Obligatia Bugetara

PARTEA I. CONSIDERATII INTRODUCTIVE PRIVIND OBLIGATIA BUGETARA

CAPITOLUL I. OBLIGATIA JURIDICA

Notiunea de obligatie–––––––––––––––-5

Elementele raportului juridic de obligatie ––––––– 5

Obligatia bugetara, parte a obligatiei juridice––––– 5

CAPITOLUL II. FINANTELE PUBLICE SI BUGETUL–––––– 8

2.1. Conceptul de finante publice––––––––––––– 8

2.2. Conceptul de buget public–––––––––––––- 9 2.2.1. Definitia si importanta bugetului public––––––- 11

2.3.Continutul bugetului public––––––––––––– 12

2.3.1. Veniturile publice––––––––––––––– – 13

2.3.2. Cheltuielile publice––––––––––––––- – 13

2.4. Sistemul veniturilor publice––––––––––––– 14

CAPITOLUL III. IMPOZITELE SI TAXELE–––––––––– 16

3.1. Notiunea si clasificarea impozitelor–––––––––- – 16

3.1.1. Impozitele directe––––––––––––––– 19

3.1.2. Impozitele indirecte–––––––––––––– 25

3.2. Taxele. Notiune––––––––––––––––– 27

3.3. Elementele definitorii ale veniturilor bugetare––––– – 29

3.4. Functiile taxelor si impozitelor––––––––––– – 33

CAPITOLUL IV. RAPORTURILE JURIDICE BUGETARE. NOTIUNE, OBIECT, SUBIECTE SI CONTINUT–––––––––––––- 35

NOTE BIBLIOGRAFICE–––––––––––––––––- – 37

PARTEA A II-A. OBLIGATIA BUGETARA––––––––- – 39

CAPITOLUL I. NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND OBLIGATIA BUGETARA––––––––––––––––––––––- – 39

1.1. Notiunea si particularitatile obligatiei bugetare–––– – 39

CAPITOLUL II. INDIVIDUALIZAREA CREANTEI BUGETARE.

TITLUL DE CREANTA BUGETARA––––– – 42

2.1. Notiune–––––––––––––––––––- – 42

2.2. Particularitatile titlului de creanta bugetara–––––- – 45

2.3. Formele titlului de creanta bugetara––––––––- – 47

2.3.1. Titluri de creanta explicite–––––––––– – 47

2.3.2. Titluri de creanta implicite–––––––––– – 49

CAPITOLUL III. EXIGIBILITATEA CREANTEI BUGETARE––– 51

3.1. Determinarea momentului la care creanta devine exigibila– 51

3.2. Majorari de intarziere ––––––––––––––– 52

CAPITOLUL IV. MODIFICAREA OBLIGATIEI BUGETARE–––-55

4.1. Modificarea elementelor in raport de care s-a facut individualizarea obligatiei bugetare––––––––––––––- -56

4.2. Modificarea situatiei juridice a contribuabilului–––––-58

4.3. Modificarea obligatiei bugetare prin acordarea inlesnirilor legale–––––––––––––––––––––––––––––-58

4.4. Modificarea actelor normative prin care se instituie si reglementeaza veniturile bugetare–––––––––––––––-60

CAPITOLUL V. MODALITATI DE STINGERE A OBLIGATIEI BUGETARE––––––––––––––––––––––––61

5.1. Stingerea obligatiei bugetare prin plata–––––––––61

5.2. Stingerea obligatiei bugetare prin anulare––––––––64

5.3. Stingerea obligatiei bugetare prin prescriptie–––––– 65

5.4. Stingerea obligatiei bugetare prin scadere––––––– -67

5.5. Stingerea obligatiei bugetare prin compensare––––– -69

5.6. Executarea silita a obligatiei bugetare––––––––- -70

5.6.1. Conditiile declansarii executarii silite––––––– -71

5.6.2. Subiectele executarii silite––––––––––– -72

5.6.3. Obiectul executarii silite–––––––––––––77

5.6.4. Formele si procedura executarii silite––––––– –80

5.6.5. Modalitati de executare silita––––––––––- -81

Poprirea––––––––––––––––– –81

Executarea silita mobiliara–––––––––– -83

Executarea silita imobiliara–––––––––– -87

5.6.6. Cheltuieli de executare––––––––––––- -90

5.6.7. Contestatia la executare–––––––––––- – -91

NOTE BIBLIOGRAFICE–––––––––––––––––– 93

PARTEA A III-A.

PROPUNERI DE LEGE FERENDA PRIVIND LEGISLATIA FISCALA––––––––––––––––––––––––-95

PARTEA I

CONSIDERATII INTRODUCTIVE PRIVIND OBLIGATIA BUGETARA

CAPITOLUL I

OBLIGATIA JURIDICA

1.1. NOTIUNEA DE OBLIGATIE

Conceptul de obligatie presupune un raport juridic caracterizat printr-un inalt grad de abstractizare.

In sens larg prin obligatie se intelege raportul juridic in continutul caruia intra atat latura activa, care este dreptul de creanta ce apartine creditorului, cat si corelativul acestui dept, adica latura pasiva a raportului, care este datoria ca incumba debitorului.

In sens restrans, obligatia desemneaza numai latura pasiva a raportului juridic, fiind deci sinonima cu datoria ce revine debitorului.

Obligatia- lato sensu- este, asadar, acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ numit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor- si caruia ii revine indatorirea corespunzatoare a da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de neexecutare de buna voie1.

Sau, daca se pune accentul pe latura pasiva, latura activa a obligatiei fiind implicita, obligatia poate fi definita ca acel raport juridic in virtutea caruia o persoana, denumita debitor, este tinuta fata de o alta persoana, denumita creditor, fie la o prestatie pozitiva (a da, a face), fie la o abstentiune (a nu face).

1.2. ELEMENTELE RAPORTULUI JURIDIC DE OBLIGATIE

Raportul juridic de obligatie are in structura sa urmatoarele elemente: a) subiectele; b) continutul; si c) obiectul.

a) Subiecte ale raportului juridic de obligatie pot fi atat persoane fizice, cat si persoane juridice. In cazuri exceptionale, cand participa direct la raporturile juridice civile sau financiare, si statul poate aparea ca subiect intr-un raport de obligatie.

In raportul de obligatie subiectul activ poarta denumirea de creditor, iar subiectul pasiv de debitor.

b) Continutul raportului juridic de obligatie este format din dreptul de creanta apartinand creditorului si obligatia corespunzatoare acestui drept, care incumba debitorului. Dreptul de creanta face parte din activul creditorului, iar obligatia debitorului face parte din pasivul acestuia.

c) Obiectul raportului juridic de obligatie consta in actiunile sau inactiunile la care sunt indrituite subiectele ori de care acestea sunt tinute sa le respecte; in alti termeni, obiectul raportului juridic obligational consta in conduita pe care o pot avea ori trebuie sa o aiba partile2.

Fiind esentiale, aceste trei elemente trebuie sa fie intrunite cumulativ, pentru a fi in prezenta unui raport juridic obligational.

1.3. OBLIGATIA BUGETARA, PARTE A OBLIGATIEI JURIDICE

Obligatia bugetara a aparut ca urmare a nevoii statului de a-si construi mijloace banesti proprii. Astfel, statul a instituit conceptia conform careia “orice persoana fizica sau juridica care realizeaza un venit sau detine un bun din categoria celor impozabile, pe teritoriul statului, datoreaza taxe sau impozite".

In ceea ce priveste natura juridica, impozitele au fost reglementate de-a lungul timpului ca procedeu financiar de constituire a fondurilor banesti destinate acoperirii cheltuielilor publice, atribuindu-li-se particularitatea de obligatii financiar-bugetare sau obligatii financiar publice (denumite si obligatii fiscale), avand deci natura juridica a obligatiei de a plati bugetului statului sumele de bani care erau individualizate ca impozite3.

Aceasta natura juridica este proprie si taxelor si celorlalte plati prevazute de reglementarile in vigoare ca fiind datorate catre bugetul statului.

Natura juridica de obligatie financiar-bugetara a impozitelor este expres prevazuta in Constitutie, unde se prevede ca: “cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice”.

Astfel, putem afirma ca obligatia de a plati impozite in folosul bugetului de stat reprezinta o obligatie de natura juridica deoarece este reglementata ca atare prin legi, neindeplinirea ei atragand raspunderea juridica a subiectului impozabil, aplicarea unor sanctiuni contraventionale specifice (amenda fiscala, majorari de intarziere, majorarea dobanzilor s.a.) si, in cele din urma, executarea silita in vederea recuperarii sumelor de bani cuvenite bugetului statului, neachitate integral si la termenele stabilite.

Denumirea “ financiar-bugetara” a acestei obligatii se justifica prin faptul ca este reglementata in contextul finantelor publice si cu scopul realizarii efective a veniturilor bugetului de stat4.

Obligatia financiar-bugetara, care consta in plata unei sume de bani catre bugetul statului, are natura patrimoniala dar in comparatie cu alte obligatii juridice, de asemenea care prezinta natura juridica patrimoniala, aceasta se distinge prin unele trasaturi5 specifice cum ar fi:

– in ceea ce priveste izvorul, obligatia financiar-bugetara izvoraste exclusiv din lege, ca act de reglementare emis de catre Parlament;

– a doua trasatura caracteristica a obligatiei financiar-bugetare, precizeaza beneficiarul acestei obligatii, statul, care este reprezentat prin organele fiscale create in cadrul administartiei de stat sub conducerea Ministerului Finantelor si de catre unitatile bancilor competente sa incaseze sumele de bani care reprezinta venituri ale bugetului de stat de la regiile autonome, societati comerciale sau alte persoane care au conturi deschise la unitatile acestor banci.

O data cu evolutia statului s-a perfectionat sistemul de taxare sau impunere, dand nastere unui angrenaj deosebit de sofisticat de acte si operatiuni denumit politica fiscala sau fiscalitatea.

Fiscalitatea reprezinta un sistem de percepere a impozitelor si taxelor de catre autoritatile publice in scopul realizarii functiilor social-economice ale statului, pe cand politica fiscala este un ansamblu de instrumente de interventie a statului generate de procese specific financiar-fiscale: formarea prin impozite si taxe a veniturilor bugetare, alocarea cheltuielilor bugetare, asigurarea echilibrelor bugetare.

Raporturile de fiscalitate, relatii cu caracter public, au pus fata in fata doua parti, subiecte de drept: pe de o parte statul, ca subiect principal, reprezentat de structuri (organe) de specialitate, care intra in raportul juridic fiscal ca purtatoare ale autoritatii de stat, ceea ce le confera o pozitie privilegiata, iar, pe de alta parte, persoane fizice sau juridice care au obligatia sa contribuie la constituirea banului public, numiti contribuabili6.

Stabilirea si incasarea obligatiilor fiscale in sarcina contribuabililor trebuie sa se faca prin reglementari clare, accesibile oricarui cetatean, care sa asigure o impunere echitabila, sa excluda impunerea abuziva7. Astfel, toti cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice. Aceste impozite si taxe datorate si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale se stabilesc numai prin lege. Impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judetene, in limitele si in conditiile legii.

In concluzie, obligatia bugetara este o obligatie juridica deoarece, ea defineste continutul unui raport juridic ce re acestea sunt tinute sa le respecte; in alti termeni, obiectul raportului juridic obligational consta in conduita pe care o pot avea ori trebuie sa o aiba partile2.

Fiind esentiale, aceste trei elemente trebuie sa fie intrunite cumulativ, pentru a fi in prezenta unui raport juridic obligational.

1.3. OBLIGATIA BUGETARA, PARTE A OBLIGATIEI JURIDICE

Obligatia bugetara a aparut ca urmare a nevoii statului de a-si construi mijloace banesti proprii. Astfel, statul a instituit conceptia conform careia “orice persoana fizica sau juridica care realizeaza un venit sau detine un bun din categoria celor impozabile, pe teritoriul statului, datoreaza taxe sau impozite".

In ceea ce priveste natura juridica, impozitele au fost reglementate de-a lungul timpului ca procedeu financiar de constituire a fondurilor banesti destinate acoperirii cheltuielilor publice, atribuindu-li-se particularitatea de obligatii financiar-bugetare sau obligatii financiar publice (denumite si obligatii fiscale), avand deci natura juridica a obligatiei de a plati bugetului statului sumele de bani care erau individualizate ca impozite3.

Aceasta natura juridica este proprie si taxelor si celorlalte plati prevazute de reglementarile in vigoare ca fiind datorate catre bugetul statului.

Natura juridica de obligatie financiar-bugetara a impozitelor este expres prevazuta in Constitutie, unde se prevede ca: “cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice”.

Astfel, putem afirma ca obligatia de a plati impozite in folosul bugetului de stat reprezinta o obligatie de natura juridica deoarece este reglementata ca atare prin legi, neindeplinirea ei atragand raspunderea juridica a subiectului impozabil, aplicarea unor sanctiuni contraventionale specifice (amenda fiscala, majorari de intarziere, majorarea dobanzilor s.a.) si, in cele din urma, executarea silita in vederea recuperarii sumelor de bani cuvenite bugetului statului, neachitate integral si la termenele stabilite.

Denumirea “ financiar-bugetara” a acestei obligatii se justifica prin faptul ca este reglementata in contextul finantelor publice si cu scopul realizarii efective a veniturilor bugetului de stat4.

Obligatia financiar-bugetara, care consta in plata unei sume de bani catre bugetul statului, are natura patrimoniala dar in comparatie cu alte obligatii juridice, de asemenea care prezinta natura juridica patrimoniala, aceasta se distinge prin unele trasaturi5 specifice cum ar fi:

– in ceea ce priveste izvorul, obligatia financiar-bugetara izvoraste exclusiv din lege, ca act de reglementare emis de catre Parlament;

– a doua trasatura caracteristica a obligatiei financiar-bugetare, precizeaza beneficiarul acestei obligatii, statul, care este reprezentat prin organele fiscale create in cadrul administartiei de stat sub conducerea Ministerului Finantelor si de catre unitatile bancilor competente sa incaseze sumele de bani care reprezinta venituri ale bugetului de stat de la regiile autonome, societati comerciale sau alte persoane care au conturi deschise la unitatile acestor banci.

O data cu evolutia statului s-a perfectionat sistemul de taxare sau impunere, dand nastere unui angrenaj deosebit de sofisticat de acte si operatiuni denumit politica fiscala sau fiscalitatea.

Fiscalitatea reprezinta un sistem de percepere a impozitelor si taxelor de catre autoritatile publice in scopul realizarii functiilor social-economice ale statului, pe cand politica fiscala este un ansamblu de instrumente de interventie a statului generate de procese specific financiar-fiscale: formarea prin impozite si taxe a veniturilor bugetare, alocarea cheltuielilor bugetare, asigurarea echilibrelor bugetare.

Raporturile de fiscalitate, relatii cu caracter public, au pus fata in fata doua parti, subiecte de drept: pe de o parte statul, ca subiect principal, reprezentat de structuri (organe) de specialitate, care intra in raportul juridic fiscal ca purtatoare ale autoritatii de stat, ceea ce le confera o pozitie privilegiata, iar, pe de alta parte, persoane fizice sau juridice care au obligatia sa contribuie la constituirea banului public, numiti contribuabili6.

Stabilirea si incasarea obligatiilor fiscale in sarcina contribuabililor trebuie sa se faca prin reglementari clare, accesibile oricarui cetatean, care sa asigure o impunere echitabila, sa excluda impunerea abuziva7. Astfel, toti cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice. Aceste impozite si taxe datorate si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale se stabilesc numai prin lege. Impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judetene, in limitele si in conditiile legii.

In concluzie, obligatia bugetara este o obligatie juridica deoarece, ea defineste continutul unui raport juridic ce ia nastere intre stat si persoanele determinate de lege (contribuabili), raport juridic al carui izvor este legea, iar in caz de nevoie, executarea sa este asigurata prin intermediul constrangerii de stat.

CAPITOLUL II

FINANTELE PUBLICE SI BUGETUL

2.1. CONCEPTUL DE FINANTE PUBLICE

Aparitia si existenta statului, extinderea schimbului de marfuri mijlocit de bani reprezinta baza generala a aparitiei finantelor. Amplificarea diviziunii sociale a muncii a facut ca alaturi de cei ocupati in productia materiala, alte categorii de oameni sa functioneze in activitati de conducere, administratie, justitie s.a. Ca urmare, statul a trebuit sa-si constituie veniturile necesare acoperirii cheltuielilor efectuate in scopul satisfacerii menirii si functiilor sale8. Daca intr-o prima etapa de existenta a statului satisfacerea nevoilor sale era asigurata pe calea darilor in natura si a prestatiilor in munca, ulterior, odata cu dezvoltarea economiei de schimb, prelevarile in bani, devin forma cvasigenerala de procurare a resurselor.

Implicarea statului in mecanismele repartitiei primare si redistribuirii produsului social in scopul procurarii fondurilor necesare realizarii sarcinilor sale a condus la o crestere timpurie a importantei finantelor.

Asadar, ansamblul relatiilor economice aparute in procesul procurarii si repartizarii resurselor la nivelul statului, a relatiilor de repartizare a venitului national intre diferite clase, paturi sociale, indivizi, intre sfera productiei materiale si sfera activitatilor social-culturale formeaza relatiile financiare sau finantele. Una dintre caracteristicile relatiilor financiare o constituie forma lor baneasca, desi sfera de cuprindere a celor doua concepte nu este identica. Astfel, apar drept reletii financiare numai acele relatii banesti care exprima un transfer de venit de la o persoana fizica sau juridica la dispozitia statului si invers prin intermediul banilor si fara echivalent sau contraprestatie directa. Asupra sferei de cuprindere, a formelor de manifestare si a implicatiilor finantelor asupra vietii economice isi pun amprenta numerosi factori interni si externi. Intre acestia se detaseaza forma de proprietate, gradul de dezvoltare economica, trasaturile politicii economice promovate s.a.

Finantele publice se pot clasifica in finante publice si finante private, interne si internationale, finante clasice si finante moderne.

Relatiile ce se constituie in procesul constituirii si utilizarii fondurilor publice formeaza sistemul finantelor publice. In general, acesta cuprinde sistemul bugetar, asigurarile sociale de stat si finantele intreprinderilor publice. Problematica tot mai complexa a dezvoltarii a determinat evolutia sistemelor financiare prin perfectionarea si adaptarea metodelor, formelor si instrumentelor financiare, in calitatea lor de componente indispensabile ale politicii economice9.

In conceptia legiuitorului din tara noastra, in sfera finantelor publice se include urmatoarele elemente:

elaborarea si executia bugetului public national;

– stabilirea si perceperea impozitelor, taxelor si altor venituri ale statului;

– utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecatoresti si executive;

controlul asupra modului de folosire a mijloacelor materiale si banesti apartinand regiilor autonome, institutiilor publice si asupra capitalului social al statului din societatile comerciale.

Rezulta ca finantele publice cuprind ansamblul relatiilor economice in expresie valorica menite sa asigure constituirea resurselor banesti necesare statului si folosirea acestora conform destinatiilor stabilite.

Studiul finantelor publice si intelegerea rolului lor in contextul vietii economice dintr-o tara necesita cercetarea bugetului de stat.

2.2. CONCEPTUL DE BUGET BUBLIC

Formarea finantelor este rezultatul unui proces istoric indelungat si complex, care este determinat de evolutia vietii sociale, prin aparitia si dezvoltarea comunitatilor umane, aparitia proprietatii private si scindarea in clase sociale, dezvoltarea fortelor de productie si a reletiilor marfa-bani, aparitia statului si crearea aparatului de constrangere cu scopul de a asigura conditii pentru acumularea de mijloace banesti necesare intretinerii aparatului de stat si indeplinirii functiilor sale.

Statul a aparut pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii cand, datorita nivelului fortelor de productie si diviziunii sociale a muncii, s-a facut simtita tot mai mult diferentierea sociala si materiala, au aparut clasele sociale, s-a modificat pozitia grupurilor sociale fata de mijloacele de productie.

Instituirea fortei publice a determinat scoaterea unui anumit numar de indivizi din procesul de productie. In plus, pentru a putea sa functioneze, aparatul de stat (forta publica) a trebuit sa consume o parte din produsul creat de populatia care desfasura o activitate productiva.

O data cu aparitia unei forte publice au aparut si primele elemente de finante: impozitele, darile, tributurile, birurile, cheltuielile statului, datoria publica etc.

In conditiile unei economii monetare slab dezvoltate, cheltuielile statului erau satisfacute numai in parte pe seama veniturilor in bani, restul fiind acoperire in natura.

In toate oranduirile social-economice, finantele s-au manifestat ca relatii sociale de natura economica, aparute in procesul repartitiei produsului social si mai ales a venitului national, in stransa legatura cu indeplinirea functiilor si sarcinilor statului.

Sarcinile finantelor sunt aduse la indeplinire in mare masura prin intermediul bugetului de stat, ca principal plan financiar al statului. Bugetul de stat este format din relatii financiare, prin intermediul carora au loc constituirea si repartizarea celui mai important fond banesc al societatii – fondul bugetar. Relatiile bugetare isi gasesc expresia in principalul plan financiar al statului, care poarta denumirea de buget de stat.

Cuvantul “buget” isi are originea in vechea limba franceza, unde cuvintele “bouge”, “bougette” desemnau o punga din piele sau o punga de bani. Termenul a fost preluat in Anglia o data cu cuceririle normande si de acolo s-a raspandit in toata lumea cu semnificatia lui financiara10.

In Romania termenul de “buget” apare pentru prima oara in Regulamentele Organice. Astfel, in capitolul 3 din Regulamentul Organic al Moldovei, care se ocupa de finantele publice, se intalneste termenul “bindge”, dar si expresia “inchipuirea cheltuielilor anului viitor”(art.117, Regulamentul Organic)11.

Prima incercare de realizare a unui act financiar de tip modern apartine lui Voda N.Mavrocordat, (in cea de a doua domnie, in anul 1712) care a prezentat sfatului domnesc asa numitul “sama”, sau “bancile visteriei”. Acest act reprezenta o dare de seama cu privire la natura veniturilor si cheltuielilor tarii.

Conceptiile privitoare la esenta, rolul si functiile bugetului au evoluat pe masura dezvoltarii fortelor productive ale societatii, a amplificarii problematicii dezvoltarii economice si a elaborarii unor constructii teoretice menite sa ofere solutii numeroaselor probleme ridicate de practica economica. Astfel, de la interpretari simpliste, formale care vizau instituirea unei modalitati de control al cheltuielilor, se ajunge la elaborarea bugetului economiei nationale12.

Caracterului sau de document financiar i se adauga valente noi, care sintetizeaza mutatiile intervenite in componentele vietii economice.

2.2.1. DEFINITIA SI IMPORTANTA BUGETULUI PUBLIC NATIONAL

In general, definitiile date bugetului de stat accentueaza rolul relatiilor ce apar in procesul rapartizarii venitului national in legatura cu realizarea functiilor statului pe baza mobilizarii si repartizarii unor resurse banesti.

Bugetul de stat trebuie sa reflecte, prin intermediul indicatorilor sai, pe de o parte necesitatile de resurse financiare ale statului ce decurg din infaptuirea programului guvernamental propus pentru perioada imediat urmatoare, iar pe de alta parte, posibilitatile de acoperire a acestor resurse, in conditii considerate normale din punct de vedere economico-financiar. Se pune astfel problema dimensionarii corecte a nivelului veniturilor si cheltuielilor publice.

Pentru a defini bugetul de stat sunt necesare doua precizari. In primul rand, bugetul nu este un act ce emana de la un organ al autoritatilor de stat, ci cuprinde un ansamblu coerent de indicatori de plan, cu caracter aleatoriu, in care sunt inscrise veniturile si cheltuielile statului pentru o perioada viitoare. In al doilea rand, fata de acest document care cuprinde veniturile (posibilitatile) si cheltuielile (trebuintele) statului pe o perioada de timp, societatea manifesta un interes deosebit, interes ce este justificat de rolul banului public in viata unui popor13.

Deci, putem defini bugetul public ca fiind planul financiar al statului prin care sunt prevazute veniturile si cheltuielile pentru o perioada determinata de timp. El cuprinde formarea, repartizarea si utilizarea banului public in scopul satisfacerii trebuintelor generale ale societatii. In tarile cu economie de piata se considera , atat in doctrina cat si in practica, ca finantele publice reprezinta singurul domeniu unde este necesara o actiune planificata de maniera precisa, prin care sa se prevada veniturile si cheltuielile statului pe o perioada viitoare determinata, de obicei pe un an.

Bugetul public national indeplineste un rol deosebit in procesul redistribuirii de valori intre economia nationala, pe de o parte, si intre stat si populatie, pe de alta parte14.

Bugetul public national intervine in redistribuirea resurselor financiare intre sfera productiva si cea neproductiva, in asigurarea protectiei sociale, intre unele zone ale teritoriului si chiar in diviziunea internationala a muncii. Prin intermediul bugetului public national se exercita, in acelasi timp, un control permanent si sistematic asupra constituirii, repartizarii si utilizarii fondurilor publice, precum si asupra activitatii societatilor comerciale care au raporturi cu bugetul de stat.

Importanta15 deosebita a bugetului public national in cadrul sistemului finantelor publice si a relatiilor social-economice, poate fi sintetizata astfel:

a- participa in mod direct la indeplinirea functilor si sarcinilor statului;

b- asigura autonomia reala a colectivitatilor locale, constituite in cadrul unitatilor administrativ-teritoriale;

c- garanteaza realizarea efectiva a protectiei sociale a unor categorii importante din randul populatiei;

d- asigura echilibrul financiar, monetar si valutar al statului;

e- are un important rol stabilizator al economiei nationale.

2.3. CONTINUTUL BUGETULUI PUBLIC

Continutul bugetului public il formeaza veniturile publice si cheltuielile publice. Ele cuprind situatia resurselor banesti si destinatia acestora pe un an, cu defalcarea pe trimestre.

Conform Legii finantelor publice (72/1996), in bugetul public national din tara noastra se cuprind :

bugetul administratiei centrale de stat;

– bugetele locale ale unitatilor administartiv-teritoriale care au personalitate juridica. Astfel, fiecare comuna, oras, municipiu, sector al capitalei, judet (si municipiul Bucuresti) intocmeste un buget propriu, in conditii de autonomie16.

– bugetul asigurarilor sociale de stat, ca buget distinct in bugetul public national17.

Veniturile si cheltuielile se desfasoara pe baza clasificatiei bugetare tip elaborate de Ministerul Finantelor; ea cuprinde titluri, capitole, subcapitole, paragrafe si articole, precum si alineate in caz de necesitate.

Bugetul administratiei centrale de stat se aproba anual printr-o lege bugetara. Aceasta din urma cuprinde veniturile centralizate sau resursele financiare mobilizate la dispozitia statului repartizate, in principal, pentru realizarea actiunilor social-culturale, instructiv-educative, asigurarea apararii tarii, ordinii publice si infaptuirii justitiei, asigurarea masurilor de protectie sociala aprobate pentru populatie, stimularea producatorilor agricoli, realizarea programelor de cercetare, asigurarea protectiei si refacerii mediului inconjurator, finantarea programelor de restructurare si reforma a sectorului economic, precum si pentru functionarea autoritatilor publice. Deci, Legea bugetara anuala cuprinde sintetic principalele elemente ale programului financiar al guvernului, aproband pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor si a cotelor acestora, precum si a celorlalte venituri ale statului care urmeaza sa se perceapa18.

2.3.1. Veniturile publice sunt mijloace practice de constituire a fondurilor banesti ale statului si sunt formate din venituri ordinare reprezentate prin taxe si impozite, precum si din venituri extraordinare cum ar fi: imprumuturile (datoria publica), suplimentarea masei monetare aflte in circulatie printr-o noua emisiune monetara, emiterea de bonuri de tezaur si vanzarea unei parti din rezervele de aur ale statului.

Veniturile publice ordinare sunt considerate venituri care se incaseaza cu regularitate la buget, constituind o sursa permanenta pe cand cele extraordinare sunt considerate venituri la care statul apeleaza numai in cazuri exceptionale, respectiv cand mijloacele banesti provenite din resursele curente nu acopera integral cheltuielile bugetare19.

Din categoria veniturilor publice ordinare fac parte impozitele directe si indirecte precum si veniturile de la intreprinderile si proprietatile statului, iar din categoria veniturilor publice extraordinare fac parte imprumuturile de stat si emisiunea de bani de hartie.

O alta categorie ce face parte din sistemul veniturilor bugetare este reprezentata de alte venituri publice. In aceasta categorie se inscriu: amenzile penale, contraventionale, fiscale si administrative; valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si fara stapan; cheltuielile de judecata; imprumuturile externe; resursele materiale si banesti jefuite.

2.3.2. Cheltuielile publice reprezinta modalitati de repartizare si utilizare a fondului banesc bugetar in vederea satisfacerii trebuintelor generale ale societatii20.

Cheltuielile bugetare sunt repartizate de la bugetul de stat pentru:

finantarea activitatilor social-culturale: invatamant, sanatate, sport, asigurari sociale si protectie sociala;

finantarea investitiilor de stat: intretinerea si dezvoltarea infrastructurii (cai ferate, telecomunicatii);

aparare: cheltuieli militare directe (producerea de armament) si cheltuieli militare indirecte (tehnica de lupta moderna);

finantarea aparatului de stat: justitie, procuratura, politie;

cercetare-dezvoltare: finantarea cercetarii fundamentale si aplicative;

datoria publica: creditori externi si interni.

Alte cheltuieli publice ce se acopera de la rezerva bugetara sunt necesare pentru inlaturarea si acoperirea efectelor calamitatilor naturale, pentru atenuarea impactului unor preturi de pe piata mondiala asupra preturilor interne precum si pentru noi activitati cum ar fi construirea unei noi linii de metrou.

2.4. SISTEMUL VENITURILOR BUGETARE

Venituri ordinare (curente)

Impozite directe:

reale

impozit financiar

impozit pe cladire

impozit pe activitati industriale, comerciale si profesii libere

impozit pe capitalul mobiliar

personale

Impozite indirecte:

taxe de consumatie (accize0

pe bunuri de consum

pe obiecte de lux

pe alte bunuri

impozite pe cifra de afaceri

monopoluri fiscale

asupra productiei

asupra vanzarii

asupra productiei si vanzarii

taxe vamale

de import

de export

de tranzit

taxe

de timbru

de inregistrare

pe circulatia averii

alte taxe

Venituri de la intreprinderile si proprietatile statului:

proprietati cu functie neproductiva

proprietati si intreprinderi cu caracter economic

terenuri agricole

paduri

intreprinderi industriale, transporturi, telecomunicatii, banci

Venituri extraordinare

Imprumuturi de stat:

1a) dupa locul de plasera a obligatiunilor

interne

externe

1b) in functie de durata pentru care se contracteaza

pe termen scurt

pana la un an

pe termen mijlociu

pe termen lung, de peste cinci ani

1c) dupa forma sub care se achita

cu dobanda

cu castiguri

cu dobanda si castiguri

Emisiunea de bani de hartie

Alte venituri

O parte din fondul de amortizare a capitalului fix apartinand intreprinderilor sale productive

Rezervele de aur si disponibilitatile valutare

Lichidarea participatiilor de capital in strainatate

Valorificarea unei parti din bunurile sale mobile si imobile aflate peste granita

Imprumuturile externe

Resursele materiale si banesti jefuite

CAPITOLUL III

IMPOZITELE SI TAXELE

3.1. NOTIUNEA SI CLASIFICAREA IMPOZITELOR

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispozitia statului, in vederea acoperirii cheltuielilor sale21.

Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie din partea statului. Astfel, obligatia de a plati impozite in folosul bugetului de stat reprezinta o obligatie de natura juridica deoarece este reglementata ca atare prin legi, neindeplinirea ei atragand raspunderea juridica a subiectului impozabil, aplicarea unor sanctiuni contraventionale specifice (amenda fiscala, majorari de intarziere, majorarea dobanzilor s.a.) si, in cele din urma executarea silita in vederea recuperarii sumelor de bani cuvenite bugetului de stat, neachitate integral si la termenele stabilite.

Deci, putem spune despre impozit ca se caracterizeaza prin urmatoarele:

Impozitul este o contributie baneasca, deoarece persoanele fizice si juridice sunt datoare sa participe la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societatii, necesare finantarii unor trebuinte social-economice in folosul intregii colectivitati22;

b) Impozitul este o contributie obligatorie in sensul ca toate persoanele fizice si juridice care beneficiaza de actiunile sau obiectivele finantate din fondurile generale ale societatii trebuie sa participe la formarea acestor fonduri;

Impozitele sunt prelevari cu titlu nerambursabil deoarece o data facute sunt utilizate numai la finantarea unor actiuni si obiective necesare tuturor membrilor societatii si nu unor interese individuale sau de grup;

d) Impozitele sunt datorate conform dispozitiilor legale, in sensul ca nici un impozit al statului nu se poate stabili si percepe, decat in “puterea unei legi”23.

e) Impozitul reprezinta o modalitate de participare a persoanelor fizice si juridice la constituirea fondurilor generale ale societatii;

f) Impozitul se datoreaza pentru veniturile realizate si bunurile detinute in sensul ca impunerea unor venituri sau bunuri dintre cele care nu sun prevazute in acte normative prin care se instituie veniturile bugetare sunt abuzive si ilegale, ele fiind restituite de indata celor de la care s-au perceput fara temei legal.

Impozitele imbraca diverse forme putandu-se grupa dupa diferite criterii:

1. Dupa forma in care se percep distingem intre impozitele in natura si impozitele in bani.

2. Dupa obiectul impunerii, impozitele se pot grupa in impozite pe avere, impozite pe venit si impozite pe cheltuieli.

3. O deosebita importanta teoretica si practica prezinta gruparea impozitelor in directe si indirecte in functie de calitatea contribuabililor24.

Impozitele directe se percep direct de la persoanele fizice sau juridice pe cand cele indirecte nu se stabilesc direct si nominativ asupra contribuabililor ci se asaza asupra vanzarii bunurilor sau prestarii unor servicii.

Impozitele directe vizeaza existenta venitului sau averii, in timp ce impozitele indirecte vizeaza utilitatea acestora.

Impozitele directe se pot grupa in reale si personale. Cele reale se stabilesc asupra obiectelor materiale pe cand cele personale tin seama, in primul rand, de persoana, de subiectul impozitului in legatura cu averea si veniturile acestuia sau indiferent de ele. Impozitele directe reale se mai numesc si obiective sau de produs, deoarece se asaza asupra produsului obiectului impozabil, iar cele directe personale se mai numesc si subiective25.

Impozitele indirecte se pot grupa in: taxe de consumatie (accizele), monopoluri fiscale, taxe vamale si alte taxe.

Schema impozitelor directe si indirecte

Impozite directe:

a – reale

– impozit funciar;

– impozit pe cladiri;

– impozit pe activitati industriale;

– impozit pe activitati comerciale si profesii libere;

– impozit pe avere.

b – personale

– impozit pe succesiuni;

– impozit pe donatiuni;

– impozit pe suflet (capitatie);

– impozit pe obiecte de consum.

II. Impozite indirecte:

a – taxe de consumatie (accize)

– pe obiecte de lux;

– pe alte bunuri;

– impozit pe cifra de afaceri.

b – monopoluri fiscale

– asupra productiei;

– asupra vanzarii;

– asupra productiei si vanzarii;

– de import.

c – taxe vamale

– de export;

– de tranzit.

d – alte taxe

– de timbru;

– de inregistarare;

– pe circulatia averii;

– alte taxe.

4. Dupa scopul urmarit, impozitele se grupeaza in impozite financiare si impozite de ordine. Primele se instituie in scopul realizarii de venituri pentru stat, cele din urma vizeaza limitarea unei actiuni, atingerea unui tel avand caracter nefiscal.

5. Dupa frecventa cu care se realizeaza, impozitele pot fi permanente, adica atribuirea si perceperea lor prezinta o anumita regularitate si incidentale (intamplatoare) adica, se instituie si se incaseaza o singura data (ex. impozitul pe avere).

6. Dupa institutia care le administreaza, impozitele pot fi federale, ale statelor membre ale federatiei si locale respectiv impozite ale statului si impozite locale, in cazul statelor cu structura unitara.

In literatura de specialitate se intalnesc, pe langa clasificari ale impozitelor privite in mod individual, unele clasificari ale temelor fiscale dupa criterii social-politice sau social-economice.

M.Duverger distinge sisteme fiscale grele (lourds) care se caracterizeaza prin sarcini fiscale mari, apasatoare si usoare (legers) care constituie opusul celui dintai.

3.1.2. IMPOZITELE DIRECTE

Caracterizare generala a impozitelor directe

Printre impozitele de tip real, cele mai raspandite, pe care practica financiara internationala le cunoaste, se numara impozitele avand ca obiect al impunerii pamantul, cladirile, activitatile economice cu caracter neagricol si miscarea capitalului banesc.

Caracteristic pentru impozitele reale este faptul ca acestea se stabilesc pe baza unor criterii exterioare care dau o anumita imagine despre materia impozabila, dar nu si despre puterea economica a subiectului.

In cazul impozitului financiar, spre exemplu, la determinarea sumei datorate statului se porneste de la suprafata terenurilor, numarul animalelor de munca, pretul pamantului etc.; impunerea activitatilor industriale, comerciale si a profesiilor libere se face tinand seama de marimea capitalului, numarul muncitorilor, capacitatea de productie, forta motrice folosita, felul activitatii desfasurate etc.

Nu se iau, asadar, in considerare venitul realizat si nici cheltuielile de productie si de desfacere.

Asezate asupra unor obiecte materiale sau asupra unor genuri de activitati, pe baza unor criterii exterioare, care nu permit o evaluare a produsului net realizat, impozitele reale ii avantajeaza pe mosieri si ii dezavantajeazape micii producatori. Din aceasta cauza, impozitele reale au si un caracter regresiv. Aceste impozite au un randament fiscal redus deoarece cotele de impunere sunt scazute, sistemul de impunere nu cuprinde intreaga materie impozabila, oferind numeroase posibilitati de evaziune. Lipsa de uniformitate in stabilirea impozitelor reale in cadrul diferitelor unitati locale si arbitrariul in perceperea acestora accentueaza si mai mult lipsa de echitate a impozitelor reale26.

Diferentierea sarcinilor fiscale in functie de veniturile sau situatia personala a fiecarui subiect impozabil inseamna, de fapt, adoptarea sistemului de impunere personala.

Impozitele personale astfel aparute sunt de doua feluri:

impozite pe venit;

impozit pe avere.

Trasaturile caracteristice ale impozitelor pe venit

Impozitele pe venit au aparut pe acea treapta de dezvoltare a societatii cand veniturile diferitelor clasesi paturi sociale erau suficient de diferentiate. Prin introducerea acestor impozite s-a marit simtitor numarul contribuabililor care nu au proprietati producatoare de venituri, dar care realizeaza venituri din munca, indeosebi sub forma salariului.

La inceput, impozitele pe venit erau stabilite in cote extrem de reduse si se percepeau la un numar restrans de persoane. Cu vremea insa, cotele impozitelor au suferit majorari repetate, iar numarul persoanelor impuse a crescut in mod sistematic.

Practica a consacrat impozite pe venit distincte pentru persoanele fizice si respectiv pentru cele juridice.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

Acest impozit este datorat de persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenta intr-un anumit stat, precum si cele nerezidente care realizeaza venituri din surse situate pe teritoriul acestui stat cu unele exceptii prevazute de lege. Acest impozit si societatilor de persoane care au renuntat la regimul fiscal aplicat societatilor de capital in favoarea celui aplicat persoanelor fizice.

Nu sunt supusi la plata impozitului pe venit diplomatii acreditati in statul considerat, cu conditia reciprocitatii, persoanele care realizeaza venituri ce nu depasesc un anumit plafon (minimul neimpozabil), uneori militarii, suveranii si familiile regale, acolo unde este cazul etc.

Obiectul impunerii il constituie veniturile realizate de muncitori si functionari, fermieri, intreprinzatori, mici mestesugari si liber profesionisti, proprietarii imobiliari si rentieri din munca salariata, activitati economice (industrie, agricultura, comert, banci, asigurari etc.); inchirieri si arendari, dobanzi la sumele imprumutate etc.

Sunt cunoscute doua sisteme de impunere a veniturilor:

impunerea separata a veniturilor provenite din fiecare sursa;

– impunerea globala a veniturilor indiferent de sursa din care provin.

Impunerea separata se realizeaza fie prin instituirea mai multor impozite, fiecare vizand veniturile dintr-o anumita sursa, fie prin instituirea unui impozit unic, dar care asigura un tratament diferentiat fiecarei categorii de venituri, denumite cedula, in functie de natura veniturilor. In acest din urma caz, impunerea se efectueaza pentru fiecare cedula dupa regulile si cu cotele specifice venitului respectiv.

Uneori, dupa impunerea separata a fiecarei categorii de venit, veniturile din diverse surse, cumulate, se supun unei noi impuneri.

Impunerea globala consta in cumularea veniturilor realizate de o persoana fizica, din diverse surse si supunerea acestora unui singur impozit.

Din analiza implicatiilor celor doua sisteme aratate mai sus rezulta ca impunerea separata prezinta avantajul tratarii in mod diferentiat a veniturilor, ca mod de asezare si nivel de cote, dupa cum acestea provin din munca salariata, profesii libere, afaceri, proprietate etc. In schimb, aceasta dezavantajeaza persoanele care realizeaza venituri din mai multe surse ce cad sub incidenta unor impozite diferite, nemaisuportand efectele progresivitatii impunerii, inerente in cazul cumularii tuturor veniturilor in vederea impunerii lor globale27.

Impunerea globala prezinta neajunsul ca nu mai tine seama de natura veniturilor; muncitorul, micul meserias, micul fermier sunt tratati din punct de vedere al impozitului in acelasi mod ca si industriasul, comerciantul, proprietarul funciar sau rentierul.

Tocmai pentru a evita neajunsurile pe care le prezinta fiecare din aceste sisteme de impunere, in unele tari au fiintat, vreme indelungata, sisteme de impunere mixte, care imbinau impunerea separata cu cea globala.

In prezent, tendinta care se manifesta pe plan mondial este aceea de a se trece la impunera globala.

Orientarea spre o impunere unica si globala nu constituie insa, un pas inainte spre traducerea in viata a principiului justitiei fiscale. Dimpotriva, acest sistem de impunere inlatura orice posibilitate dediferentiere a sarcinii fiscale in functie de natura veniturilor si in plus, rezerva acelasi tratament veniturilor corect evaluate in vederea impunerii, mai cu seama, a salariilor ca si celor care, de regula, sunt subevaluate, cum ar fi veniturile din industrie, comert, profesii libere etc.

In ceea ce priveste determinarea veniturilor impozabile, in practica internationala, se manifesta tendinta de solutionare a acestei probleme pornind de la tratarea exhaustiva a conceptului de venit. Aceasta inseamna luarea in calculul venitului impozabil a tuturor veniturilor deci a castigurilor in capital, castigurilor exceptionale si a avantajelor in natura.

In mod obisnuit, in calculul veniturilor brute realizate de o persoana fizica, se iau veniturile provenite din: agricultura si silvicultura activitati sau intreprinderi cu caracter industrial, comercial; constructii, prestari de servicii, profesii libere, salarii si alte remuneratii pentru munca, inchirieri si arendari, alte venituri.

Nu se iau in calcul, fiind deci exonerate de impozit, in anumite tari, diverse sume cum ar fi: unele indemnizatii si alocatii cu caracter social (pensii, rente de razboi), minimul neimpozabil, dobanzile la unele imprumuturi de stat si la unele instrumente de economisire, sporuri de munca suplimentara si pentru conditii grele si vatamatoare, ajutoare ori burse pentru educatie, studii etc.

In vederea determinarii venitului impozabil din veniturile brute aratate mai sus se deduc anumite cheltuieli sau se opereaza anumite scazaminte. In mod frecvent se deduc: cheltuielile care concura la formarea sau conservarea veniturilor, cheltuielile profesionale, primele la asigurarile de viata, cheltuielile pentru tratament medical, alte cheltuieli specifice etc.

De regula din veniturile brute se scad numai cheltuielile prevazute in mod expres de lege ca fiind legate de exercitarea profesiei sau desfasurarea activitatii considerate, cu excluderea sau limitarea celor avand caracter de reprezentare.

In functie de obiectivele urmarite, impunerea se face pe fiecare persoana care a realizat venituri sau a participat la acestea sau pe ansamblul familiei ori gospodariei; impunerea se face cu sau fara luarea in considerare a unor factori sociali (starea civila, daca are copii ori alte persoane in intretinere); impunerea se face in cote proportionale, progresive sau regresive.

Veniturile copiilor din punct de vedere fiscal, nu se cumuleaza cu cele ale parintilor.

Impunerea in comun a veniturilor realizate de o familie sau gospodarie, poate da o imagine mai clara a puterii contributive a acesteia dacat in cazul impunerii separate a fiecarui membru al familiei. Se apreciaza insa, ca aceasta dezavantajeaza familiile in care femeia ocupa o functie retributiva. De aceea, unele legislatii prevad posibilitatea optiunii intre imupunerea in comun sau separata.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileste, de regula annual, pe baza de declaratie de impunere a contribuabilului sau pe baza elementelor de care dispun organele financiare. Suma astfel stabilita se trece in debitul contribuabilului, respectiv in registrul de rol. Perceperea impozitului aferent veniturilor din salarii, pensii, dobanzi, rente si altele se face in mod frecvent prin stopaj la sursa, iar cel aferent altor venituri prin plati esalonate in contul debitului stabilit. Atat sumele retinute si varsate de un tert, cat si cele varsate direct de contribuabil se deconteaza in contul impozitului annual.

Impozitul pe veniturile societatilor comerciale

In practica internationala, veniturile realizate de societatile comerciale beneficiaza, de regula, de un regim fiscal propriu deosebit de cel aplicat veniturilor persoanelor fizice.

In general, regimul de impunere este diferentiat in functie de modul cum sunt organizate societatile comerciale, si anume ca societati de persoane sau de capital. In primul caz fiind dificila o distinctie a averii fiecareia dintre persoanele asociate de parimoniu, societatii, impunerea veniturilor societatii de persoane urmeaza adesea regimul aplicat persoanelor fizice.

In cadrul societatilor de capital, exista delimitarea precisa a patrimoniului societatii de averea asociatilor, precum si a raspunderii materiale a acestora fata de actele si faptele savarsite de societate.

Beneficiile realizate de societate se impart astfel: o parte se repartizeaza asociatilor proportional cu participarea lor la capital, iar o alta parte se preleva la dispozitia societatii pentru constituirea anumitor fonduri. Asadar, in acest caz, distingem beneficiile societatii inainte de repartizare, beneficiile distribuite asociatilor (dividente) si beneficiile ramase in final la dispozitia societatii comerciale.

Venitul impozabil se determina, de regula, pornindu-se de la rezultatele de bilant ale activitatii desfasurate de societate, la care se adauga rezultatele aferente stocurilor, veniturile din castiguri de capital, dobanzile la conturile curente etc.

Din veniturile brute, astfel determinate, se deduc cheltuielile aferente activitatii desfasurate, amortismentul, dobanzile platite, prelevarile la fondul de rezerva si alte fonduri speciale, unele prelevari in scopuri social-culturale etc.

De regula, impunerea se face anual, pe baza de declaratie sau, in lipsa acesteia, pe baza datelor de care dispun organele fiscale. Fiecarei societati i se deschide o partida (un rol), in care se trece, pe de o patre, obligatia de plata in exercitiul financiar curent, iar pe de alta parte, sumele incasate in contul impozitului.

Impozitul pe avere

Impozitele pe avere constituie impozite legate de dreptul de proprietate asupra anumitor bunuri mobile sau imobile.

In practica financiara se cunosc:

impozitele propriu-zise asupra averii;

impozitele asupra circulatiei averii;

impozitele asupra cresterii averii (spor de avere).

Impozitele propriu-zise pe avere pot fi de doua feluri, si anume: impozitele stabilite asupra averii, dar care se platesc din venitul propriu de averea respectiva si impozitele pe substanta averii. In acest din urma caz, impozitul duce la micsorarea materiei impozabile, el fiind perceput nu din venitul averii, ci din substanta acesteia.

In cazurile in care averea supusa impunerii apartine unui intreprinzator si face parte din activul acestuia, impozitul datorat capata caracterul unui impozit asupra capitalului.

Dintre categoriile de impozite asupra averii propriu-zise au o frecventa mai mare impozitele pe proprietati imobiliare, in unele tari, iar in altale, impozitele asupra activului nat.

Impozitele propriu-zise pe avere se asaza fie asupra intregii averi imobile si mobile a unui subiect, fie numai asupra anumitor forma de averi imobile. In primul caz, avem de-a face cu impozitul asupra activului net, iar in cel de-al doilea, cu impozite asupra terenurilor, cladirilor etc.

La plata impozitului pe activul net sunt supuse persoanele fizice si cele juridice. Sunt exonerate sau se bucura de unele degrevari anumite bunuri mobile si imobile, de exemplu: mobilierul si efectele personale care sunt, cu mici exceptii exonerate de la impunere.

Scutirile si reducerile se scorda din ratiuni de ordin social sau administrativ ori din dorinta de a incuraja plasamentele in anumite categorii de valori.

De regula, averea sotilor se impune laolalta. Adesea, bunurile copiilor aflate in intretinerea parintilor se impun impreuna cu ale acestora.

La impozitele pe circulatia averii obiectul impunerii il constituie trecerea dreptului de proprietate asupra anumitor bunuri de la o persoana la alta. In aceasta categorie intra impozitul pe succesiuni, impozitul pe hartii de valoare (actiuni, obligatiuni etc.), impozitul pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale.

La impozitul pe succesiuni sau taxa de mostenire, sarcina fiscala se stabileste fie asupra intregului activ succesoral, independent de modul de impartire al acestuia intre mostenitori, fie asupra fiecarei parti succesorale.

Valoarea impozabila a succesiunii se supune unui impozit in cote progresive diferentiate in functie de:

gradul de rudenie existent intre decujus si mostenitori acestuia;

valoarea succesiunii.

De o atentie deosebita, in practica statelor, se bucura impozitul pe donatiuni.

Impozitul pe donatiuni este datorat de persoana care primeste donatia si se calculeaza in cote progresive, diferentiate in functie de marimea donatiei, de raportul de rudenie dintre donatori si donatari si, uneori, si de momentul si mobilul donatiunii.

Alaturi de impozitele de mai sus, care vizeaza circulatia cu titlu gratuit a averii, fiinteaza si impozitele asupra circulatiei cu titlu oneros a averii.

Este vorba de impozitele care se percep cu ocazia vanzarii-cumpararii anumitor bunuri imobiliare, a aducerii unor bunuri mobile sau imobile ca aport la capitalul unor societati etc.

Stabilite in cote proportionale sau progresive, asemenea impozite sunt cunoscute sub denumirea de taxe de timbru sau taxe de inregistrare si se percep la inregistrarea actului de vanzare-cumparare a bunurilor respective. Sunt supuse impunerii si actele privind constituirea, transformarea sau cresterea capitalului social al unor societati.

La impozitele pe cresterea averii, obiectul impunerii il constituie sporul de valoare pe care l-au inregistrat anumite bunuri in decursul unei anumite perioade de timp. Aici, intra impozitul pe plusul de valoare imobiliara, impozitul asupra averii dobandite in timp de razboi etc. In numeroase tari se percepe un impozit asupra plusului de valoare pe care a dobandit-o un anumit bun intr-o anumita perioada de timp nedeterminata, denumit impozit asupra castigului de capital. Este vorba, in primul rand, de bunuri imobile (terenuri, cladiri) a caror valoare a crescut din momentul achizitiei sau constructiei, dupa caz, si pana la instrainare (vanzare, schimb sau donatie), independent de actiunea proprietarului.

Impozitul asupra averii se asaza asupra sporului de avere dobandit in timpul sau ca urmare a razboiului.

Nu in putine cazuri exista o multitudine de impozite stabilite pe fiecare sursa de venit, pe fiecare gen de activitate, sau pe fiecare categorie de bunuri mobile sau imobile. Impozitele acestea urmaresc fie un scop fiscal, fie scopuri social-politice.

3.1.3. IMPOZITELE INDIRECTE

Caracterizarea generala a impozitelor indirecte

Impozitele indirecte se realizeaza, in principal, sub forma impozitelor pe consum, percepand-se la vanzarea anumitor marfuri sau la prestarea anumitor servicii. Ele se realizeaza de la toti cei care consuma bunuri din categoria celor impuse, independent de veniturile, averea sau situatia personala a acestora.

Fiind percepute in cote proportionale asupra valorii marfii vandute si a serviciilor prestate ori in sumele fixe pe unitatea de masura, impozitele indirecte creaza impresia falsa ca ar fi suportate in aceeasi masura de toate paturile sociale, ca ar asigura o repartitie echitabila a sarcinilor fiscale28.

Intr-adevar, cota impozitului indirect perceput la la vanzarea unei anumite marfi este unica, indiferent daca cumparatorul acesteia este muncitor, taran, mic meserias, industrias sau comerciant. Raportat insa la intregul venit – atat cel cheltuit, cat si cel economisit – de care dispune o persoana, impozitul indirect capata un caracter regresiv. Asadar, cu cat o persoana realizeaza venituri mai mici, cu atat suporta pe calea impozitului pe consum, o sarcina fiscala mai mare.

Toate impozitele – directe si indirecte – contribuie la scaderea nivelului de trai al populatiei, dar in mod diferit. Astfel, in timp ce impozitele directe duc la scaderea veniturilor nominale ale diferitelor categorii sociale, cele indirecte nu le afecteaza veniturile nominale, dar le micsoreaza in schimb puterea de cumparare. In urma instituirii unui impozit direct asupra unei anumite marfi, consumatorul va putea sa-si procure o cantitate mai mica din marfa respectiva, decat inainte de aplicarea acestuia.

In sistemul impozitelor indirecte intra: taxele de consumatie (accizele), monopolurile fiscale, taxele vamale si diferite alte taxe.

Taxele de consumatie – forme clasice si moderne de asezare

Taxele de consumatie au aparut in epoca asa- numitei acumulari de preturi de vanzare ale marfurilor produse si realizate in interiorul tarii. La plata acestora sunt supuse, de regula, bunurile de larg consum.

Taxele de consumatie au aparut in epoca asa numitei acumulari primitive a capitalului, fiind percepute prin intermediul concesionarilor, arendasilor.

In perioada liberului schimb, texele de consumatie se stabileau dupa criterii diferite, cum ar fi: suprafata insamantata cu o anumita cultura, cantitatea de materie prima sau de semifabricate folosita in productie, capacitatea intreprinderilor sau produsul finit.

Sub presiunea mereu crescanda a necesitatilor de resurse financiare ale statelor s-au introdus impozitul pe cifra de afaceri, care constituie o taxa de consumatie cu care se impun aproape toate marfurile, indiferent daca reprezinta mijloace de productie sau bunuri de consum.

Impozitele pe consum pot fi de doua feluri:

speciale, cand se asaza asupra anumitor marfuri sau servicii;

b- generale, cand cuprind toate marfurile, indiferent daca acestea reprezinta bunuri de consum sau mijloace de productie.

Taxele de consumatie se stabilesc in sume fixe pe unitatea de masura, sau in procente asupra pretului de vanzare. Produsele importate sunt supuse acelorasi taxe , ca si produsele indigene, iar cele livrate la export, cu unele exceptii, sunt scutite.

In cazul taxelor de consumatie, problema care se pune este aceea a alegerii marfurilor ce urmeaza sa faca obiectul impunerii.

Privitor la impozitele pe consum general, denumite in mod generic impozite pe cifra de afaceri, se cunosc trei forme de asezare a impozitului asupra consumului, si anume:

forma impozitului cumulativ;

forma impozitului unic sau monofazic;

forma impozitului unic, dar cu plata fractionata.

In cazul impozitului cumulativ sunt impuse in toate stadiile prin care trec din momentul iesirii din sfera productiei, intrand in sfera circulatiei si pana ajung la consumator, iar impozitul se mai numeste “in cascada” sau “impozit in piramida”.

Desi impozitele cumulative prezinta avantajul ca asigura un randament ridicat chiar in conditiile unor cote mici de impozit, totusi multe tari au renuntat la asemenea forme de prelevare.

Fiind perceput la fiecare veriga prin care trece o marfa, marimea absoluta a impozitului care ii incarca valoarea depinde de lungimea circuitului parcurs, de numarul firmelor care se interpun intre producator si consumator.

Acest mod de asezare al impozitului duce la perceperea de impozit la impozit.

In cazul impozitului unic sau monofazic, impozitul pe cifra de afaceri se incaseaza o singura data, indiferent de numarul verigilor prin care trece marfa supusa impunerii. Uneori, impozitul se incaseaza in momentul vanzarii marfii de catre producator si atunci se numeste taxa de productie, alteori se incaseaza in stadiul comertului cu ridicata ori in cel al comertului cu amanuntul si atunci se numeste taxa asupra vanzarii sau impozit pe circulatie.

Forma impozitului unic dar cu plata fractionata, constituie solutia la care s-a ajuns in urma analizei critice a problemelor pe care le ridica practica aplicarii celor doua forme anterioare de asezare a impozitului.

In acest caz, impozitul nu se mai calculeaza asupra cifrei de afaceri brute, ci asupra cifrei de afaceri nete, adica numai asupra valorii adaugate in fiecare stadiu al circuitului economic29.

Acest tip de impozit mai este cunoscut sub denumirea de taxa asupra valorii adaugate (TVA).

TAXELE. NOTIUNE

Alaturi de impozite, cea de a doua categorie principala de venituri de la bugetul de stat o constituie taxele ce pot fi: taxe de timbru, de inregistrare, de arbitrare, de metrologie, consulare, de spitalizare s.a.

Taxa reprezinta plata efectuata de persoane fizice sau juridice, pentru serviciile prestate acestora de catre institutii publice. Prin urmare, taxele sunt reglementate ca obligatii bugetare datorate de persoane fizice sau juridice reprezentand plata neechivalenta a unor servicii, dupa principiul recompensei speciale. Deci, taxele sunt incasate de la persoane care solicita o anumita activitate din partea unor institutii de stat sau beneficiaza de servicii publice altele decat cele cu caracter productiv.

Spre deosebire de impozite, taxele se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi30 specifice:

Taxele reprezinta plata neechivalenta pentru servicii sau lucrari efectuate de organe sau institutii care primesc, intocmesc sau elibereaza diferite acte, presteaza servicii si rezolva alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrarilor este neechivalenta deoarece, conform dispozitiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mica comparativ cu valoarea prestatiilor efectuate de organe sau institutii de stat;

Subiectul platitor este precis determinat din momentul cand acesta solicita efectuarea unei activitati din partea unui organ sau institutii de stat;

Taxele reprezinta o contributie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite persoane pe cand impozitele se folosesc la acoperirea cheltuielilor generale ale societatii;

Taxele sunt plati facute de persoane fizice sau juridice pentru servicii sau lucrari efectuate in mod direct si imediat acestora de catre organe sau institutii de stat specializate.

Aceste trasaturi sunt consacrate si de legislatia in vigoare, referitoare la taxele de timbru, care prevede ca: “taxele de timbru reprezinta plata serviciilor prestate ori a lucrarilor efectuate de diferite organe sau institutii de stat care primesc, intocmesc sau elibereaza diferite acte, presteaza servicii ori rezolva diferite interese legitime ale partilor.”

Taxele reprezinta, deci, plata serviciilor, lucrarilor si altor activitati ale unor organe sau institutii de stat, insa, intre cuantumul sau marimea lor si valoarea efectiva – patrimoniala sau nepatrimoniala – a serviciilor sau activitatilor prestate in beneficiul platitorului nu exista un raport de echivalenta. Fiind instituite in scopuri fiscale de realizare a unor venituri la bugetul de stat, cuantumul taxelor nu se stabileste pornind de la costul, pretul ori valoarea serviciului prestat, ci independent de criterii de ordin economic.

In stabilirea si aplicarea taxelor se au in vedere urmatoarele principii31:

Unicitatea taxarii consta in aceea ca pentru unul si acelasi serviciu prestat unei persoane, aceasta nu datoreaza taxa decat o singura data;

Raspunderea pentru neindeplinirea obligatiei de plata revine functionarului sau persoanei incadrate de la institutia sau organul se stat respectiv si nu debitorului;

Nulitatea actelor nelegal taxate;

Taxele sunt anticipative, respectiv se datoreaza si se achita in momentul solicitarii serviciilor sau lucrarilor ce urmeaza afi efectuate de organe sau institutii de stat.

Deci, veniturile bugetare – taxele si impozitele – se caracterizeaza fiecare in parte prin anumite trasaturi determinate de modul de stabilire, de provenienta, termene de plata, inlesniri etc. Acestea trebuie sa se regaseasca, in acelasi timp, intr-o norma juridica, fara de care un venit nu s-ar putea determina, urmari si realiza. Din aceste motive, in actele normative prin care sunt instituite veniturile bugetului de stat vor trebui precizate cu claritate elementele acestora.

ELEMENTELE DEFINITORII ALE VENITURILOR BUGETARE

Veniturile publice se caracterizeaza prin anumite trasaturi32 individuale determinate de modul de stabilire, de provenienta, de inlesniri etc. In acelasi timp, aceste trasaturi, trebuie sa se regaseasca in norma juridica fara de care venitul nu s-ar putea determina, urmari si realiza. In aceste conditii, elementele respective ale venitului trebuie sa fie precizate in mod clar si concis in actele normative fiscale.

Aceste elemente sunt:

Denumirea venitului bugetar;

Debitorul sau subiectul impunerii;

Obiectul sau materia impozabila;

Unitatea de avaluare;

Unitatea de impunere;

Asieta sau modul de asezare a venitului;

Perceperea (incasarea) venitului bugetar;

Termenele de plata;

Inlesnirile, drepturile si obligatiile debitorilor;

Raspunderea debitorilor

Calificarea venitului bugetar.

1. Denumirea venitului bugetar este adecvata in raport de natura sa financiar-economica si juridica: impozit, taxa, contributie, prelevare, varsamant etc.

2.Debitorul (platitorul) sau subiectul impunerii poate fi o persoana fizica sau juridica care datoreaza, conform legii, o taxa, un impozit sau e obligata la efectuarea unei anumite prelevari la bugetul statului.

Persoanele fizice, cu capacitate deplina de exercitiu, datoreaza taxe si impozite pentru unele servicii solicitate organelor de stat, pentru unele venituri obtinute, pentru bunurile pe care le detin sau pe care le dobandesc etc. Aceste persoane fizice sunt cunoscute in practica financiar-bugetara sub denumirea de contribuabili.

De asemenea datoreaza taxe si impozite statului pentru veniturile realizate sau obtinute regiile autonome, societatile comerciale cu capital de stat sau cu capital mixt, celelalte societati comerciale, toti agentii economici, unitatile cooperatiste, asociatiile si organizatiile obstesti.

In ce priveste plata propriu-zisa a sumelor catre buget trebuie facuta distinctia intre subiectul impunerii (debitor) si platitorul acestuia. Regula o constituie faptul ca are calitatea de debitor si platitor aceeasi persoana. De la aceasta regula exista si exceptii, cum ar fi impozitul pe venit al oamenilor de litere, arta si stiinta, care este retinut si virat la buget de catre edituri sau uniunile de creatori; contributia persoanelor incadrate in munca, de unitatile respective.

3.Obiectul sau materia impozabila reprezinta veniturile sau bunurile impozabile ori taxabile. Venitul impozabil poate fi beneficiul sau profitul regiilor autonome sau societatilor comerciale, veniturile unitatilor cooperatiste, veniturile persoanelor fizice etc. Bunurile impozabile sau taxabile se pot constitui in: cladiri, terenuri, mijloace de transport etc. De asemenea, pot constitui obiect al impunerii si actele realizate de organe ale statului pentru care se datoreaza taxe de timbru; legalizari, autentificari, succesiuni, solutionarea unor litigii de catre instantele judecatoresti.

4.Unitatea de evaluare reprezinta elementul care exprima cuantumul unitar al venitului bugetar in raport cu baza sa de calcul.

Venitul bugetar se poate stabili in cota fixa sau procentuala in functie de posibilitatile tehnice sau de obiectul si natura acestuia.

Cota fixa ca modalitate de exprimare a cuantumului venitului se foloseste atunci cand baza de calcul o formeaza anumite obiecte, fapte sau acte juridice; suprafata de teren, eliberarea unui act, pe cand cota procentuala se foloseste in cazurile cand obiectul impozitului il constituie valoarea obiectului detinut sau venitul realizat de debitor.

Cota procentuala, poate fi: proportionala, progresiva sau regresiva, dupa cum ramane neschimbata sau sufera modificari determinate de schimbarile intervenite in baza de calcul.

Cota procentuala proportionala se caracterizeaza prin faptul ca ramane tot timpul neschimbata indiferent de modificarile intervenite in baza de calcul; cea progresiva creste o data cu cresterea bazei de calcul, pe cand cea regresiva se caracterizeaza prin aceea ca pe masura ce baza de calcul sporeste, ea scade.

In sistemul nostru de impunere se aplica o progresivitate de transe si o progresivitate simpla33.

5.Unitatea de impunere reprezinta unitatea in care se exprima obiectul sau materia impozabila, adica: leul in cazul veniturilor, metrul patrat sau hectarul in cazul terenurilor etc.

6.Asieta reprezinta modalitatea de asezare a obiectului sau marfii bugetare, identificarea subiectului si materiei impozabile, evaluarea acesteia si stabilirea cuantumului de plata. Actiunea de asezare incepe cu constatarea si evaluarea obiectului sau materiei impozabile si, totodata, a platitorului. In practica financiar-bugetara, se folosesc metode indirecte de indentificare si evaluare, pe baze forfetare si pe baze administrative precum si metode directe bazate pe administrarea de probe.

7.Perceperea sau incasarea venitului bugetar reprezinta realizarea efectiva a acestuia.

In practica noastra bugetara sunt folosite pentru a incasa veniturile bugetare urmatoarele metode:

Metoda platii directe este utilizata de regula pentru veniturile provenita de la persoanele juridice, suma datorata fiind stabilita, in conditiile legii, de catre debitor care are obligatia sa o verse, din proprie initiativa, la termenele stabilite in contul bugetului de stat.

Metoda retinerii si varsarii este folosita in cazul veniturilor impozabile realizate de catre persoane fizice, prin sau de la unitatile specializate (oameni de litere, arta si stiinta, colaboratori externi). Unitatile respective au obligatia sa calculeze, sa retina si sa verse in contul bugetului de stat sumele datorate de acestia, eliberandu-se numai veniturile nete.

Metoda aplicarii de timbre fiscale este folosita in cadrul unor taxe cuvenite bugetului de stat pentru servicii prestate de institutiile sale (actiuni in justitie, autentificari de acte etc.). Taxele reprezentand plata unor servicii cu o valoare de pana la 10.000 de lei, inclusiv, se achita prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile, in momentul primirii sau eliberarii actului pentru care se datoreaza taxa.

8. Termenele de plata reprezinta data la care, sau pana la care un anumit venit trebuia varsat la bugetul statului. Termenul se poate fixa fie sub forma unui interval de timp – an, trimestru, luna – in cadrul caruia sumele datorate trebuie varsate la buget, situatie in care scadenta este ultima zi a perioadei respective, fie ca o zi fixa a platii, cand atat scadenta cat si termenul de plata coincid.

De remarcat este faptul ca momentul platii la buget a unui venit devine exigibil si nu coincide intotdeauna cu cel al nasterii obligatiei platitorului. Obligatia platitorului se naste, de regula, in momentul cand acesta a intrat in posesia obiectului impozabil iar stingerea are loc la termenul de plata.

9. Inlesnirile, drepturile si obligatiile debitorului sunt prevazute prin acte normative care instituie veniturile bugetare, de care se tine seama la evaluarea bazei de calcul, in determinarea cuantumului venitului bugetar, precum si la incasarea acestuia.

Inlesnirile prevazute de lege se stabilesc sub forma de reduceri sau scutiri avandu-se in vedere anumite situatii mai deosebite cum ar fi conditiile specifice de munca, faptul ca unele unitati inregistreaza costuri mai ridicate decat cele in conditii normale de munca, folosesc forta de munca in curs de calificare sau cu capacitate redusa de munca (invalizi) etc. Aceste inlesniri au ca scop stimularea valorificarii anumitor resurse materiale, a productiei unor marfuri si sporirea rentabilitatii.

Inlesniri se mai acorda si in vederea sprijinirii familiei, favorizarii persoanelor in varsta sau cu capacitate redusa de munca.

De asemenea, la incasarea venitului bugetar se acorda amanari sau esalonari de plata ale detinatorilor obiectului sau materiei impozabile.

Drepturile si obligatiile platitorilor sunt reglementate in scopul asigurarii respectarii legalitatii la stabilirea si incasarea obligatiilor bugetare. Astfel, debitorii au dreptul sa ceara aplicarea corecta a normelor legale in legatura cu evaluarea si incasarea veniturilor bugetare, sa ceara si sa li se admita acordarea inlesnirilor legale, sa faca contestatii la organele competente cerand revizuirea impunerii sau recalcularea impozitului, atunci cans considera ca prevederile legale nu au foat aplicate corect. De asemenea, pentru platile efectuate in plus sau fara o baza legala, au dreptul sa accepta compensari cu obligatii viitoare sau sa ceara restituirea lor.

Printre obligatiile platitorilor se numara datoria de a pune la dispozitia organelor financiare toate informatiile cerute in vederea evaluarii corecte a bazei de calcul, declararea obiectului si materiei impozabile, plata in cuantumul si la termenele prevazute a veniturilor bugetare etc. De asemenea, in cazul societatilor comerciale unde calcularea si plata veniturilor bugetare se face din initiativa acestora, ele sunt obligate sa respecte intocmai prevedereile legale care reglementeaza veniturile bugetului de stat.

10.Raspunderea debitorilor reprezinta aplicarea formelor raspunderii juridice-administrative, patrimoniale si penale – din sfera veniturilor bugetare.

Putem defini raspunderea juridica ca fiind “ acea forma a raspunderii sociale stabilita de stat in urma incalcarii normelor de drept printr-un fapt ilicit si care determina suportarea consecintelor corespunzatoare de catre cel vinovat, inclusiv prin utilizarea fortei de constrangere a statului in scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate”34.

11.Calificarea venitului bugetar se refera la stabilirea caracterului local sau central al venitului si atribuirea prin lege spre partile bugetului de stat.

Cunoasterea acestor 11 elemente ale veniturilor bugetare este foarte utila, mai ales debitorilor, deoarece acestia pot interveni in restabilirea legalitatii atunci cand constata deficiente in aplicarea legii cu privire la realizarea veniturilor bugetului de stat.

3.4. FUNCTIILE TAXELOR SI IMPOZITELOR

Veniturile bugetare – taxe, impozite, prelevari, contributii, alte venituri – sunt reglementate avandu-se in vedere anumite interese ale statului, grupate in asa numita politica-fiscala. Statul stabileste in sarcina unor subiecte (impozabile sau taxabile) anumite obligatii. Concret, aceasta obligatie se realizeaza prin preluarea de catre stat a unei parti din rezultatele financiare ale subiectelor de drept impuse ( in cazul impozitelor, prelevarilor, contributiilor sau varsamintelor) ori prin stabilirea in sarcina subiectelor de drept beneficiare a unei participari partiale la acoperirea cheltuielilor efectuate de stat pentru organizarea serviciilor publice (in cazul taxelor)35.

Impozitele si taxele la care sunt obligate subiectele platitoare indeplinesc in principiu, trei functii:

a- contributia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societatii (fondurilor bugetare);

redistribuirea unor fonduri primare sau derivate;

reglarea unor fenomene economice sau sociale.

a. Contributia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societatii este o obligatie a tuturor persoanelor fizice si persoanelor juridice care realizeaza venituri impozabile sau taxabile, deoarece in aceste fonduri se concentreaza mijloacele banesti centralizate necesare pentru finantarea de obiective si actiuni cu caracter general; finantarea institutiilor publice, constituirea rezervelor de stat, alte actiuni si obiective cu caracter economic, dezvoltarea bazei materiale a unitatilor social-culturale de stat si a organelor de stat, precum si pentru alte scopuri prevazute de dispozitiile legale.

b. Redistribuirea unor venituri primare sau derivate este operatiunea de preluare a unor resurse in vederea repartizarii lor, pentru satisfacerea unor trebuinte acceptate in folosul altora decat posesorii initiali ai resurselor. Desigur, in anumite rezonabile, redistribuirea este justificata si inerenta pentru satisfacerea tuturor trebuintelor generale ale societatii. Redistribuirea, realizandu-se prin aplicarea principiului depersonalizarii resurselor, se infaptuieste pe multiple planuri: intre sfera materiala si cea nemateriala, intre sectoarele, ramurile, subramurile si unitatile sferei materiale, intre diferitele forme de proprietate, intre zonele si unitatile administartiv teritoriale ale tarii precum si in diviziunea internationala a muncii. Intr-un centralism excesiv, rigid si birocratic, redistribuirea exagerata si nerealista are consecinte negative asupra cointeresarii si responsabilitatii. In aceasta situatie, redistribuirea prin metode administrative si gratuit justificate, mai ales in cazul dobandirii unor venituri exagerate fara eforturi personale va fi inlocuita cu redistribuirea prin metode economice, pe baze rambursabile sau restituibile. In cazurile cand redistribuirea se realizeaza pe baza principiului mutabilitatii, aceasta este nu numai inerenta dar si echitabila.

d. Reglarea unor fenomene economice sau sociale actioneaza in mod diferit in cazul unitatilor sau persoanelor fizice. La unitatile economice, prin impozite si taxe se influenteaza preturile marfurilor si tarifele executarilor de lucrari si a serviciilor publice, rentabilitatea, eficienta economico-financiara; se stimuleaza realizarea productiei nete si fizice, cointeresarea materiala si raspunderea; se asigura protectia terenurilor proprietate de stat care pot fi utilizate pentru productia agricola si silvica si stimularea folosirii cat mai productive a tuturor terenurilor din agricultura etc.

La persoanele fizice, sistemul impozitelor si taxelor este reglementat in asa fel incat sa stimuleze executarea de lucrari si prestari de servicii in folosul populatiei si cu prinderea unui numar cat mai mare de oameni in activitati socialmente utile; stimularea utilizarii cat mai productive a terenurilor agricole si cresterea animalelor, limitarea realizarii de venituri exagerate la unele persoane fizice etc.

CAPITOLUL IV

RAPORTURILE JURIDICE BUGETARE. NOTIUNE, OBIECT, SUBIECTE,CONTINUT

Raporturile juridice bugetare sunt formate din relatii financiare care iau nastere in procesul repartizarii unei parti din venitul national si in redistribuirea unor venituri ale persoanelor juridice si ale persoanelor fizice, in scopul constituirii fondurilor banesti ale bugetului de stat36. Aceste raporturi juridice se particularizeaza prin specificul continutului lor, adica a drepturilor si obligatiilor subiectelor participante.

Din categoria raporturilor juridice bugetare fac parte, in functie de sursa de formare si natura veniturilor bugetare: raporturile de impunere, raporturile de taxare, raporturile de contributie la formarea fondurilor generale ale societatii, raporturile de executare silita a obligatiilor fata de bugetul de stat.

Ca orice alt raport juridic si raporturile juridice bugetare presupun intrunirea cumulativa a celor trei elemente: obiect, subiecte, continut.

Obiectul raportului juridic bugetar il constituie o suma de bani, respectiv ceea ce contribuabilul datoreaza statului. Aceste sume de bani reprezinta impozite, taxe si alte venituri ale bugetului de stat datorate atat de persoanele fizice cat si de cele juridice care realizeaza venituri sau detin bunuri taxabile ori impozabile.

Subiectele raporturilor juridice bugetare au o sfera foarte mare cuprinzand pe de o parte statul, prin organele financiare sau bancare, iar pe de alta parte persoanele fizice si pe cele juridice obligate sa plateasca impozitele, taxele si celelalte venituri ale bugetului de stat.

Statul, reprezentat prin organele financiare sau bancare are o pozitie superioara fata de persoanele fizice sau juridice avand dreptul de a pretinde de la acestea indeplinirea obligatiilor legale pe care le au fata de bugetul de stat.

In legislatia fiscala si in literatura de specialitate, al doilea subiect al raporturilor juridice bugetare este denumit platitor, contribuabil, subiect impozabil sau subiect taxabil – dupa cum obligatia bugetara are ca obiect impozite sau taxe.

Calitatea de contribuabili o pot avea:

persoane fizice cetateni romani;

persoane cu resedinta si domiciliul in Romania, dar fara cetatenie;

persoane fizice straine rezidente (reprezentanti diplomatici si comerciali, doctoranti si studenti, precum si alte asemenea persoane fizice straine cu domicilul in strainatate si resedinta in tara noastra);

In calitate de platitori persoane juridice se prezinta:

regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat;

societatile comerciale romane si straine, constituite conform legii;

toti agentii economici care sunt constituiti ca persoane juridice, conform legii.

Continutul raporturilor juridice bugetare il formeaza drepturile si obligatiile corelative ale subiectelor participante. Astfel, statului ii revin cele mai importante drepturi, respectiv de a institui venituri bugetare si de a impune persoanelor fizice si juridice obligatia de a plati veniturile bugetare in cuantumul si la termenele legale prevazute – conditie sine qua non pentru constituirea fondurilor generale de dezvoltare social-economica a societatii.

Dar, persoanele fizice si cele juridice nu au numai obligatia de a plati venituri bugetare, ci au si dreptul de a pretinde stabilirea impunerii si modalitatii de plata in conformitate cu dispozitiile actelor normative care reglementeaza fiecare venit bugetar, de a beneficia de inlesnirile legale (scutiri, reduceri, amanari, esalonari de plata), precum si de a contesta actele cu careacter individual ale organelor financiare sau bancare pe care le considera neconforme37.

Aceasta structura a raporturilor juridice bugetare, corespunde importantei realizarii in cuantumul si la termenele prevazute a veniturilor bugetului de stat in scopul constituirii fondurilor banesti necesare pentru asigurarea dezvoltarii economice si sociale a intregii societati.

NOTE BIBLIOGRAFICE

C.Statescu, Drept Civil, Teoria generala a obligatiilor, Editura All, Bucuresti 1996, pg.2;

Gh.Beleiu, Drept Civil Roman, Editura Sansa S.R.L., Bucuresti 1995, pg.65;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.624;

Idem, pg.625;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.625;

Dan Drosu Saguna, Procedura Bugetara, Editura Oscar Print, Bucuresti 1996, pg.3;

Idem, pg.96;

Viorel Cornescu, Ion Bucur, Economie Politica, Editura Sansa S.R.L.,Bucuresti 1995, pg.437;

Idem, pg.438;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.518;

Idem, pg.519;

Gheorghe Cretoiu, Economie Politica, Editura Sansa S.R.L., Bucuresti 1995, pg.439;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.524;

Idem, pg.525;

Idem, pg.526;

Art.48 din Legea nr.10/1991;

Art.19 din Legea nr.72/1996;

Gheorghe Cretoiu, Economie Politica, Editura Sansa S.R.L., Bucuresti 1995, pg.440;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal, Partea I, Editura Oscar Print, Bucuresti 1997, pg.14;

Idem, pg.15;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal, partea a II-a, Editura Oscar Print, Bucuresti 1997, pg.102;

Cuvantul impozit se utilizeaza, in mod general, pentru “darile” ce se platesc statului. Termenul cel mai generic folosit la noi pentru prestatiile facute catre stat a fost acele de dare. Cuvantul impozit corespunde termenelor “impot” (franceza) sau “imposta” (italiana). In germana s-au folosit termenele de “stener” (ajutor, sprijin, sustinere) care vine din latinescul “ adjutorum subsidium” sau “bede” care vine de la “bitten” (a cere), precumsi “auflage”, in latina “tributum” iar in franceza “contribution”;

Acest principiu constitutional dateaza la noi de la prima Constitutie romana (art.109 al constitutiei din 1866), fiind mentinut si de Constitutia din 1923 (art.109), Constitutia din 1938 (art.10), Constitutia din 1952 (art.17 lit.f);

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal, partea a II-a, Editura Oscar Print, Bucuresti 1997, pg.113;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.669;

Idem, pg.670;

Idem, pg.672;

Idem, pg.675;

Idem, pg.677;

Idem, pg.678;

Idem, pg.679;

Idem, pg.626;

Ioan Santai, Introducere in studiul dreptului, Sibiu 1991, pg.167;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal, vol.II, Editura Oscar Print, Bucuresti 1997, pg.387;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.681;

Idem, pg.710;

Art.112 din O.G.11/1996.

PARTEA A-II-A

OBLIGATIA BUGETARA

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND OBLIGATIA BUGETARA

NOTIUNEA SI PARTICULARITATILE OBLIGATIEI BUGETARE

Obligatia bugetara reprezinta o contributie obligatorie stabilita in sarcina unor persoane fizice sau juridice pentru veniturile realizate sau bunurule detinute.

Aceasta obligatie este stabilita in mod unilateral de catre stat, iar in caz de nevoie, executarea sa este asigurata prin intermediul constrangerii de stat. Suma de bani pe care contribuabilul are obligatia de a o plati reprezinta un venit al bugetului de stat, iar obligatia al carei obiect este nu reprezinta altceva decat obligatia bugetara.

Obligatia bugetara este o obligatie juridica, deoarece ea defineste continutul unui raport juridic ce ia nastere intre stat si persoane determinate de lege, raport juridic al carui izvor este legea, iar in caz de neexecutare se poate apela forta coercitiva a statului pentru a fi executata.

Deci, obligatia bugetara este o obligatie juridica stabilita unilateral de catre stat in sarcina persoanelor fizice sau juridice denumite contribuabili, ce consta in plata unei sume de bani catre bugetul de stat la un anumit termen.

Particularitatile ce individualizeaza obligatia bugetara privesc in special izvorul acestei obligatii,beneficiarul, obiectul, forma sa, precum si conditiile de stabilire, modificare si stingere1.

Pentru o mai buna intelegere a acestor particularitati se impune o delimitare a obligatiei de drept public (obligatia bugetara) fata de obligatia de drept privat (obligatia civila).

Datorita faptului ca statul participa ca purtator al suveranitatii, al autoritatii publice in cadrul raporturilor juridice bugetare, se justifica si diferentele ce disting obligatia bugetara de obligatia civila clasica.

Astfel, reglementarea raporturilor patrimoniale de catre dreptul civil se face dupa metoda egalitatii juridice a partilor, pe cand dreptul financiar reglementeaza raporturile patrimoniale prin metoda subordonarii partilor raportului juridic.

Izvorul obligatiei bugetare. Prin izvor de obligatii se intelege acel fapt juridic (lato sensu) care da nastere unui raport juridic obligational. Izvoarele obligatiilor se caracterizeaza tocmai prin imprejurarea ca, facand aplicarea normei juridice generale, stabilesc, intre subiectele determinate, raporturi juridice de obligatie.

Izvorul obligatiei bugetare va fi intotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege care instituie si reglementeaza un venit al bugetului de stat (impozit sau taxa). Tot legea stabileste si persoanele fizice sau juridice ce datoreaza bugetului de stat venitul respectiv, cele 11 elemente comune ale veniturilor bugetare, precum si modalitatile de plata a acestora.

Izvorul obligatiei civile este asa cum consacra Codul civil contractul, cvasicontractul, delictul, cvasidelictul si legea. Contractul este cel mai important izvor al obligatiei civile si consta intr-un acord de vointa intre doua sau mai multe parti, prin care se constituie, se modifica ori se stinge un raport juridic de obligatie2.

Beneficiara a obligatiei bugetare este intreaga societate, desi calitatea de creditor o are statul. Scopul instituirii unilaterale de catre stat a acestei obligatii este realizarea veniturilor bugetului de stat, adica a fondului general de dezvoltare a societatii, societatea avand in final calitatea de beneficiara a sumelor ce fac obiectul obligatiei bugetare.

Beneficiarii obligatiei civile sunt partile contractante, parti ce se obliga una fata de cealalta sa-si indeplineasca prestatiile la care s-au obligat prin contract. Deci, in temeiul acestui contract iau nastere obligatii contractuale de la care partile nu pot abdica prin vointa lor unilaterala.

Obiectul obligatiei bugetare consta intotdeauna intr-o suma de bani, aceasta fiind in prezent unica forma in care statele moderne percep veniturile datorate bugetului de stat.

Obiectul obligatiei civile consta in conduita pe care o pot avea sau trebuie sa o aiba partile, adica actiunile sau inactiunile de care acestea sunt tinute3. Astfel, in cazul contractului de vanzare-cumparare obligatia vanzatorului are ca obiect lucrul vandut, iar obligatia cumparatorului are ca obiect pretul. Deci, obiectul obligatiei civile poate consta intr-o suma de bani, prestarea unui serviciu sau in plata unor despagubiri reprezentand echivalentul unui prejudiciu suferit.

d) Obligatia bugetara este constatata in forma scrisa, prin titlu de creanta bugetara care o individualizeaza la nivelul fiecarui contribuabil in raport de veniturile obtinute sau de bunurile detinute.

Obligatia civila poate imbraca mai multa forme in functie de intelegerea partilor.

e) Conditiile de stabilire si executare a obligatiei bugetare sunt reglementate in mod diferit pentru fiecare categorie de venituri bugetare,datorita particularitatilor prezentate de aceste venituri.

Variatia conditiilor de stabilire si executare a obligatiei bugetare mai este determinata si de faptul ca impozitele moderne nu mai au rolul de a acoperi cheltuielile publice, ci ele sunt folosite si ca parghii pentru stimularea sau, dimpotriva, impiedicarea dezvoltarii unor mecanisme economice.

Conditiile de stabilire si executare a obligatiei civile se fac prin discutia partilor, prin negocierea tuturor clauzelor contractului fara ca vointa partilor sa fie influentata de ceva din afara, sa fie impusa, dar cu conditia ca toate acestea sa nu contravina ordinii publice.

f) Modificarea obligatiei bugetare este determinata de cauzele prevazute de lege. De principiu, aceasta obligatie nu se modifica deoarece atrage raspunderea juridica. Exista insa si situatii obiective prevazute de lege care determina modificarea acestei obligatii fara sa atraga raspunderea juridica, si anume: modificarea obiectului sau a masei impozabile (impozitul pe cladiri); modificarea situatiei juridice a contribuabilului; modificari determinate de acordarea facilitatilor legale (scutiri, reduceri); modificarea legii.

Modificarea obligatiei civile se poate face prin vointa partilor acestea putand face o transmisiune a creantei sau o transformare a obligatiilor prin urmatoarele procedee: cesiune de creanta, poprire, novatie si delegatie4.

g) Stingerea obligatiei bugetare se realizeaza prin modalitati comune si altor obligatii juridice, cum ar fi plata, executarea silita sau prescriptia. Sunt insa reglementate si unele modalitati specifice, cum ar fi compensarea, scaderea sau anularea obligatiei bugetare.

In ce priveste obligatia civila, pe langa modalitatile comune de stingere enumerate mai sus , aceasta se poate stinge si prin:

moduri de stingere care duc la realizarea creantei creditorului: compensatia, confuziunea si darea in plata;

moduri de stingere a obligatiei care nu duc la realizarea creantei creditorului: remiterea de datorie si imposibilitatea fortuita de executare.

Cu toate diferentele existente intre obligatia bugetara si obligatia civila, prin aplicarea in ceea ce priveste obligatia bugetara a unui criteriu de clasificare folosit in dreptul civil, aceasta a fost considerata in literatura de specialitate ca fiind o obligatie de “a face”.

Un element important ce caracterizeaza obligatia bugetara il reprezinta premisele care dau nastere acesteia. Aceste premise, imprejurari de fapt, constau in realizarea unui venit sau in detinerea unui bun. In acest caz obligatia bugetara apare ca o obligatie “propter rem”.

Premisele sunt diferite in functie de fiecare categorie de venituri bugetare, iar ele vor marca din punct de vedere juridic nasterea obligatiei bugetare in sarcina unui anumit contribuabil.

In materia taxei pe valoarea adaugata, aceste premise ce determina nasterea obligatiei fiscale in sarcina unui contribuabil poarta denumirea de fapt generator (art.10 din O.G.3/1992 privind T.V.A.).

Imprejurarea maririi unui patrimoniu prin realizarea unui venit (pentru care legea impune plata unui impozit) sau cea a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui bun impozabil ori taxabil vor determina nasterea obligatiei bugetare. Indeplinirea acestor premise va semnifica dobandirea de catre o persoana fizica sau juridica a calitatii de contribuabil, din acest moment obligatia bugetara stabilita cu caracter general de lege va fi individualizata in sarcina unei anumite persoane fizice sau juridice5.

Constatarea calitatii de contribuabil a unei persoane si stabilirea elementelor ce caracterizeaza obligatia bugetara ce ii revine are loc prin intocmirea de catre organele fiscale abilitate a titlului de creanta bugetara.

CAPITOLUL II

INDIVIDUALIZAREA OBLIGATIEI BUGETARE.

TITLUL DE CREANTA BUGETARA

2.1. NOTIUNE

Prin reglementarea fiecarei categorii de venituri bugetare (impozite si taxe), legea instituie o obligatie cu caracter general, a carei concretizare ca obligatie baneasca intr-un anumit cuantum, ce incumba unui anumit contribuabil, se realizeaza prin titlul de creanta bugetara.

Ca modalitate de individualizare a obligatiei bugetare cu vocatie generala instituite prin lege, titlul de creanta bugetara reprezinta actul juridic prin care se stabileste intinderea obligatiei de plata ce revine persoanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil. Odata stabilita intinderea acestei obligatii, care va fi diferita de la un subiect platitor la altul, executarea sa se va face in conditiile si cu respectarea termenelor prevazute de actul normativ ce reglementeaza venitul bugetar in cauza.

Titlul de creanta bugetara se intocmeste sau se confirma de catre organele ce compun aparatul fiscal al statului si carora le revine competenta de a calcula impozitele si taxele datorate bugetului de stat.

Dat fiind faptul ca obligatia bugetara este o obligatie impusa in mod unilateral de catre stat contribuabilului, si titlul de creanta ce o individualizeaza, intocmit de organele financiare abilitate va fi un act juridic unilateral. Manifestarea de vointa in acest sens a organelor financiare isi are temeiul in lege, care impune o anumita sarcina fiscala. Prin urmare, depasirea de catre aceste organe a cadrului stabilit de lege pentru individualizarea obligatiei bugetare va da contribuabilului dreptul de a contesta titlul de creanta bugetara astfel emis.

Titlul de creanta bugetara, ca act juridic unilateral, da nastere unui drept de creanta a statului avand ca obiect sumele de bani pe care contribuabilul le datoreaza bugetului de stat, precum si obligatiei ce revine contribuabilului de a plati aceste sume in cuantumul si la termenele stabilite.

Potrivit art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, “titlul de creanta este actul prin care, potrivit legii, se constata si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele bugetare, intocmit de organele de specialitate sau persoanele imputernicite potrivit legii”.

Acest act normativ enumera categoriile de titluri de creanta, determinate in functie de natura obligatiilor bugetare pe care le individualizeaza:

pentru obligatiile bugetare provenite din impozite si taxe, care se determina de catre organele financiare pe baza declaratiilor de impunere, titlul de creanta il constituie procesul-verbal de impunere sau, dupa caz, actul declarativ al contribuabilului;

pentru obligatiile bugetare care se stabilesc de catre platitor, titlul de creanta il reprezinta documentul de evidenta intocmit de acesta;

pentru diferentele constatate intre obligatiile de plata determinate de platitor si cele legal datorate, inclusiv pentru majorarile de intarziere datorate pentru neplata la termen a impozitelor, taxelor si altor venituri, diferente stabilite cu ocazia verificarilor efectuate de organele competente, titlul de creanta este actul ce cuprinde rezultatele verificarii;

pentru obligatiile de plata constatate in vama, titlul de creanta il constituie declaratia vamala;

pentru obligatiile bugetare care se percep prin plata directa, reprezentand taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru, titlul de creanta il reprezinta documentul de plata sau actul pe care s-au anulat timbrele fiscale mobile;

pentru obligatiile de plata a amenzilor, titlul de creanta il reprezinta procesul-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a amenzii, intocmit de organul competent;

pentru obligatiile de plata a amenzilor, cheltuielilor judiciare sau a altor creante bugetare stabilite de instanta judecatoreasca sau de procuror, titlul de creanta il constituie, dupa caz, incheierea, dispozitivul hotararii judecatoresti sau ordonanta procurorului;

pentru obligatiile de plata a majorarilor de intarziere, titlul de creanta il constituie actul prin care se constata suma de plata.

Enumerarea categoriilor de titluri de creanta nu este limitativa, deoarece art. 4 din O.G. nr. 11/1996 dispune ca reprezinta titluri de creanta orice alte acte emise de organele competente prin care se constata si se individualizeaza creante bugetare.

La baza emiterii titlului de creanta de catre organele financiare se afla, pentru anumite categorii de venituri bugetare, declaratia de impunere sau taxare pe care contribuabilul are obligatia legala de a o prezenta acestor organe din momentul in care realizeaza un venit impozabil sau detine un bun impozabil sau taxabil. De asemenea, contribuabilul are obligatia de a comunica organelor fiscale competente orice modificare a datelor declarate anterior. Nerespectarea acestei obligatii, consacrate in art. 5 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, va fi calificata ca evaziune fiscala si va atrage raspunderea contraventionala a contribuabilului, potrivit aceleiasi legi (art. 17 pct.a).

Prin declaratia de impunere, contribuabilul identifica veniturile sau bunurile impozabile sau taxabile. Aceasta declaratie trebuie depusa la organele fiscale competente intr-un anumit termen de la ivirea premiselor ce dau nastere obligatiei fiscale in sarcina contribuabilului, respectiv de la obtinerea venitului sau de la dobandirea bunului in legatura cu care exista aceasta obligatie.

Organele financiare au dreptul de a verifica exactitatea datelor inscrise in declaratia de impunere si de a solicita contribuabililor documentele contabile, evidentele si orice alte elemementa materiale sau valorice, necesare in vederea cunoasterii realitatii obiectelor sau surselor impozabile sau taxabile.(art. 8 din Legea nr.87/1994).

PARTICULARITATILE TITLULUI DE CREANTA BUGETARA

Pe baza declaratiei contribuabililor, organele fiscale competente emit titlul de creanta bugetara, act juridic unilateral, caracterizat prin anumite particularitati6 cu importante consecinte practice:

a) Titlul de creanta bugetara este un act declarativ de drepturi si obligatii. Prin emiterea sau confirmarea de catre organele competente se constata doar dreptul statului de a incasa sumele de bani datorate si obligatia in acest sens ce revine contribuabilului. Prin legea ce reglementeaza un impozit sau o taxa se instituie o obligatie ce va reveni oricarei persoane fizice sau juridice ce va indeplini conditiile cerute de acea lege.

Odata ivite premisele stabilite de lege pentru nasterea obligatiei de plata a impozitului sau a taxei, respectiv realizarea unui venit sau detinerea unui bun, persoana fizica sau juridica va deveni contribuabil. Ea va avea obligatia de a intocmi declaratia de impunere sau taxare, pe baza careia se va emite titlul de creanta bugetara. Aceasta va constata doar individualizarea fata de o anumita persoana fizica sau juridica a obligatiei fiscale cu vocatie generala reglementata de lege.

Importanta practica a calificarii titlului de creanta bugetara ca fiind un act juridic declarativ este evidentiata in ipoteza in care contribuabilul nu-si respecta obligatia de a intocmi si depune la organele fiscale, in termenul stabilit, daclaratia de impunere. In lipsa acesteia nu va fi emis nici titlul de creanta bugetara.

Ulterior se constata, prin intermediul unui control intreprins de organele abilitate, sau prin declaratia facuta cu intarziere de catre contribuabil, ca acesta realizeaza un venit impozabil sau taxabil si, in consecinta, se va emite titlul de creanta bugetara.

In paralel, va fi angajata si raspunderea contraventionala sau chiar penala a contribuabilului pentru nedeclararea in termen a veniturilor realizate sau a bunurilor detinute, fapta sa reprezentand o forma de evaziune fiscala.

In aceasta situatie, daca titlul de creanta bugetara ar fi calificat ca un act juridic constitutiv de drepturi si obligatii, sumele datorate de contribuabil bugetului de stat ar urma sa fie calculate din momentul intocmirii acestui titlu de creanta, deoarece din acest moment a luat nastere obligatia sa de a plati o suma bugetului de stat.

In schimb, pentru perioada in care in mod culpabil nu a intocmit declaratia de impunere, contribuabilul nu va plati impozite sau taxe, deoarece nu are nici o obligatie de ordin fiscal. Ori, raspunderea contraventionala sub forma amenzii nu se poate substitui executarii obligatiei pe care contribuabilul o avea care bugetul de stat pe perioda in care nu a intocmit declaratia de impunere.

Daca titlul de creanta bugetara va fi calificat insa ca un act juridic declarativ de drepturi, efectele sale vor avea caracter retroactiv, sumele reprezentand impozite sau taxe, urmand a fi calculate si pe perioada anterioara emiterii titlului de creanta fiscala, din momentul in care contribuabilul a obtinut venitul sau a dobandit bunul in legatura cu care exista obligatiile fiscale. Aceasta perioada pe care se vor calcula retroactiv drepturile banesti cuvenite statului va trebui sa se inscrie in termenul de prescriptie a obligatiei bugetare.

Daca prin aceasta intarziere s-au depasit datele la care creanta bugetara devenea exigibila, se vor aplica majorarile de intarziere prevazute de lege. De asemenea, va fi angajata si raspunderea contribuabilului pentru evaziunea fiscala astfel savarsita.

b) O alta particularitate a creantei bugetare o reprezinta caracterul sau executoriu. Titlul de creanta bugetara este executoriu de drept fara a mai fi necesara obtinerea altui titlu executoriu, prevederile sale putand fi aduse la indeplinire fara nici o investire speciala.

Ratiunea acestei particularitati a creantei bugetare consta in necesitatea realizarii veniturilor bugetului de stat la termenele si in cuantumul prevazute de lege. Avand in vedere destinatia taxelor si impozitelor si faptul ca beneficiara a acestor sume este intreaga societate, fiind vorba prin urmare despre un inters public, legiuitorul a recunoscut caracterul executoriu de drept al creantei bugetare.

In masura in care contribuabilii nu isi executa la termenele stabilite obligatia de a plati sumele cuvenite bugetului, organele fiscale au dreptul de a trece direct la executarea silita a acestor sume.

Procedura executarii silite urmeaza a fi declansata din oficiu de catre organele fiscale competente, nefiind necesara interventia altor organe ale statului care sa autorizeze executarea silita. Organele fiscale au obligatia ca in momentul in care constata neplata la scadenta a sumelor cuvenite bugetului de stat sa procedeze la realizarea acestora pe calea executarii silite. Aceasta obligatie este imperativa, in cazul nerespectarii sale putand fi angajata raspunderea persoanelor din cadrul organelor fiscale competente care aveau obligatia de a constata neplata si de a trece la executarea silita.

2.3. FORMELE TITLULUI DE CREANTA BUGETARA

2.3.1. TITLURI DE CREANTA EXPLICITE

Majoritatea titlurilor de creanta bugetara au un caracter explicit, fiind acte juridice constituite exclusiv in scopul de a constata obligatia unui contribuabil de a plati o anumita suma catre bugetul de stat, individualizand astfel obligatia cu vocatie generala instituita de lege ce reglementeaza venitul bugetar respectiv.

Aceste titluri de creanta sunt reprezentate de actele de impunere intocmite in forma scrisa de organele fiscale, diferite in functie de categoria de impozite sau taxe pe care o constata.

Procesul-verbal de impunere

Pentru anumite categorii de venituri, intinderea obligatiei bugetare ce revine contribuabilului e determinata de organele fiscale, pe baza datelor declarate de acesta, prin intocmirea procesului verbal de impunere. Acest proces-verbal va reprezenta titlul de creanta bugetara ce individualuzeaza obligatia de plata a contribuabilului.

In baza procesului-verbal de impunere, organele fiscale vor comunica subiectului platitor, inainte de termenul la care impozitul trebuie platit, o instiintare de plata, ce contine precizarea sumei pe care acesta o datoreaza bugetului de stat.

Acest titlu de creanta bugetara -procesul-verbal de impunere – e intocmit si comunicat contribuabilului de catre organele fiscale in cazul impozitului pe veniturile populatiei7, al impozitelor si taxelor locale si al impozitului pe venitul agricol.

Declaratia de impunere

In ceea ce priveste anumite categorii de impozite, titlul de creanta bugetara il reprezinta chiar declaratia de impunere intocmita de contribuabil si depusa la organul fiscal competent. Organul fiscal va verifica exactitatea datelor inscrise in declaratia de impunere si a calculului impozitului datorat, calcul cuprins in aceeasi declaratie, dar nu va emite un alt act care sa aiba natura unui titlu de creanta.

Pentru aceste venituri bugetare, declaratia de impunere nu mai reprezinta temeiul emiterii titlului de creanta bugetara, ci va avea natura juridica a acestuia.

Aceste doua categorii de titluri de crenta – procesul-verbal de impunere si actul declarativ al contribuabilului – au ca trasatura comuna faptul ca obligatia fiscala pe care o constata e determinata de catre organele fiscale pe baza declaratiei contrinuabilului.

Documentul de evidenta intocmit de contribuabil

In cazul obligatiilor bugetare care se stbilesc de catre platitor, titlul de creanta il va reprezenta documentul de evidenta pe care acesta are obligatia de a-l intocmi in conditiile si la termenele stabilite de lege. Pe baza acestor evidente, platitorul intocmeste declaratiile sau deconturile fiscale, pe care le va depune la organele fiscale competente.

Astfel, potrivit art. 18(1) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, completarea de catre contribuabili a unei declaratii de impunere e considerata drept o stabilire a impozitului pe profit si ca o cerere de plata a impozitului, conform declaratiei.

In aceste conditii, conform art. 16(2) din aceeasi O.G.,’’contribuabilii sint raspunzatori pentru calculul impozitelor declarate si pentru depunerea in termen a declaratiei de impunere’’.

Aceasta regula consacrata in materia impozitului pe profit cunoaste doua exceptii:

a) In situatia in care organele fiscale, cu ocazia verificarii declaratiei de impunere depuse de contribuabili, constata ca stabilirea impozitului nu a fost corect facuta, vor proceda la recalcularea impozitului. Impozitul astfel recalculat va fi comunicat in scris contribuabilului, prin instiintare de plata.

b) Organul fiscal va calcula impozitul pe profit si il va comunica prin instiintare de plata contribuabilului si in situatia in care acesta nu a intocmit declaratia de impunere sau nu a furnizat informatiile necesare pentru a determina obligatia fiscala.

In ultimele doua cazuri, titlul de creanta bugetara il va constitui instiintarea de plata.

Un alt venit bugetar pentru care tilul de creanta bugetara este reprezentat de declaratia intocmita de contribuabil si verificata de organele fiscale este taxa pe valoarea adaugata.

Astfel, platitorii de T.V.A. au obligatia de a intocmi si depune lunar la organele fiscale un decont privind operatiunile realizate si T.V.A. ce urmeaza a fi platita. Ministerul Finantelor poate stabili si alte termene de depunere a decontului in functie de volumul T.V.A. de plata si de alte situatii specifice in care se gaseste platitorul.

In situatia in care, in urma verificarii efectuate de organele fiscale in privinta decontului rezulta ca acesta contine date eronate sau este incomplet, organele fiscale vor stabili cuantumul T.V.A. si il vor comunica platitorilor.

Declaratia vamala

In ceea ce priveste taxele vamale, titlul de creanta bugetara il va reprezenta declaratia vamala de import intocmita de importatorul-debitor al taxelor vamale. Prin acelasi document se va determina si T.V.A. datorata pentru bunurile importate.

Declaratia vamala de import reprezinta un titlu de creanta bugetara ce poate constata mai multe obligatii fiscale, de natura diferita, ce revin unui contribuabil.

2.3.2. TITLURI DE CREANTA IMPLICITE

Anumite categorii de venituri bugetare sunt individualizate prin titluri de creanta cuprinse in acte juridice care au un alt continut principal. Desi sunt intocmite cu un alt scop, aceste acte contin si individualizarea obligatiei de plata a unui impozit sau a unei taxe, fiind astfel, in masura in care constata existenta si cuantumul acestei obligatii fiscale, titluri de creanta bugetara.

Aceste inscrisuri, reprezentind titluri de creanta bugetara implicite sunt intocmite de organele financiar-contabile sau de alte organe ale statului.

Astfel, au in acelasi timp si natura juridica a unui titlu de creanta bugetara urmatoarele inscrisuri:

Documentele (statele) de plata ale salariilor si a altor drepturi salariale impozabile. Acestea contin si calculul impozitului pe salarii datorat de fiecare persoana angajata, potrivit legii angajatorul avand, pe langa obligatia de a calcula impozitul si pe aceea de a-l retine si varsa bugetului de stat.

Angajatorul are obligatia de a depune semestrial la organul financiar in raza caruia isi are sediul sau domiciliul o dare de seama privind calcularea, retinerea si varsarea la bugetul de stat a impozitului pe salarii.

Nevarsarea la termen a impozitului pe salarii de catre angajator va atrage raspunderea patrimoniala a acestuia, sub forma majorarilor de intirziere, iar nedepunerea la termen a darii de seama la organele competente va atrage raspunderea administrativa (contraventionala) a angajatorului sau a persoanei din cadrul acesteia ce avea obligatia de a depune darea de seama.

Darea de seama permite organului fiscal sa constate modul in care s-au facut calculul, retinerea si varsarea la bugetul de stat a impozitului pe salarii. Acest act nu reprezinta un titlu de creanta bugetara, deoarece prin el nu se individualizeaza o obligatie bugetara fata de un contribuabil.

In ceea ce priveste impozitul pe salarii, calitatea de contribuabil o are salariatul, persoana angajata cu contract de munca, iar aceasta obligatie fiscala ce ii revine este individualizata prin statul de plata a salariului, document care, potrivit legii, contine si calculul impozitului aferent salariului cuvenit persoanei angajate.

Darea de seama reprezinta un document ce permite organelor fiscale competente sa efectueze controlul asupra modului in care angajatorul si-a indeplinit obligatia prevazuta de lege de a calcula, retine si varsa la bugetul de stat impozitul pe salarii. Acest control, forma a controlului financiar, va avea ca sursa initiala de documentare darea de seama intocmita si depusa la organele fiscale competente de catre angajator. Aceasta dare de seama nu va avea natura juridica a unui titlu de creanta bugetara.

Documentele (statele) de plata a veniturilor sau a altor drepturi banesti cuvenite colaboratorilor externi sau altor persoane, potrivit legii (drepturi banesti cuvenite conform conventiei de colaborare, drepturi de autor, etc ).Aceste documente stabilesc si veniturile cuvenite bugetului aferente drepturilor banesti pe care le constata.

Unitatea care intocmeste aceste documente va retine si va varsa la buget sumele astfel constatate.

Documentele ce constata plata catre actionari sau asociati a dividendelor cuvenite.

Potrivit O.G. nr. 26/1995 ce reglementeaza impozitul pe dividende, societatile comerciale au obligatia ca odata cu plata dividendelor catre actionari sau asociati sa calculeze, sa retina si sa verse impozitul aferent acestora.

In acest caz, documentul ce va constata plata dividendelor si retinerea impozitului pe dividende corespunzator va reprezeta un titlu de creanta fiscala implicit.

d)Actul constatator intocmit de organul financiar.

Un titlu de creanta aparte datorita continutului sau complex e actul ce constata rezultatele unui control financiar intreprins de organele de control competente.

Daca in urma controlului se constata incalcarea de catre contribuabili a normelor legale privitoare la taxe si impozite, se vor inscrie aceste constatari in actele de control intocmite. Desi art. 4 lit. c din O.G. nr. 11/1996 se refera numai la constatarea existentei unor diferente intre obligatiile de plata determinate de platitor si cele legal datorate, consideram ca actul de constatare legal intocmit de organul de control va avea natura juridica a unui titlu de creanta implicit si in situatia in care va stabili in intregime obligatiile de plata ce revin contribuabilului, in masura in care acesta nu le-a determinat.

In ambele cazuri, actul de control financiar va reprezenta titlu executoriu si pentru majorarile de intirziere datorate pentru neplata la termen a sumelor datorate bugetului.

CAPITOLUL III

EXIGIBILITATEA CREANTEI BUGETARE

3.1. Determinarea momentului la care creanta bugetara devine exigibila

Obligatia bugetara, odata individualizata fata de un contribuabil prin titlul de creanta bugetara, devine exigibila la o anumita data, stabilita prin actele normative ce reglementeaza venitul bugetar respectiv.

Reglementarea cu caracter de principiu in aceasta materie, O.G.nr 11/1996 , stabileste ca obligatiile bugetare sunt scadente la termenele prevazute de reglementarile legale(art.9). Min. Finantelor este abilitat sa stabileasca scadenta obligatiilor bugetare in privinta carora actele normative speciale nu au prevazut termene de plata.

Obligatiile bugetare stabilite in urma controlului financiar devin scadente in termen de 15 zile de la comunicarea catre contribuabil a documentului ce constata rezultatele controlului. Semnarea de catre contribuabil sau reprezentantul sau a actului ce constata rezultatele controlului echivaleaza cu comunicarea acestuia. Actul astfel comunicat va constitu in acelasi timp si instiintare de plata (art.10) precum si titlu de creanta bugetara (art.4 lit.c).

Contestarea de catre contribuabil a actelor de control prin care au fost stabilite in sarcina lor obligatii bugetare nu suspenda obligatia de plata constatata prin aceste acte.

Instituind in mod unilateral obligatia contribuabililor de a plati anumite sume la bugetul de stat, statul stabileste si datele la care aceste plati trebuie facute, asigurand asfel continuitatea realizarii veniturilor bugetului de stat.

Toate actele normative ce instituie impozite si taxe stabilesc data sau termenul inauntrul caruia trebuie executate obligatiile fiscale de catre contribuabil. Neplata de catre acestia a obligatiilor fiscale la scadentele astfel determinate prin lege, va atrage raspunderea lor patrimoniala, sub forma majorarilor de intarziere, si va da dreptul organelor financiare de a proceda la executarea silita a creantei bugetare.

Singurul act normativ ce defineste notiunea de exigibilitate e O.G.nr.3/1992 privind T.V.A.. Potrivit art. 12, ‘’exigibilitatea e dreptul organului fiscal de a pretinde platitorului, la o anumita data, plata taxei datorate bugetului de stat.

Pentru fiecare categorie de venituri bugetare legea stabileste una sau mai multe date pana la care contribuabilul trebuie sa-si execute obligatiile fiscale. Astfel, diversele venituri bugetare urmeaza sa fie platite lunar, trimestrial, anual, etc..

O exceptie o reprezinta T.V.A., in cazul careia momentul la care devine exigibila se determina, de regula, in functie de faptul generator, adica de momentul la care ia nastere obligatia platii T.V.A..

In functie de natura operatiunilor realizate de agentii economici platitori de T.V.A., actele normative ce o reglementeaza stabilesc diferite momente la care ia nastere obligatia de plata a T.V.A.. Ca regula in aceasta materie, la aceeasi data a realizarii faptului generator, T.V.A.va deveni exigibila.

Astfel, T.V.A.va deveni exigibila in momentul efectuarii livrarii bunurilor mobile, transferul proprietatii bunurilor imobile sau prestarii serviciilor.

Ca exceptie de la aceasta regula, O.G. nr. 9/1995 referitoare la perfectionarea unor reglementari privind T.V.A. stabileste ca momentul in care T.V.A. devine exigibila poate fi anterior sau ulterior faptului generator in anumite situatii, in conditiile stabilite prin hotarare a Guvernului.

Pentru livrarile de bunuri si prestarile de servicii ce se efectueaza continuu sau succesiv, precum si pentru cele la care de regula se incaseaza avansuri, cu autorizarea organelor fiscale la care agentii economici sunt inregistrati ca platitori de T.V.A., exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului clientului, pe baza de factura sau alt document legal intocmit.

O alta situatie in care creanta bugetara devine exigibila la un moment anterior celui determinat de prevederile legale cu privire la un anumit venit bugetar, o reprezinta nerespectarea de catre contribuabil a conditiilor si termenelor in care i s-au acordat inlesniri la plata, caz in care intreaga suma neplatita poate fi executata silit, ceea ce presupune existenta unei creante exigibile.

Momentul in care obligatia de plata a unui anumit venit bugetar devine exigibila e stabilit expres pentru fiecare categorie de venituri prin actul ce le instituie si reglementeaza.

3.2. Majorarile de intarziere

Neexecutarea de catre contribuabil a obligatiilor sale fiscale la momentul la care acestea au devenit exigibile atrage obligarea sa la plata majorarilor de intarziere prevazute de lege, ca forma de raspundere patrimoniala specifica dreptului fiscal.

Prin O.G.nr.34/1995 s-a adoptat o reglementare unitara a majorarilor de intarziere, toate prevederile contrare cuprinse in alte acte normative fiind abrogate.

Majorarile de intarziere se calculeaza incepand cu ziua imediat urmatoare celei in care obligatia a devenit exigibila pana in ziua platii, inclusiv. Calculul se face zi cu zi, cuantumul acestor majorari fiind de 0,12% pentru fiecare zi de intarziere, fara a se putea insa depasi cuantumul sumelor datorate. Prin art.6 al aceleiasi O.G., Guvernul e abilitat ca la propunerea Ministerului Finantelor sa actualizeze periodic cota majorarilor de intarziere, corespunzator ratei anuale a dobanzii de referinta a Bancii Nationale. Potrivit art.13 din O.G. nr. 11/1996, pentru determinarea cotei majorarilor de intarziere, la rata de referinta a Bancii Nationale se pot adauga cel mult 10 procente.

Daca plata obligatiilor se face prin virament, deci prin intermediul unei banci, aceasta va avea obligatia de a vira sumele reprezentand venituri bugetare in aceeasi zi in care a debitat contul debitorului. Nerespectarea de catre banca a acestei obligatii atrage suportarea de catre aceasta a majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termen a sumelor catre bugetul de stat.

Pe perioada in care contribuabilului i s-au acordat amanari sau esalonari la plata obligatiilor bugetare, acesta va datora majorarile de intarziere calculate potrivit dispozitiilor legale.

Prin art.113 din O.G. nr. 11/1996 se stabileste o masura de natura a asigura trecerea intre doua prevederi succesive contrare. Astfel, pana la 31 decembrie 1996 nu se vor datora majorari de intarziere pentru impozite, taxe si alte venituri bugetare pentru care s-au acordat, potrivit reglementarilor in vigoare, esalonari sau amanari la plata.

Nu se datoreaza majorari de intarziere pentru neplata la termen a urmatoarelor categorii de venituri:

a) sumele reprezentand sanctiuni contaraventionale aplicate ca urmare a savarsirii unor fapte de evaziune fiscala, precum si sanctiuni contraventionale aplicate in baza altor legi speciale.

b) sumele incasate efectiv de la persoanele fizice prin poprire pe salariu sau pensie.

Pe perioadele de solutionare a cererilor de revizuire si a contestatiilor referitoare la obligatiile fiscale se datoreaza majorari de intarziere pentru sumele ce fac obiectul contestarii. Exercitarea de catre contribuabil a dreptului sau de a contesta deciziile organelor financiare referitoare la obligatiile fiscale ce-i revin nu suspenda curgerea majorarilor de intarziere.

Pentru neplata la termen a majorarilor de intirziere datorate, potrivit O.G. nr 34/1995, nu se percep majorari de intarziere.

Termenele de prescriptie pentu stabilirea si executarea silita a majorarilor de intarziere sunt aceleasi cu cele prevazute expres de lege pentru venitul la care se calculeaza.

In situatia in care actul normativ ce reglementeaza un venit bugetar nu stabileste termenul de prescriptie -atat pentru stabilirea majorarilor de intarziere cat si pentru executarea lor silita- va fi de 5 ani8.

Reglementarea unitara a majorarilor de intarziere prin O.G. 34/1995 contine si posibilitatea acordarii de facilitati in executarea obligatiilor de plata a acestor majorari, sub forma de amanari, esalonari, reduceri sau scutiri. Aceste facilitati se acorda de catre Min. Finantelor sau consiliile locale, in functie de destinatia venitului bugetar respectiv -bugetul central sau bugetele locale, la cererea justificata a contribuabililor.

O astfel de facilitate a fost acordata contribuabililor, atat persoane fizice cat si juridice, prin O.G. nr.13/1996 privind acordarea unor inlesniri referitoare la majorarile de intarziere.

Potrivit acestei reglementari, a fost amanata pana la data de 31 dec. 1997 plata majorarilor de intarziere datorate pana la data de 31 dec. 1995 de persoanele fizice si juridice. Amanarea se refera la urmatoarele categorii de majorari de intarziere, potrivit art. 2 din O.G.nr. 13/1996:

-majorarile de intarziere datorate pana la data de 31 dec. 1995 pentru neplata la termen a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor venituri bugetare;

-majorarile de intarziere a caror plata a afost amanata in baza O.G. nr.28/1994, aprobata si modificata prin Legea nr. 132/1994;

-majorarile de intarziere datorate pentru diferente de impozite, taxe, contributii si alte venituri bugetare, stabilite pentru perioada de pana la 31 dec.1995 prin acte de control ale organelor competente;

-majorarile de intarziere pentru care s-au acordat amanari sau esalonari la plata, ori s-au incheiat acorduri scrise pentru plata in rate, potrivit O.G. nr.70/1994, si care nu au fost platite pana la data intrarii in vigoare a O.G. nr. 13/1996;

-majorarile de intarziere care au fost contestate si care se afla in curs de solutionare de catre organele competente;

In masura in care pana la data de 31 dec. 1996 contribuabilii achita veniturile bugetare a caror neplata la termen a generat obligatia de plata a majorarilor de intarziere, potrivit art.4 al. 1 din O.G. nr. 13/1996, contribuabilii vor fi scutiti de obligatia de plata a acestor majorari.

Daca veniturile bugetare restante vor fi achitate in perioada 1 ian.-31 dec. 1997, majorarile de intarziere afernte se vor reduce cu 50% (art.4 al.2)

O facilitate importanta a fost acordata regiilor autonome de interes national care primesc subventii de la bugetul de stat pentru produse si activitati, care au fost scutite de obligatia de plata a majorarilor de intarziere datorate pana la 31 dec. 1995 pentru neplata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor venituri bugetare, majorari ce nu au fost platite pana la data intrarii in vigoare a O.G.nr.13/1996.

Prevederile O.G.nr.13/1996 nu vor fi aplicabile majorarilor de intarziere stabilite prin acte de control, pentru neplata unor venituri bugetare in urma savarsirii unor fapte de evaziune fiscala ce constituie infractiuni, constatate prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.

Debitorii persoane juridice au obligatia de a depune la organele fiscale competente, in termen de 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial a O.G. nr. 13/1996, situatia majorarilor de intarziere calculate si neplatite pana la data de 31 dec. 1995. In ceea ce priveste persoanele fizice, majorarile datorate de acestea vor fi calculate si communicate pana la data de 30 sept. 1996 de catre organul fiscal competent.

Instituirea unei reglementari unitare printr-un act normativ a materiei majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termen a venituriror cuvenite bugetului de stat reprezinta un pas important spre atat de necesara reglementare a procedurii fiscale printr-un Cod de procedura fiscala. Diferitele aspecte ale acesteia fac in prezent obiectul actelor normative speciale ce instituie categoriile de venituri ale bugetului de stat. Raspandirea normelor de procedura fiscala in atat de multe acte normative ingreuneaza considerabil cunoasterea lor si implicit genereaza probleme in ceea ce priveste aplicarea lor.

CAPITOLUL IV

MODIFICAREA OBLIGATIEI BUGETARE

Dupa individualizarea obligatiei bugetare in sarcina unui subiect platitor prin titlul de creanta, aceasta obligatie trebuie indeplinita in limitele stabilite prin actul de individualizare si la termenele prevazute de lege. Subiectul platitor va trebui sa-si indeplineasca obligatia asa cum aceasta a fost stabilita prin titlul de creanta care o constata.

Cu toate acestea pana in momentul stingerii obligatiei pot interveni o serie de situatii expres prevazute de lege, care sa determine modificarea obligatiei prevazute initial. In asemenea situatii, titlul de creanta bugetara va fi modificat, obligatia astfel constatata urmand a fi adusa la indeplinire in conformitate cu noul sau continut.

Modificarea obligatiei bugetare9 intervine in una din urmatoarele situatii:

1) modificarea elementelor in raport de care s-a facut individualizarea sa;

2) modificarea situatiei juridice a subiectului platitor;

3) acordarea inlesnirilor prevazute de lege;

4) modificarea actelor normative prin care se instituie si reglementeaza venituri ale bugetului de stat;

4.1. Modificarea elementelor in raport de care s-a facut individualizarea obligatiei bugetare

Pana in momentul in care creanta devine exigibila, e posibila aparitia unor modificari in ceea ce priveste premisele in raport de care a avut loc individualizarea obligatiei in sarcina unui subiect platitor. Elementele declarate de acesta prin declaratia de impunere sau constatate direct de organele fiscale, si care au stat la baza emiterii titlului de creanta ce individualizeaza obligatia, se pot modifica pana in momentul executarii obligatiei. In consecinta obligatia bugetara se va modifica.

Art.3, al.4 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale stabileste principiul potrivit caruia orice schimbare intervenita in legatura cu datele declarate initial de contribuabil va fi comunicata organelor fiscale, in termen de 15 zile de la data la care a avut loc. Nerespectarea acestei obligatii este sanctionata contraventional.

De asemenea, actele normative ce instituie impozite si taxe stabilesc obligatia ce revine subiectului platitor de a comunica organelor fiscale modificarile intervenite in legatura cu declaratiile initiale.

Aceste situatii in care are loc o modificare a obligatiei stabilite initial in sarcina unui contribuabil trebuie distinse de acele situatii in care intinderea obligatiei variaza de la un termen de plata la altul in functie de variatiile materiei impozabile.

Este mai ales cazul obligatiilor ce revin comerciantilor -T.V.A., impozit pe profit, etc.. Materia impozabila ce sta la baza stabilirii acestor obligatii (profitul, pretul bunurilor sau serviciilor, etc.) variaza in cursul desfasurarii activitatii economice, de aceea si termenele de plata sunt mult mai dese.

In cazul acestor obligatii nu intervine o modificare, ci o variatie continua a materiei impozabile ce determina o individualizare a lor la intervale mai scurte de timp.

In marea majoritate a cazurilor ce determina modificarea obligatiei intervin schimbari in ceea ce priveste materia impozabila, in sensul majorarii sau reducerii acesteia, schimbari care au loc insa in intervalul de timp cuprins intre individualizarea obligatiei si momentul stingerii acesteia.

Modificarea elementelor in raport cu care a fost determinata obligatia mai poate interveni si in urma admiterii contestatiilor formulate de contribuabili impotriva actelor de stabilire a obligatiilor, sau in urma controlului exercitat de organele finenciare.

Modificarea obligatiei in urma admiterii contestatiilor formulate de contribuabil.

In masura in care un contribuabil considera ca organele fiscale au stabilit in mod gresit, cu incalcarea prevederilor legale, intinderea obligatiei fiscale ce ii incumba, sau au aplicat in mod eronat o sanctiune fiscala, el are posibilitatea de a contesta actele de impunere sau de sanctionare astfel intocmite.

Daca in urma parcurgerii intregii proceduri de solutionare a acestor contestatii se constata ca motivele invocate de contribuabil sunt legale si temeinice, contestatia va fi admisa.

In consecinta, obligatia stabilita initial va fi modificata conform hotararii de admitere a contestatiei, in sensul reducerii intinderii obligatiei, acordarii unor inlesniri, reducerii sanctiunii, etc. In acest caz, suma datorata va fi cea stabilita prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, iar in cazul formularii unei contestatii sau cereri de revizuire, suma datorata va fi cea prevazuta in decizia organului competent investit cu solutionarea cererii. Pentru obligatia de plata a sumei astfel constatate, hotararea judecatoreasca sau decizia organului competent vor reprezenta titlu executoriu.

b) Modificarea obligatiei in urma controlului exercitat de organele financiare competente.

In cazul in care, ulterior intocmirii de catre contribuabil a declaratiei de impunere, organele financiare competente constata ca acesta nu a stabilit conform prevederilor legale obligatiile sale catre buget, vor proceda la determinarea corecta a acestor obligatii.

Actul de constatare intocmit de organele de control va reprezenta titlu de creanta, contribuabilul urmand a fi tinut de obligatia astfel stabilita de organele competente.

4.2. Modificarea situatiei juridice a contribuabilului

Si in acest caz, modificarea obligatiei va interveni in masura in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege.

O situatie in care intervine acest caz de modificare a obligatiei stabilite anterior e prevazuta de O.G. nr. 70/1994 in materia impozitului pe profit si consta in reorganizarea contribuabilului prin divizare, comasare, fuziune sau se lichideaza in cursul unui an fiscal. Inpozitul va fi datorat pe perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a existat.

Cazurile in care modificarea situatiei juridice a contribuabilului atrage schimbarea elementelor avute in vedere la determinarea obligatiei, ducand astfel la modificarea acesteia, fac obiectul reglementarilor referitoare la fiecare categorie de venituri in parte.

4.3. Modificarea obligatiei bugetare prin acordarea inlesnirilor legale

Acest caz de modificare a obligatiei bugetare intervine in situatiile in care, ulterior individualizarii obligatiei in sarcina contribuabilului, acesta solicita si i se acorda inlesnirile prevazute de lege -amanari, esalonari, reduceri, scutiri.

In masura stabilirii acestor inlesniri, obligatia initiala va fi modificata fie in privinta termenelor la care va fi scadenta, fie in privinta cuantumului sumei.

Reglementarea de principiu a inlesnirilor legale ce pot fi acordate de organele statului se regaseste in O.G.nr.11/1996 privind executarea creantelor bugetare. Actele normative ce instituie venituri ale bugetului datorate de persoanele fizice sau juridice reglementeaza insa pentru fiecare categorie de venituri inlesnirile ce pot fi acordate, precum si competentele in aceasta materie.

Potrivit O.G.nr. 11/1996, Min. Finantelor, consiliile locale si ceilalti ordonatori principali de credite care administreaza impozite, taxe, contributii si alte venituri bugetare pot acorda, la cererea temeinic justificata a debitorilor, urmatoarele inlesniri:

a) amanari si esalonari la plata impozitelor, taxelor si a altor obligatii bugetare;

b) scutiri si reduceri de impozite si taxe, in conditiile legii;

c) amanari, esalonari, scutiri sau reduceri de majorari de intarziere;

In situatia in care un contribuabil a depus la organele competente o cerere de acordare a inlesnirilor legale, executarea silita a obligatiei pentru care a solicitat inlesnirile nu va fi pornita, sau, daca a inceput, nu va fi continuata, pina la data la care contribuabilului i se va comunica modul de solutionare a cererii sale.

Inlesnirile la plata obligatiei pot fi acordate atat inainte de inceperea executarii silite, cat si in timpul efectuarii acesteia10.

Acelasi act normativ stabileste cu caracter general ca esalonarile de plata pot incepe prin acordarea unui termen de gratie de pana la 6 luni. Inauntrul acestui termen contribuabilul beneficiar al inlesnirii nu va avea nici o obligatie de plata catre buget in privinta obligatiei bugetare pentru care I s-au acordut inlesniri.

Procedura si competentele de acordare a inlesnirilor se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor in ceea ce priveste creantele administrate de Min.Finantelor, si de catre ceilalti ordonatori principali de credite, cu avizul Min. Finantelor, in privinta sumelor ce se varsa la bugetele administrate de acesti ordonatori.

Nerespectarea de catre contribuabili a termenelor si conditiilor in care le-au fost acordate inlesnirile determina exigibilitatea creantei si prin urmare posibilitatea declansarii procedurii de executare silita cu privire la intreaga suma neplatita.

Pe perioada pentru care s-au acordat amanari sau esalonari, cursul prescriptiei va fi suspendat, dar vor curge majorarile stabilite si calculate potrivit legii.

O exceptie e stabilita in privinta R.A. si a Soc. Com cu capital majoritar de stat prin O.G. nr 15/1995, aprobata si modificata prin Legea nr. 119/1995, asa cum a fost modificata si completata prin O.G. nr. 15/1996. Astfel, la cererea R.A. si a Soc. Com. cu capital majoritar de stat, Min. Finantelor, Min. Muncii si Protectiei Sociale si consiliile locale si judetene pot acorda inlesniri la plata impozitelor, taxelor si a altor obligatii bugetare ce revin acestora. Inlesnirile sub forma amanarilor si esalonarilor pot fi acordate pe o perioada de pina la 3 ani, cu o perioada de gratie de pana la un an. In privinta impozitului pe profit, Min. Finantelor poate acorda o reducere de 15% din suma datorata.

In masura in care cererea de acordare a inlesnirilor a fost aprobata, pe perioada cuprinsa intre data depunerii ei si data achitarii integreale a debitului, contribuabilii respectivi nu vor datora majorari de intarziere iar curgerea prescriptiei extinctive va fi suspendata.

Nerespectarea de catre contribuabili a conditiilor in care le-au fost acordate inlesnirile are drept consecinta revocarea acestora, precum si obligatia de plata a majorarilor de intarziere pentru intreaga perioada in care au beneficiat de inlesniri. De asemenea, organele fiscale vor putea trece de indata la executarea silita a obligatiilor bugetare devenite exigibile in acest mod.

Dintre reglementarile speciale ce stabilesc inlesniri, o situatie aparte e reprezentata de reducerile si scutirile de la plata impozitului pe venitul agricol si a impozitelor pe cladiri si terenuri (impozite locale).

Avind in vedere ca la baza stabilirii materiei impozabile pentru aceste venituri se afla dreptul de proprietate al contribuabilului asupra unui imobil, O.G. nr.24/1995 reglementeaza situatia in care imobilul respectiv e bun comun al sotilor, si numai unul dintre acestia beneficiaza de reducere sau scutire.

Astfel, reducerile sau scutirile se aplica in proportie de 50% pentru imobilele ce reprezinta bunuri comune ale sotilor in cazul in care numai unul dintre acestia beneficiaza de facilitatile mentionate.

In materia impozitului pe profit, venit pentru care s-au redus drastic inlesnirile legale prin O.G. nr. 70/1994, datorita evaziunii pe care o permitea sistemul anterior instituit de Legea nr. 12/1991, Ordinul Ministrului Finantelor nr. 791/1995 prevede posibilitatea incheierii unor acorduri scrise intre organele fiscale si contribuabili cu privire la plata in rate a impozitului.

4.4. Modificarea actelor normative prin care se instituie si reglementeaza veniturile bugetare

Aceste acte normative se aplica tuturor raporturilor juridice existente, ceea ce duce la modificarea in mod corespunzator a tuturor obligatiilor stabilite anterior, in sensul reducerii, majorarii sau stingerii acestora.

Organele fiscale au obligatia de a aplica aceste modificari tuturor titlurilor de creanta bugetara inscrise in evidentele lor, comunicand contribuabililor modificarile intervenite.

Actele normative in materie fiscala sunt totdeauna de imediata aplicare, ele modificand obligatiile nascute inainte de intrarea lor in vigoare dar inca neajunse la scadenta.

Nu va interveni o modificare a obligatiei cand, ca urmare a nerespectarii de catre contribuabili a legii in materia realizarii veniturilor bugetului, acestora li se vor aplica sanctiuni cu caracter fiscal, sub forma majorarilor de intirziere, amenzilor fiscale etc.

Desi in acest caz contribuabilul va trebui sa plateasca o suma mai mare decat cea stabilita initial, in realitate e vorba de cumularea unor sume avand un regim juridic distinct.

Astfel, obligatiei stabilite prin titlu de creanta bugetara, i se vor adauga majorarile de intarziere ,stabilite printr-un titlu de creanta distinct si urmand regimul juridic al unei sanctiuni fiscale, sau amenda astfel stabilita prin actul de constatare a faptului astfel sanctionat.

Obligatia de plata a impozitului sau taxei stabilita initial nu va fi modificata prin aplicarea sanctiunilor fiscale, acestea urmand un regim juridic distinct de cel al obligatiei bugetare initiale.

CAPITOLUL V

MODALITATI DE STINGERE A OBLIGATIEI BUGETARE

Potrivit prevederilor legale, obligatiile bugetare se sting11 prin urmatoarele modalitati:

1) plata;

2) anulare

3) prescriptie;

4) scadere;

5) compensare;

6) executare silita;

5.1. Stingerea obligatiei bugetare prin plata

Stingerea obligatiei bugetare are loc, de regula, prin plata, contribuabilii executindu-si de buna voie obligatia impusa in mod unilateral de catre stat.

Plata sumelor cuvenite bugetului de stat se poate realiza, in functie de caracteristicile veniturilor bugetare, in una din urmatoarele modalitati:

prin plata directa;

prin retinere la sursa;

prin aplicare si anulare de timbre fiscale mobile.

Potrivit prevederilor legale12, plata obligatiilor se face pentru fiecare suma in parte in contul bugetar corespunzator, in ordinea vechimii obligatiilor, dupa cum urmeaza:

a) restantele din anii precedenti, odata cu majorarile de intarziere aferente;

b) restantele din anul in curs, odata cu majorarile de intarziere afernte;

c) sumele datorate la termenele de plata prevazute de lege;

d) sumele ce vor deveni scadente in viitor.

In mod corespunzator, restituirea sau rambursarea sumelor nedatorate sau platite in plus se vor face din contul bugetar respectiv.

In cazul in care contribuabilul nu isi executa obligatiile, la plata acestora vor fi obligati in conditiile legii, mostenitorii ce au acceptat succesiunea debitorului decedat, sau cel ce preia, in tot sau in parte, drepturile si obligatiile juridice ale persoanei juridice supuse reorganizarii. De asemenea, obligatia de plata poate fi asumata de terte persoane, printr-un angajament de plata sau printr-un act de garantie, incheiate in forma autentica.

Executarea obligatiei prin plata directa poate avea loc fie prin virare (virament), fie in numerar.

1. Plata prin virament presupune interventia unei unitati bancare- un tert fata de raportul juridic bugetar existent intre contribuabil si stat- la care subiectul platitor are deschis un cont.

La termenele stabilite de lege pentru fiecare tip de obligatie, subiectul platitor va calcula si va dispune unitatii bancare virarea din contul sau la bugetul de stat a sumelor datorate. Ordinul dat bancii se constata prin dispozitia de plata, in care se inscriu datele din care rezulta natura venitului si destinatia sa – bugetul central sau bugetele locale.

La primirea dispozitiei de plata, banca verifica completarea corecta a formularului, indicarea exacta a contului bugetar in care va fi virata suma, precum si respectarea termenului legal de plata.

Daca constata ca ordinul de plata a fost dat ulterior momentului in care creanta a devenit exigibila, banca va calcula majorarile de intarziere afernte si va prelua aceasta suma odata cu cea care face obiectul obligatiei. Aceasta posibilitate a bancii isi are ratiunea in faptul ca aceste majorari curg de drept din ziua in care creanta a devenit exigibila, fara a fi necesara indeplinirea altei formalitati. Prin urmare, ordinul dat de subiectul platitor bancii pentru virarea sumelor ce fac obiectul obligatiei va fi considerat ca fiind dat si pentru virarea majorarilor de intarziere.

Bancile au obligatia de a vira sumele respective in acccesi zi in care au debitat contul platitor. In situatia nerespectarii acestei conditii, majorarile de intarziere datorate pentru neplata la termen vor fi suportate de banca.

Data platii va fi data la care banca a debitat contul platitorului pe baza instrumentelor de decontare.

Dovada executarii obligatiei prin virare se face cu copia dupa dispozitia de plata, certificata de banca prin care s-a facut plata.

2. Plata in numerar presupune achitarea in acest fel a sumelor datorate bugetului de catre subiectul platitor, prin prezenta acestuia sau a reprezentantului sau la organele fiscale competente sau prin mandat postal.

Pentru anumite categorii de venituri, plata acestora se poate face si prin unitatile C.E.C., fie in baza titlului de creanta emis de organele fiscale, fie pe baza declaratiei verbale a contribuabilului. In aceasta din urma situatie, unitatea C.E.C. va trebui sa identifice natura venitului si bugetul la care acesta va fi virat. Daca declaretia contribuabilului nu contine elemente necesare de identificare, unitatea C.E.C. ii va solicita orice document necesar precizarii naturii venitului, incasarea acestuia avand loc dupa determinarea cu certitudine a naturii venitului si a bugetului caruia i se cuvine.

Daca plata se face prin mandat postal, acesta va fi adresat unitatii bancare la care isi are conturile organul financiar la care suma e inregistrata pentru executare.

Obligatia se considera executata la data inscrisa in documentul de plata eliberat de organul caruia i s-a facut plata.

Dovada executarii obligatiei prin plata in numerar se face cu chitanta eliberata de unitatea incasatoare sau de oficiul postal unde s-a depus suma.

Executarea obligatiei bugetare prin retinere la sursa

Aceasta se realizeaza prin calcularea, retinerea si varsarea veniturilor bugetare de catre o alta persoana decat contribuabilul.

Intre persoana care retine si varsa la buget sumele reprezentand obligatia si contribuabil exista un raport juridic, in cadrul caruia prima persoana are obligatia de a plati contribuabilului o suma de bani. Aceasta suma va reprezenta pentru contribuabil un venit impozabil.

Prin retinerea la sursa a sumelor datorate, cealalta parte a raportului juridic va scadea din suma ce o datoreaza contribuabilului suma pe care acesta trebuie sa o plateasca bugetului.

Astfel, obligatia de a calcula si varsa impozitul va reveni altei persoane decit contribuabilul, care pastreaza insa calitatea de debitor in privinta impozitului respectiv.

Acest mod de executare a obligatiei prezinta o serie de avantaje pentru creditorul acestei obligatii –statul, reprezentat prin organele fiscale competente:

-avantajul sigurantei, deoarece acest mod de a retine impozitul la sursa reduce considerabil posibilitatea de sustragere de le plata;

-avantajul rapiditatii: elimina procedura potrivit careia contribuabilul intocmeste o declaratie de impunere ce sta la baza emiterii titlului de creanta bugetara. Obligatia va fi executata chiar in momentul in care se stabileste materia impozabila -venitul ce urmeaza a fi distribuit contribuabilului;

-avantajul comoditatii: astfel, organele fiscale competente vor trebui sa urmareasca efectuarea platii de catre o singura persoana -angajatorul- in loc de a urmari indeplinirea acestei obligatii de catre mai multe persoane-angajatii.

Prin aceste avantaje, retinerea la sursa permite realizarea veniturilor bugetare cu costuri mult mai reduse decit cele pe care le presupune sistemul platii directe.

Aceasta modalitate de executare e reglementata in materia impozitului pe salarii (Legea nr. 32/1991, cu modificarile ulterioare) si in cea a impozitului pe dividende (O.G. nr. 26/1995).

c)Executarea obligatiei bugetare prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile.

Obligatia ce comporta un asemenea mod de stingere e aceea de plata a taxelor de timbru avand o valoare de pana la 10000 lei.

Plata in acest mod se face in momentul intocmirii actului pentru care se datoreaza taxa de timbru.

In privinta taxelor pentru care plata s-a facut prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile nu mai e posibila restituirea, deoarece prin anularea sa timbrul fiscal si-a pierdut valoarea, nemaiputand fi utilizat.

Dovada platii acestor taxe se face prin marca timbrului aplicata pe actul intocmit.

5.2.Stingerea obligatiei bugetare prin anulare

Aceasta modalitate de stingere a obligatiei bugetare se realizeaza prin acte ale organelor financiare competente. Actele ce declara anularea unei obligatii pot avea fie aplicabilitate generala (amnistia fiscala), fie ele vor avea in vedere situatia unui anumit contribuabil.

a)Amnistia fiscala

In acest caz anularea priveste fie obligatiile ce revin anumitor categorii de contribuabili, fie unele categorii de venituri bugetare neancasate pe o perioada indelungata.

Amnistia fiscala se declara printr-un act normativ ce anuleaza obligatia unor categorii de contribuabili de a plati o serie de sume restante catre buget. Un asemenea act de clementa intervine foarte rar, fiind determinat de conditii socal-economice, politice sau de alte situatii deosebite (calamitati naturale, stare de necesitate).

Rezultatul intervenirii amnistiei fiscale e scaderea definitiva a debitelor restante din evidentele organelor fiscale.

Anularea obligatiilor bugetare individuale

Poate fi acordata numai pentru anumite obligatii fiscale si numai la cererea debitorului.

Aceasta modalitate de stingere a obligatiilor poate fi folosita, cu aprobarea organelor Min. Finantelor, in situatiile in care cheltuielile de executare pot fi mai mari decit creantele bugetare supuse executarii silite13.

5.3.Stingerea obligatiei bugetare prin prescriptie

Dreptul statului de a executa silit titlu de creanta bugetara, avand ca obiect patrimonial sumele datorate bugetului, se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege.

Implinirea termenului de prescriptie al obligatiei duce la stingerea dreptului statului de a urmari incasarea veniturilor bugetare. Se stinge astfel si obligatia de plata ce revine contribuabilului cu privire la venitul bugetar respectiv.

Datorita caracterului executoriu al titlului de creanta, prescriptia reglementata in domeniul fiscal e de fapt o prescriptie a dreptului statului de a executa silit creanta sa si nu o prescriptie a dreptului la actiune, cum e cazul dreptului civil.

Prescriptia reprezinta si in aceasta materie o cauza legala de incetare a fortei executorii a unui titlu executoriu, producind efecte:

-stinge dreptul creditorului de a obtine executarea silita;

-stinge obligatia debitorului de a se supune executarii silite (da nastere dreptului de a se opune executarii ).

Prescriptia produce si un alt efect, si anume stinge dreptul contribuabilului de a cere restituirea sumelor platite in plus la buget. Corelativ, organele fiscale au dreptul de a refuza restituirea acestor sume. Si in aceasta materie va fi aplicabila regula stabilita in dreptul civil, dupa indeplinirea termenului de prescriptie obligatia bugetara transformandu-se intr-o obligatie naturala. Potrivit art. 101 din O.G. nr. 11/1996, debitorul nu va putea cere restituirea sumelor platite in contul unor obligatii bugetare dupa implinirea termenului de prescriptie a obligatiilor.

Termenele de prescriptie stabilite in reglementarile fiscale incep sa curga din momentul in care creanta bugetara a devenit exigibila, adica din momentul in care statul ar fi putut trece la executarea silita a titlului de creanta bugetara.

Termenul general de prescriptie in privinta creantelor bugetare provenind din impozite si taxe, precum si din majorarile aferente, e de 5 ani de la data nasterii dreptului de a cere executarea silita.

Pentru alte categorii de creante bugetare, precum si pentru majorarile aferente, termenul de prescriptie e de 3 ani.

Prin O.G. nr. 11/1996 au fost abrogate o serie de termene speciale de prescriptie reglementate de unele acte normative in materia unor categorii de impozite.

O serie de acte reglementeaza si prescriptia dreptului statului de a stabili o sarcina fiscala in sarcina unui contribuabil.

In materia impozitului pe profit, O.G. nr. 70/1994 , stabileste ca termenul de prescriptie pentru stabilirea acestui impozit e de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declaratiei de impunere. In caz de evaziune fiscala, acest termen e de 10 ani (art. 27).

In cazul in care impozitele sau taxele locale nu au fost stabilite ca urmare a nedepunerii declaratiei sau a faptului ca datele declarate nu au corespuns realitatii, stabilirea sau modificarea acestor taxe sau impozite nu se poate face decat pe 2 ani anteriori celui in care a avut loc constatarea14.

In privinta impozitului pe venitul agricol, daca obligatia nu a fost stabilita la termenul prevazut sau datele declarate au fost eronate, stabilirea sau modificarea impozitului nu se poate face decit pe 3 ani anteriori celui in care s-a efectuat constatarea, acceptand perioada de scutire prevazuta de Legea nr. 18/1991.

Intreruperea prescriptiei extinctive.

Potrivit art.99 din O.G. nr 11/1996, intreruperea prescriptiei va interveni:

a) in cazurile si conditiile prevazute de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;

b) pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii, in orice alt mod, a datoriei;

c) pe data intocmirii actelor de constatare a insolvabilitatii debitorului;

d) pe data indeplinirii, in cursul executarii silite , a unui act de executare silita.

Suspendarea prescriptiei va interveni:

a) in cazurile si conditiile prevazute de lege pentru suspendarea prescriptiei dreptului la actiune;

b) in cazurile si conditiile in care suspendarea executarii silite e prevazuta de lege ori a fost dispusa de instanta judecatoreasca sau de alt organ competent;

c) cat timp amanarea sau esalonarea platii creantei are loc ca urmare a inlesnirilor la plata dispuse prin lege sau hotarare a guvernului, precum si pe timpul amanarii sau esalonarii aprobate de organul competent;

d) pe timpul cat debitorul s-a obligat sa faca plata datoriei printr-un angajament aprobat de organul competent;

e) cat timp debitorul, cu rea credinta, isi sustrage veniturile si bunurile de la executarea silita;

f) in perioada in care se poate relua executarea silita prin vindere la licitatie a bunurilor imobile ale debitorului urmarit.

5.4.Stingerea obligatiei bugetare prin scadere

Aceasta modalitate de stingere a obligatiei intervine cand contribuabilul -persoana fizica- a decedat fara sa lase avere, e insolvabil sau a disparut. Daca debitorul e persoana juridica, aceasta modalitate de stingere a obligatiei sale bugetare va interveni:

a) daca debitorul a fost supus procedurii de reorganizare si lichidare judiciara care a fost inchisa;

b) cand debitorul isi inceteaza existenta in alt mod si raman neachitate obligatiile bugetare.

Considerarea operatiunii de scadere ca fiind un mod de stingere a obligatiei e oarecum improprie, deoarece presupune scoaterea sumelor datorate de contribuabil din evidenta curenta si trecerea lor intr-o evidenta separata pana la implinirea termenului de prescriptie15.

In consecinta, in acest caz, stingerea obligatiei se face tot prin prescriptie.

Avind insa in vedere situatiile in care intervine operatiunea de scadere si procedura pe care o presupune, aceasta e analizata ca o modalitate de stingere a creantei bugetare.

a)Starea de insolvabilitate determina aplicarea procedurii speciale de scadere in urmatoarele situatii:

-debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile;

-in urma executarii silite creanta nu a fost acoperita in intregime;

-debitorul a disparut sau a decedat fara sa lase avere;

-debitorul nu e de gasit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut si la acestea ori in alte locuri unde exista indicii ca a avut bunuri, nu se gasesc bunuri urmaribile;

-debitorul a fost supus procedurii de reorganizare si lichidare judiciara, care a fost inchisa;

-debitorul persoana juridica isi inceteaza existenta si raman neachitate obligatii bugetare.

Constatarea starii de insolvabilitate se va face de catre organele financiare locale, nefiind necesara declararea sa printr-o hotarare judecatoreasca.

Organul financiar competent va solicita informatii de la organele financiare in raza carora debitorul a avut ultimul domiciliu, de la locul sau de munca, precum si de la orice persoana ce poate da relatii cu privire la veniturile sau bunurile debitorului. La declararea starii de insolvabilitate se vor avea in vedere constatarile organelor fiscale.

Daca rezulta ca debitorul nu obtine venituri sau nu detine bunuri sesizabile, se va intocmi un proces-verbal prin care e declarata starea de insolvabilitate a debitorului.

Pe baza acestui act, sumele datorate vor fi trecute intr-o evidenta separata. Dispozitia de trecere a acestor sume in evidenta separata va avea ca efect intreruperea termenului de prescriptie. Va incepe sa curga o noua prescriptie in ceea ce priveste obligatia respectiva.

Organele financiare au obligatia de a urmari situatia debitorului pana la implinirea termenului de prescrptie si de a relua cel putin o data pe an investigatiile pentru a se constata daca exista venituri sau bunuri sesizabile. Desfasurarea acestor investigatii nu reprezinta acte efective de executare si nu va avea ca efect intreruperea prescriptiei.

Daca se constata ca debitorul realizeaza venituri sau a dobandit bunuri sesizabile, creanta va fi trecuta din evidenta speciala in cea curenta si se vor lua masuri de executare silita.

Daca insolvabilitatea debitorului persista pana la implinirea termenului de prescriptie, se procedeaza la scaderea definitiva a creantei respective.

b) Disparitia debitorului poate duce in anumite situatii la imposibilitatea realizarii creantei bugetare, cand cel disparut nu a lasat venituri sau bunuri sesizabile.

Nu e necesara pentru desfasurarea operatiunii de scadere declararea judecatoreasca a disparitiei, fiind suficienta constatarea acesteia de catre organele financiare. Aceste organe au obligatia de a desfasura cercetari in vederea constatarii veniturilor sau bunurilor sesizabile ramase, precum si a gasirii celui disparut.

Cind se constata imposibilitatea realizarii creantei, sumele respective vor fi trecute din evidenta curenta intr-o evidenta separata, urmand ca investigatiile sa fie reluate cel putin o data pe an.

La implinirea termenului de prescriptie se va proceda la scaderea creantei bugetare.

c) Decesul debitorului. Daca debitorul a decedat fara sa lase avere, situatie constatata de organele financiare, creanta impotriva sa se va da la scadere, fara a se mai trece in prealabil in evidenta speciala.

De asemenea, creantele impotriva carora s-a facut contestatie la executare se pot trece in evidenta speciala numai dupa solutionarea contestatiei prin hotarare judecatoreasca definitiva.

5.5.Stingerea obligatiei bugetare prin compensare

Intervine cand un contribuabil a platit bugetului de stat o suma nedatorata sau a platit mai mult decit datora. Sumele se vor compensa cu alte obligatii fiscale ale contribuabilului, restante sau viitoare16.

Compensarea e alternativa cu restituirea acestor sume.

Se poate considera ca debitorul efectueaza o plata nedatorata in urmatoarele situatii:

a) cand nu exista titlu de creanta bugetara;

b) cand titlul a fost emis ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale;

Contribuabilul poate plati mai mult decit datoreaza fie ca urmare a unei erori de calcul, fie datorita altor imprejurari, cum ar fi modificarea ulterioara a obligatiei sale prin solutionarea unei contestatii impotriva actului constatator al obligatiei.

Termenul de ” compensare” e folosit in aceasta materie intr-un sens diferit de cel consacrat in dreptul civil, deoarece operatiunea de compensare in dreptul fiscal nu presupune existenta unor creante reciproce, cum e cazul dreptului civil, ci creantele ce se compenseaza apartin aceluiasi creditor -statul- iar obligatia de plata revine aceluiasi debitor -contribuabilul.

In civil, compensarea e modul de stingere a obligatiilor ce consta in stingerea a doua obligatii reciproce, pana la concurenta celei mai mici dintre ele. Prin ipoteza, compensarea presupune existenta a doua raporturi juridice obligationale distincte, in cadrul carora aceleasi persoane sunt creditor si debitor, una fata de cealalta.

Sumele platite in plus sau care reprezinta o plata nedatorata se compenseaza, potrivit art.87 din O.G. nr. 11/1996, astfel:

-cu obligatiile restante din anii precedenti;

-cu obligatiile scadente in anul in curs;

-cu obligatiile viitoare, numai la cererea contribuabilului.

Obligatiile restante cu care se face compensarea include atat debitul provenit din impozite, taxe si alte venituri cat si majorarile de intarziere aferente acestora.

Compensarea va opera in privinta obligatiilor restante in masura in care nu s-a implinit termenul de prescriptie a acestor obligatii, specific fiecarei categorii de venituri bugetare.

Taxele percepute prin aplicarea de timbre fiscale mobile nu se pot restitui, deoarece timbrele odata anulate nu mai pot fi folosite.

Nu e necesar ca obligatiile ce se compenseaza sa aiba aceeasi natura juridica, fiind suficient ca ele sa revina aceluiasi subiect si sa reprezinte obligatii bugetare. S-a renuntat astfel la facilitatea pe care o acordau prevederile H.C.M. nr. 793/1960 in sensul posibilitatii compensarii sumelor platite in plus cu obligatiile ce reveneau membrilor familiei sale cu care gospodarea impreuna.

Compensarea se realizeaza de catre organele financiare, din oficiu sau la cererea contribuabilului, in termen de 30 de zile de la inregistrarea acestei cereri. Contribuabilul va fi instiintat despre faptul ca in privinta obligatiilor sale a intervenit compensarea, in termen de 7 zile de la efectuarea acestei operatiuni.

Prin O.G. nr. 11/1996 se instituie un termen general de prescriptie a dreptului de a cere compensarea sau restituirea sumelor platite in plus bugetului, fiind abrogate toate termenele speciale .

Acest termen general de prescriptie este de 3 ani si incepe de la data incheierii anului financiar in care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire. Dreptul contribuabilului de a solicita compensarea sau restituirea ia nastere in momentul in care a facut o plata nedatorata catre bugetul de stat.

5.6. Executarea silita a obligatiilor bugetare

Cand contribuabilii nu si-au executat obligatiile la data la care acestea au devenit exigibile, ia nastere la aceasta data dreptul statului de a trece la executarea silita a creantelor bugetare. Datorita caracterului executoriu al titlului de creanta bugetara, procedura de executare silita desfasurata de organele financiare nu e precedata de o alta procedura cu caracter judiciar.

Actul ce reglementeaza executarea silita a creantelor bugetare e O.G. nr. 11/1996, ce a abrogat Decretul nr. 221/1960. Ordonanta se completeaza cu Codul de procedura civila17.

Art. 114 din Ordonanta dispune ca executarile silite ce se afla in curs la data intrarii in vigoare a acestui act vor fi continuate potrivit noii proceduri, actele indeplinite anterior pastrandu-si insa valabilitatea. Tremenele care au inceput sa curga inainte de data intrarii in vigoare a noului act vor urma regimul juridic in vigoare la data la care au inceput sa curga.

Datorita faptului ca obiectul obligatiei il reprezinta o suma de bani, executarea silita se va face intotdeauna in natura si nu prin echivalent.

5.6.1.Conditiile declansarii executarii silite

Pentru a se putea trece la executarea silita e necesar sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii18:

a) sa existe titlu de creanta bugetara. Acesta reprezinta actul juridic prin care se constata si se individualizeaza obligatia de a plati o anumita suma catre buget.

Conditia e prevazuta expres in art. 25 din O.G. nr. 11/1996, potrivit caruia ”executarea silita a creantelor poate fi pornita numai in temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii ori a unui alt inscris caruia legea ii recunoaste caracterul de titlu executoriu”19.

Pentru obligatiile ce au ca obiect impozite, taxe, amenzi, majorari de intarziere si alte sume datorate si neachitate la termenul legal de plata, titlu executoriu il constituie actul emis sau aprobat de organul competent prin care se stabilesc aceste obligatii.

In lipsa acestui titlu, obligatia nu e individualizata si prin urmare nu se cunoaste intinderea ei. In aceste conditii e evident ca nu se poate trece la executarea silita atata timp cat nu e stabilita cu certitudine obligatia ce urmeaza a fi executata.

Isi va gasi aplicare si in aceasta materie principiul stabilit in art. 379 din Codul de procedura civila, potrivit caruia nu se poate executa silit o creanta ce nu e lichida.

b) creanta bugetara sa fie exigibila. Momentul exigibilitatii creantei e reglementat in actele normative ce instituie venituri bugetare pentru fiecare asemenea categorie de venituri.

Consideram ca o creanta poate deveni exigibila inainte de termenul fixat de lege daca contribuabilul e un comerciant impotriva caruia s-a declansat procedura reorganizarii potrivit Legii nr. 64/1995. Art. 36 prevede ca odata cu declararea creantelor de catre toti creditorii ale caror creante sunt anterioare datei incetarii platilor, creantele catre buget sunt luate in considerare cu titlu provizoriu pentru cuantumul declarat de debitor. Daca ulterior se constata ca declaratia a fost inexacta, creantele se vor modifica in mod corespunzator.

Desi legea nu prevede expres, consideram ca odata cu data incetarii platilor debitorul va pierde beneficiul termenului iar creantele impotriva sa vor deveni exigibile, chiar daca sunt afectate de un termen suspensiv.

Daca intre momentul emiterii titlului de creanta si momentul in care actul normativ prevede exigibilitatea obligatiei exista un termen, creanta va fi afectata de un termen suspensiv prevazut in favoarea contribuabilului.

In lipsa unei prevederi exprese si in aceasta materie isi vor gasi aplicarea prevederile art. 1025 Cod civil, astfel incat debitorul insolvabil (in situatia precizata comerciantul se afla in stare de incetare de plati) va pierde beneficiul termenului, iar creanta statului va deveni astfel exigibila inainte de termenul stabilit in actul normativ care o instituie.

Desi dispozitiile Legii nr 64/1995 privnd procedura reorganizarii si lichidarii judiciare nu o prevad expres, art. 102 din O.G. nr. 11/1996 stabileste ca organele financiare au posibilitatea de a solicita instantelor judecatoresti inceperea procedurii de reorganizare si lichidare judiciara in privinta comerciantilor ce nu si-au executat obligatiile bugetare.

Cererea va putea fi facuta in fata instantei judecatoresti numai cu aprobarea Min. Finantelor, organele financiare fiind scutite de depunerea vreunei cautiuni.

In privinta persoanelor fizice insolvabile se va aplica procedura speciala de stingere a obligatiei prin scadere, reglementata prin art. 93 din O.G. nr. 11/1996.

c) dreptul statului de a incepe executarea silita sa nu se fi prescris.

Implinirea termenului de prescriptie stabilit de actele normative da dreptul contribuabilului de a se opune executarii silite declansate impotriva sa.

Organul de executare va inceta deindata procedura de executare silita in cazul in care debitorul isi executa obligatia de plata a creantei, iar odata cu aceasta achita si majorarile de intarziere, dobanzile, cheltuielile de executare si orice alte obligatii de plata conexe obligatiei bugetare stabilite in sarcina sa.

5.6.2.Subiectele executarii silite

Executarea silita a oblgatiei bugetare se desfasoara cu participarea subiectelor raportului juridic bugetar- creditorul (statul, prin organele financiare) si debitorul (contribuabilul), la care se adauga instanta judecatoreasca.

a) Statul-creditor va executa silit creanta sa prin organele de executare prevazute de art. 24 din O.G. nr. 11/1996 :

-organele de specialitate ale directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene si a Municipiului Bucuresti;

-unitatile subordonate acestora;

-pentru creantele determinate in vama, unitatile subordonate Directiei generale a vamilor;

-directia de specialitate din cadrul Min. Finantelor.

Personalul din cadrul acestor organe de executare, va fi considerat ca indeplinind o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat.

Competenta organelor de executare.

Organul financiar ce e competent in privinta executarii creantei va avea aceeasi competenta si in privinta creantelor nascute in legatura cu aceastea (cheltuieli de executare, de judecata,etc.).

Competenta teritoriala va reveni organelor in a caror raza teritoriala se gasesc bunurile supuse urmaririi, intreaga procedura de executare fiind coordonata de organul in raza carui isi are sediul sau domiciliul debitorul.

Organul de executare ce coordoneaza desfasurarea intregii proceduri va sesiza in scris toate celelalte organe de executare, comunicandu-le titlul executoriu in copie certificata, situatia debitorului, contul in care se vor varsa sumele incasate in urma executarii silite, precum si orice date utile privind identificarea debitorului si a bunurilor ori veniturilor sale.

Daca exsista o pluralitate de debitori solidari, organul de executare coordonator va fi cel in raza caruia isi are domiciliul sau sediul debitorul despre care exista indicii ca detine mai multe venituri sau bunuri urmaribile.

Organul de executare coordonator va inscrie intregul debit in evidentele sale si va incepe executarea silita, comunicand celorlalte organe de executare (in a caror raza se afla domiciliul sau sediul celorlalti codebitori) titlul executoriu in copie certificata, situatia debitorului, contul in care vor fi varsate sumele realizate, precum si orice alte date utile.

Organele astfel sesizate vor inscrie debitul intr-o evidenta nominala si vor incepe executarea silita, comunicand lunar organului coordonator sumele realizate in urma executarii silite.

Daca organul coordonator ce tine evidenta debitului si a masurilor de executare silita, constata ca a fost acoperita intreaga creanta bugetara, va cere in scris celorlalte organe de executare sa inceteze executarea silita. Nerespectarea acestei obligatii va atrage raspunderea organului financiar respsctiv pentru eventualele daune cauzate debitorului.

Atributiile organelor de executare

Au obligatia de a face demersurile pentru identificarea domiciliului sau sediului debitorului, precum si a bunurilor si veniturilor lui ce pot fi urmarite silit.

Daca debitorul nu e gasit, organul de executare va cere concursul organelor de politie si va cere relatii la Registrul Comertului sau la orice persoana fizica sau juridica in vederea determinarii locului unde se afla debitorul si obtinerii oricaror date necesare in legatura cu acesta.

Daca cu ocazia acestor cercetari se constata ca domiciliul sau sediul se afla in raza teritoriala a altui organ de executare, titlul executoriu impreuna cu dosarul executarii vor fi trimise acestuia.

Art.30 din O.G. nr. 11/1996 instituie obligatia organelor de politie, a altor organe competente, precum si a persoanelor fizice sau juridice carora organele de executare le solicita informatii de a pune datele la dispozitia acestora, fara perceperea vreunei taxe sau a unui tarif.

Aceeasi obligatie o au si bancile, care, la cererea organului de executare si cu respectarea secretului bancar, vor trebui sa-I furnizeze in scris datele solicitate.

Organele de executare vor putea cere sprijinul politiei in luarea masurilor de executare silita.

Limitele competentei acordate organelor de executare sunt stabilite de art. 35 si 36 din O.G. nr. 11/1996, acestea avand urmaoarele drepturi:

a) de a intra in orice incinta de afaceri a debitorului, persoana juridica, sau in alte incinte ale acestuia, in scopul identificarii bunurilor sau valorilor ce pot fi executate silit;

b) de a intra in toate incaperile in care se gasesc bunuri sau valori ale debitorului persoana fizica si de a cerceta toate locurile in care acesta isi pastreaza bunurile.

Conform principiilor constitutionale, organul de executare poate intra in incaperile ce reprezinta domiciliul sau resedinta unei persoane fizice numai cu consimtamantul acesteia. Daca o persoana refuza sa permita accesul in aceste incaperi, se va cere autorizarea instantei judecatoresti, fiind aplicabile dispozitiile Codului de procedura civila privind ordonanta presidentiala;

c) de a solicita si de a cerceta orice document sau element material ce poate constitui o proba in determinarea bunurilor apartinind debitorului ce pot face obiectul urmaririi silite.

Reprezentantii organului de executare pot intra in locuinta, in incinta de afaceri sau in alta incapere a debitorului in orice zi lucratoare, intre orele 8 si 18. Executarea inceputa va putea continua in aceeasi zi sau in zilele urmatoare.

In situatii temeinic justificate de pericolul instrainarii unor bunuri, accesul in incaperile debitorului va putea avea loc si la alte ore , precum si in zilele nelucratoare, in baza unei autorizari date de instanta judecatoreasca pe calea ordonantei presidentiale.

In absenta debitorului sau in situatia in care acesta refuza accesul in oricare din incaperile sale, altele decit cele care constituie domiciliul (sediul) sau resedinta sa, reprezentantii organului de executare vor putea intra in aceste incaperi numai in prezenta unui reprezentant al politiei si a doi martori majori.

Pluralitatea de creditori. Distribuirea sumelor realizate din valorificarea bunurilor debitorului.

Daca asupra bunurilor ce fac obiectul executarii silite se desfasoara si alte proceduri de urmarire, executarea se va face pentru toate creantele conform O.G. nr. 11/1996.

Cand pe langa stat exista mai multi creditori urmaritori, o problema importanta o reprezinta distribuirea sumelor obtinute in urma valorificarii bunurilor executate silit.

Potrivit art. 71 din O.G. nr. 11/1996, daca la executare participa mai multi creditori urmaritori, si cand pana la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate au depus si alti creditori titlurile lor, suma obtinuta din valorificarea bunurilor va fi repartizata potrivit urmatoarei ordini de preferinta:

a) creantele reprezentand cheltuielile de orice fel, facute cu urmarirea si conservarea bunurilor al carui pret se distribuie;

b) creantele reprezentand salarii si alte datorii asimilate acestora, pensii, pensii pentru prevenirea imbolnavirilor, acordate de asigurarile sociale de stat, precum si creantele reprezentand obligatia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii;

c) creante rezultand din obligatii de intretinere, alocatii pentru copii sau de plata a altor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;

d) creantele statului provenite din taxe, impozite si din alte obligatii fiscale, din contributii la bugetul asigurarilor sociale de stat, precum si la fondurile speciale;

e) creante rezultand din imprumuturi acordate de stat;

f) creante reprezentand despagubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietatii publice prin fapte ilicite;

g) creante rezultand din imprumuturi bancare, din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii;

i) alte creante.

Insituatia in care exista mai multe creante de acelasi rang, suma realizata se repartizeaza intre creditori, proportional cu creanta fiecaruia, in masura in care nu exista o dispozitie legala contrara.

Creditorii ce nu au participat la procedura executarii silite a bunurilor mobile pot depune titlul ce le constata creanta pana la intocmirea de catre organele fiscale a procesului-verbal de distribuire a pretului.

Organul de executare va putea trece la distribuirea sumelor din executare numai dupa trecerea unui termen de 15 zile de la data cand suma a fost depusa, instiintand despre aceasta partile si creditorii ce si-au depus titlurile executorii.

Daca exista creditori ce au asupra bunului vandut drepturi de preferinta conservate potrivit legii, creantele lor vor fi platite inaintea celor prevazute de art. 71 al. 1 lit. g (creantele rezultand din imprumuturi bancare, din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii).

Creantele garantate prin ipoteca sau gaj vor fi platite din pretul bunurilor afectate garantiei, cu preferinta fata de cele prevazute de art. 71 al.1 lit.b-i inclusiv, daca restul bunurilor sau veniturilor urmaribile asigura plata acestor din urma creante. In caz contrar, plata fiecarei creante se va face potrivit ordinii de preferinta aratate mai sus.

Creantele accesorii creantelor principale (cheltuieli de judecata, dobanzi etc), prevazute in titlu executoriu, vor fi acoperite in aceeasi ordine de preferinta ca si creanta principala.

Se va intocmi un proces-verbal in care se va consemna modul de eliberare sau distribuire a sumelor rezultate in urma executarii silite, proces ce va trebui semnat de toti participantii la eliberarea sau distribuirea acestor sume. Aceste persoane vor putea cere sa se consemneze in procesul verbal obiectiile lor in legatura cu modul de eliberare sau distribuire rezultate in urma executarii silite.

b)Debitorul va fi contribuabilul (persoana fizica sau juridica de drept privat) in sarcina caruia a fost stabilita in mod unilateral obligatia de a plati impozite si taxe catre bugetul de stat.

Daca debitorii nu isi executa obligatiile, la plata sumelor cuvenite bugetului sunt obligati:

a) mostenitorul care a acceptat succesiunea debitorului;

b) persoanele ce si-au asumat obligatia bugetara prin angajament de plata sau printr-un act de garantie incheiat in forma autentica;

c) cel ce preia patrimoniul persoanei juridice supuse reorganizarii.

In legea romana, un caz de solidaritate a debitorilor e determinat de raspunderea solidara si nelimitata ce revine asociatilor in nume colectiv si asociatilor comanditati din asociatiile in comandita simpla si in comandita pe actiuni (art. 55, 60 si 136 din Legea nr. 31/1990). Desi calitatea de contribuabil va apartine persoanei juridice -societatea comerciala- va putea fi angajata raspunderea subsidiara a asociatilor ce raspund nelimitat, in masura in care patrimoniul societatii e insuficient pentru acoperirea creantelor bugetare.

5.6.3. Obiectul executarii silite

Executarea se desfasoara asupra elementelor active ale patrimoniului debitorului, respectiv veniturile banesti si bunurile sale. Potrivit art. 32 din O.G. nr 11/1996, executarea va avea ca obiect toate bunurile si veniturile debitorului ce pot fi urmarite potrivit legii.

Potrivit acestei Ordonante si Codului de procedura civila, anumite categorii de venituri si bunuri nu pot fi supuse executarii silite.

Veniturile contribuabilului

Potrivit art. 409 Cod proc. Civ., pot fi urmarite silit urmatoarele categorii de venituri ale contribuabilului:

a) salariile si celelalte venituri banesti ale angajatilor pina la 1/5 din salariul lunar net;

b) sumele cuvenite in baza dreptului de autor sau inventator, remuneratia membrilor cooperativelor mestesugaresti, si pensiile de orice fel , in aceeasi proportie de 1/5;

Toate celelalte venituri banesti pot fi urmarite fara restrictii.

Daca exista mai multe urmariri asupra aceluiasi salariu, acestea pot fi acoperite toate numai pana la o suma ce nu depaseste ½ din salariu lunar net si cu respectarea urmatoarei ordini de preferinta:

a) obligatiile de intretinere;

b) plata despagubirilor pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vatamari corporale;

c) plata datoriilor catre stat izvorate din impozite si taxe;

d) plata despagubirilor pentru repararea pagubelor pricinuite proprietatii publice;

e) toate celelalte datorii20.

Nu pot fi urmarite urmatoarele categorii de venituri:

a) ajutoarele sociale (pentru incapacitate de munca, somaj, in caz de deces, pentru sarcina si lehuzie, ingrijirea copilului bolnav, etc.);

b) compensatia acordata angajatilor in caz de desfacere a contractului de munca pe baza oricaror dispozitii legale;

c) diurnele si orice indemnizatii cu destinatie speciala;

d) bursele de studii.

B.Bunurile contribuabilului

Potrivit art. 32 din O.G. nr. 11/1996, in cazul debitorului persoana fizica nu pot fi urmarite silit pentru realizarea creantelor statului urmatoarele categorii de bunuri:

a) orice fel de bunuri mobile ce servesc la continuarea studiilor si formarea profesionala, si la exercitarea profesiei sau a altei ocupatii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare activitatii agricole, cum sunt uneltele, semintele, furajele si animalele de productie si de lucru;

b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al lui sau al familiei sale si obiectele de cult religios, daca nu sunt mai multe de acelasi fel;

c) alimente necesare lui si familiei lui pe timp de 2 luni, iar daca debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimente necesare pana la noua recolta;

d) combustibilul necesar pentru incalzit si prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarna;

e) casa locuita de debitor si familia sa, impreuna cu anexele ei si terenul din jur. Cand casa are mai multe locinte, se excepteaza de la urmarire numai locuinta ocupata de debitor si familia sa, precum si terenul si anexele corespunzatoare acestei locuinte;

f) obiectele necesare persoanelor handicapate sau destinate ingrijirii celor bolnave.

Toate celelalte bunuri, mobile sau imobile, sau venituri ale contribuabilului pot fi supuse urmaririi silite numai in limita valorii necesare stingerii creantei.

Masurile asiguratorii

Prin masurile asiguratorii se urmareste in cazul actiunilor reale evitarea disparitiei sau degradarii bunului ce formeaza obiectul litigiului, iar in cazul actiunilor personale impiedicarea diminuarii activului patrimonial al debitorului21.

Instituirea acestora , ca procedura prealabila inceperii executarii silite, poate fi solicitata de organele de executare instantei judecatoresti competente, numai pentru creantele ce se stabilesc de catre instanta.

Pentru asigurarea realizarii creantei asupra stabilirii careia se va pronunta insatanta, odata cu introducerea actiunii impotriva debitorului, organul de executare va putea solicita luarea de masuri asiguratorii.

Potrivit art. 16 din O.G. nr. 11/1996, masurile asiguratorii sunt:

-poprirea asiguratorie asupra veniturilor debitorului;

-sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile;

-ipoteca asiguratoare asupra bunurilor imobile.

Prin aceste masuri, bunurile sau veniturile respective vor fi indisponibilizate in masura necesara realizarii creantei.

Instanta dispune luarea masurilor prin incheiere, fara ca organul de executare ce le-a cerut sa fie obligat la plata unei cautiuni. Procedura infiintarii masurilor asiguratorii are caracter necontencios, potrivit art. 331 Cod proc. Civ. si prin urmare se va desfasura fara citarea partilor. Incheierea instantei va fi pronuntata in camera de consiliu, fiind supusa cailor de atac potrivit regulilor aplicabile in materia necontencioasa, potrivit art. 336 Cod proc. Civ..

Masurile astfel dispuse vor fi aduse la executare de catre organul de executare, ce va urma procedura stabilita pentru executarea silita a creantelor bugetare, incheind un proces-verbal in care se va consemna toate operatiunile efectuate.

La infiintarea ipotecii asiguratorii, se va trimite un exemplar al procesului-verbal si o copie certificata a incheierii instantei organului de executare in a carui raza teritoriala e situat imobilul, care va solicita efectuarea inscriptiei ipotecare.

Orice acte de dispozitie incheiate de debitor dupa luarea inscriptiei ipotecare va fi lovit de nulitate.

Daca bunurile ce fac obiectul sechestrului asigurator constau in obiecte din metale rare sau pietre pretioase, titluri de valoare, obiecte de arta si colectii de valoare, precum si din obiecte de muzeu, vor fi ridicate in mod obligatoriu. Acestea, vor fi depuse in termen de 48 de ore, la unitatile B.N.R., sau vor fi date in custodie muzeelor sau altor unitati abilitate. Mijloacele de plata straine vor fi sechestrate si ridicate obligatoriu, in 48 de ore fiind depuse la banca abilitata sa faca operatiuni in valuta. Sumele in lei vor fi consemnate la unitatile abilitate, pe numele debitorului.

Daca se gasesc bunuri detinute cu incalcarea legii, organul de executare va sesiza organele competente, in vederea luarii masurilor corespunzatoare.

Unitatea la care bunurile sau banii au fost depuse le va pastra la dispozitia organului ce a dispus masurile asiguratorii, pana la solutionarea definitiva a cauzei. In 3 zile de la data depunerii, actul ce o constata va fi predat instantei ce a incuviintat masurile.

Se va putea cere instantei completarea masurilor dispuse anterior, daca prin aceste masuri nu se asigura realizarea integrala a creantei, iar organul constata existenta altor venituri sau bunuri ale debitorului ce pot constitui obiectul acestor masuri.

Cand valoarea bunurilor debitorului nu acopera creanta, masurile pot fi aplicate si asupra bunurilor comune ale debitorului si sotului acestuia. La cererea oricarei parti instanta va putea decide impartirea bunurilor comune.

Impotriva aplicarii masurilor asiguratorii, orice persoana interesata poate face contestatie la instanta ce a incuviintat luarea acestor masuri.

5.6.4. Formele si procedura executarii silite

Modalitatile de executare silita a creantelor fiscale ale statului reglementate prin Decretul nr. 221/1960, ce reprezinta dreptul comun in aceasta materie, sunt urmatoarele:

executarea silita prin poprire

executarea silita a bunurilor mobile

executarea silita a bunurilor imobile

Aceste forme se pot utiliza succesiv sau concomitent, nemairespectandu-se ordinea de mai sus, asa cum se intampla in regimul instituit prin reglementarea anterioara22.

Daca in procedura executarii silite bunurile debitorului nu au putut fi valorificate, executarea inceteaza si bunurile vor fi restituite acestuia, urmand insa ca el sa suporte toate cheltuielile pricinuite de executare pana in momentul restituirii bunurilor.

Dispozitii comune tuturor formelor de executare silita.

Acte premergatoare executarii

Cand la scadenta, contribuabilul nu executa creanta, organul de executare ii va trimite o instiintare de plata prin care i se va notifica suma datorata bugetului.

In 15 zile de la primire, trebuie sa-si execute obligatia sau sa prezinte dovada executarii obligatiei, daca executarea a intervenit anterior datei la care i-a fost comunicata instiintarea de plata.

Declansarea procedurii de executare silita. Somatia.

Neexecutarea obligatiei in termen de 15 zile de la comunicarea instiintarii de plata duce la declansarea executarii silite, utilizandu-se una din cele trei forme prevazute de O.G.nr. 11/1996. Inainte insa de aceasta, se va proceda la comunicarea catre debitor a unei somatii. Aceasta cuprinde datele de identificare ale debitorului, data emiterii, semnatura si stampila organului de executare si va fi insotita de o copie certificata dupa titlul executoriu.

In 15 zile debitorul trebuie sa-si execute obligatia bugetara.

Somatia reprezinta, pentru toate modalitatile de executare silita, actul incepator al executarii.

Comunicarea somatiei se poate face astfel:

-prin posta, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire;

-prin functionarii organelor de executare, aplicand prevederile Codului de proc. Civ. privind comunicarea citatiilor si a altor acte de procedura civila23.

-prin publicitate in cotidiene de larga circulatie. Aceasta se poate folosi si cand nu se cunoaste domiciliul debitorului, fapt ce rezulta din aplicarea prin asemanare a art. 95 Cod proc. Civ., in virtutea trimiterii pe care o face art. 23 din O.G. nr 11/1996 la prevederile Codului de proc. Civ.

Dovada comunicarii somatiei se inscrie in evidentele organului de executare si va fi pastrata in dosarul de executare.

Dupa aceasta etapa se va putea folosi, succesiv sau concomitent, una dintre modalitatile de executare reglementate de O.G. nr. 11/1996.

5.6.5.Modalitati de executare silita

Poprirea

Reprezinta o forma de executare silita prin care creditorul urmareste sumele pe care o terta persoana le datoreaza debitorului urmarit. Consta in indisponibilizarea sumelor de bani sau efectelor (titluri de valoare), pe care debitorul le are de primit de la un tert debitor al sau, pentru ca ulterior, dupa obtinerea titlului executoriu, creditorul sa-si indestuleze creanta din aceste sume24.

Presupune de regula 3 subiecte:

-creditorul popritor( cel ce solicita infiintarea popririi);

-debitorul poprit (cel ce e obligat fata de creditorul popritor)

-tertul poprit (e debitorul contribuabilului)

De esenta popririi este existenta a trei raporturi juridice: se poate distinge raportul existent intre creditorul popritor si debitorul poprit si cel existent intre debitorul poprit si tertul poprit (ambele sint raporturi directe, preexistente infiintarii popririi), iar in momentul infiintarii popririi ia nastere si un al treilea raport, cel intre creditorul popritor si tertul poprit.

Calitatea de creditor o are statul, debitorul poprit e contribuabilul, iar tertul poprit va fi un debitor al contribuabilului.

Pot fi supuse urmaririi orice venituri sau disponibilitati in lei si in valuta, datorate cu orice titlu debitorului de catre terti.

Procedura executarii silite prin poprire25 cuprinde urmatoarele etape:

a) Infiintarea popririi, e decisa de organul urmaritor, dupa expirarea termenului la care obligatia trebuia executata si se realizeaza prin comunicarea catre tertul poprit a unei adrese impreuna cu o copie certificata a titlului executoriu.

Debitorul va fi instiintat pentru a i se da posibilitatea de a contesta masurile de executare nelegale.

Poprirea nu e supusa validarii, ea devine executorie cand tertul poprit a primit comunicarea de infiintare a popririi.

Daca, anterior inceperii executarii silite, poprirea a fost infiintata ca masura asiguratorie, ea va deveni executorie prin comunicarea unei copii certificate a titlului executor tertului poprit si instiintarea despre aceasta a debitorului.

b )Tertul poprit are obligatia ca in termen de 5 zile de la comunicarea infiintarii popririi sa instiinteze organul de excutare daca datoreaza sau nu vreo suma de bani debitorului.

Poprirea se considera infiintata cand tertul poprit, prin instiintarea trimisa organului de executare, confirma ca datoreaza suma ce urmeaza a fi indisponibilizata, sau la data expirarii termenului de 5 zile in care tertul poprit trebuie sa comunice aceasta instiintare.

Daca tertul nu face aceasta comunicare sau sustine ca nu datoreaza nimic, precum si in situatia in care nu indisponibilizeaza sumele ce fac obiectul popririi, orice parte interesata va sesiza judecatoria in a carei raza isi are sediul tertul poprit.

Instanta astfel sesizata va cita de urgenta creditorii urmaritori, pe debitor si pe tertul poprit. Daca rezulta ca tertul poprit e debitorul contribuabilului urmarit, instanta mentine poprirea, iar in caz contrar o va desfiinta26.

Daca suma datorata de tertul poprit debitorului urmarit e prea mica pentru acoperirea creantei si daca exista bunuri mobile sau imobile ale debitorului ce pot fi urmarite, se va renunta la poprire, urmand a fi folosite celelalte forme de executare silita.

c) Tertul poprit e obligat ca imediat dupa infiintarea popririi sa retina sumele respective si sa le verse in conturile indicate de organele de executare. Noua reglementare a renuntat la precizarea unui termen inauntrul caruia tertul poprit trebuie sa retina si sa verse aceste sume, adoptand un termen imprecis.

Cand sumele datorate sunt poprite de mai multi creditori, tertul poprit va anunta acest lucru creditorilor si daca ei nu se inteleg asupra impartirii sumelor retinute, va consemna sumele respective la unitati de specialitate.

La cererea oricarui creditor sau a organului de executare, judecatoria va proceda la impartirea sumelor, potrivit ordinii de preferinta a creditorilor stabilite de art. 71 din O.G. nr. 11/1996.

Cand tertul poprit e o banca la care debitorul isi are conturile, in noua reglementare s-a introdus procedura de realizare a creantelor prin decontare bancara. Organul de execuatre va comunica bancii o copie certificata a titlului executoriu, debitorul fiind instiintat despre aceasta masura. Prin comunicarea catre banca a titlului executoriu, sumele existente in contul debitorului vor fi indisponibilizate.

Din momentul indisponibilizarii sumelor si pana la acoperirea integrala a creantei, banca nu va putea face nici o plata care ar putea diminua aceste sume.

Daca debitorul isi executa obligatia de plata in termen de 15 zile prevazute in somatia comunicata de organul de executare, indisponibilizarea inceteaza total sau partial, corespunzator sumei achitate.

Cand banca nu poate acoperi in aceeasi zi creanta din sumele indisponibilizate, va urmari executarea creantei din incasarile zilnice realizate in contul debitorului.

Contestatia la poprire

Organul de executare si orice alta persona interesata pot invoca in fata instantei judecatoresti in a carei raza isi are domiciliul sau sediul tertul poprit orice neregularitati in legatura cu poprirea. Pe baza probelor, instanta va putea mentine poprirea, stabilindu-i limitele si masurile de executare ce pot fi intreprinse, sau o va putea desfiinta. Judecarea se va face cu precadere.

Exista si posibilitatea instantei de a aplica tertului poprit o amenda civila intre 50.000si 100.000 lei, cand acesta nu isi respecta obligatiile ce ii revin privind efectuarea instiintarilor, retinerilor, pentru neandeplinirea oricarei alte obligatii ce-i revine in legatura cu poprirea.

Pe aceasta cale, se poate invoca lipsa titlului executor, ca poprirea a fost infiintata peste cota urmaribila, precum si nelegalitatea masurilor de executare silita.

Pe parcursul judecarii contestatiei, instanta poate suspenda executarea, chiar fara cautiune.

Executarea silita mobiliara

Urmarirea bunurilor mobile ale debitorului reprezinta o modalitate de executare silita indirecta a creantei bugetare. Bunurile sunt valorificate prin licitatie sau prin alte modalitati, suma obtinuta fiind destinata a acoperi obligatia de plata ce revine debitorului urmarit.

Procedura executarii silite mobiliare27 cuprinde urmatoarele etape:

a)Somatia de plata. Organele financiare vor declansa procedura executarii silite mobiliare prin somatia de plata adresata debitorului in sensul indeplinirii obligatiei bugetare.

b)Identificarea bunurilor mobile urmaribile. Dupa identificare se vor selectiona bunurile asupra carora se va aplica sechestrul, in functie de valoarea necesara acoperirii obligatiei.

c)Aplicarea sechestrului se face printr-un proces-verbal de sechestru, ce va cuprinde, potrivit art. 46 din O.G. nr. 11/1996:

-denumirea organului de executare;

-indicarea locului, zilei si orei la care s-a aplicat sechestrul;

-numele celui ce aplica sechestrul, nr. legitimatiei si functia acestuia;

-precizarea titlului executoriu in baza caruia se face executarea;

-sumele datorate, inclusiv majorarile de intarziere, precum si actul in baza caruia a fost stabilita obligatia;

-numele, prenumele si domiciliul debitorului, persoana fizica, ori, in lipsa acestuia, a persoanei majore ce locuieste impreuna cu debitorul sau denumirea si sediul debitorului, ale altor persoane majore ce au fost de fata la aplicarea sechestrului, si alte elemente de identificare a acestor persoane;

-data si nr. de inregistrare a somatiei de plata;

-descrierea bunurilor sechestrate pentru identificare si individualizare, uzura, semnele particulare, si daca s-au luat masuri spre neschimbare (punere de sigilii, custodie, ridicarea bunurilor);

-obiectii facute de persoanele de fata la aplicarea sechestrului;

-valoarea estimativa a fiecarui bun si valoarea totala;

-numele, prenumele si adresa persoanei in custodia careia s-au lasat bunurile, precum si locul lor de depozitare;

-mentiunea debitorului ca bunurile nu au mai fost sechestrate in prealabil;

-semnatura reprezentantului organului de executare ce a aplicat sechestrul, a debitorului sau, in lipsa acestuia, a persoanei majore ce locuieste impreuna cu acesta, a celor ce au asiatat la aplicarea sechestrului, semnatura custodelui cand e cazul.

Debitorul nu poate dispune de bunurile sechestrate decat cu aprobarea organuluide executare.

Bunurile vor putea fi lasate fie in custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate, sau pot fi ridicate si depozitate de catre organul de executare.

Cand custode e stabilit un tert, i se va stabili o indemnizatie in functie de activitatea depusa.

Sechestrul poate fi aplicat si odata cu somatia de plata, cand nu au fost luate masuri asiguratorii pentru realizarea integrala a creantei si odata cu inceperea executarii silite se constata pericolul evident de instrainare, substituire sau sustragere de la urmarire a bunurilor debitorului.

Aplicarea sechestrului odata cu inceperea executarii silite e o masura de exceptie si competenta nu va apartine organului de executare, ci va fi necesara autorizarea data de instanta de judecata si se vor aplica prevederile Codului de proc. Civ. referitoare la ordonanta presidentiala. In lipsa unei mentiuni exprese a art. 48 din O.G. nr 11/1996, vor fi aplicabile dispozitiile Codului de proc. Civ. In materie de competenta, instanta competenta va fi cea de la domiciliul debitorului.

Daca intre bunurile sechestrate se afla si bunuri ce fac obiectul gajului ce garanteaza executarea creantelor altor creditori, se va trimite si acestora o copie a procesului-verbal de sechestru.

Bunurile debitorului pot face obiectul mai multor urmariri silite, asupra lor putand fi instituite mai multe masuri de sechestru. Daca se constata ca bunurile fac obiectul unui sechestru anterior, se va consemna aceasta situatie in procesul-verbal de sechestru, la care se va anexa cate o copie a proceselor-verbale de sechestru respective.

Rezulta ca bunurile vor fi sechestrate si in cazul noii proceduri de executare.

Cand se constata ca in legatura cu bunurile sechestrate s-au savarsit infractiuni, se va consemna aceasta in procesul-verbal si se vor sesiza organele de urmarire penala.

Odata cu aplicarea sechestrului, se va face si evaluarea bunurilor ce fac obiectul acestei masuri, prin intermediul unor organe sau persoane specializate.

Dupa aplicarea sechestrului, bunurile sunt indisponibilizate pana la valorificarea lor.

d)Valorificarea bunurilor se va face prin licitatie publica sau prin alte modalitati ce permit realizarea sumelor necesare acoperirii creantelor.

Inainte de a se valorifica exista obligatia de a verifica daca bunurile sechestrate se gasesc la locul mentiont in procesul-verbal, si daca nu au fost substituite sau degradate.

Daca se constata ca bunurile sechestrate nu sunt suficiente, organul de executare va trebui sa identifice si alte bunuri ce pot fi urmarite, bunuri ce vor fi sechestrate.

De la incheierea procesului-verbal de sechestru i se acorda debitorului 30 de zile in care isi poate executa obligatia bugetara.

Daca nu si-o executa se va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate. Nu se va putea trece la aceasta atunci cand, in urma formularii unei contestatii la executare, instanta a dispus desfiintarea sechestrului, suspendarea sau amanarea executarii.

Prin O.G. nr. 11/1996, s-a instituit posibilitatea de a se valorifica bunurile prin una dintre modalitatile:

-prin vanzare in regim de consignatie;

-prin vanzare directa unui cumparator;

-prin vanzare la licitatie;

-in alte moduri admise de lege.

Alegerea modalitatii se poate face prin intelegerea partilor.

Debitorul poate ca in 30 de zile de la incheierea procesului-verbal de sechestru sa procedeze el insusi la vinzarea bunurilor sechestrate, dar numai cu acordul organului de executare. Va trebui sa instiinteze in scris cu privire la ofertele primite, indicand numele si adresa potentialului cumparator, termenul in care acesta se obliga sa consemneze pretul propus.

Cand bunul se vinde la licitatie, se va respecta procedura instituita prin art. 55-57 din O.G. nr. 11/1996.

Cu cel putin 10 zile inainte de data fixata, se va face public anuntul de vanzare ce va cuprinde:

-data, ora si locul vanzarii;

-bunurile ce se vand;

-pretul minim de la care se porneste.

Anuntul de vanzare va fi facut public prin presa si prin afisare la sediul organului de executare, al consiliului local unde se afla bunurile, la locul stabilit pentru a se face vanzarea, precum si in orice alt loc public.

Debitorul si custodele vor fi instiintati cu privire la data, locul si ora vanzarii.

Daca bunurile sunt supuse degradarii sau alterarii, vanzarea se va putea face imediat dupa instituirea sechestrului.

Adjudecatarul bunurilor are obligatia de a depune imediat intregul pret, in numerar sau cu ordine de plata. Daca nu isi respecta obligatia, se va face o noua licitatie in 3 zile, cheltuielile prilejuite de prima licitatie fiind in sarcina adjudecatarului.

Se va intocmi un proces-verbal ce va consemna modul de desfasurare si rezultatul licitatiei si va fi semnat de reprezentantul organului de executare, de debitor si de adjudecatar.

Fiecarui cumparator i se va elibera un document ce va cuprinde organul emitent, data vanzarii, numele cumparatorului, bunurile cumparate si pretul platit.

Daca la prima licitatie nu s-a obtinut cel putin pretul de incepere al vinzarii, in 60 de zile se face o noua licitatie, la care pretul va putea fi redus cu 10%. Cand nici acest pret nu poate fi obtinut, bunurile pot fi vandute la cel mai mare pret oferit. Daca bunurile nu pot fi nici astfel vandute, ele vor fi restituite debitorului iar creanta va fi stinsa printr-o alta modalitate stabilita prin lege.

Executarea silita imobiliara

Urmarirea bunurilor imobile reprezinta o procedura de realizare indirecta a creantei bugetare, presupunand valorificarea bunurilor urmarite silit.

Competent e organul in raza caruia sunt situate imobilele ce fac obiectul executarii silite, iar daca domiciliul sau sediul debitorului se afla in raza teritoriala a altui organ de executare, acesta din urma va coordona intreaga activitate.

Procedura executarii silite imobiliare28 cuprinde urmatoarele etape:

Somatia de plata

Se va comunica debitorului cu 5 zile inainte de inceperea executarii, o somatie ce va cuprinde datele de identificare a imobilului urmarit precum si mentiunea inscrierii somatiei in evidentele de publicitate imobiliara.

Odata cu comunicarea somatiei catre debitor, va fi trimisa si organului competent pentru inscrierea in registrele de publicitate imobiliara.

Actele de dispozitie incheiate ulterior luarii inscriptiei ipotecare de catre debitor vor fi lovite de nulitate.

Autoritatile ce au in competenta efectuarea publicitatii imobiliare vor comunica organelor de executare, la cererea acestora, drepturile reale inscrise in legatura cu imobilul urmarit si sarcinile ce il greveaza, si titularii acestor drepturi. Acestia vor fi chemati la termenele fixate pentru vanzarea imobilului si distribuirea pretului obtinut.

Ceilalti creditori ai debitorului trebuie sa comunice in 30 de zile, in scris, organului de executare, de la luarea inscriptiei ipotecare, titlurile executorii pe care le au in legatura cu imobilul urmarit.

Identificarea bunurilor supuse urmaririi

Organul de executare va intocmi un proces-verbal de identificare a bunurilor imobile supuse urmaririi silite ce va contine aceleasi mentiuni ca procesul-verbal de instituire a sechestrului asupra bunurilor mobile in cadrul procedurii de executare silita mobiliara

Aplicarea sechestrului si evaluarea bunurilor supuse urmaririi

Dupa comunicarea somatiei catre debitor, ce reprezinta actul incepator al acestei modalitati de executare silita, precum si in tot cursul executarii silite, organul de executare poate numi un administrator- sechestru, daca e necesara administrarea imobilului urmarit, a chiriilor, arendei si a altor venituri obtinute din administrarea acestuia sau apararea in litigii privind imobilul respectiv. Administrator-sechestru va putea fi numit creditorul, debitorul sau o alta persoana fizica sau juridica. In aceasta din urma situatie, organul va fixa o indemnizatie administratorului-sechestru in functie de activitatea depusa.

Tot el va incasa veniturile rezultate din administrarea imobilului si le va consemna la unitatile abilitate, depunand recipisa la organul de executare.

Evaluarea bunurilor se va face prin intermediul unor organe sau persoane specializate.

d) Valorificarea bunurilor imobile supuse urmaririi se face prin vanzarea la licitatie, vanzarea directa de catre debitor sau prin alte modalitati admise de lege.

Debitorul are posibilitatea ca in 30 de zile de la comunicarea somatiei sa vanda bunurile urmarite, cu acordul organului de executare. Dispozitiile din materia executarii silite mobiliare vor fi aplicabile in mod corespunzator.

Vanzarea la licitatie

Licitatia se organizeaza de catre organul de executare la locul unde se afla imobilul sau in alt loc stabilit de acesta. Prima licitatie se face numai dupa trecerea a 30 de zile de la comunicarea somatiei catre debitor.

Licitatia e precedata de afisarea publicatiilor de vanzare pe imobilul supus urmaririi, la sediile organului de executare si al consiliului local in raza caruia se afla imobilul, si la locul stabilit pentru tinerea licitatiei daca acesta e altul decat locul situarii imobilului. Publicitatea vanzarii se poate face si prin presa sau alte mijloace de informare.

Debitorul, creditorii ce au inscrise drepturi reale asupra imobilului si au depus in termen titlurile lor executorii si administratorul-sechestru vor fi instiintati de catre organul de executare cu privire la data, ora si locul desfasurarii licitatiei.

Actele de publicitate trebuie indeplinite cu cel putin 10 zile inainte de tinerea licitatiei.

Anuntul de vanzare la licitatie cuprinde:

-datele de identificare a imobilului si descrierea lui sumara;

-indicarea drepturilor reale si a sarcinilor ce greveaza imobilul, inscrise in registrele de publicitate imobiliara;

-conditiile vanzarii;

-pretul evaluat al imobilului;

-data, ora si locul vanzarii;

-numele si domiciliul sau denumirea si sediul debitorului, precum si cele ale creditorilor urmaritori;

-titlul executoriu in temeiul caruia se face executarea;

-data afisarii anuntului, semnatura si stampila organului de executare.

Ofertele de cumparare se vor prezenta in scris insotite de dovada consemnarii a 10% din pret. Daca cel ce a facut oferta nu a adjudecat imobilul, suma i se va restitui.

La prima licitatie se va citi mai intai anuntul de vanzare si ofertele scrise primite. Licitatia va incepe de la cel mai mare pret inscris in oferte, daca e superior celui al evaluarii, iar daca nu exista o asemenea oferta, licitatia va incepe de la pretul evaluarii.

Daca pretul nu e obtinut in 30 de zile de la licitatie se va organiza alta ce va incepe de la acelasi pret.

Daca nici acum nu se obtine pretul, in cel mult 30 de zile va fi o noua licitatie, cand imobilul poate fi vandut la cel mai mare pret oferit.

Cand imobilul nu poate fi vandut astfel29, licitatia se va repeta cel putin odata pe an inauntrul termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita. In aceasta perioada se va mentine indisponibilizarea imobilului, si se va putea lua masura numirii, mentinerii ori schimbarii administratorului-sechestru sau se va putea proceda la valorificarea imobilului in orice mod admis de lege.

La licitatie se va intocmi un proces-verbal ce va consemna rezultatul si modul de desfasurare al acesteia, semnat de organul de executare si de cumparator si-i va fi predat dupa achitarea integrala a pretului.

Cu acordul organului si, daca e cazul si al creditorilor ce participa la urmarire pentru realizarea altor creante decit cea bugetara, cumparatorii persoane fizice pot plati pretul in cel mult 12 rate lunare, achitand un avans de minim 50% din pretul de adjudecare si cu plata unei dobanzi stabilite la nivelul de referinta a B.N.R.. In aceasta situatie procesul-verbal de licitatie va fi predat cumparatorului dupa plata avansului din pret. Acest proces-verbal se va transmite si organului de executare coordonator si creditorului.

Beneficiarii achitarii pretului in rate nu vor putea instraina imobilul decat dupa achitarea integrala a pretului. Aceasta interdictie va fi inscrisa in registrele de publicitate imobiliara. In acest scop, autoritatilor competente in materie de publicitate imobiliara le va fi comunicat un exemplar al procesului-verbal de licitatie.

Cand cumparatorul nu achita pretul la termenele si in conditiile stabilite, se poate trece la executarea silita pentru realizarea restului de pret neachitat. Titlul executoriu il va reprezenta procesul-verbal de licitatie.

Procesul-verbal de licitatie constituie titlu de proprietate asupra imobilului adjudecat, in baza sa realizindu-se publicitatea imobiliara. Incheierea acestui act va reprezenta ultimul act de executare si organul de executare va lua masuri de radiere a inscriptiei ipotecare.

Sumele obtinute la licitatie, dupa scaderea cheltuielilor de executare, vor fi varsate la buget pana la concurenta valorii debitului, diferenta ramasa va fi predata debitorului, la cererea sa, sau se va proceda la compensarea sa cu alte obligatii ale debitorului.

Procedura de executare silita inceteaza si daca aceste bunuri nu pot fi valorificate prin nici una din modalitatile reglementate de O.G. nr. 11/1996. In acest caz vor fi utilizate celelalte proceduri din acest act normativ, dupa ce in prealabil s-a luat masura radierii inscriptiei ipotecare constituite cu privire la imobilul respectiv.

5.6.6. Cheltuielile de executare

Cheltuielile de executare vor fi in sarcina debitorului urmarit, daca nu exista dispozitii legale contrare.

Sumele necesare vor fi avansate din bugetul Min. Finantelor, urmand a fi recuperate din valorificarea bunurilor urmarite. Suma ce va fi platita de debitor se stabileste de organul de executare, prin proces-verbal, ce reprezinta un titlu executoriu pentru obligatia de plata ce o constata.

Sumele ce reprezinta cheltuieli de executare si sumele ce fac obiectul creantei se vor face venit la buget.

Cand prin titlul executoriu se constata obligatia de plata a unor dobanzi, penalitati sau a altor sume, fara a fi fost insa determinat cuantumul lor, calculul lor va fi facut de organul de executare, ce va consemna rezultatul intr-un proces-verbal, ce va constitui titlu executoriu pentru obligatia pe care o constata.

Potrivit art. 105 din O.G. nr. 11/1996, Min. Finantelor si organele sale teritoriale sunt scutite de taxe pentru cererile, actiunile si orice alte masuri pe care le indeplinesc in vederea realizarii creantelor bugetare.

5.6.7. Contestatia la executare

Orice persoana interesata poate face contestatie la executarea silita.

Contestatia poate fi facuta si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, daca acest titlu nu e reprezentat de o hotarare judecatoreasca sau a altui organ jurisdictional.

Titlul executoriu nu poate fi contestat potrivit procedurii reglementate de O.G. nr. 11/1996, daca persoana interesata poate urma o procedura de contestare in fata unei instante judecatoresti.

Art. 76 din O.G. nr. 11/1996 recunoaste si posibilitatea celui interesat de a contesta in fata instantei refuzul organului de a indeplini un act de executare in conditiile legii.

Instanta competenta sa judece contestatia va fi, potrivit Codului de proc. Civ. instanta in a carei raza teritoriala se afla organul financiar ce a emis sau confirmat titlul executoriu, cand contestatia la executare are ca obiect titlul executoriu. Cand are ca obiect actele de executare sau refuzul de a indeplini un asemenea act, competenta revine instantei in a carei raza se afla organul de executare a carui masura sau refuz sunt contestate.

Termenul in care poate fi facuta contestatia la executare e de 15 zile si va incepe sa curga astfel:

a) de la data cand contestatorul a luat cunostinta de inceperea executarii silite sau a actului de executare pe care il contesta. Contestatarul poate cunoaste inceperea executarii si efectuarea actelor de executare prin comunicarea somatiei sau a altei instiintari sau in orice alt mod.

b) de la data cand cel interesat a luat cunostinta in orice mod de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta.

c) de la data cand contestatorul a luat cunostinta in orice mod de refuzul organului competent de a indeplini un act de executare.

Cand prin contestatia la executare un tert pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit, contestatia poate fi introdusa in 15 zile de la incetarea executarii silite la instanta competenta.

Data incetarii executarii silite va fi cea a efectuarii ultimului act de executare, ce va fi momentul varsarii la buget a sumelor rezultate din valorificarea bunurilor executate silit.

Termenul de 15 zile e un termen procedural legal imperativ, nerespectarea sa atragand, potrivit art. 103 alin. 1 din Codul de proc. Civ., sanctiunea decaderii. Cel interesat va putea cere repunerea in termen, daca va face dovada ca a fost in imposibilitatea de a introduce in termen contestatia datorita unei imprejurari mai presus de vointa sa. Cererea de repunere in termen se va face in 15 zile de la incetarea impiedicarii. Daca instanta admite cererea de repunere in termen, va pronunta o incheiere interlocutorie si va trece la judecarea contestatiei. Incheierea interlocutorie leaga instanta, aceasta neputand reveni asupra a ceea ce a decis30. Solutiile cuprinse in aceste incheieri lasa sa se intrevada rezultatul procesului sau rezolva partial un aspect al procesului. Daca instanta respinge cererea ca neintemeiata sau tardiva, va pronunta o hotarare prin care va respinge ca tardiva si contestatia la executare.

Pana la solutionarea contestatiei, instanta, la cererea contestatorului, va putea suspenda executarea silita prin incheiere motivata. Prin aceasta incheiere, instanta va putea obliga pe contestator la plata unei cautiuni, ce nu va fi mai mare decat suma ce face obiectul obligatiei ce se executa silit, la care adauga cheltuielile de executare. La stabilirea cautiunii, instanta tine seama de inscrisul constatator al dreptului invocat de contestator, de starea solvabilitatii sale, de valoarea bunurilor, de suma datorata si de orice alte date ce intereseaza contestatia.

In cazuri urgente, presedintele instantei poate dispune suspendarea executarii silite, fara citarea partilor si fara depunerea unei cautiuni.

La judecarea contestatiei, se vor cita, pe langa parti, si organul de

executare in raza caruia se gasesc bunurile ori, in cazul executarii prin poprire, organul de executare in a carui raza isi are sediul sau domiciliul tertul poprit.

La judecarea contestatiei, la cererea oricarei parti, instanta se poate pronunta si asupra impartirii bunurilor comune, daca se constata ca bunurile urmeaza acest regim juridic.

In cazul admiterii contestatiei, actele de executare nelegale vor fi desfiintate, urmand a fi refacute, sau executarea va inceta cu privire la un anumit bun. Prin hotarare de admitere a contestatiei, instanta va dispune, daca e cazul, sa i se restituie celui indreptatit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile facute in urma popririi.

Respingerea contestatiei are ca efect continuarea procedurii de executare, sau reluarea acesteia daca instanta a decis suspendarea executarii.

NOTE BIBLIOGRAFICE

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.685;

Art.942 din Codul civil;

Ghe.Beleiu, Drept Civil Roman, Editura “Sansa” S.R.L., Bucuresti 1995, pg.65;

C.Statescu – C.Barsan, Drept Civil – Teoria generala a obligatiilor, Editura All, Bucuresti 1996, pg.325;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.686;

Idem, pg.688;

Art.28 din Decretul 153/1954;

Art.3 din O.G.34/1995;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal, vol.II, Editura Oscar Print, Bucuresti 1997, pg.156;

Art.82 din O.G.11/1996;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.703;

Art.8 din O.G.11/1996;

Art.96 din O.G.11/1996;

Art.62 din Legea nr.27/1994;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.708;

Idem, pg.710;

Art.112 din O.G.11/1996;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal –tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.711;

Publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr.23 din 31 ianuarie 1996. Aceasta Ordonanta va intra in vigoare in termen de 90 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial. Pana in acest moment si sub rezerva aprobarii acestei ordonante de catre Parlament, potrivit prevederilor art.114 al.3 din Constitutie, vor continua sa se aplice Decretul nr.221/1960 privind executarea silita impotriva persoanelor fizice, a platii impozitelor si a taxelor neachitate in termen, si H.C.M. nr.792/1960 pentru aplicarea Decretului nr.221/1960, cu modificarile ulterioare;

Art.409 din Codul de procedura civila;

Viorel Mihai Ciobanu, Tratat Teoretic si Practic de Procedura Civila, vol.II, Editura National 1999, pg.61;

Decretul nr.221/1960;

Art.90 – 92 din Codul de procedura civila;

Viorel Mihai Ciobanu, Tratat Teoretic si Practic de Procedura Civila, vol.II, Editura National 1999, pg.73;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.723;

Art.44 din O.G.11/1996;

Dan Drosu Saguna, Drept Financiar si Fiscal – tratat, Editura Eminescu, Bucuresti 2000, pg.724;

Idem, pg.727;

Art.65-67 din O.G.11/1996;

Art.268 al.2 si 3 din Codul de procedura civila.

PARTEA A III-A

PROPUNERI DE LEGE FERENDA PRIVIND LEGISLATIA FISCALA

In ultimii ani Romania a inregistrat o acuta criza economica in procesul trecerii ei , dupa Revolutia din 1989, la economia de piata.

Astfel, pentru revitalizarea economiei si asigurarea cresterii economice, este necesara recurgerea la o strategie complexa, care sa asigure desfasurarea in etape succesive si care sa cuprinda absorbtia socurilor, cresterea economica si restructurarea economiei.

Ca urmare, se impune demararea de urgenta a unei reforme fiscale care sa raspunda obiectivelor de stimulare a dezvoltarii economice, de promovare a investirii in raport cu consumul, precum si de imbunatatire generala a climatului de afaceri.

Astfel, vor trebui indreptate eforturile in urmatoarele directii:

1. Asigurarea eficientei sistemului fiscal – este elementul fundamental al reformei care presupune practicarea unui tratament fiscal nediferentiat astfel incat presiunea fiscala sa fie impartita corespunzator intre diferiti contribuabili – persoane fizice sau juridice. Aceasta se poate realiza prin largirea bazei de impozitare si prin fixarea, ca punct central al impozitarii indirecte, consumul final.

2. Adoptarea unui Cod Fiscal, deoarece se observa o foarte mare instabilitate a legislatiei ce are ca efect aplicarea greoaie sau incorecta a dispozitiilor legale ori chiar neaplicarea acestora datorita ambiguitatii si caracterului stufos al legilor. Un eventual model ar putea fi codul de procedura fiscala romanesc (cu toate modificarile la zi) din 1942.

3. Infiintarea de Tribunale fiscale pentru a se solutiona cat mai rapid si mai eficient cauzele ce fac obiectul specializarii lor.

4. Perfectionarea sistemului de administrare al colectarii de taxe si impozite si reducerea costului acestuia pentru prevenirea marilor aglomerari de persoane ce asteapta in fata ghiseelor sectiilor financiare.

De asemanea se impune si dezvoltarea serviciilor de informare si asistenta pentru contribuabili care au ca scop ameliorarea gradului de conformare voluntara, prin acordarea de servicii si informatii prompte si de calitate, intarirea contactului cu contribuabilii.

5. Cresterea transparentei sistemului fiscal, simplificarea acestuia pentru intelegerea cat mai clara a obligatiilor fiscale ce revin fiecarei categorii de contribuabili in parte. Noile reguli de impozitare sa fie simple, stabile, usor de administrat si sa opuna rezistenta la inflatie.

6. Legislatia fiscala va trebui adaptata la cerintele unui sistem fiscal modern, avand ca scop realizarea unei proceduri unice in materie de control si incasare, ameliorarea claritatii legislatiei fiscale, precum si eliminarea imperfectiunilor si golurilor legislative in materie fiscala.

7. Realizarea stabilitatii legislatiei, pentru a se evita confuziile ce apar in urma schimbarilor repetate ale legilor, se poate infaptui prin interzicerea modificarii unei legi la intervale mai mici de un an de la adoptarea acesteia.

8. Unul dintre principalele motive ce perturba economia nationala il reprezinta blocajul financiar ce afecteaza in special marile intreprinderi ce nu-si mai pot indeplini obligatiile fiscale catre stat.

Ca urmare, se impune spargerea acestui blocaj financiar prin masuri cum ar fi: acordarea de subventii, alocatii bugetare, credite . De asemenea ar trebui incurajata crearea, sprijinirea si dezvoltarea intreprinderilor private.

9. Gradul ridicat al fiscalitatii existent la ora actuala duce la scaderea economiei, la cresterea evaziunii fiscale, la scaderea nivelului de trai al cetatenilor, alunga investitorii straini catre tari cu fiscalitate mai redusa. Datorita acestor cauze se impune reducerea fiscalitatii, extinderea bazei de impozitare in favoarea scaderii cotelor de impozitare. Astfel, o rata micsorata de impozitare poate atrage la buget venituri cel putin egale cu o rata mai ridicata, prin efectul de antrenare pe care l-ar avea asupra activitatii economice generale. De asemenea, reducerea presiunii fiscale ar duce si la stimularea ofertei.

10. Instituirea unui sistem de impozitare care sa nu descurajeze, ci sa inlesneasca si sa incurajeze efectuarea de catre producatorii particulari de tranzactii comerciale. Astfel, reducerea cotelor de impozit prin practicarea de cote preferentiale la impunerea unor categorii de venituri ar incuraja investitiile straine de capital ori reinvestirea beneficiilor realizate de societatile straine.

11. Pentru eliminarea inflatiei si a consecintelor sale este necesar sa se actioneze, cel putin pentru calmarea acestui proces prin:

– plafonarea cresterii veniturilor nominale;

– limitarea majorarii preturilor controlate de stat (produse alimentare de baza), energie, combustibil, tarifele de transport in comun;

– stimularea concurentei intre agentii economici in scopul influentarii preturilor de pe piata libera.

12. Eliminarea discriminarilor si a exceptarilor de la plata impozitelor directe si indirecte printr-o impunere echitabila pentru contribuabili. O masura importanta pentru transpunerea in viata a principiului echitatii in materie de impozit o constituie luarea in considerare a modificarii puterii de cumparare a populatiei, (ca urmare a inflatiei) la determinarea impozitului.

13. Scaderea impozitelor indirecte ce afecteaza, in special, puterea de cumparare a consumatorului. Astfel, cu cat o persoana realizeaza venituri mai mici, cu atat suporta pe calea impozitelor pe consum , o sarcina fiscala mai mare.

14. Asigurarea unei baze stabile de impozitare va crea un cadru favorabil de a dispune de venituri sigure la bugetul de stat, fara sa modifice regulile si ratele de impozitare, evitand astfel cresterea evaziunii fiscale si reducerea dorintei de a investi a intreprinzatorilor.

15. Reducerea taxelor vamale si uniformizarea tarifului vamal de import al Romaniei in conformitate cu acordurile internatonale ale acesteia.

16. Modificarea procedurii executarii silite prin instituirea unei proceduri care sa fie simpla, rapida si eficienta.

17. Reducerea si prevenirea evaziunii fiscale. Astfel, pentru combaterea fenomenului de evaziune fiscala se impune:

– intarirea controlului fiscal si a urmaririi platilor impozitelor, avand ca scop detectarea si luarea masurilor corespunzatoare impotriva celor care nu respecta obligatiile fiscale;

– controlul fiscal si controlarea cu prioritate a marilor contribuabili;

– cresterea calitatii controlului printr-o formare solida a inspectorilor intr-un cadru organizat;

– asprirea sanctiunilor.

18. Limitarea facilitatilor fiscale, nu numai din motive de eficienta, dar si pentru a se proteja veniturile si a se limita manipularea politica.

19. Sa se prevada, ca in legislatia altor tari, raspunderea solidara a tertelor persoane cu debitorul pentru plata impozitelor si taxelor. Astfel, se va reduce riscul statului-creditor fata de o eventuala stare de insolvabilitate a contribuabilului.

20. In contextul in care Romania adera la Comunitatea Europeana, aceasta va trebui sa continue procesul de reforma si sa-si armonizeze legislatia cu cea comunitara in ce privesta piata financiara din Romania.