Mijloace de Actiune ale Administratiei Publice Locale

INTRODUCERE

Lucrarea de față are ca scop analiza mijloacelor care stau la baza desfășurării muncii în administrația publică, la nivel local. In acest demers s-a avut in vedere faptul că acest nivel reprezintă palierul la care sunt puse in practică deciziile care se iau la nivel central.

O dezvoltare pe baze solide a societătii in care sperăm cu toții, se realizeaza in primul rând pornind de la relansarea economică a acestui palier.

Sunt dezbătute aici :

cadrul legal de desfașurare a activității,

condițiile de realizare a serviciilor publice,

statutul funcționarilor publici ce-și desfașoară activitatea în cadrul instituțiilor situate la nivel local în cadrul administrației publice,

patrimoniul de care dispune unitatea administrativ teritorială,

resursele materiale si financiare de care beneficiază si componenta informațională a acesteia.

Astfel, lucrarea cuprinde, pe lângă o prezentare generală a mijloacelor avute în vedere, referitoare la noțiune, cadrul legal si mijloacele amintite mai sus, o serie de considerații și propuneri pe care le-am apreciat necesare cu privire la toate acestea.

S-a pus accentul pe aspectul dotării informaționale de care dispun sau ar trebui să dispună administrația publică locală în cadrul desfașurării activității sale.

Deoarece această temă reunește atât elemente de drept administrativ, de dreptul muncii cât și de drept financiar si finanțe publice am urmărit realizarea unei analize folositoare atât studenților cât și celorlalte persoane interesate.

CAP. I. MIJLOACE DE ACȚIUNE . NOȚIUNE. CONSIDERAȚII GENERALE.

Pentru a-și desfașura în bune condiții activitatea, administrația publică dispune de o serie de mijloace materiale, umane și financiare puse la dispoziția acesteia prin lege.

Obiectivul principal al reformei in administrația publică locală este functionarea acestor autoritați în condiții care genereăza exercitarea corectă și eficace a atrbutiilor cu care acestea au fost investite astfel incat aceste autorități să reprezinte un factor plin de dinamism în procesul general al reformei social economice în România.

Atât programul guvernului cât și strategia de reformă economico – socială trebuie să fie suportul elaborării unui cadru juridic eficace care să punâ în mișcare mecanismele, activitatea și resursele materiale și umane necesare transpunerii în practică a conceptelor și ideilor exprimate în cadrul programului pe baza principiilor statului de drept.

Ținând cont de contextul legal și organizațional existent putem spune că o administrație publică eficientă este esențială pentru competitivitatea și dezvoltarea economică a țării, dar pentru aceasta administrația publică trebuie să introduca o dimensiune marginală în domeniul său de activitate.

Principalele obiective au în vedere continuarea, consolidarea și perfecționarea reformei economice pentru a asigura o cât mai mare coerență și eficacitate în continuarea unei reforme serioase în toate domeniile vieții sociale.

Ceea ce trebuie său nu facă sectorul public este o alegere politică. Prin producerea de bunuri și servicii, prin redimensionarea veniturilor, conducerea politicii macroeconomice și prin exercitarea puterii sale el poate pune la punct infrastructura și fixează cadrul în care operează economia de piață.

Sectorul public influențează eficiența economiei naționale, ritmul de inovație tehnologică și organizarională, orientarea și rapiditatea ajustării structurale.

Ameliorarea actualelor reglementări privesc organizarea și funcționarea autorităților administrației publice locale și adaptarea lor la noi condiții care asigură, în condiții de maximă eficacitate, aplicarea principiilor fundamentale pe care se bazează administrația publică în unitațile administrativ – teritoriale.

Administrația publică prestează servicii care satisfac nevoile publice, nevoi ale căror caracter public este stabilit de puterea politică, aceste servicii reprezentând mijlocul prin care administrația își desfășoară activitatea.

Tipul, modalitatea și complexitatea acestor sarcini, pe de o parte, înpreună cu nevoia sporită de eficientizare a activităților, pe de altă parte, au impus structurarea sistemului administrației publice pe mai multe paliere cărora le-au fost atribuite nivele cât mai adecvate de decizie.

Aceasta impune din partea organelor acestui aparat implicarea lor directă, imediată și eficientă în toate problemele vieții interne si internaționale, adoptarea de măsuri operative pentru solutionarea acestora.

Scopul administrației publice poate fi pe deplin realizat numai în cazul în care organele administrației de stat realizează operativ, în concret, interesele legitime ale populației.

Exercitarea puterii publice în domeniul administrației presupune îndeplinirea unor sarcini, atribuții, competențe, stabilite prin lege, care permit instituțiilor publice din acest domeniu al vieții sociale să acționeze pentru satisfacerea nevoilor generale.

Sarcinile reprezintă obiectivele ce sunt urmărite în realizarea puterii executive.

In scopul creării unor noi surse de venituri pentru bugetul local, consiliilor li sa creat, prin lege, posibilitatea de a extinde sfera serviciilor publice, de a decide asupra asocierii cu alte consilii locale sau agenți economici din țara sau din străinatate în scopul realizării și exploatării unor lucrări de interes comun.

Administrația este obligată să respecte anumite proceduri, o anumită formă a actelor pe care le emit. Înainte de a acționa trebuie să fie clarificat. Adesea, sunt prevăzute consultări, și avize unor specialiști ce fac parte din organele administrației și nu numai.

Atunci când statul, județul, orașul sau comuna își propune satisfacerea unor cerințe ale societății sau a unei colectivitați locale, aceasta stabilește organizarea unei entități care să se ocupe de aceste cerințe prin anumite servicii, îi determină competența, îi stabilește funcțiile și îi pune la dispoziție mijloacele umane, materiale și financiare.

Astfel, prin noțiunea de mijloace se înțelege ansamblul posibilităților de acțiune materializate prin organizarea și structurarea lor în servicii, direcții, compartimente precum și personalul, patrimoniul și finanțele de care dispune administrația publică locală.

Elementul uman este preponderent dar nu este suficient. Este necesară dotarea cu mijloace materiale: bunuri mobile și imobile , terenuri, clădiri, automobile, utilaje, materiale de birou.

Exproprierea și rechiziționarea au reprezentat metode de intrare în patrimoniul unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale a unor bunuri.

Legea nr. 215 / 2001 este consecventă principiuliu potrivit căruia consiliile locale pot decide in orice problemă de interes local, cu excepția celor date prin lege in competența altor autorități publice.

Dincolo de această regulă generală, înscrisă în Legea administrației publice locale, legiuitorul a precizat cateva atribuții care țin exclusiv de autonomia locală.

Astfel, legea prevede dreptul acesteia de a-și alege viceprimarii, aprobarea statutului comunei sau al orașului și a regulamentului de funcționare a consiliului, pe baza unor norme orientative emise de Guvern, stabilite prin H.G. nr. 127 din 11 martie 1992 pentru aprobarea statutului orientativ al comunei și orașului.

Legea nr. 189 / 1998 își propune să dezvolte rolul autorităților administrației publice locale în conformitate cu principiul autonomiei locale și cu mecanismele economiei de piața, să stabilească resursele financiare ale acesteia în concordanță cu obligațiile de administrare.

Legea stabiliește o autunomie de decizie a autorităților administrației publice locale în contractarea de împrumuturi pe termen mediu și lung pentru realizare de investiții de interes local și cu privire la cheltuieli, în scopul creșterii eficienței cheltuielilor publice și al sporirii responsabilității autorităților locale.

Totodată se încearcă stimularea autoritaților publice locale pentru depunerea de eforturi vizând mobilizarea de resurse proprii și se limitează sistemul de transferuri de la bugetul de stat și alocarea acestora numai în scopuri precis stabilite.

Autoritatea deliberativă a comunei sau orașului asigură autogestionarea acestuia prin buget, prin gestionarea personalui și administrarea domeniului public sau privat al unitatii administrativ –teritoriale.

Exista o mare diferență între nivelul responsabilităților administrative, competența și sarcinile care revin autoritaților locale, resursele care le stau la dispoziție și nivelul decizional.

Consiliul local, exercitând conducerea prin buget a treburilor publice locale, este cel care aprobă bugetul local, coreland veniturile și cheltuielile acestuia în funcție de posibilitățile pe care le are.

CAP. II. SERVICIILE PUBLICE

Organizare. Funcționare.

Constituția face referiri exprese sau implicite la idea de serviciu public, fie ca activitate, fie ca ansamblu de mijloace sau organe.

Astfel, în art. 119 acesta precizează că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se intemeiază pe principiul autonomiei locale si cel al descentralizarii serviciilor publice.

Pentru crearea unui serviciu public este nevoie de o voință politică exprimată printr-un act juridic de inființare ( legi, hotarări de Guvern, ordine ale miniștrilor etc.) act în care se precizează care sunt și cum se asigură mijloacele materiale și bănești, resursele umane, necesare desfășurarii activității și nu în ultimul rând, competența pe care i-o asigură.

Înțelese in sens larg acestea pot fi definite ca ansamblul de persoane și lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică, supuse autoritații și controlului acesteia. Serviciile publice sunt supuse riscului în caz de funcționare deficitară dar pot fi și desființate. Ele se află sub control și sunt totodată dependente de colectivitatea care le-a creat.

Serviciile publice ale comunei sau ale orașului se organizeaza de catre consillile locale în principalele domenii de activitate potrivit specificului și nevoilor locale, cu respectarea prevederilor locale și în limita mijloacelor financiare de care dispune.( Anexa nr. 1)

Este vorba despre doua categorii de servicii publice locale:

Servicii publice subordonate consiliului local;

Servicii publice organizate de consiliul local.

În prima categorie intră doar acele servicii publice locale care sunt cuprinse organizarea consiliului local. Numai în această situație consiliul local aprobă regulamentul de funcționare și organizare a serviciilor publice, stabilind competențele și salarizarea personalului, in condițiile prevazute de lege. Aceasta din urmă este supusă regulilor prevăzute de statutul funcționarilor publici și se bucură de stabilitate în funcție.

În cea de a doua categorie intră serviciile publice organizate ca regii autonome, societați comerciale sau alte forme publice sau private care realizează un serviciu public pentru comună sau oras.

Conducătorul acestei instituții este cel care, în conformitate cu reglementarile legale, dispune numirea și eliberarea din funcție a personalului din serviciile publice ale orașului sau comunei, după caz.

Pentru aparatul propriu consiliul local poate recomanda primarului eliberarea motivată din funcție a conducătorilor compartimentelor în cauză.

Puterea publică este cea care determină nevoile cărora li se recunosc un caracter public, pentru satisfacerea cărora sunt create aceste servicii. Lista acestor servicii este fixată în funcție de situatia economică și socială, posibilitățile financiare și tehnice ale momentului.

Aceste servicii fie se înscriu strict în cadrul administrativ obișnuit și funcționează în intregime după procedee administrative, fie sunt organisme care au doar un caracter administrativ prin regulile de funcționare, prin capitalul folosit, prin forma de control care se exercită asupra lor dar care împrumută foarte mult din modul de organizare și funcționare al întreprinderilor particulare.

Ele pot funcționa în cadrul aparatului propriu al administrației publice, pe baza hotărâri consiliului local cum sunt cele privind autoritatea tutelara, starea civila, comercial, urbanism, dar pot fi create și organisme separate dar care să depindă de consiliul local cum sunt regiile autonome pentru servicii privind transporturile, drumurile, gospodăria comunală sau a societăților comerciale.

Serviciile publice pot fi exercitate și de persoane private, situație în care sunt aplicabile prevederile legale privind concesionarea, închirierea și administrarea acestora. Autoritațile locale pot concesiona sau închiria servicii de interes local și pot participa cu capital social sau bunuri ale societății comerciale, pentru realizarea de lucrări și servicii de interes public local în condițiile stabilite prin lege.

Concesiunea se face în baza unui contract prin care o persoană, numită concedent, care acționează pe riscul și raspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun, a unei activități, sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevențe.

Redevența obținută prin concesionare devine venit la bugetul de stat sau bugetele locale, dupa caz.

În conditiile legii, autoritățile locale pot hotăr colaborarea sau asocierea cu alte autorități ale administrației publice locale în scopul realizării de lucrări și servicii de interes local.

Concesionarea permite:

Soluționarea unor probleme vitale pentru procesul de dezvoltare, forță de muncă disponibilă, prin angajarea acesteia în cadrul întreprinderii prestatoare de servicii;

Asigurarea distribuției puterii economice prin alegerea unor domenii specifice;

Costituirea unor surse de concurența;

Formarea ofertei catre beneficiar;

Combinarea factorilor de producție;

Stabilirea legăturii strategice locale cu cea natională;

Flexibilitate și rezistență;

Punerea accentului pe inovație;

Înaltă calificare a angajaților;

Abilitatea de a pune în valoare resursele de management.

Un serviciu de calitate se poate realiza doar prin orientarea fiecărui angajat

catre satisfacerea cerințelor clientului. Creșterea calitații serviciilor permite păstrarea clienților, creșterea vânzarilor și a profitului.

Înbunătațirea calității serviciilor se face prin:

Perfecționarea persoanelor angajate în prestarea serviciilor;

Reducerea timpului angajat pe serviciu și pe persoană;

Industrializarea serviciilor prin echipamente;

Creșterea participării clienților la realizarea serviciului respectiv;

O mai mare flexibilitate.

Administrația publică are libertatea de a înființa, la cererea cetațenilor, un serviciu public, dacă existența acestui serviciu este considerată necesară. În cazul în care administrația a decis înființarea serviciului public cerut, beneficiarii lui au dreptul să pretindă și administrația publică are obligația să asigure buna desfașurare a serviciului public înființat.

În vederea satisfacerii acestor nevoi serviciile publice locale sunt dotate cu mijloace financiare și materiale și sunt încadrate persoane de specialitate care exercită atribuțiile ce le revin potrivit legii.

Profesorul Paul Negulescu a precizat în scrierile sale o serie de caracteristici ale serviciilor publice:

Nevoile serviciilor publice sunt satisfacute din bugetele acestor administrații;

Gestiunea financiară este supusă legii contabilițătii publice;

Actele juridice îndeplinite de agentii serviciului sunt acte administrative iar agenții sau funcționarii publici sunt supuși ierarhiei administrative;

Când un serviciu public face o lucrare aceasta este supusă condițiilor generale de întreprindere și lucrări publice;

Serviciul public pentru lucrări poate recurge la exproprierea pentru cauza de utilitate publică, potrivit principiilor stabilite de Constituție;

Serviciul public are o funcționalitate regulată și continuă atât timp cât există ;

Specializarea serviciului- fiecare serviciu este creat pentru a satisface unul sau mai multe interese de ordin general;

Serviciul public are mai multe subdiviziuni, cuprinzând fiecare câte o ramură de activitate ( operațiuni administrative, tehnice, comerciale, financiare, contabile);

Serviciul public este oferit în mod egal, și de regulă, în mod gratuit întrucât acesta este alimentat prin impozite;

Serviciul public cuprinde reguli juridice speciale care îi oferă posibilitatea de a folosi procedee de drept juridic.

Serviciul public este în slujba membrilor societății care trebuie să beneficieze de el în mod obiectiv, imparțial, fără discriminare. Astfel, la baza organizarii și funcționării serviciilor publice trebuie să stea urmatoarele principii:

Principiul continuității – se bazează pe faptul că serviciile publice își desfașoară activitatea în mod continuu, fără întreruperi;

Principiul adaptabilității – exprimat prin necesitatea de a adapta serviciul public la schimbarile și exigențele interesului general;

Principiul neutralității – exprimă faptul că serviciul public este creat pentru a servii interesele generale și nu avantaje în interesul unora;

Principiul egalității – persupune egalitate accesului la servicii a cetățenilor, fără diferențieri.

Cheltuielile serviciilor publice sunt, în principiu, suportate de către

colectivitatea care a instituit și organizat serviciul respectiv. Ele pot fi acoperite total sau partial din veniturile provenite din funcționarea serviciilor.

Legea privind finanțele publice locale, legea nr. 189 / 1998 precizează la art 35, aliniatul 1 că finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local se asigură astfel:

integral din bugetul local, în funcție de subordonare;

din venituri extrabugetare și din subvenții acordate de la bugetul local, în funcție de subordonare;

integral din venituri extra bugetare.

Serviciile publice finanțate integral de la bugetul local varsă veniturile la bugetul local. Serviciile publice de interes local pot, de asemenea, să folosească în desfașurarea activității lor, mijloace materiale și banești primite de la persoane fizice și juridice sub formă de donații și sponsorizării, cu respectarea dispozițiilor legale.

Veniturile proprii ale serviciilor publice provin din taxe, chirii, manifestări culturale și sportive, concursuri artistice, publicații, prestații editoriale, studii, proiecte, valorificări de produs din activități proprii, prestări de servicii și altele.

În cazul în care fondurile destinate unei activități finanțate din venituri extrabugetare nu sunt suficiente, consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București pot acorda, după caz, pe bază de convenție, împrumuturi temporare din bugetul local. Aceste împrumuturi vor fi rambursate integral în termen de un an de la data acordării.

Managementul performant al serviciilor publice este o problemă critică în multe țări ale lumii. Un management public performant, realist și dinamic înseamnă aplicarea de principii metode și tehnici ca factori de eficiență maximă în organizarea și administrarea serviciilor publice într-un sistem a cărui funcționare are ca principal scop satisfacerea cerințelor, nevoilor și intereselor privind creșterea calitații vieții cetățenilor.

Neglijarea funcțiilor unui management performant are drept consecințe:

creșterea costurilor financiare,

scăderea calității programelor și serviciilor administrației locale,

creșterea neîncrederii cetățenilor în aleșii politici, în principiile și conceptele democratice ale autonomiei locale și în sistemul administrativ in general.

Necesitatea unor programe eficiente de exploatare și întreținere a infrastructurii tehnico – edilitare este evidenta în situația de tranziție în care ne aflăm. Este necesar un angajament ferm din partea oficialilor locali care trebuie să se bazeze pe înaltele performanțe ale unui management de succes. Aceasta înseamnă un simț al viziunilor ridicate, noi deprinderi în rezolvarea multiplelor și complexelor probleme cu care se confruntă administratia locala precum și asigurarea celor mai bune răspunsuri la presiunile unui mediu aflat într-un proces de schimbare extrem de rapid.

De asemenea, înseamna o noua atitudine pentru cumularea de noi cunoștințe și abilități de a învăța în acord cu actualele realități politice, economice,

tehnice, sociale și ecologice cum ar fi globalizarea problemelor și a soluționarii lor, integrarea europeană și mondială și utilizarea tehnicilor și tehnologiilor de informare și comunicare moderne, respectarea drepturilor și asigurarea de șanse egale pentru toți membrii comunității, asigurarea dreptului la civilizație, la un mediu de viață și cultură adecvat.

ANEXA NR. 1

Structura organizatorică a serviciilor și birourilor din cadrul primăriei sectorului 4, București:

Serviciul Secretariat Consiliu Local;

Serviciul stare civilă,

Serviciul autoritate tutelară;

Serviciul activități sociale, sănătate;

Serviciul contencios administrativ;

Serviciul evidența electorală;

Serviciul gospodarie comunală și protecția mediului;

Serviciul disciplina in construcții;

Serviciul urbanism;

Serviciul cadastru, fond funciar;

Serviciul cabinet primar, mass-media, relații internationale;

Serviciul organizare, resurse umane, salarizare, evidența militară;

Serviciul buget, finanțe, contabilitate;

Serviciul spatiu locativ și cu altă destinație;

Serviciul autorizare, liberă inițiativă;

Serviciul relațiicu publicul,

Serviciul tineret, sport, învățământ,cultură, culte;

Serviciul administrativ gospodăresc;

Serviciul de informatică;

Biroul registru agricol;

Corp control comercial și protecția cetățeanului;

Biroul bancă de date urbană;

Biroul impozite și taxe locale;

CAP. III PERSONALUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

FUNCȚIONARUL PUBLIC . DEFINIȚIE. DISPOZIȚII LEGALE.

Prin Statutul funcționarilor publici, noțiunea de funcționar public este definită ca fiind persoana numită într-o funcție publică, iar funcția publică este definită ca ansamblul de atribuții și responsabilități stabilite de autoritatea sau instituția publică, în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale.

Pe baza funcției pe care o deține în cadrul unei autorități publice persoana în cauză beneficiază, în mod legal, de anumite atribuții , drepturi dar și obligații corelative. Deoarece competența este stabilită prin lege, funționarul care o deține nu poate, de regulă, să renunțe la ea, nu o poate încredința altei persoane.

Totuși, pentru a-și asigura continuitatea, in exercitarea atribuțiilor, cu precădere în situațiile în care titularul se află în imposibilitatea de a le exercita, legea prevede posibilitatea transmiterii totale sau parțiale a competenței către altă persoană prin suplinire sau delegare.

Concretizarea atribuțiilor în cadrul unei autorități sau instituții publice la nivelul titularului care o exercită în mod distinct, individualizat, se face prin intermediul funcției, orice serviciu public fiind format din una sau mai multe funcții publice. In mod deosebit intereseaza acele funcții care implică exercitarea atribuțiilor de putere publică, deoarece prin ele se realizează activitatea executivă a statului

O problemă importantă în construcția funcțională a sistemului administrației publice o reprezintă gruparea atribuțiilor în cadrul funcțiilor și stabilirea funcțiilor publice necesare.

În funcție de atribuțiile cu care sunt investite persoanele care ocupa diferite posturi, acestea au fost împărțite în funcții de conducere, ale caror titulaturi au dreptul acordat prin lege de a lua decizii și funcții executive ce țin de punerea în practică a deciziilor luate la nivel superior.

Statutul funcționarilor publici precizează, cu privire la desfășurarea activității în administrația publicâ, o serie de principii cum ar fi:

Asigurare promtă și eficientă, lipsită de prejudecăți, corupție, abuz de putere, și presiuni politice a tuturor activităților efectuate de funcționarii publici;

Selectarea funcționarilor publici exclusiv după criteriul competenței;

Egalitatea sanselor la intrarea și la promovarea în corpul funcționarilor publici;

Stabilitatea funcționarilor publici.

Administrația publică se legitimează doar prin scopul său de satisfacere a intereselor publice, generale, astfel că orice încercare de utilizare in scopuri prsonale a funcției publice este inadmisibilă.

O altă viziune asupra funcției publice este aceea de situație juridică a persoanei fizice investite legal cu atribuții în realizarea competenței unei autorități sau instituții publice.

Situația juridică respectivă constă în ansamblul drepturilor și obligațiilor care formează conținutul raportului juridic complex dintre persoana fizică în cauză și organul care a investit-o în funcția respectivă.

Competența reprezintă calitatea juridică în virtutea careia intervin subiectele active în raporturile de drept administrativ.

Voința juridică a unei instituții publice se realizează prin intermediul organelor sale, unipersonale sau colegiale, formate din persoane fizice care nu exercita drepturi și obligații civile, nu comunică propria voința, ci drepturi și obligații izvorăte din lege.

Situația legală a funcționarului public presupune : coordonatele acesteia sunt stabilite de lege, iar atribuțiile care îi sunt încredințate sunt de ordin general, stabilite de lege, nu în interesul funcționarului, ci în interesul serviciului public .

Formarea și perfecționarea profesională a acestora reprezintă o cerința de bază a progresului și este bine să fie definitivată printr-o strategie corectă, bazată pe responsabilitatea socială.

Această responsabilitate trebuie să revină unui organism bine definit care să poată iniția și determina misiunile și operațiunile strategice pe niveluri ierarhice, să evalueze și să influenteze opțiunile unor strategii politice sau programe precum și să monitorizeze tendințele din mediul intern și extern al sistemului pentru a formula propuneri privind adaptarea la noi cerințe.

Valoarea resurselor umane crește o dată cu creșterea gradului de perfecționare al personalului. Cu cât se investește mai mult în acest domeniu cu atât rezultatele sunt mai bune iar competența profesională a personalului din administrația publică se înscrie într-o dinamică ascendentă.

Pregătirea și perfecționarea profesională trebuie să devină o activitate de bază care se desfașoară continuu în scopul însușirii de cunoștințe teoretice și deprinderi practice, de un anumit gen și nivel, în masura să asigure îndeplinirea calificată de catre executanți a sarcinilor și atribuțiilor ce le revin.

Succesul în valorificarea resurselor umane îl reprezintă motivarea personalului, oferindu-i satisfacții profesionale și materiale.

În stransă legatură cu interesele materiale este necesar sa fie avute în vedere și alte elemente cum sunt: comportamentul, stima, siguranța, apartenența la colectiv, autorealizarea.

Motivarea personalului nu trebuie abordată global ci ca un proces cu un pronunțat caracter particular, ea fiind complexă și având o serie de particularități.

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 542 / 1995 perfecționarea profesională a reprezentanților aleși și a funcționarilor din administrația publică locală se realizează în centre teritoriale, organizate în municipii.

3.2. ACCESUL LA FUNCȚIILE PUBLICE. INCOMPATIBILITĂȚI.

Condițiile de acces la funcțiile publice sunt înțelese ca fiind acele elemente specifice funcției publice prin care legiuitorul urmărește să garanteze valorificarea profesională a viitorilor funcționari publici și să limiteze arbitrariul în selecție.

Funcția publică este exercitată de către persoane fizice care își fac din aceasta o carieră.

Prin numirea în funcția publică, funcționarul este investit cu un statut legal în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile acestuia.

Funcționarii din administrația locală sunt, ca și din administrația centrală, numiți pe baza unui concurs sau a alegerilor. Actualul statut precizează pentru ocuparea funcțiilor publice urmatoarele condiții:

Să aibă doar cetațenie română și domiciliul în România;

Să cunoască limba română;

Să aibă varsta de 18 ani împliniți;

Starea sănătății să corespundă funcției pentru care candidează, atestată pe baza unui examen medical de specialitate;

Să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru funcția publică respectivă;

Lipsa unei condamnări pentru savarșirea unei infracțiuni care presupune incompatibilitatea cu exercitarea funcției în cauză;

Căștigarea concursului;

La aceasta se mai adaugă, în raport de specificul funcției, unele condiții privitoare la vârsta minimă a persoanei respective, la o anumită pregatire de specialitate, domiciliul stabil în locuința respectivă.

Concursul se organizează doar în limita posturilor rămase vacante. Intrarea în corpul funcționarilor publici de carieră imediat după terminarea studiilor se face doar pe o funcție publică de debutant.

Candidații admiși la concurs sunt numiți funcționari publici debutanți prin ordin sau, dupa caz, prin dispoziție a conducătorilor instituției în a cărei organigramă se află postul vacant.(Anexa nr. 2)

După aceasta urmează o perioadă de probă care diferă de la șase luni la doi ani, în funcție de categoria din care fac parte funcționarii respectivi.

La sfarșitul acestei perioade are loc numirea ca funcționar public definitiv care se face de către conducatorul autorității sau instituției publice respective.

Legea precizează și alte condiții pe care trebuie să le îndeplinească funcționarul public numit într-o funcție publică cum sunt: depunerea jurământului și declararea averii. Prin Constitutie juramantul este un element esential pentru menținerea calitații de funcționar public și exercitarea funcției publice.

Astfel, în art. 50 alin. 2 din Constituție s-a precizat că cetațenii care îndeplinesc funcții publice, precum și militarii, fiind chemați să raspundă de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin depun în acest scop jurământul de credință.

Primăriile au in structura lor o serie de servicii încadrate cu funcționari publici de carieră, atribuțiile referitoare la numirea acestor funcționari revenind primarului.

Cu privire la funcția de secretar legea administrației publice locale prevede obligativitatea studiilor superioare, administrative sau juridice având în vedere atribuțiile acesteia cu privire la organzarea executării legii la nivelul administrației publice realizate de primarie.

Excepția o reprezintă cazurile prezente în comunele și orașele care au mai puțin de 30 000 de locuitori unde se acceptă și numirea altor persoane care au alte studii superioare decât cele administrative sau juridice sau numai bacalaureatul.

Funcția de secretar al localității se ocupă prin concurs, numirea facându-se de catre prefect.

O alta problemă este cea a incompatibilității ce ține de fiecare funcție, stabilite prin legea nr. 215 / 2001 și prin Statutul funcționarilor publici, cap. II, secțiunea a-VI-a prin care se precizează următoarele:

– art. 56 (1) – calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă

funcție publică cu excepția funcției de cadru didactic.

– (2) – funcționarii publici nu pot deține funcții in cadrul regiilor autonome, societăților comerciale sau alte unitati cu scop lucrativ.

Trebuie precizat aici cazul de incompatibilitate a funcției de secretar în cadrul consiliilor locale sau județene cu cea de membru al unui partid politic.

De asemenea, legea precizează că funcționarii publici nu pot exercita activități cu scop lucrativ care au legatură cu atribuțiile ce le revin din funcțiile publice pe care le dețin la societățile comerciale cu capital privat și nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția pe care o indeplinesc.

DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE FUNCȚIONARILOR PUBLICI.

Drepturile și obligațiile care le sunt acordate funcționarilor publici prin lege fac posibilă exercitarea în bune condiții a funcțiilor ce le revin în cadrul institutiilor publice în care își desfasoară activitatea. Fiind determinate pe cale generală, impersonală și unilaterală pentru toți funcționarii publici aceste drepuri nu pot fi modificate decât pe aceeași cale, ori de câte ori acest lucru este necesar în realizarea interesului general.

Drepturile și obligațiile funcționarilor publici sunt precizate în Cap.V, Secțiunea 1 din Legea privind statutul funcționarilor publici și în alte legi și regulamente care stabilisc drepturile și obligațiile diferitelor categorii de funcționari publici.

In Cap.II al Constituției sunt precizate drepturile și libertațile fundamentale valabile pentru orice cetătean al acestei tări, deci implicit și ale funcționarilor publici.

Statutul funcționarilor publici este cel care specifică în mod clar atât drepturile cât și obligațiile pe care le au funcționarii publici în exercitarea funcției lor.

Au fost identificate, pe baza Constituției și celorlalte acte normative trei categorii de drepturi și obligații:

dreptul si obligații comune salariatilor și funcționarilor publici;

– drepturi si obligații specifice funcționarului public;

– drepturi si obligații specifice doar anumitor categorii de funcționari publici, prevazut în dispoziții constituționale cât și în statute speciale subordonate.

Drepturile de funcționare sunt acele drepturi necesare unui funcționar pentru a putea indeplini funcția cu care a fost investit. Aceste drepturi sunt prevazute de normele juridice de organizare si functionare a organului din care face parte funcționarul.

Exercitare drepturilor, decurgând din raportul funcționarului public cu instițutia publică din care face parte, este obligatorie pentru aceasta deoarece atribuțiile ce i-au fost conferite, spre a fi exercitate, privesc desfasurarea de către funcționar a unei anumite activități, pe care el s-a obligat să o indeplinească.

În acest sens funcționarul public este apărat față de toți cei care ar încerca în orice mod să aducă atingere activității desfășurate.

Drepturile personale sunt drepturi comune tuturor celor care desfășoară o activitate. Aceste drepturi sunt stabilite, în general, de către normele de dreptul muncii.

Sunt astfel stabilite:

– dreptul la protecție,

dreptul la repararea prejudiciului,

dreptul la salarizare,

odihna și asigurări sociale,

dreptul de a cunoaște și a ataca deciziile cel privesc,

dreptul de perfecționare profesionala permanentă,

dreptul la carieră,

dreptul de asociere în sindicate și de a participa la activitățile acestei organizații,

dreptul la greva cu restricțiile stabilite prin lege,

dreptul la opinie politică, sindicală și religioasă.

Dreptul la protecție trebuie asigurat de autoritatea publică în care își desfășoară activitatea funcțonarul public petru a-l proteja inportiva insultelor, calomniilor, amenințărilor, vilolențelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea cadea victimă în exercitarea funcției s-au în legatură cu aceasta. Ultrajul este prevazut de Codul Penal la art.239.

Drepturile de natura economica și socială ( remunerație, asistență socială, pensie, concediu) sunt drepturi personale prevăzute de dreptul muncii in detaliu.

Dreptul la opinie decurge din libertatea fundamentală a oricarui cetătean la conștiință si exprimare. Libertatea gândirii și a opiniilor precum și libertatea apartenentelor religioase sunt prevăzute de Constițutie în art.29 ca drepturi care nu pot fi îngrădite sub nici o formă.

Garantarea dreptului la opinie trebie interpretată constructiv, în sensul că aceasta este garantată în masura în care acest drept nu trebuie să influențeze comportarea funcționarilo publici în raport cu publicul și nici in modul de rezolvare a lucrarilor ce le-au fost repartizate.

Astfel, funcționarul public nu are dreptul de a-și exprima opiniile intr-un mod insultator.

Dreptul la asociere sindicală și la grevă sunt drepturi care se exericită în colectiv.

Funcționarii publici se pot asocia în organizații profesionale s-au alte tipuri de organizații, având ca scop reprezentarea intereselor propii, promovarea pregatirii profesionale și protejarea statutului lor.

Constituția României prevede la art. 9 că sindicatele se constituie și își desfășoară activitatea în conformitate cu statutele lor. Ele contribuie la apărarea drepturilor și promovarea intereselo profesionale, economice si sociale ale salariaților.

Codul Muncii defineste sindicatele ca organizații profesionale care se constituie în temeiul dreptului de asociere prevazute de Constituție și funcționeaza pe baza statutelor proprii.

Dreptul la greva este recunoscut de Constituție în art. 40, acesta având drept scop apararea intereselor profesionale economice și socilale.

Cu privire la funcționarii publici, acestora le este recunoscut dreptul la grevă în condițiile legii. Potrivit Statutului Funcționarilor Publici nu pot declara greva: procurorii, judecătorii, personalul Ministerului Apărării Naționale, Ministerul de Interne și al unităților din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Român de Interne , al Serviciului de Informații Externe, de Telecomunicații Speciale, personalul militar încadrat în Ministerul Justiției și cel din unitățile din subordinea acestora.

Problema dreptului funționarilor publici la grevă este des discutată în rândul specialiștilor români în administrație. Literatura de specialite inclină spre neacordare acestui drept funcționarilor publici având în vedere caracterul de continuitate a activității desfășurate de administrația publică cât și caracterul de generalitate al intereselor pe care acestea le realizează.

Sunt prevăzute, de asemenea, unele drepturi legate exclusiv de funcția exercitată: dreptul la continuitate la carieră, dreptul la stabilitate și inamovibilitate, la avansare in funcție.

Dreptul la continuitate în carieră are la baza faptul că functionarul public este încadrat în funcție pe o perioada nedeterminata. Noțiunea de funcție exprimă, de altfel, modul cum se dezvoltă situația juridică a funcționarului public de la naștrea raportului de funcție publica până la încetarea lui.

Dreptul la stabilitate în funcție este prevazut în vederea minimalizării implicării politicului în administrație și petru buna funcționare a serviciului public.

Se apreciază că, fucționarul public care se bucură de o situație sigură și stablilă se va dedica serviciului public și va manifesta mai mult atașament fața de funcția sa și de locul de muncă.

Inamovibilitatea constă în imposiblitate de fi suspendat s-au revocat din fucție decât din motive disciplinare și după procedura discilinară și de fi mutat fără asentimentul sau nici măcar în interes de serviciu.

Pentru a asigura stablitate și Inamovibilitatea în funcție este necesar ca avnsarea, transferul, revocarea din funcție, procedura constatării și judecării contestațiilor în cazul abaterilor și sancțiunilor disciplinare să se facă numai potrivit legii, litigiile privind accesul la funcție fiind de competență de contencios administrativ.

Dreptul la avansarea în funcție este și dezbatut în articolul 63 și urmatoarele din legea privind legea Statutul Funcționarilor Publici. Astfel, în urma rezultatelor obținute în desfașurarea activitătii și pe baza evaluării perfomantelor profesionale individuale, funcționarii publici beneficiază de dreptul de a avansa în treaptă, clasă, grad s-au categorie.

Petru a fi inscrisi pe tabelul de avansări în grad funcționarii publici trebuie să fi obținut la evaluarea anuala a performanțelor profesionale individuale din ultimii doi ani consecutivi, premergatori inscrierii, calificativul exceptional.

Obligatiile funcționarilor publici sunt de doua categorii: obligatii cu caracter general pe care le au și angajatii ci contract individula de muncă și obligații specifice pentru functionarii publici ce reies din acte normative care le sunt direct adresate.

Astfel, funcționarul public are urmatoarele obligații: de subordonare ierarhică, de păstrare a secretului de stat și a celui de serviciu, de a avea un comportament deosebit din punct de vedere profesional și moral, obligația de fidelitate, de a-și consacra intreaga activitate profesională realizării sarcinii de serviciu, obligația de perfecționare profesionala continuă, obligatia de a se abtine de la exprimarea s-au manifestare opțiunilor politice dacă acest lucru aduce atingere serviciului public respectiv.

Obligatia de subordonare ierarhică presupune punerea în practiacă a dispoziilor date de autoritatea ierarhică superioară. Prescripțiile superiorului ierarhic pot avea caracterul unor norme generale ( circulare s-au instructiune de serviciu) s-au ordine individuale scrise s-au verbale.

O alta manifestare a autorității ierarhice este aceea a dreptului de control asupra organelor și funcțiilor subordonate.

Funcționarii publici sunt obligați să înainteze pe cale ierarhică toate rapoartele, propunerile.referatele cu probleme de serviciu precum și cererile personale și reclamațiile.

De asemenea acstea sunt obligați să se conformeza dispozițiilor date de funcționarul cu funția de conducere caruia îi este subordonat direct, cu excepția cazurilor in care considera ca aceste dispoziții sunt ilegale. În asemenea cazuri funcționarul public are obligația de motiva refuzul indeplinirii dispoziilor primite.

Funcționarul public are obligația ca în interesul serviciului public în slujba caruia se afla să pastreze secretul de stat și de serviciu.

Acesta trebuie să dea dovadă de discreție profesională în legatură cu faptele, informațiile cerute, respectare prevederilor referotoare la pastrarea secretului.

Comportamentul deosebit din punct de vedere profesional și moral presupune o conduita compatibila cu prestigiul functiei pe care o detine nu doar in timpul serviciului ci și in afara lui.

Această obligație presupune a nu fi implicat in scandaluri, a nu lua mită, pastrarea unui anumite independente fața de interesele private pe care le-ar putea promova.

Perfectioarea profesionala continua a functionarilor publici este o obligație care ar trebui, în conditii normale, să constituie un interes direct și personal al sau.

In sensul indeplinirii acestei obligatii trebuie precizat că, la ora actuala pregatirea profesionala în domeniu numai constituie o problema avand în vedere înfiintiarea în ultimii ani a unor scoli specializate în acest sens, de toate gradele, care sa asigure o pregatire adecvată.

Obligatia de abtinere de la exprimarea s-au manifestarea convingerilor politice prin care să fie afectată imagianea institutiei sau autoritatii publice din care face parte functionarul public presupune pe de alta parte și o obligație de neutralitate și de imparțialitate din partea acestuia.

Acestia au obligatia de a trata cu impartialitate pe toti beneficiarii serviciilor publice.

RASPUNDEREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI.

In orice societate, față de cei care încalcă normele juridice, statul este nevoit să folosească, acolo unde este cazul, forța de constrangere pentru a-i trage la raspundere.

Instituirea raspunderii, sub toate formele acesteia, fața de funcționarii publici are o deosebita importanta datoriță impactului pe care il are aupra desfasurarii activitatii societății în ansamblul sau.

Aceasta raspundere se manifesta sub urmatoarele forme:

Raspundere penală;

Raspundere contravetională;

Raspundere disciplinară;

Raspundere civilă;

Raspundere materială.

Raspunderea penală a functionarilor publici se manifesta în cazul în care aceștia savârșesc, în exercitarea funcției lor, o infracțiune.

Codul Penal definește infracțiunea, la art.17, ca fiind fapta care prezintă pericol social, savârșita cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Infractiunile pe care le pot savârșii funcționarii publici în exercitare funcției lor sunt prevazute de Codul Penal, patrea speciala și de alte legi speciale.

Sunt prevazute astfel ca infractiuni: neglijenta in serviciu, abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor, abuzul in serviciu contra intereselor publice, abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi, purtarea abuziva, neglijența în păstrarea secretului de stat, luarea de mită, primirea de foloase necuvenite.

Se are în vedere ca în exercitarea funcției deținute unii funcționari, cu știință sau din culpă, nu indeplinesc un act sau îl indeplinesc in mod defectuos prin aceasta cauzand o vatamare intereselor legale ale unei persoane, ingradesc unele drepturi ale cetatenilor, tulbura bunul mers al activitatii administratiei publice sau pruduc o paguba acesteia.

În situatia în care un funcționar săvarșește o fapta cu caracter penal instituția publică din care face parte are sarcina de a face o serie de cercetari interne, precum și de a cere sprijinul altor organe pentru a stabilii cu exactitate daca fapta săvârșita prezintă caracter penal și, ca urmare, a se incepe cercetarea penala.

Institutia publica din care face parte funcționarul în cauza are obligația , in acest caz, să pună la dispozitia organelor de cercetare penală toate datele, informatiile și actele necesare soluționarii cazului.

Ca urmare a sesizarii parchetului sau a organelor de cercetare penală conducatorii autorității sau ai institutiei publice au oblgația de a suspenda din funcția pe care o deține funcționarul public in cauza.

Daca parchetul dispune incetarea urmaririi penale precum si in cazul in care institutia se pronunta pentru achitarea sau incetarea procesului penal suspendarea din funcție incetează iar institutia sau autoritatea publică respectiva are obligația de a acorda functionarului public respectiv drepturile saraliale pe perioada suspendarii.

În cazul condamnarii penale a funcționarului public printr-o hotarare judecatoreasca definitivă pentru o infracțiune in legatura cu munca sa conducatorul instiuției publice este obligat să-l destitue din funcție.

Raspunderea contravențională.

Contraventia reprezinta fapta săvârșită cu vinovație, cu un pericol social mai redus decat infracțiunea, prevazuta și sancționata ca atare de normele juridice.

Statutul Functionarilor Publici precizează, în acest sens, ca raspunderea contraventionala a funcționarilor publici este angajată în cazul în care funcționarul public săvârșește o contraventie in timpul și in legatură cu sarcinile de serviciu.

Contravenția poate fi savarsita fie printr-o actiune, fie printr-o inactiune prin care este pusa in pericol o anumita valoare sociala.

Gradul de pericol social al unei fapte este determinat de rolul și independenta relatiilor sociale care au fost prejudiciate de acesta fapta. Contraventia prezinta un grad de periculozitate sociala mai redus decat infractiunea, fapt ce determina ca și sanctiunile care se aplica sa fie mai putin aspre decat in cazul infractiunii.

In cazul functionarilor publici, ca subiecte in cadrul raportului de subordonare ierarhica cea care constata si aplica sanctiunile contraventionale este autoritatea administratiei publice in calitatea sa de subiect supraordonat si nu autoritatea prevazuta a constata si aplica sanctiuni contraventionale pentru orice persoana fizica.

Pentru angajarea raspunderii contraventionale a functionarului public este necesar ca acesta sa fi savarsit, cu vinovatie, o abatere contraventionala de la competenta sa prevazuta de lege și de acte normative emise in baza și în executarea legii.

Legea prevede in aceste cazuri urmatoarele sanctiuni:

avertisment,

amenda,

inchisoare contravențională.

Avertismentul reprezinta cea mai blanda sanctiune contravenționala și consta în atragerea atentiei contraventului asupra pericolului faptei sale și a necesitatii de a nu se mai repeta. Acesta se aplica in cazul unor fapte de mica gravitate și este o sanctiune fara efecte juridice.

Amenda consta in plata unei sume de bani care variaza in functie de natura si gravitatea faptei. Amenzile devin venit la bugetul de stat.

De regula actele normative prevad pentru fiecare contraventie o limita minima si una maxima prevazuta de actul normativ prin care ele au fost constituite tinandu-se seama de imprejurarile concrete in care acestea au fostsavarsite.

Inchisoarea contraventionala este o sancțiune contraventionala care se poate institui numai pri lege si se aplica in cazul săvârșirii unor fapte de un grad mai ridicat de pericol social.

Aceasta sanctiune poate fi alternativa cu amenda.

Amenda poate fi aplicata de agentul constatator în timp ce sanctiunea inchisorii contraventionale poate fi stabilita numai printr-o hotarare a institutiei judecatoresti.

Sanctiunea inchisorii contraventionale are un caracter administrativ deosebindu-se prin aceasta de sanctiunea inchisorii penale avand un regim aparte privind aplicarea și executarea sa.

Confiscarea reprezintă o masura adiacenta de sanctiune și consta in retinerea fortata de bunuri, și anume a bunurilor care au servit la săvârșirea contraventiei, dacă aceste bunuri apartin contravenientului.

De asemenea, sunt supuse confiscarii bunurile dobandite prin savarsirea contraventiei, daca nu sunt restituite persoanei vatamate precum și bunurile a carei detinere sau circulatie sunt interzise.

Bunurile confiscate trec in patrimoniul statului fara plată.

Cand obiectele nu apartin contravenientului se va mentiona, numele, prenumele și domiciliul persoanei fizice sau sediul persoanei juridice creia ii apartin bunurile confiscate facand aceasta mentiune in procesul – verbal.

Evaluarea si valorificarea bunurilor in cauza se face de catre Directia Generala a Finanațelor Publice.

Raspunderea disciplinară.

Raspunderea disciplinară intervine in cazul in care funcționarii publici săvârșesc abateri de la indatoririle de serviciu inclusiv pentru nerespectarea normelor de comportament in cadrul institutiei publice sau in afara ei.

Regulamentele de organizare și functionare care se emit cu privire la autoritatile și institutiile publice, pe baza unor prevederi exprese ale legii, trebuie sa precizeze atributiile fiecarui compartiment și fiecarei functii din cadrul respectivei institutii.

Regulamentele de ordine interioara sunt cele care concretizeaza normele de disciplină prevazute de lege. Respectarea normelor de disciplina a muncii este o indatorire a fiecarui functionar ca și realizarea intocmai și la timp a obligatiilor de serviciu.

În cazul în care functionarii publici vor savarsi abateri de la normele prevazute anterior este aplicata raspunderea disciplinară.

Raspunderea disciplinara a functionariilor publici reprezinta institutia juridica, ansamblul de norme juridice conform carora un functionar public raspunde de actele si faptele sale prin care incalca reguli de disciplina prevazute pentru exercitarea sau în legatura cu exercitarea functiilor publice in cadrul unor raporturi de subordonare, raporturi de drept administrativ, din domeniul organizarii executarii si executarii in concret a legii.

Raspunderea disciplinara a functionarilor publici, ca forma a raspunderii juridice, este stabilită de autoritatea stabilita prin lege, de regula autoritatea ierarhica superioara, ori de instanta de judecata, dupa o procedura prevazuta de lege pentru abateri de la disciplina in exercitarea functiei.

Raspunderea disciplinară vizeaza protejarea bunei functionari a serviciilor publice, in vederea realizarii in bune conditii a intereselor generale, restabilirea disciplinei in cadrul institutiei publice.

Abaterea disciplinara are loc prin actiunea sau inactiunea functionarului public ceea ce are drept consecinta incalcarea fie a obligatiei ce îi revine potrivit conpetentei acordate prin functia detinuta, fie a unui drept ce-i revine și care conform competentei autoritatilor sau institutiilor administratiei publice este stabilit prin lege.

Conform legii privind Statutul Funcționarilor Publici constituie abateri disciplinare urmatoarele fapte:

întârzierea sistematică în efectuarea lucrarilor;

absențele nemotivate de la serviciu;

interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri in afara cadrului legal;

atitudinile ireverentioase in timpul exercitarii atributiilor de serviciu;

nerespectarea secretului profesional sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter;

refuzul nejustificat de a indeplini sarcinile și atributiile de serviciu;

neglijenta repetata în rezolvarea lucrarilor;

manifestari care aduc atingere prestigiului autoritatilorsau institutiilor publice din care face parte;

exprimarea sau desfasurarea, in calitate de functionar public, ori in timpul programului de lucru, a unor opinii sau activitati publice cu caracter politic;

incalcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdictii privind functionarii publici.

Sanctiunile disciplinare au caracter personal, nu colectiv, si asemenea celor de drept penal sunt expres prevazute de lege. Scopul acestor sanctiuni este apararea starii de ordine in interesul administratiei publice.

Actele de aplicare a sanctiunilor disciplinare sunt acte de drept administrativ, decizii administrative cu caracter unilateral care , de regula, sunt date de catre conducatorul institutiei sau autoritatii publice.

Aceste sanctiuni pot fi clasificate in:

sanctiuni generale;

speciale.

Sanctiunile speciale ce sunt prevazute in statute speciale de personal sau disciplinare se aplica functionarilor publici și altor categorii de salariati din anumite domenii de activitate sau profesorii si au in vedere conditii speciale de indeplinirea a obligatiilor de serviciu.

Mustrarea consta in punerea in vedere ca nu si-a indeplinit corespunzator una sau mai multe indatoriri sau norme de comportament și i se recomanda a se indrepta.

Avertismentul consta intr-o comunicare scrisa in care se specifica fapta savarsita și se pune in vedere in caz de recidiva aplicarea unor sanctiuni mai grave, inclusiv destituirea.

Retragerea uneia sau mai multor gradatii se aplica pentru abateri disciplinare cu intentie și de o anumita gravitate. Similar se aplica și la funcționarii publici cu funcții de conducere.

Retrogradarea in functie se aplica celor cu abateri grave de la disciplina muncii cu prejudicii insemnate in imprejurari deosebite. La acestia se constata, in general, ca au abateri disciplinare, totuși se considera ca se pot indrepta, și se evita masura destituirii.

Retrogradarea modifica raportul de functii in doua elemente esentiale ale sale:

functia ,

remuneratia

Reducerea remunerației nu se limiteaza la 10 %. Pentru a fi legală ea trebuie sa trebuie sa fie efectiva si sa fie aplicata pe o durata de maxim 3 luni. In caz contrar functionarul public se poate apara solicitand instantei de judecata anularea masurii si reintegrarea in functie.

Desfacerea disciplinara a contractului individual de munca are ca efect incetarea raportului de functionare. Se aplica in cazul savarsirii unor abateri grave sau incalcarea in mod repetat a obligatiilor de munca, inclusiv a normelor de comportament in institutie si in afara ei pentru functii de conducere, cadre didactice, magistrati, etc.

La pericol social sporit al faptelor se recomanda direct incetarea raportului de functie.

Raspunderea civilă.

Raspunderea civila intervine in situatia in care functionarii publici, in exercitarea functiei lor, produc un prejudiciu material. Aceasta raspondere se bazeaza pe principiul, conform caruia, oricine produce altuia o paguba este obligat sa o repare.

In legea privind Statutul Functionarilor Publici se retine ca forma a raspunderii functionarilor publici pentru daune doar raspunderea civila a fuctionarilor publici nu si raspunderea materiala.

Art. 77 din acest statut prevede situatiile in care este prevazuta raspunderea civila a functionarilor:

penrtu pagube produse cu vinovatie patrimoniului institutiei din care face parte;

pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica in cauza, in calitate de comitent , unor terte persoane, in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

Astfel, repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice in primele doua situatii prevazute anterior se dispune prin emiterea de catre conducatorul unitatii a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, in termen de 30 zile de la constatarea pagubei,sau dupa caz prin asumarea unui angajament de plata, iar in situatia prevazuta in ultima litera a art. 77 pe baza hotarii judecatoresti definitive si irevocabile.

Sediul materiei pentru raspunderea patrimonială a funcționarului public îl reprezintă art.13 din legea nr.29 / 1990 care prevede că acțiunile în justiție vor putea fi formulate si personal impotriva functionarului unitatii parate care a eleborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezelvarii cererii daca se solicita plata unor despagubiri petru prejudiciul cauzat sau pentru intarziere.

Functionarul public poate fi chemat in instanta ca parte de sine -statatoare numai daca se solicita despagubiri, sau daca, alaturi de anularea actului sau obligarea autoritatii la emiterea unui act administrativ se solicita și despagubiri materiale si / sau morale.

INCETAREA RAPORTULUI DE SERVICIU.

Cazurile in care raporturile de serviciu ale functionarilor publici inceteaza sunt limitativ stabilite prin lege.

Legea privind Statutul Functionarilor Publici precizeaza in mod expres cazurile de incetare a raporturilor de serviciu:

demisie:

transfer:

eliberare din functie:

destituire din functie:

pensionare:

deces.

Aceste cazuri sunt valabile pentru toti funcționarii publici indiferent dacă fac parte din administratia centrala sau locala.

Codul Muncii precizeaza;

Raportul de munca inceteaza la expirarea termenului pentru care a fost incheiat contractul individula de munca sau ca urmare a incetarii acestuia prin acordul dintre persoana incadrata in munca și unitate precum si prin desfacerea contractului din initiativa uneia dintre parti.

Din toate aceste cazuri de incetare a raportului de serviciu ne vom ocupa insa doar de ultimele doua.

Demisia presupune un preaviz, o perioada de 30 zile in cadrul functionarilor publici cu functii de conducere si 15 zile in cazul celorlalti, perioada dupa trecerea careia isi produce efect demisia.

Este necesar, în acest caz, ca manifestarea de vointa privind demisia sa fie facuta in mod clar, fara posibilitate de interpretare, pe cat posibil, in scris.

Functionarul public este obligat ca, pe perioada preavizului, sa-si desfasoare activitatea conform programului obisnuit de lucru.

A doua situatie de incetare a raportului de serviciu este cea a transferului care se poate face doar cu acordul institutiei sau autoritatii de la care pleaca functionarul in cauza.

Cu privire la transferul in interesul serviciului s-a revazut ca el se poate face numai cu acordul scris al functionarului public in cauza. In acest caz functionarul public isi pastreaza gradul, clasa si treapta dobandite anterior.

Legea stabileste cazurile in care conducatorul autoritatii sau institutiei publice pot dispune elibararea din functie a functionarilor publici:

motiv legal de incompatibilitate;

autoritatea sau institutia publica si-a incetat activitatea ori a fost mutata intr-o alta localitate, iar functionarul public nu vrea să o urmeze;

in situatia in care in ultimii doi ani, functionarul public a fost notat cu calificativul nesatisfacator, conducatorul institutiei publice va propune trecerea functionarului public intr-o funcție inferioară. Dacă propunerea nu este acceptata se procedeaza la eliberarea din funcție;

autoritatea sau institutia publica isi reduce personalul ca urmare a reorganizarii, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de functionarulpublic in cauza.

In toate aceste cazuri autoritatea sau institutia respectiva are ca obligatie sa acorde functionarului public unpreaviz de 15 zile calendaristice.

Eliberarea din functie este prevazuta ca o sanctiune disciplinara pentru savarsirea unor abateri disciplinare sau pentru o codamnare penala printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

Functionarul public in cauza are, in acest caz, deschisa calea contenciosului administrativ pentru a cere anularea ordinului sau a dispozitiei de eliberare din functie. Termenul maxim de depunere a cererii este de 30 de zile de la data comunicarii.

Destituirea din functie are loc în cazul savarsirii de carte salariat a unei abateri grave sau a incalcarii in mod repetat a obligatiilor sale de munca, inclusiv a normelor de comportament. Raportul de serviciu inceteaza la decesul persoanei in cauza, la data prevazuta in hotararea judecatoreasca de declarare a mortii sau la data punerii sub interdictie.

Anexa nr.2

Lista funcțiilor publice prevazute de lege pentru aparatul de lucru al autoritatilor administratiei publice locale.

Secretarul județului, secretarul municipiului București;

Secretarul municipiului, orasului, comunei;

Arhitect șef, arhitect șef adjunct;

Director general, director general adjunct;

Director, director adjunct;

Șef serviciu,șef birou, sef sector;

Consilier, expert, consultant;

Inspector de specialitate, referent de specialitate, gradele II si III

Inspector, referent;

Inginer agronom;

Medic veterinar;

Perceptor;

Agent agricol.

CAP. VI. PARTIMONIUL UNITATILOR ADMINISTRATIV – TERITORIALE

4.1. DOMENIUL PUBLIC DE INTERES LOCAL.

Legea nr. 215 / 2001, in art. 4 stabileste urmatoarele:

Comunele, orasele si judetele sunt persoane juridice.

Ele au deplina capacitate, poseda un patrimoniu si au initiativa in tot ceea ce priveste administrarea intereselor publice locale, exercitand, in conditiile legii, autoritatea in limitele stabilite.

Domeniul public este compus din bunurile care servesc uzului public.

Ca persoane juridice civile au in proprietate bunuri din domeniul privat iar ca persoane juridice de drpet public sunt proprietare ale bunurilor domeniului public de interes local.

In linii mari patrimoniul poate fi definit ca totalitatea drepturilor si oblgatiilor partimoniale apartimand unei persoane fizice sau juridice determinate. Legea nr. 69 / 1991 defineste, la art. 79 patrimoniul unitatii administrativ teritoriale ca bunuri mobile și imobile care apartin domeniului de interes local, domeniului privat al acesteia precum și drepturile si obligatiile cu caracter patrimonial.

Domeniul administrativ cuprinde doua categorii de bunuri si anume:

Bunuri proprietate publica,

Binuri proprietate privata,

putandu-se vorbi de un domeniu public și un domeniu privat al unitatii administrativ teritoriale.

Dreptul de proprietate publica apartine statului sau unitatilor administrativ – teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.

Sunt obiect al dreptului de proprietate publica acele categorii de bunuri expres precizate de Constitutie sau de lege. Potrivit Constitutiei acestea sunt ; bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatii, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, si acele care pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platformei continentale precum si alte bunuri stabilite prin lege.

Se au in vedere, de asemenea, dispozitiile Codului Civil, ale Legii Fondului Funciar nr. 18 / 1990 si alte acte normative.

Privitor la regimul juridic al domeniului public legea prevede ca bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile in sensul ca nu pot fi instrainate, ele putand fi date in administrare, concesionate sau inchiriate in conditiile legii; nu pot fi dobandite in proprietate prin uzucapiune sau posesie de buna-credinta; nu pot fi urmarite silit și asupra lor nu se pot constitui garantii reale.

Concesiunile nu confera beneficiarilor un drept real.

Servitutiile costitue asupra bunurilor imobile inainte de afectarea lor la domeniul public se pastreaza numai daca sunt compatibile cu uzul sau folosința publica a acestor bunuri. De asemenea ele nu pot garanta oblgatii, nefiind obiect al gajului sau ipotecii.

Portivit legii 215 / 2001 apartin domeniului public de interes local sau judetean toate bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt afectate unei unitati publice, sunt de interes sau uz public si nu au fost declarate de interes national.

Bunurile domeniului public de interes local sau judetean cuprind terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public local sau judetean cuprind terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public local sau judetean, pietele, retelele stradale, parcurile publice, cladirile, monumentele de interes public local sau judetean, padurile si locurile care, potrivit legii nu apartin domeniului public de interes national. Pot apartine domeniului public de interes local sau judetean si alte bunuri dobandite de comuna, oras sau judet, in conditiile legii.

Defalcarea și trecerea in proprietatea comunei, orasului sau, dupa caz, a judetului a bunurilor si valorilor de interes local din domeniul public si privat al statului se face prin Hotarare a Guvernului in conditiile legii patrimoniului public si privat.

Astfel, legea stabileste modificarile de dobandire a proprietatii publice:

pe cale naturala ;

prin achizitii publice efectuate in conditiile legii;

prin expropriere pentru cauza de utilitate publica;

prin acte de donatie acceptate de consiliul local daca bunul in cauza intra in domeniul public;

prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica;

prin alte moduri prevazute de lege.

Conform legii consiliului local si respectiv cel judetean au atributia de a administra atat domeniul public cat si pe cel privat al statului. Insa, de cele mai multe ori exercitarea majoritatii atributiilor dreptului de proprietate publica sunt incredintate unor subiecte de drept public, regii autonome sau institutii publice cu care autoritatile publice respective se afla in raporturi de drept administrativ.

Regiile autonome sunt organizate si functioneaza, conform legii, in ramurile strategice ale economiei nationale precum si in unele domenii apartinand altor ramuri stabilite de Guvern.

Acestea dret scop prestarea unor servicii publice prin punerea in valoare a bunurilor domeniului public. Ele actioneza in numele statului sau, dupa caz al unitatilor administrativ-teritoriale care exercita puterea de instructie si de control asupra lor.

Atributul folosintei confera titularului de dreptul de administrare, posibilitatea utilizarii bunului domeniului public in scopul indeplinirii obiectului sau de activitate, de regula pentru uz public sau in interes public.

Regiile autonome sau institutile publice pot sa culeaga si sa foloseasca, in anumite limite, fructele naturale și industriale pe care bunurile domeniului public primite in administrare le produc, iar in anumite conditii și pe cele civile.

4.2. DOMENIUL PRIVAT DE INTERES LOCAL

A doua componenta a dominiului administrativ este și domeniul privat care cuprinde bunuri supuse normelor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel. Conform Codului Civil, art.1845 Statul stabilimentele publice si comunale, in ceea ce priveste domeniul lor privat sunt supuse la aceleasi presprictii ca si particularii.

Domeniul privat al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale este alcatuit din bunurile pe care statul sau unitatile administrativ-teritoariale le stapaneste ca orice proprietar particular. Aceste bunuri nu sunt afectate uzului public.

Totusi, bunurile domeniului public nu constituie o garantie petru plata datoriilor administratiei si nu pot fi urmarite pe calea executarii silite.

Pentru creante care privesc domeniul sau privat, administratia poate sa recurga atat la procedee specifice dreptului comun cat si la procedee de drept public.

Constituția României, in art.135, alin.6, precizeaza ca propietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila. Acest lucru este, evident, valabil și pentru propietatea privata a statului.

Spre deosebire de bunurile din domeniul public care sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile, bunurile domeniului privat pot fi instrainate, ba chiar sub susceptibilitatea de expropriere pentru cauza de utilitate publica. Totusi exproprierea pentru cauza de utilitate publica nu este vazuta in acest caz ca un mod extraordinar de achizitionare de bunuri.

Consiliile locale și cele judetene pot da in folosinta gratuita, pe termen limitat,imobile din patrimoniul lor, societatilor și institutiilor de utilitate publica sau de binefacere recunoscute ca persoane juridice in scopul indeplinirii unor activitati care satisfac cerintele din comuna, oras sau judet.

Beneficiarii acestui drept pot fi stabilimentele de utilitate publica, asociatii, fundatii, persoane juridice care contribuie la realizarea unor sarcini ale administratiei dar care nu fac parte din sistemul administratiei publice.

Aceasta are loc pe termen limitat și cu titlu gratuit.

Administratia poate dobandi bunuri pentru domeniul sau privat dupa procedeele dreptului comun, prin vanzare-cumparare sau cu titlu gratuit.

Achizitionarea de bunuri se desfasoara pe baza unor reguli stricte prin procedeul licitatiei. Donatiile si legatele de bunuri cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau, dupa caz, judetean cu votul a 2 / 3 din numarul membrilor acesteia.

CAP. V. FINANTELE ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE.

5.1. CONSTITUIREA RESURSELOR FINANCIARE.

Conform legii nr. 215 / 2001 Autoritatile administratiei publce locale au dreptul la resurse proprii, suficiente, proportionale cu competentele care le revin potrivit legii, de care pot dispune in mod liber.

Structura sistemului bugetelor locale in România corespunde orientarii tarii noastre catre economia de piata in conditiile in care sunt mentinute raporturi stranse cu bugetul de stat, raporturi specifice perioadei de tranzitie.

Aceasta societate trebuie sa se bazeze pe cetateanul pluridimensional si activ. Ea presupune o participare deplina: economica, sociala, culturala, politica. Participarea are drept scop largirea posibilitatilor de alegere cu care pot opera cetatenii, cresterea implicarii lor in procesele decizionale.

Normele care asigura autoritatilor administratiei locale autonomie in diferite ramuri de activitate ( cultura, servicii publice, institutii sociale, invatamant, sanatate, agricultura ) nu pot produce efectul dorit daca nu sunt sustinute de acte normative adecvate pentru crearea conditiilor dezvoltarii autonomiei si in domeniul financiar.

Legea 189 / 1998 are menirea sa asigure o autonomie cat mai larga in domeniul finantelor publice locale. Totodata stabileste normele privind formarea, administrarea, utilizarea si controlul resurselor financiare ale unitatilor administrativ – teritoriale.

Aceasta lege isi propune realizarea unor obiective cum ar fi:

crearea unui sistem care sa stimuleze autoritatile administratiei publice locale in descoperirea de noi resurse in scopul cresterii veniturilor proprii pe langa rationalizarea cheltuielilor;

asigurarea pe cat posibil a minimului de resurse pentru cheltuielile de prima necesitate;

adoptarea la timp a bugetelor locale si administrarea acestora in mod rational;

aplicarea unui management adecvat, eficient si operativ in cadrul serviciilor publice,dotarea acestor servicii cu personal de specialitate in diferite domenii;

Sunt stabilite sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat care sa contribuie la cresterea capacitatii financiare a autoritatilor administratiei publice locale.

Veniturile administratiei publice locale sunt constituite din sursele realizate pe teritoriul acestora si din alte surse:

impozite,

taxe si alte venituri fiscale și nefiscale,

venituri din capital,

cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,

cote aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si ale bugetelor locale,

transferuri cu destinatie speciala de la bugetul de sta,

venituri cu destinatie speciala. (Anexa nr.3)

Autonomia locala permite ca fundamentarea, dimensionarea si repartizarea cheltuielilor publice locale pe destinatii si ordonatori de credite, sa se efectueze in concordanta cu atributiile care revin autoritatilor administratiei publice locale si cu prioritatile acestora in vederea functionarii lor in conditii normale.

Conform legii finantelor publice locale autoritatile publice de la nivel local au, in ceea ce priveste finantele publice locale urmatoarele atributii:

eleborarea si aprobarea, la termenele stabilite, a bugetelor locale;

stabilirea, constatarea, controlul, urmarirea și incasarea impozitelor si taxelor locale, precum si a altor venituri, ale unitatilor administrativ-teritoriale prin compartimente propii de specialitate, in conditiile legii;

urmarirea executiei bugetelor locale si rectificarea acestora, pe parcursul anului bugetar, in conditii de echilibru bugetar;

stabilirea si urmarirea modului de prestare a serviciilor publice locale inclusiv obtinerea trecerii sau nu a acestor servicii i raspunderea unor agenti economici specializati sau servicii publice locale, urmarindu-se eficientizarea acestora in beneficiul cetateanului;

administrarea eficienta a bunurilor din propietatea publica sau privata a unitatilor administrativ-teritoriale;

angajarea de imprumuturi pe termen scurt, mediu si lung si uemarirea achitarii la scandenta a obligatiilor de plata rezultate din acestea;

administrarea resurselor financiare pe parcrsul executiei bugetare, in conditii de eficienta;

stabilirea optiunilor si a prioritatilor in aprobarea si in efectuarea cheltuielilor publice locale;

elaborarea, aprobarea, modificarea si urmarirea realizarii programelor de dezvoltare in perspectiva a unitatilor administrativ-teritoriale ca baza a gestionarii bugetelor locale anuale;

organizarea si urmarirea efectuarii contolului financiar de gestiune asupra gestiunilor propii,gestiunilor institutiilor si serviciilor publice din subordinea consiliilor locale, judetene si a Consilului General al Municipiului Bucuresti.

Repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din impozite si a transferului din bugetul de stat se realizeazade catre consiliul judetean impreuna du Directia Judeteana a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat dupa consultarea primarilor si reprezentantilor consiilor locale.

Finantele publice ale unitatilor administrativ-teritoriale sunt supuse principiilor generale ale finantelor si contabilitatii: anulitate, universalitate, realitate, echilibru, publicitate.

Institutiile si serviciile publice de interes local pot, conform legii, in vederea realizarii de investitii, sa retine sumele incasate de catre acestea.De asemenea sumele provenite din concesionarea sau inchirierea unor bunuri apartinand domeniului public sau privat, cele provenite din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al unitatilor administrativ-teritoriale se fac venituri la bugetul de stat.

5.2. GESTIONAREA RESURSELOR FINANCIARE

Finantele unitatilor administrativ-teritoriale sunt alcatuite din venituri și cheltuieli prevazute în fiecare an fiananciar in bugetul comunei, orasului, judetului,aprobate de consiliul respectiv. Sumele repartizate acestoara trebuie folosite conform destinației și eșalonării stabilite prin bugetul aprobat de catre consiliul local sau judetean.

Actiunile social-culturale, sportive, de tineret, actiunile de interes local in beneficiul colectivitatii, cheltuielile de intretinere și functionare a administratieipublice locale,cheltuielile cu destinatie speciala toate acestea sunt finantate din bugetele locale.

Veniturile propii prevazute in bugetele judetene sunt: impozitul pe profit de la regiile autonome de sub autoritatea consiliului judetean, varsamintele din profitul net al regiilor autonome, alte venituri de la institutii publice, venituri din valorificarea unor bunuri, majorari si penalitati de intarziere pentru venituri nevarsate la termen la impozitele, taxele si veniturile care revin consiilor judetene.

La cheltuieli se inscriu sumele destinate activitatilor care sunt finantate de la aceste bugete. Nici o cheltuiala din bugetul local nu este aprobata daca nu este asigurata sursa de finantare.

La cheltuieli sunt inscrise și sumele necesare pentru salarizarea presedintelui si vice-presedintelui consiliului judetean, primarilor si vice-primarilor, a secretarilor, consilierilor, a aparatului propriu al consiliului judetean, cheltuieli pentru reprezentare si protocol.

Consiile judetene, Consiliul General al Municipiului Bucuresti si consiile locale pot aproba, conform art.12 din Legea nr.189/1998, colaboarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrari si servicii de interes public local, pe baza de conventii sau contracte de asocire in care se prevad resursele financiare reprezentand contributia fiecarei autoritati a administratiei publice implicate. Conventiile sau contractele se incheie de catre ordonatorii principali de credite, in cfonditiile mandatelor aprobate de catre fiecare consiliu implicat in colaborare sau asociere.

In bugetul comunei, orasului, judetului se prevede in mod distinct fondul de rezerva. Din acest fond se pot aproba credite suplimentare, utilizte in cazul in care creditele acordate prin bugetul local pentru necesitati curente nu sunt suficiente.

Consiliul local si judetean pot hoatri cu majoritatea de 2/3 din numarul membrilor lor contractarea de imprumuturi, dar numai in cazul in care comuna, orasul sau judetul respectiv poate garanta rambursarea acestuia.

Imprumuturile se scriu impreuna cu sumele lor de finantare. Dupa intocmirea proiectului de buget local acesta este publicat, in termen de 15 zile de la publicare se pot face contestatii cuprivire la acest proiect.

Proiectul de buget trebuie să fie insotit de raportul primarului sau al presedintelui consiliului judetean precum și de contestatiile inregistrate. Consiliul local sau judetean adopta apoi formula finala a proiectului de buget.

Totodata, primarulsi presedintele consiliului judetean intocmeste și prezintă spre aprobare consiliilor respective contul de incheiere a exercitiului bugetar.

Acesta are urmatoarea structura:

la venituri:

prevederi bugetare aprobate initial;

prevederi bugetare definitive;

incasari realizate.

la cheltuieli:

credite aprobate initial;

credite definitive;

plati efective.

Proiectele luate în considerare la nivel local sunt adesea foarte costisitoare, iar bugetele locale limitate, bazate, in general pe transferuri de la guvern, avand resurse proprii relativ limitate. Din aceasta cauza sunt necesare modalitati creative de finantare pentru a genera fonduri de dezvoltare.

O solutie ar fi aceea a unui parteneriat intre partenerul politic si un partener privat in vederea realizarii unui tel comun, in care riscurile, costurile și profiturile sunt distribuite proportional intre parteneri.

Tutela statului asupra colectivitatilor locale se manifesta sub anumite forme si in domeniul finantelor publice. Astfel, documentatiile tehnico economice ale obiectivelor de investitii noi, a caror finantare se asigura in completare din transferuri de la bugetul de stat, precum și integral sau in completare din imprumuturi externe garantate de Guvern se aproba cu acordul prealabil al Ministerului Finantelor, de catre consiliile locale, in anumite limite valorice, iar peste aceste limite, de catre Guvern, prin hotarare.

De asemenea, imprumuturile interne pot fi angajate de catre consiliile locale, fara garanria Guvernului, cu conditia informarii prealabile a Ministerului Finantelor, iar imprumuturile externe pot fi contractate doar cu aprobarea comisiei de autorizare a acestora.

Cele de mai sus, precum si limitarea legala a totalului datoriilor anuale ale colectivitatilor locale, reprezentand ratele scadente la imprumuturile contractate,

Dobanzile si comisioanele aferente acestora, inclusiv imprumuturile ce urmeaza a fi contractate in anul respectiv la 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale, inclusiv cote defalcate din impozitul pe salarii, reprezinta masuri de siguranta pe care statul le ia pentru a preveni insolvabilitatea colectivitatilor locale.

ANEXA NR. 3

Veniturile proprii ale unitatilor administrativ teritoriale:

1. Venituri curente:

a) impozitul pe profit

b) impozite si taxe de la populatie:

impozitul pe venitulliber profesionistilor, meseriasilor si a altor persoane;

impozitul pe cladiri si terenuri de la persoane fizice;

taxa asupra mijloacelor de transport detinute de persoane fizice;

impozitul pe venit din inchirieri de imobile;

c) taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, folosite in alte scopuri decat pentru agricultura sau silvicultura;

d) impozitul pe cladiri si terenuri de la persoane juridice;

e) impozitul pe spectacole;

f) varsaminte din profitul net;

g) varsaminte de la inctitutiile publice:

taxa pentru examinarea conducatorilor de autovehicule;

venituri din incasarea contravalorii lucrarilor de combatere a daunatorilor si bolilor in sectorul vegetal;

veniturile punctelor de insamantari artificiale;

veniturile circumscriptiilor sanitar veterinare;

varsaminte din disponibilitatile institutiilor publice si ale activitatilor autofinantate;

h) venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, despagubiri;

venituri din amenzile si sanctiunile aplicate de organele proprii;

restituiride fonduri din finantarea bugetara locala a anilor precedenti;

k) venituri din concesiuni si inchirieri;

l) incasari din valorificarea bunurilor confiscate;

2. Venituri din capital:

a) venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice;

b) venituri din vanzarea locuintelor construite din fondurile statului;

3. Venituri cu destinatie speciala:

taxe speciale;

venituri din vanzarea unor bunuri apartinind domeniului privat;

venituri din fonduri pentru drumurile publice;

venituri din fondul de interventie;

venituri din fondul pentru locuinte;

venituri din amortizarea mijloacelor fizice;

donatii si sponsorizari;

sume acordate de persoane juridice si fizice in vederea participarii la finantarea unor actiuni de interes public.

CAP. VI. INFORMATIZAREA IN SISTEMUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Administratia presupune traditie, rutina, dificultate in reformare, rezistenta la schimbari. Informatizarea, in schimb, apeleaza si provoaca inovatia, ea nu poate fi pe deplin utilizata decat in cadrul unor reforme importante pe care le faciliteaza.

Deși, fara indoiala, la ora actuala, mare parte din sistemul administrativ utilizeaza aceasta retea rare sunt structurile care au reformat in profunzime procedura si metodele de a lucra cu informatiile pentru a asigura o mai buna utilizare a acestei tehnici.

Dezvoltarea informaticii este in mare masura legata de dezvoltarea economica si de adaptarea aparatului administrativ dar ea depinde mai intai de calitatea personalului specializat pe care administratia il mobilizeaza. Pregatirea adecvata a personalului in acest domeniu reprezinta cheia ducerii la bun sfarsit a informatizarii in administratie si constituie una din cele mai importante probleme care trebuie luate in considerare.

Putine institutii au abordat pana in prezent in mod aprofundat aceste chestiuni cautand cauza unei situatii mai putin favorabile si incercand sa caute solutii care sa permita promovarea unei politici globale personalul specializat in acest sens, politica ce face ca administratia sa poata corespunde exigentelor de automatizare actuale si viitoare.

Colculatorul este folosit pentru prelucrarea rapida, precisa si sigura a datelor, proiectat si relizat in asa fel incat sa poata prelua datele de la intrare, sa le transforme conform unor reguli bine precizate si sa prezinte rezultatele intr-o forma dorita, intreaga sa activitate desfasurandu0se sub controlul unor instructiuni precise.

Baza cadrului legal privind dezvoltarea acestui sistem in tara noastra o reprezinta Hotararea Guvernului nr. 58/1998 pentru aprobarea strategiei nationale de informatizare si implementare in ritm accelerat a societatii informationale si a programului de actiuni prin utilizarea pe scara larga si dezvoltarea sectorului tehnologiilor in România.

Obiectivul acestei legi este acela de realizare a infrastructurii nationale de transport si acces la informatie.

Astfel, pentru asigurarea resurselor umane si pentru pregatirea populatiei pentru societatea informationalase prevad:

formarea de specialisti de inalta competenta in domeniul tehnologiei informationale și comunicatii;

sustinerea cercetarii – dezvoltarii și a transferului tehnologic pentru societatea informationala;

ridicarea nivelului de cultura generala prin utilizarea tehnologiei informatice și a comunicarii;

constientizarea si formarea unei atitudini favorabile a publicului.

Actiunile avute in vedere a fi intreprinse cuprind realizarea sisitemului informatic pentru aparatul Guvernului in conexiune cu ministerele si celelalte autoritati ale administratiei publice, realizarea de aplicatii informatice standard pentru activitati generale din administratia publica ( eleborarea bugetului si urmarirea execuatrii bugetare, gestiunea personalului, calculul si plata salariilor, gestiunea patrimoniului, contabilitate, etc.).

Se preconizeaza elaborarea si actualizarea normelor tehnice pentru domeniul tehnologiei informatiei:

norme pentru organizarea si functionarea compartimentului de tehnologie a informatiei si comunicarii in administratia publica ( roluri de informatizare, competenta profesionala, calificare, norme de personal si incadrare specifice, reguli privind accesul la date din exterior si in interiorul administratiei publice);

norme privind securitatea, arhivarea si accesul la informatia digitala in sectorul public;

proceduri administrative pentru stocarea si regasirea documentelor.

Cunostintele in materie informationala nu reprezinta doar cunostinte in domeniul tehnic, calificarea in acest domeniu cerand, de asemenea, pregatire privind baza de date, programare, utilizarea in sensul reducerii timpului de efectuare a operatiunilor, cunostinte de management, sociologie precum si abilitati de cooperare cu specialisti din alte domenii de activitate.

Este necesar a se acorda administratiei mijloacele necesare pentru ca ea sa poata dezvolta sitemul sau informatic și să ridice gradul de calificare al personalului in cele mai bune conditii de eficacitate si perfomanta.

Trebuie permisa inlocuirea unui sistem rigid, birocratic, cu un sistem de gestiune simplu, informatic, care să se adapteze repede evolutiei tehnologice, să se dea personalului specializat garantia unei cariere normale in acest domeniu.

Informarea decidentului conditioneaza decizia sa. Acesta este restrans de o informatie limitata sau dirijata in favoarea a ceea ce determina continutul informatiei receptionate.

Prin legea prezentata anterior se spera realizarea, in final, a urmatoarelor efecte:

cresterea PIB prin imbunatatirea deciziei pe baza informatiilor mai sigure, mai complete si mai operative.

cresterea veniturilor bugetare prin reducerea evaziunii fiscale,

realizarea de venituri din taxe pentru servicii noi oferite agentilor economici,

reducerea cheltuielilor bugetare prin eliminarea culegerilor periodice de volume mari de date;

reducerea cheltuielilor bugetare prin imbunatatirea gestiunii financiare a administratiei publice;

reducerea cheltuielilor bugetare prin achizitia publica de mijloace specifice tehnologiei informationale.

Puterea de decizie este data de o informatie larga, clara, in cel ami bun moment.

Fara indoiala, informatica, prin propriile sale resurse:

capacitate mare de stocaj,

acces rapid la memorie,

rapiditate de cautare, transmisie imediata de date,

creaza posibilitatea luarii unei decizii in deplina cunostinta de cauza.

Acesta se prezinta sub forma unui sistem care tind să se extinda și să se diversifice. Informatiile statistice stocate servesc la fundamentarea logica a deciziilor de planificare strategica.

Exista o serie de activitati principale de programare in acest sens:

utilizarea unui ansamblu de informatii referitoare la serviciile publice, aflate la dispozitia functionarilor publici, stocate intr-un calculator si accesibile la distanta;

cunoasterea elementelor esentiale privind cererile cetatenilor privitoare la activitatea administratiei precum și analiza ulterioara a acestora;

stocarea și gestiunea automata a informatiilor și adoptarea de masuri cu influenta asupra societatii civile.

Utilizarea inteligenta a operatiunilor tehnologice poate constitui baza schimbarii in bine a sistemului administratiei publice.

Documentarea automatizata a devenit in zilele noastre o necesitate obiectiva deoarece suntem in fata unor informatii coplesitoare pe care numai calculatoarele le pot memora si raspandi in cele mai indepartate locuri si in cel mai curt timp cu putinta. Acest sistem asigura cea mai recenta documentare, cruta pe cercetator de investigatii lungi si anevoioase.

In vederea sustinerii informatizarii in administratie se prevad:

asigurarea informatizarii omogene si coordonate a institutiilor din administratia publica centrala si locala pentru imbunatatirea serviciilor publice, simplificarea procedurilor si practicii administrative, inlaturarea arbitrariului si coruptiei;

optimizarea comunicarii si a fluxului de informatii catre instituiile de nivel centarl si local, asigurarea cooperarii interdepartamentale;

generalizarea treptata a schimbului de informatii bazat pe documenteelectronice;

asigurarea accesului cetatenilor la informatia publica (centre de informare, chioscuri electronice plasate in locuri publice );

asigurarea compatibilității și interoperabilitatii sistemelor informatice din administratia publica la nivel national și international prin accelerarea eleborarii și aplicarii de tehnologii, norme și standarde;

cordonarea achizitiilor publice de produse și servicii de tehnologie informationala si comunicatii, conforme cu reglementarile europene si monitorizarea fondurilor de informatizare prevazute in proiectele de asistenta si cooperare internationala.

Bazele de date, dintre cele mai cunoscute sunt programele data base, asigura stocarea si regasirea informatiei, plus anumite posibilitati de prelucare. Editoarele de texte sunt echivalentul modern al masinilor de scris si asigura redactarea, paginarea si stocarea textelor. Exista o gama larga de programe grafice, adeseori interconectate cu editoarele de text si uneori cu foile de calcul. Acestea asigura prezentarea grafica a informatiilor intr-o multumine de forme.

Documentarea juridica contemporana a devenit astazi aproape tot ata de vasta ca și cea tehnica deoarece actele normative, practica judiciara si lucrarile doctrinare devin tot mai numeroase, mai complexe si mai difersificate.

Pentru ca o documentare asigurata prin informatica sa fie corespunzatoare exigentelor actuale trebuind sa cuprinda cat mai multe documente posibile, sa asigure utilizatorului o accesibilitate facila si totdata o rapiditate operativa.

O banca de date este un centru de inmagazinare si de prelucrare a unor date intr-un anumit domeniu pentru a le pune la dispozitia cercetatorului. Asemenea banci pot cuprinde fisiere legislative, industriale, comerciale,fisiere de contractari de marfuri, cu privire la persoane, date referitoare la profesie, domiciliu, obligatii. Bancile de date sunt organizate tinand seama de mai multe criterii ce urmaresc folosirea optimala,comoda si sigura a datelor.

Textele juridice care urmeaza a fi memorate sunt foarte numeroase ( texte legislative, hotarari judecatoresti, lucrari doctrinare, etc) in schimb , intrucat majoritatea textelor memorate apartin domeniului public asemenena banci nu sunt confruntate cu implicatiile legii dreptului de autor carora trebuie sa le faca fata bancile de date ce folosesc lucrari ce cad sub incidenta acestei legi.

Dreptul foarte diversificat in multiple acte normative este in continua evalutie ceea ce determina o documentare la zi, calculatorul urmand sa inregistreze orice modificari legislative sau de practica judiciara oricat de mici ar fi acestea.

Testarea pe calculator a noilor proiecte de legi implică de la inceput armonizarea acestora cu corpus-ul legislativ national. Asemenea proiecte, puse in formule logico – matematice apar pe ecran, structura lor reliefandcoformitatea sau necomformitatea cu textele legislative din respectiva ramura de drept, cu legea fundamentala si cu alte conventii internationale la care statul a aderat.

In conditiile tehnice actuale utilizarea calculatorului in pronuntarea unei decizii este departe de a fi realizabila.

Decizia nu presupune aplicarea automata a legii la un fapt dat ci o evaluare a situatiei sub cele mai variate aspecte pentru o incadrare nuantata a ei in textele impersonale ale legii.

Elaborarea deciziei ramane incă un element al gandirii suverane, nemecanizabile.

Daca ordinatorul nu poate lua decizii decat cu caracter repetativ, in acest sens fiind vorba de decizii ce fac aplicarea mecanica si identica ( pentru aceleasi categorii de situatii) a unor norme juridice la situatii de fapt simple, decizia initiala, primara, apartine legiuitorului, ordinatorul urmarind sa o aplice in situatii individuale simple, ale caror elemente pot fi usor materializate.

Luarea unei decizii este un proces complex ce implica aplicarea normelor generale în mod creator la situatii de fapt individuale apartinand gandirii suverane careia logica matematica contemporana n-a reusit inca sa-i descopere legitatile proprii.

În lumea contemporana se folosesc pe o scară tot mai largă fișiere informatice publice și private în care sunt consemnate diverse date referitoare la situatia cetatenilor aflați în diverse ipostaze: registre electorale, fisiere de recrutare, roluri de impozite, state de plată, fisiere medicale, date profesionale si privind pe salariați, etc.

Utilitatea practica a unor astfel de fisiere nu poate fi contestata dar folosirea lor ridica serioase probleme de deontologie.

Bancile de date ce gestioneaza fisierele trebuie sa pastreze secretul acestora urmand ca datele sa fie folosite doar in scopul pentru care au fost inregistrate si numai de persoane autorizate.

Deși tehnologia informatica moderna este o unealta foarte puternica nu trebuie uitat faptul ca principala caracteristica a acesteia este capacitatea mare de stocare si prelucrare a datelor.

Spre deosebire de date, informatiile presupun combinarea, analiza si prezentarea datelor, transmiterea, primirea si interpretarea lor, de catre destinatari intr-o forma utila pentru situatia lor concreta.

Trebuie sa fie in permanenta deschise toate canalele de informatii disponibile, nu doar cele care prelucreaza si transmit date preluate in mod regulat. Acest tip de informatii sunt denumite deseori informatii hard, dar multe informatii importante pot parvenii prin alte mijloace, cum ar fi contactele neoficiale si mijloacele publice de comunicare.

Pentru ca o institutie să aibă succes, astăzi mai mult ca oricand, trebuie să beneficieze de un sistem de comunicare rapid si performant atat cu partenerii si clientii cât și cu furnizorii ei externi. O solutie o reprezinta intranetul.

Cea mai concisa definitie a sa este implementarea tehnologiilor internet in cadrul unei institutii.

Intranetul nu implica neaparat si conectarea sa la reteaua publica globala internet. Totuși, aceasta aduce multe beneficii suplimentare.

In principal intranetul ofera servicii in doua directii: informatii necesare activitatii manageriale pentru rapiditatea luarii deciziilor si pe de alta parte ajuta la performatizarea muncii in centrele de informare a cetatenilor, aflate la nivelul primariilor. Astfel, o primarie poate primii rapid informatii necesare de la oricare din directiile ce-i apartin si de la oricare alta institutie conectata la reteaua internet si poate pune la dispozitia cetatenilor toate informatiile publice de care acesta are nevoie.

Avantajele folosirii intranet-ului sunt: comunicatii mai rapide, asigurarea unui management rapid de retea, obtinerea usoara a informatiilor, acces liber sau controlat la bazele de date ale institutiei, ecobomii financiare majore.

Internetul este o retea de calculatoare care cuprinde lumea intreaga. Ea leaga peste 20.000 de retele din 150 de tari. Avand in vedere aria de raspandire si resursele imense de informatii de care dispune internetul este cel mai bun mijloc de schimbare de informatii intre institutii si cel mai bun suport pentru informatii cu caracter public care se gasesc intr-o institutie a administratiei publice.

Este important sa se faca distinctie intre tipuri diferite de informatiinecesare la diferite nivele ale institutiei. Se pot identifica trei nivele: nivel de conducere, nivel mediu, nivel de executie.

La primul nivel, situat in varful ierarhiei sunt stabilite obiectivele strategice, cu instituirea liniilor decizionale pentru nivelele inferioare. La acest nivel, deciziile sunt preponderent creative, neprogramabile si au loc la intervale aleatoare.

La al doilea nivel deciziile privesc stabilirea procedurilor si alocarea resurselor iar necesarul de informatii poate fi sub forma de rezumate sau combinatii. La al treilea nivel informatiile de baza sunt detaliate si ritmice, provenind adesea din iteriorul institutiei.

Cresterea volumului de informatii nu duce neaparat si la decizii mai bune.

In final calculatorul ramane o simpla unealta, omului ramanandu-i insa decizia finala.

   Concluzii si consideratii.

Incapacitatea de a concura pe picior de egalitate cu celelalte state impinge tara noastra intr-o situatie periferica, in ciuda existentei unei forte de munca de calitate sau a altor avantaje legate de traditie. Devine tot mai clar ca trebuie cautate modalitati de a ne adapta la noile conditii ale pietei mondiale si, de asemenea , sustinere internationala pentru accelerarea restructurarii economice si a institutiilor administratiei publice.

De acceea este necesar ca experienta si asistenta vest-europeana in pregatirea unitatilor administrativ teritoriale pentru o competitie echilibrata sa fie combinata cu strategiile locale adecvate realitatii proprii fiecarei localitati.

Ansamblul de masuri si actiuni care se au in vedere a fi luate si realizate in administratia publica locala sunt concentrate asupra consolidarii autonomiei locale in conformitate cu cadrul legal existent.

Acest lucru presupune acordarea unei mai mari puteri de decizie autoritatii de la nivelul local acesta din urma fiind in masura sa cunoasca cel mai bine problemele cu care se confrunta localitatea, prioritatile si modalitatile in care acestea pot fi rezolvate.

Realizarea unei autonomii locale eficiente este unul din obiectivele primordiale ale reformei in administratia publica. Atingerea acestui obiectiv este dependenta de o serie de factori de natura politica legislativa, economica si sociala, de realizare a unor modificari structurale in administratia publica si, mai ales, de schimbarea comportamentului functionarului public in realizarea noilor sarcini care revin serviciilor publice.

Autonomia locala reprezinta un principiu si un mod de organizare a administratiei colectivitatilor locale, care nu poate fi implementata fara restructurarea intregului sistem al administratiei publice. Pentru realizarea acestei restrucrurari sunt necesare in primul rand, o serie de masuri care sa o consacre, modificari de comportament si de mentalitate ale agentilor care le pun in aplicare, toate fiind bazate pe interpretarea si cunoasterea concreta a sistemului si rolurilor care revin functionarilor publici.

Schimbarea mentalitatii, in primul rand, este un lucru la care trebuie lucrat. Acest lucru cere insa timp pentru a invata ca cetateanul nu se afla in slujba administratiei ci invers, ca indiferent de salariul primit amabilitatea si toleranta fata de cetateanul care apeleaza la un serviciu public este o dovada de civilizatie cu atat mai mult cu cat nu intotdeauna acesta din urma dovedeste pricepere in relatiile cu administratia si uneori nici bun simt.

Una din problemele importante cu care se confrunta reforma administratiei publice este receptarea corecta a structurii administratiei publice, a rolului, functionarilor, atributiilor componentelor acesteia si raporturile care se stabilesc intre administratie si a raporturilor care se stabilesc intre administratie si beneficiarii serviciilor publice pe care aceasta le presteaza.

Trebuie instituit un cadru organizational adecvat pentru formarea si perfectionarea personalului care isi desfasoara activitatea in administratia publica locala, fie ca este vorba de personal ales fie ca este vorba de cei numiti in functie, personal de conducere sau de executie.

Existenta unei reale autonomii locale presupune acordarea , prin lege, a posibilitatii de rezolvare a problemelor specifice pe plan local. Administratia publica locala trebuie sa dispuna de suficienta autonomie si de o influenta ponderata din partea puterii politice pentru ducerea la bun sfarsit a atributiilor acordate prin lege.

Trebuie sa existe, de asemenea, si o anumita cooperare intre colectivitatile locale si cele regionale atunci cand rezultatele unor probleme de interes comun o cer.

Aceasta cooperare dintre colectivitatile locale si regionale ale statului are un rol esential in organizarea si functionarea sistemului administratiei publice. Conform legislatiei actuale, in statele comunitare, aceasta cooperare este permisa in masura in care ea raspunde intereselor comunitatii si este comforma cu competentele legale atribuite.

In ultimele decenii complexitatea umana a crescut datorita schimbarilorfundamentale in sferele institutionale, spatiale, economice, tehnologice si de mediu. Aceste schimbari au generat probleme noi ce nu puteau fi rezolvate prin metode traditionale de economie urbana si regionala.

Se tinde catre asigurarea unui mediu de viata si de activitate de calitate superioara; un sistem de infrastructura eficient; o oferta adecvata de servicii publice; un management adecvat la nivel local.

Rezolvarea operativa a treburilor locale impune ca autoritatile locale sa dispuna de o competenta care sa la ofere autonomia fata de organele administratiei publice ale statului.

Promovarea dialogului, colaborarea si cooperarea in solutionarea diferitelor probleme de interes local intre autoritatille locale, autoritatile administratiei publice si organizatiile non guvernamentale trebuie incurajata pentru gasirea celor mai bune variante de rezolvare a diferitelor cazuri ce se ivesc pe parcursul desfasurarii activitatii.

O autonomie locala reala nu poate sa existe fara asigurarea resurselor financiare necesare colectivitatilor locale. Aceasta implica descentralizarea sistemului veniturilor si cheltuielilor publice, prelevarea directa de catre autoritatile locale nu doar a impozitelor si taxelor ci si a unei cote-parti din celelalte impozite si taxe stabilite la nivel central.

Modul in care sunt rezolvate problemele de catre administratia publica din diferitele state, sistemul pe care se bazeaza acestia trebuie sa reprezinte un punct de reper demn de luat in considerare dar acest nu inseamna ca trebuie sa incercam a copia fidel unul sau altul din aceste sisteme ci trebuie cel mai mult adaptate la conditiile existente la noi.

Experienta tarilor dezvoltate in materie de administratie, contactele din ce in ce mai frecvente cu specialisti in materie din aceste tari, cadrul programelor specializate sau a reuniunilor internationale pot releva noi solutii si modalitati de a concepe sistemul de organizare a administratiei publice.

Administratia are doua categorii de atributii:

de executie,

de elaborare.

Executia presupune punerea in aplicare a unor acte normative, cautarea de mijloace, coordonarea unor activitati, raportarea mijloacelor si procedeelor de executare la relatiile inconjuratoare.

Elaborarea presupune alegerea unor cai de actiune, stabiliera unor texte de lege ce urmeaza a deveni obligatorii de aplicat pentru administratia publica. Ea are de asemenea un rol de distribuire a competentelor la nivel inferior celui de decizie. Insa, aceasta putere ce caracterizeaza administratia trebuie oarecum controlata pentru a nu se ajunge in situatia unei birocratii excesive, a unui total control al societatii de catre administratie si prin aceasta la ingradirea drepturilor legitime ale cetatenilor.

Trebuie imprumutat și adoptat pe parcurs sistemul de conducere care a dat rezultate bune în sistemul privat, să încercăm să vedem conducerea societatii cat si evolutia acesteia ca pe o datorie pe care o avem fata de noi si fata de viitor.

Mai mult ca oricand comunitatea locala trebuie gestionată asemenea unei intreprinderi, printr-o politica adecvată schimbarilor prin care trece. Este necesar să se ia in considerare relățiile dintre planificarea locuintelor, birourilor, zonelor industriale, centrelor comerciale, printr-o strategie care sa le integreze intr-un plan in care un rol important trebuie sa-l joace si intreprinderile private.

Insuficiența resurselor financiare, a bazei materiale si in unele cazuri, chiar a personalului de specialitate necesar au determinat incercarea de a realiza obiectivele pe etape, in ordinea prioritatilor. Aceasta situatie creeaza deja dificultăți mari astfel încât indiferența fiecaruia din noi și chear a functionarului public inrautateste situatia.

Trebuie să incercam, oricat de greu ar fi, să vedem munca în administratie si evolutia societatii ca pe o activitate proprie, pe care sa o facem profitabila, să o facem să meargă mai bine, să lăsăm la o parte indiferența care am dovedit că ne caracterizează atât de bine.

Datorită ierarhiei existente între aceste autorități trebuie respectată nu doar legea ci și actele normative care emană de la autoritățile superioare. Puterea de reglementare se dezvolta din ce in ce mai mult din diferite cauze dar in toate statele, datorita complexității crescând a administrației, a problemelor cu care se comfruntă, legiuitorul nu reușește să determine totul astfel încât el să lase autoritatilor locale competenta de a fixa un numar mare de reguli secundare.

Administratia are nevoie de suplete și promptitudine. Este necesar uneori ca dispozitiile care nu corespund necesitatilor practice, circumstantelor de moment, sa fie schimate.

Administratia are nevoie de reguli care să-i permita anumita libertate. Este necesara incurajarea initiativei, acceptarea riscurilor.

BIBLIOGRAFIE

Corneliu Manda / Cezar Manda – „ Administrația publică locală din România”, Editura Lumina Lex, 1999.

Emil Balan –„ Drept financiar”, Edirura All Beck, 1999.

Emil Balan – „Domeniul administrativ”, Editura Lumina Lex, 1998.

Ion Popescu – Slaniceanu – „ Funcția publica”, Infodial, 2000.

Ioan Alexandru – „Structuri, mecanisme și institutii administrative”, vol. I, ed. Sylvi, 1996.

Paul Negulescu – „Tratat de drept administrativ”, Bucuresti, ed. a- IV- a, 1934,vol I.

Ioan Vida – „Puterea executiva și administrația publică”, ed. Bucuresti, 1994.

Isabelle Orgogozo – „ Changer le changement”, Edision de Seuil.

Institut international des siences administratives; groupe de travail informatique et administration – „Informatique et administration”, Edition Cujas, Paris.

Jacques Chevallier, Daniel Loschack – „La sience administrative”, Presses Universitaires de France.

Lucian Matei / Ani Matei – „Asqis comunitar si administratie publica”, Editura Economica, 2000.

Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ”, vol. II, Editura Nemira 1996.

Vladimir Hanga – „Dreptul și calculatoarele”, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1991.

Constitutia Romaniei – Bucuresti, 1991.

Legea nr. 215 / 2001 – Legea administrației publice locale.

Legea nr. 89 / 1998 – Legea privind finantele publice locale.

Legea nr. 219 / 1998, Legea privind regimul concesiunilor.

Legea nr. 188 / 1999 – Legea privind Statutului funcționarilor publici.

Legea nr. 161 – 2003, Privind unele masuri de asigurare a transparenței în rândul demnitarilor publici , a funcționarilor publici și in mediul de afaceri, prevenirea si sancționarea, Monitorul Oficial 279 din 21.04.2003

Hotararea Guvernului nr. 58 din 2 feb. 1998, publicata in Monitorul Oficial nr. 93 din 27 feb. 1998.