.cauze Legale de Revocare a Donatiilor

INTRODUCERE

De-a lungul existenței sale, omul este supus în mod continuu unor norme prin intermediul cãrora i se limiteaza libertatea.

Oricare individ trebuie sã se supunã legilor naturale biologice sau fizice, în primul rând, acestea având propriile lor sancțiuni în caz de neîndeplinire.În continuare,apar reguli cu privire la conduitã,familie sau profesie.Uzanțele sociale,religia și morala intervin de asemenea, tinzând sã-i impunã omului perceptele lor în circumstanțele cele mai variate ale vieții sale și,în special, în raport cu semenii.

Normele juridice coexistã cu toate aceste reguli, primele încercând sã reglementeze întregul ansamblu de aspecte ale vieții.

Dintre ramurile de drept,dreptul civil este probabil cel mai vast, cuprinzând, pe lângã alte norme și reglementãri legate de om și patrimoniul.Scopul acestei reglementãri este asigurarea unei folosințe și proprietãți netulburate,precum și protejarea intereselor legitime ale persoanei.

Materia contractelor speciale ,ca parte integrantã a dreptului civil,are ca obiect de reglementare instrumentele juridice prin intermediul cãrora se realizeazã,de regulã, circulația bunurilor (de exemplu-locațiunea, depozitul),ori crearea de valori(de exemplu-antrepriza).

Vânzarea-cumpãrarea ,locațiunea, depozitul, arendarea, donația sunt doar câteva dintre posibilitãțile pe care le are o persoanã relativ la patrimoniul sãu.Operațiunile prin care se transmite dreptul de proprietate,pot avea caracter oneros sau gratuit.Cele cu caracter gratuit

beneficiazã de o reglementare mai strictã,tocmai pentru a apãra interesele familiei.

Un astfel de contract îl constituie și contractul de donație.

In Codul Civil român,donația este reglementatã în Titlul II din Cartea a III-a–„ Despre diferitele moduri prin care se dobândește proprietatea “ ,titlul cuprinzând și testamentul.

Reunirea donației și a testamentului într-un titlu se explicã prin aceea cã autorii Codului napoleonian ,urmãrind tradițiile dreptului german din cutumele Franței au privit libertãțile, fie între vii, fie  mortis causa,  mai

mult din punct de vedere al îngrãdirilor pe care le-au încurajat spre a limita contravenierea principiului conservãrii bunurilor în familie.

„Transmisiunea cu titlu gratuit e forma cea mai înaltã a colaborãrii sociale. Ea dã satisfacție sentimentelor active care, alãturi de interese și mai presus de ele,rămâne marele martor al vieții sociale“-spune Matei B.Cantacuzino.

Constantin Hamangiu gãsește trei trãsãturi comune ale donației și testamentului,în ciuda faptului cã primul este un contract,iar al doilea este un act de dispoziție unilateralã.Astfel,ambele sunt acte de dispoziție cu titlu gratuit ,au ca scop atribuirea unor bunuri dupã dorința dispunãtorului cãtre anumite persoane alese pentru considerațiuni afective și,nu în ultimul rând,sunt acte solemne.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE DONAȚIE

SECȚIUNEA 1

ISTORICUL CONTRACTULUI DE DONAȚIE

Întotdeauna oamenii au fãcut donații,ca expresie a afecțiunii, datoriei ,recunoștinței.

Cel mai vechi cod din lume,cel al regelui Hammurabi,reglementeazã donația astfel : »Dacã tatãl dã unui fiu,al cãrui ochi este plãcut,câmp, grãdinã sau casã și-i va face și înscris, dupã moartea tatãlui,când vin toți frații sã împartã moștenirea,el iși va lua dania și numai dupã scãderea acesteia,ei vor împãrți în bucãți egale averea casei pãrintești. »

La romani, donația era fãcutã nu numai între vii, ci și „per mortis causa“.Este celebrã definția lui Marcian în  „Digeste “ :

„ mortis causa donatia est cum (magis)qui habere se vult quam qui donat magisquue donat quam heredem tuum “

Justinian în „Institute“ ,ca și Paul ,se ocupa de donație.În dreptul român clasic era un act între vii însă în epoca postclasică , își asimileazã și dispozițiile cu cauză de moarte.

Vechile legiuiri ale Moldovei prevedeau cã se mai putea dispune cu titlu gratuit prin donație cu cauză de moarte și prin codicil.Donația cu cauză

de moarte se deosebea de donația propriu-zisã și se apropia mai mult de testament. Astfel,asemenea dreptului roman,vechile legiuiri ale Moldovei prevedeau cã se puteau face donații cu cauzã de moarte, prin care o persoanã ce trãiește cu temerea unui pericol de moarte, dãruiește un bun unei alte persoane, sub condiția suspensivã sau rezolutorie a morții sale, donatorul fiind liber sã revinã asupra mãsurii sale oricând .

În urma acceptãrii de cãtre donatar, donatorul putea sa revinã în orice moment cu privire la donația fãcutã atâta timp cât era în viațã .Dacã lipsea

elementul condiționator al voinței, atunci donația constituia o donație între vii(donație absolutã ).

Revocabilitatea acestei donații nu era de esența ei, deoarece donatorul putea sã renunțe la revocare printr-o cauzã expresã fãrã ca libertatea sã înceteze a fi o donație mortis causa.

Donația mortis causa se deosebea de donația între vii prin urmatoarele caractere :

a)ea nu era definitã decât la moartea donatorului.

-devenea caducã prin moartea donatarului, dacã acesta murea înaintea

donatorului

-era irevocabilã dupã dorința donatorului afarã de cazul când exista o clauzã contrarã

Donația „mortis causa“se apropia de testament în urmãtoarele puncte de vedere :

a)era revocabilã dupã voința donatorului,"dacã el se cãia de ceea ce fãcuse“(si cum donationis pacnituisset)

b)ca și testamentul, ea era fãcutã „mortis contemplatione, propter mortis sus-pacianim“

c)ea era revocatã de drept de câte ori donatarul murea înaintea donatorului.

Donațiunea „mortis causa“ se apropia mai mult de testament decât de donațiune, de aceea, Justinian, printr-o constituție, a asimilat-o aproape cu desãvarșire legatului „hoe mortis causa donationes ad exemplum logatorum redactae sunt per omnia … a mobis constitutum est, ut per omnia fere legatis conumerretur “(Inst.Sect I,in medio,De donationibus ,II,7)

Asimilarea, însã, nu era completã, deoarece legatul nu conferea pentru moment nici un drept legatarului, fiind pentru el „o simplã expectativã“.Contrar, însã, donația cu pricinã de moarte transfera proprietatea lucrului dãruit sub condiție rezolutorie.

În prezent, aceste donații nu mai sunt permise, însã donația prin care donatorul dispune actual și irevocabil de bunurile sale în favoarea donatorului cu condiția ca acesta din urmã sã nu poatã sã intre în stapânire cât timp va trãi donatorul, fiind o donație cu termen,este acceptatã.

Dreptul românesc vechi reglementeazã dota ca donație cu înscris, iar Legiuirea Caragea,din 1918, care s-a aplicat pânã la intrarea în vigoare a Codului Civil Român o include în Cartea a IV-a.

Alexandru Mavrocordat în „Sobornicescul hrisov“din 1875, la 14 august hotãrãște cã pe viitor urmeazã a se anula daniile fãcute de cei sãraci celor bogați și puternici, pentru a proteja țãrãnimea și a stopa deghizarea unor exproprieri în donații.

Donațiile constituiau unul din modurile derivate de dobândire a proprietãții boierești, din donația domneascã.

Proprietatea donativã era condiționatã de realizarea sarcinilor încredințate, putând fi restrânsã de Domn prin procedura numitã „preadalica“.Când Domnul renunța la revocarea donației, proprietatea devenea creditarã.

Proprietatea bisericii s-a constituit, de asemenea în mari domenii, îndeosebi pe calea daniilor din partea credincioșilor –domni, boieri, prelați, orãșeni, țãrani-fãcute în scopuri pioase.Mãnãstirile și bisericile nu aveau drept sã înstrãineze daniile ctitorilor, care puteau cere și întoarcerea lor.

Ștefan cel Mare face danie mãnãstirii Voroneț „o vie pe care a sãdit-o domnia mea din pustie“

SECȚIUNEA 2

REGLEMENTARE LEGALÃ

În Codul Civil, donațiile sunt reglementate în cartea III, “ Despre diferitele moduri în care se dobândește proprietatea “, în Titlul II, la un loc cu testamentele, deoarece,atât donația cât și testamentul au la bazã intenția de a gratifica.

Reglementarea donației are la bazã intenția de liberalitate a donatorului. Așadar, în Codul Civil, donația este normatã în articolul 800 „nimeni nu va putea dispune de avutul sãu, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donațiuni între vii sau prin testament“ .

Contractul este gratuit când nu se vizeazã obținerea unui echivalent, conform articolului 946 Cod Civil, iar dupã Al. Cristescu „a dobândi cu titlu gratuit înseamnã a dobândi nedând nimicu de la sine, precum printr -o donațiune“.

SECȚIUNEA 3

NOȚIUNE

Donația este o liberalitate,deoarece diminueazã ireversibil patrimoniul donatorului,“un act de liberalitate prin care donatorul dã irevocabil un lucru donatarului care-l primește“(art .801 Cod Civil)

S-a afirmat cã definiția formulatã în art .801 este inexactã, “deoarece donația este un contract și nu un act“.Astfel ,în situația în care donatarul ar refuza primirea bunului,“donația nu s-ar finaliza, rămânând în stare de ofertã“.

Obiectul unei donații îl poate forma nu numai un lucru-cum prevede 801 Cod Civil-ci și un drept.

Definiția mai poate fi consideratã incompletã și datoritã faptului cã omite sã evidențieze caracterul solemn al contractului.

Astfel, în literatura juridicã, donația este definitã ca fiind acel contract unilateral, esențialmente gratuit și solemn, prin care o persoanã ,numitã donator, își transferã irevocabil un drept real sau de creanțã, unei persoane-numitã doantar-sporind patrimoniul acesteia, fãrã a urmãri sã primească ceva în schimb, drept pe care acesta îl acceptã.

Codul Civil nu prevede reguli speciale de interpretare a clauzelor contractului de donație. În consecințã, se aplicã regulile generale de interpretare.(art. 977-985)

Dcacã nu existã certitudinea cã pãrțile au încheiat un contract de donație ,interpretarea urmeazã sã se facã în sensul aplicãrii regulilor ce guverneazã actele cu titlu oneros ,(care sunt de drept comun), și nu a regulilor prevãzute pentru liberalitãți, care sunt supuse unor interpretãri restrictive.

Donația propriu-zisã (donația între vii având ca obiect bunuri prezente este, în sistemul legii noastre, un act solemn, pentru care trebuie neapãrat sã se întocmeascã un act autentic(art. 813 Cod Civil). Existã totuși numeroase donații directe care se fac farã act autentic,de exemplu darurile manuale.

De asemenea, o donație poate fi fãcutã în mod indirect fãrã a se uza de formele cerute de lege pentru donații. O asemenea liberalitate rezultã din oricare act juridic al cãrui motiv a fost de a procura cuiva un folos gratuit; o îmbogãțire ; de exemplu: renunțarea la o succesiune, pentru ca partea renunțãtorului sã fie atribuitã altui moștenitor, remiterea unei datorii, stipulația unei asigurãri pe viațã în favoarea unui terț etc.

O altã categorie de donații sunt acelea deghizate care sunt disimulate sub aparența unui act cu titlu oneros.

Orice categorie de donații prezintã însã urmãtoarele caractere :
a)o îmbogãțire gratuitã a donatarului.Acesta primește în patrimoniul sãu un bun, fãrã sã fie obligat la o contraprestație echivalentã fațã de donator.Totuși, se poate concepe ca donația sa nu fie deplin gratuitã, ea

putând fi facutã sub anumite condiții sau sarcini, care micșoreaza caracterul sãu de gratuitate (donațiile oneroase sau cu sarcini)

b)donația este irevocabilã: un lucru odatã donat, a ieșit definitiv din patrimoniul donatorului, indiferent dacã donația ar fi afectatã de vreun termen sau condiție suspensivã.

Irevocabilitatea este esența donației și trebuie sã existe în ceea ce privește concursul de voințe între donator și donatar.

Odatã donația acceptatã, este secundarã împrejurarea dacã donatorul a precedat sau nu donatarului posesia bunului donat.

SECȚIUNEA 4

CARACTERELE JURIDICE

4.1. Contract unilateral

Donația este un contract unilateral deoarece dã naștere la obligații numai în sarcina uneia dintre pãrțile contractante respectiv în sarcina donatorului (arte au încheiat un contract de donație ,interpretarea urmeazã sã se facã în sensul aplicãrii regulilor ce guverneazã actele cu titlu oneros ,(care sunt de drept comun), și nu a regulilor prevãzute pentru liberalitãți, care sunt supuse unor interpretãri restrictive.

Donația propriu-zisã (donația între vii având ca obiect bunuri prezente este, în sistemul legii noastre, un act solemn, pentru care trebuie neapãrat sã se întocmeascã un act autentic(art. 813 Cod Civil). Existã totuși numeroase donații directe care se fac farã act autentic,de exemplu darurile manuale.

De asemenea, o donație poate fi fãcutã în mod indirect fãrã a se uza de formele cerute de lege pentru donații. O asemenea liberalitate rezultã din oricare act juridic al cãrui motiv a fost de a procura cuiva un folos gratuit; o îmbogãțire ; de exemplu: renunțarea la o succesiune, pentru ca partea renunțãtorului sã fie atribuitã altui moștenitor, remiterea unei datorii, stipulația unei asigurãri pe viațã în favoarea unui terț etc.

O altã categorie de donații sunt acelea deghizate care sunt disimulate sub aparența unui act cu titlu oneros.

Orice categorie de donații prezintã însã urmãtoarele caractere :
a)o îmbogãțire gratuitã a donatarului.Acesta primește în patrimoniul sãu un bun, fãrã sã fie obligat la o contraprestație echivalentã fațã de donator.Totuși, se poate concepe ca donația sa nu fie deplin gratuitã, ea

putând fi facutã sub anumite condiții sau sarcini, care micșoreaza caracterul sãu de gratuitate (donațiile oneroase sau cu sarcini)

b)donația este irevocabilã: un lucru odatã donat, a ieșit definitiv din patrimoniul donatorului, indiferent dacã donația ar fi afectatã de vreun termen sau condiție suspensivã.

Irevocabilitatea este esența donației și trebuie sã existe în ceea ce privește concursul de voințe între donator și donatar.

Odatã donația acceptatã, este secundarã împrejurarea dacã donatorul a precedat sau nu donatarului posesia bunului donat.

SECȚIUNEA 4

CARACTERELE JURIDICE

4.1. Contract unilateral

Donația este un contract unilateral deoarece dã naștere la obligații numai în sarcina uneia dintre pãrțile contractante respectiv în sarcina donatorului (art. 944 Cod Civil)

Donația poate fi un contract sinalagmatic potrivit art.943 Cod Civil-dacã existã o sarcinã impusã donatarului.

În cazul în care i s-a impus o sarcinã, donatarul nu poate sã renunțe la sarcinã fãrã acordul donatorului pentru a se sustrage de la îndeplinirea sarcinilor. În caz de neexecutare a sarcinilor, donatorul are de ales între a cere fie executarea silitã, fie rezoluțiunea(revocarea contractului).

Spre deosebire de contractele sinalagmatice, unde cauza fiecãreia dintre obligațiile pãrților o constituie executarea prestației promise de cãtre cealaltã parte, în contractele cu titlu gratuit, cauza obligației celui care dispune constã în intenția de a mãri patrimoniul celui gratificat, fãrã a primi în schimb o contraprestație.

4.2.Contract solemn

Donația este un contract solemn, deoarece este supusã unei forme speciale, necesarã pentru însãși validitatea ei.

Art.813 Cod Civil aratã imperativ cã „toate donațiile se fac prin act autentic“, iar art.1168 precizeazã: „donatorul nu poate repara prin nici un act confirmativ viciile unei donații între vii,nulã în privința formei; ea trebuie sã se refacã cu formele legiuite“.

Prin prevederea formei solemne a contrctului de donație,legiuitorul a vrut pe cât posibil sã pãstreze bunurile în familie,garantându-l în acest fel pe donator împotriva „captațiunii la care el este zilnic expus“.

Așadar,se poate spune cã prin forma solemnã se atrage atenția donatorului asupra importanței actului pe care îl va realiza.

Absența solemnitații are drept consecințã nulitatea absolutã ,care poate fi invocatã oricând,de orice persoanã interesaã,inclusiv de instanța din oficiu.

De altfel, forma solemnã va trebui respectatã și în cazul ofertei de donație. Conform art.814 Cod Civil, acceptarea donației are loc tot în forma

solemnã, notificându-se donatorului, care o poate revoca, tacit sau expres, dar numai în momentul notificãrii acceptãrii.

Pânã în momentul notificãrii, autentificãrii, donatorul poate revoca oferta ,deoarece aceasta nu este decât un act unilateral revocabil care nu îl obligã pe ofertant .

Revocaea poate fi facutã fie în forma autenticã, fie printr-un înscris sub semnãturã privatã (cu condiția sã aibã datã certã ), fie în mod tacit.

În cazul donației se impune, în mod obligatoriu, autentificarea actului juridic, lipsa acesteia atrãgând nulitatea convenției. Excepția o constituie darul manual, acesta perfectându-se prin predare, tradițiune, nu prin autentificare.

4.3.Contract translativ de proprietate

Donația este un contract translativ de proprietate deoarece prin acordul pãrților opereazã și transmiterea acestui drept sau a altui drept real, de la donator la donatar, fãrã a fi neaparat necesarã și predarea în acel moment a bunului donat .

Acest drept va putea fi opus terților numai în momentul îndeplinirii formalitãților publicitare prevãzute de lege.

Uneori, efectul translativ este subsecvent încheierii contractului de donație, ca în cazul donației imobiliare în zonele supuse regimului de carte funciarã, unde drepturile reale se strãmutã, se modificã și se sting numai prin intabulare conform prevederilor din Legea nr.7/1996.

Pentru validitate, nu e neapãrat necesarã predarea bunului ,principiul conform cãruia proprietatea se transferã prin simplul acord de voințã fiind valabil și in cazul donației.

Cât timp donația naște o creanțã în favoarea donatarului, acesta va putea pretinde de la donator sau de la moștenitorii lui sã-i predea bunul.În concluzie, donația este unul din modurile de dobândire a proprietãții.

În ce privește tradițiunea, aceasta este un element esențial al darului manual care transferã proprietatea la persoana donatarului.Altfel spus, darul manual este o donațiune realizatã prin tradiție unui lucru mobil corporal.

4.4.Contract cu titlu gratuit

Donația este o liberalitate,o varietate a contractelor cu titlu gratuit, prin care se mãrește patrimoniul gratificatului, în detrimentul dispunătorului.

În cazul donației cu sarcini, contractul este oneros în limitele valorii sarcinii și este gratuit în limita valorii bunurilor donate, care depãșesc valoarea sarcinii.

Stipularea unei sarcini în cadrul contractului de donație,nu-i înlãturã caracterul de liberalitate.

CAPITOLUL 2

PRINCIPIUL IREVOCABILITĂȚII DONAȚIILOR

Principiul irevocabilitãții donației este consemnat in articolul 801 Cod Civil care prevede cã „donațiunea este un act de liberalitate prin care donatorul dã irevocabil un lucru donatarului care-l primește.“S-ar părea că reglementarea expresă a caracterului irevocabil al donației ar fi inutilă în condițiile în care, potrivit principiului forței obligatorii,“convențiile legal făcute au putere de lege in condițiile contractante“,nici o parte neputând să desființeze unilateral contractul, decât în cazurile prevazute de lege(irevocabilitatea de gradul I). Dar, irevocabilitatea donațiilor are un caracter special, mai accentuat decât forța obligatorie a oricărui contract, în sensul că în materie de donații(indiferent dacă s-au realizat în formă autentică, deghizată, indirectă sau dar manual)irevocabilitatea privește nu numai efectele ci,însăși esența contractului, fiind o condiție de validitate pentru formarea lui(irevocabilitatea de gradul II).

Simpla renunțare a donatarului nu poate reînvesti pe donator cu proprietatea bunului donat, reîntoarcerea cu titlu gratuit urmând a se face potrivit regulilor prevăzute pentru donații(forma autentică, capacitate etc.).

În lipsa consimțământului părților exprimat în sens contrar (mutuus disensus ) contractul poate fi desființat numai în cazurile si condițiile prevăzute de lege(de ex. :pentru neexecutarea sarcinii, în caz de predeces al donatarului, dacă s-a prevăzut reîntoarcerea convențională potrivit prevederilor articolului 825 Cod Civil).

Irevocabilitatea donațiilor este menită să asigure și siguranța circuitului civil, garantându-se dreptul de proprietate dobândit de donatar, precum și interesele terților care intră în raporturi juridice cu donatarul proprietar .

Astfel fiind, potrivit dispozițiilor art. 822 Cod Civil, orice clauză sau condiție a cărei îndeplinire ar depinde doar de voința donatorului și care i-ar da posibilitatea de a zădărnici sau micșora, direct sau indirect, foloasele gratuite pe care contractul le crează pentru donatar, sunt incompatibile cu esența donațiilor, atrăgând nulitatea lor absolută.

Sancțiunea lovește contractul în întregime și nu numai clauza incompatibilă cu principiul irevocabilitații, cu excepția cazului în care donația este divizibilă și clauza o afectează numai în parte; pentru rest, efectele contractului se mențin. Dacă după moartea donatorului, succesorii săi în drepturi, în cunoștință de cauza, confirmă sau execută donația, aceștia nu mai pot invoca nulitatea, pentru a cere restituirea bunului donat (art.1167, alineatul 3 Cod Civil, prevede că „ratificarea, confirmarea sau exercitarea voluntară a unei donațiuni, făcută de crezii sau reprezentanții donatorului, după moartea sa, ține loc de renunțare atât în privința viciilor de formă cât și în privința oricărei alte excepții“).

SECȚIUNEA 1

CLAUZE COMPATIBILE SI CLAUZE INCOMPATIBILE CU PRINCIPIUL IREVOCABILITĂȚII DONAȚIILOR

1.1.Clauze incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor

1.1.1.Donațiile făcute sub condiție potestativă din partea donatorului

În principiu, dreptul transmis prin donație ar putea fi supus unor condiții suspensive rezolutorii cauzale sau mixte, totuși caracterul de irevocabilitate nu permite stipularea unei condiții suspensive sau rezolutorii potestative, din partea donatorului.

Donația poate fi afectată si de o dublă condiție, una suspensivă și alta rezolutorie (de exemplu, donația făcută sub condiția suspensivă ca donatarul să se căsătorească cu donatoarea și sub condiția rezolutorie a desfacerii căsătoriei din vina exclusivă a soțului donatar).

Astfel, o donație este nulă nu numai când este făcută sub condiție pur potestativă (care ține exclusiv de dorinta donatorului)ci se admite că ea este nulă chiar și atunci când este făcută sub condiție potestativă simplă(care, pe lângă voința donatorului, depinde și de circumstanțe exterioare).Dacă în contractul de donație ar fi admisă stipularea unei condiții potestative simple,

art. 822 Cod Civil ar deveni o reluare lipsită de interes a regulii de drept comun prevazută de articolul 1010 Cod Civil, ceea ce nu poate să fi fost în intenția legiuitorului.

Cu toate acestea, alți autori , din interpretarea ad literam a textului articolului 822 Cod Civil, au ajuns la concluzia că prevederea legală se referă numai la condițiile potestative pure, fiind vorba de o normă restrictivă, nesupusă interpretării extensive.

Sancțiunea nerespectării acestor prevederi este, potrivit articolului 822 Cod Civil, nulitate absolută: „Este nulă orice donațiune, făcută cu condiții a căror îndeplinire atârnă numai de voința donatorului“.

Spre deosebire de liberalități, contractele cu titlu oneros sunt valabile dacă sunt afectate de condiții potestative simple (art. 1006 Cod Civil )dar, sunt nule dacă sunt afectate de o condiție pur potestativă din partea celui ce se obligă (art. 1010 Cod Civil).

1.1.2.Donația făcută cu sarcina pentru donatar de a plăti datoriile viitoare nedeterminate

Donatorul este liber să impuna orice sarcina donatarului, atâta timp cât este legală și morală. Cu toate acestea, nu se poate impune donatarului să plătească datorii ale donatorului, care nu existau în momentul încheierii contractului și nu au fost menționate în act .

Potrivit prevederilor articolului 823 Cod Civil, sunt nule donațiile care impun donatarului plata unor datorii pe care donatorul le-ar contracta în viitor și a căror valoare nu a fost specificată prin actul de donație. În schimb,

obligația de plată a datoriilor existente, dar nespecificată în contract, precum și a celor viitoare dacă sunt specificate în contract, este valabilă întrucât în acest caz suma datoriilor existente în momentul încheierii contractului se poate determina, o astfel de clauză dând expresie unei donații cu sarcini.

Ratțiunea instituirii nevalabilitații clauzei plații datoriilor viitoare nedeterminate, rezidă în faptul că donatorul ar putea astfel să revoce pe cale indirecta donația, contractând datorii până la concurența bunului donat. Clauza de plată a datoriilor nu afectează caracterul irevocabil al donației, ci numai beneficiul ei.

Sancțiunea inserării în cuprinsul contractului de donație a unei astfel de clauze, prin care donatarului i se impune sarcina de a plăti datorii viitoare nedeterminate este nulitatea absolută.

1.1.3.Donația făcută cu clauză de a dispune de bunul donat

Potrivit dispoziției articolului 824 Cod Civil, în cazul în care donatorul și-a rezervat dreptul de a dispune de un bun sau de o sumă determinată din bunurile dăruite, donația este nulă cu privire la acel bun sau sumă, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de ele; bunul sau suma se transmite moștenitorilor legali ai donatorului.

Dacă rezerva dreptului de a dispune este generală și se întinde asupra întregii donații, ea este nulă în totalitate. O astfel de clauză este de fapt o condiție rezolutorie pur potestativă (art. 1010 Cod Civil) care atrage nulitatea oricărei convenții.

1.1.4.Dreptul de denunțare unilaterală a contractului de donație

Contractul este rezultatul unui acord de vointă, acord ce trebuie să se înscrie în limitele prevederilor legale. În temeiul acordului astfel realizat, iau naștere obligații contractuale de la care părțile nu pot abdica prin voința lor unilaterală.

Aceste coordonate explică simetria existentă între modul de încheiere a contractului și modul de revocare a lui :contractul este rezultatul unui „mutuum consensus“, deci și revocarea lui trebuie să fie rezultatul unui „mutuum disensus“.

Articolul 969 Cod Civil referitor la principiul simetriei convențiilor arată că,”ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege“. De la acest principiu sunt prevăzute unele excepții, când este posibilă denunțarea unilaterală a contractului.

Astfel, legislația noastră cuprinde unele cazuri legale de denunțare unilaterală a contractului, cum ar fi :contractul de închiriere fără termen ;contractul de mandat sau contractul de depozit. Părțile însăși pot să prevadă în contractul pe care-l încheie, posibilitatea de denunțare unilaterală a contractului cu respectarea anumitor reguli :clauza de denunțare unilaterală nu ar putea fi înscrisă într-un contract declarat de lege ca fiind irevocabil,cum este cazul contractului de donație ;clauza de denunțare unilaterală să nu reprezinte în realitate o condiție pur potestativă din partea celui care se obligă deoarece obligația însăși, asumată sub o astfel de condiție, este nulă (art1010 Cod Civil).

1.2.Clauze compatibile cu principiul irevocabilității donației

Clauzele prin care donațiile sunt afectate de un termen ca modalitate a actului juridic, întrucât transmisiunea irevocabilă a bunului donat nu implică o predare imediată a bunului. Termenul nu afectează dobândirea dreptului transmis ci numai exercițiul acelui drept .

Sunt valabile clauzele prin care donația este afectată de o condiție cauzală (care depinde de întamplare, hazard, fiind independenta de voința părtilor) sau mixtă (care depinde, atât de voința unei părți cât și de voința unei alte persoane decât donatorul).

Clauzele prin care în contractul de donație se stipulează expres plata datoriilor prezente ale donatorului cu dată certă, anterioare donației ;chiar și cele viitoare dacă sunt precizate și specificate în contract (art.823 Cod Civil).

Articolul 823 Cod Civil prevede expres posibilitatea stipulării reîntoarcerii convenționale a bunurilor dăruite, pentru cazul când donatorul ar muri înaintea donatarului, chiar dacă lasă descendenți în urma sa ; sau pentru cazul de predeces al donatarului și al descendenților săi.

O asemenea stipulație este o condiție rezolutorie expresă care, în caz de realizare, produce efecte retroactive (art.1019 si art.1615 Cod Civil ). Asemenea clauze de reîntoarcere vor putea fi convenite numai în favoarea donatorului, nu și a altor persoane nici măcar in favoarea moștenitorilor acestuia, întrucât ar constitui o substituție fideicomisară condițională, prohibită de lege sub sancțiunea nulității absolute(art.803 Cod Civil).

Clauza de reîntoarcere are ca efect desființarea contractului de donație prin împlinirea condiției rezolutorii a predecesului de către donatar.

Donatorul este îndreptatit să reintre în posesia bunurilor dăruite, iar în caz de refuz al deținătorului, le va putea revendica.

Aplicarea principiului de drept „resoluto jure dantis resolvitur jus accipiens“duce la desființarea transmisiunilor subsecvente precum și a drepturilor reale ce ar greva bunul. Clauza de reîntoarcere duce la desființarea dobândirilor subsecvente,cu excepția bunurilor mobile transmise unui terț de bună credință în momentul înstrăinării (art.1909 Cod Civil) sau a terțului achizitor al unui bun imobil care va putea invoca prescripția achizitivă de 30 de ani.

Această clauză produce efecte retroactive și dacă bunul reîntors la donator este un imobil, pentru opozabilitatea față de terți clauza de reîntoarcere fiind supusă publicității imobiliare potrivit legii nr.7/1996 a cadastrului si a publicității imobiliare.

5.Donația poate avea ca obiect nuda proprietate sau numai dreptul de uzufruct, după cum poate privi atât nuda proprietate cât și uzufructul. În consecință, în practica judiciară s-a decis că donația cu rezerva uzufructului (sau a dreptului de abitație) în favoarea donatorului ori a unui terț, este permisă.

În literatura juridică se vorbește și de valabilitatea clauzei prin care să se stipuleze obligația donatarului de a plăti datoriile prezente ale donatorului,chiar dacă acestea nu au fost determinate prin contractul de donație.

6.Depunerea de sume de bani pe librete CEC,pe numele altei persoane,cu cluză de împuternicire pe seama donatorului.

Pintre formele moderne de transfer rapid și sigur de sume de bani figurează și operațiile prin intermedil CEC.Pe această cale se pot face plăți sau liberalități,deschide conturi curente etc.Paleta actelor juridice de așa natură este extrem de largă,dovada făcând-o practica judiciară care s-a confruntat cu o multitudine de probleme in acest domeniu.Situații mai complexe au apărut în relațiile dintre soți sau dintre aceștia și copiii lor minori,dar și în toate celelalte cazuri când se depun sume de bani pe librete CEC întocmite pe numele altor persoane decât deponentul.

În privința naturii juridice a acestor acte de depunere de sume de bani pe numele altor persoane, în practica judiciarăs-au pronunțat soluții în sensul că actul de depunere are caracterul unei liberalități în modalitatea darului manual.

Este adevărat că ambele decizii civile se referă la sume de bani depuse la CEC de părinți pe numele copiilor lor dar, soluția și argumentarea în drept este valabilă și pentru cazurile când depunerea s-ar fi făcut pe numele altor persoane care pot sau nu avea calitatea de rude.

S-a mers chiar mai departe și s-a recunoscut aceeași semnificație juridică(donație în modalitatea darului manual)și operației de transfer a unei sume de bani de pe libretul de economii CEC al unei persoane, pe libretul altei persoane, operație realizată prin simpla comunicare telegrafică între agenții.Instanța noastră supremă s-a pronunțat în sensul că depunerile de sume de bani pe librete de economii CEC, pe numele altor persoane nu poate constitui un dar manual atâta timp cât nu s-a stabilit intenția și scopul urmărit de depunător.

În literatura juridică părerile sunt împărțite, unii autorisusținând în mod categoric că în astfel de cazuri s-ar realiza o liberalitate în modalitatea darului manual,în timp ce alți autori își exprimă serioase rezerve în această privință

Revenind la clauza de împuternicire formulată de donator pe seama sa, este considerat ca fiind permisă deoarece nu se contravine principiului irevocabilității.

7.Nici clauzele de inalienabilitate, mai frecvente în materie de liberalități, în măsura în care sunt recunoscute valabile, nu contravin principiului irevocabilității.

În principiu,un bun nu poate fi declarat inalienabil(scos din circuitul civil)prin voința omului.Numai legea poate să scoată un bun din circuitul civil .

Inalienabilitatea convențională poate fi recunoscută valabilă numai dacă se justifică un interes special și legitim,cum ar fi garantarea executării unei obligații(de plată a prețului,a unei rente viagere în favoarea unui terț etc.)sau alt interes (de exemplu, interdicția înstrăinării bunului transmis minorului, până la majoratul lui). Articolul 1310 din Codul Civil are un caracter imperativ numai în sensul interzicerii înstrăinării bunurilor declarate de lege inalienabile, iar prerogativelor proprietarului i se pot aduce limitări în măsura în care limitarea nu contravine unei dispoziții imperative sau ordinii publice și bunelor moravuri.Dacă clauza de inalienabilitate nu întrunește condițiile arătate,numai clauza urmează să fie considerată nulă(dacă nu este clauza determinantă a încheierii contractului). Dacă această clauză este valabilă, dar, cu nerespectarea ei, bunul este înstrăinat, stipulantul clauzei(succesorii lui în drepturi)pot cere rezoluțiunea(revocarea) înstrăinării inițiale(cu daune interese)pentru neexecutarea de obligații(art.1021 Cod Civil).

Clauza de inalienabilitate este frecventă în materie de liberalități și se considerăcă nu contravine principiului irevocabilității, în măsura în care este recunoscută ca fiind valabilă ,adică să fie justificată de un interes special si legitim și să nu aibă un caracter perpetuu.

SECȚIUNEA 2

EXCEPȚII DE LA PRINCIPIUL IREVOCABILITĂȚII DONAȚIEI

În materia donațiilor, regula este irevocabilitatea, iar revocabilitatea este excepția. De la regula irevocabiltății donației, există urmatoarele excepții:

-donațiile între soți(art.937 Cod Civil)

-donațiile de bunuri viitoare(art.821 Cod Civil)

Astfel, potrivit dispozițiilor art.937 Cod Civil“orice donațiune făcută între soți în timpul maritagiului este revocabilă”. Revocarea se poate realiza prin voința unilaterală a soțului donator(ad mutum)oricare ar fi forma de realizare a donației(act autentic, dar manual sau donație indirectă)

În legislația anterioară, donațiile făcute prin contractul de căsătorie erau irevocabile cu excepția celor făcute de unul dintre viitorii soți, celuilalt soț, pe temeiul art. 937 Cod Civil.

2.1.Revocabilitatea donațiilor între soți

Art.937 Cod Civil prevede că orice donație făcută între soți în timpul căsătoriei este revocabilă. Așadar, spre deosebire de celelalte donații,donațiile dinntre soți sunt esențialmente revocabile, indiferent de forma în care au fost făcute.

Această revocare nu trebuie să fie pronunțată de justiție, ea operând prin simpla dorință a soțului donatorcare nu este obligat să o motiveze în vreun fel, voința de a revoca donația poate fi exprimată atât expres, când, de pildă, se solicită, restituirea bunului,cât și tacit.

Revocarea donației dintre soți poate fi făcută oricând,atât în timpul căsătoriei, cât și după desfacerea acesteia și chiar după decesul soțului donatar, caz în care se exercită împotriva succesorilor acestuia.Revocabilitatea donațiilor dintre soți fiind de ordine publică, renunțarea soțului donator la dreptul de a cere revocarea este lipsită de orice valoare juridică.O problemă deosebită apare în momentul în care donația între soți este simulată(deghizată). În acest caz, potrivit art.940,al. 2 Cod Civil, donația este nulă. Același lucru se întâmplă și cu donația mutuală(conform art. 938 Cod Civil).

În practica judiciară s-a decis că, potrivit art.937 Cod Civil, donațiile făcute între soți în timpul căsătoriei sunt,în principiu,revocabile,donatorul nefiind ținut să-și motiveze revocarea care,este posibilă și în lipsa unei atare clauze.

De asemenea, în literatura juridică se arată că, deși în art.969, al.2 Cod Civil, se prevede expres:convențiile se pot revoca numai prin consimțământ mutual,nimic nu se opune ca părțile inseși să prevadă în contractul ce încheie posibilitatea de denunțare unilaterală a acestuia,dar cu condiția,printre altele,ca această cluză de denunțare unilaterală să nu fie înscrisă într-un contract declarat de lege ca irevocabil-cum este cazul donației.Acest lucru este valabil și în legătură cu clauza prin care s-ar stipula că donatorul nu ar fi îndreptățit să revoce ad mutum donația făcută celuilalt soț.

Reîntoarcerea convențională nu este aplicabilă în caz de predeces al donatarului(și al descendenților acestuia)cu sau fără clauză,deoarece oricum donatorulpoate revoca donația, indeferent dacă în contractul de donație s-a inclus sau nu o clauză în acest sens (art. 825 Cod Civil). Tot astfel, donația dintre soți nu se revocă de drept(așa cum prevede art.829 și art.836 Cod Civil) pentru surveniență de copii, deoarece prin art.937 al. 3Cod Civil se prevede expres că „o asemenea donație nu este revocabilă pentru că în urmă s-au născut copii”.

În timpul vieții donatorului nu este cazul a se aplica nici regulile privind revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii sau pentru ingratitudine, aceasta deoarece donatorul poate revoca donația ad mutum, fără a invoca acele cauze prevăzute de lege.În schimb, după moartea donatorului, când donația devine irevocabilă, moștenitorii donatorului pot cere revocarea donației pentru neexecutarea sarcinilor și pentru ingratitudine potrivit regulilor pentru aceste cauze legale de revocare.

Donațiile dintre soți sunt valabile chiar dacă sunt făcute sub condiție potestativă, sau se impune donatarului obligația de a plăti datoriile nedeterminate ale donatorului și chiar dacă donatorul și-a rezervat dreptul de a dispune de bunurile dăruite(art. 826 Cod Civil).

Din cele de mai sus rezultă că donația dintre soți derogă nu numai de la principiul irevocabilității donațiilor(irevocabilitatea de gr.II)-în sensul că se pot stipula clauze incompatibile cu acest principiu(de exemplu,condiții potestative simple)-dar, chiar și de la forța obligatorie a oricărui contract(irevocabilitatea de gr.I)-în sensul că una dintre părți poate, prin voința sa unilaterală, să revoce donația(adică foloasele gratuite procurate celeilalte părți).

Pentru a se asigura posibilitatea revocării unilaterale, prin lege sunt interzise, sub sancțiunea nulității absolute, donațiile mutuale(donații reciproce între părți, făcute prin același act-art.939 Cod Civil)și donațiile deghizate sau făcute prin interpunere de persoane, chiar dacă nu aduc atingere rezervei succesorale(art. 940,al.2 Cod Civil), prezumâdu-se că sunt persoane interpuse copii soțului donatar dintr-o altă căsătorie(sau din afara căsătoriei, ori adoptați de donatar)și acele rude ale soțului donatar(rude în linie directă și până la gradul IV, inclusiv pe linie colaterală)față de care, în ipoteza deschiderii moștenirii, ar fi avut vocație succesorală legală concretă,utilă(art. 941 Cod Civil). De exemplu,părintele soțului donator este prezumat persoană interpusă dar nu și bunicul, față de care-dacă părintele este în viață-soțul nu are vocație succesorală. Iar, dacă soțul donator are copii dintr-o căsătorie anterioară(sau din afara căsătoriei ori adoptați anterior căsătoriei cu soțul donatar)și dăruiește soțului din urmă,liberalitatea va fi considerată excesivă și deci supusă reducțiunii.

În practica judiciară s-a decis că, ținându-se seama de împrejurarea că soțul, prin act de vânzare,a trnsmis surorii soției sale imobilul proprietatea

sa, iar aceasta a revândut imobilul-la câteva zile-soției primului vânzător, în realitate,pentru a se înlătura dispoziția legală a revocabilității donației dintre soți, s-a recurs la forma a două acte cu titlu oneros, sora donatoarei servind ca persoană interpusă,ceea ce atrage nulitatea transmisiunii efectuate prin acte încheiate în frauda legii.

Contractul de donație încheiat între soți nu poate avea ca obiect decât bunurile proprii ale soțului donator, comunitatea de bunuri fiind micșorată pe această cale,numai convențiile prin care s-ar dispune de bunurile comune fiind nule(art.30,al.2 Codul Familiei).În felul acesta,bunurile donate devin bunuri proprii ale soțului donatar(art.31,lit.b Codul Familiei)dacă nu s-a stipulat intrarea lor în comunitate(ceea ce ar însemna „prefacerea dreptului de proprietate exclusivă a soțului donator într-un drept de proprietate devălmașă al ambilor soți”.

2.1.1.Problema donației între concubini

S-a decis că simplul fapt că între persoane care trăiau în concubinaj s-a efectuat o donație,nu este relevant spre a se conchide că actul este nul,ca având o cauză imorală.Pentru a se ajunge la o atare concluzie,este necesar să se fi dovedit că încheierea contractului a avut loc pentru determinarea uneia dintre părți să înceapă sau să continue legături de concubinaj cu cealaltă parte.Iar,dacă după încheierea actului de donație,părțile s-au căsătorit,această împrejurare exclude,cu atât mai mult,ideea că prin perfectarea contractului s-a urmărit determinarea uneia dintre părți să intre sau să rămână în relații de concubinaj cu cealaltă parte.

2.1.2.Problema donației făcute înainte de căsătorie între viitorii soți

În această privință,s-a decis că obiectele făcute cadou de unul dintre viitorii soți,celuilalt viitor soț,și în vederea căsătoriei,devin bunuri personale ale viitorului soț căruia i-au fost oferite și,o dată cu încheierea căsătoriei,nu-și pierd acest caracter,ele intrând și rămânând în categoria bunurilor proprii.

2.1.3.Interdicții speciale prevăzute de lege cu privire la donația dintre soți

-Prin art. 939 Cod Civil se prevede că:soții nu pot, în timpul maritagiului,să-și facă ,nici prin acte între vii,nici prin testament,vreo donație mutuală și reciprocă printr-unul și același act.

-„Bărbatul sau femeia ,care,având copii dintr-un alt maritagiu,va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu,nu va putea dărui soțului din urmă decât partea egală cu partea legitimă a copilului ce a luat mai puțin,și fără ca,nici într-un caz,donațiunea să treacă peste cuartul bunurilor”.

-Art.841 Cod Civil prevede că:liberalitățile, fie făcute prin acte între vii,fie făcute prin testament,nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului,dacă la moartea-i lasă un copil legitim;peste a treia parte,dacă lasă doi copii;peste a patra parte, dacă lasă trei sau mai mulți copii(art.841 din Codul Civil a fost modificat prin art.2 din Legea 319/1944,potrivit căruia liberalitățile făcute de soțul predecedat nu vor putea trece peste jumătate din dreptul de moștenire prevăzut de lege în favoarea soțului supraviețuitor,și art.63 din Codul Familiei care a înlăturat în întregime orice deosebire cu privire la situația copiilor din căsătorie sau din afara căsătoriei).

-Art.940 Cod Civil prevede că:orice donație deghizată sau făcută unei persoane interpuse,este nulă.

Pentru că interdicțiile sus-menționate să nu fie ocolite prin interpunere de persoane, prin lege sunt prevăzute și anumite prezumții legale absolute de persoane interpuse(art.941 Cod Civil).

2.2.Donațiile de bunuri viitoare

Potrivit prevederilor articolului 821 Cod Civil ,„donațiunea între vii pentru bunuri viitoare este irevocabilă. Donația de bunuri viitoare(denumire considerata improprie )se înțelege actul juridic prin care o persoană se obligă a lăsa la decesul său o parte din averea sa ori întrgul patrimoniu unei alte persoane care este în acest mod instituită succesoare pe cale de contract

Deși acest contract este într-adevăr o excepție de la principiul irevocabilității donațiilor, instituția contractuală (denumire sub care a fost mai exact apreciată natura juridică a donației de bunuri viitoare)nu prezintă interes practic,în prezent apreciindu-se din perspectiva art.933 și art.932 din Codul Civil că aceasta nu se putea realiza decât prin contractul de căsătorie.

Dreptul de a cere revocarea unei asemenea donații,are un caracter trict personal ala donatorului.Revocarea poate fi făcută expres printr-un înscris autentic sau testament, ori poate fi tacită, atunci când ea rezultă din orice dispoziție ulterioară contrară a donatorului, incompatibilă cu menținerea donației.

În cazul în care donataul moare înaintea donatorului,donația de bunuri viitoare devine caducă.

Donația de bunuri viitoare este considerată o excepție de la principiul interzicerii pactelor asupra unei succesiuni nedeschise(art.702 și art.965 din Codul Civil)sancționate cu nulitatea absolută..

CAPITOLUL 3

CAUZE LEGALE DE REVOCARE

SECȚIUNEA 1

REGLEMENTARE LEGALĂ

Deși,în principiu,donațiile sunt irevocabile,există anumite cazuri,expres prevăzute de lege,în care donațiile sunt totuși revocabile.Astfel,art.829 Cod Civil,precizează că donațiile sunt revocabile pentru neîndeplinirea sarcinii,pentru ingratitudine și pentru naștere de copii survenită ulterior donației.

Cazurile de revocare prevăzute de art.829 Cod Civil sunt aplicabile tuturor donațiilor, dar există și donații care prin excepție de regulile irevocabilității,sunt revocabile prin ele însele.Sunt astfel donațiile dintre soți și donațiile de bunuri viitoare.

SECȚIUNEA 2

REVOCAREA DONAȚIILOR PENTRU NEÎNDEPLINIREA

SARCINILOR

2.1.Precizări prealabile

Deși art. 829 Cod Civil vorbește despre revocarea „pentru neîndeplinirea condițiilor cu care s-a făcut“, doctrina si jurisprudența sunt unanime în a considera că în fapt textul se referă la neîndeplinirea sarcinilor pe care donatarul și le-a asumat și nu la condiții-modalități ale actului juridic .

Sarcina este obligația impusă donatarului, care, dacă a acceptat donația, este ținut să o execute, în caz de neexecutare donatorul având dreptul la acțiune în executare sau la a cere rezoluțiunea donației pentru neexecutarea sarcinii.

Donația cu sarcini fiind în limita acestora un contract sinalagmatic, urmeaza în privința lor (în privința sarcinilor )regimul juridic al contractelor sinalagmatice.

Așadar, neîndeplinirea sarcinilor de către donatar, atrage aplicarea dispozițiilor art. 1020 și art. 1021 Cod Civil, donatorul fiind în drept să opteze între a cere executarea silită a obligațiilor donatarului sau a cere revocarea donației.

În doctrină și jurisprudentă este unanim admis ca revocarea donațiilor pentru neîndeplinirea sarcinilor operează în aceleasi condiții și are aceleași efecte ca și rezoluțiunea convențiilor sinalagmatice(revocarea donațiilor ca și rezoluțiunea convențiilor sinalagmatice nu poate opera decât în cazul în care neîndeplinirea sarcinilor de către donatar este imputabilă acestuia).Tot astfel, revocarea donațiilor nu operează de plin drept, potrivit art. 932 Cod Civil, ea trebuind să fie pronunțată de justiție în condițiile art.1021 Cod Civil,instanța fiind în drept ca, după circumstanțe, să acorde un termen de grație donatarului pentru îndeplinirea sarcinii;părțile sunt însă libere să stipuleze fie un pact comisoriu expres –în temeiul căruia revocarea să opereze de plin drept în caz de neîndeplinire a sarcinilor, fără notificare și fără cerere de chemare în judecată , fie o clauză în temeiul căreia donatorul renunță la dreptul de a cere revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinilor.

Regula înscrisa în art. 832 Cod Civil ,care prevede că revocarea este judiciară , nu este imperativă, astfel că părtile vor putea stipula în contractul de donație un pact comisoriu expres, prevăzând revocarea de drept în caz de neexecutare a sarcinilor. Sarcina trebuie să fie posibilă, licită și morală. Ea poate fi stipulată în favoarea oricăreia dintre părti(donatar sau donator)sau în favoarea unui terț.Dacă sarcina s-a stipulat în favoarea donatarului, donația este pur gratuită însa în caz de neexecutare ea poate fi revocata pe acest temei. Dacă sarcina este stipulată în favoarea donatorului sau a unui terț ,în măsura sarcinii,donația nu mai este o liberalitate.

2.2.Acțiunea în revocarea donațiilor pentru neîndeplinirea sarcinilor

Acțiunea în revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinilor aparține în principiu donatorului;ea poate fi exercitată, însă, și de moștenitorii lui,precum și de creditorii săi, pe cale oblică(art. 974 Cod Civil).În cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț, acesta, nefiind parte în contractul de donație, nu are dreptul de a cere revocarea, acest lucru putându-l face numai donatorul.

Revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinilor de către donatar are ca efect reîntoarcerea bunurilor donate la donator, libere de orice sarcină sau ipotecă(art. 830 Cod Civil).

În cazul în care donatarul a adus între timp îmbunătățiri bunului donat, acesta are dreptul la o despăgubire corespunzătoare;acest drept,prescriptibil în termenul general prevăzut de lege, se naște odată cu introducerea acțiunii în revocarea donației.

În practica judiciară,s-a decis că acțiunea în rezoluțiunea unei convenții, implicit a unei donații pentru neîndeplinirea sarcinilor,are un caracter patrimonial,deci ea este transmisibilă prin deces,întocmai ca orice alt drept patrimonial,moștenitorilor care o pot executa direct și nu doar să o continue dacă ar fi fost introdusă de autorul ei.S-a făcut și sublinierea că acțiunea în revocarea unei donații pentru neexecutarea sarcinii de întreținere nu trebuie confundată cu acțiunea în executarea sarcinii de întreținere,aceasta din urmă având într-adevăr un caracter strict personal și poate fi executată numai de către beneficiarul întreținerii,putând fi doar continuată de moștenitorii acestuia.

În literatura juridică,s-a susținut că acțiunea în revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinilor poate fi exercitată și de către moștenitori. . În cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț,acesta nefiind parte în contractul de donație,nu are dreptul de a cere revocarea,acest lucru putându-l face numai donatorul.

2.3.Contractul de donație cu sarcină în beneficiul donatorului.

Probleme apărute în caz de deces al donatorului anterior executării sarcinii.

Un astfel de contract apare în momentul în care donatorul dă donatarului o sumă de bani,de exemplu, pentru ca acesta din urmă să construiască o locuință urmând ca,după terminarea construcției,să se mute și donatorul împreună cu donatarul.

Probleme apar în momentul în care, anterior construirii locuinței,donatorul decedează.

Așadar,este vorba despre o donație cu sarcină, deoarece banii au fost donați pentru a se construi o locuință, aceasta fiind deci sarcina, urmând ca, atunci când locuința va fi terminată, să se mute și donatorul cu donatarul.Donatarul respectă această condiție în sensul că a afectat suma de bani construcției așa cum a pretins donatorul.În ceea ce privește sarcina, și anume ca donatorul să fi locuit efectiv în locuința construită, aceasta nu s-a realizat din motive neimputabile donatarului,deoarece donatorul a decedat înainte de a se muta la donatar.

Este obligat donatarul să restituie suma de bani moștenitorilor donatorului datorită neexecutării sarcinii?

1.O primă problemă în cazul unei astfel de donații o reprezintă caracterul sinalagmatic al donației cu sarcină în favoarea donatorului și convergența dintre rezoluțiunea unei convenții sinalagmatice și revocarea unei donații pentru neîndeplinirea sarcinii.

Donația cu sarcină se prezintă sub forma a trei modalități, din care una este cea constituită în favoarea donatorului.

Dacă, în principal, o ofertă de donație este manifestarea unei voințe unilaterale(animus donandi), care produce efecte numai în cazul acceptării părții gratificate și în condițiile existenței unui act autentic,un dar manual se caracterizează prin valabilitatea determinată de însuși actul tradițiunii,fără forme obligatorii,și are,în general,tot caracterul unui act unilateral.

Pe cale de excepție,darul manual cu sarcină în favoarea donatorului îmbracă forma unui act sinalagmatic.Într-adevăr „donatorul poate impune donatarului o obligație susceptibilă de executare chiar în cursul vieții sale,dispunătorul devenind creditor al gratificatului”.

Așa fiind „la donația cu sarcină în favoarea donatorului…ne aflăm în prezența unui raport juridic sinalagmatic,astfel că în cazul neîndeplinirii de către donatar a obligației care îi incumbă,dispunătorul ori cel care îi reprezintă drepturile au alegerea între a cere rezoluțiunea ori a sili pe gratificat să-și execute obligația,potrivit art.1020 și art.1021 Cod Civil”.

Chiar și Tribunalul Suprem a statuat că “același caracter personal și patrimonial în același timp,îl are și acțiunea în rezoluțiunea unei convenții,implicit a unei donațiuni pentru neîndeplinirea sarcinilor”.

Așadar, au aceeași natură juridică și finalitate,acțiunea în rezoluțiunea unei convenții și cea de revocare a donației pentru neexecutarea sarcinii.

De aceea, s-a subliniat, justificat,că <revocarea> despre care vorbește Codul Civil,ca antonim al principiului irevocabilității donațiilor, constituie deci o adevărată rezoluțiune, iar nu o revocare, adică o retractare a unei operații juridice valide.

Așadar, într-o primă opinie,în cazul unui contract de donație cu sarcină în cadrul căruia donatorul dă donatarului o sumă de bani pentru ca acesta să construiască o locuință,in care, ulterior,să se mute și donatorul,faptul că acesta din urmă decedează înainte de a se executa sarcina(să locuiască efectiv cu donatarul)dă posibilitatea moștenitorilor de a cere restituirea sumei de bani,deoarece ne aflăm în fața unui contract sinalagmatic,deci a unor obligații reciproce iar prestația uneia ditre părți nu a fost executată.

Același autor aduce și o altă motivare în sensul că suma de bani trebuie restituită și datorită principiului conform căruia riscul contractului se suportă de către debitorul prestației imposibil de executat.

Într-o altă opinie,agreată de majoritatea autorilor,se face referire la faptul că existența culpei este o condiție indispensabilă a rezoluțiunii,distingând astfel această situație de cea în care funcționează teoria riscurilor.

În ceea ce privește incidența art.829 și art.830 Cod Civil,care reglementează revocarea donațiilor pentru neexecutarea sarcinilor stipulate, se admite că datorită caracterului sinalagmatic al unei astfel donații, acțiunea în revocare are natura juridică a unei acțiuni în rezoluțiune(care,desigur, poate fi introdusă de către moștenitori).

Dar, datorită inexistenței culpei din partea donatarului(moartea donatorului survenind înainte ca sarcina să fie executată) iar culpa fiind o condiție esențială a rezoluțiunii, nu se poate cere revocarea pentru neexecutarea sarcinii(neexecutarea nu îi este imputabilă donatarului).

Ar mai fi de subliniat că în practica și teoria dreptului civil francez , sub imperiul unei reglementări identice cu cea cuprinsă în art.829-830 și art.1020-1021din Codul Civil Român, a constituit obiect de preocupare și analiză tocmai această problemă, aceea a soluției ce urmează să fie pronunțată în situația în care executarea sarcinilor impuse în cadrul donației, a devenit imposibilă datorită unor împrejurări independente de voința părților, cum ar fide exemplu,moartea donatorului beneficiar al sarcinii.Mai mult decât atât, s-a stabilit că revocarea donației este admisibilă chiar intr-o asemenea situație,deoarece textul de lege nu distinge cu privire la cauzele neexecutării.De fapt, explicația principală a acestei soluții constă în opinia potrivit căreia, în cadrul tuturor contractelor sinalagmatice, nu este necesară condiția caracterului culpabil al neexecutării pentru a se putea pronunța rezoluțiunea -opinie care-a fost puțin împărtășită în țara noastră.

2.O a doua problemă care poate să apară în cazul unui astfel de contract de donație cu sarcină o reprezintă întrebarea dacă moartea donatorului transformă donația cu sarcină într-o donație fără sarcină.

Sarcina, ca modalitate a actului juridic,este expresia unei realități juridice:este voința părților în momentul încheierii actului. Cât timp sarcina nu a fost înlăturată prin acordul ulterior de voință al părților,existența ei este de netăgăduit de-a lungul întregii perioade cât este în ființă actul respectiv.Așadar, numai voința părților, iar nu și alte împrejurări, putea transforma donația cu sarcini într-o fără sarcini.

3.O altă întrebare la care trebuie să se răspundă pentru a se crea o imagine cât mai completă și complexă asupra unui astfel de contract este cea referitoare la existența unui contract cu titlu gratuit sau a unui contract cu titlu oneros.

Deși,în această materie,în doctrină și jurisprudență au existat de-a lungul timpului controverse importante, totuși, în prezent,ele adoptă un criteriu cert ce urmează a fi utilizat în aflarea răspunsului,și anume criteriul cauzei(scopului),la care se adaugă criteriul complementar al echivalenței prestațiilor.”Va fi contract cu titlu gratuit acela care are drept cauză impulsivă,determinantă,intenția de a procura un folos altcuiva,fără a urmări din punct de vedere juridic,nimic în schimb(animus donandi)”.

Dimpotrivă, caracterul oneros decurge din scopul ce a determinat încheierea contractului,de a obține un anumit folos drept echivalent al obligației asumate iar practica judecătorească a stabilit că intenția părților rezultă din conținutul actului precum și din împrejurările de fapt.

Deoarece,în realitatea vieții juridice,titlul oneros se întrepătrunde cu titlul gratuit „prin aprecierea echivalenței prestațiilor-obiectivă sau subiectivă-se va putea aprecia măsura,gradul caracterului gratuit sau oneros al contractului analizat”

În cazul contractului de donație în care donatorul dă donatarului o sumă de bani pentru ca acesta din urmă să construiască o locuință,în care să se mute și donatorul,este evidentă întrepătrunderea titlului oneros cu cel gratuit.Cele două prestații-analizate obiectiv-nu pot fi considerate ca fiind echivalente,valoarea celei dintâi(înmânarea sumei de bani)depășind-o în mod evident pe cea de-a doua(asigurarea unui drept de folosință în cadrul locuinței).

SECȚIUNEA 3

REVOCAREA DONAȚIILOR PENTRU INGRATITUDINE

3.1.Precizări prealabile.Cauze.

Printre cauzele legale de revocare a donației,art.829 enumeră și ingratitudinea.

În esență, ingratitudinea este opusul recunoștinței pe care donatarul o datorează donatorului.

După cum s-a subliniat în literatura de specialitate, recunoștința nu constituie o obligație pozitivă,ea impunând donatarului doar să se abțină de la săvârșirea unor fapte necorespunzătoare la adresa donatorului.

În principiu, toate donațiile sunt supuse revocării pentru ingratitudine;fac excepție doar donațiile făcute de terți viitorilor soți înainte de căsătorie(art.835 Cod Civil), donații care nu profită numai soțului donatar,ci șicopiilor născuți din căsătorie care ar fi prejudiciați prin admiterea revocării donației pentru ingratitudinea părintelui lor,deși,prin ipoteză,ei nu ar avea nici o culpă față de donator.

Potrivit art.831 Cod Civil,donațiile sunt revocabile pentru ingratitudine,în următoarele situații: 1.dacă donatarul a atentat la viața donatorului 2.dacă donatarul s-a făcut culpabil față de donator de delicte,cruzimi și injurii grave 3.în caz de refuz de alimente

3.1.Revocarea pentru atentat la viața donatorului Acest caz de revocare constă în încercarea donatarului de a suprima fizic pe donator.Este indiferent dacă donatorul a fost ucis sau nu și tot indiferent dacă donatarul a fost sau nu condamnat pentru fapta sa.Singura condiție care se cere este aceea ca încercarea de suprimare a vieții donatorului să se fi săvârșit cu intenție,astfel încât,punerea în pericol a vieții donatorului din neglijență sau imprudență nu întrunește cerințele legii,tot așa cum nu le întrunește nici uciderea donatorului de către donatarul lipsit de discernământ.Uciderea din culpă sau legitima apărare nu pot duce la revocarea donațiilor pe acest temei

3.2.1.Excluderea de la succesiune pentru cauză de nedemnitate

Revocarea donației pentru cauză de ingratitudine

Aceste două instituții au regimuri juridice diferite dar,în anumite situații devin interdependente

Nedemnitatea constituie o cauză de decădere a moștenitorului care s-a făcut vinovat de o culpă gravă față de defunctsau față de memoria acestuia,din dreptul de a moșteni(art. 655-658 Cod Civil).Calitatea de moștenitor este incompatibilă cu cauza de nedemnitate.Nedemnitatea operează de drept,nevrednicul fiind îndepărtat de la moștenire în puterea legii și în mod retroactiv.Acțiunea în revocare pentru ingratitudine(atentat la viața donatorului),reglementată de art.831 Cod Civil,are caracter de pedeapsă,situație juridică din care rezultă o serie de consecințe.Astfel ,ea nu opereazăde drept

Apoi, acțiunea nu poate fi intentată decât de donator și numai în decurs de un an de la săvârșirea faptelor sau din ziua în care acesta le-a cunoscut(art.833,alin.1 Cod Civil). Moștenitorii donatorului pot și ei să intenteze acțiunea în revocare a donației pentru cauză de ingratitudine,dacă donatorul moare înlăuntrul termenului de un an în care ar fi putut să exercite acțiunea sau,dacă aceasta a fost pornită de către donator,ei o pot continua(art.833,alin.2 Cod Civil).

Pentru ca un moștenitor să se afle în cazul de nedemnitate prevăzut de art.655,pct.1 Cod Civil,adică să existe o condamnare pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct),trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții :

1.omorul să fi fost săvârșit cu intenție

2.moștenitorul trebuie să fi fost condamnat pentru omorul defunctului sau pentru tentativa de a-l omorî

3.hotărârea penală de condamnare să fi rămas definitivă

În legătură cu necesitatea îndeplinirii,în mod cumulativ,a acestor condiții pentru ca un moștenitor să poată fi considerat nedemn,s-a susținutcă omorul fără voie nu va da naștere la nedemnitate,cu toate că infracțiunea a fost săvârșită,pentru că legea civilă nu pedepsește faptul material al omorului ci intenția vinovată de a omorî.S-a mers chiar mai departe și,în practica judiciară mai veche s-a statutatcă nici lovirile cauzatoare de moarte nu ar putea constitui un caz de nedemnitate.

Ceea ce atrage nedemnitatea este nu faptul penal material,ci intenția,vinovăția de a omorî,aici înscriindu-se și alte soluții din practica judiciară potrivit cărora nedemnitatea operează în caz de grațiere,amnistie ori reabilitare,deoarece aceste nu șterg intenția vinovată de a omorî ci numai condamnarea sau executarea pedepsei.

În concluzie,în cazul în care nu poate interveni condamnarea penală,moștenitorul nu va fi nedemn.Cu alte cuvinte,dacă acțiunea penală s-a stins prin prescripție sau dacă moștenitorul a murit înainte de condamnare,ori a fost achitat pentru lipsă de discernământ sau fiindcă a fost în legitimă apărare,nedemnitatea nu va opera.

Revocarea donației pentru ingratitudine în caz de atentat la viața donatorului presupune aceeași intenție din partea donatarului,în astfel de cazuri chiar nu se mai cere o condamnare rămasă definitivă.

Așadar,în cazul în care se cere în fața instanței de către un reclamant,prin același act,atât constatarea nedemnității și deci,înlăturea de drept de la succesiune a celui nevrednic,cât și revocarea unei donații pentru ingratitudine(atentat la viața donatorului)prin admiterea acțiunii și constatarea nedemnității se va admite și celălalt capăt de cerere cu privire la revocarea unei donații.Cele două instituții fiind interdependente,nu se poate admite starea de nedemnitate iar revocarea unei donații pentru atentat la viața donatorului să nu fie admisă,așa cum excluderea nademnității atrage automat excluderea ingratitudinii(nedemnitatea și ingratitudinea constând în comiterea sau încercarea de a comite infracțiunea de omor,atunci când ambele situații juridice se împletesc în în cadrul petiției de ereditare).

Atât nedemnitatea cât și ingratitudinea pot fi excluse în momentul în care apare iresponsabilitatea.

Iresponsabilitatea este o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei,întemeiată pe lipsa trăsăturii esențiale a vinovăției,trăsătură fără de care nu poate exista nici infracțiune și nici răspundere penală.

Donația nu se revocă în urma atentatului la viața donatorului săvârșit de către donatarul iresponsabil.

Iresponsabilitatea presupune incapacitatea psihică sau psihofizică a acelor persoane care,din punct de vedere intelectiv nu-și pot da seama de sensul și valoarea acțiunilor sau inacțiunilor lor și,pe de altă parte,să-și determine și să-și dirijeze voința în mod conștient spre manifestări de acest fel .

Atunci când lipsa capacității psihice este temporară sau numai parțială,nu se mai poate vorbi de iresponsabilitate,ci de o responsabilitate atenuată sau limitată,care nu înlătură caracterul penal al faptei și de care se ține doar seama la individualizarea pedepsei.

În consecință,una dintre cerințele pentru ca iresponsabilitate să constituie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei și să atragă,deci,excluderea răspunderii penale,este ca starea de incapacitate psihică a făptuitorului să fi existat în momentul săvârșirii faptei,adică în tot intervalul de timp în care făptuitorul a efctuat să a omis să efectueze actele prin care a săvârșit sau a contribuit la săvârșirea faptei.Această condiție nu este îndeplinită dacă înlăuntrul intervalului de timp cât a durat săvârșirea faptei,făptitorul și-a recăpătat capacitatea psihică,chiar și temporar,dar a continuat săvârșirea acesteia,acceptând urmările.

Art.22 din Codul de procedură penală prevede:”Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă,cu privire la existența faptei,a ppersoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia”.

În momentul în care constatarea instanței penale se bazează pe acte de expertiză medicală insuficiente și neconcludente,instanța civilă este ea îndreptățită să procedeze la o administrare corectă și completă de probe,în primul rând la o reexaminare medicală a persoanei respective în condiții de perfectă legalitate,adică,prin internare și observare pe timp îndelungat a acesteia,și printr-o reapreciere a întregului ansamblu probator,pentru a putea hotărî dacă sunt sau nu aplicabile prevederile art.655 și 831 Cod Civil,referitoare la nedemnitate și,respectiv la ingratitudine.

În literatura juridică ,atunci când se subliniază că în cazul în care nu poate interveni condamnarea nu există nedemnitate și,deci,nici ingratitudine,se face precizarea că trebuie să intervină o hotărâre de achitare pentru lipsă de discernământ.Deci,nu este suficientă o simplă ordonanță de scoatere de sub urmărire,la care se poate reveni oricând.

3.3 Revocarea pentru delicte, cruzimi și injurii grave ale donatarului asupra sau la adresa donatorului

Noțiunea de „delicte” la care se referă textul articolului 831 cuprinde faptele infracționale prevăzute ca atare în Codul penal.

Ar fi de precizat că , în actualul cod penal nu sunt delimitate delictele. Această categorie a faptelor infracționale era întâlnite în vechiul nostru cod penal. Din acest punct de vedere, apare încă o dată necesitatea unei corelări viitoare între principalele coduri legislative .

Actele de cruzime vizează integritatea corporală sau sănătatea donatorului și ele vor trebui să fie săvârșite de donatar sau de către o altă persoană, din ordinul acestuia .

Așadar „cruzimile” presupun o agresiune fizică la adresa donatorului, din partea donatarului.

Atât în cazul delictelor cât și în cazul cruzimilor, dacă se produce (sau dacă s-a încercat să se producă) moartea donatorului, avem de a face cu atentatul la viața donatorului, un alt caz de ingratitudine.

În ceea ce privește „ injuriile grave” , acestea se referă la faptele de insultă și jignire aduse la adresa donatorului .Ele trebuie să prezinte o anumită gravitate deoarece, de exemplu, simplele certuri dintre donator și donatar sau amenințările aduse de către donatar, donatorului, nu pot duce la revocarea donației pentru ingratitudine.

Infracțiunea de insultă este prezentată atfel de art.205 din Codul penal:atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte,prin gesturi ori prin orice alte mijloace,ori prin expunerea la batjocură,se pedepsește cu amendă.

Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul în care se atribuie unei persoane un defect,boală sau infirmitate care,chiar reale de-ar fi nu ar trebui relevate.

Această infracțiune face parte din Titlul IV al Codului Penal,intitulat sugestiv”Infracțiuni contra demnității”.

Injuriile grave prevăzute pentru revocarea donației pentru cauză de ingratitudine se referă tocmai la această încălcare a demnității donatorului de către donatar.Această demnitate se referă la onoarea și reputația ființei umane.

Prin onoare se înțelege sentimentul de prețuire morală pe care persoana îl are despre sine însăși,determinat de prețuirea propriei persoane,de suma calităților și însușirilor pe care fiecare persoană și le atribuie.

Prin reputație înțelegem stima și considerația de care fiecare individ se bucură din partea semenilor săi.Reputația constituie aspectul obiectiv al demnității,adică părerea societății despre un anumit individ.

Este normal ca din moment ce i-a fost lezată demnitatea,donatorul să poată cere revocarea donației.

Atingerea onoarei donatorului de către donatar se realizează prin acte care lovesc în sentimentul de prețuire pe care fiecare om îl are despre sine însuși;atingerea reputației persoanei se înfăptuiește prin acte care lovesc în bunul renume al persoanei,în considerația de care aceasta se bucură din partea semenilor săi.

Pe lângă insultă,Codul penal prevede la art.206,calomnia.Această faptă presupune afirmarea ori imputarea în public,prin orice mijloace,a unei fapte determinate,privitoare la o persoană,care dacă ar fi adevărată,ar expune acea persoană la o sancțiune penală,administrativă sau disciplinară,ori disprețului public.

Toate aceste atingeri aduse demnității și onoarei donatorului,calificate ca fiind injurii grave,sunt apreciate de către instanță.Singura condiție care se cere este ca ele să fi fost săvârșite cu intenție.

3.4.Revocarea pentru refuz de alimente

Refuzul „fără cuvânt” de alimente este considerat a fi un motiv de revocare a donației atunci când donatarul,deși avea posibilitatea de a le da,a refuzat nejustificat ,fiindu-i indiferentă starea de nevoie a celui ce l-a gratificat,respectiv donatorul.

Așadar,se presupune că donatorul a avut nevoie și a cerut alimente de la donatar,care-având posibilitatea-a refuzat să le dea .

Evident,dacă donatorul refuză alimentele oferite de donatar,nu poate cere revocarea donației .

Termenul de „alimente” are un înțeles general.El se referă la la acele necesități de hrană de care ,din diferite motive,donatorul nu și le mai poate satisface,fiindu-i astfel pusă în pericol viața.Este cât se poate de normal și uman ca donatorul aflat într-o asemenea situație să ceară și să primească de la donatar alimentele necesare traiului zilnic ca răspuns la gestul prin care donatorul a dăriut fără a cere nimic în schimb.

Pentru a interveni acest motiv de revocare, este nevoie în primul rând de cele două condiții esnțiale, și anume:

-pe de o parte , donatorul să fi ajuns în nevoie, adică în lipsă .

-pe de altă parte, donatarul să-i refuze „fără cuvânt”, adică fără justificare, ajutorul alimentar pe care i-l impune obligația de recunoștință

Donatorul aflat la nevoie va putea apela la donatar, pentru a-i solicita alimentele, numai în situația în care nu are rude care să aibă obligația legală

de a i le furniza.Această enumerare nu este completă deoarece, potrivit articolului 87, alinetl ultim din Codul familiei „copilul celuilalt soț va fi obligat să dea întreținere celui care l-a întreținut timp de 10 ani, astfel cum se arată în alineatul precedent”.

Așadar, refuzul nu este sancționat cu revocarea dacă donatorul avea rude (sau alte persoane) obligate și în situația de a acorda întreținerea .

Chiar dacă aceste rude sau alte persoane existau dar, nu aveau posibilitatea de a-l ajuta, tot donatarul este cel obligat față de donator, în caz de refuz acesta putând cere revocarea donației.

Tot astfel, chiar dacă aceste rude există, donatarul va fi obligat să acorde ajutor constând în alimente, donatorului, dacă respectivele rude obligate a-l întreține nu se află în localitate sau se află la mare distanță de donator iar nevoia acestuia de alimente a devenit acută .

În privința mărimii (valorii, cantității) prestației de alimente se apreciază că acestea nu trebuie să depășească valoarea donației primite. În consecință dacă darul ( obiectul donației) piere fortuit, donatarul poate refuza acordarea de alimente. S-a observat că alimentele sunt datorate într-un fel oarecare , propter rem .

În nici un caz donatorul nu are acțiune în justiție pentru a cere întreținere de la donatar, ci doar pentru a cere revocarea donației pentru ingratitudine .Se are în vedere că donatorul nu are dreptul la obligație de întreținere din partea donatarului și, pe cale de consecință ,nici la o acțiune în acest sens ci stricto sensu, la alimentele necesare pentru a ieși din nevoia în care se află.

Dacă donatarul se află în situația celor obligați la întreținere, atunci donatorul poate opta între cele două variante care stau la dispoziție dar , nu poate apela la ambele concomitent.

Dacă donatarul a prestat în favoarea donatorului ajutorul în alimente necesar acestuia din urmă,fără să fie obligat,el nu are o acțiune în restituire(prin echivalență) a acestor prestații(art.1902,alin.2 Cod Civil)chiar și în situația existenței unor persoane care erau și obligate și care și puteau face acest lucru.

Spre deosebire de obligațiile naturale,însă,acțiunea negativă a donatarului constând în refuzul de alimente,are o sancțiune specifică-acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine.

În momentul în care bunul obiect al donației a fost donat mai multor persoane,dar numai una se face vinovată de refuz de alimente,revocarea donației va opera doar în privința acesteia.

Aprecierea caracterului justificat sau nejusticat al refuzului de prestație alimentară către donator este atributul suveran al instanței de judecată .

3.5.Acțiunea în revocare pentru ingratitudine

Potrivit art.832 ,alin.2 Cod Civil,în toate cazurile de revocare a donațiilor pentru ingratitudine,acțiunea nu poate fi îndreptată decât împotriva donatarului care s-a făcut vinovat.

Din acest articol rezultă caracterul de pedeapsă civilă al revocării donației pentru ingratitudine.

Acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine aparține în principiu donatorului,singurul în drept să aprecieze dacă revocă sau nu donația;așadar este o acțiune strict personală.

Acțiunea nu poate fi exercitată nici de către creditorii donatorului pe calea acțiunii oblice(art.974 Cod Civil)și nici de către moștenitori(deși acțiunea are un caracter patrimonial).

În mod excepțional,moștenitorii pot deveni titulari ai acțiunii în revocare:

-dacă a fost intentată de către donator dar,acesta a decedat înainte de terminarea procesului

-dacă donatorul a decdat înainte de expirarea termenului în care acțiunea putea fi intentată

În ceea ce privește pe moștenitorii donatarului,aceștia nu pot fi obligați să restituie bunul primit de la autorul lor cu titlu de donație și pe care l-au moștenit de la acesta,chiar și atunci când acțiunea în revocare a fost introdusă în timpul vieții donatarului,dar până la decesul acestuia,nu a apucat să fie încă finalizată,iar dacă bunul a fost donat mai multor persoane,dar vinovate de ingratitudine se fac nu mai unele dintre acestea,revocarea poate opera numai în privința donatarilor vinovați.

Fiind vorba de aplicarea unei pedepse,ceea ce nu se produce niciodată de drept(art.832 Cod Civil),titularul acțiunii-cunoscând faptul de ingratitudine-îl poate ierta pe donatar(dar nu poate renunța la acțiunea în revocare cu anticipație,înainte de a se produce actele sau faptele de ingr atitudine) .

Iertarea se prezumă(fără a fi admisă proba contrară)dacă a trecut un an din ziua săvârșirii faptului sau din ziua în care donatorul a luat la cunoștință de acel fapt,fără ca înlăuntrul acelui an să fi cerut revocarea.În schimb,iertarea nu poate avea loc sub forma renunțării la efectele hotărârii judecătorești de revocare a donației,dacă hotărârea a fost executată în fapt de părți,de bună voie sau silit.În asemenea situație,renunțarea echivalează cu o nouă transmisiune de bunuri către foștii donatari și necesită încheierea unui nou contract de donație.

Termenul de 1an nu este de prescripție,ci de decădere,prezumându-se că dacă a trecut fără ca donatorul să ceară revocarea donației,acesta l-a iertat pe donatar.Așadar,termenul este bazat pe o prezumție legală și nu este supus cauzelor de întrerupere și de suspendare stabilite în materie de prescripție.În cazul în care faptele de ingratitudine sunt repetate,termenul se calculează în raport de ultima.În cazul refuzului de alimente,deoarece îndatorirea este continuă,termenul de 1 an nu se aplică.Dar,dacă nevoia donatorului în acordarea alimentelor a încetat (de exemplu, a primit o donație care îi asigură întreținerea)termenul de 1 an devine aplicabil și începe a curge din ziua imediat următoare încetării nevoilor alimentare .

Dacă îndatorirea alimentară a încetat prin moartea donatorului,acțiunea în revocarea donației pentru neexecutare în trecut,poate fi introdusă de către moștenitorii lui în termen de 1 an de la deces.

În ceea ce privește efectele revocării pentru ingratitudine,acestea poartă în mod evident amprenta caracterului ei de pedeapsă civilă,fiind reglementată de art.834 Cod Civil.Astfel,înstrăinările și constituirile de drepturi făcute de către donatar în favoarea terților asupra bunurilor donate,până la data intentării acțiunii,rămân valabile.

Când este vorba de imobile,acțiunea în revocare trebuie înscrisă în extras în registrele de publicitate pe marginea transcripției prevăzute de art. 818 Cod Civil,pentru a face inopozabile donatorului actele de înstrainare sau de constituire de drepturi făcute de donatar ulterior acestei date .

Dacă bunul donat se mai găsește la donatar,acesta este obligat să îl restituie donatorului ,care,însă,este ținut să suporte sarcinile și ipotecile constituite de donatar,înainte de revocare, asupra bunului.Donatarul este obligat,într-un asemenea caz,să indemnizeze pe donator în mod corespunzător pentru scăderea valorii bunului.

În cazul în care bunul donat nu s-ar mai afla la donatar în momentul revocării,fiind înstrăinat de către acesta,donatorul are dreptul doar la contravaloarea lui,calculată în raport cu data pronunțării hotărârii de revocare.

Potrivit art.834,alin.2 Cod Civil,fructele bunului donat se cuvin donatorului începând din ziua introducerii cererii de revocare a donației,pe când cele percepute anterior,se cuvin donatarului.

Restituirea de la data cererii(deși,de la comiterea faptului donatarul ar trebui tratat ca un posesor de rea credință)se explică prin faptul că în momentul introducerii cererii nu se știe care va fi atitudinea donatorului:îl va ierta sau nu pe donatar.

SECȚIUNEA 4

REVOCAREA PENTRU SURVENIENȚĂ DE COPIL

4.1.Precizări prealabile.Reglementare legală

Potrivit articolului 836 din Codul civil „orice donațiune prin acte între vii făcute de persoane ce n-au copii sau descendenți existenți în timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donațiuni șisub orice titlu s-au făcut, fie chiar donația mutuală sau remunerația,fie,în fine, donațiunea în favoarea maritajului făcută soților de oricare altă persoană, afară de ascendenții lor,sunt revocate de drept dacă donatorul, în urma donațiunii, dobândește un copil legitim,în postum, sau chiar când a legitimat un copil natural ,prin maritaj subsecvent”.

Așadar,donația se revocă de drept când donatorului,care în momentul donației nu avea copii sau descendenți în viață,i se naște chiar și postum,un copil viu.

Sunt supuse revocării de drept prevăzută de art.836 Cod Civil, toate donațiile în afara celor făcute între soți în timpul căsătoriei(art.937,alin.3 Cod Civil)

În cazul în care donatorul avea copii sau descendenți în viață la data facerii donației,aceasta este irevocabilă ,neintrând sub incidența art.836 Cod Civil.

Art.837 prevede, în continuare, că „revocarea se face și când copilul donatorului sau al donatricei ar fi fost conceput în timpul donației”.

Distincția între copil legitim sau legitimat și copil natural a fost în întregime înlăturată prin dispozițiile art.63 din Codul familiei,astfel încât,în prezent,textul art.836 trebuie considerat ca fiind implicit modificat în sensul că donațiile sunt revocate de drept dacă donatorul,în urma donațiunii,dobândește un copil din căsătorie sau din afara căsătoriei,fie chiar postum(adică un copil născut în urma morții tatălui său).

Art.838 Cod Civil prevede că „donațiunea rămâne revocată chiar dacă donatarul ar fi intrat în posesia acelor lucruri dăruite și ar fi fost lăsat în posesia lor după nașterea fiului donatorului;donatarul posesor nu va fi obligat-însă-a restitui fructele de orice natură luate de el, decât din ziua în care i se va fi notificat nașterea fiului sau legitimarea sa prin căsătorie subsecventă”

În literatura juridicăs-a subliniat faptul că partea finală din art.838 „sau legitimarea sa prin căsătorie subsecventă” trebuie socotită ca implicit abrogată ca urmare a abrogării instituției legitimării copiilor naturali prin art.49 din Decretul 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei și a Decretului 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.

Art.839 Cod Civil declară nulă și fără efect orice clauză prin care donatorul ar renunța la revocarea donației pentru nașterea ulterioară de copil;cu atât mai mult nu se poate concepe renunțarea tacită la revocare pe motivul menționat.

Această prevedere legală constituie o aplicare a prevederilor generale cuprinse în art.968 Cod Civil,potrivit căruia „cauza”este nelicită când este prohibită de lege,când este contrară bunelor moravuri sau ordinii publice.

Mai mult,în art.5 Cod Civil prevede că „nu se poate deroga prin convenție sau dispoziții particulare(act juridic unilateral) de la legea care interesează ordinea publică și bunele moravuri.

În sfârșit,prin art.840, se prevede că „prescripția acțiunii de revocare se împlinește după 30 de ani de la nașterea fiului”.Deci,revocarea operează în acest caz indiferent că este un copil din căsătorie sau din afara căsătoriei.

În practica judiciară s-a decis însă că,dacă este vorba de un copil adoptat de donator ulterior donației,revocarea nu operează.Această soluție este justificată prin considerentul că teztul art.836 este de strictă interpretare.

Revocarea donației pentru surveniență de copil operează de plin drept,deci, nu trebuie să fie pronunțată de către justiție;ea poate fi invocată de orice parte interesată.

Desigur, în cazul în care donatarul refuză restituirea bunului donat,justiția poate constata revocarea de drept și poate dispune restituirea bunului de către donatar.

Ca efect al revocării de plin drept,devine aplicabil principiul RESOLUTO JURE DANTIS RESOLVITUR JUS ACCIPIENTIS,astfel încât,în principiu, bunul donat se întoarce în patrimoniul donatorului liber de orice sarcini,iar dacă a fost înstrăinat unei terțe persoane,aceasta își va pierde dreptul ca fiind dobândit de la un NON DOMINUS.În condițiile dreptului comun, terțul va putea opune donatarului prevederile art.1909 Cod Civil, dacă este vorba de un bun mobil,sau uzucapiunea, dacă este vorba de un bun imobil.

Revocarea pe această cauză este impusă în interesul copilului.Nici o stipulație contrară nu o poate înlătura așa cum nici renunțarea expresă sau tacită din partea donatorului nu poate face acest lucru.

În concluzie,potrivit legii(art.840 Cod Civil coroborat cu art.21 din Decretul nr.167/1958),acțiunea în restituirea bunului donat-proprietatea fiind redobândită de drept-se prescrie după 30 de ani de la nașterea copilului .După expirarea termenului de prescripție extinctivă, donatarul continuă să dețină bunul în aceastăcalitate(nu dobândește o altă calitate),cu consecința aplicării regulilor de fond ale donației(raport și reducțiune).

Ca o ultimă precizare este cea cu privire la fructele bunului donat,care,potrivit art. 838,se cuvin donatorului din momentul în care donatarul a fost notificat despre nașterea copilului.

4.2.Condiții necesare pentru ca revocarea să se producă

1.donatorul să nu aibă vreun copil sau alt descendent în viață în momentul facerii donației.

Dacă donatorul avea în momentul facerii donației un copil declarat dispărut, nașterea ulterioară a unui copil dă loc de revocare, căci-așa cum se subliniază în literatura juridică-pentru ca revocarea să nu opereze,art. 836 cere ca donatorul să aibă un copil „existent”în momentul donației ori, cel declarat dispărut(deși este socotit a fi în viață)nu se știe dacă există sau nu.Cu atât mai mult nu poate fi considerat existent un copil declarat judecătorește mort.

Copilul conceput în momentul donației este considerat ca fiind născut(infans conceptus pro nato habetur) deoarece este vorba de interesele sale(quotiens de commodis eius agitur)-articolul 7 din Decretul nr.31/1954.

2.donatarului să i se nască un copil fie chiar postum.

Este revocabilă donația chiar și în momentul în care donatorului i se naște un nepot după facerea donției, dacă tatăl acestui copil-fiul donatorului-a fost decedat în momentul încheierii contractului de donație.

Această condiție este îndeplinită și dacă acel copil născut după încheierea contractului de donație a fost conceput la acea dată. Nu este exclsă posibilitatea ca un copil declarat mort prin hotărâre judecătorească(inexistent în momentul facerii donației) în caz de apariție să fie considerat „dobândit” în urma donației, cu efecte revocatorii.

Art.63 din Codul familiei prevede că „este indiferent dacă acel copil născut după încheierea contractului de donație, este din căsătorie sau din afara ei.Este evident că filiația trebuie stabilită pe căi legale.Ceea ce interesează este nu data stabilirii filiației ci data nașterii copilului.În consecință, stabilirea filiației unui copil născut după încheierea contractului de donație, atrage revocarea donației.În schimb, stabilirea filiației față de un copil născut anterior,nu atrage revocarea, așa cum –în acest caz-nici nașterea unui alt copil după încheierea contractului,nu are ca efect revocarea donației, nefiind îndeplinită prima condiție a revocării.

4.3.Problema adopției

Pentru început este necesar a se preciza semnificația a doi termeni:adopție și filiație.

Adopția reprezintă actul juridic în temeiul căruia se stabilesc raporturi de rudenie între adoptat și adopator(și rudele acestuia),asemănătoare celor care există în cazul rudeniei firești.

Filiația,în sens larg, desemnează un șir neîntrerupt de nașteri care leagă o persoană de un strămoș al ei,un lanț de persoane între care faptul nașterii a stabilit legătura de la părinte la copil.

Într-un înțeles mai restrâns, filiația este raportul de descendență între un copil și fiecare dintre părinții lui.Filiația se întemeiază pe legătura de sânge dintre copil și părinți, legătură care rezultă din faptul nașterii și cel al concepției.

Într-o primă opinie, existența unui copil adoptat „împiedică revocarea donației deoarece acest copil este asimilat copilului din căsătorie”.Se are în vedere că raporturile adoptatorului cu copilul adoptat sunt asimilate cu legăturile de rudenie rezultate din filiația firească și aceasta indiferent dacă adopția a fost cu toate efectele unei filiații firești(cu efecte depline)sau cu efecte restrânse.

Potrivit ace stei opinii:

-dacă donatorul avea un copil adoptat în momentul donației, nașterea sau adoptarea unui alt copil după încheierea contractului, nu atrage revocarea.

-dacă donatorul nu a avut nici un copil în momentul contractării, adoptarea unui copil după momentul donației are ca efect revocarea donației.

În practica judecătorească s-a admis soluția potrivit căreia revocarea pentru surveniență de copil se aplică „numai în cazul în care donatorul, ulterior donațiunii, dobândește un copil din căsătorie sau din afara căsătoriei,fie chiar și postum”.Copilul adoptat nu este inclus în enumerarea limitativă a textului art.836.

Din punct de vedere al efectelor produse de adopție în raport cu părintele firesc al copilului adoptat, distingem următoarele situații:

1.În cazul adopției cu efecte depline, de la data încuviințării ei încetează legăturile de rudenie dintre părintele firesc și copilul adoptat.Așadar, dacă acest părinte face o donație după această dată iar ulterior i se naște un copil, donația se revocă în condițiile artț 836 Cod Civil.

2.Dacă adopția a fost cu efecte resrânse(încuviințată înainte de intrarea în vigoare a OUG 25/1997), legătura de rudenie dintre părintele firesc și copilul adoptat se păstrează.În consecință, pentru părintele firesc acel copil adoptat este „existent”; donația făcută de el nu se revocă pentru nașterea unui alt copil.

CONCLUZII

În esența sa, dreptul civil reglementează raporturi patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între persoane fizice și persoane juridice aflate pe poziție de egalitate juridică.

Fiecare persoană poate dispune de patrimoniul său, astfel transmițându-se dreptul de proprietate.Operațiunile prin care se transmite acest drept deproprietate pot avea caracter gratuit sau oneros.

Donația este o liberalitate.Codul Civil o definește ca fiind un act de liberalitate.Această denumire este inexactă deoarece, donația este un veritabil contract iar nu un act.

O altă problemă o constituie faptul că donația poate avea ca obiect nu numai un lucru ci, și un drept, de exemplu un drept de folosință.

În materia donațiilor, regula este irevocabilitatea acestora.Donațiile devin însă revocabile pentru anumite cauze prevăzute expres de lege.

Ca o primă cauză este neexecutarea sarcinii.

Chiar dacă, în principiu, contractul de donație se prezintă sub forma caracterului neoneros, fiind vorba de cele mai multe ori de un gest prin care se dăruiește fără a se urmări obținerea vreunui folos,sunt situații în care donatorul dorește un avantaj(de multe ori simbolic), acesta concretizându-se într-o sarcină care afectează donația.

Au apărut tot mai multe cazuri în care, persoane în vârstă,fără familie, recurg la astfel de liberalități, dăruind locuința lor cu sarcina pentru cel care o primește să-i ofere hrană și întreținere până la moarte.

Pentru a doua cauză legală de revocare este evidentă întrepătrunderea dreptului civil cu dreptul penal.

Ca propunere de lege ferenda, ar fi necesară corelarea celor două coduri, iar termeni precum „delicte” sau „injurii grave” să fie înlocuiți cu termeni exacți:insultă, calomnie, vătămare corporală etc.

Cauzele de revocare pretind ca donatarul să aibă un anumit comportament, ba chiar mai mult, pot apărea și obligații pentru acesta chiar dacă donația nu este cu sarcină.Așadar, ele ar trebui incluse în însăși definiția donației, ca fiind obligații implicite pentru donatar.

BIBLIOGRAFIE

1.Codul Civil Român

2.Codul de Procedură Cvilă

3.Codul Civil Francez

4.Codul Familiei

5.Codul Penal

6.O.U.G. nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al adopției

7.Legea 389/2002 pentru modificarea O.U.G. nr.25/1997

8.D.Alexandresco-„Drept civil român în comparație cu legile vechi și principalele legislații străine”-Atelierele geografice SOCEC, București, 1913.

9.C.Aubry,C.Rau-„Cours de droit civil francais”-Paris,1875

10.H.Capitant-„De la cause des obligations”-Paris,1924

11.M.Cantacuzino-„Curs de drept civil”-Editura Ramuri Craiova,București,1921

12.D.Chirică-„Drept civil.Contracte speciale-Note de curs”-Editura Cordial,Cluj-Napoca,1994

13.A.Collin,C.Capitant-„Cours elementaire de droit civil francais”-DALLOZ,1923

14.D.Cosma-„Teoria generală a actului juridic civil”-Editura Științifică,București,1969

15.Francisc Deak-„Tratat de drept civil”-Ed.Universul Juridic,București,2001

16.Francisc Deak, St. Cărpenaru, „Contractele civile și comerciale”, Ed. Lumina Lex, București, 1993;

17.C. Demolombe „Cours de Code Napoleon”, vol. XX, Paris, 1875;

18.V. Dongoroz, „Explicații teoretice ale Codului penal român”, Ed. Academiei, București, 1969;

19.N. Dureț, M.V. Erdei, „Donația”, Ed. Pentru literatură și artă, Galați, 1996;

20.H. Capitant, M. Planiol, G. Ripert, „Traite pratique de droit civil”, Paris, 1900;

21.M. Eliescu, „Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul R.S.R.”, Ed. Academiei, București, 1966;

22.I. Filipescu, „Tratat de dreptul familiei”, Ed. All, București, 1993;

23.T. Ionașcu, „Curs de drept civil. Succesiuni și liberalități”, București, 1947;

24.C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, „Tratat de drept civil român”, Ed. Națională, București, 1929;

25.C. Hamangiu, N. Georgean, „Codul civil adnotat”, Ed. Alcalay, București, 1925;

26.E. Lupan, M. Răchită, D. Popescu, „Drept civil. Teoria generală”, Cluj-Napoca, 1991;

27.D. Macovei, „Drept Civil – Contracte”, Ed. Ankarom, Iași, 1996;

28.Ph. Malaurie, „Cours de droit civil – Les successions. Les liberalites”, Paris, 1989;

29.H. Mazeaud, L. Mazeaud, S. Mazeaud, „Lecons de droit civil”, Paris, 1963;

30.D. Macovei, M.S. Striblea, „Drept civil. Contracte speciale și succesiuni”, Ed. Junimea, Iași, 2002;

31.Ana Manea Luca, „Drept civil – Contracte civile”, Ed. Fundației Chemarea”, Iași, 1994;

32.T.R. Popescu, P. Anca, „Drept civil – Contracte speciale”, Ed. Științifică, București, 1969;

33. I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, „Drept civil român”, Vol. III, București, 1948;

34.I. Rosetti-Bălănescu, O Sachelarie, N. Nedelcu, „Principiile dreptului civil”, Ed. de Stat, București, 1947;

35.E. Safta-Romano, „Contracte Civile”, Ed. Graphix, Iași, 1993;

36.Corneliu Turianu, „Curs de drept civil”, Ed. Fundației „România de mâine”, București, 2001;

37.P. Voirin, G. Goubeaux, „Manuel de droit civil”, Paris, 1978;

38.C. Stătescu, C. Bârsan, „Drept civil – Teoria generală a obligațiilor”, Ed. All, București, 1995;

39.I. Zinveliu, „Contractul civil – Instrumente de satisfacere a interselor cetățenilor”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1978;

40.Revista română de drept numerele:4/1969, 5/1972, 4/1973, 11/1979, 11/1982, 12/1982, 9/1983, 3/1984, 4/1986, 5/1987.

41.Revista „Dreptul” nr.:1/1989, 6/1992, 1/2001.

42.Cristiana Turianu, „Contractul de donație reflectat în litareatura juridică și practica judiciară” – în Revista „Dreptul” nr. 1/2001.