțiile învinuitului sau inculpatului;

numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul verbal.

Procesul verbal trebuie intocmit imediat dupa finalizarea activitatii și semnat de către toți cei prezenți.

Pe parcursul cercetării infractiunii pot fi dispuse și efectuate și alte activități de urmărire penală: executarea unor activități prin comisie rogatorie și delegarea, dispunerea reținerii și a arestării preventive, punerea în mișcare a acțiunii penale, conexarea și disjungerea.

Sectiunea III. Activități desfășurate de ofițerii specializați în caz de săvârșire a infracțiunii de plasare de bancnote false

În situația în care s-a produs faptul de plasare de bancnote false, poliția, în general, și compartimentele specializate, în special, vor lua următoarele măsuri:

elucidarea împrejurărilor în care a fost plasată bancnota falsă, audiindu-se detaliat toate persoanele ce au venit în contact cu presupusul falsificator sau plasator;

lucrătorii de poliție care se deplasează la fața locului, sesizați despre reținerea unui plasator, vor întreprinde următoarele măsuri:

ridică, pe bază de proces verbal de constatare, bancnota falsificată;

efectuează percheziția corporală și domiciliară amănunțită a plasatorului și a celorlalte persoane ce l-au insoțit, cu respectarea prevederilor legale;

conduc la sediul poliției persoanele suspecte;

invită martorii și celelalte persoane prezente la fața locului la sediul

organului de poliție pentru audieri;

la sediul poliției, se procedează la cercetarea plasatorilor și a celorlalte persoane care îi însoțesc, luând măsurile impuse de împrejurări pentru a se preveni ascunderea, sustragerea sau distrugerea probelor;

după expertizare, se va proceda la instruirea, directă sau prin mijloace mass-media a mânuitorilor de valori cu caracteristicile bancnotelor falsificate, insistându-se pe descrierea defecțiunilor și a elementelor după care pot fi identificate cel mai ușor;

în situațiile în care falsul este reușit și prezintă pericol de a penetra cu ușurință circuitul monetar, cauza va fi lucrată prin dosar de urmărire informativă;

stabilirea unui sistem de legătură eficient între poliție, organele bancare, casele de schimb valutar etc. care să asigure o intervenție operativă în cazul apariției unor persoane care dețin bancnote falsificate;

difuzarea către unitățile interesate a caracteristicilor valutei false;

impreună cu specialiștii din cadrul Băncii Naționale se realizează instruirea temeinică și permanentă a mânuitorilor de valută pentru a cunoaște valorile străine falsificate și modalitatea de acțiune în situația în care descoperă asemenea falsuri.

În situația în care plasatorul de bancnote falsificate este cetățean străin cercetarea acestuia se desfășoară ca în cazul cetățenilor români, efectuându-se percheziția corporală a acestuia, a autoturismului și a spațiului unde este cazat. De asemenea, va fi amprentat și fotografiat.

În situația în care fapta a fost reclamată ulterior, se va acționa pentru stabilirea persoanei sau grupului de persoane care au efectuat schimbul valutar sau au făcut diverse operațiuni de plată în cursul aceleiași zile, cercul de bănuiți formându-se în funcție de datele rezultate.

Se vor efectua concomitent verificări la celelalte case de schimb pentru a stabili dacă în ziua respectivă, aceeași persoană a efectuat asemenea operațiuni ori dacă s-au încasat bancnote cu aceleași caracteristici de contrafacere.

Fiecare caz va fi cercetat temeinic, stabilindu-se imprejurările în care s-a realizat plasarea, legăturile plasatorilor, datele de stare civilă ale acestora etc.

Bibliografie

Albu P și Mircea Al – Activități specifice care se întreprind pentru combaterea falsificatorilor de moneda, Tipografia MI, 1993

Codul penal, republicat, Monitorul Oficial, partea I, nr. 65/16.04.1997, cu modificările și completările ulterioare

Dicționarul limbii române moderne, Editura Academiei Române 1958.

DJ Edwards, Port Ltd Overton – Copiatorul color, răspunsul fabricantului de hârtie

F. Anau – Arta falsificatorilor, falsificatorii artei

G.A. Kozlov – Primele trepte ale dezvoltării producției de mărfuri, Editura Științifică, București, 1979, pag. 1

Gheorghe Nistoreanu și colaboratorii – Drept penal. Partea specială, ed Nova, București, 1999

http://www.historyofdollar/society and culture.html.

http://www.historyofUSPaperMoney.html.

Kiritescu C și Dobre E – Moneda, mica enciclopedie, Editura Enciclopedica București, 1998;

Legea 39/2003, art. 1

Mircea Al. și Albu P – Banii intre certitudinea autenticității și îndoiala contrafacerii, Editura MAI 1996

Negrea R – Moneda, de la scoicile moneda la cecurile electronice, Editura Albatros București, 1988

Pliante și documentari Banca Națională a României și Băncile comerciale;

Revista Română de Criminalistică nr. 2-5/1999, nr. 1–2/2000 – „Modalități de depistare a valorilor monetare false”, nr. 3-6/2000 – „Elemente de protecție ale bancnotelor străine” autor Buzatu Nicolae

Studii și cercetări de numismatică, III, 1960, pag. 387; V. Jinga – Moneda și problemele ei contemporane, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pag 47.

V Jiga – Moneda și problemele ei contemporane vol. I, Editura Dacia Cluj-Napoca 1981;

Vintilă Dongoroz și colaboratorii – Explicații teoretice ale codului penal românesc, vol. IV, partea specială, ed Academiei, București, 1972.

Vochescu I și Bercheșan V – Bancnota și falsificatorii de bancnote, Editura Șansa, București, 1996

=== Anexa ===

A N E X E

ANEXA NR 1

Figura nr. 1 – Bancnota de 20 dolari

Firul de siguranță Numărul Portretul. Imprimare Filigranul

de serie. intaglio.

Însemne ale Băncii Federale Microtexte. Linii anti Cerneala

copiere bicromatica.

Firul de siguranță Semn distinctiv sesizabil

în lumina transparenta și

sub radiații ultraviolete.

Microtextele.

Figura nr. 2 – Bancnota de 50 dolari

Numărul de serie Portretul Firul de siguranța. Filigranul.

.

Însemne ale Microtext. Linii Imprimare Cerneala

Băncii Federale anticopiere intaglio bicromatică

Firul de siguranța în lumina transparență și sub radiații ultraviolete.

Semn distinctiv sesizabil

Microtextul de pe gulerul Președintelui GRANT.

Figura nr. 3 – Bancnota de 100 dolari

Numărul de serie Firul de Portretul Imprimare Filigranul.

siguranța. intaglio.

Însemne ale Băncii Microtexte Linii Cerneala

Federale Anticopiere bicromatica.

Firul de siguranța în lumina transparenta și sub radiații ultraviolete.

ANEXA NR. 2

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LANGĂ

TRIBUNALUL BRAȘOV

BIROUL DE COMBATERE A CORUPȚIEI

ȘI A CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE

DOS. NR 276 /PA / 25 / 2002

RECHIZITORIU

Anul 2002, Luna martie, Ziua 20

Procuror C. A. de la Parchetul de pe langă Tribunalul Brașov

Având în vedere soluționarea dosarului penal de mai sus privind pe inculpatul P.S. cercetat relativ la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 282, alin. 2 raportat la art. 284 Cp. și 215, alin. 1, 2, 3 Cp.

Expun următoarele

În fapt

Primind în luna decembrie 2001 de la o persoană a cărei identitate a refuzat să o decline, trei bancnote din cupiura de 100 $ false, în vederea punerii lor în circulație, cu promisiunea că va fi recompensat, inculpatul P. S., fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, le-a distribuit pe raza localității Zoreni, inducând în eroare și păgubind cu contravaloarea lor în lei persoanele cărora le-a remis, după cum urmează:

În data de 8.12.2001 inculpatul s-a prezentat la domiciliul părții vătămate T. E. și cu concursul martorei M. C., care nu a cunoscut că bancnota este falsă, i-a cerut parții vătămate să îi schimbe în lei sau în bancnote mai mici o bancnota de 100 $, afirmând mincinos că martora ar avea o datorie la cineva și nu are decât valută, remițându-i părții vătămate bancnota de 100 $ seria AB 35942608 G B2 contrafăcută și primind în schimb 90 $ (4 bancnote de 20 $ și o bancnotă de 10 $) și ulterior încă 10 $ autentici, pe care și i-a însușit.

La rândul ei partea vătămată T. E. a vândut bancnota de 100 $ în data de 11.12.2001, fără a realiza că este falsă, colegei sale de serviciu B. E. pentru suma de 3 185 000 lei, aceasta din urma constatând falsul la data de 13.12.2001 când s-a prezentat la BCR, agenția Codrin să schimbe suma de 100 $ în lei, bancnota fiind reținută de către angajații băncii și ridicată de către lucrătorii de poliție.

În aceeași perioadă (data nu a putut fi stabilită cu exactitate) inculpatul s-a prezentat într-o sală de jocuri mecanice din localitatea T. V., Zoreni, aparținând SC LIVDANTRANS SRL, unde a achitat impulsurile jucate cu o altă bancnotă de 100 $ falsă, la paritatea 1 $ = 30 000 lei, operatorul C. C., insărcinat anterior de patronul P. L. să cumpere 100 $ dacă se va ivi ocazia, primind valuta.

Mai târziu C. C. a trimis bancnota de 100 $ prin intermediul martorului D. Z., părții vătămate P. L. care, realizând că este contrafăcută, a rupt-o.

A treia bancnota de 100 $ falsă a fost pusă în circulație de inculpat la sfârșitul lunii decembrie 2001, inculpatul vânzând-o pe stradă unei persoane necunoscute pentru suma de 2 800 000 lei.

Urmează a se dispune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor, identificării, prinderii și tragerii la răspundere penală a persoanelor care au falsificat bancnotele de 100 $ precum și în vederea clarificării împrejurărilor în care a fost pusă în circulație de către inculpat a treia bancnotă de 100 $ falsă.

În drept

Faptele inculpatului P. S. care în luna decembrie 2001, în baza unei rezoluții infracționale unice, generale, cu știință, a pus în circulație pe raza localității Zoreni două bancnote din cupiura de 100 $ false, inducând în eroare parțile vătămate T. E. și P. L. cărora le-a remis și păgubindu-i cu contravaloarea acestora în lei, respectiv 3 185 000 lei și 3 000 000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de “falsificare de monede sau alte valori” prevăzută de art. 282, alin. 2 raportat la art. 284 Cp. cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cp. (2 acte materiale) și a art. 37, lit. b și “înșelăciune” prevăzută de art. 215, alin. 1, 2, 3 Cp. cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cp (2 acte materiale) și a art. 37, lit. b aflate în concurs ideal de infracțiuni prevăzut de art.33, lit. b Cp.

Obs.

Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat constant în ultimii ani ca, în cazul punerii în circulație a unor bancnote contrafăcute cu prilejul schimbului valutar, există concurs între infracțiunea prevăzută de art. 282, alin. 2 Cp. și cea prevăzută de art. 215 Cp. (a se vedea în acest sens deciziile penale nr. 942/1993, 367/1996, 1934/2000).

Urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale față de numita M. C. relativ la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportate la art. 282, alin. 2 raportat la art. 284 Cp. și 26 raportat la art. 215, alin. 1, 2, 3 Cp. întrucât nu a cunoscut că bancnota de 100 $ remisă părții vătămate T. E. este falsă și pentru identitate de rațiune urmează a fi adoptată aceeași soluție față de T. E. și B. E. sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 282, alin.2 raportate la art.284 Cp și art.215, alin. 1, 2, 3 Cp și respectiv 20 raportat la art. 282, alin. 2 combinat cu art. 284 Cp și art. 20 raportat la art. 215, alin.1, 2, 3 Cp.

Latura civilă

Întrucât a fost nevoită să îi returneze martorei B. E. suma de 3 185 000 lei, primită în schimbul bancnotei de 100 $ remise de inculpat, partea vătămată T. E. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 100 $.

Deși nu și-a recuperat prejudiciul în valoare de 3 000 000 lei rezultat în urma schimbului valutar efectuat de inculpat cu martorul C. C., partea vătămată P. L. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, impunându-se confiscarea specială de la inculpat a sumei de 3 000 000 lei obținută în urma săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Material probatoriu

Cu toate că inițial a tăgăduit comiterea faptelor reținute în sarcina sa, inculpatul P. S. a revenit în cursul anchetei recunoscând că a pus în circulație cu știință bancnotele false, în schimbul promisiunii obținerii unui folos, precizând că nu poate declina identitatea persoanei care i le-a furnizat întrucât se teme pentru securitatea sa și a familiei sale, susținând că din banii obținuți și-a reținut 1 000 000 lei și contravaloarea impulsurilor la jocurile mecanice (2 600 000 lei) iar restul l-a dat persoanei de la care a procurat bancnotele, poziție subiectivă consemnată și la terminarea urmăririi penale.

Alături de mărturisirea inculpatului, la baza învinuirii ce i se aduce stau și următoarele mijloace de probă:

proces-verbal de depistare a martorei B. E. la sediul BCR, Agenția Codrin în momentul în care a încercat să schimbe bancnota de 100 $ primită de la T. E.;

proces-verbal de consemnare de către angajații băncii a incidentului de schimb valutar și a caracteristicilor bancnotei false prezentate (lipsă filigran, fir de siguranță, fibre color, calitate proastă a hârtiei);

declarația părții vătămate T. E. din care rezultă că inculpatul i-a solicitat să-i schimbe 100 $ martorei M. C., afirmând că aceasta trebuie să achite o datorie, lucru necorespunzător realității, lăsând-o să creadă că banii îi aparțin acesteia și ea i-a dat 4 bancnote de 20 $, o bancnota de 10 $ și ulterior încă o bancnotă de 10 $ iar apoi a vândut bancnota de 100 $ colegei sale B. E., fără a realiza că este falsă;

declarația martorei B. E. din care rezultă că a achiziționat bancnota de 100 $ de la T. E. în data de 11.12.2001 în incinta sediului BCR Zoreni ;

declarația martorei M. C. din care rezultă împrejurările în care inculpatul P. i-a solicitat concursul pentru a schimba o bancnotă de 100 $ și i-a cerut să țină ea portmoneul cu banii pentru a crea părții vătămate T. E. impresia că aceștia îi aparțin și a o determina astfel să fie de acord cu schimbul și condițiile în care inculpatul a remis părții vătămate bancnota de 100 $ și a primit în schimb 4 bancnote de 20 $ și o bancnotă de 10 $, fără ca ea să cunoască că este falsă;

declarația părții vătămate P. L. din care rezultă că i-a lăsăt bani angajatului său C. C. să îi cumpere valută și când a primit de la D. Z. A. bancnota de 100 $ achiziționată de cel dintâi de la inculpat și-a pierdut controlul realizând că este falsă și a rupt-o;

declarația martorului C. C. din care rezultă condițiile în care a primit bancnota falsă de 100 $ de la inculpatul P. în schimbul sumei de 3 000 000 lei;

declarația martorului D. Z. A., care a primit bancnota de 100 $ falsă de la C. C. și a remis-o părții vătămate P. L.

Ca mijloc material de probă a fost atașată la dosar bancnota falsă din cupiura de 100 $ seria AB 35942608 G B2, an de emisiune 1996.

Date privind pe inculpat

Inculpatul P. S., fără ocupație, esta în vârstă de 37 ani, a absolvit 7 clase, nu este căsătorit, nu are minori în întreținere, a mai fost condamnat anterior pentru comiterea mai multor sustrageri, ultima oară la 3 ani și 2 luni inchisoare prin sentința penală 58/1.03.1999 a Judecătoriei Zoreni.

Arestat preventiv la 25.09.1998 și eliberat condiționat la 27.09.2000 rămânându-i de executat un rest de pedeapsă de 423 zile, inculpatul a săvârșit faptele ce formează obiectul prezentei cauze după ce pedeapsa anterior aplicată a fost considerată ca executată ( 25.11.2001 ) în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37, lit. b Cp.

Față de inculpat, reținut de către organele de poliție la data de 28.02.2002 s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile începând cu 1.03.2002 și până la 30.03.2002.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Acțiunea penală a fost pusă în mișcare față de inculpat relativ la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 282, alin.2 raportat la art. 284 cu aplicarea art. 41, alin.2 și art. 215, alin. 1, 2, 3 cu aplicarea art. 41, alin 2 Cp.

Urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale față de numita M. C. relativ la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 282, alin. 2 raportat la art. 284 Cp. și 26 raportat la art.215, alin.1, 2, 3 Cp, aceeași soluție urmează a fi adoptată față de T. E. și B. E. sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 282, alin. 2 raportat la art. 284 Cp. și art. 215, alin. 1, 2, 3 Cp și respectiv 20 raportat la art. 282, alin. 2 combinat cu art. 284 Cp și art. 20 raportat la art. 215, alin. 1, 2, 3 Cp. și totodată urmează a se dispune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor, identificării, prinderii și tragerii la răspundere penală a persoanelor care au falsificat bancnotele de 100 $ precum și în vederea clarificării împrejurărilor în care a fost pusă în circulație de către inculpat a treia bancnotă de 100 $ falsă.

Văzând prevederile art. 262, pct. 1, lit. b Cpp. și ale art. 228, alin. 4 raportat la art. 10, lit. e combinat cu art. 51 Cp. precum și ale art. 45, alin. 1 raportat la art. 38 Cpp.

Dispun

Trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului

P. S. – fiul lui N. și A., nascut la 21.05.1974 în Făurei, jud. B., cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, domiciliat in com. Paru, sat V. de S., jud. B., fără forme legale în Zoreni, str. Mare, bl. 7, ap. 25, jud. B., posesor al BI seria GU nr.452679 eliberat de Politia F., recidivist, pentru comiterea infracțiunilor de:

“falsificare de monede sau alte valori” prevăzută de art. 282, alin. 2 raportat la art.284 Cp. cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cp. ( 2 acte materiale ) si a art. 37, lit. b “înșelăciune” prevăzută de art. 215, alin. 1, 2, 3 Cp. cu aplicarea art. 41, alin. 2 Cp. ( 2 acte materiale ) și a art. 37, lit. b cu aplicarea art. 33, lit. b Cp

Față de inculpat, reținut de către organele de poliție la data de 28.02.2002 s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile începând cu 1.03.2002 și până la 30.03.2002.

Neînceperea urmăririi penale față de M. C. relativ la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 282, alin. 2 raportat la art. 284 Cp. și 26 raportat la art. 215, alin. 1, 2, 3 Cp.

Neînceperea urmăririi penale față de T. E. și B. E. sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 282, alin. 2 raportat la art. 284 Cp și art. 215, alin. 1, 2, 3 Cp

Disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor, identificării, prinderii și tragerii la răspundere penală a persoanelor care au falsificat bancnotele de 100 $ precum și în vederea clarificării împrejurărilor în care a fost pusă în circulație de către inculpat P. S. a celei de-a treia bancnote de 100 $ falsă.

Conform art. 264 Cpp, dosarul împreună cu rechizitoriul și o copie de pe acesta ce va fi comunicată inculpatului aflat în stare de reținere se înnaitează spre competenta soluționare a Judecătoriei Zoreni urmând a fi citați:

inculpat – P. S. , Arestul IJP B. / Penitenciarul Codrin

partea vătămată – P. L., B., str. Nisipului de Jos, nr. 46-28

partea civilă – T. E., Zoreni, str. Viilor, bl. 19, sc. A, ap. 5

martori – B. E., Zoreni, str. Florilor, bl. 11, sc. A, ap. 9

M. C. E., Zoreni, str. Saturn, bl. 7, sc. A, ap. 1

C. C., Zoreni, str. Mare, nr. 27, jud. B.

D. Z. A., Zoreni, str. Pompiliu Dan, bl. 26, ap. 5

Alte date suplimentare conform art. 263 si 260 Cpp

Învederăm instanței a face aplicațiunea față de inculpat a prevederilor art. 88 Cp. deducând din durata pedepsei rezultante ce i-o va aplica în cazul stabilirii vinovăției acestuia timpul reținerii și arestării sale preventive începând cu 28.02.2002.

Solicităm instanței a dispune în baza art. 348 Cpp anularea bancnotei de 100 $ seria AB 35942608 G B2, an de emisiune 1996 contrafăcută, atașată la dosar și în temeiul art. 118, lit. d Cp. confiscarea specială de la inculpat a sumei de 3 000 000 lei obținută în urma inducerii în eroare a martorului C. C.

În cursul anchetei inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Se stabilesc cheltuieli judiciare de urmărire penală în suma de 3 000 000 lei ce urmează a fi suportate de inculpat conform art 191 Cpp.

Procuror

C. A.