.consiliul Local, Parte Componenta a Sistemului Administratiei Publice

CONSILIUL LOCAL

PARTE COMPONENTĂ A SISTEMULUI

ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII GENERALE

I.1. – NOȚIUNEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Conform dicționarului explicativ al limbii române, “a administra“, înseamnă: a conduce, a gospodări, iar pentru “administrație” dicționarul ne spune că reprezintă totalitatea organelor care administrează o instituție sau o întreprindere.

În limbajul curent, termenul de “administrație” este utilizat în mai multe sensuri . Astfel, prin administrație se poate înțelege:

conținutul principal al activității puterii executive a statului;

sistemul de autorități publice care înfăptuiesc puterea executivă;

conducerea unui agent economic sau a unei instituții social culturale;

un compartiment din unitățile direct productive, etc.

Din multiplele sensuri ale termenului de administrație preocupările teoretice s-au axat în principal pe clarificarea noțiunii de administrație publică.

Administrația publică, în orice societate, fie ea clasică, fie modernă, reprezintă în esență un instrument al statului indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general.

Administrația publică este constituită din ansamblul serviciilor publice a căror bună desfășurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politică. Este ansamblul de organe care înfăptuiesc, conduc și execută treburile publice.

Administrația este permanent plasată sub nivelul politic, dat fiind faptul că deasupra instituțiilor administrative există instituții politice care facilitează existența statului și satisfacerea nevoilor comune ale colectivității.

Din punct de vedere al dreptului administrativ, administrația publică, structura acesteia, reprezintă ansamblul organelor administrative ordonate și dispuse pe orizontală și verticală, după anumite criterii (teritorial și funcțional), pe baza unor reguli bine determinate și între care se stabilesc o varietate de raporturi administrative.

Potrivit criteriului teritorial, autoritățile administrației publice se împart în autorități centrale (Guvernul, ministerele și celelalte organe centrale ale administrației publice), care acționează în interesul colectivității umane existente la nivel global, la nivelul statului, și autorități locale, teritoriale(consiliile locale, primarii, serviciile publice deconcentrate ale Guvernului), care acționează pentru rezolvarea intereselor colectivităților locale.

I.2. – SFERA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Printre autoritățile publice stabilite de Constituția României din anul 1991, republicată în anul 2003 în baza Legii de revizuire nr.429/2003, administrația publică este reglementată, în mod distinct, în capitolul V al Titlului III, ca autorități publice care desfășoară exclusiv o activitate de natură administrativă.

Astfel, potrivit prevederilor constituționale, administrația publică nu mai este clasicul “executiv” ori o componentă a puterii executive, ci apare ca un corp profesional destinat realizării permanente a serviciilor și ordinii publice aflat sub autoritatea puterii executive.

În ceea ce privește organizarea și funcționarea statului român, potrivit dispozițiilor constituționale, puterea de voință și de comandament, suveranitatea, se înfăptuiește prin exercitarea funcțiilor legislative, executive și judecătorești, de către autoritățile publice abilitate.

Potrivit art.61 alin.(1) din Constituție, funcția legislativă a statului este îndeplinită de Parlament, unică autoritate legiuitoare a țării. Conform art.102 alin.(1) din Constituție, Guvernul exercită funcția executivă (alături de Președintele României) prin organizarea executării legilor, iar, potrivit art.124 din Legea fundamentală, instanțele judecătorești îndeplinesc funcția judecătorească, soluționând litigiile apărute în procesul executării legilor.

Așadar, Constituția delimitează cu claritate sfera de organizare și de activitate a administrației publice. Ea cuprinde, ca structură și activitate, Guvernul (în calitate de organ al administrației publice) și celelalte organe ale administrației publice, Președintele României (în calitate de autoritate a administrației publice de stat) și autoritățile administrației publice reglementate în capitolul V al Titlului III.

În concluzie, sfera administrației publice, rolul, structurile și metodele sale, depind în mod direct de reglementarea constituțională.

Potrivit prevederilor constituționale, Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a țării și conducerea generală a administrației publice.

În același timp, Președintelui României îi sunt stabilite competențe în vederea conducerii unor servicii publice administrative de interes național, cum sunt : apărarea țării și asigurarea ordinii publice, asigurarea reprezentării diplomatice pe plan extern, numirii în funcții publice,etc.

Ministerele fac parte la rândul lor din administrația publică centrală de specialitate, ca autorități care prestează servicii publice de interes național, cu folosirea autorității de stat.

Constituția instituie și alte autorități administrative, dar cu activitate autonomă, cum sunt : Curtea de Conturi, Consiliul Național al Audiovizualului, Avocatul Poporului, etc.

Sintetizând, rezultă că administrația publică centrală este strâns legată de puterea politică, reacționând la impulsurile acesteia și acționând conform cu liniile generale ce îi sunt trasate.

Concomitent cu aceste autorități ale administrației publice centrale, înzestrate cu competență teritorială generală realizată la nivelul întregii țări, Constituția a stabilit că administrația centrală de stat se organizează și la nivelul unităților administrativ teritoriale, prin servicii publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale.

Așadar, sfera administrației publice românești se constituie din administrația publică de stat și administrația locală. Aceste structuri sunt complementare, în sensul că administrația publică a statului român este încredințată atât unor unități statale cât și unor autorități ale administrației publice locale, reprezentând structuri administrative autonome ce administrează, gestionează, interesele cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale: municipii, orașe, comune.

I.3. FUNCȚIILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Funcțiile administrației publice se identifică pornind, pe de o parte, de la criteriul sarcinilor pe care le îndeplinește, de executare și elaborare, iar pe de altă parte, de la caracteristica sa de “corp intermediar” între autoritățile publice și cetățeni. Se consideră astfel că funcțiile administrației publice sunt : de execuție, de informație, de pregătire și de prevedere .

Principala funcție a administrației publice este cea de executare, cu rolul de a organiza executarea deciziei politice, concretizată în legi, și de a asigura executarea lor, prin convingere, iar în caz de nevoie, folosind forța publică, constrângerea.

Funcția de informare a administrației publice are drept scop informarea ritmică a puterii politice asupra mersului în ansamblu a sistemului administrației publice. Această funcție se constituie într-un important instrument de culegere, prelucrare și difuzare a informațiilor de la nivelul societății.

Astfel, pentru a cunoaște cât mai bine realitățile sociale, administrația publică reține informațiile rezultate din relațiile cu cetățenii privitoare la nevoile prezente sau viitoare ale acestora. Totodată administrația publică are obligația, conform prevederilor art.111 din Constituție, de a prezenta informațiile cerute de Parlament și pe baza lor optează pentru diferite soluții sau proiecte legislative.

Având în vedere și dreptul constituțional al fiecărui cetățean de a avea acces la orice informație de interes public, administrația publică pune la dispoziția societății informațiile pe care le deține, scop în care prin Legea nr.544/2001* s-a creat cadrul organizatoric și funcțional pentru liberul acces la informațiile publice.

Astfel, la nivelul fiecărei instituții publice s-a instituit obligativitatea înființării unui compartiment de informare și relații publice, care are obligația publicării în Monitorul Oficial și aducerii la cunoștința publică, prin orice mijloace, a actelor adoptate de autorități, spre a fi cunoscute atât de către cetățeni cât și de către cei care urmează să le aplice în mod concret.

Cea de-a treia funcție a administrației publice este cea de pregătire, de elaborare, a deciziilor politice, a proiectelor de acte normative, precum și colaborarea la adoptarea sau emiterea lor. În acest sens, prin Legea nr.52/2003, publicată în M.Of. nr.70/03.02.2003 s-au stabilit regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale la nivelul administrației publice.

Pregătirea deciziilor nu constă numai într-o simplă formulare a propunerilor de proiecte de acte normative. Administrația trebuie să determine decizia politică, oferind o singură variantă de soluționare, care este prezentată drept optimă. Această tendință a administrației publice de determinare a deciziei politice este posibilă numai în cadrul statului de drept, unde administrația își are bine precizat locul și rolul său, acela de organizator de realizare a valorilor politice exprimate prin lege.

În fine, administrația publică are, totodată, și funcția de prevedere, sau de prognozare a opțiunilor pe termen scurt, mediu și lung, atât la nivelul societății cât și la nivelul colectivităților locale. În acest context, administrației publice îi revine rolul de a prezenta Parlamentului, ori autorităților administrației publice locale deliberative (consiliilor locale), variantele posibile ale acestor opțiuni pentru viitorul colectivității.

I.4. – OBIECTUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Obiectul administrației publice îl reprezintă realizarea valorilor politice care exprimă interesele generale ale societății organizate în stat. În acest fel, administrația publică este strâns legată de puterea de stat. Valorile politice care exprimă interesele generale ale societății organizate în stat sunt formulate, în condițiile statului de drept, de organele puterii legiuitoare, prin legi. Puterii executive îi revine rolul de a pune în executare aceste legi .

Așadar, administrația publică este legată prin scopul său de puterea legislativă care circumscrie, care trasează, finalitatea și sensul administrației publice.

Administrația publică este legată și de puterea judecătorească, ale cărei hotărâri sunt puse în aplicare prin activități prestate de autoritățile administrației publice și de funcționari ai acesteia, recurgând, în cazuri extreme, chiar la constrângere.

CAPITOLUL II

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN SISTEMUL

ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ROMÂNEȘTI

II.1 – NOȚIUNEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ

La nivelul statului, alături de interesele generale se regăsesc și interesele locale, între acestea existând o interdependență reciprocă. Într-un stat există interese generale alături de interesele județene și de cele locale. Aceste interese sunt realizate, satisfăcute

prin administrația publică centrală și locală, de serviciile publice destinate să satisfacă aceste interese.

Așadar, statul nu este singurul care înființează servicii publice ci și județele,orașele și comunele, în calitatea lor de colectivități locale putând să-și organizeze propriile servicii în vederea satisfacerii intereselor lor.

Colectivitățile locale sunt desmembrăminte ale statului create prin lege pentru scopuri administrative, ca simple unități teritoriale ridicate la rangul de persoane juridice și investite cu anumite drepturi de către puterea centrală, care le menține sub o strictă supraveghere.

Recunoașterea acestor probleme specifice locale presupune și existența unor mijloace materiale de realizare, cum ar fi : patrimoniul propriu, un corp de funcționari care să gestioneze treburile publice, ociziilor nu constă numai într-o simplă formulare a propunerilor de proiecte de acte normative. Administrația trebuie să determine decizia politică, oferind o singură variantă de soluționare, care este prezentată drept optimă. Această tendință a administrației publice de determinare a deciziei politice este posibilă numai în cadrul statului de drept, unde administrația își are bine precizat locul și rolul său, acela de organizator de realizare a valorilor politice exprimate prin lege.

În fine, administrația publică are, totodată, și funcția de prevedere, sau de prognozare a opțiunilor pe termen scurt, mediu și lung, atât la nivelul societății cât și la nivelul colectivităților locale. În acest context, administrației publice îi revine rolul de a prezenta Parlamentului, ori autorităților administrației publice locale deliberative (consiliilor locale), variantele posibile ale acestor opțiuni pentru viitorul colectivității.

I.4. – OBIECTUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Obiectul administrației publice îl reprezintă realizarea valorilor politice care exprimă interesele generale ale societății organizate în stat. În acest fel, administrația publică este strâns legată de puterea de stat. Valorile politice care exprimă interesele generale ale societății organizate în stat sunt formulate, în condițiile statului de drept, de organele puterii legiuitoare, prin legi. Puterii executive îi revine rolul de a pune în executare aceste legi .

Așadar, administrația publică este legată prin scopul său de puterea legislativă care circumscrie, care trasează, finalitatea și sensul administrației publice.

Administrația publică este legată și de puterea judecătorească, ale cărei hotărâri sunt puse în aplicare prin activități prestate de autoritățile administrației publice și de funcționari ai acesteia, recurgând, în cazuri extreme, chiar la constrângere.

CAPITOLUL II

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN SISTEMUL

ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ROMÂNEȘTI

II.1 – NOȚIUNEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ

La nivelul statului, alături de interesele generale se regăsesc și interesele locale, între acestea existând o interdependență reciprocă. Într-un stat există interese generale alături de interesele județene și de cele locale. Aceste interese sunt realizate, satisfăcute

prin administrația publică centrală și locală, de serviciile publice destinate să satisfacă aceste interese.

Așadar, statul nu este singurul care înființează servicii publice ci și județele,orașele și comunele, în calitatea lor de colectivități locale putând să-și organizeze propriile servicii în vederea satisfacerii intereselor lor.

Colectivitățile locale sunt desmembrăminte ale statului create prin lege pentru scopuri administrative, ca simple unități teritoriale ridicate la rangul de persoane juridice și investite cu anumite drepturi de către puterea centrală, care le menține sub o strictă supraveghere.

Recunoașterea acestor probleme specifice locale presupune și existența unor mijloace materiale de realizare, cum ar fi : patrimoniul propriu, un corp de funcționari care să gestioneze treburile publice, o anumită autonomie financiară care se bazează pe existența unui buget propriu.

Exercitarea atribuțiilor colectivităților locale, ca persoane juridice, este încredințată unor autorități proprii în condițiile stabilite de Constituție și de lege. Aceste autorități locale sunt reprezentantele colectivităților locale, rezultate din alegeri libere desfășurate în unitatea administrativ-teritorială.

Aceste autorități au o putere proprie de decizie dar care nu poate ieși de sub controlul statului, exercitat pe căi legale, un control care se limitează la verificarea legalității actelor, nu și asupra oportunității acestora.

Constituția României stabilește administrația publică locală ca pe o structură în cadrul administrației publice, ce desemnează ansamblul de autorități administrative autonome care rezolvă, conduc și execută treburile publice locale.

Ca atare, administrația publică locală, fundamentată pe dispozițiile constituționale, reprezintă totalitatea serviciilor publice locale, organizate sau recunoscute de lege, chemate să administreze interesele proprii ale colectivităților locale, prin autorități

administrative autonome, cu putere de decizie, alese de către acestea și sub controlul de legalitate al autorităților statului.

II.2.EVOLUȚIA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Pe măsura dezvoltării societății românești, administrația publică locală și-a dovedit valabilitatea și și-a impus tot mai mult prezența și necesitatea sa, căpătând o importanță sporită, corespunzător rolului acordat acesteia de către statul român, în diferitele sale perioade istorice.

Oricum, administrația publică locală, cu unele întreruperi, a fost și este în sistemul constituțional românesc expresia unui regim democratic care nu poate concepe un alt sistem administrativ decât numai pe cel descentralizator.

– ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ PÂNĂ LA STATUTUL LUI CUZA

Primele noastre organizații politice au fost cnezatele care, în realitate, nu au fost decât comune cu un teritoriu mai vast, comună care nu reprezintă în esența ei decât o asociațiune naturală de mai multe familii, legate între ele prin legături de sânge și vecinătăți, asociațiune a cărei apariție își găsește explicația în instinctul de sociabilitate, pe de o parte, iar pe de altă parte în motive economico-sociale.

Odată cu apariția statului, după înființarea principatelor românești, prin contopirea mai multor cnezate, acestea încetează de a mai fi organizații politice.

Comuna, în aceste împrejurări, își pierde caracterul politic și devine numai o circumscripție, o unitate administrativă a statului, o organizare politico-teritorială formată din ansamblul locuitorilor de pe un teritoriu determinat, uniți între ei printr-o comunitate de drepturi și interese în scopul de a-și administra interesele locale, căreia legea i-a acordat personalitate morală.

Toate drepturile politice sunt, de acum, concentrate în mâinile principelui sau ale domnitorului, comuna fiind însărcinată cu atribuții administrative și judecătorești.

Din momentul în care apare statul, nevoia menținerii unității lui și aceea a unei gestionări a intereselor generale face ca puterea centrală să-și rezerve toate atribuțiile de guvernământ și cele de administrație generală, intervenind chiar și în problemele locale, și nu lasă comunei decât atribuțiile de a veghea asupra intereselor locale, într-o măsură care variază cu întinderea tutelei instituită la nivelul statului.

De timpuriu, în țara noastră, apar și orașele care erau împărțite în orașe (târguri) libere și orașe proprietate domnească, iar uneori în documente se întâlnesc și orașe proprietate particulară (embaticare).

Încă de la înființarea lor unele orașe s-au bucurat de personalitate juridică și de dreptul de patrimonialitate care este esența personalității juridice, altele, orașe libere, de autonomie, Regulamentul Organic recunoscându-le chiar un drept la autonomie.

Cât privește județele, acestea sunt alcătuite din mai multe comune pe care le întâlnim în organizarea administrativă a principatelor românești încă din secolul al XV-lea.

Rezultă că încă de la începuturile sale administrația locală românească a îndeplinit un rol important la nivelul statului, în calitatea lor de unități administrative, unități teritoriale create de domnitori, la început determinate îndeosebi de rațiuni fiscale, militare

și polițienești, și cel mai adesea și judiciare, în vederea realizării conducerii statului în mod uniform pe întreg teritoriul.

Regulamentele organice reprezintă față de trecut un pas uriaș înainte în organizarea administrativă a principatelor române.

Ulterior Regulamentelor Organice și până la Constituția din 1866, conform documentelor vremii, în principatele românești găsim nenumărate manifestări ale unor preocupări pentru înscrierea organizării administrației locale într-un regim descentralizator.

Astfel Proclamația de la Islaz cerea, prin punctul 10, ”dreptul pentru fiecare județ de a-și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul poporului întreg de a-și alege domnul “.

Apoi, recunoașterea de către Mihail Kogălniceanu și, la propunerea sa, de către divanul ad-hoc al Moldovei, a dreptului fiecărui ținut, oraș și comună de a-și controla administrațiile lor locale prin sfaturi ținutale, municipale și comunale.

Organizarea administrației locale este și în atenția Convenției de la Paris din 1856 care, preconizând revizuirea Regulamentelor Organice, stabilea că “instituțiile municipale, atât cele orășenești cât și cele câmpenești,să dobândească toată dezvoltarea ce le poate da stipulările acestei convenții”.

În 1859, proiectul de Constituție elaborat de Comisia Centrală de la Focșani proclamă în art.116 și 117, “electivitatea instituțiilor ținutale, municipale și comunale “ iar în art.101, se prevedea că domnul “nu poate destitui sau suspenda vreun funcționar municipal sau comunal decât după o vină constatată judecătorește “.

– ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN CADRUL LEGISLAȚIEI STABILITE PE BAZA STATUTULUI LUI CUZA

Statutul lui Cuza, apreciat ca “prima Constituție a României ”, recunoaște principiile descentralizării ca principii de organizare ale statului român, și drept urmare se aplică organizării administrației locale, cuprinse în două legi, promulgate și sancționate la 31.martie.1864.

Este vorba de Legea comunală, publicată la 1 aprilie 1864 și Legea pentru înființarea consiliilor județene, publicată la 2 aprilie 1864, ambele adoptate după modelele franceze și belgiene ale timpului.

Prin aceste legi, atât județul cât și comuna erau declarate circumscripții teritorial-administrative, investite cu personalitate juridică și având atribuții cu caracter patrimonial și de putere publică.

Județele și comunele erau administrate de consilii alese pe baza votului cenzitar și reprezentau interese locale ale colectivităților respective.

În județe funcționau câte un prefect și mai mulți subprefecți, iar în comune câte un primar, amândoi numiți de autoritatea centrală; prefectul era comisar al guvernului și executor al deciziilor Consiliului județean, iar primarul executor al deciziilor Consiliului comunal.

Potrivit acestor două legi autonomia autorităților locale era destul de limitată,ea exprimându-se atât prin numirea prefectului în fruntea consiliului județean ales și a confirmării primarului ales pentru comunele rurale (și numit în cele urbane), cât și prin

faptul că marea majoritate a actelor acestor autorități locale trebuiau să fie aprobate de autoritatea tutelară, în cazul comunelor, și de tutela administrativă pentru județe.

Legislația administrativă a lui Cuza a constituit un mare pas înainte prin principiile de organizare a administrației locale pe care le-a inaugurat, legile având menirea să pregătească calea unei autonomii locale mai largi și să dea o expresie democratică organismelor locale.

Legile administrative din 1864, cu toate modificările ulterioare, au meritul totodată de a fi format baza juridică, “scheletul”, pe care se va așeza întreaga organizare ulterioară a administrației locale a statului român.

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN CONTEXTUL DISPOZIȚIILOR CONSTITUȚIEI DIN 1866

Constituția din 1866, adoptată după modelul Constituției belgiene, considerată atunci a fi cea mai liberală constituție, se ocupă de organizarea administrației locale, a instituțiilor județene și comunale, stabilindu-i pentru prima dată, prin normele sale, principiile de bază

În acest sens, constituantul de la 1866 dispunea împărțirea administrativă a teritoriului României în județe, plăti și comune,diviziuni și subdiviziuni care nu vor putea fi schimbate sau rectificate decât numai prin lege.

Se stabilește, de asemenea, că administrarea intereselor județene și comunale se face prin “consiliurile județene sau comunale”, pe baza principiilor așezate “prin Constituțiune și prin legi speciale “.Această dispoziție constituțională înlătura astfel orice posibilitate de a organiza administrația locală prin simple acte ale puterii executive. Apoi, dispozițiile constituționale înscriu obligația ca legile care reglementează instituțiile județene și comunale vor trebui să aibă la bază “descentralizarea administrațiunei mai complectă și independința comunală”.

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN CADRUL PREVEDERILOR CONSTITUȚIONALE ADOPTATE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Constituția din 1923 proclamă aceleași principii pentru organizarea administrației locale ca și Constituția de la 1866, însă acestea sunt mult mai clar exprimate și mai bine precizate de către constituantul de la 1923.

În acest sens, teritoriul României, din punct de vedere administrativ, este împărțit în județe, iar județele în comune, plasa nemaifiind admisă ca circumscripție administrativ-teritorială intermediară între județ și comună. Cu toate acestea, ea a continuat să existe practic prin înscrierea sa în Legea administrației locale din 1929, ca și în alte legi, prin care s-au creat circumscripții teritoriale sau regiuni pentru interesele de învățământ,sănătate, drumuri,etc.

Textele constituționale referitoare la administrația publică locală, din Constituția de la 1923, stabilesc principiile de bază ale acesteia, astfel :

a) județele și comunele au o sferă de atribuții ce cuprinde interesele locale asupra cărora organele lor au un drept de reglementare și de organizare;

b) organele de decizie ale circumscripției administrative în calitatea lor de persoane morale de drept public, sunt pluripersonale, alcătuite din membri aleși de către cetățenii din localitate prin vot universal, egal, secret, direct, obligatoriu și cu reprezentarea minorității;

c) instituțiile județene și comunale sunt organizate prin legi ce au la bază descentralizarea administrativă, dispoziții privind posibilitatea de stabilire și a altor organe de descentralizare, de exemplu regiunea sau asociația generală județeană;

d)județele și comunele au dreptul să stabilească impozite,constituantul recunoscând un drept de impunere județelor și comunelor, ceea ce face ca implicit să le fie recunoscute calitatea de persoane morale de drept public, adică de persoane moral-politice-teritoriale;

e) legiuitorul constituant a admis că există interese județene și comunale distincte într-o anumită măsură de interesele generale ale țării și a atribuit calitatea de a reprezenta aceste interese consiliilor locale

ADMINISTRAȚIA LOCALĂ ÎN CADRUL SISTEMULUI CONSTITUȚIONAL DIN PERIOADA POSTBELICĂ

Constituția din 1948 menținea și ea vechea organizare administrativă a țării, stabilind că: “ teritoriul Republicii Populare Române se împarte, din punct de vedere administrativ, în comune, plăti, județe și regiuni. Prin lege se pot aduce modificări acestor împărțiri”.Textul menționat prevedea încă o unitate mare, regiunea, care n-a fost constituită atâta vreme cât s-au meținut celelalte unități. De asemenea textul mai stabilea și posibilitatea unei modificări radicale a organizării administrativ-teritoriale. O asemenea modificare a survenit prin Legea nr.5 din 6.septembrie.1950, de organizare administrativ-teritorială, prin care teritoriul țării este împărțit în regiuni, raioane, orașe și comune.

Constituantul din 1948 introduce, pentru prima dată, instituția organelor locale ale puterii de stat, consiliile populare locale, ca organe reprezentative, alese pentru un mandat de 4 ani prin vot universal, direct, egal și secret,precum și comitetele executive, ca “organele de direcție și execuție”, concepție menținută și în Constituțiile din 1952 și 1965, cât și în legile adoptate pe baza lor.

Constituția din 1948 stabilește apoi și “centralismul democratic”, ca principiu de organizare și funcționare a organelor locale ale administrației de stat, care sunt supuse unei duble subordonări: pe orizontală consiliilor populare și pe verticală atât comitetelor executive superioare cât și organelor centrale ale administrației de stat.

Potrivit dispozițiilor constituționale erau înființate și secțiuni ale consiliilor populare pe ramuri de activitate, ele fiind subordonate în activitatea lor “de orice fel “ consiliilor populare și comitetelor executive pe lângă care funcționează, iar în privința îndrumării tehnice de specialitate “secțiunilor corespunzătoare precum și organelor administrative centrale de stat competente”.

Prevederile constituționale referitoare la organele locale ale puterii de stat au fost dezvoltate prin Legea nr.17 din 30.ianuarie.1949 și Decretul nr.259 din 29.decembrie.1950, care stabileau norme referitoare la împărțirea administrativ-teritorială și la organizarea și funcționarea sfaturilor populare.

Constituția din anul 1952 reglementează împărțirea administrativ-teritorială,prin dispozițiile cap.II, Orânduirea de stat, conform cărora țara era împărțită în 18 regiuni

nominalizate. Prin caracterul său constituțional, schimbarea numărului și a denumirii regiunilor nu se putea face decât pe calea unei legi de modificare a Constituției.

Totodată, prin Constituția din 1952, sunt stabilite norme cu privire la organizarea și funcționarea organelor locale ale puterii de stat ale R.P.R. în regiuni, raioane și comune, denumite sfaturi populare.

Sfaturile populare se compuneau din deputați aleși pe timp de doi ani de către cetățenii din regiunea, raionul, orașul și comuna respectivă, pe baza unei norme de reprezentare prevăzută prin lege.

Conform dispozițiilor constituționale, sfaturile populare luau hotărâri și emiteau dispoziții în limitele drepturilor acordate prin lege, organele lor executive și de dispoziție fiind Comitetele executive alese de către ele la nivel regional, raional, orășenesc și comunal.

Ca și în Constituția din 1948, și în cea din 1952 se prevedea subordonarea organelor locale ale puterii de stat pe orizontală și pe verticală,dar și organizarea și funcționarea secțiunilor Comitetelor executive ale sfaturilor populare care era determinată astfel prin lege.

Constituția din anul 1965 dispunea că teritoriul este organizat în unități administrativ – teritoriale: județul, orașul și comuna. Capitala țării este municipiul București, care se organizează pe sectoare. Orașele mai importante puteau fi organizate ca municipii.

În acest context, constituantul din 1965 reglementează norme privind organele locale ale puterii de stat și organele locale ale administrației de stat. Conform acestor dispoziții se prevedea că organele locale ale puterii de stat în unitățile administrativ-teritoriale sunt consiliile populare, iar comitetele executive și biroul executiv al consiliului popular sunt organe locale ale administrației de stat cu competență generală în unitățile administrativ-teritoriale în care a fost ales consiliul popular și le stabilește principiile de organizare și funcționare ale acestora.

În baza dispozițiilor constituționale este adoptată Legea nr.57/1968, de organizare și funcționare a consiliilor populare, care stabilește poziția și rolul consiliilor populare ca organe reprezentative prin care se exercită puterea de stat în județe, municipii, orașe și comune, precizându-se că astfel întărea “centralismul socialist”, dispunându-se, în același timp,și de o “largă autonomie”.

Sintetizând, se poate spune că regimul administrației locale, organizat în sistemul constituțional postbelic românesc, a fost, de fapt, unul dintre cele mai centralizate sisteme cunoscute de istorie.

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN CONTEXTUL DISPOZIȚIILOR CONSTITUȚIEI DIN 1991- REPUBLICATĂ ÎN 2003

Constituția României stabilește în capitolul V din Titlul III, consacrat autorităților publice, dispoziții constituționale și principii fundamentale care stau la baza întregii administrații publice românești.

Potrivit acestor norme, administrația publică este reglementată prin cele două secțiuni ale capitolului V din Titlul III al Constituției, care determină și cele două sfere cu

regimuri diferite și anume: sfera administrației publice centrale de specialitate și sfera administrației publice locale.

În acest context, se impune să reamintim și dispozițiile art.3. alin.(3) din Constituția, privind teritoriul României, care prevede în mod expres că “teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii ”.

Cât privește administrația publică locală, ea este reglementată prin dispozițiile constituționale ale art.120-123, patru articole care prevăd principiile de bază (art. 120), autoritățile comunale și orășenești (art.121), consiliul județean (122) și prefectul (123).

Administrația publică locală, conform dispozițiilor constituționale ale art.120-123, pune în evidență existența a două componente:serviciile publice centrale deconcentrate la nivelul unităților administrativ-teritoriale și autoritățile administrative autonome ale comunelor,orașelor și județelor care constituie administrația publică locală.

II.3. ROLUL ȘI FUNCȚIILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Constituția României și Legea administrației publice locale nr.215 din 2001*,arată că rolul administrației publice locale constă în a rezolva și a gestiona, prin autoritățile publice locale, în nume propriu și sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă.

Prin organizarea și funcționarea administrației publice locale din România, pe baza principiilor fundamentale și legale, se creează cadrul propice apropierii tot mai mari dintre cetățeni și autoritățile locale pe care le aleg, în scopul satisfacerii oportune și rapide a nevoilor și intereselor membrilor colectivităților locale.

Mai mult de atât, prin atingerea acestui deziderat sporește posibilitatea ca cetățenilor să li se poată apăra și respecta drepturile și libertățile lor fundamentale de către autoritățile locale, care și-au așezat în centrul preocupărilor lor cetățenii cu problemele și interesele acestora.

Administrația publică locală se constituie într-un mecanism distinct, într-o instituție fundamentală a societății românești contemporane, a cărei organizare și funcționare implică, pe de o parte, rezolvarea treburilor publice și asigurarea realizării intereselor și nevoilor specifice colectivităților locale, iar pe de altă parte, transpunerea în viață a principiilor statului de drept și ale democrației în plan local.

Având în vedere domeniile de activitate ce stau la îndemâna autorităților administrației publice locale, potrivit competențelor stabilite prin Legea administrației publice locale, se poate spune că aceste autorități exercită următoarele funcții :

funcția de dezvoltare a democrației locale și a vieții politice locale;

funcția de garant al respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor pe plan local;

funcția de limitare a puterii guvernanților pe plan local prin transferarea rezolvării problemelor către colectivitățile locale;

funcția de rezolvare a treburilor publice și organizare a serviciilor publice de interes local, în vederea satisfacerii nevoilor și intereselor locale;

funcția de organizare a executării și executarea în concret a legii ;

funcția economico-financiară, prin administrarea patrimoniului local și stabilirea de impozite și taxe locale;

În concluzie,administrația publică locală este un ansamblu de autorități administrative autonome alese care, în regim de putere publică, rezolvă treburile publice din comune, orașe și județe și prestează către colectivitățile respective servicii publice de interes local, exercitând și funcții de natură politică, administrativă și economico-financiară.

II.4 PRINCIPIILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Pentru o corectă înțelegere a principiilor administrației publice locale sunt necesare câteva precizări.

Astfel, după cum consacră normele dreptului constituțional, întreaga activitate de instaurare, menținere și exercitare a puterii statale se desfășoară potrivit principiilor înscrise în Constituție. Este vorba de acele principii care reflectă și consacră în formele politico-juridice caracterul structurilor de guvernare și stabilesc direcțiile generale de activitate ale statului.

Fiind consacrate, în primul rând în Constituție, sub forma unor norme juridice cu valoare generală, aceste principii sunt esențiale atât pentru întreg sistemul de drept, care se orientează potrivit sensului acestora, cât și pentru activitatea structurilor de guvernare și în cadrul acestora și ale administrației publice locale.

Totodată, fiecare ramură a dreptului are principii proprii, specifice obiectului său de reglementare, cum sunt ale dreptului administrativ, care creează cadrul juridic necesar organizării și funcționării administrației publice centrale și locale.

Principiile administrației publice locale sunt :

– principiul autonomiei locale;

– principiul descentralizării serviciilor publice ;

– principiul eligibilității;

– principiul legalității;

– principiul consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit;

– principiul subsidiarității.

Principiul autonomiei locale

Principiul autonomiei locale este principiul fundamental care guvernează

administrația publică locală, constând în dreptul unităților administrativ- teritoriale de a-și satisface interesele proprii fără amestecul autorităților centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia.

Fără a determina în detaliu conținutul principiului autonomiei locale, prin art.121-123, Constituția României face câteva precizări:

– nominalizează autoritățile administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe – art.121(1);

– precizează natura juridică a autorităților (consilii comunale, orășenești, municipale și a primarilor), menționând că ele dispun de autonomie funcțională în soluționarea problemelor de interes local – art. 121(2);

– stabilește natura juridică a consiliului județean – de autoritate a administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în scopul realizării serviciilor publice de interes județean – art.122(1);

– stabilește caracterul eligibil al consiliilor comunale, orășenești, municipale, a celor județene, precum și a primarilor ;

– reglementează regimul juridic al numirii, atribuțiile principale și dreptul de control al legalității exercitat de prefect asupra actelor autorităților administrației publice locale – art.123.

Conținutul, precum și regimul juridic al autonomiei locale rezultă din prevederile Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală, respectiv art.4 alin.(1) și (2).Conform acestor dispoziții, autonomia locală este administrativă și financiară și se exercită pe baza și în limitele prevăzute de lege și privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului sau județului, după caz, iar potrivit art.3 alin.(1), reprezintă dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale, treburile publice, în condițiile legii.

Din analiza dispozițiilor Legii nr.215/2001 rezultă că :

– autonomia locală reprezintă nu numai un drept, ci și o obligație pentru autoritățile publice locale, reprezentante ale colectivităților locale;

– fiind desemnate de colectivitățile locale, autoritățile locale (consilii locale, primari și consilii județene) exercită autonomia locală în numele și interesul acestor colectivități;

– competențele și atribuțiile autorităților administrației publice locale (drepturile și obligațiile) se stabilesc numai prin lege;

– competențele autorităților locale sunt depline și exclusive, excepție făcând anumite cazuri prevăzute de lege;

– în virtutea autonomiei locale, autoritățile administrației publice locale au inițiativa în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice;

– dreptul de a soluționa și gestiona al autorităților locale privește toate problemele din unitatea administrativ-teritorială, stabilite de lege atunci când reglementează atribuțiile autorităților locale (și nu doar o parte importantă a acestor treburi, așa cum se menționa în vechea lege a administrației publice locale nr.69/1991).

Prevederile art.3 din Legea nr.215/2001 referitoare la definiția autonomiei locale sunt foarte apropiate de cele ale art.3(1) din Carta europeană pentru autonomia locală.

Autonomia locală presupune existența unor condiții și îndeplinirea unor exigențe cum sunt:

– existența unei colectivități locale în cadrul unei unități teritorial-administrative care să aibă interese și nevoi specifice diferite de interesele colectivității naționale;

– existența unor mijloace materiale și financiare a căror gestionare se realizează sub responsabilitatea acestor colectivități;

– autoritățile care conduc colectivitatea locală trebuie să fie alese dintre cetățenii care o compun, iar aceste autorități trebuie să dispună de o anumită autonomie față de organele centrale ale administrației publice, precum și controlul exercitat de organele puterii executive asupra autorităților administrației publice locale (controlul de tutelă administrativă).

Analiza conținutului și sferei de cuprindere a conceptului de autonomie locală presupune surprinderea determinărilor legale ale acesteia.Se disting, astfel, trei elemente ale autonomiei locale:organizatoric, funcțional și gestionar.

Autonomia locală se manifestă organizatoric prin alegerea autorităților administrației publice locale de către populația cu drept de vot care domiciliază în unitatea administrativ-locală, prin posibilitatea recunoscută consiliilor locale de a adopta statutul localității, organigramele și numărul de personal, a organizării serviciilor publice locale și a înființării unor persoane juridice de drept public.

Funcțional, autonomia locală presupune consacrarea principiului plenitudinii de competență în soluționarea problemelor de interes local, fără intervenția altor autorități.

Din punct de vedere gestionar, autonomia locală vizează competența autorităților locale ce decurge din calitatea de persoane juridice a unităților administrativ- teritoriale care gestionează patrimoniul local.

În conformitate cu art.19 alin.(1) din Legea nr.215/2001 comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au un patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.

Un aspect important al autonomiei locale privește dreptul colectivităților locale de a se asocia cu alte colectivități locale în vederea realizării unor sarcini de interes comun, în condițiile legii. De asemenea, ele pot coopera cu colectivitățile altor state.

Protecția legală a autonomiei locale se realizează prin dreptul colectivităților locale de a recurge la organele judecătorești pentru a-și asigura liberul exercițiu al atribuțiilor și pentru respectarea drepturilor conferite de Constituție și lege.

Consacrarea legislativă a principiului autonomiei locale, ca fundament al organizării și funcționării administrației publice locale, ridică și problema limitelor autonomiei locale.

Astfel, se pune problema dacă, caracterul de stat național unitar, stabilit prin Constituția României din 1991, nu este afectat de recunoașterea, în același timp a existenței unităților administrativ-teritoriale. Cele două noțiuni se exclud datorită naturii juridice a unităților administrativ-teritoriale de a fi “decupaje” geografice ale teritoriului unui stat unitar, înfăptuite cu scopul unei mai bune administrări a intereselor cetățenilor ce îl compun.

Caracterul de stat național unitar nu este atins, fiind recunoscut un singur tip de organe centrale, o singură Constituție, un singur sistem de drept. De altfel, Legea administrației publice locale,prin art.2 alin.(2) stabilește limitele autonomiei locale: “Aplicarea principiilor prevăzute la alin.(1) nu poate aduce atingere caracterului de stat național, unitar și indivizibil al României”.

Terminologia utilizată de legiuitorul român este conformă cu legislația avansată a unor țări europene și cu doctrina acestora, care afirmă că autonomia locală este un principiu de organizare a administrației publice locale care funcționează într-un stat unitar.

Principiul descentralizării serviciilor publice

În doctrina românească, influențată de cea franceză, s-a considerat că “administrația reprezintă totalitatea serviciilor publice” și că “serviciul public este mijlocul prin care administrația își exercită activitatea”.

Serviciul public se organizează fie de către stat, atunci când se urmărește realizarea unor probleme de interes național, fie de către comună, oraș sau județ, când se urmărește satisfacerea intereselor specifice colectivităților locale respective.

Serviciile publice locale sunt diverse, în funcție de nivelul și multitudinea cerințelor colectivităților locale, de posibilitățile materiale și financiare existente.

Descentralizarea serviciilor publice reprezintă, de fapt, o împuternicire a serviciilor care își au sediul în unitățile administrativ – teritoriale, să realizeze la acest nivel, atribuțiile și competențele ce le revin din acelea pe care le au ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale ale căror servicii publice sunt.

Descentralizarea serviciilor publice nu vizează în mod obligatoriu transferarea tuturor activităților de la nivel central, la cel județean sau local. Cum ar fi de exemplu, ministerul afacerilor externe.

La nivelul unităților administrativ-teritoriale sunt organizate servicii publice ale organelor centrale care au, de regulă, dublă subordonare – pe verticală – organului central, iar pe orizontală – prefectului. Astfel de servicii sunt cele prestate de direcțiile sanitare, inspectoratele școlare, etc.

Consiliul local, cel al județului și al municipiului București organizează servicii publice în principalele domenii de activitate (gospodărire comunală, transport local, rețele edilitare, etc), potrivit specificului și nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale și în limita mijloacelor financiare de care dispun.

Sunt și o seamă de instituții publice care prestează servicii către populație, cum sunt instituțiile de învățământ, policlinici, spitale, biblioteci. Aceste instituții se înființează prin lege sau potrivit legii, de către Parlament, Guvern, ministere, alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate, precum și de către consiliile județene și locale.

De asemenea, servicii publice pot fi desfășurate și de către unele asociații și fundații, denumite și stabilimente de utilitate publică.

Principiul eligibilității

Legea nr.215/2001, prin art.2 alin.(1), recunoaște expres principiul eligibilității autorităților administrației publice locale, alături de principiul autonomiei locale, al descentralizării serviciilor publice, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

Astfel, atât primarii cât și consilierii ce compun consiliile comunale, orășenești, municipale, precum și cei care compun consiliile județene, sunt aleși prin vot universal, egal, secret, liber exprimat.

Potrivit actelor normative în vigoare, drepturile electorale sunt recunoscute tuturor cetățenilor români care au cel puțin 18 ani sau vor împlini această vârstă cel mai târziu în ziua alegerilor, fără deosebire de naționalitate, rasă, limbă, religie, sex, convingeri politice sau profesie.

Candidaturile pentru consiliile locale se pot depune fie de către partidele sau alianțele politice, fie de candidați independenți în condițiile legii ( art.6 alin.(1) din Legea nr.67/2004).*

În vederea alegerii consiliilor locale, fiecare unitate administrativ- teritorială (comună, oraș, municipiu) constituie câte o circumscripție electorală, iar în cadrul acesteia se organizează secții de votare, în funcție de numărul locuitorilor, astfel încât, la o secție de votare să nu fie arondați mai mult de 2000 de locuitori(art.13 din Legea nr.67/2004).

Listele electorale sunt întocmite de primar, separat pentru fiecare secție de votare. Dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul ori subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care își are domiciliul alegătorul.

Propunerile de candidați pentru consilieri locali se fac pe circumscripțiile electorale și se depun la comisiile electorale de circumscripție cel mai târziu cu 30 de zile înaintea alegerilor(art.40 din Legea nr. 67/2004).

Partidele și formațiunile politice care participă la alegeri pot propune o listă de candidați pentru consiliu în fiecare circumscripție electorală.

Pentru validitatea listei se cere ca aceasta să fie semnată de conducerea locală a partidului sau formațiunii politice și să fie însoțită de declarații de acceptare din partea fiecărei persoane propuse.

În ceea ce privește candidații independenți, aceștia sunt obligați să depună o declarație pe proprie răspundere, care să ateste veridicitatea susținătorilor, precum și declarația de acceptare a candidaturii.

Candidatura lor este susținută de minim 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în liste, împărțit la numărul de consilieri ce pot fi aleși în respectiva unitate administrativ-teritorială, dar nu mai puțin de 50 (art.44 din Legea nr.67/2004).

După încheierea votării, se stabilesc și se constată rezultatele alegerilor. Potrivit prevederilor art.89 din Legea nr.67/2004, alegerile pentru consilieri sunt valabile indiferent de numărul de alegători care s-au prezentat la vot.

Dispozițiile Legii nr.67/2004 privind alegerile locale consfințesc faptul alegerii primarilor localităților de către populația cu drept devot ce domiciliază în unitatea administrativ-teritorială respectivă, votul fiind exprimat pe baza scrutinului uninominal.

Pentru funcția de primar, centralizarea voturilor se face de către biroul electoral de circumscripție. Este declarat ales primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. Dacă nici unul dintre candidați nu a obținut majoritatea voturilor valabil exprimate se organizează un al doilea tur de scrutin. Un al doilea tur de scrutin se organizează și în caz de balotaj. La al doilea tur de scrutin participă numai candidații clasați pe primele două locuri, respectiv candidații aflați în situație de balotaj. Al doilea tur de scrutin are loc la două săptămâni de la primul tur.

Alegerile din turul al doilea de scrutin, ca și cele din primul tur, se consideră valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot și este declarat primar candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate (art.93 alin.(7) din Legea nr.67/2004).

Tot ca o manifestare a caracterului eligibil al autorităților administrației publice locale, dispozițiile Legii nr.215/2001 reglementează modul de alegere a viceprimarilor localităților, a președintelui și vicepreședinților consiliilor județene.

Principiul legalității

Introdus pentru prima dată prin Legea nr.69/1991 privind administrația publică locală (abrogată), principiul legalității privește organizarea și funcționarea tuturor autorităților administrației publice locale.

Potrivit acestui principiu, toate acțiunile administrației publice locale trebuie să se întemeieze pe lege.

Principiul legalității se aplică în administrația publică locală privită în toată complexitatea sa. Astfel, toate aspectele privind constituirea, componența, atribuțiile autorităților administrației publice locale, competențele și modul lor de funcționare, actele pe care le emană, dar și raporturile acestora cu alte autorități publice trebuie să fie conforme cu legea, în sensul restrâns de act juridic care provine de la organele puterii legiuitoare.

Principiul legalității administrației publice trebuie interpretat, de asemenea, dinamic, în sensul obligației autorităților administrației publice locale de a acționa punând în executare legea, folosind chiar măsurile de constrângere în vederea restabilirii ordinii juridice încălcate.

Totodată, principiul legalității este garantat prin consacrarea răspunderii juridice (administrativă, civilă sau penală) a autorităților locale și funcționarilor publici din subordinea lor, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii (art.154 alin.(1) din Legea nr.215/2001).

Principiul consultării cetățenilor în soluționarea problemelor de interes deosebit

Înscrierea acestui principiu la baza organizării și funcționării administrației publice locale rezultă din însuși spiritul principiului constituțional al autonomiei locale, principiu care impune un sistem nou de raporturi în cadrul administrației publice locale – cetățean-colectivitate locală.

După definirea autonomiei locale, Legea nr.215/2001 precizează, prin dispozițiile art.3 alin.(3) că dreptul autorităților administrației publice locale de a soluționa și gestiona treburile publice nu aduce atingere posibilității de a recurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin orice altă formă de participare directă a cetățenilor la treburile publice.

Potrivit art.14 alin.(1) din Legea nr.3/2000* privind organizarea și desfășurarea referendumului, problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau județene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean.

Potrivit aceleiași legi (art.13 alin.(2), referendumul local se poate organiza în toate satele și localitățile componente ale comunei sau orașului ori numai în unele din acestea. În cazul referendumului la nivel județean, acesta se poate desfășura în toate comunele și orașele din județ ori numai în unele dintre acestea, care sunt direct interesate.

Organizarea referendumului este obligatorie atunci când urmărește consultarea cetățenilor cu privire la modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, orașelor sau județelor. Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale localităților sau județelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective.

Conform prevederilor art.43 alin.(2) din Legea nr.215/2001, organizarea referendumului este facultativă atunci când are ca obiect probleme privind bugetul local,administrarea domeniului public și privat al comunei și orașului, participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală, sau de cooperare transfrontalieră, organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului, precum și cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, organizații neguvernamentale, persoane juridice române sau străine.

Acțiunea de organizare și desfășurare a referendumului local este supravegheată de prefect care are obligația de a informa Ministerul Administrației Publice în termen de 24 de ore de la primirea hotărârii consiliului local sau județean prin care se stabilește organizarea referendumului (art.46 din Legea nr.3/2000.

Principiul subsidiarității

În limbajul politic actual se întâlnește tot mai des noțiunea subsidiarității ca opțiune în scopul soluționării repartizării competențelor între puterea centrală și autoritățile administrației publice locale.

Aplicarea acestui principiu presupune existența a cel puțin două entități distincte, una superioară și una inferioară. El afirmă necesitatea coborârii competenței de decizie spre nivelurile de bază, care sunt cele mai apropiate de cetățean.

În termeni generali, subsidiaritatea apare ca un principiu de repartizare a competențelor între individ și grup, între colectivitățile locale și stat, și invers.

Subsidiaritatea presupune localizarea competențelor la nivelul interesului individului sau colectivității locale care cunoaște cel mai bine nevoile proprii și mijloacele de care dispune pentru realizarea acestora.

În dreptul român, principiul subsidiarității reiese din interpretarea dispozițiilor constituționale.

Potrivit art.121 alin.(1), autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe, sunt consiliile locale alese și primarii aleși în condițiile legii. Conform prevederilor art.122 alin.(1), consiliul județean este autoritatea administrației publice care coordonează activitatea consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.

În plan legislativ, principiul subsidiarității nu este consacrat în mod expres. El rezultă din interpretarea dispozițiilor art.7 alin.(1) și (2) din Legea nr.215/2001.Astfel, exercitarea competențelor și atribuțiilor stabilite prin lege revine autorităților administrației publice locale care se găsesc cel mai aproape de cetățean. Totodată, stabilirea de competențe și atribuții pentru alte autorități decât cele prevăzute la alin.(1) trebuie să țină seama de amploarea și de natura răspunderii ce le revin, precum și de cerințele de eficiență și eficacitate.

Aplicații ale principiului subsidiarității se regăsesc în diverse texte ale Legii nr.215/2001, privind administrația publică locală, ale Legii nr.213/1998, privind proprietatea politică și regimul juridic al acesteia, ș.a.

Astfel, prin art.122 alin.(1) din Legea nr.215/2001 se consacră aplicarea principiului subsidiarității în raporturile dintre proprietatea publică națională și proprietatea publică a colectivităților locale.

Potrivit articolului menționat, aparțin domeniului public de interes local (referitor la comune sau orașe), sau județean, toate bunurile care, potrivit legii ori prin natura lor sunt afectate unei utilități publice, sunt de uz sau de interes public și nu au fost declarate de interes național.

Un alt exemplu al aplicării subsidiarității se regăsește în interiorul administrației de stat, cu raportare la deconcentrarea administrativă. Este vorba de instituția oficiilor prefecturale care se constituie în județele cu suprafață întinsă, cu localități amplasate la mari distanțe de reședința județului sau în mari aglomerări urbane (art.142 alin.(1) din Legea nr.215/2001 și art.40 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, publicată în Monitorul Oficial nr. 658/21.07.2004).

CAPITOLUL III

CRITERII ȘI MODURI DE ORGANIZARE A

ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Trăsăturile caracteristice ale unui stat unitar impun, printre altele, existența unui singur rând de autorități publice centrale, o singură autoritate legislativă, un singur guvern, un singur for judecătoresc suprem, dar și autorități publice organizate în unitățile administrativ-teritoriale care să fie subordonate uniform față de cele centrale.

Autoritățile publice locale se pot însă afla și în alte raporturi față de autoritățile centrale, raporturi care se caracterizează printr-un grad diferit de dependență față de centru. Astfel, este cunoscut regimul administrativ de centralizare, regimul de deconcentrare, cât și cel de descentralizare administrativă; acestea se pot constitui concomitent și în principii care stau la baza organizării administrației publice.

Potrivit principiilor care guvernează statul unitar, soluționarea problemelor administrației de stat, pe întreg teritoriul, este dependentă de existența unei administrații centrale și a unei administrații locale, organizate în toate unitățile administrativ- teritoriale. Gradul de dependență a administrației locale de administrația centrală reprezintă criteriul care separă sistemele centralizate de cele descentralizate.

Pe aceste coordonate se cristalizează, de altfel, și cele două mari sisteme care pot sta la baza unor asemenea raporturi: centralizarea și descentralizarea administrativă.

III.1. CONCENTRAREA

Centralizarea sau concentrarea este sistemul (regimul) administrativ care, în general, implică o strânsă dependență a autorităților locale față de autoritatea centrală

(executivă), prin numirea de către aceasta a autorităților administrației publice locale, sistem care este determinat de ideea de autoritate. Caracteristic acestui sistem este faptul că puterea administrativă imprimă în toate părțile țării o direcție uniformă, nelăsând nici o parte din decizie cetățenilor.

Într-un sistem centralizat nu există viață administrativă în afara autorităților centrale, acestea fiind singurele abilitate să ia decizii administrative pentru întreg teritoriul țării, autoritățile locale fiind conduse după normele de reglementare venite de la centru, de către organele instituite, de către funcționari numiți direct de centru și cu mijloace financiare procurate de centru.

Organizarea centralizată a administrației publice reprezintă, altfel spus, un sistem administrativ în cadrul căruia exercitarea competențelor de către autoritățile locale este supusă, în mod direct sau prin interpuși, autorității executive și puterii ierarhice a acesteia. Existența unui asemenea sistem se bazează pe faptul că nu se recunosc și alte diversități de interese ori aspirații în cadrul unui stat, care apărându-și unitatea de acțiune, uită că aceasta se află în contradicție cu diversitatea intereselor componentelor sale.

În consecință, centralizarea în administrația publică înseamnă, în plan organizatoric, subordonarea ierarhică a autorităților locale față de cele centrale și numirea funcționarilor publici din conducerea autorităților locale de către cele centrale, cărora li se subordonează și le raportează modul cum exercită conducerea, iar în plan funcțional, emiterea actului de decizie de către autoritățile centrale și executarea lui de către cele locale. Aceste autorități locale nu acționează în nume propriu, nu reprezintă persoana juridică, și iau toate măsurile numai în numele statului. Centralizarea, de regulă, îmbracă forma concentrării și cea a deconcentrării administrative.

Concentrarea administrativă este sistemul de organizare tentaculară, ermetic centralizată a instituțiilor statale care nu este numai absurd, dar și impracticabil. Acest sistem ignoră realitățile concrete și specifice din unitățile administrativ-teritoriale, care pot genera, în timp, tensiuni și diferende.

III.2. DECONCENTRAREA

Deconcentrarea administrativă constă în lărgirea sferei de atribuții a serviciilor și agenților autorității centrale (executive) de la nivel local, adică transferarea puterii de deciziune a puterii centrale către reprezentanții săi locali, menținându-se, totodată, strânsa dependență și subordonare a acestora din urmă, sau mai concis, transmiterea către agenții locali ai statului a unei puteri de decizie mai mult sau mai puțin întinse.

Deconcentrarea constituie, totuși, o etapă pe calea recunoașterii diversității și specificului local precum și a adoptării deciziilor luate de autoritățile locale ale statul Deconcentrarea semnifică, deci, o etapă intermediară menită să pregătească, de cele mai multe ori, calea descentralizării, cu care însă nu trebuie confundată, întrucât între deconcentrare și descentralizare nu există o diferență de nivel, ci o diferență de natură.

III.3. DESCENTRALIZAREA

Atunci când vorbim despre descentralizare în general, trebuie să avem în vedere că aceasta reprezintă, mai înainte de toate, repunerea completă a principiilor democrației la baza doctrinei filozofice și a structurilor statului, ceea ce este valabil și în cazul statului român, odată cu intrarea în vigoare a Constituției din 1991.

În acest context, descentralizarea semnifică acea organizare administrativă care admite colectivităților umane (sau serviciilor publice) să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le atribuie personalitate juridică, le permite constituirea unor autorități proprii și le dotează cu resursele necesare.

Privită sub acest aspect, descentralizarea este acel sistem potrivit căruia administrarea intereselor locale (comunale,orășenești sau județene) se realizează de către autorități liber alese de către și dintre cetățenii colectivităților respective, care au la dispoziție, conform normelor constituționale, mijloace financiare proprii și putere autonomă de decizie, motive pentru care se consideră că acest sistem răspunde ideii de liberate.

Descentralizarea apare ca un regim administrativ opus centralizării, în care rezolvarea problemelor locale nu se face de către autorități (sau funcționari) numite de la centru, ci de către cele alese de corpul electoral. În acest regim juridic, autoritățile locale nu mai sunt subordonate ierarhic celor centrale, ci au o anumită autonomie, iar actele lor nu vor mai putea fi anulate de autoritățile centrale, în cadrul sistemului administrativ, ci de către alte autorități din sfera puterii judecătorești.

În această formă de organizare administrativă, statul poate conferi unor autorități publice locale și dreptul de a exercita competențe în unele probleme legate de ordinea publică sau de stabilirea impozitelor ori a celor de învățământ, sănătate și altele.

Acest regim administrativ se fundamentează pe un patrimoniu propriu al unităților administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigură mijloacele materiale și financiare necesare satisfacerii intereselor și nevoilor locale.

Descentralizarea administrativă reprezintă, în esență, recunoașterea personalității juridice unităților administrativ-teritoriale și a colectivităților locale respective precum și a existenței autorităților locale, alese, care le reprezintă și care nu fac parte din sistemul autorităților statale dar supuse unei forme de control stabilite de lege.

Deci, alegerile constituie criteriul descentralizării care se fundamentează pe liberul exercițiu al drepturilor și libertăților cetățenilor la nivel local.Cu alte cuvinte, descentralizarea se asigură de către cetățeni prin participarea lor la rezolvarea problemelor locale, prin alegerea reprezentanților lor care vor constitui autoritățile administrației publice locale.

Descentralizarea se exprimă prin două forme :

1.-descentralizarea teritorială (administrativă);

2.-descentralizarea tehnică.

Descentralizarea care are ca obiect colectivitățile locale (teritoriale) este denumită și descentralizare teritorială, pe când cea care privește serviciile publice administrative ale statului, poartă numele de descentralizare tehnică.

1) Descentralizarea teritorială administrativă presupune existența unei comunități de interese între cetățenii unei unități administrativ-teritoriale și recunoașterea colectivității locale ca și dreptul acesteia de a-și rezolva ele însele problemele locale.

O colectivitate locală poate fi considerată descentralizată, în măsura în care îndeplinește anumite condiții,și anume:

colectivitatea locală este dotată cu personalitate juridică;

recunoașterea existenței problemelor (treburilor) locale în mod distinct de problemele naționale;

colectivitatea locală dispune de autorități locale proprii, alese;

colectivitatea locală este supravegheată de autoritățile statale numai printr-o formă de control specific, stabilită prin lege.

Descentralizarea este regimul care permite nașterea de unități autonome care realizează democrația locală, în contextul existenței problemelor specifice ale colectivității locale, ce presupun implicit și existența unor mijloace materiale de realizare a acestora, cum ar fi: un patrimoniu propriu, un corp de funcționari aleși care să gestioneze treburile publice, precum și o anumită autonomie financiară care se bazează pe existența unor anumite surse proprii și a unui buget propriu.

De fapt, pe această bază, colectivităților locale existente în unitățile administrativ-teritoriale, li se și acordă personalitate juridică ale căror atribuții sunt exercitate de autoritățile locale alese.

Descentralizarea teritorială administrativă nu presupune independența colectivităților locale față de statul în care ele sunt organizate.Ca atare, având în vedere dependența sa față de stat, autoritățile centrale își exercită dreptul de a supraveghea activitatea colectivităților locale, printr-o anumită formă de control, denumită tutelă administrativă.

Tutela administrativă desemnează atât un control asupra persoanelor care sunt titulare în funcțiile autorității locale (exprimată prin posibilitatea de a se demite sau suspenda din funcție), cât și un control asupra actelor adoptate sau emise de către aceste autorități, ce constă în aprobarea lor, dar și în anularea, suspendarea sau modificarea acestora.

Această noțiune a căpătat însă, în timp, și un alt conținut, astfel că tutela administrativă nu mai presupune aprobarea actelor autorităților autonome locale sau anularea lor pe cale administrativă, ci controlul se exercită de către instanțele judecătorești, fapt ce a făcut ca termenul de tutelă să fie înlocuit prin acela de control jurisdicțional, care are drept obiect doar verificarea legalității actelor, nu și oportunitatea acestora.

2) Descentralizarea tehnică desemnează acordarea unei anumite autonomii, unui serviciu public determinat, căruia i se conferă personalitate juridică.

Descentralizarea tehnică se realizează prin constituirea unor instituții publice sau a unor instituții de utilitate publică care au dobândit personalitate juridică și care au la bază proprietatea privată a statului ori a unor persoane fizice sau juridice. Ea corespunde mai mult exigențelor unei repartiții armonioase între diferitele ramuri ale administrației, care presupune existența unui control de tutelă.

CAPITOLUL IV

AUTORITĂȚILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

IV.1 NOȚIUNEA DE AUTORITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Noțiunea de autoritate exprimă atât ideea de forță, puterea de a comanda, de a dispune și de a impune,cât și cadrul instituțional prin care această idee se materializează sau se exprimă printr-un sistem de prerogative atribuite instituțiilor guvernării.

Autoritatea administrativă își îndeplinește rolul cu ajutorul unor organe alcătuite din persoane fizice sau din grupări de persoane fizice. Acestea decid în numele autorității administrative, fiecare având o sferă de atribuții proprii în virtutea cărora decid, execută și supraveghează executarea legii ori ale propriilor decizii. Astfel sunt :miniștrii, prefecții, consiliile locale, cele județene și primarii,etc.

Totalitatea acestor organe constituie administrația, termen sinonim cu acela de autoritate administrativă.

Organele administrative pot fi de mai multe feluri. Astfel, după natura lor, acestea pot fi organe colegiale sau pluripersonale, atunci când sunt alcătuite dintr-o colectivitate, dintr-o grupare sau o adunare de persoane fizice, așa cum sunt consiliile comunale, orășenești sau cele județene .Ele pot fi însă și organe individuale sau unipersonale când sunt constituite dintr-o singură persoană, cum este ministrul, prefectul ori primarul.

Autoritățile colegiale sunt autorități (organe) deliberative, activitatea de deliberare fiind de altfel particularitatea lor și menirea autorităților colegiale, adică adoptarea de hotărâri în domeniul administrativ.

Întâlnim, astfel, autorități deliberative atât la nivelul statului, de pildă Parlamentul, dar și la nivelul comunelor, orașelor și județului, consiliile locale respective, care promovează interese locale proprii și pentru satisfacerea cărora primesc o anumită autonomie de conducere. În acest sens, consiliul local va hotărî, în numele comunei ori a orașului, potrivit sferei de competență determinată de lege.

Menite să apere interesele și pentru realizarea acestora pentru fiecare colectivitate și asigurarea conducerii, aceste autorități sunt alese direct de colectivitate, de către administrați. Actele autorităților locale vor fi acte de voință, denumite acte administrative (de autoritate) prin intermediul cărora consiliile, în numele comunei, orașului sau județului au aptitudinea de a face sau a decide ceva.

Autoritățile unipersonale, individuale, au drept scop să execute legea prin acte de voință proprii, fie prin acte de îndeplinire a voinței adunării sau corpurilor colegiale. În acest sens, prin analogie, se poate aprecia că la nivelul orașelor și comunelor, consiliile și primarii, adică autoritățile deliberative și cele executive, respectând proporțiile, joacă rolul legislativului și respectiv executivului, desigur numai în domeniul administrativ.

Așadar autoritatea administrației publice locale este o categorie de autoritate publică, o anume categorie la nivel teritorial care, potrivit Constituției și legilor, rezolvă treburile publice locale, este chemată să execute legea sau în limitele legii, să presteze servicii publice, uzând, în acest scop, de prerogativele specifice puterii publice.

Ținând seama că noțiunea de “administrație publică locală” evocă numai autoritățile desemnate prin vot universal, și care realizează principiul autonomiei locale în comune, orașe sau județe, vom constata că autoritățile administrației publice locale sunt : consiliile locale, primarii și consiliile județene (desemnate în mod expres prin dispozițiile constituționale ale art.121, alin.(1) și (2) și art.122, alin.(1).

IV.2 CARACTERISTICILE AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Analiza dispozițiilor constituționale privind administrația publică locală, a prevederilor legii administrației publice locale, cât și cele ale legii alegerilor locale, pune în evidență principalele caracteristici ale autorităților administrației publice locale, astfel :

autoritățile autonome care exercită funcții administrative pe un teritoriu delimitat, potrivit împărțirii administrativ-teritoriale a statului, sunt consiliile comunale,orășenești (municipale) și județene și primarii comunelor și orașelor (municipiilor);

autoritățile administrației publice locale sunt organizate identic pe teritoriul țării, numai în unități administrativ-teritoriale (comună, oraș, județ); excepția o constituie autoritățile administrative autonome organizate în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor;

consiliile locale și primarii realizează autonomia locală în comune și orașe, în relațiile dintre autoritățile administrației publice de la nivelul comunelor și orașelor și cele de la nivelul județului, nu există raporturi de subordonare;

consiliile locale comunale și orășenești (municipale) au inițiativa și hotărăsc, cu respectarea legii, în probleme de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice;

5. consiliul județean este autoritatea administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești în vederea realizării serviciilor publice de interes județean;cât privește delegația permanentă și președintele consiliului județean, acestea sunt două autorități administrative, cu caracter operativ, create de lege și alese de către și dintre consilierii județeni;

6. autoritățile administrației publice locale sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățenii care au domiciliul în unitatea administrativ-teritorială respectivă, în acest sens :

consiliile comunale, orășenești (municipale) și județene se aleg pe circumscripții electorale, prin vot exprimat pe baza scrutinului de listă;

primarii comunelor și orașelor (municipiilor) se aleg prin vot exprimat pe baza scrutinului uninominal.

consiliile locale comunale și orășenești și consiliile județene sunt autorități deliberative colegiale, pluripersonale, având caracterul de adunări administrative, iar primarii comunelor și orașelor (municipiilor), autorități executive unipersonale; în exercitarea atribuțiilor lor, autoritățile administrației publice locale adoptă și emit acte administrative (hotărâri, dispoziții);

numărul membrilor (consilierilor) consiliilor comunale, orășenești și județene se stabilește în funcție de populația comunei, orașului sau județului raportată de Comisia Națională de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs, sau după caz, la data de 1 iulie care precede alegerile;

calitatea de consilier (local sau județean) și de primar se obține, de regulă, pe lista partidului sau a formațiunii politice (ori a alianțelor politice) care îl propune pe listă;cei aleși își păstrează și calitatea de membru al partidului sau formațiunii ce l-a propus, fără ca aceasta să impieteze asupra funcției de consilier

IV.3. IDENTIFICAREA AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Constituția României din anul 1991 republicată în 2003, prin art.121 și 122, stabilește normele fundamentale care determină autoritățile administrației publice și competența acestora ca autorități comunale, orășenești și respectiv județene.

În acest sens, normele constituționale menționate, precizează că autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe, sunt consiliile locale și primarii, iar consiliul județean este autoritatea administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, autoritate care, potrivit acelorași dispoziții, trebuie să fie aleasă în condițiile legii.

Acest procedeu folosit de constituant pentru crearea autorităților administrației publice locale, conferă acestora o garanție esențială a existenței lor, întrucât numai revizuirea Constituției ar permite suprimarea uneia sau alteia din cele două categorii de autorități.

Apare, deci, evident că prin enumerarea lor expresă și limitativă în cadrul normelor constituționale, competența legislativului de a crea alte autorități ale administrației publice locale este de neconceput, și ar excede cadrului constituțional.

Autoritățile administrației publice locale, menționate de dispozițiile constituționale ale art.121, alin.(1), sunt organizate identic pe întreg teritoriul țării, în comune și orașe (municipii) și deci, numai în unitățile administrativ-teritoriale.

Totuși există și o excepție de la regulă și anume posibilitatea constituirii unor asemenea autorități și în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, altele decât cele ale municipiului însuși.

Autoritățile subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, consiliile și primarii, vor trebui însă să dispună de competențe specifice, atât de decizie cât și de gestiune, întrucât ele nu pot aduce atingere unității administrativ-teritoriale a municipiului, teritorial unitar și cu o populație compactă, diferite de competențele autorităților administrativ municipale.

Legea administrației publice locale,nr.215/2001, lege organică conform prevederilor art.73, lit.”o” din Constituția României, statornicește cadrul legal al organizării și funcționării autorităților administrației publice locale, dezvoltând astfel principiile constituționale privind administrația publică locală.

În acest cadru, normele legii organice identifică și definesc cu claritate care sunt autoritățile administrației publice locale, precum și caracterul specific fiecăreia dintre aceste autorități, stabilind astfel că consiliile locale sunt “autorități deliberative”,iar primarii sunt „autorități executive”.

Aceste două autorități – consiliul local și primarul, ca autorități ale administrației publice locale funcționează ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și orașe, în condițiile prevăzute de lege, ambele acționând în interdependență, în vederea realizării scopului pentru care au fost investite cu aceste competențe.

Cât privește consiliile locale, acestea sunt constituite în comune și orașe (municipii), ca autorități pluripersonale ale administrației publice ce semnifică expresia realizării practice a principiului autonomiei locale.

Această autoritate se bucură de un statut autonom potrivit căruia deliberează asupra intereselor specifice colectivităților locale și hotărăște asupra modului lor de realizare, fără amestecul altor autorități publice sau ale administrației publice, ori chiar al primarului.

Consiliile locale sunt autorități administrative, răspunderea lor politică fiind numai de ordin electoral. Aceste autorități sunt înzestrate cu competență specifică administrației publice locale pentru a hotărî asupra modului de rezolvare a problemelor administrative, ele neavând, deci, vocație politică.

Autonomia acestor autorități colegiale rezidă și în auto-organizarea lor, activitatea deliberativă și dezbaterile consiliilor desfășurându-se într-un cadru precizat de propriile regulamente de funcționare, în limita competențelor conferite de lege.

Unele date și informații referitoare la nevoile și cerințele colectivităților locale, precum și propunerile de rezolvare a acestora, pot proveni și de la primari, în conformitate cu prevederile legale. Dar această atribuție nu îl poate transforma pe primar – în calitatea sa de autoritate executivă – în conducătorul consiliului local, întrucât legiuitorul a stabilit că acesta este condus de către un președinte ales,pe durata unei ședințe.

Primarul este autoritatea executivă a administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe.

Legea administrației publice locale, dezvoltă normele constituționale ale art.121, alin.(2), care fundamentează funcționarea instituției primarului ca autorități administrative, clarifică conceptul de autoritate administrativă autonomă, rolul și raportul dintre autoritatea deliberativă și cea executivă, precum și competențele care le sunt conferite de lege. De asemenea, se precizează interdependența lor ca autorități administrative autonome care trebuie să rezolve împreună treburile publice din comune și orașe.

Calitatea primarului de autoritate executivă derivă, în primul rând, din faptul că el este cel care răspunde de ducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local astfel că, potrivit art.68 lit.”b” din Legea administrației publice locale, aceasta “asigură executarea hotărârilor consiliului local “.

De asemenea, primarul îndeplinește și rolul de reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială în care a fost ales. În exercitarea atribuțiilor de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară, precum și a sarcinilor ce-i revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea și desfășurarea alegerilor, aducerea la cunoștința cetățenilor a legilor, precum și a altor asemenea atribuții stabilite prin lege,primarul acționează exclusiv în această calitate.

Ca atare, primarul, ca autoritate administrativă autonomă executivă, unipersonală, prin competențele stabilite de lege, prin calitatea sa de ales al colectivității, de reprezentant al persoanei juridice, (comuna și orașul), dar și de reprezentant al statului, se bucură de un statut specific.

Consiliul județean este definit ca autoritate a administrației publice care coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes județean, legea organică consacrând, în mod implicit, regula conform căreia județul este o colectivitate locală intermediară între orașe sau comune, pe de o parte, și stat, pe de altă parte. Această colectivitate locală are propria sa administrație aleasă potrivit legii.

Consiliul județean reprezintă astfel, o autoritate administrativă creată prin normă constituțională și care funcționează pe baza principiilor autonomiei locale și descentralizării serviciilor publice.

În același timp, consiliul județean este o autoritate pluripersonală, fiind compusă din totalitatea consilierilor aleși, numărul lor fiind în funcție de populația județului, prezentând trăsăturile caracteristice ale unei adunări (autorități) deliberative, întrucât activitatea să se desfășoare prin dezbateri în ședințe în plen ale consilierilor județeni.

Ședințele consiliului județean au un cadru de desfășurare stabilit prin regulamentul propriu de funcționare, iar dezbaterile acestora sunt concretizate prin hotărâri adoptate în condițiile legii și numai pentru soluționarea problemelor administrative ale județului,nu și pentru probleme cu caracter politic.

Consiliul județean joacă un rol bine determinat în viața colectivității județene, întrucât el înfăptuiește coordonarea consiliilor locale comunale și orășenești,deci a colectivităților locale ce o formează, în vederea realizării pentru acestea a serviciilor publice de interes județean.

Delegația permanentă – Potrivit art.153 alin.(1) din legea nr.215/2001, până la constituirea noilor autorități ale administrației publice locale, ca urmare a alegerilor locale din anul 2004 , în cadrul consiliilor județene a funcționat delegația permanentă care realiza conducerea operativă a treburilor administrației publice județene, aducea la îndeplinirea hotărârile consiliului județean și exercita orice alte atribuții stabilite prin regulamentul de funcționare a consiliului județean.

Președintele consiliului județean este, de asemenea, o autoritate administrativă-executivă, distinctă,stabilită de legiuitor, care, pe lângă atribuțiile de conducere a lucrărilor consiliului județean și ale delegației permanente, dispune și de atribuții proprii.

Potrivit legii, președintele consiliului județean asigură executarea hotărârilor consiliului județean, exercită atribuțiile ce revin județului în calitate de persoană juridică, sprijină activitatea instituțiilor și a regiilor autonome de interes județean.

Atribuțiile proprii ale președintelui consiliului județean sunt legate și de calitatea de ordonator principal de credite, de întocmirea și de prezentarea de rapoarte consiliului județean cu privire la starea și activitatea administrației județului, precum și cu privire la starea economică și socială a județului.

În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, președintele consiliului județean emite dispoziții cu caracter individual, care devin executorii după ce au fost aduse la cunoștința persoanelor interesate.

De subliniat este și faptul că președintelui consiliului județean i se subordonează întregul aparat propriu al consiliului județean, al cărui personal îl numește, îl sancționează sau îl eliberează din funcție, în condițiile legii. De asemenea, răspunde de buna funcționare a compartimentelor de specialitate din aparatul propriu al consiliului județean și a agenților economici de sub autoritatea consiliului.

IV.4. STATUTUL AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Pe baza dispozițiilor constituționale care privesc administrația publică locală, ale legii administrației publice locale și ale legii alegerilor locale, sunt determinate anumite drepturi și obligații care alcătuiesc, laolaltă, statutul autorităților administrației publice locale.

Astfel, un prim element al acestui statut îl reprezintă mandatul autorităților administrației publice locale-consiliul local, primarul și consiliul județean, care este, de regulă, de patru ani și poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de

catastrofă.

Durata mandatului începe de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a noului consiliul ales, iar în cazul primarului, de la data depunerii jurământului său până la depunerea jurământului de către primarul nou ales.

De asemenea, durata mandatului autorităților administrației publice locale este egală pentru toate aceste autorități și că dispozițiile legale arătate privesc durata normală a mandatului de consilier sau de primar, iar excepțiile prevăzute de legiuitor se referă numai la prelungirea mandatului ( în cazuri excepționale, de război sau de catastrofă) și la dizolvarea consiliului (local sau județean), respectiv la demiterea primarului.

Mandatul unei autorități a administrației publice locale încetează, de regulă, în cazul dizolvării consiliului (local sau județean) potrivit dispozițiilor legale dacă acesta a adoptat

hotărâri repetate cel puțin trei într-un interval de șase luni, care au fost anulate de către instanța de contencios administrativ întrucât au contravenit intereselor generale ale statului sau au încălcat Constituția și legile țării.

Totodată, legiuitorul organic a stabilit, pentru consiliile locale și județene, și încetarea mandatului prin dizolvarea lor de drept, datorată faptului că autoritatea administrației publice locale (consiliul) nu s-a întrunit timp de 3 luni ( în cazul consiliului local) sau 6 luni ( în cazul consiliului județean) ori acesta nu a adoptat, în trei ședințe ordinare consecutive, nici o hotărâre, precum și în situația în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu și nu se poate completa prin supleanți.

De asemenea, mandatul primarului încetează de drept în caz de demisie, incompatibilitate, schimbare de domiciliu într-o altă unitate administrativ-teritorială imposibilitatea de a fi exercitat mandatul pe o perioadă mai mare de 6 luni; în cazul în care s-a constatat prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă după validarea mandatelor, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a legii privind alegerile locale, în cazul condamnării definitive la o pedeapsă privativă de liberate,precum și în cazul punerii sub interdicție pentru debilitate sau alienare mintală ori în cazul pierderii drepturilor electorale (situații care, de altfel, duc și la încetarea înainte de termen a mandatului de consilier).

În cazul dizolvării consiliului și până la constituirea unui nou consiliu local, legiuitorul organic a stabilit ca primarul să rezolve problemele curente ale comunei sau orașului, iar în cazul consiliului județean problemele curente aflate în competența președintelui acestuia, vor fi rezolvate de către un împuternicit numit de guvern, având calitatea de funcționar public.

În schimb, în cazul vacanței funcției de primar, atribuțiile acestuia vor fi exercitate, de drept, de către viceprimar ( în cazul mai multor viceprimari, cel desemnat prin vot de către consiliu), până la validarea mandatului noului primar.

Mandatul consilierilor nu este salarizat, ei însă primesc o indemnizație de ședință, pe când primarul comunei sau al orașului (și președintele consiliului județean) este salarizat în funcție, iar contractul său de muncă la instituții publice, la regii autonome sau la societățile comerciale cu capital majoritar de stat este suspendat pe toată durata mandatului.

În al doilea rând, de o deosebită importanță pentru statutul autorităților administrației publice locale, sunt dispozițiile legii organice, potrivit cărora consilierii locali și județeni,precum și primarii, sunt în serviciul colectivității locale, bucurându-se, în acest sens de protecția acordată de lege. În sfârșit un al treilea element al statutului autorităților administrației publice locale, a aleșilor locali, îl reprezintă răspunderea juridică a acestora.

În acest sens, conform dispozițiilor Legii administrației publice locale,primarii și viceprimarii, primarul general al municipiului București, președinții și vicepreședinții consiliilor județene,consilierii, răspund, după caz,material, civil, administrativ sau penal

pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor care le revin, în condițiile legii. Referitor la aleșii locali – consilieri și primari – legiuitorul organic nu a instituit un regim de imunitate, ci dimpotrivă un regim comun,de răspundere juridică.

Singura dispoziție legală care instituie un regim special pentru consilieri și primari privește instituția suspendării din funcție de către prefect. Pentru a-i pune la adăpost împotriva unor eventuale măsuri abuzive din partea prefectului, legiuitorul stabilește că aceasta poate dispune prin ordin o asemenea măsură numai la sesizarea motivată a instanței de judecată sau a Parchetului, în cazul în care consilierii sau primarii au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea, cu intenție, a unei fapte penale, precum și în situația în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, dacă s-a luat împotriva lor măsura arestării preventiv. Suspendarea, potrivit legii, durează până la soluționarea definitivă a cazului, în afară de situația în care parchetul sau instanța de judecată solicită ridicarea acestei măsuri.

CAPITOLUL V- CONSILIUL LOCAL

PARTE COMPONENTĂ A SISTEMULUI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

V.1. ALEGEREA CONSILIULUI LOCAL

Consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat în condițiile Legii nr.67/2004, privind alegerile locale. Consiliile locale și județene se aleg pe circumscripții electorale prin vot exprimat pe baza scrutinului de listă. Cetățenii români, fără deosebire de naționalitate, rasă, limbă, religie, sex, convingeri politice sau profesie, exercită, în mod egal, drepturile electorale.

Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor. Pentru alegerea consiliului local, a consiliului județean și a Consiliului General al Municipiului București, fiecare alegător are dreptul la câte un singur vot.

Dreptul de vot se exercită numai în comuna,orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul. Cetățenii cu drept de vot, care și-au stabilit reședința într-o altă unitate administrativ-teritorială cu cel puțin 3 luni înaintea alegerilor, își pot exercita dreptul de vot în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Au dreptul de a fi aleși consilieri cetățenii cu drept de vot care au împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice potrivit art.40 alin.(3) din Constituție. Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese . Candidaturile pentru consiliile locale și județene se propun de partide politice sau alianțe politice constituite potrivit legii partidelor politice. Se pot depune și candidaturi independente sau de către alianțe electorale.

O persoană poate candida pentru un singur consiliu local. Numărul de candidați de pe fiecare listă poate fi mai mare decât numărul de consilieri stabilit potrivit Legii administrației publice locale, cu până la un sfert din numărul mandatelor. Candidaturile pe mai multe liste de candidați cât și ca independenți sunt nule de drept.

Data alegerilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin 50 de zile înaintea votării. Alegerile au loc într-o singură zi, care poate fi numai duminica.

În cazul alegerilor parțiale organizate potrivit Legii administrației publice locale, campania electorală se reduce la jumătate. Pentru alegerea consiliilor locale fiecare comună, oraș, municipiu și subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului constituie o circumscripție electorală.

Pentru alegerea consiliilor județene, fiecare județ constituie o circumscripție electorală. Numerotarea circumscripțiilor electorale județene se face prin hotărâre a Guvernului. Numerotarea circumscripțiilor electorale din fiecare județ și din municipiul București se face de către prefect, în termen de 3 zile de la stabilirea datei alegerilor. Numărul fiecărei circumscripții electorale se aduce la cunoștință alegătorilor de către primar, în termen de 20 zile de la stabilirea datei alegerilor.

În localități se organizează secții de votare, după cum urmează :

a) în localitățile urbane câte o secție de votare la 1000-2000 de locuitori;

b)în comune, câte o secție de votare la 500-2000 de locuitori;

Se pot organiza secții de votare și în satele sau grupurile de sate cu populație până la 500 de locuitori. Militarii în termen votează numai la secțiile de votare din localitatea de domiciliu. Delimitarea și numerotarea secțiilor de votare se fac de către primari, prin dispoziție, în termen de 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor.

Numărul consilierilor pentru consiliile locale este cel prevăzut în Legea administrației publice locale, nr.215/2001.Propunerile de candidați pentru consilieri locali și consilieri județeni se fac pe circumscripții electorale.

Propunerile de candidați se fac de către partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale care participă la alegeri, sub semnătura conducerii organizațiilor județene ale acestora, iar în cazul candidaților independenți, pe baza listei susținătorilor. În cazul alianțelor electorale dintre partidele politice, listele cu propuneri de candidați vor fi semnate și de conducerile județene ale fiecărui partid din alianță.

Listele de candidați trebuie să cuprindă numele, prenumele, locul și data nașterii, ocupația, profesia și apartenența politică a candidaților, iar în cazul alianțelor, și partidul care i-a propus. Listele de candidați vor fi însoțite de declarații de acceptare a candidaturii, semnate și datate de candidați. Declarația de acceptare a candidaturii va cuprinde numele,prenumele,partidul politic sau alianța care l-a propus, profesia, ocupația, și apartenența politică a candidatului, consimțământul expres al acestuia de a candida pentru funcția respectivă, precum și precizarea că întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a candida.

O persoană nu poate accepta candidatura decât pentru o singură circumscripție electorală. Partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale vor putea propune câte o listă de candidați în fiecare circumscripție electorală pentru consiliul local și consiliul județean. Candidații independenți pentru funcția de consilier vor trebui să fie susținuți de minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în liste, împărțit la numărul de consilieri ce pot fi aleși în comuna, orașul sau județul respectiv, dar nu mai puțin de 50. Nu se admit liste de candidați independenți pentru funcția de consilier.

Lista susținătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, numele și prenumele candidatului, funcția pentru care candidează, numele și prenumele susținătorilor, data nașterii, adresa, denumirea, seria și numărul actului de identitate, precum și semnătura acestuia. În listă se vor menționa, de asemenea, numele și prenumele persoanei care a întocmit-o. Persoana care a întocmit lista este obligată să depună o declarație pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susținătorilor. Lista susținătorilor constituie un act public, cu toate consecințele prevăzute de lege. Susținătorii pot fi numai cetățeni cu drept de vot. Un susținător poate sprijini câte un singur candidat la funcția de consilier sau de primar. Adeziunile susținătorilor se dau pe propria răspundere a acestora. Lista de susținători va fi însoțită de declarația de acceptare a candidaturii.

În campania electorală, candidații, partidele politice, alianțele politice,alianțele electorale, precum și cetățenii au dreptul să-și exprime opiniile în mod liber și fără nici o discriminare,prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei și a celorlalte mijloace de informare în masă. În timpul campaniei electorale se asigură nediscriminatoriu candidaților spații corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii în primării, școli, amfiteatre, case de cultură, cămine culturale și cinematografe, pe bază de înțelegere cu privire la cheltuielile de întreținere. Partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și candidații independenți sunt obligați să declare public subvențiile primite pentru campania electorală de la persoanele fizice sau juridice din țară, după deschiderea campaniei electorale.

Accesul partidelor parlamentare, alianțelor politice și alianțelor electorale, precum și candidaților independenți la serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune, inclusiv la cele ale studiourilor teritoriale ale acestora este gratuit. Partidele neparlamentare, alianțele politice și alianțele electorale au acces, gratuit, la serviciile publice teritoriale de radiodifuziune și de televiziune, numai în măsura în care depun liste complete de candidați în minimum 50% din circumscripțiile electorale de pe cuprinsul unui județ ce intră în raza de acoperire a studiourilor teritoriale respective. Timpul de antenă acordat în aceste situații va fi proporțional cu numărul listelor complete de candidați depuse în teritoriul respectiv. La serviciile naționale publice de radiodifuziune și de televiziune au acces partidele politice neparlamentare, alianțele politice și alianțele electorale care depun liste complete de candidați în cel puțin 50% din circumscripțiile electorale din 15 județe.

Organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale au acces la serviciile publice teritoriale și naționale de radiodifuziune și de televiziune, dacă participă în alegeri cu liste de candidați în circumscripțiile electorale din județe în mod proporțional cu ponderea lor în totalul populației județului, respectiv al României. Accesul partidelor politice, alianțelor politice,alianțelor electorale precum și al candidaților independenți și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale la posturile private de radiodifuziune și de televiziune, inclusiv televiziune prin cablu, se face prin contract încheiat între mandatarii financiari și respectivele posturi

Votarea are loc într-o singură zi. Ea începe la ora 07,00 și se încheie la ora 21,00. Alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea, potrivit delimitării făcute de primar, și unde sunt înscriși în copia de pe listele electorale permanente sau în lista suplimentară întocmită de primar.

După încheierea votării, președintele biroului electoral al secției de votare procedează la anularea buletinelor de vot neîntrebuințate și la deschiderea urnelor, în prezența membrilor biroului și, după caz, a persoanelor care au dreptul să asiste la votare. Președintele va citi cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin, lista de candidați care a fost votată și va arăta buletinul de vot celor prezenți.

Sunt nule buletinele care nu poartă ștampila de control a secției de votare, buletinele de alt model decât cel legal aprobat, buletinele care nu au ștampila “votat” sau la care ștampila este aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara acestora; aceste buletine nu intră în calculul voturilor valabil exprimate. Rezultatul se va consemna în două tabele separate, pentru consiliul local și pentru consiliul județean.

În aceste tabele se vor înscrie numărul total al votanților, numărul voturilor nule, listele de candidați sau, după caz, numele și prenumele candidaților independenți,precum și numărul voturilor întrunite de fiecare.

După deschiderea urnelor și numărarea voturilor, președintele biroului electoral al secției de votare încheie, pentru consiliul pentru care au avut loc alegerile câte un proces verbal.

În vechea lege a alegerilor locale nr.70/1991 se prevedea că, dacă din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale dintr-o circumscripție electorală au votat mai puțin de jumătate plus unul, biroul electoral de circumscripție face mențiunea despre aceasta în procesul verbal pe care îl încheie pentru a se organiza noi alegeri. Potrivit actualei legi, alegerile se consideră valabile indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot.

Repartizarea mandatelor de consilieri se face astfel :

a) în prima etapă,numărul de mandate ce revine fiecărei liste de candidați,precum și candidaților independenți, se stabilește de biroul electoral de circumscripție în funcție de coeficientul electoral, determinat prin împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele și candidații independenți la numărul total al consilierilor din circumscripția respectivă; biroul electoral de circumscripție va repartiza fiecărei liste atâtea mandate de câte ori se include coeficientul electoral în numărul total al voturilor exprimate pentru lista respectivă; atribuirea mandatelor de pe fiecare listă se va face în ordinea înscrierii candidaților pe listă și va începe cu lista de candidați pentru care s-au exprimat cele mai multe voturi; de asemenea, va fi declarat ales candidatul independent care a obținut un număr cel puțin egal cu coeficientul electoral.

Se consideră voturi neutilizate pentru fiecare listă de candidați a partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale ori a candidaților independenți cele care au rămas după atribuirea mandatelor, precum și cele inferioare coeficientului electoral;

b) în a doua etapă, biroul electoral de circumscripție va înregistra numărul de voturi neutilizat pentru fiecare partid politic,alianță politică, alianță electorală sau candidat independent;mandatele neatribuite vor fi repartizate partidelor politice,alianțelor politice, alianțelor electorale sau candidaților independenți, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate,câte unul pentru fiecare partid politic, alianță electorală și candidat independent, până la epuizarea lor. Dacă nu se reușește repartizarea mandatelor operațiunea se repetă până la epuizarea acestora.

Candidații înscriși în liste, care nu au fost aleși, sunt declarați supleanți în listele respective. În caz de vacanță a mandatelor de consilieri aleși pe liste de candidați, supleanții vor ocupa locurile devenite vacante în ordinea în care sunt înscriși în liste,dacă, până la data validării mandatului pentru ocuparea locului vacant, partidele politice,alianțele politice și alianțele electorale pe listele cărora au candidat supleanții confirmă în scris că aceștia fac parte din partidul politic,alianța politică sau alianța electorală respectivă.

Judecarea de către instanță a întâmpinărilor, contestațiilor și a oricăror altor cereri privind alegerile locale se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanța președințială, cu participarea obligatorie a procurorului. Împotriva hotărârilor definitive și irevocabile pronunțate de instanțele judecătorești nu există cale de atac.

V.2. – CONSTITUIREA CONSILIULUI LOCAL

Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de populația localității, raportată de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile.

Potrivit art.29 alin.(1) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, la alegerile locale din anul 2004 numărul consilierilor s-a stabilit, astfel :

– pentru o populație de până la 1500 locuitori………………………………9 consilieri;

– între 1501 și 3000 locuitori……………………………………………………….11consilieri;

– între 3001 și 5000 locuitori………………………………………………………13 consilieri;

– între 5001 și 10.000 locuitori…………………………………………………….15 consilieri;

– între 10.001 și 20.000 locuitori………………………………………………….17 consilieri;

– între 20.001 și 50.000 locuitori………………………………………………….19 consilieri;

– între 50.001 și 100.000 locuitori………………………………………………..21 consilieri;

– între 100.001 și 200.000 locuitori………………………………………………23 consilieri;

– între 200.001 și 400.000 locuitori…………………………………………….. 27consilieri;

– peste 400.000 locuitori……………………………………………………………..31 consilieri;

Consiliul General al Municipiului București este compus din 55 consilieri,iar numărul consilierilor județeni s-a stabilit, astfel :

– până la 350.000 locuitori………………………………………………………….31 consilieri;

– între 350.001 și 500.000 locuitori………………………………………………33 consilieri;

– între 500.001 și 650.000 locuitori………………………………………………35 consilieri;

– peste 650.000 locuitori……………………………………………………………..37 consilieri;

Prin Ordonanța nr.5/2002 și apoi prin Legea nr.161/2003, precum și prin Statutul aleșilor locali aprobat prin Legea nr.393/2004, s-au stabilit incompatibilitățile și unele interdicții pentru aleșii locali, după cum urmează:

1)Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu :

a) funcția de primar sau viceprimar;

b) funcția de prefect sau subprefect ;

c)calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv;

d)funcția de președinte, vicepreședinte,director general, director, manager,asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

e)funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociațiilor la o societate comercială de interes local ori la o societate comercială de interes național care își are sediul sau care deține filiale în unitatea administrativ- teritorială respectivă;

f)funcția de reprezentant al statului la o societate comercială care își are sediul ori care deține filiale în unitatea administrativ- teritorială respectivă;

g)calitatea de deputat sau senator;

h)funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora;

2)O persoană nu poate exercita în același timp un mandat de consilier local și un mandat de consilier județean.

3)Calitatea de ales local este incompatibilă și cu calitatea de acționar semnificativ la o societate comercială înființată de consiliul local, respectiv de consiliul județean;

4)Incompatibilitatea există și în situația în care soțul sau rudele de gradul I ale alesului local dețin calitatea de acționar semnificativ la unul dintre agenții economici prevăzuți la punctul 3.

Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

Aceste prevederi se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.

Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului,într-o funcție incompatibilă cu cea de ales local.

Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție.

În conformitate cu prevederile Legii nr.215/2001,privind administrația publică locală în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor va avea loc ședința de constituire a consiliului local. Convocarea consilierilor declarați aleși, la ședința de constituire a consiliului, se face de către prefect, prin ordin.

Ședința este legal constituită dacă participă cel puțin două treimi din numărul consilierilor declarați aleși. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, peste 3 zile se va organiza o nouă ședință. În acest scop prefectul va emite un nou ordin de convocare. Dacă nici de această dată nu se prezintă cel puțin două treimi din numărul consilierilor declarați aleși de către biroul electoral de circumscripție,prefectul va face o nouă convocare peste alte 3 zile, emițând în acest scop un nou ordin.

Dacă nici la a treia convocare nu se prezintă cel puțin două treimi din numărul consilierilor declarați aleși,prefectul va dispune verificarea motivelor care au determinat neprezentarea la ședință a consilierilor absenți. Dacă absențele nu au la bază motive temeinice, determinate de :boală, care a necesitat spitalizarea sau imobilizarea la pat; deplasarea în străinătate în interes de serviciu; evenimente de forță majoră cum ar fi : inundații sau alte catastrofe care au împiedicat deplasarea, deces în familie sau alte situații similare,prefectul va emite un ordin prin care va declara vacante locurile consilierilor declarați aleși, care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare.

Înainte de emiterea ordinului prefectul va verifica dacă pe listele de candidați depuse de partidele politice, alianțele politice sau alianțele electorale ai căror consilieri declarați aleși au lipsit nemotivat mai sunt supleanți. În caz afirmativ,prin același ordin se va dispune organizarea unei noi ședințe de constituire la care vor fi convocați supleanții.

Dacă pe listele de candidați ale partidelor în cauză nu mai sunt supleanți sau aceștia refuză la rândul lor să se prezinte la ședință, prefectul va dispune organizarea de alegeri pentru completarea posturilor declarate vacante. Alegerile se vor organiza în condițiile Legii nr.67/2004 privind alegerile locale în cel mult 30 de zile de la data emiterii ordinului și la acestea vor putea participa toate partidele politice sau alianțele electorale care au depus inițial liste de candidați, precum și candidații independenți care nu au fost declarați aleși la alegerile anterioare.

La ședința de constituire legal întrunită poate participa și primarul care a fost declarat ales, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată. Ședința de constituire este deschisă de prefect sau de reprezentantul acestuia, care îl invită pe cel mai în vârstă dintre consilieri, precum și 2 asistenți ai acestuia să preia conducerea lucrărilor ședinței. Asistenți ai președintelui de vârstă vor fi desemnați cei mai tineri consilieri.

După preluarea conducerii ședinței se ia o pauză, în timpul căreia secretarul unității administrativ-teritoriale prezintă președintelui de vârstă și asistenților acestuia dosarele consilierilor declarați aleși și pe cele ale supleanților lor, așa cum acestea au fost primite de la biroul electoral de circumscripție. Dosarele pot fi însoțite de opțiunile scrise ale consilierilor aleși care ocupă funcții incompatibile, potrivit legii, cu calitatea de consilier.

La reluarea lucrărilor consilierii declarați aleși vor alege prin vot deschis, exprimat prin ridicare de mâini, o comisie de validare alcătuită din 3-5 consilieri locali. Numărul membrilor comisiei se stabilește prin vor deschis,la propunerea președintelui de vârstă. Comisia este aleasă pe întreaga durată a mandatului. Alegerea membrilor comisiei de validare se face individual,prin votul majorității consilierilor prezenți la ședința de constituire.

Comisia de validare a mandatelor alege din rândul membrilor săi un președinte și un secretar,cu respectarea procedurii de vot prevăzute anterior. După alegerea comisiei de validare se dispune o nouă pauză, în timpul căreia va fi examinată de către comisie legalitatea alegerii fiecărui consilier, pe baza dosarelor prezentate de președintele de vârstă și se elaborează propunerile de validare sau de invalidare a mandatelor. În acest scop se încheie un proces – verbal.

Dacă primarul, al cărui mandat a fost validat, a fost ales și consilier și optează pentru funcția de primar sau dacă consilierii care dețin funcții incompatibile optează în scris pentru renunțarea la funcția de consilier, va fi examinat, în vederea validării, dosarul supleantului, respectiv supleanților de pe aceeași listă,în ordinea în care cei în cauză au fost înscriși pe lista de candidați. Invalidarea alegerii unui consilier poate fi propusă de comisia de validare numai dacă aceasta a constatat că au fost încălcate condițiile de eligibilitate stabilite expres prin lege sau dacă alegerea s-a făcut prin fraudă electorală constatată de către biroul electoral, potrivit prevederilor Legii nr.67/2004.Consilierii care lipsesc motivat de la ședința de constituire pot fi validați sau invalidați în lipsă. Validarea sau invalidarea mandatelor se face în ordine alfabetică, prin votul deschis al majorității consilierilor prezenți la ședință. Persoana al cărei mandat este supus validării sau invalidării nu participă la vot.

După validarea mandatelor a cel puțin două treimi din numărul consilierilor stabilit potrivit legii se va proceda la depunerea următorului jurământ: “Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună-credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei…(orașului, județului).Așa să-mi ajute Dumnezeu! “

Jurământul se depune după următoarea procedură: secretarul comunei, orașului sau municipiului va da citire jurământului, după care consilierii validați se vor prezenta,în ordine alfabetică, în fața unei mese special amenajate, pe care se află un exemplar din Constituție și Biblia. Consilierul va pune mâna stângă atât pe Constituție cât și, dacă este cazul,pe Biblie, va pronunța cuvântul “jur”, după care va semna jurământul de credință, care va fi imprimat pe un formular special. Jurământul se semnează în două exemplare. Un exemplar se păstrează la dosarul de validare, iar al doilea se înmânează consilierului.

Consilierii care se declară atei sau care au o altă credință decât cea creștină pot depune jurământul fără formula religioasă. În acest caz jurământul va fi imprimat pe formular fără această formulă. Consilierii care refuză să depună jurământul sunt considerați demisionați de drept,fapt care se consemnează în procesul-verbal al ședinței. În acest caz se va supune validării mandatului primului supleant de pe lista partidului politic,alianței politice sau alianței electorale respective, dacă până la validarea mandatului partidele politice și alianțele politice confirmă în scris apartenența la partid a consilierului în cauză.

După depunerea jurământului de către cel puțin două treimi din numărul membrilor consiliului local președintele de vârstă declară consiliul legal constituit.

După declararea consiliului local ca legal constituit se procedează la alegerea președintelui de ședință. Alegerea se face prin votul deschis al majorității consilierilor în funcție. Durata mandatului președintelui de ședință nu poate fi mai mare de 3 luni. Același consilier poate fi ales președinte de ședință cel mult de două ori pe durata unui mandat. Mandatele nu pot fi consecutive. După alegerea președintelui de ședință acesta preia conducerea lucrărilor consiliului.

Consiliul local alege din rândul membrilor săi pe viceprimar, respectiv pe viceprimari. Alegerea se face prin vot secret. Propunerea de candidați pentru alegerea viceprimarului, respectiv a viceprimarilor, se face de către oricare dintre consilieri sau de către grupurile de consilieri, primarul nemaiavând acest drept cum era în vechea lege. După înregistrarea candidaturilor se ia o pauză în timpul căreia se completează buletinele de vot.

Exercitarea votului se face într-o cabină special amenajată,putându-se folosi,la alegere,una dintre următoarele modalități :

fiecare consilier primește un singur buletin de vot pe care sunt trecute numele tuturor candidaților. Intrând în cabină, din lista candidaților vor fi barate printr-o linie orizontală numele tuturor candidaților pe care consilierul nu dorește să îi aleagă. Pe buletin va rămâne nebarat numele consilierului sau, după caz, al consilierilor pe care dorește să îl/ să îi aleagă votantul ;

pe buletinul de vot se înscrie cuvântul “DA”în dreptul numelui/numelor celui/ celor pe care dorește să îl / îi voteze;

alte modalități la alegerea consiliului.

Este declarat viceprimar candidatul care a obținut votul majorității consilierilor în funcție. În situația în care se aleg 2 viceprimari, sunt declarați aleși primii 2 candidați care au obținut cel mai mare număr de voturi. În situația în care nu s-a întrunit majoritatea prevăzută mai înainte se organizează un al doilea tur de scrutin, în aceeași ședință,la care vor participa candidații situați pe primele două locuri. La al doilea tur de scrutin este declarat ales viceprimar consilierul care a obținut cel mai mare număr de voturi.

În caz de balotaj se va proceda la un nou tur de scrutin,la care vor participa numai candidații care se află în această situație. Va fi declarat ales candidatul care a obținut cele mai multe voturi. Alegerea viceprimarului va fi consemnată prin hotărâre a consiliului local. Prin aceeași hotărâre consiliul local ia act de încetarea mandatului de consilier al viceprimarului, în locul acestuia fiind validat primul supleant aflat pe lista partidului politic, alianței politice sau alianței electorale respective, dacă conducerea acestora confirmă în scris că persoana în cauză mai este membru al partidului respectiv. Durata mandatului viceprimarului este de 4 ani, dar poate înceta înainte de termen în urma eliberării sau revocării din funcție, în condițiile Legii nr.215/2001( art.18 din Legea nr.393/2004).

După constituire consiliul local stabilește și organizează comisii de specialitate pe principalele domenii de activitate. Domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate, denumirea acestora și numărul de membri, care va fi întotdeauna impar, se stabilesc de către consiliul local, în funcție de specificul activității din fiecare unitate administrativ-teritorială. Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii.

Comisiile de specialitate lucrează valabil în prezența majorității membrilor și iau hotărâri cu votul majorității membrilor lor. Comisia poate invita să participe la ședințele sale specialiști din cadrul aparatului propriu al consiliului local sau din afara acestuia, în special de la unitățile aflate în subordinea consiliului. Au dreptul să participe la ședințele comisiei și consilierii care au făcut propunerile ce stau la baza lucrărilor comisiei. Ședințele comisiei de specialitate sunt, de regulă, publice. Comisia poate hotărî ca la dezbaterile sale să fie prezente și alte persoane interesate sau reprezentanți ai mass-media. Comisia poate hotărî ca unele ședințe sau dezbaterea unor puncte de pe ordinea de zi să se desfășoare cu ușile închise.

Numărul locurilor care revine fiecărui grup de consilieri sau consilierilor independenți în fiecare comisie de specialitate se stabilește de către consiliul local, în funcție de ponderea acestora în cadrul consiliului. Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare grup de consilieri, iar a consilierilor independenți, de către consiliu, avându-se în vedere, de regulă, pregătirea lor profesională și domeniul în care își desfășoară activitatea. În funcție de numărul membrilor consiliului, un consilier poate face parte din 1-3 comisii, dintre care una este comisia de bază. Indemnizația de ședință se va achita numai pentru activitatea desfășurată în comisia de bază.

Fiecare comisie de specialitate își alege,prin votul deschis al majorității consilierilor ce o compun, câte un președinte și câte un secretar. Comisiile de specialitate au următoarele atribuții principale :

analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local;

se pronunță asupra unor probleme trimise de consiliul local spre avizare;

întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri și asupra problemelor analizate, pe care le prezintă consiliul local;

Comisiile de specialitate îndeplinesc orice alte atribuții stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului sau însărcinări date prin hotărâri ale consiliului local, dacă acestea au legătură cu activitatea lor.

Președintele comisiei de specialitate are următoarele atribuții principale:

asigură reprezentarea comisiei în raporturile acesteia cu consiliul local și cu celelalte comisii;

convoacă ședințele comisiei;

conduce ședințele comisiei;

propune ca la lucrările comisiei să participe și alte persoane din afara acesteia, dacă apreciază că este necesar;

participă la lucrările celorlalte comisii care examinează probleme ce prezintă importanță pentru comisia pe care o conduce;

susține în ședințele de consiliu avizele formulate de comisie ;

anunță rezultatul votării,pe baza datelor comunicate de secretar.

Președintele comisiei îndeplinește orice alte atribuții referitoare la activitatea comisiei, prevăzute de lege, de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului sau stabilite de consiliul local.

Secretarul comisiei îndeplinește următoarele atribuții principale:

efectuează apelul nominal și ține evidența participării la ședințe a membrilor comisiei;

numără voturile și îl informează pe președintele asupra cvorumului necesar pentru adoptarea fiecărei hotărâri și asupra rezultatului votării;

asigură redactarea avizelor și proceselor verbale,etc.

Secretarul comisiei îndeplinește orice alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului sau însărcinări stabilite de comisie sau de către președinte.

Convocarea ședințelor comisiei se face de către președintele acesteia cu cel puțin 3 zile înainte. Ordinea de zi se aprobă de comisie la propunerea președintelui. Oricare dintre membrii comisiei poate cere includerea pe ordinea de zi a unor probleme. Participarea membrilor comisiei la ședințele acesteia este obligatorie. În caz de absență la ședința comisiei de bază consilierului în cauză nu i se acordă indemnizație de ședință. Dacă absențele continuă, fără a fi motivate, președintele comisiei poate aplica sancțiunile prevăzute în competența sa, sau poate propune consiliului aplicarea altor sancțiuni statutare, inclusiv înlocuirea lui din comisie.

Ședințele comisiilor de specialitate se desfășoară, de regulă, înaintea ședințelor consiliului, atunci când ordinea de zi a ședinței acestuia cuprinde probleme sau proiecte de hotărâri asupra cărora i se solicită avizul. Pentru dezbaterea proiectelor de hotărâri sau a celorlalte probleme repartizate comisiei, președintele acesteia va desemna un consilier care va face în cadrul ședinței o scurtă prezentare a problemei aflate pe ordinea de zi, dacă aceasta nu este prezentată de inițiator.

Consilierul desemnat va redacta avizul comisiei, pe baza amendamentelor și a propunerilor formulate de membrii acesteia, care au fost aprobate cu majoritatea voturilor consilierilor prezenți. Avizele întocmite de comisie vor cuprinde separat, cu motivarea necesară, atât amendamentele și propunerile acceptate, cât și cele respinse. Avizul se prezintă secretarului unității administrativ-teritoriale, care se va îngriji de multiplicarea și difuzarea acestuia către consilieri, o dată cu ordinea de zi.

Votul în comisii este, de regulă, deschis. În anumite situații comisia poate hotărî ca votul să fie secret,stabilind de la caz la caz și modalitatea de exprimare a acestuia. Lucrările ședințelor comisiei se consemnează, prin grija secretarului acesteia, într-un proces verbal. După încheierea ședinței procesul-verbal va fi semnat de către președintele și secretarul comisiei. Președintele poate încuviința ca procesele-verbale ale ședințelor să fie consultate de alte persoane interesate care nu au participat la ședință, cu excepția proceselor-verbale întocmite în ședințele ale căror lucrări s-au desfășurat cu ușile închise.

Dacă în urma dezbaterilor din ședința consiliului local se impun modificări de fond în conținutul proiectului, președintele de ședință poate hotărî retrimiterea proiectului pentru reexaminare de către comisia sau compartimentul de specialitate care a întocmit avizul, respectiv raportul. Activitatea comisiilor de specialitate poate fi verificată printr-o anchetă hotărâtă de consiliul local, la cererea a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție. Consiliul local poate hotărî organizarea unor comisii speciale de analiză și verificare, la propunerea consilierilor sau a primarului.

Componența nominală a comisiilor, obiectivele și tematica activității acestora, perioada în care vor lucra și mandatul lor se stabilesc prin hotărâre a consiliului local. Comisia de anchetă va prezenta consiliului local,la termenul stabilit de aceasta, raportul întocmit în urma analizelor și verificărilor efectuate. Raportul va cuprinde, dacă este cazul, propuneri concrete de îmbunătățire a activității în domeniul supus analizei sau verificării. Operațiunile desfășurate în cadrul procedurii de constituire a comisiilor de specialitate, numărul și denumirea acestora, numărul membrilor fiecărei comisii și modul de stabilire a locurilor ce revin fiecărui grup de consilieri sau consilieri independenți, precum și componența nominală a acestora se stabilesc prin hotărârea consiliului local.

După preluarea conducerii lucrărilor consiliului de către președintele de ședință se trece la ceremonia de depunere a jurământului de către primar, dacă procedura de validare a mandatului acestuia a fost finalizată. În acest scop judecătorul desemnat de președintele judecătoriei care a validat mandatul prezintă în fața consiliului hotărârea de validare. După prezentarea hotărârii de validare primarul va depune jurământul folosindu-se aceeași procedură ca și în cazul consilierilor. După depunerea jurământului primarul intră în exercițiul de drept al mandatului.

Pe timpul desfășurării lucrărilor consiliului, primarul este obligat să poarte eșarfa. Primarul va ocupa în sala de ședințe un loc distinct, separat de cel al președintelui de ședință. Dacă la lucrările consiliului participă și prefectul sau reprezentantul său, aceștia vor ocupa, de asemenea, un loc distinct, separat de cel al președintelui de ședință. Primarul participă la ședințele consiliului și are dreptul să își exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor înscrise pe ordinea de zi. Punctul de vedere al primarului se consemnează, în mod obligatoriu, în procesul-verbal al ședinței.

Secretarul comunei, orașului, municipiului sau al subdiviziunii administrativ- teritoriale a municipiilor, participă în mod obligatoriu la ședințele consiliului. Secretarului îi revin următoarele atribuții principale privitoare la ședințele consiliului local:

a)asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local,la cererea primarului sau a cel puțin unei treimi din numărul consilierilor în funcție;

b)asigură efectuarea lucrărilor de secretariat;

c)efectuează apelul nominal și ține evidența participării la ședințe a consilierilor;

d)numără voturile și consemnează rezultatul votării, pe care îl prezintă președintelui de ședință;

e)informează pe președintele de ședință cu privire la cvorumul necesar pentru adoptarea fiecărei hotărâri a consiliului local ;

f)asigură întocmirea stenogramei sau a procesului-verbal,pune la dispoziție consilierilor înaintea fiecărei ședințe procesul-verbal, respectiv stenograma dactilografiată a ședinței anterioare, asupra conținutului cărora solicită acordul consiliului;

g)asigură întocmirea dosarelor de ședință, legarea, numerotarea paginilor, semnarea și ștampilarea acestora;

h)urmărește ca la deliberare și adoptarea unor hotărâri ale consiliului local să nu ia parte consilierii care sunt în conflict de interese, îl informează pe președintele de ședință cu privire la asemenea situații și face cunoscute sancțiunile prevăzute de lege în asemenea cazuri;

i)prezintă în fața consiliului local punctul său de vedere cu privire la legalitatea unor proiecte de hotărâri sau a altor măsuri supuse deliberării consiliului;dacă este cazul, refuză să contrasemneze hotărârile pe care le consideră ilegale;

j)contrasemnează hotărârile consiliului local pe care le consideră legale;

k)poate propune primarului înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a ședințelor ordinare ale consiliului local;

l)acordă membrilor consiliului asistență și sprijin de specialitate în desfășurarea activității; inclusiv la redactarea proiectelor de hotărâri sau la definitivarea celor discutate și aprobate de consiliu. Asemenea obligații revin și aparatului propriu al consiliului local.

V.3. – ATRIBUȚIILE CONSILIULUI LOCAL

Potrivit Secțiunii a 2-a a Capitolul II din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice locale sau centrale.

Principalele atribuții ale consiliului local, prevăzute la art.38 alin.(2) din lege, sunt următoarele :

alege din rândul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, după caz, stabilește în limitele normelor legale, numărul de personal din aparatul propriu;

aprobă statului comunei sau a orașului,precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului;

avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului, documentații de amenajare a teritoriului și urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală și de cooperare transfrontalieră, în condițiile legii;

aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare;aprobă contul de încheiere a exercițiului bugetar, stabilește impozite și taxe locale,precum și taxe speciale, în condițiile legii;

aprobă, la propunerea primarului, în condițiile legii,organigrama, statul de funcții, numărul de personal și regulamentul de organizare și funcționare a aparatului propriu de specialitate,ale instituțiilor și serviciilor publice, precum și ale regiilor autonome de interes local ;

administrează domeniul public și domeniul privat al comunei sau orașului;

hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei sau orașului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii;

hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei sau orașului, după caz, în condițiile legii;

înființează instituții publice, societăți comerciale și servicii publice de interes local; urmărește controlează și analizează activitatea acestora;instituie cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare și funcționare pentru instituțiile și serviciile publice de interes local; numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, conducătorii serviciilor publice de interes local, precum și pe cei ai instituțiilor publice din subordinea sa;aplică sancțiuni disciplinare, în condițiile legii,persoanelor pe care le-a numit;

j) hotărăște asupra înființării și reorganizării regiilor autonome de interes local;exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile acționarului la societățile comerciale pe care le-a înființat;hotărăște asupra privatizării acestor societăți comerciale; numește și eliberează din funcție, în condițiile legii,membrii comisiilor de administrație ale regiilor autonome de sub autoritatea sa;

k) analizează și aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților, stabilind mijloacele materiale și financiare necesare în vederea realizării acestora;aprobă alocarea de fonduri din bugetul local pentru acțiuni de apărare împotriva inundațiilor, incendiilor,dezastrelor și fenomenelor meteorologice periculoase;

l) stabilește măsurile necesare pentru construirea, întreținerea și modernizarea drumurilor, podurilor, precum și a întregii infrastructuri aparținând căilor de comunicații de interes local;

m) aprobă, în limitele competențelor sale, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local și asigură condițiile necesare în vederea realizării acestora;

n) asigură potrivit competențelor sale, condițiile materiale și financiare necesare pentru buna funcționare a instituțiilor și serviciilor publice de educație, sănătate, cultură,tineret și sport, apărarea ordinii publice, apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă, de sub autoritatea sa; urmărește și controlează activitatea acestora;

o) hotărăște, în localitățile cu medici sau cu personal sanitar în număr insuficient, acordarea de stimulente în natură și în bani,precum și de alte facilități, potrivit legii, în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populație;asemenea facilități pot fi acordate și personalului didactic;

p) contribuie la organizarea de activități științifice, culturale, artistice, sportive și de agrement;

q) hotărăște cu privire la asigurarea ordinii și liniștii publice;analizează activitatea gardienilor publici, poliției, jandarmeriei, pompierilor și a formațiunilor de protecție civilă, în condițiile legii, și propune măsuri de îmbunătățire a activității acestora;

r) acționează pentru protecția și refacerea mediului înconjurător, în scopul creșterii calității vieții, contribuie la protecția, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și rezervațiilor naturale, în condițiile legii;

s) contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistență socială;asigură protecția drepturilor copilului, potrivit legislației în vigoare;aprobă criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale;înființează și asigură funcționarea unor instituții de binefacere de interes local;

t) înființează și organizează târguri, piețe, oboare, locuri și parcuri de distracție, baze sportive și asigură buna funcționare a acestora;

u) atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local;

v) conferă persoanelor fizice române sau străine, cu merite deosebite, titlul de cetățean de onoare al comunei sau al orașului;

x) hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;hotărăște înfrățirea comunei sau orașului cu unități administrativ-teritoriale similare din alte țări;

y) hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune;

z) sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase;

w) asigură libertatea comerțului și încurajează libera inițiativă, în condițiile legii;

Consiliul local exercită și alte atribuții stabilite prin lege.

V.4. – FUNCȚIONAREA CONSILIULUI LOCAL

Funcționarea consiliului local,desfășurarea ședințelor,elaborarea proiectelor de hotărâri,procedura de vot, etc., sunt de asemenea reglementate prin Legea administrației publice locale nr.215/2001 și prin Regulamentul cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale aprobat prin Ordonanța Guvernului nr.35/2.02.2002 modificată și completată prin Legea nr.673/2002.

Astfel, Secțiunea a 3-a din Capitolul II al Legii nr.215/2001, este dedicată funcționării consiliului local, prevederi care sunt preluate și dezvoltate în Capitolul III- Secțiunea 1 din Regulamentul cadru.

Funcționarea consiliului local:

Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă. Consiliul local își exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales. Consiliul local se întrunește în ședințe ordinare,lunar,la convocarea primarului. Consiliul local se poate întruni și în ședințe extraordinare la cererea primarului sau a cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului.

Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unității administrativ-teritoriale, cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel puțin 3 zile înainte de ședințele extraordinare. În caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau orașului, convocarea consiliului local se poate face de îndată. În invitația la ședință se vor preciza data, ora, locul desfășurării și ordinea de zi a acesteia.

Ordinea de zi a ședinței consiliului local se aduce la cunoștință locuitorilor comunei sau ai orașului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.

În comunele sau orașele în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, ordinea de zi se aduce la cunoștință publică și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective.

Ședințele consiliului local sunt legal constituite dacă este prezentă majoritatea consilierilor în funcție. Prezența consilierilor la ședință este obligatorie. Cazurile în care se consideră că absența este motivată se vor stabili prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local. În situația în care un consilier absentează de două ori consecutiv, fără motive temeinice, el poate fi sancționat în condițiile regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local. Ședințele consiliului local sunt conduse de un consilier. Ședințele consiliului local sunt publice, cu excepția cazurilor în care consilierii decid, cu majoritate de voturi, ca acestea să se desfășoare cu ușile închise.

Problemele privind bugetul local, administrarea domeniului public și privat al comunei sau al orașului, participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului, precum și cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice,organizații neguvernamentale, persoane juridice române sau străine se vor discuta întotdeauna în ședință publică. În legătură cu aceste probleme primarul poate propune consultarea cetățenilor prin referendum.

Lucrările ședințelor se desfășoară în limba română, limba oficială a statului. În consiliile locale în care consilierii aparținând unei minorități naționale reprezintă cel puțin o treime din numărul total,la ședințele de consiliu se poate folosi și limba maternă. În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. În toate cazurile documentele ședințelor de consiliu se întocmesc în limba română. Dezbaterile din ședințele consiliului local, precum și modul în care și-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează într-un proces-verbal, semnat de consilierul care conduce ședințele de consiliu și de secretarul unității administrativ-teritoriale. Consilierul care conduce ședințele de consiliu,împreună cu secretarul unității administrativ-teritoriale își asumă,prin semnătură,responsabilitatea veridicității celor consemnate.

Înaintea fiecărei ședințe secretarul pune la dispoziție consilierilor, în timp util, procesul-verbal al ședinței anterioare, pe care ulterior îl va supune spre aprobare consiliului local. Consilierii au dreptul ca în cadrul ședinței să conteste conținutul procesului-verbal și să ceară menționarea exactă a opiniilor exprimate în ședința anterioară. Procesul verbal și documentele care au fost dezbătute în ședință se depun într-un dosar special al ședinței respective, care va fi numerotat, semnat și sigilat de consilierul care conduce ședințele de consiliu și de secretar, după aprobarea procesului-verbal.

Ordinea de zi a ședințelor se aprobă de consiliul local,la propunerea celui care a cerut întrunirea consiliului. Modificarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente și numai cu votul majorității consilierilor prezenți. Problemele înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorității administrației publice locale, care va fi elaborat în termen de 30 de zile de la solicitarea inițiatorului, precum și de avizul comisiei de specialitate a consiliului.

În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate.

Hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condițiile legii, administrarea domeniului public și privat al comunei sau al orașului, participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului, precum și cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu organizații neguvernamentale, cu persoane juridice române sau străine se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție.

Hotărârile privind bugetul local, precum și cele prin care se stabilesc impozite și taxe locale se adoptă cu votul majorității consilierilor în funcție. Dacă bugetul local nu poate fi adoptat după două ședințe consecutive, care vor avea loc la un interval de cel mult 7 zile, activitatea se va desfășura pe baza bugetului anului precedent până la adoptarea noului buget local, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii bugetului de stat. Consiliul local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane, vor fi luate întotdeauna prin vor secret, cu excepțiile prevăzute de lege.

Proiectele de hotărâre pot fi propuse de consilieri sau de primar. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului și al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al autorității administrației publice locale. Nu poate lua parte la deliberare și adoptarea hotărârilor consilierul care,fie personal,fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Hotărârile consiliului local se semnează de consilierul care conduce ședințele de consiliu și se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar. În cazul în care consilierul care a condus ședința ca președinte lipsește sau refuză să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de 3-5 consilieri. Secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală sau că depășește competențele ce revin, potrivit legii, consiliului local. În acest caz secretarul va expune consiliului local opinia sa motivată, care va fi consemnată în procesul-verbal al ședinței. Secretarul va comunica hotărârile consiliului local primarului și prefectului, de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la data adoptării. Comunicarea, însoțită de eventualele obiecții cu privire la legalitate, se face în scris de către secretar și va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.

Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică,iar cele individuale, de la data comunicării. Aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.

În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoștință publică și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere, și în limba maternă.

În exercitarea mandatului consilierii sunt în serviciul colectivității locale.

Primarul este obligat ca, prin intermediul secretarului și al aparatului propriu de specialitate, să pună la dispoziție consilierilor,la cererea acestora, în termen de cel mult 20 de zile, informațiile necesare în vederea îndeplinirii mandatului.

Consilierii sunt obligați ca în îndeplinirea mandatului să organizeze periodic întâlniri cu cetățenii și să acorde audiențe. Fiecare consilier, precum și viceprimarul sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului. Consilierii răspund solidar pentru activitatea consiliului local din care fac parte sau, după caz, în nume propriu, pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului,precum și pentru hotărârile pe care le-au votat.

În procesul-verbal al ședinței consiliului local va fi consemnat, în mod obligatoriu, rezultatul votului. La cererea consilierilor votul lor va fi consemnat nominal în procesul-verbal al ședinței.

La lucrările consiliului local pot asista și lua cuvântul, fără drept de vot, prefectul, președintele consiliului județean sau reprezentanții acestora,deputații și senatorii, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului,secretarii și subsecretarii de stat,șefii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale, în problemele ce privesc domeniile de responsabilitate ale acestor servicii,precum și persoanele interesate invitate de primar. Locuitorii satelor care nu au consilieri aleși în consiliile locale vor fi reprezentați la ședințele de consiliu de un delegat sătesc. Delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local de către o adunare sătească, constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii, convocată și organizată de primar și desfășurată în prezența primarului sau viceprimarului. La discutarea problemelor privind satele respective delegații sătești vor fi invitați în mod obligatoriu. Votul acestora are caracter consultativ.

Desfășurarea ședințelor :

Ordinea de zi a ședințelor consiliului local cuprinde proiecte de hotărâri,rapoarte ale comisiilor de specialitate, rapoarte sau informări ale conducătorilor unităților subordonate sau care se află sub autoritatea consiliului, timpul acordat declarațiilor politice, întrebărilor, interpelărilor, petițiilor și altor probleme care se supun dezbaterii consiliului. Ordinea de zi este înscrisă în cuprinsul invitației de ședință transmise consilierilor și se aduce la cunoștință locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. Proiectul ordinii de zi se întocmește la propunerea primarului, consilierilor, secretarului, comisiilor de specialitate sau la solicitarea cetățenilor. Proiectul ordinii de zi se supune aprobării consiliului.

Proiectele de hotărâri și celelalte probleme asupra cărora urmează să se delibereze se înscriu pe ordinea de zi numai dacă sunt însoțite de avizul comisiilor de specialitate cărora le-au fost transmise în acest scop și de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului propriu al consiliului local. Raportul compartimentului de resort se întocmește și se depune la secretarul unității administrativ-teritoriale, înainte de întocmirea avizului de către comisia de specialitate, spre a putea fi avut în vedere de către această comisie.

Consilierii sunt obligați să fie prezenți la lucrările consiliului și să își înregistreze prezența în evidența ținută de secretar. Consilierul care nu poate lua parte la ședință este obligat să comunice acest lucru primarului, președintelui de ședință sau secretarului.

Dezbaterea problemelor se face în ordine strictă în care acestea sunt înscrise pe ordinea de zi aprobată. Dezbaterea începe prin prezentarea pe scurt a proiectului de hotărâre sau a problemei înscrise pe ordinea de zi,pe care o face inițiatorul. Apoi se dă cuvântul președintelui comisiei de specialitate și, dacă este cazul, șefului compartimentului care a întocmit raportul. După efectuarea prezentărilor se trece la dezbateri.

Consilierii vor participa la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt. Președintele de ședință are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt, în funcție de obiectul dezbaterii. În acest scop el poate propune consiliului spre aprobare timpul ce va fi afectat fiecărui vorbitor, precum și timpul total de dezbatere a proiectului. Consilierul este obligat ca în cuvântul său să se refere exclusiv la problema care formează obiectul dezbaterii. Președintele de ședință va urmări ca prezența la dezbateri să se facă din partea tuturor grupurilor de consilieri. În cazul unor probleme deosebite se va aloca un anumit timp fiecărui grup de consilieri, în funcție de mărimea acestuia. Președintele de ședință va permite oricând unui consilier să răspundă într-o problemă de ordin personal sau atunci când a fost nominalizat de un alt vorbitor.

Președintele de ședință sau președintele oricărui grup de consilieri poate propune încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuția consiliului. Propunerea de încheiere a dezbaterii se supune votului. Discuțiile vor fi sistate dacă propunerea a fost acceptată de majoritatea consilierilor.

Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii de către consilierii prezenți la ședință,precum și dialogul dintre vorbitori și persoanele aflate în sală.

În cazul în care desfășurarea lucrărilor este perturbată, președintele de ședință poate întrerupe dezbaterile. El poate aplica sancțiunile stabilite în competența sa ori poate propune consiliului aplicarea de sancțiuni corespunzătoare potrivit Statutului aleșilor locali.

Asupra proiectelor de hotărâri au loc dezbateri generale și pe articole, consilierii putând formula amendamente de fond sau de redactare. Amendamentele formulate se supun votului consiliului în ordinea formulării lor. Dacă s-a adoptat textul inițiatorului sau un amendament formulat anterior, celelalte se socotesc respinse fără a se mai supune votului.

Elaborarea proiectelor de hotărâri

Dreptul la inițiativă pentru proiectele de hotărâri ale consiliului local aparține primarului și consilierilor. Proiectele de hotărâri vor fi însoțite de o expunere de motive și vor fi redactate în conformitate cu normele de tehnică legislativă. În acest scop secretarul unității administrativ-teritoriale și personalul de specialitate din aparatul propriu al consiliului vor acorda sprijin și asistență tehnică de specialitate. Proiectele de hotărâri se înscriu pe ordinea de zi a ședințelor prin menționarea titlului și a inițiatorului. Proiectele de hotărâri se aduc la cunoștință consilierilor, de îndată, cu indicarea comisiilor cărora le-au fost trimise spre avizare și cu invitația de a formula și depune amendamente.

Proiectele de hotărâri și celelalte materiale se transmit spre dezbatere și avizare comisiilor de specialitate ale consiliului local, precum și compartimentelor de resort ale aparatului propriu al consiliului, în vederea întocmirii raportului. Nominalizarea compartimentelor cărora li se trimit materiale spre analiză se face de către primar împreună cu secretarul.

O dată cu transmiterea proiectelor se va preciza și data de depunere a raportului și a avizului,avându-se grijă ca raportul să poată fi trimis și comisiei de specialitate înainte de întocmirea de către aceasta a avizului. Inițiatorul proiectului sau al altor propuneri le poate retrage sau poate renunța, în orice moment, la susținerea lor.

După examinarea proiectului sau propunerii comisia de specialitate a consiliului local întocmește un aviz cu privire la adoptarea sau, după caz, respingerea proiectului ori propunerii examinate. Dacă se propune adoptarea proiectului, se pot formula și amendamente. Avizul se transmite secretarului unității administrativ-teritoriale, care va dispune măsurile corespunzătoare difuzării lui către primar și către consilieri, cel mai târziu o dată cu inițiativa pentru ședință.

Proiectele de hotărâri și celelalte propuneri, însoțite de avizul comisiei de specialitate și de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu al consiliului, se înscriu pe ordinea de zi și se supun dezbaterii și votului consiliului în prima ședință ordinară a acestuia.

Procedura de vot

Votul consilierilor este individual și poate fi deschis sau secret. Votul deschis se exprimă public prin ridicarea mâinii sau prin apel nominal.

Consiliul local hotărăște, la propunerea președintelui de ședință, ce modalitate de vot se va folosi, în afară de cazul în care prin lege sau regulament se stabilește o anumită modalitate.

Votarea prin apel nominal se desfășoară în modul următor: președintele explică obiectul votării și sensul cuvintelor “pentru” și “contra”.Secretarului unității administrativ-teritoriale va da citire numelui și prenumelui fiecărui consilier, în ordinea alfabetică. Consilierul nominalizat se ridică și pronunță cuvântul “pentru” și “contra”, în funcție de opțiunea sa. După epuizarea listei votul se repetă prin citirea din nou a numelui consilierilor care au lipsit la primul tur.

Pentru exercitarea votului secret se folosesc buletine de vot. Redactarea buletinelor de vot va fi clară și precisă, fără echivoc și fără putință de interpretări diferite. Pentru exprimarea opțiunii se vor folosi, de regulă, cuvintele “da” sau “nu”.Buletinele de vot se introduc într-o urnă. La numărarea voturilor nu se iau în calcul buletinele de vot pe care nu a fost exprimată opțiunea clară a consilierului.

Hotărârile și alte propuneri se adoptă cu votul majorității consilierilor prezenți, în afară de cazul în care, prin lege sau regulament, se dispune altfel.

Abținerile se contabilizează la voturile “contra”.Dacă în sala de ședințe nu este întrunit cvorumul legal, președintele amână votarea până la întrunirea acestuia.

Consilierii au dreptul să solicite ca în procesul-verbal să se consemneze expres modul în care au votat, secretarul fiind obligat să se conformeze.

Proiectele de hotărâri sau propunerile respinse de consiliu nu pot fi readuse în dezbaterea acestuia în cursul aceleiași ședințe. Pentru buna organizare a lucrărilor consiliului local,precum și pentru soluționarea altor aspecte din activitatea sa, acesta își va organiza un aparat permanent de lucru, format din 1-3 persoane dintre care, în mod obligatoriu, cel puțin una va avea pregătire juridică.

Aparatul permanent de lucru se organizează potrivit unei organigrame și unui stat de funcții proprii,aprobate de consiliul local, la propunerea președintelui de ședință. Dacă nu este posibilă angajarea în aparatul permanent de lucru a unui specialist cu pregătire juridică, consiliul local poate hotărî ca apărarea intereselor sale în fața instanțelor de judecată să se facă de un apărător ales, cheltuielile urmând să fie suportate de bugetul local.

Întrebări, interpelări, petiții și informarea consilierilor locali

Consilierii pot adresa întrebări primarului, viceprimarului și secretarului unității administrativ-teritoriale, precum și șefilor compartimentelor din aparatul propriu al consiliului local sau al serviciilor și unităților subordonate. Prin întrebare se solicită informații cu privire la un fapt necunoscut. Cei întrebați vor răspunde, de regulă, imediat sau, dacă nu este posibil,la următoarea ședință a consiliului. Interpelarea constă într-o cerere prin care se solicită explicații în legătură cu un fapt cunoscut. Cel interpelat are obligația de a răspunde în scris, până la următoarea ședință a consiliului, sau oral, la proxima ședință, potrivit solicitării autorului interpelării. Consilierii pot solicita informațiile necesare exercitării mandatului, iar compartimentul, serviciul sau unitatea vizată sunt obligate să i le furnizeze la termenul stabilit.

Informațiile pot fi cerute și comunicate în scris sau oral. Orice cetățean are dreptul să se adreseze cu petiții consiliului local. Acestea se înscriu într-un registru special, sunt analizate și soluționate potrivit reglementărilor legale în vigoare. Semestrial consiliul analizează modul de soluționare a petițiilor.

Drepturile, obligațiile și răspunderile aleșilor locali

Acestea sunt prevăzute detaliat în capitolele V-VIII din Statutul aleșilor locali din care reproducem succint în continuare.

După validarea alegerilor, consilierului i se eliberează legitimația de consilier. Pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiilor de specialitate consilierul primește o indemnizație de ședință. Consilierul are dreptul la diurna de deplasare și plata cheltuielilor de transport și de cazare pentru activitățile prilejuite de exercitarea mandatului.

Schimbările survenite în activitatea consilierului, în timpul exercitării mandatului, se aduc la cunoștință consiliului local în cel mult 10 zile de la data producerii acestora.

Participarea consilierilor la ședințele consiliului local și ale comisiilor de

specialitate este obligatorie. Consilierul nu poate lipsi de la ședințele consiliului sau ale comisiilor de specialitate din care face parte, decât în cazul în care a obținut aprobarea consiliului, respectiv a președintelui comisie, dacă are motive temeinice. Consilierul local care absentează nemotivat la două ședințe consecutive va fi sancționat potrivit prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local.

Încălcarea de către consilieri a prevederilor Legii nr.215/2001 și a Statutului aleșilor locali atrage aplicarea următoarelor sancțiuni:

a) avertismentul;

b) chemarea la ordine;

c) retragerea cuvântului;

d) eliminarea din sala de ședință;

e) excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate;

f) retragerea indemnizației de ședință, pentru 1-2 ședințe;

Sancțiunile prevăzute la lit. a)-d) se aplică de către președintele de ședință, iar cele de lit. e) și f) de către consiliu, prin hotărâre.

Pentru aplicarea sancțiunii prevăzute la litera e), cazul se va transmite comisiei de specialitate care are în obiectul de activitate și aspectele juridice, aceasta prezentând un raport întocmit pe baza cercetărilor efectuate, inclusiv a explicațiilor furnizate de cel în cauză.

Consilierii care nesocotesc avertismentul și invitația președintelui și continuă să se abată de la regulament, precum și cei care încalcă în mod grav, chiar și pentru prima dată, dispozițiile regulamentului vor fi chemați la ordine. Înainte de a fi chemat la ordine, consilierul este invitat să-ți retragă sau să explice cuvântul ori expresiile care au generat incidentul și care ar atrage aplicarea sancțiunii. Dacă expresia întrebuințată a fost retrasă ori dacă explicațiile date sunt apreciate ca satisfăcătoare, sancțiunea nu se mai aplică. În cazul în care după chemarea la ordine un consilier continuă să se abată de la regulament, președintele îi va retrage cuvântul, iar dacă persistă îl va elimina din sală.

V.5. DIZOLVAREA CONSILIULUI LOCAL

Consiliul local poate fi dizolvat dacă a adoptat într-un interval de cel mult 6 luni, cel puțin 3 hotărâri care au fost anulate de instanța de contencios administrativ prin hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă. Dizolvarea consiliului local se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea motivată a prefectului, bazată pe hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile.

Hotărârea de dizolvare poate fi atacată de oricare dintre consilieri la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial. În acest caz procedura prealabilă prevăzută de lege nu se mai efectuează,iar introducerea acțiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare.

Data pentru organizarea alegerii noului consiliu local se stabilește de Guvern, la propunerea prefectului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut mai înainte sau, după caz, de la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care a fost respinsă acțiunea consilierilor. Până la constituirea noului consiliu local, primarul, viceprimarul sau, în absența acestora, secretarul va rezolva problemele curente ale comunei sau ale orașului, potrivit competențelor și atribuțiilor ce îi revin.

În cazul în care consiliul local nu se întrunește timp de 3 luni consecutive sau nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nici o hotărâre, precum și în situația în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unul și nu se poate completa prin supleanți, acesta se consideră dizolvat de drept. Situațiile prevăzute mai înainte se comunică de primar, viceprimar sau , în absența acestora, de secretar, prefectului care, prin ordin, ia act de situația de dizolvare a consiliului local și propune guvernului organizarea de noi alegeri.

Ordinul prefectului poate fi atacat de consilierii interesați la instanța de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoștință. Instanța de contencios administrativ este obligată să se pronunțe în termen de 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar introducerea acțiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare. Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.

Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de către guvern, la propunerea prefectului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut anterior sau, după caz, de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a respins acțiunea împotriva ordinului prefectului.

Mandatul de consilier se suspendă numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanța de judecată, după caz, prefectului care, prin ordin, constantă suspendarea mandatului. Suspendarea durează până la soluționarea definitivă a cauzei. Ordinul de suspendare se comunică de îndată consilierului.

În cazul în care consilierul suspendat a fost găsit nevinovat acesta, are dreptul la despăgubiri în condițiile legii. Mandatul de consilier încetează de drept în următoarele cazuri :

demisie;

incompatibilitate;

schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;

imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive;

condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privată de libertate;

punerea sub interdicție judecătorească;

pierderea drepturilor electorale;

lipsa nemotivată de la 3 ședințe ordinare consecutive ale consiliului local;

deces.

Încetarea de drept a mandatului de consilier se contată de consiliul local, prin hotărâre,la inițiativa primarului sau a oricărui consilier.

V.6. RAPORTUL CONSILIULUI LOCAL CU AUTORITĂȚILE PUBLICE JUDEȚENE ȘI CENTRALE

În sistemele de centralizare administrativă raporturile implică o strânsă dependență a administrației publice locale față de puterea centrală, prin numirea de către aceasta a autorităților administrative locale. În schimb, în sistemele de descentralizare administrativă, raporturile dintre administrația publică locală și cea centrală nu mai sunt bazate pe tutelă sau pe subordonare, ci pe colaborare reciprocă, ceea ce creează posibilitatea realizării uni regim de co-administrare la nivel local.

Așadar, autoritățile administrației publice locale nu se mai află într-un raport de subordonare față de vreo autoritate județeană sau centrală. Între consiliul local, respectiv primar, pe de o parte, și consiliul județean, pe de altă parte, nu este un raport de subordonare, după cum nici între consiliul local ( și județean), respectiv primar, pe de o parte, și prefect, minister sau guvern, pe de altă parte.

Relația de subordonare pentru organul ierarhic presupune următoarele drepturi față de organul subordonat:

de a-i organiza activitatea;

de a-i da îndrumări obligatorii (dreptul de instrucțiune);

de a exercita controlul general asupra activității sale;

de a-i anula actele și chiar a i se substitui în emiterea unui act;

de a aplica sancțiuni administrativ-disciplinare.

În virtutea autonomiei locale, aceste elemente nu se pot regăsi în raporturile dintre autoritățile publice locale și oricare autoritate centrală, fapt însă care nu exclude, în conformitate cu prevederile Constituției, exercitarea de către consiliul județean a prerogativelor sale de autoritate coordonatoare,precum și de către prefect a dreptului său de control al legalității.

După 22.decembrie.1989 și până la intrarea în vigoare a Constituției și a primei legi a administrației publice locale, autoritățile administrației centrale, guvernul, ministerele, departamentele, etc. reprezentau organul ierarhic superior al organelor locale și, ca atare, nu putea exista decât un singur fel de raport între acestea și anume acela de subordonare.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii fundamentale și a Legii nr.69/1991 a administrației publice locale, fiecare dintre autoritățile administrației publice centrale, direct sau indirect, prin serviciile descentralizate ale guvernului (prefectul), ministerelor și celorlalte organe centrale, nu pot intra decât într-un singur tip de raport juridic cu autoritățile administrației publice locale și anume cel de colaborare.

În anumite situații expres prevăzute de lege, între autoritățile administrației publice locale și autoritățile administrației publice centrale se stabilesc și raporturi de subordonare. Această situație apare în exercitarea atribuțiilor delegate de stat autorităților administrației publice locale, context în care ele sunt controlate de autoritățile administrației publice centrale de specialitate.

Astfel, în acest sens, Ministerul Administrației și Internelor îndrumă și controlează,în condițiile legii, autoritățile administrației publice locale și județene în domeniul evidenței populației, a cărții de identitate și stării civile.

V.7. CONTROLUL ACTIVITĂȚII CONSILIULUI LOCAL

În Constituția României din anul 1991 sunt stabilite mai multe dispoziții care fundamentează controlul ce se exercită asupra administrației publice locale. Principalele forme de control reglementate de normele legii fundamentale asupra administrației publice locale sunt:

– controlul parlamentar, exercitat de către autoritatea legislativă;

– controlul administrativ, exercitat de guvern și structurile sale;

– controlul judecătoresc, exercitat de instanțele de judecată (instanțele de contencios administrativ).

Printre formele directe ale controlului parlamentar sunt și cele de control exercitate de toate comisiile parlamentare și, în mod deosebit, de comisii speciale și comisii de anchetă(comisii de cercetare a abuzurilor, de soluționare a petițiilor, etc.), care au dreptul să inițieze anchete referitoare la activitatea desfășurată de administrația publică locală.

Curtea de conturi își exercită funcția de control ( ca formă indirectă de control parlamentar) asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al unităților administrativ teritoriale.

Tot Constituția României din 1991 stabilește și forma de control administrativ a administrației publice locale, realizată de guvern care exercită conducerea generală administrației publice. Controlul administrativ exercitat asupra activității consiliului local, de către Guvern, se face prin prefect ca reprezentant al său pe plan local.

Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, stabilește că prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

Controlul exercitat de prefect este unul de legalitate și nu privește oportunitatea actului respectiv.

Controlul jurisdicțional al activității consiliului local constă în conferirea unei autorități independente de autoritatea legislativă și de cea executivă a puterii de a controla și a rezolva definitiv diferitele litigii apărute în funcționarea acesteia.

Controlul jurisdicțional al legalității actelor administrative este apreciat ca unul dintre principalele mecanisme juridice de înfăptuire a statului de drept, alături de controlul constituționalității legilor și organizarea unei justiții independente. Acest control efectuat de instanțe speciale sau de instanțe de drept comun cu ocazia soluționării litigiilor generate de activitatea autorităților administrației publice locale, ori de funcționarii acestora,este denumit contencios administrativ.

Activitatea de contencios administrativ își are baza legală în Constituție și în Legea nr.554/2004 publicată în Monitorul Oficial nr.1154/07.12.2004 și se realizează în prezent în secții de contencios administrativ, organizate la Tribunalele județene, la Curțile de apel și la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În concluzie, indiferent de criteriul ales, independent de poziționarea autorității administrative în sistemul global al administrației publice, la nivel central sau teritorial, de natura interesului promovat de către administrațiile respective sau de tipul competenței legale exercitate, unitatea, coerența și armonia administrației publice a statului reclamă, cu necesitate, controlul administrativ în cadrul întregului sistem.

CAPITOLUL VI – CONCLUZII

Transformările intervenite în România după decembrie 1989 în plan politic, economic și social, au determinat, cum era și firesc, schimbări radicale și în planul organizării și funcționării administrației publice.

Adoptarea Constituției României din anul 1991 ce a constituit practic momentul declanșării unui amplu proces reformator în privința organizării și funcționării administrației publice din țara noastră.

În noua ordine constituțională necesitatea devenirii României ca stat de drept și democratic a determinat și necesitatea reconsiderării vechiului sistem al administrației de stat, bazat până atunci pe principii de natură centralistă, în sensul edificării unei administrații publice moderne și eficiente, apropiată de cetățeni, care să răspundă la un nivel calitativ ridicat cerințelor și necesităților colectivităților umane pe care le deservește.

În același timp,pe parcursul celor 14 ani de la adoptarea Constituției moderne, s-a impus racordarea sistemului de administrație la principiile și normele europene în materie pentru a răspunde exigențelor acestora.

Ca unul care lucrează în acest sistem de aproximativ 16 ani și care a avut posibilitatea de a cunoaște direct cum funcționează sistemul administrației publice locale într-o țară europeană, pot spune că implementarea sistemului modern al administrației publice în țara noastră s-a făcut foarte rapid și funcționează destul de bine comparativ cu experiența de sute de ani în acest domeniu a altor state democratice.

Unul din principiile de bază ale noului sistem al administrației publice, care s-a pus imediat în aplicare, a fost cel al autonomiei locale și descentralizării serviciilor publice. Prin Legea administrației publice locale nr.69/1991, prin cea a alegerilor locale nr.70/1991 și, ceva mai târziu, prin Legea finanțelor publice locale nr.189/1998 și Legea proprietății publice nr.213/1998, s-a realizat pe deplin acest principiu, astfel că s-a dat posibilitatea noilor autorități publice și colectivităților locale să se autogospodărească mai eficient, să se dezvolte mai rapid decât în perioada sistemului centralist.

Deși reformarea administrației publice nu este încă desăvârșită, mai cu seamă sub aspectul consistenței mijloacelor ce stau la dispoziția autorităților autonome, totuși sistemul administrației publice prevăzut de Constituția din 1991 este oarecum realizat și tinde să se perfecționeze de la an la an.

În acest nou peisaj al sistemului administrației publice, consiliul local constituie, pot spune, veriga principală din sistem existentă într-o colectivitate umană. Consiliul local a intrat în conștiința comunităților locale ca fiind “miniparlamentul localității “, cel în măsură să rezolve toate problemele pe plan local, de la protecție socială la lucrări de investiții de mare amploare și la cooperări transfrontaliere.

Atât de mult și de bine s-a ancorat în realitățile vieții economico-sociale a localității încât s-ar putea spune că ar fi de neconceput acum funcționarea sistemului fără existența consiliului local.

Realizarea autonomiei administrative și financiare ar fi fost cu neputință fără existența consiliului local. Gestionarea eficientă a finanțelor publice locale a patrimoniului

public și privat al comunității nu s-ar putea realiza fără această verigă a sistemului administrației publice. În cei aproximativ 14 ani de funcționare a consiliilor locale s-a dezvoltat în conștiința colectivităților locale ideea că noile autorități publice locale alese democratic trebuie să existe și să lucreze înspre binele cetățenilor, să le reprezinte interesele de zi cu zi. Tot la fel de bine se constată și o schimbare radicală în planul mentalității celor aleși, care au conștientizat că demnitatea publică cu care au fost investiți trebuie folosită numai spre binele și interesele comunității.

Participând direct la toate activitățile din cele trei mandate ale unui consiliu local, de la adoptarea Constituției din 1991, am constatat, de la o lună la alta, că atitudinea celor care formează consiliul local și a celor care contribuie la funcționarea acestuia devine una tot mai responsabilă, lipsită de indiferență, în special la adoptarea actelor normative sau individuale ce privesc viața locuitorilor și a localității pe care o reprezintă, ceea ce înseamnă că principiile și regulile democratice ale sistemului nu mai sunt în practică simple prevederi, simple fraze, într-un act normativ,pe o hârtie. Desigur, sistemul administrației, funcționarea și responsabilitatea,pot și trebuie îmbunătățite de la o zi la alta pentru a fi în pas cu realitățile și cerințele locale. Punerea în aplicare a tuturor principiilor enunțate de Legea administrației publice locale nr.215/2001, ar constitui un prim factor de perfecționare a activității consiliului local, de eficientizare a activității acestuia.

Când spun aceasta am în vedere dispozițiile art.7 alin.(3) și ale art.8 din actul normativ mai sus menționat potrivit cărora autoritățile publice centrale nu trebuie să stabilească sau să impună nici un fel de responsabilități autorităților publice locale fără asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru realizarea acestor responsabilități, precum și obligația de a le consulta înaintea adoptării oricărei decizii care le privesc în mod direct, principii și obligații care nu au fost respectate și aplicate întocmai în toți acești ani.

Dorința descentralizării rapide, prin crearea serviciilor publice locale care să preia o mare parte din atribuțiile și responsabilitățile administrației publice centrale, a pus uneori în dificultate consiliile locale, autoritățile publice locale în general, prin neasigurarea resurselor financiare suficiente și prin neconsultarea lor înaintea adoptării deciziilor ce stabileau aceste responsabilități.

Ca o propunere de îmbunătățire a relațiilor consiliului local cu autoritățile publice județene, consider că se impune confirmarea legalității actelor administrative emise de consiliul local într-un termen de 20 de zile de la adoptarea acestora, de către un aparat de lucru specializat din cadrul prefecturii, fără a se considera o substituire organelor puterii judecătorești. Acest lucru a fost așteptat de la Legea instituției prefectului nr.340/2004, însă și acest act normativ nu a clarificat definitiv situația intrării în legalitate a actelor administrative emise de autoritățile administrației publice locale.

Adoptarea Statutului aleșilor locali ar fi trebuit să constituie iarăși un pas în direcția perfecționării și eficientizării activității consiliului local, a creșterii responsabilității consilierilor pe toată durata mandatului. Clarificarea și detalierea noțiunilor de răspundere solidară sau individuală, întinderea acestora, în adoptarea actelor administrative, a activității în general a consilierilor, nu a fost atât de bine clarificată pe cât se aștepta să o facă acest statut, astfel încât să conducă la îmbunătățirea calității actului administrativ.

Tot în această direcție nu ar fi lipsită de interes nici propunerea ca la întocmirea Listei de candidați pentru funcția de consilier local, cel puțin în localitățile cu statut de oraș, partidele politice să fie obligate să propună alegătorilor, în primele locuri pe listă, cel puțin 2 candidați cu studii superioare juridice sau economice, cum și pentru candidații la funcția de primar să fie obligatorie pregătirea superioară,inclusiv la comune.

În condițiile în care noile realități ale societății au impus crearea unui corp de funcționari publici, la care pregătirea superioară de specialitate este de acum obligatorie, tot la fel se impune și crearea unui corp deliberativ profesionist, capabil să facă față ritmului alert al transformărilor din societatea contemporană.

În concluzie, sistemul administrației publice moderne practicat în țările cu lungă tradiție democratică, în special în cele din familia europeană la care tindem să ajungem, s-a instaurat destul de bine și rapid în țara noastră,iar noile autorități ale administrației publice locale create după 1989 s-au dovedit a fi capabile să implementeze, să îmbunătățească, să dezvolte acest sistem.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE DE SPECIALITATE

1. CORNELIU MANDA, CEZAR CORNELIU MANDA –„ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ DIN ROMÂNIA”- EDITURA „LUMINA LEX”, BUCUREȘTI ,1999;

2. VASILICA NEGRUȚ-„DREPT ADMINISTRATIV, EDIȚIE REVĂZUTĂ ȘI ADĂUGATĂ”- EDITURA „LUMINA LEX”, BUCUREȘTI, 2000;

3. IOAN ALEXANDRU – „ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ”- EDITURA „LUMINA LEX”, BUCUREȘTI, 1999;

4.ALEXANDRU NEGOIȚĂ –„DREPT ADMINISTRATIV”-EDITURA „SYLVI”, BUCUREȘTI ,1998;

II. ACTE NORMATIVE

1)CONSTITUȚIA ROMÂNIEI DIN ANUL 1991,REPUBLICATĂ ÎN ANUL 2003 ;

2)LEGEA NR.215/2001 – PRIVIND ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ;

3)LEGEA NR.67/2004 – PRIVIND ALEGEREA AUTORITĂȚILOR ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

4)LEGEA NR.161/2003 – PRIVIND TRANSPARENȚA EXERCITĂRII DEMNITĂȚILOR PUBLICE ȘI A FUNCȚIILOR PUBLICE ,CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE ;

5)ORDONANȚA GUVERNULUI NR.35/2002 – PRIVIND APROBAREA REGULAMENTULUI CADRU DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A CONSILIILOR LOCALE APROBATĂ CU MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI PRIN LEGEA 673/2002 ;

6)LEGEA NR.340/2004 PRIVIND INSTITUȚIA PREFECTULUI;

7)LEGEA NR.393/2004 PRIVIND STATUTUL ALEȘILOR LOCALI;

8)LEGEA NR.554/2004 PRIVIND CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV;