.aspecte Teoretice Si Practice Privind Stabilirea Maternitatii

Capitolul I Considerații generale asupra filiației

Definirea conceptului de filiație

Problema apariției omului pe Terra poate fi abordata din cel puțin doua perspective complet diferite. Cea mai veche este cea religioasa, întâlnita la aproape toate popoarele si credințele, indiferent de forma religioasa adoptata.

In cele mai multe culturi omul este născut (creat) din Pamant. E de ajuns sa ne gândim la Geneza Biblica. Astfel Creatorul Divin a făcut omul după chipul si asemănarea Sa cu ajutorul “lutului primordial”. După o perioada in care a trăit in armonie cu Creatorul sau, omul decade, pierzând in mare parte ajutorul divin si fiind nevoit sa lucreze pamantul, sa lupte pentru existenta, sa-si perpetueze specia in modul in care o face si astăzi.

Din perspectiva științifică, prima accepțiune a apariției omului pe Pământ are mai mult valența de mit. Începând cu teoriile lui Charles Darwin, oamenii de știința au încercat să demonstreze faptul ca omul este produsul evoluției speciilor una din alta. Aceasta evoluție ar fi dus cu multa vreme in urma la apariția australopitecului, apoi a lui homo sapiens si in sfârșit a lui homo sapiens sapiens (momentul actual al evoluției).

Oricât de diferite ar fi aceste perspective ale apariției omului e sigur ca nașterea este singurului mod de perpetuare a speciei umane.

Nașterea creează in principiu legaturi de rudenie cu părinții si ascendenții acestora. Legătura de rudenie intre copii si părinți se numește filiație.

In sens juridic prin filiație se înțelege legătura de descendenta dintre un copil si părinții lui, legătura care își poate avea izvorul in legătura de sânge care rezulta din faptul nașterii ori din faptul zămislirii, in adopție sau intr-unul dintre mijloacele de reproducere.

Cea mai veche forma de filiație a fost cea “carnala”, întâlnita de la apariția omului. Apoi pentru a atenua din neajunsurile pe care le suportau familiile fără descendenți a fost creata instituția adopției, care creata filiația sociologica, iar in ultima jumătate a secolului XX au apărut si s-au pus la punct si mijloace de procreare medicala asistata, izvor al unei filiații specifice diferite atât de filiația clasica cat si de filiația civila.

Filiația fata de mama se stabilește diferit fata de filiația paterna. In literatura de specialitate s-a aratat3 ca de obicei se stabilește filiația materna prin dovedirea unui fapt material ușor de demonstrat pentru ca are la baza faptul nașterii- si apoi filiația paterna care are la baza un fapt mai greu de dovedit, datorita caracterului intim al său- concepția.

Dar daca de obicei filiația fata de tata e mai ușor de dovedit cu ajutorul prezumțiilor de paternitate (cel puțin in unele cazuri) după ce a fost stabilita filiația pe linia materna, Codul Familiei prevede ca un copil poate sa-si stabilească filiația fata de oricare dintre părinți.

In unele cazuri copilul nu poate sa-si stabilească filiația pe nici o linie, sau si-o stabilește foarte greu (in cazul abandonului copilului nou născut si neînregistrat), iar alte ori își stabilește filiația concomitent fata de ambii părinți (in cazul adopției).

Clasificări ale filiației

De-a lungul anilor in doctrina juridica s-au făcut numeroase clasificări ale filiației, in marea lor majoritate aceste clasificări fiind făcute pentru a limita sau chiar anula unele drepturi ale unor categorii de copii “defavorizați”.

Astfel mai multa vreme se făcea diferența intre copilul legitim si copilul incestuos sau adulterin.1 .

In dreptul contemporan insa aceste diferente tind sa fie doar teoretice având doar scopul aprofundării instituției filiatiei.2 Se mai face diferența (justificata de altfel) intre filiația materna si filiația paterna, intre filiația bazata pe adevărul biologic si cea bazata pe caracterul sociologic al ei, iar uneori intre copiii din căsătorie si cei din afara căsătoriei fără a se face vreo diferența pe planul drepturilor ce le dobândesc ca efect al filiației..

O alta clasificare întâlnite in doctrina franceza face diferența intre filiația de sânge, filiația din adopție si filiația rezultata din procrearea medical asistata.3

Capitolul II Filiația de sânge

2.1. Evoluția istorica a instituției filiației materne

Credința ca Pământul a dat naștere omului a intrat in conștiința colectiva ca răspuns la întrebările originare asupra ființei. Mituri, legende, superstiții, ori simple metafore traduc apariția omului in lume drept un act miraculos al Divinității, adesea corelata cu ideea ca pământul a fost materialul primordial in actul creatiei1.

Mai apoi Biblia adeverește ca femeia devine mama imediata a oamenilor2, Filiația Divina rămânând doar baza pentru a explica apariția omului pe Pământ.

Lăsând la o parte lumea miturilor, se poate remarca faptul ca ceata primitiva este prima forma de organizare a oamenilor, iar principalul scop al acestei proto-organizări era obținerea hranei. Mai puțin importante erau in acea perioada relațiile dintre membrii cetei, astfel ca nu se pun mari probleme in legătura cu încercarea de stabilire a filiației. Noul născut aparține cetei, acesta fiind singurul si poate cel mai important efect al nașterii.

O treapta pe scara evoluției o reprezintă organizarea in ginți: ginta matriarhala mai întâi, iar apoi cea patriarhala. In prima dintre formele “evoluate” de organizare, conducerea era exercitata de femeia cea mai bătrâna, ajutata de sfatul ginții, alcătuit din restul femeilor trecute de o anumita vârsta.

In cadrul acestui stadiu al evoluției apare căsătoria pe grupe in care toți bunicii erau soți intre ei, toți copii bunicilor erau soți intre ei, toți nepoții bunicilor erau soți intre ei. După cum o spune si denumirea unei astfel de ginți, filiația materna apare ca fiind singura posibil de determinat, ea dovedindu-se a fii si cea mai importanta datorita efectelor pe care le produce: doar mama poate fi moștenita, tatăl neputând fi moștenit de presupușii săi copii.3

In timp se ajunge la căsătoria pereche si încetul cu încetul se trece de la ginta matriarhala la ginta patriarhala, in care rolul important îl deține bărbatul, care devine si conducătorul ginții, femeia ajungând sa aibă doar drepturi si obligații casnice. Astfel ca filiația fata de tata devine din ce in ce mai importanta.

In dezvoltarea sa populația ce a trăit in spațiul carpato-danubiano-pontic, a parcurs la fel ca si toate popoarele lumii etapele principale din istoria omenirii, evoluând de la ceata primitiva in paleoliticul inferior, la ginta matriarhala, iar odată cu prelucrarea metalelor la ginta patriarhala.

In dreptul roman rudenia agnatica (prima forma de rudenie) cuprindea pe toți cei aflați sub putere aceluiași pater familias, înrudirea fiind data de religia agnatica. La baza acestui tip de rudenie nu sta faptul material al nașterii ci supunerea fata de același cult1. Datorita acestui motiv, copilul din afara căsătoriei avea o situație instabila. El nu era ruda nici cu tatăl nici cu mama sa naturala: tatăl nefiind căsătorit cu mama copilului nu putea fi ruda cu copilul, iar mama nu putea fi ruda cu copilul pentru ca rudenia agnatica se transmitea doar intre bărbați nu si intre femei.2 Cu timpul insa rudenia agnatica pierde din importanta, iar rudeniei de sânge i se recunosc mai multe efecte. Astfel se schimba situația in privința legăturii dintre mama si copil, aceasta din urma fiind considerat ruda cu mama sa cu singura condiție de a face dovada maternității, adică a faptului nașterii, lucru destul de simplu de dovedit pentru ca “mama este întotdeauna sigura chiar daca a născut dintr-o legătura ocazionala.3

Sub influenta creștinismului care considera copiii născuți dintr-o asemenea uniune liberală (concubinat) ca fiind copii ai pacatului4 aceasta categorie a descendenților a fost marginalizată. Totuși sub Constantin cel Mare apare instituția “legitimării”. Aceasta consta in dobândirea puterii paterne asupra copilului natural de către tata.5. Legitimarea era posibila sub condiția îndeplinirii unor cerințe: își puteau legitima copiii doar acei concubini care încheiau o căsătorie valabila si nici unul dintre ei sa nu aibă alți copii legitimi.

Măsura cu caracter temporar- legitimarea-a fost reformata de Anastasie, Iustinian si Teodosie al II-lea. Astfel legitimarea devine o instituție cu caracter definitiv daca in timpul concepției copilului, căsătoria intre părinți era posibila (pentru a se evita legitimarea unor copii incestuoși sau adulterini), daca se instituia dota odată cu căsătoria printr-un contract, iar copilul nu se opunea la legitimare. 1

In vechiul drept feudal căsătoria ducea automat la filiația legitima. Legătura de rudenie înspre mama se stabilea doar daca tatăl nu era cunoscut, iar când era cunoscut se stabilea doar in subsidiar. Filiația fata de mama nu ridica mari probleme, deoarece se constata prin simplul fapt al nașterii.

Secolul al XVII-lea aduce in viata juridica romaneasca primele legiuiri scrise. Aceste proto-coduri (Cartea romaneasca de învățătura de la pravilele imparatesti2, Pravila cea mare3, Aprobatele si Compilatele4), cuprind si reglementari de dreptul familiei si din domeniul filiației (paternitatea rămâne principala forma de stabilire a rudeniei; totodată se fac si primele încercări de a clasifica înrudirea; astfel sunt amintite: rudenia legitima si nelegitima, prin alianța, frăția de cruce etc.).5

Unirea principatelor de la 1859, a fost urmata de adoptarea Codurilor moderne romanești. Pe aceasta linie se înscrie prima legiuire comuna a romanilor: Codul Civil. Aceasta legiuire conținea si reglementari de dreptul familiei. După 1864 dovada filiației legitime implica stabilirea faptului ca mama era căsătorită in momentul concepției, dovada ”ușurării mamei” si a nașterii unui copil viu 6, si dovada identității copilului născut de mama cu identitatea copilului care vrea sa-si stabilească filiația. Se mai preciza ca prin dovada filiației legitime trebuie sa înțelegem stabilirea raportului fata de mama, iar prin dovada legitimității se stabilea filiația fata de bărbatul căsătorit cu mama.7 .

Mergând pe linia anterior trasata de legiuirile mai vechi si a Codului Civil francez si Codul de 1864 proclama discriminarea unor categorii de copii. Discriminările erau insa de alt ordin decât in legiuirile sus menționate: imposibilitatea cercetării filiației pe ambele linii, imposibilitatea lor de a veni la moștenire. Abia in 1943 apar primele legi care ameliorează statutul juridic al copiilor din afara căsătoriei.

Aceasta ameliorare a discriminărilor din legislația familiei a culminat cu adoptarea in 1954 a Codului Familiei una dintre cele mai moderne legislații moderne de la acea epoca. Prin acest Cod s-au instituit egalitatea copiilor indiferent ca sunt din căsătorie sau din afara ei.

Din punctul de vedere al filiației materne nu se aduc mari schimbări. Nașterea fiind un fapt material ușor de dovedit, maternitate este determinata de faptul ca o femeie a născut un copil, iar copilul care vrea sa-si stabilească filiația sa fie copilul născut de ea.

2.2. Stabilirea necontencioasă a filiației materne

2.2.1. Considerații generale

Filiația fata de mama este in principiu mai ușor de stabilit decât filiația pe linia paterna.1 Acest lucru era cunoscut încă de pe vremea Imperiului Roman, fiind proclamat prin adagiul: “mater semper certa est”.

Maternitatea rezultând dintr-o “legătura carnala”2 se stabilește in același fel indiferent ca este cazul de un copil din căsătorie sau din afara căsătoriei, ca este vorba de un copil incestuos sau de un copil adulterin. Pentru a fi determinata legătura fata de mama e de ajuns sa fie constatate doua elemente: primul este cel al faptului nașterii, iar al doilea este al identității copilului născute către tata.5. Legitimarea era posibila sub condiția îndeplinirii unor cerințe: își puteau legitima copiii doar acei concubini care încheiau o căsătorie valabila si nici unul dintre ei sa nu aibă alți copii legitimi.

Măsura cu caracter temporar- legitimarea-a fost reformata de Anastasie, Iustinian si Teodosie al II-lea. Astfel legitimarea devine o instituție cu caracter definitiv daca in timpul concepției copilului, căsătoria intre părinți era posibila (pentru a se evita legitimarea unor copii incestuoși sau adulterini), daca se instituia dota odată cu căsătoria printr-un contract, iar copilul nu se opunea la legitimare. 1

In vechiul drept feudal căsătoria ducea automat la filiația legitima. Legătura de rudenie înspre mama se stabilea doar daca tatăl nu era cunoscut, iar când era cunoscut se stabilea doar in subsidiar. Filiația fata de mama nu ridica mari probleme, deoarece se constata prin simplul fapt al nașterii.

Secolul al XVII-lea aduce in viata juridica romaneasca primele legiuiri scrise. Aceste proto-coduri (Cartea romaneasca de învățătura de la pravilele imparatesti2, Pravila cea mare3, Aprobatele si Compilatele4), cuprind si reglementari de dreptul familiei si din domeniul filiației (paternitatea rămâne principala forma de stabilire a rudeniei; totodată se fac si primele încercări de a clasifica înrudirea; astfel sunt amintite: rudenia legitima si nelegitima, prin alianța, frăția de cruce etc.).5

Unirea principatelor de la 1859, a fost urmata de adoptarea Codurilor moderne romanești. Pe aceasta linie se înscrie prima legiuire comuna a romanilor: Codul Civil. Aceasta legiuire conținea si reglementari de dreptul familiei. După 1864 dovada filiației legitime implica stabilirea faptului ca mama era căsătorită in momentul concepției, dovada ”ușurării mamei” si a nașterii unui copil viu 6, si dovada identității copilului născut de mama cu identitatea copilului care vrea sa-si stabilească filiația. Se mai preciza ca prin dovada filiației legitime trebuie sa înțelegem stabilirea raportului fata de mama, iar prin dovada legitimității se stabilea filiația fata de bărbatul căsătorit cu mama.7 .

Mergând pe linia anterior trasata de legiuirile mai vechi si a Codului Civil francez si Codul de 1864 proclama discriminarea unor categorii de copii. Discriminările erau insa de alt ordin decât in legiuirile sus menționate: imposibilitatea cercetării filiației pe ambele linii, imposibilitatea lor de a veni la moștenire. Abia in 1943 apar primele legi care ameliorează statutul juridic al copiilor din afara căsătoriei.

Aceasta ameliorare a discriminărilor din legislația familiei a culminat cu adoptarea in 1954 a Codului Familiei una dintre cele mai moderne legislații moderne de la acea epoca. Prin acest Cod s-au instituit egalitatea copiilor indiferent ca sunt din căsătorie sau din afara ei.

Din punctul de vedere al filiației materne nu se aduc mari schimbări. Nașterea fiind un fapt material ușor de dovedit, maternitate este determinata de faptul ca o femeie a născut un copil, iar copilul care vrea sa-si stabilească filiația sa fie copilul născut de ea.

2.2. Stabilirea necontencioasă a filiației materne

2.2.1. Considerații generale

Filiația fata de mama este in principiu mai ușor de stabilit decât filiația pe linia paterna.1 Acest lucru era cunoscut încă de pe vremea Imperiului Roman, fiind proclamat prin adagiul: “mater semper certa est”.

Maternitatea rezultând dintr-o “legătura carnala”2 se stabilește in același fel indiferent ca este cazul de un copil din căsătorie sau din afara căsătoriei, ca este vorba de un copil incestuos sau de un copil adulterin. Pentru a fi determinata legătura fata de mama e de ajuns sa fie constatate doua elemente: primul este cel al faptului nașterii, iar al doilea este al identității copilului născut de mama cu copilul a cari identitate se stabileste.1

Faptul nașterii- fiind un fapt material- este ușor de constatat. Ba mai mult, daca nașterea are loc intr-o unitate sanitara exista chiar obligația cadrelor medicale de a completa registrele speciale in care se înregistrează orice procedura medicala, menționând: data, ora, persoana care a născut, sexul copilului născut, greutatea, etc.

Totuși daca nașterea nu se realizează intr-o unitate sanitara, faptul nașterii ar putea, cel puțin intr-o analiza superficiala, sa fie mai greu de dovedit. Dar in conformitate cu art. 62 al. 1 lit. b2 coroborat cu art. 193 din Legea cu privire la actele de stare civila4 sub sancțiunea prevăzuta de lege, nașterea trebuie declarata de către orice “locuitor sau trecător, funcționar sau particular, bărbat sau femeie- sub sancțiunea amenzii”5

Al doilea element al identității copilului care își va stabili legătura de filiație fata de mama, cu copilul efectiv născut de respectiva femeie se poate dovedi prin orice mijloc de proba. Dificultăți in dovedirea acestui element se întâlnesc doar in cazul substituției de copii, când din cauza asemănărilor destul de mari intre copiii născuți dintr-o maternitate, din eroarea asistentelor medicale se pot produce astfel de substituții.

In doctrina au existat unele discuți in legătura cu deosebirile dintre “dovada filiației” si “stabilirea filiației”. După cum s-a arătat intr-o părere pentru a putea considera filiația stabilita, in prealabil trebuie sa se fi dovedit, prin mijloacele de proba existenta acestei legaturi obiective intre copil si mama sa, izvorâta din faptul nașterii si al identității copilului.6

Filiația fata de mama se stabilește prin certificatul de naștere, prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătoreasca, iar dovada se face prin certificatul de naștere, existând totuși si situații in care se deroga de la dreptul comun, considerându-se ca in fata instanței starea civila poate fi dovedita prin orice mijloc de proba.

Stabilirea filiației se poate face prin declarație voluntara in fata ofițerului de stare civila cu ocazia înregistrării nașterii in registrele de stare civila, sau intr-una din formele prevăzute de lege pentru recunoașterea unui copil, sau prin hotărâre judecătoreasca printr-una dintre procedurile contencioase sau grațioase permise de lege.

2.2.2. Moduri necontencioase de stabilire a filiației materne

Nașterea in sine este considerata un fapt juridic, fapt ignorat de autoritari daca nu este declarat de către persoanele obligate la aceasta.1 In general înregistrarea nașterii se face de către ofițerii de stare civila in registrele speciale ținute la sediile organelor administrației locale, pe baza declarației verbale făcuta in fata ofițerului.

Înregistrarea se face in anumite condiții: se înregistrează atât copilul născut mort cat si copilul născut viu, întocmindu-se cate un act separat pentru fiecare copil in parte.2 O astfel de înregistrare poate fi făcuta, daca persoanele obligate sa facă declarația la organele de stare civila își îndeplinesc aceasta obligație in termenele prevăzute de lege3

Ținând cont de faptul ca e in interesul general al societății ca toate persoanele născute sa fie înregistrate, beneficiind de anumite drepturi astfel, legiuitorul a considerat ca este posibila si înregistrarea nașterii după trecerea intervalelor de timp prevăzute de lege. In aceste cazuri fiind vorba de o derogare de la litera legii vor fi nevoie de aprobări speciale: aprobarea primarului daca înregistrarea se va face in termen de 1 an, sau a instanței judecătorești daca înregistrarea se va face după trecerea unei perioade de timp mai mare de 1 an.

Un alt mod de stabilire necontencioasa a filiației este recunoașterea voluntar făcuta, recunoaștere prin care o anumita persoana declara ca este părintele unui anumit copil.

2.2.3. Stabilirea si dovada filiației materne prin certificatul de naștere

2.2.3.1. Despre actele de stare civila in general

Aceste documente au caracter de înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane.1 Înregistrarea actelor si faptelor de stare civila – in dublu exemplar, ambele autentice – se face de către ofițerul de stare civila competent la cererea persoanei interesate si pe baza declaratiei2 făcute de aceasta persoana la sediul organelor administrative competente.

Ca orice act autentic – actele de stare civila – fac proba pana al dovada contrara. Astfel înregistrările făcute de către ofițerul de stare civila pe baza propriilor constatări fac proba pana la înscriere in fals, iar cele înscrise pe baza celor indicate de declarant pana se va face dovada neadevărului celor înscrise in acel act.3

Odată contestate cele înscrise in actele de stare civila, daca se constata ca cererea e întemeiata intervine si sancțiunea – anularea actului care nu corespunde adevărului. Pe lângă aceasta sancțiune de drept civil poate interveni (daca sunt îndeplinite condițiile legii) si sancțiunea penala pentru infracțiunea de fals in declaratii,4 sau de fals intelectual.5

2.2.3.2. Certificatul de naștere

Certificatul de naștere se eliberează pe baza actului de stare civila titularului sau reprezentantului sau legal.1 Deși sunt copii de pe actul de stare civila, certificatul de naștere are aceeași forța probanta ca si actul de stare civila.

Înregistrarea nașterii se face pe baza declarației verbale, prezentându-se si următoarele documente: certificatul medical constatator al nasterii2, certificatul de naștere si actul de identitate al mamei si al declarantului, certificatul de căsătorie al părinților dacă aceștia sunt căsătoriți.

Înregistrarea si eliberarea certificatului de naștere se face după normele de competenta teritoriala, la locul unde a avut loc nașterea.

Odată întocmit certificatul de naștere face dovada faptului ca mama a născut, lucru unanim admis in literatura de specialitate. Ceea ce a fost contestat de către unii autori3 a fost faptul ca certificatul de naștere face si dovada identității copilului. Argumentele aduse in sprijinul acestei teorii sunt ca certificatul de naștere nu poate dovedi identitatea copilului – care este o chestiune de fapt si se refera nu numai la momentul nașterii ci si la perioada de timp începând da la naștere si pana in momentul contestării ei. Se considera de asemenea ca art. 47 C. fam. Nu este complet deoarece filiația fata de mama rezulta nu numai din faptul nașterii ci si din identitatea copilului născut de mama cu copilul care pretinde ca ar fi fiul mamei. De asemenea o simpla declarație făcuta la serviciul de stare civila nu e in măsura sa ateste identitatea copilului,4 iar faptul ca se admite existenta unor contradicții intre certificatul de naștere si folosirea stării civile arata ca filiația nu poate fi dovedita doar prin certificatul de naștere.

Dimpotrivă alți autori1 considera ca certificatul de naștere face dovada atât a faptului nașterii, cat si a identității copilului.

Argumentele aduse de acești autori sunt faptul ca atât nașterea in sine, cat si identitatea copilului se înregistrează pe baza declarației unuia dintre părinți, astfel ca puterea doveditoare a certificatului de naștere in privita acestor doua aspecte este aceeași, adică pana la proba contrara. Mai mult decât atât prezumția absoluta cuprinsa in art. 51 C. fam. – referitor la contestarea stării civile in cazul in care certificatul de naștere este conform cu folosirea stării civile- face necesar ca certificatul de naștere sa dovedească si identitatea copilului.2

Daca se considera ca certificatul de naștere dovedește doar faptul nașterii atunci doar acest element al filiației nu va putea fi contestat.

Daca se adopta a doua teorie, atunci starea civila nu mai poate fi contestata, conform prezumției de la art. 51 C. fam.3

S-a arătat de asemenea ca certificatul de naștere îndeplinește doua mari funcții:pe de o parte dovedește raportul de filiație fata de mama al copilului, iar pe de alta parte dovedește statutul juridic al persoanei fata de terti.4

2.2.3.3. Prezumția instituita de art. 51 C. fam.

Aceasta prezumție considerata “prezumție absoluta de maternitate,5 instituie principiul conform căruia “starea civila care rezulta din certificatul de naștere si folosirea stării civile nu pot fi contestate nici de către copil nici de către un terț daca sunt concordante una cu alta”

Folosirea stării civile1 este o stare de fapt din care rezulta ca un copil a fost născut de o anumita femeie. Denumita si posesie de stat, folosirea stării civile cuprinde trei elemente: nomen (copilul sa poarte numele mamei), tractus (acel copil sa fie considerat de către mama ca fiind al sau) si fama (copilul sa fie astfel considerat si de către comunitate).

Pentru a putea constitui posesie de stat aceste trei elemente trebuie sa aibă un caracter de continuitate, sa nu fie distanțate in timp unul de altul, sa nu fie întâmplătoare si sa existe in mod concordant atât fata de mama si familie cat si fata de societate.2

Elementele constitutive ale posesiei de stat sunt fapte materiale, așa ca dreptul admite pentru dovada lor orice mijloc de proba pentru a fi dovedite atât ele cat continuitatea lor.3

S-a considerat in doctrina ca aceasta instituție de drept – folosirea stării civile – are o mare putere doveditoare deoarece ea constituie o mărturisire tacita de maternitate din partea mamei si totodată o confirmare de zi cu zi a acestei mărturisiri din partea familiei si a societatii4.

Articolul 51 C. fam. nu admite proba contrara in cazul in care certificatul de naștere al unui copil este conform cu folosirea stării civile.

Totuși in literatura de specialitate s-a exprimat si opinia5 ca prezumția “iuris et de iure” presupune imposibilitatea administrării unor excepții, pe când art. 51 C. fam. admite câteva excepții. In acest caz, deși destul de rar întâlnit si oarecum teoretic, prezumția de la art. 51 devine inoperanta atunci când mama in mod fals declara nașterea si se întocmește in mad eronat un certificat de naștere, iar folosința stării civile este concordanta cu datele înscrise in actele de stare civila. Autorul6 citat este de părere ca aceasta prezumție este cel mult o prezumție mixta – una intermediara, diferita atât de cele absolute cat si de cele relative – care poate fi combătuta de unele persoane in anumite condiții.

Majoritatea docrinei1 împărtășește cealaltă teorie considerând ca art.51 C. fam. stabilește termenii unei prezumții absolute . Acest punct de vedere a fost afirmat si de către fostul Tribunal Suprem care a statuat ca nu se poate face dovada contrara prin proba testimoniala2, starea civila in general neputându-se dovedi cu martori.3

Intr-adevăr prezumția își produce efectele doar daca starea civila este conforma cu certificatul sau de naștere, nu cu certificatul de naștere al altei persoane, caz frecvent întâlnit la substituția de copii.4

2.2.4. Recunoașterea de maternitate

2.2.4.1. Generalități. Cazuri

Mărturisirea (sau recunoașterea) este definita ca recunoașterea făcuta de către o persoana, a unui act sau fapt juridic pe care o alta persoana își întemeiază o pretenție si care este de natura sa producă efecte contra autorului ei.5

Este considerata un act juridic din punct de vedere al procesului civil, si un mijloc de proba din punctul de vedere al dreptului procesual civil. Din economia art. 1206 C.civ. , reies doua dintre caracterele importante ale recunoașterii: irevocabilitatea si indivizibilitatea recunoașterii de maternitate.6

Din cele arătate mai sus recunoașterea de maternitate poate fi definita ca actul civil, dar si mijlocul de proba prin care o femeie declara un fapt juridic – acela al legăturii de filiație dintre ea si un copil despre care pretinde ca este al ei.

In cazul legislației romanești cazurile de recunoaștere au un caracter de excepție prin faptul ca permit recunoașterea unui copil doar atunci când recunoașterea nu vine in conflict cu stabilirea maternității prin actele de stare civila.1 Acest caracter excepțional de stabilire a liniei de filiație prin recunoaștere rezulta si din prevederile Codului familiei. Astfel in cazurile in care stabilirea filiației fata de mama nu se poate face prin certificat de naștere filiația poate fi stabilita prin recunoaștere voluntara (art. 48 si 49 C. fam.), fie prin acțiune in justiție (art. 50 si 52 C. fam.).

Rezulta deci ca declarația de recunoaștere trebuie făcuta de buna-voie de către femeia care a născut, in formele expres prevăzute de lege. Cazurile in care este permisa recunoașterea sunt: neînregistrarea nașterii in registrul de stare civila (cauza neînregistrării nu este relevanta) sau înregistrarea copilului ca fiind născut din părinți necunoscuți.

Aceste doua cazuri sunt expres prevăzute de lege (art. 48 C. fam.) si conform principiului ca excepțiile sunt de stricta interpretare, nu se permită extinderea prin analogie si la alte cazuri, enumerarea fiind limitativa.2

Totuși daca un copil si-a stabilit legătura de filiație pe linia paterna, el va putea fi recunoscut de către mama deși condițiile prevăzute de art. 48 nu mai sunt indeplinite.3

2.2.4.2. Recunoașterea unui copil in cazul in care a fost înregistrat ca fiind născut din părinți necunoscuți

In cazul înregistrării unui copil ca fiind născut din părinți necunoscuți pot fi întâlnite cel puțin doua ipoteze, fiecare cu mai multe cazuri. In prima ipoteza respectivul copil este abandonat de către mama in spital sau după ce a ieșit din spital, insa înainte de a fi înregistrat nașterea. A doua ipoteza se refera la copilul înregistrat, fiind complectate si datele cu privire la părinții lui, dar apoi copilul este abandonat de mama, care retine si certificatul de naștere, astfel ca acel copil după ce este găsit va fi înregistrat din nou, de data aceasta ca fiind născut din părinți necunoscuți.

In primul caz in conformitate cu prevederile art. 22 din Legea 119/1996-cu privire la actele de stare civila si Legea 94/2004 privind modificarea si completarea Legii 119/1996, politia, medicul si reprezentantul autorității administrației publice locale sunt obligați sa întocmească in cazul găsirii unui copil, un proces-verbal din care sa rezulte: data, locul si împrejurările in care a fost găsit copilul, sexul, data presupusa a nașterii (anul, luna si ziua) stabilita cu aproximație de către medic.

După întocmirea procesului-verbal se iau masuri de ocrotire a copilului, iar in termen

de 30 de zile1 i se va întocmi si un act de naștere pe baza următoarelor documente: declarația scrisă a persoanei care a găsit copilul2, procesul-verbal întocmit de poliție, medic si autoritatea locala, denumirea si adresa instituției sau numele persoanei căreia i-a fost încredințat copilul, vârsta copilului găsit, stabilita de medic prin indicarea obligatorie a anului, lunii si zilei de naștere, chiar daca sunt aproximative, rezultatul primelor cercetări efectuate de politie pentru identificarea părinților.

In acest caz actul de naștere se va completa numai la rubricile referitoare la copil, cele referitoare la părinți rămânând necompletate. La rubrica “mențiuni” se va scrie “actul a fost întocmit pe baza procesului verbal nr.………..din…………..,din care rezulta ca a fost găsit de………….. la…………….cu domiciliul in …………str.………….nr.………si încredințat……”1.

Daca ulterior, au fost identificați părinții sau daca mama a recunoscut pe copil, primăria unde a fost înregistrata nașterea unui copil găsit, va cere instanței anularea actului de naștere. După anulare se va face o noua înregistrare la primăria unde a avut loc nașterea copilului.

Așadar in acest caz recunoașterea copilului este posibila cu o singura condiție: sa nu fie completata rubrica privind numele mamei din certificatul de nastere.2

In acest caz daca un copil înregistrat ca fiind născut din părinți necunoscuți este adoptat de propria mama, copilului i se întocmește un nou certificat de naștere in care este trecuta ca mama, adoptatoarea. Astfel ar părea ca nu mai sunt îndeplinite condițiile art. 48 C. fam. referitoare la situațiile in care se poate face o recunoaștere valabila.

Totuși in acest caz mama poate face recunoașterea deoarece in cazul adopției inexistenta legăturii de filiație este o condiție de fond esențiala in cazul adopției. Pe lângă incompatibilitatea ce rezulta din filiația fireasca si cea rezultata din adopție, un plus de interes rezulta si din faptul ca unele drepturi ale copilului se recunosc chiar din momentul concepției, iar in cazul adopției doar din momentul încuviințării adopției, intre cele doua momente (cel al concepției si cel al încuviințării adopției) se pot naște unele drepturi pe care copilul le-ar pierde in cazul in care nu s-ar putea face valabila o recunoaștere de maternitate in acest caz.

De asemenea legătura de filiație naturala este de natura sa permită aplicarea dispozițiilor legale in legătura cu impedimentele la căsătorie si eventual la anularea ei.

Mama poate recunoaște copilul atâta timp cat nu se cunoaște cine este mama copilului. Aceasta este singura condiție care trebuie îndeplinita. Teoria in care se cere ca si tatăl sa fie necunoscut nu corespunde literei codului si nici principiului total al egalității care guvernează sistemul legislativ si juridic din România.

A doua ipoteza se refera la copilul înregistrat, dar abandonat după înregistrare, mama păstrând si certificatul de naștere. Astfel copilul fiind găsit, necunoscându-i-se identitatea va fi înregistrat din nou de data aceasta ca fiind născut din părinți necunoscuți.3

In cazul in care mama apare si arata certificatul de naștere al copilului aceasta “anulare a statutului civil de copil găsit” nu are semnificația unei noi recunoașteri, deoarece acel copil fusese înregistrat, cel puțin filiația materna fiindu-i cunoscuta, astfel ca nu mai sunt îndeplinite condițiile art. 48 C. fam. pentru a putea fi făcuta o noua recunoaștere valabila.

In cazul in care anterior apariției adevăratei mame o alta femeie recunoaște copilul, prezentarea certificatului nu reprezintă nici in acest caz o recunoaștere. Totuși a doua recunoaștere trebuie înlăturata, iar actul pe care s-a făcut mențiunea despre recunoaștere va trebui anulat.

2.2.4.3. Recunoașterea unui copil neînregistrat

Mama poate recunoaște copilul neînregistrat în registrul de stare civilă. Textul legal nu distinge nici după motivele care au determinat neînregistrarea și nici după împrejurările care au făcut ca nașterea sa nu fie înscrisa.

O posibilă motivație a faptului ca nașterea nu a fost înregistrata este inexistenta registrelor de stare civila. In acest caz este de înțeles rostul recunoașterii, mama dorind sa facă publica filiația ce o leagă de copilul sau.

Exista totuși posibilitatea ca registrele de stare civila sa fi existat in momentul in care a fost făcuta declarația nașterii copilului, dar sa nu se fi efectuat înregistrarea din alte motive. Daca omisiunea se datorează ofițerului de stare civila, nu mai este necesara recunoașterea pentru ca a fost făcuta o recunoaștere. In acest caz i se va întocmi acelui copil ulterior un act de stare civila1.

Daca insa omisiunea se datorează lipsei declarației făcuta in termen de 15 zile de la nașterea copilului, mama poate face recunoașterea, in acest caz neexistând “recunoașterea” care se face de obicei odată cu declarația de naștere.

In cazul in care nașterea a fost înregistrata, dar registrele de stare civila au fost ulterior distruse, deoarece existase anterior o recunoaștere si este de principiu ca o a doua recunoaștere nu poate fi valabil făcuta daca nu este contestata cu succes recunoașterea anterioara, nu mai este posibila o noua recunoaștere. Aici este vorba de o reconstituire a actului de stare civila1.

2.2.4.4. Recunoașterea unui copil conceput

In doctrina juridica romaneasca, s-au recunoscut pentru copilul conceput dar nenăscut anumite drepturi, cum ar fi acela al vocației succesorale. Toate drepturile pe care le are copilul născut sunt insa supuse unei condiții: de a se naște viu.2 Aceasta condiție este expres prevăzuta in Decretul 31/1954.3

Unii autori4 au considerat ca nu ar fi admisibila recunoaștere unui copil conceput. Legea enumera doar doua cazuri in care este posibila recunoaștere, iar cum excepțiile sunt de stricta interpretare ar fi inadmisibila o astfel de concepție. Mai mult decât atât, se arata ca intr-un asemenea caz recunoașterea ar fi făcuta sub condiție suspensiva, insa o asemenea condiție este incompatibila cu caracterul pur si simplu al recunoașterii.

Un alt punct de vedere5 a fost exprimat mai recent in sensul ca recunoașterea unui copil conceput este valabila si va produce efecte in cazul in care mama ar deceda imediat după naștere. In opinia citata se arata ca un astfel de caz este mai mult teoretic deoarece este puțin probabil ca acel copil sa fie înregistrat ca fiind născut din părinți necunoscuți, daca mama era cunoscuta.

Aceasta opinie este in concordanta cu evoluția tehnicilor medicale care pot menține artificial in viata o persoana pana când se va naște copilul. In speta1 mama era decedata – cel puțin din punct de vedere juridic de aproape doua săptămâni când s-a născut copilul. In acest caz este evident ca o asemenea recunoaștere si-ar fi produs efectul, deși si aici este puțin probabil ca acel copil sa fi fost înregistrat in registrele de stare civila fără a fi menționat numele mamei. Problemele care se pun aici sunt cele referitoare la moartea mamei, punându-se întrebarea daca o persoana fără activitatea cerebrala mai poate fi numita mama unui copil sau nu?

O a treia2 opinie este aceea de a accepta valabilitatea recunoașterii indiferent daca mama decedează sau nu imediat după naștere, cu condiția ca recunoaștere sa se facă intre momentul concepției si cel al nașterii, iar copilul sa se nască viu.

2.2.4.5. Recunoașterea unui copil după ce a murit

Nici in aceasta chestiune doctrina nu este unitara, existând doua opinii.

Prima3 i-a in considerare faptul că recunoașterea este un act juridic unilateral și care nu necesită consimțământul celui care urmează să fie recunoscut. Un alt argument reiese din tăcerea legiuitorului care se spune că dacă ar fi dorit să restrângă domeniul de aplicare al recunoașterii materne ar fi reglementat ca atare această problemă.

O a doua opinie4 se bazează in principiu pe egalitatea care trebuie să existe între părinți, principiu reglementat de altfel atât de Codul familiei cât si, mai nou de către Constituție.

Astfel se arată că este un caz analog cu cel prevăzut de art. 57 C. fam. Și in acest caz legiuitorul a urmărit să facă inaplicabilă recunoașterea care este făcută in scopuri mercantile.

2.2.4.6. Recunoașterea copilului major

Nici o lege nu face vreo diferența intre copilul minor si copilul major din punctul de vedere al drepturilor copiilor de a-si cunoaște legătura de filiație. Conform acestor principii mama va putea sa recunoască atât pe copilul minor cat si pe copilul major fără nici o diferența de ordin subiectiv sau procedural.

2.2.4.7. Recunoașterea succesiva a unui copil

In cazul in care se face o recunoaștere succesiva a unui copil de către mai multe “pretinse mame”, trebuie avut in vedere faptul ca recunoaștere anterioara a fost sau nu înregistrata. In cazul in care răspunsul este negativ – cel puțin teoretic – o alta femeie va putea face o recunoaștere, insa aceasta recunoaștere nu va fi valabila1 pentru ca ar contrazice prima recunoaștere, chiar daca nu a fost înregistrată totuși are “rang prioritar” fata de cea de-a doua.

In cazul in care recunoașterea anterioara a fost înregistrată, se va putea face o noua recunoaștere doar daca se va contesta cu succes înregistrarea făcută pe baza recunoașterii. Doar in acest caz ar fi îndeplinite condițiile art. 48 C. fam.

2.2.4.8. Formele recunoașterii

Potrivit art. 48 al. 2 C. fam., recunoașterea poate fi făcută prin declarație la serviciul de stare civila, printr-un înscris autentic sau prin testament. Fiind o enumerare limitativa, o recunoaștere valabila va putea fi făcuta doar prin aceste trei feluri de înscrisuri.

Declarație la serviciul de stare civila

O asemenea declarație se poate face la orice serviciu de stare civila, legea necondiționând valabilitatea declarației de un anumit serviciu de stare civila. Totuși înregistrarea se va face la serviciul de stare civila de la locul unde a fost înregistrată nașterea acelui copil, iar in subsidiar, daca nașterea nu a fost înscrisă se va înregistra la serviciul stării civile unde s-a produs nasterea.1

Înscris autentic

Recunoașterea unui copil poate fi făcuta si printr-un înscris autentic. Pentru a fi considerat autentic un înscris trebuie sa fie considerat astfel prin voința legii. Conform Legii 36/1995 prin care s-au abrogat vechile reglementari asupra notariatelor de stat1, sunt considerate autentice – actele notariale si actele prin care sunt înregistrate declarații date in fata instanței judecătorești (cum ar fi recunoașterea înscrisă in procesul verbal de ședința – este considerata a fi fost făcuta prin act autentic).

In concluzie poate fi menționat faptul ca este considerat act autentic conform art. 1171 C. Civ. – actul ce s-a făcut cu solemnitatea ceruta de lege, de către un funcționar public care are dreptul de a funcționa in locul unde s-a făcut actul.

Recunoaștere poate fi făcuta atât printr-un act autentic al cărui obiect sa fie doar recunoașterea unui copil, cat si printr-un alt act cu un obiect cu totul străin si diferit de recunoastere.2

Ca si toate actele autentice si actul prin care ia naștere recunoașterea face dovada pana la înscriere in fals – pentru datele si împrejurările constatate personal de către notar sau de către instanța. Aceste date pot privi: data si locul declarației, identitatea parților.

Celelalte date – declarația data de persoana care face recunoaștere – sunt prezumate a fi adevărate pana la proba contrara.

c) Recunoașterea făcuta prin testament

Testamentul este definit de art. 802 C. Civ. "ca fiind un act revocabil prin care testatorul dispune pentru timpul încetării sale din viata […]". In cuprinsul testamentului pot fi cuprinse printre altele si recunoașteri de filiație.

Recunoaștere se poate face prin oricare dintre formele de testament reglementate in Codul civil: autentic1, olograf2, mistic3, speciale4, privilegiate5. Deși in esența testamentul este un act juridic revocabil, recunoaștere astfel făcuta este irevocabila. Acest lucru se explica prin faptul ca deși este cuprinsa intr-un testament recunoașterea constituie un act juridic independent, distinct, care nu este supus tuturor regulilor privitoare la testament6, iar pe de alta parte recunoașterea produce efecte din momentul in care a fost făcuta, astfel ca o revocare ulterioara ar apărea fără efect. Mai mult recunoașterea produce efecte retroactiv de la naștere si chiar din momentul concepției copilului.7 Fiind un act juridic pur si simplu, ea nu poate fi afectata de vreun termen insa pot apărea dificultăți in ceea ce privește cunoaștere conținutului unei asemenea recunoașteri.

Recunoașterea poate fi făcuta sub forma testamentului olograf, chiar daca in acest act nu sunt incluse dispoziții pentru cauza de moarte deoarece in dreptul romanesc testamentul este doar un tipar juridic, el putând sa cuprindă si acte care nu sunt de ultima voința. Condițiile ce trebuie îndeplinite in aceste situații sunt cele legate de semnătura celui ce face testamentul, data la care a fost întocmit, el trebuind de asemenea sa fie scris de mana celui care face recunoasterea1. In acest caz recunoașterea trebuie sa fie făcuta de către mama, neputând fi

făcuta de o alta persoana chiar daca are procura speciala pentru aceasta.

2.2.4.9.Caracterele juridice ale recunoașterii de maternitate

Recunoașterea poate fi analizata din doua unghiuri – pe de o parte ea poate fi privita ca o mărturisire a unui fapt anterior, in acest caz este scos in evidenta caracterul de mijloc de proba al recunoașterii, iar pe de alta parte poate fi analizata ca un act juridic, încheiat pentru a produce efecte juridice.

Potrivit acestor caracteristici ale recunoașterii de maternitate trebuie sa îndeplinească atât condițiile de valabilitate ale actelor juridice in general2, cat si pe cele ale mărturisirii in particular3. Nu este de neglijat faptul ca unele dintre acestea au fost adaptate instituției recunoașterii. Este vorba de capacitatea necesara pentru a face un astfel de act juridic.

Daca in general o persoana poate face valabil un act juridic, doar daca are capacitate deplina de exercițiu, recunoașterea de maternitate poate fi făcuta si de o persoana cu capacitate de exercițiu restrânsa sau chiar fără de capacitate.4

Caracterele juridice ale mărturisirii decurg din aspectul de mijloc de proba al ei sau din aspectul de act juridic unilateral. Cele mai importante caractere sunt: irevocabilitatea, declarativitatea, faptul ca este un act juridic pur si simplu, personal, unilateral, facultativ, solemn si care produce efecte erga omnes.

2.2.4.9.1. Caracterul declarativ al recunoașterii de maternitate

Un act juridic are caracter declarativ atunci când prin acel act juridic se recunoaște, se confirma, sau se definitivează ori se consolidează anumite drepturi care au existat anterior momentului încheierii actului, acestea producând efecte încă de la momentul in care a avut loc acel act sau fapt juridic.1

Faptul nașterii si linia de filiație exista indiferent de faptul ca este cunoscuta de societate sau este cunoscuta doar de mama. Recunoscându-se un fapt anterior – nașterea copilului – recunoașterea produce efecte de la data respectiva, insa drepturile copilului sunt recunoscute chiar de la concepția lui.2

Aceste doua momente – al concepției si al nașterii – prezintă importanta, deoarece din momentul concepției copilul dobândește vocație succesorala – cu condiția de a se naște viu -, iar din momentul nașterii, unele donații făcute de persoane fără urmași direcți devin revocabile pentru nașterea unui copil3.

Odată făcuta recunoașterea se modifica si statutul copilului, care nu va fi considerat ca fiind născut din părinți necunoscuți sau având filiația stabilita fata de tata4.

2.2.4.9.2. Caracterul irevocabil al recunoașterii de maternitate

Caracterul irevocabil al recunoașterii decurge din calitatea de proba al ei. Fiind considerata mărturisire, aceasta este considerata in principiu irevocabila cu singura excepție prevăzuta de art.1206 al.2 C. Civ.: poate fi revocata mărturisirea judiciara daca a fost făcuta din eroare1 de fapt.

Deși testamentul este un act juridic prin excelenta revocabil, recunoașterea făcuta prin testament este irevocabila. Acest lucru se explica prin faptul ca statutul civil al persoanei trebuie sa se bazeze pe stabilitate, sa fie cel real si sa nu se întemeieze pe minciuna.

Totuși recunoașterea poate fi contestata de către orice persoana interesata, inclusiv de către mama, daca exista motiv temeinic pentru a fi contestata. Posibilitatea contestării recunoașterii chiar de către mama consta in faptul ca a contesta un act juridic nu este identic cu a revoca un act juridic.2

2.2.4.9.3. Caracterul personal al recunoașterii de maternitate

Recunoașterea este un act juridic personal ce trebuie făcuta doar de mama pentru a fi valabila. Ea nu poate fi făcuta de succesorii in drepturi ai mamei, nu poate fi făcuta de către rude si nici măcar de către reprezentantul legal al mamei puse sub interdictie.3

Acest lucru nu este insa de esența recunoașterii. Ea poate fi făcuta valabil si de către o alta persoana dar in numele mamei. Persoana care va face recunoașterea – mandatarul- trebuie să fie împuternicit de către mama printr-o procura speciala, autentificata la notar4.

2.2.4.9.4. Caracterul unilateral al actului recunoașterii

Recunoașterea este un act juridic unilateral. Din acest caracter decurge faptul ca poate fi exprimata valabil prin simpla voință a mamei de a face recunoașterea, nefiind nevoie de consimțământul celui recunoscut.1

2.2.4.9.5. Alte caractere ale recunoașterii de maternitate

S-au exprimat in literatura de specialitate opinii conform cărora exista si alte caractere ale recunoașterii. Astfel este considerata ca fiind act juridic solemn – pentru ca trebuie sa îmbrace anumite forme expres si limitativ prevăzute de lege -, are efecte erga omnes – odată stabilita linia de filiație ea este opozabila tuturor. Printre ultimele caractere ale recunoașterii este acela de act juridic pur si simplu. De aici decurge imposibilitatea de a face o recunoaștere sub condiție suspensiva sau rezolutorie.

2.2.4.10. Înscrierea recunoașterii de maternitate

Înscrierea se face pe baza actului de recunoaștere legal întocmit si in modurile limitativ permise de lege. In cazul în care recunoașterea este data in fata ofițerului de stare civila, acesta (ofițerul) va înscrie recunoașterea pe baza celor arătate de declarant.

Declarația făcuta prin act autentic se poate depune la orice primărie care o va trimite primăriei la care se păstrează actul de naștere a celui recunoscut pentru a se face mențiune pe marginea actului de recunoașterea făcuta.

In cazul recunoașterii făcute prin testament, persoana interesata depune la primăria locului de domiciliu o copie legalizata, in extras a testamentului, cuprinzând textul prin care se face recunoașterea.

Înscrierea mențiunii recunoașterii poate fi operata si din oficiu, in baza comunicării biroului notarial care a efectuat autentificarea declarației sau a testamentului1.

2.2.4.11. Contestarea recunoașterii de maternitate

Contestarea recunoașterii de maternitate se poate face atunci când ea nu corespunde adevărului. Acest lucru reiese si din prevederea cuprinsa in art. 49 C. fam. Facultatea de a contesta recunoașterea de maternitate aparține oricărei persoane interesate, chiar si mamei, daca va face dovada ca s-a înșelat atunci când a făcut recunoașterea.

Contestarea maternității poate fi făcuta doar daca filiația stabilită prin recunoaștere nu corespunde adevărului. Exista posibilitatea recunoașterii unui copil din eroare de fapt sau făcuta din anumite interese (de exemplu pentru a dobândi vocație succesorala fata de un copil, sau recunoașterea făcuta interesat pentru o anumita suma de bani).

Făcuta de mama – contestația – are aceeași finalitate juridica in cazul in care este admisa de instanța ca si revocarea recunoașterii făcute de către ea. În acest caz efectele filiației anterior stabilite se sting cu efect retroactiv si se va considera ca acel copil nu a avut niciodată stabilită filiația fata de acea persoana.2

În cazul contestației nu mama va hotărî dacă filiația stabilită anterior va “înceta” ci doar instanța are posibilitatea de a cenzura, pe baza probelor administrate daca se impune astfel încetarea efectelor recunoașterii. Dovada in aceasta procedura judiciara poate fi făcuta prin orice mijloace de proba si chiar si cu ajutorul prezumțiilor simple.1

Contestația poate fi introdusa oricând, legea neindicând un termen in care sa fie făcuta aceasta contestație.

Din punctul de vedere al subiecților activi – contestația poate fi făcuta in primul rând de copil – care este primul interesat sa fie anulata o stare civila care nu corespunde adevărului -, de femeia care a făcut mărturisirea, de către moștenitori, de către orice persoana care justifica un interes in stabilirea filiației. Contestația poate fi introdusa si de către procuror.2

2.2.4.12. Nulitatea recunoașterii de maternitate

Legislația română nu conține o definiție a nulității actului civil. Acest lucru este remediat cu succes de către doctrina care definește nulitatea ca fiind: “sancțiunea de drept civil, care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice editate pentru încheierea sa valabila”.3

Nulitatea îndeplinește câteva funcții printre care si funcția preventiva – datorita caracterului sau inhibitoriu pe care-l exercita asupra subiecților de drept, funcția sancționatore si cea reparatorie – constituind in același timp un mijloc de a-i sancționa pe cei care ignora prevederile legii, cat si un mijloc de a face ineficace cu efect retroactiv actul nul – si nu in ultimul rând funcția de garanție a principiului legalitatii.4

Nulitățile au fost clasificate in funcție de numeroase criterii. In acest sens se disting nulitățile absolute1 de cele relative2, cele totale3 de cele partiale4, cele virtuale5 de cele exprese6, cele de fond7 de cele de forma8.

Efectul nulității consta in desființarea raportului juridic generat de actul lovit de nulitate cu toate consecințele ce decurg de aici: retroactivitatea efectelor nulității – constând în aceea că se consideră că actul nu a fost încheiat, repunerea in situația anterioara, anularea tuturor actelor subsecvente, etc.9

Recunoașterea de maternitate este nula absolut in cazurile in care nu sunt îndeplinite condițiile de forma sau de fond necesare valabilității recunoașterii. De asemenea sunt nule absolut recunoașterile făcute de către o persoana care nu este împuternicita cu procura speciala de către mama, sau recunoașterea primită de o persoană necompetentă, sau în afara competentei sale10.

Nulitatea relativa poate fi invocata in acele cazuri in care este lezat interesul unei persoane. In doctrina s-au conturat doua opinii. Prima dintre ele admite invocarea nulității relative pentru vicii de consimțământ deoarece recunoașterea nu este numai un mijloc de proba ci si act juridic care creează legaturi de filiație intre mama si copil. Un alt argument este acela că recunoașterea este un act juridic, unilateral si este de principiu ca actele juridice in general pot fi desființate atât pentru motive proprii fiecăruia dintre ele dar si pentru motivele generale tuturor actelor juridice. Astfel se considera ca dolul si violenta atrag nulitatea recunoașterii, iar eroarea doar in măsura în care privește identitatea persoanei recunoscute.

Cealaltă teorie nu recunoaște nulitățile relative invocate de persoana interesata deoarece recunoașterea confirma legătura de filiație între doua persoane, fiind independentă de orice manifestare de voința, iar admiterea anularii recunoașterii nu ar fi in interesul copilului. In cazul in care recunoașterea corespunde adevărului ar apărea fără interes o cerere in constatarea nulității, iar daca ar fi introdusă mărturisirea făcuta în instanța ca recunoașterea lovita de nulitate corespunde adevărului ar putea fi considerata ca o recunoaștere de filiație făcuta prin act autentic.

2.3. Stabilirea judiciara a filiației

2.3.1. Introducere

Un al treilea mod de stabilire al filiației rezultate din procrearea carnala este cel al stabilirii judiciare a legăturii de filiație ce leagă copilul de mama sa. Acest mod de stabilire are un caracter subsidiar si oarecum excepțional fiind permisa doar in cazul in care nu se poate stabili filiația prin certificatul de naștere.

2.3.2. Acțiunea civila si incidența ei în stabilirea stării civile

Acțiunea civila este definita ca: “ansamblul mijloacelor procesuale prin care poate fi solicitat si asigurat concursul unui organ jurisdicțional în vederea recunoașterii sau realizării unui drept ori interes – nesocotit sau încălcat – fie prin afirmarea dreptului subiectiv preexistent sau constituirea unei situații juridice noi, fie prin plata unei despăgubiri sau si prin plata unei asemenea despagubiri.”1

Acțiunile civile pot fi clasificate in funcție de numeroase criterii. Cele care au legătura cu acțiunea in stabilirea stării civile sunt prin excelenta acțiuni extrapatrimoniale și personale, putând fi introdusă în acele cazuri în care dovada filiației nu poate fi făcuta prin certificatul de naștere. Din prevederile art.50 C. fam. rezulta ca stabilirea pe cale judiciara poate fi un mijloc de aflare a adevăratei filiații atunci când nu se poate dovedi cu certificatul de naștere, sau când se contesta realitatea celor cuprinse intr-o recunoaștere de maternitate1.

Totuși nu toate cazurile in care dovada prin certificat nu poate fi făcuta permite introducerea unei acțiuni in stabilire de filiație. Este vorba de cazul in care este posibila reconstituirea actelor de stare civila sau întocmirea ulterioara a actului, sau in orice caz in care registrele de stare civila sunt distruse, sau din vina ofițerului de stare civila nu a fost înregistrata

nașterea deși a fost făcuta o declarație in acest sens.

Excluzând cazurile de mai sus ar urma sa fie admise cererile pentru stabilirea liniei de filiație care au ca motive înregistrarea copilului ca fiind născut din părinți necunoscuți sau omisiunea menționării părinților in act, a necunoașterii de către copil a locului nașterii, sau alte asemenea cazuri prevăzute in art. 24 din D. 31/19542

2.3.3. Cadrul procesual al exercitării dreptului la acțiune

2.3.3.1. Instanța competenta

Competenta delimitează “partea de jurisdicție care aparține unei instanțe determinate de a rezolva o cerere sau un proces, puterea cu care este înzestrata o jurisdicție, “partea de jurisdicție” pe care legea o recunoaște după anumite criterii unei instanțe judecatoresti.”3

In cazul stabilirii judiciare a filiației instanța competenta se stabilește după regulile dreptului comun referitor la competenta. Astfel este competenta judecătoria de la domiciliul paratului.

Aceasta instanța va judeca toate cererile referitoare la stabilirea filiației copilului care contesta sau caria i se contesta o anumita stare civila, sau care pretinde o anumita filiație.

2.3.3.2. Subiecții

Subiectul activ

Subiectul activ in aceasta procedura este copilul. Doar el poate iniția o astfel de acțiune in stabilire sau contestare a filiației, ea (acțiunea) neputând fi introdusa nici măcar de creditorii copilului pe baza art. 974 C.civ.

In ceea ce-l privește pe copil acesta se poate afla in diferite situații, in care in mod normal asemenea cereri in justiție ar putea fi introduse si de către alte persoane.

In cazul in care copilul are capacitate de exercițiu restrânsa acesta va putea sa introducă o astfel de cerere fără încuviințarea ocrotitorului legal. Explicația ar fi aceea ca o asemenea încuviințare se impune a fi data in exercitarea drepturilor patrimoniale ale copilului, aceasta acțiune fiind insa una personala nu se impune deci o astfel de măsura.

In cazul in care copilul este total lipsit de capacitate (are sub 14 ani, sau este pus sub interdicție), o asemenea acțiune este pusa in mișcare de către ocrotitorul legal al copilului, insa fără încuviințarea autorității tutelare, măsura care s-ar impune in general in cazul minorilor fără capacitate de exercițiu sau al incapabililor.

Daca acelui copil i s-a numit un curator, ținând cont de faptul ca acesta poate reprezenta pe copil doar in acțiunile patrimoniale si de faptul ca de obicei curatorul este numit temporar pana la numirea unui tutore sau atunci când exista contrarietate de interese intre tutore si copil pana la numirea unui nou tutore1, curatorul nu va putea introduce o astfel de acțiune datorita caracterului strict personal al cererii2.

Dacă copilul a decedat – mostenitori3- nu vor putea introduce acțiunea în stabilirea filiației, dar o vor putea continua dacă a fost introdusă anterior de copil, pe când era în viață. Totusi este interzisa continuarea procedurii in cazul in care copilul a renuntat la continuarea actiunii (conform celor prevazute in art. 246 C.proc.civ) sau actiunea s-a perimat (art. 248 C.proc.civ).

Datorita caracterului sau personal, nici procurorul nu va putea sa introduca o astfel de actiune in temeiul art. 45 C.proc.civ.1

2.3.3.2.2. Subiectul pasiv

Actiunea este introdusa impotriva mamei, iar dupa moartea acesteia impotriva mostenitorilor pretinsei mame.

2.3.3. Hotararea judecatoreasca si efectele ei in stabilirea liniei de filiatie materna

Momentul culminat al fenomenului judiciar este considerat “actul jurisdictional “ numit generic “ hotarare” si semnificand “rostirea dreptului”2

Prin hotararea ce se va da cererea va fi admisa daca se vor putea dovedi doua imprejurari: aceea a sarcinii mamei si a nasterii de catre femeia impotriva careia se exercita actiunea si cea a identitatii copilului nascut de ea cu copilul care exercita actiunea. In cazul in care nu se poate demonstra acest lucru, urmeaza ca actiunea sa fie respinsa, prin hotararea ce o va da instanta de judecata.

Hotararea data are caracter declarativ – constatand un fapt anterior si anume raportul de filiatie care se stabileste retroactiv de la nasterea copilului. O asemenea hotarare este opozabila erga omnes si intra in puterea de lucru judecat fata de persoanele care au participat la judecata.

2.3.3.4. Inscrierea hotararii judecatoresti

Inscrierea hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile se face la cererea persoanelor interesate, prin mentiune pe marginea actului de nastere al titularului acestuia.

Dupa mentiunea recunoasterii si stabilirea filiatiei materne, se retrage certificatul de nastere si se elibereaza un alt certificat cu noile date de stare civila.

2.3.4.Contestarea in justitie a maternitatii ce rezulta din certificatlul de nastere

2.3.4.1. Generalitati. Cazuri

Certificatul de nastre este principalul mod prin care se poate dovedi legatura de filiatie intre mama si copilul despre care se vrea sa se dovedeasca ca este al sau. In cazuri exceptionale si destul de rar filiatia poate fi dovedita si prin alte mijloace: hotararea judecatoreasca prin care s-a stabilit filiatia pana se va intocmi certificatul de nastere, sau folosirea starii civile.

Totusi exista posibilitatea ca cele inscrise in certificat sa nu corespunda adevarului, cazuri in care se poate face contestarea maternitatii ce rezulta din certificatul de nastere. Deoarece certificatul de nastere se intocmeste pe baza inregistrarii nasterii, a recunoasterii voluntare de maternitate, sau pe baza hotararii judecatoresti de stabilire a filiatiei, si aceasta forma de contestare prezinta trei forme oarecum distincte una de alta.

S-a aratat de asemenea ca odata cu contestarea realitatii celor cuprinse in certificatul de nastere se poate cere si stabilirea adevaratei filiatii sau alteori sa se faca dovada unei alte filiatii si pe baza acestei hotarari sa se conteste realitatea celor cuprinse in certificat. Aceste actiuni pot fi cupinse in aceeasi cerere ca doua capete de cerere distincte sau pot fi introduse prin cereri diferite1.

2.3.4.2. Contestarea in justitie a maternitatii ce rezulta din certificatul de nastere

pe baza inregistrarii nasterii

Certificatul de nastere are aceeasi forta probanta ca si actul de stare civila – care este considerat a fi autentic. Insa ca si in orice act autentic si cele cuprinse in el fac dovada pana la inscriere in fals sau pana la proba contrara.

Certificatul de nastere se intocmeste in cele mai multe cazuri pe baza declaratiei de nastere si a certificatului medical care constatata nasterea. Declaratia se face in fata ofiterului de stare civila, care are obligatia de a verifica identitatea persoanei care s-a prezenta pentru a aduce la cunostinta autoritatilor nasterea. Ofiterul de stare civila nu are obligatia sa verifice adevarul celor cuprinse in declaratie. In acest caz functionand prezumtia de buna-credinta a declarantului.

Din pacate nu toata lumea este demn de aceasta prezumtie de “buna-credinta”. Dupa cum o arata si jurisprudenta exista numeroase cazuri in care continutul declaratiei de nastere nu corespunde adevarului, si astfel nici cele inregistrate in certificat nu corespund adevarului.

In principiu contestarea maternitatii care rezulta din certificatul de nastere se poate face atunci cand datele inscrise in certificatul de nastere nu sunt conforme cu folosirea starii civile, sau atunci cand copilul are certificat de nastere, dar nu are folosirea starii civile2. Doar in aceste cazuri poate fi introdusa o actiune in contestare de maternitate ce rezulta din certificatul de nastere pe baza inregistrarii3. In cazul in care copilul nu are nici certificat nici folosirea starii civile, filiatia i se va putea stabili fie prin recunoastere voluntara de maternitate, fie prin actiunea in stabilirea filiatiei materne.

In situatia in care copilul are certificat de nastere si are si folosirea starii civile, ea fiind concordata cu cele mentionate in certificat, legiuitorul a instituit o prezumtie absoluta iuris et de iure – ca cele inscrise in certificat si marturisite prin folosirea starii civile sunt si adevarate, nefiind posibila introducerea unei actiuni in contestare.

Daca prezumtia din art.51 C.fam. este una absoluta ce se va intampla cu copilul inregistrat de o alta femeie decat mama, care il va creste ca si pe copilul ei, reusind sa dea impresia socitatii ca acel copil ar fi al ei.

Este un exemplu clar in care certificatul de nastere si folosirea starii civile sunt concordante insa nu corespund adevarului. In aceste conditii s-ar parea ca prezumtia instituita de codul familiei ar fi operanta si aici1.

Intr-o opinie in cazul acesta ar urma pe baza starii de fapt din speta, care poate fi dovedita prin orice mijloc de proba, sa se analizeze fiecare element care constituie folosinta starii civile: fama, tractus si nomen,incercandu-se sa se dovedeasca ca acel copil nu are decat in aparenta folosirea starii civile concordanta cu certificatul de nastere2.

Situatia este mai simpla in cazul substitutiei de copii care se face dupa inregistrarea copiilor. In aceste cazuri conditiile art. 51 C.fam. nu sunt indeplinite, deoarece se foloseste de certificatul de nastere al unui alt copil3.

In orice caz scopul oricarei prezumtii nu este, si nici nu poate fi, acela de a acoperii insusirea sau substitutia copiilor. Dreptul nu urmareste sa acopere o fictiune cu o aparenta. In sprijinul unei asemenea afirmatii se pot aduce in discutie si conditiile in care se poate exercita actiunea in contestatie de paternitate, coroborata cu principiul egalitatii depline intre parinti. In asemenea cazuri se poate cere anularea actului de nastere.

Actiunea poate fi introdusa de catre orice persoana interesata, iar dovada se poate u-se face prin orice mijloc de proba in afara de mentiunile din certificatul de nastere facute de ofiterul de stare civila care au fost inlaturate prin procedura inscrierii in fals1.

In cazul in care copilul introduce cererea, ea va fi indreptata impotriva mamei daca este in viata sau a mostenitorilor ei in caz ca ea a decedat. In caz ca vrea sa-si stabileasca adevarata filiatie va face un capat de cerere separat prin care va solicita stabilirea liniei de filiatie materna2.

Scopul actiunii este inlaturarea certificatului de nastere, al copilului, ca mod de dovada si a raportului de filiatie care rezulta din respectivul act3.

2.3.4.2. Contestarea in justitie a matrnitatii ce rezulta din certificat pe baza recunoasterii voluntare de maternitate

Conform art.49 C.fam. “recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de catre orice persoana interesata.” Recunoasterea este insa mijloc de stabilire a liniei de filiatie, pe baza ei intocmindu-se copilului un certificat de nastere prin care se va dovedi in viitor faptul nasterii, filiatia copilului, data nasterii, locul nasterii, etc.

In acest caz se contesta filiatia care rezulta din certificatul de nastere – ca act de stare civila – si nu filiatia care rezulta din certificatul medical constatator al nasterii.

Contestarea clor inscrise in certificatul de nastere pe baza recunoasterii implica, in fapt, contestarea recunosaterii de maternitate, in cazul in care e admisa contestatia se va putea introduce actiunea in stabilirea maternitatii, actiuni care nu sunt identice deoarece pentru a se putea stabili legatura de filiatie, e necesar mai intai sa fie contestata cu succes legatura de filiatie existenta.

Actiunea poate fi introdusa de orice parte interesata: de copil – care are interesul de a-si afla adevarata filiatie, de catre femeia care a facut recunoasterea din eroare, de catre mostenitorii celui recunoscut si in general de orice persoana care are un interes legitim si personal de natura patrimoniala sau nepatrimoniala1.

Dovada se poate face prin orice mijloc de proba.

2.3.4.3. Contestarea in justitie a maternitatii ce rezulta din certificatul de nastere pe baza hotararii judecatoresti

Exista o a treia situatie in care se poate contesta maternitatea ce rezulta din certificatul de nastere. Aceasta se refera la situatia in care pe baza unei hotarari judecatoresti se intocmeste un certificat de nastere.

In acest caz maternitatea se stabileste de catre instanta pe baza probelor administrate, orice persoana interesata putand sa conteste filiatia daca certificatul de nastere astfel eliberat nu este in conformitate cu folosirea starii civile. Totusi tinand cont de faptul ca fata de partile care au participat in procesul de stabilire a maternitatii hotararea data are putere de lucru judecat, ele nu vor putea sa conteste o asemenea hotarare2.

Conform art. 23 al. 2 din Decretul 31/1954 intocmirea actelor de stare civila este opozabila si tertilor, dar acestia sunt in drept sa faca dovada contrara.

Dovada si in acest caz se va face prin orice mijloc de proba.

Capitolul III Filiatia rezultand din adoptie1

Chiar daca adoptia este considerata in principiu o masura de protectie, de ocrotire a copilului, totusi adoptia este o institutie care creeaza printre altele si legatura de rudenie, si de filiatie intre adoptat si adoptatori si doar in subsidiar legaturile de rudenie intre adoptat si toate rudele adoptatorilor.

Adoptia fiind perceputa ca un act juridic – desemneaza acordul de vointa al partilor care participa la incheierea ei si care odata incuviintata de catre instanta judecatoreasca da nastere raportului juridic de adoptie.

Fiind o institutie importanta mai ales datorita scopului sau legiuitorul a stabilit unele conditii necesare2 a fi indeplinite pentru a se putea incuviinta adoptia

Daca sunt indeplinite toate conditiile de fond si de forma, instanta judecatoreasca poate incuviinta adoptia. Incuviintarea adoptiei este o facultate a instantei nu o obligatie. Judecatorul va analiza mai ales acele acte si imprejurari din care rezulta daca adoptia este in interesul copilului sau nu si in functie de convingerea ce si-o va forma, va incuviinta sau va respinge cererea de adoptie. Odata incuviintata adoptia produce toate efectele unei filiatii firesti. Astfel copilului i se intocmeste un nou certificat de nastere in care adoptatorul va fi trecut ca parinte firesc1, pastrandu-se totusi si vechiul certificat de nastere2, dar se va face mentiune pe marginea lui despre intocmirea noului act de nastere. In acest caz filiatia materna rezultand din adoptie va fi demonstrata cu certificatul de nastere nou intocmit odata cu incuviintarea adoptiei.

Dovada filiatiei in cazul adoptiei doar prin certificatul de nastere este singura posibila. In acest caz recunoasterea facuta de cattre mama biologica nu ar avea nici un efect in primul rand pentru ca nu ar fi indeplinite conditiile art.48 C. fam. De asemenea o actiune in justitie pentu contestarea filiatiei rezultand din certificat nu ar putea fi primita urmand a fi respinsa ab initio.

Odata cu “nasterea filiatiei” copilul dobandeste toate drepturile si obligatiile pe care le are un copil efectiv nascut de catre o femeie cum ar fi: numele, cetatenia, domiciliul, dreptul la intretinere, vocatia succesorala, iar adoptatorul are drepturile si obligatiile specifice unui parinte (drepturile si obligatiile parintesti trec de la parintii naturali la parintii adoptivi, mai putin dreptul de a-si da consimtamantul la o noua adoptie).

Diferentele dintre filiatia adoptiva si filiatia fireasca sunt circumscrise procedurilor ce trebuie urmate in cazul incuviintari adoptiei si a desfacerii, ori a constatarii nulitatii adoptiei. In prima situatie izvorul filiatiei se poate spune ca este hotararea judecatoreasca, pe cand in cazul filiatiei firesti izvorul legaturii de filiatie este nasterea copilului. In al doilea caz se remarca faptul ca procedurile in constatarea nulitatii adoptiei si a desfacerii adoptiei nu au caracter exceptional. In cazul filiatiei firesti aceasta va putea fi modificata doar in cazuri exceptionale prin procedurile in contestare de filiatie.

Conform celor de mai sus filiatia rezultata din adoptie este ceea ce in doctrina a fost denumita: “filiatia civila”3, “filiatia biologica” incetand odata cu incuviintarea adoptiei. Astfel filiatia materna fireasca va inceta, ramanand sa se dovedeasca doar in situatii exceptionale legatura de sange. In cazul in care adoptia va fi desfiintata, legatura de filiatie va renaste, restabilindu-se filiatia reala.

Capitolul IV Filiatia rezultand din procrearea medical asistata

4.1. Introducere

A treia forma a filiatiei, aparuta relativ recent (ultimele 2-3 decenii), in comparatie cu filiatia rezultand din procrearea naturala, sau cu filiatia rezultand din adoptie, tinde sa infirme multe lucruri de mai demult cunoscute, sau altele mai putin cunoscute, dar acceptate, ca ceva normal si tratate ca atare.

Desi nivelul mediu de cultura pe pamant s-a ridicat considerabil fata de perioadele de ceva timp apuse, nu putina lume nu intelege cum este posibila clonarea umana, cum pot fi facute experimente genetice pe oul uman, cum este posibila influentarea si modificarea sexului copilului inainte de a se naste.

Evolutia, poate mult prea accentuata a geneticii, a medicinei – a stiintei in general – face ca valorile traditionale, normele etice si religioase care au stat la baza unor principii fundamentale sa fie de multe ori bulversate. Daca la 1633 Galileo Galilei1 a fost ars pe rug pentru ca ar fi sustinut printre altele si teoria coperniciana a rotatiei pamantului, oare ce ar fi patit daca ar fi sustinut faptul ca modificarea genomului uman este posibila, daca ar fi sustinut ca omul poate sa se substituie Creatorului dand nastere unei vieti si asta nu prin procedura cvasi-cunoscuta a acelor vremuri?

Comunitatea juridica internationala devine tot mai constienta de faptul ca dezvoltarea biologiei si medicinei, creeaza premisele pentru degradarea demnitatii umane si integritatii omului. De aceea este necesar un cadru juridic adecvat pentru protejare fiintei umane.2

Faptul ca majoritatea tarilor dezvoltate au o reglementare speciala a procedurilor medicale de procreare artificiala (fertilizare in vitro, inseminare artificiala, transfer de embrioni), si nici faptul ca asemenea proceduri se realizeaza in Romania “dupa ureche” deocamdata, nu au sensibilizat legiuitorul sa adopte o astfel de lege.

4.2. Metode de reproducere umana asistata

Legislatia romana nu defineste deloc aceste practici medicale. Trecand peste tacerea legiuitorului roman, legiuitorul francez – dupa care de-a lungul timpului s-a inspirat nu de putine ori de-a lungul ultimelor doua secole- in art. 152 al. 1 al Legii nr. 94-654 din 29 iunie, inclusa in Codul sanatatii publice din Franta defineste aceste tehnici medicale ca fiind: “practicile clinice si biologice permitand conceptia in vitro, transferul de embrioni si inseminarea artificiala, precum si orice tehnica avand un efect echivalent si permitand procrearea in afara procesului natural”1.

Din definitia de mai sus rezulta faptul ca sunt considerate metode de procreare medicala asistata toate procedurile medicale avand ca efect procrearea in afara procesului natural. Cu titlu de exemplu sunt amintite: inseminarea artificiala, transplantul de embrioni si conceptia in vitro. Enumerarea are doar caracter exemplificativ si nu limitateaza numarul tehnicilor la cele trei amintite. Astfel si clonarea este o metoda de procreare medical asistata, pentru ca indeplineste in principiu conditiile generale impuse de lege, desi nu este cuprinsa in enumerarea facuta.2

Desi s-a considerat ca legea aplicabila acestor proceduri ar fi legea cu privire la prelevarea si transplantul de organe,3 aceasta lege are ca obiect de reglementare acele proceduri medicale care au loc in cadrul operatiilor in care se inlocuiesc acele tesuturi si organe compromise morfologic si functional, la procedurile de reproducere umana asistata nefiind indeplinite strict aceste conditii.1

Tehnicile folosite pot fi de mai multe feluri. Se face distinctie intre: inseminarea artificiala (care poate fi cu sperma sotului sau a concubinului denumita si I.A.C. sau insemination artificielle homologue-inseminare artificiala in interiorul cuplului sau cu sperma unui donator- I.A.D.- insemination artificielle heterologue-inseminare artificiala cu interventia unui donator)2, implantul de ovule (dupa ce a fost fecundat in laborator) in corpul femeii de la care a fost prelevat sau in corpul unei alte femei, denumite generic si mama purtatoare, fecundarea in vitro, transferul de embrioni.3

Daca o definitie legala nu exista, din punct de vedere medical acestea au fost descrise ca fiind acele tehnici sau metode de laborator care permit obtinerea unui ou uman cu ajutorul unor metode artificiale, dezvoltarea sa in primele zile, pana la implantul sau in uterul matern, ajungandu-se la o sarcina ce poate fi dusa la termen sau cat mai aproape de termen.4

Inseminarea artificiala consta in introducerea materialului genetic in uter unde va avea loc fecundarea ovulului. Aceasta este cea mai simpla metoda.5

Transferul de embrioni6 este printre ultimele forme de R.U.A. puse in practica de catre medici.Transferul presupune in prealabil fertilizarea in vitro a materialului genetic feminin.

4.3. Dificultati ridicate de reproducerea umana asistata

Reproducerea umana asistata ridica numeroase probleme juridice, etice, sociale si de ce nu chiar medicale. In aceste conditii se pune pentru inceput intrebarea cine poate beneficia de aceste proceduri medicale? Apoi care sunt si mai ales cum se stabilesc legaturile de filiatie intre copil si parinti pe de o parte si intre copil si donatori pe de alta parte, tinandu-se seama de faptul ca in mare parte reproducerea medicala asistata iese din tiparul reproducerii naturale, clasice?

Exista in doctrina-in cea straina mai ales – si unele probleme controversate cum ar fi de pilda analizarea caracterului juridic al depozitului de material genetic, determinarea moralitatii sau imoralitatii procedurii in care se apeleaza la mama purtatoare, analiza reproducerii post mortem.

4.4. Conditii specifice pentu accesul la procedura reproducerii umane asistate

Prima conditie – o conditie de fond – este aceea ca tehnica sa fie realizata de catre medici de specialitate si doar in spitale autorizate de Ministerul Sanatatii si Familiei.1 Dar nu este de ajuns doar atat, mai este nevoie si de respectarea unor elementare norme de securitate sanitara. S-a remarcat in literatura de specialitate ca e necesara o verificare prealabila a materialului genetic folosit, pentru a nu fi infectat cu diferite boli transmisibile ereditar.1 In acest sens a fost interzisa inseminarea artificiala cu material genet “proaspat” prelevat sau cu amestecuri de materiale genetice. De asemenea un donator nu poate face mai mult de cinci donatii de material genetic in timpul vietii.

O alta conditie este in legatura cu cuplurile care pot apela la o procedura medicala asistata. Notiunea de cuplu a fost inteleasa in general ca fiind alcatuita dintr-o persoana de gen masculin si una de gen feminin. Au existat insa si unele opinii contrare. Astfel aducandu-se in sprijinul acestor teorii articole din Conventia Europeana a drepturilor omului, unde in intelesul de cupluri sunt asimilate si uniunile de transexuali sau cele din pesoane de acelasi sex, s-a sustinut ca si acestea ar fi indreptatite la un asemenea ajutor medical. Prin legile nationale insa se admite doar intelesul clasic al termenului cuplu.

In sprijinul legislatiilor nationale sun aduse ca argumente scopul si finalitatea procedurilor medicale. Acestea sunt utilizate pentru a-i ajuta pe cei care nu pot sa procreeze datorita unor disfunctii de ordin patologic cum ar fi sterilitatea sau infertilitatea. In cazul cuplurilor de acelasi sex conditia existentei unor probleme de ordin patologic la nivelul aparatului reproducator nu este indeplinita, sau nu este indeplinita in sensul cerut de lege.

Legislatia unor tari impune pe langa conditiile generale legate de cuplu, sa se faca dovada convietuirii unui anumit timp,2 sa aiba varsta necesara pentru a putea procrea din punct de vedere biologic,3 sa fi incercat alte metode de atenuare sau de remediere a problemelor legate de infertilitate.

O a treia conditie speciala pentru efectuarea unei asemenea proceduri medicale este cea legata de consimtamantul necesar unei asemenea proceduri. Acesta trebuie sa fie dat, atat de catre donator cat si de catre cuplul care se supune interventiei medicale.

Donatorul trebuie sa-si exprime consimtamantul in scris, si sa fie dat de o persoana capabila. In concluzie consimtamantul trebuie sa indeplineasca toate conditiile din dreptul comun.

Pe langa consimtamantul donatorului mai este necesar si consimtamantul membrilor cuplului. De obicei cuplul beneficiaza de o pregatire anterioara interventiei medicale. Face parte din pregatiri informarea celor doi viitori parinti asupra riscurilor ridicate de aceste proceduri, sansele de reusita, si chiar consimtamantul dat in fata echipei medicale1 care va efectua procedura.

Consimtamantul trebuie sa exprime clar fata de care dintre procedurile medicale cei doi membri ai cuplului si-au dat acordul si sa reiasa macar din respectivul act ca procedura este facuta pentru a avea copii si ca isi asuma responsabilitatile si obligatiile strans legate de calitatea de parinte.

Desi in principiu donatia este irevocabila, donarea materialului genetic2 ce va fi folosit pentru procrearea medicara asistata este revocabila pana in momentul inceperii procedurii. Revocarea poate fi facuta indiferent de motive, in definitiv putand fi si abuziva, donatorul nefiind obligat sa dea explicatii asupra motivelor ce l-au determinat sa o revoce.

Gratuitatea este un principiu recunoscut tuturor donatiilor de organe, tesuturi, produsi naturali, material genetic. In sprijinul acestei opinii se aduc argumente de ordin moral si social, incercandu-se astfel protejarea corpului uman de a fi transformat intr-o marfa.3

De asemenea donarea materialului genetic se face sub anonimat. Acest lucru este important mai ales in acele tari in care sistemul legislativ nu permite nici o legatura intre copilul nascut cu ajutorul unei asemenea proceduri medicale si donator.4

4.5. Probleme legate de stabilirea filiatiei

Filiatia rezultata din reproducerea medicala asistata ridica unele probleme mai ales in ceea ce priveste stabilirea ei. Se pun adesea cateva intrebari cum ar fi: “Care este statutul juridic al donatorului de material genetic: e parintele copilului sau este doar un strain fata de copil, neavand nici o obligatie fata de el ?” Problema cea mai dificila este de a stabili filiatia unui copil nascut prin procedura numita “surogate mother”.1 In acest caz este mai dificil de stabilit ce drepturi are si ce obligatii incumba persoanei care-si “inchiriaza” in acest fel corpul.

Totusi trecund peste aspectele problematice este de mentionat ca in cazul in care se reuseste prin diferite metode medicale remedierea infertilitatii, reusindu-se conceperea unui copil exclusiv cu materialul genti al cuplului2, iar sarcina este purtata de sotie, problema stabilirii filiatiei este usor de rezolvat. Nasterea determina filiatia materna, iar prezumtia de paternitate este reactivata. In acest caz se adopta sistemul stabilirii filiatiei de sange.

Dificultati in stabilirea filiatiei apar insa odata cu interventia donatorului. In acest caz femeia care vrea sa devina mama este obligata sa poarte sarcina. Ei i se poate implanta un embrion conceput in laborator, intr-un mediu artificial asemanator mediului uterin. In acest caz embrionul poate fi si rezultatul fecundarii ovulului unei alte femei – mama genetica.

Problema rezulta din faptul ca un copil conceput printr-o astfel de procedura are in fapt doua mame – una genetica si una care a purtat sarcina si l-a nascut. Bineinteles ca dreptul nu poate recunoaste decat pe una, fata de care se stabileste si legatura de filiatie. Dreptul comun in legatura cu filiatia materna este aplicabil si aici. Astfel faptul nasterii va determina si legatura de filiatie.

Totusi s-ar putea aduce unele critici acestei solutii facand doar o scurta comparatie a acestei proceduri cu adoptia cu efecte restranse3, caz in care copilul devenea ruda doar cu adoptatorii, ramanad pe mai departe ruda si cu parintii firesti. Si in acest caz copilul avea doua mame, doi tati, si se pune problema daca nu este in interesul copilului o astfel de solutie. Mai mult este de principiu ca orice copil are dreptul de asi cunoaste adevarata sa origine si adevaratii sai parinti. Problema in discutie ramane deschisa .

In aproape toate tarilor europene, majoritatea practicilor sunt recunoscute si permise de catre autoritati. Exista totusi anumite practici care sunt permise doar in unele tari, in altele fiind interzise. Cele mai importante proceduri interzise in unele state si cu relevanta in practica stabilirii maternitatii sunt tehnicile : ”mamei de substitutie" si clonarea.

4.6. Conventia de a purta sarcina pentru altul – procedura surogate mother

Curtea de Casatie din Franta a condamnat practica medicala a mamei de substitutie1, considerandu-se ca nu intereseaza ca este in interesul copilului, sau ca este facuta fara nici un interes material. De asemenea s-a statuat ca “este dreptul natural al unui cuplu in stare sa procreeze de asi fonda o familie, acest lucru fiind denuntat prin aceasta metoda realizandu-se o perversiune a dreptului subiectiv, fiind inacceptabil ca un copil sa fie un simplu obiect de drept”.2

S-a mai aratat in decizia Curtii ca daca se incheie un contract intre mama purtatoare si cuplu din care sa rezulte faptul ca dupa nastere copilul ii este luat mamei, nu se va putea da o hotarare judecatoreasca in acest sens, ba mai mult un asemenea contract este lovit de nulitate absoluta ab initio, intervenind si sanctiunea penala a intermediarilor.

O alta problema era legata de pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa incuviinteze adoptia. Au existat argumente in favoarea admiterii adoptiei cu efecte restranse.3 Totusi concluzia a fost ca adoptia ca institutie ramane aceeasi indiferent de efectele produse de ea.

Legislatia romana nu reglementeaza o astfel de situatie. Nereglementand un atare caz, nu se poate trage concluzia nici ca ar permisa nici ca ar fi interzisa. Dupa o analiza mai atenta se poate constata faptul ca un contract-in sensul propriu al cuvantului- care ar avea ca obiec o conventie de a purta sarcina pentru altul ar fi nul ab initio pentru imoralitatea cauzei acelui contract. In acest caz nu se va putea cere instantei sa incuviinteze adoptia pe baza unui asemenea inscris deoarece dupa cum se stie doar “conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”.

Totusi in practica ar fi greu sa se demonstreze existenta unei astfel de conventii in cazul in care s-ar cere instantei incuviintarea adoptiei exclusiv pentru orice alte motive decat conventia sus numita, dar daca s-ar constata existenta unui astfel de act instanta ar respinge cererea de incuviintare a adoptiei.

Femeia inseminata se numeste si mama de substitutie, iar cea care primeste copilul este cea recunoscuta de drept ca fiind mama copilului Din punctul de vedere al legii, mama purtatoare este considerata si mama juridica a copilului, desi materialul genetic nu-I apartine. Pe langa aceasta mama juridica, acel copil mai are o mama biologica.

Recurgerea la mama purtatoare se face pentru realizarea interesului celeilalte femei, nepurtatoare de sarcina, de a deveni mama, deoarece ea este in imposibilitatea biologica de a purta o sarcina pana la termen, sau din motive medicale purtarea unei sarcini ii este interzisa.

Fara nici un dubiu filiatia copilului nascut astfel este data in cadrul legal actual, de faptul nasterii1, indiferent de materialul genetic care a stat la baza conceptiei, femeia care a purtat sarcina si a nascut fiind considerata mama.2

Pentru a se atinge scopul pentru care s-a realizat maternitatea de substitutie dupa nastere mama purtatoare va ceda copilul spre adoptie cuplului care isi doreste copilul. In stadiul actual al legislatiei se considera ca adoptia3 este singura metoda prin acre se poate concretiza intelegerea intre cuplu si femeia care a purtat sarcina. Consimtamantul4 parintilor – in speta al “ mamei purtatare” – fiind un element necesar incuviintarii adoptiei, cuplul va putea sa adopte copilul doar daca mama isi va da acordul pentru adoptie, iar in caz ca este casatorita doar daca si sotul mamei va consimti la adoptie.

Daca mama refuza sa-si dea acordul, ea nu va putea fi obligata in nici un fel sa dea copilul spre adoptie, deci cei care incheiasera un acord cu mama purtatoare nu pot sa “rupa” in nici un fel legatura de filiatie intre copil si mama sa.

Astfel in doctrina romaneasca se incearca- in lipsa unei reglementari in domeniu-acoperirea acestor carente legislative prin apelarea la institutii juridice cum ar fi adoptia.

Ar urma ca efectele adoptiei sa fie aceleasi cu cele rezultate din filiatia clasica. Astfel copilul are dreptul la nume, intretinere, domiciliu, intretinere, are vocatie succesorala,etc.

Desi interzisa expres in Franta, Germania si Israel conventia de a purta sarcina pentru altul este permisa in Anglia.1

In Anglia din 1990 a fost legalizata aceasta procedura mixta intre filiatia sociologica si filiatia de sange prin Human Fertilisation and Embryology Act. Totodata legea impune cateva conditii: copilul sa aiba genele cel putin unui membru al cuplului, care neaparat trebuie sa fie casatorit, fecundarea ovulului urmand a se realiza in eprubeta, introducerea procedurii se va face in cel mult 6 luni de la nasterea copilului, mama putandu-si da consimtamantul in procesul de transfer de parentate doar dupa 6 saptamani de la nastere. Consimtamantul mamei trebuie sa fie autentificat, sa fie liber, clar, neviciat si sa rezulte ca va renunta la toate drepturile si obligatiile ce incumba unui parinte si ca nu va mai acea nici o legatura juridica cu copilul. Acelasi lucru se cere si tatalui in caz ca mama era casatorita in momentul nasterii.

Cererea treansferului de parentate este de competenta jurisdictiilor familiale, procedura fiind reglementata de “The children act” (1984) si se introduce la locul sau rezidenta celor care au facut cererea.

Copilul nu va putea fi integrat in cuplu decat dupa autorizarea data de justitie. Obiectivul judecatii este in principal protectia minorului. Judecatorul are obligatia de a verifica mercantilitatea procedeului, consimtamantul mamei, acordul dat in fata instantei, controlul oportunitatii transferului de parentate.

Desi in principiu nu se poate primi bani pentru o asemenea inchiriere de organe, in1996 s-a autorizat retroactiv plata unei sume consistente mamei de substitutie, care a fost facuta dupa transferul drepturilor parintesti.

Publicitatea transferului de parentate se face prin intermediul registrelor da stare civila. Un registru se tine la Greffe Central, unde in conformitate cu directivele Curtii se intocmeste un nou act de stare civila.

Copilul poate obtine o copie dupa actul original odata ce a ajuns la majorat, cu obligatia pentru el de a se supune consilierii psihologice.

Conditiile in principiu sunt aceleasi ca si la adoptie cu unele mici diferente cum ar fi: cele referitoare la cuplu-care trebuie sa fie casatorit, iar la adoptie, adoptatorul poate sa fie si celibatar.O alta diferenta este aceea ca in dreptul englezesc copiii nascuti prin aceasta tehnica spre deosebire de copiii nascuti prin alte mijloace de reproducere umana asistata, ei isi pastreaza priviligiile si titlurile nobiliare.

4.7. Mijloace de reproducere umana interzise: clonarea

In anul 1997 o veste venita din Marea Britanie a socat intreg mapamondul: o echipa de cercetatori scotieni din Edimburg a reusit sa cloneze un mamifer. Un studiu asupra succeselor obtinute in domeniul clonarii a fost publicat la 26 februarie 1997 in revista “Nature”.

Conform studiului pulicat in revista englezeasca, procedura consta in extragerea unei celule din glanda mamara. Nucleul din celula a fost scos si transferat intr-un ovul de unde s-a eliminat AND-ul. Nucleul a fost cultivat si implantat in final (ca un embrion) in uterul matern. Dupa perioada normala de gestatie se va naste putea naste un copil care nu a avut nevoie de un tata biologic.

Majoritatea tarilor lumii au criticat experimentele de clonare a omului. In Franta, inca din 1994 se interzice orice experiment pe embrionul uman, precum si obtinerea de astfel de embrioni pentru a fi folositi ca material experimental. In Statele Unite in prima faza au fost interzise folosirea fondurilor federale in scopul cercetarii si perfectionarii clonarii, iar in a doua faza s-a adoptat o lege care interzice expres clonare umana.

Pe aceeasi linie si Consiliul Europei de la Oviedo a adoptat la 4 aprilie 1997 Conventia pentru protejarea drepturilor omului si demnitatii fiintei umane, fata de aplicatiile biologiei si medicinei: Conventia asupra drepturilor omului si biomedicinei.

Toata lumea a fost de acord ca interesul fiintei umane trebuie sa prevaleze asupra interesului stiintei si societati, admitandu-se desfasurarea unor teste si experimente biologice menite a descoperi si trata maladiile genetice, sau alegerea sexului copilului in cazul existentei unor maladii ereditare grave.

Totusi in “The Independent” se scria ca: ”daca ideea este realizabila se va realiza.1 Instinctul omului il indeamna sa exploreze si sa experimenteze si nu va putea fi oprit de nici o comisie, biserica ori legiuitor[…]. Mai tarziu va trebui sa ne obisnuim cu clonarea asa cum ne-am obisnuit sa traim cu bomba atomica”2

Romania a adoptat in 9 ianuarie un Memorandum pentru interzicerea clonarii fiintelor umane, aprobat de catre Presedintele Republicii. Acest prim pas facut in calea stoparii clonarii a fost urmat prin ratificarea de catre tara noastra a Conventiilor de la Oviedo si a protocolului aditional la Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii umane fata de aplicatiile biologiei si medicinei, referitorla interzicerea clonarii fiintelor umane, semnat la Paris la 12 ianuarie 1998, prin legea nr. 17/2001.3

4.8. Efecte specifice ale filiatiei rezultand din procreare medicala asistata

4.8.1.Enumerare

Efectele reproducerii umane asistate prezinta unele diferente fata de efectele procrearii naturale. Asa sunt:stabilirea fortata a filiatiei copilului nascut astfel si interdictia de a contesta filiatia stabilita astfel, disimularea filiatiei biologice in cazul interventiei unui donator, responsabilitatea angajata de cadrele medicale care realizeaza interventia.

Pe langa aceste efecte specifica ca orice fel de filiatie si aceasta da dreptul copilului la nume, la domiciliu, la ocrotire parinteasca, la intretinere, vocatia succesorala, etc.

Stabilirea fortata a filiatiei

Tinand cont de faptul ca la toate procedurile medicale se are in vedere doar interventia intr-un cuplu, iar cei doi trebuie sa-si exprime consimtamantul1 expres si neechivoc asupra interventiei medicale, ar fi o constatare de bun simt ca cel care si-a dat acordul sa fie obligat sa-si asume toate responsabilitatile ce decurg din statutul de parinte, iar daca nu si le va indeplini sa fie obligat chiar la plata de daune interese fata de mama si copil.

4.8.3. Interdictia de a contesta in orice fel filiatia astfel stabilita

Acest caz se circumscrie mai mult situatiei in care se stabileste filiatia paterna, deoarece filiatia materna se stabileste in aceste cazuri doar prin faptul nasterii, sau in unele cazuri prin incuviintarea adoptiei. Astfel contestarea filiatiei, materne, sau chiar paterne ar fi greu de imaginat mai ales datorita faptului ca ambii parinti si-au dat consimtamantul pentru a avea un copil cu ajutorul tehnicilor medicale, caz in care atat conceptia cat si nasterea sunt chestiuni certe. Acest lucru este admis in doctrina juridica mai ales in cea franceza.1

4.8.4. Disimularea filiatiei biologice

In cazul donatiei de material genetic este greu de stabilit ulterior filiatia biologica deoarece in marea majoritate a cazurilor, donatia se face sub anonimat. In asemenea cazuri cand copilul nu-si poate cerceta pe cale judiciara2 filiatia pe nici una dintre linii, iar donatorul nu poate face o recunoastere valabila3, copilul nu-si va putea afla adevaratele origini.4

4.8.5. Responsabilitatea medicala

Responsabilitatea care se angajeaza este aceeasi ca si in orice procedura medicala. Dat fiind faptul ca se realizeaza in cadrul unui centru medical autorizat si se executa de catre medici specialisti, poate fi angajata in conditiile dreptului comun o astfel de raspundere daca sunt indeplinite cel putin conditiile raspunderii juridice generale.1

4.9. Pozitia bisericilor vis-à-vis de mijloacele de procreare umana asistata

Biserica, sau mai bine spus religiile in general, reticente la orice este nou, la orice descoperire a stiintei, a incercat si in ami multe randuri a reusit sa se opuna si sa stopeze dezvoltarea. Insa firea umana se apre ca este in asa fel conceputa incat ceea ce este interzis ii apare omului mai frumos, mai interesant, mai folositor.

Bisericile crestine (catolica, ortodoxa, protestanta)s-au opus decenii de-a randul ideii de concepere si procreare medicala asistata, percepandu-le ca un mijloc de substitutie in procesul Divin al Creatiei. Cu timpul s-a acceptat inseminarea artificiala in interiorul cuplului, interventia unui donator fiind considerata ca o violare a legamantului sacru dintre soti2 .

Religia Budista considera destinul omului deja scris. In aceste conditii este intolerabila interventia omului in crearea s-au distrugerea a ceea ce destinul a stabilit deja.

Musulmanii considera ca tot ceea ce primeste omul este dat de la Dumnezeu, chiar daca este vorba de sterilitate-in speta.3Astfel a remedia ceea ce este dat de Dumnezeu este incompatibil cu invatatura lasata pe Pamant de Profet.

Iudaismul-religia care a dat lumii primul caz de “surogat mother”4- accepta mai nou interventia medicala, cu conditia ca ambii viitori parinti sa-si dea acordul. Nu se mai cere ca donatorul sa fie evreu.

4.10. Concluzii

Desi nu au o reglementare specifica aceste probleme ( si altele ) ridicate de mijloacele de reproducere umana asistata, par sa-si gaseasca rezolvarea in sistemul juridic actual. Este greu de spus in ce masura ele sunt s-au nu echitabile, acest lucru revenindu-i in general legiuitorului in cazul legiferarii si in special judecatorului odata cu rezolvarea unui litigiu.

In unele cazuri de reproducere umana asistata e avantajoasa luarea in considerare a sistemului de stabilire a “filiatiei de sange”, in altele va trebui luata in considerare ori solutia adoptiei ori cea a transferului de parentate, sau de ce nu crearea unei solutii originale care sa indeplibeasca toate rigorile cerute in asemenea cazuri.

In concluzie s-ar putea spune ca legiuitorul roman ar trebui sa reglementeze cat mai repede si acest domeniu, si ar fi cu atat mai bine cu cat s-ar lasa influentat de lucrurile bune din alte legislatii.

Capitolul V Concluzii

Stabilirea filiației și cunoașterea părinților de către copil sunt printre cele mai importante drepturi care i se recunosc nou-născutului. Odată stabilită filiația el dobândește si alte drepturi: dreptul la nume, la domiciliu, la ocrotire, la cetațenie.

Aceste drepturi au fost proclamate în mai multe Convenții internaționale cum ar fi: Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice care in art. 24 prevede că: “Orice copil fără nici o discriminare întemeiata pe rasa, culoare, sex, limbă, religie, origine națională sau socială, avere sau naștere are dreptul din partea familiei sale, a societății și a statului la măsuri de ocrotire pe care le cere condiția de minor”1

=== Biliografie ===

BIBLIOGRAFIE:

E. Florian-Dreptul familiei, Ed. Lumina Lex 1997-Bucuresti ;

I.P.Filipescu, A.Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Ed.All Beck 2001-Bucuresti;

T.R.Popescu-Tratat de Dreptul Familiei, Ed.Didactica si Pedagogica 1965-Bucuresti, vol.II;

I.Albu-Dreptul Familiei, Ed.Didactica si pedagogica 1975-Bucuresti;

A.Ionascu, M.Muresan, M.N.Costin, V.Ursa-Filiatia si protectia minorilor, Ed.Dacia 1988-Cluj Napoca;

A.Ionascu,M.Muresan.M.N.Costin,V.Ursa-Familia si rolul ei in societatea socialista-Ed.Dacia, Cluj Napoca,1975,

Al.Bacaci, C.Hageanu, V.Dumitrache-Dreptul familiei, Ed. All Beck 1999-Bucuresti;

Al. Bacaci-Raporturile juridice patrimoniale in dreptul familiei-Ed. Dacia, Cluj Napoca,1986

Thierry Gare-Droit des personnes et de la famille Ed.Montchrestien, 1998 ;

Marie Francoise Dubuffet, Nicole Cahen,Christine Dalcq,Olivier Ralet-Manuel de droit civil I – Les personnes –2e edition 1991-Ed.Labour, Bruxelles;

V. Hanga in Istoria dreptului romanesc- vol. I, Editura Republicii Socialiste Roamnia- Bucuresti-1980-coord.Prof.univ.dr.doc. Ioan Ceterchi;

R. Gidro, O. Mihutiu- Drept roman-partea I- Casa Cartii de stiinta- Cluj Napoca, 1997;

V. Hanga-Drept privat roman- Ed. Didactica si pedagogica- Bucuresti, 1978;

M.B.Cantacuzino- Elemente de Drept Civil- Editura All- Bucuresti 1998;

T. Toader, O. Login- Drept Penal roman- parte speciala ; Ed. Sansa SRL- Bucuresti 2001;

I.Enescu, Moise Terebancea-Bazele juidice si genetice ale expertizei medico-legale a filiatiei, Editura Medicala- Bucuresti 1990;

I.Comanescu, I Mihuta, R.Petrescu-Ocrotirea familiei in dreptul socialist roman-Editura Politica, Bucuresti 1989;

D. Chirica-Drept Civil- Succesiuni- Ed.Lumina Lex- Bucuresti-1997;

Fr. Deak- Tratat de drept succesoral- Ed. Univers juridic- Bucuresti-2004;

I. Deleanu-Tratat de procedura civila, Ed. Servo-Sat, Arad 2001, vol. I, II;

Gh. Beleiu-Drept civil roman-introducere in dreptul civil, Subiectele dreptului civil-Casa de editura Sansa S.R.L.-Bucuresti, 1994 ;

I.P.Filipescu, V.M.Ciobanu- Aspecte ale contestatiei maternitatii, in R.R.D. 3/1986;

Ioan Chis-Consideratii teoretice cu privire la intinderea puterii doveditoare a certificatului de nastere, in R.R.D 2/1987;

V.Ancar, C. Ionescu-Ginecologie; Ed. National, Bucuresti, 1999;

G. Lupsan, I. Apetrei- Filiatia in cadrul asistentei medicale a procrearii, in Dreptul 2/2002;

J.F.Diem-Maternite de substitution et transfert de parente en Anglettere in Revue International de Droit Compare, nr.4 Oct.-Dec. 1996;

V. Duculescu-Protectia juridica a drepturilor omului-mijloace interne si externe- Editura Lumina Lex, Bucuresti 1998;

I. Deleanu-Institutii si proceduri constitutionale-Editura Servo sat, Arad, 1999;

M. Muresan –Drept civil-Parte generala, Ed. Cordial Lex, Cluj Napoca ,1997;

M. Muresan, A. Boar- Drept civil- Persoanele-Editura Cordial Lex- Cluj Napoca, 1997;

E.Lupan, D.A.Popescu-Drept civil-persoana fizica, Ed.Lumina Lex, Bucuresti, 1993

A.Lesviodax-Dreptul de intretinere in dreptul R.S.R.-Editura stiintifica , Bucuresti 1968;

M.Eliade-Mituri, vise si mistere- Ed. Univers Enciclopedic-Bucuresti 1998;

N.D.Ghimpa,S.Serban-Dreptul familiei si regimul juridic al actelor de stare civila –Editura Didactica si pedagogica-Bucuresti, 1978;

I.Trifa-Curs de dreptul familiei-Editura Concordia –Arad, 2003;

G.Nicolau-Linflunce du progres de la genetique sur le droit de la filiation- Presses universitaires de Bordeaux, 1989,

V.D.Zlatescu,I.Moroianu-Zlatescu – Tendinte novatoare in dreptul israelian contemportan al familiei, in Dreptul 1-2/1990

Fr. Terre,Y. Laquette-Droit civil.Droit de la famille. Personnes.Les incapacite, Ed.Dalloz, Paris 1996,

D.Lupulescu-Actele de stare civila-Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,1980;