Drepturile Persoanelor Private In Mod Legal DE Libertate

CUVÂNT ÎNAINTE

După anul 1990 în România au intervenit modificări în toate segmentele activității sociale, politice, legislative și culturale. Începând cu acest an s-au căutat modalități de adaptare a situației, astfel încât să se ajungă la posibilitatea alinierii la un sistem de viață european și internațional. Atingerea dezideratelor a întâlnit de-a lungul timpului o serie de impedimente de ordin material, financiar sau pur și simplu de mentalitate în rândul populației, ceea ce nu a dus decât la o luptă mai aprigă pentru o reușită cât mai sigură. Dacă la acea dată nu se sedimentase pe deplin o clară viziune asupra unor principii democratice de tip occidental, s-a ajuns la concluzia că fără o adaptare la Principiile fundamentale ale drepturilor omului și fără respectarea lor așa cum sunt prevăzute în documente, precum: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Acordul Internațional al Drepturilor Civile și Politice sau Convenția Națiunilor Unite împotriva torturii și a altor tratamente sau sancțiuni crude, inumane ori degradante, nu se poate fundamenta o societate de tip concurențial.

Începând cu același an, 1990- Direcția Generală a Penitenciarelor, subordonată până la acea oră Ministerului de Interne, a trecut în subordinea Ministerului de Justiție. Acest fapt a dus la o mai bună administrare a justiției pusă în slujba societății și a cetățeanului. Datorită specificului de instituție de tip închis unitățile penitenciare din țară și viața în penitenciar erau privite ca un subiect tabu. Pentru înlăturarea acestei situații s-a încercat o mediatizare a vieții din detenție care să ducă la cunoașterea și clarificarea unor aspecte în rândul populației, astfel încât să poată fi observate eforturile și sacrificiile făcute pentru îmbunătățirea/ ridicarea standardelor de viață ale persoanelor private de libertate. La baza eforturilor a stat, cum este și normal, un pachet de normative ce a urmărit în mod constant îmbunătățirea activităților și ridicarea randamentului acestora, precum și o interrelaționare eficientă între persoanele private de libertate și personalul din unități.

Tocmai pentru realizarea acestei deschideri către societate și creearea unei transparențe, în anul 2003 s-au emis ordine și instrucțiuni ale directorului general al Direcției Generale a Penitenciarelor (Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 3352/ 2003 privind ,,dreptul la hrană al deținuților” și Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 383/ 2003 privind ,,clasificarea în categoria deținuților periculoși”), precum și o Ordonanță de Urgență a Guvernului României nr. 56/ 25 iunie 2003 privind ,,unele drepturi ale persoanelor private de libertate”, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, document ce oferă oricărei persoane posibilitatea de documentare în materie legislativă. Datorită importanței care se acordă acestor drepturi spre a nu fi încălcate sau diminuate, această Ordonanță de Urgență a Guvernului României nr. 56/ 2003 a devenit Legea nr. 304/ 2003, fiind singura lege care se referă la activitatea penitenciară emisă după anul 1990.

Pe de altă parte, datorită importanței care se acordă acestor drepturi ale persoanelor private de libertate, în cadrul Raportului nr. 2148/12.02.2004 privind activitatea desfășurată de Direcția Generală a Penitenciarelor și unitățile subordonate în anul 2003, în cadrul primului capitol, la titlul 13 intitulat ,,Activități specifice pentru asigurarea drepturilor deținuților, în conformitate cu normele europene” se face referire la ele.

În cuprinsul său regăsim date privind preocuparea pentru asigurarea dreptului la hrană, la echipament și cazarmament, la remunerarea muncii prestate, la instruire și la dreptul de acordare a asistenței medicale.

Printre date regăsim faptul că în anul 2003 s-au realizat 3.000 costume de doc și 1.750 perechi de bocanci pentru echiparea deținuților, precum și faptul că ,,se află în curs de finalizare confecționarea a 3.500 costume” din material de blug pentru arestații preventiv, ,,fără caracteristici și însemne penale”. Printre altele, mai regăsim și date privind achiziționarea de stații de oxigen lichid pentru spitalele penitenciar, de mijloace de transport în leasing, confecționarea de materiale de cazarmament și alimentarea cu apă curentă a tuturor camerelor de detenție.

CAPITOLUL I

REGLEMENTĂRI GENERALE PRIVIND DREPTURILE DEȚINUȚILOR

1.1. Reglementări privind drepturile deținuților în documentele internaționale

Multe țări din diferite zone ale lumii au semnat și ratificat tratate, convenții, acorduri și reguli internaționale care confirmă drepturi ale persoanelor , și implicit, ale celor private în mod legal de libertate. Dintre cele mai importante, amintim:

– Declarația Universală a Drepturilor Omului;

– Acordul Internațional al Drepturilor Civile și Politice;

– Convenția Națiunilor Unite împotriva torturii și a altor tratamente sau sancțiuni crude, inumane sau degradante.

O altă serie de reglementări în acest sens o întâlnim în Regulile europene pentru penitenciare ( Regula nr. (82)16 privitoare la concediul penitenciar, Regula nr. (84)12 privitoare la deținuții străini, Regula nr. (87)25 privitoare la lupta împotriva S.I.D.A. în penitenciare, Regula nr. 1469/ 2000 privind mamele și copiii în penitenciare, Regula nr. (87)3 privind regulile europene pentru penitenciare, Regula nr. 1340/ 1997 privind efectele detenției în plan familial și social ), precum și în Regulile de la Beijing privind administrarea justiției pentru minori, Direcțiile de la Riad pentru prevenirea delicvenței juvenile și Rezoluția nr. 45- 112 a Organizației Națiunilor Unite privind protecția minorilor privați de libertate.

S-a întrevăzut necesitatea unei lucrări în care să fie regăsite o mare parte din reglementările internaționale privitoare, în special la regimul penitenciar, astfel încât în anul 1995 a apărut „A pune regulile în acțiune”— un manual internațional privind o bună practică în penitenciar, realizat de un colectiv de specialiști de la Națiunile Unite și Penal Reform Internațional, publicat la Haga. Un real sprijin la această lucrare a fost acordat de specialiștii din Ministerul de Justiție din Olanda.

În această amplă lucrare, amplă atât din punct de vedere al volumului de reglementări, cât și din punct de vedere al importanței acestor reglementări, se tratează un grup de drepturi ale omului aplicabile deținuților:

-dreptul la viață și integritatea persoanei;

-dreptul de a fi protejat față de orice tortură sau altă formă de maltratare ;

-dreptul la sănătate;

-dreptul la respectul demnității umane;

-dreptul la procese legale;

-dreptul la libertate fără sclavie;

-dreptul la libertatea de conștiință și gândire;

-dreptul la libertate religioasă;

-dreptul la a i se respecta viața de familie,

-dreptul la autodezvoltare.

Tot în această lucrare, în introducere, se prevăd drepturile de bază ale omului.

Țările au reafirmat de asemenea, aceste drepturi prin convenții sau acorduri regionale.

1.2. Reglementări privind drepturile deținuților în legislația internă

Reglementări privind drepturile deținuților În România, evoluția reglementărilor în această materie, a cunoscut de-a lungul timpului o treptată și pozitivă ascendență.

Amintim în primul rând Constituția României din 8 decembrie 1991 modificată și completată în anul 2003; Ordonanța de Urgență nr. 56/ 2003 privind unele drepturi ale prsoanelor private de libertate, devenită între timp Legea nr. 304/ 2003; Ordinul directorului general al Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 3352/ 2003 referitor la normele de hrană în penitenciare; acte normative referitoare la „Drepturile persoanelor deținute potrivit Declarației Universale ale Drepturilor Omului”; Legea nr. 23 /1969 modificată și completată prin Legea nr. 8/ 1973; Regulamentul de pază, escortare și supraveghere a deținuților; iar mai recent, o serie de ordine ale ministrului de justiție: Ordinul ministrului de justiție nr. 2177/ 13.09.2002 privind acordarea dreptului la pachete, vizită, corespondență și țigări, Ordinul ministrului de justiție nr. 2713/ 15.11.2001, referitor la „Instrucțiunile privind aplicarea normelor de hrană pe timp de pace, pentru efectivele din Ministerul Justiției- Direcția Generală a Penitenciarelor”, Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 87410/ 29.11.2001- referitor la echipament și cazarmament; Ordinul ministrului de justiție nr. 795/ 30.03.2000 privind regimul aplicat deținuților aflați în refuz de hrană; Ordinul ministrului de justiție nr. 778/ 24.03.2000 privind regimul aplicat deținuților sancționați cu măsura disciplinară a izolării severe.

Vom aborda problema drepturilor persoanelor aflate în detenție, fie condamnate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie arestate preventiv. După cum bine se cunoaște, acestor drepturi li se dă o importanță deosebită, poate tocmai datorită faptului că aceste persoane private de libertate pe baza unui temei juridic, sunt supuse unui regim care prezintă ca principală caracteristică o posibilitate de apărare incompletă.

O serie din drepturile prevăzute în Constituția României, sunt aplicabile și trebuiesc aplicate întocmai persoanelor private de libertate; iar pe lângă acestea, sunt prevăzute și alte norme complementare acestora.

Astfel, se recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase. ,,Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români . Cetățenii beneficiază de drepturi și de libertăți consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea. Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penalesau convenționale mai favorabile” .

Referitor la egalitatea în drepturi a persoanelor, se prevede, în art. 16 din Constituția României, că „cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege”.

Accesul liber la justiție permite oricărei persoane a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept1. .

Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

O prevedere constituțională foarte importantă, cu unele conexiuni în domeniul penitenciar este art. 22(2) din Constituție, care prevede că „nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant’’. Alineatul (3) al aceluiași articol prevede că „pedeapsa cu moartea este interzisă’’.

Reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Reținerea nu poate depăși 24 de ore. Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalității mandatului, arestatul se poate plânge judecătorului, care este obligat să se pronunțe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aprobă numai de instanța de judecată. Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștință, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen, se aduce la cunoștință numai în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Eliberarea celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au încetat sau au dispărut.

Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.

,, Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii” (art.23 al Conspune regulile în acțiune”— un manual internațional privind o bună practică în penitenciar, realizat de un colectiv de specialiști de la Națiunile Unite și Penal Reform Internațional, publicat la Haga. Un real sprijin la această lucrare a fost acordat de specialiștii din Ministerul de Justiție din Olanda.

În această amplă lucrare, amplă atât din punct de vedere al volumului de reglementări, cât și din punct de vedere al importanței acestor reglementări, se tratează un grup de drepturi ale omului aplicabile deținuților:

-dreptul la viață și integritatea persoanei;

-dreptul de a fi protejat față de orice tortură sau altă formă de maltratare ;

-dreptul la sănătate;

-dreptul la respectul demnității umane;

-dreptul la procese legale;

-dreptul la libertate fără sclavie;

-dreptul la libertatea de conștiință și gândire;

-dreptul la libertate religioasă;

-dreptul la a i se respecta viața de familie,

-dreptul la autodezvoltare.

Tot în această lucrare, în introducere, se prevăd drepturile de bază ale omului.

Țările au reafirmat de asemenea, aceste drepturi prin convenții sau acorduri regionale.

1.2. Reglementări privind drepturile deținuților în legislația internă

Reglementări privind drepturile deținuților În România, evoluția reglementărilor în această materie, a cunoscut de-a lungul timpului o treptată și pozitivă ascendență.

Amintim în primul rând Constituția României din 8 decembrie 1991 modificată și completată în anul 2003; Ordonanța de Urgență nr. 56/ 2003 privind unele drepturi ale prsoanelor private de libertate, devenită între timp Legea nr. 304/ 2003; Ordinul directorului general al Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 3352/ 2003 referitor la normele de hrană în penitenciare; acte normative referitoare la „Drepturile persoanelor deținute potrivit Declarației Universale ale Drepturilor Omului”; Legea nr. 23 /1969 modificată și completată prin Legea nr. 8/ 1973; Regulamentul de pază, escortare și supraveghere a deținuților; iar mai recent, o serie de ordine ale ministrului de justiție: Ordinul ministrului de justiție nr. 2177/ 13.09.2002 privind acordarea dreptului la pachete, vizită, corespondență și țigări, Ordinul ministrului de justiție nr. 2713/ 15.11.2001, referitor la „Instrucțiunile privind aplicarea normelor de hrană pe timp de pace, pentru efectivele din Ministerul Justiției- Direcția Generală a Penitenciarelor”, Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 87410/ 29.11.2001- referitor la echipament și cazarmament; Ordinul ministrului de justiție nr. 795/ 30.03.2000 privind regimul aplicat deținuților aflați în refuz de hrană; Ordinul ministrului de justiție nr. 778/ 24.03.2000 privind regimul aplicat deținuților sancționați cu măsura disciplinară a izolării severe.

Vom aborda problema drepturilor persoanelor aflate în detenție, fie condamnate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie arestate preventiv. După cum bine se cunoaște, acestor drepturi li se dă o importanță deosebită, poate tocmai datorită faptului că aceste persoane private de libertate pe baza unui temei juridic, sunt supuse unui regim care prezintă ca principală caracteristică o posibilitate de apărare incompletă.

O serie din drepturile prevăzute în Constituția României, sunt aplicabile și trebuiesc aplicate întocmai persoanelor private de libertate; iar pe lângă acestea, sunt prevăzute și alte norme complementare acestora.

Astfel, se recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase. ,,Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români . Cetățenii beneficiază de drepturi și de libertăți consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea. Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penalesau convenționale mai favorabile” .

Referitor la egalitatea în drepturi a persoanelor, se prevede, în art. 16 din Constituția României, că „cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege”.

Accesul liber la justiție permite oricărei persoane a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept1. .

Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate.

O prevedere constituțională foarte importantă, cu unele conexiuni în domeniul penitenciar este art. 22(2) din Constituție, care prevede că „nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant’’. Alineatul (3) al aceluiași articol prevede că „pedeapsa cu moartea este interzisă’’.

Reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Reținerea nu poate depăși 24 de ore. Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalității mandatului, arestatul se poate plânge judecătorului, care este obligat să se pronunțe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aprobă numai de instanța de judecată. Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștință, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen, se aduce la cunoștință numai în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Eliberarea celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au încetat sau au dispărut.

Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.

,, Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii” (art.23 al Constituției României ).

Dreptul la apărare est garantat, în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1. art. 21 din Constituția României, revizuită

Conform art.28 din Constituția României, ,, secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil” .

,, Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă” (art.29 al Constituției României ).

Referitor la dreptul la informație al persoanelor, acestea au dreptul de a avea acces la orice informație de interes public, drept care nu poate fi îngrădit. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra prolemelor de interes personal.

Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice ( conform art. 34 al Constituției României ).

În art. 42 al Constituției României se prevede că „nu constituie muncă forțată: b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată’’.

Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor. Autoritățile publice au obligația de a răspunde la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii.

Art. 53 al Constituției României prevede că: „exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății. Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei”. Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale ( conform art. 52 al Constituției României ).

Cetățenii aparținând minorităților naționale, precum și persoanele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română, au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a spune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit ( conform art. 124- 128 din Constituția României, completată).

În Legea nr. 23/18 noiembrie 1969, republicată – privind executarea pedepselor (apărută în Monitorul Oficial nr.62 din 2 mai 1973), sunt prevăzute următoarele drepturi ale persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii într-un așezământ de detenție sau a persoanelor arestate preventiv ori a celor sancționate cu o pedeapsă contravențională:

-dreptul la asistență medicală;

-dreptul la hrană;

-dreptul la echipament și cazarmament;

-dreptul la corespondență;

-dreptul la plimbare;

-dreptul la pachete, vizite, țigări;

-dreptul de a petiționa;

-dreptul la informare.

* Drepturile deținuților în Proiectele de lege privind executarea pedepsei cu închisoarea și Legea nr. 304/ 2003 referitoare la unele drepturi ale persoanelor private de libertate

În importanta sa lucrare – Fenomenologia penitenciară, Gheorghe Florian afirma că : ,,Penitenciarul este în principal o funcție a justiției și nu a puterii. Ca urmare, închisoarea asigură un serviciu social distinct, scopul său principal fiind acela de a servi comunitatea” 1..

1 . dr. Ghe. Florian, ,,Fenomenologie Penitenciară”, Editura Oscar Print, București, 2003, pag. 31

Tocmai din acest considerent, după anul 1989, relația dintre administrația penitenciarelor și societate a trebuit să se muleze pe principiile guvernate de liniile directoare ale dezideratelor perioadei respective și mai ales, pe mult mediatizata transparență. Deși la momentul impactului realității din viața socială românească cu cea din occident au apărut mari semne de întrebare, s-a încercat cu mari eforturi- financiare, materiale și nu în ultimul rând, umane; o aliniere la modul de trai net superior din statele dezvoltate. Puțin câte puțin, în mai toate sectoarele de activitate ce impuneau o reformă caracteristică acestora, s-a ajuns într-o perioadă relativ scurtă la o definire și delimitare concretă a scopurilor și a posibilităților de atingere a lor.

S-a trecut treptat le realizarea unui normativ bazat pe principii și recomandări internaționale, recomandări care să vină în sprijinul unei cât mai eficiente activități. Având ca fundament o serie de astfel de reglementări precum: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Regulile de la Beijing, Regulile europene pentru penitenciare, Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților, Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime inumane sau degradante ș. a., a fost de așteptat să se elaboreze normativele interne în același ton, și pe cât posibil cu o sferă cât mai mare de cuprindere a relațiilor și muncii administrației penitenciare, precum și a modului de viață a persoanelor condamnate din unitățile de deținere. Eforturile susținute depuse în acest domeniu, al reglementării, au dus treptat și relevant la o concretizare în fapt a unor ordine și instrucțiuni care să asigure fluența reală, de necontestat în derularea activităților și programelor.

Un aspect important îl reprezintă Legea nr. 23/1969, modificată și completată prin Legea nr. 8/1973- ,,Lege privind executarea pedepselor privative de libertate”, din punct de vedere al necesității actualizării sale și al corelării cu standardele europene și internaționale.

Urmând structura proiectului de lege din 1992, tratat în lucrarea Drept execuțional penal- Ion Oancea, persoanelor deținute li se recunosc următoarele drepturi 1.:

dreptul de a înștiința familia ori anumite persoane asupra faptului încarcerării

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 1. Ion Oancea, ,,Drept Execuțional Penal”,Editura ALL, București, 1992, a se vedea pagina 116

sale, în situația în care acesta nu poate să-și exercite acest drept, obligația revine conducerii penitenciarului, iar în situația condamnatului minor sau al unei persoane care nu are capacitatea de a înțelege drepturile sale, conducerea penitenciarului are obligația de a înștiința părinții, tutorele sau avocatul său.

– dreptul condamnatului de a se consulta cu avocatul ( art. 14 ) prevede obligația administrației penitenciare de a-l asigura ( chiar de a-l ajuta pe deținut în acest sens ), precum și interdicția de a se suprima sau restrânge acest drept, cu excepția situațiilor speciale.

– dreptul condamnatului de a primi vizite, în special ale membrilor de familie și de a coresponda cu aceștia era restrâns decât în situații speciale (controlul corespondenței și al persoanelor vizitatoare ) 1. .

– dreptul condamnatului la îngrijire, tratament medical și medicamente gratuite.

– dreptul condamnatului la instruire face referire la activitățile recreative și culturale, precum și la cele religioase sau de alfabetizare. Se prevede că deținutul are dreptul de a obține de la administrație sau din resurse proprii, material cu conținut educativ, cultural și de informare 2. .

– dreptul condamnatului de a i se respecta credința religioasă incumbă din partea personalului penitenciarului obligația de a nu-i restricționa posibilitatea de a participa la serviciile religioase din locul de deținere sau de a se întâlni cu un reprezentant al cultului său 3. .

dreptul condamnatului de a se plânge împotriva încălcării prevederilor legale se exercită direct de deținut, un membru al familiei sale sau orice altă persoană și sesizarea se poate îndrepta către ,,judecătorul pentru executarea pedepselor, ministerului public, până la ministrul justiției „. Administrația penitenciarului are obligația de a asigura confidențialitatea plângerii, dacă deținutul cere acest lucru 4. .

În proiectul de lege privind executarea pedepselor și a măsurilor preventive cu privare de libertate din 1999, în cadrul capitolului II/ secțiunea a III-a, la articolele

1. art. 13- Proiectul de executare a pedepselor privative de libertate din 1992

2. art.17 și 18, ibidem

3. art. 19, ibidem

4. art. 20, ibidem

31 și 32 se face referire la drepturile deținuților.

Față de anteriorul proiect de lege, la art. 31(3)- referitor la dreptul de petiționare al condamnaților, se prevede în mod expres faptul că: ,, petițiile și corespondența condamnaților … au caracter confidențial”. Pe de altă parte, în continuare se prevede:,, convorbirile telefonice sunt permise …, iar când aceștia nu dispun de mijloacele necesare, cheltuielile vor fi suportate de către administrația penitenciarului”.

Un alt aspect prevăzut expres este cel la pachete ( prevăzându-se conținutul lor:

articole sportive, îmbrăcăminte, cărți, T.V. ș.a. ) 1., țigări, sume de bani în lei. Tot în acest aliniat se prevede că deținutul poate primi medicamente cu acordul medicului unității.

Art. 32(2) precizează că exercitarea dreptului la libertate spirituală a condamnaților nu trebuie să aducă atingere libertății spirituale a celorlalți condamnați.

Referiri la drepturi se fac și la art. 42(2) 2. unde regăsim: ,, munca deținuților este remunerată”, iar la alin. (3)- ,, muncile cu caracter gospodăresc din interiorul penitenciarului nu se remunerează, dar vor fi avute în vedere la stabilirea fracțiunilor de pedeapsă pentru munca prestată”.

Dreptul la instruire școlară și formare profesională dă posibilitatea deținutului de a urma atât ciclul primar ( la care face referire și proiectul de lege din 1992 ), cât și cel mediu- liceal; cursurile liceale și universitare urmându-se în sistemul fără frecvență- însă toate acestea pe cheltuiala condamnatului, altor persoane fizice sau juridice în numele acestora 3. .

Art. 70 prevede anumite situații speciale referitoare la dreptul la asistență medicală, astfel:

– la alin. 1 se asigură asistența medicală prenatală și postnatală a femeilor condamnate sau aflate în stare de arestare preventivă, însărcinate; și pe cât posibil, acestea să nască în afara locului de deținere – în caz contrar, acestea să nască în

1. art. 44 din Proiectul de lege a executării pedepselor privative de libertate, 1992

art. 49, ibidem

art. 31(4,) ibidem

spitalul penitenciar;

– la alin. 3 se dă posibilitatea ca la împlinirea vârstei de 18 luni sau anterior, copilul să fie dat în îngrijire spre creștere,cu acordul mamei, familiei sau altei persoane anume.

În Proiectul Regulamentului privind aplicarea Legii executării pedepselor și a măsurilor preventive cu privare de libertate ( 22. 02. 2000), la capitolul III / secțiunea a IV-a intitulată – ,, Drepturile și obligațiile condamnaților ” – în cadrul art. 60 regăsim

dreptul fiecărui condamnat la plimbare în spații special amenajate, cu o durată de minim o oră pe zi.

Art. 62 condiționează dreptul la vizită prin precizarea: ,, condamnatul poate fi vizitat de cel mult două persoane în același timp, însoțite de doi copii”.

Dreptul la corespondență 1. este nelimitat pentru toți condamnații, iar dreptul la efectuarea convorbirilor telefonice se face pe cheltuiala acestora.

Până la momentul actual, cum se subînțelege, cel mai complex și mai cuprinzător și mai complex proiect de lege privind executarea pedepselor și a măsurilor preventive cu privare de libertate, este cel elaborat în anul 2003. Acesta cuprinde dispoziții conforme cu cele internaționale și europene în domeniu, precum și unele dispoziții ce prezintă față de anterioarele proiecte de lege, caracter de noutate.

Pentru a observa importanța noului proiect ne putem referi, în primul rând, la prevederea art. 2(2)- unde se interzice supunerea deținutului la tortură sau orice fel de tratament cu cruzime, inuman ori degradant- respectându-seastfel dreptul la integritate fizică și psihică a sa.

Dreptul la informație a condamnaților se exercită prin accesul liber la orice informație de interes public.

În cap. IV/ secțiunea 1- Drepturile persoanelor condamnate, la art. 31(4) se prevede în mod expres faptul că petițiile adresate organizațiilor internaționale cu atribuții jurisdicționale în materia drepturilor omului, a căror competență a fost recunoscută de statul român, nu pot fi întârziate, reținute, cenzurate sau deschise.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1. art. 65- Proiectul de lege privind executarea pedepselor privative de libertate din 2000

Alin. 6 al aceluiași articol precizează: ,, convorbirile telefonice au caracter confidențial”.

O prevedere cuprinsă și în Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 56/ 2003, devenită ulterior Legea nr. 304 din 2003, este cea la care face referire art. 35(4), prin care medicul ce a efectuat controlul medical are obligația de a sesiza procurorul în cazul în care constată că persoana condamnată a fost supusă la rele tratamente, asigurându-se astfel, cu atât mai mult, garantarea dreptului la asistență medicală și la integritatea persoanei.

În cazurile speciale, o noutate intervine în legătură cu acest drept, prin faptul că mamele își pot îngriji copiii în vârstă de până la 12 luni 1..

Art. 37 instituie dreptul persoanelor condamnate de a se căsători în penitenciar, asigurându-li-se după încheierea căsătoriei, o cameră separată în care soții pot rămâne 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului.

O noutate o constituie alin. 5 al acestui articol, prin care se precizează că deținuții din regimul semideschis sau deschis se pot căsători în localitatea în care domiciliază sau în localitatea în raza teritorială a căruia se află penitenciarul, primind în acest scop o învoire de până la 7 zile.

Dreptul la remunerare în urma muncii prestate cunoaște și el modificări ale prevederilor, în sensul că la art. 52(a), procentul ce va reveni persoanei va fi de 30% din totalul sumei obținute ( 25% îi va folosi pe durata executării pedepsei, iar 5% se va consemna la C.E.C.- sumă ce va putea fi ridicată de către deținut în momentul liberării ).

În exercitarea dreptului la instruire, apare o modificare normativă la art. 57(5): ,, taxele și cheltuielile legate de instruirea școlară sunt suportate de Ministerul Educației Naționale, Administrația Națională a Penitenciarelor, persoanelor condamnate sau de alte persoane fizice sau juridice.”

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1. art. 36 (alin.1 și 2)- Proiectul de lege privind executarea pedepselor privative de libertate, 2003

CAPITOLUL II

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA RESPECTAREA DEMNITĂȚII UMANE ȘI LA INTEGRITATE FIZICĂ ȘI PSIHICĂ

Reglementarea internă

Pornind de la Constituția României republicată, articolul 22 – care prevede că: ,, dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant” și continuând cu prevederi ale Codului Penal Român, art. 189 intitulat ,,lipsirea de libertate în mod ilegal”, precum și alte asemenea articole (art. 190 – 195), observăm o accentuată preocupare a problematicii, tocmai datorită faptului că acesta este un drept care nu trebuie privit doar din punctul de vedere al persoanelor libere, cât și al persoanelor private de libertate.

O altă abordare a temei o regăsim în Codul Penal Român, în titlul VI. – Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege, la articolele: art. 246 (abuzul în serviciu contra intereselor persoanei), art. 247 (abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi), art. 250 (purtarea abuzivă), art. 266 (arestarea nelegală și cercetarea abuzivă), art. 268 (represiunea nedreaptă).

Prevederi specifice apar mai ales la articolul 267 (supunerea la rele tratamente) modificat prin Legea nr. 140/1996 și la articolul 267I (tortura, unde regăsim definiția acesteia), articol introdus prin Legea nr. 20/1990 – publicată în Monitorul Oficial nr. 112 din 10 octombrie 1990, partea I.

,,Nici o împrejurare … sau … de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura …”. În acest mod apare prevederea articolului 267I(alin. 5), de aici subînțelegându-se faptul că în nici un caz nu trebuie să existe astfel de practici ilegale nici în unitățile penitenciare. În aceste unități nu numai că nu trebuie a se practica astfel de activități, dar trebuie mers pe modelul curativ1. al politicii penale, urmărindu-se resocializarea și tratamentul persoanei infractorului.

Prin promulgarea Legii nr. 19/ 1990 pentru aderarea României la Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime inumane, sau degradante, s-au adoptat o serie de prevederi, printre care: art. 10 – ,,fiecare stat parte se va îngriji ca datele și informațiile referitoare la interdicția torturii să facă parte integrantă din programul de instruire a personalului civil sau militar însărcinat cu aplicarea legilor, personalului medical, agenților autorității publice și altor persoane care pot interveni în paza, interogatoriul sau tratamentul oricărui individ reținut, arestat sau încarcerat sub orice formă”, art. 11 referitor la evitarea oricărei forme de tortură și art. 13 referitor la plângerile împotriva supunerii la tortură.

2.2. Reglementări internaționale

Problema importantă este dacă și în ce măsură unele limitări suplimentare ale drepturilor omului reprezintă o consecință necesară și justificabilă pentru privarea libertății. Indiferent de împrejurări, orice ființă umană are drepturi fundamentale. Ele nu pot fi retrase fără o justificare legală. Persoanele ținute în arest legal sau în închisoare își pierd pentru un timp dreptul la libertate. Dacă sunt arestați sau închiși ilegal, ei își păstrează toate drepturile, inclusiv dreptul la libertate. Când statul privează o persoană de libertate își asumă sarcina îngrijirii acelei persoane, o primă sarcină a îngrijirii fiind menținerea sănătății acestor persoane. Îngrijirea presupune, de asemenea și datoria de a apăra bunăstarea individului. Drepturile omului aplicabile persoanelor închise sau arestate sunt stabilite de dreptul internațional printr-un număr de convenții și acorduri, care au creat, la rîndul lor acest statut; semnându-le și ratificându-le, statele se obligă să le urmărească prevederile. Cu toate că viața în penitenciar nu poate fi niciodată normală, condițiile din acest așezământ ar trebui să fie cât mai apropiate de viața normală, cu excepția pierderii libertății.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dr. Ungureanu Ștefania, ,,Criminologie”, Bacău, Editura ,,Stema”, 2002, pag. 223

Integritatea fizică și psihică a deținuților este un aspect important și vulnerabil al vieții din penitenciar. Conform articolului 5 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ,,nimeni nu trebuie să facă obiectul unui tratament sau pedepse inumane, degradante, crude sau unei torturi”. Aceasta este confirmată și în art. 7 al Convenției Internaționale privind Drepturile Civile și Politice din anul 1966.

Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților, la regula 31 prevede că: ,, pedepsele corporale, introducerea în celulă întunecoasă ca și toate sancțiunile crude, inumane sau degradante trebuie să fie complet interzise ca sancțiuni disciplinare”, iar Regula 65 menționează faptul că tratamentul condamnaților trebuie să le menajeze respectul față de ei înșiși și de a dezvolta simțul de răspundere în rândul lor.

În Regulile Europene pentru Penitenciare ( Consiliul Europei ), Regula nr. 37 prevede că: ,, pedepsele colective, pedeapsa corporală, pedepsirea prin izolare în celulă fără lumină și toate pedepsele crude, inumane sau degradante se vor interzice cu desăvârșire a fi folosite drept pedepse pentru abateri disciplinare”.

Regulile de la Beijing, prin intermediul Recomandării nr. 17.3., instituie interzicerea aplicarea pedepselor corporale asupra minorilor. Asemenea reglementări le putem regăsi și în cadrul Ansamblului de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare în cadrul Principiilor 1, 3 și 6.

Organisme cu atribuțiuni în materia dreptului la respectarea demnității umane

În materia respectării drepturilor deținuților la respectarea demnității umane și la integritate fizică și psihică, își desfășoară activitatea o serie de organizații naționale sau internaționale, organizații non-guvernamentale sau ale Ministerului de Justiție. Amintim aici organizații precum: A.P.A.D.O.R.-C.H., C.P.T. (Comitetul pentru Prevenirea Torturii), diferite Corpuri de Control ale Ministrului de Justiție. Acestea, pe baza planurilor întocmite anterior vizitelor sau la anumite informații, au acces în unitățile de penitenciare, unde verifică respectarea drepturilor omului, precum și modalitățile de acordare a acestora.

Prin Legea nr. 19/ 1990 pentru aderarea României la Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime inumane sau degradante, Comitetul pentru prevenirea torturii a dobândit drept de control și în țara noastră. În Convenție, la art. 17 și următoarele, sunt reglementate funcțiile acestui organism, compunerea sa, precum și modalitățile de lucru ale sale.

Ca și compunere, Comitetul este format din 10 experți ce prezintă o moralitate deosebită și care sunt mandatați cu titlu personal, ceea ce incumbă în sarcina lor deosebite cunoștințe în materia drepturilor omului. Aceștia sunt aleși pe o perioadă de patru ani, putând fi realeși dacă sunt propuși din nou de către cvorumul aflat în ședință; iar din numărul acestora, 5 membrii aleși arbitrar, își încetează activitatea după primii 2 ani.

Acest Comitet este sprijinit în mod direct de către secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, prin acordarea de personal necesar, cât și de logistica necesară pentru buna desfășurare a activităților .

La primirea unei sesizări conform căreia într-un anumit stat se practică sistematic tortura, Comitetul va cere statului respectiv să colaboreze pentru desfășurarea unei anchete/ unui raport, iar după deliberarea din urma raportului, va trimite statului respectiv concluziile și recomandările privitoare la acele practici nelegale. Comitetul are obligația de a reprezenta statele aderante la Convenție în cadrul conflictelor între ele sau între acestea și alte organizații. Pe de altă parte, ca o altă atribuțiune a sa, Comitetul va prezenta annual un raport statelor membre și Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, asupra activităților desfășurate.

Evoluția reglementărilor în dreptul intern

Referindu-ne în continuare la legislația internă, trebuie să recunoaștem și pe bună dreptate, că Legea nr. 23 din 18 noiembrie 1969, republicată – privind executarea pedepsei cu închisoarea și publicată în Monitorul Oficial nr. 62/ 2 mai 1973, a guvernat o îndelungată perioadă de timp activitatea în sistemul penitenciar. La ora actuală au apărut o serie de ordine care au modificat diferite părți ale acestei legi, însă nu în întregime – dovedindu-se astfel viabilitatea acesteia în timp.

Pornind de la legea sus menționată, precum și de la alte documente (ordine, instrucțiuni privitoare la tratamentul persoanelor deținute), preocuparea de reglementare a continuat (în ordine cronologică) cu Constituția României din 8 decembrie 1991 republicată – art. 22, precum și cu o altă serie de instrucțiuni și ordine (spre exemplu Ordinul ministrului de justiție nr. 778/ 24.03.2000 privitor la regimul aplicat deținuților sancționați cu măsura disciplinară a izolării severe).

2.5. Relementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

În concordanță cu prevederile europene și cu cele internaționale, precum și cu o serie de acte normative interne, au apărut din anul 1992 până în prezent diferite forme ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate. Cea mai completă este varianta apărută în anul 2003 și cuprinde atât reglementări ale Proiectelor precedente, cât și unele noi.

La art. 2 se precizează faptul că: ,,pedepsele și măsurile preventive cu privare de libertate se execută în condiții materiale și morale care să asigure respectul demnității umane. Este interzisă supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse sau a unei măsuri preventive cu privare de libertate la tortură sau orice fel de tratament cu cruzime, inuman ori degradant”.

În concordanță cu dreptul deținuților la respectarea demnității umane și la integritate fizică și psihică, regăsim și prevederile articolului 3 din același Proiect de lege. Acest articol instituie interzicerea oricărei forme de discriminare pe orice temei, în executarea pedepselor și a măsurilor preventive cu privare de libertate sau în aplicarea tratamentului egal pentru aceeași categorie de deținuți.

CAPITOLUL III

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA LIBERTATEA CONȘTIINȚEI

Reglementarea internă

Pornind cum este normal, de la prevederile Constituției României, revizuită – art.4, în care se interzice discriminarea – printre altele, pe bază de opinie a cetățenilor în România; art. 6 prin care statul român recunoaște și garantează persoanelor dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor; art. 29 care precizează: ,,libertatea gândirii și a opiniilor … nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc”, și continuând cu precizări concordante ale diferitelor ordine de linie în această direcție, putem afirma fără ezitare că dreptul presoanelor private în mod legal de libertate este, alături de dreptul la respectarea demnității umane și la integritatea fizică și psihică, unul dintre cele mai importante drepturi ale oricărei persoane.

În Codul Penal al României la art. 205 (insulta) și art. 206 (calomnia), regăsim precizări conform cărora atingerile aduse onoarei sau reputației unei persoane constituie infracțiuni și se pedepsesc de legea penală.

Reglementări internaționale

Datorită importanței acestui drept al persoanelor, în cadrul Declarației Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 regăsim încă din primul articol precizări precum:,, toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității”.

De asemenea, prevederi similare se găsesc și la art. 18 și art. 19, prin care se recunoaște persoanelor dreptul la libertatea gândirii, de conștiință, precum și libertatea de a-și manifesta convingerea în mod public sau în particular.

Ansamblul de Reguli Minime pentru tratamentul deținuților de la 30 august 1955, în prima parte a sa la Regula 6 instituie principiul conform căruia regulile trebuie aplicate în mod imparțial, fiind interzisă discriminarea pe bază de prejudecăți sau din cauza unor precepte morale ale persoanei sau grupului din care face parte persoana condamnată.

În acord cu reglementările sus menționate regăsim alte asemenea în Regulile europene pentru penitenciare la art. 2, precum și în cadrul Regulilor de la Beijing aplicabile minorilor, la art. 2.1. – unde se interzice aplicarea în mod discreționar a acestora, pe diferite temeiuri. Art. 2.1. urmează principiul 2 al Declarației drepturilor copilului.

Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare, la art. 5/1 precizează expres faptul că este interzisă orice discriminare în aplicarea uniformă a acestor principii.

3.3. Reglementarea Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

Art. 4. al Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate din anul 2003 precizează: ,, libertatea gândirii și a opiniilor … ale persoanelor condamnate, reținute sau arestate preventiv nu pot fi îngrădite”.

Din acest text și în coroborare cu cele anterior menționate, desprindem concluzia că nu pot exista factori (din punct de vedere legal) care să influențeze libertatea de exprimare a opiniilor sau libera conștiință a persoanei condamnate.

Privind problematica din alt punct de vedere, acest drept al oricărei persoane, deci și al persoanelor încarcerate, nu este și nu trebuie să fie îngrădit sau afectat de voința arbitrară a persoanelor desemnate cu aplicarea diferitelor programe menite a educa în spiritul recunoașterii valorilor sau de diferite instituții în care deținuții își desfășoară activitățile.

CAPITOLUL IV

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA INFORMAȚIE

Reglementarea internă

Vom începe cu prevederile constituționale. Articolul 31 din Constituția României revizuită, referitor la dreptul la informație al cetățenilor instituie dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit (1). (2) ,,Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal”. Pe de altă parte, (3) dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau siguranța națională. (4) ,, Mijloacele de informare în masă, publice sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”.

Este un fapt bine cunoscut că fără informație orice persoană este izolată de restul colectivității în care trăiește și acest lucru duce, inevitabil, la regresia morală a sa. Acest fapt are, de asemenea, implicații negative în viața respectivei persoane, dar și în modul de comportare care va fi perturbat de acest important factor- informația.

În Legea nr. 23/ 1969 completată, în capitolul III., secțiunea a IV.-a „Contactul cu lumea exterioară”, în art. 51- 52 este prevăzut dreptul deținuților la informație.

Dreptul deținuților la informațiile de interes public se exercită prin lectura ziarelor cotidiene, a periodicelor și a altor publicații, prin emisiuni radiofonice sau televizate, conferințe, sau prin orice alte mijloace similare autorizate sau controlate de administrația penitenciară. Administrația locurilor de deținere trebuie să ia măsuri pentru a răspunde nevoilor pe care le implică dreptul la informație al străinilor care au dificultăți lingvistice.

Deținutului i se îngăduie, în măsura posibilului, să-și satisfacă nevoile spirituale și morale impuse de credința sa religioasă, să participe la servicii sau reuniuni organizate în locurile de deținere și să posede cărți, publicații și obiecte de cult necesare.

Reglementări internaționale

Începând cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, unde la art. 19 se prevede că: ,, orice om are dreptul … și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații …” și continuând cu Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților – art. 35, în care regăsim prevederi precum faptul că ,,la intrarea în penitenciar, fiecărui deținut trebuie să i se aducă la cunoștință în scris informațiile privitoare la regimul deținuților din categoria sa, regulile disciplinare ale locului de deținere și mijloacele autorizate pentru obținerea informațiilor; iar în cazul în care acesta este analfabet, aceste informări se vor face oral”.

Regula nr. 39 din același document internațional menționează că persoanele deținute trebuie să fie ținute în mod regulat la curent cu evenimentele prin lecturarea zilnică a ziarelor sau a publicațiilor penale, prin emisiunile radiofonice, conferințe sau orice alt mijloc autorizat sau controlat de către administrația locului de deținere.

Conform Regulilor de la Beijing aplicabile minorilor, ,,din clipa în care un minor este arestat, sunt informați părinții sau tutorele său imediat sau, dacă aceasta nu este posibil, în cel mai scurt timp” (10.1.).

În acord cu aceste reglementări, regăsim și regula nr. 41.1 din Regulile europene pentru penitenciare și principiul 10. din Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare.

Evoluția reglementărilor în dreptul intern

După cum bine se cunoaște, în fiecare penitenciar există biblioteci dotate cu numeroase volume de cărți, ziare și reviste, atât de cultură generală, cât și de beletristică, tehnică, S.F., natură, sport ș.a. De asemenea, în cadrul programelor educaționale, există numeroase dezbateri cu implicații informaționale. Programul zilnic T.V. difuzat în penitenciare cuprinde emisiuni educaționale și de informare a deținuților asupra situației din țară.

Conform ordinelor Ministerului Justiției, deținuții, în vederea dreptului la informare, au dreptul să posede aparate radio și radio-casetofoane conectate le baterii. Un alt mijloc de informare a deținuților este cel prin intermediul ziarelor; la nevoie, deținuții având dreptul și posibilitatea de a-și achiziționa ziare, cărți și reviste cu un caracter decent prin exercitarea dreptului de a face cumpărături.

Deținuții mai pot uza de dreptul la informație și în cazul informării acestora asupra diferitelor situații în care sunt implicați (informarea făcută de avocat asupra unui caz).

Pornindu-se de la Legea 23/ 1969 republicată, s-a ajuns treptat la o ,,actualizare” a prevederilor, cu ajutorul ordinelor și instrucțiunilor ulterioare. Dacă la început deținuții nu beneficiau de atâtea mijloace de informare, cu timpul s-a ajuns nu numai la o diversificare a lor, cât și la desfășurarea de programe specifice menite a aduce la cunoștința acestor persoane cele mai noi reglementări și modificări în sistemul legislativ românesc. Astfel, la ora actuală putem afirma că persoanele deținute în unitățile penitenciare beneficiază de dreptul la informare, având la dispoziție aproximativ aceleași mijloace de informație ca și persoanele libere.

4.4. Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

În cap.I, la art. 5 al Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate întâlnim precizarea: ,, dreptul persoanelor condamnate, reținute sau arestate preventiv de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit”.

În conformitate cu prevederile internaționale, se precizează faptul că persoanelor deținute li se vor aduce la cunoștință dispozițiile regulamentelor de ordine interioară și alte asemenea, prin afișarea în locuri accesibile; persoanelor cu deficiențe de percepere comunicarea se va face verbal sau în moduri specifice și se va reține acest fapt într-un proces verbal.

CAPITOLUL V

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA PETIȚIONARE

Reglementarea internă

Acest drept al deținuților, este unul dintre cele mai complexe drepturi ale lor, din puct de vedere al cuprinsului, dar și datorită faptului că prezintă numeroase conexiuni cu dreptul constituțional, cu dreptul penal și cu dreptul procesual penal.

În primul rând vom face referire la prevederile Constituției României revizuite.

În articolul 21 se prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nici o lege neputând să îngrădească exercitarea acestui drept.

Articolul 24 al Constituției României, referitor la dreprul la apărare, precizează că în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Cel mai important articol în privința abordării acestei probleme este reprezentat de articolul 51: „(1) cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor. (2) Organizațiile legal constituite au dreptul să adreseze petiții exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. (3) Exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxă.(4) Autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii”.

O altă situație posibilă este cea prevăzută de articolul 52 al Constituției României, prin care o persoană vătămată de către o autoritate publică în drepturile sale, se poate adresa pentru recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei. În aceste caz statul va fi obligat a răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

Tot în acest context, articolul 129 intitulat „Folosirea căilor de atac”, precizează că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Codul Penal al României prezintă o mulțime de prevederi ce au sau pot avea conexiuni cu această temă. Spre exemplu, titlul VII.-Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării, în secțiunea I.- amnistia și grațierea, sunt prezentate în articolele 119 și 120 efectele amnistiei și ale grațierii.

Astfel, amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârșită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării. Pe de altă parte, grațierea are ca efect înlăturarea, în tot sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai ușoară.

Mai există însă și alte situații în care (în general este vorba de condamnații arestați preventiv), printr-o eventuală eroare, unui deținut, nu i s-a aplicat legea penală mai favorabilă, fie că este vorba despre aplicarea obligatorie sau despre cea facultativă (art. 14 și 15 al Codului Penal al României); ceea ce implică din partea respectivului deținut exercitarea dreptului la petiționare pentru repararea prejudiciului.

O altă situație în care deținutul poate uza de dreptul său la petiționare este cea referitoare la contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente (art. 36).

Dreptul la petiționare al deținuților prezintă implicații și în ceea ce privește liberarea condiționată a lor (art. 59- 61), computarea pedepselor (art. 88, 89) , a circumstanțelor agravante sau atenuante (art. 73- 80), anularea suspendării pentru infracțiuni săvârșite anterior (art. 85), anularea executării pedepsei la locul de muncă (art. 8610) ș. a.

Trebuie să înțelegem aceste situații ca fiind posibile în diverse cazuri în care deținuții vor uza, cu siguranță de ele pentru a-și micșora durata pedepselor; ori, pentru aceasta vor fi nevoiți a înainta diferite petiții, reclamații, sesizări sau cereri către avocații lor sau către alte persoane, care potrivit legii, le apără drepturile.

În Legea nr. 23/1969 republicată, dreptul deținuților de a petiționa este prevăzut în articolele 75-77. Se prevede că deținuții au dreptul să adreseze cereri, reclamații, sesizări scrise sau verbale, comandantului penitenciarului, procurorului, președintelui tribunalului județean în a cărui rază teritorial se află penitenciarul, precum și altor organe. Cererile, reclamațiile și sesizările adresate organelor centrale sau locale se înaintează direct de către penitenciar acestora, iar cele care au un conținut necorespunzător se înaintează Direcției Generale a Penitenciarelor, pentru a se lua măsurile ce se impun conform legii. Cererile, reclamațiile și sesizările adresate de cetățenii străini deținuți în penitenciar, misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare acreditate în România, se înaintează Direcției Generale a Penitenciarelor pentru a fi transmise celor în drept.

Comandantul penitenciarului are obligația ca cererile, reclamațiile și sesizările să fie expediate în cel mult 5 zile de la data primirii lor. Rezultatul va fi adus la cunoștința condamnatului sub semnătură, îndată după primirea răspunsului.

Ordinul ministrului de justiție nr. 1792/C/17.10.1997 referitor la dreptul de petiționare al cetățenilor români, în articolul II. se menționează că orice persoană- deținut, minor aflat în centru de reeducare sau arestat preventiv, are dreptul să-și exercite neîngrădit dreptul de petiționare.

Articolul V. ne dă o definiție a petiției, ca fiind: ,, orice cerere, reclamație sau sesizare formulată de persoanele mai sus menționate, și adresată oricărei autorități sau instituții publice române sau acelor organe internaționale a căror competență a fost recunoscută ori acceptată de către România”.

Petițiile și corespondența se expediază, în forma în care au fost primite, de către administrația locului de deținere sau reeducare, direct destinatarilor. Expedierea se face cel târziu a doua zi după predarea petiției de către autorul său. Forma petiției sau corespondenței nu poate fi stabilită și modificată decât de către petiționar.

Administrațiile locurilor de deținere, centrelor de reeducare sau locurilor de executare a măsurii arestării preventive sunt obligate să pună la dispoziția persoanelor indicate mai sus, la solicitarea acestora, materialele necesare în mod rezonabil pentru redactarea corespondenței sau a petițiilor, inclusiv plicurile necesare asigurării confidențialității conținutului acestora. Cheltuielile pentru exercitarea dreptului la petiționare sunt suportate de către cel ce le exercită. În cazuri excepționale, când aceștia nu dispun de mijloacele necesare, cheltuielile vor fi suportate de către administrațiile locurilor de deținere, centrelor de reeducare sau locurilor de executare a măsurii arestării preventive.

Articolul XIII. prevede că încălcarea acestor dispoziții atrage, în condițiile legii, răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz, a autorului încălcării.

Reglementări internaționale

Regula 35(1) din Standardul de Reguli Minime, prevede: „cu prilejul intrării în închisoare, fiecare deținut trebuie să primească informații scrise referitoare la … mijloacele autorizate pentru obținerea de informații și de formulare a plângerilor și la oricare alte probleme care pot fi necesare pentru a-i permite să își cunoască drepturile și obligațiile și să se adapteze condițiilor vieții din așezământ”.

Regula 36(1) , prevede că: „orice deținut trebuie să aibă în fiecare zi ocazia să prezinte cereri și plângeri directorului așezământului sau funcționarului autorizat să-l reprezinte”. Cererile și plângerile pot fi prezentate inspectorului de închisori în cursul unei inspecții, deținutul având posibilitatea a se întreține cu inspectorul sau cu oricare alt funcționar însărcinat cu inspecția în absența directorului sau a oricărui alt membru al personalului închisorii. Tot în această idee, orice deținut trebuie să fie autorizat a adresa pe o cale legală, fără cenzură (în fond sau în formă) , o cerere sau o plângere administrației centrale, autorității judecătorești ori altor autorități competente; iar dacă respectiva cerere sau plângere este în mod evident zadarnică sau fără fundament, ea trebuie totuși, examinată fără întârziere și trebuie dat un răspuns deținutului în timp util.

Modalitatea practică de realizare a acestor prevederi, este redactarea dispozițiilor regulilor și regulamentelor penitenciare referitoare la disciplină, sub formă de notițe ce îi pot fi date deținutului la intrarea în penitenciar. Extrase semnificative din acestea pot fi de asemenea pregătite și afișate în locuri strategice din așezământ. În țările sau închisorile în care există procente mai mari de deținuți străini, asemenea afișe, notițe și materiale de informare trebuie traduse, iar dacă nu este rezonabil acest lucru, trebuie luate măsuri în vederea cunoașterii acestora de către toți deținuții nou depuși în penitenciare.

Deținuții trebuie să fie încurajați să facă cunoscute administrației penitenciare dificultățile și problemele lor, primind asigurări că plângerile lor sincere vor fi tratate în mod serios — acest fapt ducând la o creștere a comunicării de rutină între supraveghetori și aceștia. Putem afirma, de asemenea, că și climatul în penitenciar va fi calm și „relaxant”.

Mai există însă posibilitatea ca aceste plângeri să fie depuse din partea deținuților de familiile acestora, de avocații lor ca și vizitatorii benevoli și organismele non-guvernamentale.

Conform principiului 29(2) din Standardul de Reguli Minime, persoana deținută trebuie să beneficieze de dreptul de a comunica liber și în deplină încredere cu persoanele care vizitează locurile de detenție, în acord cu paragraful (1), în condițiile existenței unui cadru rezonabil care să asigure securitatea și buna ordine din aceste așezăminte.

Principiul 16/ 1 din Ansamblul de principii pentru protejarea persoanelor aflate în detenție instituie dreptul deținutului de a ,, pretinde sau decide „ ca administrația locului de deținere să înștiințeze familia sa sau alte persoane despre arestarea sau transferul de la un penitenciar la altul.

5.3. Prevederi speciale privind anumite categorii de condamnați

În aliniatul (2) al Regulii 35 – Standardul de Reguli Minime, se prevede că dacă deținutul este analfabet, informațiile ce trebuie aduse la cunoștința acestuia, la primirea în așezământul de deținere, se vor comunica pe cale orală. Astfel, vor dispărea, pe de o parte, disensiunile referitoare la regulile aplicabile în așezământul de deținere; iar pe de altă parte, nici un deținut nu va putea vreodată invoca necunoașterea respectivelor norme – ceea ce nu poate veni decât în sprijinul administrației penitenciarului, fie doar și numai datorită faptului că nu există decât transparență în relațiile cu persoanele private de libertate vizate aici.

Unui arestat preventiv trebuie să i se permită a cere desemnarea unui avocat din oficiu, atunci când această asistență este prevăzută, și să primească vizitele avocatului său în scopul apărării. El trebuie să poată pregăti și da acestuia instrucțiuni confidențiale, în acest scop, dacă dorește, trebuie să i se pună la dispoziție materiale de scris. Întrevederile dintre arestatul preventiv și avocatul său pot fi la vedere, dar nu se pot desfășura în auzul unui funcționar al așezământului sau al poliției. Astfel, supraveghetorii au datoria să ușureze contactele și comunicațiile între deținuții aflați în așteptarea actului de judecată și avocații lor, în special prin crearea de condițiilor de încredere în confidențialitatea comunicării din cadrul vizitei care trebuie să aibă loc la ore rezonabile sau să îl ajute pe deținut să îi scrie avocatului său (Regula nr. 93-Standardul de Reguli Minime).

Deținuții străini reprezintă un grup vulnerabil deoarece nu au rude în țara respectivă, nu primesc vizite/ ajutoare ca ceilalți deținuți și nu vorbesc limba țării în care au fost închiși. Pentru aceste motive deținuții străini trebuiesc observați și trebuie urmărită în mod special atitudinea lor pe întreaga perioadă de detenție.

Principiul 16/2 din Ansamblu de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare precizează faptul că la arestarea sau transferul unei persoane străine, aceasta va beneficia de dreptul de a comunica cu postul consular sau misiunea diplomatică a statului căruia îi aparține sau cu reprezentantul unei organizații internaționale.

În art. 10.1. din Regulile de la Beijing aplicabile minorilor, având în principiu același conținut ca și art. 92 al Ansamblului de reguli minime, se prevede că părinții sau tutorele minorului vor fi informați în cel mai scurt timp despre reținerea sau arestarea acestuia. În cazul în care cel arestat sau transferat este un adolescent sau o persoană care nu înțelege care îi sunt drepturile, autoritatea competentă va proceda, fără întârziere la înștiințarea părinților sau tutorilor acestora.

După cum se cunoaște, astfel de măsuri împotriva minorilor trebuie luate doar în ultimă instanță, după ce s-au epuizat toata celelalte modalități de reparare a greșelii ( măsurile educative – mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare, internarea într-un institut medical-educativ; sau amenda ).

Alte grupuri de deținuți vulnerabile sau dezavantajate îl reprezintă minoritățile etnice. Aceste grupuri trebuie urmărite, protejate- în limita legalității și sprijinite în acțiunile lor referitoare la dreptul de a petiționa. Nu este necunoscut faptul că aceste grupuri cuprind un număr însemnat de analfabeți, acestora aplicându-li-se prevederile sus menționate.

5.4. Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

În cadrul cap.IV/ secțiunea 1 al proiectului de lege, la art. 31 se precizează că: ,,forma și conținutul petiției … nu pot fi modificate decât de persoana condamnată. Petițiile au caracter confidențial, neputând fi deschise, cenzurate, reținute sau întârziate, cu excepția cazurilor prevăzute de lege”.

Se mai precizează, la alin. 7 al aceluiași articol, faptul că persoanele condamnate vor suporta cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare, și doar în cazuri excepționale acestea vor fi suportate de către administrația locului de deținere.

CAPITOLUL VI

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA CORESPONDENȚĂ

6.1. Reglementarea internă

Pornind de la prevederile Constituției României, art. 28: ,, secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale … este inviolabil” și continuând cu prevederi cuprinse în Codul penal – la art. 195 ( violarea secretului corespondenței ) sau diferite ordine de linie, vom ajunge la concluzia că nimeni nu poate interveni prin sustragerea, deschiderea, interceptarea sau reținerea corespondenței altei persoane, în caz contrar, legea consideră acest fapt infracțiune și o pedepsește ca atare.

Dacă în Legea nr. 23/1969 acest drept al persoanelor condamnate era limitat ( spre exemplu: în funcție de condiția – dacă munceau sau dacă nu munceau, deținuții recidiviști cu pedepse peste 10 ani aveau dreptul la o corespondență la 4, respectiv 5 luni. Recidiviștii cu pedepse sub 10 ani – 1/3 și 1/4, arestații preventiv – 1/1 și 2/3 , minorii – 4/1 și 2/1, femeile gravide aveau dreptul la 4 corespondențe pe lună ), după anul 1989 acest drept al acestei categorii de persoane a fost instituit, prin ordinele și instrucțiunile emise, ca fiind nelimitat.

Ordinul ministrului justiției nr.1792/C/ 17.10.1997 privind secretul corespondenței și dreptul de petiționare al cetățenilor români prevede că secretul corespondenței trimise și primite de către deținuți, de minorii aflați în centre de reeducare și de persoanele care execută măsura arestării preventive în unitățile aflate în administrarea Ministerului de Justiție este inviolabil. Autoritățile locurilor de deținere, ale centrelor de reeducare și ale unităților în care se execută măsura arestării preventive aflate în administrarea Ministeruli de Justiție, pot limita exercitarea drepturilor prevăzute mai sus numai în cazurile în care o asemenea îngrădire este necesară pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii publice, a bunăstării economiei generale, a protejării sănătății publice sau bunelor moravuri sau protejării drepturilor și libertăților altor persoane. În aceste cazuri corespondența nu va fi expediată, urmând a fi clasată în dosarul de penitenciar. Acest fapt va fi neîntârziat adus la cunoștința celui în cauză. Pentru exercitarea acestor drepturi, aceste persoane nu pot fi supuse nici unei sancțiuni sau privațiuni.

Administrațiile locurilor de deținere, centrelor de reeducare sau locurilor de executare a măsurii arestării preventive sunt obligate să pună la dispoziția lor, la solicitarea acestora, materialele necesare, în mod rezonabil pentru redactarea corespondenței, inclusiv plicurile necesare asigurării confidențialității conținutului acestora.

Cheltuielile pentru exercitarea dreptului la corespondență sunt suportate de către cel ce îl exercită. În cazuri excepționale, când aceștia nu dispun de mijloace materiale, cheltuielile vor fi suportate de către administrațiile locurilor de deținere, centrelor de reeducare sau locurilor de executare a măsurii arestării preventive.

Administrațiile locurilor de deținere înmânează, în forma primită personal destinatarilor, cel mai târziu a doua zi de la primire, corespondența adresată acestora. Acestora le sunt interzise deschiderea, alterarea sau distrugerea în orice mod a corespondenței expediate sau primite de către persoanele indicate în prima parte a acestui ordin în exercitarea dreptului la corespondență, ori pentru participarea la orice procedură declanșată ca urmare a exercitării acestui din urmă drept.

Prevederile ordinului menționat se aplică tuturor persoanelor indicate, cetățeni români, străini sau apatrizi.

Se prevede obligativitatea ca prevederile acestui ordin ,,să fie aduse la cunoștință, însușite și aplicate de îndată de întreg personalul” din administrația penitenciarului, din centrele de reeducare a minorilor și din unitățile în care se execută măsura arestării preventive aflate în administrarea Ministerului de Justiție.

Pe lângă acest ordin au mai fost elaborate și emise și alte ordine de linie în care se fac mențiuni privitor la dreptul la corespondență al deținuților.

Unul dintre acestea a fost Ordinul ministrului de justiție nr. 778/C/24.03.2000 privitor la regimul aplicat deținuților sancționați cu măsura disciplinară a izolării severe, în care se prevedea că această categorie de deținuți avea dreptul să primească, dar nu avea dreptul de a trimite corespondență, tocmai datorită gradului de pericol pe care aceștia îl prezentau.

Un alt asemenea ordin este Ordinul ministrului de justiție nr. 795/C/30.03.2000 care se referă la deținuții aflați în refuz de hrană, cărora acest drept li se acordă fără nici o limitare.

Ultimul ordin în materie îl reprezintă Ordinul directorului general al Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 383/ 10. 10. 2003 referitor la ,, metodologia privind deținuții cu un grad sporit de periculozitate”, care instituie nelimitarea acordării dreptului la corespondență tuturor categoriilor de deținuți.

6.2. Reglementarea europeană/ internațională

La Regula nr. 43.2 din Regulile europene pentru penitenciare se menționează faptul că administrațiile locurilor de deținere trebuie să încurajeze contactul deținuților cu lumea exterioară.

Deținuților trebuie să li se permită, sub supravegherea necesară, să comunice cu familiile lor și cu acelea ale prietenilor în care se poate avea încredere, la intervale regulate, atât prin corespondență, cât și primind vizitele acestora. Unui deținut nejudecat trebuie să i se permită să-și informeze familia de arestarea sa și să i se creeze posibilitățile de comunicare cu familia și prietenii săi, să primească vizitele acestora, în condiții și restricții rezonabile necesare administrării justiției și securității și unei discipline corespunzătoare în instituție 1..

Pe de altă parte, deținutul trebuie să aibă posibilitatea de a-și anunța familia referitor la locul și data transferării, în cazul în care se impune o astfel de măsură. De regulă, se dorește ca deținutul să-și execute pedeapsa în penitenciarul aflat cât mai aproape de domiciliul sau reședința sa, această măsură venind a-i asigura o cât mai stabilă legătură și contacte permanente- conform legii, cu familia/rudele acestuia. În acest mod se evită cheltuielile inutile cu transportul, suportate de familie sau rude.

_______________________________________________________________________________ 1. a se vedea Regula 37 și 92/ S.M.R. și Principiul 19/ Ansamblul de reguli minime pentru deținuți

Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

La art. 31 se prevede că: ,, dreptul la corespondență este garantat. Forma și conținutul corespondenței nu pot fi modificate decât de persoana condamnată”.

Se mai prevede că nu se poate deschide, întârzia, cenzura sau reține corespondența acestuia cu organizațiile internaționale ce au atribuții în materia drepturilor omului.

În cazul în care acest drept este folosit în mod abuziv, corespondența poate fi deschisă doar în prezența persoanei condamnate.

CAPITOLUL VII

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA CONVORBIRI TELEFONICE

7.1. Reglementarea internă

Conform Constituției României, dreptul oricărei persoane la corespondență și petiționare este nelimitat și inviolabil, excepție fac cazurile prevăzute la art. 51.

Dreptul persoanelor condamnate la a beneficia de convorbiri telefonice, la început controversat în practică din punct de vedere al naturii sale – drept sau facilitate, reprezintă de fapt un mijloc de păstrare a contactului normal dintre persoana încarcerată și familia sau prietenii/ cunoștințele apropiate ale sale. Însă, conform prevederilor Regulilor minime, legăturile deținuților cu exteriorul nu trebuie să fie folosite nici ca pedeapsă, nici ca răsplată (idee adoptată și de Legea nr. 23/1969 și de regulamentul de aplicare a sa ).

Pe parcursul evoluției reglementărilor interne s-a încercat, pe cât posibil, să se ajungă la un consens privind modul și frecvența de acordare a convorbirilor telefonice. S-a ajuns la concluzia că acestea nu se pot uniformiza datorită posibilităților diferite ale administrațiilor penitenciare, privitor la posibilitățile materiale, însă este obligatorie asigurarea unui număr rezonabil de aparate telefonice care să satisfacă necesitățile minime ale deținuților în acest sens.

Legea nr. 23/ 1969 nu menționează în mod explicit folosirea aparatelor telefonice, de alt fel, nici în Ansamblul de reguli sau Ansamblul de principii. Această posibilitate de legătură cu exteriorul ține, în mare măsură de gradul de dezvoltare a rețelei de comunicație telefonică, dintr-o țară în alta sau în cadrul aceluiași areal teritorial, precum și de posibilitățile materiale ale deținuților și familiilor acestora, orice convorbire telefonică trebuind să fie plătită.

Prin Ordinul directorului general al Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 820/ 02.04.1998 s-a reglementat instalarea de telefoane publice cu cartelă în fiecare așezământ de detenție, precum și procedura ce trebuie urmată pentru ca deținuții să aibă acces la acestea.

Acest ordin este conform cu prevederile art. IX din Ordinul ministrului justiției nr. 2036/ C din 24.11.1997 privind asigurarea drepturilor la corespondență și petiționare a deținuților, care prevedea că pe bază de recompensă, deținuții pot comunica cu exteriorul folosind telefonul cu cartelă (adusă de familie) prin completarea unei cereri avizate de Locțiitorul pentru siguranța deținerii și regim penitenciar și aprobată de comandantul penitenciarului care va stabili frecvența desfășurării convorbirilor și durata acestora în timp.

Art. 1 din reglementarea amintită precizează că: ,, telefoanele, în raport de posibilități, vor fi instalate la sectoarele vizite ori în alte spații din interiorul locului de deținere, care să asigure un control strict al exploatării și o bună supraveghere a deținuților”. Pentru exercitarea acestui drept, persoanele încarcerate vor primi de la familiile acestora, prin sectoarele vizite cartele telefonice magnetice sau le vor putea procura din bani proprii. Indiferent de situație, deținuții trebuie să semneze de primirea lor în registrul special de la sectorul vizite și aceste cartele se vor afla în deținerea lor.

Ca modalitate concretă de uzitare a lor, deținuții trebuie să completeze o cerere care va cuprinde motivul solicitării, numele și prenumele persoanei apelate, precum și numărul de telefon a acesteia. Aceste cereri trebuie aprobate de comandantul/ directorul unității, iar după realizarea convorbirilor telefonice, trebuie îndosariate și păstrate la sectoarele vizită 1..

Dacă există posibilitatea ca posturile telefonice din unitate să fie conectate la o rețea internațională, se poate aproba deținuților ( străinii în special ) să poarte convorbiri cu persoane care domiciliază în străinătate. Pentru buna desfășurare a acestei activități, trebuie stabiliți 1-2 subofițeri din cadrul sectorului vizite care să asigure supravegherea persoanelor încarcerate și să urmărească ca numărul apelat să corespundă celui înscris în cererea aprobată. După efectuarea convorbirii, pentru o

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

1. a se vedea art. 3 al O.D.G.P. nr. 820/ 1998 privind folosirea telefoanelor cu cartelă

evidență corectă, aceștia vor înscrie pe cerere data și ora efectuării convorbirii, precum și durata acesteia și trebuie să solicite deținuților a semna de veridicitatea celor înscrise.

Un alt document, mai recent care face referire la acest drept al deținuților este reprezentat de Ordinul ministrului justiției nr. 3131 /C/ 29. 10. 2003 privind durata și periodicitatea vizitelor, numărul și greutatea pachetelor cu alimente, precum și bunurile care pot fi primite, păstrate și folosite de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, la art. 15 din capitolul IV.

7.2. Reglementări internaționale

În majoritatea documentelor de linie, internaționale există reglementări ce fac referire la acest drept prin exprimarea de genul: ,, contactul cu lumea exterioară”, sunt foarte puține acelea care cuprind mențiuni exprese.

Astfel, unul din aceste documente este reprezentat de Rezoluția 45-113 a Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate, care la art. 61 prevede că: ,, fiecare minor va avea dreptul să comunice… telefonic, cel puțin de două ori pe săptămână, cu persoana pe care o alege, exceptând cazul când i-a fost interzis în mod legal să facă uz de acest drept”.

Convorbirile telefonice sunt permise în state ca Irlanda sau Slovenia, iar în Italia este permisă o singură convorbire la o perioadă de 15 zile, dacă în săptămâna anterioară deținutul nu a fost vizitat sau dacă s-a întors din învoire. Durata maximă a convorbirii ( în Italia ) este de 6 minute și doar în mod excepțional și urgent sunt permise convorbiri cu persoane din afara familiei, convorbirile telefonice ale persoanelor ce au săvârșit infracțiuni grave fiind întotdeauna cenzurate.

În Danemarca, doar deținuții din penitenciarele deschise pot exercita acest drept, iar în Belarus se permite efectuarea de convorbiri telefonice doar în cazuri urgente și cu o durată de maxim 15 minute, ele fiind plătite și controlate de administrația penitenciară1..

____________________________________________________________1. după Emilian Stănișor și colaboratorii, ,,Administrațiile Penitenciare Europene”, Editura Oscar Print, 2002

7.3. Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

Proiectul de Lege reglementează în cadrul art. 31, la aliniatele 6 și 7 dreptul persoanelor deținute de a efectua convorbiri telefonice.

La aliniatul 6 se prevede în mod expres acest drept, precum și asigurarea confidențialității convorbirilor.

Aliniatul 7 precizează că aceste cheltuieli ocazionate de exercitarea acestui drept sunt suportate de către deținuți, și doar în cazuri excepționale când aceștia nu dispun de resurse financiare, cheltuielile vor fi suportate de către administrația penitenciară.

CAPITOLUL VIII

DREPTUL DEȚINUȚILOR DE A PRIMI VIZITE ȘI BUNURI

8.1. Reglementarea internă

Ultimul document în materia dreptului deținuților de a primi vizite și de a primi bunuri îl reprezintă Ordinul ministrului justiției nr. 3131 /C/ 29. 10. 2003 privind durata și periodicitatea vizitelor, numărul și greutatea pachetelor cu alimente, precum și bunurile ce pot fi primite, păstrate și folosite de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate. Acest ordin a fost emis în temeiul art. 10(3) și art. 11(2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 56/ 2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum și al art. 4(1)- punctul 16 și al art. 6(3) din Hotărârea de Guvern nr. 736/ 2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Justiție.

Încă de la art. 1 se precizează scopul acordării vizitei cu alte persoane în afara familiei, și anume acela de interes al resocializării.

În raport de conduita persoanei și de spațiile aflate la dispoziție, vizita durează de la 30 de minute la 2 ore, pentru persoanele majore și de la o oră la 2 ore pentru minori, modalitatea de acordare fiind hotărâtă de directorul/ comandantul unității penitenciare.

,, Persoanele internate în spitale din afara sistemului penitenciar pot fi vizitate numai după înștiințarea comandantului/ directorului unității de deținere, cu avizul medicului în a cărui supraveghere directă se află și în prezența unui reprezentant al locului de deținere”1..

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 1. art. 4 al Ordinului ministrului justiției nr. 3131/ 2003 privind unele drepturi ale deținuților

Ca sancțiune, se precizează faptul că nerespectarea regulilor privind acordarea

și desfășurarea vizitei atrage întreruperea sau încetarea acesteia.

Pachetele care sunt primite prin sectorul vizită sau prin poștă trebuie să posede

o masă mai mică sau cel mult egală cu 10 kg., iar legumele, fructele, dulciurile (până

la 5 kg./ vizită) apa minerală și băuturile răcoritoare (până la 20 litri) aduse cu ocazia

vizitelor nu se include în masa pachetului sau coletului.

În cap. IV., la art. 16 se precizează ca plafoane ale sumelor cu care deținuții pot efectua cumpărături, ca fiind: salariul minim brut pe țară pentru cei care primesc pachete cu alimente și dublul salariului minim brut pe economia națională pentru cei care nu primesc pachete cu alimente .

Ca frecvență și modalitate de acordare a vizitelor și pachetelor, Anexa 1 a acestui ordin, prevede că:

arestații preventiv au dreptul la 4 vizite/ lunar și 20 kg. alimente/ lunar pe pachet;

condamnații (recidiviști și nerecidiviști) au dreptul la 3 vizite/ lunar și 15 kg. alimente/ lunar pe pachet;

minorii – 4 vizite/ lunar și 30 kg. alimente/ lunar pe pachet;

condamnatele gravide ori care au născut, pe o perioadă de un an de la data nașterii copilului – 4 vizite/ lunar și 30 kg. alimente/ lunar pe pachet;

condamnații din sistemul F.P., cei care ajută la paza și supravegherea altor condamnați sau cei selecționați în sistem semideschis – 4 vizite/ lunar și 20 kg. alimente/ lunar pe pachet;

condamnații sancționați cu închisoare contravențională – 4 vizite/ lunar și 20 kg. alimente/ lunar pe pachet.

Articolele 17-19 sunt cele care încheie acest ordin, făcând precizarea că se va regăsi și în Monitorul Oficial al României.

8.2. Reglementări internaționale

Dreptul persoanelor private de libertate de a primi vizite trebuie privit din punct de vedere al vizitelor familiilor, cât și al avocaților/ reprezentanților legali ai acestora. Vizitele au o importanță deosebită, atât în cazul relațiilor sociale exterioare, cât și pentru buna purtare a deținutului, pentru liniștea sa și de ce nu, și a administrației penitenciare. În acest mod și deținutul va respecta regulile de ordine interioară, și personalul penitenciarului nu va avea probleme majore în munca de educare a acestuia. Condițiile în care sunt acordate vizitele sunt de mare importanță pentru menținerea legăturilor sociale și pentru păstrarea demnității deținutului.

Referitor la vizitele deținuților străini, trebuie făcută mențiunea că aceștia nu trebuie să simtă vreo diferență între tratamentul aplicat lor și cel aplicat celor de origine al statului respectiv. Această categorie de deținuți necesită un sprijin aparte în acest sens. Contactele cu reprezentanții diplomatici și consulari sunt vizate în cazul deținuților străini; în ceea ce privește deținuții originari din state care nu au reprezentanți diplomatici sau consulari în țară, ca și în privința refugiaților și apatrizilor, acestora trebuie să li se acorde aceleași înlesniri de a se adresa reprezentanților diplomatici ai statului care este însărcinat cu interesele lor, sau oricărei autorități naționale sau internaționale care are misiunea de a-i proteja 1..

Contactele cu avocații pot fi de o foarte mare importanță în cazul unei detenții, de aceea astfel de contacte trebuie să fie confidențiale și fără obstacole. În scopul apărării sale, deținutului preventiv trebuie să i se permită a primi vizitele avocatului său, pregătirii și înmânării instrucțiunilor confidențiale. În acest scop trebuie să i se dea, dacă dorește, material pentru scris. Întrevederile între deținutul preventiv și avocatul său pot fi în văzul, dar nu în auzul unui cadru al poliției sau al penitenciarului. Orice persoană arestată, deținută sau închisă trebuie să beneficieze de facilități convenabile, de timp și de amenajări pentru primirea vizitei unui avocat, pentru a comunica cu el și pentru a-l consulta fără amânare, interceptare

sau cenzură2..

Contactele cu autoritățile publice și cu asociațiile nu sunt reglementate în mod special, dar ele trebuie să se desfășoare în concordanță cu normele legale adiacente și cu cele morale.

____________________________________________________________________ 1. Regula 38(2)/ Standardul de Reguli Minime pentru penitenciare

2. Principiul 8- Principiile de bază ale Națiunilor Unite

8.3. Situații speciale

Vom face referire aici despre cazurile în care dreptul deținuților de a primi vizite și de a primi bunuri derogă într-o oarecare măsură de la normele generale, mai exact ne vom referi la anumite categorii de persoane private în mod legal de libertate.

Conform Ordinul ministrului justiției nr. 3131/C/29. 10. 2003, art. 1 al cap. II precizează faptul că persoanele bolnave pot primi, la propunerea medicului și cu avizul comandantului/ directorului, un pachet suplimentar cu alimente în greutate de până la 10 kg. Pentru motive temeinic justificate (căsătoria încheiată în unitatea de deținere, decesul unui membru de familie, rezolvarea unor probleme de serviciu în legătură cu fostul loc de muncă), comandantul sau directorul unității poate încuviința ca deținutul să primească pachete suplimentare, însă în limita legală.

Conform Ordinul ministrului justiției nr. 795/C/30.03.2000 privind regimul aplicat deținuților aflați în refuz de hrană (R.H.), aceștia au dreptul să primească: cărți, ziare, reviste, bani pentru cumpărarea de bunuri și obiecte de uz personal, altele decât alimente și țigări. Ei nu au dreptul să primească: pachet alimentar și țigări. Cu avizul medicului însă, au dreptul de a primi vizite în limita drepturilor prevăzute de regulamentele în vigoare.

Conform Ordinul ministrului justiției nr. 778/C/24.03.2000 privind regimul aplicat deținuților sancționați cu măsura disciplinară a izolării severe, aceștia au dreptul să primească corespondență, iar în situații deosebite, în limita drepturilor prevăzute de lege, comandantul poate aproba vizita numai cu membrii familiei. Deținuții din această categorie nu au dreptul să primească pachete cu alimente, cărți, reviste, ziare, țigări sau li se suspendă dreptul de a face cumpărături.

8.4. Evoluția reglementărilor în dreptul intern

Așa cum am procedat până acum, vom începe cu prevederile Legii nr. 23/1969, modificată și completată cu Legea nr. 8/1973, după care vom urmări prevederile ulterioare.

Dreptul la vizite, pachete, țigări, corespondență și bani apare în Legea nr. 23/1969, în articolele 48-59 (acestea fiind cele mai importante). Astfel, drepturile condamnaților de a primi vizite, pachete cu alimente sau îmbrăcăminte, țigări, corespondență se acorda diferențiat, conform anexei 3 ( din lege ) în raport de natura infracțiunii săvârșite, durata pedepsei, existența stării de recidivă, folosirea condamnaților la muncă, comportarea și receptivitatea la acțiunea de reeducare.

Condamnații puteau primi pachete cu alimente, îmbrăcăminte și țigări de la familie sau alte persoane, în limita drepturilor stabilite mai sus.

Era interzis a se primi alimente ușor alterabile sau care necesită prepararea în vederea consumării.

Pachetele cu haine, lenjerie sau articole de toaletă puteau fi primite de către condamnați și în afara perioadelor prevăzute la anexa 3, cu aprobarea comandantului penitenciarului. Înainte de a fi predate condamnaților pachetele erau controlate de către supraveghetor, pentru a înlătura posibilitatea ca aceștia să primească obiecte, scrisori, bani sau alimente la care nu aveau dreptul.

Următoarele precizări sunt valabile și la această oră, cu eventuale modificări aduse ulterior.

Condamnații pot fi vizitați la penitenciar, de către membrii lor de familie. De asemenea, ei mai pot fi vizitați și de alte persoane, atunci când aceasta este în interesul reeducării lor, cu aprobarea comandantului penitenciarului și cu consimțământul condamnatului.

Condamnatul poate fi vizitat de avocați, în baza delegației de apărător, în vederea introducerii unor cereri, memorii, exercitarea căilor extraordinare de atac sau apărării în alte cauze.

Condamnații străini pot fi vizitați și de către funcționarii consulari ai misiunilor

diplomatice sau ai oficiilor consulare străine, pe baza autorizației ministerului justiției, afară de cazul când, prin convenții internaționale se dispune altfel.

Vizita are loc în camere special amenajate și în prezența supraveghetorului.

Durata vizitei, pentru cazurile prevăzute mai sus, este de la 15 minute la 2 ore, în raport de comportarea condamnatului și de rezultatele obținute în muncă, la aprecierea comandantului penitenciarului. Pentru minori, durata este de la 1 oră la 2 ore, în raport de comportare.

În timpul vizitei, convorbirea se desfășoară în limba română. Dacă cel condamnat sau vizitatorul nu cunoaște limba română, convorbirea se desfășoară în limba pe care o cunoaște, conducerea penitenciarului asigurând, în acest caz, ca discuția să fie înțeleasă de personalul care execută supravegherea vizitei.

Personalul însărcinat cu supravegherea vizitei poate întrerupe convorbirea, când aceasta contravine regulilor de disciplină și ordine interioară.

La fiecare penitenciar trebuie să se amenajeaze o cameră de așteptare, dotată cu mobilier corespunzător, pentru persoanele care-i vizitează pe condamnați.

Pe timpul executării pedepsei închisorii, condamnații pot primi prin mandat poștal orice sumă de bani, în lei, care se consemnează la C.E.C. O treime din sumele cuvenite condamnaților pentru munca prestată, sumele de bani primite prin mandat poștal, precum și cele aflate asupra lor la primirea în penitenciar, puteau fi folosite de condamnați pentru cumpărături în cuantumurile prevăzute în anexa 3 și pentru ajutorarea familiei.

Restul banilor rămân consemnați la C.E.C. și se înmânează condamnaților la punerea în libertate. Reținerile pentru pagubele cauzate penitenciarului sau organizației pentru care lucrau condamnații se făceau atunci când era posibil, în primul rând din sumele ce le aparțineau, consemnate la C.E.C., lăsindu-li-se, în acest caz, o sumă reprezentând echivalentul unui salariu minim tarifar stabilit pe economie, care li se înmâna la punerea în libertate.

Pentru motive justificate, directorul Direcției Generale a Penitenciarelor poate încuviința ca cei condamnați să primească vizite, pachete și corespondență la perioade mai scurte decât cele prevăzute la anexa nr. 3. Vom prezenta anexa nr. 3 tocmai pentru a se putea observa diferența față de legislația actuală, la anexa nr. 1 de la sfârșitul lucrării.

La numitor regăsim numărul de luni, iar la numărător, kilograme, numărul lor ( corespondență, țigări), suma în lei. Alimentele nu trebuie să depășească 5 kg. În același pachet.

Conform Ordinului Direcției Generale a Penitenciarelor nr.7003/03.01.1990, dreptul deținuților la pachet, vizită, țigări și cumpărături, se acorda astfel:

pentru recidiviști (lunar): pachet – 5 kg., o vizită (de la 30 min. la 1 oră), țigări –600;

pentru nerecidiviști (primari): pachet -5 kg./2 luni, o vizită (30 min.-1 oră)/2 luni, țigări-600/lunar;

pentru condamnatele gravide: pachet-20 kg./lunar, 4 vizite (30 min.-2 ore)/lunar;

pentru minori: pachet -20 kg./lunar, 4 vizite (30 min.-2 ore)/lunar;

pentru deținuții din sistemul fără pază(F.P.) și cei care ajută la supravegherea altor condamnați: pachet -20 kg./lunar, 4 vizite (30 min,-2 ore)/lunar, țigări la nevoie;

pentru condamnații din sistemul P.A.C. (paza altor condamnați): pachet -10 kg./lunar, 2 vizite (30 min.-2 ore)/lunar, țigări-600/lunar;

pentru arestații preventiv: pachet-10 kg./lunar, o vizită (30 min.-1 oră)/lunar, țigări-600/lunar;

pentru contravenienți: pachet-20 kg./lunar, 4 vizite (30 min.-2 ore)/lunar, țigări la nevoie.

Tot în acest ordin sunt prevăzute câteva categorii de articole care pot fi primite la vizite:

– articole de echipament și cazarmament: 3 schimburi de lenjerie de corp (maiouri, flanele de corp, indis- pensabili sau chiloți), 2 pijamale, 2 pulovere, un cojoc, un fular, 5 perechi ciorapi, o pereche de încălțăminte (după anotimp), o pereche mânuși, o pereche bretele/ curea pentru pantaloni/cordon, o pereche papuci, o

șapcă/pălărie/căciulă/basc, lenjerie pentru pat (2 cearșafuri și 2 fețe de pernă) și o față de masă.

Deținuții care nu sunt echipați cu ținuta penitenciarului mai pot primi, păstra și folosi 2 costume de haine și un palton/pardesiu.

– articole pentru igiena personală: 5 prosoape, 5 batiste, un pieptene/perie de păr, 1 oglindă de buzunar, o periuță și pastă de dinți, săpun (pentru față și rufe), detergenți (pentru spălatul rufelor), ustensile și materiale pentru bărbierit (aparate de ras, lame, pastă sau săpun, loțiune și spray), o unghieră/dispozitiv pentru întreținerea unghiilor, o perie și cremă pentru ghete, hârtie igienică.

Cu avizul medicului deținuții mai pot primi medicamente, un brâu, ochelari de vedere sau de soare.

– alte obiecte și bunuri ce pot fi primite și folosite de către deținuți și minori: 2 genți/sacoșe, un ceas de mână/deșteptător, o brichetă/chibrituri pentru fumători, un pix/creion/stilou pentru redactarea corespondenței, un ac și ață de cusut, un dispozitiv pentru deschiderea cutiilor de conserve, veselă și tacâmuri de masă (linguriță, furculiță, pahar sau cană), aparatură audio-vizuală (radio-casetofon, T.V.), un joc de șah/table/remy și cărți de joc, un instrument muzical- după preferință și aptitudini, materiale și echipament pentru practicarea activităților sportive, fotografii de familie cu aspect decent, obiecte și diferite materiale de uz personal cu semnificații religioase, cărți și broșuri cu conținut religios/beletristic.

– bunuri și produse alimentare care pot fi primite prin Sectorul Vizite ori cumpărate de către deținuți: alimente care nu necesită preparare/ încălzire/fierbere/ coacere ori alte tratamente termice, indigene sau din import; băuturi răcoritoare de orice fel, cu condiția ca acestea să fie în recipiente/ sticle/ cutii care să prezinte sigiliul producătorului; țigări, indiferent de proveniență; dulciuri, produse de patiserie și cofetărie; ness; lapte praf, fructe și legume; condimente (sare, piper, boia de ardei, muștar etc.).

Nu se permitea a se primi obiecte care erau confecționate din metale prețioase sau care prezentau în componența lor astfel de metale, după cum nici la ora actuală nu se permite.

Deținuții puteau efectua cumpărături în limita a 5 kg. de alimente, 400 de țigări și obiecte de lenjerie sau toaletă, din sumele de bani înscrise în fișele C.E.C. personale, dacă aceste sume erau mai mari de 150.000 lei. (,,La cumpărarea țigărilor se va ține cont ca numărul lor să nu depășească, împreună cu cele primite de la familie, limita prevăzută de Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 7003/03.01.1990”).

O modificare adusă acestei categorii de drepturi, printr-o anexă la Ordinul ministrului justiției nr. 1705/C/18.07.2002—intrată în vigoare la 01.08.2002, denumită „Norme privind acordarea drepturilor deținuților la vizită, pachete, țigări și cumpărături “, se prevedea (în funcție de categoria deținuților) că arestații preventiv și condamnații nerecidiviști au dreptul la 3 vizite lunar, pachet-15 kg. alimente/lunar ; condamnați recidiviști: 2 vizite și pachet-10 kg. alimente; minori: 4 vizite și pachet-20 kg. alimente; condamnatele gravide sau care au născut, cât timp copilul rămâne cu mama în locul de deținere: 4 vizite și pachet -20 kg. alimente; condamnații selecționați în sistemul Fără Pază, care ajută la pază și supraveghere și cei selecționați în regim semideschis: 4 vizite și pachet -20 kg. alimente ; condamnații selecționați în sistemul cu paza altor condamnați: 3 vizite și pachet -15 kg. alimente; arestații contravențional: 4 vizite/lună și pachet -20 kg. alimente/lunar.

Deținuții pot primi lunar, câte 1 200 buc. țigări. Lunar, comandanții/directorii de unități trebuie să asigure deținuților posibilitatea de a efectua cumpărături. Cuantumul sumei în care pot efectua cumpărături reprezintă 1/4 din salariul lunar minim brut pe țară, pentru cei care primesc pachete cu alimente și 1/2 din salariul lunar minim brut pe țară, pentru cei care nu primesc pachete cu alimente.

Următorul act normativ în domeniu – referitor la acest drept, este Ordinul ministrului de justiție nr. 2177/C/13.09.2002 privind ’normele privind acordarea drepturilor deținuților la vizită, pachete, țigări și cumpărături’.

Astfel, în funcție de categoria condamnaților, se precizează că: arestații preventiv  au dreptul la 3 vizite lunar și pachete cu greutatea totală de 15 kg. alimente lunar ; condamnații nerecidiviști : 3 vizite lunar și pachete -15 kg. alimente lunar ; condamnații recidiviști : 2 vizite lunar  și pachete -10 kg. alimente lunar ; condamnați selecționați în sistemul fără pază, care ajută la pază și supraveghere și selecționați în regim semideschis : 4 vizite lunar  și pachete -20 kg. alimente lunar ; condamnați selecționați în sistemul cu paza altor condamnați : 3 vizite lunar  și pachete -15 kg. alimente lunar ; arestații contravențional : 4 vizite lunar  și pachete -20 kg. alimente lunar. Se menționează că deținuții pot primi lunar câte 1200 bucăți țigări.

Lunar, comandanții/ directorii de unități vor asigura deținuților posibilitatea de a efectua cumpărături. Cuantumul sumei în care pot efectua cumpărături reprezintă : 1/2 din salariul lunar minim brut pe țară, pentru cei ce primesc pachete cu alimente și 2 salarii lunare minime brute pe țară, pentru cei care nu primesc pachete cu alimente. Pachetele cu limente se primesc cu prilejul acordării vizitelor sau prin poștă, fără ca greutatea unui pachet ( colet ) să depășească 10 kg. Numărul total al pachetelor ( coletelor ) primite nu poate depăși pe cel al vizitelor la care are dreptul. Fructele, legumele, dulciurile și băuturile răcoritoare, aduse cu ocazia vizitelor sau primite prin poștă, nu vor fi incluse în greutatea pachetului ( coletului ). Cantitatea fructelor, legumelor și dulciurilor nu poate depăși 5 kg, iar a băuturilor răcoritoare 10 litri.

8.5. Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

Art. 32 al Proiectului de lege prevede la aliniatul 1: ,, persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciare”. În acest articol se mai prevede confidențialitatea întrevederilor dintre deținut și apărător, precum și condiția ca în acest caz, ca personalul administrației să supravegheze vizual, însă de la distanță.

Persoanele venite în vizită trebuie supuse controlului necesar pentru evitarea eventualelor evenimente negative.

CAPITOLUL IX

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA LIBERTATEA CREDINȚELOR RELIGIOASE

9.1. Reglementarea internă

,,Cei care se află în detenție nu trebuie să se considere abandonați, neglijați și singuri, fiincă Biserica este cea care le oferă mângâiera de care astfel de oameni au mare nevoie…Ea (Biserica) este cea care îi ajută pe cei neputincioși din cauza păcatului să se ridice din propria neputință pentru a urma calea cea dreaptă”1. .

Articolul 4 din Constituția României prevede că: „(2) România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire(. . .), de religie,(. . .)’’.

Prin intermediul articolului 6, se recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.

În Legea nr.23/1969, apare acest drept: „dacă într-un loc de deținere există un număr suficient de deținuți aparținând aceleeași religii, un reprezentant calificat al acesteia trebuie să fie salariat al administrației penitenciare sau angajat fie temporar, fie permanent 2. “.

Reprezentantul calificat al unui cult religios, în condițiile alineatului precedent, trebuie să organizeze periodic servicii și activități religioase în lăcașuri de cult sau în alte spații amenajate în incinta locului de deținere, precum și să facă vizite pastorale particulare deținuților, la momente adecvate.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1. Preot conf. univ. dr. Octavian Pop, ,,Misiunea socială a Bisericii”, Editura Tradiție, București, 2003, pag. 15 – 16

2. art. 53 din Legea nr. 23/ 1969

Deținutul are dreptul de a intra în contact cu un reprezentant calificat al oricărui cult religios. Dacă un deținut se opune vizitei unui reprezentant al unui cult religios, voința sa trebuie respectată.

În exercitarea dreptului la o religie în penitenciare s-au construit capele în care deținuții pot asista la slujbe și rugăciuni, în special în zilele de duminică și de sărbători religioase.

În vederea garantării acestui drept, în unele penitenciare au fost încadrați preoți sau capelani în schema de personal lucrător în unitatea penitenciară.

9.2. Reglementări internaționale

Contactele cu reprezentanții religioși se fondează pe dreptul libertății de gândire, conștiință și religie.

Conform Regulii 41(3) din Standardul de Reguli Minime pentru penitenciare și art.18 din Convenția Internațională despre Drepturile Civile și Politice, acest drept nu va fi refuzat niciodată nici unui deținut. Dimpotrivă, dacă un deținut se opune unui reprezentant al unei religii, trebuie să se respecte din plin atitudinea sa.

Recomandarea nr. R(84) 12 a Consiliului Europei referiroare la deținuții străini (adoptată de Comitetul de Miniștri la data de 21 iunie 1984) cuprinde precizări în acest sens; astfel, administrațiile penitenciare pot consulta comunitățile religioase în privința emiterii unor dispoziții speciale referitoare la acordarea asistenței spirituale, precum și la alimentația necesară categoriilor de deținuți vizați. Administrația penitenciară trebuie să accepte și să admită obiceiurile referitoare la alimentație și toaletă/ îmbrăcăminte ale minorităților religioase 1..

Pentru înlăturarea discrepanțelor sau a marginalizării în rândul deținuților, persoanele încarcerate de naționalități străine trebuie să se bucure de un real sprijin din partea conducerii penitenciarului 2..

Rezoluția nr. 45-113 a Organizației Națiunilor Unite pentru protejarea minorilor privați de libertate face referire la dreptul acestei categorii de persoane la ____________________________________________________________________ 1. Recomandarea nr.(84) 12 a Consiliului Europei – Recomandarea II.11 și II.12, pag. 12

Recomandarea nr.(84) 12 a Consiliului Europei – Recomandarea II.13, pag. 12

asistență religioasă.

La art. 48 se precizează: ,,va trebui autorizat fiecare minor să-și îndeplinească obligațiile religioase și să-și satisfacă necesitățile spirituale, permițându-I să participe la serviciile sau reuniunile organizate de așezământ sau celebrarea propriilor servicii și să dețină cărți sau obiecte de instrucție religioase specifice confesiunii sale. Dacă într-un centru de detenție există un număr suficient de minori care profesează o anumită religie, va trebui nominalizat sau să i se permită unuia sau mai multor reprezentanți autorizați ai acelui cult, să să fie autorizați să organizeze periodic servicii religioase și să efectueze vizite pastorale particulare minorilor din religia sa, la cererea lor prealabilă. Fiecare minor va avea dreptul să primească vizitele unui

reprezentant calificat al oricărei religii la alegerea sa, să nu participe la serviciile religioase și să refuze în mod liber învățământul sau doctrina religioasă”.

9.3. Reglementări ale Proiectului de Lege privind executarea pedepselor privative de libertate

În Proiectul Legii de executare a pedepselor privative de libertate regăsim referiri la dreptul persoanelor încarcerate la asistență religioasă în art. 33, aliniatele 2 și 3.

Exercitarea dreptului la libertatea credințelor religioase trebuie să se desfășoare astfel încât să nu se aducă atingere libertății credințelor religioase a altor persoane.

Dacă doresc, persoanele condamnate pot participa la servicii sau întruniri religioase organizate în penitenciare. De asemenea, aceste persoane își pot procura și să dețină obiecte de cult și publicații cu caracter religios.

CAPITOLUL X

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA ASISTENȚĂ MEDICALĂ

10.1. Reglementarea internă

Acest drept apare în principalul document privind activitatea medicală în penitenciare – Ordinul ministrului de interne nr. 01740/01.04.1980, denumit „Instrucțiuni privind asigurarea asistenței medicale în penitenciare și în școlile speciale de muncă și reeducare pentru minori”. Acesta abroga Ordinul ministrului de interne nr. 0225/07.05.1973, denumit „Instrucțiuni privind activitatea cabinetelor medicale, infirmeriilor și spitalelor penitenciare” . Acesta cuprinde VII capitole și 101 articole, în cuprinsul său regăsim diferite aspecte ale activității medicale într-un penitenciar.

Capitolul I. Intitulat „Dispoziții Generale” prevede că asistența medicală în locurile de deținere și în școlile speciale de muncă și reeducare pentru minori, personalul sanitar și mijloacele materiale și financiare sunt asigurate de stat. Asistența medicală și medicamentele sunt gratuite.

Asistența medicală și medicamentația pentru minori sunt asigurate prin cabinete medicale, infirmerii și spitale-penitenciar, subordonate Direcției Generale. Personalul sanitar se subordonează comandantului unității.

Capitolul II. „Activitatea cabinetelor medicale și a infirmeriilor”, în secțiunea 1. „Atribuții” face câteva precizări: cabinetul medical este unitatea sanitară de bază care se organizează în fiecare loc de deținere sau școală specială de muncă și reeducare pentru minori, în vederea aplicării măsurilor sanitare și acordării asistenței medicale generale, profilactice sau curative.

În cadrul cabinetului medical se amenajează camere pentru acordarea de consultații și tratamente de medicină generală, infirmerii și, după caz, laboratoare de stomatologie și tehnică dentară, puncte sanitare și de laborator, radiologie și alte funcționalități. Activitatea desfășurată de cabinetul medical asigură îmbunătățirea permanentă a condițiilor de igienă din unitate și locurile de muncă, organizarea de acțiuni profilactice, realizarea asistenței medicale prompte și eficiente și ridică nivelul de educație sanitară al întregului efectiv.

„Cadrele cabinetelor medicale, a infirmeriilor îndeplinesc următoarele atribuții: urmăresc respectarea strictă a normelor de igienă în toate sectoarele unității și la locurile de muncă; aplică măsurile de prevenire și combatere a bolilor transmisibile; urmăresc evoluția stării de sănătate a efectivelor și aplică măsurile sanitare necesare; educă sanitar efectivele; analizează îmbolnăvirile care determină incapacitate temporară de muncă, luând măsuri pentru reducerea acestora; acordă asistență medicală de urgență în caz de boală sau accident; acordă asistență medicală generală, profilactică și curativă și efectuează tratamente; asigură internarea în spitale în cazurile în care nu are posibilități de diagnostic și tratament, precum și în cazul bolilor infecțioase pentru care internarea este obligatorie; acordă îngrijiri medicale în infirmerie, cazurilor de îmbolnăviri care necesită o supraveghere medicală permanentă și nu impun internarea în spital; asigură controlul medical periodic și la primirea deținuților în penitenciar; realizează asigurarea materială și farmaceutică necesară desfășurării activităților medicale”.

Secțiunea a II.-a se referă la măsuri sanitare și de igienă la primirea deținuților și minorilor în penitenciare; la primirea în penitenciar sau școala specială de muncă și reeducare pentru minori, noii depuși, cei primiți de la organele de urmărire penală, după întreruperea executării pedepsei sau după evadare, ori la prezentarea din învoire, vor fi supuși „următoarelor măsuri sanitare și de igienă, sub supravegherea personalului sanitar:

c. tunderea și bărbierirea deținuților sau minorilor;

e. efectuarea îmbăierii;

f. echiparea completă cu lenjerie de corp și echipamentul din dotarea unității”.

În termen de 24 de ore de la primire se efectuează vizita medicală a deținuților sau minorilor. Aceasta va consta din luarea anamnezei, examinarea clinică și întocmirea „fișei medicale individuale ”. În fișa medicală se vor înscrie constatările obiective privitoare la starea clinică normală sau patologică, semnele particulare deosebite și tatuajele. Cu această ocazie se execută prima inoculare antitifoidică și antitetanică. Nu vor fi supuși vaccinării deținuții care au de executat pedepse cu o durată sub 30 de zile. Se vor executa în mod obligatoriu analizele de laborator, controlul microradiofotografic și alte examene de specialitate în vederea depistării sifilisului, tuberculozei pulmonare, altor boli infecțioase sau în scopul precizării diagnosticului. În vederea depistării gravidelor și a bolilor venerice, deținutele și minorele vor fi prezentate pentru examen ginecologic la medicul specialist de la policlinica locală.

Conform secțiunii a III.-a („vizita medicală a deținuților și minorilor”) ,vizita medicală a deținuților și minorilor care solicită asistență medicală, ori a celor bolnavi care au fost depistați de personalul sanitar că sunt suferinzi, se efectuează zilnic, la orele prevăzute în programul stabilit de comandantul unității, cu excepția cazurilor urgente, când asistența se acordă de îndată. Consultațiile se efectuează de personalul sanitar. În locurile de deținere, în lipsa acestuia, cosultațiile pot fi acordate și de unii deținuți cu pregătire sanitară, aprobați în acest scop de comandant, la propunerea medicului unității sau repartizați de Direcția Generală.

Fiecare consultație se înscrie în „Registrul de consultații”, menționându-se numele și prenumele, vârsta, camera și diagnosticul stabilit; iar după caz, codificările, incapacitatea temporară de muncă, recomandarea unor analize sau examene de specialitate, indicațiile de internare în infirmerie sau spital și prescrierile de medicamente. Pentru tratamentul ambulator se prescriu medicamente pe maxim 3 zile, care se administrează de către personalul sanitar în cantitate ce însumează doze pe 24 de ore în zilele lucrătoare și 48 de ore în zilele de duminică și sărbători legale. Scutirea medicală pentru deținuții sau minorii bolnavi se recomandă de medic și se aprobă de comandantul penitenciarului.

Cea de a IV.-a secțiune intitulată „Asigurarea asistenței medicale de urgență”, precizează că rezolvarea urgențelor medico-chirurgicale revine medicului, iar în lipsa acestuia cadrului sanitar mediu. Pentru cazurile apărute în afara orelor de program, personalul sanitar este chemat de la domiciliu. În situația când gravitatea bolii impune sau când cadrele medicale nu pot ajunge în timp util, locțiitorul șefului de tură cheamă salvarea, raportând comandantului situația ivită. Urgențele medico-chirurgicale care nu pot fi rezolvate în unitate, se internează în spitalul local cel mai apropiat, cu aprobarea comandantului.

Pentru acordarea primului ajutor medical la locurile de muncă, în autodube și în vagoanele-penitenciar, acestea se dotează cu truse de urgență conform baremului aprobat, asigurate de beneficiarul forței de muncă sau de către unități, în gestiunea personalului de pază, escortare și supraveghere.

Evidența, scăderea și completarea materialelor se fac conform prevederilor instrucțiunilor Ministerului de Interne.

Secțiunea a V.-a se referă la asistența medicală în infirmerie —în fiecare unitate se amenajează o infirmerie. Aceasta este formată din camere separate pentru internarea afecțiunilor curente, izolarea bolilor infecțioase și a cazurilor de tuberculoză. Internaților li se completează, în primele 24 de ore „Foaia de observație “. Acordarea regimului alimentar se stabilește în funcție de afecțiune. Periodic, se menționează în foaia de observație evoluția bolii, rezultatele analizelor sau examenelor de specialitate efectuate și medicamentația acordată. La externare se întocmește epicriza care se înscrie și în fișa medicală.

Secțiunea a VI.-a (Internarea în spital ), precizează că internarea deținuților și minorilor în spitalele Ministerului Sănătății sau în spitalele-penitenciar, se efectuează, în principal, în cazul bolilor transmisibile, al urgențelor, al unor boli cronice care impun aplicarea unui tratament sau efectuarea unor investigații în condiții de spitalizare sau pentru expertiză medico-legală ori psihiatrico-judiciară.

Medicul este obligat, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale, să efectueze analizele necesare pentru stabilirea diagnosticului în condiții de ambulator, urmărind scurtarea perioadei de internare. Pentru bolile infecțioase cu internare obligatorie, ori care necesită efectuarea unei intervenții medico-chirurgicale de urgență, internarea se face de îndată în spitalele locale, pe baza „Biletului de internare” întocmit de medic și aprobat de comandantul unității. Unitățile de penitenciare și poliție din municipiul București pot interna urgențele medico-chirurgicale sau bolile infecto-contagioase cu internare obligatorie, în spitalul-penitenciar București, cu avizul comandantului sau al medicului șef al echipei de gardă al acestui spital, că poate primi și rezolva cazul.

Toate cazurile de internare, fie că au fost făcute în spitalele Ministerului Sănătății sau în spitalele-penitenciar, se înregistrează în registrul de internări în spitale și infirmerii, specificându-se diagnosticul, data internării, secția spitalului-penitenciar, iar în cazul internării în spitale locale data ieșirii și durata spitalizării.

Secțiunea a IX.-a face referire la medicamentele primite de la familie și procurarea de proteze — subiect pe care l-am abordat în cadrul dreptului la vizite.

Secțiunea a X.-a se referă la asistența medicală la liberare.

Se observă o preocupare permanentă asupra stării de sănătate a deținuților, atât pe parcursul deținerii, cât și în momentul liberării.

Deținutul sau minorul care urmează să fie pus în libertate este examinat medical, concluziile înscriindu-se în fișa medicală care se predă sectorului evidență în 24 de ore de la liberare. La liberare deținutului sau minorului care suferă de o boală transmisibilă în stadiu de contagiune și care a fost luat în evidență, se va anunța centrul sanitar antiepidemic, în a cărui rază teritorială și-a stabilit domiciliul. Anunțarea se face și în cazul în care deținutul sau minorul nu a terminat tratamentul medical la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească.

Capitolul III. al acestui ordin este denumit „Activitatea profilactică și sanitar-antiepidemică”.

*Secțiunea I.- Prevenirea și combaterea bolilor cronice netransmisibile

Pentru prevenirea și combaterea bolilor cronice netransmisibile stabilite de Ministerul Sănătății, personalul sanitar este obligat să organizeze acțiuni de profilaxie, să depisteze și să trateze îmbolnăvirile în fază precoce, în vederea recuperării bolnavilor. Deținuții sau minorii cu boli cronice netransmisibile depistați cu ocazia primirii, a venirii prin transfer, a controlului medical periodic sau prin consultații curente, sunt luați în evidență de cabinetele medicale și li se asigură tratamentul corespunzător. De asemenea, se iau în evidență și se dispensarizează cei care au fost obligați la tratament prin hotărâre judecătorească. Evidența bolnavilor se ține în „Registrul de evidență activă și pasivă a bolilor cronice netransmisibile”, care conține două grupe: boli cronice cu indicație de dispensarizare și boli cronice în supraveghere medicală. Pentru prima grupă, se înscriu în ordine cronologică în registrul mai sus menționat, completându-se următoarele rubrici:

numele și prenumele;

data nașterii,

data luării în evidență,

diagnosticul;

programarea la consultație.

Pentru a doua grupă se completează rubricile:

numele și prenumele;

data nașterii;

data luării în evidență;

– diagnosticul.

Prezentarea bolnavilor cronici dispensarizați se face pe baza „fișei program de chemări active la consultații și tratamente”.

Deținuții sau minorii care au pierdut parțial capacitatea de muncă datorită unor boli cronice netransmisibile se încadrează într-o activitate corespunzătoare capacității lor de muncă, potrivit indicațiilor medicului unității. Bolnavii cu diabet zaharat care necesită tratament și regim alimentar dietetic, se internează în secția cronici a spitalului-penitenciar, în care vor fi menținuți până la punerea lor în libertate. Pentru bolnavii care nu pot fi transferați la spitalul-penitenciar, tratamentul se execută în infirmerie, respectându-se indicațiile medicului specialist din policlinica locală.

La indicația medicului, deținuții și minorii cu boli cronice netransmisibile beneficiază de regim alimentar dietetic până la ameliorarea afecțiunilor. Acesta se acordă pentru maxim 30 de zile, cu drept de prelungire.

*Secțiunea a II.-a- Prevenirea, depistarea și combaterea bolilor transmisibile

Personalul sanitar răspunde de depistarea activă a cazurilor de boală, a suspecților și purtătorilor de germeni patogeni, de luarea măsurilor urgente pentru izolarea, declararea, supravegherea și tratarea lor, identificarea sursei de infecție și prevenirea răspândirii bolii în unitate. Pentru intervenția urgentă în situația apariției unor focare de boli epidemice, se constituie la spitalul-penitenciar București o rezervă antiepidemică de medicamente, serui, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, aparate și alte materiale specifice, la dispoziția Direcției Generale a Penitenciarelor, iar la unități un stoc normat.

Personalul sanitar, împreună cu medicul șef al inspectoratului județean al Ministerului de Justiție, la apariția unui focar epidemic, în caz de iminență de epidemie sau în situații de calamitate naturală, stabilesc sarcinile de intervenție operativă cu privire la prevenirea și combaterea cazurilor de boală transmisibilă, efectuează dezinfecția și dezinsecția în locurile în care acestea se impun, interzic consumul sau circulația alimentelor, materialelor sau substanțelor contaminate și propun Direcției Generale a Penitenciarelor să aprobe restrângerea sau suspendarea, pe perioade limitate, a activității unității, a circulației de persoane, vehicule, materiale sau alte bunuri. Pe timpul evoluției focarului se va ține o evidență specială a cazurilor de îmbolnăvire și a contacților, pe tabele, cu următoarele rubrici:

– numele și prenumele bolnavului;

– locul de muncă;

– data îmbolnăvirii;

– data depistării bolii;

– data și locul izolării;

– data ieșirii din infirmerie, spital sau izolator;

– data vindecării;

– contacții;

– date epidemiologice.

În termen de 7 zile de la stingerea focarului epidemic se înaintează la Direcția Generală a Penitenciarelor raportul cu datele epidemiologice ale evouției acetuia, în 2 exemplare.

*Secțiunea a III.-a- Prevenirea și combaterea sifilisului

Deținuții și minorii precizați cu diagnosticul de sifilis primar florid sero-pozitiv ori sero-negativ, sifilom primar sero-pozitiv, sifilis secundar, sifilis cardio-vascular, sifilis nervos, sifilisul gravidelor și al copiilor acestora, se izolează și se internează pentru tratament în spitale-penitenciar sau în spitalele locale. Cei diagnosticați cu sifilis latent tardiv sunt înscriși în „Registrul de evidență și tratament pentru bolnavii de sifilis” și supuși tratamentului conform schemei stabilite de Ministerul Sănătății, de regulă cu medicamente asigurate de cabinetul dermato-venerian din policlinica locală.

În caz de transfer al unui deținut sau minor bolnav de sifilis, personalul sanitar ia măsurile de expediere la unitatea primitoare, a medicamentelor necesare terminării tratamentului, iar în fișa medicală menționează medicația acordată până la data transferului.

*Secțiunea a IV.-a- Prevenirea și combaterea hepatitei virale prevede că bolnavii de hepatită se internează în spitalele-penitenciar sau în spitalele locale din rețeaua Ministerului Sănătății. Pentru prevenirea și combaterea hepatitei virale, personalul sanitar ia următoarele măsuri:

–asigură supravegherea sanitară a condițiilor de mediu, în special aprovizionarea cu apă potabilă, hrănirea efectivelor și îndepărtarea reziduurilor;

–depistează precoce îmbolnăvirile, intervine pentru transportul și izolarea cazurilor suspecte în spital și asigură asistența medicală a cazurilor până la internarea acestora;

–efectuează anchete epidemiologice și instituie măsuri antiepidemice în focare;

–asigură, pe timp de 50 de zile, supravegherea contacților direcți ai cazurilor de boală prin examene clinice și de laborator efectuate săptămânal;

–administrează profilactic imuno-globulină la contacții minori din focare;

–dispensarizează foștii bolnavi de hepatite virale;

–ține evidența foștilor bolnavi de hepatite virale din unitate;

–asigură efectuarea sterilizării riguroase a seringilor, acelor (dacă este cazul; în prezent se folosesc cele de unică folosință), instrumentarului chirurgical;

–efectuează dezinfecții și dezinsecții profilactice și în focarele de boală;

–desfășoară activități de educație sanitară a efectivelor, în special privind igiena individuală și evitarea tratamentelor injectabile.

Bolnavii de hepatită virală, externați din spitalele din rețeaua Ministerului Sănătății pentru efectuarea convalescenței se transferă la spitalele-penitenciar. Până la transferare, aceștia vor fi dispensarizați, aplicându-se următoarele măsuri:

se examinează clinic și li se efectuează testele de disproteinemie și de citoliză (necroliză);

celor cu examene clinice și de laborator normale, li se acordă scutire de muncă pentru o perioadă egală cu dublul celei de spitalizare și regim alimentar dietetic timp de 6 luni de la externare;

când examenele clinice și de laborator evidențiază alterări ușoare ale funcției hepatice, li se acordă tratament, scutire de muncă și regim dietetic pe o perioadă de 3 luni , după care sunt supuși controlului clinic și de laborator prin teste de disproteinemie și de citoliză (necroliză), urmând ca în funcție de rezultate să se stabilească conduita terapeutică;

în cazul în care examenele clinice și de laborator pun în evidență modificări marcante, sunt luați în evidență pentru boala cronică, dispensarizați sub îndrumarea medicului internist din policlinica locală, acordându-se scutire de muncă și regim alimentar până la vindecare.

*Secțiuea a V.-a- se referă la prevenirea și combaterea tuberculozei active respiratorii și extrarespiratorii.

*Secțiunea a VI. –a se referă la măsurile medicale față de foștii bolnavi de febră tifoidă și dizenterie baciliară.

*Secțiunea a VII.-a face referire la măsurile privind vaccinarea deținuților și minorilor, secțiune unde ne vom opri pentru a reda câteva din prevederile conținutului său datorită importanței pe care o prezintă.

Pentru imunizarea activă a efectivelor de deținuți și minori, se execută vaccinarea antitifoidică și antitetanică, procedându-se conform metodologiei stabilite de Ministerul Sănătății. După caz, acestea pot fi supuse și altor vaccinări. Prima inoculare se efectuează cu ocazia primirii în unitate, iar după 30 de zile se face a doua inoculare. Revaccinarea întregului efectiv se realizează o dată pe an în perioada 15 martie- 25 aprilie. Vaccinarea se efectuează cu respectarea strictă a regulilor de asepsie și antisepsie pentru prevenirea transmiterii unor boli pe cale injectabilă.

*Secțiunea a VIII.-a- Măsuri igienico-sanitare pe linie de mediu precizează că pentru asigurarea condițiilor de viață și de muncă a efectivelor, personalul sanitar are următoarele obligații:

să controleze săptămânal condițiile igienico-sanitare și modul în care se asigură spațiul de cazare, iluminația naturală și artificială, ventilația, încălzitul, asigurarea apei potabile, îndepărtarea apelor uzate și a reziduurilor solide;

să supavegheze modul în care se asigură protecția sanitară și starea de întreținere a instalațiilor tehnico-sanitare și să verifice trimestrial prin analize dozimetrice, chimice și bacteriologice calitatea apei;

să controleze permanent modul în care se asigură măsurile în vederea realizării igienei individuale a deținuților și minorilor, iar săptămânal, felul în care se asigură tunsul, bărbieritul și îmbăierea efectivelor;

să verifice dacă schimbarea lenjeriei de corp se face săptămânal, iar a celei de pat din două în două săptămâni, cât și modul în care se asigură spălarea acestora;

să urmărească modul în care se asigură deținuților și minorilor căni individuale pentru apă potabilă, prosop, săpun și echipament de protecție;

să urmărească efectuarea analizelor de laborator și examinarea clinică a persoanelor ce asigură funcționarea instalațiilor de apă, activitatea la frizerie, baie și spălătorie și să interzică folosirea celor necontrolați sau neavizați medical;

să verifice lunar la locurile de muncă din incinta unității și la punctele de lucru exterioare, modul în care se asigură aprovizionarea cu apă potabilă, servitul mesei, spălatul pe mâini, folosirea cănilor individuale, îndepărtarea reziduurilor și apelor uzate.

*Secțiunea a IX.-a- Măsurile igienico-sanitare pe linie de hrănire, întrepătrunde măsurile necesare igienei și cele ale unei bune activități în acest domeniu.

Astfel, personalul sanitar din locurile de deținere și școlile speciale de muncă și reeducare pentru minori controlează modul în care se asigură alimentația și hrănirea, revenindu-le următoarele sarcini:

examinează clinic și efectuează investigațiile obligatorii persoanelor care deservesc blocul alimentar;

participă la întocmirea meniurilor pentru realizarea unei alimentații diversificate, cu respectarea normelor de hrănire legale;

verifică alimentele ce urmează a fi introduse la cazan și calitatea hranei preparate;

asistă la recoltarea probelor de alimente din fiecare fel de hrană preparată și verifică ca acestea să fie păstrate pe timp de 36 de ore în camera de alimente a blocului alimentar, în frigider, la maxim +50 C și în recipiente cu capac, sigilate, pe care sunt înscrise datele recoltării;

urmărește realizarea unui circuit igienic al alimentelor de la aprovizionare până la punerea lor în consum;

controlează săptămânal calitatea și condițiile de păstrare a alimentelor personale ale deținuților și minorilor.

*Secțiunea a X.-a- Recunoașterea sanitară: la înființarea unui loc de deținere sau punct de lucru, se execută, în prealabil, recunoașterea sanitară în vederea stabilirii condițiilor igienico-sanitare de funcționare. Darea în folosință a acestora se va face numai după realizarea în total a condițiilor stabilite.

Cabinetele medicale păstrează „dosarul de unitate al condițiilor igienico-sanitare”, care cuprinde: „Fișa de obiectiv”, „Procesul verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare” și „Autorizația sanitară de funcționare”. Orice modificare survenită în condițiile igienico-sanitare se consemnează în dosarul de unitate.

*Secțiunea a XI.-a- Activitatea de educație sanitară și antiepidemică: personalul sanitar desfășoară activități de educație sanitară în vederea însușirii de către efective a cunoștințelor necesare cu privire la igiena individuală și colectivă, a mediului, alimentația rațională, prevenirea îmbolnăvirilor, pentru formarea deprinderilor igienice. Educația sanitară se realizează în cadrul planului activității educative și culturale ce se desfășoară cu deținuții sau în planul activităților de educație cetățenească din programa de învățământ a școlilor speciale de muncă și reeducare pentru minori.

Capitolul IV. intitulat „Asigurarea asistenței medicale stomatologice” ne relevă câteva din obligațiile medicilor stomatologi, obligații care vin să garanteze dreptul deținuților la asistență medicală stomatologică.

În penitenciare și școlile speciale de muncă și reeducare pentru minori, asistența medicală stomatologică se asigură prin cabinetele medicale de stomatologie și laboratoarele de tehnică dentară. Medicul stomatolog este subordonat comandantului. Cabinetele medicale de stomatologie acordă asistență în orele prevăzute în programul stabilit de comandant. Prezentarea asistaților se face conform programării întocmite de medicul stomatolog, cu excepția cazurilor urgente, când asistența se acordă de îndată.

În îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin, medicul stomatolog desfășoară următoarele activități:

stabilește formula dentară la primire în unitate și o consemnează în fișa stomatologică;

examinează, stabilește diagnosticul și efectuează tratamentul afecțiunilor aparatului buco-dentar, în raport cu posibilitățile tehnice pe care le are la dispoziție;

depistează activ afecțiunile buco-dentare, aplică măsurile de prevenire a cariei dentare, precum și asanarea focarelor dentare;

execută controlul medical periodic buco-dentar;

la unitățile prevăzute cu laboratoare de tehnică dentară execută proteze stomatologice;

desfășoară activitatea de educație sanitară privind prevenirea afecțiunilor buco-dentare.

În cazul în care proteza este necesară ca urmare a unui accident produs în timpul, din cauza și în legătură cu munca la care a fost repartizat, contravaloarea protezei se suportă de unitate. În alte situații, contravaloarea protezei se suportă de către cel în cauză sau de către familia acestuia. Lucrările de protezare dentară la deținuții aflați în penitenciarele fără cabinete stomatologice și laboratoare de tehnică dentară, se fac prin caravana stomatologică a Direcției Generale a Penitenciarelor sau prin transferul deținuților la un penitenciar în care există laborator de tehnică dentară.

Capitolul V- „Activitatea farmaceutică, de asigurare materială, evidențe și raportări” precizează că medicul unității răspunde de dotarea cabinetului medical, de aprovizionarea cu medicamente, seruri, vaccinuri și materialele antiepidemice necesare activităților curativo-profilactice și sanitaro-antiepidemice. Trimestrial și ori de câte ori este nevoie, medicul unității trebuie să raporteze comandantului unității principalele aspecte privind starea de sănătate a efectivelor și de a prezenta propuneri pentru aplicarea măsurilor sanitare necesare.

Capitolul VI.- „Obligațiile personalului sanitar cu pregătire superioară și medie”: în exercitarea profesiei, medicii din rețeaua Direcției Generale a Penitenciarelor, indiferent de specialitate, au următoarele obligații:

să aplice și să folosească procedeele și mijloacele pe care le au la dispoziție pentru prevenirea îmbolnăvirilor și asigurarea stării de sănătate a efectivelor;

să controleze aplicarea strictă a normelor de igienă, să vegheze la menținerea și promovarea stării de sănătate a efectivelor, să desfășoare o susținută activitate de educație sanitară;

să urmărească modul în care sunt asigurate condițiile igienice la locurile de muncă și să dispună măsurile corespunzătoare pentru prevenirea pericolelor de îmbolnăvire;

să aplice cu promptitudine măsurile de prevenire și de combatere a bolilor transmisibile, profesionale și a bolilor cronice;

să asigure asistența medicală permanentă a bolnavilor pe care îi au în îngrijire, să aplice tratamentul medical corespunzător, să promoveze măsurile profilactice pentru prevenirea complicațiilor și cronicizarea bolilor;

să prescrie și să folosească numai medicamentele și produsele biologice de uz uman cuprinse în nomenclatorul de medicamente aprobat de Ministerul Sănătății; să prevină abuzul de medicamente;

h. să participe în caz de producere a unor calamități naturale, epidemii sau accidentări, la acțiunile de prim-ajutor și de asistență medicală;

i. să acorde primul ajutor și să asigure asistența medicală a bolnavului până la dispariția stării de pericol pentru sănătatea sau viața acestuia;

j. să contribuie la procesul de reeducare a deținuților și minorilor.

Personalul sanitar mediu își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul direct al medicilor și are, următoarele obligații:

– participă la acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor și la activitatea de educație sanitară;

asigură igiena individuală și îngrijirea permanentă a bolnavilor, administrează alimentația și medicamentele prescrise;

efectuează, potrivit indicației medicului, tratamente și îngrijiri medicale, recoltări de probe, analize de laborator și alte prestații medicale;

acordă primul ajutor medical;

supraveghează în permanență starea bolnavilor și informează medicul asupra evoluției bolii, răspunde cu promptitudine la solicitările acestora;

răspunde de buna păstrare a aparaturii, utilajelor și instrumentarului și a celorlalte materiale din dotare și execută pregătirea și sterilizarea instrumentarului și a materialelor, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Capitolul VII., intitulat „Ðispoziții finale”, precizează: ,, conform convenției încheiate între Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății, medicul unității cere sprijin direcției sanitare județene pentru efectuarea unor examene de specialitate, investigații de laborator și internări în spitale” 1..

10.2. Reglementări internaționale

Regulile europene pentru penitenciare acordă o importanță deosebită îngrijirilor medicale și sănătății deținuților, care trebuie să fie prioritară în penitenciar, nivelul îngrijirilor trebuie să fie, ca și medicația, cel puțin echivalente cu cele din societate.

Sentințele de detenție lungă, fiind prin ele însele vătămătoare, trebuie privite dintr-o perspectivă aparte – mai ales că deținuții privați de libertate pe o astfel de perioadă sunt mult mai stresați, mai agresivi și mai nervoși ca ceilalți deținuți. Este un lucru bine cunoscut faptul că sănătatea fizică o afectează pe cea mintală și invers, de aceea deținutul trebuie să aibă încredere în sistemul medical din penitenciar, încredere care poate fi obținută numai prin profesionalismul și interesul constant al cadrelor medicale manifestat față de aceștia. Deținuții trebuie instruiți periodic referitor la riscurile la care se supun dacă nu respectă regulile de igienă și să fie conștienți de faptul că spălatul, bărbieritul și exercițiile fizice le vor proteja sănătatea.

________________________________________________________________________________1. O.M.I. nr.01740/ 01.04.1980 – Asigurarea asistenței medicale în penitenciare, art. 101

Există totuși cazuri în care unii deținuți nu se conformează regulilor generale de curățenie și de ordine – caz în care se impun o serie de măsuri rectificatorii asupra acestora, măsuri care vin de fapt tot în sprijinul sănătății lor. În această privință un rol important îl are și viața de grup, prin care concepția greșită a deținuților inconștienți de aceste lucruri trebuie să fie îndreptată de către ceilalți deținuți.

În cazuri speciale, când cabinetul medical al penitenciarului nu poate face față unei situații foarte grave, deținutul bolnav trebuie să aibă posibilitatea de a fi prezentat la un spital din afara penitenciarului.

Responsabilitatea îngrijirii medicale și supravegherii deținutului în acest scop, revine de fapt tuturor cadrelor, începând de la supraveghetor, de la psiholog și până la medicul unității respective, care trebuie să-i răspundă prompt la orice cerere de a fi consultat, mai puțin când deținutul abuzează de aceasta 1..

În capitolul 4. al lucrării „A pune regulile în acțiune”, referitor la sănătatea fizică și mintală, se mai prevăd o serie de reguli aplicabile atât cadrelor medicale, cât și deținuților. Acestea sunt cuprinse în teme, precum: Funcțiile medicului; Personalul care se ocupă cu probleme de sănătate; Echipamentul; Doctorul, ca medic personal al deținuților; Examinări medicale promte și corespunzătoare; Experimentarea și cercetarea medicală; Boli transmisibile, printre care și H.I.V.; Rolul lucrătorilor sanitari; Greva foamei etc.

Conform „Raportului global asupra drepturilor omului din penitenciare” (New York 1993), se prevăd o serie de drepturi ale deținutelor:

– deținutele trebuie să primească prosoape igienice sau înlocuitori și să aibă acces zilnic la dușuri sau echivalentul acestora;

– activitățile și posibilitățile educative trebuie să fie disponibile pe bază de egalitate, deopotrivă pentru bărbați și femei;

– când vizitele la deținute sunt sever limitate din cauza distanțelor mari de călătorie a rudelor, autoritățile ar trebui să facă eforturi pentru a compensa deplasările rudelor;

________________________________________________________________________________1. Codul Națiunilor Unite pentru responsabilii cu respectarea legii și Jurământul de la Atena al medicilor de penitenciare, art.6

– deținutele gravide trebuie să beneficieze de vizitele prenatale regulate și de un regim alimentar corespunzător;

– trebuie făcute eforturi pentru facilitarea contactelor dintre mame și copiii lor, precum și facilitarea dreptului de a-și educa copiii.

Un alt aspect important îl reprezintă tratamentul consumatorilor de droguri, la care datorită vastei problematici, nu vom face referire aici.

Deținuții bolnavi mintal și dezechilibrați trebuiesc transferați, imediat ce a fost observată o astfel de atitudine, în centre speciale pentru aceștia; în timpul șederii lor în penitenciar, aceste persoane trebuie să fie ținute sub supravegherea specială a unui medic.

Este de dorit a se lua măsuri, de acord cu organele competente, pentru ca tratamentul psihiatric să fie continuat, dacă este necesar, și după punerea deținutului în libertate și să fie asigurată o asistență socială post- penală cu caracter psihiatric 1..

10.3. Situații speciale privind anumite categorii de deținuți prevăzute în dreptul intern

Secțiunea a VII -a. din cap. II al Ordinul ministrului de interne nr. 01740/ 01.04.1980 prezintă acordarea asistenței medicale în situații aparte- deținuți aflați în R.H. (refuz de hrană) sau în executarea unei măsuri disciplinare.

În caz de R.H., personalul sanitar constată starea de sănătate a celui în cauză, pe care o va urmări zilnic, consemnând-o în fișa medicală. În funcție de starea de sănătate, medicul stabilește modul și orarul alimentației artificiale, care, de regulă, se realizează prin introducerea în stomac, cu sonda, a hranei preparate potrivit normei legale. Alimentația artificială nu este condiționată de consimțământul sau acordul persoanei care se găsește în R.H.

În situația în care starea sănătății se agravează, datorită R.H. sau unor afecțiuni preexistente, personalul sanitar ia măsurile ce stau în posibilitatea sa pentru a o reface, iar dacă aceasta nu se ameliorează, propune comandantului internarea în spitalul-penitenciar sau în spitalele locale.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1. Regula nr. 39/ Standardul de Reguli Minime pentru penitenciare

La încetarea R.H., pentru completa restabilire a sănătății, se acordă celui în cauză îngrijiri medicale în ambulatoriu, sau dacă este cazul, în infirmerie. La însănă-toșirea bolnavului se reapreciază aptitudinea de muncă.

În cazul aplicării măsurii disciplinare cu izolarea, cel aflat în această situație este examinat medical în prealabil, stabilindu-se dacă este apt pentru a executa pedeapsa, concluzia consemnându-se în registrul de consultații și în raportul întocmit. Se va analiza zilnic starea medicală a sa și se vor acorda, dacă este cazul, îngrijirile medicale necesare. Pentru motive întemeiate, poate propune comandantului să întrerupă executarea măsurii disciplinare.

În caz de transfer, așa cum apare în secțiunea a VIII -a. a cap. II, cazurile care prezintă afecțiuni infecto-contagioase, în pusee evolutive ale unor boli cronice sau în stare gravă, nu vor fi transferate. În cazul celor ce urmează a fi prezentați la instanțele de judecată, se înaintează celor în drept referatul medical privind motivele neavizării transferului.

Nu se pot executa transferări în situația în care locul de deținere este în carantină sau deținuții ori minorii nu au terminat carantina de 21 de zile – aceasta tocmai pentru stabilirea stării de sănătate a deținutului și pentru terminarea examenelor din această perioadă.

Înainte de a fi transferați, deținuții sau minorii se deparazitează.

Bolnavii psihici cu agitații psihomotorii sau cu tulburări de comportament, vor primi tratament sedativ înainte de transfer.

Bolnavii cu afecțiuni infecto-contagioase se transferă în vederea internării în spitalele-penitenciar numai cu autosanitare, transportul acestora pe vagonul-penitenciar fiind interzis.

Personalul sanitar este obligat să viziteze zilnic pe deținuții și minorii aflați în tranzit. Cei care necesită, pot primi consultații, tratament, îngrijiri medicale, regimuri alimentare dietetice sau pot fi internați în infirmerii ori spitale. Pe timpul tranzitului se aplică măsurile de igienă individuală și colectivă și deparazitări.

În cadrul secțiunii a XI –a . din cap. II intitulată „Întocmirea unor acte în legătură cu acordarea asistenței medicale, efectuarea expertizei medico-legale și în caz de deces”, se prevede că actele medicale necesare pentru stabilirea unui drept care se afirmă că a luat naștere în legătură cu executarea pedepsei cu închisoarea sau a internării minorilor, se eliberează de către unitate pe baza documentelor medicale, numai organelor competente să stabilească existența sau inexistența acestui drept.

În scopul încheierii căsătoriei, medicul este obligat să efectueze celui în cauză examenele serologice pentru depistarea sifilisului, controlul microradiografic pentru depistarea tuberculozei pulmonare, examenul clinic general, neuropsihiatric, iar la femei și cel ginecologic și să elibereze certificatul medical prenupțial, atașând în registrul de consultații buletinele de analize și copia certificatului.

Când instanța dispune efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea stării de sănătate sau în scopul întreruperii executării pedepsei în condițiile prevăzute de lege, se asigură documentele medicale, analizele de laborator și examenele de specialitate necesare efectuării acesteia la unitatea unde se află deținutul sau minorul. Concluziile comisiei se înscriu obligatoriu în fișa medicală. Din această comisie face parte, de drept și medicul unității.

La producerea decesului unui deținut sau minor, personalul sanitar este obligat să raporteze de îndată comandantului unității despre cauza morții și împrejurările în care s-a produs. Autopsia se efectuează de către medicul legist, care întocmește și certificatul constatator al morții. În termen de 60 de zile de la deces, se va înainta la Direcția Generală a Penitenciarelor copia actului de necropsie.

Actele, datele și informațiile medicale obținute de personalul sanitar în exercitarea atribuțiunilor de serviciu constituie secret profesional, divulgarea lor fiind interzisă. Nu constituie divulgarea secretului profesional raportarea sau comunicarea datelor prevăzute în alineatul precedent, în temeiul unor dispoziții legale.

Cap. al III –lea prevede că în școlile speciale de muncă și reeducare pentru minori, în primul trimestru al anului școlar, se organizează „examenul medical de bilanț al stării de sănătate a minorilor”. Acesta se execută de către medicul școlii, în baza unui grafic de prezentare la cabinetul medical al minorilor, pe camere și zile, aprobat de comandant și constă în:

– examen clinic general;

– examen antropometric;

– examenele dezvoltării neuromotorii și neuropsihice, inclusiv examen audimetric și optometric;

– aprecierea sintetică a adaptării minorului la procesul instructiv-educativ-comportamental;

– caracterizarea factorilor de risc pentru dezvoltare și sănătate a minorului.

În locurile de deținere se execută în trimestrul patru al anului „controlul medical periodic”. Deținuții care urmează să fie puși în libertate, în perioada în care se desfășoară controlul medical periodic, nu sunt supuși acestei acțiuni. De asemenea, nu execută controlul medical periodic deținuții depuși în cursul trimestrului respectiv.

Controlul medical periodic constă în: examenul clinic general, antopometric, măsurarea greutății și a valorilor tensiunii arteriale, efectuarea unor examene de specialitate și analize de laborator pentru precizarea diagnosticului, reaprecierea stării de sănătate și a capacității de muncă.

Deținuții și minorii care lucrează în mediu toxic sau vătămător sunt supuși lunar examinării clinice medicale și, după caz, altor analize de laborator sau examene de specialitate în scopul depistării primelor semne de boală profesională și a scoaterii din mediul toxic sau vătămător.

Deținutele și minorele gravide se iau în evidență imediat după depistare. Personalul sanitar este obligat să le efectueze lunar examenul clinic, ginecologic sau examenele de laborator ce se impun. Acestea nu se folosesc la muncă în perioada stabilită de normele legale cu privire la concediul ce se acordă angajatelor pre și postnatal. Regimul alimentar dietetic al femeilor gravide, se asigură conform normelor în vigoare.

Deținutele și minorele gravide cu sarcini care evoluează normal, care nu au cerut întreruperea executării pedepsei sau cărora li s-a respins această cerere, se transferă cu 90 de zile înainte de termenul de naștere la penitenciarul București. Urmărirea sarcinii și îngrijirile medicale pentru evoluția normală a acesteia se asigură de medicul specialist ginecolog al spitalului-penitenciar București. Cu 15 zile înainte de data prezumtivă a nașterii gravidele se internează în maternitatea spitalului-penitenciar București.

Deținutele și minorele care au născut și au copii mai mici de un an la locul deținerii, sunt cazate separat, nu pot fi folosite la muncă în mediu toxic sau vătămător, nu li se poate prelungi durata zilei de muncă peste 8 ore și li se asigură hrană pentru ele și copii, potrivit normelor legale.

O altă situație particulară este reprezentată de internarea persoanelor într-un institut medical-educativ, care conform art. 105 din Codul penal al României este o măsură educativă privativă de libertate cu un caracter mixt: medical și educativ. Această măsură se ia față de minorul care răspunde penal pentru fapta săvârșită de el, dar care din cauza stării sale fizice sau psihice are nevoie de un tratament sau de îngijiri medicale și implicit, de un regim de instruire și educație adecvat stării sale. Durata măsurii este nedeterminată, dar nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. Conform art. 106 alin. 1 din Codul penal, măsura internării într-un institut medical-educativ va fi înlocuită de instanța de judecată cu cea a internării într-un centru de reeducare, dacă a dispărut cauza medicală.

Referitor la deținuții dependenți de droguri, în penitenciarele românești majoritatea au vârsta cuprinsă între 21 și 30 de ani (96,43%) și predomină nerecidiviștii cu studii de 5-8 clase sau școli profesionale, persoane care au săvârșit în marea lor majoritate fapte fără violență.

Problemele medicale apărute în urma consumului de droguri sunt reclamate de 23,21% din ei, aceștia fiind cei care solicită asistență medicală frecvent 1..

Unități specifice cu atribuțiuni în materie

Serviciile de asistență medicală curativă și profilactică sunt acordate deținuților prin intermediul cabinetelor medicale din penitenciare, precum și prin intermediul celor 6 spitale-penitenciar.

Rezultatele analizelor efectuate în domeniu au relevat faptul că serviciile medicale oferite în cadrul rețelei penitenciare sunt cel puțin echivalente cu cele oferite de Ministerul Sănătății.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

1. ,,Revista administrației penitenciare din România”, Ministerul de Justiție, nr. 2(6)/ 2003, pag. 75

Cele 6 spitale-penitenciar sunt: București-Rahova, București-Jilava, Colibași, Dej, Poarta Albă și Târgu Ocna.

Capacitatea legală de cazare pentru deținuții bolnavi (calculată la 6 m3./ deținut)la data de 31. 12. 2002 era de 38.227 de locuri.

Spitalul-penitenciar București Rahova prezintă un profil chirurgical, fiind dotat cu aparatură de înaltă performanță, care permite atât intervenții chirurgicale cât și asistență și monitorizare de terapie intensivă, hemodializă sau dezintoxicare. Pentru transportul asistat al urgențelor, spitalele-penitenciar au fost dotate cu ambulanțe prevăzute cu unități mobile de resuscitare cardio-respiratorie 1..

Spitalul-penitenciar București Jilava datează din anul 1973 și este destinat refacerii stării de sănătate a persoanelor ce au săvârșit infracțiuni și au suferit condamnări, ori sunt în stare de arest preventiv, găzduiește deținuții ce urmează a fi expertizați de Institutul de Medicină Legală și este deservit de un detașament de 80 de deținuți, care nu sunt remunerați pentru activitățile desfășurate.

Spitalul-penitenciar Colibași cu noile clădiri a fost dat în folosință în anul 1994. Construcția este compusă din 31 de camere, fiecare cu o capacitate medie de 9 locuri. Acest spital-penitenciar a fost înființat prin Ordinul ministrului justiției nr. 183/C/ 01.02.1999 și ca specific în sistemul penitenciar românesc, în cadrul acestuia funcționează secția de boli de nutriție și diabet. Datorită eficienței serviciilor, i-au fost arondate penitenciarele și Inspectoratele Județene de Poliție din județele: Argeș, Olt, Vâlcea, Dâmbovița, Gorj, Dolj, Caraș-Severin, Mehedinți, Hunedoara, Timiș și Arad.

Spitalul-penitenciar Dej a fost înființat prin Ordinul ministrului justiției în anul 1997, având o capacitate de 200 de locuri, majoritatea camerelor fiind de 2 paturi. Sistemul este de tip închis și are secții de: interne, chirurgie, oftalmologie, O.R.L., terapie intensivă, radiologie, laborator clinic și stomatologie.

Spitalul-penitenciar Poarta-Albă a fost înființat în data de 01. 03. 1999 și are o capacitate de 250 de paturi, fiind împărțit în trei secții: medicală, cronici (psihici) și

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 1. conform site-ului www. anp. ro la data de 25. 08. 2003

dermatologie. Unitatea colaborează cu instituții locale și naționale- Consiliul Local Poarta-Albă, Fundația ,,Stânca Veacurilor” ș.a.

Spitalul-penitenciar Târgu-Ocna datează de pe la sfârșitul anului 1855 și până în 1977 a funcționat ca spital penitenciar cu profil T.B.C. În baza Hotărârii Biroului Permanent al Comitetului Executiv al P.C.R. și al Decretului nr. 255/ 1977 a fost des-

ființat.

Acesta a fost reînființat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1133/C/ 1997, unitatea având un pavilion deținere secție recuperare cronici, un pavilion deținere secții T.B.C., un pavilion Lundbeck pentru cabinete medicale și laboratoare 1..

10.5. Evoluția reglementărilor în dreptul intern

În Legea nr.23/1969 modificată și completată cele mai importante prevederi referitoare la acest drept sunt cuprinse în articolele 60-72.

Astfel, asistența medicală a condamnaților se acordă în orele prevăzute în programul întocmit de medic și aprobat de comandantul penitenciarului, cu excepția cazurilor urgente, când asistența se acordă de îndată. Personalul medico-sanitar este obligat a verifica modul în care se efectuează baia, tunsul, echiparea, deparazitarea și dezinfectarea condamnaților. În termen de 24 de ore de la primirea condamnaților în penitenciar, medicul este obligat a-i examina întocmindu-le fișa medicală, iar în termen de 5 zile de la data primirii, pe baza examinărilor clinice, a investigațiilor de laborator obligatorii și complimentare, să le stabilească starea sănătății și capacitatea de muncă, făcând mențiune despre aceasta în fișa medicală.

Medicul penitenciarului este obligat a efectua zilnic vizita medicală a condamnaților care solicită asistență medicală și a celor bolnavi pe care îi depistează cu ocazia controlului executat în camerele de deținere sau la locurile de muncă. De asemenea, este obligat să efectueze controlul medical periodic al tuturor condamnaților.

Cu ocazia consultațiilor, medicul prescrie medicamentele necesare în dozele corespunzătoare, care sunt administrate condamnaților numai în prezența personalului

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

1. conform ,,Monografia sistemului penitenciar românesc”, București 2002, pag. 150-158

medico-sanitar sau a supraveghetorului de serviciu.

Medicul penitenciarului este obligat să organizeze depistarea activă, tratamentul, urmărirea și izolarea condamnaților cu boli contagioase, în conformitate cu normele în vigoare. Condamnații bolnavi se internează în infirmeria penitenciarului sau în spitale, potrivit avizului medicului penitenciarului. Cabinetele

medicale, infirmeriile și spitalele-penitenciare se dotează cu instrumente și ustensile și sunt aprovizionate cu medicamentele necesare.

În cazul în care medicul constată că cel condamnat și-a provocat singur boala, se întocmește un proces-verbal, semnat de medic și de către comandantul penitenciarului. Procesul-verbal se aduce la cunoștința conducerii și se atașează la dosarul de penitenciar al său. La ieșirea din infirmerie sau spital, se face mențiune pe procesul-verbal despre durata internării, comunicându-se aceasta și instanței de executare pentru a proceda conform dispozițiilor legale.

Pe baza recomandărilor medicului și cu aprobarea comandantului penitenciarului, condamnații care au nevoie, pot să-și procure ochelari de vedere, proteze ortopedice, chirurgicale, stomatologice, auditive. Contravaloarea lor va fi suportată de condamnați sau de familiile acestora. În cazul în care acestea sunt necesare ca urmare a unui accident produs în timpul, din cauza și în legătură cu munca la care condamnații au fost repartizați, contravaloarea se suportă de către administrația penitenciarului.

Condamnații bolnavi pot primi medicamente de la familie sau de la alte persoane cu avizul medicului penitenciarului. În aceleași condiții, ei pot să-și cumpere medicamente în afara celor asigurate de penitenciar. Păstrarea și evidența acestor medicamente se face separat de medicamentele penitenciarului.

Baia și schimbul lenjeriei de corp se fac cel puțin o dată pe săptămână. Fac baie zilnic condamnații care execută munci în blocul alimentar, în sectorul zootehnic, de coșerit sau care desfășoară alte activități asemănătoare. Lenjeria de pat se schimbă din 2 în 2 săptămâni.

Bărbații sunt tunși complet pe cap pe toată perioada deținerii, afară de cazurile în care medicul apreciază că este dăunător sănătății sau atunci când comandantul penitenciarului dispune altfel.

Personalul medico-sanitar controlează zilnic starea de igienă a blocului-alimentar cu toate anexele sale, ca și a condamnaților care lucrează aici. El controlează, de asemenea zilnic, circuitul alimentelor, prepararea hranei, precum și modul de servire a mesei în penitenciar, iar periodic și la punctele de lucru.

Condamnații folosiți pentru deservirea blocului-alimentar, a spălătoriei, a băii și frizeriei sunt supuși examenelor clinice și de laborator obligatorii conform instrucțiunilor sanitare în vigoare. Introducerea în muncă a acestora se face pe baza avizului medicului penitenciarului.

Regimul alimentar dietetic se acordă la indicația medicului penitenciarului, în conformitate cu normele de hrană în vigoare pe o perioadă de până la 30 de zile, cu drept de prelungire, de la caz la caz.

Medicul penitenciarului este obligat a ține sub observație permanentă femeile gravide sau cele care au născut în timpul deținerii și să ia măsuri pentru stabilirea regimului sanitar, alimentar și de muncă conform normelor legale. Femeile gravide cu sarcini ce evoluează normal, care nu au cerut întreruperea executării pedepsei sau cărora li s-a respins această cerere, vor fi transferate cu 90 de zile înainte de termenul de naștere la un penitenciar unde se găsește amenajată o maternitate. Femeile cu copii mici trebuiesc separate de cele condamnate.

În Legea nr. 8/1973 care completează Legea nr. 23/ 1969, aceste prevederi sunt cuprinse în articolele 33-38 (capitolul 3, secțiunea a 2-a); astfel, adminisrația trebuie să ia măsuri pentru a pune la dispoziția deținuților apa și articolele de toaletă necesare pentru respectarea regulilor de igienă individuală și colectivă. În considerarea igienei și pentru păstrarea sănătății și a aspectului zilnic decent, administrația asigură condiții pentru o bună întreținere a părului și a bărbii; bărbații au posibilitatea să se radă zilnic. În acest sens, s-au luat măsuri pentru înființarea și funcționarea de frizerii; s-a acordat dreptul de a se deține lame și aparate de bărbierit.

Potrivit cu normele stabilite de autoritățile sanitare, administrația trebuie să asigure deținuților hrana la ore obișnuite, bine preparată, care să răspundă calitativ și cantitativ regulilor dietetice și de igienă, ținând seama de starea sănătății și de natura muncii lor. Administrația locurilor de deținere este îndatorată a asigura condițiile adecvate și personalul necesar pentru prepararea, distribuirea și servirea hranei, potrivit normelor de igiena alimentației. Fiecare deținut trebuie să aibă posibilitatea de a dispune de apă potabilă.

Articolul 35(1) prevede că: „în vederea protejării dreptului la sănătate fizică și mentală a deținuților, administrația penitenciarelor asigură servicii medicale și medicamentele la același nivel cu cele din comunitate și garantează accesul permanent la aceste servicii și medicamente “. Dreptul la sănătate al deținuților este garantat și prin profesionalismul corpului medical, prin confidențialitate asupra stării de sănătate, precum și prin interzicerea supunerii acestora la vreo experiență care ar aduce atingere drepturilor la integritate fizică și psihică.

Deținuții sunt obligați să se supună controlului medical, medicul de penitenciar examinează fiecare deținut în cel mai scurt timp posibil la internare și în mod sistematic pe durata detenției.

Controlul efectuat de medic urmărește cu precădere să descopere existența unor boli fizice sau mentale, să asigure separarea deținuților suspecți de boli infecțioase sau contagioase și să fie luate toate măsurile necesare pentru tratamentul lor medical, să identifice deficiențele fizice sau mentale care pot fi un obstacol în reinserția lor socială după liberare, precum și să determine capacitatea fizică de muncă a fiecărui deținut.

În fiecare loc de deținere se asigură asistența medicală și personal calificat pentru a răspunde nevoilor concrete de diagnostic, tratament și profesie. Administrația pune la dispoziție spații adecvate, aparatură, instrumentar și medicamente. Sunt accesibile serviciile cel puțin ale unui medic generalist, administrația fiind îndatorată a asigura posibilitatea ca deținuții să beneficieze de serviciile unui stomatolog, radiolog, ginecolog, precum și ale unui psihiatru.

În situațiile în care deținuții bolnavi au nevoie de îngrijiri medicale specializate, se autorizează transferul acestora la instituții sau unități specializate din sistemul penitenciar care asigură asistență medicală calificată, în spații cu aparatură și materiale necesare. Deținuții bolnavi care au nevoie de îngrijiri medicale specializate vor fi transferați din locurile de deținere la instituții medicale din exterior, în măsura în care serviciile medicale din locurile de deținere nu pot satisface la nivel adecvat nevoile de diagnostic și tratament; în caz de urgență medicală, se iau măsuri imediate în vederea internării în instituții medicale din exterior, publice sau private. Administrația penitenciarului poate efectua orice aranjament pentru ca unul sau mai mulți medici din exterior să aibă acces în locurile de deținere pentru diagnostic și tratament, inclusiv medicul personal al celui aflat în detenție.

În situația în care nu s-a dispus judiciar revocarea măsurii arestării preventive sau nu a fost întreruptă executarea pedepsei în condițiile legii, în măsura posibilului, administrația penitenciarului asigură femeilor însărcinate nașterea copiilor și toate îngrijirile pre și postnatale într-o maternitate din sistemul penitenciar. În toate celelalte cazuri, administrația face demersuri pentru a asigura femeilor însărcinate dreptul de a naște copilul în afara locului de deținere. Dacă un copil este născut într-un loc de deținere, în actul său de naștere nu se va face această mențiune, referitoare la locul nașterii.

Medicul de penitenciar este obligat a prezenta un raport directorului de fiecare dată când el consideră că sănătatea fizică sau mentală a deținutului este sau va fi defavorabil afectată prin prelungirea deținerii sau prin altă modalitate a regimului de detenție .

După cum am prezentat la începutul acestui capitol, documentel aplicabile la ora actuală sunt Ordinul ministrului de interne nr. 01740/01. 04. 1980, Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 56/ 2003 privind unele drepturi ale deținuților1. și ordinele Ministerului Sănătății cu influență asupra sistemului penitenciar.

10.6. Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

În art. 35 și 36 ale Proiectului de lege se face referire la dreptul deținuților la asistență medicală.

Art. 35 garantează acest drept, statuând principiul conform căruia asistența medicală se acordă cu personal calificat și în mod gratuit, iar când constată că persoana condamnată a fost supusă la rele tratamente să sesizeze procurorul.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 1. apare pentru prima dată reglementarea prin care se prevede ca medicul, în momentul în care constată unele abuzuri săvârșite asupra deținutului, este obligat a anunța procurorul delegat

CAPITOLUL XI

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA HRANĂ

11.1. Reglementarea internă

În Ordinul ministrului de justiție nr. 2713/ C/ 15.11.2001 —„Instrucțiunile privind aplicarea normelor de hrană pe timp de pace, pentru efectivele din Ministerul Justiției- Direcția Generală a Penitenciarelor”- în capitolul 3 denumit „Norme metodologice privind hrănirea, în timp de pace, a persoanelor private de libertate”, apar câteva prevederi foarte importante.

Astfel, în funcție de structura normelor de hrană, se stabilesc meniurile zilnice care stau la baza întocmirii tabelului decadal de repartiție al alimentelor. Tabelul decadal se întocmește în 2 exemplare, separat pentru fiecare normă de hrană caldă, de un colectiv compus din șeful compartimentului alimente (similari) și medicul unității și se aprobă de locțiitorul pentru logistică (similari). Pentru realizarea unei variații a meniurilor zilnice și eliminarea unor greutăți în aprovizionarea cu alimente, se pot efectua substituiri de produse, conform normei 14 b. Alte substituiri impuse și neprevăzute în norma 14 b. se vor efectua la echivalent valoric, urmărindu-se și respectarea faptului că nu este permisă compensarea baremurilor calorice ale normelor de hrană de la o lună la alta.

În capitolul 4 al acestui ordin, denumit „Reguli de alocare la și scoatere de la drepturile de hrană a persoanelor private de libertate”, se prevede că alocarea la sau scoaterea de la drepturile de hrană a persoanelor private de libertate, sosite sau plecate din unitate se face, după caz, în baza notei de efective aprobate de locțiitorul pentru pază și regim sau a biletului de subsistență aprobat de comandant(director), începând cu data înscrisă în acest document. Alocarea la drepturile de hrană a persoanelor private de libertate transferate și sosite în unitate fără bilet de subsistență se face, pe data prezentării, în nota de efective din ziua respectivă.

În cazul internării în spitale, altele decât cele din sistemul penitenciar, alocarea la sau scoaterea de la drepturile de hrană se va face în baza biletului de trimitere, operându-se modificarea și în nota de efective. În această situație, persoanele private de libertate vor fi alocate, după caz, la drepturile de hrană aplicate de unitatea sanitară respectivă, contravaloarea acestora urmând a se recupera în conformitate cu convențiile stabilite cu acestea.

Persoanele private de libertate sosite în unitățile penitenciare se alocă la drepturile de hrană în funcție de ora sosirii și de drepturile primite pe timpul transferului, astfel:

– cele sosite înainte de ora 600 pentru mesele de dimineață, prânz și seară;

– cele sosite între orele 600 și 1200 pentru mesele de prânz și seară;

– cele sosite între orele 1200 și 1800 pentru masa de seară;

– cele sosite între orele 1800 și 2400 pentru mese începând din ziua următoare.

,, Atunci când din motive obiective nu pot fi alocate la normele de hrană caldă, hrănirea se face conform normelor de hrană rece” 1..

Hrănirea persoanelor reținute/arestate preventiv de către organele Ministerului de Interne, Ministerului Public sau Instanțelor Judecătorești, se poate face de către Direcției Generale a Penitenciarelor, în limita posibilităților și conform convențiilor încheiate cu aceste instituții, cu recuperarea valorii financiare a normelor de hrană la care au fost alocate.

Cu ocazia zilelor festive, persoanele private de libertate primesc gratuit, ca supliment, drepturile de hrană prevăzute de norma 12.C.1. (1 ianuarie, Paștele, Sf. Petru și Pavel, 1 decembrie, Crăciunul, 31 decembrie).

Minorii și tinerii internați în centre de reeducare, penitenciare de minori și tineri, precum și minorii condamnați cu pedeapsa închisorii în penitenciare primesc gratuit drepturile de hrană prevăzute de norma 15. La împlinirea vârstei de 18 ani pot primi în continuare norma 15 dar nu mai mult de 2 ani, în condițiile prevăzute de lege.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1. art. 56(alin.2) al O.M.J. nr.2713/ 15.11.2000 privind normele de hrană în unitățile penitenciare

În cazul în care unele unități penitenciare pot asigura prepararea separată a hranei la această normă, minorii condamnați cu pedeapsa închisorii, pot fi alocați:

la norma 17 și vor primi în plus 125 grame biscuiți, 250 mililitri de lapte, 35 grame de margarină și 9 grame de slănină;

– la norma 16, la care se vor adăuga 160 mililitri de lapte și 15 grame de slănină.

Reținuții, arestații preventiv și contravenționalii, minorii și persoanele majore, primesc gratuit drepturile de hrană prevăzute de norma 16. În cazul în care unele unități de penitenciare nu pot prepara separat această normă de hrană, persoanele private de libertate pot fi alocate la norma 17, la această normă se adaugă și norma 17.A. (suplimentul pentru muncă ușoară). Când reținuții, arestații preventiv și contravenienții, minori sau majori, prestează munci din categoria celor considerate grele beneficiază gratuit de un spor zilnic de 117 grame pâine semialbă. Arestații preventiv minori și majori, din aresturile organelor Ministerului de Interne, Ministerului Public și Instanțelor Judecătorești, care sunt hrăniți de unitățile subordonate Direcției Generale a Penitenciarelor și cărora nu li se poate asigura hrana conform normei 16 se pot aloca la norma 17, distribuindu-se zilnic în plus 200 grame de pâine semialbă, 60 grame de biscuiți și 34 grame de marmeladă amestec.

Când persoanele private de libertate muncesc în condiții vătămătoare (atmosferă toxică/ în condiții de noxe profesionale) primesc gratuit și suplimentul antidot prevăzut de norma 17.C., precum și cantitățile de lapte ce se vor distribui în funcție de gradul de toxicitate (se stabilește prin Ordin de Zi pe Unitate, la propunerea medicului, fără a se depăși 500 ml. și se distribuie numai în zilele în care sunt prestate muncile pentru care se prevede acest drept). Când persoanele private de libertate muncesc în condiții de temperatură joasă (sub 50 C.), pot primi 0,5 l. ceai fierbinte pentru fiecare persoană. Când condițiile solicită mâncare de post aceasta se poate asigura conform notei din subsolul normei 17. ,, Suplimentele de hrană care se asigură pentru prestarea muncilor ușoare sau grele, nu se mai acordă când întreruperea lucrului depășește 3 zile”.

Agenții economici care folosesc forța de muncă a persoanelor private de libertate din unitățile subordonate Direcției Generale a Penitenciarelor vor asigura alimentația de protecție pentru categoriile de munci la care se prevăd aceste drepturi.

Persoanele private de libertate, pe perioada internării în infirmerii și spitale, precum și gravidele, primesc gratuit drepturile de hrană prevăzute în norma 18. Aceste categorii de persoane vor fi alocate prin Ordin de Zi pe Unitate, recomandarea scrisă a medicului (nu vor beneficia de suplimentele pentru muncă grea și ușoară). Categoriile de persoane care nu beneficiază de norma 18.A.—18.E. inclusiv și care muncesc primesc, pe lângă prevederile normei 18 și un supliment de hrană de 470 calorii pentru muncă ușoară (102 grame pâine semialbă și 30 grame margarină) și 475 calorii pentru muncă grea (120 grame pâine semialbă, 40 grame margarină și 38 grame de biscuiți).

În cazurile persoanelor private de libertate, pentru care sunt stabilite și avizate de medic meniuri dietetice, rațiile din normele de hrană pot fi eliminate, diminuate sau introduse rații de produse noi, fără a se depăși însă media zilnică a caloriilor aprobate pentru norma respectivă. Aceste meniuri vor fi aprobate de locțiitorul pentru logistică.

În situațiile în care nu se poate prepara hrana caldă, persoanele private de libertate primesc hrană rece în funcție de categoria din care fac parte conform prevederilor normei 19 și 20. Hrănirea la aceste norme se va putea face pentru o perioadă de maxim 5 zile.

În finalul acestui subcapitol vom prezenta valorile calorice ale normelor de hrană anterior prezentate pentru o mai bună viziune de ansamblu asupra problematicii abordate 1. :

– norma 15—3820 calorii;

– norma 16—3645 calorii;

– norma 17—2855 calorii;

– norma 17.A.—790 calorii;

– norma 17.B.—1065 calorii,

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1. norme prevăzute în O.M.J. nr. 2713/ C/ 15. 11. 2001 referitor la ,,Normele de hrană acordate persoanelor private de libertate”

– norma 17.C.—410 calorii;

– norma 18—3175 calorii;

– norma 18.A.—860 calorii;

– norma 18.B.—1255 calorii;

– norma 18 .C.—1195 calorii;

– norma 18.D.—1400 calorii;

– norma 18.E.—825 calorii;

– norma 19—3160 calorii,

– norma 20—2725 calorii;

– norma 22—1190 calorii;

– norma 23—1650 calorii.

11.2. Reglementări internaționale

Din perspectiva dreptului internațional, ca și din cea a dreptului intern, hrana deținuților trebuie să fie servită la orele obișnuite și care trebuie să fie de bună calitate, bine preparată și cu o valoare nutritivă suficientă pentru menținerea sănătății și a forțelor deținutului 1..

,, În concordanță cu normele date de autoritățile sanitare, administrația va hrăni deținuții la orele normale cu mâncare potrivit preparată și prezentată, care să satisfacă prin calitate și cantitate normele dietetice și igienice moderne și care să țină seama de vârstă, sănătate, natura muncii prestate și pe cât posibil de cerințele de ordin religios sau cultural” 2. – așa apare reglementarea cu privire la dreptul deținuților la hrană în Regulile europene pentru penitenciare.

,, În cadrul limitelor compatibile cu buna ordine a instituției, deținuții nejudecați pot, dacă doresc acest lucru, să aibă mâncarea procurată pe propria cheltuială din exterior, fie prin administrație, fie prin familie sau prieteni. Altfel, administrația le va pune la dispoziție propria ei mâncare” 1. .

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 1. Principiul nr. 25.1 din Regulile europene pentru penitenciare

2. Regula nr. 20 – Standardul de Reguli Minime pentru penitenciare

11.3. Situații speciale

Hrănirea deținuților aflați în refuz de hrană se realizează conform prevederilor Ordinului ministrului de justiție numărul 795/C/ 30.03.2000.

Copiii reținutelor, arestatelor și condamnatelor, în vârstă până la 5 luni, care se află împreună cu mamele lor în locurile de deținere, primesc gratuit drepturile de hrană prevăzute în norma de hrană nr. 22. Hrănirea lor se va face sub îndrumarea medicului unității.

Copiii reținutelor, arestatelor și condamnatelor, cu vârsta de la 6 la 12 luni, care se află împreună cu mamele lor în locurile de detenție, primesc gratuit drepturile de hrană prevăzute în norma de hrană nr. 23. În situația în care sunt prescrise meniuri dietetice, rațiile de normă pot fi majorate, eliminate sau incluse rații de produse noi, fără a se depăși media zilnică a baremului caloric. Aceste meniuri vor fi aprobate de locțiitorul pentru logistică (similari) 2. .

În cazuri speciale, conform Legii nr. 23/ 1969 (art. 40-45) precum: prezentarea la instanțe sau la cercetări, transferare și alte asemenea situații, condamnaților li se distribuie hrană rece, respectându-se normele de hrană. Femeilor gravide sau celor care au născut în timpul executării pedepsei, cât timp copilul rămâne cu mama, și copiilor născuți în penitenciar până la vârsta de un an, precum și minorilor, li se asigură hrana în mod diferențiat, conform normelor legale stabilite pentru aceste categorii.

Precizările aplicabile celorlalți deținuți sunt valabile și pentru persoanele condamnate aflate în situații speciale, astfel acestea vor beneficia de trei mese calde pe zi ( excepție situațiile prevăzute de lege, spre exemplu, refuzul de hrană ), care să conțină valorile calorice specifice situațiilor în care se află.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1. Regula nr. 87- Standardul de Reguli Minime pentru penitenciare

2. conform Ordinul ministrului de justiție nr. 2713/ C/ 15. 11. 2001 referitor la ,,Normele de hrană acordate persoanelor private de libertate”

11.4. Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

În Proiectul din anul 2002 nu se face o referire expresă privind dreptul persoanelor private de libertate la hrană, însă la art. 73- refuzul de hrană regăsim prevederi conexe sau mai bine zis, o situație specială în legătură cu dreptul menționat.

Astfel, la aliniatul (1) se prevede :,,în situația în care o persoană condamantă sau o persoană arestată preventiv refuză să primească hrana, directorul așezământului de detenție este obligat…a stabili primele măsuri pentru rezolvarea situației”.

CAPITOLUL XII

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA ECHIPAMENT ȘI CAZARMAMENT

12.1. Reglementarea internă

Ultima reglementare în acest domeniu o reprezintă Ordinul ministrului de justiție nr. 3131/ C/ 29. 10. 2003 privind ,,durata și periodicitatea vizitelor, numărul și greutatea pachetelor cu alimente, precum și bunurile care pot fi primite, păstrate și folosite de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate”, prin articolul 14 (cap. al III- lea al său)- intitulat ,,Bunurile care pot fi primite, păstrate și folosite de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate”.

În cadrul alin. 1 al acestui articol se prevede că aceste bunuri sunt cuprinse în anexa nr. 2 la ordin. La aliniatul 2 se face precizarea conform căreia bunurile vizate vor face obiectul reglementării doar în condiții de igienă și în raport de anotimp.

Ca și în alte reglementări anterioare, la alin. 3 se menționează că sunt interzise pe timpul privării de libertate primirea, deținerea sau portul de bunuri și obiecte fabricate din metale prețioase.

Spre exemplificare, vom prezenta câteva din articolele prevăzute de Ordin la Anexa 2.:

– ca echipament și cazarmament: schimburi lenjerie de corp- 7 buc., pijamale (cămăși de noapte pentru femei)- 2 buc., pulovere- 2 buc., cojoc- 1 buc., pantaloni scurți- 2 perechi, fular- 1 buc., ciorapi- 7 per., încălțăminte- 1 per., mănuși- 1 per., bretele/ curea/ cordon- 1 buc., papuci- 1 per., șapcă (pălărie, căciulă, basc, fes)- 1 buc., basmale pentru femei- 2 buc., lenjerie de pat- 2 buc (aprobă comandantul unității ), față de masă- 1 buc. (aprobă comandantul unității), costum de haine- 1 buc. (pentru arestații preventiv), rochii și fuste- 3 și 3 buc. (pentru arestatele preventive), bluze- 3 buc., palton/ pardesiu- 1 buc. (arestați preventiv) și cămăși- 5 perechi.

– la articole privind igiena personală, menționăm: prosoape- 5 buc., batiste- 5 buc., pieptene sau perie păr- 2 buc., oglindă de buzunar- 1 buc., perie de dinți- 2 buc., pastă de dinți- 3 tuburi, pastă de ras- 3 tuburi, săpun pentru față- 3 buc., săpun pentru rufe- 3 buc., detergent- 1 kg., aparat de ras de unică folosință- 4 buc. (aprobă comandantul), vopsea de păr și trusă de machiaj- 1 buc., ungieră fără cuțit- 1 buc.

– alte obiecte și bunuri ce pot fi păstrate: genți/ sacoșe- 2 buc., ceas de mână sau deșteptător- 1 buc., brichetă- în raport de necesități, ac de cusut- 1 buc., ață- 2 papiote, farfurii- 2 buc., fierbător- 1 buc. (aprobă comandantul), filtru de cafea- 1 buc. (aprobă comandantul), televizor- 1 buc. (aprobă comandantul), aparat radio cu baterii- 1 buc. (aprobă comandantul), stilou, pix, creion, cerneală, hârtie de scris/ xerox, plicuri și timbre, instrumente muzicale- în raport de necesități și spațiu (aprobă comandantul), șah, table, rummy, cărți de joc- 1 buc. (aprobă comandantul), materiale și echipamente sportive- în raport de necesități, fotografii de familie cu aspect decent- în număr rezonabil și obiecte/ diferite materiale de uz personal cu semnificație religioasă- în raport de necesități.

Ca o ultimă măsură luată în acest sens, s-a dispus ca persoanele aflate în detenție care sunt prezentate în fața instanțelor de judecată să fie echipați cu un costum de culoare albastră, care nu prezintă însemne penitenciare.

Prevederile referitoare la acest drept al deținuților s-au aflat într-o continuuă rectificare datorită necesităților contemporane fiecărei perioade, ceea ce vom observa în continuare; pe de altă parte, vom constata și complexitatea prevederilor pentru diferite situații.

Prezentăm câteva aspecte din Legea nr.23/1969 1., modificată și completată prin Legea nr.8/1973, astfel se prevede că deținuții poartă echipamentul penitenciarului, în raport de anotimp, în conformitate cu normele legale de echipare. Încălțămintea și rufăria de corp pot fi și personale.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1. art. 42- 45 din Legea nr. 23/ 1969, modificată și completată

Condamnaților care prestează muncă în sistem fără pază în afara penitenciarului și celor care sunt folosiți pentru a ajuta subofițerii supraveghetori în efectuarea pazei la locul de muncă, li se asigură un alt echipament decât cel prevăzut pentru ceilalți condamnați.

Penitenciarele asigură fiecărui condamnat pat individual, saltea și cazarmamentul necesar, conform normelor în vigoare. Pe timp de iarnă, se pot asigura deținuților 2 pături. Camerele de deținere sunt dotate de către penitenciare,

cu obiecte prevăzute în anexa 5 (un vas cu capac pentru apă de băut, prevăzut cu canea/ robinet, când nu există instalație de apă; o cană de băut pentru fiecare condamnat; un bidon de apă pentru fiecare condamnat scos la muncă în afara penitenciarului; un vas cu capac pentru necesitățile fiziologice, când nu există instalații sanitare; vase necesare pentru igiena personală a condamnatelor).

Condamnații pot primi, folosi și păstra obiectele prevăzute în anexa 2 (3 schimburi lenjerie de corp-maieuri, flanele de corp, indispensabili/chiloți, cămăși de corp/furouri; un pulover sau cojoc; un fular; 3 perechi de ciorapi; 3 prosoape; 3 batiste; o pereche de încălțăminte; o pereche de mănuși; o pereche bretele/curea pentru pantaloni/cordon; o pereche papuci; un pieptene; o perie și cremă de ghete; perie și pastă de dinți; 2 bucăți săpun; o șapcă/pălărie/căciulă/basc/fes/basma; 2 săculețe din pânză, unul pentru rufe, celălalt pentru alimente. Condamnații care nu sunt echipați cu echipament penitenciar mai pot primi, păstra și folosi un costum de haine (2 rochii/2 fuste și 3 bluze; un palton/pardesiu/cojoc. Condamnații, cu avizul medicului, mai pot avea: un brâu/corset; proteze; ochelari de vedere; 200 grame vată sanitară), cu respectarea regulilor de igienă și în raport de anotimp. Dacă femeile condamnate nu au posibilitatea să-și procure prin mijloace proprii pieptene și materiale igienice, acestea li se vor pune la dispoziție de către penitenciar.

Conform Ordinul ministrului justiției nr. 290/C/ 15.07.1998 (completat cu Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 8.7410/ 29.11.2001 referitor la dreptul la echipament și cazarmament), în capitolul intitulat ’norme metodologice’ 1.,

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

1. articolele 8- 57 ale Ordinul ministrului justiției nr. 290/ 1998 referitor la dreptul la echipament și cazarmament ale persoanelor private de libertate

se prevede că arestații preventiv poartă, de regulă, îmbrăcăminte personală. În cazuri deosebite, când nu se poate utiliza îmbrăcămintea personală, cu aprobarea comandantului/directorului, acestei categorii de persoane private de libertate i se poate acorda echipament penitenciar, diferențiat de cel al condamnaților.

Dreptul pentru portul, total sau parțial al îmbrăcămintei personale se poate acorda și altor categorii de persoane private de libertate, prin dispoziția scrisă a directorului general al Direcției Generale a Penitenciarelor.

Persoanele care beneficiază de dreptul de a folosi îmbrăcămintea personală pot avea în folosință numai articole de genul și în cantitățile celor prevăzute de normele legale.

Persoanele juridice și fizice, care folosesc deținuți la munci care necesită articole de protecție, sunt obligați să asigure bunurile respective sau să suporte contravaloarea cotei părți aferentă pentru perioada folosită din contravaloarea acestora.

Pentru echiparea persoanelor private de libertate se pot folosi și articole de echipament atipice sau necorespunzătoare, disponibilizate de instituțiile din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Transferul bunurilor din aceste categorii se face de fiecare unitate de penitenciar cu aprobarea ordonatorului principal de credite al instituției predatoare și cu aprobarea ordonatorului principal de credite al instituției primitoare.

Echipamentul specific se pune la dispoziția persoanelor private de libertate la primirea în unitate și se retrage cu ocazia înlocuirii, schimbării ținutei-de vară, iarnă, liberării sau transferului. De regulă, ținuta penală nu se transferă. Cu ocazia transferului persoanele private de libertate pot utiliza îmbrăcămintea personală sau echipament recuperat (haine de la Ministerul Apărării Naționale transformate). Felul îmbrăcămintei pe timpul transferului se stabilește de comun acord între comandantul unității predatoare și comandantul unității primitoare.

Prezentarea la instanțele de judecată sau la alte organe sau organizații se poate face în ținută specifică sau civilă.

Minorii/ minorele care urmează cursuri școlare în afara sistemului penitenciar au dreptul, gratuit, peste drepturile prevăzute în norme, la îmbrăcăminte de model și croială civilă, pe timpul cât studiază. Îmbrăcămintea se distribuie în folosință la admitere sau începerea anului școlar și se înlocuiește pe măsura uzurii. Această categorie de îmbrăcăminte/încălțăminte se stabilește de comandantul unității și se aprobă în baza unui memoriu justificativ, de ordonatorul de credite superior.

Prezentarea minorilor și minorelor la instanțele de judecată sau alte organe sau organizații se face în ținută decentă.

Articolele aflate în folosința bolnavilor de boli contagioase se dezinfectează sau se distrug. Se întocmesc acte legale de scădere (în cazul distrugerii), avizate de medicul unității și aprobate de ordonatorul principal de credite responsabil.

Persoanele private de libertate pot primi, gratuit la primirea în unitățile subordonate Direcției Generale a Penitenciarelor, o trusă de materiale de igienă personală compusă din: pieptene, oglindă, un tub de pastă de dinți, o periuță de dinți, un tub de pastă de ras sau săpun de ras 50 grame, un săpun pentru mâini, un aparat de ras tip B.I.C. Trusele cu materiale de igienă personală se asigură prin grija unității în funcție de alocațiile bugetare anuale și se distribuie, de regulă, condamnaților definitiv. Pentru celelalte categorii de persoane private de libertate acordarea truselor de materiale de igienă personală se aprobă de ordonatorii principali de credite respectivi, facultativ, funcție de alocațiile financiare.

Unitățile subordonate Direcției Generale a Penitenciarelor pot înființa și organiza puncte de desfacere pentru nevoile persoanelor private de libertate, care pot achiziționa contra cost articole de lenjerie, materiale igienico-sanitare, ziare, cărți și altele. Punctul de desfacere se organizează prin grija unității respective iar bunurile se aprovizionează în baza solicitărilor scrise primite din partea persoanelor private de libertate. Orice achiziție este precedată de o verificare a contului personal al solicitantului, iar primirea bunurilor respective este urmată de operațiunea de modificare a soldului contului respectiv. Orice operațiune se efectuează numai în baza unor acte justificative semnate de persoanele private de libertate.

Drepturile de întreținere și igienă, stabilite de normele lunare, nedistribuite, indiferent de motive, nu se acordă retroactiv. Operațiunile se efectuează în baza unui document justificativ/ raport/ proces-verbal – aprobate de ordonatorul de credite respectiv și fără a afecta starea de curățenie a efectivelor.

Se consideră acțiuni nenormate, în înțelesul acestor instrucțiuni, aprovizionarea următoarelor categorii de bunuri și materiale:

– abonamente de presă și publicații;

– instrumente muzicale, materiale de întreținere și manopera pentru repararea acestora;

– tablouri, panouri și alte materiale necesare pavazării locurilor de deținere;

– cărți pentru biblioteca deținuților;

– rechizite și materialele necesare în procesul de școlarizare;

– echipament și materialele necesare pentru pregătirea fizică și sportivă, precum și cheltuielile necesare pentru întrținerea și repararea acestora;

– alte bunuri de natura echipamentului pentru care nu se prevăd expres limite cantitative și valorice.

Distribuirea echipamentului specific se face în baza unor documente justificative de evidență și se ține pe fișe individuale. Persoanele private de libertate certifică prin semnătură în fișele individuale primirea/restituirea articolelor de echipament.

Bunurile, obiectele de valoare și valorile personale care aparțin persoanelor, care potrivit legii, sunt private de libertate se rețin în păstrare în următoarele situații:

–la primirea în locurile de deținere;

–la primirea prin transfer;

–la primirea bunurilor cu diverse ocazii;

–urmare a perchezițiilor efectuate.

În înțelesul acestor norme metodologice se consideră 1.:

– bunuri: îmbrăcăminte, lenjerie, încălțăminte, diferite bunuri mărunte, actele personale și medicamente. Acestea constituie ’coletul personal’.

– obiecte de valoare personală: bunuri confecționate din metale prețioase marcate, dar stabilite ca atare de un specialist sau o comisie, din metale cu pietre prețioase, precum și bunurile care au în componență o parte din metale prețioase.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––1. art. 25 din Ordinul ministrului de justiție nr. 290/ 15.07.1998 referiror la dreptul la echipament și cazarmament al persoanelor private de libertate

– valori: sume de bani (lei sau valută), instrumente de valoare, C.E.C.-uri, acțiuni, obligațiuni, recipise ș.a. Evidența acestora se ține extracontabil, cantitativ.

Sacii necesari pentru păstrarea bunurilor personale se confecționează prin grija penitenciarului, din fondurile alocate pentru activitatea de echipare a colectivelor.

În cazuri bine justificate, comandantul penitenciarului poate aproba păstrarea tuturor bunurilor din coletul personal fără să contravină regulamentului de executare a pedepselor.

Cu ocazia transferului, bunurile, obiectele de valoare și valorile se predau, de către magazioner locțiitorului pentru siguranța deținerii, împreună cu condica de predare-primire, însoțite de o adresă către șeful mijlocului de transport.

Restituirea obiectelor de valoare, actelor personale și a bunurilor ce depășesc prevederile reglementare privind executarea unor pedepse și a măsurii arestării preventive se restituie familiei sau altor persoane pe baza consimțământului persoanei private de libertate luat sub semnătură pe bonul de primire.

La punerea în libertate, bunurile, obiectele de valoare și valorile se predau persoanelor private de libertate, pe bază de semnătură de primire, conform bonului de primire, din coletul personal.

Persoanele private de libertate decedate pot fi înhumați cu articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte proprietate personală sau în lipsa acestora, cu articole de echipament penal în limitele prezentelor norme.

Aceste bunuri se scad din evidență în baza unui proces-verbal întocmit de o comisie formată din medicul unității, Locțiitorul Șefului de Tură și contabilul compartimentului echipament și se aprobă de comandant. Procesul-verbal se întocmește în două exemplare în care primul se transmite compartimentului contabilitate, iar al doilea se anexează și îndosariază cu bonul de primire.

Sumele bănești realizate prin muncă în timpul executării pedepsei sunt contabilizate în baza statului de plată a salariilor. Sumele se aduc la cunoștința persoanelor private de libertate de către organele de pază, sub semnătură dată pe borderoul de încasare. Expedierea sumelor bănești între unitățile de deținere (internare) se face în cel mult 5 zile de la data transferării acestora la altă unitate. Sumele transferate cuprind veniturile provenite din muncă, inclusiv pentru prima zi lucrată, precum și pe cele primite din alte surse. În cazul în care memoria calculatorului este perturbată, evidența contabilă se reconstituie având ca bază balanța de verificări din luna anterioară și documentele justificative din luna în care s-a produs perturbarea.

Ordinul ministrului de justiție nr. 290/C/15.07.1998 (completat cu Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 87 410/29.11.2001) prezintă 22 de anexe, fiecare anexă reprezentând, de fapt o normă pentru echipament și cazarmament- din care le vom prezenta pe cele mai importante, primele 10, la anexa nr. 2 de la sfârșitul lucrării.

12.2. Reglementări internaționale

În dreptul internațional regăsim reglementări referitoare la dreptul la echipament și cazarmament, precum și unele prevederi referitoare la cazare și igienă, prezentate într-o formă destul de amplă și cu o serie de conotații de importanță morală.

Pe baza faptului că toate persoanele private de libertate trebuiesc tratate cu umanitate și respect pentru demnitatea inerentă persoanei umane, vom face, în primul rând referire la cazarea deținuților.

Deținuții trebuie fi cazați, pe baza unei selecții riguroase, în dormitoare care trebuie să respecte unele standarde fizice minime cu privire la:

– suprafața și înălțimea celulei;

– lumina și ventilația;

– accesul la grupurile sanitare din interiorul celulei sau posibilitățile adecvate pentru folosirea grupurilor sanitare externe;

– pat și mobilă care să permită depozitarea efectelor personale.

În concordanță cu cele de mai sus, încăperile de deținere și în special acelea care sunt destinate deținuților în timpul nopții, trebuie să corespundă exigențelor de igienă, ținându-se cont de climă, asigurându-se astfel, condiții proprii pentru menținerea sănătății.

Tot în această privință, trebuie să menționăm că în locurile în care deținuților li se cere să trăiască sau să muncească, ferestrele trebuie să fie suficient de mari pentru ca deținuții să poată citi și munci la lumina naturală, iar amplasarea acestor ferestre trebuie să permită pătrunderea aerului proaspăt, chiar dacă este sau nu ventilație artificială; lumina artificială trebuie să fie suficientă pentru a permite deținutului să citească sau să muncească fără să își strice vederea. Trebuie făcute eforturi pentru a asigura o lumină suficientă, expunerea prelungită numai la lumina artificială, poate să fie dăunătoare atât vederii deținutului, cât și bunăstării lui mentale.

Referitor la igienă și curățenie, instalațiile sanitare vor fi astfel adecvate încât să să dea posibilitatea fiecărui deținut să își rezolve necesitățile naturale atunci când are nevoie și într-o manieră curată și decentă. Toaletele localizate în interiorul sau adiacent celulelor, trebuie să fie acoperite și separate de spațiul de locuit printr-un perete sau cel puțin o despărțitură. Fiecare celulă trebuie prevăzută cu toalete cu apă curentă, care să permită accesul permanent oricărui deținut.

Instalațiile de baie și duș trebuie să fie suficiente pentru ca fiecare deținut să aibă posibilitatea și să fie obligat să le folosească la o temperatură adecvată climatului și atât de des pe cât o cere igiena generală conform anotimpului și regiunii geografice, dar cel puțin o dată pe săptămână într-o climă temperată. Deținuții angajați în slujbe foarte grele sau în locuri în care se produce mizerie, trebuie să aibă posibilitatea să facă duș la sfârșitul fiecărui schimb.

Fiecare penitenciar trebuie să aibă o preocupare permanentă în menținerea curată a spațiilor comune ale închisorii, folosind deținuții ca forță de muncă și realizând un sistem de remunerare sau compensare pentru această muncă depusă.

Administrația penitenciară trebuie să pretindă deținuților curățenia personală; în acest scop ei trebuie să dispună de apă și de articole de toaletă necesare sănătății și curățeniei lor- măsurile în acest sens sunt reflectate în posibilitatea deținuților de a primi la vizită astfel de obiecte. Membrii personalului trebuie să aibă grijă permanent ca deținuții să-și păstreze curățenia corporală, la nevoie determinându-i, să se conformeze (dar fără a-i constrânge).

Referitor la ținută, pentru a se putea permite deținuților să se prezinte într-o ținută corespunzătoare și să-și păstreze respectul față de ei înșiși și să li se permită a se bărbieri. În cazurile în care deținuții au probleme și nu-și pot supraveghea propriile instrumente de ras sau lamele.

Fiecare deținut care nu are dreptul să poarte hainele sale personale trebuie să primească îmbrăcăminte care să fie adecvată climatului și în cantitate suficientă pentru a-l menține sănătos; această îmbrăcăminte nu trebuie să fie în nici un fel degradantă sau umilitoare. Aceste haine puse la dispoziție de penitenciar, reprezintă de fapt uniforma specifică, care este și o parte a identității fiecăruia, individualizată pentru fiecare categorie de deținuți. Unui deținut preventiv trebuie să i se permită să își poarte propriile haine, cu condiția ca acestea să fie curate și corespunzătoare, iar dacă totuși poartă hainele penitenciarului, acestea trebuie să fie diferite de cele ale celorlalți condamnați 1. . În afară de acest aspect, hainele/ uniformele respective trebuie să fie de măsuri potrivite fiecărui deținut, astfel încât nici unuia să nu i se ceară să poarte o măsură neadecvată de îmbrăcăminte, făcându-l pe el sau ea să apară într-o ținută stânjenitoare sau neconfortabilă. Pentru deținuții cu măsuri neobișnuite se pot face transformări, chiar de către deținuți. De asemenea, este important ca uniformele persoanelor deținute să se potrivească cu stilul general de îmbrăcăminte astfel încât, în țările unde persoanele străine aflate în detenție să nu fie obligate a purta uniforme contrare stilului lor de viață. Toate hainele trebuie să fie curate și în bună stare, lenjeria de corp trebuie să fie schimbată și spălată cât de des este necesar pentru menținerea igienei. În cazuri excepționale, când deținutul iese din așezământ cu aprobare, trebuie să i se permită să poarte îmbrăcămintea sa personală sau haine care nu atrag atenția în public, dar numai dacă acestea sunt curate și decente.

12.3. Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

În aliniatul (5) al art.68 se prevede că: ,, persoanele reținute sau arestate preventiv sunt obligate la întreținerea corespunzătoare a bunurilor încredințate de administrație”. Se observă deci, faptul că există o abordare indirectă a acestui subiect, însă se subânțelege faptul că administrația penitenciară are obligația de a asigura într-o măsură decentă și care să corespundă standardelor în domeniu a dreptului deținuților la echipament și cazarmament.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

1. Regula nr. 88 (2) – Standardul de Reguli Minime pentru penitenciare

CAPITOLUL XIII

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA ODIHNĂ ȘI PLIMBARE

13.1. Reglementarea internă

Acest drept este unul foarte important pentru deținuți, pentru sănătatea și pentru starea de spirit în rândul lor.

În Legea nr.23/1969 modificată și completată, este prevăzut acest drept 1. conform căruia orice deținut care nu este folosit la muncă are dreptul la cel puțin o oră de plimbare sau exerciții fizice în aer liber, în condiții compatibile cu astfel de activități.

Condamnaților trebuie să li se asigure timp de odihnă 1 zi pe săptămână, iar din 24 de ore, somn neîntrerupt 7 ore pentru majori și 8 ore pentru minori. Condamnaților care nu sunt scoși la muncă, celor care muncesc în condiții vătămătoare, trebuie să li se asigure zilnic, în mod diferențiat, timp de plimbare în incinta penitenciarului, de la 30 de minute la 1 oră pentru majori, iar minorilor de la 1 oră la 2 ore. Pe baza recomandărilor medicului, comandantul penitenciarului poate prelungi durata plimbării zilnice. Pentru efectuarea plimbării condamnaților, se amenajează una sau mai multe curți de plimbare, în care aceștia se scot, fiind însoțiți de supraveghetori.

Pentru exercitarea acestui drept, deținuților li s-au pus la dispoziție în curțile de plimbare, aparate de forță, iar în limita posibilităților- mingii și alte echipamente sportive, iar în situația în care persoanele încarcerate au posibilitatea să își procure astfel de materiale prin sectorul vizite le vor putea folosi pe acestea.

Datorită fenomenului de supraaglomerare, pot apărea dificultăți în scoaterea la plimbare a deținuților sau referitor la respectarea timpului afectat, însă prin profesio-

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

1. art. 63 din Legea nr. 23/ 1969 republicată, privind executarea pedepselor privative de libertate

nalismul personalului penitenciar, acestea sunt rezolvate astfel încât să nu existe divergențe.

O categorie importantă de deținuți care necesită o perioadă mai lungă alocată

plimbării este cea a condamnaților pe viață sau cea a condamnaților la pedepse foarte mari. Datorită faptului că aceștia sunt într-un număr mai redus ca al celorlalți, li se acordă o perioadă mai îndelungată pentru plimbare și oportunități de a face sport.

Scoaterea la plimbare a deținuților trebuie realizată conform principiului separațiunii, pe camere,vârste, sex.

13.2. Reglementări internaționale

La baza acestor reglementări internaționale stau recomandările pentru sport în închisori ale Consiliului Internațional pentru Recreere Fizică 1. .

Ansamblul de Reguli Minime reglementează dreptul deținuților la plimbare și recreere 2. prin Regula nr. 21, prin care se prevede obligația administrației penitenciare de a-i asigura persoanei condamnate, dacă vremea o permite, minim o oră pe zi pentru exerciții fizice în aer liber. În cazul celor cărora condiția fizică le permite și în cazul minorilor trebuie să li se asigure programe de recreere și de educație fizică.

Recomandarea nr. R (87)3 privind Regulile Europene pentru Penitenciare face referire la educația fizică, exercițiu, sport și recreere în cadrul Regulilor nr. 83- 87.

Astfel, se prevede faptul că administrațiile penitenciare trebuie să asigure atât posibilități de recreere prin exerciții și să asigurare condițiile de recreere, cât și dotările privitoare la echipament și instalațiile necesare, dotări ce trebuie să fie vizate de medicul unității.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

a se vedea lucrarea ,,A pune regulile în acțiune”, pag. 165 (secțiunea 125, la final )

ibidem, pag. 164

13.3. Situații speciale

În Rezoluția nr. 45- 113 a Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate prevede la art. 47 ( secțiunea F ) că: ,, fiecare minor trebuie să dispună de timp suficient pentru participarea la exercițiile fizice în aer liber dacă vremea îi permite, timp în care va putea obține o educație recreativă și fizică adecvată. Pentru aceste activități i se vor pune la dispoziție teren suficient, instalații și echipamentul necesar.

Fiecare minor trebuie să dispună zilnic de timp suplimentar pentru activități de delectare, parte din ele fiind dedicate, dacă așa dorește minorul, dezvoltării aptitudinilor artistice și profesionale. Centrul de detenție va trebui să vegheze ca fiecare minor să fie din punct de vedere fizic apt de a participa la programele de educație fizică disponibile. Va trebui să se ofere educație fizică, corectivă și terapeutică, sub supraveghere medicală, minorilor care au nevoie de acestea”.

13.4. Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

Ultimul Proiect de lege, cel din anul 2003, cuprinde în capitolul II- denumit ,, Așezămintele penitenciare”, la art. 8 (alin. 4) prevederi tangențiale referitoare la dreptul persoanelor deținute la activități recreative și plimbare. În acest sens, spațiile așezămintelor penitenciare trebuie să fie adecvate pentru ,, … plimbare și activități sportive…”, ceea ce incumbă administrației penitenciare obligația de a asigura buna exercitare a drepturilor anterior menționate.

CAPITOLUL XIV

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA REMUNERARE ÎN URMA MUNCII PRESTATE

14.1. Reglementarea internă

Principalele prevederi referitoare la acest drept au fost cuprinse în Legea nr. 23/19691. republicată. Vom face câteva referiri și la folosirea la muncă a condamnaților, datorită conexiunilor cu subiectul abordat aici.

Astfel, se prevedea că deținuții execută muncă în întreprinderi special înființate, care funcționează pe principiul gestiunii economice, în atelierele locurilor de deținere finanțate de la buget, la alte organizații/ firme cu capital de stat sau particulare, fie ele cu capital majoritar de stat; precum și în interesul unităților care aparțin Direcției Generale a Penitenciarelor.

Condamnații se repartizează la punctele de lucru în formații de minim 50 sau mai puțin când procesul muncii impune aceasta, dar numai cu aprobarea Direcției Generale a Penitenciarelor. În cazul în care aceștia sunt folosiți la prestarea unor munci pentru care nu există norme, comandantul penitenciarului, împreună cu unitatea beneficiară pot stabili norme de muncă. Folosirea la muncă a deținuților se face pe bază de contracte, încheiate între întreprinderile special înființate pentru prestarea muncii de către condamnați, denumite pe scurt „întreprinderi speciale” sau în alte organizații. Condamnații pot fi folosiți, prin rotație la munci cu caracter gospodăresc, cum sunt: curățenia încăperilor penitenciarului, unele amenajări la locul de deținere, conservarea de alimente și materiale, munci sezoniere în cadrul gospodăriilor ajutătoare (anexe).

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

1. art. 24- 34 din Legea nr. 23/ 1969 republicată

Evidența muncii deținuților se ține de către personalul penitenciarului și al unităților beneficiare, fiind interzisă folosirea lor în acest scop.

Condamnații care au executat cel puțin 1/5 din pedeapsă, pot fi folosiți la muncă fără pază, în afara penitenciarului. În acest scop comandantul le eliberează o adeverință de ieșire din penitenciar.

Munca prestată de deținuți este remunerată, cu excepția muncilor cu caracter gospodăresc necesare în penitenciar, așa cum sunt prevăzute în art. 29 (cele de mai sus) și în anexa 4.

Contavaloarea manoperei pe care întreprinderea specială sau altă organizație o plătește penitenciarului pentru lucrările efectuate cu condamnați este cea stabilită prin rețelele tarifare de salarizare din ramura de activitate în care aceștia sunt folosiți la muncă și pe baza salariului mediu pe economie la data respectivă.

Munca condamnaților folosiți pentru supravegherea în locul de muncă a altor condamnați este remunerată de către întreprinderile speciale sau de celelalte organizații, la nivelul minim al salariului tarifar stabilit pe economie.

Orele nelucrate din cauze ce nu sunt imputabile penitenciarului sau condamnaților se plătesc de întreprinderile speciale sau de celelalte organizații cu 75% din salariul tarifar de încadrare ( în cazurile în care condamnații nu au fost transportați de către acestea din penitenciar la locul de muncă, nu sunt folosiți din motive tehnice sau din alte cauze). Întreprinderile speciale sau celelalte organizații asigură măsuri de protecție a muncii pentru condamnații și personalul de pază și supraveghere, precum și alimentația de protecție, în situațiile în care dispozițiile legale prevăd aceasta pentru angajați.

Din sumele încasate de administrația penitenciarului pentru munca prestată de condamnat, din sporuri și premii, o cotă de 10% revine acestuia, diferența făcându-se venit la stat. Din sumele încasate drept recompense pentru invenții, inovații și raționalizări, create de condamnați în timpul deținerii, li se acordă o cotă de 50%, diferența făcându-se venit la stat.

Muncile prestate de condamnați în interesul unității care aparține Direcției Generale a Penitenciarelor precum și muncile prestate în atelierele locurilor de deținere finanțate de la buget, se remunerează cu 10% din salariul minim tarifar stabilit pe economie pentru lucrările ce se execută în acord. Această remunerație revine în întregime condamnatului și se prevede în planul de cheltuieli al Direcției Generale a Penitenciarelor.

În Legea nr.8/1973 care a completat Legea nr. 23/ 1969 referitoare la executarea pedepselor, prevederile referitoare la muncă și remunerare sunt cuprinse în secțiunea a 3-a, din care selectăm articolele 7-14, articole care par mai importante.

Munca condamnaților se organizează potrivit programului de lucru stabilit de comandantul penitenciarului și se desfășoară cu respectarea normelor referitoare la protecția muncii. Femeile gravide nu vor fi folosite la muncă în conformitate cu prevederile stabilite de normele legale cu privire la concediul ce se acordă angajatelor înainte și după naștere și nici la muncă în mediu toxic sau vătămător. De asemenea, cele care au născut și au copii mai mici de un an la locul de deținere, precum și minorii, nu pot fi folosiți la munca în mediul toxic sau vătămător.

Folosirea la muncă a fiecărui condamnat se face cu avizul medicului penitenciarului.

Durata zilei de muncă nu poate depăși 12 ore și se stabilește în raport cu nevoile procesului de producție.

Femeilor gravide, celor care au născut și au copii mai mici de un an la locul de deținere, minorilor, precum și condamnaților care muncesc în mediul toxic sau vătămător, nu li se poate prelungi durata zilei de muncă peste 8 ore.

Folosirea la muncă a condamnaților se face în raport cu calificarea profesională pe care o au. În cazul când nevoile de brațe de muncă calificate au fost satisfăcute, cei care au o calificare profesională vor putea fi folosiți și la munci necalificate.

Condamnatul care și-a executat pedeapsa, după punerea în libertate va fi încadrat în muncă prin grija organelor Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și direcțiilor județene pentru probleme de muncă și a solidarității sociale de pe lângă comitetele executive ale consiliilor județene sau al municipiului București.

Condamnatul care, în timpul executării pedepsei, a devenit incapabil total de muncă în urma unui accident de muncă sau unei boli profesionale, va primi după liberare un ajutor lunar după distincțiile și în cuantumul prevăzut de dispozițiile legale referitoare la beneficii de pensie de invaliditate în cadrul asigurărilor sociale de stat, fiind vorba de cel care nu a avut mai înainte calitatea de angajat. De ajutorul lunar în condițiile și procentele prevăzute în legislația pensiilor beneficiază și urmașii celor care au decedat datorită unui accident de muncă ori unei boli profesionale survenite în timpul executării pedepsei. De asemenea, poate primi un ajutor lunar condamnatul care la data liberării este invalid gradul I. sau II. din cauza unui accident în afară de muncă, dacă a avut o activitate remunerată în orice mod de cel puțin 3 ani înainte de începerea executării pedepsei. Cuantumul acestui ajutor se stabilește între limitele de 50% și 100% din ajutorul social corespunzător, prevăzut de dispozițiile legale referitoare la beneficiarii de ajutor social în cadrul asigurărilor sociale de stat. Pentru cei domiciliați în mediul rural, cuantumul ajutorului lunar nu poate depăși pensia minimă pe economie.

Ajutorul lunar se acordă numai în situația în care cel în cauză nu îndeplinește condițiile pentru a obține pensie sau ajutor social în cadrul asigurărilor sociale de stat ori al altor sectoare de activitate cu sisteme proprii de asigurări sociale și nu are mijloace de existență.

Ajutorul lunar se stabilește de către comitetul executiv al consiliului județean sau local în care domiciliază fostul condamnat, pe baza adeverinței eliberate de către administrația locului de deținere, din care să rezulte împrejurările în care s-a produs accidentul sau s-a contactat boala. Gradul de invaliditate se stabilește de către comisia de expertizare a capacității de muncă din județul în care fostul condamnat își are domiciliul, iar faptul că este lipsit de mijloace de existență se constată de către organele de asistență socială.

Plata ajutorului lunar se face din fondurile alocate în acest scop la bugetul comitetului executiv al consiliului județean sau al municipiului București.

În prezent sunt în vigoare prevederile Ordinului ministrului de justiție nr. 1704/C din 18.07.2002 și ale anexei sale referitoare la ’metodologia privind determinarea părții din pedeapsă ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate de către deținuți și remunerarea activităților lucrative desfășurate de aceștia’.

Deținuților care prestează muncă cu plată la agenții economici, li se consideră 4 zile executate pentru 3 zile muncite, iar minorilor arestați preventiv sau condamnați la pedeapsa închisorii, 2 zile executate pentru o zi muncită. Aceștia sunt remunerați cu 10% din câștigul realizat ( inclusiv cei folosiți în cadrul atelierelor de producție bugetară ).

Deținuților folosiți la muncă în interesul penitenciarului: gospodării agrozootehnice, ateliere auto, popotă, ateliere zonale, reparații curente, reparații capitale și lucrări de investiții executate în regie proprie, paza locurilor de deținere ori care efectuează paza și supravegherea altor condamnați, li se consideră 5 zile executate pentru 4 zile muncite. Minorilor arestați preventiv sau condamnați la pedeapsa închisorii folosiți la astfel de activități, li se consideră 3 zile executate pentru 2 zile muncite. Aceștia vor fi remunerați cu 10% din salariul minim brut pe țară.

Deținuților folosiți pentru muncile cu caracter permanent, necesare deservirii penitenciarului ori care desfășoară activități lucrative în interesul comunității, li se consideră 5 zile executate pentru 4 zile muncite. Minorilor arestați preventiv sau condamnați la pedeapsa închisorii, folosiți la astfel de activități li se consideră 3 zile executate pentru 2 zile muncite. Aceștia nu sunt remunerați.

Deținuților și minorilor arestați preventiv sau condamnați la pedeapsa închisorii care au elaborat lucrări științifice sau ale căror propuneri de invenții, inovații și raționalizări au fost însușite de organele competente, li se consideră 3 zile executate pentru 2 zile efectiv muncite, pe perioada cât desfășoară asemenea activități. Aceștia vor fi remunerați conform dispoziților legale în vigoare.

Deținuților și minorilor arestați preventiv sau condamnați la pedeapsa închisorii care prin datele și informațiile furnizate organelor competente contribuie la aflarea adevărului cu privire la infracțiuni sau la prevenirea săvârșirii acestora ori a unor evenimente negative grave în locurile de deținere, li se cosideră 3 zile executate pentru 2 zile efectiv executate. Zilele considerate executate, pentru desfășurarea unor astfel de activități se acordă, în mod excepțional, pe perioade determinate de timp, de către directorul general al Direcției Generale a Penitenciarelor, la propunerea temeinic fundamentată a comandanților/ directorilor așezămintelor de deținere, aceștia nefiind remunerați.

Scopurile ce se urmăresc prin desfășurarea muncii sunt: cel educativ-preventiv, scopul disciplinar și de antrenament fizic și psihic, precum și cel economic-social1..

Trebuie avut în vedere faptul ca la repartizarea condamnaților la punctele de lucru, acestea să nu se afle într-o zonă proximală domiciliilor deținuților ( problema vizează în special deținuții aflați în regim semideschis ).

14.2. Reglementări internaționale

Conform Regulii nr. 71 din Standardul de Reguli Minime pentru penitenciare, munca desfășurată în penitenciare nu trebuie să aibă un caracter degradant, iar repartizarea în muncă trebuie să țină seama de specificațiile medicului unității. (4) ,, Această muncă trebuie să fie, pe cât posibil, de natură să le mențină sau să le mărească posibilitatea de a-și câștiga în mod cinstit existența după punerea în libertate”. În raport de pregătirea lor profesională, deținuților trebuie să li se permită să își aleagă genul de muncă pe care să o desfășoare.

În același context, trebuie a se ține seama de unele aspecte legate de desfășurarea muncii de către deținuți, și anume 2. : ziua normală de lucru care nu trebuie să depășească perioada de lucru din exterior , condițiile umane de muncă 3. , securitatea la locul de muncă 4. .

Regula nr. 76 din Standardul de Reguli Minime pentru penitenciare precizează că remunerația pentru munca deținuților trebuie să fie echitabilă. Din suma primită deținutul va avea posibilitatea de a-și cumpăra bunuri de uz personal, iar o cotă va fi reținută de administrația penitenciară pentru a i-o înmâna acestuia la liberare.

Deținuții preventiv au posibilitatea de a munci, neputând fi obligați la desfășurarea de activități lucrative 5. .

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

după E. Stănișor și colaboratorii, ,,Penologie”, Editura Oscar Print , București, 2002, pag.122

Regula nr. 71- SMR (Lucrarea – ,,A pune regulile în acțiune”, pag. 152)

Regula nr. 72- SMR (-,,- , pag. 155)

Regula nr. 74- SMR (-,,- , pag. 157)

Regula nr. 89- SMR (-,,- , pag. 160)

Un alt document internațional care face referire la acest drept al persoanelor încarcerate este și Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care în art. 4 (alin. 3, litera a) prevede că: ,,nu se consideră muncă forțată…orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în condițiile prevăzute de art. …sau în timpul în care se află în libertate condiționată” .

Recomandarea nr. R (82) 17 referitoare la deținerea și tratamentul deținuților periculoși cuprinde mențiuni referitoare la dreptul persoanelor deținute de a munci în articolele 85, 86 și 87. Problema în această situație o reprezintă securitatea activităților, domeniu în care trebuie luate măsuri de precauție, de aceea este de dorit ca administrația penitenciară să își îndrepte atenția spre activitățile productive care să-i permită minimalizarea riscurilor (de exemplu activități desfășurate în procesul de producție al jucăriilor ).

Recomandarea nr. R (87) 3 privind Regulile Europene pentru Penitenciare face referire la acest drept în art. 71-76. Munca trebuie privită ca un element benefic în tratamentul, pregătirea și conducerea instituțională, iar pentru prevenirea accidentelor sau a bolilor profesionale este imperativ necesar a se întreprinde măsurile necesare pentru prevenirea sau înlăturarea lor.

Art. 76 (1) instituie un sistem echitabil de remunerare a muncii în condițiile bunei desfășurări a activităților.

14.3. Aspecte referitoare la munca deținuților în Casele de arest din Franța

În funcție de anumiți factori obiectivi (tipul penitenciarului, aprobarea din partea directorului penitenciarului sau posibilitățile penitenciarului) sau factori subiectivi (situația sa juridică sau gradul de periculozitate) dacă deținutul dorește, poate munci pe baza unui contract de muncă încheiat între administrația penitenciară și un concesionar (plata făcându-se la bucată în funcție de complexitatea lucrărilor și de negocierea preexistentă) sau în interesul administrației penitenciarului (fiind plătiți cu 25-45 franci francezi pe zi). Datorită desfășurării de activități productive, deținutul, ca și o persoană liberă beneficiază de protecție socială.

Ca raport al deținuților care munceau în 1995, acesta era de 18000 la 48000 de deținuți .

14.4. Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

Proiectul de lege cuprinde referiri la dreptul persoanelor la muncă și la remunerație în cadrul Cap. V- Munca și alte activități socio – educative ale persoanelor condamnate (secțiunea 1) 1. .

Se prevede că munca deținuților va fi desfășurată numai cu acordul acesteia referitor la calificare și aptitudini.

Se pot desfășura activități neremunerate când acestea sunt în folosul comunității.

Ca situații speciale, femeile care au născut și au în îngrijire copii de până la 12 luni, la cererea lor pot desfășura activități lucrative, însă acestea, precum și minorii nu pot fi folosiți la muncă în mediu toxic sau vătămător (prevedere care apare și în Codul Muncii ), durata zilei de muncă pentru aceste categorii de persoane neputând depăși 6 ore pe zi.

Ca și în reglementările aplicabile persoanelor din exterior, durata normală a zilei de muncă este de 8 ore pe zi (40 de ore pe săptămână ) și 7 ore pe noapte (35 de ore pe săptămână ), perioada de odihnă fiind de minim o zi pe săptămână.

Art. 52 precizează modul de repartiție al veniturilor, astfel încât 30% din valoare va reveni persoanei condamnate (5% din sumă va fi depusă la C.E.C. și va fi ridicată la liberare ), iar 70% va reveni adminstrației penitenciare, din care se vor acoperi cheltuielile curente și alte cheltuieli aferente.

Valoarea remunerației, conform art. 51 nu poate fi mai mică decât salariul minim pe economie.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

1. art. 46 – 52 din Proiectul de Lege privind executarea pedepselor privative de libertate

CAPITOLUL XV

DREPTUL DEȚINUȚILOR LA INSTRUIRE

15.1. Reglementarea internă

Prevederile Legii nr.23/1969 privitoare la executarea pedepselor privative de libertate, referitoare la acest drept reprezintă, de fapt „scheletul “ activității de instruire și de educație (fie ea sanitară, culturală, religioasă sau școlară).

Activitatea socio-educativă are ca scop atât cât permite durata executării pedepsei în detenție, să ofere tuturor deținuților posibilitatea de a-și cultiva un minim de aptitudini esențiale pentru interesul lor. Programele de tratament care fac parte integrantă din regimul penitenciar au ca obiectiv să identifice și să sporească șansele deținuților de reintegrare socială, de susținere morală, de ameliorare a comportamentului și de întărire a respectului de sine.

Pentru realizarea acestor scopuri se desfășoară activități adecvate de instruire școlară, formare profesională, cultural-educativă, asistență religioasă, educație fizică, sport și recreative. Administrația penitenciarului, în vederea realizării activităților socio-educative de către deținuți, pune la dispoziție mijloace și echipamente adecvate (în funcție de resurse) și asigură personalul didactic. Desfășurarea educației fizice și a terapiei curative de către deținuții care au nevoi speciale are loc sub îndrumarea directă a medicului.

Tot în acest context, referitor la activitatea de reeducare a condamnaților, prevederile legale precizează că aceasta se realizează prin muncă. Condamnații sunt obligați să presteze o muncă utilă pentru care sunt apți. De asemenea, reeducarea condamnaților se realizează prin calificarea sau recalificarea într-o meserie, desfășurarea unor activități cultural-educative, precum și prin stimularea și recompensarea celor care sunt stăruitori în muncă și dau dovezi temeinice de îndreptare.

Minorii condamnați vor fi supuși, în timpul executării pedepsei, unei acțiuni de educare deosebite, spre a putea deveni cetățeni utili societății. Minorii care de la primirea în locul de deținere mai au de executat cel puțin 6 luni închisoare vor continua învățământul general obligatoriu și li se va asigura posibilitatea de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu gradul de școlarizare și cu aptitudinile lor. Dacă minorii nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a urma o cursurile profesionale, ei vor fi ajutați să obțină o calificare într-o meserie sau să și-o completeze, în conformitate cu normele de calificare la locul de muncă. Cadrele didactice, manualele, rechizitele, personalul și utilajul necesar vor fi puse la dispoziție de către administrația penitenciarului. Minorilor condamnați la închisoare pe o perioadă mai mică de 6 luni inclusiv, li se asigură posibilitatea de a-și completa cunoștințele de cultură generală, ținându-se seama de modul lor de școlarizare.

Prin Legea nr. 8/1973 care completează Legea nr. 23/ 1969, s-a introdus articolul 6 cu următorul conținut: „condamnații minori, la împlinirea vârstei de 18 ani, pot fi menținuți în locurile de deținere pentru executarea în continuare a pedepsei în regimul prevăzut pentru minori, dacă acest lucru este necesar pentru desăvârșirea pregătirii lor școlare sau profesionale, dar nu mai mult de 2 ani “.

După cum se știe, în această privință, în penitenciarele din România s-au înființat și funcționează ateliere, fabrici, ferme; iar pe lângă acestea, deținuții lucrează pentru diverse persoane (fizice sau juridice), în baza convențiilor încheiate între acestea și administrațiile locurilor de deținere.

Referitor la educația în penitenciar, aceasta se referă la o intervenție conștientă, susținută, instituțională și metodologică de influențare, informare și instruire cu efecte formative, continuare a procesului de formare a personalității pentru a se oferi îndrumare și control, sprijinire și încurajare a indivizilor pentru a avea acces la nivelurile de cultură și afirmare socială, formare și reconversie profesională, promovare a unor transformări motivaționale, restructurare a personalității prin reabilitare comportamentală și atitudinală. Educația se îndreaptă asupra instruirii deținuților pentru viitoarea lor reintegrare profesională, cât și asupra formării și/sau modificării unor deprinderi, comportamente, conduite, capacități de reacție, ca pregătire esențială pentru reintegrarea socială.

În ceea ce privește strategia educațională, s-au prefigurat trei tipuri de programe educaționale, conform necesităților concrete:

– programe obligatorii: alfabetizarea, integrarea instituțională în regimul și programul penitenciarului, educația pentru sănătate;

– programe opționale: completarea nivelului de școlarizare, abilitarea și reabilitarea profesională, educația pentru cultură și civilizație, educația religioasă ș.a.;

– programe facultative: dezvoltarea și cultivarea abilităților manuale, educația pentru timpul liber, hobby- uri.

Educația favorizează siguranța, ordinea și disciplina în penitenciar, ajută persoanele aflate în detenție să elibereze tensiunile interioare, să-și exprime și să-și dezvolte aptitudini mentale și fizice.

O altă problemă care se impune a fi abordată este cea a educației deținuților cu pedepse pe termen lung.

Tratamentul și programele zilnice sunt realizate după consultări largi cu personalul angajat, reprezentanții societății civile și cu deținuții pentru a permite elaborarea unor regimuri realiste și eficiente în vederea conducerii la stabilirea relațiilor pozitive între personal și deținuți pentru reinserția socială a acestora și cuprinde:

educația

– are drept obiectiv însușirea de cunoștințe și abilități pentru acomodarea individului cu mediul social.

asistența religioasă

– are ca scop să-i îndrepte pe deținuți spre latura sensibilă, morală.

socioterapia și psihoterapia

– sprijinite pe un program complex și unitar de activități care necesită participarea specialiștilor personalului din penitenciar, familiei și organizatorilor din exterior, având drept țintă determinarea de modificări în conduita și concepția despre viață a deținuților.

pregătirea școlară și profesională

– se realizează în funcție de colectiv, de caracterul eterogen al deținuților.

activitățile recreative și sportive

– prin organizarea și desfășurarea acestora se vine în sprijinul sănătății fizice și mintale a deținuților.

15.2. Reglementări internaționale

În această direcție este de dorit ca statul să-și prefigureze și să-și structureze un program de ajutorare a deținutului pus în libertate, program care să-i permită să se reintegreze în colectivitate 1. .

Tot ca parte integrantă a acestui drept, educarea și recreerea deținuților duce prin participarea efectivă la activitățile culturale și educative la o deplină dezvoltare a personalității umane. Instruirea analfabeților și a tinerilor trebuie să fie obligatorie și administrația trebuie să vegheze cu atenție asupra acesteia. După posibilități, instruirea trebuie să fie în concordanță cu sistemul învățământului public pentru ca aceștia să-și poată continua pregătirea fără dificultăți, după punerea în libertate 2. .

Fiecare așezământ trebuie să aibă o bibliotecă pentru uzul tuturor categoriilor de deținuți, dotată suficient cu cărți instructive și recreative. Oricărui deținut preventiv trebuie să i se aprobe procurarea în contul său sau al unui terț, a unor cărți, ziare, material pentru scris ca și a altor mijloace de ocupație, în limite compatibile cu interesul administrației, cu securitatea și buna rânduială din penitenciar.

Tinerii deținuți și ceilalți deținuți cărora condiția fizică le permit, trebuie să primească în timpul perioadei rezervate exercițiilor fizice, o educație fizică și recreativă. În acest scop li se vor pune la dispoziție terenul, instalațiile și echipamentul 3. .

Rezoluția nr. 45-113 a Organizației Națiunilor Unite pentru protecția minorilor privați de libertate în cadrul Secțiunii E prevede dreptul fiecărui minor de

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

conform Regulii nr. 64 și R. 70/ S.M.R. (Lucrarea – ,,A pune regulile în acțiune”, pag. 136)

conform Regulii nr. 77/ S.M.R. (-,,-, pag. 161)

conform Regulii nr. 40, R. 21 și R. 90/ S.M.R. (-,,-, pag. 160)

vârstă școlară de a beneficia de o pregătire compatibilă cu necesitățile și capacitățile sale pentru reinserția sa în societate. Este de preferat ca această școlarizare să se facă în instituții din afara așezământului de detenție, iar în cazul minorilor de origine străină, să se acorde o atenție deosebită.

Trebuie încurajați minorii care doresc a urma cursuri de școlarizare mai înalte, iar diplomele sau certificatele de absolvire nu trebuie să conțină precizări referitoare la locul instruirii în domeniu.

Biblioteca este unul din mijloacele de atingere a dezideratelor în acest sens, de aceea serviciile oferite trebuie să satisfacă necesitățile culturale ale minorilor.

În funcție de preferințe și de aptitudini, minorul este îndreptățit a selecta o pregătire profesională care să-l pregătească pentru o viitoare slujbă, iar pentru o cât mai exactă acomodare cu aceasta, va trebui introdus în activități conforme cu pregătirea sa.

Un alt document internațional care face referire la acest subiect este Recomandarea R.(82) 17 privitoare la tratamentul deținuților periculoși. Trebuie să se ia în considerare în această situație posibilitatea ca în cazul alegerii unui personal profesoral din afara unității, acesta să nu poată controla comportamentul deținuților periculoși, de aceea se va avea în vedere alegerea personalului cu pregătire și în domeniul penitenciar.

În cazul învățământului superior la distanță se vor avea în vedere modalitățile de corespondență, precum și efectuarea perchezițiilor acestor colete, dată fiind categoria din care fac parte acești deținuți.

15.3. Reglementări ale Proiectului de lege privind executarea pedepselor privative de libertate

În Proiectul de lege la art. 46 (5) se prevede că: ,, diplomele, certificatele sau orice act care probează însușirea unei meserii,calificarea sau recalificarea profesională sunt recunoscute, în condițiile legii, de Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei sau Ministerul Educației Naționale”.

De asemenea, astfel de reglementări regăsim și în art. 57, 58 și 59. Conform acestor prevederi, în penitenciare se organizează cursuri de școlarizare pentru stagiul primar, mediu și liceal. Activitatea de școlarizare se desfășoară în condițiile normelor Ministerului Educației Naționale și a Ministerului Justiției, iar cursurile universitare se desfășoară în sistem fără frecvență.

În funcție de opțiunile deținuților se desfășoară cursurile de calificare și recalificare profesională. Cheltuielile ocazionate de aceste pregătiri sunt suportate de Ministerul Educației Naționale, de Administrația Națională a Penitenciarelor, de persoanele aflate în detenție sau de alte persoane.

Respectând normele și recomandările internaționale, în diplomele sau certificatele de absolvire a cursurilor nu se vor face mențiuni privitor la dobândirea lor în stare de detenție.

Minorilor, dacă mai au de executat minim 6 luni de detenție, li se vor asigura condițiile pentru continuarea studiilor și pentru dobândirea unei calificări profesionale.

Aceste cursuri (școlare sau/ și profesionale ) pot fi urmate, la cererea lor și de persoanele care suferă de un handicap.

CAPITOLUL XVI

ALTE DREPTURI ALE PERSOANELOR CONDAMNATE

16.1. Dreptul deținuților de a vota

Acest drept este menționat în Standardul de Reguli Minime într-o abordare succintă. Dreptul deținuților de a vota este exercitat, în funcție de posibilitățile administrației penitenciare, în diferite moduri: prin aducerea de cabine mobile de votare, prin aducerea de urne de votare în celulele individuale, în unele țări prin corespondență/ poștă sau prin procură.

Sunt exceptați în situația de față deținuții cărora, prin prevederile legale, li s-a retras acest drept ca o consecință a unei condamnări pentru fapte deosebit de grave ( infracțiuni contra siguranței statului).

În penitenciarele din România au drept de vot persoanele arestate preventiv, aceștia votând în centrele de votare înființate în unități.

16.2. Dreptul deținuților de a se căsători în penitenciar

Acest drept al persoanelor condamnate este prevăzut în Proiectul de lege privind executarea pedepselor în penitenciare, în cap. IV, secțiunea 1.

În acest sens, la art. 37 se prevede că în condițiile legii, condamnații se pot căsători, administrația penitenciară trebuind să asigure condițiile necesare bunei desfășurări a căsătoriei. Ca și în alte situații ce țin de instituția stării civile, și în acest caz în certicatul de căsătorie se va trece localitatea în care se află penitenciarul, iar în situația deținuților care își execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis, aceștia beneficiind de posibilitatea de a se căsători în localitatea în care domiciliază sau în localitatea în care se află unitatea penitenciară. În cazul ultimelor categorii de deținuți, cu aprobarea comandantului/ directorului unității de penitenciar, pot beneficia de o învoire de până la 7 zile.

De asemenea, cu acordul directorului/ comandantului, soții pot rămâne după încheierea căsătoriei pentru 48 de ore într-o cameră separată.

Un alt document ce face referire la acest drept este reprezentat de Ordinul ministrului justiției nr. 3131/ C/ 29. 10. 2003 privind durata și periodicitatea vizitelor, numărul și greutatea pachetelor cu alimente, precum și biunurile care pot fi primite de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, care în art. 13 precizează: ,, pentru motive temeinic justificate (căsătoria încheiată în unitatea de deținere…), comandantul/ directorul poate încuviința ca persoanele să primească vizite sau pachete cu alimente suplimentare” .

CONSIDERAȚII FINALE

Este arhicunoscut faptul că detenția are o serie de efecte negative, care continuă și după ziua liberării: o familie marcată de acest eveniment, pierderea serviciului, efectul dăunător al impresiei pe care o face lumii înconjurătoare, dar și în conștiința condamnatului, însuși faptul condamnării- stigmatizarea.

O serie de studii efectuate în această privință au demonstrat că detenția încurajează o dezvoltare mai curând negativă a personalității decât o îndreptare a cacterului personalității respectivului deținut. Aceste efecte negative sunt un rezultat al faptului că penitenciarul este o instituție totală. Deținutul petrece aici 24 de ore pe zi, aici doarme, lucrează, mănâncă și își petrece orele libere. Viața în penitenciar este în cea mai mare parte condusă de cineva- personalul penitenciarului.

Ritmul zilnic se bazează pe ore și minute fixe pentru apel, lucru, pauze, timp liber, plimbarea în curtea de plimbare, închiderea ușilor. Așa cum este și normal, deținutul este și se simte supravegheat tot timpul.

Regulile formale- cele impuse de legislație și cele neformale- existente între deținuți dau o deformată impresie de siguranță în momentul în care acestea fuzionează. În acest climat viața devine previzibilă și monotonă, deținutul reacționând exagerat în situații aparent banale. Unele din aceste reacții reprezintă de fapt un contraatac la nerespectarea drepturilor ce le revin sau pur și simplu rea voință. Tocmai din acest motiv, administrația penitenciară pune accent pe respectarea drepturilor deținuților și pe o colaborare constructivă în acest sens.

Ca un fapt conex celor sus menționate, putem aprecia că această comparație evolutivă prezentată va duce fără îndoială la o analiză benefică asupra drepturilor acestei categorii de persoane, analiză care stă la baza preocupărilor pentru o activitate specifică sistemului penitenciar.

Există însă situații frecvente prin care tocmai datorită acordării acestor drepturi ale persoanelor aflate în așezământul de deținere, se creează o ,,diferențiere”, în sensul că datorită nivelului de trai diferit din societate, familiile/ prietenii unor deținuți le pot aduce diferite bunuri de care alții nu pot beneficia- a se observa cazul țigărilor (Kent, Marlboro), a îmbrăcămintei specifice activităților sportive (trening Nike, Adidas), a încălțămintei, a fructelor (kiwi, banane) sau sucurilor, a diferitelor alimente (diverse conserve, salam, kaiser, carne de pui afumat ș.a.), precum și cazul unor materiale necesare igienei proprii. Pe fondul acestor situații pot apărea variate conflicte sau cazuri de ,,cumpărare” a celor care nu își permit aceste ,,luxuri”.

Pe de altă parte, unii deținuți abuzează nejustificat de exercitarea dreptului acordat la petiționare, ceea ce face ca activitatea cadrelor lucrătoare în penitenciar să fie văzută ca deficitară.

Un alt drept afectat de situații nu tocmai plăcute este cel al acordării asistenței medicale, în sensul că datorită abuzurilor deținuților și datorită inerentei obligativități a personalului unității de a le acorda asistență medicală, se îngreunează bunul mers al activităților zilnice.

În orice caz, putem lesne observa o activitate susținută în privința înlesnirii vieții pentru persoanele deținute și pentru ca societatea să înțeleagă faptul că datorită funcției custodiale și a celei de reeducare, penitenciarul rămâne la ora actuală cea mai potrivită formă de izolare a persoanelor ce nu doresc a se conforma regulilor necesar impuse într-un stat care dorește a fi cu adevărat democratic, în care legea și principiile morale trebuie să-și aibă locul lor primordial.

După analiza acestor reglementări în domeniul drepturilor persoanelor aflate în mod legal în detenție, din punct de vedere personal consider că pentru o mai bună activitate pe această linie, se impune :

– elaborarea și adoptarea cât mai rapidă a unei Legi de executare a pedepselor, în care să se regăsească referiri exprese la modul de acordare a drepturilor persoanelor aflate în detenție;

– micșorarea gradului de supraaglomerare și decongestionarea spațiilor de deținere;

– majorarea numărului de personal care să se ocupe de acordarea acestor drepturi;

– o preocupare mai intensă din partea persoanelor în drept a insera în actele normative pe acest sector a unor prevederi care să înlăture pe cât posibil acea ,,diferențiere”, prin acordarea materialelor și a alimentelor necesare în cantitatea și calitatea impusă de un nivel minim- mediu din punct de vedere al necesităților umane (și deci o diminuare a bunurilor care pot fi primite prin Sectorul Vizite), evitându-se astfel numeroasele situații conflictuale din rândul deținuților generate de această putere de cumpărare diferită a unor familii/ rude;

– accelerarea și definitivarea preocupărilor și lucrărilor de modernizare a unităților subordonate Direcției Generale a Penitenciarelor, cu necesitatea construirii în fiecare penitenciar a unei/ unor săli de mese, camere de detenție cu un număr redus de deținuți- ceea ce va duce la o mai bună coordonare a activităților zilnice și sporirea numărului de camere/ încăperi alocate activităților de reeducare/ școlarizare/ instruire;

– poate cel mai dificil obiectiv este cel care se rfereră la creearea unei mentalități sănătoase a persoanelor private de libertate referitor la viața în penitenciar și a unui ,,cult” pentru respectarea liniștii și păstrarea bunurilor.

După parcurgerea acestei lucrări, cititorul poate observa cu ușurință că s-au făcut pași importanți în sensul atingerii unui procent major din aceste scopuri prin costruirea de spitale-penitenciar, a sălilor de mese în penitenciar (Târgșor și Gherla), renovarea unor unități penitenciare; precum și preocupările pentru elaborarea și diversificarea programelor de reeducare (cu eforturi mari de investiții pentru cumpărarea de aparatură și materiale- Rahova).

La finalul acestei lucrări concluzionez că prin intermediul necesității integrării în plan european și internațional, sistemului penitenciar românesc i s-a lansat o provocare de evoluție, pe care fără a greși, acesta prin persoanele abilitate a reușit să o îndeplinească într-o proporție de loc de neglijat referitor la perioadă – mijloace – activitate susținută.

Bibliografie:

Constituția României din 8 decembrie 1991, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/ 2003

Codul Penal al României

Convenția Internațională privind Drepturile Civile și Politice, 1966

Declarația Drepturilor Omului

Declarația Drepturilor Copilului

Reguli Europene pentru Penitenciare

Regulile de la Beijing pentru minori

Direcțiile de la Riad

Ansamblul de Reguli Minime privind tratamentul deținuților

Codul Națiunilor Unite pentru responsabilii cu respectarea legii

Jurământul de la Atena a medicilor din penitenciare

A pune regulile în acțiune- ,,un manual internațional privind o bună practică în penitenciare” – Haga 1995

Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare

Raportul global asupra drepturilor omului din penitenciare – New York, 1993

Legea nr. 23/ 18 noiembrie 1969 completată prin Legea nr. 8/ 1973 publicată în Monitorul Oficial al României nr.62/ 2 mai 1973 privind executarea pedepselor privative de libertate

Regulamentul de pază, escortare și supraveghere a deținuților

Legea nr. 304/ 2003 privind unele dintre drepturile persoanelor aflate în detenție (Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 56/ 25 iunie 2003)

Legea nr. 19/ 1990 privind aderarea României la Convenția Împotriva Torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime inumane, sau degradante

Proiectele de Lege privind executarea pedepselor și a măsurilor preventive cu privare de libertate (din anii: 1992, 22.02.2000 și Proiectul Regulamentului de aplicare a sa, și 2003)

Ghidul pentru deținuți – 1997

Ordinul ministrului de justiție nr. 3131/ 29.10.2003 privind durata și periodicitatea vizitelor, numărul și greutatea pachetelor cu alimente, precum și bunurile ce pot fi primite, păstrate și folosite de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate

Ordinul ministrului de justiție nr. 1704/ 18.07.2002 referitor la ,,Metodologia privind determinarea părții din pedeapsă ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate de către deținuți și remunerarea activităților lucrative desfășurate de către aceștia”

Ordinul ministrului de justiție nr. 1705/C/ 18.07.2002 referitor la norme privind acordarea drepturilor deținuților la pachete, vizite, corespondență și țigări

Ordinul ministrului de justiție nr. 2177/ 13.09.2002 refritor la acordarea drepturilor deținuților la pachete, vizite, corespondență și țigări

Ordinul ministrului de justiție nr. 87410/ 29.11.2001 privitor la dreptul persoanelor condamnate la echipament și cazarmament

Ordinul ministrului de justiție nr. 778/ 24.03.2000 privind regimul aplicat deținuților sancționați cu măsura disciplinară a izolării severe

Ordinul ministrului de justiție nr. 795/C/ 30.03.2000 privind regimul aplicat deținuților aflați în refuz de hrană

Ordinul ministrului de justiție nr. 2713/C/ 15.11.2000 referitor la ,,Instrucțiunile privind aplicarea normelor de hrană pe timp de pace, pentru efectivele din Ministerul de Justiție – Direcția Generală a Penitenciarelor”

Ordinul ministrului de justiție nr. 290/C/ 15.07.1998 privind acordarea dreptului la echipament și cazarmament

– Ordinul ministrului de justiție nr. 1792/C/ 17.10.1997 privind secretul corespondenței și dreptul de petiționare a cetățenilor români

Ordinul ministrului de justiție nr. 236/ 24.11.1997 privind asigurarea dreptului la corespondență și petiționare a deținuților

Ordinul ministrului de interne nr. 01740/ 01.04.1980 referitor la ,,Instrucțiunile privind asigurarea asistenței medicale în penitenciare și școlile speciale de muncă și reeducare pentru minori”

Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 3352/ 2003 privind dreptul la hrană al deținuților

Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 383/ 10.10.2003 referitor la clasificarea deținuților în categoria deținuților periculoși

Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 820/ 02.04.1998 referitor la folosirea telefoanelor cu cartelă în unitățile penitenciare

Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 7003/ 03.01.1990 referitor la acordarea dreptului la pachete, vizită, corespondență a persoanelor aflate în detenție

Monografia sistemului penitenciar românesc, București, 2002

Revista Administrației penitenciare din România, Ministerul Justiției, București, nr. 2(6)/ 2003

Ion Oancea, ,,Drept Execuțional Penal”,Editura ALL, București, 2002

Dr. Ungureanu Ștefania, ,,Criminologie”, Editura Stema, Bacău, 2002

Emilian Stănișor și colaboratorii, ,,Administrațiile Penitenciare Europene”, Editura Oscar Print, București, 2002

Emilian Stănișor și colaboratorii, ,,Penologie”, Editura Oscar Print, București, 2002

Dr. Gheorghe Florian, ,, Psihologia Penitenciară”, Editura Oscar Print, București, 2001

Dr. Gheorghe Florian, ,, Fenomenologie Penitenciară”, Editura Oscar Print, București, 2003

Preot conf. univ. dr. Octavian Pop, ,,Misiunea Socială a Bisericii”, Editura Tradiție, București, 2003

– site-ul www. anp. ro.

ANEXA 1 (conform Legii nr. 23/ 1969)

ANEXA 2 (conform Ordinului ministrului de justiție nr. 290/ C/ 15.07.1998, completat prin Ordinul Direcției Generale a Penitenciarelor nr. 87410/ 29.11.2001 referitor la dreptul la echipament și cazarmament a persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate)

Norma nr. 1 se prezintă astfel:

# Norma 2, referitoare la drepturile minorelor, prevede în plus:

–elastic-3 ml./1 an;

–țesătură bumbac- 3 ml./1 an;

–panglică- 3 ml./1 an;

–rochie vară- 1/1 an;

–rochie sarafan-2/3 ani.

# Norma 3, referitoare la drepturile deținuților, prevede:

# Norma 4,referitoare la drepturile deținutelor, prevede în plus:

–jachetă tricotată- 1/4;

–basma pânză- 1/2.

# Norma 5 se referă la copiii care se află cu mamele lor în locurile de deținere sau în centrele de internare.

# Norma 6 (anexa 6) se referă la cazarmamentul prevăzut pentru o categorie de persoane aparte-reținuții și arestații preventiv:

# Norma 7 se referă la echipamentul de protecție pentru:

– bucătari, ajutor bucătar, brutari;

–frizeri;

–spitale infirmerii, staționare și cabinete medicale în raport de fiecare pat;

–materiale pentru bucătării și săli de mese;

–îngrijitori animale, mulgători, preparatori produse alimentare.

# Norma 8 se referă la materiale igienico-sanitare și de gospodărire.

# O altă anexă importantă este cea referitoare la materialele necesare pentru spălat și igienă (norma 9.):

# Norma 10 cuprinsă în anexa 10 se referă la materiale pentru întreținere și reparații.