Drepturile de Securitate Sociala Acordate Cetatenilor Romani Stabiliti In Strainatate

Capitolul I – Noțiuni introductive

1. Dreptul muncii – ramură a sistemului juridic românesc

Dreptul muncii poate fi definit ca fiind acea ramură a sistemului de drept românesc dată de totalitatea normelor juridice cu caracter specific ce apără și statuează raporturi individuale sau colective de muncă ce apar în procesul muncii între angajat și unitatea angajatoare(patron).

Sistemul de drept al unui stat se prezintă ca un ansamblu unitar, ca un sistem omogen structurat. Normele juridice care îl alcătuiesc se grupează în instituții juridice și ramuri de drept. La baza împărțirii sistemului de drept stă caracterul relațiilor sociale reglementate de o grupă de norme de drept.

Ramura de drept e constituită din norme de drept grupate după anumite criterii legate organic între ele, ce reglementează relațiile sociale care au același obiect ori folosesc același complex de metode.

Raporturile individuale de muncă sunt acele relații care apar pe baza contractului în temeiul căruia o persoană, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Astfel, salariatul se subordonează angajatorului care, la rândul său, își exercită autoritatea juridică asupra salariatului prin aceea că el, în baza legii, va stabili o serie de reguli ce trebuie să fie respectate de angajat și care sunt legate de programul de muncă, locul de muncă, modalitățile de realizare a muncii etc. Angajatorul impune o serie de norme ce vor respecta legea, care să ducă la realizarea unei discipline a muncii și care, dacă nu vor fi respectate de salariat, să-l îndreptățească în aplicarea unor măsuri sancționatorii.

Raporturile juridice de muncă – caracteristici definitorii:

Raportul juridic de muncă ia naștere numai prin încheierea unui contract individual de muncă;

Raportul juridic de muncă are caracter bilateral, stabilindu-se între două părți: pe de-o parte salariatul (angajatul) numai persoană fizică iar pe de altă parte angajatorul (patronul)-persoană fizică sau juridică.

Trăsătura definitorie a acestui raport juridic de muncă este dată de subordonarea salariatului față de celălalt subiect al raportului, în folosul căruia se prestează munca.

Munca prestată în cadrul raportului juridic de muncă trebuie să fie retribuită.

Raportul juridic de muncă se caracterizează și prin protecția multilaterală de care se bucură salariatul cu ocazia stabilirii raportului juridic de muncă , pe timpul desfășurării lui, cât și cu ocazia încetării acestui raport.

Dreptul muncii reprezintă o ramură de sine-stătătoare , autonomă în cadrul sistemului unitar al țării noastre. Caracterul autonom al dreptului muncii este determinat de domeniul distinct de reglementare format dintr-un grup de relații sociale cu un obiect, conținut și trăsături proprii – relațiile sociale de muncă generate de încheierea contractului de muncă și celelalte relații conexe. Caracterul autonom al dreptului muncii este determinat și de metoda reglementării relațiilor care formează obiectul acestei ramuri.

Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială , de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

Recunoașterea dreptului muncii ca ramură distinctă în sistemul dreptului nostru este determinată și de locul pe care îl ocupă munca în cadrul sistemului de valori sociale și care imprimă o deosebită importanță economică și socială relațiilor în care se desfășoară, cât și normelor juridice pe care le reglementează.

Dreptul muncii, ca ramură de drept, se mai caracterizează și prin aceea că normele juridice care îl compun sunt în totalitatea lor editate relativ recent. O altă caracteristică a dreptului muncii constă în aceea că este alcătuit, în principal, din norme juridice cu caracter imperativ, ceea ce este de natură să contribuie la asigurarea realizării drepturilor pe care le presupune statutul de angajat, la crearea regimului juridic unitar pentru întregul personal. Dreptul muncii urmărește în cuprinsul normelor sale o îmbinare a intereselor fiecărei unități și cele ale societății în ansamblu- cu interesele personale ale angajaților.

Principiile fundamentale ale dreptului român sunt idei de bază ce se regăsesc în întreaga legislație a României, ca stat de drept în curs de consolidare. Ele sunt promovate de “Teoria generală a dreptului”. Aceste principii sunt: principiul democrației, principiul egalității în fața legii, principiul legalității, principiul separării puterilor în stat.

Aceste principii fundamentale sunt consacrate de Constituție, de alte legi, precum și de Coduri.Având statutul de principii fundamentale ale dreptului românesc, firește că ele sunt și principii ale dreptului muncii românesc.

Însă , pe lângă aceste principii fundamentale ale întregului sistem de drept românesc, dreptul muncii are și propriile idei călăuzitoare, și anume:

Principii generale ale dreptului român:

Principiul democrației;

Principiul legalității;

Principiul egalității în fața legii ;

Principiul separației puterii în stat.

Principii specifice ale dreptului muncii românesc.

Principiile fundamentale ale dreptului muncii sunt idei călăuzitoare ale întregii legislații a muncii, privind astfel toate raporturile juridice de muncă.

România, ca stat de drept democratic și social, pune între valorile supreme: demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, precum și libera dezvoltare a personalității acestora.

Principiul egalității între cetățeni promovat de legea fundamentală este dat de existența unor drepturi ce constituie conținutul acestui principiu , cum ar fi:

-dreptul la muncă, ce trebuie să fie liber și necondiționat de apartenența la rasă, religie, sex, apartenența politică;

-dreptul de a constitui sindicate și de a se afilia la sindicate;

-dreptul la formare profesională și la continuarea educației;

-dreptul de a accede neângrădit la serviciile destinate folosinței publice.

Principiul egalității și nediscriminării este obligatoriu a fi respectat de orice persoană fizică sau juridică.

O consecință a libertății muncii reiese din însuși faptul că orice persoană poate șă-și aleagă profesia sau locul de muncă conform pregătirii sale, excluzând astfel orice formă a muncii forțate.

Munca este necesară obținerii resurselor necesare traiului oricărei persoane, deci orice limitare cu încălcarea normelor legale a dreptului de a munci reprezintă o atingere adusă dreptului la viață.

Libertatea profesională și dreptul la muncă sunt consacrate și în Constituția europeană, potrivit căreia:

orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o profesie aleasă sau acceptată în mod liber;

fiecare cetățean sau cetățeană a Uniunii Europene are libertatea de a-și căuta un loc de muncă, de a lucra, de a se stabili sau de a-și oferi serviciile în orice stat membru;

resortisanții țărilor terțe care sunt autorizați să lucreze pe teritoriul statelor membre au dreptul la condiții de lucru echivalente acelora de care beneficiază cetățenii sau cetățenele Uniunii.

Uneori însă apare necesitatea îndeplinirii unor sarcini sau obligații ce

implică prestarea unor activități cu scop lucrativ. Aceste activități nu

trebuie înțelese ca o formă a muncii forțate. Cazurile aceste sunt prevăzute expres de către legea fundamentală.

Prin articolul 42 alin.2, se precizează limitativ și expres ce activități nu constituie muncă forțată și anume:

serviciul cu caracter militar sau activitățile desfășurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu prestează serviciul militar obligatoriu din motive religioase;

munca unei persoane condamnate , prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată;

prestațiile impuse în situația creată de calamități ori de alt pericol, precum și cele care fac partedin obligațiile civile normale stabilite de lege;

Conform articolului II-81 din Constituția europeană:

– se interzice orice discriminare bazată în special pe motive de sex rasă, culoare, origini etnice sau sociale, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau orice altă opinie, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere, un handicap, vârstă sau orientare sexuală;

– în domeniul de aplicare a Constituției și fără să aducă atingere dispozițiilor specifice, se interzice orice discriminare pe motiv de naționalitate. Regulile care reprezintă principiile fundamentale ale dreptului muncii au la bază ideile călăuzitoare ale reglementării relațiilor de muncă, ale interpretării și aplicării acestor reglementări și care prin consacrarea lor legală capătă forma unor reguli obligatorii de conduită.

Principiile fundamentale ale dreptului muncii se aplică tuturor relațiilor sociale de muncă în care cei ce prestează munca au calitatea unor angajați în temeiul unui contract de muncă, iar principiile generale ale reglementării relațiilor de muncă cuprinse în partea I din Codul Muncii sunt aplicabile și raporturilor de muncă ce cad sub incidența reglementării acestor ramuri de drept.

La adoptarea și punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru protejarea securității și sănătății salariaților, inclusiv pentru activitățile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare și prevenire , precum și pentru punerea în aplicare a organizării protecției muncii și mijloacele necesare acesteia, se va ține seama de următoarele principii generale de prevenire:

Evitarea riscurilor;

Evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

Combaterea riscurilor la sursă;

Adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea locurilor de muncă și alegerea echipamentelor și metodelor de muncă și de protecție, în vederea atenuării cu precădere a muncii monotone și repetitive precum și a reducerii efectelor acestora asupra sănătății;

Luarea în considerare a evoluției tehnicii;

Înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau este mai puțin periculos;

Planificarea prevenirii;

Adoptarea măsurilor de protecție colectivă cu prioritate față de măsurile de protecție individuală;

Aducerea la cunoștiința salariaților a instrucțiunilor corespunzătoare.

Constituirea ca ramură distinctă de drept a dreptului muncii este rezultatul unui proces evolutiv, proces ce rezultă din evoluția de ansamblu a societății. Apariția și extinderea muncii salariate au determinat adoptarea unei legislații corespunzătoare; diversitatea și amploarea relațiilor sociale de muncă au condus la perfecționarea continuă a acestei legislații, la constituirea autonomă a acestei ramuri de drept.

Legăturile dintre ramurile de drept se concretizează și în conținutul raporturilor juridice conexe în dreptul muncii, pregătirea profesională, protecția muncii.

Dreptul muncii constituie dreptul comun pentru celelalte categorii de raporturi sociale de muncă. Deci, ramurile de drept se găsesc într-o strânsă interdependență, corelație și interferență, fără a exista izolat unele de altele.

Corelația dreptului muncii cu dreptul securității sociale

Dreptul muncii are o strânsă legătură cu dreptul securității sociale, prin faptul că unele din drepturile de asigurare sociala se acordă ca urmare a calității de salariat (indemnizatiile de muncă, ajutorul de șomaj) sau izvoarele internaționale de ce mai multe ori sunt comune, ori litigiile privind asigurările sociale sunt asimilate litigiilor de muncă. Nu de puține ori, se consideră una și aceeași ramură.

Securitatea socială constituie ansamblul care încorporează atât asigurările sociale cât și asistența socială. Conținutul asigurărilor sociale este dat de drepturile de asigurări sociale acordate pentru refacerea sănătății în caz de incapacitate temporară de muncă, naștere ori deces, de dreptul la pensie, protecția socială a șomerilor și asigurările de sănătate.

Se apreciază că în cadrul asigurărilor sociale intră cu titlu de prestații necontributivedreptul securității sociale, prin faptul că unele din drepturile de asigurare sociala se acordă ca urmare a calității de salariat (indemnizatiile de muncă, ajutorul de șomaj) sau izvoarele internaționale de ce mai multe ori sunt comune, ori litigiile privind asigurările sociale sunt asimilate litigiilor de muncă. Nu de puține ori, se consideră una și aceeași ramură.

Securitatea socială constituie ansamblul care încorporează atât asigurările sociale cât și asistența socială. Conținutul asigurărilor sociale este dat de drepturile de asigurări sociale acordate pentru refacerea sănătății în caz de incapacitate temporară de muncă, naștere ori deces, de dreptul la pensie, protecția socială a șomerilor și asigurările de sănătate.

Se apreciază că în cadrul asigurărilor sociale intră cu titlu de prestații necontributive și drepturile acordate: invalizilor,văduvelor și orfanilor de război, veteranilor de război, foștilor deținuți politici, eroilor martiri, urmașilor și răniților în timpul Revoluției din Decembrie 1989 și magistraților înlăturați din justiție în perioada anilor 1945-1952.

Dreptul securității sociale se află în corelație cu dreptul muncii, în primul rând datorită faptului că unele drepturi de asigurări sociale (indemnizațiile și concediile pentru incapacitate de muncă, de maternitate etc.) sunt grefate pe calitatea de salariat; tot astfel, pensia pentru munca depusă și de limită de vârstă, precum și ajutorul de șomaj se acordă avându-se în vedere activitatea salarială desfășurată. În al doilea rând, pentru că unele litigii privind drepturile de securitate socială sunt asimilate litigiilor de muncă. Intră în această categorie cele privind ajutorul de șomaj, ajutorul de integrare profesională și alocația de sprijin, precum și cele privind drepturile prevăzute de Hotărârea nr. 880/1965.

Corelația dintre dreptul securității sociale și dreptul procesual civil

Dreptul procesual civil reprezintă ansamblul normelor juridice ce reglementează activitatea de judecare a cauzelor civile și de executare a hotărârilor pronunțate în cazurile respective. Aceste norme ce privesc soluționarea conflictelor de natură civilă, se vor aplica și soluționării deduse judecății rezultate din raporturile juridice de muncă.

Art. 249 din Codul Muncii prevede că procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială și anume prin normele speciale din dreptul procesual civil. Competența soluționării unor astfel de probleme revine instanței de judecată, și anume tribunalului.

După cum se cunoaște, dreptul muncii este alcătuit din ansamblul normelor juridice aplicabile relațiilor individuale și colective de muncă existente între patroni și salariați.¹

Din încheierea contractului de muncă rezultă că, în obiectul dreptului muncii intră raporturile juridice de muncă. Astfel, persoana care prestează munca este o persoană fizică; prestarea muncii are un caracter succesiv, de durată, de continuitate; salariatul aflându-se într-un raport de subordonare față de subiectul în folosul căruia prestează munca; aceasta trebuie să fie remunerată; persoana care prestează munca beneficiază de protecție pe multiple planuri, rezultând astfel protecția omului în calitatea sa de subiect al raportului juridic de muncă.

Sfera de reglementare proprie dreptului muncii, mai cuprinde și unele raporturi juridice conexe raportului juridic de muncă și anume : pregătirea profesională, protecția muncii, raporturile dintre organizațiile sindicale și subiectele raporturilor juridice, jurisdicția muncii. Sunt denumite conexe pentru că derivă din încheierea contractului de muncă, ori sunt grefate pe acesta, survin la organizarea muncii și la organizarea condițiilor pentru desfășurarea ei.

Legătura dintre dreptul securității sociale și dreptul familiei

În literatura juridică se arată că “dreptul familiei reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopție și raporturile asimilate de lege sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii și întăririi familiei”.

Dreptul securității sociale se corelează cu dreptul familiei deoarece o serie de drepturi de asigurări sociale sau de asistență socială se acordă avându-se în vedere gradul rudeniei, calitatea de membru a unei familii, veniturile acesteia, numărul de copii.

Legătura dintre dreptul securității sociale și dreptul financiar

În literatura juridică dreptul financiar este definit ca fiind format din “totalitatea actelor normative care reglementează relațiile de constituire, repartizare și utilizare a fondurilor bănești ale statului și ale instituțiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societății.”

Reglementarea relațiilor financiare include printre altele, următoarele:

Constituirea și utilizarea fondului bugetar al statului;

Constituirea și utilizarea fondurilor bănești proprii ale regiilor autonome și ale instituțiilor publice;

Constituirea și utilizarea fondului de asigurări sociale de stat și a fondului de ajutor de șomaj;

Politica fiscală a statului;

Controlul financiar;

Organizarea și funcționarea aparatului financiar bancar și de credit.

Prin intermediul finanțelor publice se asigură constituirea, repartizarea și utilizarea eficientă a banului public și pentru ocotirea sănătății, precum și pentru protecția socială.

Așadar, dreptul securității sociale se află în corelație cu dreptul financiar, având în vedere că prestațiile (indemnizațiile, ajutoarele, alocațiile,etc.) de asigurări sociale și asistență socială sunt rezultatul unei redistribuiri financiare.

Legătura dintre dreptul securității sociale și dreptul constituțional

Dreptul constituțional reprezintă acea ramură a dreptului unitar formată din normele juridice care reglementează relațiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării , menținerii și exercitării statale a puterii.

Constituția țării noastre, izvorul principal al dreptului constituțional-prevede printre alte drepturi fundamentale ale cetățenilor pe cele privind ocrotirea sănătății (art.33), protecția socială a muncii (art.38), asistența medicală, ajutorul de șomaj (art.43) , alocația de stat pentru copii și alte ajutoare (art.45), etc.

Toate aceste drepturi reprezintă obiective pentru dreptul securității sociale.

Legătura dintre dreptul securității sociale și dreptul administrativ

Dreptul administrativ este definit ca “ramura dreptului public care reglementează, concret sau cu valoare de principiu, relațiile sociale din sfera administrației publice, precum și pe cele de natură conflictuală dintre autoritățile publice, sau structurile private, investite cu autoritate publică, pe de-o parte și cei vătămați în drepturile lor prin actele administrative ale acestor autorități, pe de altă parte.”

Dreptul securității sociale se află în corelație cu dreptul administrativ în primul rând, datorită faptului că prestațiile de securitate socială se asigură

de către structuri statale sau alte subiecte sub forma unor servicii publice. În al doilea rând, pentru că litigiile privind unele prestații de asigurări sociale și de asistență socială se soluționează de jurisdicții speciale sau potrivit Legii nr.29/1990 privind conteciosul administrativ.

În concluzie, fiind integrate unui sistem, nici una din ramurile dreptului nu este izolată de celelalte.Toate aceste ramuri se interferează și se condiționează reciproc și permanent.

Deși unitar, sistemul dreptului este constituit din mai multe subsisteme, adică din ramuri de drept (dreptul constituțional, administrativ, civil, comercial, muncii, etc.). Aceste ramuri se diferențiază prin faptul că fiecare dintre ele reglementează anumite relații sociale având un anumit specific, pe baza unei metode proprii.

2. Istoricul și evoluția asigurărilor sociale în România

Sarcina tradițională a dreptului muncii în întreaga lume este de a proteja pe cel ce muncește de orice știrbire a personalității sale, de influențare nocivă a crizelor și inflației asupra nivelului de trai, de periclitarea sănătații lui datorită unor munci vătămătoare, grele sau periculoase prestate.

În calitate de semnatară a tratatului de la Versailles, România este considerată membră fondatoare a Organizației Internaționale a Muncii, iar prezența ei în cadrul Organizației Internaționale a Muncii este nu numai istoric interesantă, ci și ca aliniere a legislației interne a muncii la normele Organizației și posibilitatea identificării unor noi convenții ce vor face obiectul ratificării.

Există mai multe etape în formarea și dezvoltarea dreptului muncii în țara noastră și anume: o perioadă anterioară datei de 23 august 1944, una cuprinsă între această dată și 22 decembrie 1989 precum și o ultimă etapă după 22 decembrie 1989.

În țara noastră ultimele reglementări privind relațiile de muncă au apărut la sfârșitul sec.XIX și începutul sec.XX, urmare a dezvoltării industriale, a apariției și folosirii muncii salariate. Primele dispoziții, având ca obiect condițiile de igienă și de protecție a muncii, sunt Legea sanitară din 1885 și Regulamentul industriilor insalubre din 1894 (a pus bazele legislației muncitorești în România). În 1902 este adoptată Legea meseriilor care organiza corporațiile de meseriași și reglementa raporturile dintre patroni, lucrători și elevi.

Legea din 1906 cu privire la protecția muncii , minorilor și femeilor în așezămintele industriale constituie o altă lege importantă.

În anul 1912 a fost elaborată Legea pentru Asigurările Muncitorești, care a dat o nouă organizare învațământului, meseriilor: ea aducea îmbunătățiri în reglementarea raporturilor dintre patroni și ucenici și se ocupa de asigurarea împotriva accidentelor de muncă.

Odată înființată Organizația Internațională a Muncii în anul 1919, activitatea de legiferare în domeniul relațiilor sociale de muncă capată un nou avânt. În această perioadă , sub presiunea partenerilor sociali și sub influența Organizației Internaționale a Muncii, țara noastră a adoptat:

1925-Legea privind repausul săptămânal și sărbătorile legale;

1928-Legea pentru ocrotirea muncii minorilor și femeilor și durata muncii;

1929-Legea contractelor de muncă;

1933-Legea privind regimul unic de asigurări sociale;

În perioada 1919-1928 a ratificat 12 convenții

În perioada 1929-1940 a ratificat 5 convenții;

Între 1935-1936 s-a produs unificarea mișcării sindicale având un singur organ central-Confederația Generală a Muncii.

Un puternic recul s-a produs în legislația muncii după 1938. Intrarea României în cel de-al doilea război mondial a dus la militarizarea întreprinderilor și instituțiilor de stat, la înăsprirea condițiilor de muncă prin prelungirea zilei de muncă și suspendarea concediilor. În perioada 1938-1942 se încalcă convențiile Organizației Internaționale a Muncii ratificate și România este complet izolată , ceea ce duce la încetarea calității de membru al Organizației Internaționale a Muncii în anul 1942.

După 23 august 1944 au fost adoptate alte acte normative ce corespundeau noilor interese. Constituția din 1948 înscria pentru prima dată principiul dreptului la muncă și garanțiile lui. La 8 iunie 1950 a fost adoptat primul cod al muncii din țara noastră (Legea nr. 3/1950) ca rezultat a necesității deosebite de reglementare cuprinzătoare și sistemică a noilor raporturi de muncă.

Acest cod era o lege cadru, cuprinsul său constituind un drept general al muncii. În dezvoltarea principiilor stabilite de Codul muncii din 1950, au fost elaborate o serie de legi, având ca obiect: protecția muncii (Legea nr.5/1965), asigurările sociale de stat și asistența socială (Legea nr. 27/1966), etc.

Adoptarea Constituției din 1965, modificările intervenite în societatea românească au condus la necesitatea elaborării unui nou Cod al muncii (Legea nr. 10/1972). Ceea ce caracterizează această etapă este că dreptul muncii reprezintă o concepție centralizatoare, în sensul că drepturile și obligațiile părților în raporturile de muncă erau stabilite de stat prin lege și nici o derogare nu era permisă.

Transformările care au avut loc în țara noastră după anul 1989 și reglementarea arieratelor au dus în anul 1990 la acordarea dreptului la vot și redobândirea statutului de stat membru cu drepturi depline în cadrul Organizației Internaționale a Muncii. Noile reglementări au avut în vedere adaptarea raporturilor juridice de muncă la economia de piață. Într-o primă fază, au fost luate o serie de măsuri legislative pentru înlăturarea acelor reglementări restrictive, caracteristice economiei centralizate. Într-o a doua fază, în curs de desfășurare, au fost adoptate noi acte normative cu un conținut și o orientare total diferite față de cel din vechea reglementare.

Sistemul de asigurări sociale și pensii din Romania s-a caracterizat, până în anul 1992, printr-un grad ridicat de diversificare.

Pe lângă sistemul asigurărilor sociale de stat, al agricultorilor și al pensiilor militare, mai funcționau și sisteme independente de mică anvergură, proprii anumitor sectoare de activitate sau profesiuni, cum ar fi cele acoperind cooperația meșteșugărească, cultele, creatorii de artă și avocații ﴾discursul domnului Mihail Șeitan, președinte CNPAS-sistemul public de pensii).

Sistemele erau de regulă de tip redistributiv, fiind bazate pe principiul întrajutorării între generații (Pay As You Go).

De asemenea erau de tip contributiv, funcționând potrivit reglementărilor privind asigurările sociale de stat, implicând încheierea unui contract de muncă și plata unor contribuții de asigurări sociale de către angajator.

Legislația reglementa și o pensie suplimentară, bazată pe contribuția individuală a persoanei angajate.

O serie de caracteristici ale sistemului implicau anomalii și induceau vulnerabilitate, deoarece până în 1991, bugetul asigurărilor sociale făcea parte din bugetul de stat, excedentele sale nefiind raportate în anul fiscal următor;

Sistemul includea , pe lângă pensii și o serie de prestații pe termen scurt,cu contribuții nedefinite;

În paralel funcționau două sisteme de pensii , pensiile de bază și pensiile suplimentare, ambele de tip redistributiv și având aceiași beneficiari, diferind numai prin sursa contribuțiilor;

Sistemul pensiilor suplimentare ajunsese la maturitate, excedentul bugetului său reducându-se continuu . Sistemele de asigurări sociale mici au intrat primele în incapacitate de plată datorită numărului redus și în scădere al contribuabililor, fiind necesară integrarea lor în sistemul asigurărilor sociale de stat, în perioada 1992-1995.

Sistemul s-a confruntat și a fost iremediabil afectat de crize majore: economică și demografică, care au marcat România după 1990, respectiv:

Tranziția demografică rapidă, cauzată de creșterea speranței de viață și declinul fertilității, a condus la creșterea rapidă a ponderii persoanelor vârstnice în totalul populației;

Reducerea numărului de contribuabili din cadrul populației active în 1996, numai 55 % din această populație fiind cuprinsă în sistemul asigurărilor sociale;

Reducerea considerabilă a numărului salariaților, de la circa 8 milioane în 1989, la circa 6 milioane persoane în 1996 și la cca 4,6 milioane în prezent.

Principalele cauze ale acestui fenomen au fost :

Creșterea numărului de persoane din agricultură sau care desfășurau activități independente, pentru care nu se plăteau contribuții de asigurări sociale;

Amploarea muncii “la negru”, estimată în 1996 la cca 1,5 milioane persoane;

Restructurarea întreprinderilor și șomajul masiv indus, pentru care nu s-a mai plătit contribuția de asigurări sociale.

Reducerea gradului de acoperire a sistemului a avut drept consecințe:

Dezechilibrul financiar cronic al bugetului de asigurări sociale;

Afectarea bugetului de stat, prin creșterea continuă a subvențiilor destinate BASS;

Epuizarea rezervei minime necesare pentru plata la timp a drepturilor de asigurări sociale;

Alocarea de fonduri purtătoare de dobândă, din disponibilitățile Trezoreriei;

Deteriorarea continuă a ratei de dependență, de la 3,6/1 la 1,6/1 în 1996, evoluție care s-a menținut și ulterior, în 2002 raportul dintre numărul mediu de salariați (4,46 milioane persoane) și cel al pensionarilor beneficiari de drepturi din sistemul public (6,2 milioane) fiind de 0,75 salariați la un pensionar;

Reducerea nivelului prestațiilor, nici una din măsurile de protecție socială ulterioare neputând acoperi integral rata inflației.

În paralel cu reducerea gradului de acoperire, sistemul asigurărilor sociale s-a confruntat și cu explozia numărului de pensionari precum și cu insuficiența resurselor pentru pensii decente, în contextul în care pensia reprezintă singurul venit cert pentru cea mai mare parte a populației vârstnice.

Principalele consecințe cu impact macro ale evoluțiilor prezentate au fost:

Creșterea continuă a nivelului contribuției de asigurări sociale, de la cca 14% în 1990, la 25,5% în 1996. Tendința s-a menținut și după reforma sistemului, datorită necesității asigurării susținerii sistemului, înregistrându-se cote (din declarații) de 33,84% în 2001 și respectiv 36,5% în 2002. Au fost afectate în consecință atât profitabilitatea întreprinderilor cât și posibilitatea de restructurare a economiei naționale;

Deteriorarea cuantumurilor nominale ale pensiilor, care, deși au înregistrat creșteri prin indexări, majorări, corelări, s-au redus în raport cu evoluția veniturilor salariale, raportul dintre pensia medie totală de asigurări sociale de stat și salariul mediu net scăzând de la 44,69% în 1990, la 38,51% în 1996.

Decorelări majore în sistemul de pensii prin adoptarea unor măsuri de protecție socială mai accentuată pentru pensiile mai mici, cea mai afectată fiind pensia pentru limită de vârstă și vechime integrală. Decorelările au fost alimentate și de formula de calcul a pensiei, care a favorizat pensiile obținute de salariații cu salarii mari.

Tendințe și dificultăți similare au fost înregistrate și în al doilea sistem de asigurări sociale ca mărime, respectiv sistemul de asigurări sociale al agricultorilor, fiind agravate de caracterul facultativ al asigurării după desființarea CAP-urilor.

Capitolul II-Sistemul de asigurări sociale

1 Reglementarea legală-Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

Legea 19/2000 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 140 din 1 aprilie 2000, modificată prin:

O.U.G. nr.41/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

O.U.G. nr.171/2000 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

O.U.G. nr.294/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.145/1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională, precum și a Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

O.U.G. nr.49/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

O. nr.340/2001 al ministrului muncii și solidarității sociale pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare  

O. nr.364/2001 al ministrului muncii și solidarității sociale privind modificarea Ordinului ministrului muncii și solidarității sociale nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare

L. nr.338/2002 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

L. nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale

O.U.G. nr.9/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

L. nr.276/2004 pentru completarea art. 169 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

L. nr.352/2004 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

O.U.G. nr.59/2004 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
O.U.G. nr.67/2004 pentru modificarea art. 80 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
L. nr.534/2004 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2004 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
O.U.G. nr.98/2005 pentru modificarea art. 81 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
– modifica art. 81

O.U.G. nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului abrogă prevederile referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse la art. 98, 99, 121, 122, 123, 125, 125, 129 și 138

O.U.G. nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
abrogă art.7, 26, 27, 35, art.98-101, art.103-125, art.129-134 și la art.136-138

L. nr.44/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
– modifică art. 149 lit. a); introduce lit. m) la art. 148 și alin. (7) la art. 160

Beneficiari ai sistemului public de pensii

În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii

Persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici;

Persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul activității executive, legislative sau judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate cu cele ale persoanelor prezentate la punctul 1;

Persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj;

Persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puțin 3 salarii medii brute și care se află în una din situațiile următoare:

a) asociat unic, asociați, comanditari sau acționari;

b) administratori sau manageri care au încheiat un contract de

administrare sau de management;

c) membrii ai asociației familiale;

d) persoane autorizate să desfășoare activități independente;

e) persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;

f) alte persoane care realizează profituri din activități profesionale;

g) persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic echivalente cu cel puțin trei salarii medii brute și care se regăsesc în două sau mai multe situații prevăzute la punctul 4.

Asigurarea evidenței nominale a asiguraților fie a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor de stat se realizează pe baza declarației privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.Obligația de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat este reprezentată de contribuția de asigurări sociale.

Declarația nominală reprezintă titlu de creanță și devine titlu executoriu la data la care contribuția de asigurări sociale este scadentă, respectiv la expirarea termenului de plată prevăzut la art.29 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Declarația nominală se depune lunar, la data stabilită de casa teritorială de pensii în a cărei rază își are sediul angajatorul persoană juridică sau își are domiciliul angajatorul persoană fizică, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare cele pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale.

3. Instituția abilitată-Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.) ,funcționează în baza statutului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.771/03.07.2003 modificată prin H.G. nr.1.282/2003 pentru modificarea unor acte normative modifică anexa.Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, instituție publică autonomă de interes național, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul public de pensii și de alte drepturi de asigurări sociale, sub autoritatea Ministerului Muncii Solidarității și Familiei.

Casa Națională de Pensii si Alte Drepturi de Asigurări Sociale are în subordine casele județene de pensii și Casa de pensii a municipiului București, denumite în continuare case teritoriale de pensii, care sunt servicii publice descentralizate, investite cu personalitate juridică. Potrivit legii,C.N.P.A.S. poate înființa case locale de pensii, fară personalitate juridică, care funcționează sub conducerea și controlul caselor teritoriale de pensii.

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale este unic acționar al Societății Comerciale de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă”T.B.R.C.M.”-SA.

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale asigură coordonarea, îndrumarea și controlul activității caselor teritoriale de pensii, în scopul aplicării unitare a legislației în domeniul specific de activitate și realizării integrale a sarcinilor și atribuțiilor ce le revin acestora.

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale verifică aplicarea unitară a legislației din domeniul său de competență.

Patrimoniul C.N.P.A.S este deținut în proprietate sau în administrare și este alcătuit din bunuri mobile și imobile, potrivit legii.

Personalul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și al caselor teritoriale este constituit din funcționari publici, precum și din salariați încadrați pe baza contractului individual de muncă.

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale are ca obiectiv principal modernizarea propriului sistem de conducere și informatizarea a tuturor activităților , în vederea asigurării liberului acces la informațiile de interes public, îmbunătățirii serviciilor oferite beneficiarilor sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale , precum și a percepției acestora asupra C.N.P.A.S.

În extinderea atribuțiilor sale , C.N.P.A.S colaborează cu ministerele și organele de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte autorități publice, organisme guvernamentale și organizații neguvernamentale.

Atribuțiile Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale exercită, potrivit statutului său de înființare, următoarele atribuții:

În domeniul organizatoric :

Elaborează Regulamentul de organizare și funcționare C.N.P.A.S., stabilește structura organizatorică a caselor teritoriale și locale de pensii;

Propune spre aprobare Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei norme metodologice în aplicarea prevederilor legale din domeniul său de competență;

Propune spre aprobare Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerului Sănătății criteriile și normele pe baza cărora se face încadrarea asiguraților în gradele I,II,III de invaliditate;

Stabilește procedurile de regularizare a sumelor plătite în plus de către contribuabili;

Stabilește anual tariful pentru certificarea stagiului de cotizare și a punctajului cumulat, la cererea asiguratului;

Organizează modul de stabilire și plată a drepturilor de pensii și a altor drepturi de asigurări sociale finanțate din bugetul asigurărilor sociale, precum și a celor finanțate de la bugetul de stat , prin bugetul alocat Ministerului Muncii,Solidarității Sociale și Familiei, conform legii;

Organizează activitatea de evidență contabilă a execuției bugetare pentru bugetul asigurărilor sociale de stat;

Organizează ,administrează și asigură securitatea sistemului informatic al C.N.P.A.S.,precum și al structurilor teritoriale;

Organizează activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă;

Organizează și administrează sistemul de trimitere la tratament balnear, precum și programele recuperatorii;

Organizează modul de atribuire a codului personal de asigurări a bugetului de asigurări sociale de stat , precum și gestiunea acestuia;

Organizează activitatea de furnizare a informațiilor necesare, în vederea elaborării de studii, analize și a indicatorilor statistici, în domeniul său de activitate;

Administrează și gestionează patrimoniul propriu;

Organizează selecția, pregătirea și perfecționarea profesională a personalului din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

(2) În domeniul financiar:

propune Ministerului Muncii ,Solidarității Sociale și Familiei indicatorii de fundamentare a bugetului de asigurări sociale de stat și face public salariul mediu brut pe economie pentru anul următor, potrivit legii , prognozat potrivit legii;

defalcă, în profil teritorial și pe trimestre, bugetul asigurărilor sociale de stat aprobat, potrivit legii;

constituie fondul de rezervă și asigură utilizarea acestuia, conform legii;

urmărește încasarea veniturilor bugetului de asigurări sociale de stat, conform indicatorilor bugetari aprobați prin lege;

colectează și virează contribuțiile de asigurări sociale și alte venituri, potrivit legii;

calculează , reține și virează impozitul asupra pensiilor , în condițiile legii;

ia măsuri, în condițiile legii, pentru protecția fondurilor de asigurări sociale;

calculează valoarea unui punct la pensie și o actualizează în timpul execuției bugetare, potrivit legii;

asigură plata pensiilor și a celorlalte drepturi de asigurări sociale care, potrivit legii, se finanțează din bugetul asigurărilor sociale de stat;

asigură stabilirea și plata unor drepturi finanțate din bugetul de stat, pentru care Ministerul Muncii,Solidarității Sociale și Familiei este ordonator principal de credite, C.N.P.A.S. exercitând funcția de ordonator secundar de credite;

răspunde de administrarea patrimoniului propriu;

aplică prevederile convențiilor internaționale de asigurări sociale , la care România este parte, precum și ansamblul reglementărilor comunitare și dezvoltă relații cu organisme similare în domeniul asigurărilor sociale din alte țări, în limita competențelor prevăzute de lege;

răspunde de utilizarea cu eficiență a fondurilor provenite din împrumuturi externe.

(3) În domeniul îndrumării și reprezentării:

îndrumă, coordonează și verifică modul de aplicare a dispozițiilor legale de către casele teritoriale și locale de pensii;

îndrumă persoanele fizice și juridice , cărora le revin drepturi și obligații ce decurg din reglementările privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale;

verifică modul de stabilire și achitare a pensiilor și a celorlalte drepturi de asigurări sociale prevăzute de lege, finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat precum și indemnizațiilor prevăzute de legi speciale, finanțate din bugetul de stat prin bugetul alocat Ministerului Muncii,Solidărității Sociale și Familiei;

îndrumă și controlează activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă ;

îndrumă activitatea unităților de tratament balnear și recuperare a capacității de muncă;

îndrumă și controlează modul de acordare a concediilor medicale, oportunitatea, programarea recuperatorii și respectarea acestuia;

asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești;

asigură reprezentarea în relațiile cu organismele similare din străinătate .

(4) În domeniul evidenței, certificării și raportării:

asigură evidența la nivel național a tuturor contribuabilor la sistemul public de pensii și alte drepturi sociale;

asigură evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale la nivel național, pe baza codului personal de asigurări sociale;

certifică fiecărui asigurat stagiul de cotizare, punctajul anual și punctajul cumulat pentru perioada de cotizare, în mod gratuit o dată pe an, prin intermediul caselor teritoriale;

gestionează baza de date privind asigurații sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și asigură caracterul confidențial al acestuia;

prezintă Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei execuția bugetului și rapoarte cu privire la modul de administrație al bugetului asigurărilor sociale de stat;

dă publicității , semestrial, raportul privind activitatea proprie;

asigură introducerea , dezvoltarea , întreținerea și protecția sistemelor automate de calcul și evidență;

răspunde sesizărilor adresate direct sau transmise de către Președinție, Parlament ,Guvern, Avocatul Poporului , precum și de alte instituții, persoane fizice și juridice;

utilizează direct sau prin terți acreditați, orice mijloc de informare în masă pentru reprezentarea și susținerea intereselor asiguraților.

ORGANIGRAMA GENERALĂ

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale are următoarea organigramă:

CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

CONSILIUL TRIPARTIT

Consiliul de Administrație și Consiliul Tripartit sunt organizate și funcționează potrivit Regulamentelor proprii de organizare și funcționare.

PREȘEDINTE

DIRECȚIA AUDIT INTERN ȘI CONTROL

Compartimentul audit

Serviciul control prestații

Serviciul control financiar intern

SECRETAR GENERAL

DIRECȚIA JURIDICĂ ȘI REGLEMENTĂRI COMUNITARE

Serviciul juridic și contencios

Serviciul aplicare acorduri și reglementări comunitare

DIRECȚIA TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

Serviciul informatizare stabilire drepturi de asigurări sociale

Serviciul informatizare plăți drepturi de asigurări sociale

Serviciul informatizare evidență stagii de cotizare, accidente de muncă și boli profesionale;

Compartimentul administrare echipamente și baze de date

Compartimentuli statistică pensii și informatizare financiar-contabilitate.

DIRECȚIA DOCUMENTE DE PLATĂ

Compartimentul prelucrare date

Serviciul emitere documente

Serviciul procesare documente

Biroul prelucrare documente pensii

Biroul prelucrare documente alte drepturi

DIRECȚIA ÎNDRUMARE METODOLOGICĂ

Serviciul pensii

Serviciul încadrări condiții de muncă

Serviciul alte drepturi de asigurări sociale și legi speciale

Compartimentul obligații de asigurări sociale

Compartimentul analize și sinteze

DIRECȚIA EVIDENȚĂ CONTRIBUABILI

Serviciul stagii de cotizare

Serviciul gestiune arhive

DIRECTOR GENERAL

DIRECȚIA GENERALĂ ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE

Direcția prevenire și evaluare riscuri

Direcția programe și strategii

SECRETAR GENERAL ADJUNCT

DIRECȚIA ECONOMICĂ ȘI EXECUȚIE BUGETARĂ

Serviciul financiar, contabilitate și execuție bugetară

Serviciul decontare prestații

Serviciul investiții , achiziții publice și patrimoniu

Serviciul administrativ

DIRECȚIA COMUNICARE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE

Serviciul comunicare

Serviciul relații internaționale

Compartimentul registratură generală

DIRECȚIA MANAGEMENT RESURSE UMANE

Serviciul asigurare resurse umane și perfecționare

Serviciul organizare generală

Capitolul III -Categorii de pensii acordate în sistemul public

În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii:

Pensia pentru limită de vârstă

Pensia anticipată

Pensia anticipată parțială

Pensia de invaliditate

Pensia de urmaș

1. Pensia pentru limită de vârstă

Condiții de pensionare:vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public

Pensia pentru limită de vârstă se acordă asigurațiilor care îndeplinesc, cumulativ la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare în sistemul public vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați.

Atingerea vârstei de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii 19/2000 , prin creșterea vârstelor de pensionare pornindu-se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați. Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât și pentru bărbați este de 15 ani. Creșterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000.

Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, cu modificările si completările ulterioare, prin creșterea acestuia , pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați.

Asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru obținerea unei pensii pentru limita de vârsta, cu excepția pensiei anticipate și pensiei anticipate parțiale, își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului.

Reducerea vârstelor standard de pensionare pentru anumite categorii de asigurați

Condiții speciale de muncă:

Asigurații care și-au desfășurat activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.

Asigurații care și-au desfășurat activitatea în aviația civilă, respectiv personalul navigant sau în profesiile artistice și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani beneficiază de pensie pentru limita de vârstă , cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu 15 ani. Personalul navigant din aviația civilă, ale cărui locuri de muncă se încadrează în condiții speciale sunt următoarele:

Personalul navigant pe:

Avioanele turboreactoare și turbopropulsoare de transport;

Avioanele clasice de transport public;

Avioanele clasice în misiuni sanitare sau de specialitate;

Elicoptere și avioane utilitare;

Aeronave prototipuri la încercare în zbor.

Echipe de recepție în zbor a aeronavelor,instructori în școli,cursuri și aerocluburi,pe:

Avioane clasice

Avioane turboreactoare sau turbopropulsoare.

Personal de încercare în zbor a avioanelor noi, de serie

Personal navigant de control în zbor

Personal tehnic care execută recepția și controlul tehnic în zbor al aeronavelor

Instructori în școli , cursuri și aerocluburi de zbor fără motor

Personal de parașutism profesionist care execută:

Salturi din aeronavă în procesul de instrucție, antrenament sau salturi speciale

Salturi pentru recepția parașutelor

Salturi din turnul de parașutism

Instructor de parașutism la bordul aeronavei din care se execută salturi cu parașuta.

Însoțitori de bord.

Profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale sunt următoarele :balerin, dansator , acrobat, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă și de operetă, instrumentist la instrumente de suflat, cascador.

Asigurații care au realizat în condiții speciale de muncă stagii de cotizare mai mici decât cele menționate , beneficiază de pensie pentru limită cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare, conform prevederilor anexelor nr.4 si 5 la Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Asigurații care și-au desfășurat activitatea în cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor nucleare și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații sau de 17 ani în zona II de expunere la radiații beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă.

Asigurații care au realizat stagii de cotizare în conditii deosebite cât și în condiții speciale de muncă beneficiază, cumulativ, de reducerea vârstelor standard de pensionare corespunzătoare fiecărei situații , fără ca această reducere să depășească 12 ani.

Condiții deosebite de muncă

Persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I și II de muncă în baza legislației anterioare beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, astfel:

Fie se cumulează perioadele lucrate în grupa I și II de muncă și se face reducerea conform prevederilor legale corespunzătoare locurilor de muncă în condiții deosebite.

Fie se face reducerea vârstei pe fiecare grupă de muncă, alegându-se reducerea cea mai avantajoasă;

Reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupa I de muncă:

Într-un interval de 5 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, respectiv 01.04.2001, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, ce nu pot fi mai mici de 50 de ani.

Reducerea vârstelor standard de pensionare pentru asigurații care au realizat, în conditți de handicap preexistent, stagiul de cotizare prevăzut de lege:

Cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionar , dacă au realizat cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare , pentru cei cu handicap grav ;

Cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat;

Asigurații nevăzători beneficiază pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare prevazut de lege.

Reducerea vârstelor standard de pensionare datorită legilor speciale:

Asigurații, cărora li s-au stabilit drepturi privind vechimea în muncă in condițiile prevazute de lege la art.1 alin.(1) lit.a,(b)si (c)și alin.(2) din Decretul –Lege nr 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificarile ulterioare. Reducerea vârstei standard de pensionare este de 6 luni pentru fiecare an de privare de libertate,de deportare în străinatate după data de 23 august 1944 și/sau prizonierat.

Asigurații care realizează în învățămînt un stagiu de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei.Reducerea vârstei standard este de 3 ani.

Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare și care au născut cel puțin 3 copii și i-au crescut până la vârsta de 10 ani. Beneficiază de reducerea vărstei standard de pensionare după cum urmează:

Cu un an-pentru 3 copii

Cu doi ani –pentru 4 sau mai mulți copii

Reducerea vârstei, prevazută mai sus, nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere prevăzută de lege sau de legile speciale și nu poate fi mai mică de 55 de ani.

Stabilirea drepturilor la pensie

Vechimea in muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor constituie stagiu de cotizare.În sistemul public de pensii constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite de lege prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.Drepturile de asigurări sociale cuvenite în sistemul public din România se pot transfera în țările în care asigurații își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acorduri și convenții internaționale la care Romania este parte.

În sistemul public de pensii sunt asimilate stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite perioade asimilate,în care asiguratul:

A beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale cu excepția pensiei pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie anticipată parțială sau pensie de urmaș;

A urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora;

A satisfacut stagiul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus,pe durata legal stabilită,a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.

Constituie perioade asimilate stagiului de cotizare și perioadele necontributive care au constituit vechime în muncă utila la pensie în baza legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000:

Perioada în care a fost o persoană a fost îndepărtată din serviciu pentru activitate politică revoluționară, antifascistă sau democratică, înainte de 23 august 1944, ori ca urmare a persecuțiilor rasiale sau naționale, în perioada ianuarie 1938-decembrie 1945;

Perioada în care o persoană a fost suspendată din functie ori i s-a desfacut contractul de muncă, dacă aceste măsuri au fost anulate ulterior ca fiind ilegale;

Perioada în care o persoană încadrată în muncă urmează cursuri de pregatire profesională sau politică;

Perioadele pentru care s-a cotizat la fostele asigurări sociale, ori la casele de pensii preluate de stat;

Perioada în care o femeie a fost încadrată,cu program redus potrivit legii,pentru îngrijirea copiilor de pană la 7 ani, se socotește ca timp integral;

Perioadele recunoscute ca atare în baza Decretului-Lege nr.118/1990

Timpul cât soția salariată lipsește din țară, pentru a-și urma soțul trimis în misiune permanentă în străinătate, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilitea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în raport cu vechimea în muncă;

Perioadele în care a beneficiat de somaj și de ajutor de integrare profesională.

Dovada vechimii în muncă timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se face cu carnetul de muncă , carnetul de asigurări sociale sau alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.

Pensia se acordă la cerere persoanei îndreptățite , a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia.

Acte necesare pentru înscrierea la pensia de limită de vârstă:

Cerere pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă(anexa 1)

Carnetul de muncă(original si copie);

Carnetul de asigurări sociale(original si copie);

Alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate;

Livretul militar(original si copie);

Diploma de studii(original și copie)adeveriță sau foaie matricolă (original și copie) din care să rezulte durata normală și perioada anilor de studiu absolviți la zi, precum și certificarea absolvirii acestora;

Pentru persoanele care au urmat cursurile unor instituții de învațământ universitar în străinătate este necesară dovada recunoașterii acestora de către statul român;

Adeverința privind sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă;

Adeverința privind condițiile speciale de muncă și/sau deosebite;

Dovada certificării stagiului de cotizare;

Procura specială pentru mandatar(unde este cazul);

Adeverința din care să rezulte data încetării calității de asigurat;

Declarație pe propria răspundere că solicitanta a născut și crescut 3 sau mai mulți copii până la vârsta de 10 ani;

Certificatele de naștere ale copiilor(original si copie);

Alte acte necesare stabilirii dreptului la pensie.

Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizia emisă de casa teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la data depunerii.Decizia casei teritoriale de pensii va cuprinde temeiurile de fapt și de drept pe baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.Decizia se comunică în scris persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii. Decizia casei teritoriale de pensii încontestată în termen este definitivă.

Evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale în sistemul public se realizeazaă pe baza codului personal de asigurări sociale, care este codul numeric personal. Verificarile în evidența populației pentru datele de identificare ale unor persoane, precum și furnizările de date din evidența populației către CNPAS și casele teritoriale de pensii sunt exceptate de la plată.

Plata pensiilor

Plata pensiei se face lunar.

Pensia se plătește personal titularului, mandatarului desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantului legal al acestuia. Drepturile de pensie pentru limită de vârstă se acordă și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată, la casa teritorială de pensii în raza careia se află domiciliul asiguratului.

Persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare nu mai pot solicita înscrierea la pensia de invaliditate.

Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care pensionarul își stabilește domiciliul pe teritoriul altui stat cu care România a încheiat convenție de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că pensia se plătește de către celălalt stat. Reluarea în plată a pensiilor suspendate se face la cerere, începând cu luna urmatoare celei în care a încetat cauza suspendării. În situația în care cererea de reluare în plată a fost depusă după expirarea termenului de 30 de zile, plata se face începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea.

Pensionarii pentru limită de vârsta pot cumula pensia cu veniturile dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelurile veniturilor respective.

Beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei dupa realizarea fiecarui stagiu de cotizare de minimum 12 luni. Cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare. Pensia recalculată se acordă începând cu luna urmatoare celei in care s-a depus cererea de recalculare.

Plata pensiei încetează începând cu luna urmatoare celei în care:

Beneficiarul a decedat;

Beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;

Urmașul a fost condamnat printr-o hotărâre rămasă definitiv pentru infracțiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susținătorului. Instanțele judecătoresti au obligația ca, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate, să comunice această situație, în scris, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care:

Pensionarul își stabilește domiciliul pe teritoriul altui stat cu care România a încheiat convenție de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că pensia se plătește de către celălalt stat;

Beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică;

Copilul urmaș nu mai îndeplinește condițiile prevăzute: să-și continue studiile într-o formă de învățământ fără a depăși vârsta de 26 ani, dacă invaliditatea de orice grad s-a ivit în perioada în care avea vârsta de pănâ la 16 ani și era cuprins într-o formă de învățămînt.

Soțul supraviețuitor, beneficiarul unei pensii de urmaș se recăsătorește.

Reluarea în plată a pensiilor suspendate se face la cerere , începând cu luna următoare celei în care a încetat cauza suspendării, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data încetării cauzei suspendării.

2.Pensia anticipată

Condiții de pensionare:

Asigurații care au depășit stagiul complet de cotizare cu cel puțin 10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare.

La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se au în vedere perioadele asimilate prevăzute astfel:perioada în care asiguratul a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora, a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat, precum și perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate.

Drepturile de pensie de urmaș, în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile prevazute de prezenta lege la data decesului susținătorului asigurat, se acordă la cerere.

Cuantumul pensiei anticipate se stabilește în aceleași condiții cu cel al pensiei pentru limită de vârstă. Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare, cu valoarea unui punct.

Cererea de pensionare împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevazute de lege se depun la casa teritorială de pensii în raza careia se află domiciliul asiguratului.

Plata pensiei anticipate

Drepturile de pensie anticipată se acordă și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată.Plata pensiei se face lunar și se plătește titularului, mandatarului desemnat de acesta prin procura specială sau reprezentantului legal al acestuia.

La împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de lege, pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.

3.Pensia anticipata parțială

Condiții de pensionare

Asigurații care au realizat stagiile complete de cotizare, precum și cei care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie anticipată parțială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani.

La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate parțiale nu se au în vedere perioadele asimilate, precum și perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate.

Asigurații care au desfășurat activități în condiții deosebite sau în condiții speciale de muncă, dar care nu se pot pensiona cu reducerea vârstei de pensionare pe această bază, pot beneficia de prevederile privind pensia anticipată parțială. În aceste cazuri reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi mai mare de 5 ani.

Cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limita de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului de mai jos:

4.Pensia de invaliditate și pensia de urmaș

Au dreptul la pensie de invaliditate asigurații care și-au pierdut total sau cel puțin jumatate din capacitatea de muncă din cauza:

Accidentelor de muncă, conform legii;

Bolilor profesionale;

Bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legatură cu munca;

Beneficiază de pensie de invaliditate și asigurații care au satisfacut serviciul militar cu termen redus sau militar în termen, pe durata legal stabilită, au fost concentrați, mobilizați sau în prizonierat. De asemenea au dreptul la pensie de invaliditate și elevii, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale survenite în timpul și din cauza practicii profesionale.

Persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă și marii mutilați, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care erau cuprinși într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidității, din aceasta cauză, au dreptul și la pensie de invaliditate, indiferent de vechimea în muncă, pe timpul cât durează invaliditatea, stabilită în aceleași condiții în care se acordă pensia de invaliditate persoanelor care au suferit accidente de muncă.

În raport cu cerințele locului de muncă și cu gradul de reducere a capacității de muncă și cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este:

De gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacitații de muncă, a capacității de autoservire, de autoconducție sau de orientare spațială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane;

De gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu posibilitatea individului de a se autoservi, de a se autoconduce și de a orienta spațial, fără ajutorul altei persoane;

De gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională.

Încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă, denumit medic expert al asigurărilor sociale, în termen de 30 de zile de la data înregistrarii cererii însoțită de documentația necesară. Împotriva deciziei emise se poate face contestație la casa teritorială de pensii, în termen de 30 de zile de la comunicare.La soluționarea contestației casa teritorială de pensii poate consulta Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă.Termenul de rezolvare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrarii acesteia. Decizia de încadrare sau de neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestate în termen, este definitivă.

Asigurații care și-au pierdut capacitatea de muncă datorită unei boli obișnuite sau a căror accidente nu au legatură cu munca, beneficiază de pensie de invaliditate,dacă îndeplinesc stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, conform tabelului urmator:

Beneficiază de pensie de invaliditate și asigurații care, până la data ivirii invaliditații au realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar prevăzut în tabelul de mai sus.

În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale, a tuberculozei, precum și în situația în care invaliditatea s-a ivit în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare, asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare.

La stabilirea pensiei de invaliditate asiguraților li se acordă un stagiu potențial, determinat ca diferență între stagiul complet de cotizare și stagiul de cotizare realizat efectiv până la data încadrării într-un grad de invaliditate.

În cazul asiguraților care au realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar, stagiul potențial se determină ca diferență între stagiul complet de cotizare și stagiul de cotizare necesar. Stagiul potențial rezultat nu poate fi mai mare decât stagiul pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data ivirii invalidității până la împlinirea vârstei standard de pensionare, la care poate solicita o pensie pentru limită de vârstă.

Pensionarii de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizație pentru însoțitor, în cuantum fix. Aceasta se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mică decât salariul minim brut pe țară. În timpul execuției bugetare cuantumul indemnizației pentru însoțitor se reactualizează prin hotărîre a Guvernului. Suma fixă pentru îngrijire, acordată în baza legislației anterioare, devine, la data de 1 aprilie 2001, indemnizație pentru însoțitor.

Pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale, în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii. După fiecare revizuire, medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii, emite o nouă decizie prin care se stabilește, după caz:

menținerea în același grad de invaliditate;

încadrarea în alt grad de invaliditate;

încetarea calității de pensionar de invaliditate, ca urmare a redobândirii capacității de muncă.

Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală. Neprezentarea din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală, atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală. Aceasta se poate efectua și la cererea pensionarilor, dacă starea sănătății lor s-a îmbunătățit sau, după caz s-a agravat.

Nu sunt supuși revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate care:

prezintă invalidăți care afectează ireversibil capacitatea de muncă;

au împlinit vârstele prevăzute de lege pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă;

au vârsta mai mică cu până la 5 ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiile complete de cotizare.

Pentru stagiul potențial, acordat asiguraților în drept să obțină o pensie de invaliditate, punctajul anual al asiguratului este de:

o,75 de puncte pentru gradul I de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap grav;

o,6o puncte pentru gradul II de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap accentuat;

o,4o puncte pentru gradul III de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap mediu.

Drepturile de pensie de invaliditate se acordă și se plătesc:

de la data încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, dacă cererea a fost depusă în termen de 6o de zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate;

de la data încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, dar nu înainte de data încetării calității de asigurat, dacă cererea a fost depusă în termen de 6o de zile, în cazul persoanelor care se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială;

de la data depunerii cererii, în cazul persoanelor care la data solicitării pensiei de invaliditate nu mai au calitatea de asigurat.

Se suspendă plata indemnizației de însoțitor pe perioada în care pensionarul de invaliditate gradul I, cu excepția nevăzătorilor, este internat în instituții de asistență socială sau în unități medicale specializate, în care se asigură supraveghere și îngrijire permanentă.

Pensionarii de invaliditate de gradul III pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.

La împlinirea vârstei standard sau a vârstei standard reduse conform legii, pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, beneficiarul pensiei de invaliditate poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre pensii.

5. Pensia de urmaș

Copiii și soțul supraviețuitor au dreptul la pensie de urmaș dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.

Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă și de durata căsătoriei, dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau a tuberculozei și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie, sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie.

Pensia de urmaș se calculează, după caz, din:

pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat;

pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei de limită de vârstă și era în plată cu pensie de invaliditate de orice grad, pensie anticipată, pensie anticipată parțială sau ar fi avut dreptul la una dintre aceste categorii de pensii, conform legii;

pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat, dacă aceasta este mai avantajoasă decât pensia pentru limită de vârstă, în condițiile legii.

Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susținător, aferent pensiei, în funcție de numărul urmașilor, astfel:

pentru un singur urmaș -5o %;

pentru 2 urmași -75%;

pentru 3 sau mai mulți urmași -100%.

Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul orfanilor de ambii părinți reprezintă însumarea drepturilor de urmaș, calculate după fiecare părinte. În cazul modificării numărului de urmaș, pensia se recalculează. Soțul supraviețuitor care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei după soțul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

Beneficiarii pensiei de urmș sunt expertizați, supuși revizuirii medicale și au obligația de a urma programele recuperatorii conform acelorași reglementări prevăzute pentru pensia de invaliditate.

Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă

În sistemul public asigurații beneficiază de concediu medical și de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical, eliberat conform reglementărilor în vigoare.

Șomerii aflați la cursuri de calificare, recalificare, perfecționare sau după caz, la alte forme de pregătire profesională, organizate potrivit legii, care, datorită accidentelor survenite în timpul și din cauza practicii profesionale, suportă o incapacitate temporară de muncă mai mare de 3 zile, beneficiază de aceleași prevederi ca și ceilalți asigurați privind accidentul de muncă.

Îndemnizația de incapacitate de muncă cauzată de boli profesionale sau accidente de muncă se suportă din prima zi de incapacitate temporară de muncă și până la data încetării acesteia sau pensionării.

Durata de acordare a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este de cel mult 180 de zile în interval de un an, socotit din prima zi de îmbolnăvire.bÎncepând cu a 90-a zi concediul medical se poate prelungi până la 18o de zile, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale, conform procedurilor stabilite de CNPAS, în raport cu evoluția cazului și cu rezultatele acțiunilor de recuperare.

Asigurații a căror incapacitate temporară de muncă a survenit în timpul concediului de odihnă sau al concediului fară plată beneficiază de indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, concediile fiind întrerupte, urmănd ca zilele neefectuale să fie reprogramate.

Beneficiază de indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, în aceleași condiții ca și ceilalți asigurați, pensionarii, care, potrivit legii, relizează venituri dintr-o activitate profesională pentru care se calculează și se plătește contribuția de asigurări sociale.

Prestații pentru îmbolnăvirea și recuperarea capacității de muncă

În sistemul public asigurații pot beneficia de :

indemnizație pentru trecerea temporară în altă muncă;

indemnizație pentru reducerea timpului de muncă;

indemnizație pentru carantină;

ajutoare pentru procurarea de proteze, orteze și de alte produse ortopedice care nu sunt suportate, de la asigurările sociale de sănătate.

tratament balnear care nu este suportat de la sigurările sociale de sănătate, potrivit legii;

reabilitarea profesională;

bilete de odihnă pentru asigurații unităților în care nu este reglementată constituirea fondului social, potrivit legii.

Indemnizația de maternitate

Asiguratele au dreptul la o perioadă de 126 de zile calendaristice, la concediu pentru sarcină și lăuzie, perioadă în care beneficiază de indemnizție de maternitate.

Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile înainte de naștere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile după naștere.Acestea se compensează între ele, în funcție de recomandarea medicului și de opțiunea persoanei beneficiare.

Persoanele cu handicap asigurate beneficiază la cerere, de concediu pentru sarcină, începând cu luna a 6-a de sarcină.

În cazul în care copilul se naște mort sau moare în perioada concediului de lăuzie, indemnizația de maternitate se acordă pe toată durata acestuia.

Îndemnizația pentru creșterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav

Asigurații au dreptul la:

concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, oricând până la împlinirea de către copil a acestor vârste, numai după efectuarea a cel puțin 42 de zile din concediul de lăuzie.

concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Indemnizațiile sunt suportate de la bugetul asigurărilor de stat, integral .

Beneficiază de indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav, opțional, unul dintre părinți dacă solicitantul îndeplinește condițiile de stagiu de cotizare, la cerere.

Ajutorul de deces

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană ce face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, cutatorul, moștenitorul sau orice persoană care face dovada , conform legii. Anual se stabilește prin legea bugetului de asigurări sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat și făcut public de către CNPAS.

Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie aflat în întreținerea sa și care nu are un drept propriu de asigurări sociale.

Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, la cerere, pe baza certificatului de deces.

Vechiul sistem public de pensii –prezentarea generală

În România, sistemul național de pensii era de tip” pay as you go”(PAYG) în care cheltuielile curente erau acoperite de contribuția generației active, urmând ca propriile lor pensii să fie finanțate de generațiile viitoare. În cadrul sistemului public erau acordate pensii pentru limită de vârstă, pensii de invaliditate și de urmaș, precum și alte prestații sociale.

Organizarea și funcționarea sistemului public de pensii din România erau reglementate de Legea 3/1977. De asemenea, erau cuprinse în lege și prevederi asupra pensiei suplimentare, a pensionării anticipate și asupra unor aspecte legate de asistența socială. Mutațiile majore induse de perioada de tranziție au determinat și unele schimbări ale cadrului legislativ, Legea nr.3/1977 fiind amendată succesiv după 1990.

Salariații încadrați cu contract de muncă erau asigurați în mod obligatoriu în cadrul sistemului public de pensii. Erau acoperiți prin măsuri asemănătoare: avocații, cadrele militare din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne, clerul bisericilor non-ortodoxe. Amendamentele succesive la Legea nr.3/1977 nu au vizat și includerea în sfera beneficiarilor a unor categorii socio-profesionale care apar după 1990:

persoanele care desfășoară o activitate independentă ori liber-

profesioniștii, persoanele angajate cu convenții civile de prestări servicii, șomerii.

Dreptul la pensie lua naștere în momentul îndeplinirii cumulative a condițiilor privind vârsta legală de pensionare și vechimea în muncă. Vârsta standard de pensionare era de 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați.În realitate însă, în condițiile pensionării anticipate la 52 de ani pentru femei și de 57 de ani pentru bărbați, vârsta medie de pensionare ajunsese la 51 de ani pentru femei și de 56 de ani pentru bărbați, la aceasta se adăuga vechimea completă în muncă de 25 de ani pentru femei și de 30 de ani pentru bărbați.

Unicul criteriu de eligibilitate pentru pensionarea anticipată îl constituia vechimea completă în muncă-25 de ani pentru femei și de 30 de ani pentru bărbați. Într-o primă etapă, în baza Legii 3/1977, persoanele cu vechime completă în muncă se puteau pensiona la cerere cu cel puțin doi ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare;ulterior,Legea 2/1995 privind pensionarea anticipată, mărește respectiva perioadă la 5 ani. Persoanele încadrate în muncă și șomerii au fost categoriile socio-profesionale care au beneficiat în mod expres de aceste prevederi favorabile pensionării.Persoanele încadrate în grupe speciale de muncă beneficiau pentru fiecare an de încadrare de un spor de vechime de 3-6 luni.

Șomerii înregistrați la expirarea perioadei de acordare a sprijinului financiar(Legea 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională), având vechime completă în muncă, intrau sub incidența legii privind pensionarea anticipată.

Exista și un Fond pentru pensia suplimentară la care contribuiau în mod obligatoriu toți salariații asigurați în sistemul public.Perioada minimă de contribuție era de 5 ani, la pensionare asiguratul putând beneficia de o mărire a cuantumului pensiei de maxim 12 %

Baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiei îl reprezenta media veniturilor obținute pe parcursul a 5 ani consecutivi din ultimii 10 ani de muncă. Venitul de referință îl constituia salariul brut de bază însumat cu o serie de sporuri permanante

Sistemul public de pensii era finanțat în întregime de contribuțiile plătite integral de angajatori. Salariații contribuiau doar cu un procent de 2% la Fondul pentru pensia suplimentară(din anul 1986 până în anul 1999 procentul a fost de 3%). Subvențiile de la bugetul de stat au costituit o sursă suplimentară de venituri în contextul deficitelor succesive înregistrate de bugetul asigurărilor sociale de stat.

Totalitatea contribuțiilor pentru asigurări sociale erau depuse în conturi deschise la Trezoreria Statului și utilizate pentru plata obligațiilor curente(a pensiilor actuale). Doar contribuțiile colectate la Fondul pentru pensia suplimentară virate, potrivit legii, erau generatoare de venit, într-un cont deschis la CEC.

Autoritatea publică responsabilă cu administrarea sistemului public de pensii și a Fondului pentru pensia suplimentară era Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Oficiul Central de Plată a Pensiilor, din cadrul ministerului, era structura responsabilă cu plata beneficiilor și elaborarea documentelor de plată, în timp ce oficiile de pensii județene și al Municipiului București înregistrau și procesau cererile de pensionare și soluționau eventualele reclamații. În ansamblu , administrarea sistemului era puternic centralizată, ineficientă din punct de vedere al costurilor și cu o capacitate de colectare a datelor limitată.

Sistemul public era completat de multiple sisteme de pensii constituite pe profesii;au existat sisteme de asigurări sociale și pensii ale avocațilo , agricultorilor, personalului militar și a personalului din structurile Ministerului de Interne, artiștilor , scriitorilor și compozitorilor, cultelor religioase recunoscute prin lege.

Capitolul IV – Drepturile de pensii acordate cetățenilor români migranți în țările din Uniunea Europeană și alte țări

Libera circulație și migrația devin o problemă suplimentară, pe măsură ce condițiile de viață ale cetățenilor sunt structurate din ce în ce mai mult de dreptul securității sociale. Statutul unui cetățean, al unui locuitor sau al unui rezident temporar este astăzi de neconceput, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în cadrul Europei Centrale și de Est, fără a se lua în considerare dimensiunile sociale pe care le implică.

Atunci când oamenii circulă dintr-o țară în alta-ca lucrători migranți, refugiați sau ca persoane dislocate-ei se situează adesea pe o poziție dezavantajoasă din punct de vedere social sau pe o poziție expusă riscurilor.

Astfel, migrația ca atare, trebuie să constituie o preocupare pentru dreptul securității sociale.

Tratatele bilaterale și multilaterale, adică acordurile privind asigurările sociale sau cele privind securitatea socială, sunt instrumente juridice relevante ale dreptului internațional.

Organizațiile internaționale regionale: Consiliul Europei și Uniunea Europeană, sunt în mod special preocupate de coordonarea în domeniul securității sociale.

În actuala Uniune Europeană, libera circulație se aplică numai unei minorități de persoane-respectiv-lucrătorilor- în timp ce „nelucrătorii”(studenții, pensionarii, alte persoane inactive din punct de vedere economic) suferă de restricții legale în această privință.

Asigurarea liberei circulații a lucrătorilor dincolo de granițele naționale necesită măsuri ce vor trebui luate în domeniul securității sociale, deoarece lucrătorii nu vor putea pleca în străinătate dacă acest pas va avea un efect negativ asupra drepturilor de securitate socială.

O categorie de prevederi care cauzează probleme migranților este alcătuită de reguli conform cărora dobândirea sau calcularea prestației este condiționată de asigurare, angajare sau domiciliul , în cazul în care numai perioadele realizate în condițiile legislației acelei țări sunt luate în considerare.

Având în vedere aceste prevederi legale ale legislației sociale naționale, care sunt dezavantajoase pentru migranți, au fost adoptate reglementări internaționale de securitate socială, astfel:

Regulamentul Consiliului 68/1612 al Comunității Economice Europene.(CEE);

Regulamentul Consiliului (CEE) nr.1408/1971;

Regulamentul Consiliului 574/1972.

Regulamentul Consiliului 1612/1968 CEE din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității.

Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene(CEE) și în special articolul 49 al acestuia, consideră că:

libera circulație a lucrătorilor în cadrul comunității ar trebui asigurată, cel târziu, pînă la sfârșitul perioadei de tranziție

că atingerea acestui obiectiv necesită absolvirea oricărei discriminări pe bază de cetățenie între cetățenii statelor membre în privința angajării, salarizării și a altor condiții de muncă și angajare

dreptul lucrătorilor de a circula liberi în cadrul comunității pentru a desfășura o activitate renumerată sub rezerva oricăror limitări justificative pe motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Un drept fundamental al lucrătorilor și al familiilor acestora îl constituie libera circulație. Dreptul la libera circulație pentru a putea fi exercitat în condiții obiective de libertate și demnitate, impune ca egalitatea de tratament să fie asigurată sub toate aspectele la desfășurarea efectivă a unei activități renumerate și la accesul la locuință și dreptul lucrătorului de a fi urmat de familie, precum și integrarea acesteia în țara gazdă. În toate țările Comunității Europene regimul angajărilor are două caracteristici:

orice cetățean al unui stat membru și orice angajator ce exercită vreo activitate pe teritoriul unui stat membru pot să-și schimbe cererile și ofertele lor de muncă

să încheie contracte de muncă și să le pună în executare conform legilor în vigoare fără discriminare

Pentru a obține eliberarea unui permis de rezidență , salariatul va aduce dovada că el este beneficiarul unui contract de muncă printr-o declarație de angajare sau un certificat de muncă furnizat de angajator.

Principalele prevederi ale Regulamentului 1612/ 1968 pentru dreptul comunitar al muncii:

Titlu1 (art.1-6) instituie libertatea în procesul angajării. Astfel, orice cetățean al unui stat membru are dreptul să desfășoare o activitate , ca persoană angajată, pe teritoriul unui alt stat membru, în aceleași condiții ca și cetățenii acelui stat .

Statele membre trebuie, totodată, să ofere solicitanților străini aceeași asistență în căutarea locurilor de muncă pe care o acordă cetățenilor proprii și fără a impune restricții cetățenilor străini ce urmează a fi angajați în nici o activitate și în nici un domeniu.

Titlu 2. conține dispoziții privind angajarea și egalitatea de tratament, astfel :

condițiile de muncă

avantajele sociale și în legătură cu taxele

accesul în școlile de pregătire profesională sau în casele de pensionari

drepturi sindicale , drepturi de reprezentare și management

locuințe

Este desființată orice discriminare bazată pe cetățenie între lucrătorii statelor membre, conform dispozițiilor incluse în Titlul 2 al Regulamentului 1612/1968 la care se adaugă și cele din Tratatul CEE( art. 7.48.52și 59)

Titlul 3 conține în art. 10-12, dispoziții privind membrii familiei lucrătorului migrant, astfel:

rezidență

angajări

accesul copiilor la cursuri de pregătire profesională și ucenicie.

Regulamentul (CEE) nr.1408/1971 privind aplicarea sistemelor de securitate socială a salariaților, lucrătorilor independenți și membrilor acestor familii care se deplasează în spațiul comunitar și Regulamentul 574/1972 care stabilește procedura de aplicare a Regulamentului nr.1408/1971 sunt așa-numitele Regulamente ale Lucrătorilor Migranți, care însoțesc lucrătorii migranți ai Statelor Membre de peste 40 de ani, principalul obiectiv fiind acela de a asigura lucrătorilor care traversează frontierele în interiorul Comunității Europene pentru a desfășura o activitate profesională, același statut din punct de vedere al securității sociale ca și cum ar fi rămas în țara lor.

Acest obiectiv a fost realizat în două moduri diferite:

prin dobândirea și protejarea drepturilor la prestații de securitate socială, inclusiv îngrijiri sociale;

prin reglementarea plătirii contribuțiilor într-un singur stat nu în mai multe simultan.

Prevederile comunitare privind securitatea socială au la bază următoarele 4 principii:

o singură legislație poate fi aplicabilă: această regulă protejează lucrătorii migranți de obligația de a plăti contribuții de securitate socială în mai mult de un Stat Membru al Comunității Europene și garantează în același timp că ei sunt totuși asigurați;

egalitatea de tratament: lucrătorii migranți sunt supuși acelorași obligații și se bucură de aceleași drepturi, în conformitate cu legislația oricărui Stat Membru al Comunității Europene ;

menținerea drepturilor dobândite: prestațiile dobândite în conformitate cu legislația unui Stat Membru sunt plătite – ca export de prestații-beneficiarului, chiar dacă acesta domiciliază în alt Stat Membru.

menținerea drepturilor în curs de dobândire(totalizarea perioadelor de asigurare, angajare sau domiciliu): în toate sectoarele de securitate socială, dreptul la prestație poate fi legat de îndeplinirea unui stagiu; în acest scop, perioadele realizate în alt Stat Membru sunt luate în considerare.

Coordonarea sistemelor de securitate socială formează o parte importantă a acquis-ului comunitar în domeniul social. Deși nu trebuie realizată o armonizare în nici unul dintre sectoarele de securitate socială, extinderea regulilor de coordonare ale Comunității Europene va necesita adaptări tehnice, astfel încât să se ia în considerare caracteristicile particulare ale sistemului național de securitate socială al fiecărei țări.

Regulile de coordonare bilaterală sau multilaterală în materie de securitate socială caută să reducă, pe cât posibil, consecințele pe care migrația le poate avea în acest domeniu, precum și efectele negative pe care le poate produce o întrerupere sau o încetare a carierei profesionale sau a asigurării.

Lucrătorii migranți se confruntă cu probleme considerabile:

dacă le va plăti statul pe teritoriul căruia lucrează pensiile la care au dreptul atunci când se reântorc în țara de origine;

dacă au obligația de a rămâne în statul care le datorează pensiile în cazul în care doresc să le primească;

dacă sunt pierdute perioadele de asigurare în cazul în care se mută în altă țară.

Toate aceste probleme pot fi rezolvate prin intermediul a dou ă tehnici și anume:exportul și totalizarea prestațiilor, care sunt legate de principiul menținerii drepturilor dobândite și a drepturilor în curs de dobândire.Astfel:

Exportul prestațiilor

Existența clauzelor legate de domiciliu și aplicarea principiului teritorialității este o trăsătură a majorității legislațiilor naționale.Securitatea socială este destinată, în principiu,cetățenilor

care domiciliază pe teritoriul național.

Comparația între țările de domiciliu funcționează atât în privința plății prestațiilor cât și a recunoașterii acestora, ori de câte ori legislația unui stat condiționează dobândirea acestora de domiciliul persoanei respective pe teritoriul său în momentul în care solicită prestația.

Tehnica exportului nu funcționează pentru toate prestațiile în majoritatea instrumentelor de coordonare. Aceasta se aplică pentru pensiile de bătrânețe , de invaliditate și de urmaș, precum și pentru venitul încasat ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale.

Exportul prestațiilor poate fi limitat la teritoriul statelor semnatare sau al țărilor membre și poate fi extins la teritoriul unor țări membre.

Exportul prestațiilor, în special al celor din categoria pensiilor, se aplică atât lucrătorilor migranți cât și altor lucrători care s-au deplasat în alt stat pentru a-și stabili domiciliu pe teritoriul său, chiar dacă nu din motive legare de muncă.

Exportul prestațiilor poate fi realizat în mai multe moduri: plată directă către persoana interesată, transfer bancar, ordin de plată, plată prin intermediul instituțiilor competente ale statului de domiciliu al persoanei interesate, avându-se în vedere criteriile de eficiență, securitate și celeritate.

Totalizarea perioadelor

Existența și necesitatea unor perioade minime de asigurare prevăzute de legislațiile naționale îi afectează serios pe lucrătorii migranți care și-au desfășurat activitatea profesională în mai multe state.Acesta este în special cazul pensiilor care, pentru a fi recunoscute, necesită perioade de asigurare dau domiciliu mai îndelungate care sunt dificil de realizat în cazul carierelor profesionale incomple, discontinue sau divizate din cauza migrației.

Totalizarea funcționează astfel:

totalizarea se poate aplica tuturor pestațiilor care necesită realizarea unei anumite perioade de asigurare.

Se poate recurge la totalizare și în cazurile în care prestațiile sunt acordate cu condiția ca solicitantul să fi fost supus unei anumite legislații, se va asimila cerințelor prevăzute de legislația națională.

Totalizarea dă naștere dreptului;prin repartiție acest drept este calculat și stabilit. Astfel, totalizarea înseamnă adunarea perioadelor, repartiția presupune delimitarea obligațiilor.

Repartiția are loc în special în materie de pensii. Procedura este următoarea:

Instituțiile competente ale fiecărui stat în care lucrătorul și-a desfașurat activitatea profesională calculează toate perioadele creditate în diferitele țări stabilesc dacă, în baza propriilor legislații, asiguratul are dreptul la prestația pe care a solicitat-o(etapa de totalizare).

Odată ce dreptul a luat naștere și a fost recunoscut, instituția competentă a fiecărui stat implicat calculează cuntumul ”teoretic” la care solicitantul ar avea dreptul dacă toate perioadele totalizate ar fi creditate exclusiv în baza legislației aplicate pensia teoretică.

Pensia teoretică va servi drept bază de calcul pentru pensia reală. Instituția competentă va calcula raportul dintre durata perioadelor realizate în baza propriei legislații și toate perioadele asigurate, înmulțind rezultatul obținut (pro-rata-temporiscu pensia teoretică. Acest calcul va avea drept rezultat o pensie proporțională sau “pro-rata”, care este pensia pe care instituția trebuie să o plătească.

Totalizarea perioadelor

Conform art.42 al Tratatului asupra Uniunii Europene unul dintre cele mai importante principii care fundamentează coordonarea sistemelor de pensii este-totalizarea perioadelor.

Principiul totalizării înseamnă că, în cazul în care există dreptul la prestație, toate perioadele realizate în statele părți la un instrument internațional trebuie să fie totalizate(conf.art.45 din Regulamentul 1408/1971 sau art. 28 din Acordul European).

În cadrul sistemelor din diverse state, perioadele diferite sunt considerate perioade de asigurare. În cadrul regimurilor distributive, sunt luate în considerare perioadele de cotizare, precum și perioadele considerate ca atare(de ex., perioadele de acordare a unor prestații de securitate socială cum sunt prestațiile în caz de boală sau de șomaj, perioadele de satisfacere a stagiului militar).

Fiecare stat trebuie să decidă care perioade vor fi considerate perioade de asigurare și care nu conf.art.1 din Regulamentul 1408/1971.

Dacă legislația unui stat prevede prestații speciale pentru categorii speciale de persoane active(de ex.mineri, regimuri speciale pentru lucrătorii independenți) se iau în calcul mai întâi doar perioadele speciale relevante conform art.45(2) și (3) din Regulamentul 1408/1971 sau art.28(4) din Acordul European.

Principiul pro-rata

Este cel mai cunoscut principiu de calculare a pensiilor prevăzut de instrumentele internaționale. Trebuie parcurse două etape pentru a obține cuantumul final al pensiei.

Prima etapă: cuantumul teoretic. Astfel, fiecare stat, aplică propria formulă națională de calcul și calculează cuantumul care ar fi datorat ca și cum suma totală a perioadelor de asigurare, din toate statele părți la un acord internațional, ar fi fost realizate doar în statul în cauză. Acesta este doar un calcul teoretic pe care persoana respectivă nu are dreptul să îl pretindă.

A doua etapă: trebuie calculat apoi cuantumul efectiv care urmează să fie plătit.

Avantajul acestei metode de calcul este că persoana în cauză beneficiază de pensii din toate statele unde au fost plătite contribuții. Dezavantajul acestui principiu este că procedura administrativă este destul de dificilă și durează mult deoarece trebuie să fie determinate perioadele exacte de asigurare în celelalte state pentru a stabili dacă dreptul la prestație există sau nu, dar și pentru a calcula cuantumul datorat.

Pensia națională

Metoda de calcul pro rata se aplică fără restricții în cazurile în care totalizarea periodelor este necesară pentru a întruni cerințele naționale pentru dobândirea dreptului la pensie. În cazul în care, potrivit legislației naționale, au fost deja realizate perioadele de asigurare suficiente, cuntumul pensiei naționale trebuie protejat, deoarece trebuie avut în vedere principiul potrivit căruia un instrument internațional nu trebuie să micșoreze cuantumul unui drept, care există deja în baza legislației naționale.

Exportul pensiilor

Acest principiu trebuie aplicat tuturor metodelor de coordonare, cu excepția cazului în care se recurge la principiul integrării potrivit căruia numai statul de domiciliu trebuie să acorde pensia. Prin “export”rezultă că pensia nu poate fi suspendată, diminuată sau retrasă pe motiv că persoana în cauză domiciliază în alt stat(conform.art.10 din Regulamentul 1408/1971 sau art.11 din Acordul European).

Plata poate fi făcută direct către persoana care domiciliază în străinătate (prin trimiterea unui mandat poștal) sau într-un cont bancar în statul de domiciliu sau în statul instituției competente.

Domiciliul permanent în alt stat decât statul de domiciliu.Definiții:

“Lucrător”- Reprezintă orice persoană care este asigurat, în mod obligatoriu sau în regim facultativ cu continuitate, pentru unul sau mai multe dintre riscurile acoperite de componentele unui sistem de asigurări sociale pentru salariați. Sunt cuprinși în noțiunea de lucrător și persoanele care desfașoară o activitate cu program de lucru redus (part-time).

Utilizarea termenului de “lucrător” poate părea surprinzătoare în condițiile în care dreptul român nu folosește o atare terminologie. Cu toate acestea, necesitatea folosirii lui este justificată, înainte de toate, prin rolul dreptului comunitar de apropiere a diferitelor sisteme naționale de drept, ce cunosc noțiuni si reglementări conforme cu propriile tradiții economico-juridice.

Lucrător frontalier- Reprezintă orice lucrător salariat pe teritoriul unui stat membru și având rezidența pe teritoriul altui stat membru unde se întoarce, de regulă, zilnic sau cel puțin o dată pe saptămană. Totuși, un lucrător frontalier care este numit într-un post în alt loc pe teritoriu aceluiași sau al altui stat membru de către unitatea de care aparține, în mod normal, și este împiedicat din cauza acestei numiri să se întoarcă în fiecare zi sau cel puțin o dată pe saptămană în localitatea în care domiciliază, își păstrează, cu toate acestea, statutul de lucrător frontalier pe o perioadă de până la patru luni.

Membru de familie –reprezintă orice persoanădefinită sau recunoscută ca membru de familie de legislația conform căreia se acordă prestațiile.

Persoanele care beneficiază de pensie în baza legislației unui stat și care domiciliază în alt stat.

Excepții

Lucrătorii detașați

Sunt lucrătorii care pentru a munci pe teritoriul altui stat, rămân supuși legislației primului stat, cu condiția ca durata previzibilă a muncii pe care trebuie să o efectueze, să nu depășească 12 luni.

Caracteristica noțiunii de detașare este aceea că lucrătorul trebuie să rămână in cursul detașării autorității unității care l-a detașat

Lucrătorii care își exercită activitatea pe teritoriul mai multor state:

Sunt supuși legislației acelui stat pe teritoriul căruia își au reședința.

Lucrătorii din domeniul transporturilor internaționale:

Se aplică în acest caz legea sediului unității de transporturi internaționale:lucrătorul va fi supus legislației statului membru pe al cărui teritoriu își are sediul sau locul de desfășurare unitatea respectivă.

Protecția lucrătorilor migranți în perspectiva integrării în Uniunea Europeană

  Protejarea drepturilor de pensie în cazul lucrătorilor migranți se înscrie în procesul de pregătire a României în vederea coordonării sistemelor de securitate socială la momentul aderării.

         Legislația în domeniul pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale a creat premisele coordonării sistemelor de securitate socială, fiind asigurată posibilitatea aplicării principiilor comunitare în domeniu și a acordurilor bilaterale de securitate socială convenite pe baza acestor principii: unicitatea legislației aplicabile, egalitatea de tratament, menținerea drepturilor de asigurări sociale dobândite sau în curs de dobândire.

   Prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, s-a recunoscut tuturor persoanelor care au contribuit la sistem dreptul de a beneficia de prestațiile acordate în sistemul public, indiferent de cetățenia acestora.

         Potrivit prevederilor aceluiași act normativ, constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.

De asemenea, drepturile de asigurări sociale cuvenite în sistemul public din România, precum și prestațiile aferente acestor drepturi, se pot transfera în țările în care asigurații își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acorduri sau convenții internaționale la care România este parte.

Capitolul V- concluzii si propuneri

Activități desfășurate de Serviciul Evidență Arhive din cadrul Casei Naționale de Pensii

Serviciul de Evidența Arhivelor Pasive a luat ființă în anul 1958 sub denumirea de Serviciul de Arhivă Generală fiind subordonat Ministerului Sănătății și Prevederilor Sociale. Ulterior la data de 15.04.1994, conform Ordinului Ministerului Muncii și Protecției Sociale atribuțiile specifice acestui oficiu au fost preluate de către Oficiul Central de Plată a Pensiilor, sub denumirea de Oficiul de Evidența Documentelor de Asigurare(OEDA).

La data de 01.04.2001, ca urmare a intrării în vigoare a Legii 19/2000, OEDA devine Serviciul de Evidență a Arhivelor Pasive(denumire irelevantă în raport cu activitatea serviciului), subordonat Direcției de Evidență Contribuabili din cadrul Casei Naționale de Pensii București, având următorele atribuții:

Procurarea actelor de vechime în muncă solicitate de cetățenii români stabiliți în străinătate, de instituțiile de asigurări sociale din străinătate precum și de transmiterea acestora.

Reconstituirea vechimii în muncă privind stabilirea pensiei conform Legii 19/2000.

Eliberarea și vizarea dovezilor de vechime în muncă pentru persoanele care au contracte de muncă în străinătate.

Arhivarea documentelor create de serviciu.

La solicitarea persoanelor fizice sau juridice din țară sau din străinătate, Serviciul Gestiune Arhive procură din teritoriu documentele utile la stabilirea unor drepturi de asigurări sociale. Demersurile instituției sunt însoțite obligatoriu de către formularul- model-conform anexei.

Din categoria documentelor solicitate fac parte: adeverințele de vechime în muncă și stagiu de cotizare precum și alte documente utile la stabilirea drepturilor de pensie(certificat de stagiu militar, acte doveditoare ale perioadelor de muncă obligatorie și domiciliu forțat din motive rasiale sau din motive politice).

Concluzii și propuneri de lege ferendă

Activitatea desfășurată în cadrul Casei Nationale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a vizat în principal:

Cresterea gradului de colectare a veniturilor condiție a îmbunătățirii echilibrului financiar al sistemului prin monitorizarea activității de evidență a obligațiilor de asigurări sociale și coroborarea datelor de evidență cu cele financiare;

Recuperarea creanțelor la bugetul asigurărilor sociale, intensificarea acțiunilor de executare silită asiguraților rău platnici și programe de măsuri pentru îmbunătățirea activității de executare silită la toate Casele Județene de Pensii;

Echilibrarea fluxului de contribuții de asigurări sociale cu cel al plăților pensiilor si celorlalte drepturi de asigurări sociale;

Îndeplinirea tuturor atribuțiilor legate de acordarea drepturilor de asigurări sociale și gestionarea în condiții de deplină legalitate a bugetului public de asigurări sociale;

Identificarea și utilizarea tuturor mijloacelor și căilor pentru promovarea sistemului public de pensii, prin realizarea unei susținute campanii de informare pe plan local și național, structurată pe segmente specifice: angajatori, asigurați, asociații profesionale, organizații sindicale, asociații de pensionari etc.

Pentru viitor trebuiesc întreprinse o serie de măsuri și acțiuni care vizează toate compartimentele din cadrul CNPAS care să ducă la îmbunătățirea și modernizarea sistemului public de pensii și anume:

Modernizarea actului administrativ în domeniul public de pensii cu asigurarea autonomiei administrative și financiare a CNPAS;

Definitivarea implementării reformei sistemului public de pensii, paralel cu diversificarea surselor și formelor de protecție socială acordate persoanelor aflate la vârsta pensionării;

Implementarea sistemului informatic integrat pentru preluarea automată a tuturor datelor;

Îmbunătățirea managementului resurselor umane;

Dezvoltarea structurilor administrative responsabile de coordonarea cu sistemele de securitate socială ale statelor membre ale Uniunii Europene;

Modificarea art.46 din OUG nr.158/2005 intrată în vigoare la 01.01.2006, privind concediile și indemnizațiile de asigurări de sănătate, apărută în M.O. nr.1074/29.11.2005, astfel: în vederea determinării punctajului anual în sistemul public de pensii, pentru stagiile de cotizare realizate în condițiile prevăzute deoarece la art.45 se utilizează termenul „cuantumul indemnizației”. Această modificare induce în mod automat și modificarea art.45 alin.2 din OUG 158/2005 astfel:

Alin.2-contribuția de asigurări sociale prevăzută la ali.1 se calculează prin aplicarea cotei stabilite prin Legea bugetului de asigurări sociale de stat asupra valorii reprezentând cuantumul indemnizației.

-Inființarea unei secții de asigurări sociale și pensii în cadrul Academiei

de Studii Economice din București în vederea formării unor cadre specializat în domeniu pentru creșterea competenței performanțelor profesionale și stabilizarea personalului-stoparea fluctuației de personal.

Încheierea și aplicarea acordurilor bilaterale de securitate socială

 Conform dispozițiilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, C.N.P.A.S. aplică prevederile convențiilor internaționale de asigurări sociale la care România este parte.

         În prezent C.N.P.A.S. aplică unele convenții de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, fiind respectate principiile egalității de tratament în ceea ce privește raporturile de muncă și cel al teritorialității.  Statele cu care România aplică astfel de convenții sunt următoarele:  Albania, Ungaria, Bulgaria, statele succesoare ale fostei U.R.S.S., Slovacia, R.P.D. Coreeană, Franța, Peru, Libia, Algeria, Grecia. 
         În acest sens, cetățenii uneia din Părțile Contractante, precum și membrii familiilor lor, care locuiesc permanent pe teritoriul celeilalte Părți Contractante beneficiază de același regim ca și cetățenii acestei Părți Contractante, în toate problemele privind prevederile sociale și raporturile de muncă. 
         În anii ’60, România a fost încheiat convenții de reciprocitate cu următoarele state:

– Convenția între R.P.R și R. Cehoslovacă privind colaborarea în domeniul problemelor sociale și Protocolul privind aplicarea acesteia, semnate la 2 mai 1957, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat nr.430/1957, publicat în B.O. nr.30/1957;

– Convenția între R.P.R. și R.P. Bulgaria privind  colaborarea în domeniul problemelor sociale și Protocolul privind aplicarea acesteia, semnate la București, la 14 martie 1960, aprobate prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 548/1960, publicată în Culegerea de Hotărâri și Decrete ale Consiliului de Miniștri nr.17/1960;

– Convenția între R.P.R. și U.R.S.S. privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale, încheiată la București, la 24 decembrie 1960, aprobată prin Decretul nr. 165/1961,  publicată în B.O.nr.7/1961;
– Convenția interguvernamentală între R.P.R. și R.P. Albania privind colaborarea în domeniul problemelor sociale și Protocolul privind aplicarea acesteia, semnate la București, la 3 mai 1961, aprobată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.865/1962, publicată în Culegerea de Hotărâri și Decrete ale Consiliului de Miniștri nr.1/1965;         

– Convenția interguvernamentală între R.P.R. și R.P. Ungaria privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale semnată la Budapesta, la 7 septembrie 1961, aprobată prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.732/1961, publicată în Culegerea de Hotărâri și Decrete ale Consiliului de Miniștri nr.31/1961.

          Și ulterior, România a continuat să încheie o serie de Convenții și Acorduri bilaterale în domeniul asigurărilor sociale cu alte țări și anume :
– Convenție între Guvernul R.S.R. și Guvernul Republicii Franceze privind asigurările sociale, încheiată la Paris, la 16 decembrie 1976, aprobată prin Decretul 82/1977, publicat în B.O.nr.34/35/1977, în vigoare de la 1 februarie 1978;

–  Convenție între Guvernul R.S.R. și R. Algeriene Democratice și  Populare privind asigurările sociale, semnată la Alger, la 29 decembrie 1981, ratificată prin Decretul nr.261/1982 și Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea Convenției, semnat la 5 noiembrie 1982;
– Acord între Guvernul R.S.R. și Guvernul Republicii Peru în domeniul asigurărilor sociale, semnat la București, 20 noiembrie 1982, ratificat prin Decretul nr.482/1983;

– Acord între Guvernul R.S.R. și Jamahiria Arabă Libiană Populară Socialistă în domeniul asigurărilor sociale, semnat la Tripoli, la 18 aprilie 1977, ratificat prin Decretul Consiliului de Miniștri nr.389/1977, publicat în B.O.nr.118/1978 si Acordul între R.S.R. și Jamahiria Arabă Libiană Populară Socialistă în domeniul asigurărilor sociale, semnat la Tripoli la 5 martie 1985, ratificat prin Decretul Consiliului de Miniștri nr.189/1986, Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea acordului si Protocolul privind încheierea Aranjamentului Administrativ, semnate la 9 august 1986;

– Acord între Guvernul R.S.R. și Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene privind colaborarea în domeniul asigurărilor sociale, semnat la Phenian, la 20 aprilie 1982, ratificat prin Decretul Consiliului de Stat nr.100/1983, publicat în B.O. nr.23/1983.
 – Acord intre Guvernul României și Guvernul Republicii Elene pentru reglementarea compensării contribuțiilor de asigurări sociale ale refugiaților politici greci repatriați din România, semnat la Atena la 23 februarie 1996, ratificat prin Legea nr.63/21 aprilie 1996, publicat în MO73/23.04.1997 și Acordul de modificare a Acordului sus-menționat, semnat la București, la 30 iunie 2003, ratificat prin Legea nr.497/20 11.2003.

         Precizăm că aceste acorduri nu au fost convenite cu respectarea principiilor de coordonare a sistemelor de securitate socială prevăzute de legislația comunitară în domeniu.

         După anul 1999, România a încheiat acorduri și convenții de securitate socială, care au vizat situația lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora, instrumente bilaterale bazate pe respectarea principiilor coordonării sistemelor de securitate  socială (egalitatea de tratament între cetățenii fiecărei părți și cetățenii celorlalte părți, în ceea ce privește drepturile de securitate socială, inclusiv păstrarea avantajelor acordate de legislațiile de securitate socială, indiferent de deplasările pe care persoanele protejate le-ar efectua între teritoriile părților, acordarea, menținerea și restabilirea drepturilor de securitate socială prin mijloace precum totalizarea perioadelor de asigurare sau de angajare, îndeplinite conform legislației fiecăreia dintre părți).

         Astfel, au intrat în vigoare acorduri de securitate socială încheiate cu următoarele state: Regatul Țărilor de Jos, Turcia, Republica Cehă, Luxembug și Germania.

         Acordul între România și Regatul Țărilor de Jos, semnat la București, la 13 noiembrie 2001, reglementează exportul prestațiilor acordate conform legislației unei părți contractante, în cazul schimbării domiciliului sau în caz de ședere temporară pe teritoriul celuilalt stat decât cel competent, ratificat prin Legea nr.477/09.07.2002 ratificat prin Legea nr. 223/23.05.2003 publicat în Monitorul Oficial nr.366/29.05.2003 (intrat în vigoare la 01.03.2004).

Conform art.4 al Acordului, nici o prevedere a legislației unei părți contractante, care limitează plata prestațiilor doar pentru că un beneficiar sau un membru al familiei sale are domiciliul ori reședința în afara teritoriului acelei părți contractante, nu va fi aplicabilă unui beneficiar sau unui membru al familiei sale care are domiciliul ori reședința pe teritoriul celeilalte părți contractante.
 
         Acordurile bilaterale care se aplică în relațiile cu Turcia și Cehia reglementează acordarea prestațiilor de securitate socială prevăzute de legislația celor două state.
         Conform prevederilor Acordului dintre România și Republica Turcia în domeniul securității sociale, semnat la Ankara la 6 iulie 1999, câmpul material de aplicare vizează, pentru România: indemnizațiile pentru incapacitate de munca determinată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii, de boli profesionale și accidente de muncă; prestațiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă; indemnizațiile de maternitate; indemnizațiile pentru creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav; pensiile pentru limită de vârstă; pensiile de invaliditate; pensiile de urmaș; ajutorul de deces, prestațiile în natură.

         Acordul dintre România și Republica Cehă în domeniul securității sociale, semnat la București la 24 septembrie 2002, reglementează, pentru România, acordarea coordonată a următoarelor prestații, indemnizațiile pentru incapacitate de muncă determinată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii, de boli profesionale și accidente de muncă; prestațiile în bani pentru recuperarea capacității de muncă; indemnizațiile de maternitate; indemnizațiile pentru creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav; pensiile pentru limită de vârstă; pensiile anticipate; pensiile de invaliditate; pensiile de urmaș; ajutoarele de deces, ajutoarele de șomaj; alocația de stat pentru copii; prestații în natură în caz de boală și maternitate.

         Aceste instrumente juridice bilaterale au fost convenite cu respectarea principiilor comunitare în domeniu, prevăzute, în prezent, de Regulamentul CEE nr. 1408/71 referitor la aplicarea sistemelor de securitate socială angajaților, lucrători independenți și membrilor familiilor acestora, care se deplasează în interiorul comunității și de Regulamentul nr. 574/72 privind aplicarea Regulamentului nr. 1408.

         Menționăm că, la data de 18 noiembrie 2004, a fost semnată Convenția de securitate socială cu Marele Ducat de Luxemburg, iar la data de 8 aprilie 2005 au fost semnate, la București, atât Acordul bilateral dintre România și R.F. Germania, ratificat prin Legea nr. 406/29.12.2005. Au mai fost semnate acorduri bilaterale cu Ungaria, Austria, Spania, Macedonia Bulgaria.

         De asemenea, sunt în curs de negociere instrumente juridice bilaterale cu următoarele state: Albania, Algeria, Italia, Portugalia în vederea semnării de acorduri privind securitatea socială.

         În concluzie, prin modul cum a fost structurată, reforma sistemului de pensii din România se aliniază reformelor implementate în țările central și est europene, fiind în concordanță cu recomandările Comisiei Europene în acest domeniu.
        

De aceea, funcționarea noului sistem de pensii va asigura eficientizarea utilizării capitalului și a forței de muncă și, pe termen lung, un nivel decent al veniturilor provenite din pensii, care să ducă la îmbunătățirea semnificativă a condițiilor de viață a persoanelor vârstnice, la independența economică și socială a acestora.

BIBLIOGRAFIE

Legislație

– Constituția României, revizuită 2003

– Codul Muncii-Legea 53/2003

– Colecția “Legislația pe înțelesul tuturor” Editura Moroșan, 2005

– Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare

– Legislația pensiilor și asigurărilor sociale, Editura All Beck, 2004

– Legea pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, Meteor Press 2006.

Tratate, Cursuri, Monografii

– Alexandru Athanasiu, Claudia Ana Moarcaș, Muncitorul și Legea,vol.1, Editura Oscar Print, București, 1999

– Vlad Barbu, Curs de dreptul muncii, Editura Național, 2005

– Gheorghe Beleiu,op.cit

– I.P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed.All, București 1993

– Sanda Ghimpu, Alexandru Țiclea, Dreptul muncii, Casa de Editură și Presă, Șansa București, 1997 SRL

– Sanda Ghimpu, Ion Traian Ștefănescu, Șerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, op.cit.

– Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.1, Editura Nemira, București, 1996

– Mihaela Lambru, Bogdan Chirițoiu, Sistemul românesc de asigurări sociale

și aderarea la UE, Institutul European din România, 2003

– Ion Traian Ștefănescu, Dreptul muncii, Editura Didactică și Pedagogică R.A, București, 1996

– Alexandru Țiclea și colectiv, Dreptul muncii, Editura Rosetti, 2004

Articole, reviste, publicații

– Acorduri bilaterale în domeniul securității sociale încheiate de către România

– Instrumente legislative comunitare în domeniul protecției sociale vol.1

– Manual privind Dreptul European și Internațional al Securității Sociale

C.Garcia de Cortazar y Nebrada și colectiv, Editura LVS Crepuscul România, 2000, Ploiești

– Discursul domnului Mihail Șeitan președinte CNPAS privind infomarea și promovarea reformei sistemului de pensii 2005

– Raport privind activitatea pe anul 2005, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale-2005

– Plan de acțiuni-2006