.conditiile Generale ale Dreptului la Mostenire
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE
Potrivit dispozițiilor art.654 – 658 C.civ., pentru ca o persoană să poată moșteni în temeiul legii, este necesar ca la momentul deschiderii succesiunii, persoana care succede să întrunească următoarele condiții, două condiții – una pozitivă și una negativă pe care trebuie să le întrunească o persoană pentru a putea moșteni.
a).să aibă capacitatea succesorală (art.654 C.civ)
b).să nu fie nedemnă de a moșteni (art.655 C.civ)
La cele două condiții, jurisprudența o adaugă și pe a treia
c).să aibă vocație succesorală sau chemarea la moștenire.
În timp ce capacitatea succesorală și vocația la moștenire sunt condiții care trebuie să fie întrunite atât în cazul meștenirii legale, cât și a celei testamentare, condiția ca persoana chemată la moștenire să nu fie nedemnă este specifică doar moștenirii legale și nu constituie o condiție generală a dreptului la moștenire.
Nedemnitatea succesorală are însă un corespondent specific moștenirii testamentare, și anume revocarea judecătorească a legatelor pentru ingratitudine art. 930 – 931 C. Civil.
Dreptul la moștenire, nu este analizat numai în sensul aptitudinii generale a unei persoane fizice sau juridice de a dobândi drepturi și obligații, în virtutea capacității sale de folosință, dreptul la moștenire reprezintă un drept constituțional, consacrat prin art. 42 din Constituția României care prevede că Dreptul la moștenire este garantat.
CAPITOLUL I
CAPACITATEA SUCCESORALĂ
SECȚIUNEA I
NOȚIUNE ȘI PARTICULARITĂȚI
a).NOȚIUNE. Potrivit dispozițiilor art.645 C.civ., “pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii. Rezultă că orice persoană care există în momentul deschiderii moștenirii are capacitatea succesorală, adică capacitatea de a moșteni, de a culege o succesiune. O persoană care are capacitatea succesorală poate moșteni dacă la data deschiderii succesiunii este în viață.
Capacitatea succesorală reprezintă aptitudine unei persoane de a fi subiect al drepturilor și obligațiilor pe care le implică calitatea de succesor.
Deși în literatura de specialitate s-a susținut că noțiunea de capacitate succesorală se referă la existența în viață la momentul deschiderii succesiunii a persoanei chemate la moștenirea celui decedat, fiind socotită ca ceva diferit de capacitatea de folosință , nefiind altceva decât o parte a acestuia. Capacitatea de folosință este aptitudinea generală de a avea drepturi și obligații art.5 alin.2 din Decretul nr.31/1954, o mai putem defini și ca o parte a capacității civile a omului, ca aptitudinea acestuia de a avea drepturi și obligații civile sau capacitatea de folosință este aptitudinea individului uman de a avea drepturi și obligații. În concluzie ținând seama de legislația în vigoare (îndeosebi Decretul nr.31/1954 și Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului rectificat prin decretul nr.212/1974) trebuie menționat că definiția capacității de existență cuprinde în mod obligatoriu două elemente capacitatea de folosință este o parte a capacității civile a omului, ea constă în aptitudinea omului de a avea drepturi și obligații civile. Conform Dreptului Românesc capacitatea de folosință era recunoscută tuturor oamenilor liberi, dar într-o proporție inegală în funcție de poziția socială a acestora. Cu cât rangul cuiva era mai înalt, cu atât posedă mai multe drepturi.
Potrivit art.7 alin.1 Decretul nr.31/1954 capacitatea de folosință a persoanei începe de la nașterea acestuia și încetează odată cu moartea. Decesul persoanei fizice marchează sfârșitul participării acesteia la viața juridică, adică nu numai dispariția ei ca fiintă socială, ca membru al societății, ci și dispariția sa ca subiect de drept civil înzestrat cu atributul capacității de folosință. De aceea, sub aspect juridic prezintă o importantă deosebită stabilirea exactă a acestui moment. Legea civilă reglementează două ipoteze cu referire la încetarea din viață a persoanei fizice aceea a morții declarate judecătorești.
În timp ce capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea de a dobândi drepturi și obligații specifice, care se referă la moștenire.
Dovada existentei în momentul deschiderii moștenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra moștenirii (art.1169 C.Civ.) și care poate să fie moștenitorul în cauză prin reprezentanții legali, dacă este cazul, dar și succesorii săi în dreptrui, în cazul în care moștenitorul a fost în viață la data deschiderii moștenirii un timp cât de scurt, dar ulterior a decedat, drepturile lui asupra moștenirii fiind reclamate de proprii săi succesori în drepturi moștenire prin retransmitere.
Întrucât vizează existenta în raport cu momentul deschiderii moștenirii, ea se poate referi fie la dovada existenței persoanei în momentul deschiderii moștenirii, fie la dovada momentului deschiderii moștenirii în perioada existenței persoanei cu vocație succesorală. Cu alte cuvinte, dovada vizează nu numai și nu atât existența persoanei, ci mai ales corelația ei cu momentul morții celui care lasă moștenirea.
În această ordine de idei, urmează să facem unele precizări în legătură cu persoanele care au capacitatea succesorală, fiindcă există în momentul deschiderii moștenirii, și în legătură cu persoanele care nu au capacitate succesorală, fiindcă nu mai există în acel moment. Sunt necesare unele diferențieri privind capacitatea succesorală în cazul moștenirii prin reprezentare și prin retransmitere.
b).Situații privind capacitatea succesorială în cazul moștenirii prin reprezentare și retransmitere.
b1).În cazul moștenirii prin reprezentare, specifică numai moștenirii legale, moștenitorul (unul sau mai mulți) au vocație succesorială legală reprezentat, pretinde drepturile succesoriale ale ascendentului său reprezentat) decedat la data deschiderii moștenirii, urcând în locul, gradul și drepturile acestuia art.664 Cod civil. În acest caz, reprezentatul trebuie să dovedească că el personal are capacitatea succesorală(adică existența la data deschiderii moștenirii),iar cel reprezentat era decedat la această dată pentru că nu se reprezintă decât persoanele moarte (art.668 Cod civil).
b2).În caz de retransmitere a moștenirii, moștenitorul legal în nume propriu sau prin reprezentare ori testamentar-supraviețuind un timp cât de scurt defunctului, dobândește el succesiunea acestuia din urmă chiar dacă nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o și confundată cu a sa proprie – o lasă propriilor săi moștenitori, legali sau testamentar moștenire succesivă subsecventă.În acest caz, persoanele care pretind drepturi asupra masei succesorale prin retransmitere trebuie să dovedească existența moștenitorului în momentul deschiderii primei moșteniri și, bineînțeles, propriile drepturi succesorale asupra moștenirii lăsată de acesta inclusiv existența la data deschiderii acestei din urmă moștenirii.
Retransmiterea poate fi și succesivă.
Menționăm că retransmiterea moștenirii operează chiar dacă moștenitorul – decedat înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală de 6 luni – nu a exeritat acest drept nici nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o, fiindcă din patrimonial retransmis face parte și acest drept de opțiune, care poate fi exercitat de beneficiarul retransmiterii în perioada rămasă până la împlinirea termenului de prescripție. Dacă însă termenul de opțiune a expirat, beneficiarul retransmiterii trebuie să dovedească că moștenitorul a acceptat moștenirea în termen sau că a murit înainte de expirarea termenului și acceptarea a fost făcută de el, în caz contrar stingându-se prin prescripție titlul său de moștenitor.
Prin urmare, statuarea instanței supreme – în sensul că instanțele aveau îndatorirea să stabilească, pe bază de probe, dacă D.P.a acceptat succesiunea….-este corectă întrucât în speță, moartea bunicilor de cuius a avut loc în februarie și spetembrie 1981, iar moartea fiului lor în octombrie 1982. În consecință, copiii și soția supraviețuitorului a fiului puteau beneficia – alături de alți moștenitori – de retransmiterea părții din moștenirea bunicilor numai dacă fiul ar fi acceptat în termen moștenirea.
Moștenirea prin reprezentare se impune a fi deosebită de moștenirea prin retrasmitere și prin faptul că, în primul caz, există o singură moștenire dobândită de mai mulți moștenitori în nume propriu sau prin reprezentare și își exercită drepturile succesorale o singură dată. În schimb, în cel de al doilea caz, există două (eventual chiar mai multe) moșteniri succesive; prima moștenire este culeasă – în tot sau în parte – de cel de al doilea cuius, în viată la deschiderea primei moșteniri, și pe care o trasmite la moartea propriilor moștenitori. Fiind vorba de două (sau mai multe) moșteniri ele trebuie examinate separate, pentru a vedea competența lor separată, acceptarea în termen, cotele – părți ce se cuvin moștenitorilor, cota moștenită de prima moștenire întrând în patrimoniul celui de al doilea cuius, iar apoi prin retransmitere, în cadrul celei de a doua moștenire, în patrimoniul propriilor moștenitori. În speța soluționată prin decizia citată a CSJ, era posibilă ca la moartea uneia dintre părinți, alături de copii să fi moștenit și celălalt părinte (în calitate de soț supraviețuitor), apoi tot patrimonial lăsat după ce decedează și cel de al doilea părinteasca fie dobândit de descendenții lui (eventual și descendenții dintr-o altă căsătorie, care nu aveau vocație succesorală la prima moștenire).
Mai precizăm că în cazul moștenirii prin retrasmiterea successive, dar care se dezbat deodată, cele anterioare nefiind culese, competența teritorială a birourilor notariale (și ale altor organe) se determină după domiciuliul defunctului care a decedat cel din urmă (art.10 litera b din Legea 36/1995) și se întocmește un singur certificat de moștenitor, stabiliându-se pentru fiecare dintre autorii succesiunilor în mod corespunzător calitatea și drepturile fiecărui moștenitor sau legatar, precum și bunurile si datoriile succesiunii (art.83 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995), conform căreia pe baza închierii finale, se redactează certiuficatul de moștenitor sau legatar, care va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimonial defunctului.Potrivit art.83 din Legea nr.36/1995, pe baza încheierii finale, în termen de 20 de zile de la data acesteia, se va elibera certificatul de moștenitor, care va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la compunerea masei succesorale, numărul și calitatea moștenitorilor, precum și în cazul moștenitorilor universali sau cu titlu universal, la cotele ce revin fiecăruia moștenire ori, în cazul legăturilor particulari, la bunurile ce le revin din moștenire. În cazul repunerii pe rol a dosarului succesoral suspendat pentru unul din motivele prevăzute la art.78 alin.1 litera b și c din Legea 36/1995, cartificatul de moștenitor se va elibera pe baza hotărârii judecătorești irevocabile care a rezolvat neînțelegerile.
Câte un exemplar al certificatului de moștenitor se va elibera fiecărui successor, după achitarea taxelor notariale și a onorariului cuvenit notarului.
În cazul în care prin testament s-a instituit un executor testamentar, se va elibera în condițiile menționate mai sus un certificat constatator al acestei calități (art.83 alin.3 din Legea nr.36/1995).
Dacă nu se face dovada existenței unor bunuri în patrimonial defunctului ori determinarea acestora presupune operațiuni de durată, la cererea moștenitorilor, se poate emite un certificat de calitate de moștenitor (art.84 din Legea nr.36/1995).
După emiterea certificatului de moștenitor, în principiu, nu se mai poate întocmi un alt certificat (art.86 alin.1 din Legea 36/1995). Prin excepție însă,în anumite situații expres prevăzute de lege, se va putea întocmi un certificat suplimentar sau un nou certificat. Astfel, si datoriile succesiunii (art.83 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995), conform căreia pe baza închierii finale, se redactează certiuficatul de moștenitor sau legatar, care va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimonial defunctului.Potrivit art.83 din Legea nr.36/1995, pe baza încheierii finale, în termen de 20 de zile de la data acesteia, se va elibera certificatul de moștenitor, care va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la compunerea masei succesorale, numărul și calitatea moștenitorilor, precum și în cazul moștenitorilor universali sau cu titlu universal, la cotele ce revin fiecăruia moștenire ori, în cazul legăturilor particulari, la bunurile ce le revin din moștenire. În cazul repunerii pe rol a dosarului succesoral suspendat pentru unul din motivele prevăzute la art.78 alin.1 litera b și c din Legea 36/1995, cartificatul de moștenitor se va elibera pe baza hotărârii judecătorești irevocabile care a rezolvat neînțelegerile.
Câte un exemplar al certificatului de moștenitor se va elibera fiecărui successor, după achitarea taxelor notariale și a onorariului cuvenit notarului.
În cazul în care prin testament s-a instituit un executor testamentar, se va elibera în condițiile menționate mai sus un certificat constatator al acestei calități (art.83 alin.3 din Legea nr.36/1995).
Dacă nu se face dovada existenței unor bunuri în patrimonial defunctului ori determinarea acestora presupune operațiuni de durată, la cererea moștenitorilor, se poate emite un certificat de calitate de moștenitor (art.84 din Legea nr.36/1995).
După emiterea certificatului de moștenitor, în principiu, nu se mai poate întocmi un alt certificat (art.86 alin.1 din Legea 36/1995). Prin excepție însă,în anumite situații expres prevăzute de lege, se va putea întocmi un certificat suplimentar sau un nou certificat. Astfel, potrivit art.86 alin.2 din Legea nr.36/1995, se va elibera un asemenea certificat suplimentar de moștenitor atunci când, cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul reia procedura succesorală în vederea complectării încheierii finale cu lucrurile omise din masa succesorală.
Tot astfel, potrivit art.88 alin.2 din Legea nr.36/1995, în cazul anulării certificatului de moștenitor pe cale judecătorească, notarul va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătorești irevocabile.
Potrivit art.88 alin.1 fraza a II-a din Legea nr.36/1995, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.
În esență deci, certificatul de moștenitor constituie un mijloc de dovadă a calității de moștenitor, a cotei ce revine fiecărui moștenitor și a compunerii masei succesorale. Acest mijloc de dovadă nu este însă absolut, putând fi combătut pe calea acțiunii în anulare de către cei care se consideră vătămați (art.88 alin.1 fraza I din Legea nr.36/1995). Prin urmare , este unanim admis că certificatul de moștenitor nu constituie în sine un titlu translativ de proprietate de la defunct la succesori, transmisiunea realizându-se fie direct în virtutea legii fie în virtutea testamentului, el nefâcând altceva decât să ateste acest lucru.Este motivul pentru care certificatul de moștenitor nu poate fi invocat ca just titlu pentru uzucapiunea de scurtă durată.
În parcatica judiciară și în literatura de specialitate s-a afirmat că certificatul de moștenitor are valoarea probantă numai între succesorii participanți la procedura notarială, neputând fi opus terților ca titlu de proprietate. Această afirmație nu este exactă întrucât certificatul de moștenitor este în sine un mijloc de dovadă a dobândirii bunurilor succesorale pe cale de moștenire de către personale trecute în acesta, inclusive față de terți, numai că forța lui probantă este diferit după cum este invocat între moștenitorii care au participat la procedura notarială sau este invocat față de o persoană care nu a participat la aceasta. Într-adevăr, între moștenitorii prezenți în fața notarului care și-au recunoscut reciproc calitatea de moștenitori, cotele de moștenire și competența masei succesorale, realizând deci un accord de voințe, certificatul de moștenitor are valoarea unei convenții, de aceea, nici unul din acești moștenitori nu poate combate elementele cuprinse în certificatul de moștenitor, afară de cazul în care dovedește existenta unui viciu de consimțământ sau existența unui caz de mulitate absolută. Față de terți însă, certificatul de moștenitor este unres interalios acta și poate fi combătut în privința mențiunilor pe care le conține cu orice mijloc de dovadă. Astfel, de exemplu terții, revendicând drepturi proprii, pot contesta calitatea de moștenitori a celor înscriși în certificat ori faptul că aceștia ar fi singurii moștenitori ai defunctului, acțiune care atunci când bunurile succesorale se află în posesia persoanelor trecute în certificatul de moștenitori se combină cu acțiunea în petiția de ereditare, iar atunci când se află în posesia reclamantului cu o acțiune în constatare a calității de moștenitor a acestuia.Tot astfel, terții pot contesta că unul sau altul din bunurile succesorale fac parte din masa succesorală, caz în care acțiunbea în anulare a certificatului de moștenitor este dublată de acțiunea în revendicare a terțului reclamant.
În parcatica judiciară și în literatura de specialitate se vorbește doar de desfințarea certificatului pentru vicii de consmițământ, dar în ce ne privește chiar în pofida faptului că legea (art.88 alin.1 din Legea nr.36/1995) vorbește și ea de anularea certificatului de moștenitor, iar nu și de constatarea nulității absolute, considerăm că în măsura în care certificatul de moștenitor este o convenție între succesori el suscesibil de a fi afectat și de cauze de nulitate absolută, cum ar fi de pildă, frauda de lege, cauza ilicită sau imorală.
În categoria terților, alături de persoanele străine de moștenire prejudiciate în orice mod prin mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor se include și moștenitorii care, indiferent de motive, nu au fost citați în fata notarului la efectuarea procedurii notariale. Anularea certificatului de moștenitor poate fi cerută și de persoane străine de moștenire, care au drepturi proprii asupra bunurilor incluse în certificatul de moștenitor.
Din punct de vedere al prescripției extinctive, întrucât acțiunea în anularea certificatului de moștenitor nu este niciodată o acțiune de sine stătătoare, ci una grefată de acțiunile care sancționează drepturile terților, se vor aplica regulile specifice acestor din urmă acțiuni,acestea dând consistentă acțiunii în anulare.Astfel, acțiunea în anulare a certificatului de moștenitor pentru vicii de consimțământ este supusă termenului de prescripție de 3 ani (art.2 alin.1 din Decretul nr.167/1958), care începe să curgă după dinstincțiile prevăzute la art.9 din Decretul nr.167/1958, pe când acțiunea întemeiată pe cause de nulitate absolută, precum și cele pentru constatarea calității de moștenitor, pentru petiția de ereditate sau revindecare din partea unui terț sunt imprescriptibile.
În practica judiciară s-a pus problema soluției de urmat în cazul în care anumite bunuri succesorale au fost omise din certificatul de moștenitor, neintrând sub incidența acordului de vointe survenit între comoștenitori, și aceștia nu cer emiterea unui certificat de moștenitor suplimentar în condițiile art.86 alin.2 din Legea nr.36/1995, solicitând direct instanței partajarea tuturor bunurilor succesorale inclusive a celor neincluse în certificatul de moștenitor.
Soluția dată a fost în sensul admiterii acțiunii , considerându-se ca nefiind necesară anularea în prealabil a certificatului de moștenitor. Pe aceeași linie de gândire, în aceleași condiții sa admis luarea în considerare la partaj și a pasivului moștenirii neinclus în certificatul de moștenitor.
SECȚIUNEA II
PERSOANELE CARE AU CAPACITATE SUCCESORALĂ
2.1.PERSOANE FIZICE ÎN VIAȚĂ LA DATA DESCHIDERII MOȘTENIRII
Au capacitatea succesorală următoarele categorii de persoane; persoanele fizice în viață la data deschiderii succesiunii, persoanele dispărute, persoanele concepute dar nu nenăscute la data deschiderii succesiunii, persoanele juridice în ființă la data deschiderii succesiunii.
Aceste persoane au capacitatea succesorală , fără deosebire de rasă, naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie de apartenență politică, de avere, de origine socială (art.4 din Constituție).
Dovada faptului că sunt în viață la data deschiderii moștenirii, se face cu actele de stare civilă. În caz de deces al moștenitorului care a fost în viață la data deschiderii moștenirii dovada se face cu certificatul (actul) de deces sau hotărârea judecătorească definitivă declarativă de moarte, din care rezultă că moartea moștenitorului a intervenit după deschiderea succesiunii. Persoanele interesate pot dovedi contrariul , prin orice mijloace de probă admise de lege. Această categorie de persoane are are în mod indiscutabil capacitatea succesorală, încadrându-se perfect în dispozițiile art.654 C.civil. Oricât de puțin supraviețuiește o persoană unei alte persoane la a cărei moștenire are vocație, ea întrunește condiția legii de a fi în viață la data deschiderii succesiunii și drept urmare are capacitate succesorală.
Sublinem că legea nu condiționează capacitatea succesorală de durata vieții moștenitorului după data deschiderii moștenirii . Dacă moștenitorul moare imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale inclusive dreptul de opțiune succesorală vor trece la proprii să moștenitori ca parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de el. Astfel se explică posibilitatea unei persoane de a beneficia, până la urmă de bunurile lăsate de o altă persoană fată de care nu avem vocație succesorală(nici legală și nici testamentară).De exemplu, la moartea părintelui unuia dintre soți, urmată de decesul soțului moștenitor, partea acestuia din moștenirea părintelui va fi culeasă – în tot sau în parte, după caz – de soțul supraviețuitor, ca parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de soțul decedat, deși soțul supraviețuitor nu avea vocație succesorală la moștenirea lăsată de socrii lui. În sisteme de drept musulman – principiul egalității cunoaște multe excepții .
De exemplu, fiul defunctului are o cotă dublă față de fiica lui în raporturile succesorale dintre soți, femeia are o cotă redusă la jumătate fată de bărbat un non-musulman nu poate moșteni un musulman, părăsirea Islamului (apostasia) atrage o incapacitate absolută de a moșteni, cel în cauză fiind considerat mort, moștenirea lui fiind culeasă de trezoreria publică, iar după altele bunurile achiziționate înainte de apostasie de către moștenitorii musulmani.
2.2. PERSOANELE CONCEPUTE DAR NENĂSCUTE
Încă din dreptul roman se admitea că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepția acestuia infans conceptus pro natohabetur quoties de commodes ejus agitur (copilul conceput trebuie să fie socotit ca fiind născut ori de câte ori acesta este în interesul său). Această regulă se găsește în legislația noastră actuală, art.7 alin.2 din Decretul nr.31/1954 prevăzând cu caracter de generalitate că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște viu. În material specială a succesiunilor, regula este reluată de (art.654 alin.2 C.civil), conform căruia copilul conceput este considerat că există, pentru aceasta însă, copilul trebuie să se nască viu, din moment ce acela născut mort este considerat că nu există (art.654 alin.3 C.civil).
Spre deosebire de alte legislații, care pretind în plus condiția viabilității copilului conceput dat nenăscut legislația română nu pretinde acest lucru, fiind suficientă și o singură respirație a copilului născut, ceea ce dovedește că el s-a născut viu și că deci cerința minimă a legii este întrunită. Fiind vorba de fapte materiale, cel care pretinde moștenirea în numele copilului, trebuie să dovedească, cu orice mijloace de probă admise de lege, data concepției copilului, situarea acestei date înainte de momentul deschiderii succesiunii.
Dacă aceste dovezi au fost făcute, copilul se va bucura de dreptul la moștenire, fiindcă acest drept, cu toate că are ca obiect o universalitate – cuprinzând si pasivul-nu poate vătăma interesele lui, deoarece acceptarea moștenirii cuvenită unui minor va fi socotită întotdeuna ca fiind făcută sub beneficial de inventar (art.19 din Decretul nr.32/1954), astfel încât el va răspunde de datoriile moștenirii numai în limita activului(intra vires hereditas), putând și abandona bunurile succesorale decât administrarea și lichidarea moștenirii ar fi prea împovorătoare (art.713 pct.1 Cod civil).
Pentru a fic onsiderat că s-a născut viu se poate dovedi prin prezența aerului în plămâni, relevant prin proba docimaziei.
Concepția copilului fiind o problemă de fapt, poate fi dovedită prin orice mijloc de probă. În legătură cu aceasta, Codul civil nu conține nici o dispoziție, dar în materie de filiație (art. 61 C.fam) stabilește că timpul legal al concepțiunii este cuprin între a tre suta și o sută optzecea zi dinaintea nașterii copilului. Numai că această prezumție este prevăzută de lege în material stabilirii filiației față de tată. Astfel fiind, s-a pus problema dacă aplicarea ei poate fi extinsă și la material succesiunii, respective pentru stabilirea capacității succesorale a copilului.
Dacă problema stabilirii capacității succesorale se confundă cu aceea a stabilirii filiației, nu se pune probleme, fiindcă stabilindu-se paternitatea – implicit și în mod necesar s-a stabilit și capacitatea succesorală a copilului născut după moartea tatălui, pe care urmează să-l moștenească, de exemplu, copil născut cel mult la 300 zile după moartea soțului mamei. Iar dacă se stabilește că defunctul nu putea fi tatăl copilului pentru că acesta s-a născut după 300 zile, copilul nu va putea moșteni, nici chiar pe cale testamentară, întrucât nu a avut capacitate succesorială la data deschiderii moștenirii.
Considerăm că, prezumția legală privitoare ;la perioada concepției (în materie de moștenire interesează numai perioada maximă de 300 de zile a gestației) are o aplicabilitate generală și deci se impune a fi luată în considerare și în privința stabilirii capacității succesorale. De exemplu , când se pune problema moștenirii unui frate decedat cu mai puțin sau mai mult de 300 zile înainte de nașterea copilului care pretinde drepturi asupra moștenirii în calitate de frate sau soră. Pentru a avea calitatea de frate (soră), cel care pretinde moștenirea în această calitate trebuie să dovedească că a existat în momentul deschiderii succesiunii (art.654 C.civil). Astfel fiind , copilul născut după 300 de zile de la moartea fratelui nu puteau reclama moștenirea în această calitate. La fel se pune problema și în cazul nepoziților defunctului, a descendenților din frați sau surori, a verilor primar.
În lipsa unui alt text legal (pentru a nu se ajunge la situația întâmplată în Franța, că un copil născut la trei ani după momentul deschiderii succesiunii să fie considerat conceptual la acel moment) se impune aplicarea art.61 din Codul familiei, mai ales că rațiunile care îl fundamentează justifică pe deplin extinderea prezumției și la material stabilirii capacității succesorale, chiar dacă problema se pune independent de problema stabilirii filiației.
2.3.PERSOANELE JURIDICE
Persoana juridică este definită ca fiind o entitate juridică distinctă căreia legea în anumite condiții îi conferă personalitatea juridică, adică aptitudinea de a avea drepturi și obligații.
Persoana juridică are capacitatea de a dobândi bunurile moștenirii, în temeiul testamentului încheiat de defunct. Întrucât persoanele juroidice nu intră în categoria succesorilorlegali, rezultă că acestea nu pot dobândi bunuri succesorale decât pe cale de moștenire testamentară.
Dreptul la moștenire a persoanei juridice se naste de la data dobândirii personalității juridice, în condițiile legii, adicoooii ă de la data înregistrării, în cazul în care persoana juridică este supusă acestei operațiuni, iar celelalte persoane juridice de la data actului de dispoziție care le înființează sau de la data recunoașterii ori a autorizării înființării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege.
Însă legeea recunoaște și persoaanele juridice o capacitate de folosință anticipată, deci și capacitatea succesorală anticipată, de la data actului de înființare, în situatia în care bunurile sunt necesare pentru ca persoana juridică să i-a ființă în mod valabil (art.33 din Decretul nr.31/1954).
Capacitatea succesorala a persoanei juridice este limitată, în sensul că legatul trebuie să corespundă scopului pentru care a fost înființată, în caz contrar acesta va fi nul sau caduc. Se impune asadar, respectarea principiului specialității capacității de folsosință a persoanei juridice, în sensul că obiectul legatului trebuie să corespundă scopului pentru care acesta a fost înființată art.34 din Decretul nr.31/1954.
Menționăm că nici în cazul persoanelor juridice capacitatea succesorală nu depinde de durata existenței persoanei juridice după data deschiderii succesiunii. Dacă încetarea persoanei juridice a intervenit după deschiderea moștenirii, drepturile sale sucxcesorale vor trece asupra persoanei sau persoanelor juridice dobânditoare a patrimoniului persoanei juridice legatare aflate în reorganizare, respectiv vor intra în masa patrimonială supusă lichidării, în caz de dizolvare.
2.4.PERSOANELE DISPĂRUTE
O persoană poate fi considerată dispărută pe cale judecătorească, în situația în care lipsește de la domiciliul său, și a trecut un an de la data ultimelor știri din care rezultă că era în viață sau care a dispărut într-o împrejurare excepțională ce îndreptățește a se presupune că a decedat. Câtă vreme moartea dispărutului nu a fost fizic constatată și nici nu a intervenit o hotărâre judecătorească rămasă definitivă de declarare a morții, dispărutul este considerat de lege a fi în viață, ori cât timp ar fi trecut de la data dispariției art.19 din Decretul nr.31/1954, care prevede că cel dispărut este socotit a fi în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.
Înseamnă că persoanele dispărute – atât cele declarate ca atare judecătorește (art.16 alin.1 din Decretul 31/1954), cât și cele nedeclarate, dar considerate de lege ca fiind dispărute (art.16 alin.3 din Decretul nr.31/1954) – au capacitatea succesorală. Capacitatea succesorală a persoanei dispăute subzistă – cel puțin în aparență până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care se stabilește și data morții prezumate (art.18 din Decretul nr.31/1954) în raport cu această dată urmează a se stabili momentul până la care persoana dispărută a avut capacitatea succesorală.
Instituirea curatelei dispărutului, potrivit art.152 C.fam și art.16 alin1 din Decretul nr.31/1954, de către autoritatea tutelară , pentru conservarea și administrarea patrimoniului celui dispărut. Cu toate acestea curatela poate fi instituită așa cum am arătat și odată cu intentarea acțiunii.
Potrivit art.113 Codul familiei în cazul în care ambii părinți sunt dispăruți iar copilul este lipsit de îngrijirea părintească se va institui tutela. Declararea dispariției persoanei cu efectul autorității de lucru judecat al hotărârii judecătorești rămasă definitivă.
În literature de specialitate s-a pus problema dacă, în eventualitatea în care cel declarat dispărut, reapare se impune sau nu anularea hotărârii de declarare a dispariției, având în vedere că legea nu reglementează această posibilitate.
Având în vedere că această hotărâre constată o stare de fapt ce nu mai corespunde realității apreciem că îndreptățirea de a cere anularea trebuie recunoscută în primul rând fostului dispărut, apoi membrilor familiei sale și procurorului. Declararea judecătorească a dispariției este condiția pentru declararea judecătorească a morții.
Însă capacitatea succesorală a dispărutului este numai provizorie definitivându-se prin repariția lui sau prin constatarea fizică a morții lui intervenită după deschiderea moștenirii, ori declararea prin hotărâre judecătorească definitivă a morții lui, stabilindu-se ca dată a morții o dată ulterioară deschiderii moștenirii la care are vocație succesorală. În toate aceste cazuri, el (și prin intermediul patrimoniului său succesorii lui în drepturi, prin retransmitere) vor putea culege, respective păstra drepturiel moștenite.
În schimb, capacitatea succesorală (provizorie) a dispărutului se desființează cu efect retroactive dacă se constată fizic sau prin hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte că nu mai există la data morții celui care lasă moștenirea. În acest caz, tot ce s-a primit din moștenire în numele dispărutului va trebui restituit moștenitorilor care au fosat înlăturați de la moștenire prin prezența dispărutului sau ale căror cote-părți din moștenire au fost astfel micșorate. Desigur, urmașii lui care au drepturi de a-l reprezenta succesoral vor păstra cota lui parte din moștenire, dar nu ca parte componentă a patrimoniului moștenit de la dispărutul declarat mort cu efect retroactive (moștenirea prin retransmitere), ci în calitate de moștenitori cu vocație proprie (prin reprezentare).
Prin urmare, până la data la care a intervenit o hotărâre judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă, dispărutul are capacitate succesorală. Dacă această persoană va fi declarată judecătorește moartă, atunci capacitatea succesorală pe care o avea la data deschjiderii moștenirii depinde de data morții stabilită în hotărârea declarativă de moarte astfel.
a). Dacă această dată este anterioară celei a deschiderii moștenirii,
persoana dispărută este considerată că nu a avut capacitate succesorală.
b). Invers, dacă data morții stabilită prin hotărâre judecătorească este posterioară celei deschiderii moștenirii, persoana dispărută îsi va păstra capacitatea succesorală
SECȚIUNEA III
PERSOANELE CARE NU AU CAPACITATE SUCCESORALĂ
Potrivit articolului 654 C.civil au capacitatea succesorală persoanele care exsită la data deschiderii moștenirii persoanele fizice precedente precum și persoanele juridice care au încetat să aibă ființă înaintea deschiderii moștenirii.
3.1.PERSOANE FIZICE PREDECEDATE ȘI PERSOANE JURIDICE CARE AU ÎNCETAT SĂ AIBĂ FIINȚĂ
Persoana fizică predecedată și persoana juridică care a încetat să aibă ființă înaintea celui care lasă moștenirea, nu pot veni la moștenire deoarece, la data când s-a născut dreptul lor succesoral nu mai aveau calitatea de subiect de drept. Cu toate acestea, descendenții precedentului pot să culeagă parte de moștenire care i s-ar fi cuvenit antecesorului lor în cadrul moștenirii legale, prin intermediul reprezentării succesorale. Dacă condițiile reprezentării succesorale nu sunt întrunite, succesori în drepturi ai persoanei precedente nu vor avea drepturile asupra părții din moștenirea lui de cuius, ce s-ar fi cuvenit persoanei precedente dacă această persoană ar fi existat la data deschiderii moștenirii. Partea respectivă din moștenire va reveni moștenitorilor în viață în nume propriu și nu prin reprezentare.
Așadar, nu puteau dobândi o moștenire în temeiul legii ori în temeiul unui testament, cel care la data morții lui decuius precedase.
3.2.COMORIENȚII
Comorienții sunt persoanele cu vocație succesorală reciprocă sau unilaterală și care au decedat în aceeași înprejurare (accident aviatic, auto,feroviar, naufragiu,bombardament, cutremur), fără a se putea stabili dacă una a supraviețuit celeilalte și deci cine pe cine moștenește. Acest fapt prezintă interes juridic numai dacă între persoanele respective există vocație succesorală reciprocă, deoarece în caz contrar nu prezintă importanță determinarea cu precizie a momentului morții fiecăruia dintre ele.
În cazul comorienților nu se poate stabili care dintre persoanele decedate în aceeași împrejurare a supraviețuirii celeilalte, pentru a legitima concluzia că supraviețuitorul a devenit moștenitorul precedentului.
În literatura de specialitate s-a remarcat că situația juridică numită comorienți impune existența următoarelor condiții:
a).să fie vorba de cel puțin două persoane
b).acestea să fi decedat sau dispărut în aceeași împrejurare
c).să fie imposibil de stabilit că una dintre ele a supraviețuit celeilalte
d).între persoanele respective să existe vocație succesorală reciprocă
Potrivit art.645 alin.1 Cod civil pentru a succeed trebuie neaparat că persoana ce succeed să existe în momentul deschiderii succesiunii. Ca urmare prezintă interes din punct de vedere juridic chiar momentul efectiv al încetării din viață al persoanei și nu numai stabilirea datei morții.
Pot exista situații în care determinarea sferei celor chemați la moștenire să fie dependentă de un atare moment, deoarece el marchează deschiderea succesiunii, se va determina în mod distinct pentru fiecare dintre comorienți.
Momentul încetării efectiove din viață poate fi dovedit cu orice mijloc de probă, însă uneori, cum este cazul comorienților, asemenea dovadă este imposibil de făcut.
Este adevărat că problema comorienților se pune mai ales în cazul persoanelor cu vocație succesorală reciprocă, dar ea interesează, după cum vom vedea, chiar dacă între comorienți există numai vocație succesorală unilaterală, iar nu reciprocă. Mai mult decât atât, vom încerca să demonstrăm că într-o viitoare reglementare a problemei, ar urma să se renunțe și la una din condițiile în prezent prevăzută de lege, iar nici decum să se adauge la ele.
În dreptul roman , în cazul comorienților se prezumă că persoanele socotite mai puternice după sex și vârstă au supraviețuit și deci fiind în viață la data deschiderii moștenirii, puteau moșteni. În alte cazuri, de exemplu, dacă între comorienți nu există legătură de sânge (de rudenie) se consideră că ei au murit deodată.
În această situație, datorită imposibilității practice de a se putea dovedi direct momentul morții fiecăruia dintre comorienți, prin art.21 din Decretul nr.31/1954 a statuat în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeași împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supraviețuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată.
În consecință deschiderea succesiunii se produce simultan pentru toate persoanele, nici una dintre acestea nu o succeed pe cealaltă, deoarece nici una nu întrunește cerința impusă de art.654 Cod civil respective de a exista ca subiect de drept civil în momentul deschiderii succesiunii.
Așa fiind în cazul persoanelor menționate care au decedat în aceeași împrejurare, ele nu se vor putea moșteni deoarece, ne supraviețuind una față de alta nu au capacitatea succesorală. Moștenirea lăsată de fiecare comorient va fi culeasă de proprii să moștenitori. Totodată, această soluție este aplicată în cazul moștenirii legale cât și în cazul moștenirii testamentare.
Trebuie menționat faptul că în literature noastră de specialitate relativ recent, s-a avansat ideea că soluția morții concomitente trebuie aplicată nu numai în cazul comorienților ci și al persoanelor care, având vocație succesorală legală sau testamentară reciprocă sau unilaterală decedează în același interval de timp (zi,oră) dar nu și în aceeași împrejurare, cum se întâmplă în cazul comoerienților, fără a se putea dovedi dacă una a supraviețuit celeilalte.
Decretul nr.31/1954 a consacrat prezumția morții concomitente, soluție care este indiscutabil, cea mai justă, prezumția supraviețuirii în funcție de vârstă și sex fiind cristicată socotindu-se arbitrară, chiar și în literature juridică a țărilor unde legislația o prevede. Într-adevăr, dacă moartea se produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau feroviare ori cu ocazia prăbușirii unei construcții din cauza cutremurului de pământ, ce importanță mai prezintă rezistența fizică(în funcție de vârstă sau sex) a persoanelor în cauză ? Prezumția morții concomitente, apare de cele mai multe ori, ca fiind și mai echitabilă.
De exemplu, dacă soții – având vocație succesorală reciprocă și ea moștenitorii legali părinții lor – decedează în aceeași împrejurare fără a se putea stabili care dintre ei a supraviețuit celuilalt, în lumina prezumției morții concomitente nici unul nu va putea moșteni în urma celuilalt fiindcă nu se poate dovedi existența deci capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în momentul morții celuilalt soț. Înseamnă că moștenirile lăsate de soți vor fi culese cu două moșteniri distincte, de către părinții fiecăruia.
În schimb, dacă s-ar prezuma, de exemplu, că soțul a supraviețuit soției soției, el ar moșteni în concurs cu părinții soției – jumătate din moștenirea ei (plus obiectele gospodăriei casnice și darurile de nuntă), bunuri care s-ar transmite, în cadrul moștenirii lăsate de el, părinților lui. Deci părinții soțului ar culege o bună parte și din bunurile soției fiului, ceea ce evident nu ar fi echitabil.
La fel se pune problema și în cazul în care comorienții ar fi doi frați sau un unchi și un nepot de frate și care lasă moștenitori diferiți (de exemplu, soți supraviețuitori). Numai dacă comorienții ar lăsa aceeași moștenitori(de exemplu, soții pe copii, frații pe părinți) problema nu ar prezenta interes practice, moștenitorul comun culegând ambele moșteniri.
Dacă comorienții au moștenitori diferiți problema prezintă importanță chiar dacă ei nu au vocație succesorală reciprocă, ci unilaterală. Astfel, dacă ne fiind rude și nici soți unul dintre comorienți a făcut testament în favoarea celuilalt. Prezumându-se moartea lor concomitentă legatul devine unul dintre lipsa capacității succesorale a legatarului.
În domeniul devoluțiunii legale a moștenirii, dacă comorienții au fost căsătoriți, dacă căsătoria se declară nulă sau se anulează după decesul soțiilor constatându-se că unul dintre ei a fost de bună credință la încheierea căsătoriei.
Soțul de bună credință care ar fi avut vocație succesorală unilaterală art.23 C.fam.nu va putea totuși moșteni din lipsa capacității succesorale rezultând din prezumția morții concomitente, prevăzute de art.21 din Decretul nr.31/1954.
3.3.PERSOANE FIZICE DECEDATE ÎN ACELAȘI TIMP (CODECEDAȚII)
Soluția consacrată prin art.21 din Decretul 31/1954, respective prezumția morții concomitente cu consecința lipsei capacității succesorale, devine aplicabilă și în cazul în care două sau mai multe persoane fizice cu vocație succesorală reciprocă sau unilaterală au decedat în același timp fără a se putea stabili ordinea deceselor (în aceeași zi și oră), dar nu și în aceeași împrejurare.
Este cazul persoanelor codecedate, când nu se poate stabili cu certitudine pre decesul uneia față de cealaltă.
Această soluție își are aplicabilitate, totodată și în ipostazele în care:
a). două sau mai multe persoane au dispărut fără a se putea constata direct moartea lor, și din această cauză nu poate dovedi faptul că au decedat în aceeași împrejurare;
b).când prin hotărâri judecătorești declarative de moarte, s-a stabilit ca dată a morții a două sau mai multe persoane, în aceeași zi;
Problema care se pune, ne analizează în literature noastră juridică, este de a ști ce soluție urmează a fi adoptată în cazul în care două sau mai multe persoane fizice (cu vocație succesorală reciprocă sau unilaterală, legală sau testamentară) decedează în același timp, deci fără a se poutea dovedi ordinea deceselor și care nu sunt comorienți în sensul art.21 din Decretul nr.31/1954.
Astfel, dacă moartea a survenit în aceeași zi și oră, dar nu și în aceeași împrejurare, ci din cauza bolilor de care sufereau persoanele în cauză iar minutul morții nu poate fi stabilit. Tot astfel, dacă două sau mai multe persoane au dispărut fără a se putea constatat direct moartea lor și, din această cauză nu se poate dovedi că au murit în aceeași împrejurare(identitate din cauza morții). Ce soluție urmează a fi adoptată în privința momentului morții și, drept conmsecință a capacității succesorale, de către notarul competent a desfășura procedura succesorală ne contencioasă sau de către instanța chemată a rezolva litigiul succesoral în condițiile în care prin hotărârile judecătorești declarative de moarte s-a stabilit, ca data a morții pentru ambele persoane dispărute definitive, în aceeași zi.
Considerăm că, în toate aceste cazuri, singura soluție posibilă este tot aceea prevăzută de art.21 din Decretul nr.21 din Decretul nr.31/1954, adică prezumția morții concomitente, cu consecinta lipsei capacității succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare.
Această soluție se impune nu numai pentru că este singura legiferată în dreptul nostru, ci mai ales pentru că ea decurge din textele Codului civil aplicabile în materie. Întra-devăr, dacă capacitatea succesorală se recunoaște numai persoanelor care există la data deschiderii succesiunii (art.654) dovada acestei existente trebuie să fie făcută de cel care reclamă moștenirea (actori încumbit probation- art.1169), înseamnă că în situația imposibilității dovedirii supraviețuirii drepturile succesorale nu pot fi recunoscute, în lipsa capacității succesorale, urmând ca moștenirile să fie considerate deschise în același moment pentru toate persoanele în cauză și diferite, separate, moștenitorilor fiecăreia dintre persoanele decedate în același timp, fără ca în mod reciproc sau una dintre ele să poată beneficia de moștenirea legată de cealaltă sau celelalte persoane.
Rezultă că art.21 din Decretul nr.34/1954 consacră expres o soluție care impune și în lipsa lui și numai în cazul persoanelor care au murit în aceeași împrejurare, ci în toate cazurile în care nu se poate satbili cu certitudine dacă una a supraviețuit alteia, respective predecesul unei față de cealaltă. Deci condiția referitoare la aceeași împrejurare este inutilă, și, de lege ferenda, ar urma să fie înlăturată, soluția morții concomitente fiind logică, echitabilă și legală în toate ipostazele. Înseamnă că, de legea ferenda, textul corespunzător ar urma să fie formulat în felul următor.
În cazul în care mai multe persoane au murit în astfel de împrtejurări încât nu se poate stabili dacă una a supraviețuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată, sau și mai simplu. Dacă, în cazul morții mai multor persoane, nu se poate stabili faptul că una a supraviețuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată.
În sfârșit,este posibilă și păstrarea textului actual al art.21 din Decretul nr.31/1954, arătându-se încă că dispoziția se aplică și în cazul în care nu se poate dovedi identitatea de cauză a morții.
CAPITOLUL II
VOCAȚIA SUCCESORALĂ
Pentru ca o persoană fizică sau juridică sau statul să aibă dreptul de a culege în tot sau în parte, moștenirea lăsată de o persoană fizică decedată, nu este suficient ca persoana ce pretinde moștenirea să aibă capacitate succesorală, ci mai este necesar ca ea să aibă chemarea la moștenire, fie în virtutea legii, fie în virtutea testamentului lăsat de defunct.
Astfel legea conferă vocație(chemare) la moștenirea rudelor defunctului, inclusive rudenia rezultată din adopție, soțului supraviețuitor al defunctului și statului. Vocația succesorală testamentară poate să aparțină, în principiu oricărei persoane cu capacitatea succesorală, testamentul lăsat de defuinct fiind recunoscut de lege, cu anumite limitări, ca temei al vocației la moștenire.
După cum am arătat deja mai sus, pe lângă capacitatea succesorală o altă condiție pozitivă ce trebuie îndeplinită de o persoană pentru a putea moșteni este acea a vocației (chemării) succesorale.
O persoană poate avea capacitatea succesorală și să nu fie nedemnă, dar nu va putea moșteni pe o altă persoană decât dacă are vocație.
Vocația succesorală sau chemarea la moștenire este conferită fie de lege, fie de voința lui de cujus prin testament sau prin contract de donație pe bunuri viitoare. Determinarea persoanelor cu vocație la moștenire unei persoane decedate poartă denumirea de devoluțiune succesorală. După cum devolunțiunea succesorală se face prin lege, prin testament sau prin contract aceasta poate fi legală, testamentară sau convențională.
Problema devoluțiunii legale a moștenirii se pune în mod obișnuit atunci când cel ce lasă moștenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale, este motivul pentru care această moștenire poartă denumirea de ab intesat.
FORMELE VOCAȚIEI SUCCESORALE
Vocația succesorală este de două feluri:
a).Vocația generală
b).Vocația concretă
Noțiunea de vocație (chemare) la moștenire are un dublu sens.
a).În sensul ei general ea desemnează vocația potențială (eventuală) a unor persoane de a culege moștenirea lăsată de o altă persoană.
În acest sens se analizează, de exemplu, vocația succesorală legală a rudelor în linie directă fără limită în grad sau limitarea vocației succesorale legale a rudelor pe linie colaterală la gradul IV inclusive ori principiul reciprocității vocației succesorale legale.
b).În sensul restrâns sau concret(vocația efectivă sau utilă), prin intermediul vocației succesorale sunt selectate persoanele care vor culege în mod efectiv moștenirea lăsată de defunct, din categoria persoanelor cu vocație succesorală generală.
Vocația succesorală concretă presupune îndeplinirea a două condiții:
c).o condiție pozitivă – vocația succesorală generală;
d).o condiție negativă-persoana în cauză să nu fie înlăturată de la moștenire de un alt succesibil chemat de lege în rang preferabil, sau de un legatar;
Nici vocația succesorală generală și nici cea concretă nu se vor confunda cu aptitudinea general abstractă a unei persoane de a se bucura în conținutul capacității sale de folosință de dreptul de moștenire, garantat prin Constituție art.42. Dreptul de moștenire ca o aptitudine abstractă, devine potențial prin intermediul vocației succesorale generale și efectiv util prin vocația concretă la moștenire.
În privința legatarilor(desemnați prin testament) dreptul de moștenire se înfățișează numai ca prtitudine general – anstractă și ca vocație succesorală concretă.
Noțiunea de vocație succesorală generală este inaplicabilă în material moștenirii testamentare, căci legea nu conferă nimănui, în mod special o asemenea vocație, dar nici nu limitează în afara condiției generale a capacității succesorale-cercul persoanelor care pot deveni legatari prin testament.
VOCAȚIA LEGALĂ GENERALĂ
În dreptul succesoral roman, au vocație succesorală (sunt chemate la moștenire în temeiul legii), persoanele care sunt în legătură de rudenie cu defunctul-din căsătorie, în anumite condiții din adopție, și alături de acestea soțul supraviețuitor al defunctului.
Potrivit legii, rudenia este legătura bazată pe desendentă unei persoane dintr-o altă persoană(rudenia în linia dreaptă) sau pe faptul că mai multe au un ascendent comun(rudenie în linie colaterală).Rudenia în linia dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă (art.659-663 C.civ. și art 45 C.familie).
Întrucât legăturile de rudenie pot fi foarte îndepărtate, astfel încât chemarea la moștenire nu ar mai avea acoperire în sentimente reale de afecțiune reciprocă între aceste rude și defunct, legea a limitat pe linie colaterală vocația succesorală legală de gradul al IV-lea inclusive (art.676 Cod Civ, altfel modificat art.4 al Legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni din 1921 – prin desființarea dreptului de moștenire ab intestat de al patrulea grad în sus – și art.6 din Legea nr.319/1944.
În conformitate cu Dreptul Românesc noțiunea de rudenie, în accepțiunea ei cea mai simplă, rezidă, în principal, la legătura biologică stabilită prin naștere și filiație(inclusive prin înfiere), la care se adaugă rudenia din căsătorie și cea spirituală, creată de concepțiile religioase ale vremii. Conform sistemului parilineal, legătura de rudenie se stabilea după tată și numai în lipsa acestuia operea cea după mamă. În legislația scrisă din Țările Române, bazată pe Dreptul canonic ortodox, rudenia naturală era socotită pe linia ascendenților, descendenților și colateralilor până la gradul al optelea. Alături de rudenia naturală (de sânge), pravilele mai distingeau rudenia prin alianță (cuscrenia) și cea spirituală, creată prin botez și prin adopție.
O formă de rudenie creată pe cale artificială și cu largă răspândire în evul mediu a fost înfrățirea și însurărirea, practice sub multiple forme și cu efecte din cele mai variate. Păturire suprapuse practicau și ele o formă de înfrățire ce produce prin excelență patrimoniale și anume înfrățirea pe moșie, destinată a permite celor care nu erau săteni să dobândească drepturi de proprietate în obște pentru a ocoli dreptul de preferință a rudelor și vecinilor (protimissis).
Înfrățirea pe moșie ca și formele de frăție de cruce cu origine străveche, practicate de haiduci, constituiau totuși excepții în viata satului, formele cele mai des întâlnite fiind înfrățirea copiilor născuți în aceeași lună(lunateci) sau aceeași zi (ziuateci) și producând efecte juridice prin interdicția la căsătorie.
În linie dreaptă ascendentă sau descendentă, nu prevede nici o limitare căci aici legile firii impun, fără ajutorul legilor omului, limitarea necesară.
Gradul de rudenie se stabilește, după numărul nașterilor sau numărul generatiilor
e).În linie dreaptă,copiii (gradul I), nepoții (gradul II), părinții (gradul I, bunicii (gradul II).
f).în linie colaterală, după nașterilor, urcând de la defunct până la ascendentul comun și coborând apoi de la ascendentul comun până la cealaltă rudă fratele – gradul II, vărul primar gardul IV.
Prin urmare , rudele în linie dreaptă descenedentă (fiu, nepot de fiu, strănepot de fiu) și ascendentă (părinți, bunici, străbunici), au vocație successorală în mod nelimitat în grad. În schimb, rudele colaterale numai până la gradul al IV-lea inclusive.
Aceste rude sunt chemate la moștenire alături de soțul supraviețuitor al defunctului, și prin lege este instituită o anumită ordine de chemare la moștenire.
Deci au vocație succesorală legală pe linie colaterală frații și surorile defunctului, rude de gradul al II-lea, descendenții lor până la gradul al IV-lea (nepoți și strănbepoți de frate-soră, care sunt rude de gradul al III-lea respective de gradul al patrulea cu defunctul), unchii și mătușile defunctului rude colaterale de gradul al III-lea) și copii lor (veri primari ai defunctului care sunt rude colaterale de gradul al IV-lea) și frații sau surorile bunicilor defunctului (rude colaterale tot de gradul al IV-lea). Apartenența unei persoane libere la o familie (proprio iure dicta) este un element determinant al supunerii necondiționate acelei puteri a lui pater familias. Această supunere se baza pe o relație de căsătorie, de afinitate sau rudenie între pater și persoana supusă lui.
Prin afinitate (adfinitas) se înțelege legătura de rudenie care există între un soț și rudele celuilalt soț. Afinitatea constituia o piedică la căsătorie, în linie directă la infinit în linie colaterală, între cumnați și cumnate. În dreptul roman se făcea distintie între agnațiunea și cognațiunea, pe care le vom analiza pe rând. Prin agnațiune se înțelege rudenisa civilă ce se realiza în exclusivitate prin bărbați, era acea legătură juridică dintre pater familias și cei ce se aflau sub puterea acestuia.
Prin cognațiune se înțelegea, rudenia de sânge, ce exista atât pe linie masculină, cât și pe linie feminină, deci sunt rudele de sânge indifferent dacă aparțin sau nu aceleași puteri.
Așadar familia română în epoca veche se baza pe rudenie agnatică, în care erau rude toți cei care se aflau sub aceeași putere chiar dacă nu erau rude de sânge, și respective pe rudenia cognatică care se impune mai târziu în fata celei dintâi, înlăturându-o.
Rudenia de sânge era asemuită pe drept cu rudenia creată în mod artificial de drept, de pildă prin intermediul adopțiunii.
Din izvoarele dreptului roman rezultă că în secolul II.e.n. alături de agnațiunea se cunoaște și cognițiunea, care urma să se impună și în epoca imperială, iar în timpul lui Iustinian(odată cu îngrădirile suferite de către pater familias), cognațiunea avea să fie singurul sistem de rudenie compatibil cu noua organizare socială și politică.
În dreptul lui Iustinian, nu mai există nici o diferență între rudenia agnatică (pe linie bărbătească) și rudenia cognatică(pe linie feminină) termenul de familie în aceastocă era folosit cu referire la toți supușii uniți printr-o anumită legătură de rudenie.
Rudenia se desfășura pe diferite grade. Între ascenedenți și descendenți, și invers, erau atâtea grade câte generații existau între două subiecte luate în considerare (de pildă, existau un grad între tată și fiu, două între bunic și nepot și asa mai departe).
Pe linie colaterală stabilirea gradului de rudenie între două subiecte se efectua prin însumarea generațiilor existente, respective, între fiacre dintre cele două subiecte și ascendentul comun (de exemplu, două grade între frați, trei grade între unchi și nepot, patru grade între fiii de frați-verii primar, și așa mai departe).
În sfârșit, rudenia nu se considera ca având relevantă juridică, de regulă, dincolo de al șaptele grad.
Vocația succesorală a acestor rude (care sunt chemate la moștenire alături de soțul supraviețuitor al defunctului) nu înseamnă că ele toate, împreună și deodată, vor culege moștenirea lăsată de defunct, căci vocația lor la moștenire este numai generală, vizând posibilitatea de principiu a acestor persoane de a moșteni, prin efectul legii, patrimonial persoanei decedate.
Vocația succesorală legală are un caracter general (potențial) în sensul că conferă în principiu posibilitatea acestor persoane de a moșteni în temeiul legii, ceea ce însemană că nu toate deodată vor culege moștenirea rămasă în urma defunctului.
În principiu, legea cheamă la moștenire rudele apropiate ale defunctului indifferent dacă legătura de rudenie rezultă din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopție, precum și soțul supraviețuitor al acesteia.
După cum rezultă din dispoziția art.45 Codul familiei rudenia este legătura bazată pe descendența unei persoane cu un ascendent comun.
În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar cel de al doilea în linie colaterală.Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.
Chemarea legală la moștenire a rudelor defunctului și a soțului supraviețuitor se întemeiază pe interesul social al conservării bunurilor dobândite de generațiile successive în sânul aceleași familii, precum și pe afecțiunea prezumată a defunctului pentru toate aceste persoane. Dar dacă toate rudele defunctului ar fi chemate deodată la moștenire, s-ar ajunge la o frămintare excesivă a averilor succesorale, lucru care nu poate fi dorit. Pentgru acest motiv, prin lege s-a instituit o anumită ordine de preferintă în care rudele defunctului sunt chemate la moștenire, în funcție de clasa de moștenire din care fac parte și de gradul de rudenie cu acesta.
Potrivit art.659 Cod civil – succesiunile sunt diferite copiilor și descendenților și rudelor sale colaterale.
Ordinea de preferintă în care rudele defunctului sunt chemate de lege la moștenire este stabilită de art. 669-675 Cod civil, prin stabilirea a patru clase de moștenitori.
Clasa I – clasa descendenților în linie dreaptă, este alcătuită de copiii defunctului, nepoții, strănepoții acestuia fără limită de grad.
Clasa a –II-a clasa ascendenților și colateralilor privilegiați, cuprinde părinții defunctului, frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora până la gradul al IV-lea inclusive.
Clasa III-a, clasa ascendenților ordinary, cuprinde pe bunicii, străbunicii defunctului, fără limită de grad.
Clasa a IV-a – clasa colateralilor ordinar, cuprinde rudele în linie colaterală ale defunctului, altele decât cele din clasa a II-a până la gradul patru, inclusive, și anume unchii, mătușile, verii primar, frații și surorile bunicilor defunctului.
Deosebit de clasele de moștenitori enumerate mai sus, (Legea nr.319/1944 privitoare la dreptul de moștenire și pe soțul supraviețuitor)mai cheamă la moștenire și pe soțul supraviețuitor al defunctului, care vine în concurs cu fiecare clasă de moștenitori, el nici nu înlură, dar nici nu este înlăturat de moștenire, indiferent de clasa de moștenire chemată la moștenirea defunctului.
În cazul în care nu este moștenitori în grad succesibil în nici una din clasele de moștenitori și nu există nici soț supraviețuitor al defunctului, iar defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale nici prin testament, moștenirea este vacantă și se cuvine statului (art.680 Cod civil).
După cum vom vedea în cele ce urmează, gradul de rudenie al succesibililor cu defunctul are importanță nu numai în stabilirea claselor de moștenitori, ci și în cadrul aceleași clase.
Gradul de rudenie, asa cum rezultă din dispozițiile art.46 Codul familiei și din cele ale art.662 si 663 Cod civil, se stabilește astfel:
în linie dreaptă, după numărul moștenirilor, asa incât, de exemplu, fiul și tatăl sunt rude de gradul întâi, în timp ce nepotul de fiu și bunicul sunt rude de gradul al doilea.
În linie colaterală, după numărul nasterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la acesta până la cealaltă rudă, asa încât de exemplu, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul și nepotul de frate sunt rude de gradul al treilea, iar verii primar sunt rude de gradul al patrulea.
Conform Codului civil, theoretic, rudele în linie dreaptă al defunctului sunt chemate la moștenire la infinit, dar practice, din cause naturale, această chemare nu poate depăși gradul trei sau patru de rudenie, în linie colaterală, moștenirea legală nu se poate face decât până la grdaul patru inclusive.
Având în vedere că transmiterea moștenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis cauza) principiul reciprocității vocației succesorale nu vizează statul (și nici persoanele juridice), pentru că deși statul are (iar persoanele juridice pot avea vocație succesorală)- aceștia nu pot trsamite o moștenire.
Vocația generală în domeniul moștenirii legale, este guvernată de principiul reciprocității în virtutea căruia, dacă o persoană are vocație succesorală legală generală la moștenirea lăsată de o altă persoană atunci și aceasta din urmă persoană are aceeasî vocație în raport cu prima.
Principiul reciprocității vocației succesorale generale guvernează fără a fi prevăzut expres de lege material moștenirii legale între persoanele fizice.
În virtutea acestui principiu, dacă o persoană, are vocație succesorală legală generală la moștenirea lăsată de o altă persoană, atunci și aceasta din urmă persoană are aceeași vocație în raport cu prima (sensul pozitiv al principiului).
Acest principiu nu este aplicabil nici în domeniul moștenirii testamentare, chiar dacă în concret două persoane (de exemplu, soți) și-ar conferi prin actele lor separate de ultimă voință, vocație succesorală testamentară reciprocă.
Principiul nu este aplicabil pentru că cele două testamente sunt acte juridice unilaterale independente, iar vocația succesorală a legatarilor nu este interdependentă. De altfel vocația succesorală testamentară este, în majoritatea cazurilor, unilaterală. Numai în cazul soților se obișnuiește conferirea reciprocă a vocației succesorale prin testamente distincte.
În concret vocația lui deprinde de ordinea în care va surveni decesul lor sau a uneia dintre ele (și bineinteles, de concursul celorlalți moștenitori. De exemplu, dacă copilul are vocație la moștenirea lăsată de părinți, vocația succesorală operează și în sens invers.Tot astfel, în raporturile dintre frați și surori, dintre nepoți și frate și unchi ori mătuși.
Principiul reprocității vocației la moștenire are și un sens negativ: dacă o persoană nu are vocație la moștenirea unei alte persoane, nici acesta din urmă nu are vocație la moștenirea primei. De exemplu, copilul încredină nu are vocație la moștenirea primei. De exemplu, copilul încredințat unei familii sau unei persoane ori aflat în plasament la o familie sau la o persoană (în condițiile prevăzute de art.3 O.U.G. nr.25/1997 cu privire la adopție și art 7 din nr.26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate) și membrii familiei la care se află, ginerele ori nora și socrii.
Principiul reciprocității vocației succesorale legale cunoaște două excepții:
a).în cazul constatării nulității căsătoriei sau a anulării ei, prin hotărâre judecătorească intervenită după decesul soților sau a uneia dintre ei, constatându-se că unul dintre ei a fost de bună-credință la încheierea căsătoriei declarată nulă sau anulată (căsătoria putativă). În acest caz, dacă soțul supraviețuitor(în viată la data morții celuilalt) a fost de rea credință el nu va moșteni, în schimb, dacă soțul de bună-credință a supraviețuit celuilalt, el va avea vocație succesorală (art.23 C.fam).dacă ambii soți au fost de bună sau rea-credință, principiul reciprocității vocației succesorale, în sens pozitiv, respective negativ, se stabilește.
b).În literature juridică se mai amintește încă un caz de excepție în care vocația succesorală nu ar fi reciprocă. Este ipoteza în care o persoană adoptatorul a adoptat doi sau mai mulți copii, dintre care pe unul (unii) cu efecte depline (alții) cu efcte restrânse și se pune problema vocației succesorale reciproce în calitate de frați sau surori (colaterali privilegiați), deci problema vocației succesorale între ei iar nu în raport cu adoptatorul. Așa cum vom încerca să demonstrăm, în această ipoteză operează din plin principiul reciprocității vocației succesorale în sensul lui negativ, adoptatul cu efecte restrânse ne-având vocație în moștenire lăsată de adoptatul cu efcte depline, așa cum nici acesta din urmă nu are vocație la moștenirea lăsată de primul.
Dacă toate adopțiile au fost cu efecte restrânse, operează indiscutabil – principiul reciprocității vocației succesorale legale generale, în sensul ei pozitiv în primul caz, și în sensul negativ în cel de al doilea caz.
VOCAȚIA LEGALĂ CONCRETĂ (efectivă, utilă)
După cum am văzut, rudele cu vocație succesorală legală generală nu sunt chemate toate împreună și deodată la moștenire. Dacă toate rudele cu vocație generală ar fi chemate împreună și deodată la moștenire averile succesorale s-ar fărămița în părți de o valoare neânsemnată, iar instituția moștenirii nu și-ar mai putea îndeplini rosturile ei social-economice pe de altă parte, nu s-ar ține seama de caracterul diferit cel care lasă moștenirea și rudele sale.
În cadrul devoluțiunii legale a moștenirii legea a instituit o anumită ordine de chemare concretă la moștenire, a rudelor defunctului.În consecintă pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moștenire în temeiul legii (să aibă vocație legală concretă), trebuie să îndeplinească condiția de a nu fi înlăturat la moștenire de o altă persoană cu vocație generală.
Pentru stabilirea ordinii de preferință între rudele defunctului cu vocație generală, legea folosește două criterii tehnico-juridice clasa de moștenitori și gradul de rudenie, prin intermediul cărora se determină vocația concretă la moștenire a acestor persoane.
Cu ajutorul acestor criterii legale determină vocația concretă la moștenire a rudelor defunctului, probleme ce urmează a fi analizate în secțiunea următoare, în cadrul principiilor devoluțiunii legale a moștenirii, după analiza celei de a doua condiție a dreptului de moștenire legală (nedemnitatea succesorală).
CAPITOLUL III
NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ (NOȚIUNE ȘI CARACTERE JURIDICE)
Pentru ca o persoană să poată veni la moștenire în temeiul legii, deosebit de cele două condiții pozitive(capacitatea succesorală) mai este necesară îndeplinirea unei condiții negative persoana să nu fie nedemnă (nevrednică de a moșteni).
Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală reprezintă decăderea de drept a moștenitorului legal, din dreptul de a dobândi o moștenire determinată ori rezerva din această moștenire, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă față de care lasă moștenirea, ori față de memoria acestuia.
Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală constă în decăderea moștenitorului care s-a făcut vinovat de o culpă gravă față de defunct sau față de memoria acestuia, din dreptul de a moșteni. Deosebit de incapacitatea succesorală care are un caracter general, nedemnitatea are un cadru de aplicabilitate mult mai restrâns, și poate rezulta numai din anumite fapte limitative stabilite de lege.
Din punct de vedere al naturii juridice, nedemnitatea succesorală constituie o sancțiune civilă aplicabilă nedemnului culpabil de săvârșirea unei fapte grave fată de cel care lasă moștenirea sau fată de memoria acestuia.Se bazează pe motive de moralitate, întrucât, nu se putea admite ca o persoană vinovată de fapte grave față de alta, să o moștenească pe cea din urmă.
SECȚIUNEA I
CARACTERE JURIDICE
Nedemnitatea succesorală, ca sancțiune civilă, se caracterizează prin următoarele:
a).se aplică numai în cazul săvârșirii faptelor expres și limitative prevăzute de lege și numai în domeniul moștenirii legale, textele de lege care o prevăd fiind imperative și de strictă interpretare;
b).operează de drept, cel care lasă moștenirea neputând înlătura efectele ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior comiterii faptei, cel care lasă moștenirea putea totuși să-l gratifice pe nedemn;
În general nedemnitatea – care desfințează vocația succesorală legală nu influentează eficacitatea liberalităților prin acte între vii sau pentru cauză de moarte făcute în favoarea nedemnului de cel care lasă moștenire, aceste liberalități fiind guvernate de reguli proprii (de exemplu, revocarea donațiilor în condițiile art. 829-831 C.civ. revocarea voluntară sau judecătorească a legatelor potrivit art. 920 –923,930 C.civ). Bineinteles, daca fapta săvârșită reprezintă o cauză comună prevăzută de toate cele trei ipoteze (de exemplu, tentative de omor), ea poate justifica atât desfințarea calității de moștenitor legal al nedemnului cât și de revocare judecătorească a donației sau legatului făcut în favoarea lui înainte de săvârșirea faptei, pentru fiecare în condițiile prevăzute de lege.
De exemplu, în caz de litigiu, instanța nu mai constată nedemnitatea a operat în puterea legii și pronunță revocarea donației pentru ingraditudine dacă a fost cerută în termen de un an de lege, acțiunea în revocarea donației poate fi intentată numai împotriva donatarului autor al faptei, în schimb constatarea nedemnității poate fi cerută și împotriva moștenitorilor nedemnului (prin retransmitere ) care dețin bunurile defunctului, constatraea nedemnității poate fi cerută de creditori pe calea acțiunii oblice (subrogatorii), în schimb, în material revocării donației pentru ingraditudine art.974 C.civ este inaplicabil.
c).fiind o sancțiune se aplică și produce efecte doar în privinta autorului faptei:
d).Față de alte persoane chemate de lege la moștenirea defunctului în nume propriu sau prin reprezentare (cum ar fi, de exemplu, copiii nedemnului), ce poate produce efecte numai în mod excepțional.
Majoritatea autorilor califică nedemnitatea drept pedeapsă civilă.
Întrucât nedemnitatea operează de drept hotărârea instanței civile de constatare a faptelor având caracter declarativ, preferăm să calificăm nedemnitatea – mai exact urmările ei – drept o sancțiune civilă, iar nu pedeapsă, care implică o hotărâre constitutivă de aplicare a pedepsei.
Faptele de o arie mai largă care justifică revocarea donațiilor sau legatelor nu sunt aplicabile în material nedemnității succesorale (de exemplu delicte cruzimi și injurii grave săvârșite impotriva donatorului sau testatorului).
e)domeniul de aplicare a sancțiunii nu poate fi extins la alte moșteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de la moștenirea persoanei față de care a săvârșit faptele, în acest sens nedemnitatea producând efecte relative;
În domeniul moștenirii tesdtamentare pentru fapte grave săvârșite de legatar împotriva testatorului sau față de memoria acestuia se aplică revocarea judectorească a legatelor.
De exemplu, săvârșind fapta fată de un frate, poate veni la moștenirea unui alt frate (chiar și în privința bunurilor pe care acesta le-a moștenit de la primul decedat, in urma înlăturării de la moștenire a nedemnului sau săvârșind fapta fată de părinte, poate veni la moștenirea bunicului (în nume propriu și chiar prin reprezentarea tatălui);
f).sancțiunea nedemnității fiind prevăzută pentru fapte săvârșite cu vinovăție moștenitorul trebuie să fi acționat cu discernământ, în lipsa discernămantului neputându-se vorbi de vinovăție. Pe de altă parte , fiind vorba de săvârșirea de fapte, iar nu de acte juridice, se vor aplica regulile privitoare la discernântul necesar pentru angajarea răspunderii civile și anume – în cazul minorilor sub 14 ani și a persoanelor puse sub interdicția discernământului săvârșirii.
SECȚIUNEA II
CAZURI DE NEDEMNITATE
Acestea sunt prevăzute în mod expres și limitative de art.655 Cod civil.
a).atentatul la viata celui care lasă moștenirea
b).acuzația capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moștenirea
c).nedenuntarea omorului cărui victimă a căzut cel despre a cărui moștenire este vorba.
Vom analiza pe rând fiecare din aceste cazuri.
2.1.ATENTATUL LA VIAȚA DEFUNCTULUI
Art.655 pct.1 C.civ. prevede că este nedemn de a moșteni condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct.
Dacă fapta constituie o cauză comună, ea poate justifica atât desfintarea calității de moștenitor legal al nedemnului cât și revocarea judecătorească a donației făcute în favoarea nedemnului, înainte de comiterea faptei.
Potrivit art.655 alin.1 C.civ. sunt nedemni de a succeed și prin urmare excluși de la succesiune condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct (art.655 pct.1), acela care a făcut în contra defunctului o acuzație capitală declarată de judecător calomnioasă (art.655,pct.2), moștenitorul major care, având cunoștință de omorul defunctului, de a denunța aceasta justiției (art.655 pct.3).
Această sancțiune civilă, pe lângă cea penală, se justifică prin ideea că ar fi inechitabil și potrivnic bunelor moravuri și ordinii publice ca o persoană, care săvârșește asemenea fapte grave, să fie chemată la moștenirea celui pe care la ucis sau a încercat să-l omoare. Nimeni nu-și poate deschide calea unei moșteniri printr-un omor.
Acest caz de nedemnitate succesorală devine operabil dacă sunt îndeplinite în mod cumulative următoarele condiții:
a).Omorul să fi fost comis cu intenție directă sau indirectă. Sancțiunea devine aplicabilă atât în cazul în care infracțiunea de omor s-a consumat cât și în cazul tentativei la infracțiune de omor, deoarece, legea civilă sancționează intenția vădită de omor. De aceea, uciderea din culpă sau loviturile cauzatoare de moarte nu atrag sancțiunea nedemnității intrucât nu sunt săvârșite cu intenția de a ucide pe cel care lasă moștenirea.
În cazul infracțiunii de favorizare (art.264 C.pen) deși se săvârșește cu intentie, în principiu nu intervine nedemnitatea, pentru că moștenitorul nu participă, sub nici o formă la săvârșirea de către altul a omorului sau tentativei de omor.
În cazul favorizării personale (in personam) poate interveni nedemnitatea dacă constă în nedenuntarea omorului (art.655 pct.3 C.civ) care este altă cauză de nedemnitate prevăzută de lege.
b).Moștenitorul va fi condamnat pentru omor sau tentativă de omor, în calitate de autor, coautor, complice, instigator, ori pentru favorizarea infractorului, printr-o hotărâre penală de condamnare rămasă definitivă.
Nedemnitatea nu operează dacă moștenitorul nu ajunge să fie condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă întrucât decedează înainte de acesta, ori dacă acțiunea penală se stinge prin prescripție, tot astfel stau lucrurile și în cazul în care succesibilul nu poate fi condamnat pentru lipsa descernământului, pentru intervenirea unei amistii condamnatorii a acestuia ori pentru cazul în care este achitat întrucât de exemplu, a actionat în legitimă apărare. Pe de altă parte însă, moștenitorul odată condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă, este indiferent, dacă ulterior acestui fapt intervine o amnistiere sau grațiere a sa.
Având în vedere faptul că în cazul de omor sau atentat la viață a celui care lasă moștenirea, săvârșirea faptei rezultă printr-o hotărâre penală de condamnare, intervenția instanței civile care să pronunțe nedemnitatea apare ca inutilă. Dacă totuși nedemnitatea ar fi contestată în cadrul unei petiții de ereditate, instanța civilă va fi chemată numai să constate că în penal condamnarea a intervenit pentru fapta prevăzută de lege civilă (și nu pentru altă infracțiune, de exemplu, uciderea din culpă) și că deci în puterea legii, moștenitorul este îndepărtat de la moștenire ca nedemn.
2.2. ACUZAȚIA CALOMNIOASĂ ÎMPOTRIVA DEFUNCTULUI
Acest caz de nedemnitate prevăzut prin art.655 pct.2 C.civ, intervine în situația în care moștenitorul nedemn a înaintat împotriva defunctului un denunț, o plângere, sau a depus o mărturie, declarate în justiție calomnioase, dar de natură să atragă condamnarea la moarte a celui care lasă moștenirea. Caracterul calomnios al acuzației (al denunțului) plângerii ori a mărturiei este necesară să fie stabilit printr-o hotărâre penală definitivă de condamnare a moștenitorului.
În legătură cu această cauză de nedemnitate se pune întrebarea, dacă ea mai este sau nu aplicabilă, odată ce pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Decretul lege nr.6/1990 și înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață , astfel încât acuzația nu poate fi capitală.
Două soluții se întrevăd:
S-ar putea susține că, in prezent, art.655 pct.2 C.civ. devine aplicabil în cauza acuzatiei pentru fapte care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii pe viață, pedeapsa care a înlocuit condamnarea la moarte.
În ceea ce privește considerăm că această cauză de nedemnitate a devenit inaplicabilă prin abolirea pedepsei cu moartea, deoarece prin consacrarea nedemnității pentru acuzația capitală calomnioasă – legituitorul a avut în vedere nu numai și nu atât gravitatea faptelor care formau obiectul acuzației(există și alte fapte foarte grave care niciodată nu au fost sancționate cu pedeapsa capitală), ci intenția calomniatorului de a-și deschide calea spre culegerea moștenirii prin provocarea morții pe căi legale(lus mors) fie ea și rezultatul unei erori judiciare. Ori, în prezent o asemenea intenție nu mai are suport legal.
2.3. NEDENUNȚAREA OMORULUI A CĂRUI VICTIMĂ A FOST DEFUNCTUL
Art.655 pct.3 C.civ declară nedemn de a moșteni moștenitorul major, care având cunoștință de omorul defunctului, nu a denunțat aceasta justiției.
Așa cum rezultă fără echivoc din textul de lege evocat mai sus obligația de denuntare revine numai moștenitorilor majori, iar nu și celor minori.
Minorii și interzișii sunt scutiți de obligația de denuntare a omorului.Obligația de denuntare renaște după dobândirea deplinei capacități, chiar dacă ea intervine după deschiderea succesiunii.
Nu este cerută însă denunțarea ucigașului. Tot odată, legea nu stabilește un termen de denunțare.
Obligația de denuntare care decurge din dispozițiile art.655 pct.3 C.civ se referă la omorul săvârșit cu intenție.
De asemenea, din formularea textului menționat rezultă că nedemnitatea este atrasă de nedenuntarea infracțiunii consumate de omor, iar nu și a omorului rămas în faza tentativei.
Prin excepție de la regula obligativității denunțării omorului care rezultă din dispozițiile art.655 pct.3 C.civ., art.656 C.civ prevede că lipsa de denuntare nu poate vătăma in drepturile lor pe ascendentii și descendenții omorâtului, pe afinii săi de același grad, pe soțul sau soția sa, pe frații sau surorile sale, pe unchii sau mătușile sale. În aceste cazuri, legea are în vedere apropierea gradului de rudenie sau de afinitate a persoanei menționate cu ucigașul lui de cujus.
SECȚIUNEA III
EFECTELE NEDEMNITĂȚII SUCCESORALE
Fiind o pedeapsă civilă care operează în virtutea legii, nedemnitatea face ca moștenitorul vinovat să fie înlăturat de la succesiunea persoanei fată de care s-a făcut culpabil de faptele expres și limitative prevăzute de lege.
Titlul de moștenitor al moștenitorului nedemn se desființează de la data deschiderii moștenirii, fiind irelevant momentul comiterii faptei care atrage nedemnitatea.
Nedemnitatea succesorală constatată prin hotărâre judecătorească operează cu efect retroactiv (ex tunc), având un caracter declarativ și nu constitutiv.
Pedeapsa civilă a nedemnității este relativă, în sensul că nevrednicul este îndepărtat numai de la moștenirea celui față de care s-a făcut vinovat de faptele prevăzute de lege, iar nu și de moștenirea altor persoane.
Trebuie precizat faptul că nedemnul este exclus prin efectul legii numai de la moștenirea ab intestat a lui de cujus, iar nu și de la cea testamentară, defunctul fiind liber să îi lase prin testament averea sa.
Efectele nedemnității sunt analizate sub un triplu aspect:
față de nedemn
față de descendentii nedemnului
față de terți
Deoarece titlul de moștenitor al nedemnului este desființat de la data
deschiderii moștenirii, el nu va putea reclama partea de moștenire ce i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal nici măcar rezerva.
Partea sa va fi culeasă de cei care ar fi venit la moștenire împreună cu ele sau pe care prezența sa i-ar fi înlăturat de la moștenirea nedemnului va profita comoștenitorilor legali sau moștenitorilor legali subsecvenți. Ea poate profita și legatarilor sau donatorilor în cazul în care nedemnul era un moștenitor rezervatar, a cărui prezentă ar fi determinat reducțiunea liberalităților, excessive făcute de cei care lasă moștenirea.
Dacă înainte de constatarea nedemnității nedemnul a intrat în posesia bunurilor moștenirii, va fi obligat să le restituie (împreună cu productele dacă e cazul) persoanelor îndreptățite, neavând nici un temei pentru a le reține. Restituirea se face, în principiu în natură, iar dacă restituirea în natură nu este posibilă pentru că bunul supus restituirii a pierit fie și fortuit inclusive de forță majoră – sau pentru că a fost înstrăinat(în tot sau în parte) ori pentru că a fost expropiat pentru cauza de utilitate publică (art.41 alin.3 din Constituție), nedemnul considerat posesor de rea-credință și de drept pus în întârziere de la data intrării sale în folosința bunurilor moștenirii va fi obligat să plătească despăgubiri, respective îndemnizația de expropriere.
În privinta fructelor – naturale, industriale sau civile (venituri) – nedemnul este privit, de asemenea, ca un posesor de rea credință de la data deschiderii succesiunii (art.657 Cod civil), indifferent de data constatării nedemnității și în consecintă este obligat să le restituie de la data folosirii bunurilor moștenirii. Restituirea fructelor se face în natură, iar dacă nedemnul le-a consumat sau a neglijat să le perceapă, va restitui valoarea lor.
Pentru sumele încasate de nedemn de la debitorii moștenitorii va fi obligat să plătească dobânzi din ziua încasării (iar nu de la data chemării în judecată, art.1088 Cod civil nefiind aplicabil în această materie).
Pe de altă parte însă, și nedemnul va avea dreptul să I se înapoieze sumele ce a plătit pentru achitarea datoriilor moștenirii (cu dobânzi potrivit art.1088 Cod civil) și cheltuielile necesare și utile (nu și voluptuarii) făcute cu privire la bunurile de moștenire, inclusiv cheltuielile facute sau munca depusă pentru perceperea fructelor. Nedemnitatea unui moștenitor profită comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți în limitele înlăturării de la moștenire a nedemnului dar nu poate constitui izvor de îmbogățire fără temei în detrimental de rea credință.
Menționăm de asemenea, că drepturile și obligațiile nedemnului față de moștenire care au fost considerate, până la constatarea nedemnității, stinse prin consolidare sau confuziune – vor produce efecte (renasc), nedemnul fiind străin fată de moștenire cu efect retroactiv.
În sfârșit, subliniem că nedemnitatea produce efecte numai în privința drepturilor succesorale, iar nu și în privința altor drepturi ale nedemnului care nu-și au temei de dobândire moștenirea. Astfel, de exemplu, soția condamnată pentru infracțiunea de omor comisa contra soțului său este exclusă de la moștenirea defunctului său soț, a cărui viață a suprimat-o , dar în baza raportului de familie – are dreptul asupra cotei-părți din bunurile dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul.
Evident, prin nedemnitate nu sunt afectate nici drepturile asupra bunurilor proprii ale soțului supraviețuitor nedemn.
3.1.EFECTELE NEDEMNITĂȚII FAȚĂ DE DESCENDENȚII NEDEMNULUI
Nedemnitatea fiind o pedeapsă civilă strict personală, ar trebui să nu aibă nici un fel de efecte.Cu toate acestea, pornindu-se de la dispozițiile art.658 Cod civil, doctrina și jurisprudența sunt unanime în sensul că descendenții nedemnului nu pot veni la moștenirea unui ascendent prin reprezentarea nedemnului, ci numai în nume propriu.
Art.658 Cod civil prevede copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, fără ajtorul reprezentării, nu sunt depărtați pentru greseala tatălui lor, acesta însă nu poate în nici un caz reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea îl acordă taților și mamelor asupra bunurilor copiilor lor.
Menționăm că ultima parte a textului este inaplicabilă în present, uzufructul părinților asupra bunurilor copiilor lor fiind abrogat prin Decretul nr.32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și Decretului privitor la persoane fizice și al persoanelor juridice.
Precizăm că formularea legii nu poate fi întâmplătoare fiindcă în alte articole se folosește noțiunea de descendent art.665,670, 671 Cod civil, uneori alături de noțiunea de copil (art.659,666,669 Cod civil) precizându-se cazurile în care sub nume de copii se înțelege descendenții de orice grad art.842 Cod civil. Pe de altă parte însă, reprezentarea întinzându-se la infinit (în linie directă descendentă), respective până la gradul al IV-lea inclusive (în cazul descendenților din frați și surori) se admite că reprezentantul trebuie să urce din grad în grad vacant și util (reprezentarea ne putând opera per saltum ori omisso medio), ceea ce împiedică saltul peste locul copilului nedemnului și al nedemnului.
În esență, reprezentarea este un beneficiu al legii (art.664 Cod civil) care conferă posibilitatea unei persoane de a urca în gradul unui ascendent precedent pentru a culege moștenirea ce s-ar cuveni acestuia, dacă ar fi fost în viață, pentru aceasta, se cere printer altele, ca cel reprezentat să fi putut el însuși culege moștenirea, ori în cazul analizat, reprezentatul nedemn nu are chemare utilă la moștenirea celui care față de care s-a făcut vinovat de faptele grave anume prevăzute de lege. De exemplu, dacă o persoană care a avut doi fii lasa la moartea sa un fiu în viată și un nepot fiu al celuilalt fiu al său precedent lovit de nedemnitate, iar moștenirea este legală, succesiunea revine în întregime fiului rămas în viată, nepotul neputând în acest caz să urce prin reprezentare în locul tatălui său precedent, acesta din urmă neavând vocație la moștenirea defunctului pentru nedemnitate.
În cazul în care însă descendenții nedemnului vin la moștenire în nume propriu și nu prin reprezentare, ei au dreptul de a moșteni pe ascendentul ascendentului lor.
Astfel de exemplu, dacă o persoană lasă la moartea sa un fiu lovit de nedemnitate și un nepot, fiu al nedemnului, iar moștenirea este legală, nepotul culege întreaga moștenire în nume propriu ca descendentul în gradul al doilea descendentul de gradul întâi fiind înlăturat de la moștenire pentru nedemnitate.
Cu toate acestea, întrucât legea dispune numai în privința copiilor nedemnului, înpiedicând venirea lor la moștenire prin reprezentare per a contrario nu excludem posibilitatea ca descendenții subsecvenți ai nedemnului(dacă sunt de bună credință) să poată veni la moștenire prin reprezentare, bine înțeles dacă nedemnul și copilul său, reprezentați, nu ami sunt în viață la data deschiderii succesiunii.
Această interpretare restrictivă a art.658 Cod civil s-ar putea justifica prin caracterul derogatoriu al soluției privind sancționarea unui nevinovat și prin faptul că regula s-ar opune acestei interpretări(urcare din grad în grad) poate cunoaște excepții în cazuri prevăzute de lege.
EFECTELE NEDEMNITĂȚII FAȚĂ DE COPII NEDEMNULUI.
Potrivit art.658 Cod civil copiii nedemnului viind la succesiune, în
virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării, nu sunt depărtați pentru greseala tatălui lor. Cu alte cuvinte, copii nedemnului pot veni la moștenirea defunctului (bunicului lor) în nume propriu, dar nu și prin reprezentarea tatălui lor nedemn. Aceasta înseamnă că sancțiunea nedemnității produce anumite efecte și fată de ei, deși nu sunt cu nimic vinovați de săvârșirea faptei de către părintele lor.
Astfel de exemplu, dacă unicul fiu al defunctului este nedemn, copilul său va putea culege în nume propriu moștenirea lăsată de bunic, întrucât în lipsa de moștenitori de un grad mai apropiat, el este chemat la moștenire fără ajutorul reprezentării și cu înlăturarea de la moștenire a altor rude ale defunctului, care fac parte din clasa de moștenitori subsecvente (de exemplu, frații defunctului) sau sunt rude de un grad mai îndepărtat (de exemplu proprii copii, care sunt rude de gradul al III-lea față de defunct. Deci, în acest caz, nedemnitatea nu produce nici un efect asupra drepturilor copiilor nedemnului.
În schimb dacă defunctul a avut doi copii dintre care unul nedemn, copiii nedemnului nu vor putea moșteni după bunicul lor (deși tatăl lor – nedemn – nu mai este în viață la deschiderea succesiunii), fiindcă sunt rude de gradul II cu defunctul și vor fi înlăturați de la moștenire de celălalt copil al defunctului care este rudă de gradul I cu defunctul (principiul proximității gradul de rudenie). Numai cu ajutorul reprezentării succesorale ar fi putu veni la moștenire alături de celălalt copil al defunctului culegând parte a ce s-ar cuvenit tatălui lor. Dar, fiindcă ei pot veni la moștenire numai în nume propriu, fără ajutorul reprezentării (art.658 Cod civil), vor suporta consecințele nedemnității părintelui lor.
Dar nedemnitatea poate influența și împărțirea moștenirii în cazul pluralității de moștenitori nedemni, și care au un număr inegal de copii. De exemplu, dacă ambii copii ai defunctului sunt nedemni și decedați la data deschiderii succesiunii, iar unul dintre ei a lăsat un copil, celălalt doi copii, moștenirea se va împărți în trei părți egale (principiul egalității) fiindcă ei vin la moștenire în nume propriu și sunt rude de aceeași clasă și de același grad cu defunctul. În schimb, dacă acești copii ar fi putut veni la moștenire prin reprezentare (ceea ce nu este posibilă din cauza nedemnității) împărțirea s-ar fi făcut pe tulpini, unul luând jumătatea ce i s-ar fi cuvenit propriului părinte, iar ceilalți doi, cealaltă jumătate adică partea părintelui lor.
În sfârșit precizăm că cele arătate în privința efectelor nedemnității față de copiii nedemnului sunt valabile nu numai în cazul când nedemnul este descendent al defunctului, dar și în privința copiilor fraților sau surorilor nedemni ai defunctului (art.658 Cod civil nu distinge între cele două ipoteze), care nu pot, nici ei, să beneficieze de reprezentare, din cauza nedemnității părintelui lor (frate cu defunctul) deși este chemat la moștenirea clasa a doua de moștenitori legali și reprezentarea este, în principiu admisă în cazul descendenților din frați și surori.
3.3.EFECTELE NEDEMNITĂȚII FAȚĂ DE CEILALȚI DESCENDENȚI (NEPOTI , STRĂNEPOȚI).
Întrucât dispozițiile art.658 Cod civil se referă numai la copiii nedemnului pe care-i impiedică să vină la moștenire prin reprezentare, în literature de specialitate este acceptată posibilitatea ca descendenții subsecvenți ai nedemnului să vină la moștenirea prin reprezentare dacă:
a). sunt de bună-credință
b). nedemnul și copilul său reprezentanți, nu mai sunt în viață la data deschiderii moștenirii
În raport cu ceilalți moștenitori, nevrednicul este obligat să restituie toate bunurile pe care le-ar deține în calitate de moștenitor legal al defunctului. Odată cu aceste bunuri, conform art.657 Cod civil moștenitorul depărtat de la succesiune ca nedemn este obligat a întoarce toate fructele și veniturile a căror folosință a avut-o la deschiderea succesiunii. Aceasta înseamnă deci că nedemnul , asa cum este și firesc este considerat de rea credință, nefiind de neconceput ca el să nu fie cunoscut cauza de nedemnitate din moment ce o astfel de faptă se săvârșește întotdeuna cu intenție. După cum s-a subliniat, nedemnul trebuie să restituie nu numai fructele pe care le-ar percepe, ci și pe cele care ar fi trebuit să le perceapă. Fiind de rea-credintă, în conformitate cu dispozițiile art.994 Cod civil, pentru sumele de bani primite în contul succesiunii nedemnul datorează dobâzni din ziua plății nu din ziua punerii sale în întârziere conform regulilor de drept comun (art.1088 Cod civil).
Pe de altă parte însă, dacă nevrednicul a plătit datorii ale succesiunii el are dreptul la înapoiuerea acestora. De asemenea, nevrednicul are dreptul la restituirea cheltuielilor necesare și utile făcute de el cu bunurile succesorale, dar, fiind de rea credință, el nu are dreptul și la restituirea cheltulielilor voluptorii pe care le-ar fi făcut cu aceleași bunuri.
În sfârșit, drepturile și obligațiile nevredinicului față de moștenire care s-ar fi stins prin consolidare sau confuziune în cazul când nu ar fi intervenit nedemnitatea, redevin active chiar din momentul deschiderii succesiunii.
3.4.EFECTELE NEDEMNITĂȚII FAȚĂ DE TERȚI, TEORIA MOȘTENITORULUI APARENT
Este posibil ca nedemnul, în perioada dintre deschiderea succesiunii și constatarea nedemnității să fie încheiat acte juridice cu terte persoane referitoare la bunurile moștenirii (act de conservare, de administrare sau chiar de dispoziție).
Întrucât nedemnitatea desființează titlul de moștenitor al nedemnului cu effect retroactive, de la data deschiderii succesiunii, iar legea nu prevede nici o derogare în privinta actelor încheiate de nedemn cu terții, aceste acte vor fi desfintate și ele cu effect retroactive, potrivit principiilor nemo dat quod non habet și resuluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Înseamnă că, în principiu nedemnitatea produce efecte și fată de terți, soluție, ce se justifică în cazul terților de rea-credință (care au avut cunoștiință de faptele săvârșite de nedemn), dar nu și în cazul terților de bună credință care au crezut în valabilitatea titlului moștenitor al nedemnului.
Principiul este aplicabil în cazul în care terții au fost de rea credință, în sensul că au avut cunoștiință de faptele săvârșite de nedemn, nu și în cazul în care terții au fost de bună credință. În acest ultimo caz, rigoarea acestui principiu este mai atenuantă astfel:
1).Actele de conservare și de administrare a bunurilor succesorale se mențin deoarece de ele profită adevărații moștenitori, totodată, interesul economic general reclamă că aceste bunuri să fie conservate și puse în valoare.
2).Plata făcută cu bună credință de către debitorul moștenitorului nedemn, posesor al creanței, este valabilă (art.1097 Cod civil).
Actele de dispoziție a bunurilor mobile corporale mențin, dacă dobânditorul este de bună credință (art.1909 Cod civil), iar actele de dispoziție cu privire la bunurile immobile se mențin și ele în măsură în care, pe de o parte, terțul dobânditor ar putea invoca în favoarea sa uzucapiunea, sau, pe de altă parte, în cazul în care condițiile uzucapiunii ar fi întrunite, dacă terțul dobânditor, fiind de bună credintă, s-ar putea prevala de principiul potrivit căruia eroarea comună si invincibilă creează drept (error comunis facit jus).
Cu privire la actele de dispoziție încheiate asupra imobilelor(de înstrăinare ori de constituire de drepturi reale), terțul de bună credintă va putea invoca uzucapiunea de 10-20 ani, deoarece actul încheiat cu moștenitorul nedemn poate servi ca just titlu.
O astfel de apărare se dovedește de cele mai mjulte ori ca insuficientă,
întrucât nedemnitatea se constată într-un termen mai scurt. Din acest motiv, în doctrină și jurisprudentă se admite teoria moștenitorului apparent, potrivit căruia, actul încheiat cu moștenitorul apparent, potrivit căruia, actul încheiat cu moștenitorul nedemn se menține dacă:
1).este cu titlu particular
2).cu titlu oneros, iar terțul a fost de bună credintă
3).el dovedind că există o eroare comună și invincibilă asupra calității de moștenitor al nedemnului (error communis facit ius) aparentă în condițiile unei erori obștești, este creatoare de drept.
În aceste condiții actul rămâne valabil și opozabil moștenitorilor adevărați, dobândirea dreptului de către terț producându-se în momentul încheierii actului și independent de intrarea sa în posesia imobilului sau de bună credintă ori reaua credintă a moștenitorului apparent (de exemplu, buna sau reaua credintă a copiilor nedemnului care au venit la moștenire prin reprezentarea ascendentului nedemn.
În toate cazurile în care actul se menține, nedemnul va fi obligat să plătească despăgubiri către adevărații moștenitori(prețul obținut sau valoarea dacă aceasta din urmă este mai mare, fructele, precum și orice altă pagubă dovedită). Iar dacă actul va fii desfințat, cu efecte retroactive(de exemplu pentru că nu este cu titlu particular, având ca obiect drepturi succesorale-universalitate sau cotă-parte din universalitate sau pentru că terțul nu reușeste să dovedească caracterul obștesc și invincibil al erorii, nedemnul va putea fi acționat de către terț pentru evicțiune (art.828 sau art 1399 oari art.1337 după caz).
Aceste reguli se aplică în mod corespunzător și în cazul în care actul a fost încheiat cu terții nu de către nedemn, ci de către copiii lui care au venit la moștenire prin reprezentare, ulterior constatându-se nedemnitatea celui reprezentat.Considerăm însă că, potrivit regulilor generale (art.1899 alin.2 Coc civil), copilul nedemnului – fiind și el moștenitor apparent – trebuie să fie prezumat posesor de bună credintă și obligat la restituirea ca atare, cât timp nu se dovedește că a fost de rea credină a fost de rea credință, art 657 Cod civil tratându-l ca posesor de rea credintă numai pe nedemn.
SECȚIUNEA IV
INVOCAREA NEDEMNITĂȚII
Sub aspectul invocării nedemnității succesorale se impune o dublă distincție:
1).cu privire la sfera persoanelor care nu pot invoca nedemnitatea
2).împotriva cărora nedemnitatea poate fi invocată
PERSOANELE CARE POT INVOCA NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ
Din categoria acestor persoane fac parte:
a).comoștenitorii legali sau moștenitorii legali subsecvenți, care urmează să profite de înlăturarea de la moștenire a nedemnului.
b).legatarii și donatarii în ipoteza în care nedemnul a fost moștenitor rezervatar, iar prezenta sa poate determina reducțiunea liberalităților.
c).creditorii moștenitorilor legali și ai legatarilor pe calea acțiunii oblice
d).procurorul, în temeiul art.45C.pr.civ și instanța de judecată din oficiu
e).întrucât nedemnitatea operează de drept, poate fi invocată și de către nedemn
Datiind gravitatea faptelor sancționate de lege cu nedemnitatea, ea poate fi invocată de orice persoană interesată care urmează să profite de înlăturarea de la moștenire a nedemnului sau copiilor săi (care ar urma să vină la moștenire prin reprezentare), cum sunt comoștenitorii legali sau moștenitorii legali subsecvenți ori legatarii sau donatarii, în cazul în care nedemnul ar fi fost un moștenitor rezervatar a cărui prezență putea determina reducțiunea liberalității sau dacă acesta ar fi contestat validitatea dispozițiilor testamentare.
Nedemnitatea poate fi invocată, pe calea acțiunii oblice, și de către creditorii acestor persoane, dreptuil de a invoca nefiind exclusiv personal art.974 Cod civil), pentru că sancțiunea înlăturării de la moștenire a nedemnului intervine ope legis și – spre deosebire de revocarea donației pentru ingraditudine – nici cei care lasă moștenirea nu poate să-I ierte pe nedemn. Pentru aceleași motive ea poate fi invocată și de către persoane (art.45 Cod procesural civil) ori de către instanța de judecată din oficiu.
Cât priveste invocarea de către nedemn a propriei sale nedemnități împărtășim soluția potrivit căruia nu poate primi aplicare principiul memo auditur propriam turpitudinem allegans și deci nu este admisibilă invocarea nedemnității de către nedemn deoarece acesta operează pe drept, nedemnul referindu-se doar la faptul consumat al îndepărtării sale de la moștenire prin efectul legii.
În toate cazurile nedemnitatea poate fi invocată și constatată de instantă numai după deschiderea moștenirii și numai dacă vocația succesorală legală a nedemnului este concretă, nefiind înlăturat de la moștenire prin prezenta unor moștenitori în rang preferabil (care poate culege moștenirea și fără învocarea nedemnitătii).
Dacă înlăturarea de la moștenire a nedemnului se datorează dispozițiilor testamentare, contestate într-un fel sau altu de nedemn, legatarii pot invoca nedemnitatea, nefiind obligați să apere cu prioritate validitatea acestor dsipoziții.
Cât timp nedemnul se află în viață, nedemnitatea va fi invocată împotriva acestuia, iar după decesul lui împotriva succesorilor săi. În nici un caz succesorii nedemnului nu s-ar putea preleva de caracterul personal al pedepsei civile care este nedemnitatea, din moment ce acesta operand în virtutea legii, defunctul nedemn nu a putut avea nici un drept asupra moștenirii autorului său.
PERSOANELE IMPOTRIVA CĂRORA POATE FI INVOCATĂ NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ
Nedemnitatea poate fi invocată numai după deschiderea moștenirii, cu condiția ca moștenitorul nedemn să aibă vocație succesorală legală concretă. a).împotriva nedemnului, nedemnitatea poate fi invocată de către cel care este în viață, după decesul său, nedemnitatea poate fi invocată împotriva descendenților nedemnului pentru a-i împiedica să vină la moștenire prin reprezentare.
b).Împotriva moștenitorilor legali ai legatarilor universali si cu titlu universal al nedemnului, nedemnitatea poate fi invocată dacă nedemnul a intrat în stăpânirea bunurilor succesorale și a decedat înainte de constatarea nedemnității.
Ca o consecință a efectului retroactive al nedemnității, moștenitorii nedemnului, chiar dacă sunt de bună credință:
a).nu pot invoca teoria moștenitorului apparent, deoarece nu sunt dobândite cu titlu particular
b).nu pot invoca uzucapiunea de 10-20 de aniîn cazul imobilelor ori dispozițiilor art.1909, în cazul bunurilor mobile întrucât, pe de o parte, în baza titluluilor universal au dobândit și obligația de restituire a bunurilor succesorale adevăraților moștenitori și, pe de altă parte, certificatul de moștenitor le conferă doar calitatea de moștenitor și nu reprezintă titlul de proprietate.
c).împotriva legatarilor cu titlul particular ai nedemnului, care pot invoca uzucapiunea de 10 – 20 de ani în cazul imobilelor, ori dispozițiilor art.1909 Cod civil în cazul bunurilor mobile, nu însă și teoria moștenitorului apparent.
d).împotriva sub subdobânditorilor bunurilor succesorale de la moștenitorii nedemnului.
Sub dobânditorii de bunuri succesorale, prin acte între vii încheiate cu moștenitroii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ai nedemnului, se pot însă apăra împotriva adevăraților moștenitori, ca orice terți sub dobânditor de bună-credință.Ei pot invoca uzucapiunea de 10 – 20 de ani, imobilelor beneficial art.1909 Cod civil în situația bunurilor mobile, precum și teoria moștenitorului aparent.
CONCLUZII
Potrivit dispozitiilor art. 644 C.civ. care reglementeaza succesiunea prevede ca mostenirea este o transmitere a patrimoniului,a tuturor fractiunilor a acestuia ori bunuri sau valori determinate,care au apartinut unei persoane fizice decedate,catre una sau mai multe persoane fizice in viata.
Regulile care guverneaza mostenirea sunt aplicabile numai in ipoteza mortii.Potrivit art 651 C.civ. succesiunile se dechid prin moarte
Mostenirea poate fi legala daca transmiterea patrimoniului are loc in temeiul legii si mostenirea testamentara in cazul in care transmiterea masei succesorale este manifestata prin testament.
Dupa ce am conturat pe scurt ce este mostenirea precizez ca dupa ce am analizat cosideratiile generale ale dreptului la mostenire precizez ca prezinta importanta cunoasterea,deoarece dupa cum am vazut pentru ca o persoana sa vina la mostenire trebuie sa indeplineasca anumite conditii,cum ar fi:sa aiba capacitate succesorala,sa aiba vocatie(chemare) la mostenire,sa nu fie nedemna de a mosteni.
Rezulta deci ca orice persoana care exista in momentul deschiderii mostenirii are capacitate succesorala si anume-persoanele fizice in viata la data deschiderii mostenirii,persoanele disparute,persoanele juridice.
Exista insa si persoane care nu au capacitate succesorala – persoanele care nu exista la data dechiderii succesiunii cum sunt – personele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa aiba fiinta,comorientii,persoanele fizice decedate in acelasi timp (codecedatii).
Cea de-a doua conditie ce trebuie indeplinita este vocatia succesorala (chemarea)la mostenire fie in virtutea legii,fie in virtutea testamentului,nu este suficient ca o persoana sa aiba doar capacitate succesorala.
Vocatia succesorala poate fi legala generala si legala concreta.
Ultima conditie necesara de indeplinit este conditia negativa si anume persoana sa nu fie nedemna (nevrednica dea mostenii).
Nedemnitatea are un cadru restrans de aplicabilitate si reprezinta decaderea din dreptul de mostenitor legal persoanelor care sa-u facut vonovate in fapte grave cum sunt: atentatul la viata defunctului,acuzatia capitala calomnioasa impotriva defunctului,nedenuntarea omorului a carui victima a fost defunctul.
Analizand mai amanuntit nedemnitatea constatam ca invocarea nedemnitatii prevede o distictie dubla cu privire la sfera persoanelor care pot invoca nedemnitatea si impotriva carora poate fi invocata.
Din categoria persoanelor care pot invoca nedemnitatea fac parte – comostenitorii legali sau mostenitorii subsecventi,legatarii si donatarii, creditorii mostenitorilor legali si ai legatarilor,procurorul si nedemnul.
Nedemnitatea poate fi invocata numai dupa dechiderea mostenirii cu conditia ca mostenitorul sa aiba vocatie succesorala legal concreta.
Nedemnitatea poate fi invocata impotriva nedemnului,mostenitorilor legali si ai legatarilor universali si cu titlu universal,in consecinta nedemnitatea are un efect retroactiv.
In doctrina postbelica este unanim recunoscut faptul ca nedemnitatea succesorala opereaza de plin drept,in virtutea legii,nefiind necesar sa fie pronuntata de justitie.
Aceasta solutie se sprijina pe formularea art. 655C.civ. care dispune :sunt nedemni de a succede cei care savarsesc una din faptele prevazute de acelasi text din lege.
Dupa ce am analizat conditiile generale ale dreptului la mostenire trag concluzia ca este important cunoasterea acestora,deoarece nu este de ajuns ca o persoana sa aiba dreptul si sa vina la mostenire,ea trebuie sa indeplineasca conditiile amintite sus prevazute de lege.
BIBLIOGRAFIE
1.IOAN LAZAR Dreptul la Mostenire
Editura Concordia Arad,2003
2.DAN CHIRICA Drept Civil Succesiuni
Editura Lumina Lex , Bucuresti 1996
3.FRANCISC DEAK Tratat de Drept Succesoral
Editura universal Juridic , 2002
4.LIVIU MARCU Istoria Dreptului Romanesc
Editura Lumina Lex , Bucuresti 1997
5.TEODOR MARA Instituriile Dreptului Privat Roman
Vasile Goldis University,Press Arad,2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .conditiile Generale ale Dreptului la Mostenire (ID: 125144)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.