.aspecte Specifice Privind Gratierea

CAPITOLUL I

NOȚIUNE, NATURA JURIDICĂ, CLASIFICARE

Secțiunea I. Noțiune

1. Definirea noțiunii în doctrină

Grațierea este un act al puterii executive care iartă, total sau parțial, un condamnat de o pedeapsă definitivă pronunțată împotriva lui sau prin care i se acordă comutarea într-o pedeapsă mai puțin severă .

Ea reprezintă o manifestare de clemență a statului cu privire la pedepsele aplicate, care sunt astfel, în totalitate sau în parte, iertate ori comutate .

Grațierea este o măsură de clemență decisă de șeful statului, în virtutea căreia un condamnat este scutit să își execute pedeapsa integral sau parțial, ori prin efectul căreia, o pedeapsă mai ușoară înlocuiește pedeapsa ce trebuia executată .

Ea constituie o favoare în temeiul căreia o persoană vinovată și condamnată definitiv este iertată, total sau parțial, de executarea pedepsei sale .

Grațierea este iertarea executării pedepsei, o măsură de clemență nu atât de radicală ca amnistia, producând efecte mai mici .

Așa după cum puterea publică poate renunța la aplicarea sancțiunilor de drept penal, când crede util aceasta, tot astfel ea poate renunța, total sau parțial, la executarea acestor sancțiuni, după ce au fost aplicate în justiție, pe calea grațierii .

R. Garraud, "Trăite Iheorique et pratique du droil penal franșais", 3ed. Librairie de la Societe de Recueil Sirey, Paris, 1914, p. 633.

R. Pannain, Op. cil., p. 870.

R. Merle, A. Vilu, op. cil., p. 1282.

G. Levasseur, A. Chavanne, op. cil., p. 225.

Tr. Pop, op. cit., p. 509.

Prin grațiere se înțelege actul emis de Parlament (grațierea colectivi ori de Președintele țării (grațierea individuală), în baza legii prin care se dispune iertarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori înlocuirea unei pedepse cu alta mai ușoară. Grațierea este o măsură de clementă acordată de către Președintele Republicii sau de către Parlament, ca constă în înlăturarea, totală ori parțială, a executării pedepsei sau în comutarea ei în alta mai ușoară, pentru aceleași considerente ca și amnistia .

Ea constituie un act de clemență al Parlamentului sau Președintelui Republicii față de condamnați și, în același timp, o măsură de politică penală destinată să asigure realizarea mai eficientă a scopului reacției antiinfracționale4.

2. Noțiune

Considerând că în definiție trebuie să se regăsească date și elemente cu privire la competența de acordare, temeiurile sale, natura juridică obiect, modalități și efecte, înțelegem prin grațiere un act de cleme: acordat prin lege organică, în cazul în care este colectivă, și prin decret al Președintelui României, în situația în care este individuală, din rațiuni superioare celor are ar justifica executarea pedepsei aplicate sau care urmează a fi aplicată pentru infracțiuni săvârșite până la data adoptării actului, prin care se înlălură, condiționat ori nu, total sau doar în parte executarea pedepsei, ori se comută în alta mai ușoară.

Secțiunea II

Natura juridică a grațierii

Legea nu stabilește explicit caracterul și natura juridică a grațieri; indică doar efectele acesteia, pe baza cărora se poate însă conchide asupra naturii instituției. S-au exprimat mai multe puncte de vedere:

V. Dongoroz, "Drepl penal", București, 1939, p. 726.

I. Oancea, "Tratat de drepl penal", Partea generală, Editura "AII", București, 1994, p..:

M. Basarab, "Drept penal", Partea generală, Voi. II, Editura Fundației "Cherr. lași, 1992, p. 504; M. Zolyneak, op. dl., p. 1007; C. Mitiache, op. cit., p. 302,

a) Grațierea constituie un mijloc de adaptare (individualizare) admi-
listrativă a pedepselor privative de libertate și pecuniare. Oricât de amplă
ar fi latitudinea acordată instanței de judecată, de a adapta sancțiunile penale cazurilor pe care le judecă, ea se dovedește totuși insuficientă pentru desăvârșirea operei de individualizare a represiunii și prevenției.

Temeiul acestei individualizări îl reprezintă legea însăși, ea reglementând competența, efectele și limitele grațierii.

b) Grațierea colectivă nu constituie un mijloc administrativ de individualizare a sancțiunilor penale, ci o modalitate de adaptare legală a lor,
deoarece:

– are o dublă natură, de drept constituțional și de drept penal;

– aplicarea ei se face de către instanța de judecată, nu de către organele administrative ;

– se adoptă prin lege.

Existența corelației dintre individualizarea legală și cea administrativă isese, de altminteri, mai de mull remarcată în doctrina noastră 3.

Am apreciat ca întemeiat acest din urmă punct de vedere, pentru unele considerente relevate într-un alt context .

În schimb, pentru motivele tot acolo arătate, grațierea individuală ni se înfățișează ca un autentic mijloc de individualizare administrativă a pedepsei.

c) Grațierea reprezintă, deopotrivă, o cauză de înlăturare a consecințelor condamnării și un mijloc de individualizare a constrângerii juridice penale , concluzie care se desprinde din evaluarea efectelor juridice și din așezarea textului privind grațierea în cadrul Titlului VII din Partea generală a Codului penal.

V.Donsoroz, op. cit., p. 698; G. Antoniu, "Individ | : 1988, p. 124.

A. Filipaș, op. cit., p. 45-46.

Supra, p. 126-127.

C. Bulai, în "Explicații teorelice ale Codului penal român", Partea genera Editura Academiei R. S. România, București, 1970, p. 123.

d) Potrivit unei opinii, grațierea acordată sub condiție constituie o formă de suspendare condiționată a executării pedepsei atunci când executarea ei nu a început încă și, respectiv, o modalitate de liberare condiționată, în măsura în care a fost acordată după începerea executării . În cazul în care condamnatul a beneficiat de grațiere condiționată, pedeapsa se consideră executată integral numai la data expirării termenului de încercare . Înăuntrul acestui termen, executarea pedepsei va fi suspendată sau întreruptă, astfel că, în cazul nerespectării condiției legale, grațierea nu mai înlătură executarea pedepsei. Condiția care afectează actui juridic al grațierii are, așadar, caracter suspensiv .

e) Potrivit unei alte păreri , grațierea condiționată nu reprezintă o modalitate a suspendării sau liberării condiționate, deoarece:

– între ele există deosebiri fundamentale privitoare la natura lor juridică, cea dintâi reprezentând o cauză de înlăturare a executării pedepsei, ar ultimele două constituind modalități de individualizare a executării ei;

– nesăvârșirea unei infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de
încercare este similară condiției rezolutorii pure (si uoluero), întâlnită în
dreptul civil, realizarea ei depinzând doar de voința condamnatului;

– momentul grațierii coincide cu începerea termenului de încercare, nu cu acela al expirării sale. A susține contrariul înseamnă a tăgădui însăși esența instituției grațierii, constând în înlăturarea executării pedepsei;

– în măsura în care legiuitorul a vrut să lege efectele actului său de clemență de data expirării termenului de încercare, a prevăzut aceasta în mod expres, ca în cazul art. 4 din Decretul nr. 155/1953, dispoziție care a avut însă un caracter singular;

– rostul termenului de încercare este acela de a confirma oportunitatea aplicării grațierii.

L. Biro, "Stabilirea momentului in care condamnatul beneficiază de grajiere", in "RRD" nr. 4/1972, p. 110.

M. Petrușca, G. Simon, Nota i la dec. pen. nr. 371/1971 a Trib. jud. Arad, "in "RRD" nr. 10/1972, p. 159.

A. Cocaină, "Recidiva în dreplul penal român". Editura "Lumina Lex", București.1992, p. 52.

J. Grigoraș, "Unele problemt; ale grațierii condiționate cu referire la practica Tribunalului Suprem", în "RRD" nr. 10/1974, p. 31; A. Filipaș, op. cit., p. 47; D. Pavel, Nota II Iasent.pen. nr. 555/1977 a Jud. Slobozia, în "RRD" nr. 6/1978, p. 61; M. Konig, op. cit., p. 81:Tr. Pop, op. cit., 511.

Prin urmare, beneficiul grațierii condiționate este efectiv la data aplicării actului de clemență, dar nu devine definitiv decât la împlinirea termenului condiție.

Diferența dintre grațierea condiționată și aceea necondiționată nu este legată de natura efectelor juridice și de momentul în care acestea se produc, ci de durabilitatea lor, beneficiul grațierii necondiționate fiind dobândit definitiv, iar cel al grațierii condiționate, doar provizoriu.

-grațierea condiționată produce aceleași efecte ca și aceea necondiționată (pură și simplă), pe întreaga perioadă a termenului de încercare fostul condamnat fiind considerat cu pedeapsa executată ca efect al grațierii,având același statut juridic în societate ca și beneficiarul unei grațieri necondiționate;

-în concret, nu grațierea este condiționată, cum s-ar putea deduce din denumirea ei, ci revocarea este condiționată, motiv pentru care apare mai nimerită utilizarea noțiunii de "grațiere revocabilă".

Subscriem acestei păreri, considerând-o mai convingătoare, întrucât:

-are în vedere caracterul obligatoriu al grațierii, aceasta aplicându-se de la data adoptării actului de clemență, în cazul pedepselor definitive, și de la data intrării în puterea lucrului judecat a hotărârii judecătorești, în ipoteza grațierii anticipate, indiferent dacă este pură și simplă sau sub condiție;

-ține seama de dispozițiile art. 120 alin. 1 C. pen., potrivit cărora grațierea are ca efect, printre altele, înlăturarea, totală sau în parte, a executării pedepsei, legea nefăcând distincție în raport cu caracterul ei necondiționat sau condiționat

Potrivit părerii pe care nu o împărtășim, grațierea condiționată produce însă două categorii de efecte juridice, constând, într-o primă fază, în întreruperea ori suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încercare, iar în momentul împlinirii acestuia, în înlăturarea executării pedepsei

Într-adevăr, pe lângă efectul general al înlăturării executării pedepsei, grațierea condiționată mai produce unul specific, constând în nașterea raportului de putere, cu un caracter sui geniris , dar acesta este independent de

1 Trib. Supr.r S. pen.. dec. nr. 382/1973 (nepubL), citată de J. Grigoraș, op. cit., p. 39.

2 Supra pag. 163-165.

raportul penal stins sau modificat prin grațiere. El are un conținut propriu, constând în obligația fostului condamnat de săvârși o nouă infracțiune intenționată într-un anumit termen, și în dreptul statului de a-i retrage beneficiul grațierii.

De remarcat apoi, în altă ordine de idei, că o atare soluție ar putea aduce sub semnul întrebării chiar posibilitatea revocării grațierii, atâta vreme cât, până la expirarea termenului de încercare, condamnatul nici nu a beneficiat de ea, ci doar de o suspendare sau de o întrerupere a executării pedepsei.

-soluționează aparenta contradicție între considerarea pedepsei ca executată de la data începerii termenului de încercare, pe de o parte și reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit a C. pen., în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni,în măsura în care sunt întrunite condițiile pozitive și nu există vreo cauză prevăzută de art. 38 C.pen., pe de altă parte.

Considerarea pedepsei ca executată și stabilirea stării de recidivă au loc în momente esențialmente diferite, respectiv înainte și după săvârșirea noii infracțiuni.

Inițial, condamnatul va beneficia de grațiere, înlăturandu-i-se astfel obligația de a executa pedeapsa.

Noua infracțiune atrage însă revocarea grațierii, ope legis, chiar de la data săvârșirii ei, și repunerea condamnatului în situația anterioară aplicării actului de clemență. Acesta nu va mai fi considerat cu pedeapsa executată și, prin urmare, aflat în stare de recividă postexecutorie, ci, ca efect al restituirii beneficiului grațierii, este readus fie înaintea începerii executării pedepsei, fie în timpul executării acesteia.

Noțiunea de "executare a pedepsei", în acest context, trebuie interpretată extensiv, avându-se în vedere nu numai pedepsele care se execută efectiv, ci și acelea care sunt executabțierii, constând în înlăturarea executării pedepsei;

– în măsura în care legiuitorul a vrut să lege efectele actului său de clemență de data expirării termenului de încercare, a prevăzut aceasta în mod expres, ca în cazul art. 4 din Decretul nr. 155/1953, dispoziție care a avut însă un caracter singular;

– rostul termenului de încercare este acela de a confirma oportunitatea aplicării grațierii.

L. Biro, "Stabilirea momentului in care condamnatul beneficiază de grajiere", in "RRD" nr. 4/1972, p. 110.

M. Petrușca, G. Simon, Nota i la dec. pen. nr. 371/1971 a Trib. jud. Arad, "in "RRD" nr. 10/1972, p. 159.

A. Cocaină, "Recidiva în dreplul penal român". Editura "Lumina Lex", București.1992, p. 52.

J. Grigoraș, "Unele problemt; ale grațierii condiționate cu referire la practica Tribunalului Suprem", în "RRD" nr. 10/1974, p. 31; A. Filipaș, op. cit., p. 47; D. Pavel, Nota II Iasent.pen. nr. 555/1977 a Jud. Slobozia, în "RRD" nr. 6/1978, p. 61; M. Konig, op. cit., p. 81:Tr. Pop, op. cit., 511.

Prin urmare, beneficiul grațierii condiționate este efectiv la data aplicării actului de clemență, dar nu devine definitiv decât la împlinirea termenului condiție.

Diferența dintre grațierea condiționată și aceea necondiționată nu este legată de natura efectelor juridice și de momentul în care acestea se produc, ci de durabilitatea lor, beneficiul grațierii necondiționate fiind dobândit definitiv, iar cel al grațierii condiționate, doar provizoriu.

-grațierea condiționată produce aceleași efecte ca și aceea necondiționată (pură și simplă), pe întreaga perioadă a termenului de încercare fostul condamnat fiind considerat cu pedeapsa executată ca efect al grațierii,având același statut juridic în societate ca și beneficiarul unei grațieri necondiționate;

-în concret, nu grațierea este condiționată, cum s-ar putea deduce din denumirea ei, ci revocarea este condiționată, motiv pentru care apare mai nimerită utilizarea noțiunii de "grațiere revocabilă".

Subscriem acestei păreri, considerând-o mai convingătoare, întrucât:

-are în vedere caracterul obligatoriu al grațierii, aceasta aplicându-se de la data adoptării actului de clemență, în cazul pedepselor definitive, și de la data intrării în puterea lucrului judecat a hotărârii judecătorești, în ipoteza grațierii anticipate, indiferent dacă este pură și simplă sau sub condiție;

-ține seama de dispozițiile art. 120 alin. 1 C. pen., potrivit cărora grațierea are ca efect, printre altele, înlăturarea, totală sau în parte, a executării pedepsei, legea nefăcând distincție în raport cu caracterul ei necondiționat sau condiționat

Potrivit părerii pe care nu o împărtășim, grațierea condiționată produce însă două categorii de efecte juridice, constând, într-o primă fază, în întreruperea ori suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încercare, iar în momentul împlinirii acestuia, în înlăturarea executării pedepsei

Într-adevăr, pe lângă efectul general al înlăturării executării pedepsei, grațierea condiționată mai produce unul specific, constând în nașterea raportului de putere, cu un caracter sui geniris , dar acesta este independent de

1 Trib. Supr.r S. pen.. dec. nr. 382/1973 (nepubL), citată de J. Grigoraș, op. cit., p. 39.

2 Supra pag. 163-165.

raportul penal stins sau modificat prin grațiere. El are un conținut propriu, constând în obligația fostului condamnat de săvârși o nouă infracțiune intenționată într-un anumit termen, și în dreptul statului de a-i retrage beneficiul grațierii.

De remarcat apoi, în altă ordine de idei, că o atare soluție ar putea aduce sub semnul întrebării chiar posibilitatea revocării grațierii, atâta vreme cât, până la expirarea termenului de încercare, condamnatul nici nu a beneficiat de ea, ci doar de o suspendare sau de o întrerupere a executării pedepsei.

-soluționează aparenta contradicție între considerarea pedepsei ca executată de la data începerii termenului de încercare, pe de o parte și reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit a C. pen., în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni,în măsura în care sunt întrunite condițiile pozitive și nu există vreo cauză prevăzută de art. 38 C.pen., pe de altă parte.

Considerarea pedepsei ca executată și stabilirea stării de recidivă au loc în momente esențialmente diferite, respectiv înainte și după săvârșirea noii infracțiuni.

Inițial, condamnatul va beneficia de grațiere, înlăturandu-i-se astfel obligația de a executa pedeapsa.

Noua infracțiune atrage însă revocarea grațierii, ope legis, chiar de la data săvârșirii ei, și repunerea condamnatului în situația anterioară aplicării actului de clemență. Acesta nu va mai fi considerat cu pedeapsa executată și, prin urmare, aflat în stare de recividă postexecutorie, ci, ca efect al restituirii beneficiului grațierii, este readus fie înaintea începerii executării pedepsei, fie în timpul executării acesteia.

Noțiunea de "executare a pedepsei", în acest context, trebuie interpretată extensiv, avându-se în vedere nu numai pedepsele care se execută efectiv, ci și acelea care sunt executabile în viitor.

– stabilește adevărata corelație între instituțiile suspendării și liberării
condiționate, pe de o parte și grațierea condiționată pe de altă parte în sensul că liberarea condiționată au reprezentat forme ale grațierii și nu invers.

Grațierea nu abolește nici fapta vinovată, și nici condamnarea, ci, din contră, le presupune pe amândouă. Pedeapsa grațiată rămâne în cazier iar condamnarea poate reprezenta un impediment în calea unei viitoare suspendări condiționate a executării pedepsei .

Grațierea produce efecte numai pentru viitor (ex nun), unele legislații admit grațierea cu consecințe pentru trecut (ex tunc), sub rezerva intangibilității drepturilor terților . Spre deosebire de amnistie, care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, grațierea nu se răsfrânge asupra acesteia .

Procesul penal continuă și, după individualizarea pedepsei se examinează aplicabilitatea actului de grațiere. Dacă se anticipează beneficiul grațierii, în măsura în care se va stabili existența infracțiunii, instanța revocă arestarea preventivă în temeiul art. 139 alin. 2 C. proc. pen. Potrivit concepției modeme, grațierea pedepsei este asimilată cu executarea ei, lăsând să subziste toate consecințele condamnării pe care executarea efectivă a pedepsei principale le lasă îndeobște, neatinse. O pedeapsă grațiată produce același efecte ca și o pedeapsă executată .

Secțiunea III. Caracterele grațierii

1. Grațierea individuală este eminamente personală, subiectivă, fiind acordată în considerarea persoanei celor condamnați.

2. Grațierea colectivă, deși, în principiu, obiectivă, reală, impersonală, privind pedeapsa aplicată și nu persoana condamnatului, poate dobândi unele trăsături subiective, în măsura în care actul de clemență cuprinde unele condiții privitoare la:

a) Vârsta și situația familială ale condamnatului, art. 2 alin. 1 din Decretul nr. 155/1953 a prevăzut că se grațiază pedepsele privative de libertate pronunțate până la data adoptării actului de clemență pentru infracțiunile

G. Levasseur, A. Chavanne, op. cil., p. 227; Ch. Hennau, J. Verhaeyen, op. cil., p.417; P. Bouzat, J. Pinatel, "Traité de droil pénal et de criminologie", Tome I, Librairie Dalloz, Paris, 1963, p. 673;

R.Garraud, op. cit., p. 633.

E. Foregger, G. Kodek,"Die osterreichische Strafprozessordnung", Wien, 1992, p. 541. D.Ionescu,op.cit.,p.90.

prevăzute în tabelul anexă II și III, dacă aceste pedepse se execută sau urmează a fi executate de către femei care au copii sub 7 ani sau de către femei gravide și de către bătrânii peste 60 ani.

Dispoziții similare a cuprins și Decretul nr. 543/1970. Făcând aplicarea acestui act de clemență, instanța supremă a statuat că sunt irelevante atât împrejurarea dacă mama crește și educă efectiv copilul său, cât și modul concret în care înțelege să-gi îndeplinească obligațiile părintești. Textul actului normativ nu face trimiteri la aceste aspecte, iar examinarea lor ar însemna o adăugare la lege .

Potrivit art. 1 lit. b din Legea nr. 137/1997 privind grațierea unor pedepse, se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, aplicate celor care, la data intrării ei în vigoare, au împlinit vârsta de 60 de ani, femeilor gravide sau care au copii până la 2 ani.

b) Cetățenia condamnatului. Potrivit art. 4 din Decretul nr. 421/1955, au fost grațiați cei condamnați la pedepse privative de libertate până la 5 ani pentru infracțiunile contra statului enumerate în continuare. În temeiul art. 5, cei care la data săvârșirii acestor infracțiuni erau cetățeni străini au fost grațiați, indiferent de durata pedepsei.

c) Antecedența penală.Majoritatea actelor de grațiere au cuprins cerința ca persoanele să nu fi fost condamnate în stare de recidivă, ori să nu fie recidiviști prin condamnări anterioare. Grațierea poate privi orice pedeapsă, indiferent de felul ei și independent de jurisdicția civilă sau militară care a pronunțat-o, precum și orice infractor, categoria juridică sau criminologică din care face parte fiind, la rândul ei, lipsită de semnificație .

Secțiunea IV. Clasificare

1. Clasificare în funcție de întinderea efectelor

a) Grațierea totală sau remiterea de pedeapsă constă în înlăturarea în întregime a executării pedepsei. În cazul grațierilor postcondamatorii, dacă s-a

1 Trib. Supr,, S. pen., dec. nr. 3774/1971, în "RRD" nr 4/1972, p. 166. :

2 G. Levasseur, A. Chavanne, op, cit., p. 226.

3 J. Chaprat, op. cit., p. 68; 1. Tanoviceanu, V. Dongoroz, op. cil., p. 766; M. Zolyneak. op. cil., p. 1009

început executarea pedepsei, în fapt, va avea loc o reducere a pedepsei, deoarece o parte a acesleia a fost deja executată. Astfel, de pildă, condamnatul care a început să execute pedeapsa de 3 ani închisoare la 15 decembrie 1988 a beneficiat, ca urmare a Decretului-lege nr. 3, din 4 ianuarie 1990, de înlăturarea numai a restului neexecutat din pedeapsă de 1 an, 11 luni și 10 zile.

Cu toate acestea din punctul de vedere aJ criteriului de clasificare pe care îl urmărim, grațierea va fi considerată totală, determinantă în aprecierea ei ca atare, nefiind situația concrelă a condamnatului, neinteresând dacă el beneficiază efectiv de înlăturarea în tot sau doar în parte a executării pedepsei, ci voința legiuitorului ori a Președintelui României, în consecință, trebuie făcută distincția între întinderea actului de grațiere și amploarea efectelor sale concrete.

b) Grațierea parțială, sau reducerea de pedeapsă, rezidă în înlăturarea parțială a executării pedepsei, determinată, de regulă, prin indicarea unei fracții (1/2, 1/3, 1/6), prin referire la restul rămas neexecutat, ori prin arătarea cuantumului reducerii, îndeosebi la grațierile individuale.Dacă la data adoptării actului de clemență condamnatul executase deja partea negrațiată din pedeapsă, el va fi pus în libertate de îndată, ca urmare a grațierii.

În măsura în care mandatul de executare a pedepsei nu a fost emis, pedeapsa nu se va mai pune în executare. În perioada postbelică, cea mai restrânsă grațiere parțială a fost de 1/6 (de pildă, Decretul nr. 349/1982) și cea mai substanțială de 1/2 (de exemplu, Decretul nr. 5/1963), partea din pedeapsă grațiată fiind, îndeobște, invers proporțională cu gravitatea pedepsei.

c) Comutarea semnifică înlocuirea felului pedepsei pronunțate de instanță, adică o pedeapsă mai gravă este substituită printr-o alta mai puțin gravă. Astfel, pedeapsa detențiunii pe viață este înlocuită cu pedeapsa închisorii de 30 ani, ori pedepsei privative de libertate îi ia locul o
amendă penală.

Alegerea uneia sau alteia dintre aceste forme se face în raport cu temeiurile social-politice ale grațierii, precum și cu considerațiile de politică penală. În sistemele de drept penal care nu prevăd posibilitatea de liberare condiționată în cazul celor condamnați la pedeapsa închisorii pe viață, comutarea este singura soluție de ameliorare a situației condamnatului .

Uneori, legea însăși atașează, în mod imperativ, anumite efecte specifice comutării pedepsei, ca, de pildă, art. 45 din Codul penal francez. ce prevede că cel condamnat la pedeapsa închisorii pe viață care obține iertarea sau comutarea pedepsei sale este supus de drept interdicției de sejur pe timp de 5 ani 2. În situația în care condamnatul căruia i s-a comutat pedeapsa închisorii în amendă, are o situație materială cu totul precară, grațierea ar putea înfrânge principiul neagravării situației pe calea actului de clemență, rațiune pentru care, în doctrina juridică a unor țări, este, uneori, privită cu rezervă 3.

Pe calea grațierii nu se poate modifica modul de executare a unei pedepse5. Prin urmare, în principiu, nu se va putea înlocui, printr-un act de clemență, executarea în regim privativ de libertate a pedepsei închisorii cu executarea Ia locul de muncă 4.

2. Clasificare în funcție de condițiile impuse beneficiarului

a. Grațierea este necondiționată (pură și simplă) atunci când actul legislativ sau administrativ prin care a fost acordata nu stabilește nici un fel de condiții, mai puțin cele referitoare la obiectul său și la data săvârșirii faptelor penale. O astfel de grațiere a fost prevăzută de Decretul nr. 11/1988, potrivit căruia au fost reduse cu 1/2 pedepsele cu închisoare mai mari de 10 ani.

b) Grațierea este condiționată 5, în măsura în care sunt prevăzute anumite cerințe privitoare la:

– persoana condamnatului (vârstaj situația familială);

– antecedența penală (de pildă, condamnatul să nu fie recidivist);

– urmarea infracțiunii (de ex. prejudiciul cauzat prin săvârșirea unor anumite infracțiuni să nu depășească un plafon valoric);

1 Fr. von Liszl, op. cit., p. 426.

2 R. Merle, A. Vi tu, op. cit.,p. 1289; P. Bouzat, J. Pinatel, op. cil., p. 674.

3 H. Ent, op. cit., p. 398.

4 W. Platzguinmer, "Grundzii^e des ostrreichischen Strafverfahrens", Springer Verlag.
Wien-New-York, 1994, p. 246.

s Tr. Pop, op. cit.,p. 510.

– conduita după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare
(condamnatul să nu se fi sustras de la executarea pedepsei) ;

– comportarea după acordarea beneficiului clemenței înăuntrul unei perioade, de regulă de 3 ani de la data aplicării actului de grațiere, denumită termen de încercare sau termen-condiție. Condamnatul care se bucură de o astfel de grațiere condiționată, săvârșind o infracțiune intenționată, va trebui să restituie beneficiul grațierii, prima pedeapsă, ori restul rămas neexecutat din aceasta urmând a se executa pe lângă noua pedeapsă. Scopul termenului menționat rezidă în avertizarea fostului condamnat asupra consecințelor revocării grațierii condiționate1, când, indiferent dacă va exista pluralitate intermediară sau recidivă, el va trebui să suporte rigoarea executării cumulative a pedepselor.

Din considerentele de mai sus, reiese că persoana condamnată trebuie să îndeplinească două categorii de condiții, prezente și viitoare, întrunirea celor dintâi atrăgând favoarea actului de clemență, iar respectarea celor viitoare conducând la consolidarea retroactivă a grațierii, de la data aplicării ei 2.

3. Clasificare din punctul de vedere al momentului intervenirii

a) Grațierea postcondamnatori. De regulă, grațierea a fost acordata privitor la pedepsele aplicate prin hotărâri rămase definitive 3. Pentru atenuarea inechităților care puteau rezulta din împrejurarea aleatorie a intrării ori nu în puterea lucrului judecat a hotărârii de condamnare la data apariției actului de grațiere, art. 416 pct. 1 lit. b C. proc. pen. în prezent abrogat prin Legea nr.45/1993, prevedea că hotărârile primei instanțe rămâneau definitive la data pronunțării hotărârii, dacă a intervenit o grațiere și condamnatul nu a declarat recurs sau și-a retras recursul în vederea beneficiului grațierii. Hotărârea fiind considerată definitivă la data pronunțării în prima instanță și, astfel, anterior grațierii, condamnatul se bucura de actul de clemență.

1 Trib. Supr., Compl. de 7 judecători, dec. pen. nr. 41/1979, în "CD" p. 386.

2 Supra, p. 376-377.

3 Tr. Pop, op. cit., p. 509; V. Dongoroz, op. cil., p. 727; 1. Râdulesu, op. cil., p. 255; 1. ancea, op. cit., p. 338.

b) Grațierea antecondamnatorie, care nu poate fi acordată decât prin lege organică, nu și prin decret prezidențial 1 s-a impus din rațiuni de echitate. Desfășurarea procesului penal depinde de o pluralitate de factori, mulți dintre aceștia străini infracțiunii și infractorului.

La elaborarea actului de grațiere, legiuitorul are misiunea, deloc ușoară, să reunească și să supună aceluiași regim juridic, în concordanță cu interesul social, o pluralitate de persoane care au săvârșit o diversitate de fapte penale. În acest demers, el nu se poate baza pe împrejurarea că o pedeapsă este sau nu definitivă, ea însăși rod al hazardului, ci trebuie să identifice criterii obiective și echitabile, de natura celor pe care i le oferă timpul săvârșirii și pericolul social concret al infracțiunii, determinat de fapta concretă, persoana infractorului și de împrejurările săvârșirii faptei2 și reflectat în pedeapsa aplicată. Pedeapsa îi apropie pe infractori, scoțând la lumină ceea ce le este comun. Ea reprezintă măsura faptelor lor. Primele grațieri antecondamnatorii au fost acordate, la noi, după primul război mondial, ele fiind primite favorabil de doctrina juridică 3.

4. Clasificare în funcție de persoanele beneficiare

a)Grațierea este individuală atunci când se acordă intuitu personae, chiar dacă actul de grațiere se referă la un grup de persoane. Adoptarea unui singur decret este justificată brevitatis causa. Grațierea individuală nu poate fi decât postcondamnatorie,cererea anterioară condamnării definitive fiind inadmisibilă3

b)Grațierea este colectivă ori de câte ori nu are în vedere persoane determinate, având, prin urmare, caracter in rem. Ea va putea profita tuturor participanților 4, dacă pedepsele aplicate se încadrează în limita stabilită de actul de clemență și nu operează vreo cauză personală de exceptare.

1 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 1068/1983, în "RRD" nr. 6/1984, p. 87.

2 M. Franchimont, citat de N. Volonciu, "Tratat de procedură penală", Partea generală, Voi. II, Editura "Paideia", București, 1994, p. 230.

3 A. Ungureanu, op. cit., p.416 și supra, p. 141-142.

4 M. Basarab, op. cit., Voi. I, p. 81.

CAPITOLUL II OBIECTUL GRAȚIERII

Secțiunea I. Criterii generale de determinare a obiectului grațierii

Obiectul grațierii, independent de modalitatea în care a fost acordată, îl constituie întotdeauna pedeapsa aflată în curs de executare sau, cel puțin, executabilă.

Grațierea, prin însăși esența ei, nu poate privi decât pedepse neexecutate, în consecință, în cazul în care inculpatul a fost arestat preventiv și i s-a aplicat o pedeapsă egală sau mai mică decât pedeapsa arestării preventive, nu se va mai putea constata că pedeapsa este grațiată, deoarece ea este stinsă prin executarea efectivă 1.

Dacă pedeapsa a fost executată, ori a intervenit prescripția executării, grațierea este exclusă 2. Determinarea obiectului grațierii poate avea ioc prin:

a)Referirea la cuantumul pedepsei aplicate 3. Întinderea actului de grațiere este influențată de natura și intensitatea considerațiilor de politică penală.

De exemplu, potrivit Decretului-Lege nr. 23/1990, au fost grațiate toate pedepsele cu închisoarea, indiferent de cuantumul acestora. De regulă, sunt grațiate integral pedepsele mai reduse – în mod obișnuit cele până la 5 ani închisoare – și doar parțial cele mai consistente, reducerea fiind cu atât mai mică, cu cât pedeapsa este mai mare. Astfel, de pildă, prin Decretele nr.290/1984 și nr.185/1986 au fost grațiate în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, cu 1/3 cele între 5-8 ani inclusiv și cu 1/5 acelea cuprinse între 8-10 ani inclusiv.

Prin Legea nr. 137/1997 au fost grațiate în întregime pedepsele până la 2 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă până la 10.000.000 lei inclusiv, și în parte, cu 1/2 pedepsele mai mari de 2 ani, dar care nu depășesc 5 ani inclusiv, aplicate de instanțele de judecată.

1 M. Micu, Notă Ja dec. pen. nr. 1576/1967 a Trib. reg. Banat, în "RRD" nr. 7/1968, p. 165.

2 G. Levasseur, A. Chavanne, op. cil., p. 226; P. Bouzat, J. Pinatel, op. cit., p. 672; Trib.Supe, S. pen., dec. nr. 981/1974, în "CD" nr. 358.

3 M. Zolyneak. op. cil., p. 1009

b)Indicarea naturii infracțiunilor săvârșite. Decretul nr. 20/1959, bunăoară, a prevăzut, în art. 1, că se grațiază integral pedepsele privative de libertate râmase definitive, aplicate pentru o gamă de infracțiuni prevăzute de Codul penal și de Codul justiției militare, stabilite, potrivit sistemului "catalogului pozitiv", prin indicarea textelor incriminatorii.

c)Precizarea, atât a cuantumului pedepsei aplicate de instanță, cât și
a naturii infracțiunii care a atras această pedeapsă. Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 421/1955, au fost grațiați în întregime cei condamnați la pedepse privative de libertate până la zece ani inclusiv pentru săvârșirea de crime de război, împotriva păcii și umanității, prevăzute de unele legi speciale.

d)Sublinierea elementului subiectiv al infracțiunii.Astfel, potrivit art. 2 lit. o din Legea nr.25/1967, au fost grațiați cei condamnați pentru infracțiuni neintenționate.

e)Recurgerea la criteriul mixt al relevării laturii subiective a infracțiunilor și a pagubei pricinuite prin acestea. Prin art. 3 alin. 2 din Decretul nr 5/1963, de pildă, au fost grațiate pedepsele privative de libertate aplicate pentru infracțiunile neintenționate prin care s-a cauzat o pagubă avutului obștesc de până la 50.000 lei.

Secțiunea II. Aplicarea actelor de rațiere succesivă

Se pot întâlni două situații distincte – acordarea a două sau mai multe grațieri parțiale și respectiv, grațierea din nou a unei pedepse cu privire la care s-a revocat grațierea condiționată.

1. Aplicarea actelor de grațiere parțială succesivă

a) Potrivit concepției clasice privitoare la acordarea grațierii 1, partea
din pedeapsa redusă contează executată, iar partea rămasă negrațiată, în baza primului act de clemență, poate constitui obiectul de sine stătător al unei grațieri viitoare, în măsura în care nu se dispune altfel, ea reprezentând o unitate cu o durată proprie 2.

1 I. Poenaru, "O privire asupra reglementării grațierii", în "RRD" nr. 5/1985, p.43; I.Molnar, op. cit.,p.461; Trib. Supr., S. pen., dec- nr. 886/1985, in "RRD11 nr. 2/1986, p. 79; Trib, Supr., S. pen, dec, nr. 2993/1975.

2 I. Oancea, op. cit., p, 347-348; G, Anloniu, în "Practica judiciară penală", Vol, I, Editura Academiei R.S.România, București, 1988, p. 39, com. 20; V. Ramureanu, op. cit, p. 627.

b) Conform concepției modernei adoptată de legiuitorul nostru începând cu Decretul nr. 115/1977, obiect al grațierii succesive îl constituie pedeapsa aplicată de către instanță, aceasta însemnând că, dintre toate actele de clemență adoptate, se va aplica doar unul singur, respectiv cel mai favorabil, incidența lor cumulativă fiind exclusă. Această soluție legislativă are în vedere principiul acordării grațierii în raport cu pericolul social concret al faptei penale și al infractorului, exprimat în pedeapsa aplicată de instanță. Pedeapsa, redusă consecutiv grațierii precedente, nu mai constituie o pedeapsă aplicată 1, încetând să mai exprime cele două criterii călăuzitoare în adoptarea actului de clemență.

Prin urmare, în măsura în care actul de grațiere anterior a redus pedeapsa într-o proporție mai mare decât cel nou apărut, acesta nu se va aplica. În schimb, dacă noul act de clemență este mai favorabil, se va aplica acesta, instanța urmând să constate înlăturarea grațierii anterioare 2. Restul de 5 ani închisoare rămas de executat ca urmare a grațierii cu 1/6 a pedepsei de 6 ani închisoare, în baza Decretului nr. 189/1981, nu a putut fi grațiat în întregime potrivit art. 1 alin. 1 Decretul nr. 349/1982, deoarece prevederile acestuia privesc doar pedepsele pronunțate de către instanță, nu și pedepsele reduse ca efect al unei grațieri anterioare 3. În raport cu considerațiile de politică penală, titularul dreptului de acordare a grațierii poate alege oricare dintre cele două soluții menționate .

2. Aplicarea din nou a grațierii cu privire la pedeapsa referitor la

care s-a revocat grațierea anterioară

Pornindu-se de la ipoteza săvârșirii unei infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de încercare și al apariției unui nou act de clemență ulterior acesteia, s-a ajuns la concluzii diferite cu privire la regimul juridic al pedepsei privitor la care a intervenit revocarea grațierii condiționate:

1 C. Bulai, în "Practica judiciară penală", Vol. II, Editura Academiei Române, București, 1990, p. 269, asupra aplicării dispozițiilor de grațiere ale Decretului prezidențial asupra aplicării dispozițiilor de grațiere ale Decretului prezidențial nr. 222/1976", în "RRD" nr. 1/1977, p. 44; A. Dineu, op. cit., p. 57.

2 J. Kozan,"O problemă de aplicare în cursul executării pedepsei a unor decrete de grațiere succesive", în "RRD" nr. 11/1973, p. 104-106.

3 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 1845/1983, în "B.I." nr. 5/1983, p. 107.

a)Pedeapsa nu este grațiată în temeiul actului de clemență apărut
după săvârșirea infracțiunii care a atras revocarea beneficiului grațierii
condiționate 1. A acorda, în mod succesiv, beneficiul grațierii asupra uneia și aceleiași pedepse, înseamnă a face ineficientă condiția, impusă de lege, sub care operează grațierea 2.

b)Pedeapsa constituie obiectul grațierii intervenite ulterior săvârșirii infracțiunii intenționate în cadrul termenului-condiție, în măsura în care nu operează vreo cauză de exceptare 3.

Astfel, inculpatul condamnat la 10 luni închisoare și grațiat în baza decretului nr.189/1981, care a săvârșit o nouă infracțiune intenționată înăuntrul termenului de încercare, pentru care a fost condamnat la 1 an și l0 luni închisoare, revocându-i-se grațierea, a beneficiat, cu privire la ambele pedepse de grațiere, în temeiul art. 2 alin. 1 și art. 3 lit. b din Decretul nr. 290/1984.

Instanța nu poate lua act însă, pur și simplu, de grațierea din nou a pedepsei, ci va trebui, în prealabil, să revoce 4, sau, mai exact, să constate ca revocată, grațierea anterioară. Instanța este obligată să stabilească, în concret, care este restul de pedeapsă rămas neexecutat și, în raport cu acesta și cu pedeapsa pronunțată pentru infracțiunea judecată, să hotărască pedeapsa ce se va executa 5. Revocarea grațierii condiționate operează în temeiul aceluiași act normativ potrivit căruia s-a făcut inițial aplicarea pedepsei. Numai dacă infracțiunea care atrage revocarea beneficiului clemenței a fost săvârșită după adoptarea ultimului act de grațiere, acesta nu își va găsi aplicarea, întrucât, la data la care a intervenit pedeapsa nefiind încă executabilă, nu putea constitui obiect al unei noi grațieri.

1 Trib. jud. Dâmbovița, dec. pen. nr, 518/1983; Jud. Târgoviște, sent, pen. nr. 1213/1983, citate de N. Dinu în "Despre aplicarea succesivă a decretelor de grațiere", în "B. I.",nr. 2/1985, p. 165.

2 Trib. jud. Neamț, dec. pen. nr. 227/1983 și 364/1983, în "B.l." nr. 5/1983, p. 121-122.

3 I. Poenaru, "Soluții ale practicii judiciare în materia amnistiei §i grațierii", jn "RRD" nr. 12/1986, p. 35; O. Pop, op. cit., p. 10-11; Trib. Supr., Compl. de 7 judecători, dec. pen. nr. 44/1983, in "RRD" nr. 7/1984, p. 68; Trib. Supr., Compl. de 7 judecători, dec. pen. nr. 74/1976, în "CD" p. 383; Trib. jud. Vaslui, dec. pen. nr. 292/1983, în "RRD" nr. 2/1984, p. 111; Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 647/1984 (republ.);

4 G. Kovacs, "Probleme din practica judiciară în legătură cu aplicarea dispozițiilor de amnistie și de grațiere în unele situații speciale", în "RRD" nr. 10/1985, p. 50-51.

5 J. Grigoraș, "Unele considerații asupra aplicării dispozițiilor de grațiere ale Decretului prezidențial nr. 222/1976", în "RRD" nr. 1/1977, p. 45-46; R. Badiu, "Unele aspecte privind revocarea grațierii condiționate", in "B.l," nr. 4/1983, p. 150-153.

Prin subordonarea acordării grațierii unor condiții legate de cuantumul pedepsei, legiuitorul a adoptat criteriul gradului concret de pericol social al infracțiunii și al infractorului, care nu poate fi influențat de unii factori extrinseci, cum ar fi, de pildă, câtimea din pedeapsa executată 1.

Este recomandabil ca instanțele de judecată, revocând grațierea condiționată și aplicând noul act de clemență, să indice în hotărârile lor pedepsele, așa cum au fost aplicate, și să nu se rezume doar la precizarea restului rămas de executat, dând astfel posibilitatea verificării, de îndată, a corectitudinii operațiilor efectuate. S-a propus, de asemenea, de lege ferenda, cuprinderea în actele de clemență a unor dispoziții exprese cu privire la aplicabilitatea sau inaplicabilitatea lor în materia pedepselor referitor la care a intervenit revocarea grațierii condiționate, în scopul preîntâmpinării interpretării contradictorii și a practicilor neunitare.

c) Aplicarea principiului legii mai favorabile (mitior lex). În situația în care, cu privire la pedeapsa aplicată, sunt incidente mai multe acte de grațiere, se va aplica acela care este mai favorabil, acesl caracter urmând a fi stabilit, în concret, pentru fiecare caz în parte 2. În principiu, va fi mai favorabil actul de clemență necondiționat, față de cel condiționat, și cel care nu prevede vreo cerință cu privire la beneficiul unei grațieri anterioare, în raport cu actul legislativ care impune o atare restricție 3. Art. 4 din Decretul-lege nr. 3/1990 nu a incius în categoria excepțiilor pedepsele aplicate pentru infracțiunea de trafic de influență, în schimb, art. 2 alin. 2 din Decretul-lege nr. 23/1990 a prevăzut că nu beneficiază de grațiere persoanele care au săvârșit această infracțiune.

Secțiunea III

Grațierea în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu aceea a închisorii

1. Generalități

Potrivit art. 63 C. pen., dacă cel condamnat se sustrage cu rea credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu aceea a

1 Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 1263/1984 (nepubl.). în același sens; Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 879/1984 și dec. pen. nr. 897/1984 (ambele nepubl.). – Supra, p. 387.

2 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2207/1972, în "RRD" nr. 11/1972, p. 150,

3 I. Dumitru, ''Aplicarea acieior de dementă mai favorabile", în "Pro lege" nr. 1/1993, p. 12-13.

închisorii, în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată. Incidența actului de grațiere, care exceptează amenda asupra pedepselor astfel substituite, se apreciază în funcție de momentul adoptării lor.

2. Actul de clemență a fost adoptat înainte de înlocuirea amenzii cu închisoarea

El nu va fi aplicabil in cauză, pentru următoarele considerente1:

– pedeapsa pe care condamnatul o are de executat constă în amendă;

– condamnații aflați în această situație ar fi stimulați în a se sustrage, în continuare, obligației de plată a amenzii în considerarea înlocuirii pedepsei și a beneficiului actului de clemență;

– în acest mod, s-ar produce o abatere a instituției prevăzute de art. 63 1 C. pen. de la caracteristicile și scopul său.2

3. Actul de grațiere a intervenit după înlocuirea pedepsei

amenzii cu aceea a închisorii

Privitor Ia incidența asupra pedepsei astfel substituite a actului de clemență apărut ulterior, care exclude de la grațiere amenzile, s-au exprimat păreri diferite.

a) Pedeapsa închisorii va fi grațiată, cu toate că înlocuiește pedeapsa exceptată a amenzii, deoarece:

– ar fi lipsit de echitate să beneficieze de grațiere cei condamnați de la bun început la pedeapsa închisorii și să fie excluse persoanele cărora, inițial, li s-au aplicat pedepse cu amenda. Nedreptatea față de condamnații la amendă care și-au îndeplinit obligația de a o plăti este doar aparentă, deoarece, pe perioada termenului de încercare, beneficiarul grațierii trebuie să urmeze o anumită conduită, a cărei nerespectare atrage executarea pedepsei.

– odată ce amenda a fost înlocuită cu închisoarea, aceasta este pedeapsa la care infractorul rămâne condamnat,ea fiind tratată sub aspectul

1 M. Basarab, op. cit., Voi. II, p. 512; J. Grigoraș, op. cit., p. 43-44; I. Poenaru, op. cit., p. 41-42. G. Antoniu, în "Practica judiciară penală", Voi. II, Editura Academiei Române, București, 1990, p. 33.

2 C. Săracii, "Incidența recentelor prevederi de grațiere asupra pedepsei cu închisoarea aplicată în cazul înlocuirii pedepsei amenzii", în "RRD"nr. 11/1976, p. 40-41.

incidenței actului de clemență, asemenea oricărei alte pedepse
privative de libertate 1;

– condamnatul nu va putea fi considerat că s-a sustras de la executare și exceptat pentru acest motiv, reaua credință manifestată în legătură cu obligația de a suporta amenda, neputând fi extinsă și asupra pedepsei închisorii. Unicul efect al sustragerii de la executarea amenzii îl reprezintă înlocuirea ei cu o altă pedeapsă și încetează o dată cu aceasta, nerăsfrângându-se și asupra sancțiunii închisorii.

b) Pedeapsa închisorii, aplicată în temeiul art. 63 C. pen., nu va fi grațiată nici în temeiul unui act de clemență apărut după înlocuirea amenzii cu închisoarea prin hotărâre judecătorească definitivă, dacă acesta nu privește pedeapsa amenzii 2. Pedeapsa închisorii, constând numai dintr-un substitutiv al amenzii, aceasta din urmă reprezentând pedeapsa titulară, corespunzătoare gravității faptei și pericolului făptuitorului, nu ar putea fi niciodată grațiată dacă pedeapsa amenzii nu ar beneficia de același regim.

Secțiunea IV Grațierea în cazul concursului de infracțiuni

1. Principii privitoare la obiectul grațierii

A. Grațierea privește pedeapsa aplicată și nu pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente. Soluția și-a găsit consacrarea în doctrina și practica judiciară mai veche, cu motivarea că pedeapsa finală nu reprezintă o simplă rezultantă cantitativă, similară unui paralelogram al forțelor, ci reflectă pericolul social al activității infracționale în complexitatea ei. Pedeapsa aplicată pentru întreaga pluralitate este indivizibilă, atâta vreme cât componentele concursului își conservă identitatea. Acest sistem este aaoptat în dreptul penal italian, art. 174 C. penal precizând că reducerea se aplică o singură dată, după ce au fost cumulate pedepsele, în funcție de normele privind concursul de delicte.

1 J. Grigoraș, op. cit., p. 43; I. Pocnaru, op. cil., p. 41-42; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 284/1983, în "RRD" nr. 1/1984, p. 50; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 892/1984, in "B.I." nr. 3/1984, p. 38-39; Trib. Supr., S. pen, dec. nr. 284/1983, în "B.I." nr. 1/1985, p. 202 și în "RRD"nr. 1/1984, p. 60.

2 C. Sâraciu, op. cit., p.41.

B. Grațierea are ca obiect pedepsele stabilite și nu pedeapsa aplicată pentru întregul concurs de infracțiuni. Împărtășită, deunăzi, doar de câteva instanțe1 și validată apoi de către Tribunalul Suprem2, această soluție este astăzi pe deplin consacrată în jurisprudența și literatura noastră juridică.

Această rezolvare are în vedere mecanismul individualizării pedepsei în caz de concurs de infracțiuni, care funcționează în doi timpi, în cadrul celui dintâi realizându-se stabilirea pedepselor individuale, iar pe parcursul celui de al doilea efectuându-se aplicarea pedepsei globale pentru întregul concurs 3. Pedepsele stabilite, supuse cumulului juridic cu spor facultativ, continuă să existe, cu toate că nu se execută decât una singură, cea comuna, sau cea colectivă. Procesul sancționator, în care sunt cuprinse pedepsele stabilite, nu atrage desființarea lor, ele subzistând în individualitatea lor bine determinată, fiind doar absorbite în pedeapsa aplicată 4.

Existența distinctă a pedepselor mai puțin grave se poate demonstra, de pildă, în situația în care intervine dezincriminarea sau amnistierea infracțiunii pentru care s-a stabilit pedeapsa de bază, ori aceasta a fost grațiată, când se aplică pedeapsa imediat următoare în gravitate. Împrejurarea că actele de grațiere se referă, invariabil, la pedepsele aplicate de către instanța de judecată, nu poate conduce, prin urmare, la concluzia că, în cazul concursului de infracțiuni, ele au ca obiect pedeapsa globală și nu pe cele individuale. În materia acestor acte normative, distincția atât de importantă, pe care o facem în cadrul instituției concursului între noțiunile de stabilire și aplicare pedepsei, își pierde semnificația.

Fără îndoială, în mod obiectiv, persoana care a săvârșit mai multe infracțiuni concurente prezintă un pericol social sporit față de o alta care a comis o singură faptă penală și, în același timp, mai redus în raport cu un recidivist. în mod obișnuit, din punctul de vedere al pericolului social.

1 M. Popovici, Notă la Trib. reg. Craiova, Col. II., dtic. peri., nr. 7770/1959, in "LP" nr. 5/1960, p. 77 și supra, p. 196-200.

2 C.Ap.Timișoara IV Crim., dec. nr. 218/1940, citată de V. Papadopol, i. Stoenescu, G.V. Protopop, în op. cil., p. 127.

3 Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 1178/1984 (nepubl.).

4 Trib. jud. Suceava, dec. pen. nr. 70/1968, în "RRD" nr. 7/1968, p. 183.

2. Aplicarea grațierii postcondamnatorii în cazul concursului

de infracțiuni

Dat fiind că pedepsele stabilite nu și-au pierdut autonomia ca urmare a contopirii, ele pot fi în mod efectiv separate. Intervenirea grațierii cu privire la una, mai multe sau toate pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, va face necesară repunerea in individualitatea lor, fără a se putea invoca încălcarea principiului autorității de lucru judecat, deoarece desființarea cumulului juridic se întemeiază pe lege, care poate modifica o hotărâre judecătorească în favoarea celui condamnat. Pedeapsa colectivă a concursului fiind rezultanta divizibilă a pedepselor, poate fi despărțită în părțile ei componente ori de câte ori se ivește cazul .

În vederea aplicării actului de grațiere, este necesară întotdeauna descontopirea, însă, ea va interveni în modalități deosebite.

Când aplicarea grațierii are loc in temeiul art. 459 C. proc. pen.
operațiunea descontopirii se face doar mental, menționându-se în registrul de executări penale grațierea pedepselor, fără vreo referire expresă la desfacerea cumulului juridic.

Constatarea grațierii intervenite în timpul liberării condiționate sau
înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiționate, privitoare la pedepsele stabilite pentru un concurs de infracțiuni, se va face de către instanța sesizată cu judecarea infracțiunii, care a atras revocarea liberării sau suspendării, pe cale incidentală, fără a se consemna în hotărâre operația de descontopire efectuată de judecător.

Descontopirea se săvârșește pe cale principală, în cazul sesizării
instanței de către judecătorul delegat cu executarea în temeiul art.419, alin.2 C. proc. pen., ori în cadrul contestației la executare, când întreaga procedură este redată, etapă cu etapă, în hotărârea judecătorească. În
același mod va proceda și instanța de control judiciar, dacă actul de grațiere a apărut în timpul procesului penal. Este inadmisibilă aplicarea actului de grațiere de către instanța de recurs, fără a se opera descontopirea.

1. În ipoteza în care sunt grațiate toate pedepsele, se procedează la:

a) Descontopirea lor, operație care are ca efect redarea caracterului de sine stătător fiecărei pedepse, inclusiv al celei de bază, în măsura în care nu a fost sporită. Descontopirea are loc și în cazul grațierii parțiale 1.

b)Înlăturarea sporului, drept consecință a redobândirii identității de fiecare dintre pedepse. Sporul, conceput ca un mijloc de ameliorare a imperfecțiunii sistemului juridic, reprezintă un substitut al pedepselor mai ușoare se absorb în cea mai grea, un minim de corespondent al acestora. El înlocuiește, într-o oarecare măsură, pedepsele care nu se execută și există numai atâta vreme cât acestea se află comprimate în pedeapsa aplicată. Coexistența sporului cu pedepsele care și-au reluat individualitatea, pe care, în parte, le-a reprezentat, este astfel exclusă, el reapărând numai dacă, urmare a revocării grațierii condiționate, pedepsele ar fi recontopite.

Deși, din punctul de vedere al naturii sale juridice, sporul reprezintă o pedeapsă, el nu constituie, totuși, o nouă pedeapsă, rațiune pentru care poate constitui obiect al grațierii, în consecință, cererea contestatorului de a i se reduce, de la 1 an la 9 luni, sporul de pedeapsă nu este admisibil 2.

Prin urmare, soluțiile instanțelor prin care se constată mai întâi că pedepsele sunt grațiate, înlaturându-se abia apoi dispozițiile art. 33 lit. a, alin. 1 lit a C. pen.3, deși corecte ca acte procesuale, sunt defectuoase ca silogisme.

2.Dacă sunt grațiate doar unele dintre pedepse, se efectuează succesiv:

a) Descontopirea cu privire la toate pedepsele, nu numai a celor care sunt grațiate 3. Așa cum toate pedepsele au fost cuprinse în cumulul juridic, tot astfel vor fi atrase și în procedura de desfacere a acestuia.

b)Înlăturarea sporului. Dacă pedepsele stabilite pentru infracțiunile
concurente sunt toale grațiate, cu excepția uneia, care urmează a fi executată, sporul dispare, fiind lipsit de suport.

1 Trib M. Zolyneak, op. cil., p. 157.

2 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2681/1976, în "RRD" nr. 4/1977, p. 62.

3 Trib. jud. Brașov, dec. pen.nr. 652/1981 și 1202/1984 (ambele nepubl).
c) Aplicarea grațierii cu privire la pedepsele prevăzute de actul de
clemență.

d)Recontopirea pedepselor exceptate de la grațiere. Sporul poate fi reținut, redus sau înlăturat 1. În cazul în care grațierea a constat în reducerea pedepselor, sporul poate fi reconsiderat și el, iar în măsura în care s-ar depăși totalul pedepselor stabilite, acesta va fi redus sau înlăturat în mod obligatoriu.

Dacă o pedeapsă a fost executată în parte până la grațiere, din pedeapsa aplicată pentru infracțiunile exceptate de la clemență se va deduce perioada executată. În măsura în care rămâne o singură pedeapsă exceptată de la grațiere, instanța este obligată să înlăture sporul, nu doar să-l reducă, deorece lipsește temeiul reținerii acestuia. Dacă inculpatul a fost condamnat pentru două infracțiuni aflate în concurs real, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele, grațierea ulterioară a acestei pedepse are ca efect executarea pedepsei mai ușoare, inițial absorbită în pedeapsa grațiată, exceptată de la grațiere.

3. Pedepsele pentru infracțiunile concurente au fost stabilite

prin hotărâri diferite

a)În ipoteza în care una dintre pedepse a fost grațiata, ea nu va putea fi contopită cu cele negrațiate în procedura reglementată de art. 449 alin. 1 lit. a C. proc. pen. rap. la art. 36 C. pen., deoarece nu este executabilă 2 .

În sensul soluției contrare3, s-ar putea invoca argumentul eventualei exceptări, printr-un viitor act de clemență, a celor care au mai beneficiat de grațiere. Pe calea contopirii, instanța ar hotărî dacă aplică ori nu un spor care. înlăturat sau redus fiind ca urmare a grațierii, ar reprezenta beneficiul acesteia.

b)În situația în care sporul a fost aplicat numai pentru pedepsele exceptate de la grațiere, el nu poate fi redus sau înlăturat ca urmare a
aplicării actului de clemență asupra altor pedepse 3.

1 V. Roșea, Notă la seni. pen. nr. 505/1969, în "RRD" nr. 6/1970, p. 151-153; Trib. Supr. S. pen., dec. nr. 4158/1973, în "RRD" nr. 11/1974, p. 97; Trib. jud. Bacău, dec. pen. nr. 771/1973, în "RRD" nr. 10/1973. p. 171; Trib. jud. Galați, dec. pen. nr. 505/1969, în "RRD" nr. 6/1970, p. 150,

2 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 113/1969, în :'RRD'' nr. 4/1969, p. 182.

3 Trib. jud. Constanța, dec. pen. nr. 132/1991, in "Dreptul", nr. 7-8/1991, p. 24.

Printr-o hotărâre, inculpatul a fost condamnat la 4 și, respectiv, 8 ani închisoare, cea mai grea pedeapsă fiind sporită cu 2 ani, iar printr-o altă sentință, la 3 și, respectiv, 6 luni închisoare. Cele patru pedepse au fost contopite, în temeiul art. 449 alin. 1 lit. a C. proc. pen., inculpatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani închisoare.

4, Imperativul individualizării depline a pedepsei

Cu privire la necesitatea realizării complete a procesului de individualizare a pedepsei pentru concursul de infracțiuni, s-au exprimat păreri diferite.

a) Se impune parcurgerea ambelor etape de individualizare a pedepsei, în vederea aplicării pedepsei globale pentru întregul concurs, în baza următoarelor motive:

înfăptuirea unei bune judecăți presupune, ori de câte ori este posibil, ca pedeapsa să fie aplicată de către completul de judecată în fața căruia s-a desfășurat procesul penal, care are la îndemână date și elemente pe care numai cu greu le poate strânge instanța chemată a hotărî asupra contopirii pedepselor, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni înăuntrul termenului de încercare;

între regula aplicării actului de grațiere asupra pedepselor stabilite și
continuarea operației de individualizare, în scopul cunoașterii pedepsei
unice pentru tot concursul de infracțiuni, nu exista nici o incompatibi
litate.

prin însăși natura sa juridică, grațierea nu poate premerge individualizării pedepsei, ci urmează, în mod necesar, acesteia. Or, individualizarea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni înseamnă, în final,
aplicarea pedepsei colective.

în cazul în care numai unele dintre pedepsele stabilite sunt grațiate,
recontopindu-le pe cele exceptate, instanța va supune sporul unei reaprecieri;

– dacă actul de clemență îi exceptează pe aceia care au beneficiat de
o grațiere, cum a fost cazul Decretelor nr. 591/1969, 543/1970 și nr.
521/1972, este necesară stabilirea acestui beneficiu, care, în cazul grațierii antecondamnatorii, nu va putea consta decât în înlăturarea ori reducerea sporului 1 ;

potrivit unui vechi principiu, judecătorii vor judeca faptele fără a
ține seama de grațiere, ca și cum actul de clemența nu ar exista, individualizarea pedepsei, pe de o parte, și reducerile, comutările și remiterile
cuvenite, pe de alta, constituind operații distincte. Chiar dacă efectuarealor nu mai este dată în puterea unor organe diferite, judecătorești și respectiv, executive, ca în vechile reglementări, ele sunt și rămân, în fapt, activități separate.

împrejurarea că pedeapsa nu va fi executată nu poate constitui un
element de natură a influența individualizarea pedepsei, aceasta însemnând adăugarea la lege a unei alte condiții decât cele la care se referă art. 72 C. pen., ceea ce apare ca inadmisibil;

pedeapsa trebuie individualizată, făcându-se abstracție de existența
actului de grațiere 2;

grațierea nu înlătură concursul de infracțiuni și pericolul social rezultat din acesta. Pentru acest motiv, considerăm criticabilă hotărârea în care s-a arătat că nu poate fi primită cererea procurorului, de majorare a pedepsei concursuale în raport, pe de o parte, cu numărul și gravitatea infracțiunilor săvârșite și, pe de altă parte, în funcție de pericolul social sporit, rezultat din ansamblul activității infracționale, și de constatare apoi a grațierii cu privire la fiecare dintre pedepsele stabilite, sub cuvânt că actul de clemență înlătură caracterul de cauză facultativă de agravare a pedepsei al concursului de infracțiuni.

b) Contopirea pedepselor grațiate anticipat este lipsita de utilitate, deoarece revocarea grațierii condiționate reprezintă un eveniment viitor și excepțional.

1 I. Poenaru. "Soluții ale practicii judiciare în materia amnistiei și grațierii", în "RRD" nr. 12/1986, p. 33.

2 Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 1212/1984 (nepubl.).

La evaluarea ansamblului activității infracționale trebuie să se aibă în vedere corelațiile dintre infracțiunile succesive și deprinderile inculpatului, care dau măsura pericolului său social și orientează instanța în misiunea ei dificilă de a aplica o pedeapsă proporțională acestui pericol.

Cererea dosarului anterior ar putea ameliora neajunsurile, dar nu le-ar putea înlătura în întregime, riscul arbitrariului dispărând cu desăvârșire numai dacă instanța investită cu fondul cauzei ar aplica, ea însăși, pedeapsa.

Aplicarea pedepsei pentru concurs de către o altă instanță decât aceea care a stabilit pedepsele trebuie restrânsă la situațiile în care individualizarea completă nu a fost, obiectiv, cu putință. Timpul cât condamnatul a fost deținut în executarea unei pedepse, grațiată ulterior în întregime, pronunțată pentru o infracțiune concurentă, se deduce din pedeapsa pe care acel condamnat urmează să o execute pentru cealaltă infracțiune, grațiată numai parțial. Dacă pedepsele pentru infracțiunile concurente au fost stabilite prin hotărâri separate, grațierea pedepsei pentru infracțiunea care a atras luarea măsurii arestării preventive nu va putea împiedica pe condamnat să ceară contopirea pedepselor si computarea duratei arestării din pedeapsa pe care o execută. O interpretare contrară ar conduce la crearea unei situații mai grele petiționarului decât în cazul în care actul de clemență ar fi intervenit ulterior contopirii celor două pedepse.

Considerăm necesară aplicarea efectivă a dispozițiilor art. 88 alin. 1 C. pen., în sensul scăderii concrete din pedeapsă a timpului reținerii și arestării preventive, simpla mențiune a constatării că inculpatul a fosl pus în libertate printr-o încheiere a tribunalului și a menținerii acestei măsuri ca urmare a grațierii pedepsei nefiind suficientă.

CAPITOLUL III. EFECTELE GRAȚIERII

Secțiunea I Efectele grațierii asupra pedepsei principale

1. Efectele grațierii necondiționate

1a. În cazul grațierii integrale, pedeapsa va fi considerată ca executată fie la data aplicării actului de clemență, în ipoteza grațierii postcondamnatorii, fie la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, în situația grațierii antecondamnatorii.

Dacă persoana grațiată va săvârși o nouă infracțiune, se va găsi în stare de recidivă postexecutorie, în măsura în care sunt întrunite condițiile privitoare la cei doi termeni ai recidivei.

2a. În cazul grațierii parțiale, trebuie făcută distincția în funcție de împrejurarea dacă, în concret, inculpatul sau condamnatul mai are de executat ori nu un rest de pedeapsă.

a) Executarea pedepsei va fi înlăturată dacă, în situația grațierii după
condamnare, fusese deja executată o fracțiune din pedeapsă, egală sau
mai mare decât pariea negrațiată. Recursul în anulare, prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice a faptei și la aplicarea unei circumstanțe agravante legale, este admisibil, chiar dacă pedeapsa aplicată inculpatului a fost anterior redusă pe calea unui decret de grațiere individuală 1.

b) Inculpatul va începe, iar condamnatul va continua executarea, în
măsura în care, după aplicarea grațierii, va mai rămâne de executat un rest de pedeapsă. În cazul în care se săvârșește o nouă infracțiune în timpul executării pedepsei, primul termen al recidivei posteondamnatorii se evaluează în raport cu pedeapsa pronunțată de către instanța de judecată, și nu cu aceea rămasă după reducere

2. Efectele grațierii condiționate

1a. Grațierea totală produce efecte identice celor ale grațierii necondiționate, dar cu caracter provizoriu, fostul condamnat fiind supus unui termen de încercare 2.

în cazul grațierii antecondamnatorit, termenul de încercare începe să curgă de la dafa rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

b) în cazul grațierii intervenite după condamnare, termenul de încercare va începe sa curgă de la data adoptării actului de clemență.

Termenul de 1 an pentru declararea recursului în anulare, în vederea înlăturării beneficiului grațierii, greșit constatat de către instanța de recurs, curge de la data pronunțării deciziei

1 Trib. Supr., S. mii., dec. nr. 19/1971, în "RRD" nr. 5/1972, p. 164.

2 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 4/1965, în "JN" nr. 4/1965, p. 157.

Termenul de încercare al grațierii condiționate este, un termen substanțial, datorită reglementării sale printr-o lege penală și prin legătura sa cu executarea pedepselor. Prin urmare, el nu este susceptibil de întrerupere sau suspendare.

2a. Grațierea parțială condiționată produce efecte distincte în raport cu stadiul executării pedepsei.

va avea loc înlăturarea executării pedepsei, în condițiile relevate în cazul grațierii parțiale necondiționate.

executarea pedepsei va începe sau va continua dacă, după reducerea pedepsei, rămâne un rest de executat.

Termenul de încercare al grațierii condiționate va începe să curgă, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, sau de la aceea a adoptării actului de clemență, și nu de la data liberării condiționate sau a împlinirii duratei pedepsei 1.

Dacă săvârșește o infracțiune și sunt întrunite condițiile privitoare la recidivă, soluțiile vor fi diferite, în funcție de următoarele situații concrete :

– infracțiunea este săvârșită în timpul executării pedepsei și a termenului de încercare. Pedeapsa anterioară, redusă prin grațiere, se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune rezultată adăguând-se partea din pedeapsă neexecutatâ ca urmare a grațierii 2. Astfel, de exemplu, dacă pedeapsa de 12 ani închisoare a fost grațiată cu 1/6, iar pentru infracțiunea săvârșită înăuntrul termenului de încercare s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare, aceasta se va contopi, potrivit art. 39 alin. 2 C. pen., cu restuî negrațiat de 10 ani, la pedeapsa rezultată adăugându-se 2 ani închisoare, reprezentând partea grațiată.

– infracțiunea este comisă după executarea fracțiunii negrațiate, dar
în termenul de încercare ai grațierii condiționate. La pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune se adaugă fragmentul de pedeapsă anterioară,
cu privire la care a intervenit revocarea grațierii.

1 J. Grigoraș, "Unele considerații asupra aplicării dispozițiilor de grațiere a Decretului nr. 222/1976", în "RRD" nr. 1/1977, p.42-43.

infracțiunea a fost săvârșită în timpul executării pedepsei negrațiate, dar după împlinirea termenului de încercare al grațierii condiționate.
Revocarea grațierii nu mai poate avea loc, beneficiul ei fiind dobândit
definitiv prin respectarea condiției, astfel că noua pedeapsă se contopește, potrivit art. 39 alin. 2 C. pen., cu restul rămas neexecutat din cea anterioară, calculat prin scăderea perioadei efectiv executate și a fracțiunii grațiate.

infracțiunea a fost săvârșită înăuntru termenului-condiție al grațierii
condiționate și al termenului de încercare al liberării condiționate. Inculpatul a fost anterior condamnat la pedepsele de 2 ani închisoare, grațiată integral și de 8 ani închisoare, grațiată cu 1/6, din executarea părții negrațiate de 6 ani și 8 luni liberându-se condiționat. În termenele de încercare ale grațierii condiționate a săvârșit o infracțiune intenționată, pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare. În această situație se va proceda, credem, în felul următor:

se revocă grațierea condiționată, adăugându-se, potrivit dispozițiilor
actului de clemență, pedeapsa de 5 ani la cea anterioară de 2 ani și la
fracțiunea grațiată de 1 an și 4 luni, din aceea de 8 ani închisoare. Dacă se revocă și liberarea condiționată, se contopește mai întâi, potrivit art. 61 C. pen., restul rămas neexecutat, ca urmare a liberării condiționate de 3 ani, cu noua pedeapsă, la pedeapsa rezultată adăuîncadrării juridice a faptei, nu se va putea computa decât perioada efectiv executată, nu și fracțiunea grațiată anterior1

Secțiunea II. Efectele grațierii asupra pedepselor accesorii

Potrivit art. 71 alin. 2 C. proc. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage, de drept, interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen.. din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

J. Grigoraș, "Unele considerații asupra aplicării dispozițiilor de grațiere a Decretului nr. 222/1976", în "RRD" nr. 1/1977, p.42-43.

Efectele grațierii asupra pedepselor accesorii sunt diferite, în raport cu întinderea actului de clemență.

a) Daca pedeapsa a fost grațiată în întregime, ori a fost înlăturată
executarea cu privire la tot restul rămas neexecutat, exercițiul drepturilor interzise se reia la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești,
în cazul grațierii antecondamnatorii și la aceea a adoptării actului de
clemență, în situația grațierii posteondamnatorii.

b) În măsura în care pedeapsa a fost grațiată doar în parte, condamnatul executând în continuare fracțiunea neexecutată, înlăturarea pedepselor accesorii va avea loc la data punerii în libertate, dacă restul de
pedeapsă a fost executat în întregime, ori la dala împlinirii duratei pedepsei, dacă cel condamnat a beneficiat de liberare condiționată, în
acest din urmă caz el fiind considerat virtual în executarea pedepsei.

S-a susținut și un punct de vedere contrar, potrivit căruia, executarea pedepselor accesorii va înceta la data liberării condiționate, bazat însă pe premisa, inexactă, că liberarea condițională semnifică încetarea executării pedepsei închisorii1.

Este, însă, incontestabil că, și într-un caz și în celălalt, grațierea, condiționată ori nu2, produce efecte asupra pedepselor accesorii, înlăturându-le pe deplin sau reducând doar perioada înăuntrul căreia ele trebuie executate3.

Revocarea grațierii condiționate în cazul săvârșirii din nou, cu intenție, a unei infracțiuni înăuntrul termenului de încercare, va atrage, de drept, renașterea obligației de a executa pedepsele accesorii. Grațierea lovește, așadar, indirect pedepsele accesorii4, prin înlăturarea suportului lor.

1 A. Ilie, "Din nou despre posibilitatea duplicării grațierii condiționate în cazul liberării condiționate", în "RRD"' nr. 1/1987, p. 40.

2 Idem, p. 39-40; E. Hamer, I. Popescu, op. cit., p. 203.

3 V. Rămureanu, op. cit., p. 625.

4 Tanoviceanu, V. Dongoroz, op. cil., p. 782; Colectiv, "Manual de drept penal", Librăria "Alcalay & Co.". București, 1920, p. 269,

Secțiunea III. Calculul termenelor de reabilitare în cazul

pedepselor grațiate

1. Termenele de reabilitare în cazul grațierii necondiționate

a) Potrivit unei opinii, în domeniul reabilitării, grațierea necondiționată produce efecte imediate, din momentul publicării actului de clementă, indiferent dacă privește condamnări definitive ori pedepse aplicate ulterior. În acest din urmă caz, executarea pedepsei se stinge cu efect ex tune.

b) Intr-o altă opinie, căreia ne atașăm, s-a susținut că, dimpotrivă, în cazul pedepselor grațiate anticipat, termenul de reabilitare curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Art. 136 alin. ultim C. pen. se referă numai la pedepsele aflate în curs de executare sau, cel puțin, definitive. Sintagma "data actului de grațiere" a fost preferată, se pare, de către legiuitor celei de "dată a grațierii", pentru înlăturarea unor eventuale situații echivoce, cum ar fi aceea a datei punerii efective în libertate a condamnatului, care, în lipsa acestei precizări, ar fi putut să fie considerată ca dată a stingerii pedepsei.

Condamnarea constituie premisa însăși a reabilitării, nu pot exista incapacități, decăderi sau interdicții anterioare condamnării.

Este de neadmis să înceapă a curge termenul, la expirarea căruia să se poată cere înlăturarea consecințelor condamnării, înainte ca acestea să se fi produs. Apoi, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, nici nu s-ar putea socoti termenul de reabilitare, deoarece nu există pedeapsă în raport cu care să fie stabilit.

2. Termenele de reabilitare în situația grațierii condiționate

a) Potrivit uneia, termenul de încercare al reabilitării va începe de la
data încetării celui al grațierii condiționate, în acest sens au decis și
unele instanțe de judecată2.

1. Cozma, op. cit., p. 177,

2 Trib. reg. Cluj, dec. pen. nr. 183/1960. în "J.N." nr. 12/1960, p. 86.

3 E. Lazăr, Nota I la dec. pen. nr, 808/1982 a Trib. jud. Cluj, în "RRD" nr. 8/1983, p. 51-53.
A A. Dineu, Nola II la dec. pen.nr. 808/1982 a Trib. jud, Cluj, în "RRD" nr. 8/1983, p. 53-56.

În sprijinul acestui punct de vedere s-au adus, după mult timp, noi argumente1, bazate pe împrejurarea că pedeapsa grațiată condiționat se consideră executată abia la expirarea termenului de încercare. Că este așa, rezultă din faptul că, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni înăuntrul acestuia, în măsura în care sunt întrunite condițiile, se va reține starea de recidivă postcondamnatorie, nu postexecutorie. Din moment ce în cazul liberării condiționate sau al încetării executării pedepsei la locul de muncă – se susține în continuare -. pedeapsa se consideră executată abia la data împlinirii duratei sale, de atunci socotindu-se termenul de reabilitare, este firesc a se admite aceeași soluție și în materia grațierii condiționate. A aprecia că termenul curge de la data actului de grațiere ar însemna adăugarea la efectele grațierii și reducerea termenului de reabilitare, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.

b) Potrivit unei alte păreri, termenul de reabilitare curge de la data
actului de grațiere condiționată sau a rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare în cazul grațierii anticipate 1.

S-a apreciat că temelia unică a instituțiilor reabilitării și grațierii condiționate este concepția de avertisment, condamnatul fiind atenționat că, dacă va săvârși o nouă infracțiune, nu va beneficia de reabilitare, respectiv va pierde avantajul grațierii. Această unitate de fundament trebuie să determine și un moment unic al curgerii celor două termene de încercare. În sfârșit, potrivit unui alt autor1, grațierea condițională produce aceleași efecte ca și cea necondiționată, așa cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. 120 alin. 1 C. pen. El se va putea bucura din nou, nestingherit, de drepturile ce derivă în mod firesc și legal din această situație. De fapt, nu grațierea este condiționată, ci revocarea. Dacă cel condamnat respectă condiția sub care a fost acordată – aceea de a nu săvârși o nouă infracțiune cu intenție înăuntrul termenului de încercare pedeapsa se va considera executată la data apariției actului de clemență, sau la cea a hotărârii judecătorești, după caz.

1 L Biro, "Efectele yraiierit condiționate asupra reabilitării și recidivei", în "RRD" nr. 2/1973, p. 104-105.

Îndeplinirea condiției atrage efecte retroactive, ex tune, consolidând dreptul obținut de condamnat prin actul de grațiere. Acea dată va marca executarea pedepsei și, prin urmare, stingerea raportului penal.

In aceste cazuri, considerăm că termenul de reabilitare va începe să curgă abia de la acea dată, și nu de la cea anterioară a publicării actului de grațiere sau a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Legiuitorul stabilește întinderea efectelor grațierii, nu interpretul. în raport cu existența sau inexistența unor precizări exprese cu privire la data la care pedeapsa se consideră executată, putem distinge două modalități ale grațierii condiționate.

Ambele înlătură executarea pedepsei, însă produc efecte diferite cu privire la data la care pedeapsa se consideră executată.

Dacă actul de grațiere nu cuprinde nici o mențiune în această privință, se va considera executată de la data actului de clemență sau, de la rămânerea definitivă a hotărârii, după caz.

La rândul nostru, apreciem că, în soluționarea acestei probleme, determinante suni dispozițiile din actul de clemență. Majoritatea lor prevede că cei grațiați, care în curs de 3 ani săvârșesc o infracțiune intenționată, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune, și pedeapsa neexecutată ca urmare a aplicării decretului de grațiere. în acest caz, cel grațiat condiționat se va afla într-o situație identică cu cel grațiat necondiționat, pedeapsa fiind considerată executată. El se va putea bucura din nou, nestingherit, de drepturile ce derivă în mod firesc și legal din această situație, de fapt, nu grațierea este condiționată, ci revocarea.

Dacă cel condamnat respectă condiția sub care a fost acordată, aceea de a nu săvârși o nouă infracțiune cu intenție înăuntrul termenului de încercare, pedeapsa se va considera executată la data apariției actului de clemență, sau la cea a hotărârii judecătorești, după caz.

A. Filipaș, "Nalura juridică și caracteristicile grațierii condiționate", in "RRD" nr.
4/1988, p.31;Supra,p. 376-379

Îndeplinirea condiției atrage efecte retroactive, ex tune, consolidând dreptul obținut de condamnat prin actul de grațiere. Acea dată va marca executarea pedepsei și, prin urmare, stingerea raportului penal.

Au existat însă acte de clemență, de pildă, Decretul nr. 155/1953, sau Decretul nr. 115/1977, care au prevăzut că pedepsele grațiate condiționat se consideră executate integral la data expirării termenului de încercare de 3 ani.

In aceste cazuri, considerăm că termenul de reabilitare va începe să curgă abia de la acea dată, și nu de la cea anterioară a publicării actului de grațiere sau a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Legiuitorul stabilește întinderea efectelor grațierii, nu interpretul. în raport cu existența sau inexistența unor precizări exprese cu privire la data la care pedeapsa se consideră executată, putem distinge două modalități ale grațierii condiționate.

Ambele înlătură executarea pedepsei, însă produc efecte diferite cu privire la data la care pedeapsa se consideră executată, dacă actul de grațiere nu cuprinde nici o mențiune în această privință, se va considera executată de la data actului de clemență sau, de la rămânerea definitivă a hotărârii, după caz.

În schimb, în cazul în care, în chiar cuprinsul actului de grațiere, se face mențiune despre faptul că pedeapsa se consideră executată abia la epuizarea termenului de încercare al grațierii condiționate, nu se poate stabili, peste voința legiuitorului, o altă dată, anterioară.

Pentru aceste considerente, nu poate fi generalizată nici concluzia că pedeapsa este executată la data aplicării actului de grațiere, sau la aceea a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, și nici aceea că ea este executată abia la expirarea termenului de încetare al grațierii condiționate, determinanta este voința legiuitorului.

'' Jud. Brașov, sent. pen. nr. 170/1995 (nepubl).

L. Biro, op. cil., p. 105.

Prin urmare, cu privire la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, grațiată condiționat în baza Decretului-lege nr. 3/1990, la 4 ianuarie 1990, termenul de reabilitare judecătorească s-a împlinit, în temeiul art. 135 alin. 1 lit. a C. pen., la 4 octombrie 1994.

în situația în care termenele de încercare ale grațierii și reabilitării de drept curg de la aceeași dată, săvârșirea unei noi infracțiuni înăuntrul acestora va produce efecte diferite, după cum aceasta este intenționată sau din culpă2.

Spre deosebire de art. 134 C. pen., care prevede condiția ne săvârșirii nici unei alte infracțiuni, indiferent de forma vinovăției, actele de grațiere condiționată se referă, exclusiv, la infracțiuni intenționate.

Dacă se săvârșește o infracțiune cu intenție, se va revoca beneficiul grațierii, condamnatul neputând să se bucure de reabilitare.

în schimb, dacă înăuntrul termenului de încercare al grațierii se săvârșește o infracțiune din culpă, nu se va revoca grațierea condiționată, însă, se va înlătura posibilitatea reabilitării de drept.

3.Corelația dintre grațierea condiționată și reabilitarea reglementată de art. 62 alin. 5 C, pen.

Opinii diferite au fost exprimate și în legătură cu raporturile dintre grațierea condiționată și reabilitare, în cazul pedepsei ce se execută într-o închisoare militară.

a) Potrivit uneia, în căzui grațierii condiționate a restului de pedeapsa, reabilitarea operează chiar de la data actului de clemență, și nu de Ia aceea a expirării termenului de încercare'.

1 C. Gheorțțhe-Soreseu, Nota I la dec. pen. nr. 516/1983 a Trib. jud. Galați și dec. pen. nr. 103/1984 a Trib. jud. Argeș, în "RRD" nr. 4/1985, p. 55-56.

2V. Pătulea, Noia II la deciziile menționate maisus,in"RRD"nr. 4/1985, p. 57-59.

b) Într-o altă părere, s-a susținut că în cazul grațierii condiționate nu sunt aplicabile prevederile art. 62 alin. 5 C. pen., neoperând, deci, reabilitarea de drept.

Dacă beneficiarul măsurii de clemență săvârșește o
nouă infracțiune intenționată înăuntrul termenului de încercare, se va
revoca grațierea și va exista recidivă în măsura în care sunt întrunite
condițiile.

Împrejurarea că, dacă militarul nu ar fi fost grațiat, ar fi fost
reabilitat de drept mai curând, nu reprezintă o agravare a statutului său.
Situația mai grea se apreciază în momentul aplicării actului de clemență, și nu în perspectivă. Avantajul imediat și concret al înlăturării executării pedepsei nu poate fi comparat cu cel îndepărtat și ipotetic al re
abilitării de drept. Actul de clemență se aplică obligatoriu, independent
de interesele viitoare ale condamnatului.

Soluția a fost împărtășită de literatura de specialitate, apreciindu-se că dispozițiile speciale ale actelor de clementă înlătură reglementarea instituției reabilitării din legea penală generală. în același mod fusese soluționată problema de către instanța supremă4.

c) S-a propus și o altă rezolvare, care ține seama de dispozițiile defavoare ale art. 62 C. pen5.

Aplicarea obligatorie a grațierii, concepută de legiuitor ca o măsură de clemență, ar putea atrage, în concret, agravarea situației condamnatului.

Trebuie avute în vedere dispozițiile art. 62 alin. 2 C. pen., potrivit cărora, în cazul executării unei jumătăți de pedeapsă și a unor dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat se reduce cu o treime, iar dacă militarul condamnat s-a evidențiat în mod deosebit, reducerea poate depăși o treime, putând cuprinde tot restul pedepsei.

4 Trib. Supr., S. mil., dec. nr. 142/1971, în "RRD" nr. 10/1972, p. 180.

5 V. Papadopol, in "Practica judiciară penală", Editura Academiei Române, București, 1988, p. 162-163, corn. 9.

Raportând dispozițiile art. 62 alin. 2 și 5 C. pen. la data adoptării actului de clementă, se poate constata că, fie acestea sunt mai favorabile condamnatului, fie aplicarea grațierii.

Astfel, de exemplu, dacă grațierea totală intervine anterior începerii executării pedepsei sau la scurt timp după aceasta, înlăturând executarea pedepsei, este preferabilă, în ciuda împrejurării că reabilitarea de drept va opera mai târziu, abia după trecerea termenului de încercare al grațierii. în schimb, dacă persoana condamnată se află spre mijlocul ori sfârșitul executării pedepsei, grațierea condiționată nu ar putea decât să îl prejudicieze, în raport cu prevederile art. 62 alin. 2 și art. 62 alin. 5 C. pen1.

O asemenea soluție se subordonează principiului superior al ne înrăutățirii situației condamnatului prin aplicarea actului de grațiere, și apare în deplină concordanță cu spiritul Deciziei de îndrumare nr. 2/1987 a Plenului Tribunalului Suprem2.

4. Termenele de reabilitare în cazul pedepselor grațiate în unele situații speciale

a) În cazul în care s-au stabilit pedepse mai mici sau egale cu durata arestării preventive, termenul de reabilitare se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești1, de când curge și termenul-condiție al grațierii condiționate.

Părerea contrară, potrivit căreia termenul trebuie calculat de la data încetării stării de arest preventiv, a rămas singulară4.

Termenul de reabilitare va fi socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii, și nu de la aceea a încetării măsurii arestului preventiv, dată fiind diferența de substanță dintre cele două instituții. Ele au natură juridică distinctă și răspund unor finalități deosebite.

'G. Amoniu, "Pedepsele principale", în "B.I."nr. 1/1987, p. 146-148

4 C. Murărescu, V. Donos, M. Popescu, op. cit., p. 60.

Prin întreaga ei reglementare, reabilitarea are în vedere situații și împrejurări, condiții și termene a căror îndeplinire are loc ulterior executării pedepsei ori stingerii ei în alt mod.

Astfel, de pildă, în art. 350 alin. 6 C. proc pen., a prevăzut că inculpatul, condamnat de către prima instanță și aflat în stare de deținere preventivă, este liberat de îndată ce reținerea și arestarea devin egale cu durata pedepsei pronunțate, deși hotărârea nu este definitivă.

b) În situația condamnaților liberați condiționat, termenul de reabilitare curge, în principiu, de la data împlinirii duratei pedepsei, deoarece numai atunci pedeapsa se consideră executată1.

Dacă cel liberat condiționat a beneficiat parțial de grațiere condiționată și a respectat condiția grațierii, termenul de reabilitare curge de Ia împlinirea duratei pedepsei, așa cum a fost redusă, consecutiv grațierii2.

c) În cazul infracțiunilor concurente, în temeiul unui punct de vedere,
termenul de reabilitare trebuie calculat în raport cu pedeapsa rezultată
în urma aplicării sporului3.

Potrivit unei alte opinii, deși termenul de reabilitare curge de la data executării pedepsei rezultate, întinderea sa se va stabili în funcție de condamnarea susceptibilă de regimul de reabilitare cel mai greu, calcularea termenului în raport cu rezultanta, care ar putea fi egală cu pedepsele însumate, ar duce la mari disproporții între acesta și cel corespunzător celei mai grele dintre pedepsele individuale.

Considerăm mai convingătoare această din urmă părere, deoarece, în temeiul ei se realizează egalitatea de tratament juridic între condamnații negrațiați și cei care au beneficiat de grațiere.

1Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 287.3/1976, în "RRD" nr. 7/1977, p. 72; Trib, Supr.. S. pen.,
dec. nr. 608/1981, in "R 3", p. 242.

2Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 259/1988, in "RRD" nr. 1 l/J988. p. 79; Trib. Supr., S. pen., dec.nr. 498/1987, în "RRD" nr. 1/1988, p. 77.

Dacă nu s-ar lua în calcul, la stabilirea termenului de reabilitare, pedeapsa de bază, ci aceea globală aplicată pentru concursul de infracțiuni, ar însemna ca cei negrațiați să fie reabilitați mai târziu decât foștii condamnați cărora li s-a aplicat grațierea, desfăcându-se cumulul juridic și înlăturându-se sporul.

Dacă sporul a fost înlăturat prin amnistie sau dezincriminare, termenul de reabilitare se va socoti, firește, în raport cu pedeapsa rămasă, în cazul în care numai unele dintre pedepse au fost grațiate, termenul de încercare al reabilitării, calculat în funcție de pedeapsa de bază, indiferent dacă a fost grațiată sau nu, va începe să curgă, după caz, de la data executării integrale a pedepsei, aplicate pentru infracțiunile exceptate de actul de clemență, ori de la data împlinirii duratei pedepsei, daca a intervenit liberarea condițională.

De asemenea, în situația în care, pentru una dintre infracțiunile aflate în concurs, s-a aplicat o pedeapsă grațiată ulterior, termenul de reabilitare va curge de la executarea pedepsei negrațiate. Dacă pentru infracțiunile concurente s-au aplicat succesiv pedepsele, prin hotărâri separate, iar una dintre pedepse a fost executată, termenul de reabilitare va curge de la data grațierii ulterioare a celeilalte'.

d) în cazul pedepselor aplicate prin cumul aritmetic, ca urmare a revocării grațierii condiționate, termenul de reabilitare nu se socotește în raport cu pedeapsa rezultată, ci cu durata celei mai grele dintre aceste pedepse2.

1 Trib. Stjpr., S. pen„ ctec. nr. 5089/1971 în "RRD" nr. 7/1972, p. 61.

2Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 259/1988, in "RRD" nr. 1 l/J988. p. 79; Trib. Supr., S. pen., dec.nr. 498/1987, în "RRD" nr. 1/1988, p.

Secțiunea IV

Efectele săvârșirii unei infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de încercare al grațierii condiționate

1. Revocarea grațierii

Actele de grațiere condiționată au prevăzut că cei grațiați, care în curs de 3 ani de Ia data aplicării grațierii vor săvârși o infracțiune intenționată, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune, și pedeapsa neexecutată ca urmare a aplicării actului de clemență.

Aceste dispoziții, deși nu o spun expres, constituie baza juridică necesară a revocării grațierii condiționale. Revocarea intervine ope legis, hotărârea instanței de condamnare pentru infracțiunea săvârșită înăuntrul termenului de încercare având, sub acest aspect, caracter declarativ'.

Suntem de părere ca revocarea grațierii condiționate va interveni și în cazul săvârșirii unei infracțiuni praeterintenționate, deoarece:

aceasta este alcătuită dintr-o acțiune voită și alta nonvoită, praeterintenția constituindu-se cu contribuția proceselor psihice ale intenției și
culpei2;

– fapta este săvârșită cu intenție directă, iar rezultatul mai grav este
imputabil cu titlu de culpă cu neprevedere3;

– cele două componente vor coexista, fără ca intervenirea acestui
rezultat să înlăture elementul intențional sau să determine apariția unei
alte forme fundamentale de vinovăție între intenție și culpă. Potrivit unui
autor, dimensiunea intențională va rămâne chiar precumpănitoare4.

– în fapt, suntem în prezența unui concurs ideal între o infracțiune intenționată și o alta din culpă, legiuitorul reglementând infracțiunea
praeterintenționată, printre altele, în rațiunea evitării reținerii acestei
forme de pluralitate'';

1 A. Crespi §i colectiv, op. cit., p, 363.

"G. Anioniu, "Vinovăția penală", Editura Academiei Române, București, 1995, p. 182.

– datorită componentei sale intenționale, infracțiunea praeterintenționată a fost avută în vedere, în mod obișnuit, ca termen ai recidivei6, ea nefiind inclusă în categoria cazurilor reglementate de art. 38 C. pen.;

– temeiul revocării grațierii condiționate îl reprezintă necesitatea
sancționării fostului condamnat, care s-a dovedit nevrednic de încrede
rea acordată prin săvârșirea unei infracțiuni cu intenție directă sau in
directă,independent de gravitatea acesteia.

Dacă inculpatul ar săvârși numai acțiunea voită și aceasta ar reprezenta infracțiune, de pildă, aceea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. I C. pen,, ar opera revocarea grațierii condiționate. Pentru considerentele arătate, și pentru evitarea oricărei inechități, credem că aceeași soluție va fi valabilă și în ipoteza în care, ca urmare a săvârșirii unei astfel de infracțiuni, persoana vătămată a decedat Ia câtva timp, împrejurare care a atras reîncadrarea juridică a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Revocarea grațierii condiționate are loc chiar dacă înăuntrul termenului de încercare au fost săvârșite numai unele acte succesive ale unei infracțiuni unice continuate sau doar o parte a infracțiunii continue, ele producând, sub acest aspect, efecte anticipate1.

Potrivit unei opinii2, formula obișnuită, "executarea pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune și a pedepsei sau restului de pedeapsă rămase neexecutate ca urmare a aplicării actului de clemență", nu trebuie înțeleasă în sensul executării separate sau succesive a celor două pedepse, ci în acela al contopirii lor, deoarece:

3 M. Basarab, op, dl., Voi-1, p. 114-115,

4 N. Conca, N'otâ la spni. pen. nr. 102/1973 a Trib. jud. Prahova, în "KRD" nr.2/1975, p-64.

5 A. Ungureanu, "Drept penai român", Editura "Lumina Lex", București, 1995, p. 94.
A, Cocaină, op. cit., p, 71.

7N. Conea, op. ci!,, p. 64.

– pentru aceasta ar fi fost necesară o manifestare explicită de voință;

– prin esența lor, legile penale sunt de strictă interpretare;

– actele de clemență se referă, expres, la pedeapsa stabilită pentru
noua infracțiune, termen care evocă etapele distincte de stabilire și
aplicare, pe care le parcurge procesul de individualizare a pedepselor.
Făcând trimitere la pedeapsa stabilită, norma juridică se raportează la
momentul anterior aplicării pedepsei pentru întreaga pluralitate de in
fracțiuni. Prin urmare, noua pedeapsă se contopește cu pedeapsa anterioară, după care se aplică cea mai grea dintre ele.

– în afara acestui argument, legat de interpretarea literală, la aceeași
concluzie conduc și unele considerații de natură logică și sistematică,
privitoare, pe de o parte, la rațiunea actului de clemență, constând în
ameliorarea statutului condamnatului, și nu în agravarea acestuia, iar pe
de altă parte, la excepțiile de la regula cumulului juridic, reglementate în
ipotezele revocării suspendării condiționate a executării pedepsei și a
săvârșirii infracțiunii de evadare din starea de deținere, când legiuitorul a
subliniat, expres în primul caz, că pedeapsa nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune, iar în cel de al doilea, că pedeapsa se adaugă la pedeapsa ce se execută. Precizări de acest gen nu
a cuprins, însă, nici unul dintre actele de clemență.

– decretele de grațiere, având forța juridică inferioară Codului penal,
nu puteau cuprinde dispoziții derogatorii de la regimul individualizării
pedepsei în caz de recidivă și pluralitate intermediară.

în temeiul celeilalte păreri3, interpretarea pe care doctrina și practica judiciară au dat-o, timp îndelungat, prevederilor legale referitoare la consecințele săvârșirii unei infracțiuni cu intenție pe parcursul termenului de încercare al grațierii condiționale, în sensul executării lor cumulative, este considerată justă, întrucât:

' Plenul Trib. Supr., Dec. de îndrumare nr. 1/1987, in "RRD" nr. 8/1987, p. 47.

2C. Bulai, "Grațierea condiționată și liberarea condițională", în "Revista de. dreptpenal", Anul I, nr. 2, Serie nouă, Editura "Atlas Lex", București, 1994, p. 137.

– complementul circumstanțial cumulativ "pe lângă" este echivalent
expresiilor "in afară de", "ori", "în plus de";

– regula cumulului juridic nu exclude posibilitatea totalizării pedepse
lor, art. 34 alin. ultim C. pen. interzicând doar depășirea sumei aritmetice a pedepselor stabilite;

– înlăturarea executării pedepsei reprezintă o autentică favoare acordată condamnatului, prin aceasta realizându-se una dintre finalitățile
actului de clemență.

Nu numai condamnatul, fața de care se revocă grațierea, se află într-o situație mai grea decât cel care nu a beneficiat de actul de clemență, ci și acela față de care se revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei, în raport cu condamnatul care a trebuit să execute pedeapsa.

– deosebirea dintre noțiunile de stabilire și aplicare a pedepselor este
specifică instituției concursului de infracțiuni, neputând fi extinsă și asupra altor materii1.

Pentru ca aceste acte normative să poată produce consecințele juridice pe care le urmăreau cu privire la revocarea grațierii, era necesară modificarea Codului penal, prin introducerea instituției grațierii condiționate care .să includă atare reglementări, așa cum s-a propus în literatura juridică.

Între instituțiile suspendării condiționate a executării pedepsei și a grațierii condiționate există o strânsă legătură, determinată de evoluția și natura lor juridică, pe de o parte, și de temeiurile lor, pe de altă parte, Astfel, suspendarea condiționată își are sorgintea în instituția grațierii, iar grațierea condiționată este privită, in mod obișnuit, ca o modalitate a suspendării condiționate2. Ambele se întemeiază, printre altele, pe prezumția că cel condamnat poate să fie reeducat și fără executarea pedepsei.

'Supra. p. 394.

"Supra,p. 378.

Aceste legături, atât de strânse, trebuie să se regăsească și în planul efectelor juridice ale revocării beneficiului lor, aceasta însemnând că revocarea grațierii condiționate nu poate atrage, în mod obiectiv, decât executarea cumulativă a pedepselor, asemenea revocării suspendării condiționate.

Această rezolvare nu aduce atingere principiului neagravării situației condamnatului pe cafea actului de clemență, deoarece beneficiul grațierii se raportează la momentul aplicării ei, și nu la cel ulterior, al revocării.

Orice diferențiere între recidiviști și nerecidiviști, din punctul de vedere al tratamentului sancționator, încetează. Nu starea de recidivă ori lipsa ei prezintă importanță în acest cadru, ci atitudinea condamnaților după acordarea grațierii, constând în înșelarea încrederii și în sfidarea legiuitorului. Din această perspectivă, recidivistul și nerecidivistul apar egali, tot astfel trebuind să fie și regimul pedepsei.

Datorită sistemului sancționator propriu, recidiva dobândește un caracter special, aplicarea procedeului cumulului aritmetic dobândește unele particularități în cazul grațierilor succesive, în sensul că el nu se rezumă doar la raporturile dintre pedepsele grațiate, pe de o parte, și pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită înăuntrul termenului de încercare, pe de altă parte, ci are în vedere însăși corelația dintre pedepsele anterioare.

Avem în vedere, așadar, situația în care inculpatul a fost condamnat și grațiat, săvârșind apoi o infracțiune înăuntrul termenului de încercare. Atât noua pedeapsă, cât și aceea privitor la care a intervenit revocarea grațierii condiționate, au fost grațiate în temeiul unui nou act de clemență, inculpatul comițând ulterior o a!tă infracțiune intenționată.

1 M. Basarab,” Drept penal”, Editura didactică și pedagogică, București, 1983, p. 127.

2 Trib. Supr.. S. pen., dec. nr. 2075/1986, în ''B.I." nr. -V1986, p. 120; Trib. Supr., S. pen., dec. nr, 2668/1987, in ”B.I.” nr. 4/1987, p. 106; în sens contrar: Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 205/1985 (nepubl.).

Potrivit art. 39 alin. 1 C. pen., instanța de fond a contopit pedepsele pentru primele două infracțiuni, ca urmare a reținerii stării de recidivă postcondamnatorie, dispunând ca pedeapsa rezultată să fie executată pe lângă pedeapsa aplicată pentru ultima infracțiune.

Admițând recursul extraordinar, instanța supremă a reținut că este necesară repunerea pedepselor grațiate în situația anterioară aplicării celui de al doilea decret de grațiere, situație potrivit căreia ele urmau să fie executate în cumul aritmetic2.

Apoi, în situația în care al doilea act de clemență ar fi intervenit după pronunțarea chiar în primă instanță a hotărârii, ar fi fost necesară desfacerea cumulului aritmetic, separându-se cele două pedepse, în vederea aplicării actului de clemență. Revocându-se grațierea condiționată consecutiv săvârșirii noii infracțiuni, s-ar fi produs refacerea cumulului aritmetic, pedeapsa astfel rezultată urmând a se executa pe lângă ultima pedeapsă aplicată. Or, nu pot fi recunoscute efecte fundamental deosebite doar în funcție de circumstanța, întâmplătoare, a pronunțării sau nu a hotărârii condamnatoare.

Pedepsele vor fi executate alături, chiar dacă sunt eterogene, deoarece legea nu prevede condiția omogenității, iar executarea este, obiectiv, posibilă1.

Prin urmare, soluția instanței de recurs, de înlăturare a revocării grațierii condiționate și de menținere doar a pedepsei de 15.000 lei amendă pentru infracțiunea săvârșită în termenul de încercare, motivată de caracterul neomogen al pedepselor, este nelegală.

Prin aplicarea cumulului aritmetic, nu poale fi depășit maximul general al pedepsei închisorii, prevăzut de art. 53 pct. 1 lit. b C. pen2.

Apoi, nu este aplicabil sporul prevăzut de lege pentru recidivă, deoarece aceasta ar determina o dublă agravare a situației condamnatului3 .

1 C.S.J., S. pen., dec. nr. 2269/1992, în "Pro lege", nr. 1/1994, p. 162-163.

2 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 19/1976, in "CD", p. 281.

3 A, Dincu, op. cit., p. 350-351; M. Basarab, "Drept penal", Partea generala, Voi. II, Editura Fundației "Chemarea", Iași, 1992, p. 510; Trib. jud. Constanța, dec. pen. nr. 511/1985, în "RRD" nr. 1/1986, p.75.

De asemenea, aplicându-se procedeul cumulului aritmetic, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 80 alin. final C. pen., potrivit cărora, în cazul aplicării concomitente a dispozițiilor cu privire la circumstanțe atenuante, recidivă și la concurs de infracțiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăși 25 de ani, dacă maximul special pentru fiecare infracțiune este de 10 ani sau mai mic, și 30 de ani dacă maximul special pentru cel puțin una dintre infracțiuni este mai mare de 10 ani4.

Este adevărat că, în condițiile actualei Constituții, grațierea colectivă acordându-se prin lege organică, actul de clemență va avea forța juridică necesară de a deroga de la regulile privitoare la pedeapsă în caz de recidivă și reiterare, însă, noile prevederi sunt mai departe necesare pentru a face posibil cumulul aritmetic și în cazul revocării grațierii condiționate individuale.

Infracțiunea săvârșită înăuntrul termenului de încercare nu va atrage revocarea grațierii, dacă:

a) A fost amnistiată1.

încetând procesul penal, ca urmare a amnistiei infracțiunii săvârșite înăuntrul termenului-condiție al grațierii condiționate, instanța de recurs va înlătura revocarea grațierii4.

b) A intervenit împăcarea porților.

Unii autori1 au considerat că această cauză de înlăturare a răspunderii penale nu se va răsfrânge și asupra revocării grațierii, deoarece:

– actul de clemență impune doar condiția ne săvârșirii unei infracțiuni, nu și pe aceea 3 existenței răspunderii penale pentru aceasta;

– împăcarea exclude doar răspunderea penală, fără a produce efecte
cu privire la existența infracțiunii în materialitatea ei;

– este nu numai legal, dar și echitabil, ca cel condamnat să restituie
beneficiul clemenței, întrucât nu a respectat obligația rezultată din actul de grațiere.

1 Prin ari. I, pc:t. 27 și 28 din Legea nr. 140/1996 sporul aplicabil a fost mării de ia :i la 5 ani, iar alineatul 2 a fost abrogat.

2 Ari. 197 alin. 1-3, art. 209 și art. 211 C. pen., au fost modificate prin ari. I, pct. 79, 87 și 88 din Legea nr. 140/1996

Argumentele de rațiune și text care au fost invocate împotriva aceste: păreri1 sunt, însă, mai convingătoare:

– ar fi lipsit de justificare, și potrivnic voinței legislatorului, ca o infracțiune, privitor la care a intervenit o cauză de stingere a raportului penal,
să atragă executarea unei pedepse aplicate pentru o altă infracțiune
care a dat naștere unui a!t raport penal.

Dacă noua infracțiune nu atrage aplicarea și executarea unei pedepse cu privire la ea însăși, datorită înlăturării răspunderii penale, a fortiori nu va putea determina pe cale ocolită executarea unei alte pedepse.

– revocarea presupune o hotărâre de condamnare definitivă, nefiind
îndestulătoare doar săvârșirea infracțiunii. împăcarea a intervenit, însă
înainte de pronunțarea unei astfel de hotărâri, împiedicând constatarea
împrejurării dacă s-a comis sau nu infracțiunea.

– soluția legislativă a revocării suspendării condiționate a executări:
pedepsei și a liberării condiționate numai în cazul constatării noii infracțiuni printr-o hotărâre definitivă este aplicabilă și în cadrul grațierii condiționate, în virtutea multiplelor legături existente între aceste instituții
juridice.

Acest punct de vedere și-a găsit o amplă consacrare în practica instanțelor de judecată, însă, ținem să remarcăm, nu întotdeauna cu o argumentație corectă. De pildă, hotărârea de încetare a procesului penal pentru infracțiunea de abandon de familie, prin împăcarea părților și nerevocare a grațierii condiționate, este temeinică și legală, motivarea ei, însă, constând în aceea că împăcarea atrage considerarea faptei ca nesăvârșită, este inexactă3.

Partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă.

Infracțiunea a fost dezincriminată.

S-a dispus înlocuirea răspunderii penale.

1 V. Papadopol, Nota II la dec. pen. nr. 872/1971 a Trib. jud. Galați, în "RRD" nr. 5/1974. p. 151-154; M. Basarab, op. cit., p. 513-514; I. Poenaru, op. cit., p. 37.

2 Trib. jud. Timiș, dec. pen. nr. 1489/1972, în "RRD" nr. 2/1973, p. 154-155; Trib. jud. Vaslui, dec. pen. nr. 428/1982, în "RRD" nr. 4/1983, p. 74: Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr 338/1983 (nepubl.).

3 Trib. jud. Neamț, dec. pen. nr. 463/1983. in "RRD" nr. 7/1984, p. 67.

f) S-a aplicat o măsură educativă.

g) Pedeapsa grațiată condiționat nu era definitivă !a data săvârșirii infracțiunii ulterioare.

Revocarea va avea loc, în schimb, chiar dacă pentru infracțiunea săvârșită în termenul de încercare al grațierii condiționale s-a aplicai o pedeapsă care nu se execută, fie pentru că a fost grațiată, fie pentru că executarea a fost suspendată condiționat.

1. Grațierea, condiționată ori nu, a noii pedepse, nu are relevanță cu privire la executarea pedepsei referitor la care s-a dispus revocarea grațierii pentru următoarele motive:

– legea nu pretinde să existe o pedeapsă executabilă pentru a fi justificată revocarea grațierii3;

– sancțiunea revocării este atrasă de încălcarea condiției sub care a
fost acordată grațierea, indiferent dacă pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară se execută sau nu4.

Trebuie să remarcăm că pedeapsa anterioară nu reprezintă complementul celei ulterioare, nefiind astfel legată de soarta juridică a acesteia.

Soluția contrară, la care urmează să ne referim de îndată, echivalează, credem, cu o extindere, peste voința legiuitorului, a efectelor grațierii asupra unor pedepse exceptate de la clemență.

Potrivit acestui punct de vedere, neexecutarea pedepsei anterioare, sau a restului rămas neexecutat, are următoarea explicație:

– revocarea grațierii condiționate presupune existența unei pedepse
executabile, pe lângă care să fie executată pedeapsa anterioară, condiție care se deduce din chiar textul actului de clemență5;

1 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2560/1971, în "RRD" nr. 2/1972, p. 175.

2 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2810/1982, in "RRD" nr. 10/1983, p.75; Trib. jud. Suceava, dec. pen. nr. 143/1974, în "RRD" nr. 5/1974, p. 77; Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 825/1983 (nepubl.).

3 C. Bulai, în "Practica judiciară penală", Voi. II, Editura Academiei Române, București, 1990,p.2l8.com.2.

4 Trib. Supr., Compl.de 7 judecători, dec. nr. 41/1979, în "RRD" nr. 2/1980, p. 64; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2272/1978, în "CD", p. 368.

5 J. Grigoraș, op. cil., p. 37; Trib. mun. București, S. II-a, dec, pen. nr. 1424/1976, in "RRD" nr. 10/1977, p. 63; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2530/1971, în "RRD" nr. 2/1972, p. 175; Trib jud. Brașov, dec. pen. nr. 390/1983 și 779/1984 (ambele nepubl.).

– prin grațierea pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită înăuntrul termenului de încercare, executarea pedepsei anterioare își pierde
importul legal6;

– neexecutarea primei pedepse se datorează, în final, tot ultimului act de grațiere, care o lipsește de fundamentul său, astfel că, de la data aplicării sale, va începe să curgă termenul de încercare cu privire la ambele pedepse.

2. Suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită înăuntrul termenului-condiție nu va produce efecte asupra pedepsei referitor Ia care s-a revocat grațierea condiționată.

Potrivit art. 81 alin. 1 lit. b și art. 861 alin. 1 lit. b C. pen., se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei și în condițiile în care inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii până la 6 luni, respectiv un an.

De asemenea, înainte de modificarea Codului penal prin Legea nr. 104/1992, se putea suspenda condiționat executarea pedepsei dacă inculpatul fusese anterior condamnat pentru infracțiuni săvârșite din culpă, independent de cuantumul pedepsei închisorii.

S-a apreciat că, dacă o astfel de pedeapsă a fost grațiată condiționat, iar pentru infracțiunea comisă înăuntrul termenului de încercare s-a aplicat o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, revocarea grațierii nu ar mai fi putut avea loc, deoarece ar fi nefiresc ca un infractor, despre care instanța și-a format convingerea că se va îndrepta și fără executarea pedepsei, să fie supus, totuși, obligației de a executa o altă pedeapsă, tocmai ca urmare a comiterii faptei pentru care a fost sancționat cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen2.

C. Buga, Notă la dec. pen. nr.1042/1976 a Trib. Ilfov, în "RRD" nr.11/1976, p. 59.

Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr.1264/1984 (nepubl.).

J. Grigoraș, op. cit., p.37

3. Cu privire la pedeapsa sau restul de pedeapsă cu închisoare referitor ia care a intervenit revocarea grațierii condiționate, nu se poate dispune executarea la locul de muncă.

În mod izolat, unele instanțe, revocând grațierea condiționată, au hotărât executarea pedepsei închisorii în regim privativ de libertate2.

Doctrina și majoritatea covârșitoare a instanțelor de judecata au respins, însă, o atare soluție, cu justa motivare că înfrânge autoritatea de lucru judecat a hotărârii de condamnare3.

2. Nașterea stării de recidivă postcondamnatorie

În cazul săvârșirii unei infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de încercare, apare starea de recidivă dacă sunt întrunite condițiile pozitive prevăzute de art. 37 C. pen. și nu există vreuna din cauzele prevăzute de art. 38 C. pen.

În legătură cu forma recidivei, instanțele de judecată, nu însă și doctrina, au urmat orientări diferite.

a) Exista recidiva postexecutorie, pentru că:

– cea de a doua infracțiune nu a fost săvârșită în nici una din situațiile prevăzute de art. 37 lit. a C. pen.T respectiv înainte de începerea
executării primei pedepse, în timpul executării acesteia, ori în stare
de evadare1;

– art. 37 lit. b C. pen. prevede, expres, cazul săvârșirii unei anumite infracțiuni după grațierea totală sau a restului de pedeapsă2.

b) Recidiva este postcondamnatorie, întrucât:

– grațierea condiționată determină apariția unei situații similare celor
rezultate din suspendarea condiționată a executării pedepsei și din liberarea condiționată a condamnatului3;

1 Trib. jud. Arad, dec. pen.nr. 371/1971, în "RRD" nr. 10/1972, p. 158.

2 Trib, jud. Sibiu, dec. pen. nr. 429/1971, in "RRD" nr. 12/1971, p. 142-143; Trib. jud. Dolj, dec. pen. nr. 1249/1982, în "B. 1." nr. 6/1983, p. 84.

5 G. Kovacs, Notă critică la dec. pen. nr. 429/1971 a Trib. jud. Sibiu, în "RRD" nr. 12/1971, p. 143-145;

G. Antoniu, în "Practica judiciară penală", Voi. I, Edil ura Academiei R. S. România, București, 1988, p. 151.

– prevederile art. 37 lit. b C. pen. se referă doar la grațierea necondiționată, nu și la cea condiționată;

– pedepsele gradate condiționat nu sunt executate atâta timp cât con
damnatul se află în termen de încercare"1.

Această ultimă soluție derivă, de altminteri, chiar din textul actelor de clemență, care prevăd executarea pedepsei anterioare pe lângă cea aplicată pentru noua infracțiune, dispoziții care exclud, de plano, recidiva postexecutorie.

Privitor la existența sau inexistența stării de recidivă în cazul în care, pedeapsa globală de 7 luni închisoare a fost descontopită în pedepsele de câte 5 luni închisoare, înlăturându-se sporul de 2 luni închisoare, ca urmare a grațierii, s-au exprimat păreri diferiie.

a) Nu există recidivă in situația dată, fiindcă:

– sporul aplicat de instanță în sancționarea concursului a dispărut5;

– ca urmare a descontopirii, pedepsele în ființă la data săvârșirii
infracțiunii ulterioare nedepășind 6 luni închisoare, nu vor putea consti
tui primul termen ai recidive ;

– s-ar putea naște o situație de favoare pentru ce! ale cărui infracțiuni au fost judecate în mod separat, în măsura in care nu s-au modificat pedepsele pentru concurs, potrivit procedurii prevăzute de ari. 449 alin. 1 lit. a C. proc. pen.

b) Va trebui reținuta starea de recidivă, pentru următoarele motive:

– pedeapsa este determinată, în natura, cuantumul și durata ei, cu autoritate de lucru judecat;

Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 896/1983, în "RRD" nr. 7/1984, p. 70; Trib. Supr., S. pen.,
dec. nr. 371/1973, în "RRD" nr. 7/1973, p, 175; Trib. Supr., dec. pen. nr. 2256/1983, în "B.I."
nr. 6/1983, p. 84; Trib. jud. Botoșani, dec. pen. nr. 547/1971, în "RRD" nr. 12/1971, p. 154;
Trib. jud. Timiș, dec. pen- nr. 795/1980, în "RRD" nr. 2/1981, p. 68;

Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 1058/1971, în "RRD" nr. 4/1972, p. 168.

M. Zolyneak, op. cit, p. 155-158.

Trib. Supr., Compl de 7 judecători, dec. pen. nr. 41/1986. în "RRD" nr. 7/1987, p. 76.

– pedeapsa, concret stabilită de către instanță, reprezintă expresia definitivă a reacției represive față de infracțiunea săvârșită, independent de
ipoteticele reduceri în durata executării pe calea grațierii sau liberării
condiționate;

– această pedeapsă este înscrisă în fișa cu antecedente penale a con
damnatului și, în consecință, ea este avută în vedere la eventuala stabilire a stării de recidivă;

– termenele de reabilitare și de prescripție a executării se raportează
ia pedeapsa aplicată, nu la pedepsele stabilite pentru concursul de in
fracțiuni:

– grațierea nu poate aduce un beneficiu dublu condamnatului,o dată prin înlăturarea executării pedepsei și, a doua oară, prin înlăturarea re
cidivei2;

– în fapt, sporul inițial nu dispare din calculul pedepsei;

– stabilirea și aplicarea pedepselor, în cazul concursului de infracțiuni, nu constituie decât o operație tehnică în cadrul unui procedeu
care nu se răsfrânge asupra identității primului termen al recidivei, care
va fi reprezentat întotdeauna printr-o pedeapsă unică și concretă, această concluzie impunându-se prin însăși esența lucrurilor.

Considerăm întemeiată această din urmă opinie, dar respingem argumentul legat de luarea în considerare, la stabilirea primului termen al recidivei, a dalelor din fișa de cazier judiciar, subliniind că instanța este obligată, din oficiu, să verifice incidența actului de clemență, fie pe cale principală, fie pe cea incidentală". De asemenea, nu ne însușim considerentul privitor la modul de calcul al termenului de reabilitare în cazul concursului de infracțiuni5.

A. Cocaină, op. cit., p. 52-54.

V. Papadopol, în "Practica judiciară penală", Voi. 1, Editura Academiei R. S. România, București, 1988, p. 152, corn. 7.

S. Feller, "Concursul de infracțiuni ca iermen al recidivei și mecanismul general de aplicare art. 119 C. penal", în "LP" nr. 6/1961, p. 46-49.

Supra, p. 270-275.

Supra, p. 416

I. Tratamentul juridic aplicabil in ipoteza în care primul termen al recidivei este format dintr-o pluralitate de infracțiuni.

1. În ipoteza in care au fost grațiate toate pedepsele stabilite pentru concursul de infracțiuni, ca urmare a revocării grațierii condiționate, acesta și sistemul său sancționator se reactivează, pedeapsa redobândind configurația pe care a avut-o anterior intervenirii grațierii.

Cu această ocazie, nu se realizează reindividualizarea pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară, aflată în puterea lucrului judecat, suprimarea sporului fiind, astfel, inadmisibilă2.

In consecință, restul neexecutat se va calcula prin raportare la pedeapsa globală, și nu la pedeapsa de bază3.

Pedepsele stabilite pentru concursul de infracțiuni, care alcătuiește primul termen al recidivei, se contopesc, iar pedeapsa colectivă se adaugă la noua pedeapsă, fiind inadmisibil cumulul aritmetic și între pedepsele privind infracțiunile concurente, deoarece se încalcă principiul contopirii4.

Dacă, cu privire la pedepsele recontopite ca urmare a revocării grațierii condiționate, ar deveni incident un alt act de clemență, apărut înaintea săvârșirii infracțiunii care a determinat-o, aplicabilitatea acestuia se examinează potrivit regulii obișnuite, respectiv în raport cu fiecare pedeapsă stabilită, și nu cu rezultanta.

Această soluție se bazează, în primul rând, pe realitatea că, și în acest caz, pedeapsa aplicată nu reprezintă o entitate autonomă față de pedepsele stabilite, ci o construcție juridică bazată pe acestea.

1Plenul Trib. Supr, Dec. de îndrumare nr. 6/1970, în "CD", p. 54.

2I. Lupu, Notă la dec. peri. nr. 1072/1973 a Trib. jud. Galați, în "RRD" nr. 8/1974, p. 58-66; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 207/1985, în "RRD" nr. 1/1986, p. 77.

3Trib. mun. București, S. ll-a pun., dec.nr. 2320, în "R 3", p. 138.

4 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 1235/1986, în "B. I." nr. 3/1986, p. 71-72.

5 L. Margoscy, op. cit., p. 51.

2. Daca au fost grațiate numai unele dintre pedepse stabilite pentru infracțiunile concurente, revenindu-se la situația premergătoare grațierii, devin posibile următoarele ipoteze:

Pedeapsa globala este egală cu pedeapsa executată (deci pedeapsa grațiată este mai mică sau egală cu pedeapsa executată).

Este cazul condamnatului care a executat integral pedeapsa de 10 luni închisoare, cealaltă, de 6 luni, fiind grațiată condiționat. Revocându-se grațierea și contopindu-se cele două pedepse, în temeiul art. 36 C. pen., urmează a se constata că pedeapsa aplicată pentru concurs a fost executată, reținându-se astfel recidiva postexecutorie, dacă sunt întrunite și celelalte cerințe, prevăzute de art. 37 lit. b C. pen.

Dacă, în schimb, pedeapsa negrațiată este mai mare decât aceea grațiată, și nu a fost executată, considerăm că nu vor fi aplicabile, mai întâi, regulile privitoare la concursul de infracțiuni, ci acelea referitoare, după caz, ia recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară. În consecință, dacă, în exemplul dat, sunt întrunite condițiile art. 37 lit. a C. pen., pedeapsa de 10 luni închisoare, sau restul neexecutat, se contopește cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită în termenul de încercare al grațierii. Apoi, la această din urmă pedeapsă, se adaugă, potrivit dispozițiilor din actul de clemență, pedeapsa de 6 luni închisoare, cu privire la care a intervenit revocarea grațierii, cele două pedepse rezultate contopindu-se apoi, în temeiul art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. a C. pen1.

În măsura în care s-ar urma regula priorității aplicării pedepsei pentru concursul de infracțiuni, contopindu-se pedepsele de 10 și 6 luni închisoare, s-ar ajunge la adăugarea, la pedeapsa aplicata pentru noua infracțiune, a unei pedepse negrațiate, sau a unui rest provenind dintr-o astfel de pedeapsă, cu privire la care, de fapt, sunt aplicabile dispozițiile art. 39 alin. 1 sau 2 C. pen., ori cele ale art. 40 C. pen.

C. Bulai, op. cit., p. 218, com. 7.

II. Tratamentul sancționator în situația in care cel de al doilea termen al recidivei este format dintr-o pluralitate de infracțiuni.

Problema ordinii de aplicare a regulilor privitoare la recidivă și concursul de infracțiuni în cazul recidivelor multiple2, una dintre cele mai discutate din doctrina noastră juridică penală, dobândește, în cazul nostru, anumite particularități.

a) Dacă toate infracțiunile concurente sunt intenționate, deși împărtășim, în principiu, părerea că dispozițiile privind recidiva sunt prioritare. va trebui să admitem soluția, suplă și realistă, a aplicării cu întâietate a prevederilor referitoare la concurs3.

Regula aplicării cu precădere a normelor juridice privind recidiva se impune, printre altele, în temeiul următoarelor considerente:

– natura juridică a recidivei (cauză personală de agravare facultativă a
pedepsei);

– existența, în fapt, a unei pluralități de recidive, care presupune un
număr corespunzător de contopiri;

– necesitatea valorificării tuturor stărilor și împrejurărilor în procesul
de individualizare a fiecărei pedepse șt atribuirea, apoi abia, de efecte și
altor cauze de individualizare, de tipul concursului de infracțiuni;

– pericolul social mai amplu al recidivei, în raport cu concursul de in
fracțiuni;

– succesiunea aplicării normelor juridice, impusă de dispozițiile art. 39
alin. 1 și art. 80 C. pen.

1 Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 74/1974, în "RRD" nr. 6/1975, p. 63.

2 Șt. Danei, V. Papadopol, op. cit., p.353-358; O. Cocaina, op. cit., p. 99-107.

3 Gh. Mateuț, "Sancționarea recidivei postcondamnatorii", in "Dreptul" nr. 5-6/Î994,p, 133.

4 M. Petrovici, i, V. Pătulea, II, "Discuri în legătură cu tratamentul juridic aplicabil în cazul recidivelor multiple postcondamnatorii", în "RRD" nr. 9/1988, p. 26-45.

b) în ipoteza în care, printre infracțiunile concurente comise în termenul de încercare, se află una sau mai multe care nu întrunesc cerințele celui de al doilea termen al recidivei, fie că au fost săvârșite din culpă, fie că pedeapsa prevăzută de lege este sub un an închisoare, nu va fi posibilă, credem, decât soluția aplicării cu precădere a dispozițiilor privind recidiva, deoarece:

– în caz contrar, dându-se prioritate regulilor referitoare Ia concurs, s-ar
absorbi în pedeapsa globală, reținută ca termen al recidivei, și pedepse
le mai mici, stabilite pentru infracțiunile cu privire la care sunt întrunite
doar condițiile pluralității intermediare;

– în situația în care pedeapsa stabilită pentru infracțiunea din culpă ar
reprezenta pedeapsa globală, aceasta ar trebui să se execute alături de
aceea față de care s-a revocat grațierea, încălcându-se astfel dispozițiile
actului de clemență, care prevăd obligația de executare, în acest mod,
numai a pedepselor aplicate pentru infracțiuni intenționate.

În consecință, dacă înăuntrul termenului de încercare al grațierii condiționate cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 alin. 1 C. pen., inculpatul săvârșește infracțiunile de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 C. pen., și părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 38 din Decretul nr. 328/1966, pentru care i s-au stabilit pedepsele de 3 ani și, respectiv, 1 an închisoare, se va proceda în modul următor:

– se aplică dispozițiile art. 40 C. pen., relative la pluralitatea intermediară, contopindu-se pedeapsa anterioară, de 1 an închisoare, cu aceea de 3 ani închisoare, potrivit regulilor concursului;

– pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru infracțiunea intenționată comisă înăuntrul termenului de încercare, se adaugă la cea de 1
an, față de care a intervenit revocarea grațierii;

1 J. Grigoraș, op. cit., p. 38.

– rezultantele se contopesc în temeiul art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b C. pen.

în cazul dat, acceptând că nu s-a aplicat nici un spor, inculpatul ar fi avut de executat 3 ani închisoare.

Dacă am admite cealaltă soluție propusă în doctrină1, a aplicării, mai întâi, a dispozițiilor privind concursul și a adăugării pedepsei globale la cea anterioară, am constata că inculpatul ar avea de executat 4 ani închisoare.

III. Ipoteza micii recidive

1. Recidiva mica postcondamnatorie

Se pot ivi mai multe situații:

a) Toate cele trei pedepse aplicate pentru infracțiunile care constituie
primul termen al recidivei au fost grațiate condiționat.

Săvârșirea unei infracțiuni intenționate în termenul de încercare atrage revocarea grațierii, pedeapsa aplicată pentru aceasta cumulându-se cu fiecare dintre pedepsele anterioare sau cu restul rămas neexecutat din acestea, după care rezultantele se contopesc, în temeiul art. 40 C. pen. privitor la pluralitatea intermediară.

b) Numai una din cele trei pedepse până la 6 luni închisoare a fost
grațiată condiționat.

Dacă se comite o infracțiune cu intenție înaintea sau în timpul executării pedepsei aplicate pentru infracțiunile exceptate de actul de clemență și înăuntrul termenului de încercare al grațierii, ca urmare a revocării acesteia, noua pedeapsă se cumulează aritmetic cu aceea care fusese grațiată și se contopește, potrivit art. 39 alin. 1 sau 2 C. pen.3, cu pedepsele negrațiate ori restul rămas neexecutat din acestea.

1 Trib. mun. București, S. II-a pen., dec.nr. 1934/1984, in "R 3" p. 138; Trib. jud. Constanța, dec. pen. nr. 44/1977, in "RRD" nr.3 /1978, p. 64.

2 Jud. Focșani, sent. pen. nr. 960/1992 (nepubl).

3 M. Basarab, op. dl., voi. II, p. 324; V. Rămureanu, op. cil., p. 298; Șt. Daneș, V. Papadopol, op. cit., p. 358-359; A. Cocaină, op. cit, p. 146-147.

c) Două pedepse au fost executate integral, iar cea de a treia a fost
grațiată condiționat.

Dacă se săvârșește o infracțiune intenționată în termenul-condiție al grațierii, va exista recidivă postcondamnatorie deoarece, pentru existența acesteia, este îndestulător ca numai una dintre cele trei pedepse să fie neexecutată1. La pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune se adaugă aceea cu privire la care a intervenit revocarea grațierii.

d) Una sau două din pedepse au fost grațiate necondiționat, urmând
a se executa numai cea exceptată de actul de demență. Pentru motivul
arătat, va exista recidivă postcondamnatorie, în temeiul art. 39 alin. 1 sau
2 C. pen., după caz, urmând a se contopi pedeapsa negrațiată, sau restul
rămas neexecutat, cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

e) După grațierea uneia sau a tuturor celor trei pedepse, aplicate
pentru infracțiunile care constituie primul termen al recidivei, se comite
o infracțiune intenționată în termenul-condiție, pentru care se aplică o
pedeapsă grațiată în temeiul unui nou act de clemență, care exceptează
însă pedepsele anterioare.

Consecutiv revocării grațierii condiționate, aceste pedepse se contopesc în baza art. 40 C. pen.

2. Recidiva mică postexecutorie va putea exista când:

a) Toate cele trei pedepse au fost grațiate necondiționat.

b) Pedepsele au fost grațiate condiționat și s-a împlinit termenul de
încercare.

c) Una sau două din pedepse au fost executate efectiv, cu privire la
celelalte, sau cealaltă, intervenind grațierea necondiționată ori grațierea
condiționată, devenită irevocabilă prin respectarea condiției.

M. Basarab, op. cit., p. 313.

3. Nașterea pluralității intermediare

a) Dacă pedeapsa cu privire la care a intervenit grațierea a fost apli
cată pentru o infracțiune din culpă, ori, deși aplicată pentru o infracțiune
intenționată, a fost mai mică de 6 luni închisoare sau cu amendă,
săvârșirea unei infracțiuni intenționate în termenul de încercare deter
mină apariția pluralității intermediare, prevăzută de art. 40 C. pen.

Grațierea se revocă și pedepsele vor fi executate alături.

b) Invers, dacă după grațierea condiționată a unei pedepse cu închisoare mai mare de un an, pentru o infracțiune comisă cu intenție înăuntrul termenului-condiție, se săvârșește o infracțiune din culpă sau cu intenție, dar pentru care legea prevede o pedeapsa mai mică de 1 an închisoare, iarăși va exista pluralitate intermediară.

În cazul infracțiunii săvârșite din culpă, grațierea se va menține, executându-se numai pedeapsa aplicată pentru aceasta, în schimb, ca urmare a infracțiunii intenționate, grațierea se revocă, pedepsele executându-se cumulat.

Din considerentele prezentate, rezultă că tratamentul pluralității intermediare va fi derogator de la regimul comun de sancționare, prevăzut de art. 40 rap. la art. 34 C. pen1. între recidiviști și cei care săvârșesc din nou o infracțiune, fără a fi întrunite cerințele stării de recidivă, nu există. în această situație, nici un fel de deosebire sub aspectul modalității de aplicare a pedepsei, în ambele cazuri operând cumulul juridic.

1 M. Zolyneak, "Drept penal", Partea generală, Voi. III, Editura Fundației "Chemarea"
Iași, 1993, p. 1010.

2 C. Mitrache, "Drept penal român", Partea generală, Casa de editură și presă "Șansa"
SRL, București, 1994, p. 304.

3 M. Georgescu, Al. Oproiu, Notă critică la dec. pen. nr. 691/1984 a Trib. jud. Olt, în "RRD"nr. 2/1986, p, 61-62.

Secțiunea V

Grațierea în cazul recidivei postcondamnatorii

1. Principii privind obiectul grațierii

Unele acte de clemență, ca, de pildă, Decretele nr. 290/1984 și 185/1986, au prevăzut că se aplică și recidiviști lor.

În această situație, incidența actelor de grațiere se examinează în raport cu fiecare dintre pedepsele avute în vedere la contopire, și nu cu pedeapsa finală2, potrivit regulii din materia concursului de infracțiuni.

În același mod se va proceda și în cazul în care pedeapsa pentru recidivă nu a fost aplicată în temeiul art. 39 alin. 1 sau 2 C. pen., ci prin cumul aritmetic, ca în cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei ori al grațierii condiționate3.

Soluțiile se justifică, atât într-un caz cât și în celălalt, prin aceea că. urmare a contopirii sau adăugării, pedepsele nu își pierd individualitatea, ci rămân entități juridice distincte.

În cazul grațierii individuale, însă, actul de clemență se aplică asupra pedepsei rezultate.

2. Aplicarea grațierii antecondamnatorii

Intervenirea unui act de clemență care îi grațiază și pe recidivist, înainte de judecarea în fond a infracțiunii care reprezintă al doilea termen al recidivei, nu va avea ca efect împiedicarea contopirii, date fiind rațiunile individualizării depline a pedepsei1.

Dacă actul de grațiere a apărut cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac, instanța ierarhic superioară va proceda la descontopire și la înlăturarea sporului.

1 Supra, p. 400.

Astfel, în cazul în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru o infracțiune săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, care a fost contopită, potrivit art. 39 alin. l C. pen., cu cea anterioară de l an și 10 luni închisoare, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 luni închisoare, actul de clemență care grațiază pedepsele de până la 2 ani inclusiv, aplicate recidiviștilor, va fi incident în cauză.

În ipoteza în care unul din termenii recidivei este format dintr-un concurs de infracțiuni, vor avea loc două descontopiri, cea dintâi pentru a reda identitatea pedepselor aplicate pentru recidivă și a doua, în scopul repunerii în individualitatea lor a pedepselor stabilite pentru concursul de infracțiuni, așa cum va reieși din exemplul următor.

Inculpatului P. G. i s-au stabilit pedepsele de l an, 2 ani și 6 luni, și l an și 6 luni închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art. 37 alin. l, 38 alin. l din Decretul nr. 328/1966 și art. 208 alin. l, 209 alin. l lit. g C. pen., toate săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, aplicându-i-se pedeapsa de 2 ani și 6 luni, sporită cu 8 luni închisoare.

În temeiul art. 61 alin. l C. pen., s-a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 11 luni și 11 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de l an și 10 luni aplicată pentru infracțiunea de furt calificat în dauna avutului privat, și s-a contopit cu pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.

Recursul inculpatului a fost admis, descontopindu-se mai întâi pedeapsa de 3 ani și 2 luni în componentele sale de 11 luni și 11 zile, respectiv 3 ani și 2 luni, iar apoi pedeapsa aplicată pentru concurs în pedepsele de l an, 2 ani și 6 luni și, respectiv, î an și 6 luni închisoare

1 Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 1252/1984 (nepubl.)

2 Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 1952/1984, in "RRD" nr. 12/1985, p. 74.

3 C. Mitrache, op. cit., p. 304.

3. Aplicarea grațierii postcondamnatorii

Pedeapsa aplicată pentru recidiva se descoritopește, grațierea apli-cându-se fiecărei pedepse în parte.

Dacă pedeapsa prevăzuta de lege pentru prima infracțiune nu este mai mare de 2 ani, aceasta va fi amnistiată, iar ca urmare a înlăturării, în temeiul art. 38 alin. l lit. b C. pen., a stării de recidivă, privitor la cea de a doua pedeapsă condamnatul va beneficia de dispozițiile actului de clemență referitoare la infractorii primari2.

Secțiunea VI

Grațierea în cazul pluralității intermediare

1. Principii privind obiectul grațierii

În cazul pluralității intermediare între concursul de infracțiuni și recidivă (reiterare), se aplică regula cunoscută, potrivit căreia incidența actului de grațiere se stabilește în funcție de fiecare din pedepsele avute în vedere la cumulul juridic, și nu în funcție de pedeapsa rezultată3.

Suportul acestei soluții îl constituie păstrarea identității fiecăreia dintre pedepsele contopite.

2. Aplicarea grațierii antecondamnatorli

Pedepsele stabilite pentru infracțiunile intre care nu există nici concurs, și nici recidivă, vor fi contopite, în vederea individualizării depline a pedepsei, după care vor fi descontopite pentru aplicarea actului de clemența.

1 Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 1252/1984 (nepubl.)

2 Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 1952/1984, in "RRD" nr. 12/1985, p. 74.

3 C. Mitrache, op. cit., p. 304.

3. Aplicarea grațierii postcondamnatorii

Judecătorul delegat cu executarea sau instanța pe calea contestației la executare va descontopi pedepsele și va înlătura sporul, constatând că pedepsele stabilite sunt grațiate condiționat.

În cazul săvârșirii, cu intenție, a unei infracțiuni in termenul de încercare, ca urmare a revocării grațierii, pedepsele anterioare se vor contopi în temeiul art. 40 rap. la art. 34 C. pen., dispunându-se executarea lor pe lângă noua pedeapsă1.

Dacă pedeapsa de l an închisoare s-a aplicat prin cumul aritmetic, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aceasta se va desface în componentele de câte 6 luni, în raport cu care se examinează componentele actului de clemență apărut2.

Secțiunea VII

Efectele grațierii asupra pedepselor a căror executare

a fost suspendată condiționat în temeiul art. 81 și

al art. 861 C. pen.

Considerații prelimitare cu privire ia instituția suspendării condiționate a executării pedepsei și a compatibilității sale cu grațierea

Problema compatibilității dintre instituțiile suspendării condiționate a executării pedepsei și grațierii a cunoscut soluții diferite în decursul timpului. Diversitatea lor a fost determinată, printre altele, de modul distinct de înțelegere a naturii juridice a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Astfel, într-o opinie5, s-a susținut că ea derivă din instituția anglo-saxonă a suspendării judecății pe timpul unui termen de încercare, înăuntrul căruia inculpatul se afla sub supraveghere.

Trib. jud. Timiș, dec. pen. nr. 1283/1973, în "RRD" nr. 12/1971, p. 73. Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 557/1981 (nepubl).

I. Tanoviceanu, "Tratai de drept $i prot-.cdură penală", Voi. III, Tipografia "Curierul judiciar", București, 1924, p. 706.

a) Potrivit unei păreri, decretul de grațiere apărut înăuntrul termenului de încercare se aplică numai în măsura în care s-ar prevedea expres acest lucru, deoarece pedepsele a căror executare a fost suspendată
condiționat nu sunt executabile1.

A admite teza contrară, s-a susținut în continuare, înseamnă a condiționa aplicarea grațierii de comiterea unei noi infracțiuni, deoarece numai în acest caz pedeapsa devine executabilă și deci susceptibilă de grațiere. Or, este inadmisibil a grația pe cineva cu condiția subînțeleasă de a avea o comportare antisocială, pe lângă faptul că, prin aplicarea grațierii unei pedepse suspendate, se ajunge la agravarea situației condamnatului, căruia i se creează astfel, în mod artificial, situația de recidivist în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

b) În aceeași perioada, s-a exprimat însă și opinia că pedepsele cu
suspendarea condiționată a executării sunt supuse grațieri2.

S-a motivat că aceste pedepse există, asemeni oricărei alteia, pe toată durata termenului de încercare, iar existența lor, independent de faptul că executarea a fost sau nu suspendată, atrage incidența grațierii. Susținerea contrară, potrivit căreia excluderea de la grațiere este determinată de caracterul sui generis al sancțiunii penale, ignoră însăși natura juridică a acestei măsuri și admite crearea unui nou gen de pedeapsă, neprevăzută de legiuitor.

De asemenea, s-a apreciat că grațierea nu împiedică reabilitarea de drept, pricinuind o situație mai gravă condamnatului, deoarece, în fapt, operează o reducere a termenului de încercare prin înlăturarea, totală sau în parte, a duratei pedepsei, în funcție de caracterul integral sau parțial al grațierii și, implicit, o apropiere a datei la care condamnatul va fi reabilitat de drept, dacă nu săvârșește o nouă infracțiune.

1I. Munteanu, V. Stoica, "Aplicarea suspendării condiționale in cazul concursului real de infracțiuni", în "RRD" nr. l l/l 965, p.38-46.

Trib. Capitalei, Col. I, în "LP", nr. 5/1960, p. 37.

2. Efectele grațierii asupra pedepselor a căror executare a fost suspendată

Potrivit art. 82 alin. l C. pen., durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

a) Reducerea are loc la expirarea termenului de încercare al grațierii condiționate2.

Dacă nu s-a săvârșit o nouă infracțiune înăuntrul termenului de încercare al grațierii, se va produce un dublu efect, respectiv reducerea termenului de încercare al suspendării și reabilitarea de drept, retroactiv, de la data epuizării termenului de încercare, redus ca urmare a grațierii.

Soluția prezintă inconvenientul că, în anumite cazuri, actul de grațiere devine inaplicabil, aducându-se astfel atingere principiului obligativității actelor de clemență. Astfel, în cazul pedepselor sub un an închisoare, sau în situația adoptării actului de grațiere după un lung interval de timp de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, termenul de încercare a suspendării poate ti depășit de cel al grațierii condiționate, intervenirea reabilitării de drept Făcând inoperant beneficiul grațierii.

Astfel, în cazul unei pedepse de 3 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat, reabilitarea de drept, după împlinirea termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, lipsește de obiect grațierea care, potrivit acestui punct de vedere, ar produce efecte abia la expirarea termenului-condiție de 3 ani.

Reducerea se produce la data aplicării actului de clemență3, neexistând, din acest unghi de vedere, nici o deosebire între grațierea necondiționată și cea condiționată.

G.Antoniu, în "Praclica judiciară penală", Voi. II, Editura Academiei Române,
București, 1990, p. 78, corn. 2; V. Papadopol, HI, "Aplicarea suspendării executării in cazul
pedepselor grațiate condiționat", în "RRD" nr. 1/1971, p. 91; N. Deaconu, Nota l la dec.
pen. nr. 219/1987 a Trib. jud. Goij, în "RRD" nr. 5/1988, p. 64-65; J. Grigoraș, op. cit., p. 32-
33; Trib. Supr., 5. pen., dec. nr. 457/1973, în "RRD" nr. 1/1974, p. 164.

După părerea noastră, acestei probleme urmează a i se găsi o soluție care, pe de o parte, să concilieze principiile aplicării obligatorii a actului de clemență și al neagravării situației condamnatului pe calea grațierii, iar pe de altă parte, să se întemeieze pe caracterul revocabil al grațierii și cel definitiv al reabilitării2.

Pentru considerentele arătate într-un alt context, am optat pentru recunoașterea identității de efecte între grațierea necondiționată și cea condiționată, regula pe care o socotim aplicabilă și în acest caz. Prin urmare, credem ca grațierea condiționată va reduce termenul de încercare al suspendării condiționate, chiar din momentul în care s-a făcut aplicarea actului de clemență. Acest efect este revocabil, în sensul că în cazul săvârșirii cu intenție a unei infracțiuni înăuntrul termenului-condiție al grațierii condiționate, aceasta se revocă, iar termenul de încercare al suspendării condiționate se întregește la durata inițială.

Spre deosebire de această consecință juridică a grațierii, care îngăduie restabilirea situației anterioare, reabilitarea de drept este, prin însăși natura ei, irevocabilă. Prin urmare, considerăm că ea nu poate interveni la împlinirea termenului de încercare, așa cum a fost redus prin actul de clemență, ci numai după expirarea termenului-condiție al grațierii condiționate, însă retroactiv, de la data epuizării celui dintâi dintre termenele amintite.

Grațierea va produce, așadar, numai efecte revocabile, nu și efecte irevocabile, până la împlinirea termenului de încercare, grațierea produce doar consecințe provizorii, deoarece ea însăși a fost acordată în această modalitate.

Grațierea va atrage efecte juridice definitive numai dacă beneficiul ei a fost astfel obținut, prin împlinirea termenului de încercare, fără ca fostul condamnat să fi săvârșit o infracțiune cu intenție.

I, I. lacob, II, G Antoniu, "Despre pedepsele accesorii", în "RRD" nr. 2/197!, p. 102; G.
Mărgărit, "Pedepsele accesorii în timpul liberării condiționate", în "RRD" nr. 6/1969, p. 83.

3. Aspecte procesuale ale revocării suspendării și grațierii condiționate

Potrivit art. 447 alin. l C. proc. peri., revocarea suspendării executării pedepsei, prevăzută în art. 83 C. pen., se pronunță, din oficiu sau la sesizarea procurorului, de către judecătoria sau tribunalul care judecă sau a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea.

În cazul prevăzut de art. 84 C. pen., revocarea se dispune de către judecătoria sau tribunalul care a pronunțat în primă instanță suspendarea, la sesizarea părții interesate sau a procurorului.

În absența oricărei reglementări în cuprinsul Codului de procedură penală cu privire la revocarea grațierii, se ridică problema instanței competente și a modului de sesizare a acesteia.

În cazul în care, instanța sesizată cu noua infracțiune cunoaște despre existența primei condamnări, va revoca atât suspendarea, cât și grațierea.

Dispozițiile art. 447 C. proc. pen. privitoare la revocarea suspendării se vor extinde astfel și asupra grațierii, pe calea suplimentului analogic.

În situația în care instanța nu a cunoscut existența primei condamnări, revocarea suspendării și grațierii condiționate va avea loc tot în baza art. 447 C. proc. pen3.

Condamnatul la pedeapsa cu suspendarea condiționată a executării nu va putea cere, pe calea contestației la executare, constatarea grațierii, deoarece art. 461 alin. l lit. d C. proc, pen. presupune o pedeapsă în curs de executare.

Dacă, însă, după această condamnare, a apărut un act de grațiere și judecătorul de la instanța de executare a omis a face aplicarea sa în temeiul art. 459 C. proc. pen., iar condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune neintenționată pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiționate, el va avea la îndemână contestația la executare, deoarece pedeapsa a devenit executabilă.

Supra, p. 279-281

În situația inversă, în care s-a aplicat greșit grațierea, iar condamnatul săvârșește o nouă infracțiune înăuntrul termenului de încercare al suspendării, dar după epuizarea celui al grațierii, instanța sesizată cu judecarea noii infracțiuni, dacă va constata aplicarea eronată a grațierii asupra pedepsei definitive, o va înlătura după ce a revocat suspendarea condiționată.

Dacă instanța nu a constatat greșita aplicare a grațierii, conform art. 459 C. proc. pen., și a dispus, în consecință, executarea numai a noii pedepse, îndreptarea nelegalității va putea avea loc fie pe calea procedurii prevăzute de art. 449 alin. l lit. b. C. proc. pen., dacă există starea de recidivă, fie prin promovarea recursului în anulare1.

4. Efectele anulării suspendării condiționate asupra pedepselor grațiate

Potrivit art. 85 alin. l și 2 C. pen., dacă se descoperă, înăuntrul termenului de încercare, că, înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea ei definitivă, condamnatul mai săvârșise o infracțiune pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, se va dispune anularea suspendării condiționate.

Conform art. 865 alin. l C. pen., aceste prevederi sunt valabile și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se pot ivi mai multe situații.

I. S-a aplicat pedeapsa cu suspendare, constatându-se grațierea condiționată, fără a se cunoaște împrejurarea ca, anterior, inculpatul mai fusese condamnat Ia pedeapsa închisorii.

a) Sunt întrunite condițiile recidivei. Se va anula mai întâi suspendarea condiționată.

Dacă actul de grațiere îi exceptează pe recidivist, condamnatul va pierde beneficiul grațierii.

Gh. Părăușanu, op. cit., p. 53.

Trib. mun. București, S. II-a pen., dec. nr. 1934/1984, in "R 3", p. 138. 3 N. Volonciu, în "Practica judiciară penală", Voi. IV, Editura Academiei Române, București, 1993, p. 286.

Dacă, însă, după această condamnare, a apărut un act de grațiere și judecătorul de la instanța de executare a omis a face aplicarea sa în temeiul art. 459 C. proc. pen., iar condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune neintenționată pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiționate, el va avea la îndemână contestația la executare, deoarece pedeapsa a devenit executabilă.

În situația inversă, în care s-a aplicat greșit grațierea, iar condamnatul săvârșește o nouă infracțiune înăuntrul termenului de încercare al suspendării, dar după epuizarea celui al grațierii, instanța sesizată cu judecarea noii infracțiuni, dacă va constata aplicarea eronată a grațierii asupra pedepsei definitive, o va înlătura după ce a revocat suspendarea condiționată.

Dacă instanța nu a constatat greșita aplicare a grațierii, conform art. 459 C. proc. pen., și a dispus, în consecință, executarea numai a noii pedepse, îndreptarea nelegalității va putea avea loc fie pe calea procedurii prevăzute de art. 449 alin. l lit. b. C. proc. pen., dacă există starea de recidivă, fie prin promovarea recursului în anulare1.

5. Efectele anulării suspendării condiționate asupra

pedepselor grațiate

Potrivit art. 85 alin. l și 2 C. pen., dacă se descoperă, înăuntrul termenului de încercare, că, înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea ei definitivă, condamnatul mai săvârșise o infracțiune pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, se va dispune anularea suspendării condiționate.

Conform art. 865 alin. l C. pen., aceste prevederi sunt valabile și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

'Supra, p. 279-281.

I. S-a aplicat pedeapsa cu suspendare, constatându-se grațierea condiționată, fără a se cunoaște împrejurarea ca, anterior, inculpatul mai fusese condamnat Ia pedeapsa închisorii.

a) Sunt întrunite condițiile recidivei.

Dacă actul de grațiere îi exceptează pe recidivist, condamnatul va pierde beneficiul grațierii. Dacă recidiviștii nu sunt excluși de la grațiere, însă pedeapsa grațiată este limitată, din nou se va înlătura grațierea, când pedeapsa este mai mare decât plafonul stabilit prin actul de demență.

Grațierea se va înlătura, si nicidecum nu se va constata revocarea ei, deoarece infracțiunea nu este ulterioară, ci anterioară aplicării actului de grațiere.

Cele două pedepse se vor contopi, potrivit regulilor prevăzute de art. 39 C. pen., dacă există recidivă postcondamnatorie.

b) Nu sunt întrunite condițiile recidivei

In acest caz este vorba fie de un concurs de infracțiuni, fie de o pluralitate intermediară.

Suspendarea condiționată se va anula, însă, condamnatul va păstra beneficiul grațierii.

II. S-a aplicat pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată, constatându-se grațierea, fără a se cunoaște preexistenta unei condamnări la pedeapsa închisorii, pentru care s-a dispus, de asemenea, suspendarea și s-a constatat grațierea.

Dacă cea de a doua infracțiune a fost săvârșită înăuntrul termenelor de încercare ale suspendării și grațierii primei pedepse, acestea se vor revoca deopotrivă.

De asemenea, se va anula suspendarea condiționată a celei de a doua pedepse, însă, grațierea se va menține în măsura în care nu sunt exceptați recidiviștii.

Dacă se înlătură grațierea acestei pedepse, ea se va executa alături de cea anterioară, potrivit art. 83 alin. l C. pen. și a dispozițiilor din actul de demență.

În situația în care a doua infracțiune a fost comisă după epuizarea termenului de încercare al grațierii, dar înăuntrul celui al suspendării, se va revoca suspendarea condiționată, constatându-se că pedeapsa este grațiată.

Suspendarea condiționata a celei de a doua pedepse se va anula și se va executa singură, în măsura în care recidiviștii nu vor beneficia și ei de grațiere.

În sfârșit, dacă noua infracțiune a fost comisă după împlinirea termenului de încercare al suspendării, dar înăuntrul celui al grațierii condiționate, nu va produce nici un efect asupra pedepsei anterioare, deoarece termenul de încercare al grațierii a fost redus la durata celui al suspendării, a intervenit reabilitarea de drept și, în condițiile art. 38 alin. 2 C. pen., s-a împiedicat nașterea stării de recidivă.

În aceste condiții, nu va mai avea loc anularea suspendării condiționate a pedepsei aplicate pentru cea de a doua infracțiune.

III. S-a aplicat pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată, constatându-se grațierea condiționata, fără a se cunoaște existența altei infracțiuni anterioare, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare.

În aceste condiții, grațierea nu va fi în nici un mod afectată, deoarece infracțiunea a fost săvârșită înainte de termenul de încercare, în această situație, instanța va anula suspendarea condiționată, dar nu va putea contopi noua pedeapsa cu cea anterioară, deoarece aceasta nu este executabilă.

Numai dacă va fi săvârșită ulterior, dar înăuntrul termenului de încercare, o nouă infracțiune intenționată, se va putea revoca grațierea.

În toate situațiile menționate, pentru anularea suspendării potrivii art. 85 și 86 C. pen., este necesar ca infracțiunea care o atrage să fi fost descoperită înăuntrul termenului de încercare și să fi fost sancționată cu închisoare.

6. Aspecte specifice privind suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere

Așa cum am arătat2, și pedepsele suspendate potrivit art. 86' C. pen. pot, și trebuie, să fie grațiate, în acest caz, nu se va putea susține că cel condamnat nu se va mai supune măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 863 alin. l, și nici nu va mai avea obligațiile prevăzute de art. 863 alin. 2 C. pen.

Cu toate că pedeapsa este grațiată, condamnatul are obligația de a se supune măsurilor legale și de a executa obligațiile pe care instanța i le-a stabilit.

În situația contrară, instanța poate revoca suspendarea condiționată, în temeiul art. 864 alin. 2 C. pen. Pedeapsa, Firește, nu se va executa, deoarece este grațiată, însă condamnatul nu va putea beneficia de reabilitarea de drept, potrivit art. 86e C. pen.

Obiectul grațierii îl constituie pedeapsa principală, iar grațierea are ca efect doar înlăturarea acesteia și a pedepselor accesorii.

În cazul pedepselor suspendate condiționat, efectul grațierii este particularizat de împrejurarea că aceste pedepse nu se execută și constă în înlăturarea din structura termenului de încercare a perioadei ce reprezintă durata pedepsei. Grațierea nu are, deci, aptitudinea de a înlătura și executarea acestor măsuri și obligații.

Acestea au natura juridică a decăderilor, incapacităților și interdicțiilor rezultate din condamnare, și ele se vor stinge abia prin reabilitarea de drept care, potrivit art. 866 C. pen., va avea loc la împlinirea termenului de încercare, în măsura în care condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune și nu s-a pronunțat revocarea suspendării executării pedepsei.

Efectul grațierii asupra acestor măsuri și obligații va fi doar mediat și va consta în reducerea perioadei în care ele trebuie executate, ca urmare a diminuării termenului de încercare.

Ele au, deopotrivă, un caracter sancționator și preventiv.

Efectul sancționator, deși relativ estompat, constă în restrângerea libertății de deplasare și de asociere.

Efectul preventiv rezidă în evitarea penetrării condamnatului în anumite medii și în dobândirea unei pregătiri școlare și profesionale.

Prin funcția lor coercitivă, ele se apropie de pedepsele complimentare, iar prin scopul lor profilactic, de măsurile de siguranță, fiind, în ansamblu, rnai sensibil apropiate de acestea.

Ele reprezintă, în optica noastră, măsuri penale sau mijloace penale de constrângere.

În raport cu natura juridică și cu scopul acestor măsuri și obligații, apreciem că grațierea nu va avea niciodată efecte asupra lor, împrejurare care ar trebui consacrată legislativ, alături de măsurile de siguranță și cele educative.

Dacă persoana condamnată nu își îndeplinește obligațiile stabilite de către instanță, ori măsurile de supraveghere prevăzute de lege, instanța nu va putea opta, potrivit art. 86 alin. 2 C. pen., între revocarea suspendării condiționate și prelungirea termenului de încercare. Pedeapsa fiind grațiată, revocarea nu este posibilă, astfel că se va putea dispune doar prorogarea termenului de încercare.

Revocarea suspendării condiționate, potrivit art. 861, va fi mai frecventă decât în cazul art. 85, deoarece, termenele de încercare fiind mai lungi, șansele de descoperire a noilor infracțiuni înăuntrul acestora sunt mai mari.

Spre deosebire de art. 85 alin. 3 C. pen., când, în cazul recidivei nu este posibilă aplicarea unei pedepse cu suspendare condiționată, în situația reglementată de art. 864 se poate aplica o astfel de pedeapsă, deoarece, potrivit art. 86' alin. l lit. b C. pen., pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere pot fi aplicate și infractorilor care au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii până la l an.

Trib. jud. Bislrila-Nâsâud, dec. pen. nr. 546/1970, în "RRD" nr. 6/1972, p.170
Supra, p. 441-445

7. Aspecte specifice privind pedepsele cu suspendare

condiționată aplicate minorilor

Potrivit art. 110 C.pen., în caz de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanță.

În temeiul art. 110 alin. l C. pen., odată cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, instanța poate dispune încredințarea supravegherii minorului unei persoane sau instituții, din cele arătate în art. 103, putând stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute în art. 103 alin. 3, iar după împlinirea vârstei de 18 ani, respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor prevăzute în art. 86.

Grațierea condiționată a acestei pedepse nu va înlătura obligațiile speciale ale minorului și nici masurile de supraveghere. Conținutul și finalitatea acestor măsuri de supraveghere impuse pe durata minorității, care, deși însoțesc o pedeapsă cu închisoarea, sunt de esența măsurilor educative, au condus !a instituirea, în art. 120 alin. ultim C. pen., a regulii că măsurile educative nu se grațiază.

Neîndeplinirea obligațiilor privitoare la comportare nu atrage revocarea grațierii. Aceasta intervine numai în situația în care condamnatul săvârșește o noua infracțiune1, iar grațierea condiționată încă nu este definitivă.

Este unanim recunoscut că minoritatea constituie o cauză de diferențiere a tratamentului juridic, constând, în principal, în prioritatea măsurilor educative față de pedepse, diminuarea limitelor speciale ale pedepselor la jumătate, inexistența stării de recidivă, neaplicarea pedepselor complimentare, lipsa incapacităților și a decăderilor rezultate din condamnare.

V. Rămureanu. în "Codul penal al K. S. România – comentai ,ți adnotat". Partea generală, Editura științifică, București, 1972, p. 572.

Secțiunea VIII

Efectele grațierii condiționate asupra pedepsei închisorii cu executare la

locul de muncă

1.Câteva considerații privind natura juridică a executării pedepsei închisorii la tocul de muncă

Instituția a fost introdusa în dreptul nostru penal prin Legea nr. 6/1973, sub denumirea de "muncă corecțională", și extinsă apoi prin Decretul nr. 218/1977, devenit Legea nr. 47/1977. Acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 104/1992, care a adus unele modificări reglementarilor, ele fiind cuprinse în prezent în art. 867-86" C. pen., sub titlul "Executarea pedepsei la locul de muncă".

În legătură cu natura juridică a acestei instituții, s-au exprimat mai multe păreri:

a) Ea constituie, deopotrivă, un mijloc de individualizare a pedepsei
închisorii și o modalitate de executare a acestei sancțiuni';

b) Executarea la locul de muncă nu este o pedeapsă de sine stătătoare, un anumit gen de pedeapsă, ci doar un mijloc de individualizare a
pedepsei prin stabilirea unui anumit mod de executare a acesteia2.

Ne asociem acestui din urmă punct de vedere, constatând că executarea la locul de muncă privește o pedeapsă deja individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Aidoma suspendării condiționate a executării pedepsei, executarea la Socul de muncă reprezintă o modalitate de individualizare a executării, înlocuindu-se obligația condamnatului de a executa pedeapsa prin privațiune de libertate, cu aceea de a presta muncă în stare de libertate.

J. Grigoraș, "Natura juridica și caracterele specifice ale muncii corecționale", în "RRD"nr. 6/1973, p. 21;

I. Poenaru, "Modificarea Codului penal. Legea nr. 6/1973", Editura științifică, București, 1973, p. 53-54.

M. Rasarab, op. cit., Voi. II, p. 4JO; C. Turianu, op. cit., p. 21; Șt. Daneș, V. Papadopol, op. cit., p. 185;

Trib. Supr.. 5. pen., dec. nr. 875/1979, în "RRD" nr. 3/1980, p. 56.

2. Obligația instanței de a individualiza,

in mod complet, pedeapsa

1. Situația în care există o singură infracțiune.

a) Instanța are îndatorirea de a individualiza modul de executare a pedepsei închisorii aplicate, chiar dacă urmează să constate grațierea acesteia, deoarece:

– intervenirea grațierii nu se răsfrânge asupra operei de individualiza
re a pedepsei, aceasta fiind ignorată, în principiu, până după pronunțarea pedepsei1. Pedeapsa se individualizează, în consecință, ca și cum
nici nu ar fi intervenit grațierea.

– constatarea grațierii este, atât din punct de vedere logic, cât și cronologic, o operație ulterioară individualizării pedepsei2;

– procesul de individualizare judiciară a sancțiunii, implicit alegerea
regimului de executare a pedepsei, are loc înainte de individualizarea ei
administrativă3;

– pentru cunoașterea persoanei condamnatului și a pericolului său
social, este de importanță majoră de a ști dacă el merită o pedeapsă
privativă de libertate, sau doar una cu executare la locul de muncă'';

– din moment ce grațierea condiționată postcondamnatorie, totală
sau parțială, precum și grațierea antecondamnatorie parțială se aplică
pedepselor închisorii cu executare la locul de muncă, tot astfel, rațiuni
de consecvență juridică și omogenitate în aplicarea aceleiași instituții,
impun constatarea grațierii condiționate totale a pedepselor închisorii cu
executare la locul de muncă, pronunțate după adoptarea actului de
clemență5.

C. Turianu, op. cit., p. 183; D- Pavel, Nota!I Ia seni. pen. nr. 555/1971, a Jud. Slobozia, în "RRD" nr. 6/1978, p. 60-64;

G. Antoniu, în "Practica judiciară penală". Voi. II, Editura Academiei Române, București, 1990, p. 88-89, corn. 4;

Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2073/1982, în "CD", p. 259; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2258/1981, în "RRD" nr. 8/1982, p. 61.

V. Papadopol, Notă la dec. ptm. nr. 10/1932 a Trib. jud. Covasna, în "RRD" nr. 11/1982, p. 54; M. Basarab, op. ci!., Voi. II, p. 512; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2258/1981, în "RRD"nr. 8/1982, p. 52-53.

b) Potrivit altui punct de vedere, instanța nu este obligată să individualizeze pedeapsa închisorii sub aspectul modalității sale de executare, întrucât:

– pedeapsa închisorii la locul de muncă reprezintă un mijloc de individualizare a executării, incompatibil, prin natura sa, cu situațiile juridice care înlătură executarea pedepsei7;

– este nepotrivit a justifica individualizarea completă prin referire Ia
perspectiva revocării grațierii condiționate, actul de clemență bazându-se
pe prezumția posibilității reeducării fostului condamnat și fără executarea pedepsei, și nicidecum pe aceea, contrară, a săvârșirii unei noi
infracțiuni înăuntrul termenului-condiție;

– grațierea totală condiționată, intervenită anterior condamnării, reprezintă o formă a suspendării condiționale a executării pedepsei, care exclude, de principiu, modalitatea executării pedepsei la locul de muncă1;

– aplicarea dispozițiilor legale referitoare la executarea pedepsei închisorii la locul de muncă este lipsită de consecințe practice, săvârșirea unei infracțiuni în termenul de încercare ai grațierii condiționate atrăgând, oricum, revocarea acestui beneficiu.

Doctrina și jurisprudența au urmat prima soluție, în sprijinul căreia mai aducem un argument, legat de practica mai recentă a legiuitorului, de a acorda grațierea și cu privire la pedeapsa închisorii aplicată pentru infracțiunile exceptate, în măsura în care s-a dispus executarea la locul de muncă. Neindividualizarea pedepsei și sub aspectul modalității ei de executare ar determina înlăturarea de la beneficiul clemenței a unor condamnați care, în raport cu pericolul lor și al infracțiunii săvârșite, au, în mod obiectiv, vocație la aceasta.

G. Antoniu, "Individualizarea pedepselor", în "B. I." nr. 1/1988, p. 103 și op. cit., p. 44,
corn. 2.

Gh. Dobrican, Nota la sent. pen. nr. 555/1971 a. jud. Slobozia, în "RRD" nr. 6/1978, p.
58-59.

D. Pavd, op. cit., p. 60; Trib. jud. Ilfov, dec. pen. nr. 646/1977, în "RRD" nr. 4/1978, p. 64.
Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 1219/1984 (nepubl.).

Gh. Șerbănescu, Notă critică la seni. pen. nr. 458/1976 a Trib. mil. București, în "RRD "nr. 4/1977, p. 56-58.

Apoi, un alt considerent care poate fi relevat în favoarea acestei soluții privește cazul particular al grațierii parțiale, când incidența dispozițiilor privind executarea ia locul de muncă se raportează la pedeapsa aplicată de către instanță, și nu Ia aceea redusă prin actul de clemență''.

Astfel, dacă pedeapsa de 6 ani închisoare a fost redusă cu 1/3, condamnatul nu va putea executa restul negrațiat la locul de munca, deoarece pedeapsa aplicată este mai mare de 5 ani și s-ar încălca dispozițiile art. 867 alin. l lit. a C. pen. Individualizarea modalității de executare a pedepsei închisorii după aplicarea grațierii ar conduce, evident, la pronunțarea unor hotărâri nelegale.

2. Situația concursului de infracțiuni când toate pedepsele stabilite sunt grațiate.

S-au purtat discuții dacă, în acest caz, grațierea condiționată influențează ori nu procedura de individualizare a pedepselor, în sensul necesității străbaterii ambelor etape ale procedurii – stabilirea și aplicarea pedepselor.

a) Potrivii unui punct de vedere, procesul de individualizare nu trebuie dus până la capăt, deoarece:

– executarea la locul de muncă se poate dispune cu privire la pedeapsa stabilită, și nu doar referitor la cea aplicată, fiind posibil ca pentru unele din pedepsele stabilite pentru infracțiuni concurente să se pre
vadă executarea la locul de muncă, iar relativ la altele, executarea în
regim privativ de libertate1. La stabilirea pedepsei, instanța se orientează
după criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen.,
cu excepția consecințelor care decurg din existența concursului de
infracțiuni, iar executarea la locul de muncă, reprezentând un mijloc
de individualizare a executării, se dispune cu privire la pedeapsa
stabilită în cadrul aceleași operații, unice, de individualizare in funcție
de aceste criterii.

E.Gherguț, Nota II la dec. pen. nr. 272/1982 a Trib. jud. Ialomița, în "RRD" nr. 7/1984,
p. 49-50; C. Bulai, op. cit., p. 145, corn. 4.

Gh. Dobrican, Nola I la dec. pen. nr. 272/1982, a Trib. jud. Ialomița, in "RRD" nr.
7/1984, p. 47-49

– în raport cu această posibilitate, continuarea procesului de individualizare, în vederea determinării pedepsei celei mai grele și, eventual,
a ridicării ei până la maximul special și adăugării unui spor, dacă maximul s-ar dovedi neîndestulător, pare a fi inutilă;

– în mod necesar, operația de contopire ar trebui urmată de o alta, inversă, de descontopire, în vederea aplicării grațierii pedepselor stabilite.

b) În temeiul altei opinii, este necesară contopirea pedepselor, întrucât:

– aplicarea principiului individualizării complete a pedepsei, larg re
cunoscut în literatura juridică și practica judiciară, înseamnă, în materia
concursului de infracțiuni, aplicarea pedepsei globale.

Individualizarea trebuie să fie totală, indiferent dacă este vorba despre o infracțiune unică sau despre un concurs de infracțiuni.

– revocarea executării pedepsei la locul de muncă și a grațierii condiționate presupune o pedeapsă concretă, stabilită de către instanța investită cu judecarea infracțiunilor, și nu o pedeapsă care va fi deplin individualizată de către instanța care va dispune asupra revocării;

– instanța care judecă infracțiunile este în măsură să aprecieze peri
colul social ai acestora și al inculpatului.

3. Ipoteza grațierii numai a uneia dintre pedepsele stabilite pentru infracțiuni/e aflate în concurs.

a) Pedeapsa negrațiată nu poate fi executată la locul de munca dacă pedeapsa concursuală este mai mare decât aceea prevăzută de art. 867 alin. 2 C. pen. Potrivit acestor prevederi, executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă și în caz de concurs dacă, printre altele, pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani închisoare.

E. Gherguț, Nota II la dec. pen. nr. 272/1982 a Trib. jud. Ialomița, în "RRD" nr. 7/1984,
p. 49-50; C. Bulai, op. cit., p. 145, corn. 4.

Gh. Dobricdn, Nola I la dec. pen. nr. 272/1982, a Trib. jud. Ialomița, in "RRD" nr.
7/1984, p. 47-49.

M. Basarab, op. cil., Voi. II, p. 517.
Gh. Dobrican, op. cit., p. 48.

Se pot ivi următoarele situații:

a) Pedeapsa de bază, devenita pedeapsă globală, este mai mare de 3 ani.

Cu toate că aceasta a fost grațiată, executarea la locul de muncă a pedepsei închisorii mai mici nu este cu putință.

b) Pedepsele stabilite sunt de 3 ani închisoare sau mai mici, însă, s-a aplicai un spor prin care s-a depășit limita de 3 ani.

înlăturarea sau micșorarea sporului sub această limită, ca urmare a grațierii uneia sau unora din pedepse, nu face, totuși, posibilă executarea la locul de muncă a celor exceptate de la clemență.

Această soluție se impune, după părerea noastră, pentru considerente de natura celor care au condus la rezolvarea în același mod a problemei admisibilității suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, când una sau unele din pedepse au fost grațiate.

c) Pedeapsa stabilită pentru o infracțiune concurentă cu una dintre infracțiunile pentru care legea interzice pedeapsa cu executarea la locul de muncă nu va putea fi executată în acest mod, cu toate că pedeapsa pentru infracțiunea exceptată a fost grațiată in întregime.

În sprijinul acestui punct de vedere s-au adus următoarele argumente:

– grațierea are efecte numai asupra executării pedepsei, lăsând să
subziste infracțiunea și concursul de infracțiuni;

– înlăturarea executării pedepsei, pe calea grațierii, nu diminuează cu nimic pericolul social al infracțiunii și, prin urmare, nici al întregului ansamblu infracțional însuși;

– grațierea nu se poate răsfrânge, în nici un mod, asupra reglementara excepțiilor de la beneficiul executării la locul de muncă a pedepsei
închisorii;

– pedeapsa comună aplicată înglobează și pedepsele stabilite pentru
celelalte infracțiuni concurente, astfel că fiecare din acestea trebuie să
întrunească condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune
executarea prin muncă.

Potrivit unei alte păreri, în cazul dat este admisibilă soluția executării în regim neprivativ de libertate a pedepsei, dat fiind că:

– procesul de individualizare a pedepsei, în cazul concursului de in
fracțiuni, se întrerupe după epuizarea etapei stabilirii pedepselor;

– privitor la pedeapsa exceptată de la grațiere, nu există nici un impediment în calea executării la locul de muncă;

– reglementând excepțiile de la regimul executării pedepsei închisorii
în regim neprivativ de libertate, legiuitorul s-a călăuzit după pericolul social al infracțiunilor. Câtă vreme, printr-o lege specială, el a apreciat că pedeapsa pentru aceste infracțiuni nu trebuie executată deloc, se realizează o derogare de la dispozițiile Codului penal, dispozițiile privitoare la excepții încetând a se mai extinde și asupra pedepselor stabilite pentru infracțiunea concurentă.

– nu există nici un motiv ca instanța să pronunțe, automat, o executare în detenție și pentru infracțiunea concurentă neexceptată, dacă
situația concretă nu justifică aceasta.

Dimpotrivă, în temeiul unei interpretări extensive a Deciziei de îndrumare nr. 1/1983 a Plenului Tribunalului Suprem, instanța va putea aplica și pedepse neomogene sub aspectul modalității lor de executare3.

După părerea noastră, aceste considerente nu sunt atât de convingătoare ca acelea invocate împotriva lor în cadrul primei opinii, căreia ne asociem, și în susținerea căreia aducem și alte argumente.

În primul rând, afirmația privind reducerea procesului de individualizare a pedepsei, în cazul concursului de infracțiuni, doar la prima etapă, este lipsită de temei, întrucât, așa cum am arătat mai sus, norma juridică privind pedeapsa cu executare la locul de muncă, în toate formulările pe care le-a cunoscut, s-a referit nemijlocit la "pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni", având în vedere, așadar, pedeapsa globală.

M. Negoescu, R. Chioveanu, Nota l la seni. pen. nr. 3586/1973 a Jud. Pitești, în "RRD" nr. 10/1975,p.59,

G. Antoniu, în "Practica judiciară penală", Voi. II, Editura Academiei Române, București, 1992. p. 91, corn. 2.

Dacă s-ar fi urmat întreaga procedură de individualizare a pedepsei, parcurgându-se și etapa aplicării, s-ar fi putut lesne constata că este cu neputință executarea la locui de muncă a pedepsei exceptate de la grațiere.

Doar în cazul în care cele două infracțiuni au fost judecate în mod separat, infracțiunea pentru care nu se poate aplica o pedeapsă cu executare la locul de muncă fiind descoperită după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii neprivative de libertate pentru cealaltă infracțiune, acest neajuns nu mai poate fi evitat. Dacă descoperirea are loc înainte de executare, va fi obligatorie anularea executării pedepsei la locul de muncă, în condițiile art. 86 alin. l C. pen.

c) Pedeapsa negrațiată poate fi executată la locul de muncă dacă pedeapsa globală este de 3 ani închisoare sau mai mica și nu a fost stabilita pentru o infracțiune exceptată de art. 86 alin. 3 C. pen.

3. Efectele săvârșirii unei noi infracțiuni

a) Se săvârșește o infracțiune intenționată înăuntrul termenului de încercare al grațierii.

Unele instanțe au considerai că dispozițiile art. 86 alin. l C. pen., potrivit cărora are loc revocarea executării pedepsei la locul de muncă dacă după rămânerea definitivă a hotărârii cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia, nu sunt aplicabile dacă pedeapsa a fost grațiată condiționat, deoarece condamnatul nu se afla în nici una dintre situațiile menționate1. Prin urmare, se revocă numai grațierea condiționată, condamnatul păstrând beneficiul executării acestei pedepse la locul de muncă.

Trib. jud. Covasna, dec. pen. nr. l0/I982, în "RRD" nr. 11/1982. p. 52; Trib. jud. Hunedoara, dec. pen. nr. 76/1982, în "RRD" nr. 8/1982, p. 63; Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 902/1982 (nepubl.).

Trib. Supr., S. pen.. decnr. 524/1981 (nepubl), citată de A. Cocaină, în op. cit., p. 125.

J. Grigoraș, op. cit., p. 39; M. Basarab, op. cit. Voi. 11, p. 476; Plenul Trib. Supr., Dec. de îndrumare nr. 1/1983, în "R 3", p. 98; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2074/1985, în "Bl" nr. 4/1985, p. 159; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 210/1984, în "RRD" nr. 4/1985, p. 70; Trib. jud. Timiș, dec. pen. nr. 592/1982, în "RRD" nr. 7/1983, p. 64;

În sprijinul acestei soluții, s-au invocat următoarele argumente:

– art. 869 alin. 1 C. pen. nu are caracter exhaustiv sub aspectul situații
lor în care poate fi săvârșită noua infracțiune, e! referindu-se doar la momentele începerii și epuizării termenului înăuntrul căruia se poate lua
măsura revocării executării pedepsei la locul de muncă;

– grațierea înlătură doar executarea pedepsei, fără a produce efecte
cu privire la revocabilitatea executării pedepsei ia locul de muncă,
avantajul neexecutârii pedepsei, ca urmare a aplicării actului de clemență, neputând fi urmat de o a doua favoare, constând în păstrarea beneficiului executării pedepsei în regim neprivativ de libertate;

– stabilirea modalității de executare a pedepsei și condițiile de revocare a acesteia reprezintă operații independente de aplicare a grațierii.
Revocarea executării pedepsei la locul de muncă și revocarea grațierii
pot, și trebuie, să opereze concomitent, ele având obiecte și funcționalități distincte.

art. 869 alin. 1 C. pen. condiționează aplicarea pedepsei închisorii la
locul de muncă de nesăvârșirea unei infracțiuni, revocarea intervenind
ca o sancțiune pentru încălcarea condiției;

– în temeiul art. 410 alin. 1 pct. 7-71 C. proc. pen., recursul în anulare poate fi admis când s-au aplicat greșit prevederile privitoare la recidivă. O dată cu admiterea, pe acest temei, a recursului în anulare, se poate casa hotărârea și cu privire la nerevocarea executării pedepsei la locul de muncă, precum și la neînlăturarea beneficiului grațierii.

L. Margocsy, Notă la dec:- pen. nr. 539/1982 a Trib. jud. Bihor, în "RRD" nr. 5/1983, p.
65-68; V. Papadopol, Notă la dec. pen. nr. 10/1982 a Trib. jud. Covasna, in "RRD" nr.
11/1982, p. 55-56.

Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2027/1983, în "B.I." nr. 5/1983, p. 106; Trib. Supr., S. pen.,
dec. nr. 1278/1982, în "Bl" nr. 4/1983, p. 96.

C. S. 1, S. pen., dec. nr. 2537/1993, în "Pro lege" nr. 1/1995, p. 112.

Astfel, în măsura în care infracțiunea ar fi săvârșită înainte de începerea executării, ar trebui revocată executarea la locul de muncă a pedepsei, deoarece norma juridică se referă expres la această ipoteză, dar nu s-ar proceda la revocare în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită după înlăturarea executării pedepsei ca urmare a grațierii, ceea ce nu poate fi admis.

Mai întâi se constată că pedeapsa a devenit executabilă prin revocarea, ope legis, a grațierii condiționate, după care se revocă executarea ei la locul de muncă.

b) Se săvârșește o infracțiune din culpă înăuntrul termenului de încercare al grațierii condiționate.

aa) Potrivit unei păreri, se va putea revoca executarea pedepsei Ia locul de muncă, menținându-se beneficiul grațierii condiționate. Revocarea executării pedepsei la locul de muncă este necesară, cu toate că pedeapsa este grațiată, pentru cunoașterea completă a persoanei inculpatului, care va fi privit și tratat altfel dacă în antecedența sa penală se află o pedeapsă privativă de libertate, decât una cu executarea la locul de muncă.

bb) Revocarea executării pedepsei închisorii la locul de muncă nu va putea avea loc, deoarece, câtă vreme grațierea nu se revocă, nu se poate lua nici o dispoziție privind executarea unei pedepse stinse prin grațiere. Fiind considerată stinsă prin aplicarea actului de clemență, pedeapsa nu mai poate alcătui obiectul unei statuări judiciare, în sensul de a fi modificată, contopită ori schimbat modul ei de executare. Considerăm mai convingător acest din urmă punct de vedere. Nici în actuala reglementare, și nici în cea anterioară, revocarea executării pedepsei închisorii la locul de muncă nu intervine în temeiul legii, ci în baza hotărârii instanței care va judeca sau a judecat în fond infracțiunea săvârșită, înaintea începerii executării, sau în timpul acesteia.

Gh. Dobrican, Nota i la seni. pen. nr. 555/1977 a Jud. Slobozia. în "RRD" nr. 6/1978,
p. 59.

D. Pavel, Nota 11 la sent. pen. nr. 555/1977 a Jud. Slobozia, în "RRD" nr. 6/1978, p. 61.

Supra,p. 452-460.

Secțiunea IX

Efectele grațierii asupra pedepselor cu privire la care s-a dispus liberarea condiționată sau încetarea executării la locul de muncă

Câteva considerații preliminare privitoare la evoluția șl natura juridica a instituției liberării condiționate

Instituția a fost reglementată, pentru prima dată în legislația noastră, de art. 41-44 din Codul penal anterior.

Prin Decretul nr. 72/1950, dispozițiile referitoare la liberarea condiționată au fost abrogate, iar prin Decretul nr. 720/1956 s-a introdus instituția punerii în libertate înainte de termen. Pe baza muncii prestate și a bunei comportări, condamnații beneficiau de noile reglementări, potrivit cărora punerea în libertate era definitivă, iar pedeapsa se considera executată.

Aceste dispoziții au rămas în vigoare până la apariția actualului Cod penal, care reglementează liberarea condiționată în art. 55 și art. 59-61. Privitor ia natura juridică a acesteia, s-au exprimat mai multe păreri.

Astfel, s-a apreciat că ea constituie o instituție de drept material, complementară regimului executării pedepsei închisorii într-un loc de deținere, prin care se realizează readaptarea condamnatului la viața liberă, cu un moment mai curând.

Liberarea condiționată reprezintă o perioadă de tranziție, caracterizată prin obligația de a munci și de a avea o bună conduită.

În același timp, ea constituie și un mijloc de individualizare administrativă a executării pedepsei închisorii la locul de detenție.

Potrivit unui punct de vedere, liberarea condiționată este considerată o modalitate de executare a unei părți din pedeapsa privativă de libertate.

I. Fodor, în "Explicații teoretice ale Codului penal român", Voi. II, Editura Academiei Române, București, 1970, p. 44.

D. Popescu, în "Codul penal al R. S. România – comentat și adnotat", Partea
generală, Editura științifică, București, 1972, p. 398.

M. Basarab, op. cil., Voi. II, p. 459.

S-a opinat, însă, și în sens contrar, respectiv că liberarea condiționată este o formă de înlăturare a executării pedepsei', o absolvire a condamnatului de executare, deoarece:

– liberarea condiționată prezintă numeroase trăsături similare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, caracteristici care se reflectă și în planul efectelor juridice;

– art. 59 C. pen. se referă expres la liberarea condiționată "înainte de
executarea în întregime a pedepsei", ceea ce înseamnă neexecutarea
fracțiunii de pedeapsă pentru care s-a admis liberarea condiționată;

– împrejurarea că legea consideră pedeapsa executată dacă nu s-a
săvârșit o nouă infracțiune până la împlinirea duratei sale reprezintă o
simplă echivalență de consecințe ale executării efective a pedepsei și
liberării condiționate, recunoscută de către legiuitor, și nicidecum o
identitate structurală între executare și liberare.

Faptul că pedeapsa există, în esența sa, și după liberarea condiționată și își păstrează forța executorie, nu înseamnă că ea se și execută efectiv. Ea își continuă doar virtual cursul său.

2.Obiectul și efectele liberării condiționate

Liberarea condiționată nu constituie un drept al condamnatului, ci doar o vocație1.

Poale fi înlăturată, pe calea liberării condiționate, executarea oricărei pedepse cu închisoarea, iar, în condițiile art. 55' C. pen., detențiunea pe viață.

Liberarea condiționată poate fi acordată și atunci când condamnatul nu este încarcerat, deoarece starea de deținere nu este de esența acestei instituții, ci doar de natura ei.

D. Pavel, Nota II la seni. pen. nr. 9/1982 a Jud. Suceava, în "RRD" nr, 10/1982, p. 51-53
și Notă critică la dec. pen. nr. 841/1974 a Trib. jud. Brașov, in "RRD" nr. 1/1976, p. 54.

M. Basarab, op. cit., Voi. 11, p. 465; Gh. Mărgărit, op. cit., p. 83; G. Antoniu, "Pedepsele
principale", în "B.I." nr. 1/1987, p. 136.

G. Antoniu, în "Practica judiciară penală". Vol.II, Editura Academiei Române, București, 1990, p. 16, corn. 5.

Prin urmare, condamnatul poate beneficia de liberare condiționată și atunci când s-a întrerupt executarea pedepsei, ori când s-a dispus suspendarea ei, de exemplu, în temeiul art. 400 C. proc. pen.,cu ocazia promovării căii extraordinare de atac a revizuirii, sau al art. 412 C. proc. pen., cu prilejul introducerii recursului în anulare.

În practică, s-a adoptat însă și o poziție contrară, cererea de liberare condiționată, formulată de un condamnat aflat în stare de libertate, fiind respinsă ca inadmisibilă.

Printre condițiile enumerate de lege pentru liberarea condiționată nu este prevăzută și aceea ca, la data propunerii sau cererii, condamnatul să fie încarcerat.

Este adevărat că liberarea condiționată reprezintă o formă de înlăturare a executării pedepsei, însă ea poate opera nestingherit nu numai privitor la o privațiune efectivă, ci și la una iminentă'1.

Liberarea inculpatului condamnat de prima instanță, reglementată de art. 350 alin. 6 C. proc. pen., de îndată ce reținerea și arestarea devin egale cu durata pedepsei pronunțate, deși hotărârea nu este definitivă, nu constituie o liberare condiționată.

Ea are o natură juridică distinctă, bazată pe prezumția că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și că va fi, prin urmare, menținută de instanțele de control judiciar.

5. Raportul dintre liberarea condiționată și grațierea condiționată

Privitor la grațierea necondiționată, s-a apreciat, în mod unanim, că este aplicabilă pedepselor din a căror executare condamnații s-au liberat condiționat.

Supra, p. -194.

Trib. jud. Călărași, dec. pen. nr. 90/1982, în "RRD" nr. 7/1983, p. 47.

Ilie A. Ilie, "Din nou despre posibilitatea aplicării grațierii condiționate în cazul liberării condiționate", în "RRD" nr. 1/1987, p. 33-41

În cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, înăuntrul termenului de încercare al liberării condiționate, aceasta se va revoca în temeiul art. 61 C. pen.

În legătură cu incidența grațierii condiționate asupra acestor pedepse, s-au exprimat puncte de vedere diferite.

a) Potrivit unei opinii, condamnații liberați condiționat nu pot beneficia de grațiere condiționată, deoarece:

– două forme de înlăturare a executării pedepsei, cu respectarea unor
condiții, nu pot opera, concomitent, asupra aceluiași rest de pedeapsă;

– a susține că, în cazul săvârșirii unei infracțiuni intenționate în termenele de încercare ale grațierii și liberării condiționate, revocarea grațierii atrage doar repunerea în situația anterioară momentului în care a intervenit, aplicându-se dispozițiile art. 61 C. pen., și nu cele speciale ale actului de clemență privitoare la cumulul aritmetic, semnifică o adăugare la legea specială și, finalmente, recunoașterea că grațierea nici nu s-a aplicat;

– repunerea în situația anterioară este, în fapt, o instituție străină
dreptului penal;

– grațierea, prin însăși natura ei, nu poate avea ca obiect decât pedepse care se execută, ori sunt executabile, nu și pe cele a căror executare se află, doar virtual, în curs. Unica derogare de la această regulă,
privind pedepsele a căror executare a fost suspendată condiționat, este
expres reglementată de art. 120 alin. 2 C. pen. Când legiuitorul a considerat ca oportune unele derogări de la prevederile legii ordinare, le-a
reglementat ca atare în cuprinsul actelor de clemență.

– jurisprudența poate acoperi unele lacune ale legii numai sub
rezerva neagravării situației condamnatului, așa cum s-a întâmplat în
cazul aplicării grațierii necondiționate condamnaților care beneficiaseră
de liberare necondiționată. Înrăutățirea statutului condamnatului, prin
aplicarea actului de grațiere condiționată, poate avea loc prin executarea cumulativă a pedepselor și prin prelungirea termenelor de încercare mai mici de 3 ani, la 3 ani.

– substituirea termenului inițial de încercare cu cel prevăzut de actul
de clemență atrage și o schimbare a felului recidivei, care va fi postcondamnatorie, în loc de postexecutorie;

– argumentul ameliorării situației condamnatului liberat condiționat
prin înlăturarea executării pedepselor accesorii, ca urmare a grațierii
condiționate, este nesemnificativă în raport cu considerentele relevate,
care redau perspectiva agravării statutului celui condamnat prin decretul
de grațiere;

– trebuie luate în seamă natura, consecințele, tangențele cu alte
instituții juridice și intenția legiuitorului.

În practica judiciară, s-a statuat că dispozițiile privind grațierea sunt aplicabile numai celor care execută efectiv pedeapsa sau nu au început executarea ei, deoarece numai față de aceștia se produc efecte reale de favoare, nu și față de cei liberați condiționat, care beneficiază de regimul mai avantajos al art. 59-60 C. pen. Prin aplicarea grațierii condiționate, pe de o parte s-ar prelungi termenul de încercare la 3 ani, iar pe de altă parte, in cazul săvârșirii altei infracțiuni, noua pedeapsă s-ar stabili prin cumul aritmetic, și nu pe calea absorbției. Aceste împrejurări sunt vădit nefavorabile condamnatului.

7. Efectele săvârșirii din nou a unei infracțiuni înăuntrul

termenelor de încercare ale liberării și grațierii condiționate

Soluțiile doctrinei și ale practicii judiciare au fost diferite:

a) Instanțele care au considerat că grațierea nu se aplică celor liberați condiționat au statuat, în consecința, că, in acest caz, se aplica dispozițiile art. 61 C. pen..

Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 17/1990 (nepubl.).

Trib. Supr., Compl, de 7 judecători, dec. pen. nr. 323/1984, "RRD" nr. 7/1985, p. 74-75.

Trib. jud. Cluj, dec. pen. nr. 601/1973, în "RRD" nr. 12/1973, p. 148.

b)Alte instanțe au dispus revocarea liberării condiționate pentru
infracțiunea săvârșită ulterior, constatând că restul rămas neexecutat
este grațiat.

c)Unii autori au apreciat că, revocându-se deopotrivă liberarea și
grațierea condiționată, restul neexecutat urmează a fi executat împreună cu pedeapsa aplicată pentru cea de a doua infracțiune.

Tratamentul mai sever pentru cel liberat condiționat nu poate constitui un motiv pentru neaplicarea actului de clemență, el găsindu-și justificarea în comportarea necorespunzătoare a condamnatului, care nu a meritat încrederea acordată.

d)În sfârșit, potrivit altei păreri, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, se vor revoca grațierea și liberarea condiționată, dar pedeapsa nu
se va stabili prin cumul aritmetic ci, potrivit art. 61 alin. 1 C. pen., pentru
a se preîntâmpina agravarea statutului condamnatului prin actul de
clemență.

S-a reținut că textele din actele de grațiere privitoare la revocare se referă la executarea, alături de noua pedeapsă, a "pedepsei neexecutate ca urmare a grațierii lor". în cazul condamnatului liberat condiționat, neexecutarea efectivă a pedepsei nu este consecința grațierii, ci a liberării condiționate, intrată în puterea lucrului judecat.

Temeiul înlăturării executării pedepsei fiind deci altul decât grațierea condiționată, nu va opera cumulul aritmetic.

Prin esența sa, grațierea este un act de clemență, o măsură a puterii legislative luată în favoarea condamnatului.

L. Birό, "Aplicabilitatea grațierii pedepsei în perioada liberării condiționale", în "RRD" nr. 8/1975, p. 21.

Jud. Brașov, seni. pen. nr. 1673/1991, în "Buletinul jurisprudenței Curbii Supreme de Justiție – Culegere de decizii pe anul 1993", Editurile "Continent XXI & Universul", București, 1994,p. 165.

J. Grigoraș, "Unele considerații asupra aplicării dispozițiilor de grațiere ale Decretului prezidențial nr. 222/1976", in "RRD" nr. 1/1977, p. 42-43; Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 743/1983 (nepubl.).

Plenul Trib. Supr., Dec. de îndrumare nr. 2/1987, in "RRD" nr. 8/1987, p. 49-50; C. S. J.,S. pen.,dec. nr. 132/1993, în "Pro lege", nr. 1/1994, p. 160.

8. Ipoteza săvârșirii unui concurs de infracțiuni în cele două termene

de încercare

În cazul în care, înăuntrul termenelor de încercare ale liberării și grațierii condiționate, se săvârșesc infracțiuni concurente, sunt posibile două soluții.

Potrivit unei orientări, se aplică mai întâi dispozițiile privitoare la concurs, și apoi cele ale art. 61 alin. 1 C. pen., relative ia sancționarea recidivei speciale.

împărtășim, însă, soluția contrară, potrivit căreia se aplică prioritar regulile recidivei.

Este greșit procedeul instanțelor de a contopi pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente și restul de pedeapsă cu privire la care s-a revocat grațierea și liberarea condiționată, cu o simplă și generală referire la dispozițiile art. 33 lit. a și ale art. 61 alin. 1 C. pen.

Contopirea pedepselor trebuie făcută întotdeauna separat pentru recidivă și concurs, deoarece numai în acest mod se pot aplica pedepse legale și se poate oferi instanțelor de control posibilitatea de a verifica legalitatea procedurii de individualizare judiciară a pedepselor.

9. Săvârșirea concursului de infracțiuni în dublă stare de recidivă

În cazul în care condamnatul liberat și, ulterior, grațiat condiționat a săvârșit un concurs real de infracțiuni, dintre care unele în stare de recidivă postcondamnatorie, iar altele în stare de recidivă postexecutorie, considerăm că se va proceda în modul următor:

G. Kovacs, "Examen de practică judiciară in materia recidivei postcondamnatorii și a pluralității intermediare", în "RRD" nr. 10/1981, p. 46.

M. Popovici. "Discuții în legătură cu tratamentul juridic aplicabil în cazul recidivelor multiple postcondamnalorii", în "RRD" nr. 9/1988, p. 35.

– se vor revoca grațierea și liberarea condiționată, pedepsele stabilite
pentru infracțiunile săvârșite înăuntrul termenului de încercare al liberării condiționate contopindu-se, potrivit art. 61 alin. 1 C. pen., cu restul
rămas neexecutat;

– pedepsele pentru infracțiunile săvârșite în stare de recidivă postexecutorie vor fi aplicate potrivit art. 39 alin. 4 C. pen.;

– apoi, conform art. 34 alin. 1 lit. b C. pen,, se aplică pedeapsa cea
mai grea, cu posibilitatea de a fî sporită.

S-a propus și o altă rezolvare, constând în următoarele contopiri succesive:

– între pedepsele aplicate pentru infracțiunile săvârșite în stare de
recidivă postcondamnatorie, în temeiul art. 34 lit. b C. pen.;

– între pedeapsa astfel rezultată și restul rămas neexecutat din pedeapsa care constituie primul termen al recidivei, potrivit art. 61 alin. 1 C. pen;

– între pedepsele aplicate pentru infracțiunile săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, în temeiul art. 34 lit. b C. pen.;

– între cele două pedepse rezultate, stabilite conform art. 61 alin. 1 și art. 39 alin. 4 C. pen.

Nu există nici un temei legal pentru ruperea legăturii dintre infracțiunile concurente și efectuarea contopirii lor în două etape distincte. Concursul de infracțiuni este un ansamblu care trebuie avut în vedere ca atare de către instanța de judecată, iar nu ca o sumă de pluralități parțiale2. Apoi, în acest mod, se creează posibilitatea aplicării a două sporuri pentru concurs – odată cu ocazia aplicării pedepsei pentru infracțiunile concurente săvârșite în condițiile art. 37 lit. a C. pen. și ale art. 37 lit. b C. pen. și, a doua oară, cu prilejul contopirii finale.

G. Kovacs, "Examen de practică judiciară in materia recidivei postcondamnatorii și a pluralității intermediare", în "RRD" nr. 10/1981, p. 46.

M. Popovici. "Discuții în legătură cu tratamentul juridic aplicabil în cazul recidivelor multiple postcondamnalorii", în "RRD" nr. 9/1988, p. 35.

10. Efectele săvârșirii unei noi infracțiuni după încetarea executării pedepsei ia locui de muncă și grațierea condiționată a restului

În cazul săvârșirii unei infracțiuni intenționate înainte de împlinirea duratei pedepsei și a termenului-condiție prevăzut de actul de clemență, grațierea se va revoca în mod obligatoriu, dar se vor aplica dispozițiile art. 86 alin. 2 C. pen.

Prin urmare, instanța are facultatea de a revoca încetarea, și de a anula executarea pedepsei la locul de muncă, dispunând apoi contopirea restului cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Dacă noua infracțiune va fi săvârșită după împlinirea pedepsei, dar înăuntrul termenului de încercare a grațierii, condamnatul va pierde beneficiul grațierii, fără alte efecte privind executarea pedepsei.

Sub acest din urmă aspect, considerăm discutabilă soluția instanței supreme, deoarece, prin împlinirea duratei pedepsei, aceasta se consideră executată, înlăturându-se astfel obiectul grațierii.

Revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă poate avea loc numai în măsura în care există o hotărâre definitivă prin care s-a dispus încetarea. în caz contrar, nedispunându-se încetarea, ea nici nu poate fi revocată.

Asemănarea dintre instituțiile încetării executării pedepsei la locul de muncă și liberării condiționate se reflectă și asupra celorlalte situații juridice examinate mai sus, soluțiile menționate fiind, în principiu, valabile și în materia încetării executării, așa cum va rezulta din exemplul următor.

Singura regulă ce trebuie observată, în mod deosebit, este aceea că, în caz de revocare a încetării, se impune anularea obligatorie a executării pedepsei la locul de muncă.

G. Antoniu, op.cit., p. 15, corn. 1.

V. Sopon, Nota II la dec. nr.2079/1987 a Trib. mim. București, S. l-a pen., în "RRD" nr.
10/1988, p. 60.

Plenul Trib. Supr., Dec. de îndrumare nr. 2/1987, în "RRD" nr. 8/1987, p. 51

Trib. Supr, S. pen., dec. nr. 1240/1980, în "RRD" nr. 7/1982, p. 41.

CAPITOLUL IV

LIMITELE EFECTELOR GRAȚIERII

Secțiunea I

Limite expres prevăzute de lege

1. Limitele asupra măsurilor educative

Art. 120 alin. final C. pen. prevede că grațierea nu are efecte asupra măsurilor educative.

Considerentele principale pentru care, în majoritatea legislațiilor, măsurile educative nu constituie obiect al grațierii, sunt următoarele:

– nu reprezintă pedepse;

– scopul lor rezidă în educare și îndreptare;

– responsabilitatea socială a minorului este mai restrânsă, prin aceea
că nu are de întreținut o familie.

Începând cu Decretul nr. 189/1991, actele de clemență au prevăzut că sunt grațiate și măsurile educative de internare într-o școală specială de muncă și reeducare.

Nu a fost grațiată însă niciodată măsura educativă a internării într-un institut medico-educativ, prevăzută de art. 105 C. pen., singura măsură educativă din sistemul celor prevăzute de Codul penal care a subzistat în regimul Decretului nr. 218/1977. Inaplicabilitatea actelor de grațiere asupra acestei măsuri educative se explică prin caracterul ei precumpănitor de ocrotire, ea fiind luată numai față de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical și de un regim special de educație.

J. G.Schatzler, op. cit., p. 41.

Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 25-1/1985, în "RRD" nr. 5/1986, p. 83.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea privind grațierea unor pedepse nr. 137/1997, se grațiază în întregime măsura internării într-un centru de reeducare, precum și măsura trimiterii într-o școală specială de muncă și reeducare, luată față de minori de instanțele de judecată.

De grațiere beneficiază numai minorii care au executat cel puțin un an din aceste măsuri educative.

Spre deosebire de pedepse care au fost grațiate, de regulă, doar condiționat, măsura educativă a internării într-o școală specială de muncă și reeducare a fost grațiată necondiționat, textele legale privitoare la executarea cumulativă a pedepselor în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare referindu-se expres la pedepse, nu și la măsurile educative. Prin această soluție se valorifică principiul general, potrivit căruia condamnările din timpul minorității nu atrag un tratament penal agravat, reprezentând, cel mult, elemente de circumstanțiere personală.

Dacă minorul ar deveni între timp major, revocarea grațierii măsurii educative ar fi, în concret, lipsită de sens și eficiența, revocarea ar fi fost cu putință și cu privire la măsura educativă, numai dacă legiuitorul ar fi prevăzut-o expres.

În legătură cu incidența asupra măsurii educative a dispozițiilor privind exceptarea de la grațiere a pedepselor stabilite pentru anumite infracțiuni, s-au exprimat opinii diferite.

a) Actul de demența nu va fi aplicabil în cauza, întrucât:

– internarea într-o școală specială de muncă nu reprezintă o sancțiune rezultantă, ci o măsură unică, indivizibilă, realizată printr-o opera
ție unitară de individualizare. în consecință, măsura educativă nu poate
fi desfăcută, asemenea pedepsei globale aplicate pentru concursul de
infracțiuni, în pedepsele stabilite, în vederea aplicării actului de grațiere;

I. Poenaru, "Soluții ale practicii judiciare în materia amnistiei și grațierii", în "RRD" nr. 12/1986, p.-10.

P. Pop, "Unele probleme privind aplicarea Decretului nr. 189/1981 infractorilor minori". în "B. I." nr. 2/1984, p. 84.

V. Pahonțu, "Unele considerații în legătură cu posibilitatea revocării grațierii măsurii trimiterii într-o școală specială de muncă si reeducare", în "B. I." nr. 6/1983, p. 146-149;

– dispozițiile derogatorii de la art. 120 alin. final C. pen. ale actului de
clemență operează numai dacă printre infracțiunile concurente nu se
află vreuna dintre infracțiunile exceptate, exceptarea uneia sau unora
dintre infracțiuni producând, prin urmare, efecte asupra tuturor infracțiunilor, excluzând în întregime de la beneficiul grațierii pe acela față de
care s-a luat măsura educativă.

b) Actul de grațiere va fi aplicabil în cauză, deoarece:

– dispozițiile actelor de clemență nu reprezintă, propriu-zis, o derogare de la dispozițiile art. 120 alin. ultim C. pen. între pedeapsă și măsura educativă s-a realizat un proces treptat de apropiere, pornit din două
direcții diferite; pe de o parte, prin transformarea măsurii educative într-o
măsură privativă de libertate, iar pe de altă parte, prin amplificarea funcției reeducative a pedepsei în dauna celei de constrângere.

– chiar dacă se aplică o singură măsură educativă pentru toate infracțiunile aflate în concurs, în fapt, aceasta exprimă gradul de pericol social
al întregii pluralități, nu numai al unei singure infracțiuni. Prin urmare,
dacă măsura educativă, deși unică, reprezintă tratamentul penal pentru
mai multe infracțiuni, atunci este irațional ca, în cazul în care grațierea
se referă la una sau unele dintre aceste infracțiuni, acea măsură să fie
executată, totuși, în întregime. Pe calea unei operații de reindividualizare, se defalcă, din măsura unică, fracțiunea corespunzătoare infracțiunii
sau infracțiunilor exceptate.

– logica și echitatea pledează pentru un tratament egal între infractorii majori și minori, acestora din urmă neputându-li-se crea o situație
mai grea decât a celor dintâi;

– nu este admisibil ca minorii să se bucure de grațierea totală și să nu
poată beneficia de cea parțială;

V. Pătulea, II, "Despre compatibilitatea aplicării grațierii în cazul măsurii de internare a infractorului într-o școală specială de muncă și reeducare", în "RRD" nr. 1/1983, p. 31- 36; V. Pahonțu op. cit., p. 148;

C. Filișanu, op. cit., p.131 corn. 4; E. Hamer, I. Popescu, op. cit., p. 206; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2749/1982, în "RRD" nr. 10/1982, p. 75.

– în cazul în care o parte dintre infracțiunile concurente au fost
săvârșite după împlinirea vârstei de 18 ani, pedepsele stabilite se contopesc cu măsura educativă, soluție care pune în evidență împrejurarea
că măsura internării într-o școală specială de muncă și reeducare
conține elemente specifice sancțiunii penale.

Deși Decretul nr. 218/1977 a fost abrogat prin Legea nr. 104/1992, problema mai prezintă și astăzi interes, așa cum rezultă, de altminteri, din prevederile art. 4 din Legea 137/1997, deoarece, cu privire la infracțiunile săvârșite anterior, acest act normativ ultraactiveazâ, el reprezentând legea mai favorabilă.

c) Actul de grațiere va fi incident și în legătură cu infracțiunile exceptate de Ia clemență, dat fiind că:

– textul privind grațierea măsurii trimiterii într-o școală specială de
muncă și reeducare are o sferă de cuprindere mai amplă decât cel care
reglementează excepțiile;

– se impune o soluție unitară, rezultată din însăși așezarea textelor. Dacă pentru astfel de rațiuni s-a admis concluzia că au fost grațiate și
pedepsele închisorii cu executare la locul de muncă aplicate pentru in
fracțiuni exceptate, considerente de aceeași natură justifică o rezolvare
identică și în această situație, mai puțin gravă decât aceea a pedepsei cu
executarea la locul de muncă.

Cel de al doilea punct de vedere, potrivit căruia actul de clemență va fi aplicabil în parte, în cazul în care printre infracțiunile concurente se găsesc și din cele exceptate, și-a găsit consacrarea în practică.

Trib. Supr., 5. pen., dec. nr. 2749/1982, cit. de Șt. Daneș, op. cit., p. 49; Trib. Supr., S. pen., dec. pen. nr. 935/1984, în "RRD" nr. 4/1985, p. 69; Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 25:33/1983, în "RRD" nr. 1/1985, p. 68.

G. Kovacs, "'Probleme din practica judiciară în legătură cu aplicarea dispozițiilor de
amnistie si de grațiere în unele situații speciale", in "RRD" nr. 10/1985, p. 55-56.

A. Stoicescu, Nota II la dec. pen. nr. 36/1985 a Trib. jud. Sibiu, în "RRD" nr. 2/1986, p.
67-68.

V. Papadopol, Nota III la dec. pen. nr. 36/1985 a Trib. jud. Sibiu, în "RRD" nr. 2/1986,
p.68.

Trib. Supr., S. pen., dec. nr. 2533/1983, în "RRD" nr. 1/1985, p. 68.

Excepțiile de la clemență privesc nu numai infracțiunile consumate, ci și tentativa, fiind de principiu că dispozițiile legii speciale de grațiere se completează cu dispozițiile dreptului comun în materie, găsindu-și astfel aplicare dispozițiile art. 144 C. pen., potrivit cărora, prin săvârșirea unei infracțiuni se înțelege oricare dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.

Excepțiile privitoare la infracțiuni au caracter in rem, ele fiind aplicabile tuturor celor care le-au săvârșit, indiferent dacă sunt majori sau minori4, concluzia rezultând din însăși interpretarea literală a textelor legale5.

Intervenirea unui act de grațiere, incident numai cu privire la o parte dintre infracțiunile săvârșite de către inculpatul minor, celelalte fiind exceptate, nu justifică abdicarea de la regula unicității măsurii educativei

Cererea de întrerupere a executării măsurii educative într-o școală specială de muncă și reeducare, aflată pe rolul instanței la data apariției actului de clemență, nu a fost respinsă ca inadmisibilă în raport cu prevederile art. 455 rap. la art. 453 C. proc. pen., care se referă exclusiv la pedeapsa închisorii, ci ca rămasă fără obiect.

În cazul în care printre infracțiunile concurente s-a aflat și aceea de viol calificat, prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. b C. pen., exceptată de la clemență, aplicându-se actul de grațiere s-a redus durata măsurii educative a internării într-o școală specială de muncă și reeducare cu un an.

Minorii care au părăsit școala specială de muncă și reeducare s-au bucurat de grațiere, deoarece, neaflându-se în stare de deținere, nu au săvârșit infracțiunea de evadare.

Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 772/1984 (nepubl.).

Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 1150/1984 și nr. 1207/1984 (ambele nepubl.).

M. Basarab, op. cit., Voi. II, p. 320.

E. Lipcanii, Notă la seni. pen. nr. 658/1981 a Jud. Bistrița, în "RRD" nr. 9/1982,
p.60-62.

V. Rămureanu, op. cit., p. 530-531.

Pe calea suplimentului analogic, determinarea instanței competente să dispună asupra contestației la executare se va face în temeiul art. 461 alin. 1 lit. d și a art. 460 alin. 6 C. proc. pen., soluționarea cauzei revenind, prin urmare, instanței de executare, dacă nu a început executarea măsurii educative, respectiv aceleia în a cărei rază teritorială se află școala specială de muncă și reeducare.

în această situație, soluția reducerii măsurii educative a corespuns caracterului obligatoriu al actelor de clemență și a fost obiectiv posibilă, măsura educativă având, în sistemul Decretului nr. 218/1977, un caracter determinat, limitele ei fiind cuprinse între 2 și 5 ani.

Într-un singur caz, atunci când măsura educativă era de 2 ani, aplicarea actului de grațiere era lipsită de consecințe concrete, deoarece coborârea sub această limită era cu neputință.

După abrogarea Decretului nr. 218/1977, s-a revenit la reglementarea din Codul penal privitoare la sistemul sancționator al minorilor.

Potrivit acestuia, în cazul concursului de infracțiuni nu se va aplica o singură pedeapsă sau măsură educativă, ci se va urma regula cunoscută privitoare la individualizarea judiciară, care este de aplicabilitate generală, stabilindu-se pedepse sau măsuri educative pentru fiecare infracțiune în parte, inculpatul urmând să execute cea mai grea dintre pedepse3, eventual sporită.

Această soluție, care are în vedere natura juridică și trăsăturile instituției concursului de infracțiuni, oferă, de regulă, avantajul aplicării fără nici o dificultate a actelor de grațiere.

I. Oancea, "Tratat de drept penal", Partea generală, Editura "AII", București, 1994, p. 339.

C. Bulai, op. cit., p. 201; C. Mitrache, "Drept penal român", Partea generală, Casa de editură și presă "Șansa" SRL București, 1994, p. 305;

Trib. Supr., Col. pen., dec. nr. 1209/1968. în "RRD" nr. 9/1981, p. 187; Trib. jud. Brașov, dec. pen. nr. 552/1981 (nepubl).

C. Stegăroiu, op. cit., p. 337.

H. Ent, op. cit., p. 398.

St. Turtureanu, op. cit., p, 86.

Limitele efectelor grațierii asupra pedepselor complimentare

Potrivit art. 120 alin. 3 C. pen., grațierea nu are efecte asupra pedepselor complimentare, afară de cazul când se dispune altfel prin actul de grațiere, ceea ce înseamnă că, de regulă, ele trebuie executate.

Astfel, art. 9 din Decretul nr. 155/1953 a prevăzut că grațierea în întregime, condiționată sau necondiționată, aplicată în temeiul său, are ca efect și stingerea pedepselor complimentare.

Potrivit art. 174 alin. 1 din Codul penal italian, grațierea nu stinge pedepsele complimentare, cu excepția situației când decretul de clemență stabilește altfel, și nici alte efecte ale condamnării.

Dacă în actul de clemență nu se fac nici un fel de referiri cu privire la pedepsele complimentare, ele vor fi executate, deoarece grațierea nu le-a înlăturat.

Asemenea pedepselor principale, cele complimentare pot fi înlăturate integral sau numai reduse.

Pedepsele complimentare pot fi înlăturate atât pe calea grațierii colective, cât și prin actele de grațiere individuală.

Prin urmare, persoana condamnată pentru infracțiunea de omor la 20 de ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a și b C. pen., beneficiind de reducerea pedepsei principale cu 1/2, în temeiul Decretului nr. 11/1988, care nu cuprinde dispoziții privitoare și la grațierea pedepsei complimentare, va trebui să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor de a alege și a (1 ales în organele puterii și în funcții elective de stat sau publice, respectiv de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Trib. jud. Brașov, seni. pen. nr. 9/1988 (nepubl.).

J. Grigoraș, op. cil., p. 34; M. Basarab, op. cil., p. 514; G. Antoniu, în "Practica judiciară penală", Voi. II, Editura Academiei Române, București, 1990, p. 36, com. 2;

D. Popescu, op. cit., p. 412. ; Fr. von Liszt, op. cit., p. 426.

Colectiv, "Grace et commutation de peine", p. 187, pct. 59.

Data începerii executării pedepsei complimentare va fi în funcție de felul grațierii:

a) Dacă pedeapsa sau restul de pedeapsă au fost grațiate integral,
executarea va începe, în temeiul art. 66 C. pen., după grațiere, fără a
distinge dacă aceasta a fost condiționată sau necondiționată. în consecință, executarea pedepselor complimentare poate avea loc și înăuntrul
termenului de încercare.

În funcție de caracterul antecondamnatoriu sau postcondamnatoriu al grațierii, executarea pedepselor complimentare va începe fie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, fie la aceea a adoptării actului de clemență.

b) Dacă pedeapsa a fost grațiata numai în parte, executarea pedepselor complimentare va începe, după caz, la data punerii în libertate a
condamnatului, daca a executat în întregime pedeapsa închisorii, ori la
aceea a împlinirii duratei pedepsei, dacă a fost liberat condiționat.

În măsura în care grațierea a fost condiționată și fostul condamnat a săvârșit o infracțiune cu intenție în termenul de încercare, aplicându-i-se și cu privire la aceasta pedepse complimentare, de aceeași natură și de același conținut cu cele anterioare, cumulul aritmetic va opera numai între pedepsele principale, nu și referitor la cele complimentare, supuse mai departe regimului contopirii, dispozițiile actelor de clemență fiind foarte clare sub acest aspect.

Restul neexecutat din pedeapsa complimentară urmează a fi executat după executarea pedepsei principale.

În legătură cu posibilitatea de a grația numai pedeapsa complimentară, s-au exprimat păreri diferite, în schimb, în practică, s-a decis că nu este niciodată posibilă doar grațierea pedepsei complimentare și menținerea celei principale.

I. Oancea, "Tratat de drept penal", Partea generală, Editura "AII", București, 1994, p. 339.

C. Bulai, op. cit., p. 201; C. Mitrache, "Drept penal român", Partea generală, Casa de editură și presă "Șansa" SRL București, 1994, p. 305;

3. Limitele efectelor grațierii asupra măsurilor de siguranță

Pentru considerentele legate de scopul măsurilor de siguranță1, grațierea nu va produce nici un fel de consecințe juridice asupra lor, soluția contrară fiind etichetată, avant la lettre, ca ilogică.

În altă ordine de idei, grațierea nu poate interesa măsurile de siguranță, deoarece ele nu sunt pedepsei

Legile penale ordinare din diferite țări conțin dispoziții similare celor ale art. 120 alin. ultim din Codul nostru penal.

Art. 396 alin. 3 din Codul penal elvețian stabilește că grațierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranță sau asupra altor măsuri.

Prin urmare, chiar dacă pedeapsa este stinsă prin grațiere, fostul condamnat este obligat să execute măsura de siguranță a obligării la tratament medical, prevăzută de art. 113 C. pen.

Admițând recursul procurorului, instanța a constatat că pedeapsa a fost grațiată condiționat, și a dispus confiscarea sumei de 8. 300 lei dobândită prin săvârșirea infracțiunii.

Secțiunea II

Limite implicite ale efectelor grațierii

Restrângerea consecințelor juridice ale grațierii asupra unor domenii operează în condițiile pe care le-am analizat în materia amnistiei, rațiune pentru care înțelegem să facem cuvenitele trimiteri acolo, limitându-ne, în acest cadru, doar la sublinierea câtorva aspecte.

V. Dongoroz, "Drept penal", București, 1939, p. 727; M. Basarab, op. cit., p. 515; M. Zolyneak, op. cil., p. 1013.

G. Levasseur, A. Chavanne, op. cit., p. 226.

C. Bulai, "Drept penal român", Partea generală, Voi. II, Casa de editură și presă "Șansa" SRL București, 1992, p. 201; C. Mitrache, op. cit., p. 305.

R. Garraud, "Précis de droit criminel", 3e ed., Librairie de la Société du Recueil, Sirey, 1921, p. 441; D. lonescu, op. cit., p.89; I. Tanoviceanu, V. Dongoroz, p. 780.

1. Limitele efectelor grațierii asupra despăgubirilor civile

Grațierea lasă să subziste, în mod necesar, obligarea la despăgubiri către partea civilă.

Grațierea are ca obiect doar pedeapsa, iar obligația de dezdăunare, având o cu totul altă natură juridică, este, în mod firesc, scoasă de sub incidența acesteia.

Această soluție are o veche tradiție, fiind fundamentată încă în doctrina juridică a secolului al XVl – lea.

Soluția respingerii recursului părții civile, prin care solicita despăgubirea integrală, arătând că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că i-au fost restituite toate bunurile, cu motivarea că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată, este, prin urmare, criticabilă.

2. Limitele efectelor grațierii asupra cheltuielilor judiciare avansate de stat și asupra cheltuielilor judiciare făcute de părți

Grațierea nu stinge obligația de a plăti cheltuielile de procedura.

De asemenea, intervenirea grațierii nu înlătură dreptul părții vătămate ia recuperarea cheltuielilor de judecată, prevăzut de art. 193 C. proc. pen.

Și într-un caz și în celălalt, temeiul obligației inculpatului sau a condamnatului îl constituie culpa procesuală.

Secțiunea III

Concluzii

Grațierea colectivă reprezintă un mijloc de individualizare (adaptare) legală a pedepsei,în vreme ce grațierea individuală constituie o modalitate de individualizare administrativă a pedepsei.

Gh. Dărîngă, op. cit, p. 585.

Trib. jud. Brașov, dec. pen.nr. 561/1981 (nepubl.)

Supra, p. 338-350.

Actul normativ de grațiere este retroactiv, prin aceea că privește
pedepsele pentru infracțiuni săvârșite până la data adoptării sale, însă
efectele sale se produc numai pentru viitor (ex nune).

O pedeapsă grațiată produce aceleași efecte ca o pedeapsă executată.

Este necesară individualizarea completă a pedepsei, chiar dacă urmează a se constata că aceasta este grațiată.

Condiția care afectează actului juridic al grațierii are caracter rezolutoriu, nu suspensiv. Prin urmare, grațierea condiționată are consecințe
juridice identice cu cea necondiționată, deosebindu-se de aceasta
numai prin caracterul său provizoriu.

Obiectul grațierilor colective îl constituie pedepsele stabilite pentru concursul de infracțiuni, pluralitatea intermediară și recidiva postcondamnatorie, când recidiviștii nu sunt exceptați, nicidecum pedeapsa rezultată.

g) în situația revocării grațierii condiționate, datorită săvârșirii unei infracțiuni intenționate înăuntrul termenului de încercare, nu există diferență de tratament juridic între infractorii recidiviști și cei care nu se găsesc în această stare.

h) Dacă sunt întrunite cerințele ari. 37 lit. a C. pen., datorită sistemului sancționator care derogă de la cel comun, va exista o recidivă specială.

i) Asupra pedepselor a căror executare a fost suspendată condiționat, grațierea condiționată produce doar efecte revocabile (reducerea termenului de încercare), nu și irevocabile (reabilitarea de drept).

j) în cazul în care primul termen al recidivei este format dintr-un concurs de infracțiuni, se aplică mai întâi regulile concursului de infracțiuni, numai dacă pedeapsa negrațiată este mai mică sau egală cu cea negrațiată.

G. Levasseur, A. Chavanne, op. cit., p. 226.

Damhouder, "De abolilionibus", CXLVl Nr. 4, cilat apud 1. Tanoviceanu, V. Dongoroz, op. cit., p. 782-783.

V. Papadopol, Nota III la dec. pen. nr. 36/1985 a Trib. jud. Sibiu, în "RRD" nr. 2/1986, p.6

Principiul întâietății aplicării dispozițiilor privind concursul de infracțiuni nu va fi incident în următoarele situații:

– pedeapsa negrațiată este mai mare decât cea grațiată;

– intervenirea liberării condiționate referitor la pedeapsa exceptată de
la grațiere;

– o pedeapsă este grațiată total, iar alta parțial, condamnatul liberându-se condiționat din executarea fracțiunii negrațiate;

– pedeapsa negrațiată, referitor la care s-a dispus revocarea executării la locul de muncă, este mai mare decât cea grațiată.

Bibliografie

R. Garraud, "Trăite Iheorique et pratique du droil penal franșais", 3ed. Librairie de la Societe de Recueil Sirey, Paris, 1914, p. 633.

I. Oancea, "Tratat de drepl penal", Partea generală, Editura "AII", București, 1994, p..:

M. Basarab, "Drept penal", Partea generală, Voi. II, Editura Fundației "Cherr. lași, 1992, p. 504; M. Zolyneak,

C. Bulai, în "Explicații teorelice ale Codului penal român", Partea genera Editura Academiei R. S. România, București, 1970, p. 123.

A. Cocaină, "Recidiva în dreplul penal român". Editura "Lumina Lex", București.1992, p. 52.

J. Grigoraș, "Unele problemt; ale grațierii condiționate cu referire la practica Tribunalului Suprem", în "RRD" nr. 10/1974, p. 31;

L. Biro, "Stabilirea momentului in care condamnatul beneficiază de grajiere", in "RRD" nr. 4/1972, p. 110.

M. Petrușca, G. Simon, Nota i la dec. pen. nr. 371/1971 a Trib. jud. Arad, "in "RRD" nr. 10/1972, p. 159.

; P. Bouzat, J. Pinatel, "Traité de droil pénal et de criminologie", Tome I, Librairie Dalloz, Paris, 1963, p. 673;

4 W. Platzguinmer, "Grundzii^e des ostrreichischen Strafverfahrens", Springer Verlag.
Wien-New-York, 1994, p. 246.

2 M. Franchimont, citat de N. Volonciu, "Tratat de procedură penală", Partea generală, Voi. II, Editura "Paideia", București, 1994, p. 230.