Aspecte Juridice Privind Societatile Comerciale CU Capital Strain In Romania
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………………….3
INTRODUCERE
“Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărți foloasele ce ar putea deriva”.
“Societatea comercială reprezintă o asociere de persoane făcută în scopul săvârșirii unor fapte de comerț, persoane care pun în comun aporturi patrimoniale, desfășoară o activitate și împart eventualele beneficii”.
“Societatea comercială reprezintă asocierea de persoane care, în scopul săvârșirii de acte de comerț și în baza unui acord de voință contractual, pun în comun aporturi patrimoniale, fac să lucreze capitalul social și împart eventualele beneficii rezultate”.
Societățile comerciale constituite pe teritoriul României sunt persoane juridice române, indiferent de naționalitatea și domiciliul sau sediul asociaților sau acționarilor fondatori.
Prin investitor străin se înțelege orice persoană fizică sau juridică străină, cu domiciliul sau sediul permanent în străinătate, care investește în România în oricare din formele următoare:
participă cu aport în numerar, constând în valută liber convertibilă precum și cu aport în natură, la constituirea capitalului social al unei societăți comerciale, persoană juridică română, sau la majorarea capitalului social al unei societăți comerciale sau indirect al uneia din filialele acesteia;
utilizează în România sumele de lei reprezentând dividende rezultate din investirea anterioară a unei sume în valută liber convertibilă, în scopul majorării capitalului social al investiției făcute sau al dezvoltării unei noi investiții;
cumpără acțiuni emise de societăți comerciale de pe piața de capital sau de la Fondul Proprietății de Stat, cumpără părți sociale deținute de stat la societăți comerciale privatizabile ori deținute de persoane fizice sau juridice române la alte societăți comerciale, sau dobândesc, în condițiile legii, active aflate în patrimoniul societăților comerciale;
utilizează în România sumele în lei rezultate din comercializarea unor produse importate în condițiile legii, în scopul efectuării unei investiții în cel puțin una din formele menționate mai sus;
convertește creanțele rezultate din exporturi în România sau din credite acordate în părți sociale societăților comerciale debitoare sau în acțiuni emise de acestea.
Investițiile străine în România pot fi:
investiții directe
investiții de portofoliu.
Investițiile directe reprezintă participarea la constituirea sau extinderea unei întreprinderi în oricare din formele juridice prevăzute de lege, dobândirea de acțiuni sau părți sociale ale unei societăți comerciale, înființarea sau extinderea în România a unei sucursale de către o societate străină prin:
– aport financiar în monedă națională sau în valută liber convertibilă
– aport în natură sub formă de bunuri mobile sau imobile corporale sau necorporale
– participarea la crearea activelor unei întreprinderi prin orice mod legal de finanțare.
Investițiile de portofoliu reprezintă dobândirea de valori mobiliare pe piețele de capital organizate și reglementate în scopul obținerii de câștiguri de capital din dividende și dobânzile aferente acestora, rezultate din activitatea unor terți implicați direct în administrarea emitentului, și din diferența favorabilă de preț la vânzare.
Efectuarea de investiții în România, precum și posesia, folosința sau dispoziția asupra unei proprietăți sunt garantate și nu pot fi supuse vreunei măsuri discriminatorii, la fel ca și administrarea, întreținerea, fructificarea, extinderea sau lichidarea unei investiții.
Investiția străină directă implică o relație economică pe termen lung, reflectând un interes de durată al unui investitor într-o unitate economică situată în altă țară decât cea a investitorului. Scopul investitorului direct este acela de a exercita un nivel semnificativ de influență asupra managementului întreprinderii respective.
Investiția directă implică atât tranzacția inițială dintre cele două entități (investitorul străin și întreprinderea în care investește), precum și toate tranzacțiile ulterioare dintre ele și dintre întreprinderile afiliate, fie ele încorporate sau nu.
Întreprinderea cu participare de capital străin este o întreprindere localizată în altă țară decât cea de origine a investitorului direct și în care acesta deține cel puțin 10% din acțiunile ordinare sau din puterea de vot.
Capitolul I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1. Apariția și evoluția societăților comerciale
Apariția societății comerciale, fără a putea fi strict delimitată în timp, s-a datorat premiselor economice și sociale.
Acțiunile individuale au cedat factorilor reuniți, care asigurau, pe de-o parte, creșterea considerabilă a resurselor de muncă și financiare, iar pe de altă parte, diversificarea acțiunilor întreprinse în realizarea scopului comercial.
Cooperarea practică între întreprinzători a permis abordarea conceptului de societate comercială.
Dezvoltarea activității comerciale în perioada Evului Mediu a condus la cristalizarea primelor societăți comerciale cu atributele lor specifice.
Dacă societatea în nume colectiv a avut drept precursoare societatea civilă fără personalitate juridică, consacrată de dreptul roman, primele societăți în comandită apar în secolul XII odată cu dezvoltarea activității comerciale în principalele republici italiene.
Având la bază contractul de “commenda”, aceste societăți presupuneau existența unui “commendator”, adică o persoană care finanța cu bani sau mărfuri o altă persoană, numitã “tractor”, pentru a face comerț în numele acestei asociații, care beneficia de patrimoniu distinct si era recunoscută drept comerciant, subiect de drept distinct.
Caracteristica acestei societăți o constituia faptul că persoana finanțatoare nu risca decât aportul său patrimonial.
Societățile pe acțiuni apar în secolul XVII pe fondul acumulării unor capitaluri considerabile în urma expansiunii coloniale a unor țări ca Olanda, Anglia și Franța.
Marile companii constituite pentru exploatarea resurselor coloniale aveau la bază patente regale sau concesiuni, aporturile patrimoniale numite deja “acțiuni” fiind importante. Societățile astfel constituite beneficiau de personalitate juridică proprie, riscurile investitorilor fiind limitate la nivelul patrimoniului companiei.
Ultima ca apariție în peisajul societăților comerciale, societatea cu răspundere limitată, reglementată în secolul XIX, a preluat atât trăsături proprii societății în nume colectiv, din punct de vedere al numărului restrâns de asociați și a legăturii de încredere existente între aceștia, cât și trăsături specifice societății pe acțiuni, în ceea ce privește limitarea răspunderii sociale la aportul de capital.
Alături de societățile pe acțiuni, societatea cu răspundere limitată a cunoscut în continuare o largă răspândire fiind și astăzi una dintre formele preferate de către comercianți.
2. Noțiunea de societate comercială
“Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărți foloasele ce ar putea deriva”.
“Societatea comercială reprezintă o asociere de persoane făcută în scopul săvârșirii unor fapte de comerț, persoane care pun în comun aporturi patrimoniale, desfășoară o activitate și împart eventualele beneficii”.
“Societatea comercială reprezintă asocierea de persoane care, în scopul săvârșirii de acte de comerț și în baza unui acord de voință contractual, pun în comun aporturi patrimoniale, fac să lucreze capitalul social și împart eventualele beneficii rezultate”.
Societățile comerciale constituite pe teritoriul României sunt persoane juridice române, indiferent de naționalitatea și domiciliul sau sediul asociaților sau acționarilor fondatori.
Cadrul juridic de constituire și funcționare a societăților comerciale în România
Perioada de tranziție parcursă de țara noastră după 1989, în scopul edificării unei economii de piață, a impus cu necesitate abrogarea dispozițiilor Codului Comercial român, reglementând regimul juridic al societăților comerciale, considerându-se că acestea au fost depășite de noua realitate social – economică.
Un prim pas l-a constituit Legea 15/1990 care a reglementat constituirea unor societăți comerciale cu personalitate juridică pe cale administrativã. Aceste societăți s-au supus regimului de drept privat, existând obligația ca relațiile comerciale dintre regiile autonome, dintre societățile comerciale cu capital de stat, precum și relațiile acestora cu statul, să se desfășoare pe baze contractuale guvernate de principiul libertății contractuale, cât și de reglementările specifice ale Codului Civil și Codului Comercial român.
Reglementarea generală în materia societăților comerciale a fost dată însă prin Legea 31/1990 privind societățile comerciale. Trebuie menționat că această lege se aplică oricărei societăți comerciale, indiferent de obiectul acesteia de activitate sau de proveniența capitalului, inclusiv societăților comerciale cu participare străină.
În alegerea domeniului de activitate al unei societăți comerciale se aplică principiul libertății generale de opțiune, excepția constituind-o interzicerea unor activități care nu pot fi desfășurate în cadrul unei societăți comerciale.
Reglementarea generală dată regimului juridic al societăților comerciale prin Legea 31/1990 se completează atât cu dispozițiile Codului Comercial în ceea ce privește aspecte referitoare la faptele de comerț, comercianți și obligații comerciale, cât si cu dispozițiile Codului Civil referitoare la contractul de societate și ale Codului Muncii cu referire la încadrarea salariaților la societățile comerciale.
Reglementări speciale. Există societăți comerciale al căror regim juridic este reglementat de legi speciale. Astfel:
Societățile comerciale cu capital integral de stat sunt reglementate de Legea 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Societăților din domeniul bancar le sunt aplicate dispozițiile Legii bancare nr. 58/1998.
Societăților din domeniul asigurărilor le sunt aplicate dispozițiile Legii 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor.
Societăților de credit ipotecar le sunt aplicate dipozițiile OUG nr. 200/2002.
Societăților agricole le sunt aplicate dipozițiile Legii nr. 36/1991.
Societăților comerciale cu participare străină le sunt aplicate dipozițiile OUG nr.92/1997.
4. Formele și clasificarea societăților comerciale
Societățile comerciale se vor constitui în una din formele:
Societate în nume colectiv (SNC)
Societate în comandită simplă (SCS)
Societate pe acțiuni (SA)
Societate în comandită pe acțiuni (SCA)
Societate cu răspundere limitată (SRL)
Sunt reglementate în una din aceste forme societățile comerciale cu personalitate juridică pentru că societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române.
Forma juridică a societății depinde de opțiunea asociaților, de obiectul de activitate și de dimensiunile ei. În alegerea formei juridice a unei societăți comerciale trebuie ținut cont și de formalitățile prevăzute de lege privind constituirea societății.
O societate comercială are o anumită structură (organe proprii, obiect de activitate, alcătuire interioară, bază materială, etc.) datorită căreia dobândește statutul de persoană juridică.
Societatea în nume colectiv (SNC)
Societatea în nume colectiv este cea mai veche formă de societate. Ea cuprinde un număr mic de asociați care, de obicei, sunt persoane care se cunosc foarte bine între ele (rude, prieteni).
Societatea în nume colectiv poate fi definită ca o societate constituită prin asocierea, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multe persoane care pun în comun anumite bunuri pentru a desfășura o activitate comercială, în scopul împărțirii beneficiilor rezultate și în care asociațiiun în comun anumite bunuri pentru a desfășura o activitate comercială, în scopul împărțirii beneficiilor rezultate și în care asociații răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile societății.
Caracterele societății în nume colectiv:
– asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaților
– capitalul social este divizat în părți de interes care nu sunt reprezentate prin titluri; părțile de interes sunt, în principiu, netransmisibile
– obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a tuturor asociaților.
La baza constituirii societății stă contractul de societate, iar pentru constituirea societății trebuie îndeplinite formalitățile prevăzute de lege.
Firma societății trebuie să cuprindă numele cel puțin al unuia dintre asociați, cu mențiunea “societate în nume colectiv” scrisă în întregime.
Societatea în comandită simplă (SCS)
Elementul caracteristic al societății în comandită simplă constă în prezența a două categorii de asociați:
– asociații comanditați, care răspund pentru obligațiile sociale nelimitat și solidar
– asociații comanditari, care răspund numai în limita aportului lor.
Deci, societatea în comandită simplă se bazează pe încredere. Comanditarii, care au bani și vor să-i investească fără să riște o răspundere nelimitată, încredințează sumele de bani comanditaților, care nu au suficient capital dar au inițiativă și vor să desfășoare o activitate comercială în scopul obținerii unor beneficii.
Societatea în comandită simplă poate fi definită ca o societate constituită prin asocierea, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multe persoane care pun în comun anumite bunuri pentru a desfășura o activitate comercială în scopul împărțirii beneficiilor și care răspund pentru obligațiile sociale după caz, nelimitat și solidar (asociații comanditați) sau în limita aportului lor (asociații comanditari).
Caracteristicile societății în comandită simplă:
– asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaților comanditați și comanditari;
– capitalul social este divizat în părți de interes care nu sunt reprezentate prin titluri;
– răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este diferită.
Actul constitutiv al societății este contractul de societate, iar pentru constituirea societății trebuie îndeplinite formalitățile prevăzute de lege.
Firma societății trebuie să cuprindă numele cel puțin al unuia dintre asociații comanditați cu mențiunea “societate în comandită simplă” scrisă în întregime.
Societatea pe acțiuni (SA)
Societatea pe acțiuni este forma cea mai complexă și mai evoluată a societății comerciale. Este destinată realizării marilor afaceri care necesită capitaluri însemnate.
Societatea pe acțiuni este organizată și funcționează pe principii democratice. Are anumite organe cu competențe bine delimitate, bazate pe principiul separației puterilor:
– organe de deliberare și decizie
– organe de administrare și reprezentare
– organe de supraveghere și control.
Societatea pe acțiuni poate fi definită ca o societate constituitã prin asocierea mai multor persoane care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale în scopul împărțirii beneficiilor, și care răspund pentru obligațiile sociale numai în limita acțiunilor lor.
Caracterele societății pe acțiuni:
– societatea se constituie dintr-un număr minim de 5 asociați numiți acționari;
– capitalul social este divizat în acțiuni care sunt titluri negociabile și transmisibile;
– răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată la valoarea acțiunilor lor;
La baza constituirii societății stau contractul de societate și statutul societății.
Pentru formarea capitalului social legea reglementează două modalități de constituire a societății: constituirea obișnuită prin aporturile asociaților, și constituirea prin subscripție publică.
Asociații societății, denumiți acționari, pot fi persoane fizice sau juridice, iar numărul lor nu poate fi mai mic de 5.
Firma se compune dintr-o denumire proprie, de natură de a o deosebi de firma altor societăți și va fi însoțită de mențiunea scrisă în întregime “societate pe acțiuni”, sau scrisă prescurtat “SA”.
Societatea în comandită pe acțiuni (SCA)
Societatea în comandită pe acțiuni este asemănătoare cu societatea în comandită simplă, deoarece și ea cuprinde două categorii de asociați: comanditari și comanditați. Deosebirea între cele două forme de societate constă în faptul că, în cazul societății în comandită pe acțiuni, capitalul social este împărțit în acțiuni, ca și în cazul societății pe acțiuni.
Datorită acestui fapt, legea asimilează societatea în comandită pe acțiuni cu societatea pe acțiuni. Dar în privința răspunderii pentru acțiunile sociale, societatea în comandită pe acțiuni urmează regulile societății în comanditã simplă: asociații comanditați răspund nelimitat și solidar, iar cei comanditari răspund numai în limita aportului lor.
Această formă de societate se întâlnește însă rar în practică, fiind preferată societatea pe acțiuni.
Societatea în comandită pe acțiuni poate fi definită ca acea societate constituită prin asocierea mai multor persoane, care participă la formarea capitalului social prin anumite contribuții reprezentate prin acțiuni, în vederea desfășurării unei activități comerciale, pentru realizarea unor beneficii și împărțirea lor, și care răspund pentru obligațiile sociale nelimitat și solidar (comanditații) și numai în limita acțiunilor lor (comanditarii).
Caracterele societății în comandită pe acțiuni:
– societatea cuprinde două categorii de asociați: comanditați și comanditari
– întregul capital social este împărțit în acțiuni, toți asociații au calitatea de acționar
– răspunderea pentru obligațiile sociale este diferită
Modalitățile de constituire sunt aceleași ca și în cazul societății pe acțiuni. La baza constituirii stau contractul de societate și statutul.
Firma societății se compune dintr-o denumire proprie de natură de a o deosebi de firma altor societăți, însoțită de mențiunea scrisă în întregime “societate în comandită pe acțiuni”.
Societatea cu răspundere limitată (SRL)
Societatea cu răspundere limitată a apărut mai târziu în activitatea comercială. Ea se bazează pe încrederea asociaților. Datorită acestui fapt, numărul asociaților este limitat, iar părțile sociale nu sunt liber cesibile.
Asociații răspund pentru obligațiile sociale în limita aportului lor, la fel ca în cazul societății pe acțiuni.
Societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate constituită, pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane care pun în comun mai multe bunuri pentru a desfășura o activitate comercială, în vederea împărțiri beneficiilor și care răspund pentru obligațiile sociale în limita aportului lor.
Caracterele societății cu răspundere limitată:
– asocierea se bazează pe încrederea asociaților
– capitalul social este divizat în anumite fracțiuni denumite părți sociale care nu sunt reprezentate prin titluri negociabile
– asociații răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aportului lor.
Potrivit legii societatea cu răspundere limitată se poate constitui și prin aportul unui singur asociat care va fi deținătorul tuturor părților sociale. O persoană fizică sau juridică nu poate fi însă asociat unic decât la o singură societate cu răspundere limitată.
La baza constituirii societății se află contractul de societate și statutul. În cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic actul constitutiv îl reprezintă statutul societății.
Firma societății se compune dintr-o denumire care să arate obiectul de activitate, însoțită de mențiunea scrisă în întregime “societate cu răspundere limitată”, sau “SRL”.
Din punct de vedere al provenienței capitalului adus ca aport la înființarea societăților comerciale acestea pot fi:
– societăți comerciale cu capital integral românesc
– societăți comerciale cu capital integral străin
– societăți comerciale cu capital mixt
Sediul societății se stabilește de comun acord în localitatea în care se asigură cel mai bine funcționarea sau există anumite avantaje economice.
Participarea cu cote la capitalul social este la latitudinea părților iar beneficiul se împarte între participanți proporțional cu contribuția fiecăruia la capitalul social.
Societățile comerciale cu capital parțial sau integral străin, persoane juridice române, pot dobândi oricând pe durata existenței lor dreptul de proprietate și orice alte drepturi reale asupra bunurilor mobile și imobile necesare realizării obiectului lor de activitate.
5.Noțiuni privind investițiile
Prin investitor străin se înțelege orice persoană fizică sau juridică străină, cu domiciliul sau sediul permanent în străinătate, care investește în România în oricare din formele următoare:
participă cu aport în numerar, constând în valută liber convertibilă precum și cu aport în natură, la constituirea capitalului social al unei societăți comerciale, persoană juridică română, sau la majorarea capitalului social al unei societăți comerciale sau indirect al uneia din filialele acesteia;
utilizează în România sumele de lei reprezentând dividende rezultate din investirea anterioară a unei sume în valută liber convertibilă, în scopul majorării capitalului social al investiției făcute sau al dezvoltării unei noi investiții;
cumpără acțiuni emise de societăți comerciale de pe piața de capital sau de la Fondul Proprietății de Stat, cumpără părți sociale deținute de stat la societăți comerciale privatizabile ori deținute de persoane fizice sau juridice române la alte societăți comerciale, sau dobândesc, în condițiile legii, active aflate în patrimoniul societăților comerciale;
utilizează în România sumele în lei rezultate din comercializarea unor produse importate în condițiile legii, în scopul efectuării unei investiții în cel puțin una din formele menționate mai sus;
convertește creanțele rezultate din exporturi în România sau din credite acordate în părți sociale societăților comerciale debitoare sau în acțiuni emise de acestea.
Investițiile străine în România pot fi:
investiții directe
investiții de portofoliu.
Investițiile directe reprezintă participarea la constituirea sau extinderea unei întreprinderi în oricare din formele juridice prevăzute de lege, dobândirea de acțiuni sau părți sociale ale unei societăți comerciale, înființarea sau extinderea în România a unei sucursale de către o societate străină prin:
– aport financiar în monedă națională sau în valută liber convertibilă
– aport în natură sub formă de bunuri mobile sau imobile corporale sau necorporale
– participarea la crearea activelor unei întreprinderi prin orice mod legal de finanțare.
Investițiile de portofoliu reprezintă dobândirea de valori mobiliare pe piețele de capital organizate și reglementate în scopul obținerii de câștiguri de capital din dividende și dobânzile aferente acestora, rezultate din activitatea unor terți implicați direct în administrarea emitentului, și din diferența favorabilă de preț la vânzare.
Efectuarea de investiții în România, precum și posesia, folosința sau dispoziția asupra unei proprietăți sunt garantate și nu pot fi supuse vreunei măsuri discriminatorii, la fel ca și administrarea, întreținerea, fructificarea, extinderea sau lichidarea unei investiții.
Investiția străină directă implică o relație economică pe termen lung, reflectând un interes de durată al unui investitor într-o unitate economică situată în altă țară decât cea a investitorului. Scopul investitorului direct este acela de a exercita un nivel semnificativ de influență asupra managementului întreprinderii respective.
Investiția directă implică atât tranzacția inițială dintre cele două entități (investitorul străin și întreprinderea în care investește), precum și toate tranzacțiile ulterioare dintre ele și dintre întreprinderile afiliate, fie ele încorporate sau nu.
Întreprinderea cu participare de capital străin este o întreprindere localizată în altă țară decât cea de origine a investitorului direct și în care acesta deține cel puțin 10% din acțiunile ordinare sau din puterea de vot.
Capitolul II. REGIMUL JURIDIC AL SOCIETĂȚILOR CU CAPITAL STRĂIN
ÎN ROMÂNIA
1. Statutul juridic al comercianților străini în România
Prin statutul juridic al comercianților străini se înțelege ansamblul drepturilor și obligațiilor recunoscute de către stat comercianților persoane fizice sau societăți comerciale străine. Statutul juridic al persoanelor influențează capacitatea juridică a acestora pentru că fixează sfera de cuprindere a activității desfășurate în raport cu drepturile și obligațiile pe care le recunoaște legea unei persoane fizice sau juridice.
În principiu, străinii sunt asimilați în ceea ce privește drepturile civile cetățenilor români: “cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecția generală a persoanelor și averilor, garantată de constituție și de alte legi”.
Se consideră că:
– străinul are dreptul la protecție juridică în ceea ce privește persoana și bunurile sale
– străinul se bucură de libertăți democratice: libertatea conștiinței, inviolabilitatea persoanei, a domiciliului, secretul corespondenței, dreptul la asociere, etc.
– străinul, persoană fizică sau juridică, poate stabili raporturi juridice cu cetățenii români
– străinii nu au drepturi politice, adică dreptul de a alege și de a fi aleși
– străinii au, în condițiile legii, drepturi civile, adică dreptul de proprietate, de succesiune, dreptul la familie, dreptul de a sta în justiție, etc.
Există și unele restricții prevăzute de Constituție sau lege:
– interdicția străinului de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. Această restricție nu este de natură să-l împiedice pe străin să desfășoare activități comerciale, inclusiv pe terenuri agricole, pentru că legea română a stabilit dispoziții care să faciliteze desfășurarea unor asemenea activități. O primă cale este aceea a constituirii de către străini a unei societăți comerciale în România. Astfel de societate comercială, chiar cu capital integral străin, este persoană juridică română. În această calitate, societatea poate dobândi bunurile mobile și imobile necesare desfășurării activității ei. O a doua cale este aceea de a obține închirierea sau concesionarea unor terenuri necesare activității sale pe o perioadă de cel mult 49 ani.
– o altă interdicție pentru străini este de a ocupa funcții și demnități publice, civile sau militare. Din acest text decurge restricția pentru persoanele străine de a ocupa unele funcții în: activitatea bancară (conducătorii băncii trebuie să fie rezidenți în România), în administrarea societăților comerciale (administratorul unic, președintele consiliului de administrație și cel puțin jumătate din numărul administratorilor trebuie să fie români), etc.
1.1. Clarificarea noțiunilor de străin, național; rezident, nerezident
Străin reprezintă o persoană care se găsește pe teritoriul unui stat fără a avea cetățenia acestuia (persoană fizică) sau naționalitatea acestuia (persoană juridică).
Deci, persoana fizică care nu are cetățenie română este străină, iar persoana juridică care are naționalitate străină este străină.
Noțiunea de cetățenie se folosește pentru persoane fizice, iar cea de naționalitate pentru persoane juridice. Determinarea naționalității se face potrivit sediului social real prin care se înțelege locul unde se află centrul principal de conducere și gestiune a activității statutare, chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acționarii sau asociații din alte state.
Rezultă deci că persoana națională este persoană fizică de cetățenie română sau persoana juridică de naționalitate română cu sediul situat în România.
În legislația bancară și fiscală, în locul noțiunilor de străin și național întâlnim noțiunile de nerezident și respectiv rezident.
1.2. Dreptul străinilor de a face comerț
Comercianții străini, persoane fizice sau societăți comerciale, pot efectua acte de comerț în România în calitate de comercianți individuali sau ca asociați într-o societate comercială, cu respectarea regulilor prevăzute de legea română pentru străini. Este prevăzut dreptul străinilor de a constitui societăți comerciale cu participare străină în asociație cu persoane fizice sau juridice române sau cu capital integral străin, cu respectarea dispozițiilor legii privind constituirea de societăți comerciale și a legii privind investițiile străine. Aceste dispoziții sunt aplicabile și comercianților individuali.
Calitatea de comerciant este determinată de legea statului unde persoana fizică sau juridică a obținut autorizarea de a desfășura activitate economică sau unde este înmatriculată. În lipsă de autorizație de funcționare, sau dacă persoana a obținut mai multe autorizații, respectiv este înmatriculată în mai multe state, se aplică legea statului unde funcționează conducerea activității sale economice.
Deci, regimul comercianților străini în România are la bază două criterii:
– străinii au drepturile recunoscute cetățenilor români
– străinii au drepturile menționate în condițiile legii
Temeiul drepturilor recunoscute străinilor este legea și acordul național, de unde pot rezulta două regimuri diferite pentru comercianții străini:
– regimul juridic prevăzut de lege
– regimul juridic prevăzut de convenții și acorduri
Calitatea de comerciant a străinului este determinată de legea statului unde a obținut autorizarea de a desfășura activitate economică sau unde este înmatriculat.
Societățile comerciale străine pot înființa în România, cu respectarea legii române, filiale, sucursale, reprezentanțe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic. Deci, statutul juridic al comerciantului și oricărei societăți comerciale este definit, în principal de legea țării de sediu, iar acest statut cuprinde și naționalitatea ei. El nu poate fi modificat prin efectul legii române în sensul lărgirii lui nici pentru activitatea desfășurată de societatea comercială respectivă în România.
Persoana juridică străină recunoscută în România își desfășoară activitatea pe teritoriul țării noastre în condițiile stabilite de legea română referitoare la exercitarea activității economice, sociale, culturale și de altă natură. Această teză a recunoașterii de plin drept a personalității juridice a societății comerciale străine a fost însușită și de unele tratate internaționale la care România este parte.
1.3. Condițiile cerute de lege pentru a exercita profesia de comerciant
Comerciantul persoană fizică sau juridică străină trebuie să îndeplinească două categorii de condiții.
În primul rând, condițiile cerute de lege comercianților români:
să exercite acte de comerț obiective în nume personal și pe cont propriu ca profesie obișnuită
să exercite actele de comerț în scop de câștig
să fie capabil, după legea română, de a efectua acte de comerț
să fie autorizat să îndeplinească acte de comerț
să îndeplinească obligația de înmatriculare în Registrul Comerțului și obligația de înregistrare contabilă a operațiunilor patrimoniale.
În al doilea rând, comerciantul trebuie să îndeplinească condițiile speciale prevăzute de legea română pentru străini:
a) reciprocitatea legislativă
b) obținerea unei cărți de identitate speciale de comerciant străin
c) obținerea unei autorizații sau licențe de funcționare
a) Reciprocitatea legislativă. Legislația română recunoaște unele drepturi străinilor sub condiția reciprocității legislative, adică străinul nu ar putea exercita o activitate de comerț în România decât dacă un român ar putea exercita comerț în țara străinului în aceleași condiții.
Existența reciprocității cu statul din care provine comerciantul străin constituia o condiție obligatorie pentru societățile comerciale străine care vroiau să-și stabilească un sediu secundar sau o reprezentanță în România. Această condiție nu mai este cerută decât pentru persoanele juridice fără scop patrimonial. Cât privește persoanele juridice cu scop patrimonial, acestora le este recunoscută de plin drept personalitatea juridică. Ele pot încheia acte juridice valabile pe teritoriul României sau introduce acțiuni pentru valorificarea unor drepturi sau interese legitime fără a fi necesară o autorizare prealabilă din partea organelor de stat și fără a se face o verificare prealabilă a autorității în raport cu statul în care societatea respectivă și-a stabilit sediul principal. Condiția reciprocității este cerută, însă, dacă se cer reduceri sau scutiri de taxe ori alte cheltuieli de procedură sau asistență juridică gratuită, în cazul în care se cere scutirea de cauțiune și în alte asemenea cazuri.
Această condiție este înlăturată adesea printr-o convenție diplomatică sau prin Clauza națiunii celei mai favorizate.
b) Obținerea de către comerciantul străin a unui carnet de identitate special, a unui certificat de investitor străin eliberat de ARIS și a unui permis de muncă.
c) Obținerea unei autorizații sau licențe de funcționare. Comerciantul străin își desfășoară activitatea pe baza autorizației eliberate de Ministerul Industriei și Comerțului, cu atestarea din partea Camerei de Comerț și Industrie sau a altui organ din statul în care își are sediul societatea sau organizația economică străină, care să confirme existența sa legală, obiectul de activitate și capitalul social, o confirmare de bonitate din partea băncii prin care societatea comercială sau organizația economică străină își desfășoară principalele operațiuni financiare.
Comerciantul persoană juridică cu sediul în România și sucursalele înființate în România de firme cu sediul principal în străinătate au obligația de înmatriculare în Registrul Comerțului și de înregistrare la Administrația Financiară.
Societățile comerciale străine recunoscute de plin drept în România trebuie să îndeplinească condițiile cerute de legea română pentru a putea funcționa pe teritoriul României, în sensul că nu li s-ar putea crea un regim de favoare față de alte societăți comerciale. Dimpotrivă, personalitatea juridică a acestor societăți suportă unele limitări:
societatea comercială nu va putea dobândi, prin recunoașterea personalității ei juridice, mai multe drepturi decât are în statul în care a fost înființată și în care își are sediul
societatea comercială străină nu va putea dobândi în România drepturi pe care legea statului român nu le acordă societăților comerciale naționale
societățile comerciale străine pot suferi unele restrângeri ale capacităților lor. Aceste restrângeri sunt menite fie să protejeze interesele economiei naționale, fie să stimuleze activitatea propriilor să agenți economici. În această categorie figurează obligația de a obține anumite autorizații de la organele administrative competente sau interzicerea exercitării unor profesii comerciale expres prevăzute de lege sau fuziunii unei societăți comerciale naționale cu o societate comercială străină în alte condiții decât cele prevăzute de legea română.
2. Societăți comerciale cu participare străină
Societățile comerciale cu participare străină sunt societăți comerciale române la care participă, alături de persoane fizice și juridice române, persoane și capitaluri străine, în condițiile prevăzute de lege.
Prin societăți comerciale cu participare străină înțelegem societățile comerciale și sucursalele constituite pe teritoriul României, cu capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau juridice române, fără a deosebi dacă acestea s-au constituit ulterior, prin dobândirea de părți sociale sau acțiuni la societățile existente în cadrul capitalului inițial, sau prin majorarea acestuia, precum și de obligațiuni sau alte efecte de comerț emise de acestea.
Societățile comerciale cu participare străină înființate în scopul dezvoltării comerțului sunt considerate:
– o formă de cooperare economică internațională
– o formă instituționalizată de cooperare între persoanele fizice și juridice străine și române, regimul lor juridic fiind stabilit prin reglementări speciale care le recunoaște calitatea de subiecte de drept distincte și o largă libertate contractuală
– o formă contractuală, deoarece dispozițiile legale sunt doar un cadru general care este concretizat de voința părților în contractele de societate și în statutul societății.
Societățile comerciale cu participare străină la capital nu sunt o categorie distinctă de societăți comerciale de naționalitate română, ci o specie, cu particularități, în cadrul formelor de societate existente.
Formele de constituire a societăților cu participare străină la capital în România sunt cele prevăzute de lege: societate in nume colectiv; societate în comandită simplă; societate în comandită pe acțiuni; societate pe acțiuni; societate cu răspundere limitată.
Cadrul legal de constituire și funcționare a societăților comerciale cu participare străină îl constituie prevederile generale aplicabile societăților comerciale, prevederile speciale cuprinse în legile comerciale cu aplicare generală în materie și legile care privesc numai anumite categorii de regimuri.
Societățile comerciale cu participare străină mai sunt numite în literatura și practica comercială și societăți mixte sau societăți comerciale cu capital mixt, termenul “mixt“ menținându-și înțelesul participării unor parteneri străini la formarea capitalului, structura societății cuprinzând participații și bunuri străine. Expresia cea mai corespunzătoare pentru societățile din această categorie este însă “societăți comerciale cu participare străină”.
În legislația și literatura străină acest tip de societăți sunt desemnate prin utilizarea sintagmei “întreprindere conjunctă internațională” (joint business ventures, entreprises conjointes internationales) sau “întreprindere comună” (joint ventures, corporation ventures, entreprises communes). Noțiunea de “joint venture” sau “entreprise conjointe” presupune o combinație specială situată la limita dintre dreptul societăților și dreptul contractelor, precum și formarea unei noi societăți cu personalitate juridică.
Societățile comerciale cu participare străină sunt persoane juridice de drept intern, aparținând ordinii juridice din țara noastră. Ele au caracterele juridice comune societăților: comercialitatea, subiectivitatea și naționalitatea română, dar și caractere specifice:
– existența elementelor de extraneitate (persoane și bunuri),
– exercitarea unor drepturi specifice asupra bunurilor care formează patrimoniul
– structura organizatorică societară, în concordanță cu forma specifică de constituire și cu obiectul general de activitate
– natura societății conferită de elementul obiectiv al comercialității operațiunilor îndeplinite, această societate putând avea orice obiect de activitate admis de lege în cazul investițiilor străine.
2.1. Constituirea societăților comerciale cu participare străină
Societățile comerciale cu participare străină, precum și filialele și sucursalele acestora, cu capital integral sau parțial străin, se constituie potrivit dispozițiilor generale prevăzute de Legea 31/1990 și de legi speciale.
Constituirea unei societăți comerciale cu participare străină presupune participarea unor persoane fizice și juridice, române și străine. La constituirea unor asemenea societăți pot participa acele persoane fizice și juridice care îndeplinesc condițiile pentru a se asocia într-o societate comercială. Sfera participanților străini la constituirea societății nu este limitată.
Formarea capitalului social. Problema specifică a societății comerciale cu participare străină este cea a monedei în care poate fi exprimat capitalul său. Operațiunile de încasări și plăți privind investițiile străine se efectuează prin conturi în lei și în valută. Asociații într-o societate cu participare străină, indiferent dacă sunt români sau străini, pot subscrie capitalul social fie în lei, fie în valută, fie în lei și valută. Felul monedei în care se face subscripția produce însă efecte importante în privința vărsământului și a riscurilor valutare, rezultate din cursul de schimb dintre leu și valută la data efectuării vărsământului.
Vărsarea capitalului social se face în lei de către asociații români rezidenți și în valută și lei de către asociații străini sau asociații români nerezidenți.
Aportul partenerului străin la capitalul social poate consta în:
numerar (lei sau valută)
bunuri corporale (mașini, utilaje, echipamente, instalații, mijloace de transport, subansamble, piese de schimb, etc.)
bunuri necorporale (drepturi: brevete de invenție, mărci de fabrică, de comerț sau de servicii, licențe, know-how, dreptul de autor asupra unor opere, etc.)
aporturi în alte drepturi și avantaje, servicii, cunoștințe, metode de organizare și de conducere, etc.
Bunurile constituite ca aport în societate, inclusiv cele ale asociatului străin, devin proprietatea societății. Această prezumție poate fi răsturnată printr-o clauză contrară a părților.
Drepturile investitorului străin sunt:
conducerea și gestionarea investiției în condițiile prevăzute de contractul de societate și statut
să înstrăineze drepturile și obligațiile lor contractuale către alți investitori români sau străini
să folosească profitul în valută sau în lei pentru efectuarea de noi investiții în România sau pentru cumpărarea de mărfuri și servicii de pe piață
să transfere integral, în străinătate, profiturile anuale obținute ce li se cuvin (dividende și beneficii) în condițiile regimului vamal din România, după plata taxelor vamale, impozitelor și altor obligații prevăzute de legea română
să transfere în străinătate sumele încasate din dreptul de autor, cotele ce li se cuvin pentru asistența de specialitate, expertize și alte servicii, potrivit contractelor încheiate
să transfere în străinătate sumele obținute în urma vânzării acțiunilor, părților sociale, obligațiunilor sau altor efecte sociale, obligațiilor, precum și pe cele obținute din lichidarea investiției, în condițiile regimului valutar din România
să transfere în străinătate, în valuta convenită, sumele obținute cu titlu de despăgubire în caz de rechiziționare, expropriere sau a altor măsuri cu efecte similare.
Procedura de constituire. Constituirea societății comerciale cu participare străină parcurge, în mod necesar, independent de originea capitalului subscris și de forma de societate, la fel ca și celelalte societăți comerciale, cele trei faze:
– consensuală
– judiciară
– de publicitate și înmatriculare
Societatea comercială cu participare străină se constituie cu respectarea condițiilor de fond și formă și de publicitate prevăzute de lege.
Documentele constitutive sunt:
– contractul de societate – în cazul constituirii în forma SNC sau SCS
– contractul de societate și statutul – în cazul SA, SCA și SRL. Aceste acte pot fi constituite sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv.
Actele constitutive trebuie să cuprindă elemente pe care legea le prevede pentru ipoteza internaționalității, și anume:
cetățenia și domiciliul pentru persoanele fizice, sediul, denumirea și naționalitatea pentru persoanele juridice
obiectul de activitate, în care să se specifice operațiunile de import-export de mărfuri și servicii admise de legea română
particularități privind subscripția și vărsarea capitalului social de către asociații străini, privind organizarea și funcționarea societății
aspecte specifice în ceea ce-i privește pe administratorii și cenzorii cu cetățenie străină
localitățile unde se înființează sucursale și filiale.
În cazul SA și SCA constituite prin subscripție publică este necesar să se întocmească prospectul de emisiune.
Actele constitutive se autentifică de către notarul public. O dată întocmite aceste acte, viitoarea societate beneficiază de un statut juridic interimar, ea dobândind o capacitate restrânsă de exercițiu și folosință, în scopul de a-și putea îndeplini obligațiile care-i revin, până la data dobândirii statutului de persoană juridică.
Constituirea societății comerciale cu participare străină în asociere cu persoane fizice sau juridice române, sau cu capital integral străin se poate efectua numai după obținerea certificatului de investitor eliberat de ARIS.
Investitorul străin adresează ARIS o cerere de examinare însoțită de actele doveditoare necesare. ARIS analizează următoarele trei aspecte privind investiția societară:
– bonitatea asociatului străin
– domeniul și modalitatea în care urmează să se constituie noua societate
– cuantumul capitalului subscris.
ARIS se obligă să-i răspundă investitorului străin în termen de 30 zile de la înregistrarea cererii. În lipsa unui răspuns, se consideră că investiția poate fi efectuată.
Răspunsul pozitiv se numește “confirmare a investiției străine” și este atestat prin “certificatul de confirmare a investiției străine”, respectiv certificatul de investitor străin. Eliberarea acestuia se face contra unei taxe. Certificatul de investitor are valabilitate pentru toată durata de existență a investiției străine directe în România.
ARIS va retrage certificatul de investitor acordat inițial dacă constată că, din vina investitorului străin, nu mai sunt îndeplinite criteriile sau condițiile care au stat la baza eliberării acestuia.
Societățile comerciale românești cu participare străină la capital au obligația să transmită anual ARIS, în cel mult 90 zile de la data închiderii exercițiului financiar pentru care se face raportarea, datele necesare care să ateste îndeplinirea de către investitorii străini a obligațiilor asumate.
În cazul unui răspuns negativ, asociatul străin care se consideră prejudiciat în drepturile sale este îndreptățit să recurgă la plângerea administrativă adresată direct ARIS, sau în caz de rezolvare nefavorabilă, organului ierarhic superior, Guvernului, iar ulterior instanței de judecată cu acțiune de contencios administrativ. Nerespectarea acestor cerințe este sancționată penal.
În 15 zile de la data autentificării actelor constitutive, societatea trebuie să ceară autorizarea judiciară de funcționare judecătorului delegat. Acesta verifică, la rândul său, îndeplinirea condițiilor de constituire și funcționare a societății, pe baza certificatului de investitor eliberat de ARIS și a avizului Camerei de Comerț și Industrie teritorială, unde se plătește o taxă de avizare, în lei.
Procedura înființării societății comerciale se încheie cu formalitățile de publicitate în Monitorul Oficial al României, înmatricularea în Registrul Comerțului și înscrierea la Administrația Financiară.
Societatea comercială cu participare străină la capital dobândește personalitate juridică din ziua înmatriculării.
Modificarea contractului de societate și a statutului. Conform legislației române, prin noțiunea de investiție străină în România se înțelege și participarea investitorului străin la majorarea capitalului social al unei societăți deja existente sau dobândirea de părți sociale sau acțiuni la o astfel de societate. Astfel de operații, prin care investitorul străin devine coasociat, sau chiar asociat unic (dacă dobândește capitalul social al unei societăți în proporție de 100%), implică modificarea contractului de societate și/sau statutului societății respective. În situația în care investitorul respectiv cumpără obligațiuni sau alte efecte de comerț ale unei societăți române deja existente, el devine doar creditor al societății respective.
Investitorul străin poate deveni asociat al unei societăți române deja existente prin cesiunea unor părți sociale sau acțiuni, în care străinul are calitatea de cesionar.
Cesiunea se efectuează prin contractul de societate în două moduri:
– cedentul român își retrage din contul bancar al societății suma de lei reprezentând prețul cesiunii, la cursul zilei, pe numele și la dispoziția acesteia. Are loc o modificare a modalității de vărsare a capitalului social
– cesionarul străin plătește prețul cesiunii în lei, dar din sumele dobândite în condițiile legii din activitatea realizată în România, sau făcând dovada provenienței legale a sumelor în lei.
În toate cazurile de modificare a actelor constitutive privind efectuarea unei investiții străine este necesară înregistrarea ei la ARIS.
2.2. Organizarea și funcționarea societăților cu capital străin
Organizarea societății este cea prevăzută de Legea 31/1990, care constituie drept comun în materie. Organele de conducere, administrație și control sunt: adunarea generală, consiliul de administrație și cenzorii.
Există însă și dispoziții speciale:
– unicul administrator sau președintele consiliului de administrație, precum și jumătate din numărul administratorilor trebuie să fie cetățeni români, dacă prin contractul de societate sau statut nu se prevede altfel
– majoritatea cenzorilor și a supleanților trebuie să fie cetățeni români, fără ca prin actele constitutive să se poată deroga de la aceste dispoziții.
Societatea comercială cu participare străină are dreptul să angajeze atât cetățeni români, cât și pe cei de altă naționalitate.
Funcționarea societății. Organele de conducere și administrație ale societății comerciale cu participare străină (adunarea generală, consiliul de administrație, comitetul de direcție) și organele de control (cenzorii) funcționează, cu excepțiile menționate, potrivit normelor de drept comun în materie.
Există totuși anumite observații speciale în legătură cu regimul juridic al operațiunilor financiar-valutare ale societății cu participare străină. Principalele reglementări aplicabile operațiunilor financiar-valutare sunt:
regula instituită în materie este aceea că operațiunile societăților comerciale cu participare străină se efectuează pe bază de contracte comerciale încheiate în condițiile legii, la prețurile convenite de părți, în lei și/sau valută. Această dispoziție este diferită de cea prevăzută în Legea 58/1998, potrivit căreia operațiunile comerciale între rezidenți pe teritoriul României se efectuează în lei.
efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind investițiile străine prin conturi deschise la bănci cu sediul în România sau în străinătate, potrivit regulamentului BNR
operațiunile bancare între rezidenți și nerezidenți se efectuează numai prin conturi bancare, exceptând cazurile autorizate de BNR, unde plata se poate face și în numerar.
Tot BNR autorizează și deschiderea de conturi în străinătate:
societățile comerciale cu capital străin și investitorii străini au drept de dispoziție asupra disponibilităților din conturile proprii. Societățile comerciale pot păstra în conturi sumele depuse în valută drept aport la capitalul social, dar numai pentru plăți externe pentru operațiuni de cont curent
conturile în valută se alimentează din aportul financiar al investitorului, din împrumuturi contractate și din încasări și schimburi valutare
societățile comerciale cu participare străină și ceilalți investitori străini pot să contracteze credite în lei și în valută de la bănci și de la alte instituții financiare din țară și din străinătate
plățile în valută, inclusiv drepturile cuvenite investitorilor străini, se efectuează din disponibilul aflat în conturile proprii sau prin cumpărarea valutei la cursul zilei, numai cu autorizarea BNR și cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
2.3. Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale cu capital străin
Dizolvarea unei societăți comerciale cu participare străină intervine, ca și la celelalte societăți comerciale, în cazuri ca:
– hotărârea AGA de încetare a activității
– expirarea termenului convenit pentru durata societății comerciale
– realizarea obiectivului propus
– imposibilitatea de îndeplinire a obiectivului societății
– reducerea capitalului sau a numărului de acționari sub limitele legale
– lichidarea judiciară
– declararea nulității societății comerciale
– hotărârea tribunalului.
Lichidarea și repartizarea patrimoniului societății se realizează conform dispozițiilor Legii 31/1990.
Investitorii străini au dreptul să transfere în străinătate sumele obținute din lichidarea investițiilor, în condițiile regimului valutar din România, după plata tuturor obligațiilor către statul român și către partenerii contractuali. Această dispoziție se aplică și pentru cota-parte din activul de lichidare al acestor asociați.
În cazul dizolvării sau lichidării societății, lichidatorii au obligația înstrăinării terenurilor în termen de un an de la data hotărârii de dizolvare numai către persoane care au capacitatea juridică de a dobândi astfel de bunuri.
3. Regimul juridic al filialelor și sucursalelor societăților comerciale străine
Societățile comerciale străine care vor să-și extindă activitatea în România au posibilitatea să constituie, cu respectarea legii, filiale, sucursale și alte sedii secundare, care să desfășoare aceeași activitate comercială ca și societatea comercială care le constituie.
Filiala este o societate comercială cu personalitate juridică, constituită de societatea comercială primară (mamă), care deține majoritatea capitalului său. Din această cauză, deși este subiect de drept distinct, filiala este dependentă și se află sub controlul societății mamă.
Ca persoană juridică, filiala participă la raporturi juridice în nume propriu. Prin actele juridice ale reprezentanților săi, filiala dobândește drepturi și își asumă obligații cu angajarea unei răspunderi proprii.
Filialele se constituie în una din formele de societate prevăzute de lege și va avea regimul formei de societate în care s-a constituit. Filialele constituite în România ale societăților comerciale străine vor fi persoane juridice române din momentul înmatriculării în Registrul Comerțului.
Filiala, având independență și autonomie și un sediu propriu, funcționează și este supusă legii române. Constituirea de filiale în România nu pune nici un fel de probleme de recunoaștere, pentru că filiala este considerată ca fiind o societate comercială română.
Statutul juridic al filialei este cârmuit de legea română, care constituie pentru filială “lex societatis”. Evident, constituirea filialei este posibilă decât dacă este acceptată și de legea societății comerciale străine care o constituie. Filiala este dependentă de societatea comercială fondatoare din străinătate doar sub aspect economic. Ea se constituie cu sau fără aport de capital românesc.
Legea franceză face distincție între filială și participație. Filiala necesită un aport de capital social de minim 50% din valoarea totală a capitalului său social din partea societății primare. Participația comportă un aport de capital din partea societății primare de 10% – 50% din capitalul social al filialei. Cota de minim 50% din capitalul social al filialei îi conferă societății comerciale primare puterea de a controla și direcționa activitatea economică a filialei.
Societățile cu capital mixt sau cu capital integral străin pot constitui la rândul lor filiale în România, în condițiile legii române, care vor fi înmatriculate în Registrul Comerțului ca societăți independente, și au calitatea de persoane juridice române. Este motivul pentru care filiala poate fi considerată subiect de drept asimilat, fără însă să se încadreze pe deplin în definiția dată acestei noțiuni.
Dacă filiala se constituie numai cu capital străin aparținând societății fondatoare, atunci ea va avea forma unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic.
Constituirea de filiale este, de regulă, o formă de a face investiții străine.
În România nu se pot înființa sedii secundare sub denumirea de filiale.
Sucursala este o modalitate de extindere a societății străine, luând ființă din inițiativa și cu fondurile acesteia. Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică (sedii secundare) ale societății comerciale, stabilite în țara de constituire a acesteia sau în alte țări.
Sucursalele, deși nu sunt independente de societatea comercială care le-a constituit, sunt dotate de societatea comercială primară cu anumite fonduri și cu putere de reprezentare, negociere și executare de acțiuni comerciale în cadrul obiectului de activitate al societății mamă. Pentru că nu au personalitate juridică, sucursalele nu pot participa în nume propriu la circuitul juridic. Actele juridice pe care le reclamă desfășurarea activității sucursalei se încheie de reprezentanții (prepușii) desemnați de societatea comercială.
Sucursala dispune de un sediu propriu, atribute de identificare, de o anumită autonomie și permanență în timp, cu scopul de a constitui o prelungire descentralizată a societății fondatoare în vederea încheierii și executării unui număr de contracte.
Sucursalele sunt supuse legii societății străine care a decis constituirea lor, dar și legii țării în care funcționează în ceea ce privește înființarea lor. Din acest motiv se prevede înmatricularea sucursalelor înființate în România de firme cu sediul în străinătate în Registrul Comerțului de la sediul sucursalei înființate sau, dacă se înființează mai multe sucursale, de la sediul uneia din acestea.
Sucursalele pot fi însă acționate în judecată în țara în care funcționează în legătură cu operațiile efectuate în această țară.
Constituirea sucursalelor se face pe baza actelor constitutive supuse legii locului unde societatea mamă din străinătate își are sediul principal, cu avizul ARIS, avizul consultativ al Camerei de Comerț și Industrie a României și autorizarea Guvernului.
Cererea de autorizare pentru deschiderea sucursalelor unei societăți străine trebuie să fie însoțită de următoarele acte:
actele constitutive și de înregistrare ale societății fondatoare din care să rezulte existența legală a acesteia în țara în care s-a înființat
declarație din partea societății comerciale străine din care să reiasă că se va supune legii române.
Cererea de înmatriculare a sucursalei va cuprinde:
denumirea sucursalei și numele/denumirea, forma și sediul comerciantului din străinătate
numele și calitatea persoanelor care îl reprezintă pe comerciantul din străinătate față de terți și în justiție, precum și datele celor care se ocupă nemijocit de activitatea sucursalei
ultima situație financiară a comerciantului din străinătate, aprobată, verificată sau publicată conform legislației din statul respectiv.
Ministerul poate să-i retragă sucursalei autorizația în următoarele situații:
– dacă se constată reducerea capitalului la jumătatea sumei arătate în autorizare
– dacă se constată efectuarea de către societate a unor operațiuni, altele decât cele prevăzute în actul constitutiv
– dacă societatea nu respectă dispozițiile legale privind sucursalele din țară, sau pe cele impuse suplimentar cu ocazia autorizării
– dacă, după acordarea autorizației încetează condiția reciprocității
– dacă societatea încetează să mai funcționeze în țara de origine.
Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar (agenție, reprezentanță, etc.) căruia societatea comercială îi atribuie statut de sucursală.
Sucursala nu reprezintă una din formele de realizare a investițiilor străine în România.
Actul constitutiv al societății comerciale trebuie să cuprindă sediile secundare, atunci când se înființează o dată cu societatea, sau condițiile pentru înființarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înființare.
4. Regimul juridic al reprezentanțelor și altor sedii secundare
Reprezentanțele, agențiile sau alte sedii secundare sunt forme exogene uzuale înființate de societățile comerciale primare, ca o prelungire a acestora în scopul reprezentării intereselor economice ale acestora.
Reprezentanța se deosebește esențial atât de filială, cât și de sucursală, pentru că nu este și nici nu poate fi organizată ca întreprindere producătoare de marfă, prestatoare de servicii sau executantă de lucrări, rolul său fiind acela de mandatar pentru intermedierea unor tipuri de activități în numele și pe seama societății comerciale pe care o reprezintă.
Caracteristicile sale principale sunt:
în calitate de comisionar acționează în nume propriu, dar pe seama societății comitente
nu are personalitate juridică proprie, ea aparținând exclusiv societății primare care a constituit-o, fiind în fapt și în drept o prelungire a societății comerciale ale cărei interese le reprezintă în calitate de mandatar sau comisionar
nu are calitatea de subiect de drept distinct de societatea comercială fondatoare
poate efectua acte juridice în calitate de reprezentant al societății comerciale, adică de intermediar între aceasta și partenerii ei comerciali din România
nu are capital propriu distinct de cel al societății comerciale primare pe care o reprezintă, ci numai bunurile necesare desfășurării activității de reprezentare în România.
Reprezentanțele se exclud dintre modalitățile prin care se pot realiza investițiile directe în România.
Societățile comerciale și organizațiile economice străine pot avea reprezentanțe în România pe bază de autorizație eliberată, în acest scop, în condițiile legii, la cererea acestora, de Ministerul Comerțului Exterior. De asemenea, acestea pot fi reprezentate în România pe bază de contract, și de birouri românești specializate, inclusiv cele înființate din inițiativă proprie.
Societățile comerciale și organizațiile economice străine reprezentate răspund, în condițiile legii, pentru actele și activitatea reprezentanțelor lor în România.
Autorizarea pe baza căreia se înființează și funcționează o reprezentanță se eliberează pe baza unei documentații cu următorul cuprins:
– cerere privitoare la înființarea reprezentanței care să cuprindă un minim de informații privitoare la reprezentanță și la societatea comercială pe care o reprezintă (sediul social al reprezentanței, obiectul său de activitate, concordant cu cel al societății comerciale, durata de funcționare a reprezentanței, numărul și funcțiile persoanelor propuse pentru angajare în cadrul reprezentanței)
– atestarea, în original, din partea Camerei de Comerț și Industrie sau a altui organ competent din țara în care își are sediul societatea comercială sau organizația economică străină care să confirme existența sa legală, obiectul de activitate și capitalul social
– confirmarea de bonitate din partea băncii prin care societatea comercială sau organizația economică străină își desfășoară principalele operațiuni financiare
– statutul sau alte acte privind forma de organizare și modul de funcționare al societății comerciale sau organizației economice străine
– împuternicirea autentificată privind reprezentanții desemnați să angajeze valabil societatea comercială, respectiv organizația economică străină care a solicitat autorizația de funcționare.
Este necesar să se specifice în cerere natura activității care urmează a fi desfășurată, care trebuie să corespundă cu obiectul de activitate al societății comerciale străine, pentru că, în cazul în care aceste activități depășesc cadrul activității destinate exclusiv stabilirii de contracte și relații comerciale cuprinse în categoria actelor de comerț, Ministerul Industriei și Comerțului poate să refuze acordarea autorizației de funcționare sau să o retragă în caz de depășire a sferei obiectului de activitate stabilit.
Ministerul Industriei și Comerțului este obligat ca în cel mult 30 zile de la înregistrarea cererii să emită autorizația de funcționare sau, motivat, să o respingă.
Reprezentanța se înregistrează în termen de cel mult 15 zile de la eliberarea autorizației la Camera de Comerț și Industrie a României și la Administrația Financiară în a cărei rază teritorială își are sediul.
Taxa pentru autorizația de funcționare se plătește în fiecare an calendaristic. Dacă firma străină care cere autorizația de funcționare dorește să reprezinte și altă firmă în cadrul aceluiași birou de reprezentare, taxa pentru autorizație crește cu 10% pentru fiecare societate reprezentată în plus.
Pentru activitatea desfășurată în România, reprezentanțele sunt obligate să plătească impozitele și taxele stabilite de lege. Reprezentanța, nefiind parte din vreun contract de vânzare-cumpărare, nu plătește TVA, dar nici nu are dreptul să recupereze TVA plătit pentru bunurile și serviciile cumpărate. Cota de impozit pe venit este proporțională cu venitul obținut. Plata impozitului se face în lei, iar venitul anual se determină prin scăderea cheltuielilor efectuate pentru exercitarea activității, inclusiv comisioane dovedite cu acte justificative.
Operațiunile financiar-bancare ale reprezentanțelor se efectuează prin conturi în valută deschise la băncile legal constituite pe teritoriul României, cu respectarea legislației în vigoare.
Personalul reprezentanței poate fi format din cetățeni români cu domiciliul în România sau în străinătate sau din cetățeni străini. Societatea comercială străină încheie direct contractele de muncă cu personalul român și străin. Cetățenii străini și cetățenii români cu domiciliul în străinătate nu pot fi angajați decât pe baza permisului de muncă eliberat de Ministerul Muncii.
Reprezentanța este obligată să plătească contribuțiile sociale pentru angajați la Bugetul de Stat și al Asigurărilor Sociale de Stat în cotele prevăzute de lege. Contribuțiile datorate de angajat pentru fondul suplimentar de pensii, fondul de șomaj și fondul de sănătate sunt reținute și vărsate de către angajator. Angajații străini nu plătesc contribuția la fondul suplimentar de pensii.
Salariile personalului se plătesc în lei sau în valută, potrivit contractului de muncă. Reprezentanțele sunt obligate să rețină și să plătească impozitul pe salarii datorat de angajați.
Contabilitatea se ține potrivit normelor contabile în vigoare, în lei. În vederea executării plăților, reprezentanța va deschide un cont în lei care va fi alimentat de contul în valută. Reprezentanța are obligația să țină următoarele registre:
– registrul de încasări și plăți (casa și banca)
– dosarul salariaților, cuprinzând contracte de muncă, plăți, state de salarii, etc.
– dosarul imobilizărilor, cuprinzând lista de mijloace fixe, facturi sau alte documente justificative ale fiecărui mijloc fix, etc.
– dosarul de casă în lei, respectiv în valută, cuprinzând actele justificative privind plata prin casă
– dosarul de bancă se ține pentru fiecare cont de bancă deschis, cu documentele justificative ale operațiunilor bancare.
Funcționarea reprezentanței încetează ca urmare a unei decizii a Ministerului Industriilor și Comerțului sau ca urmare a deciziei societății primare străine, sau dacă aceasta își încetează existența.
Ministerul Industriilor și Comerțului poate dispune retragerea autorizației de funcționare înainte de expirarea valabilității dacă reprezentanța este vinovată de:
încălcarea de către personalul reprezentanței a prevederilor legale privind ordinea publică
depășirea obiectului de activitate prevăzut în autorizație
nerespectarea obligațiilor fiscale.
Decizia Ministerului Industriilor și Comerțului de retragere a autorizației de funcționare va fi comunicată societății străine și reprezentanței, dându-i-se un termen de 90 zile pentru lichidarea activității.
Societatea comercială care decide încetarea activității reprezentanței sale are obligația de a anunța Ministerul Industriilor și Comerțului despre aceasta, urmând ca în 90 zile de la înștiințare să-și înceteze activitatea.
Societățile comerciale reprezentate răspund pentru activitatea lor în România. Acestea răspund în solidar cu angajații încadrați la reprezentanțe pentru daunele rezultate din faptele ilicite comise de angajații lor în exercitarea activității sau în legătură cu exercitarea acesteia.
Capitolul III. CAPITALUL STRĂIN ÎN ROMÂNIA
1. Tipologia investițiilor străine
Investițiile străine pot avea loc în România sub forme diferite, în funcție de tipul de investitor, de obiectivele acestuia și de gradul de risc pe care el este dispus să și-l asume. Modalitățile de investiții au devenit mai numeroase și datorită progreselor în materie de tehnică de calcul și telecomunicații care au făcut posibile legături mai strânse între piețele financiare din întreaga lume și au permis inovații în dezvoltarea diverselor mijloace de investiție în funcție de nevoile investitorilor.
Formele sub care pot fi efectuate investițiile străine în România sunt:
investiții străine directe
investiții străine de portofoliu (indirecte)
1.1. Investițiile străine directe
Investiția străină directă reprezintă participarea la constituirea sau extinderea unei întreprinderi prin oricare din formele juridice prevăzute de lege, dobândirea de acțiuni sau părți sociale ale unei societăți comerciale, cu excepția investițiilor de portofoliu, sau înființarea și extinderea în România a unei sucursale de către o societate comercială străină prin:
aport financiar, în monedă națională sau în valută convertibilă
aport în natură de bunuri mobile sau/și bunuri imobile, corporale și necorporale
participarea la creșterea activelor unei întreprinderi prin orice mod legal de finanțare.
Garanții comune acordate investitorilor. Efectuarea unei investiții directe în România, precum și posesia, folosința sau dispoziția asupra unei proprietăți sunt garantate și nu pot fi supuse vreunei măsuri discriminatorii. De asemenea, nu pot fi supuse discriminării administrarea, întreținerea, fructificarea, extinderea sau lichidarea unei investiții.
Investitorii beneficiază în România în principal de următoarele garanții:
– posibilitatea efectuării de investiții în orice domeniu și în orice formă juridică prevăzută de lege
– egalitatea de tratament (just și echitabil) pentru investitorii români sau străini, rezidenți sau nerezidenți în România
– garanții împotriva naționalizării, exproprierii sau altor măsuri cu efect echivalent
– facilități vamale și fiscale
– asistență privind parcurgerea formalităților administrative
– dreptul la conversia în valuta investiției a sumelor în lei ce le revin din investiție, precum și la transferul valutei în țara de origine, potrivit reglementărilor privind regimul valutar
– dreptul investitorilor de a alege instanțele judecătorești sau arbitrale competente pentru soluționarea eventualelor litigii
– posibilitatea reportării pierderilor înregistrate în cursul unui exercițiu financiar pe seama profitului impozabil al exercițiilor financiare următoare
– posibilitatea utilizării amortizării accelerate
– posibilitatea deducerii cheltuielilor pentru reclamă și publicitate din profitul impozabil
– posibilitatea angajării de cetățeni străini în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Aceste prevederi nu se aplică investitorilor care operează și investițiilor care funcționează în zone libere sau în zone reglementate prin legi speciale.
O societate comercială, persoană juridică rezidentă sau nerezidentă, poate dobândi orice drepturi reale asupra bunurilor mobile sau imobile, în măsura necesară derulării activității sale, potrivit obiectului social, cu excepția terenurilor, care pot fi dobândite numai de persoane fizice sau juridice române.
Investițiile nu pot fi naționalizate, expropriate sau supuse unor măsuri cu efect echivalent, excepție făcând cazurile când o astfel de măsură întrunește cumulativ următoarele condiții:
– sunt necesare pentru cauză de utilitate publică
– sunt nediscriminatorii
– se efectuează în conformitate cu prevederile exprese ale legii
– se fac cu plata unei despăgubiri prealabile și efective. Despăgubirea trebuie să fie echivalentă cu valoarea justă de piață a investiției expropriate la momentul imediat exproprierii sau înainte ca exproprierea iminentă să devină cunoscută într-un mod care să afecteze valoarea investiției. La cererea investitorului, valoarea justă de piață a investiției poate fi exprimată în valută liber convertibilă, pe baza cursului valutei respective pe piața valutară la data evaluării.
Investitorul afectat are dreptul la o examinare promptă a cazului său, la evaluarea investiției sale și la plata despăgubirii conform legii române, examinare efectuată, după caz, de către o autoritate judecătorească sau de către o altă autoritate independentă și competentă, conform tratatelor internaționale în materie la care România este parte.
Garanții acordate investitorilor străini sau nerezidenți în România. Investitorii străini sau nerezidenți au aceleași drepturi și obligații ca și investitorii români, cu unele adăugiri.
Investitorii nerezidenți au dreptul de a transfera în străinătate, fără nici un fel de restricții, după plata impozitelor și taxelor legale, următoarele venituri, în valută liber convertibilă:
– dividendul sau beneficiul obținut de la o societate comercială, persoană juridică română, în cazul în care sunt acționari sau asociați
– venitul obținut în cazul unei asociații în participațiune, precum și veniturile obținute din vânzarea acțiunilor și părților sociale
– sumele obținute din lichidarea unei societăți comerciale potrivit legii
– sumele obținute cu titlu de despăgubire ca urmare a unei exproprieri sau a aplicării altei măsuri cu efect echivalent
– alte venituri, conform formei de realizare a investiției.
In cazul în care un acord bilateral de promovare și protejare a investitorilor, ratificat potrivit legii, ori o altă lege ar îndreptăți un investitor, persoană fizică sau juridică străină, la un tratament mai favorabil, investitorul în cauză va beneficia de acel tratament.
Litigiile dintre investitorii străini și statul român cu privire la drepturile și obligațiile acestora rezultând din prevederile legii vor fi soluționate, la alegerea investitorului, potrivit procedurii instituite, prin:
– Legea contenciosului administrativ 554/2004 și Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat
– Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state, încheiată la Washington, atunci când investitorul străin este cetățean al unui stat parte la convenție și diferendul este rezolvat prin conciliere și/sau arbitraj. În aceste situații, o societate comercială română în care investitorul străin deține, potrivit legii române, o poziție de control va fi considerată ca având naționalitatea investitorilor străini
– Regulamentul de arbitraj UNCITRAL/CNUDCI; în cazul în care arbitrii nu vor fi desemnați în condițiile acestui regulament, ei vor fi desemnați de către Secretarul General al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții.
O categorie aparte a investițiilor în România o reprezintă investițiile directe cu impact semnificativ în economie, care sunt reglementate de acte normative speciale.
Prin investiție directă cu impact semnificativ în economie se înțelege investiția nouă, cu o valoare care depășește echivalentul a 1 milion USD, realizată în formele și modalitățile prevăzute de lege și care contribuie la dezvoltarea și modernizarea infrastructurii economice a României, determină un efect pozitiv de antrenare în economie și creează noi locuri de muncă.
Participarea la această investiție se poate realiza de către persoanele fizice sau juridice române sau străine cu capital lichid numai în lei sau în valută liber convertibilă.
Data punerii în funcțiune a investiției este data încheierii procesului verbal de recepție finală.
Investițiile directe cu impact semnificativ în economie pot fi efectuate în toate domeniile de activitate, cu excepția sectoarelor: financiar, bancar, de asigurări-reasigurări, precum și a celor reglementate de legi speciale, cu respectarea următoarelor condiții:
– să nu încalce normele de protecție a mediului înconjurător
– să nu aducă atingere intereselor de securitate și apărare națională
– să nu dăuneze ordinii, sănătății sau moralei publice.
Investițiile directe de interes major pentru economia națională vor fi prezentate Departamentului pentru Relațiile cu Investitorii Străini.
Investițiile directe cu impact semnificativ în economie beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare privind investițiile pe toată durata lor de existență. De asemenea, investitorii străini vor beneficia de toate drepturile prevăzute în acordurile bilaterale de promovare și garantare reciprocă a investițiilor semnate de România cu statele de origine ale acestora.
În cazul în care o investiție întrunește condițiile pentru a beneficia de facilitățile acordate de mai multe legi, investitorul va trebui explicit să opteze pentru un singur regim de facilități. Investițiile directe a căror valoare depășește echivalentul a 1 milion USD și care se vor realiza efectiv într-un termen de maxim 30 luni de la data înregistrării statistice la Ministerul Dezvoltării și Prognozei beneficiază de facilități. Acordarea acestor facilități implică de drept renunțarea la facilitățile prevăzute de alte legi.
Facilitățile acordate investițiilor directe cu impact semnificativ în economie sunt:
– utilajele tehnologice, instalațiile, echipamentele, aparatele de măsură și control, automatizări și produse de software, achiziționate din import, necesare realizării investiției sunt exceptate de la plata taxelor vamale conform listei aprobate prin ordin comun al Ministerului Dezvoltării și Prognozei și al Ministerului Finanțelor Publice
– bunurile noi enumerate anterior, achiziționate din import sau din România, necesare efectuării investiției, beneficiază pe perioada realizării investiției, până la punerea în funcțiune a acesteia, de amânarea plății TVA până pe data de 25 a lunii următoare punerii în funcțiune a investiției
– aceste bunuri sunt considerate bunuri noi dacă au fost produse cu cel mult un an înainte de intrarea lor în țară și nu au fost niciodată utilizate
– investițiile noi beneficiază și de deducerea unei cote de 20% din valoarea acestora. Deducerea se calculează în luna în care se realizează investiția, numai din punct de vedere fiscal, prin înscrierea acesteia la sumele deductibile prevăzute în declarația de impunere
– dacă se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează în următorii 5 ani din profitul impozabil
– investițiile beneficiază de utilizarea amortizării accelerate (includerea pe cheltuielile de exploatare în primul an de funcționare a unei amortizări de 50% din valoarea de intrare a mijloacelor fixe) cu anunțarea, dar fără obligația aprobării prealabile din partea organului fiscal teritorial la care contribuabilul are obligația de a depune declarația de impunere.
Dacă societatea care realizează investiția se lichidează voluntar într-o perioadă mai mică de 10 ani, aceasta va fi obligată să plătească impozitele stabilite potrivit legii pentru întreaga durată de funcționare a investiției, precum și majorări de întârziere a plății taxelor și impozitelor care ar fi trebuit plătite în absența existenței facilităților. Aceste sume se plătesc cu prioritate din rezultatul lichidării investiției.
Înstrăinarea de către investitor a bunurilor care beneficiază de scutiri de taxe într-un termen mai mic de doi ani de la introducerea în țară sau de la achiziționarea acestora va atrage plata contravalorii facilităților de care a beneficiat, precum și a majorărilor de întârziere aferente acestora, calculate conform legislației în vigoare.
Din punct de vedere metodologic, dar și operațional, există mai multe definiții ale investițiilor străine directe. Dintre acestea, cea mai importantă din punct de vedere practic este definiția dată de Fondul Monetar Internațional.
Importanța acestei definiții rezultă din faptul că ea este folosită de toate țările membre ale FMI în raportările pe care acestea le fac pentru balanța de plăți. Aceste date sunt ulterior folosite în comparațiile internaționale privind volumul investițiilor străine directe într-o țară sau alta. BNR utilizează de asemenea această definiție a investițiilor străine directe în completarea datelor corespunzătoare acestui indicator în cadrul balanței de plăți.
Conform acestei definiții, investițiile străine directe reprezintă o categorie a investițiilor internaționale care reflectă scopul unei entități rezidente într-o țară (investitor direct) de a obține un interes de durată într-o companie rezidentă într-o altă țară (investiție directă).
Interesul pe termen lung presupune existența unei relații pe termen lung între investitor și investiția directă, precum și participarea în mod semnificativ a investitorului direct la conducerea companiei respective. Relația de investiție directă include atât tranzacția inițială dintre cele două entități, precum și toate tranzacțiile ulterioare care au loc între acestea și întreprinderile afiliate. Investiția străină directă poate fi realizată atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice.
În accepțiunea FMI, principalul criteriu utilizat în identificarea unei investiții directe este influența semnificativă pe care o are investitorul în administrarea investiției directe. Beneficiile la care se așteaptă un investitor direct, conferite de deținerea puterii de vot, sunt diferite de acelea anticipate de un investitor de portofoliu, care nu are influență în administrarea companiei.
Întreprinderea în care s-a materializat investiția directă este o întreprindere în care un investitor străin deține 10% sau mai mult din acțiuni sau din puterea de vot.
Componentele tranzacțiilor de capital aferente investițiilor directe sunt:
– acțiunile deținute în sucursale, părțile sociale din capitalul filialelor și asociatelor, precum și alte contribuții la capital, cum ar fi participarea cu utilaje care constituie parte a capitalului din partea unui investitor direct
– împrumuturi intra-firmă (alte investiții directe de capital): fondurile împrumutate (inclusiv obligațiunile și creditele furnizor) între investitorul direct și sucursale, filiale și asociate. Spre deosebire de celelalte împrumuturi din contul financiar, în cazul împrumuturilor înregistrate la capitolul investiții directe nu se face nici o distincție între ele în funcție de maturitatea creditului (termen scurt, mediu sau lung).
– profituri reinvestite: venituri (potrivit acțiunilor deținute de companie) pe care le primește investitorul direct și care nu au fost distribuite ca dividende de către filiale sau asociate, sau venituri pe care sucursala nu le-a remis investitorului direct.
Investițiile străine directe au anumite caracteristici:
presupun o relație directă între agentul investitor și cel receptor de investiție, în majoritatea cazurilor chiar transferul de control și decizie
presupun implicarea în tranzacție și a unor bunuri materiale cum ar fi: clădiri, echipamente industriale, mijloace de transport, etc.
sunt adesea însoțite de transfer de tehnologie, know-how și asistență tehnică
pot conduce la o cooperare complexă și pe termen lung cu partenerii locali
investitorii străini intră în posesia unor active cu un conținut material specific: fabrici, companii de transport, hoteluri, magazine, etc.
sunt, în general, investiții productive.
În analizele economice, din punct de vedere cantitativ, investițiile străine directe sunt exprimate prin doi indicatori corelați:
fluxurile de investiții străine directe
stocurile de investiții străine directe
a) Prin fluxuri de investiții străine directe se înțeleg sumele aferente investițiilor realizate într-o perioadă de timp determinată (de obicei un an).
Fluxurile pot fi:
– fluxuri de intrare, reprezentând investițiile care s-au realizat într-o țară de firme sau investitori nerezidenți
– fluxuri de ieșire, reprezentând investițiile care au fost realizate în altă țară de investitori rezidenți
Fluxurile de investiții străine directe sunt înregistrate anual la valoarea netă, respectiv prin scăderea debitelor din creditele contului de capital privind operațiile dintre investitorul direct și filialele sale din străinătate.
b) Stocul de investiții străine directe reprezintă valoarea participațiilor la capital și a rezervelor (inclusiv profiturile reținute) aparținând firmei investitoare, la care se adaugă valoarea datoriilor nete ale filialelor către firma investitoare. Datele cu privire la stocurile de investiții străine directe sunt prezentate la valoarea contabilă, reflectând prețurile la momentul realizării investiției.
La rândul lor, stocurile pot fi:
– stocuri de intrări de investiții care, la nivel național reprezintă valoarea capitalurilor și rezervelor din economie care aparțin firmelor investitoare rezidente în alte țări, sau, altfel spus, suma investițiilor străine directe efectuate de la un moment de referință până la data indicată
– stocuri de ieșiri de investiții, care reprezintă valoarea capitalurilor și rezervelor aflate în alte țări și care aparțin firmelor investitoare rezidente în țara de referință.
1.2. Investiții străine de portofoliu
Spre deosebire de investițiile directe, investițiile de portofoliu presupun numai tranzacții financiare, respectiv plasarea pe piață a unor sume de bani în vederea obținerii de profituri. Aceste plasamente financiare pot lua forma acțiunilor, obligațiunilor, certificatelor de depozit sau a bonurilor de tezaur. În general, aceste investiții au caracter migrator și speculativ, iar tranzacționarea se face pe piața bursieră. De aceea, celor care fac astfel de investiții li se mai spune și speculatori.
Ca și în cazul investițiilor directe, și pentru investițiile de portofoliu există mai multe definiții.
Constituie investiție străină de portofoliu cumpărarea de valori mobiliare, inclusiv de titluri de stat, denumită tranzacție, de pe piețele organizate ale valorilor mobiliare, de către o persoană fizică sau juridică cu domiciliul sau sediul în străinătate, prin intermediul unei instituții abilitate, în condițiile legii.
Repatrierea sumelor investite și a veniturilor realizate de investitorul străin în urma investiției de portofoliu se face exclusiv în valuta liber convertibilă în care s-a efectuat investiția inițială.
Investițiile de portofoliu includ valori mobiliare de natura acțiunilor (valori mobiliare participative) și valori mobiliare de natura datoriei (obligațiuni și instrumente ale pieței monetare).
În contrast cu investițiile străine directe, în cazul investiției de portofoliu, investitorii sunt interesați, în primul rând, de a-și proteja capitalul, de sporirea acestuia, de veniturile pe care le va genera investiția. Ei evaluează perspectiva fiecărui instrument în care ar dori să investească și plasează fondurile în funcție de evoluția acestor instrumente pe piețele de capital.
Investitorii de portofoliu clasici sunt instituții precum societățile de asigurări, mai ales cele de asigurări de viață, fondurile de pensii și cele de sănătate, băncile și fondurile de investiții.
În ceea ce privește investițiile străine de portofoliu realizate prin cumpărarea de titluri de stat, acestea au un regim special de reglementare.
Titlurile de stat sunt înscrisuri care constituie datoria publică a României, sub formă de bonuri, certificate de trezorerie și alte instrumente cu scadențe de un an sau până la un an, obligațiuni și alte instrumente cu scadențe de un an, constituind împrumuturile statului, în monedă națională și/sau în valută, pe termen scurt, mediu și lung.
Investiția de portofoliu realizată prin cumpărarea de titluri de stat reprezintă dobândirea de titluri de stat de pe piețele organizate ale titlurilor de stat de către o persoană fizică sau juridică nerezidentă, prin intermediari autorizați în operațiuni cu titluri de stat.
Investitori nerezidenți înseamnă persoane fizice sau juridice nerezidente care investesc în România în titluri de stat.
Intermediarii autorizați în operațiunile cu titluri de stat pe piața primară sunt bănci, societăți de valori mobiliate sau alte instituții autorizate de BNR să participe pe piața primară a titlurilor de stat.
Investitorii nerezidenți pot achiziționa titluri de stat de pe piața primară prin intermediari autorizați în operațiuni cu titluri de stat pe piața primară, în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor Publice, cu avizul prealabil al BNR și în conformitate cu reglementările în vigoare privind tranzacțiile cu titluri de stat.
Tranzacționarea titlurilor de stat de pe piața secundară poate fi efectuată de persoanele nerezidente prin intermediari autorizați de BNR în operațiuni cu titluri de stat.
Operațiunile de repatriere a capitalului investit și a veniturilor realizate în urma investiției de portofoliu obținute prin cumpărarea de titluri de sat se pot efectua începând cu data decontării tranzacției.
Repatrierea investiției de portofoliu efectuate, a veniturilor realizate din tranzacțiile cu titluri de stat se efectuează în valută liber convertibilă, este liberă și nu face obiectul impozitării în România.
Totuși, cu toate dezavantajele pe care le prezintă investițiile de portofoliu, acestea pot constitui o sursă importantă de fonduri pentru dezvoltare.
2. Rolul investițiilor străine în dezvoltarea economiei naționale
2.1. Reglementări juridice
După 1989 posibilitatea efectuării de investiții străine directe în România a fost reglementată prin adoptarea Decretului-Lege 96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea investiției de capital străin în România. În conformitate cu prevederile acestui act normativ devenea posibilă constituirea de societăți comerciale cu participare străină la capital atât prin asociere cu persoane juridice sau fizice române, cât și prin participare într-un procent de 100% a capitalului străin. Aportul în natură al părții străine era scutit de plata taxelor vamale.
În martie 1991 a fost adoptată Legea 35/1991 privind regimul investițiilor străine în România, care definea:
– modalitățile de realizare a investițiilor străine în România (prin înființarea de societăți comerciale noi sau prin dobândirea de părți sociale sau acțiuni la societăți comerciale deja constituite)
– garanțiile împotriva exproprierii, naționalizării sau rechiziționării, precum și compensațiile ce se acordau în cazul unor asemenea măsuri, care nu se puteau lua decât în caz de interes public
– stimulente oferite investitorilor străini
– dreptul investitorilor străini de a transfera în străinătate profitul în valută liber convertibilă
– dreptul investitorilor străini de a participa la conducerea societăților astfel constituite.
De remarcat faptul că, prin adoptarea acestei legi, investitorii străini beneficiau de o discriminare pozitivă deoarece investitorii români beneficiau de același tip de facilități, însă pe perioade cuprinse doar între șase luni și doi ani, deci mai reduse.
Legea 35/1991 a fost completată și modificată prin Legea 57/1993, lege care stabilea, printre altele, o limită minimă de aplicare a prevederilor Legii 35/1991, respectiv aportul investitorului străin trebuia să fie de minim 20% din capitalul social și nu mai mic de 10 000 USD.
În 1994 a fost adoptată Legea 71/1994 privind acordarea unor facilități suplimentare pentru atragerea de investitori străini în industrie, lege care oferea societăților comerciale nou create, la care investiția străină era de minim 50 mil USD, care realizau un grad valoric de integrare în România de minim 60% și un export de minim 50% din valoarea producției anuale, anumite stimulente.
Totodată, Legea 71/1994 prevedea și măsuri de control a îndeplinirii obligațiilor investitorului străin. Astfel, în cazul în care, într-o perioadă de 14 ani de la data înmatriculării, societatea comercială își reducea capitalul social astfel încât participarea investitorului străin să coboare sub minimul de 50 mil USD, sau se dizolva voluntar, ea urma să fie obligată la plata tuturor impozitelor și taxelor ce i s-ar fi aplicat pe întreaga durată de funcționare, în lipsa stimulentelor de care a beneficiat, inclusiv a celor de care a fost dispensată în perioada de scutire.
În baza acestei legi a fost efectuată cea mai mare investiție străină din România din perioada 1991-2002, și anume investiția Daewoo la fabrica de automobile din Craiova.
O primă modificare substanțială a regimului stimulentelor pentru investițiile străine directe este adusă de OUG 70/1994 privind impozitul pe profit, care anula practic scutirile de la plata impozitului pe profit oferite de Legea 35/1991 începând cu data de 01 ianuarie 1995.
În iunie 1997, prin adoptarea OUG 31/1997 privind regimul investițiilor străine directe în România au fost abrogate prevederile din Legea 35/1991 și Legea 71/1994. Această ordonanță își propunea să reglementeze întregul spectru al investițiilor străine, cuprinzând referiri la: investiții străine directe, investiții străine în privatizare, investiții de portofoliu realizate de investitorii străini (menționate pentru prima dată distinct în legislația din România).
Pentru investițiile străine directe se impunea un prag de minim 350 mii USD contribuție în numerar la capitalul social și se ofereau anumite stimulente.
Pentru investiții străine în privatizare, având o valoare de minim 1 mil USD, și cu condiția asumării unor angajamente referitoare la realizarea de investiții, se acordau stimulentele fiscale și vamale.
OUG 31/1997 nu a fost însă operantă prin nepublicarea în timp util a normelor de aplicare.
În decembrie 1997 această ordonanță a fost abrogată prin adoptarea OUG 92/1997 privind stimularea investițiilor străine directe. Acest act normativ a prevăzut, pentru prima dată în legislația românească, principiul tratamentului național, respectiv egalitatea de tratament între investitorii români și cei străini, eliminându-se astfel discriminarea pozitivă în favoarea investitorilor străini care data din 1990.
Dezbătută în Parlament timp de aproape un an, OUG 92/1997 a fost aprobată prin Legea 241/1998 care a adus și anumite modificări privind stimulentele acordate investitorilor, prin oferirea de stimulente suplimentare: scutirea de la plata impozitului pentru profitul reinvestit, acordarea pentru investițiile de peste 500 mii USD a unor reduceri la plata impozitului pe profit în funcție de valoarea investiției.
Această lege prevedea, în mod expres, că nu va fi modificată timp de cel puțin 5 ani dar, în pofida acestor garanții, ea a fost invalidată prin suspendarea stimulentelor de către Legea Bugetului de Stat pe anul 1999 adoptată în martie 1999.
În mai 1999 a fost adoptată OUG 67/1999 privind unele măsuri pentru dezvoltarea activității economice care prevedea acordarea de stimulente investițiilor cu impact major în economie, respectiv acele investiții care îndeplineau anumite criterii legate de mărimea investiției (minim 50 mil USD), de numărul de locuri de muncă create în alte zone decât cele defavorizate.
O lună mai târziu, prin HG 519/1999 se instituie însă, în urma discuțiilor cu FMI, un memoriu pe termen nelimitat privind acordarea acestor facilități. Un an mai târziu, în mai 2000, OUG 67/1999 se abrogă prin OUG 50/2000, fiind eliminată și de jure, nu numai de facto.
Un alt moment semnificativ în evoluția sinuoasă a cadrului juridic privind investițiile s-a înregistrat în decembrie 1999 când au fost abrogate toate facilitățile oferite investitorilor prin diferite reglementări: OUG 215/1999 privind modificarea și completarea unor reglementări referitoare la TVA, OUG 217/1999 privind modificarea și completarea OUG 70/1994 privind impozitul pe profit.
Prevederile acestor ordonanțe contraveneau prevederilor din actele normative anterioare care menționau expres fie menținerea unor reglementări o perioadă de timp (cazul OUG 92/1997 care prevedea o perioadă de cel puțin 5 ani de la adoptare, respectiv până în 2002), fie garantau anumite facilități pe toată durata existenței firmelor beneficiare (OUG 31/1997).
În anul 2000, urmare a demersurilor investitorilor străini, guvernul a revenit (prin adoptarea OUG 6/2000 privind modificarea OUG 217/1999 și respectiv a OUG 17/2000 privind TVA), asupra facilităților fiscale și vamale acordate societăților comerciale cu participare străină la capital realizate în baza Legii 35/1991, a Legii 71/1994 și a OUG 31/1997, rămânând însă abrogate facilitățile referitoare la impozitul pe profit.
În anul 2001, prin Legea 214 privind bugetul de stat, s-a prevăzut menținerea stimulentelor fiscale referitoare la scutirea sau exceptarea de la plata taxelor vamale și a TVA acordate în baza legilor mai sus menționate.
Prin adoptarea Legii 294/2001, Parlamentul României a respins OUG 6/2000 privind modificarea OUG 217/1999 pentru modificarea și completarea OUG 70/1999 privind impozitul pe profit, dar efectele acestui act normativ au rămas în vigoare datorită includerii lor în Legea Bugetului de Stat pe anul 2001.
Anul 2002 a adus o serie de clarificări pentru investitorii români și străini atât în domeniul impozitului pe profit (Legea 414/2002) cât și în domeniul TVA (Legea 345/2002). Aceste reglementări au adus o sistematizare și o simplificare, cel puțin la nivelul formulării actelor normative, deși au eliminat o serie de stimulente apreciate de oamenii de afaceri.
Începând cu luna iunie 2001, prin Legea 332/2001 privind stimularea investițiilor cu impact semnificativ în economie, în România s-a încercat din nou crearea unui cadru legislativ stimulativ pentru promovarea investițiilor străine directe. Conform acestei legi, investițiile realizate de persoane fizice sau juridice române sau străine, a căror valoare depășește echivalentul a 1 mil USD în lei beneficiază de anumite facilități. În vederea asigurării stabilității legislative, investițiile realizate în baza acestei legi se vor supune prevederilor acesteia pe toată durata lor de existență.
În 2002, în România s-a refăcut, cel puțin la nivel legislativ, cadrul instituțional privind promovarea investițiilor străine directe. Astfel, prin Legea 390/2002 se înființează Agenția Română pentru Investiții Străine ca organ de specialitate în subordinea Guvernului, iar organizarea și funcționarea acesteia sunt reglementate prin HG 681/2002.
Resursele materiale, financiare și umane reduse alocate acestei instituții au făcut însă ca activitatea de promovare și asistare a investițiilor străine în România să se desfășoare în limitele unor constrângeri severe care au menținut România departe de nivelul activităților similare desfășurate de țările din Europa Centrală și chiar de alte țări balcanice.
Implicații ale investițiilor străine directe la nivel economic
Investițiile străine au jucat un rol principal în dezvoltarea industrială a multor țări din întreaga lume. Totuși rolul acestora nu trebuie maximizat, în sensul că ele nu pot rezolva toate problemele legate de sărăcie și subdezvoltare. Țările care se străduiesc să atragă capital străin trebuie să privească realist avantajele pe care le pot aduce investițiile străine.
Este încurajator faptul că țările care la început au atras investiții străine în industrii care nu implică o înaltă tehnologie, precum cea textilă și de confecții, se bucură în prezent de investiții străine în domeniul industriilor de înaltă tehnologie.
Aceasta este calea care a fost urmată de multe țări care se numără astăzi printre principalele exportatoare inclusiv de produse de înaltă tehnologie. Cu toate că aceste țări nu s-au bazat exclusiv pe investițiile străine, ele au adoptat multe elemente ale unei politici economice menite să atragă asemenea investiții și să creeze o bază de export.
Aceste experiențe au o valoare deosebită pentru țările care caută acum să atragă capitalul străin. Ele trebuie să creeze și să mențină condițiile necesare stimulării investițiilor particulare locale și străine care vor fi efectuate atunci când vor exista condițiile necesare pentru asemenea activități economice.
În țările aflate în curs de dezvoltare sau în tranziție, cum este și cazul României, investițiile autohtone, care joacă un rol important, nu vor fi totuși suficiente pentru finanțarea nevoilor de dezvoltare economică. Este nevoie deci, să se apeleze la investiții străine. Acestea vor fi un factor principal în economia mondială a viitorului. Tendințe ca încheierea unor acorduri comerciale regionale demonstrează existența unei concurențe acerbe pentru piețele țărilor industrializate. În consecință, corporațiile multinaționale vor căuta mereu să creeze piețe noi pentru produsele și serviciile lor. Țările aflate în curs de dezvoltare care vor adopta strategii economice înțelepte și le vor aplica în mod eficient vor putea profita de aceste tendințe și atrage investițiile străine.
Implicațiile pe care investițiile străine directe le-au avut și le au asupra economiilor în tranziție, cum este cea a României, pot fi urmărite atât la nivel macroeconomic, cât și microeconomic. Pe lângă efectele economice, investițiile străine au atras după sine și o serie de implicații politice, mai ales în contextul integrării în structurile euro-atlantice și în Uniunea Europeană.
Implicații la nivel macroeconomic. România, având o economie în tranziție, a avut nevoie într-o măsură mult mai mare de investiții decât economiile consolidate. Acest fapt poate fi explicat prin aceea că economia României s-a confruntat după 1989 cu o criză structurală care a necesitat crearea de capacități de producție noi, precum și închiderea totală sau parțială ori modernizarea celor existente.
În acest context, investițiile străine directe urmau să aibă implicații pozitive la nivel macroeconomic prin stimularea activității de investiții interne și îmbunătățirea calitativă a investițiilor.
Investițiile străine directe ar avea, în cazul în care ar înregistra nivele semnificative, și efecte asupra balanțelor macroeconomice. Reducerea investițiilor interne finanțate de stat și preluarea de către investitorii străini a unei părți din acestea ar contribui la o situație mai bună a balanței de plăți prin reducerea volumului de bunuri de capital importate cu finanțare publică. Totodată, un volum ridicat al investițiilor străine directe determină și o modificare a structurii sectoriale și o îmbunătățire a nivelului tehnic.
O altă implicație pozitivă a investițiilor străine directe asupra economiei naționale este determinată de contribuția lor la creșterea economică. Acest fapt se produce în moduri deferite după cum investiția străină ia forma unei investiții noi sau a unei participări a investitorului străin la privatizare.
În cazul investiției noi, contribuția la creșterea economică este evidentă prin faptul că se creează o nouă capacitate de producție, locuri de muncă noi, un nou consumator și plătitor de taxe și impozite în economie.
În cazul participării la privatizare, efectul pozitiv al creșterii economice rămâne chiar dacă, de cele mai multe ori, preluarea unei întreprinderi de către investitorul străin a însemnat reducerea numărului de locuri de muncă. Explicația constă în faptul că investitorul străin, chiar restrângând activitatea, a menținut viabil un agent economic care, altfel, probabil că nu ar fi supraviețuit pe termen lung în noul climat economic concurențial.
Pentru o economie națională în tranziție, investițiile străine directe au un impact direct asupra procesului de privatizare. Dat fiind volumul mare de capital implicat în procesul de privatizare este evident faptul că, în absența investitorilor străini, nu se poate vorbi în mod real de o privatizare pe scară largă. Acest fapt este cu atât mai evident în cazul privatizării unităților publice (telecomunicații, energie, apă, poștă, etc.) sau a firmelor de mari dimensiuni, în care valorile de ordinul miliardelor de dolari elimină practic posibilitatea participării investitorilor autohtoni.
Efectul imediat al investițiilor străine in privatizare este complex și uneori înșelător. Astfel, dincolo de încasarea unei sume mari de către stat, apar efecte mai puțin plăcute, precum reducerea drastică a personalului și reducerea capacităților de producție. Efectul investițiilor străine în privatizare este totuși net pozitiv deoarece, pe de o parte, are loc o creștere a productivității muncii și a calității în întreprinderile privatizate și, pe de altă parte, nu există o alternativă reală pentru menținerea întreprinderilor și a personalului în forma moștenită de la sistemul central planificat.
Investițiile străine directe au efecte nemijlocite și asupra balanței comerciale. Realizarea practică a investițiilor determină la momentul inițial importul de mașini și utilaje finanțate de investitorul străin. În acest fel se rezolvă blocajul determinat pe de o parte de lipsa de valută la nivelul statului sau al întreprinzătorilor autohtoni pentru a realiza importurile respective, și pe de altă parte de lipsa din producția internă a utilajelor respective (cu parametri tehnici competitivi).
În cazul în care investitorul străin produce prioritar pentru export, atunci, în funcție de destinația încasărilor, există posibilitatea unui efect pozitiv asupra balanței comerciale. Tot un efect pozitiv se poate obține și în cazul producției pentru piața internă dacă în acest fel se realizează substituirea unor importuri.
Investițiile străine directe determinate de participarea la procesul de privatizare pot avea efecte favorabile asupra balanței de plăți externe, furnizând valori importante de capital în perioade critice.
Investițiile străine directe au efecte și asupra veniturilor bugetare. Efectul net este dificil, dacă nu chiar imposibil de cuantificat, totuși există unele efecte posibile.
Acordarea de facilități fiscale are un efect imediat de reducere a veniturilor bugetare. Acest efect nu trebuie însă calculat mecanic deoarece nu este clar câte firme (și deci câți plătitori de impozite) ar fi apărut în absența facilităților. Pe de altă parte, dezvoltarea afacerilor determinată de acordarea de facilități sau de o fiscalitate joasă face ca numărul întreprinderilor și volumul lor de activitate să crească, ceea ce înseamnă mai multe venituri la buget.
Acordarea de facilități financiare (acoperirea unei părți din valoarea investiției) este în mod cert o ieșire din buget, după cum creșterea șomajului datorată privatizării (inclusiv cu investitori străini) înseamnă cheltuieli în plus la buget. Dar, realizarea de întreprinderi viabile ca rezultat al privatizării, înființarea de firme competitive cu capital străin, care beneficiază de facilități dar care pot antrena firme din industria orizontală, înseamnă creșteri ale încasărilor bugetare.
Implicații la nivel microeconomic. Efectele la nivel microeconomic ale investițiilor străine directe sunt mult mai concrete și vizibile, în special în cazul economiilor în tranziție, cum este și cazul României. Accesul la tehnologii moderne, la management și know-how, la piețe de desfacere, au fost puternic resimțite de întreprinderile uzate fizic și moral. În plus, modernizarea întreprinderilor cu participare străină de capital are, de regulă, un efect de antrenare în rândul întreprinderilor autohtone. În cazul investițiilor străine în întreprinderi productive, efectul de modernizare se transmite și la nivel de subfurnizori locali, rețea de distribuție, tehnici de marketing, etc.
Analiza situației economiilor în tranziție a arătat că restructurarea și modernizarea au fost mult mai intense în întreprinderile cu participare străină de capital. De asemenea, practic în toate cazurile, investițiile de capital au fost însoțite de modernizarea managementului, modernizarea nomenclatorului de fabricație și pregătirea personalului.
O altă trăsătură specifică a întreprinderilor cu participare străină de capital este ceea ce, în cazul lor, restructurarea și modernizarea s-au făcut mult mai hotărât și rapid, chiar dacă au fost implicate anumite costuri speciale. Explicația poate fi găsită atât în experiența de piață mai mare a investitorului străin, cât și în faptul că acesta operează în condiții de constrângeri financiare și de timp foarte clare, spre deosebire de guverne, care sunt mai sensibile la presiunile sociale și la implicațiile electorale ale acestora.
Posibile implicații negative ale investițiilor străine directe. Investițiile străine directe pot genera o multitudine de efecte pozitive, dar în condițiile specifice ale economiei în tranziție nu sunt excluse și anumite efecte negative. Acestea pot fi cu atât
mai pregnante cu cât țara receptoare nu dispune de o politică economică bine structurată și de opțiuni sectoriale ferme.
Deci, în absența unei politici economice clare, chiar presupunând o totală bună-credință din partea tuturor actorilor economici implicați, țara receptoare se poate confrunta cu distorsiuni economice ca urmare a acțiunii investitorilor străini.
O altă situație posibilă este cea în care investitorul străin achiziționează (de exemplu prin privatizare) o poziție de monopol. Din punct de vedere economic concentrarea de piețe, fie și prin investiții străine, este un fenomen negativ care trebuie evitat. Pe de altă parte, din punct de vedere practic, monopolurile private determină, de regulă, efecte sociale și chiar economice negative mai mari decât cele ale monopolurilor de stat.
În situația în care la poziția de monopol se adaugă existența unor măsuri protecționiste, atunci investitorul străin se poate afla într-o situație foarte avantajoasă, dar care este departe de a reprezenta o structură de piață eficientă și în nici un caz avantajoasă pentru economia respectivă.
Rolul investițiilor străine în privatizare. Pentru o economie națională în tranziție, investițiile străine directe au un impact direct asupra procesului de privatizare. Dat fiind volumul mare de capital implicat în procesul de privatizare, este evident faptul că, în absența investitorilor străini, nu se poate vorbi în mod real de o privatizare pe scară largă.
Investițiile străine în privatizare (exprimate prin sume în valută efectiv încasate) înregistrate în România în perioada 1993 – 2001 se ridică la circa 1,5 mld USD, cifră care nu poate fi satisfăcătoare nici din punctul de vedere al numărului de tranzacții încheiate în valută (207 din 12.701) și nici în ceea ce privește condițiile și prețul la care s-au realizat privatizările. Este interesant de observat și structura pe valute a celor 207 contracte de privatizare încheiate în valută: 183 în USD, 19 în mărci germane, 2 în lire italiene, 2 în euro și 1 în franci elvețieni.
La fel ca și investițiile străine în societăți noi sau mixte, și investițiile străine în privatizare au fost afectate, la rândul lor, de o serie de factori ca:
– apariția târzie a României pe piață (practic după 1996) când interesul pentru zonă fie fusese satisfăcut (pentru unele firme multinaționale), fie scăzuse considerabil. Evenimentele din fosta Iugoslavie sau crizele financiare din Federația Rusă au jucat și ele un anumit rol în temperarea sau amânarea interesului unor investitori străini pentru zona balcanică
– încheierea unor contracte sub presiunea timpului, și mai ales a constrângerilor financiare, au făcut ca acestea să nu fie foarte avantajoase sau să nu prevadă un mecanism suficient de strict de controlare a respectării obligațiilor de către cumpărători
– instabilitatea legislativă precum și alți factori au făcut ca o serie de contracte de privatizare de valori mari să nu se mai finalizeze (Bell Helicopter, Akmaya, etc.)
2.3. Analiza evoluției investițiilor străine directe în România (1990 – 2004)
Sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI sunt caracterizate în plan economic de o adâncire accelerată a procesului de globalizare, fluxurile de investiții străine directe fiind principala formă de manifestare a acestui proces.
Fluxurile totale de investiții străine directe în economia mondială au depășit 1,3 trilioane USD în anul 2000, cunoscând o dublare atât în perioada 1992 – 1997, cât și în cei cinci ani precedenți. Pe de altă parte, vânzările globale ale filialelor societăților transnaționale au atins în 2001 un nivel practic dublu față de exporturile mondiale (19 trilioane USD față de 7 trilioane USD), făcând ca investițiile străine directe să fie mai importante decât comerțul mondial din punct de vedere al furnizării de bunuri și servicii către piețele străine.
În pofida unor reculuri înregistrate în 2001 și 2002, investițiile străine directe prezintă un potențial de creștere semnificativ pe termen lung. Aceste evoluții au atras, în mod justificat, atenția tuturor statelor și au generat o acerbă competiție pentru atragerea de investiții străine directe.
Investițiile străine directe, ca fenomen în cadrul economiei mondiale, se concentrează în proporție de peste 75% în cadrul grupului țărilor dezvoltate, dar interesul pentru acest tip de investiții este deosebit și în cazul țărilor în curs de dezvoltare și al celor în tranziție care au nevoie nu numai de influxuri de capital străin, ci și de experiență managerială modernă, de know-how și acces la piețe de desfacere.
În România, în perioada 1990 – 2004 investițiile străine directe au atins nivelul de circa 10.3 mld USD (care include un volum de circa 4,7 mld USD investiții străine în privatizare), nivel aflat departe de potențialul real al economiei, precum și de situația înregistrată în țările vecine: Polonia (50,6 mld USD), Ungaria (25.5 mld USD), Republica Cehă (44 mld USD).
În anul 2004 nivelul investițiilor directe în România a fost 41 miliarde de euro.
Decalajul dintre România și țările Europei Centrale este însă mult mai semnificativ dacă îl exprimăm prin nivelul investițiilor străine pe locuitor, indicator care măsoară mai exact gradul de atractivitate al unei țări pentru investitorii străini, dar și gradul de internaționalizare al economiei acesteia.
Pe baza datelor statistice dar și a aspectelor calitative legate de mediul de afaceri, cadrul instituțional și legislativ, decizii politice, este posibilă analizarea cauzelor care au determinat această nedorită diferențiere a României.
În primul rând, în România și, respectiv, în țările vecine, poziția factorilor de decizie, în primul rând a celor politici, dar nu numai, față de investițiile străine directe a fost diferită atât în conținut, cât și în consecvență.
În al doilea rând, marile intrări de capital străin în aceste țări vecine au fost determinate în special de privatizarea (fie și parțială) a unor utilități publice, a unor linii aeriene sau bănci de stat. Din acest punct de vedere, poziția României a fost diferită: încă nu se poate vorbi de privatizarea utilităților publice sau a marilor combinate industriale.
Având în vedere faptul că investiția efectuată de nerezidenți se poate realiza în moneda națională sau în valută convertibilă, ONRC calculează indicatorul “Valoarea capitalului social subscris exprimat în echivalent valută” care cuprinde: valoarea capitalului social obținută prin însumarea și transformarea valorilor subscrise în USD, a valutei liber convertibile și a monedei naționale (lei) la cursul comunicat de BNR de la data actului constitutiv/modificator.
Societăți Comerciale cu Participare Străină la Capital, Sinteză Statistică a operațiunilor la Registrul Comerțului la 31 dec. 2003, Buletin nr. 56/2003
Din compararea celor două seturi de date, respectiv cele de la BNR și cele de la ONRC, se remarcă faptul că, deși metodele de calcul nu sunt identice (ceea ce conduce la o repartizare în timp diferită a datelor), totuși rezultatele finale sunt extrem de asemănătoare.
Luând în considerare faptul că există o corelație între evoluția pe ani a investițiilor străine directe și cadrul legislativ specific fiecărei perioade, se pot face următoarele constatări:
până în 1996, în România a existat un cadru legislativ stabil și chiar atractiv în domeniul investițiilor străine directe, dar oferta de privatizare a fost foarte redusă și nu a inclus practic deloc utilitățile publice sau băncile. Ca rezultat, s-a înregistrat un mare număr de investitori străini (peste 50 000), de fapt cel mai mare din Europa Centrală și de Est, dar investitori mici, majoritatea dintre ei fiind persoane fizice. Această constatare vine să contrazică aserțiunile referitoare la existența unui nivel ridicat și descurajant al birocrației în perioada menționată, dat fiind faptul că investitorii mici nu dispun de influența pe care o pot avea investitorii de tipul companiilor mari, și sunt nevoiți să străbată toate etapele procesului birocratic. Faptul că acești investitori mici au venit în România este cel mai bun indiciu că ei nu se confruntau, în perioada respectivă, cu un nivel insurmontabil al birocrației;
în perioada 1997 – 2000 asistăm la o inversare a situației, respectiv cadrul legislativ și instituțional devine extrem de instabil, dar oferta de privatizare crește considerabil. Chiar dacă în acest interval de timp s-au înregistrat nivele ceva mai ridicate ale intrărilor de investiții străine directe (în special datorită investițiilor străine directe în privatizare), efectul acestei combinații de factori a fost negativ pe ansamblul economiei României. Instabilitatea cadrului legislativ și instituțional a afectat puternic investitorii străini atât direct (prin descurajerea inițiativei de investiție în condițiile imposibilității pregătirii unui plan de afaceri), cât și indirect (prin afectarea întregului climat de afaceri și a întregii evoluții economice care au devenit total neatractive). Practic, în prima parte a acestei perioade s-a înregistrat o reducere a PIB cu peste 14%, fapt care a creat o puternică circumspecție din partea investitorilor.
în perioada 2001 – 2003 putem vorbi de o atitudine neutrală față de investitorii străini pe fondul unei îmbunătățiri a evoluției economiei în ansamblul său. În această perioadă se observă o evoluție normală pentru țara noastră din punct de vedere al zonei și nivelului său de dezvoltare (1 – 1,5 mld USD pe an). Față de acest nivel se pot aștepta creșteri ocazionate de posibile mari investiții directe în privatizare (în domeniul exploatării și distribuției petrolului: Petrom, în domeniul bancar: Banca Comercială Română, în domeniul energiei, etc.). Aceste oscilații vor avea însă un caracter de unicat, după care creșterea investițiilor străine în România nu va mai depinde (din punct de vedere al influenței factorilor interni) decât de activitatea climatului său de afaceri și de creșterea cererii interne. Desigur că și factorii externi vor juca un rol important (starea economiei mondiale, evoluții geopolitice, integrarea în Uniunea Europeană, etc.), dar acești factori sunt niște elemente aflate dincolo de controlul decidenților români. Pe baza considerentelor de mai sus se poate estima că pe ansamblul perioadei 2001 – 2004 se va putea atinge ca medie anuală nivelul de 1,8 mld USD prevăzut ca țintă de guvern.
O trăsătură a investițiilor străine directe în România o reprezintă faptul că investițiile de peste 500 mii USD reprezintă peste 80% din totalul investițiilor. Se remarcă o polarizare în funcție de mărimea capitalului, respectiv ocirca 1% din numărul societăților comerciale cu participare străină deține peste 80% din capitalul investit și circa 95% din numărul acestora deține 11,66% din capitalul investit.
Această caracterisică este reflectată și de structura pe tipuri de investitori (persoane fizice sau juridice). Doar 7,7% din investitorii străini și 8,3% din partenerii români sunt persoane juridice, restul de 92,3% și respectiv 91,7% fiind persoane fizice.
În ceea ce privește structura capitalului în valută subscris în societățile cu participare străină de capital după 1990 pe tipuri de investitori, 78,5% aparține unor persoane juridice (firme), iar 21,5% unor persoane fizice.
Interpretarea datelor de mai sus conduce la următoarea concluzie: cel mai mare număr de societăți cu participare străină la capital au fost înființate de investitori străini persoane fizice, iar cele mai mari investiții (din punct de vedere al capitalului investit) au fost efectuate de investitori străini persoane juridice (firme).
Polarizarea în societăți foarte mici (de regulă având ca investitori persoane fizice) sau foarte mari (având ca investitori persoane juridice) este explicabilă în condițiile economiei în tranziție a României, în care funcționarea mecanismelor de piață și a instituțiilor nu sunt încă bine puse la punct.
Marii investitori pot acționa pe o piață imperfectă deoarece ei își pot permite strategii pe termen lung care admit pierderi în primii ani de funcționare. Totodată, aceste firme mari pot avea acces la instituțiile Guvernului și dispun de consultanță tehnică și juridică necesară pentru a soluționa multiplele probleme ce pot apărea.
Pe de altă parte, firmele mici și investitorii individuali pot acționa pe o piață imperfectă deoarece ei au inerție minimă, nu sunt implicați în investiții mari, cu cicluri de tehnologie lungi, și pot valorifica rapid situații conjuncturale favorabile.
În acest context se poate aprecia că sporirea ponderii întreprinderilor mijlocii în rândul investitorilor străini va reprezenta un adevărat barometru al funcționării normale a economiei de piață a României.
O explicație simplă a diferenței mari înregistrate le nivelul investițiilor străine din România și cel din celelalte țări în tranziție este dată de evoluția diferită a procesului de privatizare. În țările în tranziție în care nivelul investițiilor străine este ridicat au avut loc încă din anii 1994 – 1995 privatizări ale utilităților publice (energie electrică, comunicații telefonice, etc.), ale băncilor de stat, ale marilor întreprinderi industriale. În România aceste mari privatizări au debutat abia în 1998 (Romtelecom, Banca Română de Dezvoltare, Dacia), în condiții nefavorabile din punct de vedere al climatului intern și internațional. Despre o privatizare cu adevărat semnificativă putem vorbi abia în 2001 (Sidex Galați), iar principala bancă a țării (Banca Comercială Română) se prevede a fi privatizată în viitorul apropiat împreună cu compania petrolieră Petrom.
Având în vedere dinamismul deosebit al sectorului comunicațiilor nu numai pe plan mondial, dar și în România exprimat prin evoluția explozivă a comunicațiilor GSM (realizate cu investiții străine), se poate spune că țara noastră a mai ratat o șansă de a atrage investiții străine semnificative și de a-și moderniza economia și prin menținerea unui monopol al comunicațiilor de telefonie fixă până la 01 ianuarie 2003.
Metodologia de înregistrare a investițiilor străine directe a Oficiului Național al Registrului Comerțului, dincolo de imperfecțiunile sale, are avantajul de a reflecta fidel reacția investitorilor străini față de economia României prin măsurarea distinctă a următoarelor elemente:
– înmatriculări – reflectând intrările de noi investitori străini, acest component ne arată activitatea pieței românești la un moment dat
– majorări – acest component indică reacția investitorilor străini care se află pe piața românească și care pot aprecia favorabil această piață (și deci își vor majora capitalul) sau nu (și deci își pot menține capitalul inițial sau chiar se pot retrage prin radiere sau cesionare către investitorii români)
– radieri – acest comportament reflectă cazul investitorilor străini care din diferite motive se retrag și închid societatea comercială respectivă
– cesiuni – cesiunile se pot face de la sau către investitorii români. În cazul vinderii de acțiuni/părți sociale către investitorii români, înregistrarea se face cu semnul minus (o descreștere a investițiilor străine directe), iar în cazul achiziționării de acțiuni/părți sociale de la investitorii români înregistrarea se face cu semnul plus (o creștere a investițiilor străine directe).
Evoluția structurii investițiilor străine directe în România în funcție de tipul de operațiuni efectuate de investitorii străini (majorări de capital, înmatriculări, radieri, cesiuni de la/către investitorii români) este prezentată în tabelul următor:
S.C. cu participare străină la capital și valoarea capitalului social subscris (mii USD)
Sursa: Oficiul Național al Registrului Comerțului, februarie 2004
Din analiza datelor de mai sus se pot face mai multe interpretări.
Din punct de vedere al ponderilor celor patru tipuri de operațiuni se remarcă existența a două perioade distincte:
– perioada 1991 – 1997 în care înmatriculările (deci investițiile în societăți comerciale noi) sunt mai mari decât celelalte tipuri de operațiuni (majorări, cesiuni, radieri). Această evoluție poate fi considerată ca fiind normală dată fiind perioada de început a pătrunderii capitalului străin în România sub formă de investiții străine directe
– perioada 1998 – 2003 în care înmatriculările sunt vizibil mai mici decât majorările (respectiv un raport de circa 1:6). De asemenea, înmatriculările sunt ușor mai mici decât cesiunile, și doar ușor mai ridicate decât radierile. De menționat că aceste raporturi se regăsesc și pe fiecare an în parte în această perioadă.
Rezultă de aici că în perioada 1998 – 2003 au avut loc puține intrări noi de capital străin. În schimb, unii investitori străini deja existenți care s-au acomodat cu piața românească și cu mecanismele ei de funcționare și-au extins activitatea.
Într-o economie normală, majorările substanțiale (raportate la soldul investițiilor străine directe) ar trebui să aibă un efect de demonstrație și deci să atragă noi investitori străini. Acest fapt nu se produce, mai mult, în perioada menționată, s-a înregistrat un volum ridicat de radieri și cesiuni către investitorii români la nivele comparabile sau chiar mai mari în unii ani cu cele ale investițiilor străine noi.
Această evoluție se poate interpreta prin aceea că o parte din investitorii străini existenți fie se retrag, fie își vând acțiunile/părțile sociale unor investitori români. Cum majorările cresc, se poate interpreta că are loc o concentrare a capitalului străin: un număr mic de investitori străini își majorează capitalul în vreme ce alți investitori străini se retrag, iar investitorii străini noi nu vin decât în proporție redusă.
Acest fenomen poate fi considerat un barometru sensibil care indică starea economiei de piață nefuncțională și care reclamă inițierea unor măsuri efective și eficiente de îmbunătățire a mediului de afaceri și de adoptare a unei atitudini cu adevărat pozitive față de atragerea investițiilor străine directe.
În cei 14 ani de după revoluție România nu a reușit să atragă ca investiție străină directă mai mult de 10,3 mld USD conform datelor existente la Oficiul Național al Registrulrul Comerțului. Concret, oamenii de afaceri străini au înființat sau au cumpărat în țara noastră 97.203 societăți comerciale.
Datele statistice arată că cetățenii străini au fost atrași mai mult de investiții în industrie, servicii și comerțul cu ridicata. Nu prea au avut căutare agricultura, turismul și construcțiile.
Primele 10 țări după capitalul investit în România sunt prezentate în tabelul următor:
Sursa: Registrul Comerțului
Olanda este primul investitor în România cu aproximativ 18% din totalul investițiilor străine directe, ceea ce înseamnă peste 1,85 mld USD. În ciuda acestei valori mari, numărul de firme cu capital olandez este de numai 1743 (1,79% din totalul societăților comerciale cu capital străin din România). Motivația acestei situații este aceea că domeniile în care s-au implicat investitorii olandezi sunt dintre cele mai bănoase: prelucrarea și fabricarea produselor din țiței, fabricarea cimentului, comerț cu bunuri nealimentare, etc.
Printre cele mai mari grupuri olandeze prezente în România se numără: ING, Phillips, Unilever, Stork Fokker sau Shell. Dar foarte mulți dintre investitorii olandezi sunt, de fapt, francezi, italieni, canadieni sau americani care, datorită unor beneficii de natură financiară și legislativă preferă să-și înregistreze firmele ca fiind rezidente în Olanda și nu în țara lor de origine. Un exemplu în acest sens este societatea Italsofta România care trece drept investiție olandeză, firma acționarului italian fiind înregistrată în Olanda.
Franța este al doilea investitor străin în România cu aproximativ 10% din totalul investițiilor străine directe. Conform estimărilor Misiunii Economice Franceze la București, afaceriștii din Hexagon se luptă pentru primul loc cu firmele din Olanda, investind circa 1,06 mld USD în cumpărarea sau înființarea de întreprinderi.
Cele mai multe firme franceze vizează direct piața bunurilor de consum (Danone, Carrefour, Cora, Bricostore). După venirea în România, principalele grupuri franceze au investit sume importante. Printre acestea se numără: Orange, BRD Societe-Generale, Lagarge Romcim, Renault Dacia, Vivendi-Environement, Carrefour, Alcatel, Danone, Alstrom Transport.
Germania ocupă locul al treilea după nivelul capitalului social subscris la societățile comerciale, în valoare de aproximativ 890 mil USD (8,49% din valoarea capitalului străin în România), iar numărul societăților cu capital german înmatriculate în România depășea la sfârșitul anului 2003 cifra de 10900 (circa 11% din totalul societăților comerciale cu capital străin din țara noastră), Germania fiind a doua țară, după Italia, cu cele mai multe firme înregistrate în România. Statisticile arată că cel mai bun an pentru investitorii din Germania a fost 1994, când în România au fost înființate peste 1600 societăți comerciale cu participare nemțească.
Investitorii germani s-au orientat în special către sectorul industrial, unde sunt înmatriculate 23% din societățile cu capital german. Alte domenii sunt: comerțul cu ridicata, comerțul cu amănuntul, serviciile profesionale, transporturi, etc. Companiile germane cele mai importante sunt: Holcim, Continental Automotive Products, Parktiker, Linde Gaz și Mondial SA.
SUA a investit în diverse societăți din România peste 700 mil USD. Domeniile considerate bănoase de americani sunt variate: industria IT&C, cosmetice, industria farmaceutică, etc. Cele mai cunoscute companii sunt: Coca-Cola, McDonald’s, Marriott Grand Hotel, Hilton, Kraft Foods, Xerox, Hewlett Packard, HBO sau Colgate-Palmolive.
Italia este al cincelea investitor străin în România, cu peste 600 mil USD. În schimb, dacă avem în vedere numărul mare de firme înființate (14157, aproximativ 15% din numărul total de societăți cu capital străin din România), putem spune că italienii au fost atrași să facă afaceri în țara noastră, ei aflându-se pe primul loc din acest punct de vedere. Italienii sunt implicați în afaceri mici, în special textile, confecții și mobilă.
Antilele Olandeze, zonă cunoscută ca paradis fiscal preferat de firmele offshore, se află pe locul al șaselea în topul principalilor investitori după participarea la capitalul social. Suma investită este de aproape 600 mil USD, adică 6% din totalul banilor aduși de străini în România. Surpriza este că acești bani au fost investiți în doar nouă firme din România. Nici nu este de mirare dacă ne gândim că LNM Holdings, care deține mai mult de jumătate din siderurgia românească, este înregistrat în Antilele Olandeze. Această firmă este proprietarul combinatelor Sidex Galați, Siderurgica Hunedoara, Tepro Iași, și Petrotub Roman.
În ceea ce privește repartiția teritorială a investițiilor străine în România, se disting 8 mari zone geografice.
Sursa: Registrul Comerțului
După țara de origine, olandezii, americanii și austriecii sunt pe primele trei locuri ca valoare investită, fiind urmați îndeaproape de francezi, italieni și greci.
Din punct de vedere al numărului de societăți, cele mai multe aparțin italienilor, urmați de germani și americani. Deși se află pe primul loc din punct de vedere al sumelor investite, olandezii au înființat puține societăți.
Sectorul telecomunicații este cel care a atras cea mai mare investiție străină din capitală. Datele de la Registrul Comerțului arată că Mobifon (firma care administrează operatorul de telefonie mobilă Connex) a investit aproximativ 320 mil USD. Pe locul al doilea se află investiția făcută în Banca Agricolă. Transformarea acesteia în Raiffeisen Bank a reprezentat o investiție de 171 mil USD. Pe locul al treilea din punct de vedere al valorii investiției realizate se află un producător american de săpunuri, detergenți și produse de întreținere. Investiția Colgate – Palmolive a reprezentat un aport de 132 mil USD.
În perioada octombrie 2001 – decembrie 2003 valoarea totală a investițiilor mai mari de 1 mil USD se ridică la circa 1,13 mld USD conform datelor obținute de la Agenția Română pentru Investiții Străine, în 2004 valoarea totală a fost de 41 de miliarde.
În anul 2003, valoarea investițiilor străine în România a depășit 1,3 mld USD, cu 200 mil USD mai mult decât în anul 2002. Din datele centralizate de BNR, din 1990 valoarea investițiilor străine directe în țara noastră a ajuns la 11,6 mld USD, cu 1,3 mld mai mare decât datele Registrului Comerțului. Diferența provine din modalitatea de calcul folosită de BNR, care este potrivită regulilor FMI. Statisticile BNR iau în calcul capitalul vărsat efectiv, care a trecut prin conturile băncilor, și nu capitalul subscris (care poate figura numai în acte). O altă raportare ar fi cea a liniilor de credite directe acordate de companiile-mamă către sucursalele sau filialele din România. În fine, datele luate în calcul de BNR se referă numai la investițiile care reprezintă peste 10% din capitalul social al unei firme, cele mai mici fiind considerate investiții de portofoliu.
2.4. Locul României în Europa din punct de vedere al investițiilor străine atrase
România a atras o foarte mică parte din totalul investițiilor străine directe din Europa Centrală și de Est. Aparent, în clasamentul după acest criteriu, țara noastră este a cincia din cele zece state candidate la aderarea în Uniunea Europeană. De fapt, suntem printre ultimii.
După 1990 și până la sfârșitul anului 2003 investițiile străine directe în România au totalizat aproape 10,4 mld USD. Această sumă ne plasează cu mult în urma fruntașelor: Polonia, Cehia și Ungaria.
Sursa: Registrul Comerțului
Dar comparația cifrelor brute este înșelătoare. Din punct de vedere al valorii investite, România este înaintea Sloveniei, dar mica republică desprinsă din fosta Iugoslavie abia dacă este cât trei sau patru județe de-ale noastre și are o populație de zece ori mai mică decât a României. Se mai pot face multe comparații de acest fel și toate ne sunt defavorabile.
Dacă raportăm volumul investițiilor străine directe la numărul populației, ne regăsim pe ultimul loc. Iată situația aproximativă a intrărilor de investiții străine directe pe cap de locuitor:
Cehia: 3000 USD/locuitor
Estonia: 2600 USD/locuitor
Ungaria: 2400 USD/locuitor
Slovenia: 2000 USD/locuitor
Slovacia: 1800 USD/locuitor
Polonia: 1200 USD/locuitor
România: 500 USD/locuitor
Mai mult, în aceste țări bilanțul pozitiv este amplificat de reinvestirea profitului. În România deficitul de cont curent pe anul trecut de circa 6% din PIB ascunde probabil și repatrierea unor profituri ale investitorilor străini.
Dacă valoarea de piață a Petrom este de circa 1 mld USD, așa cum se aprecia într-un comentariu recent, și dacă s-ar reuși anul acesta vânzarea cotei de 35% prevăzută în strategia de privatizare, s-ar obține dintr-un foc un sfert din suma totală a investițiilor străine directe pe anul trecut. Sistemul energetic (producția și distribuția de energie electrică) reprezintă de asemenea o ofertă de valoare mare. Pe de altă parte, privatizările de la noi se soldează tot mai des cu bilanțuri negative. Scutirile de datorii și anularea penalităților costă bugetul mult mai mult decât sumele intrate direct din privatizare, iar investițiile promise pentru mai târziu rămân adesea la stadiul de vorbe.
Investițiile străine directe contribuie, pe termen lung, la atenuarea dezechilibrului balanței comerciale. Potrivit datelor FMI pe anul 2002, 40% din exporturile României au fost realizate de companii străine.
Pe de altă parte, Institutul de Studii Economice din Viena (WIIW) arată că aderarea la UE va aduce investiții străine directe suplimentare imediat după aderare și că acesta este principalul beneficiu imediat pentru noile state membre. Concluzia logică este că pentru România și Bulgaria, care vor fi primite în UE abia în 2007, vor rămâne inevitabil mai puține capitaluri disponibile.
Dacă pentru candidatele fruntașe, potrivit WIIW, 2003 a fost “ultimul an al independenței economice”, pentru țara noastră, 2004 va fi primul an în care vom resimți efectele rămânerii în urmă. La aceste rezultate s-a ajuns în primul rând din cauză că privatizarea a început târziu și a mers încet. În 1996 ungurii, cehii și polonezii terminaseră deja de vândut ce aveau și se întreceau deja în atragerea investițiilor “green-field”.
3.Atragerea capitalului străin în România
3.1. Principalele elemente ale procesului decizional al investițiilor străine directe
Procesul decizional în tranzacțiile cu investițiile directe operează în funcție de mai multe elemente.
Motivația specifică pentru investitorul străin. Din punctul de vedere al investitorului străin există mai multe elemente pe care acesta le ia în considerare când investește în România:
dimensiunea importantă pe care o are piața românească care, cu cei peste 20 mil locuitori, poate constitui un debușeu important pe termen mediu și lung, pe măsura creșterii puterii de cumpărare a populației, dacă ne referim la bunurile de consum, însă și unele sectoare ale industriei, agriculturii, infrastructurii și turismului
accesul pe piețele de export facilitat de legăturile tradiționale cu unele țări din Europa, inclusiv cele din centrul și estul Europei, precum si de poziția geografică a României, la intersecția drumurilor dintre Occident și Orient, și beneficiind de o cale fluvială de transport care traversează Europa: Dunărea
forța de muncă posedând o pregătire tehnică de bază poate deveni ușor competitivă pe plan internațional dacă i se oferă motivații și stimulente corespunzătoare
regimul juridic al investițiilor străine este competitiv în multe privințe dacă îl raportăm cu cel al țărilor concurente din zonă, iar posibilitatea unor stimulente selective suplimentare constituie un avantaj în plus
accesibilitatea la resursele naturale ale țării prezintă un atu important pentru investitorii străini mai ales în condițiile României care dispune de asemenea resurse
existența unui parc industrial diversificat care poate fi modernizat fără a fi necesară construirea de obiective noi și astfel un efort investițional mai crescut.
Motivația receptorului de investiții. În ceea ce privește receptorul de investiție, acesta are mai multe motive pentru atragerea investițiilor străine directe:
investițiile străine directe pot deveni unul din suporturile ajustărilor structurale și deci ale procesului de reformă economică structurală. Acest rol structural poate fi jucat prin infuzia de tehnologie modernă în sectoarele viabile, prin expertiza managerială și de gestiune economică specifice economiilor de piață, etc.
ar putea contribui la spargerea structurilor monopoliste existente în economie care, fiind de stat, obstrucționează în general procesele interne de reformă, în special competiția specifică economiei de piață
pot constitui factori activi de conectare a mediului economic intern la cel extern, declanșând în acest fel procesul de deschidere structurală spre exterior a economiei naționale și la ridicarea parametrilor concurenței pe un plan superior
pot fi pârghii de consolidare a legăturilor internaționale și ale interdependențelor economico-politice și de securitate ale țării, inclusiv de integrare în UE
acoperirea parțială a necesarului de resurse financiare pentru restructurarea și modernizarea economiei, cunoscând că formarea brută a capitalului fix din România deține numai 20% din PIB, în condițiile în care necesitățile reale ar conduce la o pondere de cel puțin 30%, diferența trebuie acoperită cu surse din exterior. Acest lucru este greu de realizat și pentru faptul că deficitul balanței de plăți externe este mare și trebuie acoperit tot cu asemenea resurse externe
facilitatea accesului la tehnologie, know-how și management occidentale, mai ales în condițiile în care nu există resurse financiare pentru a le achiziționa direct înlesnirea pătrunderii cu mărfuri și servicii pe piața externă prin beneficierea de rețeaua și de reputația investitorului străin.
3.2. Dificultăți înregistrate în atragerea ISD în România
Atragerea investițiilor străine directe în România a fost marcată de unele dificultăți, poate inerente perioadei. Prezentarea acestor dificultăți permite în același timp și sugerarea unor soluții de îmbunătățire a activității acestui domeniu.
Principala limită a activității de promovare a investițiilor străine a constat în absența în perioada 1990 – 2003 a unei politici industriale care ar fi stabilit o serie de priorități în dezvoltarea ramurilor și sectoarelor industriale și ar fi permis o politică activă de acordare de stimulente pe bază de criterii calitative.
Absența unei politici industriale a determinat implicit și absența instrumentelor prin care aceasta să fie adusă la îndeplinire (pârghii fiscale, financiare, posibilități efective de intervenție în sensul ușurării accesului investitorului străin pe piața românească, etc.), făcând ca activitatea de atragere a investițiilor străine directe să se materializeze în special prin acțiuni de promovare generală, acordate de servicii de consultanță și promovarea unor proiecte la nivel microeconomic.
Absența unei politici industriale, cu componența ei privind investițiile străine directe, a determinat și o acțiune nu întotdeauna prietenoasă și coordonată din partea organelor fiscale, vamale, administrative, față de investitorul străin.
O altă limită cu conotații, poate, mai ales psihologice a fost reprezentată de menținerea până la începutul anului 1997 a unei anumite neclarități față de posibilitatea investitorului străin de achiziționare a terenurilor aferente investiției străine în România.
Dar poate că efectul cel mai intens resimțit în planul volumului investițiilor străine directe atrase în România a fost produs de ritmul lent al privatizării.
Nivelul ridicat al fiscalității a reprezentat și el un factor mai puțin încurajator pentru potențialii investitori străini, ca de altfel și pentru cei români.
În perioada 1997 – 2003, o dificultate specifică a fost reprezentată de instabilitatea legislativă și instituțională extremă, care a împiedicat investitorii străini să facă evaluări pe termen mediu și lung asupra profitabilității investițiilor în România.
O serie de ezitări înregistrate în gestionarea reformei a accentuat reticența investitorilor străini, iar repetatele depunctări ale României de către agențiile de rating internaționale ca urmare a declinului economic au sporit, la rândul lor, această rezervă.
Lipsa unui mandat clar acordat agenției de promovare a investițiilor străine (Agenția Română de Dezvoltare) în perioada 1991 – 1996 și practic desființarea sa imediat după 1997 a determinat în prima fază o eficiență relativ redusă în atragerea investitorilor străini, iar în a doua fază o confuzionare a acestora prin mesajul transmis (un domeniu nu poate fi prioritar dacă instituția de profil este desființată).
Insuficienta promovare pe plan internațional a ofertei României în domeniul investițiilor străine s-a acutizat după 1997, când, practic, nu s-au mai alocat fonduri pentru această activitate, iar prin desființarea instituției de profil la sfârșitul anului 1997, România s-a autoeliminat de la finanțarea acordată de UE exact pentru atragerea de investiții străine directe. În 1998 România a devenit prima țară din Europa și poate din lume care nu avea o instituție specializată în atragerea investițiilor străine. Reînființarea în 1999 a unei instituții cu acest nume (Agenția Română de Dezvoltare), dar cu atribuții mult diferite, nu a mai putut compensa pierderea acestui instrument util în atragerea investițiilor străine directe. Ulterior, în 2000, și această instituție a fost desființată, sporind și mai mult confuzia investitorilor străini. În perioada 2000 – 2002 resursele alocate activității de promovare a investițiilor străine directe au fost considerabil mai reduse atât față de țările competitoare din regiune, cât și față de nivelul din România anterior anului 1997.
Insuficienta dezvoltare a infrastructurii (comunicații, transporturi, telecomunicații, etc.), stadiul incipient al sistemului financiar-bancar și de asigurări, lipsa spațiilor pentru birouri și locuințe, aplicarea unor tarife diferențiate străinilor la hoteluri și transportul aerian, atitudinea negativă a unor directori de întreprinderi ale statului, monopolul privatizării prin FPS și unele ministere, etc.
Efectele sub așteptări ale unor investiții deja realizate, în special a celor din privatizare, din cauza calității discutabile a unor investitori acceptați de partea română, în urma unei slabe documentări asupra acestora și/sau corupției.
Percepția externă nefavorabilă asupra României în general și la care a contribuit ignorarea interesului național în lupta pentru putere dusă în primii ani după revoluție, dar mai ales percepția asupra climatului de afaceri. Acest climat are o importanță deosebită în condițiile în care toate țările au liberalizat investițiile externe și acordă cam aceleași stimulente fiscale, vamale și financiare.
3.3. Coordonatele unei strategii de promovare a ISD în România
Se poate spune că acumularea de capital autohton și încurajarea investitorului național rămân soluția creșterii durabile și sănătoase a economiei românești. Totuși, în condițiile în care nevoia de capital investițional se ridică la 8 – 12 mld USD anual și capitalul autohton privat și de stat este mult sub această nevoie, necesitatea investițiilor străine este cu mult mai evidentă, nemaipunând în balanță celelalte avantaje la care acestea conduc.
Din analiza făcută asupra acestor investiții a rezultat că există multe neajunsuri în această componentă a politicii economice externe românești și că de fapt nu am avut o strategie concretă, coerentă, continuă și pertinentă de promovare și stimulare a acestor investiții.
Coordonatele unei strategii de promovare a investițiilor străine directe trebuie să-și propună neutralizarea factorilor cu efect major în descurajarea acestora. În acest sens s-ar putea avea în vedere următoarele orientări:
elaborarea și aplicarea în practică a unei politici guvernamentale de promovare a investițiilor străine directe cu scopul aducerii imaginii externe a țării la dimensiunile realităților interne, imagine care să cuprindă avantajele competitive de care dispune România și nu numai handicapurile și dezavantajele, cum se întâmplă în prezent.
Pentru aceasta este necesară proiectarea și finanțarea unei campanii active de diseminare masivă în străinătate, inclusiv prin Internet, a informației specializate privind condițiile economico-investiționale din România, ceea ce ar putea înlătura și actualele prejudecăți, reticențe și atitudini ostile pe care acest gol informațional le-a alimentat după 1989.
În acest scop ar trebui traduse și trimise organizațiilor patronale, băncilor de investiții și marilor firme transnaționale toate strategiile și programele de specializare sectorială, proiectele de dezvoltare și de investiții ce se vor elabora pentru primul deceniu al noului secol și mileniu.
Construirea treptată a credibilității României ca piață potențial avantajoasă pentru investitorii străini se poate realiza prin aplicarea reală și consecventă a unei strategii pragmatice de promovare investițională, prin prezentarea cu profesionalism a avantajelor ce le oferă poziția geografică, dimensiunile pieței, existența de resurse naturale valorificabile și a unei forțe de muncă calificate, moștenirea unui parc industrial diversificat ce poate fi valorificat fără investiții majore, etc.
consolidarea și dezvoltarea cadrului instituțional care circumscrie activitatea de promovare a investițiilor străine în România.
O strategie promoțională bazată pe valorificarea avantajelor competitive și relative ale țării noastre presupune nu numai corijarea dezavantajelor și a punctelor slabe, ci și mult profesionalism la nivelul mecanismului de promovare național. În acest context se impune ca agenția de promovare a investițiilor străine directe să fie o instituție semiguvernamentală cu o organizare flexibilă, adaptabilă și autonomă, la activitatea căreia să participe organizațiile patronale, băncile, fostul FPS, ministerele economice și principalii agenți economici.
întrucât promovarea investițională reclamă o legătură permanentă cu sectorul particular, răspunsuri operative și pertinente investitorilor, profesionalism și practici ce marketing, apare necesară întărirea pe toate căile, inclusiv printr-un sistem informațional adecvat a legăturilor dintre structurile de promovare și agenții economici, direct sau prin organizațiile lor patronale.
completarea și îmbunătățirea cadrului juridic, specific și general, care să corespundă actualelor exigențe ale economiei de piață și mai ales necesității realizării unui mediu de afaceri stabil și atractiv pentru investitori, fie ei autohtoni, fie străini. Concentrarea legislației în vigoare, eventual într-un cod al investițiilor.
Întrucât lupta de concurență tinde să se mute mai mult din sfera condițiilor juridice de acces și operare pe o piață externă, ca cea a României, în sfera condițiilor economice de bază, un cadru legislativ coerent, favorabil și stabil reprezintă o condiție esențială pentru atragerea investițiilor străine directe. În acest sens vor trebui rapid corectate disfuncționalitățile legislative și birocratice existente în prezent, care, generând și corupție, au îndepărtat pe mulți dintre investitorii străini. Coerența și stabilitatea în acest domeniu sunt absolut necesare și ele trebuie imediat introduse fără echivoc și compromisuri.
o strategie de atragere a investițiilor străine directe rămâne însă literă moartă dacă nu vom asista în viitorul apropiat la relansarea creșterii economice. O strategie, pe termen mediu și lung de dezvoltare pe toate planurile a economiei românești va trebui să constituie suportul de bază al promovării investițiilor străine în România.
atragerea direcționată a investițiilor străine directe, în sensul facilitării accesului celor care contribuie efectiv la restructurarea și modernizarea economiei românești.
3.4. Agenția Română pentru Investiții Străine
Programul de guvernare pe perioada 2001 – 2004 acordă o importanță deosebită atragerii capitalului străin în economia românească, ca una dintre modalitățile de asigurare a accesului la piețele străine prin efectul complementar al implementării noilor tehnologii și a know-how-ului, de acoperire a cererii mari de forță de muncă, al stimulării competiției cu alte economii, de dinamizare a exporturilor și creare de noi locuri de muncă, etc.
În acest sens se dorește îmbunătățirea mediului de afaceri în România prin crearea unui climat prietenos și atractiv pentru investitorii străini prin punerea în funcțiune a unor mecanisme corespunzătoare, respectiv prin crearea cadrului legal și instituțional necesar desfășurării activității investiționale la nivelul impus de standardele internaționale și conform celor mai bune practici în domeniu.
Ca urmare, a fost înființată Agenția Română pentru Investiții Străine, ca o interfață între mediul de afaceri din țară și din străinătate și factorii de decizie la nivel central și local, având ca misiune atragerea și menținerea capitalului străin în economie ca efect al creării unui mediu de afaceri prietenos și atractiv pentru dezvoltarea proiectelor de investiții.
Activitatea complexă de promovare pe plan internațional a oportunităților de afaceri din România precum și acțiunile de atragere a investitorilor străini au demonstrat necesitatea menținerii unui contract permanent cu mediul de afaceri atât cel din țară, cât și cel din afara acesteia.
Agenția Română pentru Investiții Străine se înființează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, prin reorganizarea Departamentului pentru Relațiile cu Investitorii Străini din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, și a Direcției Generale pentru Promovarea Investițiilor din cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei, care își încetează activitatea.
Agenția, care își are sediul în București, Bulevardul Primăverii, nr.22, sect 1, răspunde de aplicarea politicii Guvernului pentru promovarea și atragerea investițiilor străine directe.
În realizarea obiectului său de activitate, Agenția Română pentru Investiții Străine are următoarele atribuții principale:
coordonează elaborarea strategiilor de promovare a investițiilor străine directe în România și a programelor de acțiune pentru atragerea capitalului străin în economie, colaborând cu ministerele și autoritățile administrației publice locale, în conformitate cu prioritățile și programele de dezvoltare economică a țării
monitorizează respectarea prevederilor legale privind regimul investițiilor străine în România și inițiază proiecte de acte normative pentru îmbunătățirea legislației în domeniu, pe care la supune Guvernului spre adoptare
acționează, inclusiv prin consultări cu investitorii români și străini, cu organizațiile profesionale, cu patronatele, cu Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și camerele de comerț și industrie teritoriale, cu agențiile de dezvoltare regionale, pentru menținerea permanentă a unui mediu de afaceri favorabil promovării investițiilor directe, prin asigurarea armonizării legislației în domeniu, simplificarea procedurilor și eliminarea barierelor administrative
coordonează activitatea de promovare pe plan intern și internațional a investițiilor străine directe în România, asigurând aducerea la îndeplinire a obiectivelor programului de guvernare în acest domeniu
acordă, la cerere, investitorilor străini asistență de specialitate în contactarea companiilor și organizațiilor românești și furnizează informațiile necesare pentru înființarea de societăți comerciale în România, precum și informații referitoare la mediul de afaceri românesc
lucrează în strânsă legătură cu firmele române și asigură o comunicare efectivă intre acestea și companiile străine
desfășoară activitatea de promovare a investițiilor străine în corelație cu strategiile Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, ale Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare și cu strategiile pentru acest domeniu ale ministerelor economice, pentru a susține o prezentare coerentă a ofertei românești de privatizare pe plan internațional
informează periodic Guvernul cu privire la volumul, originea, structura, domeniul de activitate și tendința investițiilor străine directe. În acest sop, lunar, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, BNR, Direcția Generală a Vămilor, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și celelalte instituții publice sau private care înregistrează, conform legii, informații privind investițiile străine în România, au obligația de a comunica agenției datele pe care le dețin, referitoare la elementele prevăzute mai sus
promovează, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, o imagine atractivă privind politica și realitatea economică, climatul investițional din România, în mediile de afaceri internaționale. În acest scop va elabora și difuza materiale promoționale (broșuri, pliante, afișe, CD-ROM-uri, pagină de Internet, studii și analize privind investițiile străine în România, etc.) și va organiza manifestări promoționale, seminarii și conferințe
va fi sprijinită de Ministerul Afacerilor Externe în identificarea și atragerea de surse de finanțare internaționale. Va contribui la constituirea unei baze de date actualizate permanent privind surse externe de finanțare, respectiv domeniile de interes pentru partenerii externi
îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau prin alte acte normative pentru domeniul său de activitate.
Agenția Română pentru Investiții Străine participă și reprezintă România la toate lucrările instituțiilor și asociațiilor internaționale din domeniul promovării investițiilor străine directe și urmărește realizarea programelor de asistență tehnică din străinătate în domeniul investițiilor străine directe.
În vederea asigurării unor condiții corespunzătoare de asistare a investitorilor străini pentru identificarea celor mai atractive amplasamente, inclusiv prin acordarea de consultanță și informarea în perioada anterioară și ulterioară efectuării investiției, agenția va colabora cu agențiile de dezvoltare regionale. De asemenea, ministerele vor colabora cu agenția în vederea realizării obiectului său de activitate.
În scopul îndeplinirii atribuțiilor sale, agenția are dreptul să solicite informații de la celelalte organe ale administrației publice centrale, de la autoritățile administrației publice locale, de la alte instituții și autorități publice, precum și de la societățile comerciale la care statul este acționar sau asociat, acestea având obligația de a furniza datele menționate.
Strategia Agenției Române pentru Investiții Străine a avut în vedere crearea, de facto, a unui Consiliu Consultativ, format din reprezentanții mediului de afaceri din România (Consiliul Investitorilor Străini, Asociația Investitorilor Străini din România, Camera de Comerț și Industrie a României, organizații profesionale, bănci, etc.), precum și ai altor instituții și organizații implicate în atragerea capitalului străin în economie, care a lucrat ca organ consultativ al Agenției Române pentru Investiții Străine și a sprijinit activitatea acesteia în perioada 2002 – 2003, contribuind la realizarea unei legături efective cu comunitatea de oameni de afaceri din România.
Existența acestui consiliu a contribuit la asigurarea unei transparențe totale a activității Agenției în atragerea capitalului străin, a permis o comunicare directă între mediul de afaceri și instituțiile statului și a condus la îmbunătățirea climatului de afaceri din România în perioada menționată.
Ca urmare, se prevede constituirea, de jure, a unui Consiliu pentru strategie, organ deliberativ, fără personalitate juridică, din componența căruia fac parte reprezentanți de prestigiu ai mediului de afaceri din țară și străinătate și președintele agenției.
Consiliul pentru strategie va coordona activitatea agenției referitoare la tehnicile de abordare a potențialilor investitori străini interesați de dezvoltarea unor proiecte de investiții în România, diseminarea informațiilor în mediile de afaceri din străinătate și va orienta direcțiile de acțiune ale agenției în vederea obținerii unor rezultate conform celor mai bune practici în domeniu, pentru asigurarea unei transparențe sporite a procesului de promovare și atragere a investițiilor străine în economie, și identificarea soluțiilor optime necesare realizării obiectivelor în domenii stabilite prin Programul de Guvernare.
Consiliul pentru strategie este condus de un președinte numit prin decizie a Primului Ministru și este compus din 11 – 15 membri, inclusiv președintele agenției, propuși de președintele Consiliului pentru Strategie și numiți prin decizia Primului Ministru. Pot fi membri ai Consiliului numai persoanele care au pregătire profesională și experiență relevantă în domeniul afacerilor, precum și probitate morală recunoscută.
În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul pentru strategie emite decizii care sunt obligatorii pentru Agenție.
Membrii Consiliului nu au dreptul de a participa la deliberarea sau adoptarea unei decizii în situația în care într-o anumită operațiune au, direct sau indirect, vreun interes personal financiar, comercial sau de altă natură.
Consiliul funcționează pe baza unui regulament propriu de organizare și funcționare. Activitatea curentă este siguranță de un secretariat tehnic.
Agenția este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, numit prin decizia Primului Ministru. Președintele conduce întreaga activitate a Agenției, și o reprezintă în raporturile cu ministerele, cu alte autorități ale administrației publice, cu organizații, în raporturile cu persoanele fizice și juridice române sau străine.
Agenția are un secretar general, care este funcționar public de carieră, numit pe bază de concurs sau examen pe criterii de profesionalism. Acesta îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, dar poate îndeplini și alte însărcinări prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al agenției sau încredințate de președintele acesteia.
Numărul maxim de posturi și structura organizatorică a agenției se aprobă prin hotărâre de guvern. În cadrul structurii organizatorice a agenției, prin ordin al președintelui, se pot organiza servicii, birouri și colective temporare de lucru. Coordonarea și atribuțiile compartimentelor din aparatul propriu al Agenției se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, care se aprobă prin ordin al președintelui.
Personalul Agenției se încadrează cu respectarea structurii organizatorice și în limita numărului de posturi prevăzute prin hotărâre a Guvernului. Salarizarea personalului de conducere și execuție al Agenției se face conform legii. Numărul maxim de posturi ale aparatului de lucru al Guvernului și al Ministerului Dezvoltării și Prognozei se reduce cu un număr de posturi aferent exercitării atribuțiilor și competențelor preluate de Agenție.
Agenția preia de asemenea toate drepturile și obligațiile aferente activității de promovare a investițiilor directe, inclusiv cele cu impact semnificativ în economie, de la Ministerul Dezvoltării și Prognozei și de la Departamentul Pentru Relațiile cu Investitorii Străini, așa cum sunt recunoscute sau stabilite prin acte normative, acorduri și contracte încheiate de aceste instituții cu terțe persoane fizice sau juridice române sau străine.
Concluzii
Societatea comercială reprezintă asocierea de persoane care, în scopul săvârșirii de acte de comerț și în baza unui acord de voință contractual, pun în comun aporturi patrimoniale, fac să lucreze capitalul social și împart eventualele beneficii rezultate.
Reglementarea generală în materia societăților comerciale a fost dată prin Legea 31/1990 privind societățile comerciale. Această lege se aplică oricărei societăți comerciale, indiferent de obiectul acesteia de activitate sau de proveniența capitalului, inclusiv societăților comerciale cu participare străină.
Această reglementare generală se completează cu dispozițiile Codului comercial în ceea ce privește aspecte referitoare la faptele de comerț, comercianți și obligații comerciale, cât si cu dispozițiile Codului civil referitoare la contractul de societate și ale Codului muncii cu referire la încadrarea salariaților la societățile comerciale.
Societățile comerciale se pot constitui în una din formele:
– Societate în nume colectiv (SNC)
– Societate în comandită simplă (SCS)
– Societate pe acțiuni (SA)
– Societate în comandită pe acțiuni (SCA)
– Societate cu răspundere limitată (SRL)
Societățile comerciale constituite pe teritoriul României sunt persoane juridice române, indiferent de naționalitatea sau cetățenia și sediul sau domiciliul asociaților sau acționarilor fondatori.
Noțiunea de cetățenie se folosește pentru persoane fizice, iar cea de naționalitate pentru persoane juridice. Determinarea naționalității se face potrivit sediului social real prin care se înțelege locul unde se află centrul principal de conducere și gestiune a activității statutare, chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acționarii sau asociații din alte state.
Comercianții străini, persoane fizice sau societăți comerciale, pot efectua acte de comerț în România în calitate de comercianți individuali sau ca asociați într-o societate comercială, cu respectarea regulilor prevăzute de legea română pentru străini. Este prevăzut dreptul străinilor de a constitui societăți comerciale cu participare străină în asociație cu persoane fizice sau juridice române sau cu capital integral străin, cu respectarea dispozițiilor legii privind constituirea de societăți comerciale și a legii privind investițiile străine. Aceste dispoziții sunt aplicabile și comercianților individuali.
Prin societăți comerciale cu participare străină înțelegem societățile comerciale și sucursalele constituite pe teritoriul României, cu capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau juridice române, fără a deosebi dacă acestea s-au constituit ulterior, prin dobândirea de părți sociale sau acțiuni la societățile existente în cadrul capitalului inițial, sau prin majorarea acestuia, precum și de obligațiuni sau alte efecte de comerț emise de acestea.
Problema specifică a societății comerciale cu participare străină este cea a monedei în care poate fi exprimat capitalul său. Operațiunile de încasări și plăți privind investițiile străine se efectuează prin conturi în lei și în valută. Asociații într-o societate cu participare străină, indiferent dacă sunt români sau străini, pot subscrie capitalul social fie în lei, fie în valută, fie în lei și valută.
Aportul partenerului străin la capitalul social poate consta în:
– numerar (lei sau valută)
– bunuri corporale (mașini, utilaje, echipamente, instalații, mijloace de transport, subansamble, piese de schimb, etc.)
– bunuri necorporale (drepturi: brevete de invenție, mărci de fabrică, de comerț sau de servicii, licențe, know-how, dreptul de autor asupra unor opere, etc.)
– aporturi în alte drepturi și avantaje, servicii, cunoștințe, metode de organizare și de conducere, etc.
Constituirea societății comerciale cu participare străină parcurge, în mod necesar, independent de originea capitalului subscris și de forma de societate, la fel ca și celelalte societăți comerciale, cele trei faze: consensuală, judiciară, de publicitate și înmatriculare.
Documentele constitutive sunt:
– contractul de societate – în cazul constituirii în forma SNC sau SCS
– contractul de societate și statutul – în cazul SA, SCA și SRL. Aceste acte pot fi constituite sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv.
Constituirea societății comerciale cu participare străină în asociere cu persoane fizice sau juridice române, sau cu capital integral străin se poate efectua numai după obținerea certificatului de investitor eliberat de ARIS.
În 15 zile de la data autentificării actelor constitutive, societatea trebuie să ceară autorizarea judiciară de funcționare judecătorului delegat. Acesta verifică, la rândul său, îndeplinirea condițiilor de constituire și funcționare a societății, pe baza certificatului de investitor eliberat de ARIS și a avizului Camerei de Comerț și Industrie teritorială.
Procedura înființării societății comerciale se încheie cu formalitățile de publicitate în Monitorul Oficial al României, înmatricularea în Registrul Comerțului și înscrierea la Administrația Financiară.
Societățile comerciale cu capital străin recunoscute de plin drept în România trebuie să îndeplinească condițiile cerute de legea română pentru a putea funcționa pe teritoriul României, în sensul că nu li s-ar putea crea un regim de favoare față de alte societăți comerciale. Dimpotrivă, personalitatea juridică a acestor societăți suportă unele limitări:
– societatea comercială nu va putea dobândi, prin recunoașterea personalității ei juridice, mai multe drepturi decât are în statul în care a fost înființată și în care își are sediul
– societatea comercială străină nu va putea dobândi în România drepturi pe care legea statului română nu le acordă societăților comerciale naționale
– societățile comerciale străine pot suferi unele restrângeri ale capacităților lor. Aceste restrângeri sunt menite fie să protejeze interesele economiei naționale, fie să stimuleze activitatea propriilor să agenți economici. În această categorie figurează obligația de a obține anumite autorizații de la organele administrative competente sau interzicerea exercitării unor profesii comerciale expres prevăzute de lege sau fuziunii unei societăți comerciale naționale cu o societate comercială străină în alte condiții decât cele prevăzute de legea română.
Societățile comerciale cu capital parțial sau integral străin, persoane juridice române, pot dobândi oricând pe durata existenței lor dreptul de proprietate și orice alte drepturi reale asupra bunurilor mobile și imobile necesare realizării obiectului lor de activitate.
Conform legislației române, prin noțiunea de investiție străină în România se înțelege și participarea investitorului străin la majorarea capitalului social al unei societăți deja existente sau dobândirea de părți sociale sau acțiuni la o astfel de societate. Astfel de operații, prin care investitorul străin devine coasociat, sau chiar asociat unic (dacă dobândește capitalul social al unei societăți în proporție de 100%), implică modificarea contractului de societate și/sau statutului societății respective.
Organizarea societății este cea prevăzută de Legea 31/1990, care constituie drept comun în materie.
Organele de conducere, administrație și control sunt: adunarea generală, consiliul de administrație și cenzorii.
Există însă și dispoziții speciale:
– unicul administrator sau președintele consiliului de administrație, precum și jumătate din numărul administratorilor trebuie să fie cetățeni români, dacă prin contractul de societate sau statut nu se prevede altfel
– majoritatea cenzorilor și a supleanților trebuie să fie cetățeni români, fără ca prin actele constitutive să se poată deroga de la aceste dispoziții.
Societatea comercială cu participare străină are dreptul să angajeze atât cetățeni români, cât și pe cei de altă naționalitate.
Dizolvarea unei societăți comerciale cu participare străină intervine, ca și la celelalte societăți comerciale, în cazuri ca:
– hotărârea AGA de încetare a activității
– expirarea termenului convenit pentru durata societății comerciale
– realizarea obiectivului propus
– imposibilitatea de îndeplinire a obiectivului societății
– reducerea capitalului sau a numărului de acționari sub limitele legale
– lichidarea judiciară
– declararea nulității societății comerciale
– hotărârea tribunalului.
Lichidarea și repartizarea patrimoniului societății se realizează conform dispozițiilor Legii 31/1990.
Investitorii străini au dreptul să transfere în străinătate sumele obținute din lichidarea investițiilor, în condițiile regimului valutar din România, după plata tuturor obligațiilor către statul român și către partenerii contractuali. Această dispoziție se aplică și pentru cota-parte din activul de lichidare al acestor asociați.
În cazul dizolvării sau lichidării societății, lichidatorii au obligația înstrăinării terenurilor în termen de un an de la data hotărârii de dizolvare numai către persoane care au capacitatea juridică de a dobândi astfel de bunuri.
Societățile comerciale străine care vor să-și extindă activitatea în România au posibilitatea să constituie, cu respectarea legii, filiale, sucursale și alte sedii secundare, care să desfășoare aceeași activitate comercială ca și societatea comercială care le constituie.
Filiala este o societate comercială cu personalitate juridică, constituită de societatea comercială primară (mamă), care deține majoritatea capitalului său. Din această cauză, deși este subiect de drept distinct, filiala este dependentă și se află sub controlul societății mamă.
Ca persoană juridică, filiala participă la raporturi juridice în nume propriu. Prin actele juridice ale reprezentanților săi, filiala dobândește drepturi și își asumă obligații cu angajarea unei răspunderi proprii.
Filialele se constituie în una din formele de societate prevăzute de lege și vor avea regimul formei de societate în care s-au constituit. Filialele constituite în România ale societăților comerciale străine vor fi persoane juridice române din momentul înmatriculării în Registrul Comerțului.
Filiala, având independență și autonomie și un sediu propriu, funcționează și este supusă legii române. Constituirea de filiale în România nu pune nici un fel de probleme de recunoaștere, pentru că filiala este considerată ca fiind o societate comercială română.
Dacă filiala se constituie numai cu capital străin aparținând societății fondatoare, atunci ea va avea forma unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic.
Constituirea de filiale este, de regulă, o formă de a face investiții străine.
În România nu se pot înființa sedii secundare sub denumirea de filiale.
Sucursala este o modalitate de extindere a societății străine, luând ființă din inițiativa și cu fondurile acesteia. Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică (sedii secundare) ale societății comerciale, stabilite în țara de constituire a acesteia sau în alte țări.
Sucursalele sunt supuse legii societății străine care a decis constituirea lor, dar și legii țării în care funcționează în ceea ce privește înființarea lor. Din acest motiv se prevede înmatricularea sucursalelor înființate în România de firme cu sediul în străinătate în Registrul Comerțului de la sediul sucursalei înființate sau, dacă se înființează mai multe sucursale, de la sediul uneia din acestea.
Sucursalele pot fi însă acționate în judecată în țara în care funcționează în legătură cu operațiile efectuate în această țară.
Constituirea sucursalelor se face pe baza actelor constitutive supuse legii locului unde societatea mamă din străinătate își are sediul principal, cu avizul ARIS, avizul consultativ al Camerei de Comerț și Industrie a României și autorizarea Guvernului.
Reprezentanțele, agențiile sau alte sedii secundare sunt forme exogene uzuale înființate de societățile comerciale primare, ca o prelungire a acestora în scopul reprezentării intereselor economice ale acestora.
Reprezentanța se deosebește esențial atât de filială, cât și de sucursală, pentru că nu este și nici nu poate fi organizată ca întreprindere producătoare de marfă, prestatoare de servicii sau executantă de lucrări, rolul său fiind acela de mandatar pentru intermedierea unor tipuri de activități în numele și pe seama societății comerciale pe care o reprezintă.
Societățile comerciale și organizațiile economice străine pot avea reprezentanțe în România pe bază de autorizație eliberată, în acest scop, în condițiile legii, la cererea acestora, de Ministerul Comerțului Exterior. De asemenea, acestea pot fi reprezentate în România pe bază de contract, și de birouri românești specializate, inclusiv cele înființate din inițiativă proprie.
Societățile comerciale și organizațiile economice străine reprezentate răspund, în condițiile legii, pentru actele și activitatea reprezentanțelor lor în România.
Forma cea mai importantă sub care capitalul străin intră în țară este cea a investițiilor străine, care pot fi:
investiții străine directe
investiții străine de portofoliu (indirecte)
Investiția străină directă reprezintă participarea la constituirea sau extinderea unei întreprinderi prin oricare din formele juridice prevăzute de lege, dobândirea de acțiuni sau părți sociale ale unei societăți comerciale, cu excepția investițiilor de portofoliu, sau înființarea și extinderea în România a unei sucursale de către o societate comercială străină prin:
– aport financiar, în monedă națională sau în valută convertibilă
– aport în natură de bunuri mobile sau/și bunuri imobile, corporale și necorporale
– participarea la creșterea activelor unei întreprinderi prin orice mod legal de finanțare.
Investitorii beneficiază în România în principal de următoarele garanții:
– posibilitatea efectuării de investiții în orice domeniu și în orice formă juridică prevăzută de lege
– egalitatea de tratament (just și echitabil) pentru investitorii români sau străini, rezidenți sau nerezidenți în România
– garanții împotriva naționalizării, exproprierii sau altor măsuri cu efect echivalent
– facilități vamale și fiscale
– asistență privind parcurgerea formalităților administrative
– dreptul la conversia în valuta investiției a sumelor în lei ce le revin din investiție, precum și la transferul valutei în țara de origine, potrivit reglementărilor privind regimul valutar
– dreptul investitorilor de a alege instanțele judecătorești sau arbitrale competente pentru soluționarea eventualelor litigii
– posibilitatea reportării pierderilor înregistrate în cursul unui exercițiu financiar pe seama profitului impozabil al exercițiilor financiare următoare
– posibilitatea utilizării amortizării accelerate
– posibilitatea deducerii cheltuielilor pentru reclamă și publicitate din profitul impozabil
– posibilitatea angajării de cetățeni străini în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Aceste prevederi nu se aplică investitorilor care operează și investițiilor care funcționează în zone libere sau în zone reglementate prin legi speciale.
O societate comercială, persoană juridică rezidentă sau nerezidentă, poate dobândi orice drepturi reale asupra bunurilor mobile sau imobile, în măsura necesară derulării activității sale, potrivit obiectului social, cu excepția terenurilor, care pot fi dobândite numai de persoane fizice sau juridice române.
Investitorii străini sau nerezidenți au aceleași drepturi și obligații ca și investitorii români, cu unele adăugiri.
Investitorii nerezidenți au dreptul de a transfera în străinătate, fără nici un fel de restricții, după plata impozitelor și taxelor legale, următoarele venituri, în valută liber convertibilă:
– dividendul sau beneficiul obținut de la o societate comercială, persoană juridică română, în cazul în care sunt acționari sau asociați
– venitul obținut în cazul unei asociații în participațiune, precum și veniturile obținute din vânzarea acțiunilor și părților sociale
– sumele obținute din lichidarea unei societăți comerciale potrivit legii
– sumele obținute cu titlu de despăgubire ca urmare a unei exproprieri sau a aplicării altei măsuri cu efect echivalent
– alte venituri, conform formei de realizare a investiției.
In cazul în care un acord bilateral de promovare și protejare a investitorilor, ratificat potrivit legii, ori o altă lege ar îndreptăți un investitor, persoană fizică sau juridică străină, la un tratament mai favorabil, investitorul în cauză va beneficia de acel tratament.
O categorie aparte a investițiilor în România o reprezintă investițiile directe cu impact semnificativ în economie, care sunt reglementete de acte normative speciale.
Prin investiție directă cu impact semnificativ în economie se înțelege investiția nouă, cu o valoare care depășește echivalentul a 1 milion USD, realizată în formele și modalitățile prevăzute de lege și care contribuie la dezvoltarea și modernizarea infrastructurii economice a României, determină un efect pozitiv de antrenare în economie și creează noi locuri de muncă.
Spre deosebire de investițiile directe, investițiile de portofoliu presupun numai tranzacții financiare, respectiv plasarea pe piață a unor sume de bani în vederea obținerii de profituri. Aceste plasamente financiare pot lua forma acțiunilor, obligațiunilor, certificatelor de depozit sau a bonurilor de tezaur. În general, aceste investiții au caracter migrator și speculativ, iar tranzacționarea se face pe piața bursieră.
Constituie investiție străină de portofoliu cumpărarea de valori mobiliare, inclusiv de titluri de stat, denumită tranzacție, de pe piețele organizate ale valorilor mobiliare, de către o persoană fizică sau juridică cu domiciliul sau sediul în străinătate, prin intermediul unei instituții abilitate, în condițiile legii.
Investițiile străine au jucat un rol principal în dezvoltarea industrială a multor țări din întreaga lume. Totuși rolul acestora nu trebuie maximizat, în sensul că ele nu pot rezolva toate problemele legate de sărăcie și subdezvoltare. Țările care se străduiesc să atragă capital străin trebuie să privească realist avantajele pe care le pot aduce investițiile străine.
Implicațiile pe care investițiile străine directe le-au avut și le au asupra economiilor în tranziție, cum este cea a României, pot fi urmărite atât la nivel macroeconomic, cât și microeconomic. Pe lângă efectele economice, investițiile străine au atras după sine și o serie de implicații politice, mai ales în contextul integrării în structurile euro-atlantice și în Uniunea Europeană.
Principalele sectoare de activitate în care s-au concentrat investițiile străine în România în perioada 1990 – 2004 au fost: industrie (extractivă, prelucrătoare, construcții de mașini, utilaje și echipamente), servicii profesionale, comerț cu ridicata, transporturi construcții, comerț cu amănuntul, etc.
Pentru atragerea investițiilor străine, România are nevoie de o strategie de promovare a investițiilor străine directe trebuie să-și propună neutralizarea factorilor cu efect major în descurajarea acestora. În acest sens s-ar putea avea în vedere următoarele orientări:
– elaborarea și aplicarea în practică a unei politici guvernamentale de promovare a investițiilor străine directe cu scopul aducerii imaginii externe a țării la dimensiunile realităților interne, imagine care să cuprindă avantajele competitive de care dispune România și nu numai handicapurile și dezavantajele, cum se întâmplă în prezent.
– completarea și îmbunătățirea cadrului juridic și instituțional, specific și general, care să corespundă actualelor exigențe ale economiei de piață și mai ales necesității realizării unui mediu de afaceri stabil și atractiv pentru investitori, fie ei autohtoni, fie străini.
– o strategie de atragere a investițiilor străine directe rămâne însă literă moartă dacă nu vom asista în viitorul apropiat la relansarea creșterii economice. O strategie, pe termen mediu și lung de dezvoltare pe toate planurile a economiei românești va trebui să constituie suportul de bază al promovării investițiilor străine în România.
– atragerea direcționată a investițiilor străine directe, în sensul facilitării accesului celor care contribuie efectiv la restructurarea și modernizarea economiei românești.
Tot în acest sens se dorește înbunătățirea mediului de afaceri în România prin crearea unui climat prietenos și atractiv pentru investitorii străini prin punerea în funcțiune a unor mecanisme corespunzătoare, respectiv prin crearea cadrului legal și instituțional necesar desfășurării activității investiționale la nivelul impus de standardele internaționale și conform celor mai bune practici în domeniu.
Ca urmare, a fost înființată Agenția Română pentru Investiții Străine, ca o interfață între mediul de afaceri din țară și din străinătate și factorii de decizie la nivel central și local, având ca misiune atragerea și menținerea capitalului străin în economie ca efect al creării unui mediu de afaceri prietenos și atractiv pentru dezvoltarea proiectelor de investiții.
Agenția Română pentru Investiții Străine se înființează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, prin reorganizarea Departamentului pentru Relațiile cu Investitorii Străini din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, și a Direcției Generale pentru Promovarea Investițiilor din cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei, care își încetează activitatea.
În cei 14 ani de după revoluție România nu a reușit să atragă ca investiție străină directă mai mult de 10,3 mld USD conform datelor existente la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Concret, oamenii de afaceri străini au înființat sau au cumpărat în țara noastră 97.203 societăți comerciale.
Aceste valori sunt totuși scăzute față de celelalte țări din centrul și estul Europei și față de necesitățile de investiții străine ale țării noastre.
Pe lângă instabilitatea mediului de afaceri, cea mai importantă cauză a acestei situații o constituie instabilitatea cadrului juridic și instituțional privind investițiile străine. Deci putem spera ca, o dată cu rezolvarea acestor probleme, să crească și numărul investitorilor străini și, implicit, volumul investițiilor străine în România, ceea ce ar duce la o dezvoltare economică durabilă a țării noastre.
BIBLIOGRAFIE
Bonciu Florin “Investiții străine directe”, Ed. Lumina Lex, București, 2003
Cârcei Elena “Drept comercial Român”, Ed. All Beck, București, 2000
Cărpenaru S. D. “Drept comercial Român”, Ed. All, București, 2004
Denuța I. “Investiții străine directe”, Editura Economică, București, 1998
Grădinaru Nicolae, “Constituirea, funcționarea și lichidarea societăților comerciale”, Ed. Alutus, București, 2003
Munteanu C. “Investiții străine de capital”, Ed. Oscar Print, București, 1995
Niță Ion “Politica economică externă a României”, Ed. Independența Economică, 2001
Petrescu Raul “Constituirea, funcționarea și modificarea societății comerciale”, Ed. Oscar Print, București, 1999
Puiu Alexandru “Management internațional”, Ed. Independența Economică, Brăila, 1999, vol. II
10.Rusu Mirela “Investiții străine directe”, Ed Paideia, București, 2000
11.Vonica Romul “Drept comercial”, Ed. Lumina Lex, București, 2000
12.Vonica Romul “Dreptul societăților comerciale”, Ed. Lumina Lex, București, 2000
*** Codul Civil
*** Codul Comercial
*** Codul Fiscal
*** Codul Muncii
***Decretul-Lege 122/1990 privind autorizarea și funcționarea în România a reprezentanțelor societăților comerciale și organizațiilor economice străine
*** Legea 31/1990 privind regimul societăților comerciale
*** Legea 105/1992 privind dreptul internațional privat
***OUG 66/1997 privind regimul investițiilor străine în România realizate prin cumpărarea de titluri de stat
*** OUG 31/1997 privind regimul investițiilor străine în România
*** OUG 92/1997 privind stimularea investițiilor directe
*** Legea 332/2001 privind stimularea investițiilor cu impact semnificativ în economie
*** Legea 792/2001 pentru aprobarea OUG 66/1997
*** Legea 345/2002 privind TVA
***Legea 390/2002 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Române pentru Investiții Străine
*** OUG 34/2003 pentru modificarea și completarea Legii 390/2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte Juridice Privind Societatile Comerciale CU Capital Strain In Romania (ID: 125134)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.